TOPONIMIA DE PE VECHI TRASEE ALE TRANSHUMANȚEI ÎNDRUMĂTOR ȘTIINȚIFIC: ABSOLVENTĂ: Conf. Univ. dr. Cosmin Căprioară Lențu Ionela – Daniela CONSTANȚA… [619831]

UNIVERSITATEA ,,OVIDIUS” DIN CONSTANȚA
FACULTATEA DE LITERE

LUCRARE DE DIS ERTAȚIE
TOPONIMIA DE PE VECHI TRASEE ALE
TRANSHUMANȚEI

ÎNDRUMĂTOR ȘTIINȚIFIC: ABSOLVENTĂ:
Conf. Univ. dr. Cosmin Căprioară Lențu Ionela – Daniela

CONSTANȚA
2020

2

CUPRINS

Argument……………………………………………………………………………………………….
Capitolul I Considerații generale …………………………………………………..
1.1 Aspecte teoretice și metodologice ale toponimiei ………………………..
1.2 Traseul transhumanței din punct de vedere geografic și istoric …..……..
1.2.1 Prezentarea fizico – geografică a zonei ……………………………….
1.2.2 Istoricul cercetărilor arheologice din spațiul analizat …………… ……..
Capitolul II Toponimia de pe traseul transhumanței …………………………….
2.1. Ancheta toponimică ……………………………………….
2.2 Toponimele de pe traseul transhumanței ………………………………….

Concluzi i ………………………………………………………………………………………………..
Bibliografie ……………………………………………………………………………………………

3
Argument

Spiritualitatea unui loc, a unei comunități, istoria sa, psihologia chiar se pot „citi” nu
numai în credințe, superstiții, creații folclorice, cultură materială, ci și în toponimele acelei
zone geografice. Cu siguranță, acestea reprezintă o sursă de inf ormații valoroase, adesea
explorate insuficient.
Adunând material pentru lucrarea mea intitulată Micromonografia dialectală a
localității Platonești , am remarcat uneori denumirile frumoase, ori hazlii, ori încifrate, ori
inexplicabile pentru mine, ale un or locuri din comuna natală. Mi -am propus atunci să
întregesc studiul monografic al zonei cu o lucrare în care să prezint toponimia acestor locuri și
toate implicațiile cercetării sale.
Studierea unor lucrări de referință în domeniu precum Toponimia Româ nească , de
Iorgu Iordan, sau Studii de Toponimie și Dialectologie , de Vasile Frățilă, a asigurat
fundamentul teoretic de care aveam nevoie și mi -a sugerat căile, metodele prin care să pot
adună materialul concret pe teren. Dificultatea demersului s -a evidențiat odată cu nevoia
inventarierii unor toponime rămase doar în amintirea locuitorilor mai vârstnici, care, de multe
ori, nu mai cunoșteau sursa denumirilor, ori aveau explicații cu totul diferite pentru una și
aceeași.
În cazul unor toponime legate de evenimente importante din istoria țării noastre, cum
ar fi Orașul de Floci , leagănul nașterii marelui voievod Mihai Viteazul, am avut marele
avantaj de găsi informații prețioase în lucrările unor mari savanți precum Nicolae Iorga sau
Bogdan Petriceicu Hașdeu.
La fel de utile au fost studiile despre transhumanța practic ată de păstorii români, multe
toponime fiind „urme” ale traseelor practicate de aceștia vreme de secole, între Dunăre și
Carpați.
O altă categorie de nume se leagă de existența unor importante drumuri comerciale
care se întretăiau în zona unor porturi la Dunăre, zonele studiate situându -se nu departe de
fluviul care a constituit din totdeauna „drum fără pulbere” cum spune atât de frumos un poet
popular într -un cunoscut cântec.
Lucrarea de față se vrea, așadar, o dovadă a unei legături puternice și const ante care
mă va lega de meleagurile natale, de oamenii săi harnici, deschiși la suflet chiar și în momente
dificile, perseverenți, harnici, și mai ales profund atașați de câmpia vălurită ici – acolo de câte
o movilă sau un mal vechi de apă. Dar mai ales mâ ndrii că istoria încercată a acestui neam a

4
lăsat acolo, în sat, sau în apropierea lui, urme importante ale unor evenimente sau personalități
prin toponimele pe care suntem datori să le salvăm de la uitare.

5
Capitolul I
Considerații generale

1.1 Aspecte teoretice și metodologice ale toponimiei

Încă din primii ani de viață, orice vorbitor al unei limbi învață pe lângă cuvintele
obișnuite din vocabularul său, cum ar fi denumirile obiectelor comune și ale vietăților de care
este înconjurat în mod curent, și denumirea unor indicații geografice: străzi, localități, locuri,
sate, ape, dealuri, munți și văi. Aceste toponime definesc, în fapt microuniversul familiar, iar
el se lărgește treptat, o data cu experiența de viață a fie căruia.
Fr. Ratzel observă, pe bună dreptate, că „limitele (spațiale ale) omenirii sunt în același
timp și limitele răspândirii toponimelor, deoarece denumirea unor locuri este o activitate
spirituală comună tuturor oamenilor”.1
„Numele de locuri ale unei regiuni oarecare pot fi studiate din diverse puncte de
vedere, după preocupările celui care le cercetează. Modul cum iau ele naștere, precum și rolul
pe care îl joacă în viața unui popor interesează deopotrivă pe geograf, pe istoric, pe etnolog și
pe ling vist. Așa se face că toți acești specialiști s -au simțit și continuă să se simtă atrași de
toponimie în sensul larg al cuvântului.”2 De aceea, studiul toponimiei implică o abordare
pluridisciplinară, oferind cercetătorilor date valoroase pentru multiple do menii.
„Toponimia prezintă o deosebită importanță pentru studiul istoriei și al limbii unui
popor, aceasta păstrează însemnate mărturii din epoci și perioade mai mult sau mai puțin
îndepărtate, contribuind prin aceasta la o mai bună cunoaștere a trecutulu i istoric și lingvistic.
Datele oferite de studiul toponimiei sunt deosebit de prețioase în cazul popoarelor cu o
documentație istorică lacunară, cum este și poporul român.”3
De asemenea, toponimia este considerată, pe drept cuvânt, "istoria nescrisă a un ui
popor, o adevărată arhivă, unde se păstrează amintirea atâtor evenimente, întâmplări și fapte
mai mult ori mai puțin vechi sau importante, care s -au petrecut de -a lungul timpurilor și au
impresionat într -un chip oarecare sufletul popular"4 . Așadar, to ponimia păstrează singurele

1 Fr. Ratzel, Anthropo -Geographie, oder, Grundzüge der Anwendung der Erdkunde auf die Geschichte ,
Engelhorn, Stuttgard, p. 542, apud. Nicolae, Ion, Toponimie Geografică , Editura Meronia, București, 2006, p. 13.
2 Iorgu Iordan, Toponimia românească , Editura Academiei Republicii Populare Române ,București, 1963, p. 1.
3 Chestionar toponomastic, alcătuit de M. Homorodean, după Chestionar onomastic, publicat în "Cercetări de
lingvistică", IX, 1964, p. 239 -261.
4 Iorgu Iordan, Toponimia românească , op. cit., p . 2.

6
reminiscențe ale limbii vorbite în vremuri îndepărtate într -un anumit spațiu geografic, dar, în
egală măsură, este un „depozit” de informații prețioase referitoare la existența unu popor de -a
lungul secolelor.
„După cum este cu noscut, prin termenul toponimie (împrumutat din limba franceză,
unde a fost creat pe baza a două cuvinte grecești: topos 'localitate, loc' și onoma 'nume') se
înțelege atât 'totalitatea numelor de locuri dintr -o țară sau dintr -o regiune dată' cât și 'ramur a
lingvisticii care se ocupă cu studiul originii, semnificației și evoluției numelor de locuri'”.5
,,Toponimia nu păstrează doar nume de locuri rezultate în urma observării obiective
a realității desemnate, ci și nume care includ în conținutul lor atribut e izvorâte prin prisma
reflecției (subiective a) denominatorului.
Aflat în fața naturii, acesta vede, analizează obiectul geografic concret și îl numește
în funcție de caracteristici care îl disting de alte obiecte de același fel, de proprietari și/sau d e
cunoștințele și experiențele personale.”6
Vasile Frățilă, în ,,Studii de toponimie si dialectologie’’, dă o altă definiție a
toponimiei și afirmă că prin toponime românești se înțelege "totalitatea numelor de locuri care
aparțin limbii române, cu alte c uvinte, toponimiei românești îi aparțin toate toponimele
folosite de poporul român" .7
Toponimia evidențiază același obicei al persoanelor de a crea numele în funcție de o
întâmplare sau în funcție de aspect, denumirile sunt foarte vechi și se transmit pr in viu grai.
Toponimia oferă informații asupra modului și asupra ordinii de succesiune în care s –
au așezat diferitele populații pe pământul românesc, precum și asupra felului lor de trăi. Un
toponim, fiind înainte de toate un fenomen geografic, el constit uie "elementul de legătura
între om și pământ"8. Cei care s -au ocupat de numele de locuri trebuie să își dea seama de
uriașa lor importanță pentru istoria locurilor și a oamenilor, a limbii și a vieții lor materiale și
spirituale.
Toponimele, cu precădere cele din mediul vatrelor strămoșești, sunt recunoscute
pentru însemnătatea spirituală în spațiul local. Acestea nu sunt create ad hoc, ci numesc sub o
formă sau alta locurile desemnate. Un colectiv de oameni traversează anumite momente, mai
dificile sau m ai înfloritoare, de ordin istoric, social, politic sau psihologic, care cel mai adesea
lasă urme în toponimia locului. Prin urmare, despre toponime se mai poate spune că ar

5 Loșonți, Dumitru, Toponime românești care descriu forme de relief , Editura Clusium, Cluj – Napoca, 2000, p. 5.
6 Daniela Butnaru, Ana -Maria Prisacaru, Reprezentarea mentalului religios în toponimia românească , Institutul
de Filologie „A. Philippide ” din Iași, România.
7 Vasile Frațila, Studii de toponimie și dialectologie , Editura Excelsior Art, Timișoara, 2002, p. 176.
8 Vasile Ionita, Nume de locuri din Banat , Editura Facla, Timisoara, 1982, p. 21.

7
constitui "un prețios capitol de psihologie socială, care dă posibilitatea ca sufle tul popular să
fie înțeles mai bine”9.
Cercetătorii au sesizat faptul că toponimele au, din punct de vedere al formei și al
sensului, o stabilitate lingvistică mult mai mare decât substantivele comune (nume de obiecte,
ființe, etc.). De aici forma uneori ciudată a unor toponime care păstrează „haina lor arhaică”,
pentru unii vorbitori de azi incomprehensibilă.
Aceste forme arhaice pot fi folosite astăzi în studiul fazelor de evoluție al limbii
române de -a lungul timpului. Cultural, politic, social societ atea evoluează, iar schimbările
determină adesea și modificări ale toponimelor. Chiar realitatea fizico – geografică este alta
astăzi față de acum câteva sute de ani, de aceea unele denumiri devin anacronice, sunt
schimbate pentru a reflecta noua realitate .
„Studiul sincronic și cel diacronic în toponimie nu se exclud reciproc, ci se
completează, pentru că limba, în general, „funcționează sincronic și se constituie diacronic”10
pentru că sincronia există în diacronie, iar diacronia se compune „din mai mult e stări
sincronice succesive”. Un decalaj între toponimia sincronică și cea diacronică nu se poate
admite, pentru că prima recurge de nenumărate ori la cercetarea istorică a faptelor, iar a doua
nu poate să nu țină seama de starea fenomenelor și faptelor î n anumite etape, căci numai așa
pot fi descoperite tendințele generale de dezvoltare, principalele legități toponomastice.
Toponimia trebuie să fie studiată în primul rând de lingviști și în cadrul lingvisticii, cu
aplicarea principiilor și metodelor de c ercetare specifice disciplinei date, dar aceasta nici într –
un caz izolat de celelalte științe adiacente. Dimpotrivă, toate faptele și datele de care dispun
științele respective necesită să fie luate în considerare și utilizate pentru a înlesni cercetarea
nomenclaturii topice.
Studiul toponimiei presupune folosirea tuturor datelor și informațiilor utile în această
privință: istorice, arheologice, etnografice, geografice, științifico -naturale. Aceasta, după cum
s-a spus deja, pentru că toponimele au luat fii nță într -un anumit spațiu geografic și în anumite
perioade istorice, fiind legate de fapte concrete din viața materială și spirituală a oamenilor, de
ocupațiile, obiceiurile, tradițiile și credința lor, având arii specifice de răspândire în cadrul
unui anu mit teritoriu.”11
Una dintre problemele fundamentale ale oricărei discipline științifice constă în
sistematizarea materialului obținut în urma cercetărilor și realizarea de clasificări.

9 Vasile Ioniță, op. cit., p. 20.
10 Coșeriu, Eug eniu, Sincronie, diacronie și istorie , Editura Enciclopedică, București, 1997, p. 238.
11 Eremia, Anatol, Toponimie , în Philologia. LVI, septembrie – decembrie 2014, Institutul de Filologie al AȘM.
(Chișinău), p. 70.

8
În acest sens, Toponimia Românească ne-a conferit o imagine clară în ceea ce privește
constituirea categoriilor lingvistice de bază ale toponimelor:
A. Nume care descriu poziția, aspectul sau vreo altă particularitate a locului –
topografice ;
1) Nume care descriu forma sau aspectul exterior al locului: Unele dintre ele sun t, de
fapt, metafore, ceea ce le mărește, adesea, forța expresivă.
2) Toponimice care evocă natura terenului aparținând localității respective sau aflat în
apropierea ei: Foarte numeroase și, din punct de vedere lingvistic, interesante sunt colectivele
în –et și –iș formate de la nume de plante, apoi diversele derivate în –iște.
3) Nume topice care arată o însușire a locului.
4) Toponimice care arată poziția locului față de punctele cardinale, față de altitudinea
solului sau față de localitățile învecinate.
B. Nume care au ca punct de plecare diverse fapte din viața socială a poporului nostru
– sociale ;
1) Toponime derivate de la nume de persoană.
2-3) Antroponimice cu forma de plural în (- ești, -eni).
4) Antroponimice care își păstrează neschimbată forma.
5) Toponimice care arată raporturi de proprietate.
6) Toponimice însoțite de adjectivul mare și mic, nou și vechi.
7) Toponimice care amintesc diverse instituții sau măsuri de ordin social.
8) Toponimice care arată poziția socială a oamenilor.
9) Toponimic e care amintesc existența unor categorii de locuitori având o situație
specială în organizația satului.
10) Toponimice care se referă la organizația fiscală din secolele trecute.
11) Toponimice care arată ocupația locuitorilor.
12) Toponimice care vorbesc despre credințe,superstiții și obiceiuri.
13) Toponimice care amintesc existența unor foste așezări omenești.
C. Nume care păstrează amintiri despre evenimente și întâmplări din trecut – istorice :
Despre această categorie, Iorgu Iordan afirma că ,,Între to ponimicele discutate în capitolul
precedent și cele care urmează acum legătura este atât de strânsă, încât s -ar fi cuvenit, poate,
să le pun împreună.”12
1) Toponimice formate de la nume de popoare.

12 Iordan, Iorgu, op. cit. , p. 260.

9
2) Toponimice care arată originea locală.
3) Toponimice ca re păstrează amintirea unor evenimente și obiceiuri istorice.
D. Nume care trădează o anumită atitudine sau trăsătură psihică a celor ce le -au dat –
psihologice .
1) Porecle (particularități fizice și psihice).
2) Calificări (situarea locuitorilor în ierar hia socială după criterii economice).
3) Imagini ( expresii plastice prin excelență).
În continuare, luând în considerare raporturile dintre toponimie și obiectele geografice
desemnate de acestea, sunt identificate, sunt identificate trei categorii toponim ice: a)
oronimice, adică numele care desemnează formele de relief, de la cele mai mici până la cele
mai impunătoare; b) hidronimice, nume de pâraie, râuri, lacuri, fluvii etc. și c) oiconimice,
termen propus de Ion Cornea pentru totalitatea numelor de așez ări omenești.13
În lucrarea lui C.M. Ștefănescu aflăm și o categorie de locuri care o completează pe
cea a profesorului Ion Cornea. Sunt distinse următoarele categorii toponimice: hidronime,
morfonime, fitonime, anemonime, horanime, oiconime.14
Categoriile d e nume geografice în raport cu fenomenele/ obiectele geografice pe care
le desemnează: oiconime( nume de puncte populate, de la cabana forestieră sau stațiunea
meteorologică la megalopolis), morfonime ( termen mai potrivit și mai cuprinzător decât cel
cel de oronime, acesta din urmă acoperind doar mulțimea formelor de relief muntoase),
hidronime (unde, pe lângă potamonime și limnonime, alfăm și talasonimele – nume de mări,
oceane, golfuri), anemonime (nume de vânturi), hileonime, fitonime (nume de formațiun i
vegetale, nume mai potrivit decât cel al hileonimelor, mai restricti – referindu -se doar la
formațiunile forestiere), zoonimele (nume de animale) – acestea din urmă ca apelative pot intra
în toponimie ( Ex. Muntele Bivolul, lacul glaciar Capra, ș.a.), regi onime ( sau choronime,
Țara Bârsei, Oltenia, ș.a.), odonime ( nume de căi de comunicații de la poteci la magistrale
rutiere sau feroviare).15
„Dacă la început preocupările pentru toponimie au aparținut geografilor, istoricilor,
etnografilor, iar mai târziu s -a manifestat un interes sporit al lingviștilor pentru acest domeniu,
în ultimele trei decenii disciplina în cauză a cunoscut o dezvoltare r apidă și a dobândit un nou
statut, pornind de la poziția realistă și echilibrată adoptată de Alexandru Graur. Acesta
considera, pe bună dreptate, că << … în realitate, toponimia este un domeniu de graniță, deci

13 Nicolae, Ion, Toponimie Geografică , Editura Meronia, București, 2006, p. 87.
14 C.M. Ștefănescu, apud. Nicolae, Ion, Toponimie Geografică , Editura Meronia, București, 2006, p. 90.
15 Gh. Dragu, apud. Nicolae, Ion, Toponimie Geografică , Editura Meronia, București, 2006, p. 91.

10
este la intersecția mai multor științe. Fără îndoială, ea privește în primul rând
lingvistica.>>”.16
Ca disciplină lingvistică, toponimia se ocupă cu studierea numelor de locuri, care
sunt de fapt cuvinte, și are un rol important în sistemul științelor actuale ale limbii. În acest
sens, toponimistul trebuie să fie un erudit, deținând cunoștințe vaste de istorie, etnografie,
folclor și geografie.
„Toponimia este rezultatul conștientizării de către populația locală a mediului
înconjurător, ea se constituie într -un prețios auxiliar al explicării geograf ice. << Țăranii sau
marinarii care trăiesc în vecinătatea unei stâncării, a unui râu, a unei păduri, a unei insule sau
a unei strâmtori, folosesc, pentru a denumi aceste realități din preajmă, expresii viguroase care
adesea reprezintă definiții concise, ma i potrivite lucrurilor în sine decât descrierile celor mai
buni geografi.>>”.17
Iorgu Iordan susține că toponimele „fiind, în realitate elemente ale lexicului unei
limbi date, chiar și atunci când au caracter strict de nume proprii, toponimicele nu pot, ce l
puțin principial, să fie studiate cu toată seriozitatea necesară decât de lingviști. […] Oricare ar
fi punctul de vedere al cercetătorului, se impune, din capul locului să le cunoaștem
etimologia: ce însemnează, în ipoteza că au la bază un nume apelativ mai mult ori mai puțin
ușor de identificat, și ce pot însemna în celelalte cazuri. Aceasta implică stabilirea originii lor
lingvistice: din ce limbă provin și care le este etimonul. Numai ulterior este cu putință o
interpretare a materialului toponimic. [ …] Așadar, studiul strict lingvistic al numelor topice
trebuie să preceadă pe cel geografic, istoric, etnologic, etc.”18
Mircea Homorodean susține că "pentru geografi, toponimia constituie un nesecat
izvor pentru crearea și îmbogățirea terminologiei de spe cialitate. Nenumărați termeni
geografici savanți, exprimând noțiuni generale au fost <<împrumutați>> din tezaurul
graiurilor populare"19.
Istoria găsește în toponimie o veritabilă „arhivă” de date, evenimente, personalități,
toate extrem de importante în r econstruirea unor perioade mai îndepărtate din trecutul unui
neam, mai ales atunci când, pentru acea epocă nu s -au păstrat documente scrise, mărturii
arheologice. Astfel că un istoric are nevoie de informațiile lingvistului atunci când studiază
toponime le gate de evenimente istorice, iar specialistul în toponimie poate găsi, în schimb, un

16 Nicolae, Ion, op. cit., p. 17.
17 C. Vallaux, apud. Nicolae, Ion, op. cit., p. 13 – 14.
18 Iordan, Iorgu, op. cit. , p. 8.
19 Mircea Homorodean, Vechea vatra a Sarmizegetusei in lumina toponimiei , Editura Dacia, Cluj -Napoca, 1980,
p. 33.

11
ajutor prețios în informațiile istoricului. Analiza oricărui nume de loc „ trebuie să țină seama
de datele istorice referitoare la regiunea unde se găsește locul respectiv, precum și la însăși
localitatea al cărei nume trebuie explicat.”20
Raportul dintre toponimie și istorie este evidențiat și urmărește „corelarea datelor
oferite de toponimie cu rezultatele cercetărilor arheologice pentru identificarea unor foste
așezări umane, iar relația dintre toponimie și arheologie ne oferă date cu privire la vechea
structura a așezărilor umane.”21
Relația dintre toponimie și geografie a fost studiată de George Giuglea, care
evidenția faptul că, deși cea dintâi este considerată o ramu ră a filologiei, ea privește în același
timp studiul unor denumiri de pe hartă, devenind „un mijloc pentru lămurirea unor probleme
de geografie, pentru ca fenomenele și faptele care dau naștere unor numiri, fac parte din
domeniul acestei științe.”22
Chiar dacă astăzi specializarea într -un domeniu din ce în ce mai îngust este evidentă,
dată fiind cantitatea enormă de date științifice, este la fel de importantă colaborarea între
diferite domenii pentru a se ajunge la rezultate cât mai valide, de aceea „interd isciplinaritatea
și pluridisciplinaritatea sunt concepții ce se cuvin cultivate cu predilecție în scopul obținerii
unor rezultate mai valoroase și mai sigure.”23
Această colaborare presupune implicit apelul la metode de cercetare foarte diverse,
așa încât lingvistul va aborda studiul toponimiei folosind și mijloace ale geografului,
istoricului, dialectologului sau etnografului.
Din acest punct de vedere, toponimia devine oglinda în care se reflectă întreaga
existență, cu tradițiile, obiceiurile, ocupațiile , civilizația unei comunități .
Fiind o disciplină subordonată lingvisticii, toponimia se ocupă cu modificările
suferite de diferite denumiri, care sunt supuse acelorași legi fonetice ce au acționat și în cazul
celorlalte cuvinte din limbă. De aceea, nume le de locuri, râuri, etc. „sunt elemente lexicale
propriu -zise, ele fiind multă vreme folosite cu ambele valori”24.
Din punct de vedere lexical, toponimele s -au născut din cuvinte ce aparțin
vocabularului comun, dar și din alte toponime, prin mijloace spec ifice limbii (derivare,
compunere, conversiune). „Ele aparțin limbii și nu pot fi analizate altfel decât așa cum este

20 Emil Petrovici, Studii de dialectologie si toponimie , Editura Academiei Republicii Socialiste Romania,
București, 1970, p. 240.
21 Vasile Ioniță, op. cit., p. 187.
22 George Giuglea, Fapte de limb a: Mărturii despre trecutul româ nesc , Editura Științifi că ș i Enciclopedic ă,
București, 1988, p. 160.
23 Vasile Ioniță, op. cit., p. 37
24 Ibidem , p. 54.

12
analizat oricare element de lexic”25. Este adevărat, însă, că evoluția numelor proprii este
uneori diferită de cea a numelor comune, având legile ei proprii.
La fel ca și Vasile Ioniță, Emil Petrovici considera că numele proprii, între care și
cele de locuri, țin de limbă, de lexicul ei. De aceea, autorii unor dicționare – tezaur au inclus în
lista cuvintelor tratate și numele proprii de pe rsoane, de animale și de locuri. Cel care studiază
numele proprii trebuie să fie un lingvist, căci ele pot fi explicate numai prin metode
lingvistice.26
Denumirea unor locuri au luat naștere din nevoia oamenilor de ușura orientarea în
spațiul înconjurător. Multe dintre acestea fiind cuvinte comune folosite în limba curentă:
„substantive însemnând pur si simplu munte, deal, șes; adjective referitoare la dimensiunea
sau aspectul locurilor: mare, mic; adverbe: de jos, de sus.”27
Studiul toponimiei pe fundamen tul „câmpurilor semantice, sau după modul cum s -au
format (diacronic), ori cum sunt repartizate (sincronic) nu este doar un simplu mijloc care să
ușureze sistematizarea materialului toponimic recoltat de pe o anumita arie geografica, ci
ajută la explicarea numelor de locuri a căror origine nu este dezvăluita la prima vedere. De
exemplu, intru -un ținut împădurit întâlnim grupuri de nume topice referitoare la speciile
arborifere predominante într -o parte sau alta a ținutului: Culmea cu Frasini.”28
După cum a rată George Giuglea, „toponimia românească, culeasă la fața locului,
studiată adânc și pe toata întinderea țării, poate să scoată la iveală fapte de importanță capitală
pentru trecutul poporului nostru.”29

25 Vasile Ioniță, op. cit. , p. 88.
26 Emil Petrovici, op. cit., p. 240.
27 Mircea Homorodean, op. cit., p. 19.
28 Vasile Ioniță, op. cit., p. 88.
29 George Giuglea, Cuvinte românești și romanice , Editura Științifică si Enciclopedica, București, 1983, p. 301.

13
1.2. Traseul transhumanței din punct de vedere geografic și istoric

1.2.1. Prezentarea fizico – geografica a zonei

Zona pe care am investigat -o face parte din marea unitate a Câmpiei Române, din
sectorul estic al acesteia, numit Bărăgan. Cea mai veche atestare a numelui Bărăgan se
găsește într-un document redactat în limba slavonă, în anul 1525, provenit de la Radu de la
Afumați. Domnitorul muntean întărea prin acesta mănăstirii Glavacioc (în județul Argeș, la 70
km. de Pitești) „ moșie cu rumâni ” la Bărăganul, dăruită de vornicul Calotă, “ca să -i fie moșie
la Bărăganul, partea lui Calotă dvornicul, jumătate și din moșie, și din rumâni”.30
Ca unitate administrativ -teritorială, zona aparține județului Ialomița, județ „ce se poate
mândri că este locul de origine al marelui Mihai, Domnul Țării Românești, al Moldovei și
Ardealului. Așezat pe vasta câmpie a Bărăganului, dată culturii de mai puțin de un veac –
pământ de o bogăție nesecată – județul Ialomița este, cu adevărat, un grânar al țării.”31

Fig. 1. Zona cercetată pe harta medievală a județului Ialomița.
Sursa: Grigorescu, Ștefan, Ialomița Medievală, Editura Episcopiei Sloboziei și Că lărașilor,
Slobozia, 2004, p. 237.

30 Documente privind Istoria României, veacul al XVI -lea, Țara Românească,(D.I.R.) vol. I, Ed. Acad. București,
1951, p. 192.
31 Florentina Spătaru, File de Monogra fie – Comuna Traian, Județul Ialomița , Editat de ADIS, Traian, 2016, p. 8.

14
Județul Ialomița este atestat din secolul al XV -lea, de pe vremea domni torului Radu
cel Frumos 32, fiind amintit și de cronicarul Miron Costin, la 1677, în “Cronica Țărilor
Moldovei și Munteniei” 33, și se știe că el și -a luat numele de la râul care îl străbate –
Ialomița. O lungă perioadă de timp, întinderea județului nu era precis sau clar delimitată,
oricum aceasta nu a fost consemnată în acte oficiale cunoscute.
Abia peste 200 de ani, la 1700, harta stolnicului Constantin Cantacuzino îi va
desena, cu aproximație, limitele.
Originea cuvântului Ialomița se află încă în fa za emiterii și susținerii unor ipoteze,
astfel că vom consemna și noi variantele aflate în circulație, precum Ilonca – la 1358, Ialovnița
– la 1387, Ialomița – la 1470. 34
Cu trecerea secolelor, numele dacic Naparis avea să se uite, cronicarii bizantini din
secolele al VII -lea și al VIII -lea, menționând râul Ilivakia.
În continuare ne vom opri asupra zonei de cercetare pe care ne -am propus -o, și anume
Platonești – Hagieni – Gurgeni.
Platonești este satul de reședință al comunei cu același nume, are o poziție estică în
cadrul acesteia, celălalt sat, Lăcusteni, situându -se la vest, la o distanță de 200m de acesta.
Are o suprafață de 37,2 Km2, se învecinează la est cu cătunul Hagieni. Este atestat
documentar din anul 1888 , fiind întemeiat pe moșia grecului Platonidis.
Construirea satului Platonești la 1888 s -a realizat după răscoala țăranilor din județele
Ialomița Ilfov și Prahova din 1888. La 6 aprilie 1888 se comunică de către Ministru l Justiției
cauzele care au determinat răscoala țăranilor din județul Ialomița: „ răscoala nu este una
spontană, dânsa izbucnește în urma unei instigațiuni culpabile. Pretutindeni răscoala are o
lozincă: dijma de 10 una și iarbăritul 1 leu. Ea începe prin a gresiunea contra proprietarilor.
Este imposibil de explicat numai prin contagiune această uniformitate a revendicațiunilor. ”35
În forma sa actuală, comuna Platonești a apărut în 1931, după ce anterior satul Platonești
apăruse pe teritoriul comunei Hagieni.36
În 1950, a fost inclusă în raionul Fetești din regiunea Ialomița, apoi (după 1952)
din regiunea Constanța și (după 1956) din regiunea București . În 1968, a revenit la județul

32 Tezaur de Documente Ialomițene , (T.D.I .) 1392 -1944, ediție de documente întocmită de M. Cotenescu, A.
Vlădăreanu, București, 1991, p. 39.
33 Ibidem , p. 72-73
34 Ibidem, p .32, p. 38.
35 Arhivele Județului Ialomița , dosar nr. 42 / 1968.
36 Comuna Hagieni în Anuarul Socec al României -mari, Biblioteca Congresului SUA, Accesat în 10 mai 2018.

15
Ialomița, dar a fost imediat desființată, iar satele ei transferate la comuna Să veni. 37 Comuna
Platonești fost reînființată în anul 2005, în vechea ei formă, prin legea nr. 67 din 23 martie
2005.38
Cărăreni – actual sat Hagieni, a fost „cea dintâi așezare ialomițeană pomenită
documentar sub numele de Cărăreni , pe care voievodul Mircea cel Bătrân îl dăruia mănăstirii
sale de la Cozia, la 8 ianuarie 1392, împreună cu alte sate. În veacurile al XVI –lea și XVI –
lea, numeroas e atestări, documentare, arată C arărenii drept cel mai cunoscut sat ialomițean al
epocii. Pe aceeași moșie stăpânită de Mănăstirea Cozia, la anul 1424, decembrie 12, era
atestat satul Lumineni, alăturat cărărenilor în multe din hrisoavele vremurilor care au urmat.
Tot atunci, în hrisovul voievod ului Dan al II -lea, se atesta prima oară satul Corneni , aflat
aproape de gura râului Ialomița.”39
Este de asemenea amintit și în anul 1501 „Când Radu cel Mare întărește Mănăstirii
Cozia mai multe sate printre care Cărăreani, Luminieani și Păpenei, cumpăra te de domn de la
Ganea Taurul pentru 650 de aspri, sumă ce pare mică. În 1534, în sat, sunt menționate și mori.
Prin urmare satul s -a aflat pe malul drept al Ialomiței, probabil în dreptul actualului sat
Hagieni.”40
La 11 kilometri sud -est de orașul Țăndărei, din județul Ialomița, în comuna Mihail
Kogalniceanu, pe malul drept al Ialomiței, se întinde un sat plin de istorie și tradiții perene,
atestat documentar în anul 1392: Hagieni. Primele denumiri ale satului au fo st de „Cărăreni”
și „Lumineni”. Pe aceste meleaguri ale bărăganului au fost descoperite urme materiale ale
sciților „napcii”.
Întemeiat la începutul secolul al XIX -lea pe o moșie a Mănăstirii Cozia, satul
ialomițean Hagieni și -a luat numele de la un pele rin la locurile sfinte, cunoscut sub denumirea
de „hagiu”. Acest sat este ca un arc peste timp al așezării Cărăreni, cea mai veche localitate
din județ atestată documentar în anul 1392. Denumirea de Cărăreni provine de la faptul că pe
aici era drumul carel or negustorilor care duceau diferite mărfuri în renumita așezare „Orașul
de Floci”. Radu Popescu susține că în această veche așezare s -a născut la 1558 Mihai
Viteazul. În această zonă, recunoscută pentru movilele sale, ploile au scos la iveală pe platoul

37 Tablou de regruparea comunelor rurale întocmit conform legii privind modificarea unor dispozițiuni din legea
pentru organizarea administrațiunii locale , Monitorul oficial și imprimeriile statului (161): 210,214.
38 Legea nr. 67 din 23 martie 2005, pentru înființarea unor comune , Camera Deputaților din România , Accesat în
17 mai 2018.
39 Grigorescu, Ștefan, Ialomița Medievală , Editura Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, Slobozia, 2004, p. 35.
40 Emilia Corbu, Habitatul medi eval ialomițean în lumina primelor atestări documentare (II). Sate dispărute* în
Ialomița. Studii și cercetări de arheologie, istorie, etnografie și muzeologie , Vol. 4, Editura „Star Tipp”, Slobozia,
2003 – 2004, p. 384.

16
de loess de la Hagieni o statuie de piatră de aproximativ 1 metru, care străjuia un mormânt
traco – scitic din secolele VII – VI î.Hr.
Natura aprigă din această parte a bărăganului, care a provocat multe inundații, și lipsa
unei căi de acces propice, prec um un pod, au făcut ca satul Hagieni să sa stingă în plină
perioadă comunistă, când oamenii au urmat drumul industrializării. Singurele licăriri de
lumină se joacă în candela Mănăstirii istorice ce datează de la anul 1892, și în candela ce
pâlpâie ușor, ap roape stinsă și sperioasă ca pașii mărunți ai ultimilor locuitori ai satului, care
nu s-au putut îndepărta de doruri și de locuri. Astfel, flacăra candelei împletită cu speranțe de
credință și genunchi plecați, bătătoriți de metanii, mai țin deschisă o cal e către Împărăția lui
Dumnezeu, ca un pod ce nu mai are nevoie de plata vămilor.
În acest petic încărcat de spiritualitate, s -a așezat după anul 2000 o obște de călugări,
ce au ridicat o mănăstire în jurul vechii biserici a satului. Înainte de biserica de zid, ridicată
între anii 1881 -1892, exista o veche biserică de lemn din secolul al XVII -lea. Aici, în zona
aproape îngenuncheată de vremuri și de natură, primii profesori au fost monahi. Astfel, în
prezent, în această oază de sărăcie, strălucește bogăți a spirituală a monahismului,
moștenitoare și continuatoare a tradiției medievale de la Cozia lui Mircea cel Bătrân, cel care
a deținut vechea așezare Cărăreni, situată pe pământul său ialomițean.
Comuna Giurgeni se află poziționată în partea de est a Câmp iei Bărăganului și implicit
a județului Ialomița, în imediata apropiere a punctului de vărsare al râului Ialomița în fluviul
Dunărea. Giurgeniul este o comună riverană, aflată în locul unde Brațele Cremenea și Borcea
se unesc cu Dunărea. Locul este prielni c trecerii ciobanilor cu oile la pășunat spre deltă pe
timpul iernii și pentru întoarcerea lor spre locurile de proveniență, pe plaiurile alpine. În
prezent, Giurgeniul are în componență doar satul cu același nume, ocupând mare parte din
granița cu județul Constanța.

Fig. 2. Oieri din Mărginimea Sibiului aflați în transhumanță la Giurgeni – 1934
Sursa: Runcan, Mihai; Gheorghe, Marinel; Iancu, Nicușor, Folclor din Giurgeni, Editura
Helis, Slobozia, 2006, p. 8.

17
La sfârșitul secolului al XIX –lea, Giurg eniul făcea parte din plasa Ialomița – Baltă a
județului Ialomița, cuprinzând și satele Ostrovul Constantin și Strâmbu. Tot atunci, din
aceeași plasă mai făceau parte și comuna Piua Petrii, formată din satele Piua Petrii și Brăilița.
Ulterior, comunitățil e mai sus amintite au fost trecute în raionul Fetești, urmând ca din
anul 1952 să fie cuprinse în regiunea Constanța, iar după 1956 în regiunea București. Abia
după anul 1968 au revenit în județul Ialomița, localitatea Piua Petrii fiind desființată și ataș ată
comunei Giurgeni, care cuprindea, printre localitățile amintite și satul Răchitoasa .41
În urma inundațiilor din 1970, satul Piua Petrii ce era așezat pe vatra fostului Oraș de
Floci a fost desființat, locuitorii fiind nevoiți să se mute în satele din îm prejurimi.
Piua – Petrii (care a succedat Orașului de Floci era „Piua lui Petre”, numindu -se după
instalația folosită la frecarea și îndesarea țesăturilor din lână42) este o fostă comună din județul
Ialomița, care s -a format pe moșia care ajunsese în stăpânirea Mănăstirii Mărcuța, pe ruinele
fostului Târg de Floci43, în apropierea confluenței râului Ialomița (pe un curs vechi al râului,
azi secat și numit Ialomița Vech e) cu Dunărea, dispărută în a doua jumătate a secolului al XX
-lea (inundațiile din primăvara anului 1970).
Asemenea Orașului de Floci , această localitate nu a avut o existență îndelungată din
cauza inundațiilor care aveau loc în mod frecvent, produse de revărsarea râului Ialomița în
Dunăre. Astfel, locuitorii au fost nevoiți să se mute în localitățile învecinate (Gura Ialomiței,
Giurgeni, Țăndărei și Platonești). Străzile unde astăzi locuiesc acești locuitori proveniți poartă
numele de Sinistrați. În Țănd ărei a luat ființă un cartier nou – Cartierul Strachina .
Gheorghe Grupa, locuitor al localității Giurgeni ne spune că a locuit în Piua Petrii
până la vârsta de 19 ani. Mărturia dumnealui ne descoperă faptul că aici puteam găsi Primărie,
Judecătorie, Secț ie de Poliție, chiar și un port unde se realiza îmbarcarea și debarcarea de
produse, „schimb de valute”, sau transport persoane, practic, se realiza comerț la o scară ce
permitea desfășurarea existenței locuitorilor acestei așezări.
Pe vechea vatră a loc alității nu mai găsim astăzi decât ruine ale vechii așezări.
Orașul de Floci , cea dintâi reședință a județului Ialomița, apare drept prima așezare cu
caracter urban de pe meleagurile noastre pe care hrisoavele o atestă. Prin Bărăgan trecea unul
dintre cele mai importante drumuri comerciale, drum care urma firul râului Ialomița, de la
ieșirea din munți și până la vărsarea în Dunăre. Acest drum era străbătut de negustori din

41 Runcan, Mihai; Gheorghe, Marinel; Iancu, Nicușor, Folclor din Giurgeni , Editura Helis, Slobozia, 2006, p. 4.
42 Grigorescu, Ștefan, Ialomița medievală , Editura Sloboziei și Călărașilor, Slobozia, 2004, p. 25.
43 Putem afirma astfel, apud. Rădulescu, Adrian; Bitoleanu, Ion, Istoria românilor dintre Dunăre și mare:
Dobrogea , Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1979, p. 26, faptul că se poate lua în considerare
existența unei așezări de tip tell, având înălțimi considerabile (la Gura Ialomiței: 12 m ).

18
Brașov, Curtea de Argeș, Târgoviște, și din alte orașe ale vremii, din Transilvania și Moldova,
pentru a ajunge la Orașul de Floci și de aici la „Marea cea Mare” .44

Fig. 3. Harta cursului Dunării, 1584.
Sursă: Iacob Castaldo (apud. Anca Păunescu, Orașul de Floci. Un oraș dispărut din Muntenia
Medievală , 2005, p. 5.)

Amintim ordinul regelui Ungariei, din anul 1358, și Hrisovul domnitorului Vladislav
Vlaicu, din anul 1368, prin care se acorda privilegii negustorilor transilvăneni care erau liberi
să-și comercializeze produsele lor în zona Orașului de Floci. 45
Urmașii acestuia, la tronul Țării Românești, vor continua politica de dezvoltare
economică prin acordarea de privilegii comer ciale negustorilor din statele vecine. Astfel,
domnitorul Dan al II -lea (toamna anului 1422) acorda atenție deosebită relațiilor comerciale
cu negustorii brașoveni .46
Domnii au început să bată monedă proprie, să încheie tratate comerciale cu negustorii
din marile orașe. Nenumăratele și feluritele venituri obținute din meșteșuguri și comerț
dădeau posibilitate domnului Țării Românești să concentreze în mâinile sale mari resurse

44 Istoria Țării Românești de când au descălecat pravoslavnicii creștini, 1290 -1690, Ibidem, p. 37 .
45 D.I.R. : B Țara Românească, Ed. Academiei R.P.R., 1952, p.79; Nicolae Iorga, Istoria comerțului românesc ,
București, 1932, p.39; Constantin Tudor, Alexandru Vlădăreanu, Județul Ialomița, file de istorie , Slobozia, 1979,
p. 24.
46 Pavel Chihaia, Tradiții răsăritene și influențe occidentale în Țara Românească , Ed. Ion Dumitru, 1983, p. 51.

19
bănești. În felul acesta s -au creat condiții economice pentru consolidarea unui stat puternic
central în Țara Românească.
În perioada următoare, se menționează o importantă activitate economică în
apropierea Orașului de Floci, oraș a cărui istor ie este legată și de numele marelui domnitor
Mihai Viteazul, a cărui mamă, pe nume Tudora, după legendă, era localnică .47 Izvoare
istorice contemporane, ca și tradiția consemnată de cronica țării încă din secolul al XVII -lea
sunt unanim de acord că locul n așterii lui Mihai a fost străvechea așezare negustorească
ialomițeană Orașul de Floci, important centru de schimb dunărean, încă înainte de întemeierea
statului feudal Țara Românească. Astfel cronicarul transilvănean din vremea lui Mihai
Viteazul, Ștefan S zamoskozy mărturisește în mai multe rânduri în însemnările sale de cronică:
„Mihai Vodă își trage originea din neamul lui Pătrașcu Vodă. Dar e știut că a crescut foarte
sărac, fost -a și negustor și făcea negoț dincolo de Dunăre, în Moldova și în toată Țara
Românească. Mamă -sa era vânzătoare de rachiu. …Locul unde s -a născut e Floch sau Floci
pe malul Dunării”.48
În istoria economică a statului medieval Țara Românească, Orașul de Floci a fost
unica așezare urbană din estul Câmpiei Române, în cursul secole lor XIV – XVIII, cu rol de
polarizare a activității economice și a vieții creștin -ortodoxe din zonă, și cu rol strategic în
controlul graniței de est a țării. Informațiile istorice relevă o intensă viață economică la
vărsarea Ialomiței în Dunăre, dar și o viață ortodoxă reprezentativă pentru perioada la care ne
referim.49
Documente recent descoperite la Muntele Athos, relevă aspecte de viață ortodoxă pe
aceste meleaguri. 50 Astfel, mănăstirea menționată, deținea în Orașul de Floci, mai multe
metocuri. Un act emis în anul 1740, care are ca autor pe cântărețul de biserică Gheorghe, ne
arată că lângă oraș a fost ctitorită mănăstirea Flămânda.51

47 Florin, Constantini u, O istorie sinceră a poporului român , Editura Univers Enciclopedic, București, 2002, p. 86;
Giurescu, Constantin – Giurescu, Dinu, Istoria românilor , vol. II, Editura Științifică și Enciclopedică, București,
1979, p. 112.
Notă: Mihai Viteazul (născut, du pă cele mai multe surse în anul1558) în Orașul de Floci a fost, potrivit
majorității istoricilor, fiul nelegitim al domnitorului Pătrașcu cel Bun, iar după alții, fiul lui Pârvu Buzescu, tatăl
fraților Buzești; mama sa era Teodora, membră a familiei Canta cuzinilor, soră a lui Iane Cantacuzino. Fiind
simultan domnitor în Țara Românească (1593 – 1601), Transilvania (1599 – 1600) și Moldova (1600), Mihai
Viteazul a realizat pentru prima dată în istoria României unirea tuturor românilor.
48 Ioan Crăciun, Cronic arul Szamoskozy și însemnările lui privitoare la români 1566 -1608 , Cluj, 1928, pp. 101,
129, 144; cf. și p. 53.
49 Gheorghiu, T.O. Centre comerciale – spații ale genezei urbane medievale românești extracarpatice , Analele
Brăilei, an.1, 1993, p.367 – 394
50 Documente românești de la Muntele Athos , Edit. Universității Alexandru Ioan Cuza, p. 91.
51 Ibidem , Rădulescu V. Referiri la Orașul de Floci în secolul al XVII -lea, Muzeul Național, VII, București, 1983, p.
150.

20
Pe la 1897, Ioan I. Provian, institutor la Călărași, scria: „ Orașul de Floci era cea mai
importantă localitate a județului, avea 36 de biserici, o căpitănie militară și făcea parte din
plasa orașului, având 26 de sate”. „fiind port însemnat în țară, aici era mare mișcare
comercială, se exporta pentru Orient. Boi, oi, cai, sare, unt, pastramă, miere, piei de vită,
vânaturi, lemne. Era cea mai însemnată piață a șării, unde se vindea multă lână, pentru care
și orașul și -a luat denumirea de Orașul de Floci”. 52
Orașul a dispărut în veacul al XVIII -lea, ars și pustiit de mai multe ori, palidă imagine
a ceea ce a fost însemnatul ce ntru comercial de tranzit de la vărsarea Ialomiței în Dunăre, în
apropierea așezării Vaideei53, astăzi numai săpăturile arheologice practicate intens în ultimii
ani ne restituie doar rezumatul u nei imagini a ceea ce a fost nu departe de Vaideei, nu doar un
centru comercial de tranzit, dar și o locuire cultural -religioasă. Afirmația noastră este dovedită
prin descoperirea unor construcții elaborate (ateliere, depozite, etc), a unei ceramici de fac tură
bizantină decorată sau a unor temelii de biserici.
Am făcut aceste menționări, în dorința de a evidenția vechimea de locuire și de viață în
spirit ortodox, pe aceste meleaguri ale Bărăganului, demne de a fi pomenite.
Studiul făcut pe documente i nedite descoperite în arhivele statului, coroborate cu
mărturiile etnografice culese nemijlocit pe teren – relevă două aspecte esențiale legate de
creșterea animalelor: a) asocierile pastorale la crescătorii de animale ce practicau sistemul de
creștere a a nimalelor cu caracter local – zonal54; b) ariile de iernare a animalelor de către
păstorii transhumanți.
Aceste informații reprezintă unele dintre punctele cheie în dezvoltarea zonelor
toponimice de pe raza ariei geografice propusă spre cercetare.
Mărturiil e etnografice culese pe teren permit să se formuleze concluzia că forma de
asociere pastorală care a avut cea mai largă răspândire a fost cea a asocierii mai multor
stăpâni, care, unindu -și animalele într -o singură târlă , alcătuiau o stână55. Numărul micilo r
proprietari care se asociau pentru a alcătui o stână nu era fix. El putea fi diferit de la un an la
altul.
Fără a putea înlocui valoarea mărturiilor etnografice în definirea trăsăturilor specifice
de trai și cultură a grupurilor de populație românească ce au practicat în trecut transhumanța,

52 Florin, Vlad, Elena Rența, Orașul de Floci –un oraș dispărut din Muntenia medievală , Editura Cetatea de
Scaun, Muzeul Județean de Istorie.
53 Hurmuzaki, Documente, XIII, p. 387
54 Vlăduțiu, Ioan, Etnografia românească. Istoric. Cultură materială. Obiceiuri , București, 1973, p. 252 – 263.
55 Morariu, T eodor, Viața pastorală în Munții Rodnei , București, 1937, p. 135 – 141.

21
documentele de arhivă contribuie în mod substanțial la aprofundarea problematicii etnografice
a acestei ocupații.
Numeroasele documente de arhivă (instrucțiunile, așezămintele, care reglementau
anual pășunatul anima lelor al păstorilor transilvăneni în Țara Românească, sau iernatul în
Baltă) cuprind date importante pentru studierea acestei îndeletniciri. Deosebit de importante
sunt acele documente care se referă la ariile de iernare a animalelor de către păstorii
transhumanți, pentru că ele oferă date certe cu privire la stabilirea legăturilor dintre aceștia și
populația din zonele de iernat.
În cercetările noastre de teren am întâlnit în multe zone dovezile certe alte contactului
strâns ce a existat între grupurile de oieri ce practicau transhumanța și localnici, contacte
reflectate în mărturii de cultură legate de creșterea animalelor. Mai mult decât atât, aceste date
permit să se indice și județele sau plasele, ori chiar localitățile unde preferau să ierneze oile
oierii.
În anul 1785 situația era astfel: oierii originari din Săcele, în care includem și
Tîrlungeni și Cernatul și -au dus la iernat oile în Râmnic, Buzău și Ialomița; în primul județ
erau 31 de oieri, în al doilea 33 de oieri, iar în ultimul 28 de oieri. Pă storii brăneni s -au masat
mai mult în Ialomița unde documentul („Registre delli nomi dei Pastori transilvani, che sono
venuti con le lovo madre in Valahia 1785 – 1787” – în acest registru sunt precizate pentru
fiecare oier data intrării sale în Țara Române ască, locul de origine, locul unde se duce la
iernat, precum și numărul animalelor pe care le deține. Este greu de răspuns de ce este scris în
limba italiană, sau cine a avut inițiativa de a -l completa)56 indică cifra de 52 de oieri; au mai
ales Ialomița 5 oieri tilișcani proveniți din Cacova.
Datele cuprinse în documentul menționat oferă posibilitatea abordării și altor probleme
cum ar fi cele legate de structura socială a păstorilor transhumanți, ori cel e ale legăturilor
intervenite în cultura pastorală și reflectate în cultura lor materială și spirituală.

56 Constantinescu -Mircești, Constantin, Păstoritul transhumant și implicațiile lui în Transilvania și Țara
Românească în secolele XVIII – XIX, București, 1976, p. 112 – 113.

22
1.2.2. Istoricul cercetărilor arheologice din spațiul analizat și importanța lor in studiul
toponimiei

„Pământ cu vechi tradiții în istoria multimilenară a patriei noastre, teritoriul comunei
Platonești și al județului Ialomița a cunoscut odată cu scurgerea veacurilor, toate etapele
dezvoltării istorice a poporului român. Descoperirile arheologice atestă apariția
comunităților omenești stabile din epoca neolitică îndeosebi pe malurile Dunării, Borcei și
Ialomiței, locuri ce ofereau condiții favorabile de trai: pește, vânat, terenuri arabile, pășuni și
păduri
Săpăturile arheologice efectuate în ultimii ani, precum și descoperirile întâmplătoare
dovedesc că pe teritoriul comunei Platonești prezența civilizației și a culturii materiale
datează încă din neolitic. Astfel, unele materiale scoase la iveală încadrează teritoriul
comunei în contextul civilizației neolitice caracteristice întregului teri toriu carpato –
danubiano – pontic. ”57
Arheologii Gheorghe Matei și Radu Coman afirmă că în prima jumătate a secolului al
IV-lea pe teritoriul de azi al județului a apărut una dintre cele mai importante civilizații
neolitice, cultura Boian. Oamenii creatori a i culturii Boian locuiau în așezări întărite cu
șanțuri de apărare, foloseau unelte din piatră cioplită și șlefuită, din os și corn, cu care
practicau probabil agricultura. Totuși, comunei Platonești îi este specifică cultura Coslogeni.
Tot din această per ioadă (1800 -800 î.e.n.) date ază și majoritatea movilelor împrăștiate pe
teritoriul comunei și al județului, reprezentând morminte ale purtătorilor culturii Coslogeni.58
Epoca fierului (800 î.e.n. – sec. I-III e.n.) se remarcă printr -un ritm accelerat al
dezvoltării societății omenești. Epoca uneltelor din fier contribuie la creșterea considerabilă a
productivității agricultorilor, păstorilor și meșteșugarilor.59
În sec. VI – V î.e.n. au avut loc năvălirile sciților. Morminte ale acestei populații
nomade c onțin săgeți de bronz în trei muchii, pumnale de fier și cazane rituale ce au fost
descoperite la Hagieni, Ograda, Platonești și Săveni.
Descoperirile arheologice au pus în evidență peste 30 de așezări românești datând din
sec. VIII – X, dovadă că în acea stă perioadă procesul de formare a poporului și a limbii
române se încheiase.

57 Elena Renț a, Prima epocă a fierului pe cursul râului Ialomița , Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2008, p.
23.
58 Matei Gheorghe, Radu Coman – Anuarul muzeului județean Ialomița -III-, Tipografia ,, Tigris Com’’, Slobozia,
2000, p. 138.
59 Ibidem.

23
Cercetările arheologice de la Platonești au început în anul 1990 fiind impuse de
afectarea necropolei de către sistemul de irigații Slobozia -Dunăre. Necropola este situată în
lunca Ialomiței la Est de satul Platonești cu cca. 1km.
Între anii 1990 -2000 au fost descoperite 504 morminte de înhumații și incinerații.
La 3 km sud est de satul Platonești o movilă a fost erodată în partea de nord, apărând
astfel o statuie din piatră. S tatuia are o înălțime de 0,86 m, o lățime în zona umerilor de 0,62
m și o grosime de 0,43 m. Capul este rotunjit, ochii și nasul sunt realizate prin adâncire în
piatră, bărbia este bine realizată prin șănțuire. Bine pronunțată este pieptănătura în jurul
capului și părul cade liber pe spate. Corpul are umerii înalți și se îngustează spre bazin, unde
este și baza statuii (fig.nr.1). Datorită corodării, nu putem preciza poziția mâinilor și a altor
elemente reprezentative. (Matei,G., Coman R., 2003 -2004) 60

Fig. 4. Statuia traco -scitică de la Platonești
(Sursa: https://ionelperlea.wordpress.com/2009/10/25/studii -si-comunicari -de-istorie –
arheologi e-etnografie/ – Accesat la 18.05.2020)

Statuia de la Platonești datează, se pare, din sec. VII –V î.e.n. și e a treia piesă
arheologică descoperită pe teritoriul țării noastre.61

60 Matei Gheorghe, Radu Coman – Anuarul muzeului județean Ialomița –III-, Tipografia Tigris Com , Slobozia
2000.
61 Matei Gheorghe, Magdalena Munteanu – Anuarul muzeului județean Ialomița.

24
Comunitatea tradițiilor de viață materială și spirituală a românilor din toate provinciile
locuite de ei, conștiința unității teritoriale, de limbă și aspirații statornice î n matca vechii
Dacii, au constituit, de -a lungul secolelor de dominație otomană, liniile forță care au asigurat
perenitatea poporului român și, în consecinț ă, ascendența sa întru realizarea unirii simbolice a
Țării Românești, Moldovei și Transilvaniei sub Mihai Viteazul, act istoric care va lumina prin
vreme, până la dobândirea, în epoca modernă, a deplinei unități statale.62
Prin bunăvoința doamnei Simona Munteanu, expert conservare – restaurare în cadrul
Muzeului Județean Ialomița și doctorand în cadrul Școlii de Studii Avansate a Academiei
Române și a domnului Radu Coman, muzeograf în cadrul aceluiași muzeu, am obținut
infor mații arheologice prețioase. Cercetând zona Platonești, în anul 2007, într -o groapă de cult
din epoca bronzului, au fost descoperite două statuete zoomorfe din lut cu trăsături bine
definite, care indică o pereche de animale. Statuetele erau înconjurate de oase de animale și
fragmente ceramice aparținând Culturii Coslogeni (sec. XII – XI î. Hr., acum 3300 de ani).
Situl arheologic are o valoare deosebită pentru cunoașterea ritualurilor de cult ale
locuitorilor din vremea aceea. Dispunerea celor două statuet e evidențiază modul de viață
transhumant al comunităților coslogeni, influențat de activitatea predominantă, care era
reprezentată de creșterea animalelor.
Transhumanța este un fenomen frecvent . În viața păstorească și se întâlnește
pretutindeni. La unele popoare, o întâlnim numai în diferite epoci ale istoriei. La români, însă,
a fost de veacuri și s -a continuat, indiferent de împrejurări. Aceasta dovedește nu o stare de
primitivism, ci că păstoritul la noi a fost o ocupație de căpetenie. Trebuie menționa t că
transhumanța se întâlnește numai la popoarele stabile, cu alte cuvinte, numai la popoare le cu
un stadiu de civilizație î naintat.
Transhumanta nu este nomadism. Popoarele nomade nu au patrie. Ele se stabilesc
acolo unde, pentru un moment, vitele lor p ot să pască, iar după ce au terminat pășunile, au
plecat în altă parte, fără să se mai întoarcă.63
Afirmația (făcută de unii istorici maghiari) conform căreia românii ar fi fost păstori
nomazi se bazează, în primul rând, pe confuzia între transhumanță și no madism: transhumanța
este plecarea dintr -un loc unde turmele au vărat, înaltul adăpostit, unde ele iernează, și ea a
fost practicată, de -a lungul veacurilor, de ciobanii din Munții Transilvaniei în bălțile Dunării

62 Doina Duciu, Dobrogea și transhumanța transilvană , Universitatea "Ovidius" din Constanța.
63 Ion I. Ghclasse, Mocanii. Importanta și evoluția lor social -economică În România , București, 1944, p. 149
(apud. Doina Duciu, op.cit.).

25
și în Dobrogea. Ei îi datorăm, în parte, u nitatea graiului. 64 Fenomenul transhumanței
aparține prin excelență mocani \or transilvăneni și a fost determinat de insuficiența pășuni lor
și a nutrețului de care dispuneau fată de bogăția vitelor pe care le posedau: oi, în primul
rând, capre, cai, bovine . Acest fenomen nu s -a redus, însă, la aspectele economice și sociale,
ci a avut largi implicații demografice, culturale și chiar politice, de o mare însemnătate
pentru menținerea unității poporului român.65
În acest colț de țară, pădurile, desișurile, fânt ânile și pășunile naturale pe care pășteau
și iernau numeroase turme de vite și oi în locuri adăpostite și bine apărate au menținut pe om
strâns legat de aceste locuri, înființând vetre de sat, iar numeroasele urme arheologice o
demonstrează.

64 N. Stoicescu, I. Hurdubețiu, Continuitatea daco -români/or În istoriografia română și străin ă, București, 1984,
p.190. Vezi și Adina Berciu Drăghicescu, Florin Stănculescu, Temeiurile istorice ale primei uniri a românilor ,
1993, p.60 -62.( apud. Doina Duciu op. cit).
65 Doina Duciu, Dobrogea și transhumanța transilvană , Universitatea "Ovidius" din Constanța.

26
Capitolul 2
Toponimia de pe traseul transhumanței

2.1. Ancheta toponimică

Urmează să descriu cercetarea și metodele folosite

2.2. Toponimele de pe traseul transhumanței

Documentele istorico – geografice care fac referire la perioada dintre secolele al XIV –
lea și al XVI -lea, privind zona pe care am propus -o spre cercetare, atestă faptul că pe ambele
maluri ale râului Ialomița până la vărsare, dar și pe malurile brațului Borcea a existat o
densitate mare de locuire.
S-a notat în evidențele statistice un număr de 74 de sate, din care doar 51 își păstrează
toponimia până în prezent, ceea ce presupune o continuitate de locuire, chiar dacă, în unele
cazuri, vatra s -a mutat (cum este cazul așezării Piua Petrii). Numărul total de sate pe malurile
râului Ialomița ar fi fost de aproximativ 100. 66
Un număr destul de semnificativ de sate au dispărut, dar amintirea lor este păstrat ă
astăzi prin anumite toponime și amintesc de modul în care vechii locuitori ai acestor
meleaguri își duceau existența.
Asambeiul mare – termen folosit pentru a desemna jepcile de pescuit de lângă brațul
Hassan Bey pe teritoriul ce aparținea comunei Piua Petrii .
Asambeiul mic – termen folosit pentru a desemna jepcile de pescuit de lângă brațul
Hassan Bey pe teritoriul ce aparținea comunei Piua Petrii .
Baba – Ivana – acest toponim reprezintă o vale pe teritoriul comunei Hagieni și
formează hotarul viilor locuitorilor comunei.
Baba – Moarta – albie secată a unui lac aflat în apropierea comunei Giurgeni.
Baltă – insulă situată între Dunăre și brațul Borcea până în dreptul satului Piua Petrii .
Are o lungime 94 de km, fiind cea mai mare insulă din România. Pe această suprafață se află
multe păduri de salcie și plop, pășuni bogate, bălți pline de stuf, lacuri ș i canale , la care se
adaugă o floră și o faună impresionantă.

66 Corbu, Emilia, Habitatul medieval ialomițean în lumina primelor atestări documentare , Ialomița, III, Slobozia,
2000, p. 140 – 174.

27
Baltă – Termenul de „baltă” desemna și o organizare administrativă, numită plasă ,
care, de -a lungul vremurilor a suferit multe reorganizări. Astfel, în 21 iunie 1892 aflăm că
reședința subprefec turii se află Piua Petrii și cuprindea comunele: Cegani, Bordușani,
Făcăieni, Găița, Piua Petrii , Giurgeni , Luciu, Gura Ialomiței , Hagieni , Țăndărei și
Murgeanca .67
Băltărețul – denumire a unui vânt, care bate dinspre Baltă, care, de data aceasta aduce
vreme bună pentru roadele câmpului.
Bărăgan – s-a remarcat că etimologia toponimului Bărăgan – „locul unde se poate
învăța pe viu ce este orizontal” , cum poetic i s -a spus68 – suscită o diversitate de păreri în
funcție de importanța pe care fiecare dintre cercetători – istorici, geografi, lingviști – o acordă
uneia dintre relațiile bărăgan – teritoriu , bărăgan – localitate , bărăgan – persoană . Istoricul
Nicolae Iorga crede că termenul Bărăgan este de origine pecenego -cumană (năvălitori ai
teritoriului Țării Românești în secolele X – XI) și are înțelesul de câmp întins de ierburi, uscat
și nelocuit 69. Aceeași origine îi este atribuită acestui cuvânt și de către Constantin și Di nu
Giurescu 70, în timp ce în alte interpretări „Bărăgan ” provine din limbile turcice și înseamnă
vârtej, furtună, vifor (în limba turcă veche cuvântul „buragan” înseamnă “furtună de
zăpadă”)71.
Concluzia este aceea că originea antroponimică a termenului Bărăgan trebuie căutată
nu atât în ipoteza etimologică ce se leagă de spațiile asiatice și de elementul climatic – vântul
– cât în procesul asimilării și transmiterii acestui nume în cadrul realităților istorico -geografice
și economice românești.
Blagodeasc a – moșie aflată între popină și râul Ialomița. Există posibilitatea ca vatra
satului Blagodești să se fi aflat în această zonă.
Blagodești – se află printre primele sate atestate documentar în Ialomița. Este
menționat în optsprezece documente din sec olul al XVI -lea și în șaisprezece din prima
jumătate a secolului al XVII -lea. După această perioadă, satul este mai puțin amintit și nu se
cunosc cauzele decăderii lui.

67 Provianu, Ion, Dicționar geografic al județului Ialomița , Tipografia și legătoria de cărți „Viitorul”. Elie
Angelescu, Târgoviște, 1897, p. 34.
68 Alexandru Odobescu, Pseudokinegeticos , cap.1, p. 27.
69 Iorga, Nicolae Acte și fragmente cu privire la Istoria Românilor I , Univ. București, 2005, p. 47 .
70 Giurescu, Constantin – Giurescu, Dinu Istoria Românilor , Editu ra Albatros, București, 1971, p. 112.
71 Geacu, Sorin, Dicționar geografic al județului Ialomița , Editura Enciclopedică, 1997, p. 52.
Notă: Lingvistul Lazăr Șăineanu îi atribuie originea arabo -persiană (deci înrudită cu cea turcească) și înțelesul de
loc ne cultivat și sterp în Dicționar Universal, ediția din anul 1925. Un studiu mai amplu asupra acestui subiect
este semnat de istoricul Stan Christache în volumul Ialomița – studii și comunicări editat de Muzeul județean
Ialomița în anul 1977, din care ne -am inspirat și noi.

28
Numele de Blagodești este strâns legat de sărbătoarea Bunei Vestiri , care, în popor
poartă numele de Blagoveștenie (Blagodești – blagoveșteni – Blagoveștenie).
Blagodești este menționat din anul 1467 ca vamă de pește a mănăstirii Cozia, în
hrisovul lui Radu cel Mare. Acest document nu amintește nimic de situația satului.72
Primul document în care este pomenit satul propriu – zis, datează din data de 16 iunie
1508, document prin care Mihnea Voievod întărea lui Manea cu frații săi ocină în Blagodești,
jumătate din sat, cu precizarea „pentru că le este veche și dreaptă ocină .”73
Hotarele a jumătate de sat erau precizate în 1599, astfel: „… ca să le fie lor ocina de
baltă în ocina Blagodeștilor, din jumătate de sat, începătura … și semnele cele bătrâne să să
știe, pe din sus de movilă sau de gorgan pân în coada Mocilnii și păn în valea cu papora,
tocma pân ce intră în iazerul cu trestii cătră Strâmba, tocma păn la Șeperig, păn răstocile lui
Marco și cu iazerul Preluianelor, tocma păn la Dragna și păn în tărmurile Saltăvii, după
aceea den jos de hotarul orașului, iar de la piatr a gârlii, tocma pân în calea Jarciului și păn
în țărmurile Zătonului, aceste semne sântu…”74
Blagodeștii de Sus – zona este amintită în 1592, care, conform unui proces de rotire
specific dezvoltării satelor până în epoca modernă, presupune dezvoltarea satul ui Blagodești
în două sau mai multe părți.
Bobu – pădure de plop, ulm și stejar ce se întinde pe suprafața de 10 ha, aflată pe
teritoriul fostei comune Chioara .
Bobu – sat, pe malul drept al Ialomiței ce aparținea comunei Chioara . A fost locuit de
români transilvăneni.
Boeresc – prival pe teritoriul comunei Giurgeni .
Bogdan – canal (de apă) pe teritoriul comunei Chioara .
Bonciu – toponim atribuit unui lac pe raza comunei Giurgeni .
Borciu – lac pe teritoriul comunei Giurgeni.
Brațul Hassan Bey – canal ce desparte insulele Gâsca Mare și Gâsca Mică .
Brăilița – fost sat din componența comunei Hagieni .
Bulgaria – partea estică a comunei Platonesti.
Calea lui Mușat – braț al râului Ialomița aflat pe teritoriul comunei Chioara .
Caraamet – un vechi p ichet de frontieră în dreptul comunei Chioara .

72 DRH., B., I, București, 1966, p. 224, apud. Corbu, Emilia, op. cit., p. 380.
73 DIR., B, sec. XVI, I, București, p. 45, apud. Corbu, Emilia, op. cit., p. 381.
74 Direcția Generală a Arhivelor Statului Ialomița, Harta topografică din 1908, inv. 11, apud. Corbu, Emilia, op.
cit., p. 381.

29
Castelul de apă – loc în care se află un hidrant pentru irigații pe raza comunei
Platonești.
Călina – movilă pe teritoriul comunei Hagieni .
Căltin – Săltava – pădure, în suprafață de 50 ha, aflată pe teritoriul comunei Piua
Petrii .
Căltin – zonă de pădure de stejar ce face parte din pădurea Căltin – Săltava pe
teritoriul comunei Piua Petrii .
Cărăreni – satul de la cărare, este menționat prima dată în 1392, p e vremea
voievodului Mircea cel Bătrân, în documentul (hrisovul) care întărește mănăstirii Cozia, Balta
Spatului care avea hotar „până la Gura Ialomiței și până la Cărăreni.”75 La vremea aceea
Cărăreni nu avea să fie decât un toponim, însemnând o limită de hotar, fiind menționat și
„drumul Cărărenilor”, care trebuie să fie centrat pe satul despre care facem referire.
Așezarea, ca formă locuibilă sub formă de sat, este menționată prima dată în anul
1501, când, Radu cel Ma re va întări mănăstirii Cozia multe s ate și moșii, printre care
Cărăreni, L umineani și Păpeni , cumpărate de la un domn, Ganea Taurul, pentru 650 de
aspri76. După 1534, în sat vor fi menționate și mori, fapt care confirmă faptul că satul se afla
pe malul drept al râului Ialomița.
Pe așezările vechiului Cărăreni se află astăzi cătunul Hagieni (cum am prezentat în
capitolul anterior).
Căscioarele – unii istorici l -au identificat cu satul Brăilița , distrus de inundații la
1970. Încă de la 1510, Vlad cel Tânăr întărea vlastelinului N eagoe mai multe proprietăți,
printre care și satul Căscioarele „… și Căscioarele toate cu ocina sa de la Balta din jos de
Floci, de la Cotul Ialovniței la Noiani.”77 Cu alte cuvinte, satul se afla la hotar cu Orașul de
Floci și în vecinătatea Blagodeștilor . Atestat documentar, ultima dată în 1728.78
Cârnei – deal lângă satul Piua Petrii .
Cetățuia – la 7 km spre est de Gura Ialomiței , se află locul numit Cetățuia , loc pe care
se afla portul Gura Ialomiței , lângă Dunăre și râul Ialomița.
Chioara – între popină și râul Ialomița, până în anul 1970, se mai menționează și satul
Chioara . Acesta a dispărut după ce terenul pe care se afla a fost inundat. Vechii locuitori s -au
mutat în apropierea localității Vlădeni, la câțiva km de vechea vatră, unde au reformat satul
care poartă aceeași denumire.

75 DRH. B, I, p. 44 sq, apud. Corbu, Emilia, op. cit., p. 384.
76 DRH., B, II, București, 1972, p. 13, doc. 5, apud. Corbu, Emilia, op. cit., p. 384.
77 DRH., B, vol. II, București, 1972, doc. 74, p. 156, apud. Corbu, Emilia, op. cit., p. 385.
78 Geacu, Sorin, op. cit. , p. 46.

30
Numele de Chioara venea de la un han aflat în proprietatea unei femei care acuza
probleme la un ochi, în jurul căruia s -a format așezarea. Unii lingviști consideră că termenul
provine de la „-chioar” , formă dialectală a lui „piuar”, adică lucrător la piuă.
Chirana – movilă de teren pe teritoriul comunei Piua Petrii .
Chirana – pădure aflată în proprietatea Statului.
Ciunga – movilă de teren ce formează punctul de întâlnire a mai multor moșii.
Ciunga – pădure pe raza comunei Hagieni .
Ciunga Mare – movilă în zona comunei Hagieni.
Ciunga Mică – movilă în zona comunei Hagieni .
Cojoaca – cătun ce aparținea de comuna Chioara .
Corneanca – altă denumire atribuită satului Bobu .
Corneni – este amintit din 15 ianuarie 1467 în documentu l prin care Radu cel Mare
întărea mănăstirii Cozia mai multe vămi de pește în Balta Ialomiței : „… și iarăși vouă
flocenilor, astfel vă vorbește domnia mea, să fie volnici călugării să -și așeze vătafii și alți
dregători pe la bălțile lor, sau la Steanca sau la Bordușani sau la Făcăieni sau la Vlădeani și la
Blagodești sau la Corneani să fie volnici călugării să ia vama și perperul, iar altul nimeni să
nu se amestece.”79 Așadar, aflăm de aici că satul se afla în apropierea Blagodeștilor . Datorită
densității populației, satul a fost împărțit în două părți: Cornenii din coastă și Cornenii de
lângă apă .
Denumirea ar putea veni de la corn „la animale”; aceeași denumire ne trimite și la
corn cu nuanța semantică „colț, capăt, unghi”, sau corn, arborele (cornus mas).80
Cornianca – numire ce se mai dă satului Bobu .
Cornul Bălișorului – fost sat la sud de Giurgeni, atestat documentar la 1580.
Coscovata – lac aflat la sud de comuna Giurgeni .
Coșcovata – lac pe teritoriul comunei Giurgeni.
Cotu – epurelui – secțiune silvică constituită din pădure de stejar, parte a pădurii
Chirana .
Cotu – mielului – zonă forestieră aflată în vecinătatea pădurii Ciunga .
Dobrili – jepci de pescuit pe teritoriul ce aparținea comunei Piua Petrii .
Drăgaica – movilă funerară la 1 km SE de satul Platonești .
Ezercanu – lac în insula Balta , pe teritoriul comunei Chioara .
Feștilili – jepci de pescuit pe teritoriul ce aparținea comunei Piua Petrii .

79 DRH., B, I, București, 1966, p. 224, apud. Corbu, Emilia, op. cit., p. 388.
80 Iordan, Iorgu, op. cit. , p. 65.

31
Filip – braț (prival) aflat pe teritoriul comunei Giurgeni , face legătura între brațul
Borcea și lacul Mocilna .
Filip – zonă forestieră aflată pe raza comunei Chioara .
Filip și Gura – Bobului – pădure pe moșia Blagodeasca .
Gălbenița/Galbenu – denumire veche a râului Ialomița .
Gârlă – denumire regională dată râului Ialo mița.
Gâsca – pădure în insulta Gâsca Mare aflată pe teritoriul comunei Giurgeni .
Gâsca Mare – insulă pe Dunăre aflată pe teritoriul comunei Giurgeni .
Gâsca Mică – insulă pe Dunăre aflată la sud de insula Gâsca Mare .
Ghemul de sârmă – aproximativ 5 ha de t eren arabil pe raza localității Giurgeni . Pe
acest teren și -au construit spații de locuit ciobanii și pescarii veniți în zonă.
Giurgeni – comu nă rurală aflată între Dunăre și județul Brăila. În trecut a avut în
componență și satele Luciu și Gura Ialomiței . În ceea ce privește denumirea comunei, par a fi
plauzibile două ipoteze: a) numele comunei ar veni de la Grindul Giurgiului , din Ostrovul
Constantin , de unde unii locuitori ai comunei își aveau stânele de oi, și în jurul cărora s -au
făcut așezări umane; b) oierii din regiunea orașului Giurgiu s -au stabilit în apropiere de
actuala vatră a comunei, formându -se așezări stabile, și s -a format cu timpul un cătun al
giurgiunarilor , apui ai giurgenarilor , așezarea luând în acest mod numele de Giurgeni .81
Privitor la proveniența numelui Giurgeni, Gavrilă Stoica, zis Găină povestește: „La Vadu Oii
există o japșă și un grind, care se numește Giurgiu și în Ostrovul Constantin , Grindul
Giurgiului , denumire de la un oier din părțile Sibiului, care a bătut primul țăruș î n aceste
locuri. Aici și -a construit o casă, dându -și seama că e mai bine să rămână pe aceste locuri, la
târlă, decât să facă drumul până la munte în fiecare an dus și întors. Și -au mai făcut și alți
târlași case lângă el, și azi Giurgiu, mâine Giurgiu , a rămas numele de Giurgeni.”82
Graurului – movilă la sud de comuna Giurgeni .
Grădinele – lac pe teritoriul comunei Giurgeni.
Groapa – lac pe teritoriul comunei Giurgeni alimentat de brațul Gropile .
Groapa cu somn – loc de pescuit pe Dunăre pe teritoriul ce ap arținea comunei Piua
Petrii .
Gropile – braț (prival) al Dunării aflat pe teritoriul comunei Giurgeni .
Gura – Balmii – braț (prival) aflat pe teritoriul comunei Chioara , care comunică cu
brațul Săltava – de – Jos.

81 Runcan, Mihai; Gheorghe, Marinel; Iancu, Nicușor, Folclor din Giurgeni , Editura Helis, Slobozia, 2006, p. 5.
82 Ibidem , p. 8.

32
Gura Borcii – prival ce ducea în localitatea Hârșova .
Gura Ialomiței – port la Dunăre la nord de localitatea Piua Petrii .
Gura Ialomiței – sat vechi ce astăzi este siliște, părăsit din cauza faptului că portul s -a
mutat lângă satul Piua Petrii și locuitorii s -au strămutat în satul Pârlita , numit mai înainte
Chirana . Actualmente, Gura Ialomiței este o comună aflată la sud – vest de fosta așezare.
Hagianca – teren agricol între satele Hagieni și Platonești .
Hagieni – prima comună a județului Ialo mița. Avea în componența sa satele Hagieni
și Gura Jegăliei . Conform lui Iorgu Iordan, denumirea vechii așezări vine de la hagiu –
pelerin la locurile sfinte: „creștin sau musulman care a fost în hagialîc (pelerinaj) făcut de un
creștin sau de un mahomedan într-unul din locurile socotite sfinte în biserica respectivă.”83
Ion Vasile, locuitor al satului, în vârstă de 70 de ani, ne -a dat o altă explicație: spunând
că denumirea ar veni de la un cioban aromân, Hagi Ene, care a venit cu oile în această zonă.
Ialomița – Savantul lingvist de formație clasică considera că Ialomița este de origine
slavă si, pornind de la forma Ialovnița traduce ialov prin sensurile arid, sterp, neroditor și
conchide că Ialomița înseamnă „Apa ce străbate ținutul sterp” , ținut pe care marele savant îl
numește “ Sahara Daciei ”84.
În forma originală de Ialovnița , numele este atestat cel mai devreme la anul 1387 85,
într-un hrisov al voievodului Mircea cel Bătrân, prin care acesta întărea ctitoriei sale de la
Cozia bălțile de la Săpatu, „până la gura Ialovniței”86. Apoi, la 8 ianuarie 1392, același
voievod întărea mănăstirii de la Cozia, mai multe sate și bălți, între care și bălțile de la Săpatu
de la Gura Ialomviței și până la „cărare” 87.
Conform lui Iorgu Iordan, mai are sensul de „vacă mare și grasă.”88
Ion Pârcălabul – lac pe teritoriul comunei Giurgeni. (Pârcălab = dregător;
comandant de cetate în evul mediu; primar; strângător de biruri; preceptor; comandantul
unei închisori; temnicer).89
Înfundatul mare – loc de pescuit pe Dunăre pe teritoriul ce aparținea comunei Piua
Petrii .

83 Iordan, Iorgu, op. cit. , p. 242.
84 B.P. Hașdeu, Istoria critică a românilor, Editura Minerva, 1984, p. 154 .
Notă: Nașterea cuvântului Ialomița la preocupat pe istoricul, prof. drd. Ștefan Grigorescu cunoscut ca autor al
mai multor monografii ale localităților din județul Ialomița și al studiului „Originea numelui Ialomița ” din vol.
„Ialomița medievală”.
85 Documenta Romaniae Historica.B. Țara Românească , I – (1247 -1500) – (D.R.H ), București, 1966, doc. Nr. 9,
p.25 -28 (în continuare D.R.H. B, I).
86 Ibidem , p. 57 -61.
87 Ibidem , p. 67 -70.
88 Iordan, Iorgu, op. cit. , p. 114.
89 Ibidem , p. 211.

33
Înfundatul mic – loc de pescuit pe Dunăre pe teritoriul ce aparținea comunei Piua
Petrii .
Între sate – loc foarte strâmt, aflat între satele Platonesti si Lăcusteni.
Jigarili – loc de pescuit pe Dunăre pe teritoriul ce aparținea comunei Piua Petrii .
La antenă – zonă aflată pe dealul cimitirului, acolo unde este amplasată antena ce
transmite semnal de televiziune pe raza comunei Platonești .
La broscoiu – stradă în localitatea Giurgeni .
La canal – canal pentru irigații pe raza comunei Platonești .
La canton – loc in apropierea căii ferate dintre Platonești și Movila.
La casa viii – locul în care oamenii au viile pe raza comunei Platonești .
La chioșele – pădure pe malul Dunării.
La coastă – deal pe raza comunei Platonești .
La cotul pădurii – zona în care râul Ialomița se arcuiește către nord, pădurea
urmându -i cursul pe raza comunei Platonești .
La cramă – fosta cramă a comunei Platonești .
La cruce – loc pe malul drept al Ialomiței, unde este amplasată o cruce a unui cetățean
înecat pe raza comunei Platonești .
La curbă – o curbă de 90̊ a drumului județean E 212, care trece prin Platonești, în
acest loc este un magazin mixt, cu terasă, unde se strâng oamenii ,,la sfat’’.
La dâlmă – movilă de pe deal pe raza comunei Platonești .
La deal – deal pe raza comunei Platonești .
La dig – împrejurimile digului construit pe malul drept al râului Ialomița pe raza
comunei Platonești .
La gang – loc de trecere aflat sub linia de cale ferată, în partea sud -vestică a comunei
pe raza comunei Platonești .
La gară – zona din împrejurimea gării Platonești.
La grădina de vară – terasă dezafectată în care se țineau baluri in trecut, pe timp de
vară pe raza comunei Platonești .
La jepci – privale folosite pentru pescuit.
La luncă – porțiunea dintre deal și râul Ialomița pe raza comunei Platonești .
La marne – marginea satului pe r aza comunei Platonești .
La ostrov – siliște pe zona unde a existat cătunul Ostrovul lui Constantin.
La padoc – împrejurimile padocului unde se strang vacile satului pe raza comunei
Platonești .

34
La Paizan – stradă îngustă pe care Paizan avea locul de casă pe raza comunei
Platonești .
La păr – loc de casă pe care se află un păr roditor cu vârsta de peste 100 de ani pe raza
comunei Platonești .
La pistă – construcție formată din 2 pereți si fundație, pe care, de obicei, unii oameni
își lasă la uscat cerealele dup ă treierat pe raza comunei Platonești .
La poalele dealului – deal pe raza comunei Platonești .
La poduleț – punct de trece peste un prival.
La ruptură – toponim folosit de locuitorii comunei Giurgeni pentru zona dinspre
Dunăre.
La spărtură – ruptură din mal ul fluviului Dunărea pe teritoriul comunei Giurgeni .
La școala veche – locul rămas în urma dărâmării școlii vechi pe raza comunei
Platonești .
Lumineni – satul întemeiat într -un loc luminos, aflat în apropierea satului Hagieni, se
numără printre așezările timpurii ale județului Ialomița. Într -un document din 24 mai 1501,
Radu cel Mare întărea mănăstirii Cozia mai multe proprietăți: „Cărăreani, Lumineani și
Păpenei.”90 Acest sat se păstrează în documentele vremii până în secolul XX sub denumirea
de Lumina .
Lunca – altă denumire dată de către localnici satului Chioara .
Mărașu – fost cătun ce aparținea de comuna Giurgeni .
Mânușoaia – canal de pescuit în zon a Giurgeni – Vadu Oii .
Mocilna – lac descoperit într -o hartă topografică din 1908, pe moșia Blagodeasca,
înspre NE (mocilna > mocirlă = zonă mlăștinoasă, aflată în apropierea râului , fapt care susține
umiditate a ridicată a terenului).
Mogoș – lac pe teritoriul comunei Giurgeni.
Moș Coman – vale pe teritoriul comunei Hagieni , situată printre viile locuitorilor.
Mozocu – lac pe teritoriul comunei Giurgeni.
Orașul de Floci – a fost un important centru urban medieval, situat la limita estică a
Câmpiei Bărăganului, în zona de vărsare a râului Ialomița în Dunăre. De -a lungul timpului
denumirea istorică a orașului a stârnit numeroase dispute și s-a aflat în atenția marilor noș tri
istorici. În 1884 Constantin Predeleanu lansa teoria pe care au îmbrățișat -o cei mai mulți
dintre istorici, prin care denumirea ar veni de la comerțul cu lână și prelucrarea acesteia.91

90 DRH., B, II, bucurești, 1972, doc. 5, p. 13, apud. Corbu, Emilia, op. cit., p. 390.
91 Predeleanu, Constantin, Noțiuni istorice asupra județului Ialomița , București, 1884, p. 8.

35
Mai târziu, Ion Provianu aduce noi completări , menționând că Orașul de Floci era cea
mai însemnată piață a țării, unde se vindea multă lână, pentru care și orașul a luat numirea
de Floci .92Cel care a consacrat etimologia cuvântului a fost Nicolae Iorga, acesta susținând că
toponimul Floci ar proveni de la comerțul cu lână – Floccus însemnând lână nădărăcită93.
La sfârșitul secolului al XIX –lea, Bogdan Petriceicu Hașdeu propune o altă
etimologie pentru toponimul Floci , susținând că este o românizare din tătarul Iflock = vlahi,
blahi, bloci, români.94 Acest toponim, susține istoricul, ar proveni din denumirea noastră de
vlahi, stabilit ca toponim de populațiile turco – turanice ( Orașul Flocilor = Orașul Vlahilor =
Orașul Românilor)95.
Filologul Mircea Ciubotarul printr -un studiu apărut în anul 2001, contestă cele două
explicații mai sus menționate, propunând teoria antroponimică. Potrivit acestuia, numele de
persoane Floca, Floceai și derivatele floceni, flocotă, flocus sunt porecle și au o răspândire
geografică foarte mare, stând la baza unor oiconime. Teoria sa este contrazisă de faptul că
antroponimul Floca , apare pentru prima dată în documentele secolului al XVI –lea și nu este
atât de folosit.96
În prezent, se acceptă explicația dată de Nicolae Iorga.
Ostrovul lui Constantin – cătun ce făce a parte din comuna Giurgeni .
Paraipan – cătun ce aparținea de comuna Chioara .
Păpeni (Păpenei, Ocina Papei) – apare alături de satele Cărăreni și Lumineni , ca danie
a lui Radu cel Mare către mănăstirea Cozia.97 Într-un document data la 11 ianuarie 1505, satul
este prezentat sub denumirea de „Ocina Papii lângă Floci”, dar despre care se spune că au
cumpărat -o călugării de la papă.98 Satul nu a supraviețuit pentru o perioadă îndelungată de
timp.
Pârlita – veche de numire a zonei Chirana .
Pe vale – stradă joasă, pe care tot timpul a fost formată o băltoacă de aproximativ 50 m
lungime pe raza comunei Platonești .
Piscul Luminelor – culmea coastei de nord a Bărăganului, în comuna Hagieni .

92 Provianu, Ion, Dicționar geografic al județului Ialomița , Târgoviște, 1897, p. 129.
93 Iorga, Nicolae, Hotare și spații naționale , Vălenii de Munte, 1935, p. 101.
94 Hașdeu, Bogdan Petricei cu, Etymologicum Magnum Romaniaie. Dicționarul Limbei Istorice și Poporane a
Românilor , tom IV, București, 1898, p. 186.
95 Dumitrescu, Al. T., Despre Orașul Floci. Notiță istorică – filosofică, în RIAF , vol. 11, partea a II –a, București,
1910, p. 420.
96 Ciubotaru, Mircea, Revizuiri toponimice: târgul (Orașul de Floci) , în SCO, Craiova, 2001, p. 64.
97 DIR., B (sec. XVI), I. (1501 – 1525), București, 1952, p. 5, apud. Corbu, Emilia, op. cit., p. 391.
98 DIR., B (sec. XVI), I. (1501 – 1525), București, 1952, p . 25, apud. Corbu, Emilia, op. cit., p. 392.

36
Piua Petrii – fostă comună la s ud de Giurgeni , care a fost distrusă de inundațiile
Ialomiței din anii 1970 și 1975. Așezarea a succedat Orașului de Floci , era „Piua lui Petre”,
numindu -se după instalația folosită la frecarea și îndesarea țesăturilor din lână.99
Piuanca – teren agricol af lat la sud de comuna Giurgeni .
Platonești – comună, atestată documentar din anul 1888, întemeiată pe moșia grecului
Platonidis.
Plopul cu vulpe – toponim atribuit unui punct de reper din Pădurea Gâsca .
Plopul lui Stanciu – toponim atribuit unui punct de reper din Pădurea Gâsca .
Pochina cu vii – suprafață de teren aflată pe moșia Blagodești .
Podișul Hagieni – datorită înălțimii sale mari, mai ales când este privit dinspre nord,
George Vâlsan a numit această formă de relief – podiș.100 Ocupă peste 40% din suprafața
comunei Platonești și se află în partea estică a acesteia.
„Altitudinile predominante ale platoului Hagieni sunt cele de 60 -80 m. Este treapta de
relief cea mai înaltă, care atinge 91 m, ceea ce dă o notă discordantă în aspectul câmpiei,
reprezentând și zona ialomițeană cea mai înaltă. ”101
Popina Blagodeasca – toponim atribuit unei movile , ridicătură mai mare de pământ
de formă neregulată. Astăzi, nu se poate spune cu exactitate unde ar fi fost vatra satului, chiar
dacă anumite vestigii s -au descoperit pe teritoriul pe care locuitorii îl numesc Popina
Blagodeasca .102
Porceni – numire veche ce a purtat -o satul Chioara .
Porcu – lac aflat la sud de comuna Giurgeni .
Privalul Popii – lac pe teritoriul comunei Giurgeni .
Puiul Gâștii – insulă mică pe fluviul Dunărea.
Puțul lui Găină – fântână, punct de hotar la sud de comuna Giurgeni .
Puțul lui Gimbășanu – fântână pe teritoriul comunei Giurgeni .
Puțul lui Goțioaca – fântână pe teritoriul comunei Giurgeni .
Puțul lui Răduță – fântână pe teritoriul comunei Giurgeni .
Puțul lui Răduță – teren agricol pe raza localității Giurgeni .
Rața – pădure pe teritoriul comunei Giurgeni .
Rața – sat care a aparținut comunei Giurgeni , până în 1942.

99 Grigorescu, Ștefan, Ialomița Medievală , Editura Episcopia Sloboziei și Călărașilor, Slobozia, 2004, p. 25.
100 George Vâlsan, Câmpia Română – Buletinul societății geografice Rom XXXVI, București, 1915, p. 178.
101 Radu Soare, Monografia Județului Ialomița , Editura Sport – Turism, București 1980. p. 38.
102 Olteanu, Ștefan; Corbu, Emilia, Sondajul arheologic de la Vlădeni – Popina Blagodeasca , Cronica Cercetărilor
Arheologice. Campania 2000, CIMEC, 2001, p. 272.

37
Răchitoasa – fost sat pe teritoriul comunei Giurgeni . A fost înființa în anul 1951 și
desființat în 1977.103
Râpa mare – porțiune dintre două movile pe raza comunei Platonești .
Robu – braț al Borcii, în insula Balta , pleacă din Borcea, din dreptul satului Vlădeni ,
curge spre nord înspre brațul Borcea și Săltava , și se varsă iar în brațul Borcea, în dreptul
satului Chioara .
Săltava de Jos – canal (braț) al Dunării.
Săltava de Sus – canal (braț) al Dunării .
Săpata – movilă la sud de comuna Giurgeni .
Sfântul Vasile – fost sat dezafectat la inundațiile din 1970 – 1975.104
Siliștea – urmele satului Gura Ialomiței spre nord de satul Giurgeni , lângă gura veche
a râului Ialomița .
Sinețili mari – loc de pescuit pe Dunăre pe teritoriul ce aparținea comunei Piua Petrii .
Sinețili mici – loc de pescuit pe Dunăre pe teritoriul ce aparținea comunei Piua Petrii .
Strâmba – fost sat lângă comuna Giurgeni , desființat în anul 1903.
Strâmbu – numele unei foste insule aflată pe teritoriul comunei Giurgeni .
Sultanu – pădure aflată pe teritoriul comunei Giurgeni .
Șoseaua Veche – stradă ce duce către Dunăre.
Togeni – fostă denumire a satului Hagieni .
Traistă goală – denumire de folosit de locuitorii Platoneștiului vântului ce bate
dinspre vest, despre care se spune că aduce secetă și foamete.
Traistă -n băț – altă denumire a vântului Traistă goală .
Trei chioșele – lacuri în apropierea malului Dunării, pe teritoriul comunei Giurgeni .
Ulița – fost lac aflat pe teritoriul comunei Hagieni .
Ulița – lac pe teritoriul comunei Giurgeni.
Untea – loc de pescuit pe Dunăre pe teritoriul ce aparținea comunei Piua Petrii .
Vaca – insulă aflată în apropierea comunei Giurgeni .
Vadu Oii – în prezent este o localitate componentă a orașului Hârș ova din județul
Constanța, la graniță cu județul Ialomița, care, în vechime a aparținut administrativ de comuna
Giurgeni. Se află pe malul drept al fluviului.
Numele de Vadu Oii provine de la faptul că pe aceste meleaguri iernau oile ciobanii
veniți în transhumanță. Întrucât era dificil să parcurgă drumul spre casă și înapoi, oierii au luat

103 Olteanu, Ștefan; Corbu, Emilia , op. cit. , p. 157.
104 Geacu, Sorin, op. cit. , p. 171.

38
decizia să rămână în acest loc. Plecând de la această așezare formată din stâne, a luat na ștere,
mai târziu satul (devenit comună) Giurgeni .
Valea Babei – văioagă în malul drept al Ialomiței, la sud -est de Platonești, are 0,6 km
lungime..
Valea lui Bursuc – văioagă în malul drept al Ialomiței, la est de Platonești, are 0,6 km
lungime.105
Vărsătur a – insulă de dimensiuni reduse în apropierea I.A.S. Giurgeni.
Vâlciu – braț pe teritoriul comunei Hagieni .
Veriga – pădure aflată pe teritoriul comunei Giurgeni .
Veriga – punct de frontieră pe Dunăre în dreptul satului Chioara .
Vulturaș – movilă aflată pe teritoriul comunei Hagieni .
Zăton – un lac mai mare pe raza comunei Giurgeni .
Zăval – zonă forestieră pe malul unui lac.
Ziridava – fostă denumire, dată de romani Orașului de Floci .
Zona Rața – teren aflat între localitățile Vadu Oii și Gâsca .

105 Geacu, Sorin, op. cit., p. 171 .

39
Concluzii

La finalul acestei lucrări se impun câteva concluzii.
La orice popor, toponimia este o sursă de informații deosebit de utilă pentru studiile
istorice, lingvistice, fiindcă înglobează importante mărturii despre trecutul îndepărtat sau m ai
recent, contribuind în mare măsură la cunoașterea evoluției limbii acestui popor, a unor
evenimente sau personalități din diferite epoci istorice.
Memoria colectivă păstrează, în general, amintirea unor fapte importante, sau chipuri
de eroi, vreme de 200 – 300 de ani, dar onomastica este o veritabilă „arhivă” a cărei rezistență
în timp este mult mai mare. De aici importanța cunoașterii și studierii toponimiei, mai ales a
celei de factură populară.
Este evident că denumirile unor locuri au în fiecare zonă geografică un caracter
motivant, ele sugerează sau exprimă direct caracterul acestora, multe păstrându -se chiar după
ce realitatea desemnată a dispărut. Acest fapt determină valoarea lor documentară deosebită
pentru orice istoric, geograf sau folclori st.
Toponimia, așa cum s -a subliniat adesea, constituie o resursă importantă și în studiul
limbii, pentru că legile fonetice au acționat și asupra acestor cuvinte, multe conservând forme
arhaice dispărute din uzul curent.
Așadar, toponimistul trebuie să fie un specialist ce posedă multiple cunoștințe:
lingvistice, geografice, istorice, etnografice, iar metodele sale de investigare să aparțină cât
mai multor domenii.
Toponimia reflectă un întreg mod de viață, cu ocupații, datini, obiceiuri, credințe, chi ar
un anume profil psihologic al locuitorilor. Zona studiată prezintă un interes deosebit din
punctul de vedere al studiului toponimelor, ea fiind situată pe traseul în care transhumanța a
fost un fenomen esențial vreme de sute de ani. Aici s -au întretăiat importante drumuri
comerciale ce uneau Dunărea de Moldova, Muntenia, Oltenia. În plus, în zonă, s -au
descoperit importante vestigii ale unei civilizații foarte vechi. Tot aici s -a născut marele
voievod Mihai Viteazul. Așadar, pentru toponimiști, istorici, geografi, folcloriști, zona este de
un real interes.
Toponimele din zona studiată sunt de origine română și conțin elemente din
vocabularul fundamental al limbii noastre. Ele se pot clasifica în toponime: topografice,
sociale, istorice și psihologice.

40
Am identificat un număr de 95 toponime topografice, 54 toponime sociale, 6
toponime istorice și 15 toponime psihologice, din care: 34 oiconime, 46 hidronime, 27
morfonime, 16 hielonime, 3 anemonime, 2 regionime, 7 odonime și 7 zoonime.
Din punct de veder e semantic ele pot indica o formă de relief, faună sau floră, dar și
ocupații forme de organizare socială, credințe, însușire umană, etc.
Inventarul toponimic al zonei s -a constituit treptat, odată cu evoluția istorică a
localităților. El s -a îmbogățit c a reflex al schimbărilor socio – culturale, unele denumiri au
dispărut, lăsând locul altora, mai potrivite epocii. Dar remarcabil este faptul că memoria
colectivă păstrează încă, din generație în generație, și toponime foarte vechi, a căror origine și
explicație au devenit astăzi controversate. Acestea prezintă un deosebit interes pentru
cercetători.
Materialul lingvistic pe care l -am obținut în urma cercetării pe teren, dar și din studiul
diferitelor lucrări de specialitate sau al arhivelor existente în p rimărie, școală, biserică și alte
surse, au relevat faptul că toponimele acestei zone se încadrează în toponimia generală a
românilor, cu unele particularități fonetice și lexicale, dar și datorită condițiilor economico –
sociale sau de relief specifice.

41
Bibliografie

Iorgu Iordan, Toponimia românească , Editura Academiei Republicii Populare Române,
București, 1963.
Loșonți, Dumitru, Toponime românești care descriu forme de relief , Editura Clusium, Cluj –
Napoca, 2000.
Vasile Frațilă, Studii de toponimie și dialectologie , Editura Excelsior Art, Timișoara, 2002.
Vasile Ioniță, Nume de locuri din Banat , Editura Facla, Timisoara, 1982.
Coșeriu, Eugeniu, Sincronie, diacronie și istorie , Editura Enciclopedică, București, 1997.
Nicolae, Ion, Toponimie Geografică , Editura Meronia, București, 2006.
Mircea Homorodean, Vechea vatra a Sarmizegetusei in lumina toponimiei , Editura Dacia,
Cluj-Napoca, 1980.
Căprioară, Cosmin , Limbajul medical popular românesc, Cluj-Napoca, Editura Mega, 2014 .
*** Pro vianu, Ion, Dicționar geografic al județului Ialomița , Tipografia și legătoria de cărți
„Viitorul”. Elie Angelescu, Târgoviște, 1897.
*** Geacu, Sorin, Dicționar geografic al județului Ialomița , Editura Enciclopedică, 1997.
*** Documente privind Istoria Ro mâniei, veacul al XVI -lea, Țara Românească,(D.I.R.) vol. I,
Ed. Acad. București, 1951.
***Dicționarul enciclopedic român , vol. I -IV, Editura Academiei Române, București, 1996 –
1998.
***Dicționarul geografic al județului Ialomița , 1897 .
*** Provianu, Ion, Dicționar geografic al județului Ialomița , Târgoviște, 1897.
Hașdeu, Bogdan Petriceicu, Etymologicum Magnum Romaniaie. Dicționarul Limbei Istorice
și Poporane a Românilor , tom IV, București, 1898.
*** Chestionar toponomastic, alcătuit de M. Homorodean, dup ă Chestionar onomastic,
publicat în „Cercetări de lingvistică”, IX, 1964.
Daniela Butnaru, Ana -Maria Prisăcaru, Reprezentarea mentalului religios în toponimia
românească , Institutul de Filologie „A. Philippide” din Iași, România.
*** Eremia, Anatol, Topo nimie , în Philologia. LVI, septembrie – decembrie 2014, Institutul
de Filologie al AȘM. (Chișinău).
*** Tezaur de Documente Ialomițene , (T.D.I .) 1392 -1944, ediție de documente întocmită de
M. Cotenescu, A. Vlădăreanu, București, 1991.
*** Arhivele Județul ui Ialomița , dosar nr. 42 / 1968.

42
*** Comuna Hagieni în Anuarul Socec al României -mari, Biblioteca Congresului SUA,
Accesat în 10 mai 2020.
*** Tablou de regruparea comunelor rurale întocmit conform legii privind modificarea unor
dispozițiuni din legea pentru organizarea administrațiunii locale , Monitorul oficial și
imprimeriile statului (161): 210,214.
*** Legea nr. 67 din 23 martie 2005, pentru înființarea unor comune , Camera Deputaților din
România , Accesat în 17 mai 2018.
Emilia Corbu, Habitatul medieval ialomițean în lumina primelor atestări documentare (II).
Sate dispărute* în Ialomița. Studii și cercetări de arheologie, istorie, etnografie și
muzeologie , Vol. 4, Editura „Star Tipp”, Slobozia, 2003 – 2004.
*** Istoria Țării Românești de când au descălecat pravoslavnicii creștini, 1290 -1690.
*** D.I.R. : B Țara Românească, Ed. Academiei R.P.R., 1952.
Gheorghiu, T.O. Centre comerciale – spații ale genezei urbane medievale românești
extracarpatice , Analele Brăilei, an.1, 1993.
Documente românești de la Muntele Athos , Editura Universității Alexandru Ioan Cuza, Iași.
Rădulescu V. Referiri la Orașul de Floci în secolul al XVII -lea, Muzeul Național, VII,
București, 1983.
*** Florin, Vlad, Elena Rența, Orașul de Floci –un oraș dispărut din Muntenia medievală ,
Editura Cetatea de Scaun, Muzeul Județean de Istorie.
*** Hurmuzaki, Documente, XIII.
Constantinescu -Mircești, Constantin, Păstoritul transhumant și implicațiile lui în
Transilvania și Țara Românească în secolele XVIII – XIX, București, 1976.
*** Matei Gheorghe, Radu Coman – Anuarul muzeului județean Ialomița -III-, Tipografia ,,
Tigris Com’’, Slobozia, 2000.
*** Matei Gheorghe, Radu Coman – Anuarul muzeului județean Ialomița –III-, Tipografia
Tigris Com , Slobozia 2000.
Matei Gheorghe, Magdalena Munteanu – Anuarul muzeului județean Ialomița.
Doina Duciu, Dobrogea și transhumanța transilvană , Universitatea "Ovidius " din Constanța.
Ion I. Ghclasse, Mocanii. Importanta și evoluția lor social -economică În România , București,
1944.
N. Stoicescu, I. Hurdubețiu, Continuitatea daco -români/or În istoriografia română și străină ,
București, 1984.
Adina Berciu Drăghicescu, Florin Stănculescu, Temeiurile istorice ale primei uniri a
românilor , 1993.

43
*** Corbu, Emilia, Habitatul medieval ialomițean în lumina primelor atestări documentare ,
Ialomița, III, Slobozia, 2000.
*** Alexandru Odobescu, Pseudokin egeticos , cap.1.
Iorga, Nicolae Acte și fragmente cu privire la Istoria Românilor I , Universitatea București,
2005.
*** Documenta Romaniae Historica.B. Țara Românească, I – (1247 -1500) – (D.R.H ),
București, 1966, doc. Nr. 9.
Iorga, Nicolae, Hotare și spaț ii naționale , Vălenii de Munte, 1935.
Dumitrescu, Al. T., Despre Orașul Floci. Notiță istorică – filosofică, în RIAF , vol. 11, partea
a II –a, București, 1910.
Ciubotaru, Mircea, Revizuiri toponimice: târgul (Orașul de Floci) , în SCO, Craiova, 2001.
George Vâlsan, Câmpia Română – Buletinul societății geografice Rom XXXVI, București,
1915.
*** Olteanu, Ștefan; Corbu, Emilia, Sondajul arheologic de la Vlădeni – Popina
Blagodeasca , Cronica Cercetărilor Arheologice. Campania 2000, CIMEC, 2001.
Bârlea, Ovidiu , Principii ale cercetării folclorice în „Revista de Etnografie și Folclor”, tom
XI, nr. 3 , 1966.
***Așezări și monumente Ialomițene , Ștefan Grigorescu, Editura Helis, Slobozia, 2006 .
Florea, Viorica , Sufixul în Toponimie , Editura Ș tiințifică, Cluj -Napoca, 1976 .
Graur, Alexandru, Nume de locuri , Editura Științifică și Enciclopedică , București, 1972.
Graur, Alexandru , Nume de persoane , Editura Științifică și Enciclopedică , București, 1965.
***Notițe istorice Ialomițene , Ștefan Grigorescu, Editura Pro Transilvania, București, 2009 .
Soare,Radu, Monografia Județului Ialomița , Editura Sport – Turism, București , 1980.
***Studii și comunicări de istorie, arheologie ,etnografie. Ialomiț a -III-, Tipografia „Tigris
Com” , Slobozia 2000 .
***Tezaur de documente Ialomițene vol. 1 , Mihai Cotenescu, Alex Vlădăreanu, Direcția
Generală a Arhivelor Statului din România, București, 1 991.
Emil Petrovici, Studii de dialectologie si toponimie , Editura Academiei Republicii Socialiste
Romania, București, 1970.
George Giuglea, Fapte de limbă: Mărturii despre trecutul romanesc , Editura Științifică și
Enciclopedică, București, 1988.
George Giuglea, Cuvinte românești și romanice , Editura Științifică si Enciclopedica,
București, 1983.

44
Florentina Spătaru, File de Monografie – Comun a Traian, Județul Ialomița , Editat de ADIS,
Traian, 2016.
Grigorescu, Ștefan, Ialomița Medievală , Editura Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, Slobozia,
2004.
Runcan, Mihai; Gheorghe, Marinel; Iancu, Nicușor, Folclor din Giurgeni , Editura Helis,
Slobozia, 2006.
Rădulescu, Adrian; Bitoleanu, Ion, Istoria românilor dintre Dunăre și mare: Dobrogea ,
Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1979.
Nicolae Iorga, Istoria comerțului românesc , București, 1932.
Constantin Tudor, Alexandru Vlădăreanu, Județul Ialomița, file de istorie , Slobozia, 1979.
Pavel Chihaia, Tradiții răsăritene și influențe occidentale în Țara Românească , Ed. Ion
Dumitru, 1983.
Florin, Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român , Edit. Univers Enciclopedic,
București, 2002.
Giure scu, Constantin – Giurescu, Dinu, Istoria românilor , vol. II, Editura Științifică și
Enciclopedică, București, 1979.
Ioan Crăciun, Cronicarul Szamoskozy și însemnările lui privitoare la români 1566 -1608 ,
Cluj, 1928.
Vlăduțiu, Ioan, Etnografia românească. I storic. Cultură materială. Obiceiuri , București,
1973.
Morariu, Teodor, Viața pastorală în Munții Rodnei , București, 1937.
Elena Rența, Prima epocă a fierului pe cursul râului Ialomița , Editura Cetatea de Scaun,
Târgoviște, 2008.
Giurescu, Constantin – Giurescu, Dinu Istoria Românilor , Editura Albatros, București, 1971.
B.P. Hașdeu, Istoria critică a românilor, Editura Minerva, 1984.
Predeleanu, Constantin, Noțiuni istorice asupra județului Ialomița , București, 1884.
Radu Soare, Monografia Județului Ialomița , Editura Sport – Turism, București 1980.

Webografie

https://ionelperlea.wordpress.com/2009/10/25/studii -si-comunicari -de-istorie -arheologie –
etnografie/
https://www.lingv.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=73&Itemid=92

45
http://www.diacronia.ro/ro/indexing/details/A1388/pdf
https://www.aca demia.edu/27827417/Terminologie_descriptiv%C4%83_%C3%AEn_toponi
mia_din_vestul_Munteniei
https://ro.scribd.com/doc/42121514/2 -iorgu -iordan -toponimia -romaneasca -p-1-105
http://www.alil.academiaromana -is.ro/wp -content/uploads/2012/08/DIALECTOLOGIE –
%C5%9EI -%C5%9ETIIN%C5%A2E -ONOMASTICE. pdf
https://www.ceeol.com/search/article -detail?id=172897
https://www.researchgate.net/publication/276491306_Nicolae_Saramandu_Manuela_Nevaci_
Sinteze_de_dialectologie_romana_Editura_Universitara_Bucuresti_2013_232_p
http://cacheprod.bcub.ro/webopac/Vubis.csp
http://digitool.bibnat.ro/R
https://biblioteca -digitala.ro/
https://www.europeana.eu/ro
https://archive.org/details/texts
https://humanitas.ro/grupul -humanitas/colectii/biblioteca -virtuala

Alte surse

*** Anuarul demografic al județului Ialomița -Slobozia (1996) .
*** Recensămintele populației din 1994 și 2002 .
*** Arhivele statului Ialomița .
*** Direcția județeană de statistică Ialomița .
*** Camera agricolă Ialomița .
*** Muzeul Județean Ialomița .
*** Primăria comunei Platonești .
*** Primăria comunei Giurgeni.