.testamentul. Principalele Dispozitii Testamentare
Capitolul I
Testamentul – Generalități
Secțiunea I
INTRODUCERE
Dreptul persoanei de a dispune prin testament de moștenirea sa, în conformitate cu prevederile legale, își are temeiul în existența dreptului de proprietate . Acest drept a fost recunoscut încă din antichitate .
În dreptul roman, testamentul avea o mare importanță , principiile sale fiind preluate în dreptul modern .
Persoana fizică, în temeiul dreptului de dispoziție, are posibilitatea de a dispune de soarta bunurilor sale nu numai prin acte juridice între vii, dar și printr-un act de ultimă voință pentru timpul când nu va mai fi în viață, înlăturând în acest fel, aplicabilitatea normelor juridice care reglementează devoluțiunea succesorală legală pentru ipoteza în care persoana a încetat din viață fără a fi lăsat un testament valabil ( ab intestat ) .
În cazul transmisiunii testamentare determinarea persoanelor chemate la moștenire precum și întinderea drepturilor și obligațiilor ce se cuvin acestora din moștenire este opera de ultimă voință a celui ce o lasă, însă în limitele și condițiile prevăzute de lege .
Codul civil – art.800, dispune că : “ Nimeni nu va putea dispune de avutul său cu titlu gratuit, decât în formele prescrise de lege pentru donațiuni între vii sau prin testament “. Din acest text de lege rezultă că forma juridică prin care se dispune pentru cauză de moarte este testamentul .
Secțiunea a – II- a
DEFINIȚIA ȘI CUPRINSUL TESTAMENTULUI
Codul civil român – art.802 – definește testamentul astfel : “ Testamentul este un act revocabil prin care testatorul dispune, pentru timpul încetării sale din viață, de tot sau o parte din avutul său”.
Actele prin care defunctul dispune de bunurile sale după încetarea sa din viață sunt legatele .
Aceste legate pot fi universale, cu titlu universal sau cu titlu particular . Dar după cum cu deplin temei s-a remarcat în literatura de specialitate, noțiunea de testament nu trebuie confundată cu noțiunea de legat , așa cum pare să o fi făcut legiuitorul .
Pe lângă legate, testamentul mai cuprinde și alte manifestări de ultimă voință ale defunctului : sarcini impuse legatarilor și care absorb în tot sau în parte, emolumentul liberalității testamentare ( art.830 și 930 C.Civ. ) ; exheredări, adică îndepărtări de la moștenire a unor moștenitori legali nerezervatari ( art.802 și 841 C.Civ. ) ; desemnarea unui executor testamentar, adică a unei persoane împuternicite să aducă la îndeplinire ultima voință a defunctului ( art.910 C.Civ. ) ; revocarea dispozițiilor dintr-un testament anterior ; retractarea revocării dispozițiilor unui testament anterior ; un partaj de ascendent ( art.795 C.Civ. ) ; recunoașterea unui copil din afara căsătoriei ( art.57 C.Fam. ) ; dispozițiile cu privire la îngroparea și funeraliile defunctului .
Este, deci, evident că testamentul poate cuprinde pe lângă legate și alte acte de ultimă voință ale defunctului, însă nu este obligatoriu ca testamentul să cuprindă legate, fiind posibil să cuprindă doar alte manifestări de voință ale defunctului .
Concluzia care s-a impus și care este astăzi unanim acceptată, este aceea că testamentul nu este doar un simplu act juridic, ci el este un tipar juridic, o formă, cuprinzând o multitudine de acte juridice de sine stătătoare și cu regim juridic aparte .
În acest sens dispozițiile art.48 alin.3 și art.57 alin.3 C.Fam. sunt elocvente, prevăzând că recunoașterea paternității unui copil din afara căsătoriei făcută prin testament este irevocabilă, deși testamentul este esențialmente revocabil ; după cum s-a subliniat în literatura de specialitate, prevederile legale citate mai sus nu constituie excepții de la principiul revocabilității dispozițiilor testamentare, ci o ilustrare a ideii că în cadrul testamentului pot coexista mai multe acte juridice de sine stătătoare .
Tot pentru acest motiv, este posibil ca unul sau altul dintre actele juridice cuprinse în testament să fie nul, fără ca acesta să atragă în mod necesar nevaliditatea celorlalte acte juridice .
Secțiunea a-III-a
CARACTERELE JURIDICE ALE TESTAMENTULUI
Din definiția legală rezultă că testamentul are următoarele caractere juridice :
testamentul este un act juridic, deci trebuie să îndeplinească cerințele esențiale ale oricărui act juridic privind valabilitatea voinței exprimate ( capacitatea, obiectul, cauza ) ca și cele specifice pentru testament ( capacitate, formă etc. ) ;
testamentul este un act juridic unilateral . El exprimă voința unei singure persoane, independent de orice manifestare a voinței beneficiarului ;
este un act personal, deci nu poate fi încheiat prin reprezentare ;
este un act juridic pentru o cauză de moarte, el producând efecte doar după moartea testatorului ;
este un act solemn, întrucât el trebuie să îmbrace ad validitatem formele anume prevăzute de lege ;
este un act esențialmente revocabil, testatorul fiind în drept ca până la moartea sa să revină asupra dispozițiilor unui testament anterior . Acest drept al testatorului este discreționar și nesucceptibil de abuz .
Capitolul II
CONDIȚIILE DE VALIDITATE ALE TESTAMENTULUI
Secțiunea I
CONDIȚIILE DE FOND
&.1. Precizări prealabile
Conform celor precizate mai înainte, testamentul trebuie să îndeplinească condițiile de validitate ale actului juridic în general ( art.948 – 968 C.Civ. ), precum și unele condiții specifice .
Deci, el trebuei să exprime un consimțământ valabil al testatorului, testatorul să aibă capacitatea de a testa, iar beneficiarul pe aceea de a primi prin testament, obiectul testamentului să fie licit și posibil, cauza acestuia să fie licită și morală .
În literatura juridică într-o opinie aparte în privința analizei condițiilor de fond ale testamentului, autorul consideră specifice testamentului două condiții și anume : – interzicerea testamentului conjuctiv de către lege și ca testamentul să conțină substituții fidecomisare .
Condițiile de validitate au în vedere în mod preponderent legatele – principalele acte de dispoziții testamentare – însă înlocuind ceea ce trebuie înlocuit ele se aplică și celorlalte acte juridice susceptibile a fi conțiunte în testamente .
&.2. Capacitatea
Capacitatea de a dispune prin testament o are orice persoană dacă nu este oprită de lege, art.856 C.Civ. prevăzând următoarele : “ orice persoană este capabilă de a face testament dacă nu este oprită de lege “.
Deci, capacitatea de a dispune prin testament este regula, iar incapacitatea doar excepția .
Conform art.802 alin.2 C.Civ. “ este capabil de a primi prin testament oricine este conceput la epoca morții testatorului “.
Pe de o parte există incapacități de a dispune prin testament, iar pe de altă parte incapacități de a primi prin testament . Aceste incapacități intră în categoria celor care îngrădesc capacitatea de folosință a persoanei .
Nimeni nu poate renunța în tot sau în parte la capacitaea de a dispune prin liberalități, fiind ilicită convenția prin care o persoană s-a obligat să nu dispună prin testament .
Incapacități de a dispune prin testament
Incapacitățile de a dispune prin testament sunt expres prevăzute de lege :
minorul sub 16 ani nu poate dispune în nici un fel prin testament ( art.806 C.civ. ) ;
minorii între 16 – 18 ani nu pot dispune decât din jumătate din ceea ce ar putea dispune ca majori ( art.807 C.civ. ) ;
minorii între 16 – 18 ani nu pot dispune prin testament în favoarea tutorelui lor ; incapacitatea se menține și după vârsta majoratului până la predarea – primirea socotelilor tutelei ( art.809 C.civ. ). Această incapacitate nu funcționează în ipoteza în care tutorele este un ascendent al minorului ;
incapacitatea interzișilor judecătorești și a persoanelor care, fără a fi puse sub interdicție, sunt lipsite de discernământ la momentul încheierii actului de dispoziție testamentară .
În privința persoanelor, care fără a fi puse sub interdicție sunt lipsite de discernământ, doctrina a încercat rezolvarea problemei sancțiunii, opiniile fiind diferite .
Astfel, într-o opinie s-a susținut că lipsa discernământului ar echivala cu lipsa consimțământului, ceea ce ar atrage nulitatea absolută a testamentului .
Într-o altă opinie, susținută de majoritatea doctrinei și jurisprudenței, ținând cont că interesul ocrotit este cel al dispunătorului și că acest interes ar putea fi lezat de sancțiunea nulității absolute, se consideră că testamentul este doar anulabil, deci, lovit de nulitate relativă, sancțiunea firească în cazul nulităților de protecție .
Soluția anulabilității testamentului în cazul încheierii sale de către o persoană lipsită de discernământ este în general împărtășită de către doctrină și jurisprudență, dar o oarecare inconsecvență se manifestă totuși în legătură cu fundamentarea ei .
B.Incapacități de a primi prin testament
( In.) Capacitatea de a dispune prin testament o are orice persoană afară de cele declarate prin lege incapabile . Incapacitățile de a primi prin testament pot fi e folosință sau de exercițiu .
În cadrul incapacităților de folosință se disting incapacități absolute de folosință și incapacități relative de folosință .
a) Incapacitățile absolute de folosință se referă la :
incapacitatea persoanelor fizice neconcepute până la data deschiderii succesiunii și a parsoanelor juridice care au luat ființă ;
incapacitatea persoanelor juridice de a primi prin testament liberalități care nu corespund scopului lor, determinat prin lege, actul de înființare sau statut .
b) Incapacitățile relative de folosință se referă la :
incapacitatea medicilor și farmaciștilor, care, conform art.810 alin.1 C.civ., nu pot primi legate de la cei pe care i-au îngrijit în ultima boală de care aceștia au decedat, iar liberalitatea a fost făcută în cursul acestei boli . Sunt exceptate liberalitățile cu caracter remuneratoriu, precum și legatele făcute în favoarea unei rude până la gradul IV inclusiv, cu condiția ca testatorul să nu aibă erezi în linie dreaptă, excepție făcând cazul în care legatarul este chiar el erede . Dispozițiile art.810 C.civ. nu se aplică soțului dispunătorului ;
incapacitatea preoților de a primi de la cei pe care i-au asistat religios în cursul ultimei boli ( art.810, alin.3 C.civ. ) ;
incapacitatea ofițerilor de marină de a primi legate de la călătorii aflați la bordul navelor în cursul călătoriilor maritime, dacă nu sunt rude cu testatorul ( art.883 C.civ. ) .
c) Incapacitatea de exercițiu . Deoarece acceptarea unei liberalități este un act ce depășește sfera actelor de administrare, minorii și interzișii lipsiți de capacitate de exercițiu nu pot exercita acest drept decât prin reprezentanții lor legali ( art.11 din Decretul
nr.31/1954 și art.147 C.Fam. ). Minorii cu capacitate de exercițiu restrânsă pot accepta personal legate dar numai cu încuviințarea prealabilă a ocrotitorilor legali, părinți sau tutori (art.9 din Decretul nr.31/1954).
În ambele cazuri conform dispozițiilor art.129 alin.2, art.133 alin.2 și art.147 C.Fam. este necesară și încuviințarea prealabilă a autorității tutelare .
Acceptarea liberalităților testamentare fără respectarea normelor legale evocate mai sus este sancționată cu nulitatea relativă, fiind vorba și în acest caz de o nulitate de protecție .
&.3. Consimțământul
Consimțământul este unul din elementele esențiale ale oricărui act juridic, deci, și al testamentului . El constă în hotărârea de a încheia un act juridic civil . El trebuie să provină de la o persoană cu discernământ, să fie exprimat cu intenția de a produce efecte juridice, să fie exteriorizat și să nu fie alterat de vreun viciu de consimțământ .
Lipsa consimțământului, adică a manifestării unilaterale de voință în cadrul testamentului, este sancționată cu nulitate absolută .
În anumite situații este posibil să existe consimțământ, dar acesta să nu fie valabil și el să fie afectat de unul din viciile de consimțământ ( eroare, dol sau violență ) .
Eroarea poate atrage anulareui juridic în general ( art.948 – 968 C.Civ. ), precum și unele condiții specifice .
Deci, el trebuei să exprime un consimțământ valabil al testatorului, testatorul să aibă capacitatea de a testa, iar beneficiarul pe aceea de a primi prin testament, obiectul testamentului să fie licit și posibil, cauza acestuia să fie licită și morală .
În literatura juridică într-o opinie aparte în privința analizei condițiilor de fond ale testamentului, autorul consideră specifice testamentului două condiții și anume : – interzicerea testamentului conjuctiv de către lege și ca testamentul să conțină substituții fidecomisare .
Condițiile de validitate au în vedere în mod preponderent legatele – principalele acte de dispoziții testamentare – însă înlocuind ceea ce trebuie înlocuit ele se aplică și celorlalte acte juridice susceptibile a fi conțiunte în testamente .
&.2. Capacitatea
Capacitatea de a dispune prin testament o are orice persoană dacă nu este oprită de lege, art.856 C.Civ. prevăzând următoarele : “ orice persoană este capabilă de a face testament dacă nu este oprită de lege “.
Deci, capacitatea de a dispune prin testament este regula, iar incapacitatea doar excepția .
Conform art.802 alin.2 C.Civ. “ este capabil de a primi prin testament oricine este conceput la epoca morții testatorului “.
Pe de o parte există incapacități de a dispune prin testament, iar pe de altă parte incapacități de a primi prin testament . Aceste incapacități intră în categoria celor care îngrădesc capacitatea de folosință a persoanei .
Nimeni nu poate renunța în tot sau în parte la capacitaea de a dispune prin liberalități, fiind ilicită convenția prin care o persoană s-a obligat să nu dispună prin testament .
Incapacități de a dispune prin testament
Incapacitățile de a dispune prin testament sunt expres prevăzute de lege :
minorul sub 16 ani nu poate dispune în nici un fel prin testament ( art.806 C.civ. ) ;
minorii între 16 – 18 ani nu pot dispune decât din jumătate din ceea ce ar putea dispune ca majori ( art.807 C.civ. ) ;
minorii între 16 – 18 ani nu pot dispune prin testament în favoarea tutorelui lor ; incapacitatea se menține și după vârsta majoratului până la predarea – primirea socotelilor tutelei ( art.809 C.civ. ). Această incapacitate nu funcționează în ipoteza în care tutorele este un ascendent al minorului ;
incapacitatea interzișilor judecătorești și a persoanelor care, fără a fi puse sub interdicție, sunt lipsite de discernământ la momentul încheierii actului de dispoziție testamentară .
În privința persoanelor, care fără a fi puse sub interdicție sunt lipsite de discernământ, doctrina a încercat rezolvarea problemei sancțiunii, opiniile fiind diferite .
Astfel, într-o opinie s-a susținut că lipsa discernământului ar echivala cu lipsa consimțământului, ceea ce ar atrage nulitatea absolută a testamentului .
Într-o altă opinie, susținută de majoritatea doctrinei și jurisprudenței, ținând cont că interesul ocrotit este cel al dispunătorului și că acest interes ar putea fi lezat de sancțiunea nulității absolute, se consideră că testamentul este doar anulabil, deci, lovit de nulitate relativă, sancțiunea firească în cazul nulităților de protecție .
Soluția anulabilității testamentului în cazul încheierii sale de către o persoană lipsită de discernământ este în general împărtășită de către doctrină și jurisprudență, dar o oarecare inconsecvență se manifestă totuși în legătură cu fundamentarea ei .
B.Incapacități de a primi prin testament
( In.) Capacitatea de a dispune prin testament o are orice persoană afară de cele declarate prin lege incapabile . Incapacitățile de a primi prin testament pot fi e folosință sau de exercițiu .
În cadrul incapacităților de folosință se disting incapacități absolute de folosință și incapacități relative de folosință .
a) Incapacitățile absolute de folosință se referă la :
incapacitatea persoanelor fizice neconcepute până la data deschiderii succesiunii și a parsoanelor juridice care au luat ființă ;
incapacitatea persoanelor juridice de a primi prin testament liberalități care nu corespund scopului lor, determinat prin lege, actul de înființare sau statut .
b) Incapacitățile relative de folosință se referă la :
incapacitatea medicilor și farmaciștilor, care, conform art.810 alin.1 C.civ., nu pot primi legate de la cei pe care i-au îngrijit în ultima boală de care aceștia au decedat, iar liberalitatea a fost făcută în cursul acestei boli . Sunt exceptate liberalitățile cu caracter remuneratoriu, precum și legatele făcute în favoarea unei rude până la gradul IV inclusiv, cu condiția ca testatorul să nu aibă erezi în linie dreaptă, excepție făcând cazul în care legatarul este chiar el erede . Dispozițiile art.810 C.civ. nu se aplică soțului dispunătorului ;
incapacitatea preoților de a primi de la cei pe care i-au asistat religios în cursul ultimei boli ( art.810, alin.3 C.civ. ) ;
incapacitatea ofițerilor de marină de a primi legate de la călătorii aflați la bordul navelor în cursul călătoriilor maritime, dacă nu sunt rude cu testatorul ( art.883 C.civ. ) .
c) Incapacitatea de exercițiu . Deoarece acceptarea unei liberalități este un act ce depășește sfera actelor de administrare, minorii și interzișii lipsiți de capacitate de exercițiu nu pot exercita acest drept decât prin reprezentanții lor legali ( art.11 din Decretul
nr.31/1954 și art.147 C.Fam. ). Minorii cu capacitate de exercițiu restrânsă pot accepta personal legate dar numai cu încuviințarea prealabilă a ocrotitorilor legali, părinți sau tutori (art.9 din Decretul nr.31/1954).
În ambele cazuri conform dispozițiilor art.129 alin.2, art.133 alin.2 și art.147 C.Fam. este necesară și încuviințarea prealabilă a autorității tutelare .
Acceptarea liberalităților testamentare fără respectarea normelor legale evocate mai sus este sancționată cu nulitatea relativă, fiind vorba și în acest caz de o nulitate de protecție .
&.3. Consimțământul
Consimțământul este unul din elementele esențiale ale oricărui act juridic, deci, și al testamentului . El constă în hotărârea de a încheia un act juridic civil . El trebuie să provină de la o persoană cu discernământ, să fie exprimat cu intenția de a produce efecte juridice, să fie exteriorizat și să nu fie alterat de vreun viciu de consimțământ .
Lipsa consimțământului, adică a manifestării unilaterale de voință în cadrul testamentului, este sancționată cu nulitate absolută .
În anumite situații este posibil să existe consimțământ, dar acesta să nu fie valabil și el să fie afectat de unul din viciile de consimțământ ( eroare, dol sau violență ) .
Eroarea poate atrage anularea testamentului când s-a făcut dovada că testatorul s-a bazat pe împrejurări care nu corespund realității și fără această eroare nu ar fi gratificat pe legatar .
Violența poate exista în situația în care un testament a fost smuls prin temerea inspirată dispunătorului că va fi expus unui rău considerabil și iminent . După încetarea violenței, testatorul poate cere anularea testamentului făcut sub imperiul violenței sau poate să-l revoce .
Dolul constă în inducerea în eroare a unei persoane, prin mijloace viclene sau dolosive pentru a determina să încheie un act juridic . În materie de testamente dolul se înfățișează sub formele specifice ale captației și sugestiei .
Captația constă în manoperele dolosive și mijloacele frauduloase folosite de o persoană în scopul de a câștiga încrederea dispunătorului și a înșela buna lui credință, pentru a o determina să o gratifice prin testament .
Sugestia constă în folosirea unor mijloace ascunse și tendențioase, în scopul de a sădi în mintea dispunătorului ideea de a face o liberalitate pe care nu ar fi făcut-o din proprie inițiativă .
Captația și sugestia atrag anularea testamentului numai dacă mijloacele dolosive au fost dolosive sau frauduloase și au avut ca rezultat alterarea voinței dispunătorului în sensul că fără exercitarea lor, testatorul nu ar fi făcut actul de liberalitate .
Doctrina și jurisprudența consideră asemenea manopere, acte ca : sechestrarea dispunătorului, interceptarea corespondenței acestuia, îndepărtarea testatorului de rude și prieteni ori insinuarea unor calomnii la adresa acestora, abuzul de influență etc.
În lipsa unor asemenea manopere, simpla simulare de grijă și afecțiune, ca și prestarea interesată a unor servicii și îngrijiri nu sunt suficiente pentru a atrage nevalabilitatea testamentului .
Testamentul fiind un act juridic unilateral, dolul poate emana și de la o terță persoană, iar nu doar de la cel gratificat .
În cazul folosirii mijloacelor și metodelor dolosive, sancțiunea specifică este nulitatea relativă a testamentului . Acțiunea în anulare pentru vicii de consimțământ este prescriptibilă, termenul de prescripție al acestei acțiuni începe să curgă de la moartea testatorului, iar nu de la data încheierii testamentului .
&.4. Obiectul testamentului
Testamentul pentru a fi valabil trebuie să aibă un obiect determinat, licit și posibil . Aceste condiții trebuie analizate pentru fiecare act juridic pe care testamentul îl cupreinde, nevalabilitatea obiectului unuia sau altuia dintre actele juridice cuprinse în testament atrage nulitatea absolută a acelui act juridic și nu a testamentului în întregul său, dacă acesta mai conține și alte acte juridice care sunt valabile . Valabilitatea obiectului testamentului se apreciază în raport cu momentul deschiderii succesiunii și nu cu cel al întocmirii testamentului .
&.5. Cauza testamentului
Cauza testamentului se referă la intenția dispunătorului de a face legate, anume în favoarea anumitor persoane, precum și motivele determinante care l-au îndemnat să procedeze astfel . Pentru ca un testament să fie valabil el trebuie să aibă o cauză licită și morală . În situația în care cauza lipsește sau este ilicită și imorală testamentul este lovit de nulitate absolută .
Astfel, în practica judiciară s-a decis că testamentul întocmit de o persoană în favoarea alteia pentru a o determina să înceapă, să continue sau să reia relațiile de concubinaj este întemeiat pe o cauză imorală, fiind sancționată cu nulitate absolută și nu cu nulitate relativă cum greșit a interpretat Tribunalul Județean Cluj prin Decizia civilă nr.1219 din decembrie 1983 .
Secțiunea a-II-a
CONDIȚIILE DE FORMĂ
Voința testatorului trebuie să îmbrace anumite forme prevăzute de lege, acestea având menirea de a înlătura pe de o parte echivocurile, iar pe de altă parte să asigure autonomia de voință a celui care dispune pentru cauză de moarte .
Condițiile generale de formă cerute de Codul civil pentru valabilitatea oricărui testament sunt : – forma scrisă și actul separat ( prohibiția testamentului conjunctiv ).
&.1. FORMA SCRISĂ
În materie de testamente forma scrisă este o condiție cerută ad validitatem și nu numai ad probationem . Lipsa formei atrage nulitatea absolută a testamentului ( art.886 C.Civ. ).
Prin excepție se admite că un anumit fel de testament nul pentru lipsă de formă poate fi valabil ca un alt fel de testament, dacă întrunește condițiile de formă ale acestuia :
testamentul autentic sau mistic, nul pentru vicii de formă, are valoare de testament olograf dacă întrunește condițiile cerute de lege pentru acest tip de testament ;
testamentul scris nul pentru vicii de formă, sau cel făcut prin viu grai ori prin semne, dă naștere unei obligații morale în sarcina moștenitorului ;
moștenitorul care voluntar și în cunoștință de cauză execută, legatul făcut printr-un testament nul pentru vicii de formă, nu se mai poate prevala de nulitatea acelui legat .
Condiția formei scrise a testamentului, prevăzută în scopul protejării voinței testatorului împotriva unor presiuni sau falsificări, precum și pentru asigurarea unei interpretări corecte a voinței testatorului este cerută pentru oricare din formele de testament prevăzute de legislația română, toate aceste tipuri de testament fiind acte solemne. Se admite că în practică, pentru un anumit tip de testament, nul din lipsă de forme, să poată fi valabil ca un alt tip de testament, dacă întrunește condițiile de formă ale acestuia .
Prin aplicarea prin analogie a art.1167 alin.3 C.Civ. nulitatea testamentului și restituirea prestațiilor efectuate nu mai pot fi cerute ulterior .
În situația în care un testament scris a existat dar a fost distrus sau dosit de către testator cu știrea lui se consideră că legatele conținute în el au fost revocate, dacă însă testamentul făcut în scris a fost distrus ori dosit prin forță majoră sau prin fapta uni terț, abia după deces ( sau înainte dar fără știrea testatorului ) pretinsul legatar va putea face dovada existenței și cuprinsul testamentului conform art.1198C.Civ.. Reclamantul trebuie să dovedească că a existat un testament, că acesta a fost legal încheiat și faptul că testamentul a dispărut dintr-un caz de forță majoră sau că a fost distrus . Dacă testamentul a fost distrus sau dosit de către pârâtul din proces, se va putea prezuma, până la proba contrară, regularitatea acelui
testament .
&.2. PROHIBIȚIA TESTAMENTULUI CONJUNCTIV
Potrivit art.857 C.civ.” două sau mai multe persoane nu pot testa prin același act, una în favoarea celeilalte sau în favoarea unei a treia persoane “. Întrunirea mai multor manifestări de voință într-un singur testament ar conferi acestuia un caracter bilateral sau multilateral, deci contractual, situație în care nici unul dintre testatori nu și-ar putea revoca testamentul fără acordul celuilalt sau al celorlalți, ori o asemenea dispoziție ar aduce atingere caracterului de act juridic unilateral și revocabil al testamentului .
Prohibiția testamentelor conjunctive este privită neunitar în doctrină și jurisprudență, într-o opinie fiind considerată o simplă
condiție de formă , în timp ce într-o altă opinie aceasta este privită ca o condiție de fond . Faptul că două testamente a două persoane diferite, sunt unite materialmente pe aceeași coală de hârtie nu constituie o încălcare a prohibiției instituită de art.857 C.civ., dacă alcătuiesc două acte distincte independente și irevocabile separat unul de celălalt . Sancțiunea atrasă de încălcarea prohibiției prevăzute de art.857 C.civ. estenulitatea absolută a testamentului .
Capitolul III
DIFERITELE FELURI DE TESTAMENTE
Secțiunea I
PRECIZĂRI PREALABILE
Testamentul este un act solemn, forma sa este predeterminată de lege . Formele testamentare prescrise de lege se împart în două categorii, și anume în forme ordinare și forme privilegiate .
Formele ordinare sunt prescrise de lege pentru situațiile normale, când îndeplinirea lor este deplin posibilă . Art.858 C.civ. prevede tipurile de testamente ordinare : olograf, autentic, mistic .
Formele privilegiate sau extraordinare sunt prescrise de lege pentru situații extraordinare, când formele ordinare ale testamentelor sunt imposibil de îndeplinit . Art.868-885 C.civ. prevăd tipurile de testamente extraordinare, acestea fiind : testamentul militarilor, testamentul făcut în timpul unor boli contagioase, testamentul făcut pe mare .
Secțiunea a-II-a
TESTAMENTELE ORDINARE
&.1. TESTAMENTUL OLOGRAF
Potrivit art.859 C.civ., testamentul olograf este testamentul scris în întregime, datat și semnat de către testator cu mâna lui . Acest tip de testament prezintă atât avantaje cât și dezavantaje .
Avantajele testamentului olograf sunt :
poate fi făcut oriunde, oricând și fără participarea unei alte persoane;
poate fi păstrat secret ;
poate fi revocat oricând, fie prin redactarea unui alt testament, fie pur și simplu prin distrugerea lui materială făcută în mod voluntar de către testator .
Dezavantajele acestui tip de testament sunt cele prevăzute de orice act sub semnătură privată putând fi contestat de partea interesată, într-un asemenea caz, cel care invocă în favoarea sa testamentul trebuie să facă dovada că emană de la defunct .
A. Scrierea
Testamentul olograf trebuie să fie scris în întrgime de mâna testatorului, cu orice instrument ( cerneală, pastă, vopse, cărbune, cretă, diamant etc. ), pe orice fel de suport material ( hârtie, pânză, lemn, piatră, perete, sticlă etc. ) și în orice limbă pe care testatorul o cunoaște, chiar dacă aceasta este o limbă moartă (greacă, latină etc.). Testamentul poate fi scris pe mai multe foi de hârtie, singura condiție necesară fiind aceea de a se constitui într-un singur act, data și semnătura fiind necesare doar la sfârșitul lui . Poate fi folosită atât scrierea obișnuită cu caractere de mână sau de tipar, cât și stenografia sau scrierea în alfabetul special pentru orbi .
Testamentul olograf nu este valabil dacă a fost scris de un altul și doar datat și semnat de testator . S-a admis că este valabilă dispoziția testamentară făcută de o persoană sub forma unui pasaj final inserat într-un testament olograf scris de o altă persoană, dar semnat și datat de ea, dacă acest pasaj conține elementele unui testament complet .
Testamentul poate fi redactat de către testator cu ajutorul altei persoane, însă doar cu condiția ca testatorul să fie conștient ce scrie . Astfel spus testatorul nu poate fi un element pasiv prin intrmediul căruia un terț își exprimă propria lui voință .
În situația în care testamentul olograf conține adăugiri, corecturi sau ștersături, în principiu validitatea testamentului nu este afectată în măsura în care sunt făcute de către testator . Se admite că validitatea testamentului nu este afectată de ștersăturile posterioare redactării, chiar fără a fi semnate și datate, dacă nu modifică dispozițiile inițiale, făcând doar rectificarea unor erori de redactare sau aducând unele clarificări ale dispozițiilor inițiale ; însă în cazul în care adăugirile constituie noi dispoziții testamentare ( codicele ), ele trebuie să fie datate și semnate de testator sub sancțiunea nulității .
Orice scriere străină, alta decât a testatorului, făcută cu știrea acestuia și care privește dispoziții ale lui, duce la nulitatea testamentului, iar în cazul în care scrierea străină se face fără știrea testatorului, testamentul rămâne valabil, dispozițiile cuprinse în intervenția străină nefiind luate în considerare .
B. Data testamentului
Data testamentului constă în indicare zilei, lunii și anului în care a fost întocmit, sau în indicarea unui eveniment de notorietate când a fost întocmit ( Ziua Naținală a României și anul etc. ) . Poate fi menționată atât în litere cât și în cifre .
În ceea ce privește locul în care trebuie pusă data testamentului, legea nu prevede nimic, astfel încât ea poate fi inserată în orice loc .
Dacă redactarea testamentului se face într-o perioadă mai lungă de timp, data acestuia este aceea în care se încheie redactarea lui .
În situația în care data există, dar este inexactă, trebuie să deosebim între data falsă și data incompletă :
data falsă atrage nulitatea testamentului, chiar dacă nu a fost o intenție frauduloasă . Dovada fraudei poate fi făcută cu orice mijloc de probă .
data incompletă sau involuntar eronată se datorează unei greșeli a testatorului, testamentul rămânând valabil în cazul în care instanța de judecată are suficiente elemente în cuprinsul actului, de natură să precizeze sau să completeze data .
Dacă instanța nu poate stabili cu certitudine data exactă a testamentului din cuprinsul material sau intelectual al acestuia, testamentul va fi nul .
Odată recunoscută sau verificată scrierea și semnătura, data testamentului va fi devenit data certă, cei interesați putând face dovada contrară, dar numai prin dovezi trase din cuprinsul intelectual sau material al testamentului, afară numai dacă a fost fraudă sau se dovedește nesănătatea de minte a testatorului, cazuri când potrivit dreptului comun, data se va putea stabili prin orice mijloc de probă .
În lumina celor arătate mai sus, recent, Judecătoria Cluj-Napoca a soluționat o speță care a avut ca obiect interpretarea unui testament olograf .
Astfel, reclamanții C.I., I.E. și C.I.V., prin acțiunea înaintată împotriva pârâților S.R. și S.O., au solicitat instanței anularea certificatului de moștenitor nr.2499/08.11.1994, eliberat în favoarea pârâților de Notariatul de Stat al județului Cluj, act prin care pârâții au fost declarați legatari universali ai defunctei A.A. decedată la 26 iunie 1994 cu ultimul domiciliu în Cluj-Napoca, pe baza unui testament olograf întocmit la data de 10.03.1992 ; de asemenea au solicitat radierea înscrierii dreptului de proprietate al pârâților din cartea funciară asupra imobilului care a aparținut defunctei, înscriere efectuată în baza certificatului de moștenitor sus amintit, să se constate că prin testamentul olograf din data de 20.02.1992, scris în întregime de A.A., semnat și datat de ea, ei, reclamanții erau desemnați legatari universali ai averii defunctei, și să dispună întabulării (?) dreptului de proprietate cu privire la imobil pe seama reclamanților, evacuarea necondiționată a pârâților și suportarea cheltuielilor de judecată . Ulterior reclamanții și-au precizat și completat acțiunea solicitând anularea testamentului olograf datat pe 10.03.1992 pentru viciul dolului sub forma captației și sugestiei sau revocarea judecătorească a acestuia pentru neexecutarea de către subsemnații a sarcinilor ce ne-au fost impuse .
În susținerea acțiunii lor, reclamanții au motivat că sunt legatari universali ai defunctei A.A., în temeiul unui testament olograf, intitulat “ act pentru îngrijire la bătrânețe cu uzufruct “, scris, semnat și datat de către aceasta, data menționată fiind 20.02.1992 . Totodată, pe baza acestui act au făcut declarații autentice de acceptare a moștenirii și că sunt singurii care ar fi îndeplinit sarcinile impuse de către defunctă, respectiv au alimentat-o, i-au făcut curățenie, au îngrijit-o și au acordat sprijin la înormântare .
Acțiunea reclamanților este neîntemeiată pentru următoarele motive :
actul de care se prevalează și de care doresc a fi considerat testament întocmit în favoarea lor, mai mult singurul testament olograf valabil al defunctei A.A., nu este în realitate un testament, nefiind întocmit cu respectarea condițiilor impuse de art.802 C.civ., și nu este valabil ca testament olograf așa cum pretind dispozițiile art.859 C.civ.;
titlul în favoarea pârâților, pe baza căruia s-a eliberat certificatul de moștenitor și s-a intrat în posesia imobilului lăsat de defunctă, este un test valabil în privința căruia s-a făcut doar completarea datei și este ultimul test întocmit astfel, prevederile art.802 și 859 C.civ.
a). Cu privire la actul pe care reclamanții doresc să îl constituie testament în favoarea lor trebuie să se observe împrejurarea că în temeiul dispozițiilor art.802 C.civ., pentru ca un act să constituie testament, indiferent cum este intitulat , trebuie ca dispozițiile cuprinse în acesta să se refere la o perioadă posterioară decesului autorului . Condiția esențială, este așadar, aceea ca dispozițiile de ultimă voință să fie subordonate decesului și nicidecum perioadei anterioare decesului, în sensul că însăși defunctul să urmărească faptul ca ele să fie realizate după moartea sa și nu în timpul vieții
sale .
După cum rezultă însă în speță, din cuprinsul actului de care se prevelează reclamanții, ceea ce defuncta A.A.a avut, iar reclamanții au cunoscut și, mai mult au acceptat și dorit, a fost să își asigure îngrijire la bătrânețe și în acest sens a solicitat o serie de servicii ( curățenie, alimentație, cumpărături etc. ). Prin răspunsurile date la interogatoriu și propriile mențineri din cuprinsul acțiunii reclamanții recunosc că acesta a fost în sensul înțelegerii dânșilor cu numita A.A. și pretind că i-au asigurat în timpul vieții asemenea servicii . Mai mult reclamanții recunosc că nu au îndeplinit nimic din ceea ce ar reprezenta condiții sau sarcini executabile după moartea numitei A.A., fără vreo explicație că ar fi exonerați valabil de aceasta și nici măcar nu au participat la aceste evenimente .
Pe temeiul acestor argumente înscrisul de care reclamanții se prevalează nu întrunește condiția de fond pentru a fi considerat testament . Mai mult actul reclamanților nu este un testament olograf valabil, condiția scrierii în întregime de mâna testatorului nefiind îndeplinită . Scrierea “ manu propria “ de către defunct are semnificația elementului de siguranță în sensul că acest act reprezintă numai voința testatorului, că la întocmirea sa nu s-a produs nici un fel de ingerințe ale voinței unor alte persoane și el nu cuprinde și manifestări de voință ale altor persoane . Din aceste motive, testamentul care cuprinde o scriere străină, iar aceasta a intervenit chiar în momentul redactării lui este nulă .
Actul de care se prevalează reclamanții cuprinde semnătura acestora, semnătură dată în momentul redactării actului de către numita A.A. .De altfel, sensul acestei semnături, este acela de acceptare a condițiilor și obligațiilor pe care susțin că defuncta le-ar fi impus dânșilor și care au fost trecute în acest act, lucru care dovedește că actul datat 20.02.1992 nu este opera unei singure voințe, ceea ce atrage nulitatea unui atare de testament .
b). Cât privește textul întocmit în favoarea pârâților, susținerea reclamanților că acest act nu a fost datat de numita A.A., respectiv că mențiunea “ 10.03.199 “ nu ar fi o dată certă și acest lucru ar atrage nulitatea sa, în temeiul dispozițiilor art.859 C.civ.
Această mențiune este doar o eroare voluntară din partea defunctei cu privire la dată, eroare care a fost rectificată .
Pentru rectificarea datei incomplete a unui testament olograf, în acord cu dispozițiile legale și interpretarea dată doctrinar, elementele care pot fi avute în vedere sunt cele intrinseci, precum și probele extrinseci care vin să completeze datele intrinseci . În speță în cuprinsul actului întocmit în favoarea pârâților, defuncta A.A. a arătat clar următoarele : “ eu mă oblig prin acest testament scris de mine, să trec pe numele familiei S.R. garsoniera mea pe care am cumpărat-o în decembrie 1991 … “, element ce a fost completat prin depozițiile martorilor audiați la notariat, precum și cu înscrisul dovezilor al cumpărării apartamentului de către defunctă în temeiul Decretului-lege nr.61/1990, fapt care permite fără echivoc concluzia omisiunii involuntare a ultimei cifre a anului din mențiunea “ 10.03.199 “.
Deoarece eroarea involuntară a datei unui testament olograf nu constituie cauză de nulitate a testamentului, dacă ea poate fi rectificată cu ajutorul elementelor scoase din însăși testamentul olograf , iar rectificarea datei unui testament olograf poate să se facă în mod parțial, adică fie în privința zilei, fie în privința lunei, fie în privința anului, deoarece data greșită a unui testament olograf este divizibilă în speță, pornindu-se de la elemente care le-au arătat mai sus, intrinseci actului, notariatul a procedat la completarea datei .
Stabilirea datei complete nu s-a făcut așadar, cum susțin reclamanții, prin martori, ci avându-se în vedere cuprinsul actului, elementele acestuia, față de care s-a putut stabili cu certitudine anul întocmirii . Pe de altă parte, în situația dată, proba cu martori nu este exclusă în această materie, ci doar subordonată elementelor din cuprinsul testamentului, elemente însă în speță sunt indiscutabile .
În raport de această nulitate, chiar dacă înscrisul de care se prevalează reclamanții ar corespunde și el dispozițiilor legale pentru a fi considerat testament, este evidentă că el ar rămâne ineficace în virtutea dispozițiilor art.921 C.civ., prin revocare, deoarece dintre mai multe testamente ale defunctei numai ultimul produce efecte .
Manoperele din care rezultă captația sau sugestia nu pot fi reținute în speță, simplul fapt că pârâții au prestat acte de îngrijire a defunctei și că asemenea acte ar putea fi considerate interesate nu sunt suficiente pentru a atrage nevaliditatea testamentului .
C. Semnătura testamentului
Semnătura testatorului este un element de validitate al testamentului, ea garantând că actul provine de la testator, acesta semnând cu semnătura lui obișnuită, fie la sfârșit, fie în alt loc, dar să evidențieze însușirea integrală a conținutului testamentului .
Persoanele care în mod obișnuit folosesc un pseudonim pot semna cu acesta .
Semnătura trebuie în mod obligatoriu să fie manuscrisă, punerea de deget a testatorului nefiind admisă .
Ca regulă, semnătura trebuie să figureze la sfârșitul testamentului, dar ea poate fi situată și într-un alt loc din cuprinsul testamentului .
Art.892 c.civ. mai dispune că înainte de a fi pus în executare, testamentul să fie depus la notariatul de la locul deschiderii succesiunii, pentru a se constata de către notarul public, prin proces-verbal, deschiderea lui și starea în care a fost găsit, după aceasta testamnetul fiind depus spre păstrare în arhiva notarului . Lege nu prevede nici o sancțiune pentru nerespectarea acestei formalități .
Forța probantă a testamentului olograf : – testamentul olograf are puterea doveditoare a unui înscris sub semnătură privată, legatarii care îl invocă trebuind să facă dovada că el a fost scris și semnat de către testator, această dovadă trebuind făcută prin verificarea de scripte .
&.2. TESTAMENTUL AUTENTIC
Potrivit art.860 C.civ., testamentul autentic este acela care este adeverit de autoritatea anume investită în acest scop .
Testamentul autentic prezintă avantajul că poate fi folosit și de persoanele care nu știu sau nu pot să scrie . Un exemplar din acest testament rămâne întotdeauna la notarul public, astfel pierderea, distrugerea sau ascunderea exemplarului testatorului nu creează dificultăți moștenitorilor în dovedirea lui . Dezavantajul constă în faptul că nu poate fi păstrat secret de către testator .
Fiind un act strict personal, testatorul trebuie să se prezinte în persoană la autentificare fiind exclusă reprezentarea sa prin intermediul unei alte persoane .
Testamentul autentic poate fi instrumentat atât la sediul notarului public, cât și la domiciliul testatorului în cazul ăn care acesta nu se poate deplasa .
Testamentul autentic poate fi întocmit în proiect de către testator sau de către o terță persoană, dar după indicațiile testatorului testamentul autentic poate fi întocmit și de către notarul public .
Forța probantă a testamentului autentic : – testamentul autentic are forța probantă a unui înscris autentic . Mențiunile din înscrierea de autentificare fac dovada până la înscrierea în fals, iar declarațiile testatorului și constatările notarului făcute în afara atribuțiilor sale legale fac dovada doar până la paoba contrarie .
&.3. TESTAMENTUL MISTIC ( Secret )
Potrivit art.864 C.civ. testamentul mistic sau secret este testamentul scris de testator sau de o altă persoană, dar în ambele cazuri semnat de testator, care apoi fiind strâns și sigilat este prezentat judecătoriei locale pentru îndeplinirea unor formalități .
Judecătorul care primește un testament mistic este obligat să întocmească pe plic sau hârtia sigilată un proces-verbal de suprascriere, care se semnează atât de testator cât și de judecător . În cazul în care datorită bolii testatorul se află în imposibilitate fizică de a se prezenta la judecătorie, formalitățile menționate mai sus vor fi săvârșite în fața judecătorului delegat să se deplaseze la domiciliul său ( art.864 alin.5 C.civ. ) .
După încheierea lucrărilor arătate mai sus, testamentul poate fi dat în păstrare la judecătorie sau poate fi restituit testatorului, la cererea acestuia .
Toate aceste formalități sunt prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute a testamentului .
Testamentul mistic prezintă unele condiții speciale în ceea ce privește capacitatea testatorului .
Art.865 C.civ. prevede că “ aceia care nu știu sau nu pot citi sau scrie nu pot face testament în formă mistică “ . Acest text de lege asigură testatorului controlul testamentului prezentat judecătorului, cel care nu știe sau nu poate să citească neputând face acest lucru .
Forța probantă a testamentului mistic : – testamentul mistic reprezintă o formă intermediară între testamentul olograf și testamentul autentic, el fiind format din două acte distincte : testamentul propriu-zis, care sete un act sub semnătură privată și actul de suprascriere, care este un act autentic . În consecință testamentul propriu-zis are puterea doveditoare a unui act sub semnătură privată ( până la proba contrară ), iar procesul verbal de suprascriere are puterea unui act autentic ( până la înscrierea în fals ).
Secțiunea a-III-a
TESTAMENTELE PRIVILEGIATE
&.1. TESTAMENTUL MILITARILOR
Potrivit art.870 C.civ., militarii – atât cei de carieră, cât și rezerviștii chemați sub arme – pot testa în formă simplificată atâta timp cât se află în situații excepționale, cum sunt : expediția militară pe teritoriul străin, prizonieratul sau staționarea într-o localitate asediată din țară sau din alt loc din care nu se poate comunica din cauza războiului . În asemenea situații conform art.868 C.civ., se poate testa în mod valabil în fața comandantului militar al unității sau în prezența unui alt ofițer superior, cu asistarea a doi martori, iar în cazul militarilor răniți sau bolnavi internați în spital, testamentul se poate încheia valabil în fața medicului – șef al spitalului, cu asistarea cpomandantului militar al spitalului .
&.2. TESTAMENTUL ÎN TIMP DE BOALĂ CONTAGIOASĂ
Conform art.872 C.civ., în cazul în care o localitate este izolată din cauza ciumei sau a altei boli contagioase, persoanele aflate în acea localitate pot testa în formă autentică în fața unui membru al consiliului local asistat de doi martori. Această formă de testament își are rațiunea în ipoteza în care în localitatea respectivă nu există notar public .
&.3. TESTAMENTUL FĂCUT PE MARE ( Maritim )
Potrivit art.874-875 C.civ., acest tip de testament poate fi întocmit în cursul unei călătorii pe mare, de către călătorii și membrii echipajului, agent instrumentar fiind comandantul navei sau locțiitorul său, asistat de ofițerul intendent de bord și de doi martori . Când testatorul este însuși comandantul navei sau unul dintre cei desemnați de lege de a primi testamentele se va face în fața persoanei care urmează testatorului în ordine ierarhică .
Sub sancțiunea nulității, testamentul maritim trebuie să fie redactat în două exemplare originale . Unul dintre aceste exemplare, închis și sigilat, se va preda agentului diplomatic sau consular român din primul port străin în care ar ancora vasul, spre a fi înaintat notarului de la domiciliul testatorului .
Această formă de testament este practicabilă doar atâta timp cât vasul se află în călătorie pe mare, iar nu și în cazul în care se află ancorat la țărm . Potrivit art.880 C.civ., testamentul maritim nu este practicabil nici în cazul în care vasul se află în călătorie pe mare, el se apropie de un țărm străin unde se află un agent consular al României, în acest caz nu se poate testa decât în formele ordinare . Dacă vasul pe care a fost întocmit testamentul maritim intră într-un port străin în care există agent diplomatic sau consular român, unul din exemplarele originale ale acestuia trebuie predate agentului diplomatic pentru a pute fi trimise notarului de la domociliul testatorului, iar în cazul în care vasul ancorează într-un port românesc, sunt trimise notarului de la domiciliul testatorului prin intermediul organelor portuare ambele exemplare originale ale testatorului .
Reguli comune aplicabile testamentelor privilegiate
Testamentele privilegiate trebuie, sub sancțiunea nulității, întocmite în formă scrisă, semnate de testator, de agentul instrumentar și de către martori, iar dacă testatorul nu știe sau nu poate să scrie, se va face mențiunea despre aceasta, martorii, cel puțin unul din ei, trebuie să semneze testamentul, iar dacă unul din ei nu poate să o facă, se va face vorbire despre cauza acestei împiedicări .
Toate testamentele privilegiate sunt valabile numai dacă testatorul moare în împrejurările excepționale care l-au împiedicat să testeze în formele ordinare . Spre deosebire de testamentele ordinare, testamentele privilegiate nu sunt valabile decât un anumit timp de la data când au încetat cauza care a justificat întocmirea lor .
Astfel, testamentul militarilor și testamentul făcut în caz de boală contagioasă își încetează valabilitatea în termen de șase luni de la data încetării condițiilor speciale în care a fost întocmit, în timp ce testamentul maritim își încetează valabilitatea în termen de trei luni de la data când testatorul a ajuns într-un loc în care poate testa în forme ordinare .
Secțiune a-IV-a
ALTE TESTAMENTE REGLEMENTATE DE LEGE
&.1. TESTAMENTUL PRIVIND DEPUNERILE LA C.E.C.
Pentru depunerile la C.E.C. titularul poate dispune pentru cauză de moarte nu numai printr-un testament ordinar sau privilegiat, ci și declarație scrisă trecută în libretul de economii .
Potrivit art.19 din Statutul C.E.C., aprobat prin Decretul nr.371/1958, “ titularul unor depuneri are dreptul să indice Casei de Economii și Consemnațiuni persoanele cărora urmează să li se elibereze sumele depuse în caz de moarte a sa. Depunerile asupra cărora nu s-au dat dispoziții testamentare se eliberează de Casa de Economii și Consemnațiuni moștenitorilor legali “.
Menționarea în libretul C.E.C. a unei clauze testamentare nu împiedică pe testator să dispună ulterior, printr-un testament ordinar sau privilegiat, de acea sumă .
În literatura de specialitate și în practica judiciară această clauză este în mod unanim considerată ca fiind o liberalitate pentru cauză de moarte, deci un legat cu titlu particular . Pentru acest motiv clauza testamentară inserată în libretele C.E.C. este supusă condițiilor de validitate la care sunt supuse testamentele obișnuite este revocabilă și supusă reducțiunii în cazul în care depășește limita cotităților disponibile .
În ceea ce privește condițiile de formă, clauza testamentară nu trebuie să fie scrisă și datată de testator, ea fiind completată de funcționarii C.E.C. și doar semnată de testator . De aceea ea este calificată ca fiind un testament olograf simplificat .
Ca orice testament, clauza testamentară produce efecte doar la moartea dispunătorului, acest fapt deosebind-o net de clauza de împuternicire, care produce efecte doar în timpul vieții testatorului .
&.2.TESTAMENTUL FĂCUT DE ROMÂNI ÎN STRĂINĂTATE
Pentru cetățenii romăni aflați în străinătate, art.885 C.civ. prevede posibilitatea de a dispune prin testament fie în forma olografă reglementată de legea română, fie în forma autentică reglementată de legea țării în care se întocmește testamentul .
Având în vedere prerogativele de care se bucură agentul diplomatic sau consular român este evident că un testament făcut în formă autentică reglementată de legea română în fața acestui reprezentant al statului este valabilă . Așa cum cu drept cuvânt s-a subliniat, rațiunea textului menționat este de a conferi facultativ regulii locus regit actum, permițând cetățeanului român să dispună prin testament în străinătate în forma olografă, chiar dacă legea locului nu permite aceasta .
Mai recent conform dispozițiilor art.68 alin.3 din Legea nr.105/1992 privitoare la reglementarea raporturilor de drept internațional privat, testamentele sunt valabil întocmite dacă respectă condițiile de formă aplicabile, fie la data întocmirii, fie la data decesului testatorului, conform oricăreia dintre legile următoare :
legea națională a testatorului ;
legea domiciliului testatorului ;
legea locului unde actul a fost întocmit ;
legea situației imobilului care formează obiectul testamentului ;
legea instanței sau organului care îndeplinețte procedarea de transmitere a bunurilor moștenite .
Capitolul IV
PRINCIPALELE DISPOZIȚII TESTAMENTARE
Secțiunea I
LEGATELE
&.1. NOȚIUNE. DESEMNAREA LEGATULUI
Legatele constituie, în esență, dispoziții de ultimă voință ale testatorului, liberalități, adică un act juridic cu titlu gratuit și pentru cauză de moarte, prin care acesta desemnează persoana sau persoanele care la moartea sa urmează să primească universalitatea întregului patrimoniu succesoral, universalitatea unei fracțiuni din aceasta sau anumite bunuri determinate din moștenire .
Desemnarea legatarului trebuie făcută prin testament și personal de către testator, de aceea este nul legatul secret cât și cel făcut unei persoane ineficient determinate prin testament . Legatul secret este acela prin care testatorul stipulează că a comunicat persoana legatarului unui terț care îl va indica la momentul oportun sau că legatarul va fi desemnat de un terț după cum crede acesta de cuviință . Este valabilă desemnarea unui legatar nu neapărat determinat pe de-a-ntregul, dar determinabil prin indicarea în testament a unor elemente suficiente pentru identificarea lui ulterioară . Deci este necesar ca legatarul să poată fi precis determinat în momentul executării testamentului, iar nu în momentul întocmirii lui .
&.2. Clasificarea legatelor
Legatele pot fi clasificate după două criterii :
A.După criteriul modalităților care le afectează, legatele pot fi :
legate pure și simple – care își produc efectele imediat la moartea testatorului, ele nefiind afectate de modalități .
legate cu termen – a căror executare sau stingere depinde de un eveniment viitor și sigur în ceea ce privește producerea lui, termenul putând fi suspensiv sau extinctiv . Termenul suspensiv face ca executarea legatului să fie amânată până la împlinirea lui, în timp ce termenul extinctiv, face ca legatul să se execute de la data morții lui de cujus întocmit ca un legat pur și simplu, dar dreptul pe care îl va conține se va stinge la împlinirea termenului .
legate sub condiție – a căror naștere sau stingere depinde de un eveniment viitor și nesigur în ceea ce privește producerea lui . Condiția poate fi suspensivă sau rezolutorie . Condiția suspensivă face ca dreptul cuprins în legat să nu ia naștere de la data decesului lui de cujus ci numai de la data împlinirii sale . Condiția rezolutorie face ca dreptul formând obiectul legatului să se nască pe data decesului lui de cujus întocmai ca în legatele pure și simple, dar existența acestuia depinde de îndeplinirea sau neîndeplinirea condiției ; în acest caz de neîndeplinire a condiției, dreptul transmis prin legat se desființează cu efect retoactiv de la data deschiderii succesiunii, iar în caz de neîndeplinire a acesteia, dreptul se consolidează definitiv .
legatul cu sarcină – presupune stipularea transmiterii unor drepturi cu obligarea legatarului de a îndeplini ceva ( să dea, să facă ) sau de a nu face ceva . Testatorul poate stipula sarcina astfel : – în interesul testatorului ( de ex., legatarul este obligat să achite o datorie a defunctului ), în interesul legatarului ( de ex. lasă o sumă de bani, cu sarcina ca legatarul să-și continue studiile ) sau în interesul unei terțe persoane ( de ex. legatarul este ținut prin testament să presteze întreținere în favoarea unui terț ) . Legatul cu sarcină, ca orice legat de altfel, poate fi acceptat sau refuzat de legatar, după cum sarcina impusă i se pare sau nu pre oneroasă . Odată însă acceptat legatul, legatarul este ținut la executare indiferent de posibilitățile sale . În caz de neîndeplinire a sarcinii există două posibilități : pe de o parte, există posibilitatea de a cere în justiție executarea silită, lucrul pe care îl poate face beneficiarul sarcinii sau executorul testamentar, iar pe de altă parte există posibilitatea revocării legatului, lucrul pe care îl pot face doar moștenitorii legali sau legatarii universali sau cu titlu universal, iar nu și beneficiarul sarcinii, care atunci când nu este și moștennitor legal sau legatar universal sau cu titlu universal nu poate justifica nici un interes carre să-i asigure dreptul la acțiunea în revocare a legatului .
B. Dup criteriul obiectului lor, conform art.887 C.civ., legatele pot
fi :
legatul universal – ( art.888 C.civ. ), ce are ca obiect întregul patrimoniu al testatorului . Ceea ce trebuie subliniat este faptul că legatul universal conferă vocație la întreaga universalitate a bunurilor succesorale, dar asta nu înseamnă că legatarul universal primește efectiv toate bunurile succesorale . Codul civil permite să se instituie mai mulți legatari universali – dacă unul singur din ei acceptă moștenirea, va lua tot ; dacă mai mulți acceptă vor împărți moștenirea. Legatul rămâne universal chiar dacă din cauza unor legate particularre sau a sarcinilor impuse legatarului universal, emolumentul ar fi neînsemnat .
Astfel constituie legate universale :
legatul tuturor mobilelor și imobilelor testatorului;
legatul nudei proprietăți a întregii moșteniri, căci legatarul va culege întreaga moștenire la stingerea uzufructului;
legatul prisosului succesoral rămas după plata tuturor celorlalte legate
legatul cotității disponibile a moștenirii .
2. legatul cu titlui universal – conferă vocație la o fracțiune din
moștenirea testatorului (1/2, 1/3, etc.). Legatarii au dreptul fiecare la cota-parte precizată în testament . Dacă unul dintre ei renunță, partea lui profită moștenitorilor legali, iar nu celorlalți legatari cu titlu particular .
Potrivit art.894 C.civ., sunt legate cu titlu universal :
legatul unei fracțiuni din moștenire ;
legatul tuturor bunurilor imobile ;
legatul tuturor bunurilor mobile ;
legatul unei fracțiuni din toate imobilele ;
legatul unei fracțiuni din toate bunurilr mobile .
3.legatul particular – conferă legatarului vocație la unul sau mai multe bunuri determinate . Legatul cu titlu particular poate avea ca obiect atăt bunuri corporale – individual determinate sau de gen – cât și bunuri incorporale ( creanțe ). Poate fi un legat particular și acela prin care testatorul-creditor iartă de datorie pe debitorul său instituit ca legatar, ca și legatul prin care testatorul-debitor lasă creditorului său ceea ce îi datorează .
Secțiunea a-II-a
INEFICACITATEA LEGATELOR
&.1. NULITATEA LEGATELOR
Nulitatea este sancțiunea civilă prin care, în esență actele juridice încheiate cu încălcarea condițiilor de fond sau de formă sunt lipsite de efecte . Cauzele de nulitate a legatelor pot fi atât din rândul celor comune tuturor actelor juridice, cât și din cele specifice actelor mortis cauza . Termenul de prescripție al acțiunilor în anulare nu curge de la data întocmirii testamentului, ci de la data când acesta urmează să producă efecte, adică de la data deschiderii succesiunii .
&.2. REVOCAREA LEGATELOR
Revocarea legatelor reprezintă desființarea lor ulterior nașterii valabile și acest lucru se poate dataora fie voinței testatorului și avem de a face cu revocare voluntară, sau se poate datora conduitei culpabile a legatarului iar în acest caz avem de a face cu revocarea judecătorească a legatelor .
A. Revocarea voluntară
Revocarea voluntară constă în desființarea legatului prin voința testatorului, testamentul fiind un act esențialmente revocabil, până în ultima clipă a vieții, testatorul poate reveni oricând asupra dispozițiilor sale testamentare anterioare .
Revocarea voluntară poate fi expresă, când rezultă dintr-o declarație a testatorului cuprinsă într-un testament ulterior sau într-un act autentic ( art.920 C.civ. ) . Voința de revocare trebuie exprimată neîndoielnic, constituind o revocare valabilă și mențiunea “ anulat “ scrisă, datată și semnată de autor pe înscrisul testamentului anterior .
Revocarea voluntară poate fi tacită, când ea rezultă neîndoielnic din alte acte sau fapte juridice ale testatorului cum sunt :
întocmirea unui alt testament, posterior, care conține dispoziții incompatibile cu dispozițiile testamentului anterior ;
înstrăinarea obiectului legatului .
Se consideră revocare tacită și distrugerea voluntară a bunului legat și distrugerea testamentului de către testator cu intenție .
Testatorul nu poate însă renunța valabil, cu anticipație, la dreptul său de a revoca legatele anterioare, o asemenea renunțare fiind nulă .
B. Revocarea judecătorească a legatelor
Revocarea judecătorească a legatelor constituie o sancțiune civilă pentru legatarul care s-a făcut vinovat față de testator sau față de memoria acestuia de faptele prevăzute de lege . Ea poate interveni numai după moartea testatorului, la cererea celor interesați, cerere întemeiată pe următoarele cauze :
neexecutarea sarcinilor de către legatarul gratificat cu un legat cu sarcini, revocarea fiind o sancțiune, pentru aplicarea ei se cere ca neexecutarea sarcinii ( sau neexecutarea ei corespunzătoare ) să fie imputabilă culpei legatarului . Acțiunea în revocare a legatelor pentru neîndeplinirea sarcinilor se prescrie în termenul general de 3 ani, iar dreptul material la acțiune se naște, în principiu, la data neîndeplinirii sarcinilor ori la data când titularul dreptului a cunoscut sau trebuia să cunoască acest lucru . În literatura de specialitate și în practica judiciară se admit că testatorul poate renunța prin testament în mod valabil la acțiune în revocare pentru neîndeplinirea de sarcini lăsând deschisă doar calea executării sarcinii .
ingratitudinea legatarului, manifestată printr-un atentat la viața testatorului sau prin săvârșirea de delicte, cruzimi ori injurii grave.
injurie gravă la memoria testatorului decedat .
Dreptul la acțiunea în revocare este prescriptibilă în termen de un an, conform dispozițiilor art.931 și 833 alin.1 C.civ. În principiu, termenul de prescripție începe să curgă de la data când cei în drept să acționeze au cunoscut sau trebuiau să cunoască săvârșirea faptei .
&.3. CADUCITATEA LEGATELOR
Caducitatea legatelor constă în desființarea retroactivă a unui legat – născut valabil și nerevocat – ca urmare a imposibilității lui, datorită unor împrejurări străine de voința testatorului și de vre-o culpă a legatarului .
Caducitatea intervine în următoarele cazuri :
predecesul legatarului ( art.924 C.civ. ) – căci legatul este ca orice liberalitate, un act juridic intuitu personae . Potrivit art.925 C.civ., orice dispoziție testamentară, chiar făcută sub condiția suspensivă, devine caducă în cazul predecesului legatarului . Legatul nu este caduc, dacă testatorul a dispus că în caz de predeces al legatarului, legatul să fie cules de moștenitorii legatarului . De asemena, legatul nu este considerat caduc dacă intenția testatorului a fost să gratifice nu un individ anume, ci pe orice persoană care va avea la data executării legatului, o anumită calitate .
incapacitatea legatarului de a primi legatul survenită ulterior datei testamentului . Conform art.928 C.civ. “ orice dispoziție testamentară cade când eredele numit sau legatarul va fi necapabil de a o primi “. Numai în cazul în care incapacitatea survine ulterior datei testamentului se poate vorbi de caducitate, căci în cazul în care prin ipoteză, incapacitatea ar subzista la data testamentului legatul ar fi lovit de nulitate și nu de caducitate .
neîndeplinirea condiției suspensive care afecta legatul are ca efect caducitatea acesteia, când este sigur că acea condiție nu se va mai împlini .
refuzul legatarului de a primi legatul – din momentul morții testatorului, legatarul este liber să opteze între acceptarea sau repudierea legatului . Conform dispozițiilor art.928 C.civ., în cazul în care legatarul refuză să primească legatul, acesta devine caduc . Dacă renunțarea ar interveni înainte de deschiderea moștenirii ea ar fi nulă, pentru că ar alcătui un pact asupra unei moșteniri viitoare, renunțarea ar putea fi considerată valabilă, dacă legatul ar fi sub o condiție suspensivă și legatarul ar renunța după deschiderea moștenirii, dar înainte de împlinirea condiției .
pieirea în întregime a bunului legat – potrivit art.927 C.civ. “ legatul va fi caduc, dacă lucrul legat a pierit în tot în viața testatorului “. Doctrina și jurisprudența au arătat că nu constituie cauză de caducitate pieirea lucrului legat, decât pentru legatele particulare de bunuri individual determinate, iar nu pentru legatele universale, cu titlu universal și nici pentru legatele particulare care au bunuri de gen neindividualizate . Legatele universale sau cu titlu universal nu devin caduce prin pieirea unuia sau altuia dintre lucrurile din universalitatea sau fracțiunea de universalitate, un asemenea eveniment neputând influența decât emolumentul legatului, iar nu și însăși legatul în sine, adică chemarea la un întreg patrimoniu sau la o racțiune din patrimoniu . Cât privește legatele particulare care au ca obiect bunuri de gen, de asemenea, legatul nu poate fi afectat, din moment ce bunurile de gen nu pier ( genera non pereunt ) .
Pentru a opera acest caz de caducitate, este necesar ca, pe de o parte, pieirea bunului să fie totală căci în cazul unei pieiri parțiale legatul rămâne valabil pentru partea de bun ce s-a păstrat, iar pe de altă parte, ca pieirea să fie independentă de voința testatorului , căci în az contra este vorba de o revocare a legatului și nu de o caducitate a lui .
Dacă pieirea bunului legat survine după moartea testatorului, problema care se pune nu mai este cea a caducității legatului, acesta operând transferul de proprietate pe data deschiderii succesiunii, ci aceea a acceptării riscului pieirii lucrului conform regulii res perit domino .
&.4. DREPTUL DE ACRESCĂMÂNT
Dreptul de acrescământ sau de adăugire, de creștere, reprezintă dreptul titularului unui legat conjunctiv de a beneficia de partea de moștenire cuvenită colegatarului sau colegatarilor care nu pot sau nu vor să primească legatul .
Legatul conjunctiv eate legatul a cărui obiect este lăsat la mai mulți legatari fără a se preciza partea care revine fiecăruia, situație în care toți legatarii au vocație eventuală la întreg obiectul legatului .
Din cele de mai sus, se poate constata că dreptul de acrescământ ia ființă dacă sunt întrunite următoarele condiții :
să existe pluralitate de legatari ;
dispozițiile făcute în favoarea lor să aibă același obiect ;
vocația legatarilor să nu fie fracționată de testator, astfel încât fiecare să aibă chemare la întregul obiect al legatului ;
unul sau mai mulți dintre ei să nu poată sau să nu voiască să vină la moștenire .
Dacă toți legatarii desemnați acceptă legatul și nu există nici o cauză de ineficacitate în raport cu unul sau altul dintre legatari, legatul va fi împărțit în părți egale între aceștia, însă în cazul în care legatul va fi ineficace în raport cu unul sau altul dintre legatari, dar valabil, în raport cu cel puțin unul dintre ei , conform dispozițiilor art.929 C.civ., în lipsă de prevedere testamentară contrară, legatul va reveni legatarului sau legatarilor în raport cu cel care este eficace .
În caz de acrescământ legatarii beneficiari sunt ținuți să execute sarcinile aferente, părții de legat pe care o primesc în acest fel, în afară de situația în care sarcinile au fost instituite în considerarea persoanei legatarului față de care legatul este ineficace .
&.5. DEZMOȘTENIREA SAU EXHEREDAREA MOȘTENITORILOR LEGALI
A. Noțiune
Dezmoștenirea este dispoziția de ultimă voință pe care testatorul înlătură de la moștenire pe unul sau unii dintre moștenitorii legali ( rude sau soț supraviețuitor ), în limitele legii . În timp ce moștenitorii legali nerezervatari pot fi îndepărtați de la moștenire cu totul, moștenitorii legali rezervatari pot fi îndepărtați doar de la moștenirea cotității disponilbile a succesiunii, iar nu și a rezervei ce le revin în virtutea legii, chiar în contra voinței defunctului .
Exheredarea poate fi concepută de testator și ca o sancțiune pentru moștenitorii care vor ataca cu acțiune în anulare testamentul lăsat de el ; o asemenea exheredare-sancțiune este nulă ori de câte ori tinde să pună la adăpost de anulare dispoziții testamentare contrare normelor legale imperative sau prohibitive .
B. Felurile exheredării
Dup cum voința testatorului este manifestată direct sau indirect, exheredarea poate fi directă sau indirectă .
Exheredarea directă – rezultă dintr-o declarație expresă de voință a testatorului prin care înlătură de la moștenire în tot sau în parte, pe unul sau pe altul dintre moștenitorii legali, ea putând fi parțială sau totală . Exheredarea parțială – dacă testatorul înlătură numai pe qanumiți erezi, în cazul acesta, voința testatorului nu se substituie voinței legiuitorului, ci se întregește cu ea, căci succesiunea se va cuveni moștenitorilor legali rămași după înlăturarea celor dezmoșteniți . Exheredarea totală duce la înlăturarea de la moștenire a tuturor moștenitorilor legali ai testatorului . Într-un asemena caz, dacă prin testament nu a fost desemnată o persoană anume care să culeagă moștenirea, aceasta va reveni statului ca moștenire vacantă în temeiul art.980 C.civ.
Exheredarea indirectă – rezultă din instituirea de legatari asupra moștenirii fără a menționa expres exherredarea unuia sau altuia dintre moștenitorii legali . În limita legatelor lăsate de moștenitorii legali negratificați sunt înlăturați de la moștenirea testatorului . În caz de ineficacitate pe motiv de revocare judecătorească, exheredarea indirectă rămâne, deasemenea, să producă efecte, aceasta fiind ultima voință a testatorului . În situația ineficacității legatului pe motiv de revocare voluntară expresă, drepturile moștenitorilor legali exheredați renasc ; dacă însă testatorul revocă expres legatul inițial, dar dispune în favoarea altei persoane, dispoziția de exheredare rămâne în ființă .
&.6. EXECUȚIA TESTAMENTARĂ
A. Noțiune . Natura juridică
Executarea dispozițiilor de ultimă voință cuprinse în testament este, de regulă, în sarcina moștenitorilor legali și/sau a legatarilor universali . Testatorul este îndreptățit, să numească el, prin testament, o persoană sau chiar mai multe ca executor testamentar ( art.910 C.civ. ), care să asigure întocmai îndeplinirea dispozițiilor sale de ultimă voință și căruia notarul îi va elibera un certificat atestând această calitate .
În esență, execuția testamentară este un mandat, executorul testamentar fiind un mandatar al testatorului . De obicei decurg următoarele consecințe :
executorul testamentar poate accepta sau refuza execuția, dupăn cum crede de cuviință ;
executorul poate fi revocat doar pentru incapacitate, infidelitate sau insolvabilitate ;
puterile executorului fiind conferite intuitu personae, mandatul de execuție testamentară încetează la moartea executorului ;
executorului testamentar îi incubă obligațiile care incubă oricărui mandatar, adică, de a îndeplini mandatul, de a da socoteală, de a răspunde pentru faptele persoanelor substituite în executarea mandatului ; el are drepturile pe care le are orice mandatar, adică de a fi despăgubit pentru cheltuielile făcute în executarea mandatului și e a primi remunerația cuvenită, dacă aceasta s-a stipulat în testament .
B. Puterile și îndatoririle executorului testamentar
Puterile și îndatoririle executorului testamentar diferă după cum acesta are sau nu sezină, adică posesia în tot sau în parte a bunurilor succesorale .
Îndatorirea executorului testamentar este de a veghea la executarea testamentului și de a asigura îndeplinirea cât mai exactă a dispozițiilor testamentare .
1. Executorul testamentar fără sezină – potrivit art.916 C.civ., executorul fără sezină are rolul de supraveghere și control al executării dispozițiilor testamentare neavând nici o abilitatea de a le executa el însuși, drepturile și obligațiile care îi decurg din prevederea legală fiind :
de a cere punerea peceților atunci când există moștenitori minori, interziși sau absenți ;
de a stărui ca notarul public să facă inventarul bunurilor succesorale în prezența moștenitorilor prezumtivi ;
de a se îngriji de luarea măsurilor de conservare a bunurilor succesorale ;
de a interveni în judecată pentru susținerea validității testamentului contestat în cursul executării lui .
2. Executorul testamentar cu sezină – are nu numai rolul de a supraveghea și controla executarea testamentului ci și de a executa el însuși dispozițiile testamentare . Potrivit art.911 C.civ., testatorul poate da executorului testamentar, de drept, în posesie, toată sau parte din averea mobilă, pe timp de cel mult un an de la deschiderea
moștenirii . Această “ posesie de drept “, numită sezină , este în realitate o simplă detenție precară, căci exeutorul nu stăpânește bunurile moștenirii pentru sine, ci pentru moștenitori . Executorul investit cu sezină intră de drept, fără nici o formalitate prealabilă, în posesia bunurilor mobile succesorale .
Pe lângă drepturile și obligațiile executorului testamentar fără sezină, cel cu sezină mai are și :
obligația de a achita legatarilor particulari legatele de bunuri mobile – art.916 alin.3 C.civ. ;
dreptul de a încasa creanțele moștenirii ( inclisiv pe cale acționării în justiție a debitorilor ).
Executorul testamentar ( cu sau fără sezină ) răspunde de îndeplinirea obligațiilor sale ca orice mandatar .
La expirarea termenului de un an, executorul trebuie să dea socoteală de gestiunea sa asupra bunurilor succesiunii.
Dacă au fost numiți mai mulți executori, ei răspund solidar, “ afară numai dacă testatorul a despărțit funcțiile lor și dacă fiecare din ei s-au mărginit în ceea ce i s-a încredințat “ ( art.918, alin.2 C.civ. ).
Încetarea funcției executorului testamentar are loc prin :
aducerea la îndeplinire a dispozițiilor testamentare ;
moartea executorului testamentar ;
revocarea executorului de către instanța de judecată la cererea moștenitorilor defunctului pentru abuzuri sau incapacitate în îndeplinirea funcțiilor încredințate ;
renunțarea executorului pentru motiv de pagube însemanate pe care i le-ar pricinui continuarea execuțiunii .
Capitolul V
LIMITELE DREPTULUI DE A DISPUNE DE BUNURILE MOȘTENIRII
Secțiunea I
INTERZICEREA PACTELOR ASUPRA UNOR SUCCESIUNI NEDESCHISE ( VIITOARE )
&.1. REGLEMENTARE ȘI NOȚIUNE
Pornind de la ideea că orice persoană fizică poate dispune așa cum dorește de bunurile sale pentru o perioadă când nu va mai fi în viață, din anumite rațiuni, legea civilă nu a recunoscut acest drept decât în anumite limite prin una din limite instituind că nimeni nu poate dispune pentru cauză de moarte de patrimoniul său decât prin acte juridice esențialmente revocabile, fiind interzise pactele asupra unei succesiuni viitoare .
Textele din Codul civil care se referă la interdicția pactelor asupra succesiunilor viitoare sunt art.965 și art.702 C.civ.
Art.965 C.civ. prevede că pot face obiectul unei obligații și bunurile viitoare, cu excepția succesiunilor deschise, chiar dacă ar exista acordul celui despre a cărui moștenire este vorba , iar art.702 C.civ. oprește renunțarea la moștenirea unei persoane în viață sau înstrăinarea drepturilo eventuale într-o asemenea moștenire .
Din analiza acestor texte legale, rezultă că pactul asupra unei succesiuni viitoare este o este o convenție nepermisă expres de lege, prin care una dintre părți dobândește drepturi eventuale din acea moștenire sau renunță la ele .
&.2. CONDIȚIILE CERUTE PENTRU EXISTENȚA UNUI PACT ASUPRA UNEI MOȘTENIRI VIITOARE
Pentru a ne afla în prezența unui pact asupra unei succesiuni viitoare, se cer întrunite patru condiții :
să existe o convenți, Codul civil interzicând însă și actele juridice unilaterale de acceptare sau renunțare la moștenire, cât timp moștenirea nu este deschisă, actul de moștenire succesorală neputând avea obiect ;
pactul să aibă drept obiect o moștenire nedeschisă, ori o parte sau un bun singular din acea moștenire ;
drepturile care se dobândesc sau la care se renunță fie drepturi succesorale eventuale ( orice drept succesoral este eventual până în clipa morții lui de cujus ) ;
pactul să nu fie permis în mod excepțional de lege .
În materia contractului de societate, art.1526 C.civ. ca o excepție de la cele enunțate mai sus, recunoaște ca valabilă convenția prin care asociații se înțeleg ca societatea să continue – cu moștenitorii – în cazul morții unuia dintre asociați . Valabilitatea unei asemenea convenții este recunoscută și prin art.170 și 171 din Legea nr.31/1990, privind societățile comerciale .
&.3. SANCȚIUNEA APLICATĂ PACTELOR ASUPRA SUCCESIUNILOR VIITOARE
În dreptul nostru pactele asupra succesiunilor viitoare sunt lovite de nulitate absolută .
Astfel, vor fi nule :
cesiunea drepturilor succesorale ale unui moștenitor făcută înaintea morții lui de cujus ;
împărțeala între moștenitori a unei succesiuni nedeschise încă ;
renunțarea, înaintea morții lui de cujus la beneficiul de inventar ;
convenția prin care moțtenitorii prezumtivi convin că nu vor aplica testamentul autorului lor sau că, dimpotrivă, îl vor respecta etc.
Deși, nulitatea absolută, în principiu, nu poate fi confirmată,
moștenitorii pot să înlăture această sancțiune de îndată ce s-a deschis succesiunea, căci din acel moment drepturile lor succsesorale nu mai sunt eventuale și viitoare, ci actuale, iar ei sunt îndreptățiți să dispună liber de ele, fie și reiterând sau confirmând convenția lor anterioară, care la data încheierii sale, era lovită de nulitate absolută .
Este adevărat că dispozițiile Codului civil îngăduie – ca fiind valabilă – așa numita moștenire contractuală, sub forma unor donații de bunuri viitoare, ( atât între soți cât și între alte persoane ), cu efecte numai la data decesului donatorului . Dar aceste donații mortis cauza nu contravin principiului interzicerii pactelor asupra succesiunilor viitoare, pentru că ele sunt întotdeauna și esențialmente revocabile, fie și doar tacit, până în ultima clipă a vieții donatorului, așa încât bunurile viitoare astfel donate nu devin indisponibile în mâinile donatorului și nu conferă donatorului decât titlul de succesibil, care poate fi oricând revocat și care devine caduc prin predecesul donatorului de bunuri viitoare .
Secțiunea a-II-a
INTERDICȚIA SUBSTITUȚIILOR FIDECOMISARE
&.1.NOȚIUNEA DE SUBSTITUȚIE FIDECOMISARĂ
O altă limită, impusă de legea civilă în ceea ce privește posibilitatea persoanei fizice de a dispune de bunurile sale pentru perioada când nu va mai fi în viață, este aceea că dispozițiile testamentare prin care dispunătorul ar stabili soarta bunurilor sale și după moartea celor cărora le-a lăsat aceste bunuri sunt denumite substituții fidecomisare și sunt prohibite de lege .
Prin art.803 C.civ. se interzic în mod expres substituțiile fidecomisare atât în cazul liberalităților făcute prin acte între vii, cât și în cazul celor făcute prin testamente .
În esența ei, substituția fidecomisară, reprezintă acea dispoziție cuprinsă într-un act juridic de ultimă voință – testament, prin care dispunătorul obligă pe cel gratificat ( instituit ) să conserve bunurile primite, iar la moartea sa să le transmită unei alte persoane ( substituit ), persoană desemnată tot de către testator .
O asemena situație de substituție fidecomisară prohibită de lege este aceea prin care testatorul instituie pe unul din fiii săi ca legatar, cu obligația să păstreze bunurile testate până la moartea sa și apoi să le transmită la rândul său copiilor săi .
De ex., dispunătorul A lasă o casă lui B ( instituit ), cu obligația pentru B de a păstra această casă și a o transmite la moartea sa lui C ( substituit ), pe care l-a desemnat tot dispunătorul A .
Substituția fidecomisară poate fi, graduală atunci când substituitului i se impune de către dispunător aceiași sarcină ca și instituitului, sau veșnică, atunci când este făcută de la început în sarcina și rspectiv în folosința tuturor descendenților dispunătorului, la infinit sau poate fi unică atunci când se stabilește un singur substituit .
Substituția fidecomisară este interzisă de lege, pentru că prin ea se stabilește modul și ordinea devoluțiunii succesorale pentru mai mult de o generație, așa încât bunurile ce formează obiectul liberalității respective ar deveni, prin voința dispunătorului, inalienabile și insesizabile pentru o lungă perioadă de timp sau chiar pentru totdeauna .
&.2. CONDIȚIILE CERUTE PENTRU EXISTENȚA UNEI SUBSTITUȚII FIDECOMISARE. EXISTENȚA SUBSTITUȚIEI VULGARE
Pentru a ne afla în fața unei substituții fidecomisare trebuie să fie îndeplinite trei condiții cumulative :
dispunătorul ( testatorul ) să dispună de același obiect în favoarea a două persoane diferite, legatele urmând a se executa succesiv ;
instituitul să fie obligat de dispunător să conserve bunul primit și să-l transmită ( la moartea sa ) substituitului ;
dispunătorul să fi prevăzut că dreptul substituitului se naște la decesul instituitului .
Dacă dispoziția de ultimă voință a dispunătorului nu prevede că dreptul substituitului se va naște numai la moartea celui instituit – așa încât prin voința dispunătorului nu s-ar stabili o ordine succesorală deosebită prin lege – nu ne aflăm în fața unei substituții fidecomisare, instituitul nefiind obligat să transmită bunurile pe care le-a primit la moartea sa, ci la o dată ulterioară acesteia ( de ex. în termen cert sau la data îndeplinirii unei condiții care, prin natura ei, se poate îndeplini la alt moment decât acela al morții instituitului ) .
Testamentul fiind un act ale cărui efecte patrimoniale urmează să se producă la decesul testatorului, validitatea intrinsecă a dispozițiilor testamentare trebuie să fie apreciată în raport cu data deschiderii succesiunii .
De aceea, dacă o dispoziție conținând o substituție fidecomisară devine caducă prin predecesul instituitului în intrvalul de timp de la data testamentului și până la decesul testatorului, acea dispoziție este valabilă pentru că nu se mai poate realiza dubla liberalitate succesivă, legatul revenind în acest caz direct substituitului .
Legea prohibește doar substituția fidecomisară, însă aceasta din urmă nu trrebuie confundata cu substituția vulgară .
Prin substituție vulgară se înțelege acea dispoziție cuprinsă într-un testament ( sau în contractul de donație ) prin care dispunătorul desemnează, în mod subsidiar, un al doilea gratificat ( legatar sau donator ), pentru cazul când primul gratificat nu ar putea sau nu ar vra să primească bunurile gratificate ( art.804 C.civ ) .
Deci, deși există două liberalități, numai una din ele se va executa, și aceasta se va face chiar la moartea dispunătorului, și nu la moartea altei persoane ( a instituitului ) ; prima liberalitate este pură și simplă, iar a doua este sub condiția suspensivă a ineficacității celei dintâi, așa încât ele nu se pot executa nici concomitent, nici succesiv, ci se execută alternativ, ori una, ori cealaltă, dacă prima este ineficace .
&.3. NULITATEA ABSOLUTĂ A SUBSTITUȚIEI FIDECOMISARE
În cazul unei substituției fidecomisare prohibite sunt lovite de nulitate absolută amândouă liberalitățile, adică atât cea făcută instituitului cât și cea făcută substituitului .
Fiind vorba de o nulitate absolută, aceasta nu poate fi acoperită prin confirmarea dispoziției de către moștenitori, chiar dacă acceptă confirmare ar lua forma unei executări voluntare a legatului ; moștenitorii legali și-ar păstra acțiunea în nulitate ( care este imprescriptibilă ) împotriva celor gratificați .
Literatura juridică și jurisprudența au creat anumite procedee prin care se ocolește prohibirea substituțiilor fidecomisare . Acestea sunt :
fidecomisul fără obligație ;
legatul rămășiței ;
dublul legat condițional .
A. Fidecomisul fără obligație
Fidecomisul fără obligație reprezintă acea dispoziție cuprinsă într-un testament sau într-un contract de donație prin care dispunătorul îi adresează celui gratificat rugămintea ca în ipoteza în care bunul ce a făcut obiectul liberalității va mai exista în patrimoniul său să-l transmită unei a treia persoane, desemnată de către dispunător .
Întrucât printr-o asemenea dispoziție bunul ce formează obiectul liberalității nu este scos din circuitul civil și nici nu se dispune pentru cauză de moarte a gratificatului, considerăm valabil fidecomisul fără obligații .
Dacă am admite că și în această ipoteză am fi în prezența unei substituții fidecomisare, ar însemna că și prima liberalitate este lovită de nulitate absolută, ceea ce ar fi injust .
B. Legatul rămășiței
Prin legatul rămășiței înțelegem acea dispoziție cuprinsă într-un testament sau într-un contract de donație prin care dispunătorul obligă pe cel gratificat să transmită la moartea sa ceea ce a mai rămas din bunurile primite, unei alte persoane, desemnată de către dispunător .
O asemenea dispoziție nu poate fi recunoscută ca valabilă pentru că deși bunurile ce formează obiectul liberalității nu sunt scoase din circuitul civil, se dispune pentru cauza morții unei alte persoane .
C. Dublul legat condițional
În cazul dublului legat condițional, dispunătorul transmite același bun în folosul a două persoane, sub aceeași condiție, dar această condiție joacă rolul unei condiții rezolutorii pentru unul dintre gratificați și rolul de condiție suspensivă pentru celălalt gratificat .
De ex., dispunătorul lasă lui B un bun, sub condiție rezolutorie ca B să nu moară fără a lăsa moștenitori ; același bun este lăsat și lui C, sub condiția suspensivă a motții lui B fără moștenitori ( dacă B va deceda fără moștenitori, bunul se va cuveni lui C ) .
Nici o asemenea dispoziție nu poate fi recunoscută ca valabilă pentru că se dispune pentru cazul de moarte al primulu gratificat, chiar dacă bunul nu este indispensabil .
Dacă însă condiția ce afectează liberalitatea nu consta în moartea primului gratificat, ci într-un alt eveniment viitor și incert, dispoziția poate fi considerată valabilă .
Secțiunea a-III-a
INTERDICȚIA ACTELOR JURIDICE CU TITLU GRATUIT CARE ÎNCALCĂ REZERVA SUCCESORALĂ
&.1. PRECIZĂRI PREALABILE. NOȚIUNEA DE REZERVĂ SUCCESORALĂ ȘI COTITATEA DISPONIBILĂ
O importanță limită a dreptului de a dispune prin acte juridice de bunurile moștenirii o reprezintă oprirea liberalităților care încalcă rezerva succesorală .
În sistemul nostru de drept este recunoscut principiul potrivit căruia proprietarul poate dispune de bunurile sale în mod liber și absolut ( art.480 C.civ. ) atât prin acte între vii cât și prin acte pentru cauză de moarte, dar această liberalitate nu poate fi recunoscută în mod nelimitat .
Pentru a proteja pe anumiți moștenitori legali, cei mai apropriați defunctului, numiți moștenitori rezervatari, împtriva liberalităților excesive ale celui ce lasă moștenirea, legiuitorul a stabilit că o parte din moștenire, numită rezerva succesorală, li se cuvine acestora în mod imperativ .
O persoană poate să dispună de toate bunurile sale prin acte cu titlu oneros, fără ca moștenitorii rezervatari să se poată prevala de dreptul la rezerva legală, deoarece nimeni nu este obligat să lase moștenire .
Numai dacă se va dovedi că actele cu titlu oneros încheiate de cel ce lasă moștenirea ( de ex., un contract de vânzare-cumpărare, de întreținere ) deghizează donații, moștenitorii rezervatari se pot prevala de dreptul lor asupra rezervei succesorale .
În situația în care există doar moștenitori legali nerezervatari cel care lasă moștenirea poate dispune de bunurile sale așa cum va dori, fie prin acte cu titlu gratuit ( liberalități sau acte dezinteresate ), fie prin acte cu titlu oneros, astfel în situația în are defunctul are ca singur moștenitor legal un frate, el oate să dispună prin testament de toate bunurile sale în favoarea unui prieten, fără ca fratelui ( care nu va primi nimic ) să i se încalce vreun drept .
În situația în care există moștenitori rezervatari și defunctul a dispus de bunurile sale prin donașii și/sau testament, masa succesorală se împarte în două părți : rezerva succesorală și cotitatea disponibilă .
Rezerva succesorală este acea parte din moștenire care , în puterea legii, se cuvine anumitor moștenitori legali și de care cel ce lasă moștenirea nu poate dispune prin acte cu titlu gratuit .
Cotitatea disponibilă, care se obține prin scăderea din masa succesorală a rezervei, este acea parte din moștenire de care cel ce lasă moștenirea poate dispune cum dorește, fie prin acte cu titlu gratuit, fie prin acte cu titlu oneros .
&.2. CARACTERELE JURIDICE ALE REZERVEI SUCCESORALE
Din definiția formulată mai sus se desprind și cele două caractere juridice ale rezervei succesorale și anume :
faptul că rezerva este o parte a moștenirii ;
faptul că ea este parțial și relativ indisponibilă .
A. Rezerva parte a moștenirii
Rezerva este o parte a moștenirii, și anume pe aceea pe care legea o deferă, în mod imperativ, moștenitorilor rezervatari, chiar și împotriva celui ce lasă moștenirea .
Ea nu este socotită, în dreptul nostru, ca o cotă-parte din bunurile efectiv rămase la data morții lui de cujus, ci că o cotă-parte din bunurile care ar fi rămas la data morții lui, dacă de cujus n-ar fi făcut liberalități inter vivos sau mortis causa .
Din calificarea rezervei ca parte a moștenirii rezultă mai multe consecințe juridice :
rezerva poate fi pretinsă numai de moștenitorii care au vocație ( chemare ) și care vin efectiv la moștenire ;
fiind o parte a moștenirii, moștenitorii rezervatari nu pot renunța la rezervă și nici nu pot accepta mai înainte de data deschiderii succesiunii întrucât acestea ar constitui acte sau pacte asupra unei succesiuni viitoare, fiind lovite de nulitate absolută ;
rezerva succesorală este colectivă, atribuindu-se colevctiv moștenitorilor, globală ( reprezentând o masă de bunuri cuvenite prin lege unui grup de moștenitori ). Numai soțul supraviețuitor are o rezervă atribuită de lege în mod individual ;
moștenitorii rezervatari au dreptul la rezervă în natură, ei fiind chiar din momentul deschiderii succesiunii proprietari asupra rezervei, și nu doar creditori ai moștenirii ;
fiind o parte din moștenirea cuvenită rezervatarului ca moștenitor legal, rezerva succesorală nu poate fi în nici un caz mai mare decât cota-parte ce i-ar reveni din moștenire potrivit legii, ci poate fi cel mult egală cu aceasta .
Pentru înțelegerea mai bună a acestei probleme, trebuie făcută precizarea că dreptul la rezervă este un drept propriu, născut în persoana moștenitorilor rezervatari la data deschiderii succesiunii, iar el nu este un drept dobândit de la defunct pe cale succesorală .
B. Indisponibilitatea rezervei
Rezerva succesorală este indisponibilă, adică cel ce lasă moștenirea nu poate dispune cu titlu gratuit de partea din moștenire care constituie rezerva succesorală .
Îndisponibilitatea rezervei este relativă deoarece dreptul de a dispune a testatorului este restrâns numai în prezența moștenitorilor rezervatari .
În lipsa moștenitorilor rezervatari, defunctul poate dispune de bunurile sale după cum voiește, fie prin acte cu titlu gratuit, fie prin acte cu titlu oneros, fără vreo opreliște legală .
Indisponibilitatea este parțială, deoarece privește numai rezerva ni și cotitatea disponibilă și oprește numai actele cu titlu gratuit, nu și cele cu titlu oneros .
Interdicția liberalităților care încalcă rezerva legală ne conduce în mod direct la concluzia că moștenitorii rezervatari nu pot fi exheredați în privința rezervei, știut fiind că rezerva constituie o parte a moștenirii “ pe care legea o deferă, imperativ, moștenitorilor rezervatari, fără a ține socoteală de voința liberă a defunctului “ .
&.3. MOȘTENITORII REZERVATARI ȘI ÎNTINDEREA REZERVEI
Din dispozițiile art.841, 843 C.civ., și art.1 și 2 din Legea nr.319/1944 rezultă că moștenitorii rezervatari sunt :
descendenții defunctului ;
ascendenții privilegiați ai acestuia ;
soțul supraviațuitor .
Întinderea rezervei succesorale este diferită în funcție de clasa de moștenitori căreia îi aparține rezervatarul, precum și în funcție de numărul moștenitorilor rezervatari din clasa respectivă, iar în cazul soțului supraviețuitor întinderea rezervei sale diferă și în funcție de clasa de moștenitori legali cu care el vine la concurs .
A. Descendenții
Descendenții :
1/2 din moștenire, dacă la aceasta vine un singur copil sau urmașii acestuia ;
2/3 din moștenire, dacă la aceasta vin doi copii sau urmașii acestora ;
3/4 din moștenire, dacă la aceasta vin trei copii ori mai mulți sau urmașii acestora .
Între copii defunctului – descendenții de gradul I – rezerva se împarte egal pe capete . Dacă la moștenire vin și descendenți de gradul II sau mai îndepărtat, prin reprezentare, rezerva se împarte pe tulpini ; tot pe tulpini se împarte rezerva când la moștenire vin numai descendenți de gradul II, III etc. în nume propriu .
B. Ascendenții privilegiați
Ascendenții privilegiați :
1/2 din moștenire, dacă la aceasta vin și tatăl și mama defunctului ;
1/4 din moștenire, dacă la aceasta vin numai tatăl sau numai mama defunctului .
dacă defunctul a fost înfiat cu efecte restrânse, caz în care la moștenirea sa sunt chemați atât părinții firești cât și înfietorii, cuantumul rezervei succesorale fiind de 1/4 din succesiune, dacă la aceasta vine un singur părinte ( firesc sau înfietor ) și respectiv 1/2 din moștenire, dacă la aceasta vin doi sau mai mulți părinți .
C. Soțul supraviețuitor
Soțul supraviețuitor : – 1/2 din partea succesorală ce i se cuvine ca moștenitor legal ( deci, o cotă fixă dintr-o cotă variabilă ), adică :
1/8 din moștenirea la care vine în concurs cu descendenții defunctului, indiferent de numărul acestora ;
1/6 din moștenire în concurs cu ascendenții privilegiați și colateralii privilegiați ;
1/4 din moștenire în concurs numai cu ascendenții privilegiați sau numai cu colateralii privilegiați ;
3/8 din moștenire în concurs cu ascendenții ordinari sau cu colateralii ordinari ;
1/2 din moștenire la care vine singur .
Rezerva succesorală a soțului supraviețuitor nu se extinde asupra bunurilor aparținând gospodăriei casnice și nici darurilor de nuntă .
Imputarea rezervei soțului supraviețuitor atunci când vine în concurs cu alți moștenitori rezervatari ridică anumite probleme, într-o primă opinie , majoritară în literatura de specialitate și aplicată și de practica judecătorească , s-a admis că rezerva soțului supraviețuitor se va imputa exclusiv asupra cotității disponibile, iar într-o altă opinie la care subscriu, rezerva soțului supraviețuitor, atunci când vine în concurs cu alți moștenitori rezervatari se impută asupra moștenirii în întregul ei, soluția fiind și după părerea mea, mai aproape în acest caz, de voința testatorului .
CONCLUZII
Această lucrare încearcă să sintetizeze între paginile ei, instituția testamentului, atât sub aspectul ei teoretic cât și sub practic, sprijinindu-se în întregul ei, pe cele mai importante lucrări existente în literatura de specialitate în domeniu, dar și pe o gamă largă de spețe .
Viața este sursa inepuizabilă a dreptului, care prin relațiile interumane prin care se dezvoltă, permite individului uman să acumuleze bunuri, drepturi și obligații, adică un patrimoniu propriu, care la moartea fiecărui individ se deferă celor îndreptățiți a-i urma în drepturi și obligații în conformitate cu dispozițiile legale sau în concordanță cu voința lui de cujus, voință exprimată în una din formele testamentare prevăzute de lege .
Materia testamentului este interesantă prin bogăția și complexitatea problemelor pe care le ridică și ca atare, ne-a permis o sintetizare unitară a instituției testamentului, printr-o sintetizare a literaturii de specialitate din domeniu într-o formă armonioasă, perfectibilă însă, ca orice lucru uman .
Pentru o mai bună înțelegere a problemelor din domeniu și pentru o ilustrare practică a ideilor teoretice din prezenta lucrare, am folosit o serie de spețe publicate în reviste de specialitate și în culegerile de decizii existente .
Într-o situație, la prezentarea testamentului olograf la paragrafele prin care se realizează analiza datei și a semnăturii testamentului, am găsit într-o speță recentă și nepublicată a Judecătoriei Cluj-Napoca, o ilustrare practică inedită, a prevederilor legale și doctinare în domeniu .
Astfel, în vederea completării datei și interpretării acesteia pornindu-se de la premisa că un act pentru a se constitui în testament, trebuie ca dispozițiile cuprinse în el să se refere la o operă posterioară decesului autorului și de la faptul că eroarea involuntară a datei nu constituie cauză de nulitate a testamentului, dacă ea poate fi rectificată cu ajutorul elementelor scoase din însăși testamentul olograf mai ales că “ rectificarea datei unui testament olograf se poate face în mod parțial, adică, fie în privința zilei, fie în privința lunei, fie în privința anului, deoarece data greșită a unui testament olograf este divizibilă “ , instanța a soluționat judicios cauza cosiderând că, în speța respectivă, mențiunea “ 10.03.199 “, reprezintă data testamentului olograf în cauză, dată conformă cu prevederile art.859 C.civ., mai ales că ea a putut fi completată din însăși dispozițiile testamentului .
În vedera armonizării prevederilor Codului civil, Cartea a-III-a, Titlul I – Despre succesiuni și Titlul II – Despre donațiuni între vii și despre testamente, cu noile relații socio-economice specifice sfârșitului de Secol XX, consider că într-un nou Cod civil, problema succesiunilor ar trebui tratată unitar, într-o formă nouă, definind testamentul după aspectul său real, de act de ultimă voință a defunctului care poate să cuprindă și alte acte în afara legatelor, să precizeze explicit condițiile de fond și de formă ale unui testament, să reducă tipul testamentelor ce pot fi încheiate, la alte testamente care corespund condițiilor actuale de viață .
În lumina celor spuse mai sus, consider că testamentul mistic ar trebui suprimat, la fel și testamentul încheiat în caz de boală contagioasă, deoarece înmulțirea numărului de notari publici, permite ca aproape în fiecare localitate, testamentul să poată fi încheiat în formă autentică .
Față de cele spuse până acum, se poate concluziona că, testamentul rămâne în continuare un mijloc de exprimare a voinței lui de cujus, valabil și e utilitatea practică chiar în pragul dintre milenii, cu posibilitatea de dezvoltare, în redarea lui, specifice noii tehnologizări .
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
D.Alexandresco, EXPLICAȚIA TEORETICĂ ȘI PRACTICĂ A DREPTULUI CIVIL ROMÂN, vol.III, partea I, Iași, 1912 ;
Al.Bacaci, NULITATEA TESTAMENTULUI PENTRU LIPSA VOINȚEI ORI PENTRU VICIILE EI, în R.R.D., nr.7/1983 ;
D.Bărlădeanu, DREPTUL DE ACRESCĂMÂNT ÎN MOȘTENIREA LEGALĂ ȘI STABILIREA ÎNTINDERII REZERVEI, în R.R.D., nr.6/1977 ;
I.Rosetti Bălănescu, Al.Băicoianu, DREPT CIVIL ROMÂN. REGIMURI MATRIMONIALE. SUCCESIUNI. DONAȚIUNI. TESTAMENTE, Ed.Socec-Co, S.A.R., București, 1948 ;
G.Beleiu, DREPT CIVIL ROMÂN. INTRODUCERE ÎN DREPT CIVIL. SUBIECTELE DREPTULUI CIVIL, Casa de editură și presă “ Șansa “ S.R.L., București, 1992 ;
Elena Boroi, Gh.Boroi, CORELAȚIA DINTRE PREVEDERILE ART.939 C.CIV. ȘI DECRETUL-LEGE NR.319/1944, în R.R.D. nr.9-12/1989 ;
Gh.Brenciu, V.Panțurescu, REDUCTIBILITATEA LEGATELOR AL CĂROR OBIECT ESTE CONSTITUIT DE DEPUNERI PE LIBRETE C.E.C.ASUPRA CĂRORA DEFUNCTUL TITULAR A PREVĂZUT O CLAUZĂ TESTAMENTARĂ, în R.R.D. nr.1/1984 ;
M.B.Cantacuzino, ELEMENTELE DREPTULUI CIVIL, 1921 ;
St.Cărpenaru, Fr.Deak, DREPT CIVIL. CONTRACTE SPECIALE. DREPTUL DE AUTOR. DREPTUL DE MOȘTENIRE, Universitatea București, 1983 ;
D.Chirică, DREPT CIVIL. CONTRACTE SPECIALE, Ed.Lumina-Lex, București, 1997 ;
D.Chirică, DREPT CIVIL. SUCCESIUNI, Ed.Lumina-Lex, București, 1998 ;
Fr.Deak, MOȘTENIREA LEGALĂ, Ed.Actami, București, 1994 ;
Fr.Deak, STABILIREA DREPTURILOR SUCCESORALE ALE ASCENDENȚILOR PRIVILEGIAȚI ȘI COLATERALILOR PRIVILEGIAȚI ÎN CONCURS CU SOȚUL SUPRAVIEȚUITOR, în R.R.D. nr.4/1989 ;
Camelia Toader, Romeo Popescu, Liviu Stănculescu, Veronica Stoica, coordonator Fr.Deak, MOȘTENIREA TESTAMENTARĂ. TRANSMISIUNEA ȘI ÎMPĂRȚEALA MOȘTENIRII, Ed.Proarcadia, București, 1995 ;
M.Mureșan, M.Costin și V.Ursa, DICȚIONAR DE DREPT CIVIL, Ed.Stiințifică și Enciclopedică, București, 1980 ;
M.Eliescu, MOȘTENIREA ȘI DEVOLUȚIUNEA EI ÎN DREPTUL R.S.R., Ed.Academiei R.S.R., București, 1966 ;
C.Hamangiu, N.Georgean, CODUL CIVIL COMENTAT ȘI ADNOTAT ;
Tr.Ionașcu, CURS DE DREPT CIVIL- SUCCESIUNI ȘI LIBERALITĂȚI, Iași, 1928 ;
Julieta Manoliu, St.Răuschi, DREPT CIVIL. SUCCESIUNI, Univ.Al.I.Cuza, Iași, 1983 ;
M.Mureșan, DREPT CIVIL. PARTEA GENERALĂ, Ed.Cordial-Lex, Cluj-Napoca, 1994 ;
M.Mureșan, J.Kocsis, DREPT CIVIL. SUCCESIUNILE, Ed.Cordial-Lex, Cluj-Napoca, 1995 ;
M.Mureșan, J.Kocsis, PRAXIS, NR.1- SUCCESIUNI, Ed.Cordial-Lex, Cluj-Napoca, 1996 ;
D.Macovei, DREPT CIVIL. SUCCESIUNI, Ed.Fundației “Chemarea “ Iași, 1993 ;
C.Oprișan, EFECTELE NULITĂȚII SAU ANULĂRII UNUI TESTAMENT ASUPRA DISPOZIȚIILOR DE REVOCARE A TESTAMENTELOR ANTERIOARE, ÎN DREPTUL CIVIL ROMÂN ȘI ÎN DREPTUL ALTOR ȚĂRI, în R.R.D. nr.5/1980 ;
E.Poenaru, RECUNOAȘTEREA PRIN TESTAMENT A COPILULUI DIN AFARA CĂSĂTORIEI, în J.N. nr.3/1956 ;
I.Zimveliu, DREPTUL DE MOȘTENIRE ÎN R.S.R., Ed.Dacia, Cluj-Napoca, 1975 .
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: .testamentul. Principalele Dispozitii Testamentare (ID: 125545)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.