Terorismul Organizatii Si Atentate

Terorismul-Organizații și Atentate

Cuprins

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1.Organizații

Contextul în care a apărut terorismul și definiția acestuia

Dezvoltarea terorismului

Structura Organizațiilor

Al Qaeda

Statul Islamic din Irak și Levant

CAPITOLUL 2.Atentate

2.1 Atentatul din 11 septembrie 2001

2.2 Atentatul cu bombă asupra trenurilor din Madrid

2.3 Atentatul de la metroul din Londra

2.4 Atentatul asupra Charlie Hebdo din Franța

2.5 Atentatul sinucigaș din Tokyo, Japonia

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Amenințarea provocată de terorism a crescut în mod constat în ultimi 30 de ani.Cu o tehnologie avansată, actele teroriste au devenit din ce în ce mai distructive și plănuirea actelor a devenind din ce în ce mai elaborată. Doar câteva părți din întreaga lume au rămas neatinse de acest val al terorismului, care a început cu adevărat pe la sfârșitul anilor 1960.

Tot ce ne întrebam acum este dacă nu cumva o persoană teroristă este aceeași cu un luptător pentru libertate, dacă terorismul reprezintă o crimă sau de ce nu un război sau în ultimă instanță dacă tot ceea ce vedem noi acum nu este decât un război al terorii.

Tot ce știm noi în momentele actuale despre terorism, sunt datele conform cărora terorismul implica violente asupra civililor, cu un motiv politic or religios. Actele teroriste sunt organizate cu atenție maximă și sunt comise pentru a intimida anumite grupuri de persoane sau pentru a pune presiune pe unele guverne. În majoritatea cazurilor, terorismul reprezintă o armă ce este deținută de grupuri mici, care lupta împotriva anumitor guverne care la rândul lor dețin armament mult mai sofisticat.

Organizațiile teroriste își mențin secretele și activitățile bine ascunse, acest lucru făcând foarte dificilă operațiune de combatere a terorismului, deoarece grupările nu oferă nici un punct clar al activității lor. Acum că Războiul Rece s-a încheiat, majoritatea oamenilor considera terorismul ca fiind cea mai mare amenințare pentru pace și securitatea națională.

În zilele noastre lumea cataloghează un terorist ca fiind un criminal, însă sunt și anumite persoane în lume care îi considera pe teroriști, luptători pentru o cauză nobilă, aceștia la rândul lor proclamându-se luptători pentru libertate, revoluționari, patrioți sau chiar rebeli. În lumea islamică, numele de jihadist sau mujahedin au aceeași conotație. În numeroase conflicte, ambele părți își numesc inamicii teroriști.

Cei care comit acte de terorism, uneori reușesc să învingă unele guverne, iar în aceste cazuri teroriști devin noii conducători ai statelor. Astfel oamenii care odinioară au fost condamnați pentru crime devin membrii respectați de comunitatea internațională. Ei spun că violența împotriva civililor poarta eticheta terorismului, însă nu contează cum este îndeplinit obiectivul și niciodată acesta nu poate fi justificat.

După atacul din 11 septembrie 2001, al Qaeda a devenit cea mai cunoscută grupare teroristă din lume. Aceasta a fost creată de Osama Bin Laden, un saudit bogat, acesta stabilind și obiectivele grupări de a elibera lumea musulmană de sub influența Americană, de a distruge Israelul și de a înlocui guvernele seculare din țările musulmane cu un regim fundamentalist condus de legile islamului.

Bin Laden a disprețuit cultura Vestică dar și a Statelor Unite, văzându-le pe acestea ca fiind cele mai mari amenințări pentru Islam. Astfel în 1996, acesta a elaborat o declarație de război împotriva Statelor Unite, iar în 1998 a cerut musulmanilor să ucidă orice american sau orice aliat al americanilor oricând este posibil. Conform celor din al Qaeda, uciderea civililor este justificată prin războiul sfânt. Oricum mulți lideri al Qaeda au fost capturați sau uciși dea lungul timpului, însă celulele rezistând în peste 100 de țări. În aceste condiții al Qaeda și afiliații ei rămân în continuare cei mai amenințători inamici ai Statelor Unite dar și a Vestului, aceștia încercând și în ziua de azi să îi înfrângă pe teroriști.

Anumite grupări teroriste sunt totuși organizate în grupuri mici de oameni, care activează separat aceste unități poartă numele de celule.În aceste celule doar liderul poate comunica cu membrii care au funcții ridicate în organizație. Astfel dacă membrii, unei celule sunt capturați, aceștia vor da foarte puține informații interogatorilor despre operațiunile altor celule sau despre liderii organizației.

În aceste timpuri o nouă grupare teroriste zguduie pacea mondială și anume Statul Islamic din Irak și Levant, aceștia din câte se pare acționează diferit de teroriști tradiționali, aceștia ucigând foarte mulți civili, realizând numeroase răpiri majoritatea dintre ele finalizându-se cu executări. Aceștia au ca scop principal stabilirea uni calfat, care să se întindă pe teritoriul Siriei și al Irakului, însă au și câteva din obiectivele islamiștilor, de a elibera lumea musulmană de sub influența americană și vestică.

În ultimele luni, ascensiunea Statului Islamic este tot mai amenințătoare aceștia întreprinzând numeroase acte teroriste în Europa și în Africa.

Actele teroriste care au provocat o panică imensă în întreaga lume sunt: atentatul din 11 septembrie 2001, când teroriști islamiști au preluat controlul asupra 4 avioane, aceștia prăbușind două dintre el în turnurile World Trade Center.În doar două ore de la primul accident, ambele turnuri au fost la pământ.Al treilea avion s-a prăbușit în incinta Pentagonului, iar al patrulea avion a avut că țin U.S Capitol, dar pasageri au reușit să preia controlul din mâinile teroriștilor, avionul prăbușindu-se în Pennsylvania. Aproximativ 3000 de oameni au murit în acea zi, printre aceștia numărându-se angajați ai birourilor, pompieri, polițiști, pasageri și membri de bord ai avioanelor, în această zii fiind marcat cel mai mortal atac terorist din istoria lumii.

Un alt atac important este bombardarea trenurilor din Madrid, acest atac fiind organizat de al Qaeda, în acest act murind aproximativ 200 de oameni și fiind răniți grav alți 1400. Drept rezultat, noul guvern ce tocmai fusese ales în Spania, a retras sprijinul oferit americanilor în campania din Irak.

Un an mai târziu în 2005 4 bombe au fost plasate în 3 stații de metrou din Londra, acesta ucigând mai mult de 50 de persoane și rănind mai mult de 700. Grupul care a proclamat acest atentat, a declarat că acest act a fost săvârșit datorită implicări Angliei în războaiele din Afghanistan și Irak.

Cel mai recent atentat care zguduie întreaga Europă este cel de la Charlie Hebdo, unde mulți membri ai revistei de satira, au fost uciși cu sânge rece, de doi membri ai grupări al Qaeda, aceștia justificând atacul ca fiind o răzbunare pentru profetul Mahomed care a fost ironizat în diverse caricaturi, acesta fiind expuse către vânzare. Drept urmare Frântă a suferit o criză foarte mare a securității naționale.

Totuși aceste acte de terorism pot fi prevenite, după atacul din 11 septembrie 2001, tehnologia și legile aferente elaborate de oficiali, cu ajutorul cetățenilor au reușit să prevină multe din atacuri ce păreau a fi teroriste și au reușit să le demascheze planurile. Astfel dacă oficialii statelor împreună cu cetățenii care din câte se pare au cel mai mult de suferit își vor uni forțele atacurile teroriste, pot fi împiedicate astfel putându-se crea o siguranță națională mult mai mare.

CAPITOLUL 1. Organizații

Folosirea deliberată și sistematică a unor mijloace violente sau amenințări de natură să provoace teamă și neîncredere, panică și nesiguranță, ignorând orice norme umanitare, comise de un grup sau de o organizație pentru atingerea unor scopuri politice.

1.1 Contextul apariției terorismului

Încă din cele mai vechi timpuri violenta, teroarea și frică au fost mijloace ce au acompaniat manifestările forței. La început violenta a fost folosită în scop politic, și acest lucru realizându-se pentru supunerea populației sau eliminarea pretendenților de la putere.

Un tip de terorism relevant pentru antichitate poate fi cel funcțional, aceasta modalitate a fost folosită în mod obișnuit de către state ce foloseau violenta și teroarea pentru a își învinge adversarii. Astfel în Grecia antică spartanii hopliți organizau atacuri frecvente împotriva iloților.

Dea lungul timpului termenul de terorism și-a păstrat, ba chiar și-a dezvoltat înțelesul. Așadar în Evul Mediu, în timpul eliberării Ierusalimului de sub stăpânire musulmană, cruciații au dat piept cu o împotrivire a populației musulmane arabe, iar timp de două secole violenta și teroarea au dominat Orientul Apropiat și Mijlociu.

În secolele XII-XIII s-a implementat trerorismul ca armă politică, țintele erau reprezentate de ofițeri, prinți, miniștrii și lideri religioși.

Așadar în secolele XVIII-XIX și pe la începutul secolului XX terorismul a fost descris ca și fiind drept acțiuni individuale. Atentatorii au atacat președinți, împărați, regi și lideri politici, drept exemplu putem lua atentatul unde Franz Josef a fost ucis în anul 1853. Aceste acțiuni ale teroriștilor singuratici au fost urmate de mișcări cu un caracter secret, bineînțeles aceste mișcări violente care au dezlănțuit teroarea au generat represiunea și terorismul de stat. Reprezentativ pentru terorismul solitar este atentatul de la Sarajevo din 28 iunie 1914 unde moștenitorul Imperiului Austro-Ungar Franz Ferdinad a fost asasinat.

Cu timpul terorismul a evoluat progresiv astfel acesta a trecut de la metode de constrângere la influențarea opiniei publice astfel ajungându-se la stadiul de apogeu ce reprezintă manifestările specifice din ultimii zece ani. Evoluțiile cele mai recente și radicale sunt înfățișate de fundamentalismul islamic.

,,Termenul de terorism vine din limba latină, de la cuvintele terror-terroris, și are

Conotație militară. Terorismul era folosit de legiunile romane pentru a impune legea

Lor, înspăimântând populația și obligând-o astfel la supunere. Hitler avea și el o atitudine

Extrem de favorabilă față de terorism. Unul din principiile după care se ghida și

Pe care-l enunță în „Mein Kampf “era acela potrivit căruia „singurul mijloc de a câștiga

Cu ușurință împotriva rațiunii îl reprezintă teroarea și forța “."

În ziua de astăzi sunt multe definiții care încearcă să explice fenomenul de terorism, însă primele încercări de a contura acest termen au fost cele din cadrul Conferințelor Internaționale de Unificare a Dreptului Penal care au avut loc în anul 1927 la Varșovia și în cadrul Conferinței de Armonizare a Dreptului Penal din anii 1930 ce a avut loc la Bruxelles și din anul 1931 de la Paris.

,,Prima încercare de definire a termenului de terorism a fost realizată sub asuspiciile Ligii Națiunilor, cu ocazia elaborării, Convenției internaționale pentru prevenirea și reprimarea terorismului" din 1937. În articolul 1 din document a fost definită sintagmă, acte de terorism" ca fiind fapte criminale împotriva unor personalități anume, a unor grupuri de persoane sau în public… La Conferința de la Madrid din 1934 erau incluse în noțiunea de terorism acte precum: provocarea de catastrofe, distrugerea lucrurilor de artă, participarea la masacre colective, și atrocități comise de la adresa unei populații private de posibilitatea de a se proteja."

În timpurile noastre terorismul cunoaște numeroase forme de definire, unele dintre acesta considerând aceste acțiuni ca fiind normale, altele consideră inversul. Definițiile care au în vedere faptul de normalitate al acțiunilor teroriste, socotesc acest lucru ca o reacție asupra sistemelor sociale și a bulversării sistemelor de valori.

Totuși ce mai des folosită definiție a terorismului este cea de, scop și metoda": ,, Terorismul este o tactică de luptă neconvențională folosită pentru atingerea unor obiective politice. El se bazează pe acte de violență spectaculară acționate asupra unor populații neimplicate în mod direct în conflict dar cu potențial de presiune asupra conducerii (stat, organizații, categorii sociale sau, împotriva unui grup de persoane civile)lor sociale și a bulversării sistemelor de valori.

Totuși ce mai des folosită definiție a terorismului este cea de, scop și metoda": ,, Terorismul este o tactică de luptă neconvențională folosită pentru atingerea unor obiective politice. El se bazează pe acte de violență spectaculară acționate asupra unor populații neimplicate în mod direct în conflict dar cu potențial de presiune asupra conducerii (stat, organizații, categorii sociale sau, împotriva unui grup de persoane civile) în sensul scontat de teroriști – producerea unui efect psihologic generalizat de panică și intimidare, augmentat de folosirea manipulativă a mediei, cu scopul atingerii unui obiectiv greu de realizat prin mijloace democratice sau convenționale.”

Din punct de vedere economic terorismul este profitabil deoarece cu o investiție minimă teroriștii pot provoca pagube de miliarde de dolari, iar în ceea ce privește publicitatea ei își pot asigura cea mai ieftină publicitate, astfel își pot prezenta scopurile ca și grup.

Datorită pagubelor pe care le pot provoca și a mediatizării extrem de ieftine terorismul poate fi sau chiar este cea mai ieftină strategie politică.

O caracteristică fundamentală a fenomenului terorist este aceea că actele individuale nu pot fi susținute și nu își îndeplinesc scopul decât în măsura în care sunt realizate într-un cadru organizat care să permită acumularea de resurse și informații, recrutarea și instruirea indivizilor și o orientare strategică.

Sunt numeroase forme de manifestare a terorismului. Deși ele nu au toate un impact direct asupra vieții oamenilor, sistemelor de valori și normelor de drept, se constituie totuși într-un mediu de insecuritate socială și individuală. Dintre acestea putem enumera: terorismul revoluționar, terorismul familial, terorismul religios, terorism stradal, etc..

1.2 Dezvoltarea Terorsimului

Terorismul este într-o continuă schimbare. În timp ce fața terorismului rămâne aceeași, acesta se transformă rapid într-o unealtă împotriva adversarilor. Astfel terorismul evoluează rapid într-o strategie de război pentru secolul 21, acesta adaptându-se rapid în contextul socio-politic. Unele din aceste schimbări facilitează, abilitățile terorismului în a produce acte, a procura resurse și în ași dezvolta noi capabilități.

În altă ordine de idei, putem pune aceste schimbări în contextul socio-politic actual, ca fiind necesare privind evoluția terorismului, care a reușit să crească mult mai mult decât alte tehnici au făcut-o. Această evoluție este condusă pe parcursul timpului de natura conflictului deja existent dar și de relațiile internaționale actuale.

Când descriem evoluția terorismului, este nevoie să ne uităm și cum teroarea a fost utilizată pe parcursul istoriei, este esențial să ne amintim cum formele societății și guvernele din trecut, erau mult mai diferite decât sunt astăzi. Astfel în absența unei autorități care să poată controla jocurile existente în război care erau deschise de mai mulți jucători.În ciuda armatelor naționale, o mare varietate de nobili, mercenari și lideri ai unor facțiuni religioase care au participat la razboie. Acesta implicare în războaie a fost considerată ca fiind perfect legitimă. În acest contrast al erei moderne, unde națiunile merg la război, implicarea privată este complet ilegală.

În cele mai vechi timpuri cei care au practicat terorismul au fost fanaticii și asasini, aceștia neavând o filosofie particulară sau o doctrină în ceea ce privea practicarea terorismului.. Cum sistemele politice au devenit din ce în ce mai sofisticate, iar autoritatea a fost văzută nu ca un dar de la Dumnezeu, ci mai mult o construcție a societăți, astfel elaborându-se noi idei despre conflictul politic.

Așadar în istorie au fost două ideologi care au îmbrăcat forma violenței sociale și anume Marxismul, care a evoluat în iteriorul comunismului și anarhismul. Comunismul să bazat pe războiul dintre clasele sociale și încercă mărirea puterii statului, cu ajutorul clasei muncitoare, până când acest ajutor nu a mai fost necesar.În același timp anarhiști considerau că după ce statul va fi complet distrus, nimeni și nimic nu va mai necesita vreo înlocuire, iar oameni vor putea trăi și interacționa fără ca statul să se implice.Pe scurt comunismul accepta o organizare coercitivă a statului, ca fiind mult mai de succes privind cele două ideologi. Anarhismul supraviețuiește însă în era modernă și păstrează atracția pentru violență a extremiștilor din ziua de astăzi.

La începutul secolului 20 naționaliști arabi au simțit că sunt trădați. Aceștia au crezut în promisiunile vesticilor, de a le oferi independenta după războiul rece, încrederea fiindule însă trădată aceștia fiind foarte dezamăgiți fără doar și poate.

Odată cu sfârșitul celui deal Doilea Război Mondial, terorismul și mărit implicarea în alte conflicte majore. Astfel terorismul a devenit de departe o armă importantă capabilă să ofere efecte globale, mai mari decât cele oferite de rachete sau pirothenisti intercontinentali. Acest lucru a dovenid clar că terorismul poate fi o unealtă semnificativă a diplomației și a puterii internaționale pentru statele care înclină spre a o folosi.

1.3 Structura Organizațiilor Teroriste

Organizațiile teroriste sunt modalități de extindere și de exprimare organizată, de selectare atentă a indivizilor și de grupare a lor pe scopuri și sisteme de reacții. Terorismul este în principal un fenomen politic, adică un mijloc de a pune în aplicare anumite politici. Din cauza acestui motiv terorismul nu trebuie să fie înțeles că fiind doar mâna unor criminali, deoarece aceștia la rândul lor pot fii doar niște păpuși manevrate ale terorismului.

,, El trebuie considerat, cel puțin în această etapă a analizei fenomenului, ca un sistem de mijloace de realizare a unor scopuri și obiective foarte bine gândite, în majoritatea lor de natură politică. În acest sens, terorismul are valoare strategică, principalele sale funcții fiind:

– Funcția de amenințare;

– Funcția de descurajare;

– Funcția de pedepsire (funcția punitivă);

– Funcția de răzbunare;

– Funcția de atragere a atenției.”

Aceste organizații teroriste exista într-un număr foarte mare și sunt foarte diversificate, unele dintre ele fiind extrem de violente și folosesc diverse procedee pentru a teroriza lumea.

Anumite grupări teroriste sunt create pentru un scop bine determinat după care dispar, altele sunt create pentru o perioadă foarte lungă de timp, acestea având ținte și obiective ample, în care membrii lor sunt dispuși să facă orice le stă în putință pentru a duce la îndeplinirea obiectivelor.

Majoritatea grupărilor teroriste au luat naștere la sfârșitul secolului al XX-lea acestea având puternice amprente ideologice. Deși par asemănătoare organizațiile teroriste se deosebesc unele de altele, chiar dacă se aseamănă prin acțiunile lor violente grupările teroriste nu au aceleași origini, ele sunt rezultatul stării de haos și au luat naștere în urma unor conflicte care nu mai exista dar totuși care se pot manifesta oricând, profitând de un mediu de insecuritate și teroare.

Organizațiile teroriste nu pot fi considerate grupuri de masă, deoarece acestea nu au în componența lor numeroși membri. Acestea iau naștere având interese și porniri specifice capabile să adune indivizi care sunt dispuși să facă orice le stă în putință pentru aceste cauze, aceștia din urmă având o părere fermă asupra scopului în care lupta și dau dovadă de o inteligență remarcabilă.

În mod obișnuit într-o organizație teroristă există diferite niveluri de implicare.În principal o organizație teroristă este structurata pe patru niveluri și anume susținători pasivi, susținători active, cadre operaționale și lideri. Susținători pasivi se pot amesteca cu cei active, aceștia putând lua la cunoștință că actuala lor relație este pentru organizație.

Liderii furnizează direcții și politici, aprobă scopurile și obiectivele organizației și acordă primordial sfaturi pentru operațiuni. În mod obișnuit lideri ajung în această funcție crescând în nivel în organizație sau își creează propria organizație.

Cadrele sunt reprezentate de membrii activi dintr-o organizație teroristă. Acest eșalon nu doar participa la operațiuni, deasemenea ei conduc zone de inteligență, finanțe, logistică, propaganda și comunicație. Cadrele de mijloc tind să devină antrenori și tehnicieni cum ar fii pentru construcția bombelor, în finanțe și experți în supraveghere. Cadrele de început sunt cele care bombardează inamicii și fac alte acțiuni teroriste similare bombardamentelor.

Susținătorii activi sunt membrii care acționează în politică, strâng fonduri și informații despre activitatea grupului. Aceștia acționează vizibil și tacit, deasemenea conduc activitățile bazate pe inteligenta și supraveghere și furnizează casele de siguranță, contribuțiile financiare, medicale și își tranzitează asistenta către cadrele membre ale organizației. Suporterii activi sunt conștienți de relația cu grupul terorist, dar ei nu comit acte violente.

Susținătorii pasivi sunt de obicei indivizi sau grupuri de indivizi care simpatizează intențiile și obiectivele primordiale anunțate de o anumită grupare teroristă, dar nu sunt îndeajuns de pregătiți să preia un rol activ în terorism. Este posibil că ei să nu fie conștienți de relația lor cu grupul terorist. Uneori frică de măsurile drastice pe care le pot lua teroriști reprezintă un factor de manipulare în susținerea pasivă. Simpatizanții pot fi folositori în activitățile politice, în strângerea de fonduri și asistenți forțați în adunările de inteligență, dar și în alte acte nonviolente.

Grupările teroriste își fac recrutările din rândul populației care simpatizează obiectivele lor. Anumite organizații pot servi ca locuri pentru recrutare pentru teroriști. Anumite proceduri de recrutare sunt conduse în întreaga lume prin intermediul școlilor care sunt finanțate de ambele părți guvernamentale sau neguvernamentale.

Recrutările pot obține voluntari din diverse medii sociale. Apropierea de un comportament radical sau care au avut acțiuni directe cu terorismul se pot dezvolta în cursul mai multor ani sau a mai multor decade. Spre exemplu Jose Padilla un susținător al terorismului să oferit voluntar pentru a detona o bombă în Statele Unite ale Americi, acest lucru poate ilustra tehnicile al-Qaida pentru ajutor, finanțare și care demonstrează metodele nu foarte dezvoltate pentru a produce acte teroriste ale grupărilor.

Teroriștii organizează grupări bazate pe familii sau angajamente în diferite zone geografice, acestea având funcții specifice cum ar fi acțiunile directe sau pe bază de inteligență. Aceste grupări pot fi chiar și multifuncționale. Grupările membre rămân în strânsă legătură una cu cealaltă pentru a furniza încredere și suport emoțional în procedurile de securitate. Liderii acestor grupări sunt singurele persoane responsabile cu comunicarea și coordonarea celorlalte cadre din grupările afiliate. O organizație teroristă poate forma o singură grupare sau mai multe care operează local sau regional, de obicei dea lungul frontierelor sau în diferite țări unde desfășoară anumite operații de tranziție.

Acționând în grupări formate din puțini membri aceștia își consolidează securitatea. Fiecare celulă nu este anonimă doar publicului ci și între ele. Această structură descentralizata îi ajută pe activiști să scape de închisoare șiș a își continue acțiunile în libertate.

Există două metode principale de structură organizațional în grupurile teroriste, aceste metode sunt cea ierarhică și cea în rețea. O celulă poate avea însă și ambele metode structurale.

Organizațiile în care structură este ierarhică au lanțul de control, de comandă și responsabilitățile bine definite. Organizațiile ierarhice dobândesc funcții și specializări în grupările subordinate cum ar fii în ajutorul asupra operațiunilor și al inteligenței.În mod obișnuit doar liderul grupării are cunoștințe legate de celelalte grupări sau contacte, și doar un lider are vizibilitate asupra întregii organizații.

Structura de rețea reprezintă teroriștii ce folosesc un larg sistem de rețele, față de cei de dinainte. Grupurile bazate pe religie sau pe un singur motiv, au mai degrabă la bază o agendă politică sau naționalista. Ei au mai puțină nevoie de structură ierarhică pentru a coordona planuri și pentru a acționa.În orice moment ei pot pierde contactul cu indivizii sau grupurile afiliate din diferitele zone. Obiectivele generale și țintele sunt anunțate, iar indivizii sau grupările sunt așteptate să se folosească de flexibilitate sau de inițiative pentru a conduce acțiunea de ajutor.

Eficacitatea organizațiilor retelistice depind de anumite aspect. Realizările rețelei pe termen lung pot fi benefice doar dacă grupările împart aceeași ideologie, au interese și obiective comune. O mare dificultate pentru organizațiile cu structura în rețea poate fi ca acestea să nu împartă aceeași ideologie sau că acțiunile întreprinse de o anumită celulă să nu fie pentru îndeplinirea obiectivelor organizației.În acest caz independența grupărilor poate da greș în realizarea sinergiei dintre activități și limitele contribuțiilor pentru scopul comun.

Catalogând grupările teroriste după afilierea de care dă dovadă cu guverne care le furnizează indicații de care au nevoie cum ar fii despre tehnologie, operațiuni și acces la diferite tipuri de armament, Statele Unite identifica trei tipuri de afilieri și anume suport individual, suport oferit de state și state implicate direct în grupările teroriste.

Suportul individual se referă la grupările teroriste care activează autonom și primesc un ajutor nesemnificativ din partea oricărui guvern.

Suportul oferit de state se referă la grupări care în general activează independent dar primesc ajutor din parte unui singur sau a mai multor guverne.

State implicate direct în grupările teroriste, semnifica acel lucru când un grup terorist operează ca un agent din parte unui guvern și primesc un ajutor substanțial privind tehnologia, logistică și ajutor operațional, însă adesea sunt chiar sponsorizate de către guverne.

1.4 Al-Qaeda

Al-Qaeda este o rețea teroristă internațională fondată de către Osama bin Laden în anul 1988. Majoritatea definițiilor acestei grupări au pornit de la originea numelui, al Qaeda” care se traduce, Baza”, și acest lucru datorită unor referințe dintr-un computer care a arătat identitățile unor veteran arabi care au luptat în războiul din Afganistan împotriva Uniuni Sovietice, până la Osama bin Laden care a ales că centrul de comandă al organizației să fii amplasat adânc în munții din Afganistan.

Numele de al Qaeda, a devenit brusc în vizorul media începând cu luna august a anului 1998 când ambasada Statelor Unite a fost bombardată. De fapt Abdallah Azza a fost cel care a pus numele organizației.În 1988 la primele semnale date de retragerea sovieticilor din Afganistan, Azzam decide să nu dizolve armata arabilor voluntari pe care o crease patru ani mai devreme, dorind să o folosească în alte vaste misiuni cum ar fi și recucerirea lumii musulmane.

Moartea violenta a lui Azzam în Peshawar din anul 1989 produce o mișcare rapidă de reorganizare a grupării. Asasini lui Azzam nu au fost niciodată identificați, însă cei care l-au ucis pe acesta l-au adus în peisaj pe Osama bin Laden. Bin Laden aduce un impuls diferit în al Qaeda și o nouă direcție privind strategia jihadista.

Rohan Gunaratna crede că mașina capcană în care a fost ucis Azzam, a fost o muncă executată de un profesionist care a utilizat un dispozitiv explosiv activat de la distanță, acest lucru fiind mâna grupului Egiptean al-Jihad, sub atentă îndrumare a noului său mentor bin Laden. Acest moment din istorie a fost și cheia schimbării, deoarece al Qaeda în contextual noii strategii de a lupta pe teritoriul național, adopta tehnici utilizate de Egipteni.

Trist de aflarea morții părintelui spiritual sau pe deoparte fericit de dispariția rivalului sau, bin Laden se reîntoarce în Arabia Saudită, unde este întâmpinat cu onoruri precum un erou al Islamului. După moartea lui Azzam, bin Laden preia controlul asupra fondurilor și mecanismelor Maktab.

În 2 august 1990, în timpul invaziei Iraqului asupra Kuweitului, îl transform ape bin Laden dintr-un aliat al Statelor Unite împotriva URSS în cel mai activ și periculos adversar al acesteia. Acesta după reîntoarcerea în Arabia Saudită a avut o întâlnire cu familia regală, și le-a cerut acestora să nu le permită șederea trupelor americane pe teritoriul Arabiei, familia regală nu a fost de acord astfel 500.000 de soldați americani au debarcat în Arabia Saudită, iar peste 6.000 de soldați în special forțele aviatice au rămas în regat din 1991 până în 2003 conducând operațiuni împotriva Iraqului. Din această cauză bin Laden a blamat acesta aprobare a familiei regale, deoarece el îi acuză pe americani de ocuparea sfântului pământ Islamic și pe familia regală Saudită de facilitarea acestui lucru.

În 1991 după cearta cu liderii Saudiți, bin Laden se refugiază în Suda, unde cumpăra o proprietate care este folosită ca loc de antrenament pentru militanții al Qaeda, de data aceasta pentru a lupta împotriva Statelor Unite și a intereselor acesteia, deasemenea și pentru a porni jihadul în peninsulă Balcanică, Cecenia, Kashmir și În Filipine.

Bin Laden rămâne în Sudan până în momentul când guvernul sudanez sub presiunea Statelor Unit și a Egiptului îl expulzează. Astfel în mai 1996 bin Laden se întoarce în Afganistan unde îi ajută pe talibani să dețină controlul asupra teritoriului, talibani capturează Kabul în septembrie 1996.

Bin Laden împreună cu Zawahiri cred că singura șansă de a aduce regimul Islamic la putere este de a elimina din regiune toate fostele regimuri ale Statelor Unite care au început din 1990.bin Laden și Zawahiri transforma al Qaeda într-o amenințare globală pentru securitatea Statele Unite, culminând cu atacurile din 11 septembrie 2001. De această dată al Qaeda devină o coaliție de grupări radical islamiste care au acționat sub tutela lumii musulmane, majoritatea grupărilor fiind oponente ale guvernelor. Celulele și asociații al Qaeda au fost localizați în peste 70 de țări conform Statelor Unite.

În 1992, al Qaeda revendica un atentat cu bomba asupra unui hotel din Yemen unde 100 de militari ai Statelor Unite așteptau pentru o operațiune de debarcare în Somalia, însă nimeni nu a fost ucis.

În februarie 1993 un mare val de informații au fost descoperite despre un posibil atentat asupra World Trade Center, iar cel care trebuia să fie responsabil cu plasarea bombelor era Ramzi Ahmad Yusuf, acest lucru sugera o posibilă implicare a al Qaeda. Tot în 1993 de data aceasta în luna octombrie al Qaeda revendica responsabilitatea de a armă facțiunile din Somalia, unde au și fost ucise 18 operațiuni ale forțelor speciale American în localitatea Mogadishu.

În iunie 1995, în Etiopia membrii al Qaeda decid să ajute militați din Grupul Islamic Egiptean, în încercarea de asasinare a lui Mubarak.Al Qaeda avea să bombardeze turnurile Khobar un complex de lângă Dharan, Arabia Saudită în iunie 1996. Directorul FBI Louis Freeh anterior atribuia atacul saudiților șiiți disidenți, care lucrau cu agenți Iranieni, în acest atac 19 oameni ai aviației americane au fost uciși.

Al Qaeda au fost aleși ca și responsabili pentru atacul cu bomba din august 1998 asupra ambasadei Statelor Unite din Kenia și Tanzania unde au fost uciși aproximativ 300 de oameni.La 20 august 1998 Statele Unite au lansat rachete de croazieră asupra taberelor de antrenament ale lui bin Laden în Afganistan.

În decembrie 1999, Statele Unite și autoritățile Iordaniene descoperă planul al Qaeda împotriva site-urilor religioase din Iordania și aparent și a unui atac asupra aeroportului internațional din Los Angeles.

În octombrie 2000, activiști al Qaeda ataca U.S.S Cole într-un atentat sinucigaș cu bombă în timpul când Cole era ancorat într-un port din Yemen. Nava a fost avariată și 17 marinari au fost uciși.

După cum bine se știe al Qaeda a activat pe mai multe teritorii din continentul African cele mai cunoscute fiind Sudan, Afganistan, Pakistan și peninsula Arabă. Pentru a înțelege mai bine cu ce s-au ocupat membrii organizației și de cine au fost sau nu ajutați voi detalia ce să întâmplat în aceste teritorii.

După cum am văzut mai sus, în anul 1991 după cearta cu familia regală din Arabia Saudită, bin Laden precum Profetul Mahomed când a părăsit Medina, alege exilul și se refugiază în Khartoum în Sudan. El a fost primit cu brațele deschise de Hassan al-Turabi pe care îl întâlnise în Pakistan. Al-Turabi era secretarul general al Conferinței populare arabe islamice, care oficial accepta mișcările politici Islamiste, deasemenea ajuta militant Islamici.

Bin Laden a avut parte în Sudan de un nesperat ajutor în varii domenii. El s-a angajat în construirea unor șosele modern și case, iar în schimb statul trebuia să închidă ochii asupra activităților clandestine, permițându-i acestuia să întemeieze o, baza solidă” pentru mujahedini. Deasemenea el a putut să țină o strânsă legătură cu vecini săi deasemenea militanți Islamici din Cornul Africi, în special cu gruparea Islamică unită din Somalia, dar și cu armata islamică Aden-Abyan din Yemen.

Un teolog radical și deasemenea un oameni de afaceri Saudiți îl ajută pe bin Laden, în 1994 să își crească mișcarea politică de opoziție împotriva familiei regale. După ce oficialii unor comitete locale au fost închiși de către Saudiți, aceștia au decis să își deschidă magazine în Londra.

Regimul Saudit fără doar și poate un model politic și religios pentru lumea musulmană, însă dominat de corupție și de alianță cu Statele Unite, sunt nevoiți să întâlnească o adevărată amenințare chiar pe propriul teritoriu. În februarie 1994 fondurile saudite ale lui bin Laden au fost înghețate, iar cetățenia Saudită i-a fost retrasă, acesta afla prin câțiva intermediari saudiți cu care încă păstrează o legătură discretă de acest lucru, însă nu să putut face nici un compromise datorită prezenței Americane. Acesta operațiune a fost completată când autoritățile Orientului Mijlociu, încep să facă presiuni asupra Sudanului pentru a îl izola. Ca urmare a faptelor relatate mai sus bin Laden începe să utilizeze principiul autoapărări pentru a își justifica luptă.

După mai multe evadări bin Laden devine mai precaut și mai secretos. Înainte de 11 Septembrie 2001, bin Laden nu și-a asumat niciodată responsabilitatea pentru vreunul dintre atacurile care au avut loc pe parcursul anilor. Oficial el a fost declarat vinovat pentru atacurile care au avut loc însă de fiecare dată acesta și-a negat implicarea.

În 1994 când teroristul venezuelean Ilich Ramirez Sanchez cunoscut ca și Carlos Șacalul s-a convertit la Islam și s-a retras din activitate, stabilindu-se și trăind în pace în Sudan, a fost extrădat către autoritățile francize, bin Laden a fost convins că nu poate să mai trăiască în siguranță în Sudan. După o scurtă recapitulare privind situația globală acesta a ajuns la concluzia că Afganistan în ciuda existenței grupărilor rivale, este cel mai sigur loc pentru militanții salafisti.

Într-un interviu acordat unui reporter American Osama bin Laden dezvălui un loc pe care la găsit în munții din Afganistan, care îi amintește de un deșert din copilărie. Situația din Afganistan era schimbată față de când bin Laden părăsise acesta tare în urmă cu șapte ani. Facțiunile tribal luptau pentru controlul țării, iar pentru realizarea acestui lucru aceștia brutalizau oamenii, până când în 1994 aceștia au fost înfruntați de talibani.

Bin Laden, a ajuns în Kabul în mai 1996, fiind întâmpinat de către Gulbuddin Hekmatyar, care preluase frâiele în anumite activități alea MUKUB-ului după asasinarea fondatorului organizației Abdallah Azzam în 1989.În 26 august bin Laden a emis prima sa hotărâre din Afganistan, reprezentând un ultim avertisment pentru Satele Unite ca să părăsească Arabia Saudită.

A doua ofensivă a talibanilor a fost reprezentată de cucerirea Kabulului la 27 septembrie 1996. Astfel bin Laden își consolidează legăturile cu talibani și se re apropie de șiiți iranieni, având acum o strânsa colaborare împotriva inamicului comun și anume imperialismul American.

Talibani al căror lider este Mullah Omar un fost veteran din războiul contra sovieticilor, controlează acum 80 la sută din Afganistan, acesta având și susținerea populației.

La începuturile anului 1997 talibani au decis redeschiderea taberelor de antrenament pentru voluntarii arabi. Conducerea lor a fost încredințată asociaților apropiați lui bin Laden, în principiu saudiți și yemeni, fiind apoi urmați de o majoritate a militanților egipteni, care se aflau sub comanda lui Ayman al-Zawahiri. Un nou val de voluntari au ajuns în aceste tabere de antrenament, aceștia participând direct în lupta contra forțelor aliate ale nordului.

O delicată rețea de alianțe, bazată pe onoare, legături de căsătorie, cu funcții administrative, ajutor financiar și implicări în traficul de armament, a fost creată între talibani și mișcarea lui bin Laden.Bin Laden a fost membru în consiliul bătrânilor talibani, iar lui Mullah Omar ia fost acordată o funcție onorabilă în al Qaeda.

Afganistan a fost principală casa pentru al Qaeda în perioada când Osama bin Laden era rezident adică între 1996-2001. Grupările al Qaeda sau protectori lor din regimul talibani care au condus în acești ani, au fost capturați, dar în mare parte au fost izgoniți din Afganistan în timpul luptelor din Operațiunea pentru libertate care a început în 7 octombrie 2001, care continuă și astăzi.

Principalii lideri ai al Qaeda nu au fost prinși de către forțele Statelor Unite, aceștia îndreptându-și eforturile în Pakistan.În decembrie 2001, după atentatul din 11 septembrie, Statele Unite și-au sporit efortul pentru al captura pe Osama bin Laden, aceștia descoperind că bin Laden a fost văzut în apropierea munților Tora Bora din provincial Nangarhar, adică la 30 de mile de graniță ce desparte Afganistan de Pakistan. Însă poliția din Afganistan care lupta de partea Statelor Unite nu au putut să prevină aceasta evadare. Anumiți soldați ai Statelor Unite, chiar și ofițeri, acuzând facțiunile Afgane că au acceptat bani sau avantaje din partea triburilor sau clanurilor pentru a permite evadarea liderilor al Qaeda.

Oficiali americani rămân concentrați pe capturarea membrilor al Qaeda care operează acum pe teritoriul Pakistanului, însă aceștia întâmpina anumite dificultăți, deoarece din câte se pare gruparea își crescuse deja influenta în rândul militanților islamiști care operau deja în Pakistan și dea lungul graniței. Forțele al Qaeda care au fugit din Afganistan împreună cu simpatizanți talibani, rămân activi în Pakistan și își extind relațiile și ajutorul, împreună cu grupările teroriste pakistaneze care erau contra atacurilor venite din partea vestului și a Indiei, momentul fiind culminat cu asaltul din Mumbai, India în noiembrie 2008, unde 173 de oameni au fost uciși, operațiunea fiind organizată de gruparea pakistaneză Lashkar-e-Taiba, grup considerat foarte apropiat de al Qaeda.

Se crede că fondatorul al Qaeda Osama bin Laden împreună cu generalul sau islamistul egiptean Ayman al Zawahiri, dar și mai mulți membrii seniori ai grupări, se aflau ascunși în nord-vestul Pakistanului. Lideri al Qaeda aveau misiunea de a încuraja pe musulmani pakistanezi să se opună americanilor care ocupa Pakistan și Afganistan, și să lupte împotriva ofițerilor și politicienilor pakistanezi care sprijină Statele Unite.

Se crede că al Qaeda își păstrează taberele în vestul Pakistanului unde extremiști străini, primesc antrenament, pentru viitoare operațiuni teroriste. Se estimează că 150 de vestici au asistat la antrenamentele din aceste tabere din 2008. Cum presiunea militară era fixată pe al Qaeda aceste tabere au devenit din ce în ce mai mici, dar mai mobile.În 2010, aspiranți vestici care doreau să devină teroriști, continua să vină în aceste tabere al Qaeda.

Recent atenția Statelor Unite s-a fixat asupra sediului al Qaeda din Yemen, deoarece acesta începea să ofere ajutor strategic și psihologic aliaților din grupările pakistaneze.

Pe la începuturile anului 2009 administrația Obama declară că obiectivul principal al Statelor Unite este să descentralizeze și să învingă al Qaeda și baza din Pakistan, deasemenea și să împiedice reîntoarcerea acestora în Pakistan sau Afganistan.

Al Qaeda să folosit de puterea să media pentru a promova ideologii autoritare și să discrediteze statul Pakistanez, permițându-i să coopereze cu o largă varietate de militați pakistanezi, provocând astfel autoritatea statală și să învingă eforturile americane de ajutor din Afganistan.

Gruparea Tehrik-e Taliban Pakistan este o organizație umbrela a militanților islamiști din vestul Pakistanului, care sunt afiliați ai al Qaeda. În august 2009 moartea liderului TTP Baitullah Mehsud, a fost un succes notabil al Statelor Unite. În urma acestui incident în anul 2009 au loc în zonele urbane ale Pakistanului, numeroase atacuri sinucigașe cu bomba, acestea continuând și în 2010, lucru care demonstrează rezistenta militanților regionali. Noul lider, aliat, care era și militant al Al Qaeda, avea să devină un adevărat pericol în regiune.

Anumiți analiști au fost îngrijorați de succesul operațiuni cu drone asupra luptătorilor al Qaeda în orașele Pakistaneze deoarece aceștia erau greu de localizat, și deasemenea puteau să atragă o furie din partea cetățenilor Pakistanezi asupra Statelor Unite. Seniorii din al Qaeda doresc să devină și mai activi în orașul pakistanez Karachi. Al Qaeda se concentrează pe provocarea de conflicte în orașul Karachi dar și în capitala culturală a Pakistanului și anume Lahore, acest lucru destabilizând armata pakistaneză, aceștia putând să își stabilească un nou loc de siguranță.

În ciuda faptului că al Qaeda a suferit anumite pierderi în operațiunile din Pakistan, organizația a reușit să adune militanți teroriști anti Statele Unite, care aparent a fost un lucru benefic, după supusele mai multor analiști. Anumiți pakistanezi și oficiali vestici au văzut cum Islamabadul pierde războiul contra militanților religioși ai al Qaeda, cei din urmă reușind să captureze noi zone în care puteau să opereze. În același timp armata pakistaneză părea că ezită să lărgească operațiunile terestre ofensive asupra grupărilor vestice care erau afiliate al Qaeda și anumiți lideri militanți începeau să creadă, cum că armata s-a retras, acest lucru permițându-i grupării al Qaeda să își continue operațiunile de bază.

Cum am scris mai sus al Qaeda a avut activități pe vaste teritorii din continentul african și nu numai, așa că în încheierea acestei detalieri despre al Qaeda vom aprofunda și despre activitățile și afiliați, pe care această letală grupare le-au avut și în Yemen.

Al Qaeda a avut o lungă prezenta în Yemen, însă simpatizanții acestei grupări preced din organizația care era sub comanda lui bin Laden. Yemeni erau pe locul secund ca număr de persoane care au participat în lupa contra sovieticilor în Afganistan. Numărul yemenilor mujahedini care au rămas fideli al Qaeda după 1989 este necunoscut, dar probabil numărul este substanțial. Peste 40 la sută din deținuții din Guantanamo au fost din Yemen, câțiva dintre ei se cunoaște că s-au întors în al Qaeda odată ce au ajuns acasă.

Deasemenea este cunoscut faptul că al Qaeda își menține taberele de antrenament în Yemen până spre sfârșitul anilor 1990. Deși multe dintre aceste tabere au fost ținte ale guvernului din Yemen, aceștia ajung la concluzia că acele locuri nu au fost în totalitate distruse.

Yemenul a fost scenă a numeroase operațiuni al Qaeda și a asociaților acesteia încă de la începutul secolului. Revendicările operațiunilor au fost episodice, însă evidențele, și indiciile care au fost găsite, au arătat implicarea al Qaeda. Unele dintre numeroasele operațiuni au fost:

– Atacul sinucigaș cu bomba ce a vizat petrolierul francez Limburg, în octombrie 2002.

– Atacul cu mortare asupra ambasadei Statelor Unite din Yemen unde un copil și un gardian au fost uciși, în martie 2008.

– Un sinucigaș membru al al Qaeda, care avea aparent o bombă ascunsă în anus, a încercat însă a dat greș, în asasinarea prințului Saudit Mohammed bin Nayef, în Riyadh, în luna august 2009.

Ca urmare a acestor atacuri teroriste securitatea Yemena, conduce operațiuni și identifică un număr de suspecți. Oricum răspunsul guvernului din Yemen la adresa al Qaeda a fost inconsistent pe parcursul anilor.

În ciuda slăbiciunilor sale, al Qaeda a intrat sub presiunea Statelor Unite și a Yemenului.În 2002 în urma unui atac cu drone a CIA-ului, un lider al Qaeda din Yemen a fost ucis și anume Abu Ali al Harthi, acesta fiind considerat că a elaborat planul de bombardare a navei Cole. Mai târziu în 2003 înlocuitorul liderului ucis în raidul din 2002, Mohammed Hamdi al Ahdal, un cetățean saudit ce a fost implicat în atentatul cu bomba de pe petrolierul Limburg, a fost arestat de către autoritățile din Yemen, primind în anul 2006 o sentință de trei ani.Și mai recent în 2009 Curtea Supremă din Yemen, condamna 60 de militanți al Qaeda responsabili de atacul asupra ambasadei Statelor Unite, dintre cei 60, 6 au fost condamnați la moarte, restul primind pedepse cu închisoarea.

Deasemenea statul Yemen a început un program de reabilitare a teroriștilor, început de cei din Arabia Saudită.În februarie 2006 23 de prizonieri, incluzându-l și pe Jamal al Badawi, omul cu o implicare deosebită în atentatul asupra USS Cole, și Jaber al Banna, militant care era pe lista celor mai căutați oameni a FBI-ului, și-au creat un tunel din închisoare și au evadat.

Gruparea al Qaeda din peninsula arabă, a fost anunțată oficial în presă, chiar de ei însăși, în ianuarie 2009, aceasta reprezentând o unire a grupărilor al Qaeda din Yemen, respectiv Arabia Saudită, având ca lider pe Nassar al Wahishi, această grupare fiind o franciză a temutei al Qaeda.

Conform estimărilor nouă grupare avea o putere a membrilor cuprinsă între 50 și 300 de militanți.Al Qaeda din peninsula arabică, folosesc campanii de propagandă sofisticate, aceasta incluzând reviste de înaltă calitate mai precis Salah al Malahim.Pe lângă articolele tipice takfiri, revista cuprindea sfaturi și imagini profesionale, deasemenea această revistă era publicată consistent după un program bine stabilit. Propagandă pe lângă reviste, cuprindea și înregistrări audio, dar și video din cursul recrutărilor.

În această propagandă AQAP și-a anunțat și câteva dintre obiective. Primul pas spre a crea adevăratul califat islamic era acela de a dobora familia regală din Arabia Saudită, iar ultimul obiectivul pentru a putea avea paradisul pe pământ era acela de a dezlănțui jihadul. Liderul al Shihri a comandat grupării să obțină control asupra importantelor puncte strategice din Bab al-Mandab, care făceau legătura cu Golful Aden și cu marea Roșie.

La fel că gruparea mama al Qaeda din peninsula Arabia, a promulgat strategia generală de a ataca evreii și vestul, având drept obiectiv alungarea acestora din Orientul Mijlociu și de a putea instaura un califat, cu unul dintre lideri grupări ca și calif.

Puternică prezență a al Qaeda în sud complica lucrurile și scade motivația diverșilor actori, deja existenți acolo. Conform unui expert din zona al Qaeda încearcă cu tărie, să întoarcă furia populației, datorită raidurilor aeriene, împotriva vestului care erau anti-jihadisti. Analiști se temeau că nu cumva al Qaeda să se folosească de nordul și sudul Yemenului pentru a crea legături cu alte mișcări antiguvernamentale.În ciuda temerilor acest lucru să și întâmplat gruparea dezvoltând relații cu anumite mișcări antiguvernamentale.

În plus la data de 13 mai 2009, al Qaeda realizează o înregistrare audio intitulată, Pentru oamenii noștri din sud”, acest lucru pentru ai îi ajută moral pe yemeni din sud.Al Qaeda deasemenea a ajutat mișcarea Houthi, dar nu a avut parte de același tratament.

Deși implicându-se indirect, în restul zonelor de conflict, este posibil ca al Qaeda să fi făcut parteneriate cu grupările Yemene care nu s-au implicat în mișcare. De altfel Yemenul rămâne împărțit în grupări, în mare parte în estul țării. Foarte probabil și nu din coincidență, un mare număr de muhajedini yemeni, care au luat parte la războiul din Afganistan împotriva Uniunii Sovietice în anii 1980 s-au întors acasă și s-au căsătorit întemeind familii, după care au creat grupări locale.

De altfel în est guvernul are cea mai mică susținere. Propaganda al Qaeda a țintit în special grupările locale, acest lucru având un efect împotriva operațiunilor guvernamentale. Nu de altă al Qaeda a crescut numărul obiectivelor internaționale, că nu cumva să se rezume la obiectivele pe care le întâlneau și în restul grupărilor locale, adică în special interes local și dorința pentru patronaj.

Fiind o rețea mulți națională al Qaida are celule în întreaga lume, acestea fiind întărite de către sunniți extremiști. Aceasta obișnuiește să primească și să ofere ajutor privind finanțele, antrenamentele, logistică și cel mai importat să primească noi recruți în Afganistan, Algeria, Bosnia, Cecenia, Kosovo, Filipine, Somalia, Tajikistan și Yemen. Adițional al Qaeda a fost legată de mai multe atacuri și conflicte ce s-au petrecut în Africa, Asia, Europa, Orientul Mijlociu, dar și în America de Nord și de Sud.

Centrul de control al al Qaeda nu mai este cunoscut. Osama bin Laden mutându-l în diverse locații. Familia lui bin Laden și-a petrecut ultimi șase ani din viața acestuia, într-un campus din Abbottabad, la doar câteva minute de Academia Militară din Pakistan.

Osama bin Laden, a fost împușcat de către forțele navale americane în mai 2011, mulți lideri ai al Qaeda au fost uciși în anii recenți, incluzându-l pe comandantul secund Atiyah Abd al-Rahman, în mai și august 2011. Cel care la înlocuit pe Al-Rahman și anume Abu Yahya al-Libi, a fost ucis în iunie 2012. Actualul lider al al Qaeda și anume Ayman al-Zawahiri a rămas în continuare în viață.

Actualul lider al al Qaeda Ayman al-Zawahiri, a spus în septembrie 2014, că gruparea urmează să lanseze noi atacuri în subcontinentul Indian. Nouă organizație țintește să creeze un califat musulman în Burmă, Bangladesh și în anumite părți ale India. Informațiile au fost dezvăluite printr-un mesaj video, postat de către mișcarea extremă islamistă.

Puterea al Qaeda constă în colaborarea cu alte grupări teroriste din întreaga lume cum ar fi: Asbat al Ansar, Hezbollah din Liban, Lashkar-e-Taiba din Kashmir, Moro Islamic Liberation Front din Filipine, Abu Sayyaf Group din Malaiezia, Egyptian Islamic Jihad, Islamic Army of Aden din Yemen, Islamic Movement of Uzbekistan. Aceste grupări sunt afiliate al Qaeda și împart același punct de vedere. Mai mulți experți au elaborat teoria conform căreia în urma pierderii bazei din Afganistan al Qaeda s-a reprofilat pe afilierea unor noi grupuri care să ducă agenda mai departe.

1.5 Statul Islamic din Iraq și Levant

Cu sute de luptători, arabi dar și străini, având în componența să comandați ce au fost instruiți de către liderii al Qaeda, Statul Islamic din Irak și Levant a devenit una din cele mai mari amenințări ale lumii.

Având aceeași furie că și nucleul principal de lideri ai al Qaeda, deasemenea folosind cam aceleași metode, Statul Islamic din Irak și Levant a început să controleze vaste teritorii din Siria și Irak, încercând să întemeieze un nou califat islamic.

Statul Islamic își are originile din Tawhid și Jihad, un grup de sunniți care s-au ridicat împotriva Statelor Unite și a Irakului, după căderea lui Saddam Hussein în 2003.

Liderul Tawhid, Abu Musab al-Zarqawi, de origine Iordaniana, își declară afilierea la al Qaeda în 2004, redenumind gruparea din Tawhid în al Qaeda în Irak și începe o serie vicioasă de atacuri sinucigașe cu bomba asupra tintelor americană și irakiene. Dar aceste metode erau respinse de mulți irakuieni, care au considerat gruparea, dar și pe liderul acesteia, ca fiind o sectă de război care ucide, doar pentru simplă plăcere.

Zaeqawi, care a devenit faimos după ce să filmat trăgând cu o mitralieră stând pe un deal, devine inamicul numărul unu al Statelor Unite și este ucis în 2006, creând o mare vâlvă în cercurile americano-irakiene.

După moartea lui Zarqawi, organizația este redenumita în Statul Islamic din Irak, aflându-se de data aceasta sub conducerea lui Abu Omar al-Baghdadi, acesta în cele din urmă adoptând o imagine naționalistă. Oricum sau orice s-ar fi auzit, mulți îl considera pe Baghdadi un străin, în ciuda numelui său, aceste declarații fiind citite de către un Actor irakuian.

Baghdadi conduce Statul Islamic, care continua să atace sectele și țintele americane, până când este ucis de forțele americane și irakiene în 2010. El este înlocuit de către Abu Bakr al-Baghdadi, al cărui numele real este defapt Ibrahim Awwad Ibrahim al-Badri, acesta fiind punctul culminant în urma căruia gruparea începe să se ridice.

Se cunoaște foarte puțin din istoria acestui Baghdadi, dar se știe că a petrecut șapte ani în închisoare, după ce a fost capturat de către armata Statelor Unite în Irak în anul 2005.

În anul 2012, Baghdadi își fixează atenția, asupra operațiunilor de expansiune în Siria, trimițându-și comandanți dincolo de frontiere, când în timpul războiului civil facțiunile rebelilor încep să se lupte între ele.

Extrem de violenți și loiali grupări mama al Qaeda, luptători din Statul Islamic din Irak și Levant, au preluat controlul orașelor Ramadi și Fallujah din Irak.

Obiectivul lor este acela de a crea o regie islamică sunnita bazată pe legea Shariah nu doar în Irak, dar și în alte provincii, aceștia începând de la granița cu Siria, unde rebeli dețin o bună parte din provinciile aflate în deșert.

Sunniți produc în iunie 2013 o înregistrare audio, unde liderul grupării Abu Bakr al-Baghdadi, le supune cetățenilor că vestul a impus granița cu Siria și îi cheamă la război pe toți susținători din ambele tari. Obiectivul lor principal este de a crea un Califat Islamic, acesta devenind o bucată din teritoriul care se află sub controlul lor, și de unde ei vor începe să răspândească jihadul în toată lumea.

Statul Islamic are în componența sa luptători din Marea Britanie, Franța, Germania, dar și din Statele Unite, precum și din lumea arabă și Caucaz. Această grupare pare să aibă un veritabil succes militar.În martie 2013, preiau controlul orașului sirian Raqqa, prima capitală provincială care cade sub controlul rebelilor.

În ianuarie 2014, se capitalizează o tensiune care crește între sunniți irakuieni și guvernatori din Shia. Gruparea capăta reputație în urma regulilor brutale, pe care le aplică în zonele controlate. Capturarea orașului Moșul în iunie 2014, a transmis un șoc în întreaga lume. Statele Unite declarând căderea acestui oraș, drept o amenințare în întreaga regiune, ceea ce face că Statul Islamic să aibe foarte probabil cei mai bogați militanți din lume.

Inițial gruparea a primit donații din partea unor persoane bogate, aflate în state din Golful Arab, în special din Kuweit și Arabia Saudită, care își arătau susținerea împotriva președintelui Bashar al-Assad.

În ziua de azi Statul Islamic, pare că strâns mai multe rezerve de petrol din zonele pe care le controlează în estul Siriei, fiind raportate anumite vânzări înapoi către guvernul Sirian, deasemenea sunt bănuiți că ar fi început să vând și anumite obiecte antice și istorice.

Conform profesorului Neumann după ocuparea orașului Moșul în iunie 2014, Statul Islamic aduna o avere de aproximativ 900 milioane de dolari, aceasta ajungând în ziua de astăzi în jurul sumei de 2 miliarde dolari. Aceste sume de bani fiind capturate după ce gruparea a jefuit anumite sucursale ale Băncii Centrale din Irak, aflate în Moșul.

Gruparea Stat Islamic acționează independent în Siria, existând și o altă grupare jihadista în această regiune, anume al-Nusra, afiliata oficială a al-Qaeda în acesta tara, cea din urmă având relații tensionate cu alți rebeli.

Baghdadi a încercat să îmbine cele două grupări însă propunerea ia fost refuzată, iar cele două grupări încă continuă să acționeze separat.

Actualul lider al Qaeda, Zawahiri, a cerut Statului Islamic să se concentreze pe Irak și să lase Siria, grupării al-Nusra, însă Baghdadi și luptătorii acestuia l-au sfidat deschis pe șeful al Qaeda.

Ostilitățile asupra Statului Islamic au început să crească odată cu creșterile atacurilor asupra altor rebeli, dar și cu abuzul pe care aceștia îl făceau asupra cetățenilor care susțineau opoziția din Siria.

În ianuarie 2014, rebeli din ambele părți, și anume din vestul îndepărtat dar și din grupările islamice au lansat ofensive asupra Statului Islamic, aceștia fiind forțați să își caute noi membrii și recruți în afară Siriei. În urma acestor conflicte între rebeli au murit mii de oameni.

În acest califat creat de către Statul Islamic se pune accent mai mult pe o violență extremă decât pe instituții ale statului. Decapitările ostatecilor vestici și producerea altor acte teroriste, sunt făcute publice prin înregistrări video dar și prin rețelele de socializare, fiind stimulate în Statele Unite dar și în Europa prin intervenție militară, aceasta producând o violență în masă împotriva cetățenilor, această intervenție fiind efectuată de către cei care îl urmează pe Profetul Mohamed, aceștia din urmă fiind doar niște unelte pentru gruparea Stat Islamic care își consolidează controlul teritorial. Publicările care au apărut după comiterea atacurilor, au atras cu succes mii de noi recruți, pentru această grupare, acest lucru devenit o problemă pentru țările vestice.

Statele Unite a condus campania de bombardament aerian în Irak și Siria, pentru a încerca să mai taie din avântul Statului Islamic. Forțele de securitate Irakiene său aliat cu militanți Shia pentru ai învinge pe pământ. În ciuda acestor atacuri, grupurile militante din Nordul și Vestul Africi până la cele din Sudul Asiei, și-au declarat alianța cu Statul Islamic.

Astfel lupta dintre Statul Islamic și țările vestice continuă și în ziua de astăzi.

CAPITOLUL 2.Atentate

Atentatele sunt reprezentate prin încercări de încălcare a unui drept, de distrugere a unei stări de lucruri, a unei concepții, de răsturnare a ordinii sociale sau politice a unui stat.

2.1 Atentatul din 11 septembrie 2001

Atentatul terorist din 11 septembrie 2001 a fost compus dintr-o serie de atacuri sinucigașe, puse la cale de gruparea teroristă Al-Queda. Au fost organizate patru deturnări de avioane comerciale de pasageri, acestea fiind preluate de 19 teroriști și direcționate către importante ținte politice și economice ale SUA. Două dintre avioane au lovit turnurile gemene World Trade Center, provocând moartea tuturor persoanelor care erau la bord și prăbușirea celor două clădiri și a altor câtorva din jurul lor. Această catastrofă a durat aproximativ două ore.

Al treilea avion a fost direcționat către clădirea Pentagonului din Arlington, Virginia, iar ultimul, care trebuia să vizeze o țintă importantă din Washington s-a prăbușit pe o cîmpie lângă Shanksville, Pennsilvania.

Avioanele marca Boeing 757 și 767 au decolat de pe aeroporturile Boston Newark și International Dulles Washington între orele 07:59 și 08:42 având la bord un număr total de 238 de pasageri plus membrii echipajului cu destinția San Francisco și Los Angeles . În fiecare avion se afla un număr de 5 teroriști, exceptând zborul United Airlines decolat din International Newark cu destinație San Francisco în care se aflau doar patru atentatori. Prima tragedie s-a produs la ora 08:46 când aeronava numărul 11 aparținînd companiei American Airlines a lovit turnul de nord al clădirii World Trade Center. A urmat apoi zborul 175 al United Airlines la ora 09:03 care s-a prăbușit pe turnul de nord și zborul 77 al American Airline la 09:37 care a lovit Pentagonul.

Ultima lovitură a venit din partea avionului cu numărul 93 al United Airlines care însă nu a atins ținta vizată, prăbușindu-se pe o câmpie din Pennsilvania, după numeroase încercări eșuate din partea teroriștilor de a prelua controlul aeronavei.

Atentatul s-a soldat cu un număr total de 2974 morți dintre care 2604 în clădirile World Trade Center, 87 în avionul numărul 11, 59 în zborul 175, 125 din clădirea Pentagonului, 59 din zborul 77 al American Airlines și 40 aparținând ultimului avion prăbușit. Deasemenea în urma atentatului s-a înregistrat și un număr de 24 de persoane dispărute, care se aflau în turnurile World Trade Center la momentul atacului. Între victime, care proveneau din 90 de țări s-au aflat cei 19 teroriști și 55 de militari din clădirea Pentagonului.

În urma atacului terorist, SUA a înregistrat pierderi financiare în valoare de 289 de miliarde de dolari dintre care 30 de miliarde pierderi de capital, 16 miliarde pierderi fiscale, 1,8 miliarde în sectorul privat, 7 miliarde pierderi de turism și 2,4 miliarde datorate dispariției locurilor de muncă. Deasemenea, SUA a fost nevoită să suporte costurile pentru asigurări în valoare de 40-50 miliarde dolari. Restul pagubelor s-au concretizat prin costuri de curățenie, pentru creșterea măsurilor de securitate și ajutoare pentru companiile aeriene care au înregistrat pierderi în urma atentatului.

Suma de bani investită de gruparea Al-Queda pentru organizarea atacului s-a ridicat la valoarea de 500000 de dolari.

Cei 19 teroriști, autorii atacului erau membrii ai grupării Al-Queda și proveneau din Arabia Saudită, Emiratele Arabe, Egipt și Liban. Liderul acestei grupării a fost Mohamed Atta, în bagajul căruia au fost găsite ulterior datele tuturor celor implicați în atentat. Aceste date au fost făcute publice de către autoritățile americane, împreună cu fotografiile teroriștilor și pseudonimele acestora pe data de 27 septembrie 2001. Mohamed Atta a eșuat în coordonarea ultimului avion, convorbirile sale fiind interceptate de Agenția Națională de Securitate a Statelor Unite ale Americii în urma unor referiri făcute de acesta la Osama Ben Laden, liderul grupării Al-Queda. Toți cei 19 atacatori avuseseră parte de o educație riguroasă, însă erau îndoctrinați religios, acestă doctrină oferindu-le o motivație puternică.

Unul din teroriști, pe nume Khalid Sheikh Mohammed a supravițuit în urma atacului și a recunoscut implicarea in atentatul denumit de gruparea teroristă „Operațiunea din marțea sfântă” împreună cu Ramzi Binalshibh.

Din rapoartele întocmite de autoritățile americane reiese faptul că ura lui Khalid împotriva SUA nu era legată de experiența trăită de acesta în timpul studiilor, ci de faptul că el condamna atitudinea Statelor Unite de a favoriza Israelul.

Khalid Sheikh Mohammed a fost prins în data de 1 martie 2003 în localitatea Rawalpindi din Pakistan, de autoritățile pakistaneze împreuna cu CIA. În timpul interogărilor din martie 2007 acesta a relatat că întreaga responsabilitate pentru planificarea atacului îi aparține. El prezentase ideea acestui atentat lui Osama Bin Laden încă din anul 1996, însă acesta nu a aprobat operațiunea deoarece la momentul respectiv gruparea își muta cartierul general din Sudan în Afganistan.

S-a revenit la ideea atentatului mai târziu, în 1998-1999, când liderii grupării, Mohammed Atef, Khalid Sheikh Mohammed și Osama Bin Laden au ținut o întâlnire pentru a stabili detaliile atacului. Deși ideea aparținuse inițial lui Khalid Mohammed, amănuntele specifice, precum suportul operațional, elementele de selecție a țintelor și aranjamentele de călătorie au căzut în responsabilitatea lui Mohammed Atef.

Toate deciziile privind operațiunea au fost luate de liderul Al-Queda, Osama Bin Laden. Acesta a respins numeroase propuneri de ținte precum Turnul US Bank din Los Angeles, până s-a ajuns la hotărârea finală.

Alegerea atentatorilor a fost făcută tot de Osama Bin Laden care dealftel a și sprijinit operațiunea cu toate mijloacele materiale și financiare necesare. Acesta căuta în special piloți și oameni motivați pentru a pune operațiunea în practică. Inițial au fost selectați Nawav al-Hasmi și Khalid al-Midar, doi veterani ai confruntărilor din Bosnia, foarte experimentați și pregătiți din punct de vedere militar. Aceștia au urmat chiar câteva cursuri de pilotaj în San Diego, însă datorită cunoștințelor slabe de limba engleză nu au putut duce misiunea la îndeplinire, fiind incapabili să învețe să piloteze.

În anul 1999 s-a ivit momentul oportun pentru selecția atentatorilor, odată cu sosirea din Germania a unor membrii Al-Queda: Mohammed Atta, Marwan al-Shehhi, Ramzi Binalshibh și Ziad Jarrah. Aceștia au fost imediat cooptați pentru atac, având în vedere abilitățile de a vorbi limba engleză și familiarizarea pe care o aveau cu obiceiurile occidentale datorită timpului petrecut în Germania. La acestă formație s-a alăturat și Hani Hanjour care deținea o licență de pilot comercial.

Acestă grupare a efectuat cursuri de pilotaj pentru avioane de linie, în anul 2000 în San Diego și Arizona, urmând ca apoi membrii formației să intre unul câte unul în Statele Unite. Acest plan nu a fost dus la îndeplinire, întrucât Ramzi Binalshibh nu a primit viza pentru SUA fiind de origine yemenită. Acestuia i-a revenit rolul de a realiza comunicațiile între grupul de piloți și liderul operațiunii Khalid Sheikh Mohammed

Mai mulți factori au făcut ca lovitura teroristă să fie încadrată ca fiind una foarte bine organizată. Numărul persoanelor care cunoșteau toate amănuntele misiunii a fost unul redus și anume cinci persoane: Osama Bin Laden, Mohammed Atef, Khalid Sheikh Mohammed, Ramzi Binalshibh și Abu Turab al-Urduni. Deasemenea s-a avut în vedere faptul că cei selectați pentru misiune aveau nevoie de cunoștințe de pilotaj pentru avioane de linie, capabile să provoace daune majore. Pierderile înregistrate în urma atentatului au fost majore pe toate planurile, acest atac fiind unul care s-a remarcat în istoria terorismului. Sincronizarea a fost foarte bună atât pentru îmbarcarea în avioane cât și pentru alegerea zborurilor, acestea fiind programate la o oră de vârf în care se putea înregistra un număr maxim de victime.

Țintele au fost unele de maximă importanță pentru SUA, din punct de vedere economic și politic. Se crede în urma cercetărilor efectuate că cea de-a patra aeronavă era destinată să lovească Capitoliul din Washington.

Teroriștii au comis însă o greșeală în punerea în practică a loviturii și anume un mesaj transmis de atentatori pasagerilor zborului 11 la ora 08:25 în încercarea de a-i liniști și de a elimina orice tentativă de opunere din partea acestora, mesaj care a fost interceptat de controlorii de trafic.

În decurs de nouă minute de la transmiterea primului mesaj s-au interceptat alte două prin care teroriștii îi anunțau pe atacatori că se vor întoarce la aeroport.

Această greșeală survenită în efectuarea operațiunii i-a aparținut lui Mohammed Atta, care în încercarea de a comunica cu pasagerii a apasat butonul pentru stația de radio.

În urma mesajelor interceptate s-a înregistrat pe aparatele radar o schimbare a traiectoriei cu 100 de grade față de cursul stabilit inițial.

Deși controlorii de trafic au comunicat între ei cu privire la mesajele interceptate, aceștia nu au alertat NORAD (Comandamentul Nord American de Aparare Aerospatială)sau Poliția aeriană până la ora 08:34, când operatorul Dan Bueno a trimis o alertă din Turnul de control din Boston. Imediat după această alertă s-a intervenit cu două avioane de luptă de tip F-15 care au confirmat faptul că avionul a fost deturnat. Timp de câteva minute acestea au căutat zborul numărul 11 pentru a-l intercepta, însă datorită faptului că nu i se cunoștea poziția și că acesta zbura la o altitudine foarte mică nu l-au putut localiza.

La ora 08:46 s-a produs prima lovitură, avionul prăbușindu-se în Turnul de Nord al clădirii World Trade Center și distrugând etajele 93 și 99.

În scurt timp zborurile 77 și 175 sunt preluate la rândul lor de teroriști, întrerupând orice comunicare cu turnurile de control. Un pasager aflat la bordul zborului 175 reușește să-și contacteze tatăl confirmând astfel bănuielile poliției aeriene și informându-l despre virajul executat de avion în traiectoria de zbor.

În decurs de o oră de la aceste evenimente se produc și celelalte trei lovituri având ca țintă cel de-al doilea turn al clădirii World Trade Center, aripa de vest a Pentagonului și posibil Capitoliul din Washington.

Cea de-a patra aeronavă a eșuat datorită luptei purtate între teroriști și membrii echipajului prăbușindu-sepe o câmpie din Pennsilvania. În decursul zilei, cele două turnuri ale World Trade Center se prăbușesc complet împreună cu clădirea Solomon Bros Building în care se afla centrul pentru gestionarea situațiilor de urgență.

Reacția în urma acestei catastrofe a fost una imediată și promptă, autoritățile americane mobilizând numeroase resurse pentru salvarea răniților de sub dărâmături și pentru identificarea morților. Jumătate din departamentul de pompieri al New York-ului a fost trimis la locul dezastrului, însă acestora s-au adăugat și voluntari aflați în timpul liber. O greșeală venită din partea acestora a fost lipsa de comunicare, astfel încât au ajuns să caute victime care deja fuseseră salvate pierzând astfel timp prețios.

Căutarea nu a putut fi finalizată, deoarece starea clădirilor s-a înrătățit și polițiștii au primit ordine de evacuare. Aceste ordine nu au ajuns însă la timp și la pompierii datorită sistemului prost de comunicare, mulți dintre aceștia aflându-se încă în clădiri la momentul prăbușirii. Câteva ore mai târziu s-a reluat căutarea de această dată neîntrerupt și eficient.

Întreaga zona a atacului a fost curățată până la sfârșitul lunii mai a anului 2002.

Investigația ce a urmat atacului terorist a fost una de foarte mare amploare și nu a durat mult până când identitățile atacatorilor au fost făcute publice de către autoritățile americane. Măsurile pentru prevenirea altor incidente de acest gen s-au concretizat prin înființarea Departamentului Securității Interne și adoptarea US Patriot Act menită să ușureze descoperirea și combaterea actelor de terorism. Această lege nu a fost primită cu bunăvoință de cetățenii americani pe motiv că le invadează viața privată. Având drept motivație evenimentul din 11 septembrie, președintele George Bush a inițiat o operațiune secretă pentru interceptarea convorbirilor internaționale fără mandat.

Atacul terorist din 11 septembrie a fost unul de proporții dezastruase și a fost tratat ca atare de SUA, care a recunoscut gravitatea situației printr-o notă pe care președintele Bush a scris-o în jurnalul personal:„Pearl Harbour al secolului al XXI-lea a avut loc astăzi ……. Cred că autorul este Osama Ben Laden”.Atentatul a declanșat începerea unui război pe plan mondial împotriva terorismului și în special împotriva grupării Al-Queda. După zece ani de căutari neîntreupte din parte militarilor americani și a forțelor armate din tările partenere care s-au alăturat în lupta împotriva terorismului, liderul Osama Ben Laden a fost găsit și ucis în ziua de 02.05.2011. Acesta se ascundea în sediul grupării din orașul Abbottabad, situat la mică apropiere de Isalamabad, capitala Pakistanului. Execuția liderului mafiot a fost considerată un succes de proporții de către americani, declarație făcută chiar de președintele Barack Obama:„Moartea lui Ben Laden reprezintă cel mai mare succes al națiunii noastre în demersul de a învinge Al-Queda”.

2.2 Atentatul cu bombă din Madrid

Atentatul cu bombă asupra trenurilor din Madrid, din 11 martie 2004 să încheiat cu un succes impresionant al autorităților vest europene și al agențiilor de informații în dejucarea planurilor atacurilor produse de celulele jihadiste. Atacurile din Strasburg, Paris, Londra și roma au fost toate devansate de un rezultat al supraveghetorilor din grupurile suspicioase, dar și de indivizi, informațiile care au fost împărțite rapid de agențiile Europene, cu ajutorul și asistenta Statelor Unite au avut succes.

Peste trei zile din momentul atentatului, guvernul Spaniol a pierdut alegerile naționale, iar noul guvern, a retras armata care era în Irak. Descoperirea documentului jihadist, găsit pe internet, unde se discută despre alegerile ce urmau să aibă loc în Spania și unde se cum că țara ar fi un punct slab în coaliția din Irak, adăugându-se acestui atac și o casetă unde se specifică cum că: Mișcarea jihadista ce a avut loc în Spania, se pare că a acționat având un obiectiv strategic pentru a pătrunde pe scenă politică.

Drept exemplu se pare că atacul a avut ca obiectiv influențarea alegerilor din Spania, iar cei ce au produs atacul din 11 martie, doreau foarte mult să schimbe actualul guvern și să se asigure că Spania își retrage forțele din Irak.

Atacurile din Madrid, sunt un exemplu al complexului proces de radicalizare, afiliat și încurajat de membrii al Qaeda.În fapt, bombardarea Madridului poate fi văzut că o majoră dezamăgire, asupra autorităților spaniole. Anumiți informatori confidențiali, care au dat date, despre cei care au pregătit atentatul și aduc detalii despre eveniment. În orice caz, Spania suferă din cauza mai multor probleme de acest gen, care au chinuit și autoritățile din Statele Unite la 11 Septembrie 2001.

La 11 martie 2004, mai multe trenuri pline cu navetiști, aflate în stația Atocha din Madrid, au fost zguduiți la primele ore ale dimineții de mai mult explozii, în care au murit 191 de oameni, iar alți 1600 au fost răniți.

Anchetatorii au descoperit că teroriști au plasat bombele în trenuri prin intermediul unor genți, și le-au detonat printr-un semnal de la distanță, folosindu-se de telefoane mobile. Imediat după acest incident oficialii au arătat cu degetul organizația ETA, iar atacurile multiple, au fost bine coordonate și executate fără nici o avertizare, aceste practici fiind folosite în mod similar de către al Qaeda și afiliații săi. Având aceste dovezi, autoritățile și-au îndreptat atenția către extremiști islamici.

Obținând evidente din mai multe deviceuri care nu au reușit să detoneze toate bombele, dar și din cauza a numeroase erori făcute de cei care au executat atentatul, ancheta s-a derulat rapid. O dubă albă marca Renault, care a fost lăsată în parcarea stației, a fost unul din cele mai importante indicii, pe lângă această au mai fost incluse și detonatoarele neutilizate, dar și probele adn, precum și anumite benzi de casetă jihadiste. Oricum, cel mai important indiciu a fost un device care nu a explodat, găsit într-o geantă de sport, care a fost dezamorsat și dezasamblat de către autorități. Cartela găsită în telefon a fost identificată ca fiind a lui Jamal Zougam, un marocan din Lavapies. Zougam a fost arestat, iar autoritățile au început să reconstruiască posibilă rețea care a fost răspunzătoare de acest atac.

Urmărind apelurile telefonice și folosind informații din surse confidențiale, poliția a fost capabilă să identifice figurile cheie care au contribuit la acest atac, deasemenea și locul de siguranță unde au fost pregătite bombele. Acesta investigație a devenit din ce în ce mai importantă, deoarece pe data de 2 aprilie a fost găsită o bombă intactă pe linia ferată ce leagă Madrid de Sevilia.În zilele ce au urmat, autoritățile au înconjurat un imobil în Lagane unde se presupune că locuiau unii dintre, atacatori din 11 martie. După mai multe ore, cei șapte teroriști care se aflau în clădire, au detonat o mare cantitate de exploziv, care i-a ucis pe toți, dar și un om al legii. Cei care au murit au fost toți identificați și anume: Jamal Ahmidan, Serhane Fakhet, Allekema Lamări, Asir Rifat Anoua al cărui adn a fost găsit și pe bomba de pe cale ferată, Mohamed și Rachid Oula Akcha, și în cele din urmă Abdennabi Kounjaa.În ruinele apartamentului poliția a găsit importante indicii, și anume 236 de detonatoare, 30 de kilograme de Goma-2 Eco, 4 pistoale automate, jihadisti realizând și materiale audio, în care erau specificate planuri ale unor viitoare atacuri teroriste, dar și o înregistrare video cu cei 3 membrii ai celulelor teroriste, aceștia transmițând mesaje care îi încurajau la război pe spanioli, aceștia prezentând obiectivele și planuri viitoare.

Ancheta continuă, acordându-se o mai mare atenție, asupra modului cum a fost procurat explozibilul.La 11 aprilie 2006, au fost puși sub acuzare 29 de persoane, aceștia fiind acuzați de omor, participanți într-o grupare teroristă, colaborare cu membrii unei organizații teroriste, și trafic cu explozibil. Cei 7 teroriști care s-au sinucis în apartamentul din Leganes, la 3 aprilie nu au fost incluși în cele 29 de capete de acuzare. Deasemenea alți câțiva teroriști nu au putut să fie acuzați deoarece aceștia au reușit să fugă.

În ciuda faptului, ancheta continua având numeroase neclarități, cu toate acestea este posibilă descoperirea unor evidențe de identificare, a principalei rețele teroriste din Madrid, care este formată în mare parte din marocani, dar aceasta include și membri din Tunisia, Algeria, Egipt și Liban. Înainte de descrierea acestei rețele, majoritatea membrilor, sau văzut în postura de a fi acuzați pentru bombardarea trenurilor din Madrid.

La 1 aprilie 2004, s-a eliberat un mandat de arestare pe numele lui Serhane Fakhet, acesta fiind descris drept liderul coordonator, al atacurilor asupra Madridului. Teoria radicală a lui Fakhet este descrisă de furia acestuia care s-a intensificat în timp ce era închis la Abu Dahda, unde numele lui real este Barakat Yarkas, deoarece după atacul de la 11 septembrie 2001, Spania a ajutat în luptă din Irak, acest lucru făcându-l și mai furios pe acesta. În timpul procesului din 2007, Mouhannad Almallah Dabas, cel care la întâlnit pe Fakhet într-o moschee în anul 1996, acesta fiind acuzat de recrutare și de controlarea logistici pentru celula teroristă, mărturisește că Fakhet a fost pe deplin afectat de războiul din Irak, și a încercat să convingă oamenii să aleagă calea jihadului.

În orice caz, este posibil ca Azizi să îl fi încurajat pe Fakhet să lucreze sub tutela al Qaeda, iar acest lucru la pus fata în față cu Jamal Zougam.În acest caz, este vorba despre un alt Jamal, acesta din urmă fiind o figură decisivă pentru a grupa oamenii care erau de acord cu jihadul. Acest individ era un traficant de droguri marocan pe numele său real de Jamal Ahmidan.

Jamal Ahmidan este descris ca fiind cel care a făcut planul militar pentru atacul cu bomba din Madrid, acesta descriere ne dând roade în luarea deciziei asupra rolului acestuia. El este probabil singurul individ important, în executarea atacurilor din Madrid, iar fără acesta atacurile nu aveau cum să se producă. Ahmidan a fost un lider de succes al unei mici dar eficace rețele de traficanți de droguri, care au introdus în Spania hașiș din Măroc și extazy din Olanda.

Acesta avea o reputație pentru violență de care dădea dovadă, dar și prin stilul său de viață sclipitor. Ahmidan, împreună cu alți membrii ai grupări sale, au crescut în Teutan un oraș din Măroc care are o reputație pentru numărul de voluntari care au plecat în Irak.

Relația dintre Fakhet și Ahmidan a fost crucială în luarea deciziilor asupra atacurilor din Madrid. Fakhet era fanatic în a comite violente, acest lucru însemând probabil nimic fără ajutorul lui Ahmidan, și fără capacitățile de a o și implementa. Fără Ahmidan, Fakhet probabil rămânea un oarecare terorist, plin de furie, care posibil se resemnă cu gândul că nu are abilitatea de a-și atinge aspirațiile în lumea reală. Însă probabil fără Fakhet, în cazul lui Ahmidan acesta posibil își canaliza energia și capacitățile organizaționale în bombardamentul asupra trenurilor. În acest caz carisma și spiritul de lider al lui Ahmidan dobândite dea lungul controlului rețelei de droguri, îl pune pe acesta într-un rol crucial în obținerea explozibilului, dar și pentru a căpăta bani, arme, telefoane, mașini, o casă sigură, și alte obiecte pentru atentat. Ahmidan a acționat ca și finanțator în cazul acestui atac, folosind bani, o mașină furată însă și hașiș pentru plata explozibilului, deasemenea acesta acoperind și plata chiriei pentru locuința, adică pentru apartamentul din Leganes.

Rețeaua teroristă din Madrid a avut succes, din cauză că Ahmidan a folosit procedee și relații dobândite din traficul de droguri. Colaborarea dintre Fakhet și Ahmidan a fost formidabilă în realizarea planului pentru atentat. Împreună cei doi bărbați au fost motivați și capabili să plănuiască, dar și să pună în aplicare atacul asupra trenurilor din Madrid.

Dacă al Qaeda ar fi controlat sau s-ar fi implicat în această operațiune, nu ar fi fost neapărat necesar, acest lucru fiind mai mult decât evident, însă acest lucru nu impune ca al Qaeda ar fi fost absentă. Implicarea lui Azizi a fost foarte importantă. De fapt, mai mulți oameni au fost implicați în bombardarea trenurilor din Madrid, unde a fost inclusă o largă rețea a globalizări jihadului din Anglia, Belgia, Măroc, dar și din alte părți.

În concluzie suntem tentați să punem atacul din Madrid, în termeni în care al Qaeda se transformă într-o organizație mai largă de sus în jos, anterior atacul din 11 septembrie din 2001, a fost un fenomen de jos în sus în comparație cu atacul din Madrid, realitatea este că ambele au produs pagube mari și complexe. Al Qaeda a lucrat întotdeauna cu elemente din ambele direcții, având o autonomie locală, acest lucru fiind pus în balanță de diferența de fus orar din diferitele tari sau regiuni.

Analiza consecventa ne arată că atacul din Madrid a fost un bombardament local, oameni cheie care au jucat în rol important în rețeaua din Madrid, au fost clar sub tutela al Qaeda, iar în anumite cazuri au fost radicalizați de anumite figuri ale al Qaeda. Dezbaterea privind evoluția al Qaeda, este uneori descrisă de termeni centrali, dacă aceasta nu era controlată organizația era forțată să o ia pe o cale socială în cădere, acest lucru întâmplându-se prin atacarea oponenților organizației. Al Qaeda a avut întotdeauna elemente din ambele nuclee ale rețelei teroriste și a mișcărilor sociale, iar atacul din Madrid, este un exemplu cât se poate de real, al mortalei combinații care se poate realiza prin îmbinarea acestor două elemente.

2.3 Atentatul de la metroul din Londra

Atentatul sinucigaș de la metroul din Londra a avut loc în dimineața zilei de 7 iulie 2005 și s-a concretizat prin patru explozii . Dintre acestea, trei au avut loc la ora 8:50 la metrou și au durat în jur de 50 de secunde, iar cea de-a patra a fost declanșată într-un autobuz aflat în Tavistock Square la ora 8:47.

Autorii atacului, despre care nu se cunoaște dacă aparțineau unei grupări teroriste, au fost patru bărbați de etnie arabă, rezidenți britanici: Germaine Lindsay, un bărbat de 20 de ani, Hasib Hussein de 18 ani despre care se știe că a vizitat Pakistanul, Shehzat Tanweer în vârstă de 23 de ani și liderul grupării Mohammad Sidque Khan de 30 de ani. Despre ultimii doi se știe că participaseră la o instruire în Pakistan. Această grupare teroristă a fost sprijinită în organizarea atentatului de Al-Queda, beneficiind chiar de o instruire preliminară.

Costul întregii operațiuni a fost unul foarte scăzut situându-se undeva între 5000 și 12000 de dolari. Atentatul a ieșit din tiparele obișnuite prin faptul că liderul grupării Sidque Khan fusese căsătorit și era la momentul atacului divorțat.

Acest atac terorist s-a soldat cu 52 de morți, dintre care și cei patru atacatori și 700 de răniți, însă a avut și alte efecte devastatoare precum paralizarea tuturor mijloacelor de transport din Londra, închiderea temporară a turismului în centrul capitalei, dar cel mai important pierderi economice semnificative. Circulația pe liniile de autobuz și partial pe cele de metrou s-a redeschis după aproximativ șapte ore.

Atentatul a fost foarte bine planificat, într-un moment în care Summit-ul G8 era în plină desfășurare, se apropiau alegerile din SUA, iar președinția Uniunii Europene trebuia preluată de către Marea Britanie. Atacul a fost plănuit astfel încât să vizeze centrul financiar, guvernamental și turistic al Londrei, iar ora aleasă a fost una de maximă circulație, în care se putea produce cel mai mare număr de victime. Poziționarea a jucat un rol important în realizarea atacului, întrucât una din liniile vizate, linia Piccadilly se prezintă sub forma unui tunel adânc, acest lucru permițând exploziei să se extindă și să producă efecte devastatoare.

Punerea în practică a atentatului nu a fost însă la fel de bună ca planificarea lui, întrucât una dintre stațiile de metrou destinată plasării unei bombe a fost închisă pentru reparații, forțându-i pe atacatori să aleagă un autobuz ca și ținta numărul patru. Acest fapt a facut ca numărul de victime ale atentatului să scadă considerabil. O altă greșeală a fost că cei trei sinucigași de la metrou au intrat împreună în subteran fiind surprinși de una din camerele de supraveghere.

Autoritățile britanice au răspuns cu promptitudine acestui atac luând măsuri imediate pentru oprirea circulației și a sistemului de comunicare GSM. Deasemenea a fost instituit un sistem de securizare exterioară. Deși inițial s-a crezut că este vorba de o explozie la un transformator, adevărata natură a evenimentului a fost determinată rapid stabilindu-se la scurt timp că a fost vorba de un atac terorist.

Intervenția la locul atacului a fost una eficace caracterizată de promptitudine, o gestionare corectă a situației și un sistem de comunicare excelent.

Ulterior însă, autoritățile au eșuat în informarea spitalelor privind natura evenimentului, situația numărului de victime și repartizarea răniților în spitale specializate. O altă greșeală a fost ezitarea de a pătrunde în interiorul tunelului, fiind construită o linie de securitate exterioară, însă nu și una interioară.

Consecințele atacului nu au fost însă atât de dezastruase pe cât se aștepta, întrucât erorile făcute de teroriști au permis autorităților să acționeze eficient și rapid, minimizând astfel efectele atentatului. Transportul a fost reluat după un timp de scurt, pierderile economice fiind minimizate de intervenția promptă a echipelor specializate. Deși s-a produs o perturbare temporară a afacerilor, acestea au fost reluate în scurt timp fără a înregistra pierderi prea mari.

În consecință, un atentat de acest gen este foarte dificil de prevenit, fiind executat de persoane sinucigașe încredințate cu misiuni izolate, fără legături aparente între ele.

2.4 Atentatul asupra Charlie Hebdo din Franța

În urma acestui atac, Franța suferă cea mai mare criză a securității naționale din ultimele decade, această criză a fost provocată de anumiți indivizi care au vărsat sânge în capitala țării, dar și în câteva zone din jurul Parisului. Totul a început cu un masacru în birourile revistei de satira franceze Charlie Hebdo la 7 ianuarie 2015 și s-a încheiat cu o operațiune a poliției două zile mai târziu.

Atacul a început în jurul orei 11:30 la data de 7 ianuarie când un citroen C3 negru a ajuns în zona birourilor revistei Charlie Hebdo de pe strada Nicolas-Appert. Doi oameni mascați și înarmați, îmbrăcați în negru, având asupra lor arme de tipul ak-47, au coborât din mașină și au început să se apropie de clădire. Aceștia au dat buzna, în clădirea cu numărul 6 de pe strada Nicolas-Appert, aceștia dându-și seama că de fapt au greșit adresa. Aceștia au mers mai jos până la clădirea numărul 10 unde se aflau birourile celor de la Charlie Hebdo la etajul 2.

Odată intrați în clădire, cei doi oameni, acum aceștia fiind identificați ca fiind frați Cherif și Said Kouachi, au întrebat pe cei care se aflau la recepție unde se află biroul revistei, înainte ca aceștia să îl împuște fatal pe îngrijitorul Frederic Boisseau.

Unul din caricaturiștii care lucrau la revistă, și anume Corinne Rey, descrie cum s-au întâmplat lucrurile. După ce să întors la serviciu, deoarece tocmai ce o luase pe fiica ei de la școală, cei doi frați au amenințat-o și au forțat-o să introducă codul de securitate pentru a putea să intre în biroul revistei de la etajul doi, unde avea loc ședința editorială săptămânală.

Atacatorii au deschis focul și l-au ucis pe polițistul care îl apără pe editorul Franck Brinsolaro, după care au întrebat de editorul Stephane Charbonnier, cunoscut publicului ca și Charb, dar și despre ceilalți 4 caricaturiști, odată ce i-au indentificat aceștia i-au ucis, iar împreună cu ei și alți trei membri ai stafului, dar și o persoane care se afla în calitate de oaspete în ședință.

Martorii spun că i-au auzit pe atacatori spunând, Acum l-am răzbunat pe Profetul Mahommed" dar și ,, Dumnezeu e mare" în limba arabă, în timp ce rosteau numele jurnaliștilor. Între timp poliția a fost alertata în urma împușcăturilor, însă au ajuns la locul scenei după ce atacatori părăsise clădirea.

O mașină de poliție a blocat calea de evadare a atacatorilor în josul străzii Alee Vert, drept urmare atacatorii au deschis focul. Jurnaliștii dar și muncitorii care se aflau pe acoperișurile unor clădiri din apropiere au filmat cum atacatorii au deschis focul asupra mașini de poliție după care au plecat în viteză. Mașina de poliție a fost grav avariată fiind ciuruita de gloanțe însă ofițerul care se afla în ea a scăpat nevătămat.

Citroenul negru a fost văzut mergând spre sudul bulevardului Richard Lenoir. Mașina s-a oprit, iar din filmările existente se vede cum atacatori ies din mașină și îl împușca pe ofițerul Ahmed Merabet, care se afla pe trotuar. Unul dintre atacatori a mers până lângă ofițerul rănit, împușcându-l în cap de la mică distanță.Pe urma individul să întors la mașină și a plecat alături de complicele său.

Mașina a fost găsită abandonată, după un aparent accident cu o altă mașină, la 3 kilometri în nord de birourile reviste Charlie Hebdo. Anchetatorii au găsit cockteiluri molotov dar și două steaguri johadiste în mașină.

Atacatori care au furat o altă mașină, un Renault Clie gri s-au făcut nevăzuți. În Paris a fost dată alertă, și o operațiune majoră a forțelor de ordine a fost pusă în mișcare, 500 de polițiști au fost trimiși pe străzile din capitală.

Pe 8 ianuarie în timp ce poliția își continuă cercetările în urma atacului de la Charlie Hebdo, un alt individ înarmat împușca doi oameni în sudul Parisului, într-o suburbie a Montrouge. Individul înarmat cu un pistol automat, a împușcat mortal o polițistă și a rănit un om în urma focurilor. Autoritățile Franceze, inițial au exclus orice legătură dintre atacul de la Charlie Hebdo și acesta, însă mai târziu să dovedit că aceste atacuri erau în strânsă legătură.

O descoperire majoră a fost făcută în cazul suspecților de la Charlie Hebdo, când aceștia au jefuit o benzinărie din apropierea Villers -Cotterets. Cei doi frați iau condus pe polițiști și pe cei de la antitero, undeva în zona Crepy-en-Valois și în satul Corcy and Longpont.

În buletinul informatic publicat de poliție, era specificat că frații Cherif și Said Kouachi, în vârstă de 32 respectiv 34 de ani, ca fiind înarmați și deosebit de periculoși.

Ziarele din Franța, încep să spună că Cherif este un islamist convins care a fost arestat în 2008 și era cunoscut de poliție pentru activitățile sale militante.

În urma unui asalt al poliției franceze asupra tipografiei din Dammartin en Goele, unde cei doi frați se ascundeau, aceștia au fost uciși astfel punându-se capăt urmăriri. Acest asalt a fost unul de largă amploare, deoarece autoritățile, au mobilizat lunetiști, elicoptere dar și echipamente militare de ultima generație, pentru că cei doi suspecți să nu poată scăpa.

Joi în jurul orei 17, s-au auzit explozii, dar și focuri de armă. Cei doi frânți conform jurnaliștilor locali au murit ca și, martiri", aceștia ieșind din clădire, trăgând asupra forțelor de ordine, cei doi frați au fost uciși, însă aceștia au reușit să rănească doi ofițeri ai poliției.

2.5 Atentatul sinucigaș din Tokyo, Japonia

Înainte de atacul mortal de la metroul din Tokyo din 1995 terorismul domestic reprezenta o problemă pentru numeroase națiuni, însă nu și pentru Japonia. Poporul japonez avea mare încredere în doua idei culturale care defineau conceptul de siguranță națională și internațională: Heiwa care înseamnă „pace” și jenkin care înseamnă „drepturi umane fundamentale”. Ideea de a întâlni atacuri teroriste și de a fi nevoiți să le combată era greu de acceptat de japonezi considerându-se o societate omogenă și pașnică. Totuși, în dimineața zilei de 20 martie 1995 capitala țării, Tokyo, unul dintre cele mai mari, bogate și moderne orașe ale lumii a fost lovită de un atac mortal cu arme chimice. Până la sfârșitul zilei acesta a cauzat 12 morți și mai mult de 3 800 de răniți. În jur de 1000 de persoane au necesitat spitalizare, dintre care 300 cu răni severe.

După atac, a fost organizată cea mai mare investigație criminalistică din istoria Japoniei, care a dezvăluit că responsabilă de atac a fost gruparea teroristă Aum Shinrikyo, condusă de către Shoko Asahara. Un studiu asupra atacului din metrourile din Tokyo conține multe lecții importante pentru liderii care sunt puși în situația de a contracara si răspunde terorismului. Dintre acestea, ies în evidență trei lecții cheie și ideile aferente lor. Prima dintre acestea este aceea de a înțelege modul în care un concept religios poate fi răstălmăcit și exploatat de un lider carismatic astfel încât el să justifice terorismul. Refuzul autorităților japoneze de a monitoriza și contracara acțiunile lui Shoko Asahara a avut consecințe dezastruase.

A doua problemă importantă este modul în care eșecul serviciilor naționale și internaționale de informații au făcut posibil ca Aum Shinrikyo să ducă la îndeplinire două atacuri mortale. A treia lecție care reiese din studiu este managementul deficitar al planificărilor, antrenamentelor și cooperării inter-agenții de dinainte de atac , pe toate planurile care a făcut atacul mai mortal decât ar fi trebuit să fie. Toate acestea constituie o lecție importantă de învățat, atfel încât, greșelile făcute să nu mai fie repetate.

În ceea ce-l privește pe liderul gruparii teroriste responsabilă de atac, Shoko Asahara, pe numele de naștere Chizo Matsumoto s-a născut în anul 1980, în Krushu, în sudul Japoniei , într-o familie săracă de …………. Încă de la naștere a fost orb de ochiul stâng, având probleme și la cel drept.Fiind prost tratat în școală, pârinții au decis să-l transfere într-o școală specială pentru orbi fondată de guvern. Acolo, vederea lui parțială a constituit un avantaj între ceilalți copiii de la care obținea bani în schimbul a mici servicii. Astfel, obsesia pentru bani a devenit un scop al vieții lui încă din copilărie. În liceu, Shoko a avut note mari și chiar a obținut centura negră la judo. După ce a absolvit liceul, ambițiile lui au continuat să crească. Astfel el le-a dezvăluit familiei și prietenilor planurile de a se alătura partidului politic guvernant al Japoniei, după care să fie ales membru în parlament, urmând ca, mai apoi să devină primul ministru al Japoniei. Pentru a-și duce la îndeplinire planul, acesta s-a înscris la școala preparatoare care urma să-l pregătească pentru absolvirea Universității Tokyo, universitate absolvită de toți liderii politici ai Japoniei. Însă, în ciuda lunilor de studiu laborios și a rezultatelor academice excelente, Shoko nu a fost acceptat de Universitatea din Tokyo. Rănit și înfuriat de această respingere, acesta s-a dedicat cu totul obținerii unei averi financiare pe care apoi urma să o folosească pentru atingerea ambițiilor sale politice.

Astfel, drumul lui Matsumoto către succes a început prin deschiderea unei clinici de acupunctură, unde a combinat tratamentele cu yoga și cu remediile tradiționale naturiste (în urma cerectărilor s-a descoperit că unul din leacurile lui „miraculoase” era format din coajă de mandarină înmuiată în alcool pur). Clinica a avut foarte mult succes și la scurt timp, Shoko s-a extins deschizând și alte clinici. După câțiva ani, ambițiile lui din copilărie au început să prindă contur și pe măsură ce succesul financiar devenea realitate, Matsumoto se bucura de o reputație tot mai mare de vindecător(vraci). Însă în ciuda acestui succes, el simțea lipsa unui scop care să dea sens vieții lui. După 1980, trecerera bruscă la o societate modernă cu succes economic și material remarcabil combinată cu libertatea religioasă de după războiul mondial a rezultat într-o populație de tineri foarte educați, în căutarea unei noi spiritualități care să le confere un sens vieții.

Matsumoto a început să practice yoga și meditația profundă, ajungând chiar să creadă că are puteri fizice speciale. Din dorința de a combina acest „dar” cu o credință, el a ales să adere sectei Agonshu aparținând religiei budiste. După un an de antrenament monastic asiduu, Matsumoto a respins ideea alăturării la comunitatea religioasă Agonshu, pe motiv că obținuse o adevărată iluminare și cunoscuse o cale religioasă mai bună pe care o putea urma atât el, cât și lumea întreagă. Folosind metode de popularizare moderne și combinând antrenamentul Agonshu, remediile naturiste și yoga, el a reușit să câștige o mulțime de aderanți la o organizația nou înființată pe care a numit-o „Aum Shinrikyo”. Numele de „Aum Shinrikyo” a fost desprins din mantra budistă am sau aum urmată de cuvântul japonez echivalent expresiei „adevăr suprem”.

La scurt timp Matsumoto a devenit cunoscut ca fiind un lider preocupat și carismatic, astfel încât tinerii adulți și profesioniștii de vârstă mijlocie erau dispuși să plătească mii de dolari pentru tratamentele și așa-zisele ședințe de expansiune mintală.

În ciuda succesului incredibil pe plan financiar și organizațional al organizației Aum, Matsumoto a căutat în continuare un motiv spiritual pentru iluminare și pentru succesul său financiar. În cele din urmă, în timpul unei dintre retragerile sale spirituale și-a întâlnit unul din adepți care susținea că este un fost student în domeniul istoriei mondiale. Acesta l-a informat că Armaghedonul, sfârșitul lumii, se apropie și că numai o rasă formată din cele mai pure suflete va supraviețui acestuia. Auzind acestea, Chizo Matsumoto a înțeles că destinul lui este să formeze, prim intermediul organizației Aum rasa care va supraviețui Armaghedonului.

Schimbându-și numele în Shoko Asahara, semnificând „guru”, el a început să predice ideea că el era iluminatul, al cărui scop era să ajute membrii Aum să obțină puritatea spirituală. Prin intermediul acestui mesaj Aum a câștigat mii de membrii, majoritatea sub vârsta de patruzeci de ani, foarte educați, însă care se simțeau pierduți și înstrăinați într-o lume dedicată muncii, izolată, restrictivă și materialistă. Mulți dintre cei care au aderat la organizație au acceptat să trăiască în lagărele Aum, să rupă toate legăturile cu familia și să doneze organizației întreaga lor avere. Aum a înregistrat deasemenea o creștere a vânzării produselor sale pentru îngrijirea sănătății pe bază de plante, a publicațiilor și a unui lanț foarte profitabil de magazine de calculatoare. În sprijinul acestei creșteri a averii a venit și acceptul guvernului japonez pentru Aum ca religie oficială. Acest lucru a scutit organizația de plata taxelor pentru contribuții și încasări. Până în anul 1994, Aum devenise activă internațional, având ramuri în șase țări, un număr de membrii dedicați care depășea 45 000 și un capital evaluat la suma de 1,2 miliarde de dolari.

În ciuda succesului înregistrat de Aum și al aparentului comportament preocupat a lui Asahara, acesta ascundea încă dorința de a se răzbuna pe lumea care inițial îl respinsese și îi ridiculizase ambițiile politice. Mânia lui era deasemenea îndreptată asupra membrilor care se răzgândeau, dorind să plece și să rupă legăturile cu organizația. Spre sfârșitul anilor 1980, neputând suporta respingerea, Asahara a ordonat execuția secretă a câtorva dintre acești foști membrii. În acest timp mulți părinți ai căror copii se alăturaseră organizației au început să protesteze împotriva practicilor Aum de a-și separa membrii de familiile lor și au cerut să li se permită vizitarea și comunicarea cu cei dragi. La scurt timp, mai multe ziare au început să publice istorisiri despre „practicile ciudate” ale Aum și despre „influențele nesănătoase” avute asupra populației tinere a Japoniei. Deși aceste plângeri împotriva organizației creșteau continuu, poliția nu făcea nimic în acest sens, refuzând să reacționeze la acuzațiile privind comportamentul Aum, pe motiv că nu voia să lase impresia oprimării libertății religioase pe care Japonia o obținuse cu greu în urma celui de-al doilea razboi mondial.

Atunci, un avocat foarte experimentat pe nume Tsutsumi Sakamoto a început să răspundă rugăminților părinților disperați și a deschis o acțiune legală împotriva Aum. Provocările legale pe care el le-a lansat cu profesionalism au atras atenția mass-mediei japoneze. Astfel el a fost intervievat pe numeroase posturi de radio și canale de televiziune, iar în timpul acestor interviuri el a acuzat în mod convingător organizația că își ține membrii ostatici și că se face vinovată de uneltiri și fraudă.Drept răspuns Asahara a încercat să-l discrediteze pe Sakamoto, însă eșuând a recurs la telefoane de amenințare . Răspunsul lui Sakamoto la aceste amenințări împotriva lui și a familiei sale a fost creșterea presiunii legale asupra lui Asahara. Nefiind capabil să-l reducă la tăcere pe Sakamoto, acesta a ordonat câtorva dintre cei mai apropiați adepți să-l asasineze. Aceștia au ascultat ordinul și în dimineața următoare s-au prezentat la locuința lui Sakamoto ucigându-l atât pe el cât și pe soția și fiul său.

Asahara și-a asigurat adepții că această crimă reprezintă o lucrare divină și că nu vor simți vină sau remușcări pentru asasinarea copilului care, spunea el „se va naște din nou într-o lume mai bună”. Dispariția lui Sakamoto și a familiei lui a devenit la scurt timp știre națională și nu a durat mult până când mas-media a făcut legătura între această dispariție și gruparea Aum. Sub presiunea presei poliția a început o investigație, dar după numai un an și-a pierdut interesul și a închis cazul.

Impresionat de abilitatea de a se opune oricui și de de a evita pedeapsa pentru crimele comise, Asahara și-a îndreptat din nou atenția asupra scopului din tinerețe de a deveni prim ministru al Japoniei. În 1990 a început o campanie politică pentru candidatura la următoarele alegeri pentru parlament. Strategia lui era de ocupa împreună cu câțiva adepți de încredere douăzeci și cinci de locuri în parlament sau camera inferioară. În timpul campaniei aceștia au predicat despre împiedicarea pieirii, promițând în același timp cetățenilor egalitate, libertate și bunăvoință. Aum a cheltuit milioane de dolari pe acestă campanie, iar adepții organizației au efectuat numeroase demonstrații stradale pentru a-și susține candidații. În ciuda acestor eforturi, toți cei 25 de candidați, inclusiv Asahara au fost învinși. Însă cel mai deranjant pentru acesta a fost faptul că numărul total de voturi strânse de ei a fost mai mic decât numărul adepților Aum, despre care credea că în mod automat vor susține candidații organizației. Scrutinul intens primit de Aum din partea mass-mediei privind decizia de a candida la parlament nu a făcut decât să sporească paranoia lui Asahara.Numeroasele articole în defavoare combinate cu cererile într-un număr tot mai mare venite din partea părinților care doreau să-și revadă copii au determinat poliția locală să monitorizeze mai îndeaproape activitățile organizației.

Fiind pus în fața unei înfrângeri politice de asemenea proporții, Asahara a anunțat sfătuitorilor celor mai apropiați necesitatea „de a lua măsuri extreme pentru a educa lumea în privința puterii lui Aum”. El a vorbit deasemenea de crearea unei armate pentru a-i combate pe cei care se opuneau ideilor sale. Apelând la ajutorul adepților săi din comunitatea științifică, Asahara le-a ordonat să înceapă elaborarea unor arme catastrofale pe care Aum urma să le folosească împotriva dușmanilor în razboiul care avea să urmeze.Asahara le-a mărturisit adepților săi că inamici actuali, în special guvernul japonez existent și Statele Unite ale Americii aveau ca scop să îi distrugă. De aceea era esențial pentru grupare să fie pregătită să-și învingă inamicii. În concepția lui Asahara, această distrugere a inamicilor avea să grăbească Armaghedonul profețit, care pentru el însemna un război între SUA și Japonia, război ce avea să ucidă unul din zece japonezi.

Printre mulțimea de adepți Aum cu o pregătire riguroasă în domeniul științei se aflau și Hideo Murai și Seiichi Endo, care aveau misiunea de a hotărî tipul de arme pe care trebuia să le dezvolte gruparea. Ei și-au dat seama că afacerile organizației, în special fabricile de produse pe bază de plante, ofereau materialele, echipamentele, precum și produsele chimice necesare pentru construcția de laboratoare specializate în producția de arme chimice și biologice. Inițial și-au îndreptat atenția spre domeniul armelor biologice și numai în câteva luni, primul lor laborator lucra deja la dezvoltarea de cloristidium botulinum, o bacterie necesară pentru extragerea toxinei botulinice, una dintre cele mai otrăvitoare substanțe care există în mediul înconjurător, mult mai periculoasă decât estricnina.

Testele preliminare asupra toxinei au fost dezamăgitoare datorită numeroaselor dificultăți întâmpinate la producere, extragere, depozitare și chiar la dispersarea efectivă.

Pînă în anul 1992, toxina era gata de utilizare, iar Asahara a ordonat să fie folosită împotriva parlamentului japonez. Astfel, Endo a echipat un camion cu un dispozitiv special de dispersare și în timpul unei ședințe a parlamentului a împrăștiat toxina în jurul clădirii guvernamentale. Deși sistemul de dispersare a funcționat, toxina nu a dat rezultate, iar parlamentarii au scăpat. Descurajat, Asahara l-a forțat pe Endo să continue dezvoltarea mai multor tipuri de arme biologice și chimice, convins că acest program de construcție a armelor va avea în cel mai scurt timp succes.

Această convingere venea din speranța pe care Asahara și-o punea în adepții proveniți din Rusia pentru a-l ajuta cu o nouă tehnologie pentru fabricarea armelor sau chiar cu armele propriu-zise. Astfel, începând din luna martie a anului 1992, Aum a început campania de mediatizare în Rusia. Această campanie a fost combinată cu donarea de resurse medicale și calculatoare și cu cheltuirea a 12 milioane de dolari sub formă de plăți către importanți oficiali ruși. Aceste eforturi i-au adus lui Asahara mii de adepți și relații în rândul oficialilor ruși de top, precum Oleg Ivanovich Lobov, președintele Cosiliului de Securitate Rus. Asahara și apropiații lui credeau că prin intermediul acestora vor avea acces la cunoștințele tehnice ale comunității militare și științifice din Rusia și posibil chiar la armele sovietice. În câteva luni reprezentanții Aum din Rusia au dezvoltat cu succes o operațiune pe piața neagră menită să cumpere și să livreze în Japonia, informațiile pivind producerea de armele chimice și biologice. Această activitate a atras în cele din urmă atenția serviciilor de informații ale Statelor Unite ale Americii, dar din dorința de a-i proteja pe cei care au dezvăluit această informație nu au adus-o la cunoștința autorităților japoneze sau a altor aliați SUA.

Endo și-a petrecut anul următor încercând să dezvolte o altă armă biologică efectivă, de data aceasta folosind ca substanță de bază antraxul. Această încercare a eșuat deasemenea. Endo și Murai au decis să încerce, pe baza informațiilor provenite din Rusia și a documentațiilor open-source din literatura industrială și științifică, dezvoltarea unei arme având ca substanță de bază sarinul datorită ușurinței de producție din compușii disponibili pe piața chimică.Sarinul sau Methylfluor-phosphon-saureisopropylester a fost elaborat pentru prima dată de chimiștii germani în 1938 ca pesticid, însă la scurt timp aceștia au descoperit că este defapt un agent ce acționează asupra nervilor, extrem de letal și eficace.

Acesta se prezintă sub forma unui lichid incolor și inodor cu capacitatea de a cauza moartea unei persoane doar printr-o singură picătură aplicată pe piele. La câteva secunde după expunerea la sarin, lichid sau gaz, pupilele unei persoane se contractă și nasul începe să curgă. Aceste simptome sunt urmate de strângeri ale pieptului după care persoana în cauză este lovită de spasme violente, vomitături, pierderea controlului asupra vezicii urinare și intestinelor. Fără tratament indivizii expuși la acest tip de otravă vor suferi convulsii, comă și ulterior moartea.

În vara anului 1993, Masami Tsuchiza, un chimist talentat și adept Aum a dezvoltat cu succes un lichid sarin foarte concentrat, oferindu-i astfel lui Asahara arma ideală pentru pedepsirea celor care i se opuneau. Pentru a se asigura de succesul operațiunii, Asahara a ordonat testarea într-un loc securizat. Din fericire pentru Asahara, gruparea dispunea deja de un astfel de loc. Astfel la începutul acelui an, agenții Aum au zburat către Australia și au căutat câteva proprietăți în zona de vest a țării, pe motiv că vor conduce experimente pentru binele umanității, fără a dezvălui însă în ce constau acestea. Reprezentanții Aum au hotărât să cumpere o proprietate retrasă, Banjawarn Station, folosită ca fermă de oi, cu o suprafață de peste 190 000 de hectare. Localizată la 600 kilometri la nord-vestul Perth-ului aceasta era foarte izolată și greu de accesat de la drumul principal.

Pe 9 septembrie 1994, 24 membrii Aum, inclusiv Endo și Murai au ajuns în Perth, aducând cu ei echipamente speciale, măști de gaz, generatoare și haine de protecție împotriva substanțelor chimice. Conform obiceiului australian, bagajele le-au fost percheziționate descoperindu-se o cantitate mare de acid percloric și clorhidic. Ca urmare, Endo, împreună cu Tomomasa Nakagawa, au fost amendați cu suma de 2400$ pentru transportul de marfă periculoasă într-un avion.

Membrii Aum și-au continuat călătoria către Banjawarn Station, unde au rămas mai multe săptămâni, după care s-au reîntors în Japonia.

După atacul de la metroul Tokyo, piliția federală australiană a demarat mai multe investigații juridice și criminalistice la Banjawarn Station și în zona înconjurătoare. În mostrele de sol prelevate s-au descoperit în urma analizalor de laborator urme de acid methylphonic, care este o substanță reziduală a agentului sarin. În apropiere de clădirile locuibile ale proprietății s-au descoperit rămășițele a douzeci și nouă de oi într-o zonă restânsă, contaminată deasemena cu acid methylphonic. Bazându-se atât pe acestea, cât și pe alte dovezi concludente, autoritățile australiene au ajuns la concluzia că Aum a reușit să testeze și să demonstreze eficacitatea mortală a agentului sarin.

Asahara a fost mulțumit de informarea pe care oamenii săi i-au făcut-o cu privire la rezultatele testelor, fiind dornic să-și încerce noua armă asupra inamicilor.

Cu câteva luni înainte de testul din Australia, Aum a încercat să cumpere o plantă pentru procesarea mâncarii din orașul Matsumoto, situat la 150 kilometri în nord-estul orașului Tokyo.

Alarmați de vestea că planta ar putea cădea în mâna Aum, proprietarul plantei împreuna cu locuitorii orașului au înaintat un proces cu scopul de a invalida vânzarea. Aum a contestat plângerea, totul rezultând într-un lung proces. La încheierea acestuia, așa cum se procedează în tribunalele japoneze, cei trei judecători care au prezidat cazul s-au retras pentru a-și pregăti sentința. Avocații Aum, îngrijorați că ar putea pierde cauza, i-au adus acest lucru la cunoștință lui Asahara care a hotărât organizarea unei întruniri de urgență a consilierilor de „război”. În timpul acestei întruniri s-a hotărât folosirea gazului sarin pentru a elimina cei trei judecători.

Oamenii de știință ai Aum au pregătit un camion echipat cu dispersor sofisticat pe bază de baterii și un dispozitiv de mixare încărcat cu produsele chimice necesare pentru producerea a 20 kilograme de sarin. Pe 27 iunie 199, Hideo Murai a însoțit camionul și la ora 10:40 p.m. le-a ordonat operatorilor camionului să-și pună măștile de gaz și să-și injecteze antidotul pentru sarin.

Cunoscând locația camerelor în care dormeau judecătorii, Murai a activat dispersorul și dispozitivul de mixat, și a trecut cu viteză mică prin zona vizată. Din fericire pentru judecători, mixerul s-a defectat după numai câteva minute de la punerea în funcțiune și direcția vântului s-a schimbat, îndepărtând gazul sarin din zona țintă către un grup de locuințe din apropiere. La scurt timp, locuitorii acelor case au prezentat dureri de cap însoțite de orbire și spasme stomacale. Șapte persoane au murit și încă 500 au necesitat îngrijiri medicale.

Deși atacul de la Matsumoto nu i-as ucis pe cei trei judecători, Asahara a fost impresionat de rezultatele obținute. Incidentul a generat o investigație criminalistică de amploare, la finele căreia poliția nu a implicat gruparea Aum în ciuda faptului că primiseră un mesaj anonim de la unul din membrii grupării în care le-a detaliat atacul ca fiind o altă tentativă Aum de a dezvolta o metodă eficientă de utilizare a gazului sarin. În schimb, poliția japoneză a arestat un horticultor, pe nume Yoshiyuko Kono, deoarece echipamentele lor de detecție i-au condus către un depozit ce conținea sarin, localizat pe proprietatea acestuia. Din nefericire pentru Kono, poliția nu știa că sarinul (într-o formă foarte diluată) este principalul ingredient activ pentru multe pesticide folosite în agricultură.

Mass-media japoneză a fost însă sceptică cu privire la rezultatul investigației, evidențiind în mod corect improbabilitatea de a produce gaz sarin cu o concentrație atât de mare din greșeală. Dându-și seama de greșeala făcută, autoritățile japoneze au redeschis ancheta, de data aceasta îndreptăndu-și atenția în mod special asupra grupării Aum și liderului ei Shoko Asahara. Însă mebrii poliției care erau deasemenea simpatizanți Aum l-au ținut pe Asahara informat asupra demersurilor făcute în cadrul investigației. În momentul în care poliția a decis să facă o serie de raiduri la fabricile și clădirile Aum , acesta a hotărât că este timpul să-și ducă la îndeplinire planul împotriva poliției și guvernului japonez.

Planul de atac a lui Asahara era simplu, dar cu consecințe catastrofale și presupunea eliberarea gazului sarin în spațiile închise din galeriile de metrou ale orașului Tokyo în timpul orelor de vârf ale dimineții. Și de data aceasata sarcina de a plănui atacul i-a revenit tot lui Hideo Murai. Din dorința de a evita o altă defecțiune a aparatelor, acesta le-a ordonat oamenilor de știință ai grupării să pregătească pungi de polietilenă rezistente umplute cu sarin.

Acestea au fost mascate apoi în pungi de cumpărături pentru a nu stârni suspiciuni. Murai a ales apoi cinci asistenți demni de încredere pentru a plasa pungile în subteran, fiecare dintre aceștia fiind echipat cu o umbrelă cu vârf ascuțit. Pe data de 20 martie 1995, între orele 7:30 și 7:45 a.m., cei cinci atacatori au urcat în cinci metrouri care se deplasau pe trei linii diferite: Hibiya, Chiyoda și Maronouci. La ora 7:48, întrucât fiecare dintre cele cinci metrouri se apropia de ținta plănuită, atacatorii au găurit pungile și au ieșit din metrou. În jurul orei 8:00 a.m. cele cinci metrouri s-au întâlnit la stația Kasumegascki, un centru civic pentru majoritatea birourilor guvernamentale, unde se afla inclusiv sediul Agenției Naționale de Poliție.

Atacul a produs doisprezece morți, sute de răniți și sute de mii au rămas terorizați. Au existat însă doi factori care au împiedicat atentatul să fie și mai mortal: Primul a fost metoda rudimentară de a utiliza pungi cu sarin în formă lichidă în locul gazului. Aceasta a limitat cantitatea de sarin care a fost împrăștiată sub formă de picături în metrouri. Al doilea factor a fost faptul că sarinul folosit a fost numai 30% pur, ceea ce l-a făcut să aibă miros și culoare.

Astfel pasagerii au putut să miroasă și să vadă un produs chimic prezent în interiorul metrourilor. În ciuda acestor doi factori, mii de pasageri au fost afectați. În stațiile subterane, pasagerii au fost evacuați în masă, majoritatea prezentând vomitături, sufocări și orbiri datorită sarinului. Fugind pe scările de urgență, aceștia s-au prabușit pe străzile orașului. Membrii echipajelor de poliție, pompieri și cadre medicale s-au aventurat neprotejați în subteran pentru a ajuta victimele, mulți dintre ei devenind victime ei înșiși. Evenimentul a fost imediat transmis pe posturile de radio și televiziune: „Imaginile de haos și confuzie au dominat știrile de la ora nouă, oferind orașului Tokyo și lumii întregii prima imagine asupra unui act de terorism cu o armă de distrugere în masă.

Refuzul oficialilor japonezi de a se pregăti pentru un atac terorist a fost reflectat în acțiunile celor aflați la fața locului. Când au ajuns aceștia au fost incapabili să recunoască că aveau de-a face cu un agent chimic toxic. Această lipsă de conștiență i-a împiedicat să strângă și apoi să transmită informațiile necesare pentru diminuarea efectelor. Operatorii metrourilor și agenții de poliție nu erau suficient informați încât să oprească toate operațiunile din zona contaminată. Această întârziere a permis sarinului să se împrăștie în continuare în rețeaua subterană. Aproape imediat după atac, pasagerii ieșeau amețiți din cele cinci metrouri contaminate la diverse stații. Astfel operatorii de la linia Hibiza și-au dat seama că ceva este în neregulă și au ordonat tuturor pasagerilor să evacueze la următoarea oprire, stația Tsukiji, unde și mai multe persoane așteptau să se urce în metrou. Pe linia Chizoda, pasagerii le-au arătat operatorilor, două pachete din care se scurgea un lichid necunoscut care le provoca amețeli. Aceștia au început să șteargă fluidul cu ziare sau chiar cu mâinile goale trimițând trenul mai departe. În lipsa unui sistem centralizat de monitorizare pentru raportarea informațiilor, echipele de intervenție de pe cele trei linii continuau să se lupte separat, neștiind ca de fapt aveau de înfruntat aceeași situație de criză. Linia Marunouchi a continuat să funcționeze până la ora 9:27 a.m. permițând sarinului să se împrăștie prin rețeaua subterană, expunând astfel mii la persoane la efectele lui dăunătoare.

Poliția metropolitană a început să primească apeluri imediat după atac însă abia la ora 8:44 a.m. Agenția Națională de Poliție (ANP) a concluzionat că aveau de-a face cu o urgență majoră care necesita o intervenție fără precedent. În jurul orei 9:00 a.m. agenția de poliție și-a dat seama că are de-a face cu un agent chimic și a cerut ajutorul specialiștilor în arme chimice din cadrul Forțelor Japoneze de Autoapărare. Însă având în vedere că cele două agenții nu mai colaboraseră până atunci comunicarea și schimbul de informații s-a făcut greoi, astfel încăt a durat aproape trei ore până când autoritățile militare au stabilit că agentul chimic utilizat este sarinul. Chiar și după această identificare, informația nu a fost comunicată echipelor de intervenție decât după o oră și, potrivit relatărilor din diferite surse, spitalele nu au fost informate oficial despre tipul agentului chimic ale cărui efecte încercau să le trateze.

Incapacitatea de a comunica informații între diferite agenții a fost un rezultat al barierelor birocratice impuse cu mult timp în urmă. Tatewari este un cuvânt japonez care se traduce prin „birocrație compartimentată” și este aplicabil agențiilor din care se compune guvernul japonez. Acestea nu practicaseră colaborarea fiind chiar de multe ori în competiție una cu cealaltă. Această caracteristică birocratică este prezentă în majoritatea guvernelor moderne datorită unei coordonări deficitare pentru intervenția inter-agenții în situațiile de urgență. Această lipsă a înțelegerii și a metodelor centralizate de răspuns au creat o situație în care rolurile și misiunile erau neclare, și cel mai important, în care mai mult de o persoană era responsabilă de luarea deciziilor.

Înrăutățind situația, agenții de poliție, pompieri și cadrele medicale continuau să pătrundă în subteran pentru a salva victimele. Nefiind conștienți de amenințarea cu care se confruntau, aceștia nu purtau echipament corespunzător de protecție, astfel încât majoritatea au devenit ei înșiși victime. Contaminarea însă nu s-a produs doar la locul incidentului. Personalul ambulanțelor care transportau victimele s-a îmbolnăvit deasemenea datorită sarinului care se evapora.

Echipele de intervenție nu știau că au de-a face cu un atac organizat în mai multe locații, fiecare stație consaiderând că se confruntă cu o situție singulară. Resursele de urgență au fost distribuite separat și într-un mod dezorganizat, iar echipele medicale erau trimise la locul atacului ca apoi să fie imediat rechemate la spitale. Acolo personalul era depășit de numărul mare de victime care soseau din locații diferite. Ambulanțele erau trimise cu pacienții către cel mai apropiat spital în loc să rezerve acele locuri pentru victimele în starea cea mai gravă. Spitalul St. Luke a primit 150 de pacienți în prima oră si un total de 641 pe întreaga zi. La lipsa de structurare și procedurile sărăcăcioase s-a adăugat faptul că nu s-a efectuat niciodată un antrenament pentru situații de victime în masă. Deasemenea, personalul spitalelor nu a fost notificat de faptul că victimele au suferit otrăviri cu agent sarin. Potrivit unor rapoarte, unul dintre doctorii care a tratat victimele atacului a sunat la spitalul St. Luke și a sugerat că substanța chimică folosită ar putea fi sarinul. La multe spitale sistemele de comunicare s-au blocat la scurt timp după atac și medicii au recurs la metode rudimentare țipând pentru a transmite informațiile critice despre pacienți. În zilele ce au urmat atacului în jur de 5500 de persoane s-au prezentat la spitale, dintre aceștia 1046 fiind chiar internați.

Ceea ce a îngreunat însă tratarea pacienților afectați a fost sindromul celor care au fost expuși foarte puțin, sau chiar deloc și care au solicitat îngrijiri medicale. Deși prezenți la locul atacului mulți dintre aceștia nu au suferit răni fizice. La această categorie s-au adăugat cei care nu au fost prezenți la locul atcului, dar care au dezvoltat simptome psihosomatice care îi făceau să creadă că sunt în pericol. În câteva cazuri aceste simptome erau asemănătoare cu ale celor cu adevărat expuși.

Acest exemplu grăitor de coordonare eșuată între agenții a fost însă remediat în după-amiaza atentatului prin trimiterea echipelor din cadrul Forțelor Japoneze de Autoapărare. Singura capabilă de a determina zona contaminată cu agent chimic și de a face demersurile necesare decontaminării, unitatea specializată în arme biologice și chimice, nu fusese desemnată ca fiind prima unitate de intervenție în cazul incidentelor domestice cu agenți chimici. Însă între 4:50 și 9:20 p.m., la opt ore după atac, unitatea a început decontaminarea metrourilor cu o soluție formată din înălbitor și apă.

În dimineța zilei de 22 martie, poliția japoneză a demarat cea mai anchetă din istoria Japoniei. Peste 1000 de polițiști au înconjurat clădirea Mount Fuji, sediul Aum Shinrikyo. Echipele de cercetare au descoperit acolo tone de substanțe chimice periculoase.Fabrica de sarin devenise între timp operațională și cu o capacitate de producție de o tonă pe zi. Simultan, s-au efectuat raiduri în douăzaci și cinci de birouri și clădiri ale Aum situate pe tot teritoriul țării. Până la începutul lunii aprilie, poliția strânsese destule probe pentru a începe acuzarea și arestul oficial al membrilor Aum. Până la jumătatea anului 1996 au fost arestați peste 400 de membrii sub acuzații precum răpire, posesie ilegală de arme și droguri sau chiar participarea la atacul cu sarin.

În ciuda eforturilor supraomenești ale poliției japoneze, Shoko Asahara a reușit să evite arestul până în ziua de 16 mai 1995. În acea zi, poliția a efectuat un nou raid la Satian 6, sediul principal al Aum, pe care poliția îl percheziționase de câtreva ori fără succes.

De data aceasta poliția a descoperit o acunzătoare într-o extensie lăturalnică a fundației clădirii. Pe 30 octombrie 1995, Aum a fost dizolvată ca și formațiune religioasă, prin ordinul Curții Districtuale Tokyo, îndepărtându-i-se astfel protecția legală care era oferită grupărilor religioase, inclusiv scutirea de taxe.

Procesele împotriva lui Asahara și a grupului său de apropiați a început în aprilie 1996. Acesta a fost acuzat de 23 de crime și după lungi întârzieri cauzate de aparenta inabilitate a lui de a răspunde coerent întrebărilor, a fost condamnat la moarte pe 27 februarie 2004.Această execuție a fost amânată până în zilele noastre.

Concluzionând, acest studiu încearcă să evidențieze trei lecții importante care sunt aplicabile și în ziua de astăzi pentru amenințările cu acte de terorism. Prima lecție este aceea că guvernele ar trebui să își rezerve dreptul de a ști ce se petrece în interiorul organizațiilor religioase, întrucât acestea ar putea promova violența domestică. Metodele utilizate, gradul de invadare și criteriile conform cărora s-ar putea interveni ar trebui să rămână la latitudinea fiecărui popor în funcție de contextul cultural și politic. Refuzul guvernului japonez de a se informa corespunzător a permis grupării Aum Shinrikyo să organizeze în deplină libertate mai multe atacuri teroriste, dintre care unul aproape a cauzat un număr catstrofal de victime, probabil de ordinul zecilor de mii.

A doua lecție importantă este că instituțiile guvernamentale trebuie să comunice și să facă schimb de informații atât în interior cât și la nivel național și mondial. Astfel dacă autoritățile japoneze ar fi luat la cunoștință de încercarea grupării Aum de a achiziționa arme sovietice sau de cantitatea de substanțe chimice toxice confiscate la aterizarea în Australia a echipei de oameni de știință, aceste informații ar fi avut ca rezultat cel puțin determinarea imediată a responsabilului pentru atacul de la Matsumoto și arestarea lui Asahara și a liderilor lui înainte de atentatul de la metroul Tokyo.

A treia lecție importantă este faptul că dacă agențiile refuză antrenamentul în comun atunci vor eșua inevitabil în astfel de cazuri. Lipsa de antrenament și pregătire a echipelor de intervenție japoneze a crescut proporțiile evenimentului de pe 20 martie 1995. Dacă acestea ar fi avut parte de exerciții de antrenament regulate și coordonate inter agenții s-ar fi dezvoltat o relație bazată pe încredere care ar fi crescut eficiența în intervenții.

CONCLUZII

În concluzie, terorismul reprezintă un fenomen politic, ce se manifesta prin violență, încercându-se astfel să se pună presiune pe organele de conducere, astfel teroriștii dorind să producă un efect psihologic, provocând panică.

Astfel prin încercările grupărilor teroriste de pune presiune, pe organele din conducere, aceștia au progresat foarte mult, ajungând astfel în a-și dori mai mult decât aveau în agendă. Prin urmare în zilele noastre unele grupări teroriste au ajuns să aibe propriul stat, încercând să își stabilească propriile califate, forțele pentru combaterea teroristă se lupta cu aceștia reușind să îi încetinească, însă nu reușesc să îi și oprească. Grupările teroriste dau dovadă în zilele noastre de foarte mare pregătire militară, ei beneficiind de armament de ultima generație, dar și de fonduri incredibile de mari, prin care aceștia reușesc să cumpere noi armamente, dar să și recruteze membrii din afara zonei lor.

Organizațiile teroriste sunt așadar bine structurate, acestea având ranguri bine definite, fiecare membru având propria funcție de îndeplinit, netrecându-se peste cuvântul liderului, care spre surprinderea mea, în urma documentației reușesc să controleze gruparea cu o mână de fier, beneficiind și de o loialitate destul de mare din partea membrilor.

Organizarea grupărilor teroriste în rețele, îi ajută pe aceștia să fie foarte greu de identificat, astfel autoritățile nu pot, să prevadă, acțiunile pe care aceștia doresc să le întreprindă în locațiile din întreaga lume, unde membrii grupărilor activează. Astfel anumite acțiuni, ale grupărilor teroriste au au deznodământ înfricoșător, aceștia provocând haos, dar și moartea multor inocenți.Și toate aceste lucruri în numele lui Dumnezeu.

Drept dovadă în ziua de astăzi, tot mai mulți indivizi doresc să se alăture grupărilor teroriste, în ciuda, evenimentelor ce se petrec, probabil o astfel de strategie urmăresc și grupările, oameni din ziua de azi dorind să facă mai mult rău decât bine și să se afirme prin gesturi și acțiuni distructive.

Al Qaeda, una din primele grupări teroriste, iar în ziua de printre cele mai mari, dacă nu chiar cea mai mare și cunoscută grupare teroristă din lume, a întreprins cu succes mai multe mișcări islamiste, concluzia acestor mișcări, dar și a activităților de recrutare, finanțare și antrenare a membrilor este una cu două tăișuri, pe lângă faptul că ei activează doar în scop propriu dorind astfel să își ducă la bun sfârșit scopul politic, aceștia au activat cu foarte mult succes, și deși au fost atacați, mulți lideri au fost uciși, gruparea a stat în picioare și au creat noi evenimente, dar și noi afilieri cu alte grupări.

Cea mai mare amenințare din ziua de azi, pentru întreaga lume Statul Islamic din Irak și Levant, duce o propagandă intensă, pe internet, aceștia reușind să îngrozească întreaga lume, prin videoclipurile și acțiunile pe care cu mândrie le arata lumi, despre ceea ce fac și cum fac.

Din ceea ce am citit și ce am înțeles din studiul organizațiilor teroriste, în opinia mea acestea au un scop politic, care cu anii a devenit din ce în ce mai puternic, deși pretind că ei fac aceste acțiuni într-un scop benefic, tot ceea ce ne arată este un dezlănțuit haos, care ne îngrozește și ne face să îi uram din ce în ce mai mult. Totuși ei nu se opresc continua să facă ceea ce își propune însă cel mai rău lucru care se poate întâmpla este că totuși sunt ceva mai mulți oameni care îi încurajează în același timp li se și alătura.În orice caz sperăm că autoritățile care combat terorismul să poată reduce ceea ce se întâmplă în momentele de față și că terorismul să capete o altă formă cu alte activități.

Aceste organizații au lăsat în urma lor mai multe atentate care au zguduit lumea întreagă, aceste atentate cum am putut observa pe parcursul studiului, au lăsat foarte multe victime în urme, însă putem observa și munca pe care au depus-o activiști pentru a duce la bun sfârșit operațiunile.Au fost operațiuni foarte meticuloase, în care membrii au depus foarte mult efort, au fost utilizate foarte multe materiale, foarte multe schimburi de informații. Totuși din aceste atentate putem înțelege că nimic nu a ieșit bine tot ce a rezultat din urma acestor atentate au fost numeroase victime, pagube materiale foarte mari, dar și empatia lumii asupra fenomenului terorist.

În opinia mea fenomenul de terorism este un fenomen dificil de înțeles, întrucât oameni care servesc acest fenomen au anumite principii și nu le putem înțelege pentru că din ceea ce doresc ei să ne arate nu avem cum să fim de acord cu ei pentru nouă nu ne este familiară, acțiunea pe care aceștia o întreprind și nu putem fi de-acord cu faptele de violență și cruzime pe care aceștia le săvârșesc.

BIBLIOGRAFIE

1. “Al Qaeda Could Provoke New India-Pakistan War: Gates” Agence France Presse, January 20, 2010

2. “NATO Official: Bin Laden, Deputy Hiding in Northwest Pakistan” CNN.com (online), October 18, 2010; “‘Heart’ of Al Qaeda in Afghan-Pakistani Border Area: Gates” Agence France Presse, November 9, 2010

3. ,,Al Qaeda and Affiliates:Historical Perspective,Global Presence and Implications for U.S Policy”,John Rollins,Congressional Reserch Service, January 25,2011

4. Don Rassler, “Al-Qa’ida’s Pakistan Strategy” CTC Sentinel, June 2009

5. E.Badalan,Gh.Savu,I.Botos,V.Bogdan , ,,Tratat de criza terorista” , Bucuresti:Editura Militara, 2011

6. ,,Fighting Back What Gouverments Can Do About Terrorism”Edited by Paul Shemella,Stanford Univeristy Press, California,2011

7. http://observer.com/2015/01/the-evolution-of-terrorism-from-politics-to-vengeance/ 12 iunie 2015

8. http://ro.wikipedia.org/wiki/Terorism 22 mai 2015

9. http://worldnews.nbcnews.com/_news/2014/01/11/22243203-global-jihadis-or-al-qaeda-wannabes-who-are-the-islamic-state-of-iraq-and-the-levant?lite 10 mai 2015

10. http://www.aljazeera.com/news/middleeast/2014/06/isil-eminent-threat-irak-syria-20146101543970327.html 10 mai 2015

11. http://www.bbc.com/news/live/world-europe-30710777 9 iunie 2015

12. http://www.bbc.com/news/world-europe-30708237 9 iunie 2015

13. http://www.bbc.com/news/world-middle-east-24179084 10 mai 2015

14. http://www.cfr.org/iraq/islamic-state/p14811 10 mai 2015

15. http://www.globalsecurity.org/military/world/para/al-qaida.htm 8 mai 2015

16.http://www.slate.com/articles/news_and_politics/foreigners/2015/01/_8_lessons_from_charlie_hebdo_attack_what_we_have_learned_about_the_terrorists.html 9 iunie 2015

17. http://www.terrorism-research.com/evolution/ 12 iunie 2015

18. http://www.theguardian.com/world/charlie-hebdo-attack 9 iunie 2015

19. John Arquilla and David Ronfeldt, , Networks and Netwars ,ed. Santa Monica: RAND, 2001

20. Marius Toma, ,,Terorismul si Mass-Media- Manipulare sau Simbioza”,Bucuresti, 2006

21. Pamela Rolfe, ,,29 Indicted for Roles In Madrid Bombings: Judge says al Qaeda inspired local cell”, Washington Post, 12 april 2006

22. Sebastian Rotella, ,,Spain Jihad`s Unlikely Alliance”, Los Angeles Times, 23 may 2003

23. ,,Terorismul Dimensiune Geopolitica Si Geostrategica Razboiul Terorist.Razboiul Impotriva Terorismului”, Bucuresti ,2002

24. ,,The history of terrorism : from antiquity to al Qaeda”, edited by Gerard Chaliand and Arnaud Blin; translated by Edward Schneider, Kathryn Pulver, and Jesse Browner, University of California Press, Ltd.London, England,2007

25. Walter Reich, ed., Origins of Terrorism: Psychologies, Ideologies, Theologies, States of Mind, rev. ed.Washington: Woodrow Wilson Center Press, 1998

BIBLIOGRAFIE

1. “Al Qaeda Could Provoke New India-Pakistan War: Gates” Agence France Presse, January 20, 2010

2. “NATO Official: Bin Laden, Deputy Hiding in Northwest Pakistan” CNN.com (online), October 18, 2010; “‘Heart’ of Al Qaeda in Afghan-Pakistani Border Area: Gates” Agence France Presse, November 9, 2010

3. ,,Al Qaeda and Affiliates:Historical Perspective,Global Presence and Implications for U.S Policy”,John Rollins,Congressional Reserch Service, January 25,2011

4. Don Rassler, “Al-Qa’ida’s Pakistan Strategy” CTC Sentinel, June 2009

5. E.Badalan,Gh.Savu,I.Botos,V.Bogdan , ,,Tratat de criza terorista” , Bucuresti:Editura Militara, 2011

6. ,,Fighting Back What Gouverments Can Do About Terrorism”Edited by Paul Shemella,Stanford Univeristy Press, California,2011

7. http://observer.com/2015/01/the-evolution-of-terrorism-from-politics-to-vengeance/ 12 iunie 2015

8. http://ro.wikipedia.org/wiki/Terorism 22 mai 2015

9. http://worldnews.nbcnews.com/_news/2014/01/11/22243203-global-jihadis-or-al-qaeda-wannabes-who-are-the-islamic-state-of-iraq-and-the-levant?lite 10 mai 2015

10. http://www.aljazeera.com/news/middleeast/2014/06/isil-eminent-threat-irak-syria-20146101543970327.html 10 mai 2015

11. http://www.bbc.com/news/live/world-europe-30710777 9 iunie 2015

12. http://www.bbc.com/news/world-europe-30708237 9 iunie 2015

13. http://www.bbc.com/news/world-middle-east-24179084 10 mai 2015

14. http://www.cfr.org/iraq/islamic-state/p14811 10 mai 2015

15. http://www.globalsecurity.org/military/world/para/al-qaida.htm 8 mai 2015

16.http://www.slate.com/articles/news_and_politics/foreigners/2015/01/_8_lessons_from_charlie_hebdo_attack_what_we_have_learned_about_the_terrorists.html 9 iunie 2015

17. http://www.terrorism-research.com/evolution/ 12 iunie 2015

18. http://www.theguardian.com/world/charlie-hebdo-attack 9 iunie 2015

19. John Arquilla and David Ronfeldt, , Networks and Netwars ,ed. Santa Monica: RAND, 2001

20. Marius Toma, ,,Terorismul si Mass-Media- Manipulare sau Simbioza”,Bucuresti, 2006

21. Pamela Rolfe, ,,29 Indicted for Roles In Madrid Bombings: Judge says al Qaeda inspired local cell”, Washington Post, 12 april 2006

22. Sebastian Rotella, ,,Spain Jihad`s Unlikely Alliance”, Los Angeles Times, 23 may 2003

23. ,,Terorismul Dimensiune Geopolitica Si Geostrategica Razboiul Terorist.Razboiul Impotriva Terorismului”, Bucuresti ,2002

24. ,,The history of terrorism : from antiquity to al Qaeda”, edited by Gerard Chaliand and Arnaud Blin; translated by Edward Schneider, Kathryn Pulver, and Jesse Browner, University of California Press, Ltd.London, England,2007

25. Walter Reich, ed., Origins of Terrorism: Psychologies, Ideologies, Theologies, States of Mind, rev. ed.Washington: Woodrow Wilson Center Press, 1998