Text Fungi A4 Normal Fata Verso [604829]

1 CUPRINS
Introducere 3
1. Istoric. Cercetări recente 6
2. Mecanismele biodeteriorării
2.1. Aspecte ecologice
2.2. Bioreceptivitatea materialului
2.3. Factori ai degradării 8
8
9
9
3. Substraturi
3.1. Piatră
3.1.1. Fungii negri
3.1.2. Tipuri de colorație
3.1.3 . Crustele negre
3.1.4. Pitting
3.2. Lemn
3.2.1. Alterările cromatice
3.2.2. Mucegăirea lemnului
3.2.3. Putrezirea lemnului
a. Compoziția chimică a lemnului
b. Putregaiul maro
c. Putregaiul alb
d. Putregaiul mucilaginos
e. Degradarea bacteriană
3.3. Hârti e
3.4. Beton
3.5. Opere de artă
4.5.1. Frescă 11
11
11
12
13
13
14
15
16
17
17
19
23
24
25
27
28
30
30

2 4.5.2. Picturi 31
4. Biocleaning 32
5. Antagonism
5.1. Antagonism la distanță
5.2. Genul Trichoderma 35
35
35
6. Partea practică
6.1. Scopul lucrării
6.2. Materiale și metode
6.2.1. Prelevare și izolare
6.2.2. Tehnica colorației Bleu -Cotton -Lactofenol
6.2.3. Studii de antagonism
6.2.4. Caracterizarea biochimica a tulpinilor prin spectrometrie
MALDI -TOF
6.3. Rezultate
6.3.1. Izolarea speciilor de fungi microscopici filamentoși de pe
cladiri de patrimoniu
6.3.2. Examinarea caracterelor de cultură și de colonie și a
aspectului microsc opic al tulpinilor fungice izolate
6.3.3. Rezultatele testelor de antagonism
6.3.4. Concluziile identificărilor prin spectrometrie MALDI –
TOF 38
38
38
38
38
38
39
40
40
43
50
53

7. Concluzii
54
8. Bibliografie
54

3 Introducere

Articolul 2 din Carta de la Veneția, adoptată la cel de -al doilea Congre s Internațional al Arhitecți lor
și Tehnicienilor Monumentel or Istorice, 25 -31 mai 1964, afirmă ideea că pentru conservarea și restaurarea
monumentelor trebuie să se facă recurs la toată știința și tehnica ce poate contribui la studiul și protejarea
patrim oniului arhitectural.
Conceptul de monument istoric nu se aplică doar operelor de artă majore, ci și lucrărilor care au
acumulat semnificație culturală odată cu trecerea timpului (de aici dualitatea artistică și istorică) sau care
prin existența lor contr ibuie la conturarea peisajului cultural.
Principiul conservării monumentelor afirmă prioritatea păstrării pe cât posibil a materialului
original, subordonând acestuia orice reabilitare funcțională sau completare ce ar servi folosirii
contemporane.
Lucrarea de față, fără a fi o colecție de soluții concrete la probleme dedegradare a lucrărilor de
patrimoniu, este o incursiune în substraturile aplicării acestui principiu; o prezentare a modului cum peisajul
antropic este modelat în permanență de alte forme de viață; o descriere a interacțiunii dintre regnuri; un
reminder ca nu suntem singuri și că timpul devine evident prin ciclicitatea formelor de viață.
De departe cei mai activi în degradarea suprafețelor, prin rolul lor de reciclare a materiei în natură,
sunt fungii. Lucrarea de față descrie modul în care aceștia interacționează cu diferite suprafețe ale
construcțiilor și obiectelor patrimoniu:
Capitolul 1 prezintă un istoric al cercetărilor în domeniu și a descoperirilor recente ; Capitolul 2
prezintă mecanis mele deteriorării, cerințele ecologice ale organismelor, calitățile materialului, factorii fizici
și chimici implicați în proces; Capitolul 3 descrie 5 tipuri de suprafețe și felul cum organismele
interacționează cu acestea producând degradări; în Capitolu l 4 este prezentat conceptul de biocleaning,
metodă de restaurare sau conservare folosind microorganismele sau enzimele si ntetizate de acestea;
Capitolul 5 ilustrează relația interfungală de antagonism ca posibilă soluție de bioremediere; Capitolul 6
reprezintă partea practică a lucrării, în care sunt descrise pe scurt 8 genuri de fungi identificate la cele 3
construcții dintre care 2 monumente istorice și una în curs de restaurare , întro -o zonă istorică de protecție ,
precum relațiile interspecifice observ ate.
Fungii au fost incluși în regnul Plantae, până la jumătatea secolului XX. În 1969 Whittaker publică o
schemă de clasificare în care împarte lumea vie în cinci regnuri ca urmare a observațiilor: fungii au perete
celular alcătuit din chitină și glucan, plantele din celuloză; membrana celulară animală conține colesterol,cea
fungală ergosterol; genomul fungal nu conține nicio secvență de gene implicate în controlul dezvoltării
multicelulare , secvenț ă care să se regăsească la plante și animale – de aici conc luzia că animalele, plantele și
fungii s -au despărțit de la un grad de organizare unicelular.

4 Fungii sunt un grup monofiletic ce au avut un strămoș comun cu animalele, acum 800 -900 de milioane
de ani, fiind după 2007, ultima clasificare, grupați în următo arele filumuri (Hibbet și colab. , 2007) :
 Microsporidia (1300+ specii, în 170 de genuri);
 Chytridiomycota (706 specii în 105 genuri);
 Blastocladiomycota (179 specii în 14 genuri) ;
 Neocallimastigomycota (20 specii în 6 genuri);
 Glomeromycota (169 de specii în 12 genuri);
 Ascomycota (64163 specii în 6355 genuri);
 Basidiomycota (31515 specii în 1589 genuri).
Primele organisme terestre de dimensiuni mari, descoperite în cele mai vechi fosile datând din
Ordovincianul mijlociu (acum 460 milioane de ani) până la î nceputul Devonianului alcătuiesc așa numitul
phytodebris . Prin analiza izotopilor de carbon s -a arătat că aceste organisme, în special genul Prototaxites ,
au fost de fapt fungi, având nutriție heterotrofă, care depindeau de producătorii primari (existenți d eja de 2
miliarde de ani pe Terra) – cianobacterii, alge eucariote, licheni și briofite; specimenele de Prototaxites care
dominau peisajul din Devonianul inferior, acum 400 milioane de ani, atingeau 9 m înălțime, fiind cel mai
mare organism terestru.
Fungii sunt organisme cu nutriție heterotrofă cu rol ecologic în : reciclarea biomasei prin
descompunerea materiei organice, producerea de metaboliți externi, dizolvarea mineralelor, stabilizarea
structurii solului sau acțiunea mecanică asupra acestuia, retenția și mobilizarea de apă și nutrienți, formarea
de asociații simbiotice -micorize, licheni, asocieri cu insecte, alte nevertebrate; infectarea plantelor și
animalelor, etc .
Corpul vegetativ, sau talul fungal este alcătuit dintr -o masă de hife denumită miceliu , care
explorează habitatul extinzând u-se; la întâlnirea un ei surse de hra nă, rata de ext indere scade și hifele încep
să se ramifice, acaparând nutrienții. Dezvoltarea miceliului este astfel exponențială, cu fuziunea hifelor spre
centru și reacții d e evitare spre margini, rezultând o formă circulară în plan (prin autotropism -autoevitare)
(Moore și colab. , 2011) . Miceliile sunt multinucleate, cu nucleii migrând în două direcții diferite de -a lungul
hifei, cu o concentrație mai mare spre capete, acumulâ nd informații despre sursele de hrană, necesitatea
sintezei anumitor enzime, manifestând continuu modificări de natură epigenetică .
În experimentele realizate, s -au izolat fungi aparțin ând filumurilor Zygomycota , actual
Glomeromycota ( caracterizat de for marea de zygosporangi în cadrul reproducerii sexuale) și Ascomycota
(cel mai vast filum, specifică fiind formarea de asce cu ascospori).

5 Definiții

Monument
 Construcție sau parte de construcție, împreună cu instalațiile, componentele artistice, element ele de
mobilare interioară sau exterioară care fac parte integrantă din acestea, precum și lucrări artistice
comemorative, funerare, de for public, împreună cu terenul aferent delimitat topografic, care constituie
mărturii cultural -istorice semnificative d in punct de vedere arhitectural, arheologic, istoric, artistic,
etnografic, religios, social, științific sau tehnic (Legea 422 -2001 ).
 Mărturie, operă de artă și obiect cu semnificații cultural e (Carta de la Veneția, 1964)
 Operă creată de mâna omului și ed ificată în scopul precis de a conserva pentru totdeauna prezent și
viu în conștiința generațiilor viitoare memoria unei anumite acțiuni sau a unui anume destin. (Alois Riegl –
Der Moderne Denkmalkultus, sein Wessen und seine Entstehung, 1903)

Biodeteriorar e
 schimbare nedorită a proprietăților unui material cauzată de activitatea vitală a unui organism
(Hueck, 1968).
 proces prin care agenți biologici, organisme vii pot cauza scăderea calității structurale și a valorii
unui material (Rose, 1981).
 rezultatul unu i complex de interacțiuni între biodeteriogeni (organisme care se dezvoltă pe
suprafața, în profunzimea sau în apropierea monumentului), și substrat, respectiv condițiile de microclimat
(Gomoiu , 2008 ).
Există o diferență între biodegradare și biodeteriorar e (Allsop et al. 2006), biodegradarea implicând o
modificare desirabilă, pozitivă a materialelor produsă de microorganisme, în timp ce biodeteriorarea se
referă la un impact negativ al activității organismelor vii. Biodegradarea poate fi: biofizică, biochi mică și
estetică (Allsopp, Seal. 2006, Gaylarde et al. 2003).

6 1. Istoric. Cercetări recente

În literatura antică romană există indicații privind protecția lemnului prin carbonizare superficială
(Vitruvius – De Arhitectura) sau tratare cu ulei de cedru (Plinius cel Bătrân – Naturalis Historia ) (BERINDE,
1986) . Exemple de practici din al doilea mileniu ar fi: în 1609, regele James al Angliei pornește o investigație
pentru a stopa degradarea cu “putregai uscat” a flotei regale; în 1781, botanistul Franz Xavier von Wulfen
identifică și denumește ciuperci responsabile de degradări la construcțiile din lemn: Serpula lacrymans ,
Coniophora puteana .; alți micologi preocupați de studiul degradărilor – Persoon1881, suedezul Fries -1921;
Kickx – Belgia – 1867 în lucrarea “Flore cryptogamyque des Flandres”. (MUSTAȚĂ și colab. , 2009) ; pentru
protecția picturilor de frescă se fondează în 1957 Institutul Central de Restaurare din Roma ; În Anglia în
1946, în lucrarea “Decay of timber and its pr eventions” – Cartwright și Findlay vorbesc despre ciuperci și
insecte xilofage; Hickin (1963), Savory (1971) White (1970) -Coggins (cu lucrari in 1975, 1977, 1980)
elaborează studii despre Serpula lacrymans; în Franța – Dirol – studiază degradarea lemnului pr odusă de
Coriolus versicolor (1976), Serpula lacrymans (1978) ; Libotte (1984); în Germania – Rypacek ( 1966),
Seifert (1968); Elveția –Walchli (1970, 1973, 1983) vorbesc despre distribuția ciupercilor xilofage dupa
altitudine și influența temperaturii asup ra dezvoltării; în Australia – Thornton prezintă metoda detectării
lemnului degradat cu ajutorul curenților pulsatori (1979). Serpula lacrymans , a fost studiată de Jennings si
Bravery (1991) – “Serpula lacrymans, Fundamental Biology and Control Strategies). Finlanda – Paajanen,
Viitanen – 1988 despre problema degradării stâlpilor de lemn utilizați în fundații la clădirile istorice.
Instituții specializate în protecția lemnului și expertiza construcțiilor – British Wood Preserving
Association, Building Research E stablishment, Timber Research and Development Association (Marea
Britanie), Institut fuer Holzqualitaet und Holzschaeden (Germania).
În Romania primele referiri la ciuperci lignicole le fac Schur (1853) și Fuss(1953, 1865).

Alte repere recente de cercetar e
În studiul bacteriilor implicate în biodegradare, amintim: Midle et al (1983) – identifică prezența
Thiobacilillor și rolul lor în degeadare asistemului de apă din Hamburg; Sand și Bock (1984) explică
coroziunea biogenică a acidului sulfuric pe sistemul de alimentare cu apă din Hamburg; Sand et al (1984)
descrie rolul bacteriilor sulfur oxidatoare în degradarea betonului; Vicke et al . (1999) – experimentează
monitorizarea rezistenței diferitelor tipuri de beton; Videla et al (2000) vorbește despre biodeterior area
siturilor arheologie maya – bacterii, cianobacterii, fungi; Papida et al (2000) prezintă influența MO alături
de factori de mediu asupra deteriorării materialelor (calcar, dolomit); Saiz Jimenez et al (2000) sesizează
prezența bacteriilor halofile și h alotolerante în monumente deteriorate; Lamenti et al. (2000) prezintă

7 colonizarea de către MO fotosintetizatoare a marmurei din gradinile Boboli, Florența; Vincke et al (2001)
studiază comunitățile microbiene corodatoare ale țevilor de beton; Herrera et al (2004) prezintă
biodeteriorarea într -o biserică de patrimoniu din Columbia; Kawai et al (2005) descrie biodeteriorarea
betonului sub influența acidului sulfuric; Crispim și Gaylarde (2005) vorbește despre importa nța
cianobacteriilor ca biodeteriogeni; De Gr aef et al (2005) prin microtomografie cu raze X monitorizează
activitatea bacteriană în pori ; Lors et al (2009) corelează biodeteriorarea betonului cu variația pH -ului.
În studiul fungilor biodegradatori, s -au implicat: Gomez – Alarcon et al. (1994), car e testează
capacitatea unor tulpini de Fusarium și Penicillium izolate de pe calcarul bisericii din Carrascosa del Campo
(Spania) de a produce acizi organici, (acid oxalic, fumaric și succinic); Diakumaku et al. (1995) studiază
interacțiunea dintre fungi ne gri Phoma, Alternaria cu suprafața de marmură (patternul de penetrare,
alterarea culorii, compoziției minerale); Gomez – Alarcon et al . (1995) studiază monumente din Alcala de
Henares, Spania invadate de Alternaria, Pen icillium, Phoma, Trichoderma, Ur oclad ium, Dichtyodesmium ;
Wollenzien et al (1995) izolează fungi filamentoși și microcoloniali (MCF) din zone aride mediteraneene,
majoritatea producă tori de melanină; Arocena et al (2003) prezintă d eteriorarea rocilor granitice prin
producerea de săruri organi ce; Hirakawa et al (2003) – simulează creșterea fungală pe mortar de interior ;
Karyz , Wazny (2007) prezintă biodegradarea materialelor poroase și a lemnului; Giannantonio et al (2009) –
simulează în laborator degradarea betonului de către fungi.

8 2. Mecanismele biodeteriorării

2.1. Aspecte ecologice
Dintre factorii de mediu care influențează dezvoltarea, cel mai mare impact îl au temperatura și
umiditatea.
Temperatura – Constantele termice variază de la un organism la altul, existând trei categorii de
microorganisme: 1. Psichrofile (criofile) –suportă de la 0° până la -8°C, temperatura optimă fiind de 10 –
20°C. – specii aparținând genurilor – Botrytis, Mucor, Penicillium, Candida etc. 2. Mezofile –cresc la 5 -40°C,
cu un optim între 20 -25° C – majoritat ea microorganismelor. 3. Termofile – cresc la temperatura optimă de
40°C; temperatura minimă de 20° C; cea maximă de 60° C: – Aspergillus fumigatus, A. niger, Mucor
pusillus, Chaetomium thermophile, Torula termophila .
Umiditatea – Organismele se împart î n: 1. Higrofile – au nevoie de umiditate mare, 2. Mezofile –se
dezvolvoltă bine în medii cu umiditate moderată, 3. Xerofile – specii adaptate la uscăciune. ( Coniophora
cerebella – buretele de pivniță – se dezvoltă bine la umiditate mare 50 -60 %, Gloeophyllum abietinum ,
întâlnit pe lemnul de conifere, preferă o umiditate de 30 -40 %).
Lumina – influențează dezvoltarea și sporularea ciupercilor. În general, ciupercile preferă lumina
difuză, dar unele specii se dezvoltă în mod deosebit în condiții de întuneric sa u lumină puternică – ex.
Alternaria alternata sporulează bine la lumină puternică.
Curenții de aer – au rol în diseminarea sporilor.
pH-ul- Majoritatea ciupercilor cresc bine la un pH acid – 5-6, altele în mediu neutru, un număr foarte
restrâns preferă pH -ul alcalin (unele specii de Fusarium ).
Factorii trofici – Elementele de bază pentru nutriția ciupercilor sunt carbon, azot, hidrogen, oxigen,
elemente secundare – fosfor, siliciu, potasiu, sodiu, calciu, magneziu, fier , mangan; în cantități foarte mici,
necesită fluor, cobalt, nichel, zinc.
Ca sursă de carbon, ciupercile folosesc amidon, celuloză, hemiceluloză, pe care le descompun cu
ajutorul enzimelor; unele pot folosi carbonul din lipide. Ca sursă de azot deservesc azotații, azotiții, sărurile
de amoniu, a minoacizii, peptonele.
În funcție de modul de hrănire, ciupercile sunt parazite (obligate sau facultative) sau saprofite.
(Mucor, Penicillium, Fusarium, Rhizopus, Verticillium, Cladosporium, Alternaria ) . Speciile saprofite sunt
de aseme nea obligate sau facultative (BARBU și colab. , 1983) .

9 2.2. Bioreceptivitatea materialului
Alături de condițiile demediu, structura și compoziția materialului,sunt decisive și compoziția
minerală (excesul de carbon favorizează instalarea MO – ex. rocile calcaroase), sau por ozitatea(porii mari
oferă posibilitatea de contaminare temporară), alcalinitatea, compoziția în substanțe organice.

2.3. Factori ai degradării
Microorganismele – bacterii, cianobacterii, alge, licheni, fungi, protozoare – sunt capabile să
biodeterioreze ap roape orice material, prin diferite metode:
1. prezența fizică – ex: celulele microbiene de 0,3 -2 µm capabile să deterioreze circuite
2. acizii anorganici – acid nitric (produs de Nitrosomonas, Nitrobacter ) și acidul sulfuric ( Thiobacillus ),
acid carbonic (din re acția CO2 cu apa), acid sulfuros .
3. Acizii organici -produși de metabolism, acționează ca agenți chelatori ai ionilor de metal sau
degra dează prin acțiunea lor protonică. (ex: acid acetic, gluconic, oxalic, axalacetic, malic, glycoxylic,
alături de molecule d e aminoacizi, polizaharide). Acidul oxalic poate proteja rocile calcaroase prin formarea
oxalatului de calciu de culoare galben -ocru, patina nobilă .
4. Solvenți organici – acid acetic, formic, butiric; alcooli: etanol, propanol, butanol, cetone.
5. Săruri – anionii produși finali de metabolism reacționează cu compuși cationici din materiale
ceramice dând săruri solubile. La temperaturi scăzute, hidratarea sărurilor duce la creșterea conținutului de
apă, generând degradare mecanică. Prezența sărurilor poate crește producția de polizaharide și densitatea
biofilmului, sau poate atrage colonizarea cu Archee halotolerante, accelerând procesul de deteriorare
(SCHEERER, 2009) .
6. Noxe – hidrogen sulfurat (H 2S), oxizi de azot – (H2S este nutrient pe ntru Thiobacilus , care produce
acid sulfuric)
7. Biofilme – rețin în matricea polizaharid ică particule din aer, aerosoli, minerale, compuși organici.
Sunt consorții cu activitate metabolică ridicată unde se acumulează cantități mari de enzime digestive.
Carac terul ionic al compușilor polimerici din biofilme face ca acestea să acumuleze rășini schimbătoare de
ioni (ex. calciu). Biofilmele protejează de acțiunea biocidelor, împiedică penetrarea materialelor de
conservare, stimulează contracția și expansiunea prin păstrare a umezelii continue, pot schima dimensiunea
porilor, cantitatea de apă, duritatea suprafețelor, greutatea, blochează evaporarea apei din porii materialului.
Biofilmele au un coeficient termic de conductibilitate mai mic decât piatra, ceea ce duce la un tr ansfer inegal
de căldură. Totuși, în anumite condiții polizaharidele din biofilme pot avea un rol protectiv, contribuind la
consolidarea suprafeței, inhibând dizolvarea acesteia (SCHEERER, 2009) .
8. Exoenzime – folosite pentru a deg rada substratul. Unele, cum ar fi rășini, ceruri, carbohidrați pot
îmbunătăți calitatea materialului.

10 9. Agenți chelatori, de emulsifiere – transformă substanțe hidrofobe în hidrofile, cresc
biodegradabilitatea – aminoacizi , peptide, fosfolipide.

Tabel 1. Or ganisme care degradează componentele constructive (VIITANEN, 2011) (RH= umiditate relativă)

Tipul
organismului Tipul degradării Umiditatea Temperatura
(°C)
Bacterii Biocoroziune, miros, afecțiuni RH Peste 97% -5 …+60
Mucegaiu ri (fungi) Creștere pe diverse materiale, miros,
afecțiuni RH Peste 75% 0…+50
Fungi albaștri Pătarea albastră a lemnului,
permeabilizare Umiditate l emn 25 –
120%, RH peste 95% -5…+45
Putregaiuri (fungi) Putrezirea lemnului (putregai
maroniu, alb, umed) și a altor
materiale, pierderea rezistenței
structurale RH peste 95%, MC 25 –
120% 0…+45
Alge și licheni Colonizarea suprafețelor exterioare Materiale umede, azot
Ph scăzut 0…+45
Insecte Degradarea materialelor organice,
pierderea rezistenței RH peste 65%, 5…+50

11 3. Substraturi
3.1.Piatră
Piatra poate favoriza dezvoltarea ciupercilor în prezența unor substanțe organice, sau a bacteriilor.
Degradarea pietrei se face prin producerea de acizi organici (acid citric, acid oxalic, acid glucuronic,
glucon ic, lactic, fumaric), care formează complecși de chelați cu cationii metalici ai substratului. Astfel se
produce dizolvararea materialelor care conțin fier, magneziu și fosfați – calcare, minerale silicate.
Microorganismele corozive sunt în mare parte bacte rii chemoorganotrofe și fungi chemoorganotrofi.
Speciile colonizatoare depind de caracteristicile rocii: pH-ul, procentul de carbonat și porozitatea,
hidrofobicitatea, procentul de dizolvare, compoziția minerală. (WARSHEID, și alți i, 1992)
Exemple : Pe piatra din ruinele cetăților dacice s -au identificat următoarele specii de fungi -Alternaria
alternata , Trichoderma viridae , Fusarium oxisporum , Cladosporium herbarum , Verticillium ). (BARBU și
colab. , 1983) . De pe marmura de la Acropol e s-au izolat specii de Torula, Alternaria, Pythomyces,
Urocladium – fungi negri. (URZI și colab. , 1992) . În cazul rocii bazaltice din regiunea Etna , Italia , produșii
de metabolism ai Penicillium simplicisimum atacă prin hidroliză silicații de la suprafața rocii (prin
solubilizarea siliciului, aluminiului, fierului și manganului). La templul Ta Nei, Angkor, Cambodgia, prima
etapă o reprezintă colonizarea cu alge și cyanobacterii – prima patină observată este de culoare roșie,
provenind de la alga verde Trent epholia . Peste acestea s -au observat asociații de Scytonema, Gleocapsa,
Stigonema , cu fungi ( Endcarpon ), licheni (Basidia ), formând o patină gri -negricioasă.
Există două tipuri morfologice de fungi care trăiesc pe piatră, în funcție de condițiile de mediu: în
mediile temperate și umede, predomină hifomicetele , care formează micelii în porii pietrei, cele mai
importante: Cladosporium, Epicoccum, Aureobasidium, Botrytis, Aspergillus, Cephalosporium, Spicaria,
Fusarium, Mucor, Hormodendron, Penicillium, Trich oderma , Phoma . În medile aride și semiaride,
mediteraneene, predomină drojdiile negre și fungii microcoloniali, din genurile Hortaea, Alternaria,
Sarcinomyces, Coniosporium, Capnobotryella, Exophiala, Knufia, Trimmatostroma , adesea în asociere cu
licheni. Fungii negri trăiesc adânc în granit, calcare și marmure pe care le erodează prin atac chimic și
mecanic, fiind principalul agent responsabil de fenomenul de bio -pitting. Datorită pigmenților melanici din
peretele celular, roca devine neagră complet sau cu pete (STERFLINGER și colab. , 2013) .

3.1.1 .Fungii negri
Deși sunt cele mai agresive microorganisme care deteriorează piatra, sunt adesea confundați cu
depunerile de praf și impurități de pe marmură; sunt greu de evidențiat deoarece multe din ele reacțio nează

12 negativ la mediile folosite pentru izolare. Acești fungi joacă un rol major în biodeteriorarea suprafețelor albe
și galbene prin avantajul selectiv în perioadele extreme climatice.
Sunt caracterizați de o creștere meristematică (producerea de celul e izodiametrice, bombate, cu pereți
celulari groși în care este depozitatată melanina). Rămân metabolic activi chiar și cu cantități reduse de
nutrienți. Caracteristicile lor comune sunt: formează colonii mici, negre, cresc foarte încet pe medii de
cultură ; se reproduc prin creștere izodiametrică; cresc în condiții oligotrofe; rezistă la uscăciune, cresc la o
temperatură optimă de 20 -25 °C; rezistă la stres osmotic, cresc în concentrații mari de sare; rezistă la
expuneri mari la UV.
Pot crea trei tipuri de biodeteriorare: 1. Creștere între cristale, cu dizlocarea cristalelor; 2. Biopitting –
creștere în cavități; 3. Creștere în fisuri.
Specii: Trimmatostroma abietis, Aureobasidium pullulans, Hortaea werneckii, Alternaria sp.,
Botryomyces sp., Coniosporium sp . (Ciferri, și alții, 2000) .
Pe monumentele de piatră sunt observate frecvent pelicule de oxalat, provenind din depozitele de pe
suprafața exterioră a hifelor.

3.1.2 . Tipuri de colorație:
Pete negre -maronii sunt date de fungi care oxidează fierul și manganul sau fungi care precipită oxizii
de mangan și fier. Alte astfel de pete se datorează formării de pigmenți melanici, prin originea humică a
acestor substanțe, sau prin reacția polizaharidelor cu aminoacizii la căldură intens ă și expunere de lungă
durată la lumină.
Petele negre -maronii sunt create de Dematiaceae, care sunt asociate cu formarea de hife specializate
pentru uscăciune. Pigmentația este cauzată de produși metabolici, melanină și melanoidină și produși
externi pol imerizați. Melanina fungală este numită și alomelanină.
Petele verzi – sunt asociate în mare parte cu pigmenți proveniți din alge și cianobacterii.
Petele galben -orange – se datorează procesului de biopitting produs de alge, licheni și cianobacterii
sau d in oxidarea fierului și a pigmenților carotenoizi. Culoarea roșie ruginie poate proveni de la fungi care
oxidează manganul; în cazul microorganismelor fototrofice, culoarea poate proveni de la pigmenții
ficobilină, caroten și pigmenți i carotenoizi, produși de degradare ai clorofilei. Un procent mai mare d e
clorofilă b față de clorofila a poate da culoarea neagră, iar produșii de degradare ai clorofilei a dau culoarea
ruginie.

13 Petele roșu oranj și maro de pe gresii pot proveni de la: derivații clorofilei, caroten și pigmenți
carotenoizi, melanina fungală, minerale, fier , magneziu, oxalați de fier și mangan produși de bacterii, fungi
și licheni, oxizi și oxi -hidrați de fier și mangan produși în condiții atmosferice.
3.1.3 . Crustele negre
Compoziția crustelo r negre constă într -o serie de compuși organici înmagazinați într -un matrix
mineral. Din crustele negre se pot izola două categorii de fu ngi: care folosesc carbohidrați similari fungilor
saprofitici și cei care folosesc derivați de petrol din depozitele de poluanți , care dau această culoare .
Del Monte et. al (1981) identifică două tipuri de particule în crustele negre – particule sferice,
neregulate, cu porozitate mare și particule sferice, cu suprafață netedă, ambele cu diametru de 10 µm,
conținând carb on, siliciu, sulfură, aluminiu, calciu. Lipidele extractibile din cruste sunt: hidrocarburi
aromatice, acizi grași (esteri de metil). Hidrocarburile policiclice aromatice sunt rezultatul combustiei
biomaselor și, ca particule din aer, rămân blocate în supr afețele materialelor de construcție (alături de alcani,
alchene, alchilbenzen, acizi α, ω -dicarboxilici, hidrocarburi diterpenoide, hidrocarburi triterpenoide, terpani
triciclici etc )
Fenantrenul este un poluant prezent în cantitățile cele mai mari dint re hidrocarburi poliaromatice,
concentrații mari din acestea găsindu -se în crusta neagră care acoperă de obicei calcarul. Microoroganismele
îl asimilează fie din aer fie dizolvat în apa din structura poroasă și îl metabolizează în componente celulare
sau în produși de degradare care afetează mai departe piatra. (SAIZ -JIMENES și colab. , 1997)
Într-un experiment de testare a capacității de mineralizare a fenantrenului a bacteriilor de pe crusta
neagră a catedralei din Sevilla, genurile Bacillus și Pseudomonas au demonstrat afinități diferite față de
medii cu sau fără piatră, in vitro. Bacillus a mineralizat la o rată maximă indiferent dacă mediul conținea
sau nu piatră, în timp ce Pseudomonas a preferat mediul cu piatră cu crustă neagră de pe care a fost izola t.
Mineralizarea a început rapid, fără o fază de lag, și a atins după 100 de zile un maxim de 35 -27% substrat
mineralizat. (SAIZ -JIMENEZ, 1997) . Genurile izolate de pe astfel de situri sunt bacterii care pot să trăiască
în med ii cu fenantren ca unică sursă de carbon ( Pseudomonas, Bacillus, Nocardia, Planococcus ).

3.1.4 . Pitting
Procesul de pitting reprezintă un fenomen de degradare punctiformă, care apare prin unirea mai multor
pori cilindrici adiacenți. Procesul este influen țat de caracteristicile fizico -chimice ale materialului,
morfologia și micromorfologia suprafeței, înclinarea și gradul de expunere al acesteia, acțiunea uneltelor
modelatoare. Aceste formațiuni sunt rezultatul acțiunii microorganismelor, care odata ce gă sesc condiții de
dezvoltare continuă să erodeze în jur. Pentru monumentele din Forul lui Traian și Forul Roman din Roma
s-au identificat găuri de dimensiuni de la câțiva mm la 20 mm, adâncime de la 2 mm la 6 -7 mm, produse de
bacterii (CANEVA, 1992) .

14 3.2. Lemn
Fungii lignicoli au un rol major în menținerea sănătății ecosistemelor, recircularea nutrienților,
biodiversitate, fiind principalii agenți de degradare din habitatele forestiere. Factorii care determină
compoziția în fungi lignicoli ai masei lemnoase forestiere sunt: specia gazdă, dimensiunea, microclimatul,
gradul de descompunere a lemnului, poziția față de copacul inițial, diametrul). Speciile monocentrice, cu un
singur punct inițial de creștere, au nevoie de mai mult subst rat decât cele policentrice. Speciile policentrice
au astfel un avantaj (BIRSAN și colab. , 2010) .
În cazul construcțiilor, principalele cauze care conduc la degradarea lemnului sunt: amplasarea pe
terenuri nedrenate, neizolarea fundațiilor și a soclurilor împotriva infiltrațiilor, utilizarea lemnului
insuficient uscat (cu o umiditate de peste 15%), neasigurarea spațiilor de ventilare, utilizarea de specii
lemnoase nedurabile pentru grinzi, cosoroabe, tălpi (fag, molid, carpen), neizolarea pereților exterio ri,
scurgerea neadecvată aapelor pluviale, utilizarea de materiale de umplutură sub pardoseli, executarea
necorespunzătoare a șarpantelor, lipsa măsurilor de hidroizolare (BERINDE, 1986) , prezența lemnului
abandonat în apropier e, lipsa încălzirii, poziționarea structurii aproape de pământ, inundațiile periodice,
plasarea plantelor și a debrisului vegetal în apropiere, netratarea lemnului (COJOCARIU și colab. , 2010) .
Tipuri de ciuperci în funcție de atacul produs : endotrofe (degrad ează lemnul în profunzime până
la putregai), ectotrofe (degradează în suprafață), ectoendotrofe.
Ciupercile endotrofe sunt în general basidiomicete (cu excepția fam. Polyporaceae ), produc enzime
capabile să degradeze peretele celular – Merulius, Coniophora , Poria, Lenzites, Lentinus, Coriolus, Paxillus,
Ganoderma . Ciupercile ectotrofe și ecto -endotrofe sunt în general ascomicete – Alternaria, Aureobasidium,
Bispora, Sclerophoma, Torula, Trichoderma, Trichotecium, Paecilomyces, Penicillium, Aspergillus,
Chetom ium globosum (poate degrada și până la putregai) .
Berinde clasifică tipurile de putregai astfel: după culoare – alb, alb -gălbui, brun roșcat, cafeniu; după
structura macroscopică – tare, fibros, cubic, sfărâmicios, moale; după aspectul microscopic – alveolar,
coroziv, pectinolitic; dupa conținutul de apă – uscat, umed (BERINDE, 1986) .

Structura lemnului
O secțiune prin tulpina unui arbore tânăr evidențiază structura primară a lemnului : epiderma, formată
dintr -un singur strat de ce lule, scoarța – din mai multe straturi de celule parenchimatice cu țesuturi mecanice
spre exterior; cilindrul central -stel- cu vase conducătoare libero -lemnoase ( lemn/x ilem la interior,
liber/floem la exteri or). La plantele lemnoase spre de osebire de cele ierboase, există și o structură secundară,

15
Fig.1 – Structura celulei vegetale (Ridout, 2000) de rezistență, generată de cambiul libero -lemnos, care dă
naștere la interior lemnului secundar, iar la exterior
liberului, în cantitat e mai redusă. Razele medulare fac
legătura între măduvă și scoarță. Lemnul secundar este
alcătuit din cordoane de vase lemnoase și fibre
sclerenchimatice moarte care dau rezistența, și țesut viu.
Liberul secundar prezintă cordone de fibre liberiene și țesu t
viu.

DURAMENUL
Duramenul reprezintă zona interioară formată din vase cu pereți mineralizați, are o culoare mai
închis ă, este mai veche. Nu este prezentă la toate speciile, apare la vârste diferite ale arborelui (la fag la 35
de ani, stejar 20 de ani, salcâm 3 -5 ani). Alburnul este zona exterioară duramenului, de culoare mai deschisă,
fiziologic activă (BARBU, și alții, 1983) .
Caracteristicile duramenului sunt: nu prezintă celule parenchimatice vii, toate substanțele de reze rvă
sunt transformate în substanțe de duramificare (gome), nu prezintă amidon, prezintă tile în vase.Din zona
de duramen se pot extrage substanțe fungicide, de exemplu: pinosilnină, alfapinen (la pin), dihidrobietină
(la salcâm), tanin (la stejar). Lemnul fără duramen prezintă o permeabilitate mai ridicată la apă și aer, lipsa
produșilor fungicizi, prezența hidraților de carbon asimilabili. Permeabilitatea ridicată poate fi, totuși, un
avantaj în cazul tratamentului cu fungicide (BERINDE, 1986) .
Degradările produse de ciuperci sunt de trei tipuri: alterări cromatice, mucegaiuri și putregaiuri.

3.2.1 . Alterările cromatice
Apar când agenții biologici nu degradează peretele celular, utilizând doar componentele celulare.
Discolorar ea este prima etapă a atacului, înaintea instalării putregaiului. Alterări cromatice în nuanțe de
cenușiu produse de Dyatripe disciformis, Schizophyllum commune, Ustulina deusta . Alterări în roz, roz
gălbui – Fomes fomentarius, Ganoderma aplanatum, Stereum hi rsutum, Coriolus hirsutus . Discolorări în
tonuri de roșu – Hypoxylon coccineum, Stereum purpureum. Colorarea în albastru este provocată de
Ophiostoma, Trichosporium tingens, Discula pinicol, Sclerophoma entoxylina (BARBU, și alții , 1983) .

16 3.2.2 . Mucegăirea lemnului
Speciile reprezentative care provoacă mucegăirea lemnului sunt: Penicillium, Aspergillus,
Trichoderma, Alternaria, Paecillomyces, Cladosporium, Aureobasidium, Bispora, Neurospora , Mucor,
Chaetomium (BERINDE, 1986) .
Tabel 2. -Mucegaiuri ale lemnului și culorile lor (BERINDE, 1986)
Specie Culoarea mucegaiului Specie Culoarea mucegaiului
Paecillomyces varioti Galben cenușiu, galben oranj Clad osporium herbarum Cenușiu verzui
Penicillium luteum Galben, galben -cenușiu Discula pinicola Cenușiu verzui
Aspergillus ochraceus Galben Aureobasidium pullulans Cenușiu verde cafeniu
Verticillium glaucum Galben Penicillium biforme Cenușiu deschis
Epicocum granulatum Galbe n castaniu cu pete cafenii Hormodendrum sp. Cenușiu oliv, cafeniu negru
Trichotecium roseum Roz- roșu Leptographium sp. Canușiu oliv, cafeniu negru
Penicillium
purpurogenum Pigment roșu Trichosporium heteromorphum Cenușiu cafeniu
Acrastalagmus
cinabar inus Pete roșii Trichosporium tingens Cenușiu deschis, cafeniu
Verticillium latericum Roșu cărămiziu Alternaria humicola Cenușiu verde, oliv negru
Monillia sitophila Roz portocaliu Alternaria tenuis Cenușiu închis, oliv negru
Fusarium moniliforme Roz roșu Chaetomium Berkeleyi Cafeniu închis
Fusarium solani Portocaliu cenușiu Chaetomium murorum Cafeni deschis
Fusarium heterosporum Roz roșu Botrytis cinerea Cenușiu cafeniu
Penicillium commune Verde – verde cenușiu Torula ligniperda Cenușiu deschis
Penicillium divergens Verde deschis, verde Bulgaria polymorpha Cafeniu închis negru
Aspergillus glaucus Verde Stachybotris alternans Cafeniu închis, negru
Aspergillus flavus Verde galben – verde Aspergillus niger Cafeniu negru
Aspergillus fumigatus Verde fumuriu Bispora monillioides Negru intens
Trichoderma lignorum Verde galben Bispora nigra Negr u albăstrui intens
Trichoderma koningi verde Cladosporium herbarum Cenușiu verzui

17 3.2.3 . Putrezirea lemnului

a. Compoziția chimică a lemnului
Principalele surse de hrană pentru ciuperci sunt: celuloza – polizaharid ce diferă în proporție de la o
specie la alta – fag 40 -43%, brad 55 -58%, bumbac matur 92 -94%; hemiceluloza -polizaharid format prin
condesarea unui număr mai mic de molecule de glucoză; lignina -oferă rezistență peretelui celular al plantei.
(BARBU, și alții, 1983)
Descompunerea celulozei
Celuloza este cel mai abundent compus organic de pe Pământ și este depozitul a 50 % din carbonul
organic, fiind un polimer de molecule de glucoză legate prin legături β1 -4. Descompunerea ei se produce în
mai multe etape, rezutând prim a dată resturi de 100 -300 de molecule de glucoză. Fracția rezistentă la
hidroliză se numește celuloză cristalină, iar cea hidrolizată, celuloză amorfă. Complexul de celulaze al
bazidiomicetelor ce produc putregaiuri sau al ascomicetelor ca Trichoderma constă în enzime hidrolitice:
endoglucanază, exoglucanază și celobiază (β glucozidază) care lucrează sinergic (complex de enzime
extracelular denumit celulozom). Endoglucanaza atacă celuloza aleator, producând glucoză, celobioză
(dizaharid ) și celotrioză ( trizaharid). Exoglucanaza atacă de la capătul moleculei, îndepărtând unitățile de
glucoză. Celobiaza hidrolizează celobioza la glucoză.

Fig. 2 – Structura celulozei (Moore și colab. , 2011) Ciupercile care produc putregaiul maro pot să
depolimerizeze celul oza rapid și aproape complet.
Procesul ține de H 2O2 secretat de fungi și de ionii
ferici din lemn, care oxidează molecule de zahăr din
polimer, fragmentându -l și lăsându -l deschis
atacului enzimelor hidrolitice.
Cristalele de oxalat ce inconjoară hifele fu ngale sunt responsabile de reducerea ionilor ferici la ioni
feroși, ajutând la clivarea oxidativă a celulozei. Ciupercile mucegaiurilor albe, deși produc H 2O2 pentru
degradarea ligninei nu secretă cristale de oxalat și deci nu depolimerizează oxidativ celu loza. (Moore și
colab. , 2011)
Descompunerea hemicelulozei
Hemiceluloza este un nume generic pentru polimeri ce conțin zaharuri hexoze și pentoze, posibil
înlocuibile cu acid uronic și acetic. Principala hemiceluloză din plante este xylanul (polimeri de pen toză și
xiloză legați 1 -4), alături de araban(poliarabinoză), galactan(poligalactoză), manan, glucomanan.

18 Degradarea ligninei
Lignina este o moleculă cu greutate moleculară mare, insolubilă, compusă din derivați metoxilați ai
benzenului, monolignoli, în sp ecial alcoolii coniferil, sinapil și coumaril, în proporții diferite la diferite
plante. Putregaiurile albe degradează lignina, producând astfel depigmentarea. Degradarea oxidativă a
ligninei depinde de un set de enzime, incluzând: lignin -poroxidaza (prote ină ce conține fier și catalizează
oxidarea dependentă de H 2O2), manganaz -peroxidaza (același rol), lacaza (proteină cu cupru care catalizează
demetilarea componentelor ligninei). Un alt rol îl are și glioxal oxidaza, enzimă extracelulară generatoare
de pe roxid. Procesul de catabolism al ligninei implică:
-ruperea legăturilor eterice dintre monomeri
-clivajul oxidativ al lanțurilor laterale de propan
-demetilarea
-ruperea inelului benzen (Moore și colab. , 2011)
Fig. 3. –Alcoolii constituenți ai ligninei (Moore și colab. ,
2011)
Drumul enzimelor prin lemn
Există două posibilități de eliberarea a enzimelor degradatoare:
a) Prin vârfurile hifelor, acestea fiind mai permeabile; dizolvarea lemnului trebuie să se producă la
terminațiile hifelor pentru a permite creșterea acestora.
b) prin partea din spate a hifei, fiind eliberate odată cu moartea acesteia (situație probabilă datorită
incapacității moleculei mari de a traversa peretele hifei).
Tabel 3. -Pierderea în greutate datorată atacului ciupercii la alburnul de pin (HUCKFELDT)
Ciuperca Antrodia
vaillantii Coniophora
puteana Donkioporia
expansa Gloeophylum
sepiarum Serpula
lacrymans Trametes
versicolor (fag) Interval(sapt.) / (%)
4-8 5-17 6-13 16 – 3-20 19-28
10-12 10-19 19-28 49 70-73 23-42 28-40
16-20 8-25 28-50 38 – 19-62 38
Tabel 4. Descompunerea lemnului de către Serpula lacrymans, (după 18 săptămâni de incubație) (HUCKFELDT)
Tipul
lemnului Ulm
(duramen) Stejar
(duramen) Robinia Anin Fag Pin
(duramen) Larice
Greutate
pierdută (%) 0,8 1,8 12,1 48,0 51,0 31,5 40,6

19 b. Putregaiul maro
Este cauzat de bazidiomicete, care provoacă o discolorație la început spre roșu, ruginiu, apoi spre
brun. Lemnul devine sfărâmic ios și se desface în bucăți prismatice, prin acțiunea ciupercilor care consumă
celuloza și hemicelulozele, nu și lignina. Hifele ciupercilor pătrund in interiorul celulei și distrug peretele
celular de la interior spre exterior , lăsând o vreme neatacată lamela mijlocie. Putre gaiul brun scade rezistența
la încovoiere mai puternic decât cel mucilaginos.
Hifele putreagaiului maro cresc în mare parte în lumenul lemnului fără contact direct cu peretele
celular (prin pori, canale). Întâi se produce degradarea pe retelui celular primar și secundar 1, în vreme ce
peretele secundar 2 și cel terțiar rămân o vreme intacte. Pentru a ajunge la celuoză și hemiceluloză, este
modificată conformația ligninei prin agenți oxidativi cu moleculă mică (HUCKFELDT)
Deși nu prezintă enzimele specifice de degradare a ligninei, ciupercile putregaiului maro modifică
totuși această moleculă. Un indicator al modificării este demetilarea și acumularea de produși oxidați.
Efectul a fost evidențiat prin măsurarea a bsorbanței UV și analiză î n lumină polarizată a unor microsecțiuni
din probe de Pinus sylvestris , expus atacului cu Antrodia vaillantii timp de 22 de zile, în zona peretelui
celular secundar al traheidelor (REHBEIN și colab. , 2011) .

Secțiune prin lemn at acat de
Donkiopara expansa . Se observă
degradarea lemnului în apropierea
hifelor. Secțiune prin lemn atacat de Serpula
lacrymans . Secțiune prin duramenul de pin
atacat de Antrosia vaillantii
(putregai alb). Hifele preferă
lumenul lemnului.
Fig. 4 – Secțiun i prin lemn atacat de ciuperci (HUCKFELDT)

20 Tabel 5 -Tipuri de putregaiuri. Legenda: tip de putregai: M (maroniu), A (alb), U (umed) (BERINDE, 1986)
Specia Tip Specia Tip Tip
Coniophora puteana M Gloeophyllum sepiarum M Paxillus panuoides M
Chaetomium globosum U Hymenochaete rubiginosa A Phellinus contigus A
Donkio poria expansa A Leucogyrophana pinastri M Dacrymyces styllatus M
Serpula lacrymans M Leucogyrophana pulverulenta M Gloeophyllum abientiu m M
Antrodia sp. M Resinicium bicolor A Oxiporus corticola A
Coprinus sp. A Resupinatus applicatus A Ptychogaster rennyii M
Serpula himantioides M Antrodia serialis M Schizopora paradoxa A
Coniophora marmorata M Antrodia sinuosa M Hyphoderma alutacea A
Antrodia xantha M Daedalea quercina M Hyphoderma praetermissum A
Trechispora sp. A Diplomitoporus lindbladii A Hyphnodontia microspora A
Asterostroma cervicolor A Fibulomyces mutabilis A Mycena galericulata A
Peziza sp. A Gloeophyllum trabeum M Schizo pora flavipora A
Gloeophyllum sp. M Grifola frondosa A Trametes sp. A
Leucogyrophan sp. M Hypochniciellum molle A Hyphnodontia sibiricum A
Cylindrobasidium laeve A Hyphoderma radula A
Specii care formează putregaiul maroniu
Serpula lacrymans , sin. Merulius lacrymans
Prin metabolismul ridicat ciuperca își poate asigura singură umezirea substratului (prin degradarea
hidraților de carbon în dioxid de carbon și apă) ; ea secretă mai multă ap ă decât se poate evapora, apărând
astfel picături de exudat (de aici denumirea). Poate crește semnificativ și pe zidărie umedă. Este alcatuită
din corp sporifer, miceliu și rizomorfe. În stadiul tânăr, hifele miceliene sunt subțiri, prezintă cleme de
cone ctare frecvente. Pereții celulari prezintă numeroase perforații de mici dimensiuni și cristale de oxalat
de calciu. Rizomorfele, albe sau cenușii la maturitate, ajută la propagarea la distanțe mari, prin anastomoza
filamentelor miceliene în cordoane friab ile.
Corpul fructifer este cărnos, alb, de 10 mm grosime, la maturitate de mărimi diferite, de la câțiva cm2,
până la 1 m2. Suprafața himenială are o culoare galben -ruginie, este mărginită de o zonă sterilă, albă, cu
aspect pufos. Corpul fructifer se us ucă după di seminarea sporilor și poate rămâ ne aderent mai mulți ani.

21 Sporii sunt galben portocalii, au formă elipsoidală, lungimea de 9 -10 microni, lățime 4 -5µm și își pot păstra
vitalitatea aproximativ 3 ani. În condiții de umidate și la temperatura de 7 -8 °C, miceliul poate rămâne viabil
9-10 ani. (MU STAȚĂ și colab. , 2009)
Condiții de dezvoltare: temperaturi de 15 -20 °C (inhibiție sub 4 °C si peste 20 °C); umiditate relativă
a aerului 60 -80%, a lemnului 30 -40% (minim 20%). Preferă pH -ul acid, nu se dezvol tă în spațiile lipside de
oxigen, sau cu exces de CO 2 (autoinhibiție metabolică) (BERINDE, 1986) .
Coniophora puteana, sin. Coniophora cerebella – ciuperca de pivniță
Superficial, filametele cresc asemănător vaselor de sânge de p e cerebel, de unde denumirea cerebella.
Determină un putregai prismatic ce se desprinde în bucăți mai mici decât la Merulius . Lemnul își schimbă
culoarea de la galben -brun la brun închis pe măsura avansării atacului. (BERINDE, 19 86).
Plăcile de corpuri fructifere au culoare galben -aurie la început, cu timpul devin brun măslinii,
marginea lor devine crem cu aspect pâslos. Sunt de consistență moale, friabilă când devin uscate, se
desprind ușor de pe suport. (BARBU, și alții, 1983) . Hifele mature prezintă cleme de conectare simple,
duble și în verticil și au grosime de 10 -12µm. Miceliul tânăr este alb, culoarea evoluând spre brun -cafeniu.
Rizomorfele sunt mai elastice, mai subțiri si mai puțin compact e decât la Merulius larymans .
Crește la temperatură optimă de 23 -24 °C, în intervalele de 3 -34°C, umiditate de 50 -60%; la uscare
pronunțată se inactivează și se distruge. Poate produce un atac activ la interiorul lemnului, invizibil la
suprafață.

Poria v aillanti (buretele de subteran, ciuperca albă de casă, buretele țurțure al minelor)
Apare în condiții de umiditate excesivă, determină un putregai roșiatic cubic care se desprinde în
bucăți mici. Hifele tinere sunt subțiri, cu diametrul de 2 -5 µm, cele matu re au în jur de 8 µm. Miceliul tânăr
crește în formă de evantai, iar în condiții optime dă naștere unor mase mari care atârnă ca niște stalactite, ce
la atingere își micșorează volumul. Rizomorfele sunt albe, cu secțiune rotundă, flexibile, slab ramificate.
Corpurile fructifere au aspect de plăci, uneori cu tuburi formate din pori mari, angulari. Sporii sunt incolori
ovali sau reniformi.
Daedalea quercina (iasca de cioată a stejarilor)
Trăiește pe cioatele de stejar . Atacă mai întâi alburnul determinând o pu trezire roșiatică apoi brună.
Lemnul putrezit se desface în cuburi și prisme.Corpurile fructifere apar la suprafața porțiunilor afectate; sunt
multian uale, suberoase, sesile, gălbui pe partea superioară, fin păroase, cu zone concentrice. (BARBU și
colab. , 1983)

22 Lentinus lepideus (buretele de subteran)
Atacă lemnul în zona centrală, unde produce fisuri longitudinale, lemnul ia o nuanță închisă. Hifele
tinere sunt subțiri, hialine. Prezintă cleme rare, fără cistide. Formează frecvent clamidospori cu pereți
groși.Corpul fructifer are formă de pălărie cu lame și picior, de culoare galben -brună, de dimensiuni 5 -10-
15 cm în diametru, de structură cărnoasă în stadiul tânăr, lemnoasă în cel matur. Crește în condiții de
uscăciune și temperaturi ridicate (8 -38C, optim 27-29C) (BERINDE, 1986) .
Poria monticola (Buretele grinzilor)
Se manifestă prin pete de culoare galben -brun sau roz -brun, odată cu scăderea rezistenței lemnului.
Hifele au grosime de 2 -4µm (tinere) și 3 -9 µm (mature), prezint ă cleme caracteristice și clamidospori.
Corpul fructifer este lipit de substrat, de 2 -3 mm grosime , cu o margine albă sterilă; prezintă tuburi de 1 –
2,5 mm lungime, cu pori angulari care în final confluează formând un por de 1 mm diamteru. Sporii sunt
cilindrici, elipsoidali , cu dimensiuni de 4,5µm – 6,5 µm X 2,5 -3 µm. Condiții de creștere: pH=3, temperatură
optimă 35C. (BERINDE, 1986)
Lenzites abietina (buretele de tâmplărie)
Atacă lemnul de rășinoase , în special cel expus unor variații mari de temperatură și umiditate, creând
condiții pentru invazia altor ciuperci ( Merulius , Coniophora) prin faptul ca lemnul devine higroscopic. În
stadiul timpuriu, lemnul este colorat în galben, în stadiul avansat devine brun roșcat. Hifele mat ure prezintă
cleme sub formă de medalioane. Corpurile fruc tifere ies la suprafață prin crăpăturile longitudinale, sub
forma unor pete de culoare ruginie. Sporii sunt incolori, cilindrici 3 -4 µm X 9 -12 µm. Miceliul tânăr este
rezistent la tempera turi ridicate și uscăciune , între 5 -36 °C.
Fructificațiile sunt subțiri, sesile, cu o lățime de 0,5 -3 cm; lungimea poate atinge zeci de cm, prezintă
o margine întoarsă. Himenoforul este lamelar, cu lamele neregulate de culoare brună cenușie, pe care se af lă
sporii. (BARBU, și alții, 1983)
Phellinus cryptarum
Apare doar pe lemn în construcții, ca și S. lacrymans . Corpul sporifer matur este plat, întins pe suport
10-12 cm lățime, 40 cm lungime și 2 -4 cm gr osime. Ciuperca este mul tianuală , se poate întâlni în mai multe
straturi de tuburi suprapuse. Prezintă o consistență tare, lemnoasă, o tramă subțire de culoare ocru spre brun.
Tuburile au lungimi de 1 -9 mm și sunt colorate spre brun. Produce un putregai alb, și d ă lemnului o
consistență lânoasă, acesta putând fi desfăcut în fibre. Razele mediene rezistă acțiunii enzimelor secretate
de ciupercă și apar ca niște lame in țesutul degradat – caracterul ajuta la identificarea speciei (MUSTAȚĂ și
colab. , 2009) .

23 Fibroparia vaillanti
Ciuper ca albă de casă – se dezvoltă preponderent în mine sau subsoluri calde și umede. Corpurile
sporifere au forme diferite, forme de plăci de 0,8 -0,7 până la 15mm, cu tuburi cu pori vizibili, angulari.
Tuburile sunt albe, fragile, de forma unor țurțuri. Produce un putregai brun, prismatic, nu la fel de profund
ca cel produs de Serpula lacrymans . În lemn, hifele tinere au dimensiuni de 2 -5µm, cele mature de 5 -8µm
(MUSTAȚĂ și colab. , 2009) .
Dacrymyces stillatus
Produce un putregai brun, prismatic, foarte mărunt – 2-2 mm, de suprafață. Degradează atât lemnul de
foioase cât și cel de rășinoase. La elementele de grosimi mai mari, este succedat de alte specii, cum ar fi
Gleophyllum sepiarium , G. abietinum la rășinoase și Tramentes versicolor la lemnul de foioase.
Gleophylum sepiarum, Gleophylum abietinum ( sin. Lentius sepiarium, Lentius abietinum)
Apar în paralel în majoritatea cazurilor, cunt cei mai periculoși agenți de biodegradare din muzeele în
aer liber. Produc un putregai brun, prismatic, în profunzimea lemnulu i. Atacul devine vizibil la suprafață
doar la apartiția corpurilor sporifere, după ce lemnul din interior a fost puternic degradat.
Hypnodontia breviseta
Specie comună atât pe lemnul din pădure cât și pe cel din construcții. Corpurile sunt de forma unor
pojghițe albe sau crem, cu dinți foarte mici (MUSTAȚĂ și colab. , 2009) .
c. Putregaiul alb
Este produs de bazidiomicete care degradeaza celuloza, hemicelulozele și lignina. Aspectul
degradărilor poate varia, nefiind unul prismatic, lipsind crăpăturile transv ersale. Procesul de descompunere
poate avea două forme :
-hifele produc mici găuri în peretele celular, care se măresc treptat
-se extrage inițial lignina din peretele celular, începând din partea interioară a celulei. Dupa dizolvarea
stratului de pectin ă, celulele se despart unele de altele, lăsând spații goale în masa lemnului. Culoarea albă
se datorează atâ t celulozei nedescompuse cât și enzimelor oxidative .
Hifele putregaiului alb cresc tot în lumen și degradarea se face de la interior la exterior, pe reții sunt
degradați aproximativ simultan, nealterând brusc proprietățile mecanice ale lemnului. Lignina este
descompusă cu enzimele: ligninperoxidaza, manganperoxidaza, laccaza (HUCKFELDT) .

24 Trametes abietina
Specie comună pe tru nchiurile de conifere. Corpurile fructifere sunt semicirculare , mici, de 1 -3 cm,
sesile. Partea superioară a fructificației prezintă șanțuri albicioase cenușii sau roșiatice.
Coriolus versicolor
Iasca de cioată a foioaselor, specie cosmopolită, apare sp oradic și pe conifere. Corpurile fructifere
sunt asociate mai multe la un loc, suprapuse, pălăria este semicirculară, cu diametru de până la 6 cm, grosime
de 1-3 cm , consistență pieloasă. Pe partea inferioară prezintă pori de formă circulară, de diametru 0,1-0,3
mm.
Coriolus hirsutus
Determină un putregai alb, cu dungi galbene; într -un stadiu avansat de descompunere, lemnul se
desface pe linia inelelor anuale. Corpurile fructifere sunt semicirculare, suprapuse, fără picior, cu o pălărie
de 3-10 cm diametru. Partea superioară a pălăriei este păroasă, albicioasă gălbuie sau cenușie, cu zone
concentrice mai închise și mai deschise.
Fomes fomentarius
Iasca fagului, atacă numeroși arbori din pădure (fag, carpen, ulm, stejar, salcâm) și pomi fructiferi.
Formează corpuri fructifere mari de 10 -40 cm diametru, cu grosime de până la 25 cm, cu partea superioară
netedă, cu zone concentrice, anuale , de culoare cenușie sau brună. Pe partea inferioară prezintă pori mici,
rotunzi, bruni. Ciuperca infectează lemnul la nive lul unor răni, de unde pătrunde în zona centrală, unde
provoacă o decolorație în dungi alb gălbui (BARBU și colab. , 1983) .

d. Putregaiul mucilaginos
Produs de ascomicete, pe lemnul expus la umiditate mare. Ciupercile implicate prezintă rezistență la
umid itate foate ridicată și anaerobioză. Lemnul este distrus de la exterior spre interior, atât albunul cât și
duramenul, fiind caracteristică distrugerea lamelei secundare a pereților celulari, î n care hifele produc găur i.
O particularitate a modului de acți une a putregaiului umed este că, spre deosebire de celelalte două
tipuri care se dezvoltă în lumenul celular, hifele acestuia cresc în interiorul peretelui celular, unde dau
naștere la șiraguri de caverne de forme romboidale, ascuțite la vârf, care la micr oscop apar întunecate.
Cavernele urmează structura fibrei celulozice, cu deviații de 20 – 25 de grade. În microscopie electronică se
observă ca aceste caverne sunt unite printr -un canal foarte subțire, prin care trece o hifă de dimensiune foarte
mică (0,3 -0,4 µm cu tot cu perete celular, 0,15 -0,3 µm la interiorul peretelui celular). Prin această gâtuire
sunt transportate organitele și nucleul hifei (HUCKFELDT și colab. , 2011) .

25

La acest nivel, al gâtuirii, este singurul loc unde
hifa ia contact direct cu l emnul; în zona
cavernelor, hifele nu ating lemnul. Enzimele
degradatoare au în cea mai mare parte acțiune
locală. La nivelul unei gâtuiri, dimensiunea hifei
este redusă considerabil, asemenea hifei de
germinație a unui spor. În jurul hifei din interiorul
cavernei se remarcă un strat protector de mucus,
înconjurat de resturi de lignină (HUCKFELDT și
colab. ).
Fig.5 – Mecanismul putregaiului umed
(HUCKFELDT)
Fig. 6. Diagramă de sinteză a modurilor tipice de atac a lemnului
a-hife de putregai mucilaginos într -o cavitate în stratul S2 a unei
traheide
b-hife de putregai maroniu lipite de suprafața internă a traheidei,
neerodând -o direct dar slăbind structura peretelui prin difuzia
enzimelor și creșterea hifelor secundare
c-hife de put regai alb care erodează direct peretele, prin enzime active
doar în regiunea hifei
d-peretele secundar S2 al unei traheide
e-lamela mijlocie puternic lignificată
(CARLILE și colab. , 2001)

e. Degradarea bacteriană
Degradarea lemnului din cauze bacteriene se face începând de la stratul S3, lăsând în urmă o structură
cu o densitate mare de electro ni. Apoi, microorganismele formează în stratul S2 structuri asemănătoare unui
tunel, cu reziduuri de material mai mult sau mai puțin dense (mai dens în zona lemelei mijlocii)
(HUCKFELDT și colab. , 2011)

26
Degradarea începe din
interiorul lumenului. Părți din S3 vizibil mai
întunecate (densitate de
electroni mai mare). Structuri de tunel rezultate
din degradarea stratului S2. Lamela mijlocie, spațiul
interce lular (CC), S1 și părți
din S2 rămân intacte
Fig. 7 – Etapele degradării bacteriene a lemnului (REHBEIN și colab. , 2008) .

7.1. Canal rezinifer cu celule
infestate (întunecate). 7.2. Pereți celulari degradați. 7.3. Delimitare între zona atacată și cea
sănătoasă) – alterarea pereților celulari.
Fig. 8 . Exemple de degradare bacteriană a lemnului. (REHBEIN și colab. , 2011)

8.1.Punctuațiune intactă 8.2.Punctuațiune atacată 8.3.Degradare la lemnul de frasin. 8.4. P.C. secundar cu
caverne bacterie ne.
Fig. 9 . Analize de M.E. a degradărilor bacteriene

27 Lemnul colonizat de p utregaiuri maronii este mai atra ctiv pentru insecte decât cel colonizat de
putregai alb sau umed ( unele sprecii atrag termite – Coniophora olivacaea, Poria monticola, Botrydiptodia
theobromae , în timp de alte specii resping termitele – Gleophyllum trabeum, Ganoderma applanatum ;
acestea din urmă pot fi folosite pentru exterminarea lor – Aspergillus niger, Paecilomyces fumosoroseus,
Conidioblosus coronatus , sau pot parazita aceste insec te- Termitaria, Cordicepioideus, Antennopsis )
(WONG, și alții, 2001)

3.3. Hârtie
Biodegradatorii folosesc ca sursă de hrană substanțele de origine vegetală și animală din cărți: piele,
pergament, hârtie, adezivi etc (OPREA, 2009) .
Ciupercile pot ataca cărțile la o umiditate a aerului de 65 % , adica de 10 % a hârtiei – umiditatea de
sporulare.Acestea pot să posede enzime celulo zolitice, afectând proprietățile mecanice ale hârtiei sau pot
degrada prin producerea de pigmenți cauzând pete de diferite culori; pot provoca decolorarea scrisului până
la ștergerea lui completă. Cele mai frecvente ciuperci izolate de pe cărți și documente de arhivă sunt :
Chetomium globosus , Trichoderma, Stachybotrys, Penicilli um, Aspergillus, Alternaria, Stemphilium,
Trichoderma viride (celulolitică, provoacă pete verzi) (BARBU, și alții, 1983) .
Pentru conservarea cărților și evitarea mucegaiurilor se recomandă o temperatură de 16 -18°C și o
umiditat e de 45 -60 %.
Degradarea documentelor de pergament, alcătuit în mare parte din colagen, este un proces complex,
care implică degradarea oxidativă a lanțurilor de aminoacizi și clivarea hidrolitică a structurii peptidice.
Bacteriile cu proprietăți proteoli tice joacă un rol major în degradarea pergamentelor: Bacillus,
Staphylococcus, Pseudomonas, Virgibacillus, Micromonospora . Pergamentul este atacat și de fungi
proteolitici, specii de Ascomycete: Chaetomium, Gymnoascus , fungi mitosporici – Acremonium, Epicocc um,
Trichoderma, Verticillum .(STERFLINGER și colab. , 2013)

3.4. Beton
Betonul este un material eterogen alcătuit din ciment Portland, agregate(59 -75% vol) și apă.
Biodegradarea materialului de origine minerală este favorizată de concentrația crescut ă de ca rbonați și
compuși anorganici de sulf, în colaborare cu agresiunile de origine abiotică și biotică. Dintre substanțele
care produc o degradare rapidă a betonului amintim: clorura de aluminiu, disulfitul de calciu, acid clorhidric,
acid florhidric, acid azo tic, acid sulfuric, sulfuros, sulfat de aluminiu, nitrat de amoniu, sulfat de amoniu,
sulfit de amoniu, sulfură de amoniu (CWALINA, 2008) .

28 Tabel 6. Degradarea betonului, a cărămizii și mortarului. (CWALINA, 2008)

Procesul biochimic Materialul corodat Microorganisme implicate
Oxidare NH 4+→ NO 2- Pietre, cărămidă, beton, mortar Bacterii : Nitrosomonas, Nitrosococcus,
Nitrosospira,Nitrosolobus
Oxidare NO 2-→ NO 3- Pietre, cărămidă, beton, mortar Bacter ii: Nitrobacter, Nitrococcus
Reducere NO 3-→ NO 2- Pietre, cărămidă, beton, mortar Bacterii : Escherichia, Pseudomonas
Reducere NO 3-→ NH 4+ beton Bacterii : Clostridium
Reducere SO 42-→ H2S Pietre, cărămidă, beton, mortar Bacterii : Clostridium ;
Bacterii sulfat reducătoare : Desulfovibrio,
Desulfotomaculum, Desulfomonas
Oxidare H 2 Caramidă, beton, mortar Bacterii : Alcaligenes, Micrococcus, Desulfovibrio
Oxidare SO, RSC* →
H2SO4 Pietre, cărămidă, beton, mortar Bacterii sulfur oxidatoare : Acidithio bacillus,
Thiobacillus, Sulfobacillus, Sulfolobus
Oxidare Fe2+→ Fe3+ Pietre, cărămidă, beton, mortar Bacterii : Crenothrix, Gallionella, Leptothrix,
Sphaerotilus,Sulfobacillus, Acidithiobacillus
ferrooxidans
Oxidare Mn2+→ Mn4+ Pietre, cărămidă, beton, mor tar Bacterii : Bacillus, Gallionella, Pseudomonas,
Sphaerotilus
fermentare →acizi
organici, CO 2 Pietre, cărămidă, beton,
mortar, sticlă Bacterii : Achromobacter, Bacillus, Clostridium,
Eschericha, Flavobacterium, Lactobacillus, Proteus,
Pseudomonas, Salmonel la
Fungi : Aspergillus, Ceratostomella, Cladosporium,
Fusarium, Hormoconis, Hormodendrum,
Penicillium,Spicardia, Trichosporon

Acizii organici reacționează cu componentele de bază ale cimentului, hidroxidul și carbonatul de
calciu. MO fermentative care sec retă acid lactic, acetic și butiric dau naștere la săruri hidrosolubile. Efectul
asupra comportamentului structural depinde de compoziția în agregate a betonului: în cazul cimentului cu
calcar și dolomite, dizolvarea agregatelor se face în același ritm cu c ea a cimentului; betonul cu agregate de

29 siliciu, granit și bazalt va avea un comportament diferit. Astfel sunt influențate rezistența la compresiune și
întindere a structurii.
Dioxidul de carbon reacționează cu apa formând carbonat de calciu hidrosolubil C a(HCO 3)2. Efectul
depinde de porozitatea betonului și de gradul de pătrundere a apei.
Acid azotic creat de bacteriile care descompun ureea, reacționează cu compușii de calciu formând
nitrat de calciu.
Acidsulfuric și sulfuros : Acidul sulfuros produs de bac teriile sulfat reducătoare din zone anaerobe
(coroziunea canalelor de alimentare), este transformat în acid sulfuric, care atacă pasta de ciment formând
sarea Candlot (CaO) 6(Al 2O3)(SO 3)3. 32H 2O, uneori thaumasit, CaSiO 3·CaSO 4·CaCO 3·15H 2O. În timpul
cristalizării, aceste săruri își măresc volumul de două ori ducând la expansiunea și dezintegrarea betonului.
Deteriorarea propriu -zisă a betonului se datorează activității bacteriilor sulfat oxidatoar e
Acidithiobacillus și Thiobacillus . Experimental, pierderile de masă în cazul mostrelor de beton tratate cu
apă cu bacterii din aceste genuri sunt de 30 de ori mai mari decât în cazul unui tratament cu o apă sterilă.
După construcție, betonul este imun la atacul biologic datorită alcalinității crescute, pH -ul mare fiind
cauzat de hidroxidul de calciu, un produs secundar al hidratării cimentului. Acidul sulfuric , în faza inițială ,
poate duce la formarea gipsului Ca SO 4, care poate avea un comportament de protecție, în același fel în care
primul strat de rugină protejează metalul.
În timp, pH -ul este redus prin carbonarea și neutralizarea sulfurii de hidrogen, de către bacterii sulfat
reducătoare/ oxidatoare. Când pH -ul este neutru sau acid (sub 9), își f ac loc microorganismele neutrofile și
acidofile – specii de Thiobacillus – T. thioparus , T. novellus, T. neapolitanus, T. intermedius, T. thiooxidans
(la pH sub 5, produce cantități mari de acid sulfuric, scăzând pH -ul la 1,5). La pH 3, T. thiooxidans crește
foarte puternic. PH -ul scăzut favorizează formarea de sulf elementar, pe care T. thiooxidans îl oxidează la
ioni. Ph -ul continuă să scadă până la 1, când devine inhibitor chiar și pentru T. thiooxidans . Biofilmul creat
de microorganismele colonizatoare con tribuie la biodeteriorarea chimică a betonului (SHIPING WEI,
2013) .
În 1963, în tunelul metroului din Varșovia s -au gasit în matrixul de beton corodat fungii Coniophora
puteana și Serpula lacrymans ; testate pe cimen Portland 45 0 timp de 6 luni acestea au produs: o creștere a
umidității de 18 -25%, scăderea pH -ului de la 12 la 5 -7, scădere a rezistenței la încovoiere de 5 – 20 % (una
din mostre a înregistrat o scădere a rezistenței de 80 %).
Sinergismul speciilor Fusarium și Acido thiobacillus poate duce la eliberarea ionilor de calciu din
structura betonului și integrarea acestora în polimeri extracelulari, contribuind la degradare. (CWALINA,
2008)

30 3.5. Opere de artă
Cea mai mare parte a colonizator ilor operelor de artă sunt microorganisme care trăiesc și în sol (fungi –
Penicillium, Aspergillus, Cladosporium, Chaetomium, Alternaria ; bacterii – Pseudomonas, Arthrobacter,
Streptomyces ), în cantități diferite, de exemplu: de pe o frescă din Mânăstirea Sf. Damina din Assisi s -au
izolat mai mult de 33 de specii din 17 genuri, de pe o pictură murală din catedrala Cantembury doar una
singura ( Beauveria alba ). Chiar în același loc, se pot întâlni specii diferite, în funcție d e poziția în încăpere,
nivelul de lumină, temperatură, umiditate. Din frescele subterane se izolează în mare parte specii din ordinul
Actinomycetales, majoritatea din genul Streptomyces sau Nocardia . (CIFERRI, 1999)

3.5.1. Frescă
În cazul frescelor exerioa re, în special cele de pe peretele nordic al construcțiilor, algele, lichenii și
fungii pot produce degradări agresive (la mânăstirile Văratec, Voroneț, Arbore s -au izolat Cladosporium
herbarum, Aspergillus repens, Alternaria alternata, Stemphylium pirifo rme, Chaetomium globosum, Ch.
Murorum ). Organismele se hrănesc cu substanțele organice folosite în tehnica de executare a frescei
(BARBU, și alții, 1983) .

Ritmul colonizării
Colonizarea frescelor subterane se face într-un ritm mai rapid după deschiderea lor și accesul
publicului , datorită creșterii cantității de lumină, a umidității, a schimbului de materie organică. De exemplu,
la deschiderea sălilor hipogee din Domus Aurea din Roma, în 1951, în zonele de frescă expuse la lum ină
au apărut foarte rapid cruste verzi, predominant Cynobacterii( Lyngbya ) și alge, furnizând substrat pentru
bacteriile heterotrofe sau fungii saprofiți. Un caz similar s -a remarcat la o biserică din Spania, unde poluarea
cu dioxid de sulf din zonă a fur nizat condițiile dezvoltării unor bacterii sulf oxidatoare și sulf reducătoare,
acestea oferind substratul organic necesar pentru creșterea unor bacterii și fungi cu metabolism heterotrof,
ultimii fiind responsabili de degradări și desprinderi din frescă.
După Karpovich -Tate și Rebrikova, chiar și în prezența substratului organic (componente ale frescei)
primi colonizatori sunt bacteriile autotrofe, nitrificatoare, care furnizează material organic pentru
colonizatorii secundari (în experiment MO izolate su nt în totalitate capabile de hidroliza PC bacterian ).
Bacterii din genul Arthrobacter au fost izolate de pe o biserică medievală din Rostov, Rusia, fiind
resposabile de oxidarea plumbului din pigmenți, producând pete negre -maronii (Pb2+ la Pb4+). Teste
suplimentare au arătat că petele negre pot apărea din reacția dintre sulfura de plumb din pigmenți și
hidrogenul sulfurat H 2S produs de alte bacterii (CIFERRI, 1999) .

31 3.5.2. Picturi
Componentele materialelor picturale sunt vehicolul, p igmentul, aditivul și solventul. Cel mai adesea
au fost izolate din picturi speciile Bacillus, Pseudomonas, Enterobacter, Proteus,Escherichia, Micrococcus,
Serratia, Aeromonas (bacterii aerobe); Bacteroides, Clostridium, Desulfvibrio, Bifidobacterium (bacter ii
anaerobe); Rhizopus arrhinus, Aspergillus niger, A. ustus, Penicillium citrinum, Chaetomium globosum,
Alternaria altanata (fungi).
Un studiu a analizat compoziția în microorganisme a vopselurilor folosite în pictură , arătând că
materia primă este bogată în nutrienți pentru a susține această dezvoltare, găsindu -se următoarele specii:
fungi – Aspergillus flavus, Penicillum citrinum, A. niger; bacterii – Bacillus polymyxa, Proteus mirabilis,
Escherichia coli, Bacillus brevis, Lactobacillus gasseri, Lactobaci llus brevis (OBIDI și colab. , 2009) .
În cazul picturilor, atacul începe întotdeauna dinspre pânză, datorită biodegradabilității sau a
climatului creat între pânză și perete. Pe fața internă a peliculei pictate se crează astfel mici fracturi și
desprinderi.
Cele mai susceptibile atacului sunt picturile în tempera, cu cazeină sau cu ou, clei, ulei de in, gum ă
arabică din pasteluri și acuare le. Prezența metalelor grele – alb de plumb, oxid de zinc – și a verniului final
(rășini, ceară) hidrofob – scade nivelul atacului.
Mecanic se produce desprinderea ș i fisurarea stratului pictural; enzimatic se produce descompunerea
constituenților stratului pictural; producerea de metaboliți interacționează cu substratul ducând la
transformări chimice (prin acid oxalic, acid citric). Producerea de pigmenți determină formarea de pete
persistente, uneori iremediabile dac ă acestea ating stratul pictural.
Specii izolate din picturi: Penicillium, Aspergillus, Trichoderma, Phoma pigmentivora,
Aureobasidium , (lianții pigmenților de ulei) Geotrichum (lianți pe bază de cazeină), Mucor, Rhizopus (ulei).
În cazul picturilor de șevalet, s -a observat o succesiune a fungilor colonizatori, inițial Aspergillus ,
apoi Alternaria , și în final Aureobasidium pullulans .
Speciile predominante găsite pe pictură sunt Bacillus pumilus (bacterie), Aspergillus niger și
Penicillium chrysogenum (fungi). Incubate experimental pe același tip de picturi, izolate, acestea nu s -au
dezvoltat. Astfel se poate concluziona că p rezența lui Aspergillus niger a stimulat creșterea și supraviețuirea
pentru B. pumilus , efectul stimulator fiind stopat de cicloheximid, inhibitor al sintezei proteice la eucariote,
nu și la pocariote (probabil prin activitatea celulozolitică și proteolitică, A. niger furniza bacteriei
macromolec ulele hidrolizate) (CIFERRI, 1999) .

32 4. Biocleaning
Biocleaning -ul este o variantă fiabilă de restaurare, intens documentată și susținută de proiecte
regionale sau europene (BIOBRUSH EVK4 -2001 -00055). Cerce tarea vizează investigarea specificității
microorganismelor (până acum studiate fiind Desulfvibrio desulfuricans, Desulfvibrio vulgaris,
Pseudomonas stutzeri și altele), reducerea timpului de tratament, costuri, numărul de aplicări, sistemul de
livrare. A vantajele procedurii sunt: lipsa riscurilor, simplitatea operațiilor, capacitatea de adeziune, costul
scăzut, aplicarea directă. (PILAR -BOSCH, 2014)
Spre deosebire de tratamentul chimic cu fungicide, aplicarea unui control al bi odeteriorării pe baza
interacțiunii dintre microorganisme reprezintă o alternativă care nu afectează mediul, nu prezintă un pericol
pentru animale și nu pune în pericol sănătatea omului .
Exemple : Trichoderma sp . poate fi folosită împotriva speciilor: Polyporus adustus , Polystictus
hirsutus , P. versicolor , Stereum purpureum ; Scytalidium lignicola împotriva Lentinus lepideus . Culturile
pure de Bacillus subtilis inhibă creșterea fungilor Alternaria tenuis , Trichoderma reesei și Aureobasidium
pullulans in vit ro (JAGJIT) .
Primele încercări de biocleaning s -au facut în 19 70 pe pânze și hârtie. În 1982 s -a făcut prima
încercare de a aplica amilaza și proteaza pentru a îndepărta adezivul de pe spatele unei picturi în ulei; lipazele
cantonate în gel de agaroză au fost folosite pentru picturi în ulei ; suprafețe de marmură pătate de bacteria
Serratia au fost curățate cu enzima lacază.
În prezent există și se aplică amilaze, proteaze și esteraze pentru curățarea operelor de artă. Lipazele,
care pot proveni din pancreas sau specii microbiene ( Penicillium, Aspergillus, Bacillus ), sunt folosite alături
de pepsină, tripsină, proteaze (extrase din Bacillus , Aspergillus, stomac ). Protocolul de biocleaning necesită
cunoașterea următorilor parametr i: suprafața pe care se acționează, activitatea enzimei izolate, temperatura
la care enzima este activă, pH -ul). (PALLA)
O alternativă la curățarea enzimatică este folosirea de bacterii vii; bacteria Desulfvibrio desulfuricans
îndepărteaza crusta neagră reducând sulfații la sulfiți de hidrogen. (PALLA)
Un studiu compară eficiența curățării cu metode chimice(30 g EDTA, 50 g carbonat de amoniu, 10
ml surfactand Contrad, în 100 ml apa distilată) cu bio -cleaning -ul (tulpină de Desulfvibrio vulgaris ATCC
29579 în Carbogel). Substratul de marmură prezenta un pattern de microfracturi umplute parțial cu ghips,
acoperit de 2 straturi de cruste maronii negre. Crusta exterioară era compusă din gips și conținea particule
bogate în fier, silicon și aluminiu, structura era poroasă, de forme neregulate. Stratul interior era compact,
de culoare ocru (oxalat de calciuși ghips, calcit și resturi organice). Acest strat interior poartă numele de
patina nobilă și spre deo sebire de crusta neagră trebuie să rămână intact la curățare.

33 Curățarea chimică s -a facut incomplet și neuniform, în zonele albite s -a eliminat complet stratul ocru,
în zonele curățate complet fiind afectată și coeziunea substratului de marmură.
În urma curățării cu ajutorul bacteriei Desulfvibrio vulgaris , aspectul marmurei devine omogen, de
culoare ocru. Stratul interior ocru fiind compact, patina nobila, a rămas intact ă la acțiunea bacteriei, în
schimb stratul de gips din crusta neagră a fost dizolvat complet.
Ionii de calciu rezultați din dizolvarea gipsului în reacție cu CO 2 din metabolismul bacterian au format
calcit, care a ajutat la consolidarea prin mineralizare a operei de artă. Carbonații nou formați din bacterii
sunt mai rezistenți la stres mec anic și mai puțin solubili decât calcitul anorganic (CAPPITELLI și colab. ,
2007) .
Pseudomonas stutzeri a fost folosită pe o frescă a cimitirului din Pisa , pentru a degrada straturile
organice de adeziv prin hidroliză fără a altera culoarea (PALLA) .

Prima aplicare A doua
aplicare A treia
aplicare A patra
aplicare
Curățare
microbială
Curățare
cu laser
Curățare
chimică

Efectul aceleiași tulpini
Pseudomonas stutzeri a fost
comparat și cu tratamentul cu
laser (1064 nm, ra tă de
repetiție de 5 Hz, putere de 5 –
8,8 J/cm2, funcție de
grosimea crustei). Testul a
fost realizat pe sculpura
Allegoria della Morte ,
Giuseppe Lazzerini.
Fig. 10 . Comparație între metode de restaurare a marmurei. (GIOVENTU, și alții, 2012)

Deși nu a afectat structura substratului, tehnica laser nu a îndepărtat complet crusta neagră, analiza
stratigrafică a arătat prezența gipsului, oxalaților și silicaților, de asemenea și o variație de culoare.
Pseudomonas stutzeri este aer otolerantă, în metabolismul său transformă sulfatul SO 42- în ion de sulf
S2; este foarte selectivă, netoxică și eco -compatibilă.
Testele s -au realizat pe marmură albă, marlstone și serpentine, cele mai bune rezultate obținându -se
pe marmura albă. Eficacit atea depinde și de grosimea stratului și de cantitatea de metale grele, acestea
influențâ nd metabolismul și rata de penetrare a microorganismelor (GIOVENTU și colab. , 2012) .

34 Biomineralizarea
O metodă de protecție și restaurare a pietrei este folosirea de bacterii care produc precipitarea
carbonatului de calciu. Microorganismele sunt izolate din pietre și identificate după analiza ADNr 16S:
tulpini de Pseudomonas, Pantoea și Cupriavidus. Cei mai importanți parametri de studiat pentru aceste
bacterii hetero trofe aerobe sunt: deaminarea oxidativă a aminoacizilor, degradarea ureei, utilizarea acizilor
organici.
NH 3+H 2O =NH 4+ + OH- (creșterea Ph -ului produce precipitarea CaCO 3)
CO 2+H 2O=H 2CO 3=H+HCO 3- = CO 32- + H+
Bacteriile care posedă urează catalizează hidrol iza ureei la carbonat și amoniu. Acizii organici
asimilați ajută la precipitare.
Specii de Bacillus au fost folosite pentru proprietățile ureolitice; hrănite cu medii adecvate acestea
produc biomineralizarea. Bacillus sphaericus a fost inițial aplicat pe calcar (Dick et al. 2006), și apoi pe
beton (De Muynck et al. 2008a). Bacillus pasteurii a fost folosit pentru a umple crăpăturile din beton (Bang
et al. 2001) și din cărămizi (Sarda et al. 2009). Pentru relevanța experimentului s-a folosit marmură de la
Muntele Penteli (Grecia), aceeași ca la majoritatea monumentelor din Atena.
Speciile de Pantoea (P. agglomerans. P. vagans ) creează ansambluri sferice și o suprafață de marmură
netedă de bacterii mineralizate(vaterit). Pseudomonas chlororaphis a produs mor fologii sferice în amestec
cu bacili mineralizați. Bacillus licheniformis T10 a creat o suprafață de biomineral neuniformă de bacili
mineralizați (vaterit). Bacillus cereus a creat un amestec de vaterit și calcit. Vateritul este reprezentat de
bacterii pro priu-zise mineralizate, calcitul de morfologii dendritice de cristale. Cupriavidus metallidurans a
acoperit marmura cu morfologii de sfere calcaroase, bacili scurți și combinații de sfere și bacili
mineralizați. (DASKALAKIS și colab. , 2013)
Biomineralizarea și biocleaning -ul reprezintă tehnici fiabile și de viitor pentru restaurare.

35 5. Antagonism
În mediul natural, fungii coexistă în comunități formate din mai multe specii, fiind astfel obișnuită
interacțiunea interspecifică și competiția pentru resurs e.
Există două tipuri de maniferstări are competiției între fungi: prima se referă la puterea de colonizare
a unui substrat nou, și se bazează pe capacitatea de dispersie, viteza de germinație a sporilor, creștere,
abilitatea de a utiliza substratul; a do ua se referă la agresivitatea cu care o specie invadează un substrat
populat deja de o altă specie.

5.1. Antagonismul la distanță
Apare când una sau ambele specii produc enzime, toxine și alți metaboliți cu rol antifungic sau
schimbă ph -ul mediului. Dintre p rodușii organici volatili ai fungilor amintim: alcooli, aldehide, compuși
aromatici, esteri, cetone. Compușii organici care difuzează acționează la o distanță variabilă, afectând
germinarea, formarea miceliului, forma acestuia, stimularea producției de enz ime ligninolitice. Producția de
astfel de substanțe influențează specia de fungi care urmează în dezvoltarea coloniei. (Watkinson și colab. ).
Producerea de compuși organici volatili ajută microorganismele în adaptarea la condițiile de mediu,
volatilitatea asigurând răspândirea pe o distanță variabilă. Interacțiunile mediate de astfel de substanțe sunt
subtile, nu neapărat inhibitorii, adesea manifestate prin schimbări ale rate i de creștere și prin stoparea
activității enzimelor. Efectele sunt tranzitorii, l a îndepărtarea antagonistului organismele se refac. Speciile
de Trichoderma sunt recunoscute pentru producerea de compuși volatili cu efect antifung ic- heptanal,
octanal și 2 -metil-1-butanol. Dintre speciile testate Trichoderma viridae, T. pseudokoningii, T. aureoviride
în antagonism cu Serpula lacrymans , cea mai eficientă s -a dovedit T. aureoviridae , inhibând creșterea
miceliului de S. lacrymans cu o rată de 91,6+ – 1,6%; T. viridae a avut un efect de inhibiție mai redus, de
54,1+ -10,44%.
Efectul se manife stă prin inhibarea producerii a două proteine,cu posibil rol în creșterea miceliului, a
căror activitate s -a normalizat după îndepărtarea antagonistului ( o proteină de 29,1 kDa și una de 32,2 kDa)
(HUMPHRIS, 2002) .

5.2. Genul Trich oderma
Genul Trichorema are un rol foarte însemnat în natură, fiind de aceea exploatat în industrie datorită
capacităților sale: protejează plantele de infecțiile fungale și de patogenii bacterieni, produce enzime,
antibiotice și alți metaboliți iar unele specii sunt comestibile. Colonizează plantele, animale marine, solul.
Majoritatea speciilor produc pigmenți de la verde la roșu.

36 Cea mai importantă caracteristică este aceea că sunt antagoniști pentru patogenii plantelor prin
hiperparazitism, competiție ș i antibioză.
Hiperparazitismul cunoaște următoarele faze: recunoașterea patogenului, atacul, penetrarea gradată
a celulelor antagonistului. Acest proces e ste realizat prin enzime litice de degradare a peretelui celular
compus din chitină și glucan. Specii le de Trichoderma produc celulaze, chitinaze, xilanaze, pectinaze,
glucanaze, lipaze, amilaze, arabinaze, proteaze și alți compuși volatili. Dintre acestea, chitinazele sunt cele
mai importante: endochit inaze, chitobiozidază, β -N-aceti lglucosamidază. Enzim ele proteolitice controlează
activitatea și stabilitatea enzimelor extracelulare. Unele specii sunt capabile să producă siderofori, compuși
chelatori ai fierului. Blocând ionii de fier din mediu, crează un deficit de nutrienți pentru alți fungi.
Trichoderm a este imună la compuși toxici eliberați de plante ca răspuns la infecție – fitoalexine, flavonoizi,
terpenoizi, fenoli.
În cadrul genului s -au descoperit 180 de metaboliți secundari responsabili de antibioză, care
acționează sinergic împreună cu enzimele litice. Interacționând cu plantele, în asociații ca micorizele,
Trichoderma le stimulează producerea de vitamine, capacitatea de mobilizare și transport a mineralelor;
unele specii produc zeaxantină și giberelină, compuși care accelerează germinarea semin țelor. Unele tulpini
produc acid glonic, citric, care facilitează eliberarea de ioni de fosfor și microelemente, stimulând creșterea
plantelor (Blaszczyk, 2014) .

Tabel 7. Activitatea enzimelor implicate în antagonism. (Steyaert, 2010)
Grup Enzime Proprietăți
β – glucanaze Exo/endo -β-1,3 – glucanaze sau β -1,6
glucanaze
endo -β-1,3 – glucanaze sau β -1,6
glucanaze
β-1,3 sau β -1,6 glucozidaze Clivează legături β de la capetele lanțului

Clivează randomic legături Exo/endo -β-1,3 –
glucanaze sau β -1,6 glucanaze
Taie oligo – și dizaharide
celulaze β-1,4- D-glucan celobiohidrolaze
endo – β-1,4 glucanaze
β-1,4 glucozidaze Taie celobioza de la capetele celulozei
Taie legăturile β randomic
Taie celobioza la gluc oză
chitinaze Chitin β -1,4 chitibiozidaze
Endochitinaze
β-1,4- N acetylhexosaminidaze Taie legături β de la capătul chitinei
Taie legături β randomic în interior
Taie chitina și chitobioza la capete
Proteinaze Atacă lanțuri de aminoacizi specifici

37 Afectul antagonist asupra fitopatogenilor poate fi valorificat în agricultură, fiind testat in vitro, de
ex: Trichoderma inhibă dezvoltarea fungului Fusarium solani, (Morsy, 2009) , Fusarium graminearum,
Fusarium culmorum, Pythiu m ultimum, Alternaria alternata, Botrytis cinerea, Sclerotinia sclerotiorum,
Stemphylium radicinum. (Sesan, 2010) . Capacitatea de a produce celulaze poate fi exploatată în solubilizarea
fibrei de bumbac, bioprocesarea deșeurilor , reciclarea hârtiei etc.
Trichoderma este un adevărat parazit pentru alte genuri de fungi gazdă. Schema de mai jos prezintă
mecanismul micoparazitismului.
Fig 11. Etapele micoparazitismului: A –
coiling; B – penetrare; C – formarea barierei
de către gazd ă; D- formarea de ramificații
de către antagonist și sporularea; E.
formarea de clamidospori; F: lizarea hifei
gazdă. (după Dubey și Dwived, 1986)

Ca efect al penetrării parazitului, gazda începe să prezinte o liză puternică, vacuolizarea citoplasmei,
formarea timpurie de clamidospori și inducerea formării de cordoane de miceliu prin ana stomozarea
filamentelor hifelor (Daami -Remadi și colab. ).

38 6. PARTEA PRACTICA
6.1. Scopul lucrarii
Studiul prezent urmărește identificarea și caracterizarea fungil or filamentoși implicați în procesul
de deteriorare a materialelor de construcții din cladirile de patrimoniu sau cu valoare arhitecturală. După
izolare și identificare s -a trecut la descrierea relațiilor ecologice în cadrul regnului, a posibilelor interac țiuni
de tip antagonism.

6.2. Materiale și metode

6.2.1. Prelevare și izolare
În perioada decembrie 2016 – ianuarie 2017 au fost preluate probe din cele trei locații, inoculate pe
medii de cultură specifice (Sabouraud lichid și solid). Probele au constat în bucați d e material de dimensiuni
aprox. 1cmx1cmx1cm desprinse din construcții (tâmplărie, grinzi, tenciuieli, zidărie). După incubare 7 zile
la temperatura camerei s -a realizat un prim pasaj pentru izolarea fungilor, apoi un al doilea (toate în plăci
Petri cu medi i Sabouraud).

6.2.2. Tehnica colorației Bleu -Cotton -Lactofenol (BCLP)
După al doilea pasaj de izolare s -a trecut la determinarea prin analiză la microscopul optic, cu obiectiv
20 X, 40 X. Tehnica Bleu Cotton Lactofenol este cea mai utilizată metodă de preparare și de observare a
fungilor. Soluția are trei componente: fenol (omoară organismele vii), acid lactic (păstrează structura
fungilor), bleu -coton (colorează chitina din peretele celular al fungilor). Pentru p reparare s-a lucrat sub hotă
în condiții sterile; pe o lamă sterilă și degresată s-a plasat o picătură de BCLP; cu o bucată de scotch tăiată
s-a desprins material fungal de pe placa cu mediu; s-a plasat scotch -ul peste picătura de BCLP, evitând
formarea bulelor; s-a analizat la microscop optic cu obiectiv 10 X, 20 X, 40 X.

6.2.3. Studii de antagonism
Testele de antagonism s -au realizat pe plăci Petri cu medii Sabouraud, pe care s -au înămânțat câte două
tulpini din specii diferite, după cum urmează: s -a împărțit placa în două după diametrul cercului (D).

39
Fig. 12. Model de împărțire a plăcii pentru
testarea antagonismului Cele două raze de pe diametrul perpendicular pe D s -au
împărțit în cate două segmente egale, iar în însămânțarea s -a
facut în punctul rezultat. Astel distanța dintre punctele de
pornire a colo niei este de jumatate de diametru (D/2), iar între
acestea și diametrul inițial (D) este un sfert de diametru (D/4).

6.2.4. Caracterizarea biochimica a tulpinilor prin spectrometrie MALDI -TOF
Spectrometria de masa MALDI -TOF este o metodă analitică versatilă pen tru a detecta și
caracteriza amestecuri de molecule oranice, în special polimeri sintetici și biopolimeri. MALDI
este prescurtarea de la Matrix -Assisted Laser Desorbtion Ionisation. Metoda de ionizare implică o
rază de laser care lovește un matrix de molec ule mici organice, transformându -le în ioni gazoși fără
a le fragmenta și a le descompune. TOF este prescurtarea de la Time of Flight, o metodă de
spectrometrie în masă care separă ionii în funcție de raportul dintre masă și sarcina electrică,
determinând acest raport în funcție de timpul necesar moleculei ionizate pentru a ajunge la un
detector.
Etapele spectrometriei în masă MALDI -TOF sunt: ionizarea moleculei sau mixului de
analizat (se face în prezența unui matrix menit să faciliteze ionizarea absorbân d energia razei laser
de 337nm și trecând materia de analizat în forma gazoasă); sortarea ionilor, detectarea ionilor.
Sistemul de spectrometrie în masa TOF accelerează ionii într -un câmp cu voltaj mare, care le aplică
o cantitate constantă de energie cine tică. Rezultatul este că cel mai mic dintre ioni se va deplasa cel
mai repede. Detectorul TOF înregistrează timpul necesar unei grupări de ioni pentru a străbate o
anumită distanță. Cunoscând timpul și sarcina câmpului electric, spectrofotometrul calculeaz ă
raportul masă/ încărcare energetică al fiecărui ion. (sursa online 1)
Identificarea fun gilor filamentoș i prin spectrometria în masă MALDI -TOF se bazează pe o
bază de date ce necesită o actualizare permanentă pentru o identificare cât mai exactă.

40 6.3. Rezult ate
6.3.1. Izolarea speciilor de fungi microscopici filamentoși de pe cladiri de patrimoniu
În cadrul studiului, au fost prelevate mostre de materiale degradate provenind de la două monumente
istorice de clasă B din județul Neamț și de la o construcție aflată înt r-o zonă de protecție din București. În
tabele și grafice sunt prezentate genurile izolate de pe fiecare material dintr -o anume locație, precum și
numărul de apariții al acelui gen în condiții de laborator.
Conacul lui Aristide Caradja, Grumăzești, jud. Neamț
Cod LMI: NT -IV-m-B-10762
Construit între anii 1890 -1895 de principele Aristide Caradja (1861 -1955),în stil neoclasic, parter.
Prezintă o verandă lungă pe latura de vest, trei intrări și un parc dendrologic în jur. Aristide Caradja a realizat
aici cel ebra colecție de fluturi acum în proprietatea Muzeului Antipa (exemplare din România China, India,
America Centrală și de Sud). Casa a fost retrocedată moștenitorilor în 2001, dar degradarea ei continuă.

tencuială
 Aspergillus, Rhizopus
Nr.
Crt. Genul (izolat de pe
tâmplărie) Nr. de
aparitii
1. Rhizopus 1
2. Aspergillus 2
3. Mucor 2
4. Botrytis 1
Total izolări
Total placi 6
5
Nr.crt . Genul (izolat de pe
grindă) Nr. de aparitii
1. Rhizopus 5
2. Aspergillus 3
3. Botrytis 2
4. Penicillium 4
5. Alternaria 4
6. Trichoderma 3
7. Fusarium 4
8. Mucor 2
Total izolări
Total placi 27
20
0 0.5 1 1.5 2 2.5RhizopusAspergillusMucorBotrytis
0 2 4 6RhizopusAspergillusMucorBotrytisPenicilliumAlternariaTrichodermaFusarium

41 Conacul fam. Catargi, Tupilați, jud. Neamț
Cod LMI: NT -II-a-B-10723
Pe un teren de 10 400 mp, înconjurat de un zid de piatră nefasonată, cu turnuri circulare , se întind
conacul și dependințele(locuințe pentru îngrijitori, grajduri, beciuri, hambare din sec. XVI ). Conacul are un
etaj și o boltă de trăsură cu stâlpi și deschideri în arcadă. Situația juridică incertă a dus la distrugerea lui în
timp, actualmente fiind proprietate privată.
Grindă Tencuială

Nr.
Crt. Genul Nr. de
aparitii
1. Rhizopus 1
2. Aspergillus 5
3. Fusarium 1
4. Mucor 2
Total izolări
Total placi 9
7
Nr.
crt. Genul Nr. de
aparitii
1. Trichoderma 4
2. Rhizopus 5
3. Aspergillus 7
4. Fusarium 3
5. Mucor 5
6. Penicillium 4
7. Alternaria 1
Total specii
Total placi 29
23

0 5 10RhizopusAspergillusFusariumMucor
0 2 4 6 8TrichodermaRhizopusAspergillusFusariumMucorPenicilliumAlternaria

42 Str. Barbu Ștefănescu Delavrancea nr. 24, București
Cladirea a fost construită între 1910 -1920. În urma unui incendiu care a afecatat acoperișul, locui nța
a rămas expusă ploii și intemperiilor. Acestea, impreună cu folosirea utilajelor de stingere a focului au creat
un climat propice dezvoltării pe pereți a diferitelor specii de mucegaiuri.
TENCUIALA cameră

Nr.
crt. Genul Nr. de
aparitii
1. Rhizopus 1
2. Fusarium 1
3. Mucor 1
Total izolări
Total placi 3
1

GRINDA
Nr.
crt. Specie Nr. de
aparitii
1. Rhizopus 2
3. Fusarium 1
4. Mucor 1
5. Penicillium 4
6. Alternaria 1
Total izolări
Total placi 9
6

0 0.5 1 1.5RhizopusFusariumMucor
0 2 4 6RhizopusFusariumMucorPenicilliumAlternaria

43 TENCUIALA HOL

Nr.
crt. Specie Nr. de
aparitii
1. Rhizopus 6
2. Penicillium 16
3. Fusarium 2
4. Mucor 4
5. Epicoccum 1
6. Alternaria 1
7. Aspergillus 3
Total izolări
Total placi 31
21

6.3.2. Examinarea caracterelor de cultură și de colonie și a aspectului microscopic al
tulpinilo r fungice izolate
În urma analizei la microscop s-au identificat 8 genuri, după cum urmează:
Mucor sp.(Fresen)
Regn Fungi ,
Diviziune Zygomycota ,
Clasa Mucormycota ,
Ordin Mucorales ,
Familia Mucoraceae
Majoritatea membrilor ordinului Mucorales sunt sapro fite, iar cel mai comun gen, Mucor , este întâlnit
în sol, putregaiurile plantelor, alte ciuperci etc. Ciclul de viață: sporangiosporii multinucleați germinează
dând naștere unui miceliu + sau -. Miceliile de polaritate diferită, dacă ajung în proximitate un ul de altul,dau
naștere la zigofori, hife aeriene specializate, care se apropie una de alta prin tropism activ la distanță de
câțiva mm. Când doi zigofori vin în contact, pereții fuzionează și elongația se oprește. Zigoforii se umflă în
regiunea adiacentă zonei de contact și dau naștere la doi progametangi multinucleați. Prin delimitarea de 0 5 10 15 20RhizopusPenicilliumFusariumMucorEpicoccumAlternariaAspergillus

44 zona adiacentă a zigoforului (denumită apoi suspensor), fiecare progametang devine gametang. Se produce
fuziunea celulelor și a nucleilor prin distrugerea pereților ce lulari adiacenți, dând naștere la zigospori
diploizi. La unele genuri fuzionează majoritatea nucleilor, la altele doar doi nuclei. Nucleii nefuzionați se
distrug. Germinarea zigosporului se face după 30 -90 de zile. Înaintea germinării se produce meioza,
rezultând un miceliu haploid, cu sporangiofori cu apofiză și columelă, sporangiu cu sporangiospori. În
condiții nefavorabile formează clamidospori terminali sau intercalari, sau oidii (celule individuale cu aspect
de drojdii) (Moore și colab. , 2011) .

Fig.13 – Structuri ale genului Mucor sp.- foto: sursă proprie

Rhizopus sp. (Ehrenb. 1820)
Regn Fungi ,
Filum Zygomycota ,
Clasa Mucormycotina,
Ordin Mucorales ,
Familia Mucoraceae
Gen ce cuprinde 10 specii saprofitice, din ordinul Mucorales, în t recut în familia Mucoraceae. Prezintă
trei categorii de hife, stoloni, rizoizi și sporangiofori, la capătul cărora se găsesc sporangii rotunde , negre cu
spori multinucleați imobili.
zigospor sporangiu

45 Reproducerea sexuat ă are loc la întâlnirea a două
micelii compatibile, cu formarea unui zigospor care va
germina. Miceliul este cenocitic. Coloniile devin închise la
culoare odată cu formarea sporilor. Industrial este folosit la
producerea acidului lactic, fumaric, biotinei, producerea de
băuturi alcooli ce în Asia. (Petruzzello, 2014) .

Fig.14 – Imagine microscopică a sporangioforului și
endosporangelui – Rhizopus sp. (sursă proprie)

Penicillium sp. (Link, 1809)
Regn Fungi ,
Filum Ascomycota ,
Clasa Eurotiomycetes ,
Ordin Eurotiales ,
Familia Tricho comaceae
Una dintre cele mai comune specii de fungi, răspândită într -o gamă variată de habitate, sol, vegetație,
aer, interior și exterior, alimente. Funcția naturală este de descompunător al materiei organice. Prezintă
interes industrial datorită produc ției de enzime degradatoare, antibiotice etc. Reproducerea asexuată se face
prin conidii, structuri susținute de conidiofori, ramificați sau nu, cu metule și fialide ce se termină cu
sterigme (Moore și colab. , 2011) .
Fig.15 .Tipuri de ramificații ale
conidioforului la Penicillium:
A. Conidiofor cu fialide solitare; B.
Monoverticilate ; C. Diavaricate; D,
E. Biverticilate; F. Terverticilate; G.
tetraverticilate.

46 Nucleul sterigmei se divide, unul din nuclei migrează către
apex, porțiunea terminală se sepa ră, formând o conidie.
Când aceasta s -a maturizat, o alta se formează dedesubt.
Reproducerea sexuată a fost observată la formele
teleomorfe și implică formarea de anteridii, ascogoane, care
duc la formarea de asce cu nuclei diploizi, ce se divid în opt
spori haploizi .
Fig.16–Aspectul conidioforilor genului Penicillium sp. (sursă
proprie).

Simultan, structurile se înconjoară de hife vegetative ce formează o cleistotecie.
Aspergillus sp.(Micheli, 1729)
Aspergillus niger a fost descris prima dată în 1867 într-un manuscris de către botanistul francez
Philippe Edouard Leon van Tieghem. Este un gen de anamorfe, cu speciile grupate în aprox. 10 genuri de
teleomorfe. Nu sunt foarte selectivi cu mediul abiotic, suportând temperaturi de 6 -55°C și uscăciune severă ,
medii nutritive variate -pot fi saprofiți, patogeni la plante, animale, oameni. Secretă cantități mari de proteine,
acizi organici, metaboliți – micotoxine – aflatoxina, ochratoxina.
Reproducerea asexuată implică formarea în miceliu a unei celule cu pereți îngroșați – celulă picior,
din care va crește un conidiofor care se continuă cu o veziculă terminală, cu numeroși nuclei.
Din vezicula terminală cresc fialide cilindrice, compacte, acoperind complet vezicula, din care cresc
conidii uninucleate. Unele spec ii prezint ă și metule. Reproducerea sexuat ă este foarte rară, pierdută în evoluție,
uneori anteridiile lip sind complet, genul fiind homot alic; singura specie heterotalică este A. heterothallicus
(Moore, și alții, 2011) .

Fig.17 – Imagine microscopică a conidioforului și veziculei terminale -Aspergillus sp. foto: sursă proprie
conidie Veziculă terminală

47 Alternaria sp. (Micheli, 1729)
Regn Fungi ,
Filum Ascomycota ,
Clasa Eurotiomycetes ,
Ordin Eurotiales ,
Familia Trichocomaceae

Este un gen ce conți ne predominant
anamorfe, formează colonii gri -negre, cu aspect
catifelat. Prezintă conidiofori septați cu conidii
traversate de pereți longitudinali și oblici, în
formă de baston sau de sticlă, de culoare închisă,
cu un rostrum apical bine diferențiat. Pi gmentația
neagră specifică genului se datorază melaninei,
ce îi dă rezisență la radiațiile UV.
Fig. 18–Imagine microscopică a conidioforului și conidiilor
aparținând genului Alternaria sp. foto: sursă proprie MO
Reproducerea sexuată se întâlnește la un ele teleomorfe, care produc peritecii cu ostiole, cu asce cu
ascospori. Genurile prezintă conidiile în lanțuri. Sunt specii saprofitice, responsabile de deteriorarea
lemnului, plasticului, vopselelor, hranei, produselor textile etc. (SHARMA) .

Botrytis sp. (Pers., 1794)
Regn Fungi ,
Filum Ascomycota ,
Clasa Leotiomycetes,
Ordin Helotiales ,
Familia Sclerotiniaceae
conidie

48 Specie saprofitică și fitopatogenă. Specia B. cinerea
afectează cel mai adesea strugurii la care poate produce
două tipuri de mucegai (gri – în condiții de umiditate,
distructiv; nobil, în condiții de uscăciune). Prezintă conidii
hialine pe conidiofori ramificați, asemeni unui copac.
Produce scleroți ca forme de rezistență pe timpul iernii, ce
germinează vara formând noi conidiofori.
(surse online 4 și 5).
Fig. 19–Imagine microscopică a conidioforului aparțănând genului Botrytis sp(Sursă proprie ).

Trichoderma sp. (Persoon)
Regn Fungi ,
Filum Ascomycota ,
Clasa Sordariomycetes,
Ordin Hypocreales ,
Familia Hypocreaceae
Speciile genului se întâlnesc în mod frecvent în sol și rizomorfele plantelor, în medii naturale sau
agricole, în păduri, pe lemnul în degradare, în aer, praf, habitate marine în apa de băut. Unele specii sunt
endofite ale plantelor, colonizatori ai medii lor naturale și artificiale, patogeni facultativi, ocupând diferite
nișe ecologice. Genul cuprinde mai mult de 200 de specii, iar teleomorfa ei este genul Hypocrea ; se poate
hrăni prin micoparazitism. Trichoderma reesei este folosită industrial pentru prod ucerea de celulaze și
hemicelulaze, ligninaze. Cea mai mare aplicație practică o au metaboliții secundari, cu rol în apărare chimică
și comunicare, rol antibiotic, rol antifungic, rol de protecție a plantei gazdă (terpene, pirone, polichetide
etc.). Compu șii volatili au rol în biocontrol (ciclohexani, ciclopentani, acizi grași,esteri, derivați ai
benzenului ).

49
Fig. 20– Imagine microscopică a conidioforului
aparținând genului Trichoderma sp. (sursă
proprie ). Exemple: antraquinone (pigmenți, laxativi, estro geni, agenți
antivirali, stimulatori imuni, agenți anticancerigeni), pirone,
compuși heterociclici cu oxigen.Prezintă conidiofori
ramificați lateral , uneori simetric, uneori cu ramificații
secundare, toate la un unghi de 90 față de axa principală, cu
aspect piramidal. Prezintă fialide cu conidii la capăt.
Teleomorfa formează stromate cărnoase, cu peritecii complet
imersate și ascoscopori bicelulari. (Vijai, și colab. ).

Fusarium sp. (Link, 1809)
Regn Fungi ,
Filum Ascomycota ,
Clasa Sordariomycetes,
Ordin Hypocreales ,
Familia Nectriaceae
Fungi filamentoși, frecvent întâlniți în sol și plante. Denumirea vine la forma fusiformă a conidiilor.
Prezintă trei structuri de reproducere asexuată: microconidii(din conidiofori), macroconidii(din
sporodochie) și clamid ospori (pe și în hife). După plasmogamie și cariogamie, periteciile produc clone
meiotice de spori recombinați. Acestea formează micelii haploide, care dau naștere la cele trei tipuri de spori
mitotici. Unele specii produc micotoxine care pot afecta cereal ele (fumonisină).
În timp ce conidiile doar
colonizează gazda, clamidosporii
sunt forme de rezistență care pot
ierna și pot da naștere la o
peritecie, reluând ciclul (DWEBA,
2017) .
Fig. 21 – Imagine microscopică a
conidiilor genului Fusarium sp.-
sursă proprie

clamidospor macroconidie microconidie

50 Epicoccum sp. (Link)
Regn Fungi ,
Filum Ascomycota ,
Clasa Dothidiomycetes,
Ordin Pleosporales ,
Familia Pleosporaceae
Specii saprofitice, colonizează reziduuri vegetale, unele plante marine, alti fungi. Aparți ne categoriei
Dematiacae datorită producției de melanină. Genul cuprinde peste 70 de specii și nu sunt cunoscute
teleomorfele. Coloniile au culori deschide de galben, oranj, roșu, uneori striații negre sau maronii. Creșterea
lor este rapidă, ajung la 6 cm în 2 zile la tempe ratura camerei. Formează blastoconidii întunecate, sferice,
de 15 -25 de µm diametru. Conidiile cresc pe o sporodochie formată din hife fibroase, care macroscopic se
vede în pustule pe materialul vegetal. Sporii sunt dispersați activ prin separarea conidiei de sporodochie
printr -un sept dublu. Crește la temperaturi ideale de 23 -38 C, la un pH de 5 -6. Produce metaboliți de interes,
agenți antifungali, pigmenți. A fost utilizat în biosinteza de nanoparticule de argint și aur. Facultativ poate
crește și sub apă. Pigmenții sunt folosiți ca agenți antifungali. Din el se extrage colorantul fluorescent
epicocononă, folosit la analizele Western Blot. (sursa online 2)
6.3.3 . Rezultatele testelor de antagonism
Fiind un proces natural întâlnit între sp ecii diferite de fungi, în care una domină pe alta sau în care
acestea își împart resursele și teritoriul, antagonismul a apărul în mod natural și în plăcile cultivate în
laborator.
Fig. 22 -Imagine cu
distribuția naturală a
trei specii de fungi pe
mediu Sabouraud
(Alternaria sp.,
Penicillium sp.,
Fusarium sp.) prin
antagonism la
distanță. Fig. 23 -Aspectul
macroscopic al
antagonismului
apărut natural între
Trichoderma sp. și
Fusarium sp.

51 Fig. 24 -Aspectul microscopic 40X al hifelor de Trichoderma
sp. parazitând hifele de Mucor sp. Se observă procesul de
coiling, înfășurarea hifelor de Trichoderma sp. în jurul gazdei,
care începe să dezvolte spori de rezistență, clamidospori.

Fig. 25 – Coiling. MO Fig. 26 -Anastomoza hifelor. MO Fig. 27 – Formarea de clamidospori. MO

Fig. 28 Antagonism între două specii de
Fusarium dintre care domina Fusarium
proliferatum Fig. 29 -Test de antagonism între două
tulpini ale aceleiași specii de Fusarium –
Fusarium proliferatum ; linia de demarcație
este diametrul plăcii Fig. 30 -Antagonism între Fusarium sp.
și Mucor sp., dintre care dominant este
Mucor sp.

52
Fig. 32 -Antagonism între Fusarium
proliferatum și Mucor sp., dintre care
dominant este Mucor sp. Fig. 33 -Antagonism între Fusarium
proliferatum și Penicill ium sp., dintre care
dominant este Fusarium sp. Fig. 31 Ant agonism între Fusarium sp.
și Mucor sp., dintre care dominant este
Mucor sp.

Fig. 32 -Antagonism între Fusarium sp.
și Trichoderma sp., dintre care dominant
este Trichoderma sp.

Fig. 32 -Antagonism între Trichoderma
sp. și Penicillium dintre care dominant
este genul Trichoderma Fig. 32 -Antagonism între Fusarium sp. și
Penicillium sp., dintre care dominant este
Fusarium sp.

Fig. 32 -Antagonism între Trichoderma sp.
și Penicillium dintre care dominant este
genul Trichoderma Fig. 32 -Test de antgonism între două
tulpini diferite de Trichoderma . Linia de
demarcație este chiar diametrul plăcii.

Fig. 32 -Antagonism între Trichoderma
sp. și Mucor sp., din care dominant este
Mucor sp.

53 6.3.4 . Concl uziile identificărilor prin spectrometrie MALDI -TOF
În urma analizelor de spectrofotometrie MALDI -TOF, s -au ide ntificat până la nivel de
specie următoarele tulpini:
Număr
placă Specia Sursa Discuții
19 Rhizopus stolonifer Grumăzești, grindă Spori prezenți pe o placă
cu Alternaria
14 TD Rhizopus stolonifer Tupilați, zidărie Spori prezenți pe o placă
cu Trichoderma
65 Penicillium brevicompactum Grumăzești, grindă
20 Penicillium chrysogenum Grumăzești, grindă Spori prezenți pe o placă
cu Mucor
67 Penici llium chrysogenum Tupilați, zidărie
71 Penicillium chrysogenum Tupilați, zidărie
110 Penicillium digitatum Grumăzești, zidărie
84 Mucor circinelloides Tupilați, grindă
46 Fusarium proliferatum Delavrancea, hol
41 Penicillium chrysogenum Tupilați, zidărie

Rezultatele analizei MALDI -TOF confirmă în unele cazuri, genul stabilit prin analiza
coloniei și a aspectului microscopic. În alte cazuri, ca cele prezentate în coloana Discuții,
excluzând posibilitatea contaminării plăcii, se demonstrează din nou dificultatea de a izola o
specie de fungi deoarece strategia d e supraviețuire î n natură a speciei este ca acestă să rămână
latentă sub formă sporală. La intervale de timp, pe substrat se alternează specia care dezvoltă
miceliul, cealaltă râmănănd sub formă de spori o anumită perioadă.

54 7. Concluzii

Fungii au colonizat mediul terestru cu mult înaintea plantelor vasculare, creând condițiile dezvoltării
acestora prin eroziunea rocilor și formarea solului, furmizarea de minerale și metaboliți organic i. Activitățile
metabolice ale celulelor fungice , care demult au contribuit la echilibrarea ecosistemelor pe Terra, ridică însă
problem e legate de biodegradarea materialelor în societatea modernă .
De asemenea, anumite procese fiziologice care le fac efi ciente în natură, permitând supraviețuirea
coloniei fungice sau a speciei în sine, le fac dificil de manipulat in condiții de laborator, și anume:
interacțiunea antagonică (ce împiedică izolarea unei anumite specii fungice dintr -un consorțium),
succesiunea speciilor în ecosistem (dezvoltarea du pă pasaj a unei tulpini aparținâ nd altei specii față de cea
prezentă inițial, datorită prezenței sporilor care germinează doar după eliminarea coloniilor unei alte specii ,
după consumarea resurselor nutritive din me diu), dezvoltarea unei culturii după incubare pr elungită de 5 -6
luni de la însămânțare .
Studiul realizat pe un număr de 3 clădiri istorice, din care 2 clasate în lista monumentelor istorice
(conacul lui Aristide Caradja din Grumăzești și conacul familiei Catar gi din Tupilați) și una în zonă istorică
potejată (str. Barbu Ș tefănescu Delavrancea nr. 24, București) a evidențiat prezența fungilor din genurile :
Penicillium, Fusarium, Aspergillus, Botrytis, Alter naria, Trichoderma, Mucor , Epicoccum, Rhizopus.
Rezultat ele testelo r de antagonism au arătat că puse în contact, genul Mucor domină genul Fusarium ;
genul Trichoderma domină genurile Fusarium , Penicillium ; genul Fusarium domină genul Penicillium .
Datorită invazivității crescute, a volumului mare al miceliului și vitezei de creștere colonia de Mucor tinde
să se dezvolte peste cea de Trichoderma (la fel și Rhizopus ), însă Trichoderma le parazitează hifele,
diminuându -le expansiunea.
Lucrarea de față este o incursiune în regnul fungilor, o prezentare generală a rel ațiilor din ecosisteme,
o bază de pornire pentru alte studii mai amănunțite și cu specificitate mai mare. Rezultatele experimentelor
sunt aplicabile atât în domeniul protecției patrimoniului și a tratamentelor de restaurare, cât și în studiul
general al ma terialelor și al proceselor de degradare, cu implicațiile care decurg, de natură economică,
socială, de sănătate, psihologică etc.

55 8. Bibliografie
BARBU, Valeria și MĂRGINEANU, Laura. 1983. Biodeteriorarea, implicații practice. s.l. : Ed. Ceres,
1983.
BERINDE, Florica. 1986. Prevenirea și combaterea ciupercilor care atacă lemnul din construcții.
București : Ed. Ceres, 1986.
BIRSAN, Ciprian; Cojocariu, Ana . 2010. Diversity and Ecological Determinants of Dead Wood Fungi
in Tree Natural Reser ves of Broad Leaved Forests from Suceava County. Journal of Plant Development, .
2010, 21.
Blaszczyk, Lidia; Marek Siwulski; Krzysztof Sobieralski. 2014. Trichoderma sp – application and
prospects for use in organic farming and industry. Journal of Plant Pr otection Research. 2014, Vol. 54, 4.
BUCSA, Livia și MOZA, Iasmina. 2012. Preliminary Antifungal Investigation of ten biocides against
moulds from two different church frescoes. Annals of the Romanian Society for Cell Biology. 2012, dec.
CANEVA, G. Inciden t rainfall in Rome and its relation to biodeterioration of buildings. Atmospheric
Environment. Vol. 26B, p. 255 -259.
CANEVA, G.; CESCHIN S.; SALVADORI O.; KASHIWADANI, H. 2012. Biodeterioration of Stone
in Relation to MIcroclimate in the Ta Nei Temple – Angkor (Cambodia). 12th International Congress of
the Deterioration and Conservation of Stone. 2012, New York.
CANEVA G.; NUGARI M.P.; RICCI S.; SALVADORI O. 1992. Pitting of Marble Monuments and the
related Microflora. 7th International Congress on Deterior ation and Conservation of Stone. 1992.
CAPPITELLI, Francesca; Toniolo, Lucia; Sansonetti, Antonio . 2007. Advantages of Using Microbial
Technology over Traditional Chemical Technology in Removal of Black Crusts from Stone Surfaces of
Historical Monuments . Applied and Environmental Microbiology. 2007, Vol. 73,nr. 17, sep.
CARLILE, Mchael; WATKINSON, Sara ; GOODAY, Graham. 2001. The Fungi. London : Academic
Press, 2001.
CIFERRI, Orio. 1999. Microbial Degradation of Paintings. Applied and Environmental Microbio logy, .
1999, mar.
Ciferri, Orio ; Tiano, Piero; Mastromei, Giorgio. 2000. Of Microbes and Art – The Role of MIcrobial
Communitis in the Degradation and Protection of CUltural Heritage. New York : Springer, 2000.
COJOCARIU, Ana ; TANASE, C.; MITITIUC, M. 20 07. Preservation state of the constructions wood
at churches from Vrancea county. Analele științifice ale Univ. Al.I.Cuza, Iași, BIologie vegetală. 2007.

56 COJOCARIU, Ana și TĂNASE, C. 2006. Species of the Genus Hyphnodontia (Basidiomycota)
Recorded in the O pen-air Museums. Analele științifice ale Univ. Al. I. Cuza, Iași., Biologie vegetală. 2006.
COJOCARIU, Ana și TANASE, Catalin. 2010. Macromycetes identified on the construction wood of
historical monuments from Moldavia and causes of their development. Plant Development. 2010, 17.
CWALINA, Beata. 2008. Biodeterioration of Concrete . Architecture, Civil Engineering, Environment.
2008, 04.
Daami -Remadi, M și Hibar, K. Effect of two Trichoderma species on severity of Potato Tuber Dry Rot
by tunisian FUsarium. Int. Journ. of Agricultural Research. 1.
DANEASA, Cristina Maria. 2013. The study of Conservation State of a wooden Church from Boz
village, Hunedoara, Romania. International Journal of Conservation Science. 2013, Vol. 4, 1, jan -mar.
DASKALAKIS, M.I; MAGOU LAS, A ; KOTOULAS, G. 2013. Pseudomonas, Pantoea and
Cupriavidus isolates induce calcium carbonate precipitation for biorestauration of ornamental stone.
Journal of Applied Microbiology. 2013, 115.
Davin More; Geoffrey Robson. 2011. 21st Century Guidebook to Fungi. New York, : Cambridge
University Press, 2011.
DWEBA, C.C. ; SHIMELIS, H. 2017. Fusarium head blight of wheat: Pathogenesis and control
strategies. s.l. : Crop Protection, 91, 2017.
GAYLARDE, C.C. 2002. Biodeterioration of Historic Buildings in La tin America. DBMC. 2002, 9.
GIOVENTU, Eleonora ; LORENZI, Paola; IMPROTA, Maria Cristina și Francesca, CAPITELLI.
2012. Bacterial Cleaning Technology for Marble Surfaces Affected by Black Crust; Comparison with
chemical and Laser Treatments. 12th Internatio nal Congress on the Deterioration and Conservation of
Stone, New York. 2012.
GOMOIU, I; KOLLIA Z.; SARANTOPOULO, E. 2006. Preventing biological activity of Ulocladium
sp. spores in artifacts using 157 nm laser. Appl. Phys. 2006, 83.
GOMOIU, I. ; ANGHELUTA L ; RADVAN R. 2008. Early fungal contamination tracking. International
Journal of Systems Applications, Engeneering&Development. 2008, Vol. 2, 4.
GOMOIU, Ioana ; CUCCI Constanza ; ANDREOTTI Alessia. 2016. A feasability studyfor the remote
sensing of biodeterio gens on mural paintings. 2016.
GRBIC Milica; UKOJEVIC, Jelena. 2009. Role of Fungi in Biodeterioration process of Stone in
Historic Buildings. Proc. Nat. Sci, Matica Srpska Novi Sad. 2009, 116.

57 Hassa, ISA și MISHELGARU, Enua. Biodeterioration of Building T imbers in the High Water Activity
Built Environment of NIgerian.
Hibbet, DS; Binder, M și JF, BIschoff. 2007. A higher -level phylogenetic classification of the Fungi.
Mycological research. 2007.
HUCKFELDT, Tobias. Abbau von Holz durch holzzerstoerende Pil ze. Vortrag anlaeslich des 3.
Launenburger Holzschutztages. www.hausschaminfo.de.
HUCKFELDT, Tobias și Mathias, REHBEIN. Faule Schaeden an Spielplatzen und ihre Vermeidung.
Theorie und Praxisbeispiele.
HUCKFELDT, Tobias și REHBEIN, Mathias. Fachwerk – Scha eden durch Faulepilze. Hamburg : s.n.
IF Holz.
HUCKFELDT, Tobias; Koch, Gerald, 2011. Topochemical and transmission electron microscopic
studies of bacterial decay in pine (Pinus sylvestris) harbour foundation piles. International
Biodeterioration and Biod egradation . 2011, apr.
HUMPHRIS, Sonia; BRUCE, Alan. 2002. The effects of volatile microbial secondary metabolites on
protein synthesis in Serpula lacrymans. FEMS Microbiology Letters. 2002, 210.
JAGJIT, SINGH. Fungal Problems in Historic Buildings. Journ al of Architectural Conservation.
KRUMBEIN, Wolfgang. 1992. Colour changes of Building Stones and their direct and indirect
Biological Causes. 7th International Congress on Deterioration and Conservation of Stone. 1992.
LANZA, S.; SERGI, S. și STAGNO, F. 1992. Microbial attack on Basalts from the Etna Region. 7th
International Congress on Deterioration and Conservation of Stone. 1992.
Moore, David ; Robson, Geoffrey și Trinci, Anthony. 2011. 21st Century G uidebook to Fungi.
Cambbridge : Cambridge University Press, 2011.
Morsy, Ebtsam ; Abdel -Kawi K.A. 2009. Efficiency of Trichoderma viride and Bacillus subtilis as
biocontrol agents against Fusarium solani on Tomato Plants. Egypt. J. Phytopathol. 2009, Vol. 37, 1.
MOZA, Maria ; MIRONESCU, Monica și GEORGESCU, C ecilia. 2012. Isolation and Characterisation
of moulds degrading mural paintings, . Annals of RSCB . 2012, 01.
MUSTAȚĂ, Mariana și MUSTAȚĂ, Gheorghe. 2009. Biologia în conservarea operelor de artă. Iași :
Ed. Univ. Al. I. Cuza, 2009.
OBIDI, O.F ; ABOABA, O. O. și MAKANJOULA, M.S. 2009. Microbial evaluation and deterioration of
paints and paint – products. J. Environ. Biol. . 835-840, 2009.

58 OPREA, FLorea. 2009. Manual de restaurarea cărții vechi și a documentelor grafice. București : Ed.
MNLR, 2009.
PALLA, FRAN CO. Bioactive Molecules: Inovative Contributions of Biotechnology to the Reastauration
of Cultural Heritage. Conservation Science in Cultural Heritage. p369.
Petruzzello, Melissa. 2014. Rhizopus. 2014.
PILAR -BOSCH, ROIG ; GIANCARLO RANALLI. 2014. The safety of biocleaning technologies for
cultural heritage. Frontiers in Microbiology. 2014, 04.
REHBEIN, Mathias și KOCH, Gerald. 2011. Topochemical investig Ation of early stages of lignin
modification whitin individual cell wall layers of Stots pine (Pinus sylve stris L.) sapwood infected by the
brown -rot fungus Antrodia vaillantii. International Biodeterioration and Biodegradation . 2011, 65.
REHBEIN, Mathias; KOCH, Gerald și KLEIN, Peter. 2008. Wood biological investigation on the
coffin of the bog body Frau von Peitting. Restauro. 2008, 5, iul -aug.
Ridout, Brian. 2000. Timber Decay in Buildings: The Conservation Approach to Treatment . London :
E& FN Spon, 2000.
SAIZ -JIMENES, C. și ORTEGA, J.J. 1997. Microbial degradation of phenantrene in two European
cathedral s. FEMS Microbiology Ecology. 1997, 22.
SAIZ -JIMENEZ, C. 1997. Biodeterioration vs. Biodegradation: the role of microorganisms in the
removal of pollutants deposited on historic buildings. International Biodeterioration and Biodegradation.
1997, 2 -4.
SCHEE RER, Stephanie ; MORALES, Ortega Otto. 2009. Microbial deterioration of stone monuments.
2009, feb.
Sesan, Tatiana; Oancea Florin. 2010. Trichoderma viridae Pers. – Experimental model for biological and
biotechnological investigation of mycromyceta with imp ortance in obtaining plant protection bioproducts.
Journal of PLant Development. 2010, Vol. 17.
SHARMA, K.R. Morphology and life cycle of Alternaria and Neurospora. s.l. : Hindu College,
Department of Botany.
SHARMA, Kavita și LANJEWAR, Shandhya. 2010. Biodeterioration of Ancient Monuments
(Devarbija) of Chhattisgarh by fungi. Journal of Phytology. 2010, 2(11).
SHIPING WEI; ZHENGLONG JIANG; HAO LIU. 2013. Microbiologically induced deterioration of
concrete. Brazilian Journal of Microbiology. 2013, 44.

59 STERF LINGER, Katja și PINAR, Guadalupe. 2013. Microbial Deterioration of Cultural Heritage and
Works of Art – tilting at windmills? Appl. Micriobil. Biotechnol. 2013, 97:9637 -9646.
Steyaert, J.M.; RIdgway, H,. 2010. Gene tic basis of mycoparasitism: a mechanism o f biological control
by species of Trichoderma. New Zeeland Journal of Crop and Horticultural Science. 2010, Vol. 31.
URZI, Clara; KRUMBEIN, Wolfgang și PERNICE, Antonio. 1992. Microbiological Investigations of
the Biodeterioration and Decomposition of Mar bles. 7th International Congress on Deterioration and
Conservation of Stone. 1992.
VIITANEN, Hannu. 2011. Moisture and Biodeterioration Risk of Building Materials and Structures.
[autorul cărții] Dr. Hirori Nakajima. Mass Transfer -Advanced Aspects. s.l. : InTech, 2011.
VIITANEN, Hannu; VINHA, Juha și SALMINEN, Kati. Moisture and Biodeterioration Risk of
Building Materials and Structures.
Vijai, GUPTA și SCHMOLL, Monika. biology and Biotechnology of Trichoderma. s.l. : Elsevier.
WARSHEID, TH.; BARROS, D. și BECKER, T.W. 1992. Biodeterioration studies on soapstone,
quarzite and sandstones of historical monuments in Brazil and Germany. 7th International Congress on
Deterioration and Conservation of Stone. 1992.
Watkinson, Sarah; Lynne, Boddy și Money, Nicholas . The Fungi. s.l. : Academic Press.
WILIMZIG, M, FAHRIG, N și BOCK, E. 1992. Biologically influenced Corrosion of Stones by
Nitrifying bacteria. 7th International Congress on Deterioration and Conservation of Stone. 1992.
WONG, Andrew și CHEOK, K.S. 2001. Observations of Termite -FUngus INteractions of Potential
Significance to Wood Biodeterioration and Protection. Timber Technology Buleltin. 2001, 04.

Bibliografie online:
1- https://www.youtube.com /watch?v=8R1Oyqx5KfE
2- https://en.wikipedia.org/wiki/Epicoccum_nigrum
3- https://www.emlab.com/app/fungi/ Fungi.po?event=fungi&type=primary&species=17
4- https://en.wikipedia.org/wiki/Botrytis_cinerea
5- https://extension.illinois.edu/h ortihints/0012c.html