Teza Razvan Pirsan 2 [307684]

UNIVERSITATEA DIN PETROȘANI

FACULTATEA DE MINE

ING. PÎRȘAN PAUL RĂZVAN

TEZĂ DE DOCTORAT

PROBLEME ACTUALE ȘI DE PERSPECTIVĂ ÎN LUCRĂRILE DE CADASTRU GENERAL ȘI CADASTRU MINIER

CONDUCĂTOR ȘTIINTIFIC:

PROF. UNIV. DR. ING, DR. HC. NICOLAE DIMA

PETROȘANI

2018

CAPITOLUL I

PROBLEMATICA ACTUALA SI PERSPECTIVE ALE CADASTRULUI GENERAL SI A [anonimizat] a [anonimizat] a [anonimizat], [anonimizat]. După anul 1990 în țara noastră s-a început trecerea de la proprietatea de stat la cea particulară printr-o serie de legi și hotărâri guvernamentale. Cea mai mediatizată lege din punct de vedere cadastral a fost Legea 18/1991 care prevede trecerea terenurilor agricole din proprietatea CAP în proprietate privată. Dar această lege a dus la o fărâmițare excesivă a [anonimizat] a ținut cont de evoluția și dezvoltarea unei agriculturi moderne. [anonimizat], moștenitorilor acestora precum și mecanizatorilor din agricultură de către o comisie constituită la nivelul fiecărui teritoriu administrativ. [anonimizat] a primit în medie 8 parcele în zonele de deal și 5 parcele în zonele de șes. La această fărâmițare excesivă a terenurilor, o contribuție majoră au avut-o și proprietarii de terenuri care au solicitat retrocedarea pe vechile amplasamente. În aceste condiții mecanizarea lucrărilor agricole este mult îngreunată deoarece aceste parcele au o [anonimizat] 1 ha.

La aplicarea Legii nr. 18/1991 nu s-au folosit întotdeauna mijloace moderne de măsurare motiv pentru care bilanțul suprafețelor nu este unul real. Aplicarea acestui cadru legislativ s-a [anonimizat], [anonimizat], suprafață care se regăsește pe hărțile cadastrale.

În vederea clarificării situației juridice a terenurilor ocupate de către societățile comerciale cu capital majoritar de stat este emisă Hotărârea de Guvern 834/1991. [anonimizat], [anonimizat], au întocmit documentația topografică pe care au trimis-o ministerelor de resort în vederea obținerii Certificatelor de Atestare a Dreptului de Proprietate. [anonimizat]. Această clarificare a situației terenurilor deținute a fost benefică mai ales în cazul întreprinderilor foarte mari care s-au divizat în alte întreprinderi mai mici.

În anul 1996 se emite o [anonimizat] 7/1996 – Legea cadastrului general și a [anonimizat] a măsurătorilor și a punerilor în posesie în vederea întocmirii unei părți a cadastrului general. Aplicarea acestei legi a fost mult îngreunată de calitatea slabă a lucrărilor topografice executate în vederea aplicării Legii 18/1991 precum și din cauza lipsei unei baze de date corespunzătoare măsurătorilor efectuate care au stat la baza emiterii Titlurilor de Proprietate.

În completarea Legii 18/1991 care prevedea retrocedarea terenurilor forestiere până la limita maximă de 1ha, în anul 2000 s-a emis Legea 1/2000 care prevede retrocedarea terenurilor forestiere până la limita maximă de 10ha. Această lege reparatorie a avut și neajunsuri prin nerespectarea de către proprietari a regimului silvic de tăiere a masei lemnoase. De asemenea, particularii nu au avut inițiative de reîmpădurire a terenurilor defrișate, de întreținere, de protecție contra dăunătorilor și bolilor acestea afectând microclimatele zonale și implicit ecosistemele locale.

În vederea introducerii cadastrului general în România fiecare domeniu de activitate reprezentat prin ministerele de resort ar trebui să-și elaboreze normele în vederea introducerii cadastrelor de specialitate în cadrul cadastrului general. Pentru realizarea acestui deziderat, fiecare unitate teritorial administrativă trebuie să-și execute lucrarea topografică de delimitare a teritoriului.

Delimitarea cadastrală a unui teritoriu administrativ

Delimitarea cadastrală a teritoriului administrativ reprezintă operația de bază prin care se identifică, măsoară în teren și se oficializează limitele teritoriului administrativ, conținând punctele de frângere și traseele hotarului dinspre teritoriile administrative vecine precum și limitele intravilanelor din respectivul teritoriu. Aceasta se execută înaintea începerii introducerii cadastrului general pe un teritoriu administrativ având în vedere faptul că parcela este entitatea de bază a cadastrului general care are un singur proprietar și o singură categorie de folosință.

Stabilirea liniei de hotar și denumirile unităților administrativ-teritoriale se face în conformitate cu Legea nr. 7/1996, pe baza prevederilor Legii nr. 2/1968 și în conformitate cu modificările ulterioare stabilite prin alte acte normative ale Guvernului României.

Limita intravilanului se stabilește conform planului urbanistic general, întocmit și aprobat potrivit Legii nr. 50/1991.

În lipsa planului urbanistic general, limita este cea definită în Legea nr. 18/1991 – limita din cadastru funciar existent la 1 ianuarie 1990.

Operațiuni de delimitare

Pentru realizarea delimitărilor cadastrale se vor parcurge următoarele etape: [120]

se constituie comisia de delimitare și se aprobă componența acesteia, printr-un ordin emis de prefectul județului respectiv;

se parcurge pe teren traseul de delimitat și se stabilesc punctele hotarului administrativ precum și punctele de hotar care vor fi materializate ulterior;

se materializează punctele de hotar stabilite cu borne conform standardului SR 3446 – 1/96;

se vor executa operațiile de teren și de birou necesare în vederea determinării coordonatelor punctelor de hotar;

în final, dosarul lucrărilor de determinare trebuie să cuprindă: copii de pe înștiințările care au fost trimise la comunele vecine, procesul verbal de delimitare cu descrierea traseului pentru fiecare localitate cu care se învecinează, schița generală a hotarelor cu reprezentarea amplasamentului fiecărei borne sau alte repere folosite la delimitare, numărul fiecărei borne și reper, coordonatele acestor puncte precum și suprafața rezultată din calcul folosind coordonatele punctelor materializate, observate și calculate.

Procedura de executare efectivă a prevederilor din punctele enumerate mai sus este descrisă detaliat în normele tehnice pentru introducerea cadastrului general elaborat de Oficiul Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie.

Totalitatea punctelor rețelei geodezice de referință formează rețeaua geodezică de sprijin.

Rețeaua geodezică de îndesire și ridicare care se va realiza trebuie să îndeplinească condiția de densitate a punctelor astfel încât acestea să asigure necesarul de puncte folosit pentru executarea lucrărilor de introducere și întreținere a cadastrului general. Metodele care se folosesc la îndesirea rețelei geodezice de sprijin și crearea rețelelor de ridicare sunt metodele clasice cunoscute sau tehnologiile geodezice bazate pe observații satelitare (sisteme globale de poziționare). Pentru situațiile în care la determinarea punctelor noi se folosește aparatură GPS, vor trebui respectate următoarele condiții și anume:

rețeaua de îndesire și ridicare va avea ca elemente cunoscute minimum 6 puncte din rețeaua geodezică de sprijin (3 puncte din rețeaua de triangulație și 3 puncte din rețeaua de nivelment);

punctele cunoscute ale rețelei de sprijin vor fi astfel alese încât acestea să fie uniform repartizate, indiferent de poziția lor în cadrul rețelei;

la determinarea punctelor vor fi utilizați minimum trei vectori;

se va prevedea determinarea punctelor de legătură prin staționare în sesiuni diferite.

Pentru o rețea având p puncte și care se dorește a fi determinată cu ajutorul a r receptoare, numărul minim de sesiuni s se obține cu relația:

pentru (1.1)

unde n este numărul punctelor de legătură între sesiuni.

Dacă un punct este staționat de m ori atunci numărul de sesiuni se calculează cu relația:

(1.2)

La îndesirea rețelelor geodezice se vor încadra obligatoriu minim 4 puncte din rețeaua geodezică de sprijin în vederea compensării acestora ca rețele libere în sistemul de proiecție Stereografic 1970, printr-o transformare Helmert.

Abaterea standard medie de determinare a punctelor rețelei nu trebuie să depășească ± 5 cm în poziție planimetrică.

(1.3)

în care:

n – numărul de puncte din rețea;

Qxxi, Qyyi – elementele de pe diagonala principală a matricii coeficienților de pondere a necunoscutelor, corespunzătoare coordonatelor X și respectiv Y ale punctului i;

s0 – abaterea standard a unității de pondere.

În funcție de configurația terenului precum și a densității detaliilor, în teren se vor amplasa un număr suficient de borne astfel încât acestea să satisfacă cerințele de densitate, puncte materializate prin borne avizate sau omologate de A.N.C.P.I.

Densitatea care se impune este de cel puțin 1 punct/kmp în zonă de șes, 1 punct/2 kmp în zone colimare și 1 punct/5 kmp în zone de munte. În intravilan, în zonele asfaltate sau betonate materializarea se poate face și cu picheți metalici cu diametrul de 25 mm, bătuți la nivelul solului, asigurând o densitate a punctelor de minim 4 puncte/kmp.

Modul de amplasare al punctelor va fi astfel ales încât să existe vizibilitate către alte două puncte din rețeaua geodezică de îndesire și ridicare sau din rețeaua geodezică de sprijin, indiferent de procedeele tehnice și instrumentele utilizate la ridicarea detaliilor.

Normele prevăd abateri standard la determinarea punctelor de ± 10 cm în intravilan și ± 25 cm în extravilan, abateri ce pot fi calculate cu relațiile:

(1.4)

(1.5)

Analiza documentelor cadastrale existente

Criterii de analiză a conținutului planurilor și hărților

În vederea determinării gradului de incompatibilitate a planurilor și hărților existente cu terenul pentru folosirea acestora la introducerea și întreținerea cadastrului general, ne prelevăm de anumite criterii:

procentul de modificări ale conținutului cadastral, raportat la conținutul general pe unitatea de suprafață (kmp);

calitatea suportului planurilor și hărților;

lizibilitatea planurilor și hărților și gradul de uzură și degradare ale acestora. [120]

Dintre acestea, criteriul de bază îl reprezintă procentul de modificare al planurilor și hărților stabilit în urma confruntării planurilor și hărților cu situația actuală din teren. Această analiză va fi menționată în caietul de sarcini aferent lucrărilor de introducere a cadastrului general pe un teritoriu administrativ.

Asigurarea bazei cartografice necesare

Asigurarea bazei cartografice necesare se va face ținând cont de baza existentă care a fost selecționată conform criteriilor privind procentul de modificare al planurilor și hărților precum și prin înnoirea acestei baze. Această înnoire se va putea realiza prin comandarea de planuri și hărți noi dar în special prin lucrări noi de întreținere și introducere a lucrărilor aferente cadastrului general.

Elemente de definire a cadastrului general

Cadastrul general este o lucrare de sinteza cu caracter interdisciplinar si cu functii multiple. Realizarea lui pe un teritoriu administrativ , presupune participarea unor specialisti cu prgatire si viziune de ansamblu, care sa le permita reuniunea partilor componente si definitivarea documentatiei finale.Se impune si colaborarea cu specialisti avizati in unele probleme de interes deosebit.cadastrele de specialitate ca subsisteme de evidenta ,presupun o colaborare mai strinsa cu specialisti din domeniu pentru intelegerea situatiilor ,sau pregatirea acestora cu notiuni si cunostiinte de cadastru general.

O serie de activitati tehnico-economice au aceleasi obiective si se realizeaza pe baza acelorasi instructiuni tehnice:

introducerea cadastrului general si a celor de specialitate nu se poate realiza fara modernizarea lucrarilor existente , prin introducerea unor tehnologii cu grad ridicat de automatizare ceace necesita dotarea corespunzatoare cu aparatura performanta , de mare randament si precizii corespunzatoare. Baze de date si unitati de prelucrare si de editare de mare performanta,

realizarea intr-un timp relativ scurt a unor lucrari de o asemenea complexitate necesita un un corp de specialisti bine instruiti , norme tehnice unitare ,de nivel corespunzator ,precum si asigurarea de fonduri necesare in raport cu volumul si exigenta operatiilor de executat ;

publicitatea imobiliara ca sistem de inscriere in acte publice a drepturilor reale ale proprietarilor are la baza o documentatie cadastrala , executata la precizia din norme.

Publicitatea este asigurata prin sistemul de Carte Funciara

informatiile din cadastrul general , cadastrele de specialitate si cele din publicitatea imobiliara reprezinta bun proprietatea publica fiind accesibile , contra cost , persoanelor fizice si juridice. Fac exceptie informatiile privind siguranta nationala si alte cazuri reglementate prin legislatia in vigoare ;

in acelasi spirit conform legii , sistemul informational al cadastrului si publicitatii imobiliare se integreaza in’’Sistemul national de informatizare a Romaniei ‘’

Simtului proprietatii asupra bunurilor, si mai ales asupra bunului imobil,pamintul ,care oferea hrana,a condus de a lungul istoriei la nevoia de masurare a pamintului si mai apoi la necesitatea definirii unor sisteme de inregistrare si evidenta a proprietatii,prin care sa se conserve si sa se garanteze dreptul de proprietate al unui individ asupra bunului sau impotriva interventiilor abuzive ale altui individ saupra proprietatii sale.

La randul lor,formatiunile statale,oricare,oriunde si oricand ar fi existat ele, si-au intemeiat existenta institutiilor pe sisteme de taxe si impozite percepute de la proiprietarii de bunuri mobile,intre care cel mai important bun este cel funciar,adica pamintul. Astfel,statul este interesat sa detina o evidenta corecta si exacta asupra bunurilor imobile –terenuri si constructii-atat din punctul de vedere al intinderii si a calitatii acestora ,cat si al identitatii proprietarilor de drept asupra acestor imobile, precum ca, prin sistemul de legi sau acte normative,sa dimensioneze corect si sa directioneze exact taxele si impozitele strict necesare ,subzistentei bugetare a institutiilor statale.

Atat din partea statului ,cat si din partea cetateanului contribuabil a aparut,astfel, interesul pentru crearea unui sistem de inregisrare si evidenta a bunurilor mobile, prin care sa fie instituite raporturi corecte intre cele doua parti interesate.

Datele tehnice,economice si juridice necesare acestui sistem de evidenta sunt obtinute prin actiunea corelativa a disciplinelor; masuratorile terestre, pedologia,evaluarea economica si dreptul civil a caror aplicare se intilneste in disciplina numita cadastru.

Definitia cadastrului general este data de Legea cadastrului si publicitatii imobiliare nr.7/1996,astfel:

Cadastrul general este sistemul unitar si obligatoriu de evidenta tehnica,economica si juridica prin care se realizeaza identificarea, inregistrarea,descrierea pe harti topografice si planuri cadastrale a tuturor terenurilor,precum si a celor lalte bunuri imobile de pe intreg teritoriul tarii, indiferent de destinatia lor si de proprietar ;

Entitatile de baza ale acestui sistem sunt: parcela,constructia si proprietarul .

Evolutia cadastrului pe plan mondial

Masurarea terenurilor intr-o forma organizata este cunoscuta pentru prima data din scrierile egiptene cu 4000-5000 de ani in urma. La cancelariile faraonilor se tineau registre in care erau inscrise terenurile ce se repartizau periodic pentru cultivare in lunca Nilului. Dupa modul de organizare la egipteni a acestei activitati ,rezulta pentru prima data cele doua scopuri principale ale cadastrului , care se pastreaza si astazi, si anume: garantarea dreptului de proprietate si aplicarea stricta si echitabila a fiscalitatii funciare .

Un sistem de masurare organizata a terenurilor se cunoaste si din timpul regelui Darius (521-485 i.C.)in Persia. Masurarea pamintului la romani se numea “agrimensura”,iar cei care efectuau masuratorile se numeau “agrimensori” De la formele simple de evidenta cadastrala care au existat in antichitate s-a ajuns treptal la formele perfectionate din epoca feudala,cunoscute mai ales in centrul Europei Germania,Austria,Italia,Elvetia. Pana in secolul al XIII-lea institutia cadstrului rezolva atat problemele legate de masurarea si stabilirea calitatii terenurilor agricole,cat si pe cele juridice,legate de diferite forme de publicitate imobiliara.

Modelul cadastrelor in Europa il constituie primul cadastru modern intocmit in principatul Milano,cunoscut sub denumirea de “Censimento Milanese” in perioada cind Milano se afla sub ocupatie Austriaca.

Masuratorile au inceput la 17 aprilie 1720,intr-un cadru festiv la Melegnano ,la 25 de Km sud-est de Milano,sub conducerea matematicianului –inginer Johan Jacobus Marinoni.

Intocmirea cadastrului in principatul Milano a avut la baza instructiuni tehnice precise,primele instructiuni pentru intocmirea unui cadastru general ,care se efectua la :

toti geometrii sa lucreze dupa aceleasi metode.

pentru ridicari topografice se va folosi planseta,care duce mai repede la realizarea scopului si care da rezultate bune in terenurile accidentale.

masuratorile se vor executa cu aceasi unitate de masura ,respectiv unitatea milaneza”trabucco”

pentru distante in locul stinghiei de 2 trabucci se va folosi lantul de 10 trabucci si 10 cuie,iar pentru strazi si distante mici se va folosi stinghia de 1 trabucco; totodata se va face propunerea,foarte importanta pentru acel timp ca 1 trabucco sa fie impartit in 10 picioare pentru a folosi avantajul aritmeticii zecimale ;

masuratorile sa corespunda sistemului zecimal ;

fiecarui geometru sa i se repartizeze un ajutor,cunoscator temeinic al teritoriului masurat;

pe harti sa se reprezinte granitele proprietatilor cu semne de hotar, limitele categoriilor de folosinta ,caile de comunicatii,apele, digurile, localitatile etc. si limitele dintre teritoriile cadastrale ;

fiecare harta sa fie semnata de geometru cu specificarea datei de terminare a ridicarii in plan;

suprafetele se vor calcula prin impartirea in triunghiuri si trapeze si se va folosi planimetrul Braun,denumit “trigonometrico”;

hartile cadastrale sa se foloseasca si pentru intocmirea unei harti topografice a principatului Milano,prin reducerea cu pantograful a hartilor de ansamblu.

Masuratorile s-au sprijinit pe o retea de triangulatie locala.Pentru evaluarea terenurilor s-au infiintat comisii speciale care au impartit terenurile in trei clase;bune,mediocre si slabe. Din valoarea bruta a productiei agricole s-au scazut cheltuielile de productie si s-a detrerminat venitul net cadastral impozabil.

Lucrarile de cadastru au fost terminate si au intrat in vigoare la 1ianuarie 1760 (dupa aproape 4o de ani de la declansarea masuratorilor) si cuprindeau :

registrul parcelelor –Grundbuch 1 klasse;

registrul caselor – Grundbuch 2 klasse ;

mapa cu hartile la scara 1:2000 si 1:8000 pentru planul de ansamblu;

foaia de proprietate pentru fiecare contribuabil ;

harta topografica a principatului Milano la scara 1:72000.

Economistul englez Adam Smith (1723 –1790),intemeietorul economiei politice moderne ,aprecia aceasta lucrare astfel; “ cadastrul principatului Milano inceput sub Karl VI,este considerat ca fiind lucrarea cea mai exacta si cu cea mai mare atentie in acest domeniu ,care a fost facuta vreodata “

Cadastrul milanez a fost preluat apoi in principatele Venetia,Piacenza, Parma,Toscana,Carrara,Vatican etc,in Franta sub Napoleon Bonaparte ,si apoi de Belgia,Olanda,Luxemburg,Westfalia,Rheinland,Bavaria,cantoanele elvetiene,Vaud di Geneva si in tot imperiul Austro-Ungar

Evolutia cadastrului pe teritoriul Romaniei

In tara noastra cadastrul ,impreuna cu cartile funciare ,dateaza din anul 1794 in Transilvania,Banat si nordul Bucovinei,cand aceste teritorii se aflau sub juridictie austro-ungara, si ca atare cadastrul introdus in aceste provincii a fost dupa sistemul aplicat in Austria.

In Muntenia si Moldova ,sub impulsul reglementarilor cu carater constitutional din Regulamentele Organice ,primele incercari de cadastru general dateaza din anul 1831 in Muntenia si 1832 in Moldova ,cand au fost emise urmatoarele legi:

a) in Muntenia in 1831,sub domnia lui Alexandru Dimitrie Ghica – “Proiectul atingator de masuratori cadastrale in tot cuprinsul principatului”;

b )in Moldova in 1832,sub domnia lui Mihai Grigore Sturdza- “ Proiectul atingator de pravilele obstesti si hotarnicii”.

Aceste reglementari nu au fost puse in aplicare decit in foarte mica masura datorita rezistentei opuse de boierii din Adunarile Ad-Hooc,care erau marii roprietari de terenuri si nu doreau sa fie supusi impozitului dupa suprafetele reale ale proprietatilor lor, preferind mentinerea sistemului declarativ,care,in lipsa cadastrului bazat pe masuratori topografice,le convenea pentru a plati impozite mai mici catre stat ,sistem care s-a pastrat in unele parti ale Romaniei pina in perioada noastra. Gheorghe Asachi, in Muntenia si Gheorge Lazar .in Moldova, au avut initiativa, deosebit de importanta pentru acele timpuri,de a infiinta la 1813 la Iasi si la 1818 la Bucuresti primele scoli de inginerie care au pregatit primi specialisti in topografie si cadastru din Romania ( numiti ingineri hotarnici ) si care au contribuit in mod hotaritor la introducerea unor sisteme de organizare si metode de lucru asemanatoare cu cele vazute de ei in tarile din apus ,unde si-au facut studiile universitare.

Dupa Marea Unire din anul 1918 ,pentru alinierea la cerintele modernizarii societatii romanesti dupa modelul tarilor civilizate din Vestul Europei ,in anul 1919 s-a infiintat Directia Cadastrului in cadrul Ministerului Agriculturii si Domeniilor,prima institutie romaneasca a cadastrului.

In perioada 1919-1933 activitatea de cadastru s-a limitat la masurarea mosiilor si parcelarea lor pentru efectuarea improprietaririlor care s-au facut prin reforma agrara din anul 1921 . Intrucat in acea perioada Romania nu dispunea de o retea de triangulatie geodezica omogena ( existau numai unele determinari izolate de-a lungul arcelor de meridian si paralele ) masuratorile topografice ale mosiilor s-au facut in sisteme de referinta locale cu diferente importante in privinta preciziei ,continutului si reprezentarii grafice ale planurilor topografice.

In aceasta perioada Institutul Geografic al Armatei Romane a avut o contributie importanta la constituirea retelei geodezice de ordin suprior si la realizarea hartilor topografice pentru nevoile de aparare a tarii,dar specialistii geodezi si topografi militari au contribuit si la realizarea unui important volum de masuratori topo-cadastrale.

In anul 1930 a fost adoptat atat pentru cadastru ,cat si pentru nevoile armatei,sistemul de proiectie cartografica Bonne,stereografic 1930 ,cu punct central la Brasov( Feldioara) .

Prin Legea nr.23/1933,modificata apoi prin Decretul –Lege nr.115/1938 pentru modificarea dispozitiilor privitoare la cartile funciare sa instituit organizarea cadastrului general si publicitatii imobiliare moderne in Romania pornind de la retelele geodezice unitare,cu planuri si registre cadastrale elaborate intr-un sistem unitar pe intreg teritoriul Romaniei. La inceput s-a prevazut executarea lucrarilor cadastrale in Muntenia si Dobrogea ,apoi Muntenia si Oltenia,cat si actualizarea celor existente in Transilvania ,Banat si nordul Bucovinei,iar in paralel cu aceasta sa prevazut introducerea ( unificarea) sistemului cartilor funciare . Primele lucrari cadastrale cu caracter de proba si pentru generalizarea cadastrului general si introducerea cartilor funciare au fost realizate in fostul judet Ilfov si comunele subordonate Bucurestiului.

Datorita razboiului ,in anul 1941 lucrarile cadastrale in judetul Ilfov au fost intrerupte la stadiul de executare de 65%din volumul total,iar din lipsa finantarii au fost sistate si lucrarile incepute in celelalte judete.

Intre ani 1944-1955 activitatea de cadastru general stagneaza datorita lucrarilor de masuratori si parcelari pentru reforma agrara din anul 1945,dar mai ales din cauza lipsei de interes din partea regimului comunist instaurat ,care se baza pe negarea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor,iar institutiile cadastrului si cartilor funciare erau institutii menite confirmarii si protejarii drepturilor reale de proprietate imobiliara ale persoanelor fizice.Cu toate reticientele politice manifestate era totusi necesara o forma de evidenta a terenurilor ,in care se foloseau unele metode de lucru ale cadastrului general,si anume cele legate de inregistrarea existentei si dinamici terenurilor agricole ale unitatlor agricole de stat sau cooperatiste,ignorindu-se aplicarea acestui sistem si pentru cunoasterea proprietatilor particulare ale persoanelor fizice .

In anul 1955 apare Decretul nr.280/1955 si HCM nr.1240/1955 prin care se legifereaza organizarea si executarea “ evidentei funciare “ cu scopul principal de a servi la comasarea terenurilor agricole in actiunea de cooperativizare a terenurilor proprietate particulara a persoanelor fizice fortate sa se inscrie in Gospodariile Agricole Colective.

Planurile topografice pentru aceasta evidenta au fost intocmite in cca.6 ani ,mai ales prin metode fotogrametrice ,mai putin prin topografie clasica,la scara 1:10.000 pentru o suprafata de cca.13 milioane de hectare.

In anul 1958 s-a infiintat la Bucuresti Centrul de fotogrametrie. subordonat Directiei generale geotopografice si de organizare a teritoriului agricol din cadrul Ministrului Agriculturii si Silviculturii,cativa ani mai tarziu transformat in Institutul de Geodezie,Fotogrametrie,Cartografie si Organizarea Teritoriului,care a extins utilizarea fotogrametriei in Romania mai ales pentru interesele agriculturii.

Masurile abuzive de ingradire a cailor de dovedire a drepturilor de proprietate imobiliara a persoanelor fizice(inclusiv continuarea lucrarilor de cadastru si introducerea cartilor funciare) s-a dovedit de prost augur,inclusiv pentru pentru proprietatile unitatilor de stat .S-a constata ca simpla evidenta funciara nu era suficienta pentru curmarea abuzurilor si divergentelor dintre unitatile agricole si cele ale altor sectoare ( silvic,urbanistic,minier,cai de comunicatie,gospodarirea apelor etc.) in procesul de supraveghere a folosirii intregului fond funciar al Romaniei.

De acea prin Legea nr.12/1968 privind apararea ,conservarea si folosirea terenurilor agricole se prevede,printre altele,introducerea cadastrului funciar pe intreg teritoriului tarii. Dar factorii politici au ignorat in continuare adevaratele idei ale cadstrului,nefiind create conditii favorabile si pentru executarea functiei juridice a cadastrului.Astfel nici tinerea la zi a cadastrului existent nu a fost posibila ,ceea ce a dus la efecte negative ale valabilitatii documentatiilor cadastrale neactualizate.

Decretul nr,305/1971 privind activitatea geodezica ,topografica, fotogrametrica si cartografica a dat un impuls pozitiv acestor activitati,reglementand pentru prima data obligatiile mai ferme pentru unitatile care executa astfel de lucrari instituind o coordonare unitara in scopul evitarii suprapunerilor si valorificarii corespunzatoare a patrimoniului geodezic si cartografic existent si reglementand finantarea intocmirii planului topografic al Romaniei la scarile 1:5000 si 1:2000 ca un sprijin direct pentru lucrarile cadastrului funciar.

Legea nr.59/1974 privind fondul funciar reglementeaza unele probleme privind fondul funciar,dar tot pe principiile politici comuniste, proprietatea particulara nefiind sustinuta prin sistemul de publicitate imobiliara al cartilor funciare. Printre altele,aceasta lege avea in vedere trecerea treptata a terenurilor din intravilanele localitatilor in proprietatea statului,intrucat legea prevedea ca terenurile pot fi dobindite in proprietate particulara numai prin mostenire. Astfel,in situatia cand se vindea o casa terenul aferent care era proprietate particulara trecea prin efectul legii, in proprietatea statului ,fara nici o despagubire ,iar proprietarii constructiilor primeau numai un drept de folosinta asupra terenului pe durata existentei constructiilor.

Dupa Revolutia din anul 1989,Legea fondului funciar nr.18/1991 vine sa repare o parte dintre abuzurile produse asupra proprietatii private a terenurilor agricole si silvice in perioada comunista,dar face o reparatie partiala,restituind in proprietatea fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora prin noi tutluri de proprietate,numai pana la 10 ha.din fostele proprietati agrare si pana la 1 ha din fostele proprietati forestiere,consfintind “exproprierea” fara acte de expropriere a diferentelor de suprafete peste aceste suprafete.De asemenea terenurile din intravilanele localitatilor, aferente constructiilor,trecute in proprietatea statului in baza Legi nr. 58/1974,ca efect a vanzarii-cumpararii constructiilor,revenea la cerere ,in proprietatea detinatorilor actuali ai constructiilor,prin ordinul prefectului . In plus, pentru multi ani activitatrea Oficiilor de Cadastru si Organizarea Teritoriului a fost unilateral dirijata numai pe problema punerii in posesie a persoanelor indreptatite sa primeasca pamint,lucrindu-se sub o presiune sociala si politica puternica si intr-un sistem organizatoric precar. Practic in toti acesti ani de dupa 1990 activitatrea de cadastru general a fost paralizata,

Legea nr.169/1997 si Legea nr.1/2000 pentru retrocedarea terenurilor agricole si silvice pun in drept restituirea terenurilor agricole pana la 50 ha.

iar a celor silvice pana la 10 ha.Aplicarea Legii nr.1/2000 creaza o noua etapa de intense eforturi ale bransei specialistilor in masuratori topgrafice pentru efectuarea masuratorilor topo-cadastrale specifice in scopul punerii in posesie a persoanelor indreptatite la retrocedarea terenurilor.

Sansa relansarii activitatii de cadastru general in Rominia este punerea in aplicare a Legii cadastrului si publicitatii imobiliare nr.7/1996, care este o lege moderna,la nivelul tarilor vest-europene dezvoltate,care pune premizele unui cadastru nou,modern,unitar,informatizat,cu un sistem de publicitate imobiliara bazat pe cartea funciara,care garanteaza si face opozabil fata de tertii dreptul real de proprietate al tuturor persoanelor fizice sau juridice care detin proprietati imobiliare in Romania. Perioada de introducere a noului sistem al cadastrului si publicitatii imobiliare pe intreg teritoriu al Romaniei va fi de mare intindere si va fi determinata de resursele funciare destinate de stat acestui scop , respectiv de alocarile fondurilor banesti de la buget,practic de vointa politica pentru introducerea cadastrului general in Romania.

Actiunea de introducerea cadstrului general si publicitatii imobiliare,si apoi de intretinere continua a acestora,presupune un volum mare de resurse financiare si umane (specialisti in cadstru si juristi). Necesitatea acestui efort continu a statului este insa justificata de realizarea si actualizarea permanenta a sistemului de evidenta a proprietatii imobiliare in Romania ,intrucat cheltuielile generate de realizarea si intretinerea cadastrului se recupereaza prin justele taxe si impozite ale statului si comunitatilor locale puse pe avere si prin gestiunea datelor si informatiilor cadastrale in diverse scopuri social-comunitare.

Funcțiile cadastrului general

Cadastrul general, are următoarele trei funcții principale:

Funcția (partea) tehnică

Legea cadastrului general și publicității imobiliare, definește funcția tehnică a cadastrului astfel: “Funcția tehnică a cadastrului general se realizează prin determinarea pe bază de măsurători a poziției, configurației, mărimii suprafețelor terenurilor pe categorii de folosință și proprietari, precum și ale construcțiilor.

Rezultă că partea tehnică cuprinde toate operațiunile tehnice, geodezice, topografice, fotogrammetrice și cartografice, folosite la realizarea măsurătorilor de teren și prelucrarea datelor cu privire la determinarea suprafețelor imobilelor, corpurilor de proprietate și a unităților teritorial–administrative.

Unele din aceste operațiuni tehnice ale cadastrului general, sunt comune și altor activități, cum ar fi operațiile aferente rețelelor geodezice de triangulație și nivelment, cele aferente întocmirii planului topografic de bază al țării sau planurilor de bază ale orașelor.

Datorită faptului că unele dintre aceste date și documente tehnice elaborate pentru nevoile altor activități tehnico–economice sunt comune sau parțial folosibile în cadastru, legea privind cadastrul și publicitatea imobiliară, prevede obligativitatea pentru agenții economici ce dețin sau execută astfel de documentații, să le pună la dispoziția instituțiilor specializate de cadastru

Funcția (partea) economică

Este partea cadastrului general care evidențiază valoarea economică a bunurilor imobiliare. Scopul stabilirii valorii economice a imobilelor, este legat de stabilirea impozitelor și taxelor fiscale asupra imobilelor.

În cazul terenurilor agricole, valoarea economică se stabilește prin bonitare cadastrală, lucrări care mai sunt denumite de apreciere economică a terenurilor agricole, executate pe baza studiilor de cartare pedologică.

Normele tehnice și documentațiile specifice pentru lucrările de bonitare cadastrală a terenurilor agricole sunt emise de către ministerele care tutelează aceste activități.

Funcția (partea) juridică

Partea juridică a cadastrului general se constituie ca o activitate economică neînglobată în cea de cadastru, dar care se realizează după introducerea cadastrului general pe întreg teritoriul administrativ (comună, oraș, municipiu).

Partea juridică a cadastrului se rezumă la stabilirea posesorului de fapt al imobilului la data introducerii cadastrului general. Astfel, persoana se înscrie în registrele cadastrale cu calitatea sa de posesor și care poate avea sau nu și dreptul real de proprietate.

Raportul juridic în care se află deținătorul de fapt față de imobilul înscris în cadastru, se stabilește numai prin sistemul de publicitate imobiliară, care la noi în țară îl reprezintă cartea funciară.

Fiecare dintre cele trei funcții ale cadastrului, sunt legate de discipline diferite în cadrul cărora se dezvoltă și se perfecționează. Astfel, partea tehnică este legată de operațiile tehnice ale geodeziei, fotogrammetriei, topografiei și cartografiei, partea economică este legată de bonitarea și cartarea pedologică, iar partea juridică este legată de dreptul funciar și alte ramuri juridice.

Între părțile cadastrului general, există următoarele relații:

relații de succedare în execuție a lucrărilor după programări stabilite;

relații de asigurare a conținutului de date de către partea tehnică pentru celelalte părți;

relații de transmitere reciprocă a datelor modificate sau rezultate din acțiunile de actualizare periodică a cadastrului.

Organizarea instutionala a acivitatii de cadastrul general

Legea cadastrului și publicității imobiliare prevedea că: “La data intrării în vigoare a prezentei legi se înființează Oficiul Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie, ca instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului.

În fiecare județ și în municipiul București se organizează Oficii Județene de Cadastru, Geodezie și Cartografie care vor funcționa ca instituții publice cu personalitate juridică în subordonarea Oficiului Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie.

În subordinea Oficiului Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie se înființează Institutul de Geodezie, Fotogrammetrie, Cartografie și Cadastru, instituție publică cu personalitate juridică.”

Ministerele, alte instituții cantrale de stat, regiile autonome și alte persoane juridice organizează cadastrul de specialitate în domeniile: agricol, forestier, apelor, industrial, extractiv, imobiliar-edilitar, transporturi rutiere, feroviare, navale, aeriene, turismului, zonelor protejate natural și construite, celor cu risc ridicat de calamități naturale ori supuse poluării și degradării și altele.

Titularii cadastrelor de la alin. 1 execută, în funcție de domeniul specific de activitate, lucrări geodezice, topografice, fotogrammetrice, cartografice și altele pentru satisfacerea nevoilor proprii. Titularii cadastrelor de specialitate, cu excepția Ministerului Apărării Naționale, Ministerului de Interne și Serviciului Român de Informații, vor pune, cu titlu gratuit, la dispoziția ANCPI datele cerute pentru alcătuirea și actualizarea cadastrului.

ANCPI are următoarele atribuții principale:

organizează, conduce, îndrumă și controlează executarea lucrărilor de geodezie, topografie, fotogrammetrie, teledetecție, cadastru și cartografie la nivelul întregii țări;

elaborează norme, tehnici, procedee și metodologii de specialitate conform progreselor științifce și tehnice în domeniul cadastrului;

autorizează persoanele fizice și juridice care pot executa lucrări tehnice de cadastru;

organizezază fondul național de geodezie și cartografie, precum și banca de date a sistemului unitar de cadastru;

asigură, în condițiile legii, în colaborare cu Ministerul Apărării Naționale, executarea, completarea, modernizarea și menținerea în stare de utilizare a rețelei geodezice naționale;

avizează conținutul topografic al hărților, planurilor, atlaselor, ghidurilor și al altor documente cartografice necesare uzului public;

pune la dispoziția autorităților publice și a altor instituții interesate, în condițiile legii, situații statistice de sinteză privind terenurile și construcțiile;

îndeplinește sarcinile ce rezultă din angajamentele internaționale în domeniul său de activitate;

Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne și Serviciul Român de Informații execută, cu mijloace proprii, lucrări de cadastru, geodezice, gravimetrice, topografice, fotogrammetrice și cartografice necesare apărării țării și păstrării ordinii publice, precum și altor nevoi proprii, conform normelor tehnice ale Oficiului Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie”.

Ulterior se schimba denumirea din Oficiului Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie in Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara si de la Ministerul Justitiei trece la Ministerul Administratiei si Internelor. Oficiile Judetene O.J.C.G.C isi schimba denumirea in O.C.P.I al judetului respectiv.

Perspectiva lucrarilor de cadastru general

La nivelul tarii cadastrul general are o mare sansa de dezvoltare in contextul in care Romania intra in Comunitatea Europeana .Tarile membre ale comunitatii au un cadastru bine pus la punct si in permanenta actualizare.

In perspectiva rezolvarii problemelor prin care cadastrul general :

stabileste prin metode matematice topografice sau fotogrametrice

( analogice sau digitale) intinderea sau configuratia si pozitia teritoriala a imobilelor-terenuri cu sau fara constructii ;

stabileste situatia juridica a imobilelor,identifica proprietarii sau posesorii acestora,iar prin sistemul de publicitate imobiliara al cartilor funciare stabileste proprietarii de drept ;

constituie unul din elementele prin care statul garanteaza dreptul de proprietate al persoanelor;

faciliteaza si sustine circulatia juridica a imobilelor pe piata imobiliara;

efectueaza lucrari de alipiri sau de dezmembrari de terenuri ,rectificari de hotare etc;

identifica categoriile de folosinta ale terenurilor ;

boniteaza solurile dupa gradul de fertilitate si dupa caracteristicile productive pe baza studiilor agro-pedologice ;

cadastrul agricol indentifica categoriile de terenuri dupa lucrarile de amenajare si ameliorare si dupa procesele de degradare;

identifica resursele funciare in teritoriu;

gestioneaza evidenta folosintei terenurilor si participa la conservarea calitatii acestora prin avize de scoatere a terenurilor agricole din productia agricola pentru obiective de investitii sau prin certificate de urbanism si autorizatii de construire;

furnizeaza date si informatii cadastrale administratiilor centrale si locale pentru a fi utilizate in diverse scopuri administrative,fiscale,protectia mediului ,urbanism si amenajarea teritoriului,transporturi etc .

importanta introducerii lui ,si actualizarii reprezinta dezideratul oricarui stat modern.

Categoriile de folosinta ale terenurilor

Indiferent de destinatia lor,terenurile care compun fondul funciar se impart, din punct de vedere al folosintei ,intr-un numar de 10n categorii,care, la randul lor se subimpart intr-un numar total de cca. 56 subcategorii de folosinta.

Pentru fiecare categorie si subcategorie de folosinta ale terenurilor, este stabilit cate un simbol standardizat care are si rol de cod pentru identificare.

Simbolul (codul) se folosesc pentru definirea categoriei de folosinta atat pe planurile cat si pe registrele oficialeale cadastrului general alaturi de numarul cadastral al imobilului,inclusiv in fisierele cu datele de intrare si in cele cu datele de iesire utilizate la mijloacele de prelucrare automata a datelor cadastrale

In tabelul I sunt cuprinse categorii si subcategorii de folosinta cu simbolul ( codul ) fiecaruia.

In functie de necesitate, in cadastrul de specialitate, subcategoriile de folosinta pot fi detaliate pastranduse insa simbolurile standardizate la care se adauga notatiile de detaliere specifice.

Tabel 1.1. Clasificarea terenurilor și construcțiilor după destinație

Identificarea și înregistrarea construcțiilor

După destinație, construcțiile se clasifică în:

locuințe CL;

construcții administrative și social culturale CAS;

construcții industriale și edilitare CIE;

construcții – anexă CA.

La construcțiile cu caracter permanent se înregistrează datele privind:

situația juridică;

domeniul public sau privat;

destinația.

Culegerea la teren a datelor cadastrale

Culegerea datelor cadastrale se poate realiza ca o lucrare separată organizată în acest scop sau concomitent cu executarea lucrărilor de teren în cadrul actualizării sau realizării planurilor cadastrale.

Lucrările de culegere la teren a datelor cadastrale constau în:

identificarea amplasamentului și limitelor bunurilor imobile și categoriilor de folosință ale parcelelor componente;

identificarea construcțiilor cu caracter permanent;

identificarea proprietarilor, a deținătorilor legali sau posesorilor bunurilor imobile;

identificarea situației juridice a bunurilor imobile.

Identificarea proprietarilor

Operația de identificare a proprietarului constă din înregistrarea persoanei fizice sau juridice, titulară a unui drept real asupra bunului imobil. Înainte de începerea acțiunii de identificare a proprietarilor, se extrag din Registrul permanent al populației, listele cu numele și prenumele, codul numeric personal și adresa tuturor proprietarilor din teritoriul administrativ, conform evidențelor de la poliție și Consiliul Local.

Datele referitoare la proprietar se înscriu în fișa corpului de proprietate. Datele cu privire la identitatea proprietarului se preiau din buletinul/cartea de identitate a proprietarului iar în situațiile în care proprietarul refuză prezentarea acestor acte, în fișă se menționează refuzul și pentru rezolvare se solicită sprijinul consiliului local și al poliției. În cazul când nici cu ajutorul evidențelor existente la primărie și poliție nu poate fi identificat proprietarul bunului imobil, în fișă se face mențiunea “Proprietar neidentificat”.

În fișa bunurilor imobile se înscriu numele, prenumele proprietarului și codul numeric personal. Aceste date se compară cu cele din listele extrase din Registrul permanent al populației, în cazul când acestea au fost obținute precum și cu datele de la ultimul recensământ. Pentru femeile căsătorite sau văduve, se vor înscrie numele de familie dobândit după căsătorie urmat de numele de familie avut înainte de căsătorie precum și codul numeric personal.

La înscrierea adresei de domiciliu a proprietarului se vor preciza toate datele necesare expedierii corespondenței poștale, mai ales pentru proprietarii domiciliați în alte localități decât cele cuprinse în raza teritoriului administrativ respectiv;

Identificarea situației juridice a imobilelor

Situația juridică a imobilelor: denumirea actului de proprietate cu numărul și data eliberării, cota din coproprietate unde este cazul, suprafața înscrisă în acte pentru fiecare parcelă, corp de proprietate și construcție, după caz. Înscrierea datelor privitoare la situația juridică a imobilelor aflate în proprietatea persoanelor juridice se face potrivit specificațiilor din actele normative sau a altor acte în temeiul cărora au dobândit dreptul real supus înscrierii. În cazul în care nu există titlu de proprietate înscrierea se va face pe baza posesiei exercitate sub nume de proprietar, la data identificării cadastrale precum și a unei declarații pe proprie răspundere a persoanei deținătoare a imobilului. În situația în care un imobil este în litigiu în curs de judecată, pe fișa datelor cadastrale se face mențiunea „imobil în litigiu” și se nominalizează părțile și obiectul acestuia (litigiului).

La imobilele al căror proprietar a decedat, iar moștenitorii nu au obținut încă certificatul de moștenire se va scrie numele deținătorului cu vocație de moștenitor urmat de numele și prenumele proprietarului decedat și calitatea ce-i conferă această vocație.

La identificarea proprietarilor persoane juridice se înscriu următoarele date: denumirea persoanei juridice, codul SIRUES și adresa poștală a sediului. Dacă nu face obiectul proprietății pe etaje sau apartamente, în fișa bunului imobil se vor înscrie proprietarii respectivi arătându-se pentru fiecare sub formă fracționară sau în procente, numărul de părți din întreg care îi revin, indiferent dacă locuiesc la adresa imobilului sau nu.

La identificarea cadastrală și înscrierea proprietarilor, în cazul proprietarilor apartamentelor din blocurile de locuințe proprietate privată sau proprietate mixtă – privată și de stat, pentru fiecare clădire (bloc) se întocmește „lista proprietarilor și posesorilor” ca document anexă la fișa bunului imobil. În lista proprietarilor se înscriu în ordine toți proprietarii și posesorii, grupați pe intrări (pe scări) astfel: numărul cadastral al bunului imobil, numărul blocului, numărul etajului, numărul apartamentului, numele, prenumele proprietarului și codul numeric personal sau, după caz, denumirea persoanei juridice și codul SIRUES, suprafața totală ocupată din care, în proprietate exclusivă sau în coproprietate sau, după caz, în indiviziune, denumirea actului de proprietate și data emiterii acestuia. În situația în care nu toate apartamentele sunt proprietate personală, se va înscrie denumirea persoanei juridice care administrează fondul locativ, codul SIRUES și datele de identificare ale posesorilor, persoane fizice și juridice. Lista proprietarilor se atașează la fișa bunului imobil. La stabilirea dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau interes public se vor respecta prevederile Legii privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, nr. 213/1998.

Numerotarea cadastrală a unui teritoriu administrativ

Fiecărui teritoriu administrativ i se atribuie un cod SIRUTA și un cod de identificare pentru extravilan notat cu 1, iar pentru intravilanele componente ale teritoriului administrativ, numerotarea se face de la 2 la n.

În vederea numerotării cadastrale a unui teritoriu administrativ, se va împărți acesta după cum urmează:

pentru extravilan: trup și parcelă;

pentru intravilan: cvartal, corp de proprietate și parcelă.

Calculul suprafețelor

În practica de specialitate, calculul suprafețelor se face prin determinări analitice din coordonatele punctelor de contur.

În cazul delimitării unui teritoriu administrativ se va calcula separat suprafața intravilanelor determinate conform planului urbanistic general, iar apoi suprafața teritoriului administrativ delimitat.

(1.6)

sau

(1.7)

Menționăm că suprafața intravilanelor este cuprinsă în suprafața teritoriului administrativ, exprimate în metri pătrați.

În vederea verificării calculelor se vor respecta următoarele:

suma suprafețelor parcelelor componente ale unui bun imobil este egală cu suprafața calculată a bunului imobil – cu constrângere pe aceasta;

suma suprafețelor bunurilor imobile este egală cu suprafața calculată a sectoarelor cadastrale – cu constrângere pe acestea;

suma suprafețelor sectoarelor cadastrale este egală cu suprafața calculată a extravilanului și intravilanului – cu constrângere pe acestea.

În cazul determinării riguroase a suprafețelor proprietarilor se pot ivi situații când acestea nu coincid cu cele înscrise în actele de proprietate. În aceste situații vor fi aduse la cunoștința proprietarilor mărimea suprafețelor determinate, suprafețe care pot fi contestate potrivit legislației în vigoare.

Registrele cadastrale

În urma determinării suprafețelor, acestea vor fi trecute în documentele tehnice ale cadastrului general care se întocmesc după terminarea lucrărilor de introducere a cadastrului general la nivelul unui teritoriu administrativ.

Aceste documente sunt descrise în Legea nr. 7/1996 și sunt următoarele:

registrul cadastral al parcelelor;

indexul alfabetic al proprietarilor și domiciliul acestora;

registrul cadastral al proprietarilor;

registrul corpurilor de proprietate;

fișa centralizatoare, partida cadastrală pe proprietari și pe categorii de folosință;

planul cadastral.

Fișele bunurilor imobile sunt documentele care conțin datele de intrare în baza de date a cadastrului general. Documentele tehnice ale cadastrului general se obțin prin prelucrarea datelor din baza de date.

Orice informații grafice sau alfanumerice referitoare la un bun imobil se pot obține prin interogarea bazei de date a cadastrului general.

Documentele cadastrale se întocmesc o singură dată pe suport de hârtie, la încheierea tuturor lucrărilor de cadastru general într-un teritoriu administrativ. De regulă, registrele cadastrale se întocmesc în trei exemplare, dintre care unul se depune la consiliul local și două la OCPI un exemplar pentru arhiva proprie și un exemplar pentru biroul de carte funciară.

Registrul cadastral al parcelelor

Registrul cadastral al parcelelor conține situația tuturor parcelelor componente ale bunului imobil din cuprinsul unui teritoriu administrativ și se întocmește separat pentru intravilan și pentru extravilan.

Indexul alfabetic al proprietarilor și domiciliul acestora

Scopul principal al indexului alfabetic al proprietarilor este acela de a permite identificarea partidei cadastrale a fiecărui proprietar în registrul cadastral al proprietarilor. Acesta este documentul care face legătura între registrul cadastral al parcelelor și registrul cadastral al proprietarilor. Numerele de ordine date proprietarilor în indexul alfabetic, coincid cu numerele partidelor cadastrale ale acestora din registrul cadastral al proprietarilor.

Registrul cadastral al proprietarilor

Registrul cadastral al proprietarilor conține partidele cadastrale ale fiecărui proprietar, în care sunt înscrise toate suprafețele de teren ale parcelelor componente ale bunurilor imobile, atât în intravilan cât și în extravilan.

Registrul corpurilor de proprietate (bunurilor imobile)

Bunul imobil (corpul de proprietate) este format din una sau mai multe parcele alipite, care aparțin aceluiași proprietar.

Fișa centralizatoare a partidelor cadastrale pe proprietari și pe categorii de folosință

Fișele centralizatoare ale partidelor cadastrale constituie documentele sursă pentru întocmirea situațiilor statistice de sinteză privind terenurile și construcțiile care se pun la dispoziția autorităților publice.

În fișa centralizatoare se înscrie suprafața totală pe fiecare categorie de folosință și suprafața totală generală pe fiecare grupă de destinație a terenului, deținută într-un teritoriu administrativ. Fișa se întocmește pe tipuri de proprietate și grupe de proprietari ai bunurilor imobile.

Elementele caracteristice ale cadastrelor de specialitate

Cadastrele de specialitate sunt subsisteme de evidență și iventariere sistematică a bunurilor imobile sub aspect tehnic și economic, cu respectarea obligatorie a normelor tehnice elaborate de Oficul Național de Cadastru, Geodezie, și Cartografie a datelor de bază din cadastrul general, privind suprafața, categoria de folosință și proprietarul.”

De mentionat este faptul că orice cadastru de specialitate , spre deosebire de cadastrul general,evidențiază și iventariază imobile numai sub aspect tehnic și ecomomic, fără să intre în latura juridică.Aceasta pentru că ,cadastrele de specialitate sunt executate consecutiv cadastrului general.

,,Ministerele,alte instituții de stat, regiile autonome și alte persoane juridice organizează cadastrul de specialitate în domeniile :agricol,apelor, retelelor edilitare, forestier ,cadastrul petrolier, cailor ferate , cadastrul rutier, imobiliar – edilitar , transporturi , turism, minier, etc.”

Cadastrul agricol

Este un cadastru de specialitate, fiind un subsistem de evidență tehnică (poziție, mărime, configurație), economică și juridică a loturilor, parcelelor, tarlalelor, trupurilor, partidelor cadastrale etc. pe proprietari, indiferent de titlul de proprietate.

Pe lângă scopul în sine, de cadastru de specialitate, el are o serie de sarcini cum ar fi: furnizarea de informații privind cantitatea și calitatea terenurilor agricole, în vederea îndrumării activității agricole precum și pentru rezolvarea problemelor financiare (investiții, modernizări, protecție, asigurare, ecologie, impozite, taxe etc.).

Cadastrul agricol se execută pe 82% din suprafața totală a țării.

Întocmirea cadastrului agricol național se realizează prin determinarea suprafețelor, pe categorii de folosință a terenurilor, localizate pe parcele, deținători, proprietari, forme de exploatații, teritorii administrative, comune, orașe, municipii, județe și total țară.

Acestea sunt posibile prin întocmirea planului cadastral agricol, la scări stabilite, prin întocmirea documentației scriptice, evidențiate în registre cadastrale, pe bază de normative și instrucțiuni.

În vederea luării deciziilor, atât la nivel central, cât și la nivel local, privind anumite priorități și măsuri adecvate în funcție de specificul zonei, în cadrul interesului general, proiecte de organizare și amenajare a teritoriului pe termen mediu și lung, este necesar ca realitatea imediată a terenurilor agricole să fie cât mai aprofundat cunoscută.

Cadastrul agricol are rolul de a furniza date tehnice și economice asupra terenurilor agricole, actualizate sistematic cu toate modificările ce au loc permanent în structura fondului funciar agricol. Aceste elemente ale cadastrului de specialitate al fondului agricol sunt valorificate în procesul fundamentării priorităților de acțiune pentru restructurarea, modernizarea și dezvoltarea infrastructurii agricole.

Lucrările cadastrului agricol furnizează informații tehnice și economice în cadrul unui sistem informațional al teritoriului de tip multiscop, pus la dispoziția agenților economici de tip persoană juridică sau persoană fizică și instituțiilor publice interesate ale comunităților locale, județene sau de interes general.

Ca subsistem al cadastrului general, cadastrul agricol oferă următoarele tipuri de date tehnico-economice asupra terenurilor agricole:

determinarea categoriilor și subcategoriilor de folosință ale parcelelor de teren, identificate pe proprietari – deținători – utilizatori, pe forme de exploatație, pe zone cvasi – omogene pedo – climatice, pe zone supuse unor procese de degradare – poluare, pe zone restricționate, pe teritorii administrative comunale, orășenești, municipale, județene și pe întreaga țară;

poziția și configurația topografică a fiecărei parcele și subparcele,dimensiunile și suprafața acestora în sistem de proiecție cartografică;

calitatea terenurilor arabile în funcție de sol, relief, climă, apă freatică etc., pe baza notelor de bonitare naturală și apoi clasificarea acestor terenuri pe clase de calitate (cinci clase);

calitatea plantațiilor viticole, pomicole și a pajiștilor naturale, precum și a terenurilor ocupate de acestea, grupate de asemenea pe clase de calitate (trei clase);

valoarea economică impozabilă;

elemente pentru stabilirea pretabilității terenurilor agricole pentru diferite folosințe agricole și favorabilității solului pentru anumite culturi;

amenajarea teritoriului și starea acestuia cu privire la:

irigații (prin aspersiune, brazde sau submersie);

îndiguiri, desecări, drenaje;

lucrări de combaterea eroziunii solului;

lucrări pe curbe de nivel, culturi în fâșii, culturi cu benzi înierbate, terase și agro – terase, valuri de pământ, lucrări de scurgere dirijată a apelor de versanți;

potențialul amenajabil pentru: irigații, evacuarea excesului de umiditate, apărare contra inundațiilor, combaterea eroziunii solului, stingerea formațiunilor torențiale, alunecări de teren, stingerea deflației, fixarea nisipurilor mobile și semimobile;

identificarea de noi resurse funciare, care prin amenajări specifice ar putea fi puse în valoare;

– restricții de utilizare.

Având în vedere că subsistemul informațional al cadastrului agricol va fi conectat la sistemul informațional al cadastrului general, prin informațiile pe care le furnizează poate servi la rezolvarea unor probleme, cum ar fi:

creșterea valorii proprietății;

garantarea împrumuturilor bancare pentru investiții prin ipotecare;

accesibilitate rapidă și precisă la informațiile cadastrului fondului agricol pentru persoanele fizice sau publice interesate;

creșterea calității mediului înconjurător și a preocupării pentru conservarea calității acestuia;

echiparea teritoriului cu drumuri, căi ferate, rețele de transport energie electrică, termică, gaze naturale, apă potabilă sau industrială, canalizare, telefonie etc. și dezvoltarea organizată a fondului construit al intravilanelor;

dezvoltarea politicilor de determinare a priorităților, de alocare a resurselor necesare, asumarea responsabilităților pentru acțiunile efectuate și realizarea unor standarde și metode pentru monitorizarea acestora;

crearea și dezvoltarea unei piețe a terenurilor agricole, bazată pe informații corecte privind suprafața, calitatea, dotările și valoarea economică a terenurilor agricole.

Cadastru viticol

Cadastrul viticol, componentă a Cadastralul agricol, reprezintă subsistemul unitar și obligatoriu de evidență tehnică, economică și juridică prin care se realizează identificarea, înregistrarea, delimitarea și reprezentarea pe hărți și planuri cadastrale a tuturor terenurilor din patrimoniul viticol național și a celorlalte bunuri imobile aferente acestuia, indiferent de destinația lor și de proprietari.

Suprafețele cultivate cu viță de vie situate în arealele consacrate tradițional, denumite areale viticole, precum și cele aflate în afara arealelor viticole, denumite vii răzlețe, alcătuiesc patrimoniul viticol național.

În arealele viticole plantațiile de viță de vie se grupează teritorial în: regiuni viticole, podgorii, centre viticole și plaiuri viticole. Ele sunt definite în anexa nr. 1 la Legea viei și vinului nr. 67/1997.

Potrivit reglementărilor din lege, terenurile cuprinse în patrimoniul viticol național se grupează în următoarele trei categorii:

Plantațiile de viță de vie roditoare, plantațiile de port-altoi, plantațiile-mamă furnizoare de coarde altoi sau de butaș pentru înrădăcinare și școlile de viță;

Terenurile din arealele viticole rezultate în urma defrișării viilor, aflate în perioada de pregătire pentru plantare;

Alte terenuri din interiorul arealelor viticole care, prin amplasarea lor, completează sau unesc masivele viticole existente și prezintă condiții pentru a fi cultivate cu viță de vie.

Cadastrul viticol se organizează la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale și se centralizează pe plaiuri viticole, centre viticole, podgorii, regiuni viticole și pe țară.

Prin cadastrul viticol se realizează:

Identificarea, înregistrarea și descrierea în documentele cadastrale a terenurilor defalcate pe tarlale și pe parcele și a celorlalte bunuri imobile prin natura lor, aferent sectorului viticol, măsurarea și reprezentarea acestora pe hărți și planuri cadastrale, precum și stocarea datelor pe suporturi informatice;

Asimilarea și integrarea datelor furnizate de Cadastru viticol;

Identificarea și înregistrarea tuturor proprietarilor și a altor deținători legali de terenuri și de alte bunuri imobile, vederea asigurării publicității și opozabilității drepturilor acestora față de terți;

Furnizarea datelor necesare sistemului de impozite și taxe, pentru stabilirea corectă a obligațiilor fiscale ale contribuabililor.

Lucrările tehnice pentru realizarea Cadastrului viticol vor fi executate de specialiștii de la oficiile județene pentru cadastru agricol și organizarea teritoriului agricol, cu respectarea normelor tehnice elaborate de Oficiul Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie.

Încadrarea terenurilor supuse Cadastrului viticol în clase de pretabilitate, de calitate, precum și alte informații specifice acestuia se obțin din studiile pedologice și agrochimice întocmite de oficiile județene de studii pedologice și agrochimice.

Conducerea și organizarea Cadastrului viticol

Pentru conducerea și organizarea Cadastrului viticol se constituie o comisie centrală la nivelul Ministerului Culturii și Alimentației și comisii județene, coordonate de comisia centrală.

Din comisia centrală vor face parte:

Secretarul de stat al Ministerului Agriculturii și alimentației care coordonează producția vegetală;

Directorul general al Direcției generale resurse și politici agroalimentare;

Directorul general al Direcției generale patrimoniu, fond funciar, cadastru și îmbunătățiri funciare;

Directorul Direcției fond funciar, cadastrul agricol și organizarea teritoriului;

Directorul Institutului de Cadastru și Organizarea Teritoriului Agricol București;

Directorul general al Institutului de Cercetări pentru Agricultură și Vinificație Valea Călugărească.

Din comisiile județene vor face parte:

Directorul general al direcției generale județene pentru agricultură și industrie alimentară-președinte;

Directorul oficiului județean de cadastru agricol și organizarea teritoriului agricol – secretar;

Inspectorul teritorial al Inspecției de Stat pentru Controlul Tehnic Vitivinicol și al Băuturilor Alcoolice Naturale cu Denumire de Origine;

Secretarul consiliului comunal sau orășenesc;

Reprezentanții agenților economici, dintre cei mai reprezentativi proprietari de terenuri viticole (3 membri)

Componența comisiei centrale și a comisiilor județene, precum și modul de funcționare a acestora se vor aproba prin ordin al ministrului agriculturii și alimentației.

Ministerul Agriculturii și Alimentației asigură efectuarea și actualizarea lucrărilor de delimitare a arealelor viticole, inclusiv a celor destinate producerii vinurilor și a altor produse vitivinicole cu denumire de origine.

Baza cartografică necesară în vederea realizării Cadastrului viticol

Produsul obținut prin reprezentarea grafică a tuturor limitelor parcelelor în teren reprezintă harta cadastrală sau planul cadastral.

Planul cadastral are la bază harta topografică.

Harta topografică se realizează pe baza rețelelor geodezice naționale de ordinul I-IV. precum și a rețelelor de îndesire a acestora.

Executarea, completarea, modernizarea și menținerea în stare de utilizare a rețelelor geodezice naționale revin Oficiului Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie împreună cu oficiile de profil teritoriale din subordinea acestuia.

în cazul în care densitatea punctelor rețelelor geodezice existente nu este suficientă sau rețelele geodezice nu mai sunt în stare bună de funcționare la un moment dat, Ministerul Agriculturii și Alimentației, prin unitățile de specialiști din subordine, poate executa lucrări geodezice necesare pentru satisfacerea nevoilor proprii; cu respectarea normelor tehnice elaborate de Oficiul Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie.

In funcție de mărimea medie a parcelelor și de numărul lor pe fiecare foaie de hartă, scara hărților cadastrale poate fi de 1:1.000,1:2.000 sau 1:5.000.

Delimitarea teritorială a arealelor viticole

Pentru aplicarea Cadastrului viticol trebuie realizat ansamblul de lucrări tehnice prin care se determină exact proprietățile funciare viticole privind identificarea, măsurarea, descrierea și reprezentarea pe hărți topografice a acestora.

Proprietatea funciară viticolă este constituită din una sau mai multe parcele. Parcelele reprezintă suprafața de teren cu limite bine definite și vizibile, cu o singură categorie de folosință și cu unul sau mai mulți proprietari.

Pentru realizarea Cadastrului viticol vor fi parcurse următoarele etape:

Delimitarea teritorială a arealelor viticole;

Delimitarea teritorială a arealelor viticole destinate producerii vinurilor de calitate superioară cu denumire de origine.

Identificarea, înregistrarea și reprezentarea pe hărți și planuri cadastrale a viilor răzlețe situate în afara arealelor viticole se vor realiza prin lucrările de cadastru agricol.

Delimitarea arealelor viticole și a unităților teritoriale subordonate acestora se va realiza pe hărți și planuri cadastrale, în funcție de aria geografică, la scări diferite, după cum urmează:

Regiuni viticole, la scară 1:1.000.000;

Podgorii, la scara 1:100.000;

Centre viticole și plaiuri viticole,la scara 1:10.000 sau 1:50.000.

Pentru delimitarea arealelor viticole se vor analiza și se vor utiliza toate documentațiile grafice și scriptice obținute prin lucrări de introducere și întreținere a Cadastrului funciar genera!, lucrările de organizare a teritoriului și prin proiectele de înființare de plantații de vită de vie din fiecare zonă.

Identificarea și înregistrarea categoriei de folosință a terenului

La categoria de folosință "vii", al cărei simbol este V, se încadrează terenurile plantate cu viță de vie și cele aflate în pregătirea în vederea plantării.

Subcategoriile de la categoria de folosință "viță de vie " sunt:

Teren în pregătire pentru plantare (Vp);

Plantații de viță de vie roditoare (Vr);

Plantații de portaltoi, coarde altoi și butași (Vb);

Școli de viță de vie (Vs);

Plantații de hamei (Vh);

Plantații viticole abandonate (Vab).

Subcategoria "plantații de viță de vie roditoare" se clasifică ținându-seama de:

a) Vârsta plantației:

Tinere: 1-3 ani;

Pe rod:

4-15 ani;

16-25 ani;

peste 25 ani.

b) starea plantației:

foarte bună;

bună;

proastă.

c) amplasamentul:

terenuri plane, neterasate;

terenuri terasate;

soluri nisipoase.

d) panta terenului:

orizontală și foarte slab înclinată 0-5%;

slab înclinată 5,1-10%;

moderat înclinată 10,1-25%;

puternic înclinată 25,1-50,0%;

foarte puternic înclinată peste 50,0%.

e) natura soiurilor de viță cultivate:

– vițe nobile altoite sau pe rădăcini proprii;

– hibrizi direct producători; amenajări de îmbunătățiri funciare:

drenaj;

irigații:

pe brazde;

prin aspersiune;

prin picurare;

(3) amenajări antierozionale:

benzi înierbate;

canale de evacuare;

terase.

Parcelele din cadrul arealelor viticolecare au o altă categorie de folosință decât vița de vie sunt înregistrate la categoria de folosință constatată la data cadastrului.

Cadastrul forestier

Cadastrul forestier sau cadastrul fondului forestier, sau cadastrul fondului silvic, se ocupă cu inventarierea și evidența terenurilor cu vegetație forestieră în vederea exploatării raționale a pădurilor, a consolidării și dezvoltării pădurilor tinere precum și pentru revizuirea amenajamentelor silvice existente pe fiecare teritoriu administrativ. Lucrările acestui cadastru sunt executate de către Regia Națională a Pădurilor, în cadrul amenajamentelor silvice.

Lucrările cadastrului forestier constau în:

identificarea și delimitarea terenurilor aparținând fondului forestier, care se face cu ocazia executării lucrărilor cadastrului general, când se iau în considerare și amenajamentele silvice existente;

planuri topografice și cadastrale existente;

ridicările topografice necesare întocmirii planurilor amenajamentelor silvice;

cartările pedologice și descrierile parcelare, în care se arată toți factorii de care depind producția și valorificarea optimă a produselor forestiere;

au la bază cadastrul funciar general ținându-se seama și de amenajamentele silvice existente pe fiecare teritoriu administrativ în parte.

Terenurile care fac parte din fondul forestier sunt determinate prin amenajamentele silvice. Includerea într-un amenajament silvic a unor terenuri care nu fac parte din patrimoniul public al statului nu poate avea ca efect trecerea lor în acest patrimoniu. Pe de altă parte dacă mai există unele suprafețe de teren care sunt destinate împăduriri sau chiar suprafețe de teren pentru care s-au întocmit amenajamentele silvice, aceste suprafețe nu vor face parte din fondul forestier decât după ce vor fi amenajate.

Prin amenajament silvic se înțelege un complex de măsuri care se întreprind, bazat pe un studiu aprofundat asupra procesului de producție forestiere, cu scopul unei mai bune gospodăriri a fondului funciar forestier, a măririi și valorificării producției.

Amenajamentele silvice au ca obiectiv stabilirea unui raport judicios între capacitatea reală de producție a arboretelor și cantitatea de masă lemnoasă care se exploatează anual sau creșterea pădurilor prin ameliorarea, refacerea și dezvoltarea fondului forestier. Aceste amenajamente se revizuiesc și se refac din 10 în 10 ani și li se aduc îmbunătățiri în funcție de situația existentă, asigurând astfel o întinerire periodică a fondului forestier.

Amenajamentele silvice sunt utilizate drept completări ale cadastrului funciar general.

Conținutul cadastrului forestier

Planurile cadastrale rezultate în urma efectuării măsurării fondului funciar forestier, pe parcele, unități de producție și mari unități forestiere stau la baza întocmirii registrelor de cadastru forestier care cuprind următoarele 6 părți:

1. Evidența suprafețelor după modul de folosință a terenului respectiv, a pădurii:

Clasa de regenerare a poienii, terenurilor despădurite sau degradate;

Alte terenuri;

Linii de amenajament și vânătoare;

Arabil și fănețe pentru administrație;

Pepiniere;

Clădiri și curți aferente fondului forestier;

Trasee de linii electrice și telefonice;

Instalații de transport și industriale;

Ape stătătoare și curgătoare;

Terenuri neproductive;

Ocupări și litigii;

Enclave (terenuri cu alți proprietari incluse în perimetrele silvice).

2. Evidența suprafețelor pe funcțiile pădurii (feluri de păduri)

Grupa I – păduri cu rol de protecție deosebită;

Grupa II – păduri cu rol de producție și protecție.

Evidența arboretelor pe capacitățile productive: redusă, medie, maximă (pentru ameliorat);

Evidența suprafețelor pădurilor și a masei lemnoase pe specii și vârste;

Evidența terenurilor degradate din fondul silvic;

Evidența suprafețelor cu pășuni ce urmează a fi exploatate (anual).

Pentru executarea lucrărilor de cadastru forestier^este necesar ca pădurea să fie mai întâi separată de restul terenurilor, prin ridicarea topografică în plan. în acest plan în lungul liniilor fixate se trece la curățirea și lărgirea unei benzi de teren cu lățimea de 1 m, după care se execută bornarea.

Deoarece la executarea amenajamentelor silvice este necesară executarea de ridicări fotogrammetrice, trebuie să se realizeze o rețea de sprijin pentru aceste lucrări, în care scop se defrișează anumite porțiuni de pădure, în locurile indicate în proiectul tehnic al ridicării topo-fotogrammetrice.

în vederea pregătirii condițiilor unui bun amenajament silvic sunt necesare:

Alcătuirea unui plan topografic pentru fiecare unitate de gospodărire silvică, care să conțină detalii legate de nevoile de exploatare;

împărțirea suprafeței totale a unității de gospodărire silvică în parcele omogene din punct de vedere economic-silvic. Lucrările cadastrului forestier au ca aspect tehnic-economic pe lângă datele tehnice legate de întocmirea planului de situație și executarea descrierii
economice a pădurilor, prin care se arată toți factorii de care depinde producția și
valorificarea optimă a produselor forestiere. Această descriere economică se face numai
împreună cu specialiștii silvici.

Cadastrul îmbunătățirilor funciare

Cadastrul îmbunătățirilor funciare este un cadastru de specialitate care are rolul de a releva pe planuri și hărți, să inventarieze și eventual prognozeze termic (poziție, configurație, mărime) și economic terenurile ocupate sau rezervate lucrărilor de îmbunătățiri funciare, printre care se remarcă lucrările de regularizare de ape, prin construcții, amenajări și sistematizări, lucrări care au rolul de a evita catastrofele provocate de inundații și totodată, să ofere posibilitatea reglării debitelor de apă în vederea irigațiilor și îmbunătățirii producției agricole, a alimentării cu apă potabilă, dezvoltarea turismului etc.

Cadastrul îmbunătățirilor funciare este mai motivat odată cu înființarea Societății Naționale a îmbunătățirilor funciare (Ordonanța de Urgență nr. 23/30 martie 2000).

îmbunătățirile funciare fac legătura dintre apele a căror volum, în acumulare și curgere, nu pot fi controlate cu rigurozitate, pornind de la neputința de a controla ploile curente și potopurile, ca urmare a descărcărilor electrice necontrolate.

Primul pas pe care 1-a făcut România în acest domeniu a fost făcut în anul 1923 odată cu propunerea profesorului universitar doctor inginer N. Constantinescu, privind Planul de electrificare a României cu ocazie cu care, prin plasarea hidrocentralelor de pe Bistrița, Argeș, Dunăre, precum și alte râuri, ca și salbele de hidrocentrale, și cu acestea lacurile de acumulare s-a gândit și regularizarea și controlul debitelor apelor curgătoare, crearea posibilităților de irigare cvasinaturală, scoaterea de sub ape și valorificarea unor terenuri mănoase (vezi Insula Mare a Brăilei), precum și protejarea terenurilor pasibile de a fi inundate, ca și așezările umane, cu precădere.

Iată că preocuparea "Cadastrului îmbunătățirilor funciare" apare ca lucrare cadastrală în zona de trecere între cadastre: hidroenergetic, al apelor, agricol, imobiliar și al rețelelor edilitare, precum și altele.

în acest context, suprafețele ocupate cu lucrări artificiale de amenajare și sistematizare a terenului, cu construcțiile de îmbunătățiri funciare, trebuie scoase din folosință agricolă, silvică sau a altor folosințe, separat, pe care se proiectează, trasează și realizează lucrări de îmbunătățiri funciare.

Alegerea acestor suprafețe se face pe baza unor studii de fezabilitate, temeinic întocmite, precum: climatice, hidrologice, geotehnice, pedologice, hidraulice, ale materialelor de construcții și agrochimice.

Pe ansamblu, prin lucrările îmbunătățiri funciare se poate face introducerea în circuitul agricol, a unor noi suprafețe și ridicarea potențialului de fertilitate a terenurilor slab productive, precum și înlăturarea cauzelor care provoacă scoaterea lor din cultura agricolă, sau subdimensioanrea producțiilor.

îmbunătățirile funciare se referă la diverse procedee tehnice – sau biologice folosite în scopul valorificării pentru agricultură a unor terenuri neproductive sau slab productive, realizându-se un raport favorabil pentru umiditate sau udarea solului, în scopul fertilizării și a evitării erodării solului datorită apei și vântului. Astfel, se pot realiza, prin irigații, desecări, îndiguiri, amenajări ale râurilor mici, evitarea sărăturării solurilor.

Acest tip de lucrări se poate realiza prin scoaterea temporară, din producția agricolă a terenurilor până la reabilitarea lor.

Alegerea traseelor pentru proiectarea, trasarea, executarea canalelor de irigații, inclusiv ampriza cu spațiile laterale de conturare și proiecție face necesară scoaterea, evacuarea sau transferul terenurilor în administrarea Societății Naționale de îmbunătățiri Funciare.

Lucrările de combatere a eroziunii solului constau în schimbarea geometriei solului prin limitarea valurilor de pământ, nivelări, creări de pante adecvate prestabile irigării, circulației și stabilizării apei, crearea canalelor de irigare, crearea de terase.

Combaterea eroziunii soluluui se face și prin construcții speciale privind stabilitatea terenului în pante prin fascinaje (snopi de nuiele), stabilizarea malurilor apelor prin saltele de fascine fixate cu pietre, cleionaje (garduri de nuiele), garnisaje (podirea albiei apelor cu crengi), baraje, praguri.

Crearea lacurilor de acumulare prin baraje (fie și de hidrocentrale) și evacuarea controlată a apei, este o altă modalitate de regularizare a apelor de-a lungul principalelor fluvii, râuri etc. și a întregului bazin, și chiar a teritoriului.

îndiguirea apelor prin menținerea debitului constant, prin micșorarea albiei inundabile și creșterea adâncimii apei.

Nu este de neglijat dragarea albiei, a canalului navigabil, a șenanului navigabil etc., prin coborârea fundului apei, la același debit.

O altă lucrare constă în desecarea terenurilor prin rețele de canale și colectare de apă sub nivelul terenului.

Toate aceste lucrări nu sunt lucrări particulare, ele revin statului și ca atare pe perioada creării și exploatării lucrărilor de îmbunătățiri funciare, ca și a întreținerii terenurilor afectate, trebuie trecute "din interes național" în proprietatea efemeră sau definitivă a statului.

Terenurile afectate de inundații, îndiguite sau lucrări de îmbunătățiri funciare nu se trec, sub nici un titlu în proprietate particulară.

Cadastrul îmbunătățirilor funciare se face odată cu cadastrul apelor pentru lucrările hidroameliorații, stabilizări de maluri, îndiguiri etc. sau odată cu cadastrul agricol pentru cele de desecare fertilizare, ele suprapunându-se cu lucrările de cadastru agricol.

Dacă lucrările de cadastru de specialitate agricol, al apelor, silvic, hidroenergetic se fac pe strate (converaje), un strat separat va fi alocat lucrărilor de îmbunătățiri funciare.

Se observă astfel caracterul dinamic al cadastrului îmbunătățirilor funciare, motiv care incumbă obligativitatea reactualizării sale la intervale mult mai scurte de timp.

Cadastrul imobiliar edilitar în localități

Este un cadastru de specialitate și se ocupă cu inventarierea și evidența sistematică a terenurilor cu/și construcțiilor din punct de vedere tehnic (poziție, mărime, configurație) economic și juridic, precum și alte informații în legătură cu acestea.

Cunoașterea precisă a elementelor constructive ale clădirilor se face cu ocazia ridicărilor topografice și respectiv a introducerii cadastrului funciar general în localități (sau independent) când se culeg și date tehnice, economice și juridice privind construcțiile.

Totodată, se face inventarierea imobilelor pe posesori în vederea cunoașterii fondului locativ și pentru asigurarea documentației necesare sistematizării.

Introducerea cadastrului funciar, datorită densității mari a obiectivelor, se face pe planuri ia scările 1:2.000; 1:1.000 și chiar 1:500; cu stipularea suprafețelor în ha și metri pătrați, efectuând totodată inventarierea și înregistrarea tuturor clădirilor și terenurilor pe categorii de folosință și posesori și elemente constructive ale clădirilor. Se întocmesc fișe separate ale imobilelor și cu stipularea eventualei uzuri premature (în vederea stabilirii cotelor de asigurare);

Problemele pe care trebuie să le rezolve cadastrul imobiliar-edilitar:

precizarea întinderii, configurației și poziției diferitelor categorii de folosințe, construcții sau amenajări tehnico-edilitare;

evaluarea și înregistrarea datelor calitative și economice referitoare la terenuri și construcții;

stabilirea situației juridice a bunurilor imobiliare și înscrierea drepturilor reale asupra acestora în registrele și fișele cadastrale.

Scopul cadastrului imobiliar este acela de a asigura date reale cu privire la situația imobilelor necesare pentru:

asigurarea unor date reale, corecte și complete necesare sistematizării și organizării teritoriului, în vederea alegerii soluțiilor optime;

identificarea și respectiv evidențierea întreprinderilor de stat și cooperatiste care au în folosință bunuri imobiliare proprietate a statului și starea în care se află aceste bunuri;

identificarea și înregistrarea proprietăților particulare, în ceea ce privește suprafața și configurația parcelelor, mărimea și felul construcțiilor etc.;

determinarea traseelor rețelelor subterane (apă, canalizare, electricitate, telefoane etc.) în vederea amplasării noilor construcții;

cunoașterea terenurilor libere (virane) sau insuficient ocupate, care ar permite amplasarea unor noi construcții și folosirea totodată mai completă a echipării tehnico-edilitare existente.

Cadastrul imobiliar fiind un complex de operații tehnice, economice și juridice, înseamnă că pentru fiecare din părțile sale constructive, este necesar să se execute lucrări specifice ce se concretizează în documente corespunzătoare cu natura fiecăreia dintre cele trei laturi ale cadastrului și anume: planul cadastral, registrele cadastrale și fișa tehnică (cadastrală) a imobilului.

Planul cadastral

Planul cadastral derivat din planul topografic de bază întocmit la scara 1:1.000 sau 1:500 conține limitele parcelelor, clădirilor prin proiecția la sol a contururilor, străzilor, intrărilor, căilor de acces, șoselelor,drumurilor, traseelor edilitare etc.

Fig. 1.1. Planul cadastral parțial intravilan

Fișa corpului de proprietate

Este un complex de date grafice, analitice și scriptice prezentând succint și sistematizat bunul imobil (parcelă și eventual construcțiile de pe acestea). In fișă sunt consemnate datele tehnice, economice și juridice privind bunul imobil pe baza măsurătorilor topografice, datele de la fața locului, și constatate în acte la cartea funciară. Responsabilitatea revenind specialistului în cadastru care a consemnat datele.

Astfel, fișa corpului de proprietate se referă la un bun imobil situat în județul……., teritoriul administrativ (denumirea localității), cod SIRUTA. Codul SIRUTA este un cod unic, pe întreaga țară, ca de exemplu:

în județul Hunedoara, localitatea BARTA are cod SIRUTA :087380

în județul Alba, localitatea CÂMPENI are cod SIRUTA:001464

în județul Timiș, localitatea SINERSIG are cod SIRUTA-.056106, coduri care se extrag din "NOMENCLATORUL UNITĂȚILOR ADMINISTRATIV TERITORIALE PE STRUCTURA ADMINISTRATIVĂ "SIRUTA". În continuare se completează codul specific intravilanului/extravilanului.

Bunul imobil se găsește la o adresă poștală din strada (denumirea străzii, la numărul respectiv. Numerotarea poștală nu are nici o legătură cu numerotarea cadastrală. Astfel numerotarea poștală se face pe o stradă, de la strada principală de la care este derivată, cu numerele fără soț pe partea stângă și cele cu soț pe partea dreaptă, indiferent dacă numerele corespund față în față unul de altul. Numărul poștal este înscris, în afara denumirii străzii, în interiorul parcelei la stradă în colțul din stânga cum se intră și este înconjurat cu un cerc.

În partea stângă FIȘA CORPULUI DE PROPRIETATE are ca elemente de identificare secțiunea de plan/nomenclatura (conform împărțirii și nomenclaturii Gauss-Kruger, valabilă pentru sistemul de proiecție și referință "stereografic 1970".

În continuare sunt completate date de identificare ca: Numărul sectorului cadastral, numărul cadastral al bunului imobil, identic cu cel din schița bunului imobil, precum și numărul Cărții funciare unde este clasificat alfa-numeric.

În partea stângă a fișei (1) este schițată parcela – bunul imobil cu eventualele construcții. Schița nu trebuie să fie la scară, ea poate fi mărită-micșorată dintr-un plan de situație, astfel încât să fie explicată. Ea trebuie să cuprindă bunul imobil, din strada (ex. Cluj) poștal 9 în cerc, cu numărul topografic nr. ex. 41 Bunul imobil poate fi separat, din punct de vedere al categoriilor de folosință în două categorii. 1 Construcții-curte CC și 2 livada L. Categoriile de folosințe se desprind din:

Categorii de folosință ale terenurilor

arabil A

vii V

livezi L

pășuni P

fânețe F

păduri și alte terenuri cu vegetație forestieră PD

ape curgătoare HR

ape stătătoare HB

căi de comunicații rutiere DR

căi ferate CF

curți și curte cu construcții CC

construcții C

terenuri neproductive și degradate N

Pe aceeași schiță, în mod obligatoriu, sunt numerotate corpurile de clădire CI, C2,…. în ordinea importanței lor. De asemenea sunt trecuți vecinii, cu adresele poștale. Este indicată direcția aproximativă a Nordului (de regulă cu vârful în sus).

În tabelul A. DATE REFERITOARE LA TEREN sunt înserate Nr. parcelă (topografie,cadastral, categoria de folosință, cod grupă destinație după următoarea codificare:

terenuri de destinație agricolă TDA

terenuri cu destinație forestieră TDF

terenuri aflate permanent sub ape TDH

terenuri aflate în intravilane TDI

terenuri cu destinații speciale TDS

În continuare sunt trecute: suprafața terenului din măsurători (mp), clasa de calitate și zona în cadrul localității.

În tabelul B. DATE REFERITOARE LA CONSTRUCȚII sunt înserate Nr. corp clădire (construcție), Denumirea, Suprafața construită la sol (suprafața desfășurată este consemnată în tabelul DO) și Cod grupă destinație.

În tabelul C. DATE REFERITOARE LA PROPRIETAR sunt consemnate Nr. cri, Nume/denumire proprietar (în cazul agenților economici), Domiciliul, Sediu proprietar (în cazul agenților economici), Cod numeric personal (conform buletinului de identitate)/Cod SIRUES (pentru agenții economici), Tipul actului de proprietate, nr. și data înregistrării/eliberării, Cod grupă proprietate, suprafață din act teren – Construcție, modul de deținere Exclusiv (singur) în diviziune (împreună cu alții – cote părți).

Fișa corpului de proprietate este semnată de cel care a întocmit-o, se ștampilează, se datează, iar apoi este verificată și ștampilată de o terță, fiind continuată cu tabelul D. DATE SPECIFICE CADASTRULUI IMOBILIAR.

Registrele cadastrale

Conțin numerele cadastrale ale parcelelor, numerele poștale ale construcțiilor, suprafața parcelei și suprafața clădită, modul de folosire a clădirilor, titularul dreptului de proprietate, domiciliul și sarcinile acestora.

Fișa tehnică (cadastrală) a imobilului

Cuprinde date tehnice, economice și juridice cu privire la fiecare imobil, evidențiindu-se toate schimbările ce se produc în timp. Este o fișă de teren care cuprinde:

Nr /

DATELE TEHNICE ALE LOCUINȚEI

Nume

Data construcție: An Luna Zi………

Localitatea

Strada Nr Apart

Nr. camere Grupa

Obiecte sanitare lipsă

Etaj

Regim înălțime

Sistem încălzire

Suprafața locuință

Suprafața lojii,balcoane

Suprafața boxă Grupă boxă….

Starea tehnică boxă

Fig. 1.2 Releveul unei construcții

Documentația topografică – cadastrală a corpului de proprietate, în cazul unei locuințe individuale necesită un plan de amplasament și delimitare a corpului de proprietate (intravilan) la scara 1: 500, care pe lângă cele specificate în schița corpului de proprietate mai trebuie să conțină un inventar pe coordonate în sistemul național Stereografic 1970 (corespunzător, nominalizat) a punctelor de contur și delimitare, a diferitelor categorii de folosință, precum și lungimile hotarelor și a conturului de la fațadă.

Tabel 1.2. INVENTARUL DE COORDONATE

În afara acestuia este necesar un releveu al corpului (corpurilor) de clădire cu toate datele constructive.

Releveul unui apartament dintr-un bloc are specificul său, având alte grosimi ale pereților, utilități, facilități.

Cadastrul rețelelor edilitare în localități

Rețelele edilitare sunt rețele tehnice care deservesc locuințele, ansamblurile social-culturale, instituțiile, agenții economici etc., precum și rețelele tehnice industriale din spațiul urban; rețelele edilitare pot fi pozate atât la suprafață, cât și în subteran.

Cadastrul rețelelor edilitare este parte a cadastrului fondului urban care se ocupă de inventarierea și evidența sistematică a dotărilor edilitare subterane și supraterane din perimetrul intravilanului unei localități sub aspect tehnic și calitativ, precum și cu efectuarea lucrărilor de întreținere și actualizare.

Obiectivele cadastrului rețelelor edilitare urmăresc stabilirea procedeelor , metodelor, tehnicilor și mijloacelor care să asigure și să definească din punct de vedere tehnic, economic și juridic sfera, conținutul și produsele cadastrului general în localități și a cadastrului rețelelor edilitare, precum și a sistemelor informatice ale teritoriului care au la bază date cadastrale despre rețelele edilitare.

Scopul metodologiei de realizare a cadastrului rețelelor edilitare constă în:

stabilirea elementelor cadastrului general, de specialitate în corelație cu cadastrul rețelelor edilitare;

stabilirea metodelor unitare de realizare a cadastrului rețelelor edilitar;

stabilirea unor criterii unice pentru evaluare, verificare și recepție a lucrărilor de
cadastru a rețelelor edilitare.

corelarea lucrărilor diferiților agenți în executarea lucrărilor de cadastrul rețelelor edilitare din cadrul unei localități;

Furnizarea de informații reale și de calitate, pe suporturi informatice. Elementele obligatorii ale cadastrului rețelelor edilitare sunt:

Evidența și inventarierea rețelelor edilitare pe tipuri de rețele: Apă; Canal;

Gaze naturale; Termoficare; Electrică; Telefoane.

Determinarea poziției în plan a construcțiilor și amenajărilor tehnice edilitare. Determinarea cotelor elementelor / punctelor semnificative ale rețelelor edilitare – capacele căminelor de vizitare , radierele conductelor dintr-un cămin de vizitare etc.

Calitativ, aspectele tehnice ale cadastrului rețelelor edilitare se materializează pe fișe de artere, unicat, standard etc., materialul de construcție, precum și diametrele lor, starea rețelelor, debitele, capacitățile etc.

Grafic, cadastrul rețelelor edilitare se raportează pe planuri 1:500 și 1:1.000, care în afara cerințelor deja specificate mai sunt necesare detalii tehnice, toate structurate pe nivele (artere, elemente constructive, zone amenajate etc, specifice fiecărui tip de rețea.

Conținutul planurilor topografice se va face pe mai multe straturi conform următoarei structuri:

Tabel 1.3 Straturi de conținut în cadastrul drumurilor

Detaliile planurilor topografice se raportează prin coordonate, folosindu-se semnele convenționale pentru scara 1:500 din Atlasul de semne convenționale pentru planurile topografice la scările : 1:5.000, 1:2.000, 1:1.000 și 1:500, elaborat de Direcția generală de fond funciar, cadastru și organizare a teritoriului din Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, București 1978.

Planurile topografice se redactează în formă digitală pe suport magnetic, în conformitate cu normele AND privind structura hărții topografice și a bazei de date (a Sistemului informatic al cadastrului

Descrierea Cadastrului fondului minier

Cadastrul minier este cea mai veche forma de organizare a cadastrului de specialitate.

El reprezintă un subsistem de evidență și de inventariere sistematică a bunurilor imobile aferente activităților miniere (terenuri, construcții și instalații de la suprafață și din subteran) sub aspect tehnic, economic și juridic, corelat cu celelalte lucrări necesare în vederea înscrierii în documentele tehnice ale cadastrului general și în documentațiile de publicitate imobiliară din domeniul minier.

Executanții lucrărilor de cadastru minier trebuie să fie persoane fizice sau juridice, autorizate de către Oficiul Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie (ONCGC). Accesul pentru măsurători se face pe baza unei aprobări emise de companiile naționale miniere și de alți prestatori de activitate minieră.

Lucrările de cadastru în subteran se execută de către persoane autorizate conform Regulamentului de topografie minieră. Achiziția de servicii sau de lucrări pentru întocmirea documentațiilor de cadastru minier se face în conformitate cu prevederile legale aplicabile în domeniu.

Executia lucrarilor de cadastru minier

Executarea lucrărilor de cadastru minier presupune următoarele obiective:

1. determinarea suprafețelor de teren, cu sau fără construcții, deținute de unitățile miniere aflate în subordinea Ministerului Economiei și Comerțului (MEC) sau de societățile naționale miniere, societățile comerciale și alți prestatori de activități miniere;

2. administrarea și gestionarea corectă a patrimoniului unităților miniere și apărarea drepturilor reale ale concesionarilor asupra imobilelor, prin înscriere acestora în registrele cadastrale și în cărțile funciare și cărțile miniere;

3. asigurarea unei baze juste pentru stabilirea taxelor, impozitelor și redevențelor datorate statului pentru activitățile miniere de la suprafață și din subteran, potrivit legislației în domeniu;

4. stabilirea zonelor specific-miniere (perimetre de exploatare/explorare) prin includerea terenurilor cu folosință minieră în cadastrul general.

Termeni specifici cadastrului minier:

– cadastrul extractiv, denumit aici cadastru minier – cadastrul de specialitate, reprezentând un subsistem de evidență și inventariere sistematică a bunurilor imobile aferente activităților miniere sub aspect tehnic, economic, juridic și alte informații privind perimetrul instituit;

– carte minieră – componentă a cadastrului extractiv, care cuprinde toate datele privind regimul juridic al suprafețelor aferente perimetrului de prospecțiune, explorare și exploatare, proprietatea, situația topografică a lucrărilor aferente activităților miniere, a resurselor/rezervelor minerale și de producție;

– plan de proiecție minier – planul tangent la suprafața de referință în punctul 0, care este proiecția unui punct situat aproximativ în centrul bazinului minier;

– suprafață de referință în sistem minier – suprafața de nivel de cotă zm egală cu cota medie a ansamblului de lucrări miniere;

– sistemul de coordonate plane în sistem minier – coordonatele punctului de origine 0 și valoarea orientării unei direcții. Punctul de origine și orientarea direcției de referință au elemente comune cu rețeaua geodezică de stat;

– strat – un grup logic de date care se pot asimila unor folii transparente puse peste un desen.

Evidența cadastrală în domeniul minier se întocmește pe unități administrativ – teritoriale, anexele pentru cadastru general se completează separat pentru fiecare unitate administrativ-teritorială.

Titularii de licențe și/sau alți prestatori de activitate minieră inventariază toate lucrările de cadastru, geodezie, topografie și cartografie executate de agenți economici sau de persoane fizice autorizate, referitoare la imobile aflate în administrarea sau în proprietatea acestora. Inventarul trebuie să cuprindă documentația tehnică existentă în unitățile proprii, în dosarele cazier cadastrale, respectiv planurile de situație la diferite scări și în diverse etape de dezvoltare a activității, planurile ce au stat la baza proiectării obiectivului sau pe baza cărora s-au obținut diverse avize de la organele de specialitate ale administrației publice centrale sau locale.

Continutul lucrarilor de cadastru minier

Lucrările de cadastru minier au în vedere următoarele compartimente principale:

– rețelele geodezice;

– delimitarea cadastrală a perimetrelor/amplasamentelor miniere;

– lucrările de cadastru minier;

– conținutul planului cadastral

Rețeaua geodezică de sprijin, de îndesire și ridicare se realizează astfel încât să se asigure densitatea de puncte necesară pentru executarea lucrărilor topo-cadastrale. Măsurătorile de teren se sprijină pe puncte din rețeaua geodezică de stat și în funcție de necesități se va proceda la îndesirea ei.

În perimetrele în care sunt aprobate sisteme de referință miniere proprii, adoptarea acestora în lucrările geodezice și topofotogrammetrice este obligatorie pentru toate unitățile executante.

Rețelele de sprijin din perimetrele miniere (triangulații, trilaterații, poligonații de precizie) se întrețin în sistemele de referință aprobate, în condițiile tehnice de execuție, care urmează instrucțiunile în vigoare.

În configurația rețelei geodezice de îndesire se includ minim patru puncte geodezice din rețeaua geodezică de sprijin, care să încadreze toate punctele poligonului care se creează.

Punctele rețelelor de sprijin și de ridicare trebuie să fie în conformitate cu condițiile de precizie cerute de Normele tehnice pentru introducerea cadastrului general, emise de ONCGC, și vor fi determinate în sistem de proiecție stereografică – 1970 și în sistemul propriu bazinului minier și față de planul de referință Marea Neagră 1975/ planul de referință minier.

Punctele rețelelor geodezice de sprijin și de ridicare vor fi materializate prin borne de beton armat, în conformitate cu normele în vigoare.

Numărul bornelor necesare în incintele miniere sau pentru fiecare corp de proprietate izolat este de minimum trei. Bornele se vor planta la o distanță de 250 – 500 metri una de alta și vor fi amplasate, de regulă, în zona de siguranță, asigurând condițiile de stabilitate, accesibilitate și vizibilitate.

Dacă instalațiile din incinta obiectivului sunt supuse urmăririi deplasării în timp prin metode geodezice, punctele rețelei de urmărire vor fi integrate rețelei de ridicare, pentru întocmirea documentației topografice respective.

În ceea ce privește delimitarea cadastrală a perimetrelor/ amplasamentelor miniere, delimitarea amplasamentului se realizează de către o comisie de delimitare, numită prin decizie de către conducătorul societății miniere titular de licență. Din aceasta fac parte, în mod obligatoriu, câte un reprezentant de specialitate din partea beneficiarului și a executantului, precum și un invitat din partea consiliului local și alți membri prevăzuți în conformitate cu normativele emise de ONCGC.

Reprezentanții unității miniere și ai executantului încheie un proces-verbal de predare-primire a amplasamentului, în care este descris amplasamentul unității miniere și limitele față de vecini. Pentru descrierea amplasamentului și identificarea vecinilor se va stabili, pentru fiecare vecin, denumirea acestuia – ca persoană fizică sau juridică – și se va elabora schița de vecinătate, în care vor fi prezentate toate liniile de frângere ale limitei de proprietate. În cazul în care nu există împrejmuire stabilă, limita se va borna în punctele de frângere ale hotarului. În situații speciale se pot introduce puncte nematerializate a căror determinare se face prin minimum trei puncte fixe Pentru fiecare punct de frângere de pe hotarul perimetrului, recunoscut prin acte juridice sau procese-verbale de vecinătate, precum și pentru punctele bornate sau nematerializate, se vor determina coordonatele în sistem de proiecție sterografică 1970 și se vor întocmi descrieri topografice. De reținut că executantul lucrării este acela care are obligația bornării punctelor de frângere ale limitei de vecinătate.

Dosarul de delimitare cadastrală, acesta trebuie să conțină următoarele documente:

1.memoriu tehnic;

2.date rezultate din măsurătorile de teren și prelucrările acestora, pe suport magnetic – fișiere ASCII (denumirea/numărul de stație, denumirea/numele punctelor vizate, distanțe măsurate, calcul, toleranțe, erori);

3.schema măsurătorilor efectuate (schița vizelor);

4.înregistrarea numărului cadastral și a suprafeței, realizată de oficiul județean de cadastru, geodezie și cartografie;

5.actul de constituire a comisiei de delimitare;

6.schița generală a limitei amplasamentului, la o scară convenabilă, cu numerotarea punctelor;

7.schițe de reperaj și descrierile topografice ale punctelor materializate pe limitele amplasamentului;

8.inventar de coordonate pentru toate punctele de pe limita amplasamentului;

9.suprafața calculată din coordonatele punctelor de pe limita amplasamentului;

10. procesul-verbal de delimitare cadastrală și recunoaștere a vecinătăților

Documentația tehnică întocmită după executarea rețelelor geodezice de sprijin, îndesire și ridicare, supusă operațiunilor de recepție, va cuprinde:

– memoriul tehnic, conținând descrierea generală a lucrării, metode de lucru, instrumente de utilizare, prelucrarea datelor, preciziile obținute etc.;

– schema dispunerii punctelor vechi și noi, cu marcarea vizibilității (schița vizelor);

– schema măsurătorilor efectuate (schița vizelor);

– fișiere ASCII, pe suport magnetic, cu date rezultate din măsurătorile de teren;

– descrierile topografice și schițele de reperaj pentru punctele vechi și noi;

– inventar de coordonate, inclusiv pe suport magnetic;

– tabel din care să reiasă diferențele dintre coordonatele vechi și coordonatele noi ale acelorași puncte, rezultate în urma compensării rețelei;

– schița rețelei geodezice la o scară potrivită, cu marcarea dispunerii punctelor vechi și noi și a vizibilității dintre acestea;

– inventarul de coordonate al tuturor punctelor rețelei și descrierile lor topografice.;

– dosarul de verificare, întocmit de o persoană fizică sau juridică autorizată cu categoria D de către ONCGC.

Planul cadastral, conținutul și redactarea acestuia în format analogic și/sau digital trebuie să respecte următoarele prevederi:

– redactarea planului cadastral de ansamblu, de regulă la scara 1:2.000, 1:5.000 sau 1:10.000, se realizează pe fiecare teritoriu administrativ și conține întreaga suprafață a corpurilor de proprietate aferente;

– planul cadastral de bază se întocmește la scara 1:2.000/1:1.000 pentru cariere, platforme, depozite etc. și la scara 1:500 pentru incinte miniere sau corpuri de proprietate izolate;

– redactarea planșelor pentru planul cadastral de bază și planul cadastral de ansamblu se face la alegerea beneficiarului, în format standard A4, A3, A2, A1 sau A0, în funcție de reprezentarea la scară a suprafeței utile și în sistemul de referință propriu bazinului minier;

– planurile topografice digitale și planul cadastral digital sunt structurate pe straturi;

– reprezentarea detaliilor de conținut se face, în funcție de scară, conform Atlasului de semne convenționale pentru planurile topografice la scările 1:5.000, 1:2.000, 1:1.000 și 1:500, ediția 1978;

– principalele elemente care trebuie incluse în planul cadastral sunt limitele de proprietate și parcelele de teren cu/fără construcții cu folosință minieră.

Numerotarea cadastrală a corpurilor de proprietate se face de către oficiile județene de cadastru, geodezie și cartografie (OJCGC).

Numerotarea cadastrală a bunurilor imobile cu destinație minieră, care prezintă detalii liniare (ape curgătoare, canale, diguri, căi ferate etc.) se numerotează separat în cadrul fiecărui sector intravilan, respectiv extravilan. Detaliile liniare primesc un singur număr pe toată lungimea lor (cu excepția subtraversărilor), în cadrul fiecărui intravilan, și un singur număr cadastral în extravilan și pe tronsoane, create prin intersecția cu alte detalii liniare.

După primirea documentațiilor tehnice cadastrale, OJCGC va acorda numere cadastrale imobilelor.

În cazul bunurilor imobile izolate, aflate în patrimoniul unei entități miniere, se vor întocmi documentații tehnice cadastrale pentru atribuirea numărului cadastral provizoriu.

Dacă o societate națională/comercială minieră dorește să instituie o ipotecă asupra unui corp de clădire aflat în patrimoniul acesteia, se va întocmi documentația necesară dezmembrării acestuia.

Categoriile de folosință minieră se vor specifica pe planul digital în conformitate cu Normele tehnice pentru introducerea cadastrului general. Furnizorii de servicii de cadastru minier vor asigura compatibilitatea modulului de cadastru minier cu bazele de date ale ONCGC.

Controlul, verificarea, avizarea și recepția lucrărilor de cadastru minier se vor face în conformitate cu normele în vigoare.

Actualizarea și întreținerea lucrărilor de cadastru de specialitate în domeniul minier se realizează cu o periodicitate de cel mult șase ani sau ori de câte ori situația o cere.

Receptia lucrarilor de cadastru minier

Recepția și avizarea internă a lucrărilor de cadastru se fac de către o comisie numită prin decizia titularului licenței de explorare/exploatare. Comisia verifică, pe teren, corespondența elementelor din teren cu acelea din plan.

Recepția finală se efectuează după verificarea și recepția internă și se certifică printr-un proces-verbal de recepție finală..

Documentația topo-cadastrală obținută în urma finalizării lucrărilor de cadastru minier cuprinde următoarele piese:

– avizul de începere a lucrărilor;

– tema lucrării;

– memoriul tehnic;

– procesul-verbal de predare a tuturor obiectivelor, însoțit de schițele aferente, semnate de reprezentanții beneficiarului și executantului;

– inventarul de coordonate ale punctelor radiate;

– inventarul de coordonate și schițele rețelei de sprijin și de ridicare;

– descrierile topografice ale punctelor rețelei de sprijin și de ridicare;

– calculul și compensarea coordonatelor punctelor din rețeaua de sprijin și de ridicare;

– fișa corpului de proprietate;

– registrul cadastral al parcelelor pe unitatea administrativ-teritorială;

– indexul alfabetic al proprietarilor și domiciliul acestora;

– registrul cadastral al proprietarilor, pe unitatea administrativ-teritorială;

– registrul corpurilor de proprietate;

– fișa centralizatoare pe grupe de proprietari și pe categorii de folosință, care va avea consemnată în ea suprafața totală pentru toate unitățile miniere;

– planul topografic/cadastral digital;

– dosarul de delimitare;

– dosarul de verificare tehnică a lucrării;

– procesul-verbal de recepție finală.

Documentația grafică a lucrarilor de cadastru minier

Documentația grafică minieră se definește ca totalitatea documentelor desenate, întocmite în baza datelor obținute prin măsurători topogeodezice, de topografie minieră sau alte determinări de teren, reprezentate grafic după principii de proiecție bine determinate și unitare care servesc activității miniere de cercetare, proiectare și exploatare.

În funcție de scară, proiecție și mod de reprezentare, documentele desenate sunt încadrate și denumite astfel:

– schița – reprezentare grafică, fără scară, executată în general cu mâna liberă, folosită ca material ajutător în măsurători topografice și observații în cercetare, pentru a consemna grafic și numeric poziția și dimensiunile unor obiecte sau mărimi fizice;

– desenul – reprezentare grafică la scară mare a unor obiecte sau mărimi fizice, cu respectarea riguroasă a regulilor de proiecție și a scării;

– harta – reprezentare grafică la scară mică, după reguli riguroase de proiecție, cu admiterea deformațiilor de proiecție, de mărime dată prin relații matematice. Datorită scării mici, anumite obiecte nu se pot reprezenta prin proiecția lor la scară; se utilizează în acest scop reprezentări și semne convenționale;

– planul (planul de bază – denumire pentru planurile miniere din subteran) – reprezentare grafică la scară medie sau mare, în proiecție verticală paralelă pe un plan orizontal situat la nivelul mediu la care se dezvoltă lucrările miniere;

Planurile miniere se denumesc de suprafață sau de subteran, după cum se referă la obiectivele de la suprafața perimetrului minier, respectiv la lucrările miniere subterane.

Obiectivele se reprezintă pe plan în general prin proiecție la scară și pentru un număr redus de detalii prin reprezentări convenționale;

– elevația – reprezentare grafică, la aceeași scară cu planul de bază; în proiecție paralelă orizontală pe un plan de proiecție vertical, a cărui poziție este determinată prin orientarea dreptei de intersecție în planul orizontal;

– elevația înclinată – proiecție paralelă perpendiculară pe un plan de proiecție înclinat, paralel la zăcământ (stratificație), a cărui poziție este determinată prin înclinarea sa față de planul orizontal de proiecție și prin orientarea dreptei de intersecție a planului de proiecție cu planul orizontal;

– secțiunea – reprezentare grafică la scară a detaliilor întâlnite de un plan de secționare.

Detaliile din afara sectiunii se reprezintă ca proiecție paralelă perpendiculară pe planul de secționare în mod distinct față de elementele din secțiune prin anumite convenții de desen.

– secțiunea verticală – planul de secționare este un plan vertical determinat prin poziția dreptei de intersecție a acestuia cu planul orizontal;

– secțiunile orizontale – planul de secționare este un plan orizontal de cotă cunoscută;

– secțiunile înclinate – planul de secționare este un plan înclinat determinat prin poziția dreptei de intersecție cu planul orizontal de proiecția și înclinarea sa;

– profilul – secționarea cu un plan de poziție dată, în general vertical, și reprezentarea la scară în planul de secționare numai a conturului obiectului secționat

Tipuri de profile folosite :

– profil longitudinal;

– profil în lung;

– profil transversal.

Planurile – noțiunea cu caracter general în care se cuprinde un complet de documente grafice, în general la scară mare, în proiecție orizontală, elevație sau secțiuni, întocmite pentru un scop determinat și utilizate pentru proiectare, cercetare sau exploatare. Documentele grafice miniere se clasifică după criterii funcționale (scopul pentru care se întocmesc) și tehnologice (succesiunea operațiilor de întocmire a lor) , după cum urmează:

– planuri și desene fundamentale ,

– planuri și desene privind sistemul de referință și rețeaua topografică de spijin,

– planuri fundamentale miniere,

– planuri topografice ale perimetrului minier,

– arhiva zăcământului,

– hărți și planuri geologice,

– hărți și planuri hidrogeologice,

– planuri și desene privind forma, dimensiunile și mărimile caracteristice ale zăcământului,

– hărți, planuri și desene, cu mărimi geofizice și geochimice,

– planuri și desene pentru evaluarea rezervelor,

– hărți, planuri și desene de exploatare,

– planuri generale ale lucrărilor miniere,

– planuri legate de măsuri de tehnica securității muncii,

– planuri și desene pentru conducerea tehnică a lucrărilor miniere,

– planuri și desene privind instalațiile mecano-energetice,

– planuri și desene cu caracter special,

– planuri și desene privind deplasarea rocilor sub influența exploatării,

– planuri și desene privind cunoașterea zăcământului în timpul exploatării,

– hărți și planuri cu caracter administrativ și organizatoric,

– hărți și planuri cu caracter special,

– hărți, planuri și desene privind proiectarea și planificarea activității miniere,

– hărți și planuri privind proiectarea lucrărilor de cercetare geologică,

– hărți, planuri și desene privind proiectarea unităților și construcțiilor miniere,

– hărți, planuri și desene privind planurile de exploatare,

– hărți, planuri și desene pentru închideri de mine.

Caracterul unitar al documentației grafice miniere dintr-un bazin sau perimetru minier se asigură prin:

A. Execuția tuturor măsurătorilor de la suprafață și din subteran, într-un sistem de referință unic, ce se conservă pe toată durata activității miniere

B. Întocmirea planurilor fundamentale, de la suprafață și din subteran, după reguli unice de proiecție, pe planșe tip, conform unei împărțiri sistematice, denumită grafic de racordare a planurilor

C. Consemnarea pe documentele grafice – planuri, hărți – a elementelor de localizare în cadrul sistemului de referință, elemente ce poartă denumirea de bază topografică a documentului

Elementele grafice și valorile numerice, care caracterizează sistemul de referință și graficul de racordare al bazinului minier, se concretizează în următoarele documente grafice:

1. fișa sistemului de referință – care cuprinde reprezentarea în plan a bazinului minier, cu unele detalii principale din teren; indicarea elementelor caracteristice ale sistemului de referință și valorile numerice ale coordonatelor principalelor puncte topografice; indicarea documentației de bază privind determinarea punctelor ce materializează sistemul de referință;

2. graficul de racordare a planurilor (desene de detaliu) – se desenează în detaliu secționat pe foi cu scara desenului 1:25.000; fiecare foaie reprezintă astfel, la scara 1:25.000, o planșă unitară, la scara 1:10.000. Aceste desene conțin:

a.împărțirea în planșe 1:5.000 – 1:500;

b.detalii principale ale suprafeței;

c.scheletul lucrărilor miniere principale;

d.punctele topografice din rețeaua de sprijin de la suprafață;

e.denumirea sistemului de referință;

f.denumirea planșei unitare reprezentate și a celor cu care aceasta se racordează.

Intocmirea documentatiei grafice

Raportul de reducere – scara – se alege în funcție de gradul de detaliere necesar al reprezentării sau de precizia determinării grafice ce se prevede a se obține la utilizarea acestor documente.

Pentru documentația grafică minieră, există scările:

– pentru planuri miniere de bază, elevații și secțiuni, se admit scările și intervalul între liniile rețelei de coordonate 1:200 (10 cm); 1:500 (10 cm); 1:1.000 (10 cm); 1:2.000 (10 cm); 1:5.000 (10 cm, 4 cm în mod excepțional); 1:10.000 (10 cm, 5 cm în mod excepțional);

– pentru documentele grafice cu mare detaliere, pentru construcții miniere sau elemente geologice locale, se pot utiliza, după caz, scările și intervalele rețelei de coordonate următoare 1:20; 1:50; 1:100 (10 cm);

– pentru documentele de ansamblu și sinteză, se vor utiliza scările și intervalele următoare: 1:25.000 (4 cm); 1:50.000 (4 cm); 1:100.000 (5 cm); 1:200.000 (5 cm); 1:500.000 (4 cm) .

Reprezentarea datelor de geometria zăcământului se face pe planurile miniere generale după următoarele reguli:

– pe planurile în proiecție pe plan orizontal, la scările 1:500 – 1:5.000, numai în lucrările orizontale și în interiorul reprezentării construcției miniere reprezentându-se elementele geometrice ca secțiuni cu planul orizontal la nivelul lucrării miniere în care se determină elementul respectiv;

– pe secțiuni verticale, pentru toate lucrările miniere secționate, în afara reprezentării grafice a construcției miniere, ca urme ale suprafețelor caracteristice ale zăcământului în planul de secționare;

– pe elevații, elementele de geometria zăcământului se reprezintă prin urma suprafețelor caracteristice ale zăcământului pe un plan de secționare paralel cu planul elevației și cu poziția dată, sau proiecția unei suprafețe caracteristice a zăcământului pe planul de elevație.

Densitatea detaliilor geometrice ale zăcământului este în funcție de scara și de scopul reprezentării. În toate cazurile se scot în evidență elementele principale.

Programe nationale de cadastru si carte funciara

Programul Național de Cadastru și Carte Funciară 2015-2023 (PNCCF) a fost instituit prin intermediul Legii cadastrului și publicității imobiliare nr. 7/1996 și ulterior a fost aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 294/2015, act normativ apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 309 din 6 mai. Lucrările din cadrul acestuia sunt desfășurate de reprezentanții Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) și sunt finanțate din veniturile sale proprii, dar și din bani europeni sau ai autorităților locale.

Programul Național de Cadastru si Carte Funciara este un proiect amplu, care va fi derulat de Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara-ANCPI. Obiectivul principal este înregistrarea gratuită a imobilelor în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Programul va fi finanțat din 3 surse: Programul Operațional Regional 2014-2020-Regio (312 milioane de euro), venituri proprii ale ANCPI (900 de milioane de euro) și alocări din bugetul unităților administrativ- teritoriale.

Programul va finanța

I. MĂSURĂTORI CADASTRALE – 2.177.955.000 lei

II. ACTIVITĂȚI DE GEODEZIE, CARTOGRAFIE, TOPOGRAFIE ȘI FOTOGRAMMETRIE- 96.620.000 lei

III. ACTIVITĂȚI DE INFORMARE ȘI CONȘTIENTIZARE A PUBLICULUI – 22.323.000 lei

IV. DEZVOLTAREA ȘI MENTENANȚA SISTEMELOR INFORMATICE – 206.318.000 lei

V. CONVERSIA ÎN FORMAT DIGITAL A DOCUMENTELOR ANALOGICE – 345.509.000 lei

VI. TEHNICĂ DE CALCUL ȘI STOCARE – 33.868.000 lei

VII. ALTE ACTIVITĂȚI CE DECURG DIN DERULAREA PROGRAMULUI NAȚIONAL – 1.168.293.000 lei

Principalul scop al programului este, așa cum reiese din legea amintită, înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor din țară, până în anul 2023, în sistemul de cadastru și carte funciară: "Se instituie Programul național de cadastru și carte funciară în scopul înregistrării gratuite a imobilelor în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, realizării planului cadastral al imobilelor și deschiderii cărților funciare la nivelul tuturor unităților administrativ-teritoriale". Mai exact, înregistrarea gratuită include toate terenurile și clădirile, atât pentrupersoanele fizice, cât și pentru cele juridice.

Lansarea PNCCF a avut loc în aprilie 2015, în cadrul unei conferințe de presă a Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în care au fost prezentate avantajele cadastrării gratuite a tuturor imobilelor.

Practic, toate persoanele fizice și juridice (inclusiv instituțiile publice) beneficiază gratuit de înregistrarea imobilelor în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară, conform HG nr. 294/2015. Concret, prin program se înregistrează gratuit imobilele, se realizează planul cadastral al acestora și se deschid cărțile funciare la nivelul tuturor unităților administrativ-teritoriale. În același timp, autoritățile se ocupă și de digitalizarea cărților funciare și a planurilor cadastrale deja existente.

Etapele înregistrării imobilelor și selectarea localităților cu prioritate

Înregistrarea imobilelor, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 294/2015, este făcută în mai multe etape, după cum urmează:

realizarea de campanii de informare și conștientizare publică a cetățenilor;

identificarea imobilelor și a deținătorilor;

realizarea de măsurători cadastrale;

colectarea actelor juridice de la deținători;

integrarea și prelucrarea datelor și întocmirea documentelor cadastrale;

afișarea publică a documentelor cadastrale;

înregistrarea și soluționarea cererilor de rectificare formulate de proprietari/posesori;

actualizarea documentelor cadastrale;

deschiderea cărților funciare.

Activitățile din cadrul programului național de cadastrare sunt făcute în baza unui plan anual de acțiuni, în limita fondurilor aprobate. Iar anumite unități administrativ-teritorialesunt incluse în PNCCF cu prioritate, după cum urmează:

cele care fac obiectul dezvoltării proiectelor de infrastructură de interes național;

cele care fac obiectul realizării unor proiecte de dezvoltare locală;

cele care prezintă așezări informale ale comunităților aflate în condiții de sărăcie extremă.

În urma înscrierii imobilelor în cadastru și cartea funciară, beneficiile generale vor fi, în principal, finalizarea procesului de restituire a imobilelor la nivelul unităților administrativ-teritoriale, înregistrarea imobilelor deținute fără acte, eliberarea certificatelor de moștenitor și crearea premiselor pentru comasarea terenurilor, conform informațiilor prezentate la conferința de lansare din aprilie 2015. În plus, se va facilita tranzacționarea imobilelor, se vor reduce costurile tranzacțiilor imobiliare și se vor actualiza registrele de evidență ale primăriilor.

CAPITOLUL II

DESCRIEREA SI ANALIZA METODELOR UTILIZATE ÎN REZOLVAREA PROBLEMELOR DE CADASTRU

Descrierea metodelor utilizate in rezolvarea problemelor de cadastru

Lucrările topografice necesare realizării problemelor de cadastru sunt lucrări de ridicare planimetrică și nivelitică a suprafeței terestre și raportarea acesteia pe hărți și planuri topografice. Problemele cunoscute din topografie sunt probleme de determinări a pozițiilor plane și în spațiu a unui punct și probleme de raportare a acestuia într-un plan de proiecție la o scară corespunzătoare necesităților practice. O altă problemă în lucrările de cadastru o constituie determinarea suprafețelor și probleme de parcelare a acestora în diverse situații conform necesităților existente.

Sunt prezentate în continuare diverse probleme care au aplicabilitate în lucrările de cadastru general și în cadastru de specialitate care constituie baza de rezolvare a cadastrului tehnic. Sunt prezentate atât metode și tehnici de măsurare cât și de reprezentare pe hărți și planuri de proiecție a unor situații reale din domeniul cadastrului.

Calculul punctului pe segment

In operatiile de comasare si de parcelare, problema cea mai des intalnita este aceea a determinarii coordonatelor unui punct, situat pe un segment de dreapta cunoscut, al o distanta cunoscuta, fata de unul din cele doua puncte ale acestuia.

Considerand segmentul de dreapta AB, determinat prin coordonate rectangulare ale punctelor extreme A (XA si YA) si B ( XB si YB) se cere sa se determine coordonatele rectangulare X si Y ale punctului M, situat la o distanta d, cunoscuta, fata de punctul A ( fig.2.1).

Fig. 2.1 Calculul unui punct pe un segment

Se va calcula mai intai orientarea dreptei AB ( ), din coordonatele punctelor A si B utilizand relatiile :

sau

Coordonatele rectangulare ale punctului M se vor calcula cu relatiile :

Ridicarea si coborarea de perpendiculare

Ridicarea unei perpendiculare dintr-un punct dat de pe un aliniament

Cunoscând aliniamentul AB, determinat din coordonatele absolute ale punctelor A(XA,YA) si B ( X B, YB) se cere sa se ridice o perpendiculara AD, de lungime d ( fig. 2.2, a si b).

Fig. 2.2 Ridicarea unei perpendicular pe un alinimaent

Rezolvarea trigonometrica

Se bazează pe poziția de perpendicularitate a dreptei care trebuie obținută.

Orientarea perpendiculare AD() se calculează pe baza orientării dreptei AB cunoscuta din coordonate.

In cazul in care perpendiculara ce trebuie ridicata se afla situata in stânga dreptei AB(fig. 2.2, a), orientarea direcției AD () se calculează cu relația :

iar când este situata in partea dreapta a direcției AD(fig.2.2, b) se utilizează relația :

In baza orientării laturii AD(), calculate si a distantei AD măsurate, se calculează coordonatele punctului D cu relațiile:

Coborarea unei perpendiculare dintr-un punct dat pe un aliniament

Se cere sa se calculeze coordonatele piciorului perpendicularei (XD,YD), dusa din punctul C, pe aliniamentul AB, fiind cunoscute coordonatele punctelor A, B si C.

Fig. 2.3 Coborarea unei perpendiculare pe un aliniament

Rezolvarea trigonometrica

Pentru calculul coordonatelor coordonatelor punctului D(XD,YD) sunt necesare operațiile:

calculul orientarii dreptei CD ()

calculandu-se cu formula tangentei sau cotangentei din coordonatele cunoscute ale punctelor A si B ( vezi cap.1.4.) ;

Pentru calculul distantelor AD si CD se aplica teorema sinusurilor in triunghiul ACD :

în care :

unghiul

unghiul

Orientariile laturilor CA si CD calculandu-se din coordonatele punctelor A,C,D cu formula tangentei sau cotangentei;

Unghiul , orientariile laturilor AB si AC calculandu-se dupa aceleasi indicatii ca mai sus ;

Distanta AC se calculeaza din coordonatele punctelor A si C cu formula :

Distantele AD si CD vor fi se calculeaza cu teorema sinusurilor

Coordonatele punctului D se vor calcula cu relatiile :

Pentru control coordonatele punctului D se vor calcula si in functie de coordonatele punctului C :

Calculul capatului de drum

In proiectele de organizare a teritoriului se pun deseori probleme de trasari de drumuri de anumite latimi.

Fie de trasat un drum de latime l, paralel cu segmentul AC, cea de-a doua latura a drumului intersectand traseul AB in punctul D (fig.2.4).

Fig. 2.4 Calculul capatului de drum

Se cere sa se calculeze pozitia punctului D.

Elementele necesare calculului capatului de drum sunt coordonatele punctelor A(XA,YA), B (XB,YB) C ( XC,YC) si latimea drumului l.

Rezolvarea trigonometrica

Se vor calcula:

orientarile laturilor AD() si AC() in baza coordonatelor punctelor A,B si C, cu relatia tangentei sau cotangentei cum se precizeaza la capitolul 1.4;

distanta dAD, pe baza elementelor cunoscute din triunghiul ADE , , in care :

– unghiul rezulta din diferenta orientarilor laturilor AC si AB , calculate din coordonate:

l – reprezinta latimea proiectata a drumului ;

coordonatele relative si absolute ale punctului D :

si

si

Calculul franturii de drum

Liniile ce definesc drumurile pot fi reprezentate si prin punctul de frantura, latimea drumului putand avea de-a lungul acestuia aceasi latime sau latimi diferite .

Calculul franturii de drum de acceasi latime

Fie de trasat un drum cu latimea l, paralel cu aliniamentele AB si AC. Cea de-a doua latura a drumului se frange in punctul D, corespunzator punctului A.

Fig. 2.5 Calculul franturii de drum de aceeasi latime

Fiind cunoscute coordonatele punctelor A,B si C, se cere sa se calculeze frantura drumului D(XD, YD) de pe bisectoarea unghiului , formate de dreptele AB si AC.

Rezolvarea trigonometrica

Presupune calculul coordonatelor punctului D in baza orientarii alături AD() si a distantei AD.

In scopul determinarii orientarii laturii AD, se calculeaza orientarile laturilor AB si AC din coordonate, iar din diferenta lor rezulta unghiul:

Se calculeaza orientarea dreptei AD cu relatia:

Din triunghiurile dreptunghice ADE sau ADF se calculeaza lungimea dreptei AD cu relatia:

Cunoscand orientarea dreptei AD si distanta AD se calculeaza coordonatele punctului D, dupa cum urmeaza:

Calculul franturii de drum cu latime inegala

Cunoscandu- se traseul BAC, se cere sa se traseze un drum cu latimea l1 pe portiunea paralela cu AC si cu latimea l2 pe portiunea paralela cu AB, fiind cunoscute si coordonatele absolute ale punctelor A,B si C.

Fig. 2.6 Calculul franturii de drum cu latimi inegale

Cea de-a doua latura a drumului se frange in punctul D a carui pozitie se cere a fi determinata.

Rezolvarea trigonometrica

Se prelungeste de exemplu latura drumului de latime l1 pana la intersectia cu traseul AB, rezultand punctul E. Se calculeaza din coordonatele punctelor A, B si C, orientarile laturilor AB () si AC ( ) , din care se deduce unghiul  :

Din trunghiurile AEM si END se determina distantele dAE si dED cu relatiile :

si

Orientariile celor doua directii AE() si ED ( ) sunt : si calculate din coordonate așa cum s-a precizat mai sus.

Se determina coordonatele punctului E fata de A si apoi coordonatele punctului D fata de E, rezultand :

Detasari si parcelari de suprafete

In lucrarile de cadatsru, de organizare si de sistematizare a teritoriului se intalnesc, in mod frecvent, probleme de detasare si/sau de parcelare prin metode numerice si metode grafice.

Conditiile si metodele de detasare si parcelare

Prin detasarea unei suprafete de marime s dintr-o suprafata mai mare, de marime cunoscuta S, se intelege determinarea pe plan topo- cadastral aliniei de detasare.Deci, prin aceasta operatiune se detaseaza numai o anumita parte s dintr-o suprafata s, iar cealalta parte ramane neafectata.

Prin parcela unei suprafete de marime cunoscuta S se efectueaza impartirea unei tarlale sau a unei parcele, in mai multe suprafete egale sau perpendiculare la una din laturile tarlalei sau parcelei considerate.

Din punct de cedere practic, operatiile de detasare si/sau de parcelare se rezolva, mai intai, in faza de birou, unde se intocmeste proiectul sau planul – parcelar si apoi, in faza de birou, unde se intocmeste proiectul sau planul – parcelar si apoi, in faza de teren, in care se traseaza elementele unghiulare si liniare ale proiectului de parcelare a unei suprafete de teren agricol. Pentru rezolvarea problemelor de detasare si/sau de parcelare a terenurilor agricole, trebuie sa fie respectate, pe de o parte, normele tehnice, economice si juridice in vigoare, iar pe de alta parte, se impun o serie de conditii de executie si anume:

Conditia de suprafata prin care se stabileste marimea suprafetei s, care trebuie sa fie detasata dintr-o suprafata cunoscuta S, sau a suprafetelor s1,s2,.. ,sn , cu conditia inchiderii lor pe suprafata data S.

Conditia de detasare si/sau de parcelare , prin care se indica directia liniei de detasare si punctul obligat pe unde trebuie sa treaca aceasta dreapta si respectiv, a liniilor de parcelare.

In lucrarile de detasare si/sau de parcelare se intalnesc, in mod frecvent, urmatoarele conditii de executie a detasarilor:

dreapta de detasare sa treaca printr-un punct dat, care poate fi situat pe conturul suprafatei, in interiorul sau exteriorul acestuia

dreapta de detasare sa fie paralela sau perpendiculara la o latura a conturului suprafetei S sau la o directie oarecare;

dreapta de detasare trebuie sa realizeze un raport de proportionalitate, ceea ce conduce la detasari proportionale.

Rezolvarea propriu-zisa a detasarilor si parcelarilor se efectueaza prin metode numerice sau grafice, in functie de documentatia cartografica existenta si de precizia impusa acestor lucrari.

Metode numerice se aplica in cazul planurilor topo- cadastrale intocmite prin metode numerice la scarile 1:2000; 1:5000 si 1:10000 si , in general, pentru toate suprafetee cu varfurile poligoanelor de coordonate rectangulare cunoscute. Calculul numeric al datasarilor si parcelarilor se rezolva prin procedeul analitic sau trigonometric.

Prin procedeul analitic se determina din punct de vedere principal, coordonatele rectangulare plane(X,Y) ale unui punct pe segment, in functie de coordonatele cunoscute ale capetelor unei laturi a poligonului considerat.

Prin procedeul trigonometric se determina mai intai coordonatele polare plane () ale punctului necunoscut, care constituie in acelasi timp si elementele de trasare pe teren a planului parcelar si apoi coordonatele rectangulare (X,Y).

Metode grafice se aplica pe planurile redactate la scarle 1:500, 1:1000 si 1:2000, intocmite prin metode grafice, la care nu se cunosc coordonatele rectangulare ale punctelor de pe conturul diferitelor tarlale sau parcele cadastrale. Elementele necesare de calcul a detasarilor si/sau parcelarilor se determina grafic cu ajutorul scarii planului, iar rezolvarea practica se face, de asemenea, prin diferite metode si procedee geometrice.

Detasarea printr-un punct obligat

Detasarea ueni suprafete s printr-o dreapta care trebuie sa treaca printr-un punct obligat, se intalneste in cazul suprafetei S a unui triunghi, patrulater sau poligon.

Detasarea printr-un punct obligat in triunghi

Se rezolva, mai intai, detasarea printr-un punct obligat intr-un triunghi, deoarece detasarea printr-un punct obligat din diferite poligoane, se reduce, in final, la detasraea intr-un triunghi. In acest sens, se mentioneaza ca, pentru diferite cazuri de generalizare, detasarea se poate rezolva numai pentru triunghi. Pentru rezolvarea practica, se aplica metoda numerica sau grafica, prin utilizarea procedeului analitic sau a procesului tehnologic si, respectiv, metoda grafica, prin folosirea diferitelor procedee grafice.

Procedeul analitic.

Se considera un triunghi 123, prin coordonatele rectangulare plane (X,Y) ale varfurilor respective, de suprafata S si se cere sa se detaseza o suprafata s cu conditia ca linia de detasare sa treaca prin varful 2 al triunghiului ( fig. 2.7).

Fig. 2.7 Detasarea printr-un punct obligat in triunghi – analitic

Deci, trebuie sa se determine coordonatelerectangulare ale punctului P(Xp;Yp), ca punct pe segmentul , in asa fel incat suprafata triunghiului 12P sa fie egala cu suprafata de detasare s.

Coordonatele rectangulare plane ale punctului P se vor determina cu relatiile de calcul cunoscute de la rezolvarea punctului pe segment prin procedeul analitic, care se particularizeaza pentru fig. 2.7.

Pentru calculul raportului r din relatiile de mai sus, se considera triunghiul 12P si 123, care au aceeasi inaltime si bazele pe aceeasi linie, de unde rezulta:

in care: – s este suprafata cunoscuta, prin conditia de detasare

– S suprafata triunghiului 123, ce se calculeaza cu ajutorul formulelor de calcul analitic al suprafatelor, de forma:

si

unde: i = .

In functie de cele doua suprafete s si S123 se determina raportul r cu sase zecimale, iar pe baza relatiilor de calcul ale coordonatelor unui punct pe segment se determina coordonatele punctului P(Xp,Yp).

Se verifica modul de determinare a coordonatelor punctului necunoscut P, prin una din urmatoarele doua metode:

se calculeaza din coordonateprin procedeul analitic suprafata triunghiului 12P, care trebuie sa fie egala cu s;

se calculeaza din coordonate suprafata triunghiului de eroare 1P3, care trebuie sa fie aproximativ egala cu zero sau mai mica decat o toleranta T, ce se obtine cu ajutorul relatiei: , in m2

unde este latura triunghiului 123; N numitorul scarii

Pentru aplicarea pe teren, a punctului de detasare P, in vederea obtinerii suprafetei s, se calculeaza distanta d=, cu relatia = r sau din coordonatele punctelor 1 si P.

Procedeul grafic.

In cazul triunghiului 123, folosit anterior la rezolvarea analitica si trigonometrica a detasarii unei suprafete s printr-un punct obligat, se aplica si procedeul grafic de calcul pentru situatiile cand nu se cunosc coordonatele varfurilor.

Fig. 2.8 Detasarea printr-un punct obligat in triunghi – analitic

Pentru obtinerea elementelor de calcul ale detasarii prin procedeul grafic se vor efectua urmatoarele operatiuni:

se masoara pe planul topo-cadastral intocmit la scara 1:N distanta grafica d12, care se transforma in distanta corespunzatoare din teren cu relatia:;

se calculeaza inaltimea h a triunghiului de detasare 1-2-P, de suprafata S12P=s, cu formula:;

valoarea numerica din teren a inaltimii h, obtinuta cu formula de mai sus, se reduce mai intai la scara planului 1:N, apoi se aplica pe o perpendiculara ridicata pe latura dintr-un punct oarecare;

se traseaza din capatul inaltimii h de pe plan, o paralela la latura a triunghiului 123 care va intersecta latura , in punctul P, ce trebuie sa fie determinat prin detasare;

se uneste punctul determinat P, cu punctul cunoscut 2 si se obtine dreapta de detasare si triunghiul 12P a carui suprafata s s-a cerut sa fie detasata din triunghiu 123.

Pentru trasarea pe teren, se masoara distanta grafica d1P, dupa care se transforma in metri si se aplica pe aliniamentul laturii .

Detasarea punctului obligat in patrulater

Se cere sa se detaseze o suprafata dintr-un patrulater 1234 definit prin coordonatele rectangulare plane (X,Y)ale varfurilor sale, printr-o dreapta care sa treaca printr-un punct 2( fig. 2.9)

Fig. 2.9 Detasarea printr-un punct obligat in patrulater

Pentru rezolvarea acestei detasari, se descompune patrulaterul dat in doua triunghiuri prin trasarea diagonalei si se calculeaza suprafata triunghiului S124dupa care ,s e compara suprafata de detasare s cu suprafata S124. In cazul cand suprafata s este mai mica decat suprafata S124, rezulta ca linia de detasare care trece printr-un punct obligat 2 va intersecta latura in punctul P. Deci, rezolvarea problemei se reduce la determinarea pozitiei punctului p de pe latura . Principal, se observa ca, detasarea suprafetei s din patrulaterul 1234,se reduce la detasarea acesteia din triunghiul 124, care se poate rezolva, in functie de precizia necesara prin metode numerice sau grafice, cu utilizarea procedeelor analitice, trigonometrice si grafice.

Detasarea printr-un punct obligat in poligon

In cazul unui poligon 123456 definit prin coordonatele rectangulare plane ( X,Y) alevarfurilor sale, se cere sa se detaseze o suprafata s printr-o dreapta care sa treaca prin punctul 3 al poligonului dat ( fig. 2.10).

Fig. 2.10 Detasarea printr-un punct obligat in poligon

Pentru stabilirea directiei de detasare, se imparte poligonul 123456 in triunghiuri, prin unirea punctului 3 cu punctele 1,6si 5. Se calculeaza suprafata triungiului 123, care se compara cu suprafata de detasare s si in cazul cand S123<s, se calculeaza si suprafata triunghiului 136. Daca suma suprafatelor triunghiului 123 si 136 este mai mare decat suprafata de detasare s, rezulta ca linia de detasare care trece prin punctul 3 va intersecta latura , intr-un punct P, care urmeaza sa fie calculat ca un punct pe segment.

Deci, se observa si in cazul poligonului 123456 ca, detasarea suprafetei s se reduce la detasarea acesteia din triunghiul 136, care se poate rezolva pe cale grafica.

In ipoteza folosirii procedeului trigonometric, se determina mai intai suprafata s1, care trebuie sa fie detasata din suprafata triunghiului 136, in vederea obtinerii suprafetei s ce urmeaza sa fie detasata din suprafata poligonului 123456. Pe baza fig. 2.11 se poate scrie:S123+s1=s, de unde rezulta, s1= s-S123.

Pentru determinarea pe cale trigonometrica a coordonatelor punctului P(Xp,Yp)ca punct pe segmentul , se vor efectua urmatoarele operati:

– se calculeaza orientarile si lungimile laturilor si , iar din diferenta celor doua orientari, se va obtine:;

– se determina latura a triunghiului 13P, in functie de elementele cunoscute in triunghiul respectiv: unghiul alaturat , inaltimea h si suprafata s1= s-S123, pe baza formulei:

– se exprima coordonatele rectangulare relative si absolute ale punctului P, in functie de distanta d=D1P,dintre cele doua puncte si de orientarea distantei , cu relatiile:

Pentru verificare, se calculeaza din coordonate suprafata S123P care trebuie sa fie egala cu suprafata de detasare s.

Aplicarea pe teren se poate face cu ajutorul elementelor de trasare (), din punctul 1 al poligonului dat, de unde se va obtine pozitia planimetrica a punctului P.

Detasarea paralela cu o directie data

Prin operatia de detasare paralela, denumita si parcelare paralela se intelege detasarea unei suprafete s sau a unor parcele mai mici, de suprafata s1,s2,…,s3, dintr-o suprafata mai mare S, in functie de configuratia terenului si de conditia de detasare paralela se pune conditia de detasare sau de parcelare. In lucrarile de detasare paralela se pune conditia ca dreapta de detasare sa fie paralela cu o latura a conturului suprafetei S. Pentru rezolvarea practica a detasarilor paralele cu o directie data dintr-un triunghi, patrulater sau un poligon oarecare, se aplica aceleasi metode si procedee, care s-au prezentat anterior in paragraful 2.6.2.

DETASAREA PARALELA CU O DIRECTIE DATA, IN TRIUNGHI DE LA VARF SPRE BAZA.

Din triunghiul 123 cu coordonatele varfurilor cunoscute, se cere sa se detaseze o suprafata s printr-o dreapta de detasare , paralela cu baza a triunghiului dat, in care rezolvarea propriu- zisa se efectueaza de la varful 2 spre baza( fig. 2.11).

Fig. 2.11 Detasarea paralela cu o directie data in triunghi de la varf spre baza

Linia de detasare reprezinta latura din interiorul triunghiului dat, care limiteaza suprafata de detasat s. deci, se pune problema determinarii coorodnatelor rectangulare plane ale punctelor M si N ca puncte pe segmentul si respectiv, pe segmentul , ce se poate rezolva prin procedeul analitic sau prin procedeul trigonometric.

Procedeul analitic.

Pentru calculul coordonatelor punctelor M si n, ca puncte pe segment ( v. fig. 13) se aplica urmatoarele relatii:

Se observa, in baza conditiei de detasare , ca triunghiurile 2MN si 231 sunt asemenea, deci se poate scrie:

, de unde rezulta: r1 = r2 = r . Din aceeasi asemanare a triunghiurilor 2MN si 231 rezulta si urmatoarele rapoarte:

unde se vor introduce urmatoarele notatii:S2NM=s si S231=S, dupa care, relatia de mai sus se va scrie sub urmatoarea forma:

Valoarea raportului r = r1= r2, obtinuta in functie de marimea suprafetelor s si S, se inlocuieste in relatiile de calcul ale coordonatelor rectangulare ale punctelor M si N, care devin:

Pentru verificarea modului de calcul a detasarii se calculeaza din coordonate suprafata triunghiului 2NM, care trebuie sa fie egala cu suprafata de detasare s.

In cazul in care se cere sa se detaseaze mai multe parcele de suprafata s din triunghiul 123,ale caror laturi sa fie paralele cu baza triunghiului , se folosesc aceleasi formule de calcul pentru raportul r, dar de fiecare data, se modifica valoarea suprafetei de detasare s si se va obtine:

, in care , se considera: s1=s, s2=2s, …,sn=ns.

In continuare, se determina, in mod asemanator, coorodnatele rectangulare (X,Y) ale punctelor ce definesc de fiecare data, liniile de detasare , cu relatiile de mai sus, in care se vor introduce valorile r1, r2,…,rn.

Procedeul trigonometric.

Se considera aceleasi triunghiuri 123 prin coordonatele varfurilor sale, din care se cere detasarea suprafetei s printr-o dreapta paralela la baza , pe cale trigonometrica ( fig. 2.13).

In cazul procedeului trigonometric , se determina atat coordonatele rectangulare plane (X,Y) ale punctelor M si N, care definesc dreapta de detasare, cat si elementele liniare de detasare si respectiv, de aplicare pe teren: a 1,b1, c1 si h1 . Deci ,se vor introduce urmatoarele notatii pentru laturi in triunghiul 123: in triunghiul 2NM. .

Pe baza coorodnatelor rectangulare ale varfurilor triunghiurilor 123 se calculeaza orientarile si lungimile laturilor ; si , dupa care, cu ajutorul orientarilor , se determina unghiurile si , din varfurile 1 si 3, cu relatiile:

si ;

Fig. 2.12 Detasarea paralela cu o directie data in triunghi de la varf spre baza – trigonometric

Se observa ca, unghiul din punctul 1 este egal cu unghiul 2MN din punctul M, iar unghiul din punctul 3 este egal cu unghiul 2NM, din punctul N, deoarece directia de detasare MN este paralela cu latura 13. Din triunghiul 2NM se obtine : si , iar pe baza lor se exprima de unde rezulta:

Pentru determinarea inaltimii h1 a triunghiului 2NM se exprima suprafata respectiva cu relatia sau 2s = b1.h1, in care se introduce relatia de mai sus a lui h1 si rezulta:

sau

de unde se scrie: sau

In urma inlocuirii relatiei lui b, in relatia de mai sus a lui h, se obtine:

Se considera triunghiurile dreptunghice 22’N si 22’M. in care se determina:

si

Cu ajutorul distantelor si , precum si a orientarilor laturilor si se calculeaza coorodnatele punctelor M si N, care determina dreapta de detasare, pe abza formulelor de la metoda radierii:

;

;

Pentru control, se calculeaza din coordonate, suprafata triunghiului M2N, care trebuie sa fie egala cu suprafata de detasare s sau se determina, din coordonate orientarile laturilor si , care trebuie sa fie egala cu cele ale laturilor si .

In cazul detasarilor sau parcelarilor in serie, prin care suprafata triunghiului 123, se imparte in mai multe parcele: s1,s2,…,sn, de la varful triunghiului catre baza, elementele de calcul necesare detasarii, se generalizeaza sub forma:

;; si

unde i= ; iar suprafetele de detasare devin : s1=s; s2=2s ;…;sn = ns.

Coordoantele punctelor M1,M2,…,Mn si respectiv,N1,N2,…,Nn, ce definesc dreptele de detasare, se vor determina cu ajutorul relatiilor stabile pentru punctele M(XM,YM) si N(XN,YN), unde se vor introduce, in mod succesiv, valorile elementelor de detasare in serie: bi; hi;ai; ci si si, unde i = .

DETASAREA PARALELA CU O DIRECTIE DATA, IN TRIUNGHIUL DE LA BAZA SPRE VARF.

In cazul detasarilor sau parcelarilor care incep de la baza triunghiului spre varf, procedeele de calcul analitic sau trigonometric sunt relativ asemanatoare, dar cu unele particularitati.

Procedeul analitic.

Se considera triunghiul 123 de coordonate cunoscute, din care se cere detasarea unei suprafete s dintr-o dreapta paralela cu baza triunghiului, in sensul de la baza spre varf ( fig. 2.14).

Elementele de detasare se calculeaza, in mod analog cu cele prezentate in paragraful 2.6.3.2 pe baza carora se determina coordonatele punctelor M si N cu formulele:

in care : , unde S = S123, iar s=S1MN3, este suprafata de detasare s.

Procedeul trigonometric.

Pentru determinarea coorodnatelor rectangulare ale punctelor M si N, care definesc linia de detasare paralela cu baza , a triunghiului 123, se claculeaza, mai intai lungimile si orientarile laturilor ; si ( fig. 2.15)

Se intorduc urmatoarele notatii pentru laturile triunghiului 123: ; ; si pentru laturile trapezului 1MN3 se noteaza:

;

;

iar in mod analog, se calculeaza elementele de detasare:

si

Fig. 2.13 Detasarea paralela cu o directie data in triunghi de la baza spre varf

Din figura 2.13 se observa ca : s=S123-SM2N, deci pe baza celor doua relatii, se obtin:

2s = 2S123 – 2SM2N = -=

sau:de unde rezulta:

.

Pentru calculul celor doua inaltimi din triunghiurile M2N si 123, se aplica relatiile:

si

iar cu ajutorul lor se obtine inaltimea h – h1 a trapezului 1MN3, precum si celelalte elemente de detasare, cu ajutorul formulelor:

; si

In functie de distantele c1 si a1, precum si de orientarile laturilor si , se calculeaza coordonatele punctelor M si N, cu relatiile:

;

;

Pentru control, se determina, in mod asemanator, suprafata trapezului 1MN3. care trebuie sa fie egala cu suprafata de detasare s.

In cazul detasrailor sau parcelarilor in serie, elementele de detasare se deduc cu ajutorul relatiilor :

; ;

; ;;

in care: i = ;S = S123; iar suprafetele s devin:

s1=s; s2=2s; …; sn = ns.

Calculul coordonatelor punctelor M1,M2,…,Mn si N1,N2,…,Nn se efectueaza cu relatiile folosite pentru punctele M(XM,YM) si N(XN,YN), in care se introduc valorile determinate pentru bi; hi; h-hi; ci si ai. Verificarea modului de determinare a detasarilor paralele in serie se face cu ajutorul coordonatelor punctelor ce definesc suprafetele de detasare s1, s2,…,sn, a caror suma trebuie sa fie egala cu suprafata data S123.

Detasarea paralela a unei suprafete sau parcela paralela in serie, dintr-un patrulater sau trapez, cu o dreapta paralela sau cu linii paralele la o latura a acestora, se reduce la cazul triunghiului, iar rezolvarea propriu-zisa se poate face prin metoda numerica, cu folosirea procedeului trigonometric.

Posibilitati de automatizarea lucrarilor de cadastru

Generalitati

Hartile si planurile topografice si cadastrale sunt redate in forma grafica obisnuita,la diferite scari si realizate cu diferite precizii,functie de metodele folosite . Tendinta actuala a utilizatorilor este folosirea tuturor datelor sub forma digitala, implicit a datelor topo-cadastrale. Planului topografic si cu atat mai mult a planului cadastral sub forma digitala este conditia principala, de realizare a automatizarii lucrarilor cadastrale.

Planul digital este un ansamblu de date numerice,care contin codificat , numeric informatii geometrice si sematice ale tuturor obiectelor de pe teren . Ele se constituie int-o baza de date topo-cadastrale relationala,manipulandu-se pe baza a trei modele complimentare.

Modelul “ raster” care este o simpla reprezentare numerica ca o imagine binara,obtinuta la scanarea hartilor si planurilor grafice existente.

Modelul “spaghett” care corespunde hartilor si planurilor ce rezulta in urma digitizarii acestora in format vectorial .

Modelul “topografic” care corespunde hartilor si planurilor numerice in care nu numai datele sunt reprezentate digital in format vectorial,ci li se adauga si relatiile topologice dintre obiecte .Modelul “topologic” incorporeaza pentru o harta sau plan sub forma vesctoriala trei seturi de date :

– identificatori ale caracteristicilor terenului pentru a fi reprezentat in harta sau planul vectoral,care corespunde geometriei lor ce se impart in trei tipiri generice: obiecte punct,obiecte linie si obiecte suprafata ;

– atribute tematice ale caracteristicilor care sunt organizate intr-o schema de clasificare ierarhica

– date spatiale care descriu structura geometrica a hartilor sau planurilor vectoriale, date ce se prezinta sub trei aspecte: relatii topologice dintre obiecte,forma si marimea obiectelor,pozitia lor data de perechile de coordonate X, Y.

Obiectele reprezentate pe hartile si planurile digitale, definite de cele trei seturi de date, pot fi grupate dupa criterii logice ce se constituie in straturi de date,ca de exemplu:limitele parcelelor,cladirile, retelele electrice sau de orice fel etc.

Automatizarea complexa care este calitatea principala a unui cadastru modern, inseamna practic ,realizarea numai de date digitale in absolut toate fazaele lucrarilor de cadastru.

In figura 2.14 se prezinta schema propusa a unui sistem automat de cadastru general. Principalele faze tehnologice se refera la culegrea ,prelucrarea si redactarea datelor,in vederea obtinerii unei banci de date topo- cadstrale ale unei unitati administrative ( comuna,oras etc).

Schema unui sistem automat de cadastru general

Fig.2.14 Schema propusa a unui sistem automat de cadastru general

Sistemul automat permite organizarea datelor pe fisiere independente ,incluzandu-se o modalitatede descriere a tuturor informatiilor ,pornind de la planul cadastral digital si terminand cu datele necesare registrelor cadastrale.

Toate aceste fisiere sunt legate relational in scopul de a forma in final o banca de date topo-cadastrale,corespunzatoare scopului urmarit.

Conceptia unei banci de date topo-cadastrale impune realizarea unei automatizari pe faze tehnologice,de la culegere si prelucrare pana la reprezentarea si folosirea acestor date.

In mod practic, datele cadastrale digitale se culeg si se prelucreaza in sistemul automat ca si : date GPS, date ale statiilor totale,date fotogrametrice si date digitalizate. Se observa o combinatie a datelor geodezice si topograficeca date fotogrametric (analogice sau analitice) puse sub forma digitala si a datelor digitizate dupa harti si planuri grafice existente. Este de mentionat ca datele fotogrametrice aduse in format digital se refra numai la aparatele analogice si analitice, dat fiindca in prezent nu dispunem inca de aparate fotogrametrice digitale. Indiferent de metoda de culegere si prelucrare, datele trebuie sa fie aduse in banca de date cu aceleasi caracteristici ( format si atribute tematice ).

De altfel, banca de date topo-cadastrale ale unei unitati administrative se compune in prealabil din doua banci de date,una pentru datele digitale si un pentru datele descriptive sau atribute. In final aceste doua banci trebuie corelate pe baza unui atribut comun care,in cazul cadastrului general,poate fi numarul parcelei, adresa,numarul casei,numarul cadastral etc.

Fig.2.15 Schema pentru prelucrarea si reprezentarea datelor topo-cadastrale.

Realizarea acestei operatiuni de corelare nu este posibila fara obtinerea tuturor planselor aferente unei unitati de lucru. Forma si dimensiunile planselor este avantajos sa fie pentru calculele ce urmeaza ,forme dreptunghiulare ale foilor de plan digital.

In acest scop se propune ca dimensiunile foilor de plan sa fie astfel stabilite,incat sa se obtina un sistem unitar pentru intreaga gama de planuri de la scara 1 : 500 si pana la scara 1 : 100.000 . In plus zona utila de desen si extracadru sa se poata incadra in formatele standard. AO, A1, A2 ,A3 .

Putem afirma cu certitudine ca,automatizarea complexa presupune existenta unui plan cadastral in forma digitala. Avantajele acestor forme digitale sunt incomparabile si vom mentiona doar cateva dintre ele :

datele stocate pentru planul digital sunt sigure si pot fi usor conservate, urmand a fi afisate ori cand dorim si la orice scara de desen ;

planurile astfel redactate permit ca pentru orice fel de lucrare sa se poata lua o decizie complecta;

fisierele cadastrale pot fi foarte usor folosite fiind capabile sa raspunda la toate interogarile solicitate,intr-un timp foarte scurt.

Posibilitati de folosirea a bazei de date cadastrale

Baza de date cadastrale creata contine atat planul cadastral digital cat si atributele aferente acestuia. Deci avem inregistrat numeric un cadastru general pe unitati administrative. Baza de date este capabila sa raspunda la interogari, modificare prin adaugare si stergere, editare,raspundreri solicitate. Toate acestea trebuie incluse intr-un soft de aplicatie specific fiecarui utilizator.

De exemplu pentru un utilizator oarecare se intocmeste un soft de aplicatie avand cel putin facilitatile din figura 2.16.

Fig. 2.16 Schema de lucru a unei aplicatii

Datele sunt introduse in baza alfanumerica cu element comun parcela , sau numarul cadastral.Topologia de planse se realizeaza pe unitate administrative.

Intereogarea bazei de date cadastrale implica si a planului topografic de baza si a planurilor topo-cadastrale derivate

Facilitatile se refera la actiunile de interogare, modificare si editatre.Sigur ca solicitarile pot fi diferite si mult mai complexe. Tot asa se pot da rapoarte centralizate la organele administrative interesate privind teritoriile istrative,proprietari,elementele cadastrale, etc.

Automatizarea procesului de prelucrare a datelor topo-geodezice culese în teren

CALCULUL DISTANTELOR DIN COORDONATE

Se cunosc coordonatele punctelor A(xA, yA) și B(xB, yB) și se cere a se calcula distanța orizontală între AB.

Fig. 2.17 Calculul distanței si orientarii din coordonate

Formula de calcul a distanței este următoarea:

Exemplu

Cunoscând coordonatele punctelor A, B, C, D, E, F să se realizeze șablonul de calcul în microsoft Excel pentru calculul distanțelor AB, BC, CD, DE, EF.

Foaia de lucru în Microsoft Excel se completează astfel:

Se introduc coordonatele puntelor A, B, C, D, E, F în coloanele C și D la fel ca în figura de mai jos;

În celula G7 s-a introdus formula de calcul a distanței între punctele A și B:

Se selectează celula G7 apoi prin glisare (de la colțul din dreapta jos a celulei) se selectează plaja de celule G8:G12 sau se selectează celula G7 apoi se copiază (Copy sau CTRL+C) această celulă în câmpul de celule G8:G12 (Paste + CTRL+V)

Fig. 2.18 Calculul automat al distanței din coordonate

CALCULUL ORIENTĂRILOR DIN COORDONATE

Se cunosc coordonatele punctelor A(xA, yA) și B(xB, yB) și se cere a se calcula orientarea de la A la B (Fig. 2.17).

Formula de calcul este următoarea:

Exemplu

Cunoscând coordonatele punctelor A, B, C, D, E, F să se realizeze șablonul de calcul în Microsoft Excel pentru calculul orientărilor AB, BC, CD, DE, EF.

Funcții trigonometrice directe

Funcții trigonometrice inverse

Pentru calculul unei orientări trebuie testat cadranul în care se află orientarea.

Astfel trebuie pusă condiția de cadran, acest lucru realizându-se cu ajutorul funcției IF

Sintaxa funcției IF este următoarea:

IF(condiție,rezultatul pentru condiție adevărată,rezultatul pentru condiție falsă)

Tabel 2.1. Regula cadranului

Testul de cadran se realizează în Excel astfel:

IF(dx<0,rezultatul pentru cadranele II și III, rezultatul pentru cadranele I și IV)

IF(dx<0, se adună 200, if(dy<0, se adună 400, se adună 0))

Foaia de lucru în Microsoft Excel se completează astfel:

Se introduc coordonatele puntelor A, B, C, D, E, F în coloanele C și D la fel ca în figura de mai jos;

În celula G7 s-a introdus formula de calcul a orientării de la punctul A la punctul B:

Se selectează celula G7 apoi prin glisare (de la colțul din dreapta jos a celulei) se selectează plaja de celule G8:G12 sau se selectează celula G7 apoi se copiază (Copy sau CTRL+C) această celulă în câmpul de celule G8:G12 (Paste + CTRL+V).

Fig. 2.19 Calculul automat al orientării din coordonate

CALCULUL SUPRAFEȚELOR

Se cunosc coordonatele (X,Y) ale unui set de puncte ce delimitează un poligon și se cere a se calcula suprafața acestui poligon.

Formula de calcul este următoarea:

Exemplu

Cunoscând coordonatele punctelor A, B, C, D, E, F să se realizeze șablonul de calcul în Microsoft Excel pentru calculul suprafeței poligonului ABCDEF.

Foaia de lucru în Microsoft Excel se completează astfel:

Se introduc coordonatele punctelor A, B, C, D, E, F în coloanele D și E la fel ca în figura de mai jos;

Se copiază celulele ce conțin datele primelor 2 puncte (A și B) la finalul listei de puncte introduse;

În celula F7 s-a introdus formula de calcul pentru produsul:

Se selectează celula F7 apoi prin glisare (de la colțul din dreapta jos a celulei) se selectează plaja de celule F8:F12 sau se selectează celula F7 apoi se copiază (Copy sau CTRL+C) această celulă în câmpul de celule F8:F12 (Paste + CTRL+V)

În celula F17 s-a introdus formula de calcul a suprafeței astfel:

Fig. 2.20 Calculul automat al ariei din coordonate

Particularitatile specifice cadastrului minier

Sistemul informational al fondului minier este un subsistem al cadastrului general prin care se
realizeaza inventarierea si evidenta sistematica a bunurilor imobile apartinând fondului minier de pe
teritoriul tarii, sub aspect cantitativ, calitativ si juridic, reprezentarea lor pe planurile cadastrale precum si furnizarea elementelor necesare cadastrului general, intabularea în cartea funciara si înscrierea acestor bunuri imobile în cartea miniera.

Obiectul lucrarilor acestei evidente de specialitate sunt atât bunurile imobile situate la suprafata în zonele de prospectiuni si/sau de exploatare (terenurile din perimetrele de prospectiuni sau de exploatare la suprafata, constructiile administrative, sociale si tehnologice, benzile transportoare, haldele de minereu, drumurile de acces si transport, zonele de siguranta si protectie, intrarile în exploatarile subterane etc.), cât si bunurile imobile situate în zonele de siguranta si protectie, aflate deasupra exploatarilor subterane.

Scopul lucrarilor consta în realizarea bazei de date a sistemului informational minier, în întocmirea documentelor necesare pentru realizarea publicitatii imobiliare si înscrierea în cartea miniera, precum si în furnizarea catre cadastrul general a tuturor elementelor privind schimbarile produse, din punct de vedere cantitativ, calitativ si juridic, asupra imobilelor apartinând fondului minier.

Cadrul legislativ Cadastru Fondului Minier

La baza executarii lucrarilor stau legi si acte normative:

Legea minelor nr. 85/2003, publicata în Monitorul Oficial nr. 197 din 27 martie 2003

Hotarârea Guvernului nr. 1208 din 14 octombrie 2003 privind aprobarea Normelor pentru aplicarea

Legii minelor nr. 85/2003

Hotarârea Guvernului nr.368/1999 privind reorganizarea Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale
(ANRM)

Ordinul presedintelui ANRM nr. 93/1998 pentru aprobarea Instructiunilor tehnice elaborate în vederea
aplicarii unitare a dispozitiilor Legii nr.6111998;

Instructiuni tehnice privind continutul de detaliu si modul de întocmire a Cartii miniere si a cadastrului
minier;

Metodologia de introducere a cadastrului minier.

Sistem informatic în cadastrul minier

Cadastrul minier asigură evidența documentelor grafice și analitice referitoare la un anumit perimetru de exploatare.

Baza întocmirii și ținerii evidenței cadastrale o constituie documentele topografice privind delimitarea și marcarea parcelelor cu folosințele corespunzătoare, precum și documentații pentru obținerea titlului de proprietate a terenurilor și documentul prin care se acordă acest titlu.

În Registrul de cadastru minier se ține evidența scriptică a terenurilor care intră sau ies (sunt cedate) din folosința unităților de prospecțiune, explorare sau exploatare minieră.

Se vor inventaria toate lucrările de cadastru, topografie și cartografie executate până în prezent și care descriu total sau parțial construcțiile, amenajările și imobilele precum și toate lucrările executate de terți sau alți agenți economici la comanda unității. Această inventariere cuprinde planurile de situație la diverse scări și în diverse etape de dezvoltare a imobilului, planșele ce au stat a baza proiectării obiectivului sau pe baza cărora s-au obținut diverse avize de la organele de specialitate ale administrației publice centrale sau locale, schițe și planșe din cartea tehnică a construcției etc. De altfel toate aceste date sunt înscrise in CARTEA MINIERĂ a exploatării miniere respective.

În urma iventarierii rezultă următoarea structură:

Unitatea minieră;

Complexul de lucrări la suprafață sau în subteran;

Imobilul, adresa și destinația acestuia;

Suprafața aproximativă;

Actele sau faptele juridice de atribuire: emitent, număr dată, formă (original/ copie); suprafața din documente;

Categoriile de folosință ale terenurilor acoperitoare lucrărilor din subteran din spațiile de siguranță și protecție;

Informațiile oferite de A.N.C.P.I. și D.U.A.T din care rezultă elementele tehnice referitoare la imobil și înscrise în evidențele tehnice ale cadastrului;

Informațiile oferite de cartea funciară (acolo unde există) prin care se comunică date de natură juridică asupra imobilului;

Informațiile asupra planurilor topografice și cadastrale existente are cuprind imobilul conform prevederilor;

Datele estimative asupra cantităților de lucrări necesare în zonele pentru care nu există planuri topografice și nici lucrări cadastrale.

Pentru recunoaștere și delimitare se întocmesc:

Proces-verbal de recunoaștere a terenului, încheiat între reprezentanții unității miniere și cei ai executantului, în care este descris amplasamentul;

Schița amplasamentului;

Pentru fiecare vecin se vor stabili următoarele:

Denumirea persoanei fizice sau juridice vecine;

Schița de vecinătate, în are vor fi trecute toate puncte de frângere (numerele lor vor fi scrise cu vopsea pe împrejmuire). În cazul în care împrejmuirea nu există, limita se va borna;

Pentru fiecare punct de frângere al împrejmuirii, precum și pentru punctele bornate, se vor întocmi descrieri topografice și schițe de reperaj.

Pe baza datelor de mai sus, unitatea minieră va semna cu fiecare vecin un proces-verbal de vecinătate.

Rețeaua geodezică de sprijin și de ridicare va consta în măsurătorile din teren plecând de la rețeaua geodezică de stat și existentă, în funcție de necesități se va proceda la o îndesire a acesteia. Punctele rețelelor de ridicare și de sprijin vor satisface următoarele condiții:

Asigurarea unei densități minime a punctelor rețelei și anume de un punct la 5 ha;

Eroarea medie de determinare a coordonatelor planimetrice va fi de ±5cm (în cazul tratării ca rețea liberă) putându-se solicita o mărire a preciziei locale;

Coordonatele X, Y se determină în proiecție și referință STEREOGRAFIC 1970;

Punctele rețelei altimetrice vor fi în marea lor majoritate, comune cu cele ale rețelei planimetrice. Altitudinea punctelor se determină în sistemul de cote Marea Neagră 1975;

Se va asigura o precizie de determinare a cotei de ±10cm, în funcție și de alte necesități ale beneficiarului;

Punctele rețelelor se materializează prin borne și repere, conform standardelor în vigoare; care vor fi reperate prin schițe de reperaj;

În măsura în care instalațiile din incinta obiectivului sunt supuse urmăririi deplasării în timp prin metode geodezice, punctele rețelei de urmărire vor fi integrate rețelei de ridicare, pentru întocmirea documentației cadastrale sau invers.

Detaliile planimetrice vor fi determinate în teren cu precizia de ±10cm față de rețeaua geodezică de sprijin, putându-se solicita o creștere a preciziei, în cazul în care documentația va fi folosită și în alte scopuri.

Din ridicările topografice vor rezulta coordonatele punctelor ce conturează incinta. Față de aceste coordonate se calculează suprafața incintei (ST). Apoi din ridicările de detaliu vor rezulta coordonatele (ce conturează obiectivele: construcții, depozite, platforme) cu care se calculează suprafețele acestora pe categorii, astfel încât ele trebuie să se încadreze în suprafața totală a incintei (ST).

În ceea ce privesc carierele se va respecta regula de introducere a cadastrului de specialitate minier în colaborare cu cadastrele de specialitate al apelor, al pădurilor, mediului, după caz.

Pentru preparații vor fi introduse și elemente din cadastrul imobiliar și cadastrul rețelelor edilitare în localități: pentru rețele, conducte supraterane și subterane vor fi respectate aceleași reglementări cunoscute.

Planul topografic digital va fi structurat pe straturi, gestionat de o platformă de tip Sistem Informatic Geografic (GIS), fiind exploatat cu produse ESRI (ARC /INFO și ARCVIEW). Planul topografic va avea următoarele straturi:

a) stratul 1 -punctele vechi de triangulație folosite;

b) stratul 2 -punctele rețelei de ridicare;

c) stratul 3 -lista actelor juridice prin care se dovedește proprietatea sau dreptul de administrare asupra imobilului;

d) stratul 4 -simbolul prin care se marchează poziția punctului radiat;

e) stratul 5 -număr punct radiat;

f) stratul 6 -cota punct radiat;

g) stratul 7 -limită incintă;

h) stratul 8 -vegetație;

i) stratul 9 -hidrografie,

j) stratul 10 -căi de comunicație rutiere;

k) stratul11 -platforme tehnologie;

l) stratul 12 -construcții: – la suprafață; – în subteran;

m) stratul 13 -conducte, galerii, tuneluri tehnologice subterane;

n) stratul 14 -amenajări, sistematizări;

o) stratul 15 -rețele supraterane;

p) stratul 16 -rețele subterane;

q) stratul 17 -depozite în aer liber;

r) stratul 18 -circuitul primar în stațiile de transformare și alimentare cu energie electrică;

s) stratul 19 -căi de comunicație feroviare;

t) stratul 20 -numerotarea cadastrală;

u) stratul 21 -parcelele de teren (fond aservit), aflate în zona de influență a obiectivului minier (fond dominant) precum și zona de servitute;

v) stratul 22 -delimitarea față de parcelele de teren vecine imobilului, cu indicarea proprietarilor.

Pentru fiecare tip de rețea (electrică, gaze, apă, abur, telefoane etc.) se va face un strat din arce și noduri care descriu integral fiecare traseu de rețea. Numărul acestor straturi se poate micșora sau mări în funcție de cerințe sau situația din teren.

Din cadastrul general, ca date de bază, se va prelua numerotarea sectoarelor cadastrale precum și a corpurilor de proprietate.

Apele curgătoare primesc un singur număr cadastral pe toată lungimea lor, separat în cadrul intravilanului și separat în extravilan. Celelalte parcela se vor numerota pe fiecare tronson creat prin întretăierea cu alte detalii, respectându-se următoarea ordine:

căile de transport feroviar sunt întretăiate de ape;

drumurile naționale sunt întretăiate de căile ferate și de ape;

drumurile județene sunt întretăiate de ape, căi ferate și de drumuri naționale;

drumurile comunale sunt întretăiate de ape, de căi ferate, de drumuri naționale și de drumuri județene;

drumurile de exploatare sunt întretăiate de ape, de căi ferate, de drumuri naționale, de drumuri județene și de drumuri comunale.

Parcelele ale căror suprafețe sunt mai mici de 500 mp în extravilan și de 200 mp în intravilan nu vor fi numerotate, ele fiind incluse în parcela alăturată predominantă.

Planul cadastral este un derivat al planului topografic și va înfățișa parcelele structurate pe următoarele categorii:

suprafața liberă(Sl);

suprafața aferentă căilor de transport rutier(Str.);

suprafața aferentă căilor de transport feroviar (St);

suprafața aferentă rețelelor subterane(apă, gaze, curent electric, abur etc. (Sr);

suprafața ocupată de clădiri (Sc);

suprafața ocupată de depozite în aer liber (Sd);

suprafața ocupată de platforme tehnologice (Sp);

suprafața ocupată de elemente hidrografice (Sh);

suprafața ocupată de circuitul primar în stațiile de transformare (Sp);

suprafețele zonelor de servitute impuse de existența obiectivului minier (Ss);

delimitarea riveranilor.

Numărul acestor categorii de suprafețe se poate mării sau se poate micșora în funcție de situația din teren.Planul cadastral digital va fi structurat pe straturi conform criteriilor de departajare a parcelelor descrise mai sus, iar fiecare parcelă va fi descrisă printr-un poligon. Planșele vor respecta schema de dispunere și nomenclatura foilor de hartă la scara de redactare.

Registrele cadastrului minier sunt:

1.Registrul cadastral al unităților miniere;

2.Registrul cadastral al corpurilor de proprietate;

3.Registrul cadastral al unităților administrativ-teritoriale pe care se afla unitățile miniere.

Registrele se întocmesc și se țin la zi de către unitatea miniera și organul care coordonează activitatea cadastrului de specialitate în domeniul minier.

CAPITOLUL III

ANALIZA CALITATIVA A PROCESELOR DE PRELUARE ȘI PRELUCRARE A MĂRIMILOR MĂSURATE ÎN REȚELE GEODEZICE

Puncte geodezice. Retele geodezice

Generalități

Pentru realizarea planurilor și hărților topografice care constituie baza documentației cadastrale atât de la suprafața perimetrelor miniere cât și a întregului teritoriu al țării noastre, totalitatea acestor lucrări au ca bază de pornire realizarea unor rețele geodezice de sprijin pe suportul căreia se realizează orice ridicare topo-cadastrală.

Realizarea rețelelor de sprijin și optimizarea acestora constituie o bază de pornire în rezolvarea problemelor topografice și a problemelor de cadastru general și a cadastrului de specialitate. Realizarea legăturilor între rețeaua geodezică națională și rețelele geodezice locale în vederea realizării cadastrului general și de specialitate constituie o problemă primordială în lucrările topografice și geodezice actuale și de perspectivă. Realizarea unor rețele optime, de precizie ridicată cu erori minime, constituie orice studiu în domeniul calitativ al problemelor de topografie și cadastru.

Rețelele geodezice sunt reprezentate pe suprafete diferite.

Suprafete de nivel. Geoidul, Sferoidul de nivel. Cvasigeoidul.

Aceste suprafete au fost folosite aproape exclusiv pentru definirea teoretica si realizarea practica a retelelor de nivelment si a retelelor gravimetrice. Pentru retelele planimetrice utilizarea acestor suprafete este extrem de limitata, doar in cazul unei problematici cu caracter global, la nivelul intregii planete.

Elipsoidul de referinta

Retelele de triangulatie care se desfasoara pe suprafete mari (o tara sau un grup de tari) sunt reprezentate, de regula, pe suprafata elipsoidului de referinta sau in raport de aceasta suprafata.

In raport cu geoidul, elipsoidul de referinta poate ocupa o pozitie oarecare, in functie de modalitatea practica utilizata la determinarea parametrilor sai (semiaxa mare a si turtirea f) si a orientarii sale in interiorul geoidului. In caz general, verticala V la suprafata geoidului G, care trece printr-un punct oarecare P situat pe suprafata Pamantului S, nu coincide cu normala N la suprafata elipsoidului E care trece prin acest punct, ci formeaza cu aceasta un unghi oarecare u, denumit unghi de deviatie a verticalei.

Pentru aducerea retelror de triangulatie existente pe suprafata fizica a Pamantului, pe suprafata elipsoidului de referinta s-au propus mai multe metode, dintre care metoda proiectarii are cea mai mare aplicabilitate.

In aceasta metoda se procedeaza la aducerea elementelor masurate (unghiuri, directii, lungimi, etc) pe suprafata elipsoidului, prin aplicarea unor corectii. Exista doua posibilitati in acest sens si anume:

Metoda Pizetti. Punctul P de pe suprafata fizica a Pamantului este proiectat, mai intai, cu ajutorul verticaleir V, pe suprafata geoidului in P1, urmand ca apoi, cu ajutorul normalei N1 la elipsoid, sa fie proiectat in P2, pe suprafata elipsoidului de referinta. Metoda aceasta introduce complicatii insemnate, prin faptul ca presupune cunoasterea curburilor verticalelor, necesare la stabilirea corectiilor in prima etapa a proiectarii si de aceea nu a cunoscut pana in prezent o aplicabilitate practica deosebita.

Metoda Bruns-Helmert. Punctul P de pe suprafata fizica a Pamantului este proiectat in P’ pe suprafata elipsoidului, cu ajutorul normalei N2 la aceasta suprafata. Metoda aceasta este mult mai practica ;I a fost aplicata pe larg, sub conducere lui F. N. Krasovski, la realizarea traingulatiei URSS, a triangulatiei vest-europene, precum si a altor trangulatii.

Coordonatele tuturor punctelor triangulatiei de stat din tara noastra se determina prin metoda proiectarii Bruns – Helmert.

Sfera de raza medie

Sfera de raza medie (sfera Gauss) de raza .unde M este raza de curbura a elipsei meridiane si N – raza de curbura a primului vertical, calculate pentru un punct situat in centrul teritoriul considerat. Aceasta suprafata de referinta este des folosita in calculele geodezice din reteaua de triangulatie de ordin superior.

Planul de proiectie

In retelele de triangulatiei de indesire, numarul punctelor este extrem de mare si de aceea nu se mai folosi comod calculelele pe elipsoid sau pe sfera medie, fiind necesar sa se treaca la o suprafata plana, prin adoptarea unui anumit sistem de proiectie cartografica.

In tara noastra este folosit din anul 1951, sistemul de proiectie conforma Gauss-Kruger, suprafata tarii fiind cuprinsa in fusele 34 si 35 (sau rescurtat fusele 4 si 5) cu meridianele axiale de 210 si 270, avandu-se ca baza elipsoidul Krasovski. Este de mentionat ca unele regiuni ale tarii exista inca multe puncte ale retelei vechi de triangulatie, calculele efectuandu-se uneori in proiectia stereografica, pe elipsoidul Hayford.

Incepand cu anul 1971 in tara noastra s-a introdus un nou sistem de proiectie stereografica, denumita sistemul de proiectie stereografic 1970, cu elipsoid de referinta Krasovski, pe care se desfasoara in prezent calculele geo-topografice.

In paralel cu sistemul de proiectie stereografica 1971 se foloseste in continuare sistemul de proiectie Gauss-Kruger, in special pentru traingulatia de ordin superior.

In situatii speciale, pentru zone mai mici, se poate folosi si un plan local de proiectie, la care se raporteaza reteaua geodezica considerata.

Puncte geodezice

Baza ridicarilor topografice si fotogrametrice este formata din puncte geodezice uniform distribuite pe suprafata terestra si de o anumita densitate.

Functionalitatea acestor puncte este asigurata in momentul in care sunt bine cunoscute pozitiile lor fata de un anumit sistem de referinta.

Astfel in practica geodezica actuala pentru determinarea pozitiilor plane ale punctelor geodezice sunt folosite diferite sisteme de referinta corespunzatoare diferitelor sisteme de reprezentare, iar pentru determinarea pozitiilor in inaltime ale punctelor geodezice este folosita suprafata elipsoidului de referinta.

Din acest motiv punctele geodezice se grupeaza in doua mari categorii si anume : puncte geodezice pentru care se stabilesc coordonatele plane x si y intr-un anumit sistem de referinta si punctele geodezice pentru care se stabilesc inaltimile (cotele) fata de suprafata elipsoidului de referinta.

Prima categorie de puncte geodezice formeaza reteaua planimetrica de stat, iar cea de-a doua categorie, reteaua geodezica de nivelment de stat.

Metodele aplicate pentru determinarea punctelor geodezice ce formeaza cele doua categorii de retele sunt diferite, cum de altfel sunt diferite si punctele geodezice de la o categorie de retea la alta (cu exceptia punctelor geodezice planimetrice la care se determina si cotele).

Astfel, pentru determinarea pozitiilor plane ale punctelor geodezice pot fi folosite metodele : triangulatiei, trilateratiei si poligonometriei, iar pentru determinarea pozitiilor in inaltime metodele nivelmentului geometric geodezic si nivelmentului trigonometric geodezic.

Retelele geodezice rezolvate cu metodele mentionate se intulnesc sub numele de retele de triangulatie, retele de trilateratie, retele de nivelment geometric, etc.

Proiectarea retelelor geodezice

Dat fiind existenta si particularitatile celor doua categorii de puncte geodezice, retelele geodezice corespunzatoare se clasifica in mod diferit.

Astfel, retelele geodezice planimetrice sunt impartite in retele de diferite ordine, care difera in primul rund prin lungimea laturilor ce unesc punctele geodezice apropiate. Sunt cunoscute retele geodezice de ordinul I, II, III, IV, V, lungimile medii si marimile ce corespund acestor ordine sunt cuprinse in tabelul 3.1.

Tabel 3.1. Rețele geodezice – Lungimi medii a laturii

Retelele geodezice de nivelment sunt impartite in retele de nivelment geodezic de ordinul I, II, III, IV care difera intre ele prin lungimea traseelor sau poligoanelor inchise din care sunt formate conform tabelului 3.2.

Tabel 3.2. Rețele geodezice – Lungimea traseului

Principiul in realizarea retelelor geodezice de stat este de la superior catre inferior. Conform acestui principiu a fost realizata mai intui reteaua geodezica de ordinul I si in continuare, cu sprijin pe aceasta, retelele geodezice de ordinul II, III, IV si V pentru cele planimetrice.

Mai concret, reteaua planimetrica de ordinul I s-a realizat sub forma unei retele compacte (fig. 3.1) de figuri geometrice-in majoritate triunghiuri si uneori patrulatere cu duble diagonale -si a fost rezolvata in bloc cu ajutorul tehnicii actuale de calcul.

Fig. 3.1. Rețeaua planimetrică de ordinul I

Reteaua de ordinul II constituie o dezvoltare a retelei de ordinul I, reteaua de ordinul III o dezvoltare a retelelor de ordinul I si II s.a.m.d.

Legaturile intre puncte de diferite ordine se realizeaza de la simplu la complex. (fig.3.1).

Punctele geodezice de ordinele I, II si III formeaza reteaua geodezica de ordin superior, cele de ordinele IV si V formeaza reteaua geodezica de ordin inferior.

Retelele geodezice de stat constituie principala retea de sprijin pentru toate lucrarile topografice si fotogrametrice precum si pentru lucrarile geodezice de importanta locala, conform cerintelor realizarii unor obiective economice. Avand in vedere principiul realizarii retelelor geodezice (planimetrice sau de nivelment) rezulta ca o retea geodezica poate fi independenta sau libera, daca contine un singur grup de elemente plane cunoscute sau fixe (latura, orientare, coordonatele unui punct) respectiv un element de inaltime cunoscut (cota absoluta a unui punct), sau poate fi dependenta sau construnsa daca contine mai multe elemente fixe.

In zonele miniere, dat fiind extinderea lor pe suprafete mari, exista puncte geodezice ce apartin retelelor retelelor geodezice de stat.O prima problema care se pune este legata de dezvoltarea retelelor geodezice de stat cu puncte geodezice noi necesare efectuarii lucrarilor de topografie miniera.Avund in vedere caracterul de instabilitate a suprafetelor datorita lucrarilor de exploatare miniera, punctele geodezice pot sa dispara sau isi pot modifica pozitia in timp.De aici, apare o a doua problema care se refera la verificarea retelelor geodezice, formate din punctele situate in zonele miniere si folosite ca baza de sprijin in obtinerea punctelor noi.

Rezolvarea retelelor geodezice de triangulatie

In retelele de triangulatie se masoara intotdeauna un numar mult mai mare de directii decat este necesar pentru determinarea pozitiilor noilor puncte.

Directiile masurate in plus permit a descoperi erori la masuratori si calcule, a face aprecieri asupra preciziei observatiilor de teren, a determina cu mai mare precizie coordonatele punctelor retelei executate.

Utilizarea in calcule a directiilor masurate, datorita erorilor inerente oricarei masuratori conduce la obtinerea pentru un acelasi punct a multor valori.

De aceea, inaintea calculelor definitive ale triangulatiei se fac calcule de compensare, care au ca scop sa obtina, pentru fiecare punct ce se determina, numai o singura si cea mai probabila valoare a coordonatelor sale.

Retelele de triangulatie de ordin superior se compenseaza prin metode riguroase si anume : prin metoda masuratorilor indirecte (variatia coordonatelor punctelor) si metoda masuratorilor conditionate (variatia unghiurilor si a directiilor).

Valorile corectiilor determinate prin metoda masuratorilor indirecte se aplica coordonatelor punctelor, iar cele obtinute prin metoda masuratorilor conditionate se refera la unghiuri si laturi si raspund conditiilor de geometrizare a retelei.

Indiferent de metoda de compensare aplicata, inainte de a se introduce in calculele de compensare, directiile masurate pe teren se verifica, se reduc la centrele punctelor, se reduc deasemeni (pentru cazul vizelor lungi) in plan de proiectie Gauss sau stereografic.

Pentru obtinerea directiilor reduse in plan se fac operatiile urmatoare :

se verifica datele de teren ;

se scriu in tabele directiile masurate ;

se intocmeste schema retelei care urmeaza a se compensa ;

se face o rezolvare provizorie a triunghiurilor ;

se calculeaza provizoriu coordonatele punctelor ;

se calculeaza corectiile de centrare si reducere la coarda in plan Gauss sau stereografic.

Cu privire la metoda de compensare este de precizat ca metoda compensarii prin masuratori indirecte are o larga aplicare in cazul retelelor vaste de ordinul I si II si se aplica prin faptul ca necesita un volum mai redus de munca si permite o repartitie a lucrarilor pe mai multi calculatori.

La prelucrarea retelelor inferioare ordinul II se aplica atut metoda compensarii coordonatelor, cut si compensarea dupa metoda masuratorilor conditionate.

Alegerea uneia sau a celeilalte metode de compensare, depinde atut de complexitatea retelei cit si de numarul si modul de distributie a punctelor initiale pe baza.

La retele complicate, sau in cazul unui numar mare de puncte initiale se aplica metoda compensarii coordonatelor.La retelele mai simple se executa compensarea dupa metoda masuratorilor conditionate.

In paragrafele urmatoare vor fi tratate prin ambele metode retelele de triangulatie de ordinul II, III, IV si V, retelele de ordinul I fiind rezolvate pe suprafata de referinta elipsoidala sau sferica, pe baza notiunilor tratate in cuprinsul partilor II si III.

Trebuie de asemenea precizat faptul ca, exceptund retelele de triangulatie de ordinul I, retelele de celelalte ordine se rezolva pe suprafata plana.

Indesirea retelelor prin intersectii

Prin rezolvarea retelelor de triangulatie se urmareste determinarea coordonatelor plane a unor puncte geodezice (marimi date) si directiile de legatura intre punctele geodezice (marimi masurate ).

De exemplu, poate fi formata o retea geodezica (fig. 3.2) din punctele cunoscute (puncte vechi sau fixe) si din punctele necunoscute si (puncte noi sau variabile) in care sa fie masurate, centrate si reduse, la suprafata de proiectie directiile de legatura intre acestea 1, 2,…,30.

Fig. 3.2. Rețea geodezică

Rezolvarea acestei retele consta in determinarea coordonatelor plane ale punctelor si .

Intelegem faptul ca punctele vechi apartin unei retele geodezice de un anumit ordin si ca prin rezolvarea acesteia au fost determinate coordonatele acestor puncte; punctele geodezice noi urmund sa fie in continuare determinate ca puncte de ordin inferior celui in care se afla punctele vechi.

In situatiile practice de determinare a punctelor geodezice noi apar diferite cazuri si anume :

cazul in care punctele vechi sunt stationabile si punctul nou este nestationabil, cunoscut sub numele de intersectie inainte multipla;

cazul in care punctele vechi sunt nestationabile si punctul nou este stationabil, cunoscut sub numele de intersectie inapoi multipla;

cazul in care punctele geodezice vechi si noi sunt stationabile, cunoscut sub numele de intersectie combinata.

Analizam in continuare rezolvarea retelelor geodezice prin metode masuratorilor indirecte pe aceste cazuri, intulnite de altfel frecvent in practica geodezica miniera.

Intersectia inainte multipla

Consideram punctele vechi si punctul nou .Din punctele se fac observatii conform schitei de observatii (fig.3.3.) din care rezulta ca acestea fac legatura atut intre punctele fixe, cut si intre punctele fixe (de statie) si punctul nou.

Fig 3.3. Intersecția înainte multiplă

Rezolvarea retelei geodezice formata din punctele vechi si punctul nou are drept scop determinarea coordonatelor punctului nou, avund ca marimi cunoscute coordonatele punctelor vechi si directiile masurate centrale si reduse la suprafata de proiectie.

Pentru utilizarea teoriei masuratorilor indirecte la rezolvarea retelei geodezice se va porni de la principiul ca sistemul ecuatiilor de erori este format dintr-un numar de ecuatii egal cu numarul marimilor masurate, respectiv 11 ecuatii.Scrierea unui astfel de sistem este posibila odata cu stabilirea formei ecuatiei corespunzatoare unei directii masurate.

Consideram directia masurata de la la .Consideram deasemeni, ca orientarea acestei directii exprimata prin valoarea ei cea mai probabila este ).

Aratam in continuare ca valoarea cea mai probabila a directiei se poate obtine pe doua cai.

O prima cale utilizeaza orientarea directiei calculata din coordonatele provizorii ale punctului , coordonate ce pot fi determinate in prealabil printr-o simpla intersectie inainte, de exemplu din punctele si .

Notand coordonatele provizorii ale punctului cu si cu orientarea calculata putem scrie :

(3.1.)

Este evident faptul ca se obtin coordonatele provizorii , cu erori, deci le revin corectiile probabile .

La randul lor corectiile probabile determina corectia probabila , avund in vedere relatia (3.1.).

In concluzie putem scrie:

=+ (3.2.)

O a doua cale utilizeaza orientarea directiei masurate obtinuta din directiile masurate in punctul (fig. 3.4). Este vorba de orientarea masurata obtinuta conform tabelului 3.3.

Fig 3.4. Măsurarea direcțiilor

Tabel 3.3. Carnet teren

Relatia de calcul a orientarii masurate pentru directia este deci :

(3.3.)

Din (3.3.) rezulta ca eroarea cu care e obtine orientarea masurata este functie directa de eroare directiei masurate si de eroarea cu care se determina unghiul mediu de rotire .Notam corectiile corespunzatoare cu si (corectia unghiului mediu de rotire) si in consecinta avem:

)=++ (3.4.)

Din egalitatile (3.2.) si (3.4.) se poate scrie :

++

sau :

–(-)= (3.5.)

Revenind la relatia (3.1.) si logaritmand, obtinem :

Dar :

(3.6.)

si cu acestea relatia devine :

(3.7.)

Notam :

(3.8.)

cu care :

(3.9.)

Cu egalitatea (3.9.) egalitatea (3.5.) devine: (3.10)

S-a notat :

Sistemul ecuatiilor de erori este format din 11 ecuatii, respectiv 4 ecuatii corespunzatoare celor 4 directii masurate in punctul , 4 ecuatii pentru cele 4 directii din punctul si 3 ecuatii pentru directiile din punctul .

La scrierea acestor ecuatii vom avea in vedere faptul ca pentru directiile de legatura a punctelor fixe ecuatiile nu contin cresteri in coordonate, iar corectia unghiului mediu de rotire este diferita de la un punct de statie la altul, pentru ca numarul directiilor masurate este in general diferit in diferite puncte de statie.

Cu aceste precizari putem scrie:

pentru punctul de

statie

pentru punctul de

statie (3.11)

pentru punctul de

statie

Se considera ca ecuatiile au ponderi egale si egale cu 1 in ideea ca masurarea directiilor s-a facut cu aceeasi precizie.

Analizand forma sistemului ecuatiilor de erori (3.12.) se observa ca aprtine categoriei de masuratori indirecte, adica numarul ecuatiilor este mai mare decut numarul necunoscutelor principale .

Notand coeficientii necunoscutelor cu si termenii liberi cu (i luand valori de la 1 la 11) obtinem, conform teoriei masuratorilor indirecte, forma literara a sistemului de ecuatii normale :

(3.12.)

Procedand la rezolvarea sistemului de ecuatii normale (3.12.), dupa stabilirea numerica a coeficientilor si termenilor liberi ai acestui sistem, obtinem valorile probabile ale corectiilor ) si in acelasi timp valorile probabile ale corectiilor unghiurilor medii de rotire .

Avand in vedere faptul ca practic nu intereseaza corectiile pe de o alta parte, iar pe de alta parte mijloacele traditionale de calcul necesita reducerea volumului de operatii, sistemul de ecuatii (3.11.) poate fi transformat intr-un sistem echivalent de ecuatii care sa nu contina aceste corectii, respectiv intr-un sistem care sa contina numai corectiile .

In acest scop se vor prezenta citeva metode de transformare a unui sistem de ecuatii de erori, corespunzator masuratorilor indirecte, intr-un sistem echivalent, respectiv intr-un sistem care are aceleasi solutii cu sistemul initial.

Reconsideram sistemul (3.10.) si din acesta ecuatiile ce revin directiilor masurate in punctul de statie .

(3.13.)

Conform metodei 1 sistemul devine :

cu ponderea 1 (3.14.)

cu ponderea

se poate deduce simplu, urmarind tabelul 3 ca

Asadar, scriem :

cu ponderea 1 (3.15.)

cu ponderea

numarul directiilor masurate in

Conform metodei 2 sistemul (3.25.) poate fi scris :

cu ponderea (3.15.)

Conform metodei 3 ecuatia (3.15.) devine :

cu ponderea 1 (3.16.)

In acelasi mod ecuatiile de erori pentru directiile din si sunt echivalente cu ecuatiile :

(3.17.)

(3.18.)

in care si reprezinta numarul directiilor masurate in punctele de statie si.

Asadar, sistemul initial al ecuatiilor de erori format din 11 ecuatii se transforma intr-un sistem echivalent format din 3 ecuatii si care contine numai doua necunoscute ( si ).

De aici si sistemul ecuatiilor normale este mai simplu de stabilit numeric si evident mai simplu de rezolvat.

Necunoscutele pot fi eliminate fara a proceda la reducerea numarului de ecuatii de erori.

Pentru aceasta sistemul conform metodei 1 poate fi scris :

(3.19.)

cu ponderea

Ultima ecuatie poate fi scrisa conform metodei 3 intr-o ecuatie echivalenta, dar de pondere egala cu unu si sistemul devine :

(3.20.)

ponderile ecuatiilor fiind egale si egale cu 1.

Sisteme de ecuatii similare pot fi scrise pentru directiile din punctele si .

Intersectia inapoi multipla

Utilizata mai rar decut metoda intersectiei inainte multipla, metoda intersectiei inapoi multipla consta in aceea ca directiile sunt masurate din punctul nou catre punctele vechi. Acest lucru se intumpla atunci cund punctul nou este stationabil, iar punctele vechi sunt nestationabile.

Fig 3.5. Intersecția înapoi multiplă

Admitem situatia (fig.5.b) in care punctul nou este , iar punctele vechi sunt .

Directiile masurate sunt din punctul catre punctele .

Pentru cele 5 directii masurate pot fi scrise 5 ecuatii ce formeaza sistemul ecuatiilor de erori, a carui rezolvare este posibila prin aplicarea teoriei micilor patrate.Ca si in cazul intersectiei inainte multiple, este necesar sa se stabileasca forma ecuatiei de erori corespunzatoare unei directii masurate.

Consideram pentru aceasta directia , .Aceasta directie face legatura intre un punct variabil si un punct fix, deci este valabila ecuatia (3.5.) scrisa insa de la la deci cu indicii 01, respectiv :

(3.21.)

(3.22.) (3.23.)

Se constata, ca pentru directia ce porneste de la un punct nou catre un punct vechi, coeficientii de directie sunt egali si de acelasi semn cu coeficientii de directie corespunzatori directiei ce porneste de la un punct vechi catre un punct nou.

Aceasta constatare este importanta atunci cund sunt masurate directii in toate punctele geodezice (vechi si noi) caz ce se va trata in paragraful urmator.

Cu egalitatea (3.21.), (3.20.) devine :

(3.24.)

S-a notat cu si coeficientii de directie si termenul liber.

Astfel de ecuatii pot fi scrise pentru toate directiile masurate din punctul , ecuatii care formeaza sistemul :

cu ponderea 1

cu ponderea 1

……………………………… (3.25.)

cu ponderea 1

Pentru calculul termenilor liberi se utilizeaza tabelul 3 cu precizarea ca orientarile calculate se obtin din coordonatele punctelor date si ale punctului stabilite in prealabil printr-o intersectie simpla inapoi.

Sistemul ecuatiilor de erori utilizand metodele 1 si 3 de simplificare, poate fi scris:

……………………….. (3.26.)

reprezinta numarul directiilor masurate in punctul , ponderile ecuatiilor sunt egale si egale cu unu.

Sistemul ecuatiilor normale corespunzator sistemului (3.24.) se scrie :

(3.27.)

Sistemul (3.25.) se rezolva cu metodele cunoscute, obtinund corectiile probabile care in continuare adaugate algebric coordonatelor provizorii (), determina coordonatele probabile ale punctului .

Utilizarea tehnologiilor GNSS în rezolvarea problemelor de cadastru

Sisteme de timp

În viața de zi cu zi timpul este o mărime fundamentală pentru descrierea proceselor din natura vie și moartă. Importanța timpului în geodezia satelitară devine fundamentală, dacă avem în vedere următoarele:

a) poziția unui satelit este o funcție de timp;

b) coordonatele punctelor de pe suprafața Pământului sunt tot o funcție de datorită sistemului de coordonate astronomic necesar în geodezia satelitară și datorită rotației Pământului.

O condiție fundamentală pentru măsurarea timpului o reprezintă, alegerea și stabilirea unei unități de timp adecvată. În plus, este nevoie de un instrument care să ne permită stabilirea unui raport între intervalul de timp care dorim să-l măsurăm și unitatea de timp – un ceas. Ca unitate de timp se alege de regulă durata unui proces repetabil de la care se pretinde că este riguros periodic . În măsurătorile satelitare sunt utilizate trei sisteme diferite de timp: timpul dinamic, timpul atomic și timp sideral.

Timpul dinamic este scara timpului uniform, care guvernează mișcarea corpurilor într-un câmp gravitațional; acesta este argumentul independent în ecuația mișcării unui corp conform teoriei gravitației cum ar fi mecanica Newtoniană sau relativitatea generală.

Când se determină efemeridele unui satelit, în mod implicit este utilizat timpul timpul atomic este timpul realizat de ceasurile atomice. Acesta constituie baza pentru o scală de timp uniform pe Pământ.Timpul sideral are la bază rotația Pământului în jurul axei sale. Mai degrabă, este o măsură a poziției locului pe Pământ în raport cu sistemul de referință spațial – fix. Cerințele minime pentru descrierea anumitor procese fizice sunt:

– pentru rotația Pământului;

– pentru mișcarea orbitală;

– pentru propagarea semnalelor.

Tabel 3.4. Sisteme de timp

Timp solar

O unitate de măsură pentru rotația Pământului este unghiul orar, care reprezintă unghiul dintre meridianul corpului ceresc și meridianul de referință (meridianul Greenwich).

Timpul Universal este definit prin argumentul unghiului orar Greenwich de 12 ore de mișcare uniformă a unui soare fictiv în planul ecuatorial. Timpul sideral este definit prin unghiul orar al punctului vernal. Dacă vorbim de punct vernal mijlociu avem în vedere timpul sideral mijlociu, iar pentru punctul vernal adevărat, timpul sideral aparent. Și timpul sideral și cel solar nu sunt uniforme atâta timp cât viteza unghiulara ωE nu este constantă.

Fig. 3.6. Variația mărimii zilei solare în decursul unui an

Timpul solar UT

Ca unitate de timp naturală dispunem de rotația diurnă a Pământului în jurul axei sale. Prin observarea succesivă a pozițiilor de apogeu ale Soarelui într-un punct de observație se poate realiza această unitate de timp. Unitatea de timp astfel definită este ziua solară adevărată , iar scala de timp aferenta este timpul solar adevărat. Pentru a ajunge la o scală de timp uniformă pentru întregul corp Pământ, se alege apogeul Soarelui în dreptul meridianului Greenwich ca fiind 12,00. Unitatea de timp astfel definită – zi solară adevărată – nu este însă o mărime constantă, întrucât ziua solară adevărată ia valori diferite în decursul unui an. Aceasta are următoarele cauze: din a doua lege a lui Kepler rezultă că viteza unei planete depinde de poziția momentană pe elipsa orbitală. De aici rezultă (figura 1.13) că la revoluția Pământului în jurul Soarelui, adică în decursul unui an (intervalul de timp între două poziții de Apogeu ale Soarelui) sunt diferite.

O altă cauză pentru neuniformitatea zilelor solare ca durată, derivă din faptul, că planul în care Pământul se rotește în jurul Soarelui ( ecliptica ) nu este perpendicular pe axa de rotație a Pământului (figura 3.7.). Prin aceasta, orbita utilă pentru o zi solară este proiecția orbitei

Fig. 3.7. Ecliptica și măsurarea timpului

Pământului pe un plan perpendicular pe axa de rotație și care trece prin centrul Soarelui, aceasta conduce la o denaturare a elipsei orbitale reale. In concluzie se remarcă că ziua solară nu este o unitate de timp riguroasă. Se definește o orbită solară medie care are menirea să conducă la o zi solară a cărei durată este constantă în decursul unui an. Ziua solară astfel definită se mai numește și zi solară medie, iar sistemul de timp care se sprijină. pe aceasta, poartă denumirea de timp solar mediu. Diferențele dintre timpul se sprijină; mediu și timpul solar adevărat sunt descrise de ecuația timpului. Timpul solar mediu pentru meridianul zero se mai numește și timp universal (UT). Timpul universal este dedus din observațiile de rutină făcute în 50 de observatoare astronomice repartizate pe întreg globul pământesc; Conform definiției, timpul universal se referă la axa de rotație momentană a Pământului. Mișcarea polilor influențează însă timpul universal Pentru a compara timpul UT dedus la diferite stații trebuie să se facă o reducere a timpului universal observat, la un pol convențional (CIO-Conventional Intemational Origin). Această reducere conduce la un timp numit UT1. UT1 se referă la rotația momentană a Pământului, la orbita solară medie și un pol mediu. UT 1 corespunde deci vitezei unghiulare reale a rotației sistemului de coordonate convențional terestru și deci este hotărâtor pentru determinarea de poziții prin observații astronomo – geodezice. Dacă pentru îmbunătățirea uniformității scalei de timp se iau în considerare variațiile vitezei de rotație a Pământului, în decursul unui an respectiv jumătate de an, rezultă

UT2. UT2 a devenit astfel neimportant datorită utilizării timpului atomic.

Timp sideral

O altă posibilitate de a defini timpului prin intermediul rotației Pământului constă în observarea treceri la meridian a unei stele fixe. Ca stea fixă se alege aici punctul vernal.

Timpul sideral: revoluția Pământului cu 360°

Timpul solar : revoluția Pământului cu 360°+a

Figura 3.8. Ziua siderală < Ziua solară

După cum se observă în figura 3.8. ziua siderala astfel definită este mai scurta decât o zi solară (cu cea. 4 min / zi). Conform definiției, în cazul zilei siderale, punctul vernal are un rol hotărâtor. Punctul vernal este dependent de poziția axei de rotație a Pământului în spațiu care nu rămâne fixă. De aici rezultă o mișcare a punctului vernal. Datorită acestei mișcări, zilei siderale trebuie să i se aducă o corecție pentru a ajunge la un punct vernal mijlociu, rezultând "o zi siderală medie". Pentru nevoile astronomiei geodezice și a geodeziei cu sateliți, pentru nevoi științifice se operează cu diverse categorii de timp sideral, timp bazat pe rotația Pământului în jurul axei sale.

Timpul sideral este definit la modul general ca unghiul orar al punctului vernal. Distingem astfel:timp sideral aparent definit cu ajutorul punctului vernal y adevărat și timp sideral mijlociu definit cu ajutorul punctului vernal mijlociu corectat de nutație; precum și timp sideral local, definit față de meridianul locului și timp sideral Greenwich.

Figura 3.9. Sfera cerească – Vedere dinspre pol

Timpul sideral la Greenwich pentru ora zero timp universal, la miezul nopții, este calculat cu ajutorul relației:

GMST = 6h41m50g,5481 + 8640184s,812866T + 0s,093104T2- 6s,2 X10-7 T3

T- reprezintă intervalul de timp exprimat în secoli Julieni cuprins între ora zero timp universal la data calendaristică respectivă și ora zero de timp universal standard J2000. Parametrul T se exprimă cu ajutorul unei unități convenționale de timp după calendarul Julian: 1 secol iulian=36 522 zile solare mijlocii.

S-au utilizat notațiile :

Y – punct vernal adevărat (afectat de precesie și nutație);

Ym – punct vernal mijlociu (afectat numai de precesie);

zA- zenitul observatorului (zenitul locului);

zG – zenitul la Greenwich;

GAST – Greenwich aparent sideral time

LAST – Local aparent sideral time

GMST-Greenwich main sideral time

LMST- Local main sideral time

Timpul dinamic

O scală uniformă de timp poate fi dedusă din teoria dinamicii și a efemeridelor adică descrierea poziției corpurilor cerești, care este dependentă de timp, într-un sistem de coordonate adecvat. Scala de timp care derivă de aici se numește timp dinam și îndeplinește într-o măsură foarte bună conceptul de timp inerțial. Trebuie făcută o deosebire între un timp dinamic rezultat din mișcarea corpurilor cerești în jurul centrului de greutate a sistemului solar (Temps Dynamique Barycentrique – TDB), care este un sistem de timp inerțial în sens Newtonian și folosește variabila timp în ecuația mișcării și o scală de timp ce se referă la geocentru (Temps Dynamique Terrestre -TDT). În conceptul teoriei relativității un ceas de pe Pământ, care la rândul lui se mișcă în câmpul gravitațional al Soarelui, suferă o variație periodică de 1,6 milisecunde, care însă este nesemnificativă pentru calcularea efemeridelor unui satelit, care se mișcă în câmpul gravitațional al Pământului. Premergător al timpului dinamic terestru (TDT) era timpul efemeridelor (TE), care a fost dedus practic din mișcarea Lunii în jurul Pământului. Pentru a asigura o continuitate a scalelor de timp, TDB este practic continuatorul timpului TE.

Timpul atomic

O exemplificare practică a sistemului de timp dinamic este realizată prin scala de timp atomic (Temps Atomique International – TAI). Timpul GPS aparține de asemenea acestui sistem. Unitatea de măsură în acest sistem este secunda atomică.

Timpul atomic UTC

Alegerea rotației Pământului în definirea unei scale de timp, a constituit până cu câteva decenii în urmă, metoda cea mai precisă și de încredere pentru definirea unei unități de timp. Deja din secolul al XlX-lea se constatase, că Pământul nu se rotește uniform și că este supus unei oscilații seculare și periodice. Aceasta s-a remarcat prin compararea observațiilor unor corpuri cerești a căror poziție a fost calculată teoretic, negăsindu-se o corespondență suficient de precisă.

Motivele pentru modificarea vitezei de rotație nu sunt prea bine cunoscute, dar cu ceasuri deosebit de precise, existente astăzi în uz, aceste modificări pot fi dovedite, Ca unitate de timp foarte precisă este secunda definită în 1967 de Comisia internațională pentru unități de măsură. Definiția secundei în sistem internațional este:

" Secunda în sistem internațional este valoarea 9 192 631 770 înmulțită cu perioada radiației emisă de atomul de Cesiu 133 când starea de bază trece de la un hipernivel de energie la altul".

Unitatea de timp aferentă acestui sistem de timp este timpul atomic (TAI). Originea acestei scale de timp a fost astfel ales, ca să corespundă cu timpul universal la 1.01958. De atunci, diferența între ele s-a modificat în continuu, ajungând la 1.01.1986 la valoarea TAI – UT1 = 22,7 s.

Introducerea din 1.01.1984 a timpului dinamic terestru (TDT), secunda SI a fost folosită ca unitate de timp și la această scală. Datorită acestui motiv, diferența dintre cele două scale este constantă TDT = TE = TAI + 32,184S.

Timpul atomic internațional este ținut astăzi prin așa numitele ceasuri atomice. Realizarea unui timp foarte exact cu ceasuri atomice și transmiterea acestui timp la cei interesați, este pentru tehnica de astăzi fără probleme. Pentru scopuri astronomice avem însă nevoie de timpul UT1 care se refera la rotația Pământului, astfel încât la urmărirea permanentă a lui UT 1 prin observații în cele 5 0 de observatoare astronomice nu se poate renunța. Pentru a lua în considerare ambele aspecte, în 1972 a fost introdus ca un compromis timpul universal coordonat (UTC). Unitatea de de măsură pentru timpul UTC este secunda în sistem internațional a timpului atomic, iar scala est adaptată la UT1. Diferența UT1 – UTC se modifică însă în permanență datorită unitaților de măsură diferite. Din acest motiv UTC este adaptat periodic la UT1 prin așa-numita secundă de salt.

Fig. 3.10. Scale de timp în geodezia satelitară

Timpul GPS

La sistemul navigație american NAVSTAR-GPS măsurarea timpului de propagare a semnalelor satelitare joacă un rol esențial. În sistemul GPS se dispune din acest motiv de un timp propriu, ținut de ceasurile atomice plasate în sateliții GPS și în stațiile segmentului de control de la sol.

La 5.01.1980 s-a introdus scala timpului GPS. Această scală a fost introdusă astfel încât secundele GPS să coincidă cu secundele UTC. Diferența era de 18 secunde la 5.01.1980.Acest sistem de timp este exclusiv în administrația americană și nu este identic cu TAI. Diferența dintre timpul GPS și timpul UTC este însă cunoscută (timpul GPS era în vara anului 1992 cu 7 sec. înaintea timpului UTC) și este transmisă utilizatorilor GPS în timp real. Prin aceasta, timpul GPS poate fi folosit ca sistem de timp și în scopuri astronomice.

Prezentare generala a tehnologiei GNSS

Receptorul GNSS măsoară timpul necesar unui semnal pentru a se propaga de la satelit la receptor. Distanța satelit-receptor (Figura 3.1..) o putem determina înmulțind acest timp cu viteza luminii (c).

unde:

= distanța;

c = viteza luminii;

= întârzierea dintre codul generat și codul recepționat;

Fig. 3.11. Principiul măsurătorilor GNSS

Măsurătorile de distanțe pe care receptorul le face sunt afectate de către eroarea de ceas a satelitului și a receptorului, de aceea acestea sunt denumite pseudodistanțe.

Utilizând ceasuri sincronizate și în absența altor influențe perturbatoare, măsurând o singură distanță spre satelit putem determina poziția receptorului undeva pe o sferă centrată pe satelit având raza egală cu distanța măsurată. Efectuând măsurători simultane spre cei doi sateliți, poziția receptorului va fi pe un cerc care reprezintă locul de intersecție al celor două sfere centrate pe acești sateliți. Efectuând o a treia măsurătoare simultană de distanță, rezultă o a treia sferă care intersectează pe celelalte două numai în două puncte.

Unul dintre aceste puncte poate fi eliminat imediat ca fiind poziția receptorului, deoarece el se va găsi undeva departe în spațiu.

În principiu, determinările simultane de distanțe spre trei sateliți asigură suficiente informații pentru a putea determina o poziție fixă în trei dimensiuni.

Dacă presupunem existența erorii ceasului receptorului t și considerând că ceasul receptorului nu este sincronizat cu ceasul satelitului în timp GPS, atunci nu este matematic posibil să determinăm în mod unic valorile celor 4 parametri (x, y, z, t) dându-se numai trei măsurători. Aceasta implică faptul că trebuie să măsurăm simultan o pseudodistanță adițională spre un al patrulea satelit presupunând că eroarea de ceas a satelitului a fost eliminată.

Observatorul Naval al S.U.A urmărește ceasurile sateliților GPS și determină abaterile (erorile) față de timpul GPS. Acești parametri sunt actualizați în memoria sateliților și transmiși ca parte a mesajului de navigație difuzat de sateliți.

Receptorul GNSS utilizează valorile acestor corecții ale ceasului satelitului pentru a corecta pseudodistanța măsurată.

Ecuația observației va fi:

unde:

x s = definește coordonatele satelitului;

xr = definește coordonatele (necunoscute) receptorului;

tr = eroarea ceasului receptorului;

c = viteza luminii;

Dacă introducem în modelul ecuației și corecția ceasului (ts ) atunci este necesar să avem măsurători simultane efectuate cu două sau mai multe receptoare.

Dacă una sau mai multe coordonate ale receptorului sunt deja precis cunoscute, atunci celelalte coordonate și corecția ceasului receptorului pot fi determinate utilizând mai puțin de patru pseudodistanțe.

Structura sistemului GPS

Sistemul GPS a fost lansat în anul 1973, sub coordonarea Joint Program Office din cadrul U.S. Air Force Command’s, Los Angeles Force Base, având aplicabilitate în sectorul militar, scopul principal reprezentând posibilitatea de a putea determina cu precizie poziția unui obiect in orice punct de pe suprafața Pământului, în orice moment indiferent de starea vremii.

În timp sistemul GPS a devenind accesibil și sectorului civil. Sistemul GPS funcționează pe principiul recepționării de către utilizator a unor semnale radio emise de o constelație de sateliți specializați, care orbitează în jurul Pământului. Acest sistem este conceput din 3 segmente principale (Figura 3.12):

segmentul spațial;

segmentul de control;

segmentul utilizatori.

Primele două segmente se află în exclusivitate sub controlul realizatorului sistemului (DoD-Departament of Defense – Departamentul Apărării – USA)

Fig. 3.12. Segmentele sistemului GPS

Segmentul spațial

Sateliții GPS (Figura 3.13.) transmit semnale de timp sincronizate pe două frecvențe purtătoare, parametri de poziție ai sateliților și informații adiționale cum ar fi starea sateliților.

Această constelație de sateliți garantează vizibilitatea simultană spre cel puțin 4 sateliți, din orice punct de pe Pământ, iar dacă satelitul trece prin zenitul observatorului, atunci acel satelit va fi vizibil pentru aproximativ 5 ore.

Fig. 3.13. Sateliți ai sistemului GPS

Satelitul este constituit din două părți:

1. Sistemul de transport

2. Sistemul de navigație

1. Sistemul de transport propriu-zis constă dintr-o structură compactă tip cutie, de care sunt prinse două panouri solare cu posibilitate de rotație.

În plus, această structură poartă:

sistemul de control termic;

sistemul de alimentare și distribuție;

sistemul telemetric și de telecomandă;

sistemul de control al altitudinii și vitezei;

sistemul de control al altitudinii și orbitei.

2. Sistemul de navigație al fiecărui satelit GPS constă în principal din:

unitatea de amplificare a datelor de navigație;

două emițătoare de navigație cu antene pe frecvențele L1 și L2;

2 ceasuri cu Cesiu;

2 ceasuri cu Rubidiu;

memorie cu datele de navigație pentru 14 zile.

Segmentul de control

Segmentul de control are următoarele atribuții:

Calcularea efemeridelor sateliților;

Determinarea corecțiilor pentru efemeridele satelitare (inclusiv implementarea tehnicilor SA și AS la sistemul GPS);

Menținerea standardului de timp, prin supravegherea stării de funcționare a ceasurilor satelitare și extrapolarea mersului acestora;

Transferul mesajelor de navigație spre sateliți;

Controlul integral al sistemului.

Datele de la stațiile de urmărire (stații monitor), a căror poziții sunt bine cunoscute, sunt transmise stației master.

Orbitele sateliților sunt precalculate împreună cu corecțiile de ceas ale sateliților.

Aceste date sunt apoi transmise sateliților corespunzători formând o parte esențială a mesajului satelitului. Sincronizarea timpului sateliților este una din funcțiile cele mai importante ale segmentului de control. De aceea, stația master este conectată direct cu timpul standard al Observatorului Naval al USA din Washington D.C.

"Defense Mapping Agency" (D.M.A.) este serviciul care furnizează efemeride precise pentru sateliții sistemului GPS pe o bază de calcul săptămânală.

D.M.A. operează cu 5 stații monitor, distribuite global pentru a întări acoperirea sateliților furnizată de către cele 5 stații monitor ale Forțelor Aeriene (U.S.A.F.) (Figura 3.14 a,b). Aceste stații sunt: Colorado Spring din Colorado care este stația master (Master Control Station), Hawaii, Kwajalein (în insulele Marshall din Oceanul Pacific), Diego Garcia (insulă în Oceanul Indian) și Ascension (insulă în sudul Oceanului Atlantic).

Fig. 3.14. a Pozițiile stațiilor de la sol

Fig. 3.14. b Pozițiile stațiilor de la sol

Sistemul de control include:

Stațiile monitor care recepționează mesajul de navigație;

Stațiile master (de control) care prelucrează datele brute pentru a furniza;

Pozițiile precise ale sateliților și corecțiile de ceas;

Stațiile care sunt folosite pentru actualizarea memoriei sateliților și retransmiterea subsecventă a datelor de la satelit la utilizator.

Rețeaua de 5 stații de urmărire furnizează observații pe care D.M.A. le utilizează în calculul orbitelor GPS. Datele de la cele 5 stații monitor ale U.S.A.F. sunt combinate cu datele de la cele 5 stații monitor ale D.M.A.

Amplasarea acestor stații monitor a ținut cont de:

Asigurarea acoperirii la latitudini mari în nordul și sudul celor două emisfere;

Asigurarea vizibilității spre orice satelit de la cel puțin 2 stații monitor în orice moment;

Asigurarea accesului în stație pentru operare continuă și întreținerea echipamentului.

Vizibilitatea simultană a satelitului din două sau mai multe stații asigură urmărirea continuă a acestuia chiar dacă una sau mai multe stații nu funcționează corespunzător. În același timp, aceste observații asigură formarea diferențelor simple sau duble pentru prelucrarea datelor.

Segmentul utilizator

Segmentul utilizator include diferite tipuri de receptoare și echipament periferic, necesare pentru operațiile de teren ale receptoarelor GNSS și pentru prelucrarea datelor cu Programul de post procesare. Receptoarele sunt componentele principale ale segmentului utilizator și cuprind: receptorul GPS propriu-zis; antena: platforma antenei și preamplificator; cablu conector; apărători împotriva semnalelor reflectate; cabluri (10, 20, 30m) baterie (internă și/sau externă) și bastoane de măsurare a înălțimii antenei.

Sistemul de sateliți geostaționari SBAS – Satellite Based Augmentation Systems

Prin augmentarea unui sistem GNSS se realizează o îmbunătățire a atributele sistemului respectiv, ca de exemplu precizia, fiabilitatea sau disponibilitatea integrând o serie de informații externe în procesul de determinare corectă și precisă a poziției.Există mai multe astfel de sisteme de augmentare (sau sisteme de corecții diferențiale sau sisteme de îmbunătățire a preciziei de poziționare), denumite în principal în funcție de modul în care receptorul GNSS primește informațiile externe.

Sistemele SBAS sunt sisteme care acoperă o zona extinsă și sunt compuse dintr-un sistem de sateliți și de stații terestre, amplasate în puncte strategice și bine determinate, care oferă corecții pentru semnalul GNSS capturat de către un receptor, în vederea obținerii unei precizii sporite a poziționării.

Sistemele SBAS utilizate sau realizate până în prezent sunt:

Sistemul WAAS –  Wide Area Augmentation System, gestionat de către FAA – United States Federal Aviation Administration (Administrația Federală de Aviație a Statelor Unite ale Americii);

Sistemul EGNOS – European Geostationary Navigation Overlay Service, gestionat de către ESA – European Space Agency (Agenția Spațială Europeană);

Sistemul MSAS – Multi – functional Satellite Augmentation System, gestionat de către JCAB – Japan's Ministry of Land, Infrastructure and Transport Japan Civil Aviation Bureau (Japonia);

Sistemul GAGAN – GPS Aided Geo Augmented Navigation, gestionat de către Guvernul din India;

Sistemul QZSS – Quasi-Zenith Satellite System (Japonia);

Sistemul SDCM – System for Differential Correction and Monitoring (Rusia);

Sistemul SNAS – Satellite Navigation Augmentation System (China);.

Sistemul WAGE –  Wide Area GPS Enhancement, gestionat de către United States Department of Defense for use by military and authorized receivers;

Sistemul comercial StarFire navigation system, gestionat de către John Deere;

Sistemul comercial Starfix DGPS System și OmniSTAR gestionat de către Fugro.

Fig. 3.15. Zonele acoperite de către rețeaua de satelți SBAS

Sistemul EGNOS este alcătuit din aproximativ 40 de stații la sol, interconectate, stații care sunt împărțite astfel:

34 stații RIMS (Ranging and Integrity Monitoring Stations) – pentru recepția semnalelor satelitare GPS;

4 stații MCC (Mission Control Centers) – pentru procesarea datelor și transmiterea corecțiilor diferențiale;

6 stații NLES (Navigation Land Earth Stations) – pentru transmiterea datelor corectate la utilizatori.

Fig. 3.16. Rețeaua de stații la sol – SBAS – EGNOS

Sateliții EGNOS sunt redați în tabelul următor:

Tabel 3.5. Sateliții EGNOS

Sistemul de referinta WGS 84

Sistemele de poziționare globală sunt sisteme datorită cărora, pornind de la pozițiile mobile de-a lungul orbitelor a sateliților, poate fi determinată poziția punctelor aflate în oricare parte a Terrei. Sistemul de referință trebuie de aceea sa fie geocentric, unic pentru tot globul și fix cu privire la mișcarea Pământului. Sistemul adoptat pentru măsurătorile GNSS este sistemul conform WGS’84 (Sistemul geodezic mondial 1984).

Poziția sateliților de-a lungul orbitei lor cât și poziția punctelor de pe suprafața terestră determinate cu ajutorul sateliților este dată de cele trei coordonate ortogonale X, Y, Z raportate la originea unui sistem ce este descris în continuare (Figura 7.1).

Axa Z a acestui sistem este paralelă cu direcția polului terestru (CTP) definit în 1984 de Bureau International de l’Heure (BIH acum IRS). Axa X este definită de intersecția planului meridianului de referință la WGS’84 cu planul ecuatorului conform polului terestru.

Meridianul de referință este paralel cu meridianul zero definit de BIH. Axa Y este situată pe planul ecuatorial și este perpendiculară pe axa X. Valorile coordonatelor cresc de la stânga la dreapta.

Fig. 3.17. Sistemul de referință WGS84

La acest sistem de coordonate caracteristic măsurătorilor satelitara este asociat un elipsoid (elipsoidul GRS80) având aceeași origine cu sistemul cartezian. Coordonatele X și Y din sistem GPS pot fi ușor transformate în coordonate geografice (latitudine și longitudine) raportate la un elipsoid. Cotele furnizate de receptorii GPS sunt și ele raportate la suprafața elipsoidului prezentat anterior.

Pentru o serie de aplicații, cum ar fi navigația de exemplu, coordonatele GPS (carteziene sau geografice) pot fi utilizate direct. Pentru a folosi coordonatele GPS în geodezie sau în topografie, acestea trebuie să fie transformate în mod oportun.

Metode de achiziție a datelor prin tehnologia GNSS

Tabel 3.6. Metode de măsurare

Pozițiile diferitelor puncte de pe suprafața terestră pot fi determinate utilizând tehnici și tehnologii multiple de măsurare.

Astfel, poziționarea se poate face în raport cu un anumit sistem de coordonate care se alege de obicei ca fiind geocentric în raport cu un alt punct determinat anterior sau, în contextul existenței unei rețele de puncte predeterminate. Noțiunea de poziționare poate fi atribuită atât elementelor aflate în mișcare (mobile) cât și celor fixe (statice).

Determinările pot fi făcute relativ la un sistem de coordonate bine definit, de regulă tridimensional, la care originea o constituie chiar centrul de masă al Pământului, fie în raport cu un alt punct ce reprezintă originea unui sistem de coordonate locale, diferit de centrul de masă al Pământului și stabilit conform scopului și destinației urmărite.

Astfel, în cadrul determinărilor în spațiu deosebim două tehnici de poziționare:

poziționare relativă;

poziționare absolută.

De un mare folos poate fi procesul verbal de teren, care, în principiu, trebuie să cuprindă denumirea proiectului și denumirea punctului de staționare, numărul sesiunii etapei, începutul și sfârșitul măsurătorilor, identificatorul stației care a fost folosit pentru denumirea fișierului la înregistrarea datelor, numele și prenumele operatorului, numărul de serie al receptorului și antenei, înălțimea antenei, date despre parametrii atmosferici.

Surse de erori in tehnologia GNSS

Sistemul GPS a fost conceput ca un sistem de navigație în special în scopuri militare. În acest domeniu de aplicare interesează în mod deosebit poziționarea în timp real cu măsurarea și prelucrarea pseudodistanțelor.

Tehnica GPS, ca și orice altă tehnică de măsurare, este afectată de erori sistematice și de erori aleatoare. Principalele surse de erori ce influențează măsurătorile GPS sunt legate de:

efectele instrumentale;

efectele mediului de propagare;

deficiențele în modelele dinamice utilizate pentru determinarea mișcărilor relative ale sateliților GNSS.

Tabel 3.7. Tipuri de erori

Trebuie explicat ce se înțelege prin folosirea metodelor diferențiale deoarece aceasta este cea mai frecvent utilizată metodă de eliminare a erorilor. Presupunând că dispunem de doi receptori relativ apropiați unul de celălalt. În acest caz erorile orologiilor sateliților, erorile orbitelor sateliților, eroarea ionosferei, a troposferi și disponibilitatea selectivă influențează în același mod ambii receptori.

Dacă se cunoaste pozitia exactă a unuia dintre receptori atunci putem folosi aceste date pentru a calcula erorile ce au intervenit în cadrul măsurătorii iar aceste valori pot fi folosite pentru a corecta datele obținute de la celălalt receptor.

Receptorul care se găsește pe punctul cunoscut se numește receptor fix sau bază iar cel care se găsește pe punctul ce trebuie determinat se numește receptor mobil sar rover. În determinarea corecțiilor ce se aplică receptorului mobil este importantă cunoașterea cu precizie a poziției punctului fix.

Distanța dintre receprorul fix si cel mobil se numește bază. Când baza este scurtă (distanța dintre cei doi receptori este mică) domeniile de erori ai celor doi receptori sunt aproape identice și în acest caz se pot folosi corecțiile determinate pentru receptorul fix și pentru receptorul mobil. Cu cât lungimea bazei este mai mare cu atât corelația dintre domeniile de erori ale celor doi receptori este mai slabă rezultând erori reziduale.

Ca și regulă ne putem aștepta la o scădere a preciziei de determinare cu 1 mm atunci când baza se mărește cu 1 km și se utilizează pentru măsurători receptori de dublă frecvență. Pe scurt putem spune că eroarea crește cu 1 ppm (o parte pe milion). În cazul receptorilor de simplă frecvența eroarea crește cu 2 ppm.

Prin metode diferențiale se pot elimina majoritatea erorilor excepție eroarea de multipath și eroarea receptorilor. Eroarea receptorului (sau zgomotul) este de aproximativ 10 cm pentru măsurarea prin cod și de 1 mm pentru măsurarea cu ajutorul fazei purtătoare. Pe de altă parte eroarea de multipath poate fi de ordinul metrilor în cazul determinărilor cu ajutorul codului și de ordinul centimetrilor pentru faza purtătoare.

Astfel,elimiarea erorii de multipath combinată cu folosirea metodelor diferențiale duce la o precizie de ordinul milimetrilor în cazul utilizării fazei purtătoare și de ordinul decimetrilor în cazul utilizării codului.

CAPITOLUL IV

CONSIDERAȚII CU PRIVIRE LA BAZA CARTOGRAFICĂ – TOPOGRAFICĂ ȘI GEODEZICĂ UTILIZATA ÎN CADASTRU

Introducere

Lucrările topografice și cadastrale au ca sprijin documentațiile cartografice care analizează sistemele de referință utilizate în rezolvarea acestor probleme, sisteme ce au fost și sunt de actualitate în realizarea bazelor de reprezentare topografică și cadastrală. Aceste sisteme sunt analizate din punct de vedere calitativ având la bază un studiu a deformațiilor ce se realizează în cadrul fiecărei reprezentări cartografice.

Pentru teritoriul țării noastre au fost utilizate pentru reprezentările cartografice proiecția stereografică 1933, proiecția cilindrică transversală Gauss – Kruger și proiecția stereografică 1970 , care au avut ca bază de reprezentare elipsoidul Krasowski.

Apariția tehnologiilor moderne de preluare a măsimilor topografice tip GPS au ca bază de reprezentare a poziției punctelor un elipsoid WGS – 84, având parametrii diferiții de elipsoidul Krasowski urmând ca prin programe speciale să se realizeze transcalculul coordonatelor de pe un elispoid pe altul.

Sisteme de coordonate

Coordonate geografice

Considerăm suprafața globului terestru la care notăm axa polilor PP' (Fig. 4.1.).

Prin intersecția planelor ce conțin axa polilor și suprafața terestră, rezulta meridianele. Din infinitatea de meridiane, se considera în mod convențional ca meridian „0” meridianul care trece prin observatorul Greenwich. Poziția celorlalte meridiane este dată de unghiul diedru format între planul meridianului respectiv și planul meridianului origine. Unghiul diedru este exprimat în grade sexagesimale, iar sensul de măsurare este de la vest la est.

Unghiul diedru format de planul meridian ce trece prin Greenwich, și planul meridian al locului, se numește longitudine, notată cu „” sau „L”. Prin intersecția globului terestru cu planele paralele la Ecuator, rezultă paralelele. Paralela „0” sau paralela medie este considerată Ecuatorul EE'. Unghiul format de verticala locului și proiecția acesteia pe planul ecuatorial, se numește latitudine, notată cu „” sau „B”.

Pe suprafața elipsoidului terestru, latitudinile geografice (φ, se măsoară de la Ecuator spre Polul Nord, fiind denumite, în emisfera nordica, latitudini nordice sau pozitive, cu valori între 0° și 90°. În mod asemănător, se măsoară și în emisfera sudica, de la Ecuator spre Polul Sud unde sunt denumite latitudini sudice sau negative, cu valori între 0° și -90° (Fig. 4.2).

Longitudinile geografice (λ), se măsoară de la meridianul origine Greenwich spre est și spre vest, fiind estice sau pozitive, de la 0° la 180° și, respectiv, vestice sau negative, de la 0° la -180° (Fig. 2.6). Punctele situate pe aceeași paralelă au aceeași latitudine, iar cele situate pe același meridian au aceeași longitudine.

Fig. 4.1. Coordonate geografice

Teritoriul României este cuprins aproximativ între latitudinile nordice de 43°35'07" la SUD și 48°15'08" la NORD, având o latitudine medie φm = 46° si, respectiv, între longitudinile estice de 20°15'44" la VEST și de 29°14'24" la EST, cu o longitudine medie λm=25°. Din punct de vedere practic, sistemul de coordonate geografice (φ, λ) formează un sistem unitar de coordonate pe suprafața elipsoidului, iar cele doua familii de linii (φ =const.; λ =const) determină rețeaua cartografică de paralele și meridiane (Fig. 4.2.).

Fig. 4.2. Rețeaua cartografică de paralele și meridiane

Coordonate carteziene și polare

Sistemul de coordonate carteziene este sistemul a cărui axe sunt ortogonale. Sistemul de referință cartezian este folosit la suprafețele plane de proiecție.

Sistemul de referință cartezian este constituit astfel: axele x și y formează planul de referință care este tangent în punctul 0 la suprafața topografică (Fig. 4.3). Axa x este dirijată după direcția meridianului ce trece prin 0, iar axa y este tangentă la paralela corespunzătoare punctului 0. Axa Oz este dirijată după verticala locului. Față de sistemul de referință, poziția unui punct P este definită de următoarele elemente:

xp, yp, zp – coordonatele carteziene ale punctului P;

d – distanța măsurată în planul de proiecție;

φ- unghiul format de segmentul OP cu planul de proiecție;

θ- orientarea topografică – unghiul format de proiecția segmentului OP cu direcția nordului, respectiv axa Ox.

(4.1.)

Fig. 4.3. Coordonate carteziene și polare

Se observă din figură că poziția punctului P este bine determinată, dacă sunt cunoscute fie coordonatele carteziene (xp, yp, zp), fie coordonatele polare (d, , φ).

Legătura ce există între aceste coordonate este:

Dar: (4.2)

Elipsoidul de referinta. Elipsoidul Krasovski. Elipsoidul WGS 84.

Parametrii elipsoidului de referință

Considerăm suprafața elipsoidului de referință ca suprafață a unui elipsoid de rotație ; atunci se poate admite că acesta rezultă prin rotația unei elipse meridiane în jurul axei mici. Fie elipsa meridiană ce generează elipsoidul de rotație situată în planul xOz (Fig. 4.4).

Fig. 4.4. Elipsa meridian

Putem sa atașam acestei elipse ecuația cunoscută :

(4.3.)

în care :

a – semiaxa mare ecuatorială a elipsoidului ;

b – semiaxa mică polară a elipsoidului.

Prin intermediul celor două semiaxe se definesc:

prima excentricitate, notată cu “e”;

a doua excentricitatea, notată cu “e' “ ;

turtirea, notată cu “α” ;

astfel :

(4.4)

Parametrii a, b, e, e', α sunt parametrii de bază care determină elipsa meridiană, problema fiind rezolvabilă în cazul în care sunt cunoscuți doi dintre aceștia (din care un parametru fiind o lungime).

Relațiile scrise între parametrii de bază pot avea și alte forme după cum urmează :

sau :

(4.5)

sau :

(4.6)

sau :

(4.7)

sau :

(4.8)

(S-a considerat =0, fiind foarte mic).

Un parametru întâlnit foarte frecvent în calculele geodezice îl constituie și raza de curbură polară C exprimată prin relația :

(4.9)

Ecuațiile parametrice ale elipsoidului de referință

Reprezentând elipsoidul de rotație la sistemul de referință Oxyz (Fig. 4.5),distingem următoarele elemente cu specificațiile următoare:

EE1 diametrul cercului ecuatorului;

PGP' meridianul origine;

E'E'1 diametrul paralelului punctului oarecare Mo;

normala la suprafața elipsoidului a punctului Mo;

tangenta în Mo la curba meridiana ;

tangenta în Mo la paralelul punctului Mo .

Fig. 4.5. Elipsoidul de referință

Vectorii și determină un plan care intersectează suprafața elipsoidului după curba meridianului punctului Mo cu centrul de curbură în punctul O'.

Vectorii și determină un alt plan care intersectează suprafața elipsoidului după curba S Mo F (normala la precedenta) cu centrul de curbură în punctul O.

Poziția punctului Mo poate fi stabilita prin coordonatele rectangulare rectilinii (x, y, z) cat și prin coordonatele geografice elipsoidale (φ,λ).

A stabili ecuațiile parametrice ale elipsoidului de referința înseamnă a stabili o corespondenta între cele doua sisteme de coordonate, de forma :

În acest scop considerăm elipsa meridiană ce trece prin Mo. Punctul Mo fiind punct curent pe elipsa meridiană va avea coordonate r,z care verifica relația:

(4.10)

Fie un punct M’o situate la distanta elementara față de punctul Mo (Fig. 4.6.). Acestui punct îi corespund față de punctul Mo creșterile în coordonate –dr și dz

Creșterea coordonatei r a punctului M'o este negativă pentru faptul că, la o creștere a latitudinii φ odată cu deplasarea punctului Mo în M'o distanța O2Mo scade.

Fig. 4.6. Elipsa meridiană printr-un punct

Notăm :

(4.11)

și cu aceasta avem :

(4.12)

Ecuațiile (4.12) reprezintă ecuațiile parametrice ale elipsei meridiane.

Analizând Fig. 4.6. se observă că putem scrie :

(4.13)

Folosind ecuațiile de mai sus putem forma sistemul de ecuații următor

(4.14)

Ecuațiile (4.14) reprezintă ecuațiile parametrice ale elipsoidului de referință.

Elipsoizi utilizați la nivel mondial

Pentru determinarea dimensiunilor elipsoidului terestru se folosesc rezultatele lucrărilor geodezice superioare, astronomiei și gravimetriei.

De regulă, în funcție de elementele cunoscute ale elipsoidului terestru, se determină mărimile semiaxei mari a și turtirea În prezent există un număr însemnat de determinări ale dimensiunilor elipsoidului, efectuate de diferiți oameni de știință în secolele XIX și XX. Câteva din aceste determinări sunt prezentate în tabelele de mai jos:

Tabel 4.1. Principalii elipsoizi utilizați la nivel mondial

În decursul timpului, în țara noastră, au fost folosiți ca elipsoizi de referință următorii elipsoizi

Tabel 4.2.Elipsoizi utilizați în România

Parametrii geometrici ai elipsoidului Krasovski – 1940

Începând cu anul 1951, s-a adoptat atât în țara noastră, cât și în alte țări europene, elipsoidul Krasovski – 1940 împreună cu proiecția cilindrică transversală conformă Gauss-Krüger, cu sistem de referință pentru cote Marea Baltică, în vederea întocmirii planurilor și hărților topografice de bază. Dimensiunile elipsoidului de referință Krasovski – 1940 au fost determinate cu o eroare de ± (50 – 60 m) în semiaxa mare ecuatoriala ( a ) și de o unitate (± 1) în numitorul din expresia turtirii α = (a – b ) / a.

În anul 1973, s-a introdus proiecția azimutală perspectivă stereografică oblică conformă în plan secant – 1970, având la baza elementele elipsoidului Krasovski determinate în 1940 și planul de referință pentru cote Marea Neagra, în vederea întocmirii planurilor topografice de baza la scările 1:2 000, 1:5 000 și 1:10 000, precum și a hărții cadastrale la scara 1:50 000. Se menționează că precizia și densitatea rețelelor de triangulație geodezică de ordinele I – IV ale României, ce s-au calculat în proiecția Stereografica – 1970, asigură cerințele de precizie ale măsurătorilor topografice, fotogrammetrice și cadastrale.

Pe baza valorilor parametrilor a și α ai elipsoidului de referință Krasovski se calculează în mod aproximativ sau în mod riguros celelalte valori numerice ale parametrilor b,e2,e ‘2si C cu ajutorul relațiilor de mai sus.

In mod aproximativ, se estimează următoarele valori pentru parametrii b, e2, e’2
si C , funcție de valorile parametrilor a și α :

Pentru semiaxa mica polara (b), se obține valoarea :

(4.15)

Pentru prima excentricitate ( e2), se obține valoarea :

(4.16)

Sau:

(4.17)

Pentru a doua excentricitate (e'2) se obține valoarea :

(4.18)

d) Pentru raza de curbură polara (C) se obține valoarea :

(4.19)

În calculele geodezice și cartografice riguroase se folosesc următoarele valori ale parametrilor geometrici uzuali și auxiliari ai elipsoidului de referință Krasovski:

Semiaxa mare ecuatorială: a = 6378245,000000 m

Semiaxa mica polară: b=6356863,018770m

Turtirea geometrică: 𝛂 = 0, 003 352 329 869

Prima excentricitate: e2 = 0,006 693 421 623

A doua excentricitate: e'2 = 0, 006 738 525 415

Raza de curbură polara: C = 6 399 698, 901 780 m

Parametrii geometrici ai elipsoidului WGS – 84

Prin introducerea în geodezie a tehnologiei GPS (Global Positioning System), pe baza utilizării unei constelații de 24 sateliți, ce se deplasează pe o orbita cunoscută în jurul Pământului la înălțimi foarte mari, precum și a receptoarelor GPS, realizate de diferite firme constructoare din S.U.A, Elveția, Franța și alte tari, se obține rețeaua geodezica GPS. Prelucrarea datelor se efectuează într-un sistem unitar pe elipsoidul internațional WGS-84, care pentru Europa este sistemul ITRF 92 epoca 1994.

În cazul teritoriului României, s-a realizat intr-o prima etapa un număr de 7 puncte răspândite pe întreaga suprafață a țării, fiind determinate din rețeaua internațională, și care formează rețeaua geodezică de ordinal A: Odorhei, Moșnița, Stănculești, Sfântu Gheorghe, Dealul Piscului, Sarca și Constanța. Aceste puncte au fost măsurate cu aparatura GPS de tipul Trimble 4 000 SSE, timp de 4 zile, iar din 4 în 4 ore au fost colectate datele meteorologice pentru corectarea fenomenului de refracție. Pentru efectuarea unei comparații ulterioare cele 7 puncte GPS de ordinul A au fost cotate prin nivelment geometric de precizie. Inițial s-au calculat coordonatele provizorii cu soft-ul oferit de Trimble, iar ulterior, s-au determinat coordonatele definitive, cu ajutorul unui soft specializat și a măsurătorilor simultane de la unele stații permanente din Europa.

Pe baza soft-ului specific măsurătorilor GPS, se realizează prelucrarea datelor și determinarea coordonatelor în sistemul unitar al elipsoidului internațional WGS – 84. în continuare se executa o transformare tridimensionala din sistemul global elipsoidal WGS – 84, în sistemul cartezian global elipsoidal Krasovski și apoi în sistemul STEREO – 70. Transformarea coordonatelor dintr-un sistem elipsoidal în alt sistem elipsoidal se bazează pe determinarea următorilor 7 parametri : 3 cosinuși directori independenți, 3 translații și 1 factor de scară.

Pentru diferite calcule geodezice și cartografice de precizie, se utilizează următoarele valori ale parametrilor geometrici ai elipsoidului internațional WGS – 84 :

Semiaxa mare ecuatorială: a= 6 378 137, 000 000 m

Semiaxa mica polară: b=6 356 752, 314 270 m

Turtirea geometrică: α=0, 003 352 810 66

Prima excentricitate: e2=0, 006 964 379 982

A doua excentricitate: e’2=0, 006 739 496 734

Raza de curbură polară : C=6 399 593, 625 720 m

Proiectii cartografice. Ecuatiile Hartilor

Elementele unui sistem de proiecție

Trecerea oricărei porțiuni de pe glob pe o suprafața plană necesită aplicarea unui sistem de proiecție. Numărul acestor sisteme de proiecții este foarte mare. Pentru o mai bună înțelegere a acestor sisteme de proiecții, se impune cunoașterea unor noțiuni în legătură cu proiecțiile, și anume :

planul de proiecție P este suprafața pe care se face proiectarea porțiunii de pe elipsoid ( Fig. 4.7). Planurile de proiecție pot fi suprafețele plane , tangente sau secante la suprafața de reprezentat, de pe glob, suprafețe desfășurabile sub formă de cilindru sau con;

punctul central al proiecției c este punctul din centrul zonei de proiectat față de care se face proiecția acestei zone. Acest punct poate fi materializat sau fictiv ( centrul proiecției stereografice folosită în țara noastră are un punct fictiv situat în centrul țarii în zona munților Perșani );

Fig. 4.7 Elementele unui sistem de proiecție

punctul de vedere 0 este punctul în care se consideră așezat ochiul observatorului când privește zona de proiecție;

scara reprezentării într-un punct dat al proiecției de coordonate ( rețele ) x, y pe o direcție oarecare a unui segment de pe hartă și lungimea S a aceluiași segment considerat pe glob.

Deci , în care s=f(x,y,);

rețeaua geografică este rețeaua de meridiane și paralele de pe globul terestru care se proiectează pe hartă;

rețeaua cartografică este rețeaua de linii drepte sau curbe rezultate din proiecția în plan a meridianelor și paralelelor globului pământesc;

rețeaua rectangulară este formată din drepte echidistante paralele cu sistemul de axe rectangulare plane Ox și Oy.

Clasificarea proiecțiilor cartografice

Sistemul de proiecție sau proiecția cartografică este procedeul matematic cu ajutorul căruia se reprezintă suprafața curbă a Pământului pe o suprafață plană. Proiecția cartografică asigură corespondența între coordonatele geografice (φ, λ) ale punctelor de pe elipsoidul terestru și coordonatele rectangulare (X, Y) ale acelorași puncte pe hartă.

Sistemele de proiecții se clasifică, în cartografia matematică, după o serie de criterii, și anume:

după caracterul deformărilor

după aspectul rețelei cartografice

după utilizarea proiecțiilor în construcția hărților etc. (Fig. 4.8)

Fig. 4.8. Clasificarea proiecțiilor cartografice

Proiecții cilindrice. Proiectia Gauss Kruger. Proiectia UTM

Proiecții cilindrice – Generalități

În cazul proiecțiilor cilindrice, se consideră că suprafața elipsoidului de rotație sau a sferei terestre de raza R se reprezintă pe suprafața laterală a unui cilindru, tangent sau secant și orientat într-un anumit fel față de elipsoid sau sferă. Suprafața laterală a cilindrului se taie pe una din generatoare și se desfășoară în plan, obținându-se în acest fel o proiecție cilindrică. Orientarea cilindrului este definită prin coordonatele geografice ale polului Q0(φ0,λ0), în care axa cilindrului înțeapă suprafața terestră.

Operațiile de calcul ale proiecțiilor cilindrice se desfășoară, în general, în următoarea succesiune:

Suprafața elipsoidului de rotație se reprezintă mai întâi, în cazul proiecțiilor oblice și al celor transversale, pe suprafața unei sfere de raza R, în condițiile reprezentărilor conforme, echivalente și echidistante, iar în cazul proiecțiilor drepte acest calcul se efectuează numai pentru unele rezolvări particulare.

Coordonatele geografice (φ,λ) de pe sfera terestră de rază R se transformă în coordonate sferice polare (A, Z), în cazul proiecțiilor oblice și al celor transversale.

Se calculează coordonatele rectangulare plane (xy).

Se efectuează construcția grafică a rețelei cartografice de meridiane și paralele, precum și a imaginilor plane ale unor detalii ce trebuie să fie reprezentate, pe baza coordonatelor rectangulare plane (x,y).

Se calculează modulii de deformare liniară, areolară, precum și deformațiile maxime ale unghiurilor, în funcție de condițiile de bază ale reprezentărilor cartografice.

Din punct de vedere practic, proiecțiile cilindrice se folosesc atât pentru reprezentări la scări mici, în cazul întocmirii hărților universale, cât și pentru reprezentări la scări mari, din care se exemplifică:

– proiecția cilindrică dreaptă echidistantă cu rețeaua pătratică se utilizează pentru construcția hărților universale, ale zonelor din jurul ecuatorului, precum și ale unor regiuni mari de pe glob (Ex.: harta Oceanului Atlantic);

– proiecția cilindrică dreaptă Lambert, în cazul cilindrului tangent la ecuatorul sferei terestre de rază R, se folosește pentru hărți universale necesare pentru reprezentarea vegetației, a populației și alte elemente;

– proiecția cilindrică dreaptă conformă Mercator, în care rețeaua cartografică se construiește numai până la paralele de ±80°. Se utilizează la întocmirea hărților universale de navigație maritima, în cazul cilindrului tangent la sferă și a hărților bazinelor oceanice, în cazul cilindrului secant la sferă;

– proiecția cilindrică transversală conformă Gauss – Krüger, se întrebuințează în cazul reprezentărilor la scări mari.

Proiecția cilindrică transversală Gauss-Krüger

Proiecția Gauss constă în reprezentarea globului sau numai a unei zone oarecare a globului pe suprafața desfășurabilă a unui cilindru a cărui axă are o înclinare de 900 față de axa polilor (fig. 4.9).

Fig. 4.9. Proiecția Gauss Krüger

Se consideră elipsoidul de rotație ca formă matematică a Pământului, iar pentru proiectare, suprafața interioară desfășurată în plan a unui cilindru imaginar, tangent la un meridian, adică în poziție transversală (Fig. 4.10);

Pentru reprezentarea unitară a elipsoidului terestru în planul de proiecție au fost stabilite meridianele de tangență pentru întregul Glob, rezultând un număr de 60 de fuse geografice de câte 6° longitudine, începând cu meridianul de origine Greenwich;

Pentru proiectarea celor 60 de fuse se consideră elipsoidul înfășurat în 60 de cilindri succesivi, în poziție orizontală, unde fiecare cilindru este tangent la meridianul axial corespunzător fusului.

a) b)

Fig. 4.10 . Proiectarea elipsoidului pe fuse geografice de 6° (a)
si aspectul fuselor în planul de proiecție (b)

În cadrul acestui sistem de proiecție se consideră că elipsoidul se rotește spre vest, până când fiecare meridian axial multiplu de 6° longitudine devine tangent la cilindru. După tăierea cilindrului pe direcția unei generatoare care trece prin polii geografici și desfășurarea acestuia în plan, se obține planul de proiecție al fuselor de 6° longitudine.

Rețeaua cartografica în proiecția Gauss este formata din imaginea plana a meridianului axial al fiecărui fus de 6° longitudine, a ecuatorului și a celorlalte meridiane și paralele (Fig. 4.11.) ce se reprezintă după cum urmează:

b)

Fig. 4.11. Aspectul general al rețelei cartografice în proiecția Gauss (a)
si dintr-un fus de 60 longitudine (b)

– Meridianul axial al fusului de 6° longitudine se reprezintă în plan printr-o linie dreapta (NS), care constituie axa de simetrie a fusului și totodată axa absciselor (XX');

– Arcul de ecuator cuprins între meridianele marginale ale unui fus de 6 ° longitudine se reprezintă printr-un segment de dreapta (WE), perpendicular pe proiecția meridianului axial (NS), fiind considerat ca axa a ordonatelor (YY');

– Meridianele de longitudine față de meridianul axial de longitudine λ0 se reprezintă prin linii curbe convergente la poli, având concavitatea îndreptată spre meridianul axial al fusului considerat, fiind simetrice față de imagine plana a acestuia (NS);

– Paralelele de latitudine față de ecuator se reprezintă prin linii curbe cu concavitatea îndreptată spre polii geografici, fiind simetrice față de imaginea plana a ecuatorului (WE).

In cadrul fiecărui fus de 6° longitudine se realizează câte o reprezentare plană separată, care trebuie să satisfacă următoarele condiții de baza :

– Reprezentarea plană să fie conformă (w=0), iar imaginile plane ale meridianelor și paralelelor formează o rețea curbilinie, care se intersectează sub unghiuri drepte (i = 90°);

– Deformațiile liniare și areolare sunt nule în orice punct de pe imaginea plană a meridianului axial (m0 = 1 și p0= 1);

– Deformațiile liniare și areolare cresc de la meridianul axial spre cele marginale(m=n>1 și p>1), iar deformațiile maxime se înregistrează în apropierea ecuatorului, deoarece meridianele marginale sunt cele mai depărtate față de meridianul axial.

În proiecția Gauss, se consideră pentru fiecare fus de 6° longitudine un sistem propriu axe de coordonate rectangulare plane, a cărui origine O se găsește la intersecția meridianului axial, care reprezintă axa OX cu Ecuatorul, ce reprezintă axa OY (Figura 4.22) . Deci, pentru
reprezentarea întregii suprafețe a Globului terestru, se vor utiliza un număr de 60 sisteme de coordonate rectangulare plane.

Coordonatele rectangulare plane ale unui punct oarecare P(xp,yp) din emisfera nordica a Globului terestru, se vor exprima, în cazul absciselor X numai prin valori pozitive, care la latitudinea României sunt mai mari de 5000km.

Valorile ordonatelor y, sunt pozitive sau negative, în funcție de poziția punctelor față de meridianul axial, care sunt situate în dreapta (ordonate pozitive) sau în stânga (ordonate negative).

Fig. 4.12. Sistemul și originea axelor de coordonate plane Gauss

Pentru pozitivarea valorilor negative ale ordonatelor Y din stânga meridianului axial al unui fus de 6° longitudine, s-a efectuat translarea originii sistemului de axe cu +
500 km spre vest. Deci, ordonatele tuturor punctelor se vor modifica prin adăugarea valorii de + 500 km, funcție de coordonatele originii translate :

O' ( X0 = 0, 000 m și Y0 = 500 000, 000 m ).

În funcție de originea translatată a coordonatelor plane, se observa că toate punctele situate în dreapta meridianului axial vor avea ordonata y mai mare cu 500 km, iar cele din stânga vor avea ordonata y mai mica de 500 km. Deoarece este posibil ca din punct de vedere practic sa se obțină aceeași valoare a ordonatei Y pentru mai multe puncte, ce sunt situate în fuse diferite, s-a convenit sa se scrie în față valorii ordonatei Y și numărul de ordine al fusului de 6°. Cifrele (4) și (5) înscrise în fața ordonatei Y, semnifică numărul de ordine al fusului 34 și 35.

Spre exemplu, coordonatele plane Gauss ale unui punct din dreapta meridianului axial al fusului 35, au valorile :Xp=5 244 670,219 m și Yp = (5) 556 687, 082 m.

Proiecția UTM

Această proiecție este o variantă a proiecției Gauss – Krüger, utilizată în Statele Unite ale Americii și în alte țări, având o importanță deosebită în ultimul timp și pentru România datorită integrării în noile structuri politice și militare.

În sistemul UTM (Universal Transversal Mercator) proiecția suprafeței curbe / sferice a Pământului se face pe un cilindru a cărui axă este perpendiculară pe axa polilor.

Acest aranjament face imposibilă reprezentarea întregii suprafețe a Pământului pe același plan, proiecția făcându-se pe planuri diferite, fiecare în lungul unui meridian, numit meridian central. Pentru minimizarea deformărilor s-a ales ca lățimea unei felii (numită fus) să fie de 6° longitudine, în intervalul delimitat de paralele de 80° latitudine sudică și 84° latitudine nordică(Figura 4.33) , rezultând 360° / 6° = 60 zone (fusuri). Numerotarea fusurilor începe de la meridianul de 180° din zona Oceanului Pacific. România se află parțial în fusul 34 (18°-24°) (jumătatea vestică) și parțial în 35 (24°-30°)(jumătatea estică).

În cadrul fiecărui fus există un punct central al proiecției la intersecția dintre Ecuator și meridianul central al proiecției. Pentru fusul 34 meridianul central al proiecției este 21° iar pentru fusul 35 meridianul 27°. În mod normal originea sistemului ar trebui să fie acest punct de intersecție (x = 0, y = 0). Însă asta ar însemna că la stânga de origine am avea valori negative iar mai jos de origine de asemenea. În măsurători de distanțe acest lucru poate fi supărător. De aceea, s-a făcut un artificiu pentru a elimina valorile negative: pe abscisă originea sistemului (punctul 0) este plasat cu 500 km mai la vest (stânga), în așa fel încât întregul spațiu reprezentat în cadrul aceluiași fus să intre în zona de valori pozitive.

Elipsoidul de referință adoptat pentru reprezentarea suprafeței Pământului în planul proiecției este elipsoidul internațional WGS – 84, pentru care:

Semiaxa mare::

Turtirea geometrică:

Fig. 4.13. Reprezentarea cartografică a proiecției UTM

Cilindrul de proiecție (Figura 4.14) este modificat prin reducerea dimensiunilor sale eliptice și aducerea lui în secanta cu elipsoidul de-a lungul a 2 linii paralele cu meridianul central (axial). Aceasta înseamnă ca într-o zona de 6 grade exista doua linii de secanta situate la aproximativ 180 000 m E și V de meridianul axial.

Pentru a evita folosirea coordonatelor negative, s-a introdus utilizarea coordonatelor false, și anume:

Fig. 4.14. Cilindrul de proiecție

1 – axul cilindrului situat în plan ecuatorial;

2 – meridianul axial ce se reprezintă printr-un segment de dreaptă care este axă de simetrie;

3 – meridianele de secanta;

4 – meridianul de margine al fusului de 6 ;

– raza de curbura a elipsei meridiane de latitudine φ

– arcul de meridian β dintre 2 paralele φ 1 și φ 2

Pe meridianul axial scara de reprezentare este

Poziția unui punct oarecare pe suprafața elipsoidului de referința se determina prin coordonate elipsoidale sau geodezice.

Legătura între coordonatele rectangulare plane UTM și coordonatele rectangulare plane Gauss se realizează cu ajutorul relațiilor:

(4.20)

Sistemul U.T.M. care folosește proiecția Mercator se pretează la întreg globul terestru având avantajul ca reduce erorile de reprezentare în plan datorita introducerii unui factor de scara, care face ca deformările liniare de la marginea fusului proiectat în plan sa se reducă la jumătate.

Adoptându-se sistemul de reprezentare pe fuse de 6° longitudine, reprezentarea în plan este destul de fidela.

Folosind proiecția Mercator care, fiind o proiecție conforma aceasta nedeformând unghiurile și modul μ de deformare liniara fiind mici duce la o reprezentare precisa a întregului glob terestru.

Un dezavantaj al reprezentării pe fuse duce la o îngreunare a calculelor în zona de vecinătate a fusului, dar acest lucru se poate îmbunătăți cu ajutorul tehnicii modeme de calcul.

În figura de mai jos este prezentată harta țării noastre în proiecția UTM.

Fig. 4.15. Harta României în Proiecția UTM

Fig. 4.16. Diagrama comparativa a deformațiilor liniare relative în

proiecția GAUSS-KRüGER și UTM

Proiectii azimutale. Proiectia Stereografica 1970

Proiecțiile azimutale sunt acele proiecții în care diferitele puncte ale elipsoidului terestru sunt proiectate pe planul de proiecție tangent la acest elipsoid, în punctul central al proiecției (centrul zonei de reprezentat).

Proiecțiile azimutale se clasifica după următoarele criterii generale :

După poziția planului de proiecție față de sfera terestră dată de valoarea latitudinii 0 a polului proiecției Q0(0,λ0) se disting:

Proiecții azimutale drepte (normale sau polare) pentru latitudinea = 900;

Proiecții azimutale oblice pentru latitudinea 00 900

Proiecții azimutale transversale pentru latitudinea = 00

După caracterul deformațiilor, proiecțiile azimutale se împart în trei grupe:

Proiecții azimutale conforme (w = 0);

Proiecții azimutale echivalente (p = 1);

Proiecții azimutale echidistante pe anumite direcții (m = 1).

După modul de proiectare pe o suprafață plană, proiecțiile azimutale au fost împărțite în următoarele doua categorii:

Proiecții azimutale neperspective, ce se obțin în urma unor proiectări teoretice a suprafeței Pământului pe o suprafață plană, unde se consideră condițiile de reprezentare pe care trebuie sa Ie îndeplinească un sistem de proiecție: conformitate, echivalență sau echidistanță pe ambele direcții, fiind impuse de modul de construcție al rețelei cartografice și de mărimea deformațiilor.

Proiecții azimutale perspective, la care proiectarea suprafeței Pământului pe un plan de proiecție se face printr-o proiectare propriu-zisă, pe baza utilizării legilor perspectivei liniare, unde punctul de vedere este situat pe unul din diametrele sferei sau pe prelungirea acestuia, iar planul de proiecție este perpendicular pe diametrul sferei terestre.

În funcție de poziția punctului de vedere, proiecțiile azimutale perspective pot fi împărțite în:

ortografice, când punctul de perspectivă se consideră la infinit, iar razele proiectoare sunt paralele și perpendiculare pe planul de proiecție; sunt proiecții afilactice, păstrând nedeformate distanțele pe anumite direcții și sunt folosite pentru realizarea de mapamonduri;

stereografice, în situația în care  razele proiectoare pornesc dintr-un punct diametral opus celui de tangență; sunt proiecții conforme, deformează foarte mult suprafețele și formele și se utilizează pentru hărții ale regiunilor polare sau pentru mapamonduri;

centrale, când razele proiectoare pornesc din centrul sferei; sunt proiecții afilactice, deformează foarte mult distanțele spre exterior, ajungând la infinit pe margini și sunt folosite pentru hărți ale navigației, având în vedere că ortodroma se reprezintă printr-o linie dreaptă;

exterioare, dacă razele proiectoare pornesc dintr-un punct exterior Terrei, la o distanță mai mare decât diametrul acesteia și mai mică de infinit, opus planului de proiecție; sunt afilactice, dar cu deformații mai mici decât proiecțiile ortografice și stereografice.

Proiecția Stereografică 1970

Proiecția azimutală perspectivă stereografică oblică conformă, cu planul de proiecție secant unic 1970, fiind denumita și „ Proiecția STEREO – 70 ", a fost folosită începând cu anul 1973 la întocmirea planurilor topografice de baza la scările 1 : 2 000, 1 : 5 000 și 1 : 10 000, precum și a hărții cadastrale la scara 1 : 50 000. Acest sistem de proiecție s-a adoptat, având la baza elementele elipsoidului Krasovski -1940 și planul de referință pentru cote MAREA NEAGRA – 1975.

La adoptarea proiecției stereografice – 1970 s-au avut în vedere o serie de principii, care satisfac atât cerințele de precizie, cat și avantajele reprezentărilor cartografice, din care se menționează :

• Teritoriul de reprezentat are o forma aproximativ rotundă, ce poate fi încadrat într-un cere cu raza de circa 300 km ;

• Suprafață teritoriului României se poate reprezenta pe un singur plan de proiecție, obținându-se un sistem unic de coordonate plane rectangulare, cu originea în punctul central al proiecției;

• Suprafață terestra se proiectează după legile perspectivei liniare, în cazul proiecțiilor azimutale perspective stereografice oblice, cu latitudinea punctului central al proiecției φ0 cuprinsa intre 0° și 90°;

• Proiecția fiind conformă (w = 0), îndeplinește condițiile de simetrie față de meridianul de longitudine λ0 al punctului central;

• Deformațiile liniare și areolare din planul secant al proiecției nu influențează precizia elementelor reprezentate pe planurile topografice de baza la scările 1 : 2 000 ; 1 : 5 000 și 1 : 10 000 ;

• Valorile deformațiilor liniare și areolare, ce se produc pe planul secant unic la marginile teritoriului României au fost analizate în vederea optimizării lor, în cazul distantelor de 275 km, 300 km și 380 km dintre centrul de proiecție Qo (𝛗o,𝛌o) și punctele extreme;

• Distanțele măsurate de la centrul de proiecție la punctele extreme, încadrează în cea mai mare parte (90 %) limitele de hotar ale tarii în cercuri cu raza de 280 – 300 km , iar cele maxime sunt de circa 380 km la Beba Veche, Mangalia și Sulina ;

Deformațiile liniare negative ce se produc în centrul de proiecție sunt aproximativ egale cu deformațiile liniare pozitive de la marginile zonei de reprezentat;

• Deformațiile areolare negative și pozitive trebuie să fie relativ egale și să se compenseze, adică prin reprezentarea teritoriului considerat în planul de proiecție să fie menținută valoarea suprafeței totale a țării noastre.

În etapa actuală de introducere a lucrărilor de cadastru general și de publicitate imobiliară, în baza prevederilor din Legea nr. 7/1996, se preconizează efectuarea de noi măsurători geodezice și topografice, care să asigure cartografierea completă și exactă a teritoriilor cadastrale.

Elemente geometrice

Sistemul de proiecție stereografic – 1970 are la baza principiile și formulele aplicate și în sistemul de proiecție stereografic – 1930, ce au fast definite de geodezul francez H. Roussilhe, în 1924. Parametrii proiecției stereografice – 1970 au fost determinați în funcție de elementele elipsoidului de referință, de poziția punctului central Qo(𝛗o,𝛌o), și de adâncimea planului secant unic față de planul tangent din punctul central.

În vederea racordării și utilizării foilor hărții și planurilor întocmite în proiecția stereografica – 1970 cu cele vechi din proiecția Gauss, s-a menținut împărțirea foilor de harta și de plan pe trapeze, ce sunt limitate de proiecțiile meridianelor și paralelelor.

Reprezentarea (proiecția) stereografică se caracterizează prin aceea că o anumită porțiune din suprafața terestră se reprezintă pe suprafața unui plan care poate fi tangent sau secant la suprafața de referință (4.17).

Elementele geometrice ale reprezentării sunt:

H – planul de proiecție tangent sau secant la suprafața de referință;

C – centrul de proiecție;

O1 – punctul de vedere din care pornesc razele de proiecție, situat pe suprafața de referință diametral opus punctului C;

P – punctul care se reprezintă;

P' – proiecția punctului P pe planul H.

axa x pe direcția meridianului punctului C;

axa y pe direcția paralelului punctului C;

pentru realizarea anumitor probleme tehnice cât și economice s-a păstrat împărțirea foilor pe hartă din proiecția Gauss. La stabilirea planului secant s-a avut în vedere ca deformările liniare de la periferie să fie egale cu deformările de la centrul de proiecție (Figura 5.26.).

Pentru ca toate coordonatele să fie pozitive originea axelor se translatează și devine O (500Km; 500Km).

Coordonatele geografice ale punctului C sunt:

(4.21.)

Punctul C este situat în apropierea orașului Făgăraș.

Fig. 4.17 Proiecția stereografică cu plan tangent și plan secant

Fig. 4.18. Deformațiile regionale în proiecția Stereografică pe plan secant unic al României

Punctul central al proiecției

Punctul central al proiecției este un punct fictiv (nematerializat pe teren), fiind situat aproximativ în centrul geometric al României, la Nord de orașul Făgăraș, ceea ce permite încadrarea teritoriului de reprezentat intr-un cerc cu raza de 400 km, care din punct de vedere principial satisface cerințele optime ale reprezentării cartografice (Figura 4.19.).

Fig. 4.19. Punctul central al proiecției stereografice – 1970 și organizarea administrativa a teritoriului României

Coordonatele geografice ale punctului central al proiecției, denumit și polul proiecției Qo(𝛗o,𝛌o), sunt următoarele :

LATITUDINE NORDICA

LONGITUDINE EST GREENWICH

Elipsoidul de referință

Elipsoidul de referință Krasovski – 1940, care s-a folosit în proiecția Gauss, în perioada 1951 – 1973, a fost menținut și în proiecția Stereografica – 1970, fiind orientat la PULKOVO (RUSIA) și având următorii parametrii de baza :

• Semiaxa mare: a = 6 378 245,000 000 m

• Semiaxa mică: b – 6 356 863,018 770 m

• Turtirea geometrică: α= 0,003 352 329 869

• Prima excentricitate: e2=0, 006 693 421 623

• Raza medie de curbură: Ro =6 378 956, 681 m

Punctul fundamental al „ sistemului de coordonate 1942"

Rețeaua geodezica s-a dezvoltat pe baza punctului astronomic fundamental materializat în cadrul Observatorului Astronomic din Pulkovo (Rusia), definit prin coordonatele geografice:

LATITUDINE NORDICA

LONGITUDINE EST GREENWICH

Adâncimea planului de proiecție secant unic -1970

În vederea reducerii deformațiilor liniare și areolare, s-a adoptat planul secant unic – 1970, la adâncimea H = 3 189,478 m față de planul tangent, în punctul central al proiecției Qo(𝛗o,𝛌o). În urma intersectării sferei de raza Ro cu planul secant, a rezultat un cerc al deformațiilor nule, cu raza ro = 201,718 km.

Deformațiile lungimilor și suprafețelor

Deformația regională pe unitatea de lungime (1 km) în planul secant unic – 1970, din punctul central al proiecției Qo(𝛗o,𝛌o), este de -0,25 m/km, după care scade în valoare negativă până la distanța de ro = 201,718 km, unde este nula.

În exteriorul cercului de deformație nula (d > ro), deformația liniara relativa creste în valoare pozitiva pana la valori de + 0,25 m/km la distanta d=285 km de punctul central al proiecției și respectiv, până la + 0,637 m/km la distanta de d=385 km.

Proiecția stereografică – 1970 satisface precizia reprezentărilor în cazul planurilor topografice întocmite la scările 1 : 2 000, 1 : 5 000 și 1 : 10 000, în toate zonele unde deformația regională a lungimilor nu depășește valoarea de ± 0.15 m/km.

Fig. 4.20. Cercul deformațiilor în proiecția Stereo 1970

Sistemul axelor de coordonate rectangulare plane

Originea sistemului (O) reprezintă imaginea plană a punctului central al proiecției Qo(𝛗o,𝛌o), fiind situat aproximativ în centrul tarii, unde :

– axa absciselor (XX') orientata pe direcția Nord – Sud reprezintă imaginea plană a meridianului punctului central Qo, de longitudine 𝛌o = 25°;

– axa ordonatelor (YY') orientata pe direcția Est – Vest reprezintă tangenta la proiecția paralelei punctului central Qo, de latitudine 𝛗o = 46°.

Pentru lucrările topo-cadastrale și pentru unele calcule cartografice se folosește sistemul convențional de axe, care a rezultat din translarea sistemului cu originea în punctul O (Xo = 0,000 m și Yo = 0,000 m) cu cate + 500 000, 000 m spre vest și respectiv spre sud, obținându-se punctul O' cu Xo = 500 000,000 m și Yo = 500 000,000 m (Figura 4.21.).

Fig. 4.21. Sistemul de axe de coordonate plane, în proiecția stereografica -1970

Modulul sau coeficientul de reducere la scara

Pentru transformarea coordonatelor plane stereografice (X<70>;Y <70>) din planul tangent – 1970, în planul secant unic – 1970, paralel cu cel tangent, precum și pentru alte calcule cartografice, se efectuează înmulțirea acestora cu modulul sau coeficientul de reducere la scară:

Modulul sau coeficientul de revenire la scara

Pentru transformarea inversă a coordonatelor plane stereografice (X<70>;Y<70>) din planul secant unic – 1970, în planul tangent – 1970, precum și pentru alte calcule cartografice, se efectuează înmulțirea acestora cu coeficientul de revenire la scara :

Proiectia Stereografica cu Plan Secant

Trecerea la proiecția stereografică cu plan secant de la proiecția cu plan tangent a fost determinata de creșterea foarte repede a deformațiilor „v” care după (4.104) pentru s = 0, v = 0 (în centrul proiecției); pentru s = 280 km (la marginea teritoriului țării): v = 1/2000.

Se va arăta în cele ce urmează că aceste deformații se reduc la jumătate în proiecția cu plan secant.

În fig. 4.22 se observă că în planul secant de proiecție punctul P se reprezintă prin S.

Fig. 4.22 Proiecția Stereografică cu plan secant

Dacă planul secant este situat la distanța y față de planul tangent putem scrie:

(4.22)

sau:

Dezvoltând rezulta:

(4.23)

Deformația relativa va fi: (4.24)

Comparând egalitățile de mai sus se contată că deformațiile în proiecția stereografică cu plan secant sunt mai mici decât deformațiile în proiecția cu plan tangent cu cantitatea dată de expresia

Impune ca această cantitate să fie valoric egală cu deformațiile maxime stabilite în proiecția cu plan tangent și reduse la jumătate, respectiv cu 1/4000.

În consecință putem scrie: de unde y = 3,18 km.

Care stabilește poziția planului secant de proiecție față de planul tangent.

Planul secant v-a secționa suprafața după un cerc de deformații nule a cărui rază se obține utilizând egalitatea (4.33). Vom scrie:

de unde s = 201,718 m

Transformarea coordonatelor din plan tangent în plan secant

Dacă pentru un punct oarecare situat pe suprafața de referință, coordonatele în cele două sisteme de proiecție se notează cu xt, yt, și xs, ys atunci pe baza celor stabilite în paragraful precedent putem scrie:

(4.25)

sau:

(4.26)

în care: K = 1 – 1/4000 = 0,999750

Din relațiile (4.26) se poate realiza și transformarea inversă și anume:

(4.27)

Calculul coordonatelor stereografice prin metoda reducerii la coardă

Metoda reducerii la coardă utilizată la calculul coordonatelor stereografice, constă ca și în proiecția Gauss în reducerea direcțiilor măsurate și distanțelor la planul de proiecție.

Dacă se consideră direcția AB pe elipsoid sau sferă în planul de proiecție va fi A’B’ după linia curbă de lungime AB (fig. 4.23).

Fig. 4.23 Reducerea la coardă

A reduce direcția considerată înseamnă a stabili corecțiile de reducere la coardă A’B’ notate cu AB și BA și distanța dintre punctele A’ și B’ luată după coarda A’B’ notată cu SAB.

Reducerea direcțiilor la planul de proiecție

Suma unghiurilor în triunghiurile ABC și A’B’C este aceeași (proiecția este conformă), deci putem scrie:

A + B + C = a + b + c + AB + BA (4.28)

180 + = 180 + AB + BA (4.29)

La distanțe mici curba A’B’ este un arc de cerc și

AB = + BA =

deci = 2 și

Dar (4.30)

Se calculează coordonatele preliminare față de un sistem particular de referință, care are originea în punctul C și atunci xc = 0, yc = 0, iar

(4.31)

Reducerea distanțelor la planul de proiecție

Se demonstrează că între SAB și sAB există o legătură:

(4.32)

în care:

x = x2 – x1

y = y2 – y1

În proiecția cu plan secant obținem distanța:

S’AB = K SAB, K = 0,999750 (4.33)

De precizat că în calculul reducerilor coordonatele x1, y1, x2, y2 se introduc prin valori preliminarii (aproximate la ordinul metrilor).

Sisteme de referinta locale. Sistemul minier de referinta.

Proiecția Stereografică utilizând planul secant local

Prin aplicarea planului unic secant, se micșorează deformația cu 33 cm/km. În unele părți ale periferiei țării există totuși o deformație de +67 cm/km. În orașe unde se creează o precizie mai mare, instrucțiunile prevăd folosirea unui plan secant local paralele cu planul unic secant, dacă deformația liniară în orașul respectiv depășește +- 15 cm/km. Planul secant local va trece printr-un punct de triangulație al orașului, fie că el a fost determinat mai înainte, fie că se va determina din nou. Se va calcula coeficientul de transcalculare a coordonatelor care este raportul dintre distanța în planul secant local și cea corespunzătoare în planul unic secant, în felul următor:

Fie punctul P2(x2,y2) ale cărui coordonate sunt date în planul unic secant. Acestui punct îi corespunde punctul P pe sferă și punctul P1 în proiecția stereografică cu plan tangent;

Cu ajutorul coordonatelor x2 și y2 se va calcula distanța d2. Această distanță se va împărți cu coeficientul 0,99966667 obținându-se distanța d1 în plnul stereografic tangent;

Se va calcula apoi distanța ON în mod aproximativ:

(4.34)

Unde d este înlocuit cu d2.

Fig. 4.24. Planul secant unic – Varianta 1

Distanța TN se calculează aproximativ astfel:

(4.35)

Astfel se poate calcula distanța d cu ajutorul relațiilor din triunghiurile T1LP2, T1NP și T1TP1 cu următoarele relații:

(4.36)

Cu ajutorul acestei relații se poate calcula din nou:

Și:

(4.37)

Se calculează apoi din nou din ecuația 3.1. pe d, procedeu ce se va repeta de mai multe ori până când între două valori consecutive ale lui d nu mai este nici o diferență.

Se formează apoi coeficientul cu ajutorul căruia se va înmulți fiecare coordonată din planul unic secant și se va obține coordonata respectivă în planul secant local. Se va observa că, copeficientul c va fi mai mare decât 1 pentru toate planurile locale care se vor pune între planul unic secant și planul tangent, ajungând aici la valoarea maximă. Coeficientul c va fi subunitar pentru toate planurile secant locale cre vor fi puse sub planul unic secant.

In afara metodei aproximațiilor successive, transcalcularea coordonatelor puntelor geodezice din planul unic secant într-un plan secant local se mai poate realize și astfel:

Fig. 4.25 Planul secant unic – Varianta 2

Din figură rezultă:

(4.38)

Unde:

i/2R este valoarea cu care se micșorează un km din planul tangent prin proiectarea lui în planul unic secant;

h/2R este valoarea cu care se micșorează un km din planul tangent în planul secant local. Planul secant local, trecând prin punctual P1, deformația în jurul acestui punct va fi 0. Va trebui deci calculată deformația în planul tangent și apoi anulată prin scăderea acestei valoti din lungimea de 1km din planul tangent.

În acest scop se va împărți coordonatele punctului P’1 date în planul unic secant prin coeficientul 0,99966667, adică: , respectiv

Obținând x și y în planul tangent. Apoi se va calcula: și

(4.39)

Înmulțind fiecare coordonată din planul unic secant cu coeficientul k, vom obține coordonatele în planul secant local care trece prin punctual P1.

Pentru exemplificare considerăm un punct geodezic P în centrul zonei de lucru a cărui coordonate în proiecție Stereo1970 pe plan secant unic sunt:

coordonatele în plan tangent devin:

Care reduse la originea Nord Făgăraș prin scăderea a câte 500,000m vor fi:

coeficientul de deformație regională K rezultă succesiv:

coordonatele în plan secant local, cu originea la Nord de Făgăraș devin:

Și în proiecția Stereo1970 prin pozitivare:

Sistemul topografic minier de referință

Sistemul de referință al bazinului minier se caracterizează prin:

Suprafața de referință;

Planul de proiecție;

Sistemul de coordonate plane;

Suprafața de nivel pentru cote;

Denumirea sistemului;

Suprafața de referinta

MM (Fig.4.26) este o suprafața de nivel de cota ’Zm’,egală cu cota medie a ansamblului de lucrări miniere. Punctele topografice (P) din teren se proiectează pe această suprafața, după verticalele lor (în punctele P’) .

Fig. 4.26 Suprafața de referință

SECTIUNE

H-H Plan proiecție minier.

M-M Suprafața de referința minieră.

E-E Elipsoid

T-T Plan proiecție Gauss(aproximativ)

G-G Geoid

L-C Meridian axial al fusului Gauss

Planul de proiecție (H-H)

Este un plan tangent la suprafața de referința în punctul ’O’,care este proiecția unui punct situat aproximativ în centrul bazinului. Punctele P’ de pe supafața de referință se transpun în P’’, prin proiecție centrală și constituie reprezentarea convențională a punctelor reale P.

Sistemul de coordonate plane

Stabilit în planul de proiecție (H-H) este concretizat prin coordonatele punctului origine (0) și valoarea orientării unei direcții (OP), (Fig.4.27). Punctul de tangență (punctul de origine) O și orientarea direcției de referința se adoptă ca elemente comune cu rețeaua triangulației de stat.

În bazinele cu volum important de lucrări vechi, din considerente de securitate minieră și continuitate a documentației, se conservă sistemul de referință adoptat inițial, chiar dacă acesta este diferit de sistemul de stat.

H-H -Plan proiecție

O,P – Puncte care materializează sistemul de coordonate plane

O – P- Orientare de referința

Fig. 4.27 Planul de proiecție

Suprafața de nivel pentru cote

Se adoptă suprafața geoidului (suprafața de nivel de cota ’zero’, determinată ca valoare medie a nivelului mării).

Denumirea sistemului de referință

De regulă este formată din denumirea bazinului și anul constituirii sistemului (ultimele două cifre).

Reprezentarea proiecției Gauss nu este riguroasă, ci redată sugestiv, pentru a ilustra, în general, corelarea sistemelor miniere cu sistemul Gauss, corelare care se realizează după relațiile matematice cunoscute.

Valoarea deformației liniare, la trecerea de pe suprafața de referință M-M, pe planul de proiecție H-H, creste proportional cu distanța, față de punctul de tangență 0. Pentru distanțe până la 20 km, deformația nu depășește 10 mm/km și se neglijează lungimile de pe suprafața de referință se vor considera astfel, în planul de proiecție .

Graficul de racordare

Împărtirea în planșe unitare – Suprafața planului de proiecție (H-H) se împarte după o rețea cu ochiul de 6×8 km (cu latura lungă pe est-vest), paralela la axele de coordonate plane, din planșa, denumită „planșă de bază”.

Planșa de bază este, de regulă, aceea care conține punctul de tangență a planului de poiecție cu suprafața de referintă.

Coordonatele colturilor tuturor celorlalte planșe se obțin prin adăugarea (respectiv scăderea) unui multiplu de 8 km pe est-vest și 6 km pe nord-sud. Impartirea în planșe unitare este exprimată prin „indicativul graficului de racordare” care constă din denumirea sistemului de referință și coordonatele colțului sud-vestic al planșei de bază.

Exemplu:

Coordonatele sunt scrise în km, prima valoare referindu-se întotdeauna la axa orientată spre nord.

Nomenclatura planșelor unitare

Planșele unitare la scara 1:10.000 poartă denumirea unui obiect important cuprins în cadrul lor (localitate, formă de relief, etc.), sau se denumesc prin coordonatele colțului sud-vestic, exprimat în km.

Exemplu: Planșa „PONOR” sau „planșa x. 5251 ; Y.541”

Subampărțirea planșelor unitare 1:10.000 în planșe 1:50001:500, nomenclatura și suprafața planșelor rezultate- Planșa la scara 1:10.000 se subîmparte în planșe la scările 1:5.000 pană la 1:500, astfel. ca dimensiunea formatului util al desenului ( 600 X 800 mm ) și trasarea rețelei de coordonate să rămână constantă, pentru toate scările. Modul de împărțire și nomenclatura respectivă sunt redate în tabela 4.3, iar suprafața reprezentată și numărul de planșe, în tabela 4.4.

Baza topografică a documentelor grafice miniere

Reprezentările grafice convenționale (caroiajul planului, curbele de nivel, etc.), valorile numerice (coordonate, cote, orientări de secțiuni și profile, etc.), precum și textele explicative (sistemul de referința, etc.) și alte elemente, cu ajutorul cărora detaliile din documentele grafice se pot localiza în teren sau se pot corela cu elemente reprezentate în alte documente grafice, poartă denumirea de „bază topografică” a documentului. Conținutul bazei topografice variază în anumite limite, după natura documentului. Ca regulă generală, baza topografică a documentelor grafice miniere cuprinde:

Reprezentarea grafica a coordonatelor, prin caroiajul rectangular și curbele de nivel.

Valorile numerice ale coordonatelor neprezentate grafic.

Indicarea sistemului de referință, în care este întocmit documentul, prin denumirea stabilită în prezentul caiet.

Documentele grafice privind sistemul de referința și graficul de racordare

Elementele grafice și valorile numerice, care caracterizează sistemul de referință și graficul de racordare al bazinului minier, se concretizează în următoarele documente grafice:

1.Fisa sistemului de referință.

2.Graficul de racordare a planurilor (desene de detaliu).

Fisa sistemului de referintă – Fisa sistemului de referință (tabelul 4.5) cuprinde:

Reprezentarea în plan, la scara 1:500.000 a bazinului sau perimetrului minier, cu unele detalii principale din teren; punctele topografice, ce caracterizează materializarea sistemului de referință; împărțirea în planșe unitare scara 1:10.000; planșele unitare constituite, cu denumirile lor: liniile caroiajului geografic, ce delimitează foile de hartă în proiecția Gauss-Kruger și numerotarea acestora.

Indicarea elementelor caracteristice ale sistemului de referința (suprafața de proiecție, plan de proiecție, sistem de coordonate, etc.)și valorile numerice ale coordonatelor principalelor puncte topografice, care materializează sistemul.

Indicarea documentației de bază, privind determinarea punctelor, ce materializează sistemul de referință.

Desenele de detaliu ale graficului de racordare – Graficul de racordare se desenează în detaliu, secționat pe foi, la scara 1:25.000. Fiecare foaie reprezentata astfel, la scara 1:25.000, o planșa unitara scara 1:10.000, de 6X8 km. Aceste desene conțin:

1. Impartirea în planșe 1:5.000 ÷ 1:500;

2. Detaliile principale ale suprafeței;

3. Scheletul lucrărilor miniere principale;

4. Punctele topografice din rețeaua de sprijin de la suprafața;

5. Denumirea sistemului de referința;

6. Denumirea planșei unitare reprezentata și acelor cu care se racordează aceasta.

Tabel 4.3 Schema subîmpărțirii și Nomenclatura

Tabel 4.4 Suprafața reprezentată și numărul de planșe

Tabel 4.5 Fisa sistemului de referintă

Pentru a menține corelarea între lucrările topografice de la suprafața și din subteran la nivelul unui bazin sau câmp minier este necesar sa fie constituit un sistem unic de referința.

În acest sens la suprafața este constituita o rețea de triangulație dependenta de triangulația naționala. Totodată în bazinul minier este necesar sa fie transmisa cota din rețeaua naționala de nivelment. Față de acest sistem de referința (planimetric și nivelitic) sunt raportate toate obiectivele din incinta minei. În baza unor măsurători topografice se întocmește un plan al suprafeței. Măsurătorile care se efectuează în subteran în scopul transpunerii pe plan a lucrărilor miniere, este necesar sa fie executate în același sistem de referința cu cel de la suprafața. Sistemul de referința se transmite de la suprafața în subteran prin lucrările miniere de acces în subteran (puțuri, planuri înclinate, galerii de coasta, etc.). Pentru a fi posibil acest lucru în apropierea acestor lucrări sunt determinate puncte topografice noi folosindu-ne de metode specifice îndesirii rețelelor de triangulație. Pentru fiecare punct nou încadrat sunt utilizate cel putin 2 metode de îndesire. Se constituie așa numita rețea topografică de apropiere. Din punct de vedere topografic lucrările miniere se împart în 2 categorii:

-galerie de coasta (orice lucrare minieră orizontala sau înclinata);

-put vertical de mina (toate lucrările miniere verticale).

Punctele nou determinate vor fi amplasate la o distanta de max. 30m de puțuri și max. 150m de galeriile de coasta. Cota este adusa la gurile de acces în subteran prin metoda nivelmentului geometric de mijloc dîn reperele de nivelment geometric.

Analiza calitativă a sistemelor locale de referință

Reprezentările grafice convenționale (coroiajul planului, curbele de nivel, etc.), valorile numerice (coordonate, cote, orientări de secțiuni și profile ) precum și textele explicative (sisteme de referință) și alte elemente cu ajutorul cărora detaliile din documentele grafice se pot localiza în teren, sau se pot corela cu elemente reprezentate în alte documente grafice poartă denumirea de ,, bază topografică'' a documentului. Conținutul bazei topografice variază în anumite limite, după natura documentului. Ca regulă generală, baza topografică a documentelor grafice miniere cuprinde:

Reprezentarea grafică a coordonatelor, prin caroiajul rectangular și curbele de nivel

Valorile numerice ale coordonatelor nereprezentate grafic

Indicarea sistemului de referință, în care este întocmit documentul

Elementele grafice și valorile numerice, care caracterizează sistemul de referință și graficul de racordare al bazinului minier se concretizează în următoarele documente grafice:

Fișa sistemului de referință

Graficul de racordare a planurilor (desene de detaliu )

Fișa sistemului de referință cuprinde:

Reprezentarea în plan, la scara 1: 500.000 a bazinului sau perimetrului minier cu unele detalii principale din teren : punctele topografice ce caracterizează materializarea sistemului de referință, împărțirea în planșe unitare la scara 1: 10.000 , liniile caroiajului geografic ce delimitează foile de hartă în proiecția Gauss- Krűger și numerotarea acestora.

Indicarea elementelor caracteristice ale sistemului de referință ( suprafața de proiecție, plan de proiecție, sistem de coordonate, etc ) și valorile numerice ale coordonatelor principalelor puncte topografice care caracterizează sistemul.

Indicarea documentației de bază privind determinarea punctelor ce materializează sistemul de referință.

Graficul de racordare se desenează în detaliu secționat pe foi cu scara desenului 1: 25.000. Fiecare foaie se reprezintă la scara 1: 25.000 și conține : împărțirea în planșe 1: 5.000 ÷ 1: 500, detalii principale ale suprafeței, scheletul lucrărilor miniere , punctele topografice din rețeaua de sprijin de la suprafață, denumirea sistemului de referință, denumirea planșei unitare reprezentată și a celor cu care se racordează aceasta.

Conținutul desenului de detaliu al graficului este de utilitate generală. Când aceste desene sunt utilizate într-un anumit scop ele conțin și datele specifice utilizării lor ( de exemplu pentru evidența lucrărilor topografice de suprafață se trece conturul ridicărilor și legenda de reprezentare a acestora ).

Documentele grafice privind sistemul de referință și graficul de racordare au valabilitate numai după aprobarea lor de către organul topografic din minister.

CAPITOLUL V

CONTRIBUȚII CU PRIVIRE LA OPTIMIZAREA REȚELELOR GEODEZICE ÎN LUCRĂRILE DE CADASTRU MINIER

Introducere

Realizarea lucrărilor de cadastru în etapa actuală constituie o componentă importantă a lucrărilor din domeniul economic și social la nivelul țării noastre. Legile proprietății care au fost elaborate duc la realizarea unor delimitări concrete și perfecte a proprietății. Realizarea cadastrului general al întregului teritoriu și dezvoltarea pe scheletul acestuia a cadastrelor de specialitate, inclusiv a cadastrului minier, constituie o preocupare de bază a specialiștilor din acest domeniu.

Rezolvarea cadastrului general cât și a cadastrului de specialitate, respectiv, a cadastrului minier, impune realizarea la nivelul întregii țări a unei rețele optime de sprijin care să constituie baza de reprezentare și de dezvoltare a tuturor lucrărilor ce implică elaborarea documentațiilor cadastrale la nivel general și a cadastrelor de specialitate.

Existența la nivelul țării a mai multor perimetre miniere, la care extinderea acestora s-a realizat în condiții impuse la nivelul respectiv, aduc în condițiile actuale reevaluarea lucrărilor topografice și refacerea planurilor topografice și cadastrale conform legislației actuale. Baza de pornire a acestor lucrări este în realizarea unor rețele de sprijin optime din punct de vedere tehnic și calitativ utilizând tehnici și tehnologii moderne atât de preluare cât și prelucrare a mărimilor topografice.

În acest capitol sunt prezentate metode moderne de optimizare a acestor rețele și de prelucrare a mărimilor măsurate și contribuțiile cu privire la realizarea acestora.

Noțiuni generale de optimizare

Cele mai utilizate și dezvoltate metode de optimizare sunt acelea în care, atât funcția obiectiv, cât și restricțiile sunt expresii liniare, dependente de variabilele de decizie, de aceea, acest gen de probleme mai sunt cunoscute sub denumirea de probleme de programare liniară .

Forma standard a unei probleme de programare liniară este:

(5.1.)

supusă la condițiile:

(5.2.)

(5.3.)

Aceasta este o problemă de programare liniară cu restricții de tip egalitate, cu variabile de decizie nenegative. În rezolvarea problemelor de optimizare a bazelor geodezice și topografice acest caz este întâlnit mai puțin dar, în general toate problemele de optimizare pot fi aduse la această formă, înlăturând restricția din relația (5.3.) prin substituirea variabilei xi cu două variabile pozitive a căror diferență este:

(5.4.)

unde:

(5.5.)

Folosirea acestui procedeu de transformare conduce la rezolvarea problemelor de optimizare însă are un neajuns, ce constă în dublarea numărului variabilelor problemei.

Acest neajuns poate fi înlăturat prin adunarea unei constante la fiecare variabilă de decizie, astfel:

(5.5.)

unde ki are valoarea foarte mare.

Și această metodă, necesită însă, anumite precauții în folosirea de valori foarte mari pentru constanta k, deoarece ar conduce la nedeterminări de ordin numeric.

Un alt aspect care este întâlnit în rezolvarea practică a problemelor de optimizare este necesitatea de a se lua în considerare și restricțiile de tip inegalitate și transformarea acestora în restricții de tip egalitate, conform relației (5.2.), care conduce la obținerea unor rezultate utilizându-se variabile de decizie adiționale.

Astfel, pentru transformarea unei inegalități de tipul:

(5.7.)

într-o restricție de tip egalitate, trebuie adăugată o variabilă de decizie xn+1, astfel încât:

(5.8.)

În acest proces, variabila de decizie xn+1 este denumită și variabilă pasivă și pentru rezolvarea de ansamblu a problemei de optimizare este necesară câte o astfel de variabilă pasivă pentru fiecare restricție de tip inegalitate.

În situația în care semnul inegalității este ≥, atunci variabila pasivă se scade pentru a transforma inegalitatea în egalitate.

Forma matriceală a problemei de programare liniară

Pentru o rezolvare mai rapidă și o aplicabilitate mai mare a tehnicii de calcul moderne în problemele de optimizare complexe, este indicat a se folosi forma matriceală a programării liniare [90], dată la modul general de relațiile:

(5.9.)

supusă la condiția: (5.10.)

unde X nu are restricții de semn.

În acest caz, programul de optimizare va conține o subrutină ce va transforma problema de optimizat, într-o problemă de programare liniară în forma standard, înainte de a se trece la rezolvarea efectivă, a ei, cu tratare distinctă pentru sistemele liniare subdimensionate, respectiv pentru sisteme liniare supradimensionate.

Problema sistemelor liniare subdimesionate

În situația în care numărul ecuațiilor este mai mic decât numărul necunoscutelor, specific cazurilor în care numărul măsurătorilor este insuficient, avem de a face cu sisteme liniare subdimensionate .

Forma generală a unui sistem liniar subdimensionat este dată de relația :

(5.11.)

unde:

și m<n (5.12.)

Pentru rezolvarea acestui sistem de ecuații nedeterminat se atașează o condiție suplimentară dată de relația:

(5.13.)

Dacă, în rezolvare se introduce și vectorul rezidual R care satisface condiția:

R = A•X – B (5.14.)

unde: (5.15.)

și ținând cont că de faptul că trebuiesc îndeplinite simultan condițiile din relațiile (5.11.) și (5.13.) atunci avem: (5.15.)

Pentru determinarea minimului acestei funcții se pune condiția ca:

(5.17.)

sistem a cărui desfășurare este: ; (5.18.)

și care are soluția de forma: (5.19.)

unde k este un vector cu m componente, cunoscut din literatura de specialitate și sub denumirea de vectorul corelatelor, iar c un vector format din elementele situate în coloana i a matricei A cu forma matriceală generală dată de:

(5.20.)

Înlocuind în sistemul dat de relația (5.11.), valorile necunoscutelor date de relația (5.19.), se obține sistemul:

(5.21.)

unde, pentru ecuația i, explicitarea are forma:

(5.22.)

de unde se poate deduce că:

(5.23.)

ce reprezintă un sistem de m ecuații cu m necunoscute, în care li are forma:

(5.24.)

După rezolvarea acestui sistem se revine în relația (5.19.) și se determină soluțiile sistemului inițial.

Problema sistemelor supradimensionate

Spre deosebire de sistemele subdimensionate în care numărul ecuațiilor era mai mic decât numărul necunoscutelor, așa cum reiese și din denumirea lor, sistemele supradimensionate au în componența lor ecuații liniare în care numărul lor este mai mare decât numărul necunoscutelor.

Forma matriceală generală a unui astfel de sistem este dată de :

A•X = B (5.25.)

unde: (5.26.)

Este cunoscut faptul că în sistemele de ecuații supradimensionate, numărul mare de ecuații față de numărul necunoscutelor conduc la soluții care nu satisfac toate aceste ecuații fapt ce necesită transformarea acestuia într-un sistem normal în care numărul ecuațiilor coincide cu cel al necunoscutelor.

Pentru rezolvarea unui astfel de sistem în geodezie și topografice, în general, se folosește metoda celor mai mici pătrate.

Dacă notăm cu R vectorul rezidual care este dat de:

R = A• X – B (5.27.)

sau: (5.28.)

elementele acestuia trebuie să satisfacă condiția:

(5.29.)

Avându-se în vedere că fiecare componentă a sistemului (5.28.) este funcție de variabilele , atunci relația (5.29.) mai poate fi scrisă și sub forma:

(5.30.)

Pentru obținerea sistemului normal de ecuații liniare, se pune condiția ca derivatele parțiale ale funcției cu forma generală prezentată în relația (5.30.) să fie nule, adică:

(5.31.)

În acest caz sistemul normal de ecuații va avea forma:

(5.32.)

unde s-a notat cu vectorul de dimensiune n + p format din elementele din coloana i a matricei A. Prin rezolvarea acestuia se vor obține în final soluțiile sistemului care satisfac ecuațiile sistemului inițial, supradimensionat.

Categorii și criterii de optimizare

Pentru proiectarea unei rețele geodezice sau topografice, în general, care să deservească activitatea de măsurători într-o exploatare minieră la zi, în particular, în principiu există mai multe variante dintre care doar una singură, necesită un număr minim de măsurători, cu costuri minime și precizie ridicată de determinare a mărimilor și timp scurt de materializare a acesteia în practică.

În geodezie și topografie au existat și există preocupări în ceea ce privește optimizarea bazelor geodezice și topografice Mittermayer (1972) și Wolf (1972). Grafarend (1979) a realizat o grupare a metodelor de optimizare în patru categorii, având ca și criteriu de diferențiere, genul de mărimi luate în studiu în procesul de optimizare, fiind întâlnite în literatura de specialitate sub titulatura de design de ordin 0, 1, 2, și 3 [63]. Completând criteriile de clasificare ale optimizării bazelor geodezice și topografice cu tipul de măsurători efectuate în rețea și conținutul funcției scop a optimizării atunci putem generaliza clasificarea categoriilor de optimizare și realiza structura din fig. 5.1.

Fig. 5.1. Clasificarea categoriilor de optimizare

Așa cum precizam mai sus, luând în considerare ca și criteriu de diferențiere în procesul de optimizarea genul de mărimi luate în studiu, se disting patru categorii și anume :

optimizarea datelor inițiale (design de ordinul 0), când se iau în studiu variante de calcul a rețelelor pornind de la cunoașterea inițială a:

măsurătorilor unghiulare;

a orientării unei laturi;

a orientării unei laturi și a mărimii unei laturi;

a orientării unei laturii, a mărimii unei laturi și a coordonatelor unui punct.

optimizarea configurației rețelei geodezice/topografice (design de ordinul 1), este pasul al doilea în realizarea optimului general, la acest nivel datele inițiale considerându-se optime. Pentru realizarea optimului în ceea ce privește configurația rețelei se iau în studiu variante geometrice diferite, deci se acționează asupra mărimii unghiurilor și distanțelor, introducându-se, cu rol foarte important în determinarea optimului, restricții generate de factori naturali, care complică foarte mult alegerea variantei optime;

optimizarea programului de măsurători (design de ordinul 2), când se consideră determinat optimul pentru datele inițiale și configurația rețelei luându-se în studiu numărul de repetări sau asupra metodei de măsurare a unghiurilor, distanțelor, etc., precum și restricțiile impuse de precizia ce trebuie obținută. Această categorie este una dintre cele mai studiate de-a lungul timpului în ceea ce privește determinarea optimului, anul 1979, constituind "vârful" abordării problemei prin lucrările lui Grafarend, Fotescu, Pelzer;

optimizarea observațiilor suplimentare (design de ordinul 3) care se aseamănă cu categoria anterioară cu deosebirea că se iau în considerare observații suplimentare în scopul creșterii preciziei de determinare a rețelei. Introducerea de măsurători suplimentare, conduce la condiții suplimentare în prelucrarea datelor, având ca rezultat creșterea preciziei. Abordarea acestei categorii de optimizare vizează în special aspecte economice care conduc la un volum minim de cheltuieli.

Optimizarea se poate realiza pentru fiecare categorie în parte sau luând în analiză simultan două, trei sau chiar toate patru categoriile enumerate, fapt definit de literatura de specializate ca optimizare complexă sau design hibrid [63].

Procesul de optimizare are drept scop satisfacerea simultană a unui număr cât mai mare de funcții scop deci, implicit, a indicatorilor de precizie, respectiv a indicatorilor economici, indiferent de metoda de prelucrare a măsurătorilor analizată, clasificarea acestuia pe baza conținutului funcției scop fiind reprezentată de:

optimizare în care funcția scop conține un indicator de precizie locală;

optimizare în care funcția scop conține un indicator de precizie globală;

optimizare în care funcția scop conține un indicator economic.

O clasificarea a procesului de optimizarea după metodele de prelucrare a măsurătorilor se prezintă sub forma:

optimizarea rețelelor geodezice sau topografice, în care datele se prelucrează prin metoda măsurătorilor directe;

optimizarea rețelelor geodezice sau topografice în care datele se prelucrează prin metoda măsurătorilor indirecte;

optimizarea rețelelor geodezice sau topografice în care datele se prelucrează prin metoda măsurătorilor directe condiționate;

optimizarea rețelelor geodezice sau topografice în care datele se prelucrează prin metoda măsurătorilor indirecte cu mai multe mărimi măsurate;

optimizarea rețelelor geodezice sau topografice în care datele se prelucrează prin măsurători indirecte supuse la condiții.

Dintre indicatorii de precizie enumerați și posibil de luat în studiu, cu o aplicabilitate mai largă și cu o eficiență ridicată, sunt indicatorii de precizie locală, care conduc la o cunoaștere a preciziei de determinare pentru fiecare punct în parte, permițând luarea de măsuri corespunzătoare pentru evitarea cazurilor de puncte insuficient de precis determinate.

Pentru atingerea acestui obiectiv ar putea fi utilizați acei indicatori de precizie care s-au dovedit a fi cu o influență și importanță mai mare precum:

erorile medii pătratice ale coordonatelor unui punct;

eroarea unei funcții de coordonate.

eroarea medie pătratică totală;

mărimea semiaxei mari a elipsei erorilor;

eroarea medie pătratică a unei orientări;

eroarea unei diferențe de coordonate;

eroarea unei lungimi;

În cazul în care sunt utilizați indicatorii de precizie aferenți diferențelor de coordonate respectiv lungimii unui segment, există posibilitatea introducerii unei funcții scop de forma:

(5.33.)

sau: (5.34.)

unde: – toleranța admisă.

Spre deosebire de indicatorii de precizie locală, indicatorii de precizie globală oferă posibilitatea caracterizării în ansamblu a unei rețele geodezice sau topografice sau în comparație cu alte rețele similare.

Într-o clasificare a indicatorilor de precizie globală distingem:

eroarea medie pătratică a unității de pondere:

(5.35.)

În proiectarea unei rețele geodezice sau topografice, pentru determinarea variantei optime se poate acționa asupra mărimilor n, respectiv k prin introducerea unor noi măsurători sau a unor parametrii suplimentari. Trebuie remarcat însă, că odată cu introducerea unor noi măsurători (se mărește n) sau a unor parametrii suplimentari (se mărește k) se va modifica și [pvv]. Totuși mărirea numărului de măsurători trebuie să se realizeze ponderat și în strânsă corelare cu numărul de parametrii suplimentari, deoarece creșterea excesivă a acestora poate conduce la rezultate eronate sau denaturarea prelucrării.

Eroarea pătratelor erorilor medii este un indicator de precizie globală utilizat în rețele geodezice sau topografice de dimensiuni nu prea mari:

(5.35.)

care trebuie să satisfacă și restricții de includere a erorilor mt într-o anumită toleranță T impusă, a cărei valoare, în general diferă de la un ordin la altul al rețelei geodezice, matematic acest lucru fiind reprezentat de inegalitatea:

(5.37.)

Pe lângă indicatorii tehnici de precizie locală și globală, în condițiile impunerii unei eficiențe economice a complexului de operații, aferente proiectării și materializării unei rețele geodezice și topografice, optimizarea trebuie să ia în calcul și indicatori economici dintre care un rol important îl are costul operațiilor de măsurare cM dat de relația:

(5.38.)

unde: ci – costul specific pentru o singură observație de tipul i;

ni – numărul de repetări al unei observații de tipul i.

la care se atașează și restricții prin care se asigură o precizie minimă pentru anumite mărimi sau soluții pozitive de forma:

(5.39.)

(5.40.)

Analiza categoriilor de optimizare ale rețelelor geodezice și topografice

Optimizarea datelor inițiale

Volumul datelor inițiale într-o rețea geodezică sau topografică este compus în general din valorile provizorii ale necunoscutelor, date cu privire la măsurători și matricea de covarianță aferentă, respectiv informații cu privire la elementele de structură ale acesteia.

Elementele de structură ale rețelei, din punct de vedere al optimizării oferă informații despre dimensiunea optimă a rețelei din punct de vedere al dezvoltării acesteia, mărimea optimă a unui unghi sau a unei laturi în rețea, care să satisfacă condiții de precizie de ansamblu anteimpuse și forme geometrice optime ce intră în componența rețelei de ansamblu.

Studiul elementelor de structură se poate realiza pe fiecare tip de figură geometrică ce intră în componența rețelei sau pe fiecare tip de rețea în parte.

Criterii de evoluție ale rețelei planimetrice din punct de vedere al optimizării

Așa cum precizam în subcapitolul anterior, pe lângă optimizarea elementelor geometrice ale rețelelor geodezice sau topografice, în cadrul datelor inițiale se înscriu ca mărimi măsurate, valorile provizorii ale necunoscutelor, etc. care contribuie la conturarea următoarelor aspecte:

măsurătorile unghiulare contribuie la crearea geometriei intrinseci a rețelei geodezice fără a oferii indicii asupra amplasării sale în sistemul de referință folosit și nici cu privire la orientările sau mărimile laturilor;

orientarea unei laturi (a cărei poziție este bine cunoscută în cazul în care ea aparține unei rețele geodezice de ordin superior celei studiate, dacă ținem cont de caracteristica de dezvoltarea a rețelelor de la superior la inferior) ce conferă întregii rețele geodezice o anumită orientare;

cunoașterea unei anumite laturi din rețea (cunoscută de asemenea din rețelele geodezice mai vechi) ce conferă întregii rețele o anumită scară;

în situația în care la restricțiile de mai sus, în plus, se mai cunosc și coordonatele unui punct din rețea, atunci se poate face amplasamentul propriu-zis al rețelei în sistemul de coordonate considerat.

Astfel prin introducerea pe rând sau în combinații ale restricțiilor enumerate mai sus, în funcție de tipul rețelei geodezice sau topografice se poate realiza o clasificare a acestora pe baza gradelor de libertate pe care le au față de sistemul de coordonate luat în considerare, care se prezintă ca în fig. 5.2. .

Fig. 5.2. Clasificarea rețelelor în funcție de parametrii de constrângere

Rolul elementelor fixe într-o rețea este acela de eliminare a defectelor acesteia. Studiile au arătat că alegerea arbitrară a elementelor fixe (coordonatele unui punct, valoarea orientării unei direcții sau lungimea unei laturi) nu are influențe asupra mărimii corecțiilor, a erorii medii a unității de pondere, respectiv asupra configurației geometrice a rețelei dar, în funcție de poziționarea acestor elemente fixe, se obțin soluții diferite pentru vectorul necunoscutelor și erorile medii pe coordonate ale punctelor din rețea, ale orientării elipsei erorilor respectiv a mărimii parametrilor ce le caracterizează.

Analiza optimizării datelor inițiale în rețelele prelucrate prin metoda măsurătorilor directe.

Rețelele prelucrate prin metoda măsurătorilor directe se caracterizează prin aceea că mărimile ce urmează a fi determinate au ca bază de calcul, funcții de mărimi măsurate direct, ce nu necesită completări prealabile.

Din această categorie fac parte rețelele de poligonații folosite pentru constituirea triangulațiilor topografice, respectiv a rețelelor de apropiere și de lucru din exploatările miniere la zi.

Fig. 5.3. Rețea constituită prin trasee poligonale sprijinite

Dezvoltarea rețelelor geodezice și topografice prin trasee poligonale se aplică ca urmare a factorilor restrictivi (în general factori geografici – configurația reliefului) care se leagă de sistemul de referință național sau o rețea de ordin superior prin puncte de capăt cu poziție bine determinată.

Dacă se pune condiția ca valoarea costului de determinare a bazelor de legătură să fie același, pentru orice variantă, rămâne de rezolvat dor problema datelor inițiale .

Fie F funcția scop cu una din formele:

(5.41.)

sau (5.42.)

și care depinde, în cazul acestei categorii de optimizare, de setul de date inițiale, acestea fiind o mulțime de perechi θ, x, y (eventual z).

(5.43.)

În studiul optimizării pentru această categorie, pe lângă valoarea orientărilor și coordonatelor punctelor cunoscute, mai intră în calcul valorile laturilor și indirect valorile unghiurilor (acestea stând la baza determinării orientărilor), care în cazul rețelelor prelucrate prin metoda măsurătorilor directe, sunt constante ce intervin în calculul funcției F, definită astfel F:M→R .

Funcția F este discontinuă, datorită faptului că domeniul ei de definiție este discontinuu precum și din cauza formei diferite a acesteia pentru punctele diferite ce aparțin domeniului de definiție: (5.44.)

Pentru determinarea optimului în acest caz, datorită cauzelor prezentate mai sus, în determinarea extremului este imperios necesar să fie calculate efectiv toate variantele FA, FB, … , FN, și să se aleagă aceea care corespunde cel mai bine optimului general:

(5.45.)

Analiza optimizării datelor inițiale în rețelele prelucrate prin metoda măsurătorilor indirecte

Abordarea rezolvării acestui gen de probleme de optimizarea se face pe forma matriceală care permite utilizarea tehnicii de calcul în condiții optime din punct de vedere al utilizării resurselor acesteia și a timpului de lucru .

Măsurătorile indirecte sunt caracterizate de un sistem normal de ecuații de erori cu forma generală: (5.45.)

sau scris în forma matriceală conform relației:

Ax – l = v (5.47.)

Rezolvarea unui astfel de sistem și implicit a problemei de optimizare impune adăugarea la sistem a condiției: (5.48.)

Pentru determinarea coeficientului de pondere al unei funcții considerăm că aceasta are forma: (5.49.)

a cărei eroarea medie pătratică este: (5.50.)

sau (5.51.)

unde matricea (ATpA)-1 este pătratică și conține pe diagonala principală coeficienții de pondere ai mărimilor determinate direct.

(5.52.)

În cele mai multe cazuri mărimile determinate indirect sunt coordonatele punctelor astfel că poate fi o corespondență între:

(5.53.)

j = numărul de perechi de coordonate și n dată de relația: n = 2 j (5.54.)

În rezolvarea problemei de optimizare, eroarea medie pătratică a funcției F joacă rolul indicatorului de precizie (locală sau globală). De exemplu, dacă indicatorul de precizie locală folosit este eroarea medie pătratică de determinare a punctului j:

(5.55.)

atunci matricea f T va avea forma: (5.55.)

Dacă se folosește suma tuturor erorilor de determinare a punctelor ca indicator de precizie globală: (5.57.)

atunci: (5.58.)

Matricele f și p nu depind de poziția elementelor de sprijin din rețea însă, pentru poziții diferite ale elementelor de sprijin se obțin componente diferite ale matricei A.

Analiza optimizării datelor inițiale în rețelele prelucrate prin metoda măsurătorilor condiționate

În practica prelucrării observațiilor geodezice sau topografice, întâlnim cazuri când condițiile geometrice pot fi liniare și neliniare, fapt ce presupune, că în general condițiile geometrice pot fi scrise matematic prin funcții neliniare.

Pentru rezolvarea acestui gen de măsurători se pornește de la sistemul ecuațiilor de erori aferent sau sistemul de ecuații ale corecțiilor, ce sunt liniare și care au forma generală :

(5.59.)

unde .

Scris sub formă matriceală acest tip de măsurători este caracterizat de un sistem de ecuații de forma: (5.60.)

unde: (5.61.)

Pentru rezolvarea sistemului de ecuații de erori și studierea problemelor de optimizarea se atașează la sistemul ecuațiilor de erori o funcție cu expresia matriceală de forma:

(5.62.)

a cărei eroarea medie pătratică este dată de relația:

(5.63.)

unde E este matricea unitate și inversa acesteia nu depinde de poziția datelor inițiale.

Deoarece în rețea nu există decât o singură bază de sprijin (se cunosc doar mărimile necesare și suficiente determinării rețelei) atunci, în afara condițiilor geometrice, nu mai există alte condiții suplimentare (de orientări, de coordonate, de unghi fix, etc.).

În acest caz matricea B este formată doar din coeficienții condițiilor de figură ce nu depinde de poziția datelor inițiale.

Matricea F depinde de poziția datelor inițiale și notăm cu fA, fB, fC, … matricele corespunzătoare variantelor luate în analiza A, B, C,… ce satisfac condițiile.

(5.64.)

unde: (5.65.)

Optimizarea configurației rețelelor geodezice și topografice

Analiza optimizării configurației rețelelor prelucrate prin măsurători directe

Studiul optimizării rețelelor prelucrate prin măsurători directe se efectuează într-o rețea în care există doar numărul necesar și suficient de elemente de sprijin și pentru care nu există constrângeri, unde se consideră mărimile măsurate l1, l2, …, ln ce sunt unghiuri și distanțe.

Dacă notăm cu F funcția scop care depinde atât de mărimile măsurate l1, l2, …, ln, cât și de erorile de măsurare ml1, ml2, …, mln, aceasta are forma generală dată de relația (5.65.):

(5.65.)

La baza studiului de optimizare stă determinarea minimului funcției F, indiferent de tipul indicatorului de precizie folosit, exprimat de relația:

(5.67.)

În situația în care rețeaua luată în studiu are o formă geometrică variabilă, se vor obține derivate parțiale diferite și chiar erori de măsurare diferite:

(5.68.)

a cărei formă liniară, în procesul de optimizare ar trebui să aibă forma dată de relația:

(5.69.)

Deoarece această exprimare în cele mai multe cazuri nu este posibilă, se poate recurge la liniarizarea funcției F pe porțiuni.

(5.70.)

în care: (5.71.)

sunt calculele pentru valorile l10, l20,…, ln0 aferente proiectului provizoriu al rețelei ce urmează a fi optimizată.

În urma optimizării funcției (5.70.), la care se vor atașa condițiile și restricțiile corespunzătoare, se va obține sistemul următor: (5.72.)

adică un nou punct în jurul căruia se va face dezvoltarea următoare.

Calculele se repetă până la încadrarea funcției F în toleranța admisă sau până la stabilizarea valorilor l10, l20,…, ln0, ceea ce echivalează cu obținerea formei finale a rețelei.

Este de remarcat că: , în cazul unghiurilor (5.73.)

în cazul distanțelor (5.74.)

unde: ms = eroarea relativă de măsurare a distanțelor

În situația în care efectuăm calculele apelând la forma matriceală, mai accesibilă programatorilor pentru rezolvarea problemelor complexe, relația (5.69.) are forma:

(5.75.)

unde: (5.75.)

Diferențiind funcția dată de relația (5.75.) obținem:

(5.77.)

în care: (5.78.)

(5.79.)

Dacă se face notația: (5.80.)

atunci matricea B este pătratică și simetrică față de diagonala principală și are forma generală dată de relația: (5.81.)

După determinarea matricei B coloanele acesteia se vor înlocui în relația (5.78.) cu ajutorul căreia vom determina coeficienții dezvoltării liniare (5.77.)

Deoarece calculul derivatelor parțiale pe cale analitică este greoi, chiar și în cazul folosirii tehnicii moderne, este mai indicat din punct de vedere al optimizării timpului să se recurgă la metoda numerică de derivare descrisă de relația:

(5.82.)

Avându-se în vedere că în relațiile de calcul apar și derivatele de ordinul 2 acestea se calculează, prin însumare membru cu membru și neglijând termenii de ordin superior ai dezvoltării: (5.83.)

deci: (5.84.)

De asemenea:

(5.85.)

de unde rezultă că:

(5.85.)

Dacă dx = dy = ξ, unde ξ→0 dar ξ ≠ 0 , atunci:

(5.87.)

În concluzie, coeficienții a1, a2 , …, an se pot determina prin metoda numerică, minimizarea funcției F realizându-se prin programare liniară. Este important de reținut ca și restricțiile sau condițiile, dacă există, trebuie să fie liniarizate și exprimate în funcție de creșterile dl1, dl2, …, dln.

Analiza optimizării configurației rețelelor prelucrate prin metoda măsurătorilor indirecte

În cazul rețelelor prelucrate prin metoda măsurătorilor indirecte eroarea medie pătratică de determinare a unei mărimi are forma :

(5.88.)

în care matricea f conține informații legate de configurația rețelei, iar matricea p conține informații cu privire la precizia de măsurare a unghiurilor sau distanțelor. Deoarece precizia de măsurare a distanțelor depinde și de lungimea acestora, rezultă că și matricea p depinde de configurația rețelei.

În procesul de optimizare funcția care stă la baza studiului este dată de relația:

(5.89.)

al cărei minim trebuie determinat și pentru care se va face liniarizarea ei în felul următor:

(5.90.)

unde:

(5.91.)

unde: (5.92.)

unde: r – numărul mărimilor determinate direct. (5.93.)

iar, k – numărul de ecuații din sistemul caracteristic măsurătorilor indirecte.

(5.94.)

În cazul în care indicatorul de precizie urmărit este eroarea coordonatelor unui punct (un indicator de precizie locală) sau suma erorilor coordonatelor punctelor (un indicator de precizie globală), componentele matricei f sunt elemente nule urmând ca la ecuația (5.90.) să se adauge și restricțiile corespunzătoare exprimate prin creșterile dl1, dl2, …, dln.

Calculele aferente procesului liniarizare – optimizare descrise mai sus se repetă până când F < T unde T – toleranța admisă, sau: (5.95.)

Configurația optimă a rețelei va fi caracterizată de mărimile obținute ca rezultat l1, l2, …, ln.

Pentru calculul derivatelor parțiale se poate folosi și metoda numerică:

(5.95.)

unde: ξ → 0, ξ ≠ 0.

Această metodă se pretează programării deoarece aceeași procedură de calcul a funcției într-un punct este folosită și la calculul valorilor funcției în vecinătatea punctului ceea ce conduce la rezolvarea rapidă a problemei cu un efort foarte mic.

Analiza optimizării configurației rețelelor prelucrate prin metoda măsurătorilor condiționate

Așa cum precizam la descrierea acestui tip de măsurători, mărimile măsurate în rețele sunt unghiuri sau distanțe care sunt supuse la condiții.

În procesul de optimizare, în vederea determinării optimului configurației rețelelor prelucrate prin metoda măsurătorilor condiționate, eroarea medie pătratică de determinare a unei funcții de mărimi obținute prin acest gen de măsurători se determină cu relația :

(5.97.)

unde, informațiile cu privire la configurația rețelei sunt conținute în matricea QFF al cărui minim trebuie să-l determinăm pornind de la forma generală a funcției dată de relația:

(5.98.)

Faptul că se are în vedere un indicator de precizie locală sau globală ce este descris cu ajutorul matricei f, avem informații cu privire la configurația rețelei cuprinse în toate matricele: Q, B, f.

Minimul funcției se obține după modelul descris, prin liniarizare – optimizare pe porțiuni. (5.99.)

unde:

Deoarece matricea este pătratică, termenii au formă de scriere simetrică și sunt egali.

Astfel se poate scrie și forma restrânsă a relației (5.97.) care este dată de relația: (5.101.)

în care: (5.102.)

(5.103.)

(5.104.)

pentru unghiuri: (5.105.)

pentru distanțe: numai dacă i = j (5.105.)

În această situație: (5.107.)

În varianta numerică derivatele parțiale ale funcției F se determină cu ajutorul relației:

(5.108.)

Analiza optimizării configurației rețelelor prelucrate prin metoda măsurătorilor indirecte cu mai multe mărimi măsurate

În cazul măsurătorilor indirecte cu mai multe mărimi măsurate, forma generală a sistemului ecuațiilor de erori se prezintă astfel [41]:

(5.109.)

unde mărimile xi care se obțin indirect este mai mic decât numărul ecuațiilor, iar corecțiile mărimilor măsurate sunt în număr mai mare decât numărul ecuațiilor.

Astfel pentru rețelele prelucrate prin metoda măsurătorilor indirecte cu mai multe mărimi măsurate, eroarea medie pătratică de determinare a unei funcții corespunzătoare este :

(5.110.)

unde: (5.111.)

în care matricele componente sunt date de:

(5.112.)

Informații cu privire la configurația rețelei sunt conținute în matricele A, a, Q și în funcție de indicatorul de precizie urmărit pot fi găsite informații și în matricele f și g.

Funcția se liniarizează în jurul valorilor provizorii proiectate l10, l20, …, ln0 conform relației: . (5.113.)

unde valorile derivatelor parțiale se pot determina analitic astfel:

(5.114.)

(5.115.)

(5.115.)

(5.117.)

(5.118.)

cu semnificațiile următoare:

;

;

; (5.119.)

În varianta numerică, derivatele parțiale ale funcției QFF se determină cu ajutorul relației: (5.120.)

unde: ξ → 0, ξ ≠ 0.

Analiza optimizării configurației rețelelor prelucrate prin metoda măsurătorilor indirecte supuse la relații de condiție

În practica geodezică se întâlnesc situații când anumite mărimi xi, sunt legate de observații printr-un sistem de forma :

(5.121.)

și în același timp trebuie să îndeplinească în mod strict r condiții date de sistemul:

(5.122.)

Rezolvarea directă a acestei probleme constă în exprimarea primelor necunoscute r din sistemul (5.122.), în funcție de celelalte h-r necunoscute și substituirea lor în (5.121.).

În acest caz, eroarea medie pătratică de determinare a unei funcții de mărimi obținute prin măsurători indirecte supuse la relații de condiție este:

(5.123.)

unde:

(5.124.)

În ceea ce privește obiectul studiului de optimizare, informații din acest punct de vedere sunt conținute în matricele A, B, Q și eventual în f. Funcția se liniarizează în jurul valorilor provizorii proiectate l10,l20,…,ln0, conform relației :

(5.125.)

pentru care valorile derivatelor parțiale se pot determina analitic astfel:

unde: ;

;

(5.127.)

În varianta numerică derivatele parțiale ale funcției QFF se obțin cu relația:

(5.128.)

unde: ξ → 0, ξ ≠ 0.

Lucrari de evidenta cadastrala miniera

Restructurarea economiei naționale, a industriei în general și a mineritului în special, se poate realiza prin măsuri ferme, prin proiecte de fezabilitate bine motivate, cu un manageriat modern.

Mineritul comportă transformări, diferit de alte sectoare economice, datorită unor condiții speciale, care pot fi rezumate la următoarele:

conform Constituției României bogățiile minerale ale solului și subsolului sunt monopol de stat, condiție care nu comportă discuții;

industria extractivă este subvenționată de stat, atât în România cât și în lume.

Acest context implică existența unei documentații scriptice, analitice și grafice referitoare la perimetrele de explorare și/sau exploatare. întocmit pe baza eglementărilor în vigoare

In context european sau mondial, există deschidere față de procurarea de substanțe minerale utile, atât din țară, cât și din străinătate, se militează pentru importuri și exporturi de produse minerale, în condițiile în care se preferă calitatea și ieftinitatea produsului.

Este posibilă privatizarea în domeniul minier, proces care implică existența unei documentații scriptice, analitice și grafice referitoare la perimetrele miniere, într-un document sintetic, întocmit pe baza reglementărilor în vigoare.

Documentul sintetic, întocmit pe baza reglementărilor în vigoare, în care să se regăsească toate datele analitice, grafice și scriptice aferente unui perimetru minier trebuie să fie CARTEA MINIERĂ.,pentru întocmirea unui astfel de document trebuie cunoscut faptul că acesta face parte dintr-un complex de lucrări omogen legate în cadastrul minier.

Cadastrul minier este unul din cele mai vechi și bine organizate cadastre din România având o vechime de circa 200 ani (în Banat, Transilvania și Nordul Bucovinei).

Frământările politice din România ultimilor 200 ani, schimbările de dominații, de regimuri politice, cu schimbări de proprietari, de modalități de administrare a

exploatărilor, au impus cunoașterea zăcămintelor, cu aparținători, compatibile schimbărilor succesive. S-a găsit astfel forma cea mai bună, compatibilă în timp cu evoluția tehnologiilor geologice, topografice, miniere, energetice etc.

Carte miniera . Conținut. Întocmire.

Identificarea, evidențierea sistematică a resurselor miniere se face prin lucrări geologice, miniere și topografice. Astfel, simplist, un proces extractiv poate fi sintetizat în următoarea schemă: prospectarea geologică, explorare, localizare topografică, proiectare și exploatare minieră, înnobilare – preparare așezând toate aceste etape în perimetru, ar putea fi stabilită o altă schemă ca în figura următoare:

7

Fig. 5.4. Schema unui perimetru minier

Se observă că aceste perimetre exprimate prin proiecția la suprafața terenului a conturului zăcământului rentabil de a fi exploatat, sunt constituite în ordinea proceselor geologico – miniere.

Evidența terenurilor cuprinse în cadrul perimetrelor este obligatorie datorită unor relații ce trebuie să se stabilească între proprietari și exploatatorii minieri. În perioada lucrărilor geologico – miniere terenurile din perimetrele de exploatare sunt considerate de folosință neproductivă.

Indiferent de tipul zăcământului de substanță minerală utilă el trebuie reprezentat spațial – atât pe verticală, cât și pe orizontală – pe conținuturi, cu reprezentarea exactă a fracturilor tectonice, într-o clasificare a rezervelor conform clasificărilor stabilite de Agenția Națională a Resurselor Minerale.

Cartarea geologică, evoluția exploatării trebuie să aibă o exprimare dinamică, ca de altfel și dotarea la suprafață și în subteran a exploatării, evoluția rezervelor, a cantităților extrase, pierdute din diferite motive sunt, de asemenea, elemente ce trebuie evidențiate în documentația analitică și grafică.

Toate aceste elemente precum și logistica minieră, baza și logistica topografică, facilitățile miniere, utilități etc. sunt date absolut necesare pe care trebuie să le ofere documentația ce trebuie pusă la dispoziție (oferta) pentru ca zăcământul, perimetrul minier să fie concesionat, fie pentru deschiderea unei mine în vederea exploatării, fie în cazul preluării unei mine, sector în timpul funcționării.

Nu trebuie neglijat faptul că la unitatea de produs, extras la suprafață, din subteran este necesar să fie însoțită de o anumită cantitate (proporție) de lucrări de deschidere și pregătire, făcând ca mina să fie tentantă, profitabilă (viabilă).

Conținutul cadru propus al CĂRȚII MINIERE în conformitate cu condițiile geologico-miniere ale țării noastre, în contextul economic actual și la cerințele internaționale, oferind posibilitatea concesionării în minerit va cuprinde referiri la:

identificarea, localizarea și bonitarea zăcămintelor de substanță minerală utilă;

evidențierea pe documente analitice și topografice a elementelor tehnice, economice și juridice referitoare la zăcământ;

întocmirea planurilor de cadastru minier, sau reambularea vechilor planuri din necesitatea conservării bazei topografice;

relevarea pe planuri a situației dinamice (a evoluției) lucrărilor de prospecțiune, explorare, exploatare;

evidența terenurilor aparținătoare minelor, a transferurilor și retrocedărilor de terenuri etc., tehnic, economic și juridic;

constituirea perimetrelor de exploatare, miniere, de siguranță, exploatare precum și probleme privind reconstrucția terenurilor după închiderea minelor;

situația rezervelor pe categorii, facilități miniere, producție brută.

Toate acestea vor fi în concordanță cu Legea fondului funciar, Legea cadastrului și a publicității imobiliare, Legea minelor, Legea pădurilor, Legea mediului etc.

Procesul concesionării este un proces specific economiei de piață cunoscut sintetic sub forma licitației. Aceasta trebuie să ofere, așa cum s-a arătat, datele suficiente referitoare la zăcământ și exploatare.

Cadrul scriptic trebuie să fie creat prin Instrucțiuni tehnice privind conținutul cadru și modul de întocmire a Cărții miniere, care fac obiectul acestei lucrări.

Aceste instrucțiuni însoțind Legea minelor nr. 61/16 martie 1998, normele metodologice de aplicare a Legii minelor, , Ordinul 197/2003 al Agentiei Nationale de Resurse Minerale, Legea mediului, Legea pădurilor 26/1997, Legea cadastrului general și a publicității imobiliare nr. 7/1996, normele tehnice privind executarea cadastrului general ș.a. crează cadrul legal de concesionare în minerit.

Concesionare în minerit s-a mai făcut pe teritoriul României prin Legea minelor din 4 iulie 1924, care a legiferat, la nivelul cadastrului general și minier, la nivelul tehnicii miniere, a posibilităților vremii, elaborând Instrucțiuni pentru înscrierea drepturilor miniere, specificând ca pentru publicitatea drepturilor și sarcinilor de orice fel, asupra proprietății miniere, prin instituirea cărților miniere.

Exemplarul de bază al Cărții miniere se va ține la Agenția Națională a Resurselor Minerale – București, ca organ unic – central. Trebuie să existe un alt exemplar al Cărții miniere care stabilește situația drepturilor și sarcinilor, din punct de vedere juridic, ținut la tribunalul și autoritatea minieră (ANRM) regională.

În Cărțile miniere vor fi trecute toate actele juridice de orice natură privitoare la o proprietate minieră sau în legătură cu aceasta, toate datele referitoare la situația ei topografică și juridică, la situația proprietarilor suprafeței, la explorare, exploatare, concesiuni și toate drepturile și sarcinile anexe.

Totalitatea lucrărilor miniere, utilaje, drumuri tehnologice, instalații, clădiri, utilități, facilități, depozite sau alte lucrări noi, instalații de interes local și regional concesionate de Statul Român, vor fi trecute ca sarcină asupra concesionarului respectiv.

Obligațiile asumate de alți concesionari de mine sau cariere din zona respectivă, față de acest concesionar, vor fi trecute ca sarcini asupra concesiunilor respective.

Drepturile, sarcinile și toate actele juridice neînscrise în cărțile miniere nu sunt opozabile terților.

Cărțile miniere vor fi compuse din:

un registru în care se vor înscrie toate elementele de mai sus – este un formular – cel ce urmează – cu toate elementele specificate până acum;

planuri și hărți topo-cadastrale și acte;

un registru în care să se treacă în ordinea intrării diferitele cereri de înscrieri sau mențiuni;

un registru în care să se înscrie în ordine alfabetică numele proprietarilor minieri și ai proprietarilor suprafeței (suprafețele de teren din perimetrele de explorare și/sau exploatare), pentru înlesnirea cercetărilor (identificărilor, căutărilor, consultărilor, opozabilității și publicității însoțitoare).

La autoritatea minieră ANRM regională (zonală, județeană, locală) se va ține numai un registru și copii după planurile topografice și cadastrale.

Pentru fiecare teren ori perimetru de explorare și/sau exploatare sau concesionare sunt rezervate patru pagini:

a)prima pagină va cuprinde descrierea terenului ori perimetrului, arătându-se numărul planului, numărul cadastral (topografic), numărul registrului cadastral, dacă există, comuna, localitatea, puncte topografice, bornarea perimetrului, vecinătățile, toponimii și orice alte indicații de acest fel;

a doua pagină a proprietății va cuprinde numele proprietarului sau al titularului dreptului, natura și originea dreptului lor, transmisiunile, restrângerile, comasările, dezmembrările, transmutările, redevența sau orice alte drepturi și orice date asupra situației juridice a acestor persoane;

c)a treia pagină va fi rezervată ipotecilor, privilegiilor sau oricăror sarcini;

d)a patra pagină este destinată proprietarilor sau dacă drepturile acestora nu sunt certe, posesorilor suprafeței (suprafețelor de teren din perimetrele de explorare și/sau exploatare), sau chiar deținătorilor când nu s-ar putea stabili nici existența posesiei.

În cazul neidentificării cu acte asupra drepturilor cu privire la suprafață (suprafețele de teren), și dacă ele nu sunt lămurite (rezolvate) urgent, se vor trece, în mod provizoriu, în cartea minieră, numele acelora care au pretenții (revendicări) asupra terenului sau a perimetrului în chestiune.

Grupurile de proprietari, împroprietăriți, asociați, încă membri ai fostelor CAP-uri, GAC-uri, GAS-uri, persoane juridice, vor fi înscriși ca atare.

În această pagină a cărții miniere se vor arăta:

numele fiecărui proprietar;

suprafața parcelei cu arătarea situației ei din planul cadastral;

natura și originea drepturilor;

transmisiuni;

drepturi;

sarcini asupra imobilului;

date asupra situației juridice a persoanelor.

Pe marginea registrelor se pot face diverse mențiuni și adnotări privitoare la actele înscrise.

Ordinea de prioritate între drepturile și sarcinile de aceeași natură se stabilește după data înscrierii în registru.

În zonele unde au existat cărți miniere, și se mai găsesc actualmente cărți miniere ele vor fi trecute la autoritatea care le ține la OJCPI, într-un termen ce se va fixa prin regulament în acord cu dispozițiile locale. De relevat faptul că acolo unde nu au existat cărți miniere diferitele acte juridice privitoare la proprietatea minieră și anexele ei este bine să se conserve prin trecerea lor în registrele de mutațiuni de proprietate, transripțiuni conform legilor în vigoare.

În afară de înscrierile prevăzute în prescripțiunile precedente se vor înființa la OCPI și la autoritatea minieră (ANRM) regională următoarele:

opis alfabetic pentru:

permise exclusive de explorare;

concesiuni de exploatare și lucrări conexe;

industrii și instalații care cad sub prevederile Legii minelor;

drepturi de validate.

Opisele privitoare la explorări și la concesionări vor fi grupate în registre pentru mine, cariere, ape termale și alte categorii distincte.

Conținutul cadru și instrucțiuni tehnice privind modul de întocmire a cărții miniere

Art. 1. Cartea minieră este instrumentul de evidență, care cuprinde totalitatea actelor juridice și administrative referitoare la un perimetru de explorare și/sau exploatare, sau în legătură cu acesta, toate datele cu privire la proprietatea terenurilor, situația topo-geodezică a perimetrului respectiv, a tuturor lucrărilor și facilităților miniere existente în cadrul acestuia, cât și situația rezervelor miniere și a producției miniere realizate, în funcție de substanța minerală utilă exploatată (Art. 63 din "Normele metodologice de aplicare a Legii minelor").

Art. 2. Agenția Națională pentru Resurse Minerale elaborează și ține Cartea minieră.

Art. 3. Datele necesare întocmirii Cărții miniere vor fi elaborate și transmise Agenției Naționale pentru Resurse Minerale de către titularii de acorduri miniere, în termen de 90 zile de la data încheierii acordului minier.

Pentru zăcămintele comerciale (structuri) pentru care, la data intrării în vigoare a prezentelor instrucțiuni, au fost încheiate acorduri miniere, datele vor fi transmise la Agenția Națională pentru Resurse Minerale în termen de 90 zile de la punerea în aplicare a acestor instrucțiuni.

Art. 4. Înscrisurile vor fi transmise la Agenția Națională pentru Resurse Minerale pe suport hârtie, iar datele pe hârtie și suport magnetic. Datele furnizate pe suport magnetic trebuie să recunoascã fișierele grafice specifice sistemelor "AUTOCAD" și fișiere de baze de date tip "ACCESS".

Art. 5. Măsurătorile topo-geodezice, hărțile și planurile de situație, necesare susținerii înscrisurilor din Cartea minieră se realizează în conformitate cu prevederile Legii cadastrului și publicității imobiliare (Legea nr.7/1996) și a "Normelor tehnice privind executarea cadastrului general".

Art. 5. Orice modificări de ordin juridic, tehnic sau economic privind perimetrul de explorare și/sau exploatare, care apar în cursul executării operațiunilor miniere, vor fi comunicate Agenției Naționale pentru Resurse Minerale în condițiile art.4, în termen de 15 zile de la producerea acestora, cu excepția datelor cadastrale, al căror termen de comunicare este de 90 zile.

Art. 7. Datele referitoare la valoarea mijloacelor fixe aparținând explorării și/sau exploatării și anexelor acesteia, la resursele geologice și rezerve, vor fi comunicate anual, iar producțiile realizate, trimestrial în condițiile art.4.

Art. 8. Conținutul cadru al Cărții miniere este prezentat în anexă.

ANEXA

Anexa de față reprezintă conținutul cadru al Cărții miniere, care este structurată pe trei părți:

Registrul cu depozite de acte și date juridice și administrative;

Registrul cu date tehnice și economice;

Hărți și planuri de situație.

REGISTRUL CU DEPOZITE DE ACTE ȘI DATE JURIDICE ȘI

ADMINISTRATIVE

Registrul conține actele juridice și administrative în original referitoare la perimetrul de explorare și/sau exploatare, precum și datele și informațiile cu privire la identificarea perimetrelor, acordul minier, avizele și autorizațiile pentru executarea operațiunilor miniere și actele care justifică aceste date și informații.

1.A. Date de sinteză din registrul privind identificarea perimetrului de explorare

1.B. Acte juridice și administrative

CAPITOLUL VI

PROPUNERE DE MODERNIZARE A REȚELEI DE RIDICARE PRIN MASURATORI GPS IN VEDEREA INTRODUCERII CADASTRULUI MINIER IN ZONA SINERSIG- Jud. TIMIS

Studiul zonei de amplasare a instrumentelor GNSS utilizate

O dată definită poziția punctelor din rețeaua geodezică națională ce urmează a fi staționate cu receptori GNSS în baza hărții topografice existente scara 1:50.000 s-a procedat la o recunoaștere pe teren a existenței și stării acestora, pentru a verifica efectiv posibilitatea de staționare pe punctele de proiect și pentru a le defini pe acelea care vor fi puncte de stație.

Astfel s-au recunoscut următorele puncte din rețeaua geodezică națională:

Tabel 6.1. Puncte din rețeaua geodezică națională, zona localitatii Sinersig – Jud.Timis

Din totalitatea acestor puncte s-au găsit doar 5 puncte a căror borne erau în stare bună, iar restul punctelor nu mai există sau au bornele distruse.

Tabel 6.2. Starea punctelor din rețeaua geodezica națională

Fig. 6.1. Plan Situație Puncte Rețea Geodezică

În cursul acestei faze s-au efectuat următoarele operațiuni:

Definirea timpilor de parcurgere pentru a ajunge la puncte;

Punctele din rețeaua geodezică națională ce urmează a fi stații GPS (staționate cu receptorii de frecvență: Ashtech Promark 2) din care se va realiza rețeaua de îndesire sunt : CAPAT , GHIMON, DL.CULMEA, DL.MARCONILOR, INTRE HOTARE

Verificarea dacă în imediata apropiere a stației sunt prezente antene de transmisie radio sau televiziune.

După recunoașterea acestor puncte din Reteaua Nationala Geodezica s-a definitivat și rețeaua de ridicare formată din următoarele puncte: B1, B2, B3, B4, B5, B6. La alegerea acestor puncte s-a ținut cont ca Sinersig să fie încadrat de acestea; în vederea creării unor baze scurte în determinarea punctelor din cadrul rețelei de ridicare. În acest caz s-a verificat dacă există posibilitatea de recepționare a semnalului. Aceasta e în special importantă atunci când trebuiesc executate măsurători în zone în care stațiile prezintă obstacole la receptare. În asemenea caz devine fundamentală definiția timpilor pentru a ține cont de disponibilitatea de un numar suficient de sateliți și de modalitățile de achiziționare.

Planificarea măsurătorilor și a timpilor de stationare

Datorită recunoașterii pe teren atât a punctelor din cadrul rețelei geodezice naționale cât și a celor din rețeaua de îndesire schema rețelei a fost definită. E necesară acum la birou o planificare detaliată a măsurătorilor GPS ce urmează a fi efectuate pe teren pe fiecare punct.

În cazul unei măsurători statice s-au ales următoarele puncte CAPAT , GHIMON, DL.CULMEA, DL.MARCONILOR, INTRE HOTARE pe harta topografică 1:25000, a căror coordonate geografice au fost citite și introduse în soft-ul specializat, precum și timpul executării sesiunilor.

Fig. 6.2. Planificarea sesiunilor de măsurători GPS

Fig. 6.3. Vizibilitatea sateliților în timpul sesiunilor de măsurători

În baza proiectului se vor defini bazele ce urmează a fi măsurate. De exemplu :

Dl.Culmea– Capat (din cadrul Rețelei Geodezice Nationale )

Capat – B1 (din cadrul rețelei de ridicare )

Din graficul de prevedere a sateliților (Fig. 6.2) creat de software și din planificare se va putea deduce când PDOP-ul ia valori acceptabile, adică mai mici de 4.

În baza acestor grafice menționate mai sus se va stabili când să se efectueze măsurătorile GPS.

Durata “sesiunii de măsurare”, adică a timpilor de ocupare a fiecărui punct a fost determinat în funcție de tipul de receptori folosiți (timpii de ocupare pentru receptorii de simplă frecvență Ashtech Promark au fost de 30 minute pe fiecare punct din reteaua de ridicare), de parametrul PDOP prevăzut și de lungimea bazelor.

De exemplu :

Dl.Culmea– Capat (din cadrul rețelei de îndesire ) – 16km 4h30min

Capat – B2 (din cadrul rețelei de ridicare ) – 9km 30 min.

Efectuarea măsurătorilor GNSS

Măsurătorile au fost executate pe teren cu 4 receptori GNSS Ashtech Promark L1, iar ca metodă a fost aleasă metoda statică.

S-a respectat planificarea sesiunilor de măsurători precum și timpul necesar ajungeri în punctele din rețeaua națională.

S-au executat 2 sesiuni de măsurători GNSS pe teren, datorită condițiilor meteorologice nefavorabile ce au apărut pe parcursul zilelor următoare.

Înainte de a începe măsurătorile pe teren s-a controlat cu acuratețe lista echipamentului și a materialelor necesare executării operațiunilor. S-a redactat o listă de control pentru consultat și verificat în momentul plecări echipelor, în vederea evitări surprizelor neplăcute și pierderii de timp ce urmează din cauza acestora.

O listă de control ar putea fi, de exemplu, următoarea: receptori, antenă, cablu pentru antenă, baterie, cablu baterie receptor, baterie de rezervă sau adaptor pentru încărcarea de la mașină, trepied, lanternă (pentru noapte), ruletă, informații disponibile despre punctele ce urmează a fi determinate (descrieri,etc.) hârtie și creioane (foaie de parcurs), telefoane mobile, programul observațiilor,numere de telefon a tuturor persoanelor precum și a managerului de proiect, hartă ,etc.

S-a realizat rețeaua de îndesire staționând pe punctele din rețeaua geodezică națională: CAPAT, GHIMON, DL.CULMEA, DL.MARCONILOR, INTRE HOTARE și cele din rețeaua de ridicare: B1, B2, B3, B4, B5, B6.

Timpul de pornire a sesiunii a fost ora 10 AM și de oprire 13 PM. Mentinez ca in cele doua sesiuni de masuratori s-a stationat pe baza comuna CAPAT – DL.CULMEA.

Timpul de staționare pe fiecare punct din rețeaua de ridicare a fost de 45 min (bazele între punctele fixe și cele mobile au fost de maxim 10 km).

În timpul fazei de achiziționare a măsurătorilor s-au redactat carnete ale sesiuniilor în care s-au indicat următorii parametri:

-numele stației

-înălțimea aparatului

-ora de începere a măsurătorilor

-ora de sfârșit a acestora

-sateliții prezenți

-valoarea pdop-ului

Pe parcursul desfășurării sesiunilor de măsurători GNSS s-a ținut legătura cu managerul de proiect în vederea evitării unor surprize ce ar fi putut apărea pe parcurs.

La sfârșitul sesiunilor de măsurători GNSS, s-au descărcat datele pe un PC în așa fel încât s-a fie eliberată imediat memoria receptorilor pentru a o putea refolosi în ziua următoare. O concluzie a acestei campanii de măsurători GNSS este că s-au obținut precizii planimetrice bune pe punctele din rețeaua de ridicare deorece s­au respectat toate cerințele realizării unei rețele prin determinări GNSS.

S-a urmărit ca punctele noi din cadrul rețelei principale si ale rețelei de ridicare ce au fost incluse în rețeaua geodezica naționala existenta in zona, să respecte criteriile de favorabilitate pentru determinările de rețele GNSS.

După cum se poate vedea în tabelul 1 distanța minima si maximă dintre punctele vechi și punctele noi a fost de 2km respectiv de 18 km.

Prelucrarea și compensarea măsurătorilor GNSS

Se prezinta procesarea și compensarea rețelei doar a rețelei principale cu Ashtech Solutions. Pentru prelucrarea si compensarea măsurătorilor GNSS ale rețelei de ridicare s-au urmat aceeași pași ca la rețeaua principala ; dar s-au impus coordonatele geocentrice absolute WGS 84 ale punctelor din cadrul rețelei principale.

Tabel 6.3. Coordonatele Geocentrice Carteziene ale punctelor din rețeaua principala

Există un număr de indicatori de calitate care pot fi monitorizați prin GG2.0, incluzând:

eroarea medie pătratică a observațiilor; pentru cazul concret studiat eroarea medie pătratică se încadrează în toleranța admisă ;

numărul de observații respinse; nici o observație nu a fost respinsă;

teste statistice privind parametri sau erorile reziduale;

abaterea standard finală; abaterea standard totală este de 0.800mm;

valoarea optimă a soluției;

soluția defavorabilă;

parametri ambiguității selective.

trebuie verificate următoarele caracteristici ale soluției:

Sateliții utilizați: au probleme de funcționare? Sateliții au fost în stare bună de funcționare.

Perioada de urmărire obișnuită: este această perioadă în conformitate cu programarea existentă? Perioada de urmărire a fost respectată.

Coordonatele stațiilor: au fost folosite coordonatele WGS´84 corecte? Coordonatele WGS´84 folosite au fost corecte.

Înălțimea antenei. Înălțimea antenei a fost introdusă corect.

A fost aplicată corecția troposferică? Da.

Indicatorii geometrici ai satelitului: PDOP, RDOP, etc. Valoarea PDOP-ului a fost mai mică de 5, deci a fost un PDOP bun.

În ce privește măsurătorile GPS, controlul calității se referă la acele proceduri sau indicatori prin care se poate asigura o anumită măsură a calității (precizie și încredere) unei măsurători GPS. Din această cauză controlul calității are de a face atât cu detectarea erorilor cât și cu interpretarea corecțiilor primare și secundare obținute prin metoda celor mai mici pătrate specifice GPS.

Fig. 6.4. Schița rețelei principale cu legăturile la punctele din rețeaua geodezică națională în etapa de procesare

După cum se observă, s-a ales ca valoarea neînchiderii pe un ciclu să fie de 50.0 [mm]+1.0 ppm .Punctele din reteaua de ridicare au fost determinate din 2 vectori deoarece pe celalalte baze au aparut erori a caror ambiguitate nu a putut fi fixata in procesare.

Structura fișierului de observații este următoare:

Site ID Slant Radius Offset Start Time End Time File Name

1 1000 2.130 0.092 0.000 11:18:00 AM 12:02:30 PM BGPS1A05.300

2 1000 2.130 0.092 0.000 1:56:50 PM 5:04:00 PM BGPS1C05.300

3 4000 1.072 0.092 0.000 1:56:40 PM 4:14:20 PM BGPS2C05.300

4 4000 1.072 0.092 0.000 11:14:20 AM 12:01:40 PM BGPS2A05.300

5 4000 1.072 0.092 0.000 12:53:30 PM 1:40:00 PM BGPS2B05.300

6 3000 2.560 0.092 0.000 11:15:30 AM 12:01:00 PM B3000A05.300

7 3000 2.560 0.092 0.000 12:54:10 PM 1:41:50 PM B3000B05.300

8 3000 2.560 0.092 0.000 1:56:40 PM 5:03:10 PM B3000C05.300

9 2000 2.132 0.092 0.000 10:54:10 AM 10:54:20 AM BGPS4A05.300

10 2000 2.132 0.092 0.000 11:16:10 AM 11:56:30 AM BGPS4B05.300

11 B1– 1.184 0.092 0.000 12:49:20 PM 12:50:10 PM BGPS4C05.300

12 B1– 1.184 0.092 0.000 12:51:50 PM 1:32:50 PM BGPS4D05.300

13 B2– 1.175 0.092 0.000 1:54:10 PM 2:26:00 PM BGPS4E05.300

14 B3– 1.185 0.092 0.000 2:34:50 PM 3:11:30 PM BGPS4F05.300

15 B4– 1.175 0.092 0.000 3:26:30 PM 4:02:10 PM BGPS4G05.300

Din statistica procesării observațiilor se poate vedea ca nici o baza nu a fost respinsa. Măsurile de control se bazează pe logica compensării în rețea (așa numita soluție cu constrângere minimă). Doar după ce soluția a fost verificată și din aceste puncte de vedere poate începe estimarea preciziei.

Fig. 6.5. Schița rețelei principale cu legăturile la punctele din rețeaua geodezica națională după compensare

Putem realiza următoarea statistică referitoare la compensarea acestei rețele libere:

Număr de vectori: 19

Număr de puncte compensate: 8;

Precizia: un sigma; 1

Abaterea standard: 0.800 mm;

Număr de iterații:1.

Bazele care au fost respinse de testul de statistică sunt marcate. Poziția si orientarea rețelei au fost stabilite fără constrângerile impuse de punctele de control. Se observă din tabelul 5 că elipsele erorilor în punctele vechi cât și în punctele noi determinate sugerează că măsurătorile au fost efectuate corect. Se poate vedea din rapoartele de procesare și compensare a rețelei, nu au fost detectat ca având o poziție nefavorabilă în sistemul de poziționare WGS`84.

Fig. 6.6. Retea de triangulatie cu puncte de indesire, ZONA SINERSIG

Fig. 6.7. Plan Cadastral – Perimetrul minier

Transformarea din sistemul wgs’84 in stereo’70 a punctelor din rețeaua principală si din rețeaua de ridicare

Transcalculul de coordonatele din sistemul de referința WGS84 in sistemul Stereografic’70 s-a făcut cu programul Toposys 4.4 al firmei Geotop. Calculul coeficienților de transformare s-a făcut pe baza punctelor comune alese din rețeaua geodezică națională: (CAPAT , GHIMON, DL.CULMEA, DL.MARCONILOR, INTRE HOTARE).

Coordonate carteziene XYZ ale punctelor geodezice din Reteaua Nationala in sistemul de proiectie Stereo*70 pe elipsoidul Krasovski.

CAPAT 469232.73 240717.59 142.333

GHIMON 474966.21 254471.41 0

DL.CULMEA 458085.40 252273.74 247.798

DL.MARCONILOR 463693.31 258103.02 159.584

INTRE HOTARE 455012.78 234054.66 167.226

Coordonate geocentrice XYZ ale punctelor rezultate in urma prelucrarii masuratorilor GPS pe elipsoidul WGS*84 sunt:

CAPAT 4148836.178231 1648594.400317 4540155.243411

DL.MARCONILOR 4145529.190817 1666217.600544 4536788.412857

DL.CULMEA 4151332.124224 1663045.889485 4532774.865499

GHIMON 4139633.052001 1659465.246315 4544526.498314

B1 4146181.426125 1659424.460832 4538660.613638

B2 4145333.556294 1657024.560050 4540244.862550

B3 4145909.233894 1655816.614986 4540178.749915

B4 4148268.159275 1650725.901586 4539881.349116

INTRE HOTARE 4160707.4410 1646786.3905 4530039.8010

B5 4150290.524303 1655927.238683 4536217.622291

B6 4152013.532390 1655056.728109 4534987.625149

Coordonate geografice B,L ale punctelor vechi pe elipsoidul Krasovski sunt:

CAPAT 45.40281400 21.40157348 142.33

GHIMON 45.43517468 21.50401428 0.00000000

DL.CULMEA 45.34426636 21.49296187 247.79800000

DL.MARCONILOR 45.37515550 21.53482088 159.58

INTRE HOTARE 45.32389578 21.35362220 167.22600000

Coordonate geocentrice XYZ ale punctelor vechi pe elipsoidul Krasovski sunt:

CAPAT 4148898.54235218 1648618.38498491 4540222.57011468

GHIMON 4139620.35141624 1659459.31173625 4544510.91852351

DL.CULMEA 4151602.91916349 1662615.43296087 4532838.50972562

DL.MARCONILOR 4145591.50953589 1666241.82663029 4536855.54973583

INTRE HOTARE 4160769.86425546 1646810.51401256 4530106.87617822

Transformare spatiala

Puncte destinatie

CAPAT 4148836.17823134 1648594.40031773 4540155.24341189

DL.MARCONILOR 4145529.19081718 1666217.60054498 4536788.41285759

DL.CULMEA 4151332.12422480 1663045.88948532 4532774.86549957

GHIMON 4139633.05200129 1659465.24631593 4544526.49831458

B1 4146181.42612558 1659424.46083273 4538660.61363829

B2 4145333.55629448 1657024.56005084 4540244.86255057

B3 4145909.23389477 1655816.61498683 4540178.74991545

B4 4148268.15927503 1650725.90158673 4539881.34911640

INTRE HOTARE 4160707.44104438 1646786.39052971 4530039.80100447

B5 4150290.52430355 1655927.23868303 4536217.62229192

B6 4152013.53239075 1655056.72810911 4534987.62514902

Puncte sursa

CAPAT 4148898.54235218 1648618.38498491 4540222.57011468

GHIMON 4139620.35141624 1659459.31173625 4544510.91852351

DL.CULMEA 4151602.91916349 1662615.43296087 4532838.50972562

DL.MARCONILOR 4145591.50953589 1666241.82663029 4536855.54973583

INTRE HOTARE 4160769.86425546 1646810.51401256 4530106.87617822

Transformare spatiala cu puncte comune

Diferente de coordonate in punctele comune

PCT dX[m] dY[m] dZ[m]

CAPAT 0.030 0.085 -0.058

DL.MARCONILOR -0.046 -0.011 0.046

INTRE HOTARE 0.016 -0.074 0.012

Eroarea medie a coordonatelor

mX mY mZ

0.040 0.080 0.053

Parametrii de transformare Helmert

X0 = -6.8790609780

Y0 = -27.1721146791

Z0 = 62.0061367959

rX = -0.0000044563

rY = 0.0000076431

rZ = 0.0000035953

k = 1.0000097616

Coordonate geocentrice XYZ pe elipsoidul Krasovski rezultate in urma transformarii

CAPAT 4148898.54235218 1648618.38498491 4540222.57011468

GHIMON 4139695.35065821 1659489.40857632 4544593.83121584

DL.CULMEA 4151394.43438999 1663070.07639129 4532841.97831147

DL.MARCONILOR 4145591.50953589 1666241.82663029 4536855.54973583

INTRE HOTARE 4160769.86425546 1646810.51401256 4530106.87617822

B1 4146243.74401777 1659448.62009819 4538727.83941052

B2 4145395.88664724 1657048.69990101 4540312.12096280

B3 4145971.57370472 1655840.74482066 4540246.00866533

B4 4148330.53814160 1650749.98888286 4539948.60961946

B5 4150352.87620859 1655951.36769678 4536284.80839492

B6 4152075.89484380 1655080.84933879 4535054.78995532

Coordonate geografice BL pe elipsoidul Krasovski

CAPAT 45.40281400 21.40157348 142.33

GHIMON 45.43517470 21.50401442 115.78091251

DL.CULMEA 45.34433088 21.49526598 233.13383612

DL.MARCONILOR 45.37515550 21.53482088 159.58

INTRE HOTARE 45.32389578 21.35362220 167.22600000

B1 45.39184943 21.48458605 153.53790735

B2 45.40332398 21.47174717 113.72324182

B3 45.40297417 21.46157761 126.79423245

B4 45.40159195 21.41569424 127.91167901

B5 45.37248626 21.45055079 167.39624236

B6 45.36274148 21.43587314 182.25098925

Coordonate carteziene XYZ ale punctelor din reteaua de indesire pe elipsoidul Krasovski

CAPAT 469232.72944679 240717.58950626 142.333000

GHIMON 474966.21418768 254471.44059779 115.78091251

DL.CULMEA 458085.48317223 252773.75357399 233.13383612

DL.MARCONILOR 463693.30872475 258103.02099820 159.58400

INTRE HOTARE 455012.77880512 234054.66020294 167.22600000

B1 466633.50387229 251665.32061787 153.53790735

B2 469016.31248732 249845.65719704 113.72324182

B3 468962.22478583 248506.89426370 126.79423245

B4 468764.77670002 242890.98653760 127.91167901

B5 463319.79945787 246754.95678593 167.39624236

B6 461606.35038164 245236.81583030 182.25098925

OBS. D. Culmea si Ghimon nu au putut fi folositi in transformare deaorece nu au corespuns pe cota

Concluzia pentru a avea o precizie de +/-5cm în cazul studiat se referă la încadrarea retelei de indesire realizata prin masuratori GPS in precizia punctelelor de ordinul I sau IV din rețeaua geodezica națională care să asigure respectarea acestei condiții.In cazul studiat acest lucru nu a fost posibil deoarece punctele de ordinul I si II se afla la distante mai mare de 15km, distanta maxima la care se poate masura cu recetorii L1 pentru a avea o precizie buna.

Se poate vedea in tabelul de mai jos ca datorita folosirii mai multor puncte din ordine diferite, din cadrul retelei geodezice nationale, si a caror cote nu fac parte din reteaua nationala de nivelment de precizie, s-a obtinut o precizie a retelei de indesire de 8 cm .

Se impune pe viitor pentru a avea precizia de +/-5cm a retelei in vederea realizarii cadastrului minier sa se realizeze retele de indesire prin masuratori GPS intr-o singura sesiune de masuratori si punctele stationate din reteaua geodezica nationala sa faca parte fie din reteaua de ordinul I , fie din ordinul IV , iar cotele acestor puncte geodezice sa faca parte din reteaua de nivelment de precizie .

ANEXE

RAPORT PROIECT

Prelucrarea retelei

Adjusted Vectors

Vector Stage: Adjusted Date: 2017

Horizontal Coordinate System: st Project file: retea.spr

Height System: Ortho. Ht. (EGM96)

Linear Units of Measure: Meters

______________________________________________________________________________________

Vector Radial Vector Tau

Vector Identifier Length Resid. Components Resid. Test

1 CULM- 11/26 9:01 18968.118 0.012 X 9373.570 -0.001

-INTRE HOTARE Y -16261.648 -0.009

Z -2735.776 -0.009

2 INTRE 11/26 8:55 12979.560 0.011 X -8693.897 -0.001

HOTARE-B6 Y 8270.535 0.005

Z 4948.070 0.010

3 CULM-B6 11/26 9:01 8319.501 0.009 X 679.673 -0.006

Y -7991.114 -0.006

Z 2212.293 -0.002

4 INTRE 11/26 10:36 15173.672 0.012 X -10416.920 0.010

HOTARE-B5 Y 9141.069 -0.003

Z 6178.104 -0.006

5 CAPAT- 11/26 8:55 15701.146 0.013 X 11871.397 0.007

-INTRE HOTARE Y -1808.063 -0.002

Z -10115.673 -0.011

6 CAPAT- 11/26 9:01 16419.749 0.012 X 2497.827 0.006

-CULMEA Y 14453.586 0.009

Z -7379.897 -0.004

7 CAPAT-B6 11/26 8:55 8863.643 0.008 X 3177.500 0.007

Y 6462.472 0.004

Z -5167.603 -0.001

8 CAPAT- 11/26 10:36 15701.146 0.020 X 11871.397 -0.004

-INTRE HOTARE Y -1808.063 0.004

Z -10115.673 0.019

9 CAPAT-B5 11/26 10:33 8449.434 0.012 X 1454.477 -0.007

Y 7333.007 0.000

Z -3937.569 0.010

10 CAPAT- 11/26 10:36 16419.749 0.016 X 2497.827 -0.007

-CULMEA Y 14453.586 -0.002

Z -7379.897 0.014

11 CULMEA- 11/26 10:36 18968.118 0.014 X 9373.570 -0.012

-INTRE HOTARE Y -16261.648 0.005

Z -2735.776 0.006

12 CULMEA-B5 11/26 10:36 7977.521 0.004 X -1043.349 -0.001

Y -7120.579 0.001

Z 3442.328 -0.004

13 CULMEA- 11/26 12:18 18968.118 0.027 X 9373.570 0.013

-INTRE HOTARE Y -16261.648 -0.011

Z -2735.776 0.021

14 CAPAT- 11/26 14:08 16419.749 0.044 X 2497.827 -0.030

-CULMEA Y 14453.586 -0.016

Z -7379.897 -0.028

Adjustment Summary

Project file: retea.spr Date: 2017

______________________________________________________________________________________

Adjustment Type: Minimally Constrained

Variance of Unit Weight: 0.7

Adjustment scale factor: 1.00

Vectors Failing Tau Test: 0

Site Pairs Failing Relative Accuracy QA Test: 0

Vector Total: 14

Site Total: 5

Horizontally Constrained Sites: 1

Vertically Constrained Sites: 1

Horizontal Coordinate System: st

Height System: Ortho. Ht. (EGM96)

Desired Horizontal Accuracy: 0.100m + 2ppm

Desired Vertical Accuracy: 0.040m + 2ppm

Confidence Level: Std. Err.

Network Relative Accuracy

Desired Horizontal Accuracy: 0.100m + 2ppm Date: 2017

Desired Vertical Accuracy: 0.040m + 2ppm Project file: retea.spr

Confidence Level: Std. Err.

Linear Units of Measure: Meters

______________________________________________________________________________________

Site Relative Allow. Horizontal Vertical Site

Pair Error Error Relative Acc Relative Acc Distance Pair QA

1 CULMEA- Lat 0.004 0.107 1:4742027 1:2709729 18968.118

INTRE Lng 0.004 0.107

HOTARE Elv 0.007 0.055

2 INTRE Lat 0.004 0.103 1:2595910 1:1622444 12979.560

HOTARE- Lng 0.005 0.103

B6 Elv 0.008 0.048

3 CULMEA- Lat 0.004 0.101 1:1663899 1:1188499 8319.501

B6 Lng 0.005 0.101

Elv 0.007 0.043

4 INTRE Lat 0.005 0.105 1:3034736 1:1896710 15173.672

HOTARE- Lng 0.005 0.105

B5 Elv 0.008 0.050

5 CAPAT- Lat 0.004 0.105 1:3925283 1:2243019 15701.146

INTRE Lng 0.004 0.105

HOTARE Elv 0.007 0.051

6 CAPAT- Lat 0.004 0.105 1:4104934 1:2736623 16419.749

CULMEA Lng 0.004 0.105

Elv 0.006 0.052

7 CAPAT- Lat 0.004 0.102 1:2215909 1:1266233 8863.643

B6 Lng 0.004 0.102

Elv 0.007 0.044

8 CAPAT- Lat 0.005 0.101 1:1689888 1:1408240 8449.434

B5 Lng 0.005 0.101

Elv 0.006 0.043

9 CULMEA- Lat 0.004 0.101 1:1994380 1:1139646 7977.521

B5 Lng 0.004 0.101

Elv 0.007 0.043

Control Site Positions

Horizontal Coordinate System: st Date: 2017

Height System: Ortho. Ht. (EGM96) Project file: retea.spr

Desired Horizontal Accuracy: 0.100m + 2ppm

Desired Vertical Accuracy: 0.040m + 2ppm

Confidence Level: Std. Err.

Linear Units of Measure: Meters

______________________________________________________________________________________

Site Control Site Std Control Fix

ID Descriptor Position Error Type Status

1 CAPAT CAPAT East. 4014623.096 0.000 Hor/Ver Fixed

Nrth. 1551619.071 0.000 Fixed

Elev. 156.866 0.000 Fixed

Site Control Site Scale Elevation

ID Descriptor Convergence Factor Factor

1 CAPAT CAPAT 34 23.697 1.08245757 0.99997521

Control Tie Analysis

Coordinate System: st Date: 2017

Height System: Ortho. Ht. (EGM96) Project file: retea.spr

Desired Horizontal Accuracy: 0.100m + 2ppm

Desired Vertical Accuracy: 0.040m + 2ppm

Confidence Level: Std. Err.

Linear Units of Measure: Meters

______________________________________________________________________________________

Site Control Site Control Relative Control

ID Descriptor Type Misclosure Accuracy QA

1 CAPAT CAPAT Hor/Ver East Fixed

Nrth Fixed

Elev Fixed

Coordinate System Definition Summary

Linear Units of Measure: Meters Date: 2017

Project file: retea.spr

______________________________________________________________________________________

Ground System

System Name:

Origin:

Latitude = 0° 00’ 00.00000” S

Longitude = 0° 00’ 00.00000” W

Ground Northing = 0.000m

Ground Easting = 0.000m

Orientation: Angle = – 0° 00’ 00.00000”

Local Grid System

Name:

Transformation Parameters:

E Translation = 0.000m

N Translation = 0.000m

Z Rotation = 0.000000"

Scale Diff. (ppm) = 0.000000

Centroid Easting = 0.000m

Centroid Northing = 0.000m

Note: Parameters define transformation from BASE GRID SYSTEM to LOCAL GRID SYSTEM

Geodetic Datum

Name: S-42(Pulkovo1942)Romania

Reference Ellipsoid: KRASS

a = 6378245.000m

1/f = 298.300000000

Transformation Parameters: X Translation = 28.000m

Y Translation = -121.000m

Z Translation = -77.000m

X Rotation = 0.000000"

Y Rotation = 0.000000"

Z Rotation = 0.000000"

Scale Diff. (ppm) = 0.000000

Note: Parameters define transformation from LOCAL SYSTEM to WGS84

Grid System

Name: st

Projection Type: DSTER

Zone Name: stereo

Zone Parameters:

Latitude of grid origin = 46°00'00.00"N

Longitude of the grid origin = 025°00'00.00"W

Scale factor at center = 0.999750 m

False easting (m) = 500000.000 m

False northing (m) = 500000.000 m

Loop Closure Analysis

Desired Horizontal Accuracy: 0.100m + 2ppm Date: 2017

Desired Vertical Accuracy: 0.040m + 2ppm Project file: retea.spr

Confidence Level: Std. Err.

Linear Units of Measure: Meters

_______________________________________________________________________________________

Loop Horizontal Vertical Loop

Loop Vectors Length Misclosure Relatv Acc Relatv Acc QA

Observation Information

Time System: Local Time (UTC+3.0) Date: 2017

Linear Units of Measure: Meters Project file: retea.spr

_______________________________________________________________________________________

Antenna Antenna Antenna

Site ID Slant Radius Offset Start Time End Time File Name

1 INTRE HOTARE 2.130 0.092 0.000 11:54:20 AM 1:17:10 PM BGPS2A04.331

2 INTRE HOTARE 2.130 0.092 0.000 1:36:20 PM 2:24:20 PM BGPS2B04.331

3 INTRE HOTARE 2.130 0.092 0.000 3:17:50 PM 3:25:50 PM BGPS2C04.331

4 CAPAT 2.060 0.092 0.000 10:48:50 AM 10:51:40 AM BGPS1A04.331

5 CAPAT 2.060 0.092 0.000 11:55:10 AM 1:18:10 PM BGPS1B04.331

6 CAPAT 2.060 0.092 0.000 1:31:40 PM 2:32:20 PM BGPS1C04.331

7 CAPAT 2.060 0.092 0.000 5:08:50 PM 6:09:40 PM BGPS1F04.331

8 CULMEA 1.177 0.092 0.000 12:01:30 PM 1:17:30 PM B3000A04.331

9 CULMEA 1.177 0.092 0.000 1:36:40 PM 2:33:10 PM B3000B04.331

10 CULMEA 1.177 0.092 0.000 3:18:20 PM 3:27:00 PM B3000C04.331

11 CULMEA 1.177 0.092 0.000 3:35:20 PM 4:25:50 PM B3000D04.331

12 CULMEA 1.177 0.092 0.000 4:38:20 PM 6:06:30 PM B3000E04.331

13 B5 1.260 0.092 0.000 1:33:50 PM 2:33:30 PM BGPS4B04.331

14 B6 1.260 0.092 0.000 11:55:00 AM 1:17:40 PM BGPS4A04.331

Project Files

Time System: Local Time (UTC+3.0) Date: 2017

Project file: retea.spr

_______________________________________________________________________________________

Start End Recording File Size

File Name Date & Time Date & Time Intrvl (sec) Epochs (bytes) Type

1 BGPS2A04.331 11/26/2004 11/26/2004 10.0 498 179091 L1 GPS

11:54:20 AM

2 BGPS2B04.331 11/26/2004 11/26/2004 10.0 289 106393 L1 GPS

1:36:20 PM

3 BGPS2C04.331 11/26/2004 11/26/2004 10.0 49 20523 L1 GPS

3:17:50 PM

4 BGPS1A04.331 11/26/2004 11/26/2004 10.0 18 6336 L1 GPS

10:48:50 AM

5 BGPS1B04.331 11/26/2004 11/26/2004 10.0 499 182903 L1 GPS

11:55:10 AM

6 BGPS1C04.331 11/26/2004 11/26/2004 10.0 365 134095 L1 GPS

1:31:40 PM

7 BGPS1F04.331 11/26/2004 11/26/2004 10.0 366 122962 L1 GPS

5:08:50 PM

8 B3000A04.331 11/26/2004 11/26/2004 10.0 457 163849 L1 GPS

12:01:30 PM

9 B3000B04.331 11/26/2004 11/26/2004 10.0 340 127100 L1 GPS

1:36:40 PM

10 B3000C04.331 11/26/2004 11/26/2004 10.0 53 22156 L1 GPS

3:18:20 PM

11 B3000D04.331 11/26/2004 11/26/2004 10.0 304 115168 L1 GPS

3:35:20 PM

12 B3000E04.331 11/26/2004 11/26/2004 10.0 530 187395 L1 GPS

4:38:20 PM

13 BGPS4B04.331 11/26/2004 11/26/2004 10.0 359 133798 L1 GPS

1:33:50 PM

14 BGPS4A04.331 11/26/2004 11/26/2004 10.0 497 178674 L1 GPS

11:55:00 AM

Project Summary

Project file: retea.spr Date: 2017

______________________________________________________________________________________

Client Name:

Project Name: retea

Project Comments:

Desired Horizontal Accuracy: 0.100m + 2ppm

Desired Vertical Accuracy: 0.040m + 2ppm

Confidence Level: Std. Err.

Horizontal Coordinate System: st

Height System: Ortho. Ht. (EGM96)

Linear Units: Meters

Number of Sites: 5

Number of Vectors: 14

Survey Company Name:

Repeat Vector Analysis

Desired Horizontal Accuracy: 0.100m + 2ppm Date: 2017

Desired Vertical Accuracy: 0.040m + 2ppm Project file: retea.spr

Confidence Level: Std. Err.

Linear Units of Measure: Meters

______________________________________________________________________________________

Vector Vector Horizontal Vertical Repeat

Repeat Vector Difference Length Relatv Acc Relatv Acc QA

1 CULMEA- 11/26 9:01 X: -0.011 18968.110 1:1136345 1:2761139

-INTRE 11/26 10:36 Y: 0.014

HOTARE Z: 0.014

2 CULMEA- 11/26 9:01 X: 0.014 18968.110 1:1592551 1:629248

-INTRE 11/26 12:18 Y: -0.002

HOTARE Z: 0.030

3 CAPAT- 11/26 8:55 X: -0.011 15701.134 1:585775 1:1012499

-INTRE 11/26 10:36 Y: 0.006

HOTARE Z: 0.030

4 CAPAT- 11/26 9:01 X: -0.013 16419.738 1:682032 1:21108703

-CULMEA 11/26 10:36 Y: -0.011

Z: 0.017

5 CAPAT- 11/26 9:01 X: -0.036 16419.738 1:1149201 1:346418

-CULMEA 11/26 14:08 Y: -0.026

Z: -0.024

6 CAPAT- 11/26 10:36 X: -0.023 16419.758 1:3374874 1:340825

-CULMEA 11/26 14:08 Y: -0.014

Z: -0.041

7 CULMEA- 11/26 10:36 X: 0.025 18968.129 1:10550279 1:814977

-INTRE 11/26 12:18 Y: -0.016

HOTARE Z: 0.015

Processed Vectors

Vector Stage: Processed Date: 2017

Horizontal Coordinate System: st Project file: retea.spr

Height System: Ortho. Ht. (EGM96)

Desired Horizontal Accuracy: 0.100m + 2ppm

Desired Vertical Accuracy: 0.040m + 2ppm

Confidence Level: Std. Err.

Linear Units of Measure: Meters

______________________________________________________________________________________________________________

Vector Std Vector Std Process

Vector Identifier Length Error Components Error QA SVs PDOP Meas. Type

1 CULMEA- 11/26 9:01 18968.110 0.039 X 9373.571 0.022 10 1.4 L1 GPS

-INTRE HOTARE Y -16261.639 0.023

Z -2735.768 0.024

2 INTRE 11/26 8:55 12979.552 0.026 X -8693.896 0.014 11 1.4 L1 GPS

HOTARE-B6 Y 8270.530 0.015

Z 4948.060 0.016

3 CULMEA-B6 11/26 9:01 8319.496 0.019 X 679.679 0.011 10 1.4 L1 GPS

Y -7991.107 0.011

Z 2212.296 0.012

4 INTRE 11/26 10:36 15173.684 0.030 X -10416.929 0.017 10 1.4 L1 GPS

HOTARE-B5 Y 9141.073 0.017

Z 6178.111 0.018

5 CAPAT- 11/26 8:55 15701.134 0.030 X 11871.390 0.017 11 1.4 L1 GPS

-INTRE HOTARE Y -1808.061 0.017

Z -10115.662 0.018

6 CAPAT- 11/26 9:01 16419.738 0.037 X 2497.820 0.020 10 1.4 L1 GPS

-CULMEA Y 14453.576 0.021

Z -7379.893 0.022

7 CAPAT-B6 11/26 8:55 8863.637 0.019 X 3177.493 0.010 11 1.4 L1 GPS

Y 6462.468 0.010

Z -5167.603 0.012

8 CAPAT- 11/26 10:36 15701.162 0.032 X 11871.401 0.018 10 1.4 L1 GPS

-INTRE HOTARE Y -1808.067 0.018

Z -10115.692 0.019

9 CAPAT-B5 11/26 10:33 8449.440 0.019 X 1454.484 0.011 10 1.4 L1 GPS

Y 7333.007 0.010

Z -3937.579 0.011

10 CAPAT- 11/26 10:36 16419.758 0.036 X 2497.834 0.021 10 1.4 L1 GPS

-CULMEA Y 14453.588 0.020

Z -7379.910 0.021

11 CULMEA- 11/26 10:36 18968.129 0.038 X 9373.582 0.022 10 1.4 L1 GPS

-INTRE HOTARE Y -16261.653 0.021

Z -2735.782 0.023

12 CULMEA-B5 11/26 10:36 7977.524 0.017 X -1043.349 0.010 10 1.4 L1 GPS

Y -7120.580 0.009

Z 3442.331 0.010

13 CULMEA- 11/26 12:18 18968.105 0.037 X 9373.557 0.021 10 1.2 L1 GPS

-INTRE HOTARE Y -16261.638 0.020

Z -2735.798 0.022

14 CAPAT- 11/26 14:08 16419.756 0.032 X 2497.857 0.018 8 2.4 L1 GPS

-CULMEA Y 14453.602 0.018

Z -7379.869 0.021

Site Positions

Horizontal Coordinate System: st Date: 2017

Height System: Ortho. Ht. (EGM96) Project file: retea.spr

Desired Horizontal Accuracy: 0.100m + 2ppm

Desired Vertical Accuracy: 0.040m + 2ppm

Confidence Level: Std. Err.

Linear Units of Measure: Meters

______________________________________________________________________________________

Site Std Fix Position

ID Site Descriptor Position Error Status Status

1 INTRE HOTARE HOTAR East. 4018056.425 0.004 Adjusted

Nrth. 1534974.650 0.004

Elev. 181.856 0.007

2 CAPAT CAPAT East. 4014623.096 0.000 Fixed Adjusted

Nrth. 1551619.071 0.000 Fixed

Elev. 156.866 0.000 Fixed

3 CULMEA CULM East. 4032305.141 0.004 Adjusted

Nrth. 1549765.663 0.004

Elev. 249.549 0.006

4 B5 ROVER1 East. 4023689.668 0.005 Adjusted

Nrth. 1550405.288 0.005

Elev. 181.998 0.006

5 B6 ROVER1 East. 4023483.513 0.004 Adjusted

Nrth. 1547935.419 0.004

Elev. 196.862 0.007

Site Scale Elevation

ID Site Descriptor Convergence Factor Factor

1 INTRE HOTARE HOTAR 34 17.944 1.08239252 0.99997131

2 CAPAT CAPAT 34 23.697 1.08245757 0.99997521

3 CULMEA CULM 34 29.591 1.08319938 0.99996062

4 B5 ROVER1 34 26.612 1.08283405 0.99997124

5 B6 ROVER1 34 25.485 1.08279327 0.99996892

CAPITOLUL VII

CONCLUZII ȘI CONTRIBUȚII PERSONALE

Tema tezei de doctorat se incadreaza in preocuparile actuale ale economie romanesti si ale legilor actuale ale proprietatii.

Introducerea cadstrului minier s-a legalizat prin ‘Ordinul 197/13.nov.2003 privind aprobarea Normelor metodologice privind executarea lucrarilor de cadastru de specialitate in domeniul extractive minier. Necesitatea introducerii cadastrului minier deriva si din necesitatea abordarii legii actuale a proprietatii ,avand in vedere ca suprafete mari de teren sunt ocupata de zonele miniere. Cadastrului minier deriva dintr-o multitudine de cauze obiective,generate de modul in care au fost realizate,dezvoltate si intretinute retelele de sprijin din bazinele miniere existente la noi in tara.

Precizia ridicata si acuratetea planurilor intocmite decurge din obtinerea unor precizii ridicate pentru coordonatele punctelor retelelor de sprijin.

Fata de metodele clasice de realizare a unei retele cadastrale de sprijin s-a adaugat in ultimul timp una noua prin determinarea coordonatelor punctelor folosind sistemele de pozitionare globala. Avantajele folosirii acestei metode de realizare a unei retele de sprijin sunt deosebite.

Procesul de realizare al unei retele de sprijin clasice constau:

culegerea documentatiei necesare intocmirii proiectului ;

recunoastere terenului ;

intocmirea proiectului retelei ;

calculul aprioric al preciziei necesare alegerii metodei de masurare ;

materializarea pe teren a punctelor retelei ;

executarea masuratorilor;

prelucrarea datelor si obtinerea coordonatelor punctelor retelei si a

preciziei de determinare a acestora;

Introducerea cadastrului minier implica o documentatie laborioasa de informare asupra unei zone s-au perimetru minier. Buletinul de identitate al exploatarii este CARTEA MINIERĂ – un instrument de evidență sistematică și dinamică a situației unui zăcământ în cazul explorării și/sau exploatării.

Abordarea problemei succede unele etape care ar fi trebuit abordate preliminar, etape în care să se lămurească o serie de problematici aferente evidenței zăcămintelor.

Una și cea mai importantă era conturarea sarcinilor CADASTRULUI de specialitate MINIER, definirea lui, tehnici, metode, erorii, activități conexe, părțile tehnice (localizare, configurație, mărime), economică și juridică referitoare la un zăcământ – suprafață, subteran, regimul terenurilor acoperitoare, proprietari, redevențe etc. Coroborarea cadastrului minier cu alte cadastre de specialitate, încadrarea sa în Legi și legități specifice părților economice și juridice la care trebuie să răspundă, sunt, de asemenea, încadrabile în contextul definirii sale.

Nu sunt de neglijat părțile din disciplinele cu specific minier care contribuie la caracterizarea zăcămintelor prin lucrări geologice, de prospecțiuni și explorări geologico –miniere, lucrări de deschidere, pregătire, exploatare, metode și tehnici topografice de ridicări de detalii în subteran și la suprafață în vederea stipulării pe planuri miniere a situației lucrărilor, a fronturilor de lucru, a poziției abatajului, a estimării volumului de lucrări miniere, a volumelor de masă minieră excavată, precum și a inventarierii echipamentelor din subteran și din cariere, prezentate în situații grafice, analitice și scriptice.

Acțiunea de restructurare a mineritului românesc incumbă o serie de măsuri care au la bază o vastă documentație grafică, scriptică, analitică din care să reiasă situația de fapt a exploatărilor, a conținuturilor pe zăcăminte, poziții, situație de lucrări, facilități, utilități, situații care să permită o imagine reală a posibilităților de rentabilitate și prin aceasta de concesionare în minerit.

Cartea minieră – obiectul acestui studiu – este un complex de documente, registre, planuri, situații, angajamente, situații și angajamente economice și juridice, complet de situații care cer cunoștințe miniere, economice, juridice, geologice, topografice, care să poată oferi imaginea dinamică a exploatării unui zăcământ.

Lucrarea de față răspunde temei în cauză, oferind cadrul general de întocmire a cărții miniere la nivel de cunoaștere pentru tehnica minieră existentă în România, cu o logistică topografică adaptată la actualitatea momentului, amândouă fiind perfectibile și ușor adaptabile la tehnica mondială de ultimă oră.

Cartea minieră întocmită după Instrucțiuni cadru elaborate prin această lucrare va răspunde tuturor cerințelor miniere, economice, juridice specifice economiei de piață permițând obținerea unei imagini reale a zăcământului cu lucrările miniere la zi, cu situația dinamică a exploatării, răspunzând juridic cerințelor economiei de piață.

Cartea minieră, întocmită după acest model, poate asigura o cerință importantă a minei, rentabile în funcționare și anume menținerea unei anumite proporții între lucrările de deschidere – pregătire –exploatare (rolul autorității miniere – în controalele ce le efectuează; măsurătorile făcute de topografii minieri – inspectori ai aceluiași for), astfel să se evite ca un concesionar să se ocupe numai de exploatare lăsând zăcământul (exploatarea) fără lucrări de deschidere – pregătire care, evident, nu sunt pe placul exploatatorilor ele neaducând cantitate de produs – scopul exploatării miniere. Asigurarea acestei cerințe este necesar a fi menținută până la închiderea minei – carierei (exploatării), de dorit, până la lichidarea zăcământului de substanță minerală utilă.

Nu sunt de neglijat măsurile care trebuie luate în cazul conservării sau/și închiderii minelor, a protecției suprafeței, a ecologizării zonei.

Studiul de caz demonstreza ca prin masuratori satelitare se pot creea retele geodezice incadrate in preciziile care corespund normelor din cadastru general si din cadastru minier.

Din prezenta teza se desprind 3 directii de necesitate:

necesitatea introducerii cadastrului minier in vederea rezolvarii legilor proprietatii pentru terenurile apartinatoare perimetrelor miniere;

necesitatea creerii retelelor geodezice de sprijin omogene in vederea introducerii cadastrului minier;

necesitatea creerii Cartii de identitate a perimetrului minier (Cartea Minei).

In urma rezultatelor obtinute in cadrul studiului de caz se pot formula urmatoarele concluzii si recomandarii:

metoda GNSS cea mai indicata din punct de vedere al preciziei si rapiditatii pentru ridicarea detaliilor cadastrale este metoda cinematica in timp real (RTK).

folosirea retelei de statii permanente (ROMPOS) (care preiau rolul statiilor fixe), aduc avantaje foarte mari concretizate in cresterea preciziei de ridicare, reducerea pretului de cost, a fortei de munca si a timpului de lucru in teren.

pentru cresterea preciziei determinarii punctelor ridicate  se recomanda sa se determine doi vectori din fiecare punct de detaliu, de preferat prin parcurgerea punctelor cu un receptorul mobil dintr-un capat al zonei, si cu al doilea receptor mobil din celalalt capat al zonei, astfel incat fiecare punct sa fie stationat de doua ori obtinandu-se vectori independenti si eliminandu-se eventualele erori asociate receptorului mobil.

se recomanda de asemenea reinitializare receptoarelor mobile la sfarsitul masuratorilor cinematice pentru a avea o siguranta, in cazul in care initializarea de la inceput nu este in regula.

utilizarea tehnologiilor GNSS combinate cu statiile totale nu mai au restrictii de folosire indiferent de tipul de zona, iar randamentul creste atat sub aspectul preciziei cat si al pretului de cost.

utilizarea tehnologiei GNSS in ridicarile cadastrale folosind satelitii sistemului GPS ar fi mult imbunatatita daca s-ar utiliza si satelitii sistemului GLONASS sau ai sistemului european GALILEO, pentru ca numarul satelitilor vizibili dintr-o statie ar creste la 6-10 ridicand siguranta, precizia si randamentul ridicarilor.

Valorificarea rezultatelor cercetării efectuate pe parcursul derulării programului de cercetare doctorală este reliefată în participarea la simpozioane naționale și internaționale în domeniul măsurătorilor terestre.

Bibliografia studiată cuprinde autorii și titlurile de cărți, reviste, articole din volumele unor conferințe și simpozioane, informații obținute pe cale electronică (site-uri internet) la care s-au făcut trimiteri pe parcursul realizării tezei de doctorat.

Lista figurilor

Fig. 1.1. Planul cadastral parțial intravilan

Fig. 1.2 releveul unei construcții

Fig. 2.1 Calculul unui punct pe un segment

Fig. 2.2 Ridicarea unei perpendicular pe un alinimaent

Fig. 2.3 Coborarea unei perpendiculare pe un aliniament

Fig. 2.4 Calculul capatului de drum

Fig. 2.5 Calculul franturii de drum de aceeasi latime

Fig. 2.6 Calculul franturii de drum cu latimi inegale

Fig. 2.7 Detasarea printr-un punct obligat in triunghi – analitic

Fig. 2.8 Detasarea printr-un punct obligat in triunghi – analitic

Fig. 2.9 Detasarea printr-un punct obligat in patrulater

Fig. 2.10 Detasarea printr-un punct obligat in poligon

Fig. 2.11 Detasarea paralela cu o directie data in triunghi de la varf spre baza

Fig. 2.12 Detasarea paralela cu o directie data in triunghi de la varf spre baza – trigonometric

Fig. 2.13 Detasarea paralela cu o directie data in triunghi de la baza spre varf

Fig.2.14 Schema propusa a unui sistem automat de cadastru general

Fig.2.15 Schema pentru prelucrarea si reprezentarea datelor topo-cadastrale.

Fig. 2.16 Schema de lucru a unei aplicatii

Fig. 2.17 Calculul distanței din coordonate

Fig. 2.18 Calculul automat al distanței din coordonate

Fig. 2.19 Calculul automat al orientării din coordonate

Fig. 2.20 Calculul automat al ariei din coordonate

Fig. 3.1. Rețeaua planimetrică de ordinul I

Fig. 3.2. Rețea geodezică

Fig 3.3. Intersecția înainte multiplă

Fig 3.4. Măsurarea direcțiilor

Fig 3.5. Intersecția înapoi multiplă

Fig. 3.6. Variația mărimii zilei solare în decursul unui an

Fig. 3.7. Ecliptica și măsurarea timpului

Figura 3.8. Ziua siderală < Ziua solară

Figura 3.9. Sfera cerească – Vedere dinspre pol

Fig. 3.10. Scale de timp în geodezia satelitară

Fig. 3.11. Principiul măsurătorilor GNSS

Fig. 3.12. Segmentele sistemului GPS

Fig. 3.13. Sateliți ai sistemului GPS

Fig. 3.14. a Pozițiile stațiilor de la sol

Fif. 3.14. b Pozițiile stațiilor de la sol

Fig. 3.15. Zonele acoperite de către rețeaua de satelți SBAS

Fig. 3.16. Rețeaua de stații la sol – SBAS – EGNOS

Fig. 3.17. Sistemul de referință WGS84

Fig. 4.1. Coordonate geografice

Fig. 4.2. Rețeaua cartografică de paralele și meridiane

Fig. 4.3. Coordonate carteziene și polare

Fig. 4.4. Elipsa meridian

Fig. 4.6. Elipsa meridiană printr-un punct

Fig. 4.7 Elementele unui sistem de proiecție

Fig. 4.8. Clasificarea proiecțiilor cartografice

Fig. 4.9. Proiecția Gauss Krüger

Fig. 4.10 . Proiectarea elipsoidului pe fuse geografice de 6° (a) si aspectul fuselor în planul de proiecție (b)

Fig. 4.11. Aspectul general al rețelei cartografice în proiecția Gauss (a) si dintr-un fus de 60 longitudine (b)

Fig. 4.12. Sistemul și originea axelor de coordonate plane Gauss

Fig. 4.13. Reprezentarea cartografică a proiecției UTM

Fig. 4.14. Cilindrul de proiecție

Fig. 4.15. Harta României în Proiecția UTM

Fig. 4.16. Diagrama comparativa a deformațiilor liniare relative în proiecția GAUSS-KRüGER și UTM

Fig. 4.17 Proiecția stereografică cu plan tangent și plan secant

Fig. 4.18. Deformațiile regionale în proiecția Stereografică pe plan secant unic al României

Fig. 4.19. Punctul central al proiecției stereografice – 1970 și organizarea administrativa a teritoriului României

Fig. 4.20. Cercul deformațiilor în proiecția Stereo 1970

Fig. 4.21. Sistemul de axe de coordonate plane, în proiecția stereografica -1970

Fig. 4.22 Proiecția Stereografică cu plan secant

Fig. 4.24. Planul secant unic – Varianta 1

Fig. 4.25 Planul secant unic – Varianta 2

Fig. 4.26 Suprafața de referință

Fig. 4.27 Planul de proiecție

Fig. 5.1. Clasificarea categoriilor de optimizare

Fig. 5.2. Clasificarea rețelelor în funcție de parametrii de constrângere

Fig. 5.3. Rețea constituită prin trasee poligonale sprijinite

Fig. 5.4. Schema unui perimetru minier

Fig. 6.1. Plan Situație Puncte Rețea Geodezică

Fig. 6.2. Planificarea sesiunilor de măsurători GPS

Fig. 6.3. Vizibilitatea sateliților în timpul sesiunilor de măsurători

Fig. 6.4. Schița rețelei principale cu legăturile la punctele din rețeaua geodezică națională în etapa de procesare

Fig. 6.5. Schița rețelei principale cu legăturile la punctele din rețeaua geodezica națională după compensare

Fig. 6.6. Retea de triangulatie cu puncte de indesire, ZONA SINERSIG

Fig. 6.7. Plan Cadastral – Perimetrul minier

Lista tabelelor

Tabel 1.1. Clasificarea terenurilor și construcțiilor după destinație

Tabel 1.2. Inventarul de coordonate

Tabel 1.3 straturi de conținut în cadastrul drumurilor

Tabel 2.1. Regula cadranului

Tabel 3.1. Rețele geodezice – Lungimi medii a laturii

Tabel 3.2. Rețele geodezice – Lungimea traseului

Tabel 3.3. Carnet teren

Tabel 3.4. Sisteme de timp

Tabel 3.5. Sateliții EGNOS

Tabel 3.6. Metode de măsurare

Tabel 3.7. Tipuri de erori

Tabel 4.1. Principalii elipsoizi utilizați la nivel mondial

Tabel 4.2.Elipsoizi utilizați în România

Tabel 4.3 Schema subîmpărțirii și Nomenclatura

Tabel 4.4 Suprafața reprezentată și numărul de planșe

Tabel 4.5 Fisa sistemului de referintă

Tabel 6.1. Puncte din rețeaua geodezică națională, zona localitatii Sinersig – Jud.Timis

Tabel 6.2. Starea punctelor din rețeaua geodezica națională

Tabel 6.3. Coordonatele Geocentrice Carteziene ale punctelor din rețeaua principala