TEZA Legalizarea eutanasiei în România poate implica probleme de drept penal privind răspunderea și sancționarea făptuitorului [612925]

Universitatea “BABES-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA FAC-ULTATEA DE DREPT
TEZA Legalizarea eutanasiei în România poate implica probleme de drept penal privind răspunderea și sancționarea făptuitorului
Titular curs:
ASIST. UNIV . DR. MARIUS IOAN FLOARE Student: [anonimizat] 1

CUPRINS Introducere _________________________________________________________ 3 Capitolul I. Consimțământul persoanei___________________________________4 1.1 Concept și legalitate________________________________________________4 1.2 Probleme privind lipsa consimțământului______________________________5 Capitolul II. Relația cu dreptul penal_____________________________________6 2.1 Între omor și ucidere la cererea victimei_______________________________6 2.2 Posibilitatea exonerării privind răspunderea penală_____________________7 2.3 Posibilitatea reglementării și efectele acesteia___________________________8 2.4 Reglementări în dreptul comparat___________________________________10 Capitolul III. Între echitate și moralitate_________________________________12 3.1 Biserica _________________________________________________________12 3.2 Controverse______________________________________________________12 Capitolul IV . Concluzii________________________________________________13 Caăitolul V . Bibliografie_______________________________________________14
2

Introducere Cuvinte cheie : eutanasie, consimțământ, istoric Înainte de a trece efectiv la redactarea acestei teze, îmi propun să motivez alegerea subiectului ales. În primul rând, în prezent există o înclinație puternică spre susținerea acestei metode medicale datorită faptului că fiecare persoană are dreptul (subiectiv) la viață, respectiv titularul poate dispune de acesta în orice fel dorește. În al doilea rând, în România, eutanasia este destul de vag menționată, dar cu certitudine este interzisă prin Codul Penal în vigoare, 1putând fi calificată ca omor sau ucidere la cererea victimei, în funcție de fiecare caz în parte. “Eutanasia” este definită ca fiind “moarte fără dureri” și/sau “metodă de provocare (de către medic) a unei morți precoce nedureroase unui bolnav: [anonimizat], pentru a-i curma o sufer-ință îndelungată și grea”. Actual, este unul dintre cele mai discutate subiecte, care a reușit cu 2ușurintă să împartă oamenii în două categorii în ceea ce privește ideea de viață. În funcție de cultură și zonă geografică, acceptarea acestei metode de “omor” apare mai proeminentă în Vestul Europei și Statele Unite ale Americii; în schimb, Estul Europei și Orientul mijlociu par a fi total contra, dar mai mult din considerente de ordin religios. Utilizarea acestei practici este foarte veche, istoria acesteia începând odată cu Grecia și Roma antică, unde se utiliza o plantă foarte comună, anume “cucuta” (conium maculatum) pentru a omorî ușor și rapid o persoană. Filosofii, precum Platon, susțineau ideea că fiecare persoană poate dispune de propria viață. Termenul de “eutanasie” a fost introdus în secolele XVI-XVII de către filosoful și omul de știință Francis Bacon, acesta definind termenul “moarte bună, liniștită și fericită”. Dacă atunci majoritatea persoanelor respingeau această idee încadrând eutanasia ca fiind un păcat datorită celor zece porunci, multe secole mai târziu, oamenii au început să accepte această idee avându-se în vedere declinul bisericii. În continuare voi scrie despre introducerea unei reglementări privind eutanasia umană în România și posibilele efecte juridice urmând mai spre finalul tezei o comparație între di-versele sisteme de drept. Art. 121 din Codul de Deontologie Medicală. – “Se interzice cu desăvârșire eutanasia, adică utilizarea unor substanțe sau 1mijloace în scopul de a provoca decesul unui bolnav, indiferent de gravitatea și prognosticul bolii, chiar dacă a fost cerut insistent de un bolnav perfect conștient”- unul dintre singurele texte care menționează eutanasia.A se vedea site-ul: https://dexonline.ro/definitie/eutanasie2 3

I. Consimțământul persoanei 1.1 Concept și legalitate Eutanasia umană se poate diferenția în funcție de existența sau nu a consimțământului, astfel, în literatura de specialitate există: a. “Eutanasie voluntară”- pacientul se află în stadiu terminal sau nu mai există niciun fel de tratament eficient, acesta nefiind afectat psihic din cauza stadiului în care se află, putând să consimtă la metoda eutanasierii. b. “Eutanasie involuntară”- se aseamănă cu eutanasia voluntară cu diferența că în acest caz, pacientul nu și-a dat consimțământul sau nu a fost întrebat în privința soluției de eutanasiere, chiar dacă acesta are consimțământul neafectat. c. “Eutanasie non-voluntară”- consimțământul subiectului pasiv nu poate fi cerut da-torită stării fizice/psihice, el neputând alege soluția existentă; este cea mai agresivă formă, în străinătate sunt asimilate cazurile în care familia/îngrijitorul/tutorele cere o hotărâre judecă-torească pentru a putea acționa împotriva persoanei în cauză. A doua clasificare principală a eutanasiei privește acțiunea/inacțiunea medicului sau a unei persoane : a. “Eutanasie activă”- moartea este produsă în mod activ prin anumite mijloace care produc moartea, de către medic sau o altă persoană. b. “Eutanasie pasivă”- moartea este produsă prin lăsarea pacientului în lipsa trata-mentului, întreruperea tratamentului, îndepărtarea echipajului sau alte mijloce, pacientul de-cedând mai târziu. În general, statutul și legalitatea eutanasiei este necunoscută sau foarte vag mențion-ată, ceea ce duce la conluzia că ar fi încadrată ca drept infracțiune fiind vorba de moartea unei persoane (infracțiune contra persoanei). Există state, inclusiv în Europa, care acceptă forma eutanasiei voluntare în cazul în care consimțământul persoanei este expres, iar persoana se află într-o stare de “degradare” avansată; cu titlu de exemplu voi aminti următoarele state : Belgia, Olanda, Elveția, Japonia și Canada. 4

Eutanasia pasivă este o formă mult mai agresivă, întrucât pacientul este lăsat pur și simplu să moară. Această practică implică probleme în ceea ce privește ajutorul obligatoriu medical ce trebuie acordat, iar pentru statele aderente la convenția C.E.D.O., problema se 3pune și din privința restrângerii a dreptului la viață. 1.2 Probleme privind lipsa discernământului și a consimțământului Activiștii anti-eutanasie invocă deseori faptul că persoana aflată în stadiul terminal, nu ar putea avea în nicio situație consimțământul asupra situației de a decide datorită inexis-tenței consimtământului. Din punct de vedere medical, s-a putut dovedi faptul că persoanele aflate într-un stadiu terminal ar putea avea discernământul deplin și consimțământ neviciat, dar persoană în cauză este constrânsă de starea în care se află și va alege de cele mai multe ori calea mai ușoară. În România, situația mai sus menționată ar echivala cu lipsa discernământului per-soanei, deși dacă acesta s-ar putea proba prin expertiză medico-psihiatrică fiind un punct de sprijin. “Consimțământul persoanei vătămate nu produce efecte în cazul infracțiunilor contra vieții…” ceea ce presupune că actual, legalitatea eutanasiei la noi în țară oricum nu ar fi 4posibilă datorită consimțământului care e lipsit de efecte juridice în dreptul penal. Astfel, per-soana va răspunde pentru o infracțiune în funcție de elementele de tipicitate și comitere a faptei. Ipoteza în care medicul nu întreabă sau nu cere pacientului consimțământul pentru efectuarea acestei proceduri este cea mai grea de conciliat cu ideea de legalitate deoarece, persoana nu a putut sau nu a avut ocazia de a-și exprima consimțământul. Ipoteza aceasta este posibilă spre exemplu în Olanda, unde familia unui pacient aflat într-o stare de degradare ire-versibilă sau într-un stadiu terminal, va putea cere instantei o hotârâre de suplinire a con-simțământului pentru a-l eutanasia. Din punct de vedere juridic, această formă de suplinire este abuzivă întrucât dreptul de a restrânge viața unei persoane ar trebui să fie permisă în situ-ații foarte izolate și excepționale. Permisiunea unei asemenea practici duce în final la o evoluție juridică negativă și la diverse abuzuri din partea statului. Curtea Europeană a Drepturilor Omului3 A se vedea art. 22 al.(2) Cod Penal4 5

II. Relația cu dreptul penal 2.1 Între omor și ucidere la cererea victimei Distincția dintre aceste două infracțiuni este de importanță practică întrucât trata-mentul sancționator diferă, în cazul uciderii la cererea victimei fiind mai atenuant. Din punct 5de vedere istorico-social, omorul este considerată ca fiind una dintre cele mai grave infracți6-uni și în același timp una dintre cele mai vechi infracțiuni existând temei odată cu apariția celor zece porunci. A doua infracțiune este la limită cu eutanasia, în unele legislații consid-erându-se echivalentă cu eutanasia voluntară, în același timp este o formă de omor la care se adaugă cererea din partea subiectului pasiv. Pentru a putea vorbi de omor trebuie să existe factorul de intenție în sarcina făptu-itorului. Mergând pe elementele de tipicitate ale infracțiunii, textul nu oferă multe elemente deoarece infracțiunea este simplă și clasică, adică presupune existența omorului și a obiectului material- corpul persoanei. În cazul uciderii la cererea victimei, textul este mai bogat întrucât trebuie să existe o oarecare activitate din partea subiectului pasiv realizată prin “cererea ex-plicită, serioasă, conștientă și repetată a victimei”, în plus, victinma trebuie să sufere “de o boală incurabilă sau de o infirmitate gravă atestată medical” și totuși, acestea să fie în stare să producă anumite suferințe greu de suportat. În teorie, neîndeplinirea unui element de tipicitate va încadra fapta pe tărâmul omorului întrucât se încadrează în subsidiar textului de la ucidere la cererea victimei. O problemă des repetată în doctrină este problema consimțământului persoanei, dacă aceasta nu are discernământ. Astfel, se diferențiază între criteriile capacității de exercițiu din dreptul civil, deși autorii penaliști resping această idee considerând că discernământul echivaleză cu un oarecare gard de conștientizare. Totuși, problema alienatului sau a minorului care nu-și poate controla propriile acțiuni, este unanim considerată ca o lipsă a consimțămân-tului venit din partea lor, uciderea acestora încadrându-se pe infracțiunea de omor. art. 190 din Codul Penal : Uciderea săvârșită la cererea explicită, serioasă, conștientă și repetată a victimei care suferea de o 5boală incurabilă sau de o infirmitate gravă atestată medical, cauzatoare de suferințe permanente și greu de suportat, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani. art. 188 din Codul Penal : (1) Uciderea unei persoane se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea ex6-ercitării unor drepturi; (2) Tentativa se pedepsește. 6

Din perspectiva cererii, aceasta nu trebuie să fie una tacită, ci expresă și să reflecte în același timp dorința puternică a persoanei de a fi ucisă. Nu se poate împărtăși ideea ca atunci când o persoană se roagă de făptuitor de două ori să fie încadradă ca o cerere expresă; este insuficient deoarece dorința respectivă trebuie să reiasă în adevăratul sens al cuvântului, astfel se poate imagina ca o persoană să ceară uciderea sa o dată, dar serios, explicit și conș-tient și să fie calificată drept o cerere care s-ar încadra pe textul de lege. În practică se pune problema probațiunii în acest caz, dacă nu există un înscris doveditor sau martori. Deși nu au existat multe cauze și situații de acest fel în jurisprudența română, totuși, întrebarea “Ce s-ar întâmpla în acest caz?” are un răspuns la fel de ambiguu : în lipsa probațiunii, aceasta fa profi-ta pseudo suspectului. În cel mai rău caz imaginabil, suspectul va putea răspunde pentru omor datorită lipsei de tipicitate a infracțiunii de ucidere la cererea victimei. În orice caz, pentru a fi în prezența unei infracțiuni de omor, nu este suficient ca medicul/persoana să omoare propriu-zis pacientul deoarece aceștia trebuie să aibă “animus necandi”, adică dorința efectivă de a produce moartea victimei. Dacă în cazul unei persoane 7acest elemt apare destul de evident, în cazul medicilor va fi greu de dovedit întrucât, de prin-cipiu, acesția desfășoară activități cu bună-credința, iar interesul lor de a omorî un pacient aflat într-un stadiu terminal pare aproape inexistent. Interesul ca un pacient să fie “eutanasiat” apare mai pronunțat în cazul statului decât în cazul unui medic din rațiuni pecuniare (exem-plu: tratamentul este prea costisitor). 2.2 Posibilitatea exonerării privind răspunderea penală Actual, medicul care a săvârșit infracțiunea de ucidere la cerea victimei nu va putea fi exonerat de răspundere total, întrucât medicul are obligația de a salva viața pacientului și de a depune eforturile necesare pentru a-i salva viața. Astfel, chiar și în cazul unei conduite pasive din partea acestuia, ar trebui să fie încadrată drept o ucidere din culpă întrucât medicul nu a depus diligențele necesare privind oferirea de ajutor pacientului, mai mult de atât, nu făcut nimic lăsând pacientul să moare (echivalentul eutanasiei pasive). Există alte posibile cauze de exonerare de ordin obiectiv, cum ar fi condițiile de lucru, infecții nosoconeale sau vicii ascunse ale dispozitivelor, acestea neputând fi imputabile medicului nici măcar cu titlu de culpă. În ceea ce privește condițiile de lucru, pacientul își Sergiu Bogdan, Doris Alina Șerban, Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra persoanei și contra justiției, Ed. Uni7-versul juridic, București, 2017, p. 30-31 7

poate asuma posibilele complicații care vor apărea. Există o cauză de exonerare a răspundere, subiectivă de acestă dată și se referă la medicul care a acționat cu bună-credință în situații de urgență, el având o obligație de mijloace în acest caz. În orice caz s-ar afla medicul, acesta nu va putea acționa decât pentru salvarea vieții sau atenuarea bolii pacientului deoarece eutanasia este interzisă cu titlu general conform Co-dului de Deontologie Medical amintit mai în secțiunea “Introducere”. 2.3 Posibilitatea reglementării și efectele acesteia În prezent nu există rapoarte sau statistici numeroase în privința interesului pentru o reglementare în acest sens, dar consider că ar fi necesară. Analizând contextul actual din punct de vedere social și internațional, statele au devenit cu trecerea timpului tot mai pro în privința eutanasiei, deși în cazuri restrictive prevăzute de legea fiecărui stat. Din punct de vedere moral și religios, statul nostru nu este pregătit pentru acceptarea unei asemenea reglementări, în sprijinul acestei opinii există câțiva factori negativi principali: multe proteste ce se organizează contra acestei practici datorită dreptului privind viața, im-posibilitatea alegerii vieții în privința unei persoane (de exemplu: avort) și respectarea cred-inței în raport cu păcatul uciderii. Statul român este stat membru C.E.D.O., astfel, dreptul la viată este protejat prin arti-colul 2 din convenție “1. Dreptul la viață al oricărei persoane este protejat prin lege…”. Deși ar părea ca acest articol apără dreptul privind viața într-un mod absolut, acest drept este unul relativ și susceptibil de a fi restrâns atunci când este nevoie. Din păcate s-a ajuns la un efect negativ deoarece cu trecerea aniilor, relativitatea acestui drept devine tot mai pronunțată și înțelegerea lui se depărtează aproape în totalitatea de interpretarea corectă. Există o hotărâre 8din partea Curții privind un copil care a fost ținut artificial timp de trei ani, deși din punct de vedere medical acesta nu mai avea nicio șansă, spitalul dorind deconectarea acestuia din mo-tive pragmatice. La acel moment, Papa alături de statul italian au cerut trimiterea copilului în Italia, spitalul refuzând cu argumentarea că ar fi greu de transportat. Curtea a decis că e liber-tatea statului de a alege viața copilui- cazul eutanasiei non-voluntare. Decizia a fost contro-versată și totuși abordarea Curții e greșită întrucât lasă la alegerea statului puterea de decizie, iar în viitor se pot imagina abuzuri din partea statelor, iar protecția persoanei din punctul de vedere al convenției va scădea în egală măsură. Actual este de înțeles de ce multe state eu-ropene au legalizat eutanasia sau se gândesc la legalizarea acesteia întrucât nu este contrar cu 9articolul 2 din C.E.D.O., puterea de decizie fiind în sarcina fiecărui stat membru al convenției. A se vedea cauza Evans contra Marea Britanie8 și membre al convenției în același timp9 8

Consider că legalizarea eutanasiei în România ar fi necesară pentru a clarifica anu-mite situații juridice, în același timp nu este strict necesară datorită factorilor social-religioși. Chiar dacă eutanasia ar fi legală, probabil puțini cetăteni ar fi optat pentru această metodă. Procedura de eutanasie ar trebui să fie complexă și strict limitată la anumite cazuri de boli cronice fizice/psihice pentru a nu lărgi sfera de acțiune întru totul. O necesitate pentru apli-carea acestei metode reprezintă încheierea unui contract prin care pacientul să fie de acord cu uciderea sa, respectiv probarea discernământului persoanei pentru a determina existența con-simtământului ei, în lipsa căruia procedura nu va putea fi aplicată pacientului. Eutanasia involuntară și non-voluntare ar trebui interzise în orice caz, deoarece în aceste două cazuri, consimțământul persoanei lipsește sau cel puțin ar trebui admise câteva excepții pentru a nu se ajunge la eventuale abuzuri din partea autorităților. 10 Oricare ar fi situația, infracțiunea de “ucidere la cererea victimei” nu ar trebui dez-incriminată deoarece ar putea exista asemenea cazuri de ucideri în afara cabinetului medical cu înlăturarea răspunderii acelei persoane. Astfel, consider că unele dintre cele mai complexe reglementări existe în sistemul de drept german care deși nu permite decât eutanasia pasivă, a introdus o cauză nepedepsire în 2015 prin care un membru de familie care acordă “asistență 11suicidală” în anumite cazuri la cererea victimei, nu va răspunde pentru fapta respectivă. În dreptul penal german s-a dorit o distincție clară între uciderea la cererea victimei, asistență suicidală și omor, iar conform articolului privitor la oferirea acestui ajutor victimei se de-sprinde un element important, anume calitatea subiectului activ de a fi membru de familie (text similar cu cel din dreptul penal român) pentru incidența acestei cauze de nepedepsire. 12Unul dintre argumentele statului german pentru introducerea acestei cauze de nepedepsire a fost existența sentimentului de altruism față de persoana apropiată aflată în suferințe insu-portabile, subiectul activ putând să o ajute la ușurarea acestor suferințe. Consider că textele de lege din dreptul penal german reprezintă o inspirație gener-ală pentru toate sistemele de drept care doresc să facă un prim pas spre adoptarea unei forme de eutanasii atipice. Dacă în viitor legiuitorul va considera fezabilă dezincriminarea parțială a eutanasiei, ar trebui să aibă în vedere efectele unei asemenea reglementări, utilizarea acestei metode putându-se efectua doar în condiții restrictive de către cadru medical specializat într-un spital/clinică, pentru boli psihice/fizice incurabile, persoana trebuind să aibă discernământ pentru a-și putea da consimțământul, iar intervenția trebuie să nu fie degradantă, stânjenitoare sau cauzatoare de suferințe inumane, fiind în acord cu articolul 3 din C.E.D.O. 13 eventual avort, persoană bolnavă în stadiu terminal și irecuperabil, etc.10A se vedea site-ul: https://strafrecht-online.org/problemfelder/bt/216/abgrenzung-suizidbeihilfe/11 A se vedea Codul penal german: Strafgesetzbuch (StGB): § 11 Personen- und Sachbegriffe12 “Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”13 9

2.4 Reglementări și jurisprudență în dreptul comparat Anterior am amintit de reglementări din alte state, precum Olanda sau Germania. Mi-am propus aprofundarea prin compararea unor sisteme de drept care au revoluționat domeniul juridic prin legalizarea eutanasiei. a. Olanda: este unul dintre cele mai permisive state din punct de vedere juridic. Pe lângă existența cutumei privind consumul și traficul de câteva grame de droguri este acceptată unanim, în anul 2001, statul a legalizat eutanasia voluntară activă, fiind una dintre cele mai controversate teme din anii respectivi. Considerentele pentru adoptarea unei asemenea legi a stat tocmai în libertatea persoanei la alegerea unei metode ușoare pentru a scăpa de suferințe. La momentul respectiv, condițiile de admisibilitate a eutanasiei consta în existența unei boli incurabile în sarcina pacientului, suferințele acestuia să fie insuportabile și acesta și-a expri-mat dorința expres și în mod insistent. În prezent, condiția privind “boala” s-a extins puternic, acceptându-se cu titlu de exemplu pierderea vederii, astfel ceea ce se considera o situație de excepție a ajuns să fie o regulă în practica olandeză. Medicul care efectuează o asemenea in-tervenție are obligația de a anunța Comisia de Asistență Suicidală care vor verifica procedura eutanasierii și vor decide dacă aceasta a fost legală sau ilicită, aceasta având în componență și juriști. b. Belgia: stat vecin cu Olanda care are o legislație aproape identică cu cea a Olan-dei, diferența constând în extinderea eutanasierii și la minori care ar suferi de o boală incur-abilă punându-se problema consimțământului având în vedere discernământul restrâns sau inexistent al acestuia. Totuși, statul introduce și această opțiune utilizată pentru prima dată în anul 2016. Aparent, problema consimțământului și a dreptului la informații prin faptul că un medic a desfășurat procedura de eutanasie fără știința solicitantului, ultimul considerând acți-unea ca o încălcare a articolului 2 din C.E.D.O. Pentru această cauză nu există încă o hotărâre definitivă. 14 c. Elveția: cunoscută pentru sistemul de drept complex în dreptul comparat, Codul penal elvețian prevede asistența suicidală, dar este incriminată doar în măsura în care aceas15-ta este acordată din motive personale (egoiste). În situații critice, dacă pacientul suferă de o boală incurabilă sau este într-un stadiu terminal al bolii, medicul are dreptul de a oferi pacien-tului o supradoză de medicament, dar aceasta va fi luată personal de către pacient, acesta având dreptul să o restituie medicului. Din ultimul punct de vedere, Elveția lasă alegerea sin-uciderii în sarcina pacientului respectând decizia acestuia. În ciuda celor spuse, a existat o cauză care a ajuns la C.E.D.O., doamna în cauză nu a putut obține permisiunea autorităților 16 A se vedea cauza Mortier contra Belgia (nr. 78017/ 17)14 A se vedea Codul penal elvețian: Schweizerisches Strafgesetzbuch (StGB): art.115 Verleitung und Beihilfe zum Selbst15-mordA se vedea cauza Gross contra Elveția16 10

de a se sinucide, deși nu suferea de o boală fiind doar în vârstă, aceasta considerând ca i-a fost încălcat dreptul la respectarea viații private și de familie (art. 8 din C.E.D.O.). Curtea a statuat faptul că art.8 din convenție a fost încălcat întrucât legislația elvețiană nu definește cu exacti-tate când ar fi permisă eutanasierea. Dacă situația în spațiul european este destul de similară, legalitatea eutanasiei reprezentând o excepție de la regulă, există state mult mai deschise și permisive din acest punct de vedere. d. Statele Unite ale Americii: discuțiile în spațiul american sunt destul de aprinse în-trucât eutanasia este legală doar în statul Oregon în 1997 prin “Actul privind moartea cu dem-nitate”, multe state doresc implementarea cestei măsuri din considerente sociale. ONG-urile care susțin demnitatea și respectarea vieții sunt contra acestei măsuri. Oricare ar fi situația, asistența suicidală este legală în peste 10 state, iar eutanasia pasivă a devenit o cutumă pentru aproape toate statele, pacientul având dreptul de a refuza tratamentul. e. Canada: un model pentru legiuitorii europeni, în special pentru sistemul francez. Statul canadian a legalizat în urmă cu trei ani eutanasia asistată medical, pacientul trebuind să îndeplinească criteriile general valabile cu privire la sănătatea și consimțământul acesteia, în plus statul a interzis eutanasia în cazul minorilor, persoana trebuind să fie majoră. Canadienii introduc în plus posibilitatea persoanei de a reflecta timp de zece zile asupra deciziei luate, putând să își retragă consimțământul. Codul Penal canadian a fost modificat introducându-se o cauză de nepedepsire pentru persoana care oferă asistență medicală în vedere uciderii, 17adică pentru medicii competenți în privința eutanasiei, această condiție fiind esențială în priv-ința angajării răspunderii. 

A se vedea art. 14 coroborat cu art. 227 (1) din Codul penal canadian17 11

Capitolul III. Între echitate și moralitate 3.1 Biserica Chiar dacă trăim în secolul vitezei, Biserica creștină pare a mai avea o oarecare influ-ență asupra populației, deși efectele se văd mai ușor în țările predominant creștine și musul-mane. Biserica Ortodoxă română a statuat nu de puține ori faptul că “Viața omenească (atât în sens creștin și duhovnicesc, cât și în sens biologic) este un dar al lui Dumnezeu.” Așadar 18Biserica nu recunoaște nicio scuză în ceea ce privește sinuciderea sau omorului, eutanasia fi-ind un păcat conform celor zece porunci. De asemenea, Biserica încurajează ideea de vitalism și menținerea vieții prin credință, iar în privința demnității umane, aceasta afirmă faptul că totul se poate rezolva prin credința persoanei. În opinia mea, Biserica nu ar trebui să aibă nicio influență în ceea ce privește domeni-ul juridic și politic, aceste domenii fiind diametral opuse, iar odată cu evoluția societății, im-plicarea Bisericii în domeniul juridic ar trebui să fie inexistentă. Cu titlu de exemplu, amintesc cauza Evans contra Marea Britanie amintită și în nota de subsolă cu numărul 9, unde Papa, capul Bisericii catolice a dorit transportarea copilului aflat în comă timp de trei ani având un punct de vedere contrar deconectării de la aparate a copilului. 3.2 Alte controverse Recent a apărut un caz controversat în Franța, unde spitalul a dorit deconectarea de la aparate a unui bărbat pe nume Vincent Lambert care a suferit un accident și se află de aproxi-mativ 11 ani în comă. Protestatarii suștinători al lui Vincent afirmă că asemenea situații încu-rajează eutanasiile mascate. Cazul acesta a ajuns la C.E.D.O., Curtea de Apel din Paris resp-ingând plângerea făcută de către părinții acestuia. Opiniile conform căreia eutanasia umană ar reprezenta o formă de omor dat fiind faptul că o altă persoană distinctă de pacient acționează în vederea uciderii pacientului sunt vădite doar din punct de vedere filosofic existând state care suștin și au dezincriminat total sau parțial diversele forme de eutanasii. Cred că cea mai importantă și relevantă opinie rămâne cea a C.E.D.O. care intr-o cauză pe care a soluționat-o, aceast afirmând că fiecare persoană poate decide în privința vieții aces-teia, iar în lipsa unei omogenități între statele membre ale convenției, statele au totuși “o obligație pozitivă de a adopta măsuri pentru a facilita actul sinuciderii cu demnitate”. 19A se vedea site-ul: http://patriarhia.ro/eutanasia-445.html18A se vedea cauza Haas contra Elveția19 12

Capitolul IV . Concluzii În primul rând, introducerea unor cauze de nepedepsire în privința medicilor specializați în procedura eutanasierii nu este fezabilă în prezent deoarece deschiderea poporu-lui în privința eutananasiei este destul de scăzută și ar duce la anumite controverse inutile. De asemenea, asistența suicidală sau cauză de nepedepsire în sarcina membrului de familiei 20care comite infracțiunea de ucidere la cererea victimei, ar favoriza săvârșirea unor infracțiuni de omor care ar fi foarte greu de limitat din privința probațiunii. În plus, sancționarea medicilor s-ar produce în mod excepțional, infracțiunea respectivă încadrându-se pe ele-mentele de tipicitate ale omorului (de exemplu: medicul nu informează membrii familiei și administrează doza letală) sau a uciderii din culpă (de exemplu: medicul se află în eroare și administrează doza letală mai repede decât era programat). Pe de altă parte, cazurile de eu-tanasii mascate sau pasive sunt rare în România, deci în acest context statul nu ar fi interesat să reglementeze expres situația eutanasiei. În al doilea rând, dacă în viitor legiuitorul român va dori dezincriminarea totală sau parțială a uciderii la cererea victimei, acesta va trebui să aibă în vedere legislațiile străine, în speță cea canadiană și elvețiană, fiind două sisteme complexe care pot oferi un model pentru orice stat din punct de vedere juridic. De asemenea, statul canadian a interzis eutanasierea mi-norilor sub vârsta legală de 18 ani, fiind o soluție mai echitabilă din punct de vedere al con-simțământului comparativ cu legislația Olandei sau a Belgiei, unde consider că dreptul la vi-ață a fost prea puternic restrâns încâlcând un principiu general de drept. În al treilea rând, infracțiunea de ucidere la cererea victimei nu se poate comite prin omisiune, omisiunea aceasta fiind echivalentă cu eutanasia pasivă, aceasta fiind legală în an-umite condiții. Pacientul va putea să își dea consimțământul sau nu în privința unei intervenții, aceasta echivalând cu o eutanasie pasivă atipică întrucât în strâinătate persoanele care refuză la un moment dat tratamentul vor fi lăsate efectiv în voia sorții sau nu se va mai îngrijii niciun medic sau asistent de acesta incluzând intreruperea hranei și a apei. Cred totuși că dreptul la informare și alegere a pacientului român este esențială din punct de vedere practic, iar refuzul tratamentului constă tocmai în dreptul acestuia la alegerea, varianta omisiunii constând mai mult într-o sinucidere a pacientului. În concluzie, legalizarea eutanasiei în România nu este deloc fezabilă deoarece situ-ația eutanasiei în statele permisive este destul de instabilă fiind la limita dintre omor și ucidere la cererea victimei, infracțiuni cu istoric îndelungat, iar în măsura în care nu există o oarecare stabilitate la nivel internațional este total greșit introducerea unor asemenea reglementări, ju-risprudența fiind destul de laxă. Capitolul V . Bibliografie precum în dreptul penal german20 13

1.Argumente pro-contra eutanasiei, https://www.medlife.ro/argumente-pro-si-contra-eu-tanasiei-si-sinuciderii-asistate.html 2.Cazul Vincent Lambert, https://www.bbc.com/news/world-europe-48307272 3.COCORA L., Legislație medicală și socială, Ed. Universității “L. Blaga”, Sibiu, 2004 4.Codul Civil Român, ediția 2018 5.Codul de Deontologie Medicală, actualizat la data de 06.01.2017 6.Codul Penal Canadian, ediția 2018 7.Codul Penal Elvețian, actualizat la data de 01.03.2019 8.Codul Penal German, ediția 2018 9.Codul Penal Român, actualizat la data de 18.10.2018 10.Convenția Europeană a Drepturilor Omului 11.Despre consimțământul persoanei, https://www.juridice.ro/586887/drept-medical-consim-tamantul-informat.html 12.Despre medici, https://www.medichub.ro 13.Despre suicidul asistat, https://blog.avocatoo.ro/eutanasia-si-suicidul-asistat/ 14.Influența creștină, http://patriarhia.ro/eutanasia-445.html 15.Istoric eutansie și evoluția acesteia, https://en.wikipedia.org/wiki/Euthanasia 16.Jurisprudență C.E.D.O, https://www.echr.coe.int/Pages/home.aspx?p=home 17.Limita dintre asistență suicidală în Germania, https://strafrecht-online.org/problemfelder/bt/216/abgrenzung-suizidbeihilfe/ 17. BOGDAN Sergiu, ȘERBAN Doris Alina, Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra persoanei și contra justiției, Ed. Universul juridic, București, 2017 18. TRIF Almoș B., Lupta pentru legalizarea eutanasiei, partea a II-a, clinica, col IV , nr.3, 1999 14