The following ad supports maintaining our C.E.E.O.L. service [600563]

The following ad supports maintaining our C.E.E.O.L. service  
 
 Evoluții și perspective „Afganistan 2014”: un stat democratic sau unul
eșuat? O analiză de tip OSINT
«Developments and Prospects "Afghanistan 2014": a democratic state or a failed one?
OSINT analysis type»
by Cristian Niță
Source:
Romanian Intelligence Studies Review (Revista Română de Studii de Intelligence), issue: 04 / 2010,
pages: 160­184, on  www.ceeol.com .

Revista Română de Studii de Intelligence nr. 4 / decembrie 2010
160

Evoluții și perspective „Afganistan 2014 ”:
un stat democratic sau unul eșuat? O analiză de tip OSINT

Drd. Cristian NIȚĂ
Serviciul Român de Informații
e-mail: [anonimizat]

Abstract
According to the Report published by World Economic Forum , the
most i mportant risks identified for 2010 are the instability in Afghanistan,
the problem of Palestinian territories and relation with Israel, as well as
the developments in Iraq.
The background from Afghanistan reveals as the biggest present
dangers the rapid a nd uncontrolled disintegration of the security
environment inside so -called AfPak, increasing radicalization within Pashto
regions from both states and extending anti -American feelings across the
area. Despite the fact that international actors declare sta bility as the premise
for Afghan rebuilding, law enforcement, combating insurgency and the fight
against corruption are essentials in order to solve the problems of this country,
in the context in which there is an evidence the fact that authorities from K abul
are not able to assure their own security for short or long term.
Keywords: AfPak, US strategy, ISAF, Taliban reconciliation,
reconciliation abandon.

AfPak – între dezintegrare și stabilitate
În Afganistan, cel mai mare pericol îl reprezintă dezintegrarea rapidă și
necontrolată a stării de securitate din așa -numitul AfPak , radicalizarea rapidă
a regiunilor paștune din cele două state – apariția fenomenului de paștunizare
și extinderea sentimentelor antiamericane din regiune,1 precum și continuarea

1 http://www.cf2r.org/fr/notes -actualite/nouveau -chef-operationnel -pour-les-talibans -afghans.php. În
zona paștună din Pakistan exsită patru comandamente militare ale talibanilor afgani: shura
regionale stabilită la Gerdi Jangal, în Balutchistan, shura regională din Quetta, condusă de Hafiz
Abdul Majid, care are în responsab ilitate provinciile din sudul și vestul Afganistanului, Hafiz
Abdul Majid fiind, între altele, și responsabil pe probleme de informații; shura regională din
Peshawar, condusă de Abdul Latif Mansour, care se ocupă de estul și nord -estul Afganistanului;
shura regională din Miramshah, al cărui lider este Sirajuddin Haqqani, din clanul Jalaluddin
Haqqani, care are în responsabilitate provinciile Paktika, Paktia, Khost, Logar și Wardak. Access via CEEOL NL Germany

Revista Română de Studii de Intel ligence nr. 4 / decembrie 2010
161 activităților CIA în regiunea de graniță dintre Afganistan și Pakistan, cu sau
fără permisiunea autorităților pakistaneze.2 De altfel, potrivit unui raport
publica t de World Economic Forum , unul din cele mai importante riscuri
identificate în anul 2010 a fost instabilitatea în Afganistan.3
Numărul atentatelor s -a dublat în Afganistan în anul 2009 față de
2008, în timp ce frecvența celor din Pakistan a crescut, aces t stat continuând
să servească ca spațiu de antrenament pentru teroriști.
Pentru Pakistan, provocarea majoră este asigurarea unei mai bune
guvernări. Aceasta presupune, înainte de toate, intensificarea cooperării între
executivul de la Islamabad și armată , pentru a putea fi stopat fenomenul de
talibanizare a țării, stabilizate zonele tribale de la granița cu Afganistanul și
adoptate măsuri pentru realizarea progresului economic. De -a lungul istoriei
sale, Pakistanul a folosit deliberat actori nonstatali pe ntru a duce un război
strategic asimetric împotriva unor adversari mai puternici, precum India sau
Uniunea Sovietică. Cu toate acestea, în prezent, militanții talibani își urmăresc
propriile obiective, acționând împotriva intereselor Islamabadului. Analișt ii
apreciază că, dacă Pakistanul nu va adopta o poziție fermă față de extremiștii
islamiști în cel mai scurt timp, ar putea pierde controlul asupra statului. Riscul
cel mai mare pentru securitatea regională și internațională îl reprezintă însă
exploatarea instabilității politice și a insecurității de către mișcarea Tehrik -i
Taliban Pakistan (TTP) , ceea ce ar permite pentru prima dată în istorie accesul
unei organizații teroriste la un arsenal nuclear dezvoltat și la tehnologia
aferentă acestuia .4
Conform experților, actuala situație politică, socială și economică a
statului pakistanez poate determina luarea în calcul a unui astfel de scenariu
sumbru. Î n contextul în care tranziția spre democrație a Pakistanului este
încă fragilă, anchetele penale sunt deru late împotriva unor membri ai
Guvernului și în care se intensifică tensiunile dintre partide, slăbiciunea
actualei conduceri a țări este evidentă. Cea mai apăsătoare problemă a
stabilității Pakistanului este reprezentată de situația politică a țării. Tranz iția
spre democrație este fragilă: coaliția condusă de Partidul Poporul din

2 Seth G. Jones, „Take the War to Pakistan” , Rand Corporation , 04.12.2009; A hmed Rashid,
„Coming up Short on Pakistan”, http://www.cf2r.org/fr, 14.12.2009.
3 „Global Risks 2010. A Global Risk Network Report”, World Economic Forum , january 2010.
4 Sumit Ganguly, S. Paul Kapur, „The Sorcerer's Apprentice: Islamist Militancy in South
Asia”, în The Washington Quaterly, ianuarie 2010. Statele Unite ale Americii au anunțat la
1 septembrie 2010 că i -au plasat pe talibanii pakistanezi („Tehrik -e-Taliban”) pe lista
neagră a organizațiilor teroriste internaționale.

Revista Română de Studii de Intelligence nr. 4 / decembrie 2010
162 Pakistan (PPP) se bucură de o majoritate parlamentară fragilă și principalul
său aliat, Mișcarea Muttahida Qaumi (MQM), a amenințat de mai multe ori
că se retrage din coaliție. Din colo de sfera politică însă, Pakistanul este, de
asemenea, un stat cu instabilitate socială pronunțată. Un aspect al acestei
instabilități se referă la tensiunile partizane și religioase, precum și la
violențe. Deși partidele islamiste se bucură de susține re populară limitată,
așa cum a fost dovedit în cadrul alegerilor din februarie 2008, Pakistanul
rămâne o țară conservatoare pe ansamblu. În plus, una dintre dificultățile cu
care se confruntă Pakistanul în încercarea de a rezolva diferitele inechități
socio-economice din țară este situația dificilă macroeconomică.5 Cota
popularității președintelui Asif Ali Zardari nu a încetat să scadă din cauza
corupției omniprezente și a pasivității în fața problemelor economice și a
inundațiilor catastrofale. În plus, ț ara este afectată de numeroasele atentate
atribuite în majoritate talibanilor: aproximativ 1 .000 de morți în 2010. Acest
greu tribut plătit de pakistanezi unui conflict considerat de către opinia
publică ca importat de SUA din Afganistan alimentează un pro fund
sentiment antiamerican.
În acest context dificil, conform unui raport al unui grup de
specialiști condus de directorul Centrului pentru Asia de Sud din cadrul
Consiliului Atlantic, Shuja Nawaz, deteriorarea relațiilor dintre Statele Unite
și Pakistan ar putea conduce la o înfrângere a celor două state în războiul
din Afganistan.
Shuja Nawaz menționează că, în contextul în care nu sunt luate
măsuri strategice de către ambele tabere, relațiile SUA -Pakistan pot
înregistra o răcire, marcată de neîncreder e și neconcordanță între poziția
adoptată în mod public și negocierile private.
Raportul notează faptul că, în timp ce armata pakistaneză a
înregistrat succese în ceea ce privește eradicarea teroriștilor de pe teritoriul
statului, guvernul nu dispune nici de voință, nici de capacitatea de a
beneficia de susținere față de implementarea unor reforme și politici pe
termen lung.6
Serviciile de informații pakistaneze (ISI) continuă să antreneze, să
finanțeze și să ofere protecție talibanilor în Afganistan, în pofida presiunilor
SUA, conform unui raport dat publicității în iunie 2010 de London School.

5 „Inerția democrației – Paralizia politică din Pakistan” , publicație lunară Janes Intelligence
Review , 07.05.2010.
6 Publicația „The Washington Times”, 30.06.2010.

Revista Română de Studii de Intel ligence nr. 4 / decembrie 2010
163 Conform lui Matt Waldman, cercetător la Universitatea Harvard,
„comandanții talibani afirmă că ISI orchestrează, susține și influențează
enorm mișcarea. ISI oferă protecție atât talibanilor, cât și rețelei Haqqani
(aripa radicală a talibanilor afgani) și furnizează un sprijin important în
antrenament, muniții, alimente ”. Unii dintre talibanii intervievați au afirmat
că membri ai ISI au asistat la întâlniri cu consi liul suprem al talibanilor. Una
dintre afirmațiile cel mai surprinzătoare este aceea că președintele
pakistanez și un oficial ISI de rang înalt au vizitat în primăvar a anului 2010,
într-o închisoare secretă din țară, cinzeci de șefi talibani, cărora le -au
declarat că au fost arestați numai la presiunile americane. Raportul conchide
că, fără o schimbare semnificativă a comportamentului autorităților
pakistaneze, va fi dificil, dacă nu imposibil, pentru guvernul afgan și forțele
NATO să pună capăt insurgenței talibane în Afganistan.7
Există însă și semnale care demonstrează o nouă abordare a
problematicii talibane de către ISI. După are starea, în luna februarie 2010,
a comandantului taliban Abdul Ghani Baradar, reținerea unui alt lord al
războiului, Maulvi A bdul Kabir, în Pakistan, la sfârșitul aceleiași luni, indică
o schimbare de atitudine pentru serviciul pakistanez de informații (ISI). Timp
de mulți ani, ISI a susținut insurgenții din Afganistan, finanțându -i și
antrenându -i. Deși, în cele din urmă, Pakis tanul trebuie să -și continue relația
cu talibanii, în prezent, este evident că este pregătit să coopereze cu statele
occidentale și să depună toate eforturile în scopul destabilizării insurgenților.
În paralel cu arestările operate, ISI și -a informat parte nerii occidentali că
dorește să joace un rol în negocierile cu talibanii. Influența saudită a jucat un
rol decisiv în cazul acestei schimbări de atitudine. Șeful Direcției Generale de
Informații (GID) din Arabia Saudită, prințul Moqrin bin Abdulaziz, a
întreprins demersuri la Riyadh și Islamabad pentru a -l convinge pe generalul
Ashfaq Kayani, șeful Armatei pakistaneze, să pună capăt sprijinului ISI
pentru talibani. Având în vedere importanta susținere financiară saudită față
de Armata pakistaneză, demersuri le acestuia au avut succes. În timp ce
serviciul pakistanez de informații (ISI), condus de generalul Ahmed Shuja
Pasha, pare decis să destabilizeze forțele talibane, acesta nu mai are aceeași
disponibilitate în privința cooperării cu serviciile secrete occ identale, în
special cu CIA. ISI se ocupă singur de interogarea lui Baradar, fără
participarea omologilor occidentali, cărora le transmite informațiile obținute.

7 Irina Cristea, „Serviciile de informații pakistaneze îi susțin în continuare pe talibani”,
agenția de știri „Ag erpres”, 14.06.2010.

Revista Română de Studii de Intelligence nr. 4 / decembrie 2010
164 Până acum, solicitările înaintate de SUA privind participarea americanilor la
interogarea lui Baradar și transferarea acestuia în Afganistan, la închisoarea
Bagram, din apropiere de Kabul, au rămas fără răspuns.8
Chiar dacă actorii internaționali susțin că stabilitatea este premisa
pentru reconstrucția Afganistanului, aplicarea legii este condiția esențială
pentru ca problemele acestei țări să fie soluționate, în condițiile în care este cert
că autoritățile de la Kabul nu vor reuși pe termen scurt și mediu să -și asigure
singure securitatea.9 Guvernul Karzai pare incapabil să reconstruiască un stat
care să își asume răspunderea pentru instaurarea și menținerea securității, cel
puțin în viitorul apropiat. Semne de întrebare sunt și în ceea ce privește dorința
președintelui de a vedea o îmbunătățire a guvernării provinciale. Preocupat de
consolidarea i maginii sale, șeful statului pie rde din vedere un aspect extrem
de important – legitimitatea statului afgan.10
Practic, potrivit experților, fără sprijin din exterior, guvernul se va
prăbuși, talibanii vor prelua controlul asupra celei mai mari părți a ță rii,
iar conflictele interne se vor agrava, existând riscul revenirii la războiul civil
din anii ’90.
În acest context, Coaliția internațională trebuie să țină cont de tensiunile
la nivel guvernamental (lipsa de legitimitate a președintelui Karzai și
contestarea capacității acestuia de a guverna, lipsa de unitate), precum și de
relația de rivalitate dintre liderii talibani și interesele regionale ale statelor
vecine Afganistanului.
Având în vedere aceste aspecte , Coaliția va trebui:
– să îmbine acțiunile pe termen scurt cu cele pe termen lung, astfel încât
efectele asupra statului afgan să fie atât cele dorite, cât și cele promise;
– să adopte și să implementeze deciziile l a nivel central și local,
în mod uniform;
– să ajungă la un echilibru în privința aplicării justiției și a obținerii
păcii;
– să nu desconsidere niciuna dintre forțele care acționează în Afganistan;
– să vizeze satisfacerea unitară a nevoilor întregii populații, dar păstrând
ajutoarele la nivelul strictului necesar și fără agravarea condițiilor de securitate;

8 „Cum a reușit Arabia Saudită să convingă serviciul pakistanez de informații” , publicație
bilunară Intelligence Online , nr. 612, 11.03.2010.
9 Michael O’Hanlon, Hassina Sherjan, „The Tide May Be Turning In Afghanistan”,
The Brookin gs Institution , 16.02.2010.
10 James Traub, „The Karzai Dilemma”, http://www.foreignpolicy.com/articles/2010/04/13/
the_karzai_dilemm.

Revista Română de Studii de Intel ligence nr. 4 / decembrie 2010
165 – să protejeze populația atât față de insurgenți, cât și față de abuzurile
puterii centrale.11
Experții pe problematica reconstrucției statale și contrainsurgenței sunt
divizați în două tabere. Unii consideră că Afganistanul nu va fi niciodată un stat
stabil și sigur în absența unui guvern central puternic, capabil să asigure
funcțiile statale în toate regiunile. Alții apreciază că Afganistanul este și a fost
întotdeauna o societate descentralizată, motiv pentru care pledează pen tru
dezvoltarea de instituții locale care să asigure stabilitate. De altfel, experții
apreciază că a bsența unei guvernări puternice a oferit clanurilor ocazia să
exploateze tensiunile sociale existente.
În prezent, populația este în expectativă, dezamăgi tă puternic de
comunitatea internațională și liderii de la Kabul. Însă teama mai mare este
dată de viitorul nesigur, când trupele ISAF vor părăsi teritoriul, anii
următori fiind critici pentru populația afgană.12
Nivelul crescut al incertitudinii cu privir e la perspectivele retragerii
trupelor ISAF în Afganistan a fost inflamat de apariția știrii conform căreia
geologi americani au identificat rezerve minerale semnificative de litiu, aur,
fier, cupru și cobalt. Potrivit unui document intern al Pentagonului,
Afganistanul ar putea deveni „Arabia Saudită a litiului ”, un material -cheie
în industria electronică.
Se prefigurează implementarea unui regim de exploatare excesivă a
bogățiilor naturale ale Afganistanului de către companii multinaționale
miniere, aces te activități aducând cu ele numeroase efecte negative, între
care încurajarea corupției administrației locale și consecințe ireversibile
asupra mediului.13
Perioada imediat următoare retragerii trupelor ISAF din Afganistan
este privită cu îngrijorare la W ashington, opinia generală fiind de părere că
afganii sunt imposibil de guvernat în mod centralizat și eficient. În această
situație, războiul din Afganistan poate fi câștigat doar cu condiția asumării
riscurilor și situației complexe specifice acestei țăr i. Cu toate acestea,
trebuie ținut cont și de faptul că războiul poate fi pierdut ușor, prin

11 Belfer Center – Matan Chorev și Jake Sherman – The Prospects For Security And Political
Reconciliation In Afghanistan: l ocal, National, And Regional Perspectives / mai 2010.
12 Stiftung Wissenschaft und Politik – Michael Paul – The Bundeswehr in Afghanistan:
A New Focus on Training / mai 2010.
13 Michael Chossudovsky, „The War is Worth Waging: Afghanistan's Vast Reserves of
Minerals and Natural Gas”, Global Research, 17.06.2010.

Revista Română de Studii de Intelligence nr. 4 / decembrie 2010
166 exacerbarea riscurilor imediate.14 O soluție ar fi implementarea unui model
dovedit viabil din punct de vedere istoric: un gen de democrație
descentralizată, în car e comunitățile locale (jirga sau shura) să se bucure
de o autonomie decizională sporită .15
Potrivit secretarului general al Alianței Nord -Atlantice, Anders Fogh
Rasmussen, NATO va începe transferul controlului asupra securității către
forțele afgane la înc eputul anului 2011 sau cel târziu în luna iulie 2011.16
Rasmussen a declarat că acest proces se va desfășura cu monitorizarea
situației din Afganistan, adăugând că NATO trebuie să -și consolideze
eforturile în direcția pregătirii unui număr de 300 .000 de sol dați afgani până
în octombrie 2011.
La summitul NATO de la Lisabona din noiembrie 2010, termenul –
limită al retragerii din Afganistan a fost fixat pentru 2014, urmând ca, până la
această dată, transferul sarcinilor de asigurare a stabilității statului cătr e armata
și forțele de ordine afgane să fie făcut gradual, începând cu anul 2011. În acest
context, situația din Afganistan trebuie administrată într -un mod diferit, aproape
matematic, respectând termenele -limită setate. De asemenea, efortul ISAF
trebuie e nergizat, proactivitatea fiind o responsabilitate a tuturor țărilor
membre,17 în condițiile în care efortul operațional și coordonarea operațiunilor
militare revine în proporție de 70% Pentagonului.18

14 Anthony H. Cordesman, fost profesor de „Studii de securitate națională” al Universității
Georgetown și deținătorul funcției de Președinte pe probleme de securitate în cadrul CSIS,
„Realism in Afghani stan: Rethinking an Uncertain Case for the War”, Center for Strategic
& International Studies, 16.06.2010.
15 Ibidem.
16 Stephen Biddle, Fotini Christia și Alexander Their, „Defining Success in Afghanistan”,
Foreign Affairs , july -august 2010 .
17 www.stratfor. com, 12 -18.10.2010 .
18 Simona Haiduc, „NATO și -a stabilit obiective ambițioase pe fondul unor bugete militare de
austeritate”, în cotidianul Financiarul nr. 722, 22.11.2010. Liderii statelor aliate au adoptat
măsuri economice, care privează NATO de un sfert din personalul său, reduce numărul
comandamentelor sale (de la 11 la 6 sau 7), a agențiilor de susținere logistică (de la 14 la 3) și a
comitetelor sale (de la aproape 400 la 85). Pe fondul gravelor deficite publice, europenii au
redus amploarea forțelor lor militare. Bugetul propriu al NATO este consacrat cheltuielilor care
răspund intereselor colective ale celor 28 de state membre. Aceste cheltuieli s -au cifrat, de
exemplu, în anul 2005, la 1.735 mld. euro. Cei mai mari cinci contributori sunt SUA (29,16 %),
Germania (19,95%), Marea Britanie (11,59%), Franta (6,40%) și Italia (7,33%). În acest
context, reducerea drastică a capacității de „proiecție” a forțelor militare europene înseamnă
pentru Statele Unite că următorul conflict vor trebui să -l gestioneze singure sau aproape singure,
Washingtonul fiind astfel obligat să renunțe la aliații săi în cazul unor confruntări globale sau
să-și găsească alții. Faptul că la Casa Albă, europenii sunt di n ce în ce mai puțin apreciați,
a apărut evident în multe ocazii, mai ales de când s -a instalat actuala administrație, care
urmărește în mod prioritar întărirea legăturilor cu aliații din Asia (cu scopul de a domina China)
și rezolvarea diferendelor cu Moscova, pe baza intereselor comune.

Revista Română de Studii de Intel ligence nr. 4 / decembrie 2010
167 În pofida numărului foarte mare de trupe ISAF, vulnerabi litatea
anumitor regiuni și rute este pregnantă și, în special, cea a rutelor
pakistaneze pentru transportul suportului logistic necesar și atacurile
recurente ale militanților asupra punctelor de acces de pe teritoriul afgan
impun găsirea unei rute altern ative. O variantă ar fi tranzitarea
Uzbekistanului, în condițiile în care Tokyo și Tașkent s -au oferit să susțină
financiar construirea, respectiv îmbunătățirea și prelungirea unor linii de
cale ferată în Afganistan.
Afganistanul a stabilit anul 2014 drep t anul în care țara va deține
controlul total asupra securității naționale.
Tentativele forțelor britanice și americane de extindere a controlului
asupra teritoriului afgan în ultimele 12 luni au fost contraproductive și au
condus la o agravare a situație i de securitate, a declarat Richard Barrett, șeful
misiunii de monitorizare a talibanilor din cadrul ONU.
Analiza lui Barrett coincide cu un raport oficial al Consiliului de
Securitate din iunie 2010 care a indicat o escaladare a violențelor din
Afganista n în timpul primelor patru luni ale anului 2010. Numărul atacurilor
cu bombă a crescut cu peste 90%, comparativ cu aceeași perioadă a anului
2009, s -a precizat în raport.19
Victoria coaliției ISAF în Afganistan depinde de depășirea
următoarelor provocări :
– definirea a ceea ce constituie „victorie ” în actualul context geopolitic;
– evaluarea capacităților și resurselor reale ale insurgenților;
– stabilirea unor termene -limită și a unei agende tactice realiste ;
– acceptarea contextului sociocultural al societății afgane și
renunțarea la etnocentrismul american;
– dezvoltarea componentei civile în detrimentul aspectelor pur militare.20
Obiectivul – cheie al strategiei contrainsurgente este obținerea
suportului populației afgane. Această strategie se va f undamenta pe patru
piloni: creșterea rapidă a numărului forțelor de securitate, îmbunătățirea
capacității de guvernare și responsabilizarea autorităților de la Kabul,

19 Mark Townsend, Extinderea cont rolului asupra teritoriului afgan din partea trupelor
americane și britanice a condus la escaladarea conflictului în regiune, în publicația
săptămânală „The Observer”, 20.06.2010.
20 S. Frederick Starr, Andrew C. Kuchins, Stephen Benson, Elie Krakowski, Jo hannes Linn
și Thomas Sanderson, The Key to Success in Afghanistan, Central Asia -Caucasus Institute,
09.06.2010.

Revista Română de Studii de Intelligence nr. 4 / decembrie 2010
168 preluarea inițiativei împotriva insurgenței și valorificarea resurselor pentru
protejarea populației.21
Istoria a demonstrat că eșecul în construirea unei armate naționale de
coeziune a condus, adesea, la difuziunea forței statale la nivelul mai multor
actori interni, grăbind căderea guvernelor de la Kabul. Intenția de a crea
forțe militare sp ecializate s -a materializat în apariția unor miliții cu rolul de
a anihila orice amenințare internă ori externă la adresa statului.
La sfârșitul lunii iunie 2010, experții americani declarau că nu există
o metodă care să demonstreze cât de pregătite sunt forțele afgane pentru a
prelua responsabilitatea privind securitatea de la forțele americane deoarece
sistemul utilizat până de curând pentru evaluarea afganilor este nesigur.
Transferul responsabilității pentru asigurarea securității asupra forțelor
afgane este unul din punctele cheie ale strategiei președintelui american
Barack Obama privind războiul împotriva insurgenților talibani.22 În același
timp, se derulează un curs de reintegrare a mujahedinilor și de readucere a lor
în sistem pentru a lucra și p entru a fi loiali guvernului afgan. Apoi aceștia sunt
antrenați pentru a forma un corp de ofițeri de carieră. Totodată, această
inițiativă îi reprezintă mai bine la nivelul armatei pe reprezentanții grupului
etnic al paștunilor, majoritar în regiunile de s ud și est. Pentru a fi sustenabilă,
armata afgană trebuie să reflecte balanța etnică a țării.
„International Crisis Group ” a lansat o serie de recomandări pentru
Guvernul de la Kabul și președintele Hamid Karzai, privind:
– regândirea managementului mili tar, prin întărirea schemei
legislative și administrative în vederea depolitizării;

21 „Obama’s war in Afghanistan”, The International Institute for Strategic Studies, Strategic
Comments, Volume 15, Issue 10, decembrie 2009. Generalul William B. Caldwell este
comandantul Misiunii NATO de Instruire din Afganistan, responsabilă pentru crearea
unităților militare și de poliție locale. Totodată, acesta coordonează și Comandamentul
Integrat de Transfer al Securității din Afganistan (C ombined Security Transition Command –
Afghanistan). Înainte de preluarea atribuțiilor din Afganistan, generalul Caldwell a condus
prestigiosul centru de cercetare de la Fort Leavenworth, acolo unde se formulează doctrina
armatei americane. De altfel, gener alul Caldwell este continuatorul unei moșteniri care avea
să schimbe decisiv cultura armatei americane, fiind succesorul generalului David Petraeus
la Fort Leavenworth. Absolvent al Academiei Militare de la West Point, promoția 1976,
generalul Caldwell a m ai ocupat funcțiile de comandant al Diviziei 82 Aeropurtată, o
unitate de elită a armatei americane, dar și pe cea de purtător de cuvânt al Forței
Multinaționale din Irak, în timpul operațiunii „Iraqi Freedom”.
22 „Sistemul de evaluare al forțelor afgane este viciat, declară experții americani” ,
cotidianul International Herald Tribune , 29.06.2010.

Revista Română de Studii de Intel ligence nr. 4 / decembrie 2010
169 – prioritizarea sarcinilor de supraveghere și a responsabilităților la
nivelul Ministerului Apărării;
– instituirea unor politici de apărare generale;
– suspendarea prog ramelor de reintegrare și reconciliere până în
momentul în care societatea civilă va fi integrată procesului de consultare pe
toate cele trei dimensiuni: executivă, legislativă și juridică.23

Generalul William B. Caldwell, comandantul Misiunii NATO de
Instruire din Afganistan (NTM -A)24, responsabilă pentru crearea unităților
militare și de poliție locale și comandantul Comandamentului Integrat de
Transfer al Securității din Afganistan (Combined Security Transition
Command – Afghanistan)25 consideră că cea mai mare problemă a
Afganistanului este analfabetismul .26 Doar 20% din populație are un grad
cât de cât de pregătire. A doua problemă majoră identificată este
generalizarea corupției , care a devenit un mod de viață și este aproape un
fenomen cultural. O a treia problemă majoră și cea mai stringentă este
insurgența propriu -zisă a talibanilor . Obiectivele forțelor de securitate
internaționale / naționale vizează combaterea eficientă a insurgenței și
menținerea ei la un nivel scăzut, condiție esențială pentru a garanta
stabilitatea guvernării. Guvernarea este foarte importantă pentru a răspunde
nevoilor de bază ale societății afgane.
Campania de combatere a insurgenței din Afganistan își propune să
convingă populația afgană să susțină Guvernul central de la Kabul, și nu
guvernele talibane din umbră care există în multe din provinciile țării. În
acest scop, eforturile anticorupție sunt considerate la fel de importante ca și
capturarea militanților, potrivit unor ofițeri implicați în aceste operațiuni.
Un imp ortant ofițer american a declarat: „dacă înainte întreaga
noastră rețea se concentra asupra c apturării și uciderii membrilor

23 „A Force in Fragments: Reconstituting The Afghan National Army”, International Crisis
Group , 12.05.2010.
24 Decizia privind crearea NTM -A a fost luată la Summit -ul NATO de la Strasbourg -Kehl,
pentru instruirea Armatei Naționale Afgane (ANA) și a Poliției Naționale Afgane (ANP).
25 Ion M. Ioniță, Octavian Manea , „Trupe SUA sub comandă românească. Admirabil”, în
cotidianul Adevărul nr. 6194, 21.06.2010, pp. 26 -27.
26 Misiunea NATO de Instruire în Afganistan derulează programe pentru alfabetizarea
recruților din armată și poliție. Apoi, programul continuă în cadrul unităților pentru a ridica
gradul de alfabetizare și se speră ca în câțiva ani situația să se schimbe sem nificativ
în cadrul sectorului de securitate afgan. Programul este susținut de 1200 de profesori afgani.

Revista Română de Studii de Intelligence nr. 4 / decembrie 2010
170 al-Qaida și a talibanilor, acum încercăm să obținem informații despre
rețelele de corupție ”.27
Războiul din Afganistan se află deja în cel de al zecelea an de derulare
și, după cum susține secretarul american al apărării, Robert M. Gates, „trebuie
să se înțeleagă faptul că încă vor mai fi purtate lupte grele ”. Cu toate acestea,
conflictul nu este nici etern și nici fără speranță.
Pentru a înțelege aceasta, trebuie însă să fie depășite mai multe
prejudecăți, cum ar fi:
• „afganii îi urăsc pe invadatori și îi înving întotdeauna ”;
• „situația din Afganistan este mult mai dificilă decât cea din Irak ”;
• „este obligatoriu să se negocieze cu talibanii ”;
• „nu există nicio strategie de ieșire din situația actuală sau de
încheiere a conflictului ”.
Interesul SUA în acest moment este cel al reintegrării talibanilor
insurgenți în cadrul societății afgane.28 Au existat speculații că acest demer s
face parte din strategia Casei Albe de a se retrage rapid din Afganistan.
Administrația Barack Obama trebuie să conștientizeze faptul că insurgenții
negociază mai degrabă dacă se simt dezavantajați pe câmpul de luptă, iar
talibanii au câștigat influență în Afganistan în ultimii patru ani, astfel încât SUA
și NATO trebuie mai întâi să îi slăbească pentru a putea demara negocieri cu
aceștia. Experții consideră că, în loc să încerce să confere legitimitate liderilor
talibani seniori din Pakistan, SUA ar treb ui să se axeze pe reconcilierea cu
talibanii din Afganistan, mai ales că, în ultimele luni, Islamabadul a acceptat
cooperarea pentru a modifica cursul evenimentelor din țara vecină.29
Potrivit lui Mohammad Umer Daudzai, șeful de personal al
președintelui a fgan Hamid Karzai, forțele internaționale trebuie să înceteze
raidurile nocturne derulate asupra caselor rezidenților și să -și îndepărteze
soldații din „viața cotidiană a poporului ”, o strategie total diferită de cea a
generalului David H. Petraeus, comand antul trupelor de coaliție din
Afganistan, care implică prezența soldaților în cadrul comunităților locale.30

27 Thom Shanker, Eric Schmitt, „Serviciile americane de informații, implicate în lupta de
combatere a corupției din Afganistan” , în cotidianul Internati onal Herald Tribune ,
14.06.2010.
28 Hassina Sherjan, „Five Myths About Afghanistan”, Brookings Institution , 22.03.2010.
29 Lisa Curtis, „Taliban Reconciliation: Obama Administration Must Be Clear and Firm”, The
Heritage Foundation , 11.03.2010.
30 David Nakamu ra, Joshua Partlow, „Șeful de personal al lui Karzai a declarat că Statele
Unite trebuie să -și schimbe strategia din Afganistan”, în cotidianul „The Washington Post”,
30.08.2010.

Revista Română de Studii de Intel ligence nr. 4 / decembrie 2010
171 La începutul lunii septembrie 2010, grupul nepartizan de experți
„Fundația Noua Americă ” a publicat un raport în care prezintă o nouă
strategie pe ntru Afganistan, intitulat „O nouă cale spre progres – Regândirea
strategiei americane din Afganistan ”. În raport sunt prezentate cinci
recomandări pentru o nouă strategie americană destinată războiului din
Afganistan, care să permită o retragere relativ r apidă a forțelor americane,
dar nu completă. Printre acestea se numără: concentrarea asupra formării
unei coaliții de guvernământ și a integrării politice, reducerea și încheierea
operațiunilor militare din sudul Afganistanului, acordarea unei atenții
sporite grupării al-Qaida și securității interne, încurajarea dezvoltării
economice și atragerea de investitori regionali și internaționali.31
Conform aprecierii lui Henry Kissinger, generalul David Petraeus
poate să câștige războiul din Afganistan, dar nu, în sensul convențional al
luptei împotriva unui adversar cu care este posibil să se încheie un acord
realizabil. Teoretic poate, în sensul înfrângerii în mod treptat a insurgenței și a
aducerii acesteia în stare de neputință, însă va dura mai mult decât perm ite
sistemul politic american. Cel mai important principiu pe care generalul
David Petraeus l -a introdus prin intermediul „doctrinei de Contrainsurgență ”
poate fi formulat astfel: „You can ’t kill your way to victory ”. Oricât ai dori să
folosești forța mili tară pentru a obține victoria, aceasta nu poate fi realizată
exclusiv prin utilizarea puterii militare. Este necesară implicarea celorlalte
dimensiuni și elemente ale puterii naționale: guvernare, politică, economie .
Anunțarea însă a unei date limite pent ru retragerea trupelor
americane din Afganistan, în contextul în care uzura adversarului reprezintă
unul dintre elementele strategiei, permite adversarului să -și stabilească
propriul ritm de luptă și îi oferă un termen limită. Există necesitatea ca
președi ntele Obama să reconsidere acest termen limită și există nevoia de a
regândi modul în care strategia a fost proiectată. A fost schițată pentru a
preda responsabilitatea în ceea ce privește securitatea unui Guvern afgan la
nivel național, ceea ce va fi foar te dificil de realizat, cel puțin conform
termenelor limită stabilite. În cazul în care SUA menține aceste termene
limită și obiective nerealiste, principala problemă este aceea că elementele
diplomatice și cele militare ale actualei strategii nu sunt comp atibile unele
cu celelalte. Strategia militară nu poate fi realizată în termene limită, iar data
limită îi încurajează pe adversari să aștepte retragerea trupelor americane.32

31 „O nouă strategie americană pentru Afganistan?”, www.stratfor.com , 10.09.2010.
32 Daniel Dombey , „Interviu cu Henry Kissinger”, în cotidianul Financial Times ,
29.06.2010.

Revista Română de Studii de Intelligence nr. 4 / decembrie 2010
172 Fostul secretar de sta t american, Colin Powell, nu crede într -o retragere
rapidă a Armatei americane din Afganistan, în pofida grabei Administrației
Obama, care dorește demararea acestui proces din iulie 2011.33
Conform statisticii pe primele opt luni ale anului 2010, acesta este
deja anul cu cele mai multe decese pentru armata americ ană în Afganistan,
cu 323 de morți, în timp ce Barack Obama și -a reînnoit promisiunea de
începere a retragerii, programată pentru vara anului 2011.
Din cei 80 de soldați străini uciși în luna august 2010, a treia lună
cea mai sângeroasă pentru forțele int ernaționale în nouă ani de război, 56
provin din Statele Unite. În iunie 2010, au fost uciși 102 soldați străini – din
care 60 de americani – și 88 în iulie 2010 – din care 65 de americani,
potrivit site -ului independent icasualties.org. În anul 2009, au f ost uciși 317
soldați americani.
De altfel, potrivit unei evaluări a Centrului Național pentru
Combaterea Terorismului din Statele Unite ale Americii, în anul 2009,
intensificarea atacurilor teroriste din Pakistan și Afganistan a condus la
creșterea numă rului victimelor în rândul civililor și a transformat Asia de
Sud în principala regiune teroristă a lumii, depășind Orientul Mijlociu.
Conform statisticilor agenției americane, mii de civili – în principal
musulmani – continuă să fie uciși în atacuri extre miste, contribuind la
instabilitatea guvernelor adesea sărace sau slabe din regiune.34
Potrivit unui raport trimestrial al ONU, în anul 2010, gradul de
violență din Afganistan a crescut semnificativ față de anul 2009,
înregistrându -se cu 20% mai mulți civi li uciși și cu 66% mai multe incidente
de securitate. Raportul informează că, în primele zece luni ale anului 2010,
peste 2 .400 de civili au fost uciși și 3 .800 răniți. În luna august 2010, au fost
înregistrate, în medie, trei atacuri sinucigașe pe săptămâ nă.35
Generalul american David Petraeus, care comandă trupele americane
și pe cele ale NATO în Afganistan, a admis la sfârșitul lunii august 2010, la
Kabul, că talibanii câștigă teren, dar el vede în pierderile alarmante din rândul
soldaților străini o con secință a efortului Statelor Unite în acest război.

33 Andrei Vălan, „Colin Powell: Armata SUA va mai sta mulți ani în Afganistan”, agenția
de știri Agerpres , 30.08.2010.
34 „Situația din Pakistan și Afganistan transformă Asia de Sud în principala regiune teroristă
a lumii”, în publicația lunară Janes Intelligence Review , 28.04.2010.
35 Postul de televiziune „CNN International”, 24.12.2010.

Revista Română de Studii de Intel ligence nr. 4 / decembrie 2010
173 Conform generalului Petraeus, „cred că nimeni nu poate contesta
faptul că talibanii își extind prezența . Numărul atacurilor acestora a
crescut, manifestare a faptului că, în același timp, și noi am spori t resursele
și le -am cucerit o parte din sanctuarele pe care au reușit să și le
construiască în ultimii ani . Iar când sanctuarele inamicului sunt
amenințate, el ripostează. Am spus de mai multe ori anul acesta (n.a. 2010)
că situația se va îngreuna pentru forțele internaționale „înainte de a deveni
mai ușoară ”.
De altfel, „Raportul cu privire la progresul către securitate și
stabilitate în Afganistan ”, realizat de Pentagon la sfârșitul lunii noiembrie
2010, subliniază că „progresul din regiune este fluctua nt, înregistrând
victorii modeste din punct de vedere al securității, al sistemului de
guvernare și al dezvoltării zonelor prioritare de operațiuni ”36, generalul
David Petraeus, comandant al forțelor americane și ale NATO din
Afganistan, a prezentat un bil anț pozitiv al strategiei de contrainsurecție
întreprinse. În septembrie 2009, a indicat generalul Petraeus, cei trei stâlpi ai
acțiunii conduse de coaliția internațională – securitate, guvernare, dezvoltare –
prezentau disfuncționalități. În acel moment, „am atins cel mai ridicat nivel
de violență. Când înmulțiți operațiunile, violența crește. Acum, această fază
a trecut, iar încrederea afganilor sporește. Acest lucru presupune timp ”. La
sfârșitul anului 2010, progresele sunt „reversibile ” și realizările p revăzute
sunt „foarte dificile ”, dar situația s -a îmbunătățit prin întărirea efectivelor
militare, reorganizarea comandamentului Forței Internaționale de Asistență
pentru Securitate (ISAF) a NATO, dar și prin intensificarea pregătirii
forțelor afgane și a luptei împotriva corupției.37
Potrivit afirmațiilor unor importanți oficiali din cadrul NATO și al
Pentagonului, generalul David H. Petraeus, comandantul forțelor de coaliție
din Afganistan, a finalizat noile reglementări privind transferul unor
responsa bilități de securitate către forțele afgane, în decursul viitoarelor
luni, solicitând trupelor aliate să se retragă progresiv din anumite regiuni, pe
măsură ce s -a restabilit pacea în respectivele zone. Reglementările
subliniază faptul că, în timp ce unele trupe vor părăsi Afganistanul, în
condițiile în care în zonele protejate de acestea se va restabili pacea, altora
le-ar putea fi stabilite alte misiuni pe teritoriul statului. În acest sens,
președintele afgan dorește negocierea unui acord de securitate c u Statele

36 Publicația The Washington Times , 24.11.2010.
37 Publicația Le Monde , 24.11.2010.

Revista Română de Studii de Intelligence nr. 4 / decembrie 2010
174 Unite, care ar garanta angajamentul acestora în Afganistan după începerea
retragerii forțelor americane în iulie 2011.38
Petraeus accentuează necesitatea ca trupele aliate să consilieze
forțele de securitate afgane în scopul accelerării procesul ui de pace,
la care ar putea lua parte cu succes ofițerii și soldații din cadrul forțelor
de poliție locale.39
Statele Unite vor cheltui aproximativ șase miliarde de dolari anual
pentru pregătirea și susținerea trupelor și forțelor de poliție afgane, după
retragerea trupelor combatante în 2011. Cheltuielile estimative ale SUA
până în anul 2015, detaliate în cadrul unui document referitor la misiunea
NATO de pregătire, reprezintă o confirmare a faptului că securitatea
Afganistanului va depinde în mare parte de Statele Unite. Acest fapt ar
putea reprezenta o problemă pentru administrația Obama, în contextul în
care aceasta continuă să solicite finanțare pentru Afganistan din partea
Congresului, într -o perioadă de reduceri a cheltuielilor bugetare.40
În contex tul afirmației conform căreia retragerea trupelor SUA din
Afganistan ar începe în luna iulie 2011, Pakistanul a intervenit pentru a
completa ceea ce consideră a fi un vid de securitate în zonă.
Această operațiune este condusă de comandantul armatei
pakis taneze, generalul Ashfaq Kiyani și directorul serviciului pakistanez de
informații ISI, generalul -locotenent Ahmed Shuja Pasha. Administrația
americană a declarat că intenționează să poarte tratative doar cu acele
grupări care încetează violențele, susțin Constituția afgană și nu mai
favorizează al-Qaida. Oficialii americani au menționat că rețeaua Haqqani
nu îndeplinește aceste condiții și au catalogat perspectiva negocierilor dintre
Karzai și Haqqani drept deranjantă.41
O serie de oficiali din cadrul admi nistrației Statelor Unite ale
Americii și un fost ministru afgan, Abdullah Abdullah, și -au exprimat
rezervele cu privire succesul tratativelor intermediate de Pakistan dintre
președinte afgan Hamid Karzai și grupările afiliate al-Qaida, susținând că

38 John CK Daly, „Rerouting Logistics in Afghanistan”, ISN Security Watch, 17.05.2010.
39 Thom Shanker, „Petraeus a finalizat noile reglementări privind transferul securității din
Afganistan”, în cotidianul International Herald Tribune , 31.08.2010.
40 Desmond Butler, „SUA va finanța pregătirea trupelor afgane”, în cotidianul The
Washington Times , 07.09.2010.
41 Ashish Kumar Sen, „SUA are o atitudine rezervată cu privire la calitatea de negociator a
Pakistanului”, în cotidianul The Washington Times , 29.06.2010.

Revista Română de Studii de Intel ligence nr. 4 / decembrie 2010
175 Islama badul încearcă să -și delege repr ezentanți în cadrul unui viitor
Guvern la Kabul.

Afganistan – „statul din umbră ”
Desfășurarea scrutinului pentru camera inferioară (Wolesi Jirg a)
a Adunării Naționale de la Kabul, care a avut loc în septembrie 2010, a
accentuat instabilitatea politică și nu a adus beneficii pentru regimul
președintelui Hamid Karzai și pentru eforturile de stabilizare a situației
interne depuse de coaliția multinațională.
Prăbușirea Băncii Centrale din Kabul la jumătatea lunii septembrie
2010, ca urmare a dovezilor referitoare la deturnările de fonduri operate de
fratele președintelui afgan, a reprezentat un nou semnal al extinderii
fenomenului corupției. Anterior scrutinului au existat dov ezi privind
producerea, în regiunea pakistaneză Peshawar, a mii de cărți de vot false. În
astfel de condiții, atât speranțele populației afgane, cât și ale comunității
internaționale referitoare la legitimitatea acestui scrutin au fost încă de la
început d estul de reduse.42
Reducerea numărului de incidente (aproximativ 300 față de 500, câte
s-au înregistrat la scrutinul din 2009) este posibil să facă parte dintr -un
proces mai amplu de „manipulare ” informațională a talibanilor, pentru ca
electoratul să fie ținut departe de urne. Se pare că islamiștii au reușit:
potrivit datelor Comisiei Electorale Independente de la Kabul, au fost
exprimate aproximativ 3,6 din cele 11,4 milioane de voturi (comparativ cu
6,4 milioane de voturi înregistrate la scrutinul parlam entar din 2005 și 4,6
milioane – la alegerile prezidențiale din 2009).
Perspectivele nu sunt deloc optimiste. În condițiile în care
majoritatea dintre cei 2 .447 de candidați la cele 249 de mandate nu au
experiență în ceea ce privește procesul electoral ș i cu atât mai puțin procesul
de „democratizare ”, capacitatea lor de a -și duce la îndeplinire misiunea,
dacă vor fi aleși, a fost pusă sub semnul întrebării. Pe de altă parte, a
compara situația din Afganistan cu standardele din țările occidentale
reprezint ă un proces ineficient.
Este puțin probabil ca rezultatele să afecteze și mai mult eforturile
depuse de ISAF – Forța Internațională de Asistență de Securitate în vederea

42 Susi Dennison, „Decision Time for Afghanistan”, European Council of Foreign
Relations, 17.09.2010.

Revista Română de Studii de Intelligence nr. 4 / decembrie 2010
176 asigurării stabilității politice. Dar, în cazul decretării „legitimității ” scrutinul ui,
administrația Karzai are o nouă provocare de înfruntat: în contextul în care
dezaprobarea față de eforturile sale de a negocia cu talibanii și a coopera cu
Pakistanul este susținută, dialogul președintelui cu un Parlament în care rivalii
săi politici a r putea avea un cuvânt de spus se anunță dificil. Până în prezent,
Hamid Karzai „a beneficiat ” de un for legislativ puternic din punct de vedere
constituțional, prin ralierea mai multor lideri regionali influenți, în tentativa de a
preveni configurarea une i opoziții puternice.43
Scrutinul nu va aduce schimbări semnificative în plan intern.
Devenită singura forță efectivă în multe regiuni, mișcarea talibanilor a
început deja să construiască un „stat din umbră ”. Cu o susținere din partea
țărilor europene din ce în ce mai redusă, cu un sprijin al populației locale
și mai scăzut și fără a avea un partener credibil la Kabul, coaliția
multinațională condusă de Statele Unite nu are șanse reale de a înfrânge
insurgența. Pentru a reuși, în locul începerii retragerii militare, în vara anului
2011, SUA ar trebui să suplimenteze din nou numărul de trupe. Devine
imperativă, astfel, demararea negocierilor reale cu talibanii, care ar putea
constitui o posibilă soluție la conflict.44
În prezent, talibanii reprezintă o ameni nțare serioasă la adresa
Guvernului afgan în multe zone din țară și manifestă o continuă capacitate
de a submina securitatea internațională și eforturile depuse în vederea
stabilizării.
Cu toate că gruparea nu va putea să răstoarne guvernul atât timp cât
în țară se vor afla trupele ISAF, există șanse mici ca aceasta să poată fi
învinsă pe termen scurt.
Prin urmare – în contextul retragerii anticipate a trupelor ISAF din
regiune, talibanii reprezintă o amenințare serioasă la adresa viitorului
Guvernului afgan pe termen mediu și lung.45
Din această perspectivă, c onflictul din Afganistan este departe de a fi
încheiat și se pare că este nevoie ca această afirmație să fie reiterată mai ales
în contextul în care mass -media evidențiază „progrese ” în procesul de
reconciliere, ca urmare a discuțiilor purtate de Guvernul de la Kabul cu
insurgenții talibani.

43 „Pitfalls in Afghanistan's Parliamentary Elections”, www.strat for.com , 18.09.2010.
44 Gilles Dorronsoro, „Afghanistan Will Only Get Worse”, Carnegie Endowment for
International Peace, 14.09.2010.
45 „Gruparea „Talibani” din Afganistan”, periodic Jane's World Insurgency and Terrorism
Review , 20.08.2010.

Revista Română de Studii de Intel ligence nr. 4 / decembrie 2010
177 Două conflicte se desfășoară astăzi în Afganistan: cel descris de
armata SUA drept „orientat în direcția cea bună ”, care are „șanse mari de
reușită ” – un răzb oi dur, dar însoțit de speranță; cel definit de numărul tot
mai mare de victime în rândul civililor și militarilor în regiuni altădată
sigure (cum ar fi nordul țării), marcate acum de violență și insecuritate, dar
și de corupția și incompetența guvernului și de pesimismul populației.
La o primă vedere, ar părea că anunțul debutului retragerii din
Afganistan din iulie 2011, făcut de președintele american, Barack Obama,
încă din toamna anului 2009, nu poate conduce la o schimbare a situației,
existând ince rtitudine cu privire la disponibilitatea insurgenților talibani de a
negocia, atâta timp cât pot aștepta, pur ș i simplu, retragerea americană.
Pe de altă parte, este posibil ca negocierile să continue doar cu
„permisiunea ” serviciilor de securitate pakista neze (un exemplu sau, altfel
spus, un avertisment în acest sens fiind arestarea, în luna februarie 2010, a
liderului taliban Mullah Abdul Ghani Baradar, aflat în proces de negocieri
cu guvernul de la Kabul.46
„Mai mult timp ” este ceea ce au cerut, în ultim ii zece ani,
susținătorii campaniei militare din Afganistan, pentru a putea justifica atât
suplimentarea numărului de trupe, cât și cererile de alocare de noi fonduri
pentru finanțarea conflictului. Doar „timpul ” și „strategia curentă ” pot
schimba cursul r ăzboiului și conduce la învingerea definitivă a insurgenților
talibani. În contextul în care prinde contur ipoteza conform căreia forțele de
coaliție au pierdut de multă vreme capitalul politic câștigat cu afganii – dacă
mai era nevoie, o „dovadă ” suplimen tară a oferit însuși președintele Hamid
Karzai, care a confirmat „transporturile de bani gheață ” dinspre Teheran,
realizate în cadrul unui „proces transparent ” – condițiile în teren vor
continua să se deterioreze și pe fondul consolidării influenței taliba ne pe
întreg teritoriul țării (situația din orașele Jalalabad și Kabul s -a înrăutățit
considerabil, în ultimele luni, iar influența autorităților în regiunile din nord
este aproape inexistentă). În aceste condiții, forțele de coaliție se vor afla, în
anul 2011, într -o și mai mare dificultate.47

46 Andrew Exum , „Smoke and Mirrors in Kabul”, Foreign Policy, 22.10.2010; Michael A.
Cohen, „What's lurking behind the Pentagon's overly optimistic spinning of the Afghan
war?”, Foreign Policy, 29.10.2010; Matt Waldman, „Dangerous Liaisons with the Afghan
Taliban. The F easibility and Risks of Negotiations”, United States Institute of Peace,
octombrie 2010.
47 Gilles Dorronsoro, „Think Again: the Afghan Surge”, Foreign Policy , 07.10.2010;
„The U.S., Iraq and an Iranian Role in Afghanistan”, www.stratfor.com, 18.10.2010.

Revista Română de Studii de Intelligence nr. 4 / decembrie 2010
178 Soluțiile pe termen mediu și lung pentru reglementarea situației din
Afganistan trebuie să ia în considerare trei principii de acțiune: reforma
politică, reconcilierea națională și mecanisme de diplomație regională, în
cadrul unui sistem politic funcțional care să fie capabil să preia sarcina
luptei contra insurgenților. În acest context, Statele Unite trebuie să
acționeze ca un broker al reconcilierii între toate formațiunile cu miză în
societatea afgană. În loc să s prijine formațiunea lui Hamid Karzai, rolul
diplomaților americani trebuie să fie acela de arbitru la masa negocierilor.
Armata americană trebuie să -și reconceptualizeze rolul pe acest teatru de
război, principalul scop fiind acela de a antre na mai mulți o fițeri de poliție
și militari afgani. De asemenea, forțele de stabilizare (personalități, lideri
spirituali și religioși) din interiorul comunităților locale trebuie susținute în
măsura în care sprijină eforturile pentru pace. Investițiile americane trebui e
să se îndrepte spre industria extractivă, agricultură și infrastructură. Astfel,
prin crearea unei baze de dezvoltare sustenabilă, Afganistanul își va reduce
treptat nevoia de asistență din exterior.48
Experții consideră că un aspect ce nu poate fi ignor at în eforturile de
stabilizare a țării este reformarea profundă a sistemului judiciar, considerat a fi
într-o situație catastrofală. Pentru a submina puterea pe care talibanii încă o au
în anumite regiuni ale Afganistanului, putere exprimată prin institui rea unui
sistem paralel de judecată (sharia ), prin infiltrarea în structura socială din mai
multe provincii afgane și prin continua campanie de intimidare împotriva
oricărei persoane ce cooperează cu autoritățile, factorii cu putere de decizie
trebuie să a dopte o serie de măsuri care cuprind, printre altele, revizuirea
Constituției, reducerea nepotismului și a venalității în sistemul judiciar,
profesionalizarea celor care lucrează în acest sistem și, nu în ultimul rând,
eliminarea distorsiunilor cauzate de detențiile secrete, proceduri extrajudiciare
aplicate deținuților suspectați de terorism și metode de interogare care nu sunt
în deplină conformitate cu standardele internaționale.49
Mai mult, nici evoluțiile la granițe, în special în zona de frontieră
AfPAk, nu prezintă motive de a crede că țara se îndreptă spre regăsirea
stabilității și a echilibrului, fenomenul de migrație din aceste zone
complicând și mai mult o situație și așa dificilă. Organizațiile militante
rivale din zona de frontieră dintre Afgan istan și Pakistan colaborează din ce
în ce mai mult în comiterea raidurilor, acțiuni pe care oficialii din domeniul

48 Richard L. Armitage, „U.S. Strategy for Pakistan and Afghanistan”, Council on Foreign
Relations, 12.11.2010.
49 „Reforming Afghanistan’s Broken Judiciary”, International Crisis Group, 17.11.2010.

Revista Română de Studii de Intel ligence nr. 4 / decembrie 2010
179 militar și al serviciilor de informații le consi deră a face parte din tentativa
de a redobândi inițiativa, după luni de zile de atacuri din partea forțelor
americane și aliate. Noile evaluări ale servic iilor de informații referitoare
la această regiune menționează că facțiunile insurgente au renunțat la
rivalitățile istorice, unindu -și forțele într -un mod nemaiîntâlnit anterior.

Concluzii
Prevenirea colapsului statal în Afganistan și administrarea tranziției
stabile și de durată în responsabilitatea liderilor afgani ar permite Statelor
Unite să alinieze cel mai bine obiectivele de securitate importante din
regiune și, pe termen lung, să spr ijine pacea și integrarea economică a
regiunii Asiei de Sud. Statele Unite, împreună cu partenerii NATO -ISAF,
trebuie să prioritizeze măsurile care să inducă reforme politice și economice
din partea Guvernului afgan, pentru a reuși o retragere treptată și totală din
Afganistan în următorii trei ani. După anul 2014, Statele Unite pot oferi
sprijin financiar Afganistanului și pot menține o forță militară redusă,
capabilă să întreprindă atacuri asupra grupărilor teroriste, să culeagă
informații și să ofere spr ijin în antrenarea Forțelor de Securitate Afgane.
Însă trebuie avut în vedere că o rezolvare durabilă a conflictului din
Afganistan reprezintă o provocare extrem de descurajatoare, dat fiind faptul
că există un grad mare de neîncredere între părțile implic ate, astfel încât
diferiții actori aflați în lupta pentru putere sunt motivați mai degrabă de
interese proprii pe termen scurt, decât de stabilitatea pe termen lung a
statului afgan. Suferința poporului afgan, ca urmare a celor 30 de ani de
război și efect ele adverse manifestate la nivel regional și global, cauzate de
instabilitatea statală ar trebui să fie un factor imperios pentru aliații din
Afganistan și pentru susținătorii internaționali ai acestora, pentru încheierea
unui acord politic sustenabil.
În acest context, întrebările fără răspunsuri evidente care circulă în
mediul academic vizează următoarele probleme:
– situația la următoarele alegeri din Statele Unite ale Americii, având
în vedere promisiunea ce pare din ce în ce mai nefezabilă a președi ntelui
Barack Obama privind anul 2011 ca început al retragerii din Afganistan;
– transformările strategiei „COIN ” (contrainsurgență) a generalului
David Petraeus, ulterior publicării documentelor secrete de către site -ul
„Wikileaks ”, luând în considerare că talibanii au acum o „hartă ” a strategiei
pe care o pot studia și contracara cu o mai mare eficiență;50

50 Marc A. Thiessen, „WikiLeaks’ Blow to the Surge”, A merican Enterprise Institute for
Public Policy Research, 10.08.2010.

Revista Română de Studii de Intelligence nr. 4 / decembrie 2010
180 – modul în care trupele americane vor câștiga „inimile și mințile ”
cetățenilor afgani fără a face aceleași greșeli ca în Vietnam, acum 40 ani;51
– capacitatea forțelor de ordine locale, de tipul milițiilor, de a lua
locul firmelor private de securitate care își desfășoară activitatea în
Afganistan.52
O posibilă soluție pentru retragerea americană care să nu echivaleze
cu o înfrângere în fața talibanilor ar putea fi realizată prin atragerea țărilor
interesate ca situația să nu evolueze în sensul restaurării unui guvern taliban.
SUA nu este singura forță care încearcă să contureze viitorul
Afganistanului: puterile regionale și cele emergente, Pakistanul, I ndia,
Iranul, Rusia și China își urmăresc și ele propriile interese în această zonă.
– Rusia (care se confruntă cu amenințări din partea grupurilor
islamiste);
– India (conștientă de pericul osul suport pe care Pakistanul l -ar
primi de la Kabulul control at de talibani);
– Iran (unde teocrația șiită este amenințată de gruparea sunnită
Jundullah și de extremiștii salafiști). Iranul, unde estimările plasează în jur de
2,5 milioane de cetățeni afgani refugiați încă din timpul invaziei sovietice, a
început d eportările acestora pentru a obține o pârghie de forță în relațiile
bilaterale. Conștiente fiind de faptul că o țară pe teritoriul căreia se desfășoară
un teatru de război nu poate face față unui influx de proporții mari de
populație, autoritățile de la Te heran încearcă să „convingă ” aparatul politic
condus de președintele Hamid Karzai că soluția pentru securitatea statului
rezidă nu la Washington, ci în mâinile conducătorilor din capitala iraniană.53
– Tadjikistan (țară amenințată de factorul destabilizato r al refugiaților
afgani și de grupările extremiste sunnite conduse de Hizb ut -Tahrir);
– China (amenințată de uigurii islamiști);
– Uzbekistan .
Recunoașterea intereselor legitime ale acestor țări în ceea ce privește
Afganistanul ar putea duce la o în țelegere realizată între forțele Statelor
Unite, guvernul condus de Hamid Karzai și talibani. Împărțirea zonelor
de control între cei doi actori din urmă ar servi la ameliorarea situației,

51 Roger Cranse, „The «Hearts and Minds» Guys”, Foreign Policy , 13.08.2010.
52 Michael A. Innes, „Afghanistan’s «Militia» Problem: Can Local Defense Forces Replace
Private Security Firms”, The Jamestown Foundation, 12.08.2010.
53 Ahmad K. Majidyar, Ali Alfoneh, „Iranian Influence in Afghanistan, Refugees as Political
Instruments”, American Enterprise Institute for Public Policy Research, november 2010.

Revista Română de Studii de Intel ligence nr. 4 / decembrie 2010
181 cu condiția ca sfera de control a talibanilor să nu depășească Pash tun-ul și ca
aeroporturile din țară să fie exclusiv sub controlul guvernului de la Kabul
(pentru a nu permite talibanilor „exportul ” fundamentalismului).54
Până în prezent, a ngajamentul comunității internaționale în
Afganistan s -a bazat pe doi piloni: cel militar și cel al reconstrucției civile.
Ambii sunt indispensabili, însă nu suficienți. Ani la rând a fost neglijat într –
un mod nepermis pilonul politic. Analiștii pun accentul pe soluția politică,
pe un proces politic. Un proces care să se finalizeze prin tr-un aranjament în
care să se regăsească toate grupurile din Afganistan.
Acest proces de negocieri trebuie, într -adevăr, derulat într -o manieră
afgană, însă comunitatea internațională trebuie să -l sprijine. Iar când va veni
momentul potrivit, vecinii Afga nistanului vor trebui să andoseze rezultatul
acestui proces, pentru a -l face stabil. Pentru că și în cazul acestui aspect
critic este valabil ceea ce s -a discutat astăzi în special în cadrul primului
modul: avem o șansă la un Afganistan stabil, numai dacă vecinii nu vor
exploata Afganistanul – așa cum s -a întâmplat deseori în trecut – ca locație
de derulare a propriilor lor conflicte de interese.
Experții sunt de acord asupra faptului că ne aflăm aici în fața unor
mari provocări și că interese diferite, c are se exclud, în parte, reciproc,
complică foarte mult situația. Însă, în pofida tuturor divergențelor de
interese ale actorilor, există un interes comun.
Nimeni nu își poate dori în mod serios ca Afganistanul să se afunde în
haos. În ciuda tuturor div ergențelor, în ciuda neîncrederii și a tuturor manevrelor,
aici există o convergență obiectivă de interese. Acesta este cel mai mic numitor
comun, asupra căruia se pot înțelege toți vecinii, toți actorii regionali.55

54 Selig Harrison, „How to Leave Afgha nistan Without Losing”, Foreign Policy ,
24.08.2010.
55 Michael Steiner, însărcinat special al Guvernului federal german pe probleme legate de
Afganistan și Pakistan, „AFPAK – un nod gordian?”, www.bnd.de, 16.11.2010, discursul
susținut în cadrul celei de -a 11-a ediții a simpozionului internațional organizat de serviciul
german de informații externe în data de 28.10.2010, la Hotel Estrel din Berlin.

Revista Română de Studii de Intelligence nr. 4 / decembrie 2010
182

Revista Română de Studii de Intel ligence nr. 4 / decembrie 2010
183

INSTRUCȚIUNI PENTRU AUTORI

Misiune și conținut. Revista Română de Studii de Intelligence (RRSI) este dedicat ă
studiilor de intelligence și disciplinelor științifice conexe, cu scopul de a facilita crearea
unui forum de dezbatere pentru mediile profesional, academic, politic și public.
RRSI este o publicație nepartizană și nonprofit care nu pledează în favoarea
sau împotriva vreunei poziții, responsabilitatea pentru ideile prezentate aparținând în
exclusivitate autorilor.

Politica de evaluare . RRSI acceptă doar editoriale, articole și r ecenzii care nu au
fost anterior publicate.
Editorii și redactorii RRSI selectează materialele transmise de autori și, acolo
unde este cazul, le ameliorează prin dialog constructiv, doar cu acceptul acestora din
urmă, asigurând astfel corectitudinea și val oarea științifică a materialelor ce urmează a fi
publicate. Evaluarea calității academice a materialelor se face în anonimat ("blind review" ),
corespondența dintre evaluatori și autori realizându -se doar prin intermediul e -mailului
ani@sri.ro . RRSI garantează că lucrările nu sunt respinse/modificate pentru că ideile
exprimate sunt contrarii altor studii publicate anterior sau pozițiilor evaluatorilor, ci doar
în cazul în care nu fac dovada cercetării științifice.
RRSI asig ură confidențialitatea pentru materialele respinse de la publicare,
precum și pentru modificările aduse acestora.

Pregătirea materialelor pentru publicare
1. Forma de prezentare a lucrării
Articolele propuse spre publicare în RRSI se prezintă atât în for mat fizic, cât și în
format electronic pe adresa Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul”: Șos. Odă i
nr. 20, sector 1, București, ani@sri.ro .
Textul trebuie redactat cu caractere Times New Roman de mărimea 12, dublu spațiat.
Prima pagină trebuie să conțină titlul lucrării și afilierea autorului (nume și prenume, titlu
științific, apartenența la o instituție/asociație/organizație, precum și adresa de e -mail).
Articolul va fi însoțit de un abstract (de până la 100 de cuvinte) și de cuvinte -cheie
(keywords), ambele într -o limbă de circulație internațională .
Toate referințele bibliografice trebuie precizate (parentetic, note de subsol etc.).
Autorii sunt responsabili pentru obținerea oricărei permisiuni referitoare atât la
publicarea unor materiale din alte surse, cât și la respectarea oricăror restricții sau
proceduri care țin de locurile de muncă unde activează ori au activat.
Odată publicat, materialul intră în proprietatea RRSI, iar fiecare autor primește
câte un exemplar al numărului RRSI în care i -a fost publicată contribuția.
Aranjarea în formatul de carte tipărită a textului, figurilor și tabelelor se face, de
regulă, de către personalul de specialitate al Editurii Academiei Naționale de In formații
„Mihai Viteazul”.

Revista Română de Studii de Intelligence nr. 4 / decembrie 2010
184 Pentru citate se folosesc ghi limele ( „ – pentru deschidere și ” – pentru închidere).
Figurile se numerotează. Titlul figurii se scrie cu un corp mai mic cu 2 pt decât
textul de bază, imediat sub aceasta, fără spații, după care se dă explicația figurii, respectiv
a graficului și se pre cizează sursa, dacă este cazul.
Tabelele dintr -o lucrare trebuie să aibă o prezentare unitară. Se recomandă ca
fiecare să fie numerotat și să aibă un titlu. Titlul se scrie drept și centrat deasupra
tabelului. Numerotarea tabelului se face deasupra titlulu i. Titlul tabelului se scrie cu un
corp mai mic decât textul de bază. Dacă există tabele care cuprind note, acestea se vor
scrie imediat după tabel, nu la piciorul paginii și nici în interiorul tabelului.
În cazul referințelor bibliografice din text, ordin ea datelor este următoarea:
numele și prenumele autorului, titlul, volumul/ediția, editura, localitatea, anul, locul citat.
Dacă lucrarea nu are autor, se trec trei steluțe liniare (***) sau numele instituției sub
egida căreia a apărut lucrarea.

2. Referi nțe bibliografice
Bibliografia se plasează la sfârșitul articolului, după anexe.
De regulă, lucrările se scriu în ordinea alfabetică a numelor autorilor, numerotându -se
cu cifre arabe urmate de punct; când sunt doi sau mai mulți autori pentru o lucrare, re gula
privitoare la ordinea alfabetică este valabilă doar pentru primul nume.
Titlul lucrării se scrie exact cum este tipărit în publicația citată, cu mențiunea că în
cazul limbii române ortografia trebuie actualizată conform normelor Academiei Române .
De r egulă, ordinea datelor este următoarea: numele și prenumele autorului, titlul
lucrării, volumul / ediția, editura, localitatea, anu l.

RL 01910468/328/01.04.2011/T.G./T.C./1 ex./187 p.