TIMAIOS dialog PLATON [610665]

TIMAIOS / dialog PLATON
(Timaios – personaj al dialogului dar i personaj real din vremea lui Platon (sec IV î Ch) ș
astronom, om de stiinta (fizica/cosmologia= discurs despre cosmos))
1.INTRODUCERE
Dialogul descrie na terea universului – o posibilă ș cosmogonie (cosmogoníe din limba gr.
Kosmogonia – kósmos, lume i șgónos, genera iune, rasă- se referă la o explica ie pentru ț ț
crea ia universuluĭ). țPentru greci lumea este o lume ordonată, numită cosmos. Platon
descrie cosmosul ca pe cea mai bună copie posibilă a lumii de sus, a lumii ideilor, lumea
ra ionalită ii i a gândirii. Totu i cosmosul fiind vizibil i nu inteligibil nu poate fi maiț ț ș ș ș
mult decât o lume a opiniei i a devenirii, o lume a sensibilită ii ve nic în schimbare, o ș ț ș
lume în care nu există certitudini.
Multe din temele acestui dialog au fost interpretate ca argumente ce susțin de fapt
doctrina creștină: supremația sufletului asupra trupului, triumful binelui asupra răului,
crearea lumii de către un Demiurg omnipotent. Există multe obiecții ce pot fi aduse
acestor interpretări, de exemplu, Demiurgul nu se poate identifica decît cu greu cu
Creatorul din teologia iudeo-creștină, între ei existând mari deosebiri:
DUMNEZEU CRE TIN Ș DEMIURGUL GREC
A CREAT LUMEA DIN NIMIC –
EX NIHILOA ORDONAT HAOSUL DÂND
NA TERE UNEI Ș ORDINI
OMNIPOTENT SUPUS NECESITĂ II Ț
2.FRAGMENTE DIN DIALOG
28 a
TIMAIOS: Așadar, după părerea mea, mai întîi trebuie să facem următoarea distincție : ce
este ființa veșnică , ce nu are devenire, și ce este devenirea veșnică; ce nu are ființă40.
Ceea ce este veșnic identic cu sine poate fi cuprins de gîndire printr-un discurs rațional,
iar ceea ce devine și piere, neavînd niciodată ființă cu adevărat, este obiectul opiniei și al
sensibilității iraționale46. In plus, tot ceea ce devine, devine în mod necesar sub acțiunea
unei cauze ; căci în lipsa unei cauze nimic nu poate avea devenire47.
28 b
Ori de cîte ori Demiurgul48 privește neclintit la ceea ce este identic cu sine și se folosește
de un asemenea model49 în realizarea formei și specificului înfăptuirii sale, el, în felul
acesta, desăvîrșește totul ca ceva frumos50. Cînd însă Demiurgul privește la ceea ce se
află în devenire și se folosește de acest model supus devenirii, el va săvîrși totul ca ceva
departe de a fi frumos51.
Deci, despre cer ca întreg — deși i s-ar putea zice și cosmos sau chiar într-un fel mai
potrivit52 — trebuie să cercetăm mai întîi acel lucru, care, așa cum am spus, trebuie
cercetat din capul locului cu privire la orice, și anume: este el veșnic , neavînd naștere, sau

este născut, începînd dintr-un început oarecare. Este născut; căci este vizibil, palpabil și
are trup, iar toate de acest fel sînt sensibile; și cele sensibile, așa cum am spus, putînd fi
concepute prin opinia întemeiată pe sensibilitate, au devenire și sînt generabile.
29 a
Dar, afirmăm că tot ceea ce devine, devine în mod necesar sub acțiunea unei anumite
cauze. A găsi pe autorul și pe tatăl acestui univers e un lucru greu, și odată găsit, este cu
neputință să-1 spui tuturor53. Revenind, asta trebuie să cercetăm despre univers: privind
către care din cele două modele 1-a făurit făuritorul Uri, și anume: privind către ceea ce
este egal cu sine și mereu la fel, sau către ceea ce este în devenire?
Iată că, dacă acest cosmos este frumos și Demiurgul este bun , e limpede că, în timp ce-1
făurea, acesta a privit la modelul veșnic. Iar dacă, ceea ce nici să rostim nu ne este
îngăduit, cosmosul n-ar fi frumos și Demiurgul ar fi rău, acesta s-ar fi uitat la modelul
devenirii. Este însă limpede că, în timp ce-1 făurea, acesta a privit la modelul veșnic căci,
dintre cele născute, Universul este cel mai frumos, iar dintre cauze, Demiurgul este
cea mai bună.
Fiind născut așadar în. acest fel, cosmosul a fost făurit după modelul care poate fi
conceput cu rațiunea, printr-un discurs rațional, și care este mereu identic cu sine.
Așa stînd lucrurile, este necesar ca acest univers să fie o copie a ceva54. În orice domeniu,
cel mai important este să începi cu ceea ce ține de natura lucrurilor cercetate. Trebuie să
distingem așadar copia de modelul ei, ca și cînd vorbele ar fi înrudite cu lucrurile a căror
explicație o dau. Pe de-o parte vorbirea despre ceea ce este stabil, constant și cognoscibil
cu ajutorul rațiunii va fi ea însăși stabilă și de nezdruncinat, fapt care, în măsura în care
este posibil, nu trebuie să lipsească unor discursuri inexpugnabile și irefutabile; pe de altă
parte, vorbirea despre ceea ce este copia celei dintîi realități, copie ce nu este decît o
imagine a acelei realități, nu va fi, la rîndul ei, decît o vorbire verosimilă și se va afla față
de primul tip de vorbire într-un anume raport; căci în acest raport, în care se află ființa
față de devenire, se află și adevărul față de opinie/credință55.
[…].
30a
TIMAIOS: Dorind deci ca toate să fie bune și, atît cît îi stătea în putință, nimic să nu fie
imperfect, Demiurgul a luat tot ce era vizibil, lipsit de repaus și aflat într-o mișcare
discordantă și haotică58 și 1-a condus din dezordine în ordine, considerînd că ordinea
este întru totul mai bună decît dezordinea. Celui mai bun nu-i este și nici nu i-a fost
îngăduit vreodată să facă altceva decît ceea ce este cel mai frumos. Așadar, după ce a
chibzuit, și-a dat seama că, în ce privește cele care sînt prin natura lor vizibile, nici o
înfăptuire al cărei întreg este lipsit de spirit nu va putea fi vreodată mai frumoasă decît
una al cărei întreg are spirit și că, în plus, este imposibil ca în ceva să existe spirit fără
suflet59. In virtutea acestui raționament, Demiurgul a zidit universul punînd spiritul în
suflet și sufletul în trup, pentru ca ceea ce va fi făcut să fie, prin natura sa, cît mai frumos
și mai bun.
30c
Astfel stînd lucrurile potrivit unui discurs verosimil, trebuie să spunem că acest univers
este — din cauza providenței zeului — cu adevărat o ființă însuflețită și rațională .
Odată stabilite cele de mai înainte, trebuie să spunem acum ceea ce urmează acestora: în
asemănarea căreia dintre viețuitoare a alcătuit Demiurgul universul? Să considerăm că nu
prin asemănarea cu vreo făptură ce este doar specie, căci nimic frumos nu s-ar putea naște

vreodată fiind asemănător cu ceva încomplet, ci, să admitem că universul este cel mai
asemănător aceluia ale cărui părți sînt toate celelalte viețuitoare, luate fie individual, fie
pe genuri60. Căci acesta are cuprinse în sine însuși toate viețuitoarele inteligibile , la fel
cum acest univers ne cuprinde pe noi și pe toate celelalte creaturi vizibile. Demiurgul,
dorind ca universul să fie cît mai asemănător cu cel mai frumos și mai desăvîrșit în toate
privințele dintre entitățile inteligibile, a alcătuit o viețuitoare unică și vizibilă , care
cuprinde în sine toate viețuitoarele cîte sînt , potrivit naturii lor, de același fel.
3.SUFLET/SPIRIT
Pentru Platon sufletul este acea entitate superioară corpului care supravie uie te după ț ș
moarte. Sufletul nemuritor are o structură tripartită (partea instinctuală, partea ra ională, ț
partea volitivă/spirituală). Partea inferioară a sufletului este cea instinctuală, prin care
omul se apropie de animale. Există însă i o parte superioară a sa prin care omul se ș
înrude te cu divinitatea. ș Spiritul trebuie asociat cu această parte superioară a sufletului,
cu voin a cea bună, cu sufletul cultivat prin exerci ii spirituale. ț ț
4.MIMESIS SUPERIOR/INFERIOR
În Timaios sunt prezentate două posibilită i de imitare (mimesis) ț a unui model. Există un
mimesis superior atunci când demiurgul/me terul imită un model din lumea de sus, ș
inteligibilă sau altfel spus atunci când acesta alege drept model o idee ve nică, nemurioare. ș
Mimesisul inferior presupune alegerea unui model inferior, supus schimbării/devenirii.
Atunci când artistul imită un obiect oarecare din lumea reală, obiect alterabil, vremelnic el
nu va produce altceva decât o copie de rangul doi (o copie a unei copii).

5.CAUZALITATE
Lucrurile din lumea inferioară, sensibilă sunt supuse legii cauzabilită ii. Orice lucru real, ț
vizibil este efectul unor cauze. După Aristotel, pentru orice lucru există 4 tipuri de cauze:
CAUZA MATERIALĂ MATERIALUL DIN CARE ESTE FĂCUT
EX: pentru un cu it cauza materială este metalul din ț
care este turnat
CAUZA FORMALĂ FORMA LUCRULUI
EX: pentru un cu it forma de cu it ț ț
CAUZA EFICIENTĂ AUTORUL CARE A TURNAT MATERIA ÎN FORMĂ
EX: pentru cu it me terul care a turnat metal în formă ț ș
CAUZA FINALĂ SCOPUL LUCRULUI RESPECTIV
EX: pentru cu it – a fi bun pentru tăiat ț
Cauza finală este cea mai importantă dintre cauze determinându-le pe celelalte. Astfel
me terulș va alege materialul (dur, necasabil etc) i șforma în func ie de ț scop sau
func ionalitate (ț bun pentru tăiat ).