TIPURI DE STRUCTURĂ ÎN ȘLEAURILE DE DEAL ÎN U.P. III BĂRBULEȚU [304003]

UNIVERSITATEA “VALAHIA” din TÂRGOVIȘTE

FACULTATEA DE INGINERIA MEDIULUI ȘI ȘTIINȚA ALIMENTELOR

DOMENIUL: INGINERIA MEDIULUI

STUDII UNIVERSITARE DE LICENȚĂ

Program de studii: INGINERIA ȘI PROTECȚIA MEDIULUI ÎN AGRICULTURĂ

PROIECT DE DIPLOMĂ

Coordonator științific:

Prof. univ.dr. ing. DUMITRU ION

Student: [anonimizat]

2018

UNIVERSITATEA “VALAHIA” din TÂRGOVIȘTE

FACULTATEA DE INGINERIA MEDIULUI ȘI ȘTIINȚA ALIMENTELOR

DOMENIUL: INGINERIA MEDIULUI

STUDII UNIVERSITARE DE LICENȚĂ

Program de studii: INGINERIA ȘI PROTECȚIA MEDIULUI ÎN AGRICULTURĂ

TEMA PROIECTULUI

TIPURI DE STRUCTURĂ ÎN ȘLEAURILE DE DEAL ÎN U.P. III BĂRBULEȚU

Coordonator științific:

Prof. univ.dr. ing. DUMITRU ION

Student: [anonimizat]

2018

Capitolul 1

Elemente introductive

1.1 Amenajarea pădurilor

Prin Amenajarea Pădurilor se definesc două activități: practica și științifică. [anonimizat], [anonimizat], economice și de interes social prin care o [anonimizat], produse si servicii necesare societății.

[anonimizat] o [anonimizat].

Pentru a [anonimizat] a [anonimizat] a [anonimizat].

[anonimizat], [anonimizat] a putea satisface cerințele prezente și viitoare ale economiei naționale și populației cu produse și servicii cât mai diversificate.

După felul cum a evoluat caracterul proprietății asupra pădurilor și s-au schimbat condițiile economice de valorificare a produselor și efectelor acestora, s-a definit și amenajamentul ca știința. S-au elaborat mai multe definiții prin care noțiunea de amenajament a îmbrăcat forme diferite. [anonimizat] a producției pădurilor și a [anonimizat] a nevoilor generale.

[anonimizat], cantitațile de lemn și alte produse ale pădurii care se pot recolta anual cu indicarea locurilor în care urmează a [anonimizat] a stării fitosanitare și a [anonimizat] a [anonimizat].

Amenajarea pădurilor exprimă ca și termenul amenajament o [anonimizat]-o [anonimizat].

Amenajarea pădurilor provine din limba franceză (menaje – gospodărire ), preluat in limba română sub dnumirea de amenajament. [anonimizat] a asigura recolte anuale de material lemons, pentru nevoile colectivitații sociale.

Evolutia societății a făcut ca terenurile de pădure să aibă greutăți în exploatarea materialului lemons, deoarece omul și-a procurat terenul agricol și cel de pășune, de la pădure. Prin asta a apărut nevoia luării unor măsuri de anticipare și apariția gospodăririi pădurilor, pentru a asigura producția de lemn.

Pentru început, gospodărirea pădurilor a determinat o serie de măsuri restrictive : interzicerea defrisărilor și a tăierii arborilor pe alese. După, au urmat dispoziții si măsuri silvice care să asigure starea pădurilor și necesităților de lemn.

În ultima perioadă au devenit puternic influențate de teoria sistemelor, teoria fiabilității, știința conducerii, cibernetică etc. Pădurea este un sistem biologic complex: autoreglare, echilibru dinamic. Prin aceasta pădurile sunt încadrate în procesul economic și social care revine gospodăririi silvive, care, la rândul lor trebuie să cunoască aptitudinea pădurilor de a satisface nevoile sociale, resursele lor și modul de utilizare.

În situația prezentă, problemele ce defines domeniul amenajării pădurilor se referă la:

Constituirea unităților de gospodărire;

Determinarea dintre mărimea și structura fondului de producție;

Eficacitatea pădurii în funcție de producție;

Efectuarea măsurilor silvotehnice.

Prin urmare, amenajarea pădurilor duce referire la modelarea, organizrea și conducerea structural-funcțională a pădurilor, în concordanță cu nevoile complexe social-ecologice și economice ale gospodăririi pădurilor.

Lucrarea în sine are la bază scopul de a stabili elementele fundamentale în gospodărirea pădurilor cât și a altor elemente, pentru a determina țelurile și bazele de amenajare, cât și starea șleaurilor din zona studiată.

1.2 Elemente fundamentale în gospodărirea pădurilor

Gospodărirea pădurilor reprezintă un sistem de acțiuni stabilit producției de bunuri și servicii societății.

Înainte de anul 1948, pădurile au fost gospodărite dezordonat conform cerințelor de moment ale proprietarilor . După trecerea pădurilor în proprietatea statului s-a realizat o gospodărire unitară a acestora.

De la prima amenajare unitară, s-a trecut de la regimul crâng la regimul codru care aduce beneficii în producția de masă lemnoasă de cantitate si calitate, cât si îndeplinirea în condiții mai bune a funcțiilor de protecție.

Procesul de producție a avut în vedere drept criteriu principal starea arboretelor, normalizarea fondului de producție urmarindu-se unei producții crescătoare de masă lemnoasă.

Lucrările de îngrijire a arboretelor sunt eficiente din punct de vedere economic și al protecției prin dezvoltarea acestora, respectiv îndreptarea către structuri cu caracteristici superioare.

Sensul continuității înseamnă: recolte permanente, acoperind cerințele de lemn, dirijând pădurea către structuri proprii funcțiilor atribuite.

Obiceiurile de gospodărire se disting de obiectivul economic prin produsele sau serviciile ce trebuie realizate, spre exemplu: producția de lemn pentru cherestea, lemn pentru celuloză, lemn pentru prelucrare etc. ; ca și protecția izvoarelor de apă, rol estetic, recreativ, de sănătate, producția împotriva eroziunii solului etc., sunt obiective economice de ordin social-ecologic, care sunt destinate arboretelor.

Prin gospodărirea pădurilor se urmăreste ca pe lângă lemn să se pună în valoare și alte produse cum ar fi: vânat, fructe , plante medicinal etc. precum și capacitatea pădurii de a avea influențe asupra mediului înconjurător, fiind o componentă importantă a acestuia, prin care se formulează alte trei principii:

Principiul productivității;

Principul valorificării;

Principiul estetic;

Asigurarea productivității pădurilor,ca cerință economică este exprimată prin producția realizată la unitatea de timp ( mc/an/ha), care se datorează măsurilor tehnice, cât și structurii pădurii.

Oportunitățile prin care se pot realiza , în funcție de obiectivele de atins, se referă la:

Alegerea speciilor introduse în cultură;

Dimensiunile la care trebuie sa ajungă arboretul;

Regimul si tratamentul de aplicat;

Cantitatea și modul de recoltare a lemnului etc.

Prin resurse se pretinde posibilitatea de a se obține, pe lângă lemn și alte produse, accesorii și servicii, în așa fel încât efectul ecologic și economic să fie cât mai mare.

1.3 Funcțiile pădurii

Stabilirea funcțiilor se face dupa ce s-a luat la cunoștiință obiectivele economice si social-ecologice. Funcțiile pot fi, de producție și protecție sau doar de protecție.

Producția din pădurile destinate nevoilor de lemn poate fi orientată diferit, având o producție cât mai mare de lemn sau o producție doar de anumite sortimente de lemn. În aceste situații, pădurile pot îndeplini în același timp și funcții de protecție, cum ar fi : hidrologică, antierozională, climatic, socială etc.

În cazul funcțiilor de protecție, acestea au referire la :

Obiective de importanță economică și socială;

Obiective sociale;

Interese ecologice, economice, sociale sau științifice;

Sănătatea oamenilor sau ocrotirea sănătății.

Importanța pădurilor se stabilește de către organizațiile economice, instituții și populație cât și de cerințele locale.

Dispoziții obligatorii care să asigure valorificarea pădurilor in concordanță cu avantajele vieții sociale a fost H.C.M.1 14/1954, privind zonarea funcțională a pădurilor. Acesta au fost preluate si adaptate cerințelor ulterioare prin Codul Silvic din 1962 si 1966 și alte acte normative ( strategia națională de dezvoltare durabilă a silviculturii in perioada 1996-2020).

Sistemul de clasificare funcționala a pădurilor se impart în două grupe:

Grupa I – păduri cu funcții de producție și protecție, în care se prevăd cinci grupe funcționale :

Producerea de lemn, funcție principală a pădurilor;

Funcția hidrologică a pădurii;

Funcția antierozională a pădurii;

Influența pădurii asupra regimului climatic;

Funcțiile recreative ale pădurii.

1.5 Producerea de lemn, funcție principală a pădurilor

Dintre funcțiile pădurilor, interes prezintă acelea de producție și protecție a mediului înconjurător și funcțiile sociale. Spunem funcție de producție și protecție, întrucât o pădure îndeplinește concomitent două sau mai multe funcții. Procesul de dezvoltare a arborilor, prin care se realizează anual creșteri în diametru și înălțime, până la limita fiziologică a acestora, continuă să reprezinte un interes particular pentru comunitățile umane, mai întâi sub forma producției de lemn.

Producția de biomasă lemnoasă depinde, desigur, de factorii naturali: precipitații, temperatura aerului ți fertilitatea solului. Cu cât o pădure se află în optimul său hidroecologic, vegetează într-un sol fertil și într-un mediu termic adegvat, cu atât producția sa de lemn este mai mare.

1.6 Funcția hidrologică a pădurii

Relația apă-pădure este reprezentată de elemente care potențează influența pădurii asupra ciclului apei în natură. Primul îl reprezintă intercepția precipitațiilor căzute deasupra pădurilor, proces ce depinde de capacitatea de reținere a ploii de către frunzișul, ramurile și trunchiul arborelui, de la care picăturile de apă cad pe sol. Volumul precipitațiilor reținute în coronamentul arborilor depinde de suprafața foliară, rugozitatea,mărimea, numărul și modul în care sunt dispuse , felul și temperatura precipitațiilor, tăria vântului și deficitul de apă.

Ilustrativ, se menționează valorile medii ale capacității de reținere a apei de către frunzișul arborilor : 3,8-7,6 mm, de către diferite specii de brad, 0,3-3,0 mm în cazul pinului și 0,2-2,0 mm în pădurile de foioase.

1.7 Funcția antierozională a pădurii

Funcția antierozională a pădurii îmbracă forme diferite, ecosistemele forestiere constituind din totdeauna haina protectoare a formării și evoluției învelișului solurilor. Biocenozele de pădure sunt factorul biologic cel mai complex de formare a solului.

Adăpostirea solului de către pătura de frunze moarte, asigură infiltrarea apei în sol și păstrarea orizontului superior de bioacumulare. În condiții de despădurire pe versanți, procesul de spălare a litierei și solului se dezlănțuie cu violență, apar procese de eroziune accelerată în suprafață și în adâncime, cu atât mai puternice cu cât relieful este mai fragmentat, înclinarea terenului este mai mare. Numai pădurea bine închisă, cu o mare capacitate de intercepție și filtrare a precipitațiilor prin coronament, cu topire lentă a zăpezii și cu litieră bogată exercită integral, pe terenuri înclinate, protecția și conservarea solului.

1.8 Influența pădurii asupra regimului climatic

Se iau în considerare influențe precum reflectarea, absorbția radiațiilor, atenuarea extremelor de temperatură, distribuția precipitațiilor, reducerea evapotranspirației, creșterea umidității atmosferice, diminuarea intensității vânturilor. Pădurile au cea mai mare capacitate de absorbție a radiațiilor solare, comparativ cu alte ecosisteme naturale. Pădurile reduc, de asemenea, din intensitatea vântului, măresc umiditatea relativă a aerului, favorizează ploile, sporesc volumul precipitațiilor.

Pentru producerea unei tone de biomasă lemnoasă, arborii consumă 1,8 tone bioxid de carbon și eliberează 1,3 tone oxigen. Un arbore de fag cu înălțimea de 25 m și diametrul coroanei de 15 m produce ziua, într-o oră, 1,7 kg oxigen, cantitate ce corespunde necesarului de oxigen al unui om timp de 3 zile. Pădurile de molid și pin produc 10 tone oxigen pe an și hectar și rețin 30-35 tone praf, iar făgetele produc 7 tone oxigen și rețin 68 tone de praf.

Funcțiile recreative ale pădurii

În multe țări ale lumii, pădurile din jurul centrelor urbane sunt destinate să satisfacă cerințele de recreare ale populației. Suprafața acestora, luând în seamă și parcurile naturale, este considerabil de mare. Există, în prezent, declarate și delimitate ca atare, 928 parcuri naționale și rezervații analoage, dintre care 157 în Australia, 181 pe teritoriul S.U.A, 85 în fosta U.R.S.S., 41 în Canada, 27 în Chile, 25 în Japonia, 24 în Indonezia, 19 în Anglia, 5 în România și anume Delta Dunării, Retezat, Bucegi, Pietrosul Mare, Ceahlăul.

Polifuncționalitatea pădurilor și promovarea gospodăririi lor în România, după criterii funcționale, diferențiate în raport de considerente tehnice, ecologice, economice și sociale, sunt recunoscute prin lege.

Cea de a II-a grupă are la bază doua subgrupe cu patru categorii funcționale în care se încadrează toate arboretele care acopera nevoile de lemn sau alte bunuri și îndeplinesc și alte funcții de protecție.

În cele din urmă, obiectivele economice si social-ecologice țin seamă de observațiile de mai sus, cât și de cadrul natural al pădurilor din teritoriul luat în studiu și de cunoașterea potențialului silvoproductiv și ecoprotector al pădurilor.

Pădurea are legi proprii de dezvoltare și se află în raporturi de condiționare reciprocă cu mediul în care se dezvoltă. Dezvoltarea pădurii este puternic influențată de condițiile de mediu și exercită, în același timp, o influență considerabilă asupra acestor condiții, implicit asupra vieții oamenilor.

Comunitatea de plante, animale, microorganisme și condiții de viață ale pădurii depășește cu mult condiția unor simple asocieri, diferitele elemente și structuri constituente interferându-se în permanență, intercondiționându-se reciproc. Prin acestea, pădurea ca ecosistem natural reprezintă o mare complexitate datorita organizării sale superioare, infinitelor conexiuni biocenotice, care determină o puternică stratificare a funcțiilor pe care le îndeplinesc în cadrul comunitaților lor de viață. Numarul mare de specii forestiere, componente vegetale si animale ce habitează în cadrul aceluiași spațiu caracterizează superioritatea pădurii față de celelalte ecosisteme naturale.

Dintre toate cele arătate se pod deduce următoarele funcții importante ale pădurilor:

– Funcția energetică – constă în captarea energiei solare de către organismele fotosintetizante, arbori în principal, sau a energiei chimice de către substanțe chemosintetizante și apoi transferul acesteia la grupele de consumatori;

– Funcția de circulație a materiei, constă în faptul că substanțele nutritive, datorită relațiilor trofice circulă în ecosistem, de la hrana folosită la consumatori;

– Funcția de autoreglare a ecosistemului, constă în capacitatea de a primi din afară, de a prelucra, de a fixa și de a ceda mediului exterior substanță și energie; capacitatea de a acumula, astfel, biomasă vegetală și animal și de a transforma energia cosmică în energie chimică potențială; capacitatea de a-și autoregla compoziția, structura, procesele interne, de a-și menține un anumit echilibru dinamic și de a funcționa ca un ansamblu unitar și integrat, de mare stabilitate.

1.1.4 Organizarea și conducerea structural-funcțională a arboretelor

Pădurile României ocupă după datele statistice 6,7 mil. Ha, ceea ce reprezintă 26,3 % din teritoriul țării. După acest procent România se situează pe locul 12 printre țările din Europa și este sub procentul mediu de 31 % cât reprezintă pădurile din suprafața totală a Europei. Deci, majoritatea țărilor Europei au un procent mult mai mare de pădure decât România. Dintre acestea menționam: Bulgaria cu 30 %, Cehia cu 33 %, Slovacia cu 38 %, fosta Iugoslavie cu 39,9 %, Polonia cu 38 % si altele. România cu 0,28 ha pădure pe cap de locuitor se situează sub media de 0,32 ha a țărilor din Europa. În ultimii 75 de ani suprafața pădurilor noastre s-a redus de la 35 – 40 % în 1921 la 26,7 % in 1990, adică cu aproximativ      10 – 15 %. Prin defrisarea a circa 200 000 ha pădure si rărirea arboretelor prin delicte silvice pe alte sute de mii de hectare, suprafața pădurilor a scăzut simțitor in ultimii cinci ani. In ceea ce privește starea de degradare a pădurilor ne situăm printre ultimele țări din Europa. Dealtfel în suprafața de 6,7 mil. ha pădure se includ si terenurile degradate ori cu păduri total degradate.

În unitatea de producție studiată, suprafața ocupată de arboretele din tipul II de categorie funcțională este de 106,43 ha ( 15 % din suprață cu pădure).

Arboretele din tipul II funcțional fac parte din următoarea categorie funcțională:

2A- Păduri situate pe grohotișuri, pe terenuri cu înclinare mai mare de 35 grade, iar cele situate pe substrate de fliș, nisipuri sau pietrișuri, cu înclinare mai mare de 30 grade.

Aceste arborete fac parte din subunitatea de producție ,,M”( 106,43 ha-15%) și vor fi parcurse cu tăieri de igienă și tăieri de conservare.

Se va urmări optimizarea structurii sub aspectul compoziției, distribuției pe verticală, consistenței, toate acestea urmărind cresterea eficacității funcționale.

Lucrările de igienă vor consta în extragerea arborilor uscați sau în curs de uscare, a arborilor rupți de zăpadă sau doborâți de vânt, precum și a arborilor bolnavi, atacați de dăunători. Extracțiile cu caracter de igienă se vor efectua, pe toată suprafața, ori de câte ori este necesar.

Lucrările de conservare se vor executa in arboretele mature, suprafața totală pe care se vor aplica fiind de 29,00 ha. Aceste lucrări constituie un ansamblu de intervenții ce se aplică arboretelor cu vârstă înaintată, având scopul de a păstra nealterată sau de a ameliora starea fitosanitară a arborete, asigurarea continuității și îmbunătățirea funcțiilor de protecție și a potențialului silvoproductiv, asigurarea permanenței pădurii prin urmarirea procesului de regenerare naturală.

Ansamblul lucrărilor de conservare cuprinde următoarele intervenții :

Lucrări de conservare pe o suprafață de 29,00 ha de pe care se recolta un volum total de 1680 m3;

Provocarea drajonării pe o suprafață efectivă de 14,59 ha.

În arboretele de făgeto-gorun și în cele de amstec, tăierile de conservare vor urmării promovarea nucleelor de regenerare naturală, în vederea asigurării permanenței pădurii și a funcțiilor de protecție.

Intensitatea intervențiilor va fi de 100% pentru salcâm, iar pentru fag și gorun s-au propus intensități mai mici (10-12 %).

Se va recurge la tehnologii de exploatare a lemnului prin care să nu fie afectată calitatea solului.

Specificațiile fundamentale ale stațiunii sunt:

Însușirea fitocenotică de a întreține o anumită vegetație o reprezintă capacitatea specificului ecologic al stațiunii;

Parțialul productiv reprezintă dotarea unei stațiuni cu elemente utilizabile in folosul producției de lemn. Aceasta determină calitatea potențialului productiv, caracteristica stațiunii de a fi favorabilă sau mai puțin favorabilă dezvoltării plantării și producției de lemn;

Specificul ecologic este reprezentat prin capacitatea de a pune la dispoziție plantelor apă, aer, căldură, elemente nutritive etc. Aceasta este reprezentată de asocierea dintre ansamblul fizico-geografic si complexul ecologic, care diferă de la o stațiune la alta prin unele sau toate elementele componente.

In „interpretarea ecologica” reprezentată de ecosistemul forestier, stațiune reprezintă fondul climatoedafic de energie si substante ale naturii, caracterizat prin insusiri fundamentale permanente sau de foarte lungă durată. În timp ce biocenozele forestiere pot suferi, sub acțiunea factorilor naturali sau antropici puternice modificari ( pot dispărea definitiv, pot fi substituite), stațiunea este stabilă in elementele sale esențiale, reprezentând permanența naturii in sistemele bioproductive ale biosferei.

Măsura în care sunt exprimați factorii ecologici si modul în care se asociază cu determinanții lor formează, în fiecare areal stațional elementar, un ansamblu fizico-geografic unitar și , în funcție de acesta, un anumit complex ecologic care determină, la rândul său, specificul ecologic al stațiuni. Acest complex ecologic variază de la o stațiune la alta.

Organizarea si amenajarea teritoriului forestier constituie modalitatea tehnico-stiințifică de organizare a pădurilor in conformitate cu sarcinile permanente ale gospodăririi silvice.

1.1.5 Obiective economice, țeluri de gospodărire

Obiectivele economice și social-ecologice în concordanță cu pădurile sunt variate pentru ca avantajele să fie maxime. Pentru a se obține o eficiență maximă, arboretul trebuie să primească o destinație și să fie organizat și condus, în conformitate cu funcțiile atribuite.

Este apreciată capacitatea de producție și protecție a arboretelor,în funcție de starea lor reală, dar și de posibilitățile de modificare din punct de vedere structural prin lucrări silviculturale.

Țelurile de gospodărire se deosebesc de obiectivul economic, care se exprimă produsele sau serviciile ce se cer realizate. Exemplu: producția de lemn pentru furnire și cherestea, lemn pentru celuloză. La acestea se adaugă și protecția izvoarelor de apă, rol estetic, recreativ, de sănătate care sunt obiective de ordin economic și social-ecologice, care sunt destinate arboretelor.

Acțiuna pădurii sau a unui arboret reprezintă funcțiunea acestora, arătând obiectivul urmarit de a produce lemn, de a proteja malurile lacurilor de acumulare, malurile apelor etc.

Din cele prezentate, stabilirea obiectivelor economice și social ecologice se face după cunoașterea strategiei de dezvoltare a economiei naționale și a condițiilor de viață, în funcție de nevoi și posibilitățile de acoperire.

1.1.6 Compoziția-țel

În scopul realizării țelurilor propuse, în funcție de caracterul și potențialul stațional, pe linia obiectivelor tehnico-economice și a noilor tehnologii privind regenerarea arboretelor și ținând seama de experiența locală, au fost stabilite compozițiile pentru fiecare tip de pădure și stațiune.

Compoziția-țel a fost stabilită după cum urmează:

compoziția-țel la exploatabilitate, pentru arboretele neexploatabile și preexploatabile, care reprzintă compoziția-țel la care ajung arboretele la exploatabilitate, în raport cu compoziția actuală și cu posibilitatea de modificare a ei în direcția compoziției optime;

compoziția-țel de regenerare, pentru arboretele exploatabile în prezent, sau care devin exploatabile în perioada de aplicare a actualului amenajament, luând în considerare compoziția-țel finală;

compoziția-țel finală, s-a stabilit în raport cu țelurile de gospodărire și cu condițiile ecologice date ( tip de stațiune, tip de pădure).

1.1.7 Regimul

Regimul sau modul prin care se asigură regenerarea unei păduri ( din sămânță sau pe cale vegetativă) definește structura pădurii din acest punct de vedere.

Pentru realizarea funcțiilor social-economice și ecologice stabilite și, implicit, a țelurilor de protecție și producție propuse, în cadrul unității de producție s-a prevăzut să se aplice regimul codru, regim bazat pe regenerarea pădurilor din sămânță și conducerea acsteia până la vârsta la care vor îndeplini eficient funcțiile social-economice atribuite, pentru speciile de bază și regimul crâng pentru arboretele de salcâm și anin negru.

Capitolul  2

Localizarea studiului și studiul vegetației forestiere

2.1 Elemente de identificare a unității de producție

Unitatea de producție III Bărbulețu administrată de Ocolul Silvic Sturzeni, din cadrul Direcției Silvice Dâmbovița, este situată în raza unităților administrative teritoriale Bărbuleț, Fieni, Malu cu Flori, Pietrari, Pucheni, Râu Alb, Runcu, Voinești, Vulcana Băi din județul Dâmbovița și comuna Cetățeni din județul Argeș.

Din punct de vedere geomorfologic unitatea de producșie se încadreazaă în zona Dealurilor Bărbulețului din Subcarpații Ialomiței în bazinetul Râului Dâmbovița.

Altitudinal arboretele sunt situate între 400 m ( u.a. 28F, 82l ) și 920 m ( u.a. 48A, 48B, 51B ).

Accesul se realizează prin Drumul Național Târgoviște-Câmpulung, gara cea mai apropiată este gara Târgoviște.

2.2 Vecinătăți, limite, hotare

Vecinătățile și limitele unității de producție și hotarele fondului forestier proprietate publică a statului sunt redate in tabel

Limitele U.P. sunt bine conturate și s-au modificat față dde cele stabilite la amenajarea precedentă. Modeficările limitelor sunt în partea de N și V a unuității de producție datorită rearendării cu fosta unitate de producție II Gemenea.

Toate hotarele sunt clare, delimitate și bine întreținute. Limitele fondului forestier, proprietate publică a statului sunt materializate cu semne convenționale, aplicate pe arborii de limită și prin borne.

În interiorul limitelor teritoriale ale unității de producție în studiu, fondul forestier proprietate publică a statului se învecinează cu terenuri aflate în proprietatea localnicilor din localitățile limitrofe.

2.3 Suprafata U.P. si repartitia acesteia pe trupuri de padure si bazinete

Fondul forestier proprietate publică a statului în suprafață de 758,43 ha este administrat de Regia Natională a Pădurilor-Romsilva, prin Ocolul Silvic Sturzeni, din cadrul Direcției Silvice Dâmbovița.

Repartiția suprafeței pe trupuri de pădure și bazinete se prezintă în tabelul de mai jos:

Repartizarea fondului forestier pe comune:

Tabelul pune in evidență gruparea pădurilor acestei unități de producție in 19 trupuri de pădure, respectiv bazinete .

Sediul Ocolului Silvic Sturzeni se află în comuna Cândești, sat Sturzeni.

Gara cea mai apropiată este situată în Târgoviște.

2.4 Organizarea administrativă a unități de producție

Pentru o buna gospodarire si paza, suprafata fondului forestier din unitatea de productie III Bărbulețu este repartizată pe cantoane și districte, conform tabelului urmator

Organizarea administrativă a U.P. III Bărbulețu

2.5 Administrarea fondului forestier

2.5.1. Administraea fondului forestier proprietate publică a statului

Fondul forestier proprietate publică a statului în suprafață de 758,43 ha din această unitate de producție este situată în județele Dămbovița și Argeș, și este administrat de Regia Națională a Pădurilor-Romsilva, prin Ocolul Silvic Sturzeni, din cadrul Direcției Silvice Dâmbovița.

2.5.2 Administrarea fondului forestier proprietate privată

În limitele teritoriale ale unitații de producție III Bărbulețu, se gasesc 1,24 ha fond forestier proprietate privată, care au făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate, conform Legii 18/1991, 29,49 ha fond forestier proprietate privată restituie conform Legii 1/2000, respective 1009,82 ha fond forestier proprietate privată rstituie conform Legii 247/2005.

Pădurile restituite proprietarilor particulari ( personae fizice și obște ) conform Legii 18/1991, Legii 1/2000 sau Legii 247/2005 sunt trcute în hărțile amenajistice, păstrându-se vechea numerotare a parcelelor, dar fiind reprezentate distinct cu alte culori.

Gospodărirea acestor păduri se va face numai cu respectarea regimului silvic, proprietarii particulari beneficiind de asistență de specialitate și sprijin în asigurarea pazei din partea personalului de teren al O.S. Sturzeni, cât și din partea structurilor silvice autorizate.

2.5.3 Vegetația forestieră situată pe terenuri din afara fondului forestier național

În limitele teritoriale ale unității de producție III Bărbulețu, există păduri situate în afara fondului forestier național, care aparțin diferiților proprietary de terenuri din acele zone. Aceste terenuri acoperite cu vegetație forestieră au apărut în urma procesului de împădurire natural a unor terenuri inapte pentru culturile agricole sau pășunat.

2.6 Organizaarea teritoriului

2.6.1 Constituirea unității de producție

La actual amenajare, unitatea de producție s-a constituit din vechea unitate de producție III Bărbulețu la care s-a rearondat un procent din U.P. III Bărbuleț. S-a modificat limită vestică și nordică pe Drumul Național Târgoviște-Câmpulung respective Culmea Meișoarele.

2.6.2 Constituirea și materializarea parcelarului și subparcelarului

La actual amenajare, unitatea de producție s-a constituit din vechea unitate de producție plus parcelele 105,115,116,117,121 din fosta unitate de producție II Gemenea, parcele ce au fost renumerotate ( 205, 215, 216, 217, 221 ). Limitele unității de producție s-au modificat datoită alipirii unui procent din fosta unitate de producție II Gemenea.

Parcelarul nu a suferit modificări față de revizuirea anterioară în ceea ce privește constituiea , limitele parcelelor fiind bine alese și delimitate de către personalul ocolului silvic. Numerotarea parcelelor a fost modificată în urma rearondării cu U.P. Gemenea , parcelele 105, 115, 116, 117, 121 din fosta unitate de producție II Gemenea au fost renumerotate ( 205, 215, 216, 217, 221 ), precum și a reconstituirii dreptului de proprietate ( numerele parcelelor care au fost restituite foștilor proprietary lipsesc din numerotare ).

Subparcelarul a fost executat sub îndrumarea inginerului amenajistic și a suferit modificări ca urmare a lucrărilor executate în perioada de aplicabilitate a amenajamentului anterior, a unei analize aprofundate a stațiunii, pe baza cartării staționale la scară mijlocie și ca urmare a modificărilor de suprafață apărute după reconstituirea dreptului de proprietate. Indicativele alfabetice ale vechiului ubparcelar au fost, pe cât posibil, păstrate.

2.6.3 Mărimea parcelelor și subparcelelor

Parcela cea mai mare este cea cu numărul 33 ( 40,51 ha ), iar cea mai mică este parcela 27 ( 0,25 ha ). Subparcela cea mai mică este 93 l ( 0,1 ha ), cea mai mare este 73 ( 33,50 ha ).

Parcelarul și subparcelarul au cunoscut urmatoarea evoluție :

2.6.4 Situația bornelor

În cadrul U.P. III Bărbulețu sunt amplasate un număr de 122 borne, în cadrul pădurilor proprietate de stat.

Datorită reconstituirii dreptului de proprietate, numerotarea bornelor de la pădurile de stat nu este continuă.

Bornele sunt amplasate la intersecția liniilor parcelare precum și la intersecția liniilor parcelare cu liziera pădurii.

Bornele existente în teren sunt confecționate din beton sau piatră. Fiecare bornă poartă înscris cu vopsea roșie pe fond alb, numărul unității de producție și numărul current al bornei.

2.6.5 Ridicări în plan folosite pentru reambularea planurilor de bază

Parcelele și subparcelele constituie la actual amenajare, precum și alte detalii de planimetrie, care nu au apărut pe planurile de bază, au fost ridicate în plan cu G.P.S. Garmin. Pentru echiparea planurilor de bază s-au executat 31,5 km de ridicări în plan, cu 594 de puncte, care au fost raportate la scara planurilor de bază utilizate și transpuse pe acestea.

2.6.6 Suprafața fondului forestier

Suprafața totală a fondului forestier proprietate public a statului din U.P. III Bărbulețu este de 758,43 ha. Suprafața fondului forestier cu pădure este de 724,27 ha, iar restul suprafeței de 34,16 ha se compune din :

Terenuri de vânătoare : 0,54 ha ;

Instalații de transport : 10,48 ha;

Terenuri cultivate pentru nevoile administrației : 1,68 ha;

Terenuri neproductive : 16,46 ha;

Terenuri deținute de personaje fizice sau juridice fără apobările legale necesare : 5,00 ha.

Determinarea suprafețelor s-a făcut pe cale analitică la nivelul fiecărei unități amenajistice în cadrul sistemului Geografic Informatic ( G.I.S ) după planurile de bază echipate. Ținându-se cont de precizia ridicată a acestui mod de determinare a suprafețelor, pentru unitățile amenajistice din cadrul U.P. în studiu au fost adoptate noile suprafețe cu două zeimale.

În tabelul următor sunt justificate diferențele de suprafață între amenajarea precedentă și cea actuală.

CAPITOLU 3

GOSPODĂRIREA DIN TRECUT

3.1 Evoluția proprietății și a modului de gospodărire a pădurilor înainte de anul 1948

Înainte de anul 1948, pădurile din U.P III Bărbulețu au fost parte în proprietatea statului ( V. Strâmbă și V. Câmpului ), iar restul au aparținut diferiților proprietari particulari.

Din punct de vedere al gospodăririi, pădurile care au aparținut statului au fost tratate în regim crâng.

În anul 1948, prin Constituția R.P.R., tote aceste păduri au trecut în proprietatea statului și gospodărite în consecință.

3.1.1 Modul de gospodărire a pădurilor după anul 1948 până la intrarea în vigoare a amenajamentului expirat

Prima amenajare unitară s-a realizat în anul 1952 de către Direcția Planificării și Amenajarea Pădurilor din cadrul Ministerului Silviculturii.

S-a adopat regimul codru cu tăieri progresive și cu un ciclu de producție de 120 ani. Posibilitatea anuală a fost stabilită la 4200 m3 , cu un indice de recoltare de 2,8 m3/an/ha, cu mult sub creșterea normală calculată: 4,8 m3/an/ha. Produse secundare s-au recoltat în medie 1500 m3/an.

Față de starea arboretelor și de prevederile privind tăierile de îngrijire, reakizările sunt, în general, satisfăcătoare. O realizare remarcabilă este împădurirea a 200 ha, prin care s-a lichidat clasa de regenerare.

Urmatorul amenajament a fost întocmit în anul 1964 și în el se prevedea refacerea arboretelor de productivitate scăzută provenite din lăstari, refacerea celorlalte arborete necorespunzătoare stațiunii, realizarea unei structuri optime a fondului de producție, introducerea unor specii de rășinoase repede crescătoare ( pin, molid, brad, duglas ) și regenerarea naturală a pădurii.

În cadrul bazelor de amenajare s-a adoptat:

Regimul codru;

Tratamentul tăierilor succesive și progresive;

Ciclul de producție 100 ani.

Metoda de stabilire a posibilității a fost cea a claselor de vârstă

Refacerea arboretelor a fost preconizată a se face în 20 ani.

Posibilitatea de produse principale s-a stabilit la 4920 m3, din care 940 m3 din tăieri rase de refcere, iar cea de produse secundare la 2650 m3/an.

Posibilitatea anuală a fost depășită, datorită accesibilității arboretelor de fag, a recoltării de produse accidentale, a unor defrișări miniere, a instalării unor linii de înaltă tensiune, drumuri și construcții forestiere.

S-a parcurs cu rărituri o suprafață de 693 ha recoltându-se 10900 m3, iar cu curățiri 544 ha recoltându-se 5800 m3.

Suprafața împădurită a fost de 275 ha, față de cea prevăzută de 187 ha, împăduririle efectuându-se cu gorun și specii de amestec și în proporție mai mică cu molid, duglas, brad, anin.

Amenajamentul din 1974 prevedea ca baze de amenajare:

Regimul codru;

Exploatabilittea tehnică;

Compoziția-țel: 30FA 30GO 15MO 15PIN 10DT;

Durata de conversiune 100 ani;

Tratamentul tăierilor combinate și rase.

Procesul de producție s-a organizat în doua subunități și anume:

Conversiune prin îmbătrânire;

Refacere.

3.1.2 Evoluția constituirii U.P. și a bazelor de amenajare până la amenajarea anterioară

Tratamentele propuse sunt tratamentul tăierilor progressive și successive pentru arboretele de fag și tratamentul tăierilor în crâng de jos pentru arboretele de salcâm și anin încadrate în subunitatea de producție A

3.1.3 Evoluția reglementării producției

Intensitatea intervenției antropice în dezvoltarea fondului forestier este caracterizat alături de lucrările de îngrijire și regenerare și de posibilitatea de produse principale adoptate.

Tabelul conține date referitoare la posibilitate, creșteri și indici de recoltare.

Indicii de recoltare și de creștere current s-au calculate pentru suprafața păduroasă aflată în producție, la data realizării amenajamentului.

3.2 Analiza critic a aplicării amenajamentului expirat

Prevederile și realizarile, din perioada de aplicare a amenajamentului anterior, sunt redate sintetic în tabelu.

În vara anului 2004 a avut loc culegerea datelor de teren în conformitate cu normativele și instrucțiunile de amenajare în vigoare la data respectivă, iar prelucrarea datelor s-a făcut în primăvara anului 2005.

S-au constituit două subunități de gospodărire :

S.U.P. A- codru regulat, în care s-au propus tăieri progresive, tăieri succesive, tăieri în crâng și tăieri rase

-S.U.P. M- păduri supuse regimului de conservare deosebită.

Corespunzător obiectivelor și funcțiilor economice și sociale stabilite pentru pădurile acestei unități de producție s-a adoptat regimul codru pentru S.U.P A.

Ciclul de producție s-a stabilit de 110 ani

Aplicarea prevederilor amenajamentului precedent este orezentată în tabel

Posibilitatea de rărituri, s-a realizat în proporție de 83% din suprafață și 40% din volum, cauzele fiind fie lipsa accesibilității arboretelor, fie aplicarea legilor proprietății.

Degajările s-au făcut pe 50% din suprafața prognozată, curățirile au depășit cu 32% suprafața propusă a fi parcursă, deoarece o parte din suprafața propusă a fi parcursă cu degajări a fost parcursă prin curățiri.

Prin tăierile de regenerare s-a extras un volum mai mic de cel prevăzut 74%.

3.3 Concluzii privind gospodărirea pădurilor

Înainte de 1948, pădurile au fost gospodărite dezordonat conform necesităților de moment ale proprietarilor.

După trecerea pădurilor în proprietatea statului s-a putut realiza o gospodărire unitară a acestora, pe baze științifice, soluțiile particulare propuse ținând cont și de organizarea în ansamblu.

Încă de la prima amenajare unitară, s-a renunțat la regimul crâng, utilizat în exclusivitate până atunci de foștii proprietari particulari, trecându-se la regimul codru care asigură o producție de masă lemnoasă de cantitate și calitate superioară, ca și îndeplinirea în condiții mai bune a funcțiilor de protecție.

Posibilitatea de produse principale a fost recoltată sistematic, prin organizarea corespunzătoare a procesului de producție. În adoptarea ei s-a avut în vedere drept criteriu principal normalizarea fondului de producție, dar și starea arboretelor, urmărindu-se realizarea unei producții progresiv crescătoare de masă lemnoasă.

Lucrările de îngrijire a arboretelor au asigurat dezvoltarea lor corespunzătoare, respectiv îndreptarea către structuri cu caracteristici superioare, eficiente din punct de vedere economic și al protecției.

3.3.1 Evoluția structurii pădurii

Impactul măsurilor silviculturale aplicate în ultimul deceniu asupra câtorva elemente definitorii ale structurii fondului forestier, este relevat în tabelele următoare:

Capitolul 4

Studiul stațiunii și al vegetației forestiere

Metode și procedee de culegere și prelucrare a datelor de teren

Datele de teren necesare elaborării amenajamentului actual s-au cules în anul 2014 parcurgandu-se următoarele etape:

Documentarea prealabilă, consultându-se amenajamentul unităților de producție III Bărbulețu și II Gemenea, hărțile amenajistice din teritoriul studiat, harta geologică, harta pedologică, zonarea și raionarea ecologică a unității de producție, tema de proiectare, evidențele privind aplicarea prevederilor amenajamentului anterior;

Pe harta amenajistică s-a amplasat canevasul profilelor principale de sol;

S-a trecut la executarea lucrărilor de amenajare propriu zise ce constau în:

Amplasarea în teren a canevasului profilelor de sol, executarea și studiul acestora, concomitent cu lucrările de descriere a stațiunii și arboretului. Pentru fiecare profil principal de sol s-au întocmit fișe de caracterizare a solului, conform instrucțiunilor și normativelor în vigoare;

În funcție de factorii fizico-geografici, de sol și de vegetația forestieră, ținând seama de rezultanta acestora s-au stabilit tipurile de stațiune forestiere pentru fiecare arboret în parte, pe baza măsurătorilor și a observațiilor de teren s-au recoltat probe de sol în vederea analizării acestora la laborator din unitatea amenajistică 82B;

S-au stabilit măsurile silviculturale necesare a se executa în următorul deceniu pentru fiecare arboret în parte, în funcție de starea acestuia și de funcțiile atribuite;

S-au executat lucrări de inventariere a arboretelor exploatabile, în vederea măririi preciziei de determinare a unor caracteristici ale arboretului ( compoziția, diametrul mediu, densitatea, volumul, etc);

Pentru stabilirea elementelor taxatorice ale fiecărui arboret s-au făcut măsurători, prin sondaje amplasandu-se un anumit număr de piețe de probă, conform normativelor

S-au înregistrat, la date complementare alte observații referitoare la stațiune și arboret neînregistrate codificat în fișa de descriere.

4.2 Elemente generale privind cadrul natural, specifice unității de producție

4.2.1 Geologie

Din punct de vedere geologic, teritoriul unității de producție face parte din “ epoca neogenă”. Această unitate structural-tectonică (zona neogenă) este format dintr-un mosaic de roci sedimentare din :

Oligocen- gresii de Kliwa, marne de Gura Beliei

Meotian- Dacian ( argile, gresii, marne nisipoase, nisipuri).

Aceste formații sunt caracteristice zonei de dealuri din etajul complexelor de gorunete și făgete premontane.

Substratul litologic a influențat configurația terenului ( fragmentarea și diferențierea reliefului), și face ca eroziunea să fie intensă, iar procesele de pantă ( de versant) destul de active.

Procesele de modelare au caracter agresiv, cu capacitate de degradare a terenurilor.

Dintre procesele geomorfologice actuale, apar ca specifice și predominante:

Pluvio-denudarea și eroziunea de suprafață

Eroziunea torențială

Alunecările de teren.

Astfel unul din aspectele reglementării procesului de producție și cultură pentru arboretele din U.P. III Bărbulețu a fost stăvilirea acestor procese de degradare și menșinerea echilibrului dinamic prin lucrări antierozionale adecvate prin aplicarea tratamentelor propuse.

4.2.2 Geomorfologie

Din punct de vedere geomorfologic, U.P. III Bărbulețu se ăncadrează în zona Dealurilor Bărbulețului din Subcarpații Ialomiței.

Altitudinea variază între 400 m ( 28F, 82I ) și 920 m ( 48A, 48B, 51B ).

Ca unitate geomorfologică predomină versanții cu pante moderate și repezi, cu configurația ondulată, uneori accidentată.

Din punct de vedere al pantei, predomină versanții cu înclinări cuprinse între 16 și 30 grade ( 60% din totalul suprafeței), 23 % sunt versanți cu pante între 31-40 grade, 16% pante mici de 16 grade și 1% pante peste 40 grade.

Relieful prezintă diferențieri ca urmare a alternanței gresiilor, marnelor și argilelor puternic cutate a sinclinalelo și anticlinalelor. Astfel, procesul de eroziune este intens, iar precesele pe versant destul de active.

4.2.3 Hidrografia

Rețeaua hidrologică a U.P. III. Bărbulețu este determinată de pârâul Râu Alb și afluenții săi ( V. Predeal, V. Câmpului, V. Bratoașca, V. Strâmba).

Relieful U.P. III Bărbulețu este foarte fragmentat de văile existente.

4.2.4 Climatologia

Regimul termic

Temperatura medie anuală este de 9o C. Luna cu temperatura medie cea mai scăzută este ianuarie ( -2,5o C) iar cea cu temperatura medie cea mai ridicată este august ( + 19o C).

Perioada de vegetație este cuprinsă între 15.IV și 11.X.

Regimul pluviometric

Media anuală a precipitațiilor este de 800 mm, iar umiditatea relativă a aerului în perioada de vegetație este de 70%.

Regimul eolian

Vânturile predominante sunt cele din direcția V, NV și SE, cu intensitatea cea mare în cursul iernii, când bate crivățul, atingând valoarea după Scara Beaufort gradul 6-11, ceea ce corespunde cu o viteză de 45-60 km/oră. Intensitatea maximă a acestor vânturi produce pe o durată medie de 30 zile anual. Perioada de calm reprezintă 20%. Frecvența vânturilor este aproape constantă în tot timpul anului, valorile mai mari înregistrându-se vara. Se produc doborâri de vânt sporadice în perioadele cu precipitații abundente din luna mai-iulie.

Indicatorii sintetici ai datelor climatice

După Koppen, teritoriul unității de producție se încadrează în regiunea climatică D.f.b, caracterizat printr-un climat specific zonei de dealuri din Subcarpații de Curbură.

Indicele de ariditate anual de Martonne este la =42.

Climatul prezintă mici variații, în funcție de altitudinea afectivă, forma de relief, expoziția pe versant, raportat la aceste valori medii și este favorabil dezvoltării viguroase a vegetației.

Fitoclimatic arboretele sunt situate în etajul de vegetație FD3- deluros de gorunete, făgete și goruneto-făgete.

4.3 Soluri

4.3.1 Evidența și răspândirea teritorială a tipurilor de sol

Evidența tipurilor și subtipurilor de sol întâlnite în această unitate de producție este prezentă în tabelul următor:

Tipurile și subtipurile de sol au fost identificate pe baza studierii profilelor principale de sol și a profilelor de control. Răspândirea solurilor în teritoriu este influențată de substratul pe care acestea s-au format.

4.3.2 Descrierea solurilor și subtipurilor de sol

Solul luvosol tipic- cod 2201, cu profil Ao-El-Bt-C ( R), format pe roci sărace în minerale calcice și feromagneziene, luturi, pe versanți cu expoziții și pante diverse, dar de obicei pe versanți slab înclinați și cu expoziții umbrite, puternic acid la moderat acid cu ph=4,1-5,9, cu aciditate mare în oizontul podzolit El, moderat, dar foarte humifer cu un conținut de umus de tip moder de 4,5-8,8 % pe grosimea de 6-14 cm, oligomezobazic la eubazic cu un grad de saturație în baze V=20-82 %, cu valori scăzute în El, mijlociu la foarte bine aprovizionat cu azot total ( 0,18-0,34 g%), nisipo-lutos la lutos la suprafața luto-argilos în pofunzime de bonitate superioară pentru gorun și fag dacă volumul edafic este mare și de bonitate mijlocie pentru aceleași specii, când volumul edafic este mijlociu.

Volumul dafic se modifică ca urmare a intensității procesului de podzolire, când indicele de diferențiee texturală are și el valori în funcție de intensitatea acestui proces. Când procesul de podzolire este intens ( argila migrează puternic din Ao în Bt) orizontul Bt devine compact, greu prmeabil pentru rădăcini și volumul edafic se micșorează. Când procesul de podzolire este slab și indicele de diferențiere texturală este mic ( pe profil) atunci rădăcinile pot pătrunde mai adânc în sol și volumul edafic este mare. Acest proces depinde de natura rocii și de curentul percalativ de apă încărcată cu acizi organici și minerali, care la rândul lui este determinat de elief ( este mare pe platou și mic pe versanții foarte înclinați).

În prezent pe acest sol se află arborete pure de gorun și de gorun în amestec cu fag și esențe dverse tari.

Pentru o valorificare superioară a potențialului stațional în care există acst tip de sol se recomandă ca pe versanții însoriți și semiînsoriți să fie promovat gorunul în amestec cu teiul și jugastrul, iar pe versanții umbriți fagul în amestec cu carpenul și frasinul.

Subtipul litic este asemănător celui tipic cu precizarea că roca masivă R este situată în primi 20-50 cm adâncime.

Solul eutricambosol tipic-cod 3101, cu profil Ao-Bv-C (R), format pe roci bogate în minerale calcice și feromagneziene, marne, luturi, pe versanți cu expoziții și pante diverse, puternic acid la moderat acid cu Ph=4,7-6,4, oligomezobazic la eubazic cu un grad de saturație în baze V=43-86% cu valori mici la suprafață, moderat humifer la interes humifer, cu conținut de humus de tipul mull de 4.4-10,2 % pe grosimea de 12-15 cm foarte bine aprovizionat în azot total ( 0,23-0,41 g%), nisipo-lutos la luto-prăfos, de bonitate superioară când volumul edafic este mare și de bonitate mijlocie când volumul edafic este mijlociu, pentru gorun, fag și molid.

Bonitatea superioară se realizează când solul are volum edafic mare, când solul este profund, fără schelet, permeabil și cu o grozime fiziologică mare. Bonitatea mijlocie în cazul de față este determinată de prezența scheletului de profil ( semischeletic 50-75 % ). Pe solul brun eumezobazic de bonitate mijlocie se recomandă o compoziție țel cu 7Fa 2MO 1FR (PAM) când solul se află pe expoziții umbrite sau 7FA 3MO când solul are schelet în proporție de 75% și cu 8GO 2TE când solul se află pe expoziții însorite.

Solul aluviosol distric- cod 0401 cu profil Aodi-Cdi, format în luncă pe aluviuni nisipo-lutoase, profund afânat, neutru la slab alcalin, pH=7,0-7,4 slab humifer cu un conținut de humus pe grosimea de 1,47% pe grosime de 25 cm, cu humus de tip mull calcic, slab carbonatic, cu un conținut de carbonați pe tot profilul de 0,4-1,0%, foarte slab aprovizionat în azot total ( 0,07 g%), nisipo-lutos pe întreg profilul de bonitate superioară pentru anin negru. Bonitatea inferioară este determinată de umiditatea optimă în sezonul de vegetație ( pânza de apă freatică fiind situată la aproximativ 1 m, vegetația beneficiind de umiditate în franja capilară) pe fondul unei troficități scăzute cu un volum edafic mare, afânat și bine aerisit. Dacă interesele locale reclamă cerințe și de lte specii se pot promova chiprosul de baltă și frasinul.

4.3.3 Buletin de analiză

Analize de laborator s-au făcut pentru probele de sol din u.a. : 82B –brun argiloiluvial.

4.4 Tipuri de stațiune

4.4.1 Evidența și răspândirea teritorială a tipurilor de stațiune

La baza stabilirii tipurilor de stațiuni existente pe teritoriul luat în studiu au stat lucrările de cartare stațională la scară mijlocie executate cu această ocazie culegându-se date de ordin pedologic, ecologic, climatologic, geomorfologic, etc.

Tipurile de stațiune determinate sunt prezentate în tabelul următor

Din tabelul de mai sus, se constată că tipurile de stațiune pedominante întâlnite în cadrul U.P. III Bărbulețu sunt : 5.2.4.2.- Deluros de făgete Pm, brun edafic mijlociu, Asperula-Asarum-49%, 5.2.3.2.- Deluros de făgete, Pm, podzolit, edafic sub mijlociu Rubus hirtus-26% și 5.2.3.1.- Deluros de făgete Pi, divers podzolit edafic mic cu Vacciniu Luzula-14%.

4.4.2 Descrierea tipurilor de stațiuni cu factori limitativi și măsuri de gospodărire impuse de acești factori

5.2.4.2.- Deluros de făgete Pm, brun edafic mijlociu cu Asperula-Asarum- ocupă 49% din suprafața unității de producție.

Stațiuni răspândite pe versanți mijloci, umbriți și semiumbriți, moderat înclinați, configurație variată. Substratul litologic este alcătuit din nisipuri, argile, luturi și amestecuri ale acestora. Solurile sunt de tipul eutricambosol tipic, ele fiind mijlociu profunde și profund luto-nisipoase și lutoase, slab scheletice și semischeletice, volum edafic mic.

Condițiile climatice cu un plus de umiditate și un minus de căldură și lumină față de media etajului pe expoziții umbrite și în apropierea văilor.

Condiții edafice:

Trofcitatea mijlocie până la ridicată

Aprovizionarea mijlocie cu apă accesibilă

Regim de umiditate U1-2/2-3.

Pătura vie este de tipul Asperula-Asarum. Stațiuni de bonitate mijlocie pentru făgetele de deal. Pentru ameliorare se recomandă introducerea foioaselor de amestec: TE, PA, FR.

În partea superioară a versanților se poate introduce și gorunul în amestec cu fagul ca specie de bază.

5.2.3.1-Deluros de făgete Pi, divers podzolit edafic mic cu Vaccinium Luzula- ocupă 14% din suprafața unității de producție.

Stațiuni situate pe versanți superiori puternic înclinați cu configurația plană sau divers ondulată, cu expoziții umbrite și semiumbrite. Substratul litologic este alcătuit din nisipuri, lut și argilă. Solurile sunt de tipul luvosol tipic ți litic cu moder și moder spre humus brut, oligomezobazice, superficiale nisipolutoase și luto-nisipoase, semigleice și scheletice, cu drenaj extern și intern bun, volum edafic mic și foarte mic.

Condiții climatice de expoziții umbrite și semiumbrite cu minus sensibil de căldură, lumină și un plus de umiditate atmosferică.

Condiții edafice:

Troficitate potențială scăzută

Aciditate activă foarte puternică ( pH=0-4,8)

Apa accesibilă este asigurată la nivel sub mijlociu.

Factori limitativi: substanțele nutritive, aciditatea activă, apa accesibilă, volumul edafic.

Pătura vie este de tipul Vaccnium-Luzula. Alături de Vaccinuim și Luzula se mai întâlnesc următoarele însoțitoare facultative: Bruckenthalia spiculifolia, Deschampsia fluxuosa, polytrichum juniperium, etc.

Stațiuni de bonitate inferioară pentru făgete de deal. Ca măsuri de ameliorare se recomandă introducerea teiului și menținerea subarboretului.

5.1.5.2.- Deluros de gorunete Pm, brun slab-mediu podzolit, edafic mijlociu

Descriere-diagnoză. Acest tip de stațiune ocupă în cadrul unității de producție 9%. Este întâlnit în toată țara în etajul gorunetelor, pe versanți predominant mijlocii, mai rar superiori, cel mult slab ondulați, uneori cu mici denivelări, expoziții ănsorite și semiînsorite și înclinări moderate până la repezi. Soluri de tipul luvosol tipic și eutricambosol tipic, cu mull și mull-moder, mijlociu profunde și, mai rar, profunde, luto-nisipoase și lutoase, structurate grăunțos în orizontul humifer, lipsite de schelet sau slab scheletice, cu volum edafic mijlociu. Climatul regional al etajului, cu plusul normal de căldură și minusul de umiditate al expozițiilor însorite. Troficitate mijlocie spre ridicată. Aprovizionarea cu apă accesibilă la nivel mijlociu (HIII).

Pătura vie mai slab reprezentată prin specii de mull ( un facies mai sărac în specii sensibile la coborârea umidității solului sub nivelul estival U2 și îmbogățit în graminee mezofite).

Bonitate mijlocie pentru gorunete ( gorun-fag, tei, carpen, paltin, frasin, cireș, jugastru sau cer și gârniță, spre limita inferioară a etajului), goruneto-șleauri, toate de productivitate mijlocie.

5.2.5.3.- Deluros de goruneto-făgete Pm, aluvial moderat humifer, în luncă joasă

Descriere – diagnoză. Acest tip de stațiune ocupă în cadrul unității de producție o suprafață de 18,31 ha ( 2% ) și este întâlnit în luncile inunabile ale râurilor, în sectorul lor din regiunea deluroasă de gorunete și făgete. Soluri sunt de tipul aluviosol distric stratificate moderat humifere, mijlociu profunde și profunde, nisipoase și nisipo-lutoase, slab până la semischeletice, cu prundiș cel puțin la bază, litologic carbonatice și amestecate, cu volum edafic mijlociu și mare. Troficitate submijlocie-mijlocie. Apa accesibilă este pemanent bine asigurată. Bonitatea este mijlocie-superioară pentru aninișuri.

5.2.3.2.- Deluros de făgete Pm, podzolic, edafic sub mijlociu cu Rubus hirtus, ocupă 26% din suprafața unității de producție.

Descriere-diagnoză. Răspândită adesea pe suprafețe mari în etajul deluros de făgete, pe versanți cu înclinări variabile, cu configurație plană sau divers frământată. Expoziții umbrite și semiumbrite, substraturi din depozite bogate în fragmente de roci consolidate silicatice eruptive și metamorfice și de roci sedimentare intermediare sau sedimentare carbonatice ( conglomerate, gresii, ș.a.).

Solurile sunt de tipul luvosol tipic și eutricambosol tipic, slab până la moderat humiferic mijlociu profunde, predominant luto-nisipoase și lutoase, semischeletice până la scheleți cu drenaj intern bun, cel mult slab pseudogleizate, cu volum edafic submijlociu oligomezotrofice, moderat acide ( Ph-ul în apă 5,3-6).

Substanțele nutritive și volumul edafic sunt factori moderat limitative.

Bonitatea mijlocie pentru făgete de deal.

Pătura vie de tipul Rubus hirtus, cu această specie dominantă sau foarte abundentă.

4.5 Tipuri de pădure

4.5.1 Evidența și răspândirea teritorială a tipurilor de pădure

În tabel sunt prezentate tipurile de pădure întâlnite în unitatea de producție, suprafața pe care o ocupă, precum și categoriile de productivitate în care se încadrează:

Din analiza datelor din tabel, se observă că cele mai răspândite tipuri de pădure din unitatea de producție sunt:

Făget de deal pe soluri schelete cu floră de mull (m) – 49%;

Făget de dealuri cu Rubus hirtus (m) – 26%;

Făget de dealuri cu floră acidofilă (i) – 14%;

Celelalte tipuri de pădure sunt răspândite insular pe teritoriul unității de producție.

Din punct de vedere geologic, pădurile acestei unități de producție vegetează pe argile, gresii, marne nisipoase și nisipuri.

Tipul de sol cu răspândirea cea mai mare este eutricambosolul tipic (60%).

În ceea ce privește structura fondului pentru S.U.P. A pe clase de vârstă aceasta este total anormală datorită gospodăririi din trecut a pădurilor.

Pentru viitor se va urmării menținerea arboretelor alcătuite din specii forestiere corespunzătoare condițiilor staționale.

Prin adoptarea complexului de măsuri silvotehnice ce se vor aplica arboretelor, se va urmării normalizarea treptată a fondului forestier.

Prin lucrări de împădurire se vor introduce specii corespunzătoare tipului fundamental de pădure, acesta putând valorific în mod corespunzător potențialul silvoproductiv al stațiunii.

În viitor pentru a se valorifica mai bine condițiile oferite de stațiunile U.P. în studiu, se recomandă o analiză mai atentă a compatibilității între cerințele speciilor și condițiile oferite de stațiuni, precum și efectuarea corectă, la timp și ori de câte ori este nevoie, a lucrărilor necesare stării de moment a arboretelor.

4.6 Arboretele slab productive și provizorii

Aceste arborete ocupă 121,91 ha ( 17 % din suprafața totală cu pădure) și sunt arborete natural fundamentale de productivitate inferioară, total derivate de productivitate inferioară și artificiale de productivitate inferioară.

Arboretele artificiale de productivitate inferioară sunt plantații cu gorun, molid, pin, salcâm, duglas, frasin, paltin, nuc, iar arboretele total derivate de productivitate inferioară sunt păduri cu carpen sau mesteacăn în amestec cu molid și plop tremurător.

4.7 Lucrări de îngrijire și conducere a arboretelor

Sistemul lucrărilor de îngrijire și conducere a arborretelor grupează următoarele lucrări: degajări, curățiri, rărituri, și tăieri de igienă. Acestea se vor aplica în funcție de stadiul de dezvoltare, consistență și compoziție actuală.

Scopul esențial al lucrărilor de îngrijire și conducere a arboretelor este de a favoriza formarea unei structuri optime, în vederea creșterii funcționale a pădurilor.

Fiecare unitate amenajistică a fost analizată în perspective celor 10 ani de valabilitate a amenajamentului, stabilindu-se după caz, atât numărul de intervenții cât și natura lor.

Degajările se vor executa în stadiul de desiș, urmărindu-se diminuarea speciilor cu valoare economică scăzută, favorizând astfel speciile valoroase (fag, gorun). Se va parcurge anual o suprafață de 0,21 ha.

Curățirile se vor executa în arboretele ajunse în stadiul de nuieliș-prăjiniș, cu consistența plină ( 0,9-1,0). Prin curățiri se va urmări în continuare promovarea speciilor valoroase, extrăgându-se exemplarele de valoare economică scăzută, precum și exemplarele din speciile de bază cu creșteri reduse sau cu defecte tehnologice. Intervențiile se vor face în așa fel încât, consistența să nu scadă sub 0,8.

Anual se va extrage un volum de 3 m3, de pe o suprfață de 1,06 ha, rezultând o intensitate a intervenției de 2,8 m3/ha.

4.8 Refacerea arboretelor slab productive și înlocuirea celor cu compoziții necorespunzătoare

În U.P. III Bărbulețu arboretele slab productive și cele cu compoziții necorespunzătoare ocupă 121,91 ha ( 17 % din suprafața păduroasă a unității de producție) și sunt arborete artificiale de productivitate inferioară, total derivate de productivitate inferioară și natural fundamental productivitate inferioară.

Nu fac obiectul prezentului paragraf arboretele natural fundamentale de productivitate inferioară și cele artificiale de productivitate inferioară situate pe stațiuni de bonitate inferioară, a căror refacere ar fi ineficientă, întrucât ele reflectă bonitatea stațională.

În primul deceniu se vor reface 0,83 ha prin tăieri rase, iar restul de 19,34 ha se vor reface în alte decenii prin tăieri rase.

Arboretele care se vor reface su substitui în celelalte decenii sunt arborete cu structuri relativ stabile, cu vârste mai mici decât ale celor care vor fi parcurse cu tăieri de regenerare în deceniul actual.

4.9 Măsuri de gospodărire a arboretelor cu uscare anormală

În U.P. III Bărbulețu sunt înregistrate 15,47 ha afectate de uscare, care vor fi gospodărite astfel:

12,05 ha prin tăieri de conservare;

0,42 ha tăieri progresive;

0,84 ha tăieri în crâng;

1,78 ha prin tăieri de igienă;

0,38 ha prin tăieri rase.

Măsurile de bună gospodărire a arboretelor pentru asigurarea unei stări fitosanitare corespunzătoare sunt:

Conservarea arboretelor de tip natural relativ pluriene și amestecate

Menținerea arboretelor la densități normale

Împădurirea golurilor

Protejarea subarboretului

Efectuarea în mod corespunzător a întregului sistem de îngrijire a arboretelor ( degajări, curățiri, rărituri, tăieri de igienă, protecția tulpinii arborilor împotriva daunelor aduse în procesul de exploatare, îngrijirea lizierelor)

Interzicerea pășunatului

Raționalizarea accesului în pădure.

Executarea corectă și la timp a întregul complexul de lucrări de îngrijire și conducere a arboretelor va contribui la crearea unor păduri viguroase, rezistente la acțiunea diferiților factori externi, ce ar putea avea influențe negative asupra arboretelor.

Capitolul 5

Aspecte ce vizează pădurile din etajul deluros de gorunete, făgete și goruneto-făgete

5.1 Gorunetele

Zona forestieră de deal este dominată în multe sectoare de gorunete și amestecuri de bază de gorun și ștejar ( șleauri ).

În ceea ce privește gorunetele, acestea sunt răspândite începând din regiunea dealurilor moldovene spre sud și sud-vest, până în cea a dealurilor din vestul țării. Deseori ele împart stăpânirea terenului cu făgete de deal su cu șleurile, dar se suprapun câteodată și cu stejărete pedunculare, sau cerete și gânițe ( dealurile din vestul țării). Stațiunile care răspund fitocenotic în climatul ospitalier al dealurilor subcarpatice, cele cu soluri brune, pemeabile, afânate, eutrofice-mezotrofice, întrețin cele mai productive păuri: gorunete normale cu floră de mull sau amestecuri de deal de productivitate superioară, de diferite compoziții.

Pe versanții cu înclinări variate mai ales însoriți, pe solurile de mare frecvență în regiunea de deal, brune, divers podzolite cu moder mai mult sau mai puțin scheletice, cu volum fiziologic redus, se întâlnește un tip de pădure de mare răspândire, gorunetul de coastă cu graminee și Luzula luzuloides, de productivitate mijlocie sau chiar mijlocie sau chiar superioară. Asemănător cu acest tip este gorunetul cu floră de mull cu productivitate mijlocie, care în mo teoretic se caracterizează prin soluri mai bogate cu mull sau mull-moder, dar tot relativ scheletice și cu profunzime limitată. De fapt, separarea s-a făcut în principal, în funcție de compoziția covorului plantelor din pătura vie, care nu prezintă suficientă siguranță în condițiile unei intense alterări antropogene perpetue. Mult mai sigură este individualitatea gorunetului cu Luzula luzuloides, care cu toată apropierea fitocenotică de gorunul de coastă, are trăsături fizico-geografice bine exprimate: pante repezi-foarte repezi, bătute de soare, soluri scheletice scheleto-pietroase, acide, podzolice, de fertilitate submijlocie.

Pe versanți în pantă lină, cu soluri lutoase, mai mult sau mai puțin pseudogleizate, gorunetele de productivitate mijlocie aparțin tipului cu Carex pilosa. Pe platouri, terase vechi, piemonturi, cu soluri lutoase, luto-argiloase, insuficient drenate, gorunetele nu rezistă, cedând locul stejăretelor. În asemenea stațiuni există totuși și gorunete de platou cu sol greu, în care productivitatea se menține mijlocie, dar calitatea materialului este net inferioară față de tipul precedent.

În stațiuni cu soluri podzolice, puternic acide cu humus brut sau moder, foarte sărace în baze de schimb, cum se întâlnesc și la dealuri pe roci silicioase, gorunul se asociază cu flora acidifilă, caracteristică ce formează tipul gorunet cu arbuști pitici acidifili. În funcție de profunzimea solului și de conținutul de schelet , pădurile respective pot realize productivitate de la mijlocie până la inferioară, ceea ce impune separarea a două tipuri: gorunet cu arbuști pitici acidifili de productivitate mijlocie și gorunet cu arbuști pitici acidifili de productivitate inferioară.

Stâncăriile din regiunea de dealuri sunt acoperite uneori cu gorunete a căror factură internă este evident reflectul condițiilor de extremă superficialitate a solului pe care vegetează. S-au diferențiat astfel gorunetul de stâncărie calcaroasă, pe soluri rendzinice, de productivitate inferioară, gorunetul de stâncărie, pe soluri acide podzolice scheleto-pietroase, de pe gresii dure sau conglomerate siliciose, de productivitate inferioară.

În afara acestor gorunete cu prezență generală, în toate regiunile de dealuri subcarpaticeale țării, s-au mai identificat și gorunete cu un accentuat specific regional, cum ar fi: gorunetul normal cu cărpiniță, de productivitate mijlocie, evidențiat în sudul Banatului, pe dealurile Buzăului și în Dobrogea, pe soluri scheletice, de pe calcare, ruginii și gorunetul cu scumpie, de productivitate inferioară, pădure întâlnită rar în sectorul de curbura Carpaților între Măgura Odobeștilor și dealurile Istriței pe soluri brune de pădure scheletice, de pe calcare, gresii, marne.

5.2 Păduri de amestec

Pădurile de amestec ocupă la dealuri suprafețe întinse în toate regiunile țării datorită receptivității fitocenotice mari, proprii climatului premontan relativ cald, cu sezon lung de vegetație și în același timp, cu suficiente precipitații atmosferice.

Șleaul reprezintă un amestec cu bază de ștejar, de minim 3-4 specii arborescente, fiecare în proporție de minim 10 %.

Reprezentativ, la dealuri, poate fi considerat șleaul de deal cu gorun și fag, de productivitate superioară, întâlnit în stațiuni optimale pentru gprun, fag și specii însoțitoare , cu soluri brune, brune-gălbui, brune-rugini, podzolite, eutrofice, mezotrofice, cu mull, profunde, slab-moderat scheletice, bine structurate, afânate, cu drenaj normal, de pante moderate, stațiuni în care fagul și gorunul realizează dimensiuni cele mai mari și tulpini drepte, elagate, de cea mai bună calitate.

În funcție de intervenția omului în pădure, ca și de unele particularități ecologice, stațiunile de bonitate superioară cu solurile cele mai fertile din regiunea de deal pot aparține și tipuri de pădure, diferite de cele de mai sus, doar prin compoziția etajului de arbori. Acestea sunt: goruneto-șleaul cu fag de productivitate superioară și goruneto-sleaul de productivitate superioară, în care proporția gorunului crește considerabil; ștejăreto-goruneto-șleaul de productivitate superioară răspândit mai ales în podișul Transilvaniei și localizat adeseori pe platouri, și probabil pe soluri cu textură mai fină cu mare capacitate de reținere a apei decât în goruneto-șleauri.

În stațiunile de deal, un caz aparte îl constituie șleaul de deal cu ștejar pedunculat de productivitate superioară, localizat în Moldova și Transilvania, pe versanți sau terase slab înclinate, compacte gleizate sau pseudogleizate în profunzime, cu soluri argiloase, care convin în grad mult mai mare stejarului decât gorunului.

Stațiunile de deal de bonitate mijlocie, cu soluri mai puțin profunde, mai bogate în schelet, mai uscate sau mai compacte și mai defectuos drenate, întrețin o gama variată de păduri de amestec. Diferențierea tipologică a acestor păduri nu s-a mai făcut în funcție de natura condițiilor climato-edafice care determină rezultanta bioproductivă mijlocie, ci în funcție de compoziția etajului de arbori, ca și în cazul amestecurilor de productivitate superioară. Tipice sunt și de această dată șleaul de deal cu gorun și fag de productivitate mijlocie și șleaul de deal cu gorun de productivitte mijlocie.

În afară de șleauri, în regiunea de deal intervin și alte numeroase tipuri de păduri de amestec. Astfel, frecvența mare o denotă făgetul amestecat din regiunea de dealuri, de productivitate mijlocie spre superioară, asemănător șleaurilor de deal, dar lipsit total sau aproape total de cvercinee, atât ca efect al topoclimatului de versanți umezi, umbriși pe care se localizează pădurile respctive cât și al extragerii gorunulu de către om. De subliniat că aceste păduri amestecate cu bază de fag prezintă o mare variabilitate geografică regională, unde în arboret și subarboret sunt prezente elementele termofile ( nucul, teiul argintiu, mojdreanul etc).

În stațiuni de bonitate superioară, cu soluri profunde, aerisite, afânate, bine drenate, dar suficient aprovizionate cu apă, se constituie un tip de pădure foarte valoros, goruneto-făgetul cu floră de mull, în care atât fagu, dar mai ales gorunul, cresc foarte activ dând productivitate înaltă și realizează forme de cea mai bună calitate, cu un procent maxim de lemn de lucru.

5.3 Făgetul

Pădurea de fag sau făgetul acoperă versanții munților noștri într-o proporție mai mare decât pădurea de ștejar. Acest brâu de fag împreună cu alte câteva specii de arbori încep să-și înalțe coroanele de la 400-500 m altitudine si se opresc undeva la 1300-1500 m altititudine. Limita superioară a răspândirii făgetului variază în raport cu configurația munților și tipul de sol.  Esența lemnoasă principală este fagul, Fagus sylvatica și predomină între altitudinile 500-900 m. Fagul a apărut în perioada neozoică a evoluției Pământului, mai exact acum 67 de milioane de ani. În Groenlanda, s-au descoperit primele fosile de fag, care datează din perioada paleogenului, unde clima atunci era temperată. Timp de 41 de milioane de ani, fagul și celelalte foioase s-a dezvoltat și s-au adaptat, cucerind treptat flora pe mapamond.

În cuprinsul făgetelor din Carpați apar numeroase proveniențe de mare capacitate biologic ca de exemplu populațiile de fag din Banat, cele din subcarpații Moldovei, cele din Ciucaș și Perșani etc.

În Europa Centrală, fagul vegetează în climate montane cu character oceanic, atlantic. La noi climatul făgetului înregistrează influențe continentale, manifestând pretenții față de umiditate. Se dovedește sensibil la secetă și uscăciune. O anumită reducere a precipitațiilor poate fi compensată de umiditatea atmosferică sporită, fapt ce îi permite să coboare la altitudini inferioare în văi. Comparative cu molidul manifestă amplitudine termică și climatică mai largă, fapt ce-i permite să urce altitudinal peste acesta.

Un alt factor important în răspândirea fagului îl constituie înghețurile. Speciile tinere, abia ieșite din sămânță cât și exemplarele mature suferă de înghețuri târzii, primăvara, care îi produc vătămări ale aparatului foliaceu. Arșița, este și ea periculoasă deoarece afectează scoarța prin pârlitură. Având sensibilitate la îngheț și arșiță, nu se poate regenera decât sub adăpost. Față de intensitatea vântului manifestă o rezistență bună, dar au fost și cazuri în unele județe unde s-au înregistrat doborâturi massive. Manifestă pretenții, nu în aceeași măsură ca bradul, față de sol, unde prefer solurile cambice ( brune de pădure), bogate în humus și în baze de schimb, slab acide, aerisite, revene, profunde, de orice fel de roci. Se dezvoltă și pe soluri scheletice, dar trofice, în schimb pe solurile argiloase, pseudogleice, cu exces de apă nu se dezvoltă.

Prin însușirile sale, fagul contribuie la ameliorarea solului. Se disting astfel mai multe ecotipuri climatic și edifice. Fagul de Banat reprezintă un climat mai termofil, ușor adaptabil în diferite condiții locale, Fagul de Bucovina este adaptat la un climat mai răcoros și mai aspru decat în alte zone, Fagul din Munții Apuseni, din ținuturile vestice, colinare este, de asemeni, un ecotip termofil, dar cu potențial productive fagului de Banat, fagul dobrogean este adaptat la climatul local cald, relative uscat.

Fagul este un arbore de mari dimensiuni, până la 40 m înălțime și 2 m diametru, rădăcina este pivotantă, la început, după care se desface în numeroase ramificații care se întind mult în suprafață. Tulpina în masiv este dreaptă, cilindrică, curățată de crăci pe mari lungimi. Scoarța este netedă, subțire, cenușie până la albicioasă, formează rareori ritidom la baza trunchiului. Frunzele sunt elipticepână la ovate, acute la vârf, 5-10 cm lungime. Florile sunt unisexuat monoice, apar în lunile aprilie-mai, fructificația abundentă fiind o dată la 4-6 ani. Maturația are loc în septembrie-octombrie. Fructul-jir este o achenă în 3 muchii de 1-1,5 cm lungime. Puterea germinativă a jirului este cuprinsă între 50-70%, semințele care cad toamna pe solul pădurii, germinează devreme primăvara.

În primii ani puieții cresc încet, urmând ca după 5-10 ani creșterea să se activeze. La vârste de 80-100 ani pot produce 11-12 m3/an/ha. Are mai puțini dușmani naturali și vegetali decât rășinoasele. Este un puternic creator de mediu, întreținând un climat răcoros, liniștit, omogen. Litiera sse dscompune active, solul de fag se menține bine, humusul este de tipul mull, circuitele trofice deosebit de active.

5.4 Șleaurile de deal. Caracteristici generale

O pădure de șleau, este o pădure în care se întâlnesc foarte multe specii de arbori, aceste păduri mai sunt cunoscute și sub denumirea de păduri de amestec.  În România, pădurile de șleau se găsesc în regiunile de deal și de câmpie,dar cu compoziții și productivități diferite.

Pădurile de șleau, în general, se afirmă prin bogăția lor de specii vegetale, constituind habitate forestiere cu o biodiversitate ridicată, arboretele de șleau fiind arborete valoroase tocmai prin diversitatea de specii pe care le conțin. Șleaurile pot fi de câmpie sau de deal în funcție de zona geografică în care se întâlnesc. Pe lângă speciile principale de bază cum ar fi fagul, stejarul cu toate varietățile sale, apar și speciile principale de amestec care, fie că au fost plantate de către om, fie s-au instalat pe cale naturală.

Dintre speciile de amestec care formează alături de speciile de bază arborete de șleau amintim: carpenul, jugastrul, frasinul, teiul, ulmul, moșdreanul, plopul alb și plopul tremurător, salcia, arțarul tătăresc,  cireșul sălbatic, mesteacănul, familia teilor. De asemenea, în pădurile de șleau se întânesc și arbuști și subarbuști ca de exemplu: cornul, păducelul, alunul, porumbar toți acești arbuști fiind acceptați de trufe. În arboretele de șleau, datorită frunzișului diversificat al speciilor de arbori, materia organică care se formează este bogată în humus.

5.4.1 Regime și tratamente

În sensul prezentelor Norme, tratamentul cuprinde o serie de măsuri biotehnice, prin care se pregătește , în cadrul unui regim dat, trecerea arboretelor și a pădurii de la o generație la alta. Aceste măsuri trebuie să se afle în strînsă corelare cu cele care privesc conducerea arboretelor pe durata întregului ciclu. Prin adoptarea și aplicarea unuia sau altuia dintre tratamente se urmărește, în principal, asigurarea integrală a regenerării arboretelor suprafeței periodice în rînd și realizarea unor structuri optime sub raport funcțional. În acest sens, se are în vedere superioritatea cu precădere a tratamentelor prin care se asigură diversificarea structurii arboretelor, promovîndu-se în compoziția viitoarelor păduri speciile și genotipurile de valoare economică ridicată, rezistente la adversități și cu valențe funcționale multiple. Concomitent, se va urmări conversiunea la codru, refacerea sau substituirea arboretelor necorespunzătoare sub raport ecologic și funcțional, în scopul sporirii gradului de stabilitate al ecosistemelor forestiere.

Prin alegerea și aplicarea corespunzătoare a tratamentelor, se va asigura evitarea unor situații de dezgolire a solului prin recolte de masă lemnoasă, respectiv asigurarea permanenței pădurilor și a continuității exercitării funcțiilor de protecție și producție de către acestea.

Alegerea tratamentului se face cu ocazia amenajării pădurilor, pe baza analizei particularităților bioecologice și a stării arboretelor respective, a funcțiilor social-economice ale acestora, a accesibilității lor actuale și de perspectivă, precum și în raport cu condițiile tehnice și economice existente. În cazuri speciale, din considerente de ordin ecologic, tratamentele pot fi schimbate pe parcurs în baza inventarierii și cercetării fondului forestier.

5.4.2 Principalele tratamente

Tratamente pentru pădurile de codru

Pentru pădurile de codru se recomandă a se aplica următoarele tratamente, în raport cu condițiile ecologice, funcțiile și starea arboretelor: tratamentul tăierilor cvasigrădinărite (tăieri jardinatorii), tratamentul tăierilor progresive (tăieri în ochiuri), tratamentul tăierilor succesive (tăieri uniforme), tratamentul tăierilor rase pe parchete mici și tratamentul tăierilor rase în benzi.

În ceea ce privește țelurile de gospodărire urmărite, tehnica aplicării tratamentului trebuie să fie diferențiată și în raport cu intensitatea funcțiilor de protecție ale arboretelor. În cazul în care această intensitate este mai mare, se vor adopta perioade de regenerare mai lungi de până la 20-30 ani, îndepărtarea arboretului bătrîn făcîndu-se treptat și pe măsură ce semințișul instalat devine apt a prelua în măsură cât mai mare funcțiile de protecție îndeplinite de vechiul arboret.

În arboretele în care procesul de regenerare a fost declanșat prin aplicarea altor tratamente, se va avea în vedere:

în stejărete, gorunete și șleauri aplicarea în continuare a tăierilor specifice tratamentelor practicate anterior, urmărindu-se pe cît posibil, adaptarea lor la tehnica tratamentului tăierilor progresive, în raport cu starea și funcțiile arboretului, gradul de instalare a semințișului, starea solului etc.;

în făgete, în amestecurile de fag și gorun cu consistența mai mare de 0,5, tăierile vor continua după tehnica corespunzătoare tratamentului tăierilor progresive, iar în cele cu consistența până la 0,5 inclusiv, arborii rămași se vor extrage, după caz, în una-două reprize, în raport cu starea de sănătate și de vegetație a acestora și stadiul de dezvoltare al semințișului, urmărindu-se evitarea vătămării acestuia, a dezgolirii solului și a întreruperii funcțiilor de protecție atribuite.

Perioada de regenerare, pentru arboretele parcurse anterior cu tăieri în cadrul altor tratamente, va fi diminuată cu numărul de ani scurși de la aplicarea primei intervenții, ținîndu-se însă seama și de stadiul regenerării.

Tratamente pentru pădurile de crâng

Tratamentul crângului simplu se bazează pe o tăiere unică (rasă) a arboretului exploatabil, iar regenerarea se realizează în principal prin lăstari și drajoni. Aplicarea lui este admisă numai în salcâmete, zăvoaie de plopi și sălcii, în care se urmărește realizarea de sortimente de construcție rurală. Uneori se poate recurge la acest tratament, în cazul unor arborete tinere, artificiale sau naturale, distruse în urma calamităților naturale, în vederea restabilirii acestora și pentru neadmiterea uscării și dispariției pădurii pe suprafețe mari.În cadrul acestui regim se deosebesc mai multe tratamente, dintre care pentru pădurile noastre se recomandă numai tratamentele prezentate, și anume:

crângul simplu cu tîieri de jos – Exploatarea se face prin tăierea arborilor cu toporul sau cu ferestrăul mecanic, cît mai aproape de suprafața solului

crângul simplu cu tăieri de căzănire – Exploatarea se face prin scoaterea din pămînt a arborilor cu tot cu cioată, prin tăierea rădăcinilor de lîngă tulpină

crângul cu tăiere în scaun – Acest tratament se bazează pe o tăiere de sus, iar lăstarii dați la acest nivel se dezvoltă ca o nouă coroană

Adaptarea tratamentelor la refacerea arboretelor slab productive structural și/sau funcțional necorespunzătoare

În cazul arboretelor slab productive, degradate și total derivate, se impun, după caz, lucrări de refacere sau de substituire, cu scopul redresării structurii și/sau capacității lor funcționale. În situațiile în care funcțiile deosebite ale unora din aceste arborete impun permanența acoperirii solului cu vegetație forestieră, la realizarea refacerii sau substituirii se va recurge, pe cît posibil, la adaptarea adecvată a unor tratamente prezentate anterior, urmărindu-se ca la lucrările de refacere/substituire regenerarea să beneficieze pe cât posibil de adăpostul vechiului arboret. În situațiile în care acest lucru nu este posibil (din cauza degradării avansate a arboretelor respective sau din alte considerente de ordin ecologic, tehnic ori economic), refacerea sau substituirea se va realiza prin tăieri în benzi sau parchete mici, cu pregătirea corespunzătoare a solului în vederea executării plantațiilor.

În toate situațiile se va urmări realizarea de compoziții corespunzător condițiilor ecologice respective, promovîndu-se speciile autohtone valoroase (cvercineele, fagul, paltinul, frasinul, cireșul, teiul etc.).

Modalități de conversiune și transformare

converiune – Prin conversiune se înțelege trecerea unui arboret de la gospodărirea în regim de crîng la gospodărirea în regim de codru. Pentru convertirea arboretelor de la crîng la codru va fi îndeplinită prin aplicarea următoarelor metode:

a) conversiunea prin îmbătrînire, utilizabilă în cazul arboretelor la care arborii speciilor principale au tulpini sănătoase, consistență normală și o stare de vegetație activă, fiind posibilă fortificarea potențialului bioregenerativ natural prin intermediul unor lucrări de ajutorare a regenerării naturale, aplicate adecvat;

b) conversiunea prin refacere, utilizabilă în cazul arboretelor de productivitate scăzută, cu cioate îmbătrânite, degradate, a căror stare de vegetație nu permite conducerea până la vârste înaintate și regenerare pe cale naturală, din sămânță, necesitând regenerări artificiale.

Tăierile de transformare – se aplică în scopul schimbării structurii arboretelor și determină trecerea de la un tratament la altul, în cadrul aceluiași regim, avându-se în vederea trecerea arboretelor gospodărite în trecut prin tratamente cu tăieri unice și regenerări pe teren descoperit la tratamente cu tăieri și regenerări repetate, iar acestora din urmă, la tratamente cu tăieri și regenerări continue. Prin transformare se antrenează modificări în tot sistemul lucrărilor de regenerare și de îngrijire a arboretelor.

Lucrări de conservare

Tratamentele prevăzute în prezentele norme tehnice pot fi adoptate în situațiile în care prin aplicarea lor se asigură în mod corespunzător atât regenerarea arboretelor, cât și îndeplinirea satisfăcătoare și permanentă de către acestea a funcțiilor de protecție și de producție care le revine.

Prin lucrări speciale de conservare se subânțelege ansamblul de intervenții necesare de a se aplica în arborete de vârste înaintate, excluse definitiv sau temporar de la tăieri de regenerare, în scopul menținerii sau îmbunătățirii stării lor fitosanitare, asigurării permanenței pădurii și îmbunătățirii continue a exercitării de către arboretele respective a funcțiilor de protecție care le sunt atribuite, prin: efectuarea lucrărilor de igienă; extragerea arborilor accidentați și a celor de calitate scăzută (rău conformați sau cu defecte tehnologice evidente etc.), crearea condițiilor de dezvoltare a semințișurilor preexistente sau care se vor instala în diferite puncte de intervenție.

Alegerea tratamentelor și a altor modalități de intervenții

Marea diversitate ecologică, genetică și funcțională a fondului forestier, precum și a condițiilor social-economice, determină ca în pădurile noastre să se aplice o gamă largă de tratamente. Pentru fiecare arboret de regenerat, alegerea tratamentului se face odată cu întocmirea amenajamentelor, urmând ca ulterior, structura responsabilă pentru implementare, să stabilească toate adaptările și corectările care se impun.

Ansamblul condițiilor ecologice este definit de tipul de ecosistem. La alegerea tratamentelor se au în vedere formațiile mari de păduri, cu diferențieri pe categorii de productivitate și de structură a arboretelor, condițiile staționale și particularitățile acestora.

În acest sens sunt constituite 5 tipuri de categorii funcționale, după cum urmează:

a) Tipul 0 (T0): păduri de interes științific constituite în zone de protecție integrală (zone strict protejate) supuse regimului de ocrotire integrală a naturii. Pentru arboretele respective sunt excluse orice intervenții silviculturale sau alte activități care ar putea deregla echilibrul ecologic.

b) Tipul I (TI): păduri cu funcții speciale pentru ocrotirea naturii. Aceste păduri pot fi dirijate prin măsuri de gospodărire (lucrări de îngrijire și conducere), au un regim controlat de gospodărire. În cazul ecosistemelor forestiere deteriorate, sunt permise lucrări de reconstrucție ecologică, prin care se urmărește realizarea de structuri de tip natural.

c) Tipul II (TII): păduri cu funcții speciale de protecție situate în stațiuni cu condiții grele sub raport ecologic, precum și arboretele în care nu se recomandă recoltarea de masă lemnoasă prin tăieri de regenerare obișnuite. În aceste arborete se vor executa lucrări speciale de conservare, potrivit prevederilor din amenajamentele silvice. În arboretele deteriorate sunt permise lucrări de reconstrucție ecologică.

d) Tipul III (TIII): păduri cu funcții speciale de protecție pentru care se admit, în funcție de panta terenului, tratamente cît mai intensive (tăieri cvasigrădinărite). În unele păduri se pot aplica și alte tratamente intensive (tăieri progresive, tăieri succesive, tăieri în benzi), precum și lucrări speciale de conservare.

e) Tipul IV (TIV): păduri cu funcții speciale de protecție pentru care se admit tăieri cvasigrădinărite, precum și alte tratamente, însă cu restricții în aplicare.

Tipurile respective sunt codificate, prin simboluri corespunzătoare, pentru fiecare categorie funcțională în parte în Normativul privind încadrarea pădurilor în grupe, subgrupe și categorii funcționale.

Schema privind alegerea tratamentelor în pădurile fondului forestier

Regenerare naturală

Asigurarea unei regenerări naturale corespunzătoare impune de multe ori susținerea aplicării tratamentelor cu lucrări speciale menite a ajuta eficient realizarea de condiții favorabile pentru instalarea semințișului, consolidarea regenerării declanșate, obținerea compoziției dorite, selectarea puieților corespunzători calitativ și remedierea prejudiciilor produse prin procesul de recoltare și colectare a materialului lemnos.

Principalele obiective ale acestor lucrări sunt următoarele:

a) crearea condițiilor corespunzătoare favorizării instalării semințișului/lăstărișului natural, format din specii corespunzător compoziției de regenerare;

b) realizarea lucrărilor de reîmpăduriri și împăduriri;

c) consolidarea regenerării obținute și atingerea desimii necesare;

d) asigurarea compoziției de regenerare;

e) selecționarea puieților corespunzători calitativ;

f) remedierea prejudiciilor produse prin procesul de recoltare a materialului lemnos;

g) reîntinerirea cioatelor în crînguri după 2-3 generații de lăstari.

Lucrările ajutătoare încep odată cu executarea tăierii de însămînțare, încetează cînd se realizează starea de masiv și pentru necesități practice curente pot fi utilizate, de la caz la caz, un spectru destul de variat de lucrări, prezentate în continuare.

Lucrări pentru favorizarea instalării regenerării

Lucrările date se execută numai în porțiunile din arboret în care instalarea semințișului din specia (speciile) principale, prevăzute în compoziția de regenerare, este imposibilă sau este îngreunată de condiții grele de sol și constau din:

a) Extragerea semințișurilor neutilizabile și a subarboretului. Lucrarea se execută odată cu efectuarea tăierii de însămînțare (de deschidere a ochiurilor) și numai în porțiunile în care se impune din considerente silviculturale. Se extrage integral semințișul constituit din specii secundare, cât și semințișul bolnav, vătămat, cu vitalitate scăzută și supradezvoltat aparținând speciei (speciilor) principale.

b) Strîngerea humusului brut sau a litierei prea groase, tasate sau nedescompuse, care împiedică semințele de a lua contact cu solul mineral pentru a germina sau în cazul în care semințele totuși au germinat, dar nu permite puieților să iasă la lumină.

c) Înlăturarea păturii vii invadatoare care prin desimea ei îngreunează regenerarea naturală.

Covorul format din specii de Rubus (rugi) se îndepărtează de pe toată suprafața arboretului de regenerat, prin tăierea sub colet a tuturor exemplarelor existente, în lunile iulie-august, în anii de fructificație a speciilor principale din compoziția de regenerare. Operația se poate repeta când acest covor se reface și devine periculos după instalarea semințișurilor.

d) Mobilizarea solului când acesta este tasat sau acoperit cu un strat gros de humus brut, care împiedică semințele să i-a contact cu solul mineral.

Mobilizarea se poate face la adîncimea de 1- sau 6- în stațiunile unde frecvent iernile sunt fără zăpadă, iar amplitudinile de temperatură sunt mari, existând pericolul înghețării semințelor.

Lucrarea se execută în anii de fructificație, de regulă numai în benzi alterne sau în ochiuri de regenerare înainte de diseminarea semințelor (iulie-septembrie), folosind mijloace manuale, hipo sau motoprășitoare.

e) Provocarea drajonării la arboretele de salcîm. Se aplică în arboretele tratate în crîng și se realizează prin zdrelirea rădăcinilor de salcîm cu un dispozitiv special, fie prin scoaterea cioatelor, astuparea gropilor și aratul suprafeței, fie prin exploatarea salcîmului prin căzănire, astuparea gropilor și aratul superficial a terenului.

În ambele cazuri arătura se face până la 10- adîncime, pe toată suprafața sau pe porțiuni.

f) Strîngerea resturilor de exploatare. Lucrarea constă din adunarea crăcilor, a materialului lemnos sau a altor resturi care nu pot fi valorificate, rămase după exploatare.

Depozitarea resturilor se face în grămezi sau șiruri late de l m dispuse pe liniile de cea mai mare pantă, pentru a evita rostogolirea lor peste semințiș.

g) Drenarea suprafețelor pe care stagnează apa. In porțiunile de teren în care apa stagnează frecvent sau în cele în care acest lucru se produce ca urmare a îndepărtării arboretului matern, se vor executa drenuri. Acțiunea se va face numai după un studiu prealabil care să ateste necesitatea lucrării și care să stabilească amplasarea sistemului de drenare.

Completarea regenerării naturale

Scopul acestor lucrări este sporirea desimii regenerărilor, în așa fel încît aceasta să fie de 1-2 puieți/m2 viabili și sănătoși, din specii conform compoziției de regenerare sau 10 mii puieți/ha. În stejărete și gorunete, elementul de cvercinee, trebuie să fie reprezentat în proporție de minim 70-90%, de la desimile menționate mai sus

Un caz aparte îl constituie completările în porțiunile de teren regenerate natural numai cu specii copleșitoare sau alte specii neindicate pentru stațiunea respectivă sau în care semințișul este neutilizabil din diverse cauze.

În astfel de situații, se pot adopta următoarele soluții:

a) reluarea procesului de regenerare cînd porțiunile de teren fără semințiș corespunzător compoziției – țel, sunt mai mari de .

b) introducerea de puieți de talie înaltă în grupe mici la distanță de 3- între ei, care ulterior să fie bine protejați prin degajări și curățiri;

c) introducerea de puieți obișnuiți, în grupe a cîte 4-20 bucăți, după ce în prealabil s-au creat ochiuri prin îndepărtarea semințișului neutilizabil instalat.

Completări se pot executa și înainte de tăierea definitivă, dar numai în porțiunile de arboret în care prin lucrări de exploatare ulterioare nu se aduc prejudicii în vre-un fel puieților și în care nu mai există nici o posibilitate ca în urma unei fructificații să se obțină un anumit semințiș.

Capitolul 6

6.1 Conservarea și ameliorarea biodiversității

Conservarea biodiversității este un obiectiv de gospodărire prioritar în amenajarea pădurilor. El răspunde cerințelor unei gospodăriri durabile a pădurilor, contribuind la conservarea speciilor și habitatelor naturale.

Conservarea biodiversității vizează realizarea mai multor obiective ce conduc la adoptarea următoarelor tipuri de măsuri :

Măsuri generale favorabile biodiversității, urmărite la nivelul fiecărui arboret, oricare ar fi funcțiile atribuite pe care acesta le îndeplinește, respectiv unitatea de gospodărire din care face parte.

Măsuri specifice favorabile biodiversității, urmărite la nivelul pădurilor cu rol de ocrotire a ecofondului și genofondului forestier.

6.1.1. măsuri generale favorabile biodiversității

Măsurile generale favorabile biodiversității sunt acele măsuri menite să asigure conservarea diversității biologice la nivelul tuturor ecoistemelor forestiere în vederea maximizării funcției ecoprotective prin conservarea diversității genetice și specifice.

În pădurile unității de producție și protecție se vor avea în vedere următoarele măsuri pentru asigurarea biodiversității:

Promovarea cu prioritate a regenerării naturale a arboretelor cu prilejul aplicării tratamentelor silviculturale;

În cazul în care regenerarea naturală nu este posibilă din diferite cauze, regenerarea artificială se va face numai cu puieți de proveniență locală, astfel asigurându-se conservarea genofondului forestier local;

Pentru conservarea ecotipurilor ( climatice, edafice, biotice), este necesară includerea lor în subparcele distincte în vederea stabilirii de țeluri de gospodărire corespunzătoare;

Prin aplicarea lucrărilor silvotehnice se impune menținerea unui amestec bogat de specii la nivelul fiecărui arboret, potrivit tipului natural fundamental de pădure;

Extragerea speciilor alohtone ( specii necorespunzătoare tipului natural fundamental al ecosistemului) prin intervențiilee silvotehnice;

În arboretele în care este prezent subarboretul nu trebuie extras decât în situațiile în care afectează instalarea smințișului, decât în arboretele parcurse cu tăieri de regenerare;

Speciile arbustive vor fi protejate în culturile instalate pe terenuri degradate sau în liziere și luminișuri, unde vânatul găsește adăpost și hrană;

Se vor menține și întreține terenurile pentru hrana vânatului, în vederea conservării păturii erbacee, respectiv păstrarea unei suprafețe cu aspect mozaicat, diversificat;

Se vor păstra arborii morți “pe picior” și “ la sol” , cu prilejul efectuării tăierilor de regenerare și a lucrărilor de îngrijire și conducere, în vederea consevării microflorei și microfaunei, dar și pentru protejarea unor specii de insecte și păsări care cuibăresc în acești arbori;

În cuprinsul arboretelor se vor păstra așa numiții arbori pentru „biodiversitate” constituiți în buchete, grupe de arbori sau porțiuni mai mari, representative sub aspectul biodiversității. Aceste porțiuni se pot constitui și ca subparcele distincte ce urmează să fie conduse până la limita longevității, urmând a fi apoi înlocuite, progresiv, cu alte porțiuni asemănătoare, cu prilejul tăierilor de regenerare și este de dorit să fie cât mai dispersate pe cuprinsul unității de gospodărire;

Prin aplicarea măsurilor silviculturale prevăzute în amenajament cu privire la echilibrarea structurii pe clase de vârstă se va asigura conservarea biodiversității, întrucât fiecare clasă de vârstă este însoțită de un anume nivel de biodiversitate.

6.1.2. Măsuri specifice favorabile biodiversității

Arboretele cu funcții speciale de protecție pentru care nu se reglementează recoltarea de produse principale ( T.II), ocupă o suprafață de 106,43 ha și au fost încadrate în categoria funcțională:

2A – pădurile situate pe stâncării, pe grohotișuri, pe terenuri cu eroziune în adâncime și pe terenurile cu înclinare mai mare de 35o – 106,43 ha.

Prin constituirea subunității de gospodărire de tip M s-a urmărit exercitarea cu continuitate pe o perioadă îndelungată a funcțiilor de protecție atribuite, urmărindu-se conservarea biodiversității, creșterea stabilității ecologice și a eficacității funcționale a pădurii.

Se impune adoptarea unor măsuri silvotehnice cât mai apropiate de natură, prin adoptarea unor tratamente care să permită îndeplinirea în condiții optime a funcțiilor ecologice ale ecosistemelor forestiere.

Pentru conservarea diversității peisagistice se va avea în vedere evitarea concentrării de tăieri pe suprafețe mari.

6.3. Recomandări privind certificarea pădurilor

Ideea de certificare a managementului forestier, a apărut în contextul preocupărilor majore legate de gospodărirea pădurilor, înscriindu-se în ideea globală de certificare a sistemelor și performanțelor, aplicabilă în cele mai diverse domenii de activitate. Certificarea managementului forestier, cunoscută mai ales sub denumirea de certificarea pădurilor, își are originile în îngrijorările societății, apărute odată cu defrișările masive de păduri tropicale de la începutul anilor ’80-’90.

În urma Conferinței Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare ce a avut loc la Rio de Janeiro în 1992, s-a identificat necesitatea unei strategii de dezvoltare durabilă a pădurilor din întreaga lume cu o largă consultare a tuturor factorilor interesați. Pornind de la această idee, în octombrie 1993, a fost semnat acordul oficial privind lansarea FSC ( Forest Stewardship Council), o schemă de certificare la care interesele economice, sociale și de mediu au drepturi egale.

FSC este o organizație independentă, neguvernamentală și nonprofit, înregistrată în Mexic ca o asociație de membri – Association Civil. Organizația operează la nivel internațional și oferă servicii prin intermediul centrului FSC International, situat în Bonn, Germania, precum și prin intermediul unei rețele internaționale de Iițiative Naționale. FSC oferă un program de acreditare internațională pentru organisme de certificare independente și o schemă de etichetare pentru produsele pădurii, ce servește ca o garanție credibilă că produsele provin dintr-o pădure bine gospodărită, în conformitate cu standardele FSC, așa numit80=ă8674-le Principii și Criterii.

Certificarea managementului forestier în sistemul FSC este un proces prin care, în urma unui audit, o organizație independentă confirmă faptul că o anumită suprafață forestieră este gospodărită în conformitate cu un standard agreat.

6.4. Certificarea de grup a managementului forestier

Certificarea managementului forestier este un proces care implică anumite costuri. Acestea sunt reprezentate de:

– Costurile directe de certificare;

– Costurile ce rezultă din aplicarea măsurilor necesare pentru îndeplinirea standardelor.

S-a constatat că, în timp ce pentru suprafețe forestiere extinse costurile certificării sunt mai ușor accesibile, pentru micii proprietari acestea pot deveni uneori prohibitive. Pentru a se asigura accesul nediscriminatoriu la certificarea managementului forestier, au fost dezvoltate proceduri specifice pentru certificarea în grup a unităților forestiere. În certificarea de grup costurile sunt suportate de mai mulți proprietari sau administratori de pădure care doresc să urmeze acest proces, ajungându-se astfel la diminuarea costurilor per proprietar.

Organizarea unui grup presupune existența unui administrator de grup, care elaborează o „schemă de grup”, la care aderă proprietarii de păduri. Grupul funcționează pe baza acestei scheme agreate, iar certificarea presupune pe de o parte evaluarea managerului de grup, iar pe de altă parte evaluarea prin sondaj a membrilor grupului, fără a se recurge, deci, la verificarea fiecărui membru în parte. Trebuie subliniat faptul că, în cazul certificării de grup, se utilizează atât standardele FSC referitoare la managementul și funcționarea grupului, cât și standardele de management forestier, pe baza cărora se evaluează efectiv modul de gospodărire a pădurii.

Pentru o mai bună întelegere a „certificării de grup” se recomandă utilizarea standardului FSC-STD-30-005 (V1-0) destinat membrilor care fac parte din grup. De asemenea următoarele standarde sunt indispensabile în vederea certificării de grup: FSC-STD-01-001 Principiile și Criteriile FSC pentru management forestier FSC-STD-01-002 Glosar de termeni FSC (Draft) FSC-STD-01-003 Criterii de eligibilitate SLIMF. Aceste standarde pot fi găsite, in limba română, accesând site-ul Asociației pentru Certificare Forestieră.

Un capitol aparte îl constituie certificarea suprafețelor forestiere de mici dimensiuni și cu intensitate redusă de gospodărire (așa numitele „SLIMF”). Acestea urmează un proces simplificat de certificare și monitorizare, întrucât impactul gospodăririi pădurii este mult mai redus. În consecință și costurile certificării sunt mai mici.

6.5. Tipuri de scheme de grup

În funcție de situațiile concrete și de modul de administrare a pădurii există două variante ale schemei de grup:

Administratorul sau managerul de grup – care presupune existența unui manager al grupului de proprietari, care își gospodăresc în continuare pădurea prin structurile administrative proprii fiecăruia. Situația cel mai des întâlnita la noi este cea a ocoalelor silvice constituite ca structuri proprii, care prestează servicii silvice diferitelor categorii de proprietari. În acest caz Administrator de Grup poate fi ocolul silvic privat care deține contractul de prestări servicii cu diverse categorii de proprietari.

Administratorul sau managerul resurselor – care presupune existența unui manager al resurselor (pădurilor) grupului de proprietari. În acest caz, managerul resurselor este responsabil de administrarea întregii suprafețe de pădure inclusă în schema de grup. Proprietarii de păduri pot apela la diverse modalități de administrare a pădurilor incluse în cadrul grupului, inclusiv prin existența în cadrul unei scheme de grup a unor situații în care se aplică ambele modalități prezentate mai sus, în funcție de decizia proprietarilor. Administratorul de grup are următoarele atribuții:

– Asigură informarea, instruirea și monitorizarea membrilor grupului;

– Este persoana de contact a grupului cu certificatorul FSC;

– Organizează toți pașii necesari în vederea certificării grupului;

– Păstrează certificatul în numele grupului;

– Organizează și asigură măsurile necesare în vederea îndeplinirii acțiunilor corective la nivelul întregului grup.

Situația mai des întalnită în România este cea în care există un Administrator al resurselor grupului.

6.6. Constituirea unei scheme de grup

Constituirea unei scheme de grup și participarea membrilor în cadrul schemei trebuie să fie un proces voluntar. În orice caz, modul de organizare a grupului trebuie să aibă un caracter deschis, participativ.

Viitorii membri trebuie să fie familiarizați cu conceptul de certificare a managementului forestier, trebuie să adere la principiile gospodăririi responsabile a pădurii, să agreeze existența unui administrator de grup, precum și modalitățile de lucru în cadrul grupului.

Constituirea și funcționarea unui grup sunt condiționate de înțelegerea și acceptarea acestor principii de lucru. –

6.6.1. Forma de organizare a grupului

Indiferent de forma de organizare stabilită de membrii grupului, acesta trebuie să aibă personalitate juridică. Grupul poate fi reprezentat printr-o asociație de proprietari, o companie (sau ocol silvic constituit ca structură proprie), o organizație guvernamentală sau neguvernamentală, sau o altă formă de asociere.

În acest sens este necesar ca grupul să aibă un sediu declarat și să fie în conformitate cu legislația în vigoare referitoare la plata impozitelor și taxelor. Se recomandă ca în cadrul grupului să existe: O structură de decizie (ex. un comitet de conducere), care să ia hotărâri referitoare la anumite măsuri, să analizeze sesizările, reclamațiile, contestațiile, să decidă cu privire la cotizația de membru dacă este cazul etc.; O structură operațională, care să aibă un caracter tehnic și să sprijine managerul de grup în derularea activităților (ex: monitorizări, colectare de date, informații, corespondențe, menținerea legăturii cu membrii grupului etc.).

6.6.2. Sistemul informațional în cadrul grupului

Modul de lucru în cadrul grupului se bazează pe standardizarea informației și pe proceduri de lucru standardizate. În primul rând, este necesară elaborarea unei organigrame prin care să se expliciteze în mod clar structura decizională și operațională în cadrul grupului.

Organigrama trebuie să specifice fiecare poziție în cadrul grupului, precum și responsabilitățile aferente . În continuare este necesar a se elabora proceduri specifice referitoare la modul de lucru, cât și prevederi legate de documentele ce se elaborează în cadrul grupului.

1. Manualul grupului (care cuprinde prezentarea grupului, modul de funcționare etc.)

2. Obiectivele grupului

3. Cerințele referitoare la membrii grupului

4. Prevederile referitoare la acceptarea de noi membri :

– Cerere de intrare în grup;

– Listă de verificare privind îndeplinirea condițiilor de intrare în grup;

– Contract tip semnat între membrii grupului și managerul de grup;

5. Prevederile referitoare la ieșirea sau excluderea din grup

6. Administrarea grupului. Aceasta presupune :

A. Elaborarea și implementarea procedurilor de:

– Colectare a informației de la membrii grupului;

– Revizuire a planurilor de lucru și a prevederilor amenajamentelor silvice;

– Implementare a monitorizării activităților desfășurate de membrii grupului (frecvența monitorizării, responsabilitățile, procedurile de lucru etc.);

– Planificarea activităților necesare în vederea evaluării anuale efectuate de organismul de certificare FSC;

– Rezolvare a plângerilor/reclamațiilor/sesizărilor (venite din partea membrilor grupului sau din exteriorul grupului);

– Consultarea publică și accesul public la informație;

– Instruirea/informarea membrilor.

B. Elaborarea, completarea și colectarea documentelor tip referitoare la:

– Planificarea, derularea și rezultatul acțiunilor forestiere;

– Activitățile ilegale;

– Respectarea regulilor de protecția muncii;

– Accidentele de muncă;

– Monitorizarea activităților membrilor grupului;

– Acțiunile corective elaborate de managerul de grup și modul de implementare a acestora;

– Acțiunile corective elaborate de certificatorul FSC și modul de implementare a acestora;

– Vânzările de produse forestiere;

– Raportul anual privind activitățile derulate în cadrul grupului.

Pentru a avea o evidență clară a tuturor documentelor grupului, acestea sunt standardizate și codificate: documentele referitoare la grup au codul G urmat de două cifre, documentele de comunicare (scrisori) au codul S urmat de două cifre etc. Denumirea fiecărui document-tip, codul acestuia și data elaborării (sau data modificării) se înscriu în Registrul documentelor. În acest fel se evită menținerea unor înregistrări care să se dubleze, a unor formulare scoase din uz etc.

O bună parte din acțiunile descrise mai sus sunt îndeplinite in mod curent de către un ocol silvic organizat ca structură proprie ce prestează servicii silvice diferitelor categorii de proprietari. În acest sens costurile legate de activitățile respective ar trebuie sa fie minime, aceste activități putând fi cuprinse în contractul de servicii silvice prestate. Situația este aceeași și în cazul în care ocolul silvic administrează în totalitate suprafețele de pădure ale diverselor categorii de proprietari.

6.6.3 Cerințele referitoare la membrii grupului

Înainte de constituirea grupului, trebuie stabilite cerințele referitoare la membrii grupului, respectiv cine poate fi membru al acestui grup și în ce condiții. Este evident că aceste condiții trebuie să fie obiective, clar formulate, pentru a oferi o bază corectă de selectare a membrilor.

Criteriile referitoare la potențialii membri ai grupului pot fi diverse, luându-se în calcul spre exemplu: mărimea suprafeței forestiere, forma de proprietate, forma de administrare, localizarea suprafeței forestiere, dispersia suprafețelor, tipul de pădure (ex: păduri naturale, artificiale, plantații) etc. Nu există nici o restricție referitoare la numărul maxim de membri admiși sau suprafața forestieră inclusă sub Grup, atâta timp cât se poate demonstra conform standardului ca există suficiente resurse tehnice și umane pentru administrarea și controlul grupului.

Grupul aplicant trebuie să dețină însă, în procedurile specifice, numărul maxim de membri ce pot fi suportați de către schema de grup. Este important de asemenea să se stabilească modalitatea de finanțare a activităților în cadrul grupului, întrucât operarea acestei structuri presupune o serie de activități specifice (elaborarea de politici, proceduri, implementarea de acțiuni corective, realizarea de evaluări și monitorizări, cât și alte activități generale specifice funcționării unei persoane juridice).

6.6.4 Primirea de noi membri în cadrul grupului

Primirea de noi membri se face la cererea acestora, în mod formal, prin completarea unui formular tip. Înainte de acceptarea în grup a unui nou membru, managerul de grup trebuie să asigure acestuia informații referitoare la:

– Legislația privitoare la managementul forestier;

– Modul de funcționare a grupului și cerințele schemei de grup;

– Obiectivele grupului;

– Obligațiile și drepturile membrilor grupului;

– Cerințele standardelor de certificare FSC;

– Modul în care decurge procesul de certificare;

– Costurile funcționării grupului și costurile legate de certificare.

Pentru informarea corectă, toate aceste date trebuie prezentate într-o formă standardizată. Totodată, viitorul membru al grupului trebuie informat asupra faptului că accesul în cadrul grupului se face cu condiția efectuării unei evaluări pentru a se stabili măsura în care managementul pădurii respective se încadrează în prevederile standardului. Evaluarea are un caracter obligatoriu, întrucât nu pot fi acceptați în cadrul grupului membri care nu îndeplinesc cerințele standardului.

Este important de precizat faptul că funcționarea schemei de grup presupune faptul ca toți membrii grupului îndeplinesc prevederile standardului de certificare, iar certificatul se acordă întregului grup.

Evaluarea noului membru poate fi făcută de:

– Managerul de grup;

– Personalul din cadrul structurii operaționale a grupului;

– Specialiști/consultanți externi;

– Membrii grupului.

Evaluarea se face pe baza unei liste de verificări, care cuprinde cerințele standardului de grup și cerințele standardului de certificare. În situația în care cerințele sunt îndeplinite, cererea de intrare în grup este aprobată de manager și se procedează la:

– Semnarea contractului între noul membru și managerul de grup;

– Actualizarea listei membrilor grupului și informarea organismului de certificare în legătură cu modificarea componenței grupului;

– Informarea grupului referitor prezența unui nou membru;

– Includerea noului membru în sistemul de colectare a datelor, sistemul de monitorizare etc.

6.6.5 Ieșirea din grup a membrilor

Aderarea la un grup în vederea certificării presupune un angajament pe termen lung privind gospodărirea pădurilor și implicit păstrarea statutului de membru o perioadă îndelungată.

Pot exista însă unele situații în care membrii grupului pot renunța la acest statut din motive independente de proprietar sau administrator.

Procedurile de funcționare a unui grup trebuie în mod obligatoriu să prevadă modul în care un membru poate părăsi grupul, respectiv:

– Circumstanțele în care grupul poate fi părăsit (ex: schimbarea proprietarului/vânzarea terenului, schimbarea destinației din diferite motive etc.);

– Stabilirea unei perioade de notificare privind părăsirea grupului (spre exemplu anunțarea intenției de plecare înainte cu minimum 60 zile);

– Motivarea retragerii din grup și asigurarea retrageri sau suspendarea certificatului pentru întreg grupul.

Prevenirea acestei situații se face prin evaluarea noilor membri și monitorizarea grupului, putându-se ajunge la măsura excluderii din grup a celor care nu îndeplinesc prevederile standardului.

Pentru a se evita ajungerea în această situație, este necesar ca:

– Membrii grupului să fie corect informați referitor la procedurile de lucru în cadrul grupului;

– Membrii grupului să cunoască bine cerințele standardului de grup și ale standardului de certificare FSC;

– Procedurile de monitorizare periodică a membrilor grupului să fie elaborate și adecvat implementate; măsurile corective clare și agreate cu toți membrii grupului; modul de verificare a implementării măsurilor corective să fie clar stabilite;

– Situațiile (motivele) în care se recurge la excludere trebuie clare și cunoscute de membrii grupului.

– Procedurile de excludere din grup să fie clare, transparente și bazate pe motive obiective, cunoscute de membrii grupului;

– Procedurile de contestare a deciziilor de excludere trebuie să fie clare.

Înainte de a se recurge la excludere, trebuie să se facă dovada înștiințării membrului grupului referitor la acțiunile corective necesar a fi întreprinse, precum și dovada verificării respectării măsurilor corective stabilite. Toată corespondența este purtată în scris. Persoana în cauză va fi informată în mod oficial referitor la: situația (neconformitatea) apărută, modalitățile și termenele de rezolvare a situației, precum și posibilitatea recurgerii la măsura de excludere în cazul nerezolvării neconformităților.

Dacă neconformitățile nu au fost rezolvate, se aplică procedura de excludere din grup. Propunerea de excludere din cadrul grupului, precum și contestațiile sau sesizările legate de această decizie se analizează de comitetul de conducere al grupului și se procedează la transmiterea înștiințării privind excluderea. În situația în care un membru este exclus din grup, atât membrii grupului respectiv cât și certificatorul FSC trebuie anunțați în scris, în termenul convenit prin procedurile de lucru.