Traditie Si Modernitate In Muzeul Contemporan Romanesc

Litere

Traditie Si Modernitate In Muzeul Contemporan Romanesc

Byadmin ianuarie 1, 2024

Tradiție și modernitate ȋn muzeul contemporan românesc

Cuprins

Argument

Capitolul 1.Muzeu.Muzeologie

1.1.Definiția muzeului

1.2.Muzeologie.Muzeografie

1.3.Funcțiile muzeului

1.4.Cerințe la care trebuie să răspundă muzeele din Romania

Capitolul 2.Legislație muzeală

2.1 Istoria privind protecția patrimoniului cultural

2.2.Legea muzeelor și bibliotecilor publice „Nicolae Iorga

2.3. Ordonanță Guvernului Romaniei nr.68 din 26 august 1994

2.4.Legea nr.182/2000 privind protecția patrimoniului național mobil

2.5.Legea muzeelor și colecțiilor publice nr.311/2003

2.5.Legea nr.26/2008 privind protecția patrimoniului cultural imaterial.

Capitolul 3.Management.Marketing muzeal

3.1.Management muzeal

3.2.Marketin muzeal

3.3.Analiza SWOT

3.4.Deontologie muzeală

Capitolul 4. Educație muzeală

Capitolul 5.Studiu de caz:Muzeul „Grigore Antipa

Concluzii.

Bibliografie.

Argument

Colecționarea bunurilor de cultură se face înca din antichitate, în antichitate se nume museion, astăzi îl numim muzeu.Dacă numele s-a schimbat, noțiunea a evoluat structural.Important este ca ea și-a păstrat aceiasi bază, peste timp, aceea de a fi locul în care se pastrează o colecție de obiecte rare, puse în valoare și cinstite pentru valoarea lor culturală.

Astăzi, ca și în antichitate, notiunea de muzeu reprezintă respect și grijă pentru tot ceea ce înseamna trudă și realizările omenirii ȋn direcția progresului, a artelor și a frumuseții naturii.

Am ales ca temă pentru lucrarea de diplomă Traditie și modernitate ȋn muzeul contemporan românesc,iar ca exemplu concret pentru acestă tema am realizat un studiu de caz al Muzeului Național de Istorie Naturală „Gigore Antipa”.

Muzeul în societatea contemporană are un rol important pentru promovarea culturii fiind, o instituție unică, cu rol bine precizat.Activitatea din muzeu are trăsături comune cu cinematografia, televiziunea, și nu în ultimul rând cu biblioteca: prezentarea sistematică a diferitelor teme, care se pot schimba, regrupa ȋn funcție de sporirea colecțiilor si de dezvoltarea colecțiilor dintr-un anumit domeniu.

Muzeul este astăzi o instituție de mare valoare care se bucură de prețuire datorită manifestărilor de ordin cultural, transformându-se într-un rol important in educarea si modelarea indiferent de vârsta oamenilor pentru întelegerea și dragostea pentru frumos si pentru creațiile celor dinaintea noastră.

Lucrarea de fată își propune să realizeze trăsăturile muzeului ȋntre tradiție si modernitate, prin scoaterea ȋn evidență a caracterului său modern, educativ și informativ.

Ȋn primul capitol al lucrării, am realizat o introducere ȋn lumea muzeologiei, pentru asta am definit termenii de muzeografie, muzeologie am evidenția funcțiile muzeului și am raspuns certințelor la care trebuie să raspundă orice muzeu indiferent de caracterul său.

Ȋn societatea contemporană, muzeul ocupă un loc impornatnt ȋn viața culturală, de aceea funcțiile muzeului trebuie să tină pasul cu transformările rapide și contiunue ale societății pentru intruirea maselor și pentru răspunderea la cerințele științifice, didactice și culturale.

Capitolul doi este destinat legislației muzeelor, acesta ȋncepe cu o istoria privind protecția patrimoniului cultural, comentarea legilor speciale privind protecția patrimoniului cultural și legislația muzeală.Legile tartate de mine sunt: Legea muzeelor și bibliotecilor publice din anul 1932;Ordonanța Guvernului nr68/1994 privind protejarea patrimoniului cultural național;Legea nr.182/2000 privind protejarea patrimoniului național mobil;Legea muzeelor și colecțiilor publice nr.311/2003;Legea nr.26/2008 privind protejarea patrimoniului cultural imaterial.

Ȋn capitol sunt tratate probleme și situații frecvente care ajută la rezolvarea problemelor de orice natură din muzeu conform legislației.

Capitolul trei, Management și Marketing muzeal cuprinde informații despre importanța managementului și marketingului ȋntr-un muzeu.Ȋn ceea ce privește managemtul muzeal accentul este pus pe:misiunile managementului, strategiile manageriale, principiile managemntului, obiective.Tratarea marketingului, ȋn lucrarea este bazat pe factorii care ȋl influențează:dotările, ȋncasările,locația,promoția.

Promovarea muzeului ȋn societatea contemporană este un aspect important care trebuie luat ȋn vedere pentru atragerea vizitatorilor frecvenți, dar si a celor posibili.

Capitolul patru,Educație muzeală, pune accentul pe stimularea interacțiunii de natură educativă dintre muzeu și vizitatori.Ȋn capitol sunt punse ȋn valoare programele educaționale oferite de unele muzee de la noi din țară:Muzeul „ASTRA” Sibiu, Muzeu Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeul Național de „Artă”, Muzeul „Țăranului român”, Muzeul „Cotroceni”

Ultimul capitol din lucrare este Studiu de caz al Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”.Studiul de caz păstrează aceiași modalitate de abordare fiind structurat ȋn urmatoarele subcapitole:Legislatia muzeului,Managemet si Marketing, Educație ȋn muzeul „Grigore Antipa”.

Ȋn primul subcapitol al muzeului am prezentat o scurtă istorie a muzeului, o biografie a savantului Grigore Antipa, directorul muzeului timp de 50 de ani, datorită căruia muzeul este ȋnființat.Subcapitolul următor este prezentat Regulamentul de funcționare și organizare a muzeului aprobat prin Ordinul 2490 din 25.10.2013.

Ȋn subcapitolul trei al studiului de caz am tratat managementul și marketingul muzeului „Grigore Antipa” și cuprinde informații referiotoare la:principiile managemntului din muzeul „Antipa”, departamentele de specialitate și modeul de promovare al muzeului și frecvența vizitatorilor ȋnainte și după renovarea muzeului.

Pentru orice muzeu contemporan este realizată o analiză SWOT, astfel am realizat o analiză de acet gen a muzeului ȋn care am răspuns la anumite ȋntrebari pentru identificare punctelor tari, slabe, a oportunităților și a amenințărilor.

Ultimul subcapitol este cel legat de Educația ȋn muzeul „Grigore Antipa” unde am evidențiat procuparea majoră a muzeului pentru educație datorită programelor și oportunităților de formare a oferite de acesta.

Am ales ca studiu de caz Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” deoarece acesta este cel mai bun exemplu de muzeu modern care stârnește interesul vizitatorilor, de la an la an ȋnregistând un numar mai mare de utilizatori, datorită tehnologiilor moderne , programelor educaționale moderne și a bunei strategii de management și marketing.

Capitolul I

I.1Definiția muzeului ,muzeologiei, muzeografiei si funcțiile muzeului

A.Definiția muzeului.Conform definiției date de ICOM (Consiliul Internațional al Organizării Muzeelor), muzeul este considerat o instituție permanentă, creată, pentru conservarea, cercetarea, punerea ȋn valoare prin diferite mijloace si mai ales expunerea pentru încântarea, instruirea și educarea publicului a colecțiilor de obiecte de interes artistic, istoric, științific si tehnic.

În septembrie 1971, la o altă conferință a ICOM-ului care a avut ca temă „Muzeul ȋn serviciul oamenilor de azi și de mâine „ se reia definitia de mai sus, dar cu completarea:„muzeul are ca scop transmiterea informației sau cunoașterii pentru toți prin mijloace de care dispune, mai ales de natură educativă, fiind mai înainte de toate ȋn serviciul umanității”

Fiecare autor, vede o definiție unică în accepțiunea sa, astfel Germain Bazin, în lucrerea „ Les temps des musées”definește muzeul ca fiind: „ templul în care timpul pare suspendat”.A.Biran ȋnțelege muzeul ca fiind un lăcaș de tezaurizare „simbolizează respectul prezentului pentru trecut și încrederea sa în viitor”

În Romania, cuvântul muzeu a apărut pentru prima oară în cultura română ȋn 1717, Dimitrie Cantemir, utilizându-l cu sensul de „cămări care adăpostesc valorile istorice utile învațăturii”.

Arhitectul N.Gabrilescu afirma: „Muzeele nu sunt numai o desfătare pentru ochi sau un lux al țarii numai pentru a satisface gustul arheologilor, ele aduc servicii cu mult mai mari, ele sunt cuibul unde se nasc și se dezvoltă talente”.

Al. Tzigara-Samurcaș definește muzeele astfel: „cea mai deșăvârșită expresie a culturii unei țari; cele mai eficace focare de ȋntreținere a iubirii de patrie…chiar înfățișarea între neamuri poate fi înțeleasă prin muzeu.”

Muzeologia. Tradiția muzeologiei românești este reprezentată la noi în țara de către:Al.Tzigara Samurcas, Grigore Antipa, Coriolan Petrianu, Dimitrie Gusti, Ion Chelcea, Cornel Irimie, Gheorghe Focsa, Valeriu Butura, etc.

Muzeul, ca și alte științe istorice precum: arheologia, istoria, etnografia, s-a născut din nevoia cunoașterii cât mai adâncă și întinsă în timp și spațiu .Astfel, a apărut în cadrul acestor științe muzeologia-știința muzeului.

Muzeologia este în strânsă legătură cu celelalte științe umaniste și este alcătuită din două laturi: una care urmărește să elaboreze teoriile și să găsească mijloacele cele mai potrivite pentru transmiterea vizuală a aspectelor legate de știință artă și cultură și cea de-a două latură este urmărirea realizării condițiilor de igienă a bunurilor culturale, de prevenire a bolilor și nu în ultimul rând de restaurarea a lor.

Monumetele și operele de artă au viața lor proprie, astfel pentru ca acestea să poată rezista mii de ani sau secole este necesară cunoașterea lor sub aspectul material, pentru a le înțelege reacția lor față de mediul înconjurător, evitând pierderea sau degradarea lor.

Altfel spus, muzeologia este știința care elaborează principiile de organizare și de funcționare ale unui muzeu ca instituție culturală și de educație având ca scop precis conservarea și cercetarea patrimoniului existent sau contemporan în scopul educării maselor.

Legat de această temă se impune o alta intrebare.Ce este muzeografia? Această problemă o puneau și muzeografii din Romania într-un context european.

Muzeografia este un termen asemănător doar din punct de vedere grafic cu muzeologia , deoarce muzeografia înseamnă punera în aplicare a principiilor de ordin general în realizarea concretă a unui muzeu și anume: clasarea, conservarea, prezentarea și popularizarea obiectelor dintr-un muzeu prin diverse publicații ,conferințe, lecții etc.

Muzeografia romănească a înregistrat în perioada postbelică progrese remarcabile, cunoscând o dezvoltare impetuoasă, un drum mereu ascendent.Rețeaua instituțiilor muzeale s-a lărgit considerabil, pe întreg cuprinsul țarii, ajungând la o cifră de peste 300 de unități, care adăpostesc un prestigios fond de vestigii ale civilizației dezvoltate pe teritoriul Romaniei, din cele mai vechi timpuri până azi.

Funcțiile muzeului.

Muzeele contemporane au un rol deosebit de important pentru educarea și instruirea maselor, astfel acestea trebuie să țină seama de transormările rapide și continuee ale societății de azi. Acestea sunt organizate după criterii stiințifice care urmăresc o tematică cât mai specializată și trebuie prezentată pentru marele public într-un mod cât mai atractiv, grăitor.

Muzeul pe lângă rolul de școală are si rol de spectacol.Astfel, el se dedica tuturor tipurilor de utilizatori, indiferent de vârstă.

Datorită calităților sale de prezentare, muzeul ne oferă un spațiu de loisir pentru vizitatori, o evadare din cotidian sub o altă formă, unde întalnim obiecte rare, ciudate, greu de întâlnit ȋn zilele noastre, un loc de culturalizare pentru oameni.

Organizarea acestuia implică trei factori importanți ținând seama de importanța rolului social si etic:

Patrimonial. Prin legea nr.311 din 8 iunie 2003 patrimoniul muzeal reprezintă totalitatea bunurilor,a drepturilor și obligațiilor cu valoare patrimonială ce aparțin unui muzeu.Din aceasta categorie fac parte: obiecte arheologice, carți, manuscrise, incunabule, documente, opere de artă.

Personalul specializat.Personalul specializat din cadrul unui muzeu sunt conservatorii.Aceștia au rolul de a prezenta sugestiv publicului obiectele datorită pregatirii lor temeinice.Conservatorii se ocupă cu transmiterea patrimoniuul ne oferă un spațiu de loisir pentru vizitatori, o evadare din cotidian sub o altă formă, unde întalnim obiecte rare, ciudate, greu de întâlnit ȋn zilele noastre, un loc de culturalizare pentru oameni.

Organizarea acestuia implică trei factori importanți ținând seama de importanța rolului social si etic:

Patrimonial. Prin legea nr.311 din 8 iunie 2003 patrimoniul muzeal reprezintă totalitatea bunurilor,a drepturilor și obligațiilor cu valoare patrimonială ce aparțin unui muzeu.Din aceasta categorie fac parte: obiecte arheologice, carți, manuscrise, incunabule, documente, opere de artă.

Personalul specializat.Personalul specializat din cadrul unui muzeu sunt conservatorii.Aceștia au rolul de a prezenta sugestiv publicului obiectele datorită pregatirii lor temeinice.Conservatorii se ocupă cu transmiterea patrimoniului în timp .

Publicul.Este cel pe care se concentrează un muzeu deoarece i se face educație de toate tipurile:etică, estetică, patriotică, etc.

Muzeul lumii contemporane își propune să comunice direct cu lumea folosind mijloace proprii, o tehnică specială, deoarece acesta strânge și păstrează obiecte diverse, ordonându-le într-un sistem bine pus la punct de către specialiștii din domeniu, oferind, astfel multiple aspecte ale naturii și creației omenești.

Muzeul își ȋndeplinește foarte bine rolul în societatea contemporană datorită integrarii ȋn manifestările de ordin cultural încurajând publicul spre descoperirea colecțiilor, spre învațare, spre inspirație și recreere.

Rolul muzeului ca instituție complexă, de cercetare, conservare și educare este cel mai important și îi revine epocii noastre.Muzeele etnografice si istorice sunt cele care au un numar mai mare de obiecte de mare valoare din trecut și se materializează în urmatoarele forme:

Strangerea, conservarea și restaurarea bunurilor culturale;

Publicarea documentelor de artă și cultură sub formă de monografii, cataloage;

Organizarea de expoziții de toate tipurile: festive, comemorative, temporare, etc.

Preocuparea de a participa la educația si cultura maselor largi prin:îndrumari, expoziții, conferințe, ghiduri, ateliere, etc.

Muzeului contemporan datorită activitații de conservare și restaurare pe care trebuie să le practice neîncetat îi revin două misiuni importante.Prima misiune este răspunderea de a păstra și de a ceda generațiilor următoare impactul patrimoniului național, cultural si artistic, creațiile timpuri ale unui popor. A doua misune este modelarea și ȋmbunătățirea sufletului oamenilor prin dragostea pentru frumos și creația înaintașilor.

Ambele misiuni de conservare și educare sunt foarte greu de realizat, dar au un punct comun și anume, viitorul.

Pentru ca orice muzeu fie istoric sau artistic să își îndeplinească rolul social foarte bine este nevoie să se țina seama de considerente esentiale pentru formarea cercetătorilor din muzee.

Astăzi, cercetătorul de muzeu este pus permanent în fața unor probleme concrete și imediate, cunoștințele sale trebuie să fie si către înțelegerea operei de artă, a obiectului arheologic sau etimologic deoarece este imposibil să facă față expertizelor legate de datare, autenticitate, etc.

Pregătirea conservatorilor este o caracteristică a activitații muzeale, aceasta oferă posibilitatea de a pătrunde în structura si caracteristicile materialelor.

Cercetătorii din muzee trebuie să țină pasul cu societatea, astfel aceștia trebuie să fie dispuși spre schimbare, deoarce au obligația de a servii cât mai bine mediul social.De aceea, conservatorii trebuie să aibe o pregătire temeinică pentru a-și atinge scopul educativ.

B. Cerințe la care trebuie să răspundă muzeele din România. Fiecare popor are propria cultură, propriile tradiții și obiceiuri astfel, nu orice muzeu copiat sau adus din străintate nu poate să ne fie de folos.Pentru ȋncântarea publicului, muzeele trebuie șă raspundă la urmatoarele cerinte clasificate după cum urmează:

Cerințe științifice:

1.Cultivarea generală a fiecărei științe sau artă și procurarea, adunarea materialelor necesare pentru acest scop.

2.Stiudiul amanunțit al solului, subsolului, apele, fauna, flora, condițiile generale biologice.

3.Studiul științific al poporului român .Raportul dintre om si mediul de a trăii, cultura morală si sufletească.Sociologia poporului român .Istoria poporului român.

4.Evidența frumuseților țarii și a mijloacelor de a le dezvolta.

Cerințe didactice:

1.Colecții pentru nevoile învățământului superior a fiecărei ramuri de știință.

2.Colecții școlare pentru învățământul secundar și inferior.

3.Colecții de știință aplicată pentru nevoile școlilor speciale cu modele si explicații din toate ramurile.

Cerințe de culuralizare

1.Colecții generale din fiecare ramură științifică

2.Cunoașterea teritoriului național și cultivarea sentimentului iubirii de patrie.Natura patriei, solul, subsolul, apele, bogățiile și frumusețile , poporul, natura, viața din trecut a poporului.

Capitolul 2 Legislație muzeală

1.Considerații genereale

Situația juridică a bunurilor culturale a suferit modificări drastice în ultimile două decenii.În ultima perioadă UNESCO și Consiliul Europei s-au manifestat destul de mult datorită instituirii de sisteme legislative protectoare pentru patrimoniul cultural la nivel global.

Dupa anii 1989 s-au produs schimbări politice și s-a ajuns la numeroase complicații și situații imprevizibile.În România reinstalarea unor legi democratice referitoare la proprietate au dus la un număr mare de solicitări în ceea ce privește recuperarea bunurilor culturale mobile și imobile,astfel, numarul mare de procese de recuperare a bunurilor au pus mezeele și statul în fața unor situații extrem de dificile.

O dată cu introducerea legislației drepturile de proprietate intelectuală au mărit exigențele fată de acestea.Statul beneficiază de o bună conservare, și protejare a patrimoniul mobil și imobil,precum și schimbul de valori culturale ,aceste mărind nevoia de cunoaștere aprofundată a legislației naționale și internaționale din domeniu.

Patrimoniul cultural este format din bunuri cultural mobile și imobile puse ȋn valoare de muzee și care de-a lungul timpului a fost protejat grației legislației.

Ȋn cele ce urmeză voi prezenta istoria privind protecția patrimoniului cultural și voi comenta legile:Legea muzeelor și bibliotecilor publice din anul 1932;Ordonanța Guvernului nr68/1994 privind protejarea patrimoniului cultural național;Legea nr.182/2000 privind protejarea patrimoniului național mobil;Legea muzeelor și colecțiilor publice nr.311/2003;Legea nr.26/2008 privind protejarea patrimoniului cultural imaterial.

Istoria privind protecția patrimoniului cultural

Datorită ideii de protejare a patrimoniului cultural s-a ajuns la procesul de conștientizare a răspunderii față de patrimoniul național.

Ideea s-a concentrat pe măsura progresului în istoria culturii datorită unor instituții prin scrieri în acte normative și în jurisprudență, acest lucru determinând apariția primelor măsuri de protejare a patrimoniului cultural.

În secolul I, d.Cr.împaratul Vespasian era cunoscut ca fiind „un conservator al edificiilor publice și un restaurator al celor private”

În anul 1162, Columna lui Traian a fost declarată „ monument al eternității care nu trebuie să fie distrus sau mutilat niciodată, ci trebuie să rămână așa cum este spre cinstea poprului român, până la sfârșitul lumii”

În 1534, Papa Paul al III-lea este cel care înființează organismul „Comisariatul antichităților” cu rolul de a proteja și identifica vestigiile antice.

Petru cel Mare a fost cel care s-a ocupat de strângerea obiectelor antice de pe teritoriul Rusiei alcătuind datorită descoperirilor un chestionar și o hartă arheologică.

În secolele XV-XVI-lea, în Moldova, Ștefan cel Mare a ridicat peste 40 de monumente istorice, iar Petru Rareș a fost cel care s-a ocupat de conservarea și restaurarea unor așezăminte vechi.

În Muntenia, Matei Basarab a fost cel care a avut respectul și grija față de amintirea istoriei, datorită programelor edilitare și de înzestrare cu bunuri artistice, iar în Transilvania de acest aspect s-a ocupat Gabriel Bethlen.

Primele reglementări pentru apărarea și conservarea patrimoniului cultural în Țările Române au apărut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea . În 1860, a fost înființată „Comisia pentru Cercetări Istorico-Arheologice” cu aptitudini specifice pentru cercetarea și înregistrarea bunurilor cultural-artistice.

La 26 martie, 1892, România adopta Legea pentru conservarea monumentelor publice.Legea specifică că trebuie să beneficieze de instruire monumentele publice, edificiile și obiectele vechi din țară care prezintă interes artistic și istoric deosebit.Ministerul de Instrucție Publice a comisiei are ca sarcină ȋntocmirea ȋnventarului general al tuturor monumentelor publice.

Datorită celor două războaie mondiale din secolul XX, patrimoniul cultural mondial, a avut pierderi uriașe.Distrugerile au fost estimae astfel:38711 manuscrise; 13321 ediții bibliofile rare.

Luptele au produs grave pierderi ale monumentelor istorice. În Europa Occidentală ȋn perioada secolelor X-XVIII, doar 5000 au rămas neafectate de războaie.

II.Reglementari interne și internaționale privind protecția patrimoniului cultural.

După primul război mondial, România adoptă cea mai importantă lege cu privire la reglementări juridice pentru patrimoniul cultural național:Legea pentru organizarea si funcționarea bibliotecilor și muzeelor publice din 14 aprilie 1932.

Legea muzeelor si bibliotecilor publice(Nicole Iorga) din anul 1932

Prevederi si specificații:

Încă din anul 1930 au fost puse probleme legate de modernizarea și ȋnnoire ȋn ceea ce privesc muzeele din România.

Datorită implicațiilor personalitățiilor ca – Grigore Antipa, Dimitrie Leonida, Lucian Blaga, Dimitrie Gusti, Octavian Goga, Romulus Vuia, George Oprescu, Radu Rosetti, Emanoil Bucuță, Adrian Maniu, Traian Herensi și ale artiștilor ca Ion Jalea și Marius Bunescu care s-au alăturat pentru noua mișcare muzeală fiind dornici de schimbare și acceptarea unor direcții noi, totodată participarea la schimbarea mentalității oamenilor pntru:educarea, cercetarea moștenirii culturale și pentru o mai bună reprezentare a specificului local și național.

În 1932, Nicolae Iorga, pe vremea aceea , ministru și prim- ministru a promovat legea: Legea muzeelor și bibliotecilor publice,care îi poartă și numele datorită implocării sale masive.

Legea dă o noua definiție pentru muzeul de artă și istorie.

Datorită bursierilor ai școlilor române de la Paris și Roma au fost introduse noi practici și teze privind: rolul, conservarea, protejarea patrimoniului muzeal,atribuțiile muzeului,toate acestea devenind ținte fundamentale de politică culturală.

Nicolae Iorga adoptă pentru muzeu o viziune nouă, modernă privind accesul publicului larg,acest lucru este și în beneficiul actului și tezaurului muzeistic.

Legiuitorul a înființat Consiliul Muzeelor- „ca organism național reprezentativ pentru a reglementa acțiunea instituțională și a ridica statutul muzeelor și muzeografic.”Consiulul a avut un rol benilor benefic în orientarea strategiilor de colecționare, cercetare și punere în valoare a patrimoniului local, zonal și național.

Datorită acestor schimbări, muzeele au început să se dezvolte, primele schimbări s-au remarcat datorită celui mai reprezentativ proiect finalizat cu Muzeul Satului, în anul 1936.

Modelul de muzeu în aer liber din București a fost un exemplu bun pentru toate muzeele de acest gen din România, acesta generând „o adevarată școală de cercetare și valorificare muzeistică cu accent pe etonografie și artă populara, cu vădite trimiteri promoționale în angajarea cercetătorilor de antropologie culturală.”

Școala de muzeografi a infuențat apariția muzeelor și colecțiilor școlare în peste o mie de așezări rurale.Aceste muzee sunt profitabile pentru păstrarea istoriei tradițiilor locale și memoriale,pentru susținerea culturii din România interbelică.

Muzeul interbelic reprezintă de fapt,o mare dezvoltare a instituțiilor culturale pana la oprirea conceptului de către cel de-al doilea Război Mondial care a dus la pierderea iremediabilă a colectiilor muzeale de natură cultural-artistică.

Totuși,și în timpul războiului, muzeele au fost încurajate să își mărească fondul cu achiziții valoroase, să facă expoziții în strainatate și să ia măsuri de protecție.Legea din anii 1940-1944 interzicea exportul ilegal de bunuri muzeale și dorea protejarea colecțiilor.

Muzeelor le este recunoscut dreptul de a utiliza obiectele pentru studii și cercetări științifice, iar dacă se dorea publicarea acestora din depozite,se realiza doar în urma unui act între proprietar și muzeu.

Conform art 12 daca se vor lasa la trecere vamii a obictelor din muzeu fara aproparea specialiștiilor sau persoanelor autorizate, se vor da pedepse de până la 5 luni de înschiare.

Această lege definea tipurile de muzee si anume: național, regional și local.Profilarea muzeelor a fost mai clară,acccentuandu-se asupra muzeelor memoriale și a celor sătești.

La 16 decembrie 1932 a fost adoptat Regulamentul pentru monumetele publice. Legea atribuie Direcției artelor care se află în subordinea Ministerului Cultelor și Artelor, controlul și supravegherea tututor lucrărilor privind monumentele publice în România.

Datorită pagubelor produse dupa cel de-al doilea război mondial a fost realizat Decretul nr 46/1951 „ pentru organizarea științifică a muzeelor și conservarea monumentelor istorice artistice”, decretul este realizat în folosul protejării patrimoniului național.

Acest act este instituit de Academia Română și Comisia Științifică a muzeelor, pentru monumentelor istorice și artistice, aceste acte aveau atribuții de stabilire a normelor științifice de clasificare a muzeelor, monumentelor istorice și artistice; metodologia pentru studierea și consemnarea lor; contribuție la perfecționarea metodelor științifice și restaurarea monumentelor.

Pentru conservarea și restaurarea operelor de artă se înființează un „Comitet de artă” necesar și pentru monumetele istorice cu caracter artistic aflate în sistemul altor instituții de stat.

În anul 1974, respectiv perioada postbelică cel mai important act normativ în domeniu a fost „Legea- cadru nr.63/1974” pentru „ocrotirea patrimoniului cultural național” completat ulterior prin Decretul prezidențial nr 53/1975 privind „categorii de bunuri culturale care nu fac parte din patrimoniul cultural național și criterii de avizare de către Comisia Centrală de Stat a Patrimoniului Cultural Național pentru trimiterea lor peste graniță”, aceasta reprezenta în același timp un ghid pentru combaterea traficului cu obiecte de patrimoniu.

În art 1 al legii se precizează în înțelesul prezentei legi „bunurile cu valoare deosebită, istorică,artistică sau documentară care reprezintă mărturii importante prind dezvoltarea istorică a poporului român și a omenirii în general sau evoluția mediului natural, inclusiv cele din aceste categorii,alcatuite din metale prețioase și pietre prețioase, constituie patrimoniul cultural al României și se bucură de protecția statului,a întregii societăți”

Ministerul de interne are rol în protejarea patrimoniului cultural național, cu activități de identificare, inventariere și recuperare a bunurilor din patrimoniul satului.

Art.27 prevede „încercarea de scoatere sau scoatere peste graniță a bunurilor din patrimoniul cultural național sau încercarea de înstrainare sau înstrăinarea bunurilor din patrimoniul național de către persoane fizice sau juridice străine” se sancționează cu închisoarea de la 2 la 7 ani, inclusiv confiscarea bunurilor.Legea nr 63/1947 a fost anulată datorită schimbărilor produse prin Decretul nr 90/1990 privind înființarea Comisiei muzeelor și colecțiilor.

Decretul a funcționat până la 26 august.1992 când a apărut „Ordonanța Guvernului nr 27”.Ordonanța prevede în art1 obligația persoanelor fizice sau juridice „deținătoare a unor bunuri culturale mobile sau imobile, de a le păstra și conserva,ținând seama de condițiile stabilite prin prezenta ordonanță”

Comisia Națională a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice atestă calitatea de bun imobil aparținând patrimoniului cultural național prin clasificarea acestuia în Lista monumentelor, ansamblurilor și siturilor istorice; listă care se revizuiește anual și se comunica deținătorilor împreună cu obligațiile ce le revin.

Ordonanța reglementează în capitolul 2 circulația bunurilor culturale mobile.Aceasta interzice scoaterea din inventarul muzeelor, colecțiilor,bibliotecilor a bunurilor din patrimoniul national pană la apariția legii speciale împreuna cu normele metodologice de aplicare ale acestora.Totodată se precizează că „magazinele, anticariatele,consignațiile, precum si casele de licitație care comercializează bunuri culturale, cu excepția creației rtistice curente, au obligația să dețină autorizația de funționare de la Ministerul Culturii și Cultelor, cu avizul Comisiei Muzeelor și Colecțiilor.

Odonanța Guvernului specifică că în cazul în care se comit infracțiuni precum:trecere peste fronitieră, fără autorizație, a bunurilor care aparțin patrimoniului cultural se pedepsește cu înnchisoarea de la 2 la 7 ani.Acest lucru este constatat și este pedesit de către organele de specialitate ale Ministerului Culturii si Cultelor și de către Poliție.

Ordonanța Guvernului nr.27/1992 a fost modificată de Legea nr 11/1994 în sensul că Ordonanța a disculpat infracțiunea prevazută în art.8 ,fapta susmentionată fiind reglementată contravenție,astfel: „trecerea peste frontieră sau încercarea de trecere peste frontieră fără autorizație a bunurilor aparținând patrimoniului cultural național și trecere peste frontieră fără autorizație a bunurilor culturale mobile care nu aparțin patrimoniului cultural național, susceptibile a face parte din acesta”.

Ordonantă Guvernului Romaniei nr.68 din 26 august 1994

Ordonanța s-a dat până la adoptarea prin lege privind protejarea patrimoniului cultural național,prevederile Ordonanței Guvernului nr.27/1992,privind unele măsuri pentru protecția patrimoniului național, adoptate cu modificări prin Legea nr.11/1994.

Legiutorul redefinește ȋn art.1 patrimoniul cultural național.Patrimoniul național este alcătuti din bunuri culturale mobile și imobile cu valoare, deosebită, pentru public, constituit pe teritoriul României, referitor la istoria, civilizația națională și universală

Tot în articolul 1 sunt redefinite și monumetele istorice,ca fiind „bunuri mobile sau ansamblurile de bunuri imobile care prezintă valoare din punct de vedere arheologic, istoric, arhitectural, religios, urbanistic, artistic, peisaistic sau tehnico-științific”. În această categorie se încadrează: monumentele arheologice, șisturile arheologice, monumentele și ansamblurile de arhitectură, monumente de artă, clădiri,parcuri și gradini,rezervații de arhitectura și urbanism, locuri istorice.

Patrimoniul cultural național cuprinde:bunuri cu semnificație istorică și documentară; bunuri cu valoare artistică;bunuri cu valoare etnologică; bunuri cu vaoare artistică și tehnică.

În art.2 al Ordonanței sunt clasate monumetele istorice în categoriile A, B, C astfel:

Categoria A-cuprinde monumentele de valoare națională reprezentative pe plan național și universal pentu civilizația României.

Categoria B-cuprinde monumetele de valoare națională.

Categoria C- cuprinde monumetele pentru o anumită zonă,epocă,stil.

În cazul în care bunurile nu sunt încadrate în nici o categorie, respectiv A,B,C acestea sunt considerate bunuri comune.

Ordonanța clasifica în articolul 3 bunurile culturale comune dupa cum urmeaza:

Tezaurul patrimoniului cultural național, numit în continuare tezaur, alcătuit din bunuri mobile cu valoare excepțională și care beneficiază de protecție specială;

Fondul patrimoniului cultural național, numit în continuare fond, alcătuit din bunuri mobile cu importantă istorică, documentară, artistică, etnologica, științifică și tehnică și care beneficiază de protecția acordată prin prevederile prezenței ordonanțe și ale altor acte normative.

În articolele 5-6 se pune accentul pe procedura de clasare a monumentelor istorice și a bunurilor din patrimoniul cultural național mobil stabilindu-se organele abilitate în acest sens și modul de declanșare a procedurii care se realizează la solicitarea persoanelor fizice și juridice de drept privat, în a caror proprietate sau deținere se află bunurile respective,sau din oficiu de către Direcția monumentelor istorice,sau inspectoratele pentru cultură județene și al municipilul Bucuresti.

Art.8 al Ordonanței specifică necesitatea întocmirii unor registre :Registrul național al monuentelor istorice sau diparute;Registrul experților în domeniul protejării monumentelor istorice;Registrul specialiștilor în domeniul restaurării și conservării monumetelor și Registrul național al bunurilor culturale dispărute.

Pentru o protecție de specialitate și totodată una reală Comisia Muzeelor și Colecțiilor se reorganizează în Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor care are ca atribuții de cercetare,restaurare,conservare și punerea în valoare a bunurilor mobile.Aceste atribuții au fost stabilite de către Guvernul de organizare și funcționare a Ministerului Culturii.

Ministerul Culturii și Cultelor în data de 4 decembrie 1996 a emis Ordinul nr.1248 pentru aprobarea Normelor metodologice privind criteriile unice de clasare a bunurilor culturale care fac parte din patrimoniul cultural național și a metodologiei de eliberare a adeverinței de exportm împreuna cu Regulamentul privind desfășurarea activitățiilor comerciale cu bunuri culturale.Exportul bunurilor din patrimoniul cultural se face pe baza unui certificat de export temporar sau definitiv cu condiția ca acesta să fie eliberat de Oficiile Județene pentru Patrimoniul Cultural Național,acest certificat trebuie să fie prezentat obligatoriu organelor vamale de catre orice persoană ce scote bunuri din țară.

Perioada 2000-2001 a constituit o etapă de bază în cadrul acțiunii privind elaborarea cadrului normativ de protejarea a patrimoniului cultural național.A fost adoptată Legea nr.182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural mobil.

Legea nr.182/2000 privind protejarea patrimoniului național mobil.

În primul capitol al legii este punctat faptul că patrimoniul cultural național mobil poartă în continuare numele de patrimoniu cultural național avand activități de protejare,evidentă,expertiză,clasare, restaurare și punerea în valoare a bogațiilor tarii pentru generațiile viitoare.

Patrimoniul națioanal cuprinde bunuri precum:

Bunuri arheologice și istoric-documentare de valoare deosebită sau excepțională, cum sunt: descoperirile arheologice terestre și subacvatice, unelte, ceramică, inscripții, monede, sigilii, bijuterii, piese de vestimentație și harnașament, arme, însemne funerare; elemente provenite din dezmembrarea monumentelor istorice; manuscrise, incunabule, cărți rare și cărți vechi, cărți cu valoare bibliofilă;documente de arhivă, hărți și alte materiale cartografice; obiecte cu valoare memorialistică;

2. Bunuri cu semnificație artistică, de valoare deosebită sau excepțională, cum sunt: opere de artă plastică: pictură, sculptură, desen, gravură, fotografie și altele; opere de artă decorativă și aplicată din sticlă, ceramică, metal, lemn, textile și alte materiale, podoabe; obiecte de cult: icoane, mobilier și altele;

3. Bunuri cu semnificație etnografica, de valoare deosebită sau excepțională, cum sunt: unelte, obiecte de uz casnic și gospodăresc; piese de mobilier;textile, piese de port, pielărie; alte obiecte din metal, lemn, os, piatră, sticlă;

4. Bunuri de importantă științifică, de valoare deosebită sau excepțională, cum sunt: specimene rare și colecții de zoologie, botanică, mineralogie și anatomie;

5. Bunuri de importantă tehnică, de valoare deosebită sau excepțională, cum sunt: creații tehnice unicat; rărițați, indiferent de marca;

Se păstrează în continuare demunirele de font patrimonial si tezaur cu aceleași definiri ca și în Ordonanța nr 68.

Proprietarii de bunuri culturale mobile pot fi persoane fizice ,juridice de drept privat,cu posibilitatea de a atribuii bunurilor dreputi de administrare sau alte drepturi după caz.

Activitățile care țin de patrimoniul cultural sunt coordonate de Ministerul Culturii si Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor.

Cercetătorii științifici din instituția respectivă ȋntrețin activitați precum clasarea cercetarea și evidența sunt. Astfel, prin clasare se întelege „procedura de stabilire a bunurilor culturale mobile care fac parte din categoriile juridice ale patrimoniului cultural național mobil, fond și tezaur”

Declasarea se realizează de către experți acreditați de Comisia Națională a Muzeelor si Colectiilor, sau, dupa caz, din oficiu.

Ȋn instituțiile publice care dețin bunuri culturale mobile aparținând patrimoniului național cultural,evidenta se face în două moduri:analitic, corespunzător criteriilor transmise de Ministerul Culturii, prin fișa standard și sinoptic prin banca de date, conținănd și arhiva cu imagini.

Exista și o alta metodă de evidența și anume cea informatizată pentru care autoritățile publice în conducerea cărora funcționează patrimoniul cultural național sunt obligate să asigure resursele financiare necesare.

Pentru fiecare bun clasat, Ministerul Culturii eliberează un certificat de clasare împreună cu fișa standard a obiectului,însa acestea nu constituie și un titlu de proprietate.

Conform art.15 alin (1) Clasarea are ca efect înscrierea bunurilor culturale mobile în cele doua inventare:Inventarul Fondului patrimoniului cultural național si Inventarul Tezaurului patrimoniului cultural național.

Inventarele sunt întocmite de către Institutul de Memorie Culturală și sunt realizate pe baza ordinelor privind centralizarea, evidența informatizată și administrarea documentelor.

Destinația publică și datele privind patrimoniul cultural național,sunt date doar cu acordul proprietarilor de bunuri.

Informații cu privire la aceste inventare se pot oferii doar organelor de poliție,organelor de urmarire penală și instanțelor judecătorești pentru soluționarea unor cauze legate de bunurile de bunurile culturale mobile clasate.

Bunurile culturale mobile pot fi preuluate pentru analize de laborator doar în cazuri de urgentă pentru perioade determinate și doar cu acordul proprietarilor sau al titularilor cu drepturi reale.

Această procedură se realizează pe baza unui act de predare-primire încheiat cu persoanele fizice sau juridice în forma prevazută de Ministerul Culturii.Pentru desfășurarea procedurii de clasare din oficiu al unui bun cultural mobil aflate în categoria tezaur, trebuie să se afle sub protecție.

Clasarea bunurilor materiale se face dupa minim trei ani sau mai devreme cu acordul Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor.

În cazul în care se dorește trecere dintr-o categorie în alta a unui bun din patrimoniul cultural național, clasarea sau respectiv declasarea poate fi contestată de catre proprietar sau titular la Ministerul Culturii în termen de 30 de zile de la comunicarea procedurii, iar acesta este obligat să soluționeze problema în același termen.Dacă proprietarul nu este de acord cu decizia luată se poate adesa instanțelor judecătorești competente.

În ceea ce priveste pastrearea,depozitarea și asigurarea securității bunurilor culturale mobile, proprietarii sau titularii de bunuri culturale mobile trebuie să respecte anumite norme.

Asigurarea condițiilor optime de păstrare, conservare și depozitare pentru prevenirea degradării, deteriorării sau distrugerea lor; asigurarea securității acestor bunuri.

Degradarea sau deteriorarea sunt interzise, iar în cazul în care se sesizează un pericol iminent de distrugere sau degradare este necesar să se înștiințeze în termen de 5 zile direcțiile județene pentru cultură si patrimoniu cultural național.

Bunurile pot fi utlizate pentru organizarea de spectacole sau recuzită cinematografică, teatrală sau oricare evenimente care le-ar expune riscului de degradare sau chiar pierdere, doar ȋn cazul ȋn care persoanele fizice si juridice de drept privat își exprimă acordul în condiții contractuale.

Este necesar accesul specialiștilor din cadrul direcțiilor județene si a patrimoniului cultural naționa pentru stabilirea mediului de conservare a bunurilor.

În cazul în care bunurile sunt ale persoanelor fizice sau juridice de drept public sau privat acesul specialiștilor va fi posibil doar cu acordul scris al proprietarului potrivit condițiilor de acces.

De asemenea, proprietarii sau titularii cu drept de administrare au obligația de a asigura restaurarea bunurilor, iar în cazul în care un bun necesită restaurare,acesta trebuie să îl încredințeze exclusiv specialiștilor restauratori acreditați de Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor.

Instituțiile culturale publice specializate și nespecializate sunt obligate conform legii să finanțeze achiziționarea și instalarea de sisteme antiefracție, antiincendiu și asigurarea microclimatului pentru protecția bunurilor culturale mobile.

Copiile, mulajele, triajele postume și facimile executate de pe bunuri bunuri culturale mobile trebuie să fie marcate pentru a nu fi confundate cu originalul, de asemenea aceste vor putea fi executate doar cu acordul în scris al titularului de administrare de drept privat în conformitate cu normele avizate de Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor.

Pentru realizarea copiilor,mulajelor,traijelor postume si facsimile se folosesc tehnici adecvate pentru a nu fi afectată integritatea și calitatea originalelor în timp.

Legea permite fotografierea si filamrea bunurilor doar cu acordul scris al titularului dreptului de administrare sau al proprietarului.

În ceea ce privește conservarea si restaurarea bunurilor culturale clasate prezenta lege prevede realizarea acestor operațiuni de catre experți acreditați pe baza unui contract.

Ministerul Culturii cu avizul Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor eliberează autorizațiile necesare laboratoarelor și atelierelor care efectuează lucrări de conservare și restaurare a bunurilor culturale comune.Dacă se emite erori profesionale și sunt constatate de Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor activitatea din laboratoare sau ateliere va fi suspendată până la îndeplinirea hotărârilor Comisiei Naționale.

Laboratoarele care funcționează în instituții publice muzeale pot efectua lucrări și pentru alte instituții publice muzeale contra-cost pe baza unui contract.

Bunurile materiale cu titlu de tezaur se vor restaura în laboratoare sau ateliere de specialitate, autorizate cu accordul Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor pe bazau unui raport de expertiză.Persoanele fizice care dețin bunuri culturale clasate în tezaur și au nevoie de restaurarea unui bun,dar nu dispun de posibilităti financiare în urma unei declarații pe propria raspundere, această operațiune va fi finanțată total sau parțial de la bugetele de stat sau locale, iar în cazul în care proprietarul vinde bunul este obligat să restituie banii pentru restaurare sau conservare instituției finanțatoare.

Circulația bunurilor culturale mobile .Instituțiile publice, persoanele fizice și juridice pot împurumuta unor instituții publice sau persoanelor juridice de drept privat din țară bunurile mobile clasate pentru diverse activități ca: realizarea de proiecte culturale, expoziții, cu avizul Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor cu aprobarea Ministerului Culturii.În ceea ce privește bunurile culturale mobile care aparțin anumitor culte religioase aprobarea se va face de sefii de cult.

Organizatorii de expoziții sau inițiatorii proiectelor vor raspunde pentru integritatea bunurilor expuse disciplinar, penal, contravențional.Aceștia trebuie să ia măsurile de securitate, conservare și de stabilire a cotelor valorice respective.

În cazul în care o societate privată deținătoare de bunui culturale mobile se privatizează , bunurile se clasează înaintea privatizării.Aceste societăți trebuie să se înscrie pe lispta de privatizare, în scris, direcției județene de cultură și patrimoniului cultural în termen de 5 zile de la data înscrierii.

Bunurile culturale astfel clasate vor fi date altei instituții specializate desemnată de Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor care face și autorizarea cu respectarea normlor de bunuri culturale mobile.

Vânzarea bunurilor culturale mobile se poate face doar de agenții economici autorizați, aceștia sunt obligați să țină evidența într-un registru completat complet și corect a rubricilor: adresa ofertantului, descrierea și prețul fiecarui bun.Persoanele fizice sau juridice de drept privat pot face vânzari de obiecte de bunuri culturale mobile publice, doar în cazul exercitării dreputului de preemțiune de la statul român prin Ministerul Culturii.

În ceea ce privește vânzarea tezaurelor, direcțiile județene pentru cultură și patrimoniu cultural național sunt obligate să transmită acest lucru Ministerului Culturii în termen de 30 de zile.

Pentru exportarea bunurilor culturale mobile clasate sau neclasate este necesară întocmirea unui certificat de export emis de direcțiile județene.Certificatele de export pentru tezaure sunt emise de Comisia Națională a Muzeelor și Colectiilor aprobat de ministrul culturii.

Bunurile culturale mobile se exportă numai temporar pentru organizarea de expoziții în strainătate, pentru investigații de laborator, restaurare sau expertizare, iar cele cu titlu de tezaur aflate în proprietatea persoanelor fizice pot fi exportate doar temporar.Se pot exporta definitiv în cazul unui schimb cu un bun cu aceiasi importanță și semnificație culturală.

În cazul pierderii sau furtului de bunuri, proprietarii, titularii cu drepturi reale si administrative trebuie să anunțe organul de poliție în termen de 24 de ore.

Capitolul VI al legii tratează:Regimul juridic al bunurilor arheologice mobile descoperite întamplator sau prin cereri sistematice.

Bunurile clasate care sunt descoperite sunt supuse procedurii de clasare și intră în administrarea instituției care finanțează cercetările.Dacă se constată de către Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor că instituția respectivă nu respectă condițiile de conservare și securitate, aceste vor propune o altă instituție din aceiași rază geografică să le păstreze.

Cercetările arheologice aflate pe propriete privată,se pot realiza doar cu acordul proprietarului,iar în cauzul în care proprietarul terenului nu își dă acordul acest lucru se poate rezolva în instanță judecătorească la cererea autorităților publice sau instituției publice.

Proprietarului terenului trebuie să i se acorde un timp maxim pentru efectuarea lucrărilor și totodată trebuie să primească despagubiri înainte de începerea lucrarilor.Pentru începerea lucrărilor arheologice este obligatoriu să se emită un certificat de sarcini arheologice.Persoanele fizice care descoperă întamplător bunuri din această categorie este obligat să le predea în termen de 48 de ore primarului din a carei zone a fost facută descoperirea,iar acesta este obligat la randul său, sa le predea direcțiilor județene.

Finanțarea activităților de descoperire, cercetare, clasare, evidență, depozitare, conservare, restaurare, protejare și punerea în valoare a bunurilor culturale mobile se poate face de Ministerul Culturi, Ministerul Educației Naționale, autoritățile administrației publice, centrale și locale.

Capitolul VIII al legii Organisme și instituții specializate

Instituțiile specializate sunt cele care se ocupa cu cererea, expertiza, clasarea, evidența și punerea în valoare a patrimoniului cultural național mobil, deoarece acestea au competențe generale în domeniu conform art.51 alin.(1) „Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor este organismul științific consultativ si de avizare în domaniu al Ministerului Culturii.

Comisia Națională a muzeelor este condusă de un președinte care desfășoară activitatea pe baza unui regulament aprobat de ministrul culturii, astfel comisia are urmatoarele atribuții:hotărârea asupra clasării bunurilor culturale mobile; avizează normele de clasare a bunurilor culturale mobile și normele privind comerțul cu bunuri culturale mobile; avizează normele privind executarea mulajelor, facsimilelor și copiilor; avizează normele de conservare și de restaurare a bunurilor culturale mobile ;avizează normele de acreditare a experților; avizează exportul temporar al bunurilor culturale mobile clasate; acreditează experții, conservatorii și restauratorii.

Tot în subordinul Ministerului Culturii se află și Institutul de Memorie Culturală care are urmatoarele atribuții:centralizează și înregistrează în bază națională de date fișele de evidența a bunurilor culturale mobile clasate;administrează bazele de date privind evidența informatizată și circulația bunurilor culturale mobile; cercetează și valorifică documentar, inclusiv prin publicare, informațiile cuprinse în bază de date privind bunurile culturale mobile și acordă asistentă de specialitate, pe bază de contract, privind valorificarea documentar-științifică a informației deținute, cu acordul proprietarilor și cu avizul Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor; colaborează cu instituții similare din țara și din străinătate.

Orice încălcare a dispozițiilor legii atrage dupa sine răspunderea penală, materială,civilă,disciplinară,contravențională în funcție de gravitatea faptelor.Aceste pot fi de la amenzi până la confiscarea bunurilor sau pușcărie în cazul în care se executa copii, mulaje,triaje postume sau facsimie după bunurile culturale moblie naționale fără acordul nproprietarului sau titularului cu drept de .

În completarea cadrului legislativ privind protecția patrimoniului cultural național mobil, au fost adoptate doua ordonanțe:Ordonanța Guvernului nr.43/2000 privind protecția patrimoniului arheologic și declararea unor situri arheologice ca zone de interes naționalși Ordonanța Guvernului nr.47/2000 privind stabilirea unor măsuri de protecție a monumentelor istorice care facparte din Lista patrimoniului național

Ordonanța Guvernului nr.43/2000, republicată, precizează daptul că descoperirile și cercetările arheologice cuprind măsuri juridice, administrative, financiar-fiscale,pentru asigurarea pazei întretinerii și punerea în valoare a bunurilo culturale arheologice, precum și a terneurilor în care acestea se află,pentru încadrarea acestor bunuri culturale ca monumente istorice.

Patrimoniul arheologic este definit ca fiind: „anasamblul bunurilor arheologice format din: siturile arheologice înscrise în Repertoriul arheologic național, cu excepția celor distruse ori dispărute, și siturile clasate în Lista monumentelor istorice, situate suprateran, subteran sau subacvatic,ce cuprind vestigii arheologice:așezări, necropole, structuri, construcții, grupuri de cladiri, precum si terenurile cu potențial repetat definite conform legi; bunurile mobile, obiectele sau urmele manifstărilor umane, împurună cu terenul în care au fost descoperite.”

Protejarea și asigurarea patrimoniulul arheologic este garantată de stat în conditiile stabilite în urma uni act normativ.Ministerul Culturii și Cultelor este cel care elaborează strategii și norme specifice de cercetare în vederea protejării patrimoniului național arheologic și care se asigura de aplicarea acestora.

În Ordonață se precizează faptul ca „bunurile arheologice sunt parte integrată a patrimoniului cultural național și protejate drept bunuri de patrimoniu național mobil, drept situri arhheologice sau ca monumete istorice,conform legii”.

În vederea protejării bunurilor din patrimoniul arheologic din zonele definite de actul normativ presunue adoptarea unor masuri științifice, administrative și tehnice care sunt imoprtate pentru păstrarea vestigiilor descoperite întâmplător sau ca urmare a cercetării arhelogice până la clasarea bunurilor respective sau finalizarea cercetărilor arheologice.

În capitolul III se stabilesc atribuțiile instituțiilor și organismelor de specialitate care asigură protejarea patrimoniului arheologic.Aceste sunt: Ministerul Culturii și Cultelor, instituțiile sale subordonate și Comisia Națională de Arheologie.

Ordonanța Guvernului nr.47/2000, modificată și completată de Legea nr.564/2001, reglementeaza măsurile speciale de protecție a monumentelor istorice care fac parte din Lista patrimoniului mondial.Prin Lista patrimoniului mondial se înțelege monumetele istorice din România înscrise în Lista patrimoniului mondial de către Comitetul patrimoniului mondial de langă UNESCO.

Monumentele din Lista patrimoniului mondial oferă măsuri de protecție de ordin științific, juridic, administrativ, finainciar, fiscal, tehnic ,cu obligativitatea de a menține paza, întreținerea și reparațiile curente, conservarea, consolidarea, restaurearea și punerea în valoare a monumetelor, ansamblurilor și siturilor care le compun.

Ministerul Culturii și Cultelor cu avizul Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice realizează lucrările de conservare, restaurare, consolidare etc. în conformitate cu Programul de protecție și gestiune a monumetelor înscris în Lista patrimoniului mondial.Acest program, se elaborează pentru o perioadă de 5 ani.

Monumentele istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial sunt foarte importante și este necesară o securitate foarte buna, de aceea, paza, este asigurată fără plată, de către Ministerul Internelor și Reformei Administrative.

Ordonanța de Urgență nr.228/2000 privind protejarea monumetelor arheologice a fost adoptată ca un act normativ științific domeniului.Această legalizare a fost abrogată ulterior ca un act normativ, mai coerent și mai cuprinzător în Legea nr.422/2001 privind protejarea monumetelor istorice.

Legea, redefinește monumetele istorice ca fiind: „bunuri imobile, construcții și terenuri situate pe teritoriul României semnificative pentru istoria, cultura și civilizația națională si universală.

Pentru o bună protejare a bunurilor istorice, capitolul al trei-lea din lege cuprinde principalele atribuții ale Ministerului Culturii și Cultelor,Institutului Național al Monumentlor Istorice,Oficul Național al Monumentelor Istorice,Comisiei Naționale și Comisiilor zonale ale monumentelor istorice.

În titlul patru sunt prevăzute responsabilitățile proprietarilor de monumete istorice și ale autorităților administrației publice locale..Legea speficifică că persoanele fizice sau private pot beneficia de serviciile publice deconcetrate alea Ministerului Culturii și Cultelor,la cererea lor,gratutit, consultanța de specialitate.

În final, sunpt prevăzute sancțiunile în domeniul protejării monumetelor istorice astfel: „desființarea neautorizată, distrugerea parțială sau totală, exproprierea fără avizul Ministerului Culturii și Cultelor, degradarea, precum și profanarea monumentelor istorice contituie infracțiuni contraventionale și se sancționează conform legii”(art.54 alin1)

În anul 2001, au fost emise alte trei legi importante pentru protejarea patrimoniului cultural :

Legea nr. 378 din 10 iulie 2001 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 43/2000 privind protecția patrimoniului arheologic și declararea unor situri arheologice ca zone de interes national

Legea nr.453/2001 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1991 privind autoritatea executării lucrărilor de construcții și unele măsuri pentru realizarea locuințelor.

Legea nr.564/2001 pentru aprobarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.47/200 privind stabilirea unor măsuri de protecție a monumetelor istorice care fac parte din Lista patrimoniului mondial.

În perioada urmatoare legislația suferă modificări și completări totodata fiind emise se alte acte normative.

Legea muzeelor și colecțiilor publice nr.311 din 8 iunie 2003.

Legea este publicată în Monitorul Oficial,Partea I, nr 528 din 23 iulie 2003 și este promovată de academicianul Răzvan Theodorecu.

În primul capitol Dispozitii genereale, legea, pune accent pe principiile organizării și funcționării muzeelor și colecțiilor publice,precum și probelma rolului muzeelor în societatea contemporană.

Din 1949 muzeele din România au rămas fără o lege a lor, acestea fiind considerate așezăminte culturale.

În lege, muzeul este definit astfel: „instituția publică de cultură, aflată în serviciul societății, care colecționează, conservă, cercetează, restaurează, comunică și expune, în scopul cunoașterii, educării și recreării, mărturii materiale și spirituale ale existenței și evoluției comunităților umane, precum și ale mediului înconjurător”

Colecția este definită conform art.2 alin 2 „ansamblul de bunuri culturale naturale, constituit în mod sistematic și coerent de către persoane fizice sau persoane juridice de drept public sau privat”

Legea nr.311/2003 (modificată la 15 noiembrie 2006) pune accent pe funcțiile muzeului:

a) constituirea, conservarea și restaurarea patrimoniului muzeal;

b) evidența, protejarea, cercetarea și dezvoltarea patrimoniului muzeal;

c) punerea în valoare a patrimoniului muzeal în scopul cunoașterii, educării și recreării.

Datorită statului prin autoritățile administrației publice centrale pun situția muzeului pe locul cuvenit în societatea contemporană asigurând proprietarilor și titularilor de alte drepturi reale sprijin atât financiar cât și logistic.

Conform art.8 alin 1 , legiutorul a definit patrimoniul muzeeal ca totalitatea bunurilor, a drepturilor și a obligațiilor cu valoare patrimonială ce aparțin unui muzeu, sau după caz,unei colecții publice.

Obiectul dreptului de proprietate publică a statului, sau, după caz dreptul de proprietate privată îl fac bunurile mobile și imobile care se află în patrimoniul muzeal cu rol documentar, educativ, ilustrativ,recreativ.

Proprietarii și titularii muzeelor si colecțiilor au obligația de a asigura integritatea, securitatea, conservarea, evidența, să pună în valoare patrimoniul muzeal, să asigure accesul public și specialiștilor la bunuri, să nu mermită folosirea patrimoniului muzeal în alte scopuri, să asigure paza mufii mzeului,să asigure prevenirea și stingerea incendiilor.

Instrumentele cu care muzeogrfii lucrează pentru definirea locului și rolului evidenței științifice sunt:Registre de inventar documente de evidență primară și documente de evidență analitică, cumulate în Registrul informatizat muzeal

Muzeele și colecțiile publice se pot afla în proprietate publică sau privată.Cele aflate în proprietate publică sunt organizate și înființate în subordinea autorităților publice centrale sau locale ori a altor instituții publice.Muzeele și colecțiile publice care sunt în proprietate privată sunt organizate și funcționează în subordinea persoanelor juridice private sau a persoanelor fizice.

În funcție de aria de acoperire teritorială, de mărimea și de importantă patrimoniului, muzeele și colecțiile publice se clasifica astfel:

a) muzee și colecții publice de importantă națională;

b) muzee și colecții publice de importantă regională;

c) muzee și colecții publice de importantă județeană;

d) muzee și colecții publice de importantă locală.

Muzeele și colecțiile publice datorită clasificării lor aduc un plus de ordine în ierarhizarea acestora astfel muzeele și colecțiile publice de importanță națională dețin în patrimoniul lor bunuri de valoare excepțională semnificative pentru:numismatică, arheologie, etnologie, heraldică, cartografie etc. Clasificarea, dar și schimbarea clasei unui muzeu sa face prin ordin al ministrului culturii și cultelor cu avizul Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor.

Prezenta lege aduce clarități pe seamna finanțării muzeelor și colecțiilor publice, acestea se finanțează din venituri proprii sau locale și din alocații acordate de la bugetul de stat.Veniturile proprii se obțin din tarifele pentru serviciile oferite, donații, sponsorizări etc. si sunt gestionate în regim extrabugetar si scutite de taxa de timburu.Taxele pentru serviciile din muzeu sunt stabilite de conducerea acestora.Muzeul și colecțiile de drept public trebuie să aibe tarifele aprobate de autoritatea în subordinea căreia funcționează.

Capitolul V, al legii vorbește despre conducerea organizațiilor si funcțiile muzeelor.Muzeele și colecțiile publice sunt alcătuite din personal calificat și cuprinde funcțiile de :muzeograf, sonservator, restaurator și tehnician de muzeu.

Personalului care organizează bunuri clasate în cateogria Tezaur i se ofera un spor de toxicitate.Personalul care lucreză în condiții speciale i se acordă un sper de specialitate.În functie de locul unde se lucrează, personalul beneficiază de anumite sporuri.

Consiile de administrație si cele stiințifice ajută la organizarea și funcționarea muzeelor și colecțiilor publice în Romănia, având un rol decisiv , legiutorul a intordus conform art.27-28 organisme care ajută la buna funcționare a muzeelor.Managerul muzeelor și colecțiilor publice au un rol decisiv și datorită lor se stabilește buna funcționare a instituțiilor, astfel deciziile trebuie să fie luate în conformitate cu legea și cu interesele părților.

Capitolul VI intitulat Instituții și organisme cu atribuții în domenuiul muzeelor și colecțiilor publice prevede că Ministerul Culturii și Cultelor elaborează și asigură respectarea prevederilor legale, în ceea ce privesc muzeele și colecțiile publice. Totodată acesta reprezintă statul în relațiile internaționale.De aceea, are o multitudine de atribuții printre care și finanțarea editoriala a Revistei muzeelor, pulicată de Centrul pentru formare, Educație Permanentă și Management în Domeniul Culturii.

În ceea ce privesc contravențiile și infracțiunile, potrivit legii nerespectarea ei, aduce după caz,răspunderea dicipilnară civilă sau penală.Distrugerea,degradarea bunurilor din patrimoniul muzeelor și colecțiilor publice se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani plus amenda.

Înființarea de muzee fără aprobare, schimbarea titulaturii muzeului, împiedicarea accesului publicului constitiue contravenții și se sancționează cu amendă.

Legea nr.39/2006 este publicată în Monitorul Oficial al României la data de 17 ianuarie 2006 și vine cu completări și modificări ale legii 311/2003.

Legea privind protejarea patrimoniului cultural imaterial, nr.26/2008.

Scopul prezentei legi constă în protejarea patrimoniului cultural imaterial, dar și pentru documentarea, conservarea, promovarea sau punerea lui în valoare.

Legea nu poate fi folosită de nici o persoană fizică sau juridică pentru a obtine protecția unui element al patrimoniului cultural imaterial.

Legiutorul, definește patrimoniul cultural imaterial ca fiind „totalitatea practicilor, reprezentărilor, expresiilor, cunoștințelor, abilităților – împreună cu instrumentele, obiectele, artefactele și spațiile culturale asociate acestora – pe care comunitățile, grupurile sau, după caz, indivizii le recunosc ca parte integrantă a patrimoniului lor cultural”.

Marca tradițională distinctivă este elementul care redă autenticitatea expresiei culturale tradiționale și este definitorie pentru un grup de creatori, interpreți ori meșteșugari tradiționali care sunt păstrători sau transmițători ai elementelor patrimoniului cultural imaterial.

Din generație în generație se transmite patrimoniul cultural imaterial, deoarece este recreat în permanență de grupuri umane datorită interacțiunii cu natura și istoria lor , oferind un sentiment de continuitate și contribuind la diversitatea culturală și creativitatea umană.

Conform art.4 patrimoniul cultural imaterial are următoarele caracteristici:transmiterea patrimoniului pe cale informală;păstrarea caracterului anonim al originii creației;delimitarea patrimoniului după următoarele crtierii:teritorial, etnic, religios, vârstă, etc.

Patrimoniul cultural imaterial este constituit din manifestări care aparțin domeniilor

a) tradiții și expresii verbale,

b) artele spectacolului, având ca mijloace de expresie sunetul muzical și mișcarea corporală;

c) practici sociale, ritualuri și evenimente festive, jocuri de copii și jocuri sportive tradiționale;

d) cunoștințe și practici referitoare la natură și la univers;

e) tehnici legate de meșteșuguri tradiționale.

Expersiile culturale mobile sunt definite ca fiind modalități de experimare ale oamnenilor prin diverse modalități:expersii verbale, cântece, dansuri, jocuri populare, obiceiuri, sărbători, jocuri sportive tradiționale.Aceste pot fi exprimate prin forme verbale(basmul, povestea, teatrul poular, legendă, balada lirică, proberbul, etc.) , forme imateriale (melodia vocală, cantecul fără acompaniment instrumental), forme materiale sunt produse meșteșugărești ( obiecte, instrumente, desenul și modele decorative), forme de pregătire ale unor rețete sau ale unor instrucțiuni de preparare ale unor alimente.

Tezaurul viu este un titlu ce este oferit persoanelor creatoare și transmițătoare de piese dintr-un anumit domeniu al patrimonului cultural imaterial cu condiția ca acestea să fie în stare bună și realizate cu mijloace tradiționale de calitate.

Titul de tezaur viu se acordă de către Comisia națională pentru salvgradarea patrimoniului cultural imaterial și este un titlu de care se bucură toată viața.

În capitoul III al legii sunt specificate măsurile de protejare a patrimoniului cultural imaterial.

Pentru protejarea patrimoniului cultural imaterial sunt necesare elaborarea de strategii de ocrotire a elementelor patrimoniului, stabilirea de criterii de evaluare, indetificare, conservare și de punere în valoare a expresiilor culturale tradiționale, constituirea de comisii de expertiză și omologare pentru certificarea valorilor și de recompunerea segmentelor vieții tradiționale.

Pentru punerea în valoare a patrimoniului cultural imobil trebuie să se susțină programe și proiecte care să promoveze elementele patrimoniului cultural imobil, sprijinirea proiectelor de punere în valoare a patrimoniului cultural de pe teritoriul României.

Ministerul Culturii și Cultelor elaborează Programul național de protejare a patrimoniului imaterial care înființează Registrul național al patrimoniului structurat în:lista elementelor patrimoniului cultural imaterial dispărute, aflate în pericol de dispariție ,elemente vii care există pe teritoriul României.

Instituțiile și organismele cu atribuții în domeniul patrimoniului cultural immaterial sunt: Comisia națională pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial care se află în subordinea Ministerului Culturii și Cultelor și are atribuții de coordonare a activităților de protejare și promovare a patrimoniului cultural imateria ; Centrul Național pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale cu atribuțiile de inițializare și derulare de proiecte; ȋnființează și administrează Registrul național al mărcilor tradiționale distinctive;omologhează mărcile tradiționale distinctive.

Ȋn concluzie, ocrotirea patrimoniului cultural național ȋn România, reprezintă o etapă esențială a dezvoltării cadrului juridic ȋn care valorile culturale alea țării ȋși descoperă adevărata menire:relevarea trecutului, educarea publicului.

Legislația muzeală este importantă deoarece acesta ajută muzeele la menținerea, conservarea și expunerea obiectelor ȋn cele mai bune condiții .

Capitolul 3.Management muzeal.Marketing muzeal

I .Managementul muzeal.

Managementul muzeal reprezintă totalitatea activităților:culturale,specifice ,științifice care trebuie efectuate într-un muzeu sau colecție muzeală cu finalizarea de rezultate bune.Management provine din limba engleză de la „manage” = a conduce, a administra, a mânui, și are în vedere modul cum sunt conduse și organizate muzeele în România.

Astfel,pentru organizare și conducerea unei instituții este nevoie de un manager – un om de cultură, un lider, un om care oferă soluții și de la care se așteaptă rezultate.

Managementul muzeal :A. Misiuni:

– Obiectivele muzeului : acestea pot fi imediate și de perspectivă. Obiectivele muzeului indică ce vrea să se realizeze în mod concret ȋn instituție;

– Strategiile muzeului : strategiile muzeale trebuie să fie profitabile deoarece trebuie făcute imediat pentru obținerea rezultatelor bune în viitor. Strategia indică ce căi și ce mijloace va folosi muzeul pentru a-și atinge obiectivul și modul cum se va realizeaza misiunea. Pentru strategia de muzeu este necesară realizarea unui plan pe bază căruia se urmează pașii care indică unde dorește să se ajungă și cum să se îndrepte în direcția aceea;

– Administrarea resurselor de patrimoniu și cele umane. muzeele își constitue colecția atât din patrimoniu cât și din cele umane descoperite în timp. Pentru organizare și punerea în vedere a lor este necesară o administrare corectă.

– Conducerea acțiunilor: conducerea relațiilor este una importantă deoarece relația dintre instituție și societate este esențială. Managerul trebuie să fie pregătit și pentru ȋntâmpinarea de probleme în scopul atingerii idealurilor. Acțiunea desfășurată constitue un punct esențial de realizat;

– Coordonarea personalului muzeal: în muzeu se desfășoară activități de mai multe tipuri,iar competențele personalului reflectă acest lucru. Strategia de resurse umane se stabilește de către direcțiune. Managerul trebuie să supravegheze dacă strategia este pusă în aplicare eficient și metodic. Pentru acestea sunt necesari specialiști în domeniul colecțiilor și al comunicării cu publicul.Pe lânga acest tip de personal, muzeele necesită și personal administrativ,tehnic,designeri,restauratori,documentariști,magazionieri,supraveghetori și care să se ocupe de curățenie;

– Utilizarea și folosirea optimă a informațiilor și a tehnologiilor: folosirea optimă a informațiilor și a tehnologiilor sunt de ajutor pentru atragerea vizitatorilor în muzeu. În societatea de azi utilizatorii sunt atenți la detaliile privind informațiile corecte, complete și sigure, de asemenea sunt ȋncantați de utilizarea tehnologiilor inovative;

– Modul de organizare și îndemnul resurselor umane pentru a obține performanțe în domeniu: performanțele angajatiilor vor apărea atunci când rezultatele lor vor fi răsplătite pe măsură. Astfel, managerul trebuie să fie un bun organizator și să aibe bună capacitate de a îndruma aganjații. Este importantă și motivarea acestora pentru a obține cele mai bune rezultate;

– Modul de a crea un climat atractiv și pozitiv de muncă : muzeele sunt instituții culturale strict specializate,unde se lucrează cu un număr limitat de angajați calificați – unii din ei având experiențe unice,astel orgoliile intră frecvent în competiție și crează tensiuni interne care trebuie tratate inteligent și armonios pentru a fi detensionate.

B . Departamente de specialitate din muzeu:

Departamentul de conservare și restaurare;

Departamentul de evidență și documentare;

Departamentul de educație ;

Departamentul expozițional ;

Departamentul de dezvoltare și proiectare;

Departamentul de marketing;

Departamentul economic;

Departamentul administrativ;

Departamentul de protecție;

Departamentul tehnic;

Departamentul de relații cu publicul.

Fig 1.Model de organigramă

C.Principiile managementului muzeal

Managementul muzeal se realizează pe bază unor principii și functii generale care trebuie bine cunoscute, acestea sunt:

– cunoașterea proceselor politice și sociale reprezentative pentru societatea de azi;

– disponibilitate și adaptabilitate la schimbare;

– capacitate de apreciere onestă a rezultatelor;

– siguranță în intervențiile ca manager;

– formarea unor decizii suplimentare și anticiparea rezultatelor acestora;

– folosirea feedback-ului;

– promovarea personalului capabil, competent și cu rezultate bune.

D. Funcțiile de bază ale managementului muzeal :

– planificarea activităților și stabilirea obiectivelor și mijloacelor;

– asigurarea mijloacelor financiare , materiale;

– îndrumarea acțiunilor, prin luarea deciziilor rapide ,sigure și eficiente;

– identificarea rezultatelor și recompensarea performanțelor (controlul).

Managementul muzeal se bazează pe oferirea de rezultate benefice publicului. Acesta are la bază patrimoniul și tezaurul. Compoententele acestuia, specialiștii și personalul tehnico-administrativ și nu în ultimul rând resursele financiare și cele de patrimoniu virtual oferă publicului ceea ce dorește și anume : educație,ȋnvatare și recreere.

Principiul de conducere al unui muzeu include atribuții specifice, în care managerul este direct implicat împreună cu cei aleși de el prin delegare de autoritate.De modul de realizare al activităților managerul răspunde : material, moral și chiar juridic.

Specialiștii de muzeu, subalterni ai liderului îndeplinesc funcții de cercetare, expoziționale, conservare, restaurare, autentificare, pedagogie, educație specifică. Investirea lor cu atribuții este inerentă și șe finalizează cu aspecte de încredere și autonomie decizională profesională.

Principiile mananegementului muzeal se fundamentează pe :

Realism ȋn aprecieri, preusupune o evaluare corectă a poziționării strategice a muzeului;

Creativitate și flexibilitate ȋn procesul de conducere, promovând și sprijinind soluții novatore și eficiente, care sporesc calitatea serviciilor;

Coerență ȋn măsurile adoptate, suliniind obiectivul fundamental științific;

Cercetarea preocupărilor pe calitatea activităților de cercetare științifică, pe educație și conservare a patrimoniului;

Eficiența procesului managerial urmărit prin implicarea ȋntregului personal științific și auxiliar ȋn proiectarea și realizarea proiectelor științifice;

Transparența ȋn stabilirea obiectivelor strategice,a masurilor de conducere prin analize de oportuintate și informarea personalului;

Dialogul permanent la toate nivelurile și cu toate grupurile care acționează ȋn interiorul sau ȋn afara muzeului.

Aceste principii trebuie urmarite, deorece doar ȋn concordanță cu ele se pot realiza direcții strategice precum:

– Respectarea misiunii muzeului care este stabilită prin actul constitutiv, ulterior acesta trebuie să fie dezvoltată și modernizată, este necesar să se adapteze la cerințele științifice și tehnologice noi. Țintele permanente sunt ridicarea prestigiului muzeului și consolidarea personalității lui.

– Punerea în valoare a istoriei muzeului,a tradițiilor pentru promovarea prestigiului muzeal;

– Promovarea modernizării în scopul folosirii metodologiilor și tehnicilor noi de cercetare, expunere,conservare și valorificare a patrimoniului muzeal. Modernizarea expoziționala trebuie să ajungă la nivelul așteptat de utilizatori.

– Angajarea de personal calificat în scopul atingerii standardelor noii muzeografii;

– Fixarea unor propuneri, totodată consolidarea și finalizarea proiectului propus;

– Cooperarea între instituții de specialitate din țara cât și din afară ;

– Creșterea spiritului de comunitate specifică,distinctă, dar și colaborarea cu alte comunități (academică,universitară,științifică), este realizabilă numai prin rezultate de comunicare interumana între membrii organizației care stabilesc contactele necesare ai agenților externi;

– Stimularea și cultivarea spiritului de echipă și dezvoltarea cooperării interdisciplinare a competiției ridica prestigiul muzeului și al personalului care îl servește. Rezultatul final ajută la reașezarea muzeului, în cele mai căutate locuri și care se bucură de o bună credibilitate de creștere a performanțelor.

E. Strategia manageriala muzeala

Strategia manageriala reprezintă ansamblul activitatiilor de pregătire a acțiunilor de conducere, de realizare a acțiunilor și de urmărire și finalizare a acțiunilor manageriale propuse.

Aceasta presupune pregatirea următorului plan:

Fixarea obiectivelor;

Prezentarea informațiilor;

Programarea acțiunilor;

Determinarea resurselor necesare;

Pregătirea colaboratorilor;

Delimitarea competențelor și responsabilităților .

Realizarea propriu-zisă. Reprezintă perioadă prescrisă de timp în care se vor finaliza obiectivele(perioadă poate fi scurtă,luga,medie, dar cu cât perioadă este mai lungă cu atât riscurile sunt mai mari).

Realizarea, elaborarea și introducerea strategiei muzeale a admis multiple posibilități în crearea mai multor scenarii, tratării de probleme auxiliare din care se selectează cea cu evidența optimă pentru atingerea obiectivelor.

Managementul muzeal se realizează printr-un set de sinteze, planuri,decizii,acțiuni care trebuie aplicate cu scopul e a realiză obiective majore instituționale.

Managementul strategiei are puncte forte cu un mare avantaj pentru muzee:

– Oferă o unitate conceptuală și de acțiune la toate nivelurile ierarhice din muzeu;

– Constituie formă de conducere eficienta;

Asigură un climat pozitiv de muncă și de asumare conștientă a obiectivelor muzeale;

Ȋși aduce aportul la ȋmbunătățirea rezultatelor economico-financiare ale muzeului;

Oferă satisfacție personalului de a lucra ȋn instituții cu personalitate culturală și autoritate științifică larg recunoscute.

Fig.2 Model de orgaigramă dezvoltată ȋn baza modelului ierarhic

Managementul strategic muzeal ca ansamblu de factori este constituit dintr-un set de sinteze, planuri, decizii și actiuni care conduc la aplicarea acestora, ȋn scopul realizării obiectivelor majore instituționale.

F. Etapele procesului de management muzeal:

Strategia muzeala este strâns legată de etapele acesteia: Planificare, Dezvoltarea patrimoniului muzeal.

Planificarea muzeala este obligatorie, prioritatea strategiei de planifcare începe cu evaluarea sistemului al stadiului și al performanțelor și condițiilor muzeale.

Pentru rezultate bune,managerul,trebuie să facă o analiza a stadiului, a prezentării, a descrierii procesului intern specific, a stabilirii resurselor (umane,financiare, tehnice) necesare, a evaluării nivelului de performanțe și a modului de desfășurare al activităților ca în final sa obțină satisfacerea beneficiarilor potențiali.

Pentru finalitatea acestora, managerul trebuie să aibă în vedere mediul social reprezentat de problemele de natură politică, juridică, economică care interacționează direct cu muzeul: mediul instrumental, partenerii reali cu care poate stabilii schimburi, legături, și rapoturi cu diferiți beneficiari.

Dificultatea procesului de planificare ține de impactul factorilor externi cât și interni, în cadrul cărora managerul își asumă și îndeplinește responsabilitățile și atribuțiile în scopul îndeplinirii obiectivelor specifice.

Planificarea are un rol important în fixarea obiectivelor de muncă, dotărilor programului de desfășurare a activităților, de dezvoltare a suportului tehnologic și cel al patrimoniului muzeal. Aceste demersuri alcătuiesc „Programul anual de achiziții publice” și „Programul anual de activități culturale”.

Dezvoltarea programului muzeal

Este un punct esențial de urmărit în cadrul unui muzeu. Posibilitățile de dezvoltare a patrimoniului muzeal sunt multiple și nu există cazuri că acestea să fie epuizată.

Dezvoltarea patrimoniului muzeal nu înseamnă doar dezvoltarea la nivelul colecție ci și prin bunuri culturale mobile sau imobile,fonduri de susținerea a unor proiect etc.

Modalitățile de dezvoltare a colecțiilor sunt : achizițiile, donațiile, schimburi,confiscări,cercetare,testamente, etc.

Achiztiile sunt determinate de ofertă și de posibilitățile de intrare în competiție pentru câștigarea bunurilor. De altfel,donațiile trebuie să se bazeze pe bunitatea muzelui, încrederea și capacitatea acestuia de a respectă anumite reguli pentru respectarea clauzelor și protejarea intereselor donatorilor.

În ultima perioadă formarea colecțiilor muzeale este o activitate des întâlnită, însă intervine problemă finanțării deoarece fondurile acordate sunt mici. Mai exsita și o problemă în ceea ce privesc autoritățile.

Obictivele importante ale strategiei managerului de muzeu:

– Cercetarea și colectionarea de bunuri cu semnificație artistică și documentarea conform profilului patrimoniului muzeal, și ariei de reprezentare;

– Organizarea evidenței științifice , analitice și operative la zi;

– Asigurarea condițiilor conform standardelor europene privind conservarea patrimoniului deținut;

– Restaurarea patrimoniului în mod regulat atunci când bunurile necesită acest lucru;

– Acordarea unei importanțe desăvârșite referitor la nivelul de protecție atât a patrimoniului deținut cât și a depozitelor și a expozițiilor;

– Menținerea dialogului și comunicării cu organizațiile non-guvernamentale,partenerii din țara și instituții din strainatare;

– Organizarea de proiecte pentru valorizarea patrimoniului muzeal;

– Atragerea unui număr mare de utilizatori prin diversificarea ofertei și a serviciilor;

– Căutarea de sponsori, fonduri , donații;

– Editarea de publicații științifice, informatizarea și popularizarea tipului muzeal de mesaje;

– Promovarea muzeului prin metode de marketing;

– Stimularea personalului pentru ridicarea performanțelor și pregătirea generațiilor tinere,acordarea de voluntariat.

G. Programele muzeale:

Programele muzeale trebuie elaborate după criterii clare care incubă răspunderi majore fată de standardele și calitatea serviciilor muzeale.Aceste sunt de cercetare,de evidentă,de restaurare, conservare,protecție si de valorificare.

1.Programul de cercetare

Cercetarea intr-un muzeu este legata de patrimoniul existent, cu cat acesta este mai bine cunoscut,cu atat expozitiile si mesajele lui sunt mai bine intelese de către utilizatorii muzeelor. Cercetarea de muzeu este benefică pentru completarea patrimoniului sau să tezaurizeze unele zone mai puțin cunoscute ȋn scopul măriri numărului de utilizatori. Totodata, ea se ocupă și de „starea de sanatate” a bunurilor muzeale.

Cercetarea de muzeu are ca scop cerințele, opțiunile și atitudinile publicului, domeniul ȋn care lucrează cu metode de investigație psiho-socio-pedagogice.

Postul de cercetator ȋn organigrama muzeală reprezintă un efort pentru organizare a cercetarii, de direcționare a ei pentru o buna cunoastere a patrimoniului. Cercetarea in muzeu se face de unii muzeografi, conservatori sau restauratori, pe baza unor proiecte și programe de cercetare cu obiective precise, stabilite ȋn consiliul stiintific, pe durată medie si lunga (2-10 ani).

Cercetarea include sursele de patrimoniu din teren datorită carora se realizaează dezvoltarea muzeală. Ea este organizată de către specialisti care oferă accesul la sursele de documentare (arhive, depozit, colectie ) și ajuta la nivelul performantei stiintifice.

Prin programul de cercetare se ȋnteleg activitatile de : conservare, restaurare, expozitiile , marketingul,valorificarea,publicul.

2.Programul de evidență

Managerul de muzeu se ocupă de organizarea problemelor de evidentă, primară, analitică și domenială atât ȋn cazul institutiilor publice cât și a celor private.

„Responsabilitatea profesionala impune existenta unei documentații complete și adecvate cu privire la toate obiectele acceptate temporar sau permanent de către muzeu pentru a putea determina proveniența, natura și starea obiectelor,cât și modul cel mai oportun de a le ȋngriji.”

Evidenta se realizează prin intermediul registrelor de inventar, fise analitice,dosare de evidenta, rapoarte , cataloage de evidentă computerizată, statistici , etichete etc.

Evidenta muzeală este obligatorie și este realizată de specialisti ȋn domeniu și care adunaă informații despre obiecte,natura si starea lor ,statutul juridic.

Neorganizarea si neȋntocmirea evidenței muzeale la zi atrage haosul ȋntr-un muzeu si poate atrage consecințe negative, chiar penale și de răspundere profesională. Astfel, este necesara o buna cunoastere a legislatiei.

3.Programele de conservare,restaurare și protecție

Muzeul este o instituție care trebuie să fie în permanență dezvoltare și modernizare datorită creșterii lor permanente. Astfel, în muzeu predomină noile achiziții,schimbări, modificări etc. De regulă la 10-15 ani reutilizarea spațială, reproiectarea intră în proiecte muzeale.

Datorită diferitelor tipuri de colecție acestea impun condiții optime de conservare și de microclimat.

Regimul de expunere și depozitarea se realizează pe baza planurilor: „Plan general de conservare (restaurare)” și „Programul de expunere și depozitare”.

În cazul conservării și protecției trebuie să se țină cont de umiditate,poluarea aerului și neglijență.

Managerul trebuie să asigure instituției integritatea,curățenia permanență, bună funcționare a instalațiilor și a spațiilor de depozitare,expoziție, a angajaților și nu în ultimul rând al publicului.

Publicul este punctul țintă într-un muzeu, iar acesta trebuie să se simtă bine, să aibă un spațiu eficient pentru comunicarea informațională, iar calitatea condițiilor de funcționare și organizare să fie printre cele mai bune.

Importante sunt și condițiile de conservare pe care managerul trebuie să le asigure personalului propriu pentru a păstra în parametrii de risc minim a obiectelor.

Un alt loc important pentru manager într-un muzeu îl ocupă sectorul de protecție. Acesta este important pentru securitatea patrimoniului,personalului și publicului.

În muzeu este necesară dotarea cu insralatii antifurt, antiseism,antifoc,antitero, dar și de natură umană pentru supraveghere și personal înarmat.

Securitatea în muzeu presupune participarea conștientă a publicului,securitatea mecanică,supravegherea umană, electronică și organizarea administrativă asecuritatii .

4. Programul de valorificare

Fiecare muzeu are un astfel de program de valorificare elaborat, dar cu condiția respectării termenelor stabilite.

Aceste programe se realizează prin expoziții care sunt : permanente cu o durată între 10- 20 ani,itinerante cu o durată între 1- 2 ani,temporare cu o durată între 1- 2 luni. Expozițiile permanete reprezintă rezultatul unei munci ȋndelungate, desfășurate pe parcursul mai multor generații de specialiști și cuprizând momente istorice și culturale specifice.

Expozițiile temporare sunt aniversare, descoperiri excepționale pe teme de actualitate, pentru evenimente științifice, ultimele achiziții sau donații.

Pentru succesul exozitiei este necesară promovarea acesteia prin mass-media,produse editoriale,audiții,interviuri. Astfel acesta trebuie bine organizat și urmărite toate etapele:

– managerul stabilește echipă responsabilă pentru expoziție, numește comisarul expoziției, atribuie responsabilități echipei, pregătește obiectele cu ajutorul muzeografilor, stabilește designul expoziției cu ajutorul arhitectului,al muzeografului și conservatorului, crează pliante și afișe, panouri publicitare pentru pormovare, dotează cu materiale auxiliare muzeul (lumina, sunet, etc);

– inițierea unei conferințe de presă, prezentarea în sală media și în final evaluarea rezultatelor atât financiare cât și culturale.

Valorificarea muzeului presupune în primul rând cunoașterea și prezentarea atractivă a obiectelor. Managerul este cel care caută sursele pentru că imaginea muzeului să fie prezentată și difuzată.

H. Servicii publice

Rolul muzeului în societatea contemporană este larg cunoscut, acesta a devenit un centru cultural în care publicul interacționează sub diferite forme. Un astfel de rol impune strategii de multe tipuri pentru păstrarea interesului vizitatorilor.

Conform definiției date de ICOM, accentul în muzee cade tot mai multe pe definirea relației cu publicul,pe realizarea unui climat prietenos,în care vizitatorii nu doar învață să se simtă bine.

Astfel a fost introdus Departamentul de Relații cu publicul,acesta este în permanență legătură cu beneficiarii.

În România, legislația a fost factorul care a încurajat acest demers prin Legea 544/2001, art. 4 : „este obligatoriu că să existe un specialist în relații publice în orice instituție publică din România, deci și într-un muzeu”. Legea 311/2003 prevede că orice director trebuie să aibe un plan de management, o strategie de marketing și una de relații publice.

Publicul într-un muzeu este foarte divers, astfel, înainte de a finaliza programele destinate publicului trebuie să se țină cont că aceștia au caracteristici diferite atât psiho-demografice cât și socio-profesionale. Pentru a fi mai atractiv muzeul trebuie să țină cont de publicul țintă, dar și de nevoile științifice ale diferitelor segmente de public.

Pentru dezvoltarea relației cu publicul și a vizitatorilor sunt bine de știut și motivele non-vizitatorilor. Este necesar să se realizeze studii cu aceștia pentru a află ce știu despre muzeu, ce nevoi au, ce așteptări au de la un muzeu,

Cauzele non-vizitatorilor pot fi: dezinteres cu privire la tematică, lipsă de informații cu privire la muzeu, neîncrederea în calitatea ofertei, lipsă de timp etc. Toate acestea pot fi rezolvate printr-o strategie de comunicare. Relațiile cu publicul pot fi mai eficiente decât companiile publicitare.

Popularizarea devine obligatorie. Mesajele transmise în mass-media, panourile stradale ,pliantele, fluturasiii, posterele declanșează interes pentru public.

Pentru un vizitator impactul pe care îl are cu o persoană de la comunicarea informațională poate fi decisiv. Este necesar că personalul de acest gen să fie pregătit și să fie capabil de a creă utilizatorilor o ambianță plăcută.

Astfel muzeul nu numai că va avea mai mulți vizitatori ci își va ideplinii și mai bine misiunea.

În muzeele din România lipsă specializării se remarcă prin faptul că activitatea de marketing și relațiile publice sunt desfasutate de către același personal care dezvoltă și programele educaționale,chiar dacă numărul specialiștilor în marketing și relații cu publice a crescut, tot se ȋntâlnește această mixare de sarcini.

Comunicarea cu publicul trebuie să se realizeze în mod inteligent pe bază unei strategii pe termen lung dintre muzeu și diversele sale categorii de public.

II. Marketingu Muzeal.

Termenul de „marketing” provine de la verbul „to market” a vinde, a cumpără , etimologie din care reies două elemente importante: piață și responsabilitatea pe piață.

Organizarea muzeelor se realizează pe bază legislației în vigoare aprobată de Ministerul Culturii și Cultelor, precum și pe bază deciziilor care se iau la nivelul conducerii.

Dezvoltarea marketingului este o activitate importantă, dar întâmpină probleme deoarce resursele financiare muzeale asigurate prin buget sunt limitate, astfel este necesar că fiecare muzeu să își completeze fondurile prin activități specifice sau prin atragerea unor sponsori sau colabortatori.

Resursele financiare provin din taxele de intrare, cotizații ale membrilor unor organizații muzeale, plată serviciilor din muzeu, din magazinul muzeului, chirii, etc.

Taxa de intrare ȋn muzeu este redusă pentru elevi,copii,studenți,pensionari,militari și persoane cu dezabilități,existând tendința de a fi exclusă, în principal în muzeele mari,atragerea resuselor îndreptându-se în alte zone. Standul comercial are că misiune producerea de resurse financiare mari, dar și de orientare a publicului spre promovarea calității,autenticului și a valorii culturale a produselor oferite spre vânzare.

Pentru atragerea spre vânzare a produselor trebuie convinși artiști contemporani,artizani, producători de materiale audio-video, editori să li se comercializeze produsele într-un muzeu.

Marketingul în muzeu respectă și aplică principiile ,obiectivele și strategiile generale ale muzeului. Cu ajutorul marketingului muzeul își poate atinge o serie de obiective pentru desfășurarea activităților cum ar fi: atragerea unui număr mare de vizitatori,oferirea utilizatorilor a celor mai bune oferte culturale și de recreere,realizarea unor parteneriate pe termen lung.

Managerii carismatici și devotați muzeelor doresc perfecționarea și modernizarea mijloacelor prin care se exprimă ,muzeul, aspirând la cele mai înalte standarde,înțelegând, totodată că viitorul muzeelor nu constă într-o conservare și prezentare strict profesională a colecțiilor.

În ceea ce privește marketingul muzeal există 4 factori importanți legați de muzeu: dotările,încasările,locația și promoția.

Dotările: spații amenajate și amplasate prevăzute cu tehnologii moderne și funcționale. Din această categorie fac parte : sălile de expoziții,biblioteca.sălile speciale,standul comercial,punctele de informații,gareroba,punctele de informare electronică,aparatură pentru persoane cu dezabilități,accese cu punct de control.

Încasările muzeale: ajută la completarea surselor bugetare. Acestea rezultă din: biletele de intrare, abonamente, închirierea de spații, taxele din muzee: pentru fotografiere,scanare,etc., comercializarea de obiecte,machete, albume, reviste, vederi,cd-uri.

Locația : este importantă pentru accesibilitatea în ceea ce privete vizitarea unui muzeu. Vizitatorii trebuie să li se pună la dispoziție posibilitatea de parcare,amplasamentul în zone agreabile cu un ambient bine construit, securitatea.În cazul în care muzeele nu sunt amplasate în zonele centrale, pentru turiști este favorabil să existe semnalizarea lor cu cel puțin 1km înainte. Muzeele amplasate la periferii,în zonele special amenajate ajută la construirea unor centre de atracție culturală și la dezvoltarea economică a acestora.

PromoțiaMuzeală reprezintă promovarea muzeului prin diferiți factori: presă,mass-media,postere,afișe,pliante,fluturași,bannere,spectacole,informare în școli,agenții de turism.

Fig 3. Model de afiș pentru promovarea Conferintei „Mamiferele deșertului African” sursa: http://www.antipa.ro

În România ,Muzeul Antipa este cel și-a realizat și aplicat misiunea conform standardelor contemporane. Acesta este „Studiul biodiversității prin cercetare bazată pe colecții și transferul cunoștințelor științifice către public urmărindu-se educarea sa concomitent cu petrecerea agreabilă a timpului liber, răspândirea cunoștințelor legate de patrimoniul cultural al României și pe glob,că și sensibilizarea publicului față de problemele actuale legate de protecția mediului a speciilor și a habitatelor. ”

Pentru atragerea turiștilor spre vizitarea muzeelor din România trebuie realizată o strategie muzeală ȋn acest sens, deoarece nu este necesar să ai doar niste peisaje frumoase ci să ȋmbogațești acest lucru prin tradiții, manifestări, ateliere impresionante. Figura urmatoare prezintă oferta patrimoniului cultural și natural pentru uz turistic ȋn Romania.

Fig.4 Ofertă de patrimoniu cultural și natural pentru uz turistinc

Analiza SWOT

Analiză SWOT reprezintă o sinteză a auditului de marketing,prezentând punctele forțe,punctele slabe,oportunități și amenințări,este aleasă că modalitate de planificare și coordonare. Această metodă arată un tablou a structurilor interne și externe,a atribuțiilor și relațiilot dintre acestea și determina hotărâri îndreptate spre un obiectiv strategic folosind un cadru managerial sistematic.

Rezultatul analizei îl constituie un tabel în care sunt trecute caracteristicile pozitive și negative ale muzeului care ajută la enunțară unor obiective adecvate situației și relațiilor muzeului cu persoanele din afară muzeului.

Obiectele și strategiile enunțate de pe urmă unei SWOT, urmează proiectate și planificate și se vor urmări dezvoltarea punctelor forte,corectarea și diminuarea punctelor slabe, evaluarea și exploatarea oportunităților favorabile,evitarea efectelor negative ale muzeului.

Obectivele analizei SWOT sunt proiecate și planificare în mod realist ținându-se cont de:mijloace materiale și financiare, termene ,modalități de realizare,elemente de infrastructură și strategia muzeală ,efortul personalului calificat.

În urmă analizei vor rezulta documente în care sunt specificate evaluarea mediului cultural căruia i se adresează muzeul,potențialul și cerințele acestuia.

Creșterea interesului publicului de muzeu,fidelizarea și consolidarea parteneriatelor primează. Pentru înfăptuirea analizei SWOT trebuie să se țină cont atât de factorii interni cât și de factorii externi ai muzeului.

Factorii interni pot fi abordați în diferite moduri:

– Subiectul constituie principalul domeniu de referință al muzeului pe baza căruia se stabilesc puntele țări, dar și cele slabe.

– Produsele și serviciile: proiectează oferte și programe performante și realizabile,pentru satisfacerea nevoilor utilizatorilor.

– Personalul: evidențiază nivelul de pregătire, numărul de persoanal calificat în domeniu, mediul ambiant, implicarea și colaborarea la locul de muncă precum și motivația angajaților.

– Conducerea: prin aptitudinile manageriale ale direcțiunii și modul de colaborare cu angajații, dar și cu mediul extern ,conduc la atingerea obiectivelor strategice.

– Finanțele: cu ajutorul admnistrației financiare se obține evoluția zilnică a bugetului,ce este de folos pentru gestionarea instituției.

– Marketingul: întocmirea unei liste de fidelizare și oferirea diverselor avantaje, dar și atragerea noilor clienți prin modul de a acționa pe piață.

– Competență: cunoașterea concurenței presupune dezvoltarea insituției prin mijloace noi apărute.

– Cultură organizațională: într-un muzeu accentul se pune pe colecție,oameni și rezultat, astfel ete necesară o bună relaționare între angajați.

Factorii externi:

Mediul politic: prezentarea mediului politic cultural al Statului, cum influențează acesta subvenția, pregătirea unei noi legislații.

Mediul economic: prezentarea perspectivelor economice având în vedere consecințele financiare asupra vizitatorilor (cum evoluează veniturile, cum evoluează piață muncii,etc.)

Mediul social: prezentarea evoluției demografice în viitor, ceea ce reprezintă și consecințe ale îmbunătățirii populației, dar și evoluția pieței și a turismului având urmări importante în dezvoltarea muzeului.

Mediul tehnollogic: reprezintă implicațiile evoluțiilor tehnologice pentru muzee, mobilizarea muzeului la noile tendințe.

Analiză SWOT evaluează toate oportunitățile și amenințările mediului cultural, tendințele de natură economică din cadrul muzeului rezultate cu satisfacerea nevoilor utilizatorilor.

Deontologie muzeală

Deontologia muzeală s-a dezvoltat după ȋnființarea unor organisme ȋn cadrul Oficiului Internațional al Muzeelor, ulterior după cel de-al Doilea Război Mondial, UNESCO, ȋn anul 1946 a ȋnființat Consilul Național al Muzeelor (ICOM).

ICOM este oranizația internațională a muzeelor și a specialiștilor din domeniul instituțiilor muzeale care se ocupă de activitățile de conservare, de regulile de bază ale muzeelor și de punerea ȋn valoare a patrimoniului cultural de toate tipurile:material, național, imaterial, actual și viitor.

Managerul cât și angajații care lucrează ȋn muzee trebuie șă cunoască și să respecte măsurile deontologiei muzeale, deoarece publicul și comunitățile sunt interesați să cunoască prevederile acestui cod deontologic.

Poziția de instituție publică a muzeelor și reguluile legate de serviciile și activitățiile sale măresc interesul pentru deontologia profesională, interesul managerilor fiind de a promovare a muzeului.

Conform Codului deontologic, fiecare instituție trebuie să adopte și să justifice achizițiile și politica de dezvoltare a colecțiilor.Acest document trebuie să conțină aspecte legate de protecția și utilizarea colecțiilor publice existente și domeniile indicate clar din care se fac achizițiile.Respectarea legislației este obligatorie, neputându-se achiziționa bunuri care nu sunt ȋnsotite de un document care atestă titlu valid de proveniență sau de proprietate.Dezvoltarea colecțiilor prin cercetarea de teren, nu iese din zona obligațiilor de justificare precisă, exprimate prin politica de dezvoltare muzeală.

Promovarea fidelității angajatilor este apreciată si este ȋn vederea managerului muzeului, promovându-se discrția, onestitatea si loialitatea.Profesioniștii din muzeu trebuie să dea dovadă de amabailitate și loialitate și să urmărească respectarea celorlalți colegi prin servicii de calitate și progesionale de nivel ȋnalt.

Specialiștii din muzee nu pot patricipa direct sau indirect la vânzarea, cumpărarea de bunuri culturale naturile, la autentificarea sau evaluarea științifică asupra bunurilor suspectate de a avea proviențe ilicite sau ilegae,decăt prin cererea unor autorități responsabile.

Codul Deontologic specifică obligațiile clare și precise care ȋi revin managerului de muzeu, care trebuie realizate și finalizate ȋn raport cu legislația naționala și internațională ȋn vigoare.

Capitolul 4. Educatie muzeală:

Educația muzeală.

Pe langă funcțiile de conservare, restaurare și constituire a patrimoniului, muzeul se ocupa și de cea educativă.

Obiectul principal al pedagogiei muzeale ȋl constituie identificarea și realizarea unor strategii care să conducă la sporirea formativă a spațiului muzeal. Scopul principal al pedagogiei muzeale ȋl reprezintă simularea interacțiunii de natură educatională dintre muzeu și școală, să instruiască specialiști, dar și să atragă diverse categorii de public pentru eficientizarea valorificării patrimoniului muzeal.

In ziua de azi, pedagogia muzeala este o necesitate ȋn randul muzeografilor deoarce este nevoie și de educație prin muzeu, sunt necesare ȋmbunătățirile educative ale activităților muzeale.

A vorbii de pedagogie muzeală este nu numai o provocare teoretică ci și o oportunitate de conturare a unor metode de ordin formativ, care completează ceea ce se ȋntâmplă ȋn interemdiul activităților școlare curente. Aceast tip de educație formală, conturează trasee și contexte noi de ȋnvățare cum sunt: expozițiile, atelierele, conferințele, etc.

O metodă auxiliară pentru ȋnvățare este muzeul, deoarece muzeul oferă posibilitatea de a vedea pe viu ceea ce cadrele didactice ȋi ȋnvața pe elevi teoretic. Avantajele muzeului contemporan sunt acelea că s-au ȋnființat ateliere de diferite tipuri, specifice muzeului.

Ȋn muzee, centrul de atenție este reprezentat de exponate care sunt admirate, studiate, discutate. Obiectele cu funcții necunoscute stârnesc utilizatorilor curiozitatea. Intorducerea atelierelor și laboratoarelor de lucru ȋn muzee este un aspect contemporan apreciat de vizitatori, deoarece acestora li se stânresc adevărate emoții și bucuria punerii ȋn practică a diverselor activități ȋntocmite ȋn trecut sau uneri chiar și ȋn prezent ȋn unele zone ale țării.

Ȋn România, activitățile din ateliere s-au dezvoltat foarte bine și se bucură de success.

Instituții muzeale cu activități remarcabile ȋn ceea ce privește activitățile educative pentru utilizatori:

I.Muzeul ASTRA din Sibliu:

Muzeul „ASTRA”din Sibiu este una din instituțiile muzeale care au introdus programe educative cu scopul de a descoprii lucruri noi,de a cominicare ȋn aer liber și de relaxare. De exemplu, ȋn cadrul muzeului la unul din ateliere se practică olăritul. Muzeografii, pun la dispoziția utilizatorilor meșteri veniți din toată țara si colaboratori care ajută la perfecționarea anumitor meșteșuguri tradiționale.

Ȋn muzeul, „ASTRA” se practică și activități de ȋmpletit fibre vegetale, confecționat păpuși ecologice, pictură pe sticlă, atelier de dansuri populare, atelier de gătit.

Muzeul „ASTRA”, este un muzeu cu o identitate etnoculturală ȋn cadrul căruia familiarizează copii și tinerii cu rostul unui muzeu și care datorită acestor programe educative ajută la dezvoltarea atitudinii pozitive de ȋnțelegere a misiunii muzeului.

Datorită activităților desfășurate, muzeul se bucură de succesul educației transdisciplinare, iar elevii dobândesc capacități de tip cognitiv, creativ, reflexive și de interacțiune socială.

Pe lângă activitățile desfășurate ȋn ateliere, muzeul „ASTRA”, susține și proiecte extrașcolare ȋn care elevii susțin activități interactive, ghidaje tematice ȋn expozițiile din aer liber, dar și din clădirile aflate ȋn muzeu.

Activitățile din muzeul „ASTRA” se adresează copiilor cu vârste ȋntre 5-14 ani,cât și liceenilor.

Fig.Pliant cu prezentarea activităților educative din muzeul ASTRA.sursa: http://www.muzeulastra.ro/

II.Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”:

Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti” este tot un muzeu cu caracter etnografic care deasememnează și susține diverse activități educaționale.

Ȋn acest muzeu specialiștii promovează activitățile interactive, bazate pe un sistem dinamic al percepției exponatelor muzeale.Activitățile muzeale sunt realizate pe segmente de vărste diferite care au ca scop descoperirea valorilor sale și pe cele ale creație populare.Ȋn muzeu, sunt desfășurate diferite activități educative ȋn ateliere.Aceste ateliere sunt de tipul :ateliere de creație ȋn cadrul ȋn cărora se susțin lecții de inițiere, performare pe meșeteșuguri, experimentarea tehnicilor de lucru traditionale; ateliere de promovare a patrimoniului etnologic ajută la stimularea creativității și de petrecere a timpului liber ȋntr-un mod placut; concursuri interactive teoretice și practice, acest tip de activitate propune atât vizitatorilor adulți cât si copiilor impicarea ȋn acțiuni de voluntariat.

Activitătile educative sunt promovate atât pe Internet cât și prin școli. Muzeul Satului „Dimitrie Gusti” colaborează cu diferite școli și grădinițe,diferite instituții bucureștene ȋn care se află copii cu dezabilități cu ajutorul Inspectoratului Școlar, asociații non-guvernamentale și fundații.

Rezultate de mare performanța s-au realizat ȋn cadrul atelierelor „Școli și muzee către Europa”, „Ȋmpreună pentru natură și cultură.

Programele educaționale din cadrul muzeului Satului, ȋndeplinesc misiunea de muzeu viu care ajută la valorificarea lui ȋntr-o manieră dinamică a tot ce este autentic și reprezentativ ȋn cultura noastră tradițională.

Fig.Activitate de ȋmpetire cu ajutorul fibrelor ecologice.sursa www.modernism.ro

III.Muzeul Național de Artă:

„Muzeul Național de Artă” este primul muzeu din țara noastră care a ȋnfiițat un Departament de pedagogie muzeală acest lucru denotă profesionalism, flexibilitate, diversitate datorită folosirii unor metode și procedee didactice combinate, activ-particulare.Experiența acumulată ȋn acest domeniu este vastă, peste 20 ani.

Atât elevii cât și adulții pot participa la diferite activități educationale organizate de sectia: Secția Educație, Comunicare și Proiecte Culturale.Aceste activității ajută muzeul la o comunicare vie și dinamică cu utilizatorii.

Elevii, prin impelentarea programelor educative urmăresc să obțineă contactul copiilor cu valorile artei românești și universale, dar și posibilitatea practicării de activități artistice.Activitățile din atelierele muzeului acoperă mai multe discipline cum ar fi :educație plastică, istorie, religie, științe ale naturii, matematică și geografie.

O problemă este remarcată ȋn cadrul muzeului și anume spațiul insuficient oferind șansa de a se implinca ȋn diveresele activități ca : voluntariat, proiecte, conferințe,ateliere a unui număr limitat de persoane și anume 15.

IV.Muzeul „Țăranului Român”.

Muzeul „Țăranului Român” susține activități de pictat, cusut, țesut, muzici, vizite ȋn sălile muzeului folositoare pentru activitățile extrascolare din școli, gradinițe, licee, fundații.

Specialistii acestui muzeu precizează că funcția educativă rămâne o preocupare constantă și de prim plan, ȋn același timp punându-se problema măsurii ȋn care patrimoniul este receptat de către public.Concluzia la care s-a ajuns identifică faptul că spațiul muzeal este destinat unor categorii largi de public, cu preocupării, arii de interes și nivele de receptare diferite.

Muzeul conține pe site-ul său informații referitoare la programul activitățiilor din ateliere conform programului afișat ȋn fiecare zi ȋn muzeul Țăranului se desfășoară activități educative.

Atelierul de creativitate este un proiect al muzeului care se desfășoară ȋncă din anul 2002 care dorește ȋn primul plan urmarirea atragerii unui număr cât mai mare de utilizatori, iar ȋn plan seccund s-a urmărit dimensiunea educativă.Ȋn cadrul acestui atelier se desfășoară cursuri de fotografie, desen, brodat, croit, țesut care ajută publicul la stârnirea creativității, dar mai ales dobândirea de abilități practice.Creațiile cele mai bune ale copiilor sunt anual publicate.

V.Muzeul Național„Cotroceni”

Muzeul Național „Cotroceni” și-a ȋndeplinit funcția pedagogica dintotdeauna.Dacă la ȋnceput programele educationale erau destinat doar mediului universitar, cu timpul muzeul a acceptat solicitările primite și din partea ȋnvățământului gimnazial și liceal.

Pentru studenți, este oferită sansa de a susține stagii de practică de specialitate.Aceștia au ocazia de a ȋntelege importanța conservării, restaurării, valorificarea patrimoniului cultural deținut, nevoia educațională și cunoașterea organizatorică a muzeului.

Pentru elevii de gimnaziu și liceu s-a lansat un program numit „Privește, ascultă, ȋnvață!”.Ȋn cadrul acestui proiect, elevii au șansa de ȋntelegere mai bună a subiectului prezentat prin susținerea de lectorate prin prezentarea unor documente, fotogarfii, materiale bibliografice.

Muzeul organizează activități culturale ȋn cadrul unor cu ocazia sarbătoriirii unor evenimente importante; ateliere de origami;concursuri, etc.

Din anul 2012 ȋn muzeu sunt marcate trei evenimente importante: Ziua Internațională a Teatrului pentru Copii și Tineret (20 martie), Ziua Mondială a Poeziei (21 martie) și Ziua Internațională a Cărții pentru Copii (2 aprilie).

Aceste sunt doar câteva din muzeele din țara noastră care susțin programe educative, după cum am menționat și mai sus ȋn România, muzeele contemporane si-au dezvoltat foarte mult acest gen de preocupări.

Opiniile exprimate de Eanumiți muzegrafi ȋn ceea ce privește ȋnvățământul muzeografic:

Godea Ioan afirmă:„Ȋnvățământul românesc de toate gradele suferă enorm prin lipsa aproape totală a educației etnografice, lăsată exclusiv pe seama unor muzee și institute etnografice”

„Fără perfecționarea și adaptarea permanentă la noile cerințe, Ȋnvățămȋntul devine uniform, proces care ȋn muzeu se reflectă prin diminuarea valorii expunerii și a rezultatelor activității de educare a publicului”opinie aparținând Corinei Niculescu.

Muzeul contemporan oferă omului posibilitatea de a lua contact direct cu obiectele, descoperind o serie de date noi și ȋntelegând fenomene mai greu ȋnțelese din lucruri când vine vorba de expoziții științifice și tehnice.Atelierele de creație, conferințele și proictele desfășurate ȋn muzee au schimbat percepția asupra pedagogiei oferind o perspectivă noua a unei pedagogii artistice și muzeale.

Formarea intelectuală și etica a elevilor nu trebuie să se rezume ȋn zilele noastre ȋn ceea ce privește muzeul doar la vizitarea expozițiilor de către elevi ȋnsoțiți de profesorii lor sau de specialiștii muzeelor, de aceea unele muzee sunt utilate ȋn mod special cu ateliere și laboratoare ȋn care copii pot lucra singuri sub ȋndrumare unui specialist,care le explică un fenomen fizic,chimic sau bilogic din natură sau procesul de creație a unei opere de artă, ȋncepând cu tehnica.

Muzeele au ȋnceput să ocupe un rol esențial ȋn educația scolarilor, fiind incluse ȋn programul de ȋnvățământ.Numeroase reuniuni internaționale au avut ca obiect principal de acestă latură a activității muzeelor.

O altă metoda nouă de ȋnvățare este cea cu ajutorul unui workshop, oamenii ȋnvață numai 20 la sută din ce ascultă, astfel cu inițierea unui workshop reușit, ȋnvățarea devine mult mai eficientă deoarece participanții sunt implicați activ, ȋși iau notițe, discută intre ei, acestă practică fiind o metodă bună de ȋmbogațire a cunoștințelor.Ȋn muzee sunt bune desfășrerea activitații de acest gen pentru ȋnțelegerea bună a activităților muzeale căt si pentru realizarea de sondaje din partea publicului ȋn scopul cunoașterii nevoilor și asteptările utilizatorilor.

Muzeul ȋndeplinește rolul unui centru de documentare, oferind vizitatorilor o serie de informații curente ȋntr-o formă vie, atractivă, ușor de asimilat.

Pentru utilizatorii unui muzeu cunoașterea și folosirea teoriilor ȋnvățării ajuta oamnenii să ȋnțeleagă cum să ȋnvețe și cum să asimileze informațiile.Cunoașterea grupurilor-țintă vin ȋn sprijinul muzeografilor deoarece vor cunaște dorințele și comortamentul utilizatorilor.Prin combinarea informațiilor de la grupurile-țintă cu teoriile ȋnvațării, muzeele pot deveni locuri plăcute,incitante, unde vizitatorii ȋnvață, dar se și relaxează.

Studiu de caz: Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”

Scurt istoric al muzeului.

Muzeul de Istorie Naturală „Grigore Antipa” este unul din cele mai frumose muzee din sud estul european din prezent până ȋn trecut. Muzeul „Grigore Antipa” este un monument istoric important atât ȋn țară cât și peste hotare.Ȋn anul 1908, a fost inaugurat de către Grigore Antipa, ȋn locul său actual, atunci a fost perioada când muzuel s-a ridicat la un nivel ȋnalt.

Muzeul de Istorie Naturală Grigore Antipa, așa cum ȋl cunosc mulți acum, a trecut prin perioade nu tocmai favorabile pentru un muzeu ȋncepând cu anii 1831-1832.

Muzeul datează din anul 1834 când au fost organizate primele colecții de zoologie și arheologie la spitalul Colțea și ȋn incinta Colegiului mânăstirii „Sf.Sava.Conform documentelor epocii ȋn jurul anului 1830 s-a ȋnființat la „Colegiul Sfântul Sava”, pe lângă alte instituții culturale și „Muzeul din București”, informațiile sunt rezultate din documentele epocii:Regulamentul organic, presă contemporană, planurile vechi ale orașului, etc.Din anul 1932 muzeul a funcționat ȋncepând cu colecții complexe cu caracter didactic, la „Colegiul Național”, acest lucru fiind benefic deoarce, muzeul, servea atât ca școală cât și ca un loc de ȋnvățare, culturalizare pentru oamenii dornici.

Ȋn această perioadă colecțiile muzeului erau adăpostie ȋntr-o sală din incinta mânăstirii Sfântul Sava, aflată pe partea opusă a clădirii colegiului.

Ȋn anul 1834 pe data de 3 noiembrie principele, Alexandru Ghica, a semnat actul 142, care a ȋnsermnat și ȋntemeierea „Muzeului Național de Istorie Naturală și Antichități”.

Marele ban Mihalache Ghica, ministru al Afacerilor Dinlăuntru, pe vremea aceea a fost primul donator al muzeului, urmat de Alexandru Ghica care a făcut donații importante muzelui: monede greceșți, romane și bizantine preucum și colecții de minerale, moluște ,pești și mamifere.

Inițial, muzeul, a fost gândit ca un cabinet de istorie naturală, dar ȋn timp se adeverește că este o instituție mixtă,datorită donațiilor de mai multe tipuri:antichități, tablouri vechi, curiozități naturale, etc. Carol Walenstein este primul conservator al muzeului, acesta a organizat și condus muzeul până ȋn 1857. Succesorul lui Carol Walenstein a fost Carol Fererrati,un italian adus ȋn țară de către Walenstein ca preparator taxidermist.Carol Ferreati a fost la conducerea muzeului timp de 8 ani ȋn care a reușit să capete unele donații din țară, dar și să cumpere aproximativ 500 de preparate din străinătate și a obținut aproape 700 de exponate mai ales păsări, moluște și minerale, bine determinate și frumos preparate, trimise de Muzeul din Torino ca dar al guvernului italian.

Ȋn anul 1864 este numit ȋn funcția de director,prof. Gregoriu Ștefănescu.O dată cu venirea sa, pentru muzeu reprezintă o nouă etapă de dezvoltare.Ȋn perioada ȋn care prof.Gregoriu Ștefănescu era director(1867-1893) dr. Hilarie Mitrea a făcut donații importante muzeului. Anul 1867, datează primul raport al instituției cu privire la materialele preluate de Gregoriu Ștefănescu: 4500 exponate diferite și 1000 de insecte.

Gregoriu Ștefănescu a adus patrimoniului muzeal o piesă cu cea mai mare ȋnsemnătate și ȋn zilele noastre și anume: Deinotherium gigantissimum, pe care l-a descoperit el însuși în nisipurile meotiene de pe Valea Bîrladului și care dovedește că a existat un climat tropical pe teritoriul de azi al României.

Anul 1893- o nouă fază de dezvoltarea a patrimoniului si a muzeului ȋn sine ,colecțiile ȋi sunt ȋncredințate lui Grigore Antipa, abia ȋntors ȋn țară după studiile efectuate la Universitatea „Jena”, sub ȋndrumarea renumitului om de știință și „părintele ecologiei” prof. Ernst Haeckel, este cel care preia funcția de director al Secției de Zoologie a Muzeului.

Savantul nu acceptă ȋn muzeu decât piese preparate perfect, lucrate ȋn ateliere de specialitate.

Datorită implicării pentru acest muzeu, Grigore Antipa a fost la conducerea lui timp de 50 de ani ȋn care viața și oprea marelui om de știință roman s-au asociat cu istoricul instituției.

Problema spațiului pentru muzeu a fost una destul de complicată.Ȋn anul 1894, Ministrul Cultelor și Instrucțiunii Publice a ȋnchiriat o clădire pe strada Polonă nr. 19, Casa Porumbacu, pentru a expune acolo colecțiile de zoologie.

Problema spațiului a fost rezolvată prin strădnia lui Grigore Antipa, ȋn anul 1903 când acesta a prezentat primului ministru Dimitrie Sturza un memoriu ȋn care explica necesitatea unui spațiu special, destinat adăpostirii unui „muzeul de Istorie Naturală demn de capitala țării”. „Vă rog mult să faceți acest sacrificiu relativ mic pentru știintă caci roadele ce le va da se vor răsplăti ȋnsutit și ȋnmiit” a scris Grigore Antipa ȋn memoriu.

Proictul a fost aprobat de Consiliul de Miniștrii care a alocat o suma mare de bani dat fiind faptul că ȋn acea vreme existau probleme financiare și terenul unde este construit muzeul actual.

Ȋn anul 1906, noua clădire a fost finalizată, Grigore Antipa a avut migăloasa și dificila muncă de amaneajare a clădirii, deoarece dispunea și de un număr foarte mic de personal ( doi cercetători, un preparator și doi muncitori). Toate aceste nu l-au ȋmpiedicat pe savant deoarece amenajarea muzeului a fost efectuată ȋntr-un timp record, inaugurarea oficială a „Muzeului Zoologic” a avut loc pe 24 mai 1908, fiind prezent regele Carol I, prințul Ferdinand, prințesa Maria și a alte personalități culturale, științifice, politice din acea vreme.

Datorită lui Grigore Antipa la aceea dată au fot deschise 16 săli și s-au realizat primele diorame biogeografice din lumea care reprezentau :Tundra, Preria, Savana africană,Sahara.

Dioramă din 1907.Disponibil: www.antipa.ro

Savantul și-a arătat efortul și dăruirea pentru muzeu ȋntrucât la 18 iunie 1914 au fost deschise alte 11 săli la demisolul clădirii, și nu oricum ȋn prezenta unor oficialități ȋnalte si a regelui Carol I care a stabilit prin lege trecerea de la denumirea vechiului Muzeu Zoologic ȋn Muzeul Național de Istorie Naturală.

Pe data de 23.mai.1933 au fost sărbătorite 3 evenimente importante pentru muzeu și anume: ȋmplinirea a 100 de ani de la ȋnființare, 25 de ani de la deschiderea lui ȋn clădirea din Șoseaua Kiseleff, 40 de ani de la preluarea funcției de director de către Grigore Antipa.Tot la această data regele Carol al II –lea a decis ca Muzeul Național de Istorie Naturală să poarte numele organizatorului său, dr.Grigore Antipa ca semn de recunoștință.

Grație implicării sale intense Grigore Antipa a fost directorul muzeului până la decesul său și anume 9 martie 1944.După moartea sa, ȋn noiembrie 1944 Dr.Mircea Păucă a fost cel care a preluat funcția de director al muzeului.

Cutremurul din 1940 si bombardamentele din 1944 au distrus o mare parte din construcție și din colecțiile muzeului.Astfel, 19 săli de la etaj și 15 de la parter au fost avariate, ȋmpreună cu 14 dinozauri, colecții de pește, păsări,mamifere și parțial biblioteca.

Pe 3 martie, 1945,Prof. Constantin Motaș a fost numit directorul muzeului. Acesta ȋmpreună cu Dr. Mihai Băcescu, care a fost adus de Antipa de la Iași , ȋn 1940 s-a ocupat de reabilitarea muzeului. Astfel, acum muzeul cuprinde colecții de faună exotica și românească, rarității și o peșteră artificială.Ȋn noiembrie 1946, Mihai Băcescu a fost numit director deputat.

La data de 1 mai, 1951, Bernard Schnapps a devenit noul director al muzeului,ȋnainte fiind lector la „Facultatea de Biologie din București”.Mai tărziu, pe 7 septembrie 1955, Prof.Alexandru V. Grossu a fost declarat directorul muzeului, acesta ȋmpreună cu Mihai Băcescu vor da un impuls pentru cercetarea științifică, astfel ȋn 1956 au reusit să aprobe publicarea buletinului muzeal intitulat-„Travaux”.

Directorii care au urmat ȋn perioada urmatoare au fost la conducerea muzeului pentru o scurtă perioadă de timp:Prof.Mihai Ionescu este numit director pe 1 mai 1957, iar Bernard Schapp director adjunct;Prof. Petre Raicu a fost numit pe 15 august, 1959 urmat de Prof. Mircea-Ionescu-Varo la 1 mai 1961.

La 15 februarie 1954, când Mircea Băcescu a primit funcția de director al Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” s-a văzut un progres important ȋn domeniile de activitate ale instituției și anume:cercetare științifică, ȋmbogațirea colecțiilor, organizarea de expoziții temporare, etc.

.

Mirecea Băcescu, Disponibil : www.antipa.ro

Ȋn anul 2008, Muzeul „Grigore Antipa” a sărbătorit un secol de la inaugurarea sa ȋn cladirea nouă.Ȋn anul 2007 a ȋnceput proiectul pentru „Muzeul Național de Istorie Naturala Grigore Antipa reinventat la 100 de ani” pentru reorganizarea și modernizarea expoziției permanente, datorită impresionantului patrimoniu pe care ȋl deține.Prin intermediul acestui proiect expoziția a devenit mult mai accesibilă, mai impresionantă și cu condiții mul mai bune de conservare a exponatelor.

Ȋn anul 2009, muzeul a intrat ȋn reabilitare, fondurile provenind dintr-un ȋmprumut acordat de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, Ministerului Culturii, lucrarile au ȋntarziat datorita neprimirii la timp a banilor de la Ministerul Culturii ,astfel muzeul și-a reluat activitatea ȋn anul 2011, pe 17 septembrie.

Astăzi, ȋntalnim un muzeu excepțional din toate punctele de vedere ȋn care dioramele parcă sunt desprinse din relitate, care utilizează aparatura tehnologică modernă și care reușește an de an să adune utilizatori noi, dar și să ȋi facă pe cei care au mai vizitat muzeul să revină, datorită expozițiilor temporare.

Marea Neagră ȋn noile diorame ale muzeului „Grigore Antipa”.Disponibil: www.bucurestiinoisivechi.ro .

Structura muzeului Națonal de Istorie Naturală „Grigore Antipa”:

1.La demisol „Biodiversitatea României” de aici ȋncepe circuitul expoziției permanente.Sunt marcate regiunile cu zonă alpină, continentală, panonică, septică și pontică din țară.

Dioramă „Bioregiunea alpină” Disponibil: www.antipa.ro

2.La parterul muzeului „Biodiversitatea Terrei”- Fauna Globului.Este prezentată fauna mondial, tematic după criteriul biogeografic.

Diorama „Mările reci arctice”.Dispnibil: www.antipa.ro

3.La etaj „Istorie Naturală”- Fauna Globului.Trecerea la etaj se face către sala de intrare unde sunt exponați „Giganții mărilor”.Etajul 1 este ȋmparțit ȋn mai multe săli și anume:Sala vieții; sala insectelor, sala fosilelor, sala trofeelor, evoluția speciei umane, etnografie, anatomia omului.

.„Balenă cu aripioare lungi”.Disponibil: www.antipa.ro

Date biografice ale savantului Grigore Antipa.

Grigore Antipa se naște la Botoșani pe data de 7 decembrie 1867, avand parinții : Vasile Antipa(avocat), iar mama sa, Zoița Nicolau, este născută la Șendrea, ȋn Bucovina.

Ȋn ceea ce privesc studiile lui Grigore Antipa, acesta efectuază cursurile primare la Școala lui Ion Mărgineanu(1874-1878),cursurile gimnaziale și liceale la „Institulut Academic din Iași”(1878-1885), o instituție de renume la vreme aceia.Ȋn anul 1885, se ȋnscrie la Universitatea din Iași, „Facultatea de științe”, unde urmează cursurile timp de un an, apoi pleaca la Universitatea „Jena” unde și-a desăvârșit pregătirea ȋn biologia evoluționistă sub ȋndrumarea prof. Ernest Haeckel, Arnold Lang și W. Kukenthal.

Profesorii care au avut un impact deosebit asupra carierie lui Grigore Antipa au fost:Cobălcescu, care i-a insuflat grație talentului său de expunere, pasiunea pentru științele naturii și Poni care l-a ȋndemnat spre tainele fizicii și chimiei.

„Acestor neuitați dascăli ai mei –zice Antipa- le datorez foarte mult pentru ȋnceputurile vieții mele actuale, și nu mica mi-a fost bucuria când după 22 de ani unul dintre ei m-a ales coleg al lor la Academia Română.”

Pe data de 9 martie 1891, se bucura de titlu de doctor ȋn biologie cu mențiunea „Summa cum laude”, oferită de prof.dr. Ernst Haecke.

Savantul, nu și-a ȋncetat aici studiile continuând să susțină stagii de cercetare,dar si să participe la expediții de cercetare :Ȋn anul 1888 a participat la stagiul „Stațiunea Zoologică” din Villefranche-sur-Mer, iar ȋn 1892 la „Stațiunea Zoologică” din Napoli.Ȋn anul 1890 a participat la expediția „Insula Helgoland”,1893 „Marea Neagră- primul stagiu susținut ȋn România, 1912 „Pescăriile din Nordul Europei”

Grigore Antipa a fost creatorul muzeologiei moderene și a unei concepții moderne a biosocilogiei, bioeconomiei biosfere.De aceea și activitatea sa a fost una bazată pe domenii ale biologiei teoretice și practice, dar și a altor științe.

A fost primul mare ecolog și hidrobiolog român, care a publicat numeroase lucrări privind viața din apele dulci și marine.O mare parte a activității științifice a fost legată deorganizarea pescuitului ȋn apele dulci din țara noastră și exploatarea peștelui din Marea Neagră.

Savantul a introdus pentru prima oară ȋn lume dioramele, speciile fiind prezentate ȋn strânsă interdependență cu cu mediul de viață și cu celelate specii cu care trăiesc ȋn asociație.

Ȋntre anii 1892-1944, a fost numit directorul muzeului Antipa, un director exigent care permitea ȋn muzeu doar intrarea lucrarilor de valoare și lucrate ȋn laboratoare speciale.Pe parcursul a celor 50 de ani de cariera ȋn acest domeniu a reușit să rezolve problema spațiului si anume a unei clădiri ȋn care să se poată păstra exponatele, a ținut legătura cu diverși cercetători din afara țării și a dezvoltat foarte mult muzeul.

Ȋnainte de a fi pus ȋn funcția de director al Muzeului Național de Istorie Naturală, Grigore Antipa a ȋndeplinit și alte funcții publice și anume:Director genereal al Pescăriilor Satului(1893-1914), Administrator al Pescăriilor Satului(1895),Director al colecțiilor zoologice al Muzeului Național de Istorie Naturală.Ȋn timpul funcției de director al muzeului, Grigore Antipa a fost numit ȋn funcția de Secretar al Secției de Știință din Academia Română(1919-1939), urmând să avanseze ȋn funcția de Vicepreședinte al Secției de Știină din Academia Română(1921-1923; 1935-1937), ulterior ȋn cea de Președinte ale secției(1938-1914).

De-a lungul timpului, Grigore Antipa este cunoscut ca fondator și inițiator al unor instituții:Institutul Geologic al României(1906), Institutul Bioceanografic, Institutul de Cercetări Agronomice, Institutul Național pentru Cercetări și Proiectare Delta Dunării.

Bibilografia lui Grigore Antipa este una vastă care se ȋmparte ȋn domeniile:zoologie, muzeologie, sociologie, lucrări interdisciplinare, autor de legi și contravenții.

Ȋn anul 1944 pe data de 9 martie,Antipa ȋncetează din viață, rămânând ȋn urma sa, Muzeul de Istorie Naturală „Grigore Antipa”și numele său care rezonează cu zoologia, biologia, ecologia oceanogia,hidrobiologia,muzeologia,bioeconomia.

Regulametul de funcționare și organizare a muzeului

Ordinul 2490/25.10.2013 este cel utilizat pentru aprobarea regulamentului de Organizare și funcționare al Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”

Ordinul pentru organizarea și funcționarea al Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” ține seamă de prevederile din Legile: Legea numărul 311/2003 a muzeelor și colectiior publice; Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 77/2013 în care se fac precizări referitoare la, patrimoniu, numărul de posturi,cheltuieli.

Regulamentul de organizare și funcționare al muzeului este aprobat de Ministerul Culturii, și este ȋmpărțit ȋn VII capitole după cum urmează:

Capitolul I – „Dispoziții generale”

Ȋn acest capitol sunt prezentate următoarele : în alineatul (1) definiția muzeului conform Legii 311/2003 a muzeelor și colectiilot publice; date referitoare despre adresă muzeului cu mențiunea că acestea nu trebuie să lipsească de pe facturi,broșuri , anunțuri,ghiduri ,etc.ale muzeului.

Capitolul II – „Scopul și obiectul de activitate”

Articolul 4 specifică faptul că muzeul este o instituție de drept public fără scop lucrativ cu condiții de îndeplinire a următoarelor obiective : ,, colecționarea,cercetatarea științifică,evidența,documentarea,restaurarea,dezvoltarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural deținut.

Ca în orice lege sau ordonanță referitoare la muzeu sau instituție muzeala, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” trebuie să își desfășoare activitățile pe baza unor proiecte stabilite de Ministerul Culturii.

Scopul și funcțiile muzeului sunt aceleași că în orice muzeu, trebuie să respecte dispozițiile actelor normative în vigoare precum și regulile deontologice stabilite de ICOM.

Capitolul al-III lea „ Patrimoniul”

Conform Ordonanței patrimoniul este format din bunuri mobile și imobile care se află în proprietate publică sau privată.

Îmbogățirea și completarea patrimoniului se face prin donații,achiziții,schimburi sau preluarea de bunuri prin transfer sau împrumut.

Protejarea patrimoniului muzeului se face de către directorul muzeului în condițiile impuse de Ministerul Culturii.

Capitolul al IV –lea „Personalul și conducerea”

Personalul din muzeu este compus din personal de conducere,auxiliar și de specialite.

Personalul de conducere este alcătuit din :

Manager – cel care are puterea de decizie și cu cele mai mari răspunderi și obligații;

Directorul adjunct (1) se ocupă de Departamentele de Evidența și Conservare și Departamentele de Taridermie și Restaurare.

Directorul adjunct (2) se ocupă de Departamentele de Cercetare Patrimonui , Biologie Moleculară și Secția Redacție , Bibliotecă și Arhivă;

Contabilul șef .

Compartiamentele de Audit,

Resurse Umane,

Achiziții,

Sănătate,

Publice,

Marketing,

Programe Eductionale.

Managerul este cel care se ocupă de buna funcționare și organizare a muzeului, astfel deciziile privind angajarea sau concedierea pesonalului muzeal stau în puterea lui și se face conform legii.

Prezența Ordonanța specifică și atribuțiile fiecărui departament în parte , conform Legii muzeelor 311/2003.

Capitolul al V-lea „Strategia organizatorică”

Numărul de posturi maxime în muzeu este de 60 de persoane.

Strategia organizaționlă este stalibita la nivel de conducere.

Capitolul al VI -lea „ Bugetul de venituri și cheltuieli”

Bugetul muzeului este alocat de Ministerul Culturii plus cele proprii realizate din tarifele din muzeu; comercializarea publicațiilor proprii sau a suvenirurilor , donații, efectuarea de expoziții, amenajearea și punerea la dispoziției a diferitelor tehnologii etc.

Capitolul al VII –lea „ Dispoziții finale „

Ȋn lege se specifică: orice modificare și completare a regulamentului este propusa de „Consiliul de administrație al Muzeului” și intră în vigoare doar cu aprobarea Ministului Culturii.

Muzeul dispune de propria arhivă în care sunt păstrate documente conform Legii numărul 16/1996 a arhivei naționale.

Este important ca muzeele contemporane să aibe un regulamene de organizare și funcționare deoarece acest regulament evita haosul atât ȋn ceea ce privește personalul cât și vizitatorii.

Management și Marketing ȋn muzeul de Istorie Naturală „Grigore Antipa”

Muzeul de Istorie Natioanala „Grigore Antipa” este unul din cele mai îndrăgite muzee din țara noastră,datorită patrimonului deținut, dar si a managerilor care și-au arătat dragostea și implicarea pentru acest muzeu de-a lungul timpului.

Dintre personalitățile importante , amintim pe :Robert Ruter Von Dombroroski ,Dr. Aleandru Grossu, Acad.Dr. Doc. Mihai Băcescu, Mihai Hilarie, Arnold – Luciem Montandon, Dr. Constantin Motas, Dr.Aurelian Popescu-Gorj, Dr. Gregorui Ștefănescu, Caro Wallenstein De Vella.

Astăzi directorul genereal al muzeului este : Dr. Luis Ovidiu Popa și directorul adjunct: Melanya Stan.

În ziua de azi muzeul „Antipa” își soluționează în mod profesionist misunea pentru păstrarea moștenirii patrimoniului.

De altfel pentru alegera managerului muzeului se susțin de către candidați un concurs organizat de Ministerul Culturii conform „Ordonantei de Urgență a Guvernului” numărul 189/2008 privind managementul instituțiilor publice de Cultură.

Ca în orice muzeu conform Regulamentului, managementul muzeal se ocupă de stabilirea obiectivelor pe termen scurt și lungă asigură o strategie profitabilă pentru muzeu; asigură respectarea adiministrației patrimonului muzeal și modul de gestionare al resurselor umane.

Ȋn urmatorea figură am să ilustrez care sunt departamentele de specialitate ale muzeului:

Principiile managementului ȋn muzeul „Antipa”, sunt ȋndeplinite dovada fiind muzeul de astăzi care se fundamentează pe:

Poziționarea muzeului: Este accesibilă, ȋn capitala țării.

Implicarea ȋn procesul conducerii: Conducerea de-a lungul timpului a promovat și sprijinit soluții novatoare și eficiente, dovadă fiind evoluția muzeului „Grigore Antipa” din zilele noastre.

Promovare ȋnnoirii și a modernizării.De-a lungul timpului muzeul a beneficiat de reabillitare.Din anul 2011, muzeul dispune de servicii cu nivel ȋnalt cât și de tehnologii moderne care atrag utilizatorii.De exemplu, s-au introdus infotouch-uri care ajută utilizatorii la descoperirea informațiilor singuri.

Preocupare la nivel educațional.Grație programelor educaționale oferite de muzeu se ȋndeplinește obiectivul principal și anume promovarea noii muzeografii.

Preocupări privind conservarea patrimoniului.Aceste sunt vizibile deoarece ȋn muzeu sunt amplasate umidificatoare, dezumidificatoare, camere cu climatizare, etc. Conservarea ȋn muzeul „Antipa” este una dificilă care necesită o atenție desăvârșită deoarece patrimoniul este format din materii organice.

Personalul muzeului. Ȋntregul personal științific și auxiliar este implicat direct ȋn proiectarea și realizarea ofertelor specifice.Specialiștii din muzeul „Grigore Antipa” sunt ȋn număr de 20 la acest moment, fiecare dintre aceștia au un grup sistematic studiat, fac parte din societății științifice și au diverse lucrări publlicate.Acestea atestă despre Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” că este un muzeu din echipa căruia fac parte specialiști desăvârșiți.

Dialogul permanent cu diverși colaboratori.De-a lungul timpului conducerea și-a dat interesul ȋn ceea ce privește marirea colecțiilor, astfel muzeul nu a dus lipsă de colaboratori și sponsori. Ȋn prezent sponsorii muzeului sunt: Brunett România; Da Vinci Learnig; Samsung; EmailWing; Delaco; Seniorhyper.

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, are la bază un patrimoniu impresionant care necesită implicarea managerului și raspunderea acestuia ȋn ceea ce privește ȋndeplinirea corectă a atribuțiilor din punct de vedere moral,științific, material, si juridic

Analiza Swot a Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”

Analiza Swot scoate la iveală atât punctele tari, punctele slabe, oportunitățile și amenințările muzeului și este relizată de fiecare instituție muzeală contemporană.

Ȋn ceea ce urmează voi prezenta analiza Swot a muzeului „Grigore Antipa” relizată de mine.Pentru rezolvarea ei am răspuns la urmatoarele ȋntrebări:

Puncte tari:

Care este specificul muzeului?

Unde este amplasat muzeul?

Care este calitatea colecției?

Sunt introduse programe educaționale?

Care este situația protejării colecțiilor?

Muzeul dispune de personal calificat?

Care este frecvența vizitatorilo naționali?Dar internaționali?

Dispune muzeul de tehonologii moderne?

Muzeul este dedicat și persoanelor cu dezabilități?

Susține un parteneriat cu agentiile de turism?

Puncte slabe:

Ȋn ce mod este promovat muzeul?

Instrumentele tehnologice sunt conform nivelului așteptat?

Care este taxa pentru serviciile din muzeu?

Personalul muzeului este riguros?

Biblioteca muzeului este ȋntr-o stare stare bună?

Cu ajutorul răspunsurilor la aceste ȋntrebări am relizat analiza Swot a muzeului.

Puncte tari ale muzeului „Antipa”

Muzeul de Istorie Naturală „Grigore Antipa” este o instituție de cercetare a biodiversității, situat ȋntr-o zonă accesibilă, ȋn capitala țării,ȋntr-o zonă agreabilă ca ambient.

Patrimoniul muzeului este de peste 2 milioane de piese grupate ȋn colecții diferite de o calitate impresionantă, fiind cea mai frumosă din țară pe acest domeniu.

Ȋn ceea ce privește conservarea pieselor din muzeu se accordă atenție deosebită prin amplasarea aparaturii corespunzătoare.

Muzeul dispune de personal calificat, directorul fiind o persoană care se dedică dezvoltarii muzeului.

Frecventa vizitatorilor este una ȋmbucurătoare atât ȋn randul vizitatorilor din țară cât și din afara țării conform Mediafax.

Un alt punct forte al muzeului sunt tehnologiile moderne din muzeu, hologramele, plasmele din muzeu, punctele de informare, etc. ȋncântă utilizatorii.

Datorita programului „Muzeul pentru toți” ȋn care „Orange România” a ajutat la implementarea lui, persoanele cu dezabilităti de vedere, auz,locomotorii pot avea acces la patrimoniul muzeului.

Muzeul are un parteneriat cu agenția de turism „Paralela 45”, ceea ce ȋl ajută la promovare.

Puncte slabe ale muzeului „Antipa

Muzeul este promovat ȋn ultima perioadă doar pe Internet prin intermediul site-ului său oficial ,iar pliantele sunt primite doar dacă mergi personal la muzeu.

Instrumentele tehnologice nu sunt sufieciente, de exemplu audioghidurile nu sunt ȋndeajuns pentru un grup de 20 de persoane.

Taxa pentru fotografiere ȋn muzeu este foarte mare de 1240 de lei pentru profesioniști, iar pentru amatori este de 10 lei.

Taxade vizitare a muzeului este mare de 20 de lei biletul ȋntreg,la alte muzee naționale această taxa ȋncearcă sa fie eliminată cu timpul.

Finanțare muzeului este ȋngrijorătoare,salariile angajaților sunt mici,mulți dintrei ei ȋndreptându-se spre alte direcții din cauza aceasta , iar tinerii nu mai sunt atrași de a lucra ȋntr-un muzeu.

Bibiloteca muzeului este foarte slab dotată, este dezorganizată, iar dacă muzeul arată ȋntr-un mod specaculos, despre bibliotecă aș putea spune că este la polul opus.

Oportunități.

Muzeul organizează expoziții temporare pentru atragerea vizitatorilor, atât a celor care au mai fost ȋn muzeu, dar și cei noi care ar putea fii atrași de una din expozițiile temporare.

Muzeul este implicat ȋn mod exemplar ȋn ceea ce privește educația. La muzeu sunt organizate frecvent programe educative pentru toate tipurile de vârste.Pentru copii sunt organizate ateliere de joacă și dezvoltare, concursuri.Pentru adulți se desfășoară conferințe, cursuri, concursuri cu tematică de specialitate.

Muzeul colaborează cu o televiziune educațională „DaVinci Learning” ce emite ȋn mai multe țări cum ar fi :Polonia, Turcia, Ungaria, Bulgaria, tematipa postului se axează pe: astronomie, biologie, geologie, antropologie, chimie, etc.

Muzeul „Grigore Antipa” colaborează ȋn țară cu universitațile:Universitatea „Babeș-Bolay” din Cluj; Universitatea „Ovidius” din Constanța; Universitatea de „Vest Timișoara”.Instituții de cercetare: „Institutul de biologie al Academiei Române”; Cantacuzino București, agenții de protecție a mediului;ONG-uri .

Ȋn afara țării colaborează cu „University of Slazburg” din Austia, „University of Windson” din Canada ;”Insistutul de Sistematică și Evoluție a animalelor Cracovia” din Polonia, „Muzeul de Istorie Naturală Budapesta”,Ungaria.

Amenințări.

Finanțarea muzeului este una nefavorabilă, datorită salariilor mici specialiștii din muzeu sunt tot mai puțini și mai demotivați.

Reducerea anuală de posturi sporește pierderea forței de muncă profesională a muzeului, ceea ce poate duce la un declin cultural al societății.

Insuficiența ofertei de marketing duce la dezinformarea publicului cu privire la patrimoniu.

Muzeul și publicul –Frecvența vizitatorilor ȋnainte și după renovare

Muzeul „Grigore Antipa” este unul din cele mai vizitate muzee conform datelor din presă și se află ȋn topul preferințelor vizitatorilor.

Există ȋncă de pe vremea conducerii muzeului de către Antipa anumite principii recomandate pentru proiectarea acestuia ȋn funcție de interesul publicului larg și capacitațile de ȋnțelegere ale acestuia.Este atrasă atenția asupra faptului că trebuie selectate cu grijă exponatele, deoarece unele dintre colecții nu pot fi ȋnțelese de public așadar o expunere și abordare rigidă este o piedică serioasă pentru vizitatori, pentru petrecerea folositoare a timpului ȋn muzeu.

Muzeul permite accesul unui public larg datorită diverselor activități care se desfășoara ȋn interiorul său, dar si programului flexibil și anume: Vara: de marți până duminică ȋntre orele 10-20; Iarna de marti până duminică ȋntre orele 10-18.

Ȋn continuare voi prezenta datele privind frecvența vizitatorilor și participarea lor la activitățile insatructiv educative ȋnainte și după renovarea muzeului „Grigore Antipa”.

Numărul de vizitatori și participanți la activitățile instructiv-educative și de divertisment in cadrul Muzeului ”Antipa”

(înainte de remodernizarea Muzeului)

Tabelul de mai sus ilustrează numarul de vizitatori ȋntre anii 2003-2008.

Ȋn acest tabel se observă că numarul vizitatorilor este ȋn continuă creștere prornind de la 51231 ȋn anul 2003 si ajungând la 260890 ȋn anul 2008.

Fig. Gradul de evoluție al vizitatorilor ȋntre anii (2003-2008).

Următorul tabel ilustrează frecvența vizitatorilor și participarea lor la activitățile insatructiv educative după renovarea muzeului:

Numărul de vizitatori și participanți la activitățile instructiv-educative și de divertisment in cadrul Muzeului ”Antipa”

(după de remodernizarea Muzeului)

Ȋn anul 2012,ȋn cadrul evenimentului „Noaptea muzeelor” desfășurat anual, muzeul a ȋnregistrat un număr de „21.600 de vizitatori” conform Rețelei Naționale a Muzeelor.Acest număr se datorează și faptului că muzeul a fost ȋnchis timp de aproximativ 3 ani,iar după redeschiderea lui a impresionat prin tehnologia cu care este dotat.

Anul aceasta muzeul se bucură ȋn continuare de un număr impresionant de vizitatori ȋn cadrul acestui eveniment și anume „14.000 de vizitatori”.

Conform tabelelor Muzeul de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, ȋnregistrează de la an la an o creștere remarcailă a frecvenței utilizatorilor.

Marketing.

Muzeul de Istorie Naturală „Grigore Antipa” servește marelui public ȋn scopul științific, cultural și educativ.

Muzeul trezește stări afective, emoționale, placere estetică și dezvolltarea intelectuală.Ȋn muzeu s-a observat de-a lungul timpului dezvolarea marketingului din necesitatea gestionării eficiente a fondurilor, a atragerii sponsorilor și pentru creșterea interesului utilizatorilor pentru muzeu.

Ca ȋn orce muzeu există trei factori legați de marketing:Dotările; Ȋncasările; Promoția.

A.Astăzi, muzeul „Antipa” este un muzeu modern care dispune de urmatoarele dotări:

Automatate pentru plata biletelor.La intrare ȋn muzeu, biletele sunt achiziționate de la doua automate la care plata se poate face numerar și cu cardul.Aceste automate au fost introduse pentru evitarea aglomerației de la ghișee.

Tehnologie modernă.Tehnologia din muzeu este de ultimă generație fiind amplasate infotouch-uri, plasme și siteme interactive de prezentare a exponatelor.

Spații comerciale.Ȋn muzeu se găsesc două săli multimedia dotate cu: proiectoare, ecrane, laptop, acces la interent, sonorizare, microfoane; două săli pentru susținerea activităților cu copii;laboratoare benefice utilizatorilor deoarece aceștia pot asista la experimente științifice, anumite demonstrații de laborator, etc.

Sisteme pentru persoane cu dizabilități. Ȋn cadrul proiectului „Muzeul Tuturor” este permis accsul pesoanelor cu dizabilități la patrimonoil cultural.Au fost instalate 20 de bazoreliefuri ale dioramelor din expoziția permanentă, covoare tactile pentru deplasare nevăzătorilor, rampe pentru cărucioare, au fost instruți doi muzeografi ȋn limbajul mimico-gestual, sunt susținute ateliere de artă plastică pentru persoanele cu dizabilități locomotorii.

Fig.Imaginea unui bazorelief pentru pesoanele cu dezabilități de vedere.Dispinibil la www.antipa.ro .

Muzeul „Antipa” este primul muzeu din România care beneficiază de aparatură folositoare pentru persoanele cu dizabilități.

Muzeul dispunde de garderobă;

Grupuri sanitare;;

Cafetărie;

Stand comercial.De la acest stand utilizatorii ȋși pot procura suveniruri;

Bibliotecă;

Audioghid.Audioghidurile pot fi utilizate contra unei sume de 10 lei și sunt folositoare și pentru persoanele cu deficiențe de auz.

B.Ȋncasările muzeale sunt rezultate din:

Bilete de intrare;

Audioghiduri;

Taxa de fotografiere;

Ȋnchirieri sală multimedia;

Consumație cafetărie;

Comercializarea de suveniruri;

Donații.

C.Promoția muzeală.Muzeul Națonal de Istorie Naturală „Grigore Antipa” se promoveză astfel:

Presă, televiziune;

Postere,pliante;

Conferințe;

Spectacole.

Fig. Afisul de promovare al Evenimentului „Noaptea Muzeelor”din cadrul muzeului „Grigore Antipa”.disponibil la adresa : www.antipa.ro

Educatie ȋn muzeul „Grigore Antipa”

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” a fost premiat de-a lungul timpului pentru interesul educațional.

Programele educaționale alea acestui muzeu sunt coordonate de secția de Marketing cultural și pedagogie muzeală.Progarmele educaționale ale muzeului vin ȋn completarea informațiilor dobândite la școală contribuind la o mai bună asimilare a acestor informații.

Un rol important al muzeului ȋn societatea contemporană este cel educațional.Educația ȋn muzeu necesită spații adecvate de ȋnvățare și oferirea de programe educaționale.Ȋn muzeul „Grigore Antipa”, ȋntâlnim două săli multimedia, săli special amenajate pentru copii și chiar laboratoare pentru susținerea anumitor cursuri de specialitate și realizarea unor experimente.

Activitățile din cadrul programelor educative sunt structurate ȋn ateliere, conferințe, cursuri, concursuri, alte programe.

Modulele sunt diversificate pe domenii de specialitate:zoologie,ecologie,etnologie.

Programele educaționale sunt realizate pe segmente de vărste, iar scopul acestora este atragerea unui numar cât mai mare de participanți.

Exemple de ateliere desfășurate ȋn muzeul „Antipa” : „Mari constructori”, „Holy Molly”; „Provocare LEGO”; „Art Antipa”, etc.

Fig. Afiș de promovare a alteliereului „Mari constructori” din muzeul „Grigore Antipa”.Dispinibil pe : www.antipa.

Conferințe din cadrul muzeului: „Pești spectaculoși din lumea acvaristicii” ; „Ȋntâlinire cu Dodi și Roni”, etc.

Fig.Pliant de prezentarea a conferinței „Pești spectaculoși”.Disponibil pe www.antipa.ro

Muzeul „Grigore Antipa” și-a aratat de-a lungul timpului interesul pentru educație, astăzi reușind să susțină cele mai de calitate și mai interesante proiecte de acest gen.Ȋn cadrul muzeului copii au posibilitatea de a ȋnvața atât teoretic cât și practic ȋntr-un mod distractiv, astfel copii ȋși pot dezvolta aptitudinilile motorii, de socializare și de exprimare.

Concluzii

Fără a epuiza tematica dezbătută ȋn prezenta lucrare, ideea de bază care se desprinde clar este aceea că, indiferent de parimoniul muzeal deținut, de forma de prezentare a publicului, de tipul de expoziție temporară sau permanentă, muzeul reprezintă o importantă sursă de informare și documentare adresată tuturor categoriilor de vârstă.

Muzeul are două tipuri misiuni de ȋndeplinit, cizelarea sufletului oamenilor pentru atragerea către frumos și răspunderea de a păstra și preda generațiilor viitoare intact și ȋmbogățit patrimoniul muzeal.

După cum am prezentat și ȋn lucrarea de față activitatea muzeală nu se rezumă doar la expunerea exponatelor și oferitea informațiilor de către muzeografi.Ȋn spatele acestor exponate stă munca depusă de personalul muzeului și de managereul muzeului care trebuie să asigure o bună conservare și valorificare a lor.Managerul de muzeu trebuie să ofere noi direcții muzeului, ȋn funcție de societate, de asemnea managerul trebuie să fie rezintent la stres și să fie capabil să se modeleze la noile cerințe ale utilizatorilor.Specialiștii din muzeu trebuie să se implice direct și este necesar ca aceștia să fie specializați pe domeniul muzeului pentru oferirea performanțelor.

Fără dar și poate educația este o funcție importantă de ȋndeplinit ȋn muzeu.Ȋn zilele noastre, arta educativă ajunge să depășească uneori chiar și profilul muzeului, ȋn sens stric al cuvântului.

Un exemplu foarte bun oferit de mine ȋn lucrare este Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, care este ȋnzestrat grație programului de reabilitare cu săli de conferințe folosite pentru prezentarea filmelor, săli de expoziții experimentale sau cu teme și obiecte care se adresează unui anumit pubilc, săli de expoziții temporare, săli multimedia.

Atragere vizitatorilor este o altă misiune de ȋndeplinit ȋntr-un muzeu, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, este un muzeu modern care atrage utlizatorii datorită tehnologiilor moderne ȋnâlnie, ȋn care exponatele sunt așezate natural și le sunt păstrate dimenisiunile reale.

Trecerea timpului reprezință dorința de a lasă urmașilor noștrii o urmă a trecerii noastre.De aceea este importantă prețuirea patrimonioului, grija față de acesta și punerea ȋn valoare prin mijloace specificie timpurilor, muzeul râmănând ȋn final o instituție unică, cu rol bine precizat.

Bibliografie:

Monografii:

NICULESCU,Corina.Muzeologie generală.București:Editura Didactică și Pedagogică, 1975.

ȘTEFĂNESCU, Aristide.Ghidul muzeelor.București: Editura Sport-Turism, 1984.

FLORESCU,Radu.Bazele muzeologiei.Târgoviște:Editura Valahia,1998.

STOICESCU,Claudia,Cleja.Subsemnul muzeuluiBucurești:EdituraSport-Turism,1983.

OPRIȘ,Ioan.Ocrotirea patrimoniului cultural.București:Editura Meridiane, 1986.

OPRIȘ,Ioan.Transmuzeographia.București:Editura Oscar Print, 2000.

OPRIȘ,Ioan.Management muzeal.Târgoviște:Editura Cetatea de Scaun, 2009.

OPRIȘ,Ioan.Istoria muzeelor din România.București:Editura Museion, 1994.

NISTOR, Sergiu. Protecția Patrimoniului Cultural Național.București: Editura Universitară „Ion Mincu, 2002.

ALBESCU, Ioan, Eremia;ANDONIE, George; ALBU, Constantin.Personalități românești ale știintelor naturii și tehnicii.București:Editura. Științifică și Enciclopedică,1982.

MOLDOVEANU, Maria (coord.);FRANC, Ioan;ANTONESCU, Valeriu;DUMA, Romulus,Alexandru.Managementul culturii.București: Editura Expert,2000.

TOMA,Ionel,Dalin-Iulian.Muzeul contemporan:programe educaționale.Iași:Institutul European, 2007.

BACESCU, Mihai, MAYER, Rudolf.Muzeul de istorie naturală „Grigore Antipa”.București:Meridiane, 1967.

ALBESCU, Ioan, Eremia;ANDONIE, George; ALBU, Constantin.Personalități românești ale știintelor naturii și tehnicii.București:Ed. Științifică și Enciclopedică,1982.

ANTIPA,Grigore.Grigore Antipa (1867-1944).București:Editura Academiei R.P.R.,1938.

LAZĂR,Augustin,CONDRUZ,Aurel.Corpus Juris Patrimonii.București:Lumina Lex, 2007.

LUCA,Sabin,Iulian.Arheologie generală.Alba-Iulia:Altip,1999.

Resurse web:

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”-www.antipa.ro .

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”-www.cultura.ro.