The following ad supports maintaining our C.E.E.O.L. service [600536]

The following ad supports maintaining our C.E.E.O.L. service  
 
 ARHITECTURA DE SECURITATE GLOBALĂ ȘI MEDIUL DE SECURITATE
CONTEMPORAN. CONSIDERAȚII TEORETICE PRIVIND PUTEREA,
SURSELE ȘI INSTRUMENTELE DE PUTERE AL
«GLOBAL SECURITY ARCHITECTURE
AND CONTEMPORARY SECURITY ENVIRONMENT. THEORETICAL
CONSIDERATIONS ON THE POWER STATES, AND THEIR SOURCES AND
POWER TOOL»
by Alexandru Stoica
Source:
Bulletin of "Carol I" National Defence University (Buletinul Universității Naționale de Apărare "Carol
I"), issue: 01 / 2014, pages: 134­146, on  www.ceeol.com .

Buletinul Universității Naționale de Apărare „Carol I“
Martie, 2014 134În lumea de azi există un real sentiment de
insecuritate. Milioane de oameni din regiuni
precum Orientul Mijlociu sau Africa Centrală, cea
de Nord și cea de Est sau Asia Centrală și mai nou ARHITECTURA DE SECURITATE GLOBALĂ ȘI MEDIUL
DE SECURITATE CONTEMPORAN. CONSIDERAȚII
TEORETICE PRIVIND PUTEREA, SURSELE
ȘI INSTRUMENTELE DE PUTERE ALE STATELOR,
CA VECTORI DE AFIRMARE
A INTERESELOR ACESTORA
gLOBAL SECURITy ARChITECTURE
AND CONTEmPORAR y SECURITy ENvIRONmENT.
ThEORETICAL CONSIDERATIONS ON ThE POWER
STATES, AND ThEIR SOURCES AND POWER TOOLS,
AS vECTORS Of ASSERTINg ThEIR INTERESTS
Col.lect.univ.dr. Alexandru STOICA*
Acest articol se constituie într-o sinteză a ceea ce reprezintă mediul de securitate actual. Din punctul meu de vedere,
„miezul fierbinte” al mediului de securitate contemporan îl constituie resursele de ener gie, de apă, de hrană și cele
financiare. În jurul acestora, pe fondul creșterii interdependențelor datorate fenomenului globalizării, se constituie actori
diverși, cu o anumită putere sau un anumit potențial de putere, cu interese, misiuni și obiective și care funcționează și au
un anumit tip de comportament, generând un mediu plin de riscuri, pericole și vulnerabilități, în care conflictele și crizele
reprezintă adevărate constante. Felul în care acești actori relaționează și încearcă să-și impună / viabilizeze interesele
determină un anumit mediu de securitate, stabil sau instabil.
În ceea ce privește actorii statali, aceștia, în cadrul mecanismelor și relațiilor interstatale, își stabilesc un anumit tip de
comportament, generat de interesele de securitate asumate și susținut de potențialul real de putere pe care îl dețin.
This article is a summary of the current security environment. From my point of view, the “hot core” of the
current security environment refers to the energy, water, food and financial sources. Around these, due to the globalization
phenomenon, different actors arise; they have a certain power potential, interests, missions and objectives; they operate
and have a certain type of behavior generating a full of risks, thr eats and vulnerabilities environment where conflicts and
crisis are real constants. The way these actors relate ant tray to impose their interests causes a certain type of security
environment, either stable or unstable.
As for the state actors, within the inter-state mechanisms and relations, they establish a certain type of behavior
generated by the assumed security interests and supported by the real power potential they hold.
Cuvinte-cheie: securitate; arhitectură de securitate; mediu de securitate; puterea statelor; surse de putere; instrumente
de putere; interese.
Keywords: security; security architecture; security environment; power states; power supplies; power tools; interests.
*Universitatea Națională de Apărare „Carol I”
e-mail: samisl3@yahoo.comdin Europa de Est, unde au loc „noile războaie”,
trăiesc cu teama zilnică față de violență. Mai mult,
„noile războaie” sunt tot mai mult interconectate
cu alte riscuri globale care afectează viețile a sute
de milioane de oameni – încercările de redesenare
a granițelor, crizele economice și financiare,
răspândirea bolilor, vulnerabilitatea față de

Buletinul Universității Naționale de Apărare „Carol I“
Martie, 2014 135dezastrele naturale, sărăcia, lipsa adăposturilor,
diminuarea resurselor de energie, materii prime
și hrană.
În anul 2011, Forumul Economic Mondial
avertiza că cel mai mare pericol care amenință
lumea este cel al datoriilor suverane . În raportul
anual al organizației1 mai sunt menționate alte 36
de riscuri în fața cărora lumea ar trebui să ia măsuri
(poluarea aerului, scăderea prețurilor activelor,
afectarea biodiversității, bolile cronice, schimbările
climatice, corupția, explozia demografică,
cutremurele și erupțiile vulcanice, disparitățile
economice, volatilitatea prețurilor la materiile prime,
volatilitatea prețurilor de consum, volatilitatea
prețului la energie, criza financiară, inundațiile,
securitatea alimentară, statele eșuate sau cu o
administrație centrală fragilă, conflictele geopolitice,
eșecul guvernării globale, dezechilibrele globale
și volatilitatea monedei, comerțul ilicit, bolile
infecțioase, fragilitatea infrastructurii, lichiditatea
/ criza creditelor, migrația, cicloanele și furtunile,
imposibilitatea gestionării datelor on-line –
insecuritatea informațiilor, crima organizată, armele
de distrugere în masă, terorismul, amenințările
generate de noile tehnologii, scăderea economiei
globale, încetinirea ritmului de creștere a economiei
chineze, diminuarea spațiului de securitate, eșecul
reglementărilor la nivel internațional, criza apei în
unele regiuni – securitatea apei).
Șase sunt riscurile cele mai pronunțate: riscul
datoriilor suverane, al dezechilibrelor economice,
al prețuri extrem de instabile la energie, al
schimbărilor climatice, al conflictelor geopolitice și
al crizei fiscale. Dintre acestea, cele mai mari două
riscuri, prin interconectarea lor, sunt riscul datoriilor
suverane și al dezechilibrelor economice.
Politicile fiscale nu sunt sustenabile în cele
mai industrializate economii. În absența unor
corecții structurale cu bătaie lungă, riscul datoriilor
suverane va rămâne unul ridicat. Conectat cu
acest risc este riscul dat de dezechilibrul între
economii. S-a observat o creștere fulminantă a
piețelor emergente, în timp ce în lumea dezvoltată
condițiile nu sunt deloc cele mai atrăgătoare. Astfel
de dezechilibre cresc riscul protecționismului și al
„războiului valutelor”.
O altă serie de pericole interconectate
sunt riscurile de reducere a resurselor de hrană,
apă și energie. Prețurile alimentelor la nivel
global trădează riscurile unei inflații. Schimbările
climatice și alte dezastre naturale au dus la creșterea prețurilor alimentelor și a cererii generale, ridicând,
de asemenea, și riscul speculațiilor.
Din punctul nostru de vedere, „miezul
fierbinte” al mediului de securitate contemporan
îl constituie resursele de energie, de apă, de hrană
și cele financiare. În jurul acestora, pe fondul
creșterii interdependențelor datorate fenomenului
globalizării, se constituie actori diverși, cu o
anumită putere sau un anumit potențial de putere,
cu interese, misiuni și obiective și care funcționează
și au un anumit tip de comportament, generând un
mediu plin de riscuri, pericole și vulnerabilități,
în care conflictele și crizele reprezintă adevărate
constante. Felul în care acești actori relaționează
și încearcă să-și impună / viabilizeze interesele
determină un anumit mediu de securitate, stabil
sau instabil.
Pe acest fundal de lipsuri, crize și conflicte, la
nivel global, funcționează un sistem de securitate
a cărui structură și relaționare internă formează o
adevărată arhitectură de securitate, arhitectură care
„copiază” complexitatea și dinamica lumii actuale.
Actorii statali și nonstatali reprezintă pilonii de
bază ai arhitecturii de securitate contemporane.
În ceea ce privește actorii statali, aceștia, în
cadrul mecanismelor și relațiilor interstatale, își
stabilesc un anumit tip de comportament generat
de interesele de securitate asumate și susținut de
potențialul real de putere pe care îl dețin.
În cadrul actorilor nestatali, organizațiile de
securitate interguvernamentale sau organizațiile
neguvernamentale se constituie în scopul reglării
comportamentului statelor în sistemul internațional,
având la bază repere stabilite și asumate de acestea
din urmă. Corporațiile multinaționale își urmăresc
interesele economice, iar profitul și acumularea de
cât mai multă bogăție pentru acționari reprezintă
principalul scop, chiar și în condițiile în care
determină riscuri și generează amenințări în mediul
de securitate.
Pe fondul creșterii interdependențelor, a
accentuării fenomenului globalizării, a radicalizării
unor părți ale lumii, a disparităților economice și a
multor altor factori care au generat o multitudine de
dezechilibre, organizațiile teroriste au explodat ca
forță și impact global, generând războiul secolului
al XXI-lea, războiul împotriva terorismului.
Grupările teroriste luptă împotriva democrației,
utilizând valorile acesteia și sunt, în același timp,
principalii opozanți ai arhitecturii de securitate.
Dacă pilonii principali ai arhitecturii de securitate Access via CEEOL NL Germany

Buletinul Universității Naționale de Apărare „Carol I“
Martie, 2014 136„luptă” pentru menținerea unei anumite stabilități a
mediului de securitate, organizațiile teroriste, prin
acțiunile lor, destabiliza mediul de securitate.
Arhitectura de securitate, construită între
pilonii acesteia (actorii statali și nonstatali), este
parte intrinsecă a mediului de securitate, mediu
care reprezintă „suportul (locul)” de fundamentare,
iar din analiza securității, ca stare, desprindem baza
teoretică pentru fundamentarea arhitecturii.
Securitatea și mediul de securitate sunt
indisolubil legate, iar liantul dintre acestea îl
reprezintă tocmai arhitectura de securitate. În
opinia mea aceasta poate fi definită ca un ansamblu
de actori statali și nonstatali caracterizați prin
interese, putere, surse de putere, relații și mecanisme
formale și informale, potențate de globalizare, prin
care se menține starea de stabilitate a mediului de
securitate.
Fig. 1 Arhitectura de securitateÎn figura nr. 1, am reprezentat arhitectura de
securitate, ca parte componentă a mediului de
securitate, mediu caracterizat de „împuținarea”
resurselor, în condițiile creșterii interdependențelor
între actori și amplificării fenomenului de globalizare.
În figura nr. 2, Mediul de securitate – suport
de manifestare a arhitecturii de securitate , am
reprezentat, în viziune proprie, elementele de
structură ale mediului internațional de securitate.
De altfel, această reprezentare grafică se constituie,
în opinia mea, într-un „miez” fierbinte asupra
oricărei abordări problematicii securității la nivel
global, regional sau național.
Construirea unei arhitecturi de securitate care
să-și îndeplinească scopul, la baza căreia să se află
încrederea și cooperarea internațională, democrația
și economia performantă, asigurarea și respectarea
drepturilor omului, concomitent cu promovarea
și afirmarea valorilor naționale ale statelor lumii,
nu este un proces utopic, aflat în sfera virtualului,
ci este unul perfect viabil și realizabil, dar care
solicită aranjamente și demersuri politice specifice,
angajarea unor importante resurse economice și
financiare, într-o perioadă de timp lungă. Este
nevoie de foarte mult timp și de voință la nivel
planetar pentru a se pune în operă și consolida o
arhitectură de securitate viabilă.
În această lume complexă, dinamică și
turbulentă, confruntarea principală se poartă între
valori fundamental diferite, între democrație și totalitarism.Multiplicarea continuă a numărului de entități
care acționează pe scena globală prin afirmarea
actorilor nonstatali conduce la creșterea complexității
procesului de luare a deciziilor în politica externă și
de securitate a statelor. Acestor sfidări trebuie să li
se răspundă prin forme noi de solidaritate, capabile
să gestioneze un spectru larg de tensiuni și riscuri și
o gamă variată de manifestare a acestora, cum sunt:
conflictele teritoriale, încercările de redesenare
a granițelor, tensiunile etnice, traficul de droguri,
substanțe radioactive și ființe umane, criminalitatea
organizată, instabilitatea politică a unor zone,

Buletinul Universității Naționale de Apărare „Carol I“
Martie, 2014 137
Fig. 2 Mediul de securitate – suport de manifestare a arhitecturii de securitate

Buletinul Universității Naționale de Apărare „Carol I“
Martie, 2014 138reîmpărțirea unor zone de influență și altele. Marile
discrepanțe în nivelul de dezvoltare economică
(care se accentuează tot mai mult în condițiile
unor progrese tehnologice fără precedent), accesul
discriminatoriu la educație și apărarea sănătății,
la resurse esențiale ale vieții, la informație și
cunoaștere provoacă grave crize sociale, generează
frustrări și stârnesc nemulțumiri.
În acest context de analiză teoretică și
practică asupra problematicii rezultate din titlul
prezentului articol, apreciez că, la început de secol
al XXI-lea, situația geopolitică și geostrategică a
suferit schimbări profunde și dramatice cu unele
consecințe esențiale asupra securității colective
și securității naționale a statelor și capacității lor
de protejare a intereselor naționale. Lumea a
devenit mai complexă și mai interdependentă, iar
fenomenul globalizării este ireversibil. În acest
context, pentru succesul inițiativelor de asigurare
a securității se impune cu stringență o cooperare
multidimensională a organizațiilor internaționale
și regionale de securitate, folosindu-se dialogul
într-un cadru organizat și o afirmare plenară și
puternică a acțiunilor organizațiilor internaționale
interguvernamentale.
Securitatea națională a statelor se poate
asigura prin integrarea acestora în sisteme de
securitate colectivă, prin legarea securității interne
de cea externă și de aranjamentele regionale și
internaționale de securitate. Ca tendință, proiecția stabilității și securității pe plan regional și zonal va
depinde din ce în ce mai mult de dinamica utilizării
cadrului de securitate prin cooperare, ca treaptă
superioară a securității colective, concretizate în
aranjamentele regionale de securitate2.
Sfârșitul primului deceniu al mileniului al III-lea a
găsit majoritatea statelor lumii într-o puternică criză
economico-financiară. Este de subliniat faptul că
această criză financiară a lumii a fost produsă nu de
state, ci de grupuri de oameni organizate în vederea
satisfacerii propriilor interese. Amânarea găsirii
unor soluții radicale pentru reformarea actualului
sistem financiar mondial poate duce lumea într-un
haos nemaiîntâlnit în istorie.
Această criză financiară apare pe fondul unei
alte crize care este adâncită de lipsa de soluții sau
de incapacitatea guvernelor lumii de a accepta noi
soluții. În acest sens, mă refer la criza energetică,
care-și poate consuma consecințele într-un viitor nu
prea îndepărtat, mai ales acum, când evenimentele
din Ucraina, cu secesiunea regiunii autonome
Crimeea și dorința acestora de a se alipi Federației
Ruse, pot duce la o gravă destabilizare economică
și energetică la nivelul Uniunii Europene. Depinde
foarte mult de modul în care statele implicate în
acest grav conflict sunt dispuse și pregătite să
folosească „arma resurselor”, prezentate sintetic și
plastic în figura nr. 3.
Pentru rezolvarea acestor probleme, omenirea
trebuie să caute soluții noi, deoarece vechile soluții
Fig. 3 Implicații ale resurselor în mediul de securitate

Buletinul Universității Naționale de Apărare „Carol I“
Martie, 2014 139oferite pentru rezolvarea problemelor legate de
ordinea internațională, balansarea sau hegemonia,
nu mai sunt atractive. Dacă balanța înseamnă
balansarea dintre un număr din ce în ce mai mare de
state aflate în posesia unor arme nucleare, atunci ea
este mai mult o problemă decât o soluție. În trecut,
balanțele de putere se bazau pe războaie ocazionale
destinate rebalansării sistemului ori descurajării
agresorilor. Într-o eră nucleară acest lucru nu mai
este acceptabil.
Alternativa reprezentată de hegemonie nu
este nici ea mai bună. Una dintre modalitățile prin
care poate fi asigurat faptul că armele nucleare nu
proliferează ar fi stabilirea unei hegemonii benigne a
Statelor Unite. Însă și acest lucru ar ridica o mulțime
de probleme și ar rezolva doar câteva. O astfel de
misiune ar fi mult prea mare pentru o singură țară și,
în plus, oricât de benignă ar fi, hegemonia ar stârni
oricum resentiment și teamă. Din aceste temeri ar
apărea terorismul și, probabil, proliferarea și mai
accentuată a armelor de distrugere în masă. Chiar
o hegemonie mai cuprinzătoare, care să includă
Europa, China, Rusia și Japonia, deși mai lejeră
și mai ușor de suportat la marginile sale, nu ar
apărea deloc mai benignă în ochii celor cărora le-ar
fi destinată.
Dacă nici balansarea, nici hegemonia nu mai
sunt capabile să furnizeze securitate, atunci trebuie
găsită altă soluție. Aceasta poate fi reprezentată
de constructul european dezvoltat în Europa
postbelică: o comunitate de state postnaționale,
postimperiale, care conviețuiesc într-o stabilitate
și securitate fără precedent istoric. Ceva similar,
dacă se va putea obține vreodată, ar fi potrivit la
scară internațională. Ar fi începutul unei adevărate
societăți internaționale, în care principalele surse
ale conflictualității internaționale, resursele de
energie, apă și hrană, s-ar distribui tuturor.
Începutul mileniului al treilea prefigurează
schimbări de proporții în afirmarea și consacrarea
noilor actori de putere pe scena mondială.
Orice stat, orice țară, reprezintă, în sine, o
putere. Cu cât statele devin mai pline de bunăstare,
cu alte cuvinte mai bogate, atunci ele vor căuta să
devină și mai influente, aspect care, de obicei, se
întâmplă cu regularitate în relațiile internaționale.
Când un stat obține, în plan internațional, o
importantă poziție politică, militară, economică,
având o viziune globală asupra securității, dar și o
mare influență asupra acesteia, el poate fi considerat
că se bucură de statutul de superputere. Cu cât un stat are o poziție mai importantă
și puternică în arhitectura de securitate, cu atât
liderii doresc un nivel mai crescut al aspirațiilor
în afacerile internaționale. Cu alte cuvinte, acești
lideri doresc să aibă o mare influență asupra lumii,
vor să pună marile probleme ale lumii în ordine,
vor să impună anumite modele și conduite.
Puterea, ca fenomen social fundamental,
consistă în capacitatea de a lua decizii și a asigura
îndeplinirea lor prin utilizarea diferitelor mijloace
de persuasiune și constrângere; puterea se exprimă
într-o relație asimetrică (conducere – supunere și/
sau dominare – subordonare) între factorii la nivelul
cărora ea se manifestă3.
Puterea politică (formă a puterii sociale),
include puterea suverană a statului, menținută
nu numai prin forța dreptului, ci și prin dreptul
forței4; se manifestă prin utilizarea celorlalte puteri
(economică, militară, societală etc.) drept bază și
instrumente ale sale, în conformitate cu țelurile
către care tinde. Există o relație foarte strânsă
între aceasta și puterea economică: fără a fi în
mod direct generată de către puterea economică,
puterea politică îi datorează, în bună măsură atât
fundamentul, cât și instrumentele sale.
Puterea, apreciază brazilianul José Nivaldo
Junior, este unica modalitate eficace cunoscută de
societatea omenească aptă să-i asigure perpetuarea
și supraviețuirea. În societatea concurențială din
ultimele șase milenii, puterea reprezintă încununarea
altor două mari aspirații ale ființei umane: bogăția
și prestigiul. Bogăția, prestigiul și puterea străbat
timpurile împreună. Unde se află una dintre ele,
vor apărea inevitabil și celelalte două.5 Putere
internațională, concept potrivit căruia exercitarea
puterii de unul sau mai multe state tinde în esență să
îndeplinească în viața internațională un rol analog
celui al statului în viața internă a societății.6
Importantă, în context, este și relația dintre
politică și putere. Politica în mai multele sale
sensuri: suprastructură a sistemului social,
incluzând conștiința politică, relațiile politice,
instituțiile și organizațiile politice; tactica,
strategia, metodele și mijloacele folosite de
organele puterii în vederea realizării obiectivelor
fixate; arta de a guverna un stat; formă de
organizare și conducere a comunităților umane,
prin care se instituie și menține ordinea internă și
se garantează securitatea externă a comunităților
respective. Un aspect important al politicii, prin
prisma domeniului pe care îl abordăm în această

Buletinul Universității Naționale de Apărare „Carol I“
Martie, 2014 140lucrare, este politica externă, respectiv totalitatea
metodelor și mijloacelor pe care le folosește un
stat în vederea atingerii anumitor obiective pe
plan internațional. Dar, atât pe plan extern, cât și
pe plan intern, obiectivele puterii sunt dirijate și
atinse printr-o politică de putere sau pentru putere.
Actorii scenei internaționale aplică
puterea în relațiile cu ceilalți în două feluri:
– în mod direct pentru a impune schimbarea
comportamentului competitorului. Ceea ce înseamnă
utilizarea forței militare, în principal, pentru a impune
voința proprie asupra inamicului/competitorului;
– în mod indirect (a doua față a puterii),
care utilizează atracția culturală și instituțională
a unui actor asupra celorlalți, în scopul
schimbării comportamentului acestora din urmă.7
Adepții curentului realist arată că motivul
primordial al existenței statelor este exercitarea
puterii. Ei afirmă că puterea dă statelor posibilitatea
de a promova și proteja interesele naționale, de
a obține succesul în situații de negociere și de
a modela ori influența regulile ce guvernează
sistemul internațional. Ei au tendința de a vedea
puterea ca un fenomen politic ce se evidențiază o
dată cu punerea în valoare a capacității unui actor
de pe scena politică de a convinge pe altul să facă
ceea ce, fără această intervenție, nu ar fi făcut.
Politica este văzută deci ca exercitarea de influență
în scopul controlului și dominării altora. Înțelegând
puterea ca un instrument de control, este rezonabil
să ne punem întrebarea cine este cel mai puternic
și cine este cel mai slab și să aflăm ce parte își va
realiza interesele și cine va fi forțat să facă concesii8.
Încă din vechi timpuri, sursa puterii a fost dată
de inegalitatea dintre state.
Discuția despre drepturi nu are sens decât între
egali. În condiții de inegalitate domnesc legile
puterii, dreptul celui mai tare. Și tocmai astfel de
legi guvernează și relațiile dintre state încă de la
începuturile existenței lor, pentru că între popoare
și state s-au creat, încă din perioada formării lor,
inegalități din punctul de vedere al teritoriului,
populației, resurselor naturale, dezvoltării materiale
și spirituale9.
În ultimă instanță, putem afirma că puterea nu
are expresie materială, neputând fi cuantificată,
dar în același timp ea este sesizabilă și vizibilă
oriunde și la orice moment în cadrul arhitecturii
de securitate.
Pentru a determina și compara puterea statelor
analiștii utilizează ierarhizarea lor după capacitatea ori resursele considerate necesare pentru a exercita
influența asupra celorlalte.
Prin raportarea la factori multipli (de exemplu,
capacitățile economice, capacitatea militară etc.),
putem să clasificăm statele în funcție de potențialul
și de abilitatea lor de a-și folosi resursele în scopul
exercitării de influență. O asemenea comparație
va putea releva ierarhia de putere a sistemului
internațional, diferențiindu-i pe cei puternici de cei
slabi, pe cei ce joacă un rol activ în cadrul sistemului
de cei ce sunt doar „figuranți” pasivi10.
Forța care generează o putere este compusă
din numeroase elemente de ordin cantitativ, care
pot fi măsurate prin metode statistico-matematice
și elemente de ordin calitativ care pot fi doar
apreciate. Aceste elemente de natură cantitativă
și calitativă formează ceea ce am putea denumi
potențialul de putere, adică acea putință a statelor
de a-și impune voința, de a-și viabiliza interesele în
sistemul internațional.
Potențialul de putere se apreciază că derivă
din mai multe surse ce trebuie analizate ca fiind
un sistem unitar și echilibrat. Aceste surse sunt:
geografia, populația, economia, voința națională,
conducerea11, prezentate succint în figura nr. 4
(vezi pagina 141).
Geografia . Localizarea, mărimea și forma
teritoriului, climatul, natura și configurația
reliefului, fertilitatea solului, vegetația, rețeaua
hidrografică sunt elemente ce constituie surse de
putere ori, dimpotrivă, generează o situație de lipsă
a acesteia. Analiza modului în care caracteristicile
geografice constituie surse de putere și contribuie
la distribuția internațională a puterii constituie
obiectul de Studiu al geopoliticii12.
Populația sau factorul demografic constituie
una dintre sursele de putere fizică. Această sursă
de putere trebuie analizată sub dublul său aspect:
cantitativ și calitativ13.
Aspectul cantitativ se referă la numărul
populației, de aceasta fiind în mare măsură legat
modul de viață, particularitățile culturii și civilizației
unei națiuni, forța sa comparativ cu competitorii și
eventual adversarii săi.
Densitatea populației influențează structura
politică, organizarea administrativă, dezvoltarea
economică și culturală.
Aspectul calitativ al populației se referă în
primul rând la caracterul și identitatea națională,
care sunt strâns legate, de altfel, de o altă sursă
a puterii naționale, voința națională. Pe scurt,

Buletinul Universității Naționale de Apărare „Carol I“
Martie, 2014 141identitatea națională se poate defini prin: limbă,
tradiții și valori, religie și percepția comună a
istoriei drept un factor de unitate națională.
În al doilea rând, aspectul calitativ al populației
are în vedere structura pe vârste și sexe a populației.
În societățile dezvoltate, cu un standard de viață
ridicat, ponderea populației vârstnice tinde să
devină din ce în ce mai mare, datorită creșterii
speranței de viață, în timp ce în țările lumii a treia
populația sub 20 de ani se menține în continuare ca
segmentul cel mai numeros al populației.
Un alt element important îl constituie nivelul
instruirii și educației generale a populației, care
determină în ce măsură cetățenii respectivi pot
contribui la dezvoltarea societății din care fac
parte. Tot un element important al populației ca
sursă de putere națională este coeziunea socială.
În societățile democratice occidentale, care sunt și
state avansate din punct de vedere economic, există
un mare grad de integrare socială ce generează
coeziune socială. Acest fenomen se bazează pe
standardul de viață ridicat al majorității populației.
În țările în curs de dezvoltare, ca și în cele aflate
în tranziție, instabilitatea economică generează un
fenomen de polarizare socială foarte asemănător
celui ce se manifesta în țările dezvoltate în prima
parte a secolului trecut.
Economia . Ca sursă a puterii naționale,
economia se referă la resursele naturale, la ramurile Fig. 4 Puterea și sursele de putere ale statelor
economiei naționale (agricultură, industrie,
infrastructura necesară executării transporturilor,
telecomunicații, sistemul financiar bancar), la
gradul de organizare și funcționalitate a pieței,
la dinamismul și performanțele economiei atât
pe plan intern, cât și ale schimburilor economice
internaționale. Întrunirea concomitentă a trei
condiții (avuție națională, resurse materiale și forță
de muncă calificată) dă posibilitatea națiunilor de a
participa la activitatea sistemului internațional14.
Voința națională . V oința națională, deși nu este
materială și este deci o entitate non-fizică, rămâne
una dintre resursele puternice ale puterii naționale.
V oința națională este o funcție a culturii și
civilizației specifice unei națiuni, a sistemului
de guvernare și a organizării societății, dar și o
rezultantă a apartenenței la o istorie comună și a
conștientizării acestui fapt.
Cultura și istoria comună modelează și susțin
rațiunea de a fi a însăși națiunii respective și valorile
sale perene. Sistemul de guvernare în sine, dar și
activitatea celor trei puteri ale statului (legislativă,
executivă și judecătorească) pot, pe de o parte, să
întărească, să accentueze sentimentele populației și
să acționeze în consonanță cu acestea ori, pe de altă
parte, să înăbușe și să manipuleze valorile, ideile
și sentimentele populației. Structura societății,
cuprinzând clasele sociale, grupurile etnice și
religioase, alte minorități, comunitățile locale, cu

Buletinul Universității Naționale de Apărare „Carol I“
Martie, 2014 142problemele lor specifice, afectează atât modul în
care fiecare individ în parte percepe propriul rol,
loc și valoare în societate și modul în care părerile,
opiniile și credințele sale se regăsesc în cele ale
conducătorilor și organelor politice de conducere,
cât și modul în care fiecare individ poate influența
deciziile politice.
Rolul voinței naționale ca factor de putere este
potențat de factorul moral. Acesta nu poate fi înțeles
pe deplin dacă nu se ia în considerare nivelul general
de cunoaștere și educație, calificarea profesională
și, nu în ultimul rând, identitatea națională și
perceperea de către populație a armatei ca una dintre
instituțiile fundamentale ale națiunii respective15.
Conducerea națională . Strâns legată de voința
națională este conducerea națională. Dacă populația
reprezintă centrul de gravitate al voinței naționale,
atunci centrul de gravitate al conducerii naționale
este guvernul țării respective. Liderii unei națiuni
trebuie să construiască viziunea de ansamblu a
modului în care se va îndeplini idealul național și se
vor prezerva interesele naționale. Cu alte cuvinte,
liderii ce dețin puterea politică trebuie să asigure
unitatea de efort a națiunii. Conducerea națională
unifică voința națională, organizațiile și structurile
statului și oamenii – funcționari publici – cu atribuții
în îndeplinirea politicilor și programelor stabilite,
vizând îndeplinirea obiectivelor naționale. Toate
aceste eforturi nu se fac disparat, ci în baza unei
viziuni și concepții unice și integratoare, care este
strategia securității naționale a statului respectiv.
Conducerea națională asigură mijloacele și
susținerea pentru transpunerea în viață a politicilor,
deciziilor, angajamentelor și programelor stabilite.
Conducerea națională trebuie să se raporteze
permanent și să țină seama de specificul
culturii și identității naționale, deoarece în caz
contrar eforturile pot fi chiar contraproductive,
necorespunzând voinței naționale, iar statul
respectiv nu-și va putea găsi drumul în oceanul
constituit de cadrul sistemului internațional,
exact ca o corabie navigând fără cârmă16.
Având la bază cele cinci domenii ale
securității, propunem următoarea clasificare
a elementelor de ordin calitativ și cantitativ
ale potențialului de putere al statelor:
– în domeniul politic : stabilitatea organizațională
a statului (stabilitatea instituțiilor sale); stabilitatea
sistemelor politice; legitimitatea internă a unității
politice (grupuri și ideologii politice identitare,
grupuri și idei constitutive sau teme care definesc statul); nivelul de maximizare a interesului național
raportat la poziția strategică și întinderea geografică;
o politică externă activă cu posibilități de influențare
a mediului internațional; capacitatea de a influența și
impune decizii în cadrul organizațiilor internaționale
(ONU, Organizația Mondială a Comerțului etc.);
legitimitatea externă (recunoașterea internațională);
tipul de doctrină militară (caracter defensiv /
ofensiv – are influențe asupra factorului militar, în
ceea ce privește proiecția și construcția acestuia);
– în domeniul economic : resursele naturale
(hrană, apă, materii prime, minereuri); resursele
energetice (energia clasică – petrolul, gazele
naturale, cărbunele, bazinul hidrografic); structura
economiei (gradul de performanță al acesteia);
producția industrială; resursele care țin de economia
high-tech ; accesul la resurse, materii prime,
finanțe și piețe; accesul la materiale strategice
(ex. metalele rare); rezervele de aur și valută;
nivelul de stabilitate economico-financiară; nivelul
produsului intern brut; raportul dintre proprietatea
străină și cea autohtonă (în special asupra resurselor
și tehnologiilor strategice); proprietatea asupra
pământului (este un drept inalienabil al populației
unui stat. De aceea, pământul nu se vinde, ci se
concesionează pe perioade de până la 100 de ani );
nivelul de dezvoltare a infrastructurii teritoriale
(în special rețelele de transport rutier, feroviar și
naval); nivelul de dependență economică; nivelul
economiei subterane și comerțului ilicit; gradul de
acces la tehnologiile înalte; nivelul de informatizare;
capacitatea de a menține unități indepen-
dente de producție militară într-o piață globală;
– în domeniul militar : bugetul alocat apărării;
numărul efectivelor militare; gradul de instruire și
pregătire al militarilor; gradul de profesionalizare al
forțelor armate; cantitatea și calitatea armamentului
și tehnicii convenționale; capacitatea de dislocare
a forțelor și de intervenție în afara granițelor
statului; numărul de vectori și focoase nucleare;
tehnologizarea sistemelor militare (informatizarea
și digitalizarea războiului); relația civili-militari;
– în domeniul societal : factorul demografic
(mărimea populației, repartiția după vârstă și sex,
gradul de sănătate, sporul natural etc.); coeziunea
morală sau coeziunea identitară (adesea afirmată în
termeni de naționalitate și naționalism); coeziunea
religioasă; gradul de educație și de pregătire al
populației; gradul de cultură și de civilizație;
măsura în care sunt păstrate obiceiurile și tradițiile;
capacitatea de susținere a elementelor tradiționale

Buletinul Universității Naționale de Apărare „Carol I“
Martie, 2014 143de limbă, cultură, identitate culturală și religioasă;
– în domeniul ecologic (protecția mediului) :
nivelul de dereglare al ecosistemului; schimbarea
climaterică, pierderea biodiversității, defrișarea
pădurilor, deșertificarea și alte forme de eroziune
a solului, pierderea stratului de ozon, poluarea
de orice fel; efectele generate de criza energetică
prin epuizarea resurselor naturale energetice
(lemn, petrol); variate forme de poluare datorate
producției și distribuției de energie (petrolieră,
nucleară, chimică); declanșarea unei crize
demografice cu implicații grave asupra mediului
ambiant (creșterea populației peste capacitatea de
suportare a sistemului natural), care poate genera:
epidemii, boli, analfabetism, migrația de masă,
suburbanizarea; gradul de protecție al economiilor
poluante; nivelul de distrugere a mediului ambiant
(consecință a acțiunilor de război și violențelor);
declanșarea unei crize alimentare (vizibilă în
sărăcia endemică, supraconsum, bolile asociate,
dis trugerile de terenuri agricole și a surselor de apă);
existența și gradul de reacție și de eficiență, în cazul
crizelor nonmilitare (a celor provocate de dezastrele
naturale sau a dezastrelor cauzate de oameni), a
sistemelor de management al situațiilor de urgență.
Toate aceste elemente ale potențialului de putere
trebuie materializate în strategiile și doctrinele
de securitate ale statelor, care se elaborează, de
regulă, pe termen mediu, având la bază o analiză
riguroasă a situației interne și internaționale.Conducerea națională este catalizatorul tuturor
surselor de putere ale unei națiuni. Fără o conducere
națională responsabilă, activă și fermă nicicând
puterea națională nu se va operaționaliza, trecând
din starea latentă (de potențial) în cea activă, de
acțiune, prin intermediul instrumentelor de putere:
diplomatic, informațional, militar și economic17,
reprezentate succint și stilizat în figura nr. 5.
Instrumentele de putere reprezintă surse
palpabile ce pot fi modelate, modificate, în funcție de
situația strategică a mediului intern și internațional,
de interesele și obiectivele naționale ale statului
la un anumit moment și de linia politică generală
pe care conducerea națională o impune statului18.
Instrumentul diplomatic . În cadrul sistemului
internațional națiunile comunică unele cu altele
prin intermediul statelor. Relațiile dintre state
se derulează prin intermediul unor structuri și
organisme specializate, la nivelul ministerelor
de externe (sau echivalentul acestora). În acest
context, diplomația este arta comunicării și
stabilirii de relații într-un mediu global, în vederea
prezervării și promovării intereselor naționale în
raporturile cu alte state. În cadrul relațiilor ce se
stabilesc între state, valorile, precum prestigiul de
care se bucură o anumită națiune, ca și capacitatea
guvernelor statelor de a-și exprima cu hotărâre
punctele de vedere ori capacitatea de a se angaja
în îndeplinirea unor anumite politici și programe,
sporesc eficacitatea și eficiența instrumentului
diplomatic de exercitare a puterii statelor19.
Fig. 5 Instrumentele de putere ale statelor

Buletinul Universității Naționale de Apărare „Carol I“
Martie, 2014 144Instrumentul informațional . În toate țările
instrumentul informațional al puterii statelor este
exercitat prin intermediul mai multor instituții
ori structuri specializate. Acestea au menirea
de a furniza conducerii politice a statului, dar și
structurilor aparținând celorlalte instrumente de
putere, respectiv diplomatic, militar și economic,
datele și informațiile necesare luării celor mai
adecvate și oportune decizii, cât și pentru a atinge
supremația ori cel puțin avantajul informațional
necesar, pentru a se situa într-o poziție favorabilă
față de adversari și competitori, care să poată fi
exploatată ulterior, odată cu utilizarea formelor și
procedeelor de acțiune specifice.
Instrumentul informațional al puterii trebuie să
fie activ, în egală măsură, atât în timp de pace, cât
și în situațiile de criză ori de război20.
Instrumentul militar . Instrumentul militar al
puterii de stat are de îndeplinit un dublu rol: în
primul rând un rol de descurajare a agresiunii din
partea adversarilor și competitorilor și, în al doilea
rând, de a desfășura acțiuni militare de luptă armată,
în situații extreme, de implicare într-un conflict
ori război, în vederea prezervării sau promovării
intereselor naționale vitale ale statului respectiv.
În momentul de față nu există un indicator global
care să poată permite evaluarea puterii militare a
statelor. De regulă, se folosesc date referitoare
la cheltuielile militare în valoare absolută și ca
procentaj din produsul intern brut, numărul total
al militarilor din cadrul forțelor armate, populația
totală, produsul intern brut și produsul intern brut pe
locuitor. De asemenea, se au în vedere și elementele
de ordin calitativ, constând în calitatea instruirii
personalului, accesul la tehnologii și sisteme
de armament modern, activitatea de cercetare
științifică în general și cea din domeniul militar în
mod special și, nu în ultimul rând, voința națională
și competența și decizia conducerii naționale, într-
un cuvânt, într-o măsură mai mică ori mai mare,
toate sursele puterii naționale.
Instrumentul militar al puterii este, într-
adevăr, cel mai scump dintre instrumentele de
putere, mai ales că acesta nu este operaționalizat decât
pentru perioade limitate de timp și rareori la valoarea
potențialului maxim. El rămâne însă și cel mai eficace
instrument în situații specifice de criză, când celelalte
instrumente se dovedesc insuficiente sau ineficiente21.
Instrumentul economic . Puterea și vitalitatea
unei economii arată măsura în care acea economie
poate influența atât mediul internațional la nivel strategic în general, cât și comportamentul specific,
al națiunilor prietene, dar mai ales al competitorilor
ori chiar adversarilor.
În zilele noastre sunt două categorii de națiuni
ce pot utiliza instrumentul economic de putere în
mod eficace:
– statele deținătoare de resurse naturale de
importanță strategică, în primul rând de resurse
energetice;
– statele posesoare și generatoare de progres
tehnologic. Sunt motorul progresului economiei
mondiale în măsură mult mai mare decât statele
deținătoare de resurse energetice22.
Având în vedere toți factorii prezentați, putem
afirma că puterea, privită nu imaterial, ci ca forță
poate fi evaluată prin recurs la următoarea formulă:
P = (C+E+M) X (S+W) X A; în care C = masa
critică (populație + teritoriu); E = capacitate
economică; M= capacitate militară; S = scopul
strategic; W = voința de a conduce; A = gradul de
acoperire. Puterea națională, afirmă V . Simileanu
(în Asimetria fenomenului terorist ) este influențată
de surse tangibile sau hard (poziția geografică,
populația, forța militară, capacitatea economică
– PIB, resursele naturale, tehnologia) și surse
intangibile sau soft (coeziunea națională, voința
și stabilitatea economică, liderii politici, cultura,
instituțiile, viziunea despre lume)23. De fapt, este
vorba de formula adaptată și îmbunătățită a lui
Ray S. Cline: Puterea = [Masa critică (populație și
teritoriu) + Puterea economică + Puterea militară]
x [Planificare coerentă a strategiei naționale +
V oință]; P = (Mcr.+E+M) x (S +V), ecuație care
tinde să măsoare forța unui stat; guvernarea tinde
să devină o geoguvernare, iar geopolitica nu mai
poate fi doar „conștiința geografică a statului”, ci și
conștiința „potențialului statelor” pe care o pune în
valoare guvernarea24.
Toți factorii prezentați sunt direct proporționali
cu puterea. Din punctul meu de vedere, acestei
cuantificări a puterii îi lipsesc factorii invers
proporționali, care sunt greu de cuantificat. În acest
sens, formula prezentată determină puterea statului
la un moment dat, fiind doar o putere instantanee .
Concluzii
Pe plan intern și pe plan internațional se
diversifică tipurile de manifestare a puterii statale.
În timp ce se estompează acuitatea diferendelor
teritoriale și etnice, crește numărul conflictelor
legate de resurse, de performanța economică și

Buletinul Universității Naționale de Apărare „Carol I“
Martie, 2014 145de prosperitate. De fapt, ideea centrală după care
se ghidează conducătorii marilor actori statali, pe
lângă păstrarea și creșterea, după caz, a influenței
și puterii în arhitectura de securitate contemporană,
o constituie tocmai prosperitatea popoarelor în
fruntea cărora se găsesc.
Securitatea și insecuritatea sunt potențate de
resursele financiare, energetice, de apă și de hrană.
Într-un viitor nu prea îndepărtat, preocupările
statelor nu vor mai fi, cu precădere, acele care privesc
deținerea de rezerve energetice, ci modalitățile
prin care vor dispune de capacitățile științifice,
tehnologice, financiare și industriale capabile să
producă noi tipuri de energie sau energii alternative
la cele dependente de cărbune și hidrocarburi.
Finanțele lumii sunt controlate din Europa,
America de Nord și din Asia, iar o parte importantă
a securității globale este „dirijată” din următoarele
centre: Londra, New York, Hong Kong, Singapore,
Tokyo, Shanghai, Chicago, Zurich, Geneva
și Sydney.
Cererea de hrană este pe punctul de a depăși
posibilitățile actuale ale planetei.
Limitele resurselor de apă și epuizarea unor
acvifere reprezintă o problemă mai gravă decât
epuizarea resurselor de petrol.
Problema asigurării necesarului de alimente și
de apă pentru populația fiecărei țări a devenit, din
păcate, o chestiune geopolitică.
În opinia noastră, modelul actual de dezvoltare
și-a atins limitele și trebuie restructurat, pornind de
la realitatea că majoritatea resurselor naturale sunt
finite, lucru care implică o abordare calitativ nouă a
problematicii dezvoltării societății umane.
Provocările noi rezultate din reașezarea
raporturilor de putere la nivel global au determinat
și vor continua să determine transformarea
arhitecturii contemporane de securitate, în direcția
unei mai mari stabilități și a unei capacități sporite
de a răspunde la presiuni și la contestări.
Accentuarea polarizării sociale și economice
devine, prin efectele ei directe și indirecte, principala
sursă de instabilitate la nivel global. Aceasta se
produce într-o perioadă în care economia mondială
a cunoscut ritmuri de creștere fără precedent în
întreaga istorie a umanității. În ultimii 50 de ani,
producția globală de bunuri și servicii a crescut
de peste șapte ori. În același timp, prăpastia dintre
țările bogate și țările sărace a crescut dramatic. Mai mult, inclusiv în țările cele mai bogate, a crescut
diferența de venituri între cei bogați și cei săraci,
amenințând în acest fel pacea socială. Iar fără
pace socială sunt de neimaginat dezvoltarea și
creșterea economică.
Astăzi, actuala arhitectură de securitate nu mai
poate asigura rezolvarea problemelor fundamentale
cu care se confruntă lumea contemporană. Sunt
edificatoare, ca exemple, din actualitate, criza
din Ucraina, aflată la apogeu, criza economico-
financiară (încă nerezolvată) cu efecte incalculabile
asupra mediului de securitate și nevoia tot mai
mare de energie, care poate determina insecuritatea
energetică și o gravă destabilizare a mediului de
securitate actual.
Putem spune că actorii importanți ai arhitecturii
de securitate (marile state ale lumii) trebuie să facă
saltul de la influența puterii , bazată, în mare măsură,
pe mijloace de forță, la puterea influenței , bazată,
în cea mai mare măsură, pe mijloace nonmilitare.
NOTE
http://www.ft.com/reports/the-world-2011#, accesat 1.
în 17.02.2014
Balaban, Constantin-Gheorghe, 2. Securitatea și
dreptul internațional. Provocări la început de secol XXI ,
București, Editura C.H. Beck, 2006, p. 84.
Mică enciclopedie de politologie 3. , Editura Științifică
și Enciclopedică, București, 1977, p. 373.
Ibidem 4. , p. 374.
Nivaldo Junior, José, 5. Puterea. Istorie și Marketing ,
Editura Economică, București, 2001, p. 24.
Mică enciclopedie de politologie 6. , op. cit., p. 375.
Ionescu, Mihai, 7. După hegemonie , Editura Scripta,
București, 1993, p. 13.
Frunzeti, Teodor, 8. Geostrategie , Editura Centrului
Tehnic-Editorial al Armatei, București, 2009, p. 42.
Bogdan, Corneliu, Preda, Eugen, 9. Sferele de
influență , Editura Științifică și Enciclopedică, București,
1986, pp. 16-17.
Frunzeti, Teodor, 10. op.cit. , p. 42.
Ibidem 11. , p. 43.
Ibidem 12. .
Ibidem 13. , pp. 44-45.
Ibidem. 14. , p. 46.
Ibidem 15. , pp. 48-49.
Ibidem 16. , pp. 50-51.
Ibidem 17. .
Ibidem 18. .
Ibidem 19. .
Ibidem 20. , p. 52.
Ibidem 21. , p. 53.
Ibidem 22. .

Buletinul Universității Naționale de Apărare „Carol I“
Martie, 2014 146Simileanu, Vasile, 23. Asimetria fenomenului terorist ,
București, Editura Top-Ford, 2003, p. 2.
Dobrescu, Paul, Bârgoanu, Alina, 24. Geopolitica ,
București, Editura Comunicare.ro, 2001, p. 23.
BIBLIOGRAFIE
Mică enciclopedie de politologie , Editura Științifică
și Enciclopedică, București, 1977.
Balaban, Constantin-Gheorghe, Securitatea și
dreptul internațional. Provocări la început de secol
XXI, București, Editura C.H. Beck.
Bari, Ioan, Globalizare și probleme globale , Editura
Economică, București, 2001.
Bauman, Zygmunt, Globalizarea si efectele ei
sociale , Editura Antet, București, 2000.
Bauwens,Werner, Reychler, Luc, Arta prevenirii
conflictelor, Institutul Român de Studii
Internaționale, Centrul de Informare asupra NATO,
R.A. Monitorul Oficial, București, 1996.
Bădălan, Eugen; Bogdan, Vasile, Organizații și
structuri de securitate , Editura Militară, București,
2009.
Bădescu, Ilie, Tratat de geopolitică , Editura Mica
Valahie, București, 2004.
Bădescu, Ilie; Dungaciu, Dan, Sociologia și
Geopolitica Frontierei , vol. I, Editura Floarea
Albastră, București, 1995.
Bogdan, Corneliu, Preda, Eugen, Sferele de
influență , Editura Științifică și Enciclopedică,
București, 1986.
Bran, Florina; Ildiko, Ioan, Globalizarea si mediul ,
Editura Universitară, București, 2008.
Brzezinschi, Zbigniew, Marele eșec. Nașterea
și moartea comunismului în secolul XX , Editura
Dacia, Cluj-Napoca,1993.
Brzezinski, Zbigniew, Marea tablă de șah. Supremația americană și imperativele sale
geostrategice , Editura Univers Enciclopedic,
București, 2000.
Brzezinski, Zbigniew, Triada geostrategică.
Conviețuirea cu China, Europa și Rusia , Editura
Historia, București, 2006.
Bugajski, Janusz, Pacea rece: noul imperialism al
Rusiei , Editura Casa Radio, București, 2006.
Bull, Headley, The Anarchical Society , Macmillan,
Londra, 1977.
Dobrescu, Paul, Bârgoanu, Alina, Geopolitica ,
București, Editura Comunicare.ro, 2001.
Frunzeti, Teodor, Geostrategie, Editura Centrului
Tehnic-Editorial al Armatei, București, 2009.
Frunzeti, Teodor, Paradigme militare în schimbare ,
Editura Militară, București, 2005.
Frunzeti, Teodor; Mureșan, Mircea; Văduva,
Gheorghe, Război și haos , Editura Centrului
Tehnic-Editorial al Armatei, București, 2009.
Frunzeti, Teodor; Zodian, Vladimir (coord.), Lumea
2011. Enciclopedie politică și militară (Studii
strategice și de securitate) , Editura Centrului
Tehnic-Editorial al Armatei, București, 2011.
Fuerea, Augustin, Instituțiile Uniunii Europene ,
Editura Universul Juridic, București, 2002.
Fukuyama, Francis, Sfârșitul istoriei și ultimul om ,
Editura Vremea, București, 1994.
Fukuyama, Francisc, America la răscruce.
Democrația, puterea și moștenirea neoconservatoare ,
Editura Antet, București, 2006.
Matei, Horia C.; Neguț, Silviu; Nicolae, Ion, Radu,
Caterina, Enciclopedia Asiei , Editura Meronia,
București, 1999.
Matei, Horia C.; Neguț, Silviu; Nicolae, Ion,
Enciclopedia statelor lumii , ediția a IX-a, Editura
Meronia, București, 2003,Simileanu, Vasile,
Asimetria fenomenului terorist , București, Editura
Top-Form, 2003.