Tipuri de Criminalidocx

=== Tipuri de criminali ===

Universitatea AGORA Oradea

Facultatea de Drept și Științe Economice

REFERAT LA DISCIPLINA CRIMINOLOGIE

Tipuri de criminali

Profesor titular de disciplină:

Prof.univ.dr. Elena-Ana Iancu

Profesor asistent:

Prof. George Șinca

Student:

Numele și prenumele: Fășie Geordano Șerban

Specializarea: Drept

Anul II

Abstract

Violența fizică (și verbală) este o caracteristică umană negativă ce este adesea dobândită datorită mediului social în care trăim. La nivel mondial, pe parcursul unui an, au loc milioane de infracțiuni printre care cele mai întâlnite sunt desigur crimele, tâlhăriile, furturile, violurile, etc. Cu alte cuvinte, trăim într-o societate în care cuvântul crimă este la ordinea zilei cert fiind faptul că nicăieri în lume nu ești în totalitate în siguranță. Conform statisticilor oficiale, numai în România au loc zilnic cel puțin 400 de crime, cele mai multe dintre acestea săvârșindu-se datorită infidelității, alcoolului, drogurilor (mai mult în București) sau răzbunare. În această lucrare voi aborda tipurile de criminal existente conform concepțiilor lui Jean Pinate, E. Seelig precum și noțiuni generale și idei privind latura psihologică a criminalului.

criminali, crima, tipuri de criminali, psihologia criminalului, relația dintre criminal și societate, trăsăturile criminalului

CRIMINALUL

Noțiuni introductive

Este bine-cunoscut faptul că, școala clasică a dreptului penal a acordat o prioritate deosebită definițiilor faptei infracționale, a felurilor infracțiunilor precum și elementelor constitutive dar când vine vorba despre infractor, constatăm că în codurile penale acest subiect este tratat cu superficialitate însă în timp, datorită creșterii fenomenului infracțional a crescut de asemenea și preocuparea cercetătorilor asupra persoanei care a comis fapta ilicită și trebuie să își execute pedeapsa, adică infractorul.

Primii cercetători ai infractorului au fost medicii urmați treptat de către antropologi, psihologi, sociologi și chiar și de către oameni obișnuiți.

Școala antropologică, avându-l ca reprezentant pe Cesare Lombroso este cea care a deschis drumul spre cercetarea criminalului.

Cesare Lombroso a fost criminolog dar și medic italian, acesta este considerat fondatorul Școlii Italiene Pozitiviste de Criminologie. Lombroso este cunoscut datorită teoriei sale pe care a elaborat-o în domeniul criminologiei, teoria sa având ca bază darwinismul social precum și pozitivismul întâlnit la Auguste Comte.

Cesare Lombroso considera faptul că, criminalul/infractorul are înnăscută tendința către mediul infracțional și acesta poate fi recunoscut cu ușurință cu ajutorul trăsăturilor faciale, mai târziu însă această teorie a fost combătută în favoarea rezultatelor științifice.

În lucrarea “Omul delincvent” Lombroso și-a expus teoriile în felul următor: criminalul este caracterizat cu ajutorul anomaliilor corporale, fiind asemănător tipului neanderthalian, criminalul este degenerat, epileptic și nebun și nu în ultimul rând cele menționate anterior, adică faptul că, unii oameni sunt pur și simplu născuți criminali.

În ziua de azi, infractorul devine unul dintre conceptele de bază cu care operează criminologia devenind și obiect de cercetare, de bază în acest domeniu, fiind așadar considerat cauza directă și imediată a infracțiunii.

Conceptul de criminal

În sens criminologic, prin termenul de criminal înțelegem acea persoană care tocmai a săvârșit o crimă, adică o ilegalitate, crima este o faptă prevăzută de legea penală care se pedepsește cu închisoarea. În sens general, infractorul sau delincventul este persoana care a comis o infracțiune. De asemenea trebuie să reținem faptul că, termenul de criminal este utilizat în paralel cu termenii de infractor și delincvent.

Materialul furnizat pentru cercetările criminologice a provenit și încă provine în majoritatea cazurilor dintre deținuții mediului penitenciar, adică acele persoane care au comis ilegalități, infracțiuni.

Trăsăturile principale care caracterizează criminalul sunt faptul că acesta tocmai a comis o crimă urmând să fie judecat și sancționat cu o pedeapsă corespunzătoare conform legii în vigoare.

Desigur cele explicate mai sus fac referire îndeosebi la tipul criminalului periculos pentru societate însă există și criminalii mai puțin periculoși aceștia fiind: persoanele cu probleme psihice, inadaptații social, făptuitorii psihopați ori nevrotici, pentru aceștia sancțiunile penale sunt anulate, ignorându-se de asemenea și luarea unor anumite măsuri de siguranță.

O categorie mai aparte pe care nu putem să o evităm spre menționare este cu siguranță categoria persoanelor cu dizabilități, bolnavii psihic, cei care suferă de maladii destul de grave care au ca rezultat lipsa totală a discernământului, datorită acestor stări mentale precare, persoanele respective nu pot fi trase la răspundere și nu pot deveni infractori în sensul penal al termenului indiferent cât de gravă ar fi fapta pe care au comis-o.

Cu toate că există peste tot un număr considerabil de persoane care se abat aproape zilnic de la o conduită normală (precum devianții sociali, alcoolicii, indisciplinații în munca, familie etc) implicarea autorităților pentru a preveni și combate acest tip negativ de comportament este foarte mică, aceștia intervenind abia atunci când este prea târziu, după ce fapta ilicită s-a săvârșit deja.

Concepția biotipologică

În concepția biotipologică se susține faptul că, tipul de constituție anatomică a omului

creează o anumită influență asupra inadaptării sociale, inclusiv în categoria comiterii infracțiunilor. Cu alte cuvinte, cu cât există numeroase aspecte fizice negative cu atât cresc și șansele de a comite o serie de infracțiuni tocmai datorită senzației de inadaptare, respingere de către cei din jur.

Kimberg are în vedere faptul că, la inadaptarea socială contribuie și elementele patologice precum: bolile mintale, tulburări ale caracterului, debilitatea mintală și stările psihopatice.

Teoriile lui Kretschmer, Pende, Viola ș.a. delimitează așadar următoarele tipuri de criminali:

Tipul picnic (scurt, larg și gras)

Tipul atletic (înalt, muscular)

Tipul astenic (slab, subțire)

Fiecare tip în parte comite doar un anumit gen de infracțiuni, astenicii și atleticii (vezi Figură 1) comit îndeosebi fapte asupra proprietății, iar picnicii comit cel mai des infracțiuni contra persoanei, recidiviștii fiind întâniți mai des printre cei astenici.

Criminalul, personalitate psihopatică

Conform unor autori, cercetarea criminologică ar trebui să se axeze îndeosebi pe studiul criminalului, – om normal, cei considerați anormali urmând a fi lăsați la o parte. Pe de altă parte alți autori consideră că și acești criminali ar trebui incluși în studiul criminologic alcătuind astfel o grupă denumită psihopații.

Criminalii psihopatici sunt de diferite feluri care vor fi prezentate mai jos:

Criminalul paranoid – Acest tip de criminal are în centru tendința psihică, dorința arzătoare a afirmării de sine. Această nevoie de afirmare de sine o putem dezbate în două părți:

Afirmarea de sine dezvoltată normal care practic este necesară în lupta pentru viață și adaptare socială, afirmarea de sine este cea care ne oferă stabilitate și încredere în forțele proprii precum și sentimentul de stăpânire, dominare. Afirmarea de sine își face simțită prezența din punctul meu de vedere încă din timpul pubertății însă ia amploare abia în timpul adolescenței, când întâlnim oameni noi, opinii și stiluri de viață diferite cu care suntem mai mult sau mai puțin pe aceeași lungime de undă, prin afirmarea de sine reflectăm unicitate, personalitate și control asupra propriei persoane.

După părerea mea, afirmarea de sine dezvoltată normal este chiar benefică pentru a menține un echilibru psihic, dacă simțim că nu ne putem afirma în mediul din care facem parte, tindem să obținem adesea frustrări și rețineri în comunicare care umbresc pur și simplu performanțele și capacitățile personale.

Trebuie să reținem faptul că, prin afirmarea de sine dobândim mai multă încredere în forțele proprii, ne ajută să devenim mai buni din punct de vedere profesional, dar cel mai important din punct de vedere social atâta timp cât afirmarea de sine este centralizată asupra utilizării unor argumente obiective și nu subiective.

Afirmarea de sine dezvoltată exagerat pe de altă parte nu creează nimic benefic, nici pentru persoană în sine, nici pentru mediul din care acesta face parte. Această tendință de afirmare dezvoltată exagerat conduce la diferite conflicte cu semenii, la tensiuni.

Paranoidul este caracterizat în felul următor: are un orgoliu nemăsurat, atitudini egoiste, hipertrofia eului, megalomania etc.

Criminalul pervers – Acest tip de criminal are la bază tendința combativă ca mijloc de apărare și adaptare socială.

Dezvoltarea exagerată conduce la constituția perversă, ce este caracterizată adesea prin: indisciplină, neascultare, lipsă de afecțiune pentru altul, lipsă de milă, ranchiună și chiar cruzime.

Criminalul hiperemotiv – Acesta se ridică pe o constituție emotivă normală, pe emoții firești și absolut normale precum: frică, mânie, plăcere, neplăcere.

Dezvoltarea exagerată conduc aceste emoții la o nervozitate accentuată, la o sensibilitate excesivă și implicit la diverse conflicte cu alte persoane din care rezultă de cele mai multe ori acte ilicite, infracționale.

Alături de psihopați mai există și criminali psihonevrotici:

Criminalul neurastenic – Este acel criminal care, suferă cronic de stări de oboseală, insomnie, migrene, surmenaj și idei ipohondrice.

Criminalul psihastenic – Este cel caracterizat prin îndoieli, obsesii, neîncredere, tensiune nervoasă, în majoritatea cazurilor aici se comit infracțiuni din imprudență.

Criminalul isteroid – Este acel criminal caracterizat prin diferite stări de criză nervoasă.

Caracterologia criminală

În ultimele decenii, domeniul criminologiei poate afirma faptul că, se bucură de o nouă ramură denumită caracterologia criminală. Această ramură a criminologiei este reprezentată de către francezii R. Le Senne și R. Resten dar și de către olandezii Heymans și Wiersma. Aceștia sunt cei care au scos în evidență rolul caracterului psihic în activitățile ilicite, criminale.

Caracterul: Termenul de caracter conform DEX reprezintă ansamblul însușirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane, care se manifestă în modul de comportare, în ideile și în acțiunile sale.

Caracterul este un concept destul de complex alcătuit din mai multe părți și anume: emotivitate, activitate și refacerea energiei psihice cheltuite în timpul activității. Pe lângă aceste părți mai putem menționa de asemenea și următoarele elemente precum: inteligența, conștiința, capacitatea mintală, dar și unele atribute puternice (altruismul, egoismul, etc).

Resten este cel care distinge astfel următoarele tipuri de caractere:

nervos – emotiv, inactiv, primar, având intuiție și fiind de obicei extravertit

sentimental – emotiv, inactiv, secundar

coleric – emotiv, activ, primar, sentimental și extravertit

pasional – emotiv, activ, sentimental însă introvertit

sanguin – neemotiv, activ, primar și extravertit

flegmatic – neemotiv, activ, secundar, gândire și extravertit

amorf – neemotiv, inactiv, primar, senzații, extravertit

apatic – neemotiv, inactiv, secundar, senzații și introvertit

În ceea ce privește tipurile de caracter menționate mai sus, menționăm faptul că, potrivit datelor statistice, majoritatea infracțiunilor se comit îndeosebi de: tipul nervos, tipul coleric, tipul sanguin, tipul amorf și cel apatic. Desigur acest lucru nu înseamnă că, celălalte tipuri nu comit infracțiuni, și acele tipuri comit infracțiuni însă bineînțeles într-un număr mult mai redus.

Trăsături psihologice caracteristice criminalului

În criminologia modernă s-a sesizat faptul că există de asemenea și alte trăsături ale criminalului (agresivitatea, egoismul, labilitatea, indiferența afectivă, indiferența morală, lipsa de afectivitate, lipsa de stăpânire de sine, de inhibiție psihică etc).

Labilitatea – Presupune o putere de stăpânire de sine îndoielnică, o constituție psihică, morală și voință slabă a criminalului. Denumirea provine din latinescul labilis care înseamnă ceva ce se ține, gata să cadă, să alunece, să se rupă. Labilitatea se caracterizează printr-o prevedere redusă și nesigură, o inițiativă însoțită de renunțare, personalitate schimbătoare, luarea de hotărâri pripite, relații de prietenie schimbătoare.

Lipsa de afectivitate – rece, lipsit de milă față de semeni

Agresivitatea – Este cea care exprimă o formă de manifestare a unor tendințe, respectiv a instinctului de combatere, în limitele necesare agresivitatea este utilă dar dacă ne raportăm asupra cazului de comitere a faptei penale atunci agresivitatea devine brusc un factor cauzator de pericol social

Lipsa de stăpânire de sine

Lipsa de inhibiție publică

Egocentrismul – Egocentrismul se poate asocia cu egoismul. Egocentricul este caracterizat prin tendința de a raporta totul la propria persoană (atât din punct de vedere afectiv cât și cognitiv). Egocentricul își va face întotdeauna o imagine pozitivă despre sine, rupându-se adesea de realitate. Treptat egocentricul își va dezvolta bineînțeles exagerat sentimentul de izolare, frustrare, disperare, orgoliu, și vanitate care îl vor împinge pe acesta la numeroase conflicte cu ceilalți. Cel mai adesea se ajunge la comiterea faptelor penale datorită faptului că, egocentricul alege să pună interesele sale personale mai presus de interesele celor din jur. Cu toate acestea, s-a constatat faptul că, există persoane la care aceste tendințe sunt foarte puternice însă cu toate acestea reușesc să se opună sentimentului de instigare la crimă (poate cel mai probabil datorită temerii de pedeapsă ori teama cauzată de disprețul venit din partea societății). Din punctul meu de vedere teama cauzată de disprețul publicului ar putea fi principalul factor care contribuie la estomparea faptelor ilicite de către cei egocentriști deoarece după cum menționasem anterior, aceștia tind adesea să ilustreze celor din jur o imagine pozitivă, perfectă asupra propriei persoane, iar pentru a demonstra acest lucru celor din jur, aceștia simulează cu orice ocazie un comportament considerat perfect.

Trăsăturile menționate anterior determină așadar persoana să devină personalitate criminală însă numai cu condiția ca aceasta să prezinte și o stare de pericol social în sensul că este înclinată să comită fapte infracționale, criminalități.

Așadar conceptul de stare de pericol poate fi explicat și tradus în felul următor: pericolul de a comite crime în existența unei capacități criminale care inspiră teamă pentru alte persoane și pentru ordinea publică. Însă conceptul de stare de pericol nu se reduce doar la capacitatea criminală, ci el trebuie privit și ca pe un mod de completare a incapacității criminalului de a se adapta ulterior vieții sociale.

Astfel criminologia clinică fiind cea care trebuie să stabilească un diagnostic asupra acestei stări de pericol, și de a determina de asemenea și prognosticul criminalului (comportamentul lui social în viitor, capacitatea de adaptare socială)

Coordonate bio-psiho-sociale ale personalității criminalului

Pentru a înțelege corespunzător conceptele referitoare la criminalitate, relația dintre criminal și crimă voi prezenta succint câteva aspecte referitoare la personalitatea criminalului și comportamentul criminal.

Vârsta criminalului – adică copilăria, adolescența, vârsta tânără, vârsta adultă, vârsta înaintată

Sexul criminalului – bărbați și femei, desigur există diferențe majore între particularitățile delincvenței masculine față de delincvența feminină

Particularitățile etnice și rasiale – Cu toate că această categorie nu ridică foarte multe semne de îndoială statistic vorbind, s-a constatat o creștere semnificativă în rândul rromilor, cu mențiunea că principala explicație pentru acest rezultat este condițiile precare de trai, educația slab dezvoltată, incultura, șomajul etc.

Particularitățile psihice ale criminalului – adică temperamentul, aptitudinile și nu în ultimul rând caracterul

Bolile psihice și fizice ale criminalului – trebuie luat în considerare faptul că orice tulburare, deficiență se poate reîntoarce asupra comportamentului criminalului, favorizând așadar devieri asupra normelor de conduită în societate.

Nivelul de educație – referitor la locul de muncă, școală, religie, familie etc.

Organizarea timpului liber – cu toate că acesta ar trebui focalizat asupra odihnei, refacerii spirituale, divertismentului, și dezvoltării personale, cele mai multe fapte penale se comit tocmai în această perioadă.

Alcoolismul – acesta favorizează promovarea criminalității prin dezlănțuirea adrenalinei, pasiunilor, cu toate că se consideră a fi un aliat puternic acesta dimpotrivă, slăbește rezistența psihică și fizică a organismului.

Factorul economic – muncă dificilă, alimentație slabă (junkfood), lipsa unui loc de munca, lipsa locuinței.

Civilizația – aceasta poate diminua criminalitatea sau îi poate oferi niște valori calitative noi.

Pedeapsa – Conform studiului dreptului penal, pedeapsa este acea măsură de constrângere și reeducare, prevăzută de lege și aplicată de instanța judecătorească persoanei care a săvârșit o faptă ilicită interzisă prin lege, adică o infracțiune. Scopul pedepsei este acela de a preveni săvârșirea/comiterea de infracțiuni/fapte ilicite în viitor.

Legea – legea este cea care poate explica unele creșteri ale criminalității în țara noastră precum: numărul actelor de clemență (indulgență), inflația de incriminări, dar și insuficiența legislației în diferite domenii de activitate.

Aspectele generale ale criminalului

Pentru a-l cunoaște pe criminal trebuie să studiem mai întâi aspectele generale ale acestuia (adică aspectele fizice, psihologice și sociologice) dar pentru a fi capabili să delimităm criminalii de necriminali va trebui în cele din urmă să analizăm diferitele aspecte speciale ale acestora adică tipurile de criminali și factorii care-i determină să comită fapte penale.

Aspectele fizice

Aspectele fizice sunt de mai multe feluri, acestea pot fi: generale, anatomice și fiziologice. Criminologia contemporană este cea care studiază amănunțit aceste aspecte, tocmai datorită studiului amănunțit aceasta nu s-a limitat doar asupra aspectelor fizice considerate negative (malformații, stigmate, degenerescență, etc) ci dimpotrivă s-a extins și asupra aspectelor fizice pozitive ajungându-se în final la concluzia că, majoritatea delincvenților sunt fără stigmate (urme, semne) fiind adesea robuști din punct de vedere fizic. În ceea ce privește structura corpului și a influenței acestuia asupra caracterului criminalului, s-a constatat și introdus teoria celor trei tipuri de caractere: astenic,atletic și picnic (vezi Figură 1) prezentate anterior în această lucrare.

De asemenea au fost studiate și aspectele fiziologice ale criminalului cum ar fi: creșterea și dezvoltarea sistemului circulator, respirator, glandular, maturizarea biologică, procesele de involuție etc. Chiar și cunoscuta clasificare temperamentală (sanguinic, nervos, limfatic etc) s-a realizat tot pe baza elementelor fiziologice. Interesant faptul că s-au studiat nu numai aspectele fiziologice ci și procesele glandulare sau glandele cu secreții hormonale și tipurile de criminali. Probabil constatându-se ulterior faptul că, criminalii secretă o producție considerabilă de cortizol (hormonul stresului) în timpul/momentul comiterii faptelor penale.

Aspectele psihologice

Pentru a putea să-l deosebim pe criminal de necriminal putem recurge nu doar la aspectele fizice ci și la cele psihologice astfel, trăsăturile emotiv-active (trebuințele și tendințele) determină persoanele la diferite fapte. Este cu totul normal să avem diferite trebuințe ori să ne ghidăm după anumite tendințe, totul într-o anumită măsură, însă ceea ce îl deosebește pe necriminal de criminal constă tocmai în faptul că, aceste trăsături sunt exploatate în mod excesiv și nestăpânit fiind însoțite adesea de voința slabă. Exemple de trăsături emotiv-active pot fi: foamea, afirmarea de sine, teama, mânia, pasiunea, combativitatea fiind uneori împletite cu diferite trăsături de comportament considerate excesive (impulsivitate, insensibilitate etc). Este dovedit științific faptul că, la criminali trăsăturile psihopatice, neurotice, imaturizarea socială (ignorarea repetată a intereselor celorlalți. Neînțelegerea/respingerea vinovăției, a răspunderii personale față de alte persoane) dar și a nivelului scăzut de cultură și inteligență sunt mult mai accentuate spre deosebire de tipurile necriminalilor. Cu toate că, mereu criminalii vor răspunde penal în fața legii, ei își motivează actul criminal săvârșit prin “facerea de dreptate” considerând adesea statul, autoritățile incompetente pentru a-i face dreptate, considerând o nedreptate să ispășească pedeapsa propusă de legiuitor deoarece din punctul lor de vedere, frustrările suferite și durerea sunt mult prea mari pentru a mai primii și o pedeapsă din partea acestora.

În majoritatea cazurilor, criminalii nu acceptă aproape deloc că sunt vinovați, responsabili și culpabili, deși fapta le este imputabilă.

Aspectele sociale

Prin faptele sale penale, criminalul nu dovedește nimic altceva decât o multitudine de atitudini antisociale față de anumite valori și instituții sociale (familia, profesia, școala etc). De-a lungul timpului studiile criminologice au scos la iveală faptul că, infractorul ar avea o anumită atitudine față de familie.

Cei celibatari au dat un procent ridicat de condamnați însă atitudinea lor față de familie este una nefavorabilă (în familiile lor se manifestă puțin atașament față de valorile morale, cel mai adesea producându-se divorțuri, destrămări de familie)

În general, este cunoscut faptul că, criminalul nu are o viață socială tocmai trainică, fiind în majoritatea cazurilor izolat și singur sau în unele cazuri se alătură unor secte primejdioase sau se alătură crimei organizate, alături de alți infractori. De asemenea s-a remarcat faptul că, în aproape toate cazurile, criminalii au manifestat o atitudine dizgrațioasă față de școală, învățământ și educație, foarte mulți dintre aceștia abia terminând 8 clase. Deci gradul de învățătură a populației penale este foarte scăzut față de cel al populației necriminale.

TIPURILE DE CRIMINAL

Considerații generale

Conceptul de “tip” presupune defapt o totalitate de trăsături caracteristice distinctive ale unui grup social, profesional etc. Astfel există tipul artistului, a militarului, a criminalului agresiv, a criminalului pasional, a criminalului achizitiv.

În privința criminalilor, fiecare se caracterizează printr-o multitudine de trăsături fiziologice, psihologice și sociale (la fel ca și în cazul oamenilor) deci situația este aproximativ identică numai că, criminalii sunt stăpâniți într-un mod exagerat de interese materiale, tendința de afirmare de sine ceea ce îi deosebește de restul oamenilor care sunt mult mai cumpătați.

Așadar nu putem afirma că se cunoaște în profunzime cauzele și remediile criminalității în plus cercetarea științifică și cunoașterea criminalilor nu este chiar atât de ușoară.

Tocmai din aceste motive, curentele criminologice și nu numai s-au preocupat îndeosebi de studierea diferitelor tipuri de criminal, adică de tipologia criminală. Trebuie de asemenea să reținem faptul că, un tip de criminal nu reprezintă doar un individ ci dimpotrivă reprezintă un grup de persoane care prezintă un complex de caracteristici proprii și care devin astfel reprezentanții tipului respectiv.

În plus în domeniul juridic se utilizează categoric o tipologie juridică corespunzătoare, după felul infracțiunilor săvârșite sunt: ucigași,hoți,falsificatori etc. Cu toate că această clasificare este utilă, ea nu este suficientă deoarece fiecare criminal în parte are propriile sale trăsături.

Chiar datorită faptului că există aceste trăsături diferite ce definesc criminalul, în ramura criminologică s-a ajuns la anumite feluri și tipuri de criminal. Clasificările tipologiilor criminale ale lui E.Seelig și Jean Pinatel sunt considerate cele mai complete

Criminalul agresiv

Tipul criminalului agresiv adesea întâlnit și sub denumirea “criminalul violent” este considerat drept autorul faptelor de: violență, distrugere de bunuri, agresiuni care ating demnitatea omului (omor, vătămările corporale, distrugerea, incendierea, calomniile grave)

Pentru a putea cunoaște tipul de criminal agresiv, va trebui în cele din urmă să apelăm la: instinctele, trebuințele și impulsurile umane.

Printre acestea regăsim de asemenea și instinctul de conservare (care apare în situații limită, periculoase) însă acest instinct de conservare este utilizat într-un mod exagerat, chiar agresiv fiind foarte greu de controlat care în cele din urmă împing persoana la acte de respingere, de combatere și protecție de sine.

În concepția lui E. Seelig, criminalul agresiv este cel caracterizat printr-o emotivitate accentuată ce este adesea însoțită de către diferite descărcări reactive, urmate de violență (fizică-verbală) vătămări corporale și altele. Criminalul agresiv este considerat acel condamnat într-o sărăcie de sentimente afective, stări de dispreț, furie, mânie, nestăpânire de voință proprie, ostilitate față de celălalte persoane. Desigur aceste elemente menționate anterior pot fi însoțite, urmate și de către alți factori favorizanți (abuzul de alcool, droguri, stupefiante).

Criminalul achizitiv

Tipul criminalul achizitiv este acea persoană care comite crime în special asupra proprietății, a bunurilor (de orice fel) și a valorilor bănești. După cum prevede și legea noastră penală vorbim despre criminalii care comit: furturi, tâlhării, abuz de încredere, înșelăciuni, escrocherii, tulburări de posesie, delapidări, infracțiuni de fals în înscrisuri, infracțiuni la regimul activităților economice.

Autorii acestor gen de infracțiuni (hoții,tâlharii,mituitorii,falsificatorii etc) au în special câteva trăsături comune ceea ce îi fac ușor de recunoscut

Aceștia efectuează acte infracționale asupra bunurilor și altor valori cu caracter material

Actele infracționale amintite anterior sunt catalogate în acțiuni de luare, însușire, folosire

Aceștia urmăresc prin acțiunile lor un anumit câștig, îmbogățire

Acest tip de criminal este denumit deci achizitiv deoarece adună, “achiziționează” diferite bunuri materiale în scop personal, de îmbogățire

În ramura criminologică se vorbește îndeosebi de tipul criminalului achizitiv și în general de tipul specie de criminal achizitiv adică de hoț, delapidator etc.

Criminalul caracterial

Tipul criminalului caracterial are o anumită structură a afectivității concretizată într-o multitudine de tendințe, impulsuri și sentimente (ca orice alt om adică).

Inclusiv criminalul are întâi de toate un caracter psihologic, manifestat în funcție de tendințele afective predominante adică (egoist, avar, achizitiv, agresiv, erotic etc). Mai apoi putem vorbi despre caracterul său social și moral deoarece este “sculptat” după cerințele și necesitățile vieții sociale dar și a normelor cu caracter moral.

Atunci când discutăm despre criminalii caracteriali trebuie mereu să luăm în calcul pe aceia care, reprezintă îndeosebi structuri și tulburări ale vieții psihice active adică dacă reprezintă anumite atitudini, stări negative precum: un comportament încăpățânat, urmat de agresivitate, fiind stăpânit de o serie de temeri, de pasiuni pe care nu sunt înstare să le țină sub control.

Putem identifica tipul de criminal caracterial după următoarele trăsături:

Se dezvoltă accentuat asupra unei anumite tendințe sau impulsiuni afective, pe care nu le poate stăpâni prin voință de sine și autocontrol

Psihicul persoanei este tulburat parțial

Persoana își dă defapt seama de acțiunile ori inacțiunile sale, în sensul că este lucid

Tipul de criminal caracterial desigur, poate avea unele tulburări psihice deci îl putem regăsi plasat între omul-normal sănătos psihic și omul anormal-bolnav mintal

În literatura de specialitate tipul de criminal caracterial a fost repartizat în două mari grupe, care la rândul lor cuprind mai multe feluri:

Criminalii psihopatici, care includ tipul orgolios (paranoid), tipul pervers, tipul nervos, tipul oscilant și tipul schizoid adică introvertit

Criminalii psihonevrotici, care includ tipul psihastenic (teamă, îndoială) tipul neurastenic (sensibil la starea de oboseală, insomnii) și tipul isteric (cuprins de diferite crize nervoase)

Criminalul lipsit de frâne sexuale

Tipul de criminal lipsit de frâne sexuale comite doar infracțiuni ce privesc viața și integritatea sexuală, acest tip de criminal este regăsit în toate infracțiunile de: viol, raport sexual cu o minoră, incest sau corupție sexuală. Acest tip de criminal se poate caracteriza prin lipsă acută de simț moral și grijă față de victimă, apelează în majoritatea cazurilor la o brutalitate ieșită din comun fiind incapabil să își stăpânească impulsurile sexuale.

Criminalii lipsiți de frâne sexuale pot fi încadrați în mai multe categorii pe care le voi prezenta succint.

Criminalii care comit fapte ilicite asupra minorelor

Criminalii care comit fapte ilicite profitând de starea de imposibilitate a victimei de a se apăra ori de a-și exprima propria voință

Criminalii care comit fapte ilicite față de rudele apropiate

Criminalii care săvârșesc fapte față de persoanele de același sex

Criminalii care comit infracțiuni asupra vieții sexuale prin procedee și mijloace anormale, brutale, abominabile, patologice (sadicul, sado-masochistul)

Criminalul profesional

Tipul criminalului profesional reprezintă acea persoană care săvârșește fapte penale într-un mod sistematic, calculat, în scopul câștigării mijloacelor de existență. Acesta face din infracțiunile pe care le comite un mijloc de existență, o îndeletnicire. Spre exemplu: escrocul profesional, hoțul de buzunare, prostituata etc.

De reținut este faptul că, societatea contemporană cunoaște și a întâlnit de-a lungul vremii foarte mulți criminali profesionali din domeniul crimei organizate.

Principala trăsătură care caracterizează acest tip de criminal este cu siguranță refuzul muncii cinstite și legale. Însuși E. Seelig denumește acest tip drept “criminal refractar muncii”. În domeniul criminologic, acest gen de criminal a fost împărțit în două categorii:

Criminalii profesionali pasivi adică persoanele care pur și simplu nu au un loc de muncă stabil, nu muncesc și nici nu sunt interesați să își câștige existența prin muncă cinstită ci dimpotrivă doar prin comiterea de infracțiuni penale (cerșetoria, prostituția, jocurile de noroc, pariurile, vagabondajul)

Criminalii profesionali activi și organizați nu sunt foarte diferiți față de cei pasivi, cu mențiunea că, și aceștia comit și îmbrățișează acest comportament delincvent și imoral însă ceea ce îi deosebește față de ceilalți este tocmai faptul că, ei sunt mult mai organizați în ceea ce privește comiterea infracțiunilor, îi întâlnim adesea în bandă, grupuri. Desigur nu oricine este primit în asemenea grupuri, este și logic datorită faptului că astfel toți ar comite infracțiuni într-un mod organizat. Pentru a fi primit într-o asemenea grupare trebuie să dovedești că deții și cunoști anumite tehnici adecvate: pricepere, discreție, îndemânare (furturile din buzunare, traficul de persoane, femei, falsificarea de bani, furturile din locuințe etc).

Criminalul ocazional

Tipul criminalului ocazional este întâlnit la persoanele care nu prezintă cu adevărat o tendință înnăscută spre comiterea de fapte delictuale însă cel mai frecvent acest tip de criminal săvârșește infracțiuni, crime datorită unor tentații cauzate de diferiți factori profesionali sau chiar de mediul exterior.

Tipul criminalului ocazional prezintă câteva trăsături corespunzătoare caracteristice:

Acesta până la comiterea infracțiunii are o conduită bună, perfect morală și legală, conformă cu legea, deci nu îl putem cataloga drept un criminal înnăscut fiindcă nu este cazul

Acesta comite fapta ilicită, imorală datorită unor presiuni, din partea factorilor exteriori, ocazionali

Acest tip de criminal nu recidivează, adică nu își repetă infracțiunile

Cu toate că am putea spune că, criminalii ocazionali nu sunt atât de numeroși, gândindu-ne la denumirea de ocazional statisticile neagă contrariul, procentul criminalilor ocazionali este destul de ridicat printre ceilalți infractori

Criminalul debil mintal

Tipul de criminal debil mintal se poate constata prin procente, știința psihologiei ne demonstrează faptul că, nivelul de dezvoltare al capacității mintale poate fi de trei feluri adică: nivelul normal, nivelul subnormal și nivelul superior (sau peste normal).

Cu ajutorul testelor psihologice s-a constat faptul că: populația generală exprimată prin coeficienți de inteligență (IQ) stă în felul următor:

Peste 50% dobândesc o inteligență normală

Aproximativ 25% dobândesc din păcate o inteligență scăzută

Și doar 25% se pot lăuda cu o inteligență superioară

Revenind în mediul penitenciar, procentele se schimbă total. Putem constata faptul că, procentul debililor mintal este destul de ridicat tocmai datorită acestui motiv s-a ajuns la existența și studierea acestui tip de criminal denumit în continuare tipul criminalului debil mintal

Criminalii debili sunt întâlniți în două moduri:

Debilii mintali cu gradul cel mai scăzut de inteligență (care prezintă de altfel o debilitate gravă)

Debilii mintali din vecinătatea inteligenței normale adică dobândesc o debilitate mintală mai ușoară spre deosebire de ceilalți (mărginiții și submediocrii)

Debilul mintal prezintă câteva trăsături specifice:

Acesta ține seama în limite restrânse desigur de ceilalți oameni dar și de reacțiile acestora

Acesta nu conștientizează faptele licite de cele ilicite și nici urmările acestora

Acesta prezintă o gândire și un comportament infantil

Este egocentric, vede totul prin prisma proprie fără să accepte și gândirea celorlalți

Nu este conștient de sine, nu are încredere în sine, iar atenția, concentrarea și memoria îi sunt limitate

Motivul pentru care acesta devine foarte ușor infractor constă în faptul că, poate fi foarte ușor manipulat de către ceilalți, prezintă o instabilitate emotivă și slabă stăpânire de sine

Criminalul recidivist

Tipul criminalului recidivist este acea persoană care comite repetat infracțiuni penale după condamnarea anterioară sau chiar după executarea pedepsei.

Recidivistul este persoana cea mai periculoasă dintre criminali deoarece, indiferent de împrejurările legale acesta va acționa întocmai în același mod. De asemenea recidivistul este și cel mai greu de îndreptat dintre criminali, fiind pur și simplu setat pe propria gândire diabolică de a-și pedepsii inamicii, sau uneori “de a face dreptate”.

Tipul criminalului recidivist prezintă câteva trăsături caracteristice:

Este o persoană care a mai comis infracțiuni de același tip și care se pot dovedi cu actul de condamnare

Criminalul recidivist prezintă trăsături specifice de personalitate, condiții deosebite de dezvoltare care explică deci perseverența comiterii de fapte penale

În cazul recidivistului, cauzele personale, sociale și ereditare (care conduc spre comiterea crimei) sunt mult mai accentuate spre deosebire de infractorul primar

Când vorbim de recidivist, obișnuința joacă rolul crucial în comiterea crimei, teoria dar și practica criminologică recunoaște că unii oameni ajung în cele din urmă să comită fapte penale prin formarea acestei obișnuințe, care poate fi considerată drept o tendință dobândită și îndreptată într-o direcție criminală

Criminalul ideologic

Tipul criminalului ideologic sau politic este acea persoană care săvârșește fapte penale, ilicite pe baza unor idei, concepte, convingeri politice, științifice, religioase etc. Din perspectiva scopului urmărit, tipul de criminal ideologic este politic și nu de drept comun.

În criminologia țărilor occidentale dar și în dreptul penal se susține ideea existenței criminalului ideologic, având următoarele considerente:

Motivul faptelor penale comise au ca scop nevoia de schimbare în bine a unui regim politic

Criminalul ideologic consideră așadar că își face o datorie prin lupta aprigă pe care o duce

Experiența atestă faptul că, mai mulți criminali ideologici (după schimbarea regimului) au fost considerați niște eroi, iar ideile și conceptele lor în lupta pentru schimbare au triumfat

Lupta politică, este adesea însoțită de acte de terorism, asasinat, catastrofe. Cu numeroase victime omenești nevinovate și cu toate acestea nu se consideră drept crimă politică iar cei care organizează, comit acte de terorism nu sunt socotiți criminali ideologici

Criminalul alienat

Tipul criminalului alienat este reprezentat de către acele persoanele care săvârșesc fapte penale însă nu răspund penal și nu li se pot aplica pedepse corespunzătoare datorită faptului că acestora le lipsește discernământul, suferă de boli mintale, boli psihice grave însă sunt catalogați drept criminali alienați

În unele cazuri grave, acestora li se vor aplica unele măsuri de siguranță prevăzute de lege.

Tipul criminalului alienat este caracterizat în cele din urmă prin tulburări grave a întregului psihic, fiind afectate în totalitate funcțiile de cunoaștere, memorare, concentrare, gândire și acțiunile, activitatea și conduita socială, este considerat în cele din urmă iresponsabil și nu poate fi tras la răspundere în fața legii pentru infracțiunile săvârșite.

Criminalul alienat este reprezentat de mai multe feluri:

Criminalul paranoic

Criminalul schizofrenic

Criminalul maniaco-depresiv

Criminalul epileptic

Criminalul grav alcoolic ori toxicoman

Criminalul infectat

Criminalul traumatizat

Criminalul senil

La aceste feluri mai trebuie să menționăm că mai există de asemenea și: criminalii alienați din cauze organice-infecții puternice, îmbolnăviri grave ale sistemului nervos

Criminalii alienați prezintă unele trăsături caracteristice comune:

Criminalul alienat prezintă deteriorări de mișcare și activitate

Criminalul alienat manifestă tendințe, dorințe, emoții care nu sunt pe aceeași lungime de undă cu cele ale omului normal

Criminalul alienat are funcțiile de cunoaștere (gândire,memorie,percepție etc) alterate

Criminalul alienat pierde mereu legătura cu societatea, nu caută să inițieze relații sociale, producând înstrăinarea și însingurarea

Criminalul alienat săvârșește fapte penale, în majoritatea cazurilor absurde și de neînțeles

Bibliografie

Cioclei Valerian, Manual de criminologie, București, Editura C.H. Beck, 2007

Mirișan Valentin, Criminologie, Oradea, Editura Imprimeriei de Vest, 2000

* * *, Cesare Lombroso, 1 pag, https://ro.wikipedia.org/wiki/, 22.10.2015

* * *,