Terorismul Si Metode de Combatere a Acestuia
Cuprins
Terorismul și metode de combatere a acestuia
INTRODUCERE
Capitolul I
Terorismul, fenomen complex plurideterminat
1.1. Concept
1.2. Tipuri de manifestare ale terorismului
1.3. Paradigmele analizei fenomenului terorist
1.4. Terorismul și teroriștii
1.5. Esența actională a terorismului
1.6. Analiza din perspectiva juridică a terorismului
Capitolul II
Istoricul și evoluția terorismului
2.1. Apariția terorismului
2.2. Terorismul "clasic
2.3. Terorismul în timpul celui de-al doilea război mondial
Capitolul III
Combaterea fenomenului terorist
3.1. Universul violenței politice
3.2. Importanța combaterii terorismului și pericolul social ce îl reprezintă
3.3. Preocupări antiteroriste interne
3.4. Politici pentru combaterea terorismului
3.5. Complexul de acțiuni ofensive împotriva terorismului
3.6. Strategia Natiunilor Unite de Combatere a Terorismului
3.7. Organizarea și modul de acțiune a grupurilor teroriste
3.8. Combaterea terorismului si tehnologiile de vârf
Capitolul IV
Organizații internaționale de combatere a terorismului
4.1. Comunitatea internațională
4.2. Punctele strategiei
4.3. Prevenirea și combaterea terorismului de către organizațiile internaționale
Concluzii
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
Acestă lucrare a apărut din dorința de a îmbina teorii și opinii legate de terorism în general și combaterea acestui flagel mondial, pentru a creea o imagine cât mai clară asupra apariției și evoluției acestui fenomen în decursul istoriei.
Terorismul presupune folosirea deliberată și sistematică a unor mijloace de natură să provoace teroarea, de exemplu asasinatele și răpirile. A fost mult timp considerat o problemă internă a unei țări, în sec.XX a devenit unul dintre cele mai periculoase flagele pentru securitatea internațională, iar în zilele noastre combaterea cât mai eficientă a acestui flagel internațional și diminuarea consecințelor dezastruoase sunt pe lista celor mai arzătoare probleme pentru securitatea statelelor. Soluționarea acestor probleme se poate face doar prin unificarea eforturilor la nivel național și internațional.
Terorismul este un fenomen specific mediului uman care trebuie investigat și analizat așa cum este, într-un mod obiectiv pentru a-i dezvălui sensurile și mecanismele, pentru a-i afla izvoarele și în consecință, pentru a-i anihila cauzele și distruge structurile și efectele.
Studiul debutează cu o prezentare în primul capitolul intitulat “TERORISMUL FENOMEN COMPLEX PLURIDETERMINAT” prin care am ilustrat dificultatea definirii termenului, folosindu-mă astfel de o bibliografie foarte variată în încercarea de a identifica cât mai multe caracteristici definitorii ale fenomenului, am prezentat categoriile și tipurile de manifstare a acestui fenomen cauzele care au permis organizarea și dezvoltarea terorismului dar și o analiză juridică și a acțiunilor acestor grupuri.
În cel de-al doilea capitol intitulat „ISTORIA ȘI EVOLUȚIA TERORISMULUI” este prezentat un scurt istoric al terorismului de la apariția terorismului încă din secolul al XIII-lea folosit de către un ordin islamic disident secret sub denumirea de „Asasini”, la terorismul clasic din secolul al XVIII-lea si XIX-lea practicat în timpul Revoluției Franceze din 1789,folosit sub forma unui instrument de teroare de către Țarul Nicolae I și de către state precum SUA, Irlanda, România,până la celde-al doilea Război Mondial care a debutat printr-un act terorist ca o justificare penrtu atacarea Poloniei.
Capitolul trei tratează „COMBATEREA FENOMENULUI TERORIST” concentrând atenția asupra importanței războilului împotriva terorismului. Sunt evaluate politici și strategii de prevenire, identificare și cunoaștere a acțiunilor și grupurilor teroriste, perspectiva civil-militară europeană de prevenire și combatere a terorismului și tehnologiilor de vârf care ar putea ajunge în mâinile acestor grupări, dar si politici europene active de combatere și descurajare a acestui flagel în baza legilor și acordurilor internaționale.
Ultimul capitol se referă la „ORGANIZAȚII INTERNAȚIONALE DE COMBATERE A TERORISMULUI”. Combaterea terorismului a fost de interes pentru comunitatea internațională începând cu 1937 când, Liga Națiunilor a elaborat „Convenția pentru prevenirea și pedepsirea terorismului”. Ulterior, Națiunile Unite și alte organizații internaționale, regionale și inter-guvernamentale s-au ocupat cu terorismul dintr-o perspectivă juridică și politică. Din 1963,comunitatea internațională a elaborat instrumente juridice universale legate de prevenirea și eradicarea terorismului internațional, care constituie regimul juridic universal împotriva terorismului. În plus, Adunarea Generală a ONU și Consiliul de Securitate au adoptat mai multe rezoluții referitoare la terorism.
Terorismul face parte din acele amenințări asimetrice permanente, flexibile, aleatoare, surprinzătoare, greu de anticipat, de supravegheat, de controlat și, mai ales, de contracarat, care mențin o stare permanentă de alertă, nesiguranță și teamă. Acesta trebuie controlat și îngrădit de la nivelul global la cel regional, ulterior la nivel subregional și național, până la ultima verigă-individul. Eforturile politico-diplomatice adecvate pentru a duce eforturile de la efecte la cauze și de realizare a cooperării regionale, reprezintă o condiție obligatorie în obținerea succesului în lupta pentru combaterea terorismului internațional în spațiul sud-est European, pe termen lung.
Terorismul anilor viitori va reflecta dezvoltările tehnologice ulterioare, schimbările sociale, transformările structurale la nivel statal, regional și mondial, ca și transferurile de influență evidente într-o lume în schimbare determinate "power-shift" (dinamica centrelor de greutate a puterii).
Capitolul I
Terorismul, fenomen complex
Conceptul de terorism
Terorismul reprezintă o amenințare gravă la adresa păcii și securității nationale și de aceea, reprezintă si trebuie să reprezinte, o preocupare pentru acțiuni comune din partea statelor. Terorismul presupune folosirea unor mijloace prin care se induce o stare de teroare în randul populației, ca de exemplu, răpirile și asasinatele.
Etimologic, termenul de terorism provine de la ,,teroare’’- theros-Phobos-Deimos, din mitologia greacă. Conflictul, războiul și lupta implică recurgerea la forță, violență și distrugere.
Când vorbim despre teroare ne ducem cu gândul la o stare de spaimă, frică, o teamă indusă prin amenințare sau violență. Mai mult decat atat, recurgerea la forță, de către un individ în vederea prejudicierii integrității unei persoane, reprezintă violența. Scopul actelor de terorism este creearea panicii generale, victima principală nu este atât de importantă, dorindu-se răsfrângerea efectelor asupra unui grup sau mulțime de oameni.
Cu toate că sunt produse victime individuale, terorismul este o crimă la adresa întregii societăți.
Este larg răspandită ideea că terorismul nu poate fi definit, substitut al gherilei, mijloc de exprimare al celor slabi, activitate alternativă la diplomația unui stat, termenul ii mai definește pe cei percepuți ca opozanți. Ca si ,,fascist’’, ,,terorist’’ poate desemna pe oricine.
Terorismul este o stategie prin care mai multe persoane, constituite intr-o grupare sau organizație, folosesc forme diferite de violență sau amenințare cu violența, în realizarea unor pretenții cu caracter ideologic, actionand în mod direct pentru slăbirea puterii de stat, ori în mod indirect, prin intimidarea gravă a populației, pentru a constrange autoritățile ca pe această cale să li se satisfacă pretențiile.
Pentru intelegerea fenomenului terorist, este necesară o abordare din mai multe puncte de vedereː
perspectiva publicului;
perspectiva specialiștilor;
perspectiva teroriștilor.
În ceea ce privește perspectiva publică a terorismului, aceasta este influențată de răspunsurile emoționale vis a vis de organizațiile teroriste, responsabile cu atacurile împotriva intereselor nationale proprii sau ale altor țări aliate.
Percepția teroriștilor asupra terorismului poate fi caracterizată, atat la nivel individual, cat și colectiv.
Brian Jenkis, expert în terorism, preciza căː ,,fiecare grup terorist are propriul său repertuar, propriul său modul operandi. Armata Republicană irlandeză nu se angajează în deturnarea de avioane sau răpiri de persoane. Brigăzile roșii din Italia ii inpuscă pe reprezentanții presei numai în picioare, iar teroriștii germani sunt recunoscuți ca planificatori meticuloși’’.
Justiția nu aduce schimbări în vederea definirii termenului de terorism în terminologia legislației de drept comun, ci, ea se rezumă la o extindere cat mai amplă a jurisdicției asupra acelor acte considerate ,,teroriste’’. În susținerea acestei activității, se aduce drept argument dificultatea întelegerii termenului de ,,terorism’’. Un analist militar nota ,,terorismul a devenit, din ce în ce mai mult, o manifestare a schimbării naturii conflictelor armate sau o nouă formă de ducere a războiului, rezultată din revoluția ce acompaniază schimbările din arena politică internațională’’.
Brian Crozier, fost director pentru Europa al Institutului American pentru Studierea Conflictelor, concluziona:
– „Ceea ce deosebește terorismul atât de vandalism, cât și de crima nonpolitică, este violența motivată de scopuri politice;
– Terorismul internațional este violența motivată politic și social;
– Terorismul internațional reprezintă un act care este esențialmente motivat politic și care transcede frontierele naționale;
– Terorismul transnațional este practicat de indivizi independenți, care se bucurau sau nu de sprijinul unor state simpatizante. Terorismul internațional este opera unor indivizi sau grupuri controlate de un stat suveran;
– Violența, pentru a deveni terorism, trebuie să fie politică. Strategia teroristă nu urmărește înfrângerea forțelor regimului militar ci înstrăinarea morală a maselor față de guvern, până când izolarea devine totală și ireversibilă;
– Terorismul este folosit pentru a crea o atmosferă de dispersare sau frică, pentru a zdruncina încrederea cetățeanului de rând în guvern și în reprezentanții săi;
– Terorismul constă în acte de violență planificate, folosite în scopuri politice explicite, îndreptate împotriva unei puteri organizaționale sau structuri statale și care implică un număr relativ mic de conspiratori;
– Provocarea sau amenințarea cu provocarea unei stări de neliniște prin violența ieșită din comun, în scopuri politice, de către un individ sau un grup, fie în favoarea, fie în defavoarea autorității guvernamentale existente;
– Terorismul există atât în contextul rezistenței violente împotriva statului cât și atunci când acesta se exercită în interesul statului”. (Crozier , 1974).
Tipuri de manifestare a terorismului
Se disting următoarele tipuri de manifestari ale terorismuluiː
a) terorismul politic- în cadrul acestui tip de terorism, se regăsesc asasinatele ,,organizate și sistemice’’, cu finalitate politică.
Formele de manifestare ale terorismului politic sunt numeroase. Ele se încadrează totuși în cateva categoriiː
terorismul explicit sau implicit, pus în aplicare de majoritatea statelor cu regimuri totalitare;
terorismul exercitat de organizațiile politice extremiste;
terorismul practicat de persoane influente, grupuri de interese;
terorismul puterii.
Terorismul este folosit ca instrument de presiune politică. Principalele obiective ale terorismului politic suntː
cucerirea puterii politice prin violență;
opoziția la imerialism și oligarhie;
lupta pentru reforme sociale;
lupta pentru imagine;
crearea și intreținerea stării de haos.
Terorismul politic s-a manifestat cu pregnanța în timpul războiului rece, ca modalitate de subminare reciprocă prin violența non-statala, a celor doua ideologii- capitalistă și socialistă, fiind mai mult un terorism ideologic.
b) terorismul de stat – p interesul statului”. (Crozier , 1974).
Tipuri de manifestare a terorismului
Se disting următoarele tipuri de manifestari ale terorismuluiː
a) terorismul politic- în cadrul acestui tip de terorism, se regăsesc asasinatele ,,organizate și sistemice’’, cu finalitate politică.
Formele de manifestare ale terorismului politic sunt numeroase. Ele se încadrează totuși în cateva categoriiː
terorismul explicit sau implicit, pus în aplicare de majoritatea statelor cu regimuri totalitare;
terorismul exercitat de organizațiile politice extremiste;
terorismul practicat de persoane influente, grupuri de interese;
terorismul puterii.
Terorismul este folosit ca instrument de presiune politică. Principalele obiective ale terorismului politic suntː
cucerirea puterii politice prin violență;
opoziția la imerialism și oligarhie;
lupta pentru reforme sociale;
lupta pentru imagine;
crearea și intreținerea stării de haos.
Terorismul politic s-a manifestat cu pregnanța în timpul războiului rece, ca modalitate de subminare reciprocă prin violența non-statala, a celor doua ideologii- capitalistă și socialistă, fiind mai mult un terorism ideologic.
b) terorismul de stat – presupune „recurgerea din partea unui stat la acte de natură teroristă în lupta cu unele mișcări sau persoane considerate subversive, aici înscriindu-se: exercitarea sistemică a actelor de coerciție bazate pe utilizarea pe scară largă a forței și printr-un larg evantai de mijloace violente, menținerea unor grupuri sociale, etnice sau religioase, în condițiile de inferioritate prin oprimare și represiune, politica de segregare rasială și a aparhaid”.
c) terorismul ordinar sau banditismul – acest tip de terorism se caracterizează prin lipsa scopurilor politice, urmărindu-se obținerea unor foloase materiale sau avantaje prin acte de violență, săvârșite individual sau în grup .
Terorismul internațional poate fi și el de două feluri:
– terorism de drept comun sau banditism internațional, atunci când vizează foloase materiale;
– politic (această clasificare a apărut în urmă cu câteva decenii) .
În opinia fostului director pentru Europa al Institutului American pentru Studierea Conflictelor, Brian Crozier, terorismul este de două feluri:
– terorism diversionist- urmărește publicitatea, dobândirea unui prestigiu, discreditarea, demoralizarea autorităților, provocarea acestora să ia măsuri de represiune excesive care ar duce la înstrăinare a populației, ar accelera cheltuielile de înarmare și ar genera, în cele din urmă, un val de nemulțumiri în rândul opiniei publice;
– terorism coercitiv- vizează demoralizarea populației civile, slăbirea încrederii sale în autoritățile mandatate cu apărarea status-quo-ului, instaurarea unui sentiment de teamă.
Grupările teroriste se clasifică astfelː
– grupări etnice, religioase, naționaliste;
– grupări care se autointitulează drept revoluționare;
– grupări anarhiste, care se caracterizează prin lipsa unor scopuri clare și precise, ideologia lor fiind confuză și eclectică;
– grupări patologice sau individuale, care se remarcă prin faptul ca nu revendică scopuri de ordin politic, ideologic definite, motivația lor constând în lipsa de acomodare într-o anumită societate, organizare socială, familie;
– grupări neofasciste de extremă dreapta (cum au fost cele italiene, denumite "Ordine Nero", "Rasa del Venti", care în unele țări acționează cu acordul tacit și sprijinul guvernelor (Ojo per Ojo- ochi pentru ochi) Guatemala, Excadroanele morții – Brazilia s.a.);
– mercenarii ideologici, pe care îi întâlnim cel mai frecvent în grupările cu câmp de acțiune transnațională (exemplu: Rengo Segikun –Japonia) .
Alte forme de terorism -1990 -1996 –clasificate de Departamentul SUA:
a) terorismul organizațional
Acest tip de terorism se caracterizează prin grupări mici, unite și omogene politic, cu poziții radicale. Aceste grupări apelează la terorism pentru a câștiga influența (ex. "17 Noiembrie" – Grecia, GRAPO, IRAULTZA și ETA – Spania, Action Direct – Franța, RAF -Germania, Asaia- Armenia, celulele comuniste combatante din Belgia, etc).
b) terorismul practicat în contextul insurgențelor
Insurgenții pot fi rebeli politici sau separatiști etnici. Rebeliunile se caracterizează prin scară largă de acțiune (la nivel național sau regional), luptând contra guvernului existent;
Acțiunile teroriștilor(insurgenților) se desfășoară în limita granițelor unui stat, fiind de gherilă sau de natură paramilitară.
Insurgenții folosesc o metodă teroristă menită să distrugă credibilitatea guvernului, sprijinul politic și legitimitatea prin terorizarea civililor. Aripa militară „Noua Armată Populară” folosește actele de terorism pentru a arăta populației că guvernul legal din Filipine nu este capabil să le asigure protecție. La fel de periculoase sunt actele teroriste care demonstrează vitalitatea unei grupări insurgente, care a suferit pierderi într-o luptă „deschisă” împotriva armatelor guvernamentale, cum a fost și cazul din Salvador, Columbia sau cazul ex – Iugoslaviei și arealului din fosta URSS, în condițiile revoltelor izbucnite în urma căderii regimurilor comuniste.
c) terorismul sponsorizat
State suverane precum cele arabe și asiatice, care au un regim politic dictatorial, sponsorizează și sprijină unele grupuri teroriste sau acțiuni ale acestora pentru a deține controlul. „A fost inclusă și Siria în această categorie până la izbucnirea crizei din Golf, când președintele Assad a optat pentru o politică de deschidere spre vest. Doborârea unui avion sud-coreean, în noiembrie 1987, a relevat legăturile Coreei de Nord cu grupările teroriste, aceasta fiind introdusă pe lista sponsorilor internaționali”.
Sponsorizarea terorismului de către un stat poate atinge mai multe nivele de implicare:
– implicarea directă în operații teroriste (Coreea de Nord în cazul doborârii avionului sud-coreean în 1987, Afganistanul prin trimiterea de agenți în Pakistan, în vederea susținerii unei campanii de atentate, Libia – doborârea în 1989 a avionului PAN-AM deasupra Scoției, etc);
– încurajarea, asistența logistică și sprijinul material acordat grupurilor teroriste în producerea de atentate în interesul statelor sponsor (Iran, Libia, Irak, etc);
– procurarea de armament, explozibil, asistență în domeniul instrucției, asigurarea de liberă trecere și „sanctuare” (locuri de retragere) precum și justificarea ideologică din partea statului sponsor (țările menționate deja, Yemenul de Sud, Ungaria, fosta RDG, Bulgaria, în perioada guvernării comuniste ).
Pentru a-și atinge anumite scopuri ale politicii externe, sau în vederea măririi influenței și puterii în cadrul unor mișcări religioase ori revoluționare, statul sponsorizează actele de terorism, considerând terorismul ca un mijloc complementar al politicii de stat.
Alte tipuri de terorism (existente în literatura de specialitate)ː
terorismul patopolitic
Organizație alcătuită din rebeli universitari alienați mintal și evadați, care urmărește eliminarea fizică a tuturor celor ce „uneltesc contra poporului” dușmanii acestei oraganizații, sunt prezentați ambiguu: „clasa fascistă – capitalistă și toți agenții supuși opresiunii și exploatării”. Violența este singurul mod prin care se exprimă și funcționează, iar membrii acestor organizații nu dau dovadă de raționalitate.
b) terorismul psihotic (psihopatie)
Acest tip de terorism prezintă următoarele caracteristici: comportament anormal, persoanele prezintă probleme de inadaptabilitate socială, se manifestă irațional și violent. Exemple de-a lungul istoriei:
– Încercarea lui Giuseppe Zangara de a-l asasina pe președintele F.Roosevelt în 1938, având ca motivație ura împotriva tuturor președinților și regilor;
– Sirhan Sirhan a declarat că l-a ucis pe R. Kennedy din dragoste pentru Palestina;
– Guvernatorul Statului Alabama a fost împușcat de Arthur Buner deoarece, acesta din urmă credea că este mai bine să te caute cineva pentru crimă decât să nu fi căutat deloc de nimeni.
Toate aceste violențe și actele de terorism își au explicația în simplitatea sa, o persoană integrată într-un astfel de grup poate captura un avion scump cu ajutorul unui pistol, poate cere o recompensă iar apoi se retrage sub protecția oferită de ostateci. În continuare terorismul criminal se manifestă cu virulență, răpirile de persoane devenind la ordinea zilei, pe tot cuprinsul globului pământesc, teama de răpiri asigurâng profituri foarte mari „gărzilor de corp”, confiscarea de bunuri, sechestrările de nave răpirea sau asasinarea unor persoane, primesc motivații politice. Și asasinarea de către Mafia a unor magistrați, procurori, polițiști și personalități, sunt activități teroriste cu motivație criminală.
Folosirea violenței, în scop de intimidare, are un caracter premeditat, de aici rezultând chiar natura teroristă a acestor fenomene.
terorismul autorizat
Datorită acestor evenimente, au apărut peste tot în lume convenții privind folosirea forței în scopuri corective de către un stat. Aceste convenții se referă la situațiile de război civil sau război între două state. Legile războiului ( Convenția de la Geneva, 1973 ) au fost dezvoltate deoarece sunt universal avantajoase pentru părțile aflate în conflict.
Scopul acestor convenții este de a interzice uciderea deliberată a civililor, folosirea gazelor de luptă, torturarea civililor, în același timp sunt flexibile și deschise la „schimbări”, luăm exemplul orașelor Hiroshima și Nagasaki.
Regimurile politice se deosebesc între ele, unele folosind tehnici de menținere a ordinii interne ce pot fi catalogate ca acte de terorism autorizat, de exemplu, tortura, procese publice, epurații. Aceste practici țin de fascism și stalinism. Unele guverne sau conduceri de stat, au autorizat urmărirea dizidenților dincolo de granițele statelor – cazul asasinării lui Trotki în Mexic, asasinării rușilor albgardiști de la Paris, a naționaliștilor ucrainieni în Germania, campania de asasinate organizată de Israel în Europa și Orientul Mijlociu ca răspuns la atacurile fedainilor palestinieni; cazul implicării CIA în asasinatele politice împotriva unor personalități americane sau străine; regele Hussein al Iordaniei a fost victima a numeroase atentate sponsorizate de inamicii săi politici din țările arabe vecine.
terorismul autorizat mutual (vigilenții)
Un regim politic amenințat preferă ca „voluntarii” să acționeze fără o aprobare oficială în cazuri în care evită să se implice. Astfel, polițiștii din escadroanele negre – Brazilia omorau „în afara serviciului” criminalii „notorii” din Guatemala, organizațiile Mano Bianca și Ojo por Ojo, fără ca autoritășile să se mai fi sesizat. O parte a „vigilenților” operează fără sprijinul și recunoașterea statului respectiv.
e) terorismul organizational
Pentru a se face distincție între grupările teroriste, poartă în cazul pedepsirii unor membrii feloni, semne distincte și evidente pentru atenționare. Statul sau instituția amenințată cataloghează teroriștii în urma pedepselor rapide, crude și vizibile, iar activitățile acestora sunt clasate ca terorist-organizaționale.
f) terorismul pragmatic
Se caracterizează prin uzarea violenței în vederea creării unui sprijin de masă materializat în extorcarea de fonduri sau obținerea de sprijin în organizarea de greve, manifestații, etc.
g) terorismul funcțional
Se folosește în cazurile în care, datorită mijloacelor specifice teroriste o organizație poate dobândi un avantaj strategic.
h) terorismul manipulativ
Cel mai des apare sub forma unei situații de negociere, în care teroriștii amenință cu distrugerea unor bunuri sau cu uciderea unor ostatici, în cazul neîndeplinirii cererilor. Mass – media este cea care manipulează opinia publică.
terorismul simbolic
Victima aleasă trebuie să reprezinte simbolul „dușmanului”, atentatul reprezintă în acest caz mai mult decât o simplă răzbunare sau eliminarea unui personaj incomod. Exemplu: asasinarea în 1978 a premierului spaniol Luis Carrero Blanco, de către ETA, sistemul politic care refuza autonomia bascilor în Spania fiind ținta.
Karl A. Seger, un cunoscut autor, care s-a ocupat de acest domeniu, preciza, în lucrarea „Manualul de antiterorism” că există trei mari categorii de manifestare a fenomenului terorist contemporan . Acesta susține că grupările teroriste pot fi: cele nesprijinite de stat, cele patronate de stat și cele dirijate de stat .
Există anumite grupuri – formațiuni mici – care nu sunt susținute de stat, antrenate de un interes special, de exemplu, cei ce se opun avortului, cei care incendiază clinicile cu acest profil etc. Din cauza posibilităților limitate, aceste grupuri nu posedă infrastructura necesară pentru acțiuni îndelungate.
Teroriștii din această categorie sunt deseori prinși, deoarece nu posedă deprinderile și cunoștințele profesioniștilor.
Spre deosebire de grupurile mici, amintite mai sus, grupurile susținute de stat, sunt instruite și înzestrate de stat cu armament, primind de asemenea sprijin logistic și administrativ din partea unor state suverane.
Departamentul de Stat al SUA precizează că grupurile din această categorie sunt răspunzătoare pentru 70% din incidentele teroriste internaționale. De exemplu, „euro-terorismul” a apărut sub forma unei alianțe a diferitelor grupări teroriste din centul și vestul Europei, încheiată la jumătatea anilor 60, cu sprijinul unor țări din blocul răsăritean. Alianța își propune acțiuni comune împotriva instalațiilor NATO și a altor obiective cu relevanță în condițiile accentuării războiului rece. Grupările promarxiste din America Latină au primit sprijin masiv din Cuba, suprasolicitarea capacității de sponsorizare a acestui stat aducând regimul castrist în pragul colapsului economic și social.
Țările care ajută teoriștii nu o fac gratis. În alte cazuri insurgenții cumpără echipamentele și armele folosite. Țările sponsor sprijină teroriștii în traficul de droguri, jafuri armate, răpiri pentru răscumpărare sau să folosească șantajul, pentru a obține fonduri pentru autosusținere financiară și materială prin care să se micșoreze cota „ajutoarelor frățești”.
Grupurile dirijate de către stat – cele pe care acestea le organizează, aprovizionează și controlează, de exemplu în anul 1984, hanul din zona Golfului Persic și Africii de Nord a hotărât să formeze o unitate specială (2500 oameni) care să ajute la răspândirea proriului gen de fundamentalism islamic, unitate constituită din tineri cu experiență de luptă, necăsătoriți și gata să execute misiuni kamikadze.
Karl Seger avertiza în legătură cu dezvoltarea terorismului patronat de o țară pentru că acesta nu putea duce decât la creșterea semnificativă a pericolului, grupările fiind tot mai bine echipate, instruite și înarmate gata să găsească ajutor logistic peste tot în lume.
1.3. Terorismul și teroriștii
Obsesia teroriștilor de a convinge grupul social țintă, să privească lumea așa cum o privesc ei, potrivit propriului standard de legitimitate politico-socială, reprezintă una din caracteristicile terorismului.
La baza emergenței oricărui act de terorism stă sistemul de convingeri format din imagini, simboluri și mituri dominante, de percepții și interpretări eronate care determină trecerea de la nemulțumire și frustrare la acțiuni violente și speranțe de schimbare a statului real dar neconform al societății atacate.
Convingerile subiecților unui act terorist poate să provină din surse cum ar fi cadrul social – politic în care aceștia trăiesc și se formează. Acest cadru social-politic poate să cuprindă factori culturali cum sunt religia, cultura, istoria, tradițiile, care se transmit membrilor grupului prin formele lor specifice de socializare.
Teroriștii odată ce au intrat în război cu societatea vor trebui să accepte marginalizarea, clandestinitatea și autoizolarea plină de nesiguranță și tensiune fapt care duce la creearea unui set de convingeri foarte rigid contrare cu realitatea socială dată. Ripostele țărilor amenințate de aceștia duc la inhibarea deschiderii mentale a acestor insurgenți neputându-se ajunge la un compromis sau la un schimb de opinii.
Majoritatea teroriștilor se consideră victime, ei neînțelegând de ce sunt considerați agresori, se autopercep ca fiind cei oprimați: țărani, muncitori, minoritari, sau grupări incapabile de a se apăra singure. Aceștia se consideră mai sensibili, niște idealiști care sunt mai presus de societate, aceasta nemeritându-i. Tendința organică a terorismului spre pseudo-legitimizare este reflectată de folosirea curentă a termenilor juridici extrem de elaborați pentru a încadra atentatul terorist într-o aură justificativă și legalistă. În viziunea lor, teroriștii nu consideră atentatul drept crimă sau asasinat ci „execuții după judecare”, victimele fiind „trădători”, cei care au vândut țara.
Teroriștii își proiectează imaginea actelor lor cu ajutorul simbolisticii militare, încercând să acrediteze ideea unui război convențional între două tabere – ei și restul lumii. Pentru teroriști, victimele atentatelor, chiar și cele întâmplătoare sunt reprezentanți ai „dușmanului” – în cazurile rare în care ei admit existenta unor victime nevinovate – cazul atentatelor oarbe, răspunzător este guvernul care a refuzat să le satisfacă cererile sau le-a ignorat amenințările. De asemenea refuzarea responsabilității pentru actele de violență este tot o caracteristică a terorismului.
Odată ce o persoană devine terorist apare și acel sentiment de vinovăție față de faptele care le-a săvârșit, motiv pentru care în mintea acestuia apare fenomenul de autoconvingere prin care încearcă să dea vina pe ceilalți, că totul s-a întâmplat din vina lor, nu a lui și trece peste standardele normale ale unui comportament moral sau social. Din această cauză teroriștii au încredere doar în canalele proprii de informații neacceptând păreri sau informații din altă parte.
Astfel, modelul de „rea credință înnăscută a inamicului” îi face pe teroriști să nu accepte realitatea dramatică, absurditatea demersurilor lor, orice gest conciliator fiind interpretat ca o încercare de înșelare. În acest sens, un exemplu elocvent îl constituie atentatul din estul Londrei (9 februarie 1996) într-un moment în care detensionarea dintre IRA și guvernul britanic părea deja o realitate.
Avertismentele lui Jerry Adams privind neîncrederea crescândă a Sirm Fein-ului și a radicalilor IRA au fost confirmate la Docklans, explozia provocând demolarea mai multor clădiri, doi morți și peste o sută de răniți, pagubele totale fiind de 85 milioane de lire sterline.
În concluzie, este foarte greu ca teroriștii să accepte starea de pace, ei fiind exterm de limitați din acest punct de vedere, adaptându-se la falsitatea convingerilor lor sau refuzul de a găsi o soluție de ieșire dintr-o situație practic fără ieșire duce la un șoc emoțional ce poate reedita o astfel de tragedie.
1.4. Esența acțională a terorismului
În cazul terorismului, acțiunea capătă relevanță în condițiile în care „ținta” vizată acționează conform previziunilor teroriste, fie pierzând sprijinul politic al publicului, fie pierzându-și capacitatea politică pentru care a fost atacată.
Țintele vizate pot avea reacții care să le slăbească autoritatea politică, potențând involuntar terorismul (intimidarea generală a publicului – care inițial este o țintă primară). Unul din potențialele surse de emergență a terorismului este reacția violentă datorată fie regimului politic, fie indulgenței față de terorism.
Ținta incapabilă să răspundă la teroare este amenințată să-și piardă credibilitatea și totodată încrederea în sine pentru a lupta contra terorismului. Așa se întâmplă și atunci când teroriștii își pot alege momentul și victimele acțiunii lor, când primesc sume de bani pentru răscumpărare (scandalul „Irangate”), își transmit platformele și revendicările prin massmedia, distrug simbolurile autorității de stat menite să protejeze cetățenii și neachitarea de aceste atribuții, duce la pierderea legitimității lor.
Terorismul poate deci, subzista numai în situațiile în care opțiunile puterii implică costuri mai mari decât beneficiile.
Terorismul nu poate rezista în fața unei puteri ce se dovedește flexibilă, deschisă spre reforme ce-i favorizează pe moderați și ușurează situația celor oprimați sau defavorizați de sistem.
Reformele nu constituie un panaceu dacă nu sunt dublate de flexibilitate politică, înțelegerea raporturilor de forțe, a percepției publice sau a măsurii.
1.5. Perspectiva juridică a terorismului
Douglas Kash precizează că „deși terorismul este în preajma noastră de mult timp, avem încă dificultăți în definirea și prevenirea sa și chiar în pedepsirea actelor teroriste ”.
În timpul „Conferințelor Internaționale pentru Unificarea Legii Penale” au apărut, sub raport juridic, primele tentative de definire a terorismului, cu ajutorul lui Quintilliano Saladana, care a introdus în cadrul Academiei de la Haga în 1925, conceptul de „crimă internațională”. Mai mult decat atat, acesta includea în sfera de definiție, crimele împotriva drepturilor omului și crimele comise împotriva șefilor statelor străine sau reprezentanților diplomatici ai acestora.
Conferința de la Haga (1935) a definit terorismul ca pe „un act voluntar comis împotriva vieții, integrității fizice, sănătății sau libertății oficialităților; orice act care primejduiește o comunitate, creează o stare de teroare în vederea schimbării autorității publice sau împiedicarea acțiunilor acesteia, sau care urmărește deranjarea relațiilor internaționale”.
În 1935-1936 Conferința Ligii Națiunilor Unite pentru prevenirea și pedepsirea terorismului a adoptat definirea actelor teroriste ca: „acte criminale îndreptate împotriva unui Stat, astfel gândite și concepute să creeze teroare în mințile persoanelor particulare, a grupurilor sociale sau a opiniei publice”.
În 1972, administrația Americană a înaintat un memoriu intitulat „The United States 1972 Draft Convention for the Prevention and Punishment of Certam Acts of International Terrorism” ( Presupunerea SUA privind legiferarea convenției pentru prevenirea și pedepsirea anumitor acte de terorism internațional-1972) celei de a șasea Adunări Generale a Organizației Națiunilor Unite.
ONU a stabilit un „Comitet Ad-Hoc pentru terorismul internațional” structurat în trei subcomitete dintre care unul avea rolul de a stabili o definiție viabilă a fenomenului, grup care negăsind o definiție juridică unanim acceptată a propus următoarele elemente pentru a fi introduse în aceasta:
a) Acte de violență și alte acte represive comise de regimurile coloniale, rasiste sau străine împotriva popoarelor sau oamenilor care luptă pentru libertatea lor;
b) Tolerarea sau asistența din partea statelor, a organizațiilor, grupurilor, mercenare sau fasciste a căror activitate teroristă este direct îndreptată împotriva statelor suverane;
c) Actele de violență comise de indivizi sau grupuri de indivizi care amenință sau suprimă viața oamenilor nevinovați, amenință drepturile și libertățile fundamentale ale oamenilor – acestea nu includ dreptul inalienabil la auto-determinare și independență a popoarelor aflate sub regimuri coloniale, rasiste sau alte forme de dominație străine, nici legitimitatea luptei acestora;
d) Actele de violență comise de indivizi sau grupuri de indivizi în scopuri private, a căror efecte nu sunt în legătură cu un stat.
De atunci, au fost adoptate sau propuse o sumă de definiții de către diverse organizații internaționale sau regionale, însă abia la jumătatea anilor '80 s-au înregistrat unele progrese.
În 1985, 9 decembrie – Națiunile Unite au adoptat pentru prima dată o rezoluție de condamnare a actelor teroriste, definindu-le „acte criminale”. Terorismul internațional a fost definit ca „ un act de distrugere a domniei legii”. Comunitatea Europeană, Belgia, Spania, Portugalia au declarat: „Prevenirea și pedepsirea actelor criminale trebuie asigurată, iar luarea de ostatici și alte crime nu mai trebuie tratate ca acte politice care îi protejează pe participanți de extrădare sau condamnare”.
Suedia a anunțat: „Legitimitatea unei anumite cauze, cum ar fi lupta pentru auto-determinare sau independență, nu legitimează în sine folosirea unor forme de violență, în special violența contra persoanelor nevinovate. De asemenea, nu trebuie să mai existe locuri de azil pentru teroriști”.
Rezoluția a cerut tuturor statelor să ia măsurile necesare la nivel național în vederea eliminării rapide și complete a terorismului. SUA a încercat să acționeze independent, punându-și la punct propriile concepte privind terorismul și elaborând pe baza acestora o legislație relativ solidă.
În timp, definiției terorismului, în legislația Americană, i s-au adus semnificative îmbogățiri: „Actul privind riposta la terorismul internațional 1985”, „Raportul pregătitor al Subcomitetului pentru Securitate și terorism din Cadrul Comisiei pe Probleme Judiciare și de Terorism Sponsorizat de Stat” etc. Diferențele dintre interpretările pe care statele lumii le dau aceleiași fapte de la terorism până la exercițiul valid al rezistenței naționale, grupate individuale creează dificultăți în enunțarea unor principii legale de ripostă laterorism.
La celebra butadă „Ceea ce este terorism pentru tine, este lupta pentru libertate pentru mine”, unii autori au răspuns că diferență dintre teroriști și luptătorii pentru libertate, constă în faptul că teroriștii ucid victime nevinovate, în timp ce luptătorii pentru libertate, salvează vieți luptând cu riscul proprii vieți, până când libertatea va învinge.
ONU nu a putut arbitra conflictele de interese presupuse de această problemă, legitimând, într-o oarecare măsură, unele acte cuprinse în „zona cenușie” a domeniului de definiție a terorismului.
Astfel, în decembrie 1973, a votat Rezoluția 3103, care legitimează conflicte armate conexe la lupta popoarelor contra colonialismului și rasismului. În 1974, ONU a adoptat „Definiția agresiunii” care poate justifica unele acțiuni teroriste dacă acestea contribuie la lupta anticolonială sau ajută mișcările în favoarea autodeterminării.
Astfel, definiția terorismului trebuie să fie general acceptată, funcțională, aplicabilă și maleabilă, pentru a răspunde celor patru deziderate trebuie să cuprindă și următoarele două elemente:
a)un act de violență sau amenințarea cu violență- acest act are un scop politic, ținta sa fiind civilii sau proprietățile unui stat;
b)folosirea unor inocenți- ca ținte sau obiecte de șantaj, în vederea obținerii de avantaje politice, transformă automat „lupta pentru libertate” în crimă.
Capitolul II
Istoria și evoluția terorismului
2.1. Aparitia terorismului
Termenul "terorism" a apărut destul de târziu în dicționare. Verbul „a teroriza” șia intrat în vocabularul limbii franceze în anul 1796, acest lucru fiind atestat de Dicționarul Robert, noțiunea totuși conștientizată de omenire la începuturile istoriei.
Teroarea și frica au fost instrumente foarte convingătoare ale violenței sau forței, încă din Antichitate.
Pentru realizarea unui scop politic era utilizată în mod frecvent violența. Terorismul a fost folosit politic încă din secolul XII-XIII, de către „Asasini” un ordin islamic secret din perioada medievală, (grup de musulmani sectanți fanatici care acționau sub influența drogurilor prin teroare și crimă răspândind teroare în rândul „necredincioșilor”).
Inceputurile terorismului contemporan l-a constituit al doilea razboi mondial, o data cu revigorarea diferitelor nationalisme europene, datorită propagandei naziste, acuzele adresate imperiilor coloniale, războaiele succesive din sud-estul Asiei si înfruntarea americano-sovietica aproape permanentă, iar de atunci, lupta nu a facut decat să se intensifice, să se întindă în lumea întreaga, dar rămanand fidelă aceluiasi tip de scenariu.
Mulți istorici au subliniat faptul că teroarea este o stare psihică, iar terorismul se referă la o activitate socială organizată (și cu toate controversele existenței între aceștia), nimeni nu poate nega faptul că teroarea este cheia care declanșează terorismul.
Terorismul constituie astfel, unul dintre cele mai periculoase fenomene, fiind încurajat de virulența curentelor fundamentaliste care au drept suport fundamental starea de frustare și săracie extremă a unor zone largi ale populației de pe întreaga planeta.
2.2. Cauzele apariției terorismului
Înțelegerea corecta a cauzelor terorismului este esentială atat pentru adoptarea unor stategii de combatere a acestui fenomen, cat și pentru reducerea numărului de victime și a afectelor negative sociale, politice sau economice. Efortul de analiză și intelegere corectă și completa a acestor cauze nu trebuie în niciun caz confundat cu incercarea de a justifica actele teroriste. Nu poate exista niciun fel de justificare morală pentru actele teroriste, indiferent de legimitatea cauzelor invocate.
Majoritatea analistilor sustin ca terorismul are o cauză strict politică, orice miscare teroristă ce capătă suficient acces la putere politică, pentru a-si promova obiectivele, renunță la terorism, din proprie inițiativă.
Elemente de esenta a fenomenului terorist , pot evidenția o serie de cauze proprii a etapei actuale de dezvoltatre a omenirii precum conflictele sociale din diverse state ale lumii determinate de situații interne de diverse nuanțe (religioase, politice, economice, xenofobe, rasiste, extremiste, nationaliste, separatiste); conflicte politico militare din diferite zone ale lumii, dominate de interese majore, un loc important ocupandu-l lupta pentru putere duse deschis sau în secret, de către forte interne cu sprijin extern, inclusiv de către organizații de tip criminal, ori terorist; expansiune continua și tot mai accentuată a fundamentalismului islamic.
Printre cauzele care favorizează apariția și dezvoltarea fenomenului terorist mai pot fi menționateː dorința de putere sau insuficiență strcturare a instituțiilor ce au atribuții în prevenirea și combaterea fenomenelor infractionale grave; violența tot mai crescută a unor fenomene infractionale și interferarea tot mai acuta a acestora cu activitatea teroristă; lipsa de coordonare la nivel global, zonal și regional a măsurilor antiteroriste necesare combaterii acestui flagel; destructurarea, reducerea sau desființarea unor forțe armate conventionale sau speciale apartinad în principal fostelor state socialiste, ceea ce a facut ca unii specialiști din cadrul acestora să se pună în serviciul unor organizații și grupări teroriste.
Motivele specifice ale terorismului pot fi foarte diverse, dar cele mai cunoscute suntː
-obținerea de bani și avantaje
Unul din scenariile cele mai temute în tările vestice este obtinerea de arme neconvenționale de către un grup nestatal, stat instabil sau care are interesul să castige din vanzarea lor cu orice preț. Scenariul clasic este in felul următorː entitatea dispune de cel puțin două bombe nucleare, guvernul SUA primește o amenințare cu distrugere a unui oraș, dacă o sumă mare de bani nu este transferată entității. Americanii nu iau in serios prima amenințare. Entitatea iși publică amenințarea și o listă de ținte, și detonează prima bombă nucleară. Guvernul american plătește suma și încearcă să dea de urmă teroriștilor. Cu o parte din banii primiți, entitatea cumpără alte bombe și amenință detonarea lor dacă se încearcă capturarea lor.
– dorința de a răspandi un mesaj
Actul de violență este comis numai pentru a atrage atenția unei stări de fapt, pentru a transmite un mesaj sau pentru a aduce niste idei în dezbaterea publică. Teroriștii sunt mai preocupați de cantitatea și calitatea ,,timpului de antenă’’ decat de provocarea unui număr mare de victime. Cele mai cunoscute suntː Theodore Kaczynski- Unabomber, suferind de schizofrenie, a comis un numar de 23 de antetate pe parcursul a 18 ani, numai pentru a obtine publicarea propriilor ,,manifeste’’ ; Weather Underground, grup terorist afiliat, care intre 1969-1975, a acționat în SUA pentru a protesta împotriva războiului din Vietnam și a campaniei duse de poliție și FBI, împotriva miscărilor pentru drepturile civile.
– răzbunare și pedepsire
Numit și terorism justițiar, acest motiv este destul de rar, fiind de obicei responsabil pentru asasinatele politice. Cele mai cunoscute cazuri suntː asasinarea lui Armand Călinescu de către legionari, ca pedeapsa pentru rolul jucat de acesta in uciderea lui Corneliu Zelea Codereanu; asasinarea primului ministru indian Indira Ghandi, de către propriile gărzi de corp pentru responsabilitatea sa în masacrul comis de armata indiană la asaltul Templului de Aur din Punjab.
– fanatismul religios
Contrar percepției generale, fanatismul religios este numai rareori motivul actelor teroriste. Această confuzie este întreținută atat de tendința factorilor politici și massmedia de a pune etichete de extremism organizațiilor teroriste, cat și a grupurilor teroriste care își asumă în mod fals motivații religioase pentru dezvoltarea propriei baze de susținere. De exemplu, există multi specialiști care consideră că motivul real al terorismului Al Qaida, nu este fanatismul islamic, dar propaganda acestui grup se folosește abil de fanatismul islamic pentru a justifica politica de teroare și pentru a amplifica efectele actului terorist. Religia, a devenit pentru islamiști elementul vital care se clădeste pe exacerbarea rolului micului Djihad. Cartea sfantă a islamilui mentioneaza Djihad-ul ca fiind un război desfășurat in condițiile unei situații limită, atunci cand comunitatea credincioșilor este pusă în pericol de un atac armat al păganilor. Cele mai cunoscute cazuri de terorism motivat de fanatism religios suntː atentatul cu gaz comis de secta apocaliptică Aum Shinrikyo în metroul din Tokio, în 1995, soldat cu 12 morți și cateva mii de răniți. Unii specialiști consideră că atacul nu a fost făcut pentru a grăbi un final apocaliptic al lumii, ci pentru a distrage atenția poliției de la o anchetă criminală asupra liderului sectei; atentatele comise de teroristi izolati sau de către grupuri izolate împotriva clinicilor de avorturi din SUA; asasinarea de către extremiștii islamici a traducatorului japonez și rănirea gravă a editorului norvegian al cărții ,,Versetele satanice’’, aceasta carte a autorului britanic Salman Rushdie fiing considerată o blasfemie criminală.
– subminarea autorităților de stat
Deși multe grupări teroriste au ca obiectiv secundar subminarea puterii de stat, pentru miscarea anarhistă a reprezentat motivul principal pentru activitatea teroristă. Lupta pentru eliberare, emancipare și obtinerea puterii politice. Se spune că în timp ce insurgența este startegia săracului, terorismul este stategia săracului disperat. Cele mai multe grupări teroriste sunt motivate de idealuri legitime ce nu pot fi obținute pe cai politice, militare sau economiceː
– lupta pentru emancipare economică și politicăː miscarea Zapatistă și majoritatea miscarilor comuniste de insurgența și terorism;
– lupta împotriva Apartheidului – Umkhonto we Sizwe, grup terorist afiliat Congresului National African;
– lupta pentru independență sau autonomie- miscarea separatistă ETA, Armata republicană Irlandeză, Frontul de Eliberare al Quebeqului, organizația Tigrii Tamiliș.
In unele cazuri, idealurile legitime care au fost motivele inițiale, pe parcursul alunecării pe spirala violenței se transforma într-un amestec demagogic numai pentru a justifica o continuare a violenței. Unul din exemplele cele mai clare este Manifestul Flq în care revendicările de autonomie sunt amestecate cu idei de stanga, lupta anticoruptie, protestul antifederalist, revendicari sindicale. In alte cazuri, organizatiile teroriste apelează la dizinformare și manipulare pentru a recruta noi membrii sau a-si extinde influența. Aceasta dezinformare și manipulare poate fi făcută într-un mod foarte profesionist și credibil. De exemplu, Al Qaida, pe langă propaganda jihadistă, a difuzat pe data de 13 Decembrie 2004 un videoclip de propagandă și dezinformare în limba engleza, avand ca țintă tineretul musulman moderat din vest. În acest videoclip, din oportunism tactic, Al Qaida încearca să se prezinte ca miscare de rezistență propriu- zisă, provocand jihadul global în numele rezistenței împotriva ocupanței Irakului.
Capitolul III
Combaterea fenomenului terorist
Democrațiile occidentale au fost surprinse începând cu 1970 de valurile de terorism care au lovit America, Orientul Mijlociu și Europa. Odată cu atacurile organizate și sistematice ale grupărilor teroriste transnaționale și internaționale, responsabilii naționali au înțeles că universul violenței politice este mult mai larg, proprii cetățeni putând să devină ținte.
Romania a fost prima țară care a propus Ligii națiunilor încă din anul 1926, elaborarea unei convenții internationale pentru reprimarea terorismului.
Unul din mijloacele de combatere a terorismului, la nivel internațional, îl constituie încheierea unor convenții adoptate în acest scop. Dintre acestea amintimː
– Convenția pentru prevenirea și reprimarea terorismului (Geneva, 1937);
– Convenția pentru combaterea capturării ilicite de aeronave (Haga, 1970);
– Convenția pentru prevenirea și reprimarea actelor de terorism (Washington, 1971);
– Convenția asupra prevenirii și pedepsirii crimelor împotriva persoanelor protejate pe plan international, inclusiv agentii diplomatici (adoptată de Adunarea Generală ONU, 1973);
– Convenția europeană pentru reprimarea terorismului (Strasbourg, 1977);
– Convenția împotriva luării de ostatici (New York, 1979);
– Convenția internațională împotriva recrutării, folosirii, finanțării sau instruirii de mercenari (adoptată în cadrul ONU, în 1989);
– Convenția privind securitatea personalului Natiunilor Unite și a celui asociat (New York, 1994);
– Convenția internaționala privind reprimarea atentatelor cu bombe (New York, 1997);
– Convenția internaționala privind reprimarea finanțării terorismului (New York, 1999).
Din analiza faptelor incriminate de convențiile menționate mai sus, se desprinde caracteristica esențială a terorismului, și anume, folosirea premeditată a violenței sau amenințarea cu violență pentru a crea o stare de temere ce ar putea provoca o reacție din partea unui guvern, ori pentru a intimida un guvern sau o parte a unei populații pentru schimbarea unei anumite politici sau a unei anumite acțiuni.
3.1. Universul violenței politice
Violența inițiată sau proiectată de o țară poate fi împărțită în două tipuri, acestea fiind: violența statală împotriva propriilor cetățeni și violența statală ce poate fi îndreptată contra altui stat.
Forma războiului convențional dată de acțiunile agresive ale unor state îndreptate împotriva altor state, duce la ciocnirea a doua armate regulate. Statele dispun de paliere acționale mai joase, însă la fel de violente ca și războiul care este considerat a fi forma de violență politic motivată, cea mai des întâlnită în istoria omenirii; este cazul loviturilor aeriene limitate, acțiunilor de comando sau infiltrarea diversionisților. Prin aceste subpaliere acționale se reflectă gradul sau capacitatea de reacție a unui stat.
Atunci când forța și violența unui stat este folosită împotriva propriilor cetățeni întâlnim două categorii de acțiuni: în prima categorie sunt incluse procesul normal și legal de impunere a legilor și acțiunilor de apărare a siguranței naționale, ordinii și liniștii publice , legalității constituționale, iar cea de a doua categorie cuprinde folosirea ilegală și abuzivă, de către un guvern, a violenței politice, având scopul de a teroriza și intimida cetățenii, fiind astfel prevenite unele manifestări de opoziție. În toate regiunile totalitare( țările comuniste din Asia și Europa de Est, unele țări islamice, fasciste și naziste) s-a folosit abuziv și ilegal violența de stat, dar și în statele cu regim pseudo democratic unde acționau „Escadroanele morții” din țări din Africa și America Latină, provenind din forțe care foloseau teroarea pentru a intimida cetățenii în scop preventiv.
În ultima perioadă violența politică a avut o evoluție rapidă prin rivalități religioase, etnice sau social-ideologice, numeroase grupuri sociale subdezvoltate au devenit focare de violență motivată de obiective sau de scopuri minore acceptate de grupuri minoritare cum ar fi protejarea mediului ambiant și a animalelor, problemele legate de avorturi.
Violența cetățenilor ce are ca țintă statul, poate fi spontană sau organizată, manifestându-se ca un pumn impulsiv, fiind o expresie a nemulțumirilor, dar fără a avea vreun obiectiv politic clar, o planificare anterioară sau o conducere planificată. Această categorie de violență intră conceptual în categoria insurgenței având ca scop final răsturnarea guvernului. Revoluția, gherila, terorismul, lovitura de stat și răscoala sunt principalele forme de insurgență, ele diferă prin strategiile de ridicare la luptă a populației contra sistemului statal. Un exemplu de violență politică a cetățenilor împotriva statului: ridicarea cetățenilor palestinieni împotriva administrației israeliene „ Intifada”.
Lovitura de stat este o răsturnare bruscă, puternică și neașteptată, în vederea înlăturării unui guvern aflat la putere: „Coup d'Etat” – reprezintă luarea puterii de către un individ sau un număr mic de persoane care controlează pârghii importante în sistemul de conducere. Lovitura de stat era caracterizată de Edward Luttwak ca strategia „de infiltrare a unui segment mic dar bine plasat de persoane în aparatul de stat în vederea preluări controlului și puterii” . Rebelii trebuie să coopereze cu o parte din armată și cu forțele de securitate în paralel pentru a avea succes și pentru a duce la bun sfârșit realizarea surprizei. La sfârșitul anului 1969, cu ocazia inaugurării celei mai moderne conducte petroliere din Africa de Nord, căpitanul libian Moamar Gaddafi a primit comanda gărzii regale, reușind să organizeze în cadrul bazei militare de la Bab-Iziza un nucleu de puciști, iar în timpul vizitei oficiale în Turcia a regelui Idriss, Gaddafi a arestat generalii suspecți de loialitate și a ocupat principalele posturi de comandă, administrația, ministerele și centrala electrică din Tripoli.
În Irak au fost executați 300 de ofițeri ai forțelor aeriene și ai garzii Republicane, deoarece au fost bănuiți că ar fi complotat împotriva regimului condus de Saddam Husein, la sfârșitul lunii august 1996.
Loviturile de stat se caracterizează prin faptul nu se dorește vărsare de sânge și sunt planificate pentru a se desfășura rapid.
Revoluția -presupune o transformare bruscă, radicală și violentă a structurilor sociale, politice sau economice ale unui regim dat; revoluția nu este o strategie de insurgență ci mai degrabă ea este o tentativă de schimbare de sistem.
Schimbările revoluționare nu presupun, în unele cazuri, un plafon ridicat de violență politică. În unele cazuri violența politică este prezentă dar se manifestă la intervale scurte de timp, spre exemplu revoluția din România din decembrie 1989, iar în alte cazuri, revoluțiile s-au prezentat ca niste procese sângeroase și lungi spre exemplu revoluția chineză.
Modelul leninist al strategiei revoluționare se caracterizează prin antrenarea maselor populare pe o perioada de pregătire lungă dar cu o confruntare directă și scurtă; acest model a fost adoptat de multe mișcări din lumea a treia Africa, America latină.
Gherila -„război limitat" – este cea mai veche formă de conflict ce a apărut înaintea războiului convențional. Această formă de război se caracterizează prin faptul că inamicul puternic este combătut de niște formațiuni paramilitare sau militare relativ mici.
Această formă difuză de război a servit în numeroase cazuri, ca formă auxiliară de luptă, împotriva inamicilor, în cazul insurecțiilor ea rămânând practic singura formă de luptă contra statului propriu sau agresorului.
Ca strategie, gherila se caracterizează astfel:
– evitarea luptei directe, decisive;
– optează pentru uzura inamicului prin mici încleștări;
– folosesc un stil flexibil cu operațiuni "lovește și fugi";
– procedează la fel ca orice subunitate de infanterie atunci când pregătesc o ambuscadă sau atacul unui obiectiv.
Răscoala -reprezintă materializarea violenței proiectate de mulțime, este neorganizată deoarece nu dispune de structuri de comandă sau eșaloane ierarhice, nu este direct controlată de un lider, este scurtă și neplanificată. Răscoala are o durată variată, putând dura ore, zile, și chiar săptămâni. În multe orașe s-au organizat unități speciale de poliție "anti-riot" (antidemonstrație), ceea ce demonstrează că răscoala urbană a devenit un fenomen endemic.
Terorismul – în contextul violenței politice contemporane are un loc aparte. Acțiunile teroriste reprezintă o formă politică diferită de gherilă, războiul convențional, răscoala sau agresiune statală brutală și ilegală, purtate sistemic, ele constituie o strategie distinctă a insurgenței motivate politic.
Terorismul se manifestă prin violența către alt individ, individ contra stat, stat contra individ sau stat contra stat, în condițiile în care principiile de conviețuire pașnică, respectul față de viața semenilor, devin deziderate teoretice bune pentru alții.
3.2. Importanța combaterii terorismului și pericolul social ce îl reprezintă
Terorismul reprezintă o problemă complexă a societății internationale, ce continuă să aibă o poziție constantă pe agenda de lucru a ONU.
Terorismul este o faptă care poate atinge toate laturile vieții sociale. O caracteristică importantă a investigării unor fapte de această natură este evidențiată de acele persoane care aplică legea ce cooperează în baza unui cadru legislativ adecvat să se folosească de cele mai performante metode și mijloace de investigație și înarmați cu informații valoroase care au ca scop prevenirea unor astfel de fapte.
Combaterea actului terorist necesită un suport logistic foarte consistent, motiv pentru care este condiționat de infracționalitatea economico-financiară, ajungându-se la pierderi de vieți omenești și pagube financiare de neimaginat. Acest flagel are ca trăsătură fundamentală realizarea scopului de impunere a forței și a violenței ilegale împotriva ordinii de stat de către adepții săi care, de regulă, sunt persoane anonime, dar bine organizate și ce acționează sistematic pentru realizarea obiectivului propus.
Găsirea căilor și modalitătilor celor mai eficiente, pentru combaterea terorismului international, rămane una din preocuparile majore ale Organizației Mondiale.
Importanța combaterii acestui fenomen rezultă din aceea că este o tactică de luptă de gherilă, având ca rezultat final realizarea unor scopuri politice, evidențiindu-se caracterul său violent care are drept obiectiv realizarea unor rupturi „psihologico-afective” între membrii unei societăți și conducerea acesteia, a unei explozii de opinii mass-media al căror impact este destabilizator și nu în ultimul rând a sentimentului de frustrare care apare în rândul cetățenilor, defăimând autoritatea în toate formele ei și promovând injustiția, pe care apreciază că nu o poate înlătura nimeni și nimic. Importanța combaterii terorismului, a pericolului social pe care îl reprezintă este foarte bine reflectat în cuvântul președintelui S.U.A. George W. Bush din 06.11.2001, când afirmă că „SUA nu-și va găsi liniștea până când grupările teroriste cu accesibilitate globală nu vor fi găsite, oprite și înfrânte” .
3.3. Preocupări antiteroriste interne
Nici România, nu a fost exclusă de la identificarea unor organizații extremist–teroriste de pe teritoriul ei care, chiar dacă nu au fost îndreptate împotriva statului român, pot avea ca obiectiv principal alte state, membrii acestora fiind preocupați intens de acumulări financiare printr-o serie de activități ca :
– Deținerea unui statut legal cu scopul de a acoperi prezența acestor grupări teroriste pe teritoriul românesc, folosindu-se de orice mijloace și metode, de la cele mai joase și neînsemnate structuri ale statului sau private, până la cele mai înalte poziții și funcții;
– Derularea unor operațiuni licite sau ilicite care în cele din urmă sunt transferate organizației “mamă”, de unde apoi sunt îndreptate către scopurile pentru care au fost create;
– Racolarea specialiștilor din diferite domenii de activitate care să planifice în cele mai mici detalii toate acțiunile respectivei grupări, care au un scop bine definit;
– Strângerea de informații și date sub diferite acoperiri, despre viitoare ori actuale ținte, atât în străinătate cât și din țară;
– Derularea unor acțiuni bazate pe tenacitatea de a găsi acele persoane care se convertesc rapid la doctrina lor, a unor activități desfășurate în rândul celor fără cultură, fără un loc de muncă stabil etc.
În țara noastră din cauza unor măsuri care au fost luate cu ocazia trecerii de la dictatură la democrație de la o economie bazată pe un plan unic la o piață liberă, flagelul extremist–terorist a găsit mediu favorabil.
Piața drogurilor este domeniul aflat în strânsă legătură cu aceste grupări teroriste, care au făcut din România nu numai un teritoriu de tranzit ci si un spațiu geografic de depozitare si consum al drogurilor „depozit”. Sunt persoane de cetățenie turcă care nu sunt străine acestei transformări, deoarece migrând masiv au traversat România în drumurile lor spre occident, folosindu-se astfel de mijloace auto care erau utilizate in scopul amenajării unor ascunzători privind operațiuniile ilegale cu droguri. Una din astfel de filiere specializate în traficul de droguri pe teritoriul nostru, ar fi organizația separatistă „Kadek” care este condusă de Congresul pentru Democrație și Libertate din Kurdistan, ale cărei acțiuni au avut loc și la București. Circa 80% din drogurile capturate în Europa, au legătură cu această organizațieacest lucru fiind susținut de unele surse de informare internațională.
Grupările teroriste sunt stăpâne și în domeniul emigrației transfrontaliere ilegale, ai cărei conducători sunt în mare parte musulmani, care racolează persoane ce doresc să ajungă ilegal în țările din occident fiind sprijiniți de organizația Kadek, cât și de ultranaționaliștii organizației.
Traficul cu bani sau spălarea de bani sunt alte domenii favorabile acelor societăți cu capital străin ce rulează sume foarte mari reușind să strângă fonduri pentru acte teroriste în favoarea acestor organizații musulmane.
Traficul de persoane este supravegheat de instituțiile statutului, care au evidențiat o serie de modalități de intrare–ieșire ilegală în și din România, dintre care cele mai elocvente ar fi:
– crearea, obținerea și utilizarea unor documente ce au fost falsificate și cu vize false aplicate;
– “titlu” de turist și intrarea în mod legal în țară prin Aeroportul Internațional „Henri Coandă”;
– forțarea frontierei de stat a României de către călăuze bine instruite in special pe zona limitrofă cu Republica Moldova și Ucraina;
– pătrunderea în țară ascunse în diferite mijloace de transport a unor persoane;
– activitatea susținută a contrabandiștilor pe Dunăre, sprijiniți inclusiv de funcționari ai statului;
– obținerea vizelor de tranzit de consulate prin diferite mijloace;
– acțiunile la frontierele cu Ungariei și Serbia;
– activitatea de introducere-scoatere a persoanelor în România cu ajutorul trenurilor internaționale.
3.4. Politici pentru combaterea terorismului
Combaterea terorismului este atât o problemă politică cât și una militară. Statele Unite ale Americii, Uniunea Europenă, Alianța Nord-Atlantică, precum și organismele internaționale destinate să asigure protecția națiunilor, să prevină războiul și să organizeze și gestioneze bunele relații dintre ele, au decis să organizeze lupta antiteroristă.
Pentru combaterea terorismului trebuie să se urmeze o politică care să se bazeze pe cunoașterea lui și pe exterminarea cauzelor care-l formează. Cunoașterea și recunoașterea a acestui flagel cuprinde următoarele politici:
– de finanțare a structurilor și acțiunilor îndreptate împotriva terorismului;
– de prevenire;
– de eradicare a cauzelor;
– de evaluare;
– de contracarare a efectelor
– de investigare;
– de pregătire a forțelor, mijloacelor și populației pentru a duce un război antiterorist.
Civilizația deține hotărârea politică pentru organizarea luptei antiteroriste. Protecția se vizează prin lege și printr-un sistem de constrângeri și de acțiuni ale statului, comunității, proprietății, cetățeanului, instituțiilor, și sistemelor de valori împotriva acțiunilor teroriste.
Toate aceste acțiuni politicile antiteroriste au ca obiectiv:
– informarea corectă asupra activităților, persoanelor, organizațiilor și instituțiilor teroriste, a celor care sprijină sau finanțează terorismului de orice fel;
– supravegherea structurilor, instituțiilor și activităților care sunt bănuite că generează, încurajează sau susțin terorismul;
– prevenirea oricăror acțiuni de tip terorist;
– distrugerea rețelelor, organizațiilor și bazelor terorismului din toată lumea, oriunde ar fi ele.
3.5. Complexul de acțiuni ofensive împotriva terorismului
3.5.1 Culegerea informațiilor
Guvernul american dorește lansarea unei rețele Internet securizate denumită GovNet. Scopul este de a securiza telecomunicațiile. Acesta este pe de o parte un mijloc de apărare împotriva ciberterorismului și pede altă parte de efectuare a unei ofensive împotriva acestui tip de terorism. Scopul acestei rețele este de a împiedica introducerea de viruși și pirateria informațională.
O asemenea rețea se dorește a fi separată de cea publică. Asupra aceste rețele planează totuși incertitudine deoarece nimeni nu garantează însă că o astfel de rețea nu poate fi penetrată. Un exemplu rezidă chiar în rețeaua Pentagonului, care deși este foarte bine protejată, a fost penetrată de un virus. Securizare informațiilor dau naștere multor întrebări. Se dezvoltă deja un fel de super-Internet, Internet 2, care beneficiază deja de cele mai bune tehnologii furnizate de IBM și de alți producători de tehnologii înalte și de fibră optică și care leagă sute de universități și laboratoare. SUA s-a hotărât să disloce contra terorismului considerabile resurse materiale, tehnice și financiare inclusiv pentru securizarea rețelelor Internet, indiferent că sunt sau nu amenințate de pericolul terorist.
3.5.2 Sisteme de supraveghere și de monitorizare a terorismului
Pentru ca fenomenul „terorism” să înceteze trebuiesc cunoscute anumite aspecte cum ar fi dinamica și cauzalitatea lui. Terorismul a devenit o provocare foarte gravă, care impune constrângeri și restricții cu care toată lumea trebuie să se obișnuiască, iar guvernele, forțele armate și forțele speciale trebuie să le pună în aplicare. Sistemele de monitorizare și de supraveghere a terorismului presupun structuri și infrastructuri, distribuite peste tot în lume. Sistemele de monitorizare sunt îndeajuns de flexibile încât să facă față flexibilității tacite a terorismului și în același timp oferă informațiile necesare înaintării acțiunilor împotriva terorismului. Aceste sisteme sunt constituite din componente naționale și internaționale, prin intermediul cărora se poate acționa și coopera în toate mediile. Un astfel de sistem este alcătuit din:
– componente de supraveghere electronică de mare sensibilitate;
– componente de validare și corectare oportună a acestor decizii;
– componente de cercetare directă, prin agenți și agenții de influență;
– componente de decizie rapidă;
– componente de comunicații rapide și securizate;
– componente de analiză a datelor și informațiilor.
Agentul de informații este cel mai important factor în supravegherea acțiunilor teroriste, deoarece este omul dotat și ajutat de toate mijloacele necesare și de un sistem eficace.
3.6. Strategia Națiunilor Unite de Combatere a Terorismului
Eforturile Națiunilor Unite în lupta împotriva terorismului au fost ghidate de strategia globală adoptată de statele membre în septembrie 2006. Strategia Natiunilor Unite de Combatere a Terorismului – având forma unei Rezoluții și a unui Plan de Acțiune (A/RES/60/2008) – este un instrument unic pentru îmbunătățirea rezultatelor luptei împotriva terorismului la nivel național, regional și internațional. Adoptarea sa marchează primul moment din istoria Națiunilor Unite în care statele membre au căzut de acord asupra unui cadru strategic și operațional de lupta împotriva terorismului. O dată cu Rezoluția Adunării Generale (A/RES/62/272) din septembrie 2008, statele membre și-au reafirmat angajamentul față de Strategie și au susținut întărirea eforturilor în implementarea sa. Strategia are la bază patru piloni de acțiune: măsuri care să stabilească ce anume contribuie la răspândirea terorismului; măsuri de construire a capacității statelor de a preveni și de a combate terorismul și întărirea rolului sistemului ONU în acest sens; măsuri de asigurare a respectării drepturilor omului pentru toți și supremația legii ca bază a luptei împotriva terorismului.
3.6.1 Punctele strategie
– Strategia ONU reprezintă un cardu internațional colectiv împotriva grupărilor teroriste. Se bazează pe condamnarea uniechivocă și puternică a actelor de terorism în toate manifestațiile și formele sale comise în orice împrejurare, scop sau de oricine.
– Această strategie stabilește în jur de cinsprezece măsuri concrete prin care se identifică răspândirea și favorizarea actelor de teroare precum și întărirea instituțiilor statelor și a ONU pentru a combate și preveni terorismul toate aceste măsuri pentru protecția dreptului omului.
– Prin această strategie sunt îmbunătățite activitățile pe care le derulează statele membre, organizațiile regionale si sistemul Națiunilor Unite într-o strategie comună.
– Principala responsabilitate de aplicare a strategiei o au statele membre, dar și Națiunile Unite. Angajamentul a fost luat de statele membre odată cu revizuirea Strategiei în anul 2008.
– Strategia include un numar important de inițiative, cum ar fi:
– A fost îmbunătățită eficiența și coerența luptei împotriva terorismului la nivel de asistență tehnică pentru ca toate statele sa poată avea un rol în acestă luptă
– A fost promovată solidaritatea la nivel mondial față de victimele actelor de terorism, s-au aplicat mecanisme de asistență medicală pentru victime si familiile acestora.
– A fost stabilită o bază de date unică a actelor biologice pentru a se conștientiza cât mai bine pericolul creat de acestea și s-a îmbunătățit sistemul de sănătate al țărilor
– Implicarea organismelor subregionale și regionale a societăților civile în lupta contra terorismului și crearea de parteneriate în sectoarele private pentru combaterea actelor teroriste asupra persoanelor vulnerabile
– Folosirea Interentului pentru a evidenția și răspândi la scară mare amenințarea pe care grupările teroriste o reprezintă
– Creșterea securității documentelor (ID) de călătorie și modernizarea sistemelor de control și a vămilor pentru a preveni transportul materialelor ilegale și a teroriștilor.
– Combaterea finanțării terorismului și a spălării banilor prin îmbunătățirea cooperării între state.
– Este specificat în mod clar în strategie că terorismul nu este asociat cu nicio civilizație religie grup etnic sau naționalitate.
– În Strategie este specificat și faptul că cei care favorizează finanțarea teroriștilor sunt direct responsabili aduși în justiție pe principiul jurisdicției și extrădării
– Statele membre au obligația de a ratifica și aplica prevederile Strategie (13 instrumente si 3 amendamente) pentru a se consolida o bază legală și eficientă împotriva terorismului.
– Strategia a creat o platformă comună United Nations Counter-Terorism Implementation Task Force care a fost inființată de către Secretarul General în 2005 pentru ca acțiunile Națiunilor Unite să aducă împreună cele 24 de agenții, birouri, programe și departamente, inclusiv departamentele specializate în lupta împotriva terorismului din Consiliul de Securitate.
– Principala prioritate a strategiei este susținerea supremației legii și apărarea depturilor omului. Importanța promovării și protejării drepturilor omului în contextul luptei împotriva terorismului a fost specificată și retificată în Rezoluția A/RES/62/272 din septembrie 2008, cand statele membre au revizuit aplicarea Strategiei.
– În septembrie 2010, cele 192 de țări membre ONU și-au reînoit angajamentul pentru spirjinul Strategiei dar au repetat și o soluție comună în aplicarea acesteia într-o manieră integrată și sub toate aspectele sale.
3.7. Organizarea și modul de acțiune a grupurilor teroriste
Unele grupuri au ales o distribuire pe "verticală", având în vârful piramidei o structură centrală (8 membri, Celulele Comuniste Combatante și 20 membri – cazul „Fracțiunii Armata Roșie” – în jurul acestui nucleu gravitează „sprijinitori activi” ; 70 (organizația Arabă „15 Mai" condusă de Mohamed EI-Amuri sau Abu Ibrahim), 100 (frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei -Comandamentul Special condus de Salini Abu sau Abu Mahmed, 200 ("Fracțiunea Armata Roșie"), al treilea nivel constituit din "simpatizanți" ai căror număr variază de la câteva sute la câteva mii.
„Septembrie Negru” -acționează în fostele țări socialiste împotriva unor diplomați iordanieni sau reprezentanți ai OEP. In Europa Occidentală grupările și organizațiile teroriste autohtone au trecut la „acțiunea directă” asupra unor obiective ale NATO, în Italia „Brigăzile Roșii" au evidențiat o orientare către personalitățile de importanță simbolică (foste oficialități care nu beneficiază de protecție).
Orientarea acțiunilor asupra obiectivelor de infrastructură – 40% din acțiunile teroriste au vizat obiective economice (anii 1985 – 1996, după care s-a trecut la confruntarea directă cu "piloții" societății vizate, la lovirea unor obiective vulnerabile importante, cum ar fi elementele sistemului energetic național și cel de transporturi (aeroporturi, căi ferate, poduri), campania teroristă din Europa de Vest împotriva unor obiective NATO. Concluzia analiștilor este că infrastructura tinde să devină un" călcâi al lui Ahile" al țărilor vizate de terorism.
O trăsătură a terorismului autohton din Europa occidentală o reprezintă preocuparea pentru limitarea daunelor colaterale. Prin această limitare grupurile doresc să atenueze "imaginea" pe care opinia publică și-a format-o despre terorism. Se urmărește ca atentatele să facă cât mai puține victime în rândul populației civile, fără a-i diminua efectele.
Apariția și prolifierea terorismului și accentuarea caracterului internațional al fenomenului terorist sunt strâns legate de nevoia de diversificare a surselor de ordin logistic cu care se află în strânsă interdependență. Potrivit oficialităților germane „Fracțiunea Armata Roșie” ar dispune de milioane de dolari suma acumulată prin răpiri de persoane și spargeri de bănci; oficialitățile italiene apreciază că terorismul se finanțează cu „colaborarea criminalității de drept comun, în special prin traficul de droguri”. Teroriștii de tipul lui Abu Nidal, considerat unul din cei mai periculoși teroriști șefi de grup, acționează nu din convingeri ideologice, cât mai ales pentru notorietate și bani.
3.8. Combaterea terorismului si tehnologiile de vârf
Au fost folosite tehnologii de vârf în cazul raidului aviației israeliene în Tunisia, și anume:
– alimentarea în zbor;
– utilizarea datelor de cercetare prin satelit privind dislocarea obiectivelor vizate;
– bruiajul pe frecvențe de lucru ale stațiilor de radio locație de pe litoralul nord-african. Deznodământul este semnificativ în „episodul Achille Lauro”: avioanele de tip F – 14 de pe portavionul „Saratoga” din Flota a VI – a au interceptat avionul egiptean care îi transporta la Tunis pe autorii deturnării și doi negociatori palestinieniși, obligându-l să aterizeze la baza aeriană NATO de la Sigonella, cei patru teroriști fiind arestați de către autoritățile italiene. Avându-se la bază informații certe despre teroriști, interceptarea s-a executat conform planului.
Capitolul IV
Organizații internaționale de combatere a terorismului
4.1. Comunitatea internațională
Combaterea terorismului a fost de interes pentru comunitatea internațională începând cu 1937 când, Liga Națiunilor a elaborat „Convenția pentru prevenirea și pedepsirea terorismului”.
Ulterior, Națiunile Unite și alte organizații internaționale, regionale și inter-guvernamentale s-au ocupat cu terorismul dintr-o perspectivă juridică și politică.
Din 1963,comunitatea internațională a elaborat instrumente juridice universale legate de prevenirea și eradicarea terorismului internațional, care constituie regimul juridic universal împotriva terorismului. În plus, Adunarea Generală a ONU și Consiliul de Securitate au adoptat mai multe rezoluții referitoare la terorism. În special ca răspuns la atacurile din 11 septembrie 2001, Consiliul de Securitate a adoptat Rezoluția 1373 (2001) , la 28 septembrie(2001), care a declarat că: "… actele, metodele și practicile teroriste sunt contrare scopurilor și principiilor Organizației Națiunilor Unite". Acesta a invitat statele membre să "devină părți cât mai curând posibil la convențiile și protocoalele internaționale relevante" . Această rezoluție a stabilit, de asemenea, “Comitetul de combatere a terorismului”(CTC) a Consiliului de Securitate pentru a monitoriza punerea în aplicare a rezoluției de către toate statele și de a creste capacitatea statelor de a lupta impotriva terorismului , inclusiv prin statele membre la un nivel acceptabil de conformitate cu convențiile și protocoalele relatate impotriva terorismului. CTC a devenit organism al Națiunilor Unite care să conducă la promovarea unei acțiuni colective împotriva terorismului internațional.
La summitul mondial din 2005, șefii de stat și de guverne au mandat Adunarea Generală pentru a elabora o strategie contra terorismului pentru a promova raspunsuri cuprinzatoare si coordonate la una dintre amenintarile majore ale umanitatii. In aprilie 2006, Secretarul General a emis recomandări pentru o strategie globală de luptă împotriva terorismului (60/825), care a condus la adoptarea în unanimitate de către Adunarea Generală, la 8 septembrie 2006, a “Strategiei Natiunilor Unite Contra Terorismului Global(60/288)” .
Odată cu Rezoluția Adunării Generale (A/RES/62/272) din septembrie 2008, statele membre si-au reafirmat angajamentul fata de Strategie si au sustinut intarirea eforturilor in implementarea sa. Strategia are la baza patru piloni de actiune: masuri care sa stabileasca ce anume contribuie la raspandirea terorismului; masuri de prevenire si combatere a terorismului; masuri de construire a capacitatii statelor de a preveni si de a combate terorismul si intarirea rolului sistemului ONU in acest sens; masuri de asigurare a respectarii drepturilor omului pentru toti si suprematia legii ca baza a luptei impotriva terorismului.
Foarte importantă este si Rezoluția nr.46/51 din 1991, prin care statele au fost chemate să prevină pregătirea și organizarea pe teritoriul lor, de acte teoriste, să asigure arestarea și judecarea sau extradarea celor ce le comit, să încheie acorduri de cooperare în acel domeniu, să devină părți la acordurile multilaterale încheiate, să se abțină de la organizarea, instigarea, asistența și participarea la acte teroriste săvarșite pe teritoriul altor state, să le încurajeze ori să accepte pe teritoriul lor, activități care vizează comiterea de acte teroriste.
4.2. Punctele strategiei
Strategia este primul cadru largit, colectiv și international adoptat in lupta impotriva terorismului. Se bazeaza pe condamnarea consistenta, uniechivoca si puternica a terorismului sub toate formele si manifestarile sale, comis de oricine, oriunde si in orice scop, de catre statele membre. Strategia include un număr important de inițiative, cum ar fi:
• Îmbunatățirea coerenței și a eficienței luptei impotriva terorismului la nivel de asistență tehnică, astfel incat toate statele sa-si poată juca rolul în mod eficient;
• Aplicarea unor mecanisme de asistenta a victimelor terorismului si a familiilor acestora, promovarea solidaritatii internationale fata de victimele terorismului;
• Implicarea societatii civile, a organizatiilor regionale si sub-regionale in lupta impotriva terorismului si dezvoltarea de parteneriate cu sectorul privat pentru prevenirea atacurilor teroriste asupra tintelor vulnerabile;
• Explorarea mijoacelor inovatoare pentru a sublinia amenintarea tot mai mare pe care o reprezinta terorismul in spatiul virtual (Internet);
• Modernizarea vamilor si a sistemelor de control, precum si cresterea gradului de securitate a documentelor de calatorie pentru a preveni transportul teroristilor si al materialelor ilegale;
• Îmbunatățirea cooperării pentru a combate spălarea de bani și finanțarea terorismului;
• Strategia specifică în mod clar că terorismul nu poate fi asociat cu nicio religie, naționalitate, civilizație sau grup etnic. Statele Membre trebuie sa identifice conditiile care conduc la raspandirea terorismului prin imbunatatirea programelor de prevenire a conflictelor, negociere, mediere, conciliere, mentinere si construire a pacii. Ele trebuie, de asemenea, sa acorde importanta initiativelor care promoveaza toleranta inter-religioasa si interculturala, care reduc marginalizarea grupurilor vulnerabile, cum ar fi tinerii, si care promoveaza incluziunea sociala. Statele membre trebuie sa tina cont de nevoile victimelor prin adoptarea de sisteme de asistenta la nivel national si regional;
• Departamentul de Afaceri Politice -mizeaza pe prevenirea conflictelor prin asistenta oferita Secretarului General, emisarilor sai speciali si misiunilor politice angajate in diplomatia preventiva. DPA colaboreaza totodata si cu alte entitati ONU, cu statele membre, organizatiile regionale si sub-regionale si cu societatea civila in prevenirea conflictelor. Reprezentantii speciali si emisarii Secretarului General au facilitat incheierea de acorduri de pace in multe zone de conflict din lume. Ca urmare a deciziilor luate la Summitul Mondial din 2005, s-a constituit o Unitate Suport de Mediere in cadrul DPA care sa ofere sprijin operational proceselor de pace si care sa reprezinte un depozitar de informatii pentru mediatori. In prima jumatate a anului 2008, DPA a utilizat aceasta Unitate pentru a oferi sprijin in 15 procese de mediere a pacii;
• Organizația pentru Educație, Stiință și Cultură a Națiunilor Unite (UNESCO) promovează dialogul intre civilizatii, culturi si popoare;
• Departamentul de Informații Publice alaturi de statele ce sunt membre, mass media, cat si cu institutiile educationale si cu societatea civila lupta pentru promovarea dialogului, respectului , tolerantei cat si a diversitatii culturale;
• Raportorul Special pentru Promovarea și Protecția Drepturilor Omului în Acțiunile Împotriva Terorismului;
• Institutul de Cercetare Inter-regional al Națiunilor Unite în domeniul Criminalității ți Justitiei a construit, impreuna cu Alianta ONU pentru Civilizatie, un proiect care are drept scop promovarea dialogului intercultural si inter-religios in statele mediteraneene;
• Organizația Internațională a Aviației Civile este în proces de dezvoltare a unei conventii internationale care va stabili un mecanism de compensare suplimentara a rudelor victimelor terorismului care implica aviatia civila.
Concluzii
În ceea ce privește terorismul, putem spune cǎ acesta se prezintǎ ca un fenomen complex, cu manifestǎri extrem de violente desfǎșurate de cele mai multe ori prin surprindere, împotriva unor ținte precise, care în general nu se pot apǎra. Se spune cǎ terorismul este arma săracului. Această aserțiune este însǎ adevǎratǎ numai în parte, deoarece terorismul este arma estremistului, a celui care dorește sǎ ucidǎ, sǎ înspǎimânte, sǎ domine prin teroare.
Din vremea năvălirilor barbare și pânǎ astǎzi, au existat, existǎ și vor exista oameni care cred în terorism, care practică terorismul și, în numele unor principii pe care ei le slujesc, vor cǎuta sǎ impunǎ și altora un astfel de comportament.
Terorismul nu va putea fi eradicat. Sub o formǎ sau alta, el va exista mereu. Omenirea poate sǎ- l punǎ însǎ sub supraveghere, sǎ-i limiteze efectele, să se protejeze împotriva lui.
Prima măsură de protecție antiteroristă este cunoașterea profundă a acestui fenomen, depistarea cauzelor care-l generează și acțiunea asupra lor.
Cunoașterea este însă foarte dificilă, iar acțiunile asupra cauzelor presupun, de fapt, armonizarea lumii, rezolvarea marilor probleme cu care se confruntă. Astăzi, aceste probleme țin de accesul la resurse, de regimurile politice și de drepturile omului. Mâine, poate, ele se vor muta în efortul supraviețuirii, în lupta pentru spațiu și pentruinformație. Până atunci, trebuie să facem față provocărilor de azi, să distrugem focarele degeneză și de proliferare a acțiunilor teroriste și să prevenim cauzele care duc la manifestarea acestui fenomen.
În lumea contemporană, majoritatea statelor lumii manifestă preocupare pentruredefinirea strategiei lor de securitate în condițiile în care amenințările cărora trebuie săle facă față își au rădăcini în locuri dintre cele mai surprinzătoare, iar terorismul este dince în ce mai prezent, mai specific și mai ancorat în capabilități materiale.
Deși este greu de acceptat de către lumea civilizată, fenomenul terorist a devenit orealitate cu implicații globale greu de prevenit și de gestionat. El nu se mai prezintă doar ca un gest criminal mărunt produs în disperare de cauză la o anumită evoluție asistemului social.Acum, el s-a consacrat ca o acțiune îndreptată împotriva ordinii de drept, deosebit de violentă, desfășurată în afara și împotriva normelor internaționale.
Terorismul este perceput și poate fi văzut ca o acțiune deliberată, menită a cunoaște o audiență largă, pentru a scoate în evidență un mesaj sau a atrage atenția asupra sa. Scopul și intenția unei asemenea acțiuni poate avea un impact sinistru asupra populației unei națiuni sau la nivel regional și global.
În definirea terorismului există păreri diferite, ONU prezentându-l ca ,,o stare de anxietate inspirând acțiuni violente repetate, angajate de actori statali, grupări sau indivizi ce acționează clandestin, pentrumotive foarte diverse, criminale sau politice în care, în deplin contrast cu asasinatele, ținta directă a violenței nu reprezintă și ținta principală”.
Bibliografie
– Brian N Jeniks. The Terorist Mindset and terorist decisionmaking (Psiholgia teroristă și modul de decizie teroristă) Santa Monica. California. Rând. June 1979.
– Stephen Sloan. Beating International Terrorism, An action Strategz for preemtion and punishment ( Înfrângând terorismul internațional. O strategie a prevenirii și pedepsei) Maxwell Air Force Base. A la AirUniversityPress. December 1986.
– Brian Crozier-A Study of Postwar Insurrections
– Dr. loan V. Maxim. Terorismul. Editura Politică București, 1989.
– Dr. Ion Suceava și Petre Olaru. Miraj și Realitate. Ed. Militară.
– Apud: Terrorist Group Profiles (Profilul grupărilor teroriste). US Gouvemement Printing Office, Washington D.C. 1993-1994.
– Chestor A. Andreescu “Jihadul islamicde la înfrângerea terorii și războiul sfânt la speranța libertății”.
– Karl A Seger The Antiterorism Handbook (Manualul antiterorist) Presido. N. Y. 1990.
– F.C. 1 00-37 Terrorism Conenteraction (Contracararea terorismului global) US Army Combined Arms Center Fort Leovenworth, KS July, 1987.
– Pattems of Global Terroism (Fundamente ale terorismului global) 1987 UG Government Printing Office. 1988.
– Edward Luttwak. Coup d'Etat (Lovitura de stat), Cambridge, 1979.
– George W. Busch , Discurs privind Strategia Națională pentru combaterea terorismului, Washignton D.C., 2001.
– Rus Traian Augustin, Terorismul, Un concept de actualitate.
– Legea nr. 51/1991, Privind Siguranța Națională.
– Marius Eugen Radu, Interpol, Editura Pro Universitaria,București, 2014
– Jean Luc Marret, Tehnicile terorismului, Editura Corint, București, 2002
– Raluca-Ioana Mocanu, Terorismul. Aspecte jurdice din dreptul penal intern și Internațional, Teză de doctorat, Universitatea București, Facultatea de Drept, București, 2010
– Jean Servier, Terorismul, Institutul European, 2003, pag.63.
– Gh. Vaduva, E. Chete, C. Mostoflei, V. Popa, Dimensiune geopolitică și geostrategică. Războiul terorist. Războiul împotriva terorismului, București, Centrul de studii strategice de securitate, 2002.
– Col.(r) dr. Stăncilă Lucian, Col. Burghelea Ion, Participarea Armatei Romaniei la combaterea terorismului, Editura UNAp, 2005, pag.17.
– L. Sunga, The Emerging System of International criminal law, Developments in codification and implementation, Kluwer Law international, The Hague/London/Boston, 1997, pag.191.
– Ion M.Anghel, Viorel i. Anghel, Răspunderea in dreptul internațional, ed. Lumina Lex, București, 1998, pag.153
– Douglas Kash – What's in the name? (Ce ascunde sub un nume?), Counterterrorism & Security,1994, SUA
– www.unodc.org
– www.onuinfo.ro
Bibliografie
– Brian N Jeniks. The Terorist Mindset and terorist decisionmaking (Psiholgia teroristă și modul de decizie teroristă) Santa Monica. California. Rând. June 1979.
– Stephen Sloan. Beating International Terrorism, An action Strategz for preemtion and punishment ( Înfrângând terorismul internațional. O strategie a prevenirii și pedepsei) Maxwell Air Force Base. A la AirUniversityPress. December 1986.
– Brian Crozier-A Study of Postwar Insurrections
– Dr. loan V. Maxim. Terorismul. Editura Politică București, 1989.
– Dr. Ion Suceava și Petre Olaru. Miraj și Realitate. Ed. Militară.
– Apud: Terrorist Group Profiles (Profilul grupărilor teroriste). US Gouvemement Printing Office, Washington D.C. 1993-1994.
– Chestor A. Andreescu “Jihadul islamicde la înfrângerea terorii și războiul sfânt la speranța libertății”.
– Karl A Seger The Antiterorism Handbook (Manualul antiterorist) Presido. N. Y. 1990.
– F.C. 1 00-37 Terrorism Conenteraction (Contracararea terorismului global) US Army Combined Arms Center Fort Leovenworth, KS July, 1987.
– Pattems of Global Terroism (Fundamente ale terorismului global) 1987 UG Government Printing Office. 1988.
– Edward Luttwak. Coup d'Etat (Lovitura de stat), Cambridge, 1979.
– George W. Busch , Discurs privind Strategia Națională pentru combaterea terorismului, Washignton D.C., 2001.
– Rus Traian Augustin, Terorismul, Un concept de actualitate.
– Legea nr. 51/1991, Privind Siguranța Națională.
– Marius Eugen Radu, Interpol, Editura Pro Universitaria,București, 2014
– Jean Luc Marret, Tehnicile terorismului, Editura Corint, București, 2002
– Raluca-Ioana Mocanu, Terorismul. Aspecte jurdice din dreptul penal intern și Internațional, Teză de doctorat, Universitatea București, Facultatea de Drept, București, 2010
– Jean Servier, Terorismul, Institutul European, 2003, pag.63.
– Gh. Vaduva, E. Chete, C. Mostoflei, V. Popa, Dimensiune geopolitică și geostrategică. Războiul terorist. Războiul împotriva terorismului, București, Centrul de studii strategice de securitate, 2002.
– Col.(r) dr. Stăncilă Lucian, Col. Burghelea Ion, Participarea Armatei Romaniei la combaterea terorismului, Editura UNAp, 2005, pag.17.
– L. Sunga, The Emerging System of International criminal law, Developments in codification and implementation, Kluwer Law international, The Hague/London/Boston, 1997, pag.191.
– Ion M.Anghel, Viorel i. Anghel, Răspunderea in dreptul internațional, ed. Lumina Lex, București, 1998, pag.153
– Douglas Kash – What's in the name? (Ce ascunde sub un nume?), Counterterrorism & Security,1994, SUA
– www.unodc.org
– www.onuinfo.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Terorismul Si Metode de Combatere a Acestuia (ID: 108292)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.