Terorismul

Terorismul a apărut încă din antichitate, folosit de către legiunile romane împotriva populațiilor pe care le cuceriseră, pentru a impune cu forța legea lor și a induce o stare de înspăimântare, teamă extremă, înfricoșare. Esența acestui flagel a rămas aceeași de-a lungul veacurilor: distrugere și ucidere.

Din punct de vedere etimologic, noțiunea provine din cuvintele latine terror – terroris, având o conotație militară.

Această amenințare asupra populației de pe întreg mapamondul este asimetrică, nu apare la suprafață pentru confruntare sau înfruntare a două părți, ci evoluează din umbră, bazându-se pe ură, cruzime, mârșăvie, inteligență criminală, fanatism și violență.

Scopurile și obiectivele urmărite de teroriști sunt multiple, iar terorismul este punctul culminant al acumulărilor negative ale acestora.

În general, prin actele teroriste se urmărește: să fie asasinate personalități cheie și o masă cât mai mare de oameni din statul vizat, să fie distruse edificiile simbol ale statului, evenimentul să fie mediatizat, declanșând cât mai multer dezbateri în mass-media, autoritățile să fie constrânse în a da curs revendicărilor solicitate de gruparea teroristă, creșterea credibilității și reputației grupării teroriste pe plan internațional.

Terorismul nu are a definiție acceptată în mod unanim.

El este fenomenul social manifestat prin violență, cu scopul de înspăimântare, chinuire și impunene a unui anumit comportament, sau pentru a teroriza oamenii.

Conceptul de terorism a apărut inițial în anul 1925 la Academia de la Haga, pe timpul Conferințelor pentru ,,Unificarea Legii Penale” sub denumirea de ,,crimă internațională” (concept care includea și crimele împotriva șefilor de stat sau a reprezentanților diplomatici ale statelor străine, precum și crimele împotriva umanității).

Ulterior, despre actele teroriste s-a dezbătut și în 1935, în cadrul celei de-a VI-a Conferințe pentru unificarea dreptului penal, desfășurată la Copenhaga.

La prima Conferința diplomatică a Ligii Națiunilor pentru încheierea convențiilor privind reprimarea terorismului, desfășurată la Geneva în anul 1937, juristul român Vespasian V. Pella a fost artizanul inițierii unor măsuri de condamnare a actelor teroriste la nivel internațional.

Reglementările privind cooperarea internațională în domeniul combaterii terorismului au luat amploare după cel de-al doilea Război Mondial, în special ca urmare a înmulțirii cazurilor de piraterie aeriană.

La data de 9 decembrie 1985, Organizația Națiunilor Unite a adoptat rezoluția de condamnare a actelor teroriste, numindu-le „acte criminale”, incluzând astfel terorismul între crimele internaționale.

Lupta contra terorismului a fost reglementată juridic și la nivel regional, de către Consiliul Europei (la 27 ianuarie 1977, s-a adoptat la Strasbourg, Convenția europeană pentru reprimarea terorismului și la 16 mai 2005, la Varșovia, Convenția privind prevenirea terorismului), Organizația de Cooperare Economică a Mării Negre OCEMN, dar și de statele americane și arabe.

Departamentul Apărării al Statelor Unite ale Americii a definit terorismul ca fiind ,,Folosirea calculată a violenței ilegale pentru a instaura frica, în vederea intimidării sau pedepsirii guvernelor sau societăților, pentru atingerea unor scopuri în general politice, religioase sau ideologice”.

Cel mai mare atac terorist din istoria omenirii, săvârșit asupra Statelor Unite ale Americii la data de 11 septembrie 2001, transmis în direct de către posturile de televiziune din întreaga lume, a schimbat percepția omului și a omenirii în general, despre faptul că oriunde și oricând poate să apară un monstru care poate să-l ucidă. Urmare a acestui atac, sisteme politice diferite de pe glob au adoptat o atitudine comună la Conferința 24 a miniștrilor europeni de justiție, desfășurată la Moscova în 4-5 octombrie 2001, în cadrul căreia a fost adoptată Rezoluția nr. 1 referitoare la lupta împotriva terorismului internațional. Astfel, statele au fost invitate să susțină, prin efort comun colectiv, demersurile pentru elaborarea normelor referitoare la pedepsirea actelor teroriste.

La data de 8 septembrie 2006, Organizația Națiunilor Unite a adoptat Strategia mondială antiteroristă și s-a elaborat un Plan de acțiune antiterorist pentru cele 192 de state membre.

În general, strategiile și programele guvernamentale din domeniul prevenirii și combaterii terorismului elaborate de țările democratice, vizează îndeplinirea cu prioritate a obiectivelor următoare: previziune, prevenire, descurajare și reacție.

La rândul ei, țara noastră a adoptat legi și alte măsuri administrative în vederea apărării vieții, integrității corporale, libertății și demnității cetățenilor români, dar și a reprezentanților altor state și persoanelor fizice din alte țări care se află pe teritoriul nostru.

Astfel, în anul 1991 a fost promulgată Legea nr. 51 privind siguranța națională a României, în care la categoria amenințărilor la adresa securității naționale este încadrat și terorismul, ca ,,actele teroriste, precum și inițierea sau sprijinirea în orice mod a oricăror activități al căror scop îl constituie săvîrșirea de asemenea fapte”.

De asemenea, activitățile de prevenire și combatere a terorismului sunt legiferate prin Legea nr. 535 din 8 decembrie 2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, completată și modificată prin Legea 187 din 24 octombrie 2012 și Legea 255 din 19 iulie 2013.

Tipologia acțiunilor teroriste este foarte vastă, existând multe moduri de clasificare a terorismului.

Conform Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii, terorismul este de trei feluri: organizațional, fără sprijin polular (practicat de grupări mici, transnaționale), practicat de insurgenți (rebeli politici sau etnici, cu acțiuni tip gherilă sau paramilitare), sau sponsorizat (cu sprijin din partea unor state sponsor, având regimuri corupte și care nu guvernează democratic).

După alți specialiști militari, funcție de grupările teroriste ce îl folosesc, există terorism practicat: de organizații sau bande criminale, de grupări teroriste sau extremiste și de persoane sau grupuri de persoane bolnave din punct de vedere psihic.

Altă clasificare, împarte terorismul în: diversionist (care sperie, demoralizează și duce la creșterea prestigiului grupării) și coercitiv (care demoralizează populația civilă și scade încrederea în autorități).

După modul de acțiune, există terorism: direct (vizând un scop imediat), indirect (realizează scopul urmărit prin distrugeri), social (vizând schimbări în ordinea de drept), de drept comun (în scopuri personale), politic (împotriva instituțiilor unui stat), de stat (sprijinit sau chiar practicat de un stat).

De asemenea, terorismul mai poate fi clasificat și după teritoriul în care se practică: național (elementele constitutive aparținând unui singur stat) și internațional (grupările sunt multinaționale sau efectele afectează mai multe națiuni).

După amploare și violență, terorismul se împarte în: etnic (când populația minoritară dintr-un stat, manipulată de grupuri organizate sau de un alt stat, încearcă să destabilizeze țara din care face parte și să separe o regiune pe criterii etnice teritoriale) și religios (teroriștii militanți acționează cu fanatism, majoritatea fiind dispuși să își sacrifice propria viață, fără a avea resentimente pentru atingerea scopului insuflat de așa numiții ,,profeți”).

De asemenea, altă clasificare împarte terorismul în: manipulativ (se negociază soluționarea anumitor cereri în contrabalansare cu eliberarea unor ostatici luați ca prizonieri și distrugerea unor bunuri de mare însemnătate), cu caracter permanent (cu efect destabilizator pentru o anumită zonă geografică și în timp îndelungat), și simbolic (victimele alese reprezintă simbolul dușmanului).

4.2. Tendințe ale terorismului

În ultimii ani, s-a constatat că teroriștii au combinat în atentatele teroriste pe care le-au comis metode mai vechi, dar și mai noi, folosind arme tot mai sofisticate și mai greu de descoperit, teroriștii având acces la noi tipuri de armament, datorită faptului că au încheiate alianțe cu diferite țări slab dezvoltate (Libia, Siria, Iran), ai căror conducători sunt dispuși să sponsorizeze terorismul.

Aceste state, care sponsorizează susținerea logistică, financiară (de cele mai multe ori prin transferuri bancare) și pun la dispoziție tehnologie, infrastructura necesară pentru antrenament și locuri de refugiu grupărilor teroriste, mijloace de comunicații moderne, le dau acestora posibilitatea de a-și spori capacitățile de planificare, de culegere de informații, precum și de diversificare a căilor și metodelor de acționare.

În perioada epocii moderne, anumiți extremiști din grupări naționaliste sau anarhiste au ucis șefi de state sau de guverne, diferiți oameni politici, fapte ce constituie debutul unor acțiuni teroriste clasice. În acest sens, consecințe deosebit de grave au apărut după asasinarea în 28 iunie 2014 în Sarajevo, a arhiducelui Franz Ferdinand al Austro-Ungariei și a soției sale, de către un extremist sârb, membru al organizației panslaviste Mâna Neagră, eveniment care a dus la declararea stării de război de către Austro-Ungaria, izbucnind astfel Primul Război Mondial.

Și în România au avut loc astfel de atentate teroriste, îndreptate împotriva personalităților vremii de la începutul secolului XX. Astfel, au fost uciși prim-miniștrii Armand Călinescu și I.G. Duca, istoricul Nicolae Iorga, economistul Virgil Madgearu.

În decursul timpului, în lume a căpătat o tot mai mare amploare terorismul motivat din punct de vedere religios, care a depășit pe cel etnic, ideologic sau naționalist-separatist, așa încât, în zilele noastre, circa 40% din grupările teroriste identificabile active, sunt rezultatul grupărilor cu motivații religioase, care au comis atentate teroriste foarte mari, între ele detașându-se cunoscuta rețea Al-Qaeda. Acești teroriști religioși consideră violența o îndatorire sfântă sau un act de mântuire pe care-l execută, așa cum afirmă ei, urmare a unui imperativ teologic sau a unei porunci care apare întemeiată în scripturi, îndreptată împotriva opozanților (a celor care nu fac parte din cultul sau religia lor), pentru a epura societățile de necredincioși. Întrucât pentru religii nu există granițe politice, atunci când este combinat cu anumite cauze religioase, terorismul capătă dimensiuni regionale sau chiar globale.

Clerul acestor state corupte, ,,binecuvântează” (aprobă) punerea în aplicare a operațiunilor teroriste ce sunt planificate să se execute de către acest tip de teroriști.

Dacă în trecut, metodele și mijloacele folosite de teroriști erau dobândite prin antrenamente în taberele unor organizații teroriste sau ale statelor ce sponsorizau terorismul, în zilele noastre, unele metode pot fi aflate cu ușurință de pe internet, iar mijloacele necesare se procură pe bază de comenzi de pe internet sau din comerț.

Teroriștii amatori își procură și manualele necesare fabricării bombelor și explozibililor, ca și ghidurile de utilizare tot din comerț. Ca exemplu, dispozitivul exploziv folosit în anul 1993 în parcarea de la World Trade Center din New York, s-a constatat ulterior că fusese realizat din materiale obișnuite, achiziționate de pe piață la un preț de sub 400 USD, dar a provocat pagube estimate la 550 milioane USD Turnului de Nord și a provocat uciderea a șase persoane și rănirea a peste o mie, dispozitivul fiind mai letal și mai distructiv decât unul fabricat pentru forțele armate, pe bază de comandă.

Acești teroriști amatori sunt mai puțin previzibili și mai greu de identificat decât cei profesioniști, lor lipsindu-le o autoritate de comandă care să determine operațiunile pe care să le execute și țintele, totodată neavând opreliști în legătură cu victimile colaterale care ar putea să apară pe parcursul unui atac.

Întrucât acești teroriști amatori nu sunt organizați și nu au un mod de operare comun cu organizații teroriste consacrate, nu se disting față de alți indivizi (au același tip de prieteni, se roagă în aceleași lăcașuri de cult, împărtășesc aceeași religie, au aceleași frustrări), autoritățile nu pot descoperi intențiile pe care le au de a pune în aplicare operațiuni teroriste.

Unii teroriști care fac parte din această categorie, sunt manipulați ușor de statul finanțator ce ordonă producerea unor anumite atentate pentru a provoca haos în interiorul altui stat. În acest fel, statul sponsor care pune la dispoziția teroriștilor amatori resursele necesare atacurilor (armament, echipamente diverse), chiar și fonduri financiare, își ascunde implicarea în astfel de acțiuni, evitând sancțiunile economice și diplomatice care ar putea să apară ori chiar izolarea, sau eventualele replici militare din partea unor coaliții internaționale.

Pe măsura trecerii timpului, s-a constatat că teroriștii folosesc căi și metode de atac tot mai ingenioase, devin mai pricepuți la tacticile folosite pentru a nu fi capturați sau eliminați, acționând uneori pe perioade destul de mari fără să fie interceptați sau identificați.

De multe ori, teroriștii analizează capetele de acuzare, mărturiile și înregistrările unor procese intentate împotriva unor foști camarazi prinși de autorități și condamnați, procese date publicității, constată greșelile săvârșite de teroriștii prinși sau care au fost uciși și învață din metodele și tacticile folosite de forțele de securitate. Un astfel de exemplu îl constituie fosta organizație teroristă de extremă stânga autointitulată Facțiunea Armatei Roșii, înființată la sfârșitul anilor 1960 și destrămată în anul 1998, responsabilă de uciderea a 34 de persoane (din care procurorul general, șeful patronatului și un bancher) și care, conform unui oficial de rang înalt din Germania, se inspira din documente și înregistrări de pe timpul proceselor (inclusiv mărturii ale membrilor forțelor de securitate), în vederea descoperirii măsurilor folosite de autorități în operațiuni de capturare a teroriștilor.

Teroriștii profesioniști sunt acei teroriști care dacă sunt prinși, preferă să moară decât să spună ceva la interogatorii, învățând pe parcursul instruirii lor cum să distrugă dovezile criminalistice, cum să nu divulge secrete din activitatea lor ilegală și au constatat că au mai mult succes dacă se organizează în celule mici. De multe ori, ei îi folosesc pe teroriștii amatori drept momeală ori ca subordonați, putându-se lipsi de ei în orice moment.

În trecut, în perioada anilor 1970-1980, teroriștii se mândreau de atentatele pe care le produceau, dând comunicate în care justificau de ce au comis fiecare atentat. În ultimii ani însă, ei revendică tot mai rar sau deloc atentatele comise, mai ales pe cele mai sângeroase, temându-se de repercusiunile care ar putea să apară. Pentru unele dintre grupările teroriste, scopul principal al atacurilor este violența, fără a avea o justificare sau explicație.

Unele grupări teroriste cu motivație religioasă, recurg chiar la sabotarea unor negocieri sau întreruperea rezolvării pașnice a unor conflicte etnice.

Din perioada anilor 1960, unele grupări teroriste s-au coordonat în acțiuni cu altele, având loc întâlniri între ele, antrenându-se împreună în aceleași locuri, folosind resurse în comun, având același scop, adică să înspăimânteze și terorizeze, în special populația din țările occidentale și capitaliste, pentru care ura teroriștilor s-a dovedit a fi foarte mare, ei având percepția că aceste state sunt responsabile de starea de sărăcie din multe zone ale lumii. Din cadrul acestor țări, de multe ori au fost preferate Statele Unite ale Americii să fie atacate, unul din motive fiind faptul că acest stat și-a luat rolul de jandarm al lumii, folosindu-și puterea armată în orice moment și în întreaga lume.

În general, grupările teroriste având o identitate naționalistă sau religioasă, nu au legături puternice teritoriale. Astfel, extremismul islamic care oferă motivare spirituală, ignorând granițele, unește unele grupări teroriste sau permite legături între altele, în vederea coordonării operațiunilor acestora, emiterii ordinelor, primirii informațiilor și asigurării accesului la resurse materiale și financiare.

Cele mai numeroase organizațiile teroriste sunt cele religioase (din care cele mai multe islamiste, cele mai cunoscute fiind Al-Quaida, Hamas și Frăția musulmană, dar există și asepte ale religiilor hindu, creștină, iudaică), naționaliste (Hamas din Palestina, Armata Republicană Irlandeză IRA, Partidul muncitorilor din Kurdistan PKK din Turcia), sau de extremă stânga (Organizația Separatistă Bască ETA din Spania, Brigăzile Roșii din Italia, Kmerii roșii din Cambogia) și de extremă dreapta (Ku Klux Klan din SUA și Marea Britanie). În general, grupările naționaliste crează haos pe plan local ori regional și acceptă asistență și chiar coordonare de la alte grupări teroriste. Cea mai mare provocare din terorismul care se manifestă la nivel local, dar și internațional, o reprezintă însă extremismul religios, cauzele fiind legate de partea spirituală, iar nemulțumirile sunt transformate într-o furie deosebit de violentă.

Perioada de după Războiul Rece a debutat cu extremism religios, care continuă și în zilele noastre. Acest tip de terorism, prin agresivitatea și esența sa, constituie cea mai mare amenințare la securitea și stabilitatea de pe plan local, regional și internațional.

În ultima perioadă de timp, s-a constatat că atacurile teroriste au fost săvârșite în general de membri ai Islamului radical a căror politică de stat este Jihadul, însă sunt și teroriști ce împărtășescu ideologiile altor religii. Toți aceștia însă, au o vocație sinucigașă, considerând acest lucru o datorie sfântă.

Ca previziuni, este de așteptat ca să se mențină legături strânse între statele anarhice sau corupte, în care vor izbucni, mai devreme sau mai târziu, forme de terorism local, datorită faptului că acestea nu au grijă de cetățenii lor, iar pe fondul nemulțumirilor sociale, va izbucni violență.

Grupările și celulele teroriste combatante au devenit, în general, autonome din punct de vedere logistic, tactic, al comunicațiilor, al comenzii și controlului, singurul element comun transnațional fiind doctrina ce îi animă.

Unele grupări care în trecut acționau sporadic, vor căuta să atragă în jurul lor întreaga atenție și vor căuta să intre în competiție una cu alta, prin atacuri tot mai sângeroase, care să conducă la cât mai multe victime.

De asemenea, terorismul etnic și cel bazat pe extremismul religios, care de multe ori se întrepătrund, vor rămâne cele mai periculoase forme ale terorismului, dominând și în viitor, îngrozind lumea întreagă prin fanatismul și chiar sacrificiul suprem de care sunt în stare teroriștii.

4.3. Activități de terorism în România

Deși aflată la granița intereselor geopolitice și geostrategice, România nu constituie un teritoriu de confruntări teroriste sau care să genereze ori să asigure condiții prielnice dezvoltării unor acțiuni teroriste.

În țara noastră nu au apărut riscuri majore de natură teroristă, lucru datorat poporului nostru, care a rezistat mult timp la represiuni (gen năvăliri ale altor popoare pe teritoriul nostru) și este caracterizat prin putere mare de dialog și împăcare. Totodată, puterea politică din țara noastră (indiferent de culoarea politică) nu a săvârșit și nu a făcut vreodată compromisuri care să dea posibilitatea apariției terorismului violent, care să ducă la distrugeri sau pierderi de vieți omenești.

Amenințări la adresa României au existat și mai există încă, mai ales după intrarea țării noastre în coaliția antiteroristă a lumii, sau după instalarea scutului antirachetă la Deveselu.

Există și în România riscuri și amenințări de natură teroristă care ne pot afecta, atât în prezent, cât și în viitorul apropiat, datorită:

– proliferării infracționalității, apariției și uneori dezvoltării activităților ilegale (trafic de droguri, autoturisme de lux sau rețele de prostituție, spălarea banilor, criminalitate informatică, încălcarea drepturilor de autor sau a proprietății intelectuale);

– evoluției economiei subterane (munca „la negru” și frauda fiscală);

– existenței de persoane șomere care, neavând alte posibilități de supraviețuire, pot accepta să fie racolate în diverse structuri teroriste;

– posibilității ca unele minorități (de origine islamică, musulmană, sau kurdă), să încerce constituirea unor structuri care să susțină terorismul.

Aceste amenințări, care se pot manifesta la adresa unor persoane, instituții românești sau străine aflate pe teritoriul nostru (temporar sau permanent), pot fi următoarele:

– agasarea de persoane, operatori economici sau chiar instituții, în vederea obținerii de profit, menită dezvoltării economiei subterane și spălării banilor;

– încercarea recrutării unor persoane din România de către organizații sau grupări teroriste internaționale, pentru a îndeplini temporar anumite misiuni punctiforme (trafic de influență, distrugeri și altele), contra unor sume importante de bani;

– organizarea de asasinate sau ambuscade vizând lideri politici străini aflați în vizite oficiale ori cu alte ocazii în țara noastră, sau persoane, grupuri de persoane aflate pe teritoriul românesc;

– atacarea reprezentanțelor străine din România, a reprezentanțelor organismelor și organizațiilor internaționale, inclusiv a celor de combaterea terorismului internațional;

– atac asupra unor depozite de armament și muniții pentru procurarea mijloacelor necesare acțiunilor teroriste;

– procurarea de mijloace nucleare, bacteriologice și chimice de către teroriști în vederea folosirii în acțiuni teroriste;

– organizarea de acțiuni de terorism etnic, întărit de influențe naționaliste, sau de acțiuni de ciberterorism, terorism patologic, psihologic, mediatic sau de altă natură.

În țara noastră, în vederea gestionării amenințărilor teroriste, responsabilitatea expresă revine Serviciului Român de Informații, însă colaborează și cooperează toate instituțiile românești de profil: ,, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne, Ministerul Justiției, Ministerul Public, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Vămilor precum și cu celelalte organe ale administrației publice.”.

Direcția Generală de Prevenire și Combatere a Terorismului din cadrul SRI, răspunde în mod direct de organizarea, planificarea și executarea activităților ce vizează prevenirea, descoperirea, contracararea și înlăturarea efectelor amenințărilor, vulnerabilităților și factorilor de risc la adresa securității României.

Ca o măsură principală de prevenire a terorismului, s-a legiferat ca ,,Împotriva cetățenilor străini sau apatrizilor despre care exista date sau indicii temeinice ca intenționează să desfășoare acte de terorism ori de favorizare a terorismului, se dispune măsura de declarare că persoana indezirabilă pentru România sau de întrerupere a dreptului de ședere în țară, dacă împotriva acestora nu s-a dispus măsura nepermiterii ieșirii din țară, potrivit legii privind regimul străinilor in România”.

Astfel, de la începutul anului 2005 și până la finele anului 2015, un număr de 64 de persoane străine au fost declarate indezirabile (din acestea, conform datelor comunicate oficial de Serviciul Român de Informații, 41 de persoane reprezentau o amenințare teroristă pentru țara noastră), fiind expulzate de pe teritoriul statului român de către polițiștii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări.

Totodată, la mai mult de 170 de membri militanți activi ai Statului Islamic li s-a stopat la graniță intrarea pe teritoriul României. 

Cei mai mulți dintre străinii respinși la graniță sau declarați indezirabili provin din Siria, Irak, Tunisia, Palestina și Maroc, iar circa 70% din ei au derulat sau sunt în conexiune cu anumite activități de sprijinire a așa numitului Stat islamic (ISIS în limba engleză sau DAESH în limba arabă, ceea ce desemnează ,,a călca în picioare, a zdrobi”).

După evenimentele din decembrie 1989, din cazurile de terorism având legături islamice, două s-au încheiat cu condamnări pentru cei în cauză.

Atacurile teroriste cele mai mari sau tentativele de atacuri cu care s-a confruntat țara noastră, au fost următoarele:

– în 26 mai 1985, trei membri ai organizației teroriste islamice Frații Musulmani, au amplasat câteva dispozitive explozive sub două mașini ale liderilor studenților sirieni din România (considerați de atacatori fideli regimului Hafez Al-Assad), ce erau parcate în complexul studențesc Grozăvești din București. În încercarea de dezamorsare, doi ofițeri din cadrul USLA au decedat, neavând la acea vreme echipamentul necesar geniștilor;

– în 6 noiembrie 2002, în încercarea de atragere a atenției asupra sa, un terorist român, Dragoș Ciupercescu, a detonat o grenadă de mână defensivă, în fața Liceului Jean Monet, liceu de renume la care învăța fiul celui care era prim-ministru, rănind cinci elevi. În urma jafului comis în noaptea de 10/11 august 2002, el sustrăsese dintr-o unitate militară (în care lucrase ca militar angajat pe bază de contract în perioada 1997 – 1999 și dat afară pentru indisciplină), șapte grenade, zece focoase și 144 cartușe 7,62 mm.

În data de 14 martie 2003, Ciupercescu a mai amplasat o grenadă pe o alee din Parcul Cișmigiu. Teroristul a fost arestat după circa șase luni, fiind ulterior condamnat la 19 ani de închisoare;

– în 28 martie 2005, trei jurnaliști români, pe nume Marie-Jeanne Ion și Sorin Mișcoci (reporter, respectiv cameraman de la Prima TV), Ovidiu Ohanesian (reporter la cotidianul România liberă), au fost răpiși în Irak, la Bagdad, împreună cu ghidul lor american de origine irakiană Mohammad Munaf. Au fost ținuți ostatici timp de 56 de zile, răpitorii lor solicitând, pentru a fi eliberați, să fie retrase trupele românești și occidentale din Irak. În spatele răpitorilor se afla omul de afaceri sirian Omar Hayssam (care avea și cetățenie română), ce s-a oferit să ducă teroriștilor o recompensă în valoare de 2 milioane de dolari (pe care pretindea că au cerut-o aceștia în schimbul eliberării). După ce reușește să fugă din România în 30 iunie 2006, deși avea interdicție de părăsire a teritoriului, a fost dat în urmărire Interpol, iar pe 19 iulie 2013 a fost prins și predat Poliției Române, fiind condamnat la 20 de ani de închisoare pentru terorism.

De asemenea, fratele acestuia, Mahmoud Omar, după ce a fost capturat de poliția turcă (fiind dat în urmărire internațională, întrucât își ajutase fratele să fugă din România), a fost predat autorităților române la 30 martie 2015, și a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare;

– în 26 iunie 2006, lugojeanul Florin Lesch, care aderase din 2005 la gruparea teroristă ,,Frații musulmani”, intenționa să detoneze mașina sa de la distanță în complexul studențesc din Timișoara, având în locul banchetei din spatele mașinii două butelii cu gaz lichefiat, între care era un telefon mobil conectat la o brichetă electronică. Polițiștii sub acoperire l-au așteptat la ieșirea din Buziaș, unde l-au imobilizat și încătușat. „Teroristul-butelie” sau ,,teroristul în șlapi” a fost condamnat la 12 ani de închisoare, fiind primul român condamnat pentru terorism;

– în luna decembrie 2013, arădeanul Remus Văsuț, în vârstă de 20 de ani, a fost reținut de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism din cadrul Ministerului Public, pe motiv că încercase să vândă două bombe artizanale pe care le confecționase, unui ofițer sub acoperire. Văsuț intrase în vizorul DIICOT după ce în zilele de 7 și 17 decembrie 2013, confecționase și detonase dispozitive explozive în apropiere de localitatea Ghioroc, din județul Arad, iar în data de 20 decembrie 2013, confecționase alte două dispozitive și le dăduse altor persoane pentru a le detona într-un local, cu scopul de producere a stării de teamă și neliniște în cadrul populației locale. Teroristul a fost condamnat la 4 ani și 8 luni de închisoare.

– în zorii zilei de 1 Decembrie 2015, cetățeanul român de etnie maghiară Beke Istvan Attila, din Târgu Secuiesc, județul Covasna, a fost reținut și arestat preventiv de procurorii DIICOT, care l-au acuzat de tentativă la acțiuni împotriva ordinii constituționale a României și de nerespectare a regimului materiilor explozive privind prevenirea și combaterea terorismului.

Ulterior, a fost adus la București la sediul DIICOT, iar în urma audierii executate pe durata mai multor ore, procurorii l-au prezentat unui judecător al Curții de Apel București, care a hotărât să fie arestat preventiv.

Istvan era unul din membrii marcanți ai extensiei în România a unei structuri naționalist-extremiste din Ungaria denumită HVIM ,,Mișcarea tinerilor maghiari din cele 64 de comitate”, organizație aflată în legături strânse cu partidul maghiar naționalist radical Jobbik și care desfășoară activități intense în vederea anulării Tratatului de la Trianon și refacerii Ungariei Mari. În țara noastră, extensia organizației HVIM militează pentru îngreunarea și împiedicarea exercitării puterii de stat de către autorităților române în zona așa-numitul ,,Ținut Secuiesc”, făcând propagandă extremistă conform sloganului ,,Ținutul Secuiesc nu e România!” și incitând la ură pe criterii etnice.

Serviciile speciale reușiseră să înregistreze în data de 10 octombrie 2015 o întâlnire a mai multor membri ai grupării HVIM din Transilvania, la care Szocs Zoltan, președintele acestei grupări i-a îndemnat pe membrii din celula de la Târgu Secuiesc să confecționeze și să detoneze în public un dispozitiv exploziv improvizat. S-a căzut de acord ca dispozitivul să fie confecționat de Beke Istvan, care se pricepea la electronică (el amenajase în localitatea Estelnic din județul Covasna un poligon de instructaj și testare a armamentului), dintr-un fitil, 3 – 4 petarde și o baterie, urmând a fi detonat de la distanță printr-un telefon mobil. S-a propus ca dispozitivul să fie amplasat într-un coș de gunoi din apropierea statuii lui Gabor Aron din centrul Târgului Secuiesc, pe unde avea să se deplaseze parada militară de Ziua națională.

Autoritățile judiciare au făcut percheziții la reședințele deținute de Beke Istvan, unde au găsit 400 materiale pirotehnice din categoriile II și III, dispozitive electronice pentru inițierea și temporizarea impulsurilor electronice, amplificator de imagine și aparate militare de vedere pe timp de noapte, interzise pentru deținere de către persoane particulare.

Pe 29 decembrie 2015, a fost arestat și Szocs Zoltan. Deși Beke Istvan și Szocs Zoltan au contestat în instanță deciziile de arestare preventivă, în data de 01 februarie 2016, instanța supremă a decis prelungirea mandatelor de arest preventiv ale celor doi extremiști cu încă 30 de zile.

– în 27 ianuarie 2016, irakianul Al Dulaimi Ali Asae Mohamad a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție din România la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare și la interzicerea dreptului de a se mai afla pe teritoriul statului român încă 5 ani după executarea pedepsei, în urma probelor acuzatorii aduse de procurorii DIICOT, în care apărea că el înlesnise atât intrarea, cât și ieșirea din țara noastră a cinci conaționali ce erau cercetați sau urmăriți penal și căutați în urma săvârșirii de acte de terorism în Irak în numele organizației teroriste Al-Qaida.

Cetățeanul irakian fusese reținut în luna decembrie 2011, în urma acuzațiilor că, folosind atât identitatea sa reală, cât și trei identități false, a reușit să înființeze 4 societăți comerciale fantomă în România, constituite special pentru favorizarea intrării/ieșirii în/din țara noastră și prelungirii dreptului să rămână aici cinci cetățeni irakieni, despre care știa că sprijiniseră sau chiar comiseseră acte teroriste în Irak. De asemenea, el și alte persoane constituiseră un grup infracțional organizat ce facilitaseră traficul de migranți irakieni (în decursul timpului, ei au ajutat peste 250 de irakieni să intre, să rămână o perioadă de timp sau să tranziteze teritoriul nostru).

În cercetările întreprinse în acest caz, procurorii DIICOT au colaborat cu autorități judiciare similare din Irak, Iordania, Bulgaria, Ungaria și Suedia.

În România, singura instituție abilitată să decidă instituirea unui nivel de alertă teroristă (din cele cinci niveluri existente) este Consiliul Suprem de Apărare a Țării.

În decursul anilor, numai în anul 2008, pe timpul summit-ului NATO care a avut loc la București, a fost ridicat nivelul de alertă antiteroristă de la albastru-precaut, la galben – moderat, semnificând luarea unor măsuri suplimentare, datorate unor informații avute la dispoziție ce indicau existența unui risc terorist general și fiind posibil un atac terorist.

4.4. Combaterea terorismului internațional

Extinderea fenomenului terorist la nivel mondial, imposibil de prevăzut și anihilat, a condus la consens politic internațional, printr-un front comun al statelor lumii împotriva acestui flagel ce distruge omenirea.

În decursul istoriei, au avut loc multe atacuri teroriste, din care cele mai sângeroase au fost următoarele:

– în 18 august 1978 în Iran, când incendiul premeditat asupra cinematograful Rex, pus la cale de militanții islamici iranieni, a luat viețile a 438 de oameni;

– în 23 octombrie 1983 în Liban, la Beirut, când două camioane încărcate cu 9 tone și jumătate de explozibil au lovit clădirile ce adăposteau Forța internațională din Liban, atac vizând pe militarii americani și francezi, în urma căruia au rezultat de partea americană 241 militari morți și 128 răniți, iar de partea franceză 58 militari morți și 15 răniți;

– în 21 decembrie 1988, când o bombă amplasată într-o valiză de doi angajați ai liniei aeriene libiene a explodat în aer deasupra localității Lockerbie din Scoția, făcând bucăți din avionul Boeing 747 în zborul Pan Am 103, ce efectua o cursă între Londra și New York. Au murit 243 de pasageri (din care 189 americani) și 16 membri ai echipajului. Atentatul nu a fost revendicat, dar fostul ministru de justiție libian a susținut că liderul libian de la acea vreme, Muammar al-Gaddafi ar fi cel care a ordonat atacul cu bombă;

– în 26 februarie 1993, când a fost detonată o bombă dintr-un automobil capcană, în parcarea de sub Turnul de Nord al World Trade Center din New York, soldându-se cu 6 morți și 1.042 răniți;

– în anul 1998, două atacuri prin explozii succesive cu bombă asupra ambasadelor americane din Nairobi (Kenya), respectiv Dar es Salam (Tanzania), soldate cu uciderea a 247 de persoane (din care 12 americane) și rănirea a mai mult de 4.500 persoane la Nairobi, respectiv cu uciderea a 11 persoane și rănirea a peste 100 la Dar es Salam;

– în 11 septembrie 2001 în Statele Unite ale Americii, în care patru atacuri teroriste ale grupării islamiste Al-Qaida au deturnat patru avioane de linie peste clădiri simbol din SUA (Turnurile Gemene ale World Trade Center și Pentagonul), atacuri soldate moartea a 2.996 persoane (unele victime au fost identificate pe baza ADN-ului abia după o jumătate de an mai târziu) și alte mii rănite;

– în 11 martie 2004 în Spania, la Madrid, în care 10 rucsacuri încărcate du TNT au fost detonate în patru garnituri de tren (exploziile au produs 199 morți și 1467 răniți);

– în noaptea de 05/06 mai 2014 în Nigeria, în care gruparea teroristă musulmană denumită Boko Haram a ucis 336 săteni pașnici din două sate și a rănit câteva mii;

– în 14 august 2007 în Irak, cel mai sânderos atac cu mașini capcană, în care o cisternă plină cu benzină și trei automobile pline cu explozibil au fost detonate de organizația Al-Qaida în două orașe în apropiere de Mosul, producând 796 de morți și 1.562 răniți;

– în perioada 15-21 mai 2013 în Irak, când în urma atentatelor cu bombă și a mașinilor capcană ale insurgenților islamiști asupra comunităților sunnite și șiite, au rezultat peste 450 de morți și 733 răniți;

– în 10 octombrie 2015 în Turcia, în care pe timpul unui marș al păcii, două explozii au fost produse de atacatori sinucigași în mijlocul manifestanților lângă gara centrală din Ankara, soldându-se cu 86 persoane ucise și 186 rănite);

– în 13 noiembrie 2015 în Franța, în care șase atacuri executate de teroriști-kamikaze la clubul Bataclan și explozii în apropierea stadionului Stade de France, în timpul meciului amical de fotbal dintre Franța și Germania, ducând împreună la pierderea vieții a 129 persoane și rănirea a încă 352).

Pentru a combate acest crunt fenomen al terorismului, el trebuie să fie cunoscut prin politici de prevenire, investigare, evaluare, eradicare a cauzelor, contracarare a efectelor, pregătire a forțelor și mijloacelor pentru ducerea războiului antiterorist (inclusiv finanțarea acțiunilor acestor structuri militare).

Aceste politici trebuie să aibă ca obiective:

– să informeze corect despre activitățile unor persoane, grupuri sau organizații (teroriste sau care sprijină ori finanțează activități teroriste);

– să prevină orice acțiuni care pot avea legătură cu cele teroriste;

– să supravegheze instituțiile sau structurile care, prin activitățile desfășurate, dau bănuiala că pot genera, încuraja sau susține terorismul;

– să distrugă grupările sau organizațiile sau rețelele teroriste (indiferent de locul în care se află pe globul pământesc) și bazele acestora (de dislocare sau de antrenament).

Acțiunile de combatere a terorismului sunt întotdeauna urmare a deciziilor politice ale statelor civilizate și nu a deciziilor militare. Astfel, până în prezent, oricare decizie a fost luată de conducerile politice ale, Alianței Nord-Atlantice (având în frunte Statele Unite ale Americii), Uniunii Europene, sau ale altor organisme internaționale având rolul de asigurare a protecției statelor lumii, de prevenire a războiului și de organizare și gestionare a relațiilor dintre ele.