Tipologia Gospodariilor

Introducere

În lucrarea de față se prezintă tipurile de gospodării ale satului Supuru de Sus, la ora actuală, în speranța obținerii unei evidențe clare a acestora. Totodată lucrarea este un studiu, de detaliu umano-geografic asupra satului al cărui teritoriu aparține din punct de vedere administrativ comunei Supuru din județul Satu Mare și din Regiunea de Dezvoltare de Nord-Vest a României.

Din dorința de a cunoaște satul Supuru de Sus sub aspect umano-geografic, în strânsă legătură cu mediul natural, m-am deplasat în teren unde am primit ajutor substanțial din partea autorităților locale. Elaborarea lucrării este rezultatul consultării și studierii unui bogat material informativ și documentar care se referă la satul Supuru de Sus și a unor materiale statistice existente la Consiliul Local Supuru de Jos și Direcția generală de statistică Satu Mare.

Motivația alegerii satului Supuru de Sus se regăsește atât in dorința aprofundării unor cunostințe geografice dobândite în anii de facultate cât și în încercarea de a atrage atenția asupra potențialului natural și demografic al teritoriului care prin diverse măsuri de organizare ar putea oferi condiții pentru ridicarea standardului de dezvoltare economică și al nivelului de trai al populației.

Dorința mea a fost aceea de a scoate în evidență gradul de dezvoltare, dotarea gospodăriilor, receptivitatea față de nou a locuitorilor.

Pe această cale vreau să mulțumesc domnului Prof. Univ.dr. Vasile Surd în calitatea dânsului de îndrumător, mamei mele Pereș Rodica învățătoare la școala din Supuru de Jos și domnului Ardelean Ioan fără ajutorul cărora realizarea acestei lucrării nu ar fi fost posibilă.

Probleme generale legate de satul românesc

Satul “reprezintă locul sacru al plămădirii noastre ca neam , acel loc unic și inconfundabil încărcat de infinită bunătate și căldură”(V. Surd). El este “locul deprinderii cu munca cinstită, de reîmprospătare, de reculegere de dreptate și de putere. Pentru cei mulți satul semnifică locul sacru de proprietate”. ( V Surd)

Pe parcursul evoluției sale au fost înregistrate și unele inevoluții în raport cu determinările social istorice . Cercetările îndelungate au confirmat continuitatea populației autohtone pe teritoriul actual al României , încă din cele mai îndepărtate timpuri.

Satele se clasifică în funcție de mai multe criterii, în felul următor:

După dimensiune se împart în:

sate foarte mici și mici sub 500 locuitori

sate mijloci 500-1500 locuitori

sate mari și foarte mari peste 1500

În cadrul acestora se pot evidenția unele subcategorii:

sate foarte mici sub 100 locuitori

sate mici 100-500 locuitori

sate mijlocii inferioare 500-1000 locuitori

sate mijlocii superioare 1000-1500

sate mari 1500-4000 locuitori

sate foarte mari peste 4000 locuitori

În funcție de poziția geografică întâlnim sate de munte, de dealuri podișuri și de câmpii care au de asemenea și fizionomie proprie dată de: relief, specificul fiecărei regiuni, materialele folosite în construcții, etc.

Referindu-ne la funcțiile pe care le îndeplinesc satele se clasifică în:

forestiere

miniere

agricole

industriale , etc.

Această scurtă prezentare a satului românesc am realizat-o cu scopul de a scoate în evidență evoluția și însemnătatea pe care aceasta o are în viața oamenilor.

Încadrarea satului în teritoriu

Satul Supuru de Sus este situat astăzi la limita cu județul Sălaj pe drumul european 81, la o distanță de doar 2 km de centrul de comună și 47 de km de orașul Satu Mare reședința județului din care face parte.

În perioada în care Transilvania era încorporată Ungariei satul Supuru de Sus aparținea comitatul Sălaj având chiar rang de comună..

La jumătatea anilor 60 au avut loc niște schimbări în sistemul administrativ. În urma acestor schimbări prin Legea 2 din 16 februarie 1968 când s-a revenit la denumirea de județ și s-a adoptat soluția unor județe mai mari, Supuru de Sus a trecut din punct de vedere administrativ sub influența județului Satu Mare , modificare care este în vigoare și până astăzi.

În cadrul comunei satul este amplasat in partea de sud-vest a acesteia la 4750 latitudine nordică și 2250 longitudine estică.și la o altitudine de 197 m, în același timp este situat în lunca Crasnei și în continuare pe glacisurile de la marginea acestuia în sectorul de subsecvență al acesteia, formând cu satul Giorocuta un dublet de așezări.

Fiind situat în cadrul Dealurilor Crasnei la limita acestora cu Câmpia de Vest, Supuru de Sus se încadrează în climatul temperat continental cu influențe oceanice ce se caracterizează prin cantitatea ridicată de precipitații și amplitudine termică anuală mai redusă.

Condițiile climatice și solurile oferă condiții prielnice atât pentu terenul arabil cât și pentru pășuni și plantații viticole. Principalele culturi prezente aici sunt: grâu, secară, porumb, floarea soarelui, legume și fructe.

Prin estul satului curge râul Crasna afluent al râului Tisa în Ungaria, pe teritoriul acestuia existând doar cursuri temporare de apă.

Lucrarea, “Dicționarul istoric al localităților din Transilvania”, apărută în 1968 la “Editura Academiei Rep. Soc. Rom.”, redă denumirile, în ordine cronologică, atestate de documente, satului Supuru de Sus: 1215 – Zupur, 1414 – Zopor, 1579 – Felseo Zopor, 1608 – Zopor, 1676 – Sopor, 1850 – Szopor din Szusz (Statistica Transilvaniei), 1854 – Supor de Sus.

Se zice că odinioară existau doi peri mari, unul spre miază-zi, și altul spre miază-noapte, a hotarului dintre cele două sate “Supur”. Acești doi peri dominanți, în pădurile ce-i înconjurau, au adăpostit cele dintâi așezări omenești pe aceste locuri. Oamenii întâlnindu-se între ei, spuneau, unii că sunt de sub părul de jos, alții că sunt de sub părul de sus, de unde prin deasa întrebuințare si-au luat numele cele două așezări de azi: Supuru de Jos și Supuru de Sus

Satul Supuru de Sus cunoaște o înflorire accentuată în perioada de mijloc a epocii bronzului (cultura Otomani).

Astăzi, după aproape 800 de ani de la atestarea documentară satul dăinuie în timp, locuitorii păstrându-și obiceiurile și tradițiile.

Așezările rurale sunt formațiuni spațiale ce cuprind grupări de locuințe și oameni care își obțin mijloacele de trai dintr-un anumit spațiu geografic cu profil predominant agricol. Organizări rurale superioare sunt considerate satele și comunele.

La fel ca și orice altă așezare rurală satul Supuru de Sus, prezintă cele trei elemente caracteristice: populația , vatra și teritoriul.

Vatra reprezintă locul pe care s-a format o așezare precum și locul ocupat de locuințe construcții aferente, drumuri și poduri, moșia reprezintă spațiul destinat activității populației, reprezintă terenurile destinate culturilor agricole și fânețelor iar populația totalitatea persoanelor care trăiesc pe această vatră.

Populația satului de 553 locuitori , la recensământul din 2002 , reprezintă elementul dinamic care modifică în mod activ vatra satului, spațiul ocupat de locuințe și dotări căruia i se asociează și spațiile neconstruite cu folosință diversă, intercalate spațiului construit și o arie periferică adiacentă cu utilizare intensivă de tip gradină, cu principalele funcții de adăpost pentru oameni, animale și utilaje, de depozitare, de deservire,de producție și de comunicație iar teritoriul reprezintă suportul economic, supus în permanență diferitelor modificări impuse de diversificarea nevoilor colectivității.

Satul joacă un rol foarte important reprezentând prima formă de habitat a colectivităților umane iar gospodăria rurală este prima formă organizată de gestiune sistemică a spatiului rural, un sistem specific economic, social, cultural, al construcțiilor-gospodării monobloc, cu componente dispersate.

Supuru de Sus are o structură de tip răsfirat-adunat cu o rețea stradală ce conduce spre principalele puncte de interes comun : dotările de interes public care sunt destul de puține :școala primară , grădinița , căminul cultural , biserica, magazinul comercial și un punct PTTR fiind evidențiat în acest fel modelul centru-periferie.

Dacă familia e considerată nucleul societății , gospodăria rurală reprezintă corespondentul în plan material al acesteia, locul ei de trai și parțial de activitate. Se impune încă ca și o caracteristică a ultimelor decenii creșterea numărului și în deosebi a celor în care trăiește o singură persoană. Gospodăriile rurale au evoluat în continuu de la forme elementare la forme și dotări care să safisfacă în tot mai mare măsură nevoile de habitare și activității economice desfășurate în mediul rural. (Nicoară, Liviu (1998), Dealurile Crasnei – Studiu de geografia populației și așezărilor umane – Teză de doctorat.)

Gospodăria rurală reprezintă cea mai veche formă de existență și grupare a membrilor unei familii conferindu-i motivație, personalitate și nu în ultimul rând satisfacție.

Numărul persoanelor din familie

Populația satului Supuru de Sus este de 553 de suflete și reprezintă doar 11,6% din totalul populației comunei Supuru, fiind un sat mic.

Dacă se urmăresc valorile obținute în urma celor patru recensăminte, efectuate din 1966 și până în prezent, se poate observa o scădere accentuată după anul 1966, cu mici excepții, scădere care a condus la aproape o înjumătățire a populației în ultimii 36 de ani.

În intervalul anilor 1930-1966 s-a înregistrat o oarecare creștere din punct de vedere demografic, datorită relativei dezvoltări a spațiului rural în perioada interbelică, urmată însă de intrarea puternică pe o pantă descendentă odată cu instaurarea regimului comunist din Martie 1945. S-a ajuns în scurt timp la o degradare a traiului de zi cu zi prin deposedarea țăranilor de toate proprietățile și bunurile private și înființarea colectivelor după modelul sovietic (C.A.P. și I.A.S.).

O altă cauză a scăderii numărului de locuitori a constituit-o intensa migrare spre mediul urban, locuitorii satelor fiind atrași de mirajul orașului și de obținerea unor venituri superioare. În 1962 s-a încheiat procesul de socializare (de cooperativizare a agriculturii) iar în 1968 a avut loc reforma administrării teritoriului și datorită industrializării puternice a avut loc un exod rural masiv dominat de populația tânără și matură în găsirea unui loc de muncă non-agricol ceea ce a dus la scăderea populației simțitor, la depopularea satelor.

Aflate în plină epocă a industrializării forțate, spațiile urbane au avut o mare capacitate de absorbție a forței de muncă, astfel că la nivelul comunei Supuru, ca și în întreg ruralul românesc, s-au înregistrat valori tot mai reduse ale numărului de locuitori, paralel cu o creștere accentuată a sporului migrator. Majoritatea populației care a plecat în exterior s-a îndreptat spre orașele Satu-Mare, Zalău, Tășnad dar și Oradea sau Cluj Napoca.

Efectele fenomenului migraționist au fost negative, ducând la o creștere accentuată a mediei de vârstă odată cu plecarea familiilor tinere spre orașe și în consecință a scăzut numărul și capacitatea de muncă în agricultură a celor rămași.

Predominante sunt famiile mici: cu unul , doi sau trei membri.

Numărul mic al persoanelor care formează o familie se mai datorează și liberalizării avortului, legalizării anticoncepționalelor dar și a nivelui de trai destul de scăzut

Numărul familiilor din gospodărie

Din numărul total de 192 de case locuite din satul Supuru de Sus 39 sunt împărțite de două familii procentual este vorba de 20,5% din totalul caselor.

Ținând cont de faptul că gospodăriile cu unul sau doi locuitorii însumează 80 de gospodării procentul de 20,5% devine acceptabil.

Faptul că populația tânără care este plecată la studii liceale și mai puțin universitare în orașele Satu Mare , Tășnad, Zalău, Șimleul Silvaniei , Cluj Napoca și chiar în orașe mai îndepărtate cum ar fi Timișoara sau București și o mare parte grupei adulte plecată la munci agricole în străinătate mai ales în Spania , care nu se mai întoarce, deține o pondere destul de ridicată se reflectă și în distase locuite din satul Supuru de Sus 39 sunt împărțite de două familii procentual este vorba de 20,5% din totalul caselor.

Ținând cont de faptul că gospodăriile cu unul sau doi locuitorii însumează 80 de gospodării procentul de 20,5% devine acceptabil.

Faptul că populația tânără care este plecată la studii liceale și mai puțin universitare în orașele Satu Mare , Tășnad, Zalău, Șimleul Silvaniei , Cluj Napoca și chiar în orașe mai îndepărtate cum ar fi Timișoara sau București și o mare parte grupei adulte plecată la munci agricole în străinătate mai ales în Spania , care nu se mai întoarce, deține o pondere destul de ridicată se reflectă și în distribuția numărului de familii din gospodărie.

La polul opus se află casele nelocuite în număr de 18 , numărul acestora cu cinci ani în urmă fiind mult mai ridicat dar datorită prețului foarte scăzut au fost cumpărate în număr destul de însemnat de locuitorii satului Derșida din județul Sălaj mai ales datorită avantajului oferit de accesibilitatea mult mai crescută datorată Drumului European 81 comparativ cu satul lor.

Ținând cont de situația economică a majorității populației României, a faptului că materialele de construcție au prețuri intangibile pentru cea mai mare parte a populației este intr-o anumită măsură explicabil faptul că în acceași gospodărie locuiesc mai multe familii.

Se regăsesc astfel gospodării în care conviețuiesc armonios sau mai puțin armonios : bunici, părinți copii și frați de ai copiilor.

În aceste cazuri în care numărul membrilor dintr-o gospodărie este ridicat se observă o populație adultă cu rădăcini adânc înfipte în acest loc care prezintă stabilitate manifestându-și dorința de a ramâne în sat.

Vârsta capului de familie

Vârsta capului de familie este un criteriu care poate spune destul de mult despre o gospodărie.

Reprezentând un fel de cutumă consacrată dintr-o practică îndelungată, la fel ca și în cazul sexului capului de familie, persoana cea mai în vârsta din familie va reprezenta capul acelei familii.

Ar fi ideal ca ambele “ condiții ” să fie îndeplinite și așa se întâmplă în majoritatea cazurilor din acest studiu de caz dar nu putem să generalizăm.

Dacă familia este alcătuită dintr-o singură persoană atunci bineînțeles și în mod automat aceasta va deveni capul familiei indiferent de vârstă.

Dacă într-o gospodărie atât soțul cât și soția au aceeași vârstă în principiu în majoritatea cazurilor bărbatul va fi considerat capul familiei.

Într-o gospodărie în care conviețuiesc mai multe familii deși există un cap pentru fiecare familie, va fi considerat cap al “întregii” familii capul familiei mai în vârstă.

În satul Supuru de Sus există doar 7 gospodării conduse de capi de familie cu vârsta cuprinsă între 20 și 30 de ani, un procent destul de redus de doar 3,6% dar care poate fi explicat intr-un anumit de fel prin “cutuma” prezentată mai sus dar și prin faptul că procentul populației tinere se află intr-o accentuată scădere .

19,2% dintre gospodăriile satului Supuru de Sus sunt conduse de capi de familiile cu vârsta cuprinsă între 30 și 40 de ani.

Tot aceelași procent de 19,2% îl dețin și capii de familie cu vârsta de peste 70 de ani.

Acest ultim procent este destul de ridicat și reflectă gradul avansat de îmbătrânire al populației.

Cel mai mare număr de gospodării, 25,6% sunt conduse de persoane cu vârsta cuprinsă între 40 și 50 de ani. Acest procent poate fi catalogat ca fiind normal.

Grupa de vârstă de 50-60 de ani conduce 16,7% din gospodăriile localității.

Un procent cu foarte puțin mai redus 15,7 % adică 30 de gospodării sunt conduse de către persoane cu vârsta cuprinsă între 60 și 70 de ani.

Adunând ultimele două grupe de vârstă, populația de peste 60 de ani (mai precis, cei care sunt capi de familie), reiese un fapt extrem de îngrijorător din punct de vedere demografic și anume că acest sector al populației deține aproximativ 35% din gospodăriile satului.

Sexul capului de familie

În cazul structurii pe sexe, în general, se remarcă pentru ansamblul populației o predominare a sexului feminin.

La nivelul capilor de familie la distribuția pe sexe lucrurile stau puțin diferit.

Se știe că primele comunități umane s-au adunat în jurul femeii și că femeile au ținut familiile laolaltă din timpuri străvechi.

Matriarhatul a existat doar pentru o perioadă scurtă de timp iar pentru că proprietatea și moștenirea să fie transmise pe linie paternă s-a trecut la patriarhat.

De-a lungul timpului, chiar dacă majoritatea religiilor s-au luptat cu puterea femeii și au pus-o la zid cât au putut, nu au reușit să câștige această luptă pentru că nu te poți lupta cu izvorul vieții. O lume fară femei ar dispărea in 100 de ani.

Deși femeile au luptat îndelung pentru emanciparea lor astăzi un lucru este însă de la sine înțeles mai ales în zonele rurale: și anume că bărbatul reprezintă capul familiei, acest lucru fiind izvorât din practica îndelungată .

În satul Supuru de Sus gospodăriile se distribuie în funcție de sexul capului de familie în felul următor : 65,4 % din total sunt gospodării conduse de bărbați iar restul de 34,6% sunt conduse de femei.

Numărul gospodăriilor conduse de femei poate fi considerat relativ ridicat. Acest număr poate fi însă destul de ușor explicat distingându-se trei cauze principale care determină acest fapt.

Prima și cea mai importantă cauză o reprezintă gospodăriile cu un singur membru de familie care este de sex feminin. Aceste femei văduve au devenit după moartea soțului și plecarea copiilor la oraș capi de familie.

O a doua cauză a situării femeilor pe post de cap de familie o reprezintă din nou lipsa bărbatului din gospodărie de data aceasta datorită divorțului. Acesta cauză deține un procent relativ redus din ponderea totală.

O a treia și ultimă cauză a femeii ca și cap de familie o constituie fenomenul numit concubinaj cu o pondere destul de ridicată în satul Supuru de Sus.

Datorită faptului că femeia este proprietara chiar dacă trăiește și un bărbat în gospodărie, ea este considerată a fi cap de familie.

Prin prezentarea acestor trei situații se observă un oarecare grad de “feminizare” a populației rurale din Supuru de Sus.

Faptul că sexul masculin este reprezentat, ca și cap de familie, la nivelul gospodăriilor din satul Supuru de Sus într-un procent de aproximativ 66% adică aproape două treimi confirmă incă o dată, dacă mai era nevoie, că bărbatul este privit în mod normal ca și cap al familiei cu toate drepturile și obligațiile ce decurg dintr-aceasta.

Tradiția conform cărei bărbatul “aduce banii în casă ” și se îngrijește să nu lipsească nimic familiei sale, ceea ce îi conferă statutul de cap de familie, este menținută și astăzi predominant în zonele rurale.

Numărul de copii preșcolari

Preșcolarii reprezintă acel sector al populației care a împlinit vârsta de trei ani dar care încă nu frecventează școala deci aproximativ până la vârsta de șase-șapte ani.

Preșcolarii reprezintă de fapt copii care sunt înscriși și care frecventează grădinița.

Numărul lor depinde imperativ de natalitate. La diminuarea constantă a natalității și-au adus o contribuție majoră și doi factori esențiali: migrarea masivă a populației tinere, apte pentru procreare, spre mediul urban, cu consecință firească în creșterea mediei de vârstă a celor rămași și abrogarea în 1990 a legilor și normelor ce interziceau avorturile.

În satul Supuru de Sus ei reprezintă un procent extrem de redus din totalul populației de doar 2,8% iar împreună cu sectorul populației de 0-3 ani reprezintă aproximativ 5%.

În România, grupa tânără cuprinsă între 0 și 14 ani este într-o continuuă scădere: de la 33,5% la 19,6%.

La nivelui satului Supuru de Sus această grupă deține un procent îngrijorător de 16,4 % ceea ce reflectă un grad de îmbătrânire a populației dar mai ales resurse nesuficiente ale populației tinere.

Datorită liberalizării avortului, legalizării anticoncepționalelor dar și a nivelui de trai destul de scăzut numărul nașterilor a scăzut simțitor.

Grădinița este situată față în față cu școala în centrul satului având ca și educatoare un cadru didactic calificat cu mulți ani de experieță.

Din numărul total de preșcolari există câteva cazuri de copii lăsați la bunici și care la vârsta la care vor merge la școală vor fi luați înapoi la oraș deoarece oricât nu am dori să recunoaștem prin prezența claselor simultane scade simțitor calitatea învățământului.

În timp ce copii sunt la grădiniță chiar dacă pentru trei-patru ore părinții au timp să se îngrijească liniștiți de muncile din gospodărie sau cele care se desfășoară pe câmp.

Numărul copiilor preșcolari determină numărul posturilor din învățământ. La ora actuală se observă o puternică modificare a mentalității locuitorilor satelor în ce privește numărul de copii în cadrul familiei. Dacă în urmă cu câteva decenii erau foarte frecvente cazurile cu 5-6 copii într-o familie, în prezent numărul acestora rareori trece de 2.

Din păcate, datorită numărului scăzut de preșcolari ar fi posibil peste doi-trei ani să se mai desființeze încă un post de învățător.

Dacă numărul copiilor va continua să scadă va fi amenințată și existența școlii elementare din satul Supuru de Sus.

Numărul de copii școlari

Educația înseamnă enorm pentu orice societate la orice nivel de dezvoltare s-ar afla, înseamnă valoare și înseamnă cultură.

Importanța ei este covârșitoare mai ales în țările aflate în curs de dezvoltare ale căror economii necesită specialiști în diverse domenii și ramuri de activitate.

Educația generației prezente reprezintă viitorul.

Ciclul primar înseamnă temelia acumulării cunoștințelor viitoare.

În satul Supuru de Sus există un număr de 57 de copii de vârstă școlară reprezentând un procent de 10,3% din totalul populației.

În sat există doar o școală primară cu clasele I-IV, construită după cel de-al doilea război mondial cu 5 săli de clasă , birou pentru direcțiune, sală profesorală și un laborator.

Construcția s-a realizat din fondul centralizat al statului dar și cu contribuția în muncă necalificată a sătenilor.

Școala poartă numele lui IOAN GALU un preot local ,un fost profesor al satului care și-a făcut studiile la Viena și care a fost unul dintre cei 300 de luptători care au dus memorandumul la 1892 la Viena.

Un lucru ce merită menționat este faptul că într-una din cele cinci săli de clasă a școlii se află Muzelul Fiilor Satului reinaugurat în anul 2000 fapt care se datorează domnului Ioan Ardeleanu profesor de limba româna la școala din satul Hurezu Mare, comuna Supuru.

Inaugurat la 27 iulie 1969 ca un ecou la realizările sociologului și filozofului Dimitrie Gusti, unul dintre întemeietorii “ Muzeul Satului” din București, 1936, muzeul din Supuru de Sus evidențiază priceperea cu care locuitorii acestor ținuturi au știut să păstreze peste veacuri ceea ce au mai de preț: creația sa materială și spirituală.

Muzeul satului din Supuru de Sus cuprinde două încăperi amenajate în clădirea școlii: prima dedicată unei expoziții de etnografie, iar cea de-a doua având un caracter documentar cu referințe la istoria localității într-un context sălăjan bine definit.

Expoziția de etnografie din cadrul muzeului are menirea de a pune în evidență această moștenire, de a fi dovada concludentă a ceea ce au creat locuitorii acestor meleaguri a modului de viață de la începuturi și până în zilele noastre.

Modul în care aceste trăsături se împletesc și se regăsesc într-un obiect ce de multe ori pare banal , este de-a dreptul surprinzător, dovedind faptul că talentul creator și artistic al țăranului poate depăși de multe ori orice talent format și dobândit în școli înalte.

S-a încercat ca elementele specifice vieții rurale să fie încadrate în contextul social, istoric și cultural specific regiuniiți comunității pe care o reprezintă.

Dintre exponatele din această sală reținem cele două costume populare (bărbătesc și femeiesc) care exteriorizează cel mai bine caracterul etnic al locuitorilor dând a notă distinctivă specifice regiunii etnografice.

Principalele și cele mai vechi ocupații ale locuitorilor sunt ilustrate prin unelte ca: melița ( pentru zdrobit cânepa) furci pentru tors, inclusiv cu roată vârtelnițe, rășchitor, război de țesut, plugul de lemn, etc.

Cea mai interesantă activitate casnică , prelucrarea fibrelor textile reliefată prin produse cu rol utilitar sau decorativ.

Iubirea de frumos este relevată de sculpturile decorative, obiecte din ceramici viu încrustate și colorate, lada de zestre specifică regiunii, etc.

Cea de-a doua sală este dedicată cărturarilor locali: Ioan Galu, Andrei Cosma, Mihail Bobiș, Ioan Ardeleanu Senior (în cinstea căruia s-a ridicat un bust în curtea gospodăriei unde a locuit) cei care au direcționat în anumite perioade de timp viața economică, socială și culturală a localității.

Ioan Galu profesor și preot, alături de Iuliu Maniu a înmânat personal împăratului Francisc Iosif, la 28 octombrie 1861 un protest al sălăjenilor împotriva încorporării la Ungaria a ținutului Sălajului.

Andrei Cosma, renumit avocat și susținător al revendicărilor naționale, a făcut parte din delegația celor 300 de români care au dus memorandumul la Viena. Publică numeroase lucrări , înființează bănci românești și un cor pe patru voci, în localitate.

Ioan Ardeleanu Senior, publicist cunoscut în zonă fiind unul dintre cei mai autorizați istorici ai Sălajului.

Actualmente, muzeul tinde să cuprindă relații și despre personalitățile din jurul Supurului: filozoful Ioan Micle din Racova, poetul George Boitor din Supuru de Jos etc.

În școala din satul Supuru de Sus învață în prezent 29 de elevi în clase simultane (I cu III și II cu IV) fapt care din păcate scade într-un mod simțitor calitatea învățământului.

Există în prezent doar două cadre didactice calificate ( învățătoare) care au pus suflet și cu bani puțini au reușit să igenizeze școala și să creeze condiții optime pentru studiu.

Mentalitatea profund conservatoare ce domină gândirea locuitorilor din mediul rural s-a constituit într-o pavăză greu de trecut în calea factorilor negativi de natură socială. Tineretul nu este afectat la fel de mult ca și în spațiul urban de efectele dăunătoare ale consumului de alcool sau de abandonul școlar. Cazuri de asemenea natură sunt rare, doar printre copiii de rromi mai existând unele elemente care nu frecventează regulat învățământul.

Valorile familiei au fost și sunt la loc de cinste, părinții având grijă să își educe copiii în mod adecvat.

Prezența la cursuri este ridicată probabil și datorită stimulării elevilor prin Programul “Cornul și Laptele” oferit de Guvernul României dar și datorită faptului că condiționează primirea alocației.

Datorită scăderii alarmante a numărului de școlari a scăzut și numărul cadrelor didactice mai ales datorită desființării ciclului gimnazial din sat.

După cum am menționat anterior datorită numărului redus de elevi din satul Supuru de Sus nu există ciclu gimnazial. Inițial elevii au facut zilnic naveta pe jos până în satul Giorocuta (comuna Supuru).

Odata cu legea dată de fostul Ministru al Învățământului Ecaterina Andronescu care reglementa comasarea școliilor cu număr redus de copii la centru de comună 29 de elevi fac zilnic naveta. Transportul le este asigurat de Guvernul României prin acele microbuze de “transport elevi.”

Școala de la centru de comună din satul Supuru de Jos este o școală de tradiție cu rezultate dintre cele mai bune având elevi la cele mai cunoscute licee din județ și studenți la universități de prestigiu.

Locuitorii satului pot fi încadrați în categoria celor cu grad de culturalizare mediu. Cei mai defavorizați, din acest punct de vedere, sunt cei de vârsta a treia, aceștia fiind victime directe ale mentalității paguboase ce domina mediul sătesc acum câteva decenii

Abandonarea școlilor în primii ani era frecventă, pe primul plan aflându-se muncile câmpului sau cele din gospodărie, care îi solicitau foarte mult pe tinerii școlari dar în prezent fenomenul alfabetismului s-a redus continuu.

Grupa de vârstă adultă are în majoritatea cazurilor ciclul gimnazial absolvit, chiar și pe cel liceal uneori. Un mai mare procent din populația tânără a urmat și învățământul universitar, dar aceștia s-au mutat treptat în mediul urban, cei care au rămas ocupând actualmente posturi de funcționari în administrația locală, lucrează în învățământ, biserici, sănătate sau alte domenii.

Totuși liceenii și mai ales studenții aparținând satului Supuru de Sus sunt puțin numeroși. Principalele orașe unde aceștia studiază sunt: Tășnad , Carei , Șimleul Silvaniei , Satu Mare și Zalău.

Profesia capului de familie

Satul prin însăși definiția lui este cunoscut ca și o așezare cu funcții primare în principal, spre deosebire de oraș unde predominante sunt funcțiile secundare și terțiare.

Categoria predominantă în așezările rurale sunt țăranii. Aceștia se ocupă cu cultivarea pământului și creșterea animalelor. Alături de țărani în sate mai locuiesc și muncitori, meseriași particulari, și intelectuali cum ar fi: învățătorii, profesorii, medicii, preoții, agronomii, tehnicienii veterinari etc.

În satul Supuru de Sus un procent destul de ridicat 72% din numărul capilor de familie lucrează în sectorul primar, mai ales în agricultură dar și în silvicultură.

“Denumirea de sector primar are și o motivație istorică, prin prisma cronologică fiind activitatea umană “de începuturi.”” (Surd, Geodemografie, 2001 ,pg 105)

În țările dezvoltate un procent mic din populație lucrează în sectorul primar și producțiile sunt ridicate în schimb în România în general și în satul Supuru de Sus în particular procentul populației ocupate în sectorul primar este destul de ridicat mai ales din cauza mecanizării reduse și a chimizării aproape inexistente.

Deși agricultura constituie ramura economică de bază din cadrul satului , prezența ei făcându-se simțită în peisaj prin culturile agricole (plante cerealiere, furajere sau leguminoase) și prin creșterea animalelor, în mare parte producțiile realizate sunt destinate asigurării necesarului alimentar al populației, doar o mică parte fiind destinată comercializării pe piețele orășenești (în principal cartofi, lapte și ouă). Una dintre cauze este lipsa unor asociații de tip “fermă”, unde producția agricolă, să fie făcută mecanizat, și condusă de personal calificat. Odată cu desființarea în 1989 a colectivelor de tip comunist, locuitori și-au recuperat terenurile confiscate și au preferat să le lucreze după propria lor voință.

Ponderea cea mai mare a locuitorilor după cum am mai spus este ocupată în domeniul agriculturii, în condițiile absenței aproape totale a ramurilor industriale în regiune. Numărul salariaților în cadrul satului este relativ redus, o importantă pondere deținând-o cei care lucrează pe cont propriu în domeniul agricol sau în alte activități gospodărești.

Un procent de aproximativ 23% din capii de familie din satul Supuru de Sus activează în sectorul secundar.

“Sectorul secundar cuprinde populația ocupată în industrie și construcții.” .”” (Surd, Geodemografie, 2001 ,pg106) dar și cea ocupată în cazul industriei exctractive în minerit. (Surd, Geodemografie, 2001 )

În urmă cu cinci-șapte ani procentul nu era atât de ridicat , o mare parte dintre aceste persoane lucrau în sectorul primar sau erau încadrați în categoria casnici sau șomeri.

Acest lucru se datorează înființării în anul 1998 a fabricii de mobilă , deținută șicondusă de un francez și un italian de la Bobota din județul Sălaj care produce doar pentu export și care se află la o distanță de trei kilometri de sat pe Drumul European 81. Aici sunt angajați în principal absolvenții Școlii de Arte și Meserii din Supuru de Jos dar și personal necalificat.

Un alt loc unde lucrează populația satului în sectorul secundar este o firmă care produce instalația electrică pentru mașinile FORD cu sediul în Satu Mare. Un număr ridicat de locuitori ai comunei Supuru deci implicit ai satului Supuru de Sus lucrează aici. Salariul este convenabil și oamenii sunt mulțumiți.

Cu toate că distanța față de Satu Mare este destul de mare (47 de kilometri) oamenii fac zilnic naveta până la locul de muncă, transportul fiindu-le asigurat cu autobuze în trei schimburi.
Tot aici mai poate fi menționată și croitoria din Supuru de Jos unde lucrează un număr de 10 femei din Supuru de Sus dar și mina din Sărmășag din județul Sălaj care deși funcționează la capacitate redusă mai pastrează un număr redus de muncitori din Supuru de Sus.

Navetismul are un caracter divergent fiind orientat spre exteriorul regiunii din care face parte satul unde se găsește reședința de județ: Satu Mare.

Așa cum și era de așteptat ponderea capilor de familie care lucrează în servicii este redusă de aproximativ 5%.

Dintre aceștia merită menționați : două învățătoare, preotul oficiantul PTTR, doi consilieri și un topograf care lucrează la Primăria din Supuru de Jos.

Suprafața de teren agricol deținută de fiecare familie

Viața la țară este caracterizată prin ponderea ridicată a populației ocupate în sectorul primar care se ocupă in principal de cultivarea terenului și mai puțin de creșterea animalelor.

Principalele plante cultivate sunt : grâu, secară, porumb, cartofi, floarea soarelui, sfeclă de zahăr.

Când se vorbește de terenul agricol trebuie menționată și colectivizarea forțată după model sovietic, o perioadă atât de neagră pentru viața satului.

Odată cu desființarea în 1989 a colectivelor de tip comunist, locuitori și-au recuperat terenurile confiscate și au preferat să le lucreze după propria lor voință.

Tipurile de sol predominante sunt: podzolul, care ocupă întinderi apreciabile, solul brun de pădure, un cernoziom cu tendințe de degradare și soluri provenite din aluviuni în apropierea Crasnei acestea din urmă nefavorizând cultura plantelor.

Într-adevăr proprietatea privată asupra pământului, limitarea suprafețelor apte pentru agricultură, neproductibilitatea lor , faptul că nu pot fi transferate dintr-un loc în altul și faptul că nu pot fi multiplicate imprimă acestui factor de producție trăsaturi particulare, la toate acestea adăugându-se și diferențe de poziție și calitate.

De-a lungul timpului, conviețuirea localnicilor cu natura înconjurătoare a dus la împământenirea unor ocupații cu vechi tradiții. În acest sens, de bază au rămas ocupațiile agricole, favorizate de miile de hectare de teren arabil și creșterea animalelor. Deși ne aflăm într-o epocă în care modernismul a pătruns în fiecare colț de țară, de multe ori se observă faptul că populația a rămas fidelă vechilor îndeletniciri arhaice. În agricultură și astăzi se mai ară cu plugul tras de vite în lipsa utilajelor moderne. În trecut hărnicia deosebită a oamenilor făcea ca nici o parcelă de pământ să nu rămână necultivată. Acest lucru nu mai este valabil în prezent, suprafețele de pârloagă fiind foarte dese. Exista un adevărat cult al pământului, considerat un dar divin ce trebuia prețuit cu adevărat și nu irosit. Toți membri familiilor luau parte la muncile câmpului, indiferent de vârstă, fiecare având un rol bine stabilit.

Totuși în înțelepciunea lor nativă, țăranii practicau din vechime rotația culturilor agricole pentru a nu deteriora calitatea deosebită a solurilor mănoase. Suprafețele erau împărțite în parcele (holde, aproximativ 0,58 ha) care aveau o destinație clar stabilită.

Recoltele erau din acest motiv îndestulate, păstrându-se neatinsă și fertilitatea naturală a pământului. Grâul era totdeauna semănat toamna pe terenul pe care a servit drept imaș pentru ovine. Destinația parcelelor era stabilită de un grup de bărbați aleși dintre cei mai gospodari din sat, conduși de un șef (birău).

Îmbunătățirea fertilității artificiale a pământului prin investiții succesive pe una și aceeași suprafață, materializată în îngrășăminte, lucrări de îmbunătățire funciară prin care productivitatea terenului ar crește prin obținerea unor recolte mai ridicate, lipsește aproape în totalitate

Pentru a ajunge la terenurile lor cu căruțele trase de cai sau vaci este nevoie de existența unor drumuri de câmp.

Rolul drumurilor de câmp este acela de a asigura accesul la terenurile arabile. Dispunerea acestora este una dezordonată, fiind dictată direct de nevoile utilizatorilor. Traseul este uneori provizoriu, apărând modificări odată cu unele reparcelări ale loturilor sătenilor sau sezonier, apărând după recoltarea anumitor parcele. Constituite exclusiv din pământ, accesul autoturismelor este aproape imposibil de realizat pe timp ploios, doar tractoarele sau alte utilaje mai putând penetra aceste rute.

În sat nu există nici măcar o singură asociație iar de închirierea terenurilor pentru o anumită rentă nici nu poate fi vorba, cererea fiind practic inexistentă. Beneficiind de condiții pedo-climatice favorabile, culturile agricole au o pondere ridicată. Totuși, producțiile nu se ridică la nivelul posibilităților datorită unei dotări tehnice modeste și accesului destul de redus la noile și modernele metode de fertilizare. În unele cazuri se folosesc, la fel ca acum 100 de ani, unelte clasice (sapa pentru prășit sau plugurile trase de animale pentru arat). Formarea unor asociații agricole private, cu o mai mare putere financiară, ar fi cea mai viabilă soluție pentru prezent, în condițiile în care un agricultor nu își permite luxul achiziționării unor utilaje performante. Nu puține sunt cazurile în care unele suprafețe de teren arabil rămân necultivate, fiind supuse riscului de degradare calitativă sau de eroziune.

În ultimul an , unii locuitorii și-au vândut terenurile situate mai aproape de vatra satului unui francez care intenționează să construiască la Supuru de Sus o fabrică de conserve de fructe și legume.

Din păcate gradul de mecanizare și chimizare al agriculturii este extrem de scăzut, folosindu-se în principal ca și îngrășământ pentru fertilizarea terenului bălegarul de vacă.

Numărul animalelor din fiecare gospodărie

Cea mai importantă ramură a agriculturii în satul Supuru de Sus este cultura plantelor cultivându-se preponderent grâu secară, porumb, cartofi, floarea soarelui sfeclă de zahăr atât pentru consum propriu cât și ca hrană pentru animale.

A doua ramură din punct de vedere al importanței economice o reprezintă creșterea animalelor. Tradiția impune pe primul loc creșterea bovinelor, urmată de cea a porcilor, a păsărilor de curte și a ovinelor. În număr mai restrâns se află cabalinele și familiile de albine.

Numărul lor a fluctuat, de-a lungul anilor, în funcție de favorabilitatea condițiilor socio-economice. Astfel, în perioade de dinainte de 1990, creșterea animalelor se făcea intensiv cu precădere în cadrul unităților cooperativizate (ferme de stat), numărul lor fiind superior celor din prezent. Baza furajeră era păstrată în silozuri, și era asigurată din porumb, trifoi, lucernă, fân și alte specii vegetale. După desființarea acestui sistem, efectivele de animale au fost redate populației, numărul lor diminuându-se mult în anii următori din cauza costurilor ridicate pe care le implică întreținerea lor.

Evoluția efectivelor de animale (1990-2001)

Actual, creșterea animalelor se face majoritar în gospodăriile personale. Hrănirea efectivelor de animale, pe timp de vară, se face de regulă în comun (cirezi organizate) pe suprafața fânețelor și pășunilor comunale.

Pentru sporirea rentabilității creșterii animalelor este necesară luarea unor măsuri urgente de amenajare și întreținere a stării pășunilor și fânețelor, prin limitarea exploatării accentuate, curățarea lor și fertilizarea cu îngrășăminte naturale sau chimice.

Animalele domestice încă mai sunt pășunate lângă sat, pe imașurile comunale. Există mai multe cirezi conduse de un ciurdar plătit de localnici.

Păsările domestice crescute de locuitori sunt : găina, gâsca, rața, curca și bibilica (aceasta din urmă mai rar) de diferite rase și cu reale foloase în carne și ouă.

Numărul posturior telefonice

Telecomunicațiile reprezintă un segment important în cadrul transporturilor speciale, iar un rol major în cadrul telecomunicațiilor îi revine telefoniei care a evoluat rapid cu deosebire în ultimul deceniu.

Primul post telefonic instalat în sat datează din anul 1980.

Numărul de posturi telefonice la 100 de locuitori reprezintă un indicator destul de important, fiind folosit alături de indicatori cum ar fi PIB/locuitor, ponderea diferitelor sectoare în formarea PIB-ului, mortalitatea infantilă, etc la împărțirea regiunilor în lume.

Indicatorul poate fi cu ușurință introdus în categoria Internetului, serviciilor poștale etc.

Doar 19,5% din gospodăriile din Supuru de Sus dispun de serviciile companiei naționale de telefonie fixă ROMTELECOM.

Procentul este relativ redus în comparație cu valorile teoretice care sunt situate în limita de 50-60 %.

În schimb un rol important revine telefoniei mobile, numărul utilizatorilor și al aparatelor folosite crescând mai ales în ultimii cinci ani.

O extindere mare o are rețeaua de telefonie mobilă asigurată de cele trei companii reprezentative în acest domeniu, prezente în țara noastră ( Connex, Orange și Zapp) acestea având o acoperire destul de bună pe întreaga suprafață a satului, având din ce în ce mai mulți abonați.
La aceste servicii apelează mai ales populația tânără dar și cea adultă.

Telecomunicațiile în esența lor prezintă o mare influență asupra spațiului fiind unul dintre parametrii care stabilesc dacă o regiune este defavorizată sau nu.

Neîndoielnic, o asemenea dimensiune va căpăta noi cote, în viitor, comunicarea în formele ei deosebit de diversificate și pe spații mai mult sau mai puțin extinse devenind o coordonată fundamentală a dezvoltării societății contemporane.

În zilele noastre telefonul nu mai este considerat un moft, prin intermediul lui putându-se rezolva rapid probleme care în lipsa acestuia ar necesita deplasări costisitoare, mai mult timp și o oarecare doză de efort.

Deși o treime din populația Globului nu a vorbit niciodată la telefon, în satul Supuru de Sus numărul posturilor telefonice este în creștere, mai ales din anul 2000 când în comuna Supuru a fost instalat serviciul de telefonie digitală și este un lucru foarte bun că se întâmplă așa pentru că datorită și acestui lucru, alături de căiile de aces, gradul de izolare al satului scade.

Alimentarea cu apă

Gradul de dezvoltare economică și de civilizație al unui anumit teritoriu este dat în mare măsură de nivelul dotărilor, de infrastructură.. Dotările tehnice necesare unui trai decent (alimentarea centralizată cu apă, căldură, gaz metan, canalizarea, rețeaua de telefonie fixă), fie se află într-un stadiu modest de funcționare, fie lipsesc cu desăvârșire

În satul Supuru de Sus apele freatice se află la adâncimi care variază între 1-3 m în luncă, 3-6 m pe terasă și peste 10 m în zonele colinare.

Apele freatice din luncă au conținut slab sau cel mult până la moderat de cloruri și sulfați iar cea mai mare parte din cele din zonele de terasă și zona colinară prezintă conținut ridicat de carbonat de calciu.

Nivelul apelor freatice prezintă variații în timp generate de factorii naturali sau antropici.

Alimentarea cu apă din surse proprii (din ape de suprafață sau di pânza freatică) se face doar în centrul de comună Supuru de Jos, însă la nivelul epurării și îmbunătățirii este în curs de dezvoltare.

În Supuru de Sus nu există încă alimentare cu apă de la rețea dar a fost făcut un proiect în acest sens care propunea racordarea la rețea în următorii cinci ani însă acesta a fost refuzat în favoarea satelor Hurezu Mare și Dobra.

În prezent, alimentarea cu apă, elementul indispensabil al vieții se face din fântâni.

Fântânile sunt prezente în aproape fiecare gospodărie. Acestea au adâncimi variabile de la 3 la 20 de metri în funcție de locul unde sunt situate, de adâncimea la care se află pânzele freatice.

Datorită faptului că sunt singura sursă de apă fântânile sunt bine întreținute. Ele sunt curățate o dată la doi-trei ani .Curățarea este un proces destul de complicat și datorită acestui fapt există persoane preponderent din grupa vârsnică care aruncă în fiecare an în fântânile lor un kilogram de carbonat de calciu (piatră de var) care fiind un dezinfectant sterilizează apa omorând microbii.

Un lucru ar mai putea fi menționat și anume faptul că consumul de apă este un indicator sensibil al gradului de civilizație și că în lume consumul de apă crește de la an la an.

Referitor la alimentarea cu căldură sau gaz metan, pentru moment nici nu se poate pune problema.

Există totuși într-una dintre gospodăriile satului “ o reprezentanță ” Shell care aduce butelii pentru ca sătenii să nu fie nevoiți să se deplaseze până la centru de comună.

În condițiile în care în unele gospodării nu există nici măcar un aragaz cu butelie încălzirea și gătitul se fac cu ajutorul lemnelor și cărbunilor.

Tot lemnele și cărbunii sunt responsabile și pentru încălzirea de pe timpul iernii în toate gospodăriile satului.

Încălzirea cladirilor se face predominant prin sobe individuale, folosind ca și combustibil lemnul și cărbunele

Gradul de electrificare a locuințelor

În ultimii ani, odată cu creșterea tot mai accentuată a standardelor de dezvoltare, a sporit direct proporțional și consumul de energie electrică. În prezent comuna Supur este în întregime electrificată.

Electricitatea, transmisă pe liniile de înaltă tensiune la fel ca și comunicațiile speciale și telecomunicațiile aparține transporturilor speciale.

Electricitatea este un fenomen pe cât de spectaculos pe atât de comun.

Cine și-ar putea închipui în zilele noastre, în plină era a tehnologiei și a informației, să trăiască fără electricitate ?

În satul Supuru de Sus se remarcă un lucru îmbucurător și anume faptul că toate gospodăriile sunt electrificate.

Pe lângă lumină, a cărei lipsă ar fi pentru multe persoane și chiar pentru perioade scurte de timp, de neconceput, prezența electricității oferă multe alte elemente de confort.

Un exemplu concludent ar fi: păstrarea hranei nealterate sau miracolul numit televiziune care are un rol extrem de ridicat în informarea populației.

Electricitatea, ținând cont de faptul că trăim într-un secol al tehnologiei este pentru majoritatea populației, fie ea și rurală, vitală.

În același timp ea reprezintă un indicator foarte sensibil al stării de civilizație al unui teritoriu, este un minim de condiție pentru a clasifica un teritoriu și poate fi pus probabil pe același nivel de importanță ca și alimentarea cu apă sau poate pe o treptă ierarhică superioară acesteia.

Energia electrică produsă în diferite tipuri de centrale ridică probleme deosebit de dificile în ajungerea sa la consumatori.

Sursa de unde provine energia electrică pentru satul Supuru de Sus este orașul Tășnad situat în sud-vestul județului Satu Mare.

In România transportul energiei electrice se face în principal pe linii de înaltă tensiune ( 110,220,440 kV) care împânzesc întregul teritoriu , formând sistemul energetic național.

Acest sistem a fost creat după anul 1950 iar la nivelul satului Supuru de Sus datează din anul 1963.

Un lucru ar mai trebui menționat și anume faptul că majoritatea gospodăriilor consumă o cantitate destul de scăzută, neînsemnată, de energie electrică acest fapt fiind datorat în principal în mare parte lipsei dotărilor electrice mari consumatoare de energie.

Structura religioasă

Cea mai veche instituție a satului este biserica..

În simplitatea ei, necazurile, luptele și greutățile legate și generate de multe ori de nesiguranța vieții sociale și economice a locuitorilor a apărut din necesitatea credinței, sigur în forme simpliste.(Ardeleanu, 1969, Monografia comunei Supuru de Sus).

Situația privind confesiunile religioase în satul Supuru de Sus este relativ simplă. Majoritatea locuitorilor adică aproximativ 97% sunt de religie ortodoxă , buni creștini și cu tradiții vechi, ecoul lor străbătând vremuri și urcând până la sferele albastre tot mai aproape și mai aproape de Dumnezeu.

Corabia mântuirii ( Biserica) din sat este așezată pe un deal, pe dealul dinspre fântăna “ Bună ” înspre capătul nordic al satului (Ardeleanu, 1969, Monografia comunei Supuru de Sus) la marginea șoselei care pare că veghează întreg satul acesta de creștini gospodari, oameni modești care știu să muncească atât pentru ei cât și pentu Dumnezeu.

Pe parcursul istoriei, multe necazuri s-au abătut asupra locuitorilor acestui sat oamenii însă au rămas puternici ca și stejarul , poate că s-au clătinat uneori dar nu s-au “ rupt”. Credința seculară în divinitate a făcut ca stilul de viață tradiționalist să fie foarte bine protejat față de orice poluare de ordin spiritual venită din exterior

Înainte de 1948 localnicii au fost greco-catolici, având în vedere situația impuse de Imperiul Austro-Ungar la 1700 dar astăzi prea puțini se consideră greco-catolici și care frecventează Biserica ortodoxă pentru că aici s-au adunat o perioadă lungă de vreme, aici L-au primit pe Hristos în suflete și tot de aici vor pleca în cealaltă viață pentru a-L întâmpina pe Hristos.

“Un moment esențial l-a reprezentat trecerea forțată în masă a populației românești de la religia greco-catolică la cea ortodoxă în anul 1948 fenomen impus din afară a imperialismului sovietic.” (Nicoară, Liviu (1998), Dealurile Crasnei – Studiu de geografia populației și așezărilor umane – Teză de doctorat.)

În anii de după 1989, odată cu câștigarea libertăților de tot felul, în sat au apărut mai multe curente religioase (baptiști, penticostali, adventiști de ziua a 7-a) care nu întotdeauna au fost văzute cu ochi buni de localnici sau de preoți. Deși acestea și-au racolat un anumit număr de prozeliți în ultimul deceniu (țiganii au migrat cel mai masiv spre noile orientări), nu au fost semnalate neînțelegeri între membri diferitelor culte bisericești din comună, menținându-se în continuare buna conviețuire între credincioși.

În ultimele două decenii în localitate s-au instalat câteva familii dinr-un sat vecin, din Giorocuta care sunt de religie baptistă unele și penticostală altele , există chiar și o familie de martorii ai lui Iehova dar precizez faptul că aici în sat nu au existat astfel de confesiuni ele apărând după cum am menționat din localitatea învecinată unde există și conviețuiesc aproximativ cinci confesiuni religioase.

Nu doresc să fac o pledorie în acest sens dar în ciuda faptului că baptiștii și penticostalii au un creștinism abia perceptibil, există o relație frumoasă între oameni, ei realizând că numai buna înțelegere poate servi la bunul mers al vieții religioase și sociale.

De la 1054 când a avut loc marea schismă în Biserică , se poartă tratative pentru a întregi Biserica lui Dumnezeu din păcate însă până la ora actuală nu s-a putut ajunge la un consens.

S-a ajuns însă la o apropiere între cele două Biserici surori , mulțumită efortului mult regretatului sfânt părinte papa Ioan Paul al II-lea.

Poate că nu suntem foarte departe de realizarea acestui fapt văzând atâtea exemple în multe localități preoții rugându-se împreună se realizează întâlniri se poartă discuții.

Indiferent de religia pe care o avem un mod de a ne apropia de Dumnezeu este cu siguranță iubirea față de aproape, fiind de altfel și unul dintre criteriile judecății universale.

Doresc să finalizez aceste rânduri cu două dintre cele mai mari porunci ale divinității: “ Iubeste pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta cu toată puterea ta cu tot cugetul tău” și “Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți și nu judeca.” porunci după care locuitorii satului Supuru de Sus își călăuzesc viața ca niște buni creștini ce sunt.

Gradul de înnoire a locuințelor

Arhitectura actuală a locuințelor trădează un gust de multe ori îndoielnic, excepție făcând unele construcții noi, mai reușite.

Se remarcă totodată și un grad avansat de uzură sau igrasiere a pereților. Confortul este în general modest, lipsind alimentarea centralizată cu apă potabilă și canalizarea.

Majoritatea caselor 81,5% au fost construite între anii 1950 și 1990 dar există și un număr de case mai vechi care au fost ridicate înainte de anul 1950.

Doar 4,5% din totalul caselor sunt construite mai recent, după anul 1990, aceste costrucții sunt totuși modeste excepție făcând doar două dintre ele.

Da, într-adevăr s-a trecut de la casele de bârne murluite cu lut și ferestre mici la case cu fundații din beton, construite din cârpici sau cărămidă și acoperite cu țiglă, acestea fiind mult mai spațioase și mai igenice dar până a se ajunge la un anumit grad de confort mai sunt mulți pași de făcut.

O gospodărie cuprinde mai multe construcții: o clădire sau mai rar două pentru locuit majoritatea având tărnaț , adăposturi pentru animale (grajd și coteț) , loc de depozitare a producției agricole (cămara) , loc de depozitare a furajelor, uneltelor și utilajelor (șura) și uneori o serie de anexe cum ar fi : bucătăria de vară, lemnăria, coșteiul de porumb. Acestea încadrează curtea, casa de locuit fiind plasată la stradă iar șura pe latura din spate a curții.

Există și două case în construcție, neterminate încă, însă, din păcate aceste case noi care se construiesc acum sunt făcute și apoi lăsate nelocuite, sunt un fel de case de vacanță.

Se observă în satul Supuru de Sus din păcate, după cum se poate și din harta alăturată, un grad de înnoire a locuințelor extrem de scăzut. Acest lucru poate fi însă explicat prin puterea de cumpărare foarte scăzută a locuitorilor, prin faptul că materialele necesare construirii unei case sunt extrem de costisitoare.

Un lucru care merită menționat este faptul că școala care a fost construită în anii 1899-1900 a fost reînnoită, construindu-se o alta imediat după cel de-al doilea război mondial, care este și mult mai încăpătoare și care adăpostește Muzeul Fiilor Satului

Numărul tractoarelor

Din totalul de 858,3 hectare de teren agricol care aparține satului Supuru de Sus 512,4 hectare este deținut de terenul arabil.

După desființarea SMA-ului în sat există un număr de doar cinci tractoare proprietate privată.

În aceste condiții se remarcă faptul că în plin secol XXI în satele românești situația este îngrijorătoare, în Supuru de Sus un singur tractor deservind teoretic mai mult de 100 de hectare de teren agricol.

În agricultură și astăzi se mai ară cu plugul tras de vite în lipsa utilajelor moderne. În trecut hărnicia deosebită a oamenilor făcea ca nici o parcelă de pământ să nu rămână necultivată. Acest lucru nu mai este valabil în prezent, suprafețele de pârloagă fiind foarte dese. Exista un adevărat cult al pământului, considerat un dar divin ce trebuia prețuit cu adevărat și nu irosit. Toți membri familiilor luau parte la muncile câmpului, indiferent de vârstă, fiecare având un rol bine stabilit.

În aceste condiții se explică agricultura de subsidență prezentă aici, în multe cazuri țăranii practicând-o neputându-și permite costul lucrărilor agricole.

Primăvara poți vedea pe ici colo țărani arând cu caii și boii de unde și productivitatea extrem de scăzută tocmai datorită mecanizării reduse. Principalele plante cultivate sunt : grâu, secară, porumb, cartofi, floarea soarelui, sfeclă de zahăr.

Un lucru bun, dacă se poate spune așa, este că trei din cele cinci tractoare sunt noi, cele vechi necesitând multe reparații.

Tractoarele aparținând fostului SMA au fost vândute în anul 1992.

Numărul autoturismelor

Autoturismele reprezintă mijlocul de a călători rapid și comod spre destinația propusă, în zilele noastre nemaifiind considerate un lux.

În satul Supuru de Sus în 17,3% din numărul total de gospodării există cel puțin un autoturism dar se întălnesc și gospodării unde există două sau chiar trei mașini.

Acest fapt demonstrează faptul că localitatea nu este una izolată ci dimpotrivă, ea fiind străbătută de Drumul European 81 și fiind situată la aproximativ jumătate distanța dintre orașele Satu Mare și Zalău.

Drumul European 81, spre deosebire de majoritatea drumurilor din România la ora actuală, este într-o stare extrem de bună de funcționare fiind modernizat în urmă cu cinci ani pe tronsonul Satu Mare-Cluj Napoca.

De-a lungul arterei rutiere, se observă densitatea maximă a clădirilor aici fiind amplasate unitățile de interes public: școala primară, grădinița, poșta, căminul cultural, biserica, biblioteca, dispensarul uman, magazinul, etc., în această arie conturându-se centrul comunei. Starea tehnică a clădirilor este în general bună, necesitând totuși unele reparații și modernizări.

Majoritatea mașinilor sunt marca autohtonă cea mai cunoscută DACIA, însă mai există și mărci străine de mașini.

Un procent extrem de scăzut din posesorii de mașini și-au ridicat un garaj, în curte penrtu a proteja mașina mai ales pe timpul iernii. Ca și înlocuitor pentru garaj este folosită de multe ori șura.

Un lucru extrem de util pentru supuranii de sus este faptul că la un kilometru de la ieșirea din localitate spre sud la intersecția cu județul Sălaj există o stație Peco.

Aici se poate alimenta cu benzină respectiv motorină netrebuind să facă drumuri mai lungi doar pentru a alimenta.

În satul Supuru de Sus Drumul European (DN19) are o lungime de puțin peste doi kilometri. În centrul satului există o stație de autobuz de unde se asigură legătura cu orașele județului dar și cu orașe din județul Sălaj.

În afară de această soluție pentru locuitorii satului neposesori de mașini mai există soluția trenului, în urmă cu cinci ani, după multe demersuri la Regionala Cluj Napoca, înființându-se o nouă stație numită Halta Giorocuta, considerată cea de-a treia stație a comunei ca și importanță, și care este amplasată aproximativ la jumătatea distanței dintre localitățile Giorocuta și Sururu de Sus.

Stația este utilă nu doar prntru locuitorii din Supuru de Sus ci și pentru cei din Giorocuta Sechereșa și Corund care nu mai sunt acum nevoiți să se deplaseze până la stațiile din centru de comună.

Vârsta membrilor de familie

Populația statornică a satului Supuru de Sus este formată din români, în documentele vechi fiind menționat adesea ca “vechi sat românesc”. În anul 1867 populația satului era de 1250 de locuitori pentru ca astăzi (la recensământul din 2002) să aibă doar 553 de locuitori, adică mai puțin de jumătate.

Factorul hotărâtor al evoluției numărului populașiei îl reprezintă natalitatea.

Un rol primordial îl are suma condițiilor care influențează procesele demografice și anume : nivelul de trai al populației, nivelul cultural și sanitar , locul femeii în viața socială ,economică și politică, legislația ca formă sau cadru de manifestare a natalității.

Structura populației pe grupe de vârstă la fel ca și structura pe sexe sunt influențate în mod direct după cum am menționat anterior de valorile natalității dar și de valorile migrației.

Din numărul de locuitori ai satului un număr destul de ridicat sunt plecați din țară pentru o perioadă lungă de timp.

În satul Supuru de Sus la nivelul grupei de vârstă de 0-20 de ani există 131 de gospodării în care acesta nu este reprezentat acest număr deținând un procent extrem de ridicat de 67,8% , în 57 de gosodării, adică 29,6% ,populația cu vârsta cuprinsă între 0 și 20 de ani este unul sau doi membrii, iar numărul gospodăriilor în care persoanele din această grupă de vârstă depășește doi membrii este de doar 5 adică un procent de 2,6%.

La nivelul grupei de vârstă de 20-40 de ani există 20 de gospodării în care acesta nu este reprezentat acest număr deținând un procent de10,4%, în 145 de gosodării, adică 75,5%, populația cu vârsta cuprinsă între20 și 40 de ani este unul sau doi membrii, acest lucru fiind normal, iar numărul gospodăriilor în care persoanele din această grupă de vârstă depășește doi membrii este de 27 adică un procent de 14,1%.

Din păcate la nivelul grupei de vârstă de peste 60 de ani există 108 gospodării în care acesta nu este reprezentat acest număr deținând un procent de 56,3%, în 64 de gosodării, adică 33,3%,populația cu vârsta de peste 60 de ani este reprezentată de un singur membru, fiind, iar numărul gospodăriilor în care persoanele din această grupă de vârstă este sau depășește doi membrii este de 20 adică un procent de 10,4%.

Raporturile dintre grupele de vârstă, și în primul rând între grupa de vârstă de 0-20 de ani și grupa de vârstă de peste 60 reliefează tendințele de “întinerire” sau îmbătrânire demografică a unei populații.

Unii specialiști consideră că țările în care ponderea grupei de vârstă între 0-20 de ani este de35% sau chiar mai mult din totalul populației se consideră țări cu populație tânără care se dezvoltă echilibrat.

Acele țări în care grupa de vârstă între 0 și 20 de ani reprezintă sub 30% din totalul populației prezintă accentuate tendințe de îmbătrânire demografică.

Grupa de 0-20 de ani reprrezintă resursele de populație pentru viitor. Faptul că grupa de vârstă de 0-20 de ani și cea de peste 60 de ani dețin același procent al populației ar sugera pe undeva un echilibru doar că un echilibru demografic nu constă doar în a avea grupele de vârstă extreme egale ci în a le avea relativ egale în jurul unui procent de 30%.

Procentul deținut de populația din Supuru de Sus la grupele extreme de vârstă deste de doar 18,6%. Acest procent nu numai că nu asigură echilibru mult dorit, dar creează premisele unui major dezechilibru din punct de vedere demografic.

Din păcate populația satului și mai ales a grupei tinere de vârstă este în continuă scădere. Efectele fenomenului migraționist au fost negative, ducând la o creștere accentuată a mediei de vârstă odată cu plecarea familiilor tinere spre orașe și în consecință a scăzut numărul și capacitatea de muncă în agricultură a celor rămași.

După 1992 scăderea efectivului de locuitori s-a atenuat datorită limitării plecărilor spre orașe, unde odată cu restructurările din domeniul industrial perspectivele de strămutare nu au mai fost la fel de favorabile. S-a constatat chiar că o mică parte din cei plecați anterior s-au reîntors în mediul rural dar totuși depopulararea atinge cote alarmante.

Evoluția populației la principalele date ale recensămintelor se poate observa în tabelul de mai jos

Tabelul 2. Evoluția populației la principalele recensăminte

Sursa: Anuarele statistice ale României

Ca și o concluzie a acestui capitol, se poate afirma faptul că: scade ponderea grupei tinere, crește ponderea grupei vârsnice, au avut loc oscilații mai mici ale grupei adulte și crește valoarea raportului de dependență dintre grupele de vârstă extreme remarcându-se “îmbătrânirea” și “feminizarea ” care a determinat scăderea natalității, creșterea în continuu a mortalității de unde sporul natural a devenit negativ.

Regresul vizibil din punct de vedere demografic în care se află satul ar trebui să îngrijoreze atât autoritățile locale și nu numai deoarece acesta nu este un caz singular, asemenea situații fiind prezente în foarte multe locuri din țară.

Un semn de întrebare ar trebui pus și de populația satului, a cărei atitudine nu este pozitivă referitor la politica de planning familial.

Dotări de interes public

Dotările de interes public reprezintă un ansamblu de unități cu dezvoltare diversă, cu capacitate productivă și de servicii capabile să deservească interesul public.

În funcție de destinație dotările de interes public sunt: pentru învățământ și cultură; cu caracter administrativ: primăria, poliția, școala; dotări sanitare: puncte sanitare, puncte farmaceutice, spitale; pentru producție; comerciale: magazine mixte și baruri; pentru transport și telecomunicații:oficiu poștal,gări, hălți, stații de autobuz ,pentru deservirea agriculturii depozite, dispensar veterinar; stație de pompieri, biserica, etc.

După frecvența apelului la ele acestea sunt:

Cu frecvență zilnică – școli

Cu frecvență curentă – comerciale, administrative

Cu frecvență periodică – lăcașele de cult

Cu frecvență ocazională – dispensare, centre de poliție

După rang:

Dotări de rang subcomunal – școala cu clasele I-IV

Dotări de rang comunal – primării, poliție

Dotări de rang supracomunal – liceu, hotel,spital

Fiind un sat din categoria celor mici, dotările de interes public au o pondere mai scăzută fiind reprezentate de: Școala generală cu clasele I-IV,grădinița și nu în ultimul rând Căminul Cultural – “gazdă” a evenimentelor cele mai importante din viața locuitorilor: nunți, botezuri, diferite manifestări artistice.

Există apoi Biserica Ortodoxă ce datează din anul 1829.

Dintre dotările de interes public cu destinație comercială este menționat magazinul mixt de unde localnicii se aprovizionează cu diverse alimente.

Există în sat și un dispensar unde medicul din centru de comună se deplasează pentru patru ore, o dată pe săptămână. În restul timpului dispensarul dispune de o asistentă.

Pentru satisfacerea celorlalte nevoi administrative locuitorii se deplasează în centrul de comună.

Tot în teritoriul vetrei se mai află: clădirile fostului S.M.A și ale fostului C.A.P care sunt lăsate în paragină și oferă o priveliște dezolantă, grajdurile în număr de trei, care la rândul lor se află într-o stare avansată de degradare și care în curând vor fi demolate pentru a se construi o fabrică de conserve din legume și fructe datorită unui investitor francez.

Magazia satului este folosită pentru depozitarea cerealelor, în special a grâului de către deținătorul asociației din Supuru de Jos.

Pe teritoriul vetrei se mai află și un castel construit în perioada comunistă de către Andrei Cosma dar neterminat atunci. Astăzi castelul este renovat, tot cu finanțare străină, și va fi dat în funcționare ca și de hotel.

Inventar

În urma studiului fiecărei gospodării pot fi făcute câteva clasificări ale acestora in funcție de diverse criterii.

Astfel, în funcție de numărul membrilor de familie există:

gospodării cu un membru – 29;

gospodării cu 2 membrii – 51;

gospodării cu 3 membrii – 55;

gospodării cu 4 membrii – 25;

gospodării cu 5 membrii – 20;

gospodării cu peste 5 membrii – 12;

Media numărului membrilor de familie este 2,8.

După vârsta capului de familie, există gospodării a caror capi de familie au vârsta cuprinsă între:

20-30 de ani – 7 gospodării;

30-40 de ani – 37 de gospodării;

40-50 de ani – 49 gospodării;

50-60 de ani – 32 de gospodării;

60-70 de ani – 30 de gospodării;

70-80 de ani –37 de gospodării;

In ceea ce priveste pregătirea profesională a capilor de familie dar și a membrilor acesteia, se remarcă o pondere ridicată a desfășurării activității în sectorul primar (agricol) în regiunile agricole din jurul satului. Un procent mai scăzut activează în sectorul al doilea, în afara satului, practicând navetismul zilnic. Pregătire intelectuală au un număr mic de persoane, doar 10 persoane.

După anul construcției caselor, se remarcă o pondere ridicată a caselor vechi:

40 de case au fost construite până în1950;

159 de case construite între 1950-1990;

11 case după 1990.

După numărul de camere, casele pot fi împărțite în:

cu o cameră – 17 case;

cu 2 camere –39 case;

cu 3 camere – 128 case;

cu 4 camere – 26 case.

In ceea ce privește dotările caselor, se constată că;

toate casele au curent electric;

nici o casă nu are apă de la rețea

45 de case sunt dotate cu baie;

41 de case au telefon;

Analiza anexelor gospodăriilor concluzionează că:

exceptând un număr redus de gospodării, toate au șură sau șopron;

toate gospodăriile dețin construcții destinate creșterii animalelor (grajd, coteț);

toate gospodăriile au curte si grădină;

toate gospodăriile au WC în curte:

În urma inventarului gospodăriilor și sintetizarea acestora, am realizat obiectivul acestei lucrări, obținerea evidențierii tipologiei gospodăriilor din satul Supuru de Sus.

Concluzii

Din păcate satul Supuru de Sus se află într-un proces de involuție cronică, marcat de o îmbătrânire accentuată, o natalitate cu valori minime, susținute de un continuu exod al segmentului de tineret spre mediul urban.

În ceea ce privește activitatea economică, lipsa resurselor de subsol face ca industria să se afle doar în stadiul de pionierat, ocupația de bază a locuitorilor rămânând agricultura de subzistență, rareori producția realizată fiind destinată pieței. Cultura plantelor cerealiere sau legumicole și creșterea animalelor domină peisajul agricol, asigurând minimul de necesar pentru traiul populației.

Se remarcă o dotare deficitară din punct de vedere calitativ a infrastructurii tehnice în teritoriu. Nu există un sistem centralizat de alimentare cu gaze naturale și apă potabilă , iar canalizarea lipsește cu desăvârșire. Este imperioasă crearea de rampe ecologice de depozitare a deșeurilor menajere și animaliere, pentru a nu se continua poluarea actuală a mediului înconjurător cu consecințe nefaste pentru viitorul satului. Au fost puse la punct la nivelul comunei proiecte pentru remedierea în perspectivă a acestor probleme, dar în așteptarea fondurilor necesare starea negativă a lucrurilor persistă și se accentuează.

Trebuie adăugat în încheiere că prezenta lucrare nu are pretenția de a fi completă, acest deziderat necesitând o perioadă mult mai mare de timp alocat pentru studiu și contact nemijlocit cu realitatea de la fața locului. Totuși, informațiile cuprinse în capitolele anterioare ar putea reprezenta un „schelet” pentru un viitor studiu mai amănunțit, acestea constituindu-se într-o radiografie cât mai actuală și mai exactă a satului Supuru de Sus.

Bibliografie

Arhiva Consiliului Local Supur, Satu-Mare.

Direcția Județeană de Statistică, Satu-Mare.

*** (1983), Geografia României – geografie fizică, volumul I, Editura Academiei, București.

Ardeleanu, I – Senior (1969), Monografia satului Supuru de Sus, Zalău

Ardeleanu, I – Senior (1948), Oameni din Sălaj , Zalău

Păcurar, A (1998), Dealurile Crasnei – Studiu geografico-economic, Cluj-Napoca.

Nicoară, L(1998), Dealurile Crasnei – Studiu de geografia populației și așezărilor umane – Teză de doctorat, Cluj-Napoca.

Pop, G (2003), Structura pe sexe a populației regiunii de Nord-Vest a României, Cluj-Napoca.

Rusu, R (2004),Organizarea spațiului geografic și amenajarea teritoriului, Caiet de lucrări practice, Cluj Napoca

Surd, V (2003), Geografia așezărilor, Editura Presa Universitară Clujană, Cluj-Napoca.

Surd, V (2001), Geodemografie [curs universitar], Editura Presa Universitară Clujană, Cluj-Napoca.

Surd, V, Raboca, N. (1989), Geografia populației și așezărilor, Litografia Universității „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca

Pop, G *(2005), Dealurile și Câmpia de Vest, Cluj Napoca