TIPURI ȘI EFECTE și MODALITĂȚI DE PREVENIRE [603512]

CUPRINS

CAPITOLUL 1: INTRODUCERE
CAPITOLUL 2: AGRESIVITATEA SI COMPORTAMENTUL AGRESIV – DELIMITĂRI CONCEPTUALE, CAUZE,
TIPURI ȘI EFECTE și MODALITĂȚI DE PREVENIRE
2.1. Definiție și caracteristici
2.2. Agresivitatea – comportament înnăscut sau dobândit
2.3. Formele agresivității
2.4. Tipuri de violență…………………………………………………………………………………….. ……………..
2.5. Clasificarea cauzelor și efectelor violenței în familie…………… ……………………………………..
2.6. Etapele principale ale violenței conjugale………………………………………………………………. ….
2.7. Descrierea perioadei preșcolare / a doua copilărie
2.8. Influențele familie i asupra copilului
2.8.1. Disciplina pozitivă
2.8.2. Stadiile preșcolarității / a copilăriei
2.9. Agresivitatea la copii
2.10. Modalități de prevenire și combatere a violeței domestice……………………………………………
2.10.1. Mod alități de intervenție în prevenirea și combaterea violenței asupra copilului
2.10. 2. Modalități de de reducere a agresivității preșcolarilor
2.10.3. Modalități de intervenția polițiștilor în caz de violenței domestice………………………….. ….
2.11. Măsurile de protecție a copilului aflat în dificultate
2.12. Măsuri cu caracter temporar/permanent pentru prevenirea și combaterea violenței
domestice………………………………………………………………………………… ……………………………………….
2.13. Instrumente juridice de prevenire a violenței în familie…………………………………………………
2.14. Instituții cu rol în prevenirea și combaterea violenței în familie…………… ………………………..
2.15. Servicii oferite femeii în cazul violenței domestice
CAPITOLUL 3: METODOLOGIA CERCETĂRII ȘI STUDII DE CAZ
3.1. Obiectivele cercetării

3.2. Ipotezele cercetării
3.3. Definiția conceptelor și operaționalizarea
3.3.1. Definirea conceptelor
3.3.2. Operaționalizare
3.4. Instrumente
3.5. Studii de caz
3.6. Analiza datelor
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
ANEXE

CAPITOLUL 1
INTRODUCERE

Problema legată de acest fenomen, cu care se confruntă familiile în fiecare zi unde există un agresor
sau un agresor în devenire, implică studierea tuturor formelor de violență existente în cadrul
acesteia, fiecare în parte, fiind o componentă a unei probleme sociale des întâlnite cu spectru mult
mai larg.
Prin lucrarea ,,Psihodiagnoză și intervenție în violența domestică. Studiu de caz” doresc să evidențiez
fenomenul de agresivitate, violență în familie, cauze și modalități de prevenire. Amploarea care are
loc în familie cu manifestările violente ale agresorului a impus crearea unui compa rtiment distinct de
activitate în domeniul asistenței sociale.
Prin creearea acestui copartiment se urmăreșteeste diminuarea numărului de victime, în principal
copii, femei dar și persoane vârstnice care sunt supuse unor ” rele tratamente” violent aplica te.
Violența în familie reprezintă o problemă universală care afectează toate țările lumii, indiferent de
gradul lor de dezvoltare, manifestându -se la nivelul tuturor segmentelor societății. Comunitatea
internațională a recunoscut că violența în familie re prezintă un fenomen grav, care afectează
drepturile fundamentale ale omului la viață, siguranță, libertate, demnitate, integritate fizică și
psihică, adoptând o serie de documente internaționale care recomandă statelor să ia toate măsurile
de ordin politic , administrativ și financiar ce se impun pentru a preveni și combate fenomenul

violenței împotriva femeii. Violența domestică, violența fizică, violența psihologică, violența sexuală,
violența verbală sunt, o violare a drepturilor omului și implicit ale c opilului.
În momentul de față, rezultatele Studiului exploratoriu privind serviciile sociale pentru
victimele violenței în familie (Fundația Sensiblu, AFIV -Artemis, IEESR, A.L.E.G, 2013), realizat de 11
ONG -uri din România active pe domeniul monitorizării aplicării Legii 2017/2003 ( completată cu
legea 25/2012) de prevenire și combatere a violenței domestice sunt destul de îngrijorătoare. Din
datele prelucrate din toate cele 92 de unități de asistență socială (servicii primare și specializate,
pentru adul ți și minori victime ale violenței sau în alte situații de dificultate) tabloul obținut se
prezintă astfel: formările la care au participat specialiștii în ultimii patru ani (2011 – 2013) sunt în
cazul asistenților sociali 28%, psihologi 55%, asistenți med icali 9%, personal cu atribuții de educație
5%, jurist 6%, personal de consiliere 64%, medici 20%, lucrători sociali 7%, alte categorii 18 %. Cu
mențiunea că procentul cel mai ridicat se referă la psihologi/consilieri care din partea Colegiului
Psihologilo r din România pentru exercitarea profesiei, pentreu celelalte categorii de personal care
deservesc serviciile în condițiile legii, procentul mediu al celor care au beneficiat de formare
profesională continuă cu specific pe servicii sociale destinate victim elor sau agresorilor este de 21%.
Același studiu concluzionează că nu s -a realizat o pregătire inițială specifică, nu se asigură nici
formarea continuă și nici supervizarea profesională, de sprijin pentru personalul care lucrează în
domeniul violenței în familie, cu toate că este o muncă care generează traumatizare secundară. În
acest context, riscurile sunt atât pentru beneficiarii serviciilor – victime și agresori, cât și pentru
personalul implicat. O insuficientă cunoaștere a specificului cazurilor de violență în cuplu, a
instrumentelor și tehnicilor de intervenție, a resurselor și categoriilor de servicii existente, o
atitudine inadecvată, de blamare a victimei sau neînțelegerea inconstanței de care dă dovadă în
ceea ce privește plecările și reveniril e repetate alături de partenerul abuziv, toate acestea și multe
altele pot duce la intervenții ineficace, lipsa protecției oferite victimei și a copiilor implicati, toleranța
fată de agresor, lipsa măsurilor de pedepsire a acestuia.
Efectele negative și consecințele violenței asupra femeii sau a copilului se regăsesc în mai
multe planuri, afectând calitatea vieții individului, dezvoltarea intelectuală, emoțională,
comportamentală, dar și securitatea victimelor.
Se caută în continuare cu eforturi din part e specialistilor măsuri și programe de intervenție
specializate pentru a -i integra și reabilita pe acești subiecți, astfel încât revenirea lor în cadrul
societății să se poată face într -un mod cât mai rapid și fără recidive.
Gravitatea actelor agresive a asubiecților au consecințe cu impact puternic negativ asupra copilului
lăsând o amprentă puternică la nivel emoțional și nu numai, resfirându -se pe mai multe arii de
dezvoltare, acesta fiind unul dintre motivele pentru care mi -am propus aprofundarea cuno ștințelor
în acest domeniu, dar și acela de a cerceta pe baza studiului de caz, dacă printre factorii care
contribuie la violența în familie este alcoolul. De menționat este faptul că întâi se văd efectele pe
termen scurt, dar acestea, în măsura în care nu sunt estompate, sunt generatoare de
comportamente antisociale și uneori dezumanizante pe perioada întregii vieți. Așa cum în tratarea
oricărei afecțiuni avem în vedere nu doar simptomele, ci și cauzele, tot așa fenomenul violenței în
familie trebuie studi at nu doar din perspectiva rezultatelor sale. Trebuie analizat întreg spectrul de
factori care degenerează relațiile interumane. Este foarte important să reușim să -i ajutăm pe adulți
să-și îndrepte comportamentul agresiv, fie el de orice natură, dar eu cre d că poate cel mai

important și mai relevant este să reușim să educăm și să creștem copiii într -un mediu non -violent, în
care valorile sociale să primeze, doar așa, ne putem asigura că acel copil de azi – adultul de mâine –
nu va fi subiectul unor violen țe domestice. O primă premisă este conștientizarea fenomenului, așa
vom putea diminua, dacă nu poate chiar să oprim, efectele negative ale manifestărilor violente ale
adulților din cadrul unei familii asupra copiilor sau asupra femeii.

Lucrarea de față e ste structurată astfel:
• Capitolul I: Introducere;
• Capitolul II: Agresivitatea si comportamentul agresiv – delimitări conceptuale, cauze, tipuri și
efecte;
• Capitolul III: Metodologia cercetării și studiu de caz.
Prima parte a lucrării cuprinde defini ții și caracteristici ale conceptelor cheie, aspecte teoretice
cuprinse din literatura de specialitate cu privire la fenomenul violenței asupra copilului, clasificările
tipurilor de violență, cauzele și efectele lor negative asupra familiei și implicit as upra copilului.
În același capitol mi -am propus să prezint o gamă largă de modalități de intervenție în prevenirea și
combaterea violenței asupra femeii făcând trimitere și la copil. Voi descrie nivelurile de prevenire și
serviciile destinate femeii și copilului aflat în dificultate.
Putem menționa că în ultima perioadă au fost înființate rețele de servicii care oferă sprijin specializat
persoanelor care se confruntă cu acte de violență domestică, unde cei mai expuși sunt copii cu
vârstă foarte fragedă ș i femeile. Fenomenul agresivități exercitate de către un membru al familiei,
este tot mai amplu întâlnit, se află în continuă creștere, fiind o situație alarmantă. Afirmația de mai
sus este validată de foarte multe statistici efectuate în ceea ce privește violența domestică. Acestea
au arătat, sub toate aspectele vieții sociale, faptul ca ne confruntăm cu o creștere a manifestărilor
violente în familie. Dinamica vieții cotidiene aduce în prim plan nu doar un fenomen real, pe care
mulți specialiști încearcă să îl redea într -o formă cât mai exactă, ci și victimele sale. Statisticile arată
că vârsta acestora este din ce în ce mai mică, facând astfel necesară luarea unor măsuri de protecție
socială.
Prima parte reprezintă alegerea și motivația temei
Adoua parte – expunerea teoretică a lucrării, aceasta cuprinde informații referitoare la identificarea
actelor agresive, violente, clasificarea lor, dar și consecințele implicațiilor psihologice.
A treia parte a lucrării descrie (dimensiunea familială, dimensiunea so cială și dimensiunea
comportamentului agresiv), planul de intervenție care ne indică informații referitoare la consecințele
și cauzele care generează un astfel de comportament privind femeia sau copilul care sunt victime a
violenței în familie. Pentru a putea marca elementele prezentate în partea teoretică a lucrării: tipuri,
forme, cauze, consecințe, eficiența modalităților de intervenție în prevenirea și combaterea
violenței asupra copilului, mi -am propus să inițiez un studiu aplicat pe o mamă și copi i ei, victime și
ei ale violențelor din partea partenerilor de viață.

CAPITOLUL 2
AGRESIVITATEA ȘI COMPORTAMENTUL AGRESIV – DELIMITĂRI CONCEPTUALE, CAUZE, TIPURI ȘI
EFECTE

2.1. Definiție și caracteri stici

Agresivitatea este un comportament care are ca și scop rănirea unei persoane. Aceasta
poate fi fizică sau verbală, dar poate însemna și distrugerea proprietății. Un comportament poate fi
considerat agresiv în condițiile în care o persoană face un lucru în mod intenționat, accidentele
neputând fi considerate acte de agresivitate.
Agresivitatea presupune integrarea emoțiilor negative într -un pattern de acțiune distructivă.
Agresivitatea se leagă de satisfacerea unor stări de necesitate, iar emoția inițială de furie împreună
cu comportamentul agresiv se instalează în locul stării de plăcere.
La noi, mai ales în rândul adulțiilor sub influența îngrădirilor de ordin cultural și moral, agresivitatea
este lăsată pe locul doi. Gradul de intensitate și pr agurile de activitate diferă de la individ la individ în
limite foarte mari. Astfel se delimitează tipul agresiv de personalitate, care este tipic pentru
atitudinea emoțională rejectivă, irascibilitatea, tendința de a răspunde agresiv în prezența celorlalț i,
cu duritate și prin încercarea de a -și satisface dorințele prin forță.
Agresivitatea este o stare afectivă prin care se exacerbează interesele și valoarea Eu -lui, asociindu -se
cu egocentrismul și convertirea acțiunilor celor din jur în amenințări la ad resa propriei persoane.
Este activată, dar și menținută, de starea de ură. Se poate menține într -o stare pasivă fară a se solda
cu comportamente agresive fizice.
Nu se manifestă doar în plan afectiv și comportamental ci și verbal, în acest caz persoana în cauză
poate exagera cu expresii provocatoare, amenințătoare sau jignitoare. Intensitatea stării de
agresivitate și a acestor trăiri specifice se amplifică în cadrul mulțimii, la fel ca și bucuria datorită
fenomenului de contagiune și de întărire reciprocă între membrii unui grup. Într -un grup acționează
legea sumației, adică din intensitățile individuale, relativ scăzute, se ajunge la o emoție colectivă de
mare intensitate. Societatea a creat pe lângă îngrădiri și alte cadre și modalități specifice de
cana lizare și manifestare controlată a agresivității. Cel mai comun cadru îl constituie întrecerile
sportive. De exemplu, în sport sau lupte organizate ca și boxul, agresivitatea atinge cote foarte
ridicate, apropiindu -se de natura primitivă. În unele fenomene cu caracter global agresivitatea se
dezlănțuie distructiv, exemple sunt războaiele sau revoluțiile, unde se produce o eliberare a
instinctului din timpurile culturale ale societății noastre. Agresivitatea regenerează mult în trecut
spre formele ei animali ce în care individul decade din statulul lui de om în cel de bestie.

Toleranța este o coordonată opusă agresivității, însă în acest caz predomină răspândirea
segmentului pozitiv. Într -un plan comportamental, influențele și acțiuniile toleranței generează trăiri
pozitive de securitate, de cooperare și empatie. Modurile de satisfacere a stărilor de motivație vor fi
preponderent pașnice, ca negocierea și cooperarea. Acestea devin montaje interne prin care
persoana va relaționa cu cei din jurul său, va fi înt otdeauna de consonanță, iar acțiunile sale vor fi
îndreptate către reducerea tensiunilor, revenirea calmului și a echilibrului.
Ca dispoziție afectivă, toleranța poate fi puternic consolidată sub influența factorilor educaționali.
Astfel poate deveni o t răsătura generalizată a unui sistem de relații interpersonale, a întregului mod
de organizare a vieții sociale cu efecte benefice pentru individ.
O trăsătură primordială a toleranței este aceea că acționează în direcția reducerii și atenuării
sentimentelo r mărunte, negative. Aceste sentimente precum invidia, suspiciunea, ura sau gelozia
sunt generatoare de tensiune și duc adeseori spre conflict. În mod cert, agresivitatea poate fi
considerată o caracteristică a formelor de comportament orientate, bineînțel es, în sens distructiv în
vederea producerii daunelor, materiale ori morale, psihologice. Actul agresiv poate viza atât obiecte
(casă, mașină sau diferite bunuri) cât și omul (individ simplu sau grupuri).
Comportamentul prosocial este opusul agresivității care presupune cooperare și toleranță. Nu este
foarte greu să găsim exemple pentru comportamentul agresiv. Datorită avântului mediatic suntem
cu toții martorii diferitelor forme de agresivitate zilnică (distrugeri, violuri, tâlhării, omoruri sau
războaie) . Vedem adesea, în prime -time, cum sunt prezentate diverse situații în care coordonată
principală rămane agresivitatea (sub toate formele ei). Dar, în același timp, este ușor de sesizat
faptul ca nu este prezentată doar agresivitatea din familie, ci inclus iv cea care privește mediul de
business sau pe cel politic.
Infracționalitatea este o manifestare de top a agresivității, iar statisticile întocmite arată o
creștere foarte mare a acestei forme. Dacă se încearcă să se definească și să se interpreteze
agresivitatea, nu regăsim un consens general deoarece nivelul de împărtășire a punctelor de vedere
este mai mare decât în cazul altor fenomene psihologice. Agresivitatea nu se confundă cu
comportamentele antisociale precum delicvența și infracționalitatea. Un boxer nu are o orientare
antisociala. În cazul său, cu cât acțiunea lui este mai agresivă, cu atât viața lui profesională este mai
performantă. Nu orice comportament antisocial sau infracțional poate fi considerat agresiv, așa cum
pot fi comise infracțiun i deși agresivitatea nu există. De cele mai multe ori comportamentul agresiv
este și violent, însă sunt și cazuri unde scopul este clar acela de a vătăma, de a face rău cuiva dar sub
forme nonviolente – de exemplu, otrăvirea.
Diferențiem mai multe tipuri de comportament agresiv:
• agresivitatea nediferențiată, ocazională;
• comportament agresiv propriu zis, polimorf și cronic în care se include și comportamentul
criminal.
Un aspect important de știut este faptul că un comportament agresiv nu este orientat doar în afara
subiectului ci și asupra sinelui. Aici facem diferența între actele comportamentale autoagresive,
forma cea mai gravă fiind sinuciderea dar sunt și alte comportamente care pot afecta grav sau foarte

grav sănătatea și rganismal (alcool, fuma t, droguri). Desigur este foarte important aici de facut
diferența dacă există intenție distructivă sau nu.

2.2 Agresivitatea – comportament înnăscut sau dobândit

O întrebare veche și totodată dificilă a fost adresată psihologilor și este aceea că dac ă manifestările
psihocomportamentale ale individului uman sunt dependente de factorul uman ereditar sau de
mediu. Sigmund Freud susține că agresivitatea este un instinct și este înnăscută. Oamenii se nasc cu
această ,,presiune” ereditară care nu poate fi înlăturată și este foarte important ca în procesul de
educație să se găsească modalități pașnice de reducere a tendințelor agresive.
Animalele sunt agresive pentru a -și apăra teritoriul, pentru a -și procura hrana și pentru
împerechere, îndepărtându -și du șmanii prin supra -aglomerare iar cel mai puternic îl învinge pe cel
mai slab și neputincios. Astfel cei care au un potențial genetic mai bun vor transmite urmașilor lor
reproducerea agresivității. La aceleași specii, de cele mai multe ori actele nu se sold ează cu moartea,
acest lucru este un instinct ce inhibă distrugerea totală a adversarului deoarece există pericolul
diminuării drastice a speciei. De aceea la multe animale comportamentul agresiv este ritualizat. De
exemplu, când doi masculi sunt angrenați într-o luptă și când șansele de câștig ale celui învingător
sunt clare, cel învins dă semne de retragere iar mesajul este recepționat de cel învingător care se
oprește și nu își mai continuă atacul până la omor.
Dacă agresivitatea umană este de natură instinctuală, atunci ar trebui să ne așteptăm la asemănări
din partea oamenilor legate de cum percep ei comportamentul agresiv și cum îl pun în practică.
Realitatea ne contrazice și arată că există diferențe interin dividuale în manifestarea agresivității, mai
ales că agresivitatea apare în medii defavorizate mult mai des.

2.3. Formele agresivității

Criterile de clasificare ies în evidență, direct sau indirect, din analiza de definire a agresivității. În
funcție de agresor sau de persoana care adoptă o conduită agresivă, se face distincție între
agresivitatea adultului sau a tânărului, agresivitatea feminină sau masculină, agresivitatea colectivă
sau cea individuală, agresivitatea spontană sau premeditată.
În funcț ie de mijloacele utilizate în vederea finalizării actului agresiv distigem agresivitatea fizică și
verbală, agresivitatea directă cu efecte directe asupra celui agresat și cea indirectă. În funcție de
obiectivele și strategiile utilizate există agresivitat ea ce urmărește obținerea unor bunuri materiale
sau a câștigului și agresivitatea ce urmărește rănirea sau chiar distrugerea.
În funcție de forma de manifestare a agresivității există agresivitate violentă și non violentă,
agresivitate latentă si agresivi tate manifestată. Trebuie sa facem aici diferența între agresivitatea
care se datorează mâniei sau supărării și cea instrumentală. Diferența este că prima apare ca urmare

a supărării și iritării, iar cea de -a doua apare în direcția obținerii unui folos mat erial. Nu se poate
considera că în aceste tipologi intră toate criteriile de clasificare și manifestare a agresivității.
Violența face parte din chiar viața umană. Fie că este îndreptată împotriva propriei persoane, fie că
este vorba de violență îndreptată împotriva altei persoane, sau de violență colectivă, acest fenomen
duce la moarte unui milion de persoane pe an și a unui număr mult mai mare de răniți. Violența, în
sens generic, semnifică utilizarea forței și a constrângerii de către individ, grup sau c lasă socială, în
scopul impunerii voinței asupra altora. Din punct de vedere juridic, violența înseamnă folosirea forței
fizice sau a altor mijloace persuasive pentru a aduce prejudicii unor bunuri sau o vătămare
integrității unei persoane. În acest sens, un act de violență are, de cele mai multe ori, un caracter
premeditat, fiind elaborat cu intenție sau semnificând intenția de a produce o suferință sau un
prejudiciu fizic altei persoane. În context psihologic, violența desemnează comportamentul agresiv
manifestat, cel mai adesea, ca urmare a unor frustrări, care nu pot fi defulate pe căi dezirabile social.
În familiile dezorganizate, alcoolismul excesiv
al unuia sau al mai multor membri constituie sursa generatoare a unor tulburări permanente. În
asemenea familii, consumul de alcool constituie un factor intensificator al crizelor curente de
violență în familie. Într -o amplă lucrare consacrată consilierii în caz de criză, Ellen Janosik discută
următoarele trei teorii explicative ale relației dintre al cool și violență, îndeosebi a violenței
interpersonale:
– prima teorie presupune că alcoolul influențează purtarea agresivă, violentă, prin efectul
“energizant” al alcoolului la orice nivel;
– a doua teorie subliniază că alcoolul nu provoacă direct agresiu nea, dar reduce inhibițiile și
ușurează exprimarea agresiunii, prin diminuarea fricii față de consecințele sociale și psihologice ale
agresivității;
– a treia explicație a relației dintre alcool și agresiune se bazează pe acceptarea psihologică,
legată de efectele comportamentale ale consumului de alcool, cu tendința larg răspândită, de a
atribui alcoolului comportarea antisocială și nu consumatorului de alcool.
Majoritatea actelor cu caracter violent nu au loc exclusiv datorită drogului sau alcoolului, dar este
incontestabil că abuzul de astfel de substanțe scade nivelul autocontrolului, putând conduce la
fenomene grave de violență. Killen evidențiază interdependența efectelor acțiunii unor factori
multipli. Ea remarcă agravarea formelor de agresivitate în familiile în care unul sau ambii adulți
consumă alcool sau droguri. Pericolele care rezultă din asocierea relelor tratamente și a consumului
de alcool sau droguri privesc în primul rând lipsa autocontrolului persoanei violente, care poate duce
la urmări gr ave pentru toți membrii familiei, indiferent de maturitatea lor. Deși la baza fenomenului
violenței împotriva femeilor poate fi, așa cum consideră concepția feministă, inegalitatea de gen,
această cauză este prea generală pentru a putea stabili forme concr ete de intervenție la nivelul
cazurilor individuale. De aceea, multe studii privind violența s -au axat pe cunoașterea factorilor de
risc care acționează în anumite condiții sociale, precum și a șanselor de a prezice violența.
Cel mai bun factor predictiv a l violenței nu este vreunul dintre factorii de risc cunoscuți sau vreo
grupare de astfel de factori, ci numărul total al factorilor de risc surprinși la un caz. Aceasta crește
siguranța predicției cazurilor de violență, ceea ce corespunde teoriei mulți cau zalității. Cunoașterea

cumulativă a factorilor de risc este importantă nu numai pentru identificarea cazurilor, dar și pentru
a planifica ajutorul de care au nevoie.
Putem descoperi mai multe tipuri de violență care sunt explicate de autorii de specialitat e. Tipurile
de abuz sunt: fizic, psihologic, sexual. Dar atunci când analizăm un fenomen de abuz, nu ne putem
referi strict la una dintre aceste clasificări. În cazul analizei, identificăm o întrepătrundere a acestora ,
iar pentru rezultate mai bune în ter apie, va trebui să le privim ca pe un întreg, astfel încât subiectul
în cauză să poată primi ajutorul necesar într -un mod complet si complex.

2.4. Tipuri de violență

Violența fizica este o formă de agresiune a sănăt ății fizice, care este exercitată de un individ. Este
formată din lovituri care generează durere fizică și psihică, loviturile fizice pot duce la distrugerea
bunurilor unei persoane și creează astfel o nesiguranță în acțiuniile desfășurate.
Violența sexua lă această formă de violență cuprinde o serie de acte sexuale violente, forțarea la acte
sexuale, face afirmații înjositoare cu nuanță, conținut sexual.
Violența nonfizică
Violența verbală este exprimată prin tonalitatea vocii, printr -o nervozitate foarte crescută în
dialogurile dintre persoane. Tonul foarte autoritar este folosit în timpul discuților, modul prin care
unii își impun punctul de vedere prin jigniri sau nedând voie la replică, certurile între parteneri care
pot include și injurii aduse recipro c.
Violența emoțională această formă de violență exercitată asupra femeii are repercursiuni grave
asupra stării emoționale, agresorul o împiedică, o oprește să -și exprime trăirile, mai ales furia, o face
să se simtă ”proastă”, se leagă de aspectele ei mai puțin favorabile (că e grasă, sau slabă, urâtă,
neîngrijită, etc.).
Violența psihologică în această formă de violență agresorul o face să creadă că e nebună, face jocuri
mentale, neagă ori minimalizează suferința care îî este provocată, o tratează ca pe o servitoare,
încearcă să o oprească să lucreze sau să studieze, folosește copiii să ajungă la ea, se folosește de
dreptul de a vizita copii pentru a o controla, etc.
Când vorbim despre violență economică cuprinde comportamente precum agresorul ia decizii care
implicăvenitul și bunurile comune fără să consulte partenera, o determină să -i ceară bani, să -l
implore să -i dea bani, îi fură banii, face datorii în numele ei, nu împarte banii comuni în mod
echitabil.
O gravă problemă este că viitorul familial poate avea de suferit în urma acestor forme de violență
manifestată asupra copiilor sau asupra femeii.
Ana Muntean și Anca Munteanu explică statisticile din Romania la mijlocul anului 2010 astfel:
• abuzul fizic 11.5%

• abuzul emotional 10.5%
• abuzul sexual 6 .2%
• neglijarea 66.7%
• exploatarea prin muncă 4%
• exploatarea sexuală 0.4%
• exploatarea cu scop infracțional 0.6 % (Munteanu, 2011, p. 15).

Figura nr. 1
Violență manifestată asupra copiilor sau asupra femeii

2.5. Clasificarea cauzelor și efectelor violenței în familie

Există numeroase cauze ale violenței în familie și mai ales asupra copiilor și pornesc dintr -o
multitudine de probleme, printre cele mai des întâlnite fiind consu mul de alcool, situație financiară
slabă, gelozie nefondată dar și cea dovedită, sau superioritatea unuia dintre membrii. Sunt multe
alte efecte negative ale violenței însă cele mai importante sunt acelea manifestate asupra copiilor ca
de exemplu: lipsa co municării cu alte persoane, stima de sine scăzută, starea de frică continua, și
pierderea siguranței de către alte peroane.
Cauzele violenței asupra copilului sunt:
• modelul părintelui, care la rândul său a fost abuzat
• consumul de alcool sau de alte s ubstante (droguri)
• sănătate precară sau sfera de diverse boli mentale
• indivizi lipsiți de empatie (instabili emoționali)
• nu apreciază corect calitățiile copilului (nu -l aprobă)
• comunicare dificilă cu copilul
• lipsa atașamentului
• izolare socială
• coping din familia tradițională care are ca model bătaia educativă
Cauzele sunt multe și variate: sărăcia, conflictele intraconjugale, infidelitatea unuia dintre
soți, atunci când copiii sunt considerați o ”pacoste” atât din punct de vedere financiar câ t și din

perspectiva faptului că -i împiedică ,,să -și trăiasca viața’’. În aceste condiții abuzul asupra copiilor a
crescut foarte mult în ultimul timp. În cazurile acestea copilul nu a fost dorit de la început iar pe
capul părințiilor cade o responsabilita te prea mare, la care nu se așteptau și pentru care care nu sunt
pregătiți.
Sunt câteva trăsături în ceea ce îl privește pe agresor, trăsături care sunt definitorii pentru a genera
o personalitate agresivă. Ar fi foarte bine ca aceste trăsături să fie rec unoscute pentru a primi măsuri
de reabilitare. Cele mai importante caracteristici sunt:
• istoric cu abuz în copilărie
• consumul de alcool
• frustrare la locul de muncă
• atracție pentru arme
• neîncredere în sine
• incapacitatea de a -și exprima sentime ntele
• schimbări de atitudine
• imaturitate
• temperament violent (ironic, critic)
• încercarea de a domina în conversație
• gelos/posesiv
• abilități scăzute pe plan intim
• învinovățește pe alții pentru proprile greșeli
• supărat pe lume
• crede că puterea și controlul poate fi obținut prin violență
• atitudine negativă față de femeie.
Efectele violenței intrafamiliale asupra victimelor adulte. Starea de dispoziție a victimelor se
caracterizează prin labilitate, fiind cu precădere depresive. Nu o d ată s -au gândit la sinucidere.
Suferă de insomnie, iar sănătatea le este afectată. Manifestă anxietate față de soț, de necunoscut,
de nereușită. Stima de sine le este afectată. Eșecul familial este generalizat în viața victimei, ocupând
toate planurile. Si tuația materială precară o pune în imposibilitatea găsirii unor soluții pentru a ieși
din situația existentă. În general, dorește o realizare imediată, palpabilă, cum ar fi: securitatea ei și a
copiilor în fața soțului agresiv, internarea soțului într -o clinică de dezalcoolizare sau într -o clinică
psihiatrică, sau dorește o locuință unde s -ar putea adăposti și ar putea trăi în liniște. Fiind frământată
de griji și gânduri, victima prezintă o anumită incapacitate de a se concentra, fapt ce îngreunează
găsire a unei soluții pentru situația în care se află.

2.6. Etape principale ale violenței conjugale

În cadrul familial este greu de conceput un act de agresiune spontan, șa cum se întâmplă de
multe ori în violența stradală. Evol uția unui conflict familial urmează, de obicei, o dezvoltare
etapizată. Stări de tensiune nervoasă, suspiciuni sau discuții în contradictoriu prefigurează în timp
viitoare conflicte. Micile neînțelegeri vor duce treptat la violențe verbale reciproce ce det ermină, în
final, alterarea climatului conjugal. Aproape toate actele de violență intrafamilială se declanșează pe
un teren gata pregătit, relațiile dintre membrii cuplului fiind caracterizate ca necorespunzătoare și
presărate cu insulte, calomnii, violenț ă de limbaj. Majoritatea victimelor care se adresează poliției
sau instanței o fac după ce au suportat, un timp mai mult sau mai puțin îndelungat, injurii și loviri
repetate, fapt ce dovedește că această suferință este adânc înrădăcinată în relația de cupl u. Cele mai
multe victime nu reclamă violența până în fazele ei extreme sau până nu este constatată de poliție.
Rapoartele elaborate pe baza unor anchete victimologice au evidențiat faptul că violența conjugală
urmează, în numeroase cazuri, un model specif ic, format dintr -o succesiune de etape :
– apariția unei stări tensionate. În această etapă, agresorul umilește victima, adresându -i insulte,
injurii și acuzând -o pentru diferite fapte prezente sau trecute. Cu această ocazie sunt utilizate, de
către ag resor, diferite tehnici de control, intimidare și interogare, iar victima încearcă să -l calmeze. În
măsura în care situația tensionată se amplifică, persoana abuzată devine tot mai pasivă, iar agresorul
devine din ce în ce mai violent. În multe cazuri, vic tima se învinovățește pentru că nu a fost capabilă
să controleze situația de tensiune, simțindu -se vinovată și complet lipsită de ajutor. Tensiune devine
însă, oricum, insuportabilă pentru a trece la etapa următoare;
– maltratarea ca atare. În această et apă, situația tensionată existentă în etapa precedentă devine
explozivă, pentru a se transforma într -un act efectiv violent. Un asemenea act este amplificat, de
obicei, de un eveniment extern sau de propria stare a victimei și nu de conduita ei. Cu această ocazie
se produc cele mai frecvente acte de rănire, omor sau agresiune sexuală;
– etapa “lunii de miere”. Primelor două etape îi urmează o etapă de calm, în cadrul căreia agresorul
are remușcări și încearcă să “repare” ceea ce a făcut, purtându -se tandru cu victima și fiind plin de
solicitudine. El poate să -i ceară iertare, îi poate promite că nu o va mai agresa niciodată și -i poate
face chiar cadouri scumpe și extravagante. Ulterior, o altă situație tensională care intervine produce
un nou act de agresiun e și (re)începe un nou ciclu de violență. În acest nou ciclu, perioada așa -zisei
“luni de miere” devine mai scurtă sau chiar dispare, pentru a fi înlocuită de indiferență, lipsă de
afecțiune și chiar adversitate. Cu această ocazie, momentele de tensiune se amplifică, la fel ca și
amenințările și insultele adresate victimei. Fiecare episod de violență face să crească probabilitatea
de apariție a unei noi agresiuni din ce în ce mai dure și mai severe, mergând până la uciderea
victimei.
Ciclul violenței
Faza I – conflicte mărunte – interpretări diferite ale mesjelor transmise
Pasul 1: – bătăi minore

– negarea furiei ajută victima să facă față situației care speră cu disperare că se va schimba
– victima învinovățește factorii exteriori; își asumă vina pentru i ncident; aparentă acceptare pasivă
declanșează comportamentul violent iar agresorul nu mai are control
Pasul 2:
– agresorul nu vrea să facă public comportamentul lui, fiindu -i teamă că victima va spune ceva,
devine tot mai agresiv
– agresorul ține vict ima captivă cu forța
– la victima apare sindromul neputinței învățate
Pasul 3:
– pe măsură ce faza I evoluează, bătăile se îndesesc, furia escaladează, victima își dă seama că va
urma faza II și încearcă să controleze factorii externi: fără telefoane, f ără gălăgie din partea copiilor
– în curând încercările de a face față vor eșua.
Pasul 4:
– agresorul crește controlul treptat și brutal; victima devine tot mai incapabilă să se protejeze
împotriva durerii și suferinței
– victima devine tot mai închisă în sine; agresorul devine din ce în ce mai opresiv
– apar tensiuni de nesuportat
– câteodată victima declanșează faza II pentru a pune capăt tensiunilor, numai pentru ca “să se
termine odată”.
Faza II – lipsa controlului – lipsa anticipării
– bătăi crunte cu efecte distructive
– durează, de obicei, între 2 si 24 ore, uneori chiar o săptămână sau mai mult
– numai agresorul poate pune capăt acestei faze
– riscul de apariție al crimelor iar victimele consideră scăparea ca inutilă
– victima are un colaps emoțional între 22 si 48 de ore după bătaie. Caută izolarea, de aceea doctorul
nu o vede decât după ce s -a vindecat
– poate apărea și abuzul sexual Faza III – o perioadă neobișnuită de calm
– agresorul este extrem de afec tuos, drăguț și chinuit de remușcări
– își cere scuze și promite că nu se va mai întâmpla
– agresorul crede că -și poate păstra controlul

– crede ca victima a învățat o lecție așa că nu va mai trebui să o bata din nou
– promite că va renunța la băutură
– convinge victima că “a cerut -o”, o face să se simtă vinovată că a plecat, o face să se simtă
responsabilă
– agresorul promite că va căuta ajutor numai dacă victima rămâne lângă el.
Victima vede că agresorul este sincer si iubitor. Începe să cread ă că așa sunt ei cu adevărat,
este ceea ce au căutat într -un partener. Victima crede că dacă îl va ajuta, partenerul se va schimba.
Apare o simbioză între parteneri: fiecare e dependent de celălalt. În timpul fazei III, când dragostea
este intensă, se nașt e o legătură sufletească între parteneri. În faza III apar toate avantajele unei
căsnicii sau unui cuplu, victimei fiindu -i foarte greu să plece sau să pună capăt relației. Atitudinea
calmă și iubitoare lasă loc incidentelor mărunte din nou, faza I reapare , un nou ciclu al violenței, al
bătăilor reîncepe.

2.7. Descrierea perioadei preșcolare / a doua copilărie

Preșcolaritatea este descrisă în literatura de specialitate ca fiind a doua copilărie. Această perioadă
se caracterizează printr -o dezvoltare comp lexă cu influențe asupra psihicului. Expresia “cei 7 ani de
acasă” reflectă cât este de importantă construirea activitățiilor psihice dar și continuarea trăsăturilor
de personalitate care îl vor marca pe viitorul preșcolar. Este o vârstă lungă în care se p roduc foarte
multe schimbări în viața afectivă.
Toate manifestările preșcolarului sunt însoțite de emoție și sentimente, fie că este vorba despre
jocuri sau alte activități educative care i -au fost impuse de către părinți sau de către educatoare.
Emoțiile pozitive sau negative sunt niște trăiri ale unei persoane față de anumite evenimente.
Emoțiile pozitive apar atunci când o dorință a unei persoane corespunde cu ceea ce i se întâmplă iar
cele negative când există o contradicție între ce se întămplă și dor ința așteptată. Aici pot apărea
tristețe, furie, dezamăgire, nemulțumire, frustrare.
Afectivitatea preșcolarului se va manifesta în raport cu sentimentele sale, totodată suportă
modificări de natură cantitativă, prin creșterea numărului și a dispoziți ilor afective și diversificarea
formelor afective dar și apariția altor forme noi.
După vârsta de 3 ani se produce o pozitivare progresivă a stărilor afective, copilul este mai liniștit și
mai satisfăcut în raport cu relațiile sale cu ambiția, satisfacții le sunt tot mai prezente iar el devine
mai tolerant. Legăturile cu cei din jur se stabilesc mult mai ușor și se integrează facil în multe alte
activități. Preșcolarii mici și mijlocii sunt lipsiți de griji, îndatorări sau obligații astfel ei trăiesc din
plin. Viața lor afectivă este redată de împrejurări prezente ,,aici și acum” sau lipsa de griji a copilăriei.
Deja încep să fie tot mai afectați în elemente de memorie afectivă și încep să se lovească de cerințele
morale parentale.

După vârsta de 3 ani ei pot trăi diferite stări de vinovăție dacă au încălcat diferite reguli
impuse, dar în același timp, trăiesc sentimente de mândrie ca urmare a laudelor și recompenselor
pozitive pe care preșcolarul le primește atât pentru realizarea unor activități cât și pentru unele
abilități sau calități personale.
De la vârsta de 5 ani apare sindromul ,,bomboanei amare”, aceasta este o stare afectivă
asociată unei laude sau recompense nemeritate însă. Când primește o recompensă pe care nu ar
merita -o este uneori capabil să sesizeze această ,,greșeală” din partea adulților datorită apariției
fenomenului culpabilității, care crează diferite trăiri.
La vârsta de 6 ani apar crizele de prestigiu, se întâmplă atunci când copilul este certat de către adulți
în spațiul p ublic sau dacă nu se bucură de suficient de multă atenție. Începe să perceapă din ce în ce
mai bine ce se întâmplă în jurul său și este capabil să trăiască diferite emoții sau sentimente, începe
să le răspundă celor din jurul său cu bucurie și veselie. O i mportantă etapă în viața lui este aceea
când începe cristalizarea sentimentelor fundamentale. Acest lucru se datorează relațiilor de lungă
durată cu persoanele adulte care îi generează emoții sau față de jocurile care l -au atras. Jocul este
foarte frecvent prezent în viața preșcolarului, facilitează apariția emoțiilor legate de competiție și de
colaborare, însă tot aici apare și mândria. Caracteristic vârstei preșcolare este faptul că prin
observarea celorlalți apare imitația și se pot prelua modele din via ța de zi cu zi sau de la desene
animate, de aceea trebuie supravegheat în permanență.
Adultul reprezintă un real model pentru copiere și preia de la el diverse stări și conduite, așa
învață el când și ce emoții să exprime în diferite contexte. Își dă sea ma de diferite efecte emoționale
asupra celor din jurul său, astfel încât poate simula o parte din stările afective pentru a obține
anumite favoruri din partea adulților. O dată ce au crescut capacitățile fizice dar și cele psihice,
acestea îl fac pe copil să se implice în cât mai multe activități, ceea ce determină o caracteristică a
activității, adică îmbogățirea și diversificarea acesteia. Bucuria lui va prinde contur și se va manifesta
când se va întâlni cu persoane dragi, când va primi un cadou sau cân d va izbuti să aibă reușite la
jocurile practicate care încep să fie din ce în ce mai variate.
Intrarea în instituțiile preșcolare (la grădiniță) și faptul că rămâne singur mai multe ore fără
personale din familie, solicită posibilitățiile lui de adaptare. Toate activitățiile pe care le întreprinde
la grădiniță reprezintă simulări sistematice ce contribuie la dezvoltarea emoțiilor și sentimentelor
superioare, ca de exemplu, cele intelectuale. Le este alimentată o doză de curiozitate și încep să fie
tot mai mândri de ceea ce știu și ce pot să facă, despre cunoștiințele despre natura, de dibăcia lor,
de animale, ceea ce îi încarcă de sentimente și emoții negative.
Curiozitatea care se manifestă foarte putenic este un indicator al dezvoltării cunoștinței și
facilitează dezvoltarea sentimentelor intelectuale ce se reflectă în plăcerea de a descoperi în
permanență lucruri noi. Conștiința morală este realizată în raport cu modelele umane cele mai
importante pentru el până la acea vârstă, de cele mai multe ori pă rinții sau bunicii.
Perioada preșcolară se împarte în 3 ramuri:
• preșcolarul mic (3 -4 ani);
• preșcolarul mijlociu (4 -5 ani);

• preșcolarul mare (5 -7 ani)
Perioada preșcolară mică este caracterizată de o serie întreagă de creșteri ale intereselor și ale
aspirațiilor mărunte care îl ajută să înțeleagă mediul. La această vârstă este greu să integrăm copilul
spre prima lui formă de învățământ, dată fiind dependența lui în special de mamă dar și de ambianța
familială. Este instabil emoțional la această vârstă și este foarte impresionabil, plânge și râde în
același timp și trece foarte ușor de la o dispoziție la alta. Atât bucuria cât și durerea sunt sentimente
explozive, cu manifestări efervescente.
Preșcolarul la vârsta de 4 ani devine din ce în ce mai puter nic, ceea ce -i aduce și o
neîndemânare, deoarece mișcările sale sunt tot mai brutale. Pe plan psihologic apare o mare
intensificare în dezvoltarea limbajului, el câștigând aproximativ 50 de cuvinte pe lună (3 -5 ani).
Dezvoltarea autonomiei care se datoreaz ă progreselor realizate pe planul deprinderilor alimentare,
de igienă, și de îmbrăcare sunt tot mai evidente. Activitatea de bază a acestei perioade a vieții este
jocul încărcat de caracteristici de valorificare a experienței de viață, a observațiilor, emo țiilor și
acțiunilor ce se vehiculează în prezența lui. Curiozitatea devine din ce în ce mai amplă și începe să îi
placă din ce în ce mai mult cărțiile de colorat, poveștiile, basmele, cărți cu imagini, desene animate,
teatru de păpuși și multe altele.
Preșcolarul mare are deja mai multă forță, îndemânare, și inteligență, el înțelege mult mai profund
acum cum stau lucrurile. Există la această vârstă pericolul apariției unui comportament de opoziție
față de adult urmată de sentimentul de reconciliere. La pre școlarul mare este caracteristică
adaptarea mai evidentă față de unele persoane din cele doua medii concurente familia și grădinița.
Astfel el poate fi acasă disponibil și relaxat iar la grădiniță iritat, nervos și răsfățat ceea ce atestă o
problemă.

2.8. Influențele familiei asupra copilului

Familia este prima care influențează dezvoltarea preșcolarului punându -și puternic
amprenta pe întreg procesul de formare. Familia este o formațiune psihosocială complexă care
cuprinde un întreg ansamblu de stă ri psihice, si model de relaționare în grup. Un important element
în dezvoltarea familiei este factorul economic, material.
Alte elemente importante care influențează preșcolarul sunt:
• modul cum acționează autoritatea părintească;
• modul în care e ste perceput copilul;
• modul în care se aplică pedepsele sau recompensele;
• cât este de deschis copilul în raport cu părinții (sinceritate);
• raportarea interpersonală a părințiilor;

• raportarea celor care au grijă de el în raport cu diferitele norme și valori.
Foarte importantă este colaborarea în permanență între educator și familie și ca familia să
reacționeze pozitiv la solicitările propuse. Este indicat ca părinții preșcolarilor care au o mai mare
experiență de viață, o bună moralitate și dețin c unoștințe despre formarea preșcolarițății să -i ajute
pe copii pentru a -și alege un ideal și să -și fixeze un scop în viață și de a -l urma.
Copilăria este cea mai bună etapă a vieții pentru educație pentru că atunci se formează caracterul
psiho -social. Apti tudinile preșcolarului se dezvoltă în raport cu mediul în care trăiește. Așadar,
primele noțiuni despre educație le primește din familie apoi în formele de învățământ pentru ca să
își modeleze tot ceea ce a acumulat până atunci și să își mai adauge prin si stemul educativ ultimele
învățături care să -l ajute la acumularea unei educații desăvârșite.
Anii preșcolari sunt extrem de importanți în dezvoltarea copilului, fiind o perioadă în care deprinde
aptitudini sociale și învață să se joace corect cu ceilalți. Își dezvoltă abilitățiile fizice și motorii și își
formează personalitatea și disciplina. În perioada 3 -6 ani el încearcă să își depășească limitele fizice
comportamentale. Moralitatea se dezvoltă, el dorind să fie pe placul părințiilor, buniciilor sau
persoanelor apropiate din dorința de a avea un comportament frumos. Aici există riscul ca acest
comportament și beneficiile aduse de el să -i dezvolte copilului tendința de a minți. Asta face ca el să
trebuiască să fie atent supravegheat, pentru a se putea înlătura deviația încă de la această vârstă,
existând riscul să continue la maturitate.
Independența preșcolarului este o etapă importantă în dezvoltare, acest sentiment trebuie atent
încurajat în caz contrar va duce la îndoială. O dată ce stăpânește com portamentul, copilul va căpăta
inițiativă și va intreprinde activități voluntare. Preșcolarii cu o bună inițiativă au o bună activitate
școlară. Primele contacte pe care le are copilul sunt cu membrii familiei de unde deprinde
dezvoltarea corectă a limbaju lui, folosirea prenumelui și propozițiilor scurte. Începe numărătoarea,
învață câteva culori, iar mai apoi poate să spună chiar poezii scurte.
Îndemânarea fizică este un alt progres important unde poate învăța să sară într -un picior, să meargă
pe tricicle tă, să arunce mingea, să țină creionul cu degetele sau chiar să deseneze deși sunt mai mult
mâzgălituri la această vârstă.
Aici apare și bâlbâiala deoarece îi vin în cap ideile mai repede decât acesta le poate pronunța. Acest
lucru o să dispară treptat da că este ignorat. Conversația începe să prindă contur din ce în ce mai clar
și vocabularul se mărește până la 2500 -3000 de cuvinte, îi plac glumele, dar mai ales rimele și
cuvintele care le aude în premieră, pune și foarte multe întrebări.
La vârsta de 4 spre 5 ani începe să capete încredere în forțele proprii, se poate îmbrăca sau dezbrăca
singur și poate apărea distincția între mâna stângă sau mâna dreaptă. Este forte curios de propriul
lui corp și de al celorlalți și apar tot felul de jocuri noi, jocuri care sunt combinate de o curiozitate
înnăscută ce pot ajunge la atingerea părților intime, însă acest lucru este inocent. Este vârsta la care
face diferența între mărimea și lungimea obiectelor, apare numărătoarea și desenele încep să prindă
contur, poate desena un trunghi, un pătrat sau un cerc.
Spre vărsta de 5 -6 ani începe să înțeleagă concepte temporale sau spațiale, se pricepe să sorteze
obiecte după formă, mărime sau greutate. Ajunge să deseneze persoane cu toate părțile corpului

chiar dacă sunt îmb răcate sau dezbrăcate, ajunge să înțeleagă faptul că 1kg de pene este egal cu 1 kg
de fier.
După vârsta de 5 ani copilul colorează fără să mai depășească conturul, poate țopăi sau poate să
arunce și să prindă mingea dacă este de dimensiuni mici sau medii. Deja reușește să înțeleagă
regulile și se revoltă din ce în ce mai puțin.

2.8.1. Disciplina pozitivă

Disciplina pozitivă este un program care dorește să învețe preșcolarii să devină mai responsabili și
din ce în ce mai res pectuoși, bazându -se pe:
• sprijinirea copiiilor
• respectul și încurajarea (prin bunătate și fermitate)
• educația de lungă durată (are legătură cu ce gândește în raport cu lumea lui și ce va face în
viitor pentru a putea face parte din ea)
• învățarea ab ilitățiilor sociale (respectul față de ceilalți)
• folosirea constructivă a puterii (învață să descopere cât sunt de puternici)
Disciplina pozitivă învață adulții să fie mai blânzi și mai fermi și să nu abuzeze de aplicarea
pedepselor.

2.8.2 Stadiile preșcolarității / a copilăriei

Se adaptează foarte greu la grădiniță datorită faptului că încă este foarte dependent de adult.
Principala formă de activitate este jocul prin manipulare combinată cu jocul de dur ată scurtă.
Mișcarea și manipularea obiectelor întăresc suportul intuitiv al gândirii, și începe ușor să se identifice
cu grupul din care face parte, învață să spună: ”gradinița mea”, ”sala mea de clasă”.
Preșcolaritatea este vârsta la care copilul descope ră realitățiile fizice umane, dar mai ales ale
descoperirii. Până acum trăia întru -un univers al lui, puțin instabil, acum el descoperă că există o altă
realitate externă, care nu depinde de el și de care trebuie să țină cont pentru a obține ceea ce
doreșt e. Are mișcări libere și imprevizibile, lipsite de o anumită ordine dar în același timp poate avea
și mișcări stereotipizate care exprimă un grad de organizare privind formarea deprinderilor.
Copilul trebuie implicat prin acțiuni de executare a anumitor m ișcări, acestea constituind baza
dezvoltării psihice a acestuia. El își afirmă personalitatea repetând ,,eu fac” sau ,,fac singur” ori de
câte ori poate. Sunt expresii care însoțesc acțiuni simple cum ar fi să încerce să deschidă ușa,

televizorul sau să mă nânce, este o dorință a copilului să egaleze adultul cu care vrea să se asemene
tot mai mult. Își extinde posibilitățiile de cunoaștere și socializare.
Preșcolaritatea aduce o extensie a spațiului de cunoaștere prin trecerea de la cel familial, la
grădini ță, la locurile de joacă, la magazinele vizitate, spații ce îi oferă posibilitatea cunoașterii de noi
obiecte care îi vor stârni interesul. Apare sensibilitatea tactilă, învață să spună despre un lucru: e
moale, e pufos sau zgârie. Își îmbogățește experien ța cu primele generalizări de cantitate (mult,
puțin, deloc), mărime (lung, lat) sau spațiale (departe, aproape). Acestea susțin dezvoltarea
constanțelor perceptive de formă, de mărime, de culoare care se fixează prin verbalizare.
Trebuie stimulat la preș colari să și interpreteze, nu doar să asculte. Încep să învețe zilele săptămânii,
anotimpurile, să se orienteze după ceas, însă rămâne neprecisă percepția mărimii obiectelor.
Gândirea intuitivă reușește cumva să se desprindă, predominanța afectivă și cea activă ce îi puneau
piedici în antrepreșcolaritate, contribiuie în mod activ la claritatea și corecția, comunicabilitătații. De
exemplu, dacă prezentăm preșcolarului mai multe jetoane albastre, 6 -8 așezate în linie dreaptă, cu
mici intervale, între ele și îi cerem să așeze el, dedesupt, tot atâtea jetoane roșii dintr -o grămadă
alăturată, realizează echivalența numai atâta timp cât există corespondență vizuală, egalitatea nu se
menține și în corespondența logică pentru că dacă încercăm să le distanțăm pe ce le din rândul doi,
deși vede că nu se ia sau nu se adaugă nici un alt jeton spune că acolo sunt mai multe pentru că șirul
este mai lung. Această gândire este supusă primatului percepției adică o gândire articulată intuitivă.
Gândirea preșcolarului se desf ășoară în context concret răspunzând la trebuințele proprii dar și la
depășirea obstacolelor. ,,De ce -urile” sunt adesea folosite la această vârstă și ilustrează existența
unei gândiri precauzale aflate între cauza eficientă și cauza propriu -zisă. Aproape tot ce îl înconjoară
este însuflețit și este înzestrat cu inteligență (televizorul, soarele, luna, mașina) și adultul este văzut
ca un magician deoarece el este cel care poate rezolva orice, poate face lumină sau întuneric doar
apăsând pe un buton sau îl p oate vindeca dacă este bolnav.

2.9. Agresivitatea la copii

Expresia ,,cei 7 ani de acasă” spune multe despre primele lecții de viață și a comportamentului
învățat în primii ani. Un rol foarte important p e care îl au părinții este acela de a -i oferi copilului un
bun model dar și o bună direcție de urmat în viață. Despre agresivitate s -a spus, inițial, că ar fi
ereditară și instinctivă însă această ipoteză a fost contrazisă observându -se că atât la animale cât și
la om agresivitatea este rezultatul învățării, al imitării comportamentului în funcție de mediu.
Trebuie, bineînțeles, să facem diferența încă de la început între agresivitatea ca și formă
indispensabilă vieții și agresivitatea ca manifestare exterioară și în alte situații în care nu este
amenințat individual. Părinții și educatorii se plâng de viole nța copiilor care poate fi atât fizică cât și
verbală, unii copii se bat, înjură, se jignesc, scuipă, alții se aruncă pe jos și țipă, agresează animalele

dar sunt si copii care își produc singuri răni. Începerea grădiniței este un nou ciclu pe care copiii nu
știu să îl gestioneze foarte bine, cel puțin la început.
Momentul începerii grădiniței este un moment foarte dificil deoarece sunt supărați că sunt separați
de părinți iar neștiind cum să se exprime la acea vârstă folosesc agresivitatea. La preșcolarii mici
această agresivitate nu are sensul definiției clasice ci reprezintă canalul lor cel mai la îndemână de
comunicare și de exprimare a stărilor pe care le trăiesc.
La această vârstă copii transmit mesaje mult mai mult prin comportament decât prin cuvin te.
Parinții trebuie să învețe sa își exprime corect sentimentele și dorințele în funcție de fiecare situație
în parte și fără să folosească agresivitatea.
În spatele agresivității se pot ascunde:
• probleme la grădiniță, cu colegii sau educatorii
• expu nerea la desene sau alte materiale cu carcter violent
• apariția unui nou membru în familie
• suprasolicitarea fizică sau emoțională
• schimbarea locației (mutarea)
• decesul unui membru al familiei.
Părinții și dascălii trebuie sa aibe mare grijă la următ oarele aspect:
• să-l ajute să își facă noi prieteni de joacă
• să-l lase să le povestească pentru a putea trece peste dezamăgire
• să-l învețe unele cuvinte magice (te rog, te iubesc, mulțumesc)
• să-i ofere empatie
• să vorbescă cu el despre apariția al tui membru al familiei
• să ajute copilul să își rezolve problemele pașnic cu prietenii de joacă
• să nu exercite asupra lui abuz emoțional sau fizic
Agresivitatea și furia sunt într -o oarecare măsură normale în dezvoltarea preșcolarului, foarte puțină
agresivitate poate fi chiar benefică și îl poate ajuta să capete încredere în el, însă foarte rău este
dacă acel copilul nu reușește să își controleze furia sau să își facă noi prieteni iar nepăsarea față de
ceilalți este unul și poate cel mai alarmant semn care ar trebui să îngrijoreze părinții și care explică
începutul agresivității. Este bine să fie cât mai din timp depistată pentru că dacă nu, poate conduce
la probleme grave în viitor .El trebuie învățat din timp să își comunice stările prin cuvinte și s ă
renunțe la limbajul non verbal, perseverând și repetându -i mereu aceste modalități mai benefice.
Chiar dacă nu va recepta din primele dăți și mai continuă să -i lovească și să -i agreseze pe ceilalți copii
este foarte important ca familia sa nu își piarda calmul și să o ia de la capăt. Preșcolarii au mare

nevoie de a li se repeta aceste chiestiuni pentru a le putea reține și pentru a le putea asocia, iar
lăudarea lui atunci când face lucrurile conform cerințelor, nu trenuie sa lipsească niciodată.
Comporta mentul agresiv face parte din viața fiecăruia dintre noi însă se manifestă diferit, iar la copii
poate fi privit din două perspective. Primul ansamblu sunt reacțiile la situațiile pe care copilul le
percepe ca fiind stresante, de exemplu: când părinții ref uză o cerință a copilului sau o ceartă cu
prietenii de joacă pentru posesia unei jucării, aceste situații îl fac să manifeste agresivitate prin
lovire, vorbe urâte sau jignitoare sau crize de furie. Un atac agresiv practic implică un atac fizic sau
măcar verbal asupra unei alte persoane în modul în care rănește pe cei aflați în jurul lor sau îi pune
într-o situație amenințătoare. Din această cauză este bine să fie monitorizate îndeaproape aceste
situații și să se incerce să li se modifice mersul.
Agresivit atea copiilor poate fi o modalitate prin care doresc să atragă atenția adulților sau poate fi o
simplă provocare, chiar dacă acel comportament agresiv are în timp efecte negative și duce la
creearea unor probleme în modalitarea de rezolvare a conflictelor.
De cele mai multe ori copii agresivi trăiesc într -un mediu social în care conflictele se intâlnesc foarte
des și de cele mai multe ori agresivitatea copiilor se datorează conflictelor familiale. Agresivitatea
preșcolarului se poate manifesta de timpuriu, încă din perioada de sugar, când acesta iși manifestă
furia continuând în copilăria mică, aici cele mai dese conflicte sunt între copii de aceeași vârstă și de
același sex, apoi la vârsta școlară baieții prefer agresivitatea fizică, iar fetele pe cea indi rectă.
Comportamentul agresiv al preșcolarului are ca și scop obținerea unui beneficiu, sau poate vreun
beneficiu afectiv, iar de foarte multe ori agresivitatea este motivată de frică și se amplifică prin crize
de furie. Copii din această categorie nu au deloc încredere în ceilalți prieteni de joacă și se simt în
permanență amenințați iar ei prin agresivitate încearcă sa își reduca furia printr -un comportament
agresiv de prevenire. Așteaptă adesea să câștige respect cu ajutorul agresivității fiind în acela și timp
foarte sensibili la amenințări.
Copii care sunt suprasolicitați, ori de către familie ori de către educatori, din punct de vedere școlar,
pot dezvolta comportamente agresive de aceea este bine să se facă o diagnosticare a inteligenței în
vederea el iminării suprasolocitării școlare. Mai ales la copii cu o inteligență scăzută pot apărea mai
frecvent comportamente opozante atunci când se află într -o situație care îi suprasolicită.
Copii care au observat la un adult diferite forme de agresivitate, imit ă foarte ușor acest
comportament. Modelele urmărite, atât pe viu dar și în desenele animate, măresc posibilitatea ca
cel care asistă la astfel de scene să dezvolte un comportament agresiv prin copiere. Acesta poate să
fie motivul pentru care anumiți copii, încă de la cea mai fragedă vârstă, încep să dezvolte un
comportament agresiv, mai ales dacă au crescut cu pedepse fizice ei nu fac altceva decât să adopte
acest model. Copiii care au observat la un adult diferite forme de agresivitate imită acest gen de
comportament.
Comportamentul agresiv apare deseori în copilăria timpurie, încă de la cea mai fragedă vârstă,
înainte de 3 ani și este modul copilului de a cunoaște mediul înconjurător, este ca și rezultatul
încercărilor lui de a face cunoștință cu lumea, c hiar dacă uneori aceasta se termină cu mici dezastre
cum ar fi stricarea jucăriilor preferate, murdărirea pereților, scoaterea hainelor din șifonier sau a
cărților din dulap. Acestea sunt încercările lui de a -și forma propria personalitate și propriul punc t de

vedere, dar în același mod și testează capacitatea limitelor adulților, vrea să încerce cât de departe
poate merge fără să li se întâmple ceva.
Tot prin agresivitate copiii atrag atenția sau își câștigă propria identitate. Când li s -a dat o importan ță
prea mare în raport cu vârsta lor fragedă, un mod de a obține atenția este un comportament mai
putin cooperant. Atunci când copii nu se simt în siguranță sau cei din jurul lor nu le oferă suficientă
încredere, ei se simt amenințați și încearcă să treacă peste această stare înfricoșătoare pentru ei
printr -un comportament impulsiv, agresiv sau chiar furios.
Metodele care se cred a fi educative bazate pe pedepse corporale sau fizice nu fac altceva decât să
întărească agresivitatea copilului. De foarte mult e ori copiii agresivi trăiesc în medii sociale sau
economice precare. Aici au au avut ca și model (părinți, bunici) persoane cu manifestări agresive,
impulsive. Pe acestea le imită, pentru că nu au cunoscut alt model în mediul în care a crescut.
Copiii ag resivi sunt adesea respinși de cei de aceeași vârstă cu ei, se integrează foarte greu în
grupuri și au, de cele mai multe ori, rezultate școlare scăzute. Aproape de fiecare dată ei se regăsesc
printre copiii sau grupurile cu manifestări asemanătare sau ide ntice în care comportamentul agresiv,
nu doar că este acceptat, dar este și valorificat. Astfel ei intră într -un cerc vicios de unde nu pot ieși
sau ies extrem de greu, fără un real sprijin din partea adulților.
Comportamentul agresiv al copilului poate fi înlăturat dacă cei care au grijă de el, de obicei părinții,
urmăresc de foarte devreme acest fenomen. Le pot oferi acestora tot felul de alternative eficiente
pentru a -și consuma energia. La copiii foarte mici atenția poate fi distrasă ușor printr -o sim plă luare
în brațe, prin mângâiere sau pur și simplu prin arătarea jucăriei preferate. Pentru copiii un pic mai
mari, se pot obține rezultate foarte bune dacă intervenția părintelui este una calmă, în care vorbirea
pe un ton plăcut, poate oferi alternative atrăgătoare. Este foarte important să lăudăm și să
valorificăm situațiile în care copilul este calm, generos cu cei din jur și respectuos.Să punem accent
pe aceste situații arătându -i și spunându -i cât de frumos se joacă sau ce bine cântă. În acest fel,
asigurăm copilul că ceea ce face este bine și că aceasta este modalitatea prin care el poate să obțină
ceea ce dorește. De asemenea se recomandă să se evite să se facă etichetări de genul ,,copil rău”,
,,copil obraznic”, ,,copil neascultător” la fel cum nu trebuie să considerăm egalitate între copil și
acțiunile pe care le desfășoară.
Psihoterapia poate fi de un real folos familiei deoarece părinții învață cum să comunice cu viitorul
adult, cum sa -l îndrume spre un comportament mai puțin distructiv și cum să-l sprijine pe acesta în
demersurile sale. La rândul lui, copilul poate învăța, prin modalitățile care sunt foarte bine alese de
către terapeut, să schimbe impactul negativ al acțiunilor sale asupra celor din jur . De aceea este
foarte important ca psi hoterapeutul să lucreze atât cu părinții cât și cu copilul .Acesta din urmă nu
trebuie tratat ca un element singular, ci ca fiind parte integranta a unui grup (familia), acolo unde
unde el își poate manifesta plenitudinea trăirilor sale .
Copiii învață foa rte mult din experiențele anterioare, iar dacă putem să le explicăm totul ca pe niște
lecții care să aibă o morală plauzibilă și care poate fi aplicată mai departe în situații asemănătoare,
atunci ei pot să învețe care sunt avantajele unui comportament nor mal. Pentru unii copii este
îndeajuns să facă unele exerciții de respirație pentru a se putea calma, alții pot obține același
rezultat dacă închid ochii, alții pot să se elibereze de tensiune călătorind cu gândul în cele mai
plăcute locuri.

Rolul familiei și grădiniței este foarte important pentru formarea personalității copilului. Primele
intracțiuni cu lumea socială sunt învățate foarte de timpuriu de acasă, iar mai apoi la grădiniță. Un
animal de companie, un câine sau o pisică, ajută foarte mult la dez voltarea personalității și îl învață
lecții prețioase despre prietenie. Cu cât sunt mai micuți copii, cu atât sunt mai puțin conștienți de
propria forță și nu -și pot da singuri seama când întrec măsura. Sunt cazuri în care copilul reușește să
,,smotocescă ” animalul mai mult decât este cazul, bineînțeles, ei fac acest lucru din afecțiune pentru
noul lor prieten de joacă. Este importantă supravegherea micuțului, iar în clipa în care sesizăm astfel
de moment trebuie să -i atragem atenția, însă acest lucru să f ie pe un ton cât mai plăcut astfel vom
evita să ne invârtim într -un cerc vicios. Dacă un copil recepționează aceste mesaje transmise, trebuie
lăudat mereu.
Trebuie în același timp să oferim copiilor o altă opțiune pentru a -și consuma energia în alt mod,
decât prin agresivitate, astfel poate învăța, mai apoi, că există foarte multe lucruri în viață pentru
care nu se merită să te enervezi dacă înveți corect să le controlezi. Unii părinți îi implică pe copii în
diverse activități sportive chiar dacă acestea s unt extrașcolare, ca o modalitate de a se elibera de
energie: fotbal, tenis, handbal, gimnastică, sau dans. Acest lucru îi ajută foarte mult pe micuți,
deoarece îi ajută să nu mai răbufnească și astfel să își poată consuma energia , pentru a nu mai da
prilejul unor acumulări emoționale care pot degenera în acte de violență. Totuși, acest lucru deși la
prima vedere pare foarte bun, s -ar putea să nu dea roade de fiecare dată. De exemplu, dacă
băiețelul este înscris la echipa de fotbal a grădiniței și copilul nu se poate integra în acel colectiv,
poate să simtă frustrare sau chiar să se simtă umilit, mai ales în cazul în care nu este foarte bun la
acest sport și colegii râd de el sau îl resping.
Însă dacă se integrează ușor și se simte împlinit, are satisfacți i și reușește să își facă noi prieteni,
acest lucru îi va fi de folos și va duce la diminuarea sau chiar dispariția actelor agresive. Pentru foarte
mulți dintre copii aceste cauze sunt reprezentate de tratamentul neadecvat din partea colegilor mai
mari car e fac glume sau se amuză pe seama lor (abuz verbal sau umilință).
Ce este foarte important și totuși destul de ignorat de către cei mai mulți dintre părinți, este faptul
că aceste stări de frustrare sau de umilință, la un moment dat vor ,,exploda” și de a ceea trebuie să
identificăm cauzele ce duc la astfel de urmări. Copilul trebuie să înțeleagă că poate găsi în părinți un
prieten, care întotdeauna îl înțelege. De aceea nu este indicat să i se spună că nu trebuie sa aibe un
astfel de comportament la acea vârstă, acest lucru nu aduce deloc beneficii ci dimpotrivă îl
adâncește mai tare în frustrare. Cel mai bine ar fi ca părinții să descopere cauzele care au dus la
aceste comportamente și de îndată ce se găsesc explicațiile, se pot lua măsurile ce se impun.
Există câteva strategii de corectare a comportamentului agresiv care pot fi utilizate. O primă
strategie este sa -i sugerăm copilului că nu o să acceptăm comportamentul lui, în nici un caz, și că nu
este drăguț și nici dristractiv în felul acesta.
O altă strategie este să avem în vedere interzicerea unor programe televizate care promovează
agresivitatea de orice formă, același lucru se poate proceda și în jocurile pe calculator sau pe tabletă
iar dacă nu se pot interzice total măcar să fie supravegheate.
Stimularea în permanență a copilului când adoptă un comportament mai puțin agresiv este foarte
benefică. Poate fi utilă și o discuție între părinți și un psihoterapeut de unde poate să iasă la iveală o

problemă de sănătate sau de neînțelegere în cuplu, sa u atitudinea lui la grădiniță, relația cu colegii
sau cu educatoarea.

2.10. Modalități de prevenire și combatere a violenței în familie

În anul 21012, legislația românească în domeniu a fost modificată, astfel încât ea s -a adapta t
legislației europene. Noua lege, Legea nr. 217/2003 republicată în Monitorul Oficial nr. 365 din 30
mai 2012, redefinește și extinde conceptul de ” violență în familie”. Astfel, violența în familie
reprezintă ”orice acțiune sau interacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de
apărare, manifestă fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru
al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihihce, sexuale,
emo ționale sau psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea
arbitrară de libertate; împiedicarea femeii de a -și exercita drepturile și libertățile fundamentale.”
Printre membrii de familie sunt enumerați: ascendendenții și de scendenții, fratii și surorile, copii
acestora, precum și persoanele provenite prin adopție, soțul/soția sau fostul soț/fosta soție,
persoanele aflate în concubinaje, tutorele, reprezentantul legal sau cel care îngrijește persoana cu
boală psihică, dizabil itate intelectuală sau handicap fizic.

2.10.1. Modalități de intervenție în prevenirea și combaterea violenței asupra copilului

,,O asigurare importantă unei mai bune protecții a minorilor a reprezentat -o înființarea primelor
tribunale pentru minori și adoptarea unor legislații speciale cu privire la tratamentul care trebuie
acordat minorilor expuși riscurilor delicvenței, prin evitarea internării lor în aceleași instituții
corecționale cu adulții” (Radulescu, 2001, p. 63).
Kari Killen ne prezintă o ser ie de strategii de supraviețuire care pot fi comparate cu anumite metode
de prevenire a violenței:
• supraidentificarea cu părinții
• minimalizarea suferințelor copilului
• devierea localizării problemei (înlocuirea problemei)
• proiectarea neajunsurilor
• introiecția
• retragerea
• reducerea complexității
• gândirea normativă în locul evaluării bazate pe conștiințe

• confuzia și schimbarea rolului” (Killen, 1998, p. 48).
,,Programele de prevenire situațională a infracțiunilor de omor necesită implicarea c omunității și a
poliției în acțiunile de prevenire a omorurilor prin diminuarea acțiunii factorilor de risc: sesizarea
poliției de către cetățeni încă din primele momente ale conflictului dintre combatanți pentru a
facilita intervenția promptă a poliției ș i stoparea evoluției conflictelor, prevenirea reținerii faptelor
violente prin includerea agresiunilor în programe speciale de consiliere în scopul diminuării
posibilitățiilor de reținere a actelor violente” (Balica, 2008, p. 277).
Consider că o persoană c u caracter violent, poate avea aceleași intuiții de agresivitate și nu își poate
stopa acest caracter fără ajutor de specialitate din partea unui psiholog, psihoterapeut sau consilier.
,,Centrul de consiliere pentru copilul abuzat, neglijat, exploatat se a dresează atât copiilor expuși la
situații de abuz, neglijare și exploatare, membrilor familiei copilului abuzat (inclusiv membrilor
familiei lărgite), precum și abuzatorilor. Activitățiile dezvoltate în cadrul acestui sector sunt de
consiliere, atât a bene ficiarilor, cât și a abuzatorilor, de informare a comunității privind activitățiile și
rolul serviciilor dezvoltate, promovarea serviciilor oferite, precum și protejarea copilului” (Revista de
Asistență Socială nr.1 -2, 2005, p.100).
Un astfel de centru destinat copiilor abuzați, neglijați și exploatați este foarte benefic atât persoanei
agresate cât și celui abuzat sau familiei acestora, dacă un copil este consiliat cu vedere la traumele
care le -a suferit în urma agresiunii și se întoarce în cadrul famil iei în aceleași condiții acesta poate fi
abuzat din nou, dar în cazul în care agresorul ia parte la consiliere de specialitate faptele de abuz pot
fi diminuate sau chir să dispară.
,,Pentru prevenirea abuzului comis împotriva copiiilor, programul ESCAPE p revede șase
obiective, precum și modalitățiile de realizare a acestora:
• scăderea vulnerabilității copiiilor
• copiii vor învăța în mod concret cum să se apere verbal și fizic și cum să povestească faptele
• liniștea adulților implicați
• sensibilizarea adulților în legătură cu responsabilitățile lor
• abilitatea adultului să recunoască situații de abuz
• oferirea de ajutor copiilor victime ale abuzului.” (Șerban, 2001, pp. 105 -106).

2.10.2. Modalități de reducere a agresivității preșcolarilor

Datori tă efectelor negative ale agresivității cum sunt: rănirea emoțională, fizică, pierderea vieții sau
capacității de muncă, se incearcă cu intensitate sa se găsească câteva căi ce ar putea influența
reducerea agresivității. O modalitate de reducere a agresiv ității este catharsismul adică energia
negativă care s -a tot acumulat în timp ca urmare a impulsurilor instinctuale să fie descărcată.

O altă cale de reducere a agresivității folosită de foarte mult timp este pedeapsa. Pedeapsa se aplică
de obicei în urma manifestării actelor violente sau agresive în vederea sancționării și are drept scop
prevenirea acestor comportamente. Recidivismul ne contrazice însă și ne arată că este un exemplu
clar al eșecului programele care se bazează pe pedepse. În cadrul familie i este eronat să folosim
sancțiuni sau mai rău, sancțiuni fizice care au în mod clar un impact negativ asupra evoluției
copilului. Copii care au fost pedepsiți prin violență se comportă mult mai agresiv în afara familiei
decât acei copii care nu au fost pe depsiți prin acte de violență.
O cale de reducere a comportamentului agresiv este reducerea efectelor învățării sociale deoarece
este foarte usor de știut că acest comportament se imită foarte usor. Pentru a putea preveni din
timp realizarea unor comporta mente agresive trebuie evitat pe cât posibil contactul copilului cu
modele agresive. În cadrul muncii educative este bine să insistăm în direcția unor ,,frâne agresiv –
inhibatoare” care să ferească subiectul, din interior, să se implice în acțiuni cu tentă agresivă. Să
construim un model care să raționalizeze situațiile conflictuale ale efectelor și ale consecințelor care
ar putea apărea, astfel preșcolarul nu va da curs imediat oricărei provocări de natura agresivă.
Munca educativă desfașurată sub atenta s upraveghere, conduce la deprinderea unor capacități
empatice, sau învățarea lucrului în echipă, toate acestea având ca și scop frânarea sau estomparea
comportamentului agresiv.

2.11. Metodologia de intervenție a polițiștilor în cazurile de violență intra familială

Principala instituție țintă în combaterea abuzurilor este poliția. Însă intervenția poliției se realizează
post -factum, în acțiuni de combatere a abuzurilor după producerea lor, aspect echivalent cu tratarea
consecințelor și simptomelor violențe i în familie și nu a cauzelor profunde care le explică, deci cu o
anumită cronicizare a fenomenelor care degradează echilibrul familial .
Conform prevederilor articolului nr.14 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea
violenței în familie, as istenții familiali instrumentează cazul împreună cu persoana desemnată de
Ministerul Internelor și Administrației Publice, în condițiile prevăzute la art. 5, care stipulează faptul
că “ministerele și celelalte organe centrale de specialitate ale administr ației publice, prin structurile
lor teritoriale, vor desemna personalul specializat să instrumenteze cu celeritate cazurile de violență
în familie”.
Obiectivele activității polițiștilor în situațiile de violență domestică sunt:
– identificarea efectivă a victemelor,
– Asigurarea securității fizice pe tot parcursul intervenției – creșterea măsurilor de siguranță
pentru victime,
– Documentarea cazului,
– Cercetarea penală a faptelor care constituie infracțiuni conform cu legislația în vigoare,
– Colectarea și asigurarea transmiterii datelor în mod eficient, coordonat,

– Îndrumarea victimelor infracțiunilor care se produc cu violență spre alte instituții și servicii
– Colaborare cu celellate instituții și servicii care au un rol în intervenție.
Conform Ordinu lui nr. 384/2004 pentru aprobarea Procedurii de conlucrare în prevenirea și
monitorizarea cazurilor de violență în familie, polițiștilor le revin următoarele atribuții:
– monitorizarea cazurilor de violență în familie din sectorul sau unitatea teritorială deservită și
culegerea de informații despre acestea;
– întocmirea unei evidențe separate privind cazurile de violență în familie și sesizarea
compartimentelor cu atribuții privind combaterea violenței în familie din cadrul Direcțiilor județene
de muncă și protecție socială
– colaborarea cu medici, persoane din compartimentul combaterea violenței în familie și
asistenți sociali în vederea instrumentării propriu -zise a cazurilor;
– îndrumarea părților implicate în conflict, respectiv a agresorului și a victim ei spre servicii
sociale și medicale de specialitate;
– colaborarea cu serviciile specializate pentru protecția copilului.
În cazul conflictelor familiale, poliția poate acționa în urma depunerii unei sesizări scrise la sediul
unității de poliție de pe ra za de domiciliu a victimei, în urma unui apel telefonic la ofițerul de serviciu
al secției/unității de poliție locale, a unei solicitări la Serviciul Unic de Apel de Urgență 112 (care
poate fi făcută de oricine are cunoștință de astfel de evenimente negat ive), a unei sesizări verbale
făcută direct la agentul de poliție din dispozitivul de siguranță publică și patrulare sau se poate sesiza
din oficiu. Întrucât acest gen de evenimente au loc la domiciliul persoanelor fizice, cu ocazia
intervenției, polițiști i vor respecta următoarele reguli :
intervenția se va face de către 2 -3 polițiști, de preferință cu abilități de comunicare și experiență în
domeniu;
în apropierea imobilului unde s -a semnalat conflictul nu se vor folosi avertizoarele sonore sau
lumin oase;
se va respecta principiul inviolabilității domiciliului și polițiștii nu vor intra în locuință decât în
condițiile legii, respectiv la solicitarea sau cu consimță¬mântul scris al proprietarului sau posesorului
locuinței. Excepția o constituie cazu l când din interiorul locuinței se aud strigăte de ajutor care indică
un pericol iminent pentru sănătatea și chiar viața unei persoane, polițiștii având dreptul și datoria să
intervină, chiar folosind forța, dacă nu li se permite intrarea în locuință. Pent ru a se asigura că nu vor
fi acuzați ulterior de violare de domiciliu, polițiștii vor pătrunde în locuință, de preferință, în prezența
unor martori asistenți;
după deschiderea ușii, polițistul va saluta, se va prezenta și va explica motivul prezenței sal e acolo.
Înainte de a acționa, va cere în timp operativ cât mai multe informații de la persoanele aflate la fața
locului: repetabilitatea conflictului, modul de viață al familiei respective, numărul locatarilor din
imobil, eventuala prezență a unor minori. Nu va dezvălui numele persoanei care a făcut plângerea și,

pentru a păstra confidențialitatea acesteia, nu va încerca să o contacteze pe timpul intervenției.

se vor asculta mai întâi părțile, fără a se interveni, pentru a face să scadă tensiunea confli ctului,
precum și pentru a crea un climat de încredere. În cazul unui cuplu, cei doi trebuie intervievați
separat. Apoi, progresiv, se va încerca să se discute deschis problemele ce au generat conflictul,
pentru a permite o anumită descărcare nervoasă, dar nu se va comenta nimic și nu se vor emite
judecăți sau aprecieri ce ar putea fi greșit interpretate, căutându -se obținerea angajamentului că
persoanele se vor liniști și nu vor produce acte violente sau de tulburare a liniștii publice;
după ce s -a aplan at conflictul, părțile vor fi invitate, în scris, la sediul poliției pentru declarații cu
privire la evenimentul în cauză;
victima va fi informată asupra procedurilor penale aplicabile și asupra demersurilor pe care trebuie
să le facă în continuare. Îi e ste explicat dreptul de a introduce plângere împotriva agresorului și
posibilitatea de a -și retragerea plângerea pentru infracțiunea de loviri sau alte violențe(art.180
C.pen.) sau pentru vătămare corporală(art. 181 C.pen.). În funcție de starea de sănătat e și leziunile
produse de agresor, victima va fi sfătuită să se prezinte la medicul legist pentru eliberarea unui
certificat de constatare a agresiunii (cu aceleași haine pe care aceasta le purta atunci când s -a
produs agresiunea și fără să se spele) sau va fi condusă la o unitate spitalicească pentru acordarea de
îngrijiri medicale;
în cazul în care sunt de față minori a căror viață și sănătate este în pericol, se va anunța Direcția
pentru Protecția Copilului;
dacă se consideră că victima nu se află în siguranță în locuința comună, ea va fi îndrumată către un
adăpost special, locuința unei rude sau a unui prieten sau o organizație neguvernamentală care îi
poate oferi cazare;
dacă agresorul este într -o vădită stare de ebrietate, dacă a amenințat vict ima sau a utilizat
împotriva acesteia o armă sau chiar atunci când se consideră că prezența acestuia în locuința familiei
constituie un grav pericol pentru ceilalți membrii, polițistul poate cere pentru agresor măsura
arestării preventive;
discuțiile vor fi purtate pe un ton corespunzător, fără amenințări sau insulte, cu calm.

2.12. Măsurile de protecție a copilului aflat în dificultate

Pentru a ajunge un om rațional și sănătos psihic, copilul trebuie protejat în fața abuzurilor și
scos din mediul respectiv dacă altă soluție nu există. Art. 7, alin1 din Ordonanța de urgență a
Guvernului nr.26/1997 enumera măsurile de protecție a copilului aflat în dificultate:

• încredințarea copilului unei persoane, unei familii sau a unui organism p rivat autorizat
• încredințarea copilului în vedrea adopției
• încredințarea provizorie a copilului către serviciu public specializat
• plasamentul copilului la o persoană sau o familie
• plasamentul copilului în regim de urgență
• plasamentul copilului in tr-o familie asistată (Neamțu, 2011, pp. 203).
În Tratatul de Asistență Socială, Neamțu relatează anumite principii pe baza intervenției, aceasta
fiind:
• să nu avem o atitudine critică față de persoana care solicită sprijinul și să încercăm să vedem
circumstanțele reale, pentru a -i ușura situația persoanei în cauză
• să elaborăm strategii de intervenție pentru clarificarea nevoilor imediate, dacă victima
dorește doar satisfacerea nevoilor imediate atunci i se va oferi doar protecție și nu și reabilita rea ei
• profesionalismul nu este convocat pentru a lua decizii în locul victimei, ci pentru a -i
demonstra că victima are capacități de rezolvare a problemelor și recuperarea repectului și încrederii
în sine
• prin evaluarea succesului intervenției se măso ară rezultatele având în vedere victima, dacă
siguranța în forțele proprii a crescut, dacă se simte mai în siguranță, profesionistul trebuie să
studieze problema foarte bine deoarece scopul lui este să ofere siguranță membrilor unei comunități
libere (Neam țu, 2011, p. 722)
Obiectivele generale conturate care vizează problema protecției copilului și servicii sociale aferente
sunt:
• ,,dezinstituționalizarea copiilor și organizarea diversificării serviciior alternative la îngrijirea
rezidențială
• îmbunătățir ea cadrului legislativ în concordanță cu normele și tratatele internaționale în
domeniul protecției copilului, la care și în Romania este parte
• profesionalizarea sistemului
• coordonarea eficientă a politicilor sociale în domeniul protecției copilului
• monitorizarea și evaluarea situației copilului precum și dezvoltarea unui sistem național care
să intervină și să gestioneze întreaga problematică a copilului și a resurselor implicate în sectorul
protecției copilului
• susținerea și încurajarea societăți i civile la dezvoltarea sistemului național de protecție a
drepturilor copilului” (2005, pp. 97 – 98).

Centrul de vizitare famililală este un centru care are ca și obiectiv stoparea agresiunilor asupra
copiiilor și a femeilor, este un centru care face legăt ura între copil – agresor, mama – copil, fără a se
întâlni agresorul cu mama, fară a mai exista riscuri ca femeile să fie bătute sau chiar omorâte de
agresor.
Acest centru are anumite obiective acestea fiind:
• ,, să ofere un spațiu sigur și confortabil p entru vizitarea copiiilor de către părintele care nu
deține custodia lor
• să ofere un loc unde părinții care au fost agresați de către parteneri pot aranja vizitarea
copiiilor si transferul lor către celălalt partener fără a fi amenințați sau agresați
• să ajute părinții sa stabilească bune relații parentale cu copii lor, oferind cursuri de creștere a
copiiilor și modelând interacțiuni pozitive cu copiii
• să ofere informații și resurse necesare, astfel încât tribunalele și sistemul penal să poată
rezolva în mod coeerent problemele ce țin de custodia și vizitarea copiiilor” (Neculau, 2003, p. 157).
Este nevoie să se dezvolte o strategie coerentă de prevenire, combatere și recuperare a copiiilor
abuzați, care să cuprindă:
• elaborarea unui cadru legislativ care să poată defini conceptele de abuz și sancțiuni
adecvate
• dezvoltarea procedurilor de intervenție în aceste situații
• crearea de servicii specializate
• dezvoltarea sistemului de asistență socială (Revista de Asistență Socială nr. 1 -2, 2005, p.94 ).

2.13. Instrumente juridice de prevenire a violenței în familie

Legislația actuală permite luarea unor măsuri de protecție pentru victima violenței domestice, atât
din punct de vedere penal, cât și civil.
Programele de prevenire a violenței în fam ilie, în funcție de grupul căruia i se adresează, pot fi de
trei tipuri:
1) prevenirea primară face parte din demersul general de reducere a incidenței violenței înainte ca
violența să aibă loc. Prevenirea primară se referă la acțiunile, programele, campa niile adresate unor
populații mai mari (țară, județ, oraș), în vederea sensibilizării acestora și reducerii toleranței la
violență. Prevenirea primară se conjugă cu eforturile politice de a crea legi și servicii de specialitate
în cadrul comunităților;
2) prevenirea secundară este inclusă în activitatea serviciilor și are ca obiectiv identificarea
persoanelor care se află în situație de risc sau a identificării factorilor de risc în producerea violenței.

Prevenirea secundară se adresează grupurilor cu risc crescut de a manifesta un anume
comportament sau grupurilor cu risc de victimizare. Grupurile de risc selectate pot fi copii și
adolescenții care trăiesc în familii cu violență, femeile fără loc de muncă sau cu venituri reduse și
dependente de cineva șome rii etc. Prevenirea secundară se instituie în cazurile identificate și are ca
obiectiv o intervenție cât mai rapidă și mai adecvată;
3) prevenirea terțiară vizează diminuarea condițiilor de producere a violenței în cuplurile care se
confruntă cu violența. Această ultimă formă este îndreptată mai mult spre intervenție. Prevenirea
terțiară se referă la acțiunile asupra grupurilor afectate deja de violența domestică: victimele femei,
agresorii, copiii abuzați. Prevenirea terțiară nu este prevenirea unor compo rtamente care au riscul
de a se produce pentru prima dată, ci prevenirea recidivelor, sancționarea și/sau recuperarea
agresorilor, securitatea victimelor, recuperarea sau tratarea efectelor și consecințelor (terapie post –
traumatică, psihoterapie, tratament ul tulburărilor afective și medicale, autonomizarea victimei,
măsuri de protecție, cunoașterea drepturilor etc.).
Măsurile de siguranță au ca scop eliminarea stării de pericol public și prevenirea infracționalității în
general.
Legea nr. 217/2003 o lege specială care guvernează protejarea unei victimei supuse violenței
domestice.
Legislația penală
Codul penal prevede sacțiuni pentru infracțiunile de violență ale agresorului în cadrul secțiunilor
privitoare la infracțiuni contra integrității corporale, asu pra unui membru al familiei, contra libertății
persoanei, a integrității sexuale cât și acelor care aduc atingere domiciliului și vieții private. Se pot
stabili pedepse pentru genul acesta de infractiunii: lovire și vătămare corporală, violență în familie,
lipsirea de libertate, amenințare, șantaj, hărțuire, viol, agresiuni sexuale, violare de domiciliu, a
sediului profesional, a vieții private (art. 193 – 226 cod penal).
În practica judiciară, în mod frecvent se recurge la procedura specială a ordonanței președințiale: în
materia raporturilor de familie; în materia raporturilor de vecinătate și de proprietate; în materia
raporturilor locative; în materia executării silite.
Spre exemplu, în timpul procesului de divorț instanța poate dispune măsuri vremelnic e cu privire la
încredințarea copiilor minori, la obligația de întreținere, la alocația pentru copii și la folosirea
locuinței. Numai prin hotărârea irevocabilă de divorț instanța stabilește, însă în mod definitiv asupra
unor asemenea cereri, măsurile disp use în cadrul cererilor formulate pe calea ordonanței
președințiale putând fi diferite.
Măsura poate dobândi caracter definitiv și poate fi extinsă pe o perioadă îndelungată de timp. În
unele jurisdicții, aceasta este o măsură care se poate lua de către i nstanțele civile, pentru minori și
familie, iar în altele este o măsură de drept penal.

2.15. Instituții cu rol în prevenirea și combaterea violenței în familie

Instituții naționale
Parlamentul României. Este evident că, prin activitatea comisiilor permanente de specialitate,
Parlamentul României este acea instituție a statului care dă o formă definitivă actelor normative în
general, și în speță celor care vizează prevenirea și combaterea violenței în fam ilie. La Camera
Deputaților, comisiile parlamentare al căror rol s -a evidențiat în elaborarea normelor privind violența
domestică sunt: Comisia pentru Sănătate și familie, Comisia pentru drepturile omului, culte și
problemele minorităților naționale și Com isia pentru egalitate de șanse între femei și bărbați. Și în
structura Senatului României există comisii permanente care aduc un aport similar cu al celor de la
Camera Deputaților: Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități, Comisia pentru egali tate
de șanse.
Guvernul – mai multe ministere din Guvernul României trebuie să conlucreze în vederea prevenirii și
combaterii violenței în familie. Menționând art. 5 din Legea nr. 217/2003 aceasta arată că
“ministerele și celelalte organe centrale de spec ialitate ale administrației publice, prin structurile lor
teritoriale, vor desemna personalul specializat să instrumenteze cu celeritate cazurile de violență în
familie”.
Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse – Este ”axul central” în prevenir ea și combaterea
fenomenului violenței în familie acest minister continuă să exercite o serie de atribuții la nivel
național:
– are în subordine Agenția Națională pentru Protecția Familiei, al cărei președinte este numit
de către ministrul muncii, familie i și egalității de șanse;
– are reprezentat în Consiliu Consultativ al Agenției Naționale pentru protecția Familiei;
– Legea nr. 217/2003, art. 10 alin. 2, prevede că standardele de calitate a serviciilor sociale din
domeniul protecției victimelor violen ței în familie și normele metodologice corespunzătoare,
elaborate de Agenția Națională pentru Protecția Familiei, se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la
propunerea Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse;
– potrivit art. 10 alin.3 din Legea nr. 217/2003, ministrul muncii, familiei și egalității de șanse
prezintă anual Guvernului un raport privind aplicarea standardelor și a metodologiei prevăzute la
alin. 2;
– în colaborare cu celelalte ministere implicate și cu organizațiile neguvernamenta le,
Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse participă la elaborarea de programe educative
pentru părinți și copii, în vederea prevenirii violenței în familie;
– Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse împreună cu Ministerul Internelo r și
Reformei Administrative elaborează și difuzează materiale documentare privind cauzele și
consecințele violenței în familie.

Cele mai multe sarcini care îi revin Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Sanse prin Legea nr.
217/2003 pentru preven irea și combaterea violenței în familie de Șanse este, instituția centrală cea
mai responsabilizată în domeniul violenței intrafamiliale, deoarece aceasta are atribuția să prezinte
anual guvernului un raport care privede aplicarea strategiilor și programe lor în domeniul prevenirii și
combaterii violenței în familie.
Ministerul Internelor și Reformei Administrative – atât la nivel central cât și în unitățile sale
subordonate, rolul pe care îl are acest minister care nu îi sunt stabilite doar prin legislația specifică
violenței în familie, ci și prin alte acte normative reglementând o serie de diverse activități care
trebuie întreprinse de acesta. Menționand faptul că potrivit Legii nr. 217/2003, Cest Minister este
reprezentat în cadrul Consiliului Consultati v al Agenției Naționale pentru Protecția Familiei.
Ministerul Sănătății Publice – acesta ca și celelate ministere are un reprezentant în cadrul Consiliului
Consultativ care funcționează pe lângă președintele Agenției Naționale pentru Protecția Familiei.
Ministerul Sănătății Publice joacă un rol important deoarece acesta trebuie să -și dea acordul asupra
convențiilor de colaborare încheiate de consiliile locale sau județene între adăposturile pentru
victimele violenței domestice, unități sanitare. Aceaste Con venții de colaborare care se încheie între
unitățiile sau instituțiile mai sus menționate nu pot sa funcționeze legal fără avizul acestui minister.
Abordarea interdisciplinară a problematicii violenței în familie este recunoscută și susținută de
ministerel e cu responsabilități în domeniu: Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse,
Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Ministerul Sănătății. Cele trei ministere au emis:
Ordinul comun nr. 384/306/993 din 12 iulie 2004, prin care au apr obat procedura de
conlucrare în prevenirea și monitorizarea cazurilor de violență în familie. În baza ordinului comun
menționat, s -a stabilit procedura concretă de conlucrare, încheiată la nivel județean, respectiv al
municipiului București între: inspecto ratele de poliție, comandamentele de jandarmi, direcțiile de
sănătate publică, compartimentele combaterea violenței în familie din cadrul DMMSSF, serviciile de
probațiune, DGASPC -urile, inspectoratele școlare, serviciile medico -legale, unitățile pentru
prevenirea și combaterea violenței în familie și altele;
Ordinul comun nr. 385/304/1018 din 12 iulie 2004 privind aprobarea instrucțiunilor de
organizare și funcționare a unităților pentru prevenirea și combaterea violenței în familie.
Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului – realizează potrivit legii 217/2003, art. 18, programe
educative pentru părinți și copii, în vederea prevenirii violenței în familie cu sprijinul celorlalte
ministere implicate și în colaborare cu ONG -urile.
Ministerul Justiției – fiind reprezentată în cadrul Consiliului Consultativ care funcționează pe lângă
președintele Agenției Naționale pentru protecția Familiei.
Agenția Națională pentru Protecția Familiei (A.N.P.F.) – este o instituție publică cu perso nalitate
juridică, obiectul de activitate al Agenției îl reprezintă violența în familie, aceasta coordonează și
pune în aplicare măsurile de prevenire și combatere a violenței în familie, aceasta funcționează în
subordinea Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse din februarie 2004, în baza Legii nr.
217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, modificată și completată prin O.G. nr.
95/2003, și în baza H.G. nr. 1624/2003 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale p entru
Protecția Familiei. Conform legii,

În conformitate cu legislația în domeniu, A.N.P.F. are ca scop prevenirea și combaterea fenomenului
de violență, promovarea, respectarea și garantarea drepturilor persoanelor afectate de violența în
familie, în ved erea dezvoltării fiecărui membru al familiei într -un mediu lipsit de violență. Conform
art. 8 alin. 2 din Legea nr. 217/2003, pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, A.N.P.F.
urmărește următoarele obiective:
a) promovarea valorilor familiale, a înțelegerii și întrajutorării în familie, prevenirea și
combaterea violenței în relațiile dintre membri;
b) sprijinirea membrilor de familie aflați în dificultate ca urmare a actelor de violență în familie;
c) sprijinirea victimelor prin programe de rec uperare a sănătății și de reinserție socială;
d) asistarea agresorilor prin tratamente de dezalcoolizare, dezintoxicare, psihologice și
psihiatrice;
e) protejarea victimelor și, în special, a minorilor, prin măsuri de păstrare a confidențialități
identităț ii lor, precum și prin măsuri de protecție psihologică a acestora, în timpul instrumentării
cazului;
f) inițierea și coordonarea parteneriatelor sociale, în scopul prevenirii și combaterii violenței în
familie.
A.N.P.F. coordonează punerea în aplicare a mă surilor de prevenire și combatere a violenței în familie
prin informarea, consilierea și consultanța familială, medierea în cazurile de violență în familie,
avizarea următoarelor unități de asistență socială: centre pentru adăpostirea victimelor violenței în
familie, centre de recuperare pentru victimele violenței în familie, centrele de asistență destinate
agresorilor.
Consiliului Consultativ are ca rol evaluarea anual a activitații Agenției de propunere și analizare a
măsurilor de îmbunătățire a activită ții asigurând cooperarea dintre ministere și instituțiile
reprezentate în cadrul său.
În subordinea Agenției Naționale pentru Protecția Familiei se află:
– Centrul Pilot de Asistență și Consiliere a Victimelor Violenței în Familie, înființat în 1996, a
trecut în subordinea A.N.P.F. în 2003. Domeniul de activitate al Centrului Pilot este cel de asistență și
protecție și presupune : consiliere psihologică și juridică, asistență medicală, consiliere telefonică tip
hot-line la numărul 983, îndrumare spre servi ciile medicale ale Institutului de Medicină Legală,
sesizarea serviciilor speciale de la nivel local. Centrul Pilot a beneficiat și de un serviciu de adăpost de
urgență pentru victimele violenței în familie, dar a desființat acest serviciu datorită multipl elor
impedimente în organizare și finanțare. În ciuda tuturor carențelor pe care le avea adăpostul, era
singurul de această natură în București și reprezenta un refugiu în situații disperate;
– Centrul de Informare și Consultanță pentru Familie, înființat în 1998, a trecut în subordinea
A.N.P.F. în 2003. Obiectul de activitate al C.I.C.F. îl reprezintă asigurarea respectării drepturilor
membrilor familiei, stabilitatea cuplului familial, reducerea dificultăților psiho -sociale ale familiei.

Autoritatea Nați onală pentru Protecția Drepturilor Copilului – fiind instituția care asigură
respectarea, pe teritoriul României, a drepturilor copiilor prin intervenție, în condițiile legii, aplicând
procedurile administrative și judiciare care respectă și promovează dre pturile copilului.
Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap – această autoritate coordonează
activitățile de protecție specială și de promovare a drepturilor persoanelor cu handicap la nivel
central , elaborează politicile, aplicând st rategii la standardeleprevăzute de lege în domeniul
promovării drepturilor persoanelor cu handicap.

1.16. Servicii destinate sprijinirii femeii și copilului în caz de violență domestică

În acest capitol voi realiza o descriere a celor mai folosite serv icii destinate sprijinirii femeiiși copilului
în caz de violență domestică:
Conform Revistei de Asistenta Sociala nr. 1 si nr. 2, serviciile sociale destinate protecției femeii și
copilului în caz de violență domestică, realizează următorele tipuri de act ivități:
• consilierea și asistența psihologică socială și juridică
• recuperarea medical, psihologică și socială
• prevențae, educarea și informarea
• consilierea, reabilitarea și integrarea persoanelor care săvârșesc abuzul (2005, p. 100).
Serviciile s ociale destinate copilului, supus actelor violente, pot fi multiple; consider că o
bază a acestor sevicii stă în consiliere și comunicarea cu psihologul; dacă unui copil nu i se explică și
nu îi este ascultat și punctul lui de vedere acesta rămâne închis ș i retras datorita acestor acțiuni care
sunt percepute ca și trauma. Astfel, pentru copil, faptul că nu are posibilitatea de a -și exprima
parerea, trăirile cu privire la episodul de violență la care a luat parte, nu face altceva decât să îi
continue starea negativă. În acest mod, pentru el episodul traumatizant nu se incheie, dat fiind
faptul că nu își poate exterioriza trăirile.
S-au realizat anumite programe de intervenție pentru bărbații agresivi, care conțin un cadru
comun pentru consilierea acestora:
• prin analiza concepțiilor care stau la baza comportamentelor abuzive
• identificarea și definirea comportamentelor dominatoare
• conștientizarea efectelor violenței
• oferirea de alternative pentru comportamentele dominatoare
• menținerea contactului cu victimele violenței pentru a stabili gradul de violență (Mederos,
2003, p. 130).

CAPITOLUL 2
METODOLOGIA CERCETĂRII ȘI STUDII DE CAZ

Scopul:
Găsirea resurselor necesare integrării în comunitate alături de copii după ieșirea din centru.

Obiectivele generale ale cercetării:

– Stabilirea modalităților prin care conflictul între parteneri are un impact emoțional negativ
asupra dezvoltării copilului.
– În ce măsură agresivitatea fizică și cea verbală întâlnită în familia conflictuală se regă sește în
personalitatea copilului.

Ipotezele cercetării
– Presupunem că consumul de alcool este un factor determinant al violenței domestice.

– Presupunem că copilul care face parte dintr -o familie cu un nivel scăzut economic, conflictele
în famililie au o rată de violență domestică mult mai mai ridicată.
– Presupunem că cu cât abuzul asupra copilului de la o vârstă foarte mică este mai mare, cu
atât copilului îi este mai greu să se integreze în mediul social și școlar.

Metode și tehnici de lucru:
Studiul de caz, interviu semistructurat, Foaie de observație clinică, Chestionarul de agresivitate a lui
Arnold H.Buss si Mark Perri, Scala Toulouse a stimei de sine (E.T.E.S), Chestionarul de personalitate
S.P. 13, Fișă de monitorizare pe parcursul interve nției, Plan personalizat de intervenție, Plan
personalizat de consiliere.

Pentru a putea verifica obiectivele cercetării și pentru a demonstra ipotezele, am folosit interviul.

Interviul este o tehnică de obținere prin întrebări și răspunsuri a afirmațiil or verbale de la indivizi
sau de la grupuri umane în vederea verificării ipotezelor sau pentru descrierea științifică a
fenomenelor socioumane (Chelcea, 2004, p. 297).
Unul din scopurile interviului aplicat pentru acest studiu de caz este de a identifica v ariabilele, dar și
a relația dintre variabile care pot constitui un instrument important de colectare a informațiilor în
vederea testării ipotezelor, întrebările interviului reprezentând itemi în structura instrumentuelor de
măsurare, de colectare a inform ațiilor suplimentare decât obținerea unor informații prin alte
metode.
În interviul aplicat am folosit un număr de 92 de întrebări, acestea fiind întrebări deschise în general,
iar durata discuțiilor a fost în jur de 30 de minute, cu persoana. Întrebările adresate în cadrul
interviului vizează o serie de probleme acestea vor fi întâi discutate, iar ulterior analizate. Aceste
întrebări cuprind probleme esențiale care nu pot fi omise sub nicio formă,dar important este ca
acestea să reflecte într -un mod clar atât obiectivele cât și ipotezele stabilite în cercetarea de față.
Un Atu al întrebărilor deschise îl constituie posibilitatea persoanei intervievate care va da răspunsuri
proprii și exprimări personale chiar și a mecanismelor de apărare, un dezavantaj î l constituie timpul
care este destul de îndelungat pentru efectuarea unui astfel de interviu. Lipsa de standardizare a
acestor întrebări oferă o flexibilitate și posibilitatea de a cerceta problemele într -o manieră mult mai
complexă. Interviul a fost aplic at pe două mame și copii ei și aceștia victime ale violențelor
domestice din partea partenerului de viață.
Intervievarea a avut loc în Mediaș la Asociația Casa de Femei Creștină Germană, unde sunt găzduite
în prezent unele dintre persoanele cu care am disc utat iar altele beneficiază doar de consiliere.
Scopul Asociației Casa de Femei Creștină Germană este să creeze și să administreze posibilitatea de
adăpostire pentru femei, victime ale violenței în familie, împreună cu copiii aflați în întreținere,
precum și pentru femeile fără copii, aflate în dificultate socio -economică. Aici se desfășoară activități
pentru sprijinirea și ocrotirea femeilor, fetelor, copiilor în spiritul moral creștin în vederea asigurării
reintegrării în societate. Un alt scop al asociaț iei este să încurajeze și să sprijine dezvoltarea
personală și socială a femeilor, victime ale violenței în familie. În acest sens se demarează programe
pentru ajutarea acestora în vederea obținerii de cunoștințe, abilități și aptitudini necesare. Se
doreș te, ca prin aceste demersuri, femeia să -și poată recăpăta statutul social; atunci când părăsește
acest centru să poată fi capabilă să se reintegreze în mediul socio -economic, să fie capabilă să se
intrețină pe ea și eventual copiii ei. Sunt sprijinite să î și refacă viața atât sub aspect profesional, cât și
emoțional și social.
Serviciile sociale pe care le oferă sunt:
• găzduire pe perioadă determinată – pentru 22 de persoane
• identificare și evaluare a nevoilor personale
• consiliere psihologică
• consil iere și informare juridică
• educație

• servicii de îngrijire
• servicii de asigurare a hranei și a suplimentelor nutritive
• educare a deprinderilor de viață independent / viață de adult
• servicii de bază pentru activitățile zilnice
• servicii de suport pentru activitățile instrumentale ale vieții de zi cu zi
• relaționare și comunicare interpersonală
• orientare profesională
• servicii de îngrijire social -medicală
• promovarea relației sociale (socializare), recreerea și petrecere a timpului liber
• informare în domeniu
• sprijin de urgență în vederea reducerii efectelor situațiilor de criză
• reintegrarea socială
• alte servicii de suport pentru diferite situații de dificultate.

Persoanele chestionatee sunt mama abuzată care are doi copii de vârste di ferite și care sunt și ei
victime ale abuzurilor tatălui lor. Sunt beneficiari ai centrului de recuperare Casa de Femei Creștină
Germană din mediu urban care se ocupă cu recuperarea femeilor abuzate și a copiilor abuzați.

Definiția conceptelor și oper aționalizarea

3.3.1. Definirea conceptelor
,,Violența este un abuz de putere, fiind legată, aproape întotdeauna, de o poziție de putere și de
impunerea acestei puteri asupra celorlalți. Această caracterizare definește cel mai bine situația
bărbatului în raport cu cea a femeii, copilului sau vârstnicului” (Rădulescu, 2001, p. 21).
Definiția nominală:
Violența împotriva copilului ia multe forme, de o largă varietate, putând fi intenționată sau nu, dar
generând întotdeauna consecințe nefavorabile imediate și de durată asupra dezvoltării lui.
Consecințele sunt diferite de la un copil la altul, impun ,,reparații” atât din punct de vedere legal, cât
și din punct de vedere medical și psihosocial.

În limbajul de specialitate violența suferită de copilul -victimă se exprimă prin abuz, neglijare,
maltratare, molestare, hărțuire, exploatare (Munteanu, 2011, p. 110).
Definiția operațională:
Violență asupra copilului reprezintă orice formă de abuz, provocat cu intenție dar și fără, de catre un
adult, care are responsabil itatea creșterii, ingrijirii și educării acestuia și care atrage după sine
întârzieri în dezvoltarea fizică, psihică și cognitive.

3.3.2. Operaționalizare

I. Dimensiunea familială:
• Ați mai fost căsatorită?
• Care este relația cu soțul?
• Care este re lația cu părinții?
• Sunt conflicte între părinți?
• Care este cauza conflictelor?
• Care sunt modurile de agresare?
• Care sunt modalitățile de soluționare a conflictelor?
• În ce măsură conflictele dintre părinți v -au afectat la vârsta de 3 -7 ani?
• În ce măsură ați copiat acțiunile părințiilor?

1. Surse de autoritate în familie:
• Care sunt deciziile ce țin de viitorul familiei?
• Cine dă ordine?
• Cine ia deciziile importante în familie?
• Cum și cine gestionează veniturilor?
• Care sunt deciziile cu p rivire la educația copiilor?
• Cine are ultimul cuvânt de spus?
2. Situație educațională:
• Clase absolvite de parinți

• Care este forma de educație pe care vreți să o urmăriți?
• Care este perspectiva față de sistemul educational?
• Educația este o prioritate?

3. Situația socio -economică a familiei:
• Profesia abuzatorului?
• Ocupația abuzatorului?
4. Situația materială:
• Locuința în mediul rural sau urban?
• Terenuri?
• Structura locuinței?
• Proprietăți?
• Electrocasnice?
5. Tipul familiei:
• Legitimă?
• Nelegitimă?
• Nucleară?
• Extinsă?
• Monoparentală?
6. Situație financiară:
• Veniturile familiei (medii, sub medii, ridicate) ?
• Venituri provenite din alte activități?
• În ce măsura credeți că factorul economic a determinat, sau nu, comportam entul agresiv?
• Cunoașteți familii cu același potential economic și cu aceleași probleme?
• Dar cu potential crescut și fără violență?

7. Surse de venit:

• Bugetul familiei?
• Loc de muncă al părințiilor?
• Ajutor social?
• Agricultură?

II. Dimensiunea socială

1. Relațiile cu familia extinsă:
• Țin legătura?
• Se ajută?
• Discută despre diversele probleme?
• Se vizitează?
• Au încredere în ei?
• Au loc conflicte?
• Sarbătoresc împreună Paștele, Crăciunul?
2. Relații cu prietenii:
• Țin legătura?
• Se aj ută?
• Discută unele probleme?
• Se vizitează?
• Au încredere în ei?
• Au loc conflicte?
• În ce masură afectează relația cu prietenii?

3. Relațiile cu vecinii:
• Țin legătura?
• Se ajută?

• Discută despre diversele probleme?
• Se vizitează?
• Au încred ere în ei?
• Au loc conflicte?
• Sunt împreună de sărbători?

4. Comportament față de situația medicală:
• Păstrează legătura cu medicul de familie?
• Probleme de sănătate din punct de vedere psihic/fizic?
• Ultima vizită la medic?
• Folosește medicamente?
• În cazul apariției bolilor merg la medic?

III. Dimensiunea comportamentului agresiv

1. Cauzele violenței:
• Se consumă alcool?
• Potențialul economic est e scăzut?
• Au existat abuzuri în copilărie?
• Este o stare de sănătate precară?
• Copil nu a fost dorit?
• Este un număr prea mare de copii?
2. Efectele violenței în familie:
• Sunt dificultăți în adaptarea socială?
• Ce carențe educaționale se inregistr ează?
• Starea de sănătate este precară (nervozitate ridicată) ?
• Stima de sine este scăzută?

• Sunt defecte motrice?
• Sunt deficiențe cognitive?
• Are încredere în ceilalți copii ?
• Cum credeți că ar arăta viața fără violență?
3. Istoricul de abuz:
• De cât timp sunteți agresați dvs. și copiii?
• Cum a decurs relația cu familia până în momentul de față?
• Care sunt cauzele declanșării conflictelor?
• Care este persoana care, de obicei, îi ia apărarea?
• Descrieți formele de violență!
• Ce pedepse aplic ați sau v -au fost aplicate?
4. Integrarea preșcolarului în mediul educativ:
• Ce rezultate sunt la teste și competiții?
• Se adaptează la un regulament?
• Cum este relația cu colegii?
• Cum este relația cu educatoarea?

5. Reacția preșcolarului la agresiv itate
• Cum reacționează copilul când e abuzat fizic/verbal?
• Cum reacționeză la pedepse?
• Care credeți că ar fi comportamentul lui dacă nu ar exista abuz fizic sau verbal?

Instrumente

Metodă: ghid de interviu
Interviul semistructurat este acel intervi u în care întrebările sunt clar formulate în prealabil, însă
succesiunea lor este lăsată la discreția intervievatorului, care, astfel, va avea libertatea să calibreze
întrebările în funcție de percepția sa și dinamica discuției. Acest tip de interviu este cel mai des

folosit în practica de asistență socială, iar informațiile oferite mai jos sunt relevante în deosebi
pentru acest tip de interviu.
În întocmirea ghidului de interviu am selectat întrebări care au vizat obiectivele și ipotezele propuse
în studiu l de caz, astfel interviul a fost structurat pe trei părți: familială, socială, comportament
agresiv, formulând mai multe întrebări pentru fiecare parte.
Subiectuții reprezintă victime ale violenței în familie, beneficiari ai centrului pentru victimele
violenței în familie. Întrucât există legea audiovizualului, Legea 504/2002 a audiovizualului, publicată
în Monitorul Oficial nr.534 din 22 iulie, Art. 7 ,,(1) caracterul confidențial al surselor de informare
utilizate în conceperea sau elaborarea de știri, de emisiuni sau de alte elemente ale serviciilor de
programe este garantat de prezenta lege”.

STUDIU DE CAZ

Scopul:
Găsirea resurselor necesare integrării în comunitate alături de copii după ieșirea din centru

Obiectivele generale ale cercetării:

– Stabilirea modalităților prin care conflictul între parteneri are un impact emoțional negativ
asupra dezvoltării copilului.
– În ce măsură agresivitatea fizică și cea verbală întâlnită în familia conflictual ă se regăsește în
personalitatea copilului.

Obiective pe termen scurt:
– stabilirea regulilor centrului
– conștientizarea mamei față de situația dificilă în care se află alături de copii
– educația preșcolarilor și consilierea pentru dezvoltarea și îngrijirea psiho -somatică a copiilor
– consilierea individuală cu mama

– consilierea acordată copiilor să depășească stresul posttraumatic provenit în urma abuzului
fizic

Obiective pe termen mediu:
– dezvoltarea abilităților de integrare soci ală
– Identificarea statutului de valori și principii personale

Obiective pe termen lung:
– dezvoltarea abilităților de gestionare eficientă a situaților ce implică un nivel de stres
crescut
– dezvoltarea capacității pentru de pășirea dificultăților psiho -sociale
– dezvoltarea unor abilități și comportamente adaptative

Anamneză:

Subiectul V. A. în vârstă: 37 ani de genul feminin, căsătorită cu V. V., în urmă căsătoriei a rezultat
doi copii. V.A. și V.V. au studii diferite, V.A. (liceul), iar V. V. (școala generală), V. A. lucrător
comercial într -un magazin de cablaje, iar soțul V.V. lucrător comercial la piese auto.

Prezentarea și analizarea cazului:

V.A este o femeie căsătorită în vârstă de 37 ani din m ediul rural, care locuiește momentan la Casa de
Femei, pentru o perioadă de minim 8 luni împreună cu cei doi copii ai ei, ambi preșcolari. Copii au
fost înscriși la grădiniță imediat ce s -au mutat în mediul urban, fiind primul lucru de care s -a ocupat
centrul. Familia este căsătorită legal, nu deține nici un spațiu propriu, locuind în chirie, neavând alte
proprietăți sau venituri din alte părți.

În urmă cu 1 lună și 2 săptămâni victimă a violenței domestice V.A. împreună cu cei doi copii au
apelat la aces t Centru pentru a căuta adăpost si pentru a o ajuta să gestioneze situația dificilă în care
se afla de mult timp alături de copii.
Din cauza consumului excesiv de alcool al soțului doamnei și repetatele momente de agresivitate la
care au fost supuși membr ii familiei, atât doamna cât și copii au căutat ajutor specializat neavând
altă posibilitate financiară, a hotărât sa ajungă în centru nemaiputând suporta violența și abuzurile
soțului. Relațiile victimei cu agresorul au fost tensionate din totdeauna și co nsumul de alcool a
reprezentat o problemă chiar și înnainte de căsătorie însă abuzurile nu au apărut decât după
căsătorie.
În cadrul centrului au fost intervievați doi frați de sex masculin. O parte importantă a acestei analize
ne arată că alcoolul joacă un rol important, fiind principala cauză de conflicte în familie ,,i -am spus
soțului ca îi dau o ultimă șansă, ori se lasă de băutură, ori ne vedem la tribunal”.
Violența fizică asupra femeii și a copiilor de către agresor se regăsește și în cazul de față: “când nu
bea, este un om foarte cumsecade și te poți înțelege foarte bine cu el însă când este beat devine un
alt om, cu mine mai mult, dar și cu copiii”.
Veniturile familiei sunt sub medie, mult timp nelucrând niciunul: ,,primeam lunar, până de ceva
timp, o sumă de bani din străinătate de la mama lui și nu mă lăsa să lucrez”. Precum reiese din
anamneza cazului mama lucrează în mediu urban ca și lucrător comercial și soțul dânsei fiind
lucrător comercial, dar în satul în care locuiesc. În ceea ce privește administrarea baniilor mama este
principalul administrator, din interviul avut ea menționa că în cazul în care ar avea mai mulți bani nu
s-ar rezolva problemele conjugale între ei: ,,nu cred că ar conta dacă am avea venituri mai mari,
problema cu abuzul a supra mea sau asupra copiilor dispare atâta timp cât nu consumă alcool”.
În ceea ce privește situația materială, analizând rezultatele obținute după veniturile familiei,
se observă, că au un venit mic (sub salariul mediu pe economie) sau o perioadă mare din viața lor au
trăit fără un venit fix, acest fapt ne oferă un indiciu vizibil în stabilirea portretului familiei cu potențial
de agresivitate.
Violența în familie, deși este predominantă violența împotriva femeii sau a copiilor, influențează în
mod dire ct familia și copii care se dezvoltă într -un mediu familial violent. Într -un climat violent
nevoia de dragoste, afecțiune, viață ordonată sau siguranță sunt profund neglijate, ca și în cazul de
față unde copii au recunoscut că tatăl lor îi agresează însă m ama lor nu a lăsat acest lucru să se vadă.
Imediat ce aceștia au început să spună că tatăl lor este violent cu ei câteodată, mama a intervenit
oprindu -l pe baiețel să explice în continuare și a spus: „e zic și ei așa… pe ei nu îi bate doar îi
pedepsește când sunt răi”. Ținând cont de faptul că funcțiile parentale nu pot fi îndeplinite la un
nivel optim apar astfel disfuncționalități în comportamentul copiilor și riscă să fie traumatizați din
punct de vedere psihologic.
Relațiile cu familia parentală a ma mei este foarte bună, nu are tată, însă așa cum am spus, cu mama
se înșelege foarte bine și se vizitează, copiii merg vara la bunică. Asemănări între familia parentală a
mamei și în comportamentul cu copiii există, deși nu se copiază ,,pe noi ne bătea cu c ureaua când
faceam prostii, iar când nu ascultam ne pedepsea rău ne punea în genunchi cu mâinile sus”.

În ceea ce privește situația medicală, au avut medic de familie, dar de când sunt în centru nu l -au mai
vizitat, utilizarea medicamentelor sau a prescri pțiilor medicale a fost folosită cu încredere.
Deasemenea, copii au avut probleme de relaționare socială în trecut, la grădiniță, cu alți copii, însă
acum nu mai au și se înțeleg bine, iar cu educatoarele nu au fost niciodată probleme. Astfel de
efecte ne gative la nivel comportamental, respectiv agresivitatea față de colegii de clasă,
stigmatizare, dificultăți de comunicare și adaptare socială, sunt des întălnite la copii care se dezvoltă
într-un mediu familial violent.
Aplanarea conflictelor intrafamili ale este realizată de către mama copiilor, ea plecând de
acasă pentru un timp mai scurt, evitând să stea în preajma soțului, fiind sprijinită moral de mama ei
și de apropiați ,,mama mea, mama lui, sora lui și vecinii toți sunt de partea mea, nimeni nu mă
condamnă”. În urma analizei sursele de autoritate în familie, am constatat că decizile referitoare la
viitorul copiilor preșcolari sunt luate de către mama, ei fiind înscriși la școală, respectiv la grădiniță
imediat ce au sosit în centru.
Într-o oarecare masură nivelul veniturilor familiei influențează într -un mod negativ comportamentul
uman, alimentând deseori nemulțumiri, și astfel se instalează o stare de disconfort, care de cele mai
multe ori este amplificată de alți factori perturbatori, ceea ce duce la violență.
Copiii uită de perioadele în care sunt agresați destul de ușor ,,când îl pedepsesc, de multe
ori, el vine la mine și îmi spune: ,,mami, mă ierți?”, cea mai drastică pedeapsă aplicată sau cel puțin
cum o percep ei este „să stea in cameră pedep sit și să nu bată mingea”.
Formele de violență fizica exercitate de către pătinții agresori asupra copiilor sunt: ,, câte o palmă la
funduleț”. Aici am văzut că copii din nou au mai vrut să adauge ceva, însă mama nu i -a lăsat, totuși
unul din copii a fost foarte încântat să îmi povesteasca de un week -end petrecut la tatăl lui de când
este în centru ,,am fost la el la sfârșit de săptămână și m -a lăsat tata sa fac ce vreau”. A fost extrem
de bucuros să îmi povestească și cel mai mic îl aproba.

PLAN DE INT ERVENȚIE personalizat

La momentul evaluării mama împreună cu cei doi copii se află încă internată în centru pentru o
perioadă de încă 6 luni și 2 săptămâni.
Intervenții de natură medicală: În ceea ce privește situația medicală, au avut medic de familie, dar de
când sunt în centru nu l -au mai vizitat, utilizarea medicamentelor sau a prescripțiilor medicale a fost
folosită cu încredere.
Starea de sănătate nu i -a fost afectată doar psihic ci și comportamental, pierzând prieteni deoarece
a trebuit să se mute în alt oraș.
Intervenție de natură socială: Asistența Socială, a vizat implementarea obiectivelor propuse în
scopul depășirii situației de criză cu care victimea se confruntă și implicit, reintegrarea socio –
profesională a acestei după ieșirea din centru.

• identificarea unui loc de muncă
• indentificarea unei locuințe sociale/cu chirie
• obținerea unor drepturi sociale, în conformitate cu legislația în vigoare
• restabilirea relației cu membrii familiei/agresorul dacă este posibil
• calificarea/recalificarea/reconversia profesională
• înscrierea/transferul copiilor la grădiniță/școală (primul lucru de care se interesează când
sosește cineva acolo)
De asemenea s -a avut în vedere obținerea independenței financiare a victimei, pentru car e s-au
inițiat demersuri privind:
• obținerea derepturilor sociale, în conformitate cu legislația în vigoare (alocații de stat pentru
susținerea familiei sau ajutor social)
• identificarea unui loc de muncă
• înscrierea victimei la cursuri de recalificare, reconversie profesională
Identificarea resurselor umane, materiale și financiare reprezintă pilonii fără de care nimeni
nu poate să -și satisfacă nevoile umane de bază. Aceste obiective în plan social, au avut în vedere
restabilirea echilibrului necesar u nei vieți independente a victimelor.
Intervenție de natură psihologică:
Victima are o atitudine cooperantă în timpul interviului ceea ce reiese și din fișa de observație
clinică, dar aceasta este încă marcată de situația dificilă în care se află alături de copii ei.
Relația cu copii este una destul de bună ori de căte ori sunt tensiuni mama intervenind, exprimă
atenție față de copii, dovedind o atitudine afectuoasă, caldă mimica este tristă în cadrul comunicării,
cu o tonalitate a vocii joasă, atitudinea ge stualăși corporală manifestată sunt lente.
Mama și copii beneficiază de consiliere psihologică individuală pe parcursul șederii în centru –
ședința de consiliere individulă cu fiecare copil a durata 45 min o dată pe săptămână, ca resursă
material ă este folosit videoproiectorul
– Ședința de consiliere psihologică de care a beneficiat mama s -a desfăsurat pe o durată de 50
min. de 2 ori pe săptămână .
Consilierea familiei (Programul părinte -copil)
Scopul programului părinte -copil este acela de a ind uce modificări în interacțiunile părinte -copil,
acestea constituind o premisă a reducerii problemelor comportamentale ale copilului în familie.
Punctele centrale ale programului sunt modul în care caracteristicile copilului, cele ale părinților și
problem ele familiale influențează:
– comportamentul copilului,

– percepția comportamentului copilului de către părinți și
– reacțiile părinților la comportamentul copilului.
Reducerea tensiunilor în familie poate avea o importanță majoră în diminuarea probleme lor
comportamentale ale copilului, de aceea ele au fost discutate în cadrul programului părinte -copil.
Etapele terapeutice ale programului părinte -copil au urmărit:
– îmbunătățirea relației părinte -copil
– modificarea comportamentului impulsiv în situaț ii bine definite prin utilizarea
consecventă a unor tehnici pedagogice și terapeutice
– utilizarea de către mamă a întăririlor comportamentelor dezirabile
– folosirea unor întăriri verbale specifice (lauda sau dezaprobarea)
– recurgerea la întăriri cons istente
– utilizarea în primă fază a metodelor de recompensare și abia apoi a tehnicilor de
pedepsire
– acordarea unei atenții deosebite la posibilele reacții față de comportamentele
indezirabile (nu certă copilul, stabilește reguli dacă nu reușește să obțină cooperarea lui)
– observarea calităților copilului
– stabilirea de comun acord a Regulilor familiei
– utilizarea Planului de puncte atunci câng lauda nu este suficientă
Mama a participă activ în cadrul centrului la programe de educare parentală cu o durată de 120 min.
care se realizează de două ori la 2 săptămâni, sunt folosite ca resurse materiale materiale de
specialitate, articole, cărti, etc.
Alte activități la care iau parte mama – consiliere psihologică de grup cu alte victime, durata acestei
ședințe este de 60 min se desfășoară de 2 ori pe săptămână ca resurse din centru sunt folosite teste
psihologice, fișe de lucru.
Alte activități în care sunt implicați mama și copii sunt – activități de socializare
– Activități de ocupare a timpului libe r – să participe la activități organizate de centru
împreună cu alte mameși copii lor.
Intervenție de natură juridică: familia a beneficiat de intervenție personalizată în scopul depășirii
situației de criză, cu respectarea procedurilor stabilit. Din punt de vedere juridic victimele violenței în
familei sunt sprijinite în următorele demersuri:
• certificat medico -legal
• plângere la poliție/plângere penală

• obținere ordin de protecție (unde este cazul)
• introducere acțiune divorț (unde este cazul).
Fiind informate cu privire la posibilitatea depunerii plângerii prealabile, cei care au ajuns aici pot
recurge la această măsură juridică împotriva agresorului, dar de cele mai multe ori renunță pe
considerentul că aceste contravenții primite de către agresor nu fac altceva decât să amplifice
conflictul.

Analiza datelor

I. Dimensiunea familială

Violența în familie reprezintă o problemă universală care afectează toate țările, indiferent de gradul
lor de dezvoltare, manifestându -se diferit însa la nivelul tutu ror segmentelor societății. Violența în
familie deși apare mult mai des împotriva femeii și a copiilor afecteaza în mod direct dezvoltarea
preșcolarului și pregătirea lui pentru a deveni adult. Într -un climat violent, nevoile de bază ale
preșcolarului (nev oia de siguranță, de dragoste, atenție, susținere morală) sunt foarte frecvent
neglijate. Funcțiile parentale nu mai pot fi îndeplinite și apar astfel disfuncționalități dar și
comportamente agresive în viața preșcolarului. Copiii care trăiesc intr -un medi u social unde violența
în familie este foarte des întâlnită sau a devenit deja un mod de viață riscă să fie traumatizați din
punct de vedere psihologic. Și în cazul în care ei sunt doar martori în astfel de familii, consecințele își
pun amprenta atât asupr a copilăriei, cât și asupra vieții de adult, primele consecințe ale violenței în
familie se înregistrează la nivel comportamental.
În ceea ce privește agresivitatea față de preșcolar, el este agresat în primul rând din punct de vedere
psihologic și fizic ( jigniri, bătaie și bruscări).
Privind ocupația adulților observăm că veniturile familiilor au fost și sunt medii iar repartiția în
funcție de ocupația părintelui intervievat era lucrător. Ceea ce ne confirmă că, în dese rânduri,
persoanele care se confru ntă cu violența intrafamilială provin din rândul celor cu nivel scăzut de trai,
iar dependența financiară este un factor favorizant de agresiune.
Într-o oarecare masură nivelul veniturilor familiilor influențează intr -un mod negativ
comportamentul uman, al imentând deseori nemulțumiri, și astfel se instalează o stare de disconfort,
care de cele mai multe ori este amplificată de alți factori perturbatori, ceea ce duce la violență.
În ceea ce privește mediul de proveniență al familiilor care a fost intervievat ă observăm ca provin
atât din mediul rural cât și din mediul urban. Motivele sunt diverse, de la teamă si frică de agresor
cand consumă alcool peste măsură ,,când nu bea mă pot înțelege foarte bine cu el și nu m -a lovit nici
pe mine nici pe copii” până la factori psihologici și psiho -sociali ce țin de normele de recunoaștere
socială și prestigiul social în comunitatea rurală.

II. Dimensiunea socială

Familiile care au participat la interviu, așa cum am arătat, au fost formate din mama și copii.
Din analiza setului de întrebări din cadrul dimensiunii sociale, a ieșit în evidență că persoanele au un
istoric în care violența a fost folosită ca o măsură prin care copiii erau bătuți sau pedepsiți ,,pe noi ne
bătea cu cureaua sau ne punea în genunchi cu măinile s us” și cu dificultăți de relaționare și integrare
socială “nu mai avem prieteni și nu ne vizităm cu nimeni, decât cu mama”, însă copii sunt prietenoși
în toate cazurile chiar dacă un băieșel a mai avut unele altercații cu alți copii de vârsta lor ,,ei nu a u
treabă si au prieteni de joacă în parc sau la școală”.
Deasemenea copiii nu au avut probleme de relaționare socială în trecut, la grădiniță, cu alți copii, și
se înțeleg bine, cu educatoarele nu au fost probleme. Astfel de efecte negative la nivel
compo rtamental, respectiv agresivitatea față de colegii de clasă, stigmatizare, dificultăți de
comunicare și adaptare socială sunt des întălnite la copiii care se dezvoltă într -un mediu familial
violent.

III. Dimensiunea comportamentului agresiv

Preșcolarii uită de perioadele în care sunt agresați destul de ușor ,,când îl pedepsesc, de multe ori, el
vine la mine și îmi spune: mami, ma ierți?”, cea mai drastică pedeapsă aplicată sau cel puțin cum o
percep ei este ,,cea mai rea pedeapsă este să stea in cameră p edepsit și să nu bată mingea”, sau să
nu butoneze tableta în alt caz, sau să nu meargă la bunici.
Formele de violență fizică exercitate de catre pătinții agresori asupra copiilor sunt: ,, câte o palma la
funduleț” sau ușoare acte de violență, aici unul din tre preșcolari a vrut să mai adauge ceva însă
mama l -a întrerupt.
Fiecare ,,victimă” sau cuplu mamă -copil beneficiază de o intervenție personalizată în funție
de nevoile identificate la admiterea în centru (unde este cazul), adaptată ulterior și axată pe
dezvoltarea autonomiei femeii/copil și pe pregătirea reîntoarcerii mamă -copil în mediul familial, în
condiții de securitate și favorabile dezvoltării copilului.
Planul de recuperare și reintegrare socială se elaborează și se pune în practică numai cu acor dul
victimei. Se face cu participarea directă a serviciilor oferite în cadrul centrului și obiectivelor
urmărite, intervențiilor corespunzătoare acestor obiective, care pot fi periodice, inclusiv de rutină,
sau ocazionate de anumite proceduri sau evenimen te. Durata aferentă activitățiilor, personalul de
specialitate desemnat, alte persoane implictae și prestațiile care se acordă beneficiarului centrului se
stabilesc, de asemenea, în funcție de specificul fiecărui caz in parte.

Persoanele agresate beneficia ză de recomandări și consultații medicale, consiliere și evaluare
psihologică (în interiorul centrului), informare juridică și ajutor la elaborarea unor documente
precum și asistență social ce vizează depășirea situației de criză cu care acestea se confrun tă.
De asemenea, există și cazuri când victima, deși inițial a solicitat sprijin pentru începerea
acțiunii de divorț, ulterior a renunțat, fiind dispusă să mai acorde o șansă relației lor dar cu o condiție
clară: să nu mai consume alcool.
Prin serviciile oferite în cadrul centrului pentru victimele violenței în familie se urmărește
reintegrarea socio -profesională a victimelor într -un mediu favorabil pentru toți membrii familiei.
Astfel victimele sunt susținute în scopul dezvoltării autonomiei și pregătire a reîtoarcerii sale și a
copiilor în mediul familial, în condiții securizate și favorabile dezvoltării copilului.
Prin serviciile oferite în cadrul Centrului pentru victimele violenței în familie se urmărește
reintegrarea socio -familială și profesională a victimelor într -un mediu favorabil pentru toți membrii
familiei.
Cu prioritate se dorește evitarea separării cuplurilor, dacă acest lucru este posibil. Astfel,
victimele sunt susținute în scopul dezvoltării autonomiei și pregatirea reîntoarcerii sale și a copiilor
în mediul familial, în condiții securizante și favorabile dezvoltării copilului. Restabilirea relațiilor cu
membrii familiei extinse sau chiar cu agresorul, acolo unde este posibil, (numai cu acordul
victimelor), se situează pe cel mai înalt ni vel, ceea ce arată că menținerea unității familiale este de
preferat, dacă situația abuzivă nu a degenerat într -o manieră ireversibilă.
Un alt obiectiv important a fost continuarea procesului de învățământ pentru copiii de vârstă
școlară și preșcolară, p rin solicitarea și obținerea înscrierii/transferului la o unitate de învățământ din
mrdiul urban.
În afară de demersurile de natură juridică și socială, care au fost prezentate, toți beneficiarii
centrului pentru femei abuzate sau copii abuzați au primit s ervicii medicale și psihologice prin care s –
a urmărit atât restabilirea stării emoționale prin asumarea traumei în mod pozitiv, cât și
îmbunătățirea și menținerea stării de sănătate. Ca și în cazul de față cele mai multe femei au optat
pentru medierea conf lictului și implicit reintegrarea familială.

Rezultate:
Din anamneză rezultă că subiectul este un consumator zilnic, de alcool, el consumând alcool
în fiecare când se întoarce acasă de la muncă.
Rezultate obținute la Chestionarul de agresivitate:
Violen ța fizică: 35 – scor mare, scorul maxim fiind 45
Violența verbală: 25 – scor mare, scorul maxim fiind 25
Furie/mânie: 29 – scor mare, scorul maxim fiind 35
Ostilitate: 33 – scor mare, scorul maxim fiind 40

În urma interpretării testului, subiectul obține scoruri ridicate la toate scalele testului,
totodată confirmându -ne, ipoteza conform căreia alcoolul este unul dintre factori care contribuie la
violența domestică.

Recomandării în strategiile de intervenție în prevenire

Activități de prevenție și co nștientizare:
Dezvoltarea structurilor de suport pentru victimele violenței domestic: Centre de informare
și consiliere pentru victimele violenței domestice (min 1 la 50.000 locuitori) ¬/Centre de adăpost
pentru victimele violenței domestice (min 1 la 100 .000 locuitori) ¬/Crearea de servicii specializate de
intervenții de urgență (Emergency support services)
Dezvoltarea serviciilor destinate abuzatorilor: Crearea și acreditarea de servicii de consiliere
și reorientare atitudinal -comportamentală și integra rea lor în serviciile de probațiune.
Formarea profesională a personalului implicat în furnizarea de servicii
Activitățile de formare sunt adresabile unei categorii largi de persoane după cum urmează: -Angajați
din structuri ce lucrează direct cu victime ale violenței domestice ¬/Angajați din poliție./Personal din
instanțele de judecată ¬/ Angajați din departamentele de asistență socială la nivel local (birouri
publice de asistență socială) ¬/ Angajați ai partenerilor sociali (ex. biserică, administrație p ublică
locală, mass media)
Îmbunătățirea cadrului instituțional
Măsuri posibile:
a. Crearea de structuri de intervenție specializată în cadrul departamentelor de poliție la nivel local
b. Înființarea de instanțe de judecată specializate
c. Modificarea legislației în ceea ce privește: ¬ Clasificarea, înregistrarea și raportarea actelor de
violență domestică ¬/ Organizarea și funcționarea serviciilor destinate victimelor și abuzatorilor /¬
Standarde de calitate în acord cu cerințele UE /¬ Finanțarea servi ciilor la nivel local/regional /¬
Regimul penalităților (amenzi, arest preventiv, servicii de probațiune, muncă în folosul comunității,
etc).

CONCLUZII

În urma analizei interviului și a datelor prelevate de la familiile beneficiare a centrului pentru
victimele violenței în familie atât acum cât și din trecut dar nu numai, reiese că familile sunt agresate
din punct de vedere fizic, psihic, economic și social iar aceste forme de violență se răsfrâng în primul
rând asupra mamei dar și asupra copii ilor și le pot fi daunătoare în viitor.
Principala cauză care a generat agresivitatea în cazul de față este consumul excesiv de alcool
în urma căruia persoana violentă poate deveni agresivă și nu mai are discernământ asupra faptelor
sale. În ceea ce prive ște agresivitatea față de copii, ei sunt agresați în primul rând din punct de
vedere psihologic și fizic (jigniri, pedepse, bruscări sau bătăi) acestea regăsindu -se și în familiile
parentale ale adulțiilor chiar la o intensitate mai mare.
O altă cauză imp ortantă este potențialul economic scăzut, iar dacă aceste persoane în cauză
își consumă o sumă considerabilă (deși uni o foarte lungă perioadă de timp nu aveau o sursă de venit
constantă, iar sursa venea fără a depune vreun efort de la mama soțului din Isr ael) din venitul
familiei pe băuturi alcoolice, atunci crește și intensitatea conflictelor astfel se ajunge la violența fizică
asupra membrilor familiei.
Privind situația materială, analizând rezultatele obținute observăm că veniturile familiilor sunt mici și
acum, dar au fost tot timpul mici fapt ce ne oferă un indiciu în stabilirea portretului familiei cu
potențial crescut de agresivitate. Într -o oarecare măsură nivelul veniturilor familiei influențează într –
un mod negativ comportamentul uman, alimentând nemulțumirile, și astfel se instalează o stare de
disconfort, care, de cele mai multe ori, amplificată de un alt factor perturbator, duce la violență.
În ceea ce privește mediul de proveniență a familiei care a fost intervievată observăm ca
familiile prov in atât din mediul rural cât și din mediul urban. Motivele sunt diverse, de la teama și
frica de agresor, până la factorii psihologici și psiho -sociali ce țin de normele de recunoaștere socială
și prestigiu social în comunitatea rurală.
Pe baza datelor p rezentate in cadrul interviului efectuat se poate contura următorul portret
al victimelor violenței în familie.
Victimele violenței în familie sunt copiii și mama acestora, mamele aparțin grupei de vârstă
mijlocii iar copiii sunt preșcolari, mamele au un nivel de școlaritate scăzut sau mediu, și sunt
căsatorite legal sau divorțate, veniturile sunt mici sub media venitului mediu pe economie.

În ceea ce privește profilul agresorului, aceștia cu toții provin tot din mediul rural, sunt cazuri
când o parte di n timp nu au avut un loc de muncă sau au schimbat des locul de muncă plecând des
în străinătate și fiind nevoit să renunțe la serviciul care il aveau, însă veniturile sunt sub media
venitului mediu pe economie si cu toții sunt consumatori de băuturi alcool ice de cele mai multe ori
actele de agresiune pe care le -au făcut au fost când erau sub influența bauturilor alcoolice.
Consider că actele la care au fost supuși beneficiarii centrului (dar nu numai) de către
agresori le vor dăuna și le vor creea stări de neliniște și de nesiguranță, astfel aceștia au nevoie de
ajutor specializat.
În urma discuțiilor purtate cu copiii și a consultării cărțiilor despre violență în familie am
constatat că este o problem gravă, care nu se poate rezolva de una singură și nu p utem rămâne
indiferenți la bătăile la care sunt supuse suflete nevinovate, care la vârsta lor principala activitate ar
trebui să fie joaca și să se bucure de copilărie.
Totuși copiii ajunși aici în centru sunt acei copii norocoși care pot discuta cu perso ane
specializate și sunt înconjurați de persoane care îi pot ajuta și le vor doar binele, față de acei copii
care sunt în familiile care din diverse motive nu au ajuns niciodată într -un astfel de centru și suferă
din cauza conflictelor și a violențelor la care sunt supuși.
Am putea pe viitor să nu rămânem indiferenți dacă știm că cineva își bate soția sau copilul,
sau dacă cunoaștem cazuri similare, violența este ceva grav care nu își pune amprenta doar pe
prezent ci lasă urme adânci și în viitor.
Citim cu interes articole de genul: ”Statistică șocantă: Peste 1.400 de cazuri de violență în familie și
27 de persoane ucise în trei luni în România”(Mediafax.ro) sau ”Statistică îngrijorătoare: Peste
11.000 de cazuri de violență în familie în 2010” (Me diafax.ro) sau ”Studiu șocant: în România, peste
60% dintre copii sunt supuși violenței în familie!” (Descopera.ro).
În primul articol aflăm cum: ” Potrivit datelor înregistrate de Inspectoratul General al Poliției
Române, în primele trei luni ale anului 2 011 au fost denunțate în România peste 1.400 de infracțiuni
intrafamiliale săvârșite cu violență, iar 27 de persoane au fost ucise de către un membru al familiei în
aceeași perioadă. ” iar în al doilea articol ni se prezintă urmatoarea statistică: ” În anu l 2010, în
România, s -au înregistrat 11.232 de cazuri de violență în familie, abuzul fizic și cel emoțional fiind
cele mai întâlnite (la peste 1.200 de situații), au fost raportate peste 3.300 de sesizări la numărul
unic 983, dintre acestea 2.419 se refere au la neglijare și 543 la abuz fizic, potrivit datelor Ministerului
Muncii, Familiei și Protecției Sociale (MMFPS) furnizate ONG -ului. În România sunt 53 de centre care
oferă adăposturi victimelor violenței în familie, având o capacitate totală de 699 de l ocuri. În anul
2011, numai în primul trimestru, s -au înregistrat aproape 2.900 de cazuri de abuz, neglijare și
exploatare a copilului, potrivit Ministerului Muncii.”
Da, este șocant! Este șocant să citești că o mamă, soră sau prietenă este, undeva, în acea stă
statistică, victima unei brutalități. Dar atunci când subiectul acestor studii este ”copilul”, ne
cuprinde, imediat, un fior rece. Cifrele, graficele si procentele, toate aceste prezentări bine
documentate și structurate ne aduc în fața ochilor o reali tate crudă: copiii sunt victime ale
abuzurilor, ale violențelor, ale comportamentelor inumane. Citim că ” Peste 60 la sută dintre copii
sunt agresați în familie, iar unul din cinci minori suferă de o problemă comportamentală, urmare a

abuzurilor la care a fost supus (….) studiul prezentat arată că violența asupra copiilor reprezintă o
realitate cotidiană în 63 la sută dintre familiile din România. În România anului 2014, unul din cinci
copii suferă de o problemă comportamentală, urmare a abuzurilor la ca re a fost supus. Președintele
executiv al organizației neguvernamentale ”Salvați copiii”, Gabriela Alexandrescu, a precizat că 38 la
sută dintre părinți recunosc că își lovesc copiii, iar 20 la sută dintre ei nici nu gândesc educația fără
bătaie. De asemen ea, 18 la sută dintre copii au afirmat că sunt bătuți cu obiecte dure.(…) Din datele
centralizate de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA), în
2013, la nivel național, au fost raportate 12.192 de situații de abuz asupra copilului, 94 la sută dintre
acestea petrecându -se în familie. (…) ANPDCA precizează că grupele de vârstă cu riscul cel mai ridicat
de abuz din partea părinților sunt preșcolaritatea și pubertatea, adică etapele de dezvoltare asociate
în mod direct cu creșterea nevoii de autonomie și afirmare de sine a copilului, simultan cu
contestarea regulilor și autorității parentale” (Descoperă.ro).
Și din nou ne vine în minte cuvântul ”șocant”! Da, pentru că nu ni se pare normal ca unui copil să -i
fie știrbit d reptul la o dezvoltare normală, la o educație eficace, la îndeplinirea visurilor sale.
Asistăm, din păcate, la creșterea acestui fenomen. Așa cum am prezentat și în studiile de caz, există
premise comune care duc la aceste manifestări și comportamente vi olente. Consumul de alcool este
un element comun în toate aceste cazuri. Adulții, fie au dobândit aceste obiceiuri de la părinți, fie au
căzut victime acestui flagel datorită anumitor neîmpliniri. În toate cazurile, consumul de alcool nu
este ocazional. Z i de zi, băutura îi ține captivi într -o lume în care dragostea față de copii, interesul
pentru buna lor creștere și educație sunt noțiuni care nici măcar nu sunt definite. Se știe că alcoolul
are proprietatea de a degenera realitatea, de a face ca ceea ce este ireal să pară real, ceea ce pare
imposibil să fie posibil, astfel încât, o pesoană care se află sub influențele bahice nu va putea avea o
reprezentare corectă și concretă asupra realității. Motiv pentru care problemele legate de buna
crestere și educa re a unui copil nu și le poate conștientiza. Nu este capabil să să își asume o astfel de
responsabilitate, iar în momentul în care își dă seama de incapacitatea sa, reacționează intr -un mod
primitiv și brutal. Deși, la un moment dat, au dovedit că sunt oam eni capabili de lucruri foarte
frumoase, că sunt oameni de încredere, cu toate astea, consumul excesiv și regulat de alcool îi duce
într-un punct în care rațiunea și bunul simț sunt anihilate. Tot ceea ce rămâne, este o forma
primitivă a omului care iși fo losește puterea în forma ei brută. Datorită modificărilor la nivelul
percepțiilor, generate de alcool, nu de puține ori ”o palma” sau o ”urecheală” lasă urme fizice mult
mai grave. De aceea consumul de alcool nu este doar o cauză comună a agresivității, în cazurile
prezentate, ci este un fenomen de sine stătător, care are el însuși, nevoie de sprijin de specialitate. O
dată înlăturată această cauză, copilului nu -i va mai fi frică de părintele său și, mai mult, va avea
posibilitatea să obțină sprijinul și înțelegerea adultului.
Dar consumul de alcool, așa cum spuneam mai sus, nu este unul ocazional. Acest fenomen este
descris ca un adevărat ritual. El se desfășoară nu doar cu o anumită periodicitate, ci și în prezența
anumitor persoane. În fiecare dintre ca zuri observăm că sunt anumite persoane cu care iși petrece
timpul, dar ce este mai trist, este faptul că nivelul de pregătire și de cultură al celor din jur este la fel
de slab. Mediul social fiind unul foarte scăzut, creează premisele manifestărilor vi olente. Acestea nu
pot fi inhibate de oameni care, la rândul lor, consumă alcool sau fac parte dintr -un nivel socio –
cultural foarte scăzut. Un astfel de nivel nu le asigură, în primul rând, cunoștintele necesare cu
privire la educarea și creșterea copiilor . În al doilea rând, nu au trăit o experiență placută în copilăria
proprie, pentru că de cele mai multe ori, au fost ei înșiși victimele. Astfel, în mintea lor se naște o
idee periculoasă ”așa trebuie să fie”, iar noi asistăm la un fenomen dramatic: viole nța naște

violență. Tocmai de aceea este foarte importantă informarea și sprijinirea adulților în încercările lor
de corectare comportamentală. Ei trebuie întâmpinați cu diverse programe și strategii de reabilitare
socială, pentru a putea fi capabili să -și depășească actuala condiție.
Îngreunarea unor astfel de demersuri este dată și de un nivel de cunoaștere și cunoștințe sub mediu.
Remarcăm astfel, că în toate cazurile prezentate, ultima școală absolvită este cel mult liceul. Au
rămas la un nivel social scăzut, joburile sunt, de multe ori, sezoniere și împlică muncă fizică. Nu au
activități intelectuale ( concursuri, proiecte, cercetare) care să îi solicite și nici înclinații artistice.
Dar și mai grav este faptul că acest tip de comportament este unul moștenit. Vedem cum în fiecare
dintre cazuri, există principii gen: ” bătaia este ruptă din rai ” sau ”unde dă un părinte, acolo crește”.
Istoricul familial al acestora conturează același nivel social scăzut, dar nici cel educațional nu a
evoluat foarte mult. Deși tendința normală a omenirii, în general este de a evolua, nu observăm
același lucru și la cazurile studiate. Rămân captivi într -o lume închisă, fără orizonturi lărgite, fără
dorința de a -și depăși condiția actuală și de a realiza lucruri import ante, frumoase, dar mai ales
plăcute.
Concluzionăm de aici că fenomenul agresivității își are originile într -un cumul de factori: sociali,
comportamentali, culturali, financiari, educaționali. În căutarea soluțiilor pentru astfel de cazuri, este
nevoie d e studierea lor din toate perspectivele, astfel încât imaginea de ansamblu a cazului sa fie
tratată din toate aceste puncte de vedere. Acești factori vedem că se întrepătrund și fiecare dintre ei
contribuie la degenerarea comportamentului. Mai mult decât a tât, putem observa cum unii factori,
de exemplu – consumul de alcool, potențiază rezultatele. Dacă pe fondul unei situații materiale
precare ( ce naște griji, frustrări, neajunsuri) nivelul educațional nu poate aduce soluții de ieșire din
impas, iar indivi dul cade și în patima alcoolului, vedem cum toate aceste premise nu fac altceva
decât să se potențeze una pe cealaltă. Banii, și așa puțini, se duc pe alcool, dezvoltarea intelectuală
(școli, studii) nu poate fi sușinută material, de aici și nivelul scăzut de cunoaștere.
Concluzii
Circumstanțele în care s -a produs agresiunea, așa cum au fost precizate de către intervievați a fost
alcoolul și tradiționalismul, istoricul familiei, lipsa sau insuficiența resurselor financiare și materiale,
faptul că uneori nu lucra nici mama sau nici tatăl, numărul de copii nu cred că au influențat nivelul de
agresiune ,,cred că dacă s -ar lăsa de alcool nu am mai avea nici o problemă”.
Eu cred că mama va reușit să își ia viața în mâini și nu va mai acceptat statutul de femeie agresată,
atât pentru ea cât și pentru copii ei, astfel încât va hotărâ să facă ceva în sensul acesta,.
Copii au mai fost uneori pedepsiți „nu mai au voie să iasă din curte sau nu se mai uită la televizor, nu
mai au voie să se joace nimic”.
Copilul declar ă că cea mai drastică pedeapsă este să stea închis în casă fără să se uite la televizor sau
fără să se joace.
În acest studiu de caz am putut observa că alcoolul este din nou un factor important în întâlnirea
violenței, la fel și situația economică precară , mama nereușind să se impună până acum și încearcă
pe cât posibil să mascheze violența din familie. Posibilitatea financiară își joacă un rol foarte
important deoarece mama a spus că ea ar „dispărea” împreună cu copiii dacă și -ar permite.

De aceea măsuri le de intervenție și prevenție în astfel de cazuri trebuie elaborate sistematic . Analiza
datelor trebuie făcută din toate punctele de vedere expuse mai sus, astfel să putem cunoaște,
obiectiv și în detaliu, situația actuală. Analiza comparativă a mai muto r cazuri, cu elemente comune,
pot duce la elaborarea unor planuri de acțiune la nivel macro. Astfel putem elabora programe de
prevenție, campanii de informare, astfel încât să încercăm diminuarea fenomenului.

BIBLIOGRAFIE

1. Balica, Ecaterina. 2008. Criminalitatea violentă. București: Oscar Print.
2. Dobson, James. (1994). Armonia în familie. Timișoara: Editura Noua Speranța.
3. Druță, Florin. (1994). Psihosociologia familiei. București: Editura Didactică și Pedagogică.
4. Franz Peterman, Manfred Dopfner, Martin Schmith. (2010). Tulburări de comportament
antisocial – agresiv. Cluj -Napoca: RTS.
5. Freud, Sigmund. (2010). Nevroza la copil. Opere esențiale vol. 8. București: Editura Trei.
6. Freud, Sigmund. (2010). Nevroză, psihoză, perversiune . Opere esențiale vol. 7. București:
Editura Trei.
7. Coordonatori Gabriela Dima, Iolanda Felicia Beldianu (2015) Violența domestică. Intervenția
coordonată a echipei multidisciplinare. Manual pentru specialiști (Proiect finanțat prin Mecanismul
Financiar Norvegian 2009 – 2014; Program de finanțare RO20 ”Violența domestică și violența bazată
pe deosebirea de sex”)
8. Iluț, Petru. (1995). Familia cunoaștere și asistența. Cluj -Napoca: Editura Argonaut.
9. Iovu, Mihai. (2011). Maltratarea copilului în familia românească. De la teorie la practică. Cluj –
Napoca: Editura Presa Universitară Clujeană.
10. Irenaus, Eibl -Eibesfeldt. (2009). Agresivitatea umană. București: Trei.

Jung, Carl, Gustav. (2006). Dezvoltarea personalității. Opere complete vol. 17. București: Editura
Trei.
Killen, Kary. (1998). Copilul maltratat. Timișoara: Editura Eurobit.
Legea 25/2012 privind modificarea si completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea si
combaterea violentei in familie.
Lopez, Gerard. (2001). Violențele sexuale asupra copiiilor. Cluj -Napoca: Editura Dacia.
MÂNDRILĂ Carmen Gabriela, Dinamica familiei și elemente de asistență socială, Ed. Pim, Iași, 2003
Mitrofan, Iolanda și Vasile, Diana. (2004). Terapii de familie. București: Editura S.P.E.R.
Mitrofan, Iolanda și Ciuper ca, Cristian. (1997). Incursiune Psihologia relațiilor dintre sexe.
București: Editura Alternative.
Mitrofan, Iolanda și Mitrofan, Nicolae. (1991). Familia de la A la Z. București: Editura Științifică și
Enciclopedică.
Mitrofan, Iolanda. (1989). Cuplul conjugal – armonie și dezarmonie. București: Editura Științifică
și Enciclopedică.
Monitorul Oficial, Partea I nr. 165 din 13 martie 2012. Legea 25/2012 privind modificarea si
completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea si combaterea violentei in fam ilie.
Munteanu, Ana. (2000a). Violenta domestica si maltratarea copilului. Timișoara: Eurostampa.
Munteanu, Ana și Popescu, Marciana și Popa, Smaranda. (2000b). Victimele violenței domestice.
Timișoara: Editura Eurostampa.
Munteanu, Ana. (2000c). Violen ta domestica si maltratarea copilului.
Neamțu, George. (2011). Tratat de Asistență Socială. Iași: Polirom.
Neamțu, George. (2003). Tratat de Asistență Socială. Iași: Polirom.
Neculau, Adrian. (2003). Educația adulțiilor. București:Polirom
Neveanu, Popes cu. (1978). Dictionar de Psihologie. București: Editura Albatros.
Pavelescu,Vasile. (1971). Un profil psihologic al feminități. București: Didactică și Pedagogică.
Petru, Iluț. 2005. Sociopsihologia si antropologia familiei. Iași: Polirom
Popescu, Raluca. (2009). Introducere in sociologia familiei. Iași: Editura Polirom.
ROPOTICĂ Ina -Maria, Violența intrafamilială, Ed. Pro Universitaria, București, 2007;
Rădulescu, Sorin. (2003). Abuzul sexual asupra copiilor.Buburești; Luminalex.
Rădulescu, Sorin. (2001). Sociologia violenței (inta)familiale. București: Lumina Lex.

Revista de Asistență Socială nr.1.(2003). București: Polirom.
Revista de Asistență Socială nr 3 -4. (2003). București: Polirom.
Șerban, Ionescu. (2001). Copilul Maltratat. București: Fundația int ernațională pentru copil și familie.
Șchiopu, Ursula. (1997). Dicționar de psihologie. București: Editura Babel.
Șchiopu, Ursula și Verza, Emil. (1981). Psihologia vârstelor. București: Editura Didactică și
Pedagogică.
Virginia, Satir. (2011). Terapia fa miliei. București: Trei.
Virginia, Satir. (2010). Arta de a făuri oameni. București: Trei.
Voinea, Maria. (1993). Sociologia familiei. București: Tipografia Universității.
Statistică șocantă: Peste 1.400 de cazuri de violență în familie și 27 de persoane u cise în trei luni în
România.
http://www.mediafax.ro/social/statistica -socanta -peste -1-400-de-cazuri -de- violenta -in-familie -si-
27-de-persoane -ucise -in-trei-luni-in-romania -8269546
Statistică îngrijorătoare: Peste 11.000 de cazuri de violență în familie în 2010.
http://www.mediafax.ro/social/statistica -ingrijoratoare -peste -11-000-de-cazuri -de-violenta –
-familie -in-2010 -un-ong-semnaleaza -problema -in-doua -piese -de-teatru -9006820
Studiu șocant: în România, peste 60% dintre copii sunt supuși violenței în fa milie!
http://www.descopera.ro/dnews/13236201 -studiu -socant -in-romania -peste -60-dintre -copii –
-supusi -violentei -in-familie
https://observator.tv/social/violenta -domestica -romania -statistici -240333.html
http://femintegra.ro/wp -content/uploads/2014/07/Bune -practici -europene -A5-final_WEB.pdf