Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010 Iulie 2010 C U P R I N S Introducere 4 Capitolul 1. Abordări teoretice… [605053]

UNIVERSITATEA CREȘTINĂ
„DIMITRIE CANTEMIR”
Facultatea de Relații Economice Internaționale
TERORISMUL RELIGIOS
LA CUMP ĂNA DINTRE
MILENIILE
II ȘI III
Marian COVLEA , MA

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
Iulie 2010
C U P R I N S
Introducere 4
Capitolul 1. Abordări teoretice priv ind terorismul internațional 6
1.1. Definiția terorismului 6
1.2. Scurtă istorie a flagelului terorist – atacuri teroriste 7
1.3. Forme de manifestare a terorismului
1.4. Terorismul suicidar 11
21
Capitolul 2 . Organizații teroriste pe glob 34
2.1. Organizații teroriste din Statele Unite ale Americii 34
2.2. Organizații teroriste din America Latină 40
2.3. Organizații teroriste din Europa 47
2.4. Organizații teroriste din Asia 54
2.5. Organizații teroriste islamice 56
Capito lul 3. Terorismul religios 61
3.1. Definiție 61
3.2. Principalele religii ale lumii 62
3.3. Conceptul larg de terorism religios 64
3.4. Istoria terorismului religios 66
3.5. Organizații teroriste religioase 71
Capitolul 4. Lideri ai grupărilor teroriste și atentate religioase – studiu de caz 87
4.1. Lideri al unor grupări teroriste religioase 87
4.2. Atentate efectuate de grupări teroriste religioase 96
Capitolul 5. Consecințele economice ale atentatelor teroriste 10
8
Capitolul 6 . Ofensiva împotriva terorismului religios. Combaterea
terorismului religios 11
1
6.1. Politici pentru combaterea terorismului religios 11
1
6.2. Sisteme de supraveghere și de monitorizare a terorismului 11
2
6.3. Structuri și acțiuni ofensive împotriva terorismului
6.4. Antiterorismul în Strategia de Securitate Națională a României11
3
11
7

3

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
Concluzii 12
2
Bibliografie 12
3
„Omoară unul – terorizează o mie!”
Sun Tsu, Arta războiului
INTRODUCERE
Unul dintre fenomenele care bulversează serios societatea contemporană este cel al
terorismului. Terorismul nu este doar răul care se abate asupra planetei, ci este chiar răul din
lume, adică răul nostru, partea fanatică dintre noi și, adesea, din noi, fanatismul obsesiv al
puterii, al răzbunării, al egocentrismului, al pedepsirii cu orice preț, al purificării prin ucidere și
prin distrugere. De aceea, acest fenomen specific doar mediului uman (doar ființa umană are
plăcerea sadică de a teroriza) trebuie investigat și analizat așa cum este, de pe poziții cât se
poate de obiective, pentru a-i afla izvoarele, pentru a-i decela sensurile și mecanismele și, în
consecință, pentru a-i anihila cauzele, a-i distruge structurile, a-i limita efectele și a-i tăia
rădăcinile. Toate acestea am încercat sa le parcurg pe scurt în paginile care urmează.
Există o multitudine de forme de manifestare a terorismului. Și chiar dacă ele nu au
toate un impact direct asupra vieții oamenilor, sistemelor de valori și normelor de drept, se
constituie totuși într-un mediu de insecuritate socială și individuală, de generare și de
proliferare a acestui fenomen .
Ce sunt organizațiile și structurile teroriste? Cum au apărut ele? Apariția și proliferarea
lor răspund unor necesități? Sunt adică produsul unor legități sociale, politice, economice sau
religioase? Cu alte cuvinte, organizațiile teroriste sunt un accident social, o anomalie socială
sau se constituie într-un fenomen specific unei anumite perioade a dinamicii evoluției societății
omenești, comportându-se ca niște „viruși sociali“ care se caracterizează prin acțiuni și reacții

4

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
violente și imprevizibile. Din punctul de vedere al anomiei sociale, organizațiile teroriste
reprezintă modalități de polarizare și de exprimare organizată, comună a violenței, de selectare
a indivizilor violenți sau predispuși la violență (din varii motive, unele patogene, altele de
sorginte socială, altele subiective) și de grupare a lor pe motivații și sisteme de reacție.
Terorismul religios este poate cea mai periculoasă formă de terorism și, cu siguranță,
cea mai dificil de combătut datorită fanatismului cu care acționează adepții ei (terorismul de tip
Ben Laden). Majoritatea sunt dispuși să-și dea viața pentru cauza lor, fără a avea resentimente.
Cel mai cunoscut exemplu este cel al islamului care stă la baza desfășurării a nenumărate
conflicte (Israel – Palestina, sârbii și bosniacii musulmani, pakistanezii și indienii), dar și
atentate teroriste, care din punctul lor de vedere fac parte din Jihad (Războiul Sfânt). Învățătura
islamică susține că Jihadul este de două feluri: mare și mic. Marele Jihad desemnează
adevăratul război muhamedan, islamic, care trebuie purtat împotriva pasiunilor, servituților
interioare și a ignoranței, pe când micul Jihad este indicat de Coran ca o situație limită,
reprezentată prin războiul desfășurat ca legitimă apărare atunci când comunitatea credincioșilor
este pusă în pericol de un atac armat al păgânilor, ateilor, necredincioșilor.
Teroriștii care acționează în virtutea credințelor religioase rămân impredictibili, tăria
convingerilor proprii oferindu-le capacitatea de a semăna moartea în rândul comunităților
umane la o scară ridicată. Seria de atacuri teroriste din 11 septembrie 2001 și cele care au
urmat au generat o serie de efecte în plan economic, prezentate în principal în Capitolul 5.
Evoluția fenomenului, de la o seamă sau o sumă de acte teroriste disparate la un
summum al fanatismului, cruzimii și violenței, adică la un război terorist, și el asimetric și
pervers, este de natură să genereze reacția corespunzătoare a omenirii, să declanșeze adică
războiul antiterorist.
Acesta este în esență terorismul religios; se pune însă o întrebare tulburătoare: va fi
secolul 21 un secol religios-evlavios-pacifist, sau unul al confruntărilor religioase sângeroase?

5

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
CAPITOLUL 1.
ABORDĂRI TEORETICE PRIVIND TERORISMUL

1.1. Definiție
Termenul de terorism vine din limba latină, de la cuvintele terror-terroris , și are
conotație militară. Terorismul era folosit de legiunile romane pentru a impune legea lor,
înspăimântând populația și obligând-o astfel la supunere. Hitler avea și el o atitudine extrem de
favorabilă față de terorism. Unul din principiile după care se ghida și pe care-l enunță în „Mein
Kampf“ era acela potrivit căruia „singurul mijloc de a câștiga cu ușurință împotriva rațiunii îl
reprezintă teroarea și forța“.
Primele încercări de definire a terorismului din punct de vedere juridic au apărut în
timpul „Conferințelor Internaționale pentru Unificarea Legii Penale”, prin intermediul lui
Quintilliano Saladana, care a introdus, în 1925, în cadrul Academiei de la Haga, conceptul de
„crimă internațională” (ce includea în sfera sa de definire crimele împotriva drepturilor omului
și crimele comise împotriva șefilor statelor străine sau a reprezentanților diplomatici ai
acestora). Datorită inabilității statelor de a cădea de acord asupra definirii „crimei politice” sau
a determinării exacte a ceea ce constituie un act terorist, patru conferințe internaționale au
eșuat în încercarea de a defini terorismul.
În cadrul conferinței de la Copenhaga din anul 1935 se ajunge la definirea juridică a
terorismului ca „act voluntar comis împotriva vieții, integrității fizice, sănătății sau libertății
oficialităților; orice act care primejduiește o comunitate, creează o stare de teroare în vederea
schimbării autorități publice sau împiedicarea acțiunilor acesteia, sau care urmărește deranjarea
relațiilor internaționale ”.

6

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
În 1972, administrația americană a înaintat, în cadrul celei de-a șasea Adunări Generale
a ONU, memoriul „Propunerea SUA privind legiferarea convenției pentru prevenirea și
pedepsirea anumitor acte de terorism internațional”, finalizată cu decizia ONU de a stabili un
„Comitet Ad Hoc pentru terorismul internațional”.
La 9 decembrie 1985, ONU a adoptat pentru prima dată o rezoluție de condamnare a
actelor teroriste, definindu-le ca „acte criminale”.
Terorismul este o tactică de luptă neconvențională folosită pentru atingerea unor
scopuri strict politice care se bazează pe acte de violență, sabotaj sau amenințare, executate
împotriva unui stat, organizații, categorii sociale sau împotriva unui grup de persoane civile,
având ca scop precis producerea unui efect psihologic generalizat de frică și intimidare.
Obiectivul final este aplicarea de presiune asupra entității respective pentru a o determina să
acționeze în conformitate cu dorințele teroriștilor, în cazul în care acest obiectiv nu poate fi
îndeplinit prin mijloace convenționale.1
Dificultatea definirii terorismului este o problemă de perceptie culturală, politică și
socială a actului de violență și a scopului politic urmărit prin teroare.
1.2. Scurtă istorie a flagelului terorist – atacuri teroriste
Legiunile militare romane foloseau drept tactică și strategie împotriva populației
inamice teroarea, cu scopul de a o pacifica și a o supune (pax romana). Metodele de acest gen
sunt însă mult mai vechi. Se întâlnesc la multe triburi antice. Administrația romană le-a
„împrumutat de la antici“ și le-a folosit cu succes pentru realizarea obiectivelor sale. „De pildă,
pentru «omogenizarea» etnică, asiro-babilonienii și egiptenii utilizau pe scară largă deportările
masive de populații, fenomen relatat nu numai de inscripții străvechi, ci îndeosebi de Vechiul
Testament, unde se arată pe larg avatarurile evreilor, dar și riposta acestora la un asemenea
«tratament» violent. Romanii au combinat metoda de «pacificare», dar și de epurare etnică în
teritoriile ocupate, cu recrutările de bărbați valizi în armată, momindu-i cu salarii bune și
acordarea de drepturi atrăgătoare după lăsarea la vatră. În timp ce o bună parte dintre cei mai
viguroși bărbați ai unei etnii, încorporată în armată, era transferată cât mai departe de locul ei
de baștină, prin deplasări militare, în locul ei erau aduși, după același tipic, tineri ostași de alte
etnii. A rezultat o amalgamare, un amestec de popoare, finalul fiind slăbirea până la anihilare a
rezistentei acestora.
Două popoare s-au putut opune forței militare romane și terorismului practicat de
aceasta. Este vorba de geto-dacii care, folosind avantajul oferit lor de munți și păduri, au reușit
1 http://ro.wikipedia.org/wiki/Terorism .

7

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
să-i țină locului pe invadatori, ba chiar să-i forțeze la un moment dat să se retragă peste
Dunăre. Apoi de germanii învingători în Pădurea Teutoburgică asupra legiunilor romane,
oprindu-le din înaintare spre inima teritoriilor lor. În afara terorismului militar și a dislocărilor
etnice, romanii au avut inteligența de a îngloba în Panteonul lor religios toate zeitățile
populațiilor pe care le supuneau, evitând în acest fel și conflictele de ordin cultic .“2 Triburile
barbare și romanii practicau un fel de „terorism de stat“ sau terorism al celui mai tare (exista și
un drept – dreptul celui mai puternic) prin care se obțineau efecte spectaculoase. Reacția la un
astfel de terorism erau fuga, supunerea și, rareori, răzvrătirea. Răscoala lui Spartacus este una
din acele răzvrătiri spectaculoase care au uimit epoca romană și au pus în operă un principiu ce
a guvernat și încă mai guvernează lumea: la teroare se răspunde prin teroare, la violență prin
violență.
De-a lungul timpului, noțiunea de terorism și-a modificat înțelesul. La un moment dat,
în Evul Mediu, cruciații, porniți să elibereze Ierusalimul și Mormântul Sfânt din «mâinile»
credincioșilor lui Muhammad, s-au văzut loviți de împotrivirea băștinașilor, care-i socoteau pe
de o parte invadatori, iar pe de alta și «necredincioși», deoarece creștinii nu-l venerau pe
profetul lor. Cei mai înverșunați s-au dovedit a fi membrii sectei musulmane arabe
«hashihishin» (asasin), care ucideau fără scrupule, și creștinii, luptând până la unul, convinși
că, murind pentru credința lor religioasă, vor avea parte de Paradisul lui Allah, fericiți veșnic și
îmbuibându-se din munți de pilaf, înconjurați de cadâne. «Asasin» a devenit de atunci, prin
intermediul cruciaților, care-i considerau pe musulmanii respectivi drept teroriști, un termen
ce-a rămas ca sinonim criminalilor ce ucid cu cruzime. Însă tot de atunci, deși religia
mahomedană interzice sinuciderea, s-a perpetuat o credință sectară, în virtutea căreia a muri
pentru Allah ar fi un gest răsplătit prin așezarea celui ce se jertfește direct în Paradis. Așa s-au
născut Intifada și Jihadul islamic, care stau la baza terorismului de esență arabă. Intifada și
Jihadul sunt denumirile pe care le dau musulmanii atacurilor asupra evreilor și celor pe care le
susțin, indiferent de credința lor religioasă. Aparent, un asemenea comportament intolerant
pare o formă a luptei de apărare a ființei naționale arabe, îmbrăcând conotații patriotice. Este
iluzoriu a gândi în acest mod. Căci a pune pe picior de egalitate lupta armată desfășurată, de
pildă, în plin război, de către partizani sau maquisarzi împotriva inamicului înarmat, ocupant al
țării este una și alta este a teroriza populații inocente, copii, femei, bătrâni neînarmați, ucigând
doar de dragul de a ucide, în numele lui Allah.
Este interesant de observat aici două momente istorice petrecute în secolul trecut în
spațiul arab. Unul îl constituie lupta de eliberare națională a popoarelor arabe dusă împotriva
2 Gh. Basarabescu, Terorism, între istorie și actualitate , CLIPA, nr. 518, din 27 septembrie 2001.

8

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
otomanilor, de aceeași religie cu ei, în timpul Primului Război Mondial, susținuți de armata
britanică de religie creștină, când intoleranța și fanatismul confesional nu s-au manifestat,
lăsând loc rațiunii. Pe acest fond corect, arabii și-au dobândit libertatea. Al doilea moment este
marcat de manipularea sentimentului religios al arabilor, de către naziști, în timpul celui de-al
Doilea Război Mondial, cu scopul de a slăbi influența franco-britanică în zonă. Exact această
propagandă hitleristă criminală a deturnat spiritul pasiv al arabilor, convinși că totul este
predestinat de Allah și ce se întâmpla trebuia să se întâmple. Prin urmare, că lupta și
împotrivirea nu-și au loc. Astfel, naziștii au readus în actualitate mentalități de mult părăsite de
arabi după cruciade și chiar după expediția lui Napoleon Bonaparte în Egipt și Orientul
Apropiat. Întărâtați împotriva atât a englezilor creștini, dar și a evreilor, fanaticii islamici arabi
și nu numai au devenit, de-a lungul deceniilor, exponenții terorismului anti-occidental.
Sigur, se afirmă că violența naște violență sau, cum spune dictonul, «Cine scoate sabia,
de sabie va pieri!». Este adevărul pur în această aserțiune de mare bun simț. O dovedește din
plin sfârșitul nu numai al fiecărui terorist în parte, dar și al grupărilor teroriste, indiferent dacă
ele se numesc «brigăzile roșii», «mujahedini», «aynu» sau cine știe cum. Singura soluție
valabilă pentru rezolvarea conflictelor de orice natură este dialogul, compromisul. Din
nefericire, când își face loc terorismul, rațiunea dispare, înlocuită fiind de fanatism, de orbirea
gândirii logice și a valorilor esențiale.3
1.2.1. Istoricul celor mai sângeroase atacuri teroriste
194
6 Iulie Atentat cu bombă la hotelul King David, organizat de gruparea extremistă
evreiască Irgun. Victime: 91 de morți și 45 de răniți. Irgun urmărea crearea
statului Israel și a atacat hotelul care servea drept comandament militar al
trupelor britanice.
196
822 Iulie Considerat actul de naștere al terorismului contemporan. Un grup de
teroriști palestinieni au răpit un avion al companiei israeliene El-Al,
deturnândul spre Alger.
197
2Mai Armata Roșie japoneză (în legătura cu Frontul Popular de Eliberare a
Palestinei) trage asupra mulțimii pe Aeroportul Lod (Tel-Aviv). Victime:
27 de morți.
197
3Decembrie Atentat palestinian asupra unui avion Pan Am pe aeroportul de la Roma.
Victime: 30 de morți.
198
0August O bombă explodează în gara de la Bologna (Italia). Atentatul este atribuit
mișcărilor neofasciste. Victime: 85 de morți.
3 Gh. Basarabescu, op.cit., pag. 24.

9

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
ETA a ucis 118 persoane în cursul acestui an (Madrid, Bilbao)
198
2Aprilie-
OctombrieSerie de atentate împotriva diplomaților și militarilor americani și francezi,
în Liban. Victime: 299 de morți.
198
5Iunie Un Boeing 747 al companiei Air India explodează în zbor. Atentatul este
atribuit extremiștilor sikh.
198
8Decembrie Un avion al companiei americane Pan Am explodează deasupra orașului
Lockerbie (Scoția). Libia este acuzată că ar fi comandat atentatul și este
supusă embargoului internațional. Victime: 270 de morți.
199
5Martie Atentat cu gaz sarin în metroul din Tokyo, organizat de secta Aum.
Victime: 10 morți și 5.000 de intoxicați.
Aprilie O clădire a administrației federale din Oklahoma City este aruncată în aer
de membri ai extremei drepte americane.Victime: 168 de morți.
Iulie-
OctombrieVal de atentate la Paris, revendicate de Grupul Islamist Înarmat Algerian.
Victime: 10 morți.
199
8August Două mașini-capcană explodează în fața ambasadelor SUA din Nairobi
(Kenya) și Dar el Salam (Tanzania). Atentat atribuit lui Osama bin Laden.
Victime: 221 de morți.
199
9Septembrie Serie de atentate cu bombă la Moscova. Victime: 200 de morți.
200
111Septembrie Patru avioane de linie sunt deturnate. Două dintre avioane au lovit World
Trade Center, unul Pentagonul. Al patrulea se prăbușește în Pennsylvania.
Victime: 2.978 de morți. Autori: al-Qaeda, bin Laden.
200
2Octombrie Atentat cu bombă la o discotecă din Bali(Indonezia), organizat de Jamaa al-
Islamiya. Victime: 202 morți. Autor: al-Qaeda.
23-26
OctombrieRebeli ceceni iau peste 700 de ostateci într-un teatru din Moscova.
Autoritățile ruse eliberează teatrul folosind gaz anestezic, fentanil. Victime:
129 de ostateci morți, 41 teroriști uciși.
200
3Mai Cinci bombe explodează simultan la Casablanca(Maroc). Atentate atribuite
al-Qaeda. Victime: 45 de morți.
Noiembrie Atentate cu bombă la Istambul, la două moschei, consulatul britanic și o
bancă.Victime: 66 de morți.
200
411 Martie Zece bombe explodează în trei trenuri din zona Madrid. Atentat atribuit al-
Qaeda.Victime: 191 de morți, peste 2.000 de răniți.
1-3
SeptembrieTeroriști înarmați iau ostateci sute de persoane la o școală din Beslan,
Osetia de Nord. Victime: 335 de morți (172 de copii).
200
57 Iulie Patru bombe explodează aproape simultan la Londra, trei în metrou , una
într-un autobuz. Victime: 56 de morți, 700 de răniți. Atentat atribuit
al-Qaeda.
23 Iulie Serie de atacuri cu bombă în stațiunea Sharm el-Sheikhdin Egipt. Victime:

10

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
90 de morți. Atentat atribuit al-Qaeda.
200
624 Aprilie Circa 20 de persoane au murit și aproximativ 150 au fost rănite în trei
explozii produse în stațiunea egipteană Dahab din Peninsula Sinai.
1.3. Forme de manifestare a terorismului
Terorismul ca reacție a celui slab împotriva celui puternic
De obicei, reacția celui slab împotriva celui puternic nu se numește terorism, ci
răzvrătire, nesupunere, revoltă4. Terorismul nu este răzvrătire, așa cum nici răzvrătirea nu este
terorism. De regulă, nu cel slab îl terorizează pe cel puternic, ci cel puternic îl terorizează pe
cel slab. De aici nu rezultă că cel slab nu-l poate teroriza pe cel puternic, ci doar că, pentru a
teroriza, este nevoie de putere.
Terorismul, ca reacție a celui slab împotriva celui puternic, este, în principiu, o
răzvrătire la terorism, este adică terorism contra terorism. Aceasta este esența, numai
mijloacele sunt diferite. Cel puternic face ce vrea, cel slab face ce poate. Justificările care s-au
adus de dușmanii declarați ai Statelor Unite pentru actul de terorism din 11 septembrie 2001
sunt de notorietate.
Ele înseamnă, în esența lor: terorism contra terorism. Terorismul exercitat de lumea a
treia contra terorismului exercitat de America în lumea a treia, îndeosebi în lumea islamică.
Acesta-i limbajul în care vorbesc o parte din statele lumii islamice. Americanii folosesc bani și
sisteme sofisticate de arme, organizațiile teroriste anti-americane folosesc oameni. Folosesc
oameni nu numai pentru motivul că nu dispun de sisteme sofisticate de arme, ci și pentru acela
că ele consideră că arma cea mai performantă și, în concluzie, cea mai eficientă o reprezintă
omul dispus la sacrificiul de sine pentru cauză. Astfel de oameni au existat și vor exista
totdeauna, iar numele lor nu este numai acela de fundamentaliști islamici, ci și de japonezi,
americani, germani, francezi, chinezi, ruși, români etc. Romanii spuneau cu mândrie: „Dolce et
decorum est pro patria mori”, iar dacii considerau trecerea în neființă ca o sărbătoare
importantă. De aici nu rezultă, desigur, că sacrificiul de sine este un act terorist; rezultă doar
faptul că terorismul folosește cea mai eficientă și cea mai veche armă a tuturor timpurilor:
sacrificiul de sine. De altfel, o formă de terorism politic, ideologic, cultural și social au
practicat și proletarii, comuniștii, atunci când au „răsturnat orânduirea cea crudă și nedreaptă
/ce lumea o împarte în mizeri și bogați” prin orice mijloace. Sunt considerate, în sens larg,
forme de luptă de aceeași natură (a celui slab contra celui puternic, de tip revendicativ-
frustrant, contestatar-destructurant, etc.) și mișcările de eliberare națională, anti-globalizare,
4 Cristian Jura , Terorism ul internațional , Editura All Beck , București, 2004.

11

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
anarhiste, sataniste, mișcarea gay, mișcarea emo, creștinismul (până la Edictul din Milan – 313
d.C.), a minorităților pentru drepturi colective, ale imigranților, ecologiste, feministe, mai nou
învelite în ambalajul „creativilor culturali”, etc. care reprezintă tot atâtea ideologii
contemporane toxice ca forme de organizare a urii minorităților împotriva majorității, a celor
slabi contra celor puternici.
Forțele și mijloacele folosite în astfel de acțiuni și reacții sunt cele pe care le au la îndemână
organizațiile teroriste sau pe care și le pot procura. Niciodată nu se va ști cu precizie când,
unde, cum și cu ce forțe și mijloace vor acționa teroriștii. În momentul când astfel de acțiuni și
reacții sunt previzibile și, ca atare, parabile, organizația care le întreprinde își pierde rațiunea
de a mai exista și, din acest motiv, intră în conservare, se reprofilează sau se desființează.
Terorismul ca instrument de presiune politică. Terorismul politic
„Mișcările anarhiste europene ale începutului de secol au reprezentat primele exemple
de terorism politic. Reconstrucția Europei democratice pe model liberal, după război, a
suscitat noi violențe teroriste împotriva sistemului socio-economic instaurat. Acestea sunt
exprimate sub diferite forme. Mișcările de extremă stângă europeană din anii `70 – `80 – în
Germania (Baader Meinhof), în Italia (Brigăzile Roșii), în Franța (Acțiunea Directă) – care
aveau ca obiectiv să doboare capitalismul, sunt urmate de un terorism de extremă dreaptă
legat de efectele conjugate ale «noii sărăcii» și de «frica» față de fluxurile migratoare slab
controlate într-o Europă în plină transformare. Skinheads, mișcările neo-naziste active în
Germania de est, ultranaționaliștii flamanzi apropiați de Vlaamsblok, chiar extrema dreaptă
franceză, după prăbușirea speranțelor sale electorale ar putea să aleagă, în anumite condiții,
expresia cea mai violentă.“5
Aceasta nu înseamnă însă neapărat terorism. Actul terorist distruge, înspăimântă,
creează situații-limită, apelează la faptul împlinit, seamănă adică teroare. Iar teroarea politică
are foarte multe fațete. Majoritatea organizațiilor teroriste din lume, inclusiv fundamentalismul
islamic, practică, de fapt, un terorism politic.
Formele de manifestare ale terorismului politic sunt numeroase6. Ele se încadrează
totuși în câteva categorii:
•Terorismul explicit sau implicit pus în aplicare de majoritatea statelor cu regimuri
totalitare;
5 *** Institutul Francez al Apărării Naționale, Fragilitatea Europei în fața terorismului , mai 1999.
6 Gh.Văduva, Terorismul – Dimensiune geopolitică și geostrategică , București, 2002, pag. 26.

12

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
•Terorismul exercitat de organizațiile politice extremiste (majoritatea organizațiilor
teroriste din Europa și din America Latină, spre exemplu, au la bază ideologii politice
de natură comunistă, unele neo-nazistă sau din sfera a ceea ce am putea numi
exclusivismul sau fundamentalismul politic);
•Terorismul practicat de persoane influente, grupuri de interese etc.;
•Terorismul Puterii.
Terorismul informațional, terorismul mediatic, ciber-terorismul
Principalele caracteristici ale societății omenești moderne sunt cele referitoare la
puternica ei informatizare, adică la globalizarea informației, a actului comunicării, în general,
și, pe această bază, la creșterea interdependenței, în special. Cu alte cuvinte, societatea
omenească tinde spre un sistem integral global, dar deschis și instabil, a cărui temelie se
construiește și se consolidează pe informație și pe sistemele ei de valori.
De aceea, este foarte probabil ca, în viitor, terorismul să își aleagă cu predilecție țintele
din domeniul informației, din cel al sistemelor de valori comune ale lumii și mai ales din
sistemele de valori ale națiunilor.
Atacurile teroriste asupra informației este posibil să vizeze:
•distrugerea fizică a unor sisteme tehnice de comunicații, îndeosebi a rețelelor, nodurilor
și centrelor complexe de transmisiuni ale statelor-țintă, ale unor instituții internaționale
care promovează sau susțin războiul antiterorist, ale altor structuri și organisme care
asigură ordinea și stabilitatea în țări și în lume;
•virusarea computerelor și distrugerea rețelelor și a bazelor de date, îndeosebi din
domeniile economic, financiar și militar;
•preluarea piraterică a unor sisteme de comandă-control și provocarea unor conflicte
grave și chiar a unor catastrofe inimaginabile;
•crearea unor structuri și rețele speciale ciberteroriste care să opereze în spațiul
informațional;
•practicarea, pe scară largă, a pirateriei electronice etc.
Aici nu este vorba de mecanismele (în cea mai mare parte previzibile) ale războiului
informațional și mediatic, ci de acțiuni teroriste. Deși este foarte greu de operat o distincție
netă între acest tip de război din domeniul informației (care se pare că este permanent) și
terorismul informațional, există totuși o separație destul de clară între ele: terorismul vizează
distrugerea fizică, în numele unor idealuri sau al unor „vocații” mesianice, spectaculosul,
crearea unor situații-limită care să ducă la înfricoșarea populației și a conducerii politice, în

13

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
timp ce războiul informațional și mediatic urmărește, potrivit principiilor enunțate de Sun Tzî
cu două milenii și jumătate în urmă, să învingă pe cât posibil fără a distruge fizic, să obțină
supremația strategică informațională, de regulă, fără distrugerea sistemelor și, mai ales, fără
pierderi inutile de vieți omenești.
Terorismul ca instrument de constrângere.
Terorismul economic. Terorismul financiar. Terorismul tehnologic
Încă din antichitate, lumea a fost nevoită să suporte numeroase constrângeri, unele
venite din mediul geografic de viață, generate de lupta pentru un anumit tip de existență, altele
ținând de legile de compunere și funcționare a societății omenești.
Viața socială este, în general, un sistem de constrângeri în acțiune. Omul este liber în
măsura în care se conformează dreptului și constrângerilor naturale și sociale în care trăiește.
Hegel definea libertatea ca necesitate înțeleasă.
Există însă numeroase alte constrângeri artificiale, folosite de om împotriva omului,
pentru obținerea unor avantaje, pentru dominare, pentru putere. Terorismul este, de la originea
lui și până azi, atât în mâna celor puternici, cât și la îndemâna celor slabi, un mijloc extrem de
constrângere. Terorismul nu este doar o reacție, este o acțiune premeditată, gândită, calculată,
care se înscrie în spațiul inteligenței negative, al inteligenței perverse, criminale. Se pune, în
mod firesc, întrebarea: Așa era și pe vremea legiunilor romane sau a conchistadorilor care au
invadat civilizația aztecă? Așa era, desigur. Terorismul nu a fost niciodată altceva decât o
acțiune sau o ripostă asimetrică, dusă în condiții de inițiativă strategică sau tactică, prin care s-a
urmărit mereu același scop: terorizarea. Adică înfricoșarea dusă la limită, îngrozirea, omorârea.
Terorismul este un război de un tip special, care vizează distrugerea de vieți și de
sisteme de valori. Niciodată un război obișnuit nu-și propune să distrugă un sistem de valori. El
urmărește doar învingerea unei armate, dacă se poate chiar fără pierderi de vieți și distrugeri
materiale, supunerea unei țări, realizarea unui scop politic.
Mafia rusă, cea albaneză, chineză, operațiunile de spălare a banilor, traficul de droguri,
de arme și prostituția etc. sunt amenințări grave care, de regulă, sunt analizate ca procese în
sine, fără responsabilități, fără teritorializare, fără cauze.
În cadrul terorismului financiar se înscrie procurarea (sau recuperarea) de fonduri prin
luarea de ostatici, prin amenințări, șantaje, spargeri de bănci, atacarea unor mijloace care
transportă bani sau valori etc. Nevoile de finanțare a terorismului nu sunt foarte mari. De cele
mai multe ori, acțiunile teroriste sunt duse de unul sau câțiva teroriști, în general, idealiști sau

14

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
fanatici, care nu au nevoie de stimulente prea mari pentru a-și face treaba. Unii din acești
idealiști sau fanatici sunt studenți, oameni de diferite meserii, foști sau chiar actuali militari etc.
Armele folosite de teroriști, încărcăturile, explozibilul etc. nu costă foarte mult și se
procură destul de ușor. Sursele de procurare a banilor (de finanțare) sunt familiare în lumea
teroriștilor: atentate, spargeri de bănci, trafic de droguri. Acestea sunt cele obișnuite. Există
însă și altele, mult mai substanțiale și care, în viitor (ca și în trecut), nu vor înceta să existe:
oameni foarte bogați, cercuri de interese interne sau internaționale din tot spectrul activităților
umane, de la cele economice, la cele ale lumii interlope, organizații și chiar state.
De-a lungul istoriei terorismului, finanțarea cea mai substanțială a fost asigurată și va fi
și în continuare asigurată de instituții puternice și de state interesate în proliferarea (în interes
propriu) a terorismului, a haosului.

Terorismul cultural
Terorismul cultural nu este un mijloc de confruntare, ci unul de distrugere a sistemelor
de valori. Războiul „cultural“, înțeles ca o confruntare de interese (de interese, nu de valori) ale
unor grupuri care aparțin unor entități civilizaționale nu este terorism. El este o trecere la limită
a concurenței, mai exact a bătăliei pentru piața culturală, și se desfășoară în cadrul a ceea ce
numim „cultură de piață“, care nu are nici o legătură cu cultura autentică, adică cu sistemele de
valori ale lumii.
Terorismul cultural constă în:
•Invadarea mijloacelor de comunicare cu imagini porno și alte produse care agresează și
deformează universul etic și estetic al populației și sistemele de valori;
•Agresarea națiunilor cu subproduse culturale (filme, imagini video, reviste etc.) care
cultivă violența, individualismul, egoismul, lipsa de respect față de valorile proprii;
•Agresarea și chiar distrugerea simbolurilor.
Terorismul cultural, în forma lui cea mai greu de contracarat, se exercită de către
grupuri extremiste, fanatice, care cred doar în anumite sloganuri pe care le confundă cu sisteme
de valori, în numele cărora se exercită presiuni, amenințări, spălări de bani, crime, asasinate,
distrugeri.
Se apreciază că terorismul viitorului își va căuta o parte din argumentele sale într-un
anumit mod (exclusivist, violent) de a percepe și a sluji cultura. Este posibil ca viitorul să ne
ofere surpriza unor fundamentalisme de tip cultural.
Terorismul patologic

15

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
Noi apreciem că în general terorismul este un fenomen patologic, ca orice act criminal,
dar unele acte teroriste sunt săvârșite chiar de psihopați, oameni care pierd contactul cu
realitatea, pierd controlul sensurilor, acționează inconștient. Comportarea lor deviantă are drept
cauze: „sărăcia, alcoolismul, drogurile, violența urbană, pierderea reperelor, boala,
dificultățile vieții, neîmplinirile afective sau sexuale, refularea, inactivitatea, șomajul,
inadaptabilitatea socială, proveniența dintr-o familie dezorganizată” 7.
Astfel de asasini, de regulă ai unor șefi de state, ai unor personalități marcante, artiști
sau simpli cetățeni, atribuie o coloratură politică gestului lor, aduc motivații dintre cele mai
șocante: pretextul de a se crede justițiari, modificatori de destine, pacificatori, conducători,
comandanți străluciți. De fapt, ei ascund fobii diverse, complexe, frustrări, panici și angoase
evidente sau difuze, acel monstru ascuns adânc în fiecare individ și capabil de cele mai mari
atrocități, plasat în zona inconștientului psihic freudian (pulsiunilor, iraționalului etc.).
Psihopatul e un individ a cărui personalitate „este marcată de impulsivitate, răceală
afectivă, egocentrism, agresivitate, intoleranță la frustrare ș.a. El nu poate stabili relații
afective normale, este hipersensibil, vulnerabil, impulsiv, cu o nevoie de satisfacție imediată,
cu o angoasă cvasipermanentă, o anxietate existențială și un sentiment de insecuritate
camuflat în spatele unei prezentări de sine agresivă și provocatoare, cu o frustrare afectivă
permanentă, legată de carențe familiale precoce, imaturitate, depresivitate și tendințe
perverse. Psihicul abisal, cum îl denumesc specialiștii, sau domeniul activității inconștiente a
spiritului poate pune în mișcare forțe obscure care îl guvernează în rău.”8
Pierderea echilibrului între activitatea conștientă și cea inconștientă face ca organismul
să nu mai răspundă voinței, iar inconștientul să pătrundă în conștient, transformând o idee fixă
sau o obsesie într-o crimă. Așadar, „dacă personalitatea criminală are drept teren favorabil
de dezvoltare cauze genetice, fiziologice, psihologice sau/și sociologice, terorismul patologic
se poate structura pe o combinată a lor, cu rădăcini mai adânci în primele cauze. Tratamentul
radical, sugerat de specialiști, nu este cel penal, corecțional, ci criminologic, unul polivalent,
care vizează abordarea tuturor sferelor personalității: sfera psiho-morală, cea psihosocială,
cea psiho-sexuală, cea psiho-cognitivă și cea psiho-neurologică”9.
Juridic, acest gen de teroriști intră în categoria falșilor delincvenți, pentru că
delincvența lor este simptomul unei patologii mentale (cele mai multe morți săvârșite prin acte
teroriste sunt produsul unei crize psiho-patologice: schizofrenie, depresie, paranoia, pulsiuni
7 Gheorghe Arădăvoaice, Terorism, Antiterorism, Contraterorism , Editura Antet, București, 1997, op. cit., pag.
28.8 Gh.Văduva, Terorismul –Dimensiune geopolitică și geostrategică , București, 2002, op. cit., pag. 32.9 Idem.

16

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
criminale, gelozie etc.). Delincvența lor e considerată ca un epifenomen al condiției socio-
politice, care generează o criminalitate aleatoare, ocazională și, în bună măsură, previzibilă.
Terorismul răzbunător
Terorismul răzbunător se împarte în două categorii:
•cel care ține de natura umană și se prezintă ca o reacție violentă la nemulțumiri,
umilințe, agresiuni de tot felul, manifestându-se, într-o formă sau alta, în toată lumea;
•cel care se manifestă la nivelul unor comunități, grupuri, religii etc.
Cel din prima categorie este, de regulă, un terorism individual sau exercitat de grupuri
informale, nu are nici o logică și se supune factorilor aleatori care îl determină. Formele lui
cele mai frecvente de manifestare sunt: atacuri efectuate de unele persoane asupra altora, cu
scop de răzbunare (vendetta, spre exemplu, dar exercitată prin mijloace teroriste); atacuri ale
unor foști deținuți asupra celor care i-au condamnat sau asupra instituțiilor care i-au
condamnat, atacuri frecvente efectuate de grupuri sau bande împotriva unor cartiere, familii,
instituții etc.
Cele din categoria a doua sunt determinate de prejudecăți, de un anumit mod de a
interpreta Coranul, Noul Testament sau Biblia, de ideologii și concepții frustrante, dar care
cultivă și justifică actul răzbunării, spaima de Apocalipsă, etc. Formele cele mai întâlnite ale
acestui tip de terorism sunt: atacurile pedepsitoare, justițiare (acțiunile Hezbollah, acțiunile
KKK în Statele Unite, atacul cu sarin efectuat de secta AUM în 1995 în metroul din Tokio,
acțiunile diferitelor altor secte ș.a.); uciderile rituale; sinuciderile în masă, etc.
Terorismul religios
Fundamentalismul religios, în lumea islamică, ține loc de naționalism. El este deasupra
națiunilor, întrucât consideră că toată lumea islamică reprezintă o entitate religioasă și etno-
culturală. De aceea, în numele legii islamice, grupările fundamentaliste au declanșat „războiul
sfânt” – JIHADUL. Acest război, care este foarte complex și se duce prin toate mijloacele
posibile, are două componente:
•Realizarea și menținerea cu orice preț a unității religioase și etno-culturale a lumii
islamice, în acest sens principalele acțiuni fiind îndreptate împotriva „liderilor arabi
corupți” și pentru impunerea regulilor, legilor și obiceiurilor islamice;
•Organizarea și desfășurarea unor ample și diversificate acțiuni împotriva Israelului și a
SUA, țări pe care fundamentalismul islamic le consideră răspunzătoare pentru situația
statelor arabe.

17

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
Organizațiile și grupările fundamentaliste islamice declară că menirea lor este să ducă
la realizarea acestor obiective, iar legea lor unică este Coranul. Adevărul este că, uneori, jocul
de interese a fost mai presus decât Coranul. Despre definiție, istorie și grupările terorismului
religios discutăm mai pe larg în Capitolul 3.

Terorismul infracțional (din spectrul crimei organizate)
Acest tip de terorism este cel mai răspândit și cel mai greu de controlat. Terorismul
infracțional se exercită atât în lumea interlopă, sub diferite forme, de la reglările de conturi
până la lupta pentru putere și influență, cât și asupra societății, în ansamblul ei. Trebuie făcută
distincție între terorismul din acest spectru infracțional și crima organizată. Crima organizată
nu este terorism. Ea este un mod de rezolvare de către cercurile criminale și mafiote, pe calea
criminalității și infracționalității, a unor probleme care țin de asigurarea spațiului de acțiune
pentru economia subterană, traficul de droguri și de carne vie, spălarea banilor etc., acțiuni care
aduc profituri fabuloase și, în anumite condiții, poate finanța terorismul politic, naționalist sau
religios.
Terorismul de acest tip (infracțional) vine în sprijinul crimei organizate, este un
instrument al acesteia și, de aceea, el se va afla tot timpul în avangarda ei și în susținerea ei.
Terorismul care vine dinspre infracționalitate este o modalitate de înfricoșare a lumii, a
societăților, instituțiilor și persoanelor, tocmai pentru a crea câmp liber de acțiune
infracționalității, eludării legii. Cu alte cuvinte, terorismul de acest fel este un gen de
bogyguard al infracționalității, dar și un mod de a crea fondul aperceptiv al societății vizavi de
lumea interlopă (care trebuie să fie unul de teamă, de frică, de teroare), atât în ceea ce privește
virulența punctelor tari, imbatabile, ale acestei lumi, omnipotența lor, cât și dimensiunea
înspăimântătoare a corupției și puterii nelimitate și nelimitabile a banului murdar.
Terorismul infracțional, situându-se în avanpostul crimei organizate, nu are decât
constrângerile impuse de aceasta. De aici rezultă câteva concluzii foarte importante în ceea ce
privește evaluarea terorismului de acest gen:
•este posibil ca, în viitor, să se accentueze procesul de mondializare și, deci, de
organizare a terorismului infracțional, tocmai datorită faptului că el se află în avangarda
infracționalității, iar aceasta urmează o cale a structurării la nivel planetar;
•se poate estima că terorismul infracțional va deveni din ce în ce mai mult un terorism
organizat, puternic globalizat, cu rețele de conducere și de acțiune în toată lumea, ceea
ce va schimba radical configurația spațiului strategic internațional, amenințările de

18

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
acest gen devenind foarte periculoase și generând necesitatea unei riposte la nivel
strategic;
•probabil, terorismul infracțional își va subordona terorismul identitar și îl va folosi în
sensul creării, în zonele de interes, de probleme și de conflicte care să abată
(concentreze) într-o altă direcție eforturile comunității internaționale, oferindu-se astfel
o mai mare libertate de acțiune pentru infracționalitate și crima organizată (nu se
exclude nici eventualitatea ca terorismul identitar să-l folosească pe cel infracțional
pentru atingerea obiectivelor sale);
•este însă posibil ca terorismul – îndeosebi terorismul politic și cel identitar – să capete o
anumită independență și să-și subordoneze el infracționalitatea și crima organizată,
transformându-le în mijloace de finanțare;
•între terorism și crima organizată există o relație de completitudine, chiar dacă o astfel
de legătură presupune foarte multă diversitate și incertitudine și într-un domeniu și în
celălalt.
Terorismul etnic
„Terorismul de tip etnic și separatist își află, în parte, rădăcinile în marile bulversări
suportate de Europa secolului al XX-lea: sfârșitul marilor imperii, revoluția rusă, două
războaie mondiale, construcția europeană, finele marxismului. În decursul ultimilor 50 de ani,
în Europa de Vest, conflictul irlandez (IRA), separatismul basc (ETA), chestiunea corsicană
(FLNC) și Tirolul de sud sunt câteva exemple. Mai recent, căderea zidului Berlinului și
reactivarea chestiunii minorităților în numeroase țări din estul european (Bosnia, Kosovo,
Transilvania, Armenia…) sunt susceptibile de a favoriza acest tip de terorism.
Anumite tensiuni sunt încă vii, cum se poate observa, chiar în inima țărilor europene,
în Irlanda, în jurul frontierei italo-austriece, în zonele mărginașe ale Germaniei unde rezidă
minorități germane active, în Corsica, în Belgia. În aceste țări, problemele de coabitare au
degenerat adeseori în confruntări. Desigur, aici nu este vorba de crimă organizată, ci de
determinații identitare foarte puternice, care vin de secole.
O reluare a confruntărilor nu este exclusă. Aproape toate aceste țări europene (cu
excepția Franței, care, constituțional, nu recunoaște existența minorităților, incompatibile cu
universalitatea republicană, și a Germaniei, care este relativ omogenă) conțin minorități sau
specificități culturale regionale care ar putea foarte bine să se trezească dacă sunt girate
prost, în special dacă democrațiile se joacă cu focul exaltând drepturile minorităților, cum s-a
procedat până acum.

19

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
În Scoția, în Tirol, în Alsacia, în Bretania, nu este imposibil ca, într-o zi, tentațiile
violente, care au existat, să renască. Europa, pământul care primește milioane de emigranți,
este de asemenea susceptibilă să fie teatrul unor violențe teroriste de tip «etnic» care
interesează țările situate în vecinătatea frontierelor sale (spre exemplu, chestiunea kurdă).“10
Terorismul de stat
Terorismul de stat este, fără îndoială, o formă a terorismului politic, poate forma lui cea
mai gravă, cea mai accentuată. Terorismul de stat este foarte vechi. De aici și vine aversiunea
populațiilor față de regimurile totalitare sau militarizate. De-a lungul timpului, numeroase state
și-au terorizat populațiile care intrau, într-o formă sau alta, sub jurisdicția lor. Dar au terorizat
și statele care nu se puteau opune politicii lor. Formele de terorism de stat sunt numeroase și
nelipsite pe planetă. Cu toate că dintotdeauna omenirea le condamnă și luptă prin orice
mijloace împotriva lor, ele nu încetează încă să existe.
Terorismul de stat (terorismul instituțiilor) a îmbrăcat, de-a lungul timpului, forme
diferite, între care: sclavagismul, inchiziția, genocidul, deportarea populațiilor, invazia,
trecerea „prin foc și sabie” a populațiilor sau țărilor care nu se supuneau dictaturii celui mai
puternic, comunismul, naționalizările (cu variante: rechiziții, cooperativizări, etc.), dictatura
militară, dictatura politică, nazismul, holocaustul, cotropirea diferitelor state de către state mai
puternice și impunerea unor regimuri de viață insuportabile, birul, practicarea de către
conducerea statului a unui regim sever față de populație privind impozitele, asigurarea
locurilor de muncă, înfometările, neacordarea drepturilor legitime, ascultarea telefoanelor,
violarea corespondenței; șantajul, presiunea politică, tortura, etc.
Terorismul NBC11
S-a crezut, la un moment dat, că, în această epocă a supertehnologiilor, armele
nucleare, chimice și cele biologice nu mai prezintă o amenințare majoră. S-a încheiat, în acest
sens, un tratat de neproliferare a armelor chimice, semnat de 143 de state (Statele Unite n-au
semnat acest document), iar arma biologică a fost considerată ca nesemnificativă în cazul unei
confruntări, fie chiar și ca ripostă asimetrică, datorită, pe de o parte, lipsei de precizie în actul
întrebuințării și, pe de altă parte, efectelor ei colaterale (unele chiar asupra forțelor proprii)
greu de controlat și de prevenit.
10 Gh.Văduva, Terorismul – Dimensiune geopolitică și geostrategică , București 2002, op. cit., pag. 38.11 Nuclear – Biologic – Chimic.

20

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
După utilizarea, în 1995, a sarinului, de către secta japoneză AUM Shinri Kyo, în atacul
declanșat prin surprindere în metroul din Tokyo, cu scopul de a produce numeroase victime în
rândul civililor, a devenit evidentă amenințarea chimică și biologică în arsenalul grupărilor și
organizațiilor teroriste.
Scopurile terorismului nuclear, chimic și biologic nu sunt prea numeroase. Ele se pot
grupa în câteva categorii distincte, după filozofia organizațiilor teroriste care fac apel la astfel
de mijloace, dar care nu influențează în mod substanțial procedeele de acțiune.
Scopul nemijlocit este acela de a ucide cât mai mulți oameni, într-un timp cât mai scurt,
pentru a crea panică și derută, a înfricoșa, a induce și menține o stare de teroare în rândul
populației vizate și a atrage atenția mass-media.
1.4. Terorismul suicidar
Terorismul suicidar este o m etodă operațional ă în care rezultatul și forța atacului
sunt dependent e de moartea a făptuitorului.12
Întrebare a „ce-l poate determina pe cineva să -și ia propria viață , să-și înfrângă
instinctul vital, fundamental, de supraviețuire, pentru o cauză politică , etnică, religioasă,
națională, etc.?” , a captat atenția cercetătorilor, cadre lor universitare , specialiștilor din
discipline diferite (psihologie, sociologie, politică, servicii speciale, mass-media).
Cu toate acestea, până acum, teoretic, nu s-au făcut progres e. Toate teorii le psihologice
și sociologice care au fost utilizate pentru a explica fenomenul nu a u reușit să facă acest lucru.
Se pare că o persoană devine delicvent din cauza unui exces de definiții favorabil e și
oportunități create pentru încălcare a normelor dreptului , definiții și oportunități care practic
invită la încălcarea legii în ceea ce se numește „contextul” sociologic (mediul intim, de
imediată proximitate) al fiecărui individ (familia, anturajul zilnic, blocul, strada pe care
locuiește, etc.), diferit de „mediu”, care este mult mai extins.
Comportamentul criminal apare atunci când individul este expus mai mult la un mesaj
social favoriz ant pentru efectuarea de acte sociale, cum ar fi noțiunile de libertate, democrație,
drepturile infractorului, etc. primite în școală și în mass-media, la diverse cursuri de pregătire
specială, precum și educația din familie, fără a fi dublate și de obligațiile și responsabilitățile
sociale corespunzătoare.
12 Stan PETRESCU, Terorismul suicidar, Curs nr. 9, master UCDC, slides PPT, 2010.

21

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
Fenomenul este foarte îngrijorător prin tragismul, consecințele și proporțiile sale: în
Israel au avut loc un total de 135 acte suicidare ale palestinienilor care au fost înregistrate
numai între 1993 – 2003.13
În ceea ce privește terorismul suicidar palestinian, din cercetările acestor atentate se pot
desprinde câteva postulate și ipoteze de bază:
•Comportamentul penal este învățat ;
•Comportamentul penal este învățat în interacțiune a cu alte persoane într-un proces de
comunicare ;
•Partea principală a învățării comportament ului penal are loc în intim itatea grupu lui,
având un pronunțat caracter personal ;
•Atunci când comportamentul penal este învățat, învățarea include : (a) tehnici de
săvârșirea infracțiunii, care sunt uneori foarte simple ; și (b) motivații specifice,
rationamente și atitudini ;
•Motivațiile specifice sunt învățat e din definiții existente în coduril e juridice ca
favorabile sau nefavorabile ;
•Teroriștii sinuci gași vor fi lega ți de unele versiuni ale intim ității sociale , de unele
rețelele din interiorul socialului;
•Moartea sinucigaș ului îi va motiva pe alți membri să-l urmeze;
•Metoda de funcționare a actului va fi similar ă în toate atacurile inițiate de către același
individ.
Privire generală asupra resorturilor psihologice ale teroriștilor sinucigași
Avantajele operaționale ale terorismului sinucigaș sunt:
Teroristul își alege singur momentul și locul de acțiune, în funcție de circumstanțe.
Simpl u și ieftin – nu necesită o rut ă de evacuare sau operațiuni de salvare complicate.
Nu există nici un pericol de a fi capturat și nu poate oferi informații importante.
Un impact imens asupra publicului și mass-media.
13 Stan PETRESCU, Terorismul suicidar, Curs nr. 9, master UCDC, slides PPT, 2010.

22

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
Încercând o sinteză a cunoștințelor din lucrările prezentate în Bibliografie, pentru a
trasa o delimitare preliminară a motivațiilor și resorturilor terorismului suicidar, putem afirma
că acestea se pot sistematiza astfel:
1.boala psihic ă: este o cauză reală, o situație exploatată de organizațiile teroriste, dar cu o
pondere foarte scăzută.14
2. dorința de a atrage atenția asupra unor cauze ideologice, politice, naționale, etnice, etc.
3.complexe, frustrare, dorința de revanșă, apăsarea unei lungi și insuportabile umilințe
(oprimare, disperare, sărăcie, marginalizare, etc.).
4.presiunea familiei din cauza sărăciei.
5.fanatismul religios, ideologic, politic, etnic, național: actele de martiraj (“subcultura
martirajului”, dezvoltată în special în comunitățile palestiniene).
6.boli terminale: o altă situație exploatată de organizațiile teroriste și comunități.
7.condamnare la moarte: oferta de a face un act de terorism în locul executării judiciare.
8.stări modificate ale conștiinței (sub influența hipnozei, drogurilor, etc.).
9.manipulare în ceea ce privește scopul acțiunii și recompensa divină (promisiunea celor
72 de fecioare în Paradis, etc.) și pământească (pentru familia rămasă în viață).
10.amenințarea, spălarea creierului, inconștiența, incultura, ignoranța, neinformarea
(copiii), dezinformarea, etc.
11.vinovăția adulterului (femeile) și/sau dorința de afirmare în cheie feministă.15
12.ripostă la o agresiune a celor percepuți ca inamici.
13.infracționalitate organizată, trans-frontalieră , motivată de dorința de înavuțire.
14.combinații ale celor de mai sus.
Un fenomen nou și îngrijorător: femeile-kamikadze
În lumea islamică, unde distincția dintre bărbați și femei este semnificativă, actul
săvârșit în numele cauzei teroriste poate fi privit ca un gest de eliberare, prin raport cu o viață
predestinată și condiționată de valori tradiționale. Într-o societate în care emanciparea femeilor
reprezintă o sintagmă fără acoperire și un „rău al civilizației occidentale”, egalitatea dintre sexe
poate totuși să fie afirmată pe calea egalității în moarte.
14 Sorina Ramona ILIESCU, pag. 21, 2006.
15 „A permite unei femei să devină martir constituie o etapă decisivă către egalitatea sexelor în lumea arabă” –
Wafa Idriss, prima femeie palestiniană kamikaze, în Simona ȚUȚUIANU, RIM nr. 1-2/2009.

23

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
Astfel, în mod paradoxal, actul sinucigaș al femeii, făptuit în numele
conservatorismului și al tradiției pe care le apără, se transformă în vectorul modernității și
afirmării sale cu drepturi depline într-o lume patriarhală.
Demersul nostru are drept obiectiv o sondare a resorturilor motivaționale ce
fundamentează comportamentul femeilor implicate în atentate teroriste, uneori suicidare, femei
ce devin „ bombe umane ” în numele idealurilor supreme ale organizațiilor din care fac parte.
Ne propunem, totodată, și o analiză a contextului în care actul suicidar al unora dintre
aceste femei devine modul prin care acestea înțeleg să-și „promoveze” genul, misiunea
sinucigașă devenind astfel apanajul unui act de feminism.
Implicațiile de natură strategică ale angrenării femeilor în acțiuni de tip terorist derivă
din următoarele două considerente:
1.Grupările teroriste caută să identifice și să exploateze vulnerabilități noi în tabăra
“adversă”, pe fondul intensificării măsurilor de securitate internaționale;
2.Considerate inofensive, femeile atrag într-o măsură redusă atenția forțelor de securitate,
astfel că modelul (stereotipul) femeii blânde și non-violente este exploatat negativ de
formațiunile teroriste pentru a-și promova idealurile ideologice sau religioase.
Dincolo de aceste aprecieri introductive și înainte de a purcede la desfășurarea analizei
propriu-zise, considerăm că se impun câteva considerații preliminare menite a explicita și
încadra demersul de față.
Terorismul reprezintă o formă specifică de promovare a unor scopuri politice,
religioase, economice ori militare, prezentă din cele mai vechi timpuri în societatea umană.
Având cauze complexe, manifestări și motivații multiple, terorismul nu este o invenție a
timpurilor noastre și nu credem că actualul „război” purtat de Statele Unite și aliații lor
împotriva lui și a organizațiilor care îl practică va avea mai mult succes decât precedentele
încercări de extirpare a sa din societatea umană.
Deopotrivă, participarea femeilor la lupta armată, în organizații de toate felurile,
inclusiv teroriste, nu reprezintă un apanaj al vremurilor moderne. Prezența lor în organizații
teroriste reprezintă un fapt istoric incontestabil.
De la mișcarea anarhistă rusă de la sfârșitul secolului al XIX-lea și până la organizații
teroriste active în secolul trecut (precum banda Baader-Meinhoft din Germania anilor 1970),
femeile sunt atestate documentar ca membri activi cu drepturi depline ai unor astfel de grupări.
În fine, terorismul sinucigaș, la rândul său, nu reprezintă nicio invenție și niciun apanaj
(în sensul de armă favorită de luptă) al grupărilor teroriste religioase, în special islamiste.
Dimpotrivă, întâietatea, atât din punct de vedere al preferinței pentru utilizarea acestui mijloc

24

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
specific de luptă teroristă care este atentatul sinucigaș, cât și din punct de vedere al datei la care
acesta a fost adoptat și utilizat pentru promovarea scopurilor unei organizații teroriste date, nu
aparține teroriștilor fundamentaliști islamici.
Terorismul și conduita suicidară
Atacurile teroriste sinucigașe constituie forma cea mai letală a terorismului
contemporan.
Frecvența acestor atacuri a crescut de la numai aproximativ trei/an, în 1980, la aproape
50/an în 2005. Mai mult, după cum arătau Scott Atran și alții, 75% din atacurile sinucigașe cu
bombe înregistrate până în prezent în întreaga lume s-au produs după atacurile teroriste
împotriva Statelor Unite din 11 septembrie.
Dimensiunea planetară a amenințării teroriste a fost evidențiată, în mod dramatic, de
evenimentele produse la 11 septembrie 2001 în S.U.A., prin îmbinarea a două procedee
teroriste clasice: deturnarea unor avioane de pasageri și atentatul sinucigaș. Dacă, până la
această dată, atentatele sinucigașe se înregistrau aproape exclusiv în câteva regiuni ale planetei
(Sri Lanka și Orientul Mijlociu), ulterior fenomenul a cunoscut o recrudescență îngrijorătoare.
Participarea masculină predomină, însă nu trebuie neglijat fenomenul accederii tot mai vizibile
a femeilor combatante pe scena terorismului contemporan.
Ce anume le determină pe aceste femei să recurgă la acte violente extreme, soldate cu
suprimarea propriilor vieți, iată întrebarea la care încearcă să găsească răspuns studiile
îndreptate către înțelegerea comportamentului sinucigaș al teroriștilor, prin prisma tipurilor de
suicid descries de sociologul francez Emile Durkheim în lucrarea intitulată „Despre
sinucidere”.
Astfel, tipurile altruist și fatalist de sinucidere, postulate de autor, au relevanță pentru
studiul de față, fiind interpretate drept rezultante ale unui deficit de personalitate sau ale unei
integrări sociale excesive. Pe scurt, comportamentul autodistructiv al teroriștilor ar fi o
rezultantă a celor două tipuri. Statusul psihologic al acestor persoane poate oscila între
convingere (altruism), frică și disperare extreme (fatalism). La femei aceste tendințe sunt mai
pregnante.
Motivația de bază în cazul sinuciderii altruiste este dorința de a face bine semenilor,
prin acte de eroism și sacrificiu. Organizațiile teroriste oferă membrilor lor o contracultură
centrată în jurul unor norme și valori menite să conducă la o adevărată îndoctrinare.

25

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
Personalitatea individului este minimalizată, iar viitorul este perceput exclusiv în cadrul
grupării teroriste-mamă și depinzând de modul în care sunt apărate ideile politice și/sau
religioase ale acesteia.
Se pare că acest tip de suicid i-a fost sugerat lui Durkheim de actele sinucigașe din
societățile primitive sau din mediul militar, în special din trupele de elită. Suicidul de tip eroic,
gen kamikadze, poate fi o ilustrare a acestui tip.
Tema martirajului este una amplu dezbătută, întrucât în toate religiile martirul este cel
care suportă violența supliciului, fără a fi el însuși sursa acestei violențe. În cazul Islamului, pe
de o parte, Coranul interzice sinuciderea, iar pe de altă parte cei care își dau viața în numele
religiei sunt celebrați, rezultanta acestei dihotomii fiind aceea că acțiunile sinucigașe capătă
interpretarea pozitivă a unor operațiuni de martiraj. Bineînțeles, reinterpretarea Coranului, cel
puțin bizară pentru lumea creștină, este posibilă numai în contextul în care actele sinucigașe de
natură teroristă sunt săvârșite pentru cauza nobilă a Jihadului, numai atunci sunt acceptate și
justificate prin lupta împotriva opresiunii. Martiriul (shahid) reprezintă pentru teroriștii
islamiști calea de acces spre paradis, iar expresia consacrată „Bassamat al–farah” sau „surâsul
bucuriei” desemnează extazul ce se citește pe fața martirilor în momentul comiterii atentatului.
Nici femeile nu sunt excluse de la această abordare. Șeicul Ahmed Yassin, fostul lider
spiritual al Hamas, as asinat de serviciile israeliene în 2004, a emis o fatwa (decret religios) în
ceea ce le privește: „Femeile care comit un atentat sinucigaș și ucid evrei sunt recompensate
în paradis, devenind și mai frumoase decât cele 72 de fecioare promise martirilor” . Dacă luăm
în considerare credința potrivit căreia numai în paradis nu există competiție între bărbați și
femei, vom înțelege mai profund statutul femeii într-un atentat terrorist sinucigaș și cuvintele
Wafei Idriss din motto-ul lucrării. Înțelegerea perspectivei islamice asupra vieții de după
moarte, ca certitudine, realitate promisă și anunțată de profeți, este de asemenea foarte
importantă în context. Restricțiile tradiționale islamice legate de femei pălesc în fața Jihadului,
participarea în acest război considerat sfânt cântărind mai mult decât orice, paradoxal chiar mai
mult decât permisiunea soțului, fiului sau a părinților persoanei implicate. În spațiul islamic,
actele extreme ale femeilor pot fi considerate o expresie a feminismului egalității. În context, o
posibilă interpretare este aceea că egalitatea în moarte clădește posibilitatea egalității în viață și
deschide calea spre răsturnarea cadrului rigid impus femeilor în societatea islamică
tradiționalistă.
Autoasumarea, pe de o parte a condiției impuse, iar pe de alta a sacrificiului vieții, în
condițiile unei interpretări marginale a Coranului, deschide întrebarea fundamentală asupra
moralității și motivării acțiunii. Și aceasta în condițiile în care actul terorist săvârșit de o

26

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
femeie pune în discuție înseși bazele societății care are printre determinările principale
inegalitatea între bărbat și femeie și statutul subordonat al celei din urmă.
Din această dezbatere rezultă și posibilele diferențe dintre motivațiile bărbaților și cele
ale femeilor care aleg calea terorismului sinucigaș.
Dincolo de trunchiul comun al motivațiilor religioase și politice, al propagandei și
presiunii sociale, putem afirma că singura diferență majoră este aceea a semnificației actului
sinucigaș pe care acesta o capătă în societate. Ordinea islamică este pusă sub semnul întrebării,
iar textele religioase sunt reinterpretate, de la interzicerea suicidului până la transformarea
actului, contextual, în martiraj. În cazul femeilor kamikaze, atentatele capătă o conotație
suplimentară, contestând însăși bazele ordinii sociale și afirmând, chiar dacă nu aceasta a fost
motivația inițială a celei care a comis actul în discuție, egalitatea dintre bărbat și femeie.
Potențial distructivă pentru ordinea socială preconizată a fi instalată în statele ce se
confruntă cu acest fenomen, această interpretare poate da o explicație pentru care, deși
strategic util și cu potențial distructiv chiar într-o măsură mai mare decât actele teroriste
sinucigașe ale bărbaților, terorismul sinucigaș având drept subiecți femeile este relativ puțin
răspândit.
Pe de altă parte, problematica martirajului nu are numai conotații musulmane și de
natură religioasă, atentatul sinucigaș ca atare fiind o armă folosită de o manieră extensivă și în
lupta naționalistă (de exemplu, Tigrii Tamili din India și Partidul Muncitorilor din Kurdistan).
Devoțiunea poate fi secondată de sentimente de frustrare izvorâte din constrângeri
politice sau economice diverse. Indiferent de motivații, trupul uman apare întotdeauna ca
modalitate de accedere la autonomie și restaurare a liberului arbitru, prin moarte teroristul
sinucigaș realizând ceea ce i-a fost inaccesibil în timpul vieții.
Multicauzalitatea terorismului sinucigaș
Cercetările privind cauzele terorismului sinucigaș sunt în fază incipientă și pot fi
împărțite în patru categorii:
1.Abordarea psihologică/individuală, care pune accent pe tulburări de personalitate,
disperare, umilință și probleme identitare;
2.Abordarea strategică/organizațională, conform căreia terorismul sinucigaș a apărut
deoarece s-a dovedit o strategie eficientă militară și/sau politică;
3.Abordarea contextuală, în care explicațiile se axează pe religie, naționalism sau factori
sociologici diverși;

27

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
4.Abordarea multi-cauzală, care subliniază existența mai multor factori ce conduc la
apariția fenomenului.
Kenneth Waltz a fost primul analist care a utilizat nivelurile de analiză individual,
organizațional și contextual, când a descris cauzele unui război. Acestea vizau comportamentul
uman, structura internă a statelor, precum și natura sistemului internațional. Prin analogie, în
cazul terorismului sinucigaș, putem asimila cel de-al doilea nivel (analiza statului) cu analiza
organizației militante, iar cel de-al treilea plan (sistemul internațional) cu analiza cauzelor
contextuale.
Deoarece ne ocupăm de analiza terorismului sinucigaș feminin, vom aminti, pe scurt,
motivele bombelor umane: răzbunare, recompense pe care cred că le vor primi după moarte,
răsplată materială pentru familie, motive religioase, lupta pentru eliberare națională, dar și
existența unei culturi a martirajului în societate. În plus, se adaugă și problemele de socializare,
în cazul persoanelor frustrate de propriile condiții de viață. Umilința, sărăcia și lipsa de
speranță conduc cel mai adesea la disperare, iar martirajul, în opinia lor, furnizează scăparea
din angoasele vieții.
Gruparea teroristă oferă beneficii emoționale, sociale și economice, iar cei care sunt
profound nesiguri în legătură cu viitorul lor pot găsi aici un sens al propriei identități. Noțiunea
de identitate este centrală în analiza comportamentului teroristului sinucigaș. Persoana care
participă la o misiune sinucigașă își îndeplinește datoria față de propriile valori – familie,
prieteni, comunitate, religie –, iar eșecul este echivalent cu o trădare a idealurilor, inclusiv a
propriei existențe.
Deosebit de important, urmare a cercetărilor prin intervievarea persoanelor implicate în
grupurile militante pentru cauza palestiniană, a rezultat faptul că nicio potențială bombă umană
nu prezenta profilul tipic al personalității sinucigașe.
Nu erau indivizi fără bani, fără studii, retardați mintal sau depresivi. În schimb, foarte
religioși și bine informați despre politica israeliană și cea din lumea arabă, evitau cel mai
adesea termenul de „sinucigaș”, interzis în Islam, folosindu-l pe cel de „explozii sacre”. Deși
există tendința ca în urma unui atac sinucigaș să dăm interpretări negative de comportament,
din punct de vedere al psihologiei conflictului, terorismul sinucigaș rămâne o problemă de
cunoaștere dificilă și controversată.
Foarte mulți teroriști sinucigași se descriu ca fiind soldați în război, cărora nu le place
să ucidă civili, dar misiunea lor se încadrează în lupta pentru cauză – lupta împotriva
practicilor economice și politice injuste, împotriva guvernelor și a violenței structurale.

28

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
Curajul acestor persoane este pus în slujba terorismului, perceput în termeni de risc,
frică și anxietate, iar acest lucru face ca, din perspectivă psihologică, să nu poată fi recunoscut
și aprobat.
Motivele pentru care femeile participă la misiuni sinucigașe nu pot fi generalizate.
Singura caracteristică generală, vizând atât femeile, cât și bărbații teroriști, se referă la vârsta
medie, care variază între 21 și 23 ani. Asemănător bărbaților teroriști sinucigași, unele femei au
membri ai familiei sau prieteni apropiați uciși. Un motiv frecvent este și abuzul sexual și,
corespunzător, stigmatizarea socială ce derivă de aici în societățile patriarhale. Pe scurt,
explicațiile oferite terorismului sinucigaș feminin ezită între manipulare, spălare de creiere și
fanatism, pe de o parte, și voluntariat, răzbunare și suferință, pe de altă parte.
O motivație aparte este cea legată de dorința de afirmare ca ființe umane, după ce au
eșuat sau li s-a negat posibilitatea de a se afirma ca femei. Resortul în acest caz este dat de
rolul femeii în societățile musulmane și de reticențele sociale și religioase privind prezența
femeilor în spațiul public.
Selecția femeilor și metodele de convingere sunt asemănătoare cu cele utilizate pentru
bărbați, în schimb misiunea recrutorilor este uneori mai ușoară în cazul femeilor datorită
inocenței, entuziasmului și dorinței profunde de răzbunare.
În afara convingerilor religioase și patriotice, nu trebuie neglijată nici perspectiva
statusului social al familiei teroristului sinucigaș, care se poate îmbunătăți subit prin
recompense financiare substanțiale și prestigiu aparte.
În fine, un sumar al motivațiilor și cauzalității implicate de participarea femeilor la
terorismul sinucigaș fundamentalist islamic este oferit de către Mary Anne Franks în revista
„Hypatia”. Potrivit acesteia, politicile oficiale radicale ale statelor islamice privind femeile și
rolul acestora în societate reprezintă fundamente ale unei cauze de eliberare și emancipare, care
justifică adesea acțiunile teroriste sinucigașe întreprinse de femei. Restricțiile severe impuse
sub motivația onoarei și a demnității, în privința comportamentului, mobilității și
vestimentației femeilor sunt factorii cauzali principali invocați.
Abord area strategic-organizațională a terorismului sinucigaș
Acest tip de abordare este foarte important pentru înțelegerea cauzelor terorismului
sinucigaș, deorece organizațiile au motive și scopuri diferite de cele ale indivizilor. Ele privesc,
în primul rând, nevoia de supraviețuire a grupării. Pentru a rămâne relevantă, lupta organizației
este legată direct de dorința obținerii puterii politice, iar tactica misiunilor sinucigașe conduce
la o puternică susținere din partea populației. Acest tip de strategie este valabil în cazul

29

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
palestinienilor, în Sri Lanka, unde Mișcarea de Eliberare a Tigrilor Eelamului Tamil luptă să se
diferențieze de alte grupări militante tamile, și în Liban, unde două grupări șiite, Hezbollah și
Amal se luptă între ele folosind atacurile sinucigașe.
Un alt motiv privește beneficiile aduse de tactica atacurilor sinucigașe. În primul rând,
un atac terorist sinucigaș atrage atenția mass-media într-o măsură mai mare decât un atac
terorist obișnuit.
Din acest punct de vedere, atacurile sinucigașe pot fi văzute ca „forme de semnalizare
strategică”, în sensul că transmit mesaje privind caracterul și obiectivele grupării. Mai mult,
atacurile sinucigașe susțin eforturile organizației de a induce frica și panica în rândul
populației-țintă, trăsătură-cheie a terorismului. Se dorește în multe cazuri și obținerea unui
suport internațional. În mod ironic, organizațiile teroriste vorbesc despre bombele umane ca
fiind niște pierderi necesare ce ar conduce la obținerea sprijinului populației și la atragerea de
noi recruți.
În plus, aceste tipuri de misiuni presupun costuri mai mici, tehnologie scăzută și arme
nu foarte complicate. Obiectivele de bază sunt maximizarea distrugerilor și, așa cum am
amintit, instalarea fricii.
Nu trebuie pierdute din vedere nici avantajele tactice oferite de utilizarea atentatorilor
sinucigași.
În primul rând, planul de acțiune nu este unul foarte elaborat, întrucât nu se pune
problema fixării unor modalități de scăpare pentru autori.
În al doilea rând, bombele umane pot ajunge foarte aproape de țintă, deținând în
același timp controlul asupra dispozitivului exploziv până în ultimul moment, ceea ce oferă
posibilități sporite de reușită.
În al treilea rând, și poate cel mai important, nu există riscul scurgerii de informații
post-operaționale, siguranța organizației fiind asigurată.
Utilizarea femeilor ca bombe umane a dat naștere unor conflicte între credințele
religioase și necesitatea tactică a acestor „arme” deosebit de eficace în accepțiunea grupărilor
teroriste. Dacă vom urmări declarațiile fostului lider spiritual al mișcării Hamas, Sheikh
Ahmed Yassin, vom vedea că, la începutul anului 2002, respingea categoric această practică,
pentru ca ulterior, pe parcursul a doi ani de zile, până la încetarea sa din viață, să ajungă să o
încurajeze. A oferit explicații pentru schimbarea sa de poziție, prin ceea ce numea el evoluția
semnificativă a luptei – bărbații se confruntă cu din ce în ce mai multe obstacole, iar femeile
pot ajunge mult mai ușor la țintă. Tot el a comparat femeile cu militarii în rezervă, fiind
folosite la locul și momentele necesare. Motivele pentru care organizațiile teroriste fac apel la

30

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
femei sunt explicate de Debra D. Zedalis, în lucrarea intitulată „ Bombele sinucigașe
feminine”, după cum urmează:
•prezintă avantaje tactice: elemente ale surprizei, ezitare în a percheziționa femei,
stereotipul psihologic universal feminin;
•determină creșterea numărului de combatanți;
•au impact mediatic deosebit, iar o mai mare publicitate înseamnă un număr mai mare
de recruți;
•au efecte psihologice devastatoare și de lungă durată.
Magnus Ranstorp, directorul Centrului pentru Studierea Amenințărilor Asimetrice din
cadrul Colegiului Național de Apărare din Suedia și fost director al Centrului de Studiu al
Terorismului și Violenței Politice la Universitatea St. Andrews din Scoția, a afirmat despre
femeile teroriste sinucigașe că reprezintă ultima armă asimetrică, ultima amenințare asimetrică.
Iată, așadar, cum femeile apar într-un soi de „avantaj” în viziunea grupărilor teroriste
de care aparțin, pe fundalul diversificării modalităților de luptă pentru a face față noilor
schimbări.
Concluzii de etapă
Conștientizarea amplitudinilor și a gravității fenomenului terorist în cazul așa-numitelor
femei kamikaze este extrem de importantă.
Aceste femei există și statutul lor special este consecința unui șir perpetuu de conflicte
armate nerezolvate. Perspectivele și speranțele lor au fost zdrobite de realități crude, astfel că
ura și setea de răzbunare apar în spatele motivației lor de a accede în lumea cealaltă. În al
doilea rând, utilitatea acestor femei este uriașă.
Datorită faptului că munițiile sunt reduse considerabil, tradițiile referitoare la sexe sunt
considerate depășite și, uneori, chiar mofturi. În plus, se remarcă avantajele tactice amintite, cel
mai la îndemână fiind acela că femeile pot pătrunde mai ușor decât bărbații în locuri păzite,
pentru că încă mai sunt considerate inofensive. Probabil nu pentru multă vreme.
În sfârșit, o ultimă explicație ar fi legată de dezbaterile cinice și crude pe marginea
egalității dintre sexe. Dacă în alte zone sociale emanciparea femeilor rămâne un simplu
deziderat (mai ales în aceste regiuni ale lumii), în mod stupid, ea tinde să devină realitate pe
front: tot mai mult, femeile și bărbații au drept egal la moarte.
Folosirea sinucigașilor, femei sau bărbați, în acțiuni teroriste este condamnată în
întreaga lume, deopotrivă de liderii societăților civile sau religioase. Japonezii, care au inventat

31

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
termenul de kamikadze, nu sunt de acord cu folosirea lui în cazul teroriștilor sinucigași,
susținând că acțiunea trebuie executată doar în timp de război, asupra militarilor și nu asupra
țintelor civile. Biserica creștină condamnă invocarea divinității în asemenea acțiuni, afirmând
că adevărații martiri sunt cei care au preferat să moară decât să-și renege credința. ONG-urile
și mișcările feministe nu sunt nici ele de acord cu gesturile absurde ale tinerelor ce se aruncă în
aer și, mai ales, cu folosirea virginității (multiplicată cu 72) ca recompensă pentru cei care
recurg la asemenea gesturi, oricare ar fi motivația lor.
Arătam în preambulul studiului despre „emanciparea” femeilor că este oferită și
folosită în mod grotesc și paradoxal de fenomenul terorist. Ei bine, implicarea lor a avut și are
consecințe majore asupra normelor societăților musulmane și a regulilor culturale care descriau
rolul de gender, rezervându-le în general un rol limitat la spațiul privat al casei. Aflate în prima
linie de luptă, în public, alături de bărbați cu care nu au nici cea mai mică legătură, aceste
femei încearcă să convingă societatea de contribuțiile lor valide și, astfel, să reconstruiască
valori normative.
Iată ce afirma reportera Samiya Sa’ad Al Din pentru ziarul egiptean Al-Akhbar:
„Femeile palestiniene au redefinit clasificările de gender de pe certificatele lor de naștere,
demonstrând că sacrificiul pentru pământul palestinian nu este numai pentru bărbați”. Față de
motivațiile masculine, unele dintre femeile implicate în activități teroriste prezintă o motivație
suplimentară: devenind bombe umane, mai presus de criterii precum țara, religia sau liderul,
femeile își „promovează” genul, misiunea sinucigașă devenind sinonimă cu un act de
feminism. În pofida faptului că fac parte dintr-o societate de tip patriarhal, aceste femei ajung
să participe într-o sferă exclusiv masculină, iar acest lucru reprezintă o mare victorie pentru
ele. Din punctul lor de vedere, asumarea misiunii sinucigașe reprezintă o modalitate de
egalizare a sexelor.
Insistând totuși asupra dezideratului emancipării femeilor în societățile lor de origine,
oare acesta este unul real, palpabil, sau doar o iluzie a celor implicate în atentatele teroriste?
Realitățile din Cecenia, Sri Lanka, Turcia sau Palestina conduc către a doua variantă. Și asta
pentru că trebuie avut în vedere contextul implicării femeilor în atentatele teroriste, în timp de
război și în limitele admise de organizațiile teroriste. Analiștii fenomenului afirmă cu tărie că
bombele umane feminine reprezintă una dintre cele mai extreme forme de e xploatare a
femeilor. Clara Beyler, spre exemplu, spune că „prin acceptul lor de a participa la misiunea
sinucigașă, femeile devin arme în mâinile bărbaților lideri sau membri ai organizațiilor
teroriste”.

32

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
Sistemele opresive de gen, fie ele sociale, religioase sau culturale, rămân active, iar
inferioritatea femeilor în ierarhia socială se permanentizează într-o situație fără sorți de izbândă
(„no-win situation”). Atunci când femeile își întorc fața către terorism, jocul de-a emanciparea
este pierdut înainte de a începe, întrucât senzația de libertate dobândită parțial prin contactul
direct cu sexul opus este doar temporară, iar relația dintre sexe – cea dintre bărbatul conducător
și femeia supusă –, se transpune și în zona terorismului, după modelul arab al societății de
apartenență.
Capcanele martirajului feminin sunt incomensurabile, din cel puțin două considerente.
În primul rând, pentru generațiile viitoare, apariția bombelor umane feminine se va
constitui într-o mare problemă, în condițiile în care copiii vor avea un nou model de urmat.
Acest fapt devine cu atât mai îngrijorător în spații precum Sri Lanka, Palestina și Cecenia,
unde copiii reprezintă jumătate din populație.
În al doilea rând, cultura martirajului este susținută de mass-media, iar odată ce aceste
femei au devenit simboluri naționale ale luptei pentru pace, întipărite în mentalul colectiv,
orice încercare de a le demitiza pare sortită eșecului. Terorismul a devenit o componentă
insidioasă a luptei pentru putere la nivel global, contracarea sa necesitând un complex de
măsuri: sancțiuni diplomatice și economice, sporirea costurilor interne ale terorismului
(susținerea de către statele democrate a grupurilor opozante regimului existent în statele
sponsor ale terorismului internațional), amenințarea cu folosirea forței armate și chiar utilizarea
represaliilor militare. Desigur, ideal ar fi să se evite, pe cât posibil, intervenția militară
preemptivă sau preventivă care în genere produce victime nevinovate colaterale.
Dacă ne gândim la femeia kamikadze irakiană care a ucis 35 persoane la data de 4
ianuarie 2009, putem lesne conștientiza potențialitatea permanentă a atacurilor teroriste
sinucigașe, îndeosebi reprezentanți ai unui fiind vorba de o zonă în care o superputere
mondială a acționat la granița dintre preempție și prevenție, fără însă a fi câștigat războiul
împotriva terorii. Diplomația tinde să capete valențe universale, însuși pragmatismul american
cedând progresiv în fața noilor amenințări asimetrice nonclasice la adresa securității
internaționale. Preemția rămâne un element strategic principal în strategia S.U.A. din 2006,
însă, comparativ cu strategia din 2002, acest concept este precedat, în ordinea importanței, de
soluțiile de natură diplomatică. Iată un pas important în uniformizarea abordării transatlantice
în legătură cu noile amenințări. Este incontestabil că forța militară, mai ales când vine vorba de
radicali sau teroriști, nu trebuie exclusă din panoplia de instrumente, în înțelegerea faptului că
ea poate câștiga războiul, dar nu pacea.

33

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
CAPITOLUL 2.
ORGANIZAȚII TERORISTE PE GLOB
2.1. Organizații teroriste din Statele Unite ale Americii
Forțele Armate de Eliberare Națională (FAEN)
•principalul grup terorist portorican ce acționează pe teritoriul SUA;
•prima acțiune a grupului s-a petrecut la 16 octombrie 1974, prin plasarea unor bombe la
5 bănci;
•atentatele cu bombe din SUA s-au soldat cu pagube materiale mari, cel puțin 4 morți și
57 de răniți;
•în prezent, conducătorii grupului sunt în închisoare;
•grupul a primit, încă de la început, sprijin direct din Cuba.
Mișcarea de Eliberare Națională (MEN)
•grup separatist care militează pentru utilizarea violenței spre a obține independența
teritoriului Porto Rico;
•sprijină activ grupurile teroriste din insulă, dar și elementele FAEN-ului aflate pe
teritoriul SUA.
Organizația de Voluntari pentru Revoluția Portoricană (OVRP)
•grup a cărui bază este în Porto Rico, afiliat la Macheteras și a participat la o acțiune ce
s-a soldat cu împușcarea unui maior american în anul 1985;
•acțiunile predilecte ale grupului sunt atacurile cu bombe împotriva centrelor de
recrutare ale armatei americane;
•la 2 decembrie 1979, OVRP (împreună cu Macheteros) a atacat un grup de militari
americani la Sebana Seca.
Națiunea Ariană (Națiunile Ariene)
•cunoscută și sub numele "Biserica lui Iisus Hristos Creștinul";
•a fost fondată de Richard Butler la jumătatea anilor `70;
•grupul își propune formarea în NV-ul SUA a unei națiuni constituite numai din albi,
propagând „superioritatea albilor”;

34

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
•are în organizare o misiune religioasă ce își desfășoară activitatea în închisori, de unde
încearcă să recruteze membri pentru Frăția Ariană (grup pentru supremația albilor care
acționează în închisorile americane);
•gruparea organizează în fiecare an o "convenție de vară" la sediul său din Hazden Lake
(Idaho), la care sunt invitate grupuri de extremă dreapta și neonaziste din SUA;
•la întâlnirea din 1983, a apărut ceea ce se numește "Ordinul";
•se pare că a avut întâlniri cu "Națiunea Islamului" pentru a-și împărți zonele de
influență;
•grupul este aliniat la Mișcarea Identității și menține legături cu multe alte grupuri de
extremă dreapta din SUA și Canada, precum și cu Grupul militar-sportiv Hoffman din
Germania.
Mișcarea Identității Creștine
•originea acestui grup este în doctrina israelismului britanic din sec.19;
•membrii grupului cred că rasa ariană este tribul pierdut al Israelului și că Dumnezeu i-a
rezervat o soartă aparte (să aibă o țară numai a lor, în care să mențină puritatea rasei,
majoritatea celorlalte rase fiind considerate drept "mocirlă");
•membrii grupului cred că există o conspirație sionistă care urmărește să conducă lumea.
Liga de Apărare a Creștinilor Patrioți
•grup fondat în 1977 de "Johnny Bob" Harrell, cu sediul la ferma sa din Flora (Illinois);
•este un grup militar ce execută pregătire paramilitară, pretinzând că se pregătește pentru
prăbușirea sistemului american (cauzată de o conspirație comunistă-sionistă, culminată
cu un război rasial pentru care americanii albi trebuie să fie pregătiți);
•organizația a înființat și alte baze, numite baze suplimentare în West Virginia și
Missouri (la 40 km. de Fort Leonard Wood).
Testamentul, Sabia și Brațul Domnului
•grup fondat în 1975 de Jim Ellison, ca reuniune religioasă asociată cu mișcarea Biserica
Identității;
•membrii organizației au intrat în legătură cu alte grupuri extremiste (Ku Klux Klan,
Națiunea Ariană, Posse Comitatus, Frăția etc.);
•baza grupului este în Arkansas;
•au furnizat diverse materiale și armament multora dintre aceste grupuri;

35

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
•grupul a fost desființat în anul 1986.

Ku Klux Klan (KKK)
•cel mai vechi grup terorist din SUA;
•în prezent, grupul nu mai apare ca organizație singulară, fiind format din trei segmente
mai importante, la care se mai adaugă un număr necunoscut de mici asociații;
•se estimează că diversele elemente ale KKK ar ajunge la 8.000-10.000 de membri
activi;
•KKK servește ca pepinieră pentru alte grupuri de dreapta, marea majoritate a liderilor
activi ai grupărilor extremiste provenind din KKK (în multe cazuri, deși ei activează în
diferite grupuri, continuă să fie membri KKK).
"Ordinul" ( „Ordinea”, „Frăția” sau „Frăția Tăcerii”)
•fondatorul acestei grupări este Robert J. Mathew;
•el a preluat numele organizației dintr-o carte publicată de Alianța Națională (Turner
Diaries – Jurnalul lui Turner);
•din aceeași carte provine și ideologia grupului (membrii grupării au fost obligați să
semneze o declarație oficială de război împotriva ZOG – Guvernul Sionist de Ocupație
al SUA);
•gruparea a declarat „război” guvernului de la Washington și, pentru a transpune în
practică amenințările, membrii organizației au recurs, în iunie 1984, la asasinarea lui
Alan Bird (cunoscut redactor al televiziunii americane din Denver – Colorado);
•de asemenea, grupul este răspunzător de asasinate, atacuri cu bombe, falsuri, precum și
de jefuirea unor bănci și autovehicule blindate pentru transportul banilor;
•mulți dintre membrii grupului au fost arestați;
•Robert Mathew a murit într-un schimb de focuri dintre teroriști și agenții federali
americani pe o insulă din Puget Sound (8 decembrie 1984).
Detașamentul de Poteră al Șerifului (Possa Comitatus)
•grup inițiat la Seattle de Henrz Lamont "Mike" Beach;
•membrii grupului se opun impozitelor federale și consideră că cea mai înaltă autoritate
de menținere a ordinii constituționale este șeriful comitatului;
•Gordon Kahl (membru al grupării) este considerat răspunzător de un schimb de focuri
soldat cu moartea a trei polițiști;

36

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
•în mai 1986, o echipă de acțiune a grupării, formată din doi inși, a luat ca ostatici elevii,
profesorii și personalul auxiliar dintr-o școală din Cokeville (Wyoming), ambii teroriști
murind în timpul acestei acțiuni;
•majoritatea membrilor grupului trăiesc cu mentalitatea învechită a "milițienilor"
conservatori înarmați, iar unii dintre ei se află în baze ale Poterei și așteaptă ceea ce ei
numesc "marele război".
Partidul Patrioților Albi (WPP)
•a fost format la începutul anilor '80 de Glen Miller din Angier (Carolina de Nord);
•numărul estimativ de membri este de 250;
•obiectivul grupului este formarea unei națiuni albe separatiste;
•în 1985, Miller a fost condamnat și i s-a interzis asocierea la orice organizație
separatistă a albilor;
•în 1987, 5 membri ai grupului au fost condamnați pentru conspirație în vederea
obținerii de armament și tehnică militară americană furată;
•în prezent, Miller se află în închisoare;
•se consideră că grupul nu mai constituie o forță în cadrul formațiunilor de dreapta.
Unitatea de Rezistență Armată (ARU)
•grup apărut la 26 aprilie 1983, când și-a asumat responsabilitatea pentru o bombă
plasată în Fort McNair (Washington);
•are orientare de stânga și se opune implicării SUA în America Latină;
•la 17 august 1983, grupul a plasat o bombă la Șantierul Naval Militar din Washington;
•un alt atentat cu bombă al grupului este cel din 7 noiembrie 1983 de la Capitoliu, soldat
cu mari distrugeri;
•se consideră că grupul este compus din teroriști care acționează sporadic și care au
legături ideologice cu Cuba.
Armata de Eliberare a Negrilor (BLA)
•grup inactiv în prezent, dar care păstrează o rețea de locuințe conspirative în partea de
est a SUA;
•lidera grupului este Joanne Chesimard;
•spre deosebire de alte grupuri teroriste, BLA nu execută atacuri cu bombe, tactica sa
preferată fiind atacarea ofițerilor de poliție;

37

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
•grupul primește sprijin din Cuba;
•participă la acțiuni alături de Organizația Comunistă 19 Mai.
Panterele Negre
•a fost fondat în 1966 de Huez Newton și Bobbz Seale din Oakland (California) și și-a
creat repede ramificații pe teritoriul SUA;
•membri ai grupului au fost condamnați pentru atacuri cu bombe, crime și alte acțiuni
teroriste;
•grupul și-a pierdut din putere datorită luptelor interne din anii `70.
Organizația Comunistă 19 mai (M19CO)
•organizație formată ca o coaliție a membrilor Organizației Subterane Meteorologice, ai
Republicii Africii Noi, ai Panterelor Negre și ai Armatei de Eliberare a Negrilor;
•este cunoscută și sub numele de Forța Tactică Armată Revoluționară (nume adoptat în
încercarea de a forma o coaliție cu alte grupuri, între care Brigăzile Roșii, Fracțiunea
Armata Roșie și Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei);
•este sprijinită de Cuba și are legături cu RATF;
•M19CO este răspunzător de atacul da la Nyack (New York) din 1981, soldat cu
moartea a trei persoane.
Națiunea Islamului (NI)
•organizație militantă a negrilor, al cărei lider este Louis Farrakhan, care întreține relații
strânse cu Mohammad Gaddafi;
•este sprijinită de Libia (în 1984 i-a oferit un ajutor de cel puțin 6 milioane de dolari),
dar are legături și cu Siria.
Republica Africii Noi (RNA)
•grup separatist al negrilor fondat în 1966;
•în urma unui raid al poliției din august 1970 la sediul RNA, 11 membri ai grupului au
fost acuzați de crimă, agresiune și acțiuni de război împotriva statului Mississippi;
•în prezent, grupul nu mai acționează.
Forța Tactică Armata Revoluționară (RATF)
•se consideră brațul armat al Organizației Comuniste 19 Mai;

38

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
•deși existența grupului a fost foarte scurtă, acesta s-a remarcat prin jefuirea la 20
octombrie 1981 a unui automobil blindat de tip Brinks pentru transportul banilor la
bancă, acțiune soldată cu 3 morți;
•majoritatea membrilor RATF au fost capturați în câteva zile de la comiterea jafului;
Samuel Smith (membru al grupului) a murit în timpul unui schimb de focuri cu poliția
după două zile de la acest accident.
Armata Simbioneză de Eliberare (SLA)
•grup de stânga al cărui obiectiv inițial a fost promovarea reformei închisorilor
americane, dar care a trecut destul de rapid la acțiuni criminale;
•cea mai cunoscută acțiune a acestui grup este răpirea Patriciei Hearst.
Liga de Apărare a Evreilor (JDL)
•grup extremist format în 1968 de Meir Kahane;
•deviza grupului este "Never Again";
•obiectivul principal l-au constituit interesele sovietice și ale arabilor, însă au fost atacați
și foști naziști și extremiști de dreapta;
•grupul a comis atentate cu bombe, asasinate și acțiuni de vandalism;
•în prezent, grupul efectuează pregătire paramilitară regulată și își formează un corp de
cadre bine instruite în taberele din California și din Munții Catskill;
•alte mici formațiuni teroriste evreiești aflate în legătură cu JDL acționează sub nume ca
"Rezistența Armată Evreiască", "Acțiunea Directă Evreiască", "Evreii care Execută în
Tăcere".
Societatea John Birch („John Birch Society”)
•înființată la 9 decembrie 1958 la Indianapolis de Robert Henry Winborne (mai târziu și-
a mutat sediul la Belmont -Massachussets);
•are cam 100.000 de membri, fiind formată, în special, din elemente declasate,
provenind din rândurile burgheziei și militarilor americani;
•una dintre ideile propagate de grupare este cea a preluării puterii politice a SUA „într-
un moment critic” și de a instaura un regim dictatorial de extrema dreaptă.
Armata Adulților din Vest
•nu se cunoaște cu exactitate data înființării grupării;

39

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
•are ca simbol un șarpe cobra cu șapte capete;
•este responsabilă de numeroase atentate, explozii cu bombe, incendieri, spargeri de
bănci și asasinate în regiunile vestice ale SUA.
Frontul Unit al Libertății (UFF)
•obiectivele acestui grup sunt birourile corporațiilor și centrele de recrutare pentru
armata regulată și forțele de rezervă, precum și proteste împotriva politicii de apartheid
din Africa de Sud și împotriva imperialismului și militarismului american;
•principalele acțiuni ale grupului sunt atacuri cu bombe și spargeri de bănci;
•în prezent, mulți membri ai grupului se află în închisoare.
2.2. Organizații teroriste din America Latină

Alfaro Trăiește! (AVC )
•format în 1983 cu aproximativ 200-300 de membrii, operează în Ecuador (mai ales în
zonele urbane – Quito, Guayaquil);
•AVC inițiază primele acțiuni militare în august 1983, prin împrumutarea numelui
eroului național ecuadorian Eloy Alfaro (conducător revoluționar și președinte al
Ecuadorului, ucis în 1912);
•începând cu 1986, AVC lansează o serie de atentate cu bombe, jafuri, spargeri de bănci,
multe dintre atentatele organizației fiind comise în ideea publicității doctrinei/ideologiei
grupării;
•în perioada 1986-1987, AVC suferă pierderi grele datorită ripostelor forțelor de
securitate ecuadoriene.
Bandere Roja (Steagul Roșu – GRB)
•grupare formată în 1969, opereză în Venezuela de Est, de-a lungul graniței cu
Columbia;
•liderii actuali nu sunt cunoscuți (după arestarea lui Gabriel „Puerta” Aponte în anul
1982, fostul lider Carlos Betancourt fiind închis încă din 1977, iar Julio Escalona a
primit și acceptat amnistia prezidențială condiționată în mai 1979);
•GRB s-a desprins din „Mișcarea Venezueleană a Stângii Revoluționare” (MIR) în
1969, în momentul în care fosta URSS a decis să reia relațiile diplomatice cu
Venezuela, forțând Cuba să renunțe la sprijinul acordat insurgenților venezueleni.

40

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
•sporadic, GRB a recurs la ambuscade contra vehiculelor militare guvernamentale,
precum și la ocuparea efemeră a unor mici localități (acțiuni specifice perioadei 1976-
1977);
•gruparea și-a încetat acțiunile în anul 1979, dar în decembrie 1983 reapare, în urma
deturnării a trei avioane de pe cursele interne, capturând pasagerii și cerând
răscumpărări;
•gruparea teroristă „Bandere Roja” se limitează în prezent la activism politic în
campusurile universitare, dar și la acțiuni vizând creșterea influenței în cadrul
sindicatelor.
Frontul Clara Elizabeth Ramirez (CERF)
•format în 1983, cu un număr redus de membrii (10-20) operează în San Salvador;
•CERF este o fracțiune a Forțelor Populare de Eliberare, fiind condusă de membrii
renegați ai infrastructurii urbane a FPL, luând uneori numele organizației AFPL ;
•datorită preferinței sale pentru atentate vizibile și provocatoare, CERF este considerată
una dintre grupările cele mai radicale din cadrul mișcării insurgente din Salvador.
Frontul de Eliberare Națională Farabundo Marti (FMLN)
•FMLN este o organizație-umbrelă pentru cinci grupuri insurgente care au o ideologie
marxist-leninistă și o orientare procubaneză: Armata Populară Revoluționară (ERO),
Forțele Populare de Eliberare Farabundo Marti (FPL), Forțele Armate Naționale de
Rezistență (FARN), Partidul Revoluționar al Muncitorilor din America Centrală
(PRTC) și Forțele Armate de Eliberare a Partidului Comunist Salvadorian (FAL);
•această alianță a fost promovată de Cuba în 1980 cu scopul de a crea o mișcare
insurgentă mai puternică, livrările de armament și celelalte forme de ajutor fiind
condiționate de constituirea acesteia;
•cartierul general al FMLN era localizat lângă Managua, în Nicaragua (în timpul
regimului sandinist), organizația întreținând birouri „politico-diplomatice” în Panama,
Mexic și Europa;
•de regulă, FMLN apelează la terorism atunci când resursele militare convenționale sunt
slabe;
•ariile de desfășurare a activităților organizației este largă, incluzând guerila în zonele
rurale și coordonarea acesteia cu aripa politică a „Frontului Revoluționar Democratic”
(FRD).

41

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
Uniunea Națională Revoluționară Guatemaleză (URNG)
•URNG reprezintă o coaliție a trei grupuri insurgente mai importante din Guatemala,
care au apelat la terorism: „Organizația Revoluționară a Poporului Înarmat” – ORPA,
„Guerilele Armatei Celor Săraci” – EGP și „Forțele Armate Rebele” –FAR;
•în 1983, cele trei grupuri componente ale URNG au semnat un tratat de unificare,
aceasta fiind condiția pusă de Cuba pentru creșterea ajutorului financiar;
•URNG militează pentru operații politico-militare comune, pentru cooperarea dintre
membrii diferitelor grupuri pe baza unor înțelegeri privind responsabilitățile în teritoriu,
tacticile și strategiile adoptate, precum și asupra sprijinului extern (cooperarea între
grupări pare să aibă rezultate mai bune în zonele rurale și, mai ales, între ORPA și
FAR).
Forțele Populare Revoluționare Lorenzo Zelaya (FPR-LZ)
•FPR-LZ este o organizație teroristă marxist-leninistă, antiamericană, care s-a impus
atenției publice în anul 1980, când și-a început activitatea teroristă în Honduras;
•purtătorul de cuvânt al mișcării a declarat public că membrii grupului au fost instruiți în
Cuba și Nicaragua, scopul instruirii lor fiind revigorarea mișcării de guerilă din
Honduras (strivită de forțele guvernamentale în 1983);
•în perioada în care s-au aflat în Nicaragua, membrii FPR-LZ au fost utilizați de
sandiniști în acțiunile împotriva guerilei antisandiniste „Contras”;
•are legături cu Frontul de Eliberare Națională Farabundo Marti din Salvador.
Mișcarea 19 Aprilie (M-19)
•M-19 are două fronturi de luptă, mai ales în zonele rurale din Columbia: „Frontul de
Sud”;
•în departamentul Putumazo și „Frontul de Vest” – în departamentele Caldas, Cauca,
Valle del Cauca, Quindio și Tolima;
•M-19 acționează, de asemenea, în departamentul Antioquia, având și o infrastructură în
capitala țării (Bogota);
•M-19 și-a făcut apariția la 17 ianuarie 1974, furând sabia lui Simon Bolivar dintr-un
muzeu din Bogota, deși neoficial grupul începuse să acționeze de la începutul anului
1973 (prin jefuirea unor bănci, în vederea achiziționării de fonduri necesare pentru
atacurile plănuite);

42

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
•numele grupării provine de la data la care fostul președinte – generalul Gustavo Rajos
Pinilla – care a pierdut alegerile electorale (19 aprilie 1970);
•acțiunile întreprinse de M-19 cuprind atacarea orașelor și a garnizoanelor armatei,
precum și atentate la adresa oficialilor din Armată și din Poliție;
•obține fonduri din activitățile legate de traficul de droguri; se pare că guvernul cubanez
a intermediat un transport de arme către M-19 prin traficantul de droguri Jaime Guillot
Lara;
•gruparea are legături cu multe grupări teroriste, active sau în reorganizare, din America
Latină, inclusiv „Tupamaros” din Uruguay, AVC din Ecuador și cu alte organizații
teroriste din Salvador, Peru, Guatemala, Costa Rica și Venezuela;
•mulți dintre membrii guerilelor au fost pregătiți în taberele de instrucție din Columbia,
precum și în cele din Cuba, Libia și Nicaragua (o serie de documente capturate de
forțele guvernamentale în anul 1981 arată faptul că aproximativ 300 de membri M-19
au fost instruiți în Cuba în anul 1980).
Frontul Democratic Manuel Rodriguez (FPMR)
•este o grupare teroristă relativ nouă (1983), care a preluat numele unui revoluționar
chilian din sec.19, executate de autoritățile spaniole, este foarte activă în zonele urbane
(la începutul anului 1985, purtătorul de cuvânt al mișcării – Daniel Huerta – a declarat
că grupul are în vedere operațiuni teroriste exclusiv în zona urbană);
•deși nu se cunosc prea multe date despre structura organizațională a grupării, datorită
preciziei atentatelor săvârșite, se poate deduce că este bine organizată și echipată;
•structura organizațională pare a fi celulară, formată din militanți care au dovedit
„sacrificiu de sine, abilitate combativă, solidaritate, precum și calități morale și
militare”16;
•FPMR dispune de un arsenal impresionant, care include bombe cu efect întârziat, arme
ușoare, lansatoare de grenade reactive și grenade de mână;
•atentatele grupului constau, în special, în plasarea de bombe, recurgând însă și la răpiri
și asasinate;
•este responsabil de tentativa (nereușită) de asasinare a președintelui A. Pinochet din
septembrie 1986.
Mișcarea Stângii Revoluționare (MIR)
16 http://www.icm-satp.com/index.htm .

43

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
•MIR a fost formată din elemente studențești de extremă stânga, în anul 1965, iar la
puțin timp de la formare, gruparea a aderat la ideile propagate de Fidel Castro, intrând
astfel în legătură cu regimul comunist cubanez;
•în momentul în care guvernul a început cercetările asupra liderului organizației –
Andres Pascal Allende, acesta s-a refugiat în Cuba, de unde a început să coordoneze
acțiunile MIR;
•în perioada guvernării forțelor populare (guvernul de unitate populară 1970-1973
condus de Salvador Allende), MIR a încercat forțarea lui Allende în ceea ce privește
luarea unor măsuri mai radicale, revoluționare (preluarea de pământuri și întreprinderi
etc.);
•de asemenea, membrii MIR au propus formarea unor Miliții proletare recrutate din
personalul fabricilor din orașe;
•după lovitura de stat din anul 1973, MIR s-a opus cel mai vehement consolidării
conducerii militare; mulți lideri MIR (inclusiv șeful grupării – Miguel Enriquez) au fost
uciși în ciocnirile cu armata, ceilalți emigrând în străinătate;
•după ampla criză socială din anul 1983, MIR reapare în forță pe arena politică chiliană,
precum și în activitatea teroristă. Însă fracțiunea dedicată terorismului este în prezent
mică, majoritatea membrilor MIR optând pentru lupta politică.
Armata Națională de Eliberare (ELN)
•ELN este o organizație politico-militară, ai cărei membri sunt recrutați din pături largi
ale societății columbiene, de la studenți și intelectuali până la țărani și muncitori;
•este formată din mai multe fracțiuni, cele mai importante fiind grupările: „Camilo
Torres Restrepo”, „Jose Antonio Galan”, „Domingo Lain Sany”;
•acțiunile teroriste ale ELN cuprind răpirea unor persoane bogate, asasinate ce au ca
principale obiective ofițeri, lideri ai Patronatului, dar și țărani, jafuri armate, raiduri
împotriva satelor izolate, atacuri asupra secțiilor de Poliție sau asupra patrulelor
militare (pentru a obține arme), ocuparea stațiilor de radio sau a redacțiilor unor ziare,
„plantări de bombe” etc;
•mișcarea s-a concentrat (în ultima perioadă), în special, asupra atacurilor ce aveau ca
țintă conductele și facilitățile petroliere, încercând astfel să destabilizeze infrastructura
economică a Columbiei (în vederea descurajării investiților străine);

44

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
•în perioada 1988-1990, ELN reprezenta cea mai activă organizație din Columbia,
arsenalul mișcării incluzând explozibili, arme ușoare, arme semiautomate, grenade și
lansatoare de rachete.
Armata Populară de Eliberare (EPL)
•EPL apare la sfârșitul anului 1967, ca urmare a influențelor maoiste asupra ideologiei
marxist-leniniste, fiind, de fapt, aripa militară a Partidului Comunist Columbian
Marxist – Leninist (PCC-ML, de orientare maoistă, pro-Pekin);
•în anul 1970, în ciuda dimensiunilor sale în comparație cu alte grupări columbiene,
EPL stabilește legături ideologice cu Pekinul;
•din anul 1987, EPL începe campanii rurale în regiunea Uraba, devenind astfel unul din
cele două grupări de guerilă mai importante din Columbia;
•ideologia maoistă nu este agreată decât de un cerc restrâns de intelectuali universitari
care sprijină în mod deosebit activitatea teroristă a grupului.
Forțele Armate Revoluționare din Columbia (FARC)
•FARC reprezintă cea mai activă organizație insurgentă din America Latină, date fiind
mărimea, echiparea și instruirea de care dă dovadă;
•din mai 1984, FARC a încheiat un armistițiu cu guvernul, însă membrii săi au recurs în
continuare la acțiuni teroriste (percepere de taxe, răpiri, asasinate, atacarea unor unități
militare etc.);
•liderii FARC sunt din clasele de mijloc, din intelectuali, membrii de rând provenind din
țărănime;
•arsenalul grupării cuprinde arme de proveniență vestică, procurate prin capturi, furturi
sau cumpărate de pe piața neagră;
•în anul 1984, din cauza unor diferențe de opinii, din organizație s-a desprins fracțiunea
radicală „Frontul Ricardo Franco”, care a devenit de sine stătătoare, însă în prezent este
în expectativă.
Frontul Richardo Franco (RFF)
•în 1985, RFF decide să colaboreze cu alte organizații teroriste columbiene, semnând un
tratat de alianță cu „Armata Națională de Eliberare”, în vederea unor acțiuni comune
(ELN fiind singura organizație care se opunea în acel moment armistițiului cu

45

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
guvernul), dar și cu M-19 (membrii RFF luptând 10 zile alături de M-19 în
departamentul Tolima);
•în decembrie 1985, în interiorul RFF are loc o sângeroasă epurare (cca. 100 de membri
fiind uciși și îngropați într-o groapă comună), astfel că după acest incident membrii
„Coordonării Naționale a Guerilelor” au întrerupt legăturile cu RFF;
•întreruperea relațiilor cu celelalte grupări a determinat unele disfuncționalități în
interiorul organizației, în prezent aceasta fiind considerată mai mult o organizație
criminală.
Drum Luminos ( Sendero Luminoso – SL)
•este o organizație insurgentă extrem de violentă, formată în 1969 cu aproximativ 5000
de membri, dezvoltată dintr-o fracțiune extremistă a Partidului Comunist Peruan,
având o ideologie neomaoistă, ce militează pentru crearea unei baze rurale a
insurgenței, de unde teroriștii să poată ataca orașele;
•grupul se folosește de simboluri indiene și are o structură organizatorică celulară ce-i
permite să acționeze atât în zona rurală (guerilă), cât și în zona urbană (terorism);
•gruparea practică recrutarea copiilor de 12-15 ani, care pot fi transformați în luptători
fanatici;
•principalele ținte ale grupării sunt oficialii, lideri ai asociațiilor civice sau ai
formațiunilor politice afiliate la „Alianța Popular – Revoluționară Americană ”
(APRA).

Mișcarea Revoluționară Tupac Amaru (MRTA)17
•grup format inițial din studenți radicali, simpatizanți ai castrismului și ai ideologiei
marxiste, în 1983 număra aproximativ 200 de membrii;
•în 1986, MRTA se aliază cu „Mișcarea Stângii Revoluționare”, producând o serie de
atentate cu bombe la Lima pentru a face publică noua alianță;
•la 17 decembrie 1986, un comando MRTA a ocupat reședința ambasadorului Japoniei
la Lima, reținând peste 600 de persoane ca ostatici. După 126 de zile, clădirea a fost
asaltată de 140 de luptători din trupele speciale peruane, acțiunea soldându-se cu
eliberarea ostaticilor, dar și cu multe victime: 18 morți (2 ostatici, 2 luptători și 14
teroriști) și 25 de ostatici răniți.
17 www.ict.org.il/organizations/org_frame.cfm?orgid=42.

46

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
2.3. Organizații teroriste din Europa

Armata Secretă Armeană de Eliberare a Armeniei (ASALA)
•ASALA este o grupare teroristă transnațională, creată pe baze etnice în 1975, cu o
ideologie marxist-leninistă care își exprimă solidaritatea cu toate mișcările de stânga și
separatiste din întreaga lume;
•obiectivul principal îl constituie restabilirea Armeniei istorice, într-o zonă care include
estul Turciei, nordul Iranului și Armenia post-sovietică;
•de asemenea ASALA militează pentru forțarea Turciei să recunoască genocidul
practicat împotriva armenilor în timpul Imperiului Otoman și încetarea discriminărilor
suferite de armeni în Turcia;
•politica de violență nediscriminatorie și disputele privind șefia au cauzat fracționarea
organizației și limitarea activității teroriste;
•pentru realizarea acestor obiective, ASALA a comis o serie de atentate teroriste,
activitate împărțită în două faze:
în timpul primei faze, gruparea a atacat personalul diplomatic turc pentru a
atrage atenția asupra "problemei armenești" și în vederea câștigării de aderenți
printre armeni;
în faza a doua, ASALA și-a extins operațiile și împotriva țintelor "imperialiste",
primele victime fiind birourile KLM și Lufthansa din Paris, precum și biroul
TWA din Madrid (noiembrie 1979). Mai mult, ASALA a lansat atacuri
împotriva cetățenilor și proprietăților aparținând statelor ce țineau în închisoare
membri ai organizației.
Patria Bască și Libertatea (ETA – Euzkadi Ta Askatasuna)
•ETA este una din cele mai vechi organizații teroriste din Europa (1959). Cu toate că
liderii ETA sunt marxiști, majoritatea membrilor au aderat la organizație din motive
naționaliste;
•în prezent, ETA este compusă din mai multe fracțiuni între care există un relativ
consens, păstrându-și identitatea proprie;
•cea mai agresivă și mai vehementă fracțiune este "ETA – aripa militară" (ETA – M),
care militează pentru o campanie teroristă violentă contra guvernului spaniol; are
conexiuni politice cu partidul H.Batasuna (HB);

47

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
•altă fracțiune, "ETA – Frontul politico-militar" (ETA – PM), relativ inactivă în prezent,
apelează la terorism, dar este favorabilă și activităților politice care să asigure aderarea
maselor la organizație;
•structura organizațională din ETA este foarte sofisticată, majoritatea membrilor
grupării fiind organizați în celule de 3-4 membri. Numeroase comandouri sunt "legale",
recunoscute de poliție, operând în afara oricăror suspiciuni; ei acționează, apoi dispar în
apropierea locurilor unde domiciliază;
•de obicei, ETA vizează oficialitățile guvernului spaniol, membri ai serviciilor de
securitate, ai armatei și pe cei cu tendințe moderate.
Celulele Comuniste Combatante (CCC)
•originile acestei organizații marxist-leniniste par să se lege de disensiunile asupra
problemelor politice, economice, etnice și sociale apărute în Belgia la începutul anilor
`80, însă gruparea se formează în 1984 cu cartierul general la Bruxelles;
•CCC a explodat în terorismul european printr-o serie de atentate cu bombe începând cu
octombrie 1985, campania teroristă încetând în decembrie 1985 odată cu capturarea de
către poliție a liderului organizației și a încă trei membri;
•înainte de apariția CCC, Belgia nu a cunoscut amenințarea teroristă indigenă, cu toate
că începând cu 1970, țara devenise un loc preferat de refugiu pentru teroriștii europeni
urmăriți în țările de baștină;
•presupusul lider al mișcării – în prezent închis – Pierre Carrette, cunoscut militant de
extremă stânga, avea contacte cu grupul terorist francez Acțiunea Directă (AD) și cu
Fracțiunea Armata Roșie din Germania (RAF), chiar înainte de emergența CCC;
•organizația CCC s-a specializat în plantarea de bombe, această metodă teroristă fiind
unica utilizată în întreaga perioadă în care a acționat. Singurele victime pentru care s-a
făcut responsabilă organizația au fost doi pompieri uciși în timpul unui atentat cu
bombe în mai 1985.
Acțiunea Directă (AD)
•AD provine din grupurile radicale franceze din anii 70 (Grupul de Acțiune
Revoluționară Internațională – GARI și Nucleele Armate pentru Autonomie Populară –
NAPAP);
•aceste grupări au recurs ocazional la terorism, dar nu au dovedit niciodată sofisticarea
organizațională și capacitățile de operare proprii organizației AD;

48

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
•orientarea anarhistă a AD a permis dezvoltarea extrem de descentralizată a organizației,
acțiunile teroriste fiind concepute și duse la îndeplinire de către celule constitutive, în
relativă izolare;
•se bănuiește că AD s-a divizat în două aripi:
una internațională cu sediul la Paris și, după caz, în Belgia, condusă de Rouillon
și care are la activ mai multe atentate sofisticate (asasinate și atentate cu bombă
având ca ținte persoane sau instituții care simbolizează cooperarea europeană și
legăturile cu SUA); este aliată cu RAF și cu CCC, împreună cu care a format
"Frontul Armat Antiimperialist";
una domestică (mai puțin violentă) ce preferă țintele "exclusiv" franceze,
aruncând în aer clădiri, în general nelocuite.
•Aripa internațională a AD împreună cu RAF au acționat în ianuarie 1985 la asasinarea
generalului francez Rene Audron, iar în august 1985, la atentatul cu bombe contra
Bazei aeriene principale din Rhein.
Grupul Antifascist de Rezistență "1 Octombrie" (GRAPO)
•GRAPO a fost înființată în 1975 ca formațiune paramilitară a Partidului Comunist
Reconstituit din Spania – PCE-R (scos în afara legii), care este o fracțiune a Partidului
Comunist Spaniol (PCE);
•structura organizațională a GRAPO este celulară, concepție adoptată pentru creșterea
securității interne; aceste celule sunt, probabil, mici, avându-se în vedere numărul
limitat de membri ai organizației;
•grup de gherilă urbană, GRAPO a comis asasinate, atentate cu bombe și răpiri
împotriva instituțiilor spaniole și a reprezentanților acestora;
•preferă ambuscadele și folosirea armelor automate.
Comandourile Justiției Genocidului Armean (JCAG)
•spre deosebire de rivala sa marxistă, Armata Secretă Armeană pentru Eliberarea
Armeniei – ASALA, JCAG nu urmărește reunificarea cu Armenia exsovietică,
organizația preconizând ca viitorul guvernului armean să fie pe coordonatele social-
democrației europene;
•se cunosc puține lucruri despre conducerea, organizarea și legăturile JACG cu alte
grupuri teroriste, însă gruparea și-a exprimat solidaritatea cu alte mișcări, precum ETA
și grupările kurde din Turcia, nefiind cunoscute eventuale legături cu aceste organizații;

49

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
•deoarece gruparea nu dorește să atragă antipatia opiniei publice occidentale prin
folosirea nediscriminatorie a violenței, operațiunile teroriste concepute se limitează
numai la țintele turcești;
Forțele Populare 25 aprilie (FP-25)
•misiunea declarată a FP-25 este "de a folosi forța armelor contra imperialismului"
pregătind "asaltul muncitorimii asupra puterii burgheze";
•numele grupului provine de la data când o lovitură de stat militară a pus capăt
regimului de dreapta, care condusese Portugalia din 1926;
•gruparea se declară "muncitorească", dedicată luptei contra exploatării, mizeriei și
represiunii, militând pentru răsturnarea violentă a guvernului portughez; FP-25 este
virulentă, antiamericană și anti NATO.
Fracțiunea Armata Roșie (RAF)
•RAF a apărut ca mișcare studențească antirăzboinică în anul 1968 în Germania, numele
original fiind "Banda Baader Meinhof", grupul fiind dedicat acțiunilor teroriste contra
acțiunilor statale (atentatele teroriste fiind considerate un stimulent în procesul de
cucerire a puterii și instaurarea unei orânduiri marxiste universale);
•RAF se consideră a fi o parte a mișcării internaționale ce luptă pentru declanșarea
revoluției mondiale, considerată a fi singura formă de luptă capabilă să distrugă lumea
capitalistă;
•RAF a efectuat o serie de atentate cu bombe și asasinate, țintele predilecte fiind
reprezentanții oficiali ai statului german, ai complexului militar-industrial sau membri
ai armatei americane staționați în Germania;
•armamentul utilizat include arme ușoare de foc, mitraliere, grenade, aruncătoare de
grenade reactive (RPG-7), dovedind profesionalism în realizarea explozibililor
artizanali.
Celulele Revoluționare (RZ)18
•RZ a avut legături ocazionale cu RAF, încercând totuși să-și păstreze identitatea.
Această grupare teroristă a optat pentru descentralizarea operațiunilor teroriste (fiecare
celulă alegându-și potențialele victime) și, pentru a avea o maximă securitate, celulele
sunt compuse din mai puțin de 10 membri, legăturile dintre celule fiind minimale;
18 www.itcnet.ro/history/archive/mi2000/current1/mi45.htm .

50

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
•în 1986, doi teroriști ai RZ au împușcat și au rănit un demnitar guvernamental german;
Brigăzile Roșii (BR)19
•Brigăzile Roșii au fost de la început (1970) una dintre cele mai periculoase organizații
teroriste europene și a apărut prin concentrarea aripii ultraradicale a mișcării "laburiste"
italiene;
•structura organizațională a BR este bănuită a fi celulară și extrem de compartimentată,
pentru a favoriza securitatea membrilor, precum și capacitatea de acțiune independentă
a diferitelor grupuri combatante ale organizației;
•BR sunt suspectate de cooperare cu fracțiunea Armata de Eliberare Libaneză în
asasinarea Directorului General al Forței Multinaționale de Observare din Sinai,
americanul Leamon Hunt.
Lupta Popular-Revoluționară (ELA)
•ELA este o grupare extremistă de stânga ce a apărut pe fundalul opoziției față de
conducerea militară a Greciei în perioada 1967-1974, militând și pentru retragerea
prezenței militare americane;
•atacuri cu bombe asupra unor ținte guvernamentale și economice grecești și asupra
intereselor americane în Grecia;
•ELA are legături cu "Organizația Revoluționară 17 Noiembrie"; și-a exprimat
solidaritatea cu alte grupări teroriste și mișcări revoluționare din Europa (precum AD și
RAF), dar nu există dovezi clare ale unor legături cu acestea.
Luptătorii Croați pentru Libertate (CFF)
•grup ce a urmărit reînființarea unui stat croat pe teritoriul fostei Iugoslavii și care
executa atacuri pe teritoriul SUA;
•după arestarea a 15 membri ai grupului în 1992, nu au mai acționat pe teritoriul
american.

Clubul Charles Martel
•grup terorist francez cu orientare de dreapta, ce poartă numele unui erou medieval ce a
oprit înaintarea musulmanilor în Spania (732-733);
19 www.ict.org.il/organizations/org_frame.cfm?orgid=36.

51

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
•unii membri ai grupării au luptat în timpul războiului franco-algerian;
•este responsabil de organizarea unor tulburări studențești la Paris, dar și de atacul cu
bombe asupra biroului Companiei "Air Algerie" (Marseille).
Grupul militar-sportiv Hoffman
•grup vest-german, fondat și condus de Karl-Heinz Hoffman, specializat în atentate cu
bombe, asasinate și alte acțiuni evreiești;
•cea mai importantă acțiune a fost cea din 26 septembrie 1980 ce a constat în detonarea
unei bombe într-o berărie din München și care s-a soldat cu13 morți și 215 răniți;
•în urma acestei acțiuni, Karl-Heinz Hoffman și alți 10 membri ai grupului au fost
arestați;
Fane FNE
•organizație franceză de dreapta al cărei obiectiv principal este lovirea intereselor
evreiești din Franța;
•este răspunzătoare de atacuri asupra unor instituții evreiești (precum plasarea unei
bombe într-o sinagogă, mitralierea unor clădiri evreiești din Paris).
Noua Ordine (Ordine Nuovo)
•cunoscut înainte sub denumirea de "Ordine Nero", este unul dintre cele mai importante
grupuri de dreapta din Italia;
•a primit arme, bani și ajutor pentru instruire din Libia (care sprijinea în acea perioadă și
"Brigăzile Roșii");
•posibile relații cu teroriștii libieni și palestinieni;
•este posibil ca unii membri ai grupului să fi fost implicați în atentatul cu bombe din
gara Bologna (1 august 1979), soldat cu 76 de morți și 188 de răniți.
Union Movement (UM)
•organizație britanică de extremă dreapta;
•reprezintă continuarea „Uniunii Britanice a Fasciștilor”, fondată de Oswald Mosley în
anul 1932;
•după cel de-al doilea Război Mondial, acesta a reînființat organizația sub o nouă
denumire, apoi, pentru a se sustrage măsurilor punitive preconizate de autoritățile
britanice, s-a refugiat în Franța;

52

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
•are aproximativ 5.000 de membri, din care doar 1.500 sunt activi.
Mișcarea Național-Socialistă
•grupare teroristă britanică de extremă dreapta, înființată la 20 aprilie 1962 de Colin
Jordan;
•în anii 80, este condusă de John Tyndall.
Armata Republicană Irlandeză – Aripa Provizorie (PIRA)
•după separarea Irlandei de Nord de Republica Irlandeză, în momentul când aceasta din
urmă și-a recăpătat independența în 1921, minoritatea romanocatolică din Irlanda de
Nord a protestat contra discriminării susținute de guvernul protestant, militând pentru
unificarea Irlandei atât prin mijloace violente, cât și prin mijloace pașnice;
•în 1969 "Armata Republicană Irlandeză", aflată într-o anumită pasivitate, s-a despărțit
în două aripi: cea Oficială (OIRA) și cea Provizorie (PIRA). Inițial, ambele erau
militant agresive, dar începând cu 1970 "Oficialii" au optat pentru nonviolență;
•majoritatea aderenților PIRA, mai ales în zonele rurale, sunt naționaliști irlandezi
tradiționali, republicanii fiind cei mai vechi, în prezent fiind contestați de liderii mai
tineri (proveniți din Irlanda de Nord, cu tendințe radicale de stânga). Aceștia sunt
inițiatorii politicii "Armalite and Ballot Box" (dinamitei și a urnei de vot) după care
PIRA continuă campania teroristă, promovând, în același timp, eforturi în domeniul
politic, prin intermediul partidului Sinn Fein Provizoriu (Provisional Sinn Fein) care
urmărește să devină forța politică legitimă atât în Irlanda de Nord, cât și în Republica
Irlanda.
Armata Națională Irlandeză de Eliberare (INLA)
•fondatorul INLA este Seamus Costello, împușcat împreună cu mai mulți membri ai
grupului în 1977;
•INLA este aripa militară a Partidului Republican Socialist Irlandez (IRSP), o fracțiune
politică a Armatei Republicane Irlandeze Oficiale (OIRA). INLA este considerată mult
mai marxistă decât Armata Republicană Irlandeză – aripa provizorie (PIRA);
•în Irlanda de Nord, operațiile tipice ale INLA includ plasarea de bombe și folosirea
armelor de foc împotriva soldaților britanici, a membrilor forțelor de securitate ale
Irlandei de Nord, oficialilor guvernamentali din Ulster, membrilor partidelor politice
loiale și a grupărilor paramilitare ale acestora.

53

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
2.4. Organizații teroriste din Asia

Armata Roșie Japoneză (JRA)
•grup terorist format în 1971 de Fusako Shigenobu (în timpul când era “ofițer de
legătură” între Fracțiunea Armata Roșie Japoneză și teroriștii palestinieni) cu ajutorul
unui mic număr de cadre care i se alăturaseră în Libia;
• infrastructura permanentă a organizației nu a depășit niciodată 20-25 de membri, baza
simpatizanților activi din Japonia fiind, probabil, în jur de 100 de persoane;
•în perioada 1972-1977, JRA a comis atentate teroriste în numele Frontului Popular de
Eliberare a Palestinei (PELP), cel mai grav fiind atentatul de pe aeroportul Lod din
Israel din 1972;
•începând cu 1977, JRA nu și-a mai asumat responsabilitatea pentru nici o acțiune
violentă, dar membrii JRA au fost implicați în atentatele revendicate de alte grupări
teroriste;
•JRA are o „filială“ și în România.
Chukaku-Ha20
•cea mai puternică fracțiune a „Noii Stângi“ japoneze și a radicalilor de stânga (oficialii
japonezi estimează că „Noua Stângă“ grupează 23 de fracțiuni și dispune de
aproximativ 35.000 de membri activi și simpatizanți);
•Chakaku-Ha s-a dezvoltat după desprinderea grupului de Kakumaru-Ha
(organizatoarea „Noii Stângi“ până în 1983);
•membrii grupării s-au specializat în folosirea dispozitivelor incendiare cu aprindere
întârziată, a aruncătoarelor de flăcări, a lansatoarelor asemănătoare cu mortierele
(cunoscute și sub numele de „rachete“) etc.;
•obiectivele vizate de membrii grupării sunt clădirile guvernamentale, sistemul feroviar
japonez, dar organizația și-a asumat responsabilitatea și pentru multe atacuri asupra
intereselor americane din Japonia;

Noua Armată Populară (NPA)21
20 http://www.ict.org.il/organizations/org_frame.cfm?orgid=9.21 http://www.ict.org.il/organizations/org_frame.cfm?orgid=27.

54

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
•NPA este o grupare insurgentă de orientare maoistă, reprezentând aripa militară a
Partidului Comunist din Filipine, apărut în anul 1968 și hotărât să răstoarne regimul
politic existent, folosind principiile maoiste ale revoltei țărănești, precum și purtarea
unui război de guerilă de uzură;
•organizația și-a dovedit eficiența în zonele rurale ale țării, obținând controlul parțial
asupra unor comunități sătești;
•odată cu creșterea numerică, NPA a început să ducă o campanie de intimidare și
terorizare, având ca obiectiv oficialitățile guvernamentale ce se opuneau mișcării
comuniste;
•alte ținte vizate de membrii NPA: membri ai forțelor de securitate, secțiile locale de
poliție, ziariști și conducători din presa anticomunistă;
•singurele acțiuni ale NPA asupra americanilor sunt cea din 1974, soldată cu moartea a
trei ofițeri navali SUA lângă baza navală Subic Baz, și cea din 26 octombrie 1987, când
doi militari americani, un rezervist și un trecător filipinez au fost asasinați în Angeles
City, în rest organizația limitându-și activitatea la supravegherea și culegerea de
informații despre americanii staționați în arhipelag.
Brigada Alex Boncayao (ABB)
•ABB este o grupare ce aparține Partidului Comunist din Filipine a Noii Armate
Filipineze, formată la mijlocul anilor ’80;
•este responsabilă pentru circa 100 de victime și se crede că a fost implicată în uciderea
colonelului american Jamer Rowe în Filipine, în anul 1989 ;
•în martie 2000, grupul a revendicat atacul cu aruncătoare executat asupra clădirii
Departamentului Energiei din Manila și a distrus birourile Companiei SHELL pentru a
protesta împotriva creșterii prețului petrolului.

2.5. Organizații teroriste islamice

Organizația Abu Nidal (ANO)
•organizație teroristă internațională condusă de Sabri-al Banna, desprinsă din PLO
(OEP-Organizația pentru Eliberarea Palestinei) în 1974; este compusă din nenumărate
comitete funcționale politice, militare și financiare;

55

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
•a desfășurat atacuri teroriste în peste 20 de țări, ucigând sau rănind peste 900 de
persoane;
•țintele vizate au fost în SUA, Marea Britanie, Franța, Israel și nenumărate țări arabe;
•cele mai importante atacuri au fost cele de pe aeroporturile din Roma și Viena, în
decembrie 1985, Sinagoga Neve Shalom din Istanbul, deturnarea avionului PanAm la
Karachi, în septembrie 1986, a navei turistice Porthos (Grecia), în iulie 1988;
•este suspectată de asasinarea adjunctului șefului PLO – Abu Iyad și a șefului securității
PLO – Abu Hul, în Tunisia, în ianuarie 1991;
•își manifestă prezența în Liban, mai ales în Valea Beckaa și în taberele de refugiați
palestinieni situate în zonele de coastă ale Libanului;
•are o prezență ridicată în Sudan și Siria și, datorită unor probleme financiare și
dezorganizării interne, și-a redus activitatea și capacitatea de reacție a grupurilor;
Frontul/Pertidul Popular Revoluționar de Eliberare (DHKP/C)
•inițial formată în 1978 sub denumirea de Devrimci Sol sau Dev Sol, prin desprinderea
din Partidul/Frontul Popular Turc de Eliberare. Actuala denumire a fost adoptată în
1994, în urma luptelor dintre facțiuni;
•gruparea promovează o ideologie marxistă și o opoziție virulentă față de SUA și
NATO;
•în 1990 a început o nouă campanie îndreptată împotriva SUA, prin asasinarea a doi
oficiali militari americani și rănirea unui ofițer aparținând FAM americane, protestând
astfel împotriva războiului din Golf;
•în iunie 1999 – autoritățile turce au împiedicat o încercare de atentat cu arme antitanc
îndreptată împotriva consulatului SUA din Istanbul; seria raidurilor și arestările
executate în taberele teroriștilor de către forțele de securitate turce a slăbit semnificativ
puterea organizației.

Forța 17
•Forța 17 a fost formată în septembrie 1970 de către reprezentanții Al-Fatah, chiar în
momentul următor expulzării Organizației pentru Eliberarea Palestinei (OEP) din
Iordania;
•denumirea acesteia provine din corelarea numerelor 1 și 7, care reprezintă, printre
altele, și localizarea sediului din Beirut, strada Faqahani nr. 17;

56

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
•Forța 17 a fost implicată în atacuri teroriste încă din anii '80, executate asupra unor ținte
palestiniene și israeliene din Orientul Mijlociu și Europa;
•primul comandant al forței a fost Ali Hassan Salame, care a participat la masacrul
delegației israeliene de la Jocurile Olimpice de la Munchen din 1972. Ulterior , el a fost
înlocuit de col. Mahmoud Al Natour (Abu Tayeb), care a fost și bodyguardul personal
al lui Yasser Arafat (care și-a folosit prezența pe lângă acesta pentru a-și consolida
puterea personală în cadrul organizației).
Jaish-Mohammed (JEM) sau Armata Lui Mohamed
•JEM este un grup islamist cu baza în Pakistan ce s-a extins rapid după ce Maulana
Masood Azhar, fost ultra-fundamentalist al Mișcării Harakat Ulansar (HUA), a anunțat
constituirea propriei sale organizații;
•scopul grupării constă în unirea Kashmirului cu Pakistanul. Din punct de vedere politic,
este aliniat cu Mișcarea Radicală pro-talibană Jamiat-Ulema-I Islam (JUI-F).
Kach și Kahane Chai
Grupare al cărei scop este de a răsturna statul biblic a lui Israel. Kach (fondat de rabinul
israeliano-american Meia Kahane) și aripa sa Kahane Chai care înseamnă “Viețile Kahane”
(fondat de către Binyamin, fiul lui Meir Kahane după asasinarea tatălui său în SUA), a fost
declarată în martie 1994 drept organizație teroristă de cabinetul israelian, în urma unor atacuri
executate asupra unor personalități israeliene și în mai multe moschei din Israel.

Lashkar-e-Tayyiba (LT)
•LT este aripa înarmată a organizației religioase din Pakistan Markaz-ud-Dawa-wal-
Irshad (MDI) – organizație misionară sunită antiamericană formată în 1989;
•liderul LT este profesorul Hafiz Mohammed Saeed, care este și liderul MDI;
•din 1993 desfășoară acțiuni împotriva trupelor indiene și țintelor civile din Kashmir.
Frontul de Eliberare al Palestinei (PLF)
•a luat ființă în 1970, prin divizarea PFLP-GC, ulterior fracționânduse în două grupări:
una pro-OLP, condusă de Muhammad Abbas (Abu Abbas) și una pro-libiană;
•a organizat mai multe atacuri împotriva Israelului. În 1985 și-a asumat responsabilitatea
atacului executat asupra navei Achille Lauro.

57

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
Harakat Ul – Mujahedin (HUM)
•cunoscut oficial sub denumirea de Harakat ul-Ansar, HUM este un grup militant
dislocat în Pakistan care operează în Kașmir. Inițial, membrii grupării au luptat
împotriva trupelor sovietice din Afghanistan, ulterior devenind o rețea internațională
care luptă pentru cauza islamică în întreaga lume;
•HUM este o filială a organizației lui Osama Bin Laden „Islamic World Front for the
struggle against the Jews and the Crusaders” (Al-Jabhah al-Islamiyyah al-Alamiyyah li-
Qital al-Yahud wal-Salibiyyin).
Tigrii Eliberării din Tamil-Elam (LTTE) 22
•organizație formată în 1972 de tinerii tamili ce considerau că este necesară înființarea
unui stat al tamililor de sine stătător, ca reacție la refuzul guvernului de a rezolva
problemele comunitare ale tamililor;
•cel mai vechi și mai activ grup militant tamil;
•LTTE și-a început campania separatistă în 1977 prin mai multe tentative de asasinare a
unor politicieni moderați tamili;
•după răscoalele rurale din 1983, LTTE și-a extins aria de acțiune, atacând forțele de
securitate srilankeze și jefuind bănci, dar și prin atacuri nediscriminatorii ce vizau
oficiali și populația srilankeză din provinciile nordice și sudice;
•după octombrie 1987 (când Forțele indiene de menținere a păcii au atacat și cucerit
orașul Jaffna – Bastionul LTTE -, ca urmare a atentatelor asupra populației civile din est
și a refuzului LTTE de a depune armele și de a accepta acordul de pace), organizația a
fost supusă unor presiuni foarte mari;
•în anul 2000, 65 de persoane au murit în urma unor atentate sinucigașe ale LTTE;
•la 29 octombrie 2001, premierul srilankez Atnasiri Wickremenayake este victima unui
atentat nereușit organizat de un kamikaze din LTTE; în urma detonării bombei pe care
o avea asupra lui, au murit două persoane (un polițist și un civil), iar 16 persoane au
fost rănite.
Mai pot fi menționate și alte grupări teroriste islamiste importante23:
22 http://www.ict.org.il/organizations/orgdet.cfm?orgid=22#history23 Sunt grupări teroriste religioase prezentate pe larg în Capitolul 3.

58

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
Hamas (Mișcarea Islamică de Rezistență); Hezbolah (Pertidul lui Dumnezeu); Jihadul
Islamic Palestinian (PIJ); Mișcarea Islamică din Uzbekistan (IMU) ; al-Qa’ida; Al-Gama-a
al-Islamiyya (Grupul Islamic Egiptean).
051015202530Numărul de grupări teroriste
Orientul Mijlociu
Asia
Africa
America Latină
Europa
Statele Unite ale Americii
Figura 2-1. Tabel comparativ după regiune cu principalele grupări teroriste
înființate până în anul 2005
0510152025303540Numărul de grupări teroriste
Grupări teroriste
fundam entalism islam ice
Grupări teroriste m arxiste
Grupări teroriste
separatiste
Grupări teroriste
extrem iste
Figura 2-2. Tabel comparativ după specific cu principalele grupări teroriste
înființate până în anul 2005

59

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
CAPITOLUL 3.
TERORISMUL RELIGIOS
„O religie e la fel de adevărată ca și cealaltă ”
Robert Burton
Tragic, dar marile religii pot justifica violența, și religia a fost asociată cu terorismul.
De când există binele și răul, religioșii au raspuns răului prin răutate. De aici reies câteva
legături atașate ideii de Dumnezeu și a inclinației către violență. Cea mai comună idee de
recurgere la violență este atunci când grupările religioase se simt amenințate și se cred
„poporul ales”. Opus, mai puțin răspândită, este cea de a sacrifica alte persoane în numele unei
zeități.
Există patru semne de îngrijorare din partea unui grupări teroriste periculoase:24
1.gândirea apocaliptică, sau escatologică, când lumea se apropie de sfârșit și doar
adevărații creștini se vor bucura de recunoștința eternă;
24 http://faculty.ncwc.edu/TOConnor/429/429lect13.htm .

60

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
2.spiritul de lider carismatic, unde supușii sunt dominați spiritual, psihologic, emoțional
și sexual;
3.paranoia și răutatea celor din exterior însoțită de intenția de izolare în sânul unei
comunități;
4.pregătiri de natură defensivă, de obicei indicată prin fabricarea de arme, baricade,
tabere, otrăvuri și/sau arme de distrugere în masă.
Mulți experți în terorism ( Levy 1974, White 2002 ) consideră gândirea apocaliptică ca
fiind primul și cel mai important semn de pericol din partea unei organizații.
3.1. Definiție
Fundamentalismul nu este numai o mișcare extremistă, cum se crede adesea, este o
filosofie, o credință și se bazează pe un sistem selectiv de valori. Selectarea acestora este însă o
trecere la limită și se realizează nu doar prin „decuparea“ unor valori dintre alte valori, ci prin
afirmarea exclusivă și agresivă a celor selectate și negarea violentă a celor neselectate. El are
ca expresie directă terorismul islamic și este menit să aducă islamismul, prin orice fel de
mijloc, la conducerea planetei, deoarece numai această religie – se crede – este adevărată și
importantă, numai ea are o misiune mesianică. El vizează lumea întreagă, dar mai ales
civilizația occidentală, cu leagănul ei european și configurația ei actuală de influență
americană.
Folosirea calculată a violenței ilegale pentru a instaura frica, în vederea intimidării
sau pedepsirii guvernelor sau societăților, pentru atingerea unor scopuri în general religioase
sau ideologice.25
„Concise Oxford Dictionar of Current English ” definește fundamentalismul ca fiind
respectarea strictă a preceptelor religioase, în special în cazul religiei islamice. Încercările de a
stabili care sunt trăsăturile fundamentalismului islamic, și chiar folosirea acestui termen au dus
la dezbateri aprinse. Acesta se manifestă ca o întoarcere la credința adevărată, într-un
Dumnezeu transcendental.
3.2. Principalele religii ale lumii
Creștinismul – cea mai răspândită religie pe glob (33%) și cu cele mai multe
evenimente violente de-a lungul istoriei, majoritatea fiind războaie. O persoană devine
creștină: când se naște din nou (Conservatorii), prin botez (Ortodocșii și Catolicii), recitând
25 TC 19-16 Countering Terrorism on US Army on Installation, Definiția Departamentului Apărării al Statelor
Unite.

61

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
crezul Apostolilor (Catolicii) sau având o relație personală cu Iisus (Liberalii). Ortodoxia
Estică (în Rusia) nu recunoaște crezul Apostolilor. Angajamentul cel mai puternic implică
interpretarea Noului Testament, deși Fundamentaliștii (Conservatorii Extremiști) cred că Biblia
este lege.
Islamismul – a doua religie ca mărime (20%) și cu cea mai mare viteză de extindere.
Cuvântul „Islam” derivă din cuvântul „salam” care înseamnă pace, mântuire, salut26.Cucântul
„Allah” înseamnă un singur Dumnezeu adevărat. Coranul afirmă în versetul 19,surata 3:
„Religia, în ochii lui Dumnezeu, este de fapt islamul”.27
Ca o definție, „Islamul este ultima dintre religiile monoteiste, este mesjul lui Dumnezeu
relevat profetului Mahomed prin mijlocirea Arhanghelului Gabriel, la începutul secolului al
7d.Ch.”28. O persoană devine musulman prin următoarele: devenind un adept al Islamului,
mergând la moschee, citind Coranul (Qur’an) și având șase credințe (în Dumnezeu, îngeri,
mesageri, Satana, Ziua Judecății și Iisus)
Hinduismul – a treia religie a lumii ca mărime (13%) cu peste 700 milioane de adepți și
una dintre cele mai vechi religii (mileniul al II-lea î.Ch.) Hinduismul este o religie fără un
întemeietor. O persoană devine hindus prin citirea textelor sacre, recunoscând Sfânta Treime
(Brahma-„Cuvânt sacru”, Civa (Shiva)”Binevoitorul” și Vishnu „Atotpătrunzătorul” 29).
Hindușii cred în transmigrarea sufletului, reâncarnare și în judecata faptelor bune sau a celor
rele.
Budhismul – a patra religie (6%) fondată de Buddha (Siddhartha Gautama- un prinț
dintr-un regat nepalez, Terai) în 535 î.Ch. Buddha înseamnă „Cel Deșteptat” și se trage din
rădăcina sanscrită „Budh” = a se deștepta. În religia budhistă nu există credința în Dumnezeu,
Mântuitor, Rai sau Iad. Decât în Nirvana, stare obținută prin meditație. În Sud-Estul Asiei se
practică budhismul sudic accentuând Karma; China, Japonia și Coreea practică budhismul
estic, iar în Tibet, Mongolia și Rusia se practică budhismul tibetan (Dalai Lama fiind
conducătorul spiritual). Majoritatea japonezilor (85%) de asemenea cred în Shinto – „Calea
Zeilor” și Confucianism sau Taoism.
Iudaismul – cu doar 0,2% adepți dintre credincioși dar una dintre cele mai influente
religii. Istoria evreilor este descrisă în Vechiul Testament, care corespunde cu textele lor sacre,
Torah (cele cinci cărți ale lui Moise). „Evreu” în ebraică „Yehudi” înseamnă inițial cel ce se
trage din tribul lui Iuda (Yehuda). Evreii cred într-un Dumnezeu imaterial care veghează
26 Phiippe Gaudin, Marile religii, Editura Orizonturi, București, 2004, pag. 124.27 Philippe Gaudin, op. cit. , pag. 125.28 Idem, pag. 127.29 Ibidem, pag. 327-328.

62

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
asupra noastră. Sinagogile sunt conduse de parohie iar rabinul este cineva foarte bine educat.
Religiile derivate din Iudaism sunt : cea Ortodoxă, Reformată și Conservatoare.
Potrivit profesorului Samuel Huntington, religia determină cultura, astfel cel puțin opt
culturi diferite se „ciocnesc” astăzi în lume. În Balcani (Iugoslavia) regiune unde erup violențe
între creștini, creștini-ortodocși și musulmani. Japonia, altă zonă pregătită de conflicte ca și în
India subcontinentală și zona Hindu; ori în cazul Africii unde 40% din populație sunt creștini și
40% musulmani30.
Jumătate din cele mai periculoase grupări teroriste (30) sunt motivate religios. Experții
în terorism susțin că terorismul religios nu este cel mai periculos tip de terorism dar este cel
mai motivat și neprevăzător. Majoritatea teroriștilor religioși nu aparțin vre-unei secte sau cult,
dar sunt devotați, fundamentaliști și credincioși religiei de care aparțin. Terorismul religios este
„pregătit” spiritual pentru violență și nu există îndoieli asupra acestui fapt.
Iudaismul
Budhismul
IslamismulHinduismulAlte religii CreștinismulCreștinismul
Islamismul
Hinduismul
Budhismul
Iudaismul
Alte religii
Figura 3-1. Principalele religii ale lumii
3.3. Conceptul larg de terorism religios
La mijlocul anilor ’60 și sfârșitul anilor ’90 numărul mișcărilor fundamentaliste cu
diverse afilieri religioase s-a triplat în întreaga lume31. Simultan, după cum a observat Bruce
Hoffman, a avut loc o explozie a grupărilor teroriste religioase32 de la nici unul, în 1968, la
30 Samuel P. Huntington, Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale, Editura Antet, București, 1998. 31 Terrorism in the Name of Religion , Dr. Magnus Ranstorp, Columbia University Press, 1996.
32 Bruce Hoffman, op. cit., pag. 2. Anul 1968 este cunoscut ca punctul de origine al terorismului modern
internațional. Atunci au început o explozie de deturnări de avioane din Cuba până în SUA, ca și atacurile
împotriva companiilor israeliene și occidentale executate de diverse grupări palestiniene.

63

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
numărul impresionant din zilele noastre, când aproape un sfert din grupările teroriste active la
nivel mondial sunt motivate în mod predominant de chestiuni religioase. Spre deosebire de
corespondentele lor seculare, grupările teroriste religioase sunt, prin natura lor, motivate de
considerații religioase, dar și de chestiuni politice specifice contextului căruia îi aparțin. Acest
fapt îl determină pe cercetătorul interesat de această problematică să distingă sfera politică de
cea religioasă în care se încadrează grupările teroriste în cauză. Situația este caracteristică mai
ales pentru grupările teroriste musulmane, căci religia și politica pot fi cu greu separate în
cazul Islamului. De exemplu, organizațiile Hezbollaah sau Hamas acționează conform unei
ideologii religioase pe care o combină cu o agendă politică foarte precisă în Liban și în
teritoriile palestiniene.
Aceste grupări au în vedere atât obiective pe termen scurt, cum ar fi eliberarea
membrilor deținuți în închisori, cât și obiective pe termen mai lung, precum opunerea
rezistenței față de ocupația israeliană a pământurilor pe care s-au născut și „eliberarea”, în
consecință, a tuturor „credincioșilor”. Această situație devine chiar mai complicată când intră
în discuție problema terorismului sprijinit de autorități statale: grupările teroriste religioase nu
presupun costuri ridicate și sunt considerate instrumente eficiente de statele care urmăresc sa
își îndeplinească prioritățile înscrise în agendele de politică externă.
Din 1988, proliferarea mișcărilor extremist-religioase a fost urmată de o creștere a
numărului total de acte teroriste. Mișcările religioase sunt răspunzătoare de mai mult de
jumătate din cele 64.319 de incidente înregistrate între 1970 și luna iulie a anului 199533, însă
această cifră este mult mai mare în prezent.
Predominanța terorismului religios indică, de asemenea, faptul că, în ultimele trei
decenii, transformarea terorismului con temporan într-o metodă de luptă și evoluția tacticilor și
tehnicilor folosite de diversele grupări au provocat schimbări ample la nivel local, regional și
global. Acestea pot fi observate în numeroase incidente, de la deturnarea avioanelor de către
teroriști palestinieni nereligioși și de la mutilările cauzate de grupări de dreapta sau de stân ga
din Europa, până la nivelul global făra precedent atins în prezent de extremismul religios.
Evoluția terorismului religios caracteristic vremurilor noas tre nu s-a produs în vid și
nici nu reprezintă un fenomen cu totul nou. Totuși, acest fenomen a câștigat teren în perioada
ulterioară razboiului rece, fiind determinat de exacerbarea conflictelor etnico-religioase și de
apropierea noului mileniu. Disoluția accelerată a legăturilor tradiționale care asigură coeziunea
socială și culturală a unei societăți și a mai multor societăți în actualul proces de globalizare se
33 Algerian Terrorism: Some National, Regional and Global Perspectives , Columbia University Press, declarația
profesorului Yonah Alexander în 110ctombrie 1995.

64

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
combină cu moștenirea istorică și cu manifestările curente de represiune politică, cu inegalitatea
economică și cu prefacerile sociale comune diferitelor mișcări religioase extremiste. Toate
acestea au dus la o creștere a fragilității, instabilității și imprevizibilității prezentului și
viitorului. Actualul nivel atins de terorismul religios în ceea ce privește latura militantă indică
faptul că respectivele credințe și comunități se află la un punct istoric de cotitură: teroriștii simt
nevoia de a-și păstra identitatea religioasă, și consideră acest moment istoric ca o oportunitate de
a-și configura în mod fun damental viitorul.
Există un număr de factori care se întrepătrund și care au contribuit la renașterea
terorismului religios în forma sa moder nă și distrugătoare pe care a atins-o la începutul
mileniului. În același timp, este posibil să se distingă între diversele modele și caracteristici
comune tuturor grupărilor teroriste religioase din diferite regiuni și de diferite credințe. Aceste
caracteristici ajută la definirea cauzelor și la portretizarea inamicului, precum și la configurarea
mijloacelor, a metodelor și a momentului ales pen tru folosirea violenței.
3.4. Istoria terorismului religios
Terorismul religios în zona Balcanică
Iugoslavia, aflată în zona balcanică (Albania, Bosnia, Bulgaria, România, Croația,
Ungaria și Macedonia) este de mult timp o zonă a conflictelor etnico-religioase. În Balcani
trăiesc peste 10 milioane de musulmani (numai în Kossovo, Bosnia și Bulgaria există câte 2
milioane de mu-sulmani în fiecare) și există o antipatie față de musulmani și creștini (între
sârbi și croați).
”Există situații în care rolul religiei a fost exagerat, ea fiid unul dintre factorii care au
amplificat fenomenele (geo)politice, și nu originea lor. Cele mai concludente cazuri sunt cele
din fosta Iugoslavie,….”34
34 Silviu Neguț , Introducere în geopolitică , Meteor Press, București, 2005, op. cit., pag. 155.

u z u
Figura 3-2. Zona Balcanică65

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
Musulmanii de aici nu sunt chiar islamici, aceștia consumă alcool, fumează și
sărbătoresc Paștele și Crăciunul. Ei descind din creștini, convertindu-se la Islam în urma
invaziei otomane din secolul 15-16. Inamicii lor sunt ortodocșii care sunt văzuți ca o populație
protectoare împotriva „invaziei” musulmane în Europa. Armata de Eliberare din Kossovo
(KLA) este privită de către sârbi ca o grupare teroristă. Pentru lumea arabă intervenția Statelor
Unite și NATO în conflictele din Croația (1991-1995), Bosnia (1992-1995) și Kossovo (1999)
este privită ca o ultimă încercare a creștinității de a învinge lumea islamică într-o ultimă
cruciadă. În prezent (din februarie 2008), Kossovo este oficial independentă, sub numele
oficial de Republica Kossovo, fiind recunoscută oficial de 43 de state, după ce a fost o
provincie a Serbiei și Muntenegru (Privincia Autonomă Kossovo și Metohia).
Terorismul irlandez
Terorismul irlandez este și un model de terorism naționalism, numai că vom urmări
doar elementele religioase, cele care au fost subiectul disputelor dintre catolici (Verzii) și
protestanți (Portocaliii).
Din punct de vedere istoric, majoritatea catolicilor erau republicani care locuiau în zona
de sud, iar protestanții, unioniști (arendașii și industrialiștii) în nord. Disputele există încă din
secolul 19. Primul conflict major a apărut în ziua de Paște a anului 1916 când unioniștii au
cerut ajutorul artileriei engleze iar Dublinul a fost distrus din temelii. Armata Republicană
Irlandeză (IRA) a fost formată în acea zi și condusă de Michael Collins, un student al
terorismului și anarhismului sovietic. Crimele și conflictele au continuat până în 1921, când a
avut loc semnarea independenței Irlandei de Sud (Republica Irlandeză). Însă disputele s-au
mutat în Nordul Irlandei, unde englezii i-au constrâns pe locuitori cu ajutorul unei grupări de
poliție militară (Royal Ulster Constabulary-RUC) devenind astfel ținta grupării Aripa
Provizorie IRA (PIRA). Această grupare a practicat terorismul internațional până în anul 1994
când au început tratativele de pace și s-au încheiat disputele. Însă altă grupare, Armata
Republicană Irlandeză Reală (RIRA) continuă și astăzi cu acte de terorism. Există diferite
teorii legat de conflictul irlandez, însă toate admit că la baza disputelor se află religia, politica
și economia reprezentate de cele trei dominații: catolicismul, Biserica Engleză și
prezbiterianismul. Influența politică este dată de religii; discriminarea economică (pentru
locurile de muncă) deasemenea în funție de apartenența religioasă. Religia, în conflictele din
Irlanda, este catalizatorul care aprinde pasiuni și dispute. Majoritatea terorismului irlandez este
în numele răzbunării iar aceasta este motivată spiritual, astfel Verzii susțin că își apără

66

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
căminele de abuzurile guvernului englez iar portocaliii susțin că sunt trădați de tratatul cu
guvernul englez și astfel trebuie să se răzbune printr-un terorism letal.
Terorismul religios în contextul Euroasiatic
Între Federația Rusă și Ca-
ucaz au existat atentate
teroriste care s-au intensificat
în 1999 odată cu începerea
razboiului rus împotriva
terorismului din Cece-nia.
Cecenii sunt un popor mu-
sulman, declarându-și indepen-
dența în 1991 și au învins
Rusia în războiul din 1994-
1996. Cauza lor a devenit
problema tu-turor
musulmanilor. Între ceceni și
al-Qaeda exista o legătură, mi-
litanții ceceni luptând alături de trupele al-Qaeda în Afganistan și Irak. Terorismul cecen este
prezent în Georgia, Azerbaigian, Kirgistan, Uzbekistan, chiar și în Moscova. Mișcarea
Islamică din Uzbekistan (IMU) este una dintre grupările teroriste religioase. Regiunea este
folosită ca bază de asistență financiară și logistică pentru toate organizațiile teroriste mondiale.
Postul de televiziune al-Jazeera difuzează frecvent imagini cu civilii ceceni care sunt uciși în
războiul rusesc împotriva terorismului. Terorismul religios cecen este finanțat de mafia cecenă,
rusească și de grupări din Arabia Saudită. Terorismul cecen este foarte bine organizat,
deoarece mafia cecenă îi furnizează date și informații din interiorul armatei ruse. Această mafie
se mai impică și în comerțul nuclear, făcând contrabandă cu plutoniu, cesium și alte materiale
radioactive nesare fabricării de bombe.
Terorismul religios în Sudul Asiei

Figura 3-3. Zona Euroasiatică
67

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
Deseori, terorismul religios se interpune cu conflictul etnic. Această situație există în
sub-continentul indian și mai mult în sudul asiei, unde mulți locuitori se identifică ca
„vorbitori” iar alții drept „credincioși”. Sri Lanka, o insulă săracă din sudul Indiei, este un
exemplu elocvent. Aici aproximativ 75% din locuitori sunt budhiști vorbitori de sinhalese iar
8% sunt musulmani vorbitori de limba arabă.
Sudul Asiei (care include India, Pakistan, Af-
ganistan, Bangladesh și Nepal) au cea mai mare
densitate a populației (Bombai cu 127.000loc/m2
în comparație cu New York City cu 24.000
loc/m2), aici existând zeci de dialecte, un trai de
viață precar și mâncare insuficientă. După răz-
boiul de independență din 1947, nordul Indiei
(cu populație majoritar islamică) se desparte de
Sud
(cu populație majoritar hindusă) și Pakistanul se
formează în urma unei migrații în masă a popu-lației. În urma unui conflict etnic în Pakistan
din 1971 duce la o altă migrare, formându-se Bangladeshul. Din 1975 „zona de urgență” –
Punjab este controlată de gruparea Sikhsi iar Bangladeshul de gruparea Assam. Rezultatul este
o zăpăceală a grupărilor etnico-religioase care încearcă să-și impună convingerile – conflictul
din Kashmir fiind un exemplu elocvent.
Kashmir este o zonă aflată la granița nordică a Indiei și Pakistan. Aici trăiesc
aproximativ 70% de musulmani iar restul sunt hinduși, budhiști și sikh-și. Încă din 1948 au
existat conflicte în India și Pakistan pentru această zonă. Din 1989 grupările din Kashmir,
finanțate de Pakistan, luptă împotriva prezenței militare indiene. Aceste grupări (Harakatul
Mujahedin-HUM, Armata lui Mahomed-JEM și Lashkar-e-Tayyiba-LT) doresc îndepărtarea
prezenței indiene din Kashmir. În ultimii 10 ani au murit aproximativ 60.000 de bărbați, femei
și copii. Această zonă este una dintre cele mai periculoasă din lume.
Terorismul religios în contextul Nord-African
Sudan este cea mai întinsă țară din Africa (aproximativ cât Europa) situată în sudul
Egiptului. A fost zonă de război de la independența din 1954 când a ieșit de sub dominația
Britanică. În Nord există 8 milioane de musulmani vorbitori de arabă și populația indigenă
Nuba pe care actuala guvernare încearcă să o extermine. În sudul țării trăiesc 6 milioane de
africani creștini. Scopul actualei conduceri este de a transforma țara în stat islamic, așadar

Figura 3-4. Zona Kashmir
68

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
legile islamice și Jihadul sunt folosite pentru ai persecuta pe creștini; care de regulă sunt uciși,
violați, răpiți, mutilați sau făcuți sclavi. Frontul Islamic Național (NIF) care guvernează
capitala Khartoum privesc activitățile misionare creștine ca pe o invazie a Vestului. Osama bin
Laden s-a ascuns mulți ani în această țară.
Vecină cu Iranul, Sudan este cel mai mare sponsor
al terorismului, dar încearcă să schimbe asta și să
coopereze cu Statele Unite în războiul împotriva
te-rorismului, însă oficialitățile americane sunt
scep-tice asupra acestui lucru.
Africa este formată din multe culturi
religioase, dar multe sunt o formă distorsionată a
creș-tinismului; una dintre acestea fiind cultul
pen-ticostal. Acest cult predomină în Ghana,
Malawi, Zambia, Zimbabwe, Nigeria și Uganda.
Uganda se află la granița inferioară cu Sudan. Ca
și mulți africani, ugandezii încă mai cred în vraci, iar misionarilor creștini le este greu să
explice populației termeni ca „vrăjitori” sau „diavol”. Populația este receptivă la tot ce
însemnă salvarea și punerea problemelor de-oparte pentru a începe o nouă viață. Cel puțin o
grupare teroristă (LRA) exploatează aceste dorințe. Această grupare teroristă a făcut un acord
cu NIF de a lupta alături de aceasta împotriva populației din sudul Sudanului doar în cazul
sprijinului financiar.
Terorismul religios în Orientul Mijlociu
Aici se află 57 de state cu religia oficială
islamică și o populație majoritar musulmană.
Aceste țări fac parte din Congresul Organizației
Islamice (OIC). Aici se regăsesc trei „școli” mu-
sulmane: prima și cea mai numeroasă are con-
vingerea că menirea islamului este de a conduce
lumea chiar folosind și sabia dacă este necesar.
Al doilea grup acceptă conviețuirea cu alte religii
atâta timp cât islamul este religia supremă, și cea
din urmă grupare, moderații, invocă co-existența

Figura 3-5. Zona Nord Africană
cu Sudan și Uganda
Figura 3-6. Zona Orientului Mijlociu
69

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
religiilor datorită beneficiilor economice. Țările Orientului Mijlociu văd ca o jignire personală
existența Israelului printre musulmani. Palestina, încă din antichitate a fost populată de arabi
mu-sulmani, arabi creștini și arabi evrei. În 1917, Marea Britanie a promis că ajută la formarea
unui cămin pentru evrei în Palestina. Protestele arabilor au început în 1920. În 1919 în
Palestina trăiau 568.000 de musulmani, 74.000 de creștini și 58.000 de evrei. În periada
hitleristă au migrat spre Palestina 15.000 de evrei anual și alți 100.000 de supraviețuitori ai
lagărelor au venit mai târziu. În prezent cu o populație de 6.199.00835 sunt 80,1% evrei, 14,6%
musulmani și 2,1% creștini. Războaiele între Israel și statele arabe au fost purtate în 1948-
1949, 1956, 1967 (Războiul de
6 zile), 1973-1974 (Războiul Yom Kippur) și în 1982. În prezent conflictele au loc între cele
două teritorii controlate de israelieni West Bank și Fâșia Gaza. În această regiune exista orga-
nizații teroriste dedicate ideii dominației islamice în lume.
3.5. Organizații teroriste religioase
Tabelul 3-1.Organizații teroriste religioase
Islamice Abu Sayyaf (Philipine)
Armata Islamică Aden-Abyan (Yemen)
Al-Gama-a al-Islamiyya (Egipt)
Grupul Islamic Armat(Algeria)
Hamas
Brigăzile Martirilor Al-Aqsa
Ansar al-Islam (Irak)
Al-Qaeda (Afganistan și Pakistan)
Asbat al-Ansar (sudul Libanului).
Jama'at al-Tawhid wa'al-Jihad (al-Qaeda în
Irak)
Jihadul Islamic Egiptean (Egipt)
Harakat ul-Mujahidin (Pakistan, Kașmir)
Frontul Islamic de Eliberare al Bahrainului
Mișcarea Islamică din Asia Centrală
Mișcarea Islamică din Uzbekistan Jaish-e-Mohammed (Pakistan)
Jaish Ansar al-Sunna (Irak)
Frontul de Eliberare al Jammu și Kașmir
Jemaah Islamiyah (sud-estul Asiei)
Jihat Rite (Australia)
Lashkar-e-Jhangvi (Pakistan)
Lashkar-e-Toiba (Pakistan)
Maktab al-Khadamat (Afganistan)
Grupul Combatant Islamic Marocan
Confreria Musulmană (intenațional)
Oameni împotriva gangsterilor și
drogurilor (Africa de Sud)
Grupul Salafist de luptă și rugăciune
(Algeria)
Sipah-e-Sahaba Pakistan (Pakistan)
Takfir wal-Hijra (Egipt, Sudan, Algeria)
Kurdish-Hizbullah (Turcia)
Rețeaua Hofstad (Olanda)
Frontul de Dezvoltare Națională
(Kerala, India)
Creștine Rebelii din Nagaland
Frontul de eliberare națională a Tripura
Armata de rezistență a Domnului
Hindu Shiv sena sau Armata lui Shiva
Patit Pawan Sanghatana-Organizație fascistă Hindu.
Brigada Shambaji-Grup Hindu de tineret
35 www.emulateme.com/country.aspx?countryid=119&countryName=Israel.

70

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
Iudaice Kach (Israel, USA)
Kahane Chai (Israel, USA)
Fronturi
IslamiceAl-Barakaat – (al-Qaeda)
Organizația Umanitară Al-Wafa (al-Qaeda)
Fundația internațională a binevoinței. (al-Qaeda)
Fundația Țara Sfântă pentru dezvoltare (Hamas)
Fundația globală (al-Qaeda)
Compania de Comerț Konsojaya – (Jemaah Islamiyah)
Sikh Babbar Calza
Federația Internaționala a Tineretului Sikh
Forța Khalsa Saheed
Forța de Eliberare a Khalistanului
Forța Comando a Khalistanului
Frontul de Eliberare a Khalistanului
Armata Națională a Khalistanului
Regimentul Dashmesh
Mișcarea Islamică din Uzbekistan (IMU)
Coaliție a militanților islamici din Uzbekistan și din alte state din Asia Centrală, ce se
opune regimului președintelui Islom Karimov. Scopul acestei grupări este stabilirea unui stat
islamic în Uzbekistan. Ultima propagandă efectuată include și retorici antiamericane și
antiisraeliene.
În februarie 1999 au loc cinci atacuri cu mașini-capcană în Tashkent; iar în 1999-2000
răpesc patru cetățeni americani, patru geologi japonezi și opt soldați din Kirghistan.
Această grupare acționează în Afganistan și Tadjikistan. Aria operațiilor include însăși
țări ca: Uzbekistan, Tadjikistan, Kirghistan și Afganistan.
Primește sprijin din partea grupurilor extremiste islamice din Asia Centrală și de Sud.
În Filipine – Grupul Abu Sayyaf36 (ASG) este cel mai mic și cel mai radical grup
islamic separatist ce acționează în sudul Filipinelor. Unii membri ai ASG au studiat sau au
lucrat în Orientul Mijlociu, unde au stabilit legături cu mujahedinii care luptau și se antrenau în
Afganistan.
•în 1991, grupul s-a divizat, formându-se Frontul de Eliberare Național MORO sub
conducerea luI Abdurajik Abubakar Janjalani, anihilat în cursul unei incursiuni ale
poliției filipineze (18 decembrie 1998). Potrivit relatărilor presei, locul i-a fost luat de
fratele său mai mic, Khadafi Janjalani, care a fost numit lider al grupului compus din
câteva facțiuni;
36 www.ict.org.il/organizations/org_frame.cfm?orgid=3 .

71

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
•a organizat atentate cu bombă, asasinate și răpiri pentru crearea unui stat islamic în
vestul Arhipelagului Sulu și în Mindanao (zone din sudul Filipinelor, cu populație
majoritar musulmană);
•primul atac terorist major cu grenade asupra aeroportului și bisericilor romano-catolice
din localitatea Zamboanga;
•în aprilie 1995, a efectuat un raid în localitatea Ipil din Mindanao, iar în 2000 a fost
prima mișcare de amploare a grupului prin care au fost răpiți mai mult de 30 de
cetățeni, inclusiv americani;
•ASG acționează, în primul rând, în sudul Filipinelor, dar ocazional membrii săi se de-
plasează și la Manila. În 2000, grupul și-a extins aria de acțiune în Malaezia, unde a
desfășurat acțiuni de luare de ostatici;
•primește, probabil, ajutor din partea extremiștilor islamici aflați în Orientul Mijlociu și
Asia de Sud. Grupul își finanțează operațiile prin acțiuni de răpire și piraterie. Se
bănuiește că Abu Sayyaf primește fonduri de la rețeaua teroristă a lui Osama Bin
Laden. Observatorii militari avansează ideea că acest grup încearcă să stabilească
legături cu celulele teroriste internaționale și, de aceea, nu a luat parte la procesul de
pace dintre guvern și MNLF, solicitând în continuare un stat islamic independent. ASG
este cel mai mic și cel mai radical grup islamic separatist ce acționează în sudul
Filipinelor;
•se crede că grupul este compus dintr-un nucleu din 20 de luptători dar, din august 2001,
au mai aderat aproximativ 2.000 de persoane; numărul luptătorilor activi este estimat la
câteva sute, cea mai mare grupare fiind în Insulele Filipineze.
În India – Dal Khalsa
•cea mai veche organizație separatistă sikh, apărută pe 13 aprilie 1978, cu scopul de a
milita pentru un stat independent sikh în India;
•a apelat la terorism după ce mișcarea pentru independență sikh a cunoscut o turnură
violentă începând cu 1981, sub conducerea lui Sant Jarnail Bhindranwale;
•a fost oficial scoasă în afara legii de guvernul indian, fiind considerată responsabilă și
de ciocnirile interetnice din 1982;
•Manochahal este unul dintre cei mai căutați lideri extremiști sikh din Punjab (există și
un premiu pentru capturarea lui – viu sau mort).
Regimentul Dashmesh

72

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
•„Regimentul 10 Dashmesh“ a fost organizat sub patronajul lui Sant Jarnail
Bhindranwale, care, la începutul anilor `80, a condus o campanie de teroare în statul
Punjab, fiind ucis de armata indiană în iunie 1985, când a fost atacat „Templul de Aur“;
•numele grupării a fost luat după cel de-al 10-lea guru (ultimul) sikh – Gobind Singh -,
cel care a influențat decisiv religia sikh în sec.18, transformându-i pe sikh într-o clasă
de răz-boinici;
•fondatorul „Regimentului Dashmesh“ se pare că a fost generalul Shahez Singh, un
ofițer sikh cu experiență în instruirea guerilelor din Bangladesh, concediat de armata
indiană pe motive de corupție;
•primul conducător al grupului se pare că a fost Surinder Singh Gill, un sikh ortodox,
care renunțase la o importantă funcție în administrație pentru a se alătura lui
Bhindranwale;
•după atacul de la „Templul de Aur“, „Regimentul 10 Dashmesh“ a câștigat sprijin po-
pular și acoperire, continuând să-și asume responsabilitatea pentru atentatele teroriste
din India.
În Pakistan – Harakat-ul Mujahedin (HUM) -cunoscut oficial sub denumirea de
Harakat ul-Ansar, HUM este un grup militant dislocat în Pakistan care operează în Kașmir.
Inițial, membrii grupării au luptat împotriva trupelor sovietice din Afghanistan, ulterior
devenind o rețea internațională care luptă pentru cauza islamică în întreaga lume.
HUM este o filială a organizației lui Osama Bin Laden „Islamic World Front for the
struggle against the Jews and the Crusaders” ( Al-Jabhah al-Islamiyyah al-Alamiyyah li-Qital
al-Yahud wal-Salibiyyin ). În anii ’80, gruparea era inițial dislocată în regiunea centrală Punjab,
din Pakistan. La câteva luni după formare, HUM a început să trimită voluntari în Afghanistan
pentru a pregăti grupurile mujahedine de aici. Voluntarii erau recrutați din Pakistan și din
Kashmir-ul ocupat (POK). Se apreciază că HUM a recrutat aproximativ 5.000 de voluntari
pentru Afghanistan. Recrutările au fost finanțate de către adepții din Pakistan, Egipt și Arabia
Saudită (inclusiv de către Osama Bin Laden). După încheierea războiului din Afganistan,
HUM a conti-nuat să recruteze voluntari pentru comunitățile musulmane din alte state.
Aproximativ 6.000 de voluntari au fost recrutați pentru Algeria, Egipt, Tunisia, Iordania,
Arabia Saudită, Mișcarea Jammu din Kashmir, Bangladesh, Myanmar și Filipine. Inițial,
voluntarii erau antrenați în uti-lizarea armamentului și explozibilului în tabere de antrenament
situate în provincia Paktia din Afganistan, conduse de Jalaluddin Haqqani, lider al Hezb Islami
(KHALIS), care este un grup al mujahedinilor afgani. Ulterior, HUM și-a organizat propriile

73

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
tabere de antrenament, în interiorul teritoriului afgan, în zona Miran Shah. Se apreciază că cei
mai buni luptători din războiul afgan au provenit din aceste centre de pregătire.
După ce mujahedinii afgani au luat puterea la Kabul, în aprilie 1992, HUM s-a
transformat într-o rețea internațională care apără drepturile musulmanilor în întreaga lume.
Numele orga-nizației a fost schimbat în 1993 în Harakatul-Ansar și o altă formație afgană
-Harkat-Ul-Jihad-Al-Islami – s-a raliat acestei organizații. Din 1992, HUM își desfășoară
activitatea în India, Egipt, Tunisia, Algeria, Bosnia, Cecenia, Tadjikistan, Myanmar și Filipine.
Taberele de an-trenament ale HUM au fost atacate de către americani pe data de 20 august
1998, ca represalii la atentatele de la Ambasadele din Tanzania și Kenya. Ulterior, liderul aripii
Sindh, Azizur Rahman Danish, a avertizat că „loviturile aeriene americane au delimitat clar
lumea musulmană de cea creștină, aceasta însemnând începutul unei cruciade. SUA va fi
răsplătită cu aceeași monedă”.
HUM este organizație sunnită, ideologic apropiată de gândirea Școlii Deoband și de
gândirea islamico-hindusă. Ideologia este similară legii islamice, care interpretează strict
prevederile Coranului, interzicând democrația parlamentară și drepturile egale pentru femei.
Inițial, obiec-tivul HUM a constat în organizarea unui ajutor umanitar pentru refugiații afgani
din provincia de nord-vest a Pakistanului. Ulterior, s-a declarat ca suporter al Jihadului Islamic
în lupta seculară împotriva Vestului.
În timp ce Fazlur Rahman Khalil este adesea numit lider al HUM, Departamentul de
Stat ame-rican îl identifică ca lider al grupării pe Maulana Sadaatullah Khan. Se crede că, în
timp ce Rahman Khalil conduce filiala HUM din Pakistan, Sadaatullah Khan conduce unitatea
din Kashmir. Cartierul general al organizației se află în localitatea Muzzaffarabad din Pakistan,
de unde supervizează cu precădere activitățile din Kashmir. HUM are câteva sute de suporteri
înar-mați, pakistanezi, afgani și locuitori din Kashmir, localizați în Azad Kashmir, Pakistan în
sudul Kashmirului și în regiunea Doda din India. Membrii ce urmează să îndeplinească
obiectivele HUM trebuie să parcurgă un curs de antrenament de 40 de zile. Nucleul militant
este format din aproximativ 300 de oameni (pakistanezi și locuitori ai Kashmirului dar și
afgani și arabi veterani ai războiului din Afganistan). Surse ale Serviciului de Informații
pakistanez estimează că Harkat comandă aproximativ 500 de militanți bine antrenați. HUM
utilizează mitraliere ușoare și grele, puști de asalt, mortiere, exploziv și rachete.
La ora actuală, HUM își atrage voluntarii dintre misionarii organizației de caritate
Tabligi Jamaat (TJ), ce își desfășoară activitățile caritabile în comunitățile musulmane din
Pakistan și din alte state. HUM este din 1994 membru în Consiliul Jihadului Unit.

74

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
HUM a desfășurat numeroase acțiuni îndreptate împotriva trupelor indiene și a țintelor
civile din Kashmir:
•în iulie 1995, membrii grupării au răpit 5 turiști occidentali în Kashmir din care unul a
fost ucis în august 1995 iar ceilalți în decembrie 2002;
•în iunie 1994, a fost răpit lt.col. Bhupinder Singh, membru al armatei indiene, în schim-
bul eliberării comandantului HUM. În urma refuzului autorităților indiene, militanții l-
au ucis;
•în mai 1994, militanții HUM au efectuat două atacuri în districtul Doda.
Membrii organizației au participat la operațiuni teroriste, desfășurate în Kashmir,
Burna, Tad-jikistan și Bosnia.
Ramura HUM din Burna, localizată în localitatea Arkanas, antrenează musulmanii
locali în mânuirea armamentului și în tacticile luptei de guerilă. În Tadjikistan, membrii HUM
s-au im-plicat în antrenarea elementelor Rezistenței Tadjice. Un prim grup de militanți HUM a
intrat în Bosnia în 1992.
Această grupare teroristă acționează în India, Egipt, Tunisia, Algeria, Bosnia, Cecenia,
Tadjikistan, Myanmar și Filipine.
În Liban – Hezbollah – este o organizație-umbrelă a diferitelor grupuri radicale shiite
și organizații care au aderat la ideologia khomenistică. Organizația a fost fondată în 1982, în
urma păcii încheiate după războiul Galileei din Liban (în urma căruia a crescut prezența și
influența iraniană în Liban). Hezbollah a fost fondată ca un corp organizațional al
fundamentaliștilor shiiți condus de clerici religioși care considerau că adoptarea doctrinei
iraniene reprezintă o soluție la stagnarea politică a Libanului. Această doctrină prevede
utilizarea mijloacelor teroriste ca mo-duri de îndeplinire a obiectivelor politice.
La sfârșitul anului 1982, Iranul a trimis în Liban luptători din Garda Revoluționară
pentru a acorda ajutor Mișcării Islamice în lupta împotriva Israelului (Jihadul). Aceste forțe
localizate în zona Ba’albek din nordul Văii Beqa’a au implementat în zonă caracterul islamic
iranian și au constituit nucleul organizației Hezbollah din Liban.
Organizația are o rețea de centre de pregătire situate în localități din Liban și din afara
aces-tuia. Scopul antrenamentelor constă în formarea unor forțe militare destinate executării
unor ac-țiuni teroriste.
Liderul spiritual al mișcării din Liban este Shkekh Muhammed Hussein Fadlallah care
acțio-nează ca șef mujtadih – judecător al legii islamice – al comunității șiite din Liban.

75

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
În timp, importanța Hezbollah a scăzut, transformându-se într-o organizație de nivel
local ale cărei grupuri erau conduse de reprezentanții regionali. Secretarul General al
Hezbollah este Hassan Nasrallah care, la începutul anului 1980, a fost însărcinat de Mișcarea
Amal cu condu-cerea zonei Beka’a. El a părăsit organizația în 1982 și a aderat la Hezbollah,
atrăgând după el o parte din liderii grupării. După moartea lui Abbas Musawi, el a fost ales în
unanimitate succesor al acestuia.
Infrastructura organizațională a Hezbollah s-a dezvoltat cu asistență din partea Siriei și
Ira-nului, organizând o vastă rețea militară în zona Ba’albek. Ulterior, militanții săi s-au
împrăștiat în zonele shiite din vestul Beirutului și din sudul Libanului. Principiile de
funcționare a acestei rețele sunt identice cu cele ale grupurilor shiite.
În prezent, mii de activiști și membri Hezbollah sunt localizați în Valea Beqa’a (Beirut)
și în sudul Libanului, unde sunt, de asemenea, și bazele de recrutare și antrenament ale
populației shiite.
În 1985, după retragerea din Liban, organizația Hezbollah s-a consolidat prin înființarea
unor depozite de armament, întărirea procesului de recrutare a activiștilor și luptătorilor și prin
acordarea de ajutoare rezidenților aflați în sudul Libanului (fonduri financiare, echipamente,
aju-toare medicale etc.). Scopul acordării acestor ajutoare la reprezentat obținerea unui sprijin
din partea populației locale pentru activitățile organizate în zonă.
Scopul principal constă în înființarea unei Republici Islamice condusă de clerici
religioși. Platforma politică, publicată în februarie 1985 prevede:
•soluționarea problemei Libanului, prin formarea unei republici Islamice, singurul regim
capabil să asigure securitatea și egalitatea cetățenilor din Liban;
•lupta împotriva „imperialismului occidental” și eradicarea acestuia din Liban;
•distrugerea completă a statului Israel și implementarea unui regim islamic în orașul
Ierusalim.
Partea radicală a ideologiei este considerată ca o obligație religioasă. Hezbollah a extins
con-flictul atât în teritoriul israelian, cât și în zone din Liban.
Odată cu semnarea Acordului din 1989 prin care Siria s-a angajat în Liban, Hezbollah a
fost forțată să se conformeze dictaturii siriene. Interesul sirian în continuarea atacurilor
teroriste în sudul Libanului a dus la dispariția statutului adoptat de Hezbollah în zona libaneză
ca unică forță militară. Oficialitățile siriene au prevenit guvernul libanez asupra pericolului pe
care-l reprezintă capacitățile militare ale Hezbollahului ce acționează în momente în care se
instaurează pacea.

76

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
Acționând sub nume ca „Jihadul Islamic”, „Organizația pentru Justiție Revoluționară”
și „Rezistența Islamică”, Hezbollahul a executat o serie de atacuri îndreptate împotriva țintelor
israeliene din sudul Libanului și a forțelor multinaționale aflate în Liban:
•în octombrie 1983 a avut loc un atentat cu bombă asupra ambasadei americane din
Beirut;
•1992 – atac asupra ambasadei israeliene din Argentina;
•1991 – Hezbollahul și-a asumat 52 de atacuri (numărul acestora crescând de la 19 exe-
cutate în 1990);
•1992 – au fost executate 63 de atacuri, iar în 1993, 158 de tancuri culminând cu sute de
rachete katiușa lansate în zona de securitate instaurată în teritoriul israelian;
•1994 – s-au înregistrat un total de 197 de atacuri executate asupra trupelor israeliene
(119 focuri de artilerie, 31 de detonări de încărcătură explozivă și 2 atacuri frontale
asupra pozițiilor de apărare);
•1995 – 344 de atacuri împotriva trupelor israeliene, din care 270 tiruri de artilerie, 64
de-tonări de încărcături explozive și atacuri frontale.
Hamas (Mișcarea Islamică de Rezistență)37
S-a format în 1987 prin desprinderea din ramura palestiniană a
Frăției Musulmane. Mișcarea Hamas a utilizat atât metode politice,
cât și metode violente, inclusiv acțiuni teroriste, pentru crearea unui
stat islamic palestinian. Are o structură largă care cuprinde elemente
ce muncesc clandestin sau care activează legal în moschei și instituții
administrative cu misiunea de a recruta noi membrii, de a strânge
fonduri, de a organiza activități și de a face propagandă. Forțele principale ale Mișcării sunt
concentrate în Fâșia Gaza și în câteva zone din West Bank (malul vestic al Iordanului).
Sursele organizaționale și ideologice pot fi găsite în mișcarea Frăției Musulmane ( Muslim
Brotherhood – MB), care s-a format în 1920 în Egipt și a reînnoit și dezvoltat activitatea în anii
’60 și ’70 în lumea arabă, în special în Iordania și Egipt.
Temelia MB este un sistem al unei activități sociale esențiale, denumită de aceștia
„Da’wah”. În cei 20 de ani care au precedat Intifada, ei au constituit o impresionantă
infrastructură socială, religioasă, educațională și culturală, care le-a dat legitimitate politică,
atât în Fâșia Gaza, cât și pe malul de vest al Iordanului, în ciuda unei lipse de sprijin față de
politica naționalistă de luptă armată.
37 www. muslimsonline.com.

77

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
Mișcarea a fost înregistrată legal în Israel, în 1978, de șeicul Ahmed Vassin, liderul
spiritual al mișcării, ca o Asociație Islamică cu numele de Al-Mujamma Al Islami, ce și-a
câștigat simpatizanții și suporterii prin propagandă religioasă și muncă socială.
O mare parte din succesul mișcării este datorat influenței lor în Fâșia Gaza. Numărul
mare de refugiați, problemele socio-economice ale populației din lagărele de refugiați și, până
recent, nivelul relativ scăzut al elementelor naționaliste au ajutat Hamas-ul să-și adâncească
influența printre refugiați. Aceasta pune accentul pe o soluție care, incluzând eliberarea
Palestinei, este mai atractivă pentru populația din Gaza, dincolo de factorii sociali care
alimentează influența islamică în acea zonă.
Un alt factor, care a servit popularității fenomenului islamic, a fost acela că mișcările
naționaliste palestiniene și O.E.P. și-au mutat centrul politic la distanță de Palestina,
consolidându-și o conducere externă prin sacrificarea celei interne din teritoriile ocupate. Prin
contrast, partea islamică și conducerea sa și-au dezvoltat o conducere în întregime internă, în
Palestina, putând servi astfel mai bine interesele palestinienilor.
Infrastructura islamică în teritoriile ocupate a fost separată, dar paralelă cu instituțiile
naționale create de O.E.P. În anii '80, Hamas a avut succes în formarea unui sistem social care
a furnizat o alternativă la structura social-politică a O.E.P. Prestigiul Hamas se bazează atât pe
capacitatea sa ideologică, cât și pe capabilitățile practice, fiind o mișcare care a contribuit la
viața de zi cu zi a palestinienilor, nu mai puțin decât la lupta armată împotriva Israelului și a
ocupației.
O schimbare importantă în mișcarea MB a fost tranziția de la pasivitate față de regimul
isra-elian la militantism și activitate violentă pe scară largă, în special în Fâșia Gaza. Mișcarea
și-a schimbat denumirea în Mișcarea de Rezistență Islamică – Hamas și a pus accent pe
caracterul său patriotic, palestinian. S-a declarat nu ca o forță paralelă, ci alternativă la O.E.P.
și facțiunile sale. În august 1988 și-a publicat credo-ul său ideologic. „Pactul Islamic” care
prezintă politica mișcării la toate nivelurile luptei, atât împotriva Israelului, cât și împotriva
mișcării naționale O.E.P., lansând o provocare la adresa O.E.P., ca singură mișcare
reprezentativă a poporului palestinian, însă nu a cerut eliminarea sa.
Liderii Hamas au lucrat la realizarea structurilor mișcării. În tradiția Frăției Musulmane,
șeicul Zassin a construit Hamas-ul ca o mișcare subterană. A decis separarea diverselor
structuri și acti-viști diverselor zone și utilizarea de mesaje codificate pentru comunicațiile
interne. Structura militară a fost denumită Mujahidin. La început, conducerea nu s-a străduit să
mărească numărul activiștilor din organizație. Scopul fondatorilor a fost punerea la punct a
unor instrumente de activitate care se vor baza pe un mic număr de activiști centrali. Dar o

78

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
nouă generație de lideri ai străzii s-a ridicat la suprafață din sistemul structural complex creat
de-a lungul anilor. Această generație plină de fervoare religioasă a devenit „vârful de suliță” al
luptei islamice.
La începutul anului 1991, șeful secțiunii teroriste al Hamas în Gaza, Zaccaria Walid
Akel, a creat primele detașamente ale batalioanelor Izz al Qassam. În prima fază, acestea
răpeau și exe-cutau persoane suspectate de cooperare cu Israelul. Asasinarea unui rezident al
Kfar Darom în 1991 a fost primul asasinat al acestor detașamente și a marcat o schimbare în
modul de operare al organizației Hamas.
Ideologia de bază a Hamas se bazează, în principal, pe cea a Frăției Musulmane. În
„Pactul Islamic”, organizația se autodefinește ca „ramura palestiniană a Frăției Musulmane”.
Oricum, se face o distincție clară în ordinea priorităților, ca fiind opuse celor ale MB din
teritoriile ocupate, în perioada anterioară Intifadei, în special în ceea ce privește problema
Jihadului. MB considera Jihadul ca principiu și îndatorire generală, primul obiectiv fiind
instalarea Islamului și apoi Jihadul împotriva Israelului. Hamas a subliniat Jihadul ca mijloc
unic și imediat de rezolvare a problemei palestiniene.
Hamas definește tranziția la etapa Jihadului „pentru eliberarea întregii Palestine” ca
„datorie religioasă personală”. În același timp, respinge orice aranjament politic care prevede
renunțarea la oricare parte a Palestinei. Scopul central al Hamas este instalarea unui stat
islamic în toată Palestina. Mijloacele imediate de atingere a acestui scop sunt escaladarea
luptelor armate și Jihadul, cu participarea nu doar a musulmanilor palestinieni, ci a întregii
lumi islamice.
La începutul acestui an gruparea Hamas a câștigat alegerile legislative în guvernul
palestinian și au anunțat că incetează cu atacurile teroriste. Israelul consideră guvernul condus
de Hamas responsabil pentru atentatul sinucigaș de la Tel Aviv, dar nu va lansa un atac
împotriva Auorității Palestiniene. Decizia a fost luată in urma unei ședinte a cabinetului
Olmert, desfășurată pe 20 Aprilie 2006 la Ierusalim. Un înalt responsabil al executivului a
declarat că Guvernul israelian a încriminat Guvernul palestinian condus de Hamas pentru
comiterea în ajun a atentatului sinucigaș de la Tel Aviv “Israelul consideră guvernul Hamas
responsabil de comiterea atentatului deoarece nu l-a condamnat. În consecință, guvernul de la
Tel Aviv a decis să retragă unor membri ai Hamas dreptul de rezidență in Israel”38, a spus
responsabilul, care a facut această declarație după ședința la care au participat premierul Ehud
Olmert, ministrul Apărării Shaul Mofaz, cel de Externe Tzipi Livni, și cel al Securității Interne
Gideon Ezra.
38 www.cronicaromana.ro/reactie-moderata-israelul-nu-va-recurge-la-represalii-militare-impotriva-anp.html.

79

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
În Afganistan – Până la intervenția americană, în urma catastrofei teroriste din 11
septembrie, fundamentalismul islamist controla 90 % din teritoriul țării și constituia filosofia
unei guvernări care, practic, nu era foarte bine organizată.
Al Qa’ida ( القاعدة în arabă , transcris de asemenea ca al-Qa'idah , al-Qaeda , sau al-
Quaida ). Este o grupare de sprijin multinațională, care finanțează și orchestrează activitățile
militanților islamici din întreaga lume. A fost înființată în urma războiului afgan împotriva ex-
URSS, iar membrii de bază sunt veterani ai acestui război, provenind din lumea arabă. A fost
creată în 1988 de șeicul Usamah bin Muhammad bin Awad bin Ladin (născut pe 10 martie
1957 sau 30 iulie 1957 ), cunoscut în mod uzual ca Osama bin Laden (أسامة بن لدن )39. Având
baza în Afghanistan, Bin Laden folosește o rețea internațională extinsă pentru menținerea
legăturii între extremiștii musulmani din diverse state.
Principalul scop al organizației este răsturnarea a ceea ce aceasta consideră „guverne
corupte și eretice ale statelor musulmane” și înlocuirea lor cu legea islamică Sharia. Gruparea
este pronunțat anti-occidentală și consideră SUA ca inamicul principal al islamului. În prezent,
scopul declarat al grupării este restabilirea „Statului Musulman” în întreaga lume.
Ossama Bin Laden și-a început activitatea în acest domeniu în 1979, când și-a
transferat afacerile în Afghanistan. Având în vedere că Afganistanul nu dispunea nici de
infrastructura și nici de oamenii necesari pentru a face față unui conflict prelungit, a început
punerea la punct a acestor aspecte. Primul pas a fost realizarea unui program de încorporare,
organizând, împreună cu liderul „Frăției Musulmane Palestiniene”, un birou de recrutare. Se
estimează că au fost instruiți circa 10.000 de luptători, doar o mică parte dintre aceștia fiind
afghani. Se afirmă că circa jumătate din recruți proveneau din Arabia Saudită, 3.000 din
Algeria, 2.000 din Egipt, restul provenind din Yemen, Pakistan și Sudan.
Un rol important în istoria grupării l-a avut SUA, prin intermediul CIA, care, în
perioada războiului afgano-sovietic, a lansat o campanie (500 milioane de dolari anual) de
înarmare și pregătire a guerilelor mujahedine pentru a lupta împotriva URSS, gruparea lui Bin
Laden fiind una dintre cele mai importante. Se estimează că, în acest fel, gruparea a primit o
mare cantitate de armament american, inclusiv rachete antiaeriene Stinger.
La sfârșitul războiului din Afganistan, Bin Laden s-a separat de Frăția Musulmană
Palesti-niană, formând Al-Qaida în 1988 și concentrându-se asupra acțiunilor împotriva altor
state. După retragerea cetățeniei saudite de către acest stat și expulzarea sa în 1994, Bin Laden
39 www.muslimsonline.com.

80

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
s-a mutat în Sudan, unde a construit o infrastructură pentru guvernul saudit și centre de
pregătire pentru veteranii afgani. În 1996, ca urmare a unei îmbunătățiri a relațiilor sudano-
americane, guvernul saudit, ca un gest de prietenie față de SUA, i-a cerut lui Bin Laden să
părăsească țara.
În mai 1996, Osama Bin Laden se instalează în Afghanistan, unde formează organizația
„The Islamic World Front for the struggle against the Jews and the Crusaders” (Frontul Islamic
Mondial pentru Lupta împotriva evreilor și cruciaților), printre membri fondatori numărându-
se Ayman al-Zawahiri, lider al Jihad-ului Egiptean și Rifa’i Ahmad Taha, lider al „Grupului
Islamic”.
În 28.05.1998, Bin Laden a anunțat formarea „Frontului Internațional Islamic pentru
Jihadul împotriva SUA și Israelului”, afirmând că lideri ai mișcărilor islamice din mai multe
state, inclusiv Pakistan, și-au arătat interesul de a se alătura Frontului. Potrivit declarației lui
Bin Laden cu această ocazie, este datoria tuturor musulmanilor să ucidă cetățeni americani, atât
civili, cât și militari și de asemenea, aliații lor din orice parte a lumii.
Al Qaida este o rețea constând din mai multe organizații fundamentaliste din diverse
state. Factorul comun al acestor grupări este utilizarea terorismului ca mijloc pentru atingerea
scopurilor lor politice și o agendă a cărei prioritate o constituie înlăturarea “guvernelor eretice”
din statele lor și instalarea legii islamice. Din declarațiile oficiale ale lui Bin Laden reiese un
scop fundamental și predominant: expulzarea prezenței americane, atât civile, cât și militare
din zona Golfului Persic.
Numele lui Bin Laden a fost asociat cu mai multe atacuri teroriste în diverse regiuni ale
lumii, printre care: atacurile de la Riyadh (noiembrie 1995), Dharan (iunie 1996), un hotel din
Yemen (decembrie 1992), tentativa de asasinat împotriva președintelui egiptean Mubarak, în
Etiopia (iunie 1995), atentatul de la World Trade Center (februarie 1993) și un atac împotriva
forțelor americane din Somalia.
Gruparea se crede că este formată dintr-un număr cuprins între câteva sute și câteva mii
de membri. De asemenea, servește ca bază a unei organizații umbrelă care include grupuri
islamice extremiste sunite, inclusiv facțiuni ale „Jihad-ului Islamic Egiptean”, „al-Gama’al-
Islamiyya” și „Harakatul-Mujahidin”.
Se afirmă că Bin Laden a moștenit circa 300 de milioane de dolari, pe care-i utilizează
pentru finanțarea grupării. De asemenea, al-Qaida menține afaceri, colectează donații din
partea supor-terilor și sustrage fonduri din donațiile către organizațiile musulmane caritabile.
În Egipt- Al-Gama’al-Islamiyya (Grupul Islamic Egiptean sau Grupul Islamic Armat-
GIA). GIA este un grup islamic extremist care urmărește răsturnarea regimului din Algeria și

81

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
transformarea țării într-un stat islamic. A apărut în anii '70, mai mult ca fenomen, decât ca
grupa-re organizată, acționând în principal în închisorile și universitățile egiptene. Fenomenul
a fost afectat, în principal, de ideologia militantului Sayyd Qutb, executat în 1966, care a
deschis drumul apariției grupărilor militante în Egipt și în restul lumii arabe. Ca urmare a
eliberării, în 1971, a majorității prizonierilor islamici din închisorile egiptene, mai multe
grupuri diferite de militanți au început să se organizeze, luând diferite nume. Fiecare celulă
opera independent. Se pare că au existat unele contacte organizate între liderii diferitelor
grupuri, însă nu este clar dacă acestea au început să-și coordoneze activitățile. GIA și-a început
acțiunile violente în 1992, după anularea rezultatelor alegerilor câștigate de Frontul Islamic al
Salvării (cel mai mare partid islamic).
Pacea încheiată de Egipt cu Israelul în 1979 a dat un nou sens fundamentalismului.
Pentru a-și susține momentul de pace al politicii sale, președintele Sadat s-a identificat cu
politica ameri-cană, fapt perceput de islamiști ca un faliment pe plan intern și o trădare în plan
extern, pe consi-derentul că președintele își neglijează vecinii arabi în favoarea unor legături
mai strânse cu Occidentul, în special SUA și Israelul. Asasinarea lui Sadat, în 1981, de către
membrii Jihadului a demonstrat capacitatea militanților islamici de a lovi profund structura
puterii egiptene.
Primii 5 ani de președinție a lui Hosni Mubarak au fost marcați de o scădere a violenței.
După aceea, militanții religioși au escaladat campania lor de violență și au șubrezit stabilitatea
țării. Escaladarea violențelor poate fi atribuită, în parte, dificultăților sociale datorate unei
ajustări structurale a politicii economice, ca și procesului de democratizare. Militanții islamici
erau orga-nizați în mai multe grupări, apreciindu-se că acestea aveau efective de mai multe mii
de membri. Formate din mici celule, grupările fundamentaliste au fost unite de convingerea că
utilizarea forței pentru a conduce Egiptul pe calea legii Islamului este o îndatorire religioasă a
Jihadului. Grupul Islamic nu a menținut legături cu Frăția Musulmană, aceasta din urmă dorind
o mai mare legitimitate politică. În mai multe ocazii (cum a fost atentatul împotriva ministrului
egiptean de interne, din august 1993), Frăția a denunțat atentatul. Guvernul a răspuns acțiunilor
militanților prin diferite măsuri, fiind adoptată și legislația potrivită pentru a le combate. În
1992, admi-nistrația Mubarak a anunțat că guvernul va prelua controlul asupra a aproximativ
40.000 de moschei private, considerate a fi utilizate de militanți.
O serie de declarații contradictorii, provenind din partea grupării, a dus la concluzia că
aceasta a fost fragmentată atât în interior, cât și din exterior. Astfel, una dintre declarațiile de
după acest atentat afirma că atacurile la adresa turiștilor străini vor fi oprite, în timp ce altă
decla-rație o nega pe prima. Declarația de oprire a atacurilor a fost dată publicității de liderul

82

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
unei facțiuni, Osamam Rushdi, care trăiește în Olanda și editează publicația grupării, „al-Mura-
bitoun”, în timp ce infirmarea acesteia a fost dată publicității de Rafael Ahmed Taha, unul din
liderii grupării despre care se crede că trăiește în Afganistan.
Principala contribuție a militantului Sayyd Qutb a fost aceea de a da religioșilor
islamici legi-timitatea menținerii unui Jihad violent îndreptat împotriva regimurilor arabe
seculare, percepute de ei ca eretice. De asemenea, a acordat prioritate acestui tip de Jihad, față
de revoluția socială islamică a Frăției Musulmane. Membrii noilor grupări considerau depășite
ideile fondatorului acestui grup, Hassan Al-Banna. Ideologia lui Qutb proclama că statele
musulmane trebuie să fie conduse după Coran și că regulile în afara celor stipulate de acesta
sunt o negare și o blasfemie la adresa Coran-ului, neputând exista un compromis între două
sisteme, între două tipuri de societate. Țintele atacurilor militanților pentru a institui un stat
islamic au inclus un atentat la viața președintelui Mubarak, la adresa unor miniștri, a altor
oficialități de stat, ofițeri de poliție, intelectuali, creștini corupți, turiști străini. GIA a
desfășurat o campanie teroristă care a dus la adevărate masacre în rândul populației civile prin
distrugerea unor state întregi din zona lor de operații.
•în septembrie 1993 – GIA și-a început campania teroristă îndreptată împotriva
cetățenilor străini aflați în Algeria. Peste 100 de oameni, în mare parte europeni, au fost
uciși înce-pând de la acea dată. Gama metodelor folosite cuprinde de la asasinate,
amplasarea de bombe (inclusiv mașini capcană) până la răpiri de persoane și masacre;
•în decembrie 1994 – membrii GIA au deturnat un aparat aparținând Air France ce
efectua un zbor spre Alger;
•în 1999 – mai mulți membri GIA au fost judecați în Franța pentru executarea de atentate
cu bombe pe teritoriul acestei țări în 1995;
•în 1998, din GIA s-a desprins o facțiune denumită Grupul Salafi pentru Renaștere și
Luptă (GSPC), considerată în acel moment cea mai eficientă grupare armată din
Algeria. Ambele grupări își mențin obiectivele, dar spre deosebire de GIA, GSPC nu
desfășoară activități împotriva populației civile;
•în ianuarie 2000, GSPC a organizat un atentat împotriva participanților la raliul Paris –
Dakar, ceea ce demonstrează că țintele civile nu sunt neglijate.
Al – Jihad – Grup islamic extremist ce acționează în Egipt, înființat în anii ‘70. Pare să
fie divizat în două facțiuni: una condusă de Ayman Al-Zawahiri, aflat în vremea
bombardamentelor și înainte de acestea în Afganistan și care este un lider cheie în organizația
teroristului Osama Bin Laden, Frontul Internațional Islamic, și o altă facțiune, Talaa’al-fateh

83

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
(Vanguards of Conquest – Avangarda Cuceririi ), condusă de Ahmad Husayin Agiza. Abbud
Al-Zummar, liderul grupării originare Jihad, se află în închisoare, în Egipt și în 2004 s-a
alăturat grupării spirituale, din închisoare, condusă de Shaykh Umar Abd-Al Rahman. Are
relații strânse cu organizația Al-Qaida condusă de Bin Laden. A suferit numeroase schimbări,
ca urmare a arestării membrilor săi în diferite zone ale lumii în special cele executate recent în
Liban și Yemen. Obiectivul acestei grupări constă în răsturnarea guvernului de la Cairo și
transformarea Egiptului într-un stat islamic, precum și atacarea intereselor americane și
israeliene din interiorul și din afara Egiptului.
Membrii grupării sunt specializați în organizarea și executarea de atacuri armate
împotriva persoanelor de rang înalt egiptene și în amplasarea de mașini capcană lângă
obiectivele ame-ricane din Egipt. În 1981 l-au asasinat pe președintele egiptean Anwar Sadat,
iar în august 1993 au revendicat atentatul care a dus la uciderea ministrului de interne Hassan
Al-Alfi. În 1995 a avut loc alt atentat cu bombă la ambasada egipteană din Islamabad.
Guvernul egiptean a acuzat atât Iranul, cât și pe Bin Laden că sprijină mișcarea. De
asemenea, gruparea primește sprijin financiar din partea unor organizații islamice
neguvernamentale.
Regimentul Dashmesh sau „Regimentul 10 Dashmesh“ a fost probabil organizat sub
patro-najul lui Sant Jarnail Bhindranwale, care, la începutul anilor `80, a condus o campanie
de teroare în statul Punjab, fiind ucis de armata indiană în iunie 1985, când a fost atacat
„Templul de Aur“.
Numele grupării a fost luat după cel de-al 10-lea (ultimul) guru sikh – Gobind Singh -,
cel care a influențat decisiv religia sikh în sec.18, transformându-i pe sikh într-o clasă de
războinici. Fondatorul „Regimentului Dashmesh“ se pare că a fost generalul Shahez Singh, un
ofițer sikh cu experiență în instruirea guerilelor din Bangladesh, concediat de armata indiană
pe motive de corupție. La puțin timp înainte de moartea acestuia în luptele de la „Templul de
Aur“, generalul negase orice legătură cu „Regimentul 10 Dashmesh“ sau vreo informație
referitoare la această organizație. Primul conducător al grupului se pare că a fost Surinder
Singh Gill, un sikh ortodox, care renunțase la o importantă funcție în administrație pentru a se
alătura lui Bhindranwale.
După atacul de la „Templul de Aur“, „Regimentul 10 Dashmesh“ a câștigat sprijin
popular și acoperire, continuând să-și asume responsabilitatea pentru atentatele teroriste din
India.

84

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
Kach și Kahane Chai – Grupare al cărei scop este de a răsturna statul biblic a lui
Israel. Kach (fondat de rabinul israeliano-american Meia Kahane) și aripa sa Kahane Chai care
înseamnă “Viețile Kahane” (fondat de către Binyamin, fiul lui Meir Kahane după asasinarea
tatălui său în SUA), a fost declarată în martie 1994 drept organizație teroristă de cabinetul
israelian, în urma unor atacuri executate asupra unor personalități israeliene și în mai multe
moschei din Israel.
A organizat proteste îndreptate împotriva guvernului israelian; a lansat amenințări
împotriva palestinienilor din Hebron și West Bank și oficialităților guvernamentale israeliene.
Această grupare acționează în așezările din Israel și West Bank, în particular în regiunea Qiryat
Arba din Hebron. Primește sprijin de la simpatizanți aflați în SUA și Europa.
CAPITOLUL 4.
LIDERI AI GRUPĂRILOR TERORISTE
ȘI ATENTATE RELIGIOASE
(STUDIU DE CAZ)
4.1. Lideri al unor grupări teroriste religioase
Sheicul Ahmed Yassin40
40 www.cadranpolitic.ro.

85

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
Șeful spiritual și fondatorul mișcării islamiste palestiniene Hamas, Ahmed Yassin a fost
personalitatea cea mai respectată de integriștii palestinieni, pentru care, cuvântul său era, întot-
deauna, literă de lege. Ca lider religios și-a disputat cu șeful Autorității Palestiniene, Yasser
Arafat, loialitatea a peste jumatate de milion de palestinieni. În 1987, Yassin a creat, în Fâsia
Gaza, mișcarea de rezistență islamică Hamas, după modelul grupării Frații Musulmani din
Egipt.
Militanții săi erau din rândurile palestinienilor din teritoriile ocupate, care, în anii 80, s-
au ridicat împotriva Israelului, revoltă cunoscută sub numele de Intifada. Rețeaua sa de
colaboratori provenea din instituțiile sociale islamice și din rândul clericilor din moschei. În
1989, la Gaza, autoritățile israeliene l-au arestat pe șeicul Yassin, acuzându-l de implicare în
asasinarea a doi militari israelieni și a patru colaboraționiști- termen dat palestinienilor bănuiți
că acționează ca informatori pentru forțele israeliene. În 1991 șeicul a fost condamnat la
închisoare pe viață. Aflat în penitenciarul Ayalon, în 1995 Yassin a reușit să convingă
cotidianul de limba arabă Al Hayat să publice câteva din declarațiile sale, potrivit cărora, pacea
cu Israelul este împotriva legii isla-mice, însă el nu excludea un armistițiu temporar cu statul
evreu, menit să contribuie la unirea forțelor palestiniene și a celor arabe pentru a ataca această
țară. Yassin excludea, însă, orice posi-bilitate de a-și modera atitudinea față de procesul de
pace semnat de Yasser Arafat și guvernul israelian, în 1993.
După opt ani de închisoare, pe 1 octombrie 1997, a fost eliberat și internat într-un spital
iordanian. Oficial, eliberarea sa a fost decretată de guvernul condus, atunci, de premierul
Benjamin Netanyahu, după o solicitare prezentată de însuși regele Hussein al Iordaniei. Unul
dintre principalele motive oficiale invocate de monarhul hasemit, pentru obținerea eliberării lui
Yassin, a fost starea precară a sănătății șeicului integrist și presupusul risc pe care și l-ar fi
asumat autoritățile israeliene în cazul în care Yassin ar fi murit într-o închisoare israeliană, fapt
care ar fi provocat, inevitabil, o explozie de furie în teritoriile palestiniene. Ahmed Yassin avea
67 de ani, aproape orbise și era paralizat în proporție de 90 la sută, în urma unui accident din
copilarie. Însă în spatele acestor explicații oficiale părea să se ascundă o altă realitate, și
anume: eliberarea lui Yassin a fost rezultatul unui schimb de prizonieri, mediat de regele
Iordaniei, operațiune la care ar fi participat miniștrii de externe din Israel și Iordania. La numai
o zi după eliberare, șeicul Yassin și-a manifestat sprijinul pentru atacurile sinucigașe care vizau
obiective israeliene. Inițial nu i s-a permis revenirea în Gaza, însă Netanyahu a autorizat,
ulterior, întoarcerea șeicului Yassin. Pe 6 octombrie 1997, mii de palestinieni l-au primit ca pe
un adevărat erou. El a venit din Iordania cu un elicopter al forțelor armate, pus la dispoziția sa
de regele Hussein. După eliberare, deși era țintuit într-un scaun cu rotile, Yassin a plecat într-

86

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
un turneu în mai multe țări arabe. Potrivit analiștilor palestinieni, interesul majorității
regimurilor arabe de a-i acorda onoruri liderului Hamas era unanim: în aproape toate aceste țări
exista o opoziție, mai mult sau mai puțin puternică din partea radicalilor islamici, și o întâlnire
a unui oficial guvernamental cu Yassin era considerată o reușită, care ducea, de obicei, la
calmarea spiritelor în zona respectivă. Acest lucru se întâmpla în special în Arabia Saudită și în
Emirate.
Nici în Gaza nu a trecut neobservată contribuția liderului islamist: colectarea a peste 50
de milioane de dolari destinați consolidării infrastructurii sociale, educative și religioase a
orga-nizației, în preajma alegerilor legislative palestiniene. Cea mai mare sumă de bani,
obținută de Yassin, provenea din Arabia Saudită- 25 de milioane, din partea Iranului a primit
15 milioane, iar din Kuweit 10 milioane de dolari. Pe 24 iunie 1998, Yassin a fost întâmpinat
de sute de tineri palestinieni la punctul de frontieră de la Rafah. La întoarcerea sa, liderul
Autorității Palestiniene, Yasser Arafat, i-a propus să intre într-un guvern de unitate națională,
ofertă refuzată, însă, de Yassin. Pe 5 decembrie 2001, ca urmare a intensificării violențelor
declanșate, cu un an în urmă, de vizita premierului Ariel Sharon pe Esplanada Moscheilor,
Autoritatea Palestiniană i-a impus șeicului arestul la domiciliu, ca masură de prevenire a altor
atacuri teroriste. În mai 2002, lideri ai Autorității Palestiniene i-au sugerat încă o dată lui
Yassin să facă parte din noul executiv palestinian, însă și de această dată au fost refuzați. Pe 6
septembrie 2003, liderul spiritual al Hamas a fost rănit la braț, într-o primă încercare de
asasinat selectiv, după ce avioane israeliene F-16 au lansat o bombă de mare putere asupra
clădirii din orașul Gaza, în care se afla Yassin. Pe 22 martie 2004, însă, șeicul nu a mai scăpat:
a fost ucis în timp ce se îndrepta spre o moschee, de un raid cu rachete, lansat de către forțele
israeliene.
Uciderea șeicului Yassin, din ordinul și sub comanda directă a prim-ministrului
israelian Ariel Sharon, a provocat un val de reacții de nemulțumire. Și aceasta nu doar din
partea statelor musulmane, ci și în rândul democrațiilor occidentale. Dacă Uniunea Europeană
s-a mulțumit să condamne cea ce considera a fi „o crimă extra-judiciară“, ministrul britanic de
Externe, Jack Straw, a apreciat că lichidarea lui Yassin este „inacceptabilă“ și „nejustificată“.
El a adăugat că Israelul nu era abilitat să efectueze o astfel de operațiune, care are
puține șanse să își atingă obiectivul. Ministrul german de Externe de atunci, Joschka Fischer, a
declarat că „guvernul de la Berlin este foarte îngrijorat“ după operațiunea israeliană de
asasinare a liderului spiritual al mișcării Hamas și a lansat un apel la calm. Același apel,
reiterat de mai mulți oficiali, a fost și singura pozitie a administrației americane, care, a cerut

87

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
celor două părți să evite escaladarea violențelor. Koffi Anan, secretarul general al ONU a
declarat că atacurile încalcă legislația internațională.
Ayman Muhammad Rabi’ Al Zawahiri
Ayman Muhammad Rabi’ Al Zawahiri este liderul organizației teroriste islamiste
Jihadul Islamic Egiptean (JIE) și cel mai apropiat colaborator al lui Osama Bin Laden în cadrul
rețelei al-Qaida. Cele mai multe surse susțin că el ar fi ideologul organizației, respectiv creierul
aces-teia41. Vorbește, pe lângă limba araba, franceza și engleza. A folosit, de-a lungul timpului,
mai multe pseudonime: Muhammad Ibrahim, Abu Abdallah, Abu al-Mu’iz, Abu Muhammad
Nurel-deen, Dr. Abd Al-Wahhab, Salah Ali Kamil, Sami Mahmound Al-Hifnawi, Amin
Othman.
Ayman Al-Zawahiri s-a născut la 19 iunie 1951, într-o prestigioasă familie din Cairo,
care a dat un imam al moscheei Al-Azhar (Al-Ahmadi Al-Zawahiri, bunic din partea tatălui
pentru Ayman), un secretar general al Ligii Arabe (Abdul Rahman Azzam, unchi din partea
mamei) și un ambasador al Egiptului în Pakistan (Abdel Wahab Azzam, bunic din partea
mamei). Deși nu a frecventat decât școli laice, tânărul Zawahiri se va distinge încă din
adolescență prin pioșenia cu care vizita moscheile, însoțit deseori de fratele sau mai mic,
Mohamed, care i se va asocia în activitățile teroriste42 (celălalt frate, Hassan, este inginer si
traieste in Egipt). În anii ‘60, Ayman va înființa, la liceu fiind, o grupare secretă, compusă din
colegi ce se întâlneau în moschei sau chiar la școală. În 1980, Zawahiri se implică în
coordonarea strategică a luptei islamiștilor egipteni împotriva autorităților laice de la Cairo. Un
consiliu (shura), compus din doisprezece membri, va fi format în acest scop; îndrumator
religios al consiliului va fi numit șeicul Abdul Rahman Omar, nimeni altul decât cel care, în
1996, a fost condamnat la închisoare pe viață de un tribunal din Statele Unite, pentru activități
teroriste comise pe teritoriul american. În vara aceluiași an, Al-Zawahiri, pe atunci doctor într-
un spital pentru săraci din Cairo, pleacă la Peshawar, în Pakistan, ca voluntar al Crucii Roșii
Internaționale, pentru a se dedica ajutorării refugiatilor afghani. Aici, el va intra în contact cu
„Jihad ”-ul declanșat de mujahedini împotriva invadatorilor sovietici și, fascinat de lupta lor, nu
va ezita să treacă granița pentru a asista (sau, după unele surse, chiar a lua parte) la lupte, dar
mai ales pentru a-i îngriji pe răniți. Contrar unor informații date de mediile islamiste, el nu a
41 Azzam Tamimi, directorul Institutului pentru Gândire Politică Islamică din Londra, citat în Time Special
Report:
Inside Al-Qaeda , Time, 12 noiembrie 2001, vol. 158, nr. 21.42 Nimrod Raphaeli, Ayman Muhammad Rabi’ Al-Zawahiri: The Making of an Arch Terrorist , în Terrorism &
Political Violence , 2002, Vol. 14, Nr. 4, pp. 1-22.

88

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
fost implicat în asasinarea președintelui egiptean Anwar Al Sadat (la 6 octombrie 1981), dar se
va număra printre cei trei sute de militanți islamiști arestați de autorități în zilele ce au urmat
atentatului. Surse apropiate familiei Zawahiri susțin că doctorul, fiind torturat de poliție, a
divulgat ascunzătoarea unuia dintre camarazii săi islamiști, Issam Al Qamari, care va fi arestat
și ulterior executat. Aceasta ar explica, pe de altă parte, faptul că Zawahiri a primit o sentință
blândă (trei ani de închisoare), fiind găsit vinovat doar de posesie ilegală de arme, nu și de
asociere la asasinarea lui Sadat. În închisoare, diferențele de vederi dintre islamiștii egipteni
vor duce la separarea în două tabere, din care vor rezulta, ulterior, grupările auto-intitulate
Jihadul Islamic și Grupul Islamic ( al Gamaa Al Islamiyya ).
La sfârșitul lui 1984, Zawahiri este eliberat din închisoare, iar doi ani mai târziu, pleacă
în Arabia Saudită și mai apoi în Pakistan, pentru a lucra ca chirurg într-un centru medical
inființat de Kuweit la granița cu Afghanistanul. Aici, el se se asociază lui Osama Bin Laden,
implicându-se în administrarea așa-numitului “Birou de Servicii” ( Makhtab al-Khidamat ),
care, sub tutela palestinianului Abdullah Yusuf Azzam, a jucat un rol major în recrutarea,
antrenarea și susținerea voluntarilor de pe frontul antisovietic din Afghanistan. Zawahiri își va
folosi conexiunile în mediile islamiste egiptene pentru a ușura recrutarea de voluntari pentru
frontul afghan. Astfel, el va convinge marea parte a militanților din Jihadul Islamic, care se
strâng în jurul doctorului și vin în Afghanistan, unde adoptă numele de “Avangarda Victoriei”
(Tala’a al Fatah ). Cartierul general al organizației este stabilit la Peshawar, unde, în 1986,
Jihadul Islamic va edita o publicație lunară de propagandă – „ al Fath ” (Cucerirea). Treptat,
mulți lideri islamști egipteni, eliberați și ei din închisoare, i se vor alătura lui Zawahiri – este
vorba de Mohammed Islambouli, Osama Rushdi, Talat Fuad Kassem. Ei vor fi integrați în
unitățile de mujahedini înființate cu ajutorul miliardarului saudit Osama Bin Laden, de care
Zawahiri va deveni din ce în ce mai apropiat. La Peshawar însă, prezența a numeroși egipteni
simpatizanți ai Grupului Islamic va declanșa o serie de certuri printre “arabii afghani”,
Zawahiri fiind acuzat inclusiv de delapidare a banilor oferiți pentru susținerea războiului anti-
sovietic de către diferite fundații din țările bogate ale Golfului Persic43. Aceste fricțiuni au
degenerat, la începutul anilor ‘90, în acuzații de apostazie44 și tentative de asasinat, uneori
încununate de succes. Zawahiri va ieși învingător din aceste lupte interne, iar poziția sa va fi
întărită inclusiv de dispariția lui Abdullah Azzam, liderul necontestat al mujahedinilor afghani,
ucis la Peshawar, în 1989, într-un atentat cu bombă. Azzam, mentor și colaborator apropiat al
lui Osama Bin Laden, va fi înlocuit pe lângă acesta din urmă de Ayman Al Zawahiri, care își
43 Roland Jaquard, În numele lui Usama Bin Laden… , Editura Rao, București, 2001, pag. 123.44 Abandonarea credinței.

89

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
va impune, treptat, viziunea asupra scopurilor și principiilor Jihad -ului: un război sfânt care
trebuie purtat în numele lui Allah, împotriva a tot ce este străin de Coran și care trebuie să aibe
ca rezultat eliberarea teritoriilor locuite de musulmani de sub orice influență venită atât din
partea Vestului democratic, dominat de capitalism și Statele Unite cât și din partea lagărului
socialist-ateist. Din această perspectivă, Zawahiri avea să scrie, în 2001, că “Jihad-ul din
Afghanistan a fost o școală pentru tinerii musulmani pregătiți astfel pentru viitoarea bătălie cu
super-puterea ce a ajuns unicul lider în lumea de astăzi – America”.45 În această perioadă,
apropierea dintre liderul JIE și cel al al-Qaida devine din ce în ce mai puternică; potrivit unor
informații din mediile mujahedinilor afghani, Zawahiri și Bin Laden ar fi decis, după
încheierea războiului din Afghanistan, ca JIE trebuie să-și păstreze identitatea ca organizație
egipteană, în timp ce al-Qaida se va dezvolta pe structura unei rețele internaționale, care să
integreze treptat voluntarii implicați în rezistența antisovietică și să extindă Jihad -ul către alte
teritorii de pe glob. La sfatul lui Bin Laden, Zawahiri va părăsi Afghanistanul pentru Sudan, la
sfârșitul lui 1990. La Khartum, regimul islamic ce preluase puterea în 1989 le va permite celor
doi să înființeze mai multe tabere de antrenament pentru lupta de gherilă și misiuni teroriste,
între 1992 și 1996. Perioada petrecută în Sudan se va dovedi benefică pentru planurile lui
Zawahiri, recunoscut de-acum drept lider de necontestat al JIE și prim-sfătuitor al lui Osama
Bin Laden. Cu toate acestea, arestarea teroristului venezuelean Carlos Șacalul, în august 1994,
de către autoritățile sudaneze, urmată de extrădarea acestuia în Franța, îl silește pe Zawahiri să
caute o soluție. El va pleca în toamna lui 1994 în Yemen, unde va înființa, cu sprijinul
financiar al lui Bin Laden, trei tabere de antrenament (Badr, al-Qadisiyya și Maraqesha), care
vor atrage voluntari din Egipt, Sudan, Afghanistan și unele țări africane; aceștia vor fi pregătiți
în tehnicile războiului de gherilă, terorismului și sabotajului. Zawahiri nu va ezita să se
folosească de talentele ucenicilor săi pentru a lovi Egiptul, încercând să-l asasineze chiar pe
președintele Hosni Mubarak, în iunie 1995, pe când acesta vizita oficial Etiopia. Operațiunea a
fost coordonată și executată de o celula a al-Qaida, după ce conducerea rețelei teroriste –
inclusiv Bin Laden – a fost persuadată în acest sens de către Zawahiri și apropiații săi încă de la
jumătatea lui 1994. Mubarak va scăpa nevătămat din atac, iar Zawahiri se va mulțumi să
recurgă la planuri de atac bazate pe structurile islamiste din Egipt. Astfel, tot în 1995, un
atentat împotriva primului ministru egiptean va eșua, la fel ca tentativa de a arunca în aer un
autobuz cu turiști israelieni în bazarul central din Cairo. Teroriștii lui Zawahiri vor reuși, însă,
să arunce în aer ambasada Egiptului la Islamabad, Pakistan, în 1995. În mai 1996, presiunile
45 Citatul este extras dintr-un volum atribuit lui Zawahiri, publicat în decembrie 2001, de ziarul saudit cu sediul la
Londra Al Sharq al Awsat, ediția din 10 decembrie 2001.

90

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
Statelor Unite și ale Egiptului vor sfârși prin a convinge guvernul sudanez de necesitatea
abandonării lui Osama Bin Laden și a colaboratorilor săi. Teroristul sau-dit va pleca de la
Khartum și se va întoarce în Afghanistan, unde, împreună cu Zawahiri, va fi primit cu căldură
de milițiile Talibane, proaspăt înscăunate la Kabul. În timp ce Bin Laden se va concentra pe
strângerea legăturilor cu islamiștii conduși de „ mollah ”-ul Omar, doctorul egiptean va vizita
Statele Unite, cu scopul declarat de a strânge bani pentru ajutorarea copiilor și vădu-velor din
Afghanistan. După revenirea în Afghanistan, Zawahiri va confirma convingerea lui Bin Laden
potrivit căreia atacurile trebuie să se concentreze asupra Statelor Unite, și nu asupra regi-
murilor arabe, care s-au dovedit mult prea rezistente la ofensiva islamiștilor. Guvernele laice
din statele musulmane (în jargonul islamiștilor, „inamicul de aproape”) lasă locul, în lista cu
ținte preferate, Statelor Unite și aliaților lor occidentali („inamicul de departe”). Discuțiile
dintre conducătorii Al-Qaida de la acea vreme au gravitat, după toate informațiile disponibile,
în jurul slăbiciunii societăților vestice, ușor de infiltrat și atacat din interior. Planurile de
acțiune ce vor duce la fatidica zi de 11 septembrie 2001 au fost trasate cu siguranță încă de la
momentul reorientării extremiștilor islamiști către America, iar relaxarea aparentă de care au
beneficiat statele arabe vizate până atunci (îndeosebi Egiptul) a slujit ca o înșelătoare „perdea
de fum”. Ca o consecință a acestei repoziționări, principala datorie a liderilor al Qaida avea să
devină extinderea rețelei de celule teroriste în toate mediile propice pentru aceasta, respectiv
state incapabile să exercite suficient control în interior: Yemen, Sudan, Afghanistan, țările din
regiunea Caucazului. Astfel, degringolada din fostul spațiu sovietic precum și oportunitățile
oferite de conflictul dintre Moscova și separatiștii ceceni se vor dovedi destul de atractive
pentru ca Zawahiri să încerce să viziteze Cecenia, în iarna lui 1996. La 1 decembrie 1996,
doctorul egiptean este însă arestat de trupele de securitate ruse în timp ce încerca să pătrundă
pe teritoriul cecen venind din Azerbaidjan. Zawahiri și cei doi colaboratori care îl însoțeau
aveau mai multe rânduri de pașapoarte false, pe diferite nume, și transportau sume importante
de bani, în dolari și ruble rusești. După șase luni de închisoare, cei trei vor fi eliberați din lipsa
de probe, în iunie 1997 (Zawahiri a pretins că lucrează pentru o organizatie umanitara arabă).
Surse neoficiale susțin însă că norocul egipteanului s-a bazat pe eșecul anchetatorilor ruși în a
descifra fișierele scrise în arabă de pe laptop-ul egipteanului și, respectiv, cele două sute de mii
de dolari pe care Osama Bin Laden le-ar fi oferit ca mită poliției locale.
Ajutorul oferit la nevoie, va cimenta relația dintre saudit și egiptean; Zawahiri va
deveni medicul personal al lui Bin Laden și, în același timp, îl va influența în direcția
radicalizării sen-timentelor și convingerilor anti-americane și anti-occidentale. O serie de

91

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
analiști46 consideră că, prin sprijinul moral și ideologic oferit de Zawahiri, precum și ca urmare
a absorbirii în cadrul al-Qaida a celulelor teroriste implantate de JIE în diverse țări din Orientul
Mijlociu, Asia, Europa și Africa, Bin Laden a devenit, dintr-un simplu luptător în Jihad -ul
antisovietic din Afghanistan, un terorist de anvergură internațională, cu o faimă pe măsură.
Astfel se explică decizia miliardarului saudit de a-l confirma, indirect, pe Zawahiri ca fiind
secundul său la comanda Al Qaida: începând cu 1988 (anul în care, practic, JIE a fuzionat cu
Al-Qaida47 ), cei doi au apărut mereu împreună, în rarele momente imortalizate prin
intermediul înregistrărilor video. Poziția lui Zawahiri în cadrul Al Qaida a fost întărită și prin
preluarea conducerii comitetului religios al organizației, precum și a consiliului consultativ
(„shura majlis” )48.
Pe 23 februarie 1998, cotidianul „ al Quds al Arab ” publica o așa-numită “Declarație a
Fron-tului Islamic Mondial pentru Război Sfânt Jihad Împotriva Evreilor și Cruciaților”,
semnată de Bin Laden, Ayman al Zawahiri (în numele JIE) și Rifai Ahmed Taha (pentru
Grupul Islamic). Textul va fi relativ ignorat de presa occidentală, deși conținea celebra
„fatwa”, potrivit căreia “uciderea americanilor și a aliaților lor, civili sau militari, constituie o
datorie a fiecărui musul-man care are această putere, în orice țară unde acest lucru va fi
posibil ”49. Aproape neobservat a trecut și un incident petrecut, în luna iunie a aceluiași an, în
Albania: cinci membri ai JIE sunt arestați la Tirana și deportați în Egipt, ca urmare a unei
operațiuni comune a serviciilor secrete albaneze și americane. Cei cinci făceau parte dintr-o
celula teroristă a JIE, descoperită de CIA și descrisă ulterior drept una dintre cele mai
periculoase din sud-estul Europei. Celula fusese fondată în 1992 chiar de către fratele lui
Ayman al-Zawahiri, Mohammed, care intrase în Albania ca activist al unei organizații
umanitare islamice, „ Islamic Relief Organization ”. Deși Mohammed reușeste să scape (va fi
arestat în aprilie 2000, în Dubai, și apoi extrădat în Egipt, unde este încarcerat), Ayman va da
frâu liber mâniei și va transmite un avertisment dur Statelor Unite, pe 6 august 1998, cu o zi
înaintea atentatelor împotriva ambasadelor americane din Kenya și Tanzania: “Vrem să-i
anunțăm pe americani că mesajul lor a fost primit și că ar fi bine să citească răspunsul nostru
cu mare atenție, căci va fi scris, cu voia lui Dumnezeu, în limba pe care ei o înțeleg”50.
46 *** Report of St Andrews/Southampton ESRC Project on theUK’s Preparedness for Future Terrorist
Attack, Centrul de Studii pentru Terorism și Violența Politică de la Universitatea St. Andrew, 31martie 2005.47 Jeffrey A.Nedoroscik, Extremist Groups in Egypt , în Terrorism & Political Violence , 2002,Vol. 14, Nr. 2, pag.
47.48 Agentia Centrală de Informații a SUA îl consideră pe Ayman Al-Zawahiri drept “principalul adjunct” al lui Bin
Laden –articolul Counterterrorism After Al-Qaeda , publicat pe site-ul www.cia.gov de către Paul R. Pillar.
49 *** World Islamic Front Statement Urging Jihad Against Jews and Crusaders , 23 feburarie 1998,
www.fas.org .
50 Fabrizio Falconi și Antonello Sette, Osama Bin Laden. Teroare în Occident , Ed. ALLFA, București, 2002,

92

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
A doua zi, ambasadele Statelor Unite la Nairobi și Dar es Salaam sunt ținta unor
mașini-capcană care ucid 224 de oameni și rănesc alte câteva mii. Operațiunea fusese pregătită
cu mult timp înainte, iar serviciile secrete americane nu duc lipsă de suspecți: la 20 august, mai
multe rachete de croazieră lovesc o bază de antrenament din Afghanistan a al-Qaida, însă atât
Bin Laden cât și Zawahiri scapă nevătămați. Cei doi vor fi, ulterior, acuzați oficial de justiția
din SUA de organizare și coordonare a operațiunii teroriste. Din acest moment, al-Qaida va fi
suspectată de implicare atât în atacul de la 5 octombrie 2000 împotriva distrugătorului
american USS Cole, ancorat în portul Aden din Yemen (17 marinari morți), cât și în teribilele
atentate de la 11 septembrie 2001, de la New York și Washington. În consecință, pe capul lui
Zawahiri și al lui Bin Laden vor fi puse recompense de câte 25 de milioane de dolari
americani, oferite de guvernul SUA51. Războiul declanșat de SUA și aliații lor împotriva
milițiilor Talibane din Afghanistan se va solda cu distrugerea bazelor al-Qaida din această
țară52; de la sfârșitul lui 2001, Zawahiri, la fel ca Bin Laden, este de negăsit, însă figura
primului continuă să apară pe micile ecrane, grație casetelor video și audio înregistrate în
diverse ascunzători. După septembrie 2001 și până la 1 septembrie 2005, Zawahiri a transmis
nu mai puțin de șapte mesaje video, în care sunt reluate, practic, aceleași amenințări la adresa
“inamicilor Islamului”.
Ossama bin Laden și Ayman al-Zawahiri (care, susțin unele surse, se auto-prezintă
drept “noul Che Guevara”) reprezintă, practic, imaginea teroristului islamist al sfârșitului de
secolul al XX-lea: educat, provenit dintr-o familie bogată, bigot53 până la absurd, fanatic și
lipsit de orice considerație pentru rezultatele tragice ale acțiunilor sale ucigașe. Această
imagine este cu atât mai fascinantă cu cât reprezintă rezultatul unei abile și asidue campanii de
propagandă, bazată pe câteva elemente de istorie contemporană redate bombastic de către
discursul islamist: înfrângerea trupelor sovietice în Războiul din Afghanistan din anii ‘80,
atribuită exclusiv zelului mujahedinilor arabi, retragerea precipitată a soldaților americani din
Somalia, în urma încercării eșuate de a-l captura pe generalul Mohamed Farah Aideed,
“victoria” asupra Israelului din 2000, “silit” de gruparea de rezistență șiită Hezbollah să se
retragă din sudul Libanului, bombardarea World Trade Center și a Pentagonului la 11
septembrie 2001 ș.a. Toate aceste succese atribuite Jihad -ului islamist globalizat ascund însă
un paradox important: în timp ce combatanții mor, liderii câștigă faima și, desigur, trăiesc. Mai
mult, în efortul de a propaga mesajul lor extremist, islamiști precum Bin Laden și al-Zawahiri,
op. cit. pag. 39.
51 www.fbi.gov/pressrel/pressrel06/mostwantedterrorists022406 .
52 Robert Harvey, Global Disorder , Ed. Robinson, Londra, 2003, pag. 63.
53 Credincios (religios) habotnic, fanatic, absurd, exagerat, zelos dincolo de orice limită.

93

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
susțin musulmanii moderați, “se angajează într-un nemaiîntâlnit exercițiu de corupere,
răstălmacire și prezentare tendențioasă a cuvântului lui Dumnezeu, cu scopul de a genera
sprijin pentru scopurile lor politice”54.
Prin asocierea cu fanaticii religioși și liderii lor radicali, tineri precum atentatorii de la
Londra capătă posibilitatea de a se identifica mai degrabă cu victoriile repurtate în numele lui
Allah, decât cu ceea ce li se prezintă a fi eșecurile militanților laici, fie ei palestinieni, libanezi
sau afghani. Zawahiri însuși, conștient de importanța propagandei și de nevoia păstrării
mesajului islamist la un nivel comprehensibil pentru masele de potențiali combatanți întru
Jihad , afirma în 2001: “Argumentele noastre religioase sunt prea complicate pentru a fi
înțelese de către mase. Lor trebuie să le vorbim despre Palestina și despre lupta pentru
alungarea americanilor din Peninsula Arabică ”55.
Analizând evoluția JIE și a al-Qaida, precum și relațiile dintre Bin Laden și Zawahiri,
putem afirma că „primul are asigurată succesiunea în persoana celui de-al doilea – desigur, cu
condiția să nu moară împreună (eventualitate destul de probabilă, având în vedere informațiile
potrivit cărora Bin Laden este bolnav și, deci, medicul său personal – Zawahiri – îi este
permanent aproape). Nici unul dintre ei nu are altă șansă decât să lupte până la capăt, cu
demența sinucigașului care și-a anulat deja orice șansă de scăpare și se îndreaptă spre
momentul final cu viteză accelerată. Rămâne de văzut dacă exemplul oferit de soarta lui
Saddam Hussein – capturat viu și adus în fața justiției – îi va convinge pe liderii al-Qaida să
aleagă, atunci când vor fi încolțiți, alternativa suicidului pe care, altminteri, o proslăvesc în
toate mesajele belicoase transmise lumii întregi”56. Până atunci însă, nu putem decât să sperăm
că printre noi nu se mai afla și alți tineri care să gândească precum Muhammad Sadiq Khan și
cei trei camarazi ai săi, transformați în cenușă în tragica zi de 7 iulie 2005, la Londra.
4.2. Atentate efectuate de grupări teroriste religioase
Pe 25 Februarie 1994, în cea de-a doua vineri a lunii sfinte a Ramazanului, un sionist
din colonia ultraortodoxă Qiryat Arba a intrat în moscheea Ibrahim (extrem de aglomerată la
acea dată) din orașul Hebron, Cisiordania. Acolo, și-a descărcat cele 30 de cartușe ale armei
sale automate în grupul de palestinieni musulmani, ucigând 29 de persoane și rănind alte 150,
54 Rohan Gunaratna, Inside Al Qaeda. Global Network of Terror , Berkley Books, New York, 2003, op. cit. pag.
114.55 Apud Roland Jacquard, Les archives secrètes d’Al-Qaida , Ed. Jean Picollec, Paris, 2002, op. cit., pag. 159.
56 George Surugiu, Teroriștii kamikaze de la Londra,articol pe www.sferapoliticii.ro .

94

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
înainte de a fi linșat. Era adept al grupului radical fundamentalist evreiesc Kach57. Hebronul a
fost locul masacrării a 69 de evrei în 1929.
Asasinarea prim-ministrului Yitzhak Rabin, de către un tânăr student evreu, Yigal
Amir, care a pretins că acționase la chemarea divină. Amir a fost influențat de rabinii militanți
și de învățăturile predicate de aceștia, pe care le interpreta ca însemnând că „obligațiile
adeptului” erau de a-l ucide pe liderul israelian.58
Cei mai mulți israelieni pot fi îngroziți de ideea uciderii unui evreu de un alt evreu, dar
prim-ministrul a fost până la urmă victima unei forțe mai importante, care a dat naștere uneia
dintre tendințele cele mai vibrante, periculoase și atotpătrunzătoare din era ulterioară războiului
rece: terorismul motivat religios. La mare depărtare de Orientul Mijlociu, care este în mod
tradițional mai violent și unde religia și terorismul se întrepătrund de multă vreme, fanatismul
religios s-a manifestat prin acte specataculoase și în alte zone ale globului. Acest val de
violență nu are precedent numai din punct de vedere al intensității selecționării țintelor, ci și al
caracterului său letal și nediscriminatoriu. Exemplele abundă: în efortul de a grăbi venirea
noului mileniu, secta religioasă japoneză Aum Shinrikyo a organizat un atac cu gaz sarin în
metroul din Tokyo pe 25 martie 1995; adepții șeicului Abd al-Rahman din organizația al-
Gama’a al-Islamiyya au provocat un masacru și distrugeri prin atentatul cu bombă asupra
clădirii World Trade Center în 1993 și au plănuit să distrugă și alte simboluri din regiunea New
York-ului; doi americani membrii ai unei organizații care susține supremația rasei albe au stat
la originea atentatului cu bombă asupra clădirii guvernamentale americane din Oklahoma City.
Toți aceștia au în comun credința că acțiunile lor au sprijin divin, că sunt chiar o
obligație impusă de divinitate. Deși au origini foarte diferite și se conduc după ideologii,
instituții și practici diverse, acești extremiști religioși sunt uniți de justificarea că violența lor
este divină și că, prin ea, urmăresc să-și răzbune propriile comunități ori să atingă scopuri
milenariste (Apocaliptice) sau mesianice.

Atacul cu gaz sarin din Tokyo ( 07:39-11:00, 20 Martie 1995 )59
Japonia a suferit cel mai grav atac terorist din istoria sa în 1995, când membri ai sectei
Aum Shinrikyo au eliberat un gaz mortal în metroul din Tokyo, în timpul orei de vârf a
dimineții.
Pe data de 20 martie 1995, Tokyo a suferit cel mai grav atac terorist din istoria
Japoniei. În punctul maxim al orei de vârf a dimineții, membri ai grupării teroriste Aum
57 Dr. Magnus Ranstorp, Terrorism in the Name of Religion , Columbia University Press, 1996, pag. 41.58 John Kifner, A Son of Israel: Rabin’s Assassin, în New York Times, 19 Noiembrie1995.59 Barry S.Levy, Victor W. Sidel, Terrorism and Public Health , Oxford University Press, 2003.

95

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
Shinrikyo au eliberat gaz sarin60 în rețeaua subterană a metroului, expunând aproximativ 5.000
de persoane emanațiilor toxice ale acestui gaz.
Cinci membri ai sectei Aum s-au urcat la bordul unor trenuri și au aruncat pe podeaua
vagoanelor pachete care conțineau sarin lichid, împachetate în ziare. Apoi, înainte de a coborî
din vagoane, au perforat pachetele cu vârful ascuțit al unor umbrele. Câțiva dintre ei purtau
măști și eșarfe înfășurate pe față, care i-au protejat împotriva emanațiilor toxice, în timp ce se
îndepărtau de sursa acestora.
Gazul sarin, produs de către naziști în anul 1938, este de 20 de ori mai toxic decât
cianura în stare gazoasă. Persoanele expuse mai mult timp emanațiilor acestui gaz prezintă
convulsii, paralizie, comă, stop cardiac sau stop respirator. Gazul este incolor, inodor și nu are
nici un gust (insipid). Ca urmare, primele semnale de alarmă au apărut abia când persoanele
aflate în metrou începuseră deja să fie afectate, având dificultăți de respirație și lăcrimând
abundent.
Spitalele nu erau pregătite pentru o situație de urgență de asemenea proporții. În plus,
deți-neau prea puține informații referitoare la tratamentul corespunzător al victimelor, după ce
cauza acestei catastrofe a fost identificată ca fiind gazul sarin. Unii pasageri și-au riscat viața
ajutându-i pe ceilalți să iasă din vagoane, iar 135 persoane din sistemul sanitar au fost afectate
la rândul lor, în absența echipamentului adecvat de protecție și a unor proceduri corecte de
decontaminare.
12 persoane și-au pierdut viața și peste 3.000 au fost rănite. Multe dintre acestea suferă
și acum efectele inhalării gazului toxic, prezentând probleme de respirație, depresii sau chiar
afecțiuni cerebrale. Secta Aum a recunoscut că este răspunzătoare pentru acest atac, iar
teroriștii implicați în evenimente au fost condamnați la moarte sau închisoare pe viață.
Prezentare în ordine cronologică
60 Tabunul, sarinul și somanul sunt gaze toxice de luptă, care produc moartea în mod aproape instantaneu, în
chinuri groaznice, descoperite de industria chimică germană în 1938 (IG Farben Industrie), dar interzise ulterior
de legile internaționale ale războiului (Protocolul de la Geneva – 1925, întărit prin Convenția asupra folosirii
armelor chimice – 1993, Carta Națiunilor Unite – 1945, etc.)

96

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
07:3
9
07:5
9Cinci membri ai sectei Aum Shinrikyo se urcă în trenuri diferite, pe diferite linii ale
rețelei subterane de metrou din Tokyo. Fiecare dintre ei aruncă două sau trei pachete cu
gaz sarin pe podeaua vagonului, apoi le perforează înainte de a coborî. Cei cinci scapă
cu ajutorul altor cinci membri ai sectei, care îi așteptau în automobile pregătite în
apropierea stațiilor stabilite ca puncte de întâlnire. Pasagerii trăiesc primele simptome
ale expunerii la gazul sarin.
08:0
0În stația Kodenmacho, un pasager împinge cu piciorul un pachet cu sarin, care este
proiectat din vagon pe platforma stației. Aici, gazul începe să se scurgă din pachet,
formând o pată care va provoca moartea a patru persoane.
08:1
0În același tren, un pasager trage semnalul de alarmă și metroul se oprește în stația
următoare, Tsukiji. Câțiva pasageri leșină pe platformă când ușile se deschid, iar trenul
este imediat scos din serviciu.
08:1
7Se fac primele rapoarte cu privire la apariția unor emanații toxice.
08:3
0Un tren este evacuat și percheziționat în stația Ikebukuro. Pachetele cu gaz sarin nu sunt
descoperite și trenul își reia traseul, după câteva minute. În următoarea oră este curățat
și pachetele sunt îndepărtate, dar trenul este scos din serviciu abia la ora 09:27 .
08:4
0Prima victimă sosește la Spitalul Internațional St. Luke ’s.
08:5
0În apropierea ieșirilor din stațiile de metrou se stabilesc puncte medicale de urgență,
pentru a face față numărului tot mai mare de victime.
11:0
0Poliția confirmă că incidentul este un atac terorist cu gaz sarin.
Atentatul cu bombă din Oklahoma City (08:02 – 09:02, 19 Aprilie 1995)61
În dimineața zilei de 19 aprilie 1995, clădirea federală Alfred P. Murrah din centrul
Oklahomei a devenit locul celui mai cumplit atac dat pe solul SUA, pe timp de pace, până la
data respectivă. În timp ce sute de angajați se pregăteau pentru ziua care începea, a fost detonat
un camion cu o bombă de 3.175 kg, parcat în fața clădirii de nouă etaje. Explozia care a urmat
s-a simțit pe o rază de 64 km și a lăsat în urma sa un crater lat de 9 metri și adânc de 2,5 metri.
Clădirea Murrah a fost grav afectată, 168 persoane și-au pierdut viața, 19 dintre acestea fiind
copii.
61 www. discovery.ro/ora_zero/seria_2/oklahoma .

97

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
În jurul orei 9 am în acea zi, mulți părinți tocmai își aduseseră copiii la grădinița din
clădirea federală Murrah, când s-a întâmplat ceva imposibil de conceput. Un camion închiriat,
încărcat cu o bombă masivă, de peste 3.175 kilograme, a explodat, spulberând jumătate din
clădirea de nouă etaje. SUA a fost uluită când cadavrele a 168 persoane, între care 19 copii, au
fost scoase de sub dărâmături, în decurs de aproape două săptămâni.
La numai 70 de minute după explozie, Timothy McVeigh a fost oprit de un polițist
pentru că mașina sa nu avea număr de înmatriculare. A fost arestat pentru că avea o armă fără
autorizație. La scurt timp înainte de a fi eliberat, după două zile, McVeigh a fost recunoscut și
acuzat ca suspect în cazul atentatului cu bombă.
McVeigh gândise acest atentat din Oklahoma în mod asemănător cu un eveniment
descris în "The Turner Diaries" (Jurnalul Turner), un roman care susținea supremația rasei
albe. El avea asupra sa acest roman când a fost arestat și plănuise atacul astfel încât să
comemoreze împlinirea a doi ani de la asediul din 1993 din apropiere de Waco, Texas. Curtea
l-a găsit pe McVeigh vinovat pentru 11 capete de acuzare, între care crimă și conspirație, și l-a
condamnat la moarte. A fost executat prin injecție letală pe data de 11 iunie 2001.
Prezentare în ordine cronologică
McVeigh cumpărase deja o mașină cu care să fugă și o parcase vizavi de clădirea
Alfred P. Murrah. Apoi a închiriat un camion Ryder lung de 7 metri, cu numai două zile
înainte de atentat. După ce a încărcat complet camionul cu explozibil, Timothy McVeigh a
pornit spre Oklahoma City, în misiunea lui ucigașă.
Timothy se îndepărtează de clădirea
Alfred P. Murrah.
După ce a parcat camionul încărcat cu bombe în fața clădirii federale Alfred
P. Murrah, Timothy McVeigh a făcut greșeala fatală de a pleca într-o mașină fără număr de
înmatriculare. Acest aspect avea să ducă în final la prinderea sa și la aducerea în instanță,
pentru moartea a 168 compatrioți ai săi.

08:0
2Cu o oră înainte de explozie, Timothy McVeigh conduce un camion Ryder închiriat,
îndreptându-se spre ținta sa, Oklahoma City.
08:2
3McVeigh este la numai 48 kilometri de țintă. Conduce foarte prudent, pentru a evita să
atragă atenția asupra sa.
08:3
6În ciuda faptului că nu depășește viteza legală și semnalizează la fiecare întoarcere,
McVeigh remarcă o mașină de poliție care îl urmărește. După o vreme însă, din păcate,
mașina de poliție trage pe dreapta, iar McVeigh își continuă misiunea.
08:4
1McVeigh ajunge la marginea orașului Oklahoma.

98

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
08:5
7McVeigh oprește camionul și aprinde primul fitil. O cameră de securitate a unui bloc de
apartamente din apropiere îl surprinde când aprinde al doilea fitil.
08:5
8McVeigh ajunge la destinație cu numai patru minute înainte ca bombele să explodeze.
Parchează camionul în fața clădirii. Traversează până în parcarea de vizavi, de unde își
ia mașina special pregătită și pleacă.
09:0
2Bomba explodează. Aproape toată fațada de nord a clădirii de nouă etaje este
spulberată, transformată în ruine.
Atentatele din din Statele Unite ale Americii ( 08:46- 10:03, 11 Septembrie 2001 )
Cele mai sângeroase din istorie, atentatele din 11 septembrie 2001 au declanșat Al
Treilea Război Mondial – cel împotriva terorismului. Atacurile din SUA s-au soldat cu 2.978
de morți și au fost comise de 19 membri ai al-Qaida, care au deturnat patru avioane. Turnurile
Gemene ale World Trade Center din New York au fost lovite la interval de câteva minute.
Prima aeronavă, un Boeing 767 al companiei „American Airlines“, cu 92 de persoane la bord –
dintre care cinci erau teroriști – a lovit primul turn la ora locală 08:46. Al doilea aparat de zbor,
un Boeing 767 al „United Airlines“, cu 65 de pasageri la bord – dintre care cinci teroriști – a
lovit al doilea turn la ora locală 09:03. Acest atac a fost transmis în direct de mai multe posturi
de televiziune. Atentatele din New York s-au soldat cu moartea a 2.749 de persoane. La 09:43,
un Boeing 757 al „American Airlines“, cu 64 de persoane la bord – dintre care cinci teroriști –
a lovit Pentagonul. Un al patrulea aparat de zbor, un Boeing 757 al „United Airlines“, cu 44 de
oameni la bord – dintre care patru teroriști – s-a prabușit la ora locală 10:03 în Pennsylvania.
Cel mai probabil, avionul ar fi trebuit să distrugă clădirea Congresului SUA sau Casa Albă.
Pasagerii acestui zbor s-au luptat însă cu teroriștii, iar membrii al-Qaida n-au mai reușit să
atingă ultimul obiectiv. Pasagerii fuseseră deja informați prin telefoanele mobile despre ceea ce
se întâmplase la World Trade Center.
Atentatul cu bombă din Bali ( 22:10-23:10, 12 Octombrie 2002 )
În timp ce sute de turiști se bucurau de o noapte petrecută în clubul de succes Kuta
Beach, din Bali, membri ai unei celule malaeziene a grupării Al Qaida se pregăteau să
dezlănțuie un atac distrugător. Explozii simultane sfârtecă Clubul Sari, ucigând peste 200
turiști nevinovați și rănind mulți alții. Existența unei rețele teroriste cu adevărat globale a
devenit o realitate terifiantă. Ororile au început când o mică bombă, ascunsă în rucsacul unui

99

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
terorist sinucigaș, a explodat în Paddy's Bar. Răniții au fugit imediat în stradă, exact cum se
așteptau cei care plănuiseră această operațiune.
După câteva secunde, o bombă mult mai puternică, de 1.000 kg, ascunsă într-o
camionetă albă, a fost detonată în fața Clubului Sari. Clădirea s-a prăbușit sub forța exploziei,
lăsând în urma sa un crater adânc de 1 metru. Flăcările au izbucnit în Kuta, cartierul cluburilor
de noapte de pe insulă. Zeci de victime au suferit arsuri cumplite, devenind imposibil de
identificat, sau pur și simplu au fost spulberate de puterea exploziilor uriașe. Spitalul local nu a
putut să facă față numărului de răniți.
Numărul total de victime a fost 202, în cea mai mare parte turiști între 20 și 40 de ani,
care se aflau în cele două baruri. Peste 300 de persoane au suferit arsuri cumplite și diverse alte
răni.
Prezentare în ordine cronologică
Ali Imron, condamnat la închisoare pe viață pentru participarea sa la atacuri, a declarat
că atentatele din Bali fuseseră inițial prevăzute pentru 11 septembrie, pentru a marca prima
aniversare a atacurilor teroriste din SUA, însă bombele nu au fost gata la timp, iar planurile au
fost amânate.
Amrozi îi duce cu mașina pe cei doi atentatori sinucigași, Igbal și Jimi, la Clubul
Sari.

Patru teroriști au fost implicați în aceste atentate cumplite. Doi dintre ei, Iqbal și Jimi,
aveau să moară în urma exploziilor. O altă bombă, plasată lângă consulatul american, a fost
detonată prin telecomandă.
22:10 Ali Imron se pregătește să facă "o livrare" dintr-o ascunzătoare sigură, departe de
principalele locuri de atracție din Bali. El ia primele trei bombe și se îndreaptă spre
consulatul american.
22:16 Ali Imron sosește în apropierea consulatului american și lasă acolo bomba de 500g care
va fi declanșată printr-un telefon mobil – prima dintr-o serie de explozii mortale.
22:24 În ascunzătoarea lor, Jimi și Iqbal se pregătesc psihic să își pună capăt vieții, devenind
martiri.
22:26 Ali Imron se întoarce și, după o ultimă repetiție, pleacă la volanul camionetei în care se
află Jimi și Iqbal. O a patra persoană, Idriss, îi urmează pe motocicletă.
22:30 Teroriștii pleacă din ascunzătoare și se îndreaptă spre ținte.
22:48 Douăzeci de minute înainte de detonația bombei, două dintre cluburile de noapte cele
mai populare din Bali, Paddy´s Bar și Sari Club, sunt aproape pline.
22:58 Ali Imron oprește camioneta la 100 de metri distanță de Sari Club. După ce le dă celor
doi ultimele instrucțiuni, pleacă rapid cu Idriss, pe motocicletă.

100

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
23:01 Cei doi teroriști-sinucigași, Jimi și Iqbal, au rămas singuri. Jimi parchează camioneta la
30 de metri de Sari Club. Iqbal pregătește bomba mai mică și se îndreaptă cu ea spre
Paddy's Irish Bar. Nu mai e cale de întoarcere.
23:10 Bomba lui Iqbal explodează și toată lumea iese în stradă. În confuzia generală, după
câteva secunde, Jimi declanșează bomba din mașină, în cel mai grav atentat terorist
după 11 septembrie.
Atentatele din patru gări spaniole (07:39 – 07:42, 11 Martie 2004)
În dimineața zilei de joi 11 martie 2004 , zece rucsacuri încărcate cu TNT au explodat în
patru trenuri în zona Madrid (Spania ) în timp ce intrau și ieșeau pasageri din patru stații
diferite.
Exploziile au avut loc simultan, între 7:39 și 7:42 dimineața în stațiile madrilene
periurbane Atocha (3 bombe), El Pozo del Tío Raimundo (2 bombe) și Santa Eugenia (1
bombă) și o a patra pe calea Téllez spre Atocha (4 bombe). Forțele de securitate au găsit și alte
trenuri încărcate cu explozibil, după cele declarate de ministrul de interne spaniol Ángel
Acebes , ce aveau să fie detonate la sosirea ambulanțelor.
Atacul a produs cel puțin 199 de morți (dintre aceștia 181 în momentul efectiv al
exploziilor) și 1467 răniți, număr cu care devine al doilea cel mai puternic atac suferit de
Europa în timpuri de pace, după atacul aerian (asupra unui avion Pan Am ) din Lockerbie pe 21
decembrie 1988 .
Poliția a detonat mai multe bombe care aveau să explodeze în stații. Un total de 13
bombe au fost pregătite pentru atacul ce a avut loc cu trei zile înainte de alegerile generale .
Patruzeci și unu de morți erau cetățeni străini, printre care cincisprezece
proveneau din România , câte cinci din Ecuador și Peru, patru din Polonia , trei din Columbia ,
doi din Honduras , și câte unul din Bulgaria , Chile , Cuba , Republica Dominicană , Guineea-
Bissau , Franța și Maroc .
Autorii atentatului nu sunt cunoscuți încă, dar investigațiile continuă. O ipoteză
importantă este cea lansată de guvernul spaniol care incriminează Organizația Separatistă
Bască ( ETA ). Altă ipoteză, cea lansată de un ziar arab apărut la Londra , citează o declarație

101

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
posibil aparținând Al-Qaidei în care organizația revendică atentatul motivată fiind de sprijinul
acordat de José María Aznar guvernului american, după Atentatele din 11 septembrie 2001 de
la New York .
În primă fază, atentatul a fost atribuit, de către guvern și majoritatea mediilor de
comunicație, organizației ETA . Garda Civilă a dejucat deja numeroase planuri atrbuite
organizației separatiste și pe 29 februarie a capturat peste 500 kg de explozivi și a arestat
presupuși membri ai ETA. Explozivii erau de același tip ca cel folosit la atentatele de la
Madrid, dar acest lucru pare să fie dezmințit în ultimele infomații de la Ministerul de Interne.
Totuși, ETA obișnuia să anunțe înainte de atacurile sale indiscriminante, iar înainte de
acest atac nu a existat nici un anunț. Directorul Europol , Jürgen Storbeck , a precizat că
exploziile "nu corespund cu modus operandi pe care ETA l-a adoptat până acum". În plus,
ținând cont că atacurile se produc la 2 ani și jumătate după atentatele din 11 septembrie 2001
de la New York (911 zile, iar în engleză atentatul este de obicei referit ca și 9/11), s-ar putea
zice că atentatorii urmează tipul celor care atacă în zile cu semnificație importantă pentru ei.
ETA a revendicat responsabilitatea pentru mai mult de 800 de morți de la fondarea sa,
în 1968 . ETA a atentat și cu alte ocazii în perioada campaniei electorale.
Arnaldo Otegi , lider al partidului politic Batasuna , scos în afara legii pentru legăturile
sale cu ETA "respinge în totalitate" acest " masacru " și orice legătură a sa cu atentatul. A
sugerat ca ipoteză că vinovați ar fi teroriști islamici ca Al-Qaida , probabil ca răspuns la
sprijinul spaniol dat invaziei Irakului . Prima reacție a guvernului a fost să respingă această
interpretare, considerând că este vorba de inducerea în eroare a investigației.
În seara/noaptea lui 11 martie, conform Ministrului de Interne al Spaniei, se deschide o
nouă linie de investigație, care are să găsească o casetă audio în arabă cu verseturi din Coran
într-o furgonetă, la Alcalá de Henares , de unde veneau trei din cele patru trenuri. În același
context, ziarul 'Al Quds Al Arabi' a primit la sediul său din Londra o scrisoare care afirma că
Brigăzile lui Abu Hafs Al Masri, în numele al-Qaidei, rețeaua teroristă a lui Ossama bin
Laden , se află în spatele atentatelor de la Madrid. Scrisoarea mai zice că atacurile au fost "o
reglare de conturi" cu Spania, pe care o acuză de complicitate cu Statele Unite și Regatul Unit ,
de o "cruciadă contra Islamului ".

102

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
Mai târziu, au apărut îndoieli în privința autenticității acestui comunicat, deoarece
grupul a mai reclamat responsabilitate în numele Al-Qaidei în atentatul contra sinagogilor din
Turcia pe 15 noiembrie 2003 și delegației Națiunilor Unite în Bagdad pe 19 august același an.
În noiembrie 2001 , autoritățiile spaniole au arestat opt oameni suspectați de a opera
pentru al-Qaida, unul dintre ei având relații în trecut cu ETA. Ossama bin Laden a amenințat
public în 2003 cu acțiuni de pedepsire contra țărilor care vor sprijini Statele Unite în invazia
Irakului, indicând foarte clar numele Spaniei, care are 1300 soldați pe pământul irakian la
începutul lui 2004.
La orele 14 în ziua de 12 martie, Ministrul de Interne a dat o serie de detalii referitoare
la detonare și tipul de exploziv implicat, care pare să sublinieze bănuielile asupra unui grup
islamic.
Cu o zi înainte, două persoane au distribuit broșuri în regiunea bască, în care se
vorbea de atacarea Rețelei Naționale de Căi Ferate Spaniole, RENFE .
Săptămâna anterioară, un grup terorist numit AZF a negociat cu Ministrul de Interne
francez, după ce a amenințat că va atenta la rețeaua de căi ferată franceză. AZF era numele
unei fabrici care a explodat accidental, conform informațiilor oficiale, în orașul Toulouse , la
câteva sute de kilometru de frontiera cu Spania, pe 21 septembrie 2001, la doar zece zile de la
momentul 11 septembrie 2001. Până în ziua de azi, nu s-au găsit legături între aceste două
evenimente.
Reacții și consecințe politice, economice și sociale:
Pe plan național
•La numai trei zile înainte de alegerile generale, principalele partide politice din Spania
și-au suspendat campania electorală ca urmare a atentatelor.
•Guvernul a decretat trei zile de doliu național și a chemat populația la manifestări în
toate orașele principale sub emblema "Cu victimele, cu Constituția, împotriva
terorismului".
•Regele Juan Carlos I a ținut un discurs televizat condamnând atentatul. De obicei
singura astfel de apariție a regelui la televiziune este cu ocazia sărbătorilor de Crăciun.
În discurs el nu a menționat deloc grupările ETA sau Al Qaida.

103

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
Pe plan internațional
•Diverși lideri mondiali și-au exprimat condamnarea lor asupra atentatelor de la Madrid
și s-au solidarizat cu victimele. Printre aceștia s-a aflat și prim-ministrul român Adrian
Năstase .
•Parlamentul European a declarat ziua de 11 martie "ziua victimelor terorismului".
•Statele Unite oferă sprijinul lor în lupta antiteroristă pentru a găsi responsabilii.
•Israel trimite experți pentru recunoașterea cadavrelor și analiza ADN.
•Amnesty International condamnă atentatele.
•Portugalia declară ziua următoare, 12 martie, zi de doliu național.
•În Franța , toate steagurile maționale au fost coborâte în bernă în timpul celor trei zile de
doliu din Spania.
•Personalități precum Romano Prodi , Silvio Berlusconi , Jean-Pierre Raffarin și Joschka
Fischer au venit pe 12 martie la Madrid pentru a participa la protestele pacifiste de la 7
seara.
•Cea mai mare parte din bursele europene au căzut cu procente între 2 și 3% ca și
consecință a atacurilor de la Madrid. Indicele Dow Jones a căzut cu 1,6%. Acțiunile
întreprinderilor legate de aviație și turism au fost cele mai afectate.
•În România , drapelul național a fost coborât în bernă, iar ziua de 14 martie a fost
declarată zi de doliu național, în solidaritate cu victimele din atentat (la acel moment
existau 9 morți, 8 dispăruți și 24 de persoane erau încă internate în spital).
Atentatele de la Londra (08:49 – 10:20, 7 Iulie 2005)
În ziua de 7 iulie 2005 a avut loc o serie de șase explozii în trenurile și stațiile de
metrou și la bordul unui autobuz din Londra, capitala Marii Britanii, în urma cărora au murit
38 de persoane și alte 45 au fost rănite grav, iar 300 de persoane au suferit răni ușoare.
8:49 Prima explozie a avut loc la ora 8:49 în stația Liverpool. Incidente au fost
înregistrate după 45 de minute și în continuare și în stațiile de metrou Aldgate,
Edgware Road, King’s Cross, Old Street și Russell Square.

104

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
10:20 Încă o explozie a avut loc chiar în centrul Londrei, lângă Tavistock Square, la bordul
unui autobuz urban de tip Double Decker , fapt confirmat de purtătorul de cuvânt
al Scotland Yard.
Întregul sistem de transport public londonez și rețelele de telefonie mobilă au fost
paralizate.
Probabil că nu este lipsit de interes faptul că zona în care au avut loc aceste explozii în
Londra are forma unui pătrat și este strict delimitată în cele 4 colțuri de sediul Marii Loji a
Angliei și de temple masonice.
Atentatul din metroul moscovit (07:56 – 8:41, 29 Martie 2010)
Atentatul din ziua de 29 martie 2010 din metroul moscovit a fost denumit „11
septembrie 2001 rusesc” din cauza similitudinii ca modus operandi , ca gravitate cu atentatul
asupra Turnurilor Gemene World Trade Center din New York și încă datorită faptului că o
mare putere este atacată cu violență sălbatică în chiar centrul capitalei sale.
07:56 O explozie de proporții a avut loc în dimineața de 29 martie 2010 la ora 7:56 la
stația de metrou Lubianka din centrul Moscovei. Din primele informații
aproximativ 25 de oameni și-au pierdut viața. Poliția nu exclude posibilitatea
unui atac terorist.
08:41 Încă o explozie s-a produs în aceeași zi la ora 8:40 în stația de metrou de la
Parcul de Cultură din Moscova, provocând cel puțin 15 victime. Conform
bilanțului provizoriu, în cele două explozii și-au pierdut viața peste 40 de
persoane.
08:42 Din ultimele informații 25 de persoane au murit în urma primei explozii și alte
12 și-au pierdut viața în explozia de la Parcul de Cultură conform agenției Itar-
Tass. Sursa menționată anunță și peste 25 de răniți în urma celor două
deflagrații.
10:40 "Atentatele au fost puse la cale de femei kamikatze", anunță serviciile secrete
rusești. Ultimul bilanț arată 37 de morți și 27 de răniți în cele două explozii.
Oficialii îi suspectează pe separatiștii ceceni de atentate.
11:20 "Este absolut clar că cei care se află în spatele exploziilor sunt finanțați de organizații
teroriste internaționale", a declarat Mihail Grișankov, vicepreședintele Comisiei
pentru Securitate din cadrul Dumei (Camera inferioară a Parlamentului rus).

105

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
11:23 Sistemele de securitate au fost întărite pe aeroporturile și gările din capitala
Rusiei.
12:00 Un cetățean din Republica Moldova a decedat în exploziile produse luni
dimineață la metroul din Moscova, a anunțat site-ul newsru.com, citând
Ministerul rus al Sănătății, relatează PRO TV Chișinău. Bărbatul se numește
Micriucov Anton și este născut în 1977. Lista celor decedați a fost publicată de
autoritățile ruse. Ministerul de Externe de la Chișinău nu a confirmat
deocamdată informația.
16:30 Polițiștii care inspectau căile ferate în apropiere de gara Paliha, 180 kilometri
distanță de Moscova, au găsit un dispozitiv explozibil între șine, iar circulația
trenurilor a fost oprită. Descoperirea a avut loc la doar câteva ore de la dublul
atentat de la metroul din Moscova, însă momentan nu se știe dacă bomba are
legătură cu atentatele de la metrou.
16:41 Potrivit unui nou bilanț al autorităților ruse, numărul victimelor crește la 38 de
morți , iar numărul persoanelor rănite este 64.
Atentatul din Daghestan (15:45, 4 Aprilie 2010)
Un nou atentat terorist a avut loc duminică 4.04. a.c. în Daghestan, în urma căruia opt
vagoane de marfă ale unui tren ce rula pe ruta Moscova-Baku au deraiat, cinci dintre ele
răsturnându-se. Agenția Itar-Tass precizează că atacul nu s-a soldat cu victime.

CAPITOLUL 5.
CONSECINȚELE ECONOMICE ALE

106

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
ATENTATELOR TERORISTE 62
Ultimele atentate teroriste din Marea Britanie, Egipt și Turcia au determinat, pe rând,
fluctuații considerabile pe bursele internaționale. Acestea s-au stabilizat rapid. Atacurile au
produs, de asemenea, dezastre pentru turismul celor trei tări. Însă atentatele teroriste provoacă
peste tot în lume, pagube materiale de miliarde de dolari, scăderea creșterii economice, hoteluri
goale, investiții străine alungate. Dincolo de impactul imediat, atentatele teroriste au efecte
negative și asupra diferitelor ramuri economice, efectele pe termen lung asupra economiei
mon-diale sunt însă nenumarate și se ascund unde nici nu te-ai aștepta.
Atentatele de la Londra din 7 iulie 2005 au costat economia britanică aproximativ 5
miliarde de dolari, sumă estimată de analiștii de la World Markets Center (WMRC). Pagubele
sunt imediat legate de distrugerea infrastructurii, însă costul real vine din consecințele
considerabile asupra transporturilor publice și a vânzărilor cu amănuntul. Suma este
comparabilă cu daunele provocate de o catastrofă naturală ca uraganul Dennis din Florida. O
lovitură puternică a primit și industria turismului, oamenii încetând să mai meargă la teatru sau
la restaurant. Deși numărul victimelor din atentatele de la Madrid din 3 martie 2004 a fost de
aproape patru ori mai mare decât cel din Londra, economia spaniolă a înregistrat daune mult
mai mici: 252 milioane de dolari, reprezentând 0,16% din produsul intern brut al Spaniei în
acel an.
Statele Unite ale Americii se află în topul pierderilor după urma atentatelor teroriste.
Atacul asupra World Trade Center și a Pentagonului din 11 septembrie 2001 a fost de departe
cel mai copleșitor. Estimarea pierderilor totale este însă greu de realizat; 21,8 miliarde de
dolari reprezintă numai pagubele materiale suferite de orașul New York. Reparațiile la clădirea
Pentagonului au costat încă un miliard de dolari. În plan economic, pierderile au fost și mai
grave. Bursa de Schimb din New York, Bursa Americană de Schimb și Bursa NASDAQ au
rămas închise timp de o săptămână, înregistrând pierderi de 1.200 de miliarde de dolari. Spațiul
aerian american a fost închis timp de mai multe zile, companiile aeriene au fost aproape de
colaps. Transportul aerian de călători suferă încă și astăzi de pe urma atentatelor, doar câteva
companii înregistrând profit.
Într-o ediție din anul 2005, publicația „San Francisco Chronicle“ realiza o estimare ce
explica, parțial, îngrijorarea contribuabilului american față de lupta antiteroristă și războiul din
Irak. Potrivit ziarului citat, conflictele din Irak și Afganistan au costat SUA, până în 2005, 314
62 Pentru o analiză completă a consecințelor economice provocate de atentate, nu ne putem raporta doar asupra
celor produse de organizațiile teroriste religioase.

107

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
miliarde dolari, sumă la care, pe parcursul următorilor zece ani de conflict/reconstrucție, ar
urma să se adauge alte 450 de miliarde. Ceea ce ar însemna că aceste două campanii militare,
îndeosebi cea în curs de desfășurare, ar reprezenta cel mai costisitor efort militar din ultimii 60
de ani, cu peste 100 de miliarde mai scump decât cel din Vietnam.
Implicațiile macroeconomice ale atentatelor teroriste din ultimii ani, sunt creionate într-
un articol publicat de Kenneth Rogoff, fost economist-șef al Fondului Monetar Internațional și
profesor de economie la Universitatea Harvard.63 Acesta sugerează că mersul economiei
mondiale la ora actuală ar depinde în mare măsură de „patologia fricii“, ce s-ar face simțită la
nivelul fiecărui individ, în întreaga lume. Rogoff atrage atenția asupra rolului evident pe care
dobânzile reduse, pe termen lung, îl au în acoperirea slăbiciunilor dovedite de economia mon-
dială – „prețurile tot mai mari ale petrolului, paralizia politică a Europei, împrumuturile
imposibil de susținut ale SUA și prețurile-record în domeniul imobiliar“. Aceste dobânzi-
record sunt cele care, în opinia expertului citat, țin în funcțiune economia mondială actuală,
ceea ce contrazice mecanismele pieței în condiții normale, neafectate de lipsa de securitate pe
care o simte populația. „Istoria sugerează că boom-ul tehnologic global nu s-a încheiat, iar
creșterile de productivitate din SUA vor continua să radieze de-a lungul și de-a latul lumii,
sporind ratele de creștere de pretutindeni. În mod normal, creșterea globală rapidă se traduce
în dobânzi ridicate pe termen lung doar dacă, undeva în adâncul sufletului, omul de rând nu
devine prea nervos“ , argumentează Rogoff. El amintește că, în anii 1950-1960, Europa, SUA
și Japonia au prosperat în condițiile în care dobânzile au rămas reduse, cu mult sub nivelul
creșterii economice. Dar în acea perioadă, ca și în prezent, lumea trecea printr-o perioadă de
nesiguranță profundă, dominată de teama izbucnirii unui al treilea război mondial – situație
foarte asemănătoare celei existente în prezent în economia mondială. Aici pândește principalul
pericol, atrage atenția Rogoff: dacă, la un moment dat, investitorii depășesc starea de anxietate
prin care trec în prezent, dobânzile vor crește imediat, producând o răsturnare brutală a
echilibrului precar ce stăpânește în prezent economia lumii.
George Soros a estimat o criză economică a SUA în 200764, mai mult „Economia Europei se
dezvoltă destul de bine, dar apariția unor efecte negative ale economiei din Statele Unite va fi
asociată cu un declin al dolarului, care va aduce prejudicii economiei europene.
Economia lumii a avut de-a face cu încă două riscuri – Statele Unite a dus un război
împotriva terorii, iar încălzirea globală se poate dovedi un adversar de necontrolat", a punctat
Soros. Acesta a mai apreciat că razboiul împotriva terorismului care a urmat atacurilor din 11
63 *** Săptămâna financiară , nr. 57, din 17 aprilie 2006. S-a înșelat cu un an.64 www.smartfinancial.ro.

108

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
septembire 2001 și războiul din Irak în special au modificat opinia publică globală, mulți fiind
acum împotriva celei mai mari puteri a lumii. Astăzi, majoritatea americanilor își dau seama că
administrația Bush i-a derutat. "Civilizația noastră este în pericol", a atras atenția acest guru al
economiei mondiale.
Sept. 2000 Sept. 2001 Sept. 2002
Forța de muncă 132.0m 131.8m 130.8m
Rata șomajului 3.9% 5.0% 5.7%
Productivitatea 146.8 138.5 140.7
S&P 500 1489 1092 916
NASDAQ 3896 1695 1320
Rezerve Federale 6.50% 3.65% 1.75%
Ogligațiuni pe 10 ani 5.80% 4.97% 4.10%
Dollar-€uro $0.8695 $0.9015 $0.9750
Dollar-¥en 106 119 120
Figura 5-1. Indicatorii economici și financiari în SUA în perioada 2000-2002
Sursa: Council on Foreign Relations
CAPITOLUL 6.
OFENSIVA ÎMPOTRIVA TERORISMULUI RELIGIOS.
COMBATEREA TERORISMULUI RELIGIOS
6.1. Politici pentru combaterea terorismului religios
Combaterea terorismului religios nu este o problemă militară, ci, în primul rând, una
politică. Decizia pentru organizarea unei cruciade antiteroriste trebuie luată – și a fost luată –
de condu-cerea politică a Statelor Unite ale Americii, a Uniunii Europene, a Alianței Nord-

109

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
Atlantice, pre-cum și de organismele internaționale destinate să asigure protecția națiunilor, să
prevină războiul și să organizeze și gestioneze bunele relații dintre ele.
Politicile pentru combaterea acestui fenomen trebuie să se bazeze pe cunoașterea lui și
să vi-zeze eradicarea cauzelor care-l generează. Un algoritm rațional de cunoaștere și
recunoaștere a acestui fenomen ar trebui să cuprindă:
•politici de investigare;
•politici de evaluare;
•politici de contracarare a efectelor;
•politici de eradicare a cauzelor;
•politici de prevenire;
•politici de finanțare a structurilor și acțiunilor îndreptate împotriva terorismului
religios;
•politici de pregătire a forțelor, mijloacelor și populației pentru a duce un război anti-
terorist.
Decizia politică de luptă împotriva terorismului aparține civilizației și vizează protecția
prin lege și printr-un sistem coerent de constrângeri și de acțiuni a cetățeanului, comunității,
proprie-tății, instituțiilor, statului și sistemelor de valori împotriva actelor teroriste.
Toate politicile antiteroriste trebuie să vizeze:
•informarea corectă asupra activităților, persoanelor, organizațiilor și instituțiilor
teroriste, a celor care sprijină sau finanțează terorismului de orice fel;
•supravegherea structurilor, instituțiilor și activităților care sunt bănuite că generează,
în-curajează sau susțin terorismul religios;
•prevenirea oricăror acțiuni de tip terorist;
•distrugerea rețelelor, organizațiilor și bazelor terorismului din toată lumea, oriunde ar fi
ele.
Pe baza deciziilor politice, trebuie să se elaboreze un concept strategic adecvat și pentru
com-baterea terorismului. Acest lucru este foarte dificil, întrucât terorismul nu este o acțiune
strategică de mare amploare, ci un sistem de acțiuni disparate, fără o coordonare unitară și fără
forțe și mijloace stabile, identificabile, împotriva cărora să se poată acționa prin mijloace legale
și prin structuri constituite și deprinse cu astfel de activități. O strategie antiteroristă trebuie să
aibă în vedere, pe lângă celelalte componente foarte importante (identificarea amenințărilor și
riscurilor, concepția acțiunilor, pregătirea și structurarea forțelor și a mijloacelor, amploarea și
specificul operațiunilor), și cucerirea și menținerea inițiativei strategice. Acest lucru va fi
foarte greu, întrucât terorismul se bazează tocmai pe surprinderea tactică, adică pe acțiunile

110

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
neașteptate (în ceea ce privește obiectivul ales, timpul de acțiune și modul de atac), dar prima
condiție a reușitei unei acțiuni de nivel strategic este să se dețină inițiativa strategică. Acțiunea
prin sur-prindere, spectaculoasă, violentă și puternic mediatizată este punctul forte al
terorismului, dar și punctul lui cel mai sensibil și, în anumite privințe, cel mai vulnerabil.
6.2. Sisteme de supraveghere și de monitorizare a terorismului
Reușita în acțiunile împotriva terorismului religios depind în mare măsură de
cunoașterea acestui fenomen în dinamica și cauzalitatea lui. O astfel de amenințare nu poate
rămâne ne-investigată și nesupravegheată. Terorismul este o provocare extrem de gravă, care
impune res-tricții și constrângeri cu care lumea trebuie să se obișnuiască, iar conducerea
politică și strategică, forțele speciale și forțele armate trebuie să le pună în aplicare. Sistemele
de supraveghere și de monitorizare a terorismului presupun structuri și infrastructuri cu foc
continuu, distribuite în așa fel încât să acopere întreaga planetă sau, într-o primă etapă a răz-
boiului antiterorist, zonele care ating pragul de importanță ce se ia în considerație de factorii de
decizie.
Aceste sisteme trebuie să fie integrate, dar și suficient de flexibile pentru a face față
flexibilității tactice și aleatorii a terorismului, și să asigure bazele de date și informații necesare
organizării corespunzătoare a acțiunii și reacției. Tot ele trebuie să aibă componente naționale
și internaționale, care să acționeze, prin cooperare în toate mediile și în toate spațiile. Fiecare
din aceste structuri trebuie să includă:
•componente de supraveghere electronică de mare sensibilitate;
•componente de cercetare directă, prin agenți și agenții de influență;
•componente de comunicații rapide și securizate;
•componente de analiză a datelor și informațiilor;
•componente de decizie rapidă;
•componente de validare și corectare oportună a acestor decizii.
Factorul cel mai important în supravegherea structurilor, infrastructurilor și acțiunilor
tero-riste îl reprezintă omul, agentul de informații, dotat cu toate mijloacele necesare și ajutat
de un sistem tehnic-informațional permanent și eficace.
În Marea Britanie, serviciul de informații MI5 a început din anul 2005 să instruiască
diverse companii în privința măsurilor de securitate care ar trebui luate în viitorul apropiat.
Cum ar fi filtre de securitate la intrarea în sediul companiilor, reorganizarea sau chiar mutarea
în sedii mai bine protejate. Îngrijorarea britanicilor se manifestă și în privința securității rețelei
de transport din capitala țării, atacată pe 7 iulie. La Bruxelles, guvernatorul Veronique Paulus

111

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
de Chatelet a avertizat în iulie 2005 că orașul este total nepregătit în eventualitatea unui atac
terorist, măsurile de securitate lipsind cu desăvârșire în majoritatea centrelor comerciale, a
spitalelor și a stațiilor de tren sau de metrou din capitala Uniunii Europene. Punerea acestora la
punct presupune, im-plicit, costuri imense. Iar la nivel comunitar, prima măsură radicală
anunțată de Comisia Euro-peană a fost o propunere prin care băncile vor fi obligate să
înregistreze numele, adresa și contu-rile tuturor celor care transferă bani în cadrul UE, după
cum relatează „Financial Times“. Comisia încearcă astfel să „îmbunătățească“ sistemul folosit
deja în SUA, unde transferurile bancare sunt anunțate oficialităților numai dacă sumele
implicate depășesc 3.000 de dolari. Scopul acestei masuri este să ajute la prevenirea actelor de
spălare a banilor în folosul rețelelor teroriste.
6.3. Structuri și acțiuni ofensive împotriva terorismului
Căile cele mai eficiente de combatere a terorismului religios nu sunt cele militare, ci
cele active și chiar ofensive, politice și culturale. Fiind un fenomen politico-religios, o expresie
a disfuncționalității sociale, terorismul acționează în acest spațiu, lovind în tot ce înseamnă
ordine, organizare, autoritate și valori democratice. Terorismul nu este doar un fenomen cu
cauze aleatoare, cum s-a crezut multă vreme. La articolul 421 – 1 din Codul penal francez, spre
exemplu, sunt prevăzute două condiții pentru ca un act să fie considerat terorist: cel care-l
comite să dețină materiale omorâtoare, să deturneze aeronave etc. și să poată fi stabilită o
relație între comiterea infracțiunii (deci res-pectivul cod consideră terorismul ca infracțiune) și
o întreprindere individuală sau colectivă având drept scop tulburarea gravă a ordinii publice
prin intimidare, prin teroare (deci terorismul este considerat ca infracțiune împotriva ordinii
publice).
O astfel de viziune nu mai este de actualitate. S-a dovedit deja că terorismul poate fi
considerat un război de tip asimetric. În acest caz, el trebuie definit ca atare de dreptul
internațional, de dreptul păcii și al războiului și tratat ca atare. Cu alte cuvinte, toate structurile
internaționale, începând cu ONU și continuând cu cele regionale și toate statele, trebuie să se
implice în combaterea terorismului în primul rând prin mijloacele societății civile – legislație,
mijloace economice și financiare, politici, sisteme prevenționale, educație, cultură – și, la
nevoie, prin folosirea forței.
Încercând o definiție, putem spune că terorismul ca formă de amenințare asimetrică
face parte din „ amenințările împotriva statelor direcționate de actori etatici sau non-etatici ce
dispun de un potențial militar inferior și care caută să evite sistemele de securitate și care
exploatează vulnerabilitatea „atacatului” prin toate mijloacele posibile inclusiv cele

112

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
nemilitare. Noutatea acestui tip de amenințări constă în natura lor polimorfă și invizibilă.
Amenințările asimetrice acoperă o gamă largă de moduri de acțiune – mai ales terorismul –
conturând o confruntare în care adversarii nu au nici același statut și nici aceleași criterii de
victorie sau de înfrângere. În toate cazurile se aleg obiective care sunt cel mai puțin securizate
și se atacă într-o manieră neașteptată”.65
„Terorismul este, deci, un război. Un război al cărui teatru de acțiuni este planeta.
Adică un război împotriva ordinii actuale a lumii. Un război mondial?!. E drept, un război
care nu are – cel puțin la nivelul cunoașterii noastre de azi – o conducere centralizată, un
cartier general și nici o strategie coerentă. El constă din însumarea unor acțiuni disparate,
numeroase și cu o arie de răs-pândire nelimitată, în toate mediile, care au efecte, mai ales
psihologice, ce nu pot fi neglijate. Efectul cel mai periculos al terorismului este teama, adică
insecuritatea persoanei, a sistemelor de conducere și de comunicare, a organismelor
sociale”.66
Deci, terorismul este un război care are ca scop principal să înspăimânte. Distrugerea,
crima, asasinatul reprezintă doar mijloace. Obiectivul strategic este spaima, înspăimântarea.
Așadar, deși conducătorii teroriștilor nu s-au așezat niciodată toți la aceeași masă și nu au
plănuit un mod de a acționa, un sistem de pregătire a forțelor și mijloacelor, cam toți
acționează în același mod, prin mijloace și procedee asemănătoare.
Teroriștii religioși nu-și propun (cel puțin cei care au acționat până acum) să distrugă
planeta. Ei nu au nimic cu planeta. Ei își propun să-i distrugă pe cei pe care-i urăsc, pe cei care
nu împărtășesc aceeași religie, pe cei care le stau în cale să realizeze, într-o anumită regiune
(țară, etc.) ordinea (sau dezordinea) religioasă, să impună, adică, prin forță o stare, un regim, o
conduită.
După atacurile din 11 septembrie 2001, s-a desprins concluzia că terorismul este război
și, deci, trebuie acționat pe măsură.
Care este însă această măsură? „A fost aleasă încă o dată bombardarea masivă, de la
mare altitudine. Totuși, crizele recente, mai ales în Irak și în Serbia, au demonstrat
ineficacitatea cvasitotală a acestei strategii asupra forțelor de la sol. Aceste lovituri pot să
neutralizeze cu precizie ținte economice, dar provoacă în mod sigur «efecte colaterale» în
rândul populației ci-vile. În contextul actual al Afganistanului, una dintre țările cele mai
65 http://www.sri.ro/categorii/44/lexicon.html.66 Gh.Văduva , Terorismul – Dimensiune geopolitică și geostrategică , București, 2002, op. cit. pag. 65.

113

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
vulnerabile din lume, astfel de lovituri nu au sens. Este vorba atunci de o parte emergentă a
unui război subteran mai serios asupra rețelelor teroriste? Îndrăznim să sperăm.”67
Acțiunile asupra talibanilor au dus totuși la un rezultat: schimbarea regimului, lovirea
puter-nică a infrastructurilor teroriste și punerea zonei sub un anumit control. Cât de eficient va
fi acest control și cum se va realiza el rămâne de văzut. Acțiunile asupra Afganistanului și,
probabil, și altele asupra altor țări care generează, adăpostesc sau susțin terorismul religios pot
să reprezinte o componentă a strategiei antiteroriste, dar nu singura.
O strategie antiteroristă ar trebui să cuprindă:
•identificarea amenințărilor și riscurilor de natură teroristă;
•identificarea principalelor caracteristici ale acțiunilor de tip terorist și a modalităților de
concepere și punere în aplicare;
•obiectivul sau obiectivele și scopurile acțiunilor antiteroriste;
•sistemele de protecție a persoanelor, instituțiilor și organizațiilor sociale, culturale etc.;
•concepția de ansamblu a acțiunilor (războiului, campaniilor) împotriva terorismului
religios;
•structurile de forțe destinate să acționeze împotriva terorismului;
•mijloacele (politice, economice, financiare, culturale, informaționale și militare) care
vor fi folosite;
•modalitățile de acțiune și procedeele;
•sistemul de pregătire a forțelor;
•mediile din care și în care se va acționa;
•susținerea mediatică și publică;
•educația populației pentru securitate, inclusiv pentru prevenirea și combaterea
acțiunilor teroriste. În acest context, definim educația pentru securitate a populației ca
pe un ansamblu de măsuri întreprinse în mod sistematic de către autorități publice și
organizații neguvernamentale, prin care noțiunile, ideile și informațiile referitoare la
valorile, interesele și necesitățile naționale de securitate sunt utilizate, în forme și prin
mijloace adecvate, în scopul formării și dezvoltării însușirilor intelectuale, morale și
comportamentale ale cetățenilor în domenii și probleme ale securității naționale și
internaționale.

67 ***La stratégie militaire americaine est-elle encore capable de se reformer? , de Jean Marguin, 15 octombrie
2001.

114

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
Figura 6-1. Acțiunea antiteroristă
Sursa: Centrul de Studii Strategice de Securitate București

Posibile soluții de eradicare a fenomenului
Pentru a realiza obiectivul declarat al războiului împotriva terorii, comunitatea
internațională, în ansamblul ei, sprijinită de opinia publică și societatea civilă, dispune de
câteva posibile soluții:

115

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
•clarificarea, la nivel internațional, a conceptului de „pierderi colaterale”, cu scopul
delegimitizării atacurilor asupra civililor, pentru a nu servi ca o justificare pentru
manifestări ale acțiunilor teroriste;
•intervenția comunității internaționale în statele decăzute, prin acțiuni combinate,
inclusiv militare, pentru eradicarea organizațiilor teroriste (implică, însă, nerespectarea
principiului suveranității);
•creșterea securității pentru a împiedica diferitele mișcări teroriste să profite de
avantajele globalizării;
•controale riguroase la frontiere, asupra bunurilor și indivizilor;
•verificarea frecventă a transferurilor monetare;
•monitorizarea și controlul informațiilor;
•întărirea statului, a instituțiilor guvernamentale, prin alocarea de resurse bugetare
pentru armată, jandarmerie și poliție;
•reducerea stimulentelor recurgerii la acte teroriste.
6.4. Antiterorismul în Strategia de Securitate Națională a României (SSNR)68
Problematica pericolului terorist și a contracarării acestuia în România este abordată în
SSNR în capitolul III, intitulat: Prioritățile participării active la construcția securității
internaționale: promovarea democrației, lupta împotriva terorismului internațional.
Fără a o copia întocmai, având multe elemente de creativitate și originalitate, SSNR
urmează totuși în liniile sale generale, cum era și normal, principiile cuprinse în Strategia de
Securitate a Uniunii Europene (“A Secure Europe In a Better World – European Security
Strategy” , așa-numita Strategie Solana), prezentată de Javier Solana la Bruxelles pe 12
decembrie 2003.69
Strategia de Securitate a UE , ca și SSNR, prevede aceleași cinci amenințări-cheie
pentru securitatea Uniunii Europene, respectiv a României, dintre care terorismul este pe
primul loc:
•Terorismul;
•Proliferarea armelor de distrugere în masă;
•Conflictele regionale;
•Falimentul statelor (proasta guvernare);
68 Noua Strategie Națională de Apărare a României – 2010 nu a fost adoptată încă.69 consilium.europa.eu/uedocs/cmsUpload/78367.pdf. Din 18 octombrie 1999, Javier Solana ocupă funcția de
Înalt Reprezentant pentru Politică Externă și de Securitate al Uniunii Europene, îndeplinind de asemenea și
funcția de Secretar General al Consiliului Uniunii Europene și al Consiliului Uniunii Europei Occidentale.

116

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
•Crima organizată.
Angajarea activă în procesul de asigurare a securității internaționale, prin promovarea
democrației, lupta împotriva terorismului internațional și combaterea proliferării
armelor de distrugere în masă, reprezintă principalul imperativ al etapei actuale pentru
politica de securitate a României. Această opțiune constituie condiția fundamentală a
participării Romaniei la beneficiile globalizării, a exploatării oportunităților pe care le prezintă
mediul internațional și a contracarării eficiente a riscurilor și amenințărilor.
Serviciul Român de Informații – Autoritate națională în domeniul anti-terorist

În România, Serviciul Român de Informații este desemnat ca autoritate națională în
domeniul antiterorist din anul 2001.
În Strategia de Securitate Națională a României, terorismul este inclus printre
principalele amenințări la adresa securității naționale, combaterea factorilor de risc generați de
evoluția fenomenului terorist internațional și de influențele acestuia asupra stării de securitate a
țării noastre fiind un obiectiv esențial. Strategia națională de prevenire și combatere a
terorismului (aprobată de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, în aprilie 2002) este
documentul doctrinar fundamental care valorifică solidar interesele și necesitățile de securitate
internă a societății românești, prin consolidarea mecanismelor sale de autoprotecție față de
fenomenul terorist.
Activitatea națională antiteroristă este axată pe concepția de prevenire și impune
caracterul prioritar și imperativ al identificării anticipate, prin culegere de informații, a
premiselor de apariție/manifestare a unei amenințări de natură teroristă, indiferent de origine,
formă de manifestare și țintă.
Conjugarea intenției și a capacității logistice a unei entități teroriste (persoană sau
organizație) determină existența unei amenințări, care, pe fondul unor vulnerabilități, factori de
risc sau stări de pericol, se poate materializa într-o infrac țiune de securitate națională.
Domeniul de acțiune și de competență a Serviciului Român de Informații, respectiv al
structurii sale antiteroriste, este reprezentat de prevenirea materializării unei amenințări la
adresa securității naționale, prin disruperea intențiilor sau capacităților unei entități teroriste și
prin eliminarea vulnerabilităților, factorilor d e risc sau stărilor de pericol.
Cadrul legal în materie antiteroristă

117

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
Până în anul 1989, pe baza unor norme interne, responsabilitățile în domeniu au revenit
Unității Speciale de Luptă Antiteroristă (USLA) .
În anul 1990, USLA ia denumirea de Brigada Antiteroristă și devine unitate informativ-
operativă centrală în structura Serviciului Român de Informații, desfășurându-și activitatea
ulterioară în conformitate cu prevederile Constituției, ale Legii 51/1991 privind siguranța
națională a României, Legii 14/1992 privind organizarea și funcționarea S.R.I., ale ordinelor
Directorului Serviciului Român de Informații, precum și a celorlalte acte normative aplicabile
în materia securității naționale. Legea 51/1991 a abordat, pentru prima dată în sistemul juridic
românesc, conceptul de terorism ca amenințare la adresa securității naționale, iar Legea 14 /
1992 a atribuit Serviciului Român de Informații responsabilitatea prevenirii și combaterii
terorismului. Evenimentele din 11 septembrie 2001 și evoluțiile ulterioare ale fenomenului
terorist internațional au impus o reevaluare activității naționale antiteroriste și o dezvoltare a
cadrului legal, astfel:
•2001 – Serviciul Român de Informații este desemnat ca autoritate națională în domeniul
antiterorist;
•2002 – Strategia națională pentru prevenirea și combaterea terorismului;
•2002 – Protocolul general de organizare și funcționare a Sistemului Național de
Prevenire și Combatere a Terorismului (S.N.P.C.T);
•2004 – Sistemul Național de Alertă Teroristă;
•2004 – Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului;
•2005 – Regulamentul de organizare și funcționare a Centrului de Coordonare Operativă
Antiteroristă.
Operaționalizarea deplină a S.N.P.C.T. s-a încheiat în anul 2005, prin adoptarea, de
către C.S.A.T., a Regulamentului de organizare și funcționare a Centrului de Coordonare
Operativă Antiteroristă (C.C.O.A.) – structură din cadrul Direcției Generale Prevenirea și
Combaterea Terorismului, prin care Serviciul Român de Informații exercită coordonarea
tehnică a Sistemului Național de Prevenire și Combatere a Terorismului.
•2006 – Metodologia de organizare și executare a intervenției contrateroriste;
•2007 – Strategia de comunicare și desfășurare a informării pentru prevenirea și
limitarea unei situații de risc terorist/criză teroristă.

118

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
Demersurile naționale în domeniul antiterorism urmăresc constant identificarea unui
echilibru dinamic și realist al dimensiunilor/raporturilor dintre componentele informativ-
operative și de intervenție antiteroristă/contrateroristă (ambele pregnant acționale), în acord cu
evaluările furnizate de sursele secrete și implementarea măsurilor celor mai pertinente pentru
asigurarea funcționării – în timp real – a mecanismului Informație <-> Decizie + Coordonare
<-> Intervenție.
Rolul Direcției Generale Prevenire și Combatere a Terorismului (DGPCT)
În procesul de modernizare a Serviciului Român de Informații, începând cu 1 iulie
2008, a intrat în funcțiune Direcția Generală Prevenirea și Combaterea Terorismului – unitate
informativ-operativă centrală, care răspunde de planificarea, organizarea și executarea, într-o
concepție unitară, a activităților de prevenire, descoperire, contracarare și înlăturare a factorilor
de risc și amenințărilor la adresa securității naționale, ce vizează pregătirea, inițierea sau
săvârșirea de acte teroriste ori constituie vulnerabilități ce pot genera sau favoriza asemenea
acte. DGPCT are rolul de integrator și coordonator al activității naționale antiteroriste,
asigurând:
•coexistența indisolubilă în configurația DGPCT a componentei informative, a celei de
protecție/intervenție – Brigada Antiteroristă , precum și a Centrului de Coordonare
Operativă Antiteroristă;
•dirijarea simultană a eforturilor depuse pe cele două paliere interactive, în scopul
eliminării oricăror sincope în articularea unei reacții ferme de răspuns antiterorist;
•aplicarea, în baza statutului egal al structurilor componente, a unei concepții integrate
asupra problematicii abordate și a măsurilor angajate ori necesar a fi derulate, simultan,
de către cele două componente, la nivel central și teritorial;
•stabilirea de strategii de etapă, pe specificul celor două structuri, menite să
prevină/diminueze/înlăture, în timp util, orice forme de manifestare teroristă pe
teritoriul național.
Componenta informativă asigură cadrul specializat de menținere sub control – prin
culegere de informații – a acelor evoluții purtătoare de riscuri și amenințări care ar putea
periclita securitatea națională a României, în corelație cu dinamica formelor de manifestare a
terorismului internațional.

119

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
Brigada Antiteroristă asigură și realizează protecția și intervenția antiteroristă /
contrateroristă în scopul prevenirii, neutralizării și anihilării acțiunilor teroriste pe teritoriul
României. Pe ambele componente de activitate ale DGPCT, se acționează consecvent pentru
dezvoltarea relațiilor de cooperare internă și internațională în domeniu.
În situații de criză teroristă, Centrul de Coordonare Operativă Antiteroristă din cadrul
DGPCT asigură suportul logistic și operațional pentru funcționarea operativă a Centrului
Național de Acțiune Antiteroristă (CNAAT), care este integrat funcțional în mecanismul de
gestionare a crizelor și organizat conform legii.
SRI denumește Managementul crizelor ca fiind o activitate complexă, specializată, de
conducere, organizare, planificare, control, evaluare și utilizare rațională și eficientă a
resurselor informaționale și materiale, desfășurată pe baza unor principii, metode și tehnici
adecvate, în scopul identificării disfuncțiilor, vulnerabilităților, riscurilor, amenințărilor și
stărilor de pericol la adresa individului/ instituției/ organizației și luării deciziilor adecvate
pentru soluționarea cauzelor care le-au generat, prevenirea evoluțiilor conflictuale și
revenirea la starea de normalitate,70 având misiunea de a-l operaționaliza.
CONCLUZII
În această lucrare am încercat să arăt că, în ciuda impresiei publicului larg, terorismul
în general și cel religios, în special, nu este dezorganizat sau întâmplător, ci călăuzit de o
70 http://www.sri.ro/categorii/44/lexicon.html.

120

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
logică proprie, comună diverselor grupări care utilizează violența politică pentru a-și atinge
obiective considerate de ele sacre. Recurgerea la terorismul bazat pe imperative religioase, de
exemplu, nu este un fenomen nou, ci unul adânc înrădăcinat în istorie și în evoluția credințelor
religioase, care au servit la definirea cauzelor, a inamicilor, dar și a mijloacelor, metodelor și
momentelor propice pentru punerea în practică a actelor violente.
De aceea, recrudescența terorismului religios în perioada recentă este parte a unui
proces gradual care poate fi asemănat cu luptele neocoloniale de eliberare, care a prins
credințele religioase între granițe și constrângeri politice și a fost accelerat de marile schimbări
din peisajul politic, militar, social și economic global, la care se adaugă un context local dificil
pentru credincioși.
Nesiguranța și imprevizibilitatea situației actuale, în timp ce lumea este pe cale să
adopte o nouă ordine mondială, mediul presărat cu conflicte etnice și naționaliste le oferă
grupărilor teroriste oportunitatea și „muniția” pentru a-și configura istoria în conformitate cu
datoriile și cauzele divine, în timp ce pentru alții indică faptul că sfârșitul istoriei se apropie.
Ca atare, este imperativ ca aceste noi forțe religioase să nu mai fie tratate în politica
globală ca o forță monolitică, ci să se încerce înțelegerea logicii grupărilor și a mecanismelor
care stau la baza terorismului, pentru a le submina aria de acțiune și puterea.
În prezent, este îndoielnic faptul că guvernele din Statele Unite ale Americii, Uniunea
Europeană, România sau din oricare alt stat sunt pregătite să se confrunte cu această provocare.
BIBLIOGRAFIE

121

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
1.ACQUAVIVA Mike, Terrorism: Special Studies , University Publications
of America, 1989.
2.ARĂDĂVOAICE Gheorghe, ILIESCU Dumitru, NIȚĂ Dan, Terorism.
Antiterorism. Contraterorism, Editura Antet, București, 1997.
3.ARĂDĂVOAICE Gheorghe NAGHI Gabriel, NIȚĂ Dan, Sfărșitul
Terorismului? , București, Editura Antet, 2002 .
4.BODUNESCU Ion, Flagelul terorismului internațional, Editura Militară,
București, 1978.
5.BASARABESCU Gheorghe, Terorism, între istorie și actualitate , Clipa,
nr. 518, București, 2001.
6.COVLEA Marian, Strategii naționale de securitate în Europa post-
bipolară, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” București – Analele
Facultății de Științe Politice, 2006.
7.DEGERATU Constantin, Prevenirea surprinderii strategice: o ecuație
imposibilă , Editura ANI, București, 2007.
8.FALCONI Fabrizio, SETTE Antonello, Osama Bin Laden. Teroare în
Occident , Editura Allfa, București, 2002.
9.GAUDIN Philippe, Marile religii , Editura Orizonturi, București, 2004.
10.GUNARATNA Rohan, Inside Al Qaeda. Global Network of Terror ,
Editura Berkeley Books, New York, 2003.
11.HARVEY Robert, Global Disorder , Editura Robinson, Londra, 2003.
12.HUNTINGTON Samuel P., Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii
mondiale , Editura Antet, Oradea, 1997.
13.JACQUARD Apud Roland, Les archives secrètes d’Al-Qaida , Editura Jean
Picollec, Paris, 2002.
14.ILIESCU Sorina Ramona, Elemente de psihosociologie ale terorismului
suicidar: cine devine terorist și de ce?, lucrare de dissertație prezentată la
absolvirea cursurilor de master – coordonator prof. Univ. Dr. Ion Duvac,
Universitatea București, 2006.
15.JURA Cristian, Terorismul internațional , Editura ALL Beck, București,
2004.
16.KIFNER John, A Son of Israel: Rabin’s Assassin , New York Times, 19
Noiembrie 1995.
17.LEVY Barry, Terrorism and public Health , Editura Oxford University

122

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
Press, 2003.
18.LOVE Joseph, Făurirea Lumii a Treia , Editura Univers, București, 2002.
19.MALIȚA Mircea, Zece mii de culturi, o singură civilizație , Editura
Nemira, București, 1999.
20.MASSOULIÉ François, Conflictele din Orientul Mijlociu , Editura BIC
ALL, București, 2003.
21.NEDOROSCIK A. Jeffrey, Extremist Groups in Egypt , Terrorism &
Political Violence, Vol.14, 2002.
22.NEGUȚ Silviu, Introducere în geopolitică , Editura Meteor Press,
București, 2005.
23.NIMROD José, Terrorism & Political Violence , 2002, Vol. 14.
24.POHLY Michael, DURAN Khalid, Osam Bin Landen și terorismul
internațional , Editura Axel Springer, 2002.
25.PETRESCU Stan, Amenințări primare. Terorism. State la răscruce.
Conflicte locale și regionale. Sărăcie și migrație ilegală, Editura Militară,
București, 2008.
26.PETRESCU Stan, Despre Intelligence și Putere, Editura Militară,
București, 2008.
27.PETRESCU Stan, Terorismul suicidar, Cursul nr. 9, Master Studii de
Securitate și Apărare, UCDC, slides PPT, 2010.
28.PETRESCU Stan, Mediul de securitate global și euroatlantic, Editura
Militară, București, 2005.
29. PETRESCU Stan, A rta și puterea informațiilor, Editura Militară,
București , 2003 .
30.PETRESCU Stan, Informațiile – a patra armă, Editura Militară, București,
1999;
31.PETRESCU Stan, Apărarea și securitatea europeană, Editura Militară,
București, 2006;
32.RANSTORP Magnus, Terrorism in the Name of Religion , Columbia
University Press, 1996.
33.ROLAND Jaquard, În numele lui Ussama Bin Laden , Editura Rao,
București, 2001.
34.TAMIMI Azzam, Time Special Report: Inside Al-Qaeda , Time, 12
noiembrie 2001.

123

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
35.ȚUȚUIANU Simona, Terorismul și capcanele martirajului feminin.
Implicații psihologice și strategice, articol în Revista Informațiilor Militare
(RIM), București, nr. 1-2/2009.
36.VĂDUVA Gheorghe, Dimensiune geopolitică și geostrategică , București
2002.
37.YONAH Alexander, Algerian Terrorism: Some National, Regional and
Global Perspectives , Columbia University Press, 1998.
38.ZACHARY Abuza, Militant Islam in Southeast Asia , Lynne Rienner, 2003.
39.*** Doctrina Națională a Informațiilor pentru Securitate, CSAȚ,
București, 2004;
40.*** Strategia Națională de Securitate a României – 2007 ,
www.presidency.ro/static/ordine/SSNR/SSNR.pdf
41.*** Strategia Națională de Apărare a României – 2010,
www.presidency.ro/static/ordine/SNAp/SNAp.pdf
42.*** US National Security Strategy – 2010 ,
www.whitehouse.gov/sites/default/files/rss/national_security_strategy.pdf
43.*** NATO Defence Against Terrorism, NATO Center of Excellence –
Turkey, February 4, 2010, www.coedat.nato.int/
44.*** A Secure Europe In A Better World – European Security Strategy,
Bruxelles, 12 decembrie 2003,
consilium.europa.eu/uedocs/cmsUpload/78367.pdf.
45.Treaty of Lisbon amending the Treaty on European Union and the Treaty
establishing the European Community , December 13, 2007, http:// eu r-
lex. eu ropa. eu /JOHtml.do?uri=OJ:C:2007:306:SOM:en
46.*** Al Sharq al Awsat , Londra, ediția din 10 decembrie 2001.
47.*** Săptămâna financiară , nr. 57 din 17 aprilie 2006.
48.*** Centrul de studii pentru Terorism și Violența Politică de la
Universitatea St. Andrew, 31 martie 2005.
49.*** Institutul francez al Apărării Naționale, Fragilitatea Europei în fața
terorismului, mai 1999.
50.*** 19-16 Countering Terrorism on US Army on Installation.
51.www.actrus.ro, Academia Forțelor Terestre din Sibiu.
52.www.cadranpolitic.ro
53.www.capmag.com, Capitalism Magazine

124

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010
54.www.cfr.org/issue/135/
55.www.cia.gov, Agentia Centrală de Informații a SUA, articolul
Counterterrorism After Al-Qaeda, Paul R. Pillar .
56.www.comedition.com
57.www.countryreports.org
58.www.cronicaromana.ro
59.www.ecee.ugal.ro
60.www.emulateme.com/country.aspx?countryid=119&country
61.www.faculty.ncwc.edu, North Carolina Wesleyan College.
62.www.fas.org/irp/world/para/docs/980223-fatwa.htm – Federation of
American Scientists .
63.www.fbi.gov/pressrel/pressrel06/mostwantedterrorists022406
64.www.frstrategie.org
65.www.globalizarea.com
66.www.gmr.mapn.ro, Gândirea Militară Românească, Revistă de teorie și
știință militară, editată de Statul Major General al Armatei Române.
67.www.haifa.ac.il, National Security Studies Center, University of Haifa.
68.www.ict.org.il/organizations/org_frame.cfm?orgid=42 – The Institute for
Counter-Terrorism .
69.www.wikipedia.org/wiki/Terorism , Wikipedia – Enciclopedie Liberă.
70.www.itcnet.ro/history/archive/mi2000/current1/mi45.htm – Magazin
Istoric .
71.www.milnet.com
72.www.mipt.org/Patterns-of-Global-Terrorism.asp
73.www.muslimsonline.com
74.www.nps.edu/Library, Naval Postgraduate School .
75.www.odci.gov, Central Intelligence Agency.
76.www.overy.ro
77.www.smartfinancial.ro
78.www.specialoperations.com/Terrorism
79.www.sri.ro
80.www.state.gov, US Department of State.
81.www.terrorism.com, Terrorism Research Center.
82.www.terrorismexperts.org

125

Terorismul religios la cumpăna dintre mileniile II și III Marian COVLEA – 2010

126