Titularul disciplinei: Conf. univ dr. Diana Lucia V asile Evaluarea va avea la baz ă parcurgerea și însu șirea cuno știn țelor cuprinse în aceast ă… [618572]

1 UNIVERSITATEA SPIRU HARET
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE

PSIHOTERAPIE
ANUL III, semestrul 2
Titularul disciplinei: Conf. univ dr. Diana Lucia V asile

Evaluarea va avea la baz ă parcurgerea și însu șirea cuno știn țelor cuprinse în aceast ă
SINTEZ Ă DE CURS.

Defini ția psihoterapiei.

Psihoterapia se define ște ca ansamblul știin țific coerent de principii teoretice și aplicative
psihologice care urm ăresc vindecarea sau/ și restructurarea psihicului uman. Ea se diferen țiaz ă
astfel de demersurile oamenilor obi șnui ți care pot și ei încerca s ă diminueze suferin ța psihic ă
a semenilor.

Este vorba de vindecare în situa ția în care o persoan ă a trecut printr-o experien ță care a produs
perturbare psihic ă semnificativ ă, pe termen lung sau pe termen scurt, cu efecte în sfera
adapt ării persoanei și echilibrului s ău psihologic. Este vorba de restructurare atunci câ nd se
urm ăre ște ca întreaga personalitate s ă dobândeasc ă un nou mod de echilibrare și un nou mod
de adaptare la mediu.

Important este de re ținut c ă psihoterapia nu vizeaz ă o schimbare a personalit ății (nu putem fi
cu totul altfel în urma unei psihoterapii reu șite) ci doar o modificare a stilului de adaptare, a
eficien ței personale. Putem face o asem ănare cu piesele de lego: de-a lungul vie ții ele se
așeaz ă și se combină într-un anumit mod, iar prin psihoterapie avem acc es la unele dintre ele,
poate la foarte multe, și putem schimba doar leg ătura, combina țiile, poate mai putem ad ăuga
unele sau scoate altele (de exemplu ad ăug ăm sau scoatem anumite comportamente, gânduri
scheme etc.), dar fundamental, vom avea acelea și piese într-o alt ă dispunere, mai eficient ă,
mai confortabil ă și mai adecvat ă pentru persoan ă.

2 Colegiul Psihologilor din România define ște psihoterapia ca fiind interven ția psihologic ă
realizat ă știin țific și în spirirt umanist
a. în scopul promov ării s ănătății, autocunoa șterii și dezvolt ării personale,
b. în scopul modific ării factorilor psihologici implica ți în tulbur ările psihice,
psihosomatice și în tulbur ările somatice,
c. în situa ții de risc.

Exist ă trei mari tipuri de psihoterapie, în func ție de num ărul persoanelor care apeleaz ă la acest
tip de ajutor:
a. individual ă, atunci cand exist ă o singur ă persoan ă pacient: [anonimizat];
b. de cuplu sau de familie , atunci când un cuplu sau o familie cere o psihote rapie;
c. în grup , atunci când este vorba de mai multe persoane (de regul ă în jur de 12-15
persoane).

Toate aceste tipuri de psihoterapie urm ăresc cam acelea și mari obiective :

• Stimularea autocunoa șterii, a s ănătății psihice;
• Ajutarea persoanei s ă dep ășeasc ă criza sau situa ția de risc în care se afl ă;
• Eliminarea sau diminuarea simpotmatologiei pe care persoana o prezint ă;
• Adaptarea mai bun ă a persoanei la mediul s ău;
• Modificarea unora dintre condi țiile de mediu pentru a permite o mai bun ă adaptare la
acesta;
• Cre șterea for ței eului și a capacit ăților și abilit ăților personale;
• Restructurarea conflictelor intrapsihice;
• Restructurarea gândurilor, opiniilor, atitudinilor fa ță de propria persoan ă, cre șterea
încrederii în sine și stabilirea unul sens mai clar al identit ății personale;
• Îmbun ătățirea rela țiilor cu cei din jur.

Rela ția psihoterapiei cu evaluarea psihologic ă și cercetarea.

Componentele unui proces terapeutic sunt:
• Psihodiagnostic și evaluare clinic ă

3 • Conceptualizarea clinic ă
• Rela ția psihoterapeutic ă
• Interven țiile psihologice specifice tipului de psihoterapie (individuale, de cuplu, de
familie, de grup)
• Evaluarea rezultatelor terapiei și a procesului terapeutic.

Cu alte cuvinte, orice terapeut este necesar s ă aib ă cuno știn țe solide de psihodiagnoz ă a
normalit ății și patologiei psihice, precum și de cercetare psihologic ă, în special cea calitativ ă.

Orient ări de baz ă în psihoterapie. Aspecte comune și aspecte diferite în orient ările
psihoterapeutice.

Principalele arii sau orient ări în psihoterapie sunt:
• Orientarea dinamic ă – în care sunt incluse școlile de psihoterapie care se centreaz ă pe
dinamica incon știent-con știent , cum sunt psihanaliza, analiza reichian ă, psihoterapia
(analiza) jungian ă, etc.;
• Orientarea umanist ă – în care sunt incluse școli care se centreaz ă pe valorificarea
resurselor umane, a disponibilit ăților latente care exist ă în fiecare om, cum ar fi terapia
centrat ă pe client, terapia experien țial ă, terapia existen țial ă, etc.
• Orientarea comportamentalist ă – în care sunt incluse școlile care se centrează pe
procesul de înv ățare , cum ar fi terapia cognitiv ă, terapia ra țional-emotiv ă, terapia
asertiv ă, etc.;

Ceea ce aseam ănă aceste trei mari orient ări psihoterapeutice este faptul c ă toate vizeaz ă
îmbun ătățirea echilibrului psihic al persoanei care apeleaz ă la psihoterapie, adap ătarea sa mai
bun ă la mediul în care tr ăie ște și toate realizeaz ă acest lucru prin intermediul unei rela ții
specifice stabilite între client/pacient și psihoterapeut, numit ă rela ție psihoterapeutic ă.

Indiferent îns ă de orientare, orice psihoterapie ar trebui s ă fie eficient ă, s ă se soldeze cu
succes. Psihoterapeu ții știu îns ă c ă nu întotdeauna succesul terapeutic este posibil, e l fiind
profund dependent de poten țialul de vindecare al clientului, de implicarea sa în procesul

4 terapeutic. Ceea ce ține de terapeut, pe lâng ă con știn țele acestuia, este abilitatea lui de a stabili
o bun ă rela ție terapeutic ă.

Succesul terapeutic va fi evaluat din trei perspective intreconectate între ele:
• Din perspectiva clientului – el/ea afirm ă și chiar se simte mai bine, este mai eficient,
mai încrez ător, mai echilibrat și mai adaptat;
• Din perspectiva terapeutului – terapeutul evaluaeaz ă procesul terapeutic și rezultatele
acestuia și constat ă c ă obiectivele au fost atinse, c ă între ceea ce afirm ă clientul despre
succesul terapeutic și modul în care arat ă, se comport ă exist ă o coeren ță;
• Din perspectiva altora, semnificativi pentru clien ți – adic ă nu doar clientul și
terapeutul s ău trebuie s ă considere c ă exist ă rezultate pozitive în urma terapiei, acest
lucru este necesar s ă fie observat și remarcat, subliniat și de persoanele care se afl ă în
mediul clientului.

Ceea ce diferen țiaz ă îns ă aceste diferite arii ale psihoterapiei sunt:

1. principiile teoretice pe care se fundamenteaz ă
2. semnifica ția dat ă simptomului
3. scopul, obiectiviele terapeutice stabilite
4. tehnicile cu care lucreaz ă psihoterapeutul
5. caracteristicile rela ției terapeutice
6. rolul terapeutului

Principiile teoretice pe care se fundamenteaz ă

Orientarea dinamic ă – se bazeaz ă pe descoperirea for țelor incon știente (motive, afecte,
atitudini, conflicte), în țelegerea mecanismelor incon știente care ar perturba echilibrul
persoanei, urm ăre ște producerea insightului, și astfel înl ăturarea simptomului și schimbarea
tiparului disfunc țional. Aceste mecanisme incon știente sunt formate în mare m ăsur ă în
copil ărie și ac ționeaz ă f ără ca omul s ă realizeze, s ă con știentizeze acest lucru.
Orientarea umanist ă – se bazeaz ă pe principiul valorific ării disponibilit ăților umane, al
refacerii leg ăturii eu-sine prin intermediul unor noi experien țe tr ăite care vor modifica modul
de func ționare psihic ă, iar poten țialul natural de echilibrare al omului va fi activa t; ele cred în
capacitatea omului de a dep ăși experien ța uman ă obi șnuit ă, cea de zi cu zi, de a descoperi

5 individualitatea, dar și unitatea omului cu universul, de a dep ăși limitele eului și de a se
contopi într-o con știin ță universal ă.
Orientarea cognitiv ă și comportamentalist ă – se bazeaz ă pe principiul înv ățarii. Se consider ă
că o persoan ă care a ajuns s ă aib ă un dezechilibru poate înv ăța noi modalit ăți de
comportamnet sau de gândirea care s ă o ajute s ă se reechilibreze și s ă fie mai eficient ă, mai
mul țumit ă. Presupune eviden țierea cogni țiilor negative, a schemelor cognitive și a
disfunc țiilor cognitive și modificarea acestora prin identificarea și testarea ipotezelor și
cogni țiilor negative, dezvoltarea și testarea unor scheme cognitive alternative mai fl exibile și
realiste, schimbarea tiparului de gândirea sau a ce lui comportamental disfunc țional.

Semnifica ția dat ă simptomului

Orientarea dinamic ă – simptomul este v ăzut ca find secundar, o manifestare de suprafa ță a
unor procese profunde, acestea fiind cele mai impor tante. Simptomul reprezint ă o expresie a
conflictului între cerin țele instinctuale și cerin țele sociale, religioase, culturale, care le interzi c
(conflict intre Id si Superego mediate de Ego). Nev roza este o provocare, un impuls legat de
necesitatea l ărgirii con știin ței personale, un semn al blocajului în procesul de maturizare și
individuare.
Orientarea umanist ă – simptomul reprezint ă un blocaj sau pierderea leg ăturii cu propria
experien ță intern ă, înstr ăinarea eului de sine însu și, pierderea sensului existen ței și blocarea
posibilit ățiilor de manifestare a eului.
Orientarea comportamentalist ă – simptomul este constitutit din comportamente
disfunc ționale care au fost înt ărite de factori de mediu. În aceste orient ări, simptomul este el
însu și considerat ca fiind problema care trebuie elimina t ă, spre deosebire de orient ările
dinamice, f ără a modifica structura personalit ății clientului.

Scopul, obiectivele terapeutice stabilite

Orientarea dinamic ă – scopul fundamental este rezolvarea conflictelor refulate, victoria
egoului asupra idului, înt ărirea egoului. De asemenea, se urm ăre ște stimularea procesului de
individuare, ca un proces continuu, descoperirea un icit ății, autonomia, responsabilizarea,
descoperirea eului individual, dar și evolu ția transpersonal ă.

6 Orientarea umanist ă – scopul major este autorealizarea poten țialului personal, descoperirea
autenticit ății, creativit ății, spontaneit ății, integrarea corpului cu mintea și spiritul omului;
dep ășirea con știin ței individuale și contopirea cu con știin ța universal ă.
Orientarea comportamentalist ă – scopul central îl reprezint ă ameliorarea, înl ăturarea
simptomelor, aspectelor disfunc ționale; decondi ționarea clientului de comportamente
nedorite, maladaptative și înlocuirea cu comportamente dezirabile.

Tehnicile cu care lucreaz ă psihoterapeutul

Orientarea dinamic ă – interpretarea, asocia țiile libere, analiza de vis, analiza transferului și a
contratransferului, analiza și con știentizarea rezisten țelor, catharsisul, clarificarea/insightul,
amplificarea.
Orientarea umanist ă – provocarea unor experien țe directe prin interac țiune, dialog, tehnici
verbale și non-verbale, dramatiz ări, imagina ție dirijat ă, tr ăiri experimentale, jocuri, medita ție.
Orientarea comportamentalist ă – condi ționarea, desensibilizarea sistematic ă, înt ăriri pozitive
și negative, elaborarea unor modele comportamentale noi, relaxarea, diferen țierea emo țiilor de
cogni ții și de comportamente.

Caracteristicile rela ției terapeutice

Orientarea dinamic ă – rela ția stabilit ă între terapeut și cel care cere ajutorul, numit aici
pacient , seaman ă cu rela ția medicala, este bazat ă pe un contract terapeutic. Rela ția este clar ă,
pacientul fiind cel în suferin ță iar terapeutul fiind cel puternic, cunosc ător care îl ajut ă pe
acesta s ă se vindece. În psihoterapia analitic ă jungian ă rela ția este autentic ă bazat ă pe
empatie, conținere, stabilitate, ea transformându-se treptat înt r-o rela ție egal ă, de prietenie, de
reciprocitate.
Orientarea umanist ă – aici rela ția este egal ă, bazat ă pe o în țelegere uman ă. În aceast ă
orientare, cel care apeleaz ă la psihoterapie este denumit client , tocmai pentru a se sublinia
faptul c ă el apeleaz ă la un serviciu și nu faptul c ă este bolnav.
Orientarea comportamentalist ă – aici rela ția este educativ ă, bazat ă pe o conven ție de
înv ățare. Se aseam ănă mult cu rela ția profesor elev, sau mentor-discipol.

Rolul terapeutului

7 Orientarea dinamic ă – terapeutul de orientare dinamic ă interpreteaz ă, reflect ă, este frustrant,
nedirectiv, deta șat, neutru emo țional, dar este al ături de pacient, îl acompaniaz ă în drumul s ău
interior.
Orientarea umanist ă – terapeutul îl accept ă pe client, este vorba de o acceptare mutual ă; el/ea
este permisiv( ă), gratificant( ă), pasiv( ă), nondirectiv( ă).
Orientarea comportamentalist ă – terapeutul comportamentalist este un formator (t rainer),
sf ătuitor, este directiv, arat ă clientului ce și cum s ă fac ă, s ă ac ționeze, este practic, pragmatic.

Reprezentan ți de baz ă ai orient ărilor psihoterapeutice.

Iat ă care sunt principalele forme sau școli de psihoterapie și reprezentan ții lor, în cadrul celor
trei mari orient ări terapeutice (dup ă I. Holdevici, p. 20-22, 1996):

Orientarea dinamic ă:
• Psihanaliza – S. Freud
• Psihoterapia analitic ă – C. G. Jung
• Psihologia individual ă – A. Adler
• Terapia voin ței – O. Rank
• Terapia analitic ă activ ă – W. Stekel
• Psihiatria interpersonal ă – H. S. Sullivan
• Psihoterapia intensiv ă – E. Fromm, Reichman
• Analiza caracterologic ă – K. Horney
• Analiza egoului – M. Klein
• Școala de la Chicago – Alexander French
• Psihoterapia scurt ă analitic ă – Sifneos, Malan Bellak

Orientarea comportamentalist ă:
• Terapia reflex condi ționat ă – Salter
• Terapia bazata pe teoriile înv ățării – Dollard
• Psihoterapia bazat ă pe înv ățarea social ă – Rotter
• Terapia modelat ă – A. Bandura
• Psihoterapia directiv ă – Thorne
• Terapia ra țional-emotiv ă – Ellis

8 • Terapia de confruntare și rezolvare de probleme – Garner
• Terapia asertiv structural ă – Phillips
• Terapia bazata pe constructe personale – G. Kelly

Orientarea umanist ă:
• Analiza existen țial ă – Binswanger
• Psihoterapia centrat ă pe client – C. Rogers
• Gestaltterapia – F. Perls
• Logoterapia – V. Frankl
• Terapia experien țial ă – C. Whitaker
• Analiza bioenergetic ă – Lowen
• Antrenamentul autogen – Schultz, Lute
• Meditatia transcedental ă, Yoga, terapia Nirvana
• Psihoterapia Zen – Watts
• Psihoterapia psihedelic ă – Osmuno
• Psihoterapia transpersonal ă – S. Grof

Rela ția și alian ța terapeutic ă.

Rela ția terapeutic ă este o rela ție stabilit ă între dou ă persoane, în care una cere ajutor pentru un
simptom, un dezechilibru psihologic, o nemul țumire, o insatisfac ție, iar cealalt ă dispune de
cuno știn țele și abilit ățile știin țifice necesare pentru a o putea ajuta. De multe ori , mai ales în
orient ările dinamice și cele cognitive se stabile ște un contract între aceste dou ă persoane, un
contract verbal prin care se stabilesc rolurile și obiectivele fiec ăreia dintre p ărți. Acest
contract ajut ă la formarea unei alian țe terapeutice, adic ă a unei colabor ări între client/pacient
și terapeutul s ău, în care fiecare investe ște ceea ce știe pentru a asigura succesul terapeutic. S-
a observat c ă un bun contract terapeutic, o bun ă alian ță este fundamental ă pentru a produce
modific ările scontate în personalitatea clientului.

Psihoterapia traumei.

9 Așa cum afirmam mai sus, unul dintre cele mai importa nte obiective ale psihoterapiei îl
reprezint ă scoaterea clientului din criza sau situa ția de risc în care se afl ă. Destul de recent s-a
conturat în psihoterapie o direc ție, numit ă psihotraumatologie care se ocup ă cu vindecarea
rănilor psihice, tocmai pentru c ă s-a observat c ă fiecare orientare terapeutic ă este limitat ă în
situa ții de traumatizare. De aceea, voi prezenta mai jos câteva detalii referitoare la
traumatizarea psihic ă și la principiile de lucru cu persoanele traumatizat e.

Traumatizarea psihic ă

Este necesar ca înc ă de la început și diferen țiem ni ște concepte:
• eveniment / situa ție / factor traumatic
• traum ă psihic ă
• reac ție traumatic ă

Aceast ă clarificare nu este u șor de realizat având în vedere faptul c ă numero și autori au dat
diferite defini ții și au analizat aceste concepte, f ără s ă ajung ă la multe concluzii comune. Este,
de altfel, de a șteptat s ă existe dificult ăți de a ob ține un consens pentru c ă fenomenele și
procesele implicate în traumatizarea psihic ă sunt extrem de complexe și de greu de studiat,
obstacolele în cercetare fiind numeroase și variate. Voi face îns ă o trecere în revist ă a ceea ce
ofer ă literatura de specialitate pe aceast ă tem ă.

De la început a ș dori s ă precizez c ă dificultatea de a analiza trauma psihic ă a determinat unele
concepte care, de și utile în practica terapeutic ă, pot crea confuzii. Printre acestea se afl ă chiar
binecunoscuta tulburare de stres posttraumatic (PTSD) din Manualul Diagnostic și Statistic al
Asocia ției Psihiatrice Americane (vezi tabelul 1). Aprecie z, al ături de autorii germani G.
Fischer și P. Riedesser, c ă prin no țiunea de sindrom de stres posttraumatic se poate crea o
dubl ă confuzie: una între no țiunea de stres și cea de traum ă, iar alta între traum ă și
evenimentul traumatizant, prin prefixul "post" din posttraumatic .

No țiunile de stres și traum ă de și sunt apropiate, ar fi bine s ă nu fie neap ărat asociate,
deoarece în limbaj comun ele se diferen țiaz ă mult. No țiunea de stres se refer ă la o manifestare

10 zilnic ă, la reac ție a organismului, și se asociaz ă mai degrab ă cu ideea de presiune, în timp de
trauma este v ăzut ă ca o ran ă, ca o leziune sufleteasc ă și presupune suferin ță și boal ă.

M. Golu define ște stresul ca „ stare de tensiune, încordare, disconfort determinat ă de agen ți
afectogeni cu semnifica ție negativ ă de frustrare sau reprimare a unor motiva ții, de
dificultatea sau imposibilitatea rezolv ării unor probleme ” (1981, p. 235-236). Bratu
Iamandescu subliniaz ă îns ă și importan ța factorilor afectogeni cu semnifica ție pozitiv ă care
pot induce stres, denumit de regul ă eustres, pentru prima variant ă definit ă de Golu
rezervându-se termenul de disstres. Astfel, Bratu I amandescu consider ă c ă stresul ar
reprezenta „ un sindrom constituit de exacerbarea, dincolo de ni velul unor simple ajust ări
homeostatice, a unor reac ții psihice și a corelatelor lor somatice (afectând cvasitotalit atea
compartimentelor organismului) în leg ătur ă cu agresiunea extern ă sau intern ă exercitat ă de
o configura ție de factori declan șan ți (agen ți stresori, adic ă excitan ți psihici cu rezonan ță
afectiv ă major ă, pozitiv ă sau negativ ă, sau surse de suprasolicitare a proceselor cogniti ve
sau volitive) ce ac ționeaz ă intens, surprinz ător, brusc și/sau persistent și având deseori un
caracter simbolic de „amenin țare” (percepu ți sau anticipa ți ca atare de subiect)” (1993,
p.25-26) .

Reac ția de stres este, în viziunea lui Fischer și Riedesser " răspunsul organismului la o situa ție
critic ă de suprasarcin ă și la evenimente critice, neajungându-se de regul ă la modific ările
calitative specifice reac ției traumatice la sistemele psihice și/sau organice " (1998, p. 43).

Se observ ă c ă termenul de stres nu acoper ă problematica r ănii psihologice, adic ă a
consecin țelor negative asupra personalit ății umane pe care le vom prezenta mai detaliat în
urm ătoarele pagini.

De asemenea, cuvântul posttraumatic ar sugera c ă exist ă un stres dup ă traum ă, deci, am putea
reformula, dup ă ran ă. Dar trauma presupune o desf ăș urare procesual ă și nu se termin ă atunci
când se finalizeaz ă un eveniment sau o situa ție traumatic ă, ori stresul respectiv apare uneori
foarte mult timp dup ă evenimentul traumatizant.
Tabelul 1. Criterii diagnostice ale tulbur ării de stres posttraumatic dup ă DSM IV:
A. Persoana a fost expus ă unui eveniment traumatic care îndepline ște urm ătoarele criterii:

11 1. persoana a tr ăit, a fost martor ă sau a fost confruntat ă cu unul sau mai multe evenimente, care cuprindeau o
moarte de facto sau amenin țarea cu moartea, o r ănire grav ă sau un pericol de pierdere a integrit ății corporale a
propriei persoane sau a altora.
2. reac ția persoanei a cuprins frica extrem ă, neajutorarea sau indignarea. Aten ție : la copii aceasta se poate
manifesta și prin comportament dezorganizat sau agitat.

B. Evenimentul traumatic a fost retr ăit în mod persistent în cel pu țin una din urm ătoarele maniere:

1. amintiri recurente sau intruzive ale evenimentul ui, imaginilor, gândurilor sau percep țiilor.
Aten ție: la copiii mici pot avea loc jocuri în care se expr imă în mod repetat teme sau aspecte ale traumei.
2. vise recurente, ap ăsătoare despre eveniment.
Aten ție: la copii pot ap ărea vise puternic înfrico șă toare f ără con ținut recognoscibil.
3. a ac ționa sau a se sim ți ca și cum evenimentul traumatic s-ar întoarce (retr ăirea sentimentului, evenimentului
iluzii, halucina ții și episoade flash-back disociative, inclusiv cele ca re apar la trezire și la intoxica ții).
Aten ție: la copiii mici poate avea loc o nou ă înscenare specific ă traumei.
4. suprasolicitare psihic ă intens ă la confruntarea cu stimuli externi sau interni cu putere de indiciu care
simbolizeaz ă un aspect al evenimentului traumatic sau care amin tesc de unele aspecte ale acestuia.
5. reac ții somatice la confruntarea cu stimuli-indiciu inte rni sau externi, care simbolizeaz ă un aspect al
evenimentului traumatic sau care amintesc de aspect e ale acestuia.

C. Evitare persistent ă a stimulilor lega ți de traum ă, sau o aplatizare a reactivit ății generale (care nu a
existat înainte de traum ă).
Exist ă cel pu țin trei din urm ătoarele simptome:

1. evitare con știent ă a gândurilor, sentimentelor sau expresiilor verbal e care sunt legate de traum ă,
2. evitare con știent ă a activit ăților, locurilor sau oamenilor care pot trezi aminti rea traumei,
3. incapacitate de a- și aminti un aspect important al traumei,
4. interes în mod clar diminuat sau participare dim inuat ă la activit ățile importante,
5. sentimentul de r ătăcire sau de înstr ăinare de al ții,
6. îngustarea paletei afectelor (de exemplu, incapa citate de a sim ți afecte tandre),
7. sentimentul unui viitor îngustat (de exemplu, nu se a șteapt ă s ă aib ă carier ă, c ăsnicie, copii sau o via ță normal
de lung ă).

D. Simptome persistente de arousal sporit (care nu existau înainte de traum ă). Apar cel pu țin dou ă din
urm ătoarele simptome:

1. dificultate de a adormi sau de a men ține somnul,
2. iritabilitate sau izbucniri de mânie,

12 3. dificult ăți de concentrare,
4. stare supradimensionat ă de trezie (hipervigilen ță ),
5. reac ții de team ă exagerat ă.

E. Tabloul tr ăsăturilor (simptome sub criteriul B, C sau D) dureaz ă mai mult de o lun ă.

F. Tabloul tulbur ărilor produce într-un mod clinic semnificativ sufer in ță sau jen ă în func țiile sociale,
profesionale sau alte domenii importante.
Acut atunci când simptomele dureaz ă mai pu țin de 3 luni
Cronic atunci când simptomele dureaz ă mai mult de 3 luni
Cu debut insidios atunci când debutul simptomelor are loc la cel pu țin 6 luni de la factorul stresant.

Evenimentele și situa țiile traumatice

Evenimentele traumatice sunt definite de DSM III-R ca evenimente care se a fl ă în afara
orizontului normal de a șteptare și astfel reprezint ă pentru aproape to ți oamenii un stres sever
Am redat mai jos din DSM III-R scala factorilor soc iali de stres la copii (vezi tabelul 2) și la
adul ți (vezi tabelul 3).

Tabelul 2. Scala factorilor sociali de stres la copii și adul ți – sursa DSM III-R
Cod Concept Exemple de factori stresan ți:
Evenimente acute Circumstan țe de via ță mai durabile
1 nu exist ă factori
stresan ți nu exist ă evenimente acute care s ă fie
în rela ție cu tulburarea nu exist ă circumstan țe de via ță mai
durabile care s ă fie în rela ție cu tulburarea
2 U șor desp ărțirea de un prieten sau
prieten ă, schimbarea de școal ă aglomera ția în condi țiile de locuit, certuri
familiale
3 Mediu exmatriculare, na șterea unui frate sau
a unei surori boala cronic ă și invalidant ă a unui
părinte, certuri constante ale p ărin ților
4 Sever desp ărțirea p ărin ților, sarcin ă
nedorit ă, arest părin ți severi sau represivi, boala cronic ă
și mortal ă a unui p ărinte, diferite intern ări
în spitale și sanatorii
5 foarte sever
(extrem) abuz sexual sau maltratare corporal ă moartea unui p ărinte abuz sexual repetat
sau maltratare corporal ă
6 Catastrofal moartea ambilor p ărin ți boala cronic ă mortal ă
0 informa ții insuficiente sau nici o modificare a st ării

Tabelul 3. Scala severit ății factorilor psihosociali de stres la adul ți – sursa DSM III -R

13
Cod Concept Exemple de factori stresan ți:
Evenimente acute Circumstan țe de via ță mai
durabile
1 nici un factor stresant Nu exist ă evenimente acute care s ă
fie în rela ție cu tulburarea nu exist ă circumstan țe de via ță mai
durabile care s ă fie în rela ție cu
tulburarea
2 U șor ruperea rela țiilor cu un prieten sau
prieten ă; începerea sau sfâr șitul
școlii; copilul p ărăse ște casa
părin ților aglomera ție în condi țiile de locuit;
certuri familiale
3 Mediu c ăsătorie, separarea de partener sau
partener ă; pierderea locului de
munc ă; pensionare, avort spontan probleme maritale, dificult ăți
financiare, certuri cu superiorii
statutul de p ărinte unic
4 Sever divor ț, na șterea primului copil șomaj, s ărăcie
5 foarte sever (extrem) moartea partenerului sau pa rtenerei,
diagnosticarea unei maladii somatice
grave, starea de victim ă a unei
violen țe, propria maladie cronic ă
sever ă sau a unui copil maltratare corporal ă durabil ă sau
abuz sexual
6 catastrofal moartea unui copil, sinuciderea
partenerului sau partenerei, dezastru
natural luarea ca ostatic, prizonieratul într-un
lag ăr de concentrare
0 informa ții insuficiente
sau nici o modificare a
st ării

Consider ca fiind traumatizante și extrem de traumatizante doar acele evenimente car e produc
un stres sever și catastrofal, nivelul 5 și 6, dup ă clasificarea dat ă de DSM III-R.

Cu siguran ță îns ă, evenimentele traumatizante nu se produc izolat, e le putând apare simultan
în via ța unei persoane. Astfel, putem vorbi de monotraumatizare , când este vorba de un singur
eveniment traumatizant și politraumatizare , când persoana trece prin dou ă sau mai multe
evenimente traumatizante în acela și timp (de exemplu, într-un accident de ma șin ă o femeie
este grav r ănit ă și afl ă c ă so țul ei nu a supravie țuit acelui accident).

14 Timpul scurs între dou ă sau mai multe evenimente traumatizante vor fi și ele o variabil ă
important ă în analiza reac țiilor și procesului traumatic pe care le travesearz ă persoana. Astfel
se diferen țiaz ă traumatizarea cumulativ ă și traumatizarea secven țial ă. Traumatizarea
cumulativ ă, definit ă de Masud Khan (1963) se refer ă la o succesiune în timp de evenimente
traumatice ale c ăror consecin țele r ămân la un nivel profund, incon știent, sl ăbind for țele de
recuperare eului. Apare o traum ă sever ă care afecteaz ă personalitatea în întregul ei sistem.
Traumatizarea secevn țial ă a fost descris ă de Keilson (1979, apud, Fischer și Riedesser, 1998,
p. 122) ca „ politraumatizare repartizat ă temporal ”, dar fiecare ran ă este redeschis ă cu fiecare
nou val de experien țe traumatice.

Important ă este îns ă și diferen țierea între evenimentul traumatizant de situa ția traumatizant ă.
Aceasta din urm ă cuprinde și mediul în care se afl ă subiectul, persoana care trece prin
evenimentul respectiv. „ Într-o viziune dialectic ă a conceptului de situa ție, factorii situa ționali
se leag ă întotdeauna de subiectul care tr ăie ște și ac ționeaz ă” (G. Fischer și P. Riedesser,
1998, p. 63). Persoana tr ăie ște o anume situa ție traumatic ă în particularitatea ei istoric ă și
individual ă, astfel c ă încerc ările persoanei de a o dep ăș i sunt profund dependente de aceast ă
experien ță individual ă. Semnifica ția dat ă evenimentului respectiv, caracteristicile persoane i,
momentul apari ției evenimentului, tipul, num ărul și caracteristicile persoanelor prezente în
timpul evenimentului vor da nuan țe aparte situa ției traumatice cu care se confrunt ă persoana.
De aceea, întotdeauna situa țiile traumatizante vor fi diferite de la individ la individ, chiar dac ă
evenimentul traumatizant va fi acela și.

În aceste condi ții psihologii germani Gottfried Fischer și Peter Riedesser vorbesc despre
existen ța unei teme situa ționale traumatice centrale care reprezint ă „ rezultatul interferen ței
factorilor situa ționali subiectivi cu a ștept ările subiective ” (1998, p. 65). Aceast ă tem ă trebuie
să fie v ăzut ă la unii indivizi în mod actual-genetic pornind de la desf ăș urarea momentan ă a
situa ției, iar la al ții în semnifica ția și geneza sa pentru istoria de via ță .

Este foarte dificil de identificat momentul în care ia sfâr șit o situa ție traumatic ă. Obiectiv
vorbind, ea se termin ă c ănd dispare amenin țarea real ă, dar subiectiv, ea dureaz ă mult mai
mult. Este mai mult decât evident c ă timpul singur nu poate vindeca nici o ran ă, cu atât mai
mult una psihic ă. Dac ă situa ția traumatic ă a fost determinat ă de oameni, atunci este foarte
probabil ca situa ția traumatic ă s ă ia sfâr șit atunci când se reechilibreaz ă rela ția interuman ă și
moral ă prin recunoa șterea vinov ăției și a responsabilit ății. Pentru dizolvarea și dep ăș irea

15 situa țiilor traumatice „ sunt importante recunoa șterile vinov ăției, repara țiile, dar și cererile de
expiere și pedeaps ă” (Fischer, Riedesser, 1998, p.70)

Situa țiile vor fi diferen țiate din punct de vedere al poten țialului traumatogen în func ție de
câ țiva factori:

• gradul de control pe care persoana îl mai poate avea asupra propriei persoane sau
asupra situa ției: într-o situa ție de violen ță domestic ă gradul de control poate fi mai
mare decât în situa ția unui deces al partenerului;

• gradul de imprevizibilitate : decesul brusc al personei iubite este, de regul ă, mai
traumatic decât un deces care survine dup ă o boal ă îndelungat ă;

• num ărul persoanelor aflate în accea și situa ție traumatic ă: faptul c ă mai multe
persoane sunt afectate de o calamitate natural ă face ca situa ția s ă fie perceput ă uneori
mai pu țin grav ă decât dac ă doar un singur om ar fi în acea situa ție; apare un sentiment
de apartenen ță la grup care se constituie într-un factor protecto r;

• gradul de afectare al celor din anturaj : atunci când persoana este traumatizat ă și îi
vede și pe cei din jur la fel de afecta ți de situa ția respectiv ă sentimentul de neputin ță și
neajutorare va fi și mai pronun țat;

• modul de participare în situa ție, direct sau indirect : o persoan ă poate fi traumatizat ă
nu doar dac ă trece ea printr-o situa ție traumatizant ă, ci și dac ă o rud ă, prieten, coleg,
etc., va trece printr-o astfel de situa ție. În literatura de specialitate întâlnim termenul
de traumatizare vicariant ă pentru a denumi suprasolicitarea emo țional ă a celor care îi
ajut ă pe cei traumatiza ți, cum ar fi medici, psihologi, poli țiști, personalul de pe salv ări
sau echipe de interven ții în caz de catastrofe, accidente.

• rela ția cu persoana care induce trauma : mult mai traumatice sunt situa țiile în care
persoana traumatizat ă sufer ă din pricina unui eveniment sau factor traumatic in dus de
o persoan ă cunoscut ă, chiar apropiat ă emo țional, cum ar fi un partener, p ărinte, copil,
prieten etc. Aici este zdruncinat profund sentiment ul de încredere în rela ții, dar și în

16 propriile capacit ăți de evaluare și în țelegere a pericolului, a propriei persoane și a
lumii în general.

Ca urmare, îl putem aminti aici pe Green (1993, apu d Fischer și Riedesser, 1998), care a
enumerat 8 factori situa ționali care provoac ă efecte traumatice, individual sau împreun ă:

1. amenințarea integrit ății corporale și a vie ții
2. vătămările sau r ănirile corporale severe
3. a fi expus unei r ăniri sau v ătămări inten ționate
4. confruntarea cu corpuri umane diforme
5. pierderea violent ă sau brusc ă a unei persoane iubite
6. observarea violen ței împortiva unei persoane iubite sau informare des pre aceasta
7. informarea c ă individul este sau a fost el însu și expus unui stimul nociv de mediu
8. vinov ăția fa ță de moartea sau severa v ătămare a altora.
Trauma psihic ă

Când vorbim de traum ă psihic ă, ne referim la consecin țele în plan psihic ale evenimentelor și
situa țiilor traumatice. Este vorba de rana produs ă în interiorul sistemului nostru de
personalitate, de la cele mai superficiale nivele, la cele mai profunde. Rana este de fapt o
pierdere , o rupere a integrit ății personalit ății. Consecin țele pot fi extrem de dureroase și de
perturbatoare, dar ele vor putea constitui bazele u nor transform ări psihologice atât negative,
cât și pozitive pentru persoana care a suferit. M ă voi ocupa în aceast ă lucrare atât de efectele
negative, cât și, sau mai ales, de cele pozitive ale traumelor psi hice.

Pentru început am în vedere câ țiva autori care consider c ă au contribuit la clarificarea
termenului de traum ă psihic ă. Ace știa sunt psihologii nem ți Gottfried Fischer și Peter
Riedesser și psihologul australian Francis Macnab.
Iat ă cum definesc G. Fischer și P. Riedesser trauma psihic ă: o experien ță vital ă de
discrepan ță între factorii situa ționali amenin ță tori și capacit ățile individuale de
st ăpânire, care este înso țit ă de sentimente de neajutorare și abandonare lipsit ă de
ap ărare și care duce astfel la o pr ăbu șire de durat ă a în țelegerii de sine și de lume.

17 Aceast ă definire pune accentul pe dou ă mari elemente: situa ția în care se afl ă persoana,
situa ție ce este perceput ă ca amenin ță toare pentru integritatea sa psihologic ă, iar pe de alt ă
parte capacit ățile de st ăpânire , de a gestiona situa ția, în sensul p ăstr ării unui anumit nivel de
control al situa ției cu care se confrunt ă subiectul. Aceast ă discrepan ță nu este una superficial ă,
ci una care afecteaz ă profund modul în care omul în țelege lumea și pe sine însu și, în special
prin puternicul sentiment de neputin ță , neajutorare și lips ă de ap ărare care înso țește întreaga
palet ă a tr ăirilor sale.

În lucrarea sa ap ărut ă în 2000, „Traumas of Life and Their Treatment”, Francis Macnab
afirm ă c ă fiecare persoan ă traumatizat ă prezint ă de multe ori mai multe tipuri de traume. De
aceea, este important s ă fie stabilit ă a șa-numita traum ă central ă. Trauma central ă este acea
traum ă care afecteaz ă cel mai puternic persoana , deci rana psihologic ă cea mai adânc ă și mai
perturbatoare. O dat ă ce trauma central ă a fost identificat ă, toate celelalte traume, deoarece un
eveniment traumatizant poate atrage dup ă sine mai multe traume, pot fi percepute și tratate
efectiv ca fiind secundare.

Identificarea traumei centrale este vital ă pentru o analiz ă contextual ă și pentru toate formele
de psihoterapie scurt ă integrativ ă. O dat ă ce persoana recunoa ște trauma central ă, ea sesizeaz ă
elementele esen țiale ale procesului terapeutic, și vede cum, pe m ăsur ă ce terapia asupra
traumei centrale avanseaz ă, celelalte traume vor deveni p ărți ale lucrului terapeutic.

Iat ă cele șase traume centrale pe care o persoan ă le poate experimenta în via ță , a șa cum au
fost formulate ele de Francis Macnab (2000, p. 27 – 31):

1. Amenin țarea la adresa vie ții persoanei și a pattern-urilor de trai . Unele evenimente
traumatizante afecteaz ă modul de via ță al persoanei mai puternic dec ăt altele, de și
toate aduc o schimbare brusc ă a pattern-urilor de via ță . R ăzboaiele, dezastrele
naturale, violen ța, tâlh ăriile sunt în acela și timp amenin ță ri specifice, dar și difuze la
adresa vie ții persoanei. Simptomele, a șa cum sunt specificate ele în DSM IV, pot fi
tratate toate, dar ele sunt secundare fa ță de amenin țarea primar ă, deoarece efectele în
urma acestor evenimente afecteaz ă nu doar persoanele implicate, ci și rela ții
interpersonale, institu ții, organiza ții ale comunit ății, mediul de lucru etc. Totu și,
trauma central ă este perceperea unei amenin ță ri la adresa vie ții și la adresa integrit ății
pattern-urilor de trai.

18
2. Amenin țarea integrit ății și coeren ței eului. Apare clar în situa ții de invazie sexual ă,
viol, abuz. Se refer ă la întreruperea dezvolt ării și cre șterii, la o discrepan ță între „cine
sunt” și „cine m ă a ștept s ă fiu”. De asemenea, apare în tulburarea de stres
posttraumatic datorat ă torturii. Persoana a supravie țuit, dar a r ămas cu lupta pentru
recâ știgarea unei coeren țe de sine dup ă umilin ță , încarcerare, tortur ă, și cu
zdruncinarea fireasc ă a mecanismelor de defens ă, a rezisten țelor și stabilit ății mentale.

3. Pierderea unei rela ții semnificative. Se produce în situa ții de deces, divor ț, separare și
alienare. Poate apare și în situa țiile în care un membru al familiei p ărăse ște casa
familial ă pentru a se stabili în alt ă parte. Pentru unii, acesta este un fapt normal de
via ță , dar al ții îl percep ca pe o rupere major ă a leg ăturilor emo ționale. Alte rela ții se
pot, de asemenea, modifica drastic; apar depresii, idei suicidare, comportamente
hetero- și auto-agresive. Rela ția se refer ă atât la persoane, cât și la obiecte sau animale
înalt semnificative pentru individ.

4. Întreruperea func țion ării normale a persoanei. Se întâlne ște foarte des la
supravie țuitorii accidentelor rutiere, casnice și de munc ă. Unele persoane beneficiaz ă
de pe urma r ănilor prin compensa ții b ăne ști, dar pentru altele durerea și disabilitatea
persistent ă tulbur ă s ănătatea, fericirea și starea de bine. Cu atât mai clar se remarc ă
aceast ă traumă la persoanele care au suferit modific ări semnificative ale corpului sau
desfigur ări. Primul scop al acestor persoane este acela de a recâ știga cel pu țin nivelul
func țional de baz ă, și în cazul lor acceptan ța și integrarea imaginii corporale schimbate
vor fi secundare, c ăci nici anxietatea referitoare la imaginea corporal ă nu va fi
dominant ă.

5. Pierderea viziunii asupra vie ții. Apare des la refugia ți, care au trecut prin evenimente
traumatizante grave și pe o perioad ă mai lung ă de timp. De exemplu, femeile croate și
bosniace care au suferit violuri multiple de grupur i de solda ți, care au fost obligate s ă
își priveasc ă fiicele în timp ce erau violate și ele sau au fost martorele uciderii so ților
și fiilor lor, f ără case, bani, identitate au pierdut orice sim ț al unei lumi drepte.
Credin ța lor într-un sentiment umanitar de baz ă a fost devastat ă. Când oamenilor li se
distruge atât de mult viziunea asupra vie ții, este de a șteptat s ă întâlnim la ei simptome,
nevoi și tulbur ări care reflect ă dezastrul intern și catastrofele sociale. Ei au nevoie de

19 ajutor terapeutic, dar mul ți dintre ei îl vor evita sau refuza tocmai datorit ă incapacit ății
de a mai acorda un sens experien ței lor și de a crede într-o posibil ă perspectiv ă
pozitiv ă asupra vie ții și lumii lor.

6. Perturbarea expansivit ății sufletului în contextul vie ții. Se întâlne ște la persoanele
traumatizate sever care se simt alienate de propriu l sistem de credin țe, de tot ce
credeau despre ele c ă sunt. Se simt dep ărtate de asemenea de ceea ce le apar țineau
cândva și priva ți de surse de suport și inspira ție. Aceste persoane pot fi cele care au
pierdut un membru al familiei prin suicid, la cele supuse unor abuzuri fizice, sexuale,
emo ționale grave înc ă din timpul copil ăriei timpurii, la cei care sunt atât de devasta ți
încât nici un ajutor nu mai pare relevant sau nu po t g ăsi o cale de revenire. Pentru unii
speciali ști, aceast ă traum ă ar fi un semn al amintirilor reprimate, mai ales î n cazurile
unde se suspecteaz ă un eveniment traumatizant în perioada infantilit ății sau a
copil ăriei. Principalele manifest ări ale acestui tip de traum ă sunt pierderea sim țului de
a fi viu, de a fi mobil, expansiv, de a fi parte a lumii întregi.

Sigur, ne putem întreba, al ături de F. Macnab dac ă nu cumva stabilirea acestor traume
centrale nu reprezint ă încercarea cercet ătorului și a terapeutului de a- și controla propriile
anxiet ăți în fa ța inconsisten țelor, fricilor și destructur ării cu care se prezint ă persoanele
traumatizate; sau poate încercarea terapeutului de a oferi un sistem de lucru cu povestea
tulbur ătoare pe care o aude. Dincolo de aceste întreb ări, cele șase traume centrale î și g ăsesc
utilitatea în procesul terapeutic prin faptul c ă deschid larg accesul la explorarea reflec țiilor
și pove știlor pe care le dezv ăluie clien ții. Ele încurajeaz ă persoana s ă con știentizeze care
este trauma major ă care st ă în spatele nara țiunii sale, pentru ca în felul acesta s ă î și
construiasc ă împreun ă cu terapeutul un plan de recuperare sau chiar îmbu n ătățire a propriei
personalit ăți și a rela țiilor cu ceilal ți. Astfel, în haosul creat de evenimentul traumatiz ant,
terapeutul are șansa de a încuraja contactul clientului cu propriil e sale resursele personale,
sociale și spirituale, poate chiar cu unele care ar fi stat ascunse dac ă nu ar fi existat acea
traum ă.

Reac țiile la traum ă

20 Rana produs ă de evenimentul traumatizant este un amestec comple x de reac ții care afecteaz ă
multe niveluri ale psihicului uman. Pentru a face o evaluare rapid ă a r ănii, merit ă analizate
reac țiile pe cel pu țin în func ție de urm ătorii indicatori:
• Nivelul de func ționare (pe plan fizic, psihic, social, spiritual)
• Via ța afectiv ă
• Centrarea pe sine și imaginea de sine
• Viziunea asupra viitorului
• Sentimentul de împlinire

Ace ști indicatori vor ghida ascultarea pove știi clientului care se adreseaz ă terapeutului și vor
permite organizarea informa țiilor referitoare la reac țiile pe care le manifest ă clientul.
Îmbinarea informa țiilor culese prin intermediul acestor indicatori vo r permite terapeutului s ă
conceptualizeze cazul, adic ă s ă fac ă nu doar evaluarea psihologic ă a clientului s ău, ci s ă
în țeleag ă cum a ajuns s ă func ționeze și s ă aib ă un astfel de echilibru/dezechilibru psihic și s ă
stabileasc ă, s ă construiasc ă planul terapeutic .
Voi prezenta mai jos câteva dintre reac țiile la traum ă, în detaliu (par țial cuprinse în DSM IV),
într-o manier ă structurat ă, de și aceste reac ții se îmbin ă într-o constela ție unic ă fiec ărei
persoane traumatizate:

• În sfera FIZIOLOGIC Ă: amor țirea responsivit ății generale (fizic ă sau psihic ă), nivel
de excitare foarte crescut (arousal sporit – reac ții exagerate și imediate la stimulii
obi șnui ți), tremor, insomnie, plâns, lipsa apetitului ce du ce la sc ăderea greut ății
corporale, manifest ări neurovegetative: palpita ții, tahicardie, hiperhidroz ă, paloare,
sc ăderea sistemului imunitar (de unde frecven ța crescut ă a diverselor boli); pot exista
și reac ții haotice, dezorganizate, catatonie, stupor, bloca je motorii, pierderea
controlului sfincterian, etc. Din punct de vedere p sihofiziologic, Wilson (1989)
stabile ște trei faze: 1. supraexcita ție, 2. evitare/depresie, 3. balans. „ Dup ă stadiul
actual de cercetare, în supraexcita ție ratele substan țelor catacholaminergice, ca
noradrenalina, serotonina sau dopamina sunt extrem de ridicate. Acum se formeaz ă
mai multe substan țe colinergice, cum sunt cortizolul și acetilcolina, care pe plan
psihic stau probabil în rela ție cu depresia și comportamentul de evitare și
îngreuneaz ă în acela și timp percep ția sentimentelor. În st ările balansate sau modulate

21 afectiv exist ă, dimpotriv ă, un relativ echilibru între subsistemele neuronale
energotrope și trofotrope. Dup ă Wilson, predominarea supraexcita ției sau reac ției
depresive de evitare depinde printre altele de vari abilele pretraumatice de
personalitate. Personalit ățile active, dominante înclin ă, în cazul unei traume, mai
degrab ă c ătre excita ție printre altele cu consecin ța tulbur ărilor de somn, în timp ce
personalit ățile pasive, orientate c ătre siguran ță și dependente de autoritate, tind c ătre
retragere și reac ții depresive ” (Fischer, Riedesser, 2001, p. 134-135).

• În sfera EMO ȚIILOR (aici sunt cele mai puternice reac ții): amor țire emo țional ă (care
are ca func ție evitarea unei inundari emo ționale c ăreia persoana nu i-ar putea face
fa ță ), dar și furtun ă emo țional ă: temeri, groaz ă, diverse anxiet ăți, fobii, depresie,
disperare, lips ă de speran ță , neputin ță , neajutorare, melancolie, regret, singur ătate,
triste țe, furie, ur ă, vinov ăție, dezaprobare, neîmplinire și gol existen țial; se manifest ă
forme diverse de clivaj emo țional, dificult ăți de reglare, gestionare și control
emo țional. Furtuna emo țional ă este denumit ă „ durere emo țional ă” și este perceput ă ca
fiind mult mai greu de suportat, de tolerat decât c ea fizic ă. De aceea, reabilitarea
emo țional ă va fi unul dintre primele obiective în ajutorarea persoanelor traumatizante.
Este adev ărat îns ă c ă aceast ă durere are o caracteristic ă important ă: adezivitatea ; o
denumesc a șa deoarece persoana renun ță greu la ea, ba chiar se aga ță de ea într-o
încercare nevrotic ă de a r ămâne în contact cu ceea ce a pierdut. Pe de alt ă parte,
durerea emo țional ă aduce cu ea uneori și anumite avantaje, numite și „beneficii
secundare” care vor împiedica persoana s ă î și restabileasc ă controlul emo țional și
echilibrul psihic.

• În sfera COGNI ȚIILOR: flash-back-uri, amintiri, co șmaruri – aceste intruziuni au rolul
de a facilita integrarea traumei în structura de pe rsonalitate; apar rumina ții, gânduri
culpabilizatoare, catastrofizante, negative, tendin ța de a uita, de a reprima, de a nega
pentru a nu mai sim ți durerea, depersonalizare, derealizare, scindare, idea ții suicidare.
Apar erori de percep ție a ccea ce se întâmpl ă, a propriei responsabilit ăți în situa ția
traumatic ă (fie supraresponsabilizare și autoculpabilizare, fie eliminarea oric ărei
responsabilit ăți sau particip ări), atribuiri eronate de cauze și explica ții ale
evenimentului traumatic. Foarte semnificativ este f aptul c ă trauma produce o puternic ă
zguduire a sistemului de valori și de credin țe ale persoanei despre sine, al ții și despre
lume; ea duce la o zdruncinare durabil ă a în țelegerii de sine și a lumii, mai mult sau

22 mai pu țin cuprinz ătoare. Este afectat ă imaginea și stima de sine, precum și capacitatea
de a-și imagina/proiecta vreun viitor. Sunt multe modific ări în sistemul memoriei și
acest lucru a n ăscut multe dezbateri în literatura de specialitate fa ță de a șa-numitul
fenomen al amintirilor false.

• În sfera COMPORTAMENTAL Ă: persoana se poate izola sau poate deveni agresiv ă,
preten țioas ă, cic ălitoare, haotic ă, poate renun ța la unele activit ăți, la via ța social ă,
poate apela la abuz de alcool, droguri, tutun sau p oate s ă se suprasolicite profesional
sau familial pentru a nu mai avea timp și for ță s ă simt ă durerea. Sunt des întâlnite și
tentativele suicidare. Merit ă subliniat înc ă o dat ă aici c ă exist ă tendin ța la repeti ție a
ac țiunilor care refac trauma/rana, fie la propria pers oan ă, fie la al ții (de exemplu, ciclul
violen ței: victime ale abuzurilor vor abuza și ele la rândul lor alte persoane, pentru a se
desc ărca de efectele traumatizante).

Toate aceste reac ții se combin ă, se poten țeaz ă sau se inhib ă reciproc, se amestec ă cu factori
protectivi sau corectori din mediu și din personalitatea persoanei afectate. Dac ă rana nu poate
fi vindecat ă, atunci psihicul uman va încerca s ă tr ăiasc ă cu rana, f ără îns ă s ă o asimileze,
integreze, și asta d ă na ștere procesului traumatic . De aceea, trauma trebuie abordat ă și
în țeleas ă doar în raport cu istoria de via ță a persoanei, cu trecutul și prezentul ei, iar procesul
traumatic va fi necesar s ă fie în țeles și din perspectiva viitorului, adic ă a acelor factori care
vor interveni imediat dup ă producerea r ănii psihologice (dup ă eveniment).

Din punctul de vedere al lui Mardi Horowitz, psihan alist american și unul dintre primii
cercet ători ai traumelor, consider ă c ă reac ția post-expozitorie trece prin mai multe faze;
reac ția traumatic ă este varianta patologic ă de r ăspuns la expunerea la evenimentul
traumatizant, iar varianta normal ă este denumit ă stres response.

Fazele sunt urm ătoarele (apud Fischer și Riedesser, 1998, p.89-90):

• Faza expozitorie peri-traumatic ă – răspunsul normal este format din țipete, team ă,
doliu, și reac ție de mânie. Starea patologic ă a experien ței este desemnat ă ca
inundare cu impresii cople șitoare. Persoana afectat ă este cuprins ă de o reac ție

23 nemijlocit ă și se afl ă adesea înc ă mult timp dup ă aceea într-o stare de panic ă,
respectiv, epuizare, care ia fiin ță din reac țiile emo ționale care escaladeaz ă.

• Faza (respectiv starea) de negare. Cei afecta ți se ap ără împotriva amintirilor din
situa ția traumatic ă. Varianta patologic ă: comportament extrem de evitare, eventual
sus ținut de folosirea de droguri și medicamente pentru a nu fi obligat s ă tr ăiasc ă
durerea sufleteasc ă.

• Faza (respectiv starea) de invazie a gândurilor sau imaginilor mnezice. Varianta
patologic ă: tr ăiri cu gânduri și imagini mnezice ale traumei care se impun.

• Faza (respectiv starea) de perlaborare. Aici cei afecta ți se confrunt ă cu
evenimentele traumatice și cu reac ția lor personal ă.

• Concluzie relativ ă (completion). Un criteriu este capacitatea de a- și putea reaminti
situa ția traumatic ă în cele mai importante p ărți ale sale, f ără a se gândi compulsiv
la acestea.

Variantele patologice ale ultimelor dou ă faze sunt frozen states : st ări de încremenire cu
simptome psihosomatice, ca senza ții corporale false de diferite naturi și pierderea speran ței de
a putea perlabora și concluziona experien ța traumatic ă; mai departe, alter ări de caracter ca o
încercare de a nu mai tr ăi subiectiv cu experien ța traumatic ă imposibil de st ăpânit.
Comportamentele de evitare extinse se transform ă cu timpul în tr ăsături fobice de caracter.
Tulburarea capacit ății de munc ă și de a iubi poate fi v ăzut ă ca un semn al alter ării caracteriale
provocat ă de traum ă”.

Dac ă ne raport ăm la evolu ția în timp a reac țiilor traumatice, putem diferen ția trei mari faze:

• Faza de șoc – care dureaz ă de la câteva ore la câteva zile. Dup ă aceast ă perioad ă
devine posibil ă perceperea mai realist ă a situa ției traumatice. De regul ă, apare o stare
de amor țire, persoana fiind incapabil ă s ă simt ă ceva, atât pe plan emo țional, cât și pe
plan fiziologic.

24 • Faza de negare – persoana nu poate crede ceea ce s-a întâmplat, d e și percepe
evenimentul și situa ția. Nu poate crede nici ceea ce s-a întâmplat înain te de eveniment,
mai ales dac ă atunci au existat semne c ă evenimentul se va produce. Se produc
modific ări ale percep ției timpului, spa țiului, apar percep ții noi, cum ar fi vederea în
tunel, experien țe de derealizare și depersonalizare, cu atât mai puternice, cu cât
suprasarcinile sunt mai mari.
• Faza de ac țiune – poate dura pân ă la dou ă s ăpt ămâni, o lun ă. Apare ca sentiment
predominant furia, îndreptat ă asupra celor din jur, inclusiv asupra celor care a jut ă
persoana. Apoi se instaleaz ă o stare depresiv ă, în care persoana se îndoie ște de sine, de
viitorul s ău, de capacitatea sa de a dep ăș i și integra trauma. Se accentueaz ă
autoculpabilizarea sau vinov ăția supravie țuitorului (nu merita s ă tr ăiasc ă).
Consecin țele sunt tulbur ările de somn, de memorie, cele emo ționale, dificult ățile de
continuare a activit ăților obi șnuite.
• Faza de desc ărcare – dac ă toate manifest ările men ționate anterior persist ă, atunci nu
se poate ajunge la aceast ă faz ă, persoana având acum nevoie de ajutor profesionist . În
acest moment, este nevoie ca subiectul s ă fie plasat într-un mediu lini știt, favorabil
odihnei, relax ării și deta șă rii de elemente specifice mediului traumatic. Nu în totdeauna
este posibil îns ă acest lucru, ceea ce va duce la întreruperea fazei de desc ărcare și deci,
la retraumatizare. Acum intervin factorii de vulner abilitate sau, cei protectori și
corectori, forma ți și din modul de reac ție al celor din jur: ace știa pot sprijini, ajuta sau,
dimpotriv ă, s ă fie o povar ă suplimentar ă (nu în țeleg, judec ă, acuz ă, sau, dimpotriv ă
sufer ă și ei foarte mult).

În urma traumei, persoana va elabora o „ schem ă a traumei ” (Fischer și Riedesser, 1998, p.68)
care cuprinde schema de percep ție și ac țiune activat ă în momentul traumatiz ării. În memorie,
experien ța traumatic ă se p ăstreaz ă ca o ac țiune incomplet ă, întrerupt ă, cu tendin ță la fug ă sau
lupt ă. Acest lucru se va p ăstra în timp, ceea ce va cere ac țiuni de revenire pentru reluarea
vechilor reac ții. A șa se explic ă unele reac ții ale subiec ților care nu în țeleg ac țiunile, de
exemplu temerile aparent nejustificate din fobii și atacuri de panic ă. Schema traumei are și
tendin ța la repeti ție, de unde ac țiunile repetate ale persoanei care caut ă trauma. Evident,
modul de structurare cognitiv ă a traumei va fi în acord cu dezvoltarea cognitiv ă a persoanei de
la momentul traumatiz ării.

25 Pe de alt ă parte, fiecare persoan ă va încerca, în felul ei s ă controleze experien ța traumatic ă. Se
pot na ște din aceste eforturi a șa numitele „ scheme compensatorii ”, cum le denumesc Fischer
și Riedesser. Acestea sunt modalit ăți de interpretare a cauzalit ății traumei și modalit ăți de
prevenire a viitoarelor cauze. De exemplu, o adoles cent ă violat ă de tân ărul de care îi pl ăcea,
dar pe care nu-l cuno ștea, poate gândi: „dac ă nu m ă ar ătam interesat ă de el, atunci nu m-ar fi
violat”. Astfel, aceast ă schem ă creeaz ă imaginea unei tinere retrase, inhibate, cuminte. A ceste
caracteristici confer ă o aparent ă protec ție împotriva unei repet ări a situa ției traumatice, dar și
a unei traumatiz ări prin amintirea elementelor din situa ția traumatic ă.

Schema traumei și schema compensatorie vor fi pilonii procesului tr aumatic. Lor li se vor
ad ăuga factorii corectori și protectivi disponibili în timp și aceast ă îmbinare va duce la modul
în care persoana va perlabora trauma. Evident, este necesar ca acei factori protectivi și
corectori s ă fie cât mai rapid și mai mul ți disponibili, dac ă se poate imediat dup ă traumatizare,
pentru a evita cronicizarea traumei.

Momentul interven ției psihoterapeutice

Așa cum afirmam mai sus despre traumatizarea psihic ă, procesul traumatic parcurge câteva
etape care, datorit ă specificului lor, necesit ă interven ții psihoterapeutice adecvate. Astfel,
consider c ă exist ă trei momente semnificative care vor modela diferit procesul
psihoterapeutic:

• înainte de producerea traumei – astfel c ă vom avea interven ții preventive ;
• imediat dup ă producerea traumei – când va fi nevoie de interven ții în criz ă;
• la o perioad ă mai lung ă de timp dup ă traumatizare – când vom putea vorbi de
psihoterapia traumei .

Interven țiile preventive au rolul de a împiedica sau înl ătura producerea unui eveniment cu
poten țial traumatic sau a împiedica producerea sau extind erea unei traume, în cazul apari ției
totu și a unui astfel eveniment. Organiza ția Mondial ă a S ănătății vorbe ște despre trei tipuri de
preven ții, fiecare cu obiectivele ei:

26 • una primar ă: care vizeaz ă preg ătirea oamenilor pentru o situa ție traumatic ă, cu scopul
de a împiedica traumatizarea psihic ă;
• una secundar ă, care se suprapune cu interven țiile în criz ă, urm ărind s ă atenueze
efectele unui eveniment care a avut loc;
• una ter țiar ă, care î și propune s ă limiteze traumatizarea psihic ă ce tocmai s-a produs.

În România, exist ă pu ține programe de preven ție a traumatiz ării psihice, astfel încât exist ă
mult loc de exprimare și dezvoltare pentru speciali știi din domeniu. Condi ția de baz ă este îns ă
con știentizarea de c ătre factorii de decizie din domeniul psihologiei cl inice și al consilierii și
psihoterapieie a nevoii de preg ătire în aria psihotraumatologiei. Apoi, al doilea p as îl consider
a fi elaborarea și implementarea unor programe speciale și coerente pentru toate categoriile de
persoane: copii, adolescen ți, adul ți, p ărin ți, bunici, vârstnici etc. Scopurile acestor program e
ar putea fi:
• schimbarea mentalit ății cu privire la limitele și resursele psihicului uman, la procesul
traumatiz ării, la evenimentele traumatice și poten țialul lor;
• antrenarea unor abilit ăți cognitive, emo ționale, comportamentale, rela ționale care pot
constitui resurse comensatorii în traumatizarea psi hic ă;
• dezvoltarea unor re țele informative și formative la care oamenii s ă poat ă avea acces
oricând au nevoie de r ăspunduri la întreb ări.

Interven țiile în criz ă au loc imediat dup ă producerea evenimentului traumatic și î și propun
limitarea efectelor traumatiz ării psihice. Ele trebuie s ă aib ă în vedere urm ătoarele elemente:

• asigurarea rapid ă a securit ății fizice și a func țion ării celor traumatiza ți – asta
presupune plasarea persoanelor cât mai departe de l ocul unde s-a produs traumatizarea
și în acela și timp într-un spa țiu care s ă faciliteze sentimentul de siguran ță fizic ă și
psihic ă, atât pentru persoana traumatizat ă, cât și pentru cei care ofer ă ajutor.
• sus ținerea emo țional ă a persoanei traumatizate – ceea ce presupune comportamente
înalt empatice, de acceptare necondi ționat ă a efectelor traumei, în special a emo țiilor
și a mecanismelor de ap ărare care apar imediat dup ă traumatizare și care sunt necesare
perlabor ării traumei. De multe ori, persoana î și face griji referitoare la reac țiile sale
incontrolabile, ceea ce agraveaz ă traumatizarea, astfel c ă cei care ajut ă trebuie s ă le
ofere acestora atât acceptare, cât și posibilitatea unei verbaliz ări care faciliteaz ă

27 procesul de vindecare, în special prin evitarea fie a inund ării cu reac ții emo ționale, fie
a neg ării rigide.
• oferirea posibilit ății de a în țelege etapele reac țiilor traumatice – astfel va fi stimulat
procesul de vindecare prin limitarea traumei. Dac ă în celelalte dou ă elemente
men ționate mai sus, aproape oricine poate fi o persoan ă de ajutor, aici este nevoie cu
adev ărat de speciali ști în domeniul psihotraumatologiei deoarece este ne cesar a se
deosebi reac țiile normale de cele complicate sau patologice.

Psihoterapia traumei va urm ări vindecarea r ănilor psihice prin stimularea resurselor
compensatorii, a mecanismelor de interreglare a ace stora, atât de mult cât aceasta va fi
posibil ă. Ștergerea urmelor traumatiz ării psihice este imposibil ă. Ceea ce este îns ă posibil este
integrarea r ănii în structura de personalitate, care s ă permit ă o bun ă func ționare fizic ă și
psihic ă și o bun ă adaptare la realitatea în care se afl ă persoana.

În cadrul interven țiilor asupra traumelor psihice merit ă îns ă s ă fie luate în calcul mai multe
aspecte, pe care diver și autori le-au eviden țiat în lucr ările lor (Fischhoff, 1975, Fisher,
Riedesser, 1998, Macnab, 2000), și care dau un anumit specific lor, spre deosebire d e
consiliere, dezvoltare personal ă sau abilitare:

• orice traum ă a clientului are poten țialul de a reactiva traume similare ale
psihoterapeutului, ceea ce se va repercuta asupra m odului în care va ghida procesul
terapeutic; de aceea, este nevoie de o analiz ă personal ă profund ă și de durat ă a
terapeutului, în care acesta s ă î și abordeze cât se poate de mult propria sa istorie
traumatic ă. Aici putem întâlni a șa numitul „altruism” al celui care ajut ă, în sensul c ă
cei care devin terapeu ți „dedica ți” sunt cei care de fapt î și repar ă propriile r ăni în stima
de sine – așa cum ar ătam și în capitolul anterior. Problema este c ă mul ți dintre ace știa
devin centra ți pe sine și foarte narcisici, ajungând astfel în câteva tipur i de situa ții:
consider ă c ă doar ceea ce i-a ajutat pe ei îi va ajuta și pe cei traumatiza ți, indicându-le
acele orient ări psihoterapeutice și tehnici care le-au fost lor de folos; ajung s ă nege
efectele traumelor clien ților lor deoarece nu le-au identificat înc ă la ei sau s ă agraveze
unele efecte pentru a sem ăna cu cele pe care ei în șiși le-au avut; evit ă s ă analizeze și s ă
abordeze unele aspecte ale traumei clientului din c auza anxiet ății pe care o resimt;
• exist ă o tendin ță de culpabilizare a victimei sau de salvare/justifi care a agresorului,
adic ă victima poate fi perceput ă cel pu țin jum ătate de vinovat ă ca și agresorul sau

28 clientul poate fi f ăcut vinovat pentru procesul de doliu complicat prin care trece,
pentru simptomele pe care le dezvolt ă, pentru ritmul lent pe care îl are în vindecare
etc. Aici, mecanismul descris de Fischhoff și rediscutat de Fischer și Riedesser al
efectului în șel ător al retrospectivei este foarte important: el ara t ă c ă un eveniment este
mai plauzibil când afl ăm c ă s-a întâmplat, chiar dac ă el are loc întâmpl ător sau este
extrem de pu țin plauzibil. Astfel, terapeutul care cade prad ă acestui fenomen, î și
imagineaz ă c ă el ar fi putut fi mult mai prev ăzător sau mai capabil, rapid sau echilibrat
decât clientul s ău în situa ții similare. El câ știg ă astfel pl ăcere și superioritate,
ap ărându-se în acest fel de sentimentul de insecuritat e și neputin ță ap ărut din
confruntarea cu traumele proprii și cele ale clientului;
• exist ă o alt ă tendin ță care se refer ă la atitudinea de blamare a p ărin ților sau,
dimpotriv ă, de salvare a imaginii acestora, foarte important ă în procesele de doliu de
pe urma pierderii p ărin ților prin deces sau divor ț. Aceste atitudini polare sunt adânc
înr ădăcinate în gândirea oamenilor, iar ele se vor reflec ta în atitudinea și modalitatea
de analiz ă a traumei de pierdere a clientului. Salvarea p ărin ților apare în situa ția în
care terapeutul a fost format într-o educa ție familial ă și/sau cultural ă autoritar ă, unde
critica adus ă p ărin ților de c ătre copii și încerc ările lor de a se extrage din ac țiunile
traumatice parentale nu sunt subiecte de abordat și nici atât de încurajat. Acuzarea
părin ților, ca tendin ță opus ă, favorizeaz ă atât la client cât și la terapeut men ținerea
într-un statut de victim ă a ceea ce s-a întâmplat în rela ția cu p ărintele, ceea ce va
îngreuna și trena un proces de doliu și deci, și procesul terapeutic.
• datorit ă acestor dou ă aspecte discutate mai sus, apare necesitatea echil ibrului între
atitudinea terapeutic ă se sus ținere emo țional ă și cea de provocare, de analiz ă. Aceste
dou ă tipuri de atitudini vor fi îmbinate, împletite ast fel încât s ă permit ă clientului s ă
dezvolte un sentiment de siguran ță și încredere, dar și s ă permit ă procesului de
vindecare s ă aib ă loc. Tot aici, consider necesar s ă fie folosit ă pozi ția de abstinen ță .

Fischer și Riedsser (1998, p. 187-190) men ționeaz ă regulile din psihoterapia traumelor pe
care le consider ă a fi cele mai importante, deoarece întrunesc un ac ord consistent între diver și
autori. Astfel, urm ătoarele reguli sunt necesare și merit ă s ă fie respectate:

1. Victima s ă fie acceptat ă non-judicativ (non-judgemental);
2. Interven ția imediat ă și ajutorul sus țin procesul de desc ărcare, deci s ă fie puse la
dispozi ția persoanei traumatizate cât mai rapid dup ă taumatizare;

29 3. Terapeutul trebuie s ă se a ștepte la reac ții contratransferen țiale masive;
4. Terapeutul s ă manifeste disponibilitate de se l ăsa pus la încercare de c ătre client;
5. În terapia traumei, transferul este un proces de re luare a leg ăturii (re-bonding);
6. Terapeutul s ă porneasc ă de la ipoteza c ă simptomul de supraînc ărcare psihotraumatic ă
a fost provocat de evenimentul traumatic;
7. Informa ția despre natura și dinamica reac țiilor traumatice este parte component ă a
terapiei traumei;
8. Evenimentele traumatice pot s ă duc ă la orice vârst ă la alter ări ale dezvolt ării Eului și
identit ății;
9. Negarea, clivajul și formele de disociere apar țin mecanismelor de ap ărare, care
urmeaz ă unei traume psihice;
10. Încerc ările de autovindecare prin alcool sau droguri sunt r ăspândite, în cazul
sindroamelor de suprasarcin ă posttraumatic ă;
11. Transformarea cu succes a experien ței traumatice poate avea drept consecin ță
dezvoltarea unei tr ăsături pozitive de caracter;
12. Angajamentul social și vorbitul despre traum ă favorizeaz ă procesul de vindecare;
13. Transformarea traumei este un proces care dureaz ă toat ă via ța, astfel încât r ăbdarea și
toleran ța vor fi dou ă atribute extrem de importante ale terapeutului.

Persoana psihoterapeutului; caracteristicile unui b un psihoterapeut.

Cred c ă merit ă de la bun început men ționat c ă un psihoterapeut este în primul rând o
persoan ă, un om, care, dup ă o perioad ă de timp în care tr ăie ște într-un anumit mediu, î și
formeaz ă un stil de via ță , decide s ă î și pun ă cuno știn țele și abilit ățile în slujba vindec ării
rănilor psihice ale semenilor s ăi. Spun asta deoarece este bine de re ținut c ă niciun
psihoterapeut nu î și poate anula propriile limite, vulnerabilit ăți; important este ca el s ă și le
cunoasc ă și s ă știe s ă î și pun ă într-o ordine și un echilibru potrivite pentru el și profesia lui
toate caracteristicile sale. El nu este un om cu to at ă via ța în ordine, cu un perfect echilibru
emo țional, nu este un superom, dar este suficient de ec hilibrat și de format, antrenat, incât s ă
fac ă diferen ța între difdicult ățile sale și cele ale clien ților cu care lucreaz ă. O caliate de baz ă
pe care doresc s ă o pun în eviden ță este calitatea personal ă, adic ă un psihoterapeut bun cred c ă
este în esen ță un om bun , de calitate, de ținut ă moral ă, dat fiind c ă aceast ă calitate este foarte
greu de format prin programele de formare-training sau cele de supervizare în psihoterapie.

30
Majoritatea autorilor pune în eviden ță urm ătoarele caracteristici ale unui bun terapeut
(indiferent de orientarea terapeutic ă din care provine/lucreaz ă terapeutul):

• Intelegen ță , pentru a putea fi format, specializat și pentru a putea analiza procesul
terapeutic;
• Capacitatea de con ținere a ceea ce aude, vede, simte în rela ția cu clientul s ău;
• Responsabilitatea pentru propria pozi ție de terapeut, pentru eficien ța sa profesional ă,
pentru e șecurile sale, pentru continua sa dezvoltare persona l ă și profesional ă;
• Capacitatea empatic ă, de a se transpune în tr ăirea clientului, ca și cum ar fi acesta, dar
fără a prierde din vedere condi ția de „ca și cum”.
• Bunul sim ț sau sim țul comun, care îi permite terapeutului s ă se raporteze adecvat la
situa ția de via ță , practic ă a clientului s ău;
• Capacitatea de acceptare, con știentizare și ținere cât mai clar în sfera con știentiz ării și
controlului a proiec țiilor pe care le poate face asupra clientului;
• Capacitatea de a provoca schimbarea, bine echilibra t ă de atitudinea de con ținere a
con ținututrilor psihice pe care le provoac ă la client;
• Onestitatea, pentru a putea recunoa ște momntele de blocaj în terapie, când are el însu și
nevoie de ajutor, când terapia nu mai poate continu a în forma în care a avut loc pân ă
atunci sau când clientul s ău are nevoie de un alt fel de ajutor (psihologic sa u nu).

Caracteristicile terapeutului care asist ă persoanele traumatizante

Tot ceea ce am prezentat anterior arat ă necesitatea dezvolt ării la consilieri, terapeu ți și alte
persoane implicate în ajutorarea celor traumatiza ți a unor abilit ăți specifice care s ă faciliteze
interarea traumelor. În urma experien țelor avute atât cu persoane traumatizate, cât și cu
speciali ști, tineri dar și mai experimenta ți în practica psihoterapiei, am ajuns la concluzia c ă
un terapeut care asist ă persoane traumatizate are nevoie s ă î și modeleze urm ătoarele
caracteristici:
• Să aib ă capacitate de con ținere foarte bun ă a întregului tumult interior al clientului și
al s ău personal, stimulat de interac țiunea dintre traumele clientului și cele personale;
• Să aib ă capacitatea de a se men ține empatic, deschis, tolerant, în ciuda încerc ărilor la
care îl va supune clientul s ău, pentru a nu aluneca în judecat ă moralizatoare referitoare

31 la incapacit ățile sau limitele clientului, la lungul și dificilul s ău drum spre integrarea
rănii;
• Să continue analiza personal ă și/sau supervizarea (intervizarea) de-a lungul între gii
sale activit ăți;
• Să fie mai degarb ă centrat pe procesul traumatic și pe stimularea rezilien ței decât pe
tehnicile psihoterapeutice folosite conform orient ării în care s-a format;
• Să cread ă în fenomenul cre șterii și evolu ției posttraumatice, pentru a-l putea sus ține și
provoca;
• Să poat ă identifica acest fenomen atunci când se manifest ă la client, pentru a-l ghida
pe client mai departe;
• Să respecte laturile procesului de cre ștere și evolu ție posttraumatic ă eviden țiate în
experien ța clientului, f ără s ă for țeze manifestarea celor care întârzie s ă apar ă;
• Să fie r ăbd ător cu clientul și cu procesul acestuia de cre ștere și acceptant fa ță de
amestecul inedit de efecte negative și pozitive ale traumatiz ării;
• Să fie flexibil în utilizarea limbajului specific evo lu ției posttraumatice.

Codul etic al profesiei de psiholog-psihoterapeut.

Colegiul Psihologilor din România a elaborat un cod etic al acestei profesii, tocmai pentru a
ghida ac țiunile acestora, care nu de pu ține ori ajung în situa ții delicate, care vizeaz ă etica și
morala. De și interven țiile sunt de natur ă psihologic ă și nu moral ă, orice psiholog și mai ales
orice psihoterapeut trebuie s ă acorde o aten ție sproit ă problematicii etice în munca lor. De
accea, prezint mai jos codul etic a șa cum este el la forma actual ă în vigoare la noi în țar ă.

Codul deontologic al profesiei de psiholog cu drept de liber ă practic ă

Codul deontologic este un sumum de principii și standarde etice de exercitare a profesiei de
psiholog cu drept de liber ă practic ă și care instituie regulile de conduit ă ale psihologului cu
drept de liber ă practică, denumit în continuare psiholog . Codul ofer ă o baz ă consensual ă
pentru luarea de atitudine colectiv ă împotriva unor eventuale comportamente apreciate a
înc ălca principiile eticii profesionale. Acest cod pe l âng ă valoarea sa normativ ă are rolul de a
orienta și regla numai acele activit ăți ale psihologilor în care ace știa se angajeaz ă ca psihologi,

32 nu și pe cele din via ța privat ă a acestora. Comportamentul personal al psihologulu i poate fi
luat în discu ție numai dac ă este de o asemenea natur ă încât aduce prejudicii profesiei de
psiholog sau ridic ă serioase îndoieli privind capacitatea acestuia de a-și asuma și îndeplini
responsabilit ățile sale profesionale ca psiholog.

PRINCIPIUL I

I. RESPECTAREA DREPTURILOR ȘI DEMNIT ĂȚ II ORIC ĂREI PERSOANE.
Psihologii vor avea permanent în aten ție faptul ca orice persoan ă are dreptul s ă-i fie apreciat ă
valoarea înn ăscut ă de fiin ță uman ă și c ă aceast ă valoare nu este sporit ă sau diminuat ă de
cultur ă, na ționalitate, etnie, culoare sau ras ă, religie, sex sau orientare sexual ă, statut marital,
abilita ți fizice sau intelectuale, vârst ă, statut socio-economic sau orice alt ă caracteristic ă
personal ă, condi ție sau statut.

Aderarea la acest principiu presupune respectarea u rm ătoarelor reguli:

Art. I.1. Psihologii î și desfașoar ă activitatea, manifestând respect fa ță de tr ăirile, experien țele,
cuno știn țele, valorile, ideile, opiniile și op țiunile celorlal ți.
Art. I.2. Psihologii nu se angajeaz ă public în prejudicierea imaginii celorlal ți și nu vor
manifesta inechitate pe criterii de cultur ă, na ționalitate, etnie, ras ă, religie, sex, orientare
sexual ă și nici nu se angajeaz ă în remarci sau comportamente ce aduc prejudicii de mnit ății
celorlal ți.
Art. I.3. Psihologii vor utiliza un limbaj ce expr im ă respectul fa ță de demnitatea celorlal ți atât
în comunicarea scris ă cât și în cea oral ă.
Art. I.4. Psihologii evit ă ori refuz ă s ă participe la activit ăți și practici ce nu respect ă drepturile
legale, civile, ori morale ale celorlal ți.
Art. I.5. Psihologii vor refuza s ă consilieze, să educe ori s ă furnizeze informa ții oric ărei
persoane care, dupa opinia lor, va utiliza cuno știn țele și îndemânarea dobândit ă pentru a viola
drepturile fundamentale ale omului.
Art. I.6. Psihologii respect ă drepturile celor care beneficiaz ă de servicii psihologice,
participan ților la cercetare, angaja ților, studen ților și altora, protejând astfel propria lor
demnitate.
Art. I.7. Psihologii se vor asigura c ă, sub nici o form ă, consim țământul informat al
clientului/participantului nu este dat în condi ții de coerci ție sau sub presiune.

33 Art. I.8. Psihologii vor avea grij ă ca, în furnizarea de servicii psihologice ori în a ctivitatea de
cercetare știin țific ă, s ă nu violeze spa țiul privat personal sau cultural al clientului/subi ectului,
fără o permisiune clar ă și o garan ție c ă pot s ă fac ă acest lucru.
Art. I.9. Activitatea psihologilor nu trebuie s ă prejudicieze dreptul sacru la demnitate uman ă
și nici dreptul persoanei la propria imagine.

PRINCIPIUL II

II. RESPONSABILITATE PROFESIONAL Ă ȘI SOCIAL Ă

Psihologii manifest ă o maxim ă responsabilitate pentru starea de bine a individu lui, familiei,
grupului ori comunit ății fa ță de care î și exercit ă rolul de psihologi. Aceast ă preocupare
include atât pe cei direct cât și pe cei indirect implica ți în activit ățile lor, prioritate având cei
direct implica ți.

Aderarea la acest principiu presupune respectarea u rm ătoarelor reguli:

Art. II.1. Psihologii vor proteja și promova starea de bine și vor evita provocarea de daune
clien ților, studen ților, participan ților la cercetare, colegilor de profesie și a celorlal ți,
asumându-și cu responsabilitate consecin țele propriilor lor ac țiuni.
Art. II.2. Psihologii vor respecta dreptul persoane i de a sista, f ără nicio justificare,
participarea sa la serviciul furnizat, în calitate de client, sau la activit ăți de cercetare stiin țific ă,
în calitate de subiect.
Art. II.3. Psihologii vor refuza s ă îndrume, sa instruiasc ă ori s ă furnizeze informa ții celor care,
dup ă judecata lor, vor putea utiliza gre șit cuno știn țele și deprinderile, voluntar sau involuntar,
în dauna celorlal ți.
Art. II.4. Psihologii nu vor delega activit ăți psihologice spre persoane care nu au competen țele
necesare pentru acele activit ăți.
Art. II.5. Psihologii vor promova și facilita dezvoltarea știin țific ă și profesional ă a angaja ților,
a celor superviza ți, studen ților, participan ților la programe de formare profesional ă etc.
Art. II.6. Psihologii vor contribui la dezvoltarea psihologiei ca știin ță și a societ ății în general,
prin cercetarea liber ă și prin achizi ția, transmiterea și exprimarea liber ă a cuno știn țelor și
ideilor, excep ție facând activit ățile ce intr ă în conflict cu obliga țiile etice.

34 Art. II.7. Psihologii vor sus ține cu responsabilitate rolul psihologiei ca discip lin ă, în fa ța
societ ății și vor promova și men ține cele mai înalte standarde ale disciplinei.
Art. II.8. Psihologii vor sesiza Colegiului Psiholo gilor cazurile de abatere de la normele de
etic ă și deontologie profesional ă, dac ă rezolvarea informal ă, amiabil ă a situa ției nu a fost
posibil ă.
Art. II.9. Psihologii vor respecta legile și reglement ările societ ății, comunit ății în care
activeaz ă. Dac ă legile sau reglement ările intr ă în conflict cu principiile etice, psihologul va
face tot posibilul s ă respecte principiile etice.
Art. II.10. Psihologii nu vor contribui și nu se vor angaja în cercetare sau orice alt tip d e
activitate care contravine legilor umanitare intern a ționale (de ex. dezvoltarea metodelor de
tortur ă a persoanelor, dezvoltarea de arme interzise, tero rism sau activit ăți de distrugere a
mediului).
Art. II.11. Psihologii nu vor furniza servicii psih ologice și nu vor face cercet ări, indiferent
cine – psiholog sau nepsiholog- încearc ă s ă-i oblige s ă procedeze împotriva eticii profesionale.
Art. II.12. În cadrul lor de competen ță profesional ă, psihologii vor decide alegerea și aplicarea
celor mai potrivite metode și tehnici psihologice. Ei r ăspund personal de alegerile și
consecin țele directe ale ac țiunilor lor în func ție de atestarea profesional ă primit ă.
Art. II.13. Psihologii se vor consulta și cu al ți speciali ști sau cu diverse institu ții pentru a
promova starea de bine a individului și societ ății.

PRINCIPIUL III

III. INTEGRITATE PROFESIONAL Ă
Psihologii vor c ăuta s ă manifeste cel mai înalt grad de integritate moral ă și profesional ă în
toate rela țiile lor. Este de datoria psihologului s ă prezinte onest preg ătirea și calific ările sale
oriunde se afl ă în rela ții profesionale și de asemenea s ă nu permit ă sau s ă tolereze practicile
incorecte și discriminatorii.

Aderarea la acest principiu presupune respectarea u rm ătoarelor reguli:

Art. III.1 Psihologii vor prezenta într-o manier ă onest ă domeniile de specialitate în care sunt
atesta ți, competen țele, afilierile și experien ța profesional ă, nefiind acceptate niciun fel
distorsiuni, omisiuni sau false prezent ări în acest sens.

35 Art. III.2. Psihologii nu practic ă, nu îng ăduie, nu instig ă, nu colaboreaz ă și nu consimt sau
faciliteaz ă nicio form ă de discriminare.
Art. III.3. Psihologii vor onora toate promisiunile și angajamentele asumate prin orice tip de
conven ție. Dac ă apar situa ții de for ță major ă, psihologii vor informa și vor oferi explica ții
complete și sincere p ărților implicate.
Art. III.4. Psihologii vor promova acurate țea, obiectivitatea, onestitatea și buna-credin ță în
activit ățile lor profesionale. În aceste activit ăți psihologii nu vor fura, în șela, și nu se vor
angaja în fraud ă, elud ări, subterfugii sau denatur ări inten ționate ale faptelor.
Art. III.5. Psihologii vor evita orice imixtiuni ca re afecteaz ă calitatea actului profesional, fie
că e vorba de interese personale, politice, de afacer i sau de alt tip.
Art. III.6. Psihologii vor evita s ă ofere recompense exagerate pentru a motiva un indi vid sau
un grup s ă participe într-o activitate care implic ă riscuri majore și previzibile.
Art. III.7. Psihologii vor evita rela țiile multiple (cu clien ții, subiec ții, angaja ți, cei superviza ți,
studen ți sau persoane aflate în formare) și alte situa ții care pot prezenta un conflict de interese
sau care pot reduce capacitatea lor de a fi obiecti vi și impar țiali.
Art. III.8. Psihologii vor evita s ă participe la activit ăți care pot cauza daune imaginii
psihologilor sau psihologiei ca profesie, vor expli ca rolul psihologului tuturor celor interesa ți.
Art. III.9. Psihologii vor fi reflexivi, deschi și și con știen ți de limitele lor personale și
profesionale.
Art. III.10. Psihologii nu vor contribui, fie singu ri, fie în colaborare cu al ții, la niciun fel de
practici care pot viola libertatea individual ă sau integritatea fizic ă sau psihologic ă a oric ărei
persoane.

STANDARDE ETICE GENERALE

IV. STANDARDE DE COMPETEN ȚĂ
Cunoa șterea competen țelor
Art. IV.1.Psihologii au obliga ția s ă-și cunoasc ă foarte bine limitele de competen ță în oferirea
de servicii psihologice, în activitatea de predare sau de cercetare.
Art. IV.2. Psihologii sunt datori s ă ac ționeze, pe toat ă durata exercit ării profesiei, în vederea
form ării și practic ării la standarde cât mai înalte a propriilor compet en țe profesionale.
Servicii psihologice în acord cu competen ța
Art. IV.3. Psihologii se vor angaja numai în acele activit ăți profesionale pentru care au
cuno știn țele, aptitudinile, atitudinile, experien ța și atestarea necesare.

36 Prezentarea onest ă a competen ței
Art. IV.4. Psihologii nu vor prezenta fals limitele competen ței lor și nu vor prezenta preg ătirea
sau formarea lor într-un mod care s ă le favorizeze nemeritat pozi ția sau imaginea public ă,
indiferent de tipul de activitate profesional ă desfa șurat ă.
Limitarea competen ței
Art. IV.5. Atunci când psihologii urmeaz ă s ă desf ășoare servicii psihologice, cercet ări sau s ă
predea dincolo de limitele de competen ță ace știa vor c ăuta s ă ob țin ă cât mai rapid competen ța
necesar ă (care va presupune, dupa caz, studiu, evaluare și supervizare) și numai apoi se vor
angaja în desfa șurarea activit ăților vizate. (exceptie IV.7.)
Consultarea în caz de limit ă a competen ței
Art. IV.6. În exercitarea profesiei, atunci când ps ihologii constat ă c ă ajung într-un impas
profesional sau sunt în postura de a- și dep ăși limitele de competen ță, vor consulta colegii sau
supervizorul.
Servicii psihologice în afara competen ței
Art. IV.7. În cazul în care pentru un tip de servic iu psihologic solicitat nu exist ă standarde
generale recunoscute, nici programe de formare prof esional ă, nici speciali ști atesta ți și
disponibili în acel domeniu și totu și psihologii sunt solicita ți, ace știa vor depune toate eforturi
pentru ob ținerea unui standard minimal de competen ță având permanent grij ă s ă protejeze
clien ții, studen ții, superviza ții, participan ții și pe to ți cei implica ți pentru a nu produce
acestora daune sub o form ă sau alta. În acest caz serviciul va continua pân ă când solicitarea
înceteaz ă sau pân ă când un specialist cu competen ță recunoscut ă în acel domeniu devine
disponibil.
Preg ătirea continu ă
Art. IV.8. Psihologii au obliga ția s ă depun ă permanent un efort de men ținere și dezvoltare a
competen țelor lor prin informare permanent ă, programe de formare profesional ă de
specialitate, consult ări cu ceilal ți speciali ști din domeniu ori prin cercet ări care s ă conduc ă
spre cre șterea competen ței profesionale, conform standardelor Colegiului Ps ihologilor din
România.
Obiectivitatea
Art. IV.9. Psihologii au obliga ția de a fi con știen ți de limitele procedurilor folosite, indiferent
de tipul de activitate. Psihologii vor avea grij ă ca furnizarea serviciilor, cercetarea știin țific ă,
prezentarea rezultatelor concluziilor s ă fie facut ă cu maxim ă obiectivitate, evitând orice
tendin ță de prezentare par țial ă sau cu tent ă subiectiv ă.
Delegarea

37 Art. IV.10. Psihologii care deleg ă activit ăți profesionale spre angaja ți, superviza ți, cercet ători,
asisten ți vor lua toate m ăsurile pentru a evita înc ălcarea standardelor de competen ță ale
prezentului Cod.
Afectarea competen ței
Art. IV.11. Atunci când psihologii realizeaz ă c ă din motive de s ănătate ori din cauza unor
probleme personale nu mai pot s ă ofere în condi ții de competen ță o anumit ă activitate
profesional ă, ace știa vor cere sprijin și asisten ță profesional ă pentru a decide dac ă trebuie să-
și limiteze, suspende sau s ă încheie respectiva activitate profesional ă.

V. STANDARDE CU PRIVIRE LA RELA ȚIILE UMANE
Respect și preocupare
Art. V.1. În rela țiile lor profesionale, psihologii vor manifesta pre ocupare fa ță de clien ți,
studen ți, participan ți la cercetare, superviza ți sau angaja ți, c ăutând s ă nu produc ă acestora
daune sau suferin ță, iar daca acestea sunt inevitabile le vor minimiza pe cât posibil.
Evitarea h ărțuirii
Art. V.2. Psihologii nu se vor angaja sub niciun mo tiv într-o form ă sau alta de h ărțuire, fie c ă
aceasta este sexual ă, emo țional ă, verbal ă sau nonverbal ă.
Evitarea abuzului
Art. V.3. Psihologii nu se vor angaja în comportame nte de def ăimare sau de abuz (fizic,
sexual, emo țional, verbal sau spiritual) fa ță de persoanele cu care vin în contact în timpul
activit ății lor profesionale.
Evitarea rela ției multiple
Art. V.4. Psihologii vor evita pe cât posibil rela țiile multiple, adic ă rela țiile în care psihologii
îndeplinesc simultan mai multe roluri într-un conte xt profesional.
Consim țământul în caz de rela ții cu ter ți
Art. V.5. Psihologii vor clarifica natura rela țiilor multiple pentru toate p ărțile implicate înainte
de ob ținerea consim țământului, fie c ă ofer ă servicii psihologice ori conduc cercet ări cu
indivizi, familii, grupuri ori comunit ăți la cererea sau pentru a fi utilizate de c ătre ter ți. A treia
parte poate fi școala, instan ța judecatoreasc ă, diverse agen ții guvernamentale, companii de
asigur ări, poli ția ori anumite institu ții de finan țare, etc.
Nonexploatarea
Art. V.6. Psihologii nu vor exploata și nu vor profita, sub nici o form ă, de persoanele fa ță de
care, prin profesie sau pozi ție, manifest ă un ascendent de autoritate (clien ți, studen ți,

38 participan ți la cercetare, superviza ți, angaja ți). Orice forma de exploatare sau abuz de
autoritate fiind strict interzis ă.
Participarea activa la decizii
Art. V.7. Psihologii vor avea grij ă, s ă permit ă participarea activ ă și deplin ă a celorlal ți la
deciziile care îi afecteaz ă direct, respectând dorin țele justificate și valorificând opiniile
acestora, ori de câte ori este posibil.
Neintrarea în rol
Art. V.8. Psihologii se vor ab ține de la intrarea într-un rol profesional atunci c ând din motive
de ordin personal, știin țific, legal, profesional, financiar: (1) poate fi a fectată obiectivitatea,
competen ța sau eficien ța activita ții lor profesionale (2) fa ță de clien ți/subiec ți exist ă riscul
exploat ării sau producerii unor daune.
Urgentarea consim țământului
Art. V.9. Înainte de începerea oric ărui tip de serviciu psihologic (evaluare, terapie, consiliere,
etc.) psihologii vor ob ține consim țământul informat din partea tuturor persoanelor
independente sau par țial dependente, implicate, excep ție f ăcând circumstan țele în care exist ă
nevoi urgente (de ex. tentative sau ac țiuni suicidare). În astfel de circumstan țe, psihologii vor
continua s ă ac ționeze, cu asentimentul persoanei, dar vor c ăuta s ă ob țin ă cât se poate de
repede consim țământul informat.
Asigurarea consim țământului
Art. V.10. Psihologii se vor asigura c ă în procesul de ob ținere a consim țământului informat
urmatoarele puncte au fost în țelese: scopul și natura activit ății ; responsabilita țile mutuale ;
beneficiile și riscurile ; alternativele ; circumstan țele unei încet ări a ac țiunii ; op țiunea de a
refuza sau de a se retrage în orice moment, f ără a suferi vreun prejudiciu ; perioada de timp
în care e valabil consim țământul ; modul în care se poate retrage consim țământul dac ă se
dore ște acest lucru .
Delegarea de consim țământ
Art. V.11. În cazul în care, persoana care urmeaz ă s ă beneficieze de un serviciu psihologic
este în imposibilitatea de a- și da consim țământul, se accept ă ob ținerea acestuia de la o
persoan ă apropiat ă acesteia care poate s ă-i apere interesele în mod legal sau de la o persoa n ă
autorizat ă care, conform legii, este în m ăsur ă s ă o reprezinte.
Continuitatea serviciului
Art. V.12. Daca din motive de boala sau datorit ă unor evenimente survenite în via ța
psihologului acesta nu mai poate continua oferirea serviciului în bune condi ții, va depune

39 toate eforturile pentru a se asigura de continuitat ea serviciului oferit, îndrumând clientul spre
un coleg de profesie cu competen ță necesar ă și pe cât posibil cu consim țământul clientului.
Dreptul la opozi ție
Art. V.13. Cu excep ția cazurilor de for ță major ă, de urgen ță (perturb ări ale func țion ării
psihice, în termenii pericolului iminent, care nece sit ă interven ție imediat ă), psihologul
ac ționeaz ă respectând dreptul clientului de a refuza sau a op ri prestarea unui serviciu
psihologic.

VI. STANDARDE DE CONFIDEN ȚIALITATE
Întreruperea serviciului din motive de confiden țialitate
Art. VI.1.Rela ția dintre psihologi și beneficiarii serviciilor lor este adesea o rela ție foarte
sensibil ă ce necesit ă realizarea unei alian țe pentru desf ășurarea în bune condi ții a ac țivit ății
profesionale, motiv pentru care confiden țialitatea este obligatorie. Atunci când din motive ce
nu pot fi evitate, psihologul nu mai poate p ăstra confiden țialitatea, acesta va înceta s ă mai
ofere serviciul respectiv.
Protejarea confiden țialita ții
Art. VI.2. Psihologii vor proteja confiden țialitatea tuturor informa țiilor adunate în timpul
activita ților lor profesionale și se vor ab ține de la dezv ăluirea informa țiilor pe care le de țin
despre colegi, clien ții colegilor, studen ți și membrii organiza țiilor, excep ție f ăcând situa țiile:
pentru protec ția s ănăta ții publice, pentru prevenirea unui pericol iminent, pentru prevenirea
savâr șirii unei fapte penale sau pentru împiedicarea prod ucerii rezultatului unei asemenea
fapte ori pentru înl ăturarea urm ărilor prejudiciabile ale unei asemenea fapte. Divul garea, de
către psihologi, a unor date care le-au fost încredin țate sau de care au luat cunos țint ă în
virtutea profesiei, dac ă aceasta este de natur ă a încalca clauza de confiden țialitate, este
interzis ă.
Limitele confiden țialita ții
Art. VI.3. Psihologii clarific ă ce m ăsuri se vor lua pentru protejarea confiden țialita ții și ce
responsabilit ăți familiale, de grup ori comunitare au pentru prote jarea confiden țialita ții, atunci
când desfa șoar ă activit ăți de cercetare sau ofer ă servicii. Înainte de primirea
consim țământului, psihologul va informa clientul cu privire la limitele confiden țialita ții și
condi țiile în care acesta poate fi înc ălcat, precum și asupra utiliz ării posibile a informa țiilor
rezultate în urma activita ții sale.
Dezvaluirea de informa ții

40 Art. VI.4. Psihologii pot împ ărt ăși informa țiile confiden țiale cu al ții numai cu consim țământul
celor viza ți ori de o a șa manier ă încât cei viza ți s ă nu poat ă fi identifica ți, excep ție f ăcând
situa țiile justificate de lege sau în circumstan țe de iminent ă sau posibil ă vat ămare fizic ă sau
crim ă.
Confiden țialitatea de colaborare
Art. VI.5. În cazul în care cu acela și client lucreaz ă doi psihologi în acela și timp, ace știa vor
colabora pe cât posibil, f ără restric ții de confiden țialitate, excep ție f ăcând situa ția în care
exist ă o opozi ție clar ă din partea clientului în acest sens. De asemenea p ersonalul auxiliar va
păstra confiden țialitatea informa țiilor la care are acces prin natura activit ăților sale.
Utilizarea informa țiilor
Art. VI.6. Rezultatele, document ările și notitele psihologului pot fi folosite numai într- o
formul ă care p ăstreaz ă cu rigurozitate anonimatul.
Confiden țialitatea fa ță de ter ți
Art. VI.7. În cazul în care exist ă ter ți implica ți în activitatea profesional ă a psihologului,
acesta va clarifica cu p ărțile implicate limitele confiden țialit ății, condi țiile de p ăstrare a
confiden țialit ății și nu va da curs nici unei solicit ări, venite de la o ter ță parte în dezvaluirea de
informa ții confiden țiale, decât în condi țiile respect ării legi și limitelor confiden țialit ății.

VII. STANDARDE DE CONDUIT Ă COLEGIAL Ă

Conduita colegial ă
Art. VII.1. Psihologii vor manifesta fa ță de colegii lor de profesie, onestitate, corectitud ine,
loialitate și solidaritate, conduitele lor fiind în acord cu st andardele profesionale.
Respect
Art. VII.2. Psihologii vor manifesta respect fa ță de colegii lor de profesie și nu vor exprima
critici nefondate și etichet ări la adresa activit ății lor profesionale.
Evitarea denigr ării
Art. VII.3. Psihologii nu vor ac ționa, sub nicio forma, în manier ă denigratoare la adresa
colegilor de profesie și nu vor împiedica clien ții s ă beneficieze de serviciile lor, dac ă nu exist ă
un motiv serios și cu implica ții etice în acest sens.
Responsabilitatea profesional ă
Art. VII.4. Atunci când exist ă o inten ție justificat ă de încetare a serviciului psihologic oferit
clientului și de îndrumare a acestuia spre un alt coleg de prof esie, psihologii vor men ține un

41 contact suportiv și responsabil fat ă de clien ți pân ă când acel coleg î și asum ă continuarea
serviciului în cauz ă.
Autosesizarea
Art. VII.5. În cazul în care psihologii constat ă ca exist ă abateri ale unui coleg de la normele
prezentului Cod, vor manifesta preocupare fa ță de violarea de c ătre acesta a standardelor sau
principiilor etice, vor atrage aten ția acelui coleg asupra conduitei neadecvate cu maxi m ă
discre ție și colegialitate, și se vor adresa Comisiei de Deontologie și Disciplin ă a Colegiului
Psihologilor din România doar în cazul în care comp ortamentul non-etic persist ă.
Sprijinul colegial
Art. VII.6. Psihologii vor cauta s ă sprijine pe cât posibil eforturile profesionale al e colegilor în
limita disponibilit ăților participative și a timpului disponibil.
Concuren ța neloial ă
Art. VII.7. Psihologii nu vor practica concuren ța neloial ă. Sunt interzise și se consider ă
concuren ță neloial ă urmatoarele: tentativa sau ac țiunea de atragere sau deturnare de clien ți,
prin denigrarea sau discreditarea altui psiholog; p racticarea unor onor ării subevaluate în mod
intenționat având cuno ștint ă de oferta anterioar ă a altui psiholog; folosirea unei func ții publice
pe care psihologul o de ține în scopul atragerii de clien ți în interes propriu; preluarea unui
contract pe care un alt psiholog l-a denun țat în temeiul prevederilor prezentului Cod;
furnizarea de date false privind competen ța și/sau atestarea profesional ă în scopul de a-l
induce în eroare pe beneficiar.

VIII. STANDARDE DE ÎNREGISTRARE, PRELUCRARE ȘI P ĂSTRARE A
DATELOR
Ob ținerea permisiunii
Art. VIII.1. Psihologii trebuie sa ob țin ă permisiunea clien ților/subiec ților sau a
reprezentan ților lor legali înainte de a efectua înregistr ări audio, video sau scrise în timpul
furniz ării serviciilor sau în cercetare.
Păstrarea datelor
Art. VIII.2. Psihologii vor colecta numai acele dat e care sunt relevante pentru serviciul oferit
și vor lua toate m ăsurile pentru a proteja aceste informa ții. Originalul și eventualele copii ale
acestor informa ții pot fi p ăstrate numai cu acordul clien ților.
Protejarea datelor
Art. VIII.3. Psihologii se vor asigura c ă înregistr ările asupra c ărora au control r ămân
identificabile numai atât timp cât sunt necesare pe ntru scopul pentru care au fost realizate și

42 prezint ă ca anonim ă ori distruge orice înregistrare aflat ă sub controlul lor și care nu mai e
nevoie sa fie identificabil ă personal.
Transferul datelor
Art. VIII.4. Datele colectate, înregistrate pot fi transferate c ătre psihologii care preiau clien ții,
consultate și utilizate de colegi de profesie indiferent de for ma de atestare, dac ă persoanele
vizate și-au dat în mod neechivoc consim țământul, iar acest consim țământ nu a fost retras.
Distrugerea datelor
Art. VIII.5. Dac ă psihologul renun ță la practic ă sa profesional ă prin intermediul c ăreia a
realizat acele înregistr ări sau dac ă acesta se pensioneaz ă, va c ăuta s ă distruga înregistr ările
respective. Înregistr ările pot fi plasate c ătre un alt psiholog numai cu consim țământul celor
implica ți, ob ținut în prealabil, pentru acele înregistr ări. În situa ția suspend ării sau încet ării
dreptului de liber ă practic ă datele vor fi distruse, dac ă nu se impune transferarea lor.

IX. STANDARDE DE ONORARII ȘI TAXE
Dreptul la onorarii
Art. IX.1. Pentru orice serviciu profesional oferit de psihologi, ace știa au dreptul sa primeasc ă
onorarii sau salarii negociate în mod liber cu bene ficiarul sau cu o ter ță parte.
Acordul pentru onorariu
Art. IX.2. Psihologii vor cauta s ă stabileasc ă, de comun acord cu beneficiarul serviciului
oferit, care este valoarea și modalitatea de percepere a onorariului în condi țiile legilor în
vigoare și f ără o fals ă prezentare a cuantumului acestui onorariu.
Renegocierea
Art. IX.3. Dac ă din motive justificate, serviciul oferit necesit ă restrângeri și limit ări, acordul
ini țial va fi renegociat cât mai curând posibil. Psihol ogii îsi rezerv ă dreptul de a modifica
valoarea onorariului în func ție de situa țiile obiective noi ap ărute, cu notificarea prealabil ă și
cu acordul clientului.
Remunerarea prin ter ți
Art. IX.4. Dac ă psihologul ofer ă un serviciu (consultan ță, administrativ, clinic etc.) în care
onorariul nu se percepe de la beneficiar, ci revine sub forma unei remuner ări de la o a treia
parte, remunerarea se va face, pe cât posibil, pent ru serviciul oferit și nu pe alte criterii
specifice acestor ter ți (diverse institu ții).
Limitele onorariului
Art. IX.5. Onorariul fixat va depinde de calitatea serviciului oferit și competentele
profesionale ale psihologului, îns ă psihologii vor avea grij ă s ă nu cear ă un onorariu

43 dispropor ționat fa ță de valoarea serviciului oferit. Psihologii nu vor exploata beneficiarii
serviciilor lor și vor explicita, dac ă e cazul, valoarea onorariului stabilit.

X. STANDARDE PENTRU DECLARA ȚII PUBLICE ȘI RECLAM Ă
Onestitatea în reclam ă
Art. X.1. Psihologii î și pot face publicitate numai pe baza propriilor rea liz ări, evitând
promovarea unui palmares profesional fals sau exage rat și cu condi ția s ă nu puna în cauz ă
activitatea unui coleg de profesie.
Nu sunt considerate ac țiuni publicitare acele manifest ări în care numele sau aspecte ale
activit ății lor profesionale sunt men ționate în materiale scrise sau audiovizuale realiza te de
catre ter ți în scopul inform ării publicului și nici acele interven ții publice ale psihologilor cu
referiri la activitatea sau crea țiile lor, dac ă acestea nu sunt comandate și pl ătite de c ătre
ace știa.
Responsabilit ăți de reclam ă
Art. X.2. (a) Psihologii care angajeaz ă persoane fizice sau juridice în scopul de a creea și/sau
difuza mesaje care s ă promoveze practica lor profesionala, produsele sau activit ățile lor î și vor
păstra responsabilitatea profesional ă pentru mesajele respective; (b) Psihologii nu vor oferi
remuner ări angaja ților din presa scris ă și audiovizual ă sau alte forme de comunicare a
informa ției catre public pentru a li se face publicitate în cadrul programelor/sec țiunilor de
știri; (c) Publicitatea facut ă activit ății unui psiholog trebuie sa fie explicit ă și identificat ă ca
atare.
Art. X.3. Psihologii care se ocupa cu anun țurile, cataloagele, bro șurile sau reclam ă pentru
simpozioane, seminarii sau alte programe educa ționale și care nu au o calificare adecvat ă se
vor asigura ca descriu cu precizie publicul țint ă, programul, obiectivele educa ționale și taxele.
Reprezentarea în declara ții
Art. X.4. Psihologii vor clarifica dac ă ac ționeaz ă ca simpli cet ățeni, ca membrii ai unor
organiza ții sau grupuri specifice, atunci când dau declara ții sau când sunt implica ți în
activit ăți publice.
Declara ții publice
Art. X.5. Atunci când psihologii ofer ă informa ții, exprim ă puncte de vedere pe teme
profesionale și fac declara ții publice prin mijloace de informare în mas ă, publica ții de
specialitate sau în format electronic, se vor asigu ra c ă acestea se înscriu în limitele
competen țelor profesionale și nu contravin prevederilor prezentului Cod.
Situa ții publice

44 Art. X.6. Psihologii îsi asum ă responsabilitatea deplin ă pentru apari ția lor public ă, care
trebuie sa fie în acord cu principile și standardele din prezentul cod. Psihologii vor ofe ri
informa ții corecte referitoare la: experien ța și calificarea lor, titlurile academice, lucr ările
publicate și rezultatele studiilor lor, statutul profesional și afilierea la diferite organiza ții,
serviciile pe care le acorda și calitatea acestora, taxele percepute.

STANDARDE SPECIFICE
XI. EDUCA ȚIE ȘI FORMARE
Calitatea ofertei educa ționale și formative
Art. XI.1. Psihologii vor manifesta preocupare fa ță de programele educa ționale și cele de
formare profesional ă, asigurându-se c ă acestea furnizeaz ă cuno știntele și experien ța necesare
și suficiente pentru preg ătirea studen ților și superviza ților la standarde corespunz ătoare
atest ărilor, diplomelor sau gradelor academice/profesiona le care urmeaz ă s ă fie ob ținute.
Cunos țintele oferite trebuie s ă se bazeze pe date experimentale și pe o argumenta ție știin țific ă.
Transparen ța
Art. XI.2. Psihologii care r ăspund de programele educa ționale sau de formare se vor asigura
că exist ă o descriere recent ă și precis ă a acestora: obiective, con ținut, beneficii și obliga țiile
care trebuie îndeplinite pentru absolvirea programu lui, inclusiv modalit ățile de evaluare și
taxe. Aceste informa ții trebuie sa fie disponibile pentru toate p ărțile interesate.
Responsabilitate educa țional ă
Art. XI.3. Psihologii se vor asigura ca programele cursurilor acoper ă tematica propus ă, c ă
informa ția este prezentat ă cu acurate țe, c ă exist ă modalit ăți adecvate de evaluare a progresului
și c ă tipurile de experien țe descrise la curs sunt relevante. Psihologii pot să modifice
con ținutul sau cerin țele cursului atunci când consider ă aceste schimb ări necesare sau
dezirabile din punct de vedere pedagogic, atâta vre me cât studen ții și cei implica ți sunt
anunta ți din timp de aceste modific ări.
Limite cadru, de informare
Art. XI.4. Psihologii nu vor cere studen ților sau celor superviza ți s ă dezvaluie informa ții
personale în activita țile de curs sau în cadrul unor programe de formare
profesional ă/supervizare.
Conflicte în evaluare
Art. XI.5. Psihologii din institu țiile de învat ământ superior care evalueaz ă performanta
academic ă a studen ților într-o form ă de terapie nu vor oferi și servicii de terapie studen ților pe
care îi evalueaz ă, pe durata acestei evalu ări. În cazul unui curs/program în care terapia

45 individual ă sau de grup este specificat ă ca și cerin ță obligatorie, psihologii responsabili cu
derularea programului vor permite studen ților/cursan ților s ă opteze pentru serviciile
speciali știlor neafilia ți la respectivul program.
Har țuire și rela ții sexuale
Art. XI.6. Psihologii nu vor har țui sexual și nu se vor angaja în rela ții sexuale cu studen ții sau
cu superviza ții din departamentul, centrul sau din institu ția în care lucreaz ă și asupra carora
ace știa au sau pot avea o autoritate evaluativ ă.
Abuzul de autoritate
Art. XI.7. Fiind con știen ți de influen ța pe care o au ca profesori sau coordonatori asupra
elevilor, studen ților, participan ților la cursuri, celor afla ți în supervizare, psihologii nu vor
face abuz de autoritatea lor și nu vor umili sau amenin ța în niciun fel integritatea sau imaginea
de sine a acestora.
Calific ări speciale
Art. XI.8. Psihologii nu vor forma persoane care nu au absolvit o forma de înva țământ
superior, nu au specializare, experien ță de lucru sau orice alta dovada de calificare atunc i când
formarea vizeaz ă folosirea metodelor sau tehnicilor speciale (de ex . hipnoz ă, biofeedback,
tehnici avansate de testare etc.)

XII. TERAPIE ȘI CONSILIERE
Informarea clientului
Art. XII.1. În ob ținerea consim țământului informat din partea clien ților, psihologii vor
informa în prealabil clientul cu privire la forma d e terapie utilizat ă, metodele folosite, riscuri,
alternative, limitele confiden țialita ții, implicarea unor ter ți, onorarii și vor da curs oric ărei alte
cereri de informare solicitat ă de client în acest sens. Dac ă terapeutul se afla înca în
supervizare, dar poate desf ășura în mod legal și profesional activitatea terapeutic ă pentru care
se afla în supervizare, va aduce la cuno știnta clientului acest lucru cât mai curând posibil și de
asemenea va face cunoscut numele terapeutului care- l supervizeaz ă.
Consim țământul pentru dezvaluire
Art. XII.2. În cazul ședin țelor de terapie sau consiliere, înregistr ările pot fi transferate și spre
cei care preiau clien ții respectivi, putând avea acces la acestea atât co legii de profesie cât și
superviza ții ce se afla într-un proces de formare teraputic ă, dar numai cu consim țământul dat
în prealabil de cei viza ți în acele înregistr ări.
Intimitatea rela ției profesionale

46 Art. XII.3. Clien ții vor beneficia de servicii de consultan ță, consiliere sau terapie din partea
psihologilor f ără prezen ța unor ter ți, aceasta fiind permis ă numai dacă exist ă un acord în acest
sens, atât din partea clientului cât și din partea psihologului.
Precizarea clientului
Art. XII.4. Atunci când în procesul terapeutic sunt implica ți, fie partenerul de viat ă, fie al ți
membri de familie, psihologii vor clarifica de la î nceput rela țiile pe care le au, cu fiecare
persoana implicat ă și vor preciza cine este clientul: o anumita persoan ă, rela ția de cuplu,
familia. Psihologii vor preciza de asemenea care su nt limitele confiden țialita ții.
Preciz ări suplimentare în terapia de grup
Art. XII.5. În cadrul terapiei de grup psihologii v or preciza regulile de grup, rolurile și
responsabilita țile ce revin tuturor participan ților și de asemenea limitele confiden țialita ții.
Analiza ofertei de serviciu complex
Art. XII.6. În cazul în care clien ții primesc deja servicii psihologice și de la al ți psihologi sau
de la al ți speciali ști din alte domenii, psihologul va examina posibili tatea angaj ării sale într-o
rela ție terapeutic ă (dac ă aceasta este solicitat ă) prin analiza condi țiilor, beneficiilor poten țiale
ale clientului, riscurilor de conflict sau a confuz iilor care pot s ă apar ă. Psihologul va discuta
cu clientul aceste limit ări înainte de ob ținerea consim țământului.
Intimitatea sexuala cu clien ții sau apropia ți ai acestora
Art. XII.7. Psihologii nu se vor angaja în rela ții de intimitate sexual ă cu clien ții lor, cu
persoanele despre care știu c ă se afla în rela ții apropiate cu clien ții lor (rude, prieteni, al ți
cunoscu ți) și nici nu vor încheia terapia pentru a nu intra sub inciden ța acestui standard.
Terapia cu parteneri sexuali
Art. XII.8. Psihologii nu vor accepta în terapie pe rsoane cu care au avut rela ții de intimitate
sexual ă.
Rela ția sexual ă cu fo știi clien ți
Art. XII.9. Psihologii nu se vor angaja sub nici o forma în rela ții de intimitate sexual ă cu fo știi
clien ți pentru o perioada de cel pu țin 2 ani de la încheierea terapiei. Aceasta nu înse amn ă c ă
dupa aceast ă perioada ace știa pot s ă între țin ă rela ții de intimitate cu fo știi clien ți, excep ție
facând doar circumstan țele în care ace știa pot face dovada c ă nu a existat nici o form ă de
exploatare în timpul sau în cei 2 ani de dupa termi narea terapiei.
Încheierea terapiei din lips ă de beneficii
Art. XII.10. Psihologii vor încheia orice form ă de terapie cu clien ții lor dac ă exist ă eviden țe
clare ca ace știa nu mai au niciun beneficiu prin continuarea ter apiei sau în cazul în care
continuarea acesteia poate produce daune clien ților.

47 Încheierea terapiei din alte motive
Art. XII.11. Psihologii vor încheia terapia dac ă clientul intr ă într-o rela ție cu o persoan ă
cunoscut ă sau apropiat ă terapeutului și apare riscul unei rela ții multiple, dac ă exist ă o
agresiune din partea clientului asupra terapeutului sau dac ă exist ă o solicitare clar ă în acest
sens din partea clientului.
Întreruperea și continuarea terapiei
Art. XII.12. Dac ă din motive de boal ă sau de indisponibilitate a psihologului terapia tr ebuie
întrerupt ă pentru o perioada mai lung ă de timp, atunci psihologul va c ăuta s ă-i ofere clientului
o posibilitate de continuare a terapiei cu un alt c oleg psiholog care are disponibilitatea și
competen ța necesar ă continu ării terapiei și care va putea fi informat cu privire la stadiul î n
care se afla terapia, demersurile teraputice începu te sau finalizate pân ă în acel moment, cu
consim țământul clientului.
Continuarea terapiei cu un alt terapeut
Art. XII.13. Psihologul care preia un client, de la un coleg care din motive justificate nu mai
poate continua actul teraputic, va examina cu aten ție con ținutul demersului, poten țialul de
risc, beneficiile, iar dac ă e nevoie poate consulta pe cei ce au fost implica ți în procesul
teraputic și abia apoi va decide modalit ățile de continuare a terapiei.

XIII. EVALUARE ȘI DIAGNOZ Ă

Prezentarea caracteristicilor psihologice
Art. XIII.1. Psihologii vor oferi informa ții despre caracteristicile psihologice ale indivizi lor
numai dupa ce au realizat o evaluare adecvat ă, care s ă sus țin ă știin țific și metodologic
afirma țiile și concluziile lor, indiferent dac ă e vorba de recomand ări, rapoarte sau evalu ări,
precizând limitele afirma țiilor, concluziilor și recomand ărilor lor.
Dac ă psihologii realizeaz ă c ă (re)examinarea individului nu este justificat ă sau necesar ă,
atunci ace știa vor explica aceast ă op țiune, precizând sursele și documentele care stau la baza
acestor concluzii.
Condi ții de utilizare a instrumentelor
Art. XIII.2. Psihologii vor utiliza (administra, s cora, interpreta) metodele și tehnicile de
evaluare în strict ă conformitate cu normele instituite în acest sens d e Colegiu. Astfel
psihologii vor folosi numai instrumente de evaluare ale c ăror caracteristici tehnice (validitate
și fidelitate) au fost stabilite, care de țin etalon pentru membrii popula ției vizate și sunt înso țite
de manualul acestuia. În urma oric ărei evalu ări, psihologii vor preciza beneficiarului limitele

48 rezultatelor și interpret ărilor. Psihologii vor folosi metode de evaluare adecvate n ivelului
educa țional al indivizilor, în afara cazului în care folo sirea unui limbaj sofisticat sau a unei
alte limbi este relevant ă pentru scopul evalu ării. Psihologii vor respecta de asemenea legisla ția
în vigoare cu privire la drepturile de autor și de proprietate intelectual ă pentru instrumentele
de evaluare folosite, promovând și respectând astfel munca și activitatea colegilor lor de
breasl ă.
Consim țământul pentru evaluare/diagnoz ă
Art. XIII.3. Psihologii vor ob ține consim țământul informat pentru serviciile de evaluare cu
excep ția cazului în care (1) acestea sunt cerute de lege sau de reglement ările în vigoare; (2)
testarea este o activitate educa țional ă, institu țional ă sau organiza țional ă prevazut ă de
reglement ări interne; consim țământul informat include explicarea naturii și scopului de
evaluare, costurile, implicarea unei a treia par ți, limitele de confiden țialitate și ocazii pentru
cel evaluat de a formula întreb ări și de a primi r ăspunsuri.
Psihologii vor informa persoanele f ără capacitate deplin ă de a-și da consim țământul și
persoanele pentru care testarea este cerut ă de reglement ările legislative, cu privire la natura și
scopul serviciilor de evaluare propuse, folosind un limbaj u șor de în țeles pentru persoana care
urmeaz ă s ă fie evaluat ă.
Psihologii care folosesc servicile unui traducator vor cere consim țământul clientului pentru a
folosi serviciile acelui traducator, se vor asigura c ă se va men ține confiden țialitatea
rezultatelor, securitatea instrumentelor, inclusiv a documentelor de evaluare/diagnoz ă.
Datele de evaluare/diagnoz ă
Art. XIII.4. Datele ob ținute pot fi scoruri brute și standardizate, r ăspunsurile clientului la
stimuli sau la întreb ările la test, notele, înregistr ările și consemn ările psihologului, declara țiile
și comportamentul clientului în timpul unei examin ări. Psihologii vor oferi datele ob ținute,
sub form ă de rezultate clientului si, dac ă e cazul, unor ter ți numai cu consim țământul
clientului, sau f ără acordul acestuia în situa țiile prevazute de lege. Psihologii vor evita s ă fac ă
publice datele ob ținute, cu excep ția situa țiilor prevazute de lege, protejând clientul de oric e
form ă de exploatare, abuz și prevenind devalorizarea datelor de evaluare/diagn oz ă. Datele de
evaluare/diagnoz ă reprezint ă proprietate a psihologului sau institu ției care realizeaz ă
evaluarea/diagnoza și vor putea fi administrate și utilizate doar de catre psihologi califica ți în
folosirea acestor instrumente.
Construc ția de instrumente
Art. XIII.5. Psihologii care construiesc sau adapte az ă teste și alte instrumente de m ăsurare vor
folosi proceduri în acord cu normele interna ționale actuale privind proiectarea instrumentelor,

49 standardizarea, validarea, reducerea sau eliminarea erorilor și vor preciza recomand ările
privind folosirea oric ărui instrument în manualul de utilizare.
Interpretarea rezultatelor
Art. XIII.6. În interpretarea rezultatelor evalu ării, fiind incluse aici și interpret ările
computerizate, psihologii vor lua în considerare sc opul evalu ării, precum și numerosi al ți
factori, abilita țile de testare și caracteristicile persoanei evaluate (caracteristi ci situa ționale,
personale, lingvistice și culturale) care pot afecta judeca țile psihologilor sau care pot reduce
acuratetea intepret ărilor.
Calificarea în testare
Art. XIII.7. Psihologii nu vor promova/ încuraja fo losirea tehnicilor de evaluare psihologic ă
de catre persoane necalificate și neautorizate, decât în cadrul unei form ări în care exist ă o
supervizare adecvat ă.
Actualitatea evalu ării
Art. XIII.8. Psihologii nu îsi vor baza deciziile s au recomand ări pe teste depa șite/învechite, pe
date care nu mai sunt folositoare pentru scopul cur ent sau care nu corespund normelor de
avizare ale metodelor și tehnicilor de evaluare și asistenta psihologic ă stabilite de Colegiu.
Responsabilitatea administr ării instrumentelor
Art. XIII.9. Psihologii care ofer ă servicii psihologice de evaluare altor profesioni ști vor
prezenta cu acurate țe scopul, normele, validitatea, fidelitatea și aplicarea fiecarei proceduri,
precum și orice alt ă calitate a acestora. Psihologii îsi vor men ține responsabilitatea pentru
aplicarea, interpretarea și folosirea adecvat ă a instrumentelor de evaluare, indiferent dac ă vor
interpreta rezultatele ei în șiși sau vor folosi o interpretare computerizat ă sau de alta natur ă.
Prezentarea rezultatelor pentru cei evalua ți
Art. XIII.10. Indiferent dac ă cotarea și interpretarea sunt facute de psihologi, angaja ți ai
acestora sau asisten ți sau prin modalit ăți automate/computerizate, psihologii vor oferi
persoanei evaluate sau reprezentantului acesteia ex plica țiile necesare întelegerii rezultatelor,
excep ție facând situa țiile în care natura rela ției împiedic ă acest lucru (situa ții de evaluare
organiza ționala, preangajare și evalu ări prev ăzute de lege), acest fapt fiind adus la cuno știnta
persoanei evaluate înaintea începerii evalu ării.
Materialele
Art. XIII.11. Materialele de evaluare/diagnoz ă cuprind manualul instrumentului, instrumentul
propriu-zis, protocoale, întreb ările sau stimulii utiliza ți, alte fi șe sau formulare necesare și nu
includ datele de evaluare/diagnoz ă. Psihologii vor men ține integritatea și securitatea
materialelor testului și a altor metode de evaluare prin neînstr ăinarea lor catre persoane care

50 nu au competenta necesar ă, respectând dreptul de proprietate intelectuala pr evazut de lege și
obliga țiile de tip contractual privind utilizarea instrume ntului.

XIV. CERCETARE ȘTIIN ȚIFIC Ă ȘI VALORIFICAREA REZULTATELOR
Standarde interna ționale
Art. XIV.1. În cercet ările lor psihologii vor c ăuta, pe cât posibil, s ă promoveze cele mai noi
metodologii de cercetare utilizate de comunitatea p sihologic ă interna ționala, respectând atât
standardele de rigoare știin țific ă cât și standardele etice.
Acordul de cercetare
Art. XIV.2. Atunci când psihologii au nevoie de apr obare, din partea unei institu ții, pentru
desf ășurarea cercet ărilor, ace știa vor furniza toate datele necesare pentru acorda rea aprob ării
și vor avea în vedere c ă protocolul de cercetare s ă corespunda aprob ărilor primite.
Obtinerea consim țământului
Art. XIV.3. În ob ținerea consim țământului informat psihologii vor aduce la cuno știn ța
participan ților scopurile cercet ării, durata, procedurile utilizate, riscurile, bene ficiile inclusiv
compensa țiile financiare, limitele confiden țialita ții, dreptul oricui de a se retrage din cercetare
și în general toate datele pe care participan ții le solicit ă și de care au nevoie pentru a- și da
consim țământul. În cazul în care exist ă posibilitatea producerii unor daune și suferin țe,
psihologii au obliga ția s ă o minimizeze pe cât posibil.
Utilizarea de suport audio-video
Art. XIV.4. Psihologii vor ob ține consim țământul informat de la to ți participan ții la cercetare
pentru înregistr ările audio și video, înaintea efectu ării acestora, oferind garan ții c ă acestea vor
fi utilizate numai într-o manier ă în care identificarea nu poate produce daune celor implica ți .
Limit ări ale inform ării
Art. XIV.5. Psihologii nu vor face studii și cercet ări care implic ă proceduri de prezentare
ascuns ă/fals ă a modelului de cercetare decât dac ă alternativ ă de prezentare corect ă nu este
fezabil ă știin țific sau aduce o alterare evident ă concluziilor cercet ării. În acest caz,
participan ții vor fi informa ți de utilizarea unui astfel de model de cercetare și vor participa
numai dac ă î și dau consim țământul, putând oricând s ă-și retrag ă datele din cercetare.
Cercetarea, în acest caz, poate fi derulat ă numai dac ă nu produce suferin ță sau daune
participan ților.
Excep ția de la consim țământ
Art. XIV.6. Psihologii se pot dispensa în cadrul ce rcet ărilor de consim țământul informat al
participan ților numai dac ă (a) cercetarea nu poate produce în niciun fel daun e (observa ții

51 naturale, practici educa ționale sau curriculare, chestionare anonim ă, cercetare de arhive) sau
(b) este permis ă de reglement ări legislative.
Persoane și grupuri vulnerabile
Art. XIV.7. Psihologii vor cauta s ă examineze etic, independent, adecvat drepturilor o mului și
să ia toate m ăsurile de protec ție pentru orice cercetare ce implic ă grupuri vulnerabile și/sau
persoane cu incapacitate de a- și da consim țământul informat, înainte de a lua decizia de a
începe.
Evitarea unor categorii de subiec ți
Art. XIV.8. Psihologii nu se vor folosi de persoane cu incapacitate de a- și da consim țământul
în niciun studiu sau cercetare, dac ă studiul sau cercetarea avut ă în vedere poate fi finalizat ă la
fel de bine cu persoane care au capacitatea deplin ă de a-și da consim țământul informat.
Manipularea prin cre șterea compensa țiilor
Art. XIV.9. Psihologii vor evita s ă propun ă și s ă acorde participan ților la cercetare
compensa ții financiare excesive sau alte forme de stimulente pentru participarea la cercetare
și care pot favoriza ob ținerea consim țământului, cu atât mai mult atunci când sunt evident e
clare c ă exist ă riscul producerii de suferin ță și daune în timpul cercet ării.
Utilizarea animalelor în cercetare
Art. XIV.10. Psihologii care utilizeaz ă animale în cercet ările lor, vor evita provocarea de
suferin ță acestora, excep ție facând cercet ările care nu presupun metode invazive produc ătoare
de suferin ță sau leziuni.
Corectitudinea datelor
Art. XIV.11. Psihologii nu au voie s ă prezinte date false pentru care nu au fost f ăcute în
realitate m ăsur ători. Dac ă vor constata erori de prezentare a datelor sau de prelucrare a
acestora vor face to ți pa șii necesari pentru corectarea acestora, altfel vor retrage și anula
cercetarea.
Plagiatul
Art. XIV.12. Psihologii nu vor prezenta date sau re zultate din alte studii sau cercet ări, ca
apar ținându-le lor.
Abuzul de status
Art. XIV.13. Psihologii vor fi credita ți pentru cercet ările facute cât și pentru publicarea
acestora numai în m ăsura în care ace știa au o contribu ție major ă. Astfel psihologii vor face
distic ția între autor principal al cercet ării, contribu ție la cercetare, contribu ție minor ă și
statusul sau pozi ția pe care o de ține respectivul psiholog. Astfel pozi ția academic ă, titlul
academic sau pozi ția sociala sau cea de șef de departament sau manager într-o institu ție nu

52 confer ă nimanui credit pentru o pozi ție principal ă în cercetare, decât în m ăsura în care exist ă o
acoperire real ă prin contribu ția adus ă la cercetare și nu prin statusul social sau academic.
Transmiterea datelor
Art. XIV.14. Atunci când exist ă solicit ări de folosire sau de verificare a datelor din part ea
unui alt cercetator decât cei implica ți direct în cercetare, psihologii vor putea oferi d atele de
cercetare numai în m ăsura în care se p ăstreaz ă confiden țialitatea acestor informa ții de c ătre
cei carora li se încredinteaz ă și dac ă exist ă o specificare clar ă a modului de utilizare a
acestora.
Protejarea datelor
Art. XIV.15. Psihologii vor proteja datele de cerce tare, asigurându-se c ă acestea sunt p ăstrate
în condi ții de securitate. Protocoalele de cercetare, datele de cercetare sistematizate sau cele
deja publicate pot fi p ăstrate f ără restric ții dar în condi țiile respect ării normelor etice.
Onestitate știin țific ă
Art. XIV.16. Psihologii implica ți în evaluarea, monitorizarea, realizarea și raportarea
activităților de cercetare știin țific ă vor manifesta impar țialitate și obiectivitate și vor respecta
drepturile de proprietate intelectual ă. Selec ția proiectelor de cercetare, a rezultatelor
cercet ărilor realizate pentru a fi valorificate publicisti c sau practic se va face doar pe criterii
de relevan ță știin țific ă, excluzându-se orice considerent personal sau de n atur ă
extraprofesionala.
Buna conduit ă în cercetarea știin țific ă
Art. XIV.17. În activitatea de cercetare știin țific ă psihologii vor evita ascunderea sau
înlaturarea rezultatelor nedorite, confec ționarea de rezultate, înlocuirea rezultatelor cu da te
fictive, interpretarea deliberat distorsionat ă a rezultatelor și deformarea concluziilor, plagierea
rezultatelor sau a publica țiilor altor autori, neatribuirea corect ă a paternita ții unei lucr ări,
nedezv ăluirea conflictelor de interese, deturnarea fonduri lor de cercetare, neînregistrarea
și/sau nestocarea rezultatelor, lipsa de obiectivita te în evalu ări, nerespectarea condi țiilor de
confiden țialitate, precum și publicarea sau finantarea repetat ă a acelora și rezultate ca elemente
de noutate știin țific ă.
Datele contradictorii, diferen țele de concep ție experimental ă sau practic ă, diferen țele de
interpretare a datelor, diferen țele de opinie nu constituie abateri de la buna cond uit ă în
cercetarea știin țific ă.

XV. DISPOZI ȚII FINALE

53 Art. XV.1. Codul deontologic al profesiei de psihol og cu drept de liber ă practic ă intr ă în
vigoare odat ă cu aprobarea lui de c ătre Conven ția Na ționala a Colegiului Psihologilor din
România.
Art. XV.2. Psihologii au responsabilitatea de a cun oa ște și de a aplica prevederile acestui Cod.
Orice fapte s ăvâr șite în leg ătur ă cu profesia care contravin prevederilor prezentulu i Cod,
angajeaz ă r ăspunderea disciplinar ă a psihologilor.
Art. XV.3. Membrii Colegiului Psihologilor din Româ nia nu vor recunoa ște, ca fiind
profesional ă, activitatea care este neconforma cu principiile și standardele acestui Cod.
Art. XV.4. To ți psihologii vor coopera cu Comisia de Deontologie și Disciplin ă a Colegiului
Psihologilor din România, atât în supervizarea cond uitelor etice cât și în promovarea lor.
Refuzul cooper ării atrage de la sine violarea prevederilor acestui Cod și prin urmare
sanc ționarea psihologilor în cauz ă în conformitate cu Codul de procedur ă disciplinar ă.
Art. XV.5. Pentru a men ține relevant ă și actualitatea codului, acesta este revizuit de Com isia
de Deotologie și Disciplin ă a Colegiului Psihologilor din România dupa o perio ad ă de 4 ani
sau atunci când situa ția o impune.

PROCESUL DE LUARE A UNEI DECIZII ETICE
Toate cele 3 principii și cele 7 + 4 standarde (7 generale + 4 specifice) t rebuie s ă fie luate în
considerare pentru luarea unei decizii etice. Totus i exist ă circumstan țe în care principiile etice
vin în conflict și nu se poate acorda aceea și greutate fiecarui principiu. Complexitatea
dilemelor etice nu permite o ierarhizare ferm ă a principiilor. Totu și cele 3 principii au fost
ordonate în concordan ță cu greutatea acordat ă.

Acest proces trebuie s ă fie unul relativ rapid, conducând spre o solu ție simpl ă a unei situa ții
cu implica ții etice. Acest lucru e simplu în cazul în care exi st ă standarde clare pentru acele
situa ții și nu apare niciun conflict între principii sau stan darde. Pe de alta parte unele aspecte
etice (în special cele în care apare un conflict în tre principii) nu se pot rezolva u șor și necesit ă
timp pentru deliberare.

În continuare sunt prezenta ți câ țiva pa și, pa șii de baz ă în luarea unei decizii etice.
1. Identificarea aspectelor și practicilor relevante etic
2. Elaborarea alternativelor posibile
3. Analiza probabilit ății riscurilor și beneficiilor de scurt ă durat ă, de lung ă durat ă și a
celor în derulare (prezente) pentru fiecare altenat iv ă de ac țiune asupra individului /

54 grupului implicat și de asemenea probabilitatea de a afecta clientul, familia sau colegii
clientului, institu ția în care este angajat clientul, studen ții, participan ții la cercetare,
disciplina, societatea.
4. Alegerea celei mai bune direc ții de ac țiune dupa aplicarea con știenta a principiilor și
standardelor acestui Cod.
5. Evaluarea rezultatelor ac țiunii alese.
6. Asumarea responsabilita ții pentru consecin țele ac țiunii, incluzând corectarea
consecin țelor negative, dac ă se poate, ori reangajarea în procesul de luare a d eciziei
dac ă situa ția etic ă nu a fost solu ționat ă.

Psihologii afla ți într-un proces de deliberare, consumator de timp, sunt încuraja ți și li se
recomand ă s ă se consulte cu colegii lor sau cu persoane avizate dintr-un corp de avizare a
problemelor etice (ex. Comisia de deontologie și disciplin ă a Colegiului) ce pot aduce
obiectivitate și clarificare în procesul de luare a deciziei. De și decizia direc ției de ac țiune
apar ține psihologului c ăutarea și apelarea la astfel de consult ări reflect ă maturitate
profesional ă și o abordare etic ă a procesului de luare a deciziei.

DEFINIREA TERMENILOR
În sensul prezentului Cod urmatorii termeni se defi nesc astfel:
1. Psihologul reprezint ă orice persoan ă care este membru, asociat, absolvent afiliat, sau str ăin
afiliat la CPR
2. Clientul reprezinta o persoan ă, un cuplu (ca rela ție), o familie sau grup (inclusiv
organiza ție sau comunitate) c ăruia i se ofer ă servicii psihologice din partea unui psiholog.
Clien ții, participan ții la cercet ări, studen ții și orice alte persoane cu care psihologul vine în
contact în timpul activit ății sale profesionale sunt independen ți dac ă în mod independent au
stabilit un contract ori și-au dat consim țământul informat. Persoanele sunt par țial dependente
dac ă decizia contractului sau a consim țământului informat este împar țit ă de doua sau mai
multe par ți (ex. p ărin ți și conducerea scolii, muncitori și conducerea institu ției, adult și familia
sa). Persoanele sunt considerate complet dependente dac ă acestea nu pot sau pot în foarte
mic ă m ăsur ă s ă aleaga între a primi sau nu un serviciu ori s ă participe la o activitate (ex.
pacien ții care au fost involuntar în supu și unor interven ții psihiatrice, copiii foarte mici
implica ți în proiecte de cercetare).
3. Subiect reprezint ă o persoan ă care participa la un proiect de cercetare știin țific ă, fie c ă face
parte din grupul experimental, fie c ă are rol de martor.

55 4. Ceilal ți reprezint ă orice individ sau grup cu care psihologul vine în contact în decursul
muncii sale. Acest termen include dar nu se limitea z ă la participan ții la cercetare; clien ți în
căutare de ajutor; studen ți; supervizori; angaja ți; colegi; patroni; a treia parte și orice membru
public în general.
5. Drepturile legale ori civile reprezinta acele drepturi protejate pri n lege și recunoscute ca
atare.
6. Drepturile morale reprezinta drepturile fundamentele și inalienabile ale omului care pot fi
sau nu protejate total de legile în vigoare. Un loc aparte, ca semnifica ție, pentru psihologi îl
ocupa spre exemplu dreptul la: egala justi ție; onestitate; dezvoltarea unei intimita ți adecvate;
autodeterminare; libertate personala. Protejarea un or aspecte ale acestor drepturi pot implica
practici care nu sunt con ținute sau controlate de c ătre legile în vigoare. În plus drepturile
morale nu se limiteaz ă la cele men ționate în aceast ă defini ție.
7. Discriminarea reprezint ă activitatea care prejudiciaz ă ori promoveaz ă prejudeca ți cu
privire la persoane datorita culturii acestora, na ționalita ții, etniei, culorii sau rasei, religiei,
sexului sau orient ării sexuale, statutului marital, abilit ăților fizice sau intelectuale, vârstei,
statutului socio-economic și oric ăror alte preferinte, caracteristici personale, cond i ții sau
statute.
8. Hărțuirea sexual ă include una sau ambele situa ții: (i) Utilizarea puterii ori autorit ății în
încercarea de a for ța o persoan ă s ă se angajeze sau s ă tolereze activita ți sexuale. Aici intr ă
intimidarea sau for țarea pentru noncomplian ță ori promisiunea unor compensa ții sau
recompense pentru complian ță. (ii) Angajarea în mod deliberat și repetat în comentarii
sexuale nesolicitate, anecdote, gesturi sau atinger i dac ă aceste comportamente sunt:
ofensatorii și nu sunt bine primite, creeaz ă un mediu de lucru ostil ori intimidant ori se
așteapta s ă fie d ăunator pentru client.
9. Psihologia ca disciplin ă presupune o aplicare știin țific ă a metodelor, cuno știntelor de
psihologie, procedurilor și structur ărilor folosite de psihologii în orientarea activita ții lor în
rela ția cu societatea, cu membrii acesteia și a unora fa ță de al ții.
10. Rela ția multipl ă.
O rela ție se consider ă a fi multipl ă și în cazul în care:
a. se exercit ă cel pu țin doua roluri profesionale în raporturile cu o per soan ă
b. exist ă o rela ție profesional ă cu o persoan ă și cel pu țin o alt ă rela ție cu o alta persoan ă, dar
care este rud ă sau cuno ștint ă apropiat ă a celei dintâi.
c. exist ă o cuno ștint ă comun ă și apropiat ă atât psihologului cât și persoanei care beneficiaz ă
de suportul psihologului.

56 Evitarea rela țiilor multiple se face în spiritul respect ării principiilor prezentului Cod, pentru
păstrarea obiectivit ății, competen ței și eficien ței activit ăților desf ășurate de psihologi.
11. Exploatarea clientului – exploatarea necunoa șterii, a lipsei de experien ță sau a st ării de
slabiciune a persoanelor vulnerabile datorit ă st ării psihice, pentru a le determina s ă accepte
servicii psihologice în condi ții prejudiciabile pentru acestea.

Limitele psihoterapiei. Limitele psihoterapeutului.

Așa cum men ționam și alte rânduri, orice psihoterapie poate fi limitat ă, astfel c ă exist ă
posibilitatea e șecului sau a rezultatelor par țiale. Aceste limite ale psihoterapiei pot ține de:
• Orientarea în sine, în sensul c ă o orientare poate fi potrivit ă pentru un tip de clien ți, în
timp ce pentru al ții s ă fie mai potrivit ă o alta. De exemplu, psihanaliza este mai
adecvat ă persoanelor analitice, cu un nivel înalt de inteli gen ță verbal ă și capacitate de
analiz ă a con ținuturilor simbolice, în timp ce pentru persoanele cu un nivel sc ăzut sau
mediu de inteligen ță s ă fie mai adecvat un tip comportamental de interven ție.
• Timpul necesar psihoterapiei – sunt clien ți care au nevoie de un demers scurt, centrat
pe obiectiv, cum sunt cei afla ți în situa ții de risc sau imediat dup ă o situa ție traumatic ă,
în timp ce al ții necesit ă interven ții îndelungate, în func ție de ravitatea patologiei
manifestate.
• Motiva ția clien ților – este un factor foarte important în succesul terapeutic și de aceea,
una dintre principalele preocup ări ale terapeutului trebuie sa fie verificarea și/sau
stimularea nivelului motiva țional al clientului s ău. Totu și, sunt situa ții în care
terapeutul nu poate ac ționa, dat fiind c ă motiva ția clientului este extrioar ă, el venind la
terapie datorit ă presiunii exercitate de cei din jurul s ău și nu de dorin ța lui de
schimbare sau îmbun ătățire;
• Profunzimea r ănilor sale psihice, adic ă unele r ăni psihice nu se pot închide niciodat ă,
așa c ă obiectivele terapiei trebuie ajustate;
• Vulnerabilit ățile personale ale terapeutului – un terapeut bun nu este cel care poate
lucra cu toate categoriile de clien ți, ci cel care și-a clarificat ariile de competen ță și
vulnerabilit ățile și î și respect ă abilit ățile și limitele, preocupându-se ne men ținerea sau
restabilirea cât mai rapid ă a echilibrului s ău psihologic în condi țiile în care traverseaz ă
situa ții adverse de via ță .

57
Formarea în psihoterapie.

Formarea în domeniul psihoterapiei presupune:
• Ob ținerea licen ței într-un domeniu umanist: psihologie, pedagogie, asisten ță social ă,
psihopedagogie special ă, medicin ă;
• Urmarea unor cursuri de specializare – preg ătire teoretic ă și aplicativ ă – într-una
dintre școlile de psihoterapie acreditate în țara noastr ă de c ătre Colegiul Psihologilor
(vezi www.copsi.ro )
• În timpul form ării fiecare aspirant la profesia de psihoterapeut t rebuie s ă urmeze un
num ăr de ore de psihoterapie , sau de analiz ă și dezvoltare personal ă, în func ție de
orientarea psihoterapeutic ă în care se formeaz ă;
• De asemenea, pe m ăsur ă ce formarea avanseaz ă și cursantul începe s ă achizi ționeze și
să manifeste cuno știn țe teoretice și practice pe care le folose ște cu primii s ăi clien ți
începe și procesul de supervizare . Supervizarea presupune ca activitatea terapeutic ă a
terapeutului încep ător s ă fie evaluat ă și ghidat ă de un terapeut cu experien ță . Aceast ă
evaluare și ghidare are ca scop înt ărirea, corectarea și punerea în eviden ță a abilit ăților
terapeutice la terapeutul încep ător. Personal, consider c ă supervizarea este binevenit ă,
din când în când și mai ales în cazurile dificile și în cazul terapeu ților cu experien ță ,
tocmai datorit ă limitelor și vulnerabilit ăților pe care ei, ca oameni, le pot manifesta sau
activa în unele momente, precum și a complexit ății umane cu care se întâlne ște.

BIBLIOGRAFIE

• Holdevici Irina Elemente de psihoterapie , Editura All, Bucure ști, 1993.
• Holdevici Irina Psihoterapia-un tratament f ără medicamente , Editura Ceres,
Bucure ști, 1993.
• Holdevici Irina Psihoterapia tulbur ărilor anxioase: s ă ne eliber ăm de frici, obsesii si
fobii , Editura Ceres, Bucure ști, 1998.
• Holdevici Irina Sugestolgie si terapie sugestiv ă, Editura Victor, Bucure ști, 1995.

58 • Holdevici Irina Gândirea pozitiv ă. Ghid terapeutic de terapie ra țional-emotiv ă,
Editura Știin ță si Tehnic ă, Bucure ști, 1999.
• Holdevici Irina Gândirea pozitiv ă-ghid practic de psihoterapie ra țional-emotiv ă si
cognitiv-comportamental ă, Editura Dual Tech, Bucure ști, 2000.
• Holdevici Irina Psihoterapia anxiet ății. Abord ări cognitiv-comportamentale, Editura
Unitech, Bucure ști, 2000.
• Holdevici Irina Psihoterapia cazurilor dificile: Abord ări cognitiv -comportamenatale ,
Editura Dual Tech, Bucure ști, 2003.
• Holdevici Irina Psihoterpii scurte , Editura Ceres, Bucure ști, 2000.
• Holdevici Irina Ameliorarea performan țelor individule prin tehnici de psihoterapie,
Editura Licer, Bucure ști, 2001.
• Nossrat Peseschkian Psihoterapie pozitiv ă. Teorie si practic ă, Editura 3 Trei,
Bucure ști, 2007.
• Mitrofan Iolanda Terapia unific ării. Abordarea holistic ă a dezvolt ării si a
transform ării umane , Editura Sper, Bucure ști, 2004.
• G. Ionescu Tratat de psihologie medical ă si psihoterapie , Editura Asklepios,
Bucure ști, 1995.
• Ion Dafinoiu Elemente de psihoterapie integrativ ă, Editura Polirom, Bucure ști 2001.
• Daniel David Psihologie clinic ă si psihoterapie , Editura Polirom, Bucure ști, 2006.
• Iolanda Mitrofan, Diana Vasile Terapii de familie , Editura Sper, Bucuresti, 2001.
• Iolanda Mitrofan, Cristian Ciuperc ă Psihologia si terapia cuplului , Editura Sper,
Bucure ști, 2002.
• Iolanda Mitrofan Orientarea experen țial ă in psihoterapie , Editura Sper, Bucure ști,
2000.
• Alexandru Trifan Personologie marginal ă și psihotraumatic ă, Editura Trei,
Bucure ști, 2006.
• Ralf T. Vogel Psihoterapie cognitiv-comportamental ă și psihanaliz ă, Editura Trei,
Bucure ști 2008.
• Dr. Andre Moreau Psihoterapie Metode și Tehnici , Editura Trei, Bucure ști, 2007
• Philippe Wallon, Anne Cambier, Dominique Engelhart Psihologia desenului la copil ,
Editura Trei, Bucure ști, 2008.
• Irina Holdevici Tratat de psihoterapie cognitiv-comportamental ă, Editura Trei,
Bucure ști, 2009.

59 • Glen O. Gabbard Tratat de psihiatrie psihodinamic ă, Editura Trei, Bucure ști, 2005.
• Michele Montreuil Jack Doron Tratat de psihologie clinic ă și psihopatolgie , Editura
Trei, Bucure ști, 2009.
• Jesse D. Geller, John C. Norcross, David E. Orlinsk y Formare pentru psihoterapie ,
Editura Trei, Bucure ști, 2005.
• Irvin D. Yalon Tratat de psihoterapie de grup Teorie și Practic ă, Editura Trei,
Bucure ști, 2008.
• Helmut Thoma, Horst Kachele Tratat de psihanaliz ă contemporan ă (vol I
Fundamente), Editura Trei, Bucure ști 1999.
• Helmut Thoma, Horst Kachele Tratat de psihanaliz ă contemporan ă (vol II Practic ă),
Editura Trei, Bucure ști 2000.