Text Nou (autosaved) [305871]

Licență

Text Nou (autosaved) [305871]

Byadmin ianuarie 1, 2024

INTRODUCERE

Asigurarea unei apei potabile de o [anonimizat]. [anonimizat] (Directiva 98/83/CE, Legea nr. 458/2002).

Marea majoritate a bolilor asociate apei sunt transmisibile. Supravegherea microbiologică a apei de băut a [anonimizat] a [anonimizat] a epidemiilor hidrice.

[anonimizat]. A fost demonstrată clar influența surselor de apă supravegheate utilizate pentru nevoi industriale și casnice și a salubrizării asupra prevalenței și severității acestor boli.

[anonimizat] 23 de fântâni din localitate unde am analizat apa cu ajutorul unor testere de nitriți și nitrați.

[anonimizat] a [anonimizat] a specialiștilor considerând că lipsa apei conduce la efecte severe care pot avea uneori consecințe pe termen mai lung. [anonimizat], determină ca tratarea să ia în considerare surse mai mult sau mai puțin contaminate prin mijloace tehnologice din ce în ce mai complexe. [anonimizat] a [anonimizat].

Cel mai important pas în potabilizarea apei și a [anonimizat].

[anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat], cât și pentru cea de adâncime.

CAPITOLUL I- DATE GENERALE DESPRE APA UTILIZATĂ ÎN SCOP POTABIL

1.1. Surse de apă utilizate în scop potabil

Resursele de apă sunt cruciale pentru instalarea și exploatarea sustenabilă a unei surse de alimentare cu apă și dezvoltării economice a comunității sau regiunii. [anonimizat]/agricultura. [anonimizat], nu este de la sine înțeleasă.

Selecția surselor pentru alimentarea cu apă este crucială și trebuie să îndeplinească anumite cerințe.

Aspecte ce trebuie luate în considerare pentru alegerea unei surse precum pânza freatică, izvor sau apă de suprafață. Fără acces la apă sigură, comunitățile sunt limitate în multe activități precum dezvoltarea turismului sau agricultură. De asemenea lipsa unei cantități suficiente de apă sigură pentru consumul și igiena umană va provoca boli legate de apă și salubritate și pierderi economice. Existența unei alimentări cu apă care funcționează bine, furnizând apă potabilă gustoasă și sănătoasă în fiecare zi pe tot parcursul întregului an, nu este de la sine înțeleasă.

În regiunea paneuropeană, mai multe țări, regiuni sau comunități se confruntă cu lipsa de apă, care poate avea un caracter permanent sau sezonier. Înainte de instalarea unei rețele de alimentare cu apă, trebuie cunoscute proprietățile surselor de apă brută folosite, fluctuațiile sezoniere calitative și cantitative, precum și capacitatea de regenerare a sursei. Trebuie identificate dimensiunea și locația bazinului de captare, activitățile umane curente din bazinul de captare și necesarul de apă al consumatorilor.

În final, captarea apei brute din corpul de apă ar trebui să fie în echilibru cu capacitatea de regenerare a apei.

În funcție de condițiile locale pot exista diverse surse. Apa potabilă poate proveni din apele subterane (izvoare, fântâni), apă de suprafață (râuri, lacuri, lacuri de acumulare, mare), apă de ploaie sau chiar ceață. Utilizarea apei de suprafață poate fi necesară în cazul în care apele subterane locale sunt rare sau nu pot fi exploatate. Apa de suprafață este mult mai vulnerabilă la contaminarea în urma unor activități antropice sau surse naturale, fapt pentru care ar trebui analizată și tratată corespunzător.

Pe de altă parte acviferele situate la adâncime pot stoca apa acumulată pe parcursul a câțiva zeci de ani sau chiar secole. Furnizorii de apă ce extrag apa din astfel de acvifere trebuie să fie conștienți de capacitatea de regenerare a acviferului (pentru compensarea volumului de apă extras).

Prin urmare, selectarea surselor de apă ce urmează să alimenteze un sistem depinde în mare măsură de condițiile hidrogeologice, climatice, precum și de potențialul de hazard din cadrul bazinului de captare. O cartografiere detaliată a condițiilor hidrogeologice și a modului de utilizare a terenurilor este foarte utilă în proiectarea și implementarea corespunzătoare a sistemului de alimentare. [1]

Apa de suprafată

Râurile (de exemplu, Dunărea, Bega), canalele sau lacurile (naturale sau artificiale) sunt surse de apă frecvent utilizate, dar sunt și vulnerabile la poluarea de către om sau faună.

Agricultura (pesticide, îngrășăminte, pășunatul vitelor), industria și deversările de apă uzată reprezintă cauze ale unei calități variabile a apei în ceea ce privește concentrațiile de substanțe chimice și agenți patogeni. Algele și toxinele acestora pot de asemenea afecta apele bogate în nutrienți.

Mai mult de atât, nu poate fi evitată poluarea prin excremente ale animalelor sălbatice în apele de suprafață; prin urmare, apele de suprafață netratate nu sunt sigure în vederea consumului. În funcție de bazinul de recepție (hidrografic), trebuie luate diferite măsuri de prevenire a hazardurilor și riscurilor. Ca urmare a potențialului risc de poluare, apele de suprafață sunt luate în considerare doar în cazul în care nu sunt disponibile alte surse (mai ales ape subterane). Apa dintr-un bazin hidrografic montan în care nu se desfășoară activități agricole și care are un pH acceptabil, prezintă de obicei calități chimice bune, însă starea microbiologică nu este implicit bună! Până la urmă, microorganismele reprezintă principala cauză a bolilor, datorate consumului de apă nesigură.

Directiva Consiliului 75/440/CEE, 91/692/CEE prevede cerințele privind calitatea apei de suprafață destinate prelevării de apă potabilă. Au fost definite trei categorii de apă de suprafață precum și metodele standard necesare tratării acestor tipuri de apă în apă potabilă.

În funcție de posibiliăți, apa ar trebui extrasă din imediata vecinătate a cursului de apă sau din mal. Mai mult decât atât, punctul de captare trebuie să fie situat într-un punct cu turbulență redusă, de ex. în timpul precipitațiilor abundente. Atunci când este aleasă ca sursă de alimentare o apă de suprafață cum este prezentat în figura 1.1.1, trebuie depuse o mulțime de eforturi tehnice și financiare pentru a furniza publicului apă potabilă sigură și adecvată. Este necesară o minimă filtrare și dezinfecție, precum și monitorizarea calității apei. Poate că lacurile sunt mai uniforme din punct de vedere al calității apei, dar nu mai puțin vulnerabile la contaminare. [1]

Fig.nr. 1.1.1 Realizarea unei captări de apă (http://pyrocon.ro/realizare-captare-de-apa-chemp-poiana2/ )

Izvoare

Cantitatea și calitatea apei unui izvor pot varia în funcție de sursa acestuia. Izvoarele alimentate de un acvifer situat la o adâncime mai mare cum este cel din figura 1.1.2 sunt mai sigure și constante, întrucât cele alimentate de un strat acvifer mai de suprafață sau acoperit de calcar fisurat sau granit ar putea seca.

De obicei apa de izvor nu necesită o tratare intensă, cantitatea de suspensii în apă fiind mai redusă. Totuși, în multe zone apa nu este protejată împotriva contaminanților proveniți din agricultură sau ape uzate provenite din gospodării sau comunități. În anumite împrejurări, microorganisme și substanțe chimice pot contamina apa subterană superficială și apele de izvor. Straturile de sol au o anumită capacitate de absorbție și filtrare a poluanților.

Astfel, straturile de apă de adâncime sunt în general mai bine protejate împotriva infiltrării decât cele de mică adâncime. Compoziția straturilor solului are o influență mare asupra calității și conținutului apei. Apa ce trece prin straturile de sol dizolvă și transportă minerale din sol, în apele subterane. În funcție de aceste straturi și geologia lor, apele de sol și izvoarele pot conține amestecuri variate de minerale, care pot cauza riscuri tehnice sau de sănătate. Construirea unei camere de colectare a apei poate proteja punctul de captare al izvorului. Camera de colectare poate proteja sursa împotriva poluării, pătrunderii de paraziți și resturi, și poate servi ca depozit atunci când există o cerere mai mare.

Acolo unde apa freatică izvorăște în mod natural sau se regăsește într-un strat superficial, ea poate fi captată cu ușurință. Sursa poate fi expusă prin dragare sau manual. Se va instala o conductă de filtrare (țeavă din PVC cu găuri) perpendicular pe direcția de curgerere a apei. Aceasta se va acoperi cu aluviuni și pietriș. Apa colectată în conductă este dusă într-o cameră mică sau într-un bazin de unde este trimisă la tratare sau direct la consumator. Izvoarele sunt protejate împotriva poluării și pot asigura rezerve pentru perioadele cu cerere mai mare. [1]

Figura nr.1.1.2 Captarea unui izor (http://www.kpy.ro/blog/captare-izvor.html)

Apa subterană

Forajele și fântânile sunt folosite pentru a exploata ape subterane de adâncime și calitate diferită. Cantitatea de apă care poate fi extrasă depinde de caracteristicile acviferului. Testarea prin pompare poate fi utilă după construcție. Au fost elaborate mai multe teste pentru a stabili dacă corpul de apă este sau nu potrivit pentru deservirea unei alimentări.

Verificarea regenerării debitelor corpurilor de apă subterane trebuie efectuată de experți. Cu toate acestea, pentru a instala o sursă centralizată de aprovizionare cu apă sustenabilă, sunt indispensabile cunoștințe de bază referitoare la caracteristicile corpului de apă.

O calitate mai bună a apelor subterane este asigurată prin gestionarea corespunzătoare a utilizării terenurilor. Acest lucru poate reduce investițiile tehnice și financiare prin eliminarea prealabilă a contaminanților nedoriți în apă cum ar fi îngrășăminte, pesticide, alte substanțe chimice sau agenți patogeni.

Calitatea apei depinde de tipul sursei de apă și se schimbă în funcție de condițiile geologice, meteorologice și de modul de utilizare a terenului. Astfel, apele subterane extrase în mod corespunzător nu vor conține particule, spre deosebire de izvoare sau ape de suprafață, care pot conține multe particule în urma unor precipitații abundente. Pe de altă parte, apele freatice pot avea un conținut ridicat de calciu, magneziu și săruri, în funcție de condițiile geologice. Apa de suprafață este mai puțin vulnerabilă la acele elemente.

Forajele au un diametru mic și pot varia în adâncime, fiind forate de specialiști. Astfel sunt accesibile chiar și acvifere mai adânci. Acestea sunt preferate atunci când nu avem la dispoziție alte surse de alimentare cu apă și este necesară apă în cantități mari (de exemplu, pentru irigare). Trebuie luate în considerare aspectele juridice. Spre deosebire de foraje, fântânile sunt săpate de mână, au un diametru mai mare, de aproximativ 1 metru sau mai mult, și în majoritatea cazurilor nu sunt mai adânci de 20 m.

Fântânile și forajele de mică adâncime sunt mult mai expuse riscului de contaminare decât cele mai adânci, însă atunci când sunt amplasate corect, ele pot livra apă potabilă de calitate bună. În ceea ce privește izvoarele, conținutul și calitatea apei sunt puternic dependente de straturile de sol situate deasupra acviferului. Apa extrasă din fântâni și foraje adânci poate proveni de la bazine colectoare aflate la mulți kilometri distanță. Prin urmare, este important ca furnizorul de apă să cunoască proprietățile și caracteristicile bazinului de captare .

Fântânile trebuie forate sau săpate în locații adecvate, pentru a evita poluarea de la fose septice, latrine sau scurgeri de la ferme etc. Mai mult de atât, echipamentul și metoda de extragere utilizată trebuie să respecte un anumit standard, la fel ca și construcția și tencuiala. Gura și împrejurimile adiacente fântânii nu trebuie să permită infiltrarea apelor de suprafață, a apelor subterane poluate sau a scurgerilor. [1]

Figura nr.2 Exploatarea surselor de apă prin foraje (https://www.euforaje.ro/exploatarea-surselor-de-apa-prin-foraje-puturi-si-fantani/ )

1.2 Poluanți și surse de poluare a apelor

Clasificarea poluanților hidrosferei

Pentru a putea aprecia semnificativ și concret efectele diferiților poluanți, se iau în considerare două criterii de clasificare natura și persistența lor în mediile acvatice.

I. După natura lor poluanții se clasifică astfel:

a) poluanți fizici – principalii agenți fizici care poluează mediul acvatic sunt reprezentați prin suspensii, substanțe radioactive (poluare radioactivă)și apele rezultate din procesele de răcire a diverselor agregate industriale (poluare termică);

b) poluanți chimici – sunt substanțe chimice diverse, de la cele organice degradabile până la cele toxice cu remanență îndelungată și au cea mai mare arie de aprindere, atât prin numărul de substanțe poluante, cât și prin efectele produse; exemple: plumb, mercur, azotați, fosfați, hidrocarburi;

c) poluanți biologici – sunt reprezentați de diverși agenți biologici, de tipul microorganismelor și al substanțelor organice fermentabile, care ajung în ape prin deversările apelor uzate menajere, reziduuri din industria alimentară sau dejecții de la fermele de creștere a animalelor.

II. După persistența lor în apă poluanții pot fi grupați în următoarele categorii:

a) poluanți biodegradabili – care pot fi metabolizați și neutralizați de fauna și flora acvatică; poluanții tipici din această categorie sunt cei biologici precum dejecțiile animaliere de la ferme și substanțele organice din apele uzate menajere;

b) poluanți nebiodegradabili – care se mențin ca atare în apă, acumulându-se în timp; sunt reprezentați prin substanțe anorganice ( minerale cuprinzând metale grele), organice (insecticide, detergenți, coloranți), petroliere și radioactive.

Există o mare diversitate de substanțe impurificatoare care afectează resursele de apă, precum:

– compuși anorganici (substanțe minerale în suspensie), care acumulează se acumulează în sedimentele din albiile râurilor;

– compuși organici biogeni, cu o degradare biologică rapidă;

– substanțe organice de sinteză, cu o degradare foarte lentă, precum detergenții și pesticidele;

– compuși minerali toxici care conțin metale grele ca Pb, Zn, Cu, Cr, etc.;

– hidrocarburi – rezultate din industria de extracție și prelucrare a petrolului sau din transporturi;

– microorganisme – bacterii, viruși, paraziți – provenite din apele uzate menajere sau depozitele de deșeuri municipale;

– substanțe radioactive de la extracția și valorificarea minereurilor radioactive precum și de la depozitele de deșeuri radioactive;

– substanțe minerale dizolvate (cloruri, fosfați, sulfați, carbonați) – solubilizate de apele de circulație;

– substanțe chimice anorganice conținute în îngrășămintele folosite în agricultură: azotați, nitrați, fosfați. [2]

Clasificarea surselor de poluare

I. După modul de manifestare:

1) surse de poluare concentrate sau organizate (cunoscute, controlate) – reprezentate de apele uzate industriale cu descărcare continuă sau intermitentă și care au un anumit grad de epurare, precum și de apele uzate orășenești ce sunt deversate continuu, după o prealabilă epurare;

2) surse de poluare difuze sau neorganizate (necontrolate) – dispersate pe suprafața bazinului hidrografic, constituite din apele de precipitații, șiroire și infiltrație care spală suprafețele localităților și drumurile, depozitele de deșeuri, terenurile agricole pe care s-au aplicat îngrășăminte sau substanțe climatice de combatere a dăunătorilor, etc.

II. După natura sursei:

– surse de poluare naturale

– surse de poluare artificiale – datorate activităților antropice (ape uzate, depozite de deșeuri);

III. După acțiunea în timp:

– surse de poluare permanente – cu o acțiune continuă;

– surse de poluare nepermanente – cu o acțiune intermitentă;

– surse de poluare accidentale – apărute ca urmare a unor avarii, accidente industriale sau de transport;

Surse de poluare naturale

Principalele condiții în care se produce impurificarea naturală a apelor sunt:

1) trecerea apelor prin zone cu roci solubile (zăcăminte de sare, de sulfați, de substanțe radioactive), când prin dizolvare pătrund în ape cantități importante de săruri minerale;

2) eroziunea hidrică a substratului – provoacă impurificări prin particulele solide antrenate (în special dacă solurile sunt compuse din particule fine);

3) vegetația acvatică – fixă, flotantă sau de pe moluri, în special în apele cu viteză mică de curgere, produc o impurificare cu substanțe organice (căderea frunzelor, căderea plantelor întregi);

Surse de poluare artificiale

Sursele antropice de poluare pot fi grupate astfel:

1) ape uzate – principala sursă de poluare permanentă o constituie restituțiile de ape, după utilizarea lor în diverse folosințe, grupate astfel:

– ape uzate menajere – rezultate din satisfacerea nevoilor gospodărești de apă ale localităților;

– ape uzate publice – rezultate din satisfacerea nevoilor publice de apă (instituții publice, spălatul și stropitul străzilor și incintelor);

– ape uzate industriale – utilizate în diferite sectoare economice (industrii de orice natură, transporturi, etc.);

– ape uzate de la unități agrotehnice și piscicole;

– ape meteorice infestate – acestea dizolvă din atmosferă diverse gaze sau se încarcă cu suspensii în timpul șiroirii la suprafață;

2) depozitele de deșeuri (menajere, cenușă, zguri metalurgie, steril minier, rumeguș, etc.) – nerațional amenajate reprezintă o sursă importantă de impurificare a apelor, prin percolarea lor de către precipitații;

3) accidentele industriale și de transport – produse prin defectarea unor instalații industriale, la exploatarea unor depozite de deșeuri sau transportul îndeosebi a produselor petroliere (conducte, autovehicule, nave). [2]

1.3 Efectele poluării apelor

Efectele poluanților asupra receptorului

Receptorii folosiți în mod obișnuit pentru evacuarea apelor uzate colectate prin rețelele de canalizare sunt cursurile de apă de suprafață, lacurile, mările și oceanele și mai rar straturile permeabile subterane și solul. Efectele negative ale acestor deversări se manifestă prin:

-modificarea calităților organoleptice (gust, miros);

-modificarea calităților fizice, schimbarea culorii, temperaturii, conductibilității, radioactivității etc;

-modificarea calităților chimice – schimbarea pH–lui, creșterea conținutului de substanțe toxice, schimbarea durității, reducerea cantității de oxigen, etc.;

-distrugerea florei și faunei specifice, cu favorizarea dezvoltării unor microorganisme, înmulțirea numărului de viruși și bacterii, printre care se pot găsi și germeni patogeni;

-scăderea producției de pește din punct de vedere cantitativ și calitativ (acumularea unor compuși toxici Cd, Hg în lanțul trafic);

– poluarea petrolieră afectează deopotrivă flora și fauna marină (neoxigenarea apei), și în special păsările (îmbibarea penelor cu hidrocarburi, ingerarea de petrol); de asemenea trebuie luate în considerare efectele economice directe, prin scoaterea din funcție a unor crescătorii (de stridii) și pagubele provocate turismului;

– eutrofizarea – reprezintă efectul unei poluări organice a apelor, datorată deversării antropice a unor cantități excesive de nutrienți (substanțe bogate în azot și fosfor); efectele tipice sunt: apariția „înfloririi apei”, dezvoltarea luxuriantă a plantelor acvatice superioare, formarea unei pelicule de alge plutitoare, mirosuri neplăcute, diminuarea transparenței, dezoxigenarea apei de la fund, formarea hidrogenului sulfurat, moartea masivă a peștilor, etc.

Efectele poluării asupra stării sanitare și igienice a populației

Apele uzate prin conținutul lor ridicat de materii organice constituie un mediu propice pentru toate bacteriile și, în consecință, favorizează dezvoltarea acestora în emisar, constituind un factor negativ pentru sănătatea oamenilor și animalelor. Locurile de baie (ștrandurile naturale) pot fi de asemenea puternic afectate de unele ape uzate (în special cu conținut de uleiuri, grăsimi, detergenți).

Utilizarea apelor poluate în diverse folosințe poate conduce la apariția unor îmbolnăviri mai extinse, de tip:

-epidemii hidrice – care pot fi alimentare sau de contact;

-boli infecțioase digestive hidrice – care implică un număr redus de persoane;

-epidemii sporadice – pentru care nu se poate stabili o relație clară între cauză și efect;

-boli netransmisibile – favorizate de compoziția chimică a apei (gușa, caria dentară, afecțiuni cardiovasculare, intoxicații cu Pb, Cd, etc.).

De asemenea, extinderea poluării microbiologice a apelor continentale și litorale a determinat creșterea frecvenței unor afecțiuni grave, precum colibaciloza, hepatita virală, holera, etc. [2]

Contaminarea apei cu diferite substanțe

De peste un secol și jumătate, managementul calității apei potabile reprezintă un pilon cheie al prevenției primare, continuând șă stea la baza proceselor de prevenire și control al bolilor legate de apă. Apa este esențială vieții. Prin ea pot fi însă și transmise diverse boli, ceea ce de altfel se și întâmplă, în fiecare zi, în toate țările lumii – de la cele mai sărace și până la cele mai dezvoltate.

Bolile infecțioase cauzate de bacterii patogene, virusuri și paraziți (de ex. protozoare și helminți) reprezintă cele mai răspândite riscuri pentru sănătate, asociate apei potabile. Cea mai frecventă boală hidrică, dizenteria, a fost estimată a avea o incidență anuală de 4,6 miliarde de cazuri, rezultând anual în 2,2 milioane de decese. Sursele celor mai mulți agenți patogeni (microorganisme ce provoacă apariția bolilor) sunt contaminarea apei cu substanțe fecale de origine animală sau umană.

Substanțele chimice naturale sau antropice din apa potabilă pot și ele cauza diferite boli, în funcție de condițiile geologice. Mai mult decât atât, există substanțe chimice care nu prezintă riscuri pentru sănătate, dar prezența lor în apă este totuși nedorită de către furnizorul de apă potabilă din considerente tehnice.

Microorganismele – cele mai comune și mai răspândite cauze ale bolilor

Viața ar fi imposibilă fără existența microorganismelor. Microorganismele, precum cele din grupa bacteriilor coliforme, sunt indispensabile pentru buna funcționare a sistemului digestiv al ființelor (oameni și animale).

Cu toate acestea, bacteriile nu ar trebui să fie prezente în apa potabilă, putând provoca diverse boli persoanelor vulnerabile. De asemenea, acestea pot cauza probleme dacă pătrund în corp prin intermediul mâncării sau băuturii contaminate.

Anumiți agenți patogeni care provoacă diareea sunt eliminați din corp prin fecale; iar apoi sunt transmiși oamenilor, aceștia putându-se îmbolnăvi atunci când ingerează agenții patogeni. Aceasta poartă denumirea de transmitere fecal-orală. Transmiterea prin apa potabilă este doar un mod de transmitere a agenților patogeni pe cale fecal-orală. De asemenea, un rol în acest sens îl pot avea contaminarea mâncării, a mâinilor, a ustensilelor și a hainelor, mai ales atunci când sistemele sanitare casnice și igiena sunt precare.

Există mai multe tipuri de transmitere a bolilor hidrice. Acestea includ contaminarea bazinelor de recepție a apei potabile (de ex. prin intermediul fecalelor umane și animale), contaminarea apei din sistemul de distribuție (de ex. prin conducte neetanșate/fisurate sau infrastructură depășită/învechită) sau prin depozitarea necorespunzătoare a apei la nivel de gospodărie.

Contaminarea apei potabile cu materii fecale

Fecalele pot conține milioane de microorganisme folositoare, dar și agenți patogeni. Testele de laborator pentru determinarea anumitor microorganisme care provoacă boli (de ex. Salmonella typhimurium și Vibrio cholerae) pot fi scumpe, iar dacă bacteriile sunt prezente doar în număr redus, ele nu pot fi detectate. În schimb, bacteriile, mai frecvente, sunt analizate ca și indicator al poluării cu fecale a apei, așa de exemplu bacteriile coliforme.

În numeroase țări, dovada existenței familiei de bacterii coliforme din fecale servește ca și indicator de contaminare fecală a apei potabile. Există sute de specii de bacterii coliforme și în intestinele oamenilor și animalelor, la fel și în mediul înconjurător. Spre deosebire de multe alte bacterii, virusuri și paraziți, bacteriile Escherichia coli și Faecal streptococci sunt destul de ușor de determinat. Prezența acestor bacterii în apă este un indicator al poluării recente cu fecale. În următoarea secțiune, sunt prezentate unele bacterii care sunt analizate pentru monitorizarea calității microbiologice a apei potabile.

Bacteriile coliforme fecale

Bacteriile coliforme fecale sunt bacterii condiționat patogene care sunt prezente în tractul intestinal al oamenilor și a majorității mamiferelor. Sunt denumite condiționat patogene deoarece pot provoca boli doar în anumite condiții (concentrații mari, creșterea sensibilității și degradarea sistemului imunitar). Prezența bacteriilor coliforme fecale în apă indică contaminarea fecală și, cel mai probabil, prezența agenților patogeni.

Cele mai comune probleme de sănătate care pot apărea ca urmare a contactului cu apă contaminată cu bacterii fecale coliforme sunt dizenteria, febra tifoidă, hepatita și gastroenterita.

Escherichia coli (E.coli)

90% din bacteriile fecale coliforme sunt tipuri de Escherichia coli (E. coli). Această bacterie trăiește în colonul animalelor cu sânge cald și este necesară pentru buna digestie a mâncării. Totuși, această bacterie poate cauza infecții grave în afara colonului.

E. coli prezentată în figura 1.3.1 există din abundență în natură, dar prezența E. coli în apă este un semn de contaminare fecală. E. Coli este cea mai frecventă cauză a infecțiilor tractului urinar, dar poate de asemenea provoca multe alte boli, cum ar fi diareea, pneumonia, meningita.

Există mai multe tipuri de E. Coli (serotipuri) cu diferite proprietăți. De exemplu, E. coli tipul O157: H7 eliberează o toxină puternică care conduce la diaree hemoragică severă și crampe abdominale. Aceasta poate provoca sindromul hemolitic-uremic (SHU), la copii având de multe ori consecințe fatale.

Figura nr.1.3.1 Escherichia coli (http://www.nature-education.org/water-testing.html )

Streptococi fecali / Enterococi intestinali

Bacteriile Faecal streptococci și intestinal enterococci sunt prezente în mod normal în tractul intestinal al animalelor cu sânge cald. În afara tractului intestinal, bacteriile cauzează boli clinice comune, cum ar fi infecții ale uretrei, endocardită bacteriană, meningită și boli ale colonului.

Infecțiile cu enterococi pot fi cauza infecțiilor vezicii urinare și a problemelor de sănătate la bărbați, precum afecțiuni ale prostatei sau ale sistemului reproducător masculin. De asemenea, aceste bacterii dezvoltă rezistență la antibiotice și sunt uneori dificil de tratat.

Rănile infectate cu streptococi fecali pot conduce la deteriorarea rapidă a pielii și septicemie, uneori putând avea o evoluție fatală (amputare, deces). În mediul înconjurător, streptococii fecali sunt mai rezistenți decât E.coli și pot supraviețui mai mult timp în apă.

Figura 1.3.2 Faecal streptococci (http://www.lenntech.com/faecal-bacteria.htm )

Clostridium perfringens

Bacteria C. perfringens este un bacil gram-pozitiv, în formă de bastonaș, sporulat, anaerob. Ea apare în sol și în tractul intestinal al oamenilor și al altor vertebrate. Spre deosebire de bacteria E.coli, anterior menționată, care este ușor detectabilă, bacteria C. Perfringens este capabilă să supraviețuiască în stare latentă, ea dezvoltând spori extrem de rezistenți. Acești spori pot și ei servi ca și indicator pentru contaminarea fecală. Pentru controlul calității apei potabile provenită din ape de suprafață este recomandată testarea pentru C. Perfringens și sporii acesteia.

Contaminarea apei cu bacteria Legionella

Această bacterie este asociată cu epidemiile de legioneloză (boala legionarilor), care sunt legate de sisteme de alimentare cu apă deficitar întreținute, în special în turnuri de răcire, aparate de aer condiționat, sisteme de apă caldă și rece (dușuri) și jacuzzi.

Legionella poate fi transmisă și prin aerosoli, iar infecțiile pot apărea prin inhalarea picăturilor de apă contaminate sau vapori de apă. Această bacterie se regăsește în mediul acvatic în întreaga lume, însă sistemele artificiale de apă oferă uneori un mediu propice pentru dezvoltarea bacteriilor Legionella. Bacteriile se stabilesc în sistemele de apă la temperaturi de la 20 până la 59 grade Celsius (temperatura optimă fiind de 35 °C). [4]

Fig. nr.1.3.3 Legionella (http://dayza.eu/as.html )

1.4 Protecția apei și ecosistemelor acvatice

Apa este un element esențial care asigură existența și menținerea vieții, precum și desfășurarea activităților economice și sociale. Apa trebuie privită în dubla sa calitate:

factor de mediu – situație în care apa are un rol deosebit în procesele biologice (apariția și susținerea lumii vii, hrană și mediu de viață), în procesele geologice și geomorfologice (acționează ca factor în procesele fizice și chimice) și are o influență asupra climatului;

resursă naturală regenerabilă – apa având multiple utilizări industriale, publice, în agricultură, ca mijloc de transport, ca sursă de energie, pentru extragerea unor materii prime minerale, în turism și ocrotirea sănătății.

În România, legislația protecției mediului specifică obiectivele naționale urmărite prin protecția apelor de suprafață și subterane, fără a delimita aceste resurse de componenta lor biotică.

Astfel în Capitolul IX Protecția apelor și a ecosistemelor acvatice din OUG 195/2005 se precizează că protecția apelor de suprafață și subterane și a ecosistemelor acvatice are ca obiect menținerea și îmbunătățirea calității și productivității biologice ale acestora, în scopul evitării unor efecte negative asupra mediului, sănătății umane și a bunurilor materiale.

De asemenea, este creat cadrul necesar pentru elaborarea reglementărilor specifice pentru protecția apelor și a ecosistemelor acvatice, precizându-se că activitățile de gospodărire și protecție a resurselor de apă și a ecosistemelor acvatice se supun prevederilor respectivei ordonanțe, precum și legislației specifice în vigoare.

Legislația prevede obligații explicite ale persoanelor fizice și juridice pentru protecția apelor și a ecosistemelor acvatice:

a) să execute toate lucrările de refacere a resurselor naturale, de asigurare a migrării faunei acvatice și de ameliorare a calității apei, prevăzute cu termen în avizul sau autorizația de gospodărire a apelor, precum și în autorizația de mediu, și să monitorizeze zona de impact;

b) să se doteze, în cazul deținerii de nave, platforme plutitoare sau de foraje marine, cu instalații de stocare sau de tratare a deșeurilor, instalații de epurare a apelor uzate și racorduri de descărcare a acestora în instalații de mal sau plutitoare;

c) să amenajeze porturile cu instalații de colectare, prelucrare, reciclare sau neutralizare a deșeurilor petroliere, menajere sau de altă natură, stocate pe navele fluviale și maritime, și să constituie echipe de intervenție în caz de poluare accidentală a apelor și a zonelor de coastă;

d) să nu evacueze ape uzate de pe nave sau platforme plutitoare direct în apele naturale și să nu arunce de pe acestea nici un fel de deșeuri;

e) să nu spele obiecte, produse, ambalaje, materiale care pot produce impurificarea apelor de suprafață;

f) să nu deverseze în apele de suprafață, subterane și maritime ape uzate, fecaloid menajere, substanțe petroliere, substanțe prioritare/prioritar periculoase;

g) să nu arunce și să nu depoziteze pe maluri, în albiile râurilor și în zonele umede și de coastă deșeuri de orice fel și să nu introducă în ape substanțe explozive, tensiune electrică, narcotice, substanțe prioritare/prioritar periculoase.

Reglementarea activităților din punct de vedere al gospodăririi apelor și controlul respectării prevederilor privind protecția apelor și a ecosistemelor acvatice se realizează de către autoritățile competente pentru protecția mediului, de gospodărire a apelor și de sănătate.[3]

1.6 Cadrul juridic din domeniul apelor

La nivelul Uniunii Europene politica generală în domeniul apelor este stabilită prin Directiva Cadru privind Apa nr. 2000/60/EEC. Transpunerea prevederilor Directivei în legislația românească s-a realizat prin Legea apelor nr.107/1996 cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 310/2004, Legea nr. 112/2006, OUG 12/2007, OUG 130/2007).

Actualul regim de gospodărire și protecție a resurselor de apă stabilit prin Legea Apelor 107/1996, este fundamentat pe un număr de principii și reguli generale:

Protecția, punerea în valoare și dezvoltarea durabilă a resurselor de apă constituie acțiuni de interes general;

Apele, malurile și albiile acestora, indiferent de persoana fizică sau juridică care le administrează, sunt supuse prevederilor Legii apelor și convențiilor internaționale la care România este parte.

Legea apelor stabilește un set de reguli de protecție a mediului acvatic:

sub aspect cantitativ (prin utilizare rațională și protejare împotriva epuizării):

– dreptul de folosință a apelor de suprafață sau subterane, inclusiv a celor arteziene se stabilește prin autorizația de gospodărire a apelor;

– obligativitatea respectării de către utilizatorii de apă a normelor de consum de apă pe unitatea de produs sau pe activitate, stabilite în baza celor mai bune tehnologii folosite și a economiei de apă prin utilizarea judicioasă, recirculare și folosire repetată

sub aspect calitativ (prin utilizarea prevenirii și controlului poluării):

– interzicerea poluării în orice mod a resurselor de apă;

– stabilirea normelor de calitate a resurselor de apă (în general); a normelor pentru calitatea apei potabile; a limitelor de încărcare cu poluanți a apelor uzate evacuate în resursele de apă; și a limitelor de descărcare maxim admise, înscrise în autorizația de gospodărire a apelor;

– stabilirea unor restricții și interdicții de siguranță în cazul punerii în funcțiune a unor obiective economice noi sau al dezvoltării celor existente; a realizării unor noi lucrări pentru alimentarea cu apă potabilă sau industrială sau pentru extinderea celor existente; aruncarea sau introducerea în orice mod a substanțelor chimice și deșeurilor de orice fel; și pentru evacuarea de ape uzate;

– instituirea de zone de protecție sanitară cu regim sever sau de restricții și a unor perimetre de protecție hidrologică în jurul surselor și instalațiilor de alimentare cu apă potabilă, a surselor de ape minerale și a lacurilor și nămolurilor terapeutice;

– introducerea unor prevederi obligatorii pentru utilizatorii de apă, care vizează utilizarea rațională și protejarea calității resurselor de apă de către aceștia;

– elaborarea de planuri de prevenire și combatere a poluărilor accidentale și de pedepsire a poluărilor intenționate.

Legea apelor stabilește și regulile pentru gospodărirea apelor, care acoperă următoarele domenii:

cunoașterea resurselor de apă.

protecția albiilor minore, a malurilor și a lucrărilor de gospodărire a apelor.

amenajarea bazinelor hidrografice.

regimul lucrărilor care se construiesc pe ape sau care au legătură cu apele.

apărarea împotriva inundațiilor, fenomenelor meteorologice periculoase și accidentelor la construcții hidrotehnice.

participarea publicului.

Administrația Națională "Apele Române"

A fost înființată prin O.U.G. nr. 107/2002 are statut de regie autonomă de interes public național, este persoană juridică română și funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară, în prezent sub autoritatea Ministerului Mediului.

De asemenea, există și un număr de organisme cu caracter consultativ în domeniul apelor:

Comisia centrală de apărare împotriva inundațiilor, fenomenelor meteorologice periculoase și accidentelor la construcțiile hidrotehnice,

Comisia națională pentru siguranța barajelor și lucrărilor hidrotehnice

Comitetul național pentru Programul Hidrologic Internațional (PHI).

Administrația Națională ,,Apele Române” este Autoritatea Națională, aflată în coordonarea autorității publice centrale din domeniul apelor, care administrează bunurile din domeniul public al statului de natura celor prevăzute în Constituția României și care are drept scopuri cunoașterea, protecția, punerea în valoare și utilizarea durabilă a resurselor de apă, monopol natural de interes strategic, gestionarea rețelei naționale de măsurători hidrologice, hidrogeologice și de calitate a resurselor de apă ce aparțin domeniului public, precum și administrarea infrastructurii Sistemului național de gospodărire a apelor.

Administrația Națională ,,Apele Române” aplică strategia și politica națională în domeniul gospodăririi cantitative și calitative a resurselor de apă, scop în care acționează pentru cunoașterea resurselor de apă, conservarea, folosirea rațională și protecția resurselor de apă împotriva epuizării și degradării, în vederea asigurării unei dezvoltări durabile, prevenirea efectelor distructive ale apelor, reconstrucția ecologică a cursurilor de apă, asigurarea supravegherii hidrologice și hidrogeologice, implementarea prevederilor legislației armonizată cu Directivele Uniunii Europene în domeniul gospodăririi durabile a resuselor de apă și conservarea ecosistemelor acvatice și a zonelor umede.

Administrația Națională “Apele Române” este operator unic pentru resursele de apă de suprafață naturale sau amenajate, indiferent de deținatorul cu orice titlu al amenajării, și pentru resursele de apă subterană, indiferent de natura lor și a instalațiilor aferente, scop în care alocă dreptul de utilizare a resurselor de apă cu potențialele lor naturale, în condițiile legii, cu excepția celor prevăzute expres în reglementările specifice în vigoare.

Administrația Națională "Apele Române" administrează apele din domeniul public al statului și infrastructura Sistemului Național de Gospodărire a Apelor formată din lacuri de acumulare, diguri de apărare împotriva inundațiilor, canale, derivații interbazinale, prize de apă și alte lucrări specifice, precum și infrastructura sistemelor naționale de veghe hidrologică, hidrogeologică și de monitorizare a calității resurselor de apă aflate în patrimoniul său, în scopul cunoașterii și a gestionării unitare pe ansamblul țării, a resurselor de apă de suprafață și subterane.

Sistemul național de gospodărire a apelor include și componenta de apărare împotriva inundațiilor constă în peste 10.000 km de diguri, peste 1500 baraje cu efect de atenuare, cu o capacitate de 3.7 miliarde metri cubi și peste 15.700 km de lucrări pe cursuri de apă. Sistemul național de gospodarirea apelor se află în patrimoniul Administrației Naționale ”Apele Române”, Administrația Națională de Îmbunătățiri Funciare, Hidroelectrica și Administrații Locale.

Administrația Națională “Apele Române” are în administrare: 78.905 km cursuri de apă, 295,6 mii ha suprafață de teren cu ape, 270 lacuri de acumulare cu un volum total de 14,5 miliarde mc, din care 114 lacuri cu acumulare nepermanentă, 7100 km diguri pentru apărarea localităților și terenurilor agricole, 6600 km regularizări de râuri și 1320 km apărări și consolidări de maluri, 157 canale de aducțiune cu o lungime de 1100 km, 59 stații de pompare a apei cu un debit instalat de 237 mc/s, 49 prize de apă și noduri hidrotehnice cu un debit total instalat de 249 mc/s, 178 alte lucrări hidrotehnice, 122 lacuri naturale.

După principiul organizării pe bazine hidrografice, Administrația Națională ,,Apele Române” are în subordinea sa 11 Administrații Bazinale de Apă, după cum urmează: Someș-Tisa, Crișuri, Mureș, Banat, Jiu, Olt, Argeș-Vedea, Buzău-Ialomița, Dobrogea-Litoral, Prut, Siret,

Administratia Naională “Apele Române” are următoarele atribuții principale:

– gospodărirea durabilă a resurselor de apă, aplicarea strategiei și a politicii naționale și urmărirea respectării reglementărilor în domeniu, precum și a programului național de implementare a prevederilor legislației armonizate cu directivele Uniunii Europene;

– administrarea și exploatarea infrastructurii Sistemului național de gospodărire a apelor;

– gestionarea și valorificarea resurselor de apă de suprafață și subterane, cu potențialele lor naturale, și a fondului național de date din domeniu;

– gospodărirea unitară și durabilă a resurselor de apă de suprafață și subterane și protecția acestora împotriva epuizării și degradării, precum și repartiția rațională și echilibrată a acestor resurse;

– administrarea, exploatarea, întreținerea, repararea și modernizarea infrastructurii naționale de gospodărire a apelor, aflată în administrarea sa;

– administrarea, exploatarea și întreținerea albiilor minore ale apelor, a cuvetelor lacurilor și bălților, în starea lor naturală sau amenajată, a falezei și plajei marii, a zonelor umede și a celor protejate, aflate în patrimoniu;

– administrarea, exploatarea și întreținerea infrastructurii Sistemului national de veghe hidrologică și hidrogeologică;

– administrarea, exploatarea și întreținerea Sistemului național de supraveghere a calității resurselor de apă;

– realizarea sistemului informatic și de telecomunicații în unitățile sistemului de gospodărire a apelor; elaborarea de produse software în domeniul gospodăririi apelor, hidrologiei și hidrogeologiei;

– alocarea dreptului de utilizare a resurselor de apă de suprafață și subterane, în toate formele sale de utilizare, cu potentialele lor naturale, cu excepția resurselor acvatice vii, pe bază de abonamente, conform prevederilor Legii apelor nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare și a serviciilor comune pe bază de contracte economice încheiate cu utilizatorii de apă și cu alți beneficiari;

– apărarea împotriva inundațiilor prin lucrările de gospodărire a apelor aflate în administrarea sa și constituirea stocului de materiale și mijloace specifice de apărare împotriva inundațiilor, aferente acestora;

– întreținerea și exploatarea lucrărilor de gospodărire a apelor din domeniul public al statului, cu rol de aparare impotriva inundatiilor aflate in administrare;

– avizarea lucrărilor și activităților ce se execută pe ape sau au legătură cu apele, precum și eliberarea autorizațiilor de gospodărire a apelor;

– elaborarea schemelor directoare de amenajare și management ale bazinelor hidrografice;

– efectuarea și/sau participarea la audituri și consultanță pentru terți în vederea funcționării în siguranță a lucrărilor și construcțiilor hidrotehnice. [2]

Legea 171/1997, privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național-secțiunea a I-a Apa, clasifică apele după criteriul situării obiective și al destinației, în:

– resurse de apă dulce-resursele alcătuite din apele de suprafață: râuri, lacuri cu apă dulce sau fluvial Dunărea, precum și apele subterane, exclusiv apele minerale geotermale și apa plată;

– apa pentru populație-apa dulce necesară vieții și ambianței așezărilor umane, care susține funcțiuni și utilizări variate și multiple, legate de nevoi gospodărești, creșterea animalelor, activități publice și industriale ale locuitorilor și altele;

– apa potabilă –orice apă de suprafață sau subterană, care, natural sau după o tratare adecvată fizico-chimică sau/și microbiologică, poate fi băută fără pericol pentru sănătate;

– apa uzată menajeră-apa uzată provenită din satisfacerea nevoilor de apă gospodărești ale centrelor populate, precum și ale nevoilor de apă gospodărești, igienico-sanitare și social administrative ale diferitelor feluri de unități industriale;

– apa pentru industrie-apa dulce brută sau tratată, utilizabilă de agenți economici cu activitate industrială;

– apa uzată industrial-apa uzată provenită din satisfacerea nevoilor de apă în procesele tehnologice ale unităților industriale și din alte activități asemănătoare (construcții, transporturi, etc)

– apa pentru irigații-apa dulce necesară irigării culturilor agricole, asigurată în principal din sursele de apă de suprafață: râurile interioare și fluviul Dunărea;

– apa de desecare-drenaj-apa în exces din amenajările de desecare-drenaj evacuată în rețeaua hidrografică.

Din punctul de vedere al calității (Ord. 1146/2002) și în raport cu domeniile de utilizare, apele se împart în:

Clasa I: ape în condiții naturale de referință, cu concentrații de fond; substanțele toxice trebuie să fie sub limita de detecție a metodei de analiză sau sub pragul minim posibil de interes pentru declanșarea monitorizării;

Clasa a II-a: ape cu conținuturi de substanțe care nu afectează ecosistemele acvatice; pentru substanțe toxice, evaluarea riscului stabilește valorile țintă care să protejeze ecosistemele acvatice;

Clasa a III- a și a IV-a: delimitarea se face prin valori-limită care sunt de 2-5 ori mai mari decât cele ale obiectivelor de referință și reflectă ponderea activității antropice. [3]

CAPITOLUL II- SISTEMUL DE ALIMENTARE CU APĂ ȘI CANALIZARE A LOCALITĂȚII CRUCIȘOR, JUDEȚUL SATU MARE

2.1 Cadul natural și antropic

Așezarea geografică

Comuna Crucișor reprezentată în figura nr. 4 este așezată în partea de nord-vest a României, în provincia istorică Transilvania, și aparține administrativ de județul Satu Mare, situându-se în sud-estul acestuia. Se învecinează cu comunele: Valea Vinului în est și vest, Bârsău în sud, și Pomi în est, plus o scurtă graniță cu județul Maramureș în dreptul localității Fărcașa.

De asemenea, Crucișorul se află la o distanță egală, de 38 km., față de orașele Satu Mare și Baia Mare. Comuna este formată din trei sate, atestate documentar încă din evul mediu: Crucișor (centru de comună, 1231), Iegheriște (1272) și Poiana Codrului (1648).

Suprafața comunei esre de 39 km2. [5]

Figura nr.2.1.1 Localizarea comunei Crucișor (https://www.google.ro/maps/place/Crucișor)

Relieful

Din punct de vedere geografic, comuna Crucișor este cuprinsă în partea estică a Culmii Codrului, care este o măgură-horst alcătuită din roci cristaline, cu o orientare nord-sudică, și unde cele mai înalte vârfuri sunt Lespezi (580 m), Tarnița (551 m), Țicău (533 m) și Văraștină (390). Culmea Codrului coboară, prin Dealurile Asuajului, spre Câmpia Someșului, astfel că în părțile nordice ale Crucișorului se poate vorbi și despre o zonă de câmpie. [5]

Culmea codrului este, în fapt, o reminiscență a Munților Hercinici, formați în paleozoic. Sub acțiunea factorilor externi, aceste formațiuni cristaline s-au nivelat și fragmentat în era mezozoică, apoi s-au scufundat complet sub apele mării înconjuratoare. În perioada terțiară, odată cu înălțarea Munților Carpați, au revenit la suprafață. Regiunea piemontană înconjuratoare este rezultatul depunerilor fluviatile care sunt spălate de apee curgatoare din Culmea Codrului și depozitate la poalele acestuia.

Culmea Codrului este mărginită de două piemonturi: Dealurile Codrului la vest și Dealurile Asuajului la este, spre noi. Aceasta prezintă alunecări și surpări de teren, conuri de depunere și terase, în general terenul fiind puternic fragmentat de ape curgatoare și văi torențiale. Dealurile piemontane sunt formate din nisipuri, pietrișuri, argile și marne, au înălțimi cuprinse între 250-300 m, și coboară domol, sub formă de coline, către Câmpia Someșului.

Terminația colinelor este marcată de locul de întâlnire al pâraielor sau de confluența lor cu Someșul. Despre o zonă de câmpie pe teritoriul comunei Crucișor se poate vorbi, ațadar. Doar în părțile nordice, cu deschidere către Valea Vinului și Roșiori.

În sfârșit, putem, iată adăuga un alt reper geografic pentru comuna Crucișor, și anume poziționarea ei între limita zonei Codru și zona Câmpiei Someșului pe malul stâng al râului Someș.[14]

Flora și fauna

Climatul zonei impune prezența pădurilor de foioase, ce au în componență specii de gorun (Quercus petraea), stejar pufos (Quercus pubesceus), cer (Quercus cerris), fag (Fagus silvatica), carpen (Carpinus betulus), cărora li se adaugă bradul (Abis alba), molidul (Picea excelsa), teiul (Tilia cordata), plopul (Plopus), mesteacănul (Betula verrucosa) etc.

Pe pajisti întâlnim iarba calului (Festuca sultaca), pirul (Agropyron repens), ghizdeiul (Lotus corniculatus), scaiul (Onopordum acuthium), rogozul (Tarea humilis), pipirigul (Juncus conglomertus) etc.

Mult mai bogată și mai variată în trecut, fauna a suferit a serie de modificări, atât în ceea ce privește numărul speciilor, cât și în privința numărului indivizilor din cadrul aceleiași specii.

Animalele întâlnite aici sunt cele specifice regiunilor deluroase, dintre care menționez : mistrețul (Sus scrofa), căprioara (Capreolus carpeolus), lupul (Canis lupus), vulpea (Vulpes vulpes), bursucul (Meles meles), dihorul (Putorios putoris), nevăstuica (Mustela Nivalis), cârtița (Talpa europacea), ariciul (Erinaceus europaeus), iepurele (Lepus europaenus), veverița (Sciurus vulgaris) etc.

Lumea reptilelor este reprezentată de șarpele de casă (Natrix natrix), sarpele de pădure (Columber longissiumus), șopârla de câmp (Lacerta agilis), și multe specii de broaște.

Dintre păsări, pot fi văzute frecvent exemplare de: uliu (Buteo buteo), cucuveaua (Athene noctua), bufnița (Bubo bubo), ciocănitoare (Dendrocops major), pupăză (Epupa epops), fazan (Phasianus colchicus), etc.[14]

Rețeaua hidrografică

Zona Codrului are o rețea hidrografică reprezentată în figura nr.5, formată din multe pâraie, cu o orientare radiar-concentrică, cele mai multe dintre ele avându-și izvoarele în Culmea Codrului și dealurile limirtofe acesteia, contribuind la fragmentarea lor. Pâraiele de aici au în general debite mici, cu excepția perioadelor de topire bruscă a zăpezii sau a zilelor cu ploi torențiale, întâlnite primăvara și vara.

Principala apă curgătoare ce străbate comuna Crucișor este pârâul Valea Vinului, care izvorăște din apropierea vârfului Tarnița. Are o lungime de 24 km și un bazin hidrografic, din care își colectează apele, de 68 km2.

Lățimea albiei minore este cuprinsă între 1,5 și 4 m, iar adâncimea variază între 1 și 3,5 m. Afluenții săi izvoresc din Culmea Codrului și dealurile piemontane din jur, împrumutând chiar denumirea acestora: Valea Boului (din Dealul Boului), Valea Boldităului (din Dealul Boldităului), Valea lui Cocoș (din dealul Cocoș), Valea Sămătișii, Valea Iepii etc.

Pe teritoriul comunei există și câteva lacuri. Unul amplasat în satul Iegheriște, în bazinul Vării Vinului. Altul, cel ce se află în grija Ocolului Silvic Borlești, este situat în pădurea de la Raduri, spre Măriuș, pe pârul Valea Brazilor. [14]

Figura nr. 2.1.2 Hidrologia din zonă (http://atlas.anpm.ro/atlas )

Clima și regimul precipitațiilor

Clima întregii regiuni este temperat continentală, cu veri călduroase și ierni relativ blânde, în comparație cu alte părți ale țării, de pildă Moldova, dată fiind protecția asigurată de lanțul carpatic, ce înpiedică pătrunderea aici a aerului geros dinspre Rusia. Sub influența climatului de deal specific Culmii Codrului, temperaturile medii anuale din această zonă se situează în jurul valorii de 9° C.

Temperatura medie a lunii ianuarie oscilează în jurul valorii de -3° C, iar cea a lunii iulie între 16° C, în zonele înalte, și 20° C în regiunile marginale dinspre Câmpia Someșului.

Zilele însorite de peste an sunt în număr de 70, iar cele cu îngheț în număr de 50-60. Data de apariție a primului îngheț este stabilită în jurul datei de 16 octombrie (cel mai timpuriu îngheț toamna-17 septembrie; cel mai târziu-29 noiembrie).

Regimul precipitațiilor este, la rândul său, tributar climatului de deal al Culmii Codrului. Aceasta, fiind așezată frontal pe direcția vânturilor vestice dominante, primește o cantitate însemnată de precipitații -800 mm pe an. În profida altitudinilor sale modeste, Culmea Codrului se constituie ca un adevărat „castel de apă”.

Eroziunea solului este însă redusă datorită suprafeței încă destul de bine împădurită. În zona piemontană, precipitațiile sunt ceva mai reduse, în jur de 700 mm pe an, pe parcursul a 120-140 de zile.

Stratul de zăpadă, ce își face apariția de regulă în a doua decadă a lunii noiembrie, are pe timpul iernii grosimea de 30-50 cm, cu anumite creșteri în anii de excepție. Numărul zilelor cu zăpadă de peste an oscilează între 60-90.

Direcția vânturilor diferă în funcție de anotimp, însă predominante sunt vânturile din nord-vest (75-80 %). Cele vestice sunt mai frecvente primăvara și vara, cu maxime în iunlie, în timp ce vânturile nordice și estice bat îndeosebi toamna și iarna.

Masele de aer dinspre vest generează ploile de primăvara și vara, iar cele nordice influențează cantitatea de zăpadă cazută. Munții Oașului și Munții Gutâiului ne feresc de vânturile puternice și de viscolele iernii. [14]

Istoricul localității

Cercetările arheologice efectuate în ultimele decenii au scos la iveală faptul că zona Codrului a fost locuită încă din paleolitic. După anul 80 î. Hr., ținuturile sătmărene au făcut parte din statul dac condus de Burebista, iar după cucerirea Daciei de către romani, aceste ținuturi au aparținut dacilor liberi. În sec. al XIV-lea satele comunei noastre se aflau în posesia familiei nobiliare Dragfi (Dragoș), ca ulterior să intre în componența familiei Bathoryi.

În primul și în cel de-al doilea război mondial, mulți dintre tinerii noștri au pierit sau au fost răniți pe front. Ei sunt consemnați în bisericile din comună și sunt cinstiți în fiecare an de Ziua Eroilor.

Gospodăriile crucișorenilor sunt alcătuite din casă și anexe, dintre care cea mai impozantă este, desigur, șura. În trecut, casele au fost construite din lemn, apoi din paiantă. Erau înălțate pe temelii din bucăți late de piatră, aveau prispe și erau acoperite cu paie sau stuf, mai rar cu șindrilă. În interior existau, de regulă, trei încăperi: casa dinainte, casa dinapoi și, la mijloc, tinda.

Începând cu anii 1960 au apărut casele cu pereții din voioagă, sau mai recent din cărămidă și bolțari, multe cu etaj și înzestrate cu toate utilitățile unui apartament: încălzire centrală, baie, izolație termică, conectare la rețeaua de cablu și Internet.

Principalele îndeletniciri ale locuitorilor comunei Crucișor au fost de-a lungul anilor: prelucrarea plantelor textile și confecționarea vestimentației și a altor țesături (figura nr.6), împletitul din nuiele, dulgheritul și tâmplăria, morăritul, fierăria, distilarea pălincii, albinăritul, pescuitul.

Tradițiile sunt legate, în primul rând, de evenimentele importante ale trecerii omului prin lume – nașterea, botezul, nunta și înmormântarea, dar însoțesc și unele sărbători religioase cum sunt Crăciunul, Boboteaza, Floriile, Paștele, Sânzâienile, Rusaliile.

În ceea ce privește portul popular, trebuie să menționăm că, în trecut, toate hainele, bărbătești sau femeiești, de la cei mici până la cei vârstnici, se făceau în casă, la războiul de țesut. Se confecționau din pânză: ciucuri, cămăși, gaci, poale, spăcele; iar din lână, pentru iarnă: cojoace, sfetere (pulovere), cușme.

Oamenii se încălțau cu opinci. Ghetele și cismele erau încălțate de către bărbați doar în zilele de sărbătoare. Tot atunci, femeile purtau sandale sau pantofi. Copiii umblau desculți din primăvară până toamna, folosind încălțămintea doar la sărbători.

Figura nr.2.1.3 Războiul de țesut (https://www.crucisor.ro )

Locuite din vechime de către români, plaiurile comunei noastre au fost populate în timp și cu alte etnii, cum ar fi: maghiarii, șvabii, evreii și ulterior rromi, al căror număr a crescut constant, îndeosebi în Poiana Codrului. Cu toate acestea, elementul românesc a rămas întotdeauna predominant. Potrivit datelor provizorii ale recensământului din 2011, numărul total al persoanelor stabilite în comună este de 2 513 persoane. [5]

Economia

Activitățile economice ale locuitorilor comunei Crucișor au fost de-a lungul vremii agricultura, exploatarea forestieră, sticlăritul și producerea vopselelor. Dintre acestea, singura care continuă, efectiv, să fie practicată este agricultura. În prezent, dintr-un total de 4 092 ha, cât este suprafața comunei, fondul agricol reprezintă aproximativ 1 680 ha, iar fondul forestier 2 018 ha. [5]

Atracții turistice

În comună există 6 biserici: 4 ortodoxe, 1 romano-catolică și 1 greco catolică. La 7 km de Crucișor este amplasată Mănăstirea cu hramul ,,Izvorul Tămăduirii” de la Măriuș, care, pe lângă semnificația profund religioasă ce o definește și individualizează, este și cel mai important obiectiv turistic din zonă.

Din anul 2000 comuna Crucișor este înfrățită cu localitatea franceză Camors, situată în Bretania. Pe 27 aprilie la Crucișor și pe 3 august 2000 în Camors, primarii Joseph Le Tutour și Florinel Andreica au parafat actele prin care se decidea înfrățirea celor două comune. Era constituită astfel o asociație de caritate, pe lângă care existau acum comitete de înfrățire la nivelul celor două primării.

Printre obiectivele turistice ale comunei noastre se numără barajul Ocolului Silvic dinspre localitatea Măriuș (figura nr.7) și așa-zisa ,,cetate a lui Pintea”. Este vorba, de fapt, despre o fortificație de pământ, cu val și șanț de apărare, situată pe o formă de relief numită mamelon.

Legenda spune că haiducul Pintea Viteazul s-ar fi refugiat aici pentru o vreme din calea trupelor habsburgice, cetatea fiind prevăzută și cu un tunel de evacuare secret, care însă nu a fost descoperit nici până astăzi.

Figura nr.2.1.4 Lacul Crucișor (arhivă personală)

Pe lângă acestea, se poate spune că întreaga comună Crucișor, cu peisajele sale diverse – dealuri împădurite, zăvoaie, câmpuri și coline – reprezintă o tentație pentru turiștii de pretutindeni. [5]

2.2 Generalități privind sistemul de alimentare cu apă

Sistemul de alimentare cu apă este ansamblu de construcții specifice, instalații și măsuri constructive cu ajutorul cărora se asigură apa potabilă la toată sau la cea mai mare parte din populația localității. Sistemul asigură captarea apei dintr-o sursă naturală sau artificială, tratarea la calitatea cerută de consumator conform prescripțiilor legale în vigoare, transportul înmagazinarea și distribuirea la utilizatori în cantitatea, de calitatea și la presiunea normală de folosire. [2]

Elementele componente ale unui sistem de alimentare cu apă:

-captarea apei din surse de apă subterană (din strate acvifere freatice, strate acvifere de adâncime, strate acvifere îmbogațite prin infiltrații artificiale sau din izvoare) sau din surse de apă de suprafață (ape curgătoare naturale, lacurile neturale sau artificiale);

-stația de tratare pentru îmbunătățirea calităților apei prin diferite procedee de tratare (deznisipare, decantare, coagularea suspensiilor din apă, filtrarea apei, dezinfectarea apei, tratări speciale);

-sistem de aducțiune, care transportă apa de la sursă la stația de tratare sau la rezervoarele de înmagazinare;

-rezervoare pentru înmagazinarea apei, în vederea compensării variațiilor de consum diurne, pentru păstrarea rezervei intangibile de incendiu și pentru rezerva de apă în caz de avarie pe conducta de aducțiune;

-rețea de distribuție care transportă apa de la rezervoare până la branșamentele consumatorilor ( reprezintă suma conductelor și lucrărilor accesorii pentru transportul apei de la rezervoarele de înmagazinare sau de creare a presiunii de serviciu, până la branșamentele consumatorilor. Rețeaua se compune din conducte principale (artere) și din conducte de serviciu (care se îngroapă sub adâncimea de îngheț) pe care se execută branșamentele (legăturile) consumatorilor);

-stații de pompare, necesare numai în anumite configurații de relief, când este necesară ridicarea apei la nivele superioare fie pentru transportul ei fie pentru asigurarea constantă a unui nivel de presiune;

-rețea de canalizare – reprezinta ansamblul de conducte si constructii accesorii care colecteaza apele din centrele populate si le transporta catre statia de epurare (apele de canalizare pot cuprinde: ape uzate menajere, ape uzate publice, ape uzate industriale, ape uzate de la unități agrozootehnice, ape meteorice, ape subterane);

-statia de epurare – este instalatia prin care din apele uzate sunt indepartate materiile organice si anorganice, aflate in stare dizolvata sau in suspensie, prin procedee mecanice, chimice sau biologice, pentru a reda apei caracteristicile impuse evacuarii in emisar. [2]

2.3 Istoricul comunei privind alimentarea cu apă

În anul 1969 a fost executată prima lucrare de alimentare cu apă a localității Poiana Codrului, comuna Crucișor. Sursa de apă a constituit 3 puțuri forate de câte 120m fiecare, amplasate în localitatea Iegheriște comuna Crucișor.

De-a lungul anilor puțul nr. l a fost înnămolit și a fost abandonat fară posibilitate de deznisipare. Putul nr. 2 a fost parțial înămolit după ce în anul 2000 electropompa submersibilă s-a desprins de conducta de refulare, dar cu posibilitatea de deznisipare și reechipare. Puțul nr. 3 este în perfectă stare de funcțiune.

În anul 1999 a fost începută executatea lucrării ”Alimentare cu apă a localităților Crucișor și Iegheriște, comuna Crucișor, județul Satu Mare” cuprinzând gospodărirea de apă din localitatea Crucișor (rezervor de apă semi îngropat V=200 mc), puț forat, conductă de distribuție HDPE având diametrele Dn=160, Dn=110, puțul forat având H=130 m având straturile acvifere pe intervalele de 60-68 ;72-76; 100-108; 112-118, care asigură un debit de apă sub 11/s ceea ce este cu mult sub necesarul de apă a localităților Iegheriște și Crucișor.

Pentru asigurarea necesarului de apă a localităților Iegheriște și Crucișor s-a proiectat reactivarea puțului existent, H=120m, executarea unei conducte de aducțiune HDPE 160mm, L=3,150m, și executarea unei stații de popmare în gospodîria de apă din localitatea Crucișor echipat cu un grup de pompare și vas de expansiune închis cu membrana și montarea unei instalații de clorinare a apei.

Lucrările de execuție a rețelei de distribuție a aepi potabile, la nivelul întregii comune, au debutat în anul 2005 și au durat până în 2007-2008, când rețeaua a fost pusă în funcțiune.[6]

2.4 Necesitatea și oportunitatea investiției

Populația din localitățile Iegheriște-Crucișor nu dispunea de un sistemm centralizat pentru alimentare cu apă.

Aprovizionarea cu apă potabilă se realizează prin intermediul puțurilor țărănești care exploatează pânza freatică de mică adâncime, care nu asigură debite suficiente.

În localitățile Iegheriște-Crucișor, populația folosește pentru nevoile gospodărești apa cantonată în acviferul fratic ce nu îndeplinește condițiile de potabilizare acceptate de norme conform STAS 1340/90.

Dată fiind lipsa acută de apă din perioadele secetoase când satisfacerea nevoilor de consum gospodăresc este greoaie și cu o apă necorespunzătoare, Consiliul Local Crucișor îsi propune să realizeze un sistem centralizat de alimentare cu apă pentru localitățile Iegheriște-Crucișor asigurând necesarul de apă a populației și a animalelor din gospodăriile populației. [6]

Conform rezultatului studiului de impact s-au emis:

-Autorizația de gospodărire a apelor nr. 452 din 1.10.2015 privind folosința de apă: ”Sistem cu apă, canalizare și stație de epurare în comuna Crucișor, județul Satu Mare”;

-Autorizația sanitară de funcționare nr. B-278/29.01.2016 pentru obiectivul ”Sistem de alimentare cu apă a comunei Crucișor” având ca obiect de activitate captarea, tratarea și distribuția apei;

-Decizia de transfer Autorizație de Mediu nr. 193 din 29.02.2016 de la Agenția de Protecție a Mediului Satu Mare, ca urmare a solicitării depuse de SC APASERV SATU MARE SA. [7]

2.5. Alimentarea cu apă:

Denumirea investiției: Alimentarea cu apă a localităților Iegheriște și Crucișor, aparținătoare comunei Crucișor, județul Satu Mare.

Beneficiarul investiției: Primăria comunei Crucișor, județul Satu Mare.

Proiectantul lucrărilor: SC CONFORT DESIGN SRL

Sursa de finanțare: Buget local legal constituit și din alte fonduri.

Studii și avize: Certificat de urbanism, autorizație sanitară nr. B-278/29.01.2016, acord de mediu nr.452 din 01.10.2015, aviz C.J Satu Mare-Direcția Tehnică, aviz P.S.I. [6]

Un sistem de alimentare cu apă ce folosește drept sursă apa subterană este alcatuit din urmatoarele componente (figura nr.8) :

Captarea apei subterane;

Conducte de aductiune;

Statie de clorare/tratare;

Rezervoare de apa si statii de pompare;

Conducte de transport a apei;

Rețea de distribuție

Toate obiectele și elementele schemei sistemului de alimentare cu apă, de la captare la ieșirea din stația de tratare se dimensionează la :

QIC = kp * ks * (Qzi max + QRI) [m3/zi]

unde:

-kp – coeficient de majorare a necesarului de apă pentru a se ține seama de volumele de apă care nu aduc venit (NRW); s-a adoptat: kp = 1.35 pentru sistemele reabilitate mai vechi de 5 ani, kp =1.15 pentru sistemele existente cu vechime de 1-5 ani, si kp = 1.10 pentru sistemele noi ;

-ks – coeficient de servitute pentru acoperirea necesităților proprii ale sistemului de alimentare cu apă: în uzina de apă, spalare rezervoare, spalare rețea distribuție; s-a adoptat ks = 1.1 pentru sisteme avînd sursa de apă de suprafata și ks = 1.05 pentru sisteme avînd sursa de apă subterană;

-Qzi max = este suma cantiăților de apă maxim zilnice, in m3/zi, pentru acoperirea integrală a necesarului de apă, s-a stabilit conform SR 1343-1/2006 ;

-QRI – debitul de refacere a rezervei intangibile de incendiu ; s-a stabilit conform SR 1343-1/2006. [1]

Figura nr.2.5.1 Schița unui sistem de alimentare cu apă (Denuț I. Hidrologie și gospodărirea apelor)

Gospodăria de apă pentru sistemul de alimentare cu apă propus va fi amplasat în felul următor:

Amplasamentul este pus la dispoziție de către Primăria Crucișor, fiind domeniu public accesibilă de la drumul județean. Suprafața gospodăriei de apă va fi de 1,0 ha, de formă dreptunghiulară;

Conducta de aducțiune propusă va fi amplasată pe străzi, în domeniu public de preferat în zonă verde;

Lucrările propuse pentru alimentarea cu apă a localității nu au influiență asupra regimului apelor de suprafață sau subterane.

Numărul total de branșamente contorizate este de 920. Numărul total al locuitorilor cu acces la serviciul public de alimentare cu apă potabilă este de 2.400. [6]

Figura nr.2.5.2 Stația de apă din Crucișor (arhivă personală)

Captarea apei

Surse: subteran-2 foraje:

-F2 cu H=104,5m, D=324mm, Q=4 l/s;

-F3 cu H=126m, D=324mm, Q=7 l/s aflându-se în localitatea Iegheriște comuna Crucișor.

Instalații de captare

-F2-elecropompa submersibilă tip WILO-CO-6-MVII608-6/CR având P=5,5kw, Q=5,5 l/s, Href=58mCA

-F3-electropompa submersibilă tip DAB având P=4kw, Q=6,9 l/s, Href=80 mCA.

Volumul de apă asigurat în sursa pentru alimentarea cu apă:

Vzi med =187,43mc. [6]

Instalații de tratare:

-instalație de clorinare cu hipoclorit de sodiu în rezervorul de apă a loc. Iegheriște: rezervor V=20 l pentru soluția de dezinfectare și 1 buc. pompa dozatoare. [6]

Instalații de aducțiune și înmagazinare a apei:

-lungime aducțiune apă brută: L=310 m

-lungime rețele de transport apă: Ltotală=8100m (din care Iegheriște-Poiana Codrului 4950 m și Iegheriște-Crucișor 3150 m)

-în localitatea Crucișor: rezervor V=200mc, subteran, cilindric.

Conducta de aducțiune se află pe străzile localităților Iegheriște-Crucișor în afara părții carosabile, fiind confecționate din polietilenă de înaltă densitate HDPE 160mm, pn 6 bari, PE80, SDR21. Conducta de aducțiune este dotată cu robinete de secționare cu montaj subteran. Rețelele de aducțiune vor avea o lungime totală de 3,150 km, din HDPE 160mm.

Apele pluviale de la suprafața gospodăriei de apă vor fi colectate prin pantele naturale ale terenului existent și conduse la șanțul de lângă drumul județean. Receptorul natural al apelor pluviale de pe teitoriul localității este pârâul Valea Vinului. [6]

Rezervorul de apă asigură rezerva intangibilă de incendiu, volumul de compensare al consumului maxim zilnic precum și rezerva de avarie.

Are volumul de V=200 m3 fiind o construcție semiîngropată realizată din beton armat.

Rezervorul este cilindric, semiîngropat. Instalațiile hidraulice ale rezervorului vor fi conducte de intrare și ieșire, respectiv golire, de incendiu și de distribuție, poziționare în căminul de vane al rezervorului. Sunt executate din conducte de polietilenă PE 100-160 mm.

Apa pentru stingerea incendiilor:

-Vi=108mc

-timp de refacere după incediu: 24 h

-debit suplimentar pentru refacerea rezervei de incendiu: 1,25 l/s

Modul de folosire a apei:

1.Necesarul total de apă:

-maxim 2,33,90 m3/zi

-mediu 167,05 m3/zi

-minim 141,99 m3/zi

2.Cerința totală de apă:

-maxim 262,44 m3/zi

-mediu 187,43 m3/zi

-minim 156,19 m3/zi

3.Gradul de recirculare internă a apei: -% [6]

Rețea de distribuție a apei:

– conducte PEHD cu Dn 110 mm în lungime totală 3340 m în loc. Crucișor

– conducte PEHD cu Dn 110 mm, 160 mm, lungime totală de 4840 m, în loc. Iegheriște

– conducte PEHD cu Dn 160 mm, 110 mm și 200 mm, lungime totală 6200 m, în loc. Poiana Codrului.

Ltotală rețea distribuție=14380 m. [6]

Stația de pompare este echipată cu un grup de pompare cu funcționare automatizată care asigură debitul și presiunea necesară în rețea. Construcția stației este o construcție tip parter, având în componență stația de pompare cu înălțimea interioară de 4,5m; Ac=Acd=54m3; AxB=7,35×7,35 m. [6]

Figura nr. 2.5.3 Stația de pompare a apei din Iegheriște (arhivă personală)

Volume și debite de apă autorizate:

-zilnic maxim 262,44 m3 (3,04 l/s)

-zilnic mediu 187,43 m3 (2,17 l/s)

-zilnic minim 156,19 m3 (1,81 l/s)

-anual 68,412,000 m3

Funcționarea este: 365 zile/an, 24 de ore /zi. [6]

2.6 Rețeaua de canalizare

Rețeaua de canalizare pe stazile Valasut și Moara Borși este în plină desfășurare din martie 2016, urmând a fi amplasată și stația de epurare.

Pentru comuna Crucișor s-a elaborat un proiect de alimentare cu apă în sistem centralizat, care este realizat .

În conformitate cu Legea Apelor nr. 107 /1996 , art. 16 , par. 1 , lit. b. este interzisă realizarea de retele noi de alimentare cu apă fără realizarea concomitentă a rețelelor de canalizare și a instalațiilor de epurare necesare. [9]

Majoritatea consumatorilor au în prezent instalații interioare de apa potabilă , deci se impune realizarea urgentă a unui sistem centralizat de canalizare, care va asigura colectarea tuturor apelor uzate menajere și dirijarea acestora la stații de epurare. Emisarul pentru apele epurate va fi Valea Vinului .

Utilitatea publică a obiectivului consta în faptul ca realizarea unei rețele centralizate de canalizare și tratare a apelor uzate menajere va conduce la :

-Reducerea poluării apelor freatice și de suprafața de către puțurile absorbante din gospodării și case de vacanță, sau de catre consumatorii din apropierea cursurilor de apă, consumatori care evacuează apa uzată fără o tratare prealabilă;

-Creșterea confortului și realizarea cadrului igienico – sanitar optim pentru populațe ;

-Dezvoltarea retelelor de utilitati;

Originea străzii Valasut (DC 24) este în drumul județean nr.193 B Pomi – Crucișor – Bârsău de Jos. Este strada principală în localitatea Crucișor și se suprapune cu o parte a traseului drumului comunal nr.22 Crucișor – Măriuș, având o lungime de 1435 m, până la intersecția cu strada Moara Borși.

Strada Moara Borși (DC 24) își are originea în intersecția cu strada Valasut (DC 24), Km 1+435,00 și se termină la Km 3+ 830,00 ,având o lungime de 2395 m. [8]

Rețeaua de canalizare:

Determinarea cantității de apă uzată restituită în rețeaua de canalizare pornește de la consumul de apă potabilă pe cap de locuitor pentru nevoi gospodărești în conformitate cu normele prevazute în SR 1343/1-95 și Normativ pentru proiectarea și executarea lucrarilor de alimentare cu apă și canalizare a localitătilor din mediul rural – indicativ P66 – 2000. [10]

Adâncimea de pozare a conductei de canalizare este de minim 1,50 m de la generatoarea superioară a conductei, care se montează în pat de nisip având granulația sub 7 mm. Panta minimă este de 0,005, la care se realizează viteza de autocurățire.

Pentru evitarea tasărilor ulterioare, umpluturile și compactările se vor executa conforn STAS 2914, cu un grad de 90-96%. Pământul pe fundul șantului va fi bine netezit și compactat, peste care se va așeza un pat de nisip cuarțos, cu grosimea de 10 cm.

Conductele se vor așeza în șanțul astfel pregătit în vederea montării. Pământul care se așează în jurul tubului nu trebuie să conțină pietre mai mari de 7 cm. Umplutura va fi bine compactată în straturi de 10 cm. La compactare tubul se va feri de lovituri. Compactarea umpluturii în jurul tubului se va face manual, simultan pe ambele părți, pentru evitarea deplasărilor laterale ale tubului.

Figura nr.2.6.1 Conductele folosite (arhivă personală)

Figura nr.2.6.2 Realizarea săpăturilor (arhivă personală)

Cămine de vizitare:

Conform STAS 3051, la canalul nevizitabil se prevăd cămine:

-în punctele de schimbare a directiei;

-în punctele de schimbare a diametrului;

-în punctele de schimbare a pantei;

-în punctele de intersecție sau de racord.

Căminele vor fi cămine de vizitare obițnuite, care se vor executa conform STAS 2448, sau prefabricate din PE, cu capace carosabile STAS 2308. Căminele sunt amplasate în aliniament la distanțe maxime de 60 m, precum și la racordări sau schimbări de direcție, de pantă sau diametru, conform STAS 3051-90. [8]

Figura nr.2.6.3 Cămine de vizitare (arhivă personală)

Figura nr.2.6.4 Cămine de vizitare (arhivă personală)

Montarea și exploatarea pompelor se va face în conformitate cu instrucțiunile furnizorului pompei. Pompa se va monta în cămin turnat din PE, care este prevăzut cu instalație hidraulică și electrică completă, fiind necesară numai racordarea canalizării și conductei de refulare la instalația din camin. În furnitura căminului intra și cablul de alimentare cu energie electrică.

Apele uzate din căminele de colectare se vor pompa în căminele de pornire gravitațională a canalizărilor .

Se prevăd conducte de refulare din țeavă de polietilenă de înalta densitate cu diametrul de De = 110 mm, cu o lungime totală de 1333 m. Conducta de refulare se va monta deasupra conductei de canalizare gravitațională cu 10 cm , în pat de nisip . [8]

Stația de epurare:

-stație de epurare mecano-biologică, dimensionată pentru un debit maxim de 350 mc/zi, 1500 l.e, cu următoarele componente:

-treaptă mecanică: cămin admisie, deznisipator, separator de grăsimi, stație de pompare

-treaptă biologică: decantor primar lamelar cu Q=10m3/h, compartiment acoxic echipat cu filtru biologic și mixer agitator, compartiment biologic oxic echipat cu filtru biologic mobil și sistem de aerare, decantor secundar lamelar cu Q=10 m3/h.

-cămin dezinfecție

-treaptă deshidratare nămol: îngoșare nămol, instalație deshidratare, instalație preparare și dozare polielectrolit. [8]

Figura nr.2.6.5 Stația de epurare din Crucișor (www.tcmnord.ro)

În tabelele următoare sunt prezentate indicii de calitate ai apei uzate menajere, epurate și evacuate prezazut în legislație și gradul de epurare solicitat/garantat prezăzut în NTPA 001/2005.

Tabelul nr.1 Indicii de calitate ai apei uzate menajere, epurate, evacuate [7]:

Tabelul nr.2 Gradul de epurare solicitat/garantat : NTPA 001/2005

2.7 Rezultatele analizelor de apă efectuate și valorile admise de lege

În tabelele următoare am prezentat monitorizarea de control a calității apei potabile, unde sunt prezentați parametrii chimici și parametrii indicatori, precum și parametrii microbiologici în conformitate cu Legea 458/2002 și Legea 311/2004, elaborate de Laboratorul de analize fizico-chimice și microbiologice de la Uzina de apă Mărtinești.

Tabelul nr. 3 MONITORIZAREA DE CONTROL A CALITĂȚII APEI POTABILE ÎN LUNA FEBRUARIE 2016- INSTALAȚIA DE TRATARE IEGHERIȘTE, REȚEA CONSUMATOR CRUCIȘOR ȘI POIANA CODRULUI