Țesuturile dentare [310664]

Cuprins

Introducere

Încă de la primele cursuri de pe bancile facultatii am fost invățați că sănătatea orală este unul dintre cei mai importanți markeri ai sănătății organismului. Datorită faptului că patologia orală este foarte variată iar unele afecțiuni sunt tratate cu exces de zel pe cand unele sunt ignorate cu desăvârsire m-a orientat să aleg ca subiect de studiu leziunile dentare necarioase si cum pot acestea sa fie tratate in cabinetul de medicină dentară.

[anonimizat].

[anonimizat] o [anonimizat], insă indiferent de cauză trebuie diagnosticate si tratate înainte să apară complicații sau să fie prea târziu.

[anonimizat]-a [anonimizat] s-au diversificat din ce in ce mai mult necesitând noi metode de tratament.

[anonimizat] „Leziunile dentare necarioase” ca temă de licența datorită faptului ca reprezinta o [anonimizat] a [anonimizat] a face un diagnostic cat mai bun și pentru a găsi care este cel mai bun tratament pe care ar trebui să îl urmeze pacienții in fiecare caz.

Scopul acestei lucrari pe langă cel menționat in paragraful anterior este de a face o prezentare cât mai de ansamblu a fiecărei patologii in parte alături de o reprezentare imagistică și radiologică corespunzatoare. Etiologia fiind foarte diversă este foarte important ca pacienții să conștientizeze că unele dintre aceste modificări dentare apar in mod fiziologic insă pot fi prevenite sau tratate in cazul in care deja se instalează. [anonimizat].

Subliniez importanța cunoașterii cât mai aprofundate a acestor afecțiuni in rândul medicilor si din pricina complicațiilor ce pot deriva din ele. [anonimizat].

O problemă a acestor leziuni si nu numai este legată de faptul că pot fi provocate si prin iatrogenii ale medicilor. Neatenția, cursul anormal al unor tratamente sau diverse alte cauze pot determina sensibilitate dentară colorații sau chiar fracturi ale dinților. [anonimizat].

În capitolul dedicat cercetării personale voi prezenta diverse cazuri din momentul decelării clinice a leziunii pâna la rezultatul final al tratamentului. Etapele tratamentului vor fi descrise în detaliu si alături de acestea metodele de diagnostic sau materialele si instrumentarul necesar.

Prin studiul astfel realizat îmi doresc să descopăr noi aspecte ale diagnosticării si tratamentului acestor afecțiuni dentare cât si să conștientizez pacienții de importanta sănătatii orale. Mesajul pe care ar trebui să îl ințelegem cu toții este că prevenția ar trebui să fie mai importantă decât tratamentul. Numai astfel putem evita apariția atât a bolilor cu manifestări in cavitatea orală cât și celor care nu prezintă astfel de manifestări, incluzând în cazul de fața leziunile dentare de etiologie necarioasă.

Capitolul I

Țesuturile dentare

Dintele este format din elemente de origine atât ectodermală, cât si mezenchimală. Componenta ectodermală este reprezentata de către smalț, pe când mezenchimul este mai bogat reprezentat: dentina, țesut pulpar si cement.

Din punct de vedere structural dintele este alcătuit din:

O porțiune de structură dură formată din țesuturi cu grade diferite de mineralizare reprezentată extern la nivel coronar de către smalț, iar la nivel radicular de către cement.

Învelisul intern de structură dură este constituit din dentină.

O porțiune de structură moale care alcătuiește la nivelul coroanei dentare camera pulpară, iar la nivel radicular formeaza canalul sau canalele radiculare.

Între cele două parti componente dentare se stabilește o relație morfo-funcțională foarte bine definită formând împreună complexul pulpo-dentinar. O altă clasificare, din punct de vedere anatomo-topografic, a elementelor componente ale dintelui este reprezentata de:

Coroana dentară – participă la procesul de masticație.

Rădăcina dentară – rol in ancorarea dintelui in alveolă.

Coletul dentar – situat între coroană si rădăcină.

Figura I.1. Structura dintelui

http://www.dinti-albi.com/albire-dinti-cum-functioneaza/

I.1. Smalțul

Smalțul este cel mai dur țesut din corpul uman, iar în ceea ce privește dezvoltarea sa se disting două procese: formarea matricei și mineralizarea. Matricea este inițial formată în totalitate din substanțe organice. Pe parcurs aceasta se mineralizează atât datorită influxului de substanțe minerale, cât și schimbărilor din structura matricei organice.

În momentul erupției în cavitatea orala celulele responsabile de formarea smalțului, ameloblastele, sunt distruse, de aceea acest țesut suferă de-a lungul vieții modificări ireversibile. Cu toate acestea datorita organizării complexe si gradului înalt de mineralizare formează un înveliș protector la nivelul coroanei dentare.

I.1.1. Caracteristici

Smalțul acoperă dentina subiacentă, cea care formeaza cea mai mare parte din structura dintelui acoperindu-l atât la nivel coronar, cât si radicular.

Grosimea este mai mare la nivelul suprafețelor ce intervin in mod direct in masticație: suprafețele ocluzale (2,5 – 3 mm) și marginile incizale (2,3 – 2,5 mm) și de asemenea descreste pe măsura ce coboară spre coletul dinților (0,2 mm).

Smalțul are o radioopacitate superioară atât osului, cât si cementului sau dentinei, celelalte structuri dure din compoziția dintelui.

Smalțul este in mod normal translucid iar culoara variaza de la alb-galbui către albastru-cenușiu in funcție de grosime, compoziție, grad de mineralizare sau varsta pacientului în cauză.

Suprafața nu este netedă în totalitate. Smalțul prezintă si neregularități datorate dezvoltării sale filogenetice si ontogenetice.

Structura înalt mineralizată a smalțului ferește dintele de excitațiile fizice, chimice si electrice din cavitatea orală. Transmiterea excitanților este posibilă in cazul unor imperfecțiuni sau la intensități foarte mari ale stimulilor.

Funcții smalțului sunt următoarele:

neutralizarea parțială a forțelor masticatorii;

protejează țesutul pulpar de excitanții externi;

are rol in procesele funcționale de triturare, apucare, tăiere a alimentelor și de formare a bolului alimentar.

I.1.2. Structură

Unitatea fundamentală a smalțului este prisma de smalț. Aceasta se aseamănă cu o serie de cordoane inguste si mineralizate care străbat țesutul de la joncțiunea amelo-dentinară până la suprafața exterioară.

Formațiuni particulare ale smalțului:

lamelele de smalț: formațiuni lineare care îl străbat în intreaga grosime și uneori ajungând până la nivelul dentine;

smocurile: formațiuni organice mai slab mineralizate decât prismele sub forma unor smocuri de iarbă și care sunt formate dintr-un mănunchi de lamele ramificate;

fusurile: zone bogate in material organic cu aspect fuziform și localizate in treimea internă a smalțului din vecinătatea dentine.

Conținutul anorganic al smalțului reprezinta între 95%-98% din structura sa iar printre elementele componente se numără cristalele de hidroxiapatită si diverși ioni minerali precum calciu, fosfor, potasiu, fluor, fier sau zinc.

Substratul organic se afla in proporție mult mai mică si este alcătuit din proteine solubile și insolubile, glucide, lipide și acizi organici.

Apa reprezintă între 3,6% și 4% din volumul smalțului.[1]

I.2. Dentina

Dentina acoperă intreaga suprafață dentară si îi reproduce forma exterioară. Ea este principalul element constituent al dinților si este acoperită la nivel coronar de smalț si la nivel radicular de cement.

Este un țesut dur de origine mezodermală al cărei proces de formare este complet organic și numai dupa depunerea unei anumite grosimi incepe și depunerea elementelor de natura anorganică.

Odontoblastul, celula responsabilă de formarea dentinei, este grupat sub forma unui singur rand de celule complet delimitate de restul țesutului pulpar.

Calcifierea incepe in zona cea mai matură a matricei organice (joncțiunea smalț-dentină), iar pe măsură ce procesul avansează stratul de celule odontoblastice se îndepartează de jonctiunea smalț-dentină.

I.2.1. Caracteristici

Dentina formează partea principală a dintelui și îi conferă forma de bază.

Culoarea dentinei variază de la alb-gălbui la diverse nuanțe de galben iar transparența sa este inferioară smalțului. Culoarea sa nu este identică toată viața ci se modifică odata cu înaintarea în vârstă.

Duritatea este mai mare decât cea a osului, dar este mai mică decât cea a smalțului având o valoare de 5 pe scara Mohs, valoare ce descrește pe măsura ce ne apropiem de joncțiunea amelo-dentinară.

Dentina este un țesut cu o conductivitate electrica și termică mai mare decât cea a smalțului de aceea pentru a evita apariția fenomenelor de afectare pulpară este necesar tratamentul plăgii dentinare.

Elasticitatea dentinară suportă deprimări care au rol in amortizarea șocurilor mecanice prezente în masticație.

Permeabilitatea este o altă proprietate a dentinei care influențează gradul de afectare pulpară in diferite patologii și depinde atât de vârsta pacientului cât și de apropierea față de pulpă.

I.2.2. Structură

Dentina conține mai puține substanțe minerale decât smalțul însă cu înaintarea în vârstă componenta anorganica suferă o creștere.

Proporția de substanțe anorganice reprezintă aproximativ 67% din compoziția dentinei și este formată în principal din: calciu, fosfor, carbonați și diverși alți ioni minerali precum sodiu, clor sau zinc.

Substratul organic ocupă un procent de 20% și este alcatuită dintr-o matrice colagenică și o fracțiune proteică insolubilă. Aceste proteine insolubile sunt reprezentate de fosfoproteine, proteoglicani, glucide, lipide, acizi organici și de asemenea enzime.

O parte mai redusă la nivelul dentinei este ocupată de către apă care ocupă aproximativ 13% din volumul său.

Din punct de vedere topografic dentina poate fi împărțită astfel:

Dentina periferică

Coronar: mantaua dentinară

Radicular: stratul granular Tomes

Dentina circumpulpară

Primară: intercanaliculară și pericanaliculară

Secundară: intercanaliculară și pericanaliculară

Predentina: zonele de mineralizare [1]

I.3. Cementul

Cementul reprezintă țesutul aflat la nivelul rădăcinii dentare. Când dentina de la acest nivel începe să se formeze, începe și acoperirea cu teaca epitelială a lui Hertwig care o separă de țesuturile foliculului dentar. În timp teaca se dezintegrează și din celulele foliculului se formează cementoblastele care sunt responsabile de formarea cementului.

Originea cementului este mezenchimală și deși are o structură chimică asemănătoare osului nu prezintă vascularizație sau inervație ca acesta.

Cementul este un element constituent al parodonțiului de susținere și suferă o remodelare permanentă pe durata întregii vieți.

I.3.1. Caracteristici

Duritatea cementului este mai redusă comparativ cu cea a smalțului și dentinei iar culoarea in principal este galben, fiind mai deschis ca nuanță decat dentina.

Radioopacitatea este de asemenea mai puțin marcantă decât celelalte două țesuturi dure dentare și prezintă un aspect mat datorită lipsei de transluciditate.

Permeabilitatea este mare datorită faptului ca la acest nivel se efectuează schimburi metabolice cu țesuturile învecinate dar de asemenea și microorganismele înaintează mai ușor spre dentina radiculară urmând să apară modificări la nivel pulpar.

Grosimea stratului de cement este variabilă însă continuă să crească pe măsura înaintării în vârstă.

Funcțiile cementului sunt următoarele:

reprezintă țesutul dentar la nivelul căruia se atașează ligamentele alveolo-dentare;

are rol în menținerea unor relații ocluzale normale;

asigură protecție rădăcinii dentare;

permite repararea pierderilor de substanță de la nivel radicular.

I.3.2. Structură

Matricea organică ocupa 55% din structura cementului și este reprezentată de fibre de colagen incluse într-o substanță amorfă.

Componenta anorganica este constituită din fosfați, carbonați, precum și alte substanțe de origine minerală iar împreună cu apa formează restul de 45% din cement.

Cementul primar reprezintă clasa de cement fără celule și fibre care se formează în cursul erupției dentare. Este un strat subțire și se găsește la nivelul coletului dinților până la nivelul treimii medii radiculare.

Cementul secundar, sau fibrilar, este prezent la nivelul furcațiilor și la nivelul zonei apicale iar grosimea sa poate crește odată cu vârsta.

Cementul poate fi structurat in funcție de mai multe criterii astfel:

După localizare:

Cement radicular

Cement coronar

După prezența celulelor:

Cement cellular

Cement acelular

După momentul în care se formează:

Cement primar

Cement secundar

După conținutul în fibre:

Cement fibrilar

Cement afibrilar [1]

I.4. Pulpa dentară

Pulpa dentară reprezintă un organ format din țesut conjunctiv lax înconjurat la exterior de un țesut mineralizat, reprezentat de către dentină, care îi asigură protecție si o conformează spațial.

Din punct de vedere morfologic, organul pulpar imită forma spațiului endodontic și este alcătuit dintr-o porțiune mai voluminoasă, pulpa coronară, și o porțiune care se continuă la nivul fiecărei rădăcini, pulpa radiculară.

I.4.1. Caracteristici

Pulpa dentară are rol în dentinogeneză prin capacitatea de a produce dentină primară, secundară sau terțiară.

Vascularizația este foarte bogată fiind compusă din ramuri ale arterelor alveolară superioară si posterioară, infraorbitară și alveolară inferioară.

Sensibilitatea complexă a pulpei este explicată prin sistemul nervos bine reprezentat: fibrele mielinice senzitive ale ramurilor trigeminale terminale și fibrele amielinice vegetative aparținând ramurilor simpatice pătrund prin foramenul apical în pulpa dentară.

Degenerescența organului pulpar evoluează progresiv odată cu înaintarea în vârstă din cauza abraziunii dentare, cariilor si diverșilor factori iritanți ce acționează de-a lungul vieții.

pH-ul pulpei cuprinde valori de 7,30-7,50 și este datorat atât prezenței bogate a sărurilor minerale cât și a ionilor de potasiu.

I.4.2. Structură

Țesutul pulpar are un conținut de apă de aproximativ 75% din greutatea sa, iar restul de 25% fiind reprezentat de către componenta organică.

Celula caracteristică a pulpei dentare este odontoblastul, deși cel mai bine reprezentat numeric este fibroblastul. Celulele pulpare sunt dispersate într-o matrice extracelulară hidratată și sunt reprezentate pe lângă cele amintite de către: celule mezenchimale, macroface, limfocite, polimorfonucleare, plasmocit, mastocit și celule dendritice.

Substanța fundamentală reprezintă o matrice amorfă, fibre de colagen și lichid interstițial.

Toate țesuturile conjunctive, între care și pulpa, conțin trei categorii de fibre: de colagen, elastic și de reticulină.

Circulația și inervația pulpară sunt foarte bine reprezentate și au ca poartă de intrare foramenul apical având roluri nutritive și senzitive. [3]

Capitolul II

Leziunile dentare necarioase

Estetica dentară a devenit în ultimii ani o prioritate atât pentru pacienți, cât și pentru medici. Aspectul dinților reprezintă un element de o importanță deosebită în cadrul esteticii și cuprinde pe langă integritatea coroanei dentare și o mulțime de alte elemente:

mărimea și forma dinților

simetria și alinierea dinților

numărul dinților

culoarea dinților și aspecte legate de structura acestora.

Leziunile dentare, fie că sunt cu sau fără pierdere de substanță, reprezintă un factor cauzal al disfuncției fizionomice.

În funcție de gradul de pierdere de substanță dură dentară se poate face următoarea clasificare:

Leziuni dentare necarioase fără lipsă de substanță

Leziuni dentare necarioase cu lipsă de substanță

II.1. Leziuni dentare necarioase fără lipsă de substanță

II. 1.1. Discromia dentară

Discromiile dentare reprezintă modificarea de culoare a dinților. Acestea se pot produce ca urmare a următorilor factori:

Modificări ale structurii sau grosimii dinților

Penetrarea unor pigmenți in structura dinților

Depozitarea de substanțe colorate pe suprafața dinților erupți

A. Modificarile de structură sau grosime pot surveni înainte de formarea dinților, caz în care se numesc anomalii de dezvoltare, sau dupa formarea dinților. În cea de-a doua categorie se încadreaza depunerile de dentină secundară sau terțiară, necroza pulpara sau hemoragia pulpară consecutivă traumatismelor.

Figura II.1. Necroza dentară

Dr. Andreică; http://www.doctorandreica.ro/consultatii/necroza-dentara/

B. Penetrarea unor pigmenți in structura dinților:

Congenital

Colorație verde în caz de icter neonatal sau rubeolă

Colorație albăstruie în caz de cardiopatie cianogenă la copii

Colorație roz în caz de porfirie eritropoietică congenitală

Dobândit

Discromia tetraciclinică.

Discromia depinde de doza de antibiotic administrată, durata tratamentului sau derivații de tetraciclină utilizați.

Figura II.2. Colorație tetraciclinică

http://www.doctoruldedinti.info/cui-se-adreseaza-albirea-dentara/

Fluoroza dentară.

Apare frecvent la nivelul vârfului cuspizilor sau marginii incizale.

Figura II. 3. Fluoroză dentară

http://www.dentist.com.ro/cosmetica.php

Discromia aparută în urma substanțelor utilizate în tratamente dentare.

Amalgamul determină o colorație neagra sau cenușie.

Iodoformul determină o colorație galbenă.

Bachelita determină o colorație brună sau roșcată.

Figura II.4. Discromie secundară obturației cu amalgam

Dr. Chea Rainford; 2015; http://vibrantsmilesga.com/great-amalgam-debate/

C. Depozitarea de substanțe colorate pe suprafața dinților erupți

Factori favorizanți:

Microorganisme cromogene

Coloranți alimentari

Substanțe medicamentoase

Factori poluanți de mediu [4]

Figura II.5. Discromie extrinsecă

http://www.clinicamegadent.ro/?p=1004

Indicații de tratament: igienizare profesională, albirea dentară, aplicarea unor fațete dentare, protezarea fixă.

II.1.2. Fisura coronară

Fisura coronară este o leziune caracterizată printr-o întrerupere a continuității smalțului dar fără pierdere de substanță dură dentară.

Semne clinice:

Este o leziune greu de diagnosticat și caracterizatp clinic prin apariția unei linii în smalț care poate ajunge până la joncțiunea amelo-dentinară sau spre pulpă

Sensibilitate la rece sau dulce

Durere la presiune sau masticație

Necesită examinare prin mijloace complementare pentru un diagnostic de certitudine.

Indicații de tratament: Aplicarea unor substanțe chimice cu rol desensibilizant și remineralizant.

II.1.3. Distrofia dentară

Anomaliile de structură repreintă una dintre cele mai frecvente forme de anomalii dentare. Acestea se pot intâlni fie la una dintre structurile dure dentare, fie la toate.

Factori etiologici:

Factorul genetic:

Anomalii primare evolutive

Apar ca urmare a perturbării procesului de histodiferențiere

Celulele care formează țesuturile dure dentare sunt structurate defectuos

Determină apariția anomaliei la toți dinții, pe toate suprafețele și în ambele dentiții

Au o frecvență destul de redusă

Factorii de mediu:

Sunt anomalii stabile, neevolutive

Celulele formatoare sunt structurate corespunzător, însă în momentul acțiunii factorilor de mediu activitatea acestor celule este afectată

Anomalia nu se întâlnește la toți dinții, ci doar pe grupe dentare separate

Tipuri de factori de mediu perturbatori: alergeni, factori infecțioși și chimici, incompatibilitate Rh, tulburări endocrine, metabolice sau neurologice și afecțiuni genitale ale mamei

Forme clinice:

Amelogeneza imperfecta:

Forma hipoplazica:

Este cea mai frecventă formă de amelogeneza imperfecta si prezinta mai multe variante. Matricea smalțului se depune in cantitate mai mică rezultând o marime a coroanei mai mica și spațieri dentare.

Forma cu smalț subțire si rugos: este prezent la ambele dentiții; grosimea smalțului este redusă; dinții sunt sensibili și sunt galbeni-bruni; dentina și cementul nu prezintă modificări

Forma cu smalț subțire și rugos: prezintă aceleași caracteristici precum forma anterioara cu mențiunea ca suprafața nu mai este netedă ci rugoasă cu mici proeminențe ceea ce determină apariția unor colorații extrinseci

Forma cu geode: grosimea smalțului este aproape normală, dar prezintă geode care favorizează depunerea colorațiilor extrinseci

Forma hipocalcificată:

Este o formă mai frecventă decat cea hipoplazică

Matricea smalțului se depune in cantitate normală, dar consistența sa este mai moale

Interesează dinții de la ambele dentiții

Coroanele au formă și dimensiune normală, dar culoare modificată cu nuanțe care variază de la alb la galben-brun

În timp smalțul are tendința de a se desprinde datorită consistenței reduse

Forma hipomaturată:

Este o formă puțin severă

Apare la ambele dentiții

Diferă prin modul de transmitere

Smalțul are grosime normală, dar este mai moale

El poate fi perforat ușor cu instrumentar ascuțit

Prezintă modificări de culoare

Reprezintă o subdiviziune a amelogenezei imperfecta, forma hipocalcificată

Figura II.6. Amelogeneza imperfecta

www.doctoruldedinti.info

Dentinogeneza imperfecta:

Sunt anomalii de cauză genetică ce se pot devolta fie ca anomalii izolate, fie ca anomalii care reprezintă un simptom în cadrul unor afecțiuni de ordin general (osteogeneza imperfecta, dentina opalescentă ereditară Brandywine)

Sunt rezultatul unor mutații genetice raspunzătoare de codificarea colagenului

Odontoblastele produc dentină neregulată, de consistență mai moale care în timp obliterează camera pulpară și uneori canalele radiculare

Legătura dintre smalț și dentină este mai slabă, astfel smalțul având tendința de a se desprinde

Coroanele dinților par translucide, opalescente și prezintă colorații diverse

Radiologic se observă radioopacitatea în diferite grade a camerei pulpare și a canalului radicular care sunt obliterate de dentina depusă neomogen

Figura II.7. Dentinogeneza imperfecta

www.doctoruldedinti.info

Anomalii de structură ale cementului:

Sunt un grup de anomalii rare

Se întâlnesc de obicei în afecțiuni genetice

Pot să apară în hipofosfatazie sau displazie cleidocraniana [6]

Indicații de tratament: restaurări dentare directe. protezarea fixă.

II. 2. Leziuni dentare necarioase cu lipsă de substanță

Țesuturile dentare se găsesc in contact direct cu mediul cavității orale și sunt supuse imediat posteruptiv acțiunii factorilor chimici, fizici sau biologici care duc în timp la apariția leziunilor de suprafață.

II.2.1. Atriția dentară

Atriția este definită ca fiind acțiunea de uzură a substanței dure dentare datorată contactelor dento-dentare directe, fără interpoziția bolului alimentar sau a alor factori.

Alți autori definesc atriția ca fiind pur și simplu fenomenul de “fricțiune dento-dentară”. Atriția ocluzală sau incizală poate sa apară și în cursul fenomenului de ”clenching”.

Atriția nu este un fenomen care să apară numai la nivelul marginilor incizale sau a suprafețelor ocluzale. Atriția proximală, apărută la nivelul punctelor de contact, poate cauza o reducere a arcadelor dentare.

Roluri funcționale ale atriției:

atriția suprafețelor ocluzale ale dinților permanenți determină reducerea reliefului ocluzal accidentat, care ar putea favoriza instalarea proceselor cariaose prin retenție alimentară și a plăcii bacteriene

reduce brațul de pârghie extraalveolar

reduce planul de înclinare al pantelor cuspidiene

Gradul de uzură prin atriție depinde de forțele dentare exercitate, de calitatea țesuturilor dentare și de durata de acțiune a acestor forțe.

Semne clinice:

fațete de uzură cu suprafață aplatizată, ușor adâncită și circumscrisă de margini netede, bine delimitate

Bruxismul

Bruxismul reprezinta o parafuncție severă în timpul căreia se realizează contacte nefuncționale între arcadele dentare și constă în încleștarea sau frecarea dinților, intermitent sau continuu, diurn sau nocturn, în afara procesului de masticație.

Caracteristici ale bruxismului:

ștergerea reliefului ocluzal al dinților

reducerea înalțimii coronare

inversarea curbei transversale de ocluzie

boselarea proceselor alveolare

de regula, dimensiunea verticală de ocluzie nu se modifică. [7]

Figura II.8. Pacient cu bruxism

http://sanatate.bzi.ro/suferi-de-bruxism-iata-cum-iti-poate-afecta-infatisarea-si-sanatatea-51460

Indicații de tratament: restaurări dentare directe, protezarea fixă.

II.2.2. Abraziunea dentară

Abraziunea dentară reprezintă uzura mecanică ireversibilă a țesuturilor dure dentare, ca urmare a fricțiunii cu un corp abraziv strain dintelui. Acest tip de uzură poate fi determinată și prin igiena dentară personală, respectiv periajul dentar excesiv sau din cauza folosirii unei paste de dinți foarte abrazive. [5]

Abraziunea dentară, fie ca este la nivelul marginii incizale sau suprafeței ocluzale, cauzată de bolul alimentar poartă denumirea de abraziune masticatorie. Aceasta poate apărea și pe suprafețele vestibulare sau orale ale dinților ca urmare a dirijării alimentelor de către limbă, buze sau musculatura obrajilor în timpul masticației.

Rata de uzură a smalțului și dentinei din zonele cu dentină expusă pot fi un cofactor al apariției leziunilor de clasa a VI-a.

Materiale care pot determina abraziune dentară:

Alimente dure precum covrigi sau legume fibroase

Onicofagia, guma de mestecat sau tutunul

Substanțe straine pătrunse in mod accidental in bolul alimentar precum nisip sau pietricele

Materiale sau obiecte prinse intre arcadele dentare precum pipa, creionul sau rama ochelarilor

Pulberi dentifrice.

Semne clinice:

Ștergerea reliefului fețelor ocluzale ale dinților laterali

Transformarea marginii incizale în suprafață incizală la nivelul dinților frontali inferiori

Ștergerea relierfului fețelor palatinale ale dinților frontali superiori.

Tipuri de abraziune:

Abraziunea fiziologică

Reprezintă pierderea lentă și fiziologică a smalțului și uneori a dentinei în urma procesului de masticație și deglutiție.

Abraziunea patologică

Este caracterizată printr-o pierdere mare de țesut dur dentar și care poate fi însoțită de complicații pulpare, parodontale sau articulare. De asemenea aceasta poate fi localizată sau generalizată.

Abraziunea patologică este datorată în principal interferențelor sau contactelor premature însă la apariția ei capătă un rol important și următorii factori:

vârsta pacientului

fluxul salivar scăzut

hiperaciditatea locală

reducerea câmpului masticator prin edentații

calitatea țesuturilor dentare

O clasă aparte de abraziune este cea ocupațională. Aceasta apare la persoanele cu anumite meserii predispuse acestor leziuni, cum ar fi: crotorii sau cusătoresele care interpun ace între dinți, tapițeri sau cizmari care interpun cuie interdentar, sau chiar muzicieni care folosesc diverse instrumente pe care le interpun între arcade. [7]

Indicații de tratament: protezarea fixă.

II.2.3. Abfracția

Abfracția reprezintă o leziune cervical necarioasă indusă de stres. Aceasta apare în urma flectării repetate a dinților sub acțiunea forțelor ocluzale rezultând defecte prin lipsă de substanță la nivelul suprafețelor vestibulare ale dinților frontali.

Conform unui studiu publicat de către ADA (“American Dental Association”), abfracția este definită ca fiind pierderea microstructurală de substanță dentară apărută în zonele de stres. Aceasta apare preponderent în zonele cervicale unde flexiunea poate duce la afectare prismelor de smalț sau microfracturi la nivelul cementului sau dentinei.

Semne clinice:

fractură triunghiulară orientată cu vârful spre interiorul dintelui

fractura este mult mai adâncă decat largă

unghiurile sunt ascuțite

suprafața este netedă și dură

axul leziunii este de obicei perpendicular pe axul dintelui.

Forțele ocluzale sunt transmise în axul lung al dinților către suportul parodontal care poate amortiza sau dispersa forțele rezultate. De asemenea dinții mobili sunt mai puțin predispuși la asemenea leziuni datorită faptului că în timpul masticației nu apar zone de stres precum al dinții neafectați parodontal. [8]

Figura II.9. Pacient cu abfracții

http://clinicadepr.ro/despre-eroziune-si-abfractie

Indicații de tratament: restaurări dentare directe.

II.2.4. Eroziunea dentară

Eroziunea dentară reprezintă o pierdere superficială de substanță dură dentară datorată contactului cu substanțe chimice in absența florei microbiene.

Eroziunea se exacerbează dacă pacientul se periază pe dinți atâta timp cât acidul se află prezent în mediul bucal, periajul astfel realizând îndepărtarea matricei organice a dentinei. Peste leziunile erozive se pot suprapune și alte tipuri de leziuni dentare necarioase precum abraziunea și atriția.

Factori favorizanți:

a. Factori extrinseci:

Alimente acide (salate, murături)

Băuturi acide carbogazoase, apă minerală

Alimente ce conțin acid citric (lămâi, portocale, sucuri de citrice).

b. Factori intrinseci:

Hernie hiatală, gastrită acidă hipertrofică gigantă

Alcoolism cronic, bulimie

Anomalii ale tractului digestiv

Ulcer peptic

Sarcina toxică

Anorexie nervoasă.

Semne clinice:

Durere la diverși agenți fizico-chimici

Tulburări fizionomice

Suprafețe uzate fără limite nete

Ștergerea reliefului însoțit de aspectul in relief al obturațiilor.

Figura II.10. Pacient cu eroziune dentară

http://www.clinicistomatologice.ro/rezultate-cautare/eroziune-dentara

O altă definiție a eroziunii, conform Societății Americane pentru Testare și Comitetului Standardelor Materialelor, este reprezentată de pierderea progresivă a materialului unei suprafețe solide datorită interacțiunii mecanice dintre acea suprafață și un fluid multicomponent sau a unor particule solide. Dupa această definiție a “eroziunii”, din care reiese că nu prezintă niciun efect asupra dinților, termenul ar trebui înlocuit cu cel de “coroziune” care denotă dizolvarea chimică a dinților.

Tipuri de eroziune:

Eroziune endogenă:

Bulimia produce un anumit model de pierdere de smalț prin eroziune. Aceasta poartă denumire de “perimoliză” și apare pe suprafețele palatinale ale dinților frontali maxilari sau, în cazuri mai severe, pe fețele vestibulare ale dinților laterali. Această leziune depinde în mare măsură și de poziția capului în timp ce individual prezintă reflux gastric.

Boala de reflux gastro-esofagian poate determina și ea eroziune dentară, iar spre deosebire de bulimie, mișcarea acidului gastric este mai înceată și acesta este mai puțin agresiv. Smalțul este subțiat, translucid, se poate pierde pe suprafețele ocluzale ale dinților posteriori și vestibulare ale dinților frontali superiori. De asemenea acest tip de eroziune poate fi însoțit de cavități cervicale la dinții frontali superiori.

Lichidul sanțului gingival sau crevicular, dupa ultimele studii, s-a dovedit a avea un pH acid drept urmare putând contribui la instalarea unor fenomene de eroziune cervicală.

Biocoroziunea reprezintă eroziunea determinată de către placa bacteriană concentrată pe diverse suprafețe dentare.

Eroziunea exogenă:

S-a determinat științific faptul că orice aliment cu un pH mai mic de 5,5 poate contribui la demineralizarea dinților. Ca exemplu de astfel de alimente putem enumera consumul de fructe mango sau alte citrice, bauturile carbogazoase și bomboanele acre.

Apele de gură cu pH acid pot fi de asemenea implicate în producerea leziunilor. Tabletele de vitamina C, aspirina sub formă de tablete sau pudră și consumul de droguri, precum amfetamină sau Ecstasy, sunt considerate a fi factori de risc în producerea leziunilor erozive la nivel dentar.

Eroziunea ocupațională este un tip aparte de eroziune ce apare la indivizii care lucrează în industria gazelor care conțin acid clorhidric sau acid sulfuric, precum și în fabricarea bateriilor, muniției sau băuturilor carbogazoase. [8]

Indicații de tratament: aplicarea unor substanțe chimice cu rol desensibilizant, restaurări dentare directe.

II.2.5. Fractura dentară

Fractura reprezintă o leziune traumatică în care pierderea de substanță dură dentară fie se limitează la smalț, fie cuprinde si dentina sau în unele cazuri cementul.

Cel mai frecvent fracturile interesează dinții frontali îndeosebi la nivelul unghiurilor acestora. Ea poate provoca și leziuni ale mucoasei orale datorită marginilor tăioase precum și afectarea esteticii.

Fracturile, în funcție de interesarea camerei pulpare, se clasifică în:

Fracturi nepenetrante

Fracturi penetrante.

În funcție de gradul de expunere al dentinei, această leziune generează durere în diferite grade de intensitate, în special provocate de agenții termici sau de presiunile exercitate asupra dinților în cauză.

În cazul fracturilor penetrante, pacientul prezintă dureri mari și sângerare care provine de la nivelul camerei pulpare. Fragmentul dentar poate fi unic sau pot exista multiple fragmente, iar examenul radiologic poate evidenția porțiunea afectată.

Figura II.11. Fractură la nivelul unghiului mezio-incizal al 2.1

FRACTURILE DENTARE CAUZE SI TRATAMENT

Indicații de tratament: restaurări dentare directe, protezarea fixă.

II.2.6. Mecanisme combinate de uzură dentară cu lipsă de substanță

Deși pot acționa ca și mecanisme individuale, combinarea mai multor mecanisme de uzură dentară apare frecvent în timpul diverselor activități de dinamică interocluzală.

Atriția-abfracția determină o concentrare mare de stres și fricțiune când dinții se afla în contact, precum în bruxism sau “clenching”.

Abraziunea-abfracția determină pierderea de substanță dură dentară cauzată de fricțiunea unui material extern cavității orale cu o zonă cu concentrație de stres datorată forțelor ocluzale.

Eroziunea-abfracția poate duce la pierdere de țesut dur dentar ca urmare a acțiunii sinergice a substanțelor chimice asupra zonelor de stres.

Atriția-eroziunea presupune acțiunea unor substanțe chimice asupra zonelor de contact dento-dentar. Acest tip de mecanisme cumulate pot determina scăderea dimensiunii verticale de ocluzie.

Abraziunea-eroziunea presupune acțiunea sinergică a substanțelor chimice și materialelor externe cavității orale asupra dinților. Aceasta apare în urma periajului intempestiv asupra zonelor demineralizate ca urmare a acțiunii unei substanțe corozive.

Biocoroziunea-abfracția este pierderea patologică de țesut dentar asociată cu cariile dentare în zone supuse stresului ocluzal. [8]

Capitolul III

Detecția leziunilor dentare

Detecția reprezintă metoda obiectivă de determinare a prezenței sau absenței bolii, sau în cazul de față a leziunilor dentare de natură necarioasă. O leziune aflată în stadiile inițiale poate fi detectată numai folosind mijloace speciale, însă odata cu progresia aceasta devine direct vizibilă.

Caracteristicile unui test de detecție ideal:

Să fie noninvaziv

Rapid

Senzitivitate și specificitate

Să fie obiectiv

Să permită medicului o utilizare ușoară

Să fie suportabil de către pacient

Preț convenabil pentru pacient

Să nu necesite o dotare tehnică deosebită

III.1. Metoda vizuală

Este cea mai larg utilizată metodă și cea mai ieftină.

Înaintea examinării dinții de examinat trebuie să fie curățați, uscați și izolați. Metoda de examinare pur vizuală necesită un ochi experimentat pentru a diferenția leziunile între ele și a pune un diagnostic corect. Trusa de consultație reprezintă elementul esențial în detecția leziunilor dentare folosind metoda vizuală.

Trusa de consultație:

Oglinda dentară – reprezintă un instrument indispensabil odontoterapiei restauratoare și poate fi utilizată pentru:

asigurarea accesului optic direct asupra leziunii

asigurarea accesului optic indirect asupra leziunii

mărirea imaginii

menținerea unei poziții corecte și a protecției medicului și pacientului

menținerea țesuturilor moi într-o anumită poziție [10]

Figura III.1. Oglindă dentară plană

www.dsi.ro

Sonda dentară – este un instrument dentar ascuțit utilizat în următoarele acțiuni:

explorarea suprafeței dentare pentru decelarea pierderilor de substanță dentară

explorarea displaziilor cavitare

palparea suprafețelor abrazate sau fracturate în scopul evaluării sensibilității dureroase

aprecierea calității adaptării marginale a obturațiilor

îndepărtarea unor corpi străini din spațiile interdentare

aprecierea adaptării microprotezelor [10]

Figura III.2. Sondă dentară

www.romedic.ro

Pensa dentară – este un instrument apucător utilizat in diverse acte terapeutice:

manevrarea unor materiale textile, instrumente mici sterilizate sau accesorii necesare etapei de restaurare

aplicarea sau îndepărtarea unor pansamente medicamentoase

susținerea hârtiei de articulație sau a incrustațiilor

Figura III.3. Pensă dentară

www.dsi.ro

Principalul dezavantaj al acestei metode este faptul că este imprecisă, insă chiar și în prezent este o metodă foarte utilă clinicienilor de pretutindeni. [10]

III.2. Metoda vizual-tactilă

Este o metodă de examinare directă care presupune pe lângă vizualizarea zonelor de examinat și o sondare ușoară.

Modern sistemul european de examinare presupune examinarea vizuală detaliată după o prealabilă curățare a dinților prin periaj, utilizarea aței dentare, a aparatului de detartraj și uscarea suprafețelor de examinat.

Instrumentarul pentru profilaxie și curățare a cavității orale poate fi reprezentat de urmatoarele aparate sau metode:

Insrumentarul sonic sau ultrasonic

Instrumentarul pentru „air-polishing”

Piesele de profilaxie de unică folosință

Frezele Stainbuster

Piesele de mână cu acțiune reciprocă

Principalul dezavantaj al acestei metode este că poate produce transferul unor organisme cariogene de la zonele infectate către zonele neinfectate, iar uneori poate traumatiza ireversibil leziunile necavitare în funcție de presiunea folosită de către medic și grosimea suprafeței dentare. [12]

III.3. Metoda vizuală cu separarea temporară a dinților

Separarea dentară este o metodă accesorie examinării clinice în scopul detecției, diagnosticării și tratamentului leziunilor de etiologie atât necarioasă cât și carioasă cu localizare proximală la dinții frontali.

Este o metodă care se adresează leziunilor suprafețelor proximale dentare cum sunt de exemplu cele din atriție sau diverse fracturi.

Rolul separării dinților:

Crește vizibilitatea asupra zonei de lucru

Facilitează accesul instrumentarului în zona de lucru

Facilitează aplicarea sistemelor de conformare coronară

Facilitează aplicarea materialelor de obturație coronară, finisarea și lustruirea corectă

Tipuri de separare dentară:

Separarea rapidă are la bază mecanismul tracțiunii și mecanismul de acțiune al penei dentare:

Instrumentar care acționează prin mecanismul tracțiunii: separatorul care nu interferă cu ocluzia sau separatorul cu două bucle Ferrier

Instrumentar care acționează prin mecanismul de acțiune al penei dentare: separatorul Elliot, separatorul Ivory sau pana dentară

Figura III.4. Separator Ivory

www.alibaba.com

Metoda separării rapide presupune o anestezie topică a papilei dentare și nu anestezie topică loco-regională pentru a putea exista un răspuns din partea pacientului în cazul apariției durerii

Necesită aplicare cu precauție la dinții cu mobilitate medie sau crescută și de asemenea trebuie evitată în cazul incongruențelor dentoalveolare cu înghesuire

Separarea lentă:

Folosește inele elastomerice, microproteze supradimensionate, ligaturi cu fir de cupru, aplicații ortodontice fixe sau batoane de gutapercă

Este o metodă simplu de aplicat și ușor suportată de către pacient

Realizează separarea în câteva zile, iar perioada de revenire a dinților la situația inițială poate ajunge până la câteva ore. [11]

III.4. Camera intraorală

Camera dentară este un instrument ce permite atât medicului cât și clinicianului să vizualizeze pe un ecran situația dentară.

Alte avantaje ale acestei metode sunt reprezentate de implicarea directă a pacientului în luarea deciziilor cu privire la soluția de tratament, iar mărirea imaginii permite de asemenea vizibilitatea unor zone mai puțin accesibile vederii directe.

Elemente component ale camerei intraorale:

O parte intraorală, susținută de un mâner anatoform, care este sediul elementului optic propriu-zis

Un cablu cu fibră optică ce permite transmiterea rapidă și fără distorsiuni a imaginilor captate

Unitatea centrală

Monitor

Pot fi folosite programe speciale cu ajutorul cărora se pot realiza modificări ale imaginilor, în sensul optimizării lor, pentru ca medicul să poată analiza și aspecte mai greu observabile.

Datele astfel obținute se pot stoca, prelucra, arhiva și transmite la distanță.

Figura III.5. Cameră intraorală

www.poka.ro

III.5. Videoscopul

Videoscopul reprezintă un sistem video intraoral ce permite o vizualizare a suprafețelor dentare greu accesibile.

Caracteristici:

Prezintă 5 dimensiuni ce variază ca lungime, grosime și angulație

Permite o mărire a imaginii de pana la 48X

Iluminează intens câmpul de investigat

Oferă posibilitatea de irigare care îndepărtează resturile alimentare

Este util atât în detecția leziunilor de natură carioasă, cât și necarioasă sau în adaptarea marginală a diverselor tipuri de restaurări dentare (obturații coronare, microproteze sau incrustații) [4]

III.6. Radiografiile dentare

Detaliile imagistice sunt deosebit de importante pentru diagnostic datorită faptului că leziunile odontale sunt adeseori discrete și nicio alta metodă de diagnostic nu ne poate oferi informații de certitudine referitoare la cazul clinic.

Radiologia dentară oferă posibilitatea realizării a multiple tipuri de radiografii cu ajutorul cărora putem vizualiza întrega cavitate orală, însă dintre acestea cele mai utile incidențe sunt radiografia cu film „bite-wing” și radiografiile periapicale.

Tipuri de radiografii:

Radiografia retroalveolară periapicală:

Prezintă pe același film în mod integral 2-3 dinți apartenenți unei arcade precum și alveolele acestora

Coroana dentară, rădăcina, apexul,spațiul periodontal, septul interdentar sau chiar și spongioasa aferentă sunt reprezentate pe aceeași radiografie

Are la bază 2 tehnici: tehnica bisectoarei și tehnica paralelismului

Fluxul de radiații prezintă direcție vestibulo-orală

Filmul radiologic este așezat intraoral în spatele dintelui și gingiei

Figura III.6. Radiografie retroalveolară periapicală

www.sanitas.es

Radiografia cu film „bite-wing”:

Nu înregistrează pe același film dinții și alveolele în întregul lor

Fluxul de radiații prezintă direcție vestibulo-orală

Filmul prezintă o aripioara la mijlocul său care se menține interdentar și ajută la menținerea sa în poziție

Coroanele dentare, rebordul alveolar, coletul, partea ocluzală a septului interdentar, jumătatea coronară a rădăcinii și parodonțiul marginal sunt elemente prezente pe același film radiologic

Nu oferă suficiente informații suficiente precum surprinderea patologiei apexului dentar [14]

Figura III.7. Radiografie cu film „bite-wing”

www.drrobincompton.com

Capitolul IV

Complicații

Leziunile dentare de etiologie necarioasă, atât cu lipsă de substanță cât și fără lipsă de substanță, în absența tratamentului pot determina diverse disfuncții la nivelul aparatului dento-maxilar și complicații.

Pe lângă tratamentul corespunzător fiecărei leziuni în parte, instituirea unor măsuri de igienă orală riguroase sunt la fel de importante împiedicând formarea și dezvoltarea plăcii dentare și implicit formarea tartrului dentar.

IV.1. Complicații ale leziunilor dentare necarioase fără lipsă de substanță

IV.1.1. Discromia dentară

Discromiile dentare indiferent de natura factorului etiologic au un puternic impact fizionomic atât asupra individului cât și asupra societății care îl înconjoară. Deși nu determină afectare pulpară, discromiile pot induce pacientului o anumită anxietate și schimbarea faciesului și zâmbetului pentru a masca defectul.

IV.1.2. Fisura coronară

În cazul fisurilor dentare mai puțin profunde, simptomatologia este săracă și se manifestă sub forma unei ușoare sensibilități la rece, dulce sau presiune.

În cazul fisurilor dentare profunde, în absența tratamentului durerile se pot accentua ajungând până la afectare pulpară ireversibilă sau în alte cazuri, în funcție de condițiile de mediu și starea generala a organismului, durerile pot să dispară și astfel ducând la apariția mortificării pulpei dentare. [6]

IV.1.3. Distrofia dentară

Amelogeneza imperfecta

În amelogeneza imperfecta, forma cu hipoplazică cu geode, se creează condițiile favorabile pentru depunerea colorațiilor extrinseci.

În cazul formei cu smalț subțire, modificările de culoare sunt prezente de la început datorită grosimii reduse a smalțului. Daca acesta este și rugos se pot depune de asemenea colorații de natură extrinsecă.

Forma hipocalcificată de amelogeneza imperfecta prezintă dinți modificați de culoare cu o consistență scazută a smalțului. Aceasta face ca pe măsură ce dintele își exercită funcția masticatorie smalțul să se desprindă și să descopere dentina. Datorită sensibilității dentare dobândite în timp, pacientul se igienizează cu dificultate astfel creând premizele favorabile apariției gingivitei.

Dentinogeneza imperfecta

Dentinogeneza imperfecta este o afecțiune dentară în cadrul căreia dentina prezintă defecte de mineralizare și de formare a matricei, astfel că pe lângă disfuncția fizionomică datorată modificărilor de structură există și o afectare a legăturii dintre smalț și dentină.

Prin intrarea dinților în funcție, smalțul se desprinde și dezgolește dentina care se uzează. Dimensiunea verticală de ocluzie se micșorează, iar uneori pot să apară complicații parodontale apicale.

Anomalii de structură ale cementului

Afectarea suportului osos și inserția defectuoasă a ligamentelor periodontale din cadrul acestei anomalii pot să ducă la pierderea în timp a dinților. [6]

IV.2. Complicații ale leziunilor dentare necarioase

cu lipsă de substanță

IV.2.1. Abraziunea dentară

Abraziunea dentară, fie ca este fiziologică sau patologică, poate determina complicații atât la nivel dentar cât și la nivelul întregului aparat dento-maxilar în lipsa unei consultații de specialitate și instituirii unui tratament corespunzător.

La nivel dentar complicațiile se numară printre următoarele: fisuri ale smalțului, fracturi dentare sau ale unor restaurări, durere dentinară, complicații pulpare sau chiar deplasări ale dinților. La nivel de aparat dento-maxilar, pe langă cele enumerate anterior, mai pot fi regăsite hipertrofia musculaturii masticatorii sau ticuri nervoase. [6]

IV.2.2. Abfracția

Abfracția reprezintă în esență tot un fenomen de abraziune localizat la coletul dinților suprasolicitați prin traumă ocluzală și nu numai. Datorită lipsei de țesut dur la acel nivel și de asemenea faptului că la colet smalțul prezintă cea mai mică grosime și rezistență, dentina se expune mediului oral mult mai usor astfel favorizând apariția hiperesteziei dentinare.[6]

IV.2.3. Eroziunea dentară

La originea acestui tip de leziune stă pierderea țesuturilor dure dentare sub acțiunea dizolvantă a unor substanțe chimice acide atât de origine endogenă cât și exogenă.

Peste eroziune datorită scăderii rezistenței smalțului și nu numai se pot supraadăuga și leziuni abrazive sau atriție și au ca principală simptomatologie durerea la diverși stimuli.

Dacă eroziunile se generalizează pacientul poate prezenta tulburări fizionomice iar fenomenele dureroase dacă nu sunt tratate se pot complica in timp cu inflamații pulpare. [6]

IV.2.4. Fractura dentară

Fractura dentară este una dintre cele mai frecvente leziuni dentare de natură necarioasă având ca principali factori cauzali traumatismele și trauma ocluzală.

În funcție de interesarea camerei pulpare, fracturile dentare se împart în fracturi penetrante și nepenetrante, ceea ce influențează și eventualele complicații ale acestui tip de leziune.

Complicații:

Mortificarea pulpară

Necroza survine în funcție de întinderea liniei de fractură, asocierea cu alte tipuri de leziuni sau promptitudinea instituirii tratamentului.

Calcificarea pulpară

Apare după traume moderate ca intensitate și se poate asocia cu necroza pulpară.

Resorbțiile radiculare

Resorbțiile radiculare apar dupa anumite forme de traumatisme asociate cu luxații. Resorbțiile pot fi externe sau interne, iar unele dintre ele au caracter ireversibil indiferent de momentul sau natura tratamentului urmat.

Inflamații pulpare

Indiferent daca sunt penetrante sau nepenetrante, fracturile dentare se pot complica determinând inflamații pulpare care în timp determină necroză sau gangrenă pulpară. [6]

Capitolul V

Metode de tratament

Leziunile dentare necarioase, fie că sunt cu sau fără lipsă de substanță, se soldează în marea majoritate a cazurilor cu un anumit grad de afectare a pulpei dentare. Scopul principal al tratamentului este conservarea acesteia însă în stadiile avansate acest lucru nu este întotdeauna posibil recurgandu-se la extirparea pulpară. În alte cazuri din motive estetice, și nu numai, se poate apela la albirea dentară sau chiar protezarea fixă.

Datorită faptului că nu întotdeauna se poate institui la timp tratamentul conservator si restaurator cel mai bine este ca pacientul să prevină eventualele accidente dentare, îmbolnavirea pulpei și de asemenea sa aplice măsurile profilactice anticarioase.

V.1. Aplicarea unor substanțe chimice

Tratamentul fisurilor de smalț care nu sunt soldate cu complicații constă cel mai adesea în monitorizarea clinică și radiologică, însă aplicarea unor substanțe desensibilizante și cu efecte benefice asupra leziunii aduc un real beneficiu pacientului.

Fluorizarea pe langă efectele sale binecunoscute de scădere a incidenței cariei dentare prezintă și următoarele efecte:

continuă mineralizarea dintelui și contribuie la formarea fluorhidroxiapatitei

reduce pH-ul critic de demineralizare a structurilor dure dentare

contribuie la formarea unei pelicule protectoare a smalțului

reduce adeziunea microorganismelor

Indicații:

fisuri de smalț

eroziuni chimice

reducerea sensibilității dentare

Metode de aplicare a substanțelor fluorurate:

Profesional:

prin badijonare

prin intermediul conformatoarelor

prin ionoforeză

Autofluorizări:

paste de dinți pe bază de fluor

apă de gură pe bază de fluor

autoaplicări de geluri pe bază de fluor

Aplicarea preparatelor cu fluor se face în 4 ședințe successive, la intervale de 2-7 zile, urmând ca pacientul să fie rechemat la intervale de 3, 6 sau 12 luni pentru reaplicări. Cele mai folosite sisteme pe bază de fluor care au fost folosite în ultimii ani sunt fluorura de sodiu, fluorura de staniu și fluoroortofosfatul acidulate (APF). [17]

Fosfopeptida caseinică aplicată la nivel dentar permite calciului și fosfaților penetrarea în smalț și o activitate sinergică cu fluorul în favoarea reparării zonelor demineralizate. Aceasta derivă din caseina din laptele de vacă și prezintă următoarele calități:

leagă calciul și fosfatul

păstrează calciul și fosfatul într-o formă solubilă

este foarte aderent de smalț

Indicații:

eroziuni dentare

abraziune accelerată

fisuri dentare

protecția țesuturilor dure dentare

reducerea sensibilității dentare

Mod de utilizare:

se face periajul de 2 ori pe zi cu paste de dinți cu fluor

se aplică o cantitate destul de consistentă pe suprafața dinților cu ajutorul unor bețișoare, cu ajutorul unor conformatoare sau cu degetul

se menține timp de 3 minute (cu cât produsul este menținut mai mult în cavitatea orală, cu atât este mai eficient) [16]

V.2. Albirea dentară

Discromia reprezintă o modificare a culorii dentare pe întreaga suprafață a coroanei sau doar pe anumite porțiuni ale acesteia. În cazul leziunilor dentare necarioase discromia poate interesa chiar și un singur dinte care daca se află în zona frontală ajunge să ridice probleme de natură estetică.

Substanțe utilizate în procesul de albire a dinților:

Peroxidul de hidrogen

disponibil în concentrații de 30-35%

se prezintă fie sub formă de soluții, fie sub formă de gel, care se pot activa cu laser sau ultraviolete

caustic, toxic

instabil din punct de vedere termodinamic

este folosit atât pentru albirea dinților vitali, cât și pentru cei devitali.

Peroxidul de carbamidă

disponibil în concentrații de 3-45%

este o substanță alcalină

produsele pe bază de peroxid de carbamidă mai pot conține glicerină, acid fosforic, substanțe aromatizante sau stanat de sodiu

este folosit pentru albirea dinților vitali.

Perboratul de sodiu

se prezintă sub formă de pulbere

există 3 tipuri care diferă prin conținutul în oxigen

stabil in mediu uscat

este o substanță alcalină

este folosit pentru albirea dinților devitali.

Figura V.1. Efectele albirii dentare

www.doctoruldedinti.info

Tehnici de albire dentară (etape):

Albirea internă (dinți devitali)

Pregătirea pacientului: explicații asupra modului în care s-a instalat discromia, etapelor de tratament și rezultatului maxim obținut

Verificarea corectitudinii obturației radiculare

Evaluarea culorii folosind o cheie de culori

Izolarea cu digă a dintelui devital

Realizarea unui orificiu de deschidere la nivelul suprafeței coronare a dintelui

Îndepărtarea țesuturilor dure dentare colorate sau a obturației coronare

Curățarea camerei pulpare cu o buletă îmbibată în cloroform pentru a îndepărta eventuale resturi ce ar împiedica penetrarea substanței de albit în tubii dentinari

Delimitarea obturației radiculare la nivel subgingival: se impune îndepărtarea unei porțiuni de 2 mm a obturației de canal și etanșeizarea canalului cu ajutorul unei obturații din ciment ionomer de sticlă

Aplicarea agentului de albire (peroxid de hidrogen):

se amestecă pulberea și lichidul în proporție de 1:1

se aplică în camera pulpară câteva bulete de vată

cu o seringă se picură încet peroxidul de hidrogen până la saturarea buletelor de vată

se îndepărtează excesul

se evită contactul cu parțile moi

Activarea agentului de albire folosind lampa cu halogeni (pacientul se protejează cu mască și ochelari de protecție)

Dupa 5 minute de acțiune a sursei luminoase se îndepărtează buletele și se face toaleta camerei pulpare.

Procedeul se repetă de 4-6 ori

2. Albirea externă (dinți vitali sau devitali):

Substanța de albire se aplică pe suprafața vestibulară a dintelui, sub izolare, iar procedeul se repetă de 5-6 ori cu reîmprospătarea produsului după fiecare repetare. [15]

Figura V.2. Albire dentară

www.stiri-medicale.clinicistomatologice.ro

Indicații:

Hemoragii intrapulpare: consecințe ale unor traumatisme la nivel coronar ce determină pătrunderea produșilor de degradare ai hemoglobinei în tubii dentinari

Necroza pulpară secundară unor traumatisme

Gangrena pulpară

Discromii iatrogene

consecutive unor greșeli de tratament

consecutive unor utilizării unor materiale pentru devitalizare pulpară (anhidridă arsenioasă)

consecutive utilizării unor materiale pentru obturația coronară (amalgam de argint, amalgam de cupru, rășini diacrilice compozite)

Colorații exogene

Anomalii de culoare

V.3. Restaurări directe

Fracturile coronare pot fi restaurate și direct fără interpunerea unor etape de laborator în realizarea restaurării finale.

Leziunile la nivelul smalțului pot fi restaurate în felul următor:

netezirea marginilor ascuțite și neregulate cu ajutorul unei pietre diamantate

restaurarea formei dintelui prin utilizarea sistemelor adezive

dispensarizare

Leziunile la nivelul smalțului și dentinei pot fi restaurare în felul urmator:

protecția plagii dentinare cu materiale pe bază de hidroxid de calciu (determină o reacție de apărare a pulpei dentare prin formarea unei bariere protectoare de dentină de reacție)

restaurarea coronară cu ajutorul materialelor compozite, a compomerilor sau ormocerilor

uneori pot fi folosite mijloace suplimentare de retenție (știfturi parapulpare)

fațetarea directa cu materiale compozite reprezintă o altă variantă de tratament în cazul afectării feței vestibulare

Tipuri de materiale utilizate în restaurările dentare:

a. Rașinile diacrilice compozite:

Reprezintă o categorie de materiale fizionomice și plastice, de origine organo-anorganică.

Compoziție chimică:

Fază organică: monomeri de baza (compuși dimetacrilici, de regulă aromatici), monomeri de diluție (monomerul TEGDMA), sistem de inițiere (peroxid de benzoil, eter eteric), aditivi (coloranți, impurități, inhibitori de polimerizare)

Fază anorganică: silice coloidal, oxizi metalici, fluorură de bariu, aluminosilicați

Agenți de cuplare: organo-silani

Proprietăți:

hidrofile

sunt materiale nocive pulpar (necesită liner, obturație de bază)

coeficient de contracție de 0,25-1,9%

suficient de stabile coloristic

proprietăți mecanice bune

prezintă aderență chimică

conductivitate termică bună [18]

Compomerii:

Compomerii sunt materiale hibride ce derivă din compozit și glass-ionomer având proprietăți asemănătoare celor doua materiale.

Compoziție chimică:

Componenta solidă: fază organică (monomeri, de bază, monomeri de diluție, polimer hidroxilic și sistem de inițiere), fază anorganică (sticlă de fluoraluminosilicat), agent de cuplare (silicat coloidal)

Componenta lichidă: primerul adeziv

Proprietăți:

vâscozitate inferioară rășinilor diacrilice composite

nu aderă de instrumentar

eliberează fluor

prezintă un anumit coeficient de dilatare termică

material hidrofil [18]

Cimentul Ionomer de Sticlă:

Cimenturile ionomere de sticlă sunt poliacrilați complecși, polialchenolați de sticlă, rezultat al interacțiunii dintre o soluție de homo și copolimeri ai acidului poliacrilic cu silicat dublu de aluminiu și calciu.

Compoziție chimică:

Pulberea: sticlă ternară, aluminosilicat de calciu (Generația I); sticle complexe (Generația II) – oxid de siliciu, oxid de aluminiu, fluorură de aluminiu, fluorură de sodiu, fosfat de aluminiu, fluoruri

Lichidul: soluție apoasă de acid poliacrilic, acid polialchenoic, apă distilată

Proprietăți:

vâscozitate bună

transluciditate inferioară materialelor compozite

stabilitate coloristică superioară materialelor compozite

adeziune chimică

eliberează fluor

prezintă o structură rugoasă

coeficient de contracție de 4,4%

elasticitate și duritate inferioară cimentului fosfat de zinc

timp de priză de 4-8 minute [18]

Ceromeri:

Ceromerii reprezintă un material pe bază de rășini diacrilice compozite modificat care are încorporat în umplutura anorganică particule ceramice.

Compoziție chimică:

Bis-GMA, UDMA, TEGDMA

Umplutură: sticlă de bariu, amestec sferoid de oxizi, sticlă bariualuminofluorosilicată

Proprietăți:

estetică superioară rașinilor diacrilice composite

rezistență mecanică

viscozitate crescută

rezistență scăzută la uzură [18]

Ciment Ionomer Modificat cu Rășini:

Reprezintă o categorie de materiale hibride, derivate din cimenturile ionomere clasice, prin introducerea în catena acidului policarboxilic de grupări metacrilice.

Compoziție chimică:

Pulberea: sticlăfluoraluminosilicată, copolimeri de acid maleic, acrilic și itaconic, acid tartric, fotoinițiator, coloranți

Lichidul: acid policarboxilic/grupări metacrilice, HEMA, camforochinonă, apă

Proprietăți:

pH inițial acid (3,5), apoi crește rapid

eliberează fluor

estetică superioară cimenturilor ionomere de sticlă, dar inferioară rășinilor diacrilice compozite

se prelucrează ușor

materiale hidrofile

timp de priză mai scurt decat cimenturile ionomere de sticlă [18]

V.4. Protezarea fixă

Metoda de tratament prin acoperire presupune realizarea unor coroane care se agregă la toate suprafețele coroanei dentare, pe care le acoperă integral sau care se agregă doar la anumite suprafețe ale coroanei dentare.

În funcție de tipul de leziune dentară necarioasă și necesitatea de tratament a acesteia putem alege una dintre urmatoarele opțiuni de tratament prin protezare fixă:

a. Fațete dentare:

– reprezintă o metodă conservativă de tratament și presupune numai acoperirea feței vestibulare a dintelui în cauză

– pot fi realizare atât direct, de către clinician, cât și indirect, cu ajutorul unui laborator de tehnică dentară

Figura V.3. Fațete dentare

www.doctoruldedinti.info

Indicații:

modificări de culoare sau formă

leziuni vestibulare (eroziuni, displazii de smalț, abfracții)

fracturi de margine liberă

abraziunea marginii incizale

eșecuri ale albirii dentare

b. Coroanele parțiale:

– coroanele parțiale acoperă mai multe fețe ale unui dinte cu excepția celei vestibulare

– deoarece nu acoperă întreaga suprafață a unui dinte, acestea nu prezintă aceeași retenție precum coroanele de înveliș

Figura V.4. Reprezentare schematică a unei coroane parțiale

www.scrigroup.com

Indicații:

leziuni cu pierdere moderată de substanță în care doar fața vestibulară rămâne intactă

abraziune dentară

c. Coroane de înveliș:

– acoperă întreaga suprafață a dintelui în cauză

– în funcție de materialul din care sunt confecționate pot fi clasificate în: coroane de înveliș metalice, coroane de înveliș nematalice și coroane de înveliș mixte

Figura V.5. Coroană de înveliș din zirconiu

www.dentotalclinic.ro

Indicații:

abraziune dentară

distrofii dentare

fracturi dentare

abfracții care nu pot fi rezolvate prin alte metode de tratament

anomalii de culoare care nu raspund la albire

Etape de realizare a unei restaurări indirecte:

a. Amprentarea dintelui integru pentru protezarea provizorie

b. Prepararea dintelui

c. În cazul distrucției coronare masive se impune refacerea bontului prin obturație sau reconstituire corono-radiculară

d. Amprenta preparației

e. Înregistrarea relațiilor mandibulo-maxilare

f. Protezarea provizorie

g. Realizarea în laborator a restaurării protetice

h. Proba și adaptarea

i. Cimentarea

j. Indicații

k. Dispensarizare

Capitolul VI

Cazuri clinice

În acest capitol am prezentat cazurile clinice ale unor pacienți care au beneficiat de restaurări coronare în urma dobândirii a diverse leziuni dentare de etiologie necarioasă precum abfracții sau fracturi coronare.

Figura VI.1. Diverse truse de material de restaurare coronară

www.sonident.ro

Caz clinic I

Nume pacient: M.P.

Vârsta: 59 ani

Motivul prezentării: defect fizionomic

Antecedente personale patologice: lichen plan cutanat la nivelul mainilor și picioarelor (sub tratament cu remitere totală în prezent)

Antecedente heredo-colaterale: irelevante pentru tratament

Examen clinic intraoral: multiple leziuni cuneiforme localizate in 1/3 cervicală a dinților frontali maxilar

Figura VI.2. Aspect clinic preoperator (multiple leziuni cuneiforme)

Etape de tratament:

Periaj profesional realizat cu pastă abrazivă fără fluor Clean Polish (Kerr)

Realizarea etapei chirurgicale de preparare a cavității de clasa a V-a

Se prepară o cavitate de clasa a V-a cu bizotarea marginilor de smalț din motive estetice și pentru a mări suprafața de contact a materialului de restaurare cu smalțul, adeziunea fiind chimică.

Izolare prin metoda absorbantă cu rulouri de vată plasate în fundul de sac vestibular superior (2 rulouri, fiecare de o parte și cealaltă a frenului buzei superioare)

Figura VI.3. Etapa de izolare (rulouri)

Aplicarea gelului demineralizant ACID ETCH-37 (acid fosforic în concentrație de 37%)

Spălarea suprafețelor dentare pe care s-a aplicat gelul demineralizant și uscarea acestora sub jet de aer (în acest timp apa împreună cu gelul se aspiră cu ajutorul aspiratorului atașat unitului dentar)

Figura VI.4. Aplicarea gelului demineralizant

Schimbarea izolării

Figura VI.5. Aspectul dinților dupa demineralizare și schimbarea izolării

Aplicarea bondingului urmată de fotopolimerizare

Aplicarea materialului compozit în straturi succesive

Fotopolimerizarea straturilor de compozit

Figura VI.6. Aplicarea materialului compozit (fotopolimerizare)

Aplicarea stratului final de smalț urmat de fotopolimerizare

Lustruirea suprafețelor dentare folosind gume abrazive

FiguraVI.7. Aspectul final al restaurărilor

Caz clinic II

Nume pacient: T.F.

Vârsta: 22 ani

Motivul prezentării: defect fizionomic

Antecedente personale patologice: pacient clinic sănătos (neagă prezența unor afecțiuni în antecedente)

Antecedente heredo-colaterale: irelevante pentru tratament

Examen clinic intraoral: fractura unghiului mezio-incizal la nivelul 2.2

Figura VI.8. Aspect clinic preoperator al leziunii (2.2)

Etape de tratament:

Periaj profesional realizat cu pastă abrazivă fără fluor Clean Polish (Kerr)

Realizarea etapei chirurgicale: rotunjirea și netezirea marginilor anfractuoase a fracturii dentare

Izolare prin metoda absorbantă cu rulouri de vată plasate în fundul de sac vestibular superior

Aplicarea gelului demineralizant ACID ETCH-37 (acid fosforic în concentrație de 37%)

Figura VI.9. Aplicarea gelului demineralizant la nivelul 2.2

Spălarea suprafețelor dentare pe care s-a aplicat gelul demineralizant și uscarea acestora sub jet de aer (în acest timp apa împreună cu gelul se aspiră cu ajutorul aspiratorului atașat unitului dentar)

Schimbarea izolării

Aplicarea bondingului

Fotopolimerizarea stratului de bonding

Refacerea unghiului mezio-incizal fracturat cu material compozit

Fotopolimerizare

Finisarea restaurării folosind gume abrazive

Figura VI.10. Aspectul restaurării înainte de finisare

Caz clinic III

Nume pacient: A.I.

Vârstă: 51 ani

Motivul prezentării: defect fizionomic

Antecedente personale patologice: gastrită eritematoasă

Antecedente heredo-colaterale: irelevante pentru tratament

Examen clinic intraoral: leziune cuneiformă localizată în 1/3 cervicală la nivelul 2.3

Figura VI.11. Aspectul inițial al leziunii (2.3)

Etape de tratament:

Periaj profesional realizat cu pastă abrazivă fără fluor Clean Polish (Kerr)

Realizarea etapei chirurgicale de preparare a cavității de clasa a V-a

Se prepară o cavitate de clasa a V-a cu bizotarea marginilor de smalț din motive estetice și pentru a mări suprafața de contact a materialului de restaurare cu smalțul, adeziunea fiind chimică.

Izolare prin metoda absorbantă cu rulouri de vată plasat în fundul de sac vestibular superior

Figura VI.12. Aplicarea gelului demineralizant

Aplicarea gelului demineralizant ACID ETCH-37 (acid fosforic în concentrație de 37%)

Spălarea suprafețelor dentare pe care s-a aplicat gelul demineralizant și uscarea acestora sub jet de aer (în acest timp apa împreună cu gelul se aspiră cu ajutorul aspiratorului atașat unitului dentar)

Schimbarea izolării

Aplicare unei baze din ciment ionomer de sticlă datorită profunzimii leziunii și proprietăților materialului de a elibera fluor

Figura VI.13. Aspect dupa aplicarea cimentului ionomer se sticlă

Aplicarea bondingului urmată de fotopolimerizare

Aplicarea materialului compozit în straturi succesive

Fotopolimerizare dupa fiecare strat aplicat

Aplicarea stratului final de smalț urmat de fotopolimerizare

Lustruirea suprafeței dentare folosind gume abrazive

Figura VI.14. Aspectul final al restaurării

Caz clinic IV

Nume pacient: M.P.

Vârstă: 59 ani

Motivul prezentării: defect fizionomic

Antecedente personale patologice: lichen plan cutanat la nivelul mainilor și picioarelor (sub tratament cu remitere totală în prezent)

Antecedente heredo-colaterale: irelevante pentru tratament

Examen clinic intraoral: fractură a unghiului mezio-incizal de la nivelul 2.1

Figura VI.14. Aspectul clinic la prezentarea în cabinet

Etape de tratament:

Periaj profesional realizat cu pastă abrazivă fără fluor Clean Polish (Kerr)

Realizarea etapei chirurgicale: rotunjirea și netezirea marginilor anfractuoase a fracturii dentare

Izolare prin metoda absorbantă cu rulouri de vată plasate în fundul de sac vestibular superior

Aplicarea unei matrici dentare (banda de celuloid) la nivelul 1.1 pentru a evita demineralizarea smalțului feței sale meziale și a ajuta la modelarea și conformarea unghiului mezio-incizal al 2.1

Aplicarea gelului demineralizant ACID ETCH-37 (acid fosforic în concentrație de 37%)

Spălarea suprafețelor dentare pe care s-a aplicat gelul demineralizant și uscarea acestora sub jet de aer (în acest timp apa împreună cu gelul se aspiră cu ajutorul aspiratorului atașat unitului dentar)

Schimbarea izolării

Figura VI.15. Aplicarea gelului demineralizant

Aplicarea bondingului

Fotopolimerizarea stratului de bonding

Întinderea bondingului pe suprafața dentară s-a realizat cu ajutorul unui aplicator în detrimentul jetului de aer deoarece acesta poate reduce considerabil grosimea stratului de rașină adezivă astfel scăzând capacitatea de absorbție elastică.

Figura VI.16. Fotopolimerizarea stratului de compozit

Refacerea unghiului mezio-incizal fracturat cu material compozit

Finisarea restaurării folosind gume abrazive

Figura VI.17. Aspectul final al restaurării

Caz clinic V

Nume pacient: G.A.

Vârstă: 22 ani

Motivul prezentării: defect fizionomic

Antecedente personale patologice: apendicectomie (realizată în urmă cu 8 ani)

Antecedente heredo-colaterale: irelevante pentru tratament

Examen clinic intraoral: fractura marginii incizale la nivelul 4.1 (dinte devital)

Figura VI.18. Aspect intraoral preoperator

Etape de tratament:

Periaj profesional realizat cu pastă abrazivă fără fluor Clean Polish (Kerr)

Netezirea și rotunjirea marginilor anfractuoase

Având în vedere gradul de dificultate al preparării dintelui datorat înghesuirii dentare, s-a folosit o metodă rapidă de separare dentară cu ajutorul penelor interdentare plasate între 4.1 și 3.1 și între 4.1 și 4.2.

Izolarea suprafeței de lucru prin metoda absorbantă (un rulou de vată aplicat în vestibulul inferior în dreptul dintelui, un rulou aplicat paralingual și cel de-al treilea rulou în vestibulul superior) și aplicarea aspiratorului de salivă

Aplicarea gelului demineralizant ACID ETCH-37 (acid fosforic în concentrație de 37%)

Spălarea suprafețelor dentare pe care s-a aplicat gelul demineralizant și uscarea acestora sub jet de aer (în acest timp se aspiră cu ajutorul aspiratorului atașat unitului dentar)

Schimbarea izolării

Aplicarea unei matrici de unică folosință din celuloid pentru conformarea coroanei dentare

Aplicarea de bonding urmată de fotopolimerizare

Aplicarea materialului compozit si refacerea coroanei și marginii incizale

Fotopolimerizare

Lustruire și finisare folosind gume abrazive

Figura VI.20. Asfectul final al restaurării

Concluzii

Prezenta lucrare face tema celei de-a doua cele mai întâlnite patologii dentare, leziunile necarioase, unele dintre ele de multe ori neglijate de către persoanele care se adresează serviciilor de medicină dentară și care ajung în cele din urmă la complicații mult mai greu de tratat.

Dintele este alcătuit atât din țesuturi dure (smalț, dentină și cement), cât și din țesuturi moi (pulpa dentară). Nu trebuie neglijat rolul niciunei componente în buna funcționare a odontonului iar în cazul realizării diferitelor preparații dentare (terapie sau protetică dentară) trebuie realizat un sacrificiu cât mai mic de țesut dur dentar.

Leziunile dentare de etiologie necarioasă pot fi împărțite în leziuni fără lipsă de substanță și leziuni cu lipsă de substanță dură dentară. Această clasificare și fiecare leziune în parte împreună cu semnele clinice, cauzele lor și diverse alte aspecte legate de fiecare patologie în parte sunt importante și este imperios necesar să fie amintite. Metodele de detecție ale acestor leziuni, și nu numai, sunt descrise împreuna cu indicațiile fiecărei metode în parte.

În absența tratamentelor, și în special la momentul potrivit și cât mai precoce, orice leziune dentară poate să determine complicații care îngreunează tratamentul sau duce în cele din urmă la extracția dintelui în cauză. Extracția dentară ar trebui sa fie ultima soluție la care să apeleze medicul și pacientul în cazul în care toate variantele de tratament se soldează cu eșec iar dintele în cauză nu mai poate să fi tratat conservator.

Fiecare tip de leziune necesită o anumită conduită terapeutică, iar fiecare pacient în parte necesită o individualizare a planului de tratament în funcție de o multitudine de factori și de organismul și reactivitatea fiecăruia. Cu toate că fiecare pacient în sine reprezintă un caz nou și diferit, în tratamentul oricărei afecțiuni trebuie respectați o serie de pași ce fac parte din conduita terapeutică respectivă. Abaterea de la una sau mai multe etape ale tratamentului în cauză poate duce la un eșec din partea clinicianului.

Ultima parte este dedicată prezentării a cinci cazuri clinice cu toate etapele de tratament detaliate însoțite de poze ale fiecărui pas în parte. Cazurile prezentate prezintă desfășurarea tratamentului a două tipuri de leziuni necarioase, abfracțiile și fracturile coronare, dat fiind faptul că reprezintă cele mai frecvente leziuni de natură necarioasă întâlnite în viața cotidiană determinând pacientul să solicite tratament de specialitate.

Alimentația, traumatismele dentare, tipul de ocluzie al fiecărui pacient în parte, obiceiurile vicioase și ereditatea sunt cei mai frecvent întâlniți factori determinanți ai afecțiunilor discutate în prezenta lucrare. Fără o înțelegere a mecanismului lor de apariție și a prevenirii lor din partea pacienților, nu doar a medicilor, incidența lor în rândul populației poate căpăta o tendință de creștere în mod alert ceea ce provoacă neplaceri atât de partea pacienților, cât și a medicilor care se pot confrunta cu din ce în ce mai multe cazuri și tot mai dificil de tratat.

În ultimii ani prin intermediul mass-media și a diverselor campanii de promovare a sănătății publice și orale realizate de către instituții și persoane autorizate populația a început sa acorde o importanță tot mai mare îngrijirii cavității orale astfel că prevenția capătă o amploare tot mai mare iar pacienții se adresează tot mai mult pentru tratamente profilactice și nu pentru urgențe medicale.

Bibliografie

David Vichente D. Morfologie dentară. Editura Universitara Carol Davila: București; 2003.p. 27-42.

Popa M, Bodnar D, Vârlan C. Manual de odontoterapie restauratoare. Volumul I: Cariologie. Editura Universitara Carol Davila: București; 2006. p. 21-86.

Gafar M, Iliescu A. Endodonție clinică și practică. Ediția a II-a. Editura Medicală: București; 2010. p. 54-57.

Marcov E. Note de curs. Facultatea de Medicină Dentară, Universitatea Carol Davila: București; 2012.

Dentist Popescu [2015] [citat 2015 februarie 20]. Sursa: URL: http://dentistpopescu.ro/abrazia-dentara/.

Luca R. Pedodonție. Editura Cermaprint: București; 2013. p. 108-147.

Popa M. Estetica în odontoterapia restauratoare. Editura Universitară Carol Davila: București; 2005. p. 12-32.

Grippo J., Simring M., Schreiner S. Attririon, abrasion, corrosion and abfraction revisited. A new perspective on tooth surface lesions. The Journal of The American Dental Association. Volume 135. No. 8; 2004: 1109-1118.

Marcov N. Note de curs. Facultatea de Medicină Dentară, Universitatea Carol Davila: București; 2012.

Marcov E, Marcov N, Bodnar D, Vârlan C, Vârlan V. Manual de odontoterapie restauratoare. Volumul 2. Editura Ars Docendi: București; 2012. p. 22-35

Marcov E, Marcov N, Bodnar D, Vârlan C, Vârlan V. Manual de odontoterapie restauratoare. Volumul 2. Editura Ars Docendi: București; 2012. p. 41-44

Marcov E, Marcov N, Bodnar D, Vârlan C, Vârlan V. Manual de odontoterapie restauratoare. Volumul 2. Editura Ars Docendi: București; 2012. p. 105-112

Satish C, Shaleen C, Girish C. Textbook of Operative Dentistry. Jaypee Brothers Medical Publishers: India; 2007. p. 139-151.

Sorin L, Elefterescu A, Tonea M. Radiodiagnosticul afecțiunilor odonto-parodontale. Editura Didactica și Pedagogică, R.A.: București; 1998. p. 5-40.

Iliescu A. Tratat de Endodonție. Volumul 2. Editura Medicală: București; 2014. p. 738- 751.

Marcov N. Note de curs. Facultatea de Medicină Dentară, Universitatea Carol Davila: București; 2012.

Cuculescu M. Prevenție primară în carie și parodontopatii. Editura Didactică și Pedagogică: București; 2010. p. 269-275.

Pătrașcu I. Materiale dentare – Lucrări practice. Editura Tridona: Oltenița; 2006. p.23-41.