Terorismul International Dupa Atentatele de la 11 Septembrie 2001
Terorismul Internațional după atentatele de la 11 septembrie 2001.
……………………………… ……………………….
Cuprins
Introducere.
Delimitări conceptuale.
Definiții ale terorismului în ordine cronologică.
CAPITOLUL I
Terorismul internațional.
Evoluția terorismului.
Caracteristicile terorismul determinate de globalizare.
Contraterorismul.
Combaterea terorismului internațional fără încălcarea valorilor democrației și respectarea drepturilor omului.
CAPITOLUL II
Atentatele de la 11 septembrie 2001. Evenimente, desfășurare, efecte.
Disputa euro-atlantică, diferențe de percepție cu privire la terorism.
Mediul internațional de securitate la început de mileniu.
Doctrine și politici de securitate:
4.1 Strategii și politici de securitate după 2001 – Strategia de Securitate Națională a SUA
4.2 Strategii și politici de securitate europene după 2001
4.3 Viziunea strategică NATO
5. Terorismul internațional contemporan.
4.CONCLUZII.
5. BIBLIOGRAFIE.
Introducere.
Așa cum voi încerca să demonstrez în această lucrare, terorismul a existat din cele mai vechi timpuri și încă de atunci se încearcă înțelegerea lui în mod particular. Ce poate schimba atât de mult un om încât să provoace acte de terorism? Cum se poate defini această violență premeditată împotriva tuturor valorilor ce definesc umanitatea?
11 septembrie 2001 va rămâne probabil în memoria colectivă ca ziua unei mari catastrofe. Se consideră că această dată va intra în istorie ca punctul în care lumea a înțeles că a venit momentul să lichideze fenomenul terorist. Din acea zi, umanitatea a înțeles că nimic nu va mai fi ca înainte, deoarece principiile democrației s-au zdruncinat. Dacă, prin acțiunile lor, teroriștii de la 11 septembrie au vrut să atragă atenția asupra Islamului și asupra religiei lor, putem considera că și-au atins scopul. După acest atentat au apărut noi întrebări, ca de exemplu, cum putem împiedica dezvoltarea terorismului? Cum ne putem feri să nu devenim potențiale ținte? Țările care susțin aceste mișcări violente, suferă de un exces de globalizare, sau din contră, de o lipsă? Acest nou val de violențe diferă radical de formele anterioare deoarece terorismul din secolul XXI dispune de tehnologii și arme mult mai avansate. Motivele teroriste, de obicei, sunt religioase, astfel, lucrarea de față tratează în ce măsură autorii atentatelor de la 11 septembrie au avut motive religioase și dacă nu au avut, care sunt adevăratele motive? O altă întrebare la care voi încerca să răspund în teza mea, este una destul de justificată. De ce democrația din întreaga lume nu a influiențat pozitiv lumea musulmană, ba din contră a întors-o la fundamentalism? Există conflicte între civilizații, respectiv între cea occidentală și cea islamică?
Din punct de vedere al autorităților, ce măsuri legislative și cum acționează acestea pentru eradicarea acestui fenomen? Sau se poate opri terorismul fără înălcarea drepturilor și legilor internaționale? Astfel, lucrarea de față intenționează să descrie modul în care este influiențat mediul internațional de terorism și în ce măsură influiențează geopolitica mondială. Statele Unite ale Americii s-au autodesemnat protectorul securității internaționale și întrebarea legitimă ce decurge de aici este cum și ce trebuie să facă SUA atunci când poate face orice? Fiind statul cel mai afectat de terorism, devenind o țintă pentru aceștia, poate America să lupte contraterorismului fără încălcarea valorilor democratice?
Astfel, primul capitol tratează terorismul internațional în general, modul de percepție al acestui fenomen. Urmând ca, pentru a înțelege mai bine acest fenomen, am descris evoluția terorismului, cum a apărut și cum s-a dezvoltat pe parcurs, până în perioada contemporană. Din acest punct a fost necesar analizarea terorismului din punct de vedere al globalizării. Cum a influiențat globalizarea, sau dacă a influiențat, terorismul internațional? Încheiând cu caracterizarea terorismului, primul capitol tratează de asemenea strategii contrateroriste și problema combaterii terorismului internațional fără încălcarea valorilor democratice și prin respectarea drepturilor omului.
Cel de-al doilea capitol intră mai mult în detalii și în incipit descrie desfășurarea evenimentelor de la 11 septembrie, evenimente importante în istoria teroristă și a lumii contemporane. Din acest punct terorismul a devenit în atenția tuturor statelor, astfel am încercat să cercetez diferențele de percepție cu privire la terorism și dacă există o dispută euro-atlantică. Având un impact important pe scena internațională, evenimentele de la 11 septembrie au influiențat și mediul internațional și au marcat negativ începutul mileniului XXI. Aceste atentate au influiențat și Strategiile și Politicile de Securitate Naționale, care s-au schimbat semnificativ în funcție de noile amenințări. Acest capitol se încheie cu noile persepective ale terorismului internațional contemporan.
Definiții ale terorismului în ordine cronologică.
Indiferent de caracteristicile pe care le are, terorismul este un fenomen ce lasă loc de interpretare. Analizând fenomenul, vom concluziona că dificultatea definirii acestui concept provine atât din complexitatea lui dar și din largul spectru al statelor implicate în lupta anti-teroristă. De-alungul timpului terorismul a evoluat iar pentru a înțelege mai bine percepția față de terorism, voi face o cronologie a definițiilor teroriste. De menționat este că nu există o definiție a terorismului unanim acceptată.
În anul 1935: Terorismul este o metodă de luptă în confruntarea dintre grupări și forțe sociale, mai degrabă decât între indivizi și apare indiferent de orânduirea socială.
1936: Terorismul este o formă de luptă între diferite grupuri și forțe sociale, și nu între indivizi, și nu se poate desfășura în orice context social.
1939: Terorismul este o metodă prin care se încearcă impunerea terorii. Terorismul este o metodă de acțiune prin care se încearcă producerea terorii pentru a-și impune dominarea asupra statului pentru a schimba guvernarea.
1948: Teroarea politică este utilizarea planificată a terorii sau a amenințării cu folosirea violenței împotriva unui individ sau unui grup social cu scopul de a obține unele revendicări.
1951: Teroarea poate să se declanșeze fără o provocare preliminară iar victimele sunt indivizi nevinovați.
1960: Terorismul este amenințarea cu folosirea violenței sau chiar folosirea acesteia cu scopuri politice.
1962: Din punct de vedere sociologic, teroarea este reprezentată de o persoană, un lucru care provoacă frică sau suferință intensă cu scopul de a intimida sau subjuga, acționând ca armă politică sau ca politică în sine. Din punct de vedere politic, funcția sa principală este aceea de a intimida și dezorganiza guvernul.
1964: Terorismul poate avea finalizare politică în două moduri: prin mobilizarea forțelor și rezervelor favorabile cauzei insurgenților sau prin imobilizarea forțelor sau rezervelor care aparțin în mod normal acestora. Un proces de teroare este reprezentat prin actul de violență sau amenințare cu violența, reacția emoțională și efectele sociale și, pe de altă parte, sistemul de teroare poate să includă anumite ipostaze ale războiului și anumite comunități politice.
1970: Există un elemnent de arbitrariu atât în capacitatea factorilor de răspundere de a ignora orice norme legale obligatorii cât și în calcularea gradului de teroare, așa cum este perceput de cetățeni.
1973: Desfășurarea politicii și a propagandei prin violență este caracteristică terorii. Terorismul este cea mai amorală formă de violență organizată.
1974: Ceea ce deosebește terorismul atât de vandalism, cât și de clima nonpolitică este violența motivată de scopuri politice. Particularitatea actelor teroriste constă în faptul că rămân întimpărite în memoria oamenilor.
1975: Amenințarea cu violența, actele individuale de violență sau companiile de violență concepute în primul rând pentru a inspira teamă, pentru a teroriza, pot fi definite ca terorism.
1980: Terorismul reprezintă folosirea violenței politice extraordinare sau amenințarea cu folosirea acesteia în scopul instaurării unei stări de frică, neliniștite, panică în rândul țintelor spectatoare, mai numeroase decât grupul victimelor simbolice imediate.
1881: Terorismul există atât în contextul rezistenței violente împotriva statului, cât și atunci când aceasta se exercită în interesul statului. Acțiunile teroriste sunt ostentative ( demonstrative), spectaculoase și teatrale, iar victimele sunt simple instrumente în jocul terorist. Terorismul neguvernamental înseamnă folosirea extinsă și sistematică a violenței ofensive, a crimei și distrugerii vizând oficialitățile guvernamentale și populația în general, ca și proprietatea publică și privată, în scopul de a determina indivizii, grupurile, comunitățile, entitățile economice și administrative să-și schimbe comportamentul și strategiile actuale astfel încât să corespundă cererilor politice ale teroriștilor. Actele teroriste sunt accese severe de violență îndreptate împotriva noncombatanților de către părțile aflate în luptă politică. Pentru obținerea efectelor dorite, teroriștii se bazează nu atât de mult pe caracterul imprevizibil al acțiunilor ci mai degrabă, pe luarea prin surprindere a țintei ca și pe izbucnirea violenței în mediile în care, în mod normal, nu se întâmplă astfel de lucruri. Terorismul este utilizarea sistematică și bine gândită a actelor de violență ofensivă împotriva guvernului și a maselor largi ca și împotriva proprietății publice și private pentru a constrânge unele persoane, grupuri, comunități să-și modifice comportamentul și politica promovată.
1990: Terorismul este folosirea violenței sau a amenințării cu violența în scopuri politice de către persoane sau grupuri, indiferent dacă acționează pentru sau împotriva autorității guvernamentale stabilite, dacă asemenea acțiuni urmăresc influiența unui grup țintă aflat dincolo de victimă sau victimele imediate. Terorismul este una din cele mai importante și spinoase probleme cu care se confruntă astăzi omenirea și trebuie să constituie o prioritate pe agenda de lucru.
2002: Terorismul reprezintă folosirea sistematică a măsurilor de violență prin intimidare pentru atingerea unui scop politic.
2004: Terorismul reprezintă ansamblul de acțiuni care generează pericol public și pune în pericol de asemenea securitatea națională. Aceste acte sunt premeditate de către teroriști, motivați de atitudini extremiste, ostile, împotriva cărora acționează prin modalități violente sau distructive, ce au ca scop realizarea unor obiective politice, vizează factori umani și produc stări cu un puternic impact psihologic asupra populației, menit să atragă atenția asupra scopurilor urmărite.
În 2014 fenomenul terorist continuă să prezinte o amenințare gravă la adresa securității internaționale. Deși liderul Al-Qaeda a fost eliminat, teorismul evoluează. Terorismul contemporan din 2013-2014 continuă să acționeze din motive religioase, scopurile lor de a răspândi teroare fiind atinse cu mai multă ușurință, prin mass-media
Astfel, se poate observa diferența de percepție a terorismului și impactul pe care atentatele de la 11 septembrie l-a avut asupra acestei percepții. Terorismul este mult mai preocupant atât pentru autorități cât și pentru civili. Mai mult, în acest context, se pune problema tipului de schimbare ce trebuie să și-o asume serviciilor de informații. Lucrarea de față tratează și acele resorturi care au modificat transformarea intelligence-ului, cât și schimbarea de paragimă, în special după 11 septembrie 2001.
Capitolul I
Terorismul internațional.
Terorismul este proclamat pe lista problemelor fundamentale ale globul la adresa securității internaționale. Deși liderul Al-Qaeda a fost eliminat, teorismul evoluează. Terorismul contemporan din 2013-2014 continuă să acționeze din motive religioase, scopurile lor de a răspândi teroare fiind atinse cu mai multă ușurință, prin mass-media
Astfel, se poate observa diferența de percepție a terorismului și impactul pe care atentatele de la 11 septembrie l-a avut asupra acestei percepții. Terorismul este mult mai preocupant atât pentru autorități cât și pentru civili. Mai mult, în acest context, se pune problema tipului de schimbare ce trebuie să și-o asume serviciilor de informații. Lucrarea de față tratează și acele resorturi care au modificat transformarea intelligence-ului, cât și schimbarea de paragimă, în special după 11 septembrie 2001.
Capitolul I
Terorismul internațional.
Terorismul este proclamat pe lista problemelor fundamentale ale globului, drept principal pericol, din toate punctele de vedere: social, politic, istoric, juridic și geo-strategic. Termenul de ,,terorism,, nu are o definiție unanim acceptată iar complexul motivațional, cauzal și acțional al acestuia continuă să fie imprevizibil, de cele mai multe ori într-un sens negativ. Unul dintre aspecte derivă din caracteristicile principale ale terorismului, ce nu ține cont de victime, iar caracterul imprevizibil al acțiunilor lor violente este greu de combătut. Efectul imediat al caracterului imprevizibil se simte în rândul populației, unde se instaurează sentimente de insecuritate și panică continuă. Terorismul este un fenomen social complex ce se manifestă prin acțiuni extreme, spectaculoase, cu scopul de a atrage atenția, a chinui și uneori pur și simplu pentru a teroriza. Se consideră că ,,omul este și armă și victimă, și călău și condamnat,,. De asemenea se poate spune că înfruntarea dintre două armate inamice cu scopul de a invada un teritoriu, se numește război, dar masacrul populației civile sub orice formă a sa, ca și orice atingere adusă libertăților sale, țin de terorism. O dată cu apariția amenințărilor de natură nucleară, terorismul a devenit cel mai mare pericol pentru umanitate. Este evident că terorismul a evoluat, perfecționându-se continuu prin faptul că se adaptează noilor condiții globale. Terorismul este definit în diferite moduri dar caracteristicile principale sunt violența și buna organizare a activităților teroriste cu scopul final de a instituii panica în rândul oamenilor. Lupta pentru a produce nesiguranța și instabilitate în rândul oamenilor și ale autorităților, șantajându-i pe cei din urmă. Acțiunile teroriste sunt intense, violente, producând frică, lucruri total opuse lumii democratice în care trăim. Însă, exact împotriva valorilor democratice sunt îndreptate acțiunile teroriste. Deși nu are o definiție unanim acceptată și terorismul în general are înțelesuri diferinte, în funcție de fiecare.
De exemplu, listele realizate de fiecare țară cu organizațiile teroriste sunt vizibil diferite, listele americanilor fiind aproape duble față de cele ale europenilor. Acesta este și motivul pentru care definițiile sunt total diferite și nu există una singură, corectă și unanim acceptată. Etimologic, cuvântul terorism provine din limba latină, aparținând domeniului militar și fiind folosit de romani pentru a descrie impunerea dominațiilor lor asupra populațiilor cucerite.
Astfel, evaluarea terorismului este dificilă deoarece fenomenul terorist este unul dinamic și aleatoriu, de asemenea fiind și instabil. Rațiunile acestora nu se pot explica, de aceea este complicat de a evalua și a eradica acest fenomen. Prin faptul că este instabil, nu se pot explica exact cauzele și pentru că nu respectă niciun principiu logic face terorismul atât de greu de contracarat. De subliniat este faptul că terorismul se desfășoară printr-o varietate de forme, acționând subtil, având corespondenți în toate statele, bine finanțați și acționând cu precădere împotriva civililor. Nu are un punct central, putem spune că nu are o capitală și este greu de identificat, deci, unui astfel de inamic i se poate riposta prin metode nonconvenționale, diferite de cele clasice.
Evoluția terorismului.
Apariția fenomenului terorist este îndepărtată, încă din vremea romanilor, ce foloseau ca tactică teroarea și avantajul celui mai puternic pentru a supune. Mijloacele de teroare au fost mereu altele, scopul rămânând mereu același: înfricoșare, distrugere și ucidere. Avantajul puterii este una din caracteristicile majore ale terorismului din toate timpurile, deoarece pentru a teroriza ai nevoie de putere. Aceste discrepanțe între cei slabi și cei puternici produc violențe din cauza inegalității sociale, a luptei pentru putere, a urii celui slab împotriva celui puternic ce exercită presiuni dar și a aroganței puterii. Din punct de vedere juridic prima menționare cu privire la acest fenomen a fost în anul 1925 în cadrul Conferințelor Internaționale pentru Unificarea Legii Penale. Aici terorismul este numit ,,crimă internațională,,. Pe parcus, terorismul și-a schimbat înțelesul fiind explicat din rațiuni religioase, cu scopul purificării. Această etapă este numită ,,Jihad,, sau ,, război sfânt,,. Istoria menționează scrieri sfinte ale religiei islamice despre luptele de eliberare, pe care le fac legitime, dar și războaiele sfinte în numele unei religii. În această categorie sunt și teroriști sinucigași ce consideră că a muri în războiul sfânt este o onoare, devenind un important factor motivator. În ultimele trei decenii, grupările teroriste islamice au reușit să legitimizeze un război cultural global și să impună un mod de viață jihadist în rândul musulmanilor. Această îndoctrinare reprezintă o reușită foarte importantă, îndoctrinând populația înspre un destin terorist.
Continuându-și evoluția, teroriștii au schimbat și acest concept și chiar și l-au însușit, făcându-l un război cu mize personale, motivându-și acțiunile religios. Astfel, se schimbă și termenii juridici referitori la actele teroriste. De la ,,crimă internațională,, în 1935 viziunea se schimbă și se vorbește despre un act voluntar extrem de violent, îndreptat împotriva vieții cu scopul de a crea teroare. Începând cu anii 1960, 1970 terorismul a luat o altă formă, manifestându-se politic. În această perioadă s-au înregistrat primele acțiuni ale terorismului politic prin diferite forme, îndreptate în general împotriva formelor de guvernământ. Această categorie se bazează în special pe presiunea politică cu scopul de a dobândi puterea, a se opune oligarhiei, a câștiga putere și influiență și nu în ultimul rând, pentru interese proprii și pentru a menține starea de panică și insecuritate. Această etapă ce a transformat noțiunea de terorism s-a produs din cauză că multe state în această perioadă și-au declarat independența, producând războaie civile. Alte motive ar fi separarea lumii în două mari zone de influiență și complexele de inferioritate ale statelor în curs de dezvoltare. După acestă etapă, terorismul a devenit unul modern, adaptându-se noilor condiții. Fenomenul terorist contemporan este cel informațional, ciberterorismul și cel bazat pe mass-media. Această etapă a apărut din cauza globalizării care a globalizat informațiile și a produs interdependența mondială. Devenind așa de importantă informația, noii teroriști se axează pe această latură prin distrugerea sau virusarea sistemelor de comunicație în domeniile economice sau militare. În această eră, comunicarea informațională este esențială în orice domeniu, iar teroriștii au înțeles asta. În prezent, se poate considera că există chiar un terorism care se dezvoltă informațional, online. Noul terorism este educat în acest mediu al lumii digitale, creându-se un flagel periculos chiar în această lume. Astfel, modul de comunicare al noului val de teroriști este mult mai facil, mai greu de controlat pentru autorități. Globalizarea a atins și alte puncte sensibile, ca cel al terorismului religios. O dată cu globalizarea, teroriștii religioși își simt religia vulnerabilă în fața influiențelor străine, făcându-i și mai violenți. Astfel, încă din antichitate terorismul a reprezentat o problemă și, după cum am observat, acesta a evoluat continuu. Deși l-am fragmentat în categorii, terorismul este tot terorism, un fenomen ce amenință societatea și își dorește să mențină instabilitate pe toate planurile. Deci, terorismul, indiferent din ce perioadă, reprezintă o acțiune premeditată, atent gândită, rezultatul unei inteligențe negative. Încă de la apariția acestui fenomen a reprezentat o amenințare gravă, deoarece rețelele teroriste sunt dificil de identificat iar cu cât evoluția globală este mai accentuată cu atât terorismul se dezvoltă. Organizațiile teroriste vor continua să lupte pentru aceleași cauze, în funcție de interese: cele care se referă la identitatea etnică, la identitate și la sistemul politic, cauze ce nu doresc decât instaurarea fricii și îndeplinirea cauzelor personale. Majoritatea însă doresc o ,,revoluție mondială,, obținută prin violență. Astfel, impactul din ce în ce mai mare al terorismul influiențează ordinea mondială, mai ales din cauza apariției armei de distrugere în masă. Astfel, terorismul evoluează periculos, exact în sensul în care evoluează și societatea omenescă. El se dezvoltă ca o reacție în lanț, dar fără nicio regulă, pentru că terorismul nu are reguli, fiind imprevizibili și menținând starea de permanentă insecuritate. Această strategie de menținere a panicii continue face parte din acțiunile teroriste de tip mozaic. Există mai multe tipuri de acțiuni și reacții ale terorismului, unele la vedere, spectaculoase și altele subtile dar și acestea foarte pericuoase. Se consideră că există trei tipuri de organizare a teroriștilor în sistemul mozaic, și anume, cea în sistem, în rețea și aleatorie. Primul tip, cel în sistem se referă la atacurile teroriste provocate de o singură organizație ce urmărește constant același rezultat. Faptul că sunt în tipul de sistem le asigură un impact mare în rândurile populației, iar faptul că este și în mozaic le asigură menținerea elementului surpriză și a insecurității. Acest tip, cel de sistem este cel mai răspândit printre organizațiile teroriste, deoarece este categoria care le oferă cea mai multă notorietate. Tot acest tip necesită o bună organizare, o sistematizare a acțiunilor, fiind de asemenea strâns legată de procesul de globalizare. Din perspectiva teroristă, interdependența produsă de globalizare este un element de care trebuie să profite, această interdependență producând mari vulnerabilități. Tot din acestea derivă un alt tip de acțiuni teroriste în mozaic, cele de tip rețea. Acest tip organizează teroriștii în rețele specializate pe fiecare domeniu de atac. În acestă categorie teroriștii devin mai puternici având o organiziare atent gândită, reușind să producă atacuri consistente și greu de detectat. Acțiunile de tip aleator se referă la cele locale, de înfricoșare a populației. Astfel, o grupare teroristă care acționează în baza unui raționalism clar, urmărind un scop exact, este greu de înfruntat. În funcție de scop se stabilește și tipul de amenințare și magnitudinea acesteia.
3. Caracteristicile terorismului determinate de globalizare.
Deși semne ale globalizării au fost anticipate, se consideră că lumea a devenit cu adevărat globalizată după Războiul Rece. După terminarea acestuia, administrația Americană a încercat să modifice parametrii scenei internaționale, căutând noi căi. Apar două opțiuni între anii 1993 și 1995, și anume ciocnirea civilizațiilor și globalizarea. Ciocnirea civilizațiilor face referire la sistemul bipolar și la amenințările unui potențial inamic. Politologul Samuel Huntington intuiește că inamicul va fi Islamul și pericolul unei înfruntări va fi între Orient și Occident. Acesta spune că o dată cu globalizarea, conflictul între cele două va deveni inevitabil, deoarece Occidentul promovează valori total contrare valorilor Islamului și învățăturilor lor biblice, ca libertatea femeii, participarea la viața politică, libertatea de gândire. Globalizarea, cea de-a doua opțiune, despre care scrie Anthony Lake, director al Consiliului Național de Securitate, se referă la sfera politică fără ideologii antagonice, sprijinind democrația și liberul schimb în care nu există confruntări armate. Adevăratele semne ale acestui proces se simt o dată cu atentatele de la 11 septembrie 2001 din America. Astfel, secolul XXI începe cu un război, neconvențional de data asta.
Procesul de globalizare determină unele din caracteristicile actuale ale terorismului, dezvoltând adevărate strategii anti-globalizare. Strategiile sunt motivate prin faptul că își simt în pericol spiritul identitar dar și faptul că o dată cu globalizarea au crescut diferențele dintre țările bogate și cele sărace. Aceste diferențe practic au generat rupturi dintre fundamentalismul religios și restul religiilor, dintre cultura de piață și cea universală, dintre economia subterană și cea normală și nu în ultimul rând dintre ordine și teroare. Economia subterană, în condițiile globalizării are o ascensiune importantă, dezvoltând cu ușurință activități ilicite din care teroriștii se pot finanța. De menționat este și principala sursă de finanațare a organizațiilor teroriste ce provine din aceste activități ilicite. Spre deosebire de segmentele militare sau politice, relațiile economice sunt acum cele mai puțin afectate de distanță, vorbind despre o economie globală, mult mai accesibilă. Tot în categoria urii teroriste produse de globalizare este și extinderea Alianței Nord-Atlantice și a Uniunii Europene în urma căreia au dezvolat în opoziție sentimente identitare din punct de vedere religios. Modul de operare și caracteristicile esențiale nu sunt în mod radical diferite în urma globalizării. În continuare organizațiile teroriste funcționează după aceleași principii tradiționale și fundamentaliste, în schimb astăzi dețin arme și instrumente mai puternice, actele lor devenind și mult mai cunoscute și vizibile. Globalizarea a dezvoltat de asemenea organizațiile teroriste transfrontaliere axate în mod special împotriva sistemelor economice, sociale și militare puternice. Tot din această cauză terorismul s-a transformat din unul infracțional într-unul fundamentalist, din dorința de a nu lăsa influiențe produse de globalizare să le atingă ideologiile religioase. De exemplu, teroriștii musulmani, fiind un popor conservator sunt ,,speriați,, de interdependența accentuată de pe plan mondial, de globalizare în sine, considerând un pericol la adresa învățăturilor lor biblice. Oameni influienți ai lumii teroriste musulmane, printre care Abdul Ala Maudidi declară public și îndeamnă populația să lupte împotriva esenței civilizației occidentale. Aceste îndemne încurajează lupta teroriștilor și întăresc credința lor comform căreia ei fac parte dintr-un popor ales, iar occidentalii devin un pericol pentru ei și credința lor. Din acest motiv s-au dezvoltat și organizații teroriste ce se plasează la granița marilor centre de putere, ce vizează cu precădere centrele de putere euroatlantică. Doctrinele grupărilor fundamentaliste influiențează prin învățăturile lor agresive și câștigă o armă prin fiecare individ. Din cauza globalizării, islamismul radical a dezvoltat doctrina ,,statului islamic fără teritoriu fizic,, revenind la ideile biblice comform cărora Islamul dorește să extindă religia în toată lumea. De specificat este că, de obicei, la originile teorismului se fac referiri la Islam, astfel, s-a format un stereotip, nu în totalitate real, ce spune că: ,, nu toți musulmanii sunt teroriști, dar toți teroriștii internaționali sunt musulmani,,. Cu toate acestea, deși acțiunile teroriste ale fundamentaliștilor islamici sunt justificate religios, în realitate motivațiile sunt politice. Fundamentalismul religios este unul din cel mai periculos terorism, acesta este atât de îndoctrinat, încât atacă și proprii adepți, care nu sunt atât de implicați.
Cu siguranță unul din cel mai mare dezavantaj produs de globalizare în sensul actului teororist este posibilitatea celor din urmă de a folosi armele de distrugere în masă, agenți chimici sau biologici. Din această cauză terorismul va rămâne o amenințare importantă iar aceste predicții sunt sumbre deoarece prevăd apariția unui nou terorism, macroterorismul. Se consideră că lumea nu este pregătită pentru a lupta împotriva macroterorismului, considerând chiar că nu va putea fi oprit, poate doar controlat. Această interdependență dintre state facilitează transportul de arme și instrumente de care teroriștii se pot folosi. Tot aici trebuie menționat că în aceste condiții teroriștii își pot atinge ținta mult mai ușor deoarece potențialele ținte sunt mereu expuse, aproape orice informație fiind la îndemâna oricui, prin canalele de comunicații. Circulația liberă în orice parte a lumii, permite studierea exectă a posibilelor ținte și elaborarea unui plan mult mai elaborat. Tot globalizarea a produs un nou tip de terorism, cel cibernetic ce nu folosește arme dar poate paraliza la propriu întregul sistem informațional global. Astfel, numărul vulnerabilităților statelor a crescut considerabil, direct proporțional cu dezvoltarea tehnologiei. Modernizarea globală produce și un revers al medaliei deoarece tocmai tehnica de vârf va deveni arma noilor teroriști care se vor infiltra și vor distruge. Atacurile cibernetice sunt considerate adevărate amenințări, prin care se asigură prelucrarea la distanță a datelor ce încurajează furtul de informații clasificate. Aceste atacuri sunt atât de periculoase și produc vulnerabilități tocmai pentru că sunt accesibile și oricine deține acces la internet poate ataca, mai ales că autorul este anonim. Deși acest domeniu poate fi accesat facil, creează vulnerabilități pe plan global și poate conduce către adevărate conflicte internaționale, mai ales că niciun stat nu deține controlul absolut asupra internetului. Pentru a exemplifica, după declanșarea operațiunilor NATO în Afganistan, prima organizație din lume care a folosit spațiul cibernetic a fost al-Quaeda iar organizația teroristă Hamas a înființat în anul 2002 un grup online unde se instruiau teroriști prin cursuri despre fabricarea explozibilelor. În pregătirea teroriștilor s-au editat chiar manuale de instruire, puse pe internet. Printre ele de numără Marea Enciclopedie a Jihadului, carte ce îi instruia cu privire la principiile securității, Scrisoarea lui AL-Liby, unde teroriștii erau învățați cum să acționeze în cazul interogării de către serviciile Americane, cum să reziste în fața anchetatorilor. Există de asemenea și Biblia teroristului scrisă de Bin Laden dar și Manualul terorismului islamic.
Astfel, terorismul este global, deoarece este foarte influiențat de această globalizare care generează prin natura sa conflicte și noi forme ale terorismului, fiind extinse la maxim.
Contraterorismul.
,, În general securitatea militară se referă la interacțiunea pe două nivele a ofensivei armate și a capacităților defensive a statelor și a percepțiilor unui stat asupra intențiilor celuilalt și viceversa. Securitatea politică se referă la stabilitatea organizațională a statelor, a sistemelor de guvernare și a ideologiilor care le comferă legitimitate. Securitatea economică se referă la accesul la resurse, finanțe și piețe necesare să susțină nivele de trai acceptabile, dar și puterea statului. Securitatea societală se referă la sustenabilitatea tiparelor lingvistice, a culturii și a religiei, identității naționale și tradițiilor, în cadrul condițiilor acceptabile pentru evoluție.,, Securitatea astfel înțeleasă este atacată din toate punctele de vedere de fenomenul terorist. O dată cu dezvoltarea terorismului, noțiunea de contraterorism a devenit primordială pentru statele naționale și securitatea acestora. Din punct de vedere juridic, lupta împotriva terorismului se bazează pe încadrarea juridică, prin puterea legii. În plan operațional, pentru combaterea terorismului cooperează toate forțele naționale ca serviciile de informații, armata, poliția cât și detașamente axate special în lupta antiteroristă. Fenomenul terorist crează conflicte, mai ales acum când a devenit și global, a devenit și o problemă juridică majoră a societății omenești. De aceea, măsurile de combatere trebuie să fie adoptate și implementate de către toate statele ce luptă împotriva terorismului. Strategia contrateoristă trebuie să se concentreze asupra mai multor paliere, cu ajutorul mass-mediei și începând cu sistemul educațional, comunitățile religioase și liderii spirituali, liderii politici.
Combaterea terorismului nu este considerată o problemă militară, din contră este una politică. Astfel, politicile de combatere au fost luate de entități politice ce au acționat strategic, considerând că pentru combaterea terorismului trebuie să încerci să-l cunoști și trebuie acționat la baza lui. Astfel, politicile de eradicare a fenomenului conțin politici de investigare. În vederea acestui lucru, guvernele doresc să creeze un mediu sigur al comunicării. Prin această măsură pot combate și ciberterorismul pentru care SUA, de exemplu, a alocat sume importante. Tot elemente ale politicii de combatere a terorismului sunt evaluarea, contracararea efectelor, eradicarea cauzelor și prevenirea. Aceste strategii sunt greu de pus în practică deoarece acestea doresc să prevină atacurile teroriste în opoziție cu ,,strategia,, după care se ghidează chiar teroristul în sine, și anume, elementul surpriză, imprevizibilitatea. Strategiile doresc, pe cât este posibil, înțelegerea acestui fenomen, încercând să explice fiecare element al terorismului. Astfel, se începe cu doctrinele politice, ideologice sau religioase ( reprezentând elementele principale care provoacă acțiuni teroriste) , grupările teroriste în sine, planificarea lor strategică ( strategia acestora, războiul psihologic), culegerea informațiilor (pentru un atac reușit, teroriștii au nevoie de o bună informare în legătură cu viitoarea țintă), pregătirea fizică ( ce constă în recrutare și pregătire) și în final, atacul terorist în sine. Toate aceste elemente sunt importante de știut în politica de combatere a terorismului deoarece în funcție de ele se pot realiza strategii viabile. Așadar, contraterorismul se folosește în primul rând de opinia publică. Aceasta este esențială în perioada contemporană, deoarece este foarte influientă. Contraterorismul trebuie să aibă de partea sa opinia publică, pentru că și terorismul la rândul său se bazează pe acest element, încercând să distrugă încrederea și să influiențeze decidenții politici. Deci, contraterorismul are nevoie de susținerea opiniei publice. Tot în această categorie intră și mass-media, care face parte tot din acest război psihologic, dar și puterea politică și analiștii. La fel ca în cazul elementelor ce compun organizarea teroristă, contraterorismul are nevoie, de asemenea, de culegerea informațiilor, care este esențială de altfel pentru a reuși ce își propun. Cele care se ocupă de culegerea de informații sunt serviciile secrete. Se consideră că dacă amenințarea teroristă nu se va opri, sistemul internațional va fi obligat să creeze o bază comună pentru acest tip de informații, această cooperare fiind benefică în lupta contraterorismului.
Combaterea terorismului se află printre principalele obiective ale statelor, iar faptul că politicul se implică atât de mult reprezintă un element motivațional. Strategiile contrateroriste sunt esențiale, chiar dacă este dificil de oprit fenomenul în sine. Structurile și acțiunile ofensive împotriva terorismului, sunt de preferat nemilitare, mult mai eficiente fiind măsurile politice și culturale. Eficiența provine din faptul că și acțiunile teroriste se axează tot pe aceste dimensiuni, dovedindu-se deja că terorismul poate fi definit ca un război asimetric. Astfel, în combaterea terorismului trebuie să se implice toate structurile naționale și internaționale. Unii analiști consideră că împotriva terorismului s-a creat o coaliție globală denumită al patrulea război global. Aceștia argumentează că terorismul de astăzi, nu mai este în adevăratul sens un terorism, ci a patra generație de luptă, o transformare modernă a războiului. În acestă luptă sunt implicate organizații care subminează statul și autoritatea lui, prin violențe, terorismul fiind prezent în sistemul internațional, ca o formă nouă de a purta un război. Cel mai eficient mod în a preveni flagelul terorist este reprezentat de calitatea și profesionalismul celor care luptă împotriva lor, găsind moduri de atac la fel de imprevizibile ca cele teroriste. Cu privire la state, în această luptă trebuie să pună accentul pe identificarea și utilizarea instrumentelor normative și acționale pentru a combate terorismul, chiar dacă nu există o viziune internațională clară și unanimă cu privire la fenomenul terorist general. Pe plan internațional însă este nevoie de o întărire a cooperării în lupta antiteroristă în sensul luptei propriu-zise dar și ale activităților de prevenire sau educare. De asemenea, prin elaborarea unor planuri comune de acțiune în care toate statele să fie considerate egale, să contribuie în mod egal indiferent de poziția sa pe scena internațională. O formă de combatere sunt chiar previziunile și cercetările asupra viitoarelor acțiuni teroriste, teoretic statele fiind cu un pas înainte. În era globalizării se preconizează că terorismul se va baza pe domeniul tehnologic iar transformările sociale și statale se vor axa asupra marilor puteri mondiale. Astfel, acțiunile teroriste se vor concentra asupra vulnerabilităților societății moderne, bazându-se pe faptul că întru-un secol al dezvoltării și al vitezei nu se poate asigura o securizare eficientă.
Lupta contraterorismului a devenit una asimetrică, o luptă a statelor care până acum a dat greș. De aceea este nevoie de o noua abordare a războiului cu teroarea bazată pe ,,reducerea accentului pus pe reacție și focalizarea acestuia pe anticipare,,.
Sistemul de combatere a terorismului are nevoie de o flexibilitate accentuată cât și de o viteză de reacție promptă. Aceste două caracteristici pot fi considerate esențiale deoarece prin ele se poate combate principala armă teroristă: elementul surpriză. Reducând pe cât posibil elementul supriză se poate acționa în cunoștiință de cauză. Acest sistem de combatere are nevoie și de un sistem informațional performant pentru a facilita un alt element important, și anume cooperarea și colaborarea perfectă a părților implicate. Tot în acest context se presupune că legile internaționale nu impun sancțiuni potrivite în cazul violențelor politice, fiind ambigue și interpretabile. Comform studiilor, contracararea terorismului ar avea un efect mai mare în primul rând, prin înțelegerea noului val de terorism. Chiar dacă motivele lor sunt absurde și inexplicabile, trebuie analizate motivele pentru care nemulțumirile se transformă în acte teoriste. În lupta antiteroristă trebuie să adere un număr cât mai mare de state în vederea cooperării și a identificării la timp a elementelor teroriste și a elementelor ce-i definesc. Cu precădere ar trebui să adere statele din care se naște terorismul și în care se manifestă. Astfel, statele trebuie să coopereze și să stabilească noile amenințări la adresa lor. Acest lucru este imperios necesar deoarece în prezent scena internațională se confruntă cu un nou val de terorism cu noi modalități de atac. Astfel, este nevoie de o reevaluare a modalităților de atac dar și o restructurare a serviciilor de informații și a serviciilor militare. Cei împlicați în lupta antiteroristă sunt nevoiți să se adapteze noilor amenințări, îmbunătățindu-și de asemenea și modalitățile de cooperare, urmând să acționeze ca atare. Noul val terorist impune regândirea acțiunilor de combatere a lor de la acțiunile militare la modul în sine de combatere. În această luptă se implică activ organizații mondiale menite să mențină securitatea internațională. De exemplu, NATO deține un rol esențial în întărirea securității euroatlantice. Pe baza negocierilor din ultimul deceniu, organizația a dezvoltat parteneriate politico-militare în vederea menținerii păcii. Organizația Națiunilor Unite prin Consiliul de Securitate are poate cel mai important rol în menținerea securității internaționale. ONU a creat politici de securitate comună, încurajând colaborarea între state.
Cu toate acestea, trebuie să țină cont că lupta contra terorismului nu trebuie să lezeze principiile democrației sau să încalce drepturile omului prin niciun aspect.
Combaterea terorismului internațional fără încălcarea valorilor democrației și respectarea drepturilor omului.
Orice societate modernă este vulnerabilă în fața amenințărilor teroriste actuale, astfel societatea are nevoie de măsuri de combatere, însă fără încălcarea niciunui drept. Primele prevederi cu privire la terorism în dreptul internațional, s-au făcut în anul 1885 când, pentru prima dată Belgia a introdus în legislația sa ,,clauza atentatului,, făcând extrădabile asasinatele politice. Adunarea Generală a ONU a adoptat în anul 1984 două rezoluții ce se referă la ,, inadmisibilitatea politicii de terorism de stat și a oricăror acțiuni intreprinse de către state în scopul subminării sistemelor social politice din alte state suverane,, iar cea de-a doua se referă la ,, măsuri de prevenire a terorismului internațional care pune în pericol sau ucide ființe umane nevinovate sau periclitează libertățile fundamentale și studiu al cauzelor ce generează aceste forme de terorism și acte de violență, care rezidă în mizerie, frustrare, lipsuri și disperare și care-i fac pe unii oameni să sacrifice vieți omenești, inclusiv propriile vieți, în încercarea de a efectua schimbări radicale,, Aceste rezoluții ale ONU din 1984, respectiv 1987 demonstrează percepția din acea perioadă cu privire la terorism. Terorismul era singular, de obicei de stat.
Asasinarea, de exemplu, nu este o tactică de a câștiga războiul antiterorist. Această tactică poate fi numită combaterea terorismului prin terorism, lucru ce ar încălca grav importante legi internaționale. Pe de altă parte, asasinarea unui terorist va naște alții mult mai periculoși, având încă un motiv în plus pentru răzbunare. Mai mult, pentru a recurge la asasinarea unui terorist, decizia este una de politică externă și este întotdeauna luată cu acordul președintelui în funcție, lucru total neconstitutional.
Atacurile militare de asemenea nu sunt o soluție eficace în combaterea terorismului. În acest caz se pune problema victimelor colaterale, atacurile militare devenind ele însele atacuri teroriste. Comform lui Ronald Reagan ,, dacă intervenția militară nu are o țintă clară și ucizi și alte persoane, atunci și tu ești un terorist,, Deci, folosirea forței este o metodă iresponsabilă, de exemplu în cazul Americii, națiune provocată de teroriști, președinții țării nu au folosit, sau au folosit în măsuri reduse forța, în limitele legale. Ronald Reagan și Gerarld Ford au declanșat un singur atac iar Lyndon Johnson, Nixon și Jimmy Carter niciunul. Se consideră că forța împotriva teroriștilor nu rezolvă nimic, iar atacurile Administrației Americane de astăzi sunt tocmai motivul pentru care teroriștii continuă să existe. Atacurile teroriste provin tocmai din dorința de combatare a lui. Acțiunile de combatere, intervenția în anumite state sunt chiar declanșatoare ale atentatelor. De menționat este că intervenția militară nu este întotdeauna ineficientă, fiind eficientă în situații de criză, având un scop și o țintă bine definite.
Planificare atentă a misiunilor sub acoperire este una din cele mai eficiente metode de combatere a terorismului. Prin acestă metodă se pot preveni și stopa atentatele din faza incipientă. Infiltrarea într-o grupare teroristă este metoda ideală de combatere, eradicând elementul surpriză, care este practic atuul terorismului. Tot astfel se află informații importante, ca modul de finanțare al grupării, guvernele și demnitarii ce îi susțin. Infiltrarea în organizațiile teroriste este foarte greu de realizat, existând posibilitatea ca serviciile secrete să încalce unele drepturi ale omului.
Operațiunile de salvare ale ostaticilor sunt un alt element, ce devin tentante, deoarece orice guvern ar pune posibilitatea de a rezolva imediat nu una, ci două probleme. Prima și cea mai importantă este recuperarea ostaticilor, dar în acest context cea de-a doua problemă este și dorința de a captura teroriștii și de a opri posibilul pericol viitor. Aceasta din urmă este o metodă riscantă, existând posibilitatea de a ucide accidental, chiar ostaticii.
Mass-Media, după cum am prezentat anterior, este un instrument preferat al teroriștilor, prin care întreaga lume află despre acțiunile lor, răspândind astfel teroarea. Se pune problema dacă publicitatea ar trebui cenzurată în acest aspect, deoarece există cazuri în care teroriștii au aflat prin intermediul mediei prin ce locuri strategice se află trupele anti-teroriste. De exemplu, Brian Keenan un fost ostatic, a declarat cu privire la această problemă a mass-mediei ,,aș ruga toți reprezentanții mass-media să-și folosească judecata și să dea dovadă de discernământ în transmiterea unor reportaje referitoare la cazurile de luare a ostaticilor, demonstrând astfel că pun în prim plan viața, integritatea fizică și psihică a celor care sunt captivi,, Din dorința de a-și menține propriul interes, mass-media ajută terorismul să-și transmită mesajele terorii și de a avea un impact cât mai mare asupra opiniei publice, devenind chiar complice. Pe termen lung, mass-media trebuie să mențină un echilibru între libertatea presei și siguranța națională și internațională. O altă metodă de combatere a terorismului care poate încălca anumite legi democratice este aplicarea de sancțiuni financiare. Aceste sancțiuni se aplică statelor care finanțează terorismul. Este nevoie de strategii viabile de combatere a terorismului fără a atinge valorile democrației. Strategiile contemporane vizează arestarea teroriștilor și izolarea statelor ce îi susțin din punct de vedere politic, economic și financiar.
În concluzie, orice metodă antiteroristă trebuie să fie în acord cu valorile democratice, prin mijloace legale, în primul rând de prevenire. Deși istoria demonstrează că eradicarea terorismului s-a făcut numai prin acțiuni militare, terorismul de astăzi a evoluat, iar metodele trecute nu mai sunt eficiente. Terorismul contemporan poate fi combătut prin colaborarea statelor în acest domeniu, prin strategii și tratate internaționale, fără a leza niciun drept. O politică adevărată a Drepturilor omului trebuie să dețină o viziune realistă cu privire la raportul dintre forță, libertate, moralitate și putere. Problema relațiilor dintre drepturile omului și terorism, deși era dezbătută de foarte mult timp, a avut o ascensiune importantă după atentatele de la 11 septembrie 2001. Atenția era îndreptată spre consecințele negative pe care acțiunile de combatere a terorismului le au asupra drepturilor omului. Practic, amenințările teroriste sunt îndreptate spre drepturile fundamentale ale omului, contraterorismul luptând tocmai pentru apărarea lor. Acest subiect este unul foarte controversat pentru că părerile pe acestă temă sunt împărțite. Unii ideologi consideră că este imposibil de combătut terorismul fără atingerea valorilor drepturilor omului, în schimb cealaltă tabără consideră posibil. De exemplu, Kenneth Roth, director al organizației Human Right Watch, consideră că ,,teroriștii cred că scopul scuză mijloacele și că viziunile lor politice și sociale justifică uciderea civililor, violând astfel drepturile vitale ale omului. A lupta împotiva teroriștilor fără a proteja drepturile omului înseamnă că vom comfirma această logică inversată,, Cu toate acestea, ideea comform căreia drepturile omului nu trebuie atinse în niciun fel în lupta antiteroristă, este amiguă deoarece cadrul legislativ cu privire la drepturile omului permite limitarea sau derogarea celor din urmă în fața intereselor securității naționale sau internaționale. Există categorii de drepturi ale omului care pot fi și nu pot fi derogate. Consiliul de securitate al ONU s-a concentrat exclusiv pe combaterea terorismului, cu o singură referire la protejarea drepturilor omului, pivind faptul că strategiile trebuie construite astfel încât să fie în acord cu Carta Națiunilor Unite și cu normele de drept internațional. De menționat este că aceste rezoluții au caracter de recomandare, nu sunt obligatorii. Una din rezoluțiile care s-a axat cel mai mult pe combaterea terorismului în contextul respectării drepturilor omului este cea a Adunării Generale a ONU. Comform acestei rezoluții, statele trebuie să se asigure că strategiile lor de combatere a terorismului și orice acțiune realizată este în comformitate cu legile internaționale, dar în mod special, cu drepturile omului. Astfel, statul este dator, în primul rând, să-și protejeze cetățenii de amenințările teroriste, și în al doilea rând, să-și elaboreze strategiile contrateroriste astfel încât să respecte legislația internațională a drepturilor fundamentale ale omului. De asemenea, se consideră că legile actuale privind drepturile omului, permit statelor flexibilitatea de a combate terorismul fără a încălca drepturile omului. . Cu toate acestea, eșecul major al intelligence-ului care a dus la atacurile de la 11 septembrie, a produs panica nu numai în rândul populațiilor dar și în rândul statelor. Din această cauză statele au adus în discuție, reformularea legislațiilor naționale, astfel încât să se plieze cu nevoile luptei antiteroriste de astăzi. Această panică a condus la luarea unor decizii care încalcă drepturi internaționale, dar cu un scop bun, lupta contrateroristă. Această dilemă se numește ,,dilema democratiei,,. În cazul American de exemplu, după opt zile de la atentatele de la 11 septembrie, George Bush Jr., președintele American, adoptă ,,U.S. PATRIOT Act,,. Această inițiativă legislativă acordă puteri mai mari administrației federale prin posibilitatea de a adopta orice măsură necesară pentru a combate terorismul. Acest amendament încalcă evident drepturile cetățenilor. Se consideră că acest act are prevederi prea largi ce încalcă legi. Cu toate acestea, actul a intrat în vigoare la 26 octombrie 2001 iar serviciile secrete au avut acces la informații private ale cetățenilor, având dreptul de a-i reține, restrângându-le drepturile. Tot în această idee, 60 de intelectuali americani, printre care Fracis Fukuyama și Samuel Huntington, elaborază ,, Scrisoarea din America,, în care justifică intrarea în război ale Statelor Unite ale Americii după 11 septembrie. În legătură cu problema combaterii terorismului fără a încălca drepturi și legi internaționale aceștia recunosc că orice război este unul teribil și că delimitarea binelui de rău nu constă într-o separare a două țări sau a două religii. Cu toate acestea, singura modalitate de a combate ,,răul,, este să-l oprești, iar războiul este uneori necesar, considerând că terorismul este un rău ce este necesar să fie stopat prin război. Aceste principii arată că de fiecare dată când se poartă un război, e posibil să fie necesar să se afirme caracterul sacru al vieții umane, egal pentru toți oamenii. Aceste principii încearcă să conserve, chiar și în mijlocul unei confruntări, un adevăr moral comform căruia, opozanții au aceleași drepturi.
Statele Unite ale Americii, în ciuda eforturilor de a înființa Declarația Universală a Drepturilor Omului și alte instituții similare, se numără printre cele mai potrivnice națiuni față de aceste valori. Acest lucru este vizibil prin poziția Americană față de problema palestiniană și în justificările în această cauză, care contravin rezoluțiilor Națiunilor Unite. De asemenea, administrația Bush a pornit un război în Irak, justificându-l prin faptul că acesta din urmă comite abuzuri împotriva drepturilor omului. Astfel de reacții au creat o imagine a Statelor Unite ca un stat care nu respectă principiile organizațiilor pe care în majoritate chiar el le-a creat. America a rămas la fel ca în istoria sa, exercitându-și puterea în lume, iar regulile internaționale sunt irelevante. Pentru SUA adevărata securitate încă depinde de posesia și utilizarea puterii militare.
Capitolul II
Atentatele de la 11 septembrie 2001. Evenimente, desfășurare, efecte.
Atentatele de la 11 septembrie 2001 au reprezentat o serie de atacuri teroriste îndreptate asupra complexului de clădiri World Trade Center. Două avioane de pasageri au fost deturnate de teroriști și au distrus cele două turnuri, un al treilea avion lovește Pentagonul. Bilanțul victimelor se ridică la 3000. Atentatele au fost realizate de 19 teroriști arabi, membrii ai rețelei teroriste Al-Qaeda, rețea condusă de Osama bin Laden. World Trade Center a devenit în urma atacurilor un ,, simbol viu al dedicației omenirii pentru pacea mondială,, Data de 11 septembrie 2001 a devenit un moment de cotitură pentru scena internațională a mileniului III, provocând declanșarea conflictelor asimetrice.
Se presupune că autorul moral al evenimentelor din 11 septembrie 2001 este un șeic ce a fost condamnat pe teritoriul Americii la închisoare pe viață, acesta îndemnând toți musulmanii să pornească Jihadul împotriva americanilor, poporului necredincios. Un alt motiv ar fi cel al unui cetățean american ce s-a convertit la religia islamică și revenind în SUA, a susținut că este scopul oricărui islamic să pornească Jihadul împotriva Americii, pănâ ce aceasta va fi eliberată.
Autorul fizic al atentatelor este organizația teroristă Al-Qaida. Aceasta a fost înființată în anul 1980, membrii fiind în general veterani de război din lumea musulmană. Organizația este anti-occidentală și consideră SUA drept cel mai mare dușman al lor. Este una din cele mai puternice și influiente organizații teroriste, finanțând și recrutând teroriști din întreaga lume. Liderul ei a fost Osama bin Laden. Are ,,sediu,, la granița dintre Pakistan și Afganistan, ea fiind de fapt o organizație mondială, cu legături în majoritatea țărilor ca Algeria, Egipt, Maroc, Turcia, Iordania, Tadjikistan, Uzbekistan, Siria, Filipine, Indonezia, Singapore, Brazilia, Argentina, Paraguay, Somalia, Sudan, Africa de Sud, Azerbaidjan, Cecenia, Bosnia ș.a Grupul de țări cu care Al-Quaeda are legături s-a mărit considerabil după 2001, ca reacție la lupta internațională demarată împotriva terorismului.
11 septembrie 2001 este considerată ziua în care umanitatea a înteles că a venit momentul să lichideze sursele terorismului. Mesajul transmis de musulmani a fost acela că tările arabe percep mondializarea ca pe o americanizare impusă, SUA fiind mult superioară lor. Încă din anul 1979, când islamismul s-a instalat la putere în Iran, umanitatea a perceput acest eveniment ca unul ce nu o privește, iar în anul 1993 când teroriștii au avut o tentativă de a ataca World Trade Center, lumea a catalagat-o drept un act de nebunie. Din anul 1996 intențiile lui Osama Bin Laden erau exacte și cunoscute de întreaga lume: ținta atentatelor este îndreptată către SUA și aliații acesteia. Obiectivul lui Bin Laden era eliberarea Arabiei Saudite și câștigarea bogățiilor petroliere de aici, de care beneficia America și obținerea bombei atomice. Casa Albă și serviciile secrete Americane nu s-au preocupat de sentimentele antiamericane ale lui Ben Laden, catalogându-le ca simple percepții. Mai mult, Washingtonul a finanțat cu 3 miliarde de dolari rezistența afgană împotriva Uniunii Sovietice și a ajutat la recrutarea de luptători islamiști, în special în țările arabe, dar și din Asia, Europa și chiar din Statele Unite. Practic acești luptători reprezintă chiar armata, finanțată de americani, care ulterior va lupta împotriva Americii. De asemenea, ben Laden declară că pentru el, fiecare american este o țintă, orice cetățean care plătește impozite este răspunzător pentru perpetuarea sistemului American. Tot acesta spune că fiecare musulman trebuie să fie gata de luptă împotriva Americii, fără să ezite să-și dea viața, el fiind disponibil să-și sacrifice propriul fiu. Lansează chiar un apel pentru toți musulmanii din lume ,, Este de datoria fiecărui musulman să omoare americani și pe aliații acestora, militari sau civili, pretutindeni și prin orice mijloace. Și aceasta să se facă până ce moscheile din Ierusalim și din Mecca vor fi aduse ghearele lor, iar armatele americane învinse se vor retrage din țările islamului, incapabile să mai amenințe un singur musulman,, Această declarație de război este clar îndreptată împotriva Americii, atrăgând atenția acesteia. În anul 2000, FBI pune recompensă pe capul lui Bin Laden suma de 5 milioane de dolari, iar în februarie 2001 George Tenet, directorul CIA descrie rețeaua teroristă a lui drept o amenințare imediată și cea mai serioasă la adresa Statelor Unite. În ceea ce privește cauzele apariției organizației Al-Qaeda, se numără o serie de elemente politice și identitare din lumea arabă, printre care sprijinul disproporțional al Statelor Unite ale Americii pentru Israel, pacea dintre arabi și israelieni, sprijinul Americii pentru regimurile autoritare din lumea arabă. Toate acestea au pregătit intervenția militară masivă a SUA și declanșarea unor crize regionale în Orientul Mijlociu.
După afrontul din 11 septembrie, America este puternic zguduită iar poporul dorește o acțiune imediată, expeditivă. Reacția imediată a președintelui Bush este cea a unei lupte între bine și rău, de o luptă împotriva fanatismului, afirmând că ,, războiul va fi îndreptat împotriva islamismului, nu împotriva arabilor,,. Scopul operațiunii denumite Libertate Durabilă, este urmărirea, arestarea lui Osama Bin Laden și răsturnarea regimului Al Qaeda. Astfel, la data de 7 octombrie 2001, când trupe americane bombardează baze ale Al-Qaeda, americanii aveau ca aliați 40 de state. Se consideră că această operațiune a fost un simplu preambul al unei campanii mondiale al unui război împotriva ,,răului,,. La data de 3 octombrie 2001, președintele American îi cere personal șeicului Qatarului să intervină în presa locală, despre care administrația Bush considera că nu este echidistantă în legătură cu atentatele de la 11 septembrie și cu ofensiva SUA. În plus, însuși Bin Laden transmitea mesaje prin intermediul televiziunii locale. La 12 noiembrie inamicul numărul 1 al Americii transmitea prin intermediul media : ,,Furtuna avioanelor nu se va calma atâta timp cât SUA și Anglia nu încetează sprijinirea evreilor din Palestina, nu ridică embargoul din Irak și nu părăsesc Peninsula Arabă…dacă n-o fac, pământul va arde sub picioarele lor,, La data de 31 decembrie 2001, președintele american Bush anunță ca SUA abandonează ,,Tratatul ABM,,, tratatul Anti-ballistic Missile Treaty încheiat cu Rusia. Una din cele mai importate decizii luate de președinte a fost cea referitoare la politica de securitate națională ce a vizat reforma legislativă în combaterea terorismului.
La 29 ianuarie 2002 George W. Bush subliniază în discursul său importanța luptei împotriva terorismului, spunând că războiul este doar la început și nominalizează axa răului ce este formată din Iran, Irak și Coreea de Nord. Tot acesta spune că nu vrea să apere numai libertățile Americii ci libertatea întregii lumi și că de la 11 septembrie o generație întreagă de tineri americani a dobândit o nouă înțelegere a valorii libertății și prețului pe care îl implică în materie de datorie și sacrificiu. În aprilie 2003, statele Unite ale Americii au atacat militar Irakul, demarând ,, războiul preventiv,,. Se consideră că îndepărtarea regimului lui Saddam Hussein și înfrângerea talibanilor din Afganistan reprezintă prima mare reușită a Americii. În acest moment, relațiile diplomatice internaționale au intrat în una din cele mai mari crize cunoscute în istorie. Franța, Germania, China, Rusia și numeroase țări arabe au format așa numita ,, axă a păcii,,. Aceștia denunțau războiul din Irak. Un număr de țări, însă mult mai puține, au sprijinit America. Astfel, un val de antiamericanizm a cuprins scena internațională, după ce aceasta a fost impresionată de tragedia prin care a trecut în 200, asta deoarece acțiunile americanilor nu erau legitime și încălcau grav numeroase legi internaționale. Statele care nu au fost de acord cu invadarea Irakului au decurs la măsuri de penalizare diplomatice, prin procedeul denumit de Robert A. Pape, profesor de științe politice în Chicago, soft balancing ( măsuri pașnice). Același procedeu de soft balancing a fost folosit de Organizația Națiunilor Unite pentru dezarmarea Irakului.
Evenimentele de la 11 septembrie, comform ideologilor americani care au semnat ,,Scrisoarea din America,,, ar trebui sa fie un imbold pentru a crea un nou ansamblu de instituții internaționale care să asigure justiția și respectarea drepturilor omului. Terorismul după 11 septembrie a fost punctul de demaraj al unui nou tip de terorism, mult mai periculos, fiind considerat un nou tip de actor mondial. De asemenea, aceste evenimente demonstrează că puterea unui stat în cadrul geopolitic, oricât ar fi de mare, nu reprezintă o garanție pentru securitate.
Disputa euro-atlantică, diferențe de percepție cu privire la terorism
Terorismul luptă în mod deliberat în scopul atingerii unor ideologii și ale unor motive politice din cadrul geopolitic, statul fiind ținta. Fenomenul terorist continuă să fie un război, comform lui Jean Louis Fulbright, vicepreședintelui Secției antiteroriste din Paris, terorismul rămâne mai mult decât o provocare și reprezintă una din marile greșeli ale securității cu care democrațiile de astăzi trebuie să supraviețuiască. Astfel, după atentatele de la 11 septembrie 2001, statele europene au dezvoltat un sentiment de admirație și solidaritate față de guvernarea SUA. O altă consecință importantă a evenimentelor din 2001 este redefinirea strategiilor de securitate ale statelor, a organizațiilor de tip militar ca NATO, Europa de asemenea adoptând o strategie de securitate cu valențe istorice. Se schimbă și rolul statului, înființându-se noi unități pentru combaterea terorismului. Noul Concept Strategic al NATO se bazează aproape exclusiv pe articolul 5 al Tratatului de la Washington, ce face referire la posibilitatea și la tehnici de apărare împotriva unui atac convențional. Lupta NATO în acest domeniu îi conferă statutul de actor global. Ideea că atacurile teroriste pot reprezenta o atingere în sensul articolului 5, a fost înțeleasă imediat după atacurile de la 11 septembrie 2001, fiind necesar ca NATO să intervină ca forță expediționară. Noua politică Bush a încurajat dezvoltarea Uniunii Europene ca putere militară dar fără a interveni în NATO. Mai ales după 11 septembrie când operațiunile militare în comun au fost decisive, puțini aliați NATO au avut ocazia să intervină cu adevărat, deoarece administrația Bush nu este de acord cu dezvăluirea informațiilor. Cu toate acestea, țările membre NATO au intervenit masiv după atentatele din 2001, dar în special cu forțe nemilitare, deoarece chiar dacă ar fi vrut să intervină militar, nu ar fi avut capacitatea necesară în comparație cu SUA. Aceștia s-au axat pe negocierile diplomatice cu Orientul Mijlociu, pe domeniul economic prin reducerea dobânzilor. De altfel, statutul SUA de principal luptător împotriva terorismului este bine cunoscut. America aproape a exclus NATO din această luptă, motivând că tările europene nu depun suficiente eforturi pentru a-și apăra propria securitate. SUA consideră că în contextul actual, dacă nu se iau măsuri active, se prevede din ce în ce mai multă instabilitate ce se va simți pe toată scena internațională prin state eșuate, din ce în ce mai multe atacuri teroriste și va culmina cu proliferarea armelor de distrugere în masă, arme ce vor intra în custodia teroriștilor. Trebuie înțeles faptul că scopul final urmărit de orice organizație teroristă este întotdeauna politic, ca schimbarea unui regim sau schimbarea ordinii mondiale actuale. Se consideră că ultimul motiv este de altfel și motivul pentru care America este atât de implicată în această luptă. Astfel, scopul general al teroriștilor este destabilizarea societăților. Președintele Americii, în contextul intervențiilor militare, a pus accentul pe partea financiară și pe costurile acestor investiții, fixând ca scopuri încrederea între conducerea Americii și militari, apărarea poporului împotriva terorii și crearea ,,armatei următorului secol,,
Din punctul de vedere al cooperării euro-atlantice pentru combaterea terorismului, aceasta s-a demarat cu precădere după atentatele de la 11 septembrie. Aceste evenimente au condus la elaborarea unei cooperări pe toate planurile, politice, strategice, diplomatice, cooperări ce erau greu de prevăzut până atunci. Tot acestea au produs o schimbarea de paradigmă în cadrul strategiilor de securitate ale Uniunii. În acest scop, Uniunea Europeană a creat Strategia Europeană Anti-teroristă formată din elementele de prevenție, protecție, urmările și răspuns. De menționat este că anterior evenimentelor din 2001 și dezvoltării acestor strategii, doar șase state membre ale Uniunii Europene avea în legislația națională mențiuni cu privire la terorism. Revenind la strategia Uniunii, aceasta urmărește prevenirea atacurilor teroriste prin combaterea lui pe internet și în închisori, combaterea publicității excesive a fenomenului în mass-media dar și prin cercetare. Strategiile includ acțiuni de reacție la atentatele teroriste și minimizarea spre zero al acestui fenomen. Astfel, strategiile Uniunii Europene de combatere a terorismului par să fie ,,coordonare, nu execuție,,.
Mediul internațional de securitate la început de mileniu .
Mediul internațional la început de mileniu se caracterizează prin natura sa globală și prin noile conflicte, cele asimetrice. Practic, se poate vorbi de noțiunea securității ca o securitate globală unde statele își atribuie conceptul de ,,putere responsabilă,, Atentatele din 2001 de la New York și Washington, cele de la Madrid din 2004 și 2005 în Londra, au demonstrat nevoia de îmbunătățire a sistemelor de securitate globale. Relațiile nou dezvoltate între SUA și Rusia și dintre NATO și Uniunea Europeană marchează noi relații și cooperări, dar în același timp dezvoltă și noi tensiuni. Secolul XXI a reprezentat secolul cu cele mai mari transformări în relațiile internaționale, de la războiul Rece, ascensiunea Chinei și a Indiei ca puteri globale la revoluțiile în planul securității internaționale și al luptei împotriva terorismului.
Influiența decisivă asupra mediului internațional de securitate la început de mileniu i se atribuie exclusiv atacurilor de la 11 septembrie 2001, generând modificări la nivel global. A generat de asemenea și conflicte regionale în Afganistan, Liban și Irak iar într-o eră a globalizării, conflictele lor pot fi considerate conflicte internaționale. Pe plan internațional aceste conflicte au produs schimbarea actorilor regionali și internaționali dar și modificarea naturii amenințărilor. Problema accesului organizației Al-Qaeda la armament nuclear a devenit o problemă importantă a mediului de securitate, mai ales în Pakistan, stat ce are legături politice mai pregnante cu lumea arabă, iar acest pericol justifică ajutorul financiar primit de la SUA încă din 2001.
Noile evoluții geopolitice la nivel internațional au generat o accentuare a implicării Uniunii Europene, a Rusiei și Chinei. Acestea au interese în domeniul armelor de distrugere în masă, tratatul de neproliferare dar și interese privind Al-Qaeda. Se presupune că noile dezvoltări geopolitice cum ar fi problema armelor nucleare, securitatea energetică și problemele din Liban și Palestina au favorizat reimplicarea Rusiei în regiune. O altă influiență a reimplicării Rusiei este unilateralismul Statelor Unite în gestionarea crizelor. Noile dezvoltări geopolitice apărute după atentatele de la 11 septembrie au dus și la creșterea influienței Chinei în Orientul Mijlociu. Această creștere a Chinei și a Rusiei în zona Orientului Mijlociu este pusă pe seama amenințărilor continue pe care SUA le adresa Iranului, fapt ce a condus Iranul să se îndrepte și să colaboreze cu Rusia și China. Depărtarea de SUA este considerată o mare greșeală a administrației Bush. O altă consecință apărută după 11 septembrie este schimbarea percepției amenințărilor din Orientul Mijlociu, ce până atunci decurgeau tradițional. Acum atenția s-a îndreptat către problemele din zona de est și cea a Golfului Persic, unde în prim plan nu au rămas problemele tradiționale cu privire la politica petrolieră sau susținerea intereselor israeliene. Acum se pune accentul pe securitatea internațională din punctul de vedere al amenințărilor teroriste, extremismul religios, geopolitica etnică. Este clar că după 11 septembrie 2001 problemele Orientului Mijlociu au devenit interdependente din punct de vedere global, punând accent pe combaterea terorismului, astfel încât regiunea a devenit principalul element al securității internaționale. Este cert că Al Qaeda, prin atacurile sale, a influiențat decisiv mediul internațional de securitate al secolului XXI. Cu toate că organizația teroristă Al-Qaeda a mai organizat atacuri teroriste și înainte de cele de la 11 septembrie, atacurile asupra World Trade Center au influiențat incontestabil efectele globale ale terorismului, transcedentând în sfera relațiilor dintre state. Din momentul în care atentatele au avut loc, prioritățile strategice ale Statelor Unite ale Americii s-au schimbat radical. De atunci s-a pus accentul pe lupta internațională contra teroristă și pe pericolul accesului lor la armele de distrugere în masă. Amenințarea teroristă a devenit astfel existențială. Scena internațională a fost afectată și în sensul declanșărilor de războaie religioase sau de diviziunea din lumea musulmană dintre șiiti și sunniți, de diferențele dintre lumea musulmană și cea creștină, accelerarea extremismului dar și încercările repetate ale organizațiilor teroriste de a intra în posesia armelor de distrugere în masă . Toate aceste aspecte se consideră a fi influiențate de acțiunile teroriste desfășurate în special de AL-Qaeda, printre cele mai nocive pentru securitatea internaționala sunt, în primul rând, posibilitatea accesului organizației la armele de distrugere în masă și conflictele dintre sunniti și șiiti.
Mediul internațional de securitate după atentatele de la 11 septembrie a produs schimbări și în cadrul geopolitic al lumii. Un exemplu elocvent este cel al Rusiei, care după anii 1990 și-a revenit cu greu schimbărilor politice din interior. Vladimir Putin, președintele în execuție din 2001, a fost primul președinte care i-a telefonat lui Bush la 11 septembrie oferindu-i sprijinul. Putin a profitat de atenția sporită a scenei internaționale dată Orientului Mijlociu, oferind Rusiei posibilitatea de a accentua represiunile din plan intern, fără teama unei intervenții străine. Se consideră că în aproximativ doi ani, Rusia își consolidase deja puterea, ascensiunea fiind continuă. Astfel, cele două mari puteri, Rusia și Statele Unite ale Americii au intrat din nou în conflict, America fiind preocupată mai mult în Orient, Rusia a trecut în avantaj. Cu acestă ocazie, de care Putin a știut să profite, Rusia a devenit din nou puternică. Globalizarea este de asemenea, un fenomen care influiențează acest secol, accelerând noile provocări.
Orientul Mijlociu, pe de altă parte, este un actor internațional important, mai ales în contextul schimbărilor geopolitice generate de fenomenul terorist. Trupele americane s-au retras din Irak până la sfârșitul anului 2011, iar acest lucru este riscant, oferind posibilitatea Iranului să devină putere dominantă în regiune. Acesta din urmă s-a pregătit intens în așteptarea retragerii americane și se preconizează că va deveni lider în regiune, regimul Al Assad avantajându-l. Astfel, Iranul rămâne o amenințare pentru SUA.
În concluzie , mediul internațional de securitate în secolul XXI este marcat de transformări profunde. Este important de înțeles că lupta globală anti-teroristă este eficientă prin cooperarea tuturor statelor în această privință. De aceea, Consiliul de Securitate al ONU a creat Comitetul Antiterorist. Statele membre ONU raportează acestui comitet măsurile antiteroriste pe care le-au adoptat, în toate domeniile, ca cel legislativ, financiar, vamal, emigrație sau extrădare. Prin aceste acțiuni se facilitează combaterea noului val de terorism. Atacurile teroriste de la 11 septembrie precum și amenințările ulterioare evidențiază necesitatea unei solidarități internaționale care să dezvolte modalități de a crea o stabilitate politică, economică și socială în lume, nu numai să prevină și să combată. Noile riscuri nonmilitare ale lumii contemporane vor putea fi eliminate numai prin cooperare multilaterală, echilibrată și perseverentă.
Doctrine și politici de securitate.
Deoarece securitatea din ultimul mileniu și-a schimbat înțelesul radical, asemenea principalelor amenințări și pericole au evoluat și tehnologiile, armamentele și bugetul acordat lor. La fel de schimbat este și modul de abordare al amenințărilor, de concepere a conflictelor armate. Din acest punct de vedere, doctrinele se pot cataloga în doctrine ofensive și defensive.
Imediat după atentatele de la 11 septembrie Consiliul de Securitate al Organizatiei Națiunilor Unite a formulat rezoluția cu numărul 1.373/2001. Aceasta condamnă atacurile teroriste de la New York, Washington și Pennsylvania din 11 septembrie, exprimându-și hotărârea de a interzice orice acte violente asemănătoare. Aceste acte sunt considerate amenințări aduse la adresa păcii și securității internaționale, subliniind necesitatea de a combate amenințările la adresa păcii și securității aduse de terorism, prin toate mijloacele, comform Cartei Națiunilor Unite. ONU încurajează statele să coopereze în acest sens, să aplice toate convențiile internaționale referitoare la terorism dar și adoptarea de măsuri suplimentare.
Strategii și politici de securitate după 2001 – Strategia de Securitate Națională a Statelor Unite ale Americii
Doctrinele americane au evoluat de asemenea, dar una din cea mai importantă și revoluționară este cea elaborată în contextul atentatelor de la 11 septembrie 2001. Astfel, doctrina și politica loviturii preventive a fost inițiată în anul 2002 de președintele Statelor Unite ale Americii, George W. Bush fiind Strategia de Securitate Națională a SUA, doctrină dedicată aproape exclusiv combaterii terorismului. După atentatele de la 11 septembrie 2001, această ideologie a devenit permanentă, stabilind că noua strategie de securitate a Americii îi permite Americii să lupte cu orice mijloace, apărându-se chiar pe cont propriu de grupările teroriste. Această apărare constituie și justificarea intervenției Americane în Afganistan din același an și justificarea aceleiași intervenții, prin faptul că SUA dorește înlăturarea oricărui regim autoritar ce ar reprezenta o potențială amenințare la adresa țării. Tot această Strategie a fost motivul intervenției militare ale Statelor Unite în statele din Orient prin promovarea democrației, chiar dacă pericolul pentru ei nu era iminent. Bush declară în legătură cu Strategia de Securitate că aceasta dorește să aloce Statelor Unite rolul de promovare a democrației și a libertății în întreaga lume, axându-și politica externă în mare parte pe acest lucru. Prin Strategia de Securitate din 2002, SUA introduce pentru prima dată conceptul de război preventiv, el fiind permis doar în cazul limitate, ca de exemplu, un atac iminent provenit din partea unui terț stat sau în cazul producerii armelor de distrugere în masă care ar intra în folosința grupărilor teroriste. Unul din punctele controversate ale acestei strategii este chiar acest amendament care, permițând Americii să acționeze preventiv, pe viitor ar permite oricărei țări să acționeze astfel. Strategia de Securitate Americană presupune: ,,Mediul de securitate din Statele Unite ale Americii este radical diferit de ceea ce era până acum. Totuși, principala sarcină a guvernului S.U.A. este cea din totdeauna: să apere poporul american și interesele Americii. Există un principiu de bază ce susține faptul că guvernul American trebuie să își folosească toate mijloacele pentru a anticipa și contracare amenințările, înainte ca acestea să producă pagube majore. În anticiparea sau prevenirea acestor acte ostile, Statele Unite, dacă este necesar, vor acționa preventiv pentru a se apăra. S.U.A însă, nu va recurge întotdeauna la forță pentru a preveni amenințările emergente. Preferința noastră constă în succesul acțiunilor non-militare. Și nici o țară nu trebuie să folosească politica de prevenire ca un pretext pentru acțiuni agresive.,, Strategia este considerată ca o multitudine de principii strategice pentru formarea politicii externe, iar unele din cele mai importante amendamente ale ei sunt considerate cele cu privire la atacurile preventive asupra potențialilor atacatori și promovarea schimbării democratice a regimurilor totalitare din întreaga lume, regimuri ce sunt considerate un potențial pericol la adresa Americii. Acestea sunt explicate prin faptul că dușmanii Americii sunt grupări ce urăsc principiile democrației. Pe lângă Strategia Națională de Securitate, Doctrina Bush identifică alte puncte esențiale de atins cum ar fi, în primul rând, tacticele de prevenire din aceste rezultând un al doilea punct, supremația militară care ar asigura dorința de prevenire, răspândirea democrației, lucru ce ar îndepărta potențialii inamici și ultimul punct de atins, o forma de multilateralism.
În acest context, președintele S.U.A. a declarat : ,,Face parte din politica Statelor Unite să sprijine creșterea mișcărilor și instituțiilor democratice din orice națiune și cultură cu scopul final de eliminare a tiraniei din lumea noastră,,. Războiul contra terorismului declarat de America a fost folosit și ca pretext pentru atacarea Irakului, considerat țara ,,mamă,, a terorismului, promulgând și faptul că acolo există un regim dictatorial, regim ce reprezintă un pericol pentru America. Strategia de securitate elaborată de președintele Bush în anul 2002 se poate spune că este axată exclusiv pe problema terorismului și din cauza faptului că a fost construită imediat după șocul atentatelor de la 11 septembrie 2001. La 1 decembrie 2003 a început să funcționeze Centrul de Monitorizare a Terorismului administrat de către FBI. În anul 2004 Bush a semnat un document ce autoriza folosirea unei mini-bombe nucleare. Tot în acest an au intrat în vigoare legile privind reforma sistemului informativ în contextul prevenirii terorismului. În 2005 SUA a elaborat ,,Doctrina pentru operațiuni nucleare comune.,, Comform acestei doctrine, președintele American își poate da acordul folosirii armei nucleare în cazuri preventive, în cazuri în care o altă entitate intenționează să folosească arme nucleare împotriva Americii. Tot în același an s-a aprobat prima strategie Națională Contra Spionajului. În anul 2006 a apărut și documentul Quadrennial Defens Reviw ce reprezintă prima analiză întocmită după atentatele de la 11 septembrie 2001. Introduce noi principii ca ,,război iregular de lungă durată,, referindu-se la lupta SUA contra terorismului musulman. Acest document schimbă și modul de operare al luptei contra terorismului, de la operațiuni militare convenționale la desfășurarea rapidă și mobilă a forțelor antiteroriste, de cele mai multe ori în secret. Aceste noi principii se adresează exclusiv inamicilor nonstatali pentru apărarea teritoriului național și împiedicarea folosirii armelor de distrugere în masă.
Astfel, se poate face o comparație a atitudinii americane față de terorism, prin compararea Strategiei din 2002 cu cea din 2010 de sub președenția lui Barack Obama.
Strategia de Securitate a Statelor Unite ale Americii din anul 2010, este axată cu totul pe alte probleme, pledând pentru o dezvoltare a relațiilor cu celelalte mari puteri ale lumii, cum ar fi Rusia, China sau India. Un alt punct important al Strategiei este creșterea economică, strâns legată de statutul internațional al Americii. Următorul punct important al Strategiei se referă la proliferarea nonnucleară și la schimbările din plan politic. Spre deosebire de Strategia lui Bush, creatorii celei din 2010 au scos termenii precum ,,radicalism islamic,, înlocuindu-l cu cel de terorism în general, evitând să se înțeleagă faptul că doar islamicii sunt teroriști, dar extinzând terorismul pe întreg glob, făcându-l un fenomen global. Pentru prima dată, stipulat într-un document oficial, președintele Americii, în strategie, denotă faptul că America trebuie să-și cunoască limitele, faptul că războaiele susținute trag țara în jos din punct de vedere economic și nu în ultimul rând micșorează influiența Americii pe scena internațională. Este clar că Obama a transformat politica externă dintr-una ofensivă într-una defesivă, deși a continuat războiul început de Bush. Un lucru este clar însă, Strategia este total opusă celei din 2002 care se axa exclusiv pe terorism, președintele actual considerând că nu trebuie să fie un pilon care să definească America. Este de acord cu eradicarea violențelor și a fenomenului terorist dar în limitele legii, fără ca America să încalce vreo lege. În acest context, Strategia menționează că SUA nu acționează singură și îndeamnă celălalte puteri ce luptă împreună cu ei împotriva terorismului să-și asume responsabilitatea. Strategia menționează patru interese naționale: securitatea, prosperitatea, valorile și ordinea internațională. Din 6 aprilie 2010 Statele Unite ale Americii dispun de o nouă doctrină nucleară, care are ca scop reducerea numărului și stabilirea rolului armelor atomice în contextul politicii de apărare a Americii. Noua doctrină prevede că Statele Unite ale Americii vor recurge la armele nucleare numai în cazuri extreme. Se observă de asemenea o schimbare a atenției SUA de la G8 către G20 ca forum prim în cooperarea economică internațională. Strategia Națională de Securitate a Statelor Unite ale Americii din 2010 acordă mai puțină atenție unor aspecte radicale regăsite în Strategia de Securitate a lui Bush. De exemplu, Obama nu folosește expresia de război global împotriva terorii referindu-se la combaterea terorismului, ci numeste ,,campania mondială împotriva Al-Qaeda și a filialelor sale teroriste,,. Deci, pentru Obama, statele Unite ale Americii nu sunt într-un război, ci într-o campanie. În data de 29 iunie 2011, administrația Obama a prezentat noua Strategie Națională pentru Contra-terorism. Această strategie apare într-o perioadă importantă deoarece a fost elaborată în contextul primăverii arabe și a morții lui Osama bin Laden. Strategia ,,formalizează,, modul de acțiune al administrației Obama, ce luptă împotriva organizației Al-Qaeda și a recruților ei, și atinge patru principii și opt obiective în combaterea terorismului. Aceasta nominalizează clar grupurile pe care le vizează, de exemplu Al Qaeda din Peninsula Arabă, Hezbollah și Hamas și modul de comunicare al acestora. Noua strategie se concentrează pe aspectele operaționale ale amenințărilor teroriste.
Astfel, cele două strategii arată diferențele de percepție ale terorismului. Cea din 2002 a fost realizată sub impulsul atacurilor de la 11 septembrie iar cea din 2010 fiind elaborată cu mai mult calm, abordând o atitudine defensivă, nu ofensivă ca cea din 2002. Cu toate acestea, cele două Strategii prezintă similitudini importante. De exemplu, ambele menționează importanța luptei împotriva terorismului nuclear și faptul că este esențial ca flagelul terorist să nu aibă acces la arme de distrugere în masă.
Strategii și politici de securitate europene după 2001
La nivelul Uniunii Europene există strategii de securitate bazate pe domeniul civil-militar. Astfel, Uniunea are documente special redactate pentru managementul crizelor, ca Politici Europene de Securitatea și Apărare. Tratatul de la Lisabona intoduce o Politică de Securitate de Apărare Comună. Această politică introduce noi principii, noi moduri de intervenție. Se consideră că Uniunea Europeană trebuie să acționeze ofensiv în eradicarea amenințărilor și să numai acționeze post-eveniment. Percepția amenințărilor este și ea diferită de la stat la stat, iar intervențiile Uniunii devin mai dificile din acest motiv. Cu toate acestea, statele membre împărtășesc valori comune, deci și nevoi și interese de securitate comune. Desigur, la rândul lor, statele membre au fiecare strategii de securitate interne, dar provocărilor nonconvenționale contemporane li se răspunde prin cooperarea mai multor state. Din aceste motive, Tratatul de la Lisabona și Stocholm aduc noi principii prin care Uniunea Europeană este mai implicată în problemele de securitate. În anul 2010 s-a adoptat Strategie de Securitate Internă a Uniunii, Strategie ce identifică noile amenințări comune, în special amendamente privind terorismul. Încă din anul 2003, Uniunea Europeană are o Strategie antiteroristă, prin adoptarea Strategiei de Securitate Europeană. Strategia aceasta s-a materializat și sub impactul atentatelor de la 11 septembrie și al rețelei teroriste Al-Qaeda. Strategia este aceeași și astăzi, descrie terorismul ca principală amenințare internațională, având resurse distructibile numeroase pe care le vor folosi în mod nelimitat. De menționat că această Strategie elaborată post atentatelor din 11 septembrie, a fost elaborată înaintea atentatelor teroriste de la Madrid și Londra din 2005, respectiv 2005. Strategia asociază fenomenul de terorism cu armele de distrugere în masă, eșecul statelor și menționează caracterul său internațional.
Strategia contrateroristă a Uniunii Europene a fost revizuită în anul 2005, ca o reacție a atentatelor din interiorul Uniunii. Păstrează aceleași principii dar pune accent pe amenințarea teroristă internă, prin radicalizarea și recrutarea teroristă în interiorul Uniunii. Astfel Strategia menționează că ,, Uniunea Europeană se află în etapa de creștere a deschiderii, în care aspectele de securitate interne și externe sunt conectate în mod evident. Este o etapă de creștere a interdependenței, ceea ce permite libera mișcare a oamenilor, ideilor, tehnologiei și resurselor. Acesta este cadrul de care teroriștii profită pentru a-și urmări atingerea obiectivelor proprii,, Uniunea Europenă subliniază caracterul globalizant al terorismului și pune accentul pe acțiunea europeană colectivă. Strategia nu se mai bazează exclusiv pe Al-Qaeda, Strategia Uniunii de Combaterea Radicalizării și a Recrutării Terorismului menționează această grupare teroristă cu una din principalele amenințări, dar admite și alte grupări. Această tendință apare în Raportul Situațiilor și Tendințelor asupra activităților teroriste din Uniunea Europeană publicată de Europol. Acest raport, 50% este dedicat altor forme de terorism decât Al-Qaeda. Uniunea Europeană a concluzionat problema amenințărilor teroriste prin mai multe elemente. Primul se referă la amenințările teroriste după atentatele de la 11 septembrie 2001 ce afectează în mod direct principiile pe care Uniunea Europeană le promovează. Lupta Uniunii Europene împotriva terorismului nu se axează exclusiv pe Al-Qaeda, ci pe toate organizațiile ce acționează în interiorul Uniunii. Un alt element amintit este cel al armelor de distrugere în masă. Astfel, Strategia contrateroristă europeană din 2005 stabilește domeniile de prevenire, protecție, urmărire și răspuns. De exemplu, Doctrina de securitate a Franței este numită și Doctrina Chirac comform căreia Franța admite folosirea armei nucleare împotriva oricărui stat care ar produce atacuri teroriste pe teritoriul Franței. Președintele Chirac a declarat că arma nucleară nu se va îndrepta spre teroriști individuali ci împotriva statelor care folosesc ,,mijloace teroriste sau arme nucleare împotriva Franței,, Președintele Franței vorbește despre apărarea împotriva oricărui stat ce folosește mijloace teroriste, prin folosirea armelor de distrugere în masă. Strategia abordată este strategia nucleară a Franței pe care președintele a abordat-o în contextul noilor amenințări globale. Considerând că după terminarea Războiului Rece, a dispărut orice fel de amenințare din partea statelor, cea mai mai amenințare actuală a rămas terorismul și radicalismul ce promovează confruntarea între culturi, politici sau religii. Aceste confruntări se sfârșesc, de obicei, prin atentate teroriste devastatoare. Întroducerea de către Franța a armelor nucleare în categoria ,,intereselor vitale,, plasa strategia lor națională în rândul strategiilor Statelor Unite și ale Rusiei. Cu toate acestea, Franța a criticat tendința exagerată a unor state de a se dota cu arme de distrugere în masă, de exemplu Iranul.
Planul de Acțiune al Uniunii Europene conține aproximativ 200 de măsuri și patru elemente cheie pe care Uniunea le-a elaborat pentru lupta antiteroristă începută cu precădere după 11 septembrie. Primul element este cel de combinare a măsurilor interne și externe. Acesta se referă la instrumentele legislative și cooperarea operațională pe care Uniunea a folosit-o în lupta antiteroristă. Această modalitate este și principala folosită în relațiile externe, aceasta materializându-se prin acorduri Europol cu Statele Unite ale Americii pentru schimb de informații, extrădare și asistență legală reciprocă. În același scop al luptei antiteroriste, Uniunea Europeană a inclus în agendă dialogurile cu țările lumii a treia și misiuni de evaluare, unde potențialul de recrutare terorist este foarte ridicat.
Cel de-al doilea element strategic al Uniunii Europene este combinarea măsurilor legislative și operaționale. Acest element de referă la cadrul legislativ pe care Uniunea l-a abordat cu scopul întăririi capacităților de securitate în interiorul Uniunii. Una din cele mai importante decizii este Decizia Cadru de Combatere a Terorismului din anul 2002 care reglementează definiții ale terorismului, consecințe și penalități. Activitatea legislativă s-a axat cu precădere aupra luptei împotriva finanțării terorismului și a cooperării active. Toate aceste măsuri au ca obiectiv facilitarea transmiterii internaționale a informațiilor operaționale.
Cel de-al treilea element este considerat un răspuns pentru SUA și reprezintă combinarea măsurilor represive și preventive. Uniunea Europeană a acționat în acest sens, sesizând amenințările teroriste crescânde pe teritoriul propriu, aplicând măsuri de prevenire. În acest scop a fost elaborat în anul 2005 Strategia Uniunii Europene pentru Combaterea Radicalizării și Recrutării terorismului. Strategia dorește oprirea elementelor care promovează terorismul și accelerarea celor care promovează securitatea. Ultimul element identificat de Uniunea Europeană se referă la întărirea capacității instituționale. Astfel, începând cu 11 septembrie 2001 rolul Europolului a crescut semnificativ. Inclusiv noile instituții noi create în cadrul Uniunii ca Agenția pentru Managementul Extern al Granițelor sau Colegiul European de Poliție au primit obiective de atins în domeniul terorismului. Toate acestea definesc caracterul comun al Uniunii Europene, în vederea eradicării amenințării teroriste prin cooperare internațională.
Viziunea Strategică NATO
În contextul noii geopolitice mondiale, succesul NATO în menținerea păcii, a securității depinde de modul de abordare a conflictelor. NATO a elaborat o nouă strategie de securitate și anume, Noul Concept Strategic al NATO care se bazează pe articolul 5 al Tratatului de la Washington. Articolul 5 se referă la apărarea colectivă în cazul unui atac provenit din partea unei puteri rivale ,,un atac armat asupra unuia sau mai multor membrii ai alianței în Europa sau America de Nord va fi considerat un atac împotriva tuturor,,. Atacurile s-au schimbat o dată cu dezvoltarea și globalizarea, iar principala amenințare de astăzi este terorismul. Înainte de adoptarea noii strategii, SUA lăsase NATO într-un con de umbră, în contextul luptei antiteroriste. Noul Concept Strategic a fost făcut tocmai în această idee, pentru a demonstra că organizația este capabilă să răspundă noilor amenințări asimetrice și pentru a-și demonstra dimensiunea ei globală. De altfel, noul Concept Strategic de Apărare și Securitate a Membrilor NATO din 2010 arată că orice acțiune care amenință securitatea unui membru va determina un răspuns colectiv al Alianței. Conceptul reînnoiește necesitatea statelor de a respecta Tratatul de la Washington în care se pune un mare accent pe securitatea colectivă. Astfel, membrii NATO sunt nevoiți să respecte articolul 5 dar și să apere ceilalți membrii împotriva amenințărilor asimetrice și a oricăror amenințări ce le pun în pericol securitatea națională. NATO a pus accentul de asemenea și pe domeniul armelor nucleare, susținând că organizația va rămâne o alianță nucleară atât timp cât armele nucleare pot genera un pericol real. Apărarea și îndepărtarea pericolelor sunt principalele obiective ale Alianței, obiective menționate și în Noul Concept Strategic pentru Apărare. Printre obiective se numără și menținerea forțelor nucleare adecvate sau capacitatea de a desfășura operațiuni comune pentru apărarea comună. De asemenea, Alianța își propune dezvoltarea tehnologică și a capacităților împotriva amenințărilor armelor nucleare, cât și dezvoltarea capacităților de prevenire în cazul atacurilor cibernetice. Perfecționarea în detectarea și apărarea contra terorismului global, cooperare între membrii. Evoluția terorismului determină NATO să-și diversifice metodele, problema teroristă devenind o problemă de apărare. Angajamentul NATO cu privire la articolul 5 al Tratatului de la Washington rămâne același, cerințele de respectare ale acestui articol s-au schimbat deoarece amenințările de securitate viitoare, vor fi cu siguranță, nonconvenționale.
Cu toate acestea, NATO trebuie să fie pregătit să acționeze în fața oricărei amenințări, atât în pe teritoriul intern al Alanței cât și după granițele acesteia. Așadar, nu este nimic ambiguu în cazul unui atac militar în interiorul Alianței, din partea unor forțe militare combinate din exterior, dar există dubii în cazul amenințărilor de tip neconvențional, atingând principiile articolului 5. Amenințările trebuie determinate de Consiliul Nord-Atlantic în funcție de pericolul lor, și acționat în mod adecvat.
Terorismul internațional contemporan.
Terorismul contemporan a devenit una din cele mai mari amenințări la adresa democrației secolului XXI, considerându-se cel mai mare rău al lumii contemporane.
La începutul anului 2012, președintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, a prezentat noua Strategie de Apărare Națională. Aceasta pune accent pe criza financiară, și costurile războaielor purtate de SUA. De aceea, Strategia prevede reducerea semnificativă a soldaților, forțele terestre, marina și aviația nu va fi redusă. Zona de interes este zona Asia-Pacific iar până la sfârșitul anului 2014 militarii activi se vor reduce drastic, rămânând chiar jumate din numărul inițial. Președintele Obama a susținut în legătură cu această Strategie că lumea trebuie să știe că în continuare liderul mondial va rămâne America. Acesta cere ca armata să se concentreze pe regiunea Asia-Pacific, în timp ce continuă lupta împotriva terorismului violent, considerând o oportunitate din punct de vedere financiar, faptul că războaiele din Irak și Afganistan s-au terminat. Atenția americană se mută în Japonia, China, Coreea de Sud sau Australia.
În prezent, există o formă de terorism transnațional, mult mai subtil deoarece se manifestă printr-un proces de descentralizare și regionalizare, sporind capacitățile operative. Noile organizații teroriste au avantajul de a avea legături internaționale extinse și membrii printre cetățenii țărilor vizate. Într-o societate puternică dezvoltată și interdependentă, organizațiile teroriste au promovat o stare de incertitudine în rândul civililor. Atentatele îndreptate asupra lor au devenit principala armă a terorii. Se remarcă concentrarea atacurilor în locurile publice și aglomerate cu scopul de a afecta cât mai multe persoane. În viitor se preconizează o creștere a numărului de atacuri teroriste și implicit de victime, o diversificare a motivelor și a armelor folosite. Pericolul primordial este cel al schimbării armelor de la cele tradiționale, la cele de distrugere în masă. Armele de distrugere în masă au reprezentat până în secolul XXI un atu al marilor puteri, astăzi fiind mult mai accesibile celor ce vor să le folosească irațional. Specialiști în domeniul terorist au identificat trei tipuri de organizații teroriste care ar putea să folosească aceste arme de distrugere un masă. O parte a teroriștilor ce sunt sponsorizați de un stat terț, grupări antiguvernamentale ce se axează pe recrutarea oamenilor inteligenți din domeniul producerii armelor pentru a avea informații științifice și tradiționalele grupări teroriste religioase. Trebuie menționat că terorismul nuclear reprezintă o amenințare reală iar posibilele ținte sunt extrem de vulnerabile, poate chiar fără nicio posibiliatate de a se apăra, consecințele fiind dezastruase. Eforturile teroriștilor de a avea arme de distrugere în masă rămâne principalul pericol la adresa siguranței mondiale. Acțiunile lor intens mediatizate reprezintă succesul teroriștilor prin răspândirea fricii, rămânând în domeniul influienței psihologice ca un mod unic de luptă, atât ca strategie cât și ca tactică. În aceste condiții, actele teroriste de astăzi sunt catalogate drept acte de război. Dacă în trecut, terorismul era un conflict regional, cu intensitate scăzută, în prezent fenomenul a devenit global, amenințător pentru întreaga lume și, deci, o formă de război împotriva căruia trebuie luptat ca atare. De menționat este și faptul câ în contextul internațional actual terorismul a devenit cel mai mare pericol la adresa securității mondiale. Din cauza acestui lucru este evident că entitățile statale nu își vor mai putea desfășura politicile și evoluția firească în condiții normale. Națiunile se află într-o alertă continuă, simțindu-se permanent amenințate, într-o stare de panică continuă.
Concluzii.
Din informațiile prezentate, se poate concluziona că mediul de securitate este într-o continuă transformare, fenomenul de globalizare influiențându-l. De asemenea, globalizarea aduce noi riscuri și amenințări pentru statele care se aliază pentru a opri efectele terorii. Terorismul s-a demonstrat a fi un fenomen foarte complex, cu manifestări violente duse la extrem, împotriva unor ținte care de obicei nu se pot apăra sau sunt luate prin surprindere. Fenomenul terorist apare ca o reacție împotriva oricărei entitate care nu împărtășește aceleași filosofii, religii sau politici. De la apariția terorismului până astăzi, există oameni care cred în terorism și care îl practică. Terorismul nu va putea fi oprit, se consideră că va exista mereu sub o formă sau alta. Statele dezvoltă strategii antiteroriste și încearcă să stopeze efectele și să se protejeze împotriva lui. Se consideră că cea mai eficace metodă de a stopa efectele terorismului este cunoașterea acestuia și înțelegerea lui pentru a-l eradica din rădăcini. Cunoașterea este însă dificilă. Astăzi, terorismul pune probleme mult mai grave deoarece există pericolul accesului acestora la resurse și la armele de distrugere în masă. Aceasta este cea mai mare amenințare contemporană iar teroriștii au înțeles acest lucru și încearcă să-l folosească.
Astfel, în fața amenințărilor teroriste nimeni nu este în siguranță, iar costurile prevenirii acestei amenințări, oricât de mari ar fi, sunt mai mici decât cele al unui act terorist împlinit. Pentru a preveni, a combate și a înlătura răul provocat de terorism este nevoie de cunoașterea complexității în profunzime și a elementelor declanșatoare lui. Lumea, cu toate progresele pe care le-a realizat în domeniul tehnologiei, al informației sau al economiei, continuă să se confrunte cu mari provocări în care formele de protest și cele de progres sunt interdependente, protestul găsindu-și motivele chiar în formele progresului. Acestea accentuează de asemenea fenomenul terorist. În secolul XXI fenomenul terorist a generat un al patrulea război, un nou tip de confruntare ce generează conceptul esențial al viitorului : războiul continuu. Din această cauză, terorismul va rămâne o amenințare importantă, iar aceste predicții sunt sumbre deoarece prevăd apariția unui nou terorism, macroterorismul. Se consideră că lumea nu este pregătită pentru a lupta împotriva macroterorismului, considerând chiar că nu va putea fi oprit, poate doar controlat.
Bibliografie:
Literatură de specialitate:
ANDREESCU Anghel, RADU Nicolae – Organizațiile teroriste. Conceptualizarea terorii vs. Securitatea europeană, București 2008.
ANTIPA, Marcel – Triumviratul dezastrului global, Monitorul Oficial, R.A. , București 2010.
ARĂDĂVOAICE Gheorghe, ILIESCU Dumitru, NIȚĂ Dan Laurențiu – Terorism, Antiterorism, Contraterorism, Editura Antet.
ATANASIU Mirela, REPEZ Filofteia – Securitatea și apărarea țării în contextul amenințărilor teroriste, Editura Universității Naționale de Apărare ,,Carol I,, București, 2013.
AUST Stefan, SCHNIBBEN Cordt – 11 septembrie, ziua în care lumea s-a cutremurat, Editura Runa, București 2004.
BARNA, Cristian – Cruciada Islamului, Editura Top Form, București 2007.
BARNA Cristian, CHIRU Irena – Contraterorism și Securitate Internațională, Editura Top Form, București 2008.
BUZAN Barry, WAEVER Ole, DE WILDE Jaap – Securitatea, un nou cadru de analiză, Editura C.A Publishing, 2011.
CHUBIN, Shahram – Iran/s Nuclear Ambition, Carnegie Endowment for International Peace, 2006.
CHIUCHIȚĂ Lucian, TOMA Daniel, TIHAN Eusebiu – Scurtă analiză asupra terorismului contemporan. Orientări. Strategii de combatere, Editura I.E.S.P.U Focus, București 2006.
HLIHOR, Constantin – Politici de securitate în mediul internațional contemporan, Volumul 1, Institutul European, 2008.
KAGAN, Robert – Putere și slăbiciune, Policy Review, numărul 113, iunie-iulie 2002
MAC LIMAN Adrian – Haosul care vine. Război fără nume, inamic fără chip, Editura Mașina de scris, București 2004.
MARIN Ion, PIȘLEAG Țuțu – Geopolitica și terorismul, Editura Sitech, Craiova 2009.
Ministerul Apărării Naționale. Statul Major General. Academia de Înalte Studii Militare. Centru de Studii Strategice de Securitate – Terorismul. Dimensiune geopolitică și geostrategică. Războiul terorist. Războiul împotriva terorismului, București, 2002.
MUREȘAN Mircea, VĂDUVA Gheorge – Războiul viitorului, viitorul războiului, Editura Universității Naționale de Apărare, București 2004.
NIȚU, Ionel –– Analiza de intelligence. O abordare din perspectiva teoriilor schimbării, Editura RAO.
PRIMACOV M., Yevgeny – A world challenged- Fighting Terrorism in the Twenty-First Century, the Nixon Center and Brookings Institution Press, Washington D.C., 2004.
SERVIER, Jean – Terorismul, Institutul European, 2002.
TODD, Emmanuel – Sfârșitul Imperiului. Eseu despre descompunerea sistemului American, Editura Albatros, București 2009.
TRONCOTĂ, Cristian – Doctrine și strategii de Securitate, Universitatea ,,Lucian Blaga,, Sibiu, Studii de securitate, ianuarie/februarie 2012.
VOICULESCU, Marin – Drepturile omului și problemele globale contemporane, Editura Odeon, București 2003.
WILIAMS L., Paul – Al-Qaeda. Frăția terorii, Editura Lucman, București 2004.
ZĂPÂRȚAN, Liviu-Petru – Natura antiumanistă a teorismului contemporan, Cluj-Napoca, 2007.
Documente:
Acorduri internaționale ale României – Acorduri privind combaterea crimei organizate și a terorismului, Institutul Român de Studii internaționale ,,Nicolae Titulescu,, București, 2003.
National Strategy for Counterterrorism, SUA, 28 iunie 2011.
Strategia de Securitate Națională a Statelor Unite ale Americii, 2002.
Strategia de Securitate Națională a Statelor Unite ale Americii, 2010.
Site-uri web.
www.SRI.ro .
www.state.gov., http://www.state.gov/documents/organization/225886.pdf.
Bibliografie:
Literatură de specialitate:
ANDREESCU Anghel, RADU Nicolae – Organizațiile teroriste. Conceptualizarea terorii vs. Securitatea europeană, București 2008.
ANTIPA, Marcel – Triumviratul dezastrului global, Monitorul Oficial, R.A. , București 2010.
ARĂDĂVOAICE Gheorghe, ILIESCU Dumitru, NIȚĂ Dan Laurențiu – Terorism, Antiterorism, Contraterorism, Editura Antet.
ATANASIU Mirela, REPEZ Filofteia – Securitatea și apărarea țării în contextul amenințărilor teroriste, Editura Universității Naționale de Apărare ,,Carol I,, București, 2013.
AUST Stefan, SCHNIBBEN Cordt – 11 septembrie, ziua în care lumea s-a cutremurat, Editura Runa, București 2004.
BARNA, Cristian – Cruciada Islamului, Editura Top Form, București 2007.
BARNA Cristian, CHIRU Irena – Contraterorism și Securitate Internațională, Editura Top Form, București 2008.
BUZAN Barry, WAEVER Ole, DE WILDE Jaap – Securitatea, un nou cadru de analiză, Editura C.A Publishing, 2011.
CHUBIN, Shahram – Iran/s Nuclear Ambition, Carnegie Endowment for International Peace, 2006.
CHIUCHIȚĂ Lucian, TOMA Daniel, TIHAN Eusebiu – Scurtă analiză asupra terorismului contemporan. Orientări. Strategii de combatere, Editura I.E.S.P.U Focus, București 2006.
HLIHOR, Constantin – Politici de securitate în mediul internațional contemporan, Volumul 1, Institutul European, 2008.
KAGAN, Robert – Putere și slăbiciune, Policy Review, numărul 113, iunie-iulie 2002
MAC LIMAN Adrian – Haosul care vine. Război fără nume, inamic fără chip, Editura Mașina de scris, București 2004.
MARIN Ion, PIȘLEAG Țuțu – Geopolitica și terorismul, Editura Sitech, Craiova 2009.
Ministerul Apărării Naționale. Statul Major General. Academia de Înalte Studii Militare. Centru de Studii Strategice de Securitate – Terorismul. Dimensiune geopolitică și geostrategică. Războiul terorist. Războiul împotriva terorismului, București, 2002.
MUREȘAN Mircea, VĂDUVA Gheorge – Războiul viitorului, viitorul războiului, Editura Universității Naționale de Apărare, București 2004.
NIȚU, Ionel –– Analiza de intelligence. O abordare din perspectiva teoriilor schimbării, Editura RAO.
PRIMACOV M., Yevgeny – A world challenged- Fighting Terrorism in the Twenty-First Century, the Nixon Center and Brookings Institution Press, Washington D.C., 2004.
SERVIER, Jean – Terorismul, Institutul European, 2002.
TODD, Emmanuel – Sfârșitul Imperiului. Eseu despre descompunerea sistemului American, Editura Albatros, București 2009.
TRONCOTĂ, Cristian – Doctrine și strategii de Securitate, Universitatea ,,Lucian Blaga,, Sibiu, Studii de securitate, ianuarie/februarie 2012.
VOICULESCU, Marin – Drepturile omului și problemele globale contemporane, Editura Odeon, București 2003.
WILIAMS L., Paul – Al-Qaeda. Frăția terorii, Editura Lucman, București 2004.
ZĂPÂRȚAN, Liviu-Petru – Natura antiumanistă a teorismului contemporan, Cluj-Napoca, 2007.
Documente:
Acorduri internaționale ale României – Acorduri privind combaterea crimei organizate și a terorismului, Institutul Român de Studii internaționale ,,Nicolae Titulescu,, București, 2003.
National Strategy for Counterterrorism, SUA, 28 iunie 2011.
Strategia de Securitate Națională a Statelor Unite ale Americii, 2002.
Strategia de Securitate Națională a Statelor Unite ale Americii, 2010.
Site-uri web.
www.SRI.ro .
www.state.gov., http://www.state.gov/documents/organization/225886.pdf.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Terorismul International Dupa Atentatele de la 11 Septembrie 2001 (ID: 124540)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.