Tipurile Şi Formele De Turism [607667]

TIPURILE ȘI FORMELE DE TURISM
Noțiunea de tip de activitate turistică, înseamnă reprezentarea esențializată a unui lucru, fenomen, proces,
menit să definească prin expresia sa o însușire sau un ansamblu de însușiri cu caracteristici dominante, iar în sens
restrains indiviualizat, tipul de practică turistică apare ca un exemplu reprezentativ al fenomenului turistic, printr-o
expresie sau formă de prezentare. Pe baza tipizarii se ajunge la tipologie, ceea ce inseamna diferentieri in planul unei
structuri cu scopul de a studia analitic, dar mai ales sintetic.
Tipul de activitate turistică ne ajută să diferențiem structural organizarea internă a acestui fenomen socio-
economic și să înțelegem apariția și dezvoltarea acestui fenomen în concordanța cu dezvoltarea societății întru-un
anumit timp, pe un teritoriu concret.
Tipurile de turism au la bază un anumit suport criterial: scop, destinație, durată, dinamică, iar în esența sa, un
mod de productie cu un tip de economie, o practică turistica, un habitat, o comunitate umană cu specifitatea sa, sub
aspect motivațional, dar pot fi și alte criterii în schemele de tipizare.
Forma de turism după natura sa de manifestare marchează caracteristicile tipului de turism și nu conținutul
său. Astfel, în literatura de specialitate se disting mai multe criterii. Criteriul principal find actul motivational Bernecker
(1962) considera ca tipurile de turism reflecta deosebirile ce apar in esenta interna a turismului deosebiri determinante
de motivatii. Swizewski C. si Oancea D., (1977) disting trei categorii mari de tipuri de turism:
-structural (montan, sportiv, cultural, comercial);
-dinamic (drumetie, de circulatie, de tranzit);
-stationar (cu sejur scurt, mediu, lung).
Dupa libertatea de alegere al locului de destinatie turismul poate fi divizat an doua tipuri:
-conditionat (medical, sportiv);
-voluntar cand alegerea locului de destinatie este pur subectiv.
Turismul in calitate de manifestare umana (psihofiziologic, financiar si dorinte) Ion Mac, (1992) il tipizeaza in
felul urmator:
-Turism de “timp liber” ce cuprinde:
1. turismul de recreere (primblari, drumetii, excursii vacante);
2. turismul de recreere si ingrijirea sanatatii (de recreere, de tratament medical, medical, balnear);
3. turism de vizitare (cultural, social, familial, religios);
4.turism de distante mici;
-Turism de tranzit (tranzit voluntar si conditionat);
-Turism cultural (manifestari folclorice, festivaluri);
-Turism sportiv (concursuri sportive, olimpiade etc.);
-Turism profesional (stiintific, cultural, tehnic, afaceri etc.)
Mihaela Dinu (1996) tipurile de turism le clasifica:
-Turismul de recreere si agrement ;
-Turismul balnear curativ ;
-Turism cultural ;
-Turismul educational ;
-Turism complex (polivalent) ;
-Turismul pentru cumparaturi (comercial).
Tipurile de turism
1.TURISM DE AER LIBER
Turismul de recreere si agrement. Scopul practicarii este satisfacerea nevoilor psihofiziologice a populatiei in
general, dar indeosebi il practica persoanele antrenate in munci solicitante, cu mare consum de energie psihica, sau
locuind in habitate stresante (urban).
Acest tip de turism antreneaza un numar mare de persoane din statele dezvoltate-urbanizate, populatia
urbana, participand toate tipurile de varsta, dar mai ales copii si maturii.
Recreerea si agrementul are un caracter sezonier de iarna (montan) si de vara (heliomarin). Predominand
durata scurta (week-end) sau medie. Distantele in practicile turistice depind de potentialul financiar a turistului in
parte. Iar dupa tipul de resurse turistice valorifica calitatile peisajelor naturale. In context a eficientei economice a
ofertantului este tipul cel mai profitabil, daca infrastructura satisface cerintele recreative a tipului de turist antrenat in
procesul recreativ in conformitate de potentialul financiar si dorintele personale.
Turismul recreativ si agrement dupa ponderea participantilor se lanseaza in circuitul in turistic in etapa
turismului de masa devenind, o moda, o traditie la nivel individual si familial indeasebi la populatia urbana cu un
potential superior si mediu financiar.
Turismul balneo-curativ (de ingrijire a sanatatii). Se considera cel mai vechi tip de practica turistica ce isi are
origini din timpurile antice. Efectele tamaduitoare ale apelor minerale, termale, ale namolului sapropelic si curei
heliomarine in refacerea organizmului se adresa populatiei in varste, care si in prezent apartine populatiei de peste
60 de ani. Specificul acestui tip turistic spre deosebire de cel recreativ-agrement este:

-numarul mai redus de participanti;
-numarul mai mare de persoane coditionate spre acest domeniu din motive de sanatate, sau prevenirea unor
maladii;
-durata actului recreativ este dictata de natura afectiunii si eficacitatea actului curativ, in multe cazuri
prezentadu-se ca factor limitativ;
-distanta la care se practica depinde de natura afectiunii si de pozitia geografica in raport cu domiciliul, fiind
factori indepedenti de vointa turistului;
-eficienta economica a turismului curativ depinde de potentialul natural existent si de dotarile necesare in
desfasurarea activitatilor de refacere (saune, bai de namol si diverse proceduri medicale). Acest tip de turism este cel
mai scump si conditionat de necesitatea refacerii sanatatii a turistului ce depinde de profilul fondului turistic si nu in
ultimul rand de calitatea infrastructurii existente.
Turismul cultural (de vizitare). Numit turism de vizitare deoarece la propriu prezinta o vizita a unui obiectiv sau
o grupa de obiective, cu efect de recreere si cunoastere. Fiind practicat in cea mai mare parte de populatie urbana cu
un anumita pregatire intelectuala, dea aceea si este un turism aparut mai recent, corespunzand in evolutia sa cu
curba ponderei populatiei cu studii superioare si medii. Populatia cu o pregatire mai redusa intelectuala referandu-ne
la populatia rurala ce are un caracter de shoping urban.
Spre deosebire de cele doua tipuri de turism tratate anterior turismul de vizitare (cultural) se caracterizeaza
printr-o participare mai redusa. In afara de ponderea persoanelor cu cultura generala si dorinta de a-si largi orizontul
cu cunostinte noi, un factor important ce a favorizat dezvoltarea acestui tip de turism este nu numai fondul turistic
antropic cu potential cultural, dar si dezvoltarea parcului de masini inclusiv a autoturismelor ca mijloc de transport.
Turismul de vizitare (cultural) predomina in mediul urban unde concentrarea obiectivelor este mai mare. In
general durata este mai redusa comparativ cu tipurile descrise anterior. Se practica mai mult in perioada concediilor
si vacantelor de vara si iarna. Practicandu-se la sfarsitul saptamanii si mai des are un caracter itinerant.
Distanta locurilor vizitate depinde de timpul liber a turistului, de potentialul financiar a solicitantului si nu in
ultimului rand de insusirele atractive al obiectivelor turistice.
Eficienta economica a turismului cultural este cea mai redusa dintre toate tipurile analizate anterior.
Fenomenul se explica prin caracterul sau de transit si se apeleaza la infrastructura turistica in cazuri de exceptie. In
acelasi timp ingrijirea si conservarea obiectivelor turistice culturale sunt costisitoare.
Turismul polivalent (complex) reuzulta prin asocierea pe acelasi teritoriu a celorlalte tipuri. In practicarea
turismului. Acest tip de turism, in cadrul pachetului de servicii turistice dispune de o paleta ma larga de oferte. In
acelasi timp si eficienta economica creste in practica turistica. Diversitatea ofertei turistice implica un numar mai mare
de turisti si de toate varstele. In special acest tip de turism se practica in perioada concediilor-vacantelor. In acelasi
timp acest tip de turism necesita o infrastructura diversificata adapta la tipul de turism determinant practicat in teritoriu.
In general tipul de turismul polivalent creaza un turism echilibrat (mixt), taxonomic teritorial se delimiteaza sub forma
de complexe, zone, regiuni turistice cu un anumit flux touristic, diversificat social, varsta etc. Se practica cu predilectie
in perioada concediilor si vacantelor. Cea mai reprezentativa forma de turism mixt este cel estival din zonele
temperate, axat pe recreere si agrement (montal, de litoral). Inbina valente economice a unui fond complex cu o
rentabilitate majora.
In cadrul turismului polvalent este inclus si turismul profesional practicat ocazional si intermitent de catre de
catre o categorie de persoane antrenate in activitatii economice sau sociale (oameni de afaceri, oameni de stiinta,
sportivi, studenti) in alte locuri decat cele de resedinta.
In categoria turismului polvalent se incadreaza turismul alternativ ca: turismul rural ce este raspandit indeosebi
in statele dezvoltate economic in regiunile cu potential turistic natural si antropic, unde satele in evolutia economica
au recapatat functii tertiare cu profil turistic.
Agroturismul cuprinde o paleta mai larga a serviciilor turistice rurale, unde un obiectiv determinant prezinta
potentialul agrar cu servicii autohtone gastronomie si alte oferte cu caracter cultural educatv ce deriva din practicile
agricole.
Tipurile de agroturism se stabilesc pe criteriul motivației, în corelare cu locul de destinație, deoarece turistul se
orientează condiționat spre acele locuri unde obiectivul deplasării poate fi realizat, prin urmare destinația poate fi un
anumit habitat rural cu dotări specifice și cu anumite produse gastronomice. Astfel poate fi creat în viziunea
economică a operatorului turistic, un pachet de servicii cu caracter agroturistic.
În general, potențialul agroturistic exprimă factorii genetici, astfel putem defini mai multe tipuri de agroturism:
gastronomic, vanătoresc-sportiv, cultural-educativ, de tranzit, științific, ecologic, care se poate exprima sub diverse
forme: agrement și recreere, curativ, cultural, iar după locație se manifestă și se realizează în ferme, gospodării
țărănești sau se poate realiza într-un anumit tip de habitat rural.
In conformitate cu funcționalitatea teritorială a factoriilor genetici, ne permitem clasificarea agroturismului în trei
grupe mari:
-economico-istoric sau determinant;
-etno-cultural sau derivat;

-complex-turistic.
În realitate, conform funcționării factorilor genetici ai agroturismului criterial, analizând grupele de tipuri
analizate anterior, conform criteriilor motivaționale și dinamico-teritoriale, putem defini o mulțime de subtipuri de
agroturism:
a) economico-istoric, la bază fiind criteriul gradului dezvoltării economice, definindu-se în urmatoarele subtipuri:
-agroturism avansat, prezintă o agricultură multifunțională (productivistă), predominând formele de agrement și
recreere;
-agroturism de tranziție, specific statelor industriale și foste socialiste;
-agroturism itinerant, specific statelor slab dezvoltate.
Agroturismul, după modul și randamentul producției agricole poate fi clasificat:
-agroturism agro-industrial intensiv;
-agroturism multifuncțional intensiv și extensiv;
-agroturism itinerant extensiv.
Agroturismul, după tipurile de agricultură: vegetal (legumicol, viticol, pomicol etc), animalier (pastoral, piscicol,
cinegetic etc.)
b) Social, la bază fiind criteriul organizării sociale a societății, care uneori se manifestă sub diverse modalități:
etnică, religioasă etc.
Tipuri după produsele agricole, sau agroturism gastronomic, care se diferențiază în doua grupe mari: animalier
și vegetal. Poate avea un caracter de practicare:
-permanentă (cum ar fi consumul cărnii și brânzeturilor, băuturilor etc);
-periodic sau sezonier (activitați turistice sub formă de vânătoare și pescuit, culesul fructelor, cositul fânului
etc.)
Tipuri de turism gastronomic:
-băuturi (vin, tării);
-produse culinare animaliere: lactate, brânzeturi, afumături din carne și pește;
-produse în stare natural vegetală: struguri, caise, cireșe, pere, portocale etc.
Tipuri de agroturism după modul de producție cu caracter derivat:
-mulsul oilor, prepararea lactatelor;
-prelucrarea strugurilor sau mustuirea și prepararea diverselor băuturi;
-prelucrarea peilor, diverselor tipuri de artizanat, țesut, tăbăcitul pieilor sau cânepii etc;
-prelucrarea lemnului și lutului, cositul fânețelor, echitație etc. Aceste tipuri au mai mult un caracter de
curiozitate, dar care, poate fi și științific.
Tipuri de agroturism după potențialul derivat provin din acele produse sau activități agricole propriu-zise, după
modul lor de prelucrare zonală sau regională, care exprimă diverse practici agricole, dar pot avea și un caracter
cultural- istoric sub forma tradițională de bucătării, obiceiuri etc:
-culinare: bucătării (moldovenească, oltenească etc);
-tradiții, obiceuri, festivaluri: bine cunoscutele sărbători rurale sub numele de hramul satului, festivalul
plăcintelor etc.
Tot în categoria tipurilor și formelor de produse agroturistice derivate constituite milenar (după origine
provenind din mediul activităților prepoderent agrare) sunt: portul, jocul, și arhitectura rurală. Analiza acestor tipuri de
agroturism necesită un studiu complex. Unitatea taxonomică de studiu adecvat ar fi ținutul, țara, satul și în final
gospodăria țăranului, care de multe ori nu dă o importanța primordială la acele subiecte, fenomene, cu toate că sunt
unice și prezintă un interes deosebit pentru valorificarea agroturisică.
Tipuri de agroturism complex, unde suportul beneficiului agroturistic este potențialul agroturistic secundar
(potențialul turistic natural și antropic), cunoscut în literatura de specialitate sub formele de turism:
-turismul cultural prin practicarea lui se datorează, existenței monumentelor istorice, caselor memoriale,
muzeelor ș.a., sau prin desfășurarea unor sărbători sau datini tradiționale (pelerinaje religioase, practici legate de
calendarul agricol evenimente sociale din viața comunității (hramuri, nedei, nunți etc.). Implică diverse pături sociale și
de vârstă și constă în vizitarea siturilor rurale.
O pondere mai mare de participare în valorificarea acestei forme de turism se remarcă la populația tânără, în
special la elevi și studenți, sub forma turismului școlar, de învățare sau de descoperire. Din păcate, deși este cea mai
frecventă formă de turism rural, infrastructura turistică precară a habitatului rural și absența unor oferte turistice
adecvate fac ca acest tip de turism să fie aproape exclus din peisaj, impactul economic
asupra deținătorilor patrimoniului turistic rural fiind practic insignifiant.
-turismul de agrement se practică sub formă neorganizată și constă în petrecerea parțială sau integrală a
concediului individual sau cu familia, într-un spațiu de cazare (casă, cameră mobilată) existent în mediul rural sau

fermă, obținut prin diverse modalități: moștenire familială, închiriere pe durate de timp variabile, cazare la prieteni sau
rude etc. În linii generale, îmbină caracteristicile turismului pentru natură, cu cele ale turismului de sănătate. Turistul
este tentat să observe natura, să o cunoască și chiar să se integreze în ea prin diferite activități: observarea păsărilor,
identificarea speciilor de plante, culesul plantelor medicinale, fructelor de pădure, ciupercilor, plimbări etc. Turistul
putând beneficia de căldura și atenția acordată de comunitatea locală cu sprijinul căreia obține facilitățile necesare
adoptării (chiar și temporare) și unei alimentații naturale, neindustrializate (lapte, brânzeturi, băuturi tradiționale,
diverse produse agricole și preparate tradiționale, aplicarea unor terapii sau remedii homeopatice tradiționale,
înțelegerea tradițiilor și mentalităților specifice locului respectiv ș.a.).
Turismul curativ este favorizat de existența unor condiții climatice favorabile (absența poluării, predominarea
calmului atmosferic, aero-ionizarea negativă), prezența izvoarelor de ape minerale cu proprietăți terapeutice, apelor
termale, salinelor ș.a., asociate eventual cu posibilitățile de aplicare a remediilor consacrate în "medicina populară"
(fitoterapie, apiterapie, hidroterapie ș.a.). Existența disponibilităților de acest fel pot conduce la elaborarea unor oferte
turistice care pot rivaliza cu cele din stațiunile balneare și climaterice consacrate.
-turismul sportiv. Mediul rural poate constitui un spațiu important pentru susținerea activităților sportive de
proximitate: cicloturism, pescuit sportiv, alpinism, sporturi nautice, speleoturism, sporturi de iarnă, orientare turistică
ș.a. În anumite situații, turismul sportiv capătă trăsături de turism de aventură, atunci când obiectivul îl constituie
practicarea unor activități desemnate în limbajul de specialitate prin sintagma "sport extrem" (precum escaladele
alpine, schiul acrobatic, zbor fără motor ș.a.).
Practicarea unora dintre aceste sporturi necesită o anumită politică managerială a produsului turistic (sporturile
nautice, cicloturismul, echitația), dar în schimb pot atrage turiștii printr-o amenajare tehnică minimă, dublată, desigur,
de favorabilitatea mediului natural și mai ales de calitatea primirii (sporturile de iarnă, pescuitul sportiv, alpinismul,
orientarea turistică, speleoturismul ș.a.).
-turismul religios poate avea un impact deosebit în dezvoltarea turismului rural prin conturarea unor destinații
certe. În acest sens sunt bine cunoscute efectele benefice exercitate de pelerinajele religioase de amploare.
Formele de turism
Formele de turism decurg din modalitatile de practicare a tipurilor de turism mentionate mai sus. Spre
deosebire de tipurile de turism, formele reprezinta modul (sau felul) in care se desfasoara fenomenul turistic. Ca
urmare, formele de turism exprima proprietatile acestuia si nu esenta lui. Deaceia formele de turism au un spectru
mult mai larg decat tipurile de turism.
Criteriile ce inlesnesc stabilirea formelor de turism sunt: zona de provinenta a turistilor, numarul de participanti,
modul de organizare a turistilor, durata sejurului, caracterul temporal de manifestare, mijloacele de transport folosite,
varsta turistilor, caracterul social al turismului, specificul zonei de destinatie, distanta parcursa, mediul geografic de
desfasurare etc. Mai pot fi utilizate criteriile: cauzale, sezonalitatea , directile fluxului turistic, tipurile de institutii
turistice in zona turistica:
Forme de turism
-Turism intern ;
-Turism international ;
-Turism de distanta
-Turism de durata
-Turism dupa transport ;
-Turism dupa varsta ;
-Turism dupa modurile de organizare (organizat, semiorganizat, neorganizat) ;
-Turism dupa modul de desfasurare (continuu, sezonier, de circumstanta) ;
-Turismul dupa scopul vizitei (de vacanta, deinteres comun, de afaceri) ;
-Turismul dupa numurul participarii (grup, individual, in masa).
Formele de turism dupa provinenta turistilor:
a) Turism intern (autohton) este practicat de populatia unei tari prin desfasurari cu destinatie turistica de la locul
de sejur, aflat in cadrul statului. Acesa forma de turism predomina la statele moderne, la care ponderea turistilor
interni variaza intre 90% si 50% (SUA 90%, Marea Britanie 85%, Franta 80%, Olanda 50%) in tara noastra ponderea
turismului intern se ridica la 70% din totalul traficului turistic. Ponderea valentei economice este mai mare decat a
turismului international. Turismul intern economic valorifica pottentialul turistic prin intermediul bazei tehnico-materiale,
cand turismul international lipseste sau este diminuat, sau in perioada anului cand fluxul international descreste in
intensitate iarna la mare sau vara la munte. Prin faptul ca organizeaza si directioneaza patrimoniul turistic existent a
tarii respective, prezinta importanta culturala, cultivand patriotismul in urma contactelor nemijlocite cu peisajele si
oamenii acestora.
Notiunea de turism local in literatura de specialitate este o forma ce cuprinde turismul desfasurat la nivelul
patrimoniului unei unitati admnistrative (comuna, judet etc.)

In context social activitatile turistice creaza locuri de munca, bunastare, invers asigura recreerea si
inbunatatirea sanatatii oamenilor.
b) Turismul international (extern)
In definirea turismului se ia in considerare resedinta permanenta a turistului si nu cetatenia si destinatia tarii.
Motivatiile care stau la baza turismului international sunt multiple: cunoasterea de locuri noi, solicitarea unor
zone, cu preturi mai scazute. Eexistenta unor obiective deosebite, prezinta o tendinta de ridicare a prestigului social,
pot fi si necesitati de ordin cultural, sportiv, profesional etc.
Dupa fluxul turistic se clasifica in functie de directie: receptiv (de primire) si emitatar (de trimitere).
Turismul international in context economic aduce valuta in tara de destinatie, in general si consumul de servicii
turistice este mai consistent prin participarea turistilor straini, tot odata amplifica si caracterul social al turismului.
Dupa numarul de participanti.
a) Sub raport numeric se contureaza turismul individual unde participa persoane izolate, familii, sau grupuri
mici, folosind mijloace proprii de transport sau cau comune. Turistul se ocupa singur de toate procesele necesare
calatoriei (deplasare, cazare, sejur), in oarecare masura costul este mai mic. De regula acestui turism ii revine o gama
mai larga de riscuri.
b) Turismul in grup antreneaza un numar mai mare de turisti bineficiind de inlesniri financiare, de obtinerea
vizelor turistice, iar pentru agentii turistici asigura un flux continuu, ceea ce duce la cresterea gradului de ocupare a
bazei de cazare. In acelas timp turistii sunt scutiti de-o serie de preucupari organizatorice. Acasta forma de turism in
oarecare masura se suprapune cu turismul organizat. In realitate acasta forma de turism ghideaza turismul, dar nu
antreneaza suficient turistul in actiunea de cunoastere.
Formele de turism dupa distanta parcursa. Distanta ca factor al diiferentierii formelor de turism impune trei
forme de turism:
-de distanta mica;
-de distanta mare;
-de distanta foarte mare.
Factorul distanta isi perde progresiv din importanta sa datorita perfectionarii mijloacelor si cailor de transport,
ce consta in cresterea vitezei de deplasare, reducand timpul, dar determina diferentieri de pret a pachetului de
servicii turistice.
-Turismul de distanta mica se limiteaza la deplasari scurte, cu o durata de cateva ore pana la un week-end si
prin numarul de participanti si intensitatea fluxului turistic ocupa primul loc in formele enumarate mai sus.
In general turismul de distanta mica are o destinatie recreativa dar poate avea si alte trasaturi: curativ, cultural-
ducativ, shoping etc. Acasta forma de turism este sensibila indeosebi la factorii climatici, vremea frumoasa fiind o
conditie esentiala in desfasurarea lui. Unde participa toate grupele de varsta, dar predomina intelectualii, studentii,
elevii etc.
Infrastructura ce deserveste turismul de scurta durata este compusa dintr-o retea de cai de acces, unitati
deservire rapida (restuarante, baruri, bufete).
-Turismul de distanta mare presupune deplasari de durata medie si lunga, fie in interiorul sau exteriorul tarii,
antrenand un numar mare de turisti. Forma respectiva corespunde cu concedii si vacante, cu o intesitate majora a
fluxului turistic indeosebi vara, creand mari suprasolicitari ainfrastructurii turistice.
-Turismul de distanta foarte mare este caracteristic pentru tarile cu intinderi mari ca (SUA, Federatia Rusa,
Canada, China, Australia) si participantii la actul turistic provin din state dezvoltate economc, din cauza costului
ridicat a ofertei turistice. Din categoria mijloacelor de transport predomina avionul.
Formele de turism dupa gradul de organizare
Criteriul organizatoric creaza premize de planificare si organizarea calatoriei si a sejurului individual sau
acasta sarcina le revine anumitor organe specializate in turism. Stabilind preventiv scopul deplasarii, itinerariul si
locul de destinatie, perioada si durata deplasarii, precum si serviciile care vor fi prestate turistilor.
Dupa gradul de organizare se clasifica in:
-Turism neorganizat este acea forma de turism in care planificarea si organizarea calatoriei si sejurului ii revine
turistului, acesta se adreseaza direct unitatilor prestatoare de servicii in perioada efectuarii deplasarii. In cele mai
multe cazuri practicantii acestei forme de turism depind de anumite tipuri de venituri mai putin prevazute in bugetul
familiar. Turistii neorganizati, creaza probleme organizatorilor de turism prin solicitarea bazelor de cazare.
-Turismul organizat este o forma de organizare moderna, ce cuprinde grupuri de turisti sau turisti individuali ce
apeleaza la serviciile unor agentii specializate. Creaza multiple avantaje atat practicantilor cat si organizatorilor:
-ofera comoditate si siguranta turistilor in organizarea calatoriei;
-ofera o eficienta in organizare si planificare a ofertantilor, care la randul sau prin anumite modalitati
organizatorice isi permit organizarea eficienta a procesului turistic pe perioade mai indelugate, atenuand perioadele
suprasolicitate.
Acasta forma este preferata de turistii cu venituri mici si medii iar pachetul de servicii cumparat impune un
anumit program dinainte stabilit.

Turismul semiorganizat este o forma intermidiara ce cuprinde elemente specifice celor doua forme descrise
anterior. Turistii utilizeza cazarea si uneori masa in unitati specializate, iar programul il organizeaza individual. Acasta
forma atrage diverse categorii de turisti dar o prefera tinerii (studenti) cu venituri financiare mai reduse.

Forme de turism dupa durata calatoriei si modul de desfasurare. Organizarea calatoriei depinde de criteriul
sezonal de timpul liber (concediu, vacanta) si de marimea veniturilor etc., astfel se disting formele: de durata scurta,
medie si lunga.
Turismul de durata scurta si de circumstanta (1-3 zile) se practica la sfarsitul saptamanii in general cunoscut
sub notiunea de week-end. Este specific turistilor din zonele urbane ce se indreapta in zonele priurbane, punandu-se
accent pe latura recreativa (de litoral sau montan). Dar poate fi conditionat si de diverse manifestari culturale,
religioase, sportive antrenand un numar mare de participanti (festivaluri, sarbatori religioase, olimpiade etc.).
Turismul de durata medie cu caracter incontinuu. Acasta forma de turism este reprezentat de turismul periodic
si de turismul de circumstanta:
-turismul periodic este depedent de potentialul turistic existent in teritoriu ce releva doua forme de turism:
turismul de iarna (montan) si turismul de vara (de litoral). Turismul montan de mare altitudine detine un dublu sezon
turistic, in timpul verii are un caracter de recreere, iar iarna pentru practicarea sporturilor specifice acestui sezon.
Turismul de lunga durata ce poate fi permanent dupa desfasurare si dupa fondul turistic este continuu sau
permanent. Fiind caracteristic oraselor mari ce detin un anumit potential antropic, si statiunilor balneare. Iar
practicantii consumului turistic, se incadreaza in grupele de populatie ce beneficiaza de perioade lungi de vacante
(studenti, elevi), liber profesionisti, pensionari.
Forme de turism cu scopul vizitei, dupa intesitatea circulatiei turistice este un turism de afaceri, comercial de
marcketing si este una din cele mai complexe forme de turism.
Distingem urmatoarele forme:
-Turism de vacanta, pe langa obiectivele turistice principale (mare, munte) propuse, intervin si obiective
secundare, ca „vizite” culturale etc.
-Turismul de interes comun, cuprinde persoanele cu scop comun pe motive religioase, de sanatate, sportive,
educationale.
-Turismulde afaceri include persoane ce participa la conferinte, simpozioane, targuri, expozitii s.a. Turismul de
afaceri este considerat un turism de reaxare.
Formele de turism dupa transportul utilizat
Formele de turism dupa gradul de dezvoltare economica sau cauzal
Turismul dupa parcurile tematice:
-urban;
-rural;
-agroturism;
-ecoturism
Formele și tipirile de flux turistic (natural și antropic)
Evoluția societății umane a creat premise favorabile în conjugarea factorilor economici, psiho-sociali și
demografici, creând un flux ascendent al circulației turistice din cadrul localităților. Între state, se generează un flux
turistic local și regional pe domenii, dezvoltându-se anumite forme de turism. Mincu R.(2005) le clasifică în funcție de
următoarele criterii:
a) După motivele călătoriei:
– recreere și vacanță (odihnă);
-vizite la rude și prieteni;
-tratament medical;
-religie, pelerinaj, alte motive
b) După gradul de mobilitate al turismului distingem:
-turismul de sejur lung, rezidențial, mediu, scurt;
-turismul itinerant (de circulație);
-turismul de tranzit.
c) În funcție de caracteristicile sociale și economice ale cererii:
-turism particular;
-turism social;
-turism de masă.
d) După gradul de angajare al prestațiilor turistice:
-turism organizat;

-turism neorganizat;
-turism mixt.
e) După vârsta participanților:
-turism pentru preșcolari;
-turism pentru elevi;
-turism pentru tineret;
-turism pentru adulți;
-turism pentru varsta a 3–a.
Aceste forme de turism nu trebuie privite izolat, ele se suprapun prin anumite
caracteristici comune.
După obiectivele cu potențial turistic se împart în două grupe mari: antropic și
natural.
Principalele atribuții recreeative ale obiectivelor de proviniență antropică au la origine următoarele însușiri:
vechimea obiectivului, unicitatea, individulitatea, dimensiunea, funcționalitatea (descrise anterior).
După funcție pot fi structurate în două grupe de obiective și anume:
-edificii și elemente cu funcțiune turistică;
-activități antropice cu funcție atractivă;
-construcțiile și edificiile istorice;
-edificii economice cu funcție turistică: tunele, canale, baraje, lacurile de acumulare și apeducte;
-edificii cu funcție turistică propiu zisă: parcuri de recreere, de agrement, cazinouri, fântâni;
-activități umane cu funcție turistică: carnavaluri, târguri, expoziții, pelerinaje religioase, competiții sportive,
manifestări de sărbători
-resusele turistice de natură etnografică: ocupațiile și meșteșugurile, cultivarea pământului, creșterea
animalelor, exploatarea și prelucrarea lemnului, pescuitul, olăritul și obiceiurile ș.a.
Ansamblul condițiilor naturale formează suportul material al tuturor activităților turistice, ce constituie însușirile
care au valențe estetice deosebite, în motivații care declanșează fluxuri turistice.
Principalele categorii de resurse care aparțin cadrului natural cu atractivitățile turistice și provoacă fluxurile
turistice sunt: relieful (diversitatea fenomenelor, vârfurile și crestele montane, abrupturile și canioanele, văile abrupte,
și munții vulcanici, dune și câmpuri de dune, vulcanii noroioși, plaje, peșteri, depozite litologice). Hidrografia: (rețele
fluviale, lacurile, structuri glaciare, cascade, ape termale, izbucurile ghețarilor). Clima (precipitațiile, vânturile,
nebulozitatea la bază fiind indicii climatici turistici pentru zonele de câmpie dealuri podișuri și munți, Cocean P. și
Colab. 2005). Biodiversitatea, rolul turistic al vegetației este conținut în compoziția asociațiilor, prezența unor plante,
dimensiunile și vârsta unor plante și ritmul evoluției anuale, efectul de margine și de insulă, elemente cu ordin spiritual
legate de vegetație.
Turismul cinegetic și pescuitul sportiv, după modul de practicare, reprezintă un domeniu de recreere, dar în
același timp un sistem de reglare artificial a numărului de indivizi ai populației de pe arealul respectiv. Activitățile
sportive, parcurile de agrement ș.a. sunt domenii de recreere.
În funcție de motivație, structura fluxului turistic în practica turistică internațională, și mai recent în România,
cuprinde:
-turismul de afaceri: în lume, circa 20 % din totalul călătoriilor internaționale și aproape ¼ din totalul încasărilor
turistice provin din domenii diferite de la o țără la alta în funcție de dotarea turistică și nivelul de dezvoltare economică.
Turismul de afaceri este unul dintre cele mai dinamice componente a activității turistice, care se împarte în două
grupe, după modul de realizare:
-turismul de afaceri intern: (seminarii, întâlniri ale conducerii firmei cu salariați, schimb de experiență);
-turismul de afaceri extern: se realizează în afara întreprinderii, în instituții specializate (universități, instituții de
cercetare, centre de pregătire profesională). Poate fi desfășurat în unități hoteliere adecvate sau într-un cadru pur
turistic sau rustic din mediul rural. Din punct de vedere al conținutului, formele de turism de afaceri se structurează:
-turism general de afaceri (delegațiile);
-târguri și expoziții;
-reuniuni, întruniri;
-călătorii stimulente.
Turismul cultural. Pentru ca o călătorie să fie inclusă în sfera turismului cultural trebuie să îndeplinească trei
condiții:
-să fie determinată de dorința de cunoaștere, de cultivare;
-să se consume un produs turistic cu semnificație culturală (monument, operă de artă, spectacol, schimb de
idei);
-să presupună intervenția unui mediator persoană, document scris, material audio-vizual care să pună în
valoare și să realizeze produsul cultural.
Afirmarea și dezvoltarea turismului cultural sunt stimulate de curiozitatea oamenilor, de creșterea nivelului de
instruire, de civilizație, în concordanță cu specificul valorilor și componentele patrimoniului cultural. Formele de turism
se concretizează în: vizitarea obiectivelor patrimoniului istoric, vestigii arheologice, istorice, monumente, castele,
edificii religiose, ansambluri urbane și rurale, parcuri și grădini ș.a.

Fluxul turistic (circulația turistică) desemnează un număr de persoane care circulă între un bazin de cerere și
unul de ofertă, formarea și amploarea lui fiind condiționată de caracteristicile celor două bazine (cererea și oferta) și
de factorii expuși anterior, care modelează intensitatea și structura circulației la nivel local, regional și mondial.
Corespunzător, turismul internațional poate fi exprimat prin totalitatea fluxurilor ce iau naștere între țările (zonele)
emițătoare și cele receptoare. Bazinele de cerere sunt de regulă țările dezvoltate economic, ce oferă locuitorilor
posibilitatea efectuării unor călătorii internaționale, care se mai numesc domenii de import, întrucât călătoriile
rezidenților presupun cheltuieli valutare. Bazinele de ofertă sunt reprezentate de zonele cu atracții turistice deosebite.
Aceste fluxuri turistice se realizează pe piața concurențială a importatorilor și exportatorilor.
Cercetările întreprinse de Rodica Mincu (2005) scot în evidență cauzele formării fluxurilor turistice:
-oferta de vacanțe limitată a zonelor emițătoare;
-inaccesibilitatea unor produse turistice, fie din cauza prețurilor ridicate, fie din alte motive;
-absența unor produse turistice (cura-heliomarină, bucătării și produse de alimentație specifică sau un anumit
mediu etc.);
-cererea unor produse specifice (unicate).
Analizele efectuate de către Mincu R.(2005), asupra fluxurilor turistice internaționale sub aspect spațial, dintre
zonele de emisie și cele de recepție, scoate în evidență existența unor fluxuri turistice:
-interregionale (intercontinentale);
-intraregionale (intracontinentale, intrastatale, intrazonale) care din ponderea totală a fluxului turistic deține
80%.
În calculele estimării fluxului turistic se apelează la modelele:
Modelul preferinței relative;
Fluxul turistic privit în ansamblu, după motivele călătoriei și potențialul atractiv al factorilor genetici ai
agroturismului poate fi structurat în următoarele grupe:
-determinant, care este dependent de gradul de dezvoltare economică a regiunii (statul), ce depinde de
potențialul financiar în invidual și regional în consumul de produse turistice;
-derivat (antropic), care în esență determină turistic dezvoltarea societății în context istorico-economic;
-secundar (potențialul natural) independent de potențialul determinant-derivat, dar depedent de necesitatea
umană de-a cunoaște, recreea, recupera etc.
În cercetarea fluxului turistic, se fac determinări, pentru fiecare destinație turistică pe mai mulți ani, prluându-se
indicii turistici (preferințele relative), iar cu ajutorul trend-lui se pot face previziuni ale orientării fluxurilor turistice.
Modelul cuantificării constă în diferențierea de preț și distanță (destinație) dintre emițători și receptori. Prețul
este un factor complex, fiind rezultatul mai multor variabile obiective și subiective. Costul produsului turistic include
cheltuelile de transport (distanța, prețul, viteza de deplasare, confortul etc.) și calitatea ofertei turistice.
Modelul gravitațional se bazează pe distanța, capacitatea de cazare sau pe anumite componente ale
pachetului de servicii (produse oferite, ospitalitate, nivel de cultură, limba vorbită, acoperire telefonică etc.)
Fluxul de turiști dintre cele două regiuni, una emițătoare și alta receptoare, este direct proporțională cu
populația acestora și invers proporțională cu distanța dintre ele.
Econometric se pot calcula și analiza anumite modele mai complexe ale dispersiei fluxurilor turistice, unde se
pot lua în calcul mai multe variabile ale obiectivelor, cu avantajele și imperfecțiunile lor (decurgând din dificultatea
cuantificării unor factori, și din imposibilitatea obținerii unor informații detailate). Astfel de modele sunt utilizate pe
scară tot mai largă, pentru caracterizarea distribuției spațiale a circulației turistice, care la rândul lor pot fi utilizate
pentru argumentarea politicilor turistice.
Din punct de vedere spațial, fluxurile turistice se pot diferenția: după direcții, distanță, amploare, structură etc:
-fluxuri interregionale (Europa de Nord spre Europa Centrală);
-fluxuri regionale (din cadrul Europei Centrale);
-fluxuri naționale, tipice pentru țările cu un singur „produs turistic” (litoralul Mării Negre pentru România) etc.
Analiza în timp a fluxurilor turistice permite punerea în evidență a trei categorii de ritmuri de evoluție. Acestea
se evidențiază prin indicatorii: numărul de turiști sosiți și încasările provenite din turism:
-ritmuri pe termen lung (decenii) din care reiese evoluția progresivă sau regresivă a indicatorilor;
-analiza pe termen scurt, care clarifică variațiile intraanuale foarte mari dintre fluxul pozitv și negativ.
Pentru România, după Mincu R.(2005), fluxurile interne și internaționale au înregistrat mari variații, cu o
tendință generală de scădere în anul 2000 (litoral, montan, balneo-recreativ), 1,23 milioane de turiști cu o durată
medie a sejurului de 7,3 zile față de anul 1995-1,8 milioane turiști. A scăzut numărul de angajați antrenați în
organizarea de activități de turism extern, de la 266 000 în anul 1998 la 190 000. Cea mai mare parte au vizitat țări
ale Europei (93,3%): Ungaria 43%, Turcia 12,8%, Iugoslavia 7,1% si 6,7% țări de pe alte continente. În același timp
au fost înregistrate 5,264 milioane sosiri: R.Moldova 1,436 milioane; Ungaria 1,203milioane; Turcia 0,253 milioane;
Bulgaria 0,363 milioane. Dintre sosiții din țările occidentale (0,834 mln): Germania 0,255 mln; Italia 0,189 mln.

Fluxul turistic după habitatul urban în medie pe Terra este de 80% și 20% în mediul rural. În România fluxul
turistic din mediul rural (turismul rural-agroturismul) în formele sale organizate, actualmente are o dimensiune redusă
în privința vizitatorilor străini, cât și a celor români, sub 1% din totalul circulației turistice.
Fluxul turistic urban se referă la petrecerea timpului liber în orașe, pentru vizitarea rudelor, prietenilor,
spectacole, muzee, expoziții și efectuarea cumpărăturilor. Orașele dețin elemente de valoare artistică de origine
antropică (arhitectură, evenimente, instituții culturale etc.).
În privința motivelor de călătorie în spațiul urban, pe primul loc se situează programe cu conținut cultural 35-45
%, urmate de întâlniri cu familia circa 20 %, întâlniri cu prietenii 15 %, afaceri și motive personale 10-15 %, la care se
mai adaugă și vizitele cu caracter gastronomic și diverse cumpărături.
Pentru statele din UE deplasările în orașe concetrează 35 % din fluxul turistic. Din toate acestea,circa 80 % din
vizite în orașe reprezintă turism urban pur și 20 % este turism complementar-vizitarea așezărilor urbane fiind asociată
altor forme de petrecere a vacanței (turism litoral, montan etc.)
Mincu R.(2005), analizând structura motivațională a călătoriilor urbane, susține că 40% din totalul vizitelor
revine turismului cultural. Formele de turism se concentrează în:
-vizitarea obiectivelor patrimoniului istoric (vestigii arheologice, istorice, diverse monumente: castele, edificii
religioase, ansambluri urbane sub formă de parcuri de agrement grădini botanice, zoologice;
-vizitarea muzeelor: de arheologie, istorie, științe naturale, specializate sau tematici naționale sau regionale,
grădini botanice sau zoo;
-participarea la spectacole de operă, balet, teatru, concerte, festivaluri de muzică,dans, film, folclor, sărbători
tradiționale, expoziții, târguri etc.;
-turism industrial și tehnic-situat în opinia specialiștilor între cel cultural și de afaceri, caracterizat prin vizitarea
unor obiective economico-industriale, construcții specifice (baraje, viaducte, poduri, canale, turnuri etc.), ansambluri
arhitectonice (urbane moderne sau tradiționale etc.)
Turismul cultural, prin natura și motivele sale, și prin locul de desfășurare și modul de organizare, se integrează
mai mult cu cel urban și se interferează cu cel de agrement și cel de afaceri. Produsul turistic cultural se constituie în
două grupe dinstincte:
-cultural (prin motive interne psihologice);
-infrastructura turistică: mijloace de transport, de primire, găzduire, alimentație.
Aceste forme de turism se materializează prin calitatea unităților de cazare, a alimentației, numărul și calitatea
mijloacelor de agreement și fluxul turistic, în concordanță cu mediul natural și socio-cultural din zonele receptoare.
Fluxul turistic rural
În habitatul rural se practică diverse forme ale turismului alternativ, inclusiv agroturismul. În general, noțiunea
de turism rural are o expresie definită incomplet de către specialiști. Turismul alternativ reprezintă o formă de
petrecere a unei perioade de timp determinată în mediul rural, mijlocul de cazare fiind pensiunea (sau gospodăria
țărănească, ferma agroturistică, precum și alte locații (hanuri, hoteluri rustice, popasuri, ferma ecvestră, camping etc.)
În realitate, turismul rural este un mediu unde se practică și agroturismul. Principiul economic este latura
fundamentală în delimitarea turismului rural de agroturism. Turismul rural presupune același habitat (gospodărie
țărănească, pensiune, fermă, cabană, han etc.) dar principiul fundamental constă în consumul produselor agricole.
Este cunoscut faptul că turismul se poate practica nu numai în habitatul rural, dar și în habitatul agro-rural. Mulți
specialiști din domeniu confundă textura rurală cu habitatul rural, în toată complexitatea sa.
O așezare cu o anumită populație (densitate, structură socială), cu un anumit mod de productie și anumite
trăsături istorice (tradiții și obiceiuri) poate fi încadrată în pachetul de servicii turistice.
Vestigiile naturale și antropice existente în mediul respectiv joacă rolul de surse de venit complementare,
creând un flux turistic cu caracter permanent sau periodic, motivând dezvoltarea turismului complex sau pe anumite
produse.