Terorismul Un Flagel al Perioadei Actuale

LUCRARE DE LICENȚĂ

TERORISMUL – UN FLAGEL AL

PERIOADEI ACTUALE –

METODE ȘI TEHNICI FOLOSITE

PE PLAN INTERN ȘI

INTERNAȚIONAL PRIVIND

COMBATEREA
ACESTUIA

-2012-

CUPRINS

Introducere

Capitol I

Scurtă istorie a terorismului

1.1 Apariția terorismului

1.2 Terorismul ca strategie a insurgenței

Capitol II

Concepția de combatere a terorismului

2.1 Antiterorismul. Esență a prevenirii terorimului

2.2 Importanța combate rii terorismului și pericolul social ce îl reprezintă…
20

2.3 Noțiuni și definiții ale terorismului

Capitol III

Tipologii ale terorismului

Capitol IV

Terorismul în Epoca Modernă

4.1 Istoric al legislației internaționale

4.2 Aspecte ale legislației internaționale…

4.3 Cooperarea internaționala în domeniul prevenirii actelor de terorism

Capitol V

Strategia Națiunilor Unite de Combatere a Terorismului

5.1 Aplicarea Strategiei de Combatere a Terorismului

Capitolul VI

Prevenirea terorismului

6.1 Construirea capacității unui stat de a contracara terorismul

6.2 Protejarea drepturilor omului în concordanță cu combaterea terorismului

6.3 Cadrul instituțional și legislativ de prevenire și combatere a terorismului

6.4 Strategia națională de prevenire și combatere a terorismului

6.5 Rolul României împotriva terorismului

Concluzii

Bibliografie

3

Introducere

În fața proliferării fără precedent a fenomenului terorist, istoria contemporană este neputincioasă. Confruntările politice, economice, confesionale teritoriale, degenerează în conflicte armate sângeroase și devastatoare. Tot mai mulți șefi de state, de guverne, lideri politici, personalități sociale ori militare cad victime ale terorismului.

Lupta dintre teroriști și forțele antiteroriste sau contrateroriste este una continuă, pe toate planurile – informativ, tactic, psihologic, de acțiune – pentru realizarea surprinderii sau evitarea acesteia. De cele mai multe ori însă forțele teroriste reușesc să surprindă, asigurându-și îndeplinirea scopului propus.

De câteva sute de ani, terorismul continuă să fie o realitate înfricoșătoare, în ciuda tuturor eforturilor de a combate acest fenomen sau, măcar, de a-i diminua efectele.
Însuși termenul de “terorism” este un derivat direct al celui de “teroare”, implicând
astfel, o conotație negativă. Teroarea este întotdeauna înțeleasă ca o stare de groază, spaimă, frică ce tulbură și paralizează, iar această teamă colectivă poate fi indusă prin “terorizare”, prin practicarea terorismului.

Fenomenul terorist este avantajat de existența acestei stări afective negative pe care o provoacă, oricând și oriunde. Pentru că teama celor din jur se înalță ca un zid protector în jurul fenomenului și îl apără de o analiză atentă care, detaliindu-i mecanismele, l-ar face mai ușor de înfrânt. Și tocmai de aceea, terorismul continuă să fie un fenomen încă neelucidat, un fel de cetate inexpugnabilă a lumii moderne. Cea dintâi și cea mai prețioasă armă necesară în lupta dedicată combaterii acestui flagel al zilelor noastre, la care și mass-media trebuie să fie alături de structurile antiteroriste autorizate, este cunoașterea.

Terorismul actual este unul de tip catastrofic care a depășit orice limită a raționalității. El vizează valori ale unei anumite civilizații, fiind astfel îndreptat împotriva umanității. Acordând semnificația cuvenită acestor date, putem să realizăm că acestea sunt încă un motiv în plus pentru care teroriștii trebuie privați, pe cât posibil, de oportunitățile oferite de Internet pentru a comunica și pentru a răspândi expertiza tehnică legată de terorism („The European Union Counter – Terrorism Strategy”, 1446 05 REV 4).

Astfel, una dintre prioritățile cheie pentru “Prevenire” în Strategia de Contraterorism a Uniunii Europene este să dezvolte abordări comune pentru identificarea și stoparea problemelor ce țin de comportament, în special proasta utilizare a Internetului („The European Union Counter – Terrorism Strategy”, 1446 05 REV 4).

Indiferent de denumire, răspândire sau culoare locală, terorismul este un fenomen ce
lasă loc de interpretare. Urmărind fenomenul terorist în desfășurarea sa, se poate înțelege că

4

dificultatea definirii provine atât din complexitate, cât și dintr-o largă divergență de poziții ale
persoanelor, organizațiilor sau statelor implicate în lupta antiteroristă. O importantă transformare
social-religioasă a ultimului secol care a apărut treptat este fundamentalismul promotor al
întoarcerii la originile religioase pentru renașterea societății. Unul dintre cele mai controvensate
fenomene ale secolului al XX-lea, fundamentalismul nu este definit exact, acest termen fiind
folosit inițial de protestanții americani, la începutul anilor 1990, pentru a se diferenția de

coreligionarii care promovau o doctrină liberală. De atunci, termenul a fost folosit mai degrabă pentru a se referi la mișcările de purificare apărute în toate religiile lumii, ca mecanism de apărare la o amenințare sau criză identitară.

Intoleranța religioasă apare în perioade de anomie1 socială, era contemporană progresistă confruntându-se, în același timp, cu o incapacitate de reformare a vechii ordini politico-sociale, cu tendința de a destructura civilizațiile a căror formule de organizare socială îngrădesc competiția directă cu hegemonismul economic și civilizația occidentală .

Întreaga umanitate a fost în ultimul timp confruntată cu o recrudescență a mișcărilor islamice și a terorismului internațional, care se vor resimți pe termen lung. Terorismul internațional de origine islamică este la fel de nociv ca și terorismul internațional de natură ideologică. Ambele tipuri de terorism sunt purtate în numele unor ideologii extremiste. Fundamentalismul musulman este un mod de a interpreta prevederile Coranului.

În nici un caz nu trebuie pus semnul egalității între fundamentalism, extremism și terorism: poți fi musulman fără a fi fundamentalist, fundamentalist fără a fi extremist, extremist fără a fi terorist și poți fi terorist fără a fi nimic din toate celelalte, poți fi de toate la un loc sau nimic din toate câte sunt.

“Avandu-se în vedere, totuși, preocuparile U.E. de a găsi un echilibru între libertațile individuale și securitatea colectivă, inclusiv de redefinire a ordinii publice, a creării noii ordini internaționale după principii de inspirație globalistă putem aprecia că statele vor putea trece mai usor peste divergențele vieții în realizarea unui set de măsuri legislative, dar mai ales acționale față de terorism.”2

1. Dezordine , dezorganizare.

2. ANDREESCU, A.; RADU, N., (2007). Geneza Terorii. Măsuri corelative antiteroriste, Ed. ARTPRINT, București.

5

I. Scurtă istorie a terorismului

I.1 Apariția terorismului

Deși termenul de "terorism" a apărut în dicționare relativ târziu dicționarul Robert3 atestă că verbul "a teroriza" a intrat în vocabularul limbii franceze abia în anul 1796 – totuși noțiunea era conștientizată de omenire încă de la începuturile istoriei. În vechea mitologie greacă, teroarea (Phobos) și frica (Deimos) erau numele date celor doi cai care trăgeau carul de luptă al lui Ares, zeul războiului, al violenței instituționalizate.

Încă din Antichitate, frica și teroarea au reprezentat instrumentele convingătoare ale forței sau voinței. Violența era calea cea mai des utilizată pentru realizarea unui scop politic. Ea putea fi îndreptată împotriva membrilor unei elite, contra unor pretendenți la putere sau împotriva populației pentru a o supune.

Această realitate, menționată de Tucidide4 , a reprezentat o prezență neîntreruptă în polisurile antice grecești și apoi în Imperiul Roman.

Ca armă eminamente politică, terorismul a fost folosit la început, în sec.XII și XIII de către un ordin islamic disident secret, cunoscut sub denumirea populară de "Asasini".
Termenul provine din arabă și se traduce literal prin "consumator de hașiș" sau
"toxicoman". Această grupare de musulmani sectanți fanatici, care adesea acționau sub influența drogurilor, era folosită de către conducătorii ei spirituali pentru a răspândi teroare în rândul "necredincioșilor" prin violență și crimă. Faptele lor înfricoșătoare au ajuns în folclorul european prin intermediul cruciaților și prin scrierile lui Marco Polo.

"Asasinii" ismailiți au fost prima grupare care a folosit crima planificată și sistematică pentru a induce teroarea pe termen lung, transformând atentatele în armă politică. Ei au reușit săși folosească cu succes reputația. Sub amenințarea cu moartea, au stors bani atât de la conducătorii musulmani, cât și de la cei creștini din Levantul secolului al XIII-lea.

Această grupare a prezentat similitudini certe cu mișcările și organizațiile teroriste moderne și contemporane. Astfel, "Asasinii"5 au făcut dovada unui manierism vădit în materie de atentate, ei folosind întotdeauna pumnalul, niciodată otrava sau săgeata, deși au existat, probabil, multe ocazii când acestea ar fi fost mai ușor și mai sigur de utilizat.

Modul de operare devenise o semnătură inconfundabilă a grupării în scopul terorizării
"țintelor" secundare, a martorilor și, deci, a opiniei publice. Atentatorii erau prinși întotdeauna,

3. Dicționar francez realizat de Paul Charles Jules Robert.

4 . Tucidide (cca 460-398 î.Hr., fiul lui Oloros) a fost un om politic și istoric atenian, autor al unei vaste monografii

asupra Războiului peloponesiac, desfășurat între Atena și Sparta în cea de-a doua jumătate a secolului V î.Hr.

5 . Cuvântul "asasin" provine din limba arabă traducându-se prin consumator de hașiș sau toxicoman. Dealtfel, se spune că

tinerii adepți ai „asasinilor" erau drogați cu hașiș, dându-li-se impresia că se găsesc în rai iar pentru a ajunge în acest paradis

trebuiau să se pună toți în fața „bătrânului munților” identificat în persoana lui Hassan -I-Sabbah.

6

aceștia considerând că a supraviețui unei misiuni este un lucru rușinos. Loialitatea "Asasinilor" față de liderii lor a atras atenția europenilor care au făcut din numele acestora un sinonim pentru credință și sacrificiu.

Victimele grupării făceau parte din două pături sociale principale – prima fiind compusă din prinți, ofițeri și miniștrii sau din "Gadis" adică lumea clericală. Selecția victimelor reprezintă și astăzi o caracteristică a terorismului simbolic6.

Puterea "Asasinilor" a luat sfârșit sub dublul asalt al mongolilor și al sultanului mameluc din Egipt, Baybars care a condus o adevărată campanie de distrugere a acestei organizații.
Chiar dacă "Asasinii" s-au menținut aproape 200 de ani, constituind primul exemplu de
conspirație teroristă contra reprezentanților statului, obiectivele acestei organizații nu au putut fi niciodată atinse.

Spre deosebire de "hashashini"7 Zeloții evrei8 și Sicarii9 au supraviețuit o perioadă mult mai scurtă, cam 60 de ani în secolul I î.e.n., însă influența lor a fost notabilă dovedind că terorismul mesianic are adânci tradiții începând din Antichitate.

Zeloții au reușit să provoace o revoltă masivă a evreilor împotriva ocupației romane. Riposta legiunilor romane a fost dură finalizându-se cu distrugerea Templului – centrul ritual al iudaismului, decimarea populației evreiești din Cipru și Egipt și producerea "Celui de-al Doilea Exil" sau "Diaspora".

Teroarea mesianică, caracteristică zeloților și sicarilor, a reprezentat forma cea mai cunoscută de manifestare a "prototerorismului".Adepții terorii mesianice preconizau o zi în care viața de pe acest pământ va trece de la starea de luptă și confruntare continuă ("statis") la una de armonie perfectă în care istoria va înceta, Dumnezeu intervenind în viețile tuturor, dar salvându-i doar pe cei care merită intervenția sa.

Decizia de a recurge la teroare era susținută de dovada pe care credincioșii o considerau necesară pentru demonstrarea credinței adevărate. Când miza devenea extrem de importantă, de exemplu salvi"7 Zeloții evrei8 și Sicarii9 au supraviețuit o perioadă mult mai scurtă, cam 60 de ani în secolul I î.e.n., însă influența lor a fost notabilă dovedind că terorismul mesianic are adânci tradiții începând din Antichitate.

Zeloții au reușit să provoace o revoltă masivă a evreilor împotriva ocupației romane. Riposta legiunilor romane a fost dură finalizându-se cu distrugerea Templului – centrul ritual al iudaismului, decimarea populației evreiești din Cipru și Egipt și producerea "Celui de-al Doilea Exil" sau "Diaspora".

Teroarea mesianică, caracteristică zeloților și sicarilor, a reprezentat forma cea mai cunoscută de manifestare a "prototerorismului".Adepții terorii mesianice preconizau o zi în care viața de pe acest pământ va trece de la starea de luptă și confruntare continuă ("statis") la una de armonie perfectă în care istoria va înceta, Dumnezeu intervenind în viețile tuturor, dar salvându-i doar pe cei care merită intervenția sa.

Decizia de a recurge la teroare era susținută de dovada pe care credincioșii o considerau necesară pentru demonstrarea credinței adevărate. Când miza devenea extrem de importantă, de exemplu salvarea sufletului sau "moștenirea împărăției cerurilor", reținerile cu caracter convențional în ceea ce privește folosirea premeditată a violenței scădea simțitor.

De asemenea, teroarea mesianică era considerată de adepții ei, premergătoarea
"Armagedonului" – sfârșitului lumii. Din acest motiv, partizanii acesteia erau înclinați să

acționeze în vederea apropierii "ceasului mântuirii". Dacă drumul spre paradis trece prin iad,

6. Terorismul simbolic. Ținta aleasă trebuie să reprezinte simbolul adversarului, de cele mai multe ori victima fiind un reprezentant al statului, diplomat, ori persoană particulară cunoscută.

7. Sectă de musulmani ismaeliți din secolele VIII -XIV , care terorizau elitele abaside prin execuții

( “asasinări ” ) .

8. Membrii unei secte evreiești, cunoscută mai ales prin opoziția agresivă față de stăpânirea romană, dar și față de politeism.

A avut o aripă extremistă, renumită pentru terorismul și asasinatele ei.

9. Evrei patrioți care adesea provocau răscoale și revolte populare.

7

dacă realizarea promisiunii divine depinde de transformarea vieții într-un lucru cât mai
insuportabil cu putință, violența devine atât scop, cât și mijloc de atingere a acestuia.
Asasinarea legionarilor romani și hărțuirea patrulelor acestora au reprezentat acțiuni
nesemnificative comparativ cu teroarea intragrupală practicată de zeloți în rândul propriilor
coreligionari, "incapabili" să scuture jugul ocupației. În paralel cu eforturile de radicalizare
religioasă și națională a tuturor celor ce aparțineau "poporului ales", zeloții "penalizau" orice
semn de slăbiciune manifestat, pumnalul constituind argumentul cel mai utilizat.
Teroarea mesianică a fost deseori dublată în antichitate de "terorismul funcțional",
caracteristic unor state războinice ce urmăreau să slăbească rezistența adversarilor prin
recurgerea la teroarea planificată. Astfel asiro-caldeenii erau recunoscuți pentru cruzimea cu care
își tratau prizonierii , acest procedeu fiind împrumutat mai târziu și de persani. Hopliții spartani
efectuau periodic raiduri de decimare a "hiloților" – populație majoritară, ce era ținută sistematic
sub un regim strict de teroare. Folosirea preventivă a terorii de către spartani era justificată de
menținerea unui echilibru de forțe între clasa dominantă și majoritatea aservită, acest fapt
constituind unul dintre fundamentele existenței statului spartan.

Deși nu s-a ajuns încă la un consens privind relația dintre teroare și terorism, mulți
istorici reputați neacceptând ideea existenței terorismului, ca fenomen bine definit, în antichitate
sau feudalism, subliniau faptul că teroarea este o stare psihică în timp ce terorismul se referă la o
activitate socială organizată, nimeni nu poate nega faptul că teroarea este cheia care declanșează
terorismul.

Teroarea a fost elementul constitutiv al multor acțiuni grupale semnalate încă din Antichitate. Actul de terorism a avut întotdeauna un scop similar descurajării generale; victima de moment este mai puțin importantă decât efectul general asupra unui grup anume căruia îi este, în realitate adresat actul exemplar. Simptomatica este butada celebrului gânditor militar chinez Sun-Tzî10: "omoară unul – terorizează o mie".

Deci, terorismul, deși produce victime individuale este un act îndreptat împotriva unei colectivități. Teroarea este un fenomen natural iar terorismul reprezintă exploatarea conștientă a acesteia, fapt pe care am încercat să-l demonstrăm prin exemplele prezentate.

La fel ca și astăzi, prototerorismul antichității a avut un caracter coercitiv, menit să manipuleze voința victimelor sale și a publicului martor. Intimidarea se bazează pe amenințare, iar amenințările trebuie întărite din când înT când cu acte violente pentru a se menține credibile. Acest lucru a fost înțeles începând de acum patru mii de ani de generații întregi de către căpetenii tribale, șefi de clanuri războinice, satrapi, faraoni sau strategi.

10. General chinez, autorul lucrării "Arta războiului", o importantă lucrare de strategie militară chineză.

8

1.2 Terorismul ca strategie a insurgenței

În practică, inventarul operațional al terorismului este relativ limitat. Teroriștii pot plasa încărcături explozive în locuri publice, pot asasina pe oponenții politici, pot ataca anumite obiective, comite răpiri sau deturnări. În mai toate cazurile, forța lor operativă este limitată. Un exemplu elocvent l-a constituit Fracțiunea Armata Roșie germană, cunoscută public și sub numele de Grupul Baader-Meinhof11, care deși notorie prin violență, nu a avut niciodată mai mult de 30 de activiști permanenți și poate 60 de suporteri activi. Cum puteau membrii acestui grup să creadă că vor răsturna guvernul german și institui un regim marxist în cea mai puternică democrație occidentală a Europei?

Aceeași situație este valabilă și pentru organizații mai puternice așa cum este Armata Republicană Irlandeză (IRA)12 care dispune de 200-400 de activiști activi de aproximativ un număr dublu de suporteri, în lupta ei contra guvernului Marii Britanii sau cazul ETA13 în luptă cu statul spaniol.

Examinând elementele constitutive ale terorismului ca strategie a insurgenței putem găsi explicațiile pentru care teroriștii nu văd prăpastia dintre obiectivele propuse și disponibilitățile reale ale acestora.

Esențial, terorismul reprezintă o strategie bazată pe impactul psihologic și nu pe echilibrul dintre scop și mijloace. De fapt, toate formele de ducere a războiului conțin un semnificativ "ingredient psihologic" menit să surpe moralul inamicului prin "injectarea" de teamă în tabăra adversă, dar și cu scopul de a motiva și întări autoîncrederea în rândurile proprii, dorința și ardoarea de luptă. Sir Basil Liddel 'Hart preciza în lucrarea sa "Strategy:The indirect approach" ("Strategia – o perspectivă indirectă") că "cel ce obține victoria a reușit să-și plaseze oponentul într-un dezavantaj psihologic încă dinainte de începerea luptei". Aceeași idee fusese enunțată cu 2500 de ani înainte de strategul chinez Sun Tzî.

Baza psihologică a strategiei teroriste contemporane este complet diferită. La fel ca și gherila, terorismul reprezintă strategia luptei indirecte, a finalului mereu amânat. Diferența dintre lupta de gherilă și terorism constă în locul de desfășurare a acțiunilor.

Departe de mass-media, în lipsa martorilor oculari, acțiunile de gherilă își pierd din
impactul psihologic, în rândul opiniei publice spre deosebire de terorism în care impactul
psihologic este mai important decât rezultatul acțiunilor de luptă. Acest lucru este justificabil
dacă ținem cont că grupurile teroriste sunt mici, numărând de la câțiva membri la maximum

11. O organizație teroristă de extremă stângă din Germania de Vest, care a fost condusă la început de Andreas

Baader, Gudrun Ensslin, Ulrike Meinhof și Horst Mahler.

12. Organizație militantă naționalistă irlandeză formată în 1919, facțiunea paramilitară.

13. Este un grup terorist armat din Spania, care cere formarea unui stat socialist independent basc simbolul său este

un șarpe încolăcit pe un topor.

9

câteva sute de cadre active. Chiar și cel mai slab guvern are la dispoziție forțe umane și mijloace
materiale imense în comparație cu organizațiile în cauză. În aceste circumstanțe insurgenții nici
măcar nu se așteaptă să câștige conflictul cu autoritățile în mod deschis sau într-un timp rezonabil
de scurt.

Unul din elementele esențiale ale psihologiei teroriste, apărut încă din secolul trecut dar
care și-a păstrat viabilitatea este "propaganda prin fapte". Maxima presupune ideea că orice
acțiune teroristă reprezintă dovada cea mai clară că ceva nu este în regulă în societatea
respectivă, actul terorist devenind mesagerul nevoii obiective de schimbare a regimului sau de
răsturnare a guvernului aflat la putere. Conform mentalității promotorilor terorismului, orice
atentat reprezintă lumina călăuzitoare care indică calea de urmat pentru răsturnarea unei
guvernări opresive. Teroriștii revoluționari speră ca atacurile lor să-i transforme dintr-un mic
club conspirativ într-o mișcare revoluționară de masă. "Propaganda prin fapte" urmărește, de
asemenea, atragerea atenției publice asupra caracterului opresiv al puterii, asupra cauzei lor și
justeții acesteia.

Teroriștii contemporani renunță uneori la "exprimarea prin fapte" a cauzei lor în
schimbul producerii unui șoc psihologic masiv în rândul populației, prin intermediul unor
atentate nediscriminatorii. Această schimbare reflectă adaptarea strategiei insurgenței teroriste la
"era televiziunii" la realitatea acoperirii mass-media care a devenit o cutie de rezonanță a
propagandei prin fapte. Teroriștii consideră că aceasta reprezintă prima fază a luptei, un
mecanism de recrutare a aderenților care să permită insurgenților dezvoltarea altor moduri de
ducere a luptei.

Propaganda prin fapte în sine nu urmărește căderea guvernului sau schimbarea regimului ci intimidarea, acesta fiind un al doilea element psihologic dominant al strategiei teroriste contemporane.

În trecut, funcționarii guvernamentali și reprezentanții puterii deveneau țintele unor
sistematice campanii de asasinate și răpiri. În prezent, asistăm la multiplicarea țintelor
terorismului coercitiv, în vizorul insurgenților intrând liderii de opinie, judecătorii sau ziariștii,
precum și categoriile de populație bănuite de aderență sau colaborare cu autoritățile. Exemple ale
aplicării acestei strategii de intimidare pe scară largă a populației întâlnim, în prezent, în Egipt,
Algeria unde activiștii fundamentaliști islamici au lansat deviza "lamă contra pană" adică
înjunghierea ziariștilor independenți sau proguvernamentali. De asemenea, în teritoriile ocupate
de Israel s-au creat "comitete de șoc" palestiniene instrumentate de Hamas, cu rolul de a intimida
populația care ar putea colabora cu ocupantul. (Peste două sute de mii de palestinieni lucrează la
firme israeliene, acestea reprezentând principala sursă de locuri de muncă pentru populația din
Gaza și Cisiordania).

10

În prezent, intimidarea este aplicată în special neutrilor pentru a-i forța să ia o atitudine față de oficialități. De altfel, această metodă a fost aplicată prima dată în perioada imediat interbelică, Frontul de Eliberare al Algeriei (F.L.N.) a asasinat, cel puțin 6 350 de musulmani și 1 035 de europeni. Asasinatele din rândul țintelor autohtone erau comise cu o brutalitate și o ferocitate deosebită, tocmai pentru a maximaliza efectul de intimidare.

Insurgenții palestinieni au obligat populația urbană să renunțe la "tarboosh" (basma albă
purtată pe cap de arabi) în favoarea celei cadrilate (Kaffya) care reprezenta semnul de aderență la
intifada14. Cei care au ignorat ordinul au fost sever maltratați sau chiar uciși. Exemplul cel mai
elocvent al strategiei teroriste a intimidării îl constituie ordinul dat de F.L.N. în 1955 tuturor
algerienilor prin care se cerea ca populația să renunțe la fumat (tutunul reprezenta un monopol al
francezilor). Fumătorii surprinși pe stradă de membrii FLN erau mutilați tăindu-li-se buzele cu
pumnalul.

În toate aceste cazuri, teroriștii urmăresc impunerea unei atitudini forțate de rezistență a
populației contra guvernului, iar din punct de vedere psihologic își demonstrează – și

demonstrează și altora câtă putere reală au asupra populației, indiferent de discrepanța de forțe și mijloace dintre ei și putere.

Această amenințare difuză, care ocolește restricțiile impuse de guvern reprezintă un atu
psihologic demn de luat în considerație. Un ofițer american participant la războiul din Vietnam
își amintea că a condus o investigație la Saigon, capitala Vietnamului de Sud, centrul luptei anticomuniste din Indochina. Autoritățile militare americane aflaseră că o bună parte a populației
orașului plătește impozite Vietcongului (Comuniștilor vietnamezi din nord. Vietcong era numele
armatei comuniste de eliberare) deși aceștia își aveau liniile la sute de kilometri distanță. Întrebând cum este posibil așa ceva, un ofițer de securitate sud-vietnamez i-a explicat că taxele
sunt trimise prin poștă !

Intimidarea și coerciția prin teroare erau atât de puternice încât populația plătea taxe de protecție chiar dacă beneficiarii acestora erau obligați de superioritatea militară americană să se adăpostească în junglă.

Un alt instrument al presiunii psihologice teroriste aplicate populației și, indirect,
regimului politic țintă îl constituie provocarea. Acest fenomen a căpătat dimensiuni psihologice
deosebite datorită lui Carlos Marighella, teoretician și practicant al terorismului în anii 60-70.

În "Minimanualul de Gherilă Urbană" – publicat prima dată în 1969, Marighella declara
că în cazul unor atacuri teroriste grave: "Guvernul nu are altă alternativă în afara întăririi și
intensificării represiunii. Acțiunile polițienești, percheziționarea caselor, arestarea oamenilor
nevinovați și a suspecților, închiderea drumurilor fac viața citadină de nesuportat. Asasinatele

14. Mișcare populară și naționalistă de nesupunere, care a izbucnit (1987) în teritoriile palestiniene ocupate de Israel.

11

politice și teroarea polițienească devin rutină. În aceste situații, oamenii refuză să colaboreze cu autoritățile având sentimentul că guvernul este nedrept, incapabil să-și rezolve problemele, apelând pur și simplu la lichidarea fizică a oponenților săi".

În epoca contemporană, fenomenul este mai evident decât oricând. Atacurile teroriste
tind să atragă reacții represive din partea tuturor regimurilor, inclusiv a celor mai liberale și
democratice. Aceste măsuri de securitate, combinate cu reacțiile punitive afectează și largi pături
de populație neimplicate în acțiunile insurgente, guvernul devenind nepopular. În aceste situații,
teroriștii speră să câștige sprijinul și simpatia populației, mai ales că măsurile draconice
antiteroriste nu sunt nici extrem de eficiente iar sentimentul indus în populație este prevalent.

Astăzi, strategia provocării devine extrem de relevantă în condițiile în care crizele teroriste și actele de insurgență capătă dimensiuni internaționale.

În cazul în care teroriștii reprezintă o fracțiune naționalistă, o entitate politică mai importantă sau se bucură de sponsorizarea unui alt stat, actele lor de terorism sunt comise și în speranța izbucnirii unui conflict deschis între statul țintă și statul sponsor.

Cazul Iugoslaviei este concludent, iar ciocnirile de frontieră dintre India și Pakistan s-au cronicizat din același motiv. De altfel, concepția strategică inițială a organizației Al-Fatah (AlFatah sau Fateh a reprezentat gruparea centrală în jurul căreia s-a format Organizația pentru Eliberarea Palestinei condusă de Yasser Arafat), a avut ca punct central aceeași ideologie, promovată de Khaled al-Hassan.

Acesta arăta că: "Tehnicile luptei armate sunt extrem de simple. Ele sunt tehnicile de acțiune și reacțiune. Noi intenționăm să purtăm acțiuni, israelienii vor reacționa violent, iar statele arabe vor interveni – conform planurilor noastre, declanșând un război contra Israelului. Chiar dacă guvernele arabe nu vor începe războiul, populația arabă ne va sprijini, obligând guvernele să ne ajute. Noi dorim să creăm un climat războinic în sânul națiunii arabe, așa încât, la un semnal să se ridice la luptă".

Neputința guvernelor de a reacționa eficient în fața sfidării teroriste, indiferent de raportul de forțe extrem de favorabil autorităților, reprezintă în momentul de față un atu psihologic important în cadrul strategiei insurgenței teroriste contemporane. Din acest motiv în special facțiunile15 de extremă

dreapta apelează la "strategia haosului" pentru a demonstra incapacitatea regimurilor
politice atacate de a impune legea și ordinea în țara respectivă. Dispariția "dreptului la liniște"
creează frustrare în rândul populației care plătește impozite tocmai pentru a beneficia de "Law &
Order".

15. Grup de persoane unite pe baza unor interese politice comune (și care de obicei se manifestă prin violen ță)

12

Insurgenții apelează la terorism în speranța că publicul va cere ca guvernul aflat la putere, "tarat de slăbiciune, incompetență și corupție" să se retragă făcând loc unui "regim de mână forte" capabil să rezolve situația. În aceste circumstanțe teroriștii plasează bombe în locuri publice aglomerate, tocmai pentru a accentua sentimentul de insecuritate generalizată. Acest tip de acțiune, cunoscut sub numele de "terorism" orb 16 a debutat în anii 70 când gruparea italiană "Ordine Nero" (Ordinul Negru) de coloratură neofascistă a plasat la 5 august 1974 o bombă întrun tren aglomerat ucigând 12 pasageri și rănind alți 48.

Tot în Italia, extrema stângă a folosit aceleași metode pentru a demonstra populației dezinteresul regimului capitalist față de viața cetățenilor, punând o bombă în gara Bolognia în august 1980. "Nucleele Armate Revoluționare", organizația vinovată de atentatul de la Bolognia au ucis atunci 84 de persoane, rănind alte 200.

Strategia haosului s-a răspândit rapid în întreaga Europă devenind apanajul extremei drepte apusene. La 26 septembrie 1980 în Germania la Munchen a fost detonată o încărcătură explozivă pe timpul desfășurării "Oktoberfest beer" (Festivalului berii) care a ucis 14 persoane și rănit alte 215. Teroriștii de extremă dreapta din Belgia au împușcat și ucis la întâmplare aproape 30 de persoane în intervalul 1982-1985 cu ocazia asalturilor împotriva unor bănci. Lipsa oricărei motivații a acestor asasinate în afara terorizării populației nu reprezintă o cale directă de preluare a puterii. Teroriștii speră, ca în timp, să creeze o psihoză de masă care să-i avantajeze în lupta lor contra guvernului sau regimului politic țintă.

Strategia haosului este și ea o etapă pregătitoare în procesul de preluare a puterii chiar
dacă teroriștii nu conștientizează clar care ar putea fi forma de încleștare finală cu statul țintă.
Din aceste motive, majoritatea grupărilor teroriste sunt în favoarea unei lupte de uzură care să
vlăguiască autoritățile. Insurgenții sunt, în general, conștienți de inferioritatea lor în comparație
cu forțele guvernamentale și nici nu speră să devină atât de puternici încât să riște o confruntare
directă. Cu toate acestea, ei au convingerea că sunt mai hotărâți și mai îndârjiți decât guvernanții,
iar perseverența lor poate da rezultate, obținând concesii care nu sunt de importanță vitală pentru
putere.

Arta compromisului reprezintă un pilon important al strategiei uzurii. Dacă puterea
consideră că lupta cu teroriștii reprezintă o chestiune de viață și de moarte, atentatele "de uzură"
nu vor duce la nimic, oricât ar fi de dureroase sau costisitoare. În această situație, guvernele
renunță la respectarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor, acționând decisiv, oricât ar fi ele
de liberale.

Există încă și cazuri, în care guvernele țintă acceptă unele compromisuri cu "moderații"
în urma unei analize a raportului cost-beneficii. Guvernul israelian a încurajat Hamasul pentru a

16. Terorism în masă, îndreptat împotriva tuturor.

13

mina autoritatea OEP, iar apoi a intrat în tratative oficiale cu aceasta pentru a limita puterea Hamasului radicalizat. SUA a fost atrasă în scandalul "Irangate", a făcut compromisuri inițiale cu Irakul, a iertat Siria de "păcatele trecute" pentru a se putea concentra asupra Libiei, stat care a suferit blocade și chiar intervenții aeriene limitate.

După ce colonelul Gaddafi a renunțat oficial la sponsorizarea facțiunilor teroriste, SUA și-a reînceput presiunea asupra Irakului, păstrând compromisul cu Siria care sponsorizează facțiunile libaneze în continuare, fără a mai fi observată, în timp ce regimul lui Saddam Hussein primește tot mai des sancțiuni internaționale, blocade economice perpetue,suportă chiar și atacuri ale aviației americane sau a rachetelor de croazieră Tomahawk.

Teroriștii au învățat că inflexibilitatea oricărei guvernări liberale are o limită și un plafon
de costuri. Dincolo de acestea, totul sau aproape totul devine discutabil și negociabil, această
convingere fiind, de fapt, motorul insurgenței perpetue cu care ne confruntăm astăzi în lume.

II. Concepția de combatere a terorismului

14

Din diverse motive, legate de însăși natura terorismului "instabil, clandestin relativ imprevizibil", democrațiile par slab dotate pentru a face față amenințării, la toate palierele acționale (poliție, forțe de securitate, justiție, putere politică, relații interstatale, diplomatie sau organizații internaționle), deoarece fenomenul terorist crează tensiuni și antagonisme în cadrul instituțiilor democratice și tendințe de schimbare a celor mai importante principii ale funcționării democrației, începând cu cel al separării puterii și terminând cu cel al prezervării libertăților fundamentale

Acțiunile teroriste s-au soldat, uneori, cu o întărire a poziției statului în dauna
societății civile, așa cum s-a întâmplat în Italia, la începutul anilor 1980
O analiză serioasă a antiterorimului trebuie să identifice decalajul posibil dintre ținta
teoretică a antiterorismului – grupările și fracțiunile teroriste și efectele sale reale, cu

repercursiuni în domeniul social. Mai concert, în primul caz trebuie subliniată necesitatea stabilirii unor limite acționale legale care să nu permită nici unui stat să devină agresor sau stindardul unei cruciade antiteroriste justificate sau nejustificate.

Astfel, Irakul, țara vinovată de agresiunea contra Kuweit în 1991 și acuzată de sponsorizarea terorismului internațional, a suferit numeroase lovituri aeriene, acțiuni de represalii economice și politice pentru care SUA nu a prezentat niciodată justificări clare sau probe materiale. De asemenea, Libia a fost acuzată ani de-a rândul că sponsorizează terorismul, dar, de aici până la bombardarea capitalei, Tripoli, de către aviația americană sau interzicerea zborurilor civile libiene este o distanță apreciabilă .

În ceea ce privește efectele secundare ale măsurilor antiteroriste este absolut necesar sa "plătim prețul democrației" deoarece orice compromis sau derapare spre măsuri indiscrimatorii de limitare a drepturilor și libertăților fundamentale ale oamenilor va duce la potențarea terorismului și la realizarea scopului ultim ale acestuia și anume, lichidarea democrației parlamentare în favoarea unui regim " de mână forte".

Eforturile de ținere sub control a terorismului pot fi clasificate în conformitate cu trei

definiții:

1. Antiterorismul – cuprinde toate măsurile luate pentru a preveni apariția

terorismului sau a unui anumit act terorist. Aceste măsuri presupun evaluarea pericolului, întărirea obiectivelor de aparat, protecția personală și siguranța acțiunilor.

2. Contraterorismul – este răspunsul la o acțiune teroristă care a avut loc. Cuprinde riposta tactică, investigarea crimei și structura de conducere a acțiunilor de urgență care dirijează riposta la o acțiune teroristă aflată în curs de desfășurare, cum este luarea de ostatici
sau răpirea.

15

3. Combaterea (sau contracararea) terorismului – este un termen generic folosit
pentru a descrie totalitatea măsurilor antiteroriste și contrateroriste. Acestea sunt reprezentate
de acțiunile întreprinse de către guverne pentru a contracara pericolul, incluzând măsurile
speciale inițiate de structurile militare, de organele de ordine și de profesioniștii pe linie de
pază și protecție pentru reducerea probabilității unui atac împotriva unui anumit obiectiv.
Asemenea măsuri mai cuprind și actiunile întreprinse ca ripostă la un anumit eveniment,
mergând de la folosirea unei echipe tactice într-o situație de luare de ostatici, până la
bombardarea teritoriului unei țări care patronează o anumită acțiune sau un anumit grup.

Indivizii din infrastructura terorismului nu gândesc la fel ca majoritatea oamenilor. Teroriștii sunt atașați în mod fanatic de cauza lor și adesea, cred în mod cinstit că pentru atingerea scopurilor propuse sunt justificate orice metode și mijloace, inclusiv uciderea bătrânilor, a femeilor, a copiilor și chiar a nou născuților.

Din aceste motive cei ce organizează lupta antiteroristă trebuie să învețe să gândească așa cum gândește un terorist. Aceste persoane trebuie să înțeleagă că teroristul dorește să ucidă oameni nevinovați, că el este pe deplin devotat cauzei sale și chiar acceptă să moară pentru "măreața cauză". Organizatorul luptei trebuie să se transpună în mintea celor care amenință să cunoască tactica teroriștilor, modul cum au fost instruiți și schemele de acțiune ale acestora.

Trebuie să încercăm, așadar să fim cu un pas înainte de orice acțiune pe care adversarul ar putea să o planifice.

Majoritatea programelor guvernamentale elaborate în diverse țări pentru combaterea terorismului cuprind cel puțin patru obiective: prevenirea, descurajarea, reacția și previziunea.

Prevenirea se realizează prin inițiative internaționale și prin diplomație. Toate țările ar trebui să fie de acord că terorismul este un fenomen antisocial extrem de nociv și ar trebui să se unească pentru a-l combate. Acest lucru, însă, nu este posibil deoarece, ceea ce pentru unii înseamnă "terorist" pentru alții însemnă "luptător de libertate".

Descurajarea se realizează prin întărirea obiectivelor potențiale de a deveni țintă.
Deși este imposibil să se asigure o intimidare totală prin protecția obiectivelor, acest efort
trebuie continuat, mai ales atunci când este vorba de instalații cele mai expuse. Reacția la o
acțiune teroristă este un element central al politicii oricărui guvern, atât în sfera organelor
militare cât și a celor de ordine și securitate sau echipe de salvare a ostaticilor. Cele
mai multe unități contrateroriste sunt: SAS – Serviciul Aerian Special (Anglia), GSG-9

(Germania), Forțele Speciale Franceze. Previziunea sau prevenirea acțiunilor și evenimentele
teroriste se realizează prin întărirea măsurilor informative și contrainformative. Multe țări au

16

făcut progrese importante în activitatea de informații și contrainformații antiteroriste, o parte dintre acestea elaborând un sistem de schimb de date utile pentru combaterea terorismului.
Poziția oficială a majorității statelor civilizate privind terorismul și reacția la acțiunile
teroriste sunt relativ apropiate, în teorie, după cum urmează:

– Orice guvern trebuie să se opună terorismului intern și internațional și să fie pregătit să acționeze în cooperare cu alte țări sau de unul singur atunci când este cazul, pentru a preveni sau reprima acțiunile teroriste.

– Autoritățile oricărui stat trebuie să considere că practica terorismului de către orice persoană sau grup este un potențial la adresa securității naționale și în consecință se va opune terorismului uzând pentru acesta de toate mijloacele legale disponibile.

– Statele care practică terorismul sau îl sprijină activ vor suporta consecințele. Dacă există probe că un stat organizează sau intenționează să execute o acțiune teroristă, comunitatea internațională va lua măsuri de protejare a cetățenilor, a priorităților și interesele acestora, indiferent de țara de proveniență.

– Guvernele tuturor țărilor nu vor teroriști nicio concesie. Nu se vor plăti răscumpărări,

nu se vor elibera deținuți, nu se va schimba politica și nici nu va cădea de acord cu alte acțiuni care ar putea încuraja noi manifeste teroriste. În același timp, fiecare guvern va folosi toate mijloacele disponibile pentru a asigura recuperarea în siguranță a cetățenilor reținuți ca ostatici de către teroriști.

– Toate statele vor acționa într-o manieră hotărâtoare împotriva teroriștilor, fără a renunța la libertățile de bază și fără a pune în pericol principiile democratice, încurajând și alte guverne să adopte o poziție similară.

Există trei nivele de combatere a terorismului:
– Primul nivel este cel politic și diplomatic.

– Al doilea nivel abordează problema dintr-o perspectivă strategică și se referă la măsurile antiteroriste luate pentru a face față pericolului.

– Al treilea nivel este cel tactic și cuprinde antiteroriste cât și contrateroriste. În toate
aceste momente este foarte important ca atunci când se elaborează măsuri strategice și tactici
de răspuns la acțiunile teroriste să fie evaluat riguros pericolul asupra forțelor proprii, să se
cunoască tactica de bază folosită de teroriști și tendințele curente în aplicarea acestei tactici.
Terorismul este o problemă dinamică ce se transformă mereu. Pe măsură ce se schimbă
grupurile și principalii combatanți apar mutații și în tactica și acțiunile de lucru ale teroriștilor.

2.1 Antiterorismul. Esență a prevenirii terorismului

17

Acțiunea teroristă hotărâtă întreprinsă de un stat democratic presupune luarea de măsuri drastice și eficiente a facțiunilor teroriste, a conducătorilor acestora, a rețelelor de sprijin logistic, în paralel cu izolarea "operativilor" de masă de susținători activi sau pasivi din rândul populației. În toate cazurile sau situațiile aceste măsuri trebuie să aibă un caracter strict temporar să împiedice desfășurarea în continuare a unei vieții politice sănătoase, liberal democratice. Totodată ele nu trebuie să afecteze participarea cetățenilor la viața publică, dezbaterile libere, dreptul la opinie, posibilitatea tuturor cetățenilor de a participa activ și deschis la reformele democratice practicate la orice palier social, inclusiv în domeniul legislativ. Un astfel de demers antiterorist trebuie să-i convingă pe eventualii agresori că nu se va permite sub nici o formă ca ei sa aibă vreun beneficiu direct sau indirect, rezultat dintr-o acțiune sau activitate extremist teroristă.

Pentru a fi eficient un astfel de demers antiterorist presupune coordonarea unitară și coerentă a două paliere acționale diferite, și anume: nivelul operativ care presupune acțiuni polițienești și paramilitare de anvergură care să împiedice diseminarea violenței teroriste și să asigure destructurarea facțiunilor extremist teroriste active, iar pe de altă parte, lansarea unor mesaje politice clare, dublate de proiectarea unei campanii psihologice de anvergură, care să permită obținerea sprijinului popular în lupta contraterorismului, acesta reprezentând baza determinată a oricărui demers întreprins de un guvern democratic.

După stabilirea măsurilor necesare și naturii demersului antiterorist la nivel de instituții fundamentale ale statului urmează analiza palierului operativ nivel la care acționează instituțiile naționale cu atribuții la această linie.

Măsurile antiteroriste operative includ strângerea de informații, analizarea vulnerabilității unor potențiale ținte teroriste și acțiunile preventive. În acest scop forțele antitero trebue să țină cont de urmatoarele:

– Participarea la dezvoltarea și completarea unei bănci de date specializate la care să
aibă acces toate instituțiile interesate sau specifice prin lege.

– Elaborarea de planuri generale și particulare – pe obiective – de protejare și

asigurare antitero.

– Practica de controale, supravegheri, etc. în locurile cu vulnerabilitate crescută la
atacurile teroriste. Analiza factorilor de risc, propunerea de soluții, etc.
-Cooperarea cu celelalte instituții însărcinate cu apărarea siguranței naționale, în
vederea protejării personalului, potențial amenințat de teroriști.

Măsurile de prevenire a eventualelor atacuri teroriste pot fi vizibile deoarece ele au un rol descurajant asupra teroriștilor. Aceștia își pierd certitudinea că pot realiza "secvențele atacului" – supraveghere, planificare, executare, retragere .

18

Măsurile de protecție vizibile și agresive, componența "la vedere" a forțelor de securitate, îi pot convinge pe eventualii agresori că ținta este bine protejată și nu au șanse de succes. Dacă teroriștii nu sunt convinși că pot reuși, ei nu se vor lansa în acțiune. Orice organizație teroristă tipică este puțin numeroasă dar structurată pe celule de acțiune independente sau semiindependente din punct de vedere operativ, preocupate obsesiv de securitatea lor. Din acest motiv teroriștii profesioniști își dezvoltă "acoperirii" sofisticate și sisteme complicate antidetecție și antiinfiltrare, fiind maeștrii în cameleonismul și în "scufundarea" lor în mediul urban sau suburban.

Capacitatea logistică tot mai puternică le permite să-și schimbe radical rapid bazele de acțiune dintr-un oraș într-altul, dintr-o regiune în alta, sau dintr-o țară în alta la cel mai neînsemnat semnal de pericol. În acest context este normal ca poliția să reprezinte o "agenție de informații" importantă în prevenirea și combaterea terorismului deoarece ea este prezentată, prin natura atribuțiilor, pe străzii, în cartierele și localurile rau famate sau în zonele rezidențiale, în apropierea școlilor, cluburilor, băncilor penetrând, practic, toate compartimentele vieții sociale.

În ceea ce privește colaborarea internațională există deja structuri specializate după cum urmează:

– INTERPOL – este organizația internațională în domeniul aplicării legislației creată în
1923, în prezent având circa 150 de state membre. Aceasta asigură transmiterea de informații
vitale solicitate de autoritățile cu competență în aplicarea (impunerea) legislației din întreaga
lume. Ulterior, eforturile Interpolului s-au concretizat în acordul statelor membre de formare a
unei unități speciale în cadrul Interpolului care să se ocupe cu informațiile privind activitatea
teroristă, să analizeze și să evalueze datele disponibile conexate grupurilor teroriste. Această
unitate antiteroristă cu localizarea la centrul de comandă al Interpolului din Franța a devenit
operațională în 1986 și este condusă de către un agent FBI desemnat de secretarul general al
Interpolului.

– GRUPUL TREVI – (Terorism, Radicalism, Extremism, Violenta Internațională) – a
fost desemnat în 1976 la Luxemburg. Din 1986 SUA activ ca observator, la sedințele

trimestriale TREVI privind măsurile specifice combaterii terorismului prin cooperare și inițiere conjugată la nivel internațional.

– GRUPUL DE LUCRU QUANTICO (QWG) – a luat ființă în 1979 din inițiativa FBI din Quantico (Statul Virginia). Tematica întâlnirilor cuprinde o problematică variată privind terorismul, coordonarea investigațiilor și schimbul de informații precum și elaborarea de documentare asupra fenomenului terorist și respectiv, asupra măsurilor antiteroriste.

– GRUPUL DE LUCRU ITALO-AMERICAN (IAWG) – în cadrul acestuia

19

funcționează subgrupul pentru terorism ale cărui întâlniri au loc anual și alternativ între Washington și Roma, finalizându-se în înțelegerile formale și inițiative pentru anul care urmează.

– ASOCIAȚIA INTERNAȚIONALĂ A ȘEFILOR DE POLIȚIE (IAPC)

COMITETUL PENTRU PROBLEME TERORISTE – IACP are în ultimii ani, rol de conducător în lupta împotriva terorismului internațional.

2.2 Importanța combaterii terorismului și pericolul social ce îl reprezintă

În zilele noastre, când terorismul este un pericol de necontestat care cuprinde toate
laturile vieții sociale, este imperios necesar ca forțele abilitate din toate structurile unui stat
democratic să își concentreze atenția și efortul pentru a diminua, stopa și lichida acest flagel.

Pericolul social pe care îl reprezintă acesta subminează însași ființa statului și a instituțiilor sale democratice. Toți specialiștii în materie susțin că numai prin acțiuni comune, unitare, bine organizate și coordonate poate fi stăvilit acest flagel a cărei existență destabilizează state și națiuni.

Actul terorist necesită suport logistic consistent, fapt pentru care este condiționat și se interferează cu infracționalitatea economico-financiară, ducând la pierderi de vieți omenești și pagube financiare inimaginabile.

Trăsătura fundamentală a acestui fenomen o reprezintă realizarea scopului de
impunere a forței și a violenței ilegale contra ordinii de stat de către adepții săi care, de regulă,
sunt anonimi, dar bine organizați, acționând sistematic pentru realizarea scopului propus.

În lucrarea "Epistemologia terorii"17 se are în vedere analiza psihogenezei
terorismului, apreciindu-se ca pentru a-l întelege pe terorist trebuie să-i studiezi
psihopatologia concomitent cu aflarea și înțelegerea genezei terorii . Acesta este elementul
cheie pe care se bazează forțele malefice teroriste, este atuul care îi face puternici pe teroriști,
este unealta și scopul lor . Niciodată membrii unei organizații teroriste nu au fost capabili să
propună un program politic coerent de perspectivă și aceasta pentru ca ideologia lor nu
depășește de regulă stadiul de intenție neancorată în principii, ci numai într-o atitudine
psihopatologică subiectivă, care stimulează trecerea de la o idee la alta printr-o atitudine
violentă.

Este știut că transformările politico-economice, sociale ori militare care au avut loc pe
mapamond în urma desființării sistemului de orientare socialistă, au avut o influență puternică
atât pe plan intern cât și pe plan extern în țările est-europene în care au apărut inevitabilele

17. Este o lucrare științifică scrisă de doctorul Antonio Frattasio

20

perioade de tranziție de la sistemul coordonat de un "centru vital", la unul de piață, privat, specific societății capitaliste.

Aceste perioade au fost diferite, de la țară la țară, în funcție de conjunctura politicoeconomică, specificul istoric și de ce nu, amplasarea geostrategică în timp a spațiului respectiv. Formarea unei noi societății care se bazează pe libera democratizare, a creat o serie de "goluri" în multiple domenii de activitate ca rezultat direct al unui vid legislativ specific acestor perioade, de care profita din plin organizațiile teroriste, exemplu de necontestat fiind spațiul ex-sovietic.

Importanța combaterii terorismului rezidă și din aceea că fiind o tactică de luptă
neconvențională, care urmărește realizarea unor scopuri politice, evidențiază caracterul său
perturbat și violent care are drept scop realizarea unei rupturi "psihologico-afective" între
membrii unei societăți și conducerea acesteia, a unei explozii de opinii mass-media al căror
impact, pentru membrii societății este paralizant și destabilizator și nu în ultimul rând a unui
sentiment de frustrare prin nedreptăți de diferite forme, blamând autoritatea în toate formele ei
și promovând injustiția, pe care apreciază că nu o poate înlatura nimeni și nimic. Importanța
combaterii terorismului, a pericolului social pe care îl reprezintă este foarte bine materializată
în cuvântarea președintelui George W. Bush18 din 06.11.2001, când afirma că "SUA nu-și va
găsi liniștea până când grupările teroriste cu accesibilitate globală nu vor fi găsite, oprite și
înfrânte" .

Este o certitudine că nicio cauză nu justifică terorismul, iar lumea trebuie să înțeleagă, să reacționeze și să lupte împotriva acestui flagel care nu numai că amenință, dar și distruge libertățile fundamentale, modul de viață al întregii omeniri.

Terorismul este un inamic premeditat caracterizat de o violență motivată politic și care
se comite împotriva unor idealuri necombatante de către grupări subvenționate, ori de agenți
clandestini care încearcă să răstoarne un sistem de legi deja existente și să-l inlocuiască.

II.3 Notiuni ale terorismului

Profesorul Reynald Ottenhof afirma că: "Definirea terorismului este în mod evident o
necesitate legală, dar, – se întreabă – nu este aceasta o sarcină imposibilă?" 19

Categoric, vremurile epocii contemporane evidențiază o serie de amenințări a căror structură
poate pune în pericol grav viața, sănătatea și bunurile materiale atât publice, cât și private,
bineînteles, odată cu acestea, ordinea de drept a fiecărui stat și a comunității internaționale,

18. George W. Busch , Discurs privind Strategia Națională pentru combaterea terorismului, Washignton D.C., 06.11.2001.

19. Reynald Ottenhof, articolul „A criminological and victimological approach to terrorism” în „SOS Terrorism –

Terrorism, victims, and iternational criminal responsability”, p.39.

21

amenințări al căror pericol social ca trasătură constitutivă este deosebit de periculos și care, generic, se numește terorism.

Acest flagel nu este un fenomen recent. El a apărut odată cu societatea organizată ca formă de protest politic extrem, revoltă ori ca iraționalitate individuală de pretutindeni, nu numai într-un loc anume și a avut drept scop asasinarea de la oameni cu putere de decizie, până la monarhi sau președinți de state, adepții acestei "forme de luptă" neacordând importanță vreunei granițe.

Nu există nicio definiție universal acceptată a terorismului, specialiștii în domeniu încercând să realizeze rezumativ și cuprinzator pe înțelesul fiecăruia chintesența acestui act criminal, al cărui cap compas vizează atât persoane ori colectivități, cât și bunuri materiale publice ori private.

În Statele Unite terorismul este definit ca fiind "folosirea ilegală a forței și violenței împotriva unor persoane sau proprietăți, pentru intimidarea sau pedepsirea unor guverne, a populației civile, sau a unui segment de populație făcută în scopul atingerii unor obiective politice sau sociale". Este o definiție intens criticată pe motivul introducerii conceptului de "act terorist pentru pedepsire", în urma atentatului terorist din Oklahoma, atentat al cărui principal motiv se pare că a fost pedepsirea FBI-ului pentru intervenția făcută împotriva Davidienilor din localitatea Waco, Texas.

Este criticată și definiția dată terorismului de "Legea Patriot" a SUA, considerată atât
de criticii liberali cât și de cei conservatori ca fiind vagă, interpretabilă și arbitrară, întrucât
face referire la "acte periculoase pentru viața umană, care se produc cu încălcarea codului
penal al Statelor Unite al Americii sau al oricărui stat din componența acestora".

Alți autori apreciază că acest flagel este denumit un complex de activități care se realizează prin "folosirea ilegală sau utilizarea amenințării, a forței ori violenței împotriva indivizilor sau a proprietății, pentru a silii, a intimida guvernele sau societatea, pentru a obține revendicări politice, religioase sau ideologice" .

În Marea Britanie, prin legea terorismului20 din anul 2001, definirea acestui concept
este atât de largă încât include "nu numai orice folosire a forței, a violenței și amenințării
pentru atingerea unor obiective politice, ideologice sau religioase", dar și "perturbarea sau
interferența serioasă în funcționarea unui sistem electronic". Definiția consideră actul terorist
"și acțiunile de amenințare cu folosirea armelor de foc ori a explozivilor, care nu au ca scop
influențarea guvernului sau crearea unei stării de teroare". Este o lege foarte criticată pe motiv
că permite o definire mult prea largă a termenului de terorism și creează un potențial real
pentru abuzuri din partea Guvernului Britanic. Criticii își argumentează punctele de vedere

20. Legea adoptată în februarie 2001 în Marea Britanie.

22

recurgând la o serie de exemple ipotetice, mergând până la afirmația comică și absurdă a unui
membru al Partidului Ecologist, care amenința că va folosi o armă de vânătoare pentru a-și
distruge propriul calculator și, conform legii în discuție, ar fi considerat un terorist.

Dreptul internațional definește terorismul ca fiind: "o folosire deliberata și sistematică
a unor mijloace de natură să provoace, pe scară largă, teroarea, în vederea atingerii unor
scopuri criminale" . Se mai apreciază că "terorismul este atașat de regulă anumitor

revendicări, care, în imaginația autorilor săi, nu s-ar putea realiza altfel decât însoțite de amenințări sau alte acte de violență menite să arate determinarea lor și sunt indisolubil legate de teroare" .

Juriști de renume în drept internațional apreciază că "terorismul este atașat de regulă anumitor revendicări, care, în imaginația autorilor săi, nu s-ar putea realiza altfel decât însoțit de amenințări sau alte acte de violență menite să arate determinarea lor și sunt indisolubil legate de teroare".

Teoreticienii în domeniu definesc terorismul ca fiind "un act în stare să provoace sentimente de teamă, de un rău oarecare, act care apare ca o intimidare din toate punctele de vedere", sau că acesta "constă în a intimida oamenii prin mijlocirea actelor de violență", ori că "reprezintă o crimă, un delict politic sau social, a cărui amenințare seamănă spaima generală și care, prin natura sa, creează un pericol general" și nu în ultimul rând că "este un fenomen care poate fi mai ușor descris decât definit" .

Dicționarul Limbii Române definește conceptul de terorism ca fiind "totalitatea actelor de violență menite să infricoșeze pe cineva" .21

Unii autori din România afirmă că "ceea ce caracterizează organizațiile teroriste din
întreaga lume este incapacitatea lor de a propune un program coerent de revendicări politice" .
Terorismul poate fi considerat un comportament destinat să producă panica și, cel mai
frecvent, teroare colectivă, care urmărește atât efecte fizice, cât și psihologice, actul terorist în
sine neputând fi aplicat altfel decât prin mijloace violente, cu intensitate variabilă, uneori
destinate unui simplu avertisment (cazul atentatului de la liceul Jean Monnet 22) alteori

producând efecte concrete (cazul atentatului de la postul de radio "Europa Liberă", precum și
actele teroriste care au avut loc la New York în 11.09.2001 și la Madrid – Gara Atocha, în

11.03.2004) .

Se poate afirma că, în esența sa, terorismul se realizează prin acte a caror natură, într-
un anumit mediu, produc un sentiment de teamă, de insecuritate și un rău inevitabil. Mai grav

21. Dumitru I. Hancu , Dicționar al Limbii Române, Ed. Moldova, pag 430.

22. În 6 noiembrie 2002, Dragoș Ciupercescu a detonat pe trotuarul din fața Liceului "Jean Monnet" una dintre grenadele
sustrase, provocând vătămarea corporală a cinci elevi și degradarea unor bunuri.

23

este faptul că nu poate fi prevestit prin nimic, deși poate fi prevenit prin măsuri specifice întro oarecare măsură. Având în vedere aceste aspecte, terorismul pe lângă "statutul de faptă penală" este și un "fenomen social" subordonat unei cauze bine determinate, organizate și structurate, indiferent că se manifestă individual sau în grup.

Cert este un lucru și anume că acțiunea teroristă este ilegală, sistematică și este executată de anonimi, împotriva ordinii de drept, motivată politic, cu revendicări financiare uneori și exclude naționalismul, banditismul ori gangsterismul mafiot.

III. Tipologii ale terorismului

24

Acest flagel păgubitor pentru societate, sub toate aspectele, se manifestă în mai multe forme și este clasificat după diferite criterii, dar cel mai important îl considerăm a fi "elementul subiectiv al infracțiunii", cu referire directă la mobilul și intenția care propulsează actul de violență în sine.

După alte criterii, putem clasifica terorismul național, internațional, politic, social, de stat, de drept comun, individual sau de grup și cel endemic sau banditismul după cum urmează:

a) Terorismul național se manifestă în perimetrul geografic al unei singure țări, cu referire directă la spectrul politic sau social, la organizarea politică și constituțională, având drept scop eliminarea – inclusiv fizică – a unor persoane.

b) Terorismul internațional este o formă pregătită de un stat în interiorul său, dar cu
consecințe post-executorii într-un alt stat, indiferent că se prelungește pe alt teritoriu ori că
aduce atingere unor interese comune, prin omoruri, răpiri, sechestrări, distrugeri, epidemii sau
explozii.

c) Terorismul politic are la bază intenția politică, vizând statul, reprezentanții săi și forma

sa constituțională. Acesta se realizează prin atentate care pun în pericol siguranța statului ori a unor colectivități, acte de diversiune sau complot. Spre deosebire de alte forme de terorism, acesta nu produce teamă în mod direct, urmărind ducerea la îndeplinire a unui plan politic dinainte stabilit. Crima politică se deosebește de crima pur teroristă care nu are nicio logică, deoarece, în această situație, apare "rivalitatea" pe plan politic, finalizată prin răzbunarea unei persoane sau a unui grup de persoane pe unul sau mai multi adversari.

d) Terorismul social urmărește impunerea unei ideologii și chiar distrugerea unei orânduiri
sociale, manifestându-se în interiorul unor țări, fără să afecteze ordinea internațională.

e) Terorismul de stat este practicat în interesul unui stat, de un grup minoritar, prin acte de
terorism sub variate forme care să anihileze voința unui popor (arestări masive, torturi, agenți
biologici ori alte forme). Acest tip de terorism poate fi utilizat prin violență și amenințare
asupra unui guvern străin, în scopul obținerii unor avantaje politice, economice sau teritoriale.

f) Terorismul de drept comun este cel care intră sub incidența legii penale ca o infracțiune obișnuită, agravată de modalitatea de punere în aplicare. Astfel de acte nu au mobil specific terorist, dar se caracterizează prin folosirea violenței. În această categorie se încadrează așa numita "protecție" a unor patroni care, prin șantaj și practici mafiote, sunt jefuiți de sume considerabile , sau răpirile de persoane urmate de sechestrări.

g) Terorismul de grup se manifestă asupra unor indivizi care nu se încadrează în optica făptuitorilor, încercându-se timorarea sau eliminarea lor pentru obținerea unor avantaje de natură politică, profesională sau concurențială.

25

h) Terorismul individual este caracterizat prin comiterea de către indivizi izolați a unor fapte
de terorism pe fondul unor probleme psihice majore. Caracteristica sa principală constă în
numărul redus de victime și pagube materiale, în comparație cu psihoza care apare în diferite
medii sociale. Cel mai cunoscut terorist individual este Theodore Kaczynsky, un absolvent al
Universității Harvard, doctor în matematică și fost profesor la Universitatea California –
Berkley. Acesta suferea de schizofrenie și a comis un număr de douăzeci și trei de atentate în
decursul a optsprezece ani, ucigând trei persoane și rănind optsprezece, prin expedierea unor
colete care conțineau materiale explozive. Scopul său consta în obținerea publicării propriilor
manifeste, care conțineau proteste împotriva tehnologiei moderne. A fost capturat cu ajutorul
fratelui său care i-a recunoscut scrisul într-un manifest publicat în presă și a anunțat poliția.

i) Terorismul endemic sau banditismul este o formă intermediară între terorismul de drept
comun și cel psihologic, întrucât presupune realizarea de avantaje materiale ori cu titlu
personal (extorcări de fonduri, răzbunări) . În aceste două tipuri de terorism nu este exclus să
fie încadrat și "terorismul deviant", generat de comportamente anomice (fără lege), anarhice
ori patologice, manifestat prin manifestări de violență și centrat pe idei și concepții cu
implicații politice, vizând direct sau indirect factori ori structuri de autoritate. Această formă
de terorism poate fi exemplificată prin "lupta pentru independență" a poporului cecen, prin
secesiunea de URSS, în dorința de instituire a unui fundamentalism islamic de tipul celui
practicat de talibanii afgani. Criminalitatea cecena își are rădăcini adânci încă de pe timpul
Imperiului Țarist, când au aparut primele bande de traficanți. Acestea au fost catalizate după
prima invadare sovietică, urmată de redeschiderea conflictului armat cu Federația Rusă din
1994, urmarea cărui fapt nu s-au bucurat decât de un sprijin modest din partea organizațiilor
islamiste internaționale. Așa-numita "Mișcare Cecenă de Eliberare" a beneficiat de simpatia
unor celule pro-islamiste din Federația Rusă, în special din țările caucaziene, întrucât
principala lor ocupație constă în traficul de droguri, armament și răpiri la comandă, în întregul
bazin caucazian, și nicidecum pentru obținerea unei independențe în sine. Scopul lor concret
este de a crea o atmosferă de teroare criminală care să incapaciteze reacția oricărei autorități.

Actul de terorism nu este altceva decât violență sau teamă inoculate uneori "publicului nevinovat", iar efectul ei principal este teama. Astfel se explică diferența dintre tacticile teroriste și jafuri, ori celelalte fapte comise cu violență, care, la rândul lor, pot inspira teamă, fără a fi considerate acte teroriste.

Scopul faptelor teroriste este de a răspândi ideea că omorurile, răpirile, distrugerile și tâlhăria sunt forme legitime ale acțiunii politice, ale unei așa-zise "acțiuni revoluționare", justificare motivată și de o credință fanatică, greșit înțeleasă și interpretată.

Importanța combaterii terorismului, a pericolului social pe care acesta îl reprezintă,

26

rezultă și din faptul că nu poate fi înfrânt numai prin acțiuni militare ci prin multiple
modalități alternative, cum ar fi respectarea legilor, măsuri financiare, mijloace informatice
etc.

Fenomenul nu poate fi combătut în mod individual sau național, fiind necesară corelarea acțiunilor la nivel interstatal sau internațional.

IV. Terorismul în Epoca Modernă

27

Terorismul reprezintă amenințarea primordială a sec. al XXI-lea și va impune
eforturi pe toate planurile, pe o perioadă nedeterminată în timp, pentru a fi eradicat, dar, așa
cum a debutat la început de secol, este greu de crezut că omenirea va scăpa definitiv de acest
flagel.

Prin prisma acestei perspective, terorismul poate fi caracterizat ca un flagel cu caracter
clasic în ceea ce privește organizarea sa, metoda de desfășurare și armele folosite, beneficiind
de elemente de noutate care, dacă nu vor fi analizate cu profesionalism, vor produce mutații
majore în orice loc de pe mapamond și în orice conjunctură vor fi aplicate.

Amenințările evidente ale grupărilor teroriste au determinat necesitatea abordării unei strategii comune de contracarare a acestora, dar, în același timp, impun punerea la punct a unei legislații interne, care să răspundă eficient acestor tendințe, fie că sunt din interior, fie din afara granițelor proprii.

Dintre metodele moderne, utilizate de teroriști, pot fi enumerate cele referitoare la luarea de ostatici, atentatele în mijloace de transport feroviare, atentatele în stațiile de metrou, atentatele cu arme chimice sau biologice și actele teroriste determinate de utilizarea aeronavelor ca proiectile.

Din categoria actelor teroriste în mijloace de transport feroviare, poate fi exemplificată
acțiunea corelată de detonarea, aproape simultană, a unor încărcături explozive în câteva
trenuri dintr-o gară situată la periferia metropolei Madrid, la data 11 martie 2004.

Luarea de ostatici poate fi exemplificată cu acțiunea rebelilor ceceni din 23.10.2002 când au fost luați ostatici spectatorii din sala teatrului Dubrovka, din Moscova. O acțiune asemănătoare s-a realizat prin luarea ca ostatici a elevilor și a părinților aflați în incinta unei scoli din Belsan, Rusia, cu prilejul festivității de deschidere a anului școlar, încălcându-se astfel cele mai elementare prevederi din "Convenția internațională contra luării de ostatici de la New York din 17 decembrie 1979".

Deturnarea aeronavelor este o altă metodă folosită de teroriști, cu toate măsurile preventive care se iau pe aeroporturi și în timpul zborului. Exemplul cel mai elocvent îl constituie atentatul din 11 septembrie 2001, când aeronavele au fost folosite ca "proiectile cu încărcătură umană" împotriva unor edificii importante din New York, și sub acest aspect au fost încălcate numeroasele convenții referitoare la deturnarea aeronavelor și la actele de violență îndreptată împotriva aviației civile.

Atentatele cu arme chimice pot fi exemplificate prin acțiunile sectei "Aum Shinrikyo",
care în metroul din Tokyo, în 20.03.1995, a comis un atac cu gaz sarin, ce se găsea în stare
solidă în săculeți amplasați în diferite locuri ale stației de metrou. Aceștia erau înțepați cu
vârful umbrelei și emanau un miros toxic, acțiune ce s-a soldat cu 12 morți și câteva mii de

28

răniți. Acțiunea nu a avut efectul scontat de teroriști, întrucât sistemul de ventilație al stațiilor de metrou era foarte bine pus la punct. A fost comisă în scopul de a distrage atenția poliției de la o anchetă cu conotații criminale asupra liderului lor.

Apariția armelor moderne, precum și folosirea neconvențională a celor clasice, evidențiază un pericol evident și diversificat, care va determina dificultăți în activitățile de prevenire antiteroristă. Nu au apărut încă astfel de efecte și nici nu este de dorit să apară, dar se analizează ce consecințe ar putea avea preluarea controlului sistemului energetic, ori al celui de apărare.

Apariția unor arme neconvenționale, care influențează schimbările geoclimatice, pot fi materializate prin executarea unor tiruri cu armament greu, asupra norilor, pulverizarea unor compuși de argint asupra norilor etc., care pot produce dezastre climatice.

De asemenea, folosirea unor muniții cu miez radioactiv sărăcit, pe lângă efectul imediat, pot produce contaminări radioactive, iar bomba cu grafit, prin norul de fibre depus pe părtile neizolate ale unor echipamente de rețea, poate duce la consecințe deosebit de grave începând de la distrugerea releelor până la cea a generatoarelor de energie.

Cercetările în domeniu au evidențiat că folosirea microundelor cu impuls electromagnetic, cu frecvențe radio, cu accelerator de particule ori subsonice produc efecte imediate asupra populației, influențând unii parametri fiziologici.

Nu în ultimul rând, trebuie amintită arma biologică, care poate avea efecte dezastruoase. Cercetările nedirijate pot avea efect contrar, care poate pune în pericol existența omenirii. Efectul direct al contaminării bacteriologice poate fi dublat de efectul psihologic și poate duce la rezultate dezastroase.

Mutațiile geopolitice de la sfârșitul secolului trecut și începutul noului veac au produs schimbări serioase și în cadrul fenomenului terorist. Este o certitudine că lumea se globalizează iar acum pericolul cel mai mare îl reprezintă organizațiile teroriste transnaționale.

Față de aceste amenințări este evidentă necesitatea unei strategii comune, materializată în conceptul de război global împotriva terorismului, inițiat și condus de SUA.

IV.1 Istoric al legislației internaționale

Primul Tribunal Penal Internațional a fost constituit la mijlocul secolului al XV-lea,
respectiv, la 1464 în Breisach, Germania. A fost compus din 27 de judecatori ai Imperiului
Roman Sacru, în vederea deciderii condamnării lui Peter von Hagenbach pentru violarea
legilor lui Dumnezeu și a omului, pentru că a ordonat trupelor sale să răpească, să ucidă civili

29

nevinovați și să le uzurpe proprietățile.

Tratatul de la Versailles (1919-1920), în art. 227, prevedea crearea unui Tribunal
Penal Internațional, constituit din reprezentanții aliaților din primul război mondial (1914-
1918), care a avut ca scop judecarea lui Wilhelm al IIlea (1859-1941), încoronat ca Rege al
Germaniei și Împărat al Prusiei (1888). Acesta a dus o politica incapabilă, care a determinat
Anglia și Franța să se unească împotriva Germaniei și Rusiei. Olanda, țara care l-a primit pe
rege după abdicarea sa și înfrângerea Germaniei, a împiedicat procesul Monarhului, fiind
judecați doar un mic număr de militari de către Tribunalul Curții Supreme de la Leipzig.
La Roma, în Italia, Conferința Organizației Națiunilor Unite a aprobat, în anul 1998, Statutul
Curții Penale Internaționale a cărei competență judiciară se întinde asupra faptelor de:

– genocid;

– crime împotriva umanității;
– crime de razboi;

– crime de agresiune.

4.2 Aspecte din legislația internațională

Legislația internațională, în momentul de față, nu este în măsură să ofere un răspuns direct la majoritatea problemelor ridicate de fenomenul terorist, motivat prin aceea că astfel de instrumente legale nu se aplică în afara conflictelor militare, însă, cu toate acestea, sistemul legislativ existent interzice în mod necondiționat actele teroriste și prevede o serie de reglementări pentru reprimarea lor, dar nu pe întreg spectrul, ci doar pe anumite segmente de manifestare a acestui fenomen.

Principalele documente internaționale de luptă împotriva terorismului sunt următoarele:

– Convenția de la Tokyo, din 14 septembrie 1963 – se referă la infracțiuni ori alte acte
periculoase săvârșite la bordul aeronavelor și se aplică tuturor faptelor care pot periclita
securitatea aeronavei, persoanelor ori bunurilor sau pot compromite ordinea și disciplina la
bord;

– Convenția de la Haga, din 16 decembrie 1970 – a fost elaborată în scopul reprimării
actelor de capturare ilicită ori a deturnării aeronavelor, cu obligația pentru toate statele
contractante de a reprima pirateria aeriană, de a sancționa pe autorii și complicii lor cu
pedepse aspre. Este un document care a fost adoptat de România prin decretul 143/1972;

– Convenția de la Montreal din 23 septembrie 1971 – pentru reprimarea actelor ilicite
care atentează la securitatea aviației civile incluzând și persoanele aflate la bord. Este un

30

document care a avut un efect psihologic deosebit de puternic deoarece cuprinde acordul
universal privind necesitatea reprimării actelor de terorism îndreptate atât asupra aeronavelor,
cât și asupra serviciilor de navigație aeriană și a fost ratificată prin decretul nr. 66/1975;

– Convenția Internațională pentru Prevenirea și Reprimarea Terorismului, adoptată la
16 noiembrie 1973 – este prima încercare oficială internațională în vederea stopării

terorismului, elaborată la Conferința Internațională pentru Prevenirea și Reprimarea Terorismului de la Geneva din 1937. A fost semnată de 24 de guverne, inclusiv România, și își propunea luarea unor măsuri colective de reprimare a flagelului terorist, statele semnatare obligându-se:

– să reprime activitățile de terorism;

– să se asigure reciproc în astfel de situații;

– să se abțină de la orice fapt destinat a favoriza acțiuni teroriste contra altui stat și de a împiedica orice act de asemenea factură;

– să prevină orice act terorist ce ar putea avea loc pe plan internațional, organizându-se în așa fel încât să aibă permanent în atenție persoane ori asociații secrete despre care sunt informații că s-ar putea preta la astfel de acte.

Profesorul V.V. Pella23 este cel care a încercat să repartizeze actele de terorism astfel
încât să evidențieze fiecare element al acestui tip de faptă și incriminarea sa potrivit gravității.
Astfel, în prima categorie a prins faptele care atenteaza la viață, integritatea corporală,
sanatatea și libertatea unor personalități cu atribuțiuni importante în organizarea și
funcționarea statului (sefii de state și de guvern), apoi persoanele cu sarcini publice aflate în
îndeplinirea atribuțiunilor de serviciu. În a doua categorie s-a referit la distrugerea și
deteriorarea bunurilor publice ori destinate folosinței publice, iar în a treia categorie a inclus
faptele care pun în pericol viețile omenești prin crearea unui pericol comun.

Tot în această convenție s-a discutat aspectul extrădării, cu accent pe statele în măsură a o solicita, precizând:

– statul pe teritoriul căruia s-a desfășurat acțiunea sau își produce efectele actul terorist; – statul ai cărui conaționali sunt complici la astfel de fapte;

– statul împotriva căruia s-a comis actul terorist;

– statul pe teritoriul căruia a fost pregătită infracțiunea.

Toate acestea însă, ca de altfel și intervenția pentru crearea unei Curți Penale Internaționale, nu au fost aplicate, dar constituie o sursă de inspirație legislativă pentru viitoarele reglementări în domeniu cum ar fi:

– Convenția Internațională pentru prevenirea și reprimarea infracțiunilor contra

23. Vespasian V. Pella a fost un jurist român, diplomat, membru corespondent al Academiei Române

31

persoanelor care se bucură de protecție internațională, inclusiv agenții diplomatici, adoptată la 5 februarie 1974 la New York, evidențiază atât persoanele care se bucură de protecție internațională, cât și autorii prezumtivi ai infracțiunilor incriminate .

– Convenția Internațională împotriva luării de ostatici, adoptată potrivit Rezoluției Adunării Generale a ONU – care se evidențiază prin declararea unor instrumente de drept internațional cu ajutorul cărora să se combată eficient actul terorist, prin definirea infracțiunii de luare de ostatici și prin obligațiile statului parte la convenția pe teritoriul căruia a avut loc săvârșirea faptei, de a lua toate măsurile pe care le consideră potrivite pentru a ușura situația ostaticului, pentru a-i asigura eliberarea și facilita plecarea;

– Convenția pentru reprimarea actelor ilicite împotriva siguranței navigației maritime, însoțită de Protocolul pentru reprimarea actelor ilicite împotriva siguranței platformelor fixe situate pe platoul continental, adoptate la Roma, la 10 martie 1988, ratificată de România la data de 22 decembrie 1992 . Aceasta definește ce se întelege prin navă și care sunt infracțiunile specifice domeniului maritim;

– Protocolul privind reprimarea actelor ilicite de violență în aeroporturile destinate aviației civile internaționale, supliment la Convenția de la Montreal din 23 septembrie 1971, privind reprimarea actelor ilicite îndreptate împotriva securității aviației civile, tot la Montreal, dar la 24 februarie 1988. Acest protocol a fost ratificat de România la 29 iunie 1998. Obligativitatea acestui protocol este de a fi aplicat odată cu convenția de la Montreal din 23 septembrie 1971;

– Convenția Europeană pentru reprimarea terorismului, adoptată la Strassburg, la 27 ianuarie 1977, ratificată de România la data 28 februarie 1997, prin care își rezervă dreptul să refuze extrădarea, dacă apreciază vreuna din infracțiunile de la art.1 ca fiind o infracțiune politică sau determinată de scopuri politice, angajându-se în același timp să considere corespunzator în momentul calificării infracțiunii gravitatea acesteia dacă:

– a creat un pericol colectiv;

– a afectat persoane străine de motivele care au determinat-o;

– făptuitorii s-au folosit de mijloace crude sau perfide pentru săvârșirea faptelor.

4.3 Cooperarea internaționala în domeniul prevenirii actelor de terorism

Este cunoscut faptul că normele procedurale obiective în procesele penale, care includ
interesele internaționale, nu s-au aplicat încă. Dar acest lucru nu a putut impiedica crearea de
metode alternative în judecarea și pedepsirea acțiunilor criminale, cu scopul de a le preveni,
deoarece astfel de fapte afectează valorile fundamentale ale națiunilor. Aceasta, în contextul

32

cooperării internaționale, se referă la protecția drepturilor omului, iar documentul care garantează legitimitatea oricărei cooperări valide este tratatul.

Un astfel de document trebuie să reflecte conștiința etică și adevarată, împărtășită de către state, pentru că el traduce astfel consensul internațional al parametrilor minimi de protecție raportat la drepturile omului.

În domeniul cooperării între națiuni au fost adoptate diferite metode pentru a permite unei astfel de acțiuni să devină reală. Din păcate, până de curând, multe dintre acestea nu au fost agreate sau aplicate, din cauza costurilor ridicate ori a contestării lor de către unele segmente ale societății. De exemplu, în Brazilia, importante tratate au început să fie ratificate numai în 1985, în timpul procesului de democratizare.

Totuși, au fost înființate Tribunalul Militar Internațional de la Nurenberg și Far Est. Primul a instrumentat și judecat crimele grave comise împotriva umanității și păcii de către Statul Nazist German, iar cel de-al doilea a evaluat crimele asemănătoare săvârșite de ofițerii niponi în timpul luptelor din Oceanul Pacific. Așadar, tribunalele ad-hoc precum acestea au fost create pe baza drepturilor umanitare.

Fundamentul de bază îl reprezintă capitolul VII din Carta Națiunilor Unite, ce declară:
"Consiliul de Securitate trebuie să determine existența oricărei amenințări, încălcări a păcii
sau act de agresiune (..) pentru a menține și instaura pacea și securitatea (art. 39)". Astfel
sensul justiției a fost evidențiat. Așa cum Bassiouni ar spune: "Cu alte cuvinte, dacă nu justiție
de dragul justiției, sau justiție de dragul victimelor, atunci justiție de dragul păcii ".

Sfârșitul secolului al XX-lea și începutul noului mileniu a scos în evidență o
certitudine, un fapt concret numit "violență", care, "îmbracată" într-o multitudine de forme, a
pătruns adânc în societate și, neluând în seamă niciun argument legislativ, a etalat cu
nonșalanță agresivă caracteristica sa principală, frica. Aceasta, analizată în chintesența sa,
evidențiază starea de teamă care înspăimântă și paralizează subiecții pe care-i vizează.

V. Strategia Națiunilor Unite de Combatere a Terorismului

33

Eforturile Națiunilor Unite în lupta împotriva terorismului au fost ghidate de strategia
globală adoptată de statele membre în septembrie 2006. Strategia Națiunilor Unite de

Combatere a Terorismului – având forma unei Rezoluții și a unui Plan de Acțiune

(A/RES/60/2008) – este un instrument unic pentru îmbunătățirea rezultatelor luptei împotriva terorismului la nivel național, regional și internațional. Adoptarea sa marchează primul moment din istoria Națiunilor Unite în care statele membre au căzut de acord asupra unui cadru strategic și operațional de luptă împotriva terorismului.

O dată cu Rezoluția Adunării Generale (A/RES/62/272) din septembrie 2008, statele
membre și-au reafirmat angajamentul față de Strategie și au susținut întărirea eforturilor în

implementarea sa. Strategia are la bază patru piloni de acțiune:

– măsuri care să stabilească ce anume contribuie la răspândirea terorismului; – măsuri de prevenire și combatere a terorismului;

– măsuri de construire a capacității statelor de a preveni și de a combate terorismul și întărirea rolului sistemului ONU în acest sens;

– măsuri de asigurare a respectării drepturilor omului pentru toți și supremația legii ca bază a luptei împotriva terorismului.

Punctele strategiei sunt urmatoarele :

– Strategia este primul cadru lărgit, colectiv și internațional adoptat în lupta împotriva terorismului. Se bazează pe condamnarea consistentă, uniechivocă și puternică a terorismului sub toate formele și manifestările sale, comis de oricine, oriunde și în orice scop, de către statele membre.

– Stategia stabilește până la cincisprezece măsuri concrete de indentificare a condițiilor care favorizează răspândirea terorismului, precum și de întărire a capacității individuale și colective a statelor și a ONU de a preveni și combate terorismul, toate acestea în timp ce se asigura protecția drepturilor omului și suținerea supremiației legii.

– Strategia adună laolaltă o serie de noi propuneri de îmbunătățire a activităților derulate de către statele membre, sistemul Națiunilor Unite și alți actori internaționali, organizații regionale și sub-regionale, toate într-un cadru strategic comun.

– Responsabilitatea principală de aplicare a Strategiei revine statelor membre, dar unele acțiuni necesită sprijinul Națiunilor Unite. Acest angajament a fost reafirmat de către statele membre în timpul revizuirii Stategiei, în 2008.

34

Strategia include un număr important de inițiative, cum ar fi:

– Îmbunătățirea coerenței și a eficienței luptei împotriva terorismului la nivel de asistență tehnică, astfel încât toate statele să-și poată juca rolul în mod eficient.

– Aplicarea unor mecanisme de asistență a victimelor terorismului și a familiilor acestora, promovarea solidarității internaționale față de victimele terorismului.

– Conștientizarea amenințării reprezentate de bioterorism prin stabilirea unei baze de date unice și lărgite a incidentelor biologice, concentrarea pe îmbunătățirea sistemului de sănătate publică al statelor și sublinierea necesității de a ne asigura ca avansul biotehnologiei nu este folosit în slujba terorismului sau în alte scopuri ilegale, ci numai spre binele public.

– Implicarea societății civile, a organizațiilor regionale și sub-regionale în lupta împotriva terorismului și dezvoltarea de parteneriate cu sectorul privat pentru prevenirea atacurilor teroriste asupra țintelor vulnerabile.

– Explorarea mijoacelor inovatoare pentru a sublinia amenințarea tot mai mare pe care o reprezintă terorismul în spațiul virtual (Internet).

– Modernizarea vămilor și a sistemelor de control, precum și creșterea gradului de securitate a documentelor de călătorie pentru a preveni transportul teroriștilor și al materialelor ilegale.

– Îmbunătățirea cooperării pentru a combate spălărea de bani și finanțarea terorismului.

– Strategia specifică în mod clar că terorismul nu poate fi asociat cu nicio religie, naționalitate, civilizație sau grup etnic.

– Strategia reafirmă responsabilitatea statelor de a nu favoriza finanțarea teroriștilor și rolul lor în stoparea teroriștilor în obținerea azilului politic, aducându-i în justiție pe principiul extrădării sau al jurisdicției.

– Strategia cere statelor membre să ratifice și să aplice prevederile celor 16 instrumente deja existente (13 instrumente și 3 amendamente) în vederea creării și consolidării bazei legale pentru lupta internațională împotriva terorismului.

35

– Abordarea celor patru piloni încurajează și permite statelor membre să adopte o abordare integrală similară pentru a lupta împotriva terorismului la nivel național și să creeze un cadru comun pentru coordonarea regională și globală a eforturilor lor.

– Strategia creează o platformă comună pentru ca acțiunile Națiunilor Unite să aducă
împreună cele 24 de programe, birouri, departamente și agenții, inclusiv departamentele
specializate în lupta împotriva terorismului din Consiliul de Securitate. Servește ca și cadru de coordonare pentru acele entități aduse laolaltă sub umbrela United Nations
Counter – Terorism Implementation Task Force care a fost înființată de către Secretarul
General în 2005.

– Strategia se concentrează pe apărarea drepturilor omului și pe susținerea supremației
legii nu doar prin aceea că a dedicat unul dintre cei patru piloni acestor aspecte, ci și prin
angajamentul de a aminti în mod constant importanța respectării drepturilor omului în
timp ce se iau măsuri pentru implementarea celorlalți piloni. Importanța promovării și
protejării drepturilor omului în contextul luptei împotriva terorismului a fost specificată și
în Rezoluția A/RES/62/272 din septembrie 2008, când statele membre au revizuit

aplicarea Strategiei.

– Strategia este un document viu care permite revizuirea sa periodică de către statele membre. O primă revizuire a avut loc în septembrie 2008 de către Adunarea Generală ONU, când s-a pus accentul pe întărirea aplicării acesteia. Următoarea revizuire a Strategiei a fost prevăzută pentru anul 2010.

– Prin reafirmarea angajamentului lor față de Strategie în septembrie 2008, cele 192 de state membre ale Națiunilor Unite nu numai că și-au reînnoit sprijinul vizavi de conținutul documentului, dar au reiterat o soluție comună în aplicarea acesteia într-o manieră integrată și sub toate aspectele sale.

5.1 Aplicarea Strategiei de Combatere a Terorismului

Strategia Națiunilor Unite de Combatere a Terorismului (A/RES/06/288) – adoptată
de către Adunarea Generală la 8 septembrie 2006 – este primul document cadru aprobat în
mod colectiv la nivel global care pune în discuție problema terorismului. În septembrie 2008,
toate cele 192 de State membre au confirmat angajamentul lor deplin față de aplicarea
principiilor Strategiei și în consecință față de aplicarea acesteia (A/RES/62/272). Strategia,
prin planul său de acțiune ce are patru piloni tematici, oferă măsuri concrete pe care să le

36

adopte statele membre în mod individual și colectiv: identificarea condițiilor care duc la răspândirea terorismului, prevenirea și combaterea terorismului și întărirea capacității statelor în acest sens, protecția drepturilor omului și sprijinirea aplicării legii. Strategia cere statelor membre să colaboreze în cadrul sistemului ONU, iar entităților Organizației să ofere asistență statelor membre pentru a putea aplica prevederile planului de acțiune.

Departamentele, Fondurile și Agențiile Națiunilor Unite au acționat deja pe diferite teme stabilite de cei patru piloni tematici ai Strategiei, atât în mod individual, cât și colectiv, în cadrul CTITF. Counter Terrorism Implementation Task Force a fost înființată în 2005 de către Secretarul General ONU și activează pentru a asigura coordonarea și coerența acțiunilor entităților din sistemul ONU care acționează împotriva terorismului. Prin intermediul său s-a stabilit un forum pentru diseminarea de informații și pentru o colaborare cât mai strânsă în cadrul sistemului Națiunilor Unite, stabilindu-se în acest sens grupuri de lucru care să acționeze în diferite arene tematice conform Strategiei.

În cele ce urmează vă prezentăm un rezumat al acțiunilor întreprinse de statele
membre CTITF în mod individual și colectiv, în vederea oferirii de asistență statelor membre
în demersul lor de aplicare a Strategiei. Identificarea condițiilor care conduc la răspândirea
terorismului conform acestui pilon tematic, Statele Membre trebuie să identifice condițiile
care conduc la răspândirea terorismului prin îmbunătățirea programelor de prevenire a
conflictelor, negociere, mediere, conciliere, menținere și construire a păcii. Ele trebuie, de
asemenea, să acorde importanță inițiativelor care promovează toleranța inter-religioasă și
interculturală, care reduc marginalizarea grupurilor vulnerabile, cum ar fi tinerii și care
promovează incluziunea socială. Statele membre trebuie să țină cont de nevoile victimelor
prin adoptarea de sisteme de asistență la nivel național și regional cum ar fi :

– Departamentul de Afaceri Politice (Department of Political Affairs – DPA) mizează pe
prevenirea conflictelor prin asistența oferită Secretarului General, emisarilor săi speciali și
misiunilor politice angajate în diplomația preventivă. DPA colaborează totodată și cu alte
entități ONU, cu statele membre, organizațiile regionale și sub-regionale și cu societatea
civilă în prevenirea conflictelor. Reprezentanții speciali și emisarii Secretarului General au
facilitat încheierea de acorduri de pace în multe zone de conflict din lume. Ca urmare a
deciziilor luate la Summitul Mondial din 2005, s-a constituit o Unitate Suport de Mediere
în cadrul DPA care să ofere sprijin operațional proceselor de pace și care să reprezinte un
depozitar de informații pentru mediatori. În prima jumătate a anului 2008, DPA a utilizat
această Unitate pentru a oferi sprijin în 15 procese de mediere a păcii.

37

– Organizația pentru Educație, Știință și Cultură a Națiunilor Unite

(UNESCO) promovează dialogul între civilizații, culturi și popoare, inclusiv dialogul
inter-religios, prin intermediul schimburilor de experiență pe tema calității educației la
diferite nivele ale societății care promovează drepturile omului, cetățenia participativă și
toleranța, rețele ale jurnaliștilor din mai multe medii culturale și training-uri pe tema
medierii interculturale. UNESCO cere contribuția Agențiilor și Programelor ONU cu
privire la aderarea și aplicarea de către acestea a Programului de Acțiune într-o Cultură a
Păcii, prezentându-l sistematic și consolidat în documentele oficiale ale ONU. Exemple
ale activității UNESCO în acest sens pot fi Conferința Internațională „Tinerii la răscruce
de drumuri – un viitor fără violență” care a avut loc în Bahrain în iunie 2008 sau
Conferința de la Copenhaga „Educație pentru Dialog Intercultural”, din octombrie 2008.
UNESCO promovează instrumente, cum ar fi „Ghidul de Educație Interculturală” și a
stabilit o Platformă Intersectorială „Contribuind la dialogul între civilizații și culturi și la o
cultură a păcii”.

– Departamentul de Informații Publice colaborează cu statele membre, mass media,
instituțiile educaționale și cu societatea civilă pentru a promova dialogul, respectul,
toleranța și diversitatea culturală. DIP a organizat o serie de seminarii intitulate „Să nu
învățăm intoleranța”, care au avut drept scop examinarea diferitelor manifestări ale
intoleranței și discutarea modului în care acestea pot fi prevenite prin educație și prin
accesul la informație. Seminariile care au avut loc până acum s-au concentrat pe teme ca
antisemitismul și islamofobia, rolul mass mediei, prevenirea genocidelor și rolul
caricaturilor politice în artă. Următorul seminar va avea ca temă pericolul urii în spațiul
cibernetic.

– Raportorul Special pentru Promovarea și Protecția Drepturilor Omului în Acțiunile Împotriva Terorismului, operează în cadrul noului Consiliu al Drepturilor Omului, promovează rolul respectării drepturilor omului în procesul de eliminare a condițiilor favorabile răspândirii terorismului. Acestea sunt puse în practică prin muncă la nivel național, inclusiv prin vizite în statele respective, și prin elaborarea de rapoarte tematice pentru Consiliul Drepturilor Omului și Adunarea Generală.

– Institutul de Cercetare Inter-regional al Națiunilor Unite în domeniul Criminalității și Justiției a construit, împreună cu Alianța ONU pentru Civilizație, un proiect care are drept scop promovarea dialogului intercultural și inter-religios în statele mediteraneene.

38

– Organizația Internațională a Aviației Civile este în proces de dezvoltare a unei convenții internaționale care va stabili un mecanism de compensare suplimentară a rudelor victimelor terorismului care implică aviația civilă.

– În afară de acțiunile individuale întreprinse de membrii CTITF, aceștia au depus și
eforturi comune în grupurile de lucru pentru „Prevenirea și Rezolvarea Conflictelor”,
„Îndepărtarea Radicalismului și Extremismului care conduc la Terorism” și „Sprijinul
pentru Victimele Terorismului”. Activitățile acestor grupuri de lucru includ oferirea de
îndrumări mediatorilor de pace și negociatorilor ONU cu privire la analizarea aspectelor
pe care le implică activitatea lor împotriva terorismului, acțiuni comune ale statelor
membre împotriva radicalismului, organizarea unui simpozion internațional pentru a
sprijini victimele terorismului, reunind reprezentanți ai statelor membre, ai victimelor
terorismului și ai societății civile pentru a împărtăși din experiența lor și pentru a emite
recomandări.

VI. Prevenirea terorismului

După cum se recunoaște în Strategie, teroriștii au nevoie atât de mijloace pentru
a-și duce la bun sfârșit atacurile, cât și de un set de ținte valoroase, de aceea, conform

39

acestui pilon tematic o mare varietate de acțiuni sunt recomandate statelor membre pentru a nu permite accesul teroriștilor la resurse și pentru a proteja anumite ținte vulnerabile , cu ajutorul unor organizații și documente cum ar fi :

– Saisprezece instrumente legale universale (13 instrumente și 3 amendamente) au fost dezvoltate și adoptate sub auspiciile Națiunilor Unite și organizațiilor interguvernamentale aferente. Majoritatea acestor instrumente sunt în vigoare și oferă un cadru legal pentru acțiuni multilaterale împotriva terorismului și incriminează anumite acte de terorism, inclusiv jefuirea civililor, luarea de ostateci, atacuri cu bombă, finanțarea activităților teroriste. Acestea sunt completate de rezoluții ale Adunării Generale (49/60, 51/210 și 60/288) și ale Consiliului de Securitate (1267 (1999), 1373 (2001), 1540 (2004), 1566 (2004) și 1624 (2005)).

– Comitetul de Acțiune Împotriva Terorismului și Directoratul Executiv al
Comitetului sunt responsabile pentru monitorizarea implementării rezoluțiilor 1371

(2001) și 1624 (2005) ale Consiliului de Securitate și pentru facilitarea asistenței tehnice pentru statele care o solicită. Pe baza rapoartelor multiple ale celor 192 de state membre și a surselor adiționale de informare, Comitetul a întocmit evaluările preliminare ale implementării rezoluției 1371 (2001) de către toate statele membre și s-a angajat de atunci într-un dialog cu acestea pentru a se asigura că aceste direcții sunt suficient de largi și de precise. Comitetul a întreprins de asemenea vizite în 37 de state membre, alte 13 vizite fiind deja planificate.

– Sub regimul de sancțiune a Al-Qaida și a talibanilor, care este administrat de Comitetul 1267 al Consiliului de Securitate, Consiliul cere statelor să impună interdicții de circulație și embargo pe armele tuturor indivizilor și entităților care se află pe Lista Consolidată a Comitetului 1267 pe baza legăturilor acestora cu Al-Qaida, Osama Bin Laden și/sau cu talibanii. Aceste sancțiuni se aplică oriunde s-ar afla indivizii și entitățile menționate. Din februarie 2009, Lista Consolidată conține 396 nume de indivizi și 112 entități, iar 48 de state au impus sancțiuni financiare pe baza acestei liste.

– Echipa de Monitorizare care asistă Comitetul 1267 în promovarea și aplicarea acestor
sancțiuni a adunat până în prezent nouă rapoarte de sinteză cu privire la aplicarea
sancțiunilor, schimbarea în ceea ce privește natura amenințărilor de la apariția Al-Qaida și
a talibanilor și cele mai bune măsuri pentru a le face față. Echipa a vizitat peste 80 de state
membre pentru a discuta cu acestea cum să îmbunătățească regimul sancțiunilor și a

40

stabilit un regim de cooperare cu 34 de organisme internaționale și regionale. A stabilit, de
asemenea, patru grupuri de informații și agenții de securitate din mai multe state și un
grup de bancheri și alte forme de grupuri financiare private, pentru a colecta cât mai multe
propuneri.

– Comitetul stabilit în baza rezoluției 1540 (2004) și experții săi au examinat rapoartele
din 155 de state membre (dintre care 102 au oferit informații suplimentare celor solicitate)
și dintr-o organizație (Uniunea Europeană) în eforturile lor de a respecta prevederile

rezoluției 1540 (2004) a Consiliului de Securitate, în timp ce se lucra la identificarea deficiențelor și la îmbunătățirea sugestiilor pentru a împiedica actorii non-statali să intre în posesia armelor de distrugere în masă și a componentelor acestora.

– Componența militară a operațiunilor de menținere a păcii ale Națiunilor Unite a oferit în ultimii cinci ani un mediu mai sigur în 16 zone de conflict din întreaga lume. Acest fapt a ajutat la limitarea oportunităților teroriste din aceste regiuni.

– Agenția Internațională pentru Energie Atomică aplică cel de-al doilea Plan de Securitate Nucleară (NSP) – primul a acoperit perioada 2002-2005, iar al doilea perioada 2006-2009 – prin care se dorește îmbunătățirea securității globale a materialelor radioactive în folosința, depozitarea și transportul substanțelor radioactive și sprijinirea statelor în construirea propriului regim de siguranță nucleară.

– Departamentul pentru Dezarmare (Office of Disarmament Affairs) continuă să

construiască o singură bază de date cu bio-incidențe, așa cum o cere Strategia. Baza de
date este disponibilă pentru proiecte pilot desfășurate de statele membre, la cerere. În mod
adițional, DD este mandatat să updateze și să mențină lista cu experți și laboratoare
disponibilă Secretarului General în vederea investigațiilor eficiente cu privire la diferitele
arme biologice folosite. În 2008, Biroul a continuat să actualizeze lista experților și a
laboratoarelor, punând accent pe capacitățile tehnice ale fiecăruia. Această actualizare a
permis identificarea unor puncte sensibile în anumite domenii de expertiză. Sub mandatele
existente, DD continuă să lucreze la ghidarea tehnică și procedurală pentru diferite
investigații.

– Organizația Internațională a Aviației Civile încheie tratate, stabilește standarde
internaționale și recomandă practici (SARPs), precum și material de ghidare pentru

protejarea avioanelor, a aeroporturilor și a altor facilități de navigație aeriană. SARPs
adoptate de Consiliul sau acoperă, printre altele, măsuri pentru prevenirea interferențelor

41

în afara legii și facilitează procedura de trecere a granițelor. Începând cu 2002, OIAC a
efectuat peste 181 audite pe securitatea aviației pentru a determina nivelul de aplicare a
standardelor de aviație. În 2008 a inițiat un al doilea ciclu de audit, iar până la 31 ianuarie
2009 au fost efectuate deja 25 de vizite de audit. OIAC continuă să sprijine eforturile
statelor pentru a rezolva deficiențele în materie de siguranță și securitate identificate prin
audit, căutând resurse de la state, organizații internaționale, industrie și alte părți
interesate.

– Organizația Maritimă Internațională a adoptat măsuri obligatorii pentru a întări
securitatea maritimă, inclusiv Codul de Securitate pentru Navele Internaționale și
Facilitățile Portuare care a fost aplicat de către 158 de state membre reprezentând 99% din
flota comercială mondială (în jur de 40000 de nave) angajată în voiaje internaționale,
aproape 10000 de facilități portuare dezvoltându-și și având aprobate planurile de
securitate.

– Biroul Națiunilor Unite pentru Combaterea Criminalității și a Drogurilor sprijină statele membre să-și consolideze cooperarea internațională în combaterea actelor care ar putea fi legate de terorism, inclusiv traficul de droguri sub toate aspectele sale, comerțul ilegal cu arme și spălarea banilor. Biroul asista statele în ratificarea și aplicarea Convenției ONU împotriva Crimei Organizate Transnaționale, a celor 3 protocoale și a Convenției ONU împotriva Corupției, asistându-le în folosirea prevederilor acestor instrumente în cercetarea spețelor penale naționale, în adoptarea de noi cadre de asistență legală reciprocă, extradare, în cooperarea în materie de consolidare legislativă, precum și în întărirea asistenței tehnice și a formării profesionale.

– Institutul Inter-regional de Cercetare al Națiunilor Unite în domeniul Criminalității și Justiției a lansat, în colaborare cu Comisia Europeană și cu asistența tehnică a IAEA, OPCW, EUROPOL, WCO si Centrul SECI, un Sistem de Management al Informatiei pentru a preveni traficul ilicit și folosirea în scopuri teroriste a materialelor chimice, biologice radiologice sau nucleare în Europa de Sud-Est și în Caucaz. Programul își propune să îmbunătățească schimbul de informații și expertiză între țări și organizații internaționale și regionale.

– Organizația Mondială a Sănătății e preocupată de acordurile de sănătate publica și de
soluționarea urgențelor în materie de sănătate cu o dimensiune internațională, indiferent
de origine sau sursă, în cadrul Reglementărilor Internaționale de Sănătate (2005). Un

42

Sistem de Alertă și Răspuns Global detectează evenimentele legate de sănătatea publică, produce o evaluare a riscurilor și este capabil să mobilizeze o rețea internațională de parteneri în domeniul sănătății publice pentru a asista țările. A fost pregătit un ghid pentru a asista țările să evalueze și să-și amelioreze capacitatea de gestiune a sănătății publice în domeniul incidentelor teroriste de natură biologică, chimică, radiologică sau nucleară. OMS a dezvoltat standarde și furnizează programe de formare în biosiguranța și biosecuritatea laboratoarelor, pentru a încuraja utilizarea și păstrarea în siguranță a materialelor biologice, reducând astfel riscul diversiunii lor.

– Organizația Internațională a Poliției (INTERPOL), cea mai mare organizație

internațională de profil, cu 187 de state membre, oferă printr-o Unitate Specială un forum
pentru experții în domeniul combaterii terorismului în care se schimbă bune practici,
precum și informații operaționale pentru a identifica grupurile teroriste active și membrii
acestora, inclusiv ierarhiile organizaționale, metodele de training, finanțarea și recrutarea
suspecților și grupurilor teroriste. INTERPOL posedă o gamă largă de baze de date
globale care conțin informații cheie (de exemplu indivizi dați în urmărire, amprente,
fotografii, profile ADN, etc) și a dezvoltat tehnologii pentru aceste date, în special baza sa
de date cu Documentele de Călătorie Furate și Pierdute (SLTD) disponibilă la punctele de
trecere a frontierei. INTERPOL coordonează schimbul de alerte și avertismente despre
teroriștii sau suspecții dați în urmărire și asistă Consiliul de Securitate al ONU în aplicarea
sancțiunilor împotriva Al-Qaida și a talibanilor, furnizând autorităților preocupate de
consolidarea legislativă informații relevante despre indivizi și entități care se supun
regimului de sancțiuni ONU. La cerere, INTERPOL asistă statele membre în investigațiile
acestora după un act terorist, mobilizând Echipele de Răspuns la Accidente (IRT). În plus,
tot la cerere, INTERPOL poate mobiliza o Echipă de Sprijin în caz de Eveniment Major
(IMEST) pentru a asista țările membre în pregătirea, coordonarea și aplicarea detaliilor
legate de securitatea evenimentelor majore. IMEST are și capacitatea, și resursele de a se
transforma rapid în IRT dacă o situație de criză se transformă într-un eveniment major.

– În afara acțiunilor operate de entitățile Task Force pe baza individuală, membrii CTIT au
depus eforturi colective în cadrul unor grupuri de lucru pentru “Întărirea Protecției

Țintelor Vulnerabile”, “Prevenirii și Răspunsului la Atacurile Teroriste de tip WMD”,
“Combaterea Finanțării Terorismului” și “Combaterea Folosirii Internetului în Scopuri
Teroriste”. Activitățile acestor grupuri de lucru includ stabilirea unui centru de informare
în cadrul Secretariatului General al INTERPOL-ului, facilitând schimbul de resurse și
bune practici în ceea ce privește protecția obiectivelor vulnerabile și, la cerere, oferind

43

asistență țărilor membre care dezvoltă sau întăresc strategii de protecție, un exercițiu de bilanț asupra aplicării standardelor internaționale de combatere a finanțării terorismului și un raport continuând recomandări despre cum poate fi îmbunătățită aplicarea, de asemenea, un exercițiu de cartografie și o întâlnire a părților interesate bazată pe contracararea folosirii internetului în scopuri teroriste.

6.1 Construirea capacității unui stat de a contracara terorismul

În Strategia Națiunilor Unite de Combatere a Terorismului , statele membre au

recunoscut necesitatea producerii de capacități ca bază a efortului global de a contracara
terorismul. Sub acest al treilea pilon de acțiune, Strategia solicită comunității internaționale
și, mai ales sistemului Națiunilor Unite, să furnizeze asistența tehnică pentru identificarea
lipsurilor sau vulnerabilităților, pentru a oferi posibilitatea unui schimb de informații și
pentru networking care ar putea duce la cooperare inter-statală, la schimbul de bune practici
și la creșterea conștiinței publice vizavi de amenințarea terorismului cu ajutorul
urmatoarelor:

– Biroul pentru Afaceri Legale al ONU a pregătit publicații și a organizat seminarii și programe de formare pentru a disemina Informații legate de instrumentele universale pentru combaterea terorismului și pentru a încuraja participarea statelor membre la regimul tratatelor.

– Biroul Națiunilor Unite pentru combaterea Criminalității și a Drogurilor a asistat peste
164 de țări să implementeze și să devină părți la cele 16 convenții internaționale și
protocoale cu privire la prevenirea și stoparea terorismului și în întărirea cooperării
internaționale în dreptul penal legat de terorism, inclusiv prin construirea capacității
naționale. De la lansarea Proiectului Global asupra Întăririi Regimului Legal împotriva
Terorismului în ianuarie 2003, Biroul a furnizat asistența unui număr de 120 de state, a
organizat 63 de workshop-uri regionale și subregionale și a format mai mult de 7700 de
reprezentanți ai sistemelor penale naționale. Oficiul a dezvoltat mai mult de o duzină de
instrumente tehnice de asistență, inclusiv baze de date legislative și prevederi împotriva
terorismului. O atenție mărită este acordată construirii și transferului, într-o manieră
sistematică și susținută, de cunoștiințe juridice specializate în domeniului contracarării
terorismului și de expertiza substanțială în arii tematice specifice precum terorismul
nuclear sau maritim. Oficiul continuă de asemenea, prin Programul Global împotriva
Spălării Banilor, Acțiunilor Criminale și ale Finanțării Terorismului, să folosească
expertiza profesională în domeniu pentru a forma reprezentanții autorităților relevante,

44

pentru a construi instituții și pentru a îmbunătăți capacitatea statului de a combate spălarea banilor și finanțarea terorismului.

– Directoratul Executiv pentru Combaterea Terorismului (CTED) a dezvoltat o strategie de asistență tehnică revizuită care a fost aprobată de Comitetul de Combatere a Terorismului în iunie 2008. Sub noua strategie, CTED a identificat și a facut trimiteri la 84 de cazuri de necesar de asistență tehnică pentru potențiali donatori. A creat de asemenea pe site-ul Comitetului de Combatere a Terorismului un registru de bune practici, coduri și standarde internaționale pentru implementarea Rezoluției 1373 (2001).

– Echipa de Monitorizare a Comitetului 1267 a colectat informații și solicitări de la peste 150 de state membre cu privire la necesarul de asistență tehnică pentru o aplicare mai bună a regimului de sancțiuni pentru Al Qaida/talibani și a transmis informațiile atât Biroului Națiunilor Unite pentru Combaterea Criminalității și a Drogurilor (Departamentul de Prevenire a Terorismului), cât și Directoratului Executiv de Combatere a Terorismului pentru ca acestea să fie informate și să acționeze.

– Fiind prezent în 166 de țări, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare a întreprins, la cererea guvernelor, numeroase activități pentru a promova guvernarea și statul de drept, inclusiv programe pentru susținerea aplicării legislației împotriva spălării de bani și pentru întărirea sistemelor juridice.

– Departamentul Operațiunilor de Menținere a Păcii oferă programe de formare pentru polițiile naționale și pentru funcționarii implicați în consolidarea legislativă și în chestiuni penale, inclusiv răpiri, colectarea de informații, luări de ostateci, protejări și investigații în ce privește asasinii, crimele sau atacurile cu bombă.

– Departamentul de Siguranță și Securitate este responsabil pentru coordonarea activităților sistemului de management al securității ONU în ceea ce privește siguranța și securitatea personalului ONU, a bunurilor și a operațiunilor la toate sediile ONU din lume, luând în considerare amenințări diferite, inclusiv terorismul.

– Institutul Inter-regional al Națiunilor Unite de Cercetare a Criminalității și Justiției – în
conformitate cu rezoluția ONU privind Observatorul Permanent Internațional (IPO) – a
continuat să acorde sprijin statelor membre angajate în pregătirile de securitate pentru
evenimente majore, precum Jocurile Olimpice de la Beijing din 2008 și alte evenimente
sportive de mare amploare, Summit-uri și evenimente de masă. A mai dezvoltat și două

45

inițiative regionale: în Europa a întărit Programul EU-SEC, lărgind rețeaua la 22 de state membre UE și la EUROPOL, în timp ce în America a lansat, în cooperare cu Comitetul Interamerican Împotriva Terorismului, Programul regional IPO America, care (implicând 24 de țări din regiune) a pus bazele primei rețele formale a Punctelor Focale Naționale pentru evenimentele majore.

– Activitățile Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, îndreptate către asistarea statelor, au inclus: peste 100 de misiuni de evaluare pentru a ajuta statele să identifice propriile cerințe de securitate nucleară, pregătirile pentru recuperarea, distrugerea și/sau stocarea a aproximativ 100 de surse hiperactive și cu neutroni, a ajutat statele oferind și instalând echipament de detectare la punctele de graniță și la desfășurarea unei rețele de contact permanent, pentru a facilita cooperarea între state în cazul unui accident nuclear sau al unei urgențe radiologice. Agenția sprijină, de asemenea, statele în implementarea demersurilor curente și viitoare în ce privește instrumentele care formează platforma internațională în domeniul securității nucleare, precum recent amendatele Convenții asupra Protecției Fizice a Materialelor Nucleare, asupra Suprimării Actelor de Terorism Nuclear și Rezoluția 1540 (2004) a Consiliului de Securitate.

– Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice contribuie la eforturile globale anti-
teroriste prin promovarea unei aderări universale la Convenția privind Armele Chimice și
prin implementarea mandatului său, inclusiv prin menținerea unui înalt nivel al
promptitudinii în a oferi asistență în cazul unei eventuale utilizări sau amenințări cu arme
chimice. În același timp, Secretariatul Tehnic e convins că există domenii în care este loc
pentru interacțiuni viitoare între statele membre – de exemplu, în ceea ce privește

siguranța și securitatea centralelor chimice. Deși OPCW și regimul său de verificări nu au fost create pentru a detecta producții la scară mică sau utilizarea de tip improvizație a substanțelor chimice toxice de către teroriști sau pentru a lupta împotriva terorismului în general, OPCW și sistemul său de verificări oferă statelor membre instrumente utile pentru a face față acestor amenințări.

– Prin Programul Global de Securitate Maritimă, Organizația Maritimă Internațională a
efectuat 68 de evaluări naționale și misiuni de consiliere și 69 de seminarii naționale și 51
regionale, workshop-uri sau cursuri care au ajutat la formarea a mai mult de 6 000 de
persoane în tehnici de securitate maritimă. Aceste activități menite să atragă atenția asupra
securității maritime și asupra altor amenințări prin întelegerea și implementarea
prevederilor vizează măsurile speciale de întărire a securității maritime (SOLAS capitolul

46

XI-2 și Codul ISPS), încurajarea cooperării regionale și sub-regionale în combaterea terorismului și prevenirea actelor ilegale în porturi și pe mare. Prin Programul Global, IMO continuă aplicarea corectă a măsurilor speciale de întărire a securității maritime, inclusiv securitatea navelor și a facilităților portuare. Au fost organizate de asemenea 6 seminarii regionale cu privire la identificarea pe scară largă a navelor (IMO a reunit 17 state din Oceanul Indiei de Vest, Golful Aden și din regiunea Mării Roșii la o întâlnire în Djibouti în ianuarie 2009 pentru a rezolva problema pirateriei pe coastele Somaliei prin adoptarea unui cod special de conduită).

– Fondul Monetar Internațional a organizat, din 2002, 61 de evaluări naționale ale

capacității de Combatere a Spălarii Banilor și de Finanțare a Terorismului. FMI a furnizat
asistență tehnică în 222 de tari, prin programe de formare naționale și regionale și

asistență pentru instituții în elaborarea legislației și întărirea supravegherii sectorului financiar pentru CSB/CFT. Aproximativ 2470 de reprezentanți au participat la workshopurile organizate de FMI în ultimii 5 ani.

– Banca Mondială a efectuat peste 35 de evaluari – 11 împreună cu FMI – ale

concordanței cu efortul de Combatere a Spălării Banilor și Finanțării Terorismului din
2001. În timpul acestei perioade, au fost desfășurate aproximativ 300 de misiuni de
asistență tehnică la nivel regional sau bilateral pentru a întări toate componentele
sistemului CSB/CFT. În plus, Banca Mondială a întreprins 14 analize de remitențe
bilaterale care oferă țărilor care primesc și care trimit remitente informații noi asupra
caracteristicilor fluxurilor acestora. Aceste informații oferă baza pentru evaluarea
politicilor de promovare a fluxurilor la costuri mai mici, permițând în același timp
concordanța cu standardele CSB/CFT. Banca Mondială a efectuat și un studiu asupra
riscurilor CSB/CFT, asupra riscurilor tehnologiei telefoanelor mobile pentru serviciile
financiare, numit Integritatea în Serviciile Financiare de Telefonie Mobilă și pregătește un
alt studiu pentru sfârșitul acestui an. Vor fi elaborate o serie de lucrări, multe dintre ele
referindu-se la finanțarea terorismului în anul 2009. Tematicile includ: Sistemele

Informale de Transfer de tipul Hawala, Îmbunătățirea Cooperării Internaționale în Finanțarea acțiunilor de Combatere a Terorismului, Riscurile Noilor Tehnologii în Finanțarea Terorismului, ONG-uri și Reglementările privind Finanțarea Terorismului, Analiza Abordarilor Curente ale Finanțării Terorismului și Spălării Banilor în Faptele de Corupție din Sectorul Public.

47

– Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură oferă cadrul necesar abordărilor bazate pe drepturile omului în ceea ce privește educația, materialele educative și curricula educațională pentru a promova tehnicile pedagogice inclusive și conținutul diversificat. Solidaritatea interuniversitară, înțelegerea și dialogul sunt promovate prin rețeaua de 550 de Catedre UNESCO, prin Portalul Global de Învățare și prin programul UNITWIN care furnizează oportunități pentru tinerii din toate regiunile. UNESCO a pregătit și un cod de conduită pentru oamenii de știință pentru a-i ajuta să împiedice folosirea științei în scopuri teroriste.

– Organizația Internațională a Poliției (INTERPOL) inițiază și coordonează numeroase
sesiuni de training care acoperă domenii diferite ale criminalității pentru a ameliora
capacitatea statelor de a combate terorismul. INTERPOL oferă Ghiduri de Training,
inclusiv “Ghidul pentru Soluționarea și Pre-planificarea Incidentelor Bio-teroriste”.
INTERPOL a dezvoltat un Ghid de Bune Practici pentru Combaterea Terorismului,
disponibil pe pagina web a CTC. INTERPOL a organizat până în prezent 5 workshopuri
regionale pe bioterorism la care au participat delegați din peste 130 de țări și a organizat 5
sesiuni de formare de formatori care au reunit reprezentanți din domeniile poliție,
sănătate, procuratură și vamal, promovând astfel colaborare, alte trei sesiuni urmând a fi
desfășurate ulterior. Trainingurile identifică strategii eficiente de prevenire și soluționare,
stimulează cooperarea sub-regională și evaluează autorizațiile legale pentru ocuparea
posturilor importante în poliție.

– În afara acțiunilor întreprinse la nivel individual de entitățile menționate mai sus,
membrii CTITF au depus eforturi în grupuri de lucru de “Asistență Integrată pentru
Contracararea Terorismului (I-ACT)” și ”Întărirea Protecției Țintelor Vulnerabile”.

Activitățile grupurilor de lucru includ asistarea statelor membre interesate în implementarea Strategiei într-o manieră integrată și o cercetare aplicată asupra dezvoltării parteneriatelor public-privat care ar putea ghida acțiunile viitoare ale statelor membre care doresc să amelioreze cooperarea public-privat în protecția țintelor vulnerabile.

6.2 Protejarea drepturilor omului în concordanță cu combaterea terorismului

Sub cel de-al patrulea pilon al Strategiei, statele membre se angajează să adopte măsuri pentru respectarea drepturilor omului și funcționarea statului de drept, cu ajutorul urmatoarelor :

48

– Biroul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR) pledează pentru
promovarea și protejarea tuturor drepturilor omului și luarea de măsuri eficiente pentru
combaterea terorismului ca obiective complementare și care se susțin reciproc. Înaltul
Comisar e mandatat să elaboreze rapoarte analitice, să ia poziție și să ofere sprijin activităților
legale ale organismelor ONU care se ocupă cu drepturile omului, inclusiv Consiliul
Drepturilor Omului și Adunarea Generală. OHCHR a oferit consiliere pe bază a numeroase
documente ale agențiilor ONU și contribuie la popularizarea drepturilor omului prin
integrarea tuturor drepturilor, inclusiv cele politice, civile, economice, sociale și culturale.
OHCHR oferă asistență și consiliere statelor membre în protecția drepturilor omului și a
libertăților fundamentale în procesul de combatere a terorismului, inclusiv pentru dezvoltarea
legislației și a politicilor antiteroriste în concordanță cu drepturile omului. OHCHR
promovează protecția consolidată a drepturilor omului prin leadership și advocacy, furnizând
asistență tehnică și training și dezvoltând instrumente pentru practicieni. OHCHR s-a
concentrat pe aprofundarea înțelegerii prevederilor internaționale legate de drepturile omului
în contextul terorismului printr-o cercetare atentă, în special printr-un raport asupra
drepturilor omului, terorismului și contraterorismului. OHCHR pregătește seminarii regionale
pe drepturile omului și contraterorism, aducând astfel la zi Compendiul de Jurisprudență al
Națiunilor Unite și al organizațiilor regionale în Protejarea Drepturilor Omului în Contextul
Luptei contra Terorismului și dezvoltând un raport asupra relației dintre legile internaționale
umanitare și cele de drepturilor omului.

– Raportorul Special pentru Promovarea Protecției Drepturilor Omului în contextul
Combaterii Terorismului, care operează sub noul Consiliu al Drepturilor Omului activează
pentru a identfica, schimba și promova bunele practici în măsurile de combatere a
terorismului care respectă drepturile omului și libertățile fundamentale. Raportorul Special
încearcă să soluționeze acuzațiile de violare a drepturilor omului în contextul combaterii a
terorismului, efectuează vizite în țări selectate și s-a angajat într-o corespondență cu mai mult
de 40 de țări cu privire la legislația și practica acestora. Raportează în mod regulat atât
Consiliului Drepturilor Omului, cât și Adunării Generale, inclusiv pe baza unor chestiuni
tematice

– Institutul Inter-regional de Cercetare al Națiunilor Unite al Criminalității și Justiției a
activat pentru identificarea și promovarea experiențelor relevante și a practicilor în
domeniul protecției martorilor, concentrându-se în special pe persoanele care participă sau
care au participat în grupuri teroriste sau de crimă organizată sau care sunt victime ale
terorismului. Activitățile sunt menite să amelioreze competențele procurorilor publici și

49

ale altor funcționari de investigații pentru a optimiza folosirea informației oferite de martori în concordanță cu dreptul la apărare și pentru a promova abordări adecvate victimelor terorismului.

6.3 Cadrul instituțional și legislativ de prevenire și combatere a terorismului în

România

Nu putem fi siguri de existența unor grupări teroriste autohtone, principalele amenințări de natură teroristă la adresa securității naționale a României derivând din evoluțiile externe ce pot influența dinamica unor organizații străine, clasificate pe plan internațional drept grupări teroriste. Acestea sunt reprezentate în România de nuclee care, deși nu au întreprins acțiuni teroriste asupra unor obiective de pe teritoriul național, pot să-și modifice, în viitor, această atitudine.

Alte amenințări teroriste: fenomenul migrației clandestine, vulnerabilități ale regimului de frontieră, accentuarea interferenței dintre terorism și unele segmente ale crimei organizate, ca sursă de finanțare a acțiunilor specifice.

6.4 Strategia națională de prevenire și combatere a terorismului

Potejarea teritoriului național contra atacurilor teroriste, precum și a obiectivelor românești din exterior, prin apelul predilect la metodele și mijloacele de prevenire a acestora;
Diminuarea tuturor categoriilor de riscuri la adresa securității naționale a României,
generate de activitățile nucleelor sau elementelor teroriste prezente pe teritoriul național, derulate independent sau în asociere cu diverse alte entități străine și autohtone;
Participarea, la parametrii și pe căile cele mai adecvate, la eforturile de prevenire și
combatere a fenomenului terorist.

6.5 Rolul României împotriva terorismului

Noua strategie de combatere a terorismului adoptată de NATO și cea a Uniunii
Europene implică, și pentru România, responsabilități deosebite. Acestea vizează atât
protecția țării și a intereselor în România ale NATO și Uniunii Europene, cât și acțiunea

50

efectivă a țării noastre în cadrul coaliției antiteroriste. Țara noastră poate participa la acțiunile
pentru combaterea terorismului pe toate palierele strategice, operative și tactice și prin toate
mijloacele adecvate. Combaterea criminalității economice și sociale, lichidarea corupției,
reducerea infracționalității, crearea unui mediu de afaceri sigur și bine protejat (prin lege, dar
și prin acțiuni specifice), distrugerea rețelelor de traficanți și securizarea frontierelor sunt doar
câteva dintre măsurile absolut necesare pentru dezactivarea unui mediu favorabil terorismului.
La 15 aprilie 2004, Consiliul Suprem de Apărare a Țării a aprobat Sistemul național de alertă
teroristă, propus de Serviciul Român de Informații, ca mijloc adecvat de prevenire,
descurajare și combatere a acțiunilor de pregătire și desfășurare a unor eventuale atentate pe
teritoriul României

El cuprinde, în ordinea crescătoare, 5 grade de alertă și se referă la pericolele unor atentate, în funcție de informațiile deținute după cum urmează :
– CRITIC (roșu) – Informațiile disponibile și evenimentele recente evidențiază că
există un risc iminent de producere a unor atentate.

– RIDICAT (portocaliu) – Informațiile disponibile și evenimentele recente evidențiază că există un risc semnificativ de producere a unor atentate teroriste și se estimează că un atentat este probabil.

– MODERAT (galben) – Informațiile disponibile și evenimentele recente

evidențiază că există un risc general de producere a unor atentate teroriste și se estimează că un atentat este posibil.

– PRECAUT (albastru) – Informațiile disponibile și evenimentele recente estimează existența unui risc scăzut de producere a unui atentat terorist.

– SCĂZUT (verde) – Informațiile disponibile și evenimentele recente estimează că un atentat este puțin probabil.

51

Sursa: S.R.I. – Autoritatea Națională în materie antiteroristă

Pentru combaterea terorismului, SRI, care reprezintă Autoritatea Națională în
materie antiteroristă, a pus în funcțiune Departamentul pentru Prevenirea și Combaterea
Terorismului, care răspunde de planificarea, organizarea și executarea, într-o concepție
unitară, a activităților de prevenire, descoperire, neutralizare și anihilare a acțiunilor teroriste
pe teritoriul României. Strategia acestui departament urmărește completarea și reașezarea
direcțiilor tactice, necesare protejării eficiente a teritoriului național față de noile manifestări
ale fenomenului terorist prin promovarea, potrivit competențelor asumate, a unei concepții
integrate la nivel național, pe de o parte, și pe linia cooperării externe, pe de altă parte, pentru combaterea oricărei forme de terorism, cu precădere a terorismului fundamentalist-islamic, a
celui religios și separatist, a bioterorismului, urmărind prevenirea producerii pe teritoriul său
de acte teroriste, a constituirii bazelor logistice și a filialelor unor organizații extremist-
teroriste cu reprezentare internațională

CONCLUZII

Terorismul internațional a devenit plaga cea mai dureroasă a lumii contemporane.
Întâlnit sub multiple forme, acesta provoacă destabilizare și teamă. Teroriștii sunt persoane care
își îndreaptă ura împotriva celor nevinovați, motivația care precede actul terorist corelându-se cu
idealuri abstracte și valori absolute. Sentimentul vinovăției față de victimă este înlocuit cu cel al
împlinirii unei „datorii de credință". Teroristul se consideră un instrument al justiției și, în
numele acesteia, ucide. Terorismul nu are chip. El este pretutindeni și nicăieri. Oricine poate fi
victima unui atac terorist. De aceea, lupta împotriva terorismului este, de fapt, o responsabilitate
a tuturor.

52

Pentru a combate terorismul este necesar în primul rând să înțelegem care sunt rădăcinile răului. O diagnosticare corectă asigură o mai bună vindecare. În cazul unei erori de judecată, boala se agravează. Mai trebuie găsit tratamentul cel mai adecvat care să asigure o vindecare completă. Numeroasele atentate care au urmat după 11 septembrie 2001 demonstrează faptul că represiunea nu este de ajuns. Așadar, neutralizarea metastazelor nu este suficientă pentru a învinge definitiv cancerul terorismului.

Prin urmare, securitatea antiterorista nu poate fi privită prin numărul de tancuri, avioane, nave militare sau rachete. Atacurile teroriste vizează în special securitatea populației, ca mijloc de presiune asupra statelor. În configurarea atacurilor nu este nevoie de un PIB fabulos sau de înalte performanțe în tehnologiile militare și spațiale. Principalii factori care contează sunt factorul uman și efectele psihologice. Activitățile teroriste pot fi puse în aplicare de orice persoană, fără a avea cunoștințe speciale aprofundate.

O bombă poate fi confecționată din materiale care pot fi procurate cu ușurință. Aceste
acțiuni sunt posibile oriunde. De cele mai multe ori, acțiunile teroriste nu lovesc în forța militară
a unui stat, ci în societatea civilă. Scopul lor este implicarea emoțională a populației. Aceasta
face ca presiunea psihologică asupra statului să fie mult mai puternică decât în cazul unui conflict
militar clasic. Principalul obiectiv al acțiunilor de acest gen este răspândirea fricii. Cu cât frica
este mai mare, cu atât mai mare este și presiunea asupra statului. Reacția emoțională a populației
față de consecințele atacurilor teroriste este firească. Teama că data viitoare s-ar putea să fii o
victimă este pe cât se poate de reală. Un război dus în afara hotarelor propriei țări, chiar dacă se
soldează cu pierderi mari, nu poate avea același efect pe care îl produce terorismul, din simplul
motiv că aceste războaie sunt străine pentru marea majoritatea a oamenilor care nu trăiesc direct
experiența câmpului de luptă.

Terorismul este fața întunecată a globalizării noastre. O lume globală, caracterizată prin revenirea ciocnirilor între marile puteri, care se vor confrunta, înainte de toate, în domeniul economic. Puterea economică a Chinei ne afectează mult mai mult viața cotidiană decât atentatele Al-Qaeda. Creșterea economică, locuri de muncă, șomaj, excludere socială, toate acestea ne influențează viața și societatea mult mai profund decât teama de terorismul internațional. Economia globalizată, pe care unii o consideră o mare șansă, este percepută de alții ca fiind un adevărat flagel, ceea ce dă naștere la un sentiment de frustrare și nedreptate. Când dorințele nu pot fi nesatisfăcute, se declanșează violența. Ea este modul de exprimare al celor ce nu pot obține ceea ce au alții.

Toată problema constă în a ști dacă Occidentul, motorul și pilotul globalizării dorește cu
adevărat ca și celelalte popoare să beneficieze de același nivel de viață. La urma urmei, acest

53

dezechilibru în ceea ce privește nivelul de dezvoltare îi convine de minune celui mai puternic, ce ar avea mai degrabă de pierdut decât de câștigat dintr-o mai corectă repartizare a bogăției.
În ceea ce privește religia, nu-i putem nega rolul în această supărare transformată în
furie dezlănțuită. Există un „naționalism islamic”, ce își găsește un evident ecou în rândul populației arabo-musulmane, care vrea să fie recunoscută. Dar trebuie separat de salafismul jihadesc, care reprezintă o minoritate de credincioși și care are la bază o viziune asupra lumii totalmente sterilă pentru viitorul celor pe care pretind că-i apără.

Prin urmare, teroristul se autodefinește ca victimă, ca sacrificat în numele unor cauze sau idealuri nobile, ca luptător pentru libertate și justițiar social, etnic sau economic.

BIBLIOGRAFIE

1. A. Andreescu și colectivul – Terorismul internațional, flagel al lumii, contemporane, Ed. M.A.I , București 2003;

2. Ghe. Aradavoaice, G.Naghy , D. Niță – Sfârșitul terorismului?, Ed. Antet, Filipeștii de Târg Prahova, 2002;

3. G. W. Busch – Discurs privind Strategia Națională pentru combaterea terorismului, Washignton D.C., 2001;

54

4. V. Breban – Dicționarul explicativ al Limbii Romane, Ed. Enciclopedică, București, 1979

5. V. Crețu – Drept internațional penal, Ed. Societății Tempus, București, 1996;

6. A. Frattasio – Epistola terorii, preluată din "Coran", Ed. Era, București, 2006, traducere și comentariu de Alessandro Bausani, editura a-IX-a;

7. C. Jura – Terorismul internațional, Ed. All-Beck, Bucuresti 2004;

8. R. Lamkiu – Aspecte psihologice ale terorismului;

9. I.V. Maxim – Terorismul, Editura Politică, București, 1989;

10. R. Ottenhof – A criminological and victimological approach to terrorism. In SOS Terrorism – Terrorism, victims, and international criminal responsability;

11. O. Pop – Aspecte criminologice privind terorismul intern și internațional, Ed. Mirton, Timișoara , 2003;

12. O. Pop – Apariția și evoluția terorismului, Ed. Mirton, Timișoara , 2002;

13. M.M. Pivnicieru – Răspunderea penală în dreptul internațional, Ed. Polirom, București 1999;

14. T. Sinanovitch – Definiții ale terorismului;

15. K. A. Seger – The Autiterrarism Handbook (manual de antiterorism), Presida, New York, 1990;

16. Legea nr.133/1998 – Aderarea României la Protocolul privind reprimarea actelor ilicite de violență în aeroporturile aviației civile, Montreal, din 24.02.1988;

17. Decretul nr.143/1972 – Privind ratificarea convenției pentru reprimarea capturării ilicite a aeronavelor, Haga, 16.12.1970;

18. Decretul nr.66/1975 – Privind ratificarea convenției pentru reprimarea actelor ilicite îndreptate contra securității aviației civile, Montreal, 23.09.1971;

19. Legea nr.19 din 9 octombrie 1990 pentru aderarea Romaniei la Convenția

împotriva torturii și altor pedepse și tratamente cu cruzime, inumane sau degradant –

Publicată în M.Of. nr.112 /1990;

20. Legea nr.123 din 22 decembrie 1992 privind aderarea Romaniei la Conventia

pentru reprimarea actelor ilicite impotriva sigurantei navigatiei maritime, precum și la Protocolul pentru reprimarea actelor ilicite impotriva sigurantei platformelor fixe
situate pe platoul continental, adoptate la Roma la 10 martie 1988

21. Legea nr.39/ 2003 – Privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, art. 24-26;

22. Decretul – lege nr. 254/ 1976;

23. Codul Penal al României – actualizat până la 01.06.2007, Ed. All Beck, 2007;

24. http://www.onuinfo.ro/terorism

55

25. „Terorismul contemporan – factor de risc la adresa securității și apărării naționale, în condițiile statutului României de membru NATO” gl. de brig. (r.) Gheorghe Văduva. –
București : Editura Universității Naționale de Apărare, 2005

26. http://www.sri.ro/, Sistemul național de alertă teroristă

56

BIBLIOGRAFIE

1. A. Andreescu și colectivul – Terorismul internațional, flagel al lumii, contemporane, Ed. M.A.I , București 2003;

2. Ghe. Aradavoaice, G.Naghy , D. Niță – Sfârșitul terorismului?, Ed. Antet, Filipeștii de Târg Prahova, 2002;

3. G. W. Busch – Discurs privind Strategia Națională pentru combaterea terorismului, Washignton D.C., 2001;

54

4. V. Breban – Dicționarul explicativ al Limbii Romane, Ed. Enciclopedică, București, 1979

5. V. Crețu – Drept internațional penal, Ed. Societății Tempus, București, 1996;

6. A. Frattasio – Epistola terorii, preluată din "Coran", Ed. Era, București, 2006, traducere și comentariu de Alessandro Bausani, editura a-IX-a;

7. C. Jura – Terorismul internațional, Ed. All-Beck, Bucuresti 2004;

8. R. Lamkiu – Aspecte psihologice ale terorismului;

9. I.V. Maxim – Terorismul, Editura Politică, București, 1989;

10. R. Ottenhof – A criminological and victimological approach to terrorism. In SOS Terrorism – Terrorism, victims, and international criminal responsability;

11. O. Pop – Aspecte criminologice privind terorismul intern și internațional, Ed. Mirton, Timișoara , 2003;

12. O. Pop – Apariția și evoluția terorismului, Ed. Mirton, Timișoara , 2002;

13. M.M. Pivnicieru – Răspunderea penală în dreptul internațional, Ed. Polirom, București 1999;

14. T. Sinanovitch – Definiții ale terorismului;

15. K. A. Seger – The Autiterrarism Handbook (manual de antiterorism), Presida, New York, 1990;

16. Legea nr.133/1998 – Aderarea României la Protocolul privind reprimarea actelor ilicite de violență în aeroporturile aviației civile, Montreal, din 24.02.1988;

17. Decretul nr.143/1972 – Privind ratificarea convenției pentru reprimarea capturării ilicite a aeronavelor, Haga, 16.12.1970;

18. Decretul nr.66/1975 – Privind ratificarea convenției pentru reprimarea actelor ilicite îndreptate contra securității aviației civile, Montreal, 23.09.1971;

19. Legea nr.19 din 9 octombrie 1990 pentru aderarea Romaniei la Convenția

împotriva torturii și altor pedepse și tratamente cu cruzime, inumane sau degradant –

Publicată în M.Of. nr.112 /1990;

20. Legea nr.123 din 22 decembrie 1992 privind aderarea Romaniei la Conventia

pentru reprimarea actelor ilicite impotriva sigurantei navigatiei maritime, precum și la Protocolul pentru reprimarea actelor ilicite impotriva sigurantei platformelor fixe
situate pe platoul continental, adoptate la Roma la 10 martie 1988

21. Legea nr.39/ 2003 – Privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, art. 24-26;

22. Decretul – lege nr. 254/ 1976;

23. Codul Penal al României – actualizat până la 01.06.2007, Ed. All Beck, 2007;

24. http://www.onuinfo.ro/terorism

55

25. „Terorismul contemporan – factor de risc la adresa securității și apărării naționale, în condițiile statutului României de membru NATO” gl. de brig. (r.) Gheorghe Văduva. –
București : Editura Universității Naționale de Apărare, 2005

26. http://www.sri.ro/, Sistemul național de alertă teroristă