Terorismul O Provocare a Sec Xxi

După cum bine se știe, noțiune de “terorism” este din punct de vedere etimologic un derivat de la “teroare” cuvânt de origine latină. Înainte de romani, în mitologia greacă, teroarea (Phobos) și frica (Deimos) erau mumele date celor doi cai, care trăgeau carul de lupta al lui Ares, zeul războiului. Simbolica acestor cuvinte este semnificativă. Războiul , lupta, confluctul presupun parcurgerea și folosirea forței, a mijloacelor violente, distructive. Teroarea era încă de pe atunci percepută că folosirea sistematică a fricii pentru a obține ceva. Luată de sine stătător, prin noțiunea de teroare se înțelege o stare de teamă care înspăimântă și tulbură, teamă care poate fi indusă prin “terorizare” adică prin amenințări cu violență.

Unii specialiști sunt de părere că actul de terorism are un scop similar descurajării generale, victima primară fiind mai puțin importanată în comparație cu efectul general scontat asupra unei colectivități sau a unui grup. Deși produce victime individuale , terorismul este o crimă la adresa unei întregi comunități sociale. Noțiunea de “teroare” se poate defini ca fiind un fenomen psihologic natural iar terorismul reprezintă exploatarea conștientă a acesteia. Sociologii definesc terorismul că fiind utilizarea de către un grup sau o persoană a violenței sub acoperire pentru atingerea unor obiective, de aceea terorismul poate fi considerat ca o formă de strategie violenta utilizată pentru schimbarea libertății de opțiune a acelorlalti.

Terorismul apelează la violență în ideea unui potențial transfer de violență în direcția societății atacate, proces care presupune schimbarea atenției publicului de la actul terorist la acțiunea contracarării structurilor atacate. Obiectivul vătămat de terorism se vede adesea zdruncinat de sentimente de vinovăție și deseori își pierde legitimitatea și încrederea în moralitatea contracarării.

Secretarul Apărării din prioada președintelui Statelor Unite G. Bush, Frank C. Carluci III este de părere că “ Terorimul este în mod esențial o tactică, o formă de lupta politică destinată atingerii unor scopuri politice. Terorismul poate fi înscris în categoria conflictelor de mică intensitate și descris ca război purtat la limitita minimă a spectrului violenței, război în care conotațiile politice, economice și sociale joacă un rol mai important decât în cazul celui clasic, purtat de puterea militară convențională”

Cu toate că peste tot în lume cuvântul “terorism” are un sens negativ, el fiind atât de imprecis și de expresiv din punct de vedere emotiv, întrucât este adesea folosit pentru a acoperi o serie de activități. Oricare ar fi psihologia de grup sau motivele peronale ale indivizilor care recurg la acte de terorism , scopul final al terorismului este de natură politică. Cu toate aceste, terorismul a fost adesea denumit și tactică ultimei soluții deoarece se consideră că existența injustiției nu poate fi înlăturată prin nici o altă metodă decât prin violență.

Publicitatea este elementul esențial al orcarui act terorist având ca scop instalarea fricii, un alt element important îl constituie păstrarea secretului absolut asupra planificării și desfășurării atacului. Prezența teroriștilor “în direct” în față opiniei publice prin intermediul mass-mediei le oferă posibilitatea de a-și expune cerințele în față întregii lumi. Un exemplu elocvent de publicitate a fost în cazul “ Masacrului de la Muchen” unde teroriștii au invitat reprezentanții mass-mediei să ia interviu ostaticilor aflați pe aeroportul din Beirut înainte că aceștia să îi elibereze.

Clandestinitatea constituie o altă caracteristică importantă în rândul operațiilor teroriste, care ajută partizanii acestor acte să nu fie identificați de forțele de ordine, de aceea din această perspectiva rezultă că terorismul este violent , criminal și clandestin.

În general grupurile teroriste sunt alcătuite dintr-un număr restrâns de persoane, acestea putând alcătui o ramură a unei organizații mai mari. Un grup poate fi considerat o entitate suborganizationala întrucât cu cât grupul se mărește cu atât va fi mai greu de menținut disciplină și mistică grupală. Cu toate că grupările teroriste nu sunt organizate și sponsorizate de stat acestea au nevoie de sprijin din exterior pentru că nu pot opera într-un mediu politic potrivnic. O importantă sursă de finanțare a acestor gupari teroriste o constituie traficul de droguri.

Organizațiile teroriste au nevoie de libertate de acțiune, de adăposturi, de sprijin logistic, de baze de operații dar nu în ultimul rând de sprjin financiar. Cu toate acestea multe organizații teroriste și-au lărgit aria de acțiune mult în afară țării în care doresc să exercite presiuni asupra unor schimburi de natură politică. Terorismul este perceput de tot mai multe țări ca pe o amenințare internațională care poate lovi în interesele lor în orice moment. Psihologia grupului influențează într-o mare măsură comportamentul teroristului și are puterea să-i dezvolte propria personalitate.

Brian Jenkins, un expert în terorism relatează :” Fiecare grup terorist are propriul său repertoar, propriul său modus operandi, armata republicană Irlandeză nu se angajază în deturnarea de avioane sau răpiri de persoane. Brigăzile Roșii din Italia îi împușcă pe reprezentanții presei numai în picioare, teroriștii gemeni sunt recunoscuți că planificatori meticuloși…” , în atcurile cu automobile capcană este specializată gruparea bașca E. T. A , Hamasul este cunoscută pentru atacurile kamikadze, iar pentru ambuscadele organizate contra trupelor Zahalului și a atacurilor cu rachete se remarcă organizația Hezbolahul.

Mediul politic și social, scopurile și evoluția organizației respective, psihologia grupurilor teroriste și experiențele membrilor grupului, toate aceste chestiuni sunt greu de analizat. Analizând isoricul și fizionomia politică, culturală, economică, în paralel cu psiholigia grupului, strategiile și tehnologiile utilizate de terorism putem înțelege perspectivele, comportamentul și concepțiile unui terorist.

În general miliatrii percep terorismul că o formă de conflict de intensitate scăzută, la celălalt capăt al spectrului aflându-se un conflict armat care se termină cu un război generalizat, în opinia unui analist militar, terorismul : “ a devenit din ce în ce mai mult o manifestare a schimbării naturii conflictelor armate sau o nouă formă de ducere a războiului rezultată din revoluția tehnologică ce acompaniază schimbările din arena politică internațională “. Potrivit teoriei lui Klausewitz că terorismul reprezintă o continuare politică a ducerii războiului cu alte mijloace, fenomenele petrecute în ultima vreme par să îi dea greptate : alegerea țintelor civile pentru demoralizarea adversarului de a nu mai continua lupta, folosirea bombelor neconvenționale contra populației civile.

1.1 Tipuri ( forme ) de manifestare ale terorismului

Fost director pentru Europa al Institutului american pentru studierea conflictelor, Brian Crozier declara în față Senatului SUA la dată de 14 mai 1975 că în opinia sa terorismul este de două feluri : diversionist și coercitiv.

Terorismul diversionist are ca scop moniorizarea publicității, discrediarea, demoralizarea autorităților, provocarea autorităților să ia măsuri de reprimare excesivă care ar genera emigrarea populației și ar produce o serie de nemulțumiri în cadrul opiniei publice.

Trorismul coercitiv are ca scop instaurarea unui sentiment de teamă, diminuarea încrederii populației în autoritățile care se ocupă cu apărarea status quo-ului și nu în ultimul rând descurajarea populației.

O altă clasificare a grupărilor teroriste potrivit aceluiași specialist ar fi următoarea :

Grupări teroriste religioase, naționaliste, etnice;

Grupări teroriste anarhiste care se evidențiază prin absența unor scopuri clare și precise;

Grupări teroriste individuale sau patologice care nu pretind scopuri de ordin politic

Grupări teroriste care își atribuie drept revoluționar;

Mercenarii ideologi, pe care îi întâlnim deseori în grupările cu câmp de acțiune transnațională;

Grupări teroriste neofasciste de extremă dreapta ( acționează cu sprijinul guvernelor- Guatemala, Brazilia )

O altă clasificare mai recentă acceptată de Departamentul de Stat SUA după care terorismul se pot clasifica astfel:

Terorismul organizațional : sunt acele grupări care nu sunt în stare să dezvolte sprijinul popular în favoarea pozițiilor lor , sunt acele grupări mici, strâns unite și omogene politic. Din această categorie făcând parte următoarele grupări: „GRAPO, IRAULTZA din Spania, ASALA din Armenia, 17 NOIEMBRIE din Grecia , etc.

Terorismul practicat în contextul insurgenților: acțiunile insurgenților sunt purtate în limitele granițelor naționale, operațiile insurgenților sunt de gherilă sau de natură paramilitară. Insurgenții apelează la terorism pentru a macină incredera guvernului, sprijinul politic și legitimitatea prin terorizarea civililor.

Terorismul sponsorizat: această formă de terorism constă în sponsorizarea grupărilor sau a acțiunilor acestora de către state suverane, cum ar fi : Libia, Coreea de Nord, Afganistan, Iran. Unele state apelează la terorism în vederea atingerii unor obiective ale politicii externe, obiective care nu pot fi îndeplinite prin mijloace politice. Alte state sponsorizează terorismul pentru a-și mari puterea și influența.

După cum bine se știe în literatură de specialitate sunt și alte tipuri (forme) de terorism, care se pot clasifică ducă cum urmează:

Terorismul patopolitic – Doi polițiști, unul alb și unul de culoare au fost împușcați în New York în anul 1973 aparent fără motiv, câteva zile mai târziu United Press primește o scrisoare semnată de “ Armata Neagră de Eliberare” (ANE) prin care informează presa că incidentul petrecut cu două zile înainte nu a fost o întâmplare și lucrurile vor continua.

Această organizație activa sub numele de “ Perlele Negre ” deoarece toți membri grupului erau de culoare, această fiind alcătuită din persoane marginalizate care urau societatea și sitemul. Cel mai vizibil stâlp al susținerii societății pentru acești indivizi în constituia poliția, de aceea țintă acestor teroriști era un polițist alb sau negru.

Terorismul psihotic (psihopatic) – Acest gen de terrorism este tipic persoanelor care provin din familii dezorganizate sau au problem de inadaptabilitate socială. Dintre nenumăratele exemple de terrorism psihotic care au avut loc până în sec. XXI, le amintim pe următoarele: Giusseppe Zangara cel care a încercat în 1938 asasinarea președintelui Frankin Roosevelt a declarant că motivația atentatului a fost dată de ura pe care acesta o avea împotriva regilor și președinților. Un zugrav care pretindea că este Richard al III al Angliei a pus la cale un atentat care îl viza pe președintele Andrew Jackson . În anul 1974 un șomer a încercat să detoneze un avion de pe aeroportul din Baltimore în scopul de a-l zdobi de Casa Albă ucigând astfel un polițist și un pilot. Palestina a fost motivul pentru care Sirhan Sirhan l-a ucis pe Robert Kennedy.

Terorismul și violența criminală – La baza naturii teroriste a acestor fenomene stă caracterul premeditat al folosirii violenței în scop de intimidare . Confiscarea de bunuri, sechestrarea de nave , asasinarea sau răpirea unor persoane primesc de multe ori motivații politice. Un exemplu îl constituie cazul unui cuplu din Atlanta care au răpit un om de afaceri , cerând astfel o răscumpărare de 700000 de dolari . Toate aceste activități teroriste , preprezintă pentru detectivii particulari o afacere extreme de prosperă că urmare a asigurării de protecție pentru persoane întreprinderi sau reședințe.

Terorismul autorizat – Această formă de terorism se referă la un set de înțelegeri în scopuri coercitive privind folosirea forței de către un stat, înțelegeri care se referă la situații de război între două state. Prin convenția de la Geneva din anul 1937 au fost dezvoltate legile războiului, aceste legi interzic folosirea gazelor de lupta, torturarea prozonierilor și uciderea deliberată a civililor. Legile războiului sunt însă flexibile și pot suferi modificări, un exemplu îl poate constitui bombardamentul atomic de la Hiroșima și Nagasaki la care americanii au susținut că a dus la salvarea a milioane de japonezi și americani chiar dacă este greu de crezut că distrugerea unui oraș înaintea războiului ar fi însemnat pentru opinia publică din SUA un act legitim de război.

Terorismul simbolic – Acest tip de terorism se referă la faptul că victima aleasă trebuie să reprezinte simbolul dușmanului, în acest caz , atentatul reprezinta doar o simplă răzbunare.

Karl A. Seger precizează în lucrarea “ Manualul de aniterorism” că există în opinia sa trei categorii de manifestări teroriste : cele patronate de stat, cele dirijate de stat și cele nesprijinite de stat.

Grupările patronate de stat – aceste grupări sunt sprijinite de stat cu armament și mai primesc din partea unor state suverane echipament logistic și administrativ. Ajutorul primit de statele care patronează le asigura posibilități de transport internațional de arme și explozibil de mare putere. Statele care sprijină aceste grupări îi incurajaza pe teroriști să foloseacsa traficul de droguri, șantajul, jafurile armate, răpirile pentru răscumpărare în vedera obținerii fondurilor materiale și financiare necesare unei autosustineri.

Grupările dirijate de stat – sunt acele grupări care sunt organizate , controlate și aprovizionate de stat. Spre exemplu Islamul a hotărât să formeze în anul 1984 o unitate specială alcătuită din 2500 de oameni , tineri căsătoriți cu experiență de lupta pentru a executa misiuni kamikadze în zona Golfului Persic și a Africii de Nord. Un alt exemplu este constituit de Coreea de Nord care în anul 1983 cu ajutorul unor teroriști au amplasat o bombă pe aeroportul Kimpo din Seul și au asasinat un număr de oficialități coreene aflate în vizită la Rangoon.

Grupările care nu sunt sprijinite de stat – sunt alcătuite dintr-un număr restrâns de persoane care au un interes comun, stoparea avortului. Aceștia aruncă în aer clinici sau le incendiază, însa de cele mai multe ori sunt prinși pentru că nu posedă conostiințe și deprinderi pe care le au teroriștii profesioniști.

Concluzii

În cadrul unei societăți libere, democratice, cetățenii nu simt nevoia de a se înarma individual pentru a-și asigura protecția. Apărarea vieții și proprietății acestora reprezintă, în mod normal, prioritatea statului. Există însă cazuri în care unele guverne, confruntate cu atacuri teroriste de mare anvergură, nu mai sunt în măsură să-și îndeplinească îndatoririle pe linie de securitate față de proprii cetățeni. În aceste condiții, de insecuritate accentuată, oamenii se văd nevoiți să-și poarte singuri de grijă, înarmânduse, formând grupări para-militare capabile să le apere interesele economice, sociale, religioase, politice sau de altă natură.

Terorismul a determinat mutații în strategia de securitate a statelor și organizațiilor de tip militar (NATO). Terorismul a determinat o schimbare a concepției privind poziția și rolul instituției militare față de acest fenomen cu grad mare de risc și pericol social; considerat ca forma actuală de continuare politică a ducerii războiului cu alte mijloace, terorismul a impus regândirea structurilor și înzestrărilor forțelor militare, înființarea unor unități mobile, de tip comando, dotate cu armament sofisticat și aparatură de comunicații de ultimă oră, capabile să desfășoare independent acțiuni de anihilare a grupurilor teroriste în orice punct al globului. Terorismul a impus chiar o regândire a conținutului interesului național și a modalităților sale de promovare și apărare; este de fapt o reactivare și generalizare a realismului politic de tip american.

Terorismul a devenit și un pretext al marilor puteri de a-și disputa zonele de influență geopolitică ( infiltrarea SUA în Balcani și în inima Asiei), iar terorismul tradițional tinde să se transforme într-un terorism de stat. Procesul de globalizare pe de o parte amplifică mobilitatea și posibilitățile de manifestare a terorismului, pe de altă parte, acest fenomen creează o motivație nouă a solidarizării la scară mondială a statelor democratice în procesul de combatere a acestui flagel.

Terorismul actual este, în opinia noastră, unul etnocratic, motivațiile etnice prevalează celor religioase ( ETA, IRA, Hamas-ul); aduce în atenția lumii un alt profil al teroristului: ignorantul fanatic a fost înlocuit cu individul care reușește o sinteză între îndoctrinare, fanatism și pregătirea științifică și tehnica de vârf.

Bibliografie

[1] Arădăvoaice, Gh., Iliescu, D., Niță, L. D., Terorism, antiterorism, contraterorism, Oradea, Editura Antet, 2002, p. 7.

[2] Servier, Jean, Terorismul, București, Editura Institutului European, 2002, p. 6.

[3] Arădăvoaice, Gh., Iliescu, D., Niță, L. D., op. cit., p. 12.

[4] Marret, Jean-Luc, Tehnicile terorismului, București, Editura Corint, 2002, p. 31.

[5] Guevara, E. Che., La guerra de guerillas, 1964, p. 73.

[6] Concluziile simpozionului asupra terorismului în lumea contemporană – Glassboro State College, 26-28 aprilie 1978. În: International Terrorism in the Contemporary World, ed. By Marius S. Livingston, Greenwood Press, 1978.

[7] Arădăvoaice, Gh., Iliescu, D., Niță, L. D, op. cit., pp. 111-112.