Toxicomania Si Toxicomanii
Toxicomania este un comportament, ce constă în consumul regulat de substanțe toxice ( fie ele alcool, tutun sau droguri), care pot să genereze o stare de dependență fizică sau psihică.
Dependența psihică se manifesta printr-o nevoie nestapanită de a consuma drogul, iar dependența fizică apare la puțin timp după consum,manifestându-se prin dureri musculare, varsături.
Porot, definește toxicomania ca fiind: “ apetență anormală și prelungită, manifestată de anumite persoane pentru substanțe toxice sau droguri, pe care acestea le-au cunoscut în mod întâmplător sau prin căutarea voluntară a efectului analgezic, energizant sau dinamic, apetență care devine repede o obisnuință tiranică, atrăgând după sine mărirea progresivă a dozelor…”
Majoritatea toxicomaniilor determina degradari organice, în intervale de timp mai mult sau mai puțin lungi, care duc la deteriorarea stării fizice si mintale a consumatorului.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS), definește toxicomania ( in 1952) ca fiind : “ o stare de intoxicare periodică sau cronică, dăunătoare individului și societății provocată de consumul repetat al unui drog natural sau artificial”.
Ca și caracteristici ale toxicomaniei amintim: dorința de nestăpânit, nevoia de a continua consumul de substanță, de a mării dozele pentru a obține un efect euforic, o stare de bine mai accentuată, dependența psihică și fizică ce duce la efecte nocive asupra consumatorului.
Toxicomaniile pot fi involuntare sau voluntare.
Toxicomaniile involuntare sau inconștiente se pot instala treptat prin tratarea insomniilor, a nevrozei,chiar și a tusei. Întâlnim și cazuri de toxicomanie justificată în cazul cancerului, pentru calmarea durerilor in cazul unui pacient grav rănit.
Putem numi toxicomani, consumatorii de substanțe interzise ,care suferă fizic si/ sau psihic atunci când sunt lipsiți de substanța toxică cu care s-au obișnuit, fie ea alcool , tutun sau droguri.
Dintre simptomele intâlnite in cazul toxicomaniilor amintim: tulburări respiratorii, tulburări digestive,dispepsie, dureri abdominale, dureri musculare, tulburări oculare, tulburări nervoase, tulburări genito-urinare,degradarea mintală,etc.
Ca și caracteristici ale consumatorilor de substanțe ( sau ale toxicomanilor) amintim: tulburări semnificative ale dispoziției de la depresie la euforie; tulburări cognitivr care include dificultăți de concentrare, tulburări de perceptie, ideei delirante, lipsa atenției; tulburări comportamentale.
Toxicomanii prezintă structuri psihice fragile, au un profil de personalitate tipic, cu stimă de sine scazută, cu lipsă de încredere în sine, depresivi, cu o crescută nevoie de siguranță, fiind foarte impulsivi si cu o intoleranță la fustrare.
Se poate da o clasificare toxicomaniei, după gravitatea efectelor si după numărul de droguri ( substanțe toxice ) administrate:
după gravitatea efectelor avem:
toxicomanie majoră – rezultată în urma consumului de substanțe ca morfina , cocaina, amphetamine, alcool
toxicomanie minoră – rezultată în urma consumului de țigări, cafea
după numărul drogurilor administrate avem:
monotoxicomanie – administrarea unui singur drog
politoxicomanie- folosirea mai multor droguri sau asociații de alcool cu droguri
H.Feldman ( sursa www.revista-informare.ro) etapizează sindromul toxicomanic asfel:
* EUFORIA INIȚIALĂ – este caracteristică opiului si morfinei, fiind un fel de anestezie care dă senzația de plutire, cu slabe momente de fericire,supraexcitare a imaginației, vise stranii uneori erotice, omul pierzându-și controlul si eșuând.
* TOLERANȚA- se instalează încet, este temporară putând să dispară dacă subiectul renunță la drog. Dacă doza nu este modificată și este consumată, în mod repetat aceeași doză, organismul reacționează tot mai slab pe măsură ce organismul se adaptează ficatul neutralizând și metabolizând drogul.
* DEPENDENȚA- se manifestă prin simptome de abstinență sau renunțare, cu riscul de a avea crize organice sau funcționale severe, este un fenomen atât fizic cât si psihic.
* ABSTINENȚA- are loc la 12-48 de ore de la încetarea administrari drogului, această stare provocând tahicardie, tulburări nervoase, vărsaturi, salivație abundentă, insomnii,anxietate, crize de isterie, agitație psihomotorie, spasme musculare, diaree, etc.
Este foarte important sa facem diferența între toxicomanie si obisnuință.
Toxicomania este considerată o stare de dublă dependență una psihică și una fizică, care poate fi învinsă mai greu.
Obișnuința este o stare din care poți ieși, printr-un effort de voință, de exemplu în cazul tutunului.
„ Toxicomania este o tentativă de a controla experiențele traumatice” spunea Fenichel în 1959.
2.2 Tipuri de droguri
2.2.1 Descrieri,clasificări,caracteristici ale drogurilor
2.2.2 Fenomene întâlnite în consumul de droguri
2.2.3 Cauzele și efectele consumului de droguri
2.2.1 Descrieri,clasificări,caracteristici ale drogurilor
Organizația Mondială a Sănătăți ( O.M.S.în 1967), precizează că este considerat un drog
„ orice substanță care face obiectul unui consum abuziv în alte scopuri decât cele medicale”.
Unii specialiști nu ezită în a numi ca droguri și alcoolul , tutunul, lipiciul sau benzina, pe lângă heroină, cocaină.
În 1954, cercetători ai vremii, ajung la concluzia că principala acțiune a drogurilor constă în stimularea centrilor plăcerii din creier.Acțiunea drogurilor asupra creierului este în funcție de produs: liniștire, stimulare, destindere, excitare,distorsiunea senzorială,halucinațiile.
Clasificările drogurilor se face ținând cont de mai multe aspecte,astfel:
după efectele psihologice pe care le produc:
excitante ( stimulative): amfetaminele, metaamfetaminele, cocaina, nicotina, cofeina
depresive : alcoolul, narcoticele, sedativele
halucinogenele: mescalina, LSD, PCP,canabis, hașisul, marijuana, psilocibina
după regimul juridic:
licite(legale): tigările, cofeina
ilicite(ilegale): heroina, cocaina, canabis…
după originea produsului:
naturale
semisintetice ( naturale și sintetice)
sintetice ( obținute prin sinteză)
Descriem în cele ce urmează cîteva din cele mai populare droguri,întâlnite de-alungul timpului:
Amfetaminele – sunt droguri care stimulează, excită sistemul nervos central, înlaturând senzația de oboseală.
Metaamfetaminele- sunt droguri obținute prin sinteză,exemplu pemolina
Cocaina –produce înhibarea centrilor nervoși și dă o stare de inerție psihică și fizică, acționând ca și un anestezic local, injectat local are efectul amfetaminelor. După ce ajunje în sânge cocaina inundă următoarele părți ale creierului: scoarța cerebrală ( afectând memoria și rațiunea), hipotalamusul (afectând simțurile, spmnul și apetitul), creierul mic ( afectând activitățile motorii).
Cocaina are efecte între 20-120 minute după consum , după care se instalează depresia și fotofobia.Cocaina produce în creier o furtună nervoasă ,astfel creierul nu mai poate prelucra informațiile și impulsurile pe care le primește, inducând o stare de excitație euforică, creșterea capacității musculare, senzația de oboseală dispare, iar cea de foame și sete sunt înhibate, apar halucinațiile, astfel toxicomanul devine agresiv,suferind de persecutie.
Nicotina acționeaza asupra sistemului nervos periferic. Ca și efecte ale consumului d nicotină amintim: senzația de letargie relaxantă pentru unii consumatori,instalarea senzației de oboseală, cresterea tensiunii arteriale,producerea de gingivită, cancer gastric, laringian, pulmonar sau al limbii,ulcere, gastrite,artite, feblite, bronșite cronice, unora le crește capacitatea de concentrare , efect antidepresiv, poate genera îmbătrânirea prematură.
Cafeina acționează direct asupra sistemului nervos central, consumul excesiv al cafeinei duce la un somn agitat, stări de nervozitate, anxietate, poate accentua durerile menstruale.
Alcoolul datorită efectelor sale poate fi considerat un drog. Dintre aceste efecte amintim: acțiunea sedativă, care produce somnolență, scăderea tensiunii arteriale, uneori poate produce amnezie,sindromul KorsaKoff, distrugerea capacității de judecată și reacție, uneori chiar și halucinații, activează hormonii sexuali.
Sedativele – hipnoticele, calmantele prescrise medical împotriva durerii ,a tensiunii sau anxietății, producând relaxarea muschilor prin acțiunea asupra Sistemului Nervos Central ( SNC). Exemplu: diazepamul, libriul sau valiul
Narcoticele- ca de exemplu opiaceele( heroina,morfina, codeina) produc somnolență și stări de inconștiență
Heroina ( diacetilmorfina)- provoacă anxietate respiratorie, insomnie, grețuri, convulsii, șocuri cardiace.Consumatorul de heroină este condus de nevoia de a mări doza, dependența fizică și psihică fiind intensă,obligând consumatorul la injectări foarte dese, deobicei injectarea se face cu seringi nesterile, de cele mai multe ori consumatorii fiind infectați cu HIV, iar majoritatea mor din cauza supradozelor.
Morfina- este un derivat principal al opiului, fiind totodată o substanță de referință pentru măsurarea puterii analgezice a celorlalte droguri.Ca și efecte amintim: apariția psihozelor grave, tremurături musculare,accelerarea respirației, confuzie, deprimare, apatie,slăbiere, endem pulmonar, chiar și sterilitate.
Codeina – este un calmant al durerilor, folosit in doze prea mari duce la dependență, dar acest fenomen este mai rar întâlnit.
Drogurile designerului sunt obtinute prin derivarea diferitelor stupefiante, fiind foarte periculoase producând boala Parkinson chiar și în rândul tinerilor.â
Mescalina se întâlnește sub formă de capsule gelatinate, este un halucinogen care are efecte chiar și două, trei zile, toxicomanul pierzând contactul cu realitatea, intrând într-o stare de transă, degradând funcțiile cerbrale până la anularea lor.
LSD-ul este un drog sintetic care provoacă schimbări rapide de dispoziție, trecând de la bucurie la furie. Nu creează dependență fizică, pe termen scurt produce amețeală, slăbiciune, plâns, greață, sinestezie,hiperactivitate musculară,hipotermie si hipertensiune. Ca efecte psihice amintim confuzie de percepție și cognitive, halucinații, imposibilitatea de a distinge ficțiunea de realitate.
PCP-ul ( praful îngerului) consumul acestuia se manifestă prin agresivitate, comportament psihotic, insomnii.
Marijuana –este un drog halucinogen , care în funcție de doza administrată poate fi depresivă sau stimulativă. După consum se produce o stare de falsă relaxare, imaginația devine tot mai confuză, percepția senzorială haotică, apar halucinațiile si tulburările de coordonare motrică.
Cannabisul ( cânepa indiană)- consumată în doze mici, produce euforie, nu provoacă dependență fizică dar consumul in doze mari duce la scăderea activității, diminuarea atenției, memoriei, iritabilitate, instabilitate, fiind afectate și funcțiile endocrine, sistemul cardio- vascular, funcțiile de reproducere, scade puterea de concentrare, voința, memoria.
Hașișul – duce la o beție euforică, la crize de depersonalizare, apatie, tulburări ale gândirii, la o îmbătrânire prematură.
Psilocibina- este un drog extras din ciuperca Psylocibe, care dă o dependență psihică.
Etnobotanicele – sunt un amestec de plante psihotrope stropite cu diferite substanțe chimice, existând o multitudine de combinații în funcție de agentul chimic care acționează asupra plantelor. Efectele consumului de etnobotanice sunt cu atât mai grave datorită faptului că dau dependență de la primul consum. Dintre efecte amintim: pierderea poftei de mâncare, tremur, insomnie, agitație, creșterea energiei, euforie, ideație compulsiv obsesivă, râs fară motiv, apare senzația de moarte iminentă, iluzia parăsiri propriului corp, distorsiuni spațio – temporale, pierderea în greutate .
Datorită faptului că compoziția chimică a etnobotanicelor este puțin cunoscută, evaluarea riscurilor pentru sănătate este îngreunată, mai ales că acestea sunt combinate cu alcool sau alte droguri ilegale, ducând la efecte secundare mult mai grave.
„ Drogul este un substitut , un amortizor al conflictelor, responsabil de o economie de energie psihica” , spunea S. Freud în 1938.
2.2.2 Fenomene întâlnite în consumul de droguri
Tulburările , în urma consumului de droguri, conform DSM IV, includ: abuzul de droguri, expunerea la un toxic și efectele secundare ale unui medicament. Agresivitatea și tulburările de comportament, însoțesc tulburarea de consum de substanțe.
În cele ce urmează amintim câteva fenomene întalnite în consumul de droguri, ca: abuzul de substanță, dependența, adictia, craving-ul, intoxicația, toleranța și supradoza.
Abuzul de substanțe: este uzul repetat al unor substanțe psihoactive.Abuzul de substanță face referire atât la consumul de substanțe nocive legale ( ca alcoolul, cofeina, nicotina, unele calmante, sedative care se pot procura cu ajutorul rețetelor medicale) cât si la substanțele nocive ilegale( dintre care amintim: cocaina, canabisul, halucinogenele,opiaceele,etc.).
Dependența de substanțe: este de fapt o stare de intoxicație cronică, datorită consumului repetat de substanțe nocive ( droguri). Dintre manifestările dependentului amintim: abandonarea activităților importante, aceasta având un efect dăunător asupra lui și a societății din care face parte; apare dorința consumului în cantități din ce în ce mai mari, de creștere a dozei, interesul pentru activitățile legate de procurarea drogului fiind foarte intens.
Adicția este dorința de procurare a drogului indiferent de consecințe,procurarea și consumul fiind principalul scop al toxicomanului.
Craving-ul este fenomenul ce reprezintă dorința necontrolată de a consuma droguri.
Dependența de droguri o întâlnim sub trei forme:
dependența fizică – apariția tulburărilor fizice intense, în lipsa drogurilor. Corpul este obișnuit să primească regulat o anumită substanță, dezvoltând un tip de funcționare, asociat cu prezența acestei substanțe în organism. Când această substanță lipsește apare un dezechilibru fizic.
dependența psihică – dorința de neoprit de a lua în mod repetat drogul, concomitent cu creșterea dozelor.
dependența naturală- apare la naștere atunci când mama este toxicomană.
Intoxicația – se manifestă prin apariția unui sindrom specific reversibil cu modificări psihice, de comportament, modificări clinice apărute în cursul sau în urma consumului .
Toleranța – semnifică necesitatea ( nevoia) creșterii dozelor pentru obținerea efectelor fizice si psihice dorite.
Supradoza – apare când toxicomanul utilizează o doza prea concentrată de drog, în raport cu doza obișnuită sau când se reia o doză după o perioadă de abstinență.
Consumul regulat de substanțe crește riscul pentru o tulburare pentru o anumită substanță ducând la abuz și mai apoi la dependență, apărând mai apoi pierderea controlului asupra consumului și apariția simptomatologiei caracteristice sevrajului.
Sevrajul – reprezinta întreruperea folosirii unei substanțe, treptat sau brusc, urmată de anumite simptome specifice. Întâlnim doua tipuri de sevraje: sevrajul fizic (dezechilibrul biologic dintre substanțele pe care corpul le primea și pe care nu le mai primește la un moment dat; simptomele se manifestă printr-un tremur al extremităților, transpirație abundentă)și sevrajul psihic ( face apel la capacitatea consumatorului de a teaversa etapa de dupa încetarea consumului, capacitatea de a accepta discomfortul temporar, deprimarea, nervozitatea , oboseala, lipsa de interes).
2.2.3 Cauzele și efectele consumului de droguri
O preocupare majoră a societății în care trăim se învarte în jurul consumului de droguri, tot mai crescut în rândul tinerilor. Pentru a evita creșterea în continuare a consumului de droguri în rândul tinerilor este important ca ei să cunoască efectele consumului, binențeles o preocupare majoră trebuie acordată si cauzelor care duc la consumul de droguri.
Cauzele consumului de droguri sunt variate și uneori bizare; o serie de studii făcute in rândul tinerilor au arătat ca aceștia au început consumul de droguri fie din plictiseală, din dorința de ” a fi cool”, de a trăi senzații tari, fie din cauza esecurilor pe plan școlar sau profesional, fie la presiunea grupului, unii au început sa se drogheze din cauza sarăciei ( aceștia folosesc mai ales substanțe halucinogene ieftine și usor de procurat ca de exemplu lipiciul, benzina).
Alte cauze ( motive) pentru care adolescenții consumă droguri sunt:dificultăți de comunicare în relația cu familia, cu colegii,cu profesorii; lipsa de încredere in forțele proprii,sentimente de inferioritate; apartenența unei familii dezorganizate în care episoadele de violență și agresivitate sunt dese, consumul de alcool sau droguri în familie,prea mare libertate sau dimpotrivă strictețe cu privire laconsumul de droguri.
Pe piața de consum apar tot mai multe substanțe psihotrope, unele păstrându-și denumirea dar modificându-și compoziția , altele schimbându-și denumirile făcându-le mai atractive pentru consumatori.
Substanțele psihotrope acționează în principal asupra Sistemului Nervos Central ( SNC). Se disting trei categorii de substanțe psihotrope:
Sedativele – încetinesc activitatea SNC
-alcoolul- are la început efect relaxant, euforizant, de scădere a inhibițiilor, apoi are un efect sedativ mai accentuat.
– solvenții ( lipici, benzină, diluanți)- au efecte rapide de amețeală, somnolență, vertijii.
– tranchilizantele si somniferele – caracterizate de o stare de relaxare, liniștire, calm.
– opiaceele – caracterizate de senzația de plutire, de bine, durerea este atenuată, se instalează o stare de vis, de absență.
Stimulantele- intesifică activitatea SNC
– stimulantele minore – cafeaua, ciocolata, cola, tutunul – reduc oboseala, favorizarea stării de bine
– stimulantele majore – cocaina și derivatele sale – efectele consumului se manifestă rapid
provocând o stare de excitație, de control, de forță.
– amfetaminele – dau o senzație de forță, de pierdere a poftei de mâncare , de insomnii, acestea ducând la o stare de epuizare generală, de nervozitate excesivă și simptome de paranoia, dependență psihologică- fenomenul de craving.
Perturbatoarele – canabisul, ectasy, LSD , fenilciclidina, ciupercile magice – combinate de obicei cu alcoolul , au ca efecte senzația de liniștire , dorința de a râde, gâtul se irită, debitul verbal încetinește, apar stări de demotivație generală, instalându-se senzația de lene, halucinații, modificări ale percepției spațiului.
În timpul consumului de droguri, unele persoane riscă să rămână cu sechele psihologice. Psihozele toxice produc dificultăți în menținerea contactului cu realitatea: frici iraționale, anxietate, angoasă, halucinații, uneori dezorganizarea majoră a personalității poate conduce la suicid.
Efectele consumului de droguri sunt devastatoare, de la îmbătrânirea prematură, dureri de cap, crampe stomacale, iritabilitate, trahicardii, stări psihotice, la leziuni ale plămânilor și rinichilor, slăbirea sistemului imunitar, hepatite B, C, infectarea cu HIV, afectarea memoriei, stări depresive, deficit de atenție.
2.3 Factori de risc în consumul de droguri
Adolescenții sunt cei mai ușor influențabili în privința consumului de droguri, ei fiind ușor de captat în rândul consumatorilor și din lipsa sau insuficienta informare în ceea ce privește ce efectele și consecințele consumului de droguri.
Factorii favorizanți pentru consumul de droguri pot fi atât interni ( de personalitate) cât și externi ( de mediu).Dintre acești factori de risc în consumul de droguri amintim: factori de risc individuali, factori de risc comportamentali, factori de risc cognitivi și emoționali, factori de risc familiali și factori de risc comunitari/ sociali.
Factorii de risc individuali sunt determinați de prezența în copilărie a tulburărilor de comportament, prezența unui comportament agresiv, performanțe școlare scazute, eșec sau abandon școlar ,lipsa de control a emoțiilor, gândire deficitară, lipsa de afectivitate, suferințe fizice, abuzuri, luarea de medicamente in exces fară a fi recomandate medical, impulsivitatea, irascibilitate, lipsa de concentrare și capacitate mică de menținere a atenției.
Factorii de risc comportamentali au strânsă legatură cu personalitatea consumatorului, care are un rol important și determinant în ceea ce privește consumul de droguri, astfel comportamentul, atitudinea față de drog este diferit în funcție de tipul de personalitate a fiecărui consumator.
Hellen Caglar , a făcut un studiu legat de influența personalității consumatorului și tipul de droguri ( ușoare sau puternice ) utilizate. Astfel a constatat ca cei care consumă droguri puternice au o gândire rațională insuficientă, se adaptează cu dificultate la realitate, sunt inpulsivi, își descarcă emoțiile imediat și masiv, imaginile parentale sunt perturbate și oferă un grad de securitate redus sau inexistent, au o personalitate dezorganizată ,deseori fiind percepuți ca ostili. În ceea ce privește consumatorii de droguri ușoare, regăsim trasături ca și la cpnsumatorii de droguri puternice, impulsivitate, se adaptează greu la realitate, au tendința de fantasmizare și o insuficienta simbolizare a realului.
( http://www.academia.edu/6296647/2_Curs_ADICTII )
Teoriile comportamentale ne sugerează că adolecenții consumatori de droguri din lipsa trăsaturilor de personalitate definitorii , au un grad de vulnerabilitate mărit, mai ales acolo unde nu există un sprijin socio- familial adecvat.
Consolidarea este determinată de tipul de comportament și sporește șansele ca comportamentul respectiv sș se repete. Astfel legat de consumul de droguri întâlnim consolidarea pozitivă ( consecințele plăcute asociate cu utilizarea substanței ) sau consolidarea negativă ( diminuarea emoțiilor, a simptomelor psihiatrice sau a sevrajului ),care au un rol important în fundamentarea procesului de dependență.
Factorii de risc cognitivi și emoționali.Ansamblul de convingeri sau așteptări ale tinerilor în ceea ce privește consumul de droguri, poate influența patternul utilizării drogurilor.
Convingerile contribuie la comportamentul ce vizează utilizarea drogurilor. Astfel următoarele convingeri au fost asociate cu utilizarea drogurilor: așteptări legate de utilizarea drogurilor, autoeficiența legată de comportamentul de utilizare a drogului ( încrederea ca drogul îi va ajuta în ceea ce și-au propus ), conștientizarea consecințelor consumului, gradul de motivare în modificarea consumului . Emoțiile asociate cu procesul de dependență sunt mânia , rușinea ,sentimentul de vină ,plictiseala , regretul,suferința și tristețea ,fericirea, toate acestea sunt dificil de stăpânit în cazul consumatorilor de droguri.
Tinerii vulnerabili emoțional, consumă droguri crezând că astfel își vor putea controla emoțiile , deseori însă obțin un efect contrar, amplificând vulnerabilitatea emoțională, reacționând insuficient sau exagerat la anumite emoții.
Factorii de risc familiali . „ Specialiștii din domeniul îngrijirii sănătații au ajuns la concluzia că auzul de substanțe survine cel mai adesea în cadrul familiilor. Transmiterea intergenerațională a abuzului de substanțe este cauzată de o combinație de gene care ar putea induce vulnerabilitate sau sensibilitate față de utilizarea drogurilor precum și modelarea inadaptivă cauzată de membri familiei care consumă droguri pentru a pute face față problemelor. ” ( Arthur W. Blume, Consumul și dependența de droguri, ed. Polirom, 2011, pag 51).
Eșecul părinților în a comunica și a controla sau supraveghea copii, inconsecvența în aplicarea regulilor sau pedepselor sau pedepse exagerate, consumul de substanțe în familie ( copilul imita adultul- fenomenul de copy-ing) , atitudinea tolerantă a membrilor familiei privind consumul de droguri, lipsa de atașament a părinților față de copii, neimplicarea acestora în viața lor, dezorganizarea familială, sunt câțiva din factorii de risc familial ce favorizează consumul de droguri.
Factorii de risc comunitari/ sociali. La fel ca și ceilalți factori de risc și cei comunitari sau sociali au o influență importantă în ceea ce privește consumul de droguri. Disponibilitatea de droguri în rândul grupului de prieteni sau socializare poate duce la consumul de droguri, fiind bine cunoscut faptul că adolescenții sunt mult mai deschiși la a încerca ceva nou, mai dispuși în a risca, în a trăi experiențe noi. În rândul factorilor de risc comunitari putem trece și abuzul fizic și emoțional, evenimentele traumatizante și opresiunea, deficiențe de adaptare, statutul socio-economic, săracia, rata înaltă a criminalității, reclame nepotrivite în mass-media ( în ceea ce privește alcoolul și tutunul ) , trecerea de la un ciclu școlar la altul, schimbarea mediului social (mediul rural → mediul urban).
Adolescentul începe consumul de substanțe de obicei din curiozitate , mai întâi testează alcoolul si / sau țigările, fiind cel mai ușor de procurat , apoi progresiv , din dorința de a experimenta trăiri mai intense trec la marijuana, hașiș sau alte droguri ilicite, pierzându-se treptat controlul asupra consumului, instalându-se dependența, în final ajungându-se la abuz și supradozări.
Lucrurile cele mai importante pe care tinerii ar trebui să le știe despre droguri sunt că dependența fizică și psihică de drog duce la pierderea libertății de alegere și la pierderea integrității fizice, activitățile zilnice sunt perturbate. Uneori adolescenții realzează efectele negative ale consumului de droguri și odată cu maturizarea, când curiozitatea și dorința de experimente noi atinge un vârf,apare descreșterea consumului, până la renunțarea la consum.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Toxicomania Si Toxicomanii (ID: 158278)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
