TERORISMUL. TIPOLOGIE. FORME DE MANIFESTARE. EVOLUȚIE [626701]

TERORISMUL. TIPOLOGIE. FORME DE MANIFESTARE. EVOLUȚIE

BABEANU Nicolae
[anonimizat]

Abstract
Noțiunea de terorism își are originea din punct de vedere etimologic în cuvântul „teroare”. În
dicționarul limbii române, Vasile Breban definește „teroarea” ca o „groază provocată prin amenințări
sau prin alte mijloace de intimidare”1. De asemenea, The Wordsworth Encyclopedia, apreciază că
terorismul reprezintă o violență sistematică îndreptată către scopuri politice, îndeosebi de mică
amploare.2 În dicționarul Le Petit Larouse, terorismul este considerat ca un ansamblu de acte de
violență comise de o organizație pentru a crea un climat de insecuritate sau pentru a schimba ordinea
de drept.3
Pornind de la definiția generală potrivit căreia „terorism ul este o formă de manifestare acută
a violenței” , totuși, se poate aprecia că aceasta nu este singura caracteristică de bază a acestui
fenomen. În art. 1 din Legea 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, sunt precizate
pe lângă caracterist icile enumerate în art. 1 lit. a, b, c, în plus, faptul că, sfera de acțiune a terorismului
nu cunoaște limite, manifestându -se în aproape toate domeniile vieții politice și sociale cum ar fi:
obținerea independenței politice a unui stat; schimbarea sau me nținerea structurii economice sau
sociale dintr -un stat sau chiar dintr -o anumită regiune ș.a.
Terorismul a devenit internațional în momentul apariției unor organizații și grupuri care, prin
metodele și acțiunile folosite au depășit frontierele statelor, i ar componența organizațiilor teroriste
este formată din persoane de naționalități diferite. După această etapă se extind zonele de acțiune, dar
se păstrează metodele folosite, atât cele convenționale cât și cele neconvenționale. „Acțiunile teroriste
sunt p regătite, în majoritatea cazurilor, într -un alt stat decât cel unde urmează să fie executate și să
producă efecte. În astfel de cazuri actele de terorism sunt de natură transnațională”.4

1Vasile Breban, Dicționarul general al limbii române, Editura Enciclopedică, București, 1992
2 The Wordsworth Encyclopedia, Helicon Publishing Ltd, p. 2114
3Le Petit Larouse, en couleur, Paris, 1995, p. 1002
4 Legea. 535/2004, art. 3

Conceptul de globalizare. Definiție

Mulți autori au încercat, unii cu mai multe șanse, alții cu mai puține să definească globalizarea
în mai multe moduri. Unii susțin că definirea globalizării este una simplă, alții că este una complicată.
În ciuda opiniilor diferite, definirea globalizării, pe cât de simplă pare pe atât de dificilă este; iar
multitudinea de definiții ne duce cu gândul la definiția terorismului care are sute de variante.
Globalizarea este un proces care cuprinde cauzele, cursul și consecințe ale integrării
transnaționale și transculturale umane și act ivității non -umane. (Dr. Nayaf Al -RF Radhan – Director
Centrul de la Geneva pt politica de securitate).
Globalizarea presupune un proces amplu, global care însumează integrarea economică,
stabilitate culturală. Este un concept care a suscitat de -a lungul ti mpului mai multe controverse. Dacă
unii asimilează globalizarea cu progres, dezvoltare și stabilitate, integrare și cooperare, pentru alții
globalizarea reprezintă regresie și destabilizare.

Părți pozitive:
 Libertatea de circulație a indivizilor
 Schimbul de tehnologii
Globalizarea reprezintă o multitudine culturală, economică, politică și religioasă astfel încât
noțiunile enumerate mai sus să se folosească în termeni și la un nivel global vorbind astfel despre
politici globale, economii globale, etc.
Exem plificând am putea spune că într -o economie globală crizele economice au efecte chiar și
în cele mai mici state și economii din lume.
Unul dintre efectele negative ale globalizării îl reprezintă terorismul. Terorismul a devenit
transnațional în internațion al și datorită globalizării. Teroriștii din ziua de azi nu își mai conduc
atentatele din peșteri, dintr -un singur loc ei călătoresc liber, comunică din fața calculatoarelor, au
acces la internet, rețele de socializare și fac chiar afaceri și tranzacții ban care.
Datorită globalizării, organizațiile teroriste acționează în toată lumea chiar dacă nu au
structuri complexe. O organizație teroristă poate acționa concomitent în Europa, Japonia, China,
Rusia, Africa și chiar în America. În era globalizării, teroriș tii nu mai sunt restricționați în sensul că ei
nu mai sunt dependenți de o anumită bază ci au propriile lor baze la un singur loc de unde să își
coordoneze actele și acțiunile teroriste. Majoritatea acțiunilor sunt întreprinse și cu ajutorul
comunicațiilor IT.
Globalizarea este fenomenul principal care are un deosebit impact asupra mediului de
securitatea atât pozitiv (dezvoltare) cât și negativ în sensul în care apar noi riscuri și amenințări.
Globalizarea oferă o șansă imensă de evoluție economică, a vieț ii în general dar care diferă de

la țară la țară. Acesta evoluție globală depinde de capacitatea fiecărui stat de a exploata efectele și
oportunitățile pe care le prezintă globalizarea. Dacă pentru o țară globalizarea poate să reprezinte mai
multe lucruri pozitive, pentru o altă țară globalizarea poate genera mai multe efecte negative, cum ar
fi stări de instabilitate și conflict, sărăcie, noi riscuri și amenințări.
Cele mai importante cauze ale globalizării au la bază trei componente ale integrării pieței
internaționale: producția internațională, piața și finanțele internaționale. Revoluția IT -ului îngreunează
controlul statelor în ceea ce privește mișcarea de capital în afara granițelor.
Efectele globalizării schimbă rapid și radical omenirea ceea ce face să producă un uriaș
dezechilibru între state.

Globalizarea și Terorismul

Terorismul constituie la rândul său un efect al globalizării care evoluează direct proporțional
cu evoluția globalizării. Cu toate că, împotriva terorismului a început un război g lobal, acest fenomen
continuă să fie principala amenințare a lumii secolului XXI.
Terorismul a devenit internațional și datorită fenomenului de globalizare prin apariția unor
grupări care întreprind acțiuni în afară sau în interiorului granițelor unor țări cu rolul de a recruta
persoane de diferite naționalități.
Globalizarea este un termen frecvent utilizat dar semnificația sa este una ambiguă, chiar și un
rândul celor care folosesc acest termen uzual.
Globalizarea nu este același lucru ca și globalismul, care indică aspirațiile pentru un scop și
pentru o stare de lucru în care valorile sunt împărtășite de către cinci miliarde de oameni., fie că sunt
simpli cetățeni, consumatori sau producători cu un interes în acțiuni colective, concepute pentru a
rezolva problemele comune.
Universalismul nu reprezintă o valoare care este îmbrățișată de întreaga umanitate, nici măcar
ipotetic. (Jamns Rosenan -Dinamica Globalizării lucrare prezentată la Convenția Studii Internaționale
de Asociere SUA)(The Dynamics of Globalis ations Towards an Operațional Formulation).

Impactul social al globalizării asupra țărilor în curs de dezvoltare

Impactul social al globalizării diferă de la stat la stat. Dacă într -o țară dezvoltată impactul este
minim, în rândul țărilor în curs de dezvoltare, impactul este unul foarte puternic. Susținătorii

globalizării susțin faptul că sărăcia la nivel mondial a s căzut în ultimele decenii datorită globalizării.
În schimb criticii globalizării susțin contrariul.
În prezent globalizarea reprezintă o problemă pe cât de familiară pe atât de controversată.
Chiar dacă numai termenul de globalizare este prea cuprinzător, acesta este folosit pentru a include
creșteri ale politicilor comerciale.
Globalizarea este un proces în curs de dezvoltare și este în totală interdependență între state și
cetățenii săi. Multe dintre problemele cu care se confruntă țările și care sunt evi dențiate de analiști ai
fenomenului globalizării, sunt vorbe. Unii dintre analiști fac referire la problemele economice, alții la
cele non -economice. Adevărul este că, în timp ce unele probleme ale țărilor provin din procesul de
integrare la nivel mondial, altele nu provin din acest proces.
În ceea ce privește economia globală, marea provocare o reprezintă sărăcia, iar cel mai simplu
drum spre combaterea sărăciei îl reprezintă creșterea economică. Acesta creștere economică necesită o
bună și comună aplicare a politicilor economice, un cadru de politici comune care vizează o… majoră
spre integrarea în economia globală.
Globalizarea este, în esență un fenomen complex, ea implică toate sferele, de la economic la
cel tehnologic, politic, cultural, religios.
În concluzie cunoașterea globalizării se realizează în mod substanțial în funcție de modul în
care este definit conceptul.
Totodată globalizarea reprezintă o provocare cu care se confruntă toate statele lumii,
indiferent de nivelul economic de dezvoltare, de stabilitate financiară, de creștere economică și de
standardele de țară. Există diferite căi, metode care pot fi luate în considerare pentru a atinge obiective
comine, specifice globalizării. Pentru a atinge nivelul maxim de dezvoltare comună fiecare țară
trebuie să aibă în vedere natura distinctivă a economiei și politicilor sociale proprii, în sensul că nu
este obligatoriu ca o strategie care este bună pentru un stat să fie la fel de bună pentru un alt stat.

EVOLUȚIA TERORISMULUI ÎN PLAN INTERNAȚIONAL: ISTORIC ȘI
TIPOLOGIE

Rezumat
Terorismul nu este un fenomen sau o invenție care a apărut în secolul în care trăim, el a
apărut și s -a adaptat odată cu evoluția societății și a civilizației umane. În ciuda tuturor eforturilor la
scară largă de a combate te rorismul extremist internațional, acestea continuă să reprezinte o
amenințare la adresa siguranței naționale a multor state și chiar a lumii. Este cât se poate de evident
faptul că, de -a lungul timpului el a îmbrăcat mai multe forme specifice fiecărui seco l.
Din ce în ce mai multe țări s -au confruntat cu atacuri teroriste. Aceste atacuri au cauzat
victime și numeroase pagube materiale. Aceasta explică și interesul tot mai crescut pentru această

problemă stringentă a omenirii.

1. Unele aspecte privind noțiu nea de terorism
Noțiunea de terorism își are originea din punct de vedere etimologic în cuvântul „teroare”. În
dicționarul limbii române, Vasile Breban definește „teroarea „ca o „groază provocată prin amenințări
sau prin alte mijloace de intimidare”5. De a semenea, The Wordsworth Encyclopedia, apreciază că
terorismul reprezintă o violență sistematică îndreptată către scopuri politice, îndeosebi de mică
amploare.6 În dicționarul Le Petit Larouse, terorismul este considerat ca un ansamblu de acte de
violență c omise de o organizație pentru a crea un climat de insecuritate sau pentru a schimba ordinea
de drept.7
Pornind de la definiția generală potrivit căreia „terorismul este o formă de manifestare acută
a violenței” , totuși, se poate aprecia că aceasta nu este singura caracteristică de bază a acestui
fenomen. În art. 1 din Legea 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, sunt precizate
pe lângă caracteristicile enumerate în art. 1 lit. a, b, c, în plus, faptul că, sfera de acțiune a terorismului
nu cunoaște limite, manifestându -se în aproape toate domeniile vieții politice și sociale cum ar fi:
obținerea independenței politice a unui stat; schimbarea sau menținerea structurii economice sau
sociale dintr -un stat sau chiar dintr -o anumită regiune ș.a.
Terorismul a devenit internațional în momentul apariției unor organizații și grupuri care, prin
metodele și acțiunile folosite au depășit frontierele statelor, iar componența organizațiilor teroriste
este formată din persoane de naționalități diferite. Du pă această etapă se extind zonele de acțiune, dar
se păstrează metodele folosite, atât cele convenționale cât și cele neconvenționale. „Acțiunile teroriste
sunt pregătite, în majoritatea cazurilor, într -un alt stat decât cel unde urmează să fie executate ș i să
producă efecte. În astfel de cazuri actele de terorism sunt de natură transnațională”.8
Problemă majoră a acestui flagel numit terorism este că el provoacă întotdeauna victime în
rândul persoanelor nevinovate (în special copii sau populație civilă în general), care nu au nici cea mai
mică legătură cu motivarea și idealurile organizațiilor teroriste invocate în executarea actelor de
terorism.
O primă provocare a Serviciilor de Securitate din întreaga lume, în lupta antiteroristă, a
reprezentat -o rezult atele alegerilor palestiniene din 25 ian. 2006 a organizației islamiste Hamas (una
dintre cele mai puternice grupări teroriste) și constituie o lovitură grea dată eforturilor depuse de
diplomațiile tuturor statelor care luptă împotriva terorismului. Toate guvernele lumii și serviciile lor
de informații, au supravegheat îndeaproape alegerile din Palestina, au prevăzut oarecum un număr
important de voturi în favoarea Hamas, dar nimeni nu se aștepta la o victorie zdrobitoare a acestei

5Vasile Breban, Dicționarul general al limbii române, Editura Enciclopedică, București, 1992
6 The Wordsworth Encyclopedia, Helicon Publishing Ltd, p. 2114
7Le Petit Larouse, en couleur, Paris, 1995, p. 1002
8 Legea. 535/2004, art. 3

organizații, care și -a adjudecat 76 de locuri din cele 132 ale Parlamentului Palestinian.
Mișcarea Islamică de Rezistență, cunoscută sub numele Hamas ( zel, în limba arabă) este o
grupare creată la 14 decembrie 1987, al cărei obiectiv declarat este distrugerea Israelului și crearea
unui stat islamic pe teritoriul acestuia. Gruparea a apărut la foarte scurt timp după declanșarea primei
revolte palestiniene ( Intifada ) și ca o consecință a acesteia din 1987 și a declanșat o campanie de
atentate sinucigașe împotriva Israelului, o rganizând asemenea atacuri de la începutul celui de -al doilea
val de violențe, în 2000. Mișcarea a fost creată de un grup de militanți islamiști, în frunte cu șeicul
Ahmed Yassin. După o primă analiză se observă că gruparea teroristă Hamas are un comportam ent de
structură defectuos organizată, întrucât unii membri acționează clandestin, iar alții fățiș, prin moschei
sau instituții de servicii sociale pentru a recruta membri, a strânge bani și a face propagandă mișcării.
Gruparea a devenit din ce în ce mai p opulară printre toți palestinienii din întreaga lume în ultima
vreme, fiind percepută drept o organizație neafectată de corupție. Mai mult decât atât, Hamas are o
vastă rețea de fundații care desfășoară acțiuni de caritate, mai ales în școli. Responsabilă pentru marea
majoritate a atentatelor sinucigașe anti -israeliene, care au făcut sute de victime în ultimii ani, gruparea
Hamas și -a văzut popularitatea crescând spectaculos odată cu declanșarea Intifadei în 2001. Latura
armată a grupării, Brigăzile Ezzedin e al-Qassam, este responsabilă pentru cele mai sângeroase
atentate anti -israeliene. Pe lângă latura armată, gruparea teroristă Hamas mai are și o altă latură, să
zicem administrativă disimulată în partid politic. Chiar dacă gruparea Hamas s -a vrut a fi cun oscută
mai mult ca și partid politic, în septembrie 2003, UE a inclus Hamas pe lista neagră a organizațiilor
teroriste. Statele Unite au refuzat categoric orice negociere cu gruparea, pe care o clasifică drept
teroristă. Este foarte important de observat f aptul că gruparea nu a lovit interesele americane în zonă,
limitându -se numai la atacuri împotriva obiectivelor, fixe și mobile israeliene, în teritorii Fâșiei Gaza
și în Israel. În aceste teritorii disputate între Israel și autoritatea națională Palestini ană trăiesc, în
prezent aproximativ 200000 de evrei israelieni. Răpirea, la data de 25 iunie 2006, a caporalului
israelian Ghilad Shalit, a determinat ripostă masivă a statului Israel, a dus la desfășurarea în Fâșia
Gaza a peste 3.000 de militari și aresta rea a peste o treime din membrii Parlamentului Palestinian. S –
au purtat negocieri cu participarea activă a Egiptului și Germaniei, iar prețul stabilit pentru eliberarea
militarului israelian ar fi fost eliberarea a 600 palestinieni, inclusiv toate femeile și minorii deținiți de
Israel.
Pe 27 aprilie 2011 Fatah -ul și Hamas -ul au făcut o reconciliere la Cairo. Acest eveniment a
provocat o mare îngrijorare în rândul Israelului. Rolul de mediator l -a avut Egiptul care și -a întărit
rolul de forță în acea vreme în lumea arabă. Întrebarea care se pune este dacă această „înțelegere “va
funcționa. Mai mult decât atât, președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, intenționează
ca în septembrie 2011 să obțină, în cadrul unei Rezoluții a ONU, declararea statul ui Palestina9.
Pe teritoriul României, organizația face eforturi susținute pentru a influența comunitatea

9 Newsweek Nr. 18/2011

palestiniană existentă. Peste 60 de membri ai acestei organizații își desfășoară activitatea în București,
Iași, Cluj și Timișoara. Potrivit servicii lor secrete, activitățile membrilor în România sunt „amenințări
grave la adresa siguranței și securității naționale”.10

2. Evoluția terorismului
Pericolul reprezentat de structurile teroriste a cunoscut o evoluție constantă acestea recurgând
la metode tot mai complexe. În raport de natura mijloacelor folosite în atacurile teroriste, acestea pot
fi:
A) Metodele convenționale se referă la utilizarea unor mijloace cum ar fi: arme ușoare și
aruncătoare de grenade; arme de artilerie și infanterie; atacuri cu D.E .I. (dispozitive explozive
improvizate); mașini capcană; atentate sinucigașe ș.a.
B) Metodele neconvenționale au în vedere răpirile care sunt motivate de mai mulți factori
financiari, politici, ideologici, țintele vizate fiind jurnaliști, diplomați, funcț ionari publici, turiști, etc.
Terorismul nu este un fenomen nou apărut pe scena lumii, dar ritmul rapid de propagare,
amploarea rețelelor ce le susțin se datorează și exploziei fenomenului globalizării. Se vehiculează din
ce în ce mai des ideea că terorism ul reprezintă una dintre fețele nedorite ale globalizării. Principalele
cauze ale acțiunilor teroriste sunt: sărăcia, discrepanțele sociale, lipsa de educație, etc.

2.1. Problema înarmării și a informării teroriștilor și a organizațiilor teroriste
La baza multor atacuri teroriste stă manualul teroristului numit „Enciclopedia Jihadului
“scrisă de către teroristul arab Abu Hamza. Conform celor scrise de acesta, teroriștii sunt sfătuiți să
amplaseze bombe în locurile
Aglomerate (aeroporturi, stadioane , piețe publice, gări, școli etc.) pentru a obține un număr cât
mai mare de victime pentru a obține un impact emoțional cât mai mare. Pe lângă acestea, manualul
teroristului cuprinde și tehnici de spionaj și culegere de informații unde sunt descrise: impor tanța
informațiilor; criteriile de culegere a informațiilor; sursele de informații: a) surse publice – deschise
(ziare, reviste, tv.) și b) surse secrete (indivizi recrutați, documente furate, spionaj etc)
Culegerea de informații prin mijloace secrete priv esc, în primul rând, informații despre
personalul guvernamental, militar, personalități ale statului țintă iar pe de altă parte, informații despre
baze militare, clădiri strategi ce, ambasade ale statelor țintă
2.2. Finanțarea terorismului
Fără o finanțare serioasă terorismul internațional nu ar fi la nivelul la care este azi, iar
desfășurarea acțiunilor teroriste nu ar mai fi posibile. Banii cu destinația grupărilor teroriste nu stau în
conturi ci ei merg direct în sponsorizarea de acțiuni teroriste și de î narmare a acestor organizații. Pe
plan internațional țările membre ale Națiunilor Unite au convenit un plan care să vizeze acțiuni de

10 Maricel Antipa, Vectori de risc la adresa securității României, în vol. Terorismul cauze și implicații de ordin
geopolitic, Editura Top Form, București, 2006, pp 194 -195

prevenire și contracarare a fenomenului de finanțare a terorismului. Majoritatea fondurilor provin din
acțiuni de spălare a banilor și acțiuni de crimă organizată (prostituție, trafic de droguri, trafic de
persoane, etc.).

2.3. Terorismul cibernetic
Amploarea terorismului cibernetic a făcut ca pe agenda de lucru a Summit -ului NATO de la
București din 2007 să se afle și probl ema acestui tip de atac asimetric. Prin accesul la internet și prin
intermediul lui, organizațiile teroriste pot realiza atacuri asupra unor rețele informatice
guvernamentale sau private care pot afecta securitatea națională a statului țintă cauzând prejud icii
financiare foarte importante. Tot prin intermediul internetului, teroriștii își pot face propagandă,
schimb și culegere de informații și chiar finanțare.
Pentru ducerea la îndeplinire a acestor acțiuni, organizațiile teroriste recurg la recrutarea de
hackeri, persoane motivate ideologic ori având beneficii materiale și bănești. În prezent folosirea
internetului de către organizațiile teroriste a fost îndeosebi pentru comunicare. Totuși, au fost și cazuri
în care s -a folosit internetul pentru atacuri ci bernetice ale structurilor de securitate ale unor țări,
atacuri care au avut și vor avea un impact psihologic major în rândul populației.
În sensul prevenirii atacurilor cibernetice, în 2009 România a înființat sub autoritatea
Ministerului Comunicațiilor ș i Tehnologia Informației, Centrul de Răspuns la Incidențele de
Securitate Informatică cu scopul de a asigura securitatea mediului IT&C. Prin această structură a avut
în vedere constituirea unor baze de date care să țină cont de incidențele virtuale, să con tracareze
aceste incidente și să limiteze prejudiciile cauzate. Aceste măsuri sunt un răspuns la soluțiile adoptate
de către celelalte state ale UE împotriva atacurilor cibernetice. În acest sens a fost implementată
Directiva 114 din 2008 a Consiliului UE prin OUG 98/2010.

2.4. Penetrarea terorismului Islamic în Europa
Această penetrare a terorismului Islamic în Europa s -a făcut pentru prima dată în Kosovo.
Partizanul implementării terorismului în Kosovo a fost UCK – mișcarea separatist -teroristă a
extremiștilor albanezi din Kosovo și Metohia. Vrând să -și creeze o imagine publică de grupare care
militează pentru „drepturile omului “, această grupare și -a angajat o firmă specializată pentru a face
lobby în acest sens (Hill&Knowlton – firmă de relații publice în SUA). Cu tot acest lobby, UCK -ul nu
s-a sfiit să întrebuințeze m etode teroriste (asasinate, diversiuni) pentru stabilirea unui guvern ilegal, a
unei autorități paralele și a unui sistem de educație diferit de cel de stat. Sursele occidentale au
consemnat o serie de date interesante cu privire la finanțarea, organizarea și scopurile UCK în
regiune. Este de notorietate faptul că Teheranul a sprijinit UCK încă din 1997, obiectivul principal al
Iranului în Kosovo fiind consolidarea comunității musulmane. Pentru această, grupuri de albanezi au
fost trimise în Iran să studiez e metodele Islamului militant. Strategia UCK a fost de a escalada
violențele, astfel încât o intervenție din exterior să devină o opțiune clară. (Ziua, Dosare ultrasecrete

nr. 496/2008)
Unul dintre motivele radicalizării musulmanilor din Europa ar fi faptu l că războiul împotriva
terorismului din Afganistan și Irak a fost perceput de majoritatea celor 1,3 miliarde de musulmani ca o
declarație de război a Occidentului. Este foarte posibil ca tineri musulmani care trăiesc în țări din
Europa, care nu trăiesc în zone de conflict, nu au fost niciodată în vreo tabără de pregătire a unei
grupări teroriste să devină totuși teroriști sinucigași deoarece se radicalizează în urma legăturii cu
ideile de origine fundamentalist islamică.
Statele europene plătesc prețul pe ntru azilul politic acordat musulmanilor. Conform
statisticilor, un procent important al populației musulmane din Marea Britanie provine din Pakistan,
India și Orientul Apropiat iar în Germania majoritatea musulmanilor provin din Turcia și Bosnia. În
Franț a din totalul de 5 milioane de musulmani peste jumătate dintre aceștia au primit cetățenie și
provin din Algeria și Oriental Apropiat. (Intelligence nr. 19/2011)

4. Principalele organizații teroriste

– Al-Qaida și grupări afiliate acestora (Arabia saudi tă, Irak, Algeria)

– Ansar al -Sunna (Irak)

– Hezbolah

– Brigăzile martirilor Al -Aqsa, comitetul pentru jihad și rezistența populară, Hamas și
Brigăzile Ezze din Al Qassem (Fâșia Gaza)

– Grupul Islamic armat (Algeria)

– Gruparea jihad din Marea Sirie ( Liban)

– Abu Sayaff (Filipine)

– Armata islamică din Irak (Irak)

– Șoimii libertății kurdistanului (Turcia)

– Lashkar -e-Jhangvi (Pakistan)

– Grupul Salafist pentru chemare și lupta (Algeria)

– Congresul poporului din kurdistan KHK -Kongra -Gel (Turcia)

– Brigăzile Abu Hafs al Masri (Marea Britanie)

– Gruparea separatist basca ETA (Spania)

– Grupări ale rebelilor separatist musulmani (India)

– Organizația teroristă ISIS (Stat islamic în Irak și Levant)

5. Organizația teroristă ISIS

Fiind de maximă actualitate și ținând cont de tipologia atipică am să fac o analiză a acestei
grupări teroriste care ridică probleme de maximă actualitate (a se vedea decapitarea unor ziariști
răpiți). Organizația teroristă ISIS este o organizație teroristă desprinsă din ramura radicală a grupării
Al- Qaeda. Ținând cont și de ultimele acțiuni ale grupării putem concluziona în sensul că această
organizație teroristă acționează cu o brutalitate ieșită din comun fapt ce a dus la urmărirea și
analizarea activităților acestora cu o atenție deosebită în ultimul timp.
Dacă inițial documentele puse la dispoziție de autoritățile irakiene dădeau senzația că
gruparea ar fi doar o gloată de persoane dezorganizate, după o analiză amănunțită a serviciilor de
informații s -a constatat mai degrabă, faptul că este o organizație teroristă complexă cu un scop politic
foarte clar conturat și cu o structură militară solidă, toate aceste lucruri în ideea de a avea un stat
exclusiv suniit, știind faptul că, în majoritate, statul irakian este format din populație suniita și șiită.
În mare, organizația se aseamănă cu o entitate. Această asemănare a organizației teroriste ISIS
cu o entitate corporativă a fost făcută pentru prima dată de către directorul de cercetare al Institutului
american Jessica Lew is. Aceasta susține faptul că ‘’ rapoartele prezintă performanță grupului terorist
în același mod în care prezinți detalii pentru a obține finanțare ‘’. Tot în aceste rapoarte, oficialul
american adaugă faptul că ‘’ în acestea se afirmă că organizația tero ristă acționează precum o armată
și că are ambiții de construcție statală ‘’. Acest aspect este observat în rapoartele sale și de către Nigel
Inkster director al departamentului de amenințări transnaționale la Institutul Transnațional pentru
Studii Strateg ice. Acesta susține faptul că membrii grupării teroriste ‘’ au alcătuit rapoartele precum o
companie, cu perspectiva clară asupra structurii, planificării și strategiei organizației teroriste’’.
Conform rapoartelor serviciilor de informații grupul însumeaz ă aproximativ 15.000 de
luptători cu experiență în războiul terorist.
În cea mai mare parte finanțarea provine din contrabandă cu petrol exploatat din Siria, bani

proveniți de la grupările jihadiste private din Golful Persic. Tot pentru finanțare, gruparea se folosește
de acte de înșelăciune și răpiri. Apogeul financiar a fost atins anul acesta (2014) după ce membrii
grupării au reușit să fure 450 de milioane de dolari de la o bancă din Moșul.
Pentru a -și promova mesajele și pentru a -și aduna adepți, grupar ea folosește, cu un mare
succes, platformele de socializare Facebook și Twitter. Față de această ultimă platformă de
socializare, specialiștii americani susțin faptul că, ‘’ în folosirea Twitter gruparea este mai sofisticată
decât în majoritatea companiilo r americane’’. (Aero Zelin – expert în problematică grupărilor
jihadiste).
Chiar dacă gruparea are un statut așa -zis etnic, prin folosirea platformelor de socializare,
gruparea ISIS a devenit cea mai populară grupare teroristă, sfera de popularitate extinzâ ndu-se din
Orient și în Europa unde, potrivit serviciilor secrete ar avea un număr de 2000 de luptători.
Principalul obiectiv al grupării îl constituie consolidarea poziției atât în Irak cât și în Siria.
Dacă pentru consolidarea poziției în Siria membrii g rupării ISIS s -au luptat cu organizația teroristă
Jabnat Al -Nusra și cu grupuri de rebeli sirieni, pentru consolidarea poziției în Irak membrii grupării
au atacat armata și forțele de securitate irakiene pregătite de către SUA. Tocmai de această
consolidar e a poziției în Irak depinde viitorul grupării ISIS. Dacă gruparea își consolidează această
poziție, este greu de crezut că gruparea ar mai putea fi eradicată.
Inițial ISIS a purtat numele de Statul Islamic în Irak și Levant. Inițial această grupare terori stă,
parte din ea, a fost condusă de Abu Musab al -Zarqawi, facțiune care poartă numele de Tawhid al –
Jihad, iar ulterior după ce a fuzionat cu Al -Qaida s -a intitulat Statul Islamic din Irak. Din anul 2010
conducerea rețelei teroriste a fost preluată de cătr e Abu Bakr Al -Baqhdadi, preluare ce a făcut posibilă
fuzionarea cu un grup jihadist sirian intitulat Jabhat Al -Nusra. Acest grup jihadist avea legături strânse
cu renumita grupare teroristă Al -Qaida. După fuziune gruparea este denumită generic Statul Islam ic în
Irak și Levant. Chiar cu o zi înainte de proclamarea Califatului ISIS devine Statul Islamic.
Schimbarea numelui de către liderul Al -Zarqawi în Statul Islamic din Levant și Irak, ne duce
la concluzia că Al -Zarqawi dorea ca limitarea grupării să se fac ă asupra teritoriului Irakului, de a se
limita la această regiune. La preluarea conducerii de către Al -Baghdadi, acesta a dorit reconstrucția
Califatului. În acest sens, la denumirea inițială acesta adaugă cuvintele Al -Shaw. Al -Shaw -ul este
denumirea veche a Damascului și a teritoriilor acestuia, teritorii care erau conduse de califi.
Înainte de distrugerea de către mongoli în anul 1258 a vechiului Califat, acesta se întindea din
capitală Irakului Bagdad, până în Israel. În toate discursurile sale Al -Baghda di proclamă „refacerea
Califatului” și redarea demnității, a puterii și a drepturilor musulmanilor. Toate aceste mesaje publice
ale liderului Al -Baghdadi vin într -o perioadă în care Orientul Mijlociu trece prin cea mai gravă
perioadă din istorie, cu state precum Siria, Irak, Libia, Egipt și chiar Israel aflate angrenate în situații
de conflict.
Ceea ce trebuie să dea de gândit este ascensiunea Statului Islamic în lupte pentru refacerea
Califatului. Raportat la Organizația pentru Eliberarea Palestinei, Statu l Islamic este gruparea care a

reușit să acapareze cel mai mare teritoriu cucerit vreodată în Orientul Mijlociu, lucru pe care nu l -a
reușit nicio altă grupare în ideea de a redesena granițele Orientului Mijlociu.

Abu Musab Al -Zarqawi s -a născut la 30 octombrie 1966 în orașul Zarqa din Iordania. Datorită
numeroaselor probleme cu legea acesta a fost arestat și a stat cinci ani în închisoare. În această
perioadă acesta devine adeptul salafismului radical mișcare ce reprezintă un crez al Statului Islamic.
Salafismul radical reprezintă o doctrină care propovăduiește respectarea strictă a perceptelor islamice
vechi, profetului Mahommed și urmașii acestuia. Totodată această doctrină respinge vehement orice
influența externă și occidentală. În traducere cuvântu l salafism provine din cuvântul arab „sălaf” care
înseamnă strămoș.
După eliberarea să din închisoare, Al -Zarqawi pleacă în Afganistan pentru a deveni
mujahedin. În Afganistan, în anul 2000, Al -Zarqawi îl întâlnește, pentru prima dată, pe Osama Bin
Laden. În acest context Osama Bin Laden, conștient de curajul lui Al -Zarqawi, îi propune acestuia ca
organizația de luptători mujahedini pe care o conduce să devină parte a Organizației Al -Qaida. Spre
surprinderea tuturor Al -Zarqawi respinge oferta motivând că nu este pregătit încă să lupte cu S.U.A.
El motivează că dorește să formeze un stat cu adevărat islamic prin lupta împotriva guvernului
iordanian. În acest sens, pe teritoriul Afganistanului, mai exact la Herat lângă frontiera iraniană, Al –
Zarqawi înființeaz ă o tabără de antrenament, unde erau antrenați atentatori sinucigași îndeosebi pentru
misiuni în Orientul Mijlociu.
Din decembrie 2004 Osama Bin Laden îl recunoaște pe Al -Zarqawi ca fiind liderul Al -Qaida
din Irak. Odată numit șef al rețelei Al -Qaida din I rak, Abu Musab Al -Zarqawi elaborează două planuri
de atac. Pe de o parte acesta încercă atragerea a numeroși susținători și a resurselor necesare pentru
lupta împotriva S.U.A. Pe de altă parte Al -Zarqawi a continuat șirul atacurilor împotriva șiiților.
Din anul 2006 de la moartea lui Al -Zaqawi și până în anul 2010, odată cu preluarea
conducerii de către Abu Bakr Al -Baghdadi, gruparea Al -Qaida din Irak trece printr -o perioadă de
destabilizare.
Abu Bakr Al -Baghdadi s -a născut la data de 28 iulie 1971 în Samar ra, Irak și pretinde că este
un descendent direct al profetului Mahommed. După preluarea conducerii organizației Al -Qaida din
Irak acesta redenumește gruparea cu vechiul nume Statul Islamic din Irak.
Totodată acesta își continuă visul în sensul reconstitui rii Califatului Bagdadului drept urmare
acesta continuă planul avut în vedere și de către predecesorul său Al -Zarqawi, plan care se baza pe
lupta împotriva șiiților, a conducerii Siriei și a Irakului acceptând, puțin câte puțin, teritorii orașe și
sate imp unând domnia Sariei peste teritoriile cucerite. În anul 2014 Abu Musab Al -Baghdadi se
autoproclama calif al Statului Islamic.