Text, Paratext, Hipertext. Spatiul Web Ca Mediu Grafic, Interactiv Si Comunicational
Text, paratext, hipertext. Spațiul Web ca mediu grafic, interactiv și comunicațional
Cuprins
I. Media online și spațiul Web – spațiu al fluxurilor informaționale. Scurt istoric, caracteristici, actualități – Corpus propriu de termeni specifici
Manifestări ale migrării presei de la tipar către mediul electronic
Mass media și online media
Jurnalism 1.0, jurnalism 2.0
Bloguri și blogosferă
Platforme de microblogging
Evoluția și caracteristicile actuale ale World Wide Web
Tehnologii Web care influențează maniera de afișare a informațiilor
II. Reflecții asupra analizei comunicării mediate de calculator
Particularități ale comunicării online
Criterii esențiale ale comunicării online
Interactivitatea
Hipertextualitatea
Multimedialitatea
Sisteme CMC
III. Text, paratext și hipertext în comunicarea mediată de calculator
Introducere în paratext
Hipertextul
IV. Particularități lingvistice în analiza comunicării mediate de calculator
Particularități lingvistice ale comunicării mediate de calculator
Sociolingvistica și comunicarea mediată de calculator
Limbajul informaticii ca manifestare contemporană
Semnele diacritice din limba română
Facebook și accesibilitatea lingvistică
V. Bibliografie
VI. Anexă – Corpus
Media online și spațiul Web – spațiu al fluxurilor informaționale. Scurt istoric, caracteristici, actualități – Corpus propriu de termeni specifici
● Videotex și terminale ● Nando.net ● World Wide Media ● Pronetariatul ● Jurnalism 2.0 și blogmos ● Influența microblogging-ului ● Facebook ● Etnografia WWW ● Limbaje de marcare
Manifestări ale migrării presei de la tipar către mediul electronic
În urmă cu cincizeci – șaizeci de ani, ziarele nu erau decît coloane de text gri întrerupt uneori de fotografii în alb și negru. Nu exista nici o preocupare pentru felul cum arătau acestea, iar dacă se manifestau totuși încercări în această direcție, eforturile se izbeau de limitările impuse de tehnica de lucru de la acea dată. Cuvîntul „design” nu făcea parte din jargonul redacțiilor; „machetare” era cel folosit pentru descrierea procesului de a combina cuvinte și imagini pe o pagină.
În 1970, British Broadcasting Corporation (BBC) a testat un nou canal media, numit videotex. Acest sistem computerizat permite transmiterea și recepționarea interactivă de text și grafică. Sistemul britanic funcționa pe baza unui telefon, a unui televizor modificat și a unei claviaturi. Termenul generic videotex se referea atunci la servicii de comunicare computerizată, precum teletextul și afișarea datelor. Între 1970 – 1980 sistemul videotex nu a reușit să se impună ca un nou canal media și nici ca un mediu de jurnalism online de succes. Deși a eșuat, videotex a formulat atunci termenii esențiali comunicării și comunicațiilor dezvoltate în noua aventură media a anilor ’90.
Nando.net a fost prima colecție de ziare online. Produs de o diviziune New Media a publicației The News & Observer, din Raleigh, Carolina de Nord, NandO a reprezentat prima formă de jurnalism online cu exprimare pe un sit Web. Evident, pînă în acel moment, Tim Berners-Lee și compania dezvoltaseră deja majoritatea caracteristicilor principale ale pînzei de păianjen globale, cara a condus, în timp, la impunerea unui ciclu rapid de împrospătare și transmitere a informaților.
Pe data de 8 noiembrie 1970, prima copie a unei știri este trimisă de pe un terminal al biroului Associated Press din Carolina de Sud și recepționată în Atlanta. Aceasta este data consemnată istoric ca aducînd prima utilizare importantă a unui terminal în seviciile de presă.
Migrarea de la tipar către utilizarea calculatorului în redactare și design publicistic (desktop publishing), apoi către realizarea siturilor Web, s-a produs foarte repede. Calitatea afișărilor, la început pe terminale monocrome, apoi pe monitoare din ce în ce mai performante, s-a îmbunătățit, adăugarea culorii a devenit convenabilă, iar uneltele mecanice și analogice au devenit digitale. Calculatoarele s-au specializat pe producerea de text, ilustrații și grafică. Tehnoredactarea computerizată a simplificat metodele vechi (și foarte costisitoare) de machetare prin lipire, iar Internetul a făcut posibilă exprimarea prin mijloace libere, ieftine și pentru un public diferit.
Astăzi, editorii trebuie să aibă în vedere elementele multimedia, trebuie să se gîndească la toate posibilitățile grafice și structurale și să le aleagă pe acelea potrivite pentru subiectul înfățișat sau pentru pagina în care va fi plasat acesta. Jurnaliștii pot descrie astăzi faptele prin fotografii, grafice, hărți, diagrame, ilustrații, clipuri video sau insert-uri audio și, ca întotdeaua, prin text. De fapt, textul rămîne principalul mijloc. Dar este nevoie de toate resursele pentru a capta atenția unei audiențe tot mai distrase.
Revoluția tehnologică determinată de introducerea calculatoarelor și a tehnoredactării computerizate în industria „tipografică” și crearea documentelor hypermedia în industria editorială a dus la apariția jurnalistului profesionist în mediul online. În media online, el nu poate rămîne indiferent la felul cum articolul său este așezat în pagină, cum se aliniază textul cu imaginile, cum să se păstreze un trafic relativ mic prin optimizarea documentelor hypermedia, sau cîte trimiteri (link-uri) să existe în cadrul documentelor sale.
Mass media și online media
Mass-media este o mișcare mondială. Mass-media este mai mult decît cea de-a patra putere într-un stat, este cu mult mai mult decît un domeniu de activitate, o arie de specializare sau cea mai răspîndită formă de comunicare în masă. Definită pînă acum incomplet și superficial ca „totalitatea mijloacelor tehnice de comunicare în masă a informațiilor (radio, televiziune, cinematograf, presă scrisă)”, mass-media a depășit de mult timp faza manifestărilor elementare. După ce a trecut printr-o perioadă de schimbări profunde, sociologice, științifice și economice cu precădere, mass-media își restabilește neîncetat rolurile și funcțiile. Internetul, omis din definiția Dicționarului Explicativ al Limbii Române și chiar din cea dată de cărțile de specialitate („sintagma mass-media desemnează ansamblul mijloacelor de informare în masă ori chiar comunicarea de masă în întregul ei […] sau, altfel spus, comunicația de masă realizată prin presă, radio, TV, cinematograf, discuri și alte mijloace”), adaugă noi sensuri nu doar termenului mass-media, ci tuturor construcțiilor lingvistice derivate (multimedia, macromedia, mediatizare, mediere, hypermedia, comunicare de masă și în masă etc.) și, mai ales, întregii culturi media și de masă. World Wide Media este media World Wide Web-ului, invenția care a modificat percepția lumii despre comunicare, împărțind-o în comunicare reală și comunicare virtuală, două feluri de a comunica ce acum nu se mai disting foarte bine una de cealaltă, deși inițial erau concepute să fie fundamental diferite.
Într-o astfel de etapă, în care consumatorii de informații nu pot și nu vor decît să migreze de la media tradiționale la cele online, un număr de utilizatori în continuă creștere accesează World Wide Web-ul de pe dispozitive mobile de oriunde s-ar afla și în orice moment doresc, adăugînd încă o variabilă în complexul demografic eterogen al consumatorului de informație digitalizată. Aceste condiții fac necesar procesul de adaptare la schimbările pieței, editorii avînd șansa de a ajunge la o audiență complet diferită prin intermediul edițiilor online și a celor destinate exclusiv dispozitivelor mobile.
Comunicarea liniară din modelul Shannon-Weaver (figura 1) a devenit o comunicare non lineară și non secvențială (figura 2), ce manifestă, în același timp, o mare flexibilitate. Asemenea tipului de comunicare sugerat de modelul hipertextului, comunicarea și, implicit, lumea media, este astăzi una a nodurilor, a legăturilor și a interconectărilor, o rețea de canale și de nenumărați emițători și agregatori de conținut care transmit informațiile din nod în nod, la infinit.
Fig. 1. Modelul de comunicare Shannon-Weaver
(Legenda: E – Emițător; C – Codor Semantic; D – Decodor Semantic R – Receptor )
Fig. 2. Model de comunicare non-lineară și non-secvențială
(Legenda: E, E1, E2, ….. – Emițători; C – Codor Semantic;
D – Decodor Semantic )
Specialiștii în științe sociale sînt de părere chiar că această putere a fiecărui individ de a fi emițător și distribuitor de informații a dus la formarea (și nu după mult timp chiar la explodarea) unei noi categorii sociale, cea a pronetarilor despre a căror activitate se consideră că a dus la criza din mass-media tradițională. Pronetarii au format ceea ce Joel de Rosnay numea „media of the masses” (media maselor), “un nou tip de media care este creația utilizatorilor de Internet prin intermediul site-urilor interactive, a blogurilor, a jurnalelor personale sau a P2P (peer-to-peer) și care au contribuit la inundarea Internetului cu informație de calitate, deși de multe ori lipsită de originalitate”.
Jurnalism 1.0, jurnalism 2.0
Cea de-a treia revoluție industrială a influențat și modificat lumea la fel cum au făcut-o și anterioarele două la timpul lor. Noile tehnologii au fost cele care au împărțit pentru prima dată jurnalismul în vechi și nou, în tradițional și inovator, în jurnalismul 1.0 și jurnalismul 2.0, cu numere de identificare asemeni versiunilor programelor care, odată îmbunătățite, capătă o cifră în plus.
Mass media trece de mulți ani prin schimbări majore. Mijloacele tradiționale încă încearcă să reziste în fața acestor schimbări, dar în condițiile în care numărul de site-uri web ale ziarelor a crescut cu 13,77% în 2007 și cu 50,77% în perioada 2003-2007, iar veniturile din publicitatea online de pe aceste site-uri s-au dublat în ultimii ani, lupta dusă este una cu arme inegale. „În următorii zece ani, întregul univers media, comunicațiile și publicitatea se vor schimba radical. Iată premisele pe care le am. Numărul unu, nu va rămîne vreun conținut media, în zece ani, care să nu fie livrat printr-o rețea IP. Nu vor exista ziare, nici reviste care să fie livrate pe hîrtie. Totul va fi livrat într-un format electronic”, preconizează Steve Ballmer de la Microsoft. Robert Niles, de la Online Journalism Review, mai ponderează, însă, din predicția șefului de la Microsoft. Termenul „livrare”, scrie Niles, se poate referi la orice punct din procesul de producție a informației. Cu alte cuvinte, pînă și faptul că un ziar se poate folosi de Internet pentru a transmite paginile din redacție în tipografie poate însemna că informația e livrată printr-o rețea IP.
Bloguri și blogosferă
La început, doar o mică parte de avangardiști au sesizat impactul pe care aceste noi instrumente de comunicare, percepute mai întîi ca simple jurnale online, îl vor avea asupra întregii lumi a comunicării digitale, dar mai ales asupra mass-media tradiționale. Acum este aproape irelevant să mai iei în calcul ce instituție de presă are sau nu are blog, bloguri sau grupuri de bloguri. Discuțiile cu adevărat fervente sînt cele legate de îmbunătățirea constantă a platformelor de blogging, de dezvoltarea rapidă a microblogging-ului, de adăugarea de funcționalități care să satisfacă cerințele tot mai ridicate ale cititorului, de responsabilitate, etică și deontologie, de limitele acestui nou tip de jurnalism.
Într-o perioadă în care profesia jurnalistului s-a demitizat, iar oamenii vor să-și aleagă singuri pe cine și ce citesc, bloggerii, persoane care nu au neapărat studii jurnalistice, dar care își formează treptat un public fidel, scriu ce gîndesc și mai presus de toate, nu sînt cenzurați de nimeni, blogurile își au importanța lor.
Noul tip de media este astăzi un tip complex care reinventează modul de a comunica informațiile, care înlătură Old Media și lasă loc New Media sau care, în cele mai bune cazuri, restructurează Old Media, dar într-o manieră care să cuprindă obligatoriu și mijloace New Media. Jurnalistul britanic Paul Bradshaw enumera într-o intervenție dr mai ales asupra mass-media tradiționale. Acum este aproape irelevant să mai iei în calcul ce instituție de presă are sau nu are blog, bloguri sau grupuri de bloguri. Discuțiile cu adevărat fervente sînt cele legate de îmbunătățirea constantă a platformelor de blogging, de dezvoltarea rapidă a microblogging-ului, de adăugarea de funcționalități care să satisfacă cerințele tot mai ridicate ale cititorului, de responsabilitate, etică și deontologie, de limitele acestui nou tip de jurnalism.
Într-o perioadă în care profesia jurnalistului s-a demitizat, iar oamenii vor să-și aleagă singuri pe cine și ce citesc, bloggerii, persoane care nu au neapărat studii jurnalistice, dar care își formează treptat un public fidel, scriu ce gîndesc și mai presus de toate, nu sînt cenzurați de nimeni, blogurile își au importanța lor.
Noul tip de media este astăzi un tip complex care reinventează modul de a comunica informațiile, care înlătură Old Media și lasă loc New Media sau care, în cele mai bune cazuri, restructurează Old Media, dar într-o manieră care să cuprindă obligatoriu și mijloace New Media. Jurnalistul britanic Paul Bradshaw enumera într-o intervenție de pe blogul său care prezintă indexul interactivității pentru cele mai importante site-uri de știri business din Regatul Unit componentele interactive absolut necesare de acum înainte oricărei instituții de presă. Fără următoarele „unelte”, aparent, nu se mai poate lucra într-o organizație media:
Fluxuri RSS
Secțiuni RSS
Fluxuri RSS cu publicitate
Categoria „Most Popular”
Video
Podcast
Webcasting
Chat sincron
Bloguri ale reporterilor
Secțiune „Comentarii” pe blogurile reporterilor
Blogroll cu link-uri externe
Secțiune „Comentarii” la articole
Navigare/Vizualizare fără Înregistrare/Autentificare
Bookmarking
Forumuri sau Message Boards
Alerte E-mail
E-mail Newsletter-e
Alerte pe telefonul mobil
Newsletter-e pe telefonul mobil
Cluburi sau rețele de socializare
Hărți, grafice și alte unelte interactive
Informații de contact detaliate
Iar dacă aceste componente par copleșitor de multe, Paul Bradshaw alături de o altă jurnalistă, reporterul Birmingham Post, Joanna Geary, împreună cu care a alcătuit studiul celor mai interactive site-uri de știri economice din Marea Britanie, se întreabă dacă nu cumva au omis vreun element. „Era digitală”, prezisă de Nicholas Negroponte, își pune amprenta asupra tuturor instituțiilor de presă care, după cum afirmă și Joe Cappo în cartea sa „Future of Advertising: New Media, New Clients, New Consumers în the Post-Television Age”, „nu au avut nevoie de mult timp să recunoască potențialul Internetului de a intensifica produsul lor de bază”.
Problema este, însă, că pragul de 100 de milioane despre care vorbește autoarea mai sus amintită a fost de mult depășit. De la bunul de tipar al cărții sale, din septembrie 2007, blogosfera, bloguniversul sau blogmosul a mai crescut cu un blog la fiecare secundă. Blogosfera este de 60 de ori mai mare decît era în anul 2003 și se dublează la aproape fiecare jumătate de an, previziunile menținîndu-se aceleași și pentru anul 2008 deși un nou raport de activitate nu a fost dat încă publicității. Technorati și Compania Edelman au realizat și realizează cele mai reușite analize ale blogosferei, cu cît mai multe date și încercînd să surprindă, trimestrial, cît mai multe caracteristici ale blogosferei la nivel mondial .
Platforme de microblogging
În mass media, nimic nu este mai important ca viteza cu care transmiți informațiile. Nici tehnologia, nici originalitatea, nici editarea, nici măcar canalul de comunicare nu sînt mai importante ca “a fi primul” în jurnalism. Iar dacă pînă acum întîietatea au dat-o și au deținut-o blogurile, noile intrumente de comunicare ce au reușit să treacă și de bariera “Breaking News” a televiziunilor, ceva și mai rapid a apărut la orizont. Microblogging-ul a îndeplinit dorința veche a multor jurnaliști și a adus o nouă schimbare în deja de prea multe ori îmbunătățitul jurnalism al ultimilor ani.
Odată cu popularizarea serviciului de microblogging Twitter prin deschiderea conturilor pe site-ul aplicației a unor trusturi de presă ca Agenția Reuters sau ziarul The New York Times, care folosesc noul instrument de comunicare pentru a trasmite cele mai noi știri prin microînsemnări de cel mult 140 de caractere, însoțite de link-uri scurte către articolele citate, noua media a devenit micro-media, mai rapidă decît toate celelalte. Și, în aceeași măsură, mai mobilă prin intermediul aplicațiilor dezvoltate pentru platformele de telefonie. Evoluînd în pas cu tehnologia Web, blogosfera s-a îmbunătățit atît din punctul de vedere al aspectului, cît și al conținutului, iar aceste progrese nu au făcut decît să ducă la o și mai accentuată dezvoltare a jurnalismului, a întregii mass-media.
Influența microblogurilor este cel mai bine sintetizată în următoarea schemă (figura 3), o adaptare după graficul de influență al microbliggingului realizat de prof. Carmen Holotescu și prof. Gabriela Grosseck, inițiatoarele proiectului eLearning.ro.
Fig. 3 Influența microblogging-ului
Acum, cu atît de puțin spațiu pus la dispoziție, jurnalismul se întoarce la rădăcinile sale telegrafice, lasă la o parte textele lungi și face senzație cu știri cu texte foarte scurte. Era informaticii expeditive le-o cere, așa că jurnaliștii s-au învățat să-și sîntetizeze informația în 140 de caractere, echivalentul unui SMS, prin intermediul serviciului de microblogging Twitter. E-mail-urile care ajung în cîteva secunde sau minute la destinație, în funcție de calitatea conexiunilor dintre rețele, nu mai sînt de folos în era digitală în care comunicarea în timp real reprezintă o necesitate.
Deși comunitățile online au precedat serviciul World Wide Web, acestea au căpătat anumite particularități la începutul anilor 2000. În această perioadă, două rețele de socializare se impuneau prin numărul mare de interacțiuni pe care membrii acestora erau deschiși să le realizeze: Classmates și Friendster. Aceste rețele se dovedeau mult mai atrăgătoare față de forumuri. Nu mai exista o moderare strictă a discuțiilor, se introducea noțiunea de profil (profile – așa cum apărea în concepția Classmates), care putea fi completat cu numele și prenumele reale ale utilizatorului, evitîndu-se astfel anonimatul, precum și cu o serie de informații specifice ca vîrsta, anii de studiu și apartenența la grupurile din cadrul rețelei, conform instituțiilor de învățămînt pe care le-au frecventat împreună cu alți membri. Asocierea cu foștii sau actualii colegi de grădiniță, școală primară, liceu sau facultate era principala atracție a rețelei Classmates. Friendster a adus un grad de complexitate mai mare a conceptului de profil prin includerea datelor despre locul de muncă, hobby-uri sau filmele preferate. Deși au apărut în Statele Unite, cele două rețele au crescut progresiv, extinzîndu-se mai întîi în Asia, apoi și în restul lumii. După cinci luni de la lansare, Friendster număra trei milioane de utilizatori, ceea ce reprezintă, și în contextul actual, un real succes. Se consideră că reușita celor două rețele se datora modului liber și declarat de exprimare pe care îl puteau avea membrii acestora.
Popularitatea explozivă a celor două rețele care au schimbat principiile comunităților online, înregistrată la mijlocul anilor 2000, s-a stins în 2009, cînd un top al celor mai apreciate spații sociale virtuale indica dispariția lor rapidă chiar și de pe ultimele locuri în preferințele utilizatorilor. Alte rețele s-au impus, inovînd și elaborînd permanent conceptul de profil. Mulți utilizatori părăsesc Classmates sau Friendster pentru rețele mai atractive precum MySpace, Twitter, Facebook sau LinkedIn. În urma clasamentelor realizate de către compete.com și comScore în 2009, în urma statisticilor oferite de companiile care dețineau rețele de socializare, Facebook domina spațiul Web, cu 350 de milioane de utilizatori, urmat de MySpace, cu 125 de milioane. Cele două rețele fruntașe au intuit mai bine conceptul de comunitate online globală, un domeniu extrem de greu de articulat în continuare și plin de neprevăzut. Dacă MySpace era cea mai populară rețea între 2006 și 2008, pentru libertatea de personalizare a profilurilor, Facebook o detrona în 2008 cu profiluri standard care s-au păstrat, în mare, pînă astăzi.
Dana Boyd, profesoară a Universității Harvard și cercetătoare la institutul Microsoft Research Center, lega în teza sa, Taken Out of Context: American Teen Sociality and Networked Publics, rețelele sociale de conceptul sociologic de homophily. Migrarea către anumite rețele sociale ale unui individ este guvernată de migrarea înregistrată în rîndul prietenilor săi, mediul online nefiind, pentru autoare, un loc al relațiilor la întîmplare. Apartenențele la anumite grupuri, simpatiile formate pe bază de preferințe și pasiuni, precum și diviziunile sociale sînt reproduse în cadrul comunităților din aceste rețele sociale.
Facebook este rețeaua cu cea mai spectaculoasă creștere la nivel mondial, înregistrînd peste 800 de milioane de utilizatori. Socializarea online de pe acest site a depășit în frecvență utilizarea email-ului. Pentru realizarea unui cont personal nu sînt necesare competențe digitale avansate, iar administrarea sa este intuitivă și presupune un proces de învățare care durează cîteva zile.
„Facebook beneficiază de imense baze de date demografice, psihografice și comportamentale adăugate și actualizate permanent, chiar de către utilizatorii care se auto-expun, astfel, tuturor ofertelor de marketing și publicitate cu care companiile îi bombardează pe Internet. În acest domeniu Facebook rivalizează doar cu Google și Yahoo, giganți online care adună în rapoarte oricîte informații furnizează utilizatorii și pe care le folosesc în scopuri publicitare proprii sau le vînd companiilor care ar cheltui mult mai mult timp (nu neapărat și mai multe resurse financiare) încercînd să construiască propriile baze de date.”
Companiile prezente și ele în cadrul rețelei, care urmăresc să ajungă la utilizatori, își doresc ca aceștia să genereze conținut (UGC sau User Genereted Content) care să stîrnească interesul și curiozitatea în jurul mărcii. Generarea de conținut și reacțiile la acestea (Like, Comment, Share) reprezintă noul mod de comunicare online, asupra căruia vom opera în lucrarea de față, o serie de analize lingvistice.
Pe lîngă particularitățile specifice, Facebook integrează servicii Internet cu tradiție. Grupurile Facebook este unul dintre aceste servicii, asemănătoare cu grupurile de discuții apărute odată cu Internetul. Cu un design și o serie de caracteristici noi, grupurile prezintă avantajul relațiilor mai strînse dintre membri, bazate pe interese mai profunde. Grupurile se pot dovedi extrem de utile într-o cercetare aplicată.
Mesageria privată este un alt serviciu inclus în cadrul rețelei, care se substituie email-ului rapid între utilizatori.
Cu ajutorul serviciului Events (Evenimente) se poate crea o pagină dedicată unui eveniment public care urmează să se întîmple. Pagina oferă informații despre eveniment, menționează coordonatele spațiale și temporale (dată, oră, loc) și este deschisă și la posibile editări permanente. Scopul principal al acestei unelte este de a populariza un eveniment real și de a afla numărul de posibili participanți la desfășurarea evenimentului. Această din urmă particularitate are o marjă de eroare considerabilă, numărul participanților înscriși la eveniment fiind, de cele mai multe ori, mai mare pe Facebook, decît în momentul desfășurării evenimentului în sine.
Evoluția și caracteristicile actuale ale World Wide Web
Web 2.0 denumea o a doua „versiune” a serviciului Web, așa cum fusese el inventat de Tim Berners-Lee. Atunci cînd l-a scris întîia oară, Tim O’Reilly urmărea să înglobeze în acest concept modul în care se produsese metamorfoza utilizatorilor pasivi de Internet în membri activi ai comunității online, care participă la culegerea și diseminarea informațiilor, dar care, mai presus decît orice, creează conținut nou, prin intermediul canalelor disponibile (media socială, bloguri, forumuri, site-uri de video sharing, site-uri de tip Wiki, site-uri personale), dedicat celorlalți utilizatori.
Conceptul Web 2.0 funcționează acum în paralel cu cel al Web-ului mobil. În cadrul evoluției digitale s-a marcat debutul erei în care dispozitivele mobile și tehnologiile portabile au răspuns necesităților oamenilor de a fi în permanență conectați la Internet, și într-un alt fel de a spune, de a fi conectați între ei, în cadrul comunităților online. Dispozitivele mobile, fie că este vorba de telefoane inteligente, fie de tablete, asigură o satisfacere a nevoilor sociale ale cetățenilor secolului al XXI-lea. „O estimare interesantă spune că există aproximativ 35 de miliarde de dispozitive conectate la Internet. În curînd vor fi atît de multe, încît nu le vom mai număra”(Eric Schmidt, CEO, Google).
World Wide Web Consortium (W3C) este o organizație internațională în cadrul căreia membrii din conducere împreună cu angajații permanenți și cu publicul colaborează pentru adoptarea standardelor Web și pentru publicarea unor ghiduri adresate creatorilor de software, precum și creatorilor de aplicații Web. Tehnologiile fundamentale care guvernează Web-ul trebuie să fie compatibile între ele astfel încît să răspundă cerințelor de interoperabilitate. Prin publicarea unor standarde non-proprietare, W3C încearcă să evite fragmentarea spațiului Web.
Tim Berners-Lee a creat acest consorțiu în vederea obținerii unui consens în cercetarea și adoptarea tehnologiilor Web. Tim Berners-Lee, inventatorul World Wide Web, a urmărit împlinirea acestor deziderate din funcția de director al consorțiului W3C, încă de la organizarea acestuia în 1994.
În spatele acestor norme tehnice, se află un substrat mult mai profund, cel social, de activare a comunicării umane, economice și de partajare a unei baze uriașe de cunoștințe, indiferent de hardware-ul, software-ul, infrastructura rețelelor, limba maternă, gradul de cultură sau abilitățile fizice sau psihice ale utilizatorilor.
W3C continuă să-și extindă în permanență investiția în inițiativele care extind utilizarea tehnologiilor Web în domenii precum accesibilitatea sau internaționalizarea – au fost traduse pînă în momentul de față documentații, conținuturile recomandărilor precum și alte articole în peste 40 de limbi.
Numărul dispozitivelor care se pot conecta la Web a crescut într-o progresie fără precedent. Astăzi, accesul la Web se poate obține nu numai prin calculatoarele clasice conectate cu modemuri sau plăci de rețea, ci și printr-o pleiadă de alte dispozitive precum telefoanele mobile, sistemele de televiziune interactivă, tabletele. Scopul organizației este ca orice posesor al unui astfel de dispozitiv, indiferent de proveniența de fabricare, să poată accesa spațiul Web, fără efort.
World Wide Web nu este numai o bază de informații accesibilă oamenilor, ci reprezintă, în același timp, o bază de date structurată ingenios și pe înțelesul mașinilor, capabile astfel să producă activități mult mai profitabile de pe urma cărora utilizatorii să poată obține satisfacții mai mari.
Și, nu în ultimul rînd, ca mediu al tranzacțiilor intersociale, utilizatorii trebuie să poată avea încredere în alți parteneri ai acestor tranzacții. În timp ce, deocamdată, tehnologiile nu pot garanta acest lucru, ele pot oferi o bază securizantă între parteneri, fie ei oameni, organizații, companii sau servicii. Unul dintre obiectivele pe termen lung ale consorțiului W3C este modelarea Web-ului într-un mediu al colaborărilor bazat pe securitate, încredere și confidențialitate din toate punctele de vedere.
Se poate formula întrebarea: cum este posibil ca un spațiu supravegheat instituțional să fie un mediu atît de eterogen, uneori chiar haotic? Această întrebare își găsește două răspunsuri. În primul rînd, rolul W3C este de ghid, prescrierea unor reguli și trasarea unor orientări nu are caracter imperativ-punitiv. Cine nu respectă regulile esențiale ale spațiului nu va fi alungat de către consorțiu. În al doilea rînd, utilizatorii instruiți caută cele mai adecvate resurse și, dacă le găsesc, le păstrează pentru referințe ulterioare. Cu alte cuvinte, este un mediu care se autoreglează și autoreglementează.
În calitate de navigatori în spațiul Web, utilizatorii se întîlnesc zilnic cu texte statice și, în cadrul acestora, cu cuvinte ce trebuie hipertextualizate și trimise mai departe în sfera digitală, spre ochii altor consumatori ce se vor transforma, la rîndul lor, în producători și emițători de informație. Forme dintre cele mai diverse fac obiectul unei activități de dinamizare și fluidizare digitală a textului, prin care se explicitează, se fac trimiteri, se localizează și se structurează pagini Web dintre cele mai diverse.
Noduri distincte în rețeaua World Wide Web, paginile Web de diferite categorii – bloguri, situri de companii, enciclopedii, dicționare – au definit de mult modul de gîndire al utilizatorilor în World Wide Web. Avînd la bază hipertextul, dezvoltat ulterior în concepte hipermedia, aceste pagini pot face și obiectul unei analize lingvistice, nu numai al designului, eficienței de comunicare sau strategiilor de design. Categorisit, la început, ca o formă de instrucție a webdesignerilor, principiile și criteriile prin care un text devine hipertext, prin procesul text-nod-text a ajuns să depindă de fiecare dintre participanții la comunicarea online, în egală măsură creatori cotidieni de trimiteri Web.
Tehnologii Web care influențează maniera de afișare a informațiilor
Limbajul HTML
În timpul conturării spațiului Web s-a dezvoltat și primul limbaj de marcare a documentelor hypertext. Pentru că strămoșul SGML (Standard Generalized Markup Language) se dovedea prea complicat de aplicat producerii și interpretării de documente transmisibile prin protocolul HTTP, Tim Berners-Lee și compania au susținut și lucrat continuu la specificarea unui limbaj din ce în ce mai îmbunătățit: HTML (HyperText Mark-up Language).
În luna iulie 1996, consorțiul W3C publica standardul HTML 3.2, care includea specificații în ceea ce privește conceperea și interpretarea tabelelor, imaginilor, appleturi-lor, compatibil în totalitate cu versiunea mai veche a limbajului de marcare hypertext, HTML 2.0. Pînă în ianuarie 1997, specificațiile au fost implementate de majoritatea navigatoarelor. Însă, în lupta pentru piață, atît Netscape Navigator cît și Microsoft Internet Explorer au adăugat navigatoarelor propriile specificații nestandardizate la acel moment, precum posibilitățile de inserare a elementelor direct în paginile Web, suportul pentru cadre sau pentru execuția scripturilor pe partea clientului (JavaScript).
Penultima versiune HTML, cea cu numărul 4.01, a fost standardizată pe data de 24 Decembrie 1999 și oferă, pînă în momentul de față, suport extins pentru numeroase atribute și elemente HTML. Din păcate, majoritatea browserelor continuă să introducă și alte elemente care nu se regăsesc printre recomandările W3C, astfel încît, în continuare, programarea aplicațiilor Web poate conduce la rezultate relativ diferite, precum și la interpretări diferite, în funcție de aplicația folosită, uneori chiar de platforma folosită.
În esență, HTML este limbajul în care sînt scrise paginile Web. HTML nu utilizează instrucțiuni precum limbajele de programare (Pascal sau C) și nici comenzi, precum limbajele de programare de tip shell, ci etichete sau tag-uri. Sintaxa generală a unui tag este:
Limbajul HTML-ul nu este un limbaj case-sensitive, astfel cã putem scrie la fel de bine <BODY>, <body>, <BOdy> sau <boDy> etc., pentru că în HTML nu se face distincția între literele mari și cele mici. HTML este un mod de a spune programului de explorare ce să afișeze pe ecran și cum să facă asta.
Ultima versiune, HTML5, este o colaborare între Consorțiul WWW (W3C) și Web Hypertext Application Technology Working Group (WHATWG). WHATWG a lucrat cu formulare și aplicații, în timp ce W3C s-a orientat către limbajul XHTML 2.0. Din 2006, cele două organizații au hotărît să coopereze și să creeze o nouă versiune HTML.
Versiunea a cincea, HTML5, a implementat cîteva reguli foarte clare:
Eliminarea dependenței față de plugin-urile externe, precum Flash
Un management mai bun al erorilor
Mai multe comenzi care să țină locul altor limbaje de tip script
Independență hardware
Etapele de dezvoltare trebuie să fie transparente publicului
XHTML
De-a lungul utilizării sale, limbajul HTML a dat dovadă de un număr suficient de mare de neajunsuri pentru ca W3C să se gîndească deja la o nouă specificație. Printre problemele reclamate se numără: dificultatea de personalizare sau extindere a limbajului; inadecvarea limbajului HTML pentru tranzacțiile automate de date; faptul că limbajul HTML nu se integrează cu alte limbaje de marcare și că interpretarea de către navigatoare este de foarte multe ori ambiguă. Navigatoarele Web s-au „acomodat” cu codul HTML incorect în efortul de ignorare și afișare „frumoasă”, dar acest lucru se estimează că duce la faptul că 50% din codul procesat de către un browser este greșit. Deși pentru desktop diferențele de performanță pot fi neglijate, aceeași situație nu poate fi valabilă și în cazul dispozitivelor mobile.
Ca urmare a acestor concluzii, W3C a dezvoltat eXtensible HyperText Markup Language (XHTML), o reformulare HTML în eXtensible Markup Language (XML), cu scop principal în trimiterea datelor. Deci, XHTML repară erorile formulate la capitolul defecte HTML:
este ușor expandabil;
este special conceput pentru schimbul automat de date;
se integrează foarte bine cu celelalte limbaje de marcare formulate în XML;
Prin XHTML, W3C a răspuns necesităților stringente ale pieței, în care figurează o mulțime de dispozitive mobile care permit conectarea la Internet. În plus, interpretarea codului nu mai este ambiguă pentru că fiecare document XHTML trebuie să fie riguros formatat și confruntat cu un Document Type Definition (DTD), care obligă la o sintaxă corectă, astfel încît navigatoarele nu vor mai avea nevoie de cod și timp suplimentar pentru interpretare.
Confruntarea cu un fișier DTD se realizează prin includerea în antetul documentului XHTML unui rînd de forma:
Există trei specificații DTD, în funcție de care programatorul își poate eficientiza produsul pentru zona de circulație a datelor căreia i se adresează.
CSS
Tag-urile HTML au fost proiectate inițial pentru definirea conținutului unui document. Ele sesizau navigatorul la interpretare despre elementele introduse de programator, fie el paragraf, tabel, nivel de titlu etc., astfel încît afișarea documentului devenea una dintre competențele navigatorului. Cum cele două mari navigatoare, Netscape și Internet Explorer continuau să adauge noi etichete și atribute la specificațiile originale, devenea din ce în ce mai dificil de separat conținutul de formă.
Cascade Style Sheet (CSS) este un limbaj pentru fișiere de tip stil care permit autorilor și utilizatorilor să atașeze stiluri diferitelor elemente de afișare, cum ar fi fonturile, casetele, spațierile din documentele structurate, fie ele fișiere HTML sau aplicații XML. CSS este una din cele mai importante tehnologii pe care mizează ultima tendință în prelucrarea documentelor și anume, separarea conținutului de date, a informațiilor, de maniera de prezentare, de formatare.
Mai mult decît atît, CSS reprezintă o mare inovație și prin prisma posibilităților oferite de a controla și păstra unitar aspectul mai multor pagini Web, prin intermediul unui singur fișier extern .css, ceea ce bineînțeles, este una din legile constituante ale programării siturilor Web,
PHP și MySQL
Dinamizarea documentelor a marcat ultimele tendințe Web, deși acest lucru se realizează prin intermediul limbajelor de tip script. După gradul de popularitate și utilizare momentul actual separă doi candidați de restul plutonului. Fiecare dintre ei este un reprezentant de marcă al celor două tipuri posibile de scripturi pe Web: scripturi care se execută pe partea de server și returnează utilizatorului rezultatele, fără ca acesta să poată urmări maniera de funcționare a respectivului script și scripturi care se execută pe partea clientului, cum ar fi realizarea unui efect de roll-over pe un buton al unui meniu. Descriem succint, în continuare, limbajul PHP, cel mai folosit limbaj de tip script de pe Web, dar nu uităm să menționăm înainte și limbajul JavaScript, cel care răspunde de minune cerințelor de programare pe partea clientului.
PHP (un acronim recursiv al termenului Hypertext Preprocessor) este un limbaj de tip script, open source, folosit cu un succes uluitor în dezvoltarea aplicațiilor Web și care poate fi inclus în cadrul limbajului HTML, ca în exemplul următor:
Unul dintre atuurile importante ale limbajului PHP este acela prin care reușește să satisfacă, în același timp, atît cerințele avansate ale programatorului experimentat, cît și simplitatea necesară pentru programatorul începător sau pentru dezvoltatorul Web aflat la început de drum.
PHP poate fi folosit pe majoritatea sistemelor de operare, printre care Linux, numeroase variante de Unix (Solaris și OpenBSD), Microsoft Windows, Mac OS X etc. La nivel de server, PHP conlucrează excelent cu cele mai diverse servere Web, precum Apache, Microsoft Internet Information Server, Personal Web Server, etc. Pentru majoritatea serverelor, PHP deține un modul care poate lucra la nivel de procesare CGI.
Posibilitatea de includere a codului în limbaje de marcare nu se limitează numai la HTML, XHTML și alte limbaje extinse cu XML, fișierele PDF și chiar animațiile Flash numărîndu-se printre alternative.
Dar, poate mai presus de toate, PHP excelează în prelucrarea bazelor de date, iar popularitatea utilizării lui în acest domeniu atinge cote maxime atunci cînd vine vorba de MySQL, fără discuție standardul actual în privința bazelor de date pentru aplicațiile Web.
MySQL este parte integrantă a proiectului LAMP (Linux, Apache, MySQL, PHP / Perl / Python), un pachet open source extrem de puternic. Din ce în ce mai multe companii folosesc LAMP ca alternativă viabilă și ieftină la soluțiile scumpe și nu întotdeauna profesionale ale softului proprietar.
Reflecții asupra analizei comunicării mediate de calculator
● Hipertext ● Multimedialitate ● Interactivitate ● Sisteme CMC ● Dileme etice în studiul comunicării mediate de calculator
Particularități ale comunicării online
Prin crearea serviciului Web, în 1989, și prin răspîndirea și accesibilitatea calculatoarelor personale și a dispozitivelor electronice mobile, Internetul a devenit o rețea globală de comunicare, disponibilă aproape fiecărui individ.
În ceea ce privește media, revoluția care a cuprins mijloacele de comunicare în masă poate fi comparată doar cu perioada ce a succedat invenția tiparului. Dacă ne referim la noul jurnalism în raport cu serviciul Web, simpla publicare a materialelor de presă nu este adecvată pentru definirea conceptului de jurnalism online. O serie întreagă de elemente trebuie implementate pentru a putea vorbi despre jurnalismul conceput special pentru Internet: multimedialitatea, interactivitatea. Multimedia reprezintă “integrarea a două sau a mai multor tipuri de media (text, audio sau video) în același mediu, procesat și prezentat de calculator”. Imaginile pot fi înregistrate (fotografii) sau create (ilustrații), în timp ce elementele video pot fi filmate sau generate (animațiile). Textul jurnalistic care redă cea mai mare parte a conținutului materialelor poate fi însoțit de elementele care dau interactivitatea: legăturile hypertext sau linkurile. Publicarea acestora denotă respect pentru cititorii care vor să afle mai multe despre subiectul tratat, accesînd și alte situri sau știri relevante pentru subiectul tratat. Aceste elemente hipertext reprezintă principalul “contract social încheiat pe Web”, între autorii unui conținut și cititorii acestuia.
În ceea ce privește interactivitatea, se impune adaptarea jurnalismului la mediul online, un mediu interactiv prin definiție. Interacțiunea autorilor materialelor publicistice cu cititorii, dar chiar și între ei și chiar interacțiunea lor cu produsul media, prin completări, editări sau actualizări ulterioare, este un al doilea principiu al jurnalismului online. Interactivitatea a fost extinsă la maximum prin popularizarea publicațiilor, autorilor și, bineînțeles, a materialelor pe platformele sociale, acolo unde se poate interacționa direct și fără foarte mari limite cu cititorii.
Criterii esențiale ale comunicării online
Interactivitatea
Interactivitatea a fost considerată dintotdeauna un aspect cheie al noilor media și a fost văzută prin prisma a două ipoteze. Prima, definită de Steuer în 1992, se referea la modul în care utilizatorii pot modifica, în timp real, forma și conținutul mediului, în timp ce cea de-a doua, nuanțată de mai mulți cercetători, făcea apel la modul în care comunicarea se reflecta pe sine, hrănindu-se și răspunzînd la trecut. Din cele două definiții reies clar conceptele care conduc la clarificarea principiilor interactivității: controlul utilizatorilor asupra conținutului (prin consultare și conversație) și feedback-ul în două sau mai multe direcții (prin conversație) între producător și consumator.
Deși majoritatea teoreticienilor sînt de acord cu aceste două concepte cheie, mulți autori au mers mai departe cu rafinarea teoriei comunicării în noile media. Heeter identifică șase dimensiuni ale interactivității, consacrînd încă patru concepte: complexitatea posibilităților de alegere, deschiderea către utilizator, facilitatea comunicării interpersonale și ușurința de adăugare a informațiilor.
Prin complexitatea posibilităților de alegere, autorul se referă la traiectoria personală pe care o poate lua fiecare utilizator prin multitudinea de informații disponibile. Acest principiu este strîns legat de principiul hipertextualității, deoarece linkurile oferă opțiuni multiple de navigare în interiorul siteurilor Web. A doua variabilă de alegere se referă la domeniul informațiilor pe care un cititor le poate alege (personalizarea conținutului).
Disponibilitatea către utilizator, deși acceptat ca un principiu, este mai greu de cuantificat, în măsura în care, de pildă, publicarea unei adrese email a autorului articolului reprezintă o disponibilitate pasivă, deoarece nu este garantat că un cititor chiar îi va scrie un mesaj autorului. Devine necesară, astfel, distincția între potențialul pentru deschidere și deschiderea propriu-zisă.
Prin facilitarea comunicării interpersonale se înțeleg condițiile create pentru ca utilizatorul să se angajeze într-o interacțiune sincronă unu-la-unu cu ceilalți utilizatori de pe site, prin servicii cum ar fi video-conferința, chat-ul sau mesageria instant.
Cea de-a patra dimensiune a interactivității, ușurința de adăugare a informațiilor, se ocupă cu comunicarea asincronă unu-la-mai-mulți pînă acolo unde utilizatorii ajung să publice informații pe un site Web. Acest lucru poate fi atins prin intermediul forumurilor sau al altor tehnologii "open source".
În completarea celor patru dimensiuni, Massey și Levy propun o a cincea dimensiune: viteza prin care un conținut devine disponibil, altfel spus, viteza de publicare. Prin actualizări frecvente, media online înregistrează o frecvență rapidă de împrospătare, mulți teoreticieni și practicieni considerînd că, de fapt, această viteză de publicare este principala caracteristică a publicațiilor online.
Hipertextualitatea
Hipertextualitatea se referă la părți diferite de text care sînt conectate de alte părți diferite de text în anumite puncte sau noduri și, de aceea, hipertextul este uneori văzut ca o "traiectorie particulară printr-o serie de texte mai degrabă decît textele în sine”. Profesioniștii mediului online pot utiliza hiperlinkuri interne, cît și externe. Cele interne conduc la alte texte sau secțiuni din cadrul siteului, în timp ce cele externe conduc la texte sau siteuri care se găsesc în altă parte în Internet.
În cadrul unei bune producții a mediei online, utilizarea efectivă a linkurilor interne și externe le oferă jurnaliștilor posibilitatea de a pune la dispoziția cititorilor o serie de contexte, ilustrații, surse primare, perspective multiple asupra unui subiect etc. Unii experți în media au considerat chiar că jurnaliștii ar trebui să opteze pentru o transparență a procesului de producție și să-i pună în legătură pe cititori cu sursele, în mod direct.
Profunzimea arhivării și scopul amplu care poate fi atins prin intermediul hiperlinkurilor externe către informații din întreaga rețea Internet, au condus la dispariția constrîngerilor legate de timp și de spațiu. Profesioniștii care publică în mediul online trebuie chiar să scrie și să povestească altfel. Tot Hall sugerează că o știre pe Internet trebuie structurată ca o matrice de diferite "lexia" – părți de informație, legate toate la o ancoră situată la începutul materialului, acolo unde este prezentată știrea, în esență.
Multimedialitatea
Multimedialitatea se referă la mondul în care textul, grafica, sunetul, vocea și imaginile statice sau în mișcare sînt integrate într-o formă digitală comună. Trebuie subliniat că multimedia se referă la un nou format media care rezultă în urma convergenței și a integrării formelor tradiționale ale tiparului, sunetului și filmului. Soukup atrage atenția asupra modului nou în care ar trebui să fie tratată comunicarea în ciberspațiu, dintr-o perspectivă multidisciplinară, eliberată din "credințele textuale" ale cercetării contemporane și teoretice asupra noilor media.
Sisteme CMC
Mai mulți autori arătau că studiul comunicării asincrone pe bază de text (text based CMC) trebuie să vizeze serviciile prin care se poate realiza o astfel de comunicare: email (fie unu-la-unu, fie unu-la-mai mulți), discuțiile pe baza listelor de email, buletinele de discuții, precum și “numărul crescînd de manifestări ale Webului ale acestui tip de comunicare”. Se arată că pe măsură ce tehnologiile evoluează, se modifică și tipul CMC. Uneori se manifestă divergența, ca în cazul contrastelor dintre formele audio-vizuale și text, alteori convergența, ca în cazul amalgamului de resurse oferite de către anumite pagini Web. În același timp, forme clar delimitate odată, sincronice (în timp real) și asincrone, coexistă în spațiul Web. În timp ce noi încercăm să identificăm și să analizăm forme speciale ale Webului, autorii exclud acest serviciu, axîndu-se pe serviciile menționate mai sus.
CMC este, în această privință, “procesul prin care oamenii creează, schimbă și primesc informații, folosind sisteme electronice de telecomunicații în rețea, care facilitează codarea, transmiterea și decodarea mesajelor”, ilustrînd faptul că definițiile recente se bazează pe aspectele sociale ale comunicării și nu pe software sau hardware. “CMC nu este doar o unealtă; este în același timp tehnologie, mediu și motor al relațiilor sociale”.
Una dintre principalele distincții făcute în CMC este cea între comunicarea sincronă (în timp real) și asincronă (cu întîrziere). Comunicarea sincronă este foarte asemănătoare cu discuția față în față, realizată între două persoane, sau cu convorbirea telefonică realizată între două persoane. Există foarte multe tipuri de software prin care se realizează o asemenea comunicare, fie că ne referim la cele de tip IRC (Internet Relay Chat), fie că aducem în discuție diferite forme de mesagerie instant (instant messaging). În comunicarea asincronă există o perioadă variabilă de timp, între momentul în care un mesaj este trimis și cel în care este citit de către destinatar (ca în cazul emailului). Formele asincrone sînt mai numeroase. O analogie în afara mediului electronic ar putea fi făcută cu trimiterea și primirea unei scrisori sau cu expedierea și receptarea unui fax.
În comunicarea mediată de calculator, procesul complex al interacțiunii între utilizatori este dat de natura permanentă a comunicării scrise, alături de viteza și dinamismul comunicării verbale. Posibilitățile de interacțiune și feedback sînt aproape nelimitate, potențialul comunicării fiind determinat doar de resursele de creativitate, imaginație și implicare personală ale participanților.
În ceea ce privește criteriile de delimitare între natura orală sau textuală a comunicării mediate de calculator, se respinge, în ultimul timp, o dihotomie clară între cele două aspecte, constatînd că acest tip de comunicare, cu precădere componenta asincronă, este, în mod simultan, atît limba vorbită, cît și scrisă. Păstrarea și arhivarea (salvarea) informațiilor anterioare și apelarea ulterioară la aceste resurse, în special pentru reutilizarea textelor pentru încadrarea lor în noi mesaje, aduc o complexitate remarcabilă comunicării, care nu este posibilă în conversația față în față. Dintr-o perspectivă teoretică poststructuralistă, calculatorul a promis redefinirea relației dintre autor, cititor și spațiul scris.
Una dintre criticile aduse CMC este aceea că doar un număr mic de participanți sînt activi și domină discuția, în timp ce cea mai mare parte a participanților, deși citesc intervențiile făcute, rămîn pasivi și nu aduc contribuții proprii. Aceștia au fost denumiți lurkers. Lurkerii consumă pasiv o astfel de discuție electronică. Însă acest lucru a fost remarcat și într-o discuție față în față în cadrul unui grup, de aceea critica adusă rămîne dispusă unor cercetări și clarificări. În cadrul grupului, nu toți membrii participă activ, dimpotrivă, cei mai mulți sînt receptori ai mesajului fără să aibă nici o intervenție orală.
Sistemele Internet de CMC sînt într-o permanentă creștere și adaptare. Pe lîngă tradiționalele sisteme asincrone CMC, cum ar fi emailul, listele de email și firele de discuții, astăzi se utilizează, din ce în ce mai mult, sisteme sincrone alternative de comunicare, cum ar fi tablele virtuale, IRC, conferințele Web audio sau video, și o întreagă suită de aplicații de grup (“groupware”). Împreună cu sporirea puterilor Internetului sporește și complexitatea materialului publicat.
În cercetarea comunicării mediate de calculator o serie de probleme etice au fost ridicate de-a lungul timpului, în privința drepturilor cercetătorilor și ale celor cercetați, precum și în privința celui sau celor care dețin sau trebuie să acorde drepturile asupra materialelor online care conțin discuții, mai ales în cazul celor care nu sînt deschise. Discuțiile despre drepturile de autor asupra materialelor online datează din anii '90 și sînt valabile și astăzi. Problema spinoasă legată de persoana care deține drepturile de autor asupra unei anumite intervenții în cadrul unei discuții de pe un grup sau în cadrul altei platforme nu a fost rezolvată nici pînă astăzi. Cei mai mulți cercetători merg în continuare pe un principiu formulat în 1994 de către Engelhardt și Wildes care evocă regula maximului beneficiu pentru minimum de rău cauzat. Alți cercetători, care nu au fost de acord cu acest principiu, preferă și astăzi să publice integral materialele cercetate în cadrul corpusurilor, cenzurînd autorul și prezentînd contribuțiile culese sub anonimat.
Text, paratext și hipertext în comunicarea mediată de calculator
● Strategii textuale ● Text, paratext, hipertext ● Dimensiunile spațiale, temporale, substanțiale, pragmatice și funcționale ale paratextului ● Sisteme și structuri hipertext
Într-un studiu ce urmărea schimbul cooperant de informații interculturale în contextul comunicării asincrone mediate de calculator, prin intermediul unui forum, autorii remarcau că utilizarea inițială a mijloacelor de comunicare asincrone prin intermediul calculatorului aducea un spor de viteză în comparație cu clasica scrisoare sau serviciul poștal (snail mail), pentru ca apoi să capete un pronunțat contur propriu. Văzută ca un amestec de trăsături ale limbii vorbite și ale celei scrise, așa cum reiese și din utilizarea constantă a unor noțiuni precum “chat” sau “discuție”, comunicarea mediată de calculator prezintă pronunțate particularități discursive proprii. Utilizarea calculatoarelor și a altor dispozitive electronice de către cei cu o minimă aptitudine pentru mînuirea lor s-a dovedit din ce în ce mai îndreptată spre schimbul de informații și alte activități comunicative, dintre care, notabile sînt și cele educative. Crearea, spre exemplu, în Uniunea Europeană, a unor proiecte educaționale, grupate în jurul folosirii noilor tehnologii, care au implicat, simultan, peste zece state, cum ar fi International E-mail Tandem Network, încercau să contureze profilul unei Europe unite prin diversitatea culturală și autonomă, încurajînd competențele comunicative și culturale. Spre deosebire de comunicarea față în față, comunicarea asincronă, realizată prin intermediul calculatorului, le permitea studenților implicați în astfel de proiecte, mai ales în cadrul acelora de deprindere a unei limbi străine, mai mult răgaz pentru interpretarea și aprofundarea noțiunilor învățate, în timp ce trebuia să compenseze, prin natura mediului, la nivelurile non verbale, precum tonul sau intonația. “Pe măsură ce interpretau texte și se decideau cum să răspundă, studenții și-au dat seama că pot reutiliza cuvinte și structuri din intrările lor precedente”. Așa s-a putut contura definirea unor strategii referitoare la text, în comunicarea asincronă mediată de calculator. Referitor la colaborarea realizată pentru construcția de text și context, autorii indică nivelul lexical, la care se observă cel mai bine această strategie, participanții alegînd și utilizînd, adesea, cuvinte sau terminologie folosită deja anterior. Aceste cuvinte, folosite și refolosite creează o coeziune globală, asemănătoare cu cea pe care o găsim în discursul scris.
O altă strategie care contribuie la coeziunea globală a textelor și care, în același timp, exprimă un punct de vedere propriu, este constanta referire la intervențiile altor participanți. De multe ori se citează o intervenție precedentă, în jurul căreia se construiește apoi propria argumentare, fie că intervenția citată este cea care a declanșat discuția, fie că este un text interesant al unui coleg. Alteori, în cadrul acestor forumuri, se face referire doar la numele de utilizator al celui care a avut o intervenție precedentă. Contractul încheiat în aceste forumuri este că, aproape în mod obligatoriu, postările precedente trebuie măcar scanate, dacă nu citite cu foarte mare atenție. Nu rareori, în intervențiile asincrone scrise apar concesiile sau disputele.
În teoria lui Eugeniu Coșeriu, reamplasarea direcției humboldtiene între energeia și ergon înfățișează limbajul ca proces – ca vorbire, într-un plan general, dar și ca produs – ca text, efectiv, în plan apropiat. „Vorbirea ca produs este, în plan particular, tocmai textul […]”, pentru că se are în vedere o activitate productivă, iar „un text nu este decît produsul unui act de limbaj”. Textului i se atașează o anumită materialitate, textul e „un produs care poate fi fie reținut în memorie, fie înregistrat și păstrat pe un suport material, înregistrat pe bandă, scris sau tipărit„.
În concluziile studiului realizat, autorii constată că există coeziunea și coerența necesare pentru a califica postările drept text și că strategiile de colaborare pentru crearea de texte și contexte puternice, înlănțuite sînt extrem de bine folosite în comunicarea asincronă mediată de calculator, un mediu contemporan de comunicare foarte bine conturat.
Introducere în paratext
O trecere în revistă a conceptului de paratext, trebuie să fie precedată de ceea ce Dominique Mainguenau găsea definitoriu în studiile lui Gerard Genette și anume faptul că, la acest autor, studiul literaturii coincide cu cel al transtextualității.
În timp ce intertextualitatea este legătura cea mai ușor de remarcat, pentru că presupune prezența simultană a unor texte, cel puțin două, hipertextualitatea, în teoria literară, diferită de ceea ce se înțelege prin multitudinea de texte interconectate din sfera digitală și care implică și anumite mecanisme tehnice, se referă la „relațiile care leagă un text de unul anterior, pe care se grefează, fie prin transformare, fie prin imitare”.
Maniera în care un text, de regulă literar, este prezentat alături de alte producții, verbale sau nu, precum numele autorului, titlul, o prefață sau ilustrațiile, asigură prezența sa în lume, receptarea, precum și consumul său în lumea contemporană, de cele mai multe ori sub forma unei cărți. Aceste elemente, constituie, la Gerard Genette, paratextul lucrării. Preluînd formula lui Borges, aceste elemente joacă rolul unui "vestibul", un loc în care oricine poate hotărî dacă dorește să intre (mai departe, în lucrare) sau să o părăsească. Un simplu exercițiu de gîndire – cum ar fi lecturarea textului Ulysse, fără a ni se prezenta titlul și fără a fi afișat nici autorul (James Joyce), conduce spre înțelegerea importanței acestor elemente tranzacționale. Un conținut complet al paratextului unei cărți nu poate lăsa la o parte titlul, numele autorului și celelalte elemente de prezentare și identificare, ilustrație ș.a.m.d. Un cititor poate cunoaște, în mare, un autor sau conținutul unei lucrări prin epitext, adică prin intermediul unui interviu acordat de un anumit autor unei publicații. Exercițiul de mai sus nu pornește de la premise absurde. Au existat momente în civilizația lumii cînd apăreau cărți fără prefață, autori care nu își inscripționau numele sau cărți fără titlu. Așadar căile și semnificația paratextului sînt modificate în permanență în funcție de perioade, culturi, genuri.
Dacă nu există texte fără paratexte, în mod reversibil, există paratexte la lucrări celebre care s-au pierdut, dar despre care știm că au existat (Bătălia de la Thermopile, opera abandonată a lui Flaubert).
Mesajul paratextual este caracterizat de o serie de factori, care pot fi analizați și care descriu caracteristicile spațiale (determinarea poziției – unde?), temporale – data apariției și, eventual, a dispariției (cind?), substanțiale – modul de existență, verbal sau de alt tip (cum?), pragmatice – funcțiile care dau sens mesajului (la ce e bun?), funcționale – expeditor și destinatar, într-un cadru amplu (de la cine? către cine?).
Referitor la poziția paratextului în raport cu textul, acesta poate fi în jurul textului, în spațiul aceluiași volum sau interstițial, precum titlurile de capitole și anumite note. Acestea creează categoria peritextului în jurul textului, dar la o distanță mult mai mare se găsesc și mesajele directe, susținute de media, cum ar fi interviurile sau conversațiile sau la adăpostul comunicării private, ca în cazul corespondențelor sau jurnalelor, epitextul. Deci, din perspectivă temporală, paratextul = peritextul + epitextul.
Și pentru caracteristica temporală a paratextului poate fi luat textul ca punct de referință. Dacă există mesaje publicitare care anunță o anumită lucrare, carte sau articol, paratextul este anterior textului, dacă e vorba de o recenzie. Multe elemente apar în același timp cu textul, cum ar fi prefețele. În același fel, multe paratexte dispar, iar data de dispariție este un nou element în funcție de care se poate discuta de dimensiunea temporală a paratextului.
Cînd se discută despre natura substanțială, se fac mai multe distincții. Toate paratextele sînt textuale cel puțin (pot fi orale, dar și așa, își însușesc statutul lingvistic al textului). Dar valoare paratextuală au și alte forme de exprimare: iconice, ca în cazul ilustraților, materiale, ca în cazul alegerii unui anumit set tipografic pentru editarea unei cărți sau factuale care nu transmit nici un mesaj explicit, dar care implicit ghidează cititorul (cum ar fi sexul sau vîrsta unui autor). În alte cazuri, un text poate fi citit diferit, dacă numele autorului este precedat de anumite titluri onorifice.
Natura pragmatică este definită de "caracteristicile instanței sau situației sale de comunicare" și aici pot fi menționate o serie de factori care țin de tipul emițătorului și destinatarului, de gradul de autoritate și responsabilitate al celui dintîi sau de forța ilocuționară a mesajului. Adresantul nu este întotdeuna autorul (paratextul auctorial), ba chiar mai dese sînt cazurile cînd de paratext se ocupă, în aceeși măsură, poate chiar mai mare în zilele noastre, o editură (paratextul editorial). Chiar în jurnalism există numeroase elemente paratextuale – supratitluri, subtitluri, șapouri, care pot acompania titlul, în diferite combinații și accentuări tipografice (de machetare sau design), prin care se stabilesc „relații specifice, gramaticale și semantice, cu elementul central reprezentat de titlu” și care ar putea reprezenta o natură pragmatică vizuală. Forța ilocuționară, un termen preluat din filosofia limbajului se remarcă atunci cînd un mesaj transmite pur și simplu text, cînd sursa are o anumită intenție sau dacă mesajul lasă loc unor interpretări.
Hipertextul
Conceptul de hipertext a fost inventat în 1965 de Ted Nelson, care îl definea drept “material scris sau grafic interconectat într-o manieră complexă care în mod convențional nu poate fi reprezentat pe hîrtie”. “El poate conține cuprinsuri ale propriului său conținut și relațiile dintre diverse părți componente; poate, de asemeni, conține adnotări, adăugiri și note de subsol pentru cei care doresc să-l examineze". De atunci și pînă astăzi, mai mulți autori au definit hipertextul. Pentru unii cercetători, hipertextul poate fi atît o formă de document electronic, cît și o metodă de organizare a informațiilor, în care datele sînt memorate într-o rețea de noduri și legături, putînd fi accesată prin intermediul navigatoarelor interactive și manipulată de un editor structural. Pentru alții, hipertextul este o tehnică neliniară de organizare a textului pentru parcurgerea rapidă și inedită a unei cantități substanțiale de cunoștințe.
Începuturile bine conturate ale hipertextului apar în articolul “As we may think” din ziarul Atlantic Monthly. În acest articol din 1945, Vannevar Bush, profesor la MIT și Institutul Carnegie din Washington, descria o mașină care să ajute omul în cadrul procesului de memorare, pe baza asocierilor realizate de acesta, între conținut și formă. Aparatul, numit MEMEX (Memory Extended), funcționa pe baza microfilmelor, putînd fi manipulat prin intermediul unor dispozitive optice și al tastaturilor.
În 1968, Douglas Engelbart, membru al Institutului de Cercetare de la Standford, prezenta, în cadrul unei audiențe, proiectul Augment, un aparat de procesare a textelor și hipertextelor. În cadrul acestui proiect, publicul făcea cunoștință și cu cîteva inovații, precum mouse-ul sau interfața bazată pe ferestre.
Dupa cum am arătat, tot în acea perioadă, Ted Nelson prezenta conceptul de hipermedia și lansa pe piața inovațiilor propriul său sistem hipermedia, numit Xanadu (“locul magic al memoriei literare”, dupa cum îl descria poetul Samuel Taylor Coleridge în poemul "Kubla Kahn: Or, A Vision în a Dream", scris în anul 1798). Ambiția proiectului Xanadu era imensă, proprietarul ei urmărind să strîngă, într-un singur depozit de date, întreaga literatură universală, împreună cu alte note. O manifestare a imaginii despre Xanadu este astăzi World Wide Web-ul, inventat la CERN (The European Organization for Nuclear Research) de către Tim Berners-Lee, în 1989.
Întregul concept de hipertext gravitează în jurul caracteristicii sale centrale, aceea de a crea legături în cadrul textelor, fie în interiorul aceluiași document, fie între documente diferite. Se urmăreau avantajele oferite de un mediu electronic față de textul tipărit: textele puteau fi parcurse într-un mod mult mai eficient; se aveau în vedere capacitățile foarte mari de memorare de text electronic; orice operație de manipulare a unui text electronic, putea fi refolosită în cadrul sistemelor hipertext.
Nodurile (conceptele) și legăturile (relațiile) formează orice sistem hipertext. Un nod este unic, poate conține orice tip de informație (text, imagine, audio, video) și are asociată, de cele mai multe ori, o informație semantică. Legăturile conectează nodurile cu alte noduri. Nodul-sursă al unei legături se mai numește referință, iar cel destinație, referent. Cele mai utilizate tehnici de stocare a informației în cadrul nodurilor sînt limbajele de marcare (SGML – Standard Generalized Markup Language sau, mai nou, XML – Extensible Markup Language). Cel mai întilnit standard actual este construit pe aceste tehnici, limbajul cel mai popular fiind HTML (HyperText Markup Language), ajuns la o nouă versiune cu numărul cinci. Unul dintre avantajele acestui limbaj de marcare este asigurarea independenței hardware și software prin ușurarea activităților de navigare sau de întreținere.
Fig.4 O structură de șase noduri și treisprezece legături
Conexiunile între noduri depind de acestea și pot fi bidirecționale sau doar unidirecționale. Și legăturilor li se pot asocia tipuri, cum ar fi legăturile de specificare, de elaborare sau legăturile membru. O serie de autori stabilea o tipologie și distingea între legături referențiale (non-ierarhice, utile pentru realizarea referințelor încrucișate, cele care realizează cel mai eficient distincția între hipertext și celelalte forme de stocare a informației) sau organizaționale (ierarhice sau structurale). Legăturile pot fi statice (stabilite de autorul documentului) sau dinamice (create în funcție de context, de momentul rulării sau de cerințele utilizatorilor).
În timp ce pentru înțelegerea și navigarea într-un document hipertext este necesară capacitatea utilizatorului de a-și reprezenta mental harta acelui document, pentru crearea de documente hipertext coerente, mai mulți autori, printre care Usha Rao sau Jeff Conklin, au încercat să stabileacă o serie de principii pe care ar trebui să le respecte autorii de documente hipertext. În viziunea acestor autori, trei componente stau la baza oricărui document hipertext coerent: organizarea, conținutul și prezentarea informațiilor. Principiile grupează nodurile în funcție de conținut (se stabilește că legăturile între nodurile conținut se realizează semantic), de organizare (nodurile de structură – fie ele de secvență sau de explorare, au un nume și un nod de start prin care se stabilește ordinea de parcurgere a documentului hipertext, precum și posibilitățile de explorare) și de prezentare (maniera în care este afișată structura documentului hipertext, fie doar prin text, fie prin imagine, fie combinat).
Un document hipertext poate fi structurat în mai multe moduri. Pentru realizarea unui document hipertext valid și usor de parcurs s-au propus mai multe metode.
Metafora cărții tipărite stă la baza celei mai uzuale structuri. În cadrul acesteia, se utilizează legături organizaționale, de tip cuprins, referințe, note de subsol, între nodurile hiperdocumentelor. Acest model este preferat pentru că realizează un traseu ușor de parcurs în cadrul unui document hipertext.
Structura liniară cu salturi este un model implementat pentru prima dată de compania Apple. Structura unui astfel de document hipertext este arborescentă, însă, utilizatorii pot parcurge nodurile pe un traseu liniar, sărind de la orice nod la orice nod, prin intermediul unui nod de gardă, numit, de obicei "Acasă" (Home).
Modelul Dexter este un model avansat, în cadrul căruia se face apel, de cele mai multe ori, la inteligența artificială, care implementează o structură ierarhică, în interiorul căreia documentele hipertext pot fi nivelate semantic.
Scopul cercetării noastre este doar de a menționa principalele caracteristici ale hipertextului, descrierea modelelor avansate fiind un obiectiv pe care nu ni-l propunem. Putem însă menționa că, pe lîngă modelele prezentate pe scurt, pentru ilustrarea modalităților de nivelare ale sistemelor hipertext, pot coexista mai multe modele în cadrul unui sistem hipertext, în functie de aplicabilitatea practică a obiectului digital la care servește structura hipertext.
Trebuie precizat, de asemenea, că, în realitate, un document conține, în egală măsură, atît hipertext cît și hipermedia, asupra celei din urmă aplicîndu-se aceleași metode de structurare discutate mai sus.
Cu siguranță, World Wide Web este cel mai important sistem hipertext din ciberspațiu și din cultura electronică actuală, metodele prezentate întîlnindu-se la fiecare pas, în explorarea conținutului textual al hiperdocumentelor interconectate la nivel global.
Particularități lingvistice în analiza comunicării mediate de calculator
● Comunicare mediată sincronă și asincronă ● Sensurile comunicării mediate de calculator ● Limba în CMC ● Sociolingvistica și CMC ● Diacritice și accesibilitate lingvistică
Particularități lingvistice ale comunicării mediate de calculator
Comunicarea mediată de calculator este o formă de comunicare între indivizi cînd aceștia utilizează calculatorul drept mediu. Din CMC (Computer Mediated Communication) fac parte emailul, forumurile, servicul World Wide Web, programele de chat și camerele de chat. Tabelul următor reliefează cîteva particularități situaționale ale comunicării mediate de calculator (figura 5). Cu toate acestea, platformele UGC / sociale reprezintă un cumul de servicii, prin urmare sînt îndeplinite cele mai multe dintre caracteristicile de mai jos.
Fig.5 Particularități situaționale ale CMC
Caracteristicile lingvistice ale comunicării mediate de calculator sînt notabile la nivelul textului, ale cărui proprietăți pot varia în functie de tipul de text și trăsăturile sociale ale autorului, precum vîrsta, nivelul de educație, identitatea etc.
Mediul online rămîne un canal preponderent scris și dependent de reacțiile la mesajele scrise. Există o intuiție generală că se poate vorbi despre anumite particularități ale limbii, care se regăsesc în toate situațiile comunicarii mediate de calculator, fie ele sincrone sau asincrone, și care influențează varianta standard a limbii, (adică a părăsit situația comunicării mediate de calculator – CMC și care nu se confundă cu jargonul tehnic), fără a fi expresia unor modificări ostentative pentru obținerea unor efecte.
În partea introductivă a referatului de față, în care am trecut în revistă principalele caracteristici și actualități ale media online, cu menționarea limbajelor de marcare care influențează modul de afișare a informației pe Web, s-au putut remarca o serie de abrevieri, care nu pot lipsi din jargonul informatic. Aceste exemple pot întregi elementele lingvistice întilnite în comunicarea mediată de computer.
La nivel ortografic, putem remarca scierea fonetică informală: “I luv to do that”; “dunno how easy it will be” și cea fără diacritice (Item 7). De asemenea, se regăsește scrierea rapidă, în cadrul careia se produc omisiuni de litere, scrierea fonetică și substituția literelor și cuvintelor cu cifre (Item 9). Din acest punct de vedere, creativitatea din limba engleză se manifestă mai mult decît în cazul limbii române, unde astfe de practici sînt experimentale (vezi exemplul cu imaginea ca substitut al unui cuvînt sau părți dintr-un cuvînt (Itemi 6), proiectul Substrat). Mai notăm absența capitalizării sau absența scrierii cu literă majusculă după punct (Item 8). Există o serie de opțiuni software care urmăresc autocapitalizarea, adică adăugarea literei mari de la începutul propoziției în mod automat.
La nivelul vocabularului, regăsim în primul rind erorile informale, apoi utilizările interjecțiilor (Item 8). Și nu în ultimul rind, utilizarea abrevierilor ca în cazul numeroasele exemple din studiul media introductiv din cadrul acestei lucrări.
La nivel sintactic, întîlnim scrierea rapidă, telegrafică (Item 7), precum și fenomenul de înlănțuire a unor multiple coordonate sau subordonate.
La nivelul discursului și al textului, remarcăm fenomenul de utilizare a particularităților de interacțiune (întrebările: “as veni inspre tudor, dar să nu fie tirziu, ok?” (Item 5); “cred că asa e cel mai bine, am dreptate?”; reluarea unei conversații în mod inventat anterioară și abandonată: “a, apropo, v-am spus cu cine m-am întîlnit aseară?” (Item 5); scrierea în stil memorialistic: “si incă un lucru – oare vreau cu adevărat sa merg sa studiez in Anglia? Oare vreau? Ei, am sa ma mai gindesc la asta la timpul potrivit”, exemplu la care se remarca si lipsa literelor cu diacritice (Item 4); structura mesaj-comentariu în emailuri (Item 3); referiri de tip hipertex, în WWW (Item 2).)
Notăm următoarele particularități paralingvistice și grafice: spațierea literelor, repetarea unor litere (“pleaseeee”) (Item 7), alte marcaje de subliniere (“*uau!*“) (Item 2), capitalizarea literelor pentru a marca țipătul (“MAI REPEDE”) sau pentru alte efecte (Item 1), punctuația deficitară sau, dimpotrivă, abundentă (repetarea semnelor de punctuație”) și emoticoanele (Item 1).
Este limpede că, dintre toate situațiile de comunicare din Internet, Webul este cel mai aproape de limba scrisă, în timp ce chatul este la polul opus. Varietatea limbii este caracterizată drept limbă scrisă care a fost atrasă puțin în direcția vorbirii, decît este transcriere a limbii vorbite. Limba în Internet nu este identică nici cu limba scrisă nici cu cea vorbită, dar afișează, selectiv și prin adaptare, particularități ale amîndurora. „În timp ce scriu în mediul electronic, oamenii adoptă convențiile discursului oral sau scris, în funcție de nevoile lor de comunicare”, deci ceea ce ar caracteriza cel mai bine limba în Internet ar fi imaginea unui centaur: “jumătate – scriere, jumătate – vorbire”. În sfîrșit, sociolingvistul Celso Alvarez-Caccamo constata că formula limbii utilizate în Internet este “vorbire+scriere+particularitățile electronice ale mediului”.
De la aceste trăsături generale, putem enumera succint – urmînd să detaliem pe parcurs – o serie de caracteristici ale limbii în situația de comunicare Web și, de asemenea, care sînt motivele pentru care limba are caracteristicile menționate. Vom identifica, în cazul exprimărilor bilingve, dacă este vorba despre caracterul universal al limbii engleze, care s-a impus odată cu elementele globale ale culturii americane, larg răspîndite în rîndul tinerilor, dublate de comunicarea instituțional-antreprenorială din cadrul companiilor multinaționale, care se realizează aproape în exclusivitate în limba engleză sau este vorba despre un argou, o încifrare a comunicării în rîndul utilizatorilor acestor platforme sociale. Ioana Vintilă-Rădulescu, cercetător la Institutul “Iorgu Iordan” din București, comenta într-un articol din România Liberă că „Tinerii nu vorbesc englezește, ci un fel de argou presărat cu cuvinte care nu mai sunt predominant țigănești, ci englezești. Au ajuns la asta pentru că engleza e principala limbă de comunicare pe internet, principala limbă a muzicii pe care o ascultă și a serialelor pe care le urmăresc la TV. E mai simplu să reproducă termenii pe care îi aud decât să le caute echivalentul românesc”.
Ce transmit aceste particularități? CMC se prezintă ca un amestec de caracteristici provenite din prototipul limbii vorbite și din prototipul media scrisă și chiar din subtipuri ale acestora, cum ar fi, spre exemplu, comunicarea telegrafică. Stabilirea tipului de text are un rol major în definirea naturii limbii utilizate în CMC. În mod hotărît, trendul este spre o scriere informală și spre un stil vorbit al textului. Acest lucru se remarcă ușor dacă se analizează nivelul paralingvistic și grafic, acolo unde s-au creat căi speciale de reprezentare a efectelor posibile, altfel, numai în cadrul conversațiilor față-în-față. Constrîngerile interacțiunii în timp real au condus la tipuri de texte asincrone. Din punct de vedere social, comunicarea mediată de calculator conduce la o solidaritate de grup a membrilor care utilizează limba pe Web.
Sociolingvistica și comunicarea mediată de calculator
O serie de autori critică determinismul tehnologic de studiere a limbii în CMC și găsește mult mai întemeiată o abordare din perspectiva utilizatorilor. Fără a nega influențele tehnologiei asupra limbii, autorul crede că se poate vorbi, mai degrabă, despre o “varietate a practicilor de grup”. Discutînd rolul limbii în comunicarea mediată de calculator, autorul consideră că preocupările pentru limbă au jucat un rol central în studiile CMC, în timp ce noțiuni precum comunitatea sau identitatea au devenit orientări de importanță marginală.
Asupra comunităților online au planat și planează dificultăți taxonomice, date fiind ambiguitățile de la nivelul coeziunii și longevității interacțiunilor între membrii de la un moment dat ai unei comunități de un anumit tip. Se discută încă și acum dacă noțiunea de grup poate fi extinsă la cea de comunitate, dacă interacțiunile sînt regulate, dacă există roluri și ierarhii bine definite, pentru a se putea vorbi despre comunități virtuale, atît în sensul sociologic cît și în cel sociolingvistic, subdomeniu în care nu pot fi omise clarificări sociale clare ale grupului de vorbitori.
Referitor la multilingvism, se remarcă, în continuare, dominanța limbii engleze drept lingua franca a Webului, deși, în ultima vreme, tot mai multe situri și grupuri regionale sînt prezente și în alte versiuni de limbă, uneori chiar în paralel. Considerînd o geografie a spațiului Web, se constată cum tot mai multe grupuri regionale utilizează limbile proprii. Internetul s-a dovedit un mediu foarte bun pentru consacrarea prin păstrare și popularizare în scris a unor limbi mici sau rare. Dacă ne referim în continuare la limba engleză cred că în limba română s-au consacrat din engleză anumite fragmente, titluri, lexeme, devenite populare în urma promovării lor în media (o replică dintr-un film, un titlu de piesă muzicala sau de carte), pentru că se comunică, cu cîteva excepții, în limba română, dar se pigmentează propozițiile sau frazele cu astfel de “markeri” (Item 10).
Limbajul informaticii ca manifestare contemporană
Limbajul informaticii este pentru aproape toate limbile statelor dezvoltate, deci și pentru limba română, limbajul cu cel mai mare impact asupra limbii comune. Rodica Zafiu considera că situațiile de comunicare nou apărute "creează formule inedite între scris și oralitate". Totodată, autoarea considera, în ceea ce priveste terminologia, ca există "un jargon al specialiștilor, mai puțin supravegheat, de folosință practică, în care amestecul lingvistic e mai puternic" și mai există, nivelul amplu de pătrundere a acestei terminologii în limba comună, fenomen față de care interesul lingvistic este foarte mare.
Pornind de la discuția despre Dicționarul explicativ de calculatoare, în care se remarca predominarea unei serii de neologisme, în principal verbe formate cu sufixul -a (a apela < to call, a accesa < to access) și calcuri semantice (mapare, parolare, adresare), precum compusele din substantive juxtapuse (fișier-text, așezare fișier, limbaj mașină), se constată că, pînă la un punct, "noul limbaj informatic ar părea să confirme observațiile mai vechi ale lingviștilor despre preferința limbajelor știintifice pentru substantivele masculine". Însă, în privința influenței reciproce dintre acest limbaj de specialitate și limba comună, aceasta se realiza prin extinderi metaforice: preluarea de către limbajul de specialitate a unor cuvinte din limba curentă, cărora le extinde sensul prin metaforă. Ilustrativ este sensul cuvîntului mouse, care a fost tradus doar în franceză (souris). Alți termeni metaforici traduși includ bibliotecă, fereastră, magistrală, meniu, pachet, rădăcină, virus, poartă, a salva, a naviga, a vizita etc.
O a doua fază este reprezentată de (re)intrarea termenilor specializați, prin extensie semantică, în limbajul curent.
În privința limbii române în Internet se înregistrau încercări de adaptare ale terminologiei de specialitate engleză (internațională) și se constata, că deși exista o tendință spre simplificare și clișeizare, se regăsesc ușor insule de expresivitate sau creativitate lingvistică, cum se regăsește termenul la Crystal .
Situațiile în care autorii de pagini virtuale se confruntă cu probleme lingvistice sînt suficiente. Pentru optimizarea materialelor în limba română pentru motoarele de căutare, s-a renunțat la scrierea cu diacritice, lucru epuizant în lectura unor poeme, de exemplu. Problema mixajului este exemplificată în literatură cu numeroase mostre.
Semnele diacritice din limba română
Diakrinein (a deosebi, din greacă) și diakritikos (care deosebește) formează etimologia cuvîntului diacritic, numind „semne deosebite” acele semne care însoțesc cîteodată o literă, fie în formă de linie, punct, fie arc de cerc, și care îi schimbă literei valoarea fonetică. Poziția semnului diacritic poate diferi, acesta situîndu-se cînd deasupra literei, cînd sub ea, cînd chiar peste literă.
Fig.6 Semne diacritice
Începutul secolului al XX-lea a impus o stabilizare a ortografiei românești, care, în cadrul perioadei alfabetului latin (începutul secolului al XVI-lea), marca debutul folosirii semnelor diacritice utilizate și astăzi. Între secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, Școala Ardeleană era o mișcare culturală transilvăneană de anvergură. Cîțiva dintre reprezentanții săi de seamă, Gheorghe Șincai, Petru Maior și Samuil Micu, s-au preocupat, în mod constant, de formarea unei limbi literare și, prin aceasta, și a unei ortografii a limbii române. Criteriile de acceptare a unei anumite scrieri ortografice erau strîns legate de scopul declarat al mișcării, acela de emancipare a românilor transilvăneni prin declararea și demonstrarea, uneori în mod exagerat, a provenienței latine. La folosirea semnelor diacritice pentru marcarea pronunției diferite s-a ajuns în urma unor concesii făcute principiului fonetic de scriere, care era prea complicat și inaccesibil maselor. "Un reper important în evoluția semnelor diacritice este lucrarea lui Petru Maior din 1819, Orthographia romana sive latino-valachica, una cum clavi, în care se prezintă un sistem ortografic finisat, bazat în continuare pe principiul etimologic, dar moderat cu reguli fonetice pentru o citire mai ușoară.". În acest articol din DOR se găsesc numeroase exemple de semne diacritice folosite de către Petru Maior, realizate pe baza unei simulări.
În secolul al XIX-lea, confruntarea celor două moduri de gîndire – principiul fonetic de scriere opus celui etimologic, a condus la folosirea, în paralel, atît a alfabetului chirilic, în continuare, cit și grafii ale alfabetului latin de ambele tipuri.
Începutul secolului al XX-lea a fost marcat de un curent continuu de simplificare, iar sistemul de scriere a fost reformat riguros pe baza principiului fonetic. "Astfel s-a redus numărul de litere care reprezentau același sunet, încît pentru sunetul ă a rămas o singură literă, iar pentru î au rămas două, urmînd să fie folosite în funcție de poziția în cuvînt." Renunțarea înregistrată în etape succesive a condus, în 1953, la păstrarea numai literei î, lucru schimbat în cazul familiei lexicale romîn, în 1964, cînd s-a trecut la â și s-a revenit la numele de România. În 1993 se considera că s-au făcut, în mod nostalgic, cițiva pași înapoi, prin impunerea utilizării literei â în interiorul cuvintelor și prin stabilirea grafiei și pronuntiei sunt în loc de sînt. Insa, de aceasta data, nu s-a mai modificat numarul literelor care au diacritice, ci doar rata utilizării lor.
Limba română actuală înregistrează cinci litere românești cu semne diacritice (ă â î ș ț), la forma lor grafică ajungîndu-se din rațiuni tipografice.
Fig.7 Semnele diacritice în limba română actuală
În era digitală, o mare parte din vreme s-a mers pe principiul istoric că literele ș și ț se scriu cu sedilă, iar, în realitate, cu virgulă, sedilele fiind observate, ca atare, doar în cazul altor limbi. Standardele informatice au impus această regulă de scriere a literelor ș și ț cu virgulă, iar nu cu sedilă, ca în cazul celorlalte caractere. După ce multă vreme s-a mers pe o ambiguitate în privința acestor două litere, standardele Unicode noi, precum și sistemele de operare de pe principalele sisteme de calcul au revizuit această opțiune și au impus un mod de scriere corect cu diacritice.
Foarte mulți utilizatori de calculatoare consideră că scrierea corectă cu diacritice este consumatoare de timp și reduce din viteza de dactilografiere. În același timp, scrierea cu caractere greșite pentru literele cu diacritice, conduce la o incompatibilitate cu codurile recunoscute pe Web, astfel încît, pînă nu demult, pe multe dintre paginile Web scrise în limba română apăreau semne ciudate în loc de literele marcate cu diacritice.
Facebook și accesibilitatea lingvistică
La doar cîțiva ani după ce un student pe nume Mark Zuckerberg lansa o nouă rețea socială cu o audiență foarte precisă: studenții facultății American Ivy League, graficele statistice au depășit orice așteptare, cînd rețeaua a devenit accesibilă oricui dorea să se înscrie. Siteul a atins 65 de miliarde de vizualizări de pagină pe lună.
Deși a fost creat pentru o audiență restrînsă, Facebook a pătruns în cultura pop din întreaga lume. În acest moment se discută despre un minim necesar de interacțiune verbală și de un nivel de adaptare la culturile locale care ar putea face din Facebook un real succes internațional. Tot în acest moment, nu s-au clarificat încă întrebările referitoare la succesul pe care rețeaua socială îl înregistrează în țări din întreaga lume. Un utilizator turc, vorbitor de engleză, spunea că, asemenea altor produse culturale americane importate, și Facebook este un concept universal și că oamenii nu îl percep ca pe un produs american. Utilizatorii din țări din întreaga lume, localizează și importă pe site, propria cultură, manifestînd interes pentru produse și aspecte culturale, începind de la limbă, obiceiuri locale, mîncare tradițională, criterii definitorii în cultura proprie.
Într-un registru opus, Alfredo de Hoces, un inginer spaniol care trăiește în Dublin, își exprima convingerea că deși Facebook este o rețea folosită universal, "îți poți da seama că este un produs american" pentru că în Statele Unite, crede el, relațiile sînt superficiale și exhibiționiste și, prin urmare, într-o societate condusă de consumerism, "trebuie să ai mai mulți prieteni și să primești mai multe 'daruri' decît ceilalți".
Nu toată lumea este mulțumită de utilizarea rețelei sociale. În multe țări, o cerere de prietenie sau o invitație la un joc virtual pot avea repecusiuni în viața cotidiană, mai ales dacă acele cereri și invitații sînt întîmpinate cu un refuz. Există o presiune socială de a accepta anumite acțiuni, aproape în mod automat.
Indiferent de varietatea geografică din care provin interlocutorii cu care se poartă o discuție despre Facebook, este cert că nici o altă rețea locală nu a putut oferi atît de multe (din puncte de vedere vizual, de securitate a profilului sau de socializare) ca rețeaua americană.
Cu siguranță, un factor de sporire a succesului internațional este, de departe, accesibilitatea lingvistică și internaționalizarea siteului. Dacă ar exista versiuni în majoritatea limbilor, pentru majoritatea țărilor, succesul rețelei de socializare ar fi cu mult mai mare, luînd în considerare că, în acest moment, mulți utilizatori au dorit să își facă un cont, dar nu au putut trece peste barierele lingvistice ale limbii engleze.
Bibliografie
Ban, Marcel-Teodor; Miclea, Manuel, Dicționarul explicativ de calculatoare, Editura Tehnică, 1994.
Berners-Lee, Tim; Fischetti, Max, Weaving the Web, Barnes & Noble, 2001.
Bidu-Vrânceanu, Angela et. al., Dicționar de științe ale limbii, Ed. Nemira & Co., București, 2005.
Cappo, Joe, The Future of Advertising: New Media, new clients, new consumers în the post-television age, London, The McGraw-Hill Companies, 2003.
Chomsky, Noam, Cunoașterea limbii, trad. Alexandra Cornilescu, Ed. Științifică, București, 1996.
Coșeriu, Eugeniu, Omul și limbajul său, coord. Dorel Fînaru, coord. trad. Dumitru Irimia, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza Iași”, 2009.
Crystal, David, Language and the Internet, Cambridge University Press, 2004.
Cvasnîi Cătănescu, Maria, Retorică publicistică. De la paratext la text, Editura Universității din București, 2006.
Dimitrescu, Florica, “Dicționar de cuvinte recente”, ediția a II-a, Editura Lagos, 1997.
Genette, Gérard, Palimpsestes, Éditions du Seuil, 1982.
Hall, J, Online journalism: a critical primer. London: Pluto Press, 2001.
Ionescu-Ruxăndoiu, Liliana; Chițoran, Dumitru; Sociolingvistica – Orientări actuale, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1975.
Mainguenau, Dominique, Pragmatică pentru discursul literar, trad. de Raluca-Nicoleta Balațchi, Editura Institutul European, Iași, 2007.
McQuail, Denis, Mass communication theory. London: Sage, 2000.
McQuail, Denis; Windahl, Sven; Modele ale comunicării pentru studiul comunicării de masă, trad. Comunicare. ro, București, 2004.
Popa, Dorin, Introducere în studiul și istoria mass-media, Iași, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, 2002.
Rosnay, Joël de; Revelli, Carlo, La révolte du pronétariat, Librairie Arthème Fayard, 2006.
Treadaway Chris, Smith Mari, Facebook Marketing an hour a day, Wiley Publishing, Inc., Indianapolis, Indiana, 2010.
Ulmanu, Alexandru-Brăduț, Cartea fețelor, Humanitas, 2011.
Articole
Agenția de social media Spada, http://www.agentiaspada.ro/ghid-introducere-in-facebook-pentru-companii-bn/, accesat la data de 22.09.2012.
Androutsopoulos, Jannis, Sociolinguistics and computer-mediated communication, în Journal of Sociolinguistics 10/4, 2006, p. 419–438.
Barnet, Belinda, The Magical Place of Literary Memory™: Xanadu, http://tlweb.latrobe.edu.au/humanities/screeningthepast/firstrelease/fr_18/BBfr18a.html.
Bradshaw, Paul, How interactive are UK business news websites?, în OnlinJournalismBlog.com, http://onlinejournalismblog.com/2008/04/07/how-interactive-are-uk-business-news-websites/
“Bye bye Buzby, bye bye” în New Scientist, 28 mai 1981, http://books.google.co.uk/books?id=79YSr96pZsQC&pg=PA539#v=onepage&q&f=false
Dana Boyd, Taken out of Context: American Teen Sociality and Networked Publics, p.198, http://www.danah.org/papers/ExtremeDemocracy.pdf, accesat în 12 martie 2013.
Conklin, Jeff, A Survey of Hypertext (1995), CiteSeer, http://citeseerx.ist.psu.edu/viewdoc/summary?doi=10.1.1.41.9368
Crystal, David, The scope of Internet linguistics, 2005, http://www.davidcrystal.com/DC_articles/Internet2.pdf, accesat în 20.02.2013.
Engelhardt, Tristram, și Wildes, Kevin, The Four Principles of Health Care Ethics and Post-Modernity. în Principles of Health Care Ethics, edited by R. Gillon. London: John Wiley & Sons, 1994.
Facebrands, http://www.facebrands.ro/demografice.html, accesat la data de 19.02.2013.
Gelan, Cristina, în Revista de Comunicare și Marketing, anul III, nr. 4, martie 2012.
Gerard Genette, Marie Maclean, Introduction to the Paratext în New Literacy History, Vol. 22, Nr. 2, Probings: Art, Criticism, Genre (Spring, 1991).
Gliga, Lavinia, Căciuliță, coif, virguliță, Decat O Revista (DoR #1)
http://www.decatorevista.ro/diacritice/
Heeter, C. Implications of new interactive technologies for conceptualizing communication. În: J. L. Salvaggio & J. Bryant (Eds.), Media use în the information age.(p. 217-235), Hillsdale: Lawrence Erlbaum, 1989.
Interviu cu Steve Ballmer despre viitorul media publicat în versiunea online a Washington Post, pe 5 iunie 2008, http://www.washingtonpost.com/wp-dyn/content/article/2008/06/04/AR2008060403770_pf..html.
Massey, B. L., & Levy, M. R. (1999). 'Interactive' online journalism at English-language Web newspapers în Asia. Gazette 61(6), 523-538.
Maderazo, Jennifer Woodard, The Universal Language of Facebook, MediaShift.com, http://www.pbs.org/mediashift/2007/12/the-universal-language-of-face, accesat pe 12 februarie 2013.
Merrill Morris, Christine Ogan, The Internet as a Mass Medium, Indiana University, Journal of Communication, 1996.
New Media Timeline (1970), la Poynter.org, http://www.poynter.org/uncategorized/28693/new-media-timeline-1970/.
Paul Saffo and the 30-Year Rule, Design World, 24 (1992).
Raportul Edelman, dat publicității în iunie 2006, poate fi vizualizat la adresa: http://www.edelman.com/image/insights/content/WhitePaper011107sm.pdf.
Romiszowski, Alexander și Mason, Robin, Computer-Mediated Communication, în Handbook of Research for Educational Communications and Technology, ed. David H. Jonassen (Mahwah, NJ: Lawrence Erlbaum, 2004), p..397-431, p.397.
Statistici preluate din Serviciul de monitorizare a paginilor de Facebook în România – Facebrands, http://www.facebrands.ro/demografice.html, accesat în 19.02.2013.
Soukup, C., Building a theory of multimedia CMC: An analysis, critique and
integration of computer-mediated communication theory and research. New Media &Society 2(4), 2000, p.407-420.
Savignon, Sandra J.; Roithmeier, Waltraud, Computer-mediated Communication: Texts and Strategies în CALICO Journal, 21 (2), p-p 265-290.
Susana Pajares Tosca, A Pragmatics of Links, http://journals.tdl.org/jodi/index.php/jodi/article/view/23/24, accesat în 19.02.2013.
Steuer, J. (1992). Defining virtual reality: Dimensions determining telepresence. Journal of Communication 42(4), 73-93.
Școala pentru viață, De ce vorbim în engleză?, http://www.scoalapentruviata.ro/dezvoltare-personala/de-ce-vorbim-in-engleza, accesat în 18 martie 2013.
Ursulean, Vlad, De ce vorbim în engleză?, http://www.romanialibera.ro/actualitate/educatie/de-ce-vorbim-in-engleza-212508.html, accesat în 18 martie 2013.
What is Web 2.0?, http://radar.oreilly.com/2005/09/what-is-web-20.html, accesat în 19.02.2013.
Xanks and No, Xanks, Wired Magazine, http://www.wired.com/wired/archive/3.09/rants.html
Zafiu Rodica, Stiluri, limbaje și tipuri de texte contemporane, http://ebooks.unibuc.ro/filologie/Zafiu/21.htm, accesat în 30-05-2013
Surse diagrame
“Influența microblogging-ului” (Carmen Holotescu și prof. Gabriela Grosseck), eLearning.ro.
“O structură de șase noduri și treisprezece legături” (http://www2.austlii.edu.au/~graham/CAL/guides/retrieval/retrieval-2.html).
“Semne diacritice” (http://www.ciocalau.ro/2012/10/cum-convertesti-un-text-fara-diacritice-ntr-unul-cu-diacritice/).
“Semnele diacritice în limba română actuală” (http://www.capisci.ro/articole/Semnele_diacritice_din_limba_rom%C3%A2n%C4%83).
Anexă – Corpus
Bibliografie
Ban, Marcel-Teodor; Miclea, Manuel, Dicționarul explicativ de calculatoare, Editura Tehnică, 1994.
Berners-Lee, Tim; Fischetti, Max, Weaving the Web, Barnes & Noble, 2001.
Bidu-Vrânceanu, Angela et. al., Dicționar de științe ale limbii, Ed. Nemira & Co., București, 2005.
Cappo, Joe, The Future of Advertising: New Media, new clients, new consumers în the post-television age, London, The McGraw-Hill Companies, 2003.
Chomsky, Noam, Cunoașterea limbii, trad. Alexandra Cornilescu, Ed. Științifică, București, 1996.
Coșeriu, Eugeniu, Omul și limbajul său, coord. Dorel Fînaru, coord. trad. Dumitru Irimia, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza Iași”, 2009.
Crystal, David, Language and the Internet, Cambridge University Press, 2004.
Cvasnîi Cătănescu, Maria, Retorică publicistică. De la paratext la text, Editura Universității din București, 2006.
Dimitrescu, Florica, “Dicționar de cuvinte recente”, ediția a II-a, Editura Lagos, 1997.
Genette, Gérard, Palimpsestes, Éditions du Seuil, 1982.
Hall, J, Online journalism: a critical primer. London: Pluto Press, 2001.
Ionescu-Ruxăndoiu, Liliana; Chițoran, Dumitru; Sociolingvistica – Orientări actuale, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1975.
Mainguenau, Dominique, Pragmatică pentru discursul literar, trad. de Raluca-Nicoleta Balațchi, Editura Institutul European, Iași, 2007.
McQuail, Denis, Mass communication theory. London: Sage, 2000.
McQuail, Denis; Windahl, Sven; Modele ale comunicării pentru studiul comunicării de masă, trad. Comunicare. ro, București, 2004.
Popa, Dorin, Introducere în studiul și istoria mass-media, Iași, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, 2002.
Rosnay, Joël de; Revelli, Carlo, La révolte du pronétariat, Librairie Arthème Fayard, 2006.
Treadaway Chris, Smith Mari, Facebook Marketing an hour a day, Wiley Publishing, Inc., Indianapolis, Indiana, 2010.
Ulmanu, Alexandru-Brăduț, Cartea fețelor, Humanitas, 2011.
Articole
Agenția de social media Spada, http://www.agentiaspada.ro/ghid-introducere-in-facebook-pentru-companii-bn/, accesat la data de 22.09.2012.
Androutsopoulos, Jannis, Sociolinguistics and computer-mediated communication, în Journal of Sociolinguistics 10/4, 2006, p. 419–438.
Barnet, Belinda, The Magical Place of Literary Memory™: Xanadu, http://tlweb.latrobe.edu.au/humanities/screeningthepast/firstrelease/fr_18/BBfr18a.html.
Bradshaw, Paul, How interactive are UK business news websites?, în OnlinJournalismBlog.com, http://onlinejournalismblog.com/2008/04/07/how-interactive-are-uk-business-news-websites/
“Bye bye Buzby, bye bye” în New Scientist, 28 mai 1981, http://books.google.co.uk/books?id=79YSr96pZsQC&pg=PA539#v=onepage&q&f=false
Dana Boyd, Taken out of Context: American Teen Sociality and Networked Publics, p.198, http://www.danah.org/papers/ExtremeDemocracy.pdf, accesat în 12 martie 2013.
Conklin, Jeff, A Survey of Hypertext (1995), CiteSeer, http://citeseerx.ist.psu.edu/viewdoc/summary?doi=10.1.1.41.9368
Crystal, David, The scope of Internet linguistics, 2005, http://www.davidcrystal.com/DC_articles/Internet2.pdf, accesat în 20.02.2013.
Engelhardt, Tristram, și Wildes, Kevin, The Four Principles of Health Care Ethics and Post-Modernity. în Principles of Health Care Ethics, edited by R. Gillon. London: John Wiley & Sons, 1994.
Facebrands, http://www.facebrands.ro/demografice.html, accesat la data de 19.02.2013.
Gelan, Cristina, în Revista de Comunicare și Marketing, anul III, nr. 4, martie 2012.
Gerard Genette, Marie Maclean, Introduction to the Paratext în New Literacy History, Vol. 22, Nr. 2, Probings: Art, Criticism, Genre (Spring, 1991).
Gliga, Lavinia, Căciuliță, coif, virguliță, Decat O Revista (DoR #1)
http://www.decatorevista.ro/diacritice/
Heeter, C. Implications of new interactive technologies for conceptualizing communication. În: J. L. Salvaggio & J. Bryant (Eds.), Media use în the information age.(p. 217-235), Hillsdale: Lawrence Erlbaum, 1989.
Interviu cu Steve Ballmer despre viitorul media publicat în versiunea online a Washington Post, pe 5 iunie 2008, http://www.washingtonpost.com/wp-dyn/content/article/2008/06/04/AR2008060403770_pf..html.
Massey, B. L., & Levy, M. R. (1999). 'Interactive' online journalism at English-language Web newspapers în Asia. Gazette 61(6), 523-538.
Maderazo, Jennifer Woodard, The Universal Language of Facebook, MediaShift.com, http://www.pbs.org/mediashift/2007/12/the-universal-language-of-face, accesat pe 12 februarie 2013.
Merrill Morris, Christine Ogan, The Internet as a Mass Medium, Indiana University, Journal of Communication, 1996.
New Media Timeline (1970), la Poynter.org, http://www.poynter.org/uncategorized/28693/new-media-timeline-1970/.
Paul Saffo and the 30-Year Rule, Design World, 24 (1992).
Raportul Edelman, dat publicității în iunie 2006, poate fi vizualizat la adresa: http://www.edelman.com/image/insights/content/WhitePaper011107sm.pdf.
Romiszowski, Alexander și Mason, Robin, Computer-Mediated Communication, în Handbook of Research for Educational Communications and Technology, ed. David H. Jonassen (Mahwah, NJ: Lawrence Erlbaum, 2004), p..397-431, p.397.
Statistici preluate din Serviciul de monitorizare a paginilor de Facebook în România – Facebrands, http://www.facebrands.ro/demografice.html, accesat în 19.02.2013.
Soukup, C., Building a theory of multimedia CMC: An analysis, critique and
integration of computer-mediated communication theory and research. New Media &Society 2(4), 2000, p.407-420.
Savignon, Sandra J.; Roithmeier, Waltraud, Computer-mediated Communication: Texts and Strategies în CALICO Journal, 21 (2), p-p 265-290.
Susana Pajares Tosca, A Pragmatics of Links, http://journals.tdl.org/jodi/index.php/jodi/article/view/23/24, accesat în 19.02.2013.
Steuer, J. (1992). Defining virtual reality: Dimensions determining telepresence. Journal of Communication 42(4), 73-93.
Școala pentru viață, De ce vorbim în engleză?, http://www.scoalapentruviata.ro/dezvoltare-personala/de-ce-vorbim-in-engleza, accesat în 18 martie 2013.
Ursulean, Vlad, De ce vorbim în engleză?, http://www.romanialibera.ro/actualitate/educatie/de-ce-vorbim-in-engleza-212508.html, accesat în 18 martie 2013.
What is Web 2.0?, http://radar.oreilly.com/2005/09/what-is-web-20.html, accesat în 19.02.2013.
Xanks and No, Xanks, Wired Magazine, http://www.wired.com/wired/archive/3.09/rants.html
Zafiu Rodica, Stiluri, limbaje și tipuri de texte contemporane, http://ebooks.unibuc.ro/filologie/Zafiu/21.htm, accesat în 30-05-2013
Surse diagrame
“Influența microblogging-ului” (Carmen Holotescu și prof. Gabriela Grosseck), eLearning.ro.
“O structură de șase noduri și treisprezece legături” (http://www2.austlii.edu.au/~graham/CAL/guides/retrieval/retrieval-2.html).
“Semne diacritice” (http://www.ciocalau.ro/2012/10/cum-convertesti-un-text-fara-diacritice-ntr-unul-cu-diacritice/).
“Semnele diacritice în limba română actuală” (http://www.capisci.ro/articole/Semnele_diacritice_din_limba_rom%C3%A2n%C4%83).
Anexă – Corpus
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Text, Paratext, Hipertext. Spatiul Web Ca Mediu Grafic, Interactiv Si Comunicational (ID: 108294)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.