Tihulca Mea 24.01.19 [304242]

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ " ION IONESCU DE LA BRAD" [anonimizat].dr. Gabriel Vasile HOHA

Absolvent: [anonimizat].vet. Dan-Constantin TIHULCĂ

2019

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ " ION IONESCU DE LA BRAD" DIN IAȘI

FACULTATEA DE ZOOTEHNIE

Master: Managementul exploatațiilor în acvacultură

CERCETĂRI PRIVIND UNELE PARTICULARITĂȚI MORFOLOGICE ALE CHEFALULUI (MUGIL CEPHALUS L.)

[anonimizat].dr. Gabriel Vasile HOHA

Absolvent: [anonimizat].vet. Dan-Constantin TIHULCĂ

Iași, 2019

[anonimizat]-[anonimizat], au limitele exploatării sustenabile atinse sau sunt depășite. [anonimizat] o activitate economică cu rol important în regiuni costiere și continentale.

Acvacultura este ramura pilon a strategiei U.E. cu privire la ”creșterea albastră” (COM –

2012) și dezvoltarea acesteia contribuie la realizarea strategiei Europa 2020 (FAO, 2017).

[anonimizat]: ”Acvacultura joacă un rol important în UE în ceea ce privește accesul la resursele alimentare și este necesar să se utilizeze potențialul acesteia pentru a [anonimizat], creșterea economică și ocuparea forței de muncă. [anonimizat].”

[anonimizat], planificări, consultări, [anonimizat], formularea și implementarea unor reglementări ce vor guverna activitatea pescărească în scopul de a asigura continuitatea productivității resurselor și realizarea de venituri (***Planul strategic național multianual pentru acvacultură).

Fermele piscicole din cadrul U.E. [anonimizat]. La nivelul anului 2018, U.E. importă 68% din produsele din pescuit care sunt consummate și doar 10% din consum este obținut din piscicultura europeană. [anonimizat] 80 000 [anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat], la standarde de calitate ridicate (ec.europa.eu)

Partea I

Considerații generale

CAPITOLUL 1

NOȚIUNI GENERALE CU PRIVIRE LA EXTINDEREA ȘI TEHNOLOGIA DE CREȘTERE A CHEFALULUI (Mugil cephalus L.)

1.1. Distribuția geografică la Mugil cephalus

Mugil cephalus L. are o distribuție la nivel geografic mondial între latitudinea nordică 42° și sudică 42°. Whitfield și colab. stabilește că M. cephalus este o specie cosmopolită care se dezvoltă într-o mare varietate de habitate și care poate fi considerată ca un complex de specii eurytopice și care ar putea fi folosită ca marker biologic în nivelurile de sănătate ale diferitelor ecosisteme unde habitează.

[anonimizat]ale și temperate ale tuturor mărilor. Pacificul de Est: California, Statele Unite ale Americii în Chile; în vestul Pacificului: Japonia în Australia; Oceanul Indian de Vest: de la India la Africa de Sud. Atlanticul de vest: Nova Scotia, Canada-Brazilia; Cape Cod în sudul Golfului Mexic; absent în Bahamas și în cea mai mare parte din Insulele de Vest și Caraibe. (fig. 1.1). În estul Atlanticului: Golful Biscaya către Africa de Sud, inclusiv Marea Mediterană și Marea Neagră, raportat în Marea Okhotsk.

Fig. 1.1. Răspândirea speciei Mugil cephalus

(ec.europa.eu)

Mugil cephalus reprezintă una dintre cele mai importante zece specii din cauza volumului ridicat de captură, mai mare de 10 000 tone pe an (Polanco et al., 1987). Cea mai mare parte a ciclului de viață al speciei este în mod clar asociată cu lagunele de coastă și 99% din captura totală este înregistrată în partea de nord-vest a Golfului Mexic. Chefalul de mare este principala sursă de venit în laguna Tamiahua. Acest lucru se datorează în principal valorii comerciale ridicate a "icrelor" sau a gonadelor. În ciuda importanței acestei specii, există puține studii publicate pe această temă și care se referă în principal la M. cephalus. Printre cele mai importante se numără cele care se ocupă de aspecte precum mortalitatea și creșterea (Mårquez, 1974), reproducerea și fertilitatea raportului de vârstă (Diaz și Hemandez, 1980) și distribuția spațială-timp în laguna Tamiahua, Mexic (Garcia, 1988).

Principalele specii de pești, care se pot crește în apele marine și salmastre din țara noastră sunt: chefalul auriu (Mugil auratus), chefalul mare (Mugil cephalus), chefalul mic (Mugil saliens) și anghila (Anquilla anquilla).

Importanța creșterii acestor specii de pești se datorește cărnii lor de calitate excelentă și pretabilității la regimuri cu ape saline, salmastre și chiar dulci, elemente care îmbină armonios condițiile concrete din țara noastră cu cerințele specifice de creștere și de reproducere.

Suprafața de ape salmastre aparținătoare țării noastre se estimează la cca. 90 mii ha, iar a celor marine la cca 600 mii ha.

Fig. 1.2. Rutele de migrație, sectoarele de hrănire și iernat ale

chefalului (Mugil cephalus L.), în zona platoului continental al Mării Negre

(după Radu Gh., 2000)

Creșterea acestor specii este favorizată și de faptul că salinitatea unor complexe piscicole se poate regla și controla, prin executarea unor canale de legătură, fie cu Dunărea, fie cu Marea Neagră, în funcție de cerințele specifice ale acestor specii, pe categorii de vârstă și stadii fiziologice.

1.2. Tehnologia de creștere a chefalului

Pentru țara noastră, mugilicultura are importanță atât pentru exploatarea eficientă a apelor salmastre cât și pentru creșterea acestor specii de chefal împreună cu crapul. Speciile genului Mugil se caracterizează printr-o dezvoltare foarte bună în condițiile apelor cu salinitate variată (specii eurihaline). Aceste specii fac parte din familia Mugilidae, ordinul Mugiliformes. Se reproduc în Marea Neagră, însă pătrund în lagunele litorale pentru hrănire, din aprilie și până în septembrie, consumând plancton și detritus organic. La sfârșitul verii, acesta se retrage în largul mării, unde iernează la temperatura de 10-12șC (în sudul Mării Negre).

În general, speciile se caracterizează prin corp fusiform, pretejat de solzi mari cicloizi, care se extind și pe cap. Capul este mare, turtit dorso-ventral, cu gura fără mustăți, cu dinți, cu ochi prevăzuți cu pleoape adipoase. Nu are linie laterală.

Dimensiunile corporale la stadiile de adult variază în funcție de specie. Astfel, Mugil auratus are în medie circa 42 cm, Mugil cephalus peste 63 cm, iar Mugil saliens circa 36 cm.

Toate speciile au stomac bine dezvoltat, musculos. Posedă pe spate 2 înotătoare dorsale, din care prima are radii osoase.

Reproducătorii de chefal se pescuiesc din apele salmastre, sau din apropierea litoralului Mării Negre și sunt utilizați la reproducerea naturală-dirijată sau artificială. Înainte de perioada de reproducere, reproducătorii se aclimatizează la noile condiții, prin ridicarea treptată a salinității bazinului de parcare. Reproducerea are loc în luna august.

Pentru stimularea maturării gonadelor în reproducerea artificială, se practică hipofizarea femelelor de chefal, în două reprize, la interval de 24 ore, folosind 1,5 mg hipofiză, la prima doză și 15-20 mg la a 2-a. În acest timp, bazinele de maturare (confecționate din material plastic), sunt instalate în canale cu apă marină. După circa 40 ore, la temperatura de 20-22șC, se obțin icre curgătoare, în număr de 4 milioane/femelă.

În cazul în care se practică reproducerea artificială, icrele fecundate se introduc în incubatoare ce sunt alimentate cu apă marină și care funcționează pe principiul vaselor comunicante, la temperatura apei de 21-23șC (fig. 1.3) (www.fao.org).

Fig. 1.3. Ciclu de producție la Mugil cephalus

(www.fao.org)

Larvele sunt puternic pigmentate, pelagice și cu mărimea de circa 2,0 mm.

După 2 zile acestea devin bentonice, iar după 4 zile alevinii se hrănesc activ cu plancton vegetal și animal, deplasându-se ușor în toate direcțiile. Puietul consumă alge, detritus și plante în descompunere. Acestea se adaptează ușor la hrana suplimentară specifică crapului, atingând în policultură cu acesta, în primul an , o greutate de 200-300 g, iar în anul al doilea ce circa 550 g. În condițiile țării noastre, chefalul mare se crește în avandeltă, în dreptul gurilor brațurilor Dunării: Chilia, Sulina și Sf.Gheorghe.

Chefalul este un pește puternic, cu înot rapid care se hrănește ușor. Lucrările de manipulare sunt dificile față de alte specii de pești. Datorită acestui fapt, bazinele de parcare vor trebui capitonate cu material plastic moale, cu diametrul între 22-40 cm, armate la exterior cu sârmă și prevăzute cu tuburi de cauciuc. Reproducătorii suportă staționarea în aceste bazine timp de 7-8 zile.

CAPITOLUL 2

MORFOLOGIA LA SPECIA MUGIL CHEPHALUS (CHEFAL)

Descoperită de Carl Linnaeus, un naturalist suedez, a descris inițial mulacul dungat ca Mugil cephalus în 1758. Numele genului Mugil este derivat din latina "mugil", adică un pește, probabil un mullet. Denumirea speciei cefalus este derivată din latină, adică o mulletă.

Sinonime care se referă la acest pește includ: Mugil albula Linnaeus, 1766, Mugil ourForsskal, 1775, Mugil crenilabis noastre Forsskal, 1775, Mugil tang Bloch, 1794, Mugil provensalis Risso, 1810, Mugil lineatus Valenciennes, 1836, Mugil cephalotus Valenciennes, 1836, Mugil japonicus Temminck și Schlegel, 1845, Mugil dobula Gunther, 1861, Mugil ashanteensis Bleeker, 1863, Mugil cephalus ashanteensis Bleeker, 1863, Mugil occidentalis Castelnau, 1873, Mugil mexicanus Steindachner, 1876, Myxus superficialis Klunzinger, 1870 1879, Mugil muelleri Klunzinger, 1880, Mugil mulleri Klunzinger, 1880, Mugil hypselosoma Ogilby, 1897, Myxus pacificus Steindachner, 1900, și Myxus barnardi Gilchrist și Thompson, 1914.

Taxonomic, cefalul (Mugil cephalus) face parte din:

Regnul Animalia

Încrengătură: Chordata

Subîncrengătură: Vertebrata

Infraîncrengătură: Gnathostomata

Supraclasă: Osteichthyes, (neclasificat): Pisces

Clasă: Actinopterygii

Subclasă: Neopterygii

Infraclasă: Teleostei

Supraordin: Acanthopterygii

Ordin: Mugiliformes

2.1. Morfologia la Mugil cephalus

Chefalul mare (labanul) – Mugil cephalus este o specie marină, bentonofagă, trăiește în cârduri, în largul mării (iarna și primăvara), unde și iernează, sau aproape de țărmuri, în lacuri litorale de tip salmastru (vara și toamna). Nu există un dimorfism sexual clar.

Corpul este aproape cilindric, capul mare și turtit dorso-ventral (fig. 2.1).

Fig. 2.1. Aspect general la Mugil cephalus

(foto original)

Capul este puțin mai lat decât adânc. Gura are formă triunghiulară atunci când este privită de sus, cu dinți mici, apropiați, dispuși în mai multe rânduri pe fălci (fig. 2.2 și 2.3).

Fig. 2.2. Aspectul gurii la Mugil cephalus

(De Silva, 1980)

Fig. 2.3. Vedere laterală și ventrală a gurii în cefalusul Mugil

(Pierluigi și colab., 2018)

Gura este mică, terminală și un nas îngust. Buzele gurii sunt subțiri, cu o proeminență la vârful buzei inferioare.

Un interes deosebit de a efectua o analiză exclusivă a "formei" acestei specii, care prezintă, un număr de scale de la originea dorsală până la vârful gurii, cu fină caudală furcată, precum și cu ochii ascunși de o membrană adipoasă groasă (anterioară și posterioară) (fig. 2.4).

Fig. 2.4. Topografia organelor interne la Mugil cephalus

(foto original)

Oasele preorbitale sau lacrimale nu se extind dincolo de marginea colțului gurii.

Fig. 2.5. Otolite Mugilus – vedere din lateral și inferior

(Espino-Barr E., 2013)

Corpul prezintă două înotătoare dorsale (D IV-V + I, 6-8), depărtate între ele, caudala escavată, homocercă, cu lobii ascuțiți, anala (A III, 8) cu baza de prindere cât lățimea ei, cu 2-3 radii osoase, ventralele cu vârful ascuțit și prima radie osificată. Aripioarele pectorale scurte (care nu ajung la prima aripă dorsală) (Tamaru et al., 2005). Originea celei de-a doua aripioare dorsale este posterioară originii aripioarei anale. Linia laterală nu este vizibilă.

Corpul este acoperit cu solzi mari, cicloizi, extinzându-se și pe cap. Solzii de pe spinare au canale de creștere obișnuite, iar cei de pe cap au și tuburi mucoase. La baza înotătoarelor pectorale (zona axilară) există câte un solz, de forma unui lob triunghiular, alungit pe cca. o treime din lungimea pectoralei.

Lungimea maximă a chefalului este de 120 cm, cu o greutate maximă de 8 kg. Durata vieții este cuprinsă între 4 și 16 ani. Gradul de maturitate este atins la aproximativ 3 ani, corespunzând lungimilor de 20-30 cm. Femelele mature la o dimensiune puțin mai mare decât bărbații. Rata de creștere este mai mare de-a lungul coastei golfului din Florida, probabil datorită creșterii temperaturii. Cea mai mare creștere se produce în lunile de primăvară și de vară. Adulții cresc la o rată de 1,5-2,5 inci (3,8-6,4 cm) pe an. Femelele sunt mai mari și cresc mai repede decât bărbații de aceeași vârstă. La maturitate atinge dimensiuni de 25-50 cm și greutăți de 300-1000 g, prescuindu-se însă și exemplarele de 60-90 cm, cu vârste de peste 16 ani și greutăți de 7-12 kg.

Pierluigi Piras și colab., 2018 descria formula înotătoarelor la Mugil cephalus: D1 IV, D2 I 8-9, A III 8-9. Numărul de solzi de-a lungul liniei laterale: 42-45. (fig. 2.6 și 2.7)

Fig. 2.6. Spice și raze moi ale aripioarelor anale la Mugil cephalus

(Pierluigi și colab., 2018)

Fig. 2.7. Prezentarea înotătoarelor la Mugil cephalus

(foto original)

Colorația corpului variază în funcție de vârstă și mediu, spatele fiind cenușiu-albăstrui sau cenușiu-cafeniu-albăstrui, laturile cu 7-8 benzi longitudinale, brune-închis sau cenușii-cafenii cu reflexe aurii (cele inferioare mai șterse). Abdomenul este alb-argintiu, dorsala și caudala sunt argintii-verzui sau cenușii-verzui, anala și pectoralele cenușii-palid, cu marginea anterioară neagră, ventralele fiind albe. Pe opercul există câțiva solzi cu reflexe aurii.

2.2. Date biometrice

Există un studiu privind creșterea relativă a M. cephalus, efectuat în zona de studiu (Pérez și Ibåfiez, 1992) care se referă la rapoartele alometrice în ceea ce privește dimensiunea. Mai multe lucrări se găsesc pe analizele morfometrice ale mugilidelor: Grant și Spania (1975), Drake și Arias (1984) și Rojo și Ramos (1985). Cu toate acestea, nici unul dintre studiile menționate nu se referă la "forma" acestei specii; autorii se ocupă mai degrabă de diferitele adaptări conferite de alometrii cu privire la lungimea totală (sau standard) (fig. 2.8).

Una dintre principalele caracteristici distinctive ale speciei este colorarea și pigmentarea, deoarece doar M. cephalus prezintă linii negre vizibile de-a lungul fiecărui rând de scale. Cu toate acestea, această caracteristică poate fi detectată cu ușurință în eșantioanele adulte, în timp ce abia se poate observa în cele mici.

Nu apare nici un dimorfism sexual aparent la nici una dintre specii, făcând disecția necesară pentru a distinge sexele.

Fig. 2.8. Măsurători morfometrice efectuate la Mugil cephalus

(Pérez și Ibåfiez, 1992)

Lungimea totală (Tl), lungimea standard (Sl), distanța față de prima aripă dorsală (PDII). distanța față de a doua aripă dorsală (PD21), lungimea până la aripioarele anale (PAl). înălțimea maximă (Max h), înălțimea minimă (Min h), lungimea cefalică (Cl), zona oculară (Ocd) și grosime la lățimea maximă (Max 2.)

Diferențele morfometrice dintre sexe sunt studiate prin intermediul a zece măsurători. Alometrele fiecărei măsurători sunt estimate în funcție de lungimea totală. Variațiile morfometrice sunt analizate folosind trei metode multivariate: (a) mediere reciprocă, (b) analiza componentei principale și (c) analiza canonică a populațiilor.

Rezultatele indică faptul că morfologia speciei este diferită, masculii și femelele de M. cephalus au fost clar discriminați în două grupuri.

Separarea grupurilor datorită diferențelor de "formă" mai degrabă decât de "dimensiune" a fost observată prin analiza medierii reciproce și a analizei canonice a populațiilor prin normalizarea indivizilor din fiecare grup. Variabilele morfometrice care diferențiau cele patru grupe au fost grosimea la lățime maximă, lungimea până la finele anale și lungimea cefalică.

Aceste studii au oferit un fundal solid pentru sezoanele închise și dimensiunile ochiului de plasă netă, pe baza dimensiunii minime a reproducerii. Aceste măsuri de pescuit au permis reproducerea speciei cel puțin o dată, protejând pescuitul de supraexploatare.

Relația de la fiecare grupă de vârstă la valorile lungimii totale (cm), greutatea totală (g), greutatea eviscerată (g), greutatea ficatului (g), greutatea gonadelor (g) și fecunditatea (numărul de ovocite) sunt prezentate în tab. 2.1.

Tabelul 2.1

Greutățiile totale și a organelor raportate la vârstă și lungime corporală

(Pérez și Ibåfiez, 1992)

În anul 2018, Pierluigi Piras și colab., efectuează un studiu pe Mugil cephalus, unde analizează un număr de 7 caractere morfologice, redate în fig. 2.9.

2.3. Reproducția la Mugil cephalus

Reproducerea se realizează numai în mare, la vârsta reproducătorilor de 5-6 ani (peste 30 cm), în lunile august și septembrie, femela depunând 3-8 mil. icre, de dimensiuni foarte mici. Începând din luna mai, atât adulții cât și puietul migrează înspre coastă, pătrunzând în lacurile litorale și chiar în gurile fluviului, căutând apa mai caldă și hrana adecvată.

În timpul lunilor de toamnă și de iarnă, chefalul adult migrează departe de mare în agregări mari pentru a da naștere. În Golful Mexic, specia a fost observat în apele de peste 40-50 km (65-80 km) în largul apelor, adâncime de peste 1.000 m. În alte locații, specia a fost raportată de-a lungul plajelor, precum și în larg. Fecunditatea estimată este de 0,5 până la 2,0 milioane de ouă pe femelă, în funcție de mărimea individului.

Fig. 2.9. Morfologia externă și măsurile uzuale folosite în Mugilidae

(vedere laterală completă și vedere ventrală a capului)

SL = lungime standard; D2O = a doua origine fină dorsală; HL = lungimea capului; prO = lungimea preorbitală; ED = diametrul ochiului; poO = lungimea postorbitală; LM = lungimea gurii; WM = lățimea gurii (Pierluigi Piras și colab., 2018)

Icrele (ouăle) sunt transparente și galben pal, neadezive și sferice, cu un diametru mediu de 0,72 mm. Fiecare ou conține un globule de ulei, făcând-o pozitiv flotant (www.floridamuseum.ufl.edu) (fig. 2.10).

Fig. 2.10. Vedere dorsală a testiculelor și ovarelor la M. cephalus

(foto original)

Exploatarea are loc la aproximativ 48 de ore după fertilizare, eliberând larve cu o lungime de aproximativ 2,4 mm.

Aceste larve nu au guri sau perechi de aripioare (fig. 2.11). La vârsta de 5 zile, acestea au o lungime de aproximativ 2,8 mm. Fălcile devin bine definite și încep să se dezvolte mugurii de vârf. La 16-20 mm în lungime, larvele migrează în apele și estuarele de pe coastă. La 35-45 mm, pleoapa adipoasă este evidentă, și cu 50 mm acoperă cea mai mare parte a ochiului. În acest moment, mulletul este considerat a fi un minor.

Fig. 2.11. Stadii larvare

(www.floridamuseum.ufl.edu)

Juvenilii sunt capabili de osmoregulare, fiind capabili să tolereze salinități de 0-35 ppt. Își petrec restul primului an în apele de coastă, în mlaștini de sare și în estuare. În toamnă, adesea se deplasează în apă mai adâncă, în timp ce adulții migrează în largul coastelor. Cu toate acestea, unii indivizi tineri migrează în estuare. Dupa acest prim an de viata, chefalul locuieste intr-o varietate de habitate incluzand oceanul, mlastinile sarate, estuarele și râurile de apă dulce.

În mare se reîntorc toamna, pentru a ierna, la adâncimi de cca. 80 m.

2.4. Alimentația la Mugil cephalus

Chefalul mare se hrănește cu plancton, substanțe organice (detritus), viermi, crustacei, molușe ș.a. Primăvara, în căutarea hranei, migrează în lacurile litorale.

Specia este diurnă, consumând în principal zooplancton, materie vegetală moartă și detrită. Stomacul este tip piloric Are segmente în formă de perete gros cu pereți groși în stomac, împreună cu un tract gastro-intestinal lung, care le permite să se hrănească cu detritus. Lungimea intestinului (de 3-5 ori lungimea corpului). Acestea sunt o legătură importantă din punct de vedere ecologic în fluxul de energie din cadrul comunităților de estuar.

Hrănirea prin aspirarea stratului superior de sedimente, îndepărtează detrimentul și microalgele. Ele, ridica unele sedimente care funcționează pentru a măcinat alimente în porțiunea de tip piloric, de stomac.

Se hrănește în principal cu microcrustacee. Un studiu a arătat hrănirea cu copepoduri, larve de țânțari și resturi de plante în conținutul de stomac al larvelor sub 35 mm lungime (fig. 2.12). Cantitatea de nisip și detritus din conținutul stomacului crește în raport cu lungimea indicând faptul că mai multă hrană este ingerată din substratul inferior pe măsură ce peștele se maturizează.

Fig. 2.12. Mosquito larvae

(Wi-Sik Kim al 2013)

Chefalul este în mod obișnuit infestatat parazitar. Într-un studiu, aproape 300 de chefali adulți, recoltați din coasta Golfului din Golf, au conținut paraziți. Mugil cephalus sunt gazde pentru mulți paraziți, inclusiv flagelari, ciliate, myxosporidians, trematode monogene și digeneane, nematode, acanthocephalans, lipitori, argulizi, copepods și izopodi. Tânărul chefal sub lungimea de 20 centimetri, este adesea puternic infestat de trematodele digenetice adulte, în timp ce gazdele mai mari au în primul rând mixosporidienii, copepodii și nematodele, precum și trematodele digenean larve (fig. 2.13). Specimenele puternic parazite, care transportau cantități mari de parazit, adesea găzduiau cel mai mare număr de specii parazitare. Aparent gazdele deja slăbite sunt mai vulnerabile la infestarea altor paraziți.

Fig. 2.13. Chisturile pe scări și intestinul Mugil cephalus. Bar = 2 cm.

(Wi-Sik Kim al 2013)

Labanul sau chefalul mare este cel mai valoros chefal din Marea Neagră, importanța sa economică fiind mare. Se pescuiește toamna (de obicei), când caută să părăsească lacurile litorale și să se reîntoarcă în mare. Carnea și icrele sunt foarte bogate în iod, fapt ce ajută la creșterea gradului de conservabilitate a acestora, chiar păstrat la o temperatură obișnuită.

Partea a II-a

Contribuții propria

CAPITOLUL 3

SCOPUL LUCRĂRII, MATERIALE ȘI METODĂ DE LUCRU

3.1. Scopul lucrării

Sectorul de acvacultură constituie sursa producției de alimente piscicole la nivel mondial înregistrând o creștere foarte rapidă. Sursele principale de produse cu origine marină, constituie sortimentele din game din ce în ce mai multe din produse de origine marină, acestea provenind din fermele acvacole.

Chefalul (Mugil cephalus) este o specie care trăiește în bancuri pe întreaga coastă a litoralului românesc. Punctele de pescuit pe teritoriul țării noastre sunt: plaja de la Vadu, zona Petromidia, digurile din partea de Nord și Sud a Portul Midia, plaja din Năvodari, zona Cazinoului din Mamaia, digurile Constanței din zonele: 3-Papuci, plaja Modern, Eforie Nord, Tuzla, Mangalia și Vama Veche. Labanul sau Mugil cephalus se dezvoltă cel mai tare ca talie, atingând 25-30 cm și 1,5-2 kg. Carnea de chefal este grasă și gustoasă, foarte căutată, dar se alterează foarte repede la la surse de căldură. În timp ce un kilogram de chefal ajunge la 2-5 euro în Grecia, în România se vinde cu 14 lei per kilogram.

Scopul lucrării constă în cunoașterea morfologiei specie Mugil cepalus, pentru a înțelege rolul și semnificația exploatării acestei specii în acvacultură, ca resursă naturală.

Pentru atingerea obiectivelor propuse s-au analizat următoarele aspecte:

– determinări morfometrice și ponderale;

– calculul indicilor și coeficienților corporali;

– evaluarea randamentului la sacrificare, determinarea ponderii carcasei tranșate raportate la ponderea masei viscerale și a organelor interne;

– analiza chimică a cărnii.

3.2. Materiale și metodă de lucru

Materialul biologic studiat a fost reprezentat un eșantion din specia Mugil cephalus (chefal) achiziționate din comerț. Provenința materialului biologic este din crescătoriile Italiei.

Studiul s-a desfășurat în laboratorul de Acvacultură a Facultății de Zootehnie, din Iași și în Laboratorul ANSVSA Iași.

Materialele care au fost utilizate în efectuarea măsurătorilor biometrice au fost: ihtiometrul, trusă de disecție, cântar electronic, șubler electronic, rigle și metru de croitorie.

Fig. 3.1. Materialul biologic și materiale de lucru

(foto original)

Fig. 3.2. Schema organizării cercetării

Obținerea datelor metrice s-a realizat pentru fiecare exemplar în parte, la care s-au efectuat măsurătorile stabilite în fig. 3.3:

Fig. 3.3. Dimensiunile corporale analizate la Mugil cephalus

(prelucrare proprie)

LT – lungimea totală;Lsl – lungimea standard; lc – lungimea capului; Lpc – lungimea pedunculului caudal; Lpd– distanța predorsală; Lpv – distanța preventrală; P – perimetrul mare; p – perimetrul mic; H – înălțimea maximă; h – înălțimea minimă;

În cadrul laboratorului ANSVSA Iași s-au efectuat cele 4 tipuri de determinări, respectiv:

1. Determinarea conținutului apei din carnea de chefal condiționează însușirile de gust și rezistența la păstrare (Bondoc I., Șindlar E.V., 2002).

Metoda cea mai utilizată în determinarea apei din carne este metoda de uscare la etuvă.

Uscarea la etuvă poate fi considerată ca o distilare uscată a produselor, evaporarea apei conducând la stabilirea conținutului de substanță uscată totală, iar prin diferența între greutatea inițială și greutatea după uscare se poate stabili cu precizie cantitatea de apă conținută.

Principiul metodei constă în încălzirea unei cantități din proba de carne pentru analizat la temperatura de 103șC ± 2șC până la greutate constantă.

Aparatură și reactivi:

Balanța analitică de cântărire (cu precizie de 0,0001);

Fiole de cântărire (sticlă sau aluminiu) cu capac;

Exicator cu capac și substanță hidroabsorbantă;

Etuvă electrică;

Nisip de mare calcinat.

Pregătirea probelor

Proba mărunțită și omogenizată se păstrează până la intrarea în lucru într-o sticlă cu dop rodat.

Metoda de lucru

Pentru fiecare probă luată în lucru se efectuează, în paralel, două determinări. În fiola de cântărire uscată se pun circa 10-15g nisip de mare calcinat (păstrat într-un flacon închis ermetic) și se usucă timp de 30 de minute în etuvă (la 103șC ± 2șC). După răcire în exicator până la temperatura camerei, în fiola cu nisip se introduce o baghetă de sticlă și se tarează (notând greutatea cu G).

Din proba de analizat se introduc în fiola circa 5g care se intind și se amestecă (cu mare atenție) cu nisipul calcinat (folosind bagheta). După cântărire (notând greutatea cu G1), fiolele astfel pregătite se introduc în etuvă (la temperatura de 103șC ± 2șC), aproximativ doua ore.

După epuizarea timpului stabilit fiolele se scot din etuvă, se răcesc în exicator, după care se cântăresc, notându-se greutatea. Fiolele se introduc din nou în etuvă, menținându-se cca. o oră, după care se scot din exicator, se răcesc și se recântăresc. Această operațiune se repetă până când diferența între două cântăriri succesive nu depășește 0,005g (greutate notată cu G2).

Procentul de apă se calculează după relația:

%apă = în care:

G = greutatea fiolei + nisip calcinat + bagheta de sticlă în grame;

G1 = greutatea fiolei + nisip calcinat + bagheta de sticlă + proba înainte de uscare în g;

G2 = greutatea fiolei + nisip calcinat + bagheta de sticlă + proba după uscare în g;

Ca rezultat se ia media aritmetică a celor două determinări paralele, care nu trebuie să difere între ele cu mai mult de 0,5g apă la 100g probă de analizat.

2. Determinarea conținutului în grăsimi, analiză care oferă indicații cu privire la valoarea nutritivă a cărnii de chefal sub aspectul aportului de energie adus de acestea.

Principiul metodei

Extracția grăsimilor cu ajutorul unui solvent adecvat, într-un sistem închis, prin sifonări repetate; îndepărtarea solventului prin uscare la etuvă; dozarea grăsimilor extrase prin cântărire.

Aparatură și reactivi

Aparatul Soxhlet utilizat la extragerea grăsimilor prin aceasta metodă se compune din:

Un balon de distilare, cu capacitatea de aproximativ 250 ml, care colectează extractul eteric; un corp extractor alcătuit dintr-un cilindru de sticlă închis în partea inferioară. În extractor se introduce un cartuș din hârtie poroasă care conține proba de analizat. Extractorul este prevăzut cu două tuburi laterale: un sifon care ajunge la circa 1/3 din înălțimea extractorului și care servește la trecerea solventului cu grăsime din extractor în balon și un tub mai larg care face legătura între balon și partea superioară a extractorului, prin care trec vaporii de solvent în refrigerent;refrigerent ascendent cu coloana în zig-zag.

Alte materiale: baie de nisip pentru încălzirea aparatului; eter etilic anhidru sau eter de petrol; plicuri de hârtie de filtru; sulfat de sodiu anhidru; vată degresată; baie de apă sau de nisip termoreglabilă.

Metoda de lucru

Proba supusă analizei (5-10g) cântărită cu precizie de 0,01g, fin tocată, se introduce într-un cartuș de hârtie poroasă care a fost în prealabil cântărit. Cartușul standard este confecționat din hârtie specială, presată, având forma unui cilindru închis în partea inferioară și prevăzut cu capac la partea superioară. În lipsa cartușului standard se poate folosi hârtie de filtru, în prealabil degresată și uscată.

Înălțimea cartușului trebuie astfel stabilită, încât aceasta să fie cu 0,5 cm sub nivelul curburii superioare a siforunului, astfel încât și partea superioară a probei să fie spălată de solvent și deci, extrasă toată grăsimea. Cartușul este cântărit în prealabil și apoi cu proba. Diferența dintre cele două cântăriri ne dă cantitatea de probă luată pentru analiză. Se cântărește de asemenea și balonul, înainte de începerea determinării.

Întreaga instalație Soxhlet cât și cartușul cu probă trebuie să fie bine uscate în etuva înainte de determinare. Solvenții organici, în prezența unei cantități mici de apă, extrag pe lângă substanțele grase și alte substanțe.

Se introduc în balonul de distilare, câteva fragmente de porțelan poros, carușul cu proba în extractor și se montează aparatul, adăugând la partea superioară a extractorului și refrigerentul. Se umple apoi cu eter de petrol corpul extractorului, turând cu pâlnia prin partea superioară a refrigerentului astfel ca prin sifonare, eterul să treacă în balon, după care se mai introduce în extractor o cantitate de eter de petrol până la 2/3 din înălțimea sifonului.

Se încălzește apoi balonul pe baia de nisip. Vaporii solventului care se cumulează în balon, trec prin tubul și ajung în refrigerent unde se condensează și cad sub formă de picături pe cartușul din exterior. Când nivelul solventului acumulat prin condensarea vaporilor în extractor ajunge la nivelul sifonului, aparatul sifonează și întreaga cantitate de grăsime conținută în probă.

În mod obișnuit o extracție se consideră încheiată după circa 60 de sifonări. Finalul extracției se poate verifica cu ajutorul unei rondele de hârtie de filtru pe care se pune o picătură din solventul aflat în extractor. După evaporare, solventul nu lasă urme pe hârtia de filtru, extracția se consideră terminată.

După terminarea extracției, solventul din balon se recuperează prin distilare. Balonul cu substanțele grase rămase se usucă în etuvă la 105șC până la masa constantă, apoi se cântărește. Calculul rezultat se face după formula:

% grăsime =

m1 – masa substanțelor grase din balon (g);

m – masa probei analizate (g).

Fig. 3.4. Aspecte din timpul procesului determinărilor chimice

(foto original)

3. Determinarea conținutului în proteine, se face după metoda Kjeldahl și constă în dozarea azotului total care, înmulțit cu coeficientul de 6,25 dă cantitatea de substanțe proteice.

Aparatură și reactivi

Balon Kjeldahl de 500ml;

Aparat de distilat;

Acid sulfuric n/10, d = 1,832;

Hidroxid de sodiu n/10 și soluție de 33%;

Sulfat de cupru;

Sulfat de potasiu;

Roșu de metil soluție alcoolică 0,002.

Metoda de lucru

Într-un balon Kjeldahl de 500 ml care servește pentru mineralizare, se introduce 0,5 – 1g din proba de analizat, în prealabil fin mărunțită și omogenizată. Se adaugă 0,5 – 1 g sulfat de cupru și aproximativ 20 ml acid sulfuric d = 1,832.

Balonul se încălzește la o flacără mică circa 30 minute, apoi se adaugă 5 – 10 g sulfat de potasiu și se încălzește până ce lichidul din balon devine limpede, de culoare albăstruie – verzuie, fără nuanță brună. Pentru aceasta este necesar ca în timpul încălzirii, balonul să fie agitat mereu, pentru spălarea particulelor nedizolvate de pe pereți.

Se lasă balonul să se răcească, apoi conținutul se introduce în balonul de distilare a amoniacului, împreună cu rezidurile de la 2 – 3 spălări, în total circa 150 ml apă. În balonul de distilare se toarnă încet 80 – 90 ml soluție 33% hidroxid de sodiu, fără ca cele două lichide să se amestece.

La capătul de jos al refrigerentului se prinde distilatul într-un balon de titrare în care se pun 20 – 30 ml acid sulfuric 0,1 N și 2 – 3 picături de roșu de metil. Distilarea se continuă până când din balon trec doua treimi din lichid. Sfârșitul distilării se recunoaște după verificarea reacției distilatului care, din alcalină, cum este la început, devine acidă.

Excesul de acid sulfuric din balonul de titrare se retritează cu hidroxidul de sodiu n/10. Procentul de substanță proteică se calculează după formula:

În care:

V – numărul de ml acid sulfuric 0,1 N din balonul de titrare;

V1 – numărul de ml NaOH 0,1 N folosiți la titrarea excesului de acid;

g – cantitatea de produs luat pentru analiză;

6,25 – azotul din substanța proteică reprezintă 16%;

0,0014 – cantitatea de azot în g, corespunzătoare la 1 ml de acid sulfuric 0,1 N.

Proteinele din carne au un conținut de azot cu valoare relativ constant, 100g conțin circa 16g azot. Cunoscând conținutul de azot se poate calcula cantitatea de proteine cu ajutorul indicelui de convertire, care este de 6,25.

4. Determinarea conținutului în substanță uscată

Determinarea conținutului în substanță uscată s-a realizat prin metoda cântăririi, metodă care se bazeaza pe eliminarea apei din produsul analizat, respectiv carnea de chefal, prin încălzire la temperaturi de 100-110°C.

Proba de carne pentru analizat s-a introdus într-o capsulă din porțelan și s-a încălzit prima dată pe baie de apă, apoi în etuvă. După răcirea capsulei, în exicator, aceasta s-a cântărit cu produsul rezultat. Operația a fost repetă până s-a ajuns la o masă constantă.

Relația de calcul a fost.

% substanță uscată =

unde:

m1 = masa capsulei și a produsului analizat (g);

m2  = masa capsulei și a reziduului după uscare (g);

m0 = masa capsulei (g).

Rezultatele au fost înregistrate, pe baza programului ce calcul în Excel fiind introdu-se în formule pentru a se calcula principalii indicatori statistici:

a) Media lotului, prin utilizarea formulei:

b) Deviația standard, prin utilizarea formulei:

c) Coeficientul de variabilitate,

, unde:

d) Valoare minimă și maximă a caracterului studiat.

CAPITOLUL 4

REZULTATE ȘI DISCUȚII

4.1. Determinări morfometrice și ponderale la Mugil cephalus

Determinările de natură morfometrică și ponderală scot în evidență biometria speciei Mugil cephalus, fiind cunoscută sub denumirea de chefal.

Studiul valorilor biometrice a speciei Mugil cephalus contribuie, din punct de vedere practic, la stabilirea populației de chefal prin menținerea unor constante de creștere față de media unui lotului aleatoriu pe care s-a realizat cercetarea. Aceste caractere morfologice sunt raportate la caracterele de vârstă sau mediul de provenineță, descrise și de alți cercetători.

Instrumentarul utilizat a fost cel pentru determinarea caracterelor metrice la Mugil cephalus, respectiv ihtiometrul, pamblica și rigla.

Caracterele urmărite au fost cercetate prin aplicarea unor măsurători corporale, precum: lungimea corporală totală și lungimea corporală standard, lungimea capului, lungimea pedunculului caudal, distanța predorsală și distanța preventrală, perimetrul mare și perimetrul mic al corpului, înălțimea maximă și înălțimea minimă, grosimea trunchiului și nu în ultimul rând stabilirea greutății corporale prin cântăriri. Valorile obținute au fost prelucrate statistic, iar rezultatele sunt interpretate prin tabele și figuri.

Lungimea totală a corpului (LT), s-a determina cu rigla, metru de croitorie sau ihtiometrul, evaluându-se distanța de la vârful botului și până la vârful înotătoarei caudale (fig. 4.1).

Lungimea standard a corpului (Ls), s-a determinat cu instrumentarului menționat anterior, evaluând distanța de la vârful botului și până la baza înotătoarei caudale (fig. 4.1).

Lungimea capului (lc), s-a determinat cu rigla, metrul de croitorie sau șublerul electronic, reprezentând distanța de la vârful botului și până la marginea liberă a operculului (fig. 4.2).

Fig. 4.1. Determinarea lungimii totale și standard la Mugil cephalus

(foto original)

Lungimea pedunculului caudal (lp), s-a determinat cu același intrumentar menționat anterior, reprezentând distanța de la marginea posterioară a înotătoarei anale și până la baza înotătoarei caudale (fig. 4.3).

Fig. 4.2. Determinarea lungimii capului Fig. 4.3. Determinarea lungimii pedunculului caudal

la Mugil cephalus la Mugil cephalus

(foto original) (foto original)

Grosimea maximă a peștelui (G), s-a determinat cu șublerul electronic, reprezentând distanța cea mai mare dintre flancuri.

Inălțimea maximă a corpului (H), s-a determinat cu rigla, sau ihtiometrul, reprezentând distanța dintre spinare și abdomen, în regiunea cea mai lată a corpului (fig. 4.4).

Inălțimea minimă a corpului (h), s-a determinat cu același intrumentar, reprezentând distanța dintre spinare și abdomen, în regiunea cea mai îngustă a corpului (fig. 4.4).

a) b)

Fig. 4.4. Determinarea înălțimii maxime (a) și înălțimii minime (b) la specia Mugil cephalus

(foto original)

Perimetrul mare al corpului (P), s-a determinat cu metrul de croitorie, în dreptul înălțimii maxime (fig. 4.5).

Perimetrul mic al corpului (p), s-a determinat în dreptul înălțimii minime (fig. 4.5).

a) b)

Fig. 4.5. Determinarea perimetrului mare (a) și perimetrul mic (b) la specia Mugil cephalus

(foto original)

Distanța predorsală (L.D.), s-a determinat cu metrul de croitorie, pentru a copia exact relieful, reprezentând distanța dintre vârful botului și până la partea anterioară a bazei înotătoarei dorsale (fig. 4.6).

Distanța preventrală (L.V.), reprezentând distanța dintre vârful botului și până la partea anterioară a bazei înotătoarelor ventrale (fig. 4.6).

Fig. 4.6. Determinarea distențelor preventrală și predorsală la specia Mugil cephalus

(foto original)

Pentru determinările ponderale care au făcut referire la greutățile corporale totale a fiecărui exemplar de Mugil cephalus raportate la carcase rezultate în urma tranșării, valorile fiind stabilite prin cântărire cu ajutorul balanței de cântărire electronice.

Fig. 4.7. Determinarea greutății corporale la Mugil cephalus

(foto original)

Stabilirea masei anumitor porțiuni anatomice de dimensiuni reduse, raportate la greutatea corporală totală, a necesitat cântăriri la balanța analitică cât mai precise.

4.2. Evaluarea producției cantitative de carne la Mugil chepalus

4.2.1. Dimensiunile corporale și indicii corporali

Determinările ponderale (greutatea corporală) au indicat o medie pe lotul de Mugil cephalus studiat de 303,32 g (±5,98 g), cu variații între 250,49 și 331,02 g. Coeficientul de variabilitate a fost stabilit la valoarea de 10,79%, ceea ce indică omogenitate medie între indivizii care au constituit lotul experimental.

În urma calculelor măsurătorilor corporale s-a stabilit lungimea medie totală (Lt) a lotului (=33,20,10 cm), rezultatele indicând o diferență statistică cu semnificație mică (1,72%), valorile corporale variind între 32,5 cm și 34,0 cm. Caracterul studiat a înregistrat un coeficient de variabilitate mic pentru lotul luat în studiu, indicând o bună omogenitate (tab. 4.1 și fig. 4.8).

Tabelul 4.1

Determinările biometrice la materialul biologic analizat

Lungimea standard (Ls) pune în evidență lungimea corporală fără coadă,a cărei valoare medie a fost de 26,100,08 cm, cu variații cuprinse între minim 25,5 cm și maxim 26,5 cm (reprezentând 78,61% din lungimea totală). Exemplarele de chefal din lotul experimental, au înregistrat omogenitate pentru acest caracter, coeficientului de variabilitate fiind de 1,60% (tab. 4.1 și fig. 4.8).

Fig. 4.8. Reprezentarea grafică a dimensiunilor de lungime la Mugil cephalus

Lungimea trunchiului (Lt) care reprezintă porțiunea anatomică de interes comestibil, a înregistrat valoarea medie de 22,5±0,70 cm, cu limite situate între 20,1 și 23,5 cm, iar coeficientul de variabilitate a indicat omogenitate medie (11,2%) între indivizii lotului de Mugil cephalus (reprezentând 67,77% din lungimea totală) (tab. 4.1 și fig. 4.8).

Lungimea capului (lc) este măsurătoarea care influențează producția pentru peștele marfă, fiind porțiunea anatomică fără interes în alimentație. Valoarea caracterului s-a situat între 5,0 și 6,5 cm, cu o medie pe lot de 5,80±0,57cm (circa 17% din lungimea totală). Diferențele caracterului au fost din punct de vedere statistic nesemnificative (9,83%) (tab. 4.1 și fig. 4.8).

Lungimea peduculului caudal (lpc) cu aceeași influență asupra producției de peștele marfă, fiind deasemenea, porțiunea anatomică fără interes în hrană. Valoarea caracterului s-a situat la o medie pe lot de 4,90±0,09 cm (circa 15% din lungimea totală). Diferențele caracterului au fost din punct de vedere statistic mediu semnificative (10,10%) (tab. 4.1 și fig. 4.8).

Lungimile predorsală (Lpd) și preventrală (Lpv) reprezintă distanța care reliefează dimensiunea corporală de la vârful botului și până la partea anterioară a bazei înotătoarei dorsale și distanța dintre vârful botului și până la partea anterioară a bazei înotătoarelor ventral (tab. 4.1 și fig. 4.8).

Înălțimea corpului maximă (H) a înregistrat valoarea medie de 5,400,38 cm, diferențele statistice ale caracterului fiind fără semnificație în interiorul lotului de Mugil cephalus (7,05%), indicând omogenitate între indivizi (tab. 4.1 și fig. 4.9).

Înălțimea corpului minimă (h) a înregistrat valoarea medie de 2,560,07 cm, variațiile fiind între 2,0 și 3,0 cm, diferențele statistice ale caracterului fiind mediu semnificative în interiorul lotului de Mugil cephalus (14,25%) (tab. 4.1 și fig. 4.9).

Fig. 4.9. Reprezentarea grafică a dimensiunilor de înălțime la Mugil cephalus

Perimetrul mare (P) sau circumferința maximă a corpului reprezintă regiunea anatomică de interes alimentar, care are cea mai mare grosime. Caracterul corespunde cu cel al înălțimii maxime. Valoarea medie a caracterului fost înregistrată la 15,340,26 cm, valoare cuprinsă între minim 14,9 cm și maxim 15,5 cm. Determinarea morfometrică a caracterului analizat a înregistrat un coeficient de variabilitate nesemnificativ (1,7%), ceea ce indică omogenitate între exemplarele lotului de Mugil cephalus (tab. 4.1 și fig. 4.10).

Perimetrul mic (p) sau circumferința minimă a corpului reprezintă regiunea anatomică de interes alimentar, care corespunde cu cel al înălțimii minime corporale. Valoarea medie a caracterului fost înregistrată la 7,440,27 cm, între un minim de 7,00 cm și maxim 7,70 cm. Determinarea morfometrică a caracterului analizat a înregistrat un coeficient de variabilitate nesemnificativ (3,63%), ceea ce indică omogenitate între indivizii lotului de Mugil cephalus (tab. 4.1 și fig. 4.10).

Fig. 4.10. Reprezentarea grafică a dimensiunilor de circumferință la Mugil cephalus

Valorile obținute în urma cercetării au fost comparate cu rezultatele unor cercetători din Turcia, care au lucrat pe chefal de 4 ani.

4.2.2. Indici și coeficienți corporali

În urma prelucrării statistice ale determinărilor morfometrice și ponderale, s-au calculat o serie de indici corporali, a căror valoare obținută ne ajută să stabilim ritmului de creștere și evoluție a caracterelor morfologice la lotul de Mugil cephalus evaluat.

Principalii indici calculați sunt:

1. Indicele de profil (sau indicele înălțimii) – evidențiază formatul corporal al exemplarelor de Mugil cephalus provenite dintr-un lot importat din Turcia, urmate de încadrarea acestora într-un anumit profil. Valorile se calculează prin raportarea lungimii standard (cm) a peștelui la înălțimea maximă (cm) corpului acestuia (tab. 4.2 și fig. 4.11).

Tabelul 4.2

Indicele de profil pentru exemplarele Mugil cephalus, luate în studiu

În situația lotului importat din Turcia, indicele de profil a înregistrat o valoare medie 4,83±0,11, cu variații între 4,42 și 5,1, coeficientul de variabilitate indicînd omogenitatea caracterului studiat în interiorul lotului de chefal.

2. Coeficientul Fulton sau indicele de întreținere se calculează prin raportul direct-proporțional a greutății corporale la chefal și lungimea standard a corpului, la puterea a treia (Păsărin și colab., 2003). Pentru lotul de chefal studiat, coeficientul Fulton a înregistrat o medie de 1,720,01, variațiile fiind cuprinse între 1,69 și 1,73. Coeficientul de variabilitate a fost mediu omogen pentru caracter (12,22%) (tab. 4.2 și fig. 4.11).

Fig. 4.11. Grafica indicilor corporali la Mugil cephalus

3. Indicele de calitate sau indicele Kiselev se obține prin raportarea lungimea standard a corpului (cm) și circumferința acestuia (cm), evidențiind cantitatea de masă musculară bogată.

Deoarece Mugil cephalus are corpul oval și comprimat, valoarea indicelui a fost de 6,460,25, cu variații cuprinse între 6,12 și maxim 6,5, coeficientul de variabilitate al caracterului analizat a indicat omogenitate între indivizii lotului (V%=1,84%) (tab. 4.2 și fig. 4.11).

Indicelui Kiselev, odată stabilit, poate determina calitatea chefalului, fără a efectua alte măsurători sau cântăriri.

4. Indicele de grosime se raportează la grosimea musculară din regiunea spinării și punctul maxim al înălțimii corporale. Acest indice ne arată gradul de îngrășare a chefalului studiat, valori care au fost de 74,81±0,55, cu variații între minim 73,5 și maxim 75,8%. Coeficient de variabilitate pentru caracterul analizat este mediu omogen (13,77%) (tab. 4.2 și fig. 4.11).

5. Indicele carnozității constă în raportarea lungimii capului și lungimii standard a corpului. Valoarea medie a acestui indice a înregistrat 22,2±0,10, cu un coeficient de variabilitate de 8,94%, deci omogenitatea caracterului între indivizii din lot. Valorile acestui indice s-au situat între 20 și 25% (tab. 4.2 și fig. 4.11).

4.3. Evaluarea producției de carne la Mugil chepalus

În țara noastră nu s-au înregistrat astfel de studii cu referire la indicii producției de carne la chefal, evoluția acesteia fiind în strânsă legătură cu masa corporală și vârsta peștelui (Păsărin și colab., 2016). Pentru studiul de față, Mugil cephalus a înregistrat valorile redate în tab. 4.4 și fig. 4.12, rezultatele obținute fac referire la ponderea dintre componentele corpului raportate la greutatea totală.

Greutatea carcasei a reprezentat în medie 91% din greutatea totală (278,35±2,36), iar greutatea trunchiul a avut ponderea procentuală mai mică, respectiv, 71,4% (216,53±4,25).

Greutatea capului împreună cu branhiile a reprezentat 17,1% din greutatea totală, diferența fiind dată de greutatea înotătoarelor (4,08% din greutatea totală), masa viscerală și masa testiculară (8,3%).

Tabelul 4.4

Indicii producției de carne, la chefalii studiați

Fig. 4.12. Aspecte cu privire la determinarea producției de carne la Mugil cephalus

(foto original)

%

Fig. 4.13. Reprezentarea diferențelor de greutate, valori obținute și procentuale

4.3.1. Randamentul la tranșare

Randamentul la tranșarea peștelui decongelat este dat de raportul dintre greutatea carcasei refrigerate (la rece) și greutatea corporală totală înainte de tranșare, exprimate în valori reale și procentuale. Randamentul la tranșare este important pentru aprecierea producției cantitative de carne la chefalii luați în studiu (tab. 4.5 și fig. 4.14).

Tabelul 4.5

Randamentul la sacrificare pentru Mugil cephalus

Carcasa chefalului rezultată după eviscerare și îndepărtarea branhiilor. Valorile obținute la lotul de chefal au arătat o medie de 278,35±2,36 cu un coeficient de variabilitate mediu omogen (11,20), randamentul fiind de 91,74%.

Fig. 4.14. Raportul randamentului la tranșare pentru lotul studiat

La chefal, valorile medii înregistrate de pentru randamentul trunchiului s-au situat în jurul valorii de 77,69% (tab. 4.5 și fig. 4.11).

4.3.2. Masa organelor interne și a viscerelor

Analizând particularităților cantitative ale producției de carne la Mugil cephalus, am stabilit ponderii organelor interne mai importante (ficat, inimă, splină, testicule) și a masei viscerale. Organe recoltate de la chefalii luați în studiu au fost cântărite separat și masa viscerală (compusă din organe interne, gonade și viscere) (tab. 4.6 și fig. 4.15).

Tabelul 4.6

Proporția organelor interne și a viscerelor pentru Mugil cephalus

Fig. 4.15. Ponderea organele interne comestibile și viscere la Mugil cephalus

Greutatea medie a masei viscerale la chefalii studiați a fost de 13,75±0,02 g, iar greutatea gonadelor masculine de 12,35±0,12 g.

Comparând masa organe interne mai importante, inimă, ficat și splină, la chefalii luați în studiu s-a constatat că ponderea cea mai ridicată o are ficatul, în medie 2,91±0,02 g (față de 5,49 g în literatură) (tab. 4.6 și fig. 4.15).

Inima a avut o greutate medie de 0,82±0,01 g (0,90 g în literatură), urmată de splină cu 0,06±0,01 g.

4.4. Analiza chimică a cărnii la Mugil chepalus

Compoziția chimică a cărnii la Mugil cephalus ne indică valoarea tehnologică a peștelui prin conținutul în substanțele cele mai importante în alimentațiaumană (conținut în apă, grăsime, proteine, etc).

Compoziția chimică a chefalului a variat în funcție de vârsta acestuia, de regiunea de proveniență și de sezonul pentru pescuit.

Conform datelor din tab. 4.7 și fig. 4.13, chefalul se încadrează în următoarele grupe:

– în funcție de conținutul în apă al cărnii la chefal (72,5%) ne indică gradul de îngrășare starea fiziologică a acestuia și sezonul de pescuit;

Tabelul 4.7

Rezultate cu privire la compoziția chimică a cărnii la Mugil cephalus

4.16. Dinamica valorilor compoziției chimice a cărnii de Mugil cephalus,

raportate la valorile din literatură

– după conținutul cărnii în proteine, chefalul se încadrează în grupa peștilor proteici (15-20%);

– după conținutul cărnii în grăsime, se încadrează în grupa peștilor grași (>8% grăsime) – ,

– după conținutul în substanțe uscate, chefalul se încadrează la o valoare de 24,8%.

Raportul apă/proteine (a/p) este criteriu de apreciere pentru valoarea alimentară a cărnii de chefal, conform căruia, acesta se încadrează în categoria I, cea a peștilor cu valoare alimentară ridicată, raportul fiind de 2,93 (a/p=2,5-3,5 în literatură).

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

1. Material biologic a fost reprezentat de specia marină Mugil cehalus, achiziționat din comerț, cu preveniență din apele Turciei.

2. În urma măsurătorilor biometrice efectuate, la exemplarele de Mugil cehalus s-au obținut valori apropiate de cele prezentate în literatura de specialitate consultată, încadrând materialul biologic, după aceste valori, la vârsta de 3-4 ani.

3. Prelucrarea statistică a datelor obținute au situat specia Mugil cehalus, pe baza indicilor și coeficienților de întreținere piscicolă, în concordanță datele bibliografice consultate.

4. Determinarea randamentului la tranșare, după refrigerarea carcaselor de chefal la o temperatură cuprinsă între 0 și +4˚C, a încadrat specia la un randament carcasă de 91,74% și randamentul trunchiului (de importanță alimentară) la 77,69%, valori ce se încadrează în limitele consultate în literatură.

5. Compoziția chimică a cărnii de Mugil cehalus în cadrează specia în grupa I a peștilor cu valoare alimentară ridicată, raportul fiind de 2,93, aici intervenind valorile conținutului în apă (72,5%), în substanțe proteice (19,25%), în substanțe grase (8,38%) și a conținutului în substanță uscată (24,8%).

Recomandări

Recomandăm consumul speciei Mugil cephalus, deoarece are o valoare proteică ridicată.

Carne de chefal este grasă și gustoasă, foarte căutată, dar se alterează foarte repede la la surse de căldură.

BIBLIOGRAFIE

Barletta M., Valenca D., 2016 – Biogeography and distribution of Mugilidae in the Americas. Crosetti&Blaber (ed.) pp: 42-63.

Briones-Ávila E., 1998 – Fishery biology Mugil cephalus in Agua Brava Lagoon, Nayarit, during 1992-1994. Master's Thesis. Autonomous University of Sinaloa, México.

Cabral-Solís E.G., Gallardo-Cabello M., Espino-Barr E., Ibáñez AL., 2010 – Reproduction of Mugil curema (Pisces: Mugilidae) from the Cuyutlán lagoon, in the Pacific coast of México. Agricultural Research Advances 14: 19-32.

De Silva S.S., 1980 – Biology of grey mullet: a short review. Aquaculture 19: 21-36.

Elaine Espino-Barr, Manuel Gallardo-Cabello, Marcos Puente-Gómez and Arturo Garcia-Boa, 2016 – Reproduction of Mugil cephalus (Percoidei: Mugilidae) off the Central Mexican Pacific Coast. Instituto Nacional de Pesca, Playa Ventanas s/n, Manzanillo, Colima, México and Instituto de Ciencias del Mar y Limnología, Universidad Nacional Autónoma de México, México.

Espino-Barr E., Gallardo-Cabello M., Garcia-Boa A., Puente-Gómez M., 2015 – Growth analysis of Mugil cephalus (Percoidei: Mugilidae) in Mexican Central Pacific. Glob J. Fish Aquac 3:238-246.

Espino-Barr E., Cabral-Solís E.G., Gallardo-Cabello M., Ibáñez AL., 2005 – Age determination of Mugil curema Valenciennes, 1836 (Pisces: Mugilidae) in the Cuyutlan Lagoon, Colima, Mexico. Intl J. Zool Res 1:21-25.

Espino-Barr E., Gallardo-Cabello M., Cabral-Solís E.G., Puente-Gómez M., Garcia-Boa A., 2013 – Otoliths analysis of Mugil cephalus (Pisces: Mugilidae) in Cuyutlan Lagoon, Mexico. Agricultural Research Advances 17: 35-64.

Gallardo-Cabello M., Espino-Barr E., Cabral-Solís E.G., Puente-Gómez M., Garcia-Boa A., 2012 – Study of the otoliths of Mugil cephalus (Pisces: Mugilidae) in Mexican Central Pacific. J of Fish and AquaSci 7: 346-363.

Harrison I.J., 2002 – Mugilidae. In: Carpenter K (ed.) FAO species identification Guide for fisheries purposes. The living marine resources of the Western Central Atlantic. Bony fishes Part 1 (Acipenseridae to Grammatidae). Rome FAO., pp: 1071-1085.

Ibáñez A.L., Cabral-Solís E.G., Gallardo-Cabello M., Espino-Barr E., 2006 – Comparative morphometrics of two populations of Mugil cephalus (Pisces: Mugilidae) on the Atlantic and Mexican Pacific coasts. Sci Mar 70:139-145.

Patraș Elena, 2009 – Pescuitul speciilor de pești cu importanță. Teză de doctorat. Univ. Dunărea de Jos Galați.

Păsărin B. și colab., 2016 – Controlul calității produselor alimentare. Editura Ion Ionescu de la Brad, Iași.

Pérez-García M, Ibáñez AL., 1992 – Morphometry of fish Mugil cephalus and M. curema (mugiliformes: Mugilidae) in Veracruz, Mexico RevBiol Trop 40: 335-339.

Pierluigi Piras, Francesco Sardu, Domenico Meloni, Maria Vittoria Riina, Chiara Beltramo, Pier Luigi Acutis, 2018 – A case study on the labeling of bottarga produced in Sardinia from ovaries of grey mullets (Mugil cephalus and Mugil capurrii) caught in Eastern Central Atlantic coasts. Dipartimento di Biologia Animale, Università degli Studi di Sassari, Italia.

Romero MAS, Castro J.L., 1983 – Aspects of the biology of mullet (Mugil cephalus Linnaeus) in the Dead Sea, Chiapas, Mexico. An EscNacCiencBiol, México 23: 95-112.

Wi-Sik Kim al 2013 – Morphologic and Genetic Evidence for Mixed Infection with Two Myxobolus Species (Myxozoa: Myxobolidae) in Gray Mullets, Mugil cephalus, from Korean Waters. The Fisheries Science Institute, Chonnam National University

Usturoi, M.G., și colab., 2009 – Industrializarea peștelui, Editura. Ion Ionescu de la Brad, Iași.

***FAO, 2017

***https://www.floridamuseum.ufl.edu/discover-fish/species-profiles/mugil-cephalus/

***http://www.fao.org/fishery/culturedspecies/Mugil_cephalus/en

***https://ec.europa.eu/fisheries/inseparable/ro/farmed-eu