Terorismul de Drept Comun

I.1. Formele terorismului

I.1.1 Formele de manifestare ale terorismului considerate dupa elementul subiectiv al infracțiunii

TERORISMUL DE DREPT COMUN

Terorismul în manifestarile sale, se înfățisează sub multiple aspecte, fapt ce a determinat o clasificare, după diferite criterii. O primă distingere e aceea după elementul subiectiv al infracțiunii, mai exact elementul psihologic, mobilul său intenția care a stat la baza actului de violență.

Prin terorism de drept comun se ințelege acel gen de terorism care cade sub incidența legii penale ca o infractiune obișnuită, agravată însă de metoda de execuție prin teroare.

Sunt acte incriminate de dreptul comun, acte ale căror mobil nu este nici politic ,nici social, dar care se caracterizează printr-o violență odioasă ca metoda de realizare. In felul acesta, putem întâlni acte de terorism care vizează scopuri particulare sau au drept obiect un interes personal, ca de exemplu obținerea unei sume de bani,încercările de șantaj, practicile gangsterilor.

De exemplu, la Roma, o ramură a Mafiei s-a specializat în teroarea unor anumiți patroni cărora în schimbul unor sume de bani importante le asigură protecția. În aceste împrejurări, un bijutier a avut ideea să instaleze într-un loc mascat un aparat de luat vederi. El a furnizat apoi fotografii ale momentului în care plătea salariul pseudo-ocrotitorilor săi, sperând că în felul acesta apărătorii legii vor putea acționa eficient și rapid.

Grăitoare pentru acest gen de infracțiune, pentru acest gen de terorism este și răpirea la 6 februarie 1975, din locuința sa din Berkley (langa San Francisco) a unei tinere de 19 ani, Patricia Hearst, fiica unui mare editor american și nepoata „regelui presei” din S.U.A., William Randolph Hearst. A fost rapită de doi bărbați și o femeie, toți făcând parte dintr-un grup extremist terorist „ARMATA SIMBOLICA DE ELIBERARE” (SIMBIONESE LIBERATION ARMY) care a luat naștere în 1974 și s-ar fi compus din câteva zeci de anarhiști în majoritatea lor foști criminali. Gruparea, deși restrânsă ca număr de membrii, a ajuns să aibă la activul său zeci de răpiri, cazuri sfârșite prin uciderea ostaticilor, printre care și inspectorul general al Consiliului Culturii din Oakland, Marcus Foster. La câteva zile dupa răpirea Patriciei Hearst, teroriștii au trimis o scrisoare postului de radio din San Francisco, adresată lui R. Hearst, prin care îi cereau să asigure câte 70 de dolari pentru fiecare sărac din statul California, ceea ce însemna 250 de milioane de dolari anual.

B.TERORISMUL SOCIAL

Terorismul social este acea forma de terorism care urmărește realizarea unei ideologii sau doctrine sociale sau economice, ori distrugerea unei orânduiri sociale. Felul în care se manifestă are ,de regulă consecințe între hotarele țării respective și nu cauzează o tulburare a ordinii internaționale. Ca atare judecătorul național a fost socotit ca singurul competent să soluționeze asemenea manifestări.

TERORISMUL POLITIC

Terorismul politic este caracterizat prin faptul că elementul subiectiv, elementul internațional, este de ordin politic, în sensul că actul de teroare este dirijat contra statului, organelor sale, sau reprezentanților săi, împotriva organizației politice statale sau formei sale constituționale.

Infracțiunea teroristă prin natura ei, se apropie mult de infracțiunea politică, adesea fiind greu să se tragă un hotar între ele, o mare parte din infracțiunile teroriste fiind deopotrivă infracțiuni politice și infracțiuni de drept comun, prin metoda de executare.

Analizat aparte, delictul politic, considerat in afara agravanței metodei teroriste, înseamnă o infracțiune care prin natura ei însăși aduce atingere funcțiunii puterilor statului și anume unele infracțiuni cum ar fi: atentatul care pune în pericol siguranța statului, atentatul contra unei colectivități, complotul etc..

Asupra noțiunii de delict politic, doctrina ca și practica s-au dovedit divergente de-a lungul timpului. Între cele două razboaie mondiale, în literatura de specialitate și-au făcut apariția două tendințe în determinarea naturii infracțiunii politice. Prima lua în considerare interesul legat direct de infracțiune, în sensul de a se vedea dacă aceasta aducea atingere existenței sau organizării statului.

Conferința de la Copenhaga din 1935 privind unificarea dreptului penal propunea definiția: Sunt delicte politice infracțiunile îndreptate contra organizării și funcționării statului, ca și cele contra drepturilor cetățenilor.

Cealaltă tendință se situa pe punctul de vedere al agentului infracțiunii, în sensul de a ține seama de mobilul care a determinat comportarea acestuia. În acest sens se refuză calitatea de delicvent politic celui care, deși a adus atingere intereselor statului, la baza actului său a stat un sentiment personal de natură egoistă.

Determinarea noțiunii generale de terorism politic s-a izbit de numeroase dificultăți și ani intregi conferințele internaționale s-au străduit să-i găsească o soluție.

Ca elemente comune la infracțiunile de terorism politic putem deosebi:

a). Urmărirea unui scop situat în afara actului de terorism considerat în el însuși.

b). Existența caracterului de act terorist (mijloace teroriste care tind la realizarea de scopuri politice).

În raport de aceste elemente am putea spune deci, că infracțiuni de terorism politic sunt acele infracțiuni care se servesc de mijloace specifice, în vederea atingerii unui scop politic și care creaza un sentiment de teamă.

I.1.2. Formele de manifestare ale terorismului în funcție de spațiu și efecte

A. TERORISMUL NAȚIONAL SAU INTERN

În contextul unei tipologii lărgite, este de arătat că terorismul poate fi privit și din punct de vedere al spațiului în care se practică și al întinderii efectelor sale. Voi ilustra, printr-un exemplu, ceea ce înseamna terorismul intern. O bandă anarhistă denumită FRACȚIUNEA ARMATEI ROȘII a terorizat populația fostei Germanii Federale timp de câțiva ani, până în 1975, având la activ 5 omoruri și 54 tentative de asasinat, 6 atentate cu exploziv, numeroase spargeri și atacuri cu mâna armată împotriva băncilor. Cu prilejul judecării lor s-au luat măsuri de siguranță atât de severe, încât au fost comparate cu cele din timpul procesului de la Nurnberg, când au fost judecați marii criminali de război ai Germaniei Naziste.

În cazul terorismului intern, fenomenul poate îmbrăca forme de drept comun, politic sau social. În activitatea sa delictuală autorul actului de teroare internă aduce atingere și unor bunuri materiale, dar această distrugere este săvârșită tot cu mijloace de natură să provoace un pericol general. Sunt mijloace a căror folosire poate provoca pagube nebănuite și atinge chiar uneori obiective care nu intrau poate în atenția autorului. Simpla folosire a unor asemenea mijloace este, fără indoială în stare să provoace, pe plan intern, climatul de îngrijorare și teroare urmărit de autor.

TERORISMUL INTERNAȚIONAL

a). Noțiune

Terorismul internațional constituie infracțiune sui generis, adică un tip special de infracțiune, caracterizată printr-un element de extraneitate: pregătirea și executarea acestei infracțiunii, subiectele pasive și active, mobilul, mijloacele de înfăptuire ale autorului, interesează mai multe state. Ansamblul de crime și delicte care constituie terorismul îmbracă, în anumite circumstanțe, un caracter internațional, fie pentru că săvârsirea sau efectul lor se prelungește pe teritoriul mai multor state, fie prin faptul ca aduc atingere unor bunuri juridice de mare valoare, a căror protecție constituie o condiție esențială pentru menținerea raporturilor de bună înțelegere între state și în consecință, a păcii internaționale.

b). Esența noțiunii

Într-o încercare de analiză efectuată pe această cale e necesar să avem în vedere aspectul formal și aspectul material al infracțiunii de drept internațional. Primul aspect constă în posibilitatea de a urmări și a judeca pe autorul infracțiunii, independent de locul unde infracțiunea a fost comisă.

Cât privește criteriul material, pentru a considera un act ilicit drept infracțiune a dreptului națiunilor, conform savantului profesor DONNEDIEU DE VABRES, există urmatoarele premize:

Săvârșirea actului criminal se prelungește pe teritoriul mai multor state;

Bunul căruia i s-a adus atingere să prezinte pentru comunitatea internațională o importanță materială sau morală;

Actul criminal să ofenseze grav sentimentul de justiție și de respect datorat demnității umane, sentiment propriu tuturor oamenilor;

c). Caracterul internațional al terorismului.

Juriștii penaliști au arătat multă prudență cu privire la infracțiunile care trebuiau să intre în lista incălcărilor de drept internațional. Acesta a fost și cazul infracțiunilor de terorism. S-a examinat întotdeauna dacă o infracțiune are toate elementele pentru a fi considerată o infracțiune internațională.

Pot avea deci, caracter internațional numai formele de terorism în care autorii acționează în scopuri politice colective demonstrându-se acest fapt. Printre actele de această natură se numără acelea a căror efecte dăunătoare se manifestă pe teritoriul mai multor state și cu o atare intensitate încât pune sub amenințare însăși ordinea politică internațională.

Din punct de vedere al aplicării în spațiu a regulilor de drept penal, pentru infracțiunile de terorism, toate statele ar trebui să accepte principiul universalității. Pentru aceste infractiuni ar trebui deci, să se aplice legile penale ale fiecarui stat, indiferent de locul unde actele de teroare au fost comise și independent de naționalitatea autorului.

I.1.3 Terorismul considerat după modalitățile de executare

Terorismul poate fi analizat și în raport de modalitățile de executare. Vom putea distinge:

Terorismul direct, reprezintă acea formă de terorism care vizează în mod direct și nemijlocit scopul propus, așa cum s-ar prezenta cazul când un șef de stat ar fi asasinat în vederea înlocuirii lui.

Terorismul indirect în care acțiunea de violență tinde în mod lateral la atingerea scopului propus, un exemplu specific constituindu-l confecționarea de pașapoarte false pentru trecerea frontierei de către un agent terorist într-o țară unde intenționează să săvârșească atentatul.

I.1.4. Terorismul de stat

Literatura de specialitate, în încercarile de sistematizare a naturii terorismului, a apropiat de terorismul politic al cărui agent activ este cel mai adesea o persoană fizică, o altă formă de terorism calificat drept terorism politic guvernamental sau terorismul de stat ca formă specifică prin aceea că agentul activ este de data aceasta un guvern, un președinte sau consiliu de stat.

În a doua jumătate a secolului XX odată cu întețirea războiului rece, se constată această formă de terorism folosit ca instrument de politică guvernamentală, fie internă, fie internațională.

„Anumite guverne se folosesc de o adevarată metodă teroristă împotriva unei părți a populației din interiorul unei țări – susține profesorul A. Sottile – în vederea menținerii la putere sau de a menține o dictatură.”

Terorismul de stat, în opinia unor specialiști, constituie forma cea mai nocivă și mai distrugătoare. El se practică prin acte de teroare de cea mai înfiorătoare formă dat fiind mijloacele adesea întrebuințate ale ultimei evoluții tehnice contra unor popoare sau colectivități, avănd ca principal scop dominarea și impunerea unei viziuni politice. Se practică uneori si sub forma unor atacuri armate sub pretextul unor acțiuni preventive sau de pedepsire dar motivul real e acela de a nu pierde din sfera de influență a regiunii vizate. Sunt acte brutale îndreptate nu numai împotriva populațiilor unei etnii, comunități, etc., dar și contra suveranității unor state mai mici care se pot apăra cu greu. Se materializează și sub forma masacrelor colective, a bombardamentelor și mitralierii populației civile, a folosirii agenților patogeni, a distrugerii structurilor economice ale unor țari, al presiunii generalizate.

Recurgerea la violență și terorism de stat urmărește de asemenea să anihileze voința unei populații, chiar a unui popor întreg, pentru a impune o dominație directă, supunere la o anumită conduită politică și mai ales vizând folosirea unui anumit teritoriu și a resurselor fie în scopuri strategice, fie politice sau economice.

Cronicile vremurilor trecute ne înfățișează pagini care ilustrează și aspecte ale terorismului de stat de-a lungul timpului. În cartea sa „Crimele de razboi ale imperialiștilor”, academicianul P.S. Romaskin înfățișează numeroase fapte comise de cotropitori în războaiele purtate pe întinsul globului. Atrag și azi atenția atrocitățile săvârșite pe pământul Rusiei de invadatorii suedezi conduși de Carol al –XII-lea: Exterminarea populației pașnice, distrugerea orașelor și satelor, pângărirea bisericilor, luarea în captivitate a femeilor și copiilor , tratamentul inuman aplicat prizonierilor de război, etc.

Sălbăticia cu care erau înăbușite războaiele tărănești, cruzimea cu care colonialiștii înfrângeau rezistența popoarelor căzute sub dominația lor au fost zugrăvite nu numai de istorici, politicieni sau juriști. Darwin într-o călătorie a sa în Patagonia, a asistat la un masacru asupra indienilor comis de trupele generalului Rossas. El nota ca „nici copiii nici femeile nu au fost crutati”.

În legătură cu războiul pentru „reunirea insulelor Filipine” președintele SUA, Mackinley a cerut generalilor săi să pacifice pe insurgenții filipinezi „chiar dacă aceștia ar trebui nimiciți”. Generalul D. Smith, unul dintre pacificatori, a dat ordin ca „toți filipinezii mai mari de 10 ani să fie uciși, iar insula Samur să fie prefacută în pustiu”.

La fel s-au purtat colonialiștii englezi in războiul cu burii. Ei ucideau prizonierii de război și răniții, împușcau populația pașnica, dădeau foc caselor, jefuiau și ruinau totul.

În timpul celui de-al II-lea război mondial crimele comise de hitleriști și militarii japonezi au fost deosebit de feroce. Hitleriștii germani nu au ținut cont de nici un fel de norme ale dreptului internațional desfășurând acest război deopotrivă contra populației civile pașnice și neînarmate.

Lordul E. Russel – unul dintre meticuloșii cercetători ai atrocităților hitleriste – în lucrarea sa „Flagelul svasticii” menționează între altele, următoarele cu privire la prizonierii de război: “Au fost cercetate și confirmate multe acte de brutalitate comise față de prizonierii de război ruși. Unii au fost torturați cu drugi de fier înroșite, li s-au scos ochii, le-au fost tăiate picioarele, mâinile, mutilări care se potrivesc mai mult cu sălbăticia organizației MAU-MAU decât cu civilizația germană.” Și militariștii japonezi au procedat la fel de crud cu prizonierii de război. Ei împușcau decapitau și ardeau de vii, mai cu seama pe aviatorii aliaților căzuți prizonieri. Academicianul P.S. Romaskin amintește că japonezii ajunseseră chiar la canibalism, fapt confirmat și la procesul de la Tokyo. Legat de faptele ce se încadrează la forma terorismului de stat din timpul celui de-al II-lea război mondial la loc primordial stă măcelul de la Katyń, unde din ordinul lui Stalin aveau să fie împușcați sute de ofițeri polonezi.

Odioase s-au dovedit a fi și războaiele declanșate in cea de-a doua jumătate a secolului XX in Extremul Orient: asasinarea unui număr deosebit de mare de persone din rândul civililor, uciderea de femei și copii, trimiterea în camere de gazare, izolarea în diferite încăperi care aveau apoi să fie incendiate, violurile și jafurile, fapte cu consecințe tragice de nuanță teroristă aveau să se înregistreze în campanile din Laos, Cambodgia, Afganistan, mentorii fiind în genere aceleași guverne, președinții de state, etc.

Examinînd în continuare problema terorismului de stat este de semnalat ca în 1973 mai mulți reprezentanți din consiliul special al ONU au relevat că terorismul de stat constituie tot mai adesea cauza principală a violenței în lume. Apare limpede necesitatea că organismele internaționale mai cu seama ale ONU, cât și opinia publică mondială să facă front comun în a demasca și a împieta manifestările terorismului, inclusive terorismului emanat de la state.

În prima jumătate a secolului XX acte barbare de teroare au avut loc și pe teritoriul României. “Dacă noi ungurii vom recupera Ardealul, naționalitățile vor trebui să se acomodeze și ele se vor acomoda chiar din primele 24 de ore” se scria în ziarul budapestan Pesti Hirlap din 15 Aprilie 1932. Armatele honvede au procedat la atentate în masa. În comuna Ip 155 barbati, femei și copii au fost exterminați de militari și bandele lui Horti, casele lor au fost predate și apoi arse, victimele au fost aruncate într-o groapă comună fără asistența unui preot. Alt exemplu s-a întâmplat în comuna Mărghita, județul Bihor unde 3 femei între care și o copilă de 15 ani, au fost chemate la primărie și violate de 7 honvezi. După viol ei au tăiat sânii victimelor.

Asasinarea fostului prefect de poliție al Iașului, Constantin Manciu chiar pe scările tribunalului, asasinarea primului ministru I. G. Duca la 23 decembrie 1933 pe peronul gării Sinaia, a lui Armand Calinescu, a savantului Nicolae Iorga, etc., se înscriu în lanțul de crime teroriste dezlănțuite în Europa în deceniul IV. Astfel de exemple arată rezultatul nociv al terorismului gurvernamental.

Unde este terorismul? – s-ar întreba unii. În starea de teamă, de tensiune, de neliniște și înfricoșare, nu numai a celor ce au suferit direct efectele acestor măsuri, ci și a unei mari părți a populației țării care avea să fie supusă stigmatului umilinței și tensiunii.