Tipuri Si Forme de Turism Practicate In Pojorata

Turismul are ca ținte împlinirea anumitor nevoi de ordin social, cultural, recreativ, spiritual, medical etc. și, nu în ultimul rând, satisfacerea nevoilor de consum turistic. Turismul implică opțiunea alegerii destinațiilor dorite, a traseelor, a perioadei și duratei sejurului de către fiecare turist în parte.

Forma de turism poate fi definită prin aspectul concret pe care îl îmbracă asocierea/combinarea serviciilor (transport, cazare, alimentație, agrement) ce alcătuiesc produsul turistic, precum și modalitatea de comercializare a acestuia (Boboc, Luminița, 2008, p. 37).

Referitor la aceste considerente, în literatura de specialitate s-au emis diferite clasificări ale formelor de turism practicate, în funcție de criteriile urmărite pentru o cât mai omogenă grupare a lor.

La baza activității de deplasare de la locul de reședință spre alte locuri stau o serie de motivații. ”Motivația turistică cuprinde, în esență, trebuințe, impulsuri, intensități, valențe și tendințe specifice având caracter personal, influențate de o multitudine de factori dintre care nu lipsesc aspecte ale mediului, atitudinile față de acestea și față de propria persoana, scopul constient ca raspuns pragmatic la trebuințe” (Barbu, Gh. , coord., 1998, p.82).

Conform unei analize efectuate de prof. Olimpia Ban (2005), turiștii au ca principale motivații :

motivații spirituale, ce răspund nevoii de autoîmplinire, de autoînțelegere și acceptare,

de descoperire a propriei meniri (libertate, relaxare, asimilare de noi informații, contactul cu marile culturi sunt stimulente ale autointrospecției);

motivații ce țin de statut, de prestigiu au la bază nevoia de apreciere din partea

celorlați, dobândirea unei imagini prin consumul făcut (asigurată prin dezvoltarea statului de „produs la modă” sau „produs de lux” sau „destinație în vogă”);

motivații intelectuale, ce țin de „achiziții” culturale (asigurate prin expunerea și

participarea la diverse acte artistice și facilitarea asimilării mesajului artistic, lărgirea orizontului informațional etc.);

motivații interpersonale, ce țin de nevoia de interacțiune umană și afilirea la anumite

grupuri (asigurată prin crearea condițiilor de întâlnire a altor persoane, petrecerea timpului cu prietenii, în familie etc.);

motivații fizice, ce țin de asigurarea celei mai bune condiții fizice (asigurată prin

mâncare bună, sport, tratament, confort, protecție etc.).

Cristiana Cristureanu (1992) adaugă și alți factori ce contribuie la motivația turistică:

– Mediul de locuire – respectiv urbanizarea care determină motivație și disponibilități financiare reflectate în cererea turistică. Cu cât gradul de urbanizare este mai accentuat, cu atât sporește cererea turistică pe plan național.

– Factori sociali – Trăind într-o societate mai deschisă și modernă, se poate spune că turismul este predispus să apropie oamenii, comunitățile naționale și categoriile sociale. Mai mult, contactul dintre societăți și culturi diferite poate facilita dezvoltarea lor. În toate acestea, turismul este inițiatorul dar, în același timp, și beneficiarul.

– Organizarea și promovarea – Pentru multe state, turismul este un element economic puternic, fapt pentru care factorii decizionali aplică măsuri în organizarea și promovarea produselor turistice. Sunt implicați operatori de turism, autorități locale, zonale și naționale.

– Emiterea informației referitoare la potențialul și ofertele turistice a locurilor promovate prin mass-media și alte forme de prezentare.

Așadar, în funcție de motivația turiștilor se evidențiază: turismul rural, ecoturismul, turismul montan, turismul activ (ales de turiștii amatori de aventură și acțiune), turismul cultural, turismul etnocultural, turismul cultural-științific, turism de circulație sau itinerant, turismul pentru sănătate, turismul de afaceri, turismul politic.

IV.2 Tipuri de turism practicate în Pojorâta

IV.2.1 Turism rural

Turismul rural este o noțiune care înseamnă activitatea turistică gestionată de populația locală rurală și care are ca suport o legatură intimă cu mediul ambiental, natural și uman.

Profesorul Oana Brânzan (2006) definește spațiul rural printr-o sumă de elemente specifice care presupun:

densitate redusă a populației și a construcțiilor existente,

economie preponderent agro-silvică-pastorală,

extindere mare a învelișului vegetal,

mod de viață a locuitorilor caracterizat prin apartenența lor la colectivități de talie

limitată și prin raportul lor particular cu spațiul,

o identitate și o reprezentare specifică, cu conotații puternice ale culturii sătești.

Turismul rural poate deveni o activitate economică complementară agriculturii și silviculturii prin investiții, mici întreprinderi, asociații familiale, locuri de muncă, implicând participarea populației locale.

Turismul rural reprezintă o alternativă la ocupațiile tradiționale țărănești, mai ales că sunt o serie de probleme cauzate de situația dificilă a multor zone rurale precum: scăderea veniturilor agricultorilor, îmbătrânirea populației rurale și reducerea activităților specifice satului, creșterea șomajului în rândul tinerilor, abandonarea multor terenuri agricole, dispariția unor meșteșuguri, pierderea unor tradiții ș.a.

Acceptarea de noi elemente economice, între care și cel turistic, conduc la modalități de revigorare a satelor și, în același timp, reducerea condiționării de activitățile economice de bază. Odată căpătată funcția turistică, putem vorbi de turism rural.

Calitatea și atractivitatea spațiului rural este sporită și de mijloacele de agrement și recreere puse la îndemâna turiștilor. Acesta se realizează ținând cont de resursele turistice aflate în localitate sau în împrejurimi, sau prin anumite dotări din gospodăria proprie.

Conținutul unui program de agrement este în funcție și de numărul de turiști, vârsta acestora,structura socială, venituri, preferințe, etc. În spațiul rural se pot desfășura următoarele activități recreative:

În comună și zona învecinată :

– excursii, drumeții prin potecile pădurii, pe malul râurilor, al lacurilor;

– alpinism, escaladări în masive montane apropiate;

– excursii cu ghid în parcuri sau rezervații naturale, cu admirarea naturii;

– vânătoare și pescuit sportiv;

– practicarea schiului alpin, de fond sau de tură, a săniușului;

– cicloturism;

– plimbări cu trăsura, căruța, sania;

– învățarea și practicarea echitației;

– sporturi: tenis de câmp, jogging, volei, minigolf, baschet, fotbal;

– vizitarea unor mănăstiri, biserici, muzee sătești, case memoriale, mori de apă, diverse

atracții;

– participarea la unele activități cultural-artistice sau sportive, concursuri, festivaluri;

– observarea sau chiar participarea la ocupațiile tradiționale ale sătenilor.

În gospodărie sau pensiune:

– învățarea și cunoașterea unui meșteșug (dulgherit, broderie, sculptură, albinărit, încondeiat ouă, etc.);

– la evenimente de familie;

– realizarea de concursuri pe diferite teme ;

– posibilitatea de a juca șah, remi, table, yams etc.

Tabel IV.1 Activități turistice rurale

Sursa: Turism rural. Suport de curs, Centrul de Resurse CREST, 2008, p.25

În general, agrementul în spațiul rural nu beneficiază de dotări deosebite, se practică în forme mai puțin organizate, dar unele acțiuni presupun prezența unui ghid în mod obligatoriu. Turiștii vor să se bucure de natura înconjurătoare, de peisajele frumoase, să vadă specii de plante și animale, să culeagă ciuperci, fructe de pădure, plante medicinale, să participe la sărbătorile locale.

Contactul nemijlocit cu valori autentice ale tezaurului cultural, ale folclorului, observarea ocupațiilor și obiceiurilor tradiționale generează vacanțe active cu îmbogățirea cunoștințelor generale. De altfel, principalele motivații ale turiștilor pentru spațiul rural sunt date de reîntoarcerea la natură, apropierea de grupuri sociale mai bine structurate și solidare, dezvoltarea creativității personale, satisfacerea unei curiozități native, practicarea de mișcare în aer liber, etc.

Un loc important îl au și autoritățile județene și locale care trebuie să creeze condiții optime pentru realizarea infrastructurii de agreement, sau să pună la dispoziție terenuri și logistică.

Mulți turiști doresc totuși liniște în concediu, după o perioadă de muncă si stres cotidian. Intervine dorința de a părăsi cadrul de viață citadin și de a ”evada” în natură, la ”țară”, departe de obligațiile activităților obișnuite.

S-au conturat, datorită dezvoltării și diversificării factorilor de influență, tipuri ale turismului rural precum agroturismul și ecoturismul.

IV.1.2 Agroturismul

Agroturismul este o componentă a turismului rural, cu trăsătura că se practică în gospodării sau pensiuni agroturistice ce acordă servicii precum cazare, masă din produsele proprii, agrement (Ungureanu D., 2007, p. 135). Această formă specifică de turism rural este practicată de micii proprietari săteni, de obicei ca activitate complementară.

Agroturismul valorifică spațiul locuibil existent în gospodărie, dar neutilizat de proprietari, fiind amenajat special pentru primirea și cazarea oaspeților. Resursele existente în gospodărie sunt oferite turiștilor mai ales prin pregătirea mesei pe bază de meniuri tradiționale, cu produse alimentare de o valoare ecologică ridicată.

Radu Rey (1985) evidenția câteva forme de agroturism ce pot fi luate în considerare în cadrul amenajării turistice a satului de munte:

– agroturism tip familial – adică familia cu rol de gazdă să pună la dispoziția turiștilor bucătăria proprie, urmând ca turiștii să-și cumpere produsele alimentare și să-și preparare singuri hrana;

– agroturism prin gospodăriile de tip pensiune – în cadrul unei gospodării cu spațiu suficient se organizează o pensiune, iar în apropierea acesteia să fie unui grup de gospodării care să aprovizioneze cu produse proaspete, realizându-se astfel o asociere benefică;

– agroturism spontan – de tip ocazional, nedirijat, cu cazare în gospodăriile țărănești pentru un timp scurt și cu pretenții mici în privința confortului oferit de cazare, prepararea mesei, și alte servicii.

Calitățile mediului ambiant, ale structurii de cazare și dotările sale, precum și modul primirii și tratării turiștilor de către gazde și a localnicilor determină în chip hotărâtor succesul. Turiștii au posibilitatea petrecerii unor vacanțe liniștite și relaxante, având garanția unei găzduiri confortabile și rezonabile ca preț.

Păstrarea tradițiilor culturale și culinare, mediul natural deosebit și relaxant, suplimentată de amabilitatea și simplitatea sătenilor, sunt doar câteva din atuurile zonelor rurale. Acestea constituie motive solide de atragere a turiștilor care vor să iasă din cotidian pentru a se bucura de liniște și frumusețe, în sate nealterate de modernismul excesiv.

Multe pensiuni și gospodării din localitatea Pojorâta oferă activități diverse pentru a evita eventuala plictiseală a turiștilor. Sunt observate și studiate de către vizitatori activități care asigură familiei veniturile sau alimentele necesare traiului, îndeletniciri ce țin de practicarea agriculturii, exploatarea și prelucrarea lemnului, a lânei sau a pieilor, de prepararea brânzeturilor. Unii turiști participă activ la activitățile obișnuite ale gazdelor. Sunt organizate pentru turiști și manifestări tradiționale precum: festivaluri, târguri, șezători, hore sătești, colinde, nunți etc.

Dezvoltarea agroturismului determină stimularea și altor activități economice sătești (meșteșugul prelucrării lemnului, prepararea produselor lactate, legumicultură, pomicultură, cultivarea fructelor de pădure și prelucrarea lor, etc.), iar acestea, la rândul lor, generează dezvoltarea și extinderea agroturismului.

Pentru mulți din locuitorii Pojorâtei, practicarea agroturismului este o activitate paralelă cu cea pe care deja o efectuează. Motivele care au stat la baza deciziei de a practica agroturismul sunt:

– sporirea numărului turiștilor ce sosesc în comună;

– pentru unii localnici, investiția în această activitate nu este foarte mare;

– nu trebuie neapărat deținerea de competențe de specialitate, acestea pot fi obținute prin înscrierea la cursuri de scurtă durată;

– activitatea este complementară cu cea a activităților obișnuite;

– se pot valorifica produsele obținute din gospodăria agroturistică;

– este o afacere în care se pot implica mai mulți membrii familiei;

– administrația locală și statul încurajează această activitate acordând înlesniri financiare.

Importanța pensiunilor turistice a sporit pe măsură ce tot mai mulți turiști s-au orientat spre unități de cazare de dimensiuni mai mici, mai ieftine și amplasate în sate. Din punct de vedere numeric, se constată o dominanță a pensiunilor agroturistice, foarte apreciate de turiștii străini. Se observă dinamica foarte mare a numărului de pensiuni, dar oarecum echilibrată în raport cu disponibilul de locuri de cazare.

Potrivit unui raport al Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare în Turism citat de sait-ul horeca.ro, cererea turiștilor străini pentru pensiuni agroturistice a crescut cu peste 35% în 2011, aceste tipuri de pensiuni înregistrând un salt semnificativ și în preferințele turiștilor români (+29,4%). Cei mai mulți turiști străini care au venit în țara noastră anul trecut au ales să se cazeze la hotel (+13,1% față de 2010), în pensiunile turistice (+8,5%) și surprinzător, în pensiunile agroturistice (+35,8 %). În ceea ce privește turiștii români, aceștia au ales să se cazeze la hotel (+18,2% față de 2010), în pensiunile turistice (+19,1%) și în pensiunile agroturistice (+29,4%). Pe ansamblu, în 2011 numărul de turiști români a avut o creștere de 17%.

Este știut faptul că, în ultimii ani, Bucovina se evidențiază drept una din principalele regiuni turistice ale României, afirmație susținută de creșterea numărului de turiști cazați aici.

Conform informațiilor furnizate de proprietarii de gospodării și pensiuni agroturistice din Pojorâta, în ultimii ani a sporit numărul oaspeților cazați. Dacă până nu demult fluxul cel mai mare de turiști era în perioada sărbătorilor de Crăciun, Anul Nou și Paște, acum sosirea acestora s-a mai uniformizat pe toată perioada anului. Numărul pensiunilor a crescut în comună de la 6 în anul 2003, la 22 în anul 2014.

Cele prezentate înfățișează locul important al agroturismului în economie și rolul său marcant în dezvoltarea și modernizarea economiei locale și naționale.

IV.1.3 Ecoturismul

Deocamdată nu există o definiție clară a ecoturismului unanim acceptată. În explicarea ecoturismului s-au lansat mulți specialiști și organisme profesionale și economice naționale cât și internaționale.

Puiu Nistoreanu și colaboratorii (2003), au emis ideea că “ecoturismul este o formă de turism desfășurată în arii naturale, al cărui scop îl reprezintă cunoașterea și aprecierea naturii și culturii locale, care presupune măsuri de conservare și asigură o implicare activă, generatoare de beneficii pentru populația locală”.

Prin Strategia națională de dezvoltare a ecoturismului în România, lansată în noiembrie 2009 de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței, se precizează necesitatea promovării ecoturismului deoarece țara noastră beneficiază de multe areale protejate și potențial mare de valorificare. Se dorește ca România să devină o destinație de seamă pentru ecoturiști, întrucât deține, așa cum sintetiza Virginia Drăgulescu (2009):

faună și floră bogată, cu specii și ecosisteme unicat în Europa;

zone sălbatice, neafectate prea mult de intervenția omului și a unor mari suprafețe de

pădure;

diversitate a resurselor turistice naturale: faună, floră, geologice, speologice etc.;

infrastructură de acces în zone turistice unde se practică ecoturismul;

unități turistice care se adresează segmentelor de clienți interesați de turism rural și

agroturism;

cerere în creștere pentru ecoturism;

existența cadrului legal care prevede atât delimitarea parcurilor naturale și naționale, a

ariilor naturale protejate, cât și condițiile necesare instruirii administrației pentru zonele protejate, în vederea inițierii managementului acestora;

destinații neafectate de turismul în masă.

Ariile naturale prezintă avantaje însemnate pentru dezvoltarea activităților turistice, activități generatoare de venituri, atât pentru cei ce le organizează, cât și pentru comunitățile locale.

Fig.IV.1 Criteriile de bază ale ecoturismului

Adaptare după Glăvan V., Geografia turismului, Ed. Fundația ”România de Mâine”, București, 2006, p.144.

Ecoturismul poate determina dezvoltarea durabilă a acestor zone naturale puțin sau deloc alterate de activitățile antropice, România putând deveni o destinație importantă pentru practicarea ecoturismului.

Pe parcursul ultimilor ani s-a reliefat tot mai mult tendința dezvoltării turismului, mai cu seamă prin întoarcerea la mediul înconjurător și valorile culturale tradiționale, la viața tihnită, la liniștea nopții (Nistoreanu P., 2000, p 36).

Ecoturismul înseamnă de fapt o importantă formă a turismului durabil. Tipul acesta de turism are ca scop principal protejarea și conservarea mediului înconjurător și pe educația turiștilor în acest domeniu. Un turism ecologic civilizat se axează pe considerația față de natură și creațiile omului.

Activitățile ecoturistice pot fi:

– preocupări sportive și de aventură precum: deltaplanorism, turism ecvestru, schi, excursii cu bicicleta etc.);

– tabere, drumeții și excursii;

– observarea de peisaje culturale;

– excursii în scopul activităților de ecologizare și conservare a naturii;

– vizite în localități rurale;

– cicloturismul și turismul auto;

– taberele și expedițiile de studii și științifice;

– concursurile de orientare turistică.

Prin ecoturism se încearcă stoparea sau măcar reducerea consecințelor negative asupra mediilor naturale locale, precum și asupra comunităților.

Asociația de Ecoturism din România (AER) a considerat utilă emiterea unui Sistem de Certificare în Ecoturism – procedură care aplică în practică principiile esențiale ale ecoturismului –  în ideea garantării conservării naturii și dezvoltării durabile a comunităților locale prin turism.

Cele opt principii ale ecoturismului identificate în programul de certificare australian NEAP – Nature and Ecoturism Accreditation Program – și adaptate realităților turismului și conservării mediului natural din țara noastră, formează fundamentul criteriilor certificării în ecoturism, după cum relatează sait-ul www.green-report.ro în articolul intitulat ”Opt principii ale ecoturismului”:

1. Un principiu al ecoturismului este al orientării turistului către natură. Ecoturismul se bazează pe relația directă și personală a turistului cu natura, dar și de o apropiere de valorile naturale și spirituale.

2. Al doilea principiu este al interpretării produsului ecoturistic. Interpretarea înseamnă modul cum operatorii oferă turiștilor și comunității locale informații și sejururi cu privire la aspectele specifice zonei (valorile naturale și culturale) și în felul acesta vizitatorii să cunoască și să aprecieze aceste aspecte.

3. Pregătirea și efectuarea activităților ecoturistice să fie făcute astfel încât efectele produse asupra naturii să fie cât mai reduse.

4. Un alt principiu este cel al sprijinului oferit pentru conservarea ariilor naturale. Ecoturismul îndeamnă participarea operatorilor la conservarea ariilor naturale vizitate, oferind sprijin pentru management și conservarea acestor arii naturale (ex: alocarea de fonduri pentru reabilitare de arii naturale, colectarea deșeurilor lăsate sau sprijin pentru organizațiile de conservare).

5. Ecoturismul reprezintă și o modalitate de dezvoltare a comunităților locale. Se așteaptă ca de foloasele rezultate în urma activităților ecoturistice să se folosească, cel puțin în parte, și comunitățile locale.

6. Activitățile ecoturistice trebuie să respecte stilul de viață și obiceiurile comunității locale vizitate.

7. Experiența oferită de practicarea ecoturismului trebuie să împlinească sau chiar să depașească gradul de așteptare al turiștilor.

8. Pentru ecoturism, însemnată este și efectuarea unui marketing corect din partea operatorilor, ce trebuie să ofere așteptări realiste pentru vizitatori.

Ecoturiștii practică multe activități, precum: observarea și protejarea naturii (vizitarea pădurii, formațiunilor geologice deosebite, observarea florei și faunei ș.a.), activități de aventură, activități cu specific cultural-folcloric, elemente care să le ofere noi experiențe care să le îmbogățească orizontul cultural.

Directorul Agenției Naționale de Turism afirma la Conferința ”Turismul de aventură – viitorul turismului mondial” din anul 2013, citat de publicația on-line Economica.net, că ”România prezintă numeroase avantaje generate de faptul că resursele noastre, geografia țării, climatul și atracțiile naturale sunt produsele necesare dezvoltării turismului de aventură. Datorită capitalului natural uriaș al României, acest tip de turism o să fie din ce în ce mai promovat”.

O variantă a ecoturismului este turismul de aventură care înseamnă voiaj în locuri deosebite cu scopul de a avea parte de aventură și adrenalină. Turiștii care practică turismul de aventură nu respectă un program dinainte stabilit, ci aleg spontaneitatea și necunoscutul. Turismul de aventură presupune activități cum ar fi: explorarea naturii fără ghid sau marcaje turistice, alpinism, schi fond sau schi alpin, montain bike, zbor cu parapanta, ceea ce necesită rezistență și abilități fizice.

Cele mai importante destinații cu ridicat potențial ecoturistic sunt aflate în arealele protejate, iar activitățile turistice trebuie să țină seama de respectarea mediului.

Pentru a garanta protecția și conservarea resurselor patrimoniului natural s-a creat situl ROSCI0212 și ROSPA0083 Munții Rarău – Giumalău, areal unde viețuiesc multe specii de plante și păsări cuprinse în anexa I a Directivei Consiliului 79/409/CEE beneficiind de un regim special de protecție, conservare și observare.

O altă rezervație este cea a „Stratelelor cu Aptychus”. Obiectivul creării acestei rezervații a fost salvarea și conservarea unor vechi sedimente (conglomerate, gresii și marne) și resturi fosile de apthychus cunoscute și sub numele de Strate de Pojorâta. Rezervația a fost inclusă în categoria rezervațiilor peisagistice, grupa funcțională 1-5E.

În arealul comunei este foarte importantă și rezervația codrul secular Giumalău, iar în apropiere sunt rezervațiile naturale Pietrele Doamnei din Munții Rarău, fânețele seculare de pe Platoul Todirescu din Rarău, rezervația naturală Moara Dracului de pe teritoriul orașului Câmpulung Moldovenesc, clipa triasică de pe Pârâul Cailor din comuna Fundu Moldovei, Cheile Zugrenilor de lângă Vatra Dornei, Răchitișul Mare și Cheile Lucavei – Moldova Sulița, Tinovu – Găina (Lucina), Bila – Lala de la Cârlibaba.

În aceste rezervații sunt permise activitățile turistice și educative, dar vizitatorii trebuie să respecte regulile stabilite și să nu intervină negativ asupra ecosistemelor protejate.

Alături de cadrul natural, satul beneficiază și de un original și autentic potențial etnografic și folcloric. Această moștenire spirituală transmisă din generație în generație și conservată aproape neschimbată, este reprezentată prin arhitectură populară, utilaje și tehnici țărănești, meșteșuguri tradiționale, folclor, tradiții și obiceiuri strămoșești, sărbători populare etc., la care se include existența unui cadru natural deosebit ce amplifică și completează potențialul ecoturistic al Pojorâtei.

Principalele activități ecoturistice propuse sunt: vizitarea pădurilor, a pășunilor și fânețelor, observarea muncilor agricole și forestiere ale localnicilor, observarea și studierea de animale sălbatice în mediul lor, drumeții, călărie, vizitarea peșterilor din apropiere, plimbări cu bicicleta, ture pe schiuri de fond, plimbări cu căruța sau pe jos.

Având în vedere riscurile pe care le implică dezvoltarea turismului în ariile protejate, ecoturismul apare ca una dintre cele mai potrivite forme de turism pentru aceste zone, deoarece punctul principal de atracție este potențialul natural și încurajează conservarea naturii și dezvoltarea comunităților locale.

IV.1.4 Turismul montan

Muntele înseamnă pentru omul modern o deosebită atracție. Turismul montan este deosebit de apreciat la scară internațională, întrucât s-a constatat că există un mare interes al populației globului pentru vizitarea regiunilor montane.

Turismul montan reprezintă o formă de turism derivat din:

– turismul de iarnă – formă de turism individualizată pe baza criteriului sezonalității, care prezintă două caracteristici distincte, după motivul pentru care se face deplasarea, respectiv Turismul pentru zăpadă și turismul pentru soarele căutat și în timpul iernii,

– turismul de agrement, turismul de odihnă sau recreere, turismul sportiv – forme de turism individualizate în funcție de motivațiile deplasărilor,

– turismul de sejur, care în funcție de timpul disponibil pentru călătorii poate fi un sejur lung, mediu sau scurt (Snack, O., et. al, 2001, p. 121).

Coordonatele evidențiate reprezintă baza diferențierii variantelor de practicare ale activităților turistice în zonele montane, între care se identifică: turismul pentru sporturi de iarnă, turismul itinerant montan, turismul de drumeție montană, turism-alpinism și turism climateric montan pentru odihnă și agrement (Ciangă, N., 2011, p. 113-115).

Atuurile turismului montan românesc, conform Master Planului Pentru Dezvoltarea Turismului Național 2007-2026 sunt:

– peisaj natural deosebit, bine păstrat, calitatea mediului destul de bună, vegetație abundentă;

– un areal schiabil în continuă dezvoltare;

– atât statul, cât și multe firme private investesc în dotarea domeniului schiabil;

– existența unui patrimoniu turistic natural și cultural deosebit;

– patrimoniu etno-folcloric și spiritual unic;

– o bună parte dintre stațiunile turistice se află în zonele montane;

– distanțele relativ mici care despart orașele de localitățile turistice montane;

– investiții private în structurile de cazare și alimentație;

– diversitate floristică și faunistică, cu multe specii faunistice, ihtiofaună specifică râurilor de munte (păstrăv, lipan, boiștean), ecosisteme deosebite, multe rezervații naturale;

– areale cu potențial speologic mare ale zonelor montane;

– prețurile practicate în țara noastră sunt accesibile pentru turiștii străini;

– existența multor centre și birouri de informare turistică;

– participarea la expoziții și târguri turistice în țară și străinătate;

– interesul crescut pentru parcurgerea de cursuri în domeniul turistic;

– înființarea de asociații guvernamentale și nonguvernamentale de dezvoltare, susținere și promovare a turismului românesc;

– interesul crescut pentru accesarea de programe cu finanțare guvernamentală și/sau europeană;

– activitatea unor ONG-uri pentru promovarea și dezvoltarea formelor de turism din România.

Sunt și dificultăți în practicarea acestui tip de turism dacă facem referire la:

– elementele climatice care inhibă desfășurarea activităților turistice pe perioada sezonului rece, provocate de căderile insuficiente de zăpadă, sau urmarea procesului de încălzire care afectează negativ menținerea stratului de zăpadă;

– grad ridicat de poluare a apelor și a solului cu deșeuri menajere în cuprinsul unor localități turistice;

– alterarea calității și frumuseții peisajului și a biodiversității ca urmare a exploatării în exces a unor păduri;

– neajunsuri în privința structurii de transport;

– capacitatea scăzută a domeniului schiabil, lipsa instalațiilor de transport pe multe din pârtiile de schi;

– majoritatea pârtiilor sunt scurte în general și puțin diversificate;

– puține sau slabe acțiuni de promovare a turismului montan românesc la nivel județean, național și internațional.

În comuna Pojorâta, turismul montan se axează în general pe drumeția montană și, mai nou, sporturi de iarnă.

Practicarea drumeției montane este la îndemâna unei largi categorii de populație, din toate categoriile sociale și care aparține aproape tuturor etapelor de vârstă. În oricare formă de relief se practică drumeția, dar totuși, cel mai apreciat tip de drumeție este cel efectuat în spațiul montan.

Potențialul zonei în ceea ce privește drumeția a fost valorificat cu mult timp în urmă, mai ales în arealul masivelor Giumalău și Rarău.

Se pot vedea adeseori grupuri organizate sau neorganizate de turiști care străbat drumurile și potecile comunei pentru a ajunge pe crestele acestor munți, majoritatea având ca ținte cabana pastorală, hotelul ”Rarău”, crucea de pe vârful Giumalău, cabana Giumalău, poiana Scăldători, vârful Chilii ș.a.

Pentru practicarea drumețiilor montane importantă este amenajarea de trasee montane. Traseele montane sunt amenajate de autoritățile locale, iar marcarea acestora se face cu acordul și suportul serviciului SALVAMONT.

Trasee turistice de drumeție cunoscute și marcate care traversează și teritoriul comunei sunt:

Sat Pojorâta (700 m) – Valea Pojorâtei – vârful Prașca (978 m) – Munceii Rarăului

(1577 m) – Hotelul alpin ”Rarăul”;

– marcajul: punct roșu până în vârful Prașca; bandă roșie sub vârful Muncelului la hotelul ”Rarăul” (1520 m);

– durata: 3 ore;

– distanța: cca 10 km, cu durata de aproximativ 5 ore;

– caracteristici: accesibil numai vara.

Sat Pojorâta () – Vârful Culmea Muncelului () – sat Sadova ()

– Obcina Feredeului (1.250 m) – vârful Păușa () – sat Paltinu () – comuna Vatra Moldoviței ();

– marcaj: cruce galbenă;

– distanță: cca și durata de aproximativ 7-8 ore;

– caracteristici: accesibil numai în anotimpurile calde; traseu transversal.

Sat Pojorâta (700 m) – valea Izvorul Giumalăului – valea Colbului – șaua Fundu

Colbului (1285 m) – Hotelul ”Rarăul” (1520 m) – Cabana ”Zugren„i prin Colbu Zugreni;

marcaj: cruce galbenă la șaua Fundu Colbului – bandă roșie la cabana „Zugreni”;

durata: 4 ore până la hotelul ”Rarăul” și 3,5 ore până la cabana ”Zugreni”;

distanța: aprox. 17 km;

caracteristici: accesibil numai vara.

Sat Valea Putnei (850 m) – Vârful Sapele (1427 m) – Vârful Alunu (1667 m) –

Chilia Mică (1599 m) – Chilia Mare (1631 m) – Vf. Gilii (1651 m) Vf. Stegile (1630 m) – Poiana Ciungi (1650 m) – Vf. Giumalău (1857 m);

marcaj: punct albastru;

durata: 7 ore;

lungime: 18 km;

caracteristici: nu este accesibil iarna.

Sat Valea Putnei (850 m) – Poiana Ițcani (985 m) – Vf. Obcina Mică (1329 m);

marcaj: triunghi roșu;

durata: 4 ore;

lungime: 7 km;

caracteristici: accesibil tot timpul anului.

În ceea ce privește practicarea turismului climateric montan, comuna Pojorâta îndeplinește condiții bune. Cunoașterea elementelor și efectelor climatice și bioclimatice poate duce la folosirea acestora în scop terapeutic asupra organismului uman. Cum practicile turistice a devenit în ultimii ani o preocupare importantă și cunoașterea elementelor climatice și efectele lor îi interesează atât pe operatorii de turism, cât și pe turiști.

Zonelor montane cu altitudini mai mari de îi corespunde bioclimatul tonic stimulent ce obligă organismul să se adapteze pentru a menține concentrația de O₂ în sânge, a mărimii și frecvenței cardiace, rinitelor, activarea metabolismului celular. Temperaturaturile mai scăzute ale aerului stimulează mecanismele de reglare pentru păstrarea valorilor fiziologice ale temperaturii cutanate. Efectele acestui bioclimat sunt de menținere a funcțiilor sistemului endocrin, nervos central și vegetativ, sporirea rezistenței contra unor boli asupra organismului, influențează pozitiv procesele inflamatorii ale mucoasei căilor respiratorii datorită aerului de munte. Caracteristicile principale ale acestui tip de climat sunt date de presiunea atmosferică scazută, temperaturi scazute cu cât altitudinea crește, umiditate sporită, cantități mai mari de precipitații și viteza vântului mai mare (Teleki, N., coord., 1984, p. 141).

Astfel, depresiunea este dominată de vânturi predominante din direcția nord-vest spre sud-est, cu valori mai ridicate toamna și primăvara, a căror viteză este în general redusă (foarte rar egalează sau depășesc 20m/s); în mod frecvent se înregistrează numeroase zile de calm (30-50%). Ionizarea aerului este rezultatul radioactivității subsolului, al radiației cosmice ultraviolete și X și este un alt factor ce influențează activitățile fiziologice.

În depresiunea Pojorâta caracteristică este ionizarea negativă, aceasta datorându-se radiațiilor ultraviolete și aerosolilor rășinoși produși de pădurile de conifere. În aceste condiții climatice caracteristice, organismul uman reacționează diferențiat, mai ales la schimbările bruște de vreme. Acești factori, între anumite limite, nu influențează starea organismului, sunt indiferenți sau sedativi, ori creează o stare de relaxare, de confort, destindere (Talabă, I., et. al., 2011 , p. 173).

Cercetările științifice întreprinse de Constantin Munteanu și Delia Cinteză (2011) au evidențiat pentru bioclimatul tonic stimulant indicații:

1. profilactice: surmenaj fizic și intelectual, stări de convalescență  și bolnavi cu suficiente resurse cardio-respiratorii, tulburări funcționale neurovegetative pe fond hiperreactiv, activitate în medii cu noxe respiratorii;

2. curative: anemie secundară, astm bronșic alergic, traheobronșite cronice, TBC pulmonar și extrapulmonar, neurastenie forme hiperactive, hipertiroidie benignă, rahitism;

3. contraindicații: afecțiuni cardio‐respiratorii cronice cu rezerve funcționale ,sarcină  când gravida provine de la altitudine joasă, vârsta cu tulburări ATS, reumatism degenerativ cu tulburări majore de TR și meteorosensibilitate, covalescența cu denutriție importantă;

4. indicată: pentru aerohelioterapie.

IV.1.5 Silvoturismul

Această categorie de turism devine din ce în ce mai atractivă. Silvoturismul dă posibilitatea petrecerii unui concediu relaxant la munte. Silvoturismul este un tip de turism altfel decât cel cu care ne-am obișnuit până acum. Acesta se bazează pe resurse naturale, care există deja și care trebuie doar valorificate. 

Ecosistemul predominant în majoritatea zonelor montane din țara noastră, îndeosebi în arealul Obcinile Bucovinei – complexul Giumalău-Rarău, îl reprezintă ecosistemul forestier. Pădurile, predominant cele de conifere, care domină în acestă zonă, prin complexitatea și calitatea lor, constituie o sursă foarte importantă de câștiguri materiale, dar și un factor de neegalat de protecție și prezervare a mediului înconjurător și înfrumusețare a peisajului montan. Alături de păduri, în strînsă legătură cu acestea, la spectaculozitatea peisajului montan, participă fânețele și pășunile montane, uneori parțial acoperite cu vegetație lemnoasă. Farmecul arealului montan este întregit de rețeaua hidrografică cu ape curate și limpezi care caracterizează această zonă. În funcție de condițiile și sursele materiale de existență, principalele ocupații ale locuitorilor din zona montană sunt creșterea animalelor, cultivarea unor plante și exploatarea pădurilor și prelucrarea materialului lemnos.

În ultimul timp, pe lîngă ocupațiile specifice ale locuitorilor din zona montană a Bucovinei, s-a dezvoltat o nouă activitate – silvoturismul care tinde să se extindă cu cât poluarea este mai pronunțată în zonele urbane și industriale. Zonele montane sunt tot mai solicitate, întrucât asigură un mediu ambiant sănătos, puțin afectat de poluare, oferă produse alimentare ecologice și peisaje frumoase fără egal. Silvoturismul se practică mai mult individual sau grupuri mici, spontan, prin agențiile turistice, dar și prin gospodăriile și pensiunile turistice, această activitate fiind la debut, dar cu așteptări pentru un turism durabil.

  Majoritatea turiștilor care vin să se relaxeze la munte în localitatea Pojorâta sunt admiratori ai naturii și știu să aprecieze frumusețile ei.

În acest scop, ocolul silvic Pojorâta, dar și proprietarii unor pensiuni, pun la dispoziția turiștilor ghizi care să-i însoțească și săi antreneze în vizitarea de zone protejate, observarea, fotografierea și filmarea peisajelor, pescuit sportiv; picnic în natură; vizitarea unor obiective naturale și antropice aflate înzonele împădurite ș.a.

Cu specializare în silvoturism este cabana de vânătoare de la Poiana Ițcani – Valea Putnei, care are și regim de pensiune, fiind administrată de ocolul silvic Pojorâta. Prin aceasta se organizează:

• vânătoare la speciile: cerb, căprior, urs, lup, mistreț, cocoș de munte pentru vânători autorizați; ;
• pescuit la păstrăv (în aval de păstrăvărie pe pârâul Valea Putnei);

• vizitare Arie protejată Codrul Secular Giumalău;

• turism spre masivul Giumalău pe traseele turistice marcate;

• cules ocazional, de sezon, la ciuperci comestibile, fructe de padure, plante medicinale;

• plimbări călare sau iarna cu sania trasă de cal;

• activități pe terenul de sport și campfire.

Unii turiști folosesc un remediu puțin știut, dar apreciat: energia arborilor (silvoterapia).

Silvoterapia, recomandată de terapeutica naturistă, are urmatoarele recomandări:

– Este benefică mai ales persoanelor care prezintă insuficiențe respiratorii. Pădurii îi este specific un aer de o puritate deosebită;

– Pădurea oferă condiții deosebite de optimizare a respirației și pentru cei sănătoși;

– Pădurea reprezintă și un bun mediu pentru mișcare și mai ales pentru alergări, deoarece imbină avantajele mișcării cu cele ale oxigenării pulmonare;

– Cunoscându-se proprietățile de izolator fonic oferit de către pădure, se deduce că aceasta oferă condiții prielnice de reechilibrare a acelora care locuiesc sau muncesc într-un mediu cu poluare sonică;

– Pădurea mai oferă și un bun mediu de recreere.

Silvoterapia este o metodă terapeutică de prevenire și vindecare a bolilor cu ajutorul arborilor, fiind utilizata încă din antichitate, dar a fost recunoscută ca metodă științifică abia în anul 1927, după adoptarea ei de către disciplina medicală ce se ocupă cu balneoclimatoterapia.

IV.1.6 Turismul de odihnă și recreere

Turismul de odihnă și recreere – este cea mai frecventă formă de turism practicată. Turismul de odihnă este adesea cel utilizat în concediu sau la sfârșit de săptămână, el însemnând o formă de relaxare fizică și psihică.

Acest tip de turism pune în valoare mai ales însușirile deținute de cadrul natural. El intermediază conexiunea între om și natură, prin care este îndepărtat stresul activităților curente și refacerea tonusului.

Turismul de recreere și odihnă se pretează a fi efectuat în spațiul rural, cu practicarea a două feluri de turism de recreere: turismul pe perioada vacanței și turismul pe anumite perioade de timp. Dacă primul tip se practică de mai multă vreme, cel de-al doilea este relativ nou și se practică în special în timpul liber de la sfârșitul săptămânii.

Principalele caracteristici ale turismului de odihnă și recreere sunt:

– este practicat de cei dornici de relaxare și ”ieșire din cotidian”;

– majoritatea turiștilor sunt orășeni;

– fluxurile sunt în lunile de vară și iarnă;

– se practică pe perioade scurte în general.

Atmosfera calmă și patriarhală din Pojorâta este alegerea perfectă pentru toți cei ce simt nevoia de odihnă departe de zgomotul și ritmul alert al vieții citadine cotidiene.

IV.1.7 Turismul de tranzit

Turismul de tranzit înseamnă traversarea unei țări, zone sau localități pentru a ajunge la destinația dorită. Acest tip de turism a luat o mare amploare ca urmare a sporirii deținătorilor de autoturisme, dar și dezvoltarea infrastructurii rutiere, cazare și alimentație, service-uri auto. Turismul de tranzit este dinamic și important pentru această zonă, rezultat în primul rând din poziția Pojorâtei ce este amplasată pe axa rutieră ce leagă Moldova de Maramureș și Transilvania, respectiv Drumul European E576 spre Bistrița-Năsăud, Drumul național DN 18 spre Maramureș, Drumul național DN 17A spre Rădăuți și Siret și Drumul județean Câmpulung Moldovenesc – Izvoarele Sucevei.

Aceste șosele sunt foarte circulate, generând unități de cazare și alimentație turistică (cum ar fi cabana ”Mestecăniș” și pensiunea „Luceafărul„ din pasul montan cu aceeași denumire ce leagă depresiunile Câmpulung și Dornelor) și clienți care servesc masa sau înnoptează.

Fig.IV.2 Cabana”Mestecăniș” și pensiunea ”Luceafărul”

Foto: Jucan Ionela (2012)

Porțiunea de șosea cuprinsă între localitățile Pojorâta și Iacobeni delectează prin serpentinele spectaculoase, în timp ce peisajul culmilor împădurite întregește farmecul acestei zone.

Fig. IV.3 Șoseaua Mestecănișului – vedere spre satul Valea Putnei

Sursa: Suceava News Online

IV.1.8 Turismul cultural

Turismul cultural abordează valorile artistice unei zone, mai ales cele cu valențe materiale și spirituale.

Conform D.E.X. (1998) cultura cuprinde ”valorile materiale și spirituale create de omenire și a instituțiilor necesare pentru comunicarea acestor valori”. În sens larg cuprinde atât cultura cât și cultura spirituală. Ca atare, turismul cultural înseamnă un procedeu de valorificare a resurselor antropice și prin urmare în sfera sa de cuprindere se poate încadra și turismul urban și turismul rural-etnografic. Turismul cultural are legătură cu termenul de patrimoniu, care cuprinde elementele materiale și spirituale ale unui popor. Obiectivele acestui tip de turism sunt de acumulare de cunoștințe și lărgirea orizonturilor, dar și cunoașterea unor zone culturale noi.

Turismul cultural este un tip de turism deosebit de important, având o motivație importantă ca cerere turistică în vremurile noastre. ”Deplasările turistice în cadrul turismului cultural se caracterizează prin alcătuirea dintr-o clientelă care fie este specializată într-un anumit domeniu al culturii, fie atrasă de tot ce este cultural, fie ocazională, care este de obicei majoritară și se constituie din cei care, aflați în concediu sau vacanță în scopul odihnei și recreerii, vizitează și obiectivele turistice antropice din spațiul în care se află” (Lupchian, M. Magdalena, 2005, p. 7).

Zona Câmpulungului Moldovenesc oferă multiple posibilități pentru încurajarea și dezvoltarea acestei forme de turism. De altfel toată regiunea Bucovinei cumulează încărcătură istorică, tradiții și obiceiuri străvechi, monumente unice și meștesuguri tradiționale specifice, arhitectură medievală, acestea conducând la o continuitate spirituală și istorică a locuitorilor acestor meleaguri.

  Turismul cultural este într-o bună măsură de factură etnografică și religioasă, practicat de turiștii fermecați de frumusețea și de valoarea cultural-istorică a obiectivelor turistice (mănăstiri, biserici, cetăți, monumente, muzee, etc.). Turismul cultural are și o latură informațională, turiștii manifestând dorința de a învăța și afla lucruri noi despre aceste locuri.

Tabel IV.2 Forme ale turismului cultural și formulele de manifestare turistică pe care le generează

După Lupchian M. Magdalena, Turism cultural, curs, Universitatea”Ștefan cel Mare” Suceava, 2005, p.7

Zona Câmpulungului are un patrimoniu cultural-istoric și etnografic original, fiind reprezentat prin: arhitectura specifică rurală, locașuri religioase, portul popular, arta decorării lemnului, manifestări și serbări etnoculturale și religioase tradiționale, expoziții etnografice, comemorări, vernisaje, cenacluri.

Sunt cunoscute și apreciate manifestările artistice și sărbătorile populare tradiționale care exploatează benefic încărcătura autentică a patrimoniului cultural al meleagurilor bucovinene, prin portul popular, folclor, datini și obiceiuri.

Ca parte a turismului cultural este turismul cu valențe spiritual-religioase, ce reprezintă o formă specifică, datând dintre cele mai vechi timpuri. Astăzi, turiștii pot aprecia monumentele cultural-religioase din punct de vedere al arhitecturii, decorațiunilor, picturilor, precum și simbolisticii spirituale.

Localitatea Pojorâta, ca de altfel întraga zonă a Bucovinei, se caracterizează printr-un potențial turistic natural bogat și variat, tradiții istorice și cultural-folclorice cu mare încărcătură psiho-socială, comunitățile dezvoltând structuri religioase diverse, elemente care au generat un patrimoniu turistic cultural important care, însă, este insuficient cunoscut și valorificat în întreaga sa componentă.

Atracția edificiilor religioase, în special a mănăstirilor, dar și a bisericilor, reprezintă un important factor al dezvoltării locale, lucru subliniat de o serie de specialiști în domeniu.

În comuna Pojorâta și zona învecinată, construcțiile religioase sunt numeroase, ceea ce confirmă spiritualitatea profundă a comunităților. Sunt vizitate și apreciate de turiști bisericile ”Sfântul Nicolae”, ”Sfântul Ioan Botezătorul”, „Sfinții Mihail și Gavril”, schitul ”Corlățeni”. În localitățile din vecinătate ca obiective cultural-religioase amintim bisericile ”Sf. Gheorghe”și ”Sf. Nicolae” din Sadova; ”Sf. Dumitru”,”Nașterea Maicii Domnului”, ”Adormirea Maicii Domnului”, ”Izvorul Tămăduirii”, Biserica catolică, Templul Havre Gah, Biserica apostolică penticostală Filadelfia aflate în Câmpulung Moldovenesc; bisericile ”Sfântul Dumitru" din Mestecăniș; bisericile luterană și catolică din Iacobeni; precum și mănăstirile Rarău, Mestecăniș, Vatra Moldoviței, Moldovița, Voroneț, Humor, Orata.

Sunt pensiuni în Pojorâta care, la dorința turiștilor, organizează circuite la edificiile religioase solicitate sau incluse în pachetele turistice.

Turismul valențe cultural-spirituale, complementar celorlalte forme de turism, poate juca un rol important în dezvoltarea locală, prin crearea unor condiții optime includerii siturilor religioase în circuitul turistic, în special în zonele rurale, sub forma turismului de sejur, răspunzând unor necesități spiritual-recreative atât pentru populația rurală cât mai ales pentru cea urbană.

Manifestări culturale

În zona etno-folclorică a Câmpulungului Moldovenesc, tradiția populară și folclorul sunt bine păstrate și transmise din generație în generație. Astfel putem enumera multe manifestări folclorice care au loc în zona noastră. Cele mai importante festivaluri sunt:

– Festivalul ”Pietrele Doamnei”- Câmpulung Moldovenesc (februarie),

– Festivalul de muzică religioasă „Buna Vestire” – Fundu Moldovei (martie),

– „Flori din Bucovina” – Vatra Moldoviței (martie),

– Festivalul de Artă Fotografică – Câmpulung Moldovenesc (mai),

– Festivalul ”Comori de suflet românesc„ – Pojorâta (iunie),

– Festivalul Internațional de Folclor ”Întâlniri Bucovinene” – Câmpulung Moldovenesc (iulie)

– Festivalul ”Târgul meșterilor populari” – Câmpulung Moldovenesc (iulie),

– „Sărbătoarea Arcanului” – Fundu Moldovei (august),

– Tabăra de creație ”Dor de Bucovina” – Câmpulung Moldovenesc (august),

– “Festivalul Păstrăvului” – Ciocănești (august),

– „Hora ” – Vama (septembrie),

– Festivalul căntecului popular ”Maria Surpat-Mina Pâslaru”(septembrie),

– Festivalul ”Drumul Lemnului” – Câmpulung Moldovenesc (octombrie),

– Festivalul ”Târgul Lăptarilor” – Câmpulung Moldovenesc (octombrie),

– „Cântecul Obcinii” – Moldovița (noiembrie). Fifyuyjfkjkuuyukuu

Jgj Ca și manifestările culturale, inclusiv cele folclorice, și ansamblurile de dansuri populare sunt apreciate mult de turiștii sosiți în zona noastră. Aproape nu există localitate în care să nu existe un ansamblul folcloric aflatîn grija, în majoritatea cazurilor, a Căminelor Culturale. Spectacolele ansamblurilor Plaiurile Pojorâtei și Străjerii Pojorâtei valorifică dansurile din zona Bucovinei, în mod deosebit din arealul Câmpulungului Moldovenesc. Ies în evidență prin originalitate și coregrafie dansurile: Răcanul, Trilișești, Jocul cel mare, Fudula, Frunza nucului, Ciobănașul, De trei ori pe după masă, Polobocul, Țărăneasca. Frumusețea dansului este dublată de costumul popular caracteristic zonei care oferă o noblețe aparte.

În ultimul timp, formele turismului cultural s-au îmbogățit, incluzând și sejururi lingvistice, precum și turism gastronomic. Lărgirea ofertei turismului cultural are drept cauze cererea turiștilor, care sunt tot mai dornici de cunoaștere și exigenți, dar și comportamentul comunităților locale care urmăresc obținerea de beneficii de pe urma activităților turistico-culturale.

Pentru promovarea și dezvoltarea turismului cultural au fost lansate programe și acțiuni menite să atragă cât mai mulți turiști pe meleagurile bucovinene. Proiectele ”Paștele în Bucovina”, ”Crăciun în Bucovina” sau ”Pelerin în Bucovina” promovate în urmă cu patru ani s-au dovedit de un real succes. Datele agențiilor de turism arată că zeci de mii de turiști au petrecut Paștele în zone rurale, în special în Bucovina.

IV.1.9 Turismul activ

Turismul cinegetic

România beneficiază încă de o bogată biodiversitate faunistică și piscicolă, fiind rezultatul mai multor cauze, printre care: poziționarea țării pe continent și pe Terra, factorii climatici, conservarea faunei și florei în România, densități mai mici a populației și exploatarea mai puțin intensă a solului cu destinație agricolă și forestieră.

Beneficiind de întinse suprafețe forestiere și o rețea hidrografică bogată, vânătoarea și pescuitul pot constitui motive pentru acest tip de turism. În Carpații nordici românești viețuiesc multe specii de vânat, patrimoniul cinegetic fiind destul de bogat și diversificat pentru a atrage turiștii pasionați. Speciile cinegetice aflate în număr destul de mare explică și cabana de vânătoare aflată pe raza Ocolului Silvic Pojorâta (cabană amplasată pe fondul de vânătoare Valea Putnei, în zona numită Poiana Ițcani).

Turismul cinegetic se adresează iubitorilor de aventuri vânătorești și pescărești, existând un bogat fond de vânătoare: urși, mistreți, căprioare, iepuri, râși, vulpi, cocoși de munte, nevăstuici. Vânătoarea constă în hăituirea și uciderea animalelor sălbatice pentru a procura hrană, dar mai ales pentru spiritul aventurii. Sunt vizate în sezoanele de vânătoare acele specii care s-au înmulțit cu mult peste posibilitățile de acoperire a necesarului de hrană.

Apele curgătoare și lacurile din comună conțin specii de pești precum păstrăvul, cleanul, mreana, boișteanul, zlăvocul.

În comună există, în sectorul privat, câteva păstrăvării, din care unele noi, amenajate, a căror producție este destinată comerțului sau aprovizionării pensiunilor agroturistice.

În satul Valea Putnei, funcționează o păstrăvărie aparținând Ocolului Silvic Pojorata axată pe creșterea păstrăvului pentru comercializare și puieți pentru popularea apelor de munte, fiind prima înființată în România.

Fig. V. 4 Păstrăvăriile de la Valea Putnei și Izvorul Pojorâtei

Foto: Jucan Ionela (2013)

Păstrăvul a devenit o delicatesă când, un locuitor din Pojorâta, în anii '50 ai secolului trecut a preparat peștele afumându-l la foc molcom din crengi cu rășină și înăbușit în cetină de brad (păstrăvul la cobză).

Vânătoarea și pescuitul sunt activități limitate care impun instituirea de către autoritățile în domeniu a unor reguli și legi cu respectarea acestora de către practicanții lor. Atât vânătoarea, cât și pescuitul sunt forme de recreere, care, dacă sunt practicate rațional, se va putea beneficia și în viitor de avantajele lor.

Un element important în dezvoltarea turismului de vânătoare și pescuit îl reprezintă concursurile și campionatele ce pot fi organizate în localitate. Prin specificul lor, sunt destinate să atragă cât mai mulți participanți în zona de desfășurare a acestora, aceasta contribuind și la înfăptuirea fenomenului turistic. Concursurile locale și regionale invită, de regulă, concurenți din țară, luând amploare astfel, turismul intern. Astfel, independent, dar totuși strâns legate între ele, se produc fenomenele aducătoare de beneficii și avantaje pentru Pojorâta.

Cicloturismul

Cicloturismul este o activitate de recreere, în care deplasarea se face cu bicicleta pentru vizitarea obiectivelor turistice. Distanțele depind ținând cont de traseul ales, de la câteva ore până la câteva zile. Pentru cei cu condiție fizică bună, dacă se ține cont și de viteza cu care se merge, de numărul opririlor, precum și de starea drumului, cicloturiștii pot parcurge distanțe chiar de 150 de km într-o zi. Deși călătoria cu bicicleta poate dura mai multe zile, cele mai apreciate sunt tururile de o zi cu biciclete de tip Mountainbike. În aceste rute, cicloturiștii sunt conduși de obicei de către o persoană care știe locurile, dar și obiectivele pe care aceștia doresc să le vadă. 

România are un potențial cicloturistic care ar putea fi bine pus în valoare, atât pentru cicloturismul pe șosea, cât și pentru cel ”off-road” montan, cunoscut mai mult sub numele de mountain bike. Cicloturismul efectuat pe șosele este recomandat pe acele cu un trafic redus, însă se poate practica și pe drumuri nemodernizate (de țară, drumuri forestiere, drumuri de caruță).

Bicicleta prezintă avantajul că poate parcurge poteci din pădure, pe malul râurilor, drum mai accidentat și este un mijloc de transport puțin costisitor și nepoluant.

Cicloturismul îi pregătește pe tineri pentru viață, contribuie la menținerea și fortificarea stării de sănătate, formarea unor deprinderi utile în viața de zi cu zi și este o formă accesibilă și placută a turismului.

La ora actuală există puțini români care practică propriu-zis cicloturismul. Estimările asociațiilor de bicicliști indică un număr de sub 1.000 de cicloturiști pasionați care fac permanent ieșiri mai lungi și de sub 10.000 care fac excursii ocazionale sau scurte pe bicicletă. Sunt între 1.000 si 5.000 de bicicliști străini care vin anual în România să practice cicloturismul ca activitate principală pe perioada șederii în țară și un număr de alți 5.000-20.000 care practică și cicloturismul ca activitate sporadică în timpul șederii în Romania.

Ca o formă de cicloturism, mountain biking-ul este considerat ca sport a senzațiilor tari și înseamnă parcurgerea cu o bicicletă specială cărările munților, pădurilor sau ale terenurilor cu relief mai accidentat. Este benefic pentru tonifierea organismului, antrenarea diverselor categorii de mușchi, relaxare mentală și menținere în formă. Se practică mai ales în sezonul cald ce beneficiază adeseori de o vreme mai stabilă din punct de vedere meteorologic. Pentru că în momentul de față nu există marcaje specifice, mountain biking-ul este practicat pe orice traseu marcat de drumeție.

Pojorâta este străbătută de traseul pentru cicloturism pe șosea, respectiv DJ 17 B (Transrarăul) Pojorâta – Rarău – Chiril, cu frecvență a circulației rutiere mai redusă și trasee pentru mountain bike pe drumurile neasfaltate comunale.

Un alt traseu cicloturistic este pe ruta Pojorâta – Fundu Moldovei – Breaza de Sus – Moldova-Sulița – Izvoarele Sucevei – Drum forestier Benschi – Pasul Pohoniș – Brodina de Sus – Moldovița – Vatra Moldoviței – Frumosu – Vama.

Deseori sunt văzute grupuri de cicloturiști străbătând drumurile comunei în căutare de aventură, de peisaje frumoase, comuniune cu natura, sau pur și simplu aflați în tranzit.

Fig.IV.5 Cicloturiști pe Valea Străjerului

Foto: Nicolae Sasu (2012)

IV.1.10 Turismul de weekend

Turismul de sfârșit de săptămână (weekend) este un tip de turism tot mai apreciat de locuitorii orașelor ce doresc să-și petreacă zilele libere de la sfârșitul săptămânii în zone nepoluate aflate mai departe de aglomerația urbană.

În funcție de infrastructură rutieră și feroviară modernă, Dănuț Ungureanu (2005) distinge următoarele zone în funcție de distanță:

* zonă aflată distanța de 1- de orașul generator de fluxuri turistice, distanță ce poate fi parcursă pe jos, sau cu mijloace de transport în comun;

* zonă aflată la 5- parcursă cu mijloace de transport în comun și automobile personale;

* zonă aflată la 10- de centrul generator de turiști, distanță parcursă cu mijloace rutiere sau feroviare;

* zonă aflată la mai mult de 50 km, specific pentru orașele din afara zonei carpatice, ai căror locuitori parcurg distanțe apreciabile pentru a beneficia de ambianța montană.

Creșterea posibilităților de deplasare cu mijloacele de transport rutier și feroviar a dus la sporirea fluxului turistic în zonele medii și îndepărtate.

Limitele financiare a multor români și timpul liber limitat avut la dispoziție pentru a pleca în vacanță, a pus baza unui nou trend, respectiv al turismului de week-end, așa cum reiese din precizările sait-ul Asociațiilor Naționale a Agențiilor de Turism din România. Dacă se apreciază că aproximativ 60% dintre turiști preferă minivacanțele de weekend, rezultatul este și sporirea atenției agențiilor de turism față de acest trend.

La sfârșit de săptămână, localitatea Pojorâta este ”asaltată” de turiști proveniți din localitățile vecine, respectiv o cotă importantă o dețin cei proveniți din Câmpulung Moldovenesc, dar sunt mulți și turiștii din orașe mai îndepărtate precum Suceava, Botoșani, sau chiar Bacău, Iași, Vaslui.

Au devenit deja tradiționale spațiile de campare din zonele Izvorul Pojorâtei și Valea Putnei în care mulți oameni merg în weekend la un grătar alături de prieteni și familie.

IV.1.10 Turismul pentru sporturile de iarnă

 Turismul pentru sporturile de iarnă este o formă a turismului sportiv, care se interpătrunde cu celelalte activități practicate în localitățile climaterice montane. Factorii climatici sunt determinanți pentru a-i atrage pe turiști în localitățile și stațiunile montane. Grosimea și durata stratului de zăpadă reprezintă fundamentul de care depind localitățile și stațiunile montane destinate sporturilor de iarnă. De fapt, turismul în sine este influențat într-o formă sau alta de fenomenele și elementele climatice. Dacă iernile sunt temperaturi mai ridicate va scădea și durata stratului de zăpadă, iar sezonul turistic pentru practicarea sporturilor de iarnă se diminuează. Sezonul optim de practicare al acestuia durează trei – patru luni, îndeosebi intervalul decembrie – aprilie.

Schiul este practicat pe pârtii cu o pante medii cuprinse între 10° și 45°. Majoritatea schiorilor cu experiență preferă pantele cu înclinare mai mare, pe când schiorii începători preferă pantele sub 15°. De aceea, rețeaua de pârtii se recomandă a fi variată pentru ca fiecare categorie de schiori să se poată bucura de pârtia căutată.

       Practicarea turismului pentru sporturile de iarnă depinde și de existența unei infrastructuri tehnice, formate din mijloace de transport pe cablu și pârtii amenajate.

Valorificând condițiile de relief și accesibilitate favorabile din masivul Obcina Mestecănișului (zona Pasului Mestecăniș), au fost amenajate patru pârtii de ski, snowboard și sanie, dotate și cu instalație de transport pe cablu tip teleski.

Cele patru pârtii de ski au următoarele caracteristici:

Pârtia Drumul Tătarilor A – are un grad de dificultate redus, o lungime de 1076

metri,cu altitudinea de plecare este la 1250 m și sosire 1112 m. Înclinația este de 13%; se întinde pe o suprafață de 1,5 hectare, având capacitatea de până la 300 de persoane și este deservită de un teleski monopost.

Pârtia Drumul Tătarilor B – este cu grad mediu de dificultate, lungime de 876 metri,

altitudine de plecare este la 1250 metri și sosire 1112 metri; înclinație 25%, lățime medie de 20 de metri. Se întinde pe o suprafață de 1,7 hectare și are capacitatea de până la 300 de persoane și este deservită de un teleski monopost.

Pârtia Drumul Tătarilor C – grad mediu de dificultate; lungimea de 685 de metri;

plecarea este la 1251 de metri; înclinația medie de 22%; lățimea medie de 25 de metri; suprafață de 1,7 hectare. Are capacitatea de până la 300 de persoane și este deservită de un teleski monopost.

Pârtia Drumul Tătarilor D – are un grad mare de dificultate, o lungime de 421 de metri

și înclinație medie de 33%. Se desfășoară pe lățimea medie de 30 de metri și are altitudinea de sosire la 1112 de metri. Pârtia se desfășoară pe o suprafață de 1,3 hectare, având o capacitate de până la 300 de persoane și este deservită de un teleski monopost.

O altă pârtie de ski cu lungimea de 300 metri funcționează lângă pensiunea Luceafărul din pasul Mestecăniș, iar altă pârtie de 1,5 km va fi dată în folosință probabil în iarna anului 2016.

Conformația reliefului comunei Pojorâta se pretează însă și la ski fond care poate fi practicat pe majoritatea traseelor de drumeție, fiind ușor accesibile cu echipament adecvat.

O variantă pentru ski fond pe trasee cu dificultate redusă este așa-numitul ski de tură. Acesta se poate face numai în anumite condiții, în funcție de grosimea stratului de zăpadă, dacă drumul a fost deszăpezit în prealabil. Schiul de tură îmbină plăcerea schiului de coborâre cu libertatea oferită de schiul fond. Astfel, se pot folosi pentru schiat trasee montane care de obicei sunt parcurse vara, dar care iarna sunt impresionante. 

Traseele principale de pe pantele montane ale Giumalăului și Obcinilor, pot să ofere posibilități deosebite de practicare a schiului de tură dacă ar fi incluse în ofertele turistice ale operatorilor de turism. Există posibilitatea parcurgerii traseelor clasice de vară și a traseelor de iarnă.

IV.3 Tipuri de turism de perspectivă

Turism ecvestru

Calul, acest animal maiestuos, este foarte apreciat și utilizat ca mijloc de transport în țara noastră, fiind un partener de nădejde încă pentru mulți gospodari ai Pojorâtei. Totuși, deși știut, caii sunt puțin valorificați în domeniul turismului și mai puțin în promovarea destinației turistice.

Turismul ecvestru este un domeniu cu șanse de dezvoltare în spațiul rural. Tendința este de alcătuire a unei oferte care să includă și încântarea de a călări, și senzațiile unor aventuri în mediul înconjurător, și moda actuală a agroturismului.

Unele pensiuni și gospodării agroturistice dețin cai pentru agrementul turiștilor, precum echitația și plimbări cu caleașca vara și sania iarna, dar această activitate este sporadică puțin exploatată și puțin cunoscută.

Sunt create astfel condițiile propice pentru achiziționarea de cai și a echipamentelor pentru echitație prin proiectele europene ce facilitează acest aspect.

Cel mai aproape, se poate practica echitația de către turiști, la herghelia Lucina ce oferă multiple variante de agrement, dintre care spicuim: vizitarea hergheliei; o partidă de călărie sau o plimbare cu sania, curs de călărie pentru începători, curs de calarie pentru avansați, demonstrații și prezentare ecvestră.

Turismul școlar

Turismul școlar se practică nu doar în taberele special amenajate pentru elevi, ci și organizat de școlile incluse în parteneriate. Astfel, școala din Pojorâta a avut și continuă să aibă parteneriate cu școli din diverse localități din țară, un aspect fiind vizitele reciproce a grupurilor de elevi. Localitatea a fost vizitată de mulți elevi și cadre didactice, găzduirea fiind asigurată deocamdată la locuințele elevilor noștri.

În perspectivă se plănuiește a fi amenajat un spațiu aflat la mansarda școlii noastre pentru a găzdui elevii ce vizitează comuna, dar și a celor aflați în tranzit.

Se preconizează și amenajarea unei tabere școlare în clădirea fostei școli de pe Izvorul Pojorâtei, lângă care va funcționa un teren sportiv multifuncțional.

Turismul științific

Turismul științific este susținut de existența pe teritoriul administrativ al comunei a ariilor protejate de interes științific (cum este rezervația geologică Stratele cu apthycus și forestieră Codrul secular Giumalău) ce pot constitui un laborator de lucru pentru cercetătorii în domeniul științelor pământului, identificări fizico-geografice, geologice, climatologice, biologice ș.a.

Turismul pentru sporturi extreme

Tipul acesta de turism cu adresbilitate preponderentă către tânăra generație, prinde contur din ce în ce mai mult și în România. Zona noastră oferă suportul necesar pentru alpinism, parapantă, mountainbike, snowboard, motocros, deltaplan. A devenit cunoscut în tot județul și nu numai, versantul vestic al muntelui Măgura dinspre Pojorâta ca suport de lansare pentru practicanții deltaplanorismului și parapantei.