Toxicomania Cauza A Criminalitatii

TOXICOMANIA – CAUZĂ A CRIMINALITĂȚII

Introducere

Cap. I  Drogurile – prezentare generală

1.1  Definirea și clasificarea drogurilor

1.2  Repere legislative naționale și internaționale privind incriminarea traficului și consumului de droguri. Tendințe și perspective în domeniul legislativ

1.3  Sistemele de operare folosite de consumatorii și traficații de droguri – evoluție și tendințe

Cap. II   Teorii criminologice privind consumul de droguri  Analiza fenomenului consumului de droguri în România

2.1   Teorie psihologica

2.2 Teorie sociologica

  2.3 Teorii și date medicale referitoare la cauzele consumului de droguri

Cap. III  Analiza fenomenului consumului de droguri în România

             31. Statistici privind evoluția consumului de droguri la nivel național. Teorie psihologica

            3.2 Teorie sociologica Consumatorul de droguri în raport cu societatea, între excluziune și reintegrare

3.3 Infracționalitate la regimul drogurilor Teorii și date medicale referitoare la cauzele consumului de droguri

Cap. IV Prevenirea consumului de droguri

4.1  Modalități de prevenire a traficului de droguri la nivel național

4.2 Campanii locale și naționale pentru prevenirea consumului de droguri. Campanii desfășurate de/ prin Agenția națională Antidrog la nivelul anului 2013

Concluzii

Bibliografie

Introducere

Consumul și traficul de droguri reprezintă provocări actuale și complexe ale societății, fiind practic o continuare în evoluție a unei probleme pe care oamenii au tratat-o inițial din perspectivă religioasă, evoluând către cea medicală pentru ca acum valențele sociale, dar mai ales antisociale să prevaleze.

Discuția despre droguri nu poate fi privită în afara contextului social. Vorbim de individ ca victimă a propriului consum sau a aproapelui care consumă, de familie ca loc al manifestărilor celui care consumă droguri dar, mai ales, de societate în ansamblu ca loc în al excluziunii sociale sau din perspectiva răspunsului pe care trebuie să îl dea unor astfel de manifestări.

Consumul de droguri este strâns legat de grup, de anturaj iar în cazul tinerilor de implicarea instituțională – școala. Efectele traficului și consumului sunt dintre cele mai diverse. De altfel, în lucrarea de față am abordat consumul și traficul de droguri din perspectiva consumatorului, dependent, victimă a acestui flagel, tablou pe care l-am completat cu o abordare socială a temei în discuție. Abordarea socială implică raportarea la consumatorul de droguri – incluziune și excluziune – concomitent cu efectele pe care acest fenomen le are la nivel macro-social.

O abordarea sintetică a acestui subiect nu putea fi făcută în lipsa delimitării conceptelor, a definirii și clasificării principalelor tipuri de substanțe stupefiante, aspecte pe care le-am abordat în începutul lucrării.

Societatea este guvernată de legi menite să asigure buna ei funcționare și, paradoxal, libertatea individului prim apărarea propriilor drepturi. De aceea, am considerat necesară clasificarea normelor în domeniu, sens în care am făcut referiri la legislația națională și internațională în domeniu, inclusiv la tendințele legislative actuale.

Așa cum rezultă și din titlu, în prezenta lucrare abordez fenomenul consumului și tarficului de droguri din perspectiva criminalității în sensul unei relații de cauzalitate directă sau indirectă între acest amplu fenomen și comiterea de fapte antisociale.

Câmpul de cercetare al lucrării îl reprezintă cu precădere fenomenul consumului de droguri, relația dintre cosnumatorul de droguri și societate precum și implicațiile pe acre acest flagel nociv îl deține pe termen lung în cadrul evoluției politice sociale și economice al unei entități înțeleasă ca stat, națiune, uniune de state sau bloc militar ( vezi exemplul UE și NATO).

Primul capitol al lucrării a fost alocat delimitărilor conceptuale și introducerii în contextul mai larg al fenomenului de consum și trafic de droguri. Principalele puncte de reper sunt constituite din clasificarea drogurilor, pornind de la cele „tradiționale” până la cele actuale, prezentarea cadrului legislativ specific actual, precum și evidențierea contextului geopolitic care determină și potențează acest fenomen. Referindu-mă la aspecte de ordin legislativ, dincolo de legislația națională și internațională incidentă domeniului, am prezentat tendințe legislative actuale unele în vigoare, altele aflate în fluxul de avizare, ce vin să completeze și să armonizeze cadrul normativ în domeniu.

În cadrul celui de-al doilea capitol am analizat fenomenul consumului de droguri din perspectiva teoriilor criminologice. În acest sens, am considerat necesară evidențierea principalelor tendințe atât din punct de vedere psihologic, cât și sociologic în relația consumator- drog – sociatate.

Începând cu cel de-al treilea capitol am supus fenomenul unei analize de tip practic. Ăn acest sens, am utilizat date recente din surse deschise, rapoarte, articole, studii, declarații ale unor oficiali cu responsabilități în domneiu atfel încât să prezint un tablor realist și original al fenomenului consumului și traficului de droguri la nivel național.

Ultimul capitol al lucrării a fost rezervat tehnicilor de prevenire publică asupra pericolului reprezentat de consumul de droguri. Din această perspectivă am supus analizei practici actuale în domeniu, campanii derulate de organizații guvernamentale (în special Agenția Națională Antidrog), cu sprijinul altor structuri și organizații ale societății civile.

Înțelegerea unui fenomen complex, cum este traficul și consumul de droguri nu poate exista în lipsa unor clarificări teoretice ale domeniului, sens în care am pus în discuție teoriile criminologice – cea psihologică și cea socială.

Un fenomen de asemenea amploare a suscitat interes din partea specialiștilor și a celor implicați în gestionarea măsurilor de prevenire și combaterea a traficului și consumului ilicit de droguri. De aceea, am fundamentat cea mai mare parte a acestei lucrări pe studii de specialitate, principal fiind studiul anual al Agenției Naționale Antidrog, lucrare deosebit de complexă care sintetizează concluzii și informații ale celor mai multe structuri cu atribuții în domeniu.

De altfel, noutatea acestei lucrări rezidă în integrarea sintetică, în limita spațiului alocat unui studiu universitar de acest tip, a unor informații referitoare la traficul și consumul de droguri la nivel național. Mai mult, lucrarea include o abordare și o interpretarea personale, pe baza informațiilor amintite, referitoare la traficul și consumul de droguri în România.

Bibliografia lucrării include studii actuale ale unor specialiști în domeniu, rapoarte, informații din surse deschise dar și referiri la cazuistica din domeniul de incidență. Totodată sunt citate și site-uri web – sursă pe care o apreciez ca fiind deosebit de importantă dat fiind că există o supraabundență de material scris în domeniul pe piață (de o mai bună sau mai slabă calitate), raportat la nivelul scăzut al cererii și la criza economică ale cărei efecte încă se mai resimt în România. În plus, site-urile web au calitatea de a prezenta informație (în exclusivitate) mai ales atunci când vine vorba de campaniile de prevenire și chiar de statistici oficiale.

Cap. I  DROGURILE – PREZENTARE GENERALĂ

1.1  Definirea și  clasificarea drogurilor

Atunci când este luată în discuție etimologia cuvântului drog, încă există păreri divergente ale specialiștilor, unii apreciind că acesta vine din persanul droa (miros aromat), iar alții din ebraicul droog (substanță uscată). Teorii mai noi indică etimologia olandeză a acestui termen.

Asupra unui lucru, însă, specialiștii au căzut de acord, și anume asupra faptului că prin drog se înțelege orice substanță farmacologic activă asupra organismului, respectiv orice substanță psihoactivă care presupune consum abuziv și poate antrena manifestări de dependență.

În trecut, termenul de drog se aplica preparatelor farmaciștilor care includeau frecvent substanțe psihoactive, fără a se face nici o distincție specifică între preparatele care conțineau un drog sau altul. Denumirea de drog se păstrează, încă, în statele anglosaxone unde termenul de drog indică atât medicamentele cât și stupefiantele, secolul XIX fiind cel care avea să aducă o condamnare a utilizării abuzive a substanțelor psihotrope, implicit un sens peiorativ pentru acestea.

Organizația Mondială a Sănătății numește drog, substanțele care absorbite de organismele vii au capacitatea de a modifica una sau mai multe funcții ale acestora.

Potrivit legislației internaționale, drogurile sunt substanțe/ stupefiante care sunt supuse controlului, precum și substanțele care intră sub incidența Convenției specifice din 1971.

Fabricarea drogurilor presupune utilizarea unei ”materii prime”, cunoscute sub denumirea de precursori, indicați în Legea nr. 143/ 2000 ca fiind „substanțe chimice folosite în fabricarea ilicită a drogurilor, sărurile acestora precum și amestecurile ce conțină astfel de substanțe”.

Clasificarea drogurilor a fost o altă chestiune de natură să genereze ample dezbateri ale specialiștilor în domeniu, cele mai cunoscute criterii de clasificare fiind în funcție de efectul produs asupra Sistemului Nervos Central (SNC), în funcție de originea lor, de regimul juridic al acestor substanțe sau în funcție de dependența pe care o determină.

După originea produsului:

– sintetic (produsele se obțin prin sinteza chimica)

– semisintetic (produsele conțin și compuși naturali)

– natural (produsele sunt compuși naturali)

După regimul juridic:

– licite (substanțe a căror fabricare și administrare sunt supuse controlului)

– ilicite (substanțe total interzise)

După efectul produs asupra sistemului nervos central:

– Psiholeptice (depresori ai activității psihice)

– Psihoanaleptice (stimulanți ai activității psihice)

– Psihodisleptice (perturbatori ai activității psihice)

În funcție de efectul asupra Sistemului Nervos Central se disting trei categorii de psihotrope. Acestea sunt:

Substanțe sedative psiholeptice, aici fiind incluse hipnoticele sau somniferele, neurolepticele, anxioliticele sau tranchilizantele

-opiaceele și derivații

-barbituricele

-analgezicele

Substanțe excitante: psihoanalepticele, ce reunesc amfetaminele, psihotonicele minore (cafeaua, ceaiul), antidepresivele

-cocaina și derivații

-khat-ul

-amfetaminele

Substanțe ce perturbă în diferite moduri activitatea psihica: psohodislepticele ce reunesc halucinogenele sau onirogenele, ori delirogenele.

-canabis și derivați

-LSD-ul

-phenciclidina

-ciuperci halucinogene și mescalina

-inhalanții

Opiaceele

Opiul – este obținut din latex-ul capsulelor de mac care este bogat in alcaloizi (morfina, codeina, etc). Are culoare neagră, miros specific și gust amar, caracteristici care îl fac ușor de identificat cu ajutorul câinilor special antrenați, acesta fiind și motivul pentru care traficanții încearcă să îl transporte în recipiente închise ermetic.

Opiul este folosit pentru uz medical în doze mici, ca somnifer, calmant sau analgezic, având un conținut de 10% morfină.

Utilizarea sa la scară largă concomitent cu accesul neîngrădit la acest tip de substanță a generat în secolul al XIX-lea o toxicomanie specifică – opiomania. Abia în anul 1916 legiuitorul avea să pună capăt utilizării publice a opiumului.

Opiumul este fumat în pipe speciale și, mai rar, înghițit sau injectat. Efectele sunt de excitare de scurtă durată, euforie, senzația de bine-dispunere lipsă a grijilor și durează între 6 și 8 ore. Dincolo de dependența fizică și psihică pe care le generează, utilizarea acestei substanțe poate determina moartea consumatorului ca urmare a suprasolicitării cardiace.

Morfina este un alcaloid extras din opium, cu utilizări terapeutice ca analgezic, dar abuzul privind utilizarea acestei substanțe duce la un comportament de adicție.

Această substanță albă sau maronie, amară, poate fi găsită sub formă de comprimate, soluț capsulelor de mac care este bogat in alcaloizi (morfina, codeina, etc). Are culoare neagră, miros specific și gust amar, caracteristici care îl fac ușor de identificat cu ajutorul câinilor special antrenați, acesta fiind și motivul pentru care traficanții încearcă să îl transporte în recipiente închise ermetic.

Opiul este folosit pentru uz medical în doze mici, ca somnifer, calmant sau analgezic, având un conținut de 10% morfină.

Utilizarea sa la scară largă concomitent cu accesul neîngrădit la acest tip de substanță a generat în secolul al XIX-lea o toxicomanie specifică – opiomania. Abia în anul 1916 legiuitorul avea să pună capăt utilizării publice a opiumului.

Opiumul este fumat în pipe speciale și, mai rar, înghițit sau injectat. Efectele sunt de excitare de scurtă durată, euforie, senzația de bine-dispunere lipsă a grijilor și durează între 6 și 8 ore. Dincolo de dependența fizică și psihică pe care le generează, utilizarea acestei substanțe poate determina moartea consumatorului ca urmare a suprasolicitării cardiace.

Morfina este un alcaloid extras din opium, cu utilizări terapeutice ca analgezic, dar abuzul privind utilizarea acestei substanțe duce la un comportament de adicție.

Această substanță albă sau maronie, amară, poate fi găsită sub formă de comprimate, soluție (dat fiind că este solubilă în apă) sau supozitoare. Substanța are o puternică acțiune analgezică, generează o stare de bine, cu efecte similare opiului, putând genera deces prin stop respirator .

Dependența generată este psihică și fizică, cura de demorfinizare durează peste 6 luni, necesitând ajutor medical calificat.

Codeina – este un alt alcaloid extras din opium, utilizat în terapeutică pentru proprietățile analgezice și antitusive, dar care poate substitui heroina. Substanța, care de obicei se administrează oral, are proprietăți mai slabe decât morfina dar, în mod paradoxal, certe avantaje terapeutice.

Codeina poate fi utilizată ca drog de rezervă de către consumatorii tradiționali heroină.

Heroina – este unul dintre cele mai periculoase droguri întrucât dă rapid dependență fizica și psihică. Utilizarea acestei substanțe, ce culoare albă sau cu nuanțe până la gri, a cunoscut o amploare deosebită, mai ales în SUA și Europa. În prezent, este una dintre substanțele care se fabrică în laboratoare clandestine, motiv pentru care un compus esențial pentru sinteza acesteia – anhidrida acetică este sub continua atenție a autorităților.

Heroina cunoaște mai multe sortimente, criteriul de diferențiere al acestora fiind gradul de puritate. Substanța se inhalează (snifing) sau se injectează sub-cutanat, intravenos sau intramuscular, aceste din urmă forme fiind foarte populare din cauza plăcerii instantanee pe care o produce consumatorului. Dincolo de pericolul evident al utilizării pe termen lung -intoxicația cronică apare după circa 30 de administrări, este evidente pericolul indus de injectare, respectiv înmulțirea bolilor cu transmisie specifică.

Supradozarea sau doze de heroină cu puritate ridicată pot fi fatale prin afectarea ireversibilă și rapidă a funcției respiratorii.

Cu toate acestea, utilizarea heroinei este legală în anumite țări, unele dintre acestea invocând faptul că este utilizată pentru tratamentul de substituție al toxicomanilor.

Metadona – este un opiaceu de sinteză, cu acțiune asemănătoare morfinei, prescrisă în cadrul tratamentului de substituție. Descoperită de oamenii de știința germani în Al doilea Război Mondial, substanța era utilizată inițial ca analgezic înlocuitor al morfinei. Ulterior s-a dovedit că permitea tratarea sevrajului la morfină. Până la începutul anilor 1990, metadona nu a fost utilizata decât în sevrajul opiaceelor, sub forma de cure scurte, cu doze regresive. În prezent este utilizată conform legislației specifice fiecărui stat atât în cazul tratamentelor de substituție, cât și ca anestezic sau chiar analgezic.

Stimulentele

Cocaina și crack-ul este un alcaloid obținut din frunzele arbustului de coca (America de Sud), obținerea acestui produs fiind precedată de mestecatul – ritualic sau practic – al frunzelor acestui arbore. Substanța este cristalină, albă, inodoră, având un gust amar, fiind utilizată inițial ca anestezic local. Frunzele de coca pot fi masticate, iar pudra poate fi inhalată, prizată sau injectată.

Cocaina este utilizată pentru efectul ei excitant, consumatorii apreciind că înlătură oboseala, creează euforie și dă senzația de forță fizică și intelectuală sporite. Excesul determină simptome de psihoză paranoidă și poate provoca moartea prin suprasolicitare cardio-respiratorie și accidente vasculare cerebrale.

Date fiind costurile de producție și transport ridicate, utilizarea facilă și dependența predominant psihică a substanței, cocaina a devenit populară printre bogați, în cluburile din centrul Bucureștiului ca și din alte aglomerări urbane din România consumul acestei substanțe fiind relativ răspândit.

Crack-ul este obținut din cocaină amestecată cu bicarbonat de sodiu sau de amoniu, iar prețul relativ scăzut și a efectului rapid au făcut-o populară.

Amfetamina sau metamfetamina este nunul dintre medicamentele legale în multe țări, inclusiv România. Folosită inițial ca energizant, apoi ca antidepresiv și adjuvant al curelor de slăbire aceste substanțe au devenit, astăzi, cele mai larg utilizate droguri ilegale în Europe de Vest.

Creșterea performanței intelectuale și a rezistenței la stres sunt invocate pentru utilizatorii care și le administrează pentru a evita epuizarea din cauza muncii sau distracției.

Khat-ul, denumirea populară a unui arbust din Africa și Peninsula Arabică, este un halucinogen care afectează populația Africii, fiind luată destul de târziu decizia de acceptare a acestui produs pe lista drogurilor (1975).

Cafeina, practic populara și apreciata cafea, poate a fost inclusă în acest studiu pe criterii metodologice, date fiind proprietățile sale energizante.

Steroizi anabolizanți au fost utilizați inițial ca tratament al deficienței de testosteron la bărbați, ulterior fiind apreciați pentru rezultatele în combaterea efectelor anemiei, a unor afecțiuni ale ficatului, sau a cancerului de sân inoperabil.

Ulterior s-a dezvoltat o adevărată industrie în domeniu, au fost utilizați de sportivi chiar și în competiții de anvergură generând scandaluri internaționale de proporții. În prezent este o luptă mută între producătorii care caută și găsesc noi substanțe neincluse pe lista anti – doping și organismele oficiale care încearcă să le descopere în timp util.

Sedativele

Barbituricele – sunt antidepresive puternice care încetinesc activitatea sistemului nervos central, în doze mari având efecte hipnotice. Potrivit legii procurarea acestora trebuie autorizată de medic, fiind prescrise pentru a trata insomniile, neliniștea și tensiunea sau pentru anestezii.

Benzodiazepinele sau tranchilizantele sunt droguri sintetice, pentru uz medical, folosite în combaterea anxietății, depresiei, insomniei dar și ca relaxant muscular.

Utilizarea regulată conduce la dependență și la necesitatea de a utiliza doze tot mai mari pentru a obține același efect. De aici apare riscul de deces cauzat de supradoză sau amestecul substanței cu alte depresive ale SNC sau alcool.

Halucinogenele

Canabisul este o plantă care se găsește sub mai multe forme, ale cărei frunze sunt utilizate de consumatorii de droguri.

Canabisul este cel mai utilizat drog din lume, care poate fi folosit sub denumirea ierbii – numite marijuana sau rășină – numită hașiș. Hash oil-ul, cu o concentrație de până la 70% este cea mai căutată substanță, ea putând fi ingerată sau fumată.

Potrivit statisticilor medicale, sunt rare cazurile în care dependența psihică determinată de acest drog să fi fost demonstrată dincolo de orice îndoială.

L.S.D – (acid-lisergic-dietilamid) este o substanță chimică ce se obține din prelucrarea sintetică a Ergotului, o ciupercă parazită a cerealelor, în special a orezului.

În stare pură LSD-ul este o substanță lichidă, incoloră, inodoră și insipidă, iar în traficul ilegal se prezintă sub forma unui praf de culoare albă, forma de prezentare fiind tabletele sau capsulele, de diferite mărimi și culori.

Administrat oral sau prin injectare, drogul induce stări de excitație, euforie, modificări ale personalității, consumatorul neputând face distincție între real și ireal. Consumul pe perioade lungi determină boli psihice grave, cu atât mai mult cu cât dezvoltă rapid dependență psihică. .

Ecstasy – este denumirea populară pentru M.D.M.A. sau metildioxi-methamfetamina, un drog din categoria amfetaminelor, care a fost utilizat inițial ca medicament care să reducă pofta de mâncare.

Este unul dintre cele mai periculoase droguri existente astăzi pe piață, fiind preferat în special de tineri. Fiind ușor de fabricat și transportat, cu efecte asemănătoare amfetaminelor sau halucinogenelor, drogul este foarte popular între consumatorii care participă la activități de grup, în special petreceri.

Drogul provine din Asia, principalul furnizor de materii prime, în mai multe țări, printre care și România, fiind descoperite laboratoare ilegale pentru sintetizarea sau depozitarea precursorilor.

Consumul în exces distruge capacitatea psihică și fizică a individului de a relaționa, ducând la depresii și psihoze. În plan fizic, dincolo de starea generală periculoasă în care este pus organismul pot apărea blocaje în funcționarea organelor, cel mai frecvent fiind blocajul renal.

Ketamina (“Special K”) este un anestezic de uz veterinar pe care utilizatorii de droguri o utilizează pentru a-și spori capacitatea fizică.

Ciupercile halucinogene sunt utilizate, în special de consumatorii de droguri din S.U.A. și Mexic, sunt mestecate sau fumate, iar în cazuri speciale sunt modificate prin sinteză chimică.

Tutunul se cuvine introdus în acesta clasificarea dat fiind larga sa popularitate și utilizarea sa pe cale largă de milioane de consumatori din întreaga lume.

Frunzele de tutun conțin o substanță alcaloidă, nicotina, care în organismul uman, produce dependență farmacologică și psihologică, întreținând și perpetuând obiceiul fumatului.

Alcoolul, a fost introdus în această lucrarea din aceleași considerente ca și tutunul.

Excesul de alcool este asociat cu degradarea morală și culturală, abia în secolul XVIII fiind inițiată concepția diagnostică cu privire la boala alcoolică.

Alcoolismul este un fenomen de o important prin urmările sale medicale și sociale, fiind un fenomen răspândit în lume.

Alcoolismul are importanță din trei perspective: patologică, socio-economică și demografică. Patologice – alcoolicii, mai ales cei cronici, solicită ajutor medical calificat pentru o serie de boli asociate consumului, cum ar fi ciroza hepatică cu hemoragie digestivă, afecțiuni cardio-vasculare sau gastro-intestinale. Perspectiva socio-economică a fenomenul aduce în discuție sărăcia. Demografic – este unul dintre factorii importanți ai mortalității infantile.

1.2  Repere legislative naționale și internaționale privind incriminarea traficului și consumului de droguri. Tendințe și perspective în domeniul legislativ

Traficului și consumul de droguri au fost incriminate, întotdeauna, sub diverse forme de legislația națională și internațională. După cum este cunoscut legislația națională trebuie armonizată continuu cu legislația europeană, dar mai ales cu realitățile conexe traficului și consumului de droguri.

Reperele naționale și internaționale incidente domeniului sunt cunoscute și accesibile publicului, de interes fiind noile tendințe în domeniu, practic, răspunsul legiuitorului la noile provocări din zona criminalității.

Față de acest fenomen distructiv din punct de vedere social, și nu numai, organismele internaționale au reacționat încercând să-și perfecteze un sistem de luptă unitar.

Legislația națională în domeniul antidrog presupune:

Legea nr. 143 din 26 iulie 2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, republicată;

Hotărârea nr. 860 din 28 iulie 2005 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu modificările și completările ulterioare;

Legea nr. 339 din 5 decembrie 2005 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope;

H.G. nr. 282 din 12 martie 2008 pentru completarea tabelului I din anexa la Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope;

Hotărârea nr. 575 din 16 iunie 2010 pentru actualizarea anexei la Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope, precum și a anexei la Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri;

Hotărârea nr. 1915 din 22 decembrie 2006 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope, cu modificările și completările ulterioare;

Legea nr. 381 din 28 septembrie 2004 privind unele măsuri financiare în domeniul prevenirii și combaterii traficului și consumului ilicit de droguri;

Hotărârea de Guvern nr. 324/28.03.2007 pentru aprobarea Strategiei naționale de management integrat al frontierei de stat a României în perioada 2007-2010, Emitent Guvernul, MO nr. 249/13.04.2007;

Legea nr. 64/ 2005 privind participarea României ca membru cu drepturi depline la Grupul de cooperare pentru combaterea consumului și traficului ilicit de droguri (Grupul Pompidou) din cadrul Consiliului Europei;

H.G. nr. 1543/09.12.2009 privind aprobarea plății contribuției anuale pentru participarea Inspectoratului General al Poliției Române, prin Agenția Națională Antidrog, la Fundația Europeană Helpline (FESAT)

Legea nr. 194 din 7 noiembrie 2011 republicată, privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare

Legea 51/2014 – Modificarea și completarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri;

Ordinul nr. 103 din 26.04.2012 privind aprobarea Procedurii de autorizare a operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, și a cuantumului tarifelor de autorizare și evaluare

H.G. nr. 784/09.10.2013 privind aprobarea Strategiei naționale antidrog 2013-2020 și a Planului de acțiune în perioada 2013-2016 pentru implementarea Strategiei naționale antidrog 2013-2020

Legislație internațională:

Convenția unică asupra stupefiantelor din 1961, modificată prin protocolul din 1972, ratificată la nivel național prin Decretul nr. 626 din 1973 pentru aderarea României la Convenția unica asupra stupefiantelor din 1961 și la protocolul privind modificarea acesteia;

Convenția Națiunilor Unite din 1971 asupra substanțelor psihotrope, ratificată la nivel național prin Legea nr. 118 din 15 decembrie 1992 pentru aderarea României la Convenția asupra substanțelor psihotrope din 1971 și la Convenția contra traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope din 1988;

Convenția din 1988 contra traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope, ratificată la nivel național prin Legea nr. 118 din 15 decembrie 1992 pentru aderarea României la Convenția asupra substanțelor psihotrope din 1971 și la Convenția contra traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope din 1988;

Convenția cadru WHO pentru controlul tutunului, adoptată la Geneva la 21 mai 2003 ratificată la nivel național prin Legea nr. 332 din 2005 de aderare a României la Convenția cadru WHO pentru controlul tutunului;

Convenția de cooperare polițienească pentru Europa de Sud-est, adoptată la Viena în data de 5 mai 2006, ratificată la nivel național prin Legea nr. 214 din 2 iulie.2007 de aderare a României la Convenția de cooperare polițienească pentru Europa de Sud-est.

Așa cum menționam anterior, legislația trebuie adaptată continuu realităților sociale, tendințelor criminalității și provocărilor determinate de modalitățile tot mai complexe dezvoltate de mediul infracțional în scopul eludării legii.

Din această perspectivă, activitatea în domeniu a presupus inițiative în scopul armonizării și dezvoltării cadrului legislativ, respectiv elaborarea și promovarea unor proiecte de acte normative în domeniul antidrog.

De menționat în acest sens este propunerea legislativă de modificare a Legii 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare.

Propunerea legislativă are ca scop modificarea Legii nr. 194/2011, raportat la faptul că țări precum Polonia, Suedia, Danemarca, Marea Britanie sau Germania au interzis un număr mare de substanțe identificate ca fiind psihotrope. Proiectul de Lege presupune modificarea și completarea unor anexe la Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri precum, respectiv la Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope. Concret, tabelele-anexă la Legea nr. 143/2000 se completează cu un număr de 30 de substanțe noi cu efect psihoactiv, iar Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope se actualizează pentru a permite achiziționarea de etaloane din substanțele puse sub control de către laboratoarele instituțiilor cu atribuții de expertiză, în vederea identificării acestor substanțe în probele supuse analizei. Se introduce în Tabelul II al Legii 339/2005 o substanță activă nouă, Tapentadol, pentru stricta monitorizarea a distribuției și utilizarea în deplină siguranță a medicamentelor conținând această substanță.

Tot pe linia îmbunătățirii cadrului normativ în domeniu se înscrie proiectul de H.G. privind aprobarea Programului național de prevenire și asistență medicală, psihologică și socială a consumatorilor de droguri 2013-2016, proiect de act normativ care urmărește îndeplinirea obiectivelor stabilite în Strategia Națională Antidrog 2013-2020 și în Planul de acțiune pentru implementarea Strategiei Naționale Antidrog 2013-2016.

De menționat este și modificarea Legii nr. 252/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice privind prelevarea probelor biologice în vederea stabilirii intoxicației etilice și a stării de influență a produselor ori substanțelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora asupra comportamentului conducătorilor de autovehicule și tramvaie. Noutățile aduse de acest act normativ se referă la procedura de recoltare a probelor biologice care se aplică în cazul persoanelor implicate în evenimente sau împrejurări în legătură cu traficul rutier, în scopul determinării alcoolemiei sau a prezentei în organism a substanțelor sau produselor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora.

Codul Penal conține referiri la droguri, însă principala normă cu aplicabilitate în domeniul consumului și traficului de droguri rămâne Legea nr. 143 din 26 iulie 2000.

Codul penal indică regimul juridic al drogurilor și pe cel al precursorilor de droguri între excepțiile de împrejurările care constituie circumstanțe atenuante legale. Tot în Codul Penal infracțiunile privind traficul de droguri și de precursori sunt indicate ca pretabile pentru aplicarea confiscării speciale, în cazul în care persoana susceptibilă să îi procure un folos material și pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 4 ani sau mai mare.

Articolul 359 al actului normativ amintit anterior menționează că ”producerea, deținerea, precum și orice operațiune privind circulația produselor ori substanțelor toxice, cultivarea în scop de prelucrare a plantelor care conțin astfel de substanțe ori experimentarea produselor sau substanțelor toxice, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi”, iar ”tentativa se pedepsește”.

De menționat este faptul că utilizarea substanțelor psihoactive este menționată (în afara cazurilor de înlăturare a răspunderii penale din cauza intoxicării involuntare), ca împrejurare ce constituie circumstanță agravantă.

Consumul cronic de substanțe psihiactive îl face pasibil pe utilizatorul unor astfel de produse de a fi supus măsurilor de siguranță, respectiv ” un tratament medical până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol”

1.3  Sistemele de operare folosite de consumatorii și traficații de droguri – evoluție și tendințe

Producția și consumul de droguri au cunoscut creștere extraordinară, rezultantă directă a profiturilor fabuloase care se pot obține din astfel de activități, arealele geografice în care pot crește plante din care se pot obține droguri determinându-i-i pe traficanți să organizeze aceste activități.

Indivizii certați cu legea, fiind atrași de veniturile fabuloase și-au perfectat neîncetat sistemul de producere, depozitare, transport și vânzare a drogurilor creând rețele vaste care acționează la nivel interstatal și chiar intercontinental.

Producția și traficul ilicit de droguri reprezintă una din formele cele mai vizibile de manifestare a crimei organizate transnaționale. Profiturile obținute din această activitate ilicită, care depășesc cu mult unele afaceri legale, au făcut ca, pe lângă organizațiile mafiote tradiționale, să apară zeci și sute de grupări infracționale care pun în prim planul preocupărilor lor producția și traficul de droguri. Îngrijorător este faptul că, în unele țări, aceste activități se desfășoară sub privirile îngăduitoare ale autorităților, context în care organizațiile criminale posedă mii de hectare de pământ fertil pentru culturile de plante opiacee, angajați pentru întreg procesul de fabricare a drogurilor, grupuri de protecție, specialiști în domeniul chimiei, informaticii, economico-financiar și întreaga logistică necesare derulării activităților lor infracționale.

În Africa, Asia și America Latină, banii obținuți din vânzarea drogurilor ilicite sunt folosiți la achiziționarea armelor și la sprijinirea războiului și a revoluțiilor.

Odată cu dezvoltarea societății și înflorirea științei, s-a amplificat chimia alcaloizilor, având ca urmare obținerea unor substanțe cu efecte mult mai puternice decât plantele din care provin, fapt care a impulsionat și traficul de droguri. Rutele traficului de droguri urmează de mult timp itinerarii ocolitoare, folosindu-se zonele mai puțin frecventate și slab controlate. Obiectivul traficanților este acapararea marilor piețe de consum, limitând la minim riscurile de confiscare a drogurilor. Anumite zone de pe glob constituie încă de demult locurile de tranzit al traficului de droguri. Este cazul vechii rute a mătăsii și opiului, care constituia, încă din antichitate, o axă comercială esențială între Asia și Occident. Încă din anii ’80, această rută care trece prin Kashi (fostul Kachgar) între podișul Pamir și munții Tian Chaui, în vestul Chinei, a redevenit o rută a drogurilor, potrivit spuselor președintelui Kîrghîzstan, Astor Akalo.

Regiunea montană situată la nordul frontierei dintre Thailanda, Birmania și Laos, cunoscută sub numele de „Triunghiul de Aur”, este ocupată preponderent de traficanții de droguri, care au putut menține culturile ascunse datorită zonei sălbatice, a lipsei căilor de acces moderne și a unei populații lipsită de educație și mijloace moderne de subzistență. Indigenii nu se feresc să ardă pădurile pentru a face loc unor culturi impresionante de mac opiaceu, care este recoltat de traficanți și prelucrat în laboratoare clandestine situate în apropierea culturilor, produsele obținute luând calea piețelor de desfacere. Toate eforturile autorităților de a împiedica culturile de mac opiaceu au fost sortite eșecului. Aceasta s-a întâmplat din cauza sărăciei populației care supraviețuiește din punct de vedere economic de pe urma acestor culturi, obținând venituri foarte mici, însă sigure în comparație cu sumele finale rezultate din traficul de droguri. Împiedicarea cultivării de plante specifice în zonă nu a fost posibilă nici în urma intervenției în forță a autorităților. Instabilitatea politică și socială din regiune, raportată la un leadership guvernat de forța armată, încurajează activitățile ilicite, precum și corupția factorilor de răspundere implicați în combaterea traficului de droguri în acest areal din zonă care atinge cote alarmante, sunt alți factori care nu permit eradicarea flagelului în, unde acest fenomen atinge cote alarmante.

Instabilitatea politică și militară, precum și sărăcia în care se află populația a permis traficanților de droguri să stăpânească și zona numită de specialiști „Semiluna de aur”, incluzând aici Afganistanul, Pakistanul și Iranul. Aici populația seminomadă, care se bucură de obținerea unor venituri sigure din traficul ilicit de droguri, cultivă pe suprafețe mari mac opiaceu și canabis, pe care traficanții le transformă în renumita „heroină persană”. Regiunea Matran din Pakistan, regiune aridă și puțin frecventată, loc de contrabandă, servește ca punct de plecare a exportării heroinei din „Semiluna de aur”.

În Panjab și în regiunea de nord-vest a Pakistanului se găsesc peste aproape o mie de laboratoare clandestine care produc heroină de calitate superioară care alimentează piața națională și internațională, exportând drogul către SUA, țările Europei și Orientul Mijlociu. Laboratoarele de rafinare a heroinei sunt situate pe dealurile Chagai din Balouchistan și în centura tribală din apropiere de Peshawar și Karachi. Mafia drogurilor din Pakistan a profitat de instabilitatea politică a țării și de lipsa de reacție a autorităților.

Pakistanul este considerat un narcostat, adică o țară în care statul sau un sector de activitate din societate este implicat în traficul ilicit de droguri, realizând profituri în urma acestei activități.

Conflictul din Afganistan a provocat o extindere considerabilă a producerii opiului, cauzată de inexistența unei puteri centrale care să dețină controlul asupra teritoriilor.

În 2006, din întreaga cantitate de opiacee care a părăsit teritoriul afgan, 53% a trecut prin Iran, 33% prin Pakistan și 15% prin Asia Centrală (în principal, prin Tadjikistan). Ruta de trafic din Afganistan continuă să traverseze Pakistanul, Iranul, Turcia și țările balcanice către centrele de distribuție din Europa Occidentală.

Localizată în Afganistan și în toate cele cinci republici din Asia Centrală, mafia drogurilor se identifică prin rețelele naționale și prin caracterul exclusiv familial sau etnic al acestora. Rolul lor pe piața drogurilor constă în cumpărarea opiaceelor de la fermieri și vânzarea lor cumpărătorilor internaționali. Mafia drogurilor din regiune este formată din grupări originare din Kazahstan, Kîrgîzstan, Tadjikistan, Uzbekistan, dar aceste grupări nu sunt la fel de bine implementate precum grupările afgane.

A doua categorie de grupări implicate în traficul de droguri în Asia Centrală sunt organizațiile criminale transnaționale. Aceste grupări sunt următoarele:

– rețelele de traficanți afgani, kirghizi și ruși care transportă încărcăturile de opiacee spre Asia Centrală, Țările Baltice, Rusia și Uniunea Europeană;

– rețelele de traficanți afgani, turkmeni și turci care fac trafic cu opiacee către Turcia, traversând Turkmenistanul, Armenia sau Azerbaidjan;

– rețelele de traficanți caucazieni responsabili cu traficul de droguri din Federația Rusă;

– grupările afgano-iraniene și afgano-pakistaneze;

– grupările independente din Tadjikistan și Uzbekistan, care realizează contactul cu diaspora din Afganistan;

– grupările de kirghizi și turkmeni, care încearcă să dezvolte legăturile cu mafia afgană a drogurilor;

– în ultima perioadă de timp, încearcă să pătrundă în traficul regional de droguri grupările chineze, coreene, latino-americane și nigeriene.

Operațiunile organizațiilor criminale transnaționale nu își au originile întotdeauna în Afganistan. Pe lângă stocarea opiaceelor în Afganistan, grupările transnaționale depozitează de asemenea drogurile în centre regionale diferite, precum Osh, Shymkent și Samarkand, unde se implementează din ce în ce mai multe laboratoare clandestine.

Ultima categorie de grupări implicate în traficul de droguri din Asia Centrală sunt grupările armate nestatale și grupările teroriste, precum talibanii, Al-Qaida și Mișcarea islamică din Uzbekistan. Grupările armate nestatale sunt comandate de „lorzi ai războiului”, persoane cu experiență în derularea unor războaie civile. Ei domină comerțul cu droguri în două modalități: prin colectarea taxelor de la cultivatorii locali sau de la traficanții care tranzitează teritoriul lor și prin controlul procesului de fabricare a drogurilor în laboratoarele clandestine.

Relieful Asiei nu este un obstacol pentru traficanți: numeroase puncte de trecere permit traversarea celor de frontieră dintre Afganistan și vecinii de nord, de-a lungul a trei mari posturi de frontieră: Kuska (pe ruta Nerat din Ashgabat pe unde traversează Turkmenistan), Turmez (pe ruta Mazâr–e Charif spre Karshi și Boukhara, mai exact prin Uzbekistan) și în final Nizhiny Pyandz (pe ruta Kabul–Dușambe, capitala Tadjikistanului).

Mai mult, munții din nord-estul Afganistanului prezintă trecători dificile, dar foarte puțin supravegheate. Traficanții descoperă astfel provinciile Tadjikistanului care sunt autonome de Dushanbe înainte de a trece prin Uzbekistan sau Kazahstan.

Din cauza faptului că Iranul a adoptat o legislație severă în domeniul combaterii traficului de droguri (legea din 12 ianuarie 1989 care prevede pedeapsa capitală în cazul deținerii a cel puțin de opiu brut sau 30 de grame de heroină), traficanții au început să caute noi rute de transport la începutul anilor ’90, dar confiscările efectuate de agențiile de aplicare a legii confirmă faptul că Iranul rămâne un loc privilegiat de tranzit al heroinei afgane.

Tadjikistanul reprezintă în acest moment, principala cale de acces a opiaceelor ce provin din zona „Semilunii de aur”. Traficul de droguri ce tranzitează Tadjikistan relevă în mod clar importanța acestor teritorii aflate sub controlul Alianței de Nord, în special zonele din jurul Jirgatalului și Garm din Tadjikistan. Aproximativ 3% din familiile agricultorilor din Tadjikistan se ocupă de cultivarea opiului și între 10.000 și 40.000 de tadjikistanezi (0,4% din populația totală) se ocupă cu comerțul de opiu, fiind folosiți de traficanți ca transportatori sau intermediari.

De altfel, nicio regiune a globului pământesc unde situația geografică și social-politică au permis, nu a scăpat de prezența traficanților de droguri, care la prețuri mici reușesc cultivarea și transformarea culturilor în droguri ilicite pentru consum, după care le comercializează la prețuri exorbitante, profiturile fiind fabuloase.

Altă țară puternic afectată de invazia drogurilor și creșterea numărului de consumatori a devenit India. Întinsa suprafață a teritoriului, lungimea frontierelor maritime și terestre nu au permis autorităților să efectueze un control sever asupra circulației. Această situație a fost rapid speculată de traficanții de droguri care la început au folosit India ca țară de tranzit pentru stupefiantele provenind din „Triunghiul de Aur”, după care s-au îndreptat către populație, numărul consumatorilor crescând continuu.

În prezent există trei centre distincte de producție a opiaceelor care aprovizionează trei piețe principale, și anume:

– Afganistanul care aprovizionează țările învecinate, Orientul Mijlociu, Africa și, în mod deosebit, Europa;

– Myanmar/Laos care furnizează opiacee țărilor învecinate (în special Chinei) și continentului Oceania (în principal, Australiei);

– America latină (Mexic, Columbia, Guatemala, Peru) care aprovizionează America de Nord (în mod deosebit, SUA).

Într-un comunicat de presă din data de 2 septembrie 2006, Directorul Executiv al Biroului ONU privind Drogurile și Criminalitatea (UNODC), Antonio Maria Costa, preciza că recolta de mac opiaceu obținută în anul 2006 în Afganistan reprezintă aproape 92% din producția la nivel mondial și depășește cererea globală cu 30%. „Opinia publică este din ce în ce mai frustrată de faptul că în Afganistan culturile de mac opiaceu nu pot fi ținute sub control. Investițiile politice, militare și economice făcute de țările coaliției nu au un impact vizibil asupra acestor culturi. Prin urmare, opiul din Afganistan finanțează insurgenții, mafia internațională și duce la decesul a peste o sută de mii de persoane în fiecare an”, a mai adăugat Costa.

În data de 7 septembrie 2006 atrăgea atenția un articol dat publicității de BBC NEWS prin care se aducea la cunoștință că generalul James Jones, Comandantul NATO, solicită țărilor membre NATO să acorde întăriri pentru misiunea din sudul Afganistanului, recunoscând că trupele aliate nu mai fac față violenței din regiune. La data de 12 septembrie 2006, Antonio Maria Costa făcea următorul apel pentru distrugerea industriei opiului în Afganistan: „Fac apel la forțele NATO pentru distrugerea laboratoarelor de heroină, dezafectarea piețelor de opiu, atacarea convoaielor de opiu și aducerea comercianților în fața justiției. Invit țările coaliției să ofere NATO mandatul și resursele necesare”. În prezent, în Afganistan, numai în 6 din cele 34 de provincii nu se cultivă mac opiaceu. Aproximativ 12,6% din totalul populației este implicată în cultivarea opiului.

În anul 2002, înalți funcționari din Kandahar și chiar ministrul de interne afgan au fost acuzați că ar avea legături cu rețelele de trafic de droguri.

Concluzia la care au ajuns mai multe organisme internaționale însărcinate cu lupta împotriva traficului de droguri este că în Africa, traficul de droguri constituie o problemă majoră, reprezentând un obstacol suplimentar în calea dezvoltării continentului. În anul 2001, un raport al Organului Internațional de Control al Stupefiantelor scotea la iveală faptul că „grație experienței lor în domeniul traficului cu hașiș și heroină, cartelurile drogurilor din Africa occidentală căutau noi contacte în America Latină pentru a extinde traficul cu cocaină în întreaga regiune a Africii sub-sahariene”.

Este vorba de o turnură fundamentală în strategia traficului de droguri la nivel mondial, care poziționează Africa ca o regiune „pivot” pentru distribuirea drogurilor în lumea întreagă. De la începutul anilor ’90, Africa era situată pe rute de tranzit ale drogurilor. Turnura a avut loc în anul 1993, când au fost confiscate în Nigeria de heroină provenind din Thailanda. Aceasta a reprezentat semnalul unei schimbări care arată transformarea numeroșilor mici contrabandiști africani (majoritatea nigerieni) din simpli transportatori pentru profitul altora, în membri ai unor bande conduse de cetățeni africani, în măsură de a trata de la egal la egal cu organizații similare din alte continente. Afirmarea mafiilor nigeriene derivă de asemenea din apartenența Nigeriei la Commonwealth, care a permis legarea de relații strânse comerciale cu India, producător de opiu și heroină și cu lumea consumatoare anglo-saxonă.

La sfârșitul anilor ’80 se înregistrează o creștere importantă a rolului Nigeriei ca centru strategic. În anul 1992, urmare a confiscărilor de cocaină din aeroportul Lagos, autoritățile nigeriene au suspendat zborurile directe către Rio de Janeiro. De atunci, traficanții nigerieni sunt considerați ca principalii vectori ai drogului, o adevărată industrie a serviciului de comerț de heroină și cocaină. Ei sunt prezenți în toate punctele cheie ale producerii și traficului de droguri. Grație compatrioților lor rezidenți în străinătate, ei au format clanuri criminale comparabile cu cele columbiene, turce și chineze.

Prezența acestor organizații criminale, urbanizarea puternică, distrugerea valorilor tradiționale africane, difuzarea unei culturi hedoniste sunt de asemenea factori care au creat premisele pentru un progres al traficului de droguri pe continentul african.

Confiscările de opiacee în Africa au înregistrat o creștere în acești ultimi ani. Heroina care trece prin Africa este destinată în primul rând piețelor europene și în al doilea rând celor din nordul Americii. Heroina provine din țările Asiei de Sud-Vest și de Sud-Est.

Cantitatea totală a opiaceelor confiscate în Africa este totuși modestă (0,3% din totalul confiscărilor la nivel mondial). Trebuie să ținem cont totuși că nu există statistici fiabile și că nivelul confiscărilor nu reflectă adevăratul flux al drogurilor care tranzitează Africa din cauza slăbiciunii forțelor de poliție locală care au dificultăți în interceptarea transporturilor ilicite.

În ceea ce privește utilizarea opiaceelor în Africa, potrivit statisticilor UNODC, se remarcă o creștere a consumării lor pe continentul african, îndeosebi în Africa orientală, în Africa sudică și în mai multe țări din Africa occidentală. După experții ONU, creșterea consumului de heroină în aceste regiuni provine din faptul că ele sunt folosite ca locuri de tranzit de către narcotraficanți, care nu se dedau totuși de la a-și crea o piață locală.

Raportul UNODC asupra traficului de stupefiante din anul 2010 remarcă faptul că „o parte mică, dar în creștere din producția de opiacee afgane este trimisă în America septentrională fie prin Africa orientală și Africa occidentală, fie prin Europa”.

În anul 2010, 50% din confiscările de cocaină de pe continentul African au fost înregistrate în Africa occidentală și centrală. Zona de trecere cea mai utilizată de către traficanții de cocaină este cea a Golfului de Guineea, de unde cocaina este transportată în Europa în cantități mici de către „cărăuși”.

Traficanții de cocaină încearcă într-o măsură ascendentă să utilizeze ca rute ale tranzitului Africa din două motive. Primul provine din îmbunătățirea sistemelor de supraveghere desfășurate de autoritățile locale și de autoritățile americane în regiunea Caraibe și America centrală, ruta tradițională folosită de traficanți. În acești ultimi ani de exemplu, s-au ridicat baze de supraveghere americane din Anzi în Insulele Caraibe. În plus autoritățile olandeze au intensificat supravegherea cu patrule aeriene poziționate în Insulele Curaqao și Saint Martin.

Al doilea factor este legat de diminuarea consumului de cocaină înregistrată în SUA, față de o creștere a cererii în Europa. Africa este deci o rută comodă și sigură pentru a ajunge o piață în creștere. Ca efect colateral, s-a creat, în plus, o piață africană care înregistrează în ultimii ani creșteri însemnate.

Pe când Africa nu este pentru moment decât un loc de tranzit și o piață reziduală pentru droguri precum cocaina și heroina, principala producție locală de substanțe stupefiante este cea de canabis. Conform raportului UNODC pe anul 2010, iarba de canabis este cultivată, adeseori în mod ilegal, în 176 de țări din lumea întreagă. Africa reprezintă 27% din producția mondială și principalii producători sunt Marocul (3.700 de tone), Africa de Sud (2.200 de tone) și Nigeria (2.000 de tone).

Producția de droguri sintetice este limitată în Africa, cu excepția Africii de Sud, unde fabricarea de metamfetamine a crescut în ultimii ani. Datele privind descoperirea de laboratoare clandestine confirmă această tendință.

Columbia este statul cu cea mai mare suprafață cultivată cu coca, în ciuda scăderii cu 9%, de la 86.000 de hectare la 78.000 de hectare a suprafeței de cultură. La nivel statal, 72% din numărul global de capturi de cocaină se concentrează pe teritoriul a 5 state: Columbia, SUA, Venezuela, Spania și Ecuador.

Organizațiile mexicane de trafic de droguri sunt cele mai influente dintre organizațiile care operează pe teritoriul SUA, prezentând pericolul cel mai mare din punct de vedere organizațional. Acestea reprezintă principalii transportatori de cocaină și distribuitorii de cantități mari în țară, de asemenea ele sunt implicate în producția, transportul și distribuția heroinei, marijuanei și metamfetaminei disponibile pe piața de droguri din SUA. Sediul local al DEA (Drug Enforcement Administration) din New York a constatat recent că grupările infracționale mexicane se aprovizionează de la cartelurile columbiene, acestea fiind sursa cantităților mari, la nivelul kilogramelor de cocaină existente în multe zone din orașul New York.

Producția și traficul ilicit de droguri sunt cele mai des întâlnite forme de infracționalitate în rândul organizațiilor criminale care acționează în cadrul UE. Grupările de crimă organizată din Albania predomină în Italia și Grecia, jamaicanii joacă un rol important în Marea Britanie, marocanii în Olanda, Belgia, Germania și Portugalia, iar grupurile de ruși, estonieni și lituanieni controlează piața drogurilor din nordul Europei.

În Europa, heroina este produs de import, cele mai cunoscute două forme fiind heroina brună comună (forma chimică de bază) și heroina albă (sare), destul de rar întâlnită, scumpă, care provine de cele mai multe ori din Asia de Sud-Est. Heroinei importate din afara spațiului european i se adaugă produsele fabricate în spațiul Uniunii Europene, având ca bază opiaceele, principalele state implicate în aceste procese fiind Lituania, care are și o piață destul de solidă a tulpinilor de mac opiaceu și concentrat de mac opiaceu din acestea, stat căruia i se adaugă Polonia, unde fabricarea de „heroină poloneză” este în scădere.

Cea mai mare parte a heroinei aflate pe piață europeană are ca sursă Afganistanul. Piața europeană a heroinei este, de altfel, un mare areal de desfacere estimările oficiale indicând o cerere de circa 170 de tone, peste jumătate din această cantitate fiind consumată în Europa de Vest și Centrală.

Rutele balcanice reprezintă principalele trasee ale transporturilor de heroină dinspre Turcia spre Europa Occidentală.

Schimbările geopolitice din 1990 au determinat ca traficul de heroină să se realizeze în Europa prin Asia Centrală, în țări unde acest lucru era mia facil, cum ar fi Turkmenistan, Tadjikistan, Kârgâzstan sau Uzbekistan, traversând Marea Caspică, Federația Rusă, apoi Belarus sau Ucraina, prin Estonia, Letonia, țările nordice spre Germania. În ciuda rutelor tradiționale cum este aceasta, țările din Peninsula Arabă, cum ar fi Oman sau Emiratele Arabe Unite, au devenit noi locuri de trafic și tranzit al heroinei plecate din Asia de Sud și de Sud-Vest către țările din Europa..

Traficul de heroină este dominat de grupările mafiote turcești, cu o sporire semnificativă a implicării grupărilor albaneze de traficanți.

Principalele puncte de intrare ale cocainei în UE sunt Spania, Țările de Jos și Portugalia. Cantități mari de cocaină au fost confiscate în Spania și Portugalia în anul 2010, captura cea mai semnificativă fiind efectuată în Spania (5,4 tone de cocaină), în cooperare cu autoritățile grecești.

Din cauza intensificării măsurilor de reprimare a traficului de cocaină din Columbia, traficanții au transferat progresiv fabricarea ilicită de cocaină către alte state, găsind itinerarii noi și diversificate.

Există câteva tendințe noi ale traficului de cocaină în Europa: încărcăturile de cocaină tranzitează tot mai des Africa de Sud și Africa de Vest, operațiunile fiind deseori organizate de organizațiile criminale din aceste regiuni. Această situație are potențialul de a destabiliza și submina eforturile de dezvoltare într-o regiune care deja se confruntă cu numeroase provocări sociale, de sănătate și politice.

Ruta specifică traficului cu cocaină ce vizează și teritoriul României se află pe tronsonul Ecuador – Venezuela – Olanda – Germania – România, cocaina fiind de regulă disimulată în colete poștale sau transportată în sau pe corp de către cărăuși. Totodată, a fost observată tendința de a trafica această substanță spre România via Marea Neagră și spre Muntenegru via Marea Adriatică. (vezi anexa nr. 15).

Conform datelor privind capturile, cocaina se situează pe locul al treilea pe lista celor mai traficate droguri din lume, după plantele de canabis și rășina de canabis. Cantitatea totală de cocaină confiscată în Europa continuă să crească, ceea ce relevă faptul că, consumul de cocaină este fără îndoială foarte răspândit. Cererea mare cu care se confruntă serviciile de tratament pentru consumatorii dependenți de cocaină din Europa Occidentală este un alt element care denotă consumul mare de cocaină.

Eforturile de contracarare a traficului de cocaină în Europa au fost susținute prin înființarea, la Lisabona, a Centrului maritim de operațiuni și analize-stupefiante (MAOC-N), care joacă un rol important în coordonarea activităților de interzicere și în schimbul de informații operative între statele membre participante.

La nivel mondial, producția de amfetamină este concentrată în Europa Centrală și de Vest, în special în Belgia, Țările de Jos și Polonia. În această subregiune, Estonia, Lituania și Bulgaria joacă, de asemenea, un rol important în producerea ilegală de amfetamină și, într-o măsură mai mică, Germania, Spania și Norvegia, după cum rezultă din numărul de laboratoare de amfetamină dezafectate în 2004 în aceste țări. În afara Europei, amfetamina se produce în principal în America de Nord și Oceania. În 2004, traficul de amfetamină a rămas în principal unul intra-regional. Cea mai mare cantitate de amfetamină descoperită pe piețele europene de droguri ilegale provine din Belgia, Țările de Jos și Polonia, precum și din Estonia și Lituania (în țările nordice).

Producția globală anuală de amfetamine este estimată la aproximativ 520 de tone. În ultimii cinci ani, țara în care s-au realizat cele mai mari capturi de amfetamine este Marea Britanie.

Canabisul este de departe substanța ilegală cea mai des folosită în Europa. În statele membre ale UE, precum și în Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția aproximativ 30 milioane de persoane au consumat canabis în anul 2005. Răspândirea globală a producției de canabis și dificultățile de monitorizare a acesteia fac problematică estimarea cantității produse.

Producția de rășină de canabis pe scară largă se concentrează în câteva țări, în special în Maroc. Majoritatea rășinii de canabis consumate în UE este originară din Maroc și intră în Europa în special prin Peninsula Iberică, deși Țările de Jos constituie un important centru secundar de distribuție pentru transporturi spre țările UE. Alte țările menționate în prezent ca țări sursă pentru rășina de canabis confiscată în UE sunt India și Moldova.

Din dosarele instrumentate de agențiile de aplicare a legii, a rezultat că produșii din canabis sunt traficați pe ruta Afganistan–Pakistan–Azerbaidjan–Georgia–spațiul ex-sovietic–Republica Moldova–România.

Hașișul sau canabisul în cantități mari este disimulat în containere și transportat pe cale maritimă sau rutieră.

Producția globală de plante de canabis este în continuare răspândită în întreaga lume, iar producția potențială a fost estimată la cel puțin 40.000 tone.

În majoritatea statelor membre ale UE, canabisul cultivat provine atât din structuri de interior, unde este deseori cultivat intensiv, cât și din plantații de exterior. Dimensiunea plantațiilor variază mult, depinzând de motivația și resursele cultivatorilor, de la câteva plante de uz personal la câteva mii, pe suprafețe întinse, în scopuri comerciale.

La nivel global, Europa este principalul centru de producție de Ecstasy, deși în ultimii ani s-a extins și în alte părți ale lumii, în special în America de Nord și în Asia de est și sud-est (China, Indonezia, Hong Kong). Deși Țările de Jos au rămas în 2010 principala sursă de Ecstasy pentru Europa și întreaga lume, s-au depistat laboratoare de Ecstasy și în Belgia, Estonia, Spania și Norvegia.

Majoritatea transporturilor de Ecstasy confiscate în anul 2005 de serviciile europene de depistare și combatere a infracțiunilor în materie de droguri provin din Olanda.

Până nu de mult, la noi în țară s-a considerat că fenomenul drogurilor nu a fost cunoscut niciodată, drogurile reprezentând ceva cunoscut numai de către Occidentul decadent, această idee fiind indusă de propaganda comunistă. Înainte de anul 1990, consumul ilicit de droguri în România constituia un aspect cu caracter excepțional, în cele câteva cazuri înregistrate consumatorii fiind cetățeni străini, în marea lor majoritate marinari. De asemenea, în evidența autorităților vremii se regăsea un număr mic de persoane, devenite dependente ca urmare a unor tratamente îndelungate cu morfină sau alte medicamente cu conținut stupefiant.

În perioada de tranziție parcursă de România după Revoluția din Decembrie 1989, criminalitatea organizată națională și internațională și-a făcut apariția și s-a dezvoltat, grupurile criminale acționând structurat în diverse domenii ale vieții sociale și economice. O parte a cetățenilor români uzitând de dreptul la libera circulație au săvârșit fapte penale în afara teritoriului național, pentru ca ulterior, în baza experienței acumulate, să inițieze pe teritoriul României forme organizate de criminalitate, deja existente în alte zone geografice.

Poziția geografică deosebită pe care o ocupă România a făcut ca aceasta să fie vizată de rețelele de traficanți de droguri ca important „cap de pod”, o legătură importantă între Orient și Occident. Arealul favorabil al României, care include toată gama căilor de transport, a permis rețelelor de traficanți să folosească diverse mijloace pentru tranzitarea teritoriului țării.

O serie de factori determinanți, precum factori de ordin social, politic și/sau economic, cadrul legislativ insuficient reglementat în materie antidrog și inexistența organelor judiciare specializate în combaterea acestui gen de infracțiuni, care să aibă dotarea tehnică corespunzătoare, au influențat în timp evoluția României în ceea ce privește traficul de droguri.

Situația determinată din conflictele cere au măcinat statele din fosta Iugoslavia a determinat pentru o scurtă perioadă de timp ca centrul de greutate al traficului de droguri să se transfere pe cel de-al doilea segment al „rutei balcanice” care include și România.

În dorința lor de expansiune, organizațiile criminale privesc România nu numai ca o țară de tranzit, dar și ca o piața de desfacere și consum ilicit a drogurilor. Deschiderea granițelor României, care a condus la o creștere enormă a numărului de mijloace de transport și mărfuri ce intră și ies, în și din țară, conferă organizațiilor criminale posibilități diverse de ascunderea a stupefiantelor și de tranzitare a teritoriului țării.

România reprezintă principalul segment al celei de-a doua „rute balcanice” de transport al drogurilor spre Europa Occidentală. Ruta pornește din Turcia, traversează Bulgaria, intră în România prin punctele de frontieră sudice (Negru Vodă, Vama Veche, Bechet, Giurgiu), trece prin București, după care continuă prin zona subcarpatică spre Vest, iar prin punctele de frontieră Nădlac, Borș, Petea intră în Ungaria. În continuare, trece prin Budapesta, intră în Slovacia prin Rajk, iar după traversarea acestei țări, ajunge prin zona sud-vestică, în Cehia, de unde pătrunde în Germania prin punctul de frontieră dintre cele două țări.

O altă variantă a acestei „rute balcanice”, include și un tronson maritim și este Istanbul-Constanța (pe Marea Neagră) – București, după care intră pe traseul mai sus descris.

Din cea de-a doua „rută balcanică” se desprinde o altă variantă care pleacă din București, traversează zona estică a României, după care intră în Ucraina, unde se bifurcă, un traseu continuând prin Polonia către Germania, iar celălalt spre aceeași destinație, dar prin Slovacia și Cehia.

Prima „rută balcanică” care ocolește România, are ca traseu Turcia – Bulgaria –Serbia – Ungaria, iar la Budapesta se unește cu cea de a doua balcanică, ceea ce nu exclude, însă, posibilitatea includerii României pe acest traseu.

Rutele menționate au o relativă stabilitate, dar, cu toate acestea nu este exclus ca și România să fie pe acest traseu, depistarea acestora depinzând în mare măsură de capacitatea instituțiilor implicate în combaterea traficului și consumului ilegal de droguri și, mai ales, de cooperarea acestora cu structurile similare ale altor state.

Afganistanul a devenit principalul producător de heroină ceea ce a argumentat ideea că transporturile de heroină către Europa nu se vor mai efectua prin România, ca punct nodal principal, ci prin ocolirea acesteia prin nord, pe ruta Turkmenistan/Iran, peste Marea Caspică – Azerbaidjan – Georgia – traversând Marea Neagră – Ucraina și de aici către vest, cu evitarea Turciei date fiind problemele legate de posibilele conflicte cu rețelele locale de traficanți de droguri.

Cazuistica ultimilor ani indică faptul că pentru drogurile sintetice se prefigurează dezvoltarea unor rute dinspre vest (țările nordice și Germania), spre est, prin România, dar și dinspre nord Țările Baltice și Ucraina, pentru produsele de sinteză, în special amfetamine, M.D.M.A și L.S.D., cu posibilitatea ca acestea să devină active pe teritoriul României.

Constant, ca o consecință a dezvoltării rapide a traficului internațional și a cererii crescânde de stupefiante inclusiv pe piața internă, traficul intern cu droguri și în special cel stradal s-au intensificat. Acesta atinge în prezent cote alarmante în Capitală, dar și în alte centre urbane din țară, rezultatele fiind sporirea numărului de vânzători stradali și din locuințe, intensificarea cererii de droguri în instituțiile de învățământ, locurile de distracții dar și în medii infracționale.

În București există deja locuri cunoscute unde se comercializează, aproape ostentativ droguri, multe dintre acestea fiind articulate pe rețele de comercianți, iar uneori „dealerii” sunt și consumatori. Această situația a luat prin surprindere autoritățile care nu se așteptau ca peste tradiționala ”bișniță” cu produse agroalimentare, flori, țigări, cu aur și valută să se suprapună afacerile cu droguri.

Începând din anul 2001, pe teritoriul României au fost descoperite și anihilate cinci laboratoare clandestine, în care se fabricau droguri sintetice. În țara noastră, înființarea și existența laboratoarelor clandestine de producere și prelucrare a drogurilor pot fi favorizate de următoarele împrejurări:

– existența utilizatorilor finali de anhidridă acetică;

– posibilitatea obținerea anhidridei acetice din precursori care nu se află sub control legal;

– existența unor legături strânse între rețelele de traficanți din România și cele din Turcia și Olanda (unde se află laboratoare clandestine de producere a drogurilor);

– lipsa locurilor de muncă pentru personalul specializat din industria chimică și farmaceutică. Peste 75% dintre aceste persoane au studii superioare (în general absolvenți ai facultăților de farmacie sau chimie, astfel încât sunt folosiți la obținerea de substanțe stupefiante, sustragerea de substanțe chimice (precursori) necesare obținerii drogurilor ori sustragerea de medicamente cu conținut stupefiant din farmaciile unde își desfășoară activitatea).

Este de subliniat faptul că, pe parcursul anului 2010, autoritățile antidrog nu au obținut informații despre existența unor laboratoare clandestine și niciun au fost descoperite astfel de unități ilicite de producție.

Statisticile realizate au scos în evidentă faptul că pe teritoriul României, drogurile pot fi introduse de către cetățenii străini veniți în țară în scop turistic, artistic sau de afaceri, care aduc droguri atât pentru consumul propriu, cât și în scop de comercializare.

De asemenea, cetățenii de origine arabă, odată ajunși în România, și-au format adevărate paravane legale pentru activitățile infracționale desfășurate, prin înființarea sau asocierea la societăți comerciale ce desfășoară în principal activități de import-export (piese auto, legume/fructe, textile/confecții, electrocasnice, etc.). După crearea aparenței licite aceștia trec la faza a doua, recrutarea oamenilor care „să iasă în față” la efectuarea tranzacțiilor și transporturilor de droguri, în așa fel încât ei să se poată rezuma la o coordonare „din umbră”, pentru a nu fi trași la răspundere penală. Arabii (kurzi, iranieni) sunt organizatori ai transporturilor de heroină, opiu și hașiș pe ruta balcanică, iar olandezii sunt organizatori ai transporturilor de comprimate Ecstasy.

Cantitățile de heroină care ajung spre comercializare în țara noastră sau se află în tranzit spre țările Europei de Vest, sunt transportate și traficate în special de cetățeni turci și iranieni. În unele situații, heroina este preluată de pe teritoriul țării noastre, în camioane românești, sau din alte țări fiind transportată spre Germania, Olanda, Marea Britanie.

Dacă până în anul 1990, activitatea ilicită era controlată de cetățeni străini în procent de până la 90% dintre persoanele învinuite, în următorul deceniu, ponderea acestora s-a redus la valori cuprinse între 10 și 20%. Astfel, în anii 1993 (19,9%) și 1996 (18,8%) s-au înregistrat cele mai ridicate procente ale participanților din rândul cetățenilor străini, iar după anul 2000 criminalitatea în domeniul traficului ilicit de droguri devine dominată net de elementul autohton, față de rata mai scăzută a implicării cetățenilor străini (6,5% în 2001, 7,2% în 2002 și 6,8% în 2003).

În privința traficanților, se constată că a crescut numărul celor care sunt cetățeni români, reducându-se corespunzător numărul străinilor care efectuau operațiuni directe de mic trafic. Aceștia din urmă preferă să lucreze cu o rețea stabilă, cărora le furnizează cantități mai mici de droguri, inclusiv cele pentru consum propriu.

Din cazuistica instrumentată în ultimii ani a rezultat că în activitatea ilicită pe linia traficului și consumului de droguri sunt implicați și studenții străini care studiază în țara noastră, marinarii străini, activitățile acestora desfășurând-se îndeosebi în porturi, șoferii străini, aflați în tranzit pe teritoriul țării noastre, cetățenii români care se deplasează frecvent în străinătate, intră în contact cu furnizori și au posibilitatea să procure droguri.

O categorie aparte o reprezintă cetățenii români care au plecat în străinătate în timpul regimului totalitar și, pentru obținerea de câștiguri financiare rapide, au intrat în legătură cu rețelele de traficanți de droguri din acele țări. În prezent, aceștia se întorc în țară, fie pentru a constitui puncte de sprijin pentru rețelele de traficanți, recrutând pentru aceste activități persoane dispuse să desfășoare astfel de activități, fie pentru spălarea banilor rezultați din traficul de droguri, pozând în oameni de afaceri cu o situație financiară deosebită.

Alte categorii de persoane care pot comite infracțiuni de trafic ilicit de droguri sunt următoarele:

– persoanele care nu au loc de muncă stabil sau care nu realizează venituri, acestea fiind de acord să facă trafic de droguri în schimbul unor sume de bani;

– persoanele care lucrează în fabricile de medicamente, laboratoare sau farmacii;

– ospătarii, barmanii, ghizii, salariații cazinourilor;

– elevii de liceu, studenții;

– farmaciștii și personalul medical, prin prescrierea pe rețete a unui diagnostic fals prin care pot fi eliberate produse sau substanțe stupefiante;

– persoanele cu antecedente penale sau care sunt implicate în diferite activități ilicite (trafic de persoane, trafic de arme, trafic cu alcool sau tutun).

Categoriile de persoane menționate care pot fi angrenate în traficul de droguri pe teritoriul național sunt exemplificative. Realitatea demonstrează că, în ultimul timp, la aceste activități criminale participă și persoane provenite din diverse medii, cu o mare varietate de profesii și nivel de pregătire.

În anul 2010, fenomenul criminalității privind traficul și consumul ilicit de droguri era prezent în toate județele țării, numărul infracțiunilor constatate la Legea nr.143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, variind în raport de modificările intervenite pe rutele de trafic și în cererea de droguri pe piața ilicită. Astfel, municipiul București se afla pe primul loc cu un număr de 1.301 infracțiuni, urmat de județele Ilfov (130 infracțiuni), Iași (122 infracțiuni), Timiș (96 infracțiuni), Arad (64 infracțiuni), Alba (63 infracțiuni), Prahova (62 infracțiuni), Constanța (59 infracțiuni). Factorii care influențează numărul mare de infracțiuni comise în aceste județe rezidă din concentrația mare de tineri în centrele universitare, situarea unora la frontiera națională, oportunitățile oferite traficanților de porturi, zona litorală a Mării Negre ori cartierele marilor orașe cu risc infracțional ridicat.

Procentual, municipiul București este piața care asimilează peste 69% din cantitățile de droguri traficate și consumate la nivelul întregii țări, în special în ceea ce privește traficul și consumul de heroină și Ecstasy, cele două tipuri de stupefiante întrunind 96% din totalul cantităților de droguri traficate și consumate în Capitală. Statistica principalelor tipuri de droguri traficate la nivelul municipiului București se prezintă conform graficului de mai jos:

În decursul anului 2010, numărul total al infracțiunilor incriminate de Legea nr.143/2000 constatate de formațiunile specializate din cadrul IGPR și IGPF a fost de 2.749, fiind cercetate 2.413 persoane. Dintre persoanele cercetate, majoritatea au fost cetățeni români (96,59%), iar restul de 3,41% (88 persoane) cetățeni străini.

Faptele care au fost incriminate de Legea nr.143/2000 reprezintă, în procent de 57,99%, încălcări ale dispozițiilor prevăzute la art.4, respectiv operațiunile de cumpărare și deținere de droguri pentru consum propriu, restul de 42,01%, incluzând, în mare parte, activitățile ce privesc cultivarea, producerea, vânzarea, distribuirea, cumpărarea și deținerea fără drept a drogurilor, operațiuni menționate la art.2. În ceea ce privește distribuția infracționalității în funcție de locul săvârșirii faptei, se observă o menținere la „cote ridicate” în mediul urban, cu o pondere de 94,07% (2.586 infracțiuni), în mediul rural manifestându-se un procent de 5,85% (161 infracțiuni) din totalul de infracțiuni înregistrat în cursul anului 2007.

Din activitatea desfășurată de organele de poliție pe linia controlului pieței ilicite de droguri s-au identificat următoarele zone, locuri, medii folosite de traficanții de droguri: zona campusurilor universitare, zona marilor complexe en-gros, baruri, discoteci, săli de jocuri mecanice sau biliard, cartierele sau străzile locuite de rromi, hoteluri, locuințe închiriate de cetățeni străini, în locurile de plasare sau găzduire a prostituatelor, în parcările autovehiculelor străine, în locuințele consumatorilor sau distribuitorilor de droguri ori în imediata apropiere, în parcuri și grădini publice, în cadrul grupărilor de infractori, în grupările de tineri, așa-zisele găști de cartier, în cercurile artistice (actori, muzicieni, plasticieni).

“Dealerii” de droguri și-au perfecționat metodele de vânzare, în sensul că folosesc diferiți consumatori ca vânzători, iar în ultima perioadă sunt folosiți minorii pentru comerțul cu droguri stradal, care în caz de depistare, nu răspund penal și nu cunosc detalii despre conducătorii rețelelor.

O altă metodă folosită este ascunderea dozelor de heroină în exteriorul imobilelor, cumpărătorii fiind trimiși să le ridice direct din aceste locuri.

În prezent, țara noastră nu reprezintă o amenințare majoră din punct de vedere al producției și distribuției de droguri, în special datorită consolidării legislației interne privind controlul drogurilor și precursorilor dar și a reorganizării structurilor care gestionează aceste situații, astfel încă răspunsul dat provocărilor de acest fel să fie în unul real, în strictă concordanță cu realitățile sociale.

Cap. II  Teorii criminologice privind consumul de droguri

            3.1. Teoria psihologică

Din perspectivă psihologică, argumentul referitor la consumul de droguri se raportează în primul rând la personalitatea individului. În același timp însă, cazurile demonstrează că există și anumite categorii afectate cu preponderență de consumul de droguri, iar anumite straturi ale societății par a fi medii specifice de recrutare a toxicomanilor. Privită strict din acest unghi, imaginea care se conturează relevă anumite constante – respectiv faptul că: în comparație cu femeile, bărbații pot devenii mai facil toxicomani, categoria persoanelor necăsătorite sunt în genere mai predispuse la toxicomanie, mediul urban, cei aflați în detenție și persoanele tinere sunt mai degrabă afectați de acest sindrom. În contextul acestei perspective, au fost grupate principalele teorii și concepții a căror trăsătură esențială este în sine centrarea explicației cauzale pe factorii psihologici.

În cuprinsul lucrării sale-una dintre cele de pionierat în acest sens, publicată prima dată în 1968 (și reeditată și revizuită un an mai târziu sub titlul „ Drugs: Medical, Psyhological and Social Facts”, Penguin Books Ltd) cercetătorul Peter Laurie desprinde trei condiții necesare pentru a determina apariția dependenței de droguri, respectiv un deficit psihologic cu caracter predispozant, o criză care apare în cursul vieții și respectiv o ofertă oportună de droguri. La început drogul este consumat pentru obținerea unor senzații agreabile, de plăcere, dar, ulterior, în ultimul stadiu al stabilirii dependenței, el este administrat, în primul rând, cu scopul de a evita efectele negative ale abstinenței. Studiile pe care Laurie și-a fundamentat argumentele au avut la bază îndelungi cercetări asupra unei populații de tineri toxicomani.

La sfârșitul anilor 70, cercetătorul Robert R. Bell întreprinde o distincție clară între dependența de droguri și deprinderea (în sensul uzului, al obișnuinței). Bell pornește de la premisa că deprinderea are mai ales un caracter emoțional și ține de mental, pe când dependența efectivă ține strict de o conotație fizică, manifestată printr-o dorință de neînfrânt, imperioasă chiar, de a consuma droguri. Mai mult decât atât, cercetătorul menționează, pe baza studiilor întreprinse în Occident și în SUA, că anumite grupuri sociale foloseau în exces barbituricele și amfetaminele (considerându-le ca fiind „droguri legitime”) în scopul ameliorărilor stărilor de stres sau de angoasă, subliniind faptul că mulți pacienți se adresau unui medic nu atât din rațiuni medicale, ci mai degrabă din considerente de natură psihologică, personală. Ei acuzau stări de teamă, singurătate, insatisfacție, nefericire, etc. Concluzia la care Bell a ajuns a fost aceea că „Societatea adultă, prin folosirea mai multor genuri de droguri, și nu în concordanță cu prescripțiile medicale, a socializat o mare parte din generația cea tânără pentru folosirea drogurilor.”

Pornind de la aceste teorii studiile s-au dezvoltat atât metodologic cât și pluridisciplinar, iar la începutul anilor 80 sunt avansate și publicate un număr impresionant de studii referitoare și la palierul psihologic al consumului de droguri.

În cadrul publicației Journal of Research in Crime&Delinquency autorii – John P.Hoffmann și S.Susan Su consideră că schimbările negative în evenimentele de viață sunt asociate cu o mai mare delincvență precum și cu consumul de droguri.

O parte dintre teoriile contemporane referitoare la resorturile de natură psihologică în consumul de droguri au la bază noțiunea de toleranță – ca element esențial determinant în comportamentul individului dependent. De asemenea, fenomenul de dependență, respectiv natura și evoluția lui a fost studiat ca fiind esențial în cadrul perspectivei psihologice a consumului de droguri. Totodată, trebuie precizat că un rol deosebit de important îl dețin relațiile interpersonale și subculturile în care trăiește individul în procesul instalării dependenței.

Cum am specificat deja, majoritatea acestor teorii ce țin de sfera psihologică, se concentrează în primul rând asupra personalității consumatorului și individului dependent fașă de droguri. În același timp însă, fiecare dintre cercetătorii care au dezvoltat teorii referitoare la subiect, au pornit în cercetarea lor de la studii efective de caz, concentrate și efectuate pe subiecți bine determinați sau pe comunități specifice. De la caz la caz, fiecare dintre emitenții teoriilor au urmărit și dezvoltat anumite paliere ale psihologicului implicat în cadrul triadei consumator (sau dependent) – cauza consumului – drog efectiv. Însăși natura termenului dependență presupune o sintagmă discutabilă, cu atât mai mult cu cât, din perspectivă psihologică este interpretată și definită în mai multe moduri. Unii psihologi pun accentul pe dorința psihologică necontrolabilă de administrare a drogului, alții accentuează dependența fiziologică față de un anumit drog particular. Pe de altă parte, noțiunea de toleranță pare să fie, din acest punct de vedere o condiție necesară a dependenței, care reunește un acord mai deplin din partea experților. Unii cercetători apreciază că teoriile care pun accentul pe toleranță sunt cele mai adecvate, iar toleranța este elementul fundamental care determină și domină comportamentul individului dependent, și caracterizează, pe de altă parte, cel mai bine, natura și cursul procesului de dependență. Neajunsul în cazul acestor teorii (bazate pe noțiunea de toleranță) nu țin seama însă de rolul important al relațiilor interpersonale și al subculturilor de care aparține individul, care pot reprezenta un predictor mult mai potrivit decât proprietățile drogului ca atare, în ceea ce privește desfășurarea procesului de dependență.

Nu există, deci, o singură explicație cauzală ori motivațională pentru dependența față de droguri. Multe dintre studiile dedicate acestui subiect au fost întreprinse de către cercetătorul R. Solomon care, în contextul lucrărilor sale, explică această dependență, prin intermediul teoriei procesului contrar al motivației dobândite. R. Solomon a distins următoarele modificări care intervin în starea psihică a unui consumator de droguri după câteva experiențe și după mai multe experiențe de administrare a drogului, respectiv:

1) în urma unor experiențe limitate experiențe:

(a) înainte de a utiliza, din nou, drogul, individul care nu este încă dependent se află într-o stare de inactivitate față de efectele drogului respectiv;

(b) în cursul administrării drogului, individul se află într-o stare de euforie denumită în argoul narcomanilor „apogeu” („salt”), iar proprietățile farmacologice ale drogului „îl fac pe individ să se simtă „extraordinar” de bine;

(c) după ce efectele drogului se diminuează, individul poate resimți un ușor

disconfort, revenind, însă, la starea de inactivitate anterioară; motivația utilizării drogului constă în redobândirea stării de euforie și evitarea disconfortului;

2) în urma unor experiențe multiple.

(a) înainte de utilizarea, din nou, a drogului, individul care a ajuns dependent de acesta, se confruntă cu o dorință imperioasă de a-l consuma;

(b) în cursul administrării drogului, individul simte, mai degrabă, o stare de satisfacție, decât una de „euforie intensă”;

(c) o dată ce efectele drogului se diminuează, individul simte efectele negative ale abstinenței, resimțind extrem de imperios dorința fiziologică și/sau psihologică de a-și administra din nou drogul; motivația utilizării drogului s-a schimbat, de la obținerea unei stări pozitive (euforia) la evitarea unei stări negative (abstinența), în acest fel, a fost dobândită o nouă motivație pentru consumul de droguri.

Alți cercetători, printre care I. Chem și unii colaboratori ai săi au considerat, în pură tradiție freudiană, că istoriile de viață ale consumatorilor de droguri pot explica dependența față de drog. De exemplu, s-au putut identifica o serie de cazuri în care absența din cămin a tatălui ori atitudinile distante și ostile ale acestuia față de fiu sunt strâns asociate cu dependența față de droguri ale acestuia din urmă. Alte studii au arătat că, dimpotrivă, influența grupului de prieteni în ceea ce privește stimularea curiozității tânărului, mai ales, în condițiile unor necazuri personale sau a unor stări de plictiseală, reprezintă factorul cel mai important.

Precizez că nu poate fi conturat un așa-numit „portret robot" al toxicomanului, de regulă se operează cu o multitudine de aspecte care pot fi grupate in trei pattern-uri: toxicomani cu personalitate premorbidă echilibrata; toxicomani cu personalitate premorbidă de tip psihopatic, dintre care tipul impulsiv determina o toxicomanie majoră, cu prognosticul cel mai grav; ți, în fine, toxicomani cu personalitate premorbidă de tip nevrotic, cum ar fi tipul compulsiv care recurge la consumul de droguri pentru a-și învinge starea de angoasă. Copiii si adolescenții consumatori de droguri prezintă o serie de aspecte particulare ca urmare a lipsei trăsăturilor definitorii de personalitate, ceea ce determina creșterea gradului de vulnerabilitate a acestora în condițiile unei inducții negative socio-familiale. Situația este însă diferită la tineri. O bună parte dintre copii si adolescenți trăiesc un fenomen de inadaptare psihogenă manifestat prin: instabilitate afectiva, sugestibilitate crescuta, atitudini comportamentale tranzitorii, etc. În cazul instalării unor stări nevrotice reactive, se produce o desincronizare între dezvoltarea normală biologică, psihologică și socială indispensabile conturării adecvate a viitoarei personalități. Traumele afective trăite de către copii si adolescenți creează condițiile favorabile recurgerii la drog, în special la cei care provin din familii în care există consumatori de droguri.

Rezultatele acestor studii și cercetări cu caracter psihologic apar astfel, contradictorii, neexistând o singură cauză ori motivație, ci o multitudine, dependența fiind produsul unei interacțiuni de factori care implică, în aceeași măsură, ereditatea, mediul, procesul de învățare etc.

            3.2 Teorie sociologică

Teoriile sociologice pornesc de la premisa conform căreia dependența față de drog este un proces social mai degrabă decât o relație efectivă între proprietățile fizice ale drogului și impactul lor asupra organismului. Consumul de droguri ilicite a apărut în sine ca un fenomen cu dimensiuni sociale în anii 1950-1960, în contextul masivelor și dramaticelor mutații culturale ale lumii occidentale. Comunitățile în care se instalează consumul de droguri se găsesc, de regulă, într-o stare de „dezorientare culturală", cultura în accepțiunea de sens larg, ca un ansamblu de concepte funcționale sau valori prin care individul se integrează într-o comunitate. Este evident însă că această stare de dezorientare este mai pronunțată la tineri, care în mod firesc se află la vârsta căutării propriei identități și a identității lor sociale, căutare care poate avea un efect destabilizator. Consumul de droguri apare frecvent asociat cu o cultura alternativă, atractivă, care este opusă comunității în care tinerii nu se simt integrați. Majoritatea teoriilor referitoare la debutul consumului în viața unui tânăr presupun același traseu: dependența față de opiacee și în mod special fașă de morfină (sau heroină) reprezintă în primul rând consecința, urmarea efectivă a unui proces de învățare socială, rezultat în sine al interacțiunii sau al asocierii individului cu alți indivizi dependenți. Inițierea în consumul de droguri și evoluția către o conduită tipică toxicomanului se derulează identic la majoritatea cazurilor, urmând în sine aceleași etape. De principiu, drogul este oferit inițial de către un grup de amici, la rândul lor ei înșiși consumatori, în cele mai dese cazuri acest act se întâmplă în contextul unei reuniuni – caracterizată printr-o atmosferă agreabilă de grup și favorabilă acestui gen de experiențe. Când nu este inițiat de către membri grupului de apropiați, tânărul poate învăța să consume droguri de la adulți sau chiar de la unii membri ai familiei. De precizat este faptul că doar o mică parte dintre indivizi, (mai puțin de 10 %) caută ei singuri, în mod voluntar, o ocazie de a obține și consuma drogul, și foarte puțini încep consumul efectiv de droguri la îndemnurile traficanților. Într-o primă fază, drogul reprezintă în sine o experiență inedită, iar utilizarea acestuia de către consumatorul așa-numit „ocazional” depinde strict de disponibilitatea sa în cadrul grupului. Din momentul în care, cel care până atunci consumase doar ocazional droguri, se transformă într-un consumator de „carieră”, el descoperind cu certitudine o sursă de aprovizionare cu droguri mai stabilă decât cea oferită de grupul de prieteni. În acest sens, acesta își creează o serie de legături prin intermediul cărora își poate procura oricând drogul. Condiția ca acest lucru să se realizeze și potențialul consumator să acceadă la o reală piață de droguri este ca individul în cauză să fi fost identificat ca un consumator de droguri prin preluarea până la imitație a unor modele de conduită de la alți consumatori de droguri și chiar prin asimilarea experienței acestora. Nu mai puțin important este faptul ca respectivul individ să fie prezentat unor persoane potrivite de către persoane potrivite. Cercetătorii consideră că în cadrul acestor etape un rol important îl dețin, din nefericire, apropiații, prietenii, grupul, care sunt cei care oferă primii mirajul drogurilor. Ei, de regulă, au deja experiențe legate de drog și uneori o fac tocmai pentru a obține profituri din traficul de droguri. În cadrul studiilor sale, cercetătorul Robert R. Bell demonstrează faptul că există o relație foarte strânsă între sărăcie și consumul de droguri, dependență întâlnită cu precădere în comunitățile caracterizate de probleme sociale cum ar fi: delincvența, abandonul școlar, vagabondajul, șomajul, dezorganizarea familiei, iar majoritatea indivizilor consumatori sunt adulți. Totodată, semnificațiile sociale atribuite consumului de droguri într-o societate sau într-o cultură au o importanță evidentă – stilul de viață al consumatorului și efectele ce derivă din acest obicei sunt, la rândul lor, strâns legate de valorile, normele și perspectivele pe care le oferă mediul social.

3.3.Teorii și date medicale referitoare la cauzele consumului de droguri

Începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, s-a luat în considerare faptul că toxicomaniile reprezintă adevărate maladii, cu unele caracteristici particulare, ba chiar maladii ale degenerescenței, alături de sifilis și alcoolism. Afectarea indivizilor de către toxicomanii sunt multiple și de natură fizică, psihologică dar și morală. O serie întreagă de teorii de natură neuro-chimică au pus în evidență faptul că drogurile acționează la nivelul creierului producând o stare de fericire. Teoria a fost pusă în directă legătură cu descoperirea, în anul 1954, de către cercetătorii James Olds și Peter Mildner, a sistemului de generare a plăcerii, denumit în termenii de specialitate sistemul de recompensă cerebral. Mare parte dintre droguri acționează după aceleași mecanisme și pe aceleași căi, este, de altfel explicabil și motivul pentru care un consumator poate trece cu relativă ușurință de la un drog la altul. Sistemul de generare al plăcerii este stimulat, în condiții normale, de unele substanțe secretate de organismul uman care acționează pe aceleași locuri ca și drogurile.

În ultimii ani, s-a dezvoltat și o teorie conform căreia în consumul de droguri sunt implicați și factorii genetici. Se presupune că există mai multe gene care acționează împreună și care determină vulnerabilitatea unei persoane vis a vis de abuzul de droguri. Nu s-a stabilit însă care dintre gene sunt responsabile cu această predispoziție. Se presupune că genele responsabile de abuzul de droguri ar putea avea efecte de genul : căutare de senzații noi, imposibilitatea persoanei de a se opri din consumul de droguri odată ce a început. Mai mult decât atât, genele ar putea oferi indicii prețioase referitoare la persoanele care sunt mai vulnerabile față de droguri, ba chiar la ce tip de drog se poate manifesta vulnerabilitatea și la metodele de tratament specific în drogo-dependență. În prezent se desfășoară ample cercetări referitoare la fundamentul biologic și genetic al dependenței față de droguri, în scopul găsirii metodelor optime de intervenție în astfel de cazuri.

CAP. III   ANALIZA FENOMENULUI CONSUMULUI DE DROGURI ÎN ROMÂNIA

2.1  Statistici privind evoluția consumului de droguri la nivel național

Potrivit unui studiu realizat în anul 2913, la inițiativa UNICEF, de Centrul de Sociologie Urbană și Regională, cu sprijinul Institutului de Științe ale Educației, intitulat ”Starea adolescenților din România”, a rezultat că 3,8% dintre tinerii aflați la vârsta adolescenței chestionați au experimentat cel puțin o dată în viață un tip sau altul de droguri.

Totodată, s-a constatat că în rândul adolescenților cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, a prevalența consumului de droguri de-a lungul vieții este de 5,4%. Procentul adolescenților cu vârsta de 14 ani și peste din mediul urban care au consumat vreodată droguri este de 7,5%.

Potrivit studiului menționat, 2,3% dintre adolescenți au declarat că au consumat canabis, 1% că au consumat Ecstasy, 1% că au consumat substanțe noi (cunoscute sub denumirea generală de etnobotanice, 1% că au îngurgitat somnifere, 1% că au luat sedative, 1% că au consumat substanțe halucinogene și 1% că au consumat substanțe inhalate.

Studiul indică faptul că utilizarea drogurilor este mai răspândită în rândul băieților, în timp ce, la fete pare că este mai popular consumul de sedative, somnifere sau antidepresive.

Consumul de droguri este mai redus în rândul adolescenților cu vârste între 10 și 13 ani, comparativ cu segmentul 14-18 ani, această din urmă categorie înregistrând cea mai mare prevalență pentru consumul de inhalante, halucinogene, sedative, tranchilizante sau de somnifere.

Interesant este faptul că, în rândul adolescenților cu vârsta între 10 și 13 ani, cele mai ridicate prevalențe de-a lungul vieții se înregistrează în consumul de cocaină crack, respective în cel de somnifere.

Potrivit studiului amintit, niciunul dintre adolescenții sub 14 ani care a răspuns chestionarului nu a consumat heroină, iar procentul de 0,3% al celor cu vârste mai mari care și-au administrat acest tip de drog este, cumva, încurajator.

Referindu-ne la arealul geografic al consumatorilor, consumul de droguri este mai rar întâlnit în cazul adolescenților din mediul rural. Mai mult, niciun adolescent din mediul rural nu a consumat heroină, comparativ cu 0,3% dintre cei ce trăiesc în urban și care au făcut acest lucru. 2,3% dintre adolescenții din mediul urban au declarat că în ultimele 30 de zile au consumat canabis de cel mult trei ori, spre deosebire de cei din zonele rurale care nu au consumat nici măcar o dată.

Referitor la vârsta la care începe consumul de droguri, în toate situațiile, cele mai mici vârste medii de debut se înregistrează în rândul băieților, respectiv: 11 ani – în consumul de somnifere, 13 ani – în consumul de antidepresive, 14 ani – în consum de sedative/ tranchilizante, respective în cel de inhalante, 14,5 ani – în consumul de SNPP (substanțele noi psihoactive). Comparativ cu băieții, fetele încep utilizarea drogurilor la o vârstă mai înaintată, vârsta medie de debut a subiecților de sex feminin fiind de 15 ani și înregistrându-se pentru consumul de SNPP, respectiv pentru cel de antidepresive.

Remarcabil este faptul că adolescenții dețin un nivel satisfăcător de cunoștințe în legătură cu infecția HIV, în special în rândul tinerilor cu vârsta mai mare de 14 ani și a celor care trăiesc în mediul urban, fără a fi diferența majore în funcție de sexul respondenților.

2.2  Consumatorul de droguri în raport cu societatea, între excluziune și reintegrare 

Asupra conceptului de excluziune socială există o continuă dezbaterea și ”luptă” a specialiștilor care doresc să impună o definire clară a termenilor și o limită de aplicabilitate a acestora.

Cert este că excluziunea socială presupune un proces complex și complicat, prin intermediul căruia persoanele sunt conduse nu numai la sărăcie și privațiuni, dar și la lezarea drepturilor fundamentale, implicit accesul la viață normală socială, economică, politică.

Stigmatul care însoțește consumatorul de droguri, presupune, în cele mai multe cazuri, excludere socială, în multe cazuri individul considerându-se vinovat pentru propria stare, motiv pentru care, dintr-un sentiment de vinovăție, își acceptă starea ca pe un compromis.

La nivelul României, un ”indicator” al excluderii sociale sunt analizele care au ca bază rezultatele derivate din monitorizarea persoanelor admise la tratament ca urmare a consumului de droguri coroborat cu rezultatele determinate de urgențele medicale determinate de consumul de droguri.

Astfel, s-a constatat că, la nivelul anului 2013, mai mult de jumătate (57,4%) dintre consumatorii de droguri care au solicitat ajutor medical de specialitate nu sunt angajate pe piața muncii. Cu toate acestea, se înregistrează o creștere de aproape 5% a numărului de persoane admise la tratament, dar care nu sunt angajate, concomitent cu scăderea proporției elevilor/ studenților.

Potrivit statisticilor invocate, majoritatea consumatorilor de opiacee (70,3%), cocaină (63,6%) și SNPP (59,3%) sunt persoane neangajate pe piața muncii, iar aproape jumătate dintre consumatorii de solvenți și inhalanți (46,7%) și un sfert dintre consumatorii de canabis ( 24,8%) și de SNPP (24,1) sunt elevi/ studenți.

Interesant este faptul că în rândul consumatorilor de cocaină nu se regăsesc persoane angajate, spre deosebire de anul 2012, când această categorie ocupațională era reprezentată în proporție de 21,7%, situația care ar trebui analizată atent fie și numai prin prisma faptului că acest drob este din categoria celor scumpe.

Surprinzătoare sunt și rezultatele în ceea ce privește persoanele consumatoare de halucinogene admise la tratament, care sunt exclusiv persoane angajate, spre deosebire de anul 2012, când doar 20% dintre aceștia erau angajați.

În ceea ce privește consumatorii elevi sau studenți, numărul consumatorilor din acestora a crescut cu aproape 20%, ajungând la 46,7%.

În funcție de tipul drogului principal consumat, comparativ cu anul anterior, se observă următoarele diferențe semnificative dublarea numărului de persoane consumatoare de stimulanți.

Cel mai consumat drog la nivel european, dar și în România rămâne canabisul, aspect care se menține și la nivelul anului 2015.

În privința nivelului educațional al persoanelor care s-au adresat serviciilor de tratament în anul 2013, se observă că cei mai mulți beneficiari au studii medii – 41,2%, urmând cei cu studii liceale – 29,4%, datele fiind comparabile celor înregistrate în anul anterior

Alarmant este faptul că s-a înregistrat o dublare a proporției persoanelor cu studii medii consumatoare de stimulanți, ajungând la un procent de 77,8%.

În ce privește consumatorii de halucinogene, rezultatele analizei indică faptul că acestea sunt exclusiv persoane cu studii universitare.

Solvenții și inhalanții nu mai au aceeași ”căutare” în rândul persoanelor fără studii, unde au scăzut cu peste 10 procente (9,4%), dar au devenit ”populari” în rândul celor cu studii liceale (15,6% – dublu fașă de anul precedent).

În ce privește principala cauză a urgențelor medicale, consumului de substanțe psihoactive a constituit principala cauză a solicitărilor, majoritatea fiind persoane neangajate în câmpul muncii.

Comparativ cu anul anterior, în funcție de substanța consumată, în 2013 se constată următoarele diferențe în privința ocupării profesionale:

– în rândul consumatorilor de canabis s-a redus la jumătate proporția persoanelor angajate (de la 20,9% în 2012, la 10,7% în 2013) și a crescut proporția elevilor/ studenților, de la 34,5% în 2012, la 48,2% în 2013;

– în rândul consumatorilor de cocaină, s-a observat creșterea de aproximativ 2,2 ori a proporției persoanelor neangajate, de la 33,3% în 2012, la 72,7% în 2013, concomitent cu scăderea proporției persoanelor angajate (de la 22,2% în 2012, la 9,1% în 2013) și a elevilor/ studenților (de la 33,3% în 2012, la 18,2% în 2013);

– în cazul consumatorilor de halucinogene, a crescut proporția elevilor/ studenților (de la 29,4% în 2012, la 44,4% în 2013) și a celor care nu sunt angajați pe piața muncii (de la 23,5% în 2012, la 44,4% în 2013), concomitent cu scăderea proporției persoanelor angajate (de la 29,4% în 2012, la 11,1% în 2013);

– a crescut proporția elevilor/ studenților în rândul consumatorilor de opiacee, de la 1,2% în 2012, la 8,3% în 2013;

– în rândul consumatorilor de solvenți volatili, are loc creșterea proporției persoanelor angajate de la 0% în 2012, la 9,1% în 2013, spre deosebire de anul anterior când această categorie ocupațională nu era reprezentată.

În ceea ce privește reintegrarea socială, atunci când condițiile sociale și familiale în legătură sau asociate consumului de droguri se caracterizează cel mai adesea prin marginalizare, izolare, lipsa resurselor materiale, sociale, profesionale sau educaționale sau prin situații care interferează cu procesul de recuperare, răspunsul terapeutic va lua în considerare necesitatea acordării unui suport adaptat nevoilor beneficiarilor, prin furnizarea de servicii în regim rezidențial sau de măsuri/ intervenții psiho-sociale intensive și, acolo unde este cazul, rapid disponibile.

Reintegrarea socială este un proces complex, care implică resorturi familiale și sociale complexe, dar mai ales eforturi financiare importante generate de perioada de cele mai multe ori mare de la recuperarea consumatorului (inclusiv tratamentul de specialitate) până la includerea acestuia în activități productive sociale.

2.3 Infracționalitatea la regimul drogurilor

Trebuie menționat, încă de la început că situația din țara noastră a fost caracterizată de o relativă anomie, ceea ce a făcut ca o parte a o parte a normelor morale și juridice să nu mai aibă funcționalitatea indicată, fapt care a condus la creșterea numărului de infractori și diversificarea faptelor penale săvârșite de acestea și la infractorilor și la diversificarea infracțiunilor săvârșite de către minori ce ace a impus necesitatea corectării pe fundamente științifice a problematicii n domeniu, inclusive raportarea cazuisticii sociale la legislația specifică.

Din punct de vedere al infracționalității la regimul drogurilor, anul 2013 se caracterizează prin creșteri ale numărului cauzelor soluționate de parchete, ale persoanelor cercetate și trimise în judecată, concomitent cu o scădere a numărului de persoane condamnate, sub valoarea anului 2011.

În acest context, în anul 2013 numărul persoanelor condamnate a scăzut față de cel al persoanelor trimise în judecată, de la 96,9% la 78,50%.

Potrivit Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT în contextul unei scăderi a numărului de grupări infracționale destrămate, în anul 2013 numărul persoanelor implicate în aceste grupări a crescut semnificativ și aproape s-a dublat față de anul precedent (de la 272 în 2011, la 378 în 2012 și 618 în 2013).

În același timp, se remarcă și tendința constantă de scădere a proporției persoanelor trimise în judecată din numărul total al persoanelor cercetate. (Anexa 1) Grafic nr. 9-1: Evoluția proporției persoanelor condamnate versus evoluția persoanelor trimise în judecată in perioada 2001 – 2013

Din datele furnizate de specialiștii Serviciului Antidrog din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, cel mai mare număr de persoane condamnate la regimul drogurilor la nivel național a fost înregistrat în județele București, Prahova, Timiș, Cluj și Galați, acesta din urmă cu cel mai mare număr de persoane condamnate. Raportat la numărul total populației din zona de incidență, cele mai ridicate rate ale infracționalității la regimul drogurilor se înregistrează în județele Alba, Tulcea, Prahova, Bistrița Năsăud și Timiș.

În ceea ce privește numărul dosarelor penale soluționate de către parchete pentru comiterea de infracțiuni la regimul drogurilor și precursorilor, conform datelor furnizate de către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, în cursul anului 2013 au fost soluționate 4.513 cauze, ceea ce reprezintă cel mai mare număr de cauze înregistrat până în prezent din anul 2001 și o creștere de 19,55% față de anul 2012.

Referitor la soluțiile date, în anul de referință, din cele 4.513 de dosare penale soluționate, 484 de cauze au fost trimise instanțelor de judecată pentru continuarea procesului penal, 3.649 de dosare au fost soluționate cu propunere de necontinuare a procesului penal76

Potrivit sursei citate, în cazul dosarelor penale cu soluție de neîncepere a urmăririi penale sau de scoatere de sub urmărire penală se observă o ușoară creștere, de aproximativ 1,5%.

Din perspectiva arealului geo-demografic în care sunt comise infracțiunile la regimul drogurilor, marile aglomerări urbane, precum și zonele transfrontaliere au continuat să rămână și pe parcursul anului 2013, zonele cu potențial criminogen ridicat în domeniul criminalității la regimul juridic al drogurilor. Această concluzie este susținută și de situația datelor statistice înregistrate la nivelul structurilor teritoriale ale DIICOT. Astfel, din totalul cauzelor soluționate la nivel național, municipiul București continuă să se afle pe primul loc cu un procent de 67,38%, fiind urmat de Constanță (5,69%), Ploiești (3,7%) și Cluj (3,5%).

Totodată, în anul 2013, se observă creșterea numărului de persoane cercetate pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul drogurilor, cu 22,73% mai multe față anul 2012

În ceea ce privește indicatorii demografici și socio-economici ai persoanelor trimise în judecată pentru încălcarea prevederilor legale privind regimul drogurilor, profilul conturat în anii precedenți se menține și în anul de referință. Astfel, persoana trimisă în judecată pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul drogurilor este, în general, o persoană de sex masculin (90,2%), cu vârsta cuprinsă în intervalul 21-54 de ani (89,6%), din mediul urban (87,88%), cu un nivel de pregătire mediu (59,93%) și fără ocupație (75,92%) .

Din perspectiva indicatorilor privind persoanele condamnate de către instanțele de judecată, conform datelor statistice furnizate de Consiliul Superior al Magistraturii, în anul 2013, numărul persoanelor condamnate pentru comiterea de infracțiuni la regimul juridic al drogurilor a înregistrat o scădere cu 16,7% față de anul 2012, când s-a înregistrat un maxim al valorii acestui indicator. În ceea ce privește tipul pedepsei, și în cursul anului 2013, la fel ca și în anii precedenți a fost aplicată cu precădere pedeapsa închisorii. Astfel, 884 de persoane, din totalul celor 913 condamnate, au fost condamnate de către instanțe la pedeapsa închisorii, în timp ce amenda penală a fost aplicată unui număr de 29 de persoane.

CAP. IV. PREVENIREA CONSUMULUI DE DROGURI

4.1  Modalități de prevenire a traficului de droguri la nivel național

Activitățile de prevenire ale traficului și consumului de droguri au un rol foarte important, cu atât mai mult cu cât există specialiști care apreciază că la nivel mondial există o adevărată „epidemie de droguri”.

Prevenire generală la nivel comunitar presupune prevenirea, întârzierea debutului sau reducerea consumului de droguri sau ale efectelor acestora în cadrul populației generale sau a subpopulaților identificate ca fiind vulnerabilă.

Astfel, toate demersurile tehnice concretizate în programe, proiecte și activități derulate la nivel național sau local, presupun acțiuni în scopul preveni: întârzierea debutului consumului de droguri, promovarea comportamentelor de non consum, reducerea frecvenței și/sau cantității în cazul utilizării, prevenirea trecerii de la consumul recreațional de uz/abuz/dependență, prevenirea sau reducerea consecințelor negative ale consumului de droguri.

Prin strategii de dezvoltare sau consolidare a factorilor de protecție, dar și prin informarea și conștientizarea asupra factorilor de risc, beneficiarii programelor de prevenire a consumului de droguri, selectați pe baza studiilor științifice de tipul celor amintite în prezenta lucrare.

Eforturilor guvernamentale în scopul prevenirii consumului de droguri trebuie să li se adauge inițiative ale societății civile, la nivel local și central.

Prevenire universală este cea mai răspândită formă de intervenție în domeniu, atât la nivel național, cât și la nivel comunitar, dat fiind că populația țintă este abordată în mod global, fără a se ține cont de potențialul de vulnerabilitate sau alte criterii specifice.

Un exemplu în acest sens au fost intervențiile punctuale de prevenire în mediul social imediat a utilizării prezenței drogurilor la conducătorii auto, sens ăn care au fost realizare testări specifice de către structurile specializate.

Prevenirea în școală are un rol deosebit de important atât din perspectiva vulnerabilităților determinate de vârsta școlară, cât și din perspectiva necesității de a forma deprinderi sănătoase pentru viitorul generațiilor de actuali școlari. În România programele se desfășoară în colaborare cu Ministerul Educației Naționale promotorii fiind, de obicei, autorități guvernamentale sau ONG-uri cu activitate în domeniul de incidență.

Dintre activitățile desfășurare de Agenția națională antidrog, menționez, pentru anul 2013 Împreună să stopăm infracțiunile din școli, program inițiat de Asociația pentru Dialog și Solidaritate a Avocaților implementat în sectorul 4 și județul Ilfov a fost prevenirea fenomenului infracțional juvenil și a comportamentelor violente în școli, prin conștientizarea elevilor, atât în ceea ce privește normele juridice în domeniu, cât și în ceea ce privește riscurile și consecințele la care se expun prin încălcarea normelor legale.

Programul ”Educație pentru sănătate” a fost implementat în București, Brașov, Caraș-Severin, Mureș și Suceava de către Organizația Salvați Copiii, în parteneriat cu Agenția Națională Antidrog și Ministerul Educației Naționale, având ca scop reducerea consumului de droguri în rândul adolescenților prin derularea de sesiuni de informare.

Prevenirea în familie a devenit din ce în ce mai importantă, cu sprijinul Agenției Naționale Antidrog fiind implementate 6 astfel de proiecte având ca obiective generale comune conștientizarea, informarea și educarea asupra efectelor consumului de droguri.

Prevenirea în comunitate presupun conștientizarea și informarea atât a populației generale, cât și a grupurilor la risc asupra efectelor consumului de droguri, a rolului modalităților sănătoase de petrecere a timpului liber ca alternative la consumul de droguri, în corelație cu promovarea serviciilor comunitare gratuite de asistenta integrată, oferite consumatorilor de droguri la nivel național, ca măsură de diminuare a efectelor acestor substanțe asupra sănătății, ordinii și siguranței publice.

De remarcat este faptul că Agenția Națională Antidrog a aderat oficial la European Network for practical Approach in the field of Addiction Prevention (EURONET), o rețea de prevenire a dependenței de droguri, care implementează proiecte specifice, în scopul dezvoltării cooperării la nivel european în domeniul prevenirii dependenței. În cadrul acestei rețele, au loc schimburi de cunoștințe și experiență la nivel local, național și regional prin intermediul organizațiilor și instituțiilor europene influente în prevenirea consumului de droguri și active la nivel european.

Prevenirea selectivă în rândul grupurilor și zonelor la risc presupune intervenții adresate unor grupuri specifice sau comunități în care, datorită unor situații de vulnerabilitate crescută, culturale, sociale sau economice există posibilitatea apariției și dezvoltării comportamentelor de consum de droguri. Aceste grupuri vulnerabile sunt identificate pe baza evidențelor științifice și a factorilor de risc sociali, demografici sau de mediu, corelați cu tendințele consumului de droguri, iar subgrupurile adresabile pot fi identificate pe baza zonelor de reședință sau a situației familiale (zone cu infracționalitate crescută, nivel economic scăzut, medii punitive etc.).

Prevenirea indicată se adresează persoanelor care consumă droguri sau la care la care se identifică aspecte psihologice sau comportamentale predictive în dezvoltarea comportamentului de consum de droguri sau de escaladare a consumului, fiind necesare intervenții specifice, inclusiv de tipul intervențiilor timpurii. Scopul proiectelor și programelor de prevenire indicată nu este cel de prevenire a consumului de droguri în general, ci de prevenire a instalării rapide a dependenței, de diminuare a frecvenței consumului și de prevenire a abuzului sau dependenței.

4.2 Campanii locale și naționale pentru prevenirea consumului de droguri. Campanii desfășurate de/ prin Agenția națională Antidrog la nivelul anului 2013

Dintre modalitățile concrete de prevenire a traficului și consumului de droguri menționăm o serie de proiecte derulate de Agenția Națională Antidrog.

La nivel local, proiectul ”Prevenirea abuzului și traficului de droguri în penitenciare”, finanțat de Grupul de cooperare pentru combaterea consumului și a traficului ilicit de droguri (POMPIDOU) din cadrul Consiliului Europei, a avut ca scop prevenirea consumului și traficului de droguri printr-un concurs de mesaje, transmise cu ajutorul unor desene/picturi realizate de către beneficiari ai serviciilor de tratament din cadrul Centrelor de Asistență Integrată a Aducțiilor Obregia și Pericle, precum și beneficiari din Comunitățile Terapeutice din cadrul Penitenciarelor Jilava, Rahova și Târgșor.

În ceea ce privește proiectele derulate la nivel național, relevant este ”FRED goes net – Intervenții timpurii pentru consumatorii de droguri care au fost identificați/ depistați pentru prima oară” (circumscris prevenirii selectivă în rândul grupurilor și zonelor la risc), care a avut ca obiectiv întărirea parteneriatelor locale în vederea asigurării sistemului de referire către Centrele de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog, promovarea Cursurilor FRED în rândul directorilor, consilierilor școlari, diriginților, părinților etc. și susținerea a cel minim 5 Cursuri FRED la nivel local, respectând cerințele Manualului FRED GOES NET.

Pentru a accentua ceea ce spuneam în capitolul anterior referitor la prevenirea în școală, menționez următoarele proiecte naționale:

Programul educație pentru sănătate în școala românească, implementat de Ministerul Educației Naționale în parteneriat cu Ministerul Sănătății, Fondul Global și Fundația Tineri pentru Tineri, care a avut ca scop formarea unui stil de viață sănătos, prin implicarea elevilor și profesorilor în activități extrașcolare și extra-curriculare.

Concursul național de proiecte antidrog ”Împreună”, implementat de Direcția Generală Educație și Învățare pe Tot Parcursul Vieții din cadrul Ministerului Educației Naționale, în colaborare cu Palatul Național al Copiilor București, ISJ și DJST Constanța, a avut ca scop prevenirea consumului de droguri în rândul elevilor din ciclul liceal și a avut un număr de 2000 de elevi din ciclul liceal și profesori beneficiari.

Proiectul ”Calendarul activităților educative”, realizat de Ministerul Educației Naționale, a avut ca scop oferirea de modalități sănătoase de petrecere a timpului liber, ca alternative la consumul de droguri unui număr de 50.000 de elevi, cadre didactice, părinți, beneficiari ai proiectului.

Proiectul ”Evrica – Educație pentru Viață și Responsabilizare Individuală prin Cetățenie Activă pentru Tinerii din România”, realizat de Fundația Tineri pentru Tineri, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, a avut ca scop formarea abilităților sociale și promovarea unui stil de viață sănătos și responsabil pentru elevii din ciclul gimnazial și liceal.

Proiectul ”Edsano – Educație pentru sănătate – Dezvoltarea curriculei opționale modulare pentru învățământul preuniversitar” , coordonat de Fundația Tineri pentru Tineri în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, a avut ca scop dezvoltarea abilităților de viață sănătoasă prin educație pentru sănătate în învățământul preuniversitar pentru un număr de 70.000 elevi, părinți, profesori, inspectori, directori, consilieri școlari.

Concursul ,”Mesajul meu antidrog”, ediția a X-a, implementat de Agenția Națională Antidrog, cu sprijinul Ministerului Educației Naționale, cu tema „Colorează-ți viața altfel…fără droguri!” a avut ca scop menținerea la un nivel scăzut a consumului de droguri (respective a prevalenței), reducerea cazurilor de noi consumatori (respective a incidenței) în rândul populației de elevi din învățământul preuniversitar (gimnazial și liceal).

Proiectul „Necenzurat”, realizat de Agenția Națională Antidrog în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale a avut ca scop scăderea consumului de droguri în rândul elevilor și întârzierea trecerii de la consumul experimental de droguri la cel regulat, grupul țintă fiind constituit din adolescenții cu vârste cuprinse între 12 și 14 ani, aceasta fiind vârsta când aceștia pot începe să experimenteze drogurile (în special consumul de canabis).

Programul „Să știi mai multe, să fii mai bun!”, implementat de Ministerul Educației Naționale, a avut ca scop stimularea participării elevilor la acțiuni variate, de valorizare a talentelor și capacităților acestora în diferite domenii.

În ceea ce privește prevenirea în familie, a fost desfășurată Campania națională „Riscurile consumului de droguri la mamă și copil”, implementată de Agenția Națională Antidrog cu obiectivul principal de sensibilizare și conștientizare a viitoarelor mame cu privire la riscurile asociate consumului de tutun, alcool și droguri asupra fătului.

 Importanța parteneriatului media este incontestabilă, mass-media fiind promotorii mesajului și garanția că acesta ajunge la cât mai mulți tineri.

Amintim, astfel ”Campania națională pentru marcarea “Zilei Internaționale de Luptă Împotriva Traficului și Consumului Ilicit de Droguri” cu tema ”În viață sănătatea are prioritate, nu drogurile!”- “Victimele consumului de droguri nu mai au priorități, doar lumânări aprinse. Tu ce priorități ai? În cadrul căreia prin inițiative care au avut ca scop sensibilizarea opiniei publice prin demersuri cum ar fi aprinderea de lumânări în spații publice în memoria consumatorilor de droguri decedați, concomitent cu accentuarea demersului prin participarea la evenimente a unor persoane cu notorietate.

Campania națională “Prea rebel să fii condus!” a avut ca scop conștientizarea, în principal a populației la risc, cu vârsta cuprinsă între 15-24 ani, dar și a populației generale, în legătură cu riscurile consumului de droguri, precum și informarea și sensibilizarea populației la risc referitor la serviciile comunitare de asistență integrată.

Campania „Drogurile îți schimbă destinația”, implementată de Ministerul Afacerilor Externe, în parteneriat cu Agenția Națională Antidrog, a avut ca scop informarea populației cu vârsta cuprinsă între 15-40 ani în legătură cu riscurile și consecințele traficului și consumului de droguri, cu accent asupra problematicii racolării cetățenilor români ca și cărăuși de substanțe psihotrope în diverse țări din lume, în special în 32 de state în care transportul și deținerea de droguri sunt pedepsite cu moartea.

Campania de conștientizare și informare asupra fenomenului consumului de droguri și a serviciilor existente în rețeaua comunitară denumită generic „Dependent de speranță – închisoarea nu este capăt de drum” a fost implementată de Agenția Națională Antidrog în parteneriat cu Administrația Națională a Penitenciarelor obiectivul general al campaniei adresate populației aflate în stare privativă de liberate fiind conștientizarea populației generale din penitenciare asupra efectelor consumului de droguri și informarea în vederea reintegrării sociale a deținuților foști consumatori de droguri care se pregătesc pentru liberare.

Campania de reducere a riscurilor asociate consumului de droguri „Fără riscuri în plus!, desfășurată anual în Vama Veche, a avut ca obiectiv reducerea riscurilor asociate consumului de droguri în rândul tinerilor aflați pe litoral.

Concluzii

Consumul și traficul de droguri rămân, în continuare, probleme de actualitate pentru care autoritățile cu competențe în domeniu trebuie să identifice soluții viabile, reale de rezolvare, fiind necesară depășirea stadiului de privire fenomenologică a fenomenului și trecerea la acțiuni reale și concrete, la răspunsuri adecvate problemelor sociale ridicate de acest flagelul consumului de droguri.

De altfel, așa cum am arătat și în lucrarea de față, în România, agenții guvernamentale – așa cum este Agenția Națională Antidrog, cu sprijinul ONG-urilor cu activitate în domeniu au pus în practică o serie de inițiative în domeniu menite să reducă consumul de droguri sau impactul social al consumatorilor, în special în ceea ce privește incluziunea socială a acestora.

De altfel, indicate ca suport de analiză indică o diminuare a persoanelor care au avut nevoie de asistență medicală calificată ca urmare a consumului de droguri, ceea ce este un indicator al reducerii numărului de consumatori. Deși cei mai mulți internați au fost în regim de recidivă sau internare pentru tratament, cifrele nu trebuie luate în valoare absolută pentru că aici sunt incluși și consumatorii care utilizează ”rațional” drogurile și nu au fost încă în situația de a avea nevoie de asistenta medicală, cei care tocmai au început consumul de stupefiante, dar și cei care nu au apelat la servicii medicale.

Interesant este faptul că vele mai utilizate droguri sunt opiaceele, respectiv heroina și metadona, urmate de canabis și SNPP.

Utilizarea drogurilor este, desigur, condamnabilă social și juridic. Însă creșterea nivelului de utilizare unui drog așa cum este canabisul, care are nevoie de o perioadă mai lungă pentru a da dependență și cu efecte psiho-fizice mai reduse ca ale altor droguri, poate fi interpretată în sensul conștientizării de către consumatori cu privire la pericolul drogurilor de sinteză.

Prevalența acestui tip de drog în rândul tinerilor angajași în activitate universitară poate fi asociată cu specificul vârstei, ceea ce ne duce către concluzia că avem în discuție un fenomen de consum ocazional al unui drog ”ușor”.

Aceste concluzii sunt întărite și de reducerea consumului de droguri injectabile concomitent cu creșterea numărului de inhalante.

Pericolul actual vine din partea SNPP, perspectiva de abordare nefiind atât cea cantitativă cât cea a pericolului pe care îl constituie utilizarea unor substanțe necunoscute, a unor amestecuri pentru care nu este cunoscută conduita terapeutică sau tratamentul de urgență. Acestor pericole li se adaugă reducerea vârstei utilizatorilor acestui tip de substanțe.

Faptul că Bucureștiul nu mai este pe primul loc al consumului la toate tipurile de droguri, spre exemplu, în cazul hipnoticelor și sedativelor fiind surclasat de Iași și Cluj, este un indicator că multe dintre campaniile antidrog desfășurate în acest areal, dar și acțiunile pentru închiderea magazinelor care comercializau etnobotanice, și-au atins scopul.

Cei mai mulți dintre tineri și adolescenți – categorii vulnerabile atunci când vine vorba de consumul de droguri – au rămas la consumul de droguri ”ușoare”. Un semnal de alarmă este utilizarea de către adolescenții cu vârsta cuprinsă între 10 și 13 ani de cocaină crack, aspect care trebuie privit în context social și familial, fie și numai prin prisma faptului că acest tip de drog este unul dintre cele mai scumpe.

Încurajant este și faptul că numărul deceselor asociate consumului de droguri este în scădere, aspect aflat în directă legătură cu faptul că a scăzut numărul consumatorilor pe cale injectabilă, implicit utilizarea drogurilor cu grad ridicat de pericol imediat pentru viața acestora.

Cauza deceselor rămâne, însă, calea de administrare injectabilă, pe termen lung sau supradoza, precum și uzul de SNPP.

Este, totodată, indicată o atenția deosebită a autorităților în ceea ce privește creșterea numărului de îmbolnăviri cu HIV în rândul consumatorilor, sens în care dincolo de campaniile de informare trebuie adoptată o conduită terapeutică adecvată, concomitent cu măsuri sociale menite să prevină extinderea epidemiei.

În ciuda unor rezultate îmbucurătoare ale autorităților, problema drogurilor în România este departe de a fi rezolvată. Chiar dacă se utilizează droguri ușoare, heroina – cel mai ieftin și mai periculos dintre stupefiante – se consumă în cantități duble față de noile substanțe psihoactive.

Programele de prevenire a consumului de droguri trebuie extinse și la nivelul altor categorii socio-profesionale, dat fiind că pentru perioada supusă analizei a fost înregistrată o dublare a numărului de persoane cu studii universitare care s-au prezentat la camerele de urgență ale unităților medicale pentru a primi ajutor medical. Faptul că aceștia au consumat canabis sau opiacee este irelevant în contextul unei creșteri bruște, semnificative și aparent necontrolate de droguri în rândul populației instruite.

Așa cum aminteam, numărul persoanelor cercetate penal pentru trafic sau consum de droguri a crescut semnificativ, concomitent cu reducerea numărului de persoane condamnate la pedepse privative de libertate. Este îngrijorător faptul că dosarele penale vizează grupuri infracționale, ceea ce este un indicator al tendinței de organizare a activităților infracționale în domeniu.

Concluzionând, se paote afirma că România se înscrie în tendința europeană privind cosnumul de droguri. Practic, se înregistrează o creștere și o proliferare a acestui fenomen la nivel mondial pornind de la considerente de natură politică (instabilitate), socială (sărăcie și lipsă de educație), dar și economică (intenția unor persoane și chiar entități statale de a obține profit economic (comercializînd stupefiante). În ce privește cazul strict al României, pentru perioada supusă analizei (anul 2013), nu sunt înregistare progrese notabile, scăderea cosnumului de droguri periculoase(heroină) fiind compensată de creșterea cosnumuilui de canabis și de periculozitatea ridicată a cosnumului de noi substanțe cu proprietăți psihoactive (etnobotanice). Referitor la consumator șila societate se înregistrează aceeași tendință refractară privind acceptarea sau foștilor consumatori de droguri, iar în plan juridic numărul în scădere de pedepse privative de libertate este contabalansat de numărul crescut de alte tipuri de sancțiuni penale care nu își pot găsi eficiența în lipsa unui cadru real și coerent de reintegrare socială a consumatorilor cu cazier. Referitor la prevenirea consumului de droguri este de subliniat faptul că programele si camaniile derulate în acest domeniu își ating ținta. Un exemplu în acest sens este acela că urmarea concentrării mari de campanii la nivelul capitalei, numărul de victime al „etnobotanicelor” este mai redus ca în alte județe (pe primele locuri situându-se Iași și Cluj). În ce privește recidiva – acesta este un aspect care trebuie privit strict în context social (majoritatea consumatorilor care au urmat un program de detoxifiere se întorc în mediul din care au plecat).

România își menține rolul tradițional de țară de tranzit pentru traficul de droguri, dar, cu toate acestea peste rolul important pe care îl are în asigurarea rutei balcanice a drogurilor, se suprapune tendința de dezvoltare a unei activități organizate de cultivare a canabisului. aspect care trebuie pus în corelare atât cu cererea de astfel de substanțe pe piața națională cât și cu faptul că vânzarea de astfel de substanțe este văzută de unii tineri ca o posibilitate rapidă de a obține câștiguri.

Bibliografie