Toma Dragoș -Cosmin [602808]

Toma Dragoș -Cosmin
Facultatea de Litere
Master: Tehnici de producție editorială în presa scrisă audiovizual și multimedia
Anul II, Semestrul I

DEPENDENȚ A ENERGETICĂ A EUROPEI
FAȚĂ DE RUSIA

CUPRINS

ARGUMENT 1

CAPITOLUL I
SECURITATEA ENERGETICĂ
1.1 Folosirea resurselor energetice ca instrument de presiune 3
1.2 Modalități de realizare a securității energetice 3
1.3 Dependenta energetica a Europei 4
1.3.1 Coridoarele energetice paneuropene 6

CAPITOLUL II
ASPECTE GEOGRAFICE, ECONOMICE Ș I GEOPOLITICE ALE „DRUMULUI ENERGIEI
CASPICE” SPRE EUROPA
2.1 Aspecte geografice 8
2.2 Aspecte economice 8
2.3 Aspecte geopolitice 9
2.4. Actorii strategic din zona Marii Caspice 9
2.5 Riscurile care pot afecta coridoarele energetice 10
2.6 Coridoarele energetice caspice 10

CAPITOLUL III
SECURITATEA ENERGETICA A ROMANIEI
3.1 Atuurile Romaniei 11

CONCLUZII 13
BIBLIOGRAFIE 14

1

ARGUMENT

Energia a devenit un factor strategic în politica globala, o componentă vitala
pentru dezvoltarea economică și progresul societății în ansamblu generând o
scrie de preocupări la nivel mondial încă din perioada imediat următoare
Primului Razboi Mondial.1
In ultima vreme este tot mai vehiculat termenul de “securitate energetica”,
aceasta fiind apreciata drept cheia securitatii regionale: “orice esec al
infrastructurii energetice critice are potentialul unui impact politic, militar si
social”.2 Termenul de inf rastructura critica se refera la infrastructurile de
importanta deosebita, care sunt legate de securitatea nationala a fiecarui stat.
Or, securitatea energetica mai mare inseamna in primul rand, o diversitate
mai mare a surselor de aprovizionare. De aici d ecurge importanta majora a
proiectelor privind transportul resurselor energetice, in speta a petrolului si
gazelor naturale.
Din punct de vedere istoric, tema securității energetice a fost marcată de două
episoade majore, și anume: criza petrolului din 197 3, respectiv criza în
alimentarea cu gaze naturale de către Rusia a statelor ve st-europene, din
ianuarie 2006.

1 Negut Silviu , Geopolitica , Editura Meteora Press, 2008, Bucuresti
2 Aprecierea generalului James L. Jones (commandantul supreme al Fortelor Aliate NATO in Europa) in
National Security and Critical Infrastructures, “Monitorul de petrol si gaze” nr.5 (63), 2007, pag. 48.

2

CAPITOLUL I
SECURITATEA ENERGETICĂ

Securitatea energetică, alături de securitatea alimentară, securitatea financiară, securitatea
comercială etc., face parte dintr -un concept mai larg al problematicii securității naționale și
individuale, și anume, securitatea economică3. Atingerea unui anumit nivel de securitate depinde de
capacitatea statuluide a agrega resursele la nivel intern și de a câștiga sau a -și menține accesul la
resursele economice externe.
Fără îndoială că orice întrerupere mai îndelungată a alimentării cu energie dăunează semnificativ
asupra creșterii economice, stabilității politice și prosperității cetățenilor unei națiuni. prin urmare,
securitatea energetică vizează, în principal, următoarele dimensiuni: asigurarea unor surse (locuri)
alternative de aprovizionare, identificarea unor rute energetice alternative de transport, securizarea
surselor și rutelor existente și creșterea ponderii ene rgiilor alternative în consumul intern. Însă,
realitățile epocii actuale au demonstrate că marii consumatori ar trebui să renunțe la utopia
independenței energetice și să accepte interdependența energetică.
Din punct de vedere geopolitic , securitatea energ etica are în vedere: acțiuni concertate de securizare
a comerțului internațional cu mărfuri energetice, adoptarea unui cadru legal global în domeniul
serviciilor energetice transnaționale, precum Energy Charta Treaty din 1994; tendința de
renaționalizare a depozitelor, infrastructurii și corporațiilor energetice; necesitatea unor concepte
strategice și abordări de ansamblu .
O alta dimensiune incepe să devină o componentă independentă a securității energetice, si
anume, cea militara . Ea se manifestă pe plan intern în politicile de apărare ale celor mai importanți
actori ai pieței energetice, care urmăresc, în ultimă instanță, folosirea mijloacelor militare pentru
menținerea pozițiilor avantajoase. În cadrul programelor lor militare, SUA își propun crearea
capabilităților de proiecție a forței la nivel global, Rusia își perfecționează arsenalul nuclear ca
garanție a inviolabilității teritoriului, statele din Orientul Mijlociu și Venezuela sunt cele care
achiziționează cele mai mari cantități de armament, Iranul își susține controversatul program nuclear,
China și India dezvoltă programe militare cu efecte imprevizibile într -un viitor apropiat etc.
Desigur că securitatea energetică nu este amenințată doar de terorism, tulburări politice, conflicte
armate, pirater ie, ci este vulnerabilă și la uragane, inundații, cutremure sau la distrugeri provocate de
„mâna omului”. De exemplu, o explozie produsă pe un câmp petrolifer din China va determina
guvernul chinez să cumpere mai mult petrol, ceea ce va duce la creșterea p rețului internațional al
petrolului și, implicit, al benzinei în SUA. In concluzie se poate afirma ca securitatea energetică este
pusă în pericol de șase mari provocări ale secolului al XXI -lea:
• scurtcircuitări ale fluxurilor de aprovizionare;
• natura f inită a resurselor energetice;
• folosirea energiei ca instrument de presiune;
• utilizarea veniturilor din energie pentru susținerea regimurilor nedemocratice;

3 Conceptul se referă la securitatea pe termen lung a accesului la o portunitățile economice, la piețe și la
resursele umane, de capital, energie, tehnologie și educație.

3
• transformările globale ale climei;
• costurile mari ale energiei pentru țările în dezvoltare.
Prin urmare, securitatea energetică trebuie să țină cont de provocările pe care le aduce cu sine procesul
de globalizare, orice disfuncționalitate sau vulnerabilitate dintr -o parte a mapamondului (a unei surse
energetice) afectând consumatorii din întreag a lume.

1.1.Folosirea resurselor energetice ca instrument de presiune
Utilizarea „armei energetice” în relațiile internaționale reprezintă o formă de șantaj, o acțiune ce
o putem încadra în categoria tehnicilor acoperite sau discrete, care vizează realiza rea unor obiective
politice, economice, militare etc. Acest instrument este folosit pentru a slăbi puterea militară,
economică sau politică a unei națiuni prin subminarea moralului, loialității sau încrederii cetățenilor.
Prin urmare, credem că „arma energ etică” este un instrument suplimentar al presiunilor politice
exercitate de state/comunitatea internațională asupra unei țări care se face vinovată de abateri grave
de la normele internaționale.
În același timp, „arma energetică” ar putea constitui o form ă asimetrică de acțiune în cadrul relațiilor
de putere la nivel global, ca răspuns la alte forme politice, economico -financiare, militare care s -au
folosit dintotdeauna.4

1.2.Modalități de realizare a securității energetice
În opinia lui Daniel Yergin, președintele Cambridge Energy Research, pentru realizarea securității
energetice, factorii de decizie trebuie să țină cont de zece principii -cheie5, precum:
– diversificarea surselor de aprovizionare energetică reprezintă punctul de pornire al asigurării
securității energetice;
– existența unei singure piețe a petrolului;
– importanța existenței unor capacități excedentare, stocuri de urgență și a unui surplus de
infrastructură critică;
– bizuirea pe piețele flexibile și evitarea tentației de a le gestiona la scară mică poate facilita ajustări
rapide și chiar minimizarea daunelor pe termen lung;
– înțelegerea importanței interdependenței reciproce dintre companii și guverne la toate nivelurile;
– dezvoltarea relațiilor dintre furnizori și consumatori, ca rec unoaștere a interdependenței reciproce;
– crearea unui cadru de securitate fizică proactiv, care să implice atât producătorii, cât și consumatorii;
– investiții regulate în transformarea tehnologică în cadrul industriei specifice;
– obligația de a cerceta, dezvolta și inova pentru o stabilitate energetică pe termen cât mai lung și în
perioade de tranziție.

4 Dr. Bahraneanu Cristian , Securitatea energetica , Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I” ,
București, 2008
5 Daniel Yergin , „Energy Security and Markets ”, în Jan H. Kalicki and
David L. Goldwyn (eds.), Energy and Security: Toward a New Foreign
Policy Strategy, Woodrow Wilson Press, Johns Hopkins University Press
(co-publisher), 2005.

4
1.3. Dependenta energetica a Europei
Resursele energetice și de materii prime sunt, în general, limitate și repartizate neuniform pe
întinderea Terrei. Spectrul epuizării în următorii ani a resurselor energetice a făcut ca o parte
însemnată a politicilor externe, dar și a celor de putere, să fie preocupată, pe de o parte, de
accesibilitatea conductelor și terminalelor, de viitoarele trasee ale rutelor energetice, parteneriate etc.
Pe de altă parte, se pune accent pe: identificarea celor mai eficiente căi de utilizare și a posibilităților
de su bstituire a acestor resurse; diminuarea dezechilibrelor de mediu determinate de exploatarea,
condiționarea, prelucrarea și utilizarea resurselor.
Pentru a avea o imagine cât mai completă asupra complexității problematicii energetice, vom trece în
revistă situația actuală a distribuției, producției și consumului, exporturilor și importurilor de
hidrocarburi.

Rezerve confirmate sunt estimate cu o certitudine rezonabilă pentru a fi exploatate cu tehnologia și
la prețurile actuale. Sursa: Oil & Gas Journa l, Vol. 103, No. 47 (Dec. 19, 2005). Din : U.S. Energy
Information Administration. http://www.eia.doe.gov/emeu/international/petroleu.html

5
Astfel, după unele estimări, cele mai mari rezerve mondiale de hidrocarburi se găsesc în: zona Golfului
Persic; Federația Rusă – Siberia; zona Mării Caspice – Asia Centrală; America de Sud – Venezuela –
bazinul râului Orinoco; SUA și Alaska; Canada – Newfo undland. Alte rezerve mai puțin importante
se află în Marea Nordului, nordul Africii etc.
In prezent, Europa este din ce in ce mai dependenta de resurse energetice si, prin urmare, in cautare
de noi furnizori in domeniu prin intermediul carora sa -si poata asigura cererea si securitatea.
Proiectele actuale reflecta cu precadere interesele Europei pentru Zona Caspica, cu intentia de limitare
a dependentei fata de Rusia.
Rusia in schimb, in calitate de furnizor, doreste sa -si pastreze influenta si puterea de decizie privind
exportul de gaze dar si limiteze dependenta de spatiul ucrainean de tranzit, indreptandu -si atentia spre
Turcia, totodata initiind proiecte alternative la cele promovate de Uniunea Europeana.
Uniunea Europeană are un interes special în prob lematica securității energetice. În prezent, Uniunea
celor 27 de țări membre reprezintă unul dintre cei mai mari consumatori mondiali de resurse
energetice. Cu excepția poate a Norvegiei, toate celelalte state UE sunt dependente de importurile de
hidrocarb uri, în special din Federația Rusă. La sfârșitul anului 2006, UE se afla pe locul 2, după SUA,
cu un consum de petrol de circa 14,995 mil. barili/zi6, și pe locul 3, după SUA și Federația Rusă, cu
un consum de gaze naturale de 18,869 mld. m3/an7. Dependenț a de importurile energetice va crește
de la 50% în prezent la 65% în 2030.
Ca urmare a întreruperilor repetate a aprovizionării cu gaze a Europei (crizele energetice declanșate
de Rusia în anii 2006 -2007), UE s -a văzut pusă în postura de a grăbi procesul d e eficientizare a
consumului și diversificare a surselor. Astfel, Consiliul European a adoptat un Plan de Acțiune8. în
cadrul căruia statele membre au dreptul de a -și selecta modalitățile de realizare a obiectivelor fixate.
Se vor întări măsurile de garantare a securității energetice și de gestionare a eventualelor crize. UE va
insista asupra eficienței energetice, energiei reconvertibile, utilizării biocarburanților.
În anul 2007, Consiliul European a lansat inițiativa O Politică Energetică pentru Eu ropa9, ce se vrea
să aducă un plus de efectivitate politicii comunitare, coerență între statele membre și consistență în
acțiunile din diferitele domenii.
Documentul identifică trei mari provocări în domeniul securității aprovizionării:
– o abordare comună în politica externă;
– diversificarea surselor, rutelor și resurselor;
– gestionarea comună a crizelor, bazată pe principiile solidarității și subsidiarității.
După cum se observă, în domeniul politicii energetice, Uniunea dispune de o serie de documente și
planuri de acțiune. Însă, este nevoie de o singură Strategie, care să stabilească concret obiective și
modalitățile de îndeplinire a acestora în domeniul politicii energetice externe. UE trebuie să identifice

6 EIA, World Petroleum Consumption , Most R ecent Annual Estimates,
1980 -2006, www.eia.doe.gov/emeu/international/RecentPetroleumConsumption
BarrelsperDay.xls.
7 EIA, World Dry Natural Gas Consumption , Most Recent Annual Estimates, 1980 –
2006, www.eia.doe.gov/emeu/international/RecentNaturalGasConsumptionBCF.xls.
8 European Union , European Council Action Plan (2007 -2009). Energy
Policy for Europe (EPE) , 2 May 2007, www.consilium.europa.eu/ueDocs/
cms_Data/docs/pressData/en/ec/93135.pdf.
9 An Energy Policy for Europe , Brusells, 10 January 2007, http://ec.europa.
eu/energy/energy_policy/doc/01_energy_policy_for_europe_en.pdf

6
riscurile majore în ceea ce privește sursele de aprovizionare și să -și formuleze interesele politice și de
securitate, toate integrate într -un concept strategic pragmatic. Colaborarea mai strânsă cu NATO și
revitalizarea parteneriatului transatlantic ar putea ajuta Uniunea Europeană să -și reducă
vulnerabilitatea energetică.
În același timp, state ale UE – Germania, Bulgaria, Slovenia, Austria, Italia – participă la proiectele
rusești de diversificare a traseelor pentru gaze naturale prin Marea Nordului și Marea Neagră, ceea ce,
practic, va accentua r olul Rusiei pe piața energetică a Uniunii Europene.
De altfel, nu numai UE este preocupata de securitatea energetica, ci si cel mai important bloc militar,
NATO . Cu ocazia summit -ului de la Bucuresti (2 -4 aprilie 2008), unul dintre principalele puncte de
dezbatere a fost securitatea energetica si stabilirea unor strategii clare pentru viitor.
Securitatea energetică nu mai este doar o problemă economică, ci a devenit una mult mai profundă,
cu implicații politico -militare. NATO, prin vocea secretarului său g eneral, Jaap de Hoop Scheffer, a
recunoscut necesitatea de a trece tema securității energetice pe agenda Alianței: „ În prezent, din motive
evidente, inclusiv posibilitatea ca teroriștii să atace resursele noastre energetice, este rezonabil ca
aliații să discute acest aspect ”10. De altfel, Conceptul strategic al NATO prevede protejarea rutelor
vitale de aprovizionare ca fiind una dintre problemele critice pentru securitatea membrilor
organizației.
Statele membre, deci indirect și NATO, au fost deja implicat e în eforturile de securizare a resurselor
energetice. În primul război din Golf, participarea SUA, Franței, Marii Britanii și Italiei a vizat și
asigurarea faptului că Irakul nu va obține controlul asupra petrolului kuweitian, amenințând astfel
Arabia Sau dită și alți producători importanți din zonă. De asemenea, unele state, precum Marea
Britanie, Franța și Olanda, au participat la Operation Earnest Will de protejare a traficului tancurilor
petroliere în Golf în timpul războiului Iran – Irak din anii 1980 -1988. Și operația Active Endeavour
poate fi încadrată în această categorie. Aici, forțele maritime ale Alianței sunt direct implicate în
acțiunile de menținere a securității navelor și rutelor energetice cheie din Mediterana.

1.3.1 Coridoarele energetice paneurop ene
Aceste coridoare au un dublu obiectiv: să desăvârșească integrarea economici și teritorială a
Europei de Est (fostă comunistă) în piața europeana, dar, în egală măsură, și o cale strategică de a
asigura viitorul economiei europene (prin asigurarea unei bune părți din necesarul de materii prime,
în principal energetice).
Numai că, în privința celor mai potrivite rute pentru a transporta petrolul și gazele naturale din
ansamblu! fostului spațiu sovietic și, în particular, din Zona Caspică, se manifestă în ultima vreme o
concurență acerbă. în linii mari:
 Moscova dorește să continue transportarea hidrocarburilor prin traversarea Rusiei spre nord și
nord-vest și prin Marca Neagră spre vest:
a) conectarea conductelor ca spice , existente sau viitoare l a conduc tă Drujba/Prietenia (4.023 km
lungime), care aprovizionează de multă vreme Europa Centrală; are două ramuri – una nordică,

10 Jaap de Hoop Scheffer, Speech at the 42nd Munich Conference on
Security Policy, 2 April 2006, la www.securityconference. de/konferenzen/
rede.php?=en&id=169&.

7
aprovizionând Polonia și Germania, și o alta sudică, spre Cehia, Slovacia, Ungaria și Croația (cu punct
terminus portul croat Omisalj , de la Marea Adriatică);
b) transportul prin strâmtori (Bosfor și Dardanele) sau la unele porturi de pe țărmul vestic al Mării
Negre (de preferință in Bulgaria) și, în continuare, prin conducte care să traverseze Peninsula
Balcanică până la Marea Adriatică.
 Europa Occidentală si SUA doresc să evite aceste rute, un prim pas și totodată exemplu în acest
sens fiind conducta petrolieră BTC (Baku -Tbilisi -Ceyhan ).
 La rândul lor, celelalte țări din zonă sau din apropiere , fie că au resurse de hidroca rburi
(Azerbaidjan, Kazahstan, Tu rkinenistan), fie că doar se înscriu sau se pot înscrie pe coridoarele
energetice (Georgia, Turcia, Țările Balcanice, România, Ungaria), se asociază doar anumitor proiecte,
în funcție de interesul personal pe care îl au.

8
CAPITOLUL II
ASPECTE GEOGRAFICE, ECONOMICE S I GEOPOLITICE ALE
„DRUMULUI ENERGIEI CASPICE” SPRE EUROPA

Zona de interes major atat din cauza conflictelor din spatial ex -sovietic, cat si datorita marilor
zacaminte de hidrocarburi (petrol si gaze natural), zona Marii Caspice este plasata pe locul al doilea
pe Glob, dupa zona Orientului Mijlociu. De aceea in ac easta regiune au aparut nenumarate tensiuni,
dar si negocieri si aliante. Miza constand in controlul productiei de petrol si gaze natural, cat si in
controlul rutelor prin care se transporta aceste resurse.

2.1 Aspecte geografice
Marea Caspica este o int indere de apa la granite dintre Europa si Asia, delimitate de Muntii
Caucaz la vest, Muntii Elbruz la sud si de Desertul Ust’Urt/Ustiurt la est. Conceptia cu privire la
aceasta regiune este impartita: pe de o parte Rusia care considera Marea Caspica un la c international
si , ca urmare, nicio tara riverana nu poate revendica o zona exclusiva din cadrul acestei mari, iar pe
de alta parte statele nou – aparute in zona (Azerbaijan, Kazahstan si Turkmenistan) care considera
Marea Caspica o mare si doresc ca fiec are stat riveran trebuie sa aiba o mare teritoriala cu o latime de
cel mult 12 mile marine, o zona economica exclusiva de cel mult 200 de mile si o platforma
continental. Desi mult timp si -a mentinut opozitia fata de impartirea sectoriala a Marii Caspice, in
1996, Rusia a acceptat sa recunoasca o zona economica exclusive pentru fiecare tara de 45 mile in
largul marii si sa discute cu fiecare tara in parte jurisdictia nationala asupra resurselor de petrol si gaze
din afara ZEE. In acest fel, Rusia si -ar asig ura controlul asupra productiei, transportului si
marketingului hidrocarburilor din zona.

2.2 Aspecte economice
Spatiul caspic a devenit un “El Dorado” al petrolului, loc de pelerinaj pentru sefii de stat,
magnati ai petrolului, un punct de convergenta, d ar si de disputa pentru cei doi mari actori ai scenei
relatiilor international: SUA si Rusia.
Departamentul de Energie al SUA apreciaza rezervele la 200 miliarde de barili, in timp ce compania
britanica British Petroleum la numai un sfert din acestea (circ a 48 miliarde de barili). Exagerarea
cifrelor favorizeaza statele caspice, care urmaresc imbunatatirea situatiei lor economice, care pe
termen scurt si mediu este posibila in principal gratie investitiilor companiilor petroliere, iar acestea
considera avan tajoasa existent unor reserve mari de hidrocarburi in zonele beneficiare ale investitiilor.
SUA se foloseste de aceasta exagerare pentru a face presiuni asupra OPEC -ului si a evita cresterea
pretului petrolului.
Cele mai mari reserve de petrol cunoscute d in Zona Caspica sunt cele din Kazahstan (39,8 miliarde
de barili -3,29% din totalul mondial) si Azerbaidjan ( 7miliarde de barili – 0,58% din totalul mondial),
pentru cele rusesti si iraniene nu exista estimari pentru Zona Caspica, doar pe total ( Iran – 137,5
miliarde de barili, 11,38% din totalul mondial; Rusia – 79,5 miliarde de barili, 6,58% din total)
Intre campurile petroliere din zona se remarca:
 Tengiz, Kashagan si Karachaganak ( Kazahstan); campul petrolier Tengiz, descoperit in 1988,
dar intrat in ex ploatare accentuate dupa 1995, este apreciat a fi unul dintre cele mai mari de pe

9
Glob, unele surse indicand ca are reserve mai mari decat Ghawar (din Arabia Saudita), care
detine recordul mondial cu circa 10 miliarde de tone.
 Azeri, Chirag si Gunashli (Az erbaidjan).
Indiferent de motivatie, se constata o crestere spectaculoasa a interesului pentru hidrocarburi caspice,
nu numai din partea companiilor din domeniu, ci si din partea actorilor strategic. Aceasta decurge din
mai multe motive:
– in mod evident, rezervele sunt mari si cu sanse de a spori considerabil, avand in vedere faptul ca
multe areale caspice sunt inca neexplorate;
– dorinta Occidentului de a reduce dependenta de Orientul Mijlociu;
– interesul sporit al unor actori strategic asiatici, precum China si Japonia, pentru hidrocarburi caspice.

2.3 Aspecte geopolitice
In ultimele doua secole, zona Marii Caspice s -a aflat sub stapanirea a doua puteri:
Imperiul Rus (Uniunea Sovietica) si Persia (Iranul). Dorinta Rusiei de a -si mentine influenta in spatial
ex-sovietic a dus la crearea Comunitatii Statelor Independente la care au aderat si cele trei state caspice
foste comuniste ( Azerbaidjan, Kazahstan si Turkmenistan). Numai ca noua asociatie de state n -a
raspuns deloc sperantei Rusiei de a reface s ub o alta forma fosta Uniune Sovietica. Astfel in spatial
Federatiei Ruse, dar si in cel al altor state din zona s -au decalansat conflicte puternice, precum cele
din Cecenia si Nagomo Karabah ( Azerbaidjan).
Zona Marii Caspice a devenit locul de intalnire si confruntare a sferelor de influenta ale celor doua
mari puteri: Rusia si SUA. Daca in vremea Uniunii Sovietice, Zona Caspica se afla aproape in
intregime in sfera de influenta a acesteia (exceptie facand sectorul Iranian), dupa destramarea Uniunii
Sovie tice, Rusia a pierdut mult din sfera de influenta in favoarea Statelor Unite, semnificative fiind
“revolutiile colorate” ( revolutiile portocalii din Georgia si Ucraina, “revolutia lalelelor” din
Kargazstan).
Iranul , dupa al Doilea Razboi Mondial, a fost un aliat de baza al Statelor Unite si un pion in coasta
Uniunii Sovietice. Dupa revolutia islamica din 1979, Iranul a devenit anti -American si treptata si -a
imbunatatit relatiile cu Rusia.

2.4. Actorii strategic din zona Marii Caspice
Potrivit anumitor a nalisti, in functie de pozitia geografica si accesul la resurse, statele
interesate de bogatiile acestei zone sunt clasificate astfel:
– state riverane: Rusia, Kazahstan, Azerbaidjan, Turkmenistan, Iran;
– cercul interior: Afganistan, Armenia, Georgia, Tur cia, Uzbekistan;
– cercul exterior: China, India (puteri emergente) Ucraina, Pakistan, Istrael, Arabia Saudita (actori
regionali) si grupul marilor puteri ( SUA, UE, Japonia);

10

2.5 Riscurile care pot afecta coridoarele energetice caspice pot fi :
 De natu ra politica:
– conflictele deja existente, precum cel din Cecenia, prin care trec toate conductele dinspre
Marea Caspica spre Marea Neagra
– conflicte abia stinse (cel din Kosovo, conducta Varna -Vlore urmand sa treaca prin apropiere)
– conflicte ce se pot declansa oricand (Daghestan si Kurdistan)
 De natura economică : tentatia guvenului gazda de a lua masuri unilateral, deoarece taxele
obtinute din tranzitul hidrocarburilor au o pondere insemnata in veniturile guvernamentale
 De natura ecologică : din cauza d ezvoltarii continue a productiei de hidrocarburi si
intensificarii transportului maritime al acestora creste riscul scurgerilor de petrol sau al altor
accidente. Pericolul de mediu este aici mai mare decat in alte zone, intrucat Marea Caspica
este o mare i nchisa, ceea ce inseamna ca poluarea poate persista in regiune mult timp.

2.6 Coridoarele energetice caspice
Având în vedere că piața locală caspică a hidrocarburilor nu solicita cantități mai mari de
hidrocarburi, economia țârilor din zona fiind încă afectată de colapsul Uniunii Sovietice, creșterea
producției nu are niciun sens dacă aceasta (în mod special petrolul) nu este transportați la mare
distanță. Ca urmare, a apărut necesitatea construirii de conducte de transport:
• pe de o parte, de la ză cămintele caspice (terestre sau submarine) la porturile petroliere de pe
(tarmul estic aJ Mirii Negre sau direct la Marea Meditcrană;
• pe de altă parte, d e la Marea Neagră spre Occident.

11
CAPITOLUL III
SECURITATEA ENERGETICĂ A ROMANIEI

Pentru România, asigurarea securității energetice se traduce prin asigurarea necesarului de
resurse energetice și limitarea dependenței de cele de import, diversificarea surselor de resurse
energetice din import și a rutelor de transport a acestora, creșterea nivelului de adecvare a rețelelor
naționale de transport a energiei electrice și gazelor naturale, protecția infrastructurii critice.

3.1 Atuurile României
Prezentate pe scurt, acestea ar fi următoarele:
 Considerente geostrategice: este cea mai mare țară din zonă, are stabilitate politică și se află, după
cum am demonstrat, la intersecția coridoarelor economice (inclusiv comerciale) europene est -vest și
nord-sud.
 România este inclusă în trei coridoare principale de transport paneuropean:
> IV: Berlin (Germania) – Praga (Cehia) – Bratislava (Slovacia) -Gyor -Budapesta (Unga ria)-Arad –
Craiova -București -Giurgiu (România) – Sofia (Bulgaria) – Istanbul (Turcia);
> VII: calea navigabilă transcontinentală (Dunăre -Main -Rhin, legând Marea Neagră cu Marea
Mediterană);
> IX: Helsinki (Finlanda) – Sankt Petersburg -Paskov (Rusia) -Vitebsk (Belarus) -Ljubasivka (Ucraina) –
Chișinău (Republica Moldova) -București (România) -Plovdiv (Bulgaria).
 România este singura țară din zonă inclusă în ambele programe ale Uniunii Europene – TRACECA și
INOGATE – care au drept ți ntă zăcămintele de petrol și gaze naturale din regiunea caspică și căile de
transport ale acestora către Europa Centrală și de Vest.
 României îi aparține cel mai mare și mai activ port la Marea Neagră, Constanța, având complet
operaționale terminale specia le în dublu sens pentru țiței (24 milioane de tone pe an) și pentru
produsele petroliere (12 tone anual), ca rezervoarele aferente (1,7 miliarde m3, capacitate). într -o
perspectivă nu prea îndepărtată, Constanța urmează să devină, grație lucrărilor de anve rgură
declanșate, al doilea mare port al Europei (după Rotterdam) și totodată unul dintre cele mai mari din
lume.
 Pipeline -ul avut în atenție ar tranzita zone joase, în principal de câmpie, avantaj tehnic însemnat în
comparație cu variantele ce au ca punct de pornire Burgasul, nu mai vorbim de traseul care ar traversa
Turc ia, situație în care oleoductul ar urma să ajungă la 2.000 de metri altitudine.
 Infrastructura deja existentă acoperă 65% din lungimea întregului traseu, de la Constanța la Trieste.

12

 Româ nia prezintă nu numai oferte de tranzitare a petrolului brut, ci și de prelucrare a materiilor prime
aduse din regiunea caspică. Țara noastră dispune de un sistem destul de dezvoltat de conducte, atât
pentru petrolul brut (circa 4.500 km), cât și pentru pr odusele petroliere (circa 2.500 km), sistem care
poate fi ușor conectat, cu minime investiții, la sistemul central -european de transport
 Existența unei capacități de rafinare a petrolului (peste 30 milioane de tone anual) care depășește cu
mult producția p roprie de petrol (ușor peste 6 milioane de tone anual) și necesarul intern de produse
petroliere. Are, așadar, o capacitate de rafinare excedentară. Cea mai mare și modernă unitate de acest
fel, Midia — Năvodari, se află chiar lângă portul Constanța.
 Petrol ul tranzitat prin România ar acoperi o piață mult mai mare decât în cazul altor variante. S -ar
adăuga circa 40 milioane de tone numai de -a lungul traseului până la Marea Adriatică (Trieste, Italia),
din care 7 milioane de tone pentru România, 17,5 milioane de tone pentru Ungaria, Croația, Slovenia
și Serbia și 15 milioane de tone pentru Austria, Cehia și Germania.
 Teritoriul obținut de România ca urmare a deciziei Curții Internaționale de Justiție, din 3 februarie
2009, în urma disputei cu Ucraina, permite Bucureștiului să exploateze resursele existente în zona nou
obținută a platformei continentale a Mării Negre în suprafață de 9700 kilometri pătrați. Conform
Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, evaluările preliminare maximale menționează existența
a aproximativ 70 miliarde metri cubi de gaz natural și a 12 milioane tone (85 milioane barili) de petrol.
Chiar și în această situație apar noi întrebări, de pildă dacă România este pregătită pentru proiectul
Nabucco sau cine o susține îa acest demers atât de important. Este clar că marile puteri sprijină alte
coridoare și, respectiv, alte țări. Rusia, de exemplu, agreează variantele prin Bulgaria și Grecia, în
primul rând datorită bunei tradiții a relațiilor aceste țâri, iar SUA, cel puțin o vreme, a sprij init
coridorul prin Turcia, principalul său aliat din zonă pe timp îndelungat. Iată că nu întâmplător vorbește
de o „geopolitică a energiei". Speranța de reușită a României este legată, în primul rând, de
dimensiunea economică a problemei care, evident, le preocupă și pe marile firme interesate în proiect
– a căror principală grijă nu poate fi decât profitul, în condițiile absenței riscului în al doilea rând, de
atragerea bunăvoinței unor actori strategici care, chiar dacă nu sunt mari puteri, au un cuvânt greu de
spus, gen Kazahstan, Azerbaidjan, Georgia.11

11Departamentul pentru Afaceri Europene , Revista Con silier European , PROIECTUL NABUCCO –
independența energetică a Uniunii Europene față de Rusia , Revista nr -ul 4, octombrie 2008.

13

CONCLUZII

 În contextul accentuării competiției pentru putere și influență în arena mondială, resursele
materiale, în special cele energetice, joacă un rol din ce în ce mai important în poziția ocupată de
un stat și rolul acestuia în sistemul relațiilor internaționale. Distribuția inegală și previzibila
epuizare a resurselor de hidrocarburi, resurse ce rămân deocamdată motorul economiei mondiale,
au dus la amplificarea jocurilor pe marginea acestora și a u permis unele „monopoluri” în ceea ce
privește controlul surselor și rutelor, al piețelor și prețurilor.
 Componenta de petrol și gaze a energiei reprezintă o provocare, dar în același timp și un motiv
îngrijorare nu doar la nivel european, ci și la nivel mondial. Aceasta depinde de foarte mulți
factori: de rezervele în domeniu, de țările care le gestionează, de politica acestora, de nițele de
tranzit; de situația geopolitică, puterea economici și diplomatică.
 Din 1990, UE a reușit să -și diversifice semni ficativ sursele de aprovizionare cu gaz: Norvegia,
Algeria, Nigeria și Orientul Mijlociu sunt responsabile de creșterea cu peste 80% a importurilor,
în timp ce cota Rusiei din totalul de importuri de gaze a scăzut de la 75% în 1990 la puțin peste
40% în 20 08. Problema, însă, rezidă în diferențierea foarte mare a gradului de dependență de
Rusia: de la 100% din consumul intern brut de gaze pentru Estonia, Finlanda, Letonia, Lituania,
Slovacia și între 60 -95% pentru Bulgaria, Grecia, Cehia, Austria și Ungaria până la 0% în
Portugalia și Spania.
 În cazul gazelor naturale, considerentele economice și geografice fac imposibilă pentru Europa
Centrală și de Est (ECE) reducerea semnificativă a dependenței strategice de gazul rusesc . Având
în vedere perspectivele geo politice actuale, Rusia încă pare o sursă mai sigură decât Caucazul și
bazinul Mării Caspice. Totuși, situația nu necesită abordări radicale, deoarece dependența de
Rusia este reciprocă, astfel încât utilizarea energiei ca armă poate avea repercusiuni și
asupra țării ce folosește un astfel de instrument.

14

BIBLIOGRAFIE

 Bahraneanu Cristian , Securitatea energetica , Editura Universității Naționale de Apărare
„Carol I”, București, 2008;
 Negut Silviu , Geopolitica , Editura Meteora Press, 2008, Bucuresti ;
 Daniel Yergin , „Energy Security and Markets ”, în Jan H. Kalicki and David L. Goldwyn
(eds.), Energy and Security: Toward a New Foreign Policy Strategy, Woodrow Wilson Press,
Johns Hopkins University Press (co -publisher), 2005.

Publicatii si statistici :
 An Ener gy Policy for Europe , Brusells, 10 January 2007, http://ec.europa.
eu/energy/energy_policy/doc/01_energy_policy_for_europe_en.pdf
 Centrul Roman de Politici Europene , “ Învață sa trăiești cu Ursul la ușă” – România și
securitatea energetică europeană , Apri lie 2010, Policy Memo, nr -ul 10, pag 26.
 Departamentul pentru Afaceri Europene, Revista Consilier European , PROIECTUL
NABUCCO – independența energetică a Uniunii Europene față de Rusia , Revista nr -ul 4,
octombrie 2008.
 EIA, World Petroleum Consumption, M ost Recent Annual Estimates ,
1980 -2006, www.eia.doe.gov/emeu/international/RecentPetroleumConsumption
BarrelsperDay.xls.
 EIA, World Dry Natural Gas Consumption, Most Recent Annual Estimates , 1980 –
2006, www.eia.doe.gov/emeu/international/RecentNaturalGasC onsumptionBCF.xls.
 European Union , European Council Action Plan (2007 -2009). Energy
Policy for Europe (EPE), 2 May 2007, www.consilium.europa.eu/ueDocs/
cms_Data/docs/pressData/en/ec/93135.pdf.