Tipul și conținutul documentelor manageriale [621418]
Tipul și conținutul documentelor manageriale
— Pentru optimizarea managementului unității de învățământ, conducerea acesteia
elaborează documente manageriale, astfel:
a) documente de diagnoză;
b) documente de prognoză;
c) documente de evidență.
(1) Documentele de diagnoză ale unității de învățământ sunt:
a) rapoartele de activitate semestriale asupra activit ății desfășurate;
b) rapoartele comisiilor și compartimentelor din unitatea de învățământ;
c) raportul anual de evaluare internă a calității.
(2) Conducerea unității de învățământ poate elabora și alte documente de diagnoză
privind domenii specifice de int eres, care să contribuie la dezvoltarea instituțională
și la atingerea obiectivelor educaționale.
Rapoartele semestriale și anuale de activitate sunt făcute publice pe site -ul
unității de învățământ sau, în lipsa acestuia, prin orice altă formă și prin
transmiterea unui exemplar către comitetul reprezentativ al părinților și asociația
de părinți, acolo unde există, fiind documente care conțin informații de interes
public .”
(3) Rapoartele semestriale și anuale de activitate validate sunt prezentate de către
director în ședința Consiliului profesoral.
— Rapoartele semestriale și anuale de activitate sunt făcute publice pe site -ul
unității de învățământ sau, în lipsa acestuia, prin orice altă formă, fiind documente
care conțin informații de interes public.
— Raportul anual de evaluare internă (RAEI) se întocmește de către comisia pentru
evaluarea și asigurarea calității, se validează de către consiliul de administrație, la
propunerea coordonatorului comisiei și se prezintă, spre analiză, consiliului
profesoral.
(1) Documentele de prognoză ale unității de învățăm ânt realizate pe baza
documentelor de diagnoză ale perioadei anterioare sunt:
a) planul de dezvoltare instituțională, respectiv planul de acțiune al școlii pentru
învățământul profesional și tehnic (PAS);
b) planul operațional al unității;
c) planul manage rial (pe an școlar);
d) programul de dezvoltare a sistemului de control managerial.
(2) Directorul poate elabora și alte documente de prognoză, în scopul optimizării
managementului unității de învățământ.
Documentele de prognoză se transmit, în format electronic, comitetului
reprezentativ al părinților și asociației de părinți, acolo unde există, fiind
documente care conțin informații de interes public."
(1) Planul de dezvoltare instituțională constituie documentul de prognoză pe termen
lung și se elaborează de către o echipă coordonată de către director, pentru o perioadă
de trei — cinci ani. Acesta conține:
a) prezentarea unității: istoric și starea actuală a resursel or umane, materiale și
financiare, relația cu comunitatea locală și organigramă;
b) analiza de nevoi, alcătuită din analiza mediului intern (de tip SWOT) și analiza
mediului extern (de tip PESTE);
c) viziunea, misiunea și obiectivele strategice ale unități i;
d) planificarea tuturor activităților unității de învățământ, respectiv activități
manageriale, obiective, termene, stadii de realizare, resurse necesare,
responsabilități, indicatori de performanță și evaluare.
(2) Planul de acțiune al școlii (PAS) pen tru unitățile de învățământ profesional și
tehnic corelează oferta educațională și de formare profesională cu nevoile de
dezvoltare socio -economică la nivel local, județean și regional.
(3) Planul de acțiune al școlii (PAS) se realizează în baza ghidului de elaborare emis
de către Centrul Național de Dezvoltare a învățământului Profesional și Tehnic.
La articolul 34 alin. (4) se modifică și va avea următorul cuprins:
„(4) Planul de dezvoltare instituțională, respectiv planul de acțiune al școlii (PAS) se
dezbate și se avizează de către consiliul profesoral și se aprobă de către consiliul de
administrație. Planificarea strategică, respectiv planul de acțiune al școlii (PAS), pentru
unitățile de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică care școlarizează exclusiv
în învățământ profesional și tehnic cu o pondere m ajoritară a învățământului dual, este
elaborat de director și se aprobă de c ătre consiliul de administrație
(1) Planul managerial constituie documentul de acțiune pe termen scurt și se
elaborează de către director pentru o perioadă de un an șc olar.
(2) Planul managerial conține adaptarea direcțiilor de acțiune ale ministerului și
inspectoratului școlar la specificul unității, precum și a obiectivelor strategice ale
planului de dezvoltare instituțională la perioada anului școlar respectiv.
(3) P lanul managerial se dezbate și se avizează de către consiliul profesoral și se
aprobă de către consiliul de administrație.
(4) Directorul adjunct întocmește propriul plan managerial conform fișei postului, în
concordanță cu planul managerial al directorulu i și cu planul de dezvoltare
instituțională.
— Planul operațional constituie documentul de acțiune pe termen scurt, se
elaborează pentru un an școlar și reprezintă planul de implementare a proiectului de
dezvoltare instituțională. Planul operațion al se dezbate și se avizează de către
consiliul profesoral și se aprobă de către consiliul de administrație.
— Directorul ia măsurile necesare, în conformitate cu legislația în vigoare, pentru
elaborarea și/sau dezvoltarea sistemului de control in tern managerial, inclusiv a
procedurilor formalizate pe activități. Planul de dezvoltare a sistemului de control
intern managerial va cuprinde obiectivele, acțiunile, responsabilitățile, termenele,
precum și alte componente.
— Documentele manageri ale de evidență sunt:
a) statul de funcții;
b) organigrama unității de învățământ;
c) schema orară a unității de învățământ;
d) planul de școlarizare;
e) dosarul cu instrumentele interne de lucru ale directorului.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Tipul și conținutul documentelor manageriale [621418] (ID: 621418)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
