Tipuri de aliaje utilizate în [303913]

Licență

Tipuri de aliaje utilizate în [303913]

Byadmin ianuarie 1, 2024

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE

"CAROL DAVILA" BUCUREȘTI

FACULTATEA DE MOAȘE ȘI ASISTENȚĂ MEDICALĂ

SPECIALIZAREA: TEHNICĂ DENTARĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

"[anonimizat]"

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

Conf. Univ. Dr. Mihai Burlibașa

ÎNDRUMĂTOR ȘTIINȚIFIC:

Asist. Univ. Dr. Radu Cătălin Costea

ABSOLVENT: [anonimizat]

2018

CUPRINS

INTRODUCERE…………………………………………………………………………………………………………………………….3

I. [anonimizat]………………………………..4

I.1. [anonimizat]…………………………………………………………..6

I.2. Indicații și contraindicații……………………………………………………………………………………………………………7

II. [anonimizat]…………………………………………….9

II.1. Aliajele nobile………………………………………………………………………………………………………………………..10

II.1.1. [anonimizat]-Pd…………………………………………………………………………………………………….12

II.1.2. [anonimizat]-Ag…………………………………………………………………………………………………..12

II.1.3. [anonimizat]…………………………………………………………………………………………………………13

II.1.4. [anonimizat]…………………………………………………………………………………………………………14

II.1.5. [anonimizat]…………………………………………………………………………………………………………15

II.1.6. [anonimizat]…………………………………………………………………..17

II.2. Aliajele nenobile…………………………………………………………………………………………………………………….18

II.2.1. [anonimizat]-Cr clasice………………………………………………………………………………………….20

II.2.2. [anonimizat]…………………………………………………………………………………………….21

II.2.3. [anonimizat]…………………………………………………………………………………………………………25

II.2.4. Noutăți în domeniul aliajelor nenobile………………………………………………………………………..28

II.2.5. [anonimizat]…………………………………………………………………………………………….28

III. METODE DE OBȚINERE A INFRASTRUCTURII METALICE……………………………………………………………..30

III.1. Realizarea componentei metalice prin turnare……………………………………………………………………………34

III.2. Realizarea componentei metalice prin sinterizare………………………………………………………………………40

III.3. [anonimizat]………………………………………………………….41

IV. MODELAREA MACHETEI………………………………………………………………………………………………………………….42

IV.1. Cerurile dentare pentru machete………………………………………………………………………………………………44

IV.2. Metode de machetare……………………………………………………………………………………………………………..46

V. PARTEA PERSONALĂ…………………………………………………………………………………………………………………………50

V.1. Determinarea metodei de obținere a capei metalice prin tehnica răcirii gradate………………………………50

V.1.1. Obținerea capei metalice prin imersia bontului în ceara cu temperatura de 85C……………..56

V.1.2. Obținerea capei metalice prin imersia bontului în ceara cu temperatura de 90C……………..59

V.1.3. Obținerea capei metalice prin imersia bontului în ceara cu temperatura de 95C……………..62

V.2. Determinarea celei mai bune metode de obținere a capei metalice, prin compararea a trei tehnici

diferite de confecționare a machetei………………………………………………………………………………………….66

V.2.1. Tehnica răcirii gradate……………………………………………………………………………………………..66

V.2.2. Tehnica ce utilizează folia de ceară calibrată………………………………………………………………69

V.2.3. Tehnica reducerii uniforme a cerii……………………………………………………………………………..72

CONCLUZII PERSONALE……………………………………………………………………………………………………………76

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………………………………………………………77

INTRODUCERE

Estetica restaurărilor dentare, în practica medicinei dentare actuale, reprezintă una din cerințele majore. Avântul pe care l-au luat restaurările ceramice în ultimii ani pune pe medicii dentiști în dificultatea de a alege între restaurările total ceramice și restaurările metalo-ceramice.

Cu toate că estetica restaurărilor ceramice este superioară celorlalte, prețul de cost al materialului și tehnologia le clasifică pe locul al 2-lea ca utilizare în practica dentară.

Din dorința de a realiza coroane mixte metalo-ceramice, cu o estetică care să egalizeze pe cele total ceramice, medicii și tehnicienii și-au pus problema: care este tipul de ceramică cu proprietățile estetice cele mai bune, cum ar trebui modelată și aplicată pe capa metalică și care ar trebui să fie grosimea optimă a capei metalice, astfel încât să confere spațiu suficient pentru masa ceramică.

Conform principiului biologic, medicii doresc să realizeze preparații dentare cât mai conservative și acolo unde este posibil să păstreze vitalitatea dintelui. Aici “intră în conflict” cu tehnicienii, care pentru o estetică superioară, solicită mai mult spațiu suficiu pentru cele două componente ale coroanei mixte: metal și ceramică.

Aliajele metalice din care se confecționează componenta metalică asigură acestor proteze rezistență, iar masele ceramice le conferă aspectul estetic. Prezența în cadrul aceleiași construcții protetice a două materiale de natură diferită justifică denumirea de coroane mixte.

Diversificarea materialelor dentare, care se derulează rapid, precum și progresele realizate în general în tehnologia de laborator a protezelor, au influențat decisiv procedeele actuale de realizare a coroanelor mixte.

În lucrarea de față mi-am propus să analizez care ar fi grosimea minimă obținută la turnarea unei cape metalice, din diferite tipuri de aliaje, care să constituie în același timp și un suport mecanic rezistent pentru masa ceramică și o grosime corespunzătoare a stratului de ceramică, pentru o estetică superioară.

Din dorința de a realiza cape metalice cu grosimi cât mai mici, au apărut și și tehnicile moderne de deținere a acestora ca: sinterizare, CAD-CAM. Acestea însă nesesită aparatură și tehnologiii complexe, care cresc prețul de cost, motiv pentru care nu s-au impus la scară largă, pe piața stomatologică.

Fiind la îndemâna tuturor tehnicienilor și laboratoarelor, metoda turnării rămâne cea mai utilizată și preferată, în practică.

CARACTERISTICILE GENERALE ALE

COROANEI MIXTE METALO-CERAMICE

Generalități

Elaborarea unor coroane de înveliș, atât pentru zona frontală cât și pentru cea laterală a arcadelor dentare, care să prezinte o rezistență mecanică și o estetică optimă, a reprezentat un obiectiv spre care s-a tins aproape un secol. Au fost realizate diferite tipuri de restaurări protetice care, fiecare în parte, a reprezentat un pas înainte pentru respectiva perioadă de timp1.

Definiție

Coroana mixtă (CM) este o proteză unidentară, care acoperă în totalitate bontul dentar, fiind constituită dintr-o componentă metalică (scheleteul metalic sau suportul metalic) și o componentă estetică, care acoperă componenta metalică, mascându-l parțial sau în totalitate.

După Karlheinz Korber, componenta estetică a unei coroane mixte (indiferent de natura ei) trebuie să satisfacă următoarele condiții:

– să asigure funcția de sprijin;

– să evite modificarea raporturilor ocluzale;

– să mențină neschimbate contactele ocluzale în timpul deglutitiei;

– să stimuleze funcțional dinții antagoniști;

– să nu perturbe reflexele neuromusculare de control ale funcției ocluzale1.

Clasificare

Diversificarea posibilităților actuale de realizare a coroanei mixte face dificilă clasificarea acestui gen de proteză unidentară.

În cele ce urmează se prezintă câteva variante de clasificare, în funcție de mai multe criterii:

A) După aspectul estetic:

Componenta estetică acoperă scheletul metalic: – parțial;

– în totalitate.

B) După materialul din care se confecționează componenta estetică:

– CM metalo-ceramice;

– CM metalo-polimerice: – CM metalo-acrilice;

– CM metalo-diacrilice.

C) După procedeul tehnologic de realizare a componentei metalice, se deosebesc CM al căror schelet metalic rezultă prin:

turnare:

– din aliaje nobile;

– din aliaje nenobile;

– din titan pur sau aliaje de titan.

ambutisare (ștanțare) – istoric

sinterizare:

– Heratek – Sintertechnik (HERAEUS)

– Degusint (DEGUSA)

– Sinterloy (DENPAC)

ambutisare și sinterizare (tehnica foliilor)

– Sunrise (TANAKA DENTAL)

– Ultralite (SandwDental-med)

– Ceplatec (CEPLATEC)

galvanizare

– sistemul AGC (WIELAND)

– Glammat (GRAMM DENTAL)

– Platamic (IPM – Platamic Marketing Dental Technologie)

– Helioform HF600 (HAFNER)

prin frezare

– Sopha – CAD/CAM – System (SOPHA BIOCONCEPT)

– DentiCad (BEGO)

– Alldent (GIRRBACH DENTAL)

– DCS-System (GIRRBACH DENTAL)

D) După procedeul de realizare a componentei estetice, există CM ale căror componente se obțin prin:

sinterizare;

polimerizare: – liniară – la rece;

– la cald;

– la rece și la cald;

– reticulată – la cald și presiune;

– curenți de aer cald;

– fotochimică – în aer;

– în aer, apoi în vid;

– în aer, la cald și în vid.

E) În funcție de modalitatea de retenție a componentei estetice la scheletul metalic, există CM cu:

retenție mecanică: macro- și microretenții (CMMP – clasică)

adeziune fizico-chimică (CMMC)

retenție macro- și micromecanică asociate cu mecanisme de adeziune fizico-clasică, rezultată în urma condiționării suprafețelor metalice (CMMP) 1

Imaginea 1 – Schelet metalic

I.1. Avantajele și dezavantajele coroanei mixte metalo-ceramice

Avantajele coroanei mixte metalo-ceramice sunt următoarele:

estetica excelentă datorită stabilității cromatice, translucidității și luciului permanent;

inerția elementelor din compoziție și structura compactă, impenetrabilă a masei ceramice;

nu retenționează placa bacteriană;

posibilitatea de a realiza o individualizare = efecte estetice speciale

rezistența la abraziune mai mare decât a smalțului dentar;

datorită stratului de glazură, prezintă o rezistență la abraziune mai mare, decât fără stratul de glazură, dar nu influențează rezistența la compresiune;

din punct de vedere biologic, fiind inerte, sunt foarte bine tolerate, nu irită parodonțiul.

Dezavantajele coroanei mixte metalo-ceramice sunt următoarele:

tehnologie relativ scumpă, nu este accesibilă tuturor pacienților și nici laboratorului;

ceramica se manipulează dificil și presupune condiții speciale de laborator (trebuie să existe o cameră specială de depunere și ardere a masei ceramice);

este dificil de reparat, dacă componenta ceramică se fracturează;

este prea stralucitoare în cazul în care este supraglazurată;

este prea dură (abrazează dinții naturali);

coroanele mixte metalo-ceramice au o agregare mai slabă față de coroanele de înveliș metalice, pentru că bonturile preparate sunt mai mici, mai puțin retentive;

sacrificiul crescut de țesut dentar implică depulpări prealabile (șlefuirea este mai redusă pentru coroane integral ceramice)1.

I.2. Indicații și contraindicații

Coroanele mixte însumează atât avantajele coroanelor de înveliș metalice cât și pe cele ale coroanelor jacket polimerice sau ceramice.

Avantajul major din care derivă indicațiile lor îl reprezintă combinarea rezistenței mecanice a coroanelor metalice de înveliș cu aspectul estetic al coroanelor jacket.

Coroanele mixte au indicații majore la dinții frontali și premolari, dar deseori ele pot fi utilizate și în zonele laterale distale ale arcadelor (în special la maxilar), la anumiți pacienți.

Trebuie precizat că, destul de frecvent, efectul estetic realizat de coroanele mixte este inferior unei coroane jacket, ceramice sau polimerice.

Coroanele mixte sunt indicate atât ca elemente unitare (singulare), restaurând morfologic și funcțional un singur dinte care prezintă diferite leziuni coronare, cât și ca elemente de agregare în cadrul unor punți dentare. În edentațiile laterale ele sunt preferate ca element de agregare mezial, dar pot fi utilizate și ca elemente distale (de la caz la caz, în funcție de topografia breșei și de particularitățile situației clinice).

Aproape toate tipurile de leziuni coronare pot beneficia de restaurări utilizând coroane de înveliș mixte. Chiar leziunile coronare întinse în suprafață și în profunzime, care compromit total integrarea coroanelor dentare, se refac într-un prim timp prin DCR, bontul coronar rezultat fiind ulterior acoperit de coroana mixtă.

Coroanele mixte intră în componența diferitelor șine de imobilizare și participă frecvent la elaborarea protezărilor compozite. Coroanele mixte sunt preferate coroanelor total ceramice, mai ales când, prin preparația orală a bontului, nu se poate obține un spațiu suficient între acesta și dinții antagoniști. Adesea se preferă ca element de agregare o CM în detrimentul unei coroane de substituție (chiar în situațiile clinice cu indicații, care pledează pentru ambele proteze unidentare).

Una dintre cele mai frecvente indicații ale CM se referă la dinții oralizați. În aceste cazuri, sacrificiile de substanță dură, de la nivelul fețelor vestibulare ale dinților respectivi, sunt minime. CM sunt indicate în cazul prezenței ocluziilor adânci acoperite și la reconstituirea dinților frontali inferiori, la care pragul circular, indispensabil confecționarii jacket ceramice, este contraindicat.

Contraindicațiile CM se referă la pacienții tineri (sub 20 ani) datorită volumului mare al camerei pulpare precum și la unii adulți, la care depulparea prealabilă a dintelui implică o serie de riscuri (de moment sau de perspectivă) pentru pacient1.

În concluzie:

1. Indicațiile metalo-ceramice sunt:

ca element singular pentru restaurarea morfofuncțională a unui dinte, dar și ca element de agregare a unei punți;

în restaurarea morfofuncțională a dinților cu leziuni coronare, carii, fractură, displazii, abraziune, modificări de culoare;

intră în componența șinelor de imobilizare, în parodontopatii;

restaurare compozită;

pe dinții abrazați;

în ocluzii adânci acoperite;

pe frontalii inferiori nu se poate realize niciodată o preparație cu prag.

2. Contraindicațiile sunt următoarele:

la pacienții tineri sub 20 de ani;

la adulți, când nu se vrea o depulpare;

la pacienții cu volum dentar mic, cu dimensiuni cervico-ocluzale mici, rezultând bonturi, care nu asigură o retenție suficientă;

indicațiile sunt limitate de costul ridicat, tehnologie complexă, de aparatele de laborator.

II. TIPURI DE ALIAJE UTILIZATE ÎN TEHNOLOGIA METALO-CERAMICĂ

Aliajele dentare au o utilizare largă în tehnologia protezelor dentare. Acestea sunt indicate în obținerea protezelor unidentare și pluridentare, pentru baza protezelor parțiale și totale, în terapia ortodontică, dar și pentru turnarea implanturilor dentare.

Clasificare

Există o multitudine de aliaje, cu compoziție și indicații diferite, ceea ce impune un criteriu sau mai multe de clasificare a lor. Cel mai utilizat criteriu de clasificare este cel în funcție de prezența sau absența metalului nobil în compoziție.

După prezența sau absența metalului nobil în compoziție, aliajele dentare se clasifică în două mari grupe:

aliaje nobile;

aliaje nenobile.

II.1 Aliajele nobile

Se clasifică în funcție de procentul de aur și de elementele predominante de aliere (Ag, Pd) în:

a. aliaje nobile cu conținut crescut de aur (> 60%);

b. aliaje nobile cu conținut scăzut de aur (< 60%);

c. aliaje pe bază de argint-paladiu;

d. aliaje pe bază de paladiu cu sau fără cupru – intrate în grupa aliajelor nobile din aprilie 1986.

În funcție de duritatea aliajului nobil, au fost clasificate în patru mari clase (după National Bureau of Standards 1932):

Clasa I – aliaje nobile moi (cu 83% Au);

Clasa a-II-a – aliaje nobile medii (cu 78% Au);

Clasa a-III-a – aliaje dure (cu 70% Au);

Clasa a-IV-a – aliaje nobile extradure (cu 66% Au);

Clasa a-V-a – aliaje nobile pentru metalo-ceramică (dure și extradure);

Clasa a-VI-a – aliaje nobile pentru baza protezelor scheletate (Au+Pt).

Imaginea 2 – lingouri de aur Imaginea 3 – lingouri de aur

Aliajele din această grupă au fost elaborate special pentru tehnologia metalo-ceramică. Se deosebesc esențial de aliajele nobile clasice prin următoarele caracteristici:

au intervalul de topire mai mare cu cca. 150-200oC, decât temperatura de ardere a masei ceramice. Se evită deformarea componentei metalice în etapele de ardere a maselor ceramice;

coeficientul dilatării termice trebuie să fie egal sau puțin mai mare cu cel al masei ceramice, pentru a favoriza adeziunea și menținerea ceramicii pe componenta metalică;

la temperatura de ardere a maselor ceramice, componenta metalică trebuie să fie rigidă, nedeformabilă în grosimi mici (0,30-0,50 mm);

în momentul sinterizării maselor ceramice se formează în zona de interfață stratul de oxizi metalici de aderență pentru masa ceramică. Aliajele cu conținut ridicat de metal nobil (Au + Pt), au în compoziție microprocente de metale oxido-formatoare (Fe, Zn, Sn, In);

limita de curgere remanentă a acestor aliaje trebuie să fie ridicată.

Aliajele de aur clasice, utilizate în tehnologia metalo-polimerică nu îndeplinesc aceste caracteristici și nu sunt indicate în tehnologia metalo-ceramică.

Aliajele nobile pentru tehnica metalo-ceramică au procente reduse de argint. Oxizii de argint modifică considerabil culoarea (gri-verzui) placajului ceramic.

Rolul elementelor componente

Aurul are o culoare galbenă, este moale (45-50 H.B.N.), nu poate fi utilizat ca atare în tehnologia dentară. În amestec, mărește rezistența la coroziune, ductilitatea și prelucrabilitatea. Are densitate mare iar punctul de topire este de 1063C.

Platina influențează duritatea, punctul de topire, rezistența la coroziune. Este inertă chimic, modifică culoarea aliajului și conferă aliajului o structură cristalină fină.

Iridiul și celelalte metale din subgrupa platinei au proprietăți asemănătoare platinei.

Paladiul se combină ușor cu Au și metale din grupa platinei. Uneori chiar înlocuiește platina, influențează culoarea și punctul de topire. La temperaturi mai mari (500C) se combină cu sulful și compușii de sulf, iar chimic se oxidează ușor la 400C.

Argintul este un metal maleabil și ductil, care se aliază rapid cu aurul, fiind un component de bază al aliajelor de aur. Influențează culoarea aliajelor de aur pe care o modifică în galben-gri. Influențează densitatea și proprietățile mărind rezistența la rupere, alungire și încovoiere. Chimic este sensibil, se combina ușor cu sulful, clorul și fosforul, iar în momentul topirii cu oxigenul, rezultând incluziuni oxidice.

Cuprul este un metal flexibil, ductil și maleabil, se aliază frecvent cu aurul. Modifică culoarea aurului și conferă proprietăți mecanice aliajului (duritate), micșorează punctul de topire.

Zincul și Staniul sunt metale ce intră în compoziția aliajelor nobile pentru tehnologia metalo-ceramică. Formează în zona de interfață oxizi metalici de aderență pentru masa ceramică. Scad duritatea și punctul de topire, sunt prezente în compoziția loturilor și aliajelor Pd-Ag2.

II.1.1 Aliajele Au-Pt-Pd

Acestea sunt aliaje cu conținut ridicat de metale nobile (cca. 98%). Astăzi au utilizare limitată datorită apariției aliajelor nobile alternative (Au-Pd) și a prețului de cost mare.

Au în compoziție: Au (78,5-87,5%), Pt (4,5-11%), Pd (1,3-8%), ca element de echilibrare se adaugă Ag și ca elemente formatoare de oxizi se adaugă Sn și In.

Caracteristici

– nu conțin cupru, care ar genera strat gros de oxizi diminuând adeziunea ceramicii;

– rezistența la coroziune în mediul bucal este excepțională. Sunt aliaje cu o excelentă biocompatibilitate;

– au modul de elasticitate cu valoare mică;

– se obțin turnături de mare precizie și pot fi prelucrate și lustruite cu ușurință;

– componentele metalice pot fi deformate;

– au rezistență mică la temperatura de ardere a maselor ceramice;

– datorită densității mari se obțin proteze grele, inconfortabile și scumpe.

II.1.2 Aliajele Au-Pd-Ag

Aceste aliaje au fost primele elaborate ca o alternativă la aliajele cu conținut crescut de metal nobil (Au+Pt+Pd).

Prin introducerea în compoziție a Ag (10-15%) și a Pd (20-30%) s-au ameliorat proprietățile mecanice (duritate, rezistență la îndoire, modul de elasticitate).

Aceste aliaje au în compoziție: Au (39-54%), Pd (26,5-45%), Ag (8,5-18%) și microprocente de metale oxidoformatoare: Sn (2,3-3%), ln (1-4,6%).

Caracteristici

– rezistența la coroziune în mediul bucal este bună;

– din aceste aliaje se obțin cape rigide, nedeformabile, fără modificări volumetrice în timpul arderii masei ceramice;

– se toarnă și se prelucrează asemănător aliajelor Au-Pt-Pd;

– prezența Ag în compoziție, prin oxizii formați, poate modifica culoarea masei ceramice. Se indică aplicarea de bondinguri pe bază de aur (DECK-GOLD), pe componenta metalică;

– prețul de cost este inferior aliajelor Au-Pt-Pd;

– aceste aliaje au fost înlocuite de grupa de aliaje Au-Pd.

II.1.3 Aliajele Au-Pd

Aceste aliaje sunt alternativa ideală pentru aliajele Au-Pt-Pd și Au-Pd-Ag pentru că elimină două dezavantaje importante: modificările de culoare (Ag) și coeficientul mare de dilatare termică.

Firma JELENKO (1975) a elaborat primul aliaj Au-Pd fără argint în compoziție (produsul OLYMPIA).

Compoziția aliajelor Au-Pd: Au (51,5÷53,2%), Pd (35÷40%), iar ca elemente de echilibrare: In (6,5-8%), Ga (2-8,5%).

Caracteristici

– au proprietăți mecanice (duritate, modul de elasticitate) superioare
aliajelor Au-Pt-Pd;

– se obțin turnături exacte, rigide și nedeformabile în grosimi mici;

– rezistența la mătuire și coroziune sunt excelente;

– favorizează adeziunea fermă a maselor ceramice ;

– valorile densității sunt mai mici ca la celelalte aliaje;

– prezintă un dezavantaj major: coeficientul de dilatare termică este incompatibil cu cel al unor mase ceramice. Producătorii precizează masele ceramice compatibile cu aceste aliaje.

Avantajele:

legături excelente cu ceramica

turnare excelentă

nivel înalt de “nobilitate”

ușor de prelucrat și lustruit

rezistență mare la mătuire și coroziune

biocompatibilitate bună

burnisabile

unle aliaje sunt galbene

Dezavantajele:

preț mare

duritate mică

rezistență scăzută la îndoire

greutate specifică mică

I.1.4 Aliajele Pd-Ag

Aliajele Pd-Ag apărute în anii '70, sunt primele care nu au în compoziție aur. Elaborate din rațiuni economice ca o alternativă la aliajele cu conținut mare de metal nobil, care sunt foarte scumpe.

Aliajele Pd-Ag (WILL CERAM Wl – al firmei WILLIAMS DENTAL-1970) au în compoziție: Pd (53,5-60%), Ag (28-37,5%), iar ca elemente de echilibrare și generatoare de oxizi conțin: Sn (5-9%), In (4-6%) sau Zn.

Caracteristici

– proprietățile mecanice sunt bune și pot fi prelucrate ca și celelalte aliaje nobile;

– rezistența la coroziune datorită paladiului din compoziție este bună;

– modulul de elasticitate al acestor aliaje are valorile cele mai mari comparativ cu al tuturor aliajelor nobile;

– se lipesc relativ ușor cu lot;

– nu sunt deformabile în momentul sinterizării maselor ceramice;

– inerenta modificare de culoare a ceramicii nu se produce la toate masele ceramice. Sunt mase ceramice compatibile cu aceste aliaje (WILL CERAM, IVOCLAR);

– pentru prevenirea migrării vizibile de argint în masa ceramică, componenta metalică poate fi acoperită cu bondinguri pe bază de aur sau cu agenți coloidali de aur, aplicați în strat fin;

– au un preț de cost atrăgător și inferior celorlalte aliaje;

– se recomandă ca topirea să se facă în creuzete ceramice, nu în cele din grafit sau carbon;

– turnarea numai în tipare obținute din mase de ambalat fosfatice, fără carbon în compoziție.

Avantaje:

turnare bună

cost mic

burnisabile

duritate mică

legături chimice cu ceramica

rezistență bună la îndoire

rezistență bună la mătuire și coroziune

nivel nobil mediu

favorabil în punți întinse

Dezavantaje:

la turnare pot apărea probleme

Pd și Ag absorb gaze

discolorări la unele mase ceramice

pot forma oxizi și intern

necesită periodic curățarea cuptorului de ceramică

nu se toarnă în creuzete de carbon

au coeficient mare de expansiune termică

se recomandă mase de ambalat fosfatice fără carbon

II.1.5 Aliajele Pd-Cu

Aliajele Pd-Cu sunt aliaje pe bază de paladiu, care au fost elaborate în anii '80 de firma NEY; Paladiul, ca metal principal de aliere poate fi aliat cu cobalt, cupru și aur în cantități mici2.

Aliajele Pd-Cu au în compoziție: Pd (73-80%), Cu (5-13,5%), Sn (2-6,5%), In (0-5%), Ga (5,5-9%), Au (1,6-2%).

Se observă procentul ridicat de cupru, generator în alte aliaje a unui strat prea gros de oxizi, care micșorează valoarea legăturii metalo-ceramice și influențează negativ culoarea masei ceramice.

Caracteristici

– prezintă proprietăți fizico-chimice și mecanice bune (duritate, modul de elasticitate);

– se toarnă și se prelucrează relativ ușor, obținându-se turnături de precizie (în tipar, curg mai greu decât aliajele Au-Pd);

– nu se deformează la temperatura de ardere a maselor ceramice;

– sunt compatibile cu orice tip de masă ceramică;

– se contraindică topirea lor în creuzete de grafit (este contaminat metalul de bază, paladiul);

În zona de interfață pot produce un strat prea gros de oxizi.

Din această grupă mai fac parte aliajele Pd-Co (1987) și Pd-Ag-Au.

Aceste aliaje conțin Pd (75-86%), Co (4-10%) și Au (2-6%), Ag (1-7%), Pt, In, Ga. Au caracteristici asemănătoare aliajelor Pd-Cu, însă nu au o utilizare pe termen mai lung, pentru a fi evaluate corect3.

Avantaje:

cost mic

bună topire și turnare

densitate mică

compatibilitate cu majoritatea tipurilor de ceramică

rezistență la coroziune și maturare

Dezavantaje:

pot produce discolorări la unele ceramici

produce un strat gros de oxid negru

predispoziție la absorbția de gaze

nu se toarnă în creuzete de grafit

nu se utilizează în punți întinse

se lustruiesc greu

duritate mare

nu sunt larg experimentate

II.1.6 Aliajele nobile de aur – defecte de turnare

Defectele de turnare se întâlnesc atât la aliajele nobile cu conținut crescut de aur, cât și pe cele cu conținut redus de aur (de 60% Au).

Tabelul 1 – Cauzele curente ale defectelor de turnare 2

II.2 Aliaje nenobile

Din această grupă fac parte aliajele alternative pe bază de Fe, Cr-Ni, Co-Cr și titan. Acestea au fost elaborate ca o alternativă la aliajele nobile, care au devenit foarte scumpe, inaccesibile și limitate ca resurse.

Au fost utilizate mai întâi pentru turnarea componentei metalice a protezelor parțiale scheletate (Vitalium – 1930).

Avantajele derivate din proprietățile acestor aliaje (proprietăți mecanice superioare, densitate mai mică, prețul de cost inferior) le-au impus și în alte tehnologii: turnarea coroanelor și punților dentare. Primele aliaje din această grupă au fost aliajele Ni-Cr ale firmei KRUPP-Germania, utilizate o lungă perioadă de timp ca substituente pentru aliajele nobile3.

Imaginea 4, 5 – aliaje metalice încapsulate

Forma de prezentare a aliajelor dentare

Aliajele dentare sunt livrate curent în trei forme:

1. tablă laminată;

2. sârmă;

3. pastile sau blocuri pentru turnare. Aceste forme au grosimi, diametre și forme diferite.

1. Tabla laminată se livrează în grosimi variabile: 0,10-0,20 mm, pentru confecționarea inelelor ortodontice, sau 0,25-0,30 mm, sub formă de discuri utilizate în obținerea coroanelor ștanțate.

Se laminează din Au, Ag-Pd și Fe-Cr-Ni (wipla).

2. Sârma se obține prin trefilare din lingoul de metal, are diametre diferite: 0,2 mm pentru ligaturi; 0,6-0,8 mm pentru croșete și 1÷1,5 mm pentru atele și pivoturi intraradiculare. Sunt trefilate din Au, Fe-Cr-Ni și Ni-Ti, Co-Cr.

3. Pastilele se folosesc numai pentru turnare și sunt specifice tuturor aliajelor.

Clasificarea aliajelor nenobile

Se realizează în funcție de conținutul procentual al principalelor metale de aliere:

1. Aliaje pe bază de Ni-Cr, numite și binare (Ni 50-80%; Cr 20-25%);

2. Aliaje pe bază de Ni-Cr-Fe, numite și ternare (Ni 48-66%, Cr 14-27%, Fe 8-27%);

3. Aliaje pe bază de Ni-Cr-Co (Ni 40-62%, Cr 10-21%, Co 5-34%);

4. Aliaje pe bază de Co-Cr-Ni, cu utilizare în tehnologia protezei scheletate;

5. Aliaje pe bază de titan.

Aliajele moderne pe bază de Ni-Cr și Co-Cr, datorită proprietăților mecanice superioare și a prețului de cost avantajos au înlocuit aliajele nobile clasa a IV-a în tehnologiile clasică (metalo-polimerică) și moderne: metalo-compozită și metalo-ceramică.

În tehnologia dentară au fost introduse și experimentate aliajele pe bază de titan. Acest metal, cu proprietăți deosebite (biocompatibilitate, rezistența la coroziune, densitate mică, proprietăți mecanice excelente) poate fi utilizat în stare pură sau aliat. Domeniul de utilizare al acestor aliaje este extins: din titan pur se obțin implanturi, iar forma aliată poate fi utilizată în toate variantele tehnologice ale protezelor dentare (coroane, punți, baza protezelor scheletate).

II.1.2 Aliajele Fe-Ni-Cr clasice

Acestea sunt cunoscute și ca aliajele 18/8 datorită conținutului de Ni (18%) și Cr (8%) au fost elaborate de firma KRUPP, fiind prelucrabile în stomatologie prin forjare-laminare și nu prin turnare. Totuși, aliajele Ni-Cr clasice sunt oțeluri inoxidabile Fe-C și diferă de aliajele Co-Cr, Ni-Cr moderne și aliajele pe bază de titan.

Forma de prezenare:

Sunt livrate în trei forme:

– sârme ortodontice cu grosimi diferite;

– cape sau discuri (0,30-0,40 mm);

– pastile pentru turnare.

Sunt utilizate și pentru obținerea acelor de canal, coroanelor și barelor prefabricate.

Compoziție

În afără de Ni și Cr, aceste aliaje mai au în compoziție ca principal element de aliere Fe (72%). Conținutul în carbon este de 0,089-0,20%, iar cantitățile de Ti, Mg, Si, Mo, Nb, Ta sunt foarte mici, dar produc modificări importante ale proprietăților.

Rolul elementelor de aliere

Cromul: asigură rezistența la coroziune. Fierul nu poate fi utilizat fără crom, care pasivizează aliajul față de mediu (prin formarea peliculei de oxid de crom). Aliajul 18/8 este cel mai rezistent la coroziune și mătuire, datorită soluției ce se formează între Ni, Cr, Fe.

Carbonul: se adaugă în cantități mici pentru a evita formarea carburilor de crom, care scad rezistența la coroziune.

Molibdenul: mărește rezistența la coroziunea poroasă.

Microprocentele de Ti, Mg, Nb, Ta, au rolul de a preveni formarea de carburi între carbon și fier sau crom. Ele sunt elementele de echilibrare ale aliajului.

Proprietăți

oțelurile inoxidabile sunt rezistente la atacul acid;

prelucrate corespunzator își mențin luciul în mediul bucal: zonele de coroziune apar în aria de lipire a părților componente;

au coeficient de contracție mare, după turnare, necompensat de masele de ambalat clasice;

nu au lot pentru solidarizarea părților componente ale punților (se utilizează lot pe bază de argint);

celelalte proprietăți sunt asemănătoare cu cele ale aliajelor Ni-Cr moderne (temperatura de topire, densitatea, culoarea, proprietăți mecanice).

II.2.2 Aliajele Ni-Cr moderne

Aliajele Ni-Cr sunt aliaje turnabile, au în compoziție două metale de aliere principale: Ni (60-70%) și Cr (15-20%) la care se adaugă microprocente de Mo, Al, Mn, Si, Be, Cu, Ga, Fe, pentru echilibrarea aliajului.

Metalele principale ale acestor aliaje sunt Ni și Cr, care conferă aliajului într-un anumit raport, o rezistență maximă la coroziune. Rezistența la oxidare și coroziune se datorează formării microstratului protector de oxid de crom la suprafața lingoului sau turnăturii din acest aliaj.

Tabelul 2 – Compoziția aliajelor Ni-Cr moderne2

Observații

Aliajele Ni-Cr moderne au o compoziție variabilă și pot conține un procent maxim de Ni, până la 88,5% , cu diminuarea conținutului de Cr (11,5%). Sunt aliaje Ni-Cr care au în compoziție nichel sub procentajul standard (produsul Titacrom, cu 45%), care este compensat de conținutul în Cr (20%) și Co (20%). În general aliajele Ni-Cr, cu conținut mai mare de 16% Cr și Co, sunt aliaje dure, cu rezistența mecanică mare și implicit foarte dificil de prelucrat.

Rolul elementelor componente

Nichelul: (45-88%) este metalul principal de aliere pentru aliajele moderne Ni-Cr, care le modifică esențial proprietățile mecanice. Micșorează duritatea, mărește maleabilitatea lui și elasticitatea, rezultând un aliaj ușor prelucrabil. Substituie procente importante de Fe, pentru a conferi aliajului o rezistențĂ mai bună la coroziune.

Cromul: (7-24,5%) are o mare solubilitate în Ni, și raportul dintre aceste metale influențează esențial rezistența aliajului la oxidare, coroziune și temperaturi crescute. Mărește considerabil proprietățile mecanice, iar prin oxidul de crom format la suprafața aliajului are efect protector anticoroziv, dar și de adeziune a maselor ceramice.

Cobaltul: (0,5-20%) influențează proprietățile mecanice, fluidifică aliajul în stare topită, este conținut de majoritatea aliajelor în cantități mici (0,5-2%).

Molibdenul: procentul este mic (3,5-10,5%), însă mărește rezistența la coroziune, modifică coeficientul de expansiune termică, este formator de oxizi și structuri cristaline omogene. Microprocentele de Mn, W, Ti au același rol, de a mări rezistența la coroziune a aliajului.

Borul, Siliciul, Beriliul: sunt introduși în compoziție pentru efectul lor dezoxidant, mărirea fluidității aliajului. Beriliul scade temperatura de topire a aliajului, are rolul de protecție a metalelor în timpul topirii, este formator de oxizi pentru adeziunea maselor ceramice. Prezența beriliului în compoziția aliajelor Ni-Cr este controversată, datorită efectului toxic al pulberii în momentul prelucrării. Majoritatea aliajelor Ni-Cr actuale nu mai conțin beriliu, fiind specificat pe ambalajul aliajului (Non Be Alloy).

Carbonul: (0,05-0,1%) – se adaugă în cantități mici, unele aliaje nu îl conțin, pentru evitarea carburilor și a unei structuri de aliaj fragil, casant. Conținutul mic de carbon mărește duritatea, rezistența mecanică și ductilitatea aliajului.

Microstructura aliajelor Ni-Cr

Aliajele Ni-Cr după turnare-solidificare au o structură multifazică dendridică. Această structură dendridică conferă acestor aliaje proprietățile mecanice și fizico-chimice specifice.

Structura multifazică a aliajelor Ni-Cr favorizează gravajul acid, necesar în tehnicile adezive și tehnologia coroanei mixte (metalo-compozită). Prin condiționarea componentelor metalice din aceste aliaje se obțin suprafețe retentive, deosebit de eficiente în retenționarea rășinii compozite. Aceeași structură favorizează tratamentul termic pentru reomogenizarea turnăturilor.

Proprietățile aliajelor Ni-Cr moderne

Aliajele Ni-Cr au duritatea mai mare ca cea a aliajelor pe bază de aur, cu circa 30% (300 H.V.) și prin proprietățile lor mecanice sunt situate între aliajele de aur și cele pe bază de Co-Cr. Studiul comparativ al constantelor fizice, pentru cele trei grupe de aliaje pe bază de aur, Ni-Cr și Co-Cr, relevă proprietăți mecanice superioare aliajelor de aur, dar inferioare aliajelor Co-Cr. Datorită acestor proprietăți (duritate, modul de elasticitate, densitate) aceste aliaje sunt preferate celor pe bază de aur, în special în tehnologia metalo-ceramică.

Tabelul 3 – Proprietățile macanice ale aliajelor Ni-Cr (studiu comparativ)3

• Intervalul de topire al aliajelor Ni-Cr este între 1260-1350 oC și este superior cu circa 100-200oC aliajelor de aur.

• Aliajele Ni-Cr moderne sunt turnabile datorită fluidității lor și compensării coeficientului de contracție de către masele de ambalat fosfatice (masele de ambalat moderne pot atinge valori ale dilatării de 3,1-3,4%);

• Electrochimic, aliajele Ni-Cr au o stabilitate apropiată de cea a aliajelor Co-Cr. Rezistența la coroziune este asigurată de stratul protector de oxid de crom.

• Conductibilitatea termică are valori inferioare aliajelor nobile de aur, fiind de 4-5 ori mai mică, la temperatura de 1200°C. Pentru topirea uniformă a acestor aliaje se va utiliza o sursă de încălzire cu aceeași rată pe întreaga suprafață a pastilei de aliaj.

• Sunt aliaje vâscoase în stare topită, necesită introducerea în tipar cu centrifugele semiautomate sau automate tip CASTOMAT.

• Coeficientul de contracție al acestor aliaje, datorită temperaturilor înalte de topire, atinge valori cuprinse între 2,3-3,4%.

• Densitatea: aliajele Ni-Cr au valori ale densității de 2-2,5 ori mai mici ca cele ale aliajelor nobile. Se obțin piese protetice mult mai ușoare și confortabile. În stare topită, datorită densității mici, aceste aliaje necesită o forță de împingere (centrifugală) mare, pentru a patrunde în toate detaliile tiparului;

Indicațiile aliajelor Ni-Cr

Aliajele clasice Fe-Ni-Cr au un domeniu de utilizare restrâns, au fost abandonate în mare parte în favoarea tehnologiei protezelor dentare fixe (tehnologie depașită). Astăzi sunt utilizate sub formă de bandă pentru inelele ortodontice; pentru confecționarea croșetelor din sârmă (0,6-0,8mm) sau a arcurilor vestibulare la aparatele ortodontice.

Aliajele Ni-Cr moderne au înlocuit cu succes aliajele tip Wipla (Fe-Ni-Cr) și sunt utilizate pentru turnarea coroanelor și punților dentare în toate variantele (total metalice sau mixte, punți de hemiarcadă sau totale). Sunt utilizate, ca soluție alternativă pentru aliajele nobile, în tehnologiile moderne: metalo-compozită și metalo-ceramică3.

Recomandări practice

Pentru evitarea erorilor de turnare, în manipularea aliajelor Ni-Cr, se indică:

• Prepararea masei de ambalat la vacuum-malaxor, aplicarea ei în conformatoare din material plastic într-un singur timp. Prin această modalitate se facilitează dilatări maxime ale tiparului (de priză, higroscopică și termică);

• Utilizarea maselor de ambalat silico-fosfatice, cu coeficienți de dilatare mari (3,1-3,4%), pentru a compensa contracția mare a aliajului solidificat;

• Temperatura de încălzire a tiparului nu va depași 950°C, în intervalul termic 650-950°C dilatarea termică se menține constantă;

• Utilizarea intervalului de topire specific aliajului, precizat de fabricant.

• Topirea aliajului cu o flacară mare, cu multe orificii pentru a atinge rapid temperatura de topire a aliajului. Se contraindică flacăra spot, care datorită intensității căldurii poate supraîncălzi aliajul și volatiliza unele elemente metalice;

• Anterior topirii, cu 15 minute, pastilele de aliaj pentru topit vor fi introduse în cuptor, în conul tiparului sau în creuzetul, aflat în cuptorul de preîncălzire, pentru a evita supraîncalzirea aliajului în momentul topirii;

• Aprecierea riguroasă a momentului topirii pastilelor de aliaj. Vizual se va observa pierderea formei geometrice a pastilelor și prăbușirea lor în conul tiparului. Datorită oxizilor metalici, pastilele topite nu formează o sferă lucioasă tipică aliajelor nobile;

• Utilizarea curențitor de inducție pentru topirea acestor aliaje. Este procedeul tehnologic ideal pentru topirea aliajelor Ni-Cr. Flacăra oxigaz, sau oxiacetilenică, vor fi utilizate cu prudență la topirea directă în conul tiparului. Este sursa curentă a erorilor de turnare;

• Aparate de turnat centrifugate, semiautomate sau automate, pentru a dezvolta forța necesară impingerii aliajului topit în toate detaliile tiparului. Aliajele Ni-Cr, sunt vascoase, curg greu datorită densității mici, și prezintă fenomenul de curgere lamelară cu apariția vertijurilor;

• Dimensionarea corectă a sistemului de tije (4,5-5 mm) pentru a asigura o cantitate de metal topit în tipar înainte de răcirea rapidă a aliajului. Canalele vor fi largi și scurte, pentru a mări presiunea metalului în tipar și absorbția acestora din rezervorul de metal (sferele de contracție);

• În centrul termic al tiparului se vor plasa rezervoarele de metal (sferele de contracție), sau canalul mic de turnare. Macheta va fi totdeauna poziționată excentric, pentru a menține un timp mai lung, în stare fluidă, aliajul;

• Turnarea unică, din elemente unite a pieselor protetice, deoarece aliajele Ni-Cr nu au un lot specific, pentru lipirea elementelor componente separate;

• Turnăturile din aliaje Ni-Cr, să fie supuse tratamentului termic, pentru reomogenizarea și recristalizarea lor. Tratamentul termic se efectuează prin încălzirea la 1000°C a turnăturii urmată de răcirea bruscă4.

II.2.3 Aliajele Co-Cr

Aceste aliaje au in conținut aprox. 60 cobalt si crom 25-30. Au fost elaborate ca o alternativă pentru aliajele nobile clasa a IV-a și proprietățile lor sunt comparate cu ale acestora.

Comparativ cu aliajele nobile, pentru obținerea diferitelor proteze dentare, necesită un proces tehnologic complex, datorită următoarelor caracteristici:

• au intervalul de topire înalt, și nu pot fi topite cu flacăra oxigaz;

• prezintă valori mari ale durității, se prelucrează și finisează foarte greu;

• datorită acestora, utilizarea lor este limitată la anumite proteze;

• au un preț de cost inferior și proprietăți mecanice superioare aliajelor nobile din clasa a IVa3

Forma de prezentare: se prezintă sub formă de sârmă (Wiptam) pentru croșete, elemente prefabricate (bare, sisteme speciale) și pastile pentru turnare de diferite forme (cilindrice, hemisfere, cuburi).

Produse comerciale

Aliajele Co-Cr, în funcție de proprietățile mecanice, se clasifică în aliaje dure și elastice:

Tabelul 4 – Aliajele Co-Cr dure

Tabelul 5 – Aliajele Co-Cr elastice

Tabelul 6 – Compoziția aliajelor Co-Cr

Imagini 6, 7 – Co-Cr – înainte și după turnare

Aliajele pe bază de TITAN

Se utilizează titanul pur (99,99%) pentru obținerea implantelor și titanul aliat pentru obținerea protezelor dentare fixe, mobilizabile – se obțin cele mai confortabile proteze;

– aliajul bază titan este compatibil în aliere cu aluminiu, staniu, zirconiu și cron; sunt numite elemente α – stabilizante (metale ușor fuzibile) și β – stabilizante – conține microprocente de Fe, O, H, N, C – aliaj Ti Al6 V4 4

Proprietăți:

– rezistenta la coroziune excepțională, depășește aliajele bază aur;

– au densitate mică: 4,52 – 4,92 gr/cm3;

– conductibilitate termică redusă;

– prezintă un raport favorabil între modulul de elasticitate și densitate;

– proprietățile sunt influențate de combinarea gazelor;

– pot conduce la obținerea turnăturilor cu structură microporoasă numite α -case strat – corodare intensiva;

– topire cu arc voltaic din W, cu aplicare directă în vid și cu protecție de gaz inert = turnături de bună calitate. Turnătura este protejată de oxidarea prin formarea cu o mare viteză a dioxidului de Ti (runil) un compus chimic foarte stabil4.

Dezavantajele utilizării aliajelor bază titan în MC:

– sunt necesare mase speciale de ambalat (oxid de aluminiu, oxid de magneziu, oxid de zirconiu);

– necesită aparate de topire-turnare speciale;

– necesită mase ceramice speciale VITA, titan ceramic;

– coeficientul de dilatare termică apropiat de cel al titanului;

– nu sunt compatibile cu toate masele ceramice1.

II.2.4. Noutăți în domeniul aliajelor nenobile

II.2.5. Aliaje pe bază de Ni-Cr

Catedra de Propedeutică și Materiale Dentare a Facultații de Stomatologie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie "Carol Davila" București, în colaborare cu alte firme din domeniul metalurgiei stomatologice, a participat la elaborarea a două aliaje pe bază de Ni-Cr:

NICROMALS – aliaj Ni-Cr din clasa soft;

MINICROM (NI-Cr-Mo) din clasa medie.

Caracteristici generale

Aliajele nenobile Ni-Cr se obțin prin alierea metalelor nenobile, care sunt de neînlocuit și în compoziția aliajelor nobile, cărora le conferă proprietăți fizico-chimice superioare. Rezistența la pasivizare, rezistența mecanică la întindere și abraziune.

Au fost elaborate numeroase aliaje nenobile pe bază de Co-Cr și Ni-Cr, ca alternative pentru aliajele nobile devenite foarte scumpe și cu utilizări clinice restrânse.

Din grupa aliajelor nenobile, prin anii 1990, se cunoșteau peste 80 de aliaje, din care 24 de aliaje pe bază de Ni-Cr și care sunt indicate în tehnologiile moderne (20 aliaje) metalo-compozite și metalo-ceramică.

Datorită prețului mai redus, a proprietăților fizice superioare și a posibilităților de manipulare mai ușoare decât cele ale aliajelor nobile, aliajele pe bază de Ni-Cr au utilizări clinice similare cu cele ale aliajelor nobile, aliajele pe bază de Ni-Cr au utilizări clinice similare cu cele ale aliajelor nobile: tehnologia protezelor fixe unidentare și pluridentare total metalice și mixte.

Pe plan național, după 1990, firmele de profil au pus în vânzare diferite tipuri de aliaje Ni-Cr, elaborate de firme precum DENTAURUM, BEGO, DEGUSSA, HERAEUS din Germania sau NEY, JELENKO, ALBADENT din S.UA. Între timp au apărut și aliaje elaborate sub licență, de firme din Ungaria (VASKO), Turcia și China, care nu satisfac din punct de vedere al proprietăților.

Prețurile acestor aliaje, din 1990 și până în prezent, au fost într-o continuă ascensiune, devenind mai puțin accesibile pentru laboratoarele private medii și cele din centrele medicale stomatologice universitare sau în profil M.S6.

Scopul elaborării aliajelor Ni-Cr

Autorii brevetelor pentru aliajul NICROMALS (ing. C. Gurgu, ing. I. Surcel, dr. I. Patrascu) și aliajul MINICROM (ing. Gh.Jula, dr. I. Patrascu), pe baza datelor din literatura de specialitate, a studiilor de compoziție și a dificultăților reale din serviciile de stomatologie din țară, și-au propus elaborarea a două aliaje pe bază de Ni-Cr, din clasa soft (NICROMAL) și din clasa medie (MINICROM).

Pentru elaborarea acestor aliaje s-au avut în vedere observațiile clinico-tehnice ale cercetărilor din alte țări, privind această grupă de aliaje.

Majoritatea aliajelor Ni-Cr cu dublă utilizare în stomatologie, mai au în compoziție pe lângă Ni și Cr și Fe, Co, Mo, Mn, Nb, Ti, Si, Al, Be, care conferă acestor aliaje proprietăți mecanice superioare, prelucrare facilă prin turnare, polizare, lustruire și implicit restrângerea domeniului de utilizare.

Aliajele cu un conținut mai mic de 16% Cr și sub 5% Mo, Mn, expun aliajul la coroziune.

Microprocentele de Be, Si, pe lângă avantaje (dezoxidanți, fluidizanți) sunt menționate ca agenți alergeni și cu potențial carcinogenetic (Be).

Compoziția aliajelor elaborate a fost concepută din această perspectivă, fiind raportate la compozițiile nominale ale unor aliaje Ni-Cr cunoscute, devenite clasice prin utilizările în stomatologie6.

Observații

În compoziția aliajului NICROMALs, procentul de Cr este apropiat de cel al aliajelor Ni-Cr moderne.

Alierea Cr cu elemente metalice de echilibrere (Cu, Al, Ti, B) a făcut posibilă obținerea unui aliaj cu proprietăți paramagnetice.

Adaosul microprocentual de Mn, Al, Si, Ti a favorizat obținerea unui aliaj cu proprietăți mecanice medii.

Procentul de Cu se încadrează în standardele pentru aliaje nobile și, combinat cu Ni, formează o soluție solidă ce contribuie la micșorarea durității aliajului.

Aliajul MINICROM (Ni-Cr-Mo) are în compoziție un procent mai mare de Cr (20%) și Mo (6,5%). Nu conține metale grele, precum Pb, Ga, Cd sau Be (alergen).

Obținerea aliajelor

Aliajele pe bază de Ni-Cr s-au obținut prin topire, la temperatura de 1300÷1350oC, a cantităților necesare din metale de aliere. Topirea s-a realizat în vid pentru MINICROM și în forme metalice de turnare sau forme coji pentru NICROMALS, obținându-se semifabricate sub forma de bare sau pastile cilindrice.

Aliajele obținute, prezintă o structură omogenă, fină după solidificare, proprietăți mecanice și valori de duritate medii, turnabilitate excelentă și o bună prelucrabilitate prin tăiere, polizare, șlefuire.

Toate aceste caracteristici, fac foarte atractive aliajele Ni-Cr elaborate, pentru utilizările clinice stomatologice din țara noastră6.

III. METODE DE OBȚINERE A INFRASTRUCTURII METALICE

Metalo-ceramica, s-a impus prin trei condiții esențiale:

1. utilizarea unor aliaje suficient de stabile și rezistente la forțele masticatorii, așa încât să nu produca deformări și fracturi ale porțiunii ceramice;

2. o retenție suficientă între ceramică și aliaj;

3. proprietăți estetice bune ale maselor ceramice, chiar dacă sunt arse pe un substrat metalic.

Metalo-ceramica pretinde utilizarea unor aliaje speciale, elaborate de producatori exclusiv în acest scop. În acest sens există o compatibilitate între diferite aliaje și anumite mase ceramice. Până de curând componenta metalică a unei CMMC se putea realiza doar prin turnare. În ultimii ani s-au impus și alte procedee, dintre care amintim galvanizarea și sinterizarea, acestea nefiind procedee moderne folosite în practica curentă.

Cu toate că tehnicile de realizare a scheletului metalic tind să se diversifice continuu, turnarea reprezintă încă procedeul principal pentru obținerea componentei metalice al unei CMMC. Scheletul metalic turnat trebuie să prezinte o grosime cât mai redusă, cel puțin din considerente de economie tisulară. Acest aspect variază de la un aliaj la altul. Formele de contur ale componentei metalice nu trebuie să provoace microiritații la nivelul parodonțiului marginal sau să favorizeze acumularea de placă bacteriană. Morfologia scheletului trebuie astfel concepută încât să permită efectuarea unei igiene corespunzatoare.

Unul din aspectele importante ce trebuie menționat este acela că, stopurile ocluzale nu trebuie să se situeze niciodată pe joncțiunea aliaj-ceramică, ci la o distanță oarecare de aceasta. Leibwitch susține că cea mai solidă joncțiune este cea concavă.

În esență, sistemele metalo-ceramice combină avantajele aliajelor (îndeosebi rezistența crescută la tracțiune), cu cele oferite de masele ceramice dentare (estetică, duritate, stabilitate clasică, biocompatibilitate), acestea fiind testate și impuse de peste 30 de ani de clinică, fiind într-o continuuă perfecționare.

După cum am amintit, scheletul metalic al CMMC se realizează prin turnare de aliaje nobile, nenobile și, mai recent din titan.

Alternative “nobile” de realizare a scheletelor metalice a CMMC sunt reprezentate de galvanizare, sinterizare, ambutisare și tehnici de frezare CAD/CAM, fiecare cu avantaje și dezavantaje, care sunt prezentate pe scurt, în continuare8.

Imagine 8 – Aparat frezare CAD/CAM

Schelete metalice turnate

Din aliaje nobile

La aceste sisteme metalo-ceramice turnate, scheletul metalic are o grosime de cel puțin 0,3 mm. Deoarece metalele nobile nu oxidează, toate aceste aliaje trebuie să conțină elemente cu potențial oxidant, pentru a permite obținerea unei legături stabile de masele ceramice, care vor fi arse pe acest schelet.

De scurt timp au fost elaborate așa-numitele sisteme low-fusing, în cadrul cărora, pe un schelet metalic dintr-un aliaj cu conținut crescut în aur se vor arde mase ceramice cu temperatură scăzută de sinterizare. Avantajul major al acestor sisteme este reprezentat de faptul, că la o temperatură scăzută de ardere a masei ceramice (650-700oC), scheletul metalic este supus unor deformări termice minime.

Din aliaje nenobile

Din punct de vedere tehnico-dentar, realizarea unei CMMC cu schelet metalic turnat din aliaje nenobile nu diferă prea mult de confecționarea unei CMMC cu schelet metalic turnat din aliaje nobile.

În cazul aliajelor nenobile este necesară utilizarea unei mase de ambalat cu coeficient crescut de expansiune. Pe aceste schelete metalice vor fi arse mase ceramice convenționale (temperatura de ardere: 900-980oC).

Deoarece aliajele nenobile au un coeficient de dilatare termică mai crescut, trebuie respectate anumite particularități în fazele de depunere și ardere a masei ceramice, pentru a evita apariția fisurilor datorate tensiunilor interne ale scheletului metalic. Aceste fisuri pot apare și la câteva ore sau zile de la arderea masei ceramice.

Din titan

Datorită biocompatibilității sale crescute și a prețului de cost scăzut, în ultimii ani, titanul câștigă tot mai mult teren în tehnologia coroanelor și punților mixte. În general, titanul poate fi prelucrat prin turnare, frezare și electroeroziune. Pentru turnarea titanului sunt necesare instalații speciale, cu mediu protejat, datorită reacțivității sale crescute cu oxigenul și a intervalului de topire ridicat. Masele ceramice care vor fi arse pe un schelet metalic din titan au o temperatură de sinterizare scăzută și un coeficient de dilatare termică adaptat celui al titanului, pentru a nu apare fisuri la nivelul placajului ceramic9.

Schelete metalice realizate prin frezare computerizată

La realizarea scheletelor metalice prin frezare computerizată din blocuri de material confecționate industrial, pot fi utilizate aliaje, respectiv metale pure, care în condiții normale sunt foarte greu de turnat și prelucrat în laboratorul de tehnică dentară. Aceste tehnici de frezare computerizată, prin intermediul sistemelor CAD/CAM cuprind, în general trei faze de lucru:

culegerea informației (dimensiuni, volum, caracteristici morfologice) despre viitoarea piesă de frezat (în cazul nostru scheletul metalic al unei CMMC);

proiectarea viitoarei piese de frezat cu ajutorul sistemului CAD (Computer Aided Design);

frezarea propriu-zisă a scheletului metalic dintr-un bloc de aliaj, cu ajutorul sistemului CAM (Computer Aided Manufacturing).

Scheletele metalice astfel obținute pot fi placate cu mase ceramice convenționale.

Avantajul sistemelor CAD/CAM este reprezentat de eliminarea etapelor de machetare, ambalare și turnare a scheletului metalic, obținandu-se o piesă cu o adaptare foarte precisă pe bont. Din păcate, dotarea tehnico-materială costisitoare, necesară acestor sisteme, face ca ele să fie utilizate foarte puțin8.

Imagine 9 – Sistem frezare computerizată

III.1. Realizarea componentei metalice prin turnare

După realizarea unuia din variatele tipuri de modele, care se pretează obținerii CMMC, se trece la faza de machetare. În prealabil, dacă modelul este confecționat dintr-un gips extradur, pentru modelarea machetei prin una din tehnicile cunoscute, se utilizează ceruri cu o densitate medie, supradure.

Coroana mixtă metalo-ceramică (CMMC) trebuie să respecte trei cerințe: estetic, ocluzo-funcțional și rezistență mecanică. Față de aceste cerințe, pacientul va adopta o atitudine diferențială pentru zona frontală și cea de sprijin. În legatură cu morfologia machetei scheletului metalic există o serie de asemănări între variantele propuse de Weiss (pentru aliaje nenobile), Asami Tanaka (pentru aliaje de Pd-Ag) și McLean, pentru care absența pasajului fluxului luminos prin zonele proximale este responsabil de aspectul “fără viață” caracteristic unor CMMC. Dar ceramica dentară este în general un material mai dur decât smalțul, ceea ce poate genera prejudicii antagoniștilor naturali mai ales la pacienții cu parafuncții. În acest sens Leibowitch și Perelmuter prezintă două variante de protecție metalică ocluzală pe fețele orale ale frontalilor superiori. În situația când CMMC este element de agregare, soluțiile lui McLean devin nerealizabile10.

În zona de sprijin există mai multe posibilități de machetare a componentei metalice. Astfel Hobo și Shillingburg, ca și Miller sunt adepții realizării unor suprafețe ocluzale metalice. Pe de altă parte McLean și Harter au prezentat soluții originale “mai estetice”.

Macheta scheletului metalic al unei CMMC, în general, trebuie astfel conformată încât să îndeplinească următoarele obiective:

susținerea masei ceramice;

asigurarea stabilității scheletului metalic;

respectarea cerințelor estetice;

conturarea marginală;

realizarea unei treceri corecte aliaj-ceramică.

Susținerea masei ceramice

În cadrul tehnologiei metalo-ceramice, având în vedere proprietățile fizice ale masei ceramice pe bază de feldspat, aceasta trebuie susținută corespunzator de componenta metalică. Macheta scheletului metalic trebuie în așa fel conformată, încât solicitările funcționale să fie repartizate uniform, astfel încât să nu apară fracturi și/sau fisuri la nivelul placajului ceramic. În acest sens, forma, marimea și poziția cuspizilor, cât și grosimea placajului ceramic influențează direct rezistența la solicitările mecanice ale acestuia. Astfel, la nivel ocluzal, respectiv incizal, cuspizii (marginile incizale) trebuie să fie corespunzator sustinuți de scheletul metalic.

Condiționat de refacerea stopurilor ocluzale la nivelul crestelor marginale, în zona proximală “gulerul” scheletului metalic trebuie conformat interdentar spre incizal, respectiv ocluzal în așa fel încât să ofere o susținere eficientă crestelor marginale. În condiții normale, trecerea aliaj-ceramică în zonele proximale se face la aproximativ 1 mm, sub aria de contact, restaurarea acesteia făcându-se la nivelul placajului ceramic.

În cazul în care bontul este preparat cu prag drept, scheletul metalic trebuie să se sprijine pe acest prag, oferind o susținere eficientă a ceramicii în această zonă și permițând în același timp realizarea unei închideri marginale optime. Terminația marginală a scheletului metalic trebuie să fie plasată exact la limita dintre porțiunea rotunjită și cea orizontală a pragului drept. Dacă scheletul metalic este conformat incorect, există riscul ca placajul ceramic să se fractureze în zona terminală, datorită unei susțineri ineficiente11.

Asigurarea stabilității scheletului metalic

În timpul solicitărilor ocluzale funcționale, asupra scheletului metalic acționează forțe de presiune, incovoiere și forfecare. Deoarece masa ceramică nu tolerează decât foarte puțin eventualele torsiuni ale scheletului metalic, acesta trebuie să fie astfel conformat, încât să ofere o rezistență eficientă față de forțele care acționează la acest nivel. Astfel macheta scheletului metalic să aibe un design și o grosime în concordanță cu cerințele estetice și funcționale, specifice fiecărei situații clinice în parte.

De asemenea, în timpul fazelor de ardere a ceramicii, scheletul metalic este supus unor solicitări termice intense, dacă macheta nu a fost corect concepută și nu are o grosime suficientă, pot duce la deformarea scheletului, cu compomiterea adaptarii pe bont și/sau a închiderii marginale.

Respectarea cerințelor estetice

Aspectul estetic al unei CMMC este în strictă dependență cu morfologia bontului dentar, conformarea și extinderea scheletului metalic spre vestibular și pe fețele proximale și grosimea placajului ceramic.

Pentru a putea realiza o CMMC cu aspect estetic optim, trebuie îndeplinite următoarele condiții:

preparația marginală a bontului să fie sub forma de chanfrain, cu prag drept sau cu prag in bizou de 1-1,2 mm;

grosimea scheletului metalic, în funcție de proprietățile fizice ale aliajului utilizat, să fie de 0,2-0,4 mm;

grosimea minimă a placajului ceramic să fie de 0,8 mm.

La ora actuală, pentru a permite transmisia optimă a razelor luminoase, scheletul metalic se reduce cât mai mult posibil, renunțându-se uneori la coleretă, dar fără a periclita rezistența mecanică a acestuia11.

Conturarea marginală

Conturarea marginală a scheletului metalic, respectiv adaptarea marginală a CMMC pe bontul dentar, are o influență directă asupra stării de sănătate a parodonțiului marginal. O eventuală supraconturare a restaurării, duce la acumularea de placă bacteriană. Încă din faza de concepere a planului de tratament, trebuie avut în vedere ca tipul de coroană indicat să fie compatibil cu posibilitățile de realizare a preparației cervicale a bontului. Realizarea preparației cervicale a scheletului metalic trebuie să fie în așa fel făcută , încât să se obțină un contur continuu între dinte, colereta metalică și placajul ceramic.

Trecerea aliaj-ceramică

Trecerea între scheletul metalic și placajul ceramic trebuie să fie clar definită. În deosebi în zona interdentară, unde accesul instrumentelor de igienizare este dificil, trebuie să existe o linie de demarcație ascuțită, pentru a permite o lustruire optimă atât a suprafeței metalice, cât și ceramice, pe cât posibil, unghiul dintre colereta metalică de susținere și ceramică trebuie să fie de 90oC. Dacă trecerea aliaj-ceramică nu este clar definită, la conturarea placajului ceramic, sau în faza de lustruire finală, poate fi foarte ușor descoperit stratul de opaquer sau, la acest nivel pot apărea ulterior fisuri care vor duce, ca efect final, la desprinderea placajului ceramic.

O atenție deosebită trebuie acordată trecerii aliaj-ceramică în zona de contact interdentar, respectiv trebuie respectate ghidajele anterior și canin. Astfel, stopul ocluzal (contactul interdentar) nu are voie să se facă la zona de trecere aliaj-ceramică. El trebuie realizat exclusiv, fie pe metal, fie pe ceramică.

De asemenea, suprafața de ghidaj anterior, respectiv canin trebuie conformată fie din ceramică, fie din metal. Dacă ghidajul se face pe zona de trecere metal-ceramică, va duce la fracturarea componentei ceramice12.

Ambalarea machetei

Când se machetează componenta metalică pentru o CMMC ca element singular sau un corp de punte redus, se pot folosi tije de turnare cu lungime de 10-15 mm și un diametru de 3,5-4 mm. Când se ambalează mai mult de 6-7 elemente și când se aplică doar tije principale, acestea vor avea o lungime de 15-20 mm și un diametru de 4 mm. În aceeași situație se poate macheta o tijă intermediară cu un diametru de 5 mm. Tijele secundare vor avea o lungime și un diametru de 2,5-3,5 mm, iar canalele principale (număr de 2-3) un diametru de 4-5 mm. Dacă conul de turnare este suficient de mare se pot obține rezultate foarte bune cu o singură tijă principală de turnare. Machetele extinse (cu un număr mare de elemente unitare sau punți totale) necesită confecționarea unor tije intermediare în formă de U, cu un diametru de 5 mm, de la care pornesc tije secundare de 2,5-3,5 mm lungime și un diametru de 2,5-3 mm. În funcție de volumul elementelor se stabilește și numărul tijelor secundare. Tijele principale (2-3), vor avea un diametru de 4-5 mm. Tensiunile apărute în macheta de ceară, de-a lungul modelării și fixării tijelor, pot fi combătute prin lăsarea machetei câteva ore pe model, la temperatura constantă a camerei.

Înainte de ambalare, macheta se pensulează sau pulverizează cu un agent de degresare. Surplusul se îndepartează imediat pentru a împiedica scaderea temperaturii machetei prin evaporarea WAXIT-ului. Dacă aceste surplusuri nu se îndepartează este posibil ca masa de amblat să nu facă priză totală în aceste zone, cu efecte secundare nedorite asupra piesei turnate. Datorită temperaturilor de topire înalte ale aliajelor utilizate în confecționarea CMMC, se pot folosi decât mase de ambalat care rezistă la astfel de temperaturi. Acestea conțin lianți pe bază de fosfat, în nici un caz pe bază de sulfat (ele rezistând doar până la temperaturi de 800oC). Masele de ambalat sunt specifice pentru fiecare tip sau grup de aliaje.

Pasta preparată prin amestecul pulberii cu lichidul, în malaxoare cu vacuum, va acoperi macheta fixată pe o placă de cauciuc în prelungirea căreia este așezată și chiuveta (ringul). Și această operațiune se face tot în vacuum. Un aparat corespunzator acestui scop este MULTIVAC.

După 60-120 minute de la ambalare, chiuveta se depune într-un cuptor de uscare încălzit la 300oC, unde rămâne 30-60 minute (pentru evacuarea cerii).

Chiuveta uscată se introduce apoi într-un coptor de preîncălzire, care a fost adus în prealabil la 300oC. Temperatura acestui cuptor se aduce treptat (maxim 20oC pe minut) la temperatura finală care se menține, în funcție de marimea chiuvetei, între 20-60 minute.

Aliajele destinate CMMC se topesc peste punctul lor de topire, în creuzete de ceramică sau grafit.

Unele dintre aceste aliaje nu se pot topi și turna decât în creuzete de ceramică. Pentru topirea aliajelor se pot folosi mai multe procedee: flacăra propan-oxigen, instalații electrice și mai ales curenți de înaltă frecvență. Dacă se topesc cu arc electric trebuie evitate supraîncălzirile parțiale.

După turnare, chiuveta se răcește la temperatura camerei, pentru dezambalare folosindu-se cleștele de gips. Aliajele nenobile necesită o răcire mai lungă pentru a egaliza pe cât posibil contracția termică a masei ceramice cu cea a aliajului.

Tratamentele termice pentru înmuiere sau călire ale aliajelor destinate metalo-ceramicii se fac pentru reglarea timpului în care piesa turnată este lăsată să se racească în masa de ambalat. Tratamentele termice sunt indicate de firmele producatoare12.

Prelucrarea componentei metalice

După dezambalare, scheletele metalice se sablează atent și pe urmă se prelucrează mecanic. Prelucrarea suprafețelor, care urmează a fi placate, se face în aceste cazuri, cu freze dure din oțel (carbid-tungsten sau carbid-wolfram+cobalt ca liant) sau diamantate. Pentru a nu fi înglobate pe suprafețele metalice, pulberile, care rezultă din aceste prelucrări, trebuie continuu aspirate.

Se va păstra o singură direcție de manipulare a frezelor. Utilizarea gumelor este interzisă. Nu sunt indicate nici măcar pietrele ce conțin lianți pe bază de ceramică, deoarece în loc să îndeparteze impuritățile, le înglobează în suprafețele metalice.

O serie de impurități pot fi îndepărtate și cu ajutorul jetului de aburi.

Urmează o decapare cu acid fluorhidric timp de 15 minute, după care scheletul se fierbe în apă distilată. Din acest moment este interzis orice contact al piesei cu mâinile, manipularea ei făcându-se cu o pensă Pean.

Unii autori recomandă ca spălarea componentei metalice să se facă în alcool 92% (se va evita soluția de alcool izopropilic 70%, care conține uleiuri minerale și aromatice care pot contamina suprafața aliajului).

Sablarea se efectuează cu particule de corindon (α Al2O3). O serie de particule rămân inclavate în suprafața metalică și realizează astfel legături chimice cu oxizii de siliciu din componența maselor ceramice.

Alumina (Al2O3) reprezintă materia primă utilizată pentru obținerea corindonului, fiind un oxid foarte dur care rezultă prin calcinarea trihidratului de alumină, iar faza de alumină depinde doar de regimul de temperatură utilizat9.

Al2O3 * 3H2O 600oC ﻵ – Al2O3 1250oC α – Al2O3

Imagine 10 – Freze pentru prelucrarea componentei metalice

III.2. Realizarea componentei metalice prin sinterizare

Acest procedeu necesită mase de ambalat rezistente la temperaturi înalte. A trebuit să treacă 50 de ani, pentru demonstrarea superiorității pieselor protetice turnate, față de cele ștanțate, sau a celor care încorporează lipirea în tehnologia lor (coroane din două bucăți, coroane de substituție, punți etc). Cu toate avantajele pe care le prezintă tehnica turnării, ea are și o serie de dezavantaje. Timpul lung de realizare și erorile posibile din cursul etapelor intermediare au determinat găsirea unor soluții și tehnologii noi, de obicei împrumutate din industrie. Dintre aceste soluții (care permit obținerea infrastructurii metalice direct pe model) amintim: electroeroziunea, galvanizarea, sinterizarea și ambutisarea completă cu sinterizare.

Sinterizarea unor sticle minerale, pusă la punct de Maynard, Wood, Land si Jenkins, își găsește și astăzi utilizarea în confecționarea unor inlay-uri ceramice.

Printre primele informații despre procedeul HERATEC se remarcă cele publicate de Kaiser. Procedeul constă în sinterizarea unei paste de aur (Bendgold Spezial) pe o capă de platină. Ulterior s-a folosit o pastă Au-Pd-Ag care se sinterizează direct pe bontul mobilizabil. Bontul mobilizabil (duplicat), confecționat dintr-un material termo-rezistent se introduce în pasta menționată mai sus, care se sinteriză într-un singur strat. Astăzi tehnologia este total diferită și încearcă să elimine deficientele de ordin estetic și tehnologic caracteristice procedeului inițial.

Firma HERAEUS a făcut progrese importante în acest domeniu și a reușit să pună la punct procedeul.

Procedeul HERAEUS:

Prin sinterizarea unor metale (aliaje), are loc un proces de topire superficială a unor particule din compoziția acestora, la o temperatură mult inferioară temperaturii lor de topire. Materia primă, supusă sinterizării, este o pastă care rezultă prin amestecul unei pulberi (metalice, de obicei, aur sau aliaje ale acestuia) cu un lichid. De cele mai multe ori în pulbere se evidențiază Au, Pt, Pd, Ag. Capa metalică obținută în acest mod este constituită din trei straturi suprapuse, sinterizate succesiv, care realizează în final o structură compactă și rezistență.

Cele trei straturi sunt următoarele:

primul strat, din Au 99%, se sinterizează direct pe bontul mobilizabil confecționat dintr-un material termorezistent;

al doilea strat, din Au-Pd, asigură rezistența structurii;

stratul al treilea conține Au și o serie de lianți ceramici, care asigură legarea de ceramică.

Grosimea totală a capei este de aproximativ 0,25-0,3 mm. Această grosime poate crește prin sinterizarea unor straturi succesive suplimentare de Au și Au-Pd13.

III.3. Realizarea componentei metalice prin frezare CAD-CAM

Tehnologia CAD/CAM oferă tehnicianului modern, posibilitatea de a modela și freza dantura cu ajutorul computerului, pornind de la modelul obținut în urma amprentării dinților. CAD/CAM-ul este o întreagă linie tehnologică compusă din scaner 3D, 3 computere, mașina de frezat, aspirator propriu și sinterizator. Întreaga tehnologie este pusă în mișcare prin numai câteva click-uri, iar capacitatea de lucru a mașinii poate fi aproape non-stop, programarea putând fi realizată și de la distanță, cu ajutorul internetului.

Rezultatele sunt excepționale, CAD/CAM-ul înlaturând câteva etape tehnice de pregătire a modelului, care în mod normal ar fi durat peste o săptamână. În cazul frezării computerizate, timpul este de numai 2-4 zile, cu precizia tehnică exactă a unui computer.

Toate procedurile finalizate cu tehnologia CAD/CAM, ajută mult și la partea finală a completării dintelui, aplicarea ceramicii, unde intervine numai tehnicianul dentar8.

Imagine 11 – Aparat frezare CAD/CAM

IV. MODELAREA MACHETEI

Macheta componentei metalice a CMMC se deosebeste fundamental de cea a CMMP. Pe scurt, particularitățile acestei machete sunt:

Macroretențiile sunt contraindicate;

Suprafața machetei va fi cât mai netedă, fără denivelări și rugozități;

Grosimea viitorului schelet metalic va fi de aproximativ 0,3 mm și va trebui să asigure un spațiu uniform componentei ceramice, de 1-1,2 mm, pentru a nu apărea tensiuni în grosimea acesteia și pentru ca aliajul să nu transpară;

Retențiile care rezultă din morfologia scheletului metalic sunt contraindicate, tranziția de la metal la ceramică trebuie să se facă prin suprafețe line, convexe;

Pentru a asigura o grosime suficientă masei ceramice, limita marginală metal-ceramică se face în unghiuri de 90o și nu ascuțite ca la CMMP. Astfel se previn fisurile, fracturile și desprinderile masei ceramice de pe scheletul metalic;

Machetele coroanelor care se aplică pe dinții frontali, nu au margine incizală, aceasta va consta doar din masa ceramică;

Între forma bontului dentar și morfologia machetei există o strânsă interdependență.

Componenta metalică nu va ajunge niciodată până la marginea incizală, respectiv marginea vestibulară a suprafeței ocluzale, deoarece aceasta va transpare prin masa ceramică, cu efecte estetice negative consecutive;

În general, ca la CMMP, componenta metalică va reconstitui toate zonele funcționale ale coroanei: suprafețe ocluzale, proximale și uneori, din mai multe rațiuni, și suprafețele orale;

Există posibilitatea acoperirii (placării) suprafeței orale în zona frontală, dar trebuie ținut cont de câteva situații. Situarea joncțiunii metalo-ceramice în zona stopului ocluzal, va avea drept consecintă fracturarea marginii incizale a componentei ceramice. La grupul frontal superior joncțiunea se va situa la 2,5 mm spre cervical sau incizal față de stopul ocluzal în situația unei ocluzii psalidodonte. La canin, dacă există protecție canină (ghidaj canin, cuspid protected occlusion) și la incisivi, în situația unei ocluzii adânci, se preferă o suprafață orală complet metalică;

În zona laterală (de sprijin) fața ocluzală se va acoperi cu ceramică doar atunci când sunt satisfăcute următoarele condiții:

ocluzia să fie normală, fără abateri patologice;

existența unui spațiu interocluzal de cel puțin 1,4 mm;

componenta metalică să poată fi inserată pe bontul dentar fără a întâmpina o rezistență deosebită;

stopurile ocluzale să poată fi reproduse foarte exact.

Atunci când suprafața ocluzală este metalică, joncțiunea va fi plasată cu 2,5 mm către vestibular, față de stopul ocluzal primar (cuspizii vestibulari ai dinților laterali inferiori).

La o suprafața ocluzată total ceramică, joncțiunea se deplasează pe fața orală la 2,5 mm de marginea ocluzala a acestei fețe.

Demn de semnalat este faptul că stopurile ocluzale nu se pot modela cu maximă precizie, de obicei fiind necesare mici retușuri, care se execută prin șlefuiri selective cu instrumente diamantate. Glazurările ulterioare nu rezolvă problemele în totalitate. Un alt dezavantaj al extinderii maselor ceramice pe suprafețele ocluzale îl constituie duritatea mare a acestor materiale, care produc uzură antagoniștilor naturali și/sau suferințe parodontale;

Indiferent de forma bontului dentar, macheta componentei metalice trebuie să asigure o grosime uniformă masei ceramice14.

IV.1. Cerurile dentare pentru machete

Cerurile dentare sunt un amestec omogen de ceruri diverse (insecte, animale, minerale, vegetale) obținute prin topire/răcire.

Compoziție:

a). Ceara de albine:

Se obține din fagurele de miere → ceara galbenă → alba;

La temperatura mediului ambiant este solidă (face parte din grupa materialelor termoplastice);

Influentează plasticitatea amestecului și intervalul de topire;

Intervalul de topire: 60°C.

b). Ceruri animale: cu utilizări restrânse

Ceara de balenă, care se prepară din capul de cașalot: “Ceara Spermaceti”.

c). Ceara lanolina (din lâna oilor, prin fierbere); are culoare brună, cu utilizări restrânse.

Cerurile animale + ceara lanolină influentează plastifierea și topirea (intervalul de topire = 40°C).

Cele mai utilizate ceruri minerale: parafina, ozecherita, cerezina.

d). Cerurile minerale

1). Parafina:

• Hidrocarbură cu număr crescul de atomi;

• Se obține prin distilarea țițeiului;

• Intervalul de topire: 47-71°C;

• Influentează temperatura de topire a amestecului și proprietățile mecanice.

2). Ozecherița:

Se obține din depozitul de țiței;

Casantă;

• Rigidă

Galbenă – cerezina (incoloră);

Intervalul de topire: 65°C (mai mic decât parafina);

Hidrocarbura liniară/ciclică purificata.

3). Cerezina:

Se obține din distilarea țițeiului brut;

Intervalul de topire: 60°C;

4). Ceara Montana:

Se obține din lignit.

Intervalul de topire: 6-90°C.

e). Cerurile vegetale

1) Ceara Candelila:

Este un produs de exudați e al unor plante tropicale /Euphorbiacee)

Influentează topirea: 68-75°C, plasticitatea amestecului;

Are culoare brună.

2) Ceara Carnauba:

Este un produs de exudație de pe frunzele palmierilor;

Are culoare verde-cenușie;

Este dură, casantă;

Intervalul de topire influentează plasticitatea, duritatea; este prezentă în compoziția cerurilor tari.

f). Cerurile sintetice

Au utilizări limitate. Se întâlnesc două tipuri:

1. Ceruri polietenice, cu intervalul de topire: 100-150oC) / Ceruri parafinice

2. Ceruri polioxietenice, cu intervalul de topire: 37÷63°C.

Clasificarea cerurilor dentare pentru metalo ceramică:

ceara de modelaj;

ceara de colet;

ceara calibrată;

ceara de imersie;

ceara sub formă de batoane, pentru tije15.

Imagini 12, 13, 14, 15 – Ceruri dentare

IV.2. Metode de machetare

În tehnologia clasică, macheta se modela doar din ceară fie prin tehnica răcirii gradate, fie prin tehnica picurării. Modern, modelajul se poate realiza din ceară preformată și elemente prefabricate, prin termoplastifierea și ambutisarea unor discuri termoplastice cât și din rășini diacrilice compozite fotopolimerizabile (cel mai indicat)

Indiferent de materialul cât și de tehnica de machetare, macheta componentei metalice a coroanei mixte metalo-ceramice trebuie să îndeplinească următoarele obiective:

să permită, prin formă, susținerea masei ceramice pentru modelare;

să asigure rezistența mecanică a scheletului metalic prin grosime (minim 0,3-0,5mm)

să respecte cerințele fizionomice prin menținerea unui spațiu suficient (ideal 1,2-1,5)

să realizeze o conturare marginală astfel încât să se respecte limitele preparației cervicale

să realizeze o trecere corectă aliaj-masă ceramică.

Anumite firme producătoare, cu mare prestigiu în domeniu, au imaginat noi sisteme de machetare:

Sistemul PROBOND (Reinfert) – utilizează machete prefabricate prevăzute cu retenții de tipul plaselor, autorii indicându-le pentru modelarea machetelor componentelor metalice atunci când acestea se vor turna din aliaje nobile deoarece reduc consumul de aliaj si respectiv prețul de cost al piesei protetice cu aproximativ 40.

Sistemul INZOMA (Ivoclar) – conform acestui concept, macheta infrastructurii trebuie să prezinte suprafețe concave multiple; se mărește astfel suprafața totală de contact cu masa ceramică de placaj favorizând adeziunea dintre cele două materiale.

Tehnica INZOMA prezintă următoarele particularități:

scheletul metalic prezintă în treimea incizală o proeminență sub formă de guleraș;

machetele corpurilor de punte filigramate sunt prefabricate din ceară sau mase plastice;

pe scheletul metalic turnat se arde un agent de legatură (Bonding Agent) care se prezintă sub forma unei pulberi metalice: INZOMA-P pentru aliaje nobile și INZOMA-NP pentru aliaje fără conținut de metale nobile (nenobile);

Prin tehnica INZOMA se obține:

o masă ceramică foarte rezistentă din punct de vedere mecanic;

o legatură puternică aliaj-ceramică;

o economie substanțială de aliaj, care poate atinge cota de 40%, fapt important dacă se utilizează aliaje nobile15.

Câteva reguli de confecționare a machetelor din ceară

1. Ceara are un coeficient de dilatare termică foarte mare; astfel, după prelucrare, cu toate că diferența dintre temperatura de plastifiere și cea a mediului înconjurator este relativ mică, în timpul răcirii are loc o contracție substanțială. Din acest punct de vedere se preferă ceara cu o temperatură de plastifiere scăzută, fapt ce are repercursiuni asupra rezistenței machetei.

2. Modelarea machetei se face prin aplicarea succesivă a unor cantități mici de ceară fluidă, ceea ce are ca urmare apariția unor tensiuni interne în machetă. Procesele care au loc pot fi explicate schematic astfel: se consideră două picături de ceară învecinate deja solidificate, care se unesc prin intermediul unei a treia picături. În zonele de contact, primele două picaturi se vor plastifia local, solidarizându-se cu a treia. În timpul răcirii zonelor plastifiate se produce contracția suprafeței libere cu apariția unor depresiuni.

Când temperatura scade sub cea de plastifiere, contracția este împiedicată de picaturile vecine solide și de adeziunea la suport. Ca urmare apar tensiuni interne. După modelare macheta se gasește într-o stare de tensiune de întindere; dacă se îndepartează imediat după model, macheta va suferi o contracție. Pentru a evita aceste consecinte nefavorabile se recomandă păstrarea machetei pe bont mai multe ore. O serie de cercetări demonstrează că detensionarea machetei este aproape completă abia după 15÷20 ore (la temperatura camerei). Acest proces se numește relaxare și se datorează mobilității moleculelor din constituția cerii. Relaxarea poate fi accelerată prin creșterea temperaturii mediului. Detensionarea termică a machetelor din ceară prin introducerea modelului și machetei într-o baie de apă (la 35oC) este total contraindicată, deoarece ceara, datorită coeficientului de dilatare termică mare, se va dilata mai mult decât materialul din care a fost confecționat modelul. Macheta se va mobiliza pe bont, iar după răcire va fi detensionată, având însă un diametru intern mai mic. Pentru obținerea rezultatelor scontate, înainte de detensionare trebuie să se verifice compatibilitatea dintre materialul de model, izolant și ceară.

3. Pentru stabilizarea mecanică a machetelor din ceară față de influența unor manipulări ulterioare se recomandă capele din mase plastice, folii din poliester sau policarbonat, care se adaptează pe bont în vacuum. Aceste folii au o grosime de 0,5 mm. Pentru a contracara contracția acestor cape, împreună cu foliile de 0,5 mm se adapteaza pe bont și o folie mai subțire (circa 0,1 mm) care are rolul de a menține spațiul; aceasta poate fi îndepartată imediat după adaptare sau poate fi pastrată pe model până la ambalare (există pericolul deformării marginilor machetei). Deoarece marginile machetei trebuie modelate direct pe model (pentru precizia piesei turnate), cele ale capelor se vor situa cu 1,5 mm deaspura limitei preparației.

Pentru a câștiga timp se poate folosi următoarea metoda: bontul se scufundă în ceara lichidă; modelarea machetei se face pe capa din ceară solidificată. Și în cursul acestei tehnici se recomandă modelarea marginilor machetei direct pe bont.

4. În timpul ambalării pot să apară de asemenea modificări dimensionale dacă temperatura masei de ambalat (de exemplu, în cazul malaxarii cu apa rece) diferă de cea ambiantă.

V. PARTEA PERSONALĂ

V.1. Determinarea metodei de obținere a capei metalice prin tehnica răcirii gradate

Studiul a fost realizat cu ajutorul modelului de lucru turnat în laboratorul de tehnică dentară, prin metoda clasică cu bont mobil.

Imagine 16 – Model de gips cu bonturi mobilizabile

Bontul pe care se ve vor realiza capele, este cel pe care se va insera dintele 1.7.

Imagine 17 – Model gips, dintele 1.7. în prim-plan

Metodele folosite la tijare, ambalare și turnare

A) Tijarea – Metoda HERAEUS

– două tije principale cu diametrul de 4 mm;

– canal intermediar cu diametrul de 5 mm;

– canale secundare cu diametrul de 3 mm.

Imagini 18, 19, 20, 21 – Machete ceara înainte de ambalare

B) Ambalarea

– se degresează machetele;

– se folosește vacum-malaxorul, pentru prepararea masei de ambalat și masuța vibratorie;

– masa de ambalat se aplică dintr-un singur punct, până se acoperă în totalitate machetele (previne apariția bulelor la contactul masei de ambalat cu macheta);

– masa de ambalat folosită: Bellavest SH (BEGO);

– lichidul pentru masa de ambalat: Begosol HE (BEGO).

Imagini 22, 23, 24, 25 – Procesul de ambalare a machetelor

C) Turnarea

– la un interval de 60-120 min după ambalare (timpul prizei) chiuveta se introduce în cuptor unde se crește temperatura la 300-400C și se menține 30-60 min;

– are loc topirea, curgerea și evaporarea cerii, se usucă masa de ambalat și începe dilatarea termică;

– după aceea se crește temperatura nu cu mai mult de 20C pe minut pentru a evita un șoc termic;

– chiuveta se ține la temperatura finală încă 20-60 min;

– topirea aliajului se face în creuzete din grafit cu ajutorul curentului electric;

– după turnare, chiuveta se răcește la temperatura camerei lent.

Imagini 26, 27, 28, 29 – Preîncălzirea cuptorului, topirea cerii și turnarea aliajului

Determinarea metodei de obținere a capei metalice prin tehnica răcirii gradate

Pentru început, voi determina temperatura optimă a cerii de imersie, care trebuie folosită pentru a obține o capă metalică cât mai bună.

Modul de lucru:

Fixez temperatura băii de ceară la 3 trepte de temperatură:

– 85oC

– 90oC

– 95oC

Ceara de imersie folosită: GEO-Dip (Renfert)

Pentru fiecare treaptă de temperatură, voi executa câte 2 cape metalice, una înainte de turnare și una după turnare:

Imaginea 30 – Aspectul după turnare al capelor metalice la diferite temperaturi de machetare

V.1.1. Obținerea capei metalice prin imersia bontului în ceară cu temperatura de 85C

Primul pas: imersia bontului în baia de ceară la 85oC

A.1. Vestibular A.2. Distal

A.3. Din interior, în dreptul A.4. Coletul

unei lumini puternice

A.5. Capele după turnare A.6. Capele după turnare

A.7. C1-V A.8. C1-m A.9. C2-V A.10. C2-m

OBSERVAȚII

Imersia bontului în ceara cu temperatura de 85oC

Înainte de turnare:

În pozele A.1. și A.2. se observă că în zona ocluzală se formează un plus mare de ceară.

În poza A.3. se observă că muchiile și zona de colet sunt mai subțiri decât restul capei. Există o diferență vizibilă între grosimea stratului de ceară, din zona muchiilor și din zona de colet, față de grosimea stratului de ceară din celelalte zone.

În poza A.4. se observă că, în zona de colet, ceara nu este uniformă.

După turnare:

În pozele A.5 și A.6 se observă că, în zona de colet, metalul nu are un contur uniform.

În pozele A.7 și A.9 se observă că, pe zonele proximale, metalul are o grosime de 0,6 mm.

În pozele A.8 și A.10 se observă că, pe muchii, metalul are o grosime de 0,4 mm.

V.1.2. Obținerea capei metalice prin imersia bontului în ceara cu temperatura de 90C

Primul pas: imersia bontului în baia de ceară la 90oC

B.1. Vestibular B.2. Distal

B.3. Din interior, în dreptul B.4. Coletul

unei lumini puternice

B.5. Capa 1 – după turnare B.6. Capa 2 – după turnare

B.7. C1-V B.8. C1-m B.9. C2-V B.10. C2-m

OBSERVAȚII

Imersia bontului în ceara cu temperatura de 90C

Înainte de turnare:

În pozele B.1. și B.2. se observă că în zona ocluzală se formează un plus mare de ceară.

În poza B.3. se observă că muchiile și zona de colet sunt mai subțiri decât restul capei. Există o diferență vizibilă între grosimea stratului de ceară din zona muchiilor și din zona de colet, față de grosimea stratului de ceară din celelalte zone.

În poza B.4. se observă că în zona de colet, ceara nu este uniformă.

După turnare:

În pozele B.5. și B.6. se observă că metalul nu are un contur uniform în zona de colet.

În pozele B.7. și B.9. se observă că pe zonele proximale, metalul are o grosime de 0,4 mm.

În pozele B.8. și B.10. se observă că pe muchii, metalul are o grosime de 0,3 mm.

V.1.3. Obținerea capei metalice prin imersia bontului în ceara cu temperatura de 95C

Primul pas: imersia bontului în baia de ceară la 95oC

C.1. Vestibular C.2. Distal

C.3. Din interior, în dreptul C.4. Coletul

unei lumini puternice

C.5. Capele după turnare C.6. Capele după turnare

C.7. C1-V C.8. C1-m C.9. C2-V C.10. C2-m

OBSERVAȚII

Imersia bontului în ceara cu temperatura de 95oC

Înainte de turnare:

În pozele C.1. și C.2. se observă că în zona ocluzală se formează un plus mare de ceară.

În poza C.3. se observă că muchiile și zona de colet sunt mai subțirii decât restul capei. Chiar și în zonele marginale, ceara este foarte subțire.

În poza C.4. se observă că în zona de colet, ceara nu este uniformă.

După turnare:

În pozele C.5. și C.6. se observă că metalul nu are un contur uniform și că în zona de colet există minusuri.

În pozele C.7. și C.9. se observă că pe zonele proximale, metalul are o grosime de 0,2 – 0,25 mm.

În pozele C.8. și C.10. se observă că pe muchii, metalul are o grosime de 0,1 mm.

TABEL COMPARATIV

Tabelul 7 – Tabel comparativ al rezultatelor obținute

CONCLUZII

Temperatura optimă a cerii de imersie, care trebuie folosită pentru a obține o capă metalică cu o grosime ideală, este de 90oC.

Grosimea capei metalice este de 0,3 – 0,4 mm și pentru a obține o grosime uniformă, de 0,3 mm, trebuie prelucrată foarte puțin capa metalică.

Ceara trebuie decupată de pe bont, cu ajutorul unui bisturiu, la distanța de 2 mm de colet.

Pentru o mai bună adaptare, în zona cervicală, macheta trebuie completată cu ceară pentru colet.

Pentru a nu apărea minusuri pe muchii, macheta trebuie îngroșată cu încă 0,1 mm, cu ceară de colet.

V.2. Determinarea celei mai bune metode de obținere a capei metalice, prin compararea a trei tehnici diferite de confecționare a machetei

V.2.1. Tehnica răcirii gradate

Tehnica răcirii gradate – una dintre tehnicile cele mai simple și des utlizate, este prin scufundarea bontului în baia de ceară topită. Ceara se topește în aprate speciale. Dacă nu există în dotare ceară, se mai poate topi și într-o lingură de laborator. Se folosește ceara de inlay. În funcție de grosimea dorită a capei, se pot face mai multe scufundări. După ce se întarește ceara, se îndepărtează poțiunea cervicală a machetei, care se modelează din nou cu ceară de colet.

Metoda de lucru:

se scufundă bontul în baia de ceară topită la temperatura de 90oC;

Imaginea 31 – Aspectul după imersia în baia de ceară la 90C

după ce se întărește ceara, acasta se îndepărtează din porțiunea cervicală a machetei;

Imaginea 32 – Aspectul machetei după îndepărtarea cerii cervicale

în zona cervicală, macheta se modelează din nou cu ceară de colet;

Imagini 33, 34 – Aspectul machetei după completare cu ceară de colet

după ce scoatem macheta de pe bont, verificăm coletul;

Imagini 35, 36 – Verificarea coletului machetei

după turnare se verifică grosimea capei metalice

Imagini 37, 38 – Verificarea grosimii capei metalice

V.2.2. Tehnica ce utilizează folia de ceară calibrată

Metoda de lucru:

se decupează din folie o bucată de ceară calibrată, care va lua forma bontului;

Imagini 39, 40 – Folie de ceară calibrată

se atașează de bont folia de ceară calibrată;

Imaginile 41, 42 – Atașarea foliei de ceară calibrată de bont

în zona cervicală macheta se modelează cu ceară de colet;

Imaginea 43 – Aspectul machetei după completarea la colet

după ce scoatem macheta de pe bont, verificăm coletul;

Imagini 44, 45 – Aspectul machetei îndepărtată de pe bont

dupa turnare se verifică grosimea capei metalice.

Imagini 46, 47 – Verificarea grosimii capei metalice după turnare

Imagini 48, 49 – Verificarea grosimii capei metalice după turnare

V.2.3. Tehnica reducerii uniforme a cerii

Metoda de lucru:

se picură ceară pe bont;

se răzuie ceara picurată în exces;

în zona cervicală, macheta se modelează cu ceară de colet;

Imagini 50, 51 – Aspectul machetei realizată prin tehnica reducerii uniforme

după ce scoatem macheta de pe bont, verificăm coletul;

Imagini 52, 53 – Verificarea zonei de colet

dupa turnare se verifică grosimea capei metalice.

Imagini 54, 55, 56, 57, 58 – Verificarea grosimii capei metalice

OBSERVAȚII

V.2.1. TEHNICA RĂCIRII GRADATE

– s-a obținut o grosime uniformă a capei de 0,4 mm;

– capa are o adaptare foarte bună pe bont;

– ca dezavantaj, în laborator trebuie să existe baie de ceară.

V.2.2. TEHNICĂ CE UTILIZEAZĂ FOLIA DE CEARĂ CALIBRATĂ

capa metalică are o grosime între 0,3-0,4 mm în zonele proximale și o grosime de 0,2 mm pe muchii, datorită presării cerii, care se subțiază;

capa are o adaptate cervicală bună, dar în celelalte zone există distanța mică între capă și bont, pentru că ceara calibrată nu este așa apropiată de bont precum ceara de imersie;

nu trebuie aparatură specială pentru obținerea machetei.

V.2.3. TEHNICA REDUCERII UNIFORME A CERII

capa metalică nu are o grosime uniformă, în unele zone grosimea fiind de 0,7 mm, iar în alte zone 0,2 mm, deoarece prin picurare nu se poate controla grosimea machetei de ceară;

capa are o adaptare foarte bună, pe toată suprafața bontului;

ca avantaj, nu trebuie aparatură specială pentru obținerea machetei.

CONCLUZII PERSONALE

Cea mai bună metodă de obținere a capei metalice este prin tehnica răcirii gradate, utilizând ceara de imersie la temperatura de 90oC. Grosimea capei metalice este de 0,3 – 0,4 mm și pentru a obține o grosime uniformă, de 0,3 mm, trebuie prelucrată foarte puțin capa metalică.

Folosind această metodă:

se obține o grosime uniformă a capei metalice;

capa are o adaptare optimă pe toată suprafața bontului;

are loc o adaptare cervicală foarte bună;

necesită foarte puțin timp pentru prelucrarea capei metalice;

nu necesită instrumentar și materiale cu un cost crescut.

Imagini 59,60 – Metoda de obținere a capei metalice prin tehnica răcirii gradate, la temperatura de 90oC

BIBLIOGRAFIE

1. Bratu, Dorin, et al. "Coroana mixtă." Ediția a-II-a, Editura Helicon, Timișoara (1998), 18-23

2. Patrascu, I. "Tehnologia aliajelor dentare, Materiale dentare, ed." (2000), 81-92.

3. Bratu et colab. Titanuin stomatologie – Revista de stomatologie, I, 1992

4. Browne M., Gregson P.J. "Effect of mechanical surface pretreatment on metal ion release, Biomaterials" 21 (4) pp. 385-392, 2000.

5. Bratu, Dorin, et al. "Coroana mixtă." Ediția a-II-a, Editura Helicon, Timișoara (1998)

6. Covington J.S., McBride M.A., Slagle W.F., Disney A.L., "Quatization of nickeand berryllium leakage from base metacasting alloys" J. Prosthet Dent. 54, I, 127-135, (1985)

7. Gănuță, N., A. Bucur, and A. Gănuță. "Tratat de implantologie orală." National. 1998.

8. Corina Marilena Cristache, Eugenia Eftimie Totu "CAD-CAM: O tehnologie a mileniului trei în stomatologie", Editura Didactică și Pedagogică, București (2016)

9. Blackman R., Borghi N. Trow C, "Dimensionachanges in casting titanium removable partiaenture fromeworks, J.Prosth. Dent." 65-309-315, (1991)

10. Duncan, J. David. "The casting accuracy of nickel-chromium alloys for fixed prostheses." Journal of Prosthetic Dentistry (1982): 47-63.

11. Ho, W. F., C. P. Ju, and JH Chern Lin. "Structure and properties of cast binary Ti–Mo alloys." Biomaterials (1999): 2115-2122.

12. Starting, H., C. H. Pameijer, and R. R. Gildenhuys. "Evaluation of the marginal integrity of ceramometal restorations. Part I." Journal of Prosthetic Dentistry 46.1 (1981)

13. Combe, Edward Charles. Notes on dental materials (Dental Series). London: Churchill Livingston, 1992.

14. Mohl, Norman D. A textbook of occlusion. Quintessence Pub Co, 1988.

15. Leinfelder, Karl F. "New developments in resin restorative systems." The Journal of the American Dental Association 128.5 (1997): 573-581.

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Tipuri de aliaje utilizate în [303913] (ID: 303913)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Tipuri de aliaje utilizate în [303913]

Copyright Notice

Avram Andrei -Daniel [607252]

Academia de Științe a Moldovei [619003]

Correlation between sensor-motor coordination and biomechanical characteristics of Yurchenko vault Journal: Journal of Applied Biomechanics… [631676]

IOSR Journal Of Humanities And Social Science (IOSR -JHSS) [608829]

PRIVIRE LA CONTENCIOSUL CONTRACTELOR ADMINISTRATIVE REGLEMENTAT DE LEGEA NR. 554/2004 Cătălin Silviu S ĂRARU Cătălin Silviu S ĂRARU Preparator univ…. [605240]

Introducere… 2 [304354]

Copyright Notice

Similar Posts