THE COMMON SECURITY AND DEFENCE POLICY POLITICA DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ A UNIUNII EUROPENE Florian -Șerban VASILE Student , Universitatea… [631823]

THE COMMON SECURITY AND DEFENCE POLICY
POLITICA DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ A UNIUNII
EUROPENE
Florian -Șerban VASILE
Student: [anonimizat] „Carol I”
florian.vasile1 @yahoo.com

Abstract : We live in a highly interacting world, where the challenges are very complex. This is the reason why the
states actors and the nonstates actors equally focus on the security dilemmas as well. Many possible solutions in
order to construct an effective national security can be found. Generally speaking, the states are choosing for the
establishment of a national security system as well as for the proactive, responsible and voluntarily participation to
a collective securit y system. EU, a major political and economic player of the international scene, is building it’s own
security and defence policy. Member states are proactively involved in achieving the objectives of Common Foreign
and Security Policy (CFSP) and European s ecurity and Defence Policy (ESDP). Romania, as a EU member state, is
consequently acting in the sense of prior mentioned here, being aware that ESDP constitutes an appropriate
framework in which its security interests are manifested and developed.

Abstract: Trăim într -o lume foarte interactivă, unde provocările sunt foarte complex e. Acesta este motivul pentru
care actorii statelor și actorii non -statali se concentrează în mod egal și pe dilemele de securitate. Multe solutii
posibile se pot gasi pent ru a se construi o securitate nationala eficienta . În general, statele aleg pentru stabilirea
unui sistem de securitate pro -activ, responsabil și care sa participe voluntar la un sistem de securitate comun . UE,
un actor politic și economic major al scenei internationale , construiește propria politică de securitate și apărare.
Statele membre se implică proactiv în atingerea obiectivelor comune politicii de securitate si aparare comuna a
Uniunii Europene. România, ca stat membru al UE, acționează, în sentimen tul prealabil menționat anterior, fiind
conștient de faptul că PESA constituie un cadru adecvat în care interesele sale de securitate sunt dezvoltate si
manifestate.

Conceptul de S ecuritate ș i Apărare C omună a Uniunii Europene

Perioada de pace și stabilitate fără precedent pe care o traversează Europa la sfârșitul
secolului XX și începutul secolului XXI se datorează existenței Uniunii Europene. Ea este cea
care a generat nu doar un nivel ridicat de dezvoltare economică pe continent, ci și o nouă
abordare a securității, întemeiată pe soluționarea pașnică a disputelor și pe cooperarea
internațională multilaterală prin intermediul unor instituții comu ne.1

Politica Externă și de Securitate Comună (PESC) a apărut și s -a dezvoltat ca o consecință
fireasc ă a procesului de construcție europeană, în condițiile în care au devenit evidente
beneficiile acțiunii comune derulate sub egida Uniunii pe plan internațional. În esență, PESC este

1 Javier Solana, A secure Europe in a better world , Thessaloniki European Council, June 20, 2003, la
http://www.eu.int./oressdata/EN/ reports/76255.pdf.

constituită din ansamblul deciziilor la care statele membre, inclusiv Româ nia, ajung în comun,
privind relaționarea lor prin intermediul Uniunii cu ceilalți actori din sistemul internațional.

Politica de Securitate și Apărare Comună (PSAC) constituie brațul operațional al PESC.
PSAC este un instrument relativ recent al palierului interguvernamental al UE, aflat în evoluție
conceptuală din 1998 (summit -ul franco -britanic de la Saint Malo) și operaționalizat din 2003 –
când a fost adoptată Strategia Europeană de Securitate (SES) și au fost lansate primele misiuni –
și dest inat îndeplinirii obiectivelor definite prin Strategie. Raportul de implementare a SES
(2008) consemnează noile provocări ale mediului internațional de securitate.

O contribuție importantă în sprijinul consolidării securității UE și a celei internaționale , o
reprezintă numeroasele misiuni de gestionare a crizelor – din 2002, când a fost creată prima
misiune civilă în domeniul poliției, EUPM Bosnia și Herțegovina, au fost lansate aproximativ 30
de misiuni civile și operații militare. În timp, Uniunea Europ eană și -a construit reputația unui
actor capabil de o abordare cuprinzătoare în materie de gestionare a crizelor, în măsură să
recurgă atât la instrumente din sfera civilă, cât și din cea militară. Statele membre UE depun
eforturi constante în sensul ameli orării capacităților civile și militare de care dispun, pentru a
răspunde adecvat diverselor provocări de securitate, într -un mediu internațional complex și
adeseori imprevizibil.
România s -a implicat în PSAC încă din etapele sale incipiente, construindu -și propriul
profil. În prezent, țara noastră este un participant activ la PSAC, atât pe dimensiunea politică,
consacrată susținerii intereselor identificate de statele membre ca fiind comune în domeniul
securității și apărării, cât și pe cea operațională, c ontribuind la numeroase misiuni civile și
operații militare ale UE de gestionare a crizelor.
Intrarea în vigoare în decembrie 2009 a Tratatului de la Lisabona a marcat un nou capitol
în consolidarea cadrului instituțional de abordare a Politicii de Securit ate și Apărare Comune,
prin instituirea postului de Înalt Reprezentant al UE pentru Politica Externă și de Securitate și
prin înființarea Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE).
Tratatul de la Lisabona inovează considerabil în domeniul PSAC, urmări nd obiectivul de
a întări dimensiunea de securitate a UE. Sunt aduse o serie de modificări care schimbă vechiul
mod de desfășurare al PESA/Politica Europeană de Securitate și Apărare (prevăzută a deveni o
Politică de Securitate și Apărare Comună – Common S ecurity and Defence Policy) și
formalizează așadar transformarea PESA în PSAC, păstrând totodată caracterul său
interguvernamental și principiul unanimității.
Un aspect deosebit de important pentru creșterea eficienței misiunilor UE de gestionare a
crizelo r, conform Tratatului de la Lisabona, îl reprezintă extinderea ariei de acțiune a misiunilor
dincolo de cele existente, de tip umanitar, de menținere a păcii și management al crizelor,
inclusiv impunerea păcii (cunoscute ca sarcini de tip Petersberg), prin includerea operațiilor

comune de dezarmare, furnizarea de asistență și consiliere militară, combaterea terorismului. De
asemenea, elemente de noutate sunt clauza de solidaritate și cea de asistență și sprijin reciproc în
caz de agresiune.2

Istorie, evoluție și perspectivă

O primă etapă a proiectului unei Europe a apărării a fost marcată de semnarea, la 17
martie 1948, a Tratatului de apărare colectivă de la Bruxelles, de către cinci țări vest -europene:
Franța, Marea Britanie, Belgia, Luxemburg și Ol anda. Evoluția ulterioară a proiectului a fost însă
influențată și chiar modelată, în bună măsură, de înființarea, la 4 aprilie 1949, a Organizației
Tratatului Atlanticului de Nord.

La începutul anilor ’50, SUA au elaborat planul reînarmării R.F. Germania, ceea ce a
stârnit opoziția vehementă a Franței. Pentru a înlătura temerile pe care le -ar fi provocat, la numai
câțiva ani de la sfârșitul celei de a doua conflagrații mondiale, restaurarea unei armate germane,
și a ancora ferm reînarmarea R.F.G . în proiectul construcției europene, Franța a venit, în
octombrie 1950, cu un contra -proiect, așa -numitul plan Pleven: cel al constituirii unei Comunități
Europene de Apărare (European Defence Community).

Totodată, în septembrie 1952, au fost inițiate negocieri menite a implementa articolul 38
al tratatului CEA, ce stipula necesitatea instituirii unui control democratic consolidat asupra noii
comunități. Noul proiect trebuia să ia forma unei Comunități Politice Europene (European
Political Community), întemeiată pe un sistem de organisme comune de luare a deciziilor.3

Dacă ar fi fost transpuse în practică, cele două noi preconizate comunități europene ar fi
avut drept rezultat un grad de integrare europeană apropiat celui al unei confederații. Însă la 3 0
august 1954 Adunarea Națională a Franței (Parlamentul francez) a refuzat să ratifice tratatul ce
instituia Comunitatea Europeană de Apărare, în aceste condiții atât proiectul CEA cât și cel
înrudit acestuia, al unei Comunități Politice Europene, căzând î n desuetudine.4
Ulterior, la 23 octombrie 1954, în urma semnării Acordurilor de la Paris, ce modificau
Tratatul de la Bruxelles pentru a permite Germaniei Federale să participe la Alianța Nord –

2 https://ue.mae.ro/node/405
3 Liviu Muresan, Adrian Pop, Florin Bonciu, The European Security And Defence Policy – A factor of influence on the
actions of Romania in the field of security and defence , research paper, The European Institute of Romania,
București, 2004, pg.19
4 Charlotte Bretherton, John Vogler, The European Union as a Global Actor, Routledge , London and New York, 1999, p. 200.
Vezi, de asemenea, Vitaly Zhurkin, European Security and Defence Policy: Past, Present and Probable Future , la
http://www.iip.at/publications/ps/ 0303zhurkin.html și New Historical Literature: European Defence Community, European
Political Economy and the Beyen Plan (1950 -1954) , la http://www.let.leidenuniv/history/rtg/res1/edc.html#epc.

Atlantică în condiții acceptabile pentru vecinii săi, celor cin ci țări semnatare ale Tratatului de la
Bruxelles li s -au adăugat două state vest -europene foste inamice în timpul celui de al doilea
război mondial, Italia și Germania (Federală), noua organizație primind denumirea de Uniunea
Europei Occidentale (UEO).
Conceptul de Identitate Europeană de Securitate și Apărare ( European Security and
Defence Identity ) a apărut și s -a dezvoltat în cadrul NATO, în a doua jumătate a anilor ’80, pe
fondul reactivării, după o lungă „hibernare”, în urma Declarației summitului UE O de la Roma, a
Uniunii Europei Occidentale. Declarația de la Roma confirma dorința celor șapte membri ai
UEO de a coopera în interiorul organizației prin armonizarea punctelor de vedere asupra
problemelor specifice legate de securitatea europeană.
Revigorarea UEO a fost impulsionată și de Actul Unic European din 1986. Într -o primă
formulare, conceptul de Identitate Europeană de Securitate și Apărare apare explicit formulat în
acest document, prin dezvoltarea și aplicarea la sfera securității și apăr ării a ideii de identitate
europeană, înscrisă în paragraful 14 din Documentul asupra identității europene , dat publicității
la Copenhaga, la 14 decembrie 1973.
În prima jumătate a anilor ’90 Uniunea Europei Occidentale a cunoscut un proces de
consolidare, prin accederea în organizație a Spaniei, Portugaliei (în 1990) și Greciei (în 1992),
prin integrarea ca membri asociați în Consiliul UEO, a Islandei, Norvegiei și Turciei (în 1991),
prin înființarea, sub impuls francez, a unor structuri instituționale per manente – Comitetul
Militar, Institutul pentru Studii de Securitate de la Paris (1990), Centrul Satelitar de la Torrejon
(1991), Celula de Planificare (1992), Grupul Vest -European de Armamente ( Western European
Armaments Group, WEAG, 1992) și Centrul Situaț ional (1995) – , precum și prin apariția forțelor
multinaționale europene – EUROCORP (Corpul European), EUROFOR (Forța Europeană de
Uscat), EUROMARFOR (Forța Maritimă Europeană), Grupul Aerian European, Divizia
Centrală Multinațională, Forța Amfibie Britan ico-Olandeză, etc.
Conceptul de Politică Europeană de Securitate și Apărare (PESA) s -a cristalizat la
Consiliul European de la Köln (iunie 1999), în perioada imediat următoare conflictului din
Kosovo și subsecvent înțelegerii franco -britanice de la St. Mal o (decembrie 1998), dobândind
noi valențe prin deciziile ulterioare ale aceluiași for european de la Helsinki (10 -11 decembrie
1999), Lisabona (23 -24 martie 2000), Santa Maria da Feira (19 -20 iunie 2000), Nisa (7 -9
decembrie 2000), Göteborg (15 -16 iunie 20 01), Laeken (14 -15 decembrie 2001), Sevilla (21 -22
iunie 2002), Bruxelles (24 -25 octombrie 2002), Copenhaga (12 -13 decembrie 2002), Bruxelles
(20-21 martie 2003), Salonic (19 -20 iunie 2003) și Bruxelles (12 -13 decembrie 2003).5

5 J. Bryan Collester, “Cum s -a strecurat apărarea în PESC: Uniunea Europei Occidentale (UEO) și identitatea apărării și
securității europene (IASE), în Maria Green Cowles și Michael Smith, Starea Uniunii Europene : Risc, reformă, rezistență,
relansare , Vol.5, Ed itura CLUB EUROPA, 2002, p. 391. Vezi și Giuseppe Spinelli, „EUROFOR. Una nuova forza per
l’Europa”, în Rivista Militare , no. 3/1997, p. 57.

Concluzii

Uniunea Europeană este o entitate deosebită ce joacă un însemnat rol pe scena lumii.
Dimensiunile economică și diplomatică sunt foarte bine definite, spre deosebire de cea militară,
în prezent în curs de formare. Este vorba, desigur, de PESA, ca element st ructural al celui de -al
doilea pilon al Uniunii Europene, adică Politica Securitate și apărare comună . Există cadrul
instituțional adecvat promovării și dezvoltării PESA.

În continuare se impune doar transpunerea în practică a prevederilor tratatelor sem nate de
către statele membre ale Uniunii. România, ca stat membru al Uniunii beneficiază de avantajele
oferite de aceasta în materie de securitate, dar își asumă și noi responsabilități la nivel
continental, și nu numai.

Responsabilitățile noi, în materie de securitate și apărare, pe care și le asumă voluntar
Uniunea Europeană vor duce la creșterea rolului acesteia de actor politic mondial. Implicarea
activă a UE în prevenirea și soluționarea crizelor și conflictelor, precum și în promovarea
democrației și prosperității și dincolo de frontierele sale devin tot mai mult o realitate. Uniunea
Europeană întreține relații comerciale, culturale, politice și diplomatice cu majoritatea statelor
lumii, care îi împărtășesc valorile și principiile, se manifestă tot ma i activ în domeniul prevenirii
și rezolvării crizelor și conflictelor de pe continent și din lume. PESA este instrumentul care îi
permite un asemenea comportament internațional.

BIBLIOGRAFIE

1111113eefsasafasfas
!!
1. Bretherton, Charlotte; Vogler, John, The European Union as a Global Actor , Routledge, London
and New York, 1999.
2. Collester, Bryan “Cum s -a strecurat apărarea în PESC: Uniunea Europei Occidentale (UEO) și
identitatea apărării și securității europene (IASE) , în Maria Green Cowles și Michael Smith,
Starea Uniunii Europene : Risc, reformă, rezistență, relansare , Vol.5, Editura CLUB EUROPA,
2002.
3. GREVI, Giovanni; Helly, Damien; Keohane, Daniel, European Security and Defence Policy The
First 10 Years(1999 -2009).
4. Muresan,Liviu ; Pop,Adrian; Bonciu,Florin, The European Security And Defence Policy – A
factor of influence on the actions of Romania in the field of security and defence , research paper,
The European Institute of Romania, București, 2004.
5. Solana,Javier, A secure Europe in a better world , Thessaloniki European Council, June 20, 2003 .
6. ***www. ue.mae.ro/node/405
7. ***http://www.cvce.eu/obj/final_communique_of_the_hague_summit_2_december_1969 -en-
33078789 -8030 -49c8 -b4e0 -15d053834507.html
8. ***http://www.cvce.eu/obj/ declaration_by_the_weu_foreign_and_defence_ministers_rome_2
7_october_1984 -en-c44c134c -aca3 -45d1 -9e0b -04d4d9974ddf.html
9. ***http://www.cvce.eu/obj/draft_treaty_fouchet_plan_i_2_november_1961 -en-485fa02e -f21e-
4e4d -9665 -92f0820a0c22.html
10. ***http://www.cvce.eu/obj/draft_treaty_fouchet_plan_ii_18_january_1962 -en-c9930f55 -7d69 –
4edc -8961 -4f12cf7d7a5b.html