Teză De Licență Ajustată Finalizată (4) [603865]

UNIVERSITATEA DE STA T DIN MOLDOVA
FACULTATEA DE DREPT
DEPARTAMENTUL DREPT PENAL

GRĂJDIERU VALENTINA
PROBAȚIUNEA SENTINȚIALĂ ÎN COMUNITATE
(PROBAȚIUNEA COMUNITARĂ) :
ASPECTE DE DREPT PENAL
0421.1 – Drept
TEZĂ DE LICENȚĂ

Șef Catedră _____________ Gurev Dorina, doctor în drept, lector universitar

(semnătura)

Conducător științific: _____________ Bolocan -Holban Augustina, doctor în drept,
conferențiar universitar
(semnătura)

Autorul: ______________ Grăjdieru Valentina
(semnătura)
Chișinău -2020

2

CUPRINS

LISTA ABREVIERILOR U TILIZATE ÎN TEZĂ ………………………….. ………………………….. …. 3
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 4
I. CONSIDERAȚII GENE RALE ………………………….. ………………………….. ………………………… 10
1.1. Conceptul, principiile și subiecții probațiunii sentințiale în comunitate …………………… 10
1.2. Probațiunea comunitară – aspecte comparative între s istemul de drept al RM și alte
sisteme de drept ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 19
1.3. Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 27
II.RESOCIALIZAREA SU BIECȚILOR PROBAȚIUNI I PRIN INTERMEDIUL
PROBAȚIUNII COMUNITA RE ………………………….. ………………………….. …………………………. 29
2.1. Resocializarea minorilor și adulților liberați de răspundere și pedeapsă penală ………… 29
2.2. Supravegherea executării pedepselor sub formă de muncă neremunerată în folosul
comunității și privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită
activitate ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 45
2.3. Analiza chestionarelor întocmite de consilierii de probațiune din cadrul sistemului de
probațiune din RM ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 53
2.4. Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 60
CONCLUZII ȘI RECOMAN DĂRI ………………………….. ………………………….. ……………………… 64
BIBLIOGR AFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 70
ANEXE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 76

3

LISTA ABREVIERILOR UTILIZATE ÎN TEZĂ

 R.M. – Republica Moldova
 SUA – Statele Unite ale Americii
 Alin. – alineat
 p. – pagină
 pct. – punctul
 Op.cit. – operă citată
 art. – articol
 CP – Cod Penal
 URSS – Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste
 GPS – Sistem de poziționare globală asistată
 INP – Inspectoratul Național de Probațiune
 PRAS – Program de reducere a abuzului de substanțe
 CEDO – Curtea Europeană a Drepturilor Omului
 ME – Monitorizare Electronic ă
 APL – Administrația Publică Locală

4 INTRODUCERE

Actualitatea și importanța temei. De-a lungul timpului, odată cu democratizarea societății
și constituirea unui stat de drept, s -a înregistrat o creștere considerabilă a fenomenului
criminalității, iar acest fapt a condus atât la modificarea reacției sociale față de acest fenomen, cât
și la schimbarea modalităților de percepere a infracțiunilor. În consecință, fenomenul criminalității,
atingând cote maxime, a dus la interacțiunea dintre un număr foarte mare de indivizi și sistemul
justiției penale. Prin urmare, s -a constat at că, formele tradiționale de protecție a societății împotriva
criminalității nu mai sunt atât de eficiente, penitenciarele au devenit supraaglomerate, detenția nu
mai are acea putere de intimidare asupra infractorilor, iar mai mult decât atât, acestea nu asigură
reintegrarea socială a acestora. În acest sens, majoritatea statelor, printre care și Republica
Moldova, au abordat o politică de minimalizare a numărului de condamnați la pedepse privative
de libertate, elaborând și implementând metode alternati ve de sancționare, scopul lor fiind acela
de a-l pedepsi pe condamnat într -un mod cât mai adecvat din punct de vedere al menținerii unui
contact perman ent cu mediul social .
La etapa actuală de dezvoltare, această direcție este promovată, pe la rg, de instituția
probațiunii comunitare, care reprezintă o măsură emblematică a sistemului penal și care, de -a
lungul timpului a cunoscut un șir de modificări care, s -au răsfrâns, în mod nemijlocit, asupra
sistemului de pedepse al fiecărui stat. Prin urma re, acest fenomen a condus la abordarea unei noi
viziuni privind natura sistemului penologic, și anume crearea unei zone de trecere de la o justiție
penală represivă la una restaurativă, direcționată spre realizarea întocmai a scopurilor vizate de
pedeapsa penală. Din aceste considerente, la etapa actuală, probațiunea comunitară, este o instituție
care, din punct de vedere teoretic, încă dă naștere unor numeroase controverse, iar în plan practic,
provoacă anumite incertitudini create de ambiguitatea prin ca re aceasta se caracterizează. Totuși,
în pofida celor menționate, atât la nivel național cât și internațional, se poate observa o
aplicabilitate, relativ, mare a măsurilor de supraveghere în comunitate, iar aceasta prezintă un
interes din punct de vedere a l eficienței lor. Astfel, când vorbim despre eficacitatea unui sistem de
pedepse, în special comunitare, urmează a fi luate în calcul o multitudine de aspecte, cum ar fi, de
exemplu, existența unor relgementări legale suficiente și necesare privitoare la p unerea în aplicare
a sancțiunilor comunitare, modul și experiența de viață a beneficiarului, practicile de supraveghere
aplicate de către consilieri.
De asemenea, actualitatea temei investigate, consider că poate fi analizată și din punct de
vedere al faptului dacă, o măsură de supraveghere în comunitate poate să îndeplinească aceleași
funcții și să asigure realizarea acelorași scopuri precum o pedeapsă privativă de libertate, în măsura

5 în care, nu există multe studii care să demonstreze eficiența și influența pozitivă a unei astfel de
sancțiuni asupra condamnaților. De fapt, este o problemă care incubă mai multe aspecte, legate de
modul în care persoana supusă unei asemenea sancțiuni percepe natura și forța sa juridică, precum
și reacția societății în raport cu menținerea în mediul social a unei persoane care se face vinovată
de comiterea unei fapte cu caracter penal și care, într -o anumită măsură, prezi ntă un pericol. Deci,
resocializarea condamnaților sub presiunea unei alternative la pedepasa cu închisoarea, impactul
pe care sistemul probațiunii îl are asupra acestor persoane este una dintre problemele actuale care
urmează a fi abordate în această lucr are. Mai cu seamă, urmează a se reflecta situația actuală prin
prisma implementării muncii neremunerate în folosul comunității, a liberării de răspundere penală
și liberării de pedeapsă penală.
Totodată, probațiunea sentințială în comunitate e ste o instituție care vizează nu doar
condamnații adulți, dar și minorii care, reprezintă o categorie aparte de persoane ce pot deveni
beneficiari ai probațiunii, însă în privința cărora se cere o reacție socială individualizată. Acest
aspect prezintă inte res, deoarece creșterea criminaliății în rândul minorilor este o problemă actuală
cu care se confruntă societatea, astfel încât, un număr impunător de minori ajung în fața unui
judecător, iar în cele mai bune cazuri, sunt supuși măsurilor de supraveghere î n comunitate. Prin
urmare, se invocă necesitatea abordării subiectului în cauză din perspectiva măsurilor comunitare
care sunt aplicate față de minori precum și a impactului pe care il au asupra lor. De asemenea,
prezintă importanță evoluția și transformar ea comportamntului minorului de -a lungul termenului
de probă, cât și reacția societății vizavi de aceasta.
În ceea ce privește Republica Moldova, deși probațiunea comunitară este reglementată
legal de mai bine de zece ani, atât prin Legea nr .8 din 14.02.2008, cât și prin unele prevederi ale
Codului penal, Codului de procedură penală și a Codului de executare, rămâne a fi o instituție încă
necunoscută pentru mulți “ actori” din domeniul dreptului și mai mult, pentru cei din afara
sistemului ju decătoresc. Astfel, în lumina celor reflectate, conchidem faptul că, fundamentarea
unui sistem judiciar modern nu poate avea loc decât sub egida unei funcționări eficiente și practice
a sistemului de probațiune, în general, și a probațiunii sentințiale în special, aceasta din urmă având
potențialul de a contribui la creșterea încrederii populației în actul justiției prin implicarea acesteia
în procesul de reabilitare și resocializare a condamnaților. Prin urmare, se poate de afirmat cu tărie
că, probațiunea comunitară se desfășoară doar în interesul comunității, având ca scop
resocializarea persoanelor care au încălcat legea penală, reducerea riscului de recidivă, precum și
valorificarea potențialului socioeconomic al condamnaților. Astfel, profund impresionați de
potențialul serviciilor probațiunii comunitare, care apare precum o expresie a unei noi mentalități
de realizare a justiției penale, considerăm că tema abordată este actuală și merită a fi cercetată.

6 Scopul și obiectivele tezei. Scopul cercetării tezei de licență îl reprezintă aprofundarea
cunoașterii atât conceptuală cât și practică a instituției probațiunii sentințiale în comunitate, prin
prisma doctrinei și a reglementărilor legale care viz ează cazurile de aplicare a termenului de probă,
precum și măsurile de supraveghere în comunitate. De asemenenea, se urm ărește analiza practicii
Inspectoratului Național de Probațiune în domeniul resocializării persoanelor care -și execută
pedeapsa în socie tate. Subiectul urmează a fi abordat din perspecti va dreptului penal.
În vederea atingerii scopului propus, au fost puse următoarele obiec tive:
a) analizarea și soluționarea problemelor privind conceptul de pr obațiune sentințială în
comunitate;
b) analizarea comparativă a instituției probațiunii comunitare între si stemul de drept al
Republicii Moldova și alte sisteme de drept;
c) analizarea modului de resocializare a persoanelor liberate de pedepasă penală cât și
a minorilor liberați de răspundere penal ă;
d) cercetarea impactului pe care îl are munca n eremunerată în folosul comunității în
procesul de reintegrare socială a condamnaților;
e) înaintarea recomandărilor privind îmbunătățirea cadrului normativ aferent instituției
probațiunii sentințiale în comunitat e, cât și privind înlăturarea lacunelor existente la momentul de
față;
f) identificarea eficienței programelor probaționale utilizate de către consilierii de
probațiune în activitatea de supraveghere și consiliere a condamnaților în procesul resocializării
acestora;
g) interacțiunea cu organele probaționale în vederea indentificării unor viziuni proprii
privind activitățile desfă șurate în cadrul probațiunii comunitare și impactul lor asupra corectării
conduitei condamnaților în cadrul societății.
Metodologia cercetării științifice . Cercetarea a fost realizată , aplicând:
– metoda analizei de conținut, în scopul formulării de concluzii generale ce țin de
particularitățile probațiunii sentințiale în comunitate;
– metoda comp arativă , având ca scop evidențierea trăsăturilor comune, dar și specifice
sistemului probațiunii comunitare din Republica Moldova și din alte state;
– metoda interviului, realizată prin intervievarea consilierilor de probațiune din cadrul
birourilor probaționale privind activitatea desfășurată în cadrul probați unii sentințiale în
comunitate;
– metoda statistică , utilizând date care provin de la Inspec toratul Național de Probațiune;

7 – metoda construc ției abstracte, prin elaborarea unor definiții, clasificări, prop uneri și
recomandări, concluzii, interpretarea datelor statistice, argumentarea ideilor.
Gradul de investigare a temei . Probațiunea comunitară reprezintă o instituție, relativ, no uă
pentru sistemul penal al RM, din aceste considerente, la nivel național nu există o abordare foarte
amplă și bogată a subiectului în cauză. În pofida acestui fapt, există numeroase publicații privitoare
la activita tea consilierilor de probațiune, cât și cu referire la activitatea de supraveghere în
comunitate.
Prin urmare, în procesul de investigare a subiectului abordat în acest studiu, au fost
analizate lucrările specialiștilor din domeniu, atât la ni vel național cât și internațional. Menționăm
astfel Spoială A., Durnescu I., Dolea, I., Ulianovschi X, Bălăiță R.L., Zaharia V., Bolocan -Holaban
A., Martin D., Kuznețova N.F., Novikova E.V., Anton M.Van Kalmthout, Edmond Noel Martine
etc.
Din punct de vedere normativ, a fost analizat cadrul legislativ și normativ în vigoare al
Republicii Moldova, precum și al altor țări cum ar fi România, Republica Kazahstan, Estonia,
precum și actele internaționa le ce vizează măsurile de supraveghere în comuni tate.
Cuvinte -cheie: probațiunea, probațiunea sentințială în comunitate, beneficiar, consilier de
probațiune, măsuri de supraveghere, asistență, consiliere, munca neremunerată în folosul
comunității, Inspectoratul Național de Probațiune.
Conținutul tezei de licență. Teza de licență cuprinde o introducere și două capitole, care
conțin șapte subiecte.
În Introducere , este argumentată importanța și actualitatea temei abordate, însemnătatea și
oportunitatea cercetării ei. Sun t evidențiate scopul și obiectivele tezei de licență, importanța
fundamentală și aplicativă a studiului elaborat, precum și sumarul capitolelor tezei.
Capitolul I „ Considerații generale” conține trei paragrafe: 1.1. „Conceptul, principiile și
subiecții probațiunii sentințiale în comunitate”, 1.2. „ Probațiunea comunitară – aspecte
comparative între sistemul de drept al RM și alte sisteme de drep”, 1.3. „ Concluzii la capitolul I”.
În acest capitol au fost supuse analizei lucrări ști ințifice din domeniul probațiunii
sentințiale în comunitate elaborate și publicate de către oameni de știință atât din Republica
Moldova cât și din străinătate. Prin urmare, pentru o cercetare cât mai amplă, dar și temeinică a
subiectului abordat, au fost luate în calcul opiniile, viziunile, alegațiile specialiștilor în domeniu,
care au studiat acest subiect în lucrările lor. În primul rând, s -a pus accentul pe tratarea subiectului
de la general la special, adică de la definirea conceptului general de proba țiune spre analizarea
conținutului anumitor forme ale acesteia și anume, probațiunea sentințială în comunitate. Astfel,
în sistemul sancționator, insituția probațiunii s -a consacrat ca un serviciu profesionist care avea ca

8 scop reintegrarea socială a perso anelor care au săvârșit infracțiuni în cadrul comunității, în vederea
creșterii siguranței publice și prevenirii recidivei. În studiile ONU, încă în anul 1954, probațiunea
ca sentință este prezentată ca o metodă de intervenție care se aplică în cazul anumi tor categorii de
infractori și presupune suspendarea condiționată a pedepsei pentru o perioadă de timp în care
infractorul este plasat sub supraveghere personală și beneficiază de tratament și asistență.
Din punct de vedere conceptual, probați unea sentințială în comunitate reprezintă un proces
ce presupune o totalitate de operațiuni, inclusiv practici de supraveghere, asistență și consiliere. În
literatura de specialitate însă, se precizează că nu există un concept care să definească și să desc rie
unanim această sancțiune comunitară, specificând faptul că, sistemele de probațiune reflectă
particularitățile de timp și spațiu, culturale și economice ale fiecărui stat în parte, dar păstrând în
același timp și unele elemente comune. Spre exemplu, în unele state europene, probațiunea
sentințială în comunitate nu există ca o categorie aparte și specifică, ci se identifică cu instituția
probațiunii la general, pe când în alte state, cum ar fi RM, aceasta este reglementată în mod
individual. Ba mai mult, în SUA, probațiunea comunitară cunoaște unele categorii specifice doar
statelor americane.
În concluzie, conchidem faptul că probațiunea sentințială în comunitate, din punct de
vedere teoretic, este o instituție care provoacă un interes deoseb it, dat fiind novațiile pe care le -a
introdus în sistemul justiției penale, dar și scopurilor pe care le promovează organele specializate
prin intermediul acesteia.
Capitolul II „ Resocializarea subiecților probațiunii prin intermediul probațiunii
comunitare” conține patru paragrafe: 2.1. „ Resocializarea minorilor liberați de răspundere penală
și a persoanelor liberate de pedepasă penală”, 2.2 . „ Supravegherea executării pedepselor sub
formă de muncă neremunerată în folosul comunității și privarea de dreptul de a ocupa anumite
funcții sau de a exercita o anumită activitate ”, 2.3. „ Analiza chestionarelor întocmite de consilierii
de probațiune din cadrul sistemului de probațiune din RM”, 2.4. „ Concluzii la capitolul II”.
Liberarea de răspundere penală a minorilor, liberarea de pedeapsă penală, munca
neremunerată în folosul comunității și privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a
exercita o anumită activitate reprezintă acele instituții ale dreptului penal prin care se realizează
scopurile și obiectivele probațiunii comunitare.
Minorii reprezintă o categorie de subiecți în privința cărora metodele de supraveghere în
comunitate sunt adaptate la nivelul de dezvoltare și înțelegere a vârstei pe care o de țin, precum și
la necesitățile sociale ale lor. Din aceste considerente, legiuitorul a prevăzut necesitatea
implementării unui șir de măsuri de constrângere cu caracter educativ prin intermediul cărora să
se realizeze corectarea și reintegrarea acestora în societate. Prin urmare, legea prevede că,

9 persoanele în vârstă de până la 18 ani care au săvârșit pentru prima oară o infracțiune ușoară sau
mai puțin gravă pot fi liberate de răspundere penală prin aplicarea obligațiilor reglementate la
art.104 și anume, avertismentul, încredințarea minorilor pentru supraveghere părinților,
persoanelor care îi înlocuiesc sau organelor specializate de stat, repararea daunelor cauzate,
urmarea unui curs de reabilitare psihologică, de învățămând obligatoriu, a unui program
probațional. În aceiași măsură, obligațiile respective pot fi dispuse și în cazul liberării de pedeapsă
penală a minorilor.
În ceea ce privește liberarea de pedeapsă penală, elemente ale instituției probațiunii sunt
condamnarea cu suspendare condiționat ă a executării pedepsei, condamnarea cu suspendare
parțială a executării pedepsei cu închisoarea, liberarea condiționat ă de pedeapsă înainte de termen
și amânarea executării pedepsei pentru femei gravide și persoane care au copii în vârstă de pân ă
la 8 ani . Aceste instituții, de fapt, reprezintă alternativele pedepsei cu închisoarea, în măsura în
care, oferă posibilitatea condamnatului de a -și ispăși pedeapsa în cadrul comunității și de a -și
menține legăturile cu mediul familial. În acest context, legislați a în vigoare, în cazul dispunerii
uneia dintre aceste măsuri, stabilește în sarcina condamnatului o perioadă de probațiune, de-a
lungul căreia se impune necesitatea respectării unor obligații reglement ate la alin.6 art.90 Cod
penal, cum ar fi urmarea unui program probațional, repararea daunelor cauzate, nefrecventarea
anumitor locuri, monitorizarea electronică, etc.
De asemenea, în calitate de obligație poate fi dispusă și prestarea unei munci în folosul
comunității. Totuși, măsura dată poate fi aplicată nu doar în calitate de obligație, dar și ca pedeapsă
penală, ceea ce demonstrează faptul că, reprezintă o alternativă la pedeapsa cu închisoarea foarte
eficientă și, în același timp, conștientizată și acceptată de societate. Această sancțiune s e
caracterizează printr -un puternic potențial de preven ire și corectare, deoarece într unește câteva
elemente coercitive. Pe de o parte, ea se execută în folosul societății și nu în folos personal, iar pe
de altă parte, este o muncă gratuită, or condamnatul nu primește nici o remunerație pentru munca
efectuată.
O altă măsură reglementată de legea penală, mai mult preventivă decât educativă, este
privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate. Această
sancțiu ne are un puternic caracter coercitiv, deoarece efectele aplicării ei sunt de natură să cauzeze
condamnatului anumite pierderi atât profesionale cât și materiale.
În scopul fundamentării tuturor celor menționate, a fost elaborat și transmis un chestionar
către consilierii de probațiune, în rezultatul căruia a fost posibilă formularea unor opinii cu referire
la eficiența sistemului de probațiune comunitară și în acelasi timp, formularea unor recomandări
privind îmbunătățirea acestuia.

10 I. CONSIDER AȚII GENERALE
1.1. Conceptul, principiile și subiecții probațiunii sentințiale în comunitate
Perioadă foarte îndelun gată de timp pedepsele privative de libertate au reprezentat unicul
și cel mai important mijloc de reacție a forțelor statale față de infracțiunile comise de către indivizi,
fiind astfel promovată și aplicată pe larg o justiție retributivă, accentul fiind pus, în mod nemijlocit,
pe pedepsirea infractorului. Bineînțeles, această tendință avea ca și consecință crearea în persoana
infractorului a unor suferințe proporționale cu gravitatea faptei comise de către acesta, dar odată
cu trecere a timpului, practica a demonstrat că, izolarea infractorului de societate nu este nici pe
departe una dintre cele mai rezonabile și adecvate metode de înfăptuire a sarcinilor polit icii penale.
Astfel, de -a lungul timpului, s -a ajuns la concluzia că înseși rolul societății primează în tratarea
comportamentului infracțional cât și în prevenirea recidivei, conturându -se câteva modele
distinctive ale rea cției sociale față de fenomenul infracțional, printre cele mai sonore, putând fi
evidențiate modelul represiv, preventiv și curativ. Toate aceste modele însă, la ora actuală,
contopite împreună au dat naștere unei noi tendințe a reacției sociale și anume, tendința moderată
care este promovată pe deplin de către instituția probațiunii.
Din punct de vedere etimologic, noțiunea de probațiune provine din limba latină, de la
cuvântul “ probatio ” care desemnează perioadă de încercare. Într -o manieră ge nerală, probațiunea
reprezintă o perioadă de timp în care condamnatul este testat sau supus unor anumite încercări, iar
dacă în acest timp a dat dovadă de comportare și muncă cinstită, a fundamentat încrederea ce i s –
a acordat, oferind protecție intereselo r societății, a respectat indicațiile, condițiile și restricțiile
impuse, și-a modificat comportamentul din unul infracțional în un ul non -infracțional, atunci poate
fi iertat și eliberat. Într -o altă accepțiune, probațiunea1 este definită ca o modalitate d e intervenție
prin activități cu fundament sociopedagogic, caracterizate printr -o combinație între supraveghere
și asistență, fiind aplicată delincvenților selecționați în funcție de personalitatea lor criminologică,
scopul principal fiind acela de a oferi subiectului posibilitatea de a -și modifica atitudinea față de
viața în societate și de a se reintegra în mediul social, la libera sa dorință și fără riscul de a încălca
din nou norma penală. Prin urmare, probațiunea este o instituție complexă care dispune de anumite
strategii ce pot fi aplicate la fiecare etapă a procesului de realizare a justiției penale, evidențiind în
acest sens câteva categorii. Astfel, Legea nr.8 din 14.02.2008 cu privire la probațiune prevede2
că, probațiune a reprezintă o evaluare psihosocială, control al persoanelor aflate în conflict cu
legea penală și resocializarea lor, adaptarea persoanelor liberate din locurile de deten ție, pentru

1 Ulianovschi X., Probațiunea. Alternative la detenție, Institutul de Reforme Penale, Chișinău 2004, p.2
2 Art.2

11 preîntîmpinarea săv ârșirii de noi infracțiuni, enunțând următoarele tipuri: probațiunea
presenten țială; probațiunea sentințială în comunitate; probațiunea penitenciară; probațiunea
postpenitenciară și probațiunea juvenilă. În cele ce urmează, vom analiza pe larg probațiunea
sentințială în comunitate.
Astfel spus, probațiunea3 sentințială în comunitate reprezintă un complex de activități
orientate spre reintegrarea socială a persoanelor eliberate de pedeapsă penală prin asistență,
consiliere, controlul comportamentului și supravegherea respectării obligațiilor impuse de instanță.
Probațiune a sentințială în comunitate, în aceiași măsură, poate fi privită ca un sistem de activități
în domeniul justiției penale, îndreptate spre organizarea și executarea supravegherii persoanelor
eliberate de pedepasă penală precum și monitorizarea realizării pe depselor nonprivative de
libertate, bazate pe o evaluare psiho socială a subiectului în cauză .
Din punct de vedere al reglement ărilor juridice, această instituție este abordată atât la nivel
național cât și internațional. În conformitate cu legislația în vigoare, probațiunea sentințială în
comunitate desemnează o totalitate de activități orientate spre resocializarea persoanelor liberate
de pedeapsă penală a privațiunii de libertate, spre controlul comportamentului și al respectării
obligații lor acestora. Într-o altă accepțiune4, se menționează că, din analiza cadrului normativ
subsecvent Codului Penal și Codului de Procedură Penală, termenul de probațiune sentințială
comunitară desemnează nu doar suprave gherea executării sentințelor non privat ive de libertate de
către adulți, ci include în sine, atât probațiunea juvenilă, probațiunea post -penitenciară, cât și
desfășurarea de activități de asistență și consiliere, care la rândul l or presupun derularea de
progra me probaționale. Într-o manieră ase mănătoare , în documentele Națiunilor Unite,
probațiunea5 este definită ca o metodă aplicată infractorilor selectați, ce constă în suspendarea
condiționată a pedepsei și punerea lor sub supravegherea personală a consilierului de probațiune
pentru a li se ac orda asistență și tratament. Ea poate fi înțeleasă, în sensul Recomandării CM /Rec
(2010)6, ca un ansamblu de măsuri, care mențin delincvenții în comunitate și implică unele
restricții pentru libertatea lor prin impunerea unor condiții sau obligații, ori al fel spus, se referă la
implementarea în comunitate a sancțiunilor și măsurilor definite de legea penală, incluzând un șir
de activități și intervenții, care implică supraveghere, îndrumare și asistență ce are ca scop
incluziunea socială a delincventului, p recum și contribuirea la siguranța comunității.

3 Dolea I., Zaharia V., Rotaru V., Popa V. Probațiunea în Republica Moldova, Chișinău 2011, p.6
4 Bălăiță R.L., Ghid de bune practice privind activitatea de supraveghere în comunitate, Chișinău 2017, p.4;
5 Organizația Națiunilor Unite (1954 ) "European Seminar on Probation" London 20 -30 October 1952. New York :
United Nations (Document St -TAA -SER.C)
6 Anexa I la Recomandarea CM/Rec(2010) cu privire la Regulile de Probațiune ale Consiliului Europei, Partea I,
Definiții.

12 Supravegherea, ca activitate de bază a probațiunii comunitare, este totalitatea acțiunilor
întreprinse, de către organele probaționale, în vederea realizării controlului respectării de către
persoanele liberate de pedeapsă penală și persoanele condamnate la pedepse nonprivative de
libertate a obligațiilor stabilite de instanța de judecată, precum și de legislația execuțional penală.
Această activitate de supraveghere se înfăptuiește prin controlul efectuat de consilierii de
probațiune , control care se po ate manifesta fie prin observare, fie prin interacțiunea directă cu
condamnatul, prin prezentarea acestuia la sediul organului de probațiune, ori în caz de necesitate,
prin controalele efectuate la domiciliul sau locul de muncă al acestuia. Totodată, se urmărește
monitorizarea și evaluarea permanentă a riscului de recidivă a celui supravegheat cât și
reintegrarea sa socială.
În virtutea Legii nr.8 din 14.02.2008 cu privire la probațiune7, acțiunile de supraveghere a
subiecților probațiunii se realizează prin: vizite la domiciliu, la reședință, la locul de muncă și de
studii; întrevederi; control la organele competente privind comiterea de contravenții și infracțiuni;
verificarea trecerii f rontierei de stat; monitorizarea electronică, etc.
Activit atea de consiliere și asistență, spre deosebire de cea de supraveghere, are un caracter
relativ mai complex, reprezentând un ansamblu de acțiuni desfășurate, individual sau în grup,
îndreptate spre dezvoltarea personală, sprijin în situațiile de criză cât și rezolvare de probleme.
Astfel, în vederea susținerii procesului de reintegrare socială și, totodată, a celui de modificare
comportamentală, consilierii de probațiune oferă sprijin din punct de vedere al asistenței și
consilierii. Acest sprijin se poate realiza prin ajutorul acordat beneficiarului, în limita
competențelor deținute, în vederea căutării și găsirii unul loc de trai sau a unui loc de muncă, iar
în caz de necesitate, poate f i aco rdată consiliere psihologică, informațională, educațională, precum
și consiliere centrată pe rezolvarea de probleme.
Deci, desfășurarea activităților de asistență și consiliere demonstrează nu doar caracterul
umanist al probațiunii comuni tare, dar și o nouă metodă activă de ajutorare, în special a persoanelor
care au comis infracțiuni.
Analizând cele menționate supra, putem evidenția, cu ușurință, trăsăturile8 caracteristice
probațiunii comunitare și anume: această instituție e ste valabil aplicată persoanelor condamnate,
adică recunoscute ca fiind vinovate, ori persoanelor liberate de răspundere pena lă; dispunerea de
către instanța de judecată, pe întrea ga durată a perioadei de probă, respectarea uneia sau a mai
multor obligații precum și executarea lor în cadrul comunității; supravegherea și asistența și /sau
consilierea de către organele probaționale; limitarea perioadei de timp în care persoana este impusă

7 Art. 26
8 Alexandru Spoial ă, Probațiunea și reintegrarea socială a infractorilor, Chișinău 2009,p.16

13 să respecte anumite obligații, termen care , în sistemul nostru de drept , variază de la unu până la
cinci ani.
De fapt , potrivit legislației penale în vigoare, instituția probațiunii comunitare este
responsabilă de supravegherea executării unor pedepse, cum ar fi munca neremunerată în folosul
comunității, de punerea în executare a unor pedepse complementare ( de exemplu, privarea de
dreptul de a ocupa anumite funcții, etc.), de liberarea de răspundere penală, inclusiv în cazul
minorilor, de liberarea de pedeapsă penală și de asistarea post -penală a persoanelor liberate
condiționat sau la termen.9 Pornind de la aceasta, putem evidenția tipologia beneficiarilor
activității de supraveghere și anume:
 persoanele condamnate la privațiune de libertate cu suspendarea executării pedepsei,
în virtutea art.90 CP RM;
 persoanele condamnate la privațiune de libertate cu suspendarea parțială a
executării pedepsei, în virtutea art. 90/1 CP RM;
 persoanele condamnate la privațiune de libertate cu amânarea executării sentinței,
în virtutea art. 96 CP RM;
 persoanele private de dre ptul de a ocupa anumit e funcții sau de a exercita o anumită
activitate, în virtutea art. 65 CP RM;
 persoanele liberate condiționat înainte de termen, în virtutea art.91 CP RM;
 persoanele condamnate la pedepasa cu muncă neremunerată în folosul comunității,
în virtutea art. 67 CP RM;
 persoanele minore în privința cărora au fost aplicate măsuri de constrângere cu
caracter educativ prevăzute la art.104 CP RM, în aplicarea art.54 și art.93 CP RM.
În fiecare din aceste cazuri, legea stabilește anumite condiții legale pe care trebuie să le
îndeplinească subiectul probațiunii. Astfel, în conformitate cu art. 90, poate fi suspendată
condiționat executarea pedepsei și dispunerea aplicării perioadei de probațiune doar în privința
persoanelor care au co mis infracțiuni intenționate pentru care s -a stabilit o pedeapsă cu închisoarea
pe un termen de cel mult 5 ani sau, pentru infracțiuni din imprudență pentru care s -a stabilit o
perioadă de respectiv 7 ani și instanța, a ajuns la concluzia că nu este rațional ca acesta să execute
pedeapsa stabilită. Totuși, nu poate fi dispusă condamnarea cu suspendare condiționată și,
nemijlocit, nu poate fi beneficiar al probațiunii persoana care se face vinovată de comite rea unei
infracțiuni deosebit de grave și excepțional de grave, precum și în cazul recidivei periculoase sau
deosebit de periculoase.

9 Bălăiță R.L., Abordarea individualizată a intervenției. Repere metodologice. Raport de cercetare, Chișinău,2017;

14 În situația prevăzută la art.96 CP, subiect al probațiunii poate fi atât femeia care, în
momentul condamnării este gravidă, cât și persoanele care au copii în vârstă de până la 8 ani, și
nu au fost condamnate la închisoare pe un termen mai mare de 5 ani pentru infracțiuni grave,
deosebit de grave și excepțional de grave cât și infracțiuni prevăzute la cap. I, II, III, VII, VIII,
XIII, XVII.
Liberarea condiționată înainte de termen reglementată la art.91 CP odată dispusă, prevede
în aceiași măsură, aplicarea unei perioade de probațiune, în interiorul căreia comportamentul celor
liberați condiționat est e supus unui control din partea organelor specializate. Totodată, instituția în
cauză, stabilește reguli stricte pentru condamnații care intenționează să solicite eliberare înainte
de termen și anume, realizarea programului individual de executare a pedeps ei, repararea integrală
a daunelor cauzate de infracțiunea pentru care a fost condamnat cât și existența posibilității
corectării comportamentului fără executarea deplină a pedepsei. De asemenea, legea prevede că
persoanele care au atins vârsta de 21 de an i în momentul comiterii infracțiunii, pot fi liberate
condiționat și supuse probațiunii numai dacă au executat cel puțin jumătate, dar nu mai puțin de
90 de zile de închisoare, din termenul stabilit pentru săvârșirea unei infracțiuni ușoare sau mai
puțin g rave, iar pentru cele grave, deosebit de grave sau excepțional de grave, cel puțin două treimi
din termenul stabilit pentru pedeapsă. Totodată, subiect al probațiunii poate fi și minorul, persoana
care a atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani, cât și persoanele care au atins
vârsta de 60 de ani sau cele condamnate la detențiune pe viață.
În ceea ce privește minorii , în conformitate cu legislația penală , deopotrivă pot fi subiecți
ai probațiunii, prin aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter educativ, dar pentru care trebuie
să întrunească unele condiții expres prevăzute de lege. În virtutea art.54 CP, persoana care nu a
atins vârsta de 18 ani, a săvârșit pentru prima oară o infracțiune ușoară sau mai puțin gravă și se
dovedește posibilitatea corectării ei fără a fi supusă răspunderii , poate fi liberată de răspundere
penală. În aceiași măsură, art. 93 CP stabilește că, minorul care a fost condamnat pentru comiterea
unei infracțiuni ușoare, mai puțin grave sau grave, es te liberat de pedeapsă penală în cazul în care
se constată că scopurile pedepsei pot fi atinse și prin aplicarea unor măsuri de constrângere cu
caracter educativ. Totuși, minorul în vârstă de până la 16 ani, în cadrul perioadei de probațiune,
nu poate fi s upus la muncă neremunerată în folosul comunității.
Varietatea subiecților probațiunii comunitare, după cum se poate observa, implică
întrunirea unor condiții legale care diferă în funcție de instituția penală abordată. Totuși, atât în
cazul sa ncțiunilor comunitare care presupun liberarea de răspundere penală cât și liberarea de
pedeapsă, instanța de judecată este în drept să stabilească în sarcina persoanei condamnate una sau

15 mai multe obligații care sunt de natură să contribuie la individualiz area modului de executare a
termenului de probațiune, ulterior aceasta reflectându -se în sentința judecătorului.
Un aport major în acest sens îl are consilierul de probațiune care, prin supraveghere,
asistență și consiliere, evidențiază concep tul de individualizare, și prin urmare, promovează
comportamentul adecvat al persoanelor care comit fapte ce contravin normelor penale.
Odată cu evoluția și dezvoltarea instituț iei probațiunii s -au conturat anumite valori și
principii de care se ghidează, în mod prioritar, consilierii de probațiune în desfășurarea activității
de asistență și consiliere. Deși, sunt prevăzute, în mod expres, în legislația națională, aceste
principii își au sorgintea în reglementările juridice internaționale. Inst ituirea lor prin lege,
urmărește scopul realizării unei activități , în domeniu , cât mai corectă și în conformitate cu legea.
Unul dintre principiile de bază reglement ate de Legea nr.8 din 14.02.2008 cu privire la
probațiune este cel al respectă rii drepturilor omului și a demnității umane , neadmiterea
discriminării de orice natură, inclusiv pe motiv de dizabilitate, boală cronică contagioasă ori
neco ntagioasă. Acest principiu își are fundamentul în Declarația Universală a Drepturilor Omulu i,
care în preambul prevede10 că, recunoașterea demnității inerente tuturor membrilor familiei umane
și a drepturilor lor egale și inalienabile constituie fundamentul libertății, dreptății și păcii în lume.
Totodată, art.2 din Declarație stipulează11 că, fiecare om se poate prevala de toate drepturile și
libertățile proclamate fără nici un fel de deosebire, ca de pildă, deosebirea de rasă, culoare, sex,
limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, de origine națională sau socială, avere, naș tere
sau orice alte împrejurări. În același context, Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și
politi ce, prevede12 în art.8 că, „ nimeni nu poate fi constrâns să execute o muncă forțată sau
obligatorie , însă nu se consideră muncă forțată sau o bligatorie , în sensul prezentului paragraf,
orice muncă sau serviciu cerute în mod normal unui individ deținut în virtutea unei decizii legale
a justiției sau eliberat condiționat în urma unei asemenea decizii”.
Prin urmare, este important de specificat că, activitatea organelor de probațiune se
realizează doar în strictă conformitate cu respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale
omului, cu respectarea demnității persoanei, fără să îngrădească dreptul la exercitarea v ieții sale
private cât și a familiei sale, or întreprinderea unor măsuri prin care acestea sunt restrânse sau
limitate, trebuie să fie realizate doar în limitele naturii și a conținutului pedepselor stabilite printr –
o hotărâre a instanței de judecată, cât și în funcție de gravitatea faptei săvârșite ori ri scul săvârșirii

10 Declarația Universală a drepturilor omului, adoptată la New York, 10.12.1948. Adoptată și proclamată de
Adunarea Generală a ONU prin Rezoluția 217 A (III) din 10.12.1948;
11 Ibidem, ar t.2.
12 Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice din 16.12.1966, New York. Adoptat și deschis spre
semnare de Adunarea Generală a ONU la 16.09.1966 prin Rezoluția 2200 (XXI). Intrat în vigoare 23.03.1967, art.8.

16 pe viitor a unor alte infracțiuni. Cu titlu de exemplu, în calitate de limitare a unor drepturi poate
servi interdicția de părăsire a domiciliului sau a țării, după caz; obligarea la execu tarea unor munci
neremunerate în folosul comunității, etc.
Astfel spus, consilierii de probațiune atunci când lucrează cu beneficiarii serviciilor
probaționale, trebuie să acorde o atenție sporită tuturor factorilor care sunt de natură să influ ențeze
soarta condamnatului. De fapt, respectar ea drepturilor și a libertăților beneficiarului incubă, în sine,
o multitudine de alte principii de aceiași importanță.
Un alt principiu care reglementează activitatea de probațiune este sprijinir ea și încurajarea
permanentă a subiecților probațiunii, asistați și consiliați, în vederea reintegrării lor în societate și
asumării de responsabiliate pentru propriile acțiuni prin formarea unei atitudini corecte față de
ordinea de drept și față de reguli le de conviețuire socială. Consilierii de probațiune, de regulă, la
întrevederile pe care le desfășoară cu condamnatul analizează toți factorii de natură să contribuie
la resocializarea lor, prin derularea unor programe de consiliere și orientare vocaționa lă în vederea
căutării, găsirii cât și, în cazurile posibile, a păstrării locului de muncă. În acest context, se are în
vedere și urmarea unor cursuri de calificare pentru a spori șansele de accedere pe piața muncii.
Totodată, programele probaționale, soci o-educative și de asistare în vederea reintegrării
persoanelor cu un trecut infracțional, derulate pe o anumită perioadă de timp, au ca scop final
producerea unor schimbări pozitive în atitudinea, comportamentul și convingerile sociale ale
beneficiarului. O asemenea dimensiune a asistării și consilierii joacă un rol important în atingerea
scopului reintegrării sociale.
Ca o continuitate a celor menționate supra, poate fi evidențiat principiul participării
comunității la procesul de asistență, de consiliere psihosocială și de control. În acest sens,
Regulile13 de la Tokyo, la Principii generale abordează importanța implică rii comunității în
tratarea comportamentului infracțional, specificând că „ Prezentele reguli vizează încurajarea
colectivității să particip e mai mult la procesul justiției penale și, în mod special, la tratamentul
delincvenților, ca și la dezvoltarea la a ceștia din urmă a simțului de responsabilitate față de
societate”. De asemenea, în capitolul VII14 se menționează, în aceași măsură, rolul comunit ății
invocând următoarele „ p articiparea colectivității trebuie încurajată, căci ea constituie o resursă
capita lă și unul din mijloacele cele mai importante de consolidare a legăturilor dintre delincvenții
supuși măsurilor neprivative de libertate și familiile lor și comunitatea”.

13 Regulile minime ale Națiunilor Unite pentru elaborarea unor măsuri neprivative de libertate ( Regulile de la
Tokyo), nr.45 -110 din anul 1990.
14 Ibidem, capitolul VII, Bunăvoință și alte resurse ale colectivității.

17 Un alt principiu reglementat de Legea nr.8 din 14.02.2008 este cel al int ervenției oportune,
care prevede că, în scopul garantării unei atitudini eficace față de fapta infracțională cât și pentru
asigurarea succesului în raport cu o cauza concretă, consilierul de probațiune trebuie să aibă
posibilitatea de interacțiune cu infra ctorul la orice fază a procesului penal. În acest sens, se asigura
o reacție socială eficace la fapta săvârșită, întrucât intervenția în soluționarea problemelor
persoanelor aflate în conflict cu legea se realizează în momentul cel mai oportun, și anume, î n
funcție de situația psihosocială și de condițiile de fapt ale săv ârșirii infracțiunii. Într-o accepțiun e15
asemănătoare , acest principiu tinde să sublinieze faptul că, în scopul asigurării unei reacții eficiente
pentru a acuza și a se ocupa eficient de u n caz, ofițerul de probațiune trebuie sa fie capabil să fie
în contact cu clientul în stadiul timpuriu al procedurilor penale.
Un principiu fundamental al probațiunii comunitare este respectarea legii și a hotărârilor
judecătorești. Prin urmare , din punct de vedere legal, este indicat ca persoanele supuse
supravegherii de către birourile de probațiune, să fie luate la evidență doar în baza hotărârilor
judecătorești definitive ale in stanțelor, transmise în originar biroului de probațiune de către
organele abilitate. În același timp, este important ca, în activitatea desfășurată, consilierii de
probațiune să țină cont de prevederile legale, de instrucțiunile și recomandările elabo rate și
aprobate prin ordinele conducerii Inspectoratului Național de Probațiune. În virtutea legii,
consilierii probațiunii sunt obligați să informeze beneficiarii despre natura și conținutul tuturor
actelor îndeplinite în cadrul acestei activități, într-un limbaj care îi este cunoscut persoanei sau, în
caz de necesitate, prin intermediul unui traducător ori interpret autorizat, sau prin intermediul unui
interpret mimico -gestual, dacă persoana nu se poate exprima în nici un alt mod. De asemenea,
respectând litera legii, consilierii de probațiune sunt obligați să respecte co nfidențialitatea datelor
cu caracter personal de care iau cunoștință în cadrul activității probaționale. În acest sens, păstrarea
confidențialității informațiilor dobândite de la persoanele supravegheate este, probabil, unul dintre
cele mai importante prin cipii. De regulă, supravegherea executării sancțiunilor neprivative de
libertate se realizează de către organul probațional în colaborare cu alte instituții ale statului, cum
ar fi școala, poliția, serviciile sociale. Din aceste considerente, atunci când s e impune necesitatea
transmiterii unor infomații sau date despre persoana beneficiarului , unor organe terțe, consilierul,
în mod obligatoriu, trebuie să solicite acordul acestuia. În conformitate cu Codul16 deontologic al
consilierului de probațiune, acesta are obligația de a nu dezvălui sau folosi, în alte scopuri, decât
cele legate direct de exercitarea profesiei, informațiile pe care le -a obținut în această calitate, cu

15 Anton M. Van Kalmthout, Reintegrarea socială și supravegher ea infractorilor în opt țări europene, Nijmegen,
2004, p.10.
16 Art.17.

18 excepția colaborării cu organele judiciare în cadrul procesului penal, la solicitarea scrisă a acestora.
În același context, potrivit legislației specifice probațiunii, confidențialitatea17 intervenției este
asigurată în anumite limite, în condițiile accesului organelor judiciare la dosarul de probațiune și
al informării necondiționate la ce rerea acestora. În acest caz, este recomandat să se recurgă la
informarea cât mai corectă și pe înțelesul beneficiarului în privința limitelor confidențialității
asigurate.
La aceste principii consacrate legal, se atribuie și alte principii re cunoscute la nivel
internațional, ca fiind specifice activității de reintegrare socială a infractorilor și de supraveghere
a executării sancțiunilor neprivative de libertate. În acest sens, literatura de specialitate
menționează o serie largă de principii și valori care pot fi aplicate, deopotrivă, în activitatea
consilierilor de probațiune din cadrul tuturor statelor care au fund amentat instituția probațiunii.
Conform Regulilor18 Europene cu privire la Probațiune, unul dintre principiile care
reglementează această instituție este principiul intervenției minime și al normalizării . În virtutea
acestuia, nici o forță sau constrângere alta decât cea strict necesară nu poate fi aplicată asupra
condamnatului și, în măsura posibilităților, condițiile în care acesta este supus probațiunii sau unor
pedepse neprivative de libertate, trebuie să corespundă condițiilor în vigoare asiguarate
persoanelor aflate în afara sistemului justiției penale. Altfel spus, consilierul de probațiune trebuie
să monitorizeze ș i să supravegheze comportamentul și acțiunile beneficiarului atât cât este necesar,
astfel încât toate eforturile sale să fie îndreptate spre rei ntegrarea deplină în comunitate precum și
reducerea la maximum a diferenței dintre clientul serviciului de prob ațiune și alți membri ai
comunității respective.
Un alt principiu, la fel de important, este cel al intervenției rapide sau altfel spus, al
ajutorului imediat. Prin urmare, condamnatul trebuie să beneficieze într -un timp cât mai scurt de
servi ciile consilierului de probațiune pentru a iniția, fără întârziere, procesul de resocializare și
încadrare în mediul social. Totodată, acest principiu urmărește evitarea tuturor factorilor de risc
de natură să împiedice corectarea și tratarea comportam entală a infractorului. De asemenea , este
foarte important ca între consilierul de probațiune și beneficiar să se creeze un contact și o
apropiere nu doar de natură psihologică, dar și geografică, astfel încât clientul să simtă un sprijin
și ajutor constant di n partea consilierului, să aibă încrederea necesară că, ori de câte ori va avea
nevoie, va putea să se adreseze acestuia.

17 Bălăiță R.L. Op.cit., p.27.
18 Direction de l ’administration p énitentiaire, Les R ègles Europ éennes relatives à la probation, adopt ées le 20
janvier, 2010, Franța, p.76.

19 În ceea ce privește consilierii de probațiune, ei trebuie să asigure tr ansparența activității
realizată prin informarea instanței de judecată cu privire la progresele în activitatea probațională
aferentă beneficiarilor. Pe de altă parte, ei sunt obligați să comunice și beneficiarilor informații
accesibile cu privire la sistemul probațional precum și în legă tură cu activitatea ce urmează a fi
desfășurată în interesul lor. Aceasta poate contribui, într -o anumită măsură, la convingerea
condamnatului de a participa activ la toate măsurile necesare pentru înlăturarea consecințelor
infracțiunii, precum și încadrar ea în comunitate.
Din cele menționate supra, putem observa faptul că, toate principiile se află într -o corelație
foarte strânsă și sunt îndreptate spre încurajarea condamnatului de a se implica, într -un mod cât
mai activ, în procesul de resoc ializare și de corectare a propriului comportament. Totodată,
respectarea lor asigură eficiența întregului sistem probațional.
1.2. Probațiunea comunitară – aspecte comparative între sistemul de drept al RM și alte
sisteme de drept
Evoluția inst ituției probațiunii , în majoritatea statelor, a cunoscut o perioadă foarte
îndelungată de timp, unele forme rudimentare ale acesteia existând cu mult înaintea celui de -al
doilea Război Mondial, în țări ca Slovenia, Bulgaria, Ungaria și Lituan ia. Pe parcurs ul războiului ,
însă, probaț iunea a trecut printr -o stagnare simțitoare, iar dacă vorbim despre statele care au
devenit parte a Uniunii Sovietice, atunci alternativele la pedepsele privative de libertate și
activitatea de probațiune nu existau, în măsura în care doctrina sovietică interzicea existența tuturor
organizațiilor comunitare, cu excepția celor spo nsorizate de partidul comunist. În contextul
trecutului istoric, sunt evidente cauzele implementării tardive, în sistemul penal al Republicii
Moldova, a i nstituției probațiunii.
În statele în care, totuși, probațiune a nu era o instituție necunoscută, măsurile și sancțiunile
comunitare încercau a fi aplicate pe cât era posibil. În literatura de specialitate, se menționează că
originea apariției acestora ar fi legată de așa numita practică de „recognizance” , promovată în
sistemul de drept anglo -saxon. Astfel, recognizance19 presupunea în SUA, în anii 1870, ca
infractorul să fie lăsat liber, dar sub supravegherea unui terț de încredere, cu promisiunea că nu va
mai comite fapte penale și se va prezenta la instanță ori de câte ori va fi chemat. Desigur, această
practică, iniția l, nu a fost acceptată de către statele europene, întrucât nu se putea concepe
renunțarea la aplicarea unei pedepse în cazul comiterii unei infracțiuni. Abia după derularea mai
multor congrese în acest sens, în Europa s -a adoptat practica suspendărilor. Un aport major, în

19 Durnescu I., Studiu comparativ asupra măsurilor și sancțiunilor comunitare în Europa, Chișinău, 11.2017.

20 acest caz, l -a avut Congresul Internațional Penitenciar de la Paris din 1895, la care s -a
adoptatrezoluție privind înființarea instituției amânării pedepsei. În același context, după al doilea
Război Mondial, au fost instituite, pe lângă s uspendare, și unele măsuri de supraveghere a
infractorilor.
Apariția și dezvoltarea instituției probațiunii comunitare, după cum se poate observa, au
cunoscut o perioadă îndelungată de timp, fiind influențate de evenimente fie de natura socială,
economică sau politică. Din aceste considerente, fiecare stat în parte a abordat propria sa viziune
cu privire la implementarea acestei instituții. De exemplu, în unele state care au făcut parte din
fosta URSS, probațiunea sentințială în comunitat e reprezintă o categorie sau un tip specific al
probațiunii la general. Prin urmare, în virtutea legislației RM în domeniu, probațiunea comunitară
este un tip specific al instituției probațiunii, legiuitorul considerând de cuviință în a -i atribui o
regleme ntare legală individuală. În același context, ghidată de aceiași ideologie juridică, Republica
Kazahstan prevede în textul Legii20 cu privire la probațiune, la art.12 o categorie aparte numită
probațiunea sentințială. În mod diferit, aceasta este reglement ată în sistemul judiciar al României.
Astfel, Legea nr.252 din 19 iulie 2013 privind organizarea și funcționarea sistemului de probațiune,
nu face o distincție legală între tipurile acesteia, astfel încât probațiunea comunitară este o parte
integrantă a pr obațiunii și se identifică cu aceasta. Reglementări asemănătoare au fost abordate și
de legislația belgiană. Pe de altă parte , în legislația provinciei Quebec, supravegherea în
comunitate este reglementată, individual, de Legea cu privire la sistemul corec țional.
În ceea ce privește legislația SUA, care reprezintă și originile probațiunii comunitare,
aceasta nu este reglementată separat, ci se identifică cu noțiunea generală de probațiune. Specific
însă, este faptul că, probațiunea comunitară cunoaște mai multe forme și categorii21, ceea ce nu
vom întâlni în celelalte sisteme de drept. Prin urmare, putem evidenția probațiunea
nesupravegheată care , este o formă ce nu implică supravegherea condamnatului de către un
consilier de probațiune, iar înt revederile cu acesta sunt foarte rare, fie la începutul sau la sfârșitul
termentului de proba sau chiar deloc. Cu un grad mai sporit de rigurozitate este probațiunea
supravegheată, care de fapt și este specifică tuturor statelor, unde comportamentul condam natului
în societate este monitorizat periodic, prin stabilirea unor întrevederi regulate la organul de
probațiune, precum și vizitele care pot fi întreprinse de către acesta din urmă la domiciliu sau locul
de muncă al condamnatului . Cea mai severă formă d e probațiune este probațiunea supravegheată
intensiv. În virtutea acesteia, condamnatului i se solicită, de regulă, respectarea unor condiții mult
mai rigide. De exemplu, el poate fi obligat să se prezinte săptămânal biroului de probațiune, sau

20 Legea Republicii Kazahstan din 30.12.2016 N 38 -VI ЗРК, cu privire la proba țiune, art.12
21 https://en.wikipedia.org/wiki/Probation#United_States , accesat la 12.02.2020, 19:41.

21 poate fi m onitor izat prin GPS în vederea analiz ării comportamentului său în cadrul comunității.
De asemenea, este posibil ca majoritatea activităților să poată fi desfășurate doar cu acordul
prealabil al unui consilier de probațiune.
Un tip specific de probațiune comunitară este probațiunea de șoc, care prezintă anumite
particularități. În corespundere cu aceasta, judecătorul care a emis o sentință în privința unui
condamnat, dobândește puterea legală de a reconsidera o pedepasă care, inițial, a fost pri vativă de
libertate. Astfel, judecătorul poate să înlocuiască pedepasa cu închisoarea cu o altă sancțiune
neprivativă de liberatate și care poate fi executată în cadrul comunității. Această practică, care însă
nu este recunoscută de toate statele americane , se fundamnetează pe o teorie conform căreia, o
anumită perioadă de timp, relativ scurtă, de la 30 la 120 de zile petrecute în penitenciar de către
infractor, poate să îi cauzeze acestuia un „șoc” în schimbarea comportamentului său din unul
infracțional în unul noninfracțional.
În virtutea celor menționate, se poate observa faptul că, fiecare stat în parte își are propria
sa politică privind reglementarea instituției probațiunii sentințiale, unele sisteme de drept oferind
o varietate mult mai largă de sancțiuni și măsuri de supraveghere. Astfel, dacă în trecut, majoritatea
statelor erau reticente față de natura probațiunii comunitare, la etapa actuală de dezvoltare, trebuie
de menționat că, sistemele probaționale , inclusiv măsurile și sancțiunile comunitare, au căpătat o
altă dimensiune, având un rol mai mult decât necesar în ceea ce privește promovarea unei justiții
restaurative, a executării pedepsei în cadrul comunității. Recomandarea (92)16 cu privire la
Regulile europen e privind măsurile și sancțiunile comunitare, prevede22 că, „măsurile și
sancțiunile comunitare sunt măsuri sau sancțiuni care mențin infractorul în comunitate și implică
anumite restricții asupra libertății sale prin aplicarea unor condiții sau obligații d e a căror
implementare răspund anumite organisme abilitate prin lege”. Ele pot fi desemnate și în calitate
de sancțiuni aplicate de către instanța de judecată sau, orice măsură întreprins ă în loc de o sancțiune ,
precum și modalități de executare a pedepsei penale în afara penitenciarului.
Din punct de vedere comparativ, este important de specificat că, toate aceste măsuri și
sancțiuni promovate de instituția probațiunii comunitare sunt influențate, în mare parte, de
strucutra procedurii penale cât și de natura sistemului sancți onar al fiecărei țări în parte. Acest fapt,
însă, nu neagă realitatea conform căreia, deși jurisdicțiile naționale diferă de la un stat la altul, în
ceea ce privește sancțiunile și măsurile comunitare, există tendința de p reluare, mai devreme sau
mai târziu, a noilor sancțiuni ori măsuri aplicate de un alt stat. Prin urmare, la general, putem
evidenția o listă largă de măsuri și sancțiuni noncustodiale adoptate, mai mult sau mai puțin, de

22 Recomandarea nr.(92)16 a Comitetului de Miniștri către statele membre referitoare la regulile europene asupra
sancțiunilor aplicate în comunitate, adoptată la 19.10.92.

22 fiecare stat în parte, inclusiv de către statul nostru. Subliniem, în acest sens, următoarele: munca
neremunerată în folosul comunității, despăgubirea și restituirea, medierea victimă -infractor,
cursuri de pregătire, programe de tratament, ordine de supraveghere și îngrijire, ordine de stab ilire
a restricțiilor nocturne, arestul la domiciliu și monitorizarea electronică, etc.
De exemplu, în cadrul sistemelor de drept al statelor europe ne, există o categorie de
sancțiuni comunitare numite „ back door” , care se referă la scurtar ea timpului petrecut d e către
deținut în penitenciar, dar rămânând în același timp, în custodia statului. Din categoria acestora
fac parte liberarea anticipată, liberarea condiționată, detenția limitată, liberarea pentru muncă,
semi -libertatea, închisoarea de weekend, suspendarea parțială a pedepsei cu închisoarea.
Majoritatea acestor sancțiuni se regăsesc în sistemul de drept al Angliei, Irlandei și țărilor nordice,
dar unele sunt cunoscute și sistemului de drept al Republicii Moldova, cum ar fi liberarea
condiționată, munca în folosul comunității, etc. Totuși, nu putem nega faptul că, cuantumul și
diversitatea sancțiunilor și a măsurilor comunitare este mult mai redusă decât în alte state. Un
exemplu, în acest sens, este medierea victimă -infractor care, nu ține de competența organelor
probaționale, spre deosebire de alte state, unde serv iciile de probațiune sunt responsabile de
punerea în aplicare a unei asemenea măsuri. Conform unei accepțiuni23 doctrinare, medierea
cunoaște numeroase forme, dar ceea ce interesează, în cazul de față, este că „ prin modalitatea
metodelor alternative de intervenție a autorităților judiciare poate fi găsită o soluție la situațiile
conflictuale”. Evident, medierea es te av antajoasă din punct de vedere al reparării, într -un termen
cât mai scurt, a prejudiciilor cauzate victimei și totodată, asigură incluziunea socială a infractorului.
O asemenea metodă este utilizată frecvent de către serviciile de probațiune din Austri a, și foarte
rar de către cele din Olanda. De asemenea, în Anglia și Țara Galilor, consilierii de probațiune, de
fiecare dată, când urmează a fi dispusă eliberarea sub cuvânt a infractorului, sunt solicitați în
vederea aflării de la victimele infracțiunii, a viziunii lor cu privire la eliberarea infractorului,
ulterior aceste informații fiind transmise instanței competente.
Munca neremunerată în folosul comunității reprezintă o sancțiune întâlnită, deopotrivă, în
sistemul de drept al majorităț ii statelor, dar care cunoaște o reglementare diferită de la un sistem
de drept la altul. De exemplu, în Belgia aceasta apare sub formă de pedeapsă principală cât și în
calitate de alternativă la trimiterea în judecată, iar in Kosovo, pe lângă aceste două forme, munca
în folosul comunității este reglementată și ca formă de executare a închisorii pe termen scurt. În
sistemul de drept al Portugaliei, munca neremunerată poate fi impusă de către instanța de judecată
ca obligație în caz de suspendare sau amânare a pedepsei, ca formă de executare a închisorii pe

23 Anton M. Van Kalmthout, Op.cit., p.20

23 termen scurt cât și ca modalitate de înlocuire a amenzii. În ceea ce privește Germania, munca în
folosul comunității este prevăzută sub diverse forme, cum ar fi, în calitate de alternativă la
trimiterea în judecată, ca formă de executare a închisorii pe termen scurt, ca obligație la liberarea
condiționată cât și ca modalitate de înlocuire a amenzii.
Conform sistemului de drept al statului Danemarca, munca neremunerată în folosul
comunității poa te fi aplicată sub formă de obligație sau măsură aferentă suspendării sau amânării
pedepsei, ca formă de executare a închisorii pe termen scurt, precum și ca obl igație la liberarea
anticipată. Specific este că, înainte de impunerea acesteia, instanța de ju decată solicită un raport
de evaluare pentru a stabili în ce măsură condamnatul este potrivit unei astfel de sancțiuni. De
regulă, această activitate se desfășoară în cadrul unor organizații caritabile, în muzee, biserici ori
centre sportive care își creea ză o legătura foarte strânsă cu organul probațional, în vederea
raportării tuturor abaterilor condamnatului. Din practică, s -a statuat că, anual 10% dintre infractori
sunt trimiși înapoi la instanță, pe când restul execută până la final sancțiunea.
Olanda , reprezintă un alt stat în care ordinul de muncă neremunerată în folosul comunității
este o sancțiune principală care poate înlocui până la maximum șase luni de detenție necondiționată.
Durata maximă a acesteia este de până la 240 ore și, foar te rar, poate fi aplicată pe o perioadă mai
scurtă de 20 de ore. De asemenea, odată ce a fost aplicată munca, condamnatul are o întrevedere
cu consilierul de probațiune, unde va discuta toate condițiile în care urmează a fi executată
sancțiunea, încheind, în acest sens, un contract.
Un alt sistem de drept care prezintă interes este cel al Estoniei, unde munca neremunerată
în folosul comunității, conform C odului Penal, poate înlocui pedeapsa cu închisoarea pe un termen
de până la doi ani, sau în cazul suspendării pedepsei. De asemenea, conform art. 69 alin(4)24, pe
parcursul exe cutării pedepsei, condamnatul este obligat să respecte măsurile de supraveghere și
obligațiile ce îi sunt trasate. În aceiași măsură, ofițerul de probațiune este responsabi l de
organizarea executării sancțiunii, precum și de supravegherea desfășurării de către condamnat a
muncii în diferite locuri, de regulă, stabilimente guvernamentale sau în domeniul voluntar.
În final, sistemul de probațiune din Moldova, de a semenea, este responsabil de punerea în
executare a pedepsei penale sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității. Codul Penal,
la art.62 alin.(3) prevede25 că, munca neremunerată în folosul comunității poate fi aplicată ca
pedepasă principală sau, în cazul condamnării cu suspendare condiționată a executării pedepsei –
în calitate de obligație pentru perioada de probațiune sau, după caz, pentru termenul de pro bă.

24 Codul Penal al Republicii Estonia, adoptat la 6 iunie 2001, în vigoare din data de 1 septembrie 2002, art. 69
alin.(4).
25 Codul Penal al Republicii Moldova nr.985 din 18.04.2002, intrat în vigoare la 12.0 6.2003, art.62 alin.(3).

24 Din cele menționate supra, se poate observa că, în majoritatea statelor, munca
neremunerată în folosul comunității, apare fie în calitate de alternativă directă, fie ca modalitate
de executare a pedepsei cu închisoare pe un termen scurt, fi e ca o măsură impusă de instanță ca
urmare a suspendării sau amânării pedepsei. Totodată, referitor la munca în folosul comunității,
un aspect important îl reprezintă organul împuternicit să stabilească locul executării sancțiunii. În
majoritatea sistemelo r, chiar serviciul de probațiune este responsabil în a determina locul de
executare. Pe de altă parte, în România, Germania, Cehia și alte state, instanța de judecată este
organul care determină atât natura muncii cât și locul efectuării acesteia. De exemp lu, în România,
consilierul de probațiune propune instanaței două locuri disponibile în cadrul comunității, iar
instanța alege, în funcție de caracteristicile persoanei care urmează să execute pedeapsa. În Belgia –
Flandra, judecătorul are dreptul să sugerez e natura muncii, dar stabilirea locului, propriu -zis,
aparține asistenților de justiție. De asemenea, în unele state, punerea în executare a acestei
sancțiuni se face în mod diferit, în funcție de categoria de vârstă a condamnatului. În Franța, în
cazul pe rsoanelor majore, munca se dispune de către Serviciul penitenciar de reintegrare și
probațiune, iar în cazul minorilor, de către Serviciul de protecție juridică a minorilor. O distribuție
asemănătoare a fost abordată și de statul Luxemburg.
Spre deosebire de cele menționate supra, în sistemul de probațiune al Republicii Moldova,
locul executării muncii neremunerate în folosul comunității este stabilit de către administrația
publică locală, deși în practică se întâlnesc cazuri în care, consilier ul de probațiune este cel care
determină locul și natura sancțiunii.
În acest context, tind să menționez că, organul care este în măsură să stabilească locul cât
și natura muncii joacă un rol foarte important în executarea cu succes a acesteia de către condamnat.
În baza unor date26 statistice, s -a ajuns la concluzia că, acolo unde munca a fost aplicată ca urmare
a consultării consilierului de probațiune și s -a ținut cont de recomandările acestuia, rata executării
cu succes a fost în 66% din cazu ri. În situațiile în care instanța a fost cea care a aplicat munca,
neluând în considerare avizul serviciului de probațiune, rata de succes a fost de numai 36%, iar în
cazurile în care nu s -au solicitat referate de evaluare, rata de succes a fost de 51%.
Condamnarea cu suspendare condiționată , la fel ca și munca , reprezintă, în majoritatea
sistemelor de drept, o pedeapsă în folosul comunității care, implică o anumită perioadă de
probațiune. În Portugalia, Codul penal stipulează trei tipuri de condamnare cu suspendare și anume,
suspendarea simplă, suspendarea cu condiția comportamentului aplicată condamnatului și
suspendarea cu probațiune. Serviciul de probațiune intervine doar în ultimele două cazuri, unde

26 Durnescu I., Op.cit., p.14

25 supravegherea și sprijinul din partea acestuia este stabilit într -un plan individual de reabilitare a
condamnatului27. În Spania, condamnarea la închisoare cu suspendare poate fi dispusă numai în
cazul stabilirii unei pedepse privative de libertate de până la 2 ani, ținându -se cont de înclinați a
infractorului spre comiterea faptelor penale, dar și de modul în care sunt îndeplinite
responsabilitățile civice față de victimă ori parte vătămată. Legea penală spaniolă, pe lângă regula
de bază, permite condamnarea cu suspendare și în cazul unei sentin țe de cel mult 3 ani de
închisoare, pentru cei care au comis infracțiunea din cauza dependenței de droguri, dar numai în
scopul motivării acestora de a urma și finaliza un tratament de renunțare la acest viciu. În sistemul
de drept norvegian, condamnarea l a închisoare cu suspendare ( betinget) poate fi însoțit de un ordin
de supraveghere ca o condiție obligatorie, fie pentru toată perioada, fie doar parțial. În cazul în
care instanța nu stabilește un termen, perioada de supraveghere va fi de 12 luni.
Pe de altă parte, c onform dreptului penal al Elveției, condamnarea condiționată poate fi
dispusă doar în cazul în care există convingerea judecătorului că, pe viitor condamnatul nu va
comite alte infracțiuni și va repara prejudiciul cauzat. În acest sens, se ia în considerație trecutul
infracțional al făptuitorului cât și caracterul acestuia. Termenul de încercare al condamnării cu
suspendare condiționată poate constit ui de la doi până la cinci ani, perioadă în care, judecăto ria
poate ordona sup ravegherea condamnatului.
O măsură a cărui regim este asemănător cu cel al condamnării cu suspendare este
probațiunea psihiatrică. Aceasta28 presupune amânarea plasării într -o instituție terapeutică a
persoanelor care nu pot fi responsabile pent ru faptele lor, prin urmare, are loc înlocuirea totală sau
parțială a privării de libertate cu tratamentul implimentat în cadrul comunității.
În acest caz, condamntul este trimis sub supravegherea serviciului de probațiun e. Într -o
manieră asem ănătoare, este reglementată eliberarea condiționată psihiatrică, care se aplică acelor
condamnați care nu pot fi acuzați pentru faptele lor. Astfel, dacă se constată că, condamnatul nu
mai prezintă un pericol pentru propria sa persoană cât și pentru societ ate, instanța poate să -i acorde
un ordin de probațiune. Această măsură urmărește scopul ca, pentru condamnații care nu pot
răspunde pentru propriile fapte, eliberarea lor finală să fie precedată de o perioadă de probațiune,
cu un program de supraveghere și fără detenție. Aceste măsuri sunt specifice sistemului de drept
portughez.
Toate sancțiunile care reprezintă alternative la pedeapsa cu închisoarea, odată aplicate, sunt
însoțite de anumite obligații pe care condamnatul este impus să le respe cte, iar diversitatea lor, la

27 Anton M. Van Kalmthout, Jack T.M. Derks , Probațiunea și Serviciul de probațiune: O perspectivă europeană,
noiembrie 2000, p.47
28 Ibidem , p.48

26 nivel internațional, este foarte vastă. Astfel, cele mai mult e servicii de probațiune recurg la punerea
în aplicare a următoarelor obligații, cum ar fi prezentarea în fața consilierului de probațiune,
urmarea unui curs sau pro gram de reabilitare ori terapie comportamentală, prestarea muncii în
folosul comunității, supunerea la monitorizare electronică, cât și prezentarea de scuze sau
repararea prejudiciului cauzat victimei.
Dacă vorbim despre monitorizarea electron ică, aceasta reprezintă o măsură de
supraveghere comunitară, recunoscută și apl icată de un număr mare de state, care se caracterizează
printr -un înalt potențial preventiv și corecțional.
În Danemarca, există așa numita detenție la domiciliu sub monitorizare electronică ș i
control intens, în virtutea căreia infractorii sunt mai întâi condamnați la detenție de către judecător,
iar ulterior li se oferă opțiunea de a -și executa pedeapsa cu monitorizare electronică. În acest sens,
la ora actuală, mai mult de 60% din sentințele cu închisoarea de până la șase luni, sunt executate
la domiciliu cu folosirea ME. 29 Pe de altă parte, în Estonia, Anglia și Țara Galilor, deși ME s -a
integrat efectiv în cadrul probațiunii, efectele sale nu au reușit să -i convin gă pe judecători să
folosească sentințele monitorizate ca mijloc strategic pentru diminuarea pedepselor privative de
libertate.
În ceea ce privește Republica Moldova, monitorizarea electronică reprezintă o măsură de
supraveghere în comunitate care a fost implementată mult mai târziu decât în alte state, iar
reglementarea sa juridică este, pentru sistemul nostru de drept, o adevărată novație.
Astfel, î n lumina celor expuse , în majoritatea statelor europene, serviciile de probațiune
sunt responsabile de punerea în executare a acelor interdicții care, fie au legătură cu protecția
victimei, fie se referă la accesul condamnatului la grupul infracțional. Totodată, din cele
menți onate supra, putem constata faptul că orice măsură de supraveghere în societate este însoțită
de anumite cerințe față de condamnat în funcție de circumstanțele cazului și în vederea asigurării
securității sociale, intereselor victimei cât și resocializării infractorului.
De fapt, putem afirma cu tărie că această instituție, în toate statele lumii, constituie pilonul
de bază al sistemului alternativelor la detenție, dovedind eficiență atât din punct de vedere
economic, cât și din perspectiva corectării și reintegrării sociale a condamnaților. Ea poate fi
considerată ca o metodă de sancționare prin care se realizează un echilibru dintre supraveghere și
asistență cu scopul de a oferi infractorului o șansă de a -și schimba stilul de viață și de a se reinte –
gra în societate.30

29 Mike Nellis, Standarde și etică în Monitorizarea Electronică, SPDP Consiliul Europei, 2015, p.40 -41
30 Balahur D. Pluralismul socio -juridic și reglementarea probațiunii: Standarde legislative univerasale și europene, în
manualul Consilierului de reintegrare socială și supraveghere, Editura Themis, Craiova .

27 1.3. Concluzi i
În cadrul acestui capitol, am înce rcat a aduce în atenție , o serie de aspecte legate de modul
în care s -a fundamentat și a evoluat, de -a lungul timpului, instituția probațiunii sentințiale care, la
etapa actuală, a dobândit un rol activ în promovarea unei justiții penale restaurative. Ba mai mult,
comunitatea și -a dovedit aportul său în succesul sancțiunilor comunitare, acestea din urmă,
contribuind în mod nemijlocit, la evitarea consecințelor negati ve pe care măsurile privative de
libertate le au asupra sănătății mintale, dar și fizice a infractorilor. Prin urmare, s -a ajuns la
concluzia că, așa cum orice comportament infracțional ia naștere în cadrul societății și consecințele
sale se răsfrâng asupr a membrilor acesteia, este firesc ca, tot cu ajutorul și în cadrul comunității,
acest comportament să fie tratat. Astfel, oricât de pregătite și instruite nu ar fi forțele de ordine,
oricât de bine reglementate și dotate nu ar fi instituțiile tradiționale de curmare a fenomenului
criminalității, ele nu pot face față decât cu ajutorul probațiunii, care a dobândit un rol -cheie în
activitatea de menținere a securității comunității, în cizelarea comportamentului delincvențial cât
și în prevenirea recidivei. De fapt, probațiunea comunitară, fiind o instituție bazată pe valorile
sociale, aduce în prim -plan, o varietate de soluții pertinente privind resocializarea și integrarea
făptuitorului în mediul social, reprezentând astfel o cultură nouă în domeniul justiției penale.
Totodată, aceasta oferă o multitudine de modalități de lucru cu infractorii condamnați, ceea ce
contribuie, nemijlocit, la sporirea eficacității acesteia în procesul de prevenire a comiterii
infracțiunilor, având astfel o influență directă și efic ientă asupra activității infracționale.
Practic, probațiune a sentințială în comunitate reprezintă acel punct de trecere la un stadiu
mai avansat în domeniul sistemului sancționator, prin înființarea unui sistem alternativ la pedepse,
bazat pe principiul menținerii infractorului în comunitate, supravegherii și consilierii acestuia în
vederea unei bune adaptări în cadrul societății. Într -un fina l, s-a dovedit faptul că, probațiunea
comunitară reprezintă o alternativă la pedepasa cu închisoarea pentru persoanele care au comis
infracțiuni cu un pericol social redus . Prin urmare , probațiunea poate contribui la reducerea
criminalității nu prea grave cât și la prevenirea recidivei aferente acestui tip de criminalitate. Astfel,
supravegherea infractorilor în societate prin aplicarea pedepselor neprivative de libertate,
reprezintă dimensiunea cea mai consistentă a instituției probațiunii. Eficiența procesului de
supraveghere se datorează, în mare parte, relației care se stabilește între consilierul de probațiune
supraveghetor și condamnatul supravegheat. În acest sens, o contribuție majoră revine
cunoștințelor și profesionalismului consilierului de probațiune, care posedând o gamă largă de
modalități de sancționare a persoanelor ce nu respectă condițiile probațiunii, trebuie să desfășoare
întreaga activitate în corespundere cu respectarea drepturilor și libert ăților fundamentale ale

28 omului, cât și urmărirea cu strictețe a prevederilor legale. Acest fapt , asigură atingerea scopurilor
propuse, iar raportarea supraveghetorilor la același set de atitudini este comună pentru toate
sistemele de drept. Raportat la aceast a, în funcție de sistemul legal din care provine probațiunea,
infractorii supravegheați în comunitate pot fi persoanele care își ispășesc pedeapsa în comunitate
fără să fi trecut vreodată prin penitenciar, cât și cele care au executat o parte din aceasta î n
închisoare, persoanele adulte sau/și minorii.
Pe de altă parte, probațiunea sentințială în comunitate se caracterizează prin anumite
particularități specifice în funcție de sistemul de drept și legislația penală internă a statului în care
aceasta s -a fundamentat. Pri n urmare, ea este reglementată prin prisma a două ipostaze diferite și
anume, ca sancțiune principală în sistemul pedepselor penale ( SUA) sau ca alternativă la pedepasa
penală ( R.M.) . În primul caz, probațiunea este reglementată ca și pedepasă penală și este prevăzută
expres în partea normei unde este sancțiunea specifică faptei social periculoase. În ceea ce privește
a doua situație, deși pentru fapta comisă legea stabilește o pedepasă penală, de regulă, privațiunea
de libertate , există posibilitatea înlocuirii acesteia cu o sancțiune mai blândă, în cazul de față, cu
probațiune. Astfel, ca alternativă la pedeapsa cu închisoarea, probațiunea se manifestă sub diferite
forme ale liberării de răspundere penală și liberării de pedepas ă penală, instituții care, din acest
punct de vedere, prezintă unele trăsături specifice fiecărui sistem de drept în parte.
În ceea ce privește Republica Moldova, implementarea instituției probațiunii în calitate de
alternativă la pedeapsa cu închisoarea, prezintă numeroase avantaje, deoarece aplicarea acesteia
este mult mai oportună decât executarea propriu -zisă a pedepsei sub forma privațiunii de liber tate.
Aceasta se datorează faptului că, prin evitarea încarcerării persoanei, probațiunea es te axată pe
menținerea și reintegrarea socială a infractorilor, iar din acest punct de vedere, aceasta este o
măsură umană. Totodată, prin reducerea numărului de condamnați la pedepse privative de libertate,
se evită supraaglomerarea penitenciarelor, probl emă cu care se confruntă sistemul nostru la etapa
actuală. În același timp, aplicarea instituției respective contribuie la înlăturarea unor conse cințe de
natură interpersonală, socială, culturală cât și economică. Astfel, prin menținerea infractorului în
comunitate, cresc șansele ca acesta să -și găsească un loc de muncă, să adopte un stil de viață corect
și sănătos atât din punct de vedere a condiției f izice cât și mintale, să conștientizeze propriile
greșeli. Ba mai mult, prin pedepsirea condamnatului în afara sistemului carceral, se evită pericolul
ca acesta să transpun ă ulterior, în societate stilul de viață și “ valorile” închisorii.
În cele din urmă, este de la sine înțeles că, justiția penală și comunitatea reprezintă două
componente legate reciproc care nu pot funcționa una fără cealaltă, iar pedepsirea infractorului în
și prin comunitate presupune o serie de strategii de suprave ghere, consiliere și asistență efectuate
de către consilierul de probațiune.

29 II.RESOCIALIZAREA SUBIECȚILOR PROBAȚIUNII PRIN INTERMEDIUL
PROBAȚIUNII COMUNITARE
2.1. Resocializarea minorilor și adulților liberați de răspundere și pedeapsă penală
Un obiectiv fundamental, încă din timpurile vechi, îl reprezintă fenomenul de luptă
împotriva criminalității, luptă care nu presupune doar aplicarea pedepselor privative de libertate,
dar și a sancțiunilor non -privative care, pot fi înțelese în s ensul unor măsuri de prevenire a
săvârșirii de noi infracțiuni. De fapt, aceste măsuri nu sunt altceva, decât alternative la pedeapsa
cu închisoarea și elemente constitutive ale probațiunii comunitare.
În legislația penală a statului nostru, primele instituții ale probațiunii sentințiale au luat
naștere încă în anul 1961, când liberarea de răspundere penală cu trimiterea cauzei judecătoriei
tovărășești sau liberarea cu încredințare pe chezășie, erau pe larg aplicate, deoarece în acea
perioadă, comunitatea exercita o influență majoră asupra comportamentului persoanelor.31
La etapa actuală de dezvoltare, reglementarea acestor instituții cunoaște o dezvoltare amplă
și o aplicabilitate foarte largă, în condițiile în care asigură, pe de o parte, evitarea costurilor și a
încarcerărilor excesive, iar pe de altă parte, posibilitatea condamnatului de a rămâne în mediul său
obișnuit și de a se reintegra în societate. În acest sens, conform legii penale, probațiunea
comunitară cuprinde instituți a liberării de răspundere penală și unele modalități ale liberării de
pedeapsă penală.
În ceea ce privește liberarea de răspundere penală, în virtutea naturii sale juridice,
reprezintă liberarea persoanei care a comis o infracțiune de consecințele juridice survenite de pe
urma acesteia. Într-o altă opinie, liberarea de răspundere penală constă în refuzul judecătorului de
a da o sentință de co ndamnare persoanei vinovate de săvârșirea infracțiunii și, implicit, în refuzul
de a aplica acesteia pedeapsa respectivă.32 Totodată, potrivit doctrinei penale române, înlăturarea
răspunderii penale este instituția juridică ce reglementează modul în care, i nstanța de judecată, în
cazul săvârșirii unei infracțiuni, înlocuiește răspunderea penală cu o răspundere extrapenală, dacă
sunt întrunite condițiile cerute de lege, în scopul unei mai eficiente și echitabile restabiliri a ordinii
de drept.33
Liberarea de răspundere penală se aplică de către instanța de judecată în situația în care,
există suficiente probe care să demonstreze vinovăția persoanei, dar în același timp, ajunge la
concluzia că, condamnatul poate fi reeducat fără a -i fi aplicată o ped eapsă penală reală, stabilindu –

31 Spoială A., Op.cit., p.125.
32 Macari Ivan, Dreptul penal al Republicii Moldova.Partea generală,Chișinău,2002,p.251.
33 Ponta V., Nemeș R., Mitroi M., Drept penal. Partea generală, București, Lumina LEX, 2004,p.84

30 i un termen de probă, pe parcursul căruia, acesta trebuie să respecte anumite obligații și să convingă
organul competent că s -a reintegrat în societate cu succes.
Legislația penală în vigoare subliniază că, de mu lte ori, corectarea și reeducarea socială a
persoanelor care au săvârșit o infracțiune până la vârsta de 18 ani și care, nu prezintă un mare
pericol social, poate fi efectuată și fără aplicarea răspunderii penale, sub influența numai a
măsurilor cu caracte r educativ, astfel că atingerea scopurilor de prevenire este posibilă fără
atragerea vinovaților la răspundere penală.34
În acest sens, c onform Codului penal al R.M., art.54, persoana în vârstă de până la 18 ani
care a săvârșit pentru prima oară o infracțiune ușoară sau mai puțin gravă, poate fi liberată de
răspundere penală în conformitate cu prevederile procedurii penale, dacă s -a constatat că
corectarea ei este posibilă fără a fi supusă răspunderii penale . Întru aplicarea acestei măsuri, în
literatura de specialitate se menționează că, urmează a fi întrunite anumite temeiuri și anume,
trebuie să fi fost comisă o infracțiune de un pericol social redus, persoana vinovată să aibă calitatea
de minor și corectarea ei să poată fi efectuată prin inter mediul unei măsuri de constrângere cu
caracter educativ.
De asemenea, dacă vorbim despre comiterea unei fapte de un pericol social mai avansat și
anume, a infracțiunilor grave, minorul nu poate fi liberat de răspundere penală, dar în schimb,
judecătorul poate aplica instituția liberării de pedeapsă penale. Astfel, conform art.93 CP, minorii
condamnați pentru săvârșirea unei infracțiuni ușoare, mai puțin grave sau grave sânt liberați de
pedeapsă penală de către instanța de judecată dacă se const ată că scopurile pedepsei pot fi atinse
prin aplicarea măsurilor de co nstrângere cu caracter educativ prevăzute la art.104 CP.
Cu privire la conținutul acestor două reglementări, în literatura juridică, s -au evidențiat
unele critici privind inconsecvența legiuitorului, în măsura în care legea deși nu prevede
posibilitatea liberării de răspundere penală pentru comiterea unei fapt e grave, permite dispunerea
liberării de pedeapsă penală, acest fapt creând o oarecare confuzie, întrucât pedeapsa penală, ca
insituție, nu este altceva decât o formă de realizare a răspunderii penale.
Revenind asupra celor expuse, î n vederea aplicării instituțiilor analizate , sunt luate în
considerație mai multe aspecte, cum ar fi trecutul infracțional al vinovatului ( existența sau lipsa
antecedentelor penale), motivul și împrejurările comiterii faptei penale, aptitudinile delincventului
privind studiile, munca, etc. Totodată, conform opiniei unor aut ori, în calitate de temei pentru
constatarea posibilității că minorul delincvent poate fi corectat fără a fi supus răspunderii penale,

34 Chistruga R., Botnari A., Liberarea de răspundere a minorilor ca metodă de reeducare și reintegrare socială,
Avocatul:Buletin informativ , nr.4 din 31 mai 2017, anul I, p.20

31 pot fi următoarele împrejurări: căința sinceră, autodenunțar ea, contribuția activă la descoperirea
infracțiunii, repararea benevolă a pagubei pricinuite sau înlăturarea daunei cauzate.35
Instanța de judecată, luând în calcul cele menționate supra, trebuie să fie ferm convinsă în
atingere a scopului răspunderii penale și a pedepsei penale fără izolarea infractorului de societate,
dar sub influența unui control și a unor măsuri cu caracter profilactic al comportării persoanei date
în decursul unei perioade de timp, expres stabilite.
Astfel, legiuitorul conducându -se de principiul umanismului, a prevăzut ca minorul să
poată fi reeducat și reintegrat în societate fără aplicarea răspunderii penale sau a pedepsei penale ,
dar sub influența acelor măsuri de constrângere cu caracter educa tiv.36 Scopul acestor măsuri, pe
lângă faptul că asigură corectarea minorului, permite și o reintegrare socioprofesională pozitivă în
comunitate.
Conform alin.(2) al art.54 persoanele liberate de răspundere penală, în conformitate cu
alin.(1) li se aplică măsurile de con strângere cu caracter educativ, prevăzute la art.104 CP R.M. În
aceeași măsură, art.93 prevede aplicarea măsurilor prevăzute la art.104 în privința minorilor
liberați de pedeapsă penală. În acest articol sunt prevăzute următoarele măsuri: avertismentul;
încredințarea minorilor spre supraveghere părinților, persoanelor care îi înlocuiesc sau organelor
spcializate de stat; obligarea minorului de a repara daunele cauzate; obligarea minorului de a urma
un curs de reabilitare psihologică sau un curs de învățământ obligatoriu; obligarea minorului de a
participa la un program probațional.
Numărul măsurilor educative au caracter exhaustiv, dar totodată, mi norului îi pot fi aplicate
două sau mai multe concomitent, pentru a se asigura reeducarea, corectarea și resocializarea
acestuia.
Avertismentul, ca măsură educativă, reprezintă cea mai ușoară formă a constrângerii
prevăzută pentru minorii deli ncvenți. Aceasta constă în explicația oferită minorului cu privire la
pericolul pe care îl prezintă fapta săvârșită cât și preîntâmpinarea de a nu comite noi infracțiuni .
Într-o altă accepțiune37, avertismentul presupune o apreciere negativă de drept a acți unii
făptuitorului și concomitent, o reacție din partea societății în scopul educării și reeducării acestuia.
În acest caz, pentru o eficiență mai mare, este recomandat ca avertismentul să aibă un caracter
public, astfel încât persoana vinovată să simtă o anumită presiune și vină pentru cele comise.
Potrivit art.291 alin(2) Cod38 de executare, avertismentul, ca măsură de constrângere se face în

35 Codul penal.Comentariu, sub redacția lui Barbăneagră A., Chișinău, 2003, p.150
36 Chistruga R., Botnari A., Op.cit., p.23
37 Codul penal.Comentariu, Op.cit., p.243
38 Codul de executare al Republicii Moldova nr.443 din 24.12.2004

32 scris, contra se mnătură, în termen de 5 zile, la sediul organului de probațiune în a cărui rază
teritorial ă se află domiciliul minorului. În cadrul întrevederii dintre consilie r și minor, ultimului i
se aduc la cunoștință consecințele încălcării măsurilor de constrângere cu caracter educativ,
consecințele încălcării repetate a unei fapte, respectarea regulilor de drept , etc.
Încredințarea minorului pentru supraveghere părinților, persoanelor care îi înlocuiesc sau
organelor specializate de stat putem spune că, reprezintă o obligație impusă în sarcina subiecților
enumerați, în vederea exercitării de către ace știa a unui control riguros asupra comportamentului
minorului, a întreprinderii unor măsuri educative de îndepărtare de mediul infracțional cât și de
formare a unei personalități sănătoase.
Desigur, aplicarea unei asemenea măsuri urmează a fi dispusă doar în condițiile în care se
demonstrează că, fie mediul familial, fie alt mediu în care se află minorul, este de natură să
influențeze pozitiv reeducarea acestuia. În acest sens, legea39 procesual penală prevede la art.184
alin.(2) că, până la tra nsmiterea sub supraveghere a minorului, procurorul sau instanța vor solicita
de la autoritatea tutelară informație despre persoanele cărora urmează să le fie transmis minorul
sub supraveghere , pentru a se convinge că acestea sunt capabile să asigure suprav egherea lui.
Deși, familia este cel mai important element în procesul de reintegrare socială a minorului,
deoarece anume în sânul acesteia, se nasc și se promovează acele valori morale și sociale care
trebuie să e xiste într -o comunitate sigură , în practică s -a constatat că, această măsură se aplică mai
rar. Acest aspect este cauzat fie de faptul că, în majoritatea cazurilor părinții sunt plecați peste
hotare, fără să instituie tutelă sau curatelă asupra copilului, fie că părinții duc un mod de viață
antisocial.40
O altă măsură de constrângere cu caracter educativ este obligarea minorului de a repara
dauna cauzată prin infracțiune. În acest caz, este important ca instanța să țină cont de sursele de
venit proprii ale minorului, cum ar fi salariu l, dacă minorul este încadrat în câmpul muncii, bursele
de studii, pensii și alte proprietăți economice sau bunuri care pot servi pentru acoperirea
prejudiciilor materiale. Pe lângă faptul despăgubirii în bani, repararea prejudiciului poate avea loc
și prin intermediul prestăr ii unor servicii de reabilitare sau reparație . Cert este faptul că, atât
amenda cât și impunerea executării unor lucrări, trebuie să fie puse pe seama minorului, pentru că
doar așa, aceasta obligație își va atinge scopul. Minorul trebuie să simtă pe propri a sa piele efectele
faptei comise cât și să conștientizeze că, prin această șansă oferită de instanță, are posibilitatea de
a se reintegra într -un mediul social sănătos și de a adopta o conduită social -utilă.

39 Codul de procedură penală al Republicii Moldova, în vigoare din 12 iunie 2003
40 Mihailov V., Parcursul unui copil prin sistemul de justiție penală în Republica Moldova, Chișinău, 2017,
p. 24

33 La aplicarea obligației de reparare a daunei cauzate, consilierul de probațiune trebuie să
exercite control asupra executării măsurii, prin vizite la domiciliul minorului, prin menținerea
legăturii cu familia victimei, a persoanei fizice sau juridice căreia i -a fost cauzat un prejudiciu,
precum și va solicita informații privind îndeplinirea obligației.
O altă măsură educativă care poate fi aplicată minorului este obligarea de a urma un curs
de reabilitare psihologică. Această măsură are un caracter complex și, de regulă, se apli că față de
minorii care, din cauza inadaptabilității sociale, a traumei cauzate de pe urma comiterii infracțiunii,
nu-și pot dezvolta o personalitate normală. Altfel spus, obligația în cauză este determinată de
dereglările de comportament ale minorului, de pendente de starea familială sau de atragerea la
săvârșirea infracțiunii de către inculpații adulți.41 Totodată, cursul de reabilitare psihologică pe
care trebuie să -l urmeze un minor delincvent, constă în asistența psihologică în mod avansat,
utilizând te hnici psihoterapeutice cognitiv -comportamentale, rațional -emotive, scopul acestora
fiind facilitarea bunei conduite și a reabilitării sociale.42 În acest sens, un aport major îl reprezintă
Serviciul de asistență psihopedagogică care urmărește reabilitarea d ezvoltării copilului care
prezintă dificultăți sau probleme de învățare, de adaptare, de relaționare, de comunicare, etc.43
O măsură de constrângere care exercită un puternic impact asupra procesului de corectare
și resocializare a minorului est e obligarea acestuia, de către instanța de judecată, de a urma cu rsul
de învățământ obligatoriu. Cunoaștem cu toții că, mediul școlar este locul unde se formează cele
mai multe valori, trăsături de caracter și atitudini sociale, cum ar fi cinstea, stima fa ță de membrii
din societate, respectul față de bunurile altor persoane, cât și față de normele morale și de conduită.
Astfel, menținerea permanentă a unei legături cu acest mediu, contribuie esențial la integrarea
socială a minorului prin preluarea acelor comportamente demne de urmat. Nu degeaba, în practică,
s-a constatat că, readaptarea și incluziunea minorului în comunitate prevede trei etape și anume,
integrarea spațială (a fi prezent), integrarea socială (a fi împreună cu alți copii) și integrarea școl ară
(a învăța împreună cu ceilalți elevi).
Ultima măsură de constrângere cu caracter educativ, reglementată de legislația penală în
vigoare este obligarea minorului de a participa la un program probaționa l, unde sub supravegherea,
consilierea ș i asistența organului de probațiune să lucreze asupra formării unei personalități pro –
sociale. În acest sens, tipul programului probațional la care urmează a fi obligat minorul să
participe, se stabilește de către consilierul de probațiune, reieșind din evaluările efectuate.

41 Codul penal.Comentariu, Op.cit., p.244
42 Bolocan -Holban A., Strulea M., Importanța și rolul măsurilor de constrângere cu caracter educativ, Studia
Universitatis Moldaviae, 2017, nr.3(103), p.86
43 Hotărâ rea Guvernului nr.732 din 16.09.2013 cu privire la Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică și
Serviciul raional/municipal de asistență psihopedagogică. , pct.36

34 În virtutea celor expuse, putem evidenția faptul că, procesul d e reeducare și resocializare a
minorilor are un caracter complex și presupune acomodarea minorului la societate prin
soluționarea conflictelor existente între diferite aspirații și atitudini comportamentale.44 Totodată,
rezultatele integrării se manifestă p rin socializarea și formarea personalității, iar la scară socială,
prin accentuarea coeziunii sociale și asigurarea unei ordini sociale și normative.45
Următoarea instituție com ponentă a probațiunii comunitare este liberarea de pedeapsă
penală, prin care se înțelege eliberarea persoanei care a comis o infracțiune de la executarea reală,
totală sau parțială a pedepsei penale pronunțate prin hotărârea instanței de judecată. Aplicarea
acestei insituții se bazează, deop otrivă, pe principiul umanismul ui, iar persoanelor liberate li se
aplică probațiunea.
În acest context, un element de probațiune reglementat prin instituția dată este
condamnarea cu suspendare condiționată a executării pedepsei care reprezintă o măsură de politică
penală fun damentată pe convingerea că îndreptarea condamnatului este posibilă fără a fi izolat de
comunitate, de familie, de societate.46 Într-o altă opinie47, se arată că suspendarea condiționată este
o măsură de siguranță sau o măsură de apărare socială, căci ea nu are ca scop să cauzeze o suferință
făptuitorului ori să intimideze pe alte persoane, caracterul de măsură de sigur anță rezultând și din
aceea că suspendarea condiționată apare ca un tratament criminologic destinat readaptării sociale
a condamnatului.
În conformitate cu art.90 Cod penal al R.M., dacă la stabilirea pedepsei cu închisoarea pe
un termen mai mare de 5 ani pentru infracțiunile săvârșite cu intenție și de cel mult 7 ani pentru
cele săvârșite din imprudență, instanța de judecată ținând cont de circumstanțele cauzei și de
persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este rațional ca acesta să execute pedeapsa
stabilită, poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, menționând în hotărâre
motivele suspe ndării și per ioada de probă. Cert este că, pe parcursul termenului de probă,
condamnatul trebuie sa dea dovadă de comportare exe mplară și muncă cinstită, respectând
condițiile probațiunii.
De asemenea, alin.(6) al aceluiași articol stabilește obligațiile c e pot fi impuse infractorului,
lista acestora fiind exhaustivă. Prin urmare, condamnatul poate fi obligat de a nu -și schimba

44 Ostrovari P., Baltaga V., Profilul psihocomportamental și integrarea socială a infract orului minor, CZU:343, 224.1,
p.26
45 Ibidem.
46 Gladchi G., Bucur C. Natura juridică a condamnării cu suspendare condiționată a executării pedepsei, Revista
Națională de Drept, nr.2 , 2011, p.2
47 Edmond Noel Martine, La mise à l'épreuve des deliquantes et les principes traditionels du droit penale, Revue de
science criminelle et de droit penal compare nr.2,1961, p.242.

35 domiciliul și/sau reședința fără acordul organului competent; de a nu frecventa anumite locuri; de
a urma un tratament în caz de al coolism, narcomanie, toxicomanie sau de boală venerică; să
participe la un program special de tratament sau de consiliere în vederea reducerii
comportamentului violent; să acorde o susținere materială familiei victimei; să repare daunele
cauzate; să partic ipe la programe probaționale; să presteze muncă neremunerată în folosul
comunității sau să fie supus monitorizării electronice până la 12 luni.
Asemenea obligații pot fi dispuse pe un termen de încercare de la unu până la cinci ani,
fapt ce de monstrează că, instanța de judecată dă posibilitatea reală vinovatului de a -și justifica și
demonstra corectarea pri n comportament exemplar și atitudine cinstită, nesăvârșind o noua
infracțiune.
Întru atingerea scopurilor și a obiectivelor propuse, legislația penală reglementează unele
stimulări aferente procesului de reintegrare în societate a condamnatului. Astfel, în cazul în care,
pe parcursul desfășurării perioadei de probă condamnatul atestă o prezență sănătoasă și morală în
cadrul societății, instanța, la demersul organului probațional, poate dispune anularea în întregime
sau parțială a obligațiilor stabilite sau, după expirarea a cel puțin jumătate din perioada termenului
de probă, poate pr onunța o încheiere cu privire la anularea condamnării și stingerea antecede ntelor
penale. Aceste privilegii acordate unor condamnați, mai ales dacă vorbim de reducerea termenului,
reprezintă o stimulare privind modificarea mentalității și a concepțiilor re feritoare la fapta comisă,
cât și un imbold privind motivația spre readaptare socială .
La fel, este necesar de evidențiat că prin Legea48 nr. 163 din 20 iulie 2017, Codul penal a
fost completat cu art. 90/1, care prevede condamnarea cu s uspenda re parțială a pedepsei, adică a
fost implementat un nou mecanism prin care se oferă șansa condamnatului de a -și ispăși o parte
din pedeapsă în libertate. Potrivit acestuia49, în cazul în care instanța de judecată, ținând cont de
circumstanțele cauzei și de personalitatea celui vinovat , ajunge la concluzia că nu este rațional ca
acesta să execute întreaga pedeapsă cu închisoarea în penitenciar, poate dispune suspendarea
parțială a executării pedepsei, aplicându -i condamnatului perioadă de probațiune sau, după caz,
termen de probă. Atât în primul cât și în al doilea caz, judecătorul este în drept să stabilească una
sau mai multe obligații prevăzute la art.90 alin.(6).
Specific acestei instituții este faptul că, prima parte a pedepsei se execută în p enitenciar,
iar restul pedepsei se suspendă. Astfel, în cazul infracțiunilor ușoare sau mai puțin grave, partea
de pedeapsă ce trebuie executată în închisoare poate fi redusă până la minimul prevăzut de cod,
iar pentru infracțiunile grave, nu trebuie să fi e mai mică decât jumătate din pedeapsa stabilită de

48 Pct.18
49 art.90/1

36 instanță. În ceea ce privește condamnații care au comis infracțiuni deosebit de grave și excepțional
de grave, legea nu asig ură resocializarea acestora prin intermediul instituției date.
Atât condamnarea cu suspendare condiționată cât și condamnarea cu suspendare parțială a
executării pedepsei, reprezintă o măsură care, prin caracterul său, contribuie la corectarea și
reeducarea condamnatului, acesta din urmă conștientizând consecințele negati ve ale faptei comise.
Prin dispuner ea lor , condamnatul este eliberat și încurajat să se integreze în societate și să se
transforme într -un membru social util. Totodată, prin conduita ireproșabilă pe care acesta trebu ie
să o abordeze în comunitate, el contr ibuie la consolidarea societății, devenind astfel un exemplu
pentru alții.
În contextul dat, deoarece marii penaliști au sesizat inconvenientele efectelor pedepselor
privative de libertate de scurtă durată aplicate infractorilor primari sau de ocazie, s -a ajuns la
concluzia necesității înlocuirii pedepselor privative de libertate aplicate acestor infractori cu
pedeapsa închisorii a cărei executare să fie suspendată condiționat.50
O altă i nstituție care prezintă interes din punct de v edere al resocializării infractorilor în
societate, este liberarea condiționată de pedeapsă înainte de termen , care conține e lemente de
probațiune și care, din perspectiva executării , se aseamănă cu condamnarea cu suspendare
condiționată a executării pedep sei.51
În privința acesteia , în literatura de specialitate, există diferite opinii. În viziunea unor
autori52, liberarea condiționată de pedeapsă înainte de termen poate fi definită ca fiind o categorie
a liberării de pedeapsă penală ce constă în punerea în libertate a condamnatului din locul de
deținere înainte de executarea deplină a pedepsei, sub condiția ca până la împlinirea duratei
acesteia să nu mai săvârșească infracțiuni, să nu se eschiveze cu premeditare de la îndeplinirea
obligațiilor s tabilite de instanța de judecată.
Într-o altă accepțiune53, instituția dată este prevăzută ca un act de clemență acordat
persoanei private de libertate, condamnată la pedeapsa închisorii sau detenției pe viață, prin care
se dispune ca restul de pedeapsă să fie executat în libertate.
Din conținutul alegațiilor mențion ate supra, putem observa faptul că, instituția liberării de
pedeapsă înainte de termen este o măsură de executare a pedepsei în comunitate de care poate
beneficia o anumită categorie de condamnați. Astfel, în conformitate cu art. 91 CP al R.M.,

50 Morar I.C., Suspendarea condiționată a executării pedepsei. Șansă sau capcană, Lumina LEX, București, 2012
51 Новикова Е.В.,Осуждение с условным неприменением наказания как форма реализации уголовной
ответственности, Минск, 1999,с. 11.
52 Botnaru S., Șavga A ., Grosu V., Grama M., Drept penal, Partea generală, V.1., Ed.II, Cartierul Juridic, p.509
53 Oleg Pantea, Liberarea condiționată de pedeapsă înainte de termen – aspecte procedurale, Analele Științifice,
ISSN 2435 -1114.

37 persoana ca re execută pedeapsa cu închisoarea poate fi liberată condiționat înainte de termen, dacă
a realizat programul individual de executare a pedepsei, a reparat integral daunele cauzate prin
infracțiune și s -a constatat că corectarea ei, este posibilă fără exec utarea deplină a pedepsei în
penitenciar. În legătură cu aceasta, instanța îl poate obliga pe condamnat să îndeplinească
obligațiile prevăzute la art.90 alin.(6) CP în termenul de pedeapsă rămas neexecutat.
Totuși, dispunerea și aplicarea unei asemenea măsuri necesită o doză de încredere din
partea instanței de judecată că, prin punerea condamnatului în libertate nu va fi afectată siguranța
publică, iar acesta din urmă se va reintegra în societate. În acest sens, pentru a putea beneficia de
instituția dată, condamnatul trebuie să demonstreze că și -a schimbat comportamentul și că a operat
o schimbare fundamentală în atitudinea sa față de valorile sociale. Ba mai mult, un aport în acest
sens îl au consilierii de probațiune care asigură supraveghere a condamnaților eliberați înainte de
termen, cu scopul de a facilita reintegrarea socială a infractorului, de a preveni recidiva cât și de a
proteja societatea.
În literatura de specialitate , însă, există păreri împărțite vizavi de posibilitatea adaptării
sociale a unei persoane care a executat o parte din pedeapsă în penitenciar. Astfel, în opinia lui
Carrara, nu trebuie să se obțină îndreptarea osânditului făgăduindu -i bunuri momentane sau scutire
de pedeapsa meritată, și mai puțin încă trebuie să se prefere îndreptarea aparentă, pericolul real al
societății. Un infractor îndreptat cu prețul ușurării pedepsei meritate, este o îndemnare la comiterea
unor infracțiuni, este un scandal public.54Această afirmație a fost combătută însă, de alți autori
care pledează în favoarea liberării înainte de termen. Astfel, în doctrina rusă, se menționează că,
instituția dată este un mijloc de stimulare pentru condamnați, esența căreia constă în terminarea
executării pedepsei cu condiția respectării, în perioada termenului de probațiune, a unor cerințe
stabilite de lege.55
Într-o viziune proprie, putem afirma că atâta timp cât liberarea condiționată de pedeapsă
înainte de termen oferă șansa condamnatului de a-și executa o parte a pedepsei în comunitate ,
trebuie să ne axăm, în primul rând, pe efectele pozitive ce pot lua naștere ca urmare a acestui fapt.
Datorită acestei instituții, condamnatul odată eliberat, are interesul de a se comporta corespunzător
pentru a nu i se revoca măsura dată și, în același timp , el se deprinde cu viața din societate,
interacționează cu o altă categorie de persoane, toate acestea contribuind la procesul de readaptare
socială.
Bazându -ne pe principiul umanismului, le gislația penală națională, reglementează o altă
instituție, dar care, de data aceasta vizează o anumită categorie de condamnați . Astfel, conform

54 Tănoviceanu I. Tratat de drept și p rocedură penală, Vol.III, București, 1924.
55 Кузнецова Н.Ф., Тяжкова И.М., Курс уголовного право. Учение о наказании, Москва, 2002, с.114

38 art.96 CP, femeilor gravide condamnate și persoanelor care au copii în vârstă de până la 8 ani,
instanța de jud ecată le poate amâna executarea pedepsei până la atingerea de către copil a vârstei
respective. Această instituție poate fi dispusă doar pentru infracțiunile ușoare și mai puțin grave și,
doar în cazul în care se constată că, persoana vinovată și acțiunile ei nu prezintă un pericol pentru
societate.
De asemenea, în virtutea Legii nr.163 din 20.07.2017 pentru modificarea și completarea
unor acte legislative, odată cu dispunerea amânării executării pedepsei, instanța de judecată poate
obliga pers oana condamnată să îndeplinească obligațiile prevăzute la art.90 alin.(6). Deci, putem
observa faptul că, după implementarea modificărilor, cuantumul obligațiilor s -a lărgit vădit, astfel
încât persoana condamnată pe lângă obligația de a -și exercita dreptu rile și obligațiile părintești,
poate fi impusă și la urmarea unui tratament, a unui program probațional, etc. Acest fapt nu poate
fi decât salutabil, deoarece legea penală a extins , nemijlocit, spectrul modalităților aferente
procesului de corectare și reintegrare socială a persoanei delincvente.
O asemenea măsură prevăzută în lege oferă, în mod cl ar, opo rtunitatea persoanei
condamnate de a-și revizui comportamentul și de a se integr a în mediul social. Mai mult decât atât,
un aport major în acest sens îl are copilul, în condițiile în care, persoana în privința căreia a fost
dispusă amânarea executării pedepsei, este impusă să manifeste o atitudine cât mai grijulie și
corectă față de e ducația și întreținerea acestuia. Pe de altă parte, prin reglementarea unei asemenea
instituții se urmărește protejarea drepturilor copilului care, în caz contrar, ar fi impus să urmeze
soarta mamei sau a persoanei în grija căruia se află, fiind, astfel, n evoit să își petreacă o parte din
copilărie în locurile de recluziune sau chiar să se nască în aceste locuri. Din aceste considerente,
este evident că legislația penală consfințește prioritatea inte reselor copilului, implementând
măsurile necesare în veder ea asigurării acestor copii șansa de a crește într -un mediu familial
prielnic. Această direcție este promov ată și de actele internaționale, astfel încât în preambulul56
Convenției internaționale cu privire la drepturile copilului se menționează că, „pentru dezvoltarea
plenară și armonioasă a personalității sale, copilul trebuie să crească într -un mediu familial, într -o
atmosferă de fericire, dragoste și înțelegere ”. De asemenea, în art.9 al aceluiași act se evidențiază
că, „ statele au obligația de a veghea ca nici un copil să nu fie separat de părinții săi împotriva
voinței acestora, exceptând situația în care această separare este în interesul copilului ”.
Deci, prin amânarea executării pedepsei, se asigură nu doar corectarea și reeducarea
persoa nei delincvente în cadrul comunității , dar și creșterea și educarea copilului într -o ambianță
sănătoasă și favorabilă. Astfel, această măsură are un puternic caracter preventiv, deoarece

56 Convenția cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la
29.11.1989, în vigoare din 02.09.1990.

39 persoana condamnată conștientizează că pri n amânarea executării pedep sei, i s-a oferit
posibilitatea de a rămâne în sânul familiei, alături de copil, ceea ce re prezintă un stimulent întru
reeducarea ș i modificarea comportamentală. Așadar , amânarea executării pedepsei, asemenea
instituției analizate supra, reprezintă o măsură comunitară prin intermediul căreia persoanei
vinovate i se amână executarea pedepsei prin menținerea ei în societate până în momentul în care
copilul atinge vârsta de 8 ani, iar în cazul în care aceasta, pe parcursul perioadei de probațiune, a
dat do vadă de responsabilitate și bună conduită, poate fi liberată de executarea părții neexecutate
sau aceasta poate fi înlocuită cu o pedeapsă mai blândă. În caz contrar, poate fi trimisă în instituția
corespunzătoare pentru executarea propriu -zisă a părții ne executate din pedeapsă.
În lumina celor menționate supra, subiecți ai liberării de pedeapsă penală pot fi atât bărbații
cât și femeile, ambele categorii fiind supuse, în aceiași măsură, reinserției sociale. Totuși, dacă
analizăm din perspectiva femeilor , atunci procesul de adaptare socială cunoaște unele dificultăți,
în situația în care, din practică s -a constatat57 că, femeile cu mult mai încet înving inerția activității
criminale și cu mult mai greu se includ în procesul de resocializare. Astfe l, la organizarea activității
de reintegrare a femeilor condamnate, în mod obligatoriu, trebuie să se țină cont de relațiile sale
cu familia, de interesele profesionale ale acesteia.
Specialiștii în domeniu afirmă că, este necesat de ales prin cipiul general pentru lucrul
profilactic cu femeile care au săvârșit o infracțiune. Se presupune că în conținutul acestui principiu
pot să fie incluse umanitatea și bunăvoința, înțelegerea cauzelor care le -au împins la săvârșirea
infracțiunilor, tendința d e a le ajuta să iasă din acest cerc, clarificarea în viața personală. De aceea,
după cât se respectă principiul dat, se poate de judecat și nivelul moralității în societate.58 Pe de
altă parte, odată ce a u fost eliberate , este important ca acest ea să aborde ze un comportament
adecvat în vederea învățării unor deprinderi către munca sistematică, către respectarea legalității
și a regulilor comunității.
Reieșind din cele menționate, putem face concluzia că, și după executarea pedepsei în
instituțiile penitenciare femeile au nevoie de atenția și grija din partea societății, iar manifestarea
ei este factorul important al profilaxiei criminalității feminine în republica noastră, astfel
asigurându -se cu succes adaptarea socială și prevenirea r ecidivei.59
Din perspectiva celor menționate, este de la sine înțeles că, atât prin liberarea de răspundere
penală cât și liberarea de pedeapsă penală, se asigură îndeplinirea unui obiectiv de bază al

57 Zeca Ionela Cerasela, Măsurile de profilaxie individuală a infracțiunilor comise de femei, resocializarea femeilor
condamnate, Analele științifice, USEM, p.64
58 Михлин A.,Эксперимент в женских колониях(о новых условиах отбывания наказания),1991 , p.15-17
59 Zaporojan I., Criminalitatea are chip de femeie, Ekan poligraf, Chișinău, 2000, p.139

40 instituției pedepsei penale și anume, re socializarea infractorului. Însă, dispunerea de către instanța
de judecată a unor asemenea măsuri este, de cele mai dese ori, însoțită de unele obligații.
De exemplu, în ceea ce privește liberarea de pedeapsă penală, pe lângă specificul de bază,
la momentul actual cunoaște un mecanism, relativ, nou de supraveghere în comunitate și anume,
monitorizarea electronică. Astfel, în situațiile în care se dispune liberarea de pedeapsă , instanța
poate obliga condamnatul de a se supune m onitorizării respective. Această novație a fost introdusă ,
în sistemul de drept național, prin Legea60 nr.138 din 03.12.2015 care a determinat modificări
esenția le ale instituției probațiunii, în art.1.
Prin urmare, potrivit prevederilor art.2/1 0 al Legii cu privire la probațiune, monitorizarea
electronică constă în supravegherea prin utilaje electronice a persoanei liberate de pedeapsă penală,
care poate fi aplicată la stabilirea unor obligații sau restricții.
Conform61 pct.6 din Reg ulamentul privind monitorizarea electronică a persoanelor,
sistemul de monitorizare electronică presupune supravegherea de la distanță, prin sisteme GPS,
utilaj telefonic fix sau mobil, cu care se monitorizează locația și mișcarea persoanelor supuse
suprav egherii și controlului printr -o brățară specială instalată la mână sau picior. Într -o manieră
asemănătoare, legislația internațională62 reglementează monitorizarea electronică ca fiind, o formă
de supraveghere prin intermediul căreia se monitorizează locați a, mișcarea și comportarea
specifică a persoanelor din cadrul procesului de justiție penală. În acest caz, persoanei monitorizate
i se stabilesc zona de deplasare, zona și/sau locul unde îi este interzis să se deplaseze, cât și
perioada de timp în care i s e interzice de a părăsi domiciliul sau reședința.
De asemenea, este important de specificat că, monitorizarea electronică poate fi dispusă
odată ce consilierul de probațiune a adus la cunoștința condamnatului informațiile privind modul
și proc edura de demarare a monitorizării, iar acesta din urmă a semnat un angajament în acest sens.
În cazul în care condamnatul refuză să semneze acest angajament, din vare motive, consilierul de
probațiune înaintează un demers în instanța de judecată, sau după caz, în instituția penitenciară
privind necesitatea anulării obligației/restricției pentru care aceasta s -a aplicat.
Din punct de vedere al rolului pe care îl joacă în procesul de readaptare socială a
infractorilor, această măsură este mai mult decât necesară, deoarece ea implică două elemente
importante. Pe de o parte, asigură posibilitatea condamnatului de a interacționa cu societatea și, pe

60 Legea nr.138 din 03.12.2015 pentru modificarea și completarea unor acte legislative, în MOf nr.361 -369/675 din
31.12.2015.
61 Hotărârea nr.1322 din 08.12.2016 pentru aprobarea Regulamentului privind monitorizarea electronică a
persoanelor, Publicat 16 -12-2016 în MOf nr.441 -451.
62 Recomandarea Comitetului de Miniștri, CM/Rec(2014)4 către statele membre privind monitorizarea electronică,
19 februarie 2014

41 de altă parte, această interacțiune este în permanență monitorizată de către organele competente.
Acest fapt, sporește, nemijlocit, încrederea societății în siguranța populației, în măsura în care cei
eliberați condiționat de pedeapsă sunt supusi unei supravegheri amplificate, lucru ce împiedică
considerabil încălcarea condițiilor de executare a acestei măs uri.63 În plus, această instituție este
de natură să încurajeze judecătorii să aplice mai des liberarea de pedeapsă penală, astfel
contribuind la eficientizarea mecanismului de realizare a justiției penale în raport cu persoanele
care au comis o infracțiune de un pericol social redus și care nu merită a fi izolate de comunitate.
O altă obligație la care recurge instanța de judecată în cazul liberării de răspundere penală
sau de pedeapsă penală și care contribuie la stimularea readaptării sociale a condamnatului, este
cea de a urma unul sau mai multe programe probaționale. Acestea au fost introduse în legislația
penală în calitat e de obligație prin Legea64 nr.138 din 03.12.2015, iar un an mai târziu au fo st
introduse în calitate de măsură de siguranță în contextul art.104 Cod penal, prin Legea nr.123 din
02.06.2016.
Programele probațional e reprezintă un instrument de lucru al consilierului de probațiune
care are drept scop reintegrarea socială și facilitarea procesului de schimbare a comportamentului
delincvent.65 Acestea include atât programe de corecție a comportamentului social cât și de
reintegrare socială. Cele de corecție a comportamentului constau în modificarea viziunilor și a
capacităț ilor care au condus la săvârșirea infracțiunii, iar cele de reintegrare socială – în
redobândirea capacităților de a soluționa problemele vieții sociale cotidiene.66 Aceste programe se
desfășoară în cadrul INP, de către consilierii de probațiune avizați în a cest sens, iar tipul și
conținutul programului se stabilește în funcție de evaluarea psihosocială și riscul de recidivă al
condamnatului. În acest sens, putem evidenția programe probaționale destinate minorilor și
programe probaționale adresate doar adulți lor.
În ceea ce privește minorii putem evidenția programul probațional pentru reducerea
comportamentelor pre -delincvenționale și infracționale ale copiilor și adolescenților aflați la risc .
Acest program care se adresează minorilor cu vârsta cu prinsă între 14 și 18 ani aflați la evidența
organului de probațiune, care necesită schimbarea comportamentului și adoptarea de către ei a
unui mod de viață pro -social. Prin derularea acestui program, se urmărește observarea și analizarea
de către particip anți a acelor gânduri și emoții care conduc la adoptarea unor comportamente
antisociale, cât și angajarea acestora în procesul de schimbare comportamentală.

63 https://aci.md/2016/07/08/monitorizarea -electronica -metoda -noua -de-realizare -a-probatiunii -penale/ , accesat la
24.03.2020, ora 18:51
64 Pct.3
65 Ghidul consilierului de probațiune în activitatea cu programe probaționale, Chișinău 2017, p.4
66 Chistruga R., Botnari A., Op.cit., p.24

42 Un alt program destinat minorilor este programul de diminuare a agresivității care are
drept scop reeducarea și resocializarea delincvenților care au probleme cu violența sau
agresivitatea. Acest program este îndreptat spre obținerea autocontrolului furiei sau dezvoltarea de
abilități nonviolente de manifestare a furiei, spre dobândirea de activități cognitive și
comportamentale nonagresive cât și dezvoltarea gândirii consecvențiale și alternative.67
Un program relativ nou care privește soarta minorilor este programul p robațional primar
obligatoriu – formare civică și vocațională . Prin derularea acestui program se urmărește corectarea
comportamentală a minorului, precum și insuflarea în persoana acestuia a unor valori morale și
sociale prin autocunoaștere, dezvoltare personală și identitate vocațională. De asemenea, se
încurajează dezvoltarea abilităților necesare unei bune relaționări și comunicări, cu accent pe
comunicarea asertivă în abordarea și rezolvarea problemelor.68 Totodată, se insistă pe înțelegerea
de către minor, a conceptelor de valoare și normă morală, care stau la ba za relațiilor pro -sociale
cu ceilalți membri. În acest fel, programul are scopul de a -l ghida, pas cu pas, pe beneficiar în
procesul de reintegrare socială și reprezintă un instrument de lucru pentru consilierii de probațiune
în procesul de modelare a comp ortamentului delincvent.69 Mai mult decât atât, se promovează
ideea identificării propriilor abilități, aptitudini și interese profesionale, contribuind la
conștientizarea nevoii unui loc de muncă.
Dintre programele probaționale destinate adulț ilor, putem evidenția programul Motivația
spre schimbare , care este destinat persoanelor cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani. Ca obiective
principale, prin desfășurarea acestuia, se evidențiază reducerea recidivei criminalității și a
negativității, in cluziunea socială și dezvoltarea morală a beneficiarilor. Aceste obiective urmează
a fi atinse prin autocunoașterea propriei experiențe de viață, prin conștientizarea realității vieții, a
valorilor și a emoțiilor, prin deprinderea abilităților de comunicar e, precum și prin însușirea
tehnicilor și a etapelor de schimbare întru depăsirea crizei și a gândurilor depresive.
Un alt program al cărui grup țintă îl reprezintă persoanele adulte care au comis acțiuni cu
caracter violent este programul de consiliere al agresorilor familiali . Scopul acestui program este
de a oferi posibilitatea pentru persoanele care comit abuzuri față de alti membri ai familiei, să
beneficieze de servicii care să -i ajute să adopte și să mențină un model de comunicare în contextul
relațiilor familiale, cu impact comportamental nonviolent.70 Totodată, prin intermediul acestuia,

67 Ghidul consilieru lui de probațiune, Op.cit., p. 19
68 Bălăiță R.L., Program probațional primar obligatoriu -formare civică și vocațională pentru tine și pentru
comunitate, Chișinău 2018, p.15
69 Bolocan -Holban A., Sochircă A. , Programele probaționale – alternative la detenție pentru minorii în conflict cu
legea. Studiu de caz, AJPP, 2020.
70 Manual operațional de formare a consilierului de probațiune, Chișinău 2018, p.49

43 se încearcă obținerea unei responsabilizări mai mari din partea persoanelor abuzive și diminuarea,
pe cât posibil, a recidivei.
De asemenea, un rol foarte important în procesul resocializării, îl constituie programele de
intervenție psihoeducativă pentru consumatorii de substanțe. În acest context, ne referim la
programul probațional de reducere a abuzului de substanțe ( PRAS) , care are un caracter de terapie
cognitiv -comportamentală. Scopul acestui program constă în facilitarea procesului de modificare
comportamentală, dezvoltând încrederea în capacitatea persoanei de a fi stăpân pe propria sa
personalitate, motivând -o astfel să -și schimbe obișnuința de a consuma substanțe (alcool și droguri,
etc.). Astfel, prin intermediul acestui program, se oferă șansa beneficiarului de a fi ascultat, înțeles
și respectat, de a reflecta asupra situației în care se află. Mai mult decât atât, acest program
reprezintă un prim pas spre incluziunea în societate a persoanei care face abuz de substanțe.
În același context, evidențiem programul probațional „ Drink and Drive” care a fost
elaborat și promovat în cadrul proiectului „ Drink and Dr ive Moldova ” și care reprezintă o
activitate desfășurată în scopul susținerii beneficiarilor de a aborda o atitudine corectă și sănătoasă
vizavi de fenomenul conducerii sub influența băuturilor alcoolice, contribuind în mod semnificativ,
la scăderea recid ivei, micșorarea numărului de victime cât și creșterea siguranței rutiere. De
asemenea, prin intermediul acestui program, se urmărește întreprinderea măsurilor necesare, în
vederea modificării mentalității beneficiarului, astfel încât, procesul de resocial izare să fie unul
facil.
Programul este structurat în 8 sesiuni, dintre care 4 sunt individuale și 4 de grup. Conținutul
acestora au capacitatea de a produce o serie de schimbări la nivel cognitiv și comportamental, care
susțin îmbunătățirea a bilităților persoanelor care au condus în stare de ebrietate, astfel reducând
riscul de apariție a comportamentului periculos.71 Obiectivele de bază urmărite de către programul
„ Drink and Drive” constau în dezvoltarea cunoașterii condiționale și înțelege rea diferitor factori
referitori la conducerea sub influența alcoolului, dezvoltarea unei conștientizări relevante la nivel
social a problemelor sociale și personale cât și dezvoltarea abilităților referitoare la măsurile pe
care o persoană le poate lua pe ntru a evita situațiile problematice și pentru rezolvarea acestora pe
cont propriu.72 Toate aceste obiective sunt îndreptate spre schimbarea comportamentală a
beneficiarului și, în același timp, în scopul reintegrării lui în societate. Un avantaj al acestui
program, ține și de faptul că, pe parcursul derulării, condamnatul se află într -un contact permanent

71 Institutul de Reforme Penale, Manualul Formatorului, Program de Reabilitare “ Drink and Drive” , Cartea Juridic ă,
Chișinău,2017, p.16
72 Ibidem, p.20

44 cu consilierul de probațiune, iar acesta din urmă depune toate eforturile întru sprijinirea
condamnatului în procesul de reorientare comportamentală și in cluziune socială.
Programele probaționale, în ansamblu, reprezintă o abordare bine structurată în vederea
sprijinirii persoanelor care au comis infracțiuni, precum și în susținerea dezvoltării abilităților
privind soluționarea de probleme.
Un aport major în acest sens, îl are consilierul de probațiune care, în aplicarea programelor
probaționale, trebuie să dea dovadă de implicare, creativitate și înțelegere. El trebuie să dețină un
spirit de observație foarte bun, să fie flexibil p entru a putea să lucreze cu orice tip de caracter și,
de asemenea, trebuie să fie o persoană cu inițiativă, să depisteze oportunitățile și să le fructifice.
În legătură cu cele menționate și, făcând trimitere la practica de specialitate, putem afirma
că, programele probaționale au o aplicabilitate, relativ, mare. Astfel, în baza datelor statistice, în
anul 2018 au fost implicați în programe probaționale 591 de persoane dintre care minori -128, iar
adulți -463. Cea mai mare parte dintre subiecții probațiunii, 186 la număr, au urmat programul
Motivația spre schimbare , 93 au fost implicați în programul PRAS , iar cei mai puțini au urmat
programul Drink and Drive .
În cele din urmă , aplicarea de către instanța de judecată a măsurilor de liberare de
răspundere penală și liberare de pedeapsă penală, precum și a obligației de participare la un
program probațional reprezintă formula necesară resocializării persoanei condamnate. Faptul c ă,
infractorul ajunge din nou în mediul social pe care l -a prejudi ciat, beneficiază de șansa de a răsplăti
comunitatea pentru fapta comisă prin abordarea unui comportament moral și legal.
Astfel, condamnatul trebuie să -și revizuiască sistemul de valori, să fie gata pentru a -și
restabili familia, relațiile cu rudele și alte relații social -utile, să se orienteze în căile de soluționare
a situațiilor de conflict în anturajul apropiat, la serviciu, să aibă închipuire la ce organ de stat
trebuie să se adreseze într -un caz sau altul, să -și cunoască drepturile, obligațiile și să le respecte.73
Procesul de reintegrare socială nu este unul ușor, mai ales dacă ne referim la condamnații
liberați înainte de termen care și -au executat o parte din pedeapsă în penitenciar. În acest caz, în
viziunea unor autori74, resocializarea include trei aspecte de bază și anume, socializarea secundară
care presupune debarasarea de obișnuințele negative din închisoare și obținerea unor deprinderi
social -utile; ada ptarea socială care se referă la acomodarea la noile condiții de viață, precum și
reabilitarea socială, adică restabilirea statutului social pierdut.

73 Rusu O., Problemele organizatorico -juridice ale adaptării sociale a persoanelor liberate din locurile de detenție, în
Legea și viața 2009, nr.5, p.8
74 Mariț A., Probleme legate de resocializarea infractorului în perioada post -privativă de libertate, în Analele
științifice, USEM, p. 17

45 Într-un final, adaptarea socială se consideră reușită atunci când au fost refăcute toate
relațiile sociale utile ale infractorului și nu prezintă deviații, iar legăturile cu lumea criminală au
fost întrerupte.75 Dar, pentru a avea loc o readaptare normală este important ca, pe de o parte, să
existe dorința și motivația persoanei în cauza, iar pe de altă parte, să existe susținerea și suportul
organelor specializate în acest sens cât și al comunității, în general.
2.2. Supravegherea executării pedepselor sub formă de muncă neremunerată în folosul
comunității și p rivarea de dreptul de a ocupa anumi te funcții sau de a exercita o anumită
activitate
Pedeapsa la muncă neremunerată în folosul comunității, în legislația statului nostru, a
devenit, în prezent, una dintre cele mai eficiente și principale alternative la privațiunea de libertate,
oferind condamnatului șansa de a se reintegra în societate prin participarea activă și benevolă la
lucrări în folosul societății în care acesta există. Această alternativă s -a fundamentat în sistemul de
drept al statului RM datorită promovării politicii de umanizare a justiției penale cât și d in dorința
de realizare, în acee ași măsură, a unei justiții restaurative. Prin urmare, ca rezultat al implementării
muncii neremunerate în folosul comunității, în practica judiciară, s -a constituit obiectul unei
direcț ii specifice de activitate în cadrul Institutului de Reforme Penale. Astfel, în anul 2004,
perioada ianuarie -iunie, au fost inițiate primele acțiuni de informare a persoanelor implicate în
domeniul justiției penale cu privire la statutul și natura pedepsei respective. Începând din acel
moment și până la ora actuală, munca neremunerată în folosul comunității a căpătat autoritate și a
devenit una dintre cele mai cunoscute și aplicabile pedepse comunitare. Ca dovadă servesc datele
statistice care demonstrează o creștere considerabilă a numărului de condamnări la o asemenea
pedeapsă. Astfel, daca în 2004 -2005 s -au înregistrat până la 155 de condamnări la muncă
neremun erată în folosul comunității, în anul 201876 s-au evidențiat 4314 cazuri , în anul 2019 – 275
cazuri în calitate de obligație, și doar în ianuarie -februarie 2020 – 1761 de cazuri77.
Din perspectiva datelor statistice, poate fi observată evoluția pedepsei în cauză, iar odat ă
cu aceasta, desprindem și atitudinea practicienilor privind apli carea ei. Astfel, putem statua asupra
faptului că, balanța se înclină spre acceptarea și promovarea unei asemenea alternative, în măsura
în care, judecătorii tind să condamne la muncă neremunerată în folosul comunității ori de câte ori
consideră de cuviinț ă.

75 Mariț A, Op.cit., p.18 -19.
76http://www.probatiune.gov.md/tc_userfile s/file/Statistica/2018/RAPORT%20ANUAL%20privind%20executarea
%20pedepselor%20neprivative%20de%20libertate.pdf , accesat la 09.05.20, ora 13:03.
77 http://www.probatiune.gov.md/?go=page&p=198 , accesat la 09.05.20, ora 13:07.

46 Actual mente, din punct de vedere legal, munca neremunerată în folosul comunității poate
fi aplicată atât ca pedeapsă principală, cât și în calitate de obligație pe perioada termenului de
probă, fapt care este salutat de către majoritatea cel or implicați în sistemul justiției penale. Despre
această pedeapsă se menționează în numeroase acte normative, iar o definiție legală este oferită de
Cod penal78, care stabilește că, munca neremunerată în folosul comunității constă în antrenarea
condamnatul ui, în afara timpului serviciului de bază sau de studii, la muncă, determinată de
autoritățile administrației publice locale. O definiție asemănătoare este prevăzută în Hotărârea79
nr. 1643 din 31 -12-2003, care prevede că, munca neremunerată în folosul com unității reprezintă o
pedeapsă penală, stabilită de instanța de judecată pentru persoana care a săvârșit o infracțiune,
constând în implicarea acesteia, individual sau în grup, la muncă gratuită social -utilă, în afara
serviciului de bază sau a orelor de st udii, fără a -i cauza suferințe fizice ori a -i leza demnitatea.
În literatura de specialitate, se menționează80 că, munca neremunerată în folosul
comunității este o pedeapsă principală (alternativă) care constă în exercitarea neremunerată a unei
activități de valoare socială și reeducativă, adică favorizează reintegrarea socială a condamnatului.
Într-o altă accepțiune81, aceasta reprezintă o opțiune la care poate recurge instanța judecătorească
dacă a ajuns la concluzia că, fapta comis ă de o perso ană este mai puțin grav ă și că, persoana
respectivă poate compensa fapta comisă prin prestarea unei munci utile neremunerate în serviciul
comunității. Într-o viziune proprie, munca neremunerată în folosul comunității reprezintă o măsură
punitivă comunitară care constă în menținerea infractorului în societate, prin antrenarea acestuia
la o muncă social utilă și voluntară, în afara timpului prevăzut pentru serviciul de bază sau orele
de studiu.
În virtutea definițiilor enunțate supra, pedeapsa cu muncă în folosul comunității, prin însăși
natura sa, exercită o influență atât fizică cât și emoțională asupra persoanei delincvente. În primul
rând, aceasta se manifestă prin impunerea condamnatului în a desfășura o activitate într -un loc
determinat de organul competent, ceea ce într -o anumită măsură, atentează la libertatea de alegere
a acestuia și, pe de altă parte, este nevoit să -și impună o autodisciplină și un respect pentru ceilalți
membri, fapt ca re poate deveni o provocare pentru dezvoltarea propriei persoane . Prin urmare,
munca comunitară poate fi înțeleasă ca o modalitate afirmativă prin care infractorul, exercitând o
muncă în folosul comunității căreia i-a cauzat anumite prejudicii, își ispășe ște pedeapsa și se
îndreptățește față de societate. Puterea unei asemenea măsuri poate fi de natură să stimuleze

78 art.67 alin.(1).
79 Hotărârea nr.1643 din 31.12.2003 despre aprobarea Regulamentului cu privire la modul de executare a pedepsei
penale sub formă de muncă neremunerată în folosul comunotății, publicată la 23.01.2004, pct.2
80 Screvens Reymond. Le travail d ’interet general, Revue de droit penal et de criminologie , 1992, Nol, p.11.
81 http://irp.md/uploads/files/2014 -04/1397133388_ghid.pdf , p.3, accesat la 19 .03.2020, ora 12:14.

47 reorientarea interioară a condamnatului, revizuirea propriilor concepții vizavi de valorile din
cadrul societății, cât și apariția sentimentulu i de respect pentru propria persoană, dar și pentru alți
membri ai mediului social în care acesta trăiește.
În acest context, n u poate fi contestată dubla valență pe care o prezintă pedeapsa cu muncă
în beneficiul societății și anume, conștien tizarea, pe de o parte, de către condamnat a faptului că,
răul cauzat prin infracțiune afectează întreaga comunitate, și pe de altă parte, acceptarea și
asimilarea corectă de către membrii societății a specificului acestei sancțiuni cât și a faptului că,
condamnatul deși a cauzat un prejudiciu, își poate reconsidera propriul comportament. Este de la
sine înțeles că, reprezintă cea mai bună oportunitate privind corectarea comportamentului din unul
infracțional în unul noninfracțional, stimulând deopotrivă, dezvoltarea personală și încrederea în
sine, două aspecte care oferă greutate unei personalități sănătoase din toate punctele de vedere.
Reglementată la nivel național, executarea pedepsei cu muncă neremunerată în folosul
comunității este asigurată de către consilierii de probațiune. În acest sens, Codul de executare la
art.189 prevede82 că, executarea pedepsei muncii neremunerate în folosul comunității se asigură
de către organul de probațiune, în a cărui rază teritorială se află domiciliul condamnatului, în
conformitate cu legislația în vigoare. În același context, Regulamentul83 cu priv ire la modul de
executare a pedepsei sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității stipulează că,
evidența și controlul asupra comportamentului persoanelor condamnate la pedeapsă sub formă de
muncă comunitară sunt exercitate de către organul de pr obațiune, iar pentru militarii în termen și
cu termen redus condamnați, evidența și controlul se efectuează de către comandantul unității
militare. În ceea ce privește organul competent în a stabili natura și obiectul cu desti nație socială,
consilierul de probațiune de comun acord cu autoritățile administrației publice locale, determină
locul și volumul de muncă pentru condamnat.
În literatura de specialitate , în legătură cu subiectul dat, există controverse. Unii specialiști
sunt de părere că, în general, locul și specificul muncii trebuie să fie determinat d e către judecător,
deoarece acestea reprezintă elemente cu caracter coercitiv în conținutul pedepsei respective, iar
aplicarea pedepsei cu toate restricțiile și obligațiile care rezultă din aceasta reprezintă o parte
componentă a înfăptuirii justiției de stat.84 Pe de altă parte, există specialiști care susțin
reglementările actuale. În ceea ce ne privește, s untem de părere că, un rol major în determinarea
acestor două elemente trebuie să îl a ibă organul probațional , deoarece natura și locul muncii trebuie
să derive din natura infracțiunii comise, din comportamentul și personalitatea făptuitorului, a stfel

82 Codul de executare al RM nr.443 din 24.12.2004 , Publicat: 05.11.2010 în MO Nr.214 -220, art.189
83 Pct.3
84 Martin Daniel, Măsurile alternative privațiunii de libertate în legislația penală a R.M. , Chișinău 2008, p.102

48 încât, condamnatul să fie repartizat nu doar la o muncă care este disponibilă, ci este imp ortant ca,
munca atribuită să asigure atât aspectul reparatoriu al acestei sancțiuni, cât și cel educativ și
motivațional, luând în calcul abilitățile și capacitățile acestuia. De exemplu, o persoană
condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni rutiere ar putea fi impusă să presteze o muncă în
cadrul unui spital, sau o persoană care se face vinovată de distrugerea și vandalizarea locurilor
publice, ar putea fi repartizată la executarea unei munci privind repararea spațiilor publice, etc.
Această legătură î ntre caracterul faptei comise și al muncii asigură, nemijlocit, atingerea s copului
propus și anume, conști entizarea consecințelor faptei comise cât și schimbarea atitudinii vis -a-vis
de mediul social în care aceasta s -a produs.
Un alt element distinctiv în conținutul muncii neremunerate în folosul comunității îl
constituie durata pentru care aceasta este aplicată, fapt care contribuie la individualizarea ei în
funcție de gravitatea faptei comise, dar și de perioada necesară infractorului de a s e corecta și
integra în societate. În acest sens, alin.2 al art.67 CP prevede că , munca în beneficiul comunității
se stabilește pe un termen de la 60 la 240 de ore, și urmează a fi prestată nu mai mult de 18 luni
din momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești. Totodată, p otrivit pct.6) al
Regulamentului cu privire la modul de executare a pedepsei sub formă de muncă neremunerată în
folosul comunități i, durata timpului de pr estare a muncii este de la 2 la 4 ore pe zi, în cazul în care
condamnatul este antrenat în activități de bază sau de studii, iar la solicitarea sau cu acordul
acestuia, pedeaps a poate fi executată până la 8 ore pe zi. În ceea ce privește minorii cu vârsta
cuprinsă între 16 și 18 ani, pedeapsa poate fi executată de l a 2 la 7 ore pe zi, în timpul liber sau
după terminarea studiilor sau a serviciului de bază.
Perioada de timp prevăzută de legislație , după cum se poate ob serva, stabilește atât limitele
minime cât și maxime ale aplicării pedepsei cu muncă comunitară, iar în funcție de gravitatea
faptei penale se stabilește numărul de ore lucrătoare în folosul comunității. Totodată, în vederea
garantării executării pedepsei de către condamnat, p e parcursul intervalului de timp stabilit de
instanț ă, consilierul de probațiune este obligat să asigure supravegherea acestuia prin controlarea
modului și a condițiilor de executare a mu ncii, prin efectuarea de vizite inopinate la obi ectul cu
destinație socială la care acesta a fost atribuit, ținerea evidenței sumare a timpului lucrat, etc. De
asemenea, efectuarea unei evaluări psihosociale a condamnatului adult, dar și minor, conlucrarea
cu rudele apropiate precum și cu alte persoane care pot influența pozitiv comportamentul acestora,
joacă un rol important în ceea ce privește a jutorul acordat infractorului în a-și modifica și corecta
comportamentul.
Munca neremunerată în folosul comunității, ca și pedeapsă/obligație se c aract erizează prin
două trăsături sp ecifice, și anume prin faptul că, este o muncă neremunerată și în folosul

49 comunității . În primul rând, execuatarea sancțiunii respective presupune desfășurarea unei munci
gratuite, fără achitarea unui salariu sau a unui echivalent bănesc. În acest sens, specialistul rus
Filimonov menționează că, caracterul gratuit al muncii prestate constituie caracteristica de bază a
muncii neremunerate în folosul comunității. Nu poate fi negată veridicitatea celor menționate, în
măsura în care, executarea gratuită a muncii reprezintă consecințele nefaste survenite în persoana
condamnatului pentru fapta socia lamente periculoasă săvârșită , având în același timp, scopul de a
modifica atitudinea și mentalitatea făptuitorului în sens ul corect ării comportamentului. Astfel,
datorită faptul că, condamantul este impus să desfășoare unele lucrări în beneficiul întregii
comunități, neavând posibilitatea obținerii unor foloase materiale personale de pe urma acestora,
el conștientizează carac terul coe rcitiv și represiv al pedepsei. Totodată, p rin impunerea acestei
munci, condamnatul este restricționat în gestionarea propriului său timp liber, astfel încât este
nevoit să muncească în folosul comunității, în schimbul dedicării timpului său unor alte acti vități
sau chiar familiei.
Din trăsăturile menționate supra, trebuie de precizat că, această formă de executare nu
trebuie să excludă, prin natura și caracterul ei, motivația, angajamentul și implicarea deplină a
persoanei și nici ideea de lipsa a câștig ului material. În schimb, în ceea ce privește necesitatea
acordului condamnatului la executarea unei asemenea pedepse, nu există o reglementare expresă
în acest sens. O mare parte a specialiștilor în domeniu susțin ideea conform căreia, aplic area muncii
neremunerate în folosul comunității fără acordul prealabil al condamnatului poate fi interpretată
ca muncă forțată. Întru combaterea acestei viziuni, Curtea Constituțională prin Decizia de
inadmisibilitate a sesizării nr.13g/2017 a apreciat85 că, lipsa acordului persoanei la aplicarea
pedepsei cu muncă neremunerată în folosul comunității nu poate fi interpretată în sine ca
determinând calificarea ca muncă forțată a conduitei impuse prin actul judecătoresc de dispoziție.
În opinia Curț ii, solicitarea acordului pentru o astfel de măsură ar avea ca efect lipsirea de
eficiență a pedepsei aplicate, or pedeapsa penală constituie o măsură de constrângere statală și un
mijloc de corectare și reeducare a condamnatului, aplicată de către instanț a de judecată, în numele
legii. În același context, se evidențiază că, deși munca prestată are un caracter gratuit, ea nu poate
fi calificată ca muncă forțată, deoarece constituie elementul de constrângere al măsurii date, prin
intermediul căreia se tinde spre corectarea și reeducarea persoanei în cauză.
În virtutea celor menționate, suntem de părere că, aplicarea muncii comunitare, atât în
calitate de pedeapsă principală cât și ca obligație, nu trebuie să fie înțeleasă în sensul unei munci
forțate. Chiar dacă aceasta are un caracter gratuit și este executată în folosul comunității și nu în

85 Decizia CC de inadmisibilitate a sesizării nr.13g/2017 privind excepția de neconstituționalitate a art.67 alin.(4) din
Codul Penal și a unor prevederi ale art.194 alin. (2) din Codul de executare, 07.02.2017, pct.32,33.

50 folos personal, ea se aplică nu în scopul exploatării ilegale a persoanei, ci ca o metodă de
compensare a societății pentru răul cauzat, ca o modalitate prin care infractorul își ispășește vina
și, în același timp, ca o posibilitate de a rămâne în cadrul comunității și de a se reintegra în cercul
de persoane care, într -o anumită măsură, condamnă comportamentul său. De asemenea, în situația
în care, s -ar oferi dreptul condamnatului de a alege, automat s -ar reduce din caracterul coercitiv și
obligatoriu al pedepsei.
În cele din urmă, m unca neremunerată în folosul comunității, deși ridică unele probleme
în rândul specialiștilor, rămâne a fi una dintre măsurile de bază care asigură resocializarea
condamnaților în cadrul societății. Prin urmare, aplicarea acesteia prezintă avantaje atât pentru
condamnat cât și pentru comunitate, iar interdependența dintre aceste două subiecte asigură
atingerea scopului ș i a obiectivelor propuse.
În ceea ce privește condamnatul, prin aplicarea muncii comunitare, el are șansa de a evita
închisoarea și de a se îndepărta de un mediu care ar putea să -i dăuneze atât din punct de vedere al
sănătății fizice, cât și m intale și spirituale. Conviețuirea în penitenciar este o provocare foarte grea,
mai ales atunci când nu există o motivație spre corectare și modificare comportamentală. În același
timp, cercul de persoane în care condamnatul este obligat să -și petreacă o m are parte a timpului în
penitenciar, în cele mai dese cazuri, reprezintă un impediment în calea abordării unei atitudini
morale. Astfel, n u puține sunt cazurile în care, odată nimerit într -un astfel de mediu, persoana nu
mai poate fi readusă pe calea cea d reaptă, iar reintegrarea în societate se finalizează prin eșec. Din
aceste considerente, executarea unei munci în cadrul comunității oferă posibilitatea condamnatului
de a-și păstra mediul social normal și obișnuit în care acesta trăiește, de a rămâne în s ânul familiei
și de a -și îndeplini obligațiile familiale, dar și cele de la locul de muncă. Totodată, pentru
condamnat, aceasta presupune un nou început în cadrul unei societăți sănătoase cu valori morale
și spirituale, alături de persoane care să exercite o influență pozitivă asupra personalității sale.
Un rol major în procesul resocializării îl are conștientizarea de către infractor a răului
cauzat societății, cât și faptul că, aplicarea unei asemenea măsuri reprezintă o șansă acordată de
către instanță în vederea răscumpărării prin muncă a daunei pe care a pricinuit -o prin infracțiune.
Totodată, este important ca, condamnatul să fie responsabil și să înțeleagă că, aceasta reprezintă o
oportunitate în a -și dezvolta anumite deprinderi de muncă sau de studii, de a lucra în libertate și
nu, în ultimul rând, de a demonstra membrilor comunității că nu este un criminal.
În ceea ce privește comunitatea, prin aplicarea muncii neremunerate în folosul comunității,
are loc sporirea rolului acesteia în procesul de executare a pedepsei. De asemenea, munca
neremunerată contribuie la micșorarea numărului de persoane deținute în penitenciare și, respectiv

51 a cheltu ielilor statului pentru întreținerea acestora, la realizarea unor munci care, de regulă, nu sunt
executate în societate, dar cel mai important, la reducerea recidivei.
Altfel spus, munca neremunerată în folosul comunității are avantajul unic, d e a face
posibil ă executarea controlului asupra comportamentului delincventului, permițându -i în același
timp, să se dezvolte în condiții naturale. Acest lucru, oferă posibilitatea dezvoltării simțului de
responsabilitate, reducând probabilitatea ca acești a să comită noi infracțiuni și, ajutându -i să
devină cetățeni educați, utili societății.86 Din aceste considerente, munca comunitară trebuie să fie
resimțită de către conda mnat atât fizic cât și mental , realizând faptul că, membrii din societate sunt
afecta ți de creșterea criminalității, în timp ce comunitatea, la rândul ei, trebuie să sesizeze faptul
că, delincvenții pot avea o contribuție mai mult constructivă decât destructivă în societate.
O altă instituție care prezintă , în mod nemijlocit, interes este pedeapsa complementară
privind privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate,
prevăzută la art.65 Cod penal al R.M.
Reieșind din această normă juridico -penală, privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții
sau de a exercita o anumită activitate constă în interzicerea de a ocupa o funcție sau de a exercita
o activitate de natura aceleia de care s -a folosit condamnatul la săvârșirea infracțiunii, fiind
aplicabilă, de regulă, ca pedeapsă comple mentară la amendă sau muncă neremunerată în folosul
comunității. Ca durată, aceasta poate fi dispusă pe un termen de la 1 la 5 ani, iar în cazurile expres
prevăzute de lege, pe un termen de la un an la 15 ani.
Din punct de vedere al naturii ju ridice, această măsură îndeplinește două funcții importante.
Pe de o parte, contribuie la eliberarea condamnatul din funcția ocupată și, pe de altă parte, interzice
acestuia de a ocupa aceeaș i funcție sau funcții similare în cadrul altor instituții, unităț i, întreprinderi,
etc. În plus, împiedică per soana în a exercita o anumită activitate . Prin urmare , putem observa
faptul că, această măsură reprezintă o pedeapsă restrictivă de drepturi, deoarece forța coercitivă a
statului, în acest caz, constă în interzicerea exercitării acestora.
În viziunea specialiștilor ruși, conținutul coercitiv al pedepsei în cauză, îl constituie
privarea condamnatului de drepturi subiective concrete, cum ar fi dreptul de a ocupa anumite
funcții sau de a exercita anumite activități și drepturile și privilegiile legate de realizarea acestora,
precum și limitarea temporară a capacității juridice, ceea ce pre supune imposibilitatea liberei
alegeri a funcției, a activității profesionale sau a unui alt gen de ocupații.87 Într-o altă accepțiune,

86 Serviciul în folosul comunității (community ser vice) în alte țări din lume, Comitetul Național din Zimbabwe
pentru Serviciul în folosul comunității, p.19
87 Тютюгин В.И. Лишение права занимать определённые должности как вид наказания по советскому
уголовному праву. – Харьков: Вища школа, 1982, c. 6

52 pedeapsa dată, intervenind nemijlocit în statutul juridic al persoanei concrete, îl modifică esențial,
atrage după sine u n șir de restricții esențiale, care limitează posibilitatea participării acesteia într –
o sferă sau alta de raporturi sociale.88
Aceste restricții de natură să afecteze parcursul condamnatului pe mai departe nu reprezintă
altceva decât consecințe le aplicării unei asemenea măsuri, care pot fi destul de variate. În primul
rând, privarea de dreptul de a ocupa o anumită funcție sau de a exercita o anumită activitate
presupune lipsirea condamnatului de posibilitatea de a se ocupa cu lucrul obișnuit pen tru el, care
în majoritatea cazurilor, a necesitat o pregătire profesională foarte înde lungată și complexă,
corespunde aptitudinilor și vocației lui , îl asigură material.89 De asemenea, prin aplicarea unei
asemenea privări, persoana care înainte activa într -un colectiv de muncă, după condamnare este
exclusă din cadrul acestuia, fapt care poate să cauzeze, în unele situații, anumite
dereglări suplimentare de ordin social și psihologic. Mai mult decât atât, unii condamnați își pot
pierde din abilitățile profe sionale ca urmare a neactivării în domeniu, sau din cauza lipsei de
remunerație, ei pot fi constrânși în a -și căpăta o nouă profesie sau specialitate.
Deci, după cum putem observa, termenul de „ activitate” și „funcție” din conținutul art.65
este unul generic și, de fapt, poate viza ori ce tip de activitate sau serviciu în legătură cu care a fost
comisă fapta penală. Ca de exemplu, privarea de dreptul de a desfășura o anumită activitate poate
fi înțeleasă în sensul unei activități profesioniste, cum ar fi cea pedagogică, economică, medicală,
etc., iar interdicția de a ocupa o funcție poate fi interpretată în sensul ocupării unei poziții în cadrul
unui organ de stat, a unei întreprinderi, instituții sau organizații.
În ceea ce privește privarea de dreptul de a conduce mijlocul de transport, inițial acesta a
fost cumulat de reglementarea generală prevăzută la art.65, ca într -un final, prin Legea nr.138 din
19.07.2018, să -i fie atribuită o reglementare individuală, prin introducerea art. 65/1. În plus, pe
lângă privare, legiuitorul a prevăzut și posibilitatea anulării acestui drept, înăsprind considerabil
pedeapsa pentru cei care urcă, fiind în stare de ebrietate, la volan.
Deși la prima vedere, ar părea că pedeapsa cu privare a nu prezintă unele avantaje în ceea
ce privește corectarea și resocializarea condamnatului, provocând urmări mult prea extreme, la o
analiză mai riguroasă, poate fi pusă în lumină importanța și potențialul ei. Desigur, scopul principal
pe care îl urmăreșt e legiuitorul prin această pedeapsă ,este acela de a preveni săvârșirea de către
infractor a noilor infracțiuni legate de activitatea exercitată sau de funcția pe care o ocupă. În

88 Бару М.И. Некоторые вопросы соотношения норм различных отраслей права в охране прав граждан ,
Советское государство и право , 1963 , c.68.
89 Martin D., Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate – pedeapsă
alternativ ă privațiunii de libertate, Studia Universitatis, USM, Chișinău, 2007, nr.6, p.146

53 același timp, se urmărește și corectarea infractorului, în măsura în care ac esta, anume prin influența
coercitivă sub forma privării sau limitării de anumite drepturi sau acțiuni, își po ate conștien tiza pe
deplin caracterul fa ptei și al urmărilor survenite, constituind, de asemenea, un stimulent întru
evitarea pe viitor, a conflic telor cu legea penală.
În lumina celor menționate, ajungem la concluzia că, privarea de dreptul de a ocupa
anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate , precum și privarea de dreptul de a conduce
mijloace de transport, reprezintă o mă sură eficientă în lupta cu infracționalitatea de un pericol
social redus. Acest fapt poate fi constatat prin datele statistice care demonstrează frecvența
aplicabilității ei. Ast fel, numai pe parcursul anului 2019, trimestrul I, în atenția organelor
probaț ionale, au parvenit 6212 cazuri de interdicții stabilite prin hotărârea instanței de judecată,
dintre care 4876 au vizat art.65/1, privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport sau
anularea acestui drept.90 În ceea ce privește anul curent, lunile i anuarie -februarie, s -au înregistrat
2772 de cazuri de privare pe art.65 și 2048 pe art.65/1. 91
2.3. Analiza chestionarelor întocmite de consilierii de probațiune din cadrul sistemului de
probațiune din RM
Evaluarea calității și a eficie nței instituției probațiunii comunitare prin prisma opiniilor
subiecților care activează în acest domeniu și anume, a consilierilor de probațiune reprezintă o
parte integrantă a procesului de monitorizare a modului de desfășurare a activității, contribuind în
același timp la îmbunătățirea sistemului în cauză. Astfel, toate acțiunile întreprinse în acest sens,
inclusiv în scopul înlăturării tuturor lacunelor, se bazează pe o serie de discuții purtate cu
specialiștii din domeniu care, zi de zi, se lovesc de a numite neajunsuri și care pot veni cu unele
recomandări în sensul suprimării acestora. Prin urmare, întru ajustarea normelor legale conform
cerințelor practicii, dar și în scopul evidențierii punctelor forte, se impune periodic, necesitatea
intervievării s pecialiștilor din cadrul INP cu privire la activitatea desfășurată.
În ceea ce privește prezenta lucrare, am putut observa faptul că, din punct de vedere teoretic,
există o reglementare largă și complexă a instituției probațiunii comunitare, iar realizarea studiului
practic în cauză, ne -a ajutat să stabilim car e sunt punctele tari și punctele slabe în aplicarea acesteia
în practica propriu -zisă. Din aceste considerente, întru prezentarea unor date veritabile, am apelat
la intervievarea consilierilor de probațiune, deoarece ei sunt cei care desfășoară, inevitabil ,
activitatea de probațiune, constituită din vaste acțiuni ce țin de consiliere și asistență, în vederea

90http://www.probatiune.gov.md/tc_userfiles/ file/Activitatea%20OCP/2019/Privarea%20dreptului%20Trim_%20I%
202019.pdf , accesat la 25.03.2020, 16:57
91 http://www.probatiune.gov.md/tc_ userfiles/file/Statistica/2020/Date%20statistice%20ianuarie%202020_.pdf ,
accesat la 25.03.2020, 17:05

54 reintegrării în societate a persoanei, reprezentând astfel nucleul principal în dezvolt area
programelor probaționale. Prin urmare, chestionarul ( Anexa nr.1 ) întocmit este destinat
consilierilor de probațiune. La acest chestionar au răspuns 27 de consilieri din cele 42 de birouri
de probațiune din Republica Moldova, î n perioada ianuarie -martie 2020.
Astfel, la întrebarea nr.1 a chestionarului, cum considerați, cât de eficiente sunt
programele probaționale existente, la moment, în sistemul național de probațiune, majoritatea
consilierilor de probațiune (63%) au oferit răspunsuri similare și anume: programele probaționale
sunt eficiente, deoarece contribuie la resocializarea condamnatului prin stabilirea motivelor
comportamentului delincvențional, prin perceperea ș i promovarea valorilor pro -sociale, prin
acumularea de noi informații despre propria persoană în scopul găsirii de soluții pentru situațiile
de conflict. Totodată, 15% din consilieri consideră că, programele probaționale sunt foarte
eficiente, dat fiind fa ptul că stimulează interesul beneficiarului în a face o schimbare, a conștientiza
comportamentul său și realitatea în care trăiește, ajutându -l astfel să se integreze în societate. Întru
fundamentarea celor invocate, consilierii menționează că la finele fi ecărui program probațional se
observă o schimbare în gândirea beneficiarilor, preluând astfel anumite tehnici de control ale furiei,
se hotărăsc să facă unii pași de care nu aveau curaj până a urma un asemenea program și devin mai
empatici chiar dacă iniți al, manifestau o atitudine negativă și nemulțumitoare la adresa
programului. Mai mult decât atât, susțin faptul că la 90% din persoanele care urmează un program
probațional pot fi observate schimbări comportamentale vizibile și pozitive.
Pe de altă parte, 20% din consilierii de probațiune au conchis că, programele probaționale
sunt mai puțin eficiente, invocând nivelul intelectual scăzut și lipsa capacității beneficiarilor de a
înțelege și percepe conținutul și scopul acestora, astfel programel e probaționale nefiind adaptate
la nivelul de dezvoltare al persoanelor aflate la evidență precum și lipsa interesului beneficiarului
față de programul probațional, participând fără a intra în esență și fără a face unele concluzii
privind schimbarea atitud inii comportamentale. De asemenea, 2% au invocat faptul că, programele
probaționale nu sunt eficiente pentru condamnații cu vârsta peste 35 -40 de ani, în măsura în care
ei sunt deja formați psihologic, iar orice încercare de a se schimba se soldează cu eșe c.
În virtutea datelor expuse supra, trebuie să menționăm că deși, majoritatea consideră
programele probaționale ca fiind eficiente și foarte eficiente, un procent destul de ridicat contestă
eficacitatea acestora din motivele invocate supra. În asemenea context, este oportun ca serviciul
de probațiune să analizeze cauzele enunțate și să întreprindă măsurile necesare întru sporirea
eficienței acestora pentru toate categoriile de condamnați, fie prin reducerea gradului de
complexitate la nivel de înțelegere, dacă ne referim la condamnații cu o capacitate intelectuală
redusă, fie prin instruirea corespunzătoare a consilierilor de probațiune, daca vorbim despre

55 cazurile în care condamnații au probleme de exprimare, nu au unele abilități de comunicare sau
sunt complexați. Mai mult decât atât, consilierii de probațiune invocă faptul că, programele
probaționale vor fi utile atunci când vor fi create condiții corespunzătoare și derularea acestora va
fi efectuată de către un specialist în pedagogie -psiholo gie, iar periodic se va discuta despre
eficiența lor cât și despre dificultățile care apar în procesul de aplicare.
La întrebarea nr.2, care sunt programele probaționale cel mai des aplicate minorilor aflați
în conflict cu legea, în 70% din ca zuri, sunt aplicate programe probaționale în funcție de
necesitățile sociale ale beneficiarilor minori. Astfel, în proporție de 47% se aplică programul
probațional de diminuare a agresivității, programul probațional Motivația spre schimbare – 37%,
programul pentru reducerea comportamentelor pre -delincvenționale și infracționale la copii –
32 %, programul Unu la Unu – 26 %, programul probațional FOR CV92 – 21 %, iar programul de
reducere a abuzului de substanțe și Cetățenie activă – 11%.
Totodată, în 30% din cazuri nu a fost aplicat nici un program probațional din considerent
că, la evidență nu s -a aflat nici un minor până în momentul de față sau nu s -a înregistrat un număr
suficient de minori pentru a forma grupul necesar de derulare a programelor .
Din cele analizate, poate fi observat faptul că, nu în toate birourile teritoriale de probațiune
sunt beneficiari minori ai programelor probaționale sau există, dar într -un număr insuficient pentru
a forma grupul de lucru. Din aceste consider ente, suntem de părere că în situația în care la evidență
au fost înregistrați minori, dar numărul lor nu este suficient pentru a dispune derularea unui
program probațional, să se recurgă la aplicarea programelor individuale, astfel încât, consilierul
lucrând individual cu minorul poate aplica metode de consiliere ( socială, psihologică, educativă)
potrivite în scopul reeducării acestuia și integrării în societate.
Pe de altă parte, dacă analizăm varietatea programelor probaționale aplicate în cele peste
70% din cazuri, putem constata cu ușurință care sunt problemele generice cu care se luptă minorii,
care sunt nevoile sociale ale acestora în lupta cu suprimarea comportamentului infracțional precum
și cauzele determinării unui asemenea comportam ent. Astfel, din cele evidențiate, în cele mai dese
cazuri, minorii sunt predispuși în a comite infracțiuni ca urmare a imposibilității controlării furiei
și agresivității.
La întrebarea nr.3, care sunt activitățile concrete întreprinse de con silierii de probațiune
în cadrul probațiunii comunitare în raport cu beneficiarii (supraveghere, consiliere, asistență),
într-o anumită măsură, răspunsurile chestionarelor denotă lipsă de claritate a tipurilor de acțiuni ce
trebuie organizate și desfășurate de către consilierii de probațiune.

92 FOR CV – Program probațional primar obligatoriu – formare civică și vocațională.

56 Chiar și așa, majoritatea consilierilor respondeți a invocat în calita te de acțiuni organizarea
întrevederilor și purtarea de discuții cu beneficiarii în scopul identificării nevoilor personale,
efectuarea vizitelor la domiciliu cât și direcționarea acestora către instituțiile competente, în
vederea acordării asistenței nece sare. Pe lângă activitățile menționate, unii consilieri au evidențiat
și unele măsuri cu caracter educativ și social, specificând în acest sens, motivarea beneficiarilor
de a urma unele programe probaționale, de a se implica în activități de voluntariat și acte de caritate,
precum și alte activități socio -culturale din cadrul comunității. În acest scop, consilierii recurg, de
regulă, la implicarea APL, ONG -urilor.
De semenea, în calitate de activități întreprinse, consilierii de probațiune au m enționat și
acordarea asistenței psihologice, sociale și juridice, fie prin direcționarea condamnaților la
psihologul Centrului de Sănătate Mintală, fie în caz de necesitate, prin ajutorul consultativ în ceea
ce privește perfectarea diferitelor categorii d e acte, etc. În același timp, din datele selectate, o mare
parte din consilieri au specificat activități ce țin de înscrierea condamnaților la diverse cursuri de
formare profesională, cât și de integrare în câmpul muncii.
Din cele menționate, putem observa faptul că, spectrul de acțiuni întreprinse de consilierii
de probațiune în vederea asigurării readaptării sociale a condamnaților este unul, relativ, larg și
destul de variat, iar succesul implementării unor astfel de activități este foarte s trâns legat de
rezultatele obținute în final. În acest context, consilierii de probațiune chestionați au prezentat și
câteva exemple practice. Astfel, unul dintre condamnați exprimându -și dorința de a -și găsi un loc
de muncă, cu ajutorul consilierului său a fost direcționat către AOFM unde a fost înregistrat la
evidența acestora. Ulterior, și -a ales o profesie și a urmat un curs de studii, ca în final, să fie angajat
în cadrul unei companii cu un venit decent și cu perspectivă.
Un alt caz, de a semenea, se referă la un condamnat care din cauza abuzului de alcool și a
comportamentului agresiv condiționat de această dependență, avea tendința de a -i îndepărta pe cei
din jur, respingând în special, persoanele de sex opus. Acest fapt, reprezenta o pie dică în procesul
de reintegrare socială a persoanei respective. Astfel, după mai multe întrevederi cu consilierul de
probațiune, după mai multe ședințe de asistență și consiliere în acest sens, a ajuns la concluzia că,
anume modul său de viață, dar și de g ândire reprima șansa de a cunoaște și de a întemeia noi relații.
Din aceste considerente, beneficiarul a decis ca să nu mai consume alcool, să adopte un stil de
viață sănătos și pro -social, ca într -un final să depășească această barieră și să cunoască o pe rsoană
de sex opus.
Din cele expuse de consilierii respondenți, ajungem la concluzia că, acțiunile de
supraveghere, asistență și consiliere sub toate formele aplicate contribuie, nemijlocit, la integrarea

57 socială a condamnaților. Important este ca, acestea să fie realizate cu profesionalism din partea
consilierilor, și cu interes și motivație din partea beneficiarilor.
La întrebarea nr.4 a chestionarului, cum considerați, cât de utilă este pedeapsa cu muncă
neremunerată în folosul c omunității în procesul de resocializare a condamnatului, opinia
consilierilor de p robațiune respondenți este în 94 % din cazuri unanimă și pozitivă față de această
pedeapsă, iar argumentele invocate de aceștia denotă un anumit nivel generalizat de înțeleger e a
acestei pedepse. Per ansamblu, consilierii au menționat că, aplicarea pedepsei cu muncă
neremunerată în folosul comunității este benefică, deoarece condamnatul rămâne în societate,
nefiind privat de libertate, aduce un folos societății prin efectuarea de lucrări în cadrul acesteia,
precum și contribuie la conștientizarea de către condamnat a comportamentului amoral,
determinându -l să nu mai comită alte infracțiuni pentru a nu fi nevoit să mai muncească gratuit.
De asemenea, este salutabil faptul că, majoritatea consilierilor respondenți a reținut
argumentul privind menținerea relației cu familie, reducerea riscului de recidivă, cât și
interacțiunea cu comunitatea.
Prin urmare, nivelul general de susținere a consilierilor de pro bațiune este suficient de înalt,
în pofida faptului că au fost prezentate și opinii cont rare acestei pedepse. Astfel, 6 % din consilierii
intervievați, au abordat o poziție reticentă. În susținerea viziunii, ei au menționat că, pedeapsa în
cauză este mai pu țin utilă sau parțial utilă, din considerent că, de cele mai multe ori, condamnații
nu adoptă o atitudine corespunzătoare și responsabilă față de această pedeapsă, fie din cauza
faptului că, nu toți actorii justiției informează corect condamnatul despre na tura pedepsei cu muncă,
fie aceștia se eschivează cu rea -voință, chiar dacă au semnat un acord în scris în acest sens. De
asemenea, consilierii intervievați au invocat faptul că, pedeapsa cu muncă comunitară nu este utilă
persoanelor recidiviste cât și a c elor care nu conștientizează gravitatea faptei comise, dar și
încrederea care i -a fost acordată de instanța de judecată. Mai mult decât atât, în opinia unui
consilier respondent, în cazul condamnării pe art.261/1 este mai rezonabil aplicarea amenzii decât
pedeapsa cu muncă neremunerată în cadrul comunității.
Deși nu există o abordare unică privind utilitatea și rolul pedepsei cu muncă comunitară în
procesul de resocializare a condamnaților, este îmbucurător faptul că majoritatea pledează pentru
aplicarea acesteia. Totodată, este important de menționat că, succesul punerii în executare a unei
astfel de pedepse este condiționat de atitudinea consilierului de probațiune în procesul de
supraveghere a ispășirii pedepsei, precum și de repartizarea core ctă a persoanei în dependență de
aptitudinile și capacitățile sale. De asemenea, conștientizarea necesității executării calitative a
pedepsei de către condamnat cât și implicarea activă a organelor specializate prezintă un avantaj.
În cazul în care atitudi nea este superficială, doar pentru bifă – utilitatea va fi zero.

58 La întrebarea nr.5, cum apreciați Dvs. colaborarea cu profesioniștii organelor de drept
( procurori, judecători) în contextul activităților pe care le desfășurați, consilierii de p robațiune,
în majoritate, au menționat că, conlucrarea între birourile de probațiune și organele de drept se
atestă ca fiind bună, eficientă, deschisă și binevoitoare. De asemenea, au invocat faptul că, atât
procurorii cât și judecătorii sunt receptivi și aduc la cunoștința organelor probaționale orice
informație necesară la timp, cât și participă la toate activitățile pe care le desfășoară birourile de
probațiune și la care sunt invitați.
Pe de altă parte, unii consilieri respondenți s -au arăt at nemulțumiți de nivelul de colaborare
cu reprezentanții organelor de drept, menționând că aceasta nu este la nivelul așteptărilor lor. În
primul rând, aceștia atestă o conlucrare lipsită de sprijin din partea procurorilor și a judecătorilor
prin faptul c ă, fie tărăgănează examinarea demersurilor, fie aceștia din urmă manifestă o reticență
față de ajutorul și contribuția pe care o pot avea consilierii de probațiune în soluționarea unor
probleme sau în executarea, propriu -zisă, a atribuțiilor de serviciu.
Din cele menționate, ajungem la concluzia că, în principiu, interacțiunea dintre activitatea
consilierilor de probațiune și a specialiștilor din cadrul justiției este una, relativ bună, iar
experiențele mai puțin fructuoase variază de la un bir ou probațional la altul. În acest context, este
îmbucurător, pe de o parte, să observăm o colaborare activă și eficace între aceste subiecte, dar în
același timp, este trist să constatăm că există cazuri în care fundamentarea unei asemenea
conlucrări cunoa ște unele rețineri și deficiențe.
În ceea ce privește ultima întrebare din chestionar și anume, care sunt recomandările Dvs.
în privința îmbunătățirii/eficientizării măsurilor realizate de consilierul de probațiune în cadrul
acestui tip de pro bațiune, consilierii respondenți au venit cu un șir de propuneri foarte variate și,
chiar mai mult decât necesare. Dintre acestea, putem evidenția următoarele:
 Existența, în fiecare birou teritorial, a cel puțin unui psiholog licențiat în domeniu
pentru desfășurarea progamelor probaționale, precum și pentru lucrul cu minorii;
 Instruirea consilierilor de probațiune pentru a putea desfășura calitativ un program
probațional sau, antrenarea unor specialiști -formatori în domeniu;
 Amenajarea unui spațiu cores punzător și dotat, destinat pentru desfășurarea
programelor probaționale;
 Punerea la dispoziția consilierilor de probațiune/formatorilor materiale necesare
pentru derularea programelor probaționale, cât și pentru instruirea acestora;

59  Asigurarea unei colaborări mai eficiente cu organele din teritoriu (Asistența Socială,
Starea Civilă, etc.) în măsura în care acestea nu corelaționează pe cât ar trebui cu specialiștii din
domeniul probațiunii;
 Sporirea responsabilității APL la executare a pedepsei cu muncă neremunerată în
folosul comunității, cu posibilitatea de a fi sancționați în cazul refuzului de a oferi condamnaților
un loc de muncă unde să -și ispășească pedeapsa;
 Elaborarea unui mecanism mai eficient de colaborare între consilierii de probațiune și
reprezentanții organelor de drept ( judecători, procurori, avocați);
 Implementarea unor practici prin care să se diminueze lucrul tehnic (completarea
hârtiilor, anexarea la dosar, înscrierea în diverse registre, etc.) și axarea, mai mult , pe lucrul cu
persoana în direcția depistării nevoilor sociale, a soluționării problemelor existente cât și
modificării comportamentale;
Pe lângă aceste recomandări, care se referă, în mod nemijlocit, la măsurile realizate în
persoana ben eficiarilor instituției probațiunii, consilierii au invocat și unele propuneri care se
referă strcit la statutul consilierului de probațiune, cum ar fi:
 Suplinirea funcțiilor vacante, astfel încât fiecărui consilier să -i revină un număr
rezonabil de dosa re, acest fapt contribuind la eficientizarea activității;
 Posibilitatea efectuării unor schimburi de experiență între consilierii diferitor birouri
teritoriale și, desfășurarea periodică a seminarelor în acest sens;
 Asigurarea consilierilor de probațiune cu măsuri de protecție ( butoane de alarmă ) și
sprijin din partea conducerii Inspectoratului Național de Probațiune;
 Stabilirea unui statut special pentru consilierii de probațiune.
Studiul efectuat, a fost realizat cu aportul consilierilor de probațiune, care au fost foar te
receptivi și sinceri în oferirea răspunsurilor la chestionar. Astfel, prin această intervievare, am
reușit să scoatem în evidență care sunt punctele forte și punctele slabe ale instituției probațiun ii
comunitare la etapa actuală, precum și opinia specialiștilor care sunt implicați, nemijlocit, în
această activitate și care, cunosc cel mai bine atât succesele cât și insuccesele unui asemenea sistem.
Într-o manieră generală, trebuie să menționăm că perspectivel e instituției probațiunii sunt
realizabile și salutabile, în măsura în care, din analiza răspunsurilor oferite, putem conchide o
atitudine corespunzătoare și dedicată a consilierilor de probațiune vizavi de atribuțiile pe care le
stăpânesc și activitățile pe care sunt obligați să le execute. Astfel, este îmbucurător faptul să
constatăm că practicienii intervievați conștientizează utilitatea și eficiența programelor
probaționale, importanța interacționării cu reprezentanții organelor de drept cât și cu alte instituții

60 de stat, precum și efectuarea cu profesionalism și responsabilitate a acțiunilor de supraveghere,
consiliere și asistență.
Însă, faptul că specialiștii din domeniu manifestă o mare receptivitate față de cerințele care
survin în prac tică, nu este suficient, atunci când din celelalte părți nu există dorință și motivație, și
aici vorbim nu doar despre persoana condamnatului și atitudinea sa vizavi de faptul că este supus
probațiunii, dar și de alți subiecți care sunt implicați, nemijloc it, în această activitate. De exemplu,
faptul că nu mereu se asigură o conlucrare fructuoasă cu organele de drept sau cu alte instituții
statale, se prejudiciază inevitabil calitatea măsurilor întreprinse. Faptul că, în calitate de consilier
de probațiune, activează foarte puțini psihologi, în practică se poate observa consecințele acestui
fapt asupra subiectului probațiunii. Totodată, se simte necesitatea unei mai mari interacționări
interpersonale, și mai puțin formalism.
Într-adevăr, există anumite lacune și probleme care apar în practică și de care se lovesc
consilierii de probațiune, iar din aceste considerente sugerăm conducerii organelor probaționale să
țină cont d e recomandările oferite de aceștia, iar în măsura posibilităților, să asigur e implementarea
lor.
Astfel, î n lumina celor analizate, putem constata faptul că instituția probațiunii sentințiale
în comunitate reprezintă un mecansim eficient prin care se realizează supravegherea
condamnaților în societate, indiferent dacă aceasta este privită ca o modalitate de executare a
pedepsei, specifică serviciului de probațiune, sau ca metodă de lucru cu persoanele care au comis
infracțiuni. În final, în pofida tuturor neajunsurilor, se întreprind toate eforturile necesare întru
reintegrarea socială a infractorilor, scăderea riscului de recidivă și prevenirea săvârșirii de noi
infracțiuni, precum și creșterea gradului de siguranță socială. Nici un sistem nu este perfect, dar
orice sistem poate fi actualizat la cerințele practicii actu ale.
2.4. Concluzii
Infractorul este un individ care, având în spate un anumit surplus de experiență negativă și
neplăcută, conviețuiește într -o societate în care, stima de sine și autoaprecierea sa pot fi amenințate
și chiar, subminate. Neav ând astfel, un statut social pe care să îl apere, teama de a -l pierde nu -l
motivează să facă eforturi pentru a se conforma normelor sociale.93 Din aceste considerente,
legiuitorul a considerat de cuviință ca, pe lângă pedepsele privative de libertate, să implimenteze
unele măsuri alternative care să pună accentul, în mod prioritar, pe corectarea și resocializarea
condamnatului.

93 Tănase I., Rolul factorilor de control social în integrarea postpenal ă a infractorilor, București,1999,p.11

61 Astfel, în lumina celor reflectate, ajungem la concluzia că, resocializarea infractorilor
reprezintă un proces îndelungat și foarte complex care implică o serie de măsuri și tehnici bine
organizate și planificate. Din punct de vedere al legislație i în vigoare, pedeapsa penală reprezintă
unicul și cel mai important mijloc de corectare și reeducare a condamnatului care, în cele mai dese
cazuri, se realizează prin izolarea acestuia de societate. Însă, cunoaștem cu toții că, ființa umană
este de așa natură încât se modelează pe sine în funcție de mediul social în care se află, iar odată
ce încearcă în a -și forma propria identitate, el devine consumatorul realității care domină în mediul
carceral. În acest caz, pedeapsa penală privativă de libertate, în cele mai dese cazuri, se îndreaptă
spre eșec, în măsura în care este greu de conceput resocializarea unei persoane în mediul de care,
în realitate, aceasta a fost izolată.
Prin urmare, în cadrul acestui capitol, am încercat să aducem în atenție rolul și apo rtul pe
care îl au alternativele la pedeapsa cu închisoarea în procesul de readaptare a condamnatului la
viața din comunitate. De fapt, aceste alternative nu reprezintă altceva decât mecansimele prin care,
instituția probațiunii comunitare, tinde spre atin gerea scopurilor și a obiectivelor propuse.
Liberarea de răspundere penală și liberarea de pedeapsă penală, după cum am menționat,
reprezintă două insituții penale care, în calitate de alternative la privațiunea de libertate, denotă un
înalt n ivel de eficacitate în cazul infracțiunilor de un pericol social redus, deoarece asigură
posibilitatea condamnatului de a rămâne în mediul social în care acesta este obișnuit și de a
interacționa cu societatea.
În acest context, nu de puține ori am reiterat însemnătatea implicării comunității în procesul
de resocialiazare a condamnatului, mai ales dacă ne referim la teoria absoluționistă conform căreia,
membrii societății trebuie să privească infracțiunea nu ca o faptă social -periculoasă ce trebuie
pedepsită, ci ca un conflict care urmează a fi soluționat cu ajutorul lor. Astfel, intervenția
comunității constă în determinarea infractorului de a conștientiza, pe de o parte, că fapta săvârșită
este greșită și, pe de altă parte, că doar respectând regulile impuse de membrii societății, va reuși
să se readapteze la viața cotidiană.
De asemenea, aplicarea instituției condamnării cu suspendare condiționată, a eliberării
înainte de termen, a amânării pedepsei , etc., prezintă avantaje nu doar pentru simplul fapt că,
infractorul se află în libertate, într -un contact permanent cu membrii familiei, dar și pentru că,
aceștia, de regulă, sunt impuși să respecte anumite obligații.
Practic, aceste obligaț ii sunt de natură să contribuie la cizelarea co mportamentală a
infractorului ( interzicerea de a vizita anumite locuri; de a nu -și schimbe domiciliul, etc.), la
descoperirea nevoilor soc iale și soluționarea acestora ( obligația de a urma un program probațional,
de a urma un tratament în caz de alco olism, narcomanie, ș.a.) precum și la menț inerea siguranței

62 comunității ( obligația de a se supune monitorizării electronice ). Astfel spus, oricare dintre acestea,
odată aplicate, participă la corectarea psi hosociomorală a condamnatului și, pe cale de consecință,
la resocializarea lui.
În plus, o atenție sporită a fost acordată progr amelor probaționale , astfel încât, în virtutea
unei analize mai detaliat e, am ajuns la concluzia că ace stea reprezi ntă un mecanism eficient și un
instrument de lucru al consilierilor de probațiune în procesul de modelare a comportamentului
delincvent, având scopul de a -l ghida, pas cu pas, pe beneficiar în parcursul să u privind
reintegrarea socială. În acest sens, este important de menționat că, specialiștii în domeniul
probațional derulează programe atât pentru adulți, cât și pentru minori.
În ceea ce privește minorii, ei nu doar că pot fi impuși să urmeze un program probațional,
de asemenea, asupra lor pot fi aplicate și alte măsuri de constrângere cu caracter educativ.
Varietatea reglementării lor se datorează faptului că, minorul fiind la vârsta la care abia se
formează personalitatea și unele aspecte ce țin de caracter, are nevoie atât de un mediu famili al
prielnic, cât și de un mediu social favorabil desfășurării unor activități cultural -educaționale.
Obligația privind monitorizarea electronică este , la fel, un subiect care prezintă interes atât
din punc t de vedere al modului de execu tare cât și din perspectiva avantajelor pe care le oferă.
Astfel, în lumina celor expuse, am ajuns la ideea conform căreia, această măsură de supraveghere
de la distanță reprezintă o adevărată novație care asigură, în primul rând, certitudinea că persoana
monitori zată poate fi localizată oricând , iar în caz de necesitate poate fi adusă forțat. Totodată,
implimentarea acesteia contribuie la diminuarea populației din penitenciare și excluderea, pe
această cale, a efectelor negative ale detenției cât și oferă posibili tatea persoanelor supravegheate
de a-și continua studiile, de a -și păstra locul de muncă.
În același timp, nu poate fi negată importanța și potențialul pe care îl prezintă aplicarea
pedepsei cu muncă neremunerată în folosul comunității, mai al es pentru acei infractori asupra
cărora, metodele psihosociale uneori se constată a fi ineficiente. Din acest punct de vedere, munca
comunitară, ca metodă de resocializare, este unica soluție care contribuie, dacă nu pe plan moral,
atunci pe plan material în vederea compensării societății ca urmare a faptei comise. Mai mult decât
atât, deprinderea de a munci dezvoltă în persoana condamnată simțul responsabilității, ceea ce
reprezintă un obiectiv de bază al resocializ ării în sine. În plus, ea se aplică indiv idualizat, în urma
examinării personalității celui condamnat, ceea ce poate duce la stimularea sentimentului de
respect față de sine, dar și față de cei din j ur.
Succesul aplicării unei asemenea pedepse a fost demonstrat prin prezentarea și ana lizarea
datelor statistice, de unde am putut concluziona faptul că, instanțele de judecată, odată cu
introducerea în sistemul de drept penal a unei asemenea măsuri , regurg masiv la aplicarea ei. Acest

63 fapt nu poate fi decât îmbucurător, deoarece înseamnă că societatea acceptă o asemenea măsură
alternativă.
Într-o viziune generală, deci, putem afirma faptul că, legislația penală a statului nostru,
asigură un ansamblu de măsuri alternative la pedeps ele privative de libertate, iar implementarea
lor este oportună nu doar pentru condamnat, ci și pentru stat. În primul rând, vorbim despre politica
penală pe care o promovează autoritățile statale care, prin adoptarea unor asemenea prevederi
legale , având la bază principiul umanismului, tind spre promov area unei justiții restaurative, a
umanizării sistemului sancționator. Pe de altă parte, aceste măsuri scutesc statul de unele cheltuieli
suplimentare aferente procesului de întreținere a condamnaților în penitenciar.
Totalitatea acestor avanta je au fost reflectate și în răspunsurile oferite de consilierii de
probațiune în cadrul studiului practic la care aceștia au participat. Mai mult decât atât, ei s -au arătat
foarte dedicați activității pe care o desfășoară în lucrul cu condamnații, propunân d chiar unele
recomandări privind îmbunătățirea și racordarea legislației pe nale la necesi tățile practicii. Astfel,
ca urmare a analizei chestionarelor, putem constata că, multe din problemele invocate de
practicieni atât la utilizarea programelor probațio nale, cât și la desfășurarea altor activități aferente
celei de supraveghere sunt aceleași, adică există o viziune comună asupra necesității practice a
programelor probaționale

64 CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Generalizând informațiile expuse în această lucrare, formulăm următoarele concluzii și
recomandări care, în viziune proprie, ar putea avea importanță atât teoretică cât și practică privind
îmbunătățirea prevederilor legale aferente problemelor investigate și anume, instituția probațiunii
sentințiale în comunitate și resocializarea infractorilor prin intermediul acesteia.
1. Astfel, în lumina multitudinii de concepte care definesc instituția probațiunii comunitare,
putem conchide faptul că, aceasta reprezint ă un pas important spre o politică penală modernă, dar
și spre o politică socială pe măsură, a cărei idei, forme și obiective au ca finalitate crearea unui
sistem sancționator mai puțin represiv. Prin urmare, din analiza efectuată, am constatat faptul că,
sistemul pedepselor penale, de -a lungul timpului, a cunoscut o evoluție majoră, pornind de la cele
mai aspre și inumane forme până la instituirea, în prezent, a unor măsuri alternative care să
urmărească, în primul rând, corectarea infractorului și apoi, p edepsirea acestuia. Practic, prin
implementarea unor asemenea măsuri, statele, treptat, au abordat o justiție penală restaurativă,
atribuind comunității un rol desăvârșit în procesul reintegrării sociale a infractorului, în măsura în
care, s -a ajuns la con cluzia că înseși comunitatea apare în calitate de agent al prevenirii
infracțiunilor, precum și în calitate de loc al pedepsirii.
Așadar, activitățile cuprinse de instituția probațiunii sentințiale în comunitate sunt
desfășurate în interesul societății, în scopul reabilitării sociale a infractorilor, al diminuării riscului
de recidivă și al creșterii gradului de siguranță în comunita te. Totodată, prim promovarea acestor
măsuri comunitare, se urmărește reducerea costurilor și a cheltuielilor pe care le suportă statul în
vederea întreținerii condamnaților în instituțiile penitenciare cât și valorificarea potențialului
socio -economic al infractorilor.
2. În rezultatul analizei evoluției sistemului probațional în diverse state, am putut constata
faptul că, apariția instituției probațiunii comunitare își are sorgintea în sistemul de drept anglo –
saxon, mai cu seamă pe teritoriul statelor amer icane, primul agent de probațiune, în acest sens,
fiind americanul John Augustus care, în anul 1841, s -a oferit ca garant pentru eliberarea din
închisoare a unui condamnat și care, în următorii 18 ani a supravegheat comportamentul a circa
2000 de infractor i și i-a ajutat să se reintegreze în societate. Această inițiativă a condus, nemijlocit,
la insituirea primilor agenți de probațiune, iar pe cale de consecință, la implementare unor forme
ale probațiunii pe continentul european. În virtutea acestor evenime nte, putem concluziona faptul
că, legislația americană a fost cea care, pentru prima dată, a fundamentat primele modalități ale
probațiunii comunitare, iar statele europene le -au preluat ulterior și le -au implementat în
conformitate cu propriile prevederi legale. Astfel, putem afirma cu tărie că, la ora actuală,

65 majoritatea statelor se bucură de un sistem al probațiunii bine organizat și structurat care,
contribuie cu succes la reeducarea și readaptarea socială a condamnaților.
3. În ceea ce privește sistemul de drept penal al statului nostru, putem conchide faptul că,
acesta a cunoscut o perioadă de tranziție de la o justiție represivă la una restaurativă mult mai târzie
decât în alte state. Nemijlocit, acest aspect a fost cauzat de faptul că, Republica Moldo va, o
perioadă îndelungată de timp a fost parte componentă a Uniunii Sovietice, iar mai mult decît atât,
reminescențele sistemului unional s -au resimțit chiar și după proclamarea independenței. Astfel,
abia după reformarea justiției, care a fost determinat ă, într -o primă fază, de trecerea la o societate
democratică, și apoi de necesitatea racordării legislației naționale la standardele europene, s -a pus
problema dezvoltării unor instituții moderne alternative la pedepsele privative de libertate. În acest
sens, instituția probațiunii s -a dovedit a fi cea mai oportună în procesul de reformare a sistemului
penologic, propunând menținerea condamnaților în societate sub supravegherea consilierilor de
probațiune.
În acest context, ținând cont de faptu l că, probațiunea sentințială în comunitate reprezintă
o instituție, relativ, nouă pentru legislația penală a statului nostru, ea se află într -o continuă
dezvoltare și perfecționare, manifestându -se prin instituția liberării de răspundere penală, a
liberăr ii de pedeapsă penală, precum și prin prisma pedepsei cu muncă neremunerată în folosul
comunității.
4. Pentru o analiză mai aprofundată, am recurs la evidențierea, în mod particular, a fiecărei
măsuri prevăzută de Codul penal, prin care se realizează scopuri le probațiunii comunitare. Astfel,
în urma cercetărilor efectuate, am constatat că supravegherea în comunitate poate fi aplicată în
cadrul liberării de răspundere penale a minorilor, iar în ceea ce privește liberarea de pedeapsă
penală, în cadrul condamnăr ii cu suspendare condiționată a executării pedepsei, liberării
condiționate de pedeapsă înainte de termen, condamnării cu suspendare parțială a executării
pedepsei, liberării de pedeapsă a minorilor, amânării executării pedepsei pentru femei gravide și
persoane care au copii în vârstă de până la 8 ani. De asemenea, pedeapsa cu muncă neremunerată
în folosul comunității și privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită
activitate reprezintă, în aceeași măsură, mecanisme prin care p robațiunea comunitară se manifestă.
Prin urmare, în această lucrare, au fost expuse definițiile instituțiilor date, ceea ce ne -a
permis să analizăm mai aprofundat conținutul și structura lor, ajungând astfel la concluzia că,
fiecare dintre ace ste măsuri au menirea de a lupta cu fenomenul infracționalității prin menținerea,
pe de o parte, a infractorilor în comunitate, în mediul lor obișnuit, alături de familie și, pe de altă
parte, atragerea membrilor societății în acest proces socio -educativ.

66 5. Analizând instituția liberării de răspundere penală a minorilor, dar și de liberare de
pedeapsă penală, am ajuns la concluzia că, aceștia din urmă reprezintă o categorie specifică de
potențiali infractori în privința cărora statul acordă o atenție d eosebită, prin incercarea de a
promova o justiție prietenoasă cât și prin implementarea unor mecanisme specifice de lucru cu
minorii aflați în conflict cu legea. Prin urmare, în virtutea investigației efectuate, am constatat
faptul că, atât la liberarea de răspundere penală, precum și la liberarea de pedeapsă penală, instanța
poate aplica minorului o serie de măsuri de constrângere cu caracter educativ.
Pe de altă parte, d eși măsurile respective reprezintă o alternativă la detenție pentru minorii
aflați în conflict cu legea, eficienț a acestora, deseori, este contestată de practicieni, cum ar fi
consilieri de probațiune, procurori, judecători. În acest context, mai eficiente ar fi programele
probaționale, aplicarea cărora este încurajată , în condiți ile în care aceste a sunt promovate de
sistemul de probațiune, iar individualizarea tipului de program probațional se realizează de
consilierul de probațiune.
6. În ceea ce privește liberarea de pedeapsă penală și formele acesteia, în lumina celor
analizate, putem constata faptul că, această instituție își are originea în sistemul de probațiune al
statelor americane, mai cu seamă dacă facem trimitere la condamnarea cu suspendare condiționată
a executării pedepsei. În plan particular, dacă ne referim la legislația moldavă, atunci aceasta
reprezintă o măsură alternativă privării de libertate foarte eficientă cu un impact puternic asupra
procesului de reeducare și reso cializare a condamnaților. Într -o manieră asemănătoare, legislația
oferă posibilitatea executării pedepsei în libertate și în cazul aplicării liberării condiționate înainte
de termen, a suspendării parțiale a executării pedepsei sau în cazul amânării acest eia în privința
femeilor gravide și a persoanelor care au copii în vârstă de până la 8 ani. Respectiv, ca urmare a
cercetării fiecărei instituții în parte, am ajuns la concluzia că, în principiu, ele reprezintă niște
măsuri comunitare care au ca scop repri marea infracționalității de un pericol social mai redus, ca
excepție fiind doar liberarea condiționată înainte de termen care operează și în cazul infracțiunilor
deosebit de grave și excepțional de grave.
7. De asemenea, analizând minuțios instituțiile comp onente probațiunii comunitare, am
constatat faptul că, la aplicarea acestora instanța poate dispune și respectarea unor obligații expres
prevăzute de lege. Astfel, cercetându -le am ajuns la concluzia că, fiecare dintre acestea contribuie
la readaptarea soc ială a infractorului, dar un impact mai puternic îl are obligația de a urma un
program probațional, cât și obligația de a se supune monitorizării electronice. În ceea ce privește
prima oblig ație prevăzută la art.90 alin.(6) lit.f), potențialul socio -educat iv pe care aceasta îl
prezintă a fost demonstrat și prin intermediul intervievării consilierilor de probațiune care au
afirmat că, programele probaționale reprezintă principalul instrument de lucru cu condamnații și

67 că, derularea acestora contribuie foarte mult la schimbarea comportamentală a beneficiarilor. De
asemenea, în procesul reabilitării sociale un rol important, după cum am putut observa, îl are
monitorizarea electronică. Această măsură de supraveghere în comunitate reprezintă, pentru
sistemul nost ru de probațiune, la ora actuală, o novație care oferă avantaje atât în persoana supusă
monitorizării, cât și pentru comunitatea în care acesta își ispășește pedeapsa.
8. Munca neremunerată în folosul comunității, din perspectiva celor analizate, apare în
calitate de alternativă la pedeapsa cu închisoarea, în condițiile în care, aceasta plasează
condamnatul în cadrul comunității încă de la începutul executării pedepsei, acesta nefiind supus
izolării în penitenciar. Din aceste considerente, această pedeapsă e ste considerată cea mai eficientă
măsură comunitară la etapa actuală de dezvoltare a sistemului sancționator.
Astfel, în virtutea unei analize ample a legislației naționale, am constatat faptul că, munca
comunitară poate fi aplicată de către i nstanță atât ca pedeapsă principală cât și ca obligație în cazul
condamnării cu suspendare condiționată a executării pedepsei, acest fapt fiind salutat de către
majoritatea practicienilor. Totodată, din analiza datelor statistice, am ajuns la concluzia că,
instanțele de judecată recurg la aplicarea acestei măsuri din ce în ce mai mult, lucru care ne permite
să credem că, actorii justiției au încredere în efectele pe care le poate produce aplicarea acesteia,
cât și faptul că societatea a acceptat într -un fin al, executarea pedepsei penale într -o asemenea
manieră. De fapt, în urma investigațiilor realizate, nu putem concluziona decât faptul că, munca în
folosul societății asigură posibilitatea condamnatului de a -și menține relațiile cu membrii din
comunitate și de a-i compensa pe aceștia prin efectuarea unei munci benefice tuturor cât și prin
respectarea regulilor moral -legale.
9. De asemenea, o atenție în cadrul acestui studiu, a fost acordată pedepsei penale privind
privarea de dreptul de a ocupa o anumită func ție sau de a exercita anumite activități. Astfel, în
urma cercetării specificului ei, am constatat faptul că, aceasta reprezintă o pedeapsă unică care se
manifestă prin două modalități și anume, privarea de dreptul de a ocupa o anumită funcție și
privarea de dreptul de a desfășura anumite activități. În calitate de pedeapsă, aceasta se
caracterizează printr -un puternic efect preventiv, cauzând consecințe destul de neplăcute pentru
condamnat. Considerăm astfel, că survenirea unor asemenea consecințe influenț ează pozitiv
conduita pe mai departe a infractorului în societate.
10. Într-o viziune proprie, probațiunea sentințială în comunitate reprezintă o alternativă de
bază a pedepselor privative de libertate, deoarece aceasta este capabilă să prevină comiterea
infra cțiunilor prin intermediul formelor de tratament care constituie această măsură. Totodată,
probațiunea comunitară oferă o gamă foarte largă de modalități de lucru cu infractorii, ceea ce

68 asigură un grad înalt de reintegrare socială a acestora. Astfel, în v irtutea acestor concluzii, enunțăm
următoarele recomandări și propuneri de lege ferenda:
 În vederea extinderii spectrului de alternative la pedepsele privative de libertate,
propunem implementarea, în sistemul penal al RM, a sancțiunii penale sentința comunitară , în
scopul asigurării condamnatului posibilitatea de a duce un mod de viață asemănător cu cel al unui
cetățean obișnuit prin reconectarea acestuia la viața din comunitate, cât și în scopul prevenirii
recidivei, în condițiile în care, o asemenea măsură presupune îmbinarea mai multor tipuri de
activități, cum ar fi munca în folosul societății, participarea la diverse programe probaționale, etc.
Prin urmare, considerăm oportună introducerea în Codul penal al RM a sentinței
comunitar e în calitate de pedeapsă penală principală , prevăzută la art.62, lit. d/1.
Cu titlu de exemplu, menționăm sistemul corecțional al Norvegiei, unde sentința
comunitară reprezintă o alternativă la pedepasa cu închisoarea și o modalitate de luc ru, mai
îndeaproape cu infractorii. Astfel, conform Actului94 (2001) delincvenții care sunt condamnați la
sentință comunitară trebuie să execute între 30 și 420 de ore , repartizate corespunzător în muncă
comunitară, programe probaționale cât și alte măsuri adecvate întru combaterea infracționalității
noi.
 În ceea ce privește munca neremunerată î n folosul comunității, înaintăm următoarele
propuneri :
1. implementarea unei baze de date care să cuprindă totalitatea instituțiilor de inte res
public local , în cadrul cărora să poată fi executată munca neremunerată în folosul comunității și,
la care să aibă acces organul probațional. Ținerea evidenței privind instituțiile de interes public va
contribui, nemijlocit, la luarea deciziei privind locul și natura muncii într -un mod cât mai operativ,
facilitând, în același timp, coordonarea dintre consilierul de probațiune și APL în acest sens.
2. reducerea perioadei de timp în intervalul căreia poate fi executată pedeapsa cu
muncă neremunerată în folosul comunității de la 18 la 12 luni, în scopul asigurării unei eficiențe
mai înalte a măsurii respective, în situația în care, caracterul represiv și educativ al unei pedepse
își păstrează eficacitatea datorită prom ptitudinii cu c are aceasta este aplicată și executată. În cazul
în care executarea intervine prea târziu, apare riscul ca efectele acestei pedepse să nu exercite nici
o influență asupra reeducării și corectării comportamentale a infractorului. Posibilitatea prestării
muncii comunitare în interiorul unei perioade de cel mult 18 luni considerăm că, poate duce la
alterarea scopurilor pedepsei penale.
 Privitor la obligațiile prevăzute la alin.6 art.90 CP, considerăm oportună completarea

94 Legea privind executarea sancțiunilor, 2001, în vigoare din 01.03.2002, art.53

69 listei cu o nouă obligație și anume, ob ligația de a cere scuze publice victimei și familiei acesteia.
Această recomandare, se întemeiază pe faptul că, în general, infracțiunea comisă dăunează părții
vătămate, familiei victimei atât din punct de vedere moral cât și emoțional. Prin urmare,
reglem entarea unei asemenea obligații poate avea avantaje atât pentru partea care a suferit de pe
urma evenimentului infracțional cât și infractorul. În primul rând, impunerea infractorului de a -și
cere scuze reprezintă un prim pas spre reintegrarea sa socială, în măsura în care recunoașterea
prejudiciului cauzat și demonstrarea regretului pentru un astfel de comportament denotă o doză de
conștientizare a consecințelor n egative provocate. Totodată, prin oferirea de scuze , putem spune
că infractorul își admite vinovăția, iar acest fapt este un imbold întru reabilitarea și modificarea
percepției vizavi de fapta comisă.
Obligația de a cere scuze victimei și familiei acesteia este o practică des întâlnită în alte
sisteme de drept cum ar fi cel al Estoniei, Belgiei, Lituaniei, Cehiei, etc.

70 BIBLIOGRAFI E
I. Acte normative
a) Naționale :
1. Codul de executare al Republicii Moldova nr.443 din 24.12.2004// Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr.214 -220/704 din 05.11.2010.
2. Codul de procedu ră penală al Republicii Moldova nr.122 din 14.03.2003// Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr.248 -251/699 din 05.11.2013.
3. Codul Penal al Republicii Moldova nr.985 din 18.04.2002// Monitorul Oficial al Republicii
Moldova nr.72 -74/195 din 14.04.2009.
4. Hotărârea Guve rnului Republicii Moldova cu privire la Centrul Repub lican de Asistență
Psihopedagogică și Serviciul raional/municipal de asistență psihopedagogică, nr.732 din
16.09.2013// Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.206 -211/823 din 20.09.2013
5. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova pentru aprobarea Regulamen tului privind
monitorizarea electronică a persoanelor, nr.1322 din 08.12.2016// Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, nr.441 -451/1414 din 16.12.2016.
6. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova despre aprobarea Regulamentului cu privire la
modul de executare a pedepsei penale sub formă de muncă neremunerată în folosul
comunității, nr.1643 din 31.12.2003// Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.16 –
18/124 din 23.01.2004.
7. Legea cu privire la probațiune nr.8 din 14.02.2008// în Monitorul Oficial al R epublicii
Moldova nr. 13 -19/29 din 22.01.2016.
8. Legea pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr.138 din 03.12.2015// în
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.361 -369/675 din 31.12.2015.
9. Legea pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr.163 din 20.07.2016//în
Monitorul Oficial nr.364 -370/616 din 20.10.2017.
10. Legea pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr.123 din 02.06.2016//în
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.232 -244/492 din 29.07.2016.
11. Legea pen tru modificarea și completarea unor acte legislative nr.138 din
19.07.2018//în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.347 -357/584 din 14.09.2018.

71 b) Internaționale:

12. Anexa I la Recomandarea CM/Rec(2010) cu privire la Regulile de Probațiune ale
Consiliului Europei, Partea I, Definiții // https://rm.coe.int/rec -2010 -1-on-probation -rules –
moldovan/16808b6 0bc
13. Codul Penal al Republicii Estonia, adoptat la 6 iunie 2001, în vigoare din data de
01.09. 2002// http://codexpenal.just.ro/downloads/Cod -Penal -Estonia -RO.pdf.
14. Convenția cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizației
Națiunilor Uni te la 29 11 1989// Culegere de acte internaționale în domeniul justiției penale
Vol.I.
15. Declarația Universală a Drep utilor Omului, adoptată și proclamată de Adunarea Generală
a Națiunilor Unite la 10 decembrie 1948 // https://www.ohchr.org/EN/UDHR/ Documents
/UDHR_Translations/rum.pdf .
16. Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și polit ice din 16.12.1966, New York,
Tratate internaționale 1998, Vol. I.
17. Recomandarea nr.(2014)4 a Comitetului de Miniștri către statele membre privind
monitorizarea electronică, adoptată de Comitetul de Miniștri la 10.02.2014, la a 1192 -a
ședință a Miniștrilor Adjuncți// https://rm.coe.int/16806f4085 .
18. Recomandarea nr.(92)16 a Comitetului de Miniștri către statele mem bre referitoare la
Regulile Europene asupra sancț iunilor aplicate în comunitate (adoptată de Comitetul de
Miniștri la 19.1 0.1992, cu ocazia celei de -a 482 reuniune a Delegațiilor de Miniștri //
https://rm.coe.int/rec -92-16-on-community -sanctions -and-measure s/16808b60b6
19. Regulile minime ale Națiunilor Unite pentru elaborarea unor măsuri neprivative de
libertate( Regulile de la Tokyo), numite și Standardul minim de Reguli ONU pentru măsu ri
necustodiale ( 14.12.1990)// Culegere de acte internaționale în domeniul justiției penale V.I
20. Legea privind organizarea și funcționarea sistemului de probațiune nr.252 din 19.07.2013
/în Monitorul Oficial al României nr.512 din 14.08.2013
21. Legea privind executarea sancțiunilor în sistemul de drept norvegian , 2001, în vigoare
din 01.03.2002, art.53
22. Les Règles Européennes relatives à la probation, adoptées le 20 janvier Franța, 2010
23. Закон Республики Казахстан а пробации, № 38 -VI от 30.12.2016, с изменениями от
27.12.2019 // https ://online .zakon .kz/document /?doc_id=36232217.

72 II. Decizii ale Curții Constituționale
24. Decizia CC de inadmisibilitate a sesizării nr.13g/2017 privind exce pția de
neconstituționalitate art.67 alin.(4) din Codul Penal și a unor prevederi ale art.194 alin.(2)
din Codul de executare 07 02 2017 .

III.Monografii, tratate, manuale

25. Anton M. V.K , Jack T.M. Derks. Probațiunea și Serviciul de probațiune: O perspectivă
europeană,. 2000.
26. Balahur D. Pluralismul socio -juridic și reglementarea probațiunii: Standarde legislative
univerasale și europene,. Craiova: Themis, n.d .
27. Barbăneagră A. "Cod penal. Comentariu." Chișinău, 2003. 150
28. Bălăiță R.L. "Abordarea individualizată a intervenției. Rep ere metodologice ." Chișinău,
2017.
29. Bălăiță, Ramona Lăcremioara. Ghid de bune practice privind activitatea de supraveghere
în comunitate. Chișinău: Bons Offices, 2017.
30. Botnaru S., Șavga A., Grosu V., Grama M., Drept penal, Partea generală,. Chișinău:
Cartierul juridic, ed.II, 2005.
31. Dolea I., Zaharia I., Rotaru V., Popa V. Probațiunea în Republica Moldova. Chișinău:
Institutul Național de Reforme Penale, 2011.
32. Ghidul consilierului de probațiune în activitatea cu programe probaționale,. Chișinău,
2017.
33. Kalmthout, Anton M. Van. Reintegrarea socială și supravegherea infractorilor în 8 țări
europene. Nijmegen, 2004.
34. Macari I. Dreptul penal al Republicii Moldova.Partea generală. Chișinău, 2002.
35. Manual operațional de formare a consilierului de probațiune,. Chișinău, 2018.
36. Manualul formatorului , Program de reabilitare Drink and Drive. Chișinău: Cartea
Juridică, 2017
37. Mihailov V. "Parcursul unui copil prin sistemul de justiție penală în Republica Moldova, ."
Chișinău,2017 .
38. Mike N. Standarde și etică în Monitorizar ea Electronică, SPDP,Consiliul Europei, 2015.
39. Morar I.C. Suspendarea condiționată a executării pedepsei. Șansă sau capcană,. București:
Lumina Lex, 2012.

73 40. Ostrovari P., Baltaga V.,. " Profilul psihocomportamental și integrarea socială a
infractorului minor ,." n.d.: 26.
41. Ponta V., Nemeș R., Mitroi M. Drept penal. Partea generală. București: Lumina LEX,
2004.
42. Program probațional primar obligatoriu -formare civică și vocațională pentru tine și
pentru. Chișinău, 2018.
43. Spoială A. Probațiunea și reintegrarea socială a infractorilor. Chișinău: UASM, 2009.
44. Tănoviceanu I. Tratat de drept și procedură penală. București, 1924.
45. Ulianovschi X. Probațiunea. Alternative la detenție. Chișinău: Institutul Național de
Reforme Penale, 2004.
46. Zaporojan I. Criminalitatea are chip de femeie, Chișinău:Ekan Poligraf, 2000.
47. Кузнецова Н.Ф., Тяжкова И.М.,. Курс уголовного право. Учение о наказании,.
Москва,, 2002.
48. Михлин, А. Эксперимент в женских колониях(о новых условиах отбывания
наказания),1991,. n.d.
49. Новикова Е.В. Осуждение с усл овным неприменением наказания как форма
реализации уголовной. Минск,, 1999.
50. Тютюгин В.И. Лишение права занимать определённые должности как вид
наказания по советскому. Харьков:Вища школа, 1982.

IV. Publicații, studii .
51. Bolocan -Holban A., Strulea M., Importanța și rolul măsurilor de constrângere cu caracter
educativ// Studia Universitatis Moldaviae , 2017 p. 86 .
52. Bolocan -Holban A. , Sochircă A. , Programele probaționale – alternative la detenție pentru
minorii în conflict cu legea. Studiu de caz, AJPP, 2020.
53. Chistruga R., Botnari A., Liberarea de răspundere a minorilor ca metodă de reeducare și
reintegrare socială// Avocatul: Buletin Informativ , 2017 p. 20.
54. Durnescu, I.Studiu comparativ asupra măsurilor și sancțiunilor comunitare în Europa,//
Chișinău, 2017 .
55. Gladchi G., Bucur C. Natura juridică a condamnării cu suspendare condiționată a executării
pedepsei,// Revista Națională de Drep t, 2011 p.2.

74 56. Mariț A. Probleme legate de resocializarea infractorului în perioada post -privativă de
libertate// Analele științifie, USEM, Chișinău: p. 17.
57. Martin D., Măsurile alternative privațiunii de libertate în legislația penală a Republicii
Moldova, Chișinău 2008.
58. Martin D. Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită
activitate – pedeapsă alternativă privațiunii de libertate// Studia Universitatis Moldaviae ,
2007 p. 146
59. Pantea O. Liberarea condiționată de pedeapsă înainte de termen – aspecte procedurale//
Analele științifice .
60. Rusu O. Problemele organizatorico -juridice ale adaptării sociale a persoanelor liberate din
locurile de detenție,//Legea și viața 2009, Chișinău, p.5
61. Serviciul în folosul comunității (community servic e) în alte țări din lume, Comitetul
Național din Zimbabwe pentru Serviciul în folosul comunității p.19//
http://www.penalreform.ro/mfc/documente/experienta_internationala/Munca%20in%20f
olosul%20comunitatii%20in%20alte%20tari%20din%20lume/Serviciul%20in%20f olosul
%20comunitatii%20in%20practica%20in%20Zimbabwe;%20PRI&ZNCCS%201997.pdf
62. Zeca I.C. Măsurile de profilaxie individuală a infracțiunilor comise de femei, resocializarea
femeilor// Analele științifice USEM , p. 64
63. Organizația Națiunilor Unite (1954 ) "Eur opean Seminar on Probation" London 20 -30
October 1952. New York : United Nations (Document St -TAA -SER.C)
64. М.И., Бару.Некоторые вопросы соотношения норм различных отраслей права в
охране прав граждан,// Советское государство и право, , 1963 c.68
65. Screvens R. Le travail d’interet general// Revue de droit penal et de criminologie, 1992 p.
66. Edmond N. M. La mise à l'épreuve des deliquantes et les principes traditionels du droit
penale// Revue de science criminelle et de droit penal compare, 1961 p.242.

V.Surse internet
67. https://en.wikipedia.org/wiki/Probation#United_States, .
68. http://www.probatiune.gov.md/tc_userfiles/file/Activitatea%20OCP/2019/Privarea%20dr
eptului%20Trim_%20I%202019.pdf ,
http://www.probatiune.gov.md/tc_userfiles/file/Statistica/2020/Date%20statistice%20ian
uarie%202020_.pdf ,
69. http://irp.md/uploads/files/2014 -04/1397133388_ghid.pdf,.

75 70. https://aci.md/2016/07/08/monitorizarea -electronica -metoda -noua -de-realizare -a-
probatiunii -penale/
71. ,http://www.probatiune.gov.md/tc_userfiles/file/Statistica/2018/RAPORT%20ANUAL%
20priv ind%20executarea%20pedepselor%20neprivative%20de%20libertate.pdf ,
72. http://www.probatiune.gov.md/?go=page&p=198

.

Anexa nr.1

CHESTIONAR ANONIM PENTRU CONSILIERII DE PROBA ȚIUNE

Activități desfășurate în cadrul probațiunii comunitare

1. Cum considerați, cât de eficiente sunt programele probaționale existente, la
moment, în sistemul național de probațiune? Argumentați răspunsul.

A) Foarte eficiente
__________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________
_________________________________ _________________________________________
__________________________________________________________________________
___________________________________

B) Eficiente
__________________________________________________________________________
____________________ ______________________________________________________
__________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________
______________________________________________________ ____________________
___________________________________
C) Mai puțin eficiente
__________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________
________________________________ __________________________________________
__________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________
___________________________________

2. Care sunt programele probațio nale cel mai des aplicate minorilor aflați în conflict
cu legea?
__________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________
___________________________________________ _______________________________
__________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________
_________________________________________________

3. Care sunt activitățile concrete întreprinse de consilierul de probațiune în cadrul
probațiunii comunitare în raport cu beneficiarii ( supraveghere, asistență, consiliere )?
Exemplificați.
__________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________
_____________________________ _____________________________________________
__________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________
_______________________________________________________________ ___________
__________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________
________________________________________________________

4. Cum considerați, cât de utilă este pede apsa cu muncă neremunerată în folosul
comunității în procesul de resocializare a condamnatului?
__________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________
____________ ______________________________________________________________
__________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________
______________________________________________ ____________________________
__________________________________________________________________________
_________________________________________________

5. Cum apreciați Dvs. colaborarea cu profesioniștii organelor de drept ( procurori,
judecători ) în contextul activităților pe care le desfășurați?
__________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________
___________________________________________________________ _______________
__________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________
___________________ _______________________________________________________
_________________________________________________

6. Care sunt recomandările Dvs. în privința îmbunătățirii /eficientizării măsurilor
realizate de consilierul de probațiune în cadrul acestui tip de proba țiune?
__________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________
__________________________ ________________________________________________
______________________________________________________________ ____________

Vă mulțumesc pentru recep tivitate!

Anexa nr.2