Țolea A Ștefan Daniel Drept Public 2020 [611976]

UNIVERSITATEA „OVIDIUS” DIN CONSTAN ȚA
FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIIN ȚE ADMINISTRATIVE
MASTER: DREPT PUBLIC

LUCRARE DE DISERTA ȚIE

COORDONATOR ȘTIIN ȚIFIC
Lect.Univ.dr. ANCA JEANINA NI ȚĂ

ABSOLVENT: [anonimizat]
2020

2

UNIVERSITATEA „OVIDIUS” DIN CONSTAN ȚA
FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIIN ȚE ADMINISTRATIVE
MASTER: DREPT PUBLIC

TEMA LUCRĂRII:

„REGIMUL JURIDIC AL DREPTULUI LA VOT ”

COORDONATOR ȘTIIN ȚIFIC
Lect.Univ.dr. ANCA JEANINA NI ȚĂ

ABSOLVENT: [anonimizat]
2020

3
CUPRINS
INTRODUCERE ……………………………………………………………………………………..
CAPITOLUL I Considerații gener ale
Secțiunea I.1. Istoricul dreptului de vot în România…… ………………………….
Secțiunea I.2. Drepturi exclusiv politice……………………………………………….

CAPITOLUL II Regimul juridic al dreptului la vot în România
Secțiunea II.1. Consacrarea constituțională și infraconstituți onală a
dreptului la vot ……………………………………………………………………………….
Secțiunea II.2. Regimul juridic al dreptului de vot………………………………….
II.2.1. Titularii dreptului de vot ……………………………….. ………………………..
II.2.2. Trăsăturile votului ………………………………………………………………….
II.2.3. Exercitarea dreptului de vot ……………………………………………………..

CAPITOLUL III Studiu de caz ………………….. …………………………………………..

CONCLUZII ……………………………………………………………………………………………

BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………………… ………………….
4

4
8

11
11
11
12
14

16

19

20

4
INTRODUCERE
Dreptul de vot sau sufragiul permite cetățenilor unui stat să voteze pentru a -și exprima voin ța
cu ocazia unui scrutin. În aplica ția sa contemporană , permite cetă țeanului fie să
își aleagă reprezentan ți care să guverneze, fie să răspundă unei întrebări puse de guvernare sub forma
unui referendum . Democra țiile moderne prezintă dreptul de vot ca un drept civic fundamental.
Dreptul de vot este adesea conceput în termeni de alegeri pentru reprezentan ți. Cu toate
acestea, sufragiul se aplică în egală măsură referendumurilor și inițiativelor. Sufragiul descrie nu
numai dreptul legal de a vota, ci și întrebarea practică dacă o întrebare va fi supusă la vot. Utilitatea
votului este redusă atunci când întrebările importante sunt decise în mod unilateral, fără o dezvăluire
amplă, con știincioasă, completă și publică.
CAPITOLUL I Considera ții generale
Secțiunea I.1. Istoria votului în românia
În timp ce se vorbe ște despre alegerea unora de a nu se prezen ța la vot din diferite m otive,
printre care și lipsa unei op țiuni fiabile de candidat: [anonimizat] , care a organizat în 1864 un
plebiscit pentru a introduce o nouă lege electorală1. Aceasta era menită să ridice gradul de
reprezentare în Parlamentul României a diferitelor categorii sociale, în forul legislativ, dar și un
proiect prin care se dorea înfiin țarea celei de -a doua Cameră a Parlamentului – Camera
Deputa ților. Însă, cel care avea să aleagă parlamentarii nu erau oamenii, ci însu și Alexandru Ioan
Cuza , iar oamenii nu au avut niciun cuvânt de spus. Astfel, în componen ța noului corp legislativ,
instaurat în 6 decembrie 1864, se regăseau 64 de membri numi ți de către domn și 9 membri de drept :
cei doi mitropoli ți, episcopii eparhiilor, primul pre ședinte al Cur ții de Casa ție și cel mai vechi general
în activitate.
Cu toate ac estea, s -au făcut încă de pe atunci, pa și mici înspre integrarea în România a votului
universal. Primele alegeri pentru a șa numita Adunare a Deputa ților, pe baza noii legi electorale2 vor
avea loc abia după abdicarea lui Cuza, în 18663.
Votul, direct propo rțional cu averea
În primă instan ță, dreptul de vot a fost direct legat de un cens, adică de recensământul
cetățenilor și al averii lor, iar corpul electoral era împăr țit împăr țit în colegii, după avere și
proprietă ți.
Astfel, în cazul alegerilor pentru Ad unarea Deputa ților, alegătorii au fost împăr țiți în patru
colegii, în func ție de venit . Din prima categorie făceau parte cei cu un venit funciar mai mare de 300

1 Statutul De zvoltător Conven țiunii din 7/19 august 1858 , cunoscut în istoriografia românească și ca Statutul lui Cuza, a
fost un act cu caracter constitu țional adoptat în anul 1864 la ini țiativa domnitorului Alexandru Ioan Cuza .
2 Legea electorală din 1866 a fost un act legislativ votat de Adunarea Constituantă la 6 iulie 1866 , sancționat și promulgat
de Carol I la 28 iulie și publicat în „Monitorul Oficial” din 30 iulie 1866 . Legea reia și detaliază prevederile electorale
prevăzu te în noua Constituție. Votul era cenzitar și secret. Această act a abrogat legea electorală din 3 iulie 1864 și a
rămas în vi goare până la adoptarea legii electorale din 9 iunie 1884 .
3 Constitu ția din 1866 este prima constitu ție propriu -zisă a României , adoptată după modelul Constitu ției Belgiei din
1831 . Constitu ția a fost adoptată în timpul regelui Carol I , fiind cea mai longevivă constitu ție (1866 -1923) și cea mai
importantă realizare a regimului l ui Carol I.

5
galbeni , din al doilea cei care de țineau între 100 și 300 de galbeni4, iar din al treilea cei c are plăteau o
cotiza ție de 80 de lei , iar din cel de -al patrulea colegiu – cei care plăteau un impozit cât de mic
statului .
Campaniile electorale
Pentru că cei care aveau acces la vot erau în general oamenii înstări ți, cu avere destul de mare
sau micii ant reprenori care -și puteau plăti dările către stat pentru a căpăta un asemenea drept,
campaniile electorale se desfă șurau exclusiv în ora șe. Totodată, pentru că și unii țărani sau mo șieri,
care făceau parte din colegiul al III -lea, erau trimi și în teritoriu delega ți care transmiteau mai departe
voturile.
Un singur candidat pentru o func ție în stat putea să se întâlnească în mod direct cu to ți
alegătorii aronda ți circumscrip ției sale, care nu se ridicau decât la câteva sute. În plus, rezultatul
votului nu lua prin surprindere pe nimeni, fiind deja știut, deoarece, de fiecare dată, guvernul avea
privilegiul de a face alegerile, automat acesta ie șind câ știgător. Acest sistem de vot a fost păstrat până
la alegerile din 1919, când a fost introdus votul universal.
Cum se vota în 1884
Potrivit legii electorale din 18845, introdusă de Carol I , fiecare candidat avea un buletin de vot
pe care era trecut numele său. Alegătorii se prezentau la vot cu o carte de alegător, care ținea locul
unui act de identitate.
Pentru a ma rca faptul că alegătorul și-a exercitat dreptul de a vota, pre ședintele biroului de
vot tăia unul din col țurile căr ții de alegător, iar cetă țeanul primea câte un buletin de vot pentru fiecare
candidat și câte un plic dintr -o hârtie groasă, opacă. Alegătoru l trecea apoi singur în camera secretă,
unde introducea, după bunul plac, unul din buletinele de vot în plic, după care înmâna votul
președintelui biroului, care îl introducea în urnă.
Eligibilitatea cetă țenilor pentru a vota
Aveau interdic ție de a vota pe rsoanele care erau sub protectorat străin, servitorii care primeau
simbrie, persoanele falite sau nereabilitate, cetă țenii care erau pedepsi ți prin lege pentru fapte grave
sau ”infamate”.
Cetățenii care aveau dreptul de a vota erau selecta ți pe baza censul ui de avere, a censului de
impozit, de domiciliu, de sex, care interzicea femeilor dreptul la vot, de vârstă sau de cens
profesional (votul capacitar – care dădea acest drept doar oamenilor cu un anumit grad de instruire).
Însă, cel mai răspândit criteriu de selec ție era acela pe censul de avere, fiind și cel mai răspândit în al
XVIII -lea și al XIX -lea în mai multe țări europene.
Primele alegeri din România pe baza votului universal
Anul 1919 aducea după sine nu doar victoria Marii Uniri, ci și o altă reu șită a democra ției,
votul universal. Astfel, pe data de 2 octombrie 1919 , la doar zece luni de la înfăptuirea istorică a
Unirii de la 1 decembrie 1918, Regele Ferdinand a semnat un decret de convocare a alegerilor pentru
Adunarea Deputa ților și a Senatului, la care aveau să participe toți locuitorii Vechiului Regat al
României, ai Basarabiei, ai Bucovinei și ai Transilvaniei. Scopul acestor alegeri a fost acela de a

4 George Alexianu, „Regimul electoral în România” în Enciclopedia României, volumul I, Statul, Imprimeria Națională,
București, 1938, p.235.
5 Prin decretul nr. 1786, Carol I a promulgat revizuirea Constituției, iar prin decretul nr. 1788 din 8 iunie 1884 este
promulgată și noua lege electorală (140 de articole), prin care se pune în aplicare noul sistem electora l.

6
alege Parlamentul Marii Uniri și, odată cu acest lucru, să se pună bazele și noii organizări s tatale a
României Mari6.
Primul scrutin bazat pe vot universal
Primul scrutin bazat pe principiul votului universal s -a desfă șurat, potrivit site-
ului Administra ției Electorale P ermanente, în prima jumătate a lunii noiembrie 1919 – în zilele de 2,
3 și 4 noiembrie pentru alegerea Adunării deputa ților și în zilele de 7, 8 și 9 noiembrie pentru
alegerea Senatului.
Prezen ța la vot pe regiuni în 1919
La alegerile pentru Adunarea Deput aților s-au prezentat 1.324.563 din cei 1.916.225 cetă țeni
cu drept de vot înscri și în listele electorale, adică 69,12% , în condi țiile legiferării votului obligatoriu,
fără a pune la socoteală și zona Transilvaniei, regiune pentru care lipsesc datele.
În cazul alegerilor pentru Senat, prezen ța la vot a fost u șor superioară, ajungând la 75,36% , votând
724.876 de cetă țeni din cei 961.824 înscri și în listele electorale7.
Lista partidelor care au participat la alegeri
În competi ția pentru un loc în Parlamentul României Mari au intrat peste 20 de grupări
politice, însă, cu o distribu ție regională a candidaturilor neuniformă, ce nu asigura reprezentativitatea
cetățenilor.
Numărul maxim de competitori electorali a fost înregistrat în Vechiul Regat și Basarabia.
Principalii candida ți erau sus ținuți de partidele politice tradi ționale – Partidul Na țional
Liberal și Partidul Conservator Progresist (noua denumire a conservatorilor) – dar și cele nou –
constituite, precum Partidul Țărănesc , Partidul Na ționalist sau grupare a liberalilor diziden ți, plus
diferite alian țe politice locale.
Însă, două provincii ale țării au fost monopolizate de candidaturile partidelor
regionale Partidul Na țional Român , în Transilvania , respectiv Partidul Democrat al Unirii ,
în Bucovina , acestea, la rândul lor, absente din vechiul teritoriu.
În cadrul acestor alegeri au fost ale și 805 parlamentari, 566 membri în Adunarea deputa ților
și 239 în Senat, camera superioară fiind completată cu mandatele de drept prevăzute de legisla ție.
Din cei 566 de de putați, ale și în baza unui scrutin de tip mixt, 337 au provenit din Vechiul Regat și
Basarabia , 203 din Transilvania și 26 din Bucovina . Din cei 239 de membri ai Senatului , compus în
baza unui s crutin de tip majoritar , 140 au provenit din Vechiul Regat și Basarabia , 87 din
Transilvania și 12 din Bucovina .
Câștigătorii alegerilor din 1919
În final, victoria a fost a Partidului Na țional din Transilvania, care și-a adjudecat circa 35%
din mandatele parlamentare. Pe a doua pozi ție s-a clasat gruparea politică țărănistă ( Partidul
Țărănesc împreună cu Partidul Țărănesc din Basarabia ) care a ob ținut aproape un sfert din locurile
parlamentare.
Partidul Na țional Liberal a completat podiumul, primind circa o pătrime din mandate.
Celelalte grupări politice participante la alegeri și-au împăr țit restul de locuri din Parlament, însă în
propor ții modeste.

6 Eleodor, Focsaneanu, Istoria constituțională a României (1859 -1991), Humanitas, București, 1998, p. 87 ;
7 Totodată, ponderea votur ilor valabil exprimate pentru alegerea senatorilor a depășit 80%, fiind cu circa 10 procente mai
mare decât în cazul alegerii deputaților, diferența putând fi pusă, în principal, pe seama complexității sporite a
procesului votării pentru prima Cameră, potr ivit roaep.ro .

7
În Rom ânia caracterul universal al votulu i a fost introdus prin Constitu ția de la 1923. De și în
această Constitu ție se prevedea universalitatea votului (art. 64 și art. 6 8 din Constitu ția din 1923),
textul constitu țional prevedea e xistenta unor incapacit ăți de a participa la vot ce vor fi reglementate
prin Legea electoral ă din 192 68. Astfel ca prin aceast ă lege electoral ă erau exclu și de la vot femeile și
militarii, precum și persoanele care nu aveau ceta țenia rom ână. Constitu ția română de la 19389 face
un pas înapoi î n ceea ce prive ște exerc ițiul vie ții democratice și introduce votul pe colegii electorale,
deci este î nlăturat caracterul universal a l votului. Tot în acest a n, după 20 de ani, dictatura lui Carol al
II-lea le aduce și femeilor dreptul de -a vota. Un drept restrictiv – pe care l -au primit doar cele de
peste 30 de ani, știutoare de carte. Prin Legea electorală din 9 mai 1939 se prevedea c ă au drept de
vot doar ce tățenii rom âni, at ât femei, cat și barba ți, care aveau v ârsta de cel pu țin 30 de ani î mplini ți,
erau știutori de carte și practicau una din î ndeletnicirile prevazute expres de lege. Constitu ția
Romaniei din 194810 consfin țește pe dep lin vo tul universal prin articolul 3: „ În Republica Popular ă
Rom ână întreaga putere de stat eman ă de la popor și apar ține poporului. Poporul își exercit ă puterea
prin organe reprezentative, alese prin vot un iversal, egal, direct și secret” și articolul 18: „Toți
cetățenii, f ără deosebire de sex, na ționalitate, ras ă, religie, grad de cultur ă, profesiune, inclusiv
militarii, magistra ții și func ționarii publici, au dreptul s ă aleag ă și să fie ale și în toate organele
Statului. Dreptul de a alege î l au to ți cetățenii care au î mplinit vârsta de 18 ani, iar dreptul de a fi
aleși, cei care au î mplinit v ârsta de 23 ani. Nu se bucur ă de dreptul de vot persoanele interzise, lipsite
de drepturi civile și politice și nedemne, declarate ca atare de organele î n drept, conform legii ”. Se
prevedea astfel, că au drept de vot to ți ceta țenii români care au vâ rsta de c el putin 18 ani. Nici de
această dată nu se pr evedea drept de vot pentru cetă țenii străini sau apatrizi. În ceea ce prive ște
cetățenii cu dublă cetățenie (rom ână și o altă cetățenie) nu s e prevede nimic deoarece legisla ția din
acea perioad ă interzicea dubla cet ățenie în Româ nia. Caracterul universal al votului se p ăstreaz ă și în
celelalte Constitu ții ale Rom âniei din 1952, 1965 și 1991, precum și in Constitu ția actuala a statului
din 2003 .
Cum erau alegerile în comunism
După anul 1947 și până în 1989, România a fost un stat totalitar11. Deși în 50 de ani de
comunism au fost prezentate mai multe sisteme electorale, șeful statului era ales de către un număr
strâns de electori. Totu și, în ceea ce prive ște partidul câ știgător, acesta era, de obicei, ales cu peste
99% dintre voturi.
Nicolae Ceaușescu a fost primul președinte al României. După moartea lui Gheorghe
Gheorghiu -Dej din anul 1965, Ceau șescu avea să conducă în premieră destinele românilo r.
În cadrul Plenarei CC al P artitului Comunist Român din 25 -26 martie 1974 s -a hotărât ca
instituirea funcției de președinte al Republicii Socialiste România și înaintarea către Marea Adunare
Națională a propunerii alegerii lui Nicolae Ceaușescu în funcți a de Președinte al Republicii Socialiste
România . O dată la patru ani, Ceau șescu avea să fie reales de Marea Adunare Na țională. Președintele

8 Legea nr. 1424 din 27 martie 1926 publicată în aceeași zi în Monitorul Oficial (nr.71) ;
9 Textul actului publicat în M.Of. nr. 48/27 feb. 1938 (Decretul regal nr. 1045 din 27 februarie 1938 al lui Carol al II -lea);
10 Textul actului publicat în M.Of. nr. 87 bis/13 apr. 1 948;
11 Totalitarismul este un regim politic în care puterea aparține, în totalitate , unei persoane sau unui grup de persoane. Spre
deosebire de sistemul politic de tip monarhie absolută sau dictatură , în regimurile totalitare distanța între stat și
societate este, practic, anulată, în sensul că puterea întrupată de stat, prin partidul unic, p ătrunde până și în viața
particulară a fiecărui cetățean. Ideologia totalitaristă este opusă conceptului de societate deschisă .

8
țării nu era ales de popor, ci de deputații aleși de popor pentru a -l reprezenta în Marea Adunare
Națională12.
Elect oratul era chemat o dată la patru sau cinci ani la vot. „Alegerile în acea perioadă erau
hotărâte, deliberate și șablonate. Ele întotdeauna se încheiau cu scorul de 99,9% pentru partidul
comunist”, poveste ște istoricul Cezar Cherciu.
Secțiunea I.2. Dreptul la vot – Drept exclusiv politic
Dreptul de vot ne indică cine și în ce condi ții poate alege autorită țile publice reprezentative și
poate fi consultat în cadrul referendumului asupra unei probleme de interes local sau na țional.
Dreptul de vot este un drept exclusiv pol itic, este unul dintre drepturile electorale
fundamentale, iar drepturile electorale sunt prin excelen ță drepturi exclusiv politice.
Drepturile electorale fundamentale exclusiv politice, care au o sfera mai restrâns ă decât sfera
drepturilor electorale ale cetățenilor, sunt:
­ dreptul de vot;
­ dreptul de a fi ales.
Dreptul de vot
Fiind un drept fundamental, dreptul de vot trebuie să fie, conform articolului 20 din
Constitu ție, interpretat și aplicat în concordan ță cu Declara ția Universală a Drepturilor Omu lui, cu
pactele și cu celelalte tratate la care România este parte. Din punct de vedere al compatibilită ții cu
actele juridice interna ționale se poate observa că Declara ția Universală a Drepturilor Omului13
preved e în articolul 21 alineatul (3) că „ Voin ța poporului trebuie sa constituie baza puterii de stat.
Această voin ță trebuie să fie exprimată prin alegeri nefalsificate, care să aibă loc în mod periodic,
prin sufragiu universal, egal și exprimat prin vot secret sau urmând o procedură echivalentă ca re să
asigure libertatea votului”. Pactul interna țional cu privire la drepturile civile și politice prevede în
articolul 25 că „ Orice cetă țean are dreptul și posibilitatea, fără niciuna din discriminările la care se
referă articolul 2 și fără restric ții nerez onabile, de a alege sau a fi ales în cadrul unor alegeri
periodice, oneste, cu sufragiu universal și egal și cu scrutin secret, asigurând exprimarea liberă a
voinței alegătorilor”, iar Conven ția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertă ților
Fundamentale14 stipulează la articolul 3 din Protocolul nr. 1 că „ Înaltele păr ți contractante se
angajează să organizeze la intervale rezonabile alegeri libere cu vot secret, în condi ții care asigură
libera exprimare a opiniei poporului cu privire la al egerea corpului legislativ”. A șadar, Constitu ția
României este în acor d cu pactele și tratatele interna ționale, oferind în plus și o serie de garan ții
consitu ționale realizării dreptului de vot .

12 Marea Adunare Na țională a fost o rganismul legislativ unicameral al Republicii Populare Române și al Republicii
Socialiste România în perioada 1947 -1989. Organul suprem al puterii din stat a avut sediul în Palatul Marii Adunări
Naționale (Palatul Camerei Deputa ților – după evenimentele din 1989 până în 1997, sediul Camerei Deputa ților, din
1997 Palatul Patriarhal).
13 Declara ția Universală a Drepturilor Omului a fost adoptată la 16 decembrie 1948 , prin Rezolu ția 217 A în cadrul celei
de-a treia sesiuni a Adunării Generale a Organiza ției Națiunilor Unite .
14 Conven ția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertă ților Fundamentale , cunoscută și sub denumirea
de Conven ția Europeană a Drepturilor Omului , este un catalog al drepturilor fundamentale elaborat de Consiliul Europei ,
semnat pe 4 noiembrie 1950 la Roma și intrat în vigoare pe 3 septembrie 1953 . Conven ția a fost rati ficată de cvasi –
totalitatea statelor membre ale Consiliului Europei, este una dintre construc țiile cele mai noi ale sistemului institu țional
interna țional. Conven ția și protocoalele sale adi ționale apără mai multe drepturi și libertă ți fundamentale ce au c a titulari
persoane fizice, privite individual, sau diverse entită ți sociale, cu excep ția oricăror structuri statale.

9
Articolul 36 din Constitu ția României prevede că „(1) Cetățen ii au drept de vot de la vârsta de
18 ani, împliniți până în ziua alegerilor inclusiv. (2) Nu au drept de vot debilii sau alienații mintal,
puși sub interdicție, și nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la
pierderea drepturil or electorale.”
Este un drept de natură exclusiv politică, reglementat de articolul 36 din Constitu ția României
care statuează că cetă țenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani împlini ți până în ziua alegerilor
inclusive. Sunt exclu și așadar de la vot, c etățenii străini și apartizii, inclusive refugia ții și solicitan ții
de azil în România . Având în vedere că legea română privind cetă țenia (Legea nr. 21/199115) dă
posibilitatea dublei cetă țenii, interpretarea juridică a textului constitu țional referitoare la dreptul de
vot este în sensul că și personale cu dublă cetă țenie pot vota atât în alegerile locale, cât și în alegerile
pentru Parlam ent sau Pre ședintele României. Dreptul de vot (inclusiv dreptul de consultare prin
referen dum) apar ține nu doar cetă țenilor români cu domiciliu în țară cât și cetă țenilor cu domiciliul în
străinătate.
Acela și text stabile ște ca nu au drept de vot debilii sau aliena ții mintal, pu și sub interdic ție, și
nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorască definitivă, la p ierderea drepturilor electorale.
Dreptul de vot sau sufragiul permite cetățenilor unui stat să voteze pentru a -și expr ima voin ța
cu ocazia unui scrutin. În aplica ția sa contemporană , permite cetă țeanului fie să
își aleagă reprezentan ți care să guverneze, fie să răspundă unei întrebări puse de guvernare sub forma
unui referendum . Democra țiile moderne prezintă dreptul de vot ca un drept civic fundamental.
Dreptul de vot este adesea conceput în termeni de alegeri pentru reprezentan ți. Cu toate
acestea, sufragiul se aplică în egală măsură referendumurilor și inițiativelor. Sufragiul descrie nu
numai dreptul legal de a vot a, ci și întrebarea practică dacă o întrebare va fi supusă la vot. Utilitatea
votului este redusă atunci când întrebările importante sunt decise în mod unilateral, fără o dezvăluire
amplă, con știincioasă, completă și publică.
Dreptul la vot se acordă cetă țenilor califica ți, odată ce au atins vârsta de vot. Ceea ce
constituie un cetă țean calificat depinde de decizia guvernului.
Din exprimarea sistematică a Constitu ției se deduc următoarele trăsături caracteristice ale
votului în România:
­ universalitatea votului;
­ egalitatea votului ;
­ carecterul secret;
­ caracterul direct ;
­ caracterul liber exprimat.
Din punct de vedere terminologic, textul constitu țional se referă la dreptul de vot și nu la
dreptul de a alege. Sensurile celor două no țiuni sunt diferite. Astfel , dreptul de vot se referă la
posibilitatea cetă țenilor de a participa la via ța politică a statului, fie prin desemnarea reprezentan ților
lor în autorită țile publice, fie direct, prin pron unțarea în cadrul unui referendum. Dreptul de a alege
desemnează posi bilitatea unei persoane de a opta între mai multe variante, de obicei, între persoane
sau partide care se confruntă într -o competi ție electorală. În sensul direct, dreptul de vot semnifică
pronun țarea pentru sau împotriva unei decizii, a unei persoane etc. În sensul permisiv, dreptul de vot
desemnează atât o op țiune, cât și o pronun țare a alegătorului, acest drept putând îmbrăca chiar și
forma extremă a protestului sau a votului nul sau alb. În acest articol constituantul a utilizat no țiunea
de drept de vot în sens larg, aceasta și pentru că terminologia constitu țională trebuie să fie pe
înțelesul tuturor și receptată corect de către to ți cetă țenii.

15 Text republicat în Monitorul Oficial, Part ea I nr. 576 din 13 august 2010;

10
Dreptul de vot reprezintă materializarea exprimării suveranită ții de către popor, suveranitate
care, conform a ricolului 2 , alineatul (1) din Constitu ție, este exercitată fie prin organe reprezentattive,
constituite prin alegeri libere, periodice și corecte, fie prin referendum.
În categoria dreptului de vot intră atât dreptul de a alege reprezentan ții în autorită țile statului,
cât și dreptul de a fi consultat în cadrul referendumului. A șa cum există o distinc ție între dreptul de
vot și cel de a alege, există și o distinc ție între alegere și votare. În timp ce „a alege” înseamnă
manifestarea preferin ței pentru una d in mai multe op țiuni posibile, „a vota” înseamnă participarea la
exercitarea puterii statale, prin pronun țarea pentru sau împotriva unei reguli, hotărâri sau persoane.
Uneori, poate exista o sinonimie între votare și referendum.
În continuarea discu ției le gată de distinc ția dintre dreptul de a alege și dreptul de vot, trebuie
făcută încă o precizare. În România, dreptul de revocare a celor ale și în autorită țile reprezentative ale
statului nu face parte din drepturile electorale fundamentale. Pe de o parte, mandatul reprezentativ
instituit de articolul 69 din Constitu ție, care interzice expres orice mandat imperativ, face imposibilă
revocarea parlamentarilor care sunt ale și „în serviciul poporului”. Pe de altă parte, chiar și în cazul
mandatului Pre ședintelui României, care poate fi demis în urma unui referendum, ini țiativa
referendumului nu apar ține celor care l -au ales, ci parlamentarilor.
Dreptul de a fi ales
Articolul 37 din Co nstituția României stabile ște că: „(1) Au dreptul de a fi ale și cetățenii cu
drept de vot care îndeplinesc condi țiile prevăzute în articolul 16, alineatul (3), dacă nu le este
interzisă asocierea în partide p olitice, potrivit articolului 40, alineatul (3). (2) Candida ții trebuie să fi
împlinit, până la ziua alegerilor inclusiv, vârst a de cel pu ți 23 de ani pentru a fi ale și în Camera
Deputa ților sau în organele administra ției publice locale, vârsta de cel pu țin 33 de ani pentru a fi ale și
în Senat și vârsta de cel pu țin 35 de ani pentru a fi ale și în func ția de Pre ședinte al României” .
Potrivit acestui articol din Constitu ție, au dreptul de a fi ale și cetă țenii cu drept de vot care
îndeplinesc condi țiile prevăzute în articolul 16 alineatul (3), și anume: „(3) Funcțiile și demnitățile
publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în con dițiile legii, de persoanele care au cetățenia română
și domiciliul în țară. Statul român garantează egalitatea de șanse între femei și bărbați pentru
ocuparea acestor funcții și demnități” , dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice.
În conf ormitate cu articolul 40 alineatul (3) din Constitu ție, nu pot face parte din partide
politice judecătorii Cur ții Constitu ționale, avoca ții poporului, magistra ții, membrii activi ai armatei,
politi știi și alte categorii de func ționari publici stabilite pri n lege organică.
Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Pre ședintelui României prevede, în articolul 27 alineatul
(2) că propunerile pentu candidatură se fac în scris și vor fi primite numai dacă:
­ sunt semnate de conducerea partidului sau a alian ței politice ori de conducerile
acestora, care au propus candidatul sau, după caz, de candidatul independent;
­ cuprind prenumele și numele, locul și data na șterii, starea civilă, domiciliul,
studiile, ocupa ția și profesia candidatului și precizarea că îndepline ște con dițiile
prevăzute de lege pentru a candida;
­ sunt înso țite de declara ția de acceptare a candidaturii, scrisă, semnată și datată de
candidat, de declara ția de avere, declara ția de interese, de o declara ție pe propria
răspundere a candidatului în sensul că a avut sau nu calitatea de lucrător al
Securită ții sau de colaborator al acesteia, precum și de lista sus ținătorilor, al căror
număr nu poate fi mai mic de 200.000 de alegători.

11
CAPITOLUL II Regimul juridic al dreptului la vot în România
Secțiunea II.1. Consacrarea constitu țională și infraconstitu țională a dreptului la vot
Consacrarea constitutionala a dreptului la vot se materializează prin intermediul articolului 36
din Constitu ția României, care prevede: „ 1) Cetățenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniți
până în ziu a alegerilor inclusiv. (2) Nu au drept de vot debilii sau alienații mintal, puși sub
interdicție, și nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea
drepturilor electorale” .
Consacrarea infraconstitutionala a dreptului la vot reprezinta stabilirea dreptului la vot,
bazându -se pe alte legi sau reglementări decât cele cu prinse explicit în Constituție. Prevederile
constituționale referitoare la dreptul de vot și -au găsit dezvoltarea și concretizarea în legi ca:
­ Legea nr. 208/2 015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputa ților, precum și
pentru organizarea și func ționarea Autorită ții Electorale Permanente16;
­ Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Pre ședintelui României17;
­ Legea nr. 115/ 2015 pentru alegerea autorită ților adminis trației publice locale,
pentru modificarea Legii administra ției publice locale nr. 215/2001 , precum și
pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul ale șilor
locali18.

Secțiunea II.2. Regimul juridic al dreptului de vot
II.2.1. Titularii dreptului de vot
Dreptul de vot se exercită în vederea desemnării autorită ților publice reprezentative sau
pentru exprimarea poziției în cadrul unui referendum. To ți cei care beneficiază de dreptul de vot
formează electoratul sau corpul elecoral. Titularii dreptului de vot în România sunt cetă țenii români,
inclusiv cei cu dublă cetă țenie, care îndeplinesc condi țiile limitativ p recizate în textul constitu țional.
În acela și timp, dreptul de vot are, în principiu, voca ția universalită ții. Teoretic,
universalitatea votului presupune ca el să poată fi exercitat de orice membru al corpului electoral. Cu
toate acestea, în majoritatea s tatelor, universalitatea votului nu este interpretată în sens strict. La
exercitarea directă a puterii de stat nu pot participa cei care nu au sau nu po sedă maturitatea politică
necesară pentru a lua decizii ce afectează via ța întregii comunită ți. Incapaci tățile electorale variaz ă în
timp și spa țiu, dar ele sunt o constantă a dreptului de vot. În acela și timp, universalitatea votului a
însoțit lungul drum istoric al recunoa șterii și respectării democra ției, inițial ca un simplu deziderat și
mai apoi ca o re alitate obiectivă, ce beneficiază astăzi de garan ția mai binecunoscută sub denumirea
cliquet arriere retour , adică imposibilitatea revenirii de la un stadiu mai favorabil la unul precedent,
considerat inadecvat.
În delicatul echilibru care trebuie men ținut în cadrul oricărui stat de drept între democra ție și
limitarea abuzurilor prin norme juridice, evolu ția istorică a universalită ții vot ului a cunoscut ca punct
de por nire universalitatea votului masculin , a continuat cu scăderea vârstei minime necesare pen tru
exercitarea dreptului de vot și s-a finalizat cu includerea în rândul beneficiarilor acestui drept
fundamental a femeilor.

16 Text publicat în Monitorul Oficial, Par tea I nr. 553 din 24 iulie 2015;

17 Text republicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 650 din 12 septembrie 2011;

18 Text publicat în Monitorul Oficial nr. 349 din 20 mai 2015 .

12
În zilele noastre, le nivelul majorită ții statelor lumii în care puterea se exercită prin
mecanisme democratice, se constată o t endin ță generală către asigurarea unei cât mai largi
universalită ți a votului uniformizarea vârstei minime necesare pentru exercitarea sa (18 ani).
II.2.2. Trăsăturile votului
Dreptul de vot este reglementat de articolul 36 din Constitu ție și de legile electorale. Aceste
reglementări prevăd că au d rept de vot doar cetă țenii români care au împlinit 18 ani, inclusiv în ziua
alegerilor. Și perosanele cu dublă cetă țenie beneficiază de dreptul de vot. De asemenea, dreptul de
vot apar ține atât cetă țenilor români cu domic iliul în țară, cât și cetă țenilor români cu domiciliul în
străinătate. Acest lucru reiese din dispozi țiile aricolului 23 din Legea 208/2015, care prevede că pe
lângă misiunile diplomatice și oficiile consulate ale României se organizează, una sau mai multe
secții de votare pentru alegătorii care au domiciliul în străinătate. În afara sec țiilor de votare pot fi
organizate , cu acordul guvernului din țara respectivă, sec ții de votare și în alte localită ți decât cele în
care î și au sediul misiunile diplomatice sau oficiile consulare. Alegătorii care au domiciliul sau
reședința într -un alt stat decât România, î și exercită dreptul de vot la una din sec țiile de votare din
acea țară în care î și au domiciliul sau re ședința. Re ședința în străinătate se dovede ște cu o rice
document eliberat de autorită țile străine. Aceste prevederi se aplică și în cazul oraganizării
referendumului, a șa cum reiese din dispozi țiile Legii nr. 3/200019 privind organizarea și desfă șurarea
referendumului. Oferind drept de vot tuturor cetă țenilor săi, indiferent de locul în care se află, legea
română prevede și exercitarea votului prin coresponden ță.
Pentru o mai bună în țelegere a regimului juridic al dreptului la vot, articolul 36 trebuie
interpretat sistematic cu prevederile articolului 62 și articolului 82 din Constitu ție, referitoare la
alegerea Camerelor Parlamentului și a Pre ședintelui României, care pervăd că senatorii, deputa ții și
Președintele României sunt ale și prin „vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat”. Prin
urmare, trăsăturile votului în România sunt:
­ universalitatea votului – ce nu trebuie în țeleasă în mod absolut. A șa cum am
văzut, constituantul restrânge dreptul de a participa la vot persoanelor care nu au
vârsta majoratului sau se află, din diverse motive, sub anumite interdic ții. Astfel,
apartizii, străinii, minorii, incapabilii și nedemnii sunt exclu și din cadrul corpului
electoral. Incapacită țile electorale sunt limitativ enumerate de lege. Ele nu pot fi
extinse și la alte situa ții, nici chiar prin modificarea Legii fundamentale, deoarece
prin articolul 152, Constitu ția interzice orice revizuire care ar avea ca efect
suprimarea unor drepturi sau garan ții ale unor drepturi fundamentale. Străinii și
apartizii nu beneficiază de dreptul de vot deoarece acesta este un drept exclusiv
politic, adică prive ște și afectează în exclusivitate comunitatea uman ă constituită în
stat. Minorii sunt e xcluși de la exerci țiul dreptului de vot pentru că participarea la
viața politi că a statului impune, cu necesitate, un anumit grad de maturitate și de
responsabilitate, inclusiv politică. De aceea, unele state, mai conservatoare,
consideră uneori că, pentru a participa la guvernarea țării, este nevoie de o
maturitate mai mare decât cea necesară pentru gestionarea propiilor bunuri și
afaceri, astfel că instituie prin lege o vârstă minimă pentru execitarea dreptului de
vot, mai mare decât vârsta m ajoratului civil. Incapabilii, c ea de -a treia categorie de
persoane excluse din categoria celor cu drept de vot, sunt aliena ții și debilii mintal
care, neavând posibilitatea unui discernământ al ac țiunilor lor, nu pot vota. Ultima
categorie de persoane care nu beneficiază de dreptul de vot sunt cei care au suferit

19 Text publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 84 din 24 februarie 2000.

13
anumite condamnări judecătore ști, inclusiv la pedeapsa complementară a pierderii
drepturilor electorale;
­ egalitatea votului reprezintă exprimarea principiului egalită ții în drepturile
cetățenilor, reglementat cu titlu general de articolul 4 și articolul 16 din
Constitu ție. Egalitatea votului este reflectată atât în numărul de voturi de care
dispune un cetă țean, cât și în ponderea fiecărui vot în desemnarea reprezentan ților
națiunii. Astfel , conform legii, fiecare cetă țean are dreptul la un singur vot, iar
acest vot are aceea și pondere cu a tuturor celorlalte voturi în desemnarea unei
autorită ți a statului, indiferent de persoana celui care a exercitat dreptul de vot.
Dacă î n privin ța desemnării deputa ților și a senatorilor legea electorală prevede și
o normă de reprezentare (respectiv, alegerea unui deputat la 73000 de locuitori și a
unui senator la 168000 de locuitori), pentru Pre ședintele României legea electorală
se face în func ție de numărul total al voturilor valabil exprimate raportat la
numărul total al alegătorilor înscri și în li stele electorale atât permanente, cât și
speciale. Cu toate aceste măsuri legale menite să asigure egalitatea votului, trebuie
observat că, de -a lungul timpului, au existat situa ții de inegalitate a votului, cum
este exemplul votului plural și al votului mu ltiplu. Votul plural reprezintă
posibilitatea unui alegător de a putea dispune de mai multe voturi în aceea și
circumscrip ție electorală, iar votul multiplu reprezintă posibilitatea unui alegător
de a dispune de mai multe voturi în circ umscrip ții electoral e diferite;
­ Caracterul direct al votului – constă în faptul că cetă țenii aleg direct și personal,
fără niciun intermediar sau delegat, reprezentan ții lor în Parlament și pe șeful
Statului. Caracterul direct al votului este de esen ța reprezentativită ții dem ocratice
moderne, în care cetă țenii î și exprimă în mod direct op țiunea pentru un anumit
candidat propus în alegeri. Caracterul direct al votului face ca la alegeri să poată
participa, virtual, întreg corpul electoral. În cazul unui vot indirect, la alegere a
efectivă a reprezentan ților participă un număr mai mic de alegători în func ție de
modul de alegere prevăzul de lege (de exemplu, articolul 57, alineatul (3) din
Legea nr. 215/ 2001 privind administra ția publică locală, prevede că „viceprimarul
este ales cu votul majorită ții consilierilor locali în func ție , din rândul membrilor
acestuia”);
­ Votul secret este una dintre cele mai puternice garan ții ale corectitudinii votului
pentru desemnarea reprezentan ților na țiunii. Secretul votului garantează
posibilitat ea cetă țenilor de a -și manifesta liber și neîngr ădit voin ța cu privire la
desemnarea unei persoane sau a alteia în func țiile și demnită țile publice eligibile.
Pentru realizarea secretului votului, legea electorală prevede o serie de garan ții
precum:
­ tipărirea buletinului de vot în a șa fel încât să nu se poată observa ștampila
pusă de alegător decât în mom entul în care se deschide votul;
­ utilizarea unor cabine de vot în care să poată intra o singură persoană;
­ cabinele de vot să fie separate pentru ca aleg ătorii să nu poată vedea ce
votează unul și celălalt;
­ uniformitatea buletinelor de vot;
­ introducerea personală a buletinului de vot în urna de vot, etc.
­ Opus votului secre t este votul public, folosit în trecut și criticat pentru că a
fost utilizat pentru a influ ența alegătorii, prin diverse mijloace, să voteze
pentru anumi ți candida ți;
­ Votul liber exprimat – vizează, pe de o parte, faptul că exprimarea voin ței
cetățenilor în alegeri nu trebuie viciată în niciun fel, iar pe de altă parte, faptul că

14
votul nu este obligatoriu. În România, participarea la vot nu este obligatorie pentru
niciun fel de alegeri, cetă țenii având op țiunea liberă de a participa sa u nu la
scrutin. Unele state, precum Brazilia, Grecia sau Belgia, folosesc votul obligatoriu,
însă problema cea mai dificilă este stabilirea sanc țiunilor în caz de neexecutare a
votului. În astfel de state votul devine nu doar un drept ci și o obliga ție pentru care
este greu de aplicat o sanc țiune corpului electoral ce se arată din ce în ce mai pu țin
interesat de procesul electoral. O problemă diferită o reprezintă influen țarea
cetățenilor în cadrul campaniilor electorale prin intermediul mijloacelor de
informare , a afi șelor electorale, a emisiunilor electorale, etc. Aceste promisiuni
electorale nu sunt de natur ă a influen ța caracterul liber exprimat al votului din ziua
alegerilor. fiind necesare și utile campaniile de informare pentru educarea
electorală a cetă țenilor.
II.2.3. Exercitarea dreptului de vot
Strâns legat de dreptul de vot este sistemul electoral, utilizat pentru repartizarea mandatelor
obținute de fiecare forma țiune politică sau candidat în ur ma votului execitat de către cetă țeni, căci
dreptul de vot nu se exercită în sine pentru sine, ci pentru constituirea unor autorită ți publice în
concordan ță cu preferi nțele electorale. Sistemul electoral reprezintă un instrument esen țial pentru
alegeri și pentru o guvernare democratică și reprezentativă. Sistemele electorale trebuie să ofere
oportunită ți egale pentru to ți cetă țenii de a infuen ța politica și practicile g uvernământului.
Dacă sistemul electoral al reprezentării propor ționale bazat pe un scrutin de listă a fost cel
care a condus la desemnarea membrilor Adunării Constitu ante20 ce a votat Constitu ția din 1991, după
1995 au apărut tot ma i des opinii în sensul c ă sistemul de vot practicat în România nu mai
corespunde realită ților. As tfel, în anul 2008 a fost schimbată legea electorală utilizându -se pentru
alegerile parlamentare din 2008 și din anul 2012 un sistem majoritar, pentru ca la alegerile
parlamentare din 2016 să se revină la sistemul reprezentării propor ționale.
O asemenea decizie, de modificare a sitemului electoral, are importante consecin țe în plan
politic și juridic și ea trebuie tratată cu mult timp înainte de alegeri ( cu cel pu țin un an înainte, a șa
cum prevede Codul bunelor practici în materie electorală, adoptat în cadrul celei de -a 52-a Reuniuni
Plenare la Vene ția în 18 -19 octombrie 2002).
Când se dore ște schimbarea unui sistem electoral trebuie avute în vedere câteva premise. În
primul rând, tre buie cunoscut faptul că niciun sistem electoral nu este perfect. Ba mai mult, fiecare
sistem are atât avantaje cât și dezavantaje. Apoi, un sistem elector al nu este simplu de aplicat și de
înțeles. Fiecare are complexitatea lui matematică și, din acest pun ct de vedere, niciodată electoratul
nu va fi suficient de pregătit pentru a asimila și descifra un nou mod de a vota. În țelegerea vine pe
parcurs, după câteva experien țe practice. Desigur, nu este recomandabilă nici „for țarea” electoratului
prin trecerea de la o extremă de cealaltă, pe scala sistemelor de vot. Reorientări de acest gen sunt
posibile doar prin modificări succesive, graduale ale si stemelor de vot, pentru a se ob ține rezultatul
dorit. Spunem „rezultatul dorit” pentru că în definitiv, aceasta e ste esen ța schimbării sistemului de
vot. În toată lumea, modificarea sistemului electoral este o decizie întru totul politic ă. Orice sistem de
vot favorizează o anumită tendin ță politică. Dacă în România se dore ște ajungerea la un sistem
politic bipartid, alegerea sistemului de vot trebuie făcută din familia s istemelor majoritare, care
creează injusti ții electorale recuperate însă prin eficien ța forului legislativ. Dacă, dimpotrivă, se
dorește o reprezentare largă a tuturor partidelor și curentelor politice , atunci sistemul electoral utilizat

20 Adunare aleasă con form prevederilor Legii electorale din 1864, cu menirea de a pune bazele regimului politic instaurat
la 11 febr uarie 1866.

15
trebuie să fie din familia sistemelor propor ționale. Dacă în sfâr șit se dore ște o îmbinare a factorilor de
mai sus, există sisteme mixte ce pot conduce la acest rezultat.
Totu și, sistemele politice creează sistemele ele ctorale și nu invers. Sistemele electorale pot
doar sprijini unele tendin țe de schimbare a sistemelor politice, dar, de obicei, ele sunt alese pentru a
consolida o anume stare de fapt. Dezbaterea nu este însă chiar simplă, căci analiza sistemelor de vot
poate conduce și la alte întrebări: este nece sar un Parlament bicameral? Cu acela și statut pentru
ambele Camere? Sau este necesar un Parlament monocameral? Caz în care revizuirea Constitu ției
este necesară. Iată, deci, cât de complicate pot fi dezbaterile re feritoare la schimbarea sistemului de
vot în România.

16
CAPITOLUL III Studiu de caz
În România au drept de vot cetățenii de la vârsta de 18 ani, împliniți până în ziua alegerilor
inclusiv. Nu au drept de vot debilii sau alienații mi ntal, puși sub interdicție, și nici persoanele
condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale .21
Cu ocazia fiecărui scrutin electoral, în România apare tema absenteismului la vot. Printre
principalele deosebiri dint re România și celelalte state europene se numără și procentajul scăzut
al prezen ței la vot. Absenteismul la vot în România nu poate fi explicat doar ca un mod al
societă ții de a protesta cu privire la ac țiunile politicienilor sau la nedreptă țile pe care ce tățenii le
îndură zi de zi din cauza corup ției clasei politice. Acesta este adesea asociat cu o formă de
comoditate sau de iresponsabilitate civică.
În țările cu o democra ție solidă, precum Germania de exemplu, mai bine de 80% dintre
cetățeni votează la alegeri . Acela și lucru se întâmplă și în Belgia, unde prezen ța la vot depă șește
de cele mai multe ori 90% . La nivel interna țional sunt 32 de state în care votul este obligatoriu ,
iar din acestea 6 se află în Uniunea Europeană . Recent, lângă acestea s -a alăt urat și Bulgaria ,
care a introdus votul obligatoriu în toamna anului 2016 , cu ocazia alegerilor preziden țiale.
În Cipru, Grecia, Luxemburg și Belgia cetățenii care absentează nemotivat de la vot sunt
amenda ți, iar belgienii riscă eliminarea de pe listele e lectorale la acumularea unui cumul de
absen țe, iar în Italia și Portugalia votul este obligatoriu doar la nivel teoretic, deoarece
absenteismul nu se pedepse ște prin lege.
Ideea votului obligatoriu este o temă care merită, cu siguran ță, o dezbatere serioas ă. Chiar
dacă o asemenea măsură ar aduce după sine avantaje și dezavantaje, ar putea rămâne, în final, o
variantă pentru mobilizarea la vot a românilor, care după mai bine de 30 de ani de democra ție nu
au în țeles în întregime cum func ționează acest proces și cât de multă responsabilitate au primit
odată cu acest drept.
De-a lungul timpului sau realizat mai multe sondaje de opinie, referitoare la introducerea
votului obligatoriu, după cum urmează:
1) Compania de Cercetare Sociologică și Branding (CCSB) a efectu at între 24 și 27
mai 2009 sondajul ”Percep ția fraudei electorale”, realizat pe un esantion
reprezentativ de 1.205 persoane, cu o marjă de eroare de 2,2%. Sondajul a avut
mai multe probleme analizate printre care și votul obligatoriu. Astfel la întrebarea:
„Dumneavoastră personal sunte ți de acord cu introducerea votului obligatoriu in
Romania?” s -a raspuns, astfel:
­ Da – 51%,
­ Nu – 45%,
­ Nu stiu/Nu raspund – 4%.
2) Ediția on -line gandul.info (anul 2014), a pus cititorilor întrebarea ”Ar trebui să fie
obligato rie prezen ța la vot?”, oferind ca variante de răspuns doar ”da” și ”nu”.
Sondajul a fost realizat pe un e șantion de 1700 de persoane, iar răspunsurile se pot
reține ca indiciu despre op țiunea cititorilor interesa ți de problema ridicată:
­ Da – 65,42% (1114 v oturi),
­ Nu – 34,58% (584 voturi).
3) Indicele Na țional al Serviciilor și Consumului Popula ției (INSCoP Research) a
realizat la comanda cotidianului Adevărul în perioada 1 -6 iulie 2014, un sondaj, cu
un volum al eșantionului de 1.055 de persoane, reprezentativ pentru populația
României de 18 ani și peste 18 ani (marja de eroare de 3%). Chestionarele au fost

21 Articolul 36 din Constituția României ;

17
aplicate în 38 de județe și Municipiul București, într -un total de 75 de localități
(orașe mari, medii și mici, comune, sate), ob ținându -se astfel, următoar ele
procente:
­ Da – 44,6%,
­ Nu – 41,7%,
­ Nu răspund – 13,6%.
De-a lungul a mai bine de 30 de ani, de democra ție, fiecare dintre noi a fost prezent la vot,
mai mult sau mai puțin, mai încrezător sau mai dezamăgit, influențat sau nu de opinia publică și de
presiunile venite constant dinspre mass -media și show -ul politicii.
Rezultatul, acum la distanță de 30 de ani de primul vot liber exprimat în România: majoritatea
românilor cu drept de vot din țară sau de oriunde preferă absenteismul la urnă. Pentru că, nu -i așa,
dacă ani de zile singurul lucru pe care -l poți face prezentându -te la urnă în ziua de vot rămâne acela
de a alege răul cel mai mic dintre celelalte forme de rău tipărite și întipărite pe buletinul de vot și în
tot ceea ce înseamnă viața ta de zi cu zi , atunci, la ce bun deranjul?
Astfel din 20 mai 199022, prezen ța la vot a scăzut vertiginos, cu aproximativ 10 procente la
fiecare ciclu electoral . Alegerile generale din România au loc la fiecare patru ani, când se aleg
membrii Parlamentului din Camera Deputa ților și Senat . Mandatul acestora durează patru ani.Durata
unui mandat de pre ședinte este acum de cinci ani, spre deosebire de cel al unui parlamentar, care este
limitată la patru ani.
România are o formă de organizare și de conducere politică a societă ții bazată pe principiul
exercitării puterii de către popor. Statul român se organize ază potrivit principiului separa ției și
echilibrului puterilor – legislativă, executivă și judecătorească – în cadrul democra ției
constitu ționale.23
Din 1990 până în prezent, toate alegerile generale s -au ținut duminica: o dată în mai, o dată în
septembrie și de două ori în noiembrie.
Pragul electoral al partidelor este de 5% din voturi. În 2004, numărul de mandate va scădea
cu 5%, datorită scăderii numărului de locuitori. Comisia electorală a stabilit durata campaniei
electorale la 30 de zile.
Ca în orice s ocietate democratică, preferin țele de vot ale electoratului se pot schimba în
decursul timpului. La alegerile trecute de obicei a existat un partid care a ob ținut o victorie
clară. Partidul Social Democrat a ob ținut trei astfel de victorii, în 1990, 1992 și respectiv 2000,
întrerupt fiind de Conven ția Democrată Română în 1996. În 2004 au fost alegeri câ știgate de Alian ța
D.A. PNL -PD, pre ședinte al României fiind ales Traian Băsescu , reales în func ție în 2009. Actualul
președinte al României este Klaus Werner Iohannis , ales din 2014, fiind reales în 2019.
Rezultate alegeri, începând cu 199024:
Tabel 3.1
Alegeri Data Președinte Prezen ță la vot
Alegeri generale,
1990 20.05.1990 Ion Iliescu 14.826.616 (86,19%)
Alegeri generale,
1992 27.09.1992 Ion Iliescu 12.496.430 (76, 29%)
Alegeri genera le,
1996 03.11.1996 Emil Constantinescu 13.088.388 (76,01%)

22 Primele alegeri libere după căderea comunismului;
23 Art 1 Constituția României.
24 Biroul Electoral Central, Alegeri pentru Camera Deputatilor, Senat si Presedintele Romaniei .

18
Alegeri Data Președinte Prezen ță la vot
Alegeri generale,
2000 26.11.2000 Ion Iliescu 11.559.458 (65,31%)
Alegeri
legislative
și preziden țiale,
2004 28.11.2004 Traian Băsescu 10.794.653 (58,5%)
Alegeri legislative,
2008 30.11.2 008 – 7.238.871 (39,20%)
Alegeri preziden țiale,
2009 22.11.2009 Traian Băsescu Tur 1:
9.946.748 (54,37%)
Tur 2:
10.620.116 (58,02%)
Alegeri legislative,
2012 09.12.2012 – 7.694.180 (41,76%)
Alegeri preziden țiale,
2014 16.11.2014 Klaus Werner
Iohan nis Tur 1:
9.723.232 (53,17%)
Tur 2:
11.719.344 (64,10%)
Alegeri legislative,
2016 11.12.2016 – 7.323.368 (39,79%)
Alegeri preziden țiale,
2019 24.11.2019 Klaus Werner
Iohannis Tur 1:
8.683.688 (47,66%)
Tur 2:
9.086.696 (47,87%)

Figura 3.1
0102030405060708090100
1990 1992 1996 2000 2004 2008 2009 2012 2014 2016 2019%Alegeri prezidențiale
Alegeri
prezidențiale

19
Figura 3. 2
0102030405060708090100
1990 1992 1996 2000% Alegeri prezidențiale
Alegeri prezidențiale

Observăm astfel rate foarte scăzute de participare la vot, în special la alegerile parlamentare.
Acest fapt reprezintă un fenomen îngrijorător pentru tânăra democrație românească. Ipote za
introducerii votului obligatoriu poate fi o soluție compensatorie.
Au existat de-a lugul timpului și proiect e de lege în acest sens dar s -au pierdut pe drumul spre
transformarea lor în lege. Conform unei propuner i din anul 2011, amenda pentru cei care lipseau de
la vot se ridica la 10 milioane de lei vechi. Dacă amenda nu te convingea să ieși din casă, și la
următorul tur de scrutin lipseai din nou , amenzii i se adăuga și restricționarea accesului la unele
facilit ăți fiscale sau ajutoare din partea stat ului. Totul culmina, în cazul în care continuai să nu te
prezinți la vot, cu riscul pierderii definitive a dreptului de a mai vota. La vremea respectivă, guvernul
a emis un pu nct de vedere prin care se arata că legea este neconstituțională. Dreptul la vot este
reglementat în Constitu ția României prin articolul 36, articol care nu lasă loc interpretării .
Evident dreptul la vot nu se poate transforma într -o obliga ție, așa cum statul acasă în ziua
alegerilor nu ar trebui să devină o infrac țiune, deoarece liber tatea de opinie nu poate fi
restric ționată, obligându -te să ai o opinie. Consider că o asemenea constrângere introdusă în
România ar fi nu numai nedemocratică, dar și ineficientă: prezen ța la urne nu s -ar îmbunătă ți
considerabil, iar cei care ar veni totu și, de frica amenzii, și-ar anula furio și buletinul de vot
ștampilându -l peste tot.
CONCLUZIE
În concl uzie, dreptul la vot este un drept, iar nu o obliga ție care să îngrădească alegerile
poporului sub o form ă sau alta. Prin ideea de “drept civic fundamental ” ni se sugereaza s ă votăm
pentru a contribui la dezvoltarea societă ții și a fi în mi șcarea permanent ă a acesteia, dar prin alegerea
noastr ă de a participa sau nu la procesul de votare se aplic ă exercitarea sub formă de “activ sau
pasiv” a dreptului acesta , deci prin urmare poate fi o decizie a unui individ aceea de a nu vota.
Nu avem doar un drept ci avem responsabilitatea să nu le permitem , celor care pot controla
alegerile unor grupuri mari de cetă țeni u șor in fluențabili, să decidă pentru noi to ți încot ro se
îndreaptă viitorul nostru, ce și câte taxe plă tim, lucrurile pe care avem și nu avem voie să le facem.
Schimbarea începe cu noi, iar momentul în care f iecare cetă țean care î și mo tivează absen ța la vot
prin celebra scuză “oricum votul meu nu in fluențează cu nimic demersul țării” va con știentiza
importan ța participării s ale în sălile de vot, va fi momentul cheie al începerii unei noi perioade în
care sunt îmbră țișate adevărate valori pentru țara noastră.

20
BIBLIOGRAFIE
1) Legisla ție :
­ Constitu ția României ;
­ Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorită ților administra ției publice locale, pentru
modificarea Legii administra ției publice locale nr. 215/2001, precum și pentru
modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul ale șilor locali ;
­ Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputa ților, precum și
pentru organizarea și func ționarea Autorită ții Electorale Permanente ;
­ Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Pre ședintelui României ;
­ Legea nr. 33/2007 privind organizarea și desfă șurarea alegerilor pentru Parlamentul
European ;
­ Legea nr. 288/2015 privind votul prin coresponden ță, precum și modificarea și
completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputa ților,
precum și pentru organizarea și func ționarea Autorită ții Electorale Permanente ;
­ Legea nr. 148/2019 pentru modificarea și completarea unor acte normative în materie
electoral;

2) Cursuri, monografii
­ Ștefan Deaconu, Institu ții politice, Edi ția 3, Ed.C.H.Beck, Bucure ști, 2017 ;
­ Ștefan Deaconu, Elena Simini Tănăsesc u , Curs Drept Electoral, Universitatea din
Bucure ști, 2018;
­ Marieta Safta, Drept constitu țional și institu ții politice, vol.I.Teoria generală a
dreptului constitu țional. Drepturi și libertă ți, Edi ția a 5 -a, revizuită, Ed. Hamangiu,
2019 ;
3) Articole de spec ialitate
­ Tudorel Toader, Marieta Safta, ”Repere legislative și jurispruden țiale privind votul
prin coresponden ță” , site -ul www juridice.ro ;
­ Tudorel Toader, Marieta Safta , Listele electorale, element al consolidării dreptului de
vot ” în Revista română d e Studii Electorale nr.1/2018 ;
­ Anca Ni ță, ”Alegeri europene: reguli europene și naționale. Scurte considerații privind
cadrul legislativ al alegerilor pentru Parlamentul European”, în Revista Universul
Juridic nr.2/2019 ;
­ Răzvan Victor Pantelimon, Analele U niversității „OVIDIUS” / Vol. 6/ 2009 ;
­ George Alexianu, „Regimul electoral în România” în Enciclopedia României,
volumul I, Statul, Imprimeria Națională, București, 1938 ;
­ Eleodor, Focsaneanu, Istoria constituțională a României (1859 -1991), Humanitas,
Bucur ești, 1998 ;

21
4) Site-uri
­ roaep.ro – Autoritatea Electorală Permanentă.
­ http://ier.gov.ro/wp -content/uploads/2018/11/Conven%C5%A3ia -pentru –
ap%C4%83rarea -drepturilor -omului -%C5%9Fi -a-libert%C4%83%C5%A3ilor –
fundamentale ;
­ gandul.info