Terminologizarea Si Determinologizarea In Discursul Juridic

NICOLETA BAGHICI

Terminologizarea și determinologizarea în discursul juridic

TEZĂ DE DOCTOR ÎN FILOLOGIE

CUPRINS

PREAMBUL

ADNOTARE Ошибка! Закладка не определена.

АННОТАЦИЯ Ошибка! Закладка не определена.

ANNOTATION Ошибка! Закладка не определена.

LISTA ABREVIERILOR Ошибка! Закладка не определена.

ÎNTRODUCERE Ошибка! Закладка не определена.

CAPITOLUL I. (Delimitări conceptuale)CONCEPTE DE BAZĂ ALE TERMINOLOGIEI/TERMEN JURIDIC/NOȚIUNE JURIDICĂ

1.1 Noțiunile de termen și terminologie

1.2 Termen și terminologie juridică

1.3 Corelația dintre noțiunea de termen juridic și cuvînt;noțiunea și semnificația lui; cuvînt-termen-concept.

1.4 Carecteristicile definiției juridice.

1.5 Limbaj comun vs limbaj specializat.

1.6 Amenajarea lingvistică și standardizarea. ???

1.7 Relațiiile termenului cu conceptul și ceilalți termeni.

Concluzii generale și recomandări la Capitolul I

Deoarece tema suna terminologizarea și determinologizarea …. trebuie să introduceti ceva despre determinologizare in capitolul I

Sau primul capitol este despre terminologizare si al doilea despre determinologizare !!!

CAPITOLUL II STUDIUL LINGVISTIC AL TERMINOLOGIEI JURIDICE

2.1 Limbajul juridic; considerații metodologice și teoretice

2.2 Evoluția stilului juridic în Republica Moldova dar cel Englez sau American????

2.3 Procedeele de formare a terminologiei juridice

2.4 Procesele de interacțiune a lexicului comun și a terminologiei:terminologizarea și determinologizarea.

2.4.1 Parametrii care determină pătrunderea termenilor în lexicul comun

2.5 Caracteristicele limbajului juridic (Drept Penal)

2.5.1 Precizia

2.5.2 Supraîncărcarea informațională

2.5.3 Caracterul abstract

2.5.4 Formalismul legal și complexitatea propoziției juridice

2.5.5 Arhaizmele

2.6 Formarea terminologiei juridice

Concluzii generale și recomandări la Capitolul II

CAPITOLUL III LIMBAJUL JURIDIC CA SISTEM SEMIOTIC

Ar fi bine sa faceti un glosar de termeni aici

3.1 Structura, cercetarea și verbalizarea conceptului(Excurs istoric –sau-Din istoricul problemei)

3.2 Conceptul Constitution în discursul juridic american 12.05.14

3.2.1 Organizarea structurată a conceptului Constitution

3.2.2 Particularitățile verbalizării conceptului Constitution

3.3 Clasificarea lingvistică a discursului juridic

3.3.1 Cadrele,scenariul și opoziția conceptuală ca modalități de clasificare

3.3.2 Cadrul Religious clauses

3.3.3 Cadrul Free speech

3.3.4 Cadrul 4-th Amendment

3.3.5 Prototipul de bază în clasificarea discursului juridic

3.4 Particularitățile nominalizării terminologice în discursul juridic

3.4.1 Terminologizarea lexicului comun

3.4.2 Construirea combinațiilor terminologice

Concluzii la capitolul III

1.1 Noțiune de termen și terminologie

Limba urmează o cale de dezvoltare ascendentă, pentru că în anumit sens este obligată să corespundă în permanență necesităților de comunicare, ce se modifică și se renovează continuu. Un aspect important care trebuie luat în considerare ține de felul în care intervin, în evoluția limbii, factorii interni și cei externi. Problema progresului în limbă este o parte a problemei dinamicii ei, iar problema cauzei modificărilor comportă și ea numeroase aspecte complexe. Epoca contemporană se caracterizează prin lărgirea și amplificarea relațiilor.

Orice studiu în domeniul terminologiei se bazează pe o anumită definiție raportată la noțiunile de termen și terminologie. Problema terminologiei, în general, și a definiției termenului, în special, a fost pusă în discuție de mai mulți cercetători. Până în prezent nu s-a ajuns la un numitor comun în definirea termenilor.

Terminologia este considerată știința lingvistică, în mod explicit sau implicit, cu cel mai mare număr de studii, atât din perspectivă sincronică, cât și diacronică.

În altă ordine de idei, diversitatea determinărilor noționale în literatura de specialitate probează existența unui grad de dificultate la crearea definiției pentru noțiunea de termen, care să poată concretiza, în mod vădit, esența teoretică a acestui fenomen (terminologizare) și aplicabilitatea practică la delimitarea dintre termeni și nontermeni.

Din ISO/R 1087-1990 [1, p. 17] reținem următoarea definiție: ,,Term (for a concept): Any conventional symbol for a concept which consists of articulated sounds or of their written representation (= of letters). A term may be a word or a phrase”. De tradus!!!

În cadrul trisecțiunii vocabularului limbajelor specializate (fondul general, științifico-general și special), termenii îl formează pe cel special. Totalitatea de termeni, ca un subsistem bine schițat în cadrul sistemului lexical de bază al unei limbi, poate fi definită ca terminologie. Terminologia cuprinde un număr mare de (sub-)subsisteme). vezi 2, p. 220

Pentru cercetarea noastră sunt de importanță majoră următoarele ipoteze cu referire la esența unui termen:

Prin noțiunea de termen se descrie o funcție care poate fi acceptată de orice unitate a unei limbi naturale sau artificiale în anumite condiții (cuvânt, îmbinare de cuvinte, abreviere, simbol).

Această funcție poate fi preluată de o limbă naturală sau artificială doar în următoarele condiții:apariția ei în comunicarea de specialitate (în sfera comunicării speciale; în comunicarea tehnico-științifică) apartenența la un obiect specializat de cercetare, adică unitatea lexicală trebuie să se manifeste drept o formă de reprezentare a unei noțiuni de specialitate (a se compara PIOTROWSKI, R. G., LESOCHIN ș.a., 1985). 2, p. 607 ca urmare, o unitate lexicală cu statut de termen are referință generală asupra a trei niveluri, care se condiționează și se influențează reciproc:

a) nivelul real (gnoseologic, al teoriei cunoașterii);

b) nivelul noțional (ontologic, caracter ideal și material);

c) nivelul semiologic (pragmatic, caracter de cod și informație). 3,p.55]

3. Definițiile unui termen sunt transformabile, depinzând de starea ipotetică și de aspectul considerării și purtând caracter normativ. Elementele determinative ale definiției sunt:

– noțiunea exprimată prin unitatea lexicală;

– localizarea noțiunii în sistemul noțional , adică în câmpul semantic;

– domeniul de referință (DR).

Terminologia este un termen polisemantic. Majoritatea lingviștilor îi atribuie, de regulă, trei accepții: 1) ansamblul termenilor proprii unui domeniu specializat; 2) activitatea terminologică și 3) totalitatea principiilor și metodelor de studiu a terminologiei (primul sens).

Alături de sensul primar, unii autori menționează, de asemenea, produsul activității

terminologice (de exemplu dicționarul de drept, care cuprinde vocabularul juridic).

În conformitate cu lingvistul francez, Alain Rey, termenul terminologie apare, pentru

prima dată, în secolul al XIX-lea și semnifica ansamblul termenilor unui domeniu de

specialitate. Această definiție a terminologiei este propusă de epistemologul și moralistul englez, William Whewell (1794-1866),[24] în lucrarea sa „ The Philosophy of the Inductive Sciences”(1837): „système des termes employés dans la description des objets de l’histoire naturelle” [Rey 1979:7]. Prezența conceptelor „sistem”, „obiect”și „termen” conferă acestei definiții uitate o actualitate surprinzătoare.

Într-o altă interpretare Teresa Cabre [1999. p. 5-19.; 1993] consideră că prin terminologie se pot înțelege cel puțin trei concepte diferite:

1.Totalitatea principiilor și a fundamentelor conceptuale care reglementează studiul termenilor;

2.Ansamblul regulilor și a directivelor care se utilizează în activitatea terminografică;

3.Totalitatea termenilor unui anumit domeniu de specialitate.

Prima accepțiune se referă la disciplină, a doua la metodologie, a treia desemnează ansamblul de termeni ai unei tematici specifice.

Norma ISO 1087: 2000 se referă la terminologie în dublu aspect, înțelegând prin aceasta:

-”ansamblu de desemnări aparținând unei limbi de specialitate”;

-”știința studiind structura, formarea, dezvoltarea, folosirea și gestionarea terminologiilor în diverse domenii” ”[7]

Lingvista Ioana Vintilă-Rădulescu susține că prin terminologie se înțelege în general ”ansamblul termenilor care reprezintă un sistem de noțiuni dintr-un anumit domeniu” [8,p.5].

Terminologia constă în primul rând în vocabularul diverselor științe și ramuri ale tehnicii moderne în sensul cel mai larg, referindu-se atât la fiecare domeniu în parte, cât și la ansamblul domeniilor.

În prezent, norma ISO 1087/2000 propune următoarea definiție pentru primul sens al terminologiei: „Ensemble de désignations propres à une langue de spécialité”. După părerea noastră, aceasta este cea mai reușită și cea mai simplă definiție dintre cele studiate. Prin extensie, cuvântul terminologie desemnează, de asemenea, o activitate sau o practică. În conformitate cu vocabularul elaborat de Direcția Serviciilor Lingvistice a Oficiului Limbii Franceze din Quebec, munca terminologică este definită în felul următor: „Activité qui consiste en la systématisation et la dénomination des notions de même qu’en la présentation des terminologies selon des principes et des méthodes établis” [apud.Boutin-Quesnel 1990:17] De tradus! Prin urmare, terminologia poate însemna activitatea de colectare, de constituire, de gestionare și de difuzare a unităților terminologice prin metode specifice. În acest caz, cuvântul terminologia este sinonim cu terminografia, termen care ar trebui să fie întrebuințat în realitate când se face referință la acest sens al terminologiei.

Prin analogie la psihologie, filologie etc., termenul terminologie (termenii se scriu cursiv!!!) semnifică știința care studiază termenii (vocabularul, nomenclatura) unui domeniu specializat. Observăm că a treia semnificație a terminologiei constituie un subiect controversat. Absolut toți lingviștii și terminologii recunosc existența unei metode de studiu a termenilor, adică o serie de principii și în prezent, teoria generală a terminologiei (TGT), limitată la principiile de normalizare, este reconsiderată de socioterminologie care este fondată pe o luare în considerare a societății unde evoluează terminologia, pe o circulație a conceptelor și a termenilor și pe transformările lor continue.

Terminologia este disciplina care se ocupă de studiul termenilor, în ceea ce privește semnificația, evoluția și folosirea lor.Este o definiție foarte generală care se referă la disciplină, dar cuvântul terminologie are în același timp mai multe accepțiuni. Și anume:- disciplină care studiază termenii specifici unui domeniu;- ansamblul termenilor unui domeniu de specialitate (ca de exemplu

terminologia matematicii, a științelor sociale etc. )- ansamblu de reguli care permit realizarea unei activități terminografice, fiind din acest punct de vedere o metodologie.

DEX (suport electronic) propune pentru terminologie următoarele definiții :

1) terminologii f. – totalitate a termenilor speciali folosiți în știință, tehnică sau în

alt domeniu de activitate.

2) terminologie științifică – ( lingv.) compartiment al lexicologiei care se ocupă cu

studiul termenilor. [g.-d. terminologiei] <fr. terminologie

Este omis aici un sens important, consemnat azi în dicționarele altor limbi :

acela de disciplină/ știință de sine stătătoare, dispunând de un obiect propriu, de principii, metode și direcții proprii de dezvoltare. (De altfel, au avut loc și întâlniri

științifice internaționale consacrate terminologiei ca știință/ disciplină modernă de

studiu.)

Primul sens, menționat în DEX, este cel mai vechi și, chiar și astăzi, cel mai

cunoscut. Practici terminologice au existat din cele mai vechi timpuri conducând , în

condițiile dezvoltării sociale și economice a societății moderne, la constituirea unei

doctrine științifice. Terminologia ca disciplină, a prins contur în secolul al XIX-lea, în primul rând pentru a răspunde nevoilor crescute de comunicare, cu fidelitateestionare și de difuzare a unităților terminologice prin metode specifice. În acest caz, cuvântul terminologia este sinonim cu terminografia, termen care ar trebui să fie întrebuințat în realitate când se face referință la acest sens al terminologiei.

Prin analogie la psihologie, filologie etc., termenul terminologie (termenii se scriu cursiv!!!) semnifică știința care studiază termenii (vocabularul, nomenclatura) unui domeniu specializat. Observăm că a treia semnificație a terminologiei constituie un subiect controversat. Absolut toți lingviștii și terminologii recunosc existența unei metode de studiu a termenilor, adică o serie de principii și în prezent, teoria generală a terminologiei (TGT), limitată la principiile de normalizare, este reconsiderată de socioterminologie care este fondată pe o luare în considerare a societății unde evoluează terminologia, pe o circulație a conceptelor și a termenilor și pe transformările lor continue.

Terminologia este disciplina care se ocupă de studiul termenilor, în ceea ce privește semnificația, evoluția și folosirea lor.Este o definiție foarte generală care se referă la disciplină, dar cuvântul terminologie are în același timp mai multe accepțiuni. Și anume:- disciplină care studiază termenii specifici unui domeniu;- ansamblul termenilor unui domeniu de specialitate (ca de exemplu

terminologia matematicii, a științelor sociale etc. )- ansamblu de reguli care permit realizarea unei activități terminografice, fiind din acest punct de vedere o metodologie.

DEX (suport electronic) propune pentru terminologie următoarele definiții :

1) terminologii f. – totalitate a termenilor speciali folosiți în știință, tehnică sau în

alt domeniu de activitate.

2) terminologie științifică – ( lingv.) compartiment al lexicologiei care se ocupă cu

studiul termenilor. [g.-d. terminologiei] <fr. terminologie

Este omis aici un sens important, consemnat azi în dicționarele altor limbi :

acela de disciplină/ știință de sine stătătoare, dispunând de un obiect propriu, de principii, metode și direcții proprii de dezvoltare. (De altfel, au avut loc și întâlniri

științifice internaționale consacrate terminologiei ca știință/ disciplină modernă de

studiu.)

Primul sens, menționat în DEX, este cel mai vechi și, chiar și astăzi, cel mai

cunoscut. Practici terminologice au existat din cele mai vechi timpuri conducând , în

condițiile dezvoltării sociale și economice a societății moderne, la constituirea unei

doctrine științifice. Terminologia ca disciplină, a prins contur în secolul al XIX-lea, în primul rând pentru a răspunde nevoilor crescute de comunicare, cu fidelitate și

precizie, a cunoștințelor științifice și tehnice.

Intensificarea schimburilor comerciale internaționale, a colaborării în plan

tehnologic și economic, larga circulație a tehnologiilor și a informațiilor, aduc în prin

plan nevoia de standardizare.

În ISO 1087/2000 se dau două accepțiuni ale termenului:

terminologia 1: "ansamblu de desemnări aparținând unei limbi de specialitate";

terminologia 2: "știință studiind structura, formarea, dezvoltarea, folosirea și

gestionarea terminologiilor în diverse domenii ".

Conform ISO 1087 –– [1989]standardizarea este oficializarea unei terminologii de către un organism autorizat. Istoric vorbind, au fost mai întâi etalonate obiecte, iar mai apoi, noțiuni și termeni. Un termen poate fi definit exact doar atunci când el corespunde unui concept unic, bine delimitat, pe care, în aceste condiții, îl va putea reda cu precizie. La ora actuală standardizarea se realizează pe mai multe nivele: la scara unei întreprinderi, la scara unui grup de întreprinderi din același sector economic, la scară națională sau internațională – prin intermediul unor organisme mandatate sau legal constituite, în interiorul diferitelor corpuri profesionale.

În contextul activității de standardizare la scară mondială a început, între cele

două războaie mondiale, constituirea și dezvoltarea terminologiei ca știință. Ea a avut

de la început drept obiect studiul conceptelor utilizate în diferitele domenii

specializate, definirea lor exactă, constituirea de sisteme conceptuale care să permită

ierarhizarea lor și să pună în lumină poziția fiecărui concept precum și relațiile lui în

cadrul sistemului. Pe de altă parte, s-a avut în vedere reperarea, colectarea,

clasificarea și înregistrarea termenilor în vocabulare, dicționare, baze de date. Inițial

pe primul plan au stat aspectele metodologice legate mai ales de activitatea practică,

pentru ca mai apoi să se cristalizeze și o teorie generală a terminologiei.

Sporirea schimburilor comerciale, apariția unor întreprinderi multinaționale, ca

și crearea de organisme politice, juridice, economice și științifice continentale, zonale

și mondiale, au condus la creșterea volumului de traduceri și la dezvoltarea unei noi direcții în cercetarea și practica terminologică, menite să răspundă necesităților legate

de activitatea de traducere. Terminologia și traducerea cunosc astăzi o dezvoltare

comună.

O altă direcție de dezvoltare a terminologiei este legată de progresul impetuos

pe care l-a cunoscut în ultimele decenii informatica și comunicarea cu ajutorul

instrumentelor electronice/informatice. Pe de o parte, este vorba aici de dialogul om mașină, pentru realizarea căruia cunoașterea, prelucrarea și exploatarea limbii naturale

și a terminologiei științifice și tehnice în special, este o condiție primordială (să ne

gândim la programele de prelucrare a textului – Word, de exemplu – și la

instrumentele lingvistice pe care le utilizează). Pe de altă parte, este vorba de

dezvoltarea unor instrumente informatice (bănci de date, corpusuri electronice,

programe de extragere a terminologiei) care, utilizate în practica terminologică,

orientează și determină dezvoltarea cercetării terminologice.

Termenul este prin excelență obiectul de studiu al terminologiei, fiind

pentru terminologie ceea ce cuvântul este pentru lexicologie. Există mai multe

definiții ale termenului. Ne vom opri asupra celei date de un organism european de

standardizare, și anume ISO. În Norma 704/2000 termenul se definește astfel: "Un

termen este o desemnare compusă din unul sau mai multe cuvinte și reprezintă un

concept general aparținând unui limbaj de specialitate."

Mai multe idei se desprind din această definiție:

1. Faptul că termenul reprezintă întotdeauna un concept aparținând unui

limbaj de specialitate. Așa cum spuneam mai sus, terminologia se ocupă

de "cuvintele" unui domeniu specializat care, spre deosebire de cuvintele

din limbajul curent, de care se ocupă lexicologia, acoperă întotdeauna un

concept.

2. Termenul este format din unul sau mai multe cuvinte, formând adeseori

unități terminologice. Structura unui termen este foarte variată nu numai ca

mărime, mergând de la un termen la adevărate sintagme, dar și ca

elemente ce intră în componența lor. Un termen poate fi astfel format dintro

combinație de litere și cifre, din abrevieri, din coduri, din simboluri sau

formule (formulele matematice, fizice, chimice). Ceea ce face ca aceste

elemente atât de diferite să fie considerate împreună este faptul că ele

constituie unități semantice ce acoperă un singur concept.

3. Termenul este în strânsă legătură cu conceptul și cu referentul ceea ce ne

amintește de celebrul triunghi din semantică, cunoscut în diferite variante.

O vom prezenta pe cea a lui Ogden și Richards:

Echivalent acestui triunghi este cel al lui Drozd, adoptat de terminolog

Acest sistem conceptual este rezultanta a trei concepte subordonate: sistemul

entităților, subordonate legilor naturii, sistemul conceptelor gerate de legile gândirii și

cel lingvistic, subordonat legilor lingvistice.

De aici rezultă un alt aspect important: dualitatea semantică chiar a termenului

termen. Dacă facem o analogie cu faimoasa metaforă a semnului lingvistic al lui

Saussure, pe care acesta îl asemăna unei foi de hârtie, termenul este pe de o parte

echivalentul "cuvântului", sau al semnului lingvistic, cuprinzând cele două aspecte,

cel al semnificatului și al semnificantului; pe de altă parte el se opune semnificatului

fiind echivalentul doar al semnificantului. În terminologie, termenul este opus

conceptului, reprezentând forma lingvistică a acestuia, dar, în același timp

înglobează cele două aspecte, conceptual și lingvistic.

Semnul, simplu sau complex, în raport cu conceptul este un termen, iar în raport

cu obiectul este o denominație.

Deci, termenul reprezintă un semn lingvistic specializat compus dintr-o denumire care face referință la un concept. Analizând definițiile propuse pentru termen de diferiți lingviști și terminologi, putem desprinde concluzia că toți termenii sunt semne lingvistice, dar nu toate semnele lingvistice sunt termeni. Cu alte cuvinte, orice termen este un cuvânt sau o îmbinare de cuvinte, dar nu orice cuvânt sau îmbinare de cuvinte este termen. Cu toate acestea, orice cuvânt poate deveni termen și viceversa.

Concluzii mai ample

1.2 Termen și Terminologie Juridică

În cadrul limbajelor specializate (fondul general, științifico-general și special), termenii îl formează pe cel special. Totalitatea de termeni, ca un subsistem bine schițat în cadrul sistemului lexical de bază al unei limbi, poate fi definită ca terminologie.

Terminologia cuprinde un număr mare de (sub-)subsisteme.

Pentru cercetarea noastră sunt de importanță majoră următoarele ipoteze cu referire la esența unui termen:

Prin noțiunea de termen se descrie o funcție care poate fi acceptată de orice unitate a unei limbi naturale sau artificiale în anumite condiții (cuvânt, îmbinare de cuvinte, abreviere, simbol).

Această funcție poate fi preluată de o limbă naturală sau artificială doar în următoarele condiții:

apariția ei în comunicarea de specialitate (în sfera comunicării speciale; în comunicarea tehnico-științifică)

apartenența la un obiect specializat de cercetare, adică unitatea lexicală trebuie să se manifeste drept o formă de reprezentare a unei noțiuni de specialitate (a se compara WRIGHT, S. E., BUDIN, 2001. XVI, [549 p].

ca urmare, o unitate lexicală cu statut de termen are referință generală asupra a trei niveluri, care se condiționează și se influențează reciproc;

3. Definițiile unui termen sunt transformabile, depinzând de starea ipotetică și de aspectul considerării și purtând caracter normativ. Elementele determinative ale definiției sunt:

– noțiunea exprimată prin unitatea lexicală;

– localizarea noțiunii în sistemul noțional, adică în câmpul semantic;

– domeniul de referință (Drept).

Termenii sunt considerați drept cuvinte specializate, entități nominative speciale lexicalizate ale limbajului profesionalizat, în scopul denominării concrete și univoce. Termenii sunt răspândiți nu doar într-o limbă, ci și în contextul terminologiei, perceput de noi drept o terminosferă. În timp ce în limbajul cotidian (în lexicul general, nu însă și în sfera terminologiei abordate) un cuvânt comportă plurisemantism (sau minimum bisemantism), pătrunzând într-o sferă terminologică, acesta comportă monosemantism (sau, cel puțin, tinde spre monosemantism).

În conformitate cu lingvistul francez, Alain Rey, termenul terminologie apare, pentru

prima dată, în secolul al XIX-lea și semnifica ansamblul termenilor unui domeniu de

specialitate. Această definiție a terminologiei este propusă de epistemologul și moralistul englez, William Whewell (1794-1866), în lucrarea sa „History of the Inductive Sciences” (1837): „système des termes employés dans la description des objets de l’histoire naturelle” [Rey 1979:7]. Prezența conceptelor „sistem”, „obiect”și „termen” conferă acestei definiții uitate o

actualitate surprinzătoare.

În prezent, norma ISO 1087/2000 propune următoarea definiție pentru primul sens al terminologiei: „Ensemble de désignations propres à une langue de spécialité”. După părerea noastră, aceasta este cea mai reușită și cea mai simplă definiție dintre cele studiate.

Prin extensie, cuvântul terminologie desemnează, de asemenea, o activitate sau o practică. În conformitate cu vocabularul elaborat de Direcția Serviciilor Lingvistice a Oficiului Limbii Franceze din Quebec, munca terminologică este definită în felul următor: „Activité qui consiste en la systématisation et la dénomination des notions de même qu’en la présentation des terminologies selon des principes et des méthodes établis” [Boutin-Quesnel 1990:17]. Prin urmare, terminologia poate însemna activitatea de colectare, de constituire, de gestionare și de difuzare a unităților terminologice prin metode specifice. În acest caz, cuvântul terminologia este sinonim cu terminografia, termen care ar trebui să fie întrebuințat în realitate când se face referință la acest sens al terminologiei.

Prin analogie la psihologie, filologie etc., termenul terminologie semnifică știința care studiază termenii (vocabularul, nomenclatura) unui domeniu specializat. Observăm că a treia semnificație a terminologiei constituie un subiect controversat. 1.Absolut toți lingviștii și terminologii recunosc existența unei metode de studiu a termenilor, adică o serie de principii și fundamente care reglementează studiul terminologiilor (primul sens). Însă, foarte puțini autori se avântă să afirme că terminologia este o ramură a lingvisticii sau, chiar mai mult, o știință

interdisciplinară, având propriul obiect de studiu (termenul) și o serie de principii specifice.

2. Începând cu anii ’90, cercetătorii încep să se întrebe despre statutul terminologiei ca

știință. Bazele teoretice ale acestei discipline au fost create și dezvoltate de diferite școli

terminologice: școala de la Viena, de la Moscova, din Quebec, din România etc.

Eugen Wüster, fondatorul școlii de la Viena, este considerat „tatăl” terminologiei moderne.

În teza sa de doctorat1 despre standardizarea vocabularelor specializate, terminologul austriac susține că terminologia constituie un instrument de eliminare a ambiguității în comunicarea științifică și tehnică. Sub puternica influență a școlii de la Viena, disciplina terminologiei a fost, astfel, redusă la un ansamblu de principii de standardizare. La ora actuală, ideile lui Eugen Wüster sunt reconsiderate de o serie de specialiști în terminologie, din cauza caracterului lor reducționist și idealist:

1) ignorarea aspectelor sintactice,

2) negarea variației,

3) netratarea aspectelor comunicative ale termenilor,

4) lipsa de interes pentru studierea evoluției termenilor și conceptelor.

Reprezentanții școlii de la Moscova, în frunte cu D.S. Lotte, manifestă un interes aparte față de aspectul lingvistic al terminologiei. Acest lingvist rus subliniază importanța contextului și a discursului în cadrul căruia termenul obține un sens.

Școala canadiană de terminologie este orientată spre planificare și standardizare dintr-o

perspectivă sociolingvistică, având drept trăsătură distinctivă legătura strânsă cu activitatea de traducere.

Lingviștii români sunt interesați de studiul terminologiei din perspectivă lingvistică de tip diacronic. Definitorii în conturarea limbajului de specialitate sunt considerate cercetările consacrate formării și evoluției terminologiilor. Însă, după 1990, majoritatea cercetătorilor relevă importanța studiilor terminologice de tip sincronic.

Tendințele actuale se afirmă cu vigoare pentru a resitua studiul terminologiilor în cadrul

lingvisticii aplicative și descriptive. Ele denunță prea numeroasele contradicții între axiomele fondatoare simpliste și realitatea limbajelor de specialitate. Noile tendințe în terminologie se preocupă de noi baze teoretice și de noi metode de reprezentare a termenilor și conceptelor.

Limbajul specializat nu mai este considerat un sistem independent de sistemul lingvistic, el este o parte integrantă a acestuia și raportul între termen și concept este departe de a fi univoc așa cum consideră terminologii tradiționaliști.

În prezent, teoria generală a terminologiei (TGT), limitată la principiile de normalizare, este reconsiderată de socioterminologie care este fondată pe o luare în considerare a societății unde evoluează terminologia, pe o circulație a conceptelor și a termenilor și pe transformările lor continue.

Termenul reprezintă un semn lingvistic specializat compus dintr-o denumire care face

referință la un concept. Analizând definițiile propuse pentru termen de diferiți lingviști și terminologi, putem desprinde concluzia că toți termenii sunt semne lingvistice, dar nu toate semnele lingvistice sunt termeni. Cu alte cuvinte, orice termen este un cuvânt sau o îmbinare de cuvinte, dar nu orice cuvânt sau îmbinare de cuvinte este termen. Cu toate acestea, orice cuvânt poate deveni termen și viceversa.

Conceptul constituie, în conformitate cu majoritatea autorilor studiați, o reprezentare

mintală a realității. După opinia lui Eugen Wüster, conceptele există independent de termeni și au un caracter extralingvistic. Conceptul este compus dintr-o serie de caractere comune unei clase de obiecte. Aceste caractere sunt, la rândul lor, concepte și sunt utilizate pentru a structura mintal un domeniu de specialitate și pentru a comunica. Considerăm că conceptul ar trebui să fie punctul de plecare pentru orice activitate și studiu terminologic. El are un rol esențial în analiza relațiilor semantice care există între termeni. Maria Theresa Cabré [1998:82] afirmă că „le processus de recueil de termes ne peut pas partir des formes mais des concepts (méthode onomasiologique)”

Denumirea termenului este un semn fonic și grafic care ne permite să exprimăm

conceptele specializate. O denumire poate fi un cuvânt sau un grup de cuvinte. Ea trebuie să fie clară, precisă și explicită pentru a se integra mai ușor într-un domeniu specializat. Considerăm că termenul și cuvântul au mai multe trăsături în comun decât particularități diferențiatoare. Termenii și cuvintele au în comun clasa gramaticală a substantivului și a verbului. Substantivele dețin, sub raport numeric, preponderența în terminologii, fapt normal, dacă avem în vedere caracteristicile acestuia. Atât termenii, cât și cuvintele pot forma sintagme formate din substantive, verbe, adjective, prepoziții, conjuncții și articole.

Termenii pot fi exprimați prin substantive comune (aeronavă, agresiune, pedeapsă,

coautor, delincvență), substantive proprii (Comitetul împotriva torturii, Comitetul european pentru probleme criminale al Consiliului Europei, Curtea Penală Internațională), verbe (a acuza, a aresta, a inculpa), grupe de substantive, adică sintagme nominale (acord de extrădare, bună credință, capturare ilicită de aeronave, cazier juridic, infracțiune internațională, cerere de extrădare), sigle (CEDO – Curtea Europeană a Drepturilor Omului, CIJ – Curtea Internațională de Justiție, TPI – Tribunalul penal internațional pentru fosta Iugoslavie), acronime (Interpol – Organizația Internațională a Poliției Criminale) și abrevieri (art. – articol). Denumirea subcapitolului presupune discutia termenului mai intai!

Terminologia juridică cristalizează în forma sa actuală „evenimentele” lingvistice cele mai importante care au avut loc anterior, studiul acestora interesând cu precădere istoria limbii. Pe de altă parte, stadiul actual al terminologiei juridice se înscrie într-o fază determinată de evoluția acesteia, fiind expresia cercetării sincronice.

De asemenea, în studiile consacrate acestor termeni, se observă intenția de a nu rămâne într-o perspectivă strict lingvistică, ci de a asocia termenii, ori de câte ori este posibil, cu fenomenele sociale, culturale și politice. În același timp, atenția este îndreptată către legătura strânsă care se stabilește între științele limbajului și realitatea lingvistică pe de o parte, iar pe de altă parte, între drept și terminologia sa.

Prin urmare!!!

1.3 Corelația dintre noțiunea de termen juridic și cuvînt;noțiunea și semnificația lui; cuvînt, termen, concept.

Termenul este forma lingvistică a conceptului și constituie obiectul de studiu at terminologiei. ISO-704 definește termenul astfel:

“un termen este o desemnare ce constă în unul sau mai multe cuvinte care reprezintă un concept general aparținînd unui limbaj de specialitate”

El poate fi definit ca un cuvînt dintr-un domeniu de specialitate,în acest caz definiția fiind doar partial corectă,deoarece,din punct de vedere formal,termenul nu se reduce la un singur cuvînt.Fiind “eticheta” lingvistică a conceptului,termenul poate fi format dintr-un singur cuvînt sau din mai multe cuvinte.Vorbim în acest caz de unități sintagmatice [Pitar,M.,2009; p.27]

De exemplu:

Drept

Fără drept de transmitere/predare

A contesta un drept

A exercita un drept

A dispune de un drept

A acorda cuiva un drept

A pierde drepturile

A dobîndi un drept

A declara pe cineva fără nici un drept

A ajuta pe cineva să-și dobândească drepturile

Infracțiunea

Infracțiunea simplă

Infracțiunea comisivă

Infracțiunea omisivă

Infracțiunea bilaterală

Infracțiunea consumată

Infracțiunea complexă

Infracțiunea continuată

Infracțiunea continuă

Infracțiunea de execuție promptă

Infracțiunea de obicei sau din obișnuință

Infracțiuni proprii

Infrăcțiuni săvîrșite în străinătate

Infracțiune flagrantă

Infracțiune de audiență

Infracțiuni de drept comun

Teresa Cabré[1998:6]vorbește despre termini ca de niște unități poliedrice de formă și de conținut.Privind dintr-o perspectivă inteerdisciplinară,termenul este,pentru autoare,o unitate cu trei aspecte:semiotic,cognitive și comunicativ.

DEX [ p. 1086 prezintă termenul în opt ipostaze diferite; în contextul nostru, abordăm doar semnificația a cincea – ,,cuvânt, expresie” și a opta – ,,fiecare dintre cuvintele sau grupurile de cuvinte care au o accepție specifică unui anumit domeniu de activitate”. Conform aceluiași Dicționar terminologia este definită drept o ,,totalitate a termenilor de specialitate folosiți într-o disciplină sau într-o ramură de activitate.” Ibidem, p. 1086

Terminologia este considerată știința lingvistică, în mod explicit sau implicit, cu cel mai mare număr de studii, atât din perspectivă sincronică, cât și diacronică.Pe de altă parte diversitatea determinărilor noționale în literatura de specialitate probează existența unui grad de dificultate la crearea definiției pentru noțiunea de termen, care să poată concretiza, în mod vădit, esența teoretică a acestui fenomen (terminologizare) și aplicabilitatea practică la delimitarea dintre termeni și nontermeni.

În ISO/R 1087 conceptul este definit drept ,,orice entitate a gândirii, exprimată, în general, de un termen, de o literă-simbol sau de un orice alt simbol.”

Conceptele pot fi reprezentări mintale nu doar pentru ființe sau lucruri (exprimate de substantive și pronume), dar, în sens larg, și pentru calități (exprimate de adjective sau substantive), acțiuni (exprimate de verbe și substantive) și, de asemenea, pentru localizări, situații sau relații (exprimate de adverbe, prepoziții, conjuncții sau substantive). Conceptul există independent de termen.

Termenul este un simbol lingvistic atribuit conceptului. Un termen poate fi un cuvânt sau un grup de cuvinte, o literă sau un simbol grafic, o abreviere, un acronim etc. Termenul este, grație atribuirii sale unui concept, dependent în sistemul de concepte.

Spre deosebire de cuvînt,care face parte din limbajul comun, termenul reprezintă denumirea unei noțiuni precise într-un domeniu de specialitate. Din punct de vedere gramatical,cuvîntul poate avea orice funcție morfologică: substantiv, verb, adverb,adjectiv,conjuncție,prepoziție.

Termenul, în schimb,nu poate îndeplini funcția unui cuvînt de relație.Cuvinte precum și,sau,cu,la,de,iar, nu pot fi termeni deoarece nu denumesc o noțiune.Termenii sînt exprimați în primul rînd prin substantive(nume de obiecte,entități,operații sau procese),verbe(acțiuni,operații,procese etc.),adjective(caracteristici)și,mai rar adverbe(relații).[11,29p].

Vorbind de cuvinte nu ne gîndim neaparat la o noțiune clară pe care o acoperă,existînd multe cuvinte polisemantice si sinonime.

Termenul spre deosebire de cuvînt acoperă întotdeauna un concept și poate fi asociat unui domeniu de specialitate.Un cuvînt din limbajul curent poate deveni termen atunci cînd apare într-un context specializat sau cînd face referință la un concept dintr-un domeniu de specialitate.Distincția dintre cuvînt-termen este dată de:

-conceptul și gradul de specializare al acestuia;

-tipul de discurs în care găsim cuvîntul/termenul dat.

Dacă luăm de expemplu cuvîntul bancă,ne întrebăm dacă este cuvînt sau termen,la prima vedere poate fi vorba de un cuvînt deoarece face parte dintr-un vocabular comun.

Pentru un răspuns corect folosim cele două criterii anterioare ca pe un test.Cuvîntul/termenul bancă,dintr-un discurs comun:”stai în banca ta”,funcționează ca un cuvînt din limbajul comun,chiar dacă este evident pentru toți că în spatele acestui cuvînt există un concept și un obiect concret.Acest cuvînt,inclus într-un alt tip de discurs,pe care-l putem incadra ca făcînd parte din domeniul juridic,devine termen.Astfel atunci cînd vorbim de Banca acuzaților = locurile dintr-o sală de tribunal ocupate de acuzați. Banca apărării = locurile dintr-o sală de tribunal destinate avocaților care apără pe acuzați,suntem clar în fața unui termen.

Astfel,tipul de discurs poate actualiza denumirea conceptului ca termen sau ca și cuvînt.Denominația devine terminologică îndată ce este înserată într-un domeniu,formînd unități lexicale/unități terminologice. Termenii aparținînd unui domeniu sînt legați între ei prin lelații conceptuale în afara discursului.

O ambiguitate între cuvînt și termen provine din polisemia cuvintelor și din faptul că mulți termeni sunt cuvinte provenind din limbajul comun și specialitate într-un anumit domeniu printr-un proces de terminologizare.

Termenul este reprezentarea conceptului: el este forma lingvistică utilizată pentru a denumi o unitate conceptuală.

Terminologizarea este astfel procesul de reprezentare printr-un cuvânt a unui concept, plecând de la percepția și de la formularea caracteristicilor care definesc acest concept.

Conceptul este descris printr-o definiție, care permite să-l diferențiem în interiorul unui sistem de concepte.

Termenul reprezintă ”denumirea printr-o unitate lingvistică a unei noțiuni definite într-un limbaj de specialitate”, susține Ioana Vintilă-Rădulescu în ”Terminologia și problemele ei actuale”[8, p.5].

Unii specialiști includ în categoria termenilor nu numai elemente lingvistice, ci și elemente nonlingvistice: simboluri specifice – litere, cifre, pictograme ș.a. sau combinații ale acestora de care uzează, într-o măsură mai mică sau mai mare, unele domenii de specialitate. Termenul poate fi constituit din unul sau mai multe cuvinte și chiar din simboluri.

Caracteristicile termenilor sunt următoarele: termenii sunt unități lexicale specializate, folosite în exclusivitate, cu precădere sau în anumite sensuri într-un domeniu sau altul.

Ei sunt de cele mai multe ori cuvinte (în cazul termenilor simpli), dar pot fi și sintagme (expresii, perifraze)(în cazul termenilor complecși).

Terminologia este considerată deci, în sensul cel mai răspîndit, un subansamblu sau subsistem, determinat semantic și funcțional, al lexicului unei limbi.

Unitățile terminologice au trăsături ale lexicului în general, dar și trăsături proprii.

O caracteristică esențială o constituie faptul că termenii aparținând unui anumit domeniu nu sunt independenți unii de alți, nu reprezintă o infinitate de elemente disparate, ci sunt legați prin anumite tipuri de relații (termeni coordonați). Termenii dintr-un domeniu sau subdomeniu aparțin unui sistem organizat, structurat pe unul sau mai multe niveluri, în care există în plan logic o ierarhie specifică (termeni supraordonați, subordonați).

Această ierarhie reflectă raporturile existente între conceptele desemnate de termeni și, prin intermediul acestora, între referenții lor din realitate. Astfel, terminologia este în același timp sectorială, adică limitată la fiecare domeniu în parte, și sistematică, termenii dintr-un domeniu fiind uniți și definiți prin legături specifice.

Alte caracteristici ale termenilor sunt considerate predominanța componentei denotative și aproape absența celei conotative, economia ș.a.

Termenul este obiectul de studiu al terminologiei, fiind pentru terminologie ceea ce cuvântul este pentru lexicologie. Semnificația cuvîntului termen poate fi văzută mai jos:

Fig.1.2 Semnificația cuvîntului termen

Denumind cuvinte sau expresii cu sens specializat (Figura 1.2) se recurge la formule generalizatoare ca: termeni științifici, termeni juridici sau termeni de specialitate. Cele trei formule circulă, în general, ca expresii sinonime, deși în realitate lucrurile sunt ceva mai complicate.

Termeni științifici redau cuvinte și expresii folosite în știință, care după cum afirma lingvistul V. Vascenco reprezintă un ”ansamblu sistematic de cunoștințe, veridice despre realitatea obiectivă (natură și societate) și despre realitatea subiectivă (psihic, gândire)[12].

Totalitatea expresiilor, locuțiunilor și a îmbinărilor specializate din domeniul referențial Drept se numesc termeni juridici. De regulă, semnificația unui termen este stabilită și fixată explicit într-un context sau cadru al nivelului științific jurisprudențial (în formă de definiție enciclopedică), în contradicție cu semnificația convențional reglementată a expresiilor lingvistice uzuale ce-și găsesc utilizarea practică în activitatea cotidiană a oamenilor.

Știința juridică își menține existența și statutul prin limbă. Mai mult decât atât: termenii și noțiunile juridice sunt în așa mod formate, încât pot acorda o semnificație suplimentară definitorie cuvintelor din limbajul uzual. De aceea, se afirmă faptul că între vocabularul uzual și cel specializat juridic există legături indisolubile.

Sintagma poate fi reprezentată astfel:

Fig.1.3 Semnificația cuvîntului termen juridic

În linii mari,termeni de specialitate, combină atît termeni științifici cît și termeni tehnici.

Fig.1.4 Sintagma termen de specialitate.

Termenii de specialitate se deosebesc în anumite privințe de cuvintele limbajului comun, și anume: au o destinație precisă și un uz restrâns.

Act act de acuzare

A lua act de ceva a face un act de dreptate

A face act de prezență act juridic

Hîrtie/document act administrativ

Izvor act de administrare

Înscris act de dispoziție

Piesă(muzică) act de stare civilă

Scrisoare act procesual

Răvaș act procedural

Fragment dintr-o piesă(muzica) act autentic

Act de execuție

Act de începere a urmăriri

Act de sesizare

Act de cruzime

Act de diversiune

Act sub semnătură private

Tabelul 1. Termen juridic vs Expresie uzuală

In limba engleză avem sensuri mult largi ale termenului act[DJER]:ACT

Substantiv neutru

1.(faptă) act
2.(faptă) action
3.(faptă) deed
4.jur.(official) deed
5.jur. document
6. jur. legal instrument

Substantiv neutru

1.teatru act

Expresii:

A face act de prezență  =  to show up
act criminal  =  criminal act
act de acuzare  =  (bill of) indictment
act de acuzare  =  act of accusation
act de barbarie  =  barbarity
act de botez  =  certificate of baptism
act de caritate  =  act of charity
act de căsătorie  =  certificate of marriage
act de credință  =  act of faith
act de cununie  =  wedding certificate
act de dreptate  =  act of justice
act de eroism  =  act of heroism
act de eroism  =  heroic deed
act de impietate  =  impiety
act de naștere  =  certificate of birth
act de naștere  =  birth certificate
act de nepolitețe  =  incivility
act de nesupunere  =  act of disobedience
act de notariat  =  notarial act
act de notariat  =  solicitor's deed
act de vaccinare  =  vaccination certificate
act deznădăjduit  =  act of despair
act fals  =  forged deed
act fals  =  forgery
act juridic  =  juristic fact
act nebunesc  =  foolish/reckless act(ion)
act nebunesc  =  dare – devil trick/stunt
act necugetat  =  rash act
act penal  =  penal act
dulap pentru acte  =  pigeonholes
dulap pentru acte  =  Canterbury shelves
mapă de acte  =  portfolio case
o piesă în cinci acte  =  a five-act play
sfârșit de act  =  end of an act
a face act de autoritate  =  to exercise/show one's authority
a face act de complezență  =  to show one's readiness to oblige
a face act de prezență  =  to enter/ to put in an appearance
a lua act de ceva  =  to receive an official acknowledgment of an act
a lua act de ceva  =  take down notes of an occurrence
a lua act de ceva  =  to take note/notice/cognizance of smth.
a redacta un act  =  to draw up a deed/document

Evoluția termenilor juridici este determinată de factori sociali,lingvistici,economici,și diferă în funcție de limbă.În limba română avem sensuri mult mai largi ale termenului, fiindcă acest cuvânt prezintă interferență cu limbajul uzual și își pierde treptat sensul de termen.

Conceptele individuale sunt caracteristici proprii obiectelor în parte. Nu putem cunoaște exact modalitatea la care se recurge în constituirea conceptului. În orice moment poate fi descoperit sau creat un obiect nou; concepte noi își fac apariția în procesul activității cotidiene. Inovația științifică este imprevizibilă. Semnificația unui cuvânt depinde de contextul în care este încadrat. Cuvântul are o anumită existență în frază și în discurs. El ia valoarea sa semnificativă în raport cu cel care îl întrebuințează și cu celelalte cuvinte ale frazei.

Caracteristici ale conceptelor:definiții juridice

Conceptul reprezintă ”construcție mentală care servește la clasificarea obiectelor individuale ale lumii exterioare sau interioare cu ajutorul unor abstracții mai mult sau mai puțin arbitrare” [ISO704/2000]. În terminologie, conceptele sunt considerate ca reprezentări mentale ale obiectelor într-un domeniu specializat. Acestea sunt deci reprezentări mentale ale obiectelor din realitate și ele conferă termenului proprietatea de referință. Conceptele se analizează prin caracterele care le compun și care formează și definiția conceptului respectiv. Pentru aceasta conceptele trebuie integrate în clase conceptuale, ceea ce permite încadrarea lor în clasa generală de obiecte din care fac parte și distingerea lor prin caracterele individuale care le diferențiază de acestea. Un concept nu poate fi definit în terminologie decît prin integrarea lui într-un domeniu de referință.

Terminologia juridică reprezintă știința limbajului specializat juridic. Totalitatea expresiilor, locuțiunilor și a îmbinărilor specializate din domeniul referențial Drept se numesc termeni juridici. De fapt , semnificația unui termen este stabilită și fixată explicit într-un context sau cadru al nivelului științific ,în contradicție cu semnificația convențional reglementată a expresiilor lingvistice uzuale ce-și găsesc utilizarea practică în activitatea cotidiană a oamenilor.

Termenii și noțiunile juridice sunt în așa mod formate, încât pot acorda o semnificație suplimentară specifică cuvintelor din limbajul uzual. De aceea, se afirmă faptul că între vocabularul uzual și cel specializat juridic există legături unice.

(a)fura(v),furtul (s);

Tabelul 1. Context juridic vs Expresie uzuală

Exemple in engleză????

Conceptele nu se găsesc izolate,ci în strînsă legătură unele cu altele în cadrul unui domeniu sau subdomeniu,formînd sisteme de concepte.Aceste sisteme sunt bazate tocmai pe relațiile dintre concepte.Activitatea terminografică este de neconceput fără organizarea conceptelor în sisteme,iar relațiile dintre acestea constituie cîmpuri importante ale fișei terminologice.

Clasificarea nu este atît de simplă,deoarece un concept poate aparține în același timp mai multor categorii sau subdomenii,în funcție de criteriul de structurate a domeniului dar și datorită unor descrieri subiective și inerente.Astfel un concept precum: bancă,corp,anulare,centru,cod,concluzie,condiție,continuitate,dobândă,egalitate,lege,normă,probă,

proces,raport,substituție,titlu,valoare;pot fi introduse în mai multe sisteme conceptuale în funcție de domeniu prin prisma căruia e definit.

Interferența dintre vocabularul juridic și cel general a fost demonstrată de numeroși cercetători, ceea ce dovedește caracterul de universalie lingvistică al acestui fenomen.

Ca urmare a evoluției complexe a termenilor juridici, determinată de factori sociali, culturali și lingvistici, suprafața zonei de contact dintre vocabularul juridic și cel general diferă în funcție de limba abordată și de epocă.

Caracteristica semantică a unui termen reprezintă componenta evocativă a lui și este percepută ca o microstructură incorporată, ca un element de bază și ca un construct al unei teorii semantice. Caracteristicile sunt utilizate în scopul comparării și clasificării conceptelor, în scopul formulării definițiilor pentru conceptele respective, în scopul constituirii termenilor corespondenți conceptelor etc.Ele se clasifică în mai multe tipuri în funcție de diverse criterii.

În funcție de pertinența pe care o manifestă în constituirea unui concept,caracterile sunt:

a)esențiale sau indispensabile

b)complementare

Caracterele obligatorii se referă în general la clasa din care face parteobiectul,la forma și funcția lui,iar cele complementare la diverse funcții suplimentare,inventator etc.

În funcție de relațiile pe care caracterile le intrețin cu obiectul reprezentat,acestea sunt:

a)intriseci – care țin de structura internă a obiectului:mărime,culoare,formă,formă,tip de acțiune etc.

b)extrinseci- care sunt exterioare descrierii obiectului:funcție,origine,destinație,localizare,inventator etc.

c)În funcție de relațiile pe care caracterele le întrețin între ele,sunt caractere:

a) dependente,care depind unele de altele

b)indipendente,care nu depind de un caracter antereor

După E. Wüster [17], există trei tipuri principale de relații în rândul conceptelor: relații logice; relații ontologice (partitive, de succesiune, a produsului material); relații ale efectului (cauzalitate, mijlocire, origine).

Definiția este cea care stabilește caracterele esențiale ale unui concept deosebindu-l de alte conbcepte și integrîndu-l în sistemul conceptual al domeniului.

Conform normei ISO 1087(2000)definiția este:

“reprezentarea unui concept printr-un enunț descriptiv care permite diferențierea acestuia de conceptele asociate”

Definiția este esențială în cunoașterea sensului unui termen.Ea situează conceptul în cadrul sistemului conceptual al unui domeniu precizîndu-i locul și relațiile cu celelalte concepte asociate de care îl diferențiază.

Definiția în terminologie se deosebește de definiția din lingvistică sau de cea ontologică prin obiectul descris și conținutul pe care îl exprimă astfel:

-definiția ontologică se ocupă de obiecte ale realității;

-definiția lingvistică are ca obiect semnul lingvistic;

-definiția terminologică se ocupă de concept în cadrul sistemului relațional al unui domeniu.

Funcțiile definiției în terminologie sunt:

determinarea conceptului;

fixarea conceptului;

izolarea conceptului de celelalte concepte înrudite (adiacente);

încadrarea conceptelor în relație unul cu altul.

În dicționarele explicative definițiile servesc unui scop specific de diferențiere a omonimelor de cuvintele polisemantice, precum și de explicare a semnificației și uzului cuvintelor din lexicul comun.

Diferența dintre metodele de definire lexicografice și enciclopedice ale unui domeniu terminologic se află în natura limbajelor specializate.

Teoria terminologică recunoaște doar un singur tip de definire: definiția analitică, ce identifică un concept în mod complet și sistematic. Într-o manieră apodictică, distingem următoarele tipuri de definiții: Definiții de analiză

Definiții sinonimice

Definiții perifrastice

Definiții de sinteză

Definiții implicate

Definiții denotative (extensia)

Definiții demonstrative

Pentru concretizarea specificului cuvintelor din vocabularul specializat și din vocabularul comun sunt admise definiții, denominări ale noțiunilor, definitivări ale termenilor, desemnări de concepte care facilitează comprehensibilitatea unui anumit context.

În general definiția descrie un concept deja existent,fiind o activitate a posteriori.Dar,în afara rolului său descriptiv,o definiție poate avea și un rol prescriptiv, prinb care impune un anumit sens sau selectează sin mai multe sensuri unul singur.Acest tip de definiție,numită și definiție normativă , intervine în primul rînd în contextelede standartizare a limbii.

Unele definiții pot conferi un sens limitat,convențional,momentan,pentru un anumit concept într-un anumit domeniu-o teorie,un contract etc.în acest caz vorbim de definiția stipulativă.

Definiția constitue un punct de plecare îb analiza și alegerea unor termeni,dar și în constituirea sistemelor conceptuale.

Ca mod de formare o definiție cuprinde trei părți:

-definitul-adică noțiunea care formează obiectul de definire;

-definitorul-adică ceea ce se spune despre definit,corpul definiției;

-relația de definiție-este relația care se stabilește între definit și definitoriu și care se exprimă la nivelul lexical prin expresii de tipul:”este”,”înseamnă”,”arată”,”desemnează”,etc.La nivelul logic,aceste relații constituie unul dintre criteriile de clasificare ale definițiilor.

Definiția reprezintă cea mai importantă modalitate de asigurare a preciziei termenilor specializați. Ea are o dublă valoare – cognitivă și practic-operațională. După A. Stoichițoiu-Ichim, definiția are rolul de a asigura semnificația univocă (specializată) a termenilor juridici. Conform aserțiunii aceleiași autoare, ,,o definiție îndeplinește funcții cognitive (contribuind la perfecționarea terminologiei respective) și practic-operaționale, fiind implicată în redactarea, interpretarea și aplicarea legilor, precum și în elaborarea lucrărilor lexicografice specializate”. [18, p. 377-383.]

În logica juridică se utilizează, în principal, trei tipuri de definiții 19, p. 107-108: legale, doctrinare, de aplicare. Același termen poate avea accepțiuni deosebite în diferite ramuri ale dreptului. Un exemplu elocvent prezintă termenul: magistratura – 1. Functia de magistrat. 2. Corpul ordinului judecatoresc- (engl.)1. magistrature, bench 2. (judecătorii) the judges, the bench [20, 1998]. [21, 1999. 1]

Termenii juridici sunt definiți în textul legii (prin definiții legale), în dicționare specializate (prin definiții de tip enciclopedic) și în dicționare generale (prin definiții lexicografice sau lingvistice). Am putea supune subiectul de față unei analize din perspectiva opoziției definiție lingvistică vs. definiție enciclopedică. Definiția legislativă sau lexicografică poate fi găsită în dicționare explicative, în lucrări de popularizare, în texte legislative și obține statut de definiție enciclopedică doar în lucrările științifice de specialitate.

Indiferent de tipul lor, definițiile din domeniul dreptului trebuie să satisfacă pe lângă regulile generale (logico-lingvistice), criteriul conformității cu principiile și valorile dreptului.

În cadrul tehnicii legislative, definiția are o dublă valoare – cognitivă și practic-operațional [Mateuț; Mihăilă (1998, p.108): „Definiția are un rol important în opera de sistematizare a dreptului, cu implicații adiacente de calificare juridică”.].

Necesitatea definirii este cu atât mai stringentă cu cât uneori, același termen poate avea accepțiuni deosebite în diferite ramuri ale dreptului (de exemplu, audiență: „primire a cetățenilor de către conducerea organelor de stat, în scopul prezentării de către aceștia, verbal sau în scris, a unor cereri, reclamații, sesizări sau propuneri”, DDCA, p.40; „denumire dată ședinței de judecată, ca urmare a faptului că în cadrul ei are loc audierea părților”, DJEP, p.44; pentru alte exemple, vezi supra 4.2.1.)

Termenii juridici sunt definiți în textul legii (prin definiții legale), în dicționare specializate (prin definiții de tip enciclopedic) și în dicționare generale (prin definiții lexicografice sau lingvistice).

În continuare, definiția juridică [DJ] va fi examinată dintr-o perspectivă funcțională, pe care o considerăm cea mai adecvată pentru a pune în lumină intercondiționarea dintre aspectele de natură pragmatică și cele semantice caracteristice funcționării acestui limbaj.

De pe aceste poziții afirmăm că în DEX ansamblul definițiilor atribuite termenilor prezintă o sistematizare mai puțin riguroasă, întrucât nu se raportează consecvent la logica juridică și la legislația în vigoare. Astfel, cuvintele corp-1)trunchi,trup,obiect,substanță,cadavru,corp.2) probă –dovadă,semn,mărturie(în sprijinul cuiva), probațiune,acțiune,repetiție,obiect(mostră), pildă, exemplu,model,etc. Nu apar cu sensuri din vocabularul juridic ci cu sensuri generale din lexicul comun.

Un alt exemplu în cadrul cîmpului semantic poate fi făcut și cu substantivul: acuzat-care în traducere în l.engl.poate fi:

accused (person)
2. jur. (într-un proces criminal) prisoner
3. jur. (într-un proces civil) defendant
4. jur. (într-un proces de divorț) respondent.

5.perpetrator

6.criminal

7.evil-doer

8.culprit

9.malefactor

10.instigator

11.accomplice

12.abetter

13.offender

14.criminal element

Pe cînd persoanele implicate într-o acțiune penală în Republica Moldova pot fi:acuzat,autor,criminal,făptaș,făptuitor,inculpat,infractor,instigator,învinuit,pârât,complce,vinovat,răufăcător.

Folosind DJP cităm definițiile termenilor din domeniul procedurii penale atribuind fiecăruia definiția lor în l.engl.:

Pârât – „persoană chemată în judecată într-un proces civil printr-o acțiune introdusă de reclamant.”DJPp.221-Engl.-culprit,the accuse [http://dictionare.oceanus.ro/,http://dictionar.netflash.ro/romanenglez/?w=p%C3%A2r%C3%A2t&h=2]

inculpat – „persoană împotriva căreia a fost pusă în mișcare acțiunea penală și care este parte în procesul penal. Prevazut in sectiunea III, capitolul II, titlul I, art. 23, Codul de procedura penala, partea generala, persoana impotriva careia a fost pusa in miscare actiunea penala, moment din care acesta devine parte in procesul penal. -” DJP p. 132-Engl.- person indicted, defendant,culprit” [http://dictionare.oceanus.ro]

învinuit „persoană față de care se efectuează urmărirea penală, cât timp nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva sa.” DJP, p. 174-Calitate procesuala pe care o are faptuitorul odata cu declanșarea procesului penal, prevazută in secțiunea II, capitolul IV, titlul I, art. 229, Codul de procedura penală, partea speciala. Potrivit legii, persoana față de care se efectuează urmarirea penala se numeste invinuit cît timp nu a fost pusă in mișcare acțiunea penală impotriva sa.-engl.accused

infractor – „persoană care a săvârșit cu vinovăție vreuna din faptele pe care legea le pedepsește ca infracțiune consumată sau ca tentativă, ori care a participat la săvârșirea unei asemenea fapte ca autor, instigator sau complice.” Denumire generica care desemneaza persoana care a savarsit cu vinovatie o infractiune ori care a participat la comiterea ei ca autor, instigator sau complice. Infractorii poarta diverse denumiri: infractor primar, infractor de obicei, infractor de ocazie, infractor recidivist, infractor major, minor etc. DJP, p. 134engl.  Delinquent, offender,infringer of the law.

Termenul acuzat, ieșit din uzul legislației actuale românești, este inserat în DEX, cu sensul general ,,persoană învinuită de ceva; pârât; inculpat”. Între cuvintele din lexicul comun pot fi stabilite echivalențe sinonimice;însă nu corespund cu etapele procedurii penale.Astfel, putem stabili etapele acțiunii penale:

În funcție de caracterul penal al faptei, autorul acesteia este considerat făptuitor sau infractor („persoană care a săvârșit cu vinovăție vreuna din faptele pe care legea le pedepsește ca infracțiune consumată sau ca tentativă, ori care a participat la săvârșirea unei asemenea fapte ca autor, instigator sau complice”, [DJP, p.134].

Așadar putem afirma că Definițiile sunt de o mare diversitate; Definiția de tip enciclopedic are funcție normalizatoare și prescriptivă, plasându-se între lingvistică și epistemologia cunoașterii; Pentru a defini termeni, se apelează la alți termeni, exprimați printr-un cuvânt sau un ansamblu de cuvinte. Aceste propoziții conțin trei elemente:

a) definitul (definiendum), adică termenul pe care urmărim să-l definim ;

b) definitorul (definiens), adică acea parte prin care se definește; ex: Infractorul este persoana care a savarsit cu vinovatie o infractiune ori care a participat la comiterea ei ca autor, instigator sau complice.

Pentru a facilita înțelegerea corectă și completă a sensului unor cuvinte din vocabularul uzual, devenite termeni juridici, este utilizat procedeul definirii prin sinonimie (clauză,prevedere,stipulație-clause,stipulation;înțelegere, acord de voințe, contract, convenție,învoială–arrangement,convention,concord,agreement,understanding; comunicare, înștiințare, comunicat, anunțare, raport, știre, avizare, informare, declarație, depoziție, notificare, anunț-incercourse,communication,conveyance,notice,awareness, handbill,report,information,deposition,notification; prin calcuri lexicale tentativă de omor-omucidere-homicide,manslaughter,murder prin explicații, infractortor: violator al legii; -An offernder-anyone who breaks the law; prin echivalente ale formulelor latinești- arbitrium „arbitraj”, communio „indiviziune în cadrul unei proprietăți sau al unui drept”, laudum „hotărârea arbitrilor”, legatum „donație prin testament”, precarium „permisiune de a folosi temporar un lucru sau un drept”, prințipium „principiu”, profecticia „zestrea dată de tată sau de un străin”, solarium „taxă plătită, pentru dreptul de cultivare a unui teren, proprietarului acestuia”, vindicatio „reclamarea dreptului de proprietate asupra unui bun”) De asemenea, rămân neadaptate câteva construcții latinești (ab intestato „fără desemnarea moștenitorului”, imputatio iuria „imputarea dreptului”, in solidum „în comun”, jus virtuale „drept virtual asupra unui lucru”, mortis causa „din motive de deces”, res fungibiles „lucruri cheltuitoare”). Majoritatea termenilor de origine latină au reușit, însă, să fie adaptați (extract, plenipotent, pretendator, a publica, punct, servitute, sumă, termen, titlu, tractat, vistier) Iată câteva exemple de termeni latinești care și-au păstrat sensul în stilul juridico-administrativ actual cu aceeași formă: comisie, condiție, economie, declarație, execuție, informație, inspecție, intimat, investigație, intenție, proces, protecție, recurs, regulă, relație, arest, candidat, notar, prefect, decret, deliberat, dispoziție, lege, normă, paragraf, sarcină, extract, preambul, protocol, comisar, ministru, prefectură, poliție, populație. O categorie și mai largă de termeni sunt valabili și astăzi, fixându-se, însă sub altă formă: assistenție, apartinenție, acurație, autentificație, asigurație, aprobație, absenție, a aplicălui, a bonificălui, competenție, a comunicălui, cvalificație, compenzație, a declărălui, a dictălui, direptar, execuționalicesc, a exemenelui, equivalent, a formălui, interpretație, a leghitimălui, meliorație, multiplicație, proțădură, politicesc, prințipum, a publicălui, , sentenție, subșcripție, articuluș, decretum, tractatus, tituluș, a autenticălui, atestatum, lighitimație, orighinal, deputatus, inșpector, individum, status. [24, p. 167-199].

Definițiile pentru termenii juridici trebuie să cuprindă următoarele cerințe:

să indice caracteristicile (trăsăturile) constitutive ale unei noțiuni terminologice;

să fie univoce și să nu conțină expresii figurate, metafore etc.;

cu referire la definiendum și definiens – să fie la același nivel cantitativ;

să nu fie contradictorii (să corespundă realității obiective cognitive).

Unele definiții din enciclopedii sunt urmate și de etimologia cuvintelor, care dezvăluie esența și structura oricărui termen juridic. Conform celor constatate se observa că, pe parcursul dezvoltării unei limbi și al evoluției acesteia (precum și la interferența unei limbi cu alta), termenii nu-și pierd integral identitatea primordială și rezistă schimbărilor de orice nivel.

1.5 Limbaj comun vs limbaj specializat

Limbajele de specialitate sunt indisolubil legate de limbajul comun,deoarece utilizează aceeași fonetică și aceeași gramatică.Diferențele principale se manifestă la nivel de lexic.Cuvintele din lexicul de specialitate se grupează în sisteme lexicale,izolate de cuvintele din lexicul comun și sunt corelate între ele și cu alte cîmpuri noționale prin relații conceptuale foarte diferite.

Lexicul comun este format din totalitatea cuvintelor și îmbinărilor de cuvinte care se folosesc în mod curent,în timp ce lexicul specializat este format din cuvinte ce sînt legate de o activitate specifică, de un domeniu științifico-profesional și este folosit de un grup de vorbitori în cadrul unui domeniu social,profesional,cultural.Iată de ce putem spune ca lexicul de specialitate este un subsistem al lexicului lexicului comun constituiind un ansamblu lingvistic aparte,folosind ca bază în comunicarea între specialiștii unui domeniu.

Limba comună este reprezentată de totalitatea cuvintelor și îmbinărilor de cuvinte care se folosesc în mod curent, în timp ce lexicului specializat îi aparțin toate elementele lexicale care sunt, într-un mod sau altul, legate de o activitate specifică, de un domeniu științificoprofesional și care sunt folosite de un grup de vorbitori în comunicarea lor scrisă sau orală, în cadrul unui domeniu al existenței sociale, profesionale și culturale. El are o sferă de întrebuințare limitată și, în consecință, este înțeles doar de un grup social strict determinat. În cazul limbajului juridic, o legătură foarte strânsă între acesta și limba comună se stabilește la nivelul cuvintelor care au unul sau mai multe sensuri comune și un sens specializat: este vorba de cuvinte, în general, polisemantice, create fie prin dezvoltarea unui sens juridic, alături de sensul sau sensurile din limba comună (amprentă, incident, parchet),fie prin extensia semantică a anumitor termeni juridici prin excelență (alibi, crimă, pledoarie).

Există și termeni care au un sens juridic, precum și unul sau mai multe sensuri aparținând altor limbaje specializate (anchetă, ordonanță, recidivă) și termeni aparținând exclusiv limbajului juridic (achiesa, casație, extrăda).

Din punct de vedere teoretic, limbajul juridic are trei abordări: abordare lingvistică,

abordare juridică, abordare interdisciplinară.

Abordarea lingvistică descrie limbajul juridic sub aspect diacronic și sub aspect

sincronic.

Cercetările lingvistice de tip diacronic prezintă istoricul limbajului juridic începând cu primele pravile românești traduse și tipărite în Moldova și Muntenia la mijlocul secolului al XVII, continuând cu perioada 1780-1864/1865 (Pravilniceasca condică a lui Ipsilanti – promulgarea codurilor moderne ale României sub domnia lui A.I.Cuza) și până în prezent.

Cercetările lingvistice de tip sincronic prezintă limbajul juridic din perspectiva

lingvisticii tradiționale, structurale, precum stilistica funcțională, sociolingvistica,

psiholingvistica, analiza discursului, gramatica textului, teoria actelor de vorbire.

Abordarea juridică descrie limbajul juridic sub aspoect practic, de exemplu,

perfecționarea tehnicii legislative, redactarea diverselor tipuri de texte juridice, interpretarea textului legislativ de către specialiști, receptarea textului juridic de către nespecialiști.

Abordarea interdisciplinară a limbajului juridic a condus la conturarea a două noi

domenii de cercetare – lingvistică juridică și semiotică juridică.

Un studiu despre lingvistica juridică este realizat de Barbu Berceanu, prin care se

investighează modul în care dreptul folosește limba pentru a construi, pornind de la resursele acesteia, un limbaj specializat cum este limbajul juridic. În sfera de preocupări a lingvisticii juridice ar intra, așadar, studierea terminologiei juridice — „atît cea folosită de public, cît și cea de utilitate mai restrînsă, a specialiștilor și practicienilor dreptului […] în vederea alegerii termenilor cei mai economici și mai adecvați (ca apartenență semantică și ca posibilități flexionare) și a găsirii celei mai științifice definiții”, lingvisticii juridice revenindu-i și sarcina elaborării dicționarelor juridice.

O cercetare recentă în acest domeniu este cea a Teodorei Irinescu, care examinează în ce măsură normele juridice și actele de justiție respectă normele limbii literare moderne, precum și abaterile săvârșite de la ele, care îi știrbesc din claritate, precizie și accesibilate.

Limbajul juridic, ca modalitate specifică de exprimare, este format din elemente de

limbă comună și elemente care îi sunt specifice. Jean-Louis Sourioux și Pierre Lerat numesc acest aspect caracterul compozit al limbajului juridic, precizând că tocmai această caracteristică explică în mare parte un așa-numit „paradox” al dreptului: dreptul este un

fenomen social, precum limba însăși, însă el provoacă majorității oamenilor sentimentul că se află în fața unui limbaj inaccesibil; deși pare a fi foarte îngrijit, este în același timp foarte ermetic. Așa cum remarcă Jean-Claude Gémar, „juriștii practică un discurs adesea obscur și parcă deliberat încâlcit”. Gérard Cornu observă existența unui „ecran lingvistic” în cazul limbajului juridic, arătând că nu poate fi înțeles decât de specialiști în domeniu și că însăși existența lui se datorează faptului că nu este accesibil majorității membrilor comunități lingvistice. David Mellinkoff, analizează pentru limba engleză 22 de caracteristici ale limbajului juridic, pe care îl percepe ca fiind imprecis, dificil de abordat, nu numai pentru un profan, ci și pentru persoanele inițiate în domeniu. El califică acest limbaj ca fiind: greoi, neclar, pompos și vag. Stéphane Chatillon vorbește de „opacitatea vocabularului juridic”, precizând în același timp că orice domeniu de activitate are terminologia sa specifică, care nu este întotdeauna accesibilă profanilor.

Se consideră că limbajul specializat se deosebește de limbajul comun în principal din trei puncte de vedere: al utilizatorilor, al funcțiilor pe care le îndeplinește și al vocabularului.

Specialiștii, respectiv persoanele sau grupurile de persoane, care utilizează limbajul specializat, folosesc atunci când comunică între ei, limbajul general, dar în ceea ce privește transmiterea cunoștințelor de o anumită specialitate, a unui domeniu sau subdomeniu, ei formează un grup sau un cerc, mai larg sau mai restrâns, care se servește de un limbaj specializat pentru a atinge obiectivele activității lor speciale.

Se admite în general că principalele funcțiuni ale limbajului sunt de a comunica și de a reprezenta. În această privință limbajul specializat se apropie de cel general și este greu de a trasa o frontieră netă între cele două moduri de folosire a limbii. Totuși, în limbajul specializat, limba tinde să acorde un loc mai important funcțiunii de reprezentare. În plus, mai mult decât în limbajul general, limbajul specializat dă importanță mai mare funcțiilor cognitive și comunicative, respectiv definirii clare și transmiterii cunoștințelor.

Al treilea punct de vedere se referă la elementele care constituie textele și vorbirea specializată, acest fapt derivând din funcțiile cognitivă și comunicativă menționate. În afară de cuvintele limbajului general, vocabularul limbajului specializat conține termenii domeniului respectiv.

Aceste caracteristici ale limbajului specializat fac posibilă demarcarea mai clară dintre lexicologie și terminologie, conducând în același timp la definirea de unități lexicale, unități terminologice și unități lexicale și/sau terminologice.

Iata acest material puteti sa-l folositi ca punct de pornire pentru practica dvoastra!!!

Trebuie un pic de analizat mai detaliat și de adăugat concluzii!!!

1.6 Amenajarea lingvistică și standardizarea

Amenajarea lingvistică este o activitate care constă în dezvoltarea,ameliorarea și difuzarea terminologiei unui domeniu specializat.Această acțiune se face de către organe competente,care sunt deseori organisme internaționale.Jean Louis Rousseau[26 p.19-30] vorbește de o amenajare terminologică ca parte a amenajării lingvistice și o definește asa:” domeniul de intervenție al amenajării lingvistice ce vizează descrierea, modernizarea sau dezvoltarea terminologiilor, difuzarea lor socială în una sau mai multe limbi, pe care statul sau o persoana sociala cu autoritate menține utilizarea lor.”

Așa cum rezultă,amenajarea terminological se bazează pe o politică lingvistică și include toate aspectele activității terminologice,de la cercetare pînă la implantarea termenilor în sferele profesionale.

Vorbind de domeniile de specialitate,în această activitate sunt cuprinși atît lingviști cît și specialist în domeniu.

Standartizarea se face la următoarele nivele:

-la nivel de întreprindere sau grup de întreprinderi;

-la nivel de ramuri profesionale;

-la nivel institutional;

-la nivel national;

-la nivel international;

Prea mic, il scoateti si includeti materialul in alt subcapitol!!!

1.7 Relațiile termenului cu conceptul și cu alți termeni

Un termen dintr-un limbaj de specialitate ar trebui să fie,la modul ideal,monosemantic,transparent și explicit,fiecărui concept să-i corespundă un singur termen într-un anumit domeniu.Dar realitatea,din păcate,este altfel,căci termenii sunt în general mai puțini decît noțiunile pe care le denumesc.Avem de-a face cu un fenomen de polisemie a cărui primă cauză o putem găsi în modul de formare a termenilor noi care pornesc de la cuvinte deja existente în lexical comunsau care folosesc cuvinte din alte domenii pe care le respecializează.În același timp termenii pot fi create în parallel din mai multe surse,ajungîndu-se astfel la un fenomen de sinonimie.

polisemia – este un fenomen lingvistic foarte răspîndit în toate limbile.Este relația stabilită între semnificat și semnificant, atunci cînd unui semnificant îi corespund mai mulți semnificați.

În terminologie aceasta înseamna că un termen acoperă mai multe concepte.Existența polisemiei ne demonstrează că limbile de specialitate evoluează în strînsă legătură cu limba comună.Distingem polisemii interne, fapt remarcat de lingviști ca modalitatea prin care se dezvoltă mai multe sensuri ale aceluiași termen și/sau o polisemie externă, atunci când termenii intră în relație cu limba comună sau cu alte terminologii [27 p.114]. Studiile referitoare la polisemia internă au evidențiat o tipologie a celor mai frecvente relații de sens [27 p.120]. Polisemia coerentă,după Cornu [ 28, p. 68-75 apud Stoichițoiu-Ichim, A. 2006 p.121] este caracterizată prin relații logice evidente între sensuri ordonate [ 27 p.121].

Vorbind de prima categorie,de termenii care aparțin în același tim limbii comune și limbajului specializat ,menționăm că sunt cuvinte create prin dezvoltarea unui sens juridic sau prin extensia semantică a unor termeni.ex :alibi engl-cuvînt latinesc,-“în altă parte” sau”altul”,definit de DJ ca –“ defense claim that the accused was somewhere else at the time a crime was committed”-Ro- Dovadă de nevinovăție rezultată din constatarea că, la data săvârșirii infracțiunii, cel învinuit se afla în altă parte decât la locul săvârșirii ei.DEX.Tot aici putem menționa termenii din limbajul comun care au căpătat un sens juridic:a achita-DJ A gasi nevinovat pe cineva care este acuzat de o infractiune. A elibera , dezvinovați sau scoate de sub acuzație. A găsi pe un acuzat, nevinovat intr-un proces legal.- acquit– to legally find the innocence of a person charged with a crime. To set free, release or discharge from an obligation, burden or accusation. To find a defendant not guilty in a criminal trial. În limba franceză verbul acquitter este derivate al verbului quitte-care se trage din lat. med. quittus”eliberat de o obligație juridică sau financiară ”.Avînd sensuri mai vechi de:” a slobozi , a lichida, a onora, a plăti ,a număra,a plini, a răfui, a răspunde, a depune, a plăti, a vărsa, a scăpa”,Semnificația”a plăti o datorie” și-a pierdut orice aluzie juridică,însemnînd doar “a plăti”.Mai avem un sens argotic care semnifică”a ucide”.

Mai menționăm termini polisemantici cu sens aparent juridic dar care are alte sensuri în limbajele specializate,ex:anchetă- cercetare ordonată sau efectuată de o autoritate publică, pentru a clarifica împrejurările în care s-a produs un fapt și pentru a stabili răspunderile(DPP), Cercetare științifică făcută pe teren.DEX

Vorbim și de termenii folosiți numai de specialiștii în drept: rechizitoriu – “act de sesizare a instanței de judecată, întocmit de procuror, in cazul cînd din materialul de urmărire penală rezultă ca fapta există, că a fost săvarșită de invinuit sau inculpat si că acesta raspunde penal.Dacă acțiunea penală nu a fost pusă în mișcare in cursul urmăririi penale, dă rechizitoriul prin care se pune in mișcare acțiunea penală și dispune trimiterea în judecata.Daca acțiunea penală a fost pusă în mișcare in cursul urmăririi penale, dă rechizitoriu prin care dispune trimiterea în judecată.”DPP.” cuvântare a procurorului în care acesta expune, în fața instanțelor de judecată, punctele pe care se sprijină acuzarea./ act prin care procurorul deschide acțiunea penală împotriva infractorului și dispune trimiterea lui în judecată./acuzare gravă și violentă.”DEX,contumacie – absența de la judecată a unui inculpat, deși acesta a fost legal citat. In cazul in care instanța consideră că este necesară prezenta uneia din parțile lipsă, poate lua masuri pentru prezentarea acesteia, amînînd judecata. Neprezentarea parților citate legal nu impiedică judecarea cauzei.DTJ dol- (lat.dolus,”înșelăciune sau viclenie”)viciu de consimțămînt constînd în inducerea în eroare de către o persoană a altei persoane, prin folosirea unor mijloace viclene, pentru a o determina să incheie un act juridic, la care altfel acesta nu ar fi consimțit.DTJ.

sinonimia – este o relație la nivel de semnificant,între doi termeni care acoperă aceeași noțiune.Într-o perspectivă terminologică corectă,o astfel de definiție ar presupune existența unei sinonimii perfecte,dar și o raritate a fenomenului, tinzînd spre o denumire monoreferențială.

Un domeniu științific impune folosirea anumitor termeni ca fiind specifici ariei sale de preocupări pentru identificarea conceptelor cu care operează. De aceea, monosemia, moreferențialitatea și non-ambiguitatea sunt condiții fără de care nici o disciplină nu-și poate delimita locul în diversitatea sferei ocupaționale. Cu toate acestea, faptul că limbajul specializat este o parte a limbajului comun determină apariția unor cazuri speciale de sinonimie. Sursele sinonimiei în terminologie sunt:

eforturile specialiștilor de a crea termeni adecvați pentru situații/concepte noi care să exprime cât mai bine trăsăturile caracteristice, scopul, funcționarea acestora;

împrumuturile din limbile străine – dacă într-o limbă dată nu există unii termeni necesari, ei pot fi împrumutați din alte limbi, urmând ca mai târziu, odată ce conceptul este fixat, să fie înlocuit prin termeni formați prin folosirea radicalilor existenți în limba pusă în discuție;

calculii, proveniți din traducerea unor termeni existenți în alte limbi;

tendința de economie verbală, concretizată în eliminarea sau omisiunea unor secvențe lingvistice din componența sintagmelor.

Cercetătorii autohtoni consideră sinonimia nebinevenită în terminologie, reprezentînd

“un fenomen nefast pentru termeni, și spre deosebire de lexicul comun, ea

nu imbogățește, ci impiedică atît comprehensiunea noțională a termenului, cît și

penetrarea mesajului terminologic chiar într-un cerc restrîns de specialiști”[29, p.29]. Una din condițiile pe care trebuie să le îndeplinească terminologiile este absența sinoni

miei Bidu-Vrănceanu, A. [30, p.121].

În terminologia juridică, dacă doi sau mai mulți termeni din aceeași limbă

desemnează unul și același concept, atunci ei sunt considerați sinonime: prejudiciu-pierdere,pagubă,daună,rău,lezare;clauză – stipulare;. Prin urmare, dacă este vorba de același concept, sinonimele se pot inlocui unul cu altul fără a viola sensul mesajului [31,p.179]

antonimia – din perspectiva cercetării noastre, considerăm drept sinonime cel puțin doi

termeni juridici, exprimați în diferite moduri, dar intre care este stabilită

o identitate și o corespondență noțională (conceptuală), la inlocuirea reciprocă a

cărora nu se vor produce schimbări semantice in textul juridic.

Dacă fenomenul sinonimiei pornește de la analogie semantică, raporturile

antonimice se bazează pe opoziția semantică. Deseori, prin intermediul unui antonim

se ajunge la ințelegerea corectă a termenilor.

Doi termeni se consideră antonime dacă posedă semnificații contrare, direct

opuse. In cazul termenilor monosemici, antonimia este absolută și nu prezintă dificultăți.

Insă in cazul termenilor polisemici antonimia nu poate fi decat relativă, parțială

sau chiar aproximativă. Vom argumenta poziția noastră prin definițiile date in vocabularul juridic [31,p.690]. Deci, la prima lectură a articolului lexicografic constatăm că adjectivul principal este polisemic, avand șase sensuri fundamentale:

-principal-important;ant.secundar;

-principal-prioritar;ant.subsidiar;

-principal-inițial,inaugural;ant.incident;

Ca relație logico-lingvistică între sensuri contrare sau contradictorii – reprezintă o modalitate de organizare a limbajului juridic și, în același timp, de elucidare a sensului unor termeni/expresii puși în opoziție sub aspect formal. Acest tip de opoziție antrenează frecvent noțiuni-cheie din sfera dreptului reprezentând protagoniștii unor relații, operații sau activități juridice (donator-donatar; locator-locatar; mandant-mandatar; cumpărător-vânzător; accipiens-solvens; judecător-părți; autor-victimă, DJP) sau elemente/fațete constitutive ale unei realități sau instituții juridice: activ-pasiv [succesoral]; [prejudiciu] material/moral; [persoană] fizică/juridică (DDC).

Omonimia – Doi termeni sunt omonimi dacă au aceeași formădar reprezintă concepte total diferite.Acest fenomen se interesectează cu cel al polisemiei deoarece uneori este greu de stabilit dacă între două cuvinte cu formă fixă este o vre-o relație de conținut.În limba română în limba comună două cuvinte care fac parte din domenii diferite,dar se aseamănă după sens,sunt considerate poliseme.În terminologie există tendința de a considera aceste cazuri de omonimie,deoarece doi termeni,chiar dacă se aseamănă,din moment ce fac parte din domenii diferite acoperă concepte total diferite.În realitate este dificil de a face distincția în ambele cazuri.

Prezența fenomenelor polisemiei, sinonimiei, antonimiei și omonimiei în terminologia juridică demonstrează interdependența dreptului și limbii. Anume limba contribuie la realizarea și materializarea sistemului juridic în general. Important este ca

sinonimul să exprime același concept, iar substituirea termenului prin sinonim să

nu provoace modificări semantice in textul juridic specializat.

Prea putin material cu referire la engleză!!!! Capitolul I trebuie sa conțină cam 30– 40 pagini si inca vre-o 2 pagini de concluzii.

CAPITOLUL II STUDIUL LINGVISTIC ȘI TERMINOLOGIC AL TERMINOLOGIEI JURIDICE de redactat titlul, nu suna bine!

Capitolul al II-lea pune în vizor corpusul și sursele de cercetare în lucrul cu terminologia juridică, descrierea metodelor și procedeelor în cercetarea terminologică (documentarea, excerptarea și repertorierea(înregistrarea) termenilor, prognozarea și analiza termenilor, definitivarea și determinarea trăsăturilor funcțional-semantice, categorizarea și ierarhizarea, localizarea în sistem, procesul de traducere, evaluarea rezultatelor).

2.1 Limbajul Juridic; considerații metodologice și teoretice

„Orice limbaj nu este decât limba căreia

i se atribuie o destinație specială” Ion Coteanu

Limbajele specializate sau terminologiile sunt diversificate, individuale, relative

independente. Studiul lor presupune o abordare specială, proprie fiecărei terminologii

care își identifică, în primul rând, trăsăturile definitorii.

Limbajul juridic este determinat de contextul politic și socio-cultural în care este utilizat

și reflectă prin sistemul dreptului, în lingvistică, schimbările intervenite în societate.

Caracteristică este permanenta confruntare dintre tradiție și inovație, și a avut loc în direcția

asigurării proprietății, clarității și conciziei printr-un proces de unificare, specializare și

modernizare la toate nivelele. Din punct de vedere teoretic, limbajul juridic are trei abordări: abordare lingvistică, abordare juridică, abordare interdisciplinară.

Abordarea lingvistică descrie limbajul juridic sub aspect diacronic și sub aspect

sincronic.[32,p.73].

Cercetările lingvistice de tip diacronic prezintă istoricul limbajului juridic începând cu primele pravile românești traduse și tipărite în Moldova și Muntenia la mijlocul secolului al XVII, continuând cu perioada 1780-1864/1865 (Pravilniceasca condică a lui Ipsilanti -promulgarea codurilor moderne ale României sub domnia lui A.I. Cuza) și până în prezent.

Cercetările lingvistice de tip sincronic prezintă limbajul juridic din perspectiva

lingvisticii tradiționale, structurale, precum stilistica funcțională, sociolingvistica,

psiholingvistica, analiza discursului, gramatica textului, teoria actelor de vorbire.

Abordarea juridică descrie limbajul juridic sub aspoect practic, de exemplu,

perfecționarea tehnicii legislative, redactarea diverselor tipuri de texte juridice, interpretarea

textului legislativ de către specialiști, receptarea textului juridic de către nespecialiști.

Abordarea interdisciplinară a limbajului juridic a condus la conturarea a două noi

domenii de cercetare – lingvistică juridică și semiotică juridică.

Domeniul semioticii juridice vizează — din perspectiva lingvistului — descrierea discursului / textului juridic prin raportare la o gramatică și un dicționar de specialitate. În bibliografia românească[33], primul model semiotic aplicabil discursului juridic se găsește într-un studiu consacrat argumentării în domeniul dreptului. În sens strict, lingvistica juridică presupune examinarea celor două componente esențiale ale limbajului dreptului : vocabularul juridic și discursul juridic, domeniul ei fiind delimitat prin raportare la lingvistica generală și la știința dreptului.

Un studiu despre lingvistica juridică este realizat de Barbu Berceanu, prin care se

investighează modul în care dreptul folosește limba pentru a construi, pornind de la resursele acesteia, un limbaj specializat cum este limbajul juridic[34]. În sfera de preocupări a lingvisticii juridice ar intra, așadar, studierea terminologiei juridice — „atât cea folosită de public, cât și cea de utilitate mai restrânsă, a specialiștilor și practicienilor dreptului […] în vederea alegerii termenilor cei mai economici și mai adecvați (ca apartenență semantică și ca posibilități flexionare) și a găsirii celei mai științifice definiții”, lingvisticii juridice revenindu-i și sarcina elaborării dicționarelor juridice.

Disciplina care este numită lingvistică juridică sau jurilingvistică(« La linguistique juridique ou la jurilinguistique a déplacé le centre d’intérêt vers l’etude de tous les moyens linguistiques qu’utilise le droit, considérés sous le rapport de leur fonction, de leur structure, de leur style, de leur présentation, etc. L’objet de cette discipline est constitué de toutes les interactions du langage et du droit, c’est-à-dire aussi bien l’action du droit sur le langage que l’action du langage dans le droit. […] Cette discipline ambitionne d’être purement linguistique, se propose l’examen du langage de la norme, de la décision, de la convention, des déclarations, des négociations, des avis, des rapports, de l’enseignement du droit. Cependant, elle est également considérée comme une étude juridique par toutes les actions juridiques qui s’exercent sur la langue. La loi nomme les contrats et les délits, la loi consacre un terme de la langue usuelle avec un sens juridique, la pratique notariale élabore ses formules, etc. » [G. Cornu, Op. cit., p. 13.] Termenul jurilingvistică (< fr. jurilinguistique) a fost creat după modelul unor termeni precum : etnolingvistică, psiholingvistică, sociolingvistică.), inițiată în spațiul francofon de Gérard Cornu, Jean-Claude Gémar, Louis Jolicoeur, care își atribuie ca obiect de studiu, limbajul juridic sub cele două aspecte care îl definesc, și anume : terminologia juridică și discursul juridic. Acest domeniu începe să fie introdus și la noi prin studii și cercetări cu caracter interdisciplinar ce investighează modul în care dreptul folosește limba pentru a construi, pornind de la resursele acesteia, un limbaj specializat cum este limbajul juridic. În bibliografia românească, sintagma lingvistică juridică este atestată într-un studiu adresat juriștilor, studiu Teodorei Irinescu[35], care examinează în ce măsură normele juridice și actele de justiție respectă normele limbii literare moderne, precum și abaterile săvârșite de la ele, care îi știrbesc din claritate, precizie și accesibilate. realizat de Barbu Berceanu[34]. Potrivit autorului, această disciplină are ca obiect „activitatea lingvistică în domeniul dreptului, având în vedere cuvintele cu semnificație juridică, specifice vieții juridice”, fiind precis delimitată de „activitatea dreptului în domeniul lingvistic, drept care atribuie cuvintelor o valoare juridică independent de domeniul în care se aplică”. În sfera de preocupări a lingvisticii juridice ar intra, așadar, studierea terminologiei juridice — „atât cea folosită de public, cât și cea de utilitate mai restrânsă, a specialiștilor și practicienilor dreptului […] în vederea alegerii termenilor cei mai economici și mai adecvați (ca apartenență semantică și ca posibilități flexionare) și a găsirii celei mai științifice definiții”, lingvisticii juridice revenindu-i și sarcina elaborării dicționarelor juridice.

Limbajul juridic, ca modalitate specifică de exprimare, este format din elemente de

limbă comună și elemente care îi sunt specifice. Jean-Louis Sourioux și Pierre Lerat numesc acest aspect caracterul compozit al limbajului juridic, precizând că tocmai această caracteristică explică în mare parte un așa-numit „paradox” al dreptului: dreptul este un fenomen social, precum limba însăși, însă el provoacă majorității oamenilor sentimentul că se află în fața unui limbaj inaccesibil;[37] deși pare a fi foarte îngrijit, este în același timp foarte ermetic și aparent ambiguu. Așa cum remarcă Jean-Claude Gémar, „juriștii practică un discurs adesea obscur și parcă deliberat încâlcit”.[36] Gérard Cornu observă existența unui „ecran lingvistic” în cazul limbajului juridic, arătând că nu poate fi înțeles decât de specialiști în domeniu și că însăși existența lui se datorează faptului că nu este accesibil majorității membrilor comunități lingvistice. [28]. David Mellinkoff, analizează pentru limba engleză 22 de caracteristici ale limbajului juridic, pe care îl percepe ca fiind imprecis, dificil de abordat, nu numai pentru un profan, ci și pentru persoanele inițiate în domeniu. El califică acest limbaj ca fiind: greoi, neclar, pompos și vag. El constată:

“We lawyers do not write plain English. We use eight words to say what

could be said in two. We use arcane phrases to express commonplace

ideas. Seeking to be precise, we become redundant. Seeking to be

cautious, we become verbose. Our sentences twist on, phrase within clause

within clause, glazing the eyes and numbing the minds of our readers. The result is a writing style that has, according to one critic, four outstanding

characteristics. It is “(1) wordy, (2) unclear, (3) pompous, and (4) dull.”

Stéphane Chatillon vorbește de „opacitatea vocabularului juridic”, precizând în același timp că orice domeniu de activitate are terminologia sa specifică, care nu este întotdeauna accesibilă profanilor.

Cu privire la abordarea studiului terminologiei juridice, unii lingviști [37, p. 38. și 38,p.133] sunt de părere că alături de perspectiva diacronică, respectiv stabilirea etapelor de constituire a terminologiei juridice, de o deosebită importanță și utilitate este cercetarea inventarului de termeni juridici pentru diferite epoci și a funcționării lui sincronice.

Terminologia juridică clarifică în forma sa actuală „faptele” lingvistice cele mai importante care au avut loc anterior, studiul acestora interesând cu precădere istoria limbii. De asemenea, stadiul actual al terminologiei juridice se înscrie într-o fază determinată de evoluția acesteia, fiind expresia cercetării sincronice, în timp ce istoria acesteia ține de diacronie. Este vorba, așadar, de două abordări metodologice diferite.

Stilul juridic pare cel mai omogen, în raport cu alte variante stilistice unde intervin anumite diferențieri determinate fie de specificul domeniului sociocultural, pe care îl oglindește din punct de vedere lingvistic, fie de sensul derulării relației între cetățean și instituția publică. Se disting cel puțin trei variante lingvistice interne, dintre care primele două interesează limbajul juridic propriu-zis:

– variantă conservatoare, specifică limbii textelor juridice: caracterul său impersonal se

datorează faptului că raportul cetățean – instituție publică are un sens unic, îndreptat spre individ;

– variantă oratorică: de această dată, relația cetățean – instituție public are un sens dublu.

Este varianta cea mai deschisă pentru manifestările stilistice individuale pentru că organizarea discursului e îndreptată în mod esențial spre destinatar. În acest proces intervine o componentă persuasivă care ține de personalitatea emițătorului ce iese sau tinde să iasă din anonimat;

– ultima variantă a stilului juridic este determinată de relațiile sociale dezvoltate în două sensuri. Ea este mai puțin rigidă din punct de vedere al organizării relativ deschise a variantelor stilistice individuale ale destinatarului în primul rând, dar și al emițătorului, la un nivel mai puțin important.

Locuțiunea „limbaj juridic” definește varietatea de discursuri-textuale

utilizate în domeniul reațiilor oficiale(discurs juridic DJ) având în comun un set de caracteristici lingvistice și stilistice, iar individualizarea acestora se realizează în funcție de criteriul pragmatic.

Unii cercetători lingviști consideră limbajul juridic o variantă a stilului administrativ (Coteanu, Diaconescu etc.)[39-41], dar în opinia noastră, limbajul juridic se delimitează de cel administrativ în sensul invers, și anume limbajul administrativ este derivat din limbajul juridic, mai mult decât atât, este subordonat acestuia din urmă.

În urma procedurii de comparație asemănări și deosebiri, determinate de funcția lor socială.

În acest fel,actul juridic este subordonat legii,avînd rolul de a face textul legislativ mai explicit; textul administrativ este mai larg și mai divers, este polivalent, evocând și alte texte, pe când textul legislativ are referință unică, este necesar și închis; [40]

Lingvistica juridică înglobează studiul limbajului juridic. Unii specialiști au făcut diferența între limbajul dreptului și limbajul juridic[42], alții au considerat sintagma „limbajul dreptului”drept un termen generic[Gérard Cornu– op.cit., p.11 ] pentru cele patru tipuri de limbaje: limbajul legislativ,limbajul jurisdicțional, limbajul doctrinal și limbajul cutumiar, tipologie preluatăde un alt autor Jerzy Wroblewski[43] împarte limbajul dreptului în patru limbaje juridice: limbaj legal (cel în care se formulează legile), limbaj juridic jurisprudențial, limbaj juridic științific (cel al științei juridice) și limbajjuridic comun (folosit în celelalte discursuri din domeniul dreptului, de către specialiști pentru nevoile lor profesionale: avocați, notari sau limbajul folosit în societate pentru a vorbi despre drept,

despre legi și despre aplicarea lor). )și chiar amplificată de altul[Gérard Cornu(op.cit.,p.11] adaugă un al cincilea tip: limbajul administrativ, prin care se realizează pledoarii, rapoarte, notificări. )

Vocabularul juridic reprezintă, în cadrul unei limbi, ansamblul termenilor care au, în această limbă, una sau mai multe accepții, semnificații juridice. Prin urmare, vocabularul juridic românesc reprezintă ansamblul termenilor limbii române care primesc de la știința dreptului unul sau mai multe sensuri și care sunt utilizați în domeniul juridic.

Este evident că vocabularul juridic nu se limitează doar la termenii cu apartenență juridică exclusivă. El se extinde asupra tuturor cuvintelor pe care-l folosește dreptul într-o accepție care-i este proprie și înglobează toți termenii care, având cel puțin un sens în folosirea obișnuităși cel puțin un sens diferit referitor la drept, sunt marcați prin polisemie, mai exact prin aceastăpolisemie care ar putea fi numităexternă([28, p.14] (spre deosebire de polisemia internă– în cazul termenilor juridici care au mai multe sensuri în domeniul dreptului). Termenii cu dublă apartenențăsunt mult mai numeroși decât termenii cu apartenență juridică exclusivă. Altfel spus, vocabularul juridic românesc cuprinde toate unitățile lexicale ale limbii române care au cel puțin un sens juridic.

Unii autori consideră că vocabularul juridic poate fi structurat în trei componente principale:

a) terminologia juridică, adică ansamblul cuvintelor care constituie limbajul de specialitate juridică. Proveniența acestor cuvinte o reprezintvocabularul comun, de unde au fost preluate, dar de care se diferențiază, prin atribuirea unei semnificații juridice, realizându-se astfel o reconversie semantică juridică;

b) cuvintele din limbajul curent, când sunt folosite în domeniul juridic;

c) cuvinte provenite din alte discipline științifice [A se vedea J.L. Berger,44, p 224 ].

Studiul limbajului juridic conduce la întrebarea, în ce măsură acesta diferă de limbajul general (comun ) și unde se află linia de separare dintre cele două. Să nu uităm că în realitate există diferite limbaje de specialitate, corespunzătoare diferitelor discipline, care se intersectează între ele, acestea la rândul lor intersectându-se cu limbajul general(comun), cu care au unele părți comune.

Se consideră că limbajul juridic se deosebește de limbajul general în principal din trei puncte de vedere: al utilizatorilor, al funcțiilor pe care le îndeplinește și al vocabularului.

Utilizatorii. Specialiștii, respectiv persoanele sau grupurile de persoane, care utilizează limbajul specializat, folosesc atunci când comunică între ei, limbajul general, dar în ceea ce privește transmiterea cunoștințelor de o anumită specialitate, a unui domeniu sau subdomeniu, ei formează un grup sau un cerc, mai larg sau mai restrâns, care se servește de un limbaj specializat pentru a atinge obiectivele activității lor speciale.

Funcțiile. Se admite în general că principalele funcțiuni ale limbajului sunt de a comunica și de a reprezenta. În această privință limbajul specializat se apropie de cel general și este greu de a trasa o frontieră netă între cele două moduri de folosire a limbii. Totuși, în limbajul specializat, limba tinde să acorde un loc mai important funcțiunii de reprezentare. În plus, mai mult decât în limbajul general, limbajul specializat dă importanță mai mare funcțiilor cognitive și comunicative, respectiv definirii clare și transmiterii cunoștințelor.

Vocabularul. Al treilea punct de vedere se referă la elementele care constituie textele și vorbirea specializată, acest fapt derivând din funcțiile cognitivă și comunicativă menționate. În afară de cuvintele limbajului general, vocabularul limbajului specializat conține termenii domeniului respectiv.

Aceste caracteristici ale limbajului specializat fac posibilă demarcarea mai clară dintre lexicologie și terminologie, conducând în același timp la definirea de unități lexicale, unități terminologice și unități lexicale și/sau terminologice.

Foarte buna informatie!!!

2.2 Evoluția istorică a terminologiei

Întemeierea și dezvoltarea terminologiei e legată de Cercul de la Viena și de E. Wüster, care a înființat institutul internațional INFOTERM și a fundat știința termenilor  sau V.G.T.T. (Vienna General Theory of terms). Ideile de bază ale acestei orientări pot fi găsite în Manifestul Cercului de la Viena ([60] v. ediția franceză 1985). Postulatele V.G.T.T. sunt produse sub formă de norme de ISO-1087. Wüster și adepții săi postulează unitatea științei și, din această cauză, diminuează până la zero importanța lingvisticii, stabilind ca limbaj unificator logica[45]. Ca ideologi ai universalismului, reprezentanții V.G.T.T. urmăresc să unifice ansamblul disciplinelor științifice. Adoptă o poziție terminologică strictă, după care conceptele științifice sunt incompatibile cu cele ale lumii cotidiene (poziția care nu coincide cu interpretări actuale ale terminologiei, inclusiv cu cea pe care ne situăm). Pentru a rezolva problema difuzării internaționale a științelor V.G.T.T. stabilesc norme internaționale (nomele ISO), care preced elaborarea terminologiilor și care permit echivalența precisă de la o limbă la alta; aceste norme, admise de colectivitățile științifice și tehnice realizează unitatea dorită pentru știință.

De-a lungul anilor, au mai apărut pe rînd școli care studiază din perspective diferite obiectul terminologiei.Asrfel, înafară de INFOTERM care funcționează la Viena, au mai apărut Școala de la Praga, Școala din Rusia, cea de la Québec și diverse asociații internaționale de lucru efectiv: TERMNET (Rețeaua Internațională de Terminologie) tot de la Viena, Asociația pentru Terminologie și transfer de Cunoștințe de la Trier, TERMCAT(Centrul de Terminologie Catalană) de la Barcelona,TERMIP (Asociația de Terminologie Portugheză) și ILTEC(Institutul Lingvistic de Terminologie și Calculatoare), ambele de la Lisabona și, nu în ultimul rînd, Asociația de Terminologie TERMROM de la București[68].

Eugen Wüster, fondatorul școlii de la Viena, este considerat „tatăl” terminologiei moderne. În teza sa de doctorat despre standardizarea vocabularelor specializate, terminologul austriac susține că terminologia constituie un instrument de eliminare a ambiguității în comunicarea științificăși tehnică. Sub puternica influență a școlii de la Viena, disciplina terminologiei a fost, astfel, redusăla un ansamblu de prin

cipii de standardizare. La ora actuală, ideile lui Eugen Wüster sunt reconsiderate de o serie de specialiști în terminologie, din cauza caracterului lor reducționist și idealist: 1)ignorarea aspectelor sintactice, 2) negarea variației, 3) netratarea aspectel

or comunicative ale termenilor, 4) lipsa de interes pentru studierea evoluției termenilor

și conceptelor.

Pe poziția V.G.T.T. se situează și alți cercetători de referință în dezvoltarea terminologiei cum ar fi H. Felber [46]; totuși, acest autor admite că terminologia este un domeniu interdisciplinar și transdisciplinar.

Un rol important în evoluția lingvisticii l-a avut savantul elvețian Ferdinand de Saussure, care prin lucrarea Curs de lingvistică generală a pus bazele lingvisticii moderne[47].

Primele încercări de formulare a fundamentelor teoretice ale terminologiei sunt abia din anii 1930, când știința și tehnologia au început să formeze o parte esențială a existenței, iar termenii și exprimările folosite în limbajele de specialitate au început să aibă o importanță primordială. Pentru a fi eficace comunicarea între specialiști, a devenit necesar să se facă un limbaj clar și precis.

Întemeietorii terminologiei moderne sunt austriacul Eugen Wüster și sovieticul D.S. Lotte [48],[49], pentru ca mai apoi să apară preocupări în ceea ce privește studiul terminologiei și în alte țări din Europa și chiar de peste Ocean: fosta Cehoslovacie, Belgia, Luxemburg, Franța, Marea Britanie și Quebec. În 1936 este creată Asociația Internațională de Standardizare (ISA) care mai apoi va deveni, în 1947, Organizația Internațională de Standardizare (ISO). Bazele teoretice ale terminologiei moderne sunt puse în anii ’70, în cadrul eforturilor de amenajare lingvistică din Quebec și tot atunci vor fi stabilite legături solide între terminologie și lingvistică. Tot în anii ’70, preocupările pentru terminologie au dat naștere unor bănci de date terminologice cum ar fi cele create în cadrul organismelor Infoterm și Termnet. Terminologia relativ empirică a anilor ’30 s-a transformat astăzi într-o disciplină cu un loc legitim în rândul științelor limbajului.

Wüster fiind reprezentantul cel mai semnificativ al școlii germano-austriece, publicațiile sale având o influență deosebită și în zilele noastre. El este cel care a încercat să pună bazele unui studiu științific al terminologiei putând astfel fi considerat părintele terminologiei moderne.

Wüster consideră terminologia o ramură a lingvisticii aplicate și reproșează lingviș-

tilor faptul că aceștia au considerat că limbile de specialitate sunt creații artificiale. Tot la Wüster întâlnim și ideea de standardizare, prin care se înțelege eliminarea denominărilor plurivalente, dar și a denominărilor multiple ale aceleiași noțiuni. Existența sinonimelor, omonimelor și cuvintelor polisemantice în limba comunăeste justificată de nevoia de a ameliorastilul, dar în limbile de specialitate, acestea nu-și au locul.

Lucrarea sa cea mai de seamă este Die internationale Sprachnormung in der Technik, besonders in der Elektronik, publicată în 1931 [50], în care terminologia este considerată un instrument de eliminare a ambiguităților în comunicările științifice și tehnice.

Pe baza acestei lucrări, tradusă în mai multe limbi, a început o activitate terminologică în diferite țări, în unele din acestea formându-se adevărate școli terminologice.

În apărut o altă lucrare de referință, elaborată de Eugen Wüster The Machine Tool. An interlingual dictionary of basic concepts [51].

În anii 1980 s-a generalizat activitatea de terminologie, aceasta constituindu-se într-o disciplină universală, luând o mare dezvoltare în lume.

Promovând o conceptologie universală, care ar permite unificarea internațională a noțiunilor și termenilor, E. Wüster dorea să elimine, în primul rând, ambiguitatea din comunicarea tehnico-științifică. Cu toate acestea, dicționarul elaborat de autor nu a rezolvat această problemă, fapt recunoscut chiar de E. Wüster. Actualmente, băncile de date terminologice se străduiesc să umple acest gol, deși nu toate domeniile activității umane sunt supuse unei analize profunde din punctul de vedere al terminologiilor acestora.

Actuala dezvoltare a bazelor și băncilor de date este condiționată, în principal, de doi factori:

1) progresul înregistrat de noile tehnologii informaționale;

2) internaționalizarea schimbului permanent de informații în societate.

Crearea băncilor și bazelor de date terminologice a fost inițiată atât de instituții publice, cât și de companii particulare.

Cele mai importante idei ale școlii germano-austriece:

1. Sistemul noțional este fundamental în terminologie: noțiunile sunt cele clasate mai întîi, apoi denominările.

2. Un sistem de noțiuni este un sistem logic cu ierarhizare structurală; noțiunile se delimitează unele de altele în funcție de anumite raporturi stabilite pe două axe: una orizontală (înțelegerea) și una verticală (extensia). Un sistem de noțiuni nu se definește decât în funcție de un domeniu.

3. Univocitatea este o caracteristică fundamentală a termenului, adică raportul care se stabilește între noțiune și denominare este întotdeauna în principiu monoreferențial – ceea ce implică respingerea sinonimiei (în afara cazurilor excepționale) și necesitatea standardizării terminologice.

4. Definiția ocupă în terminologie un loc preponderent: ea permite delimitarea noțiunii (nu termenul este cel care face obiectul definiției). Lui Eugen Wüster i se datorează mai ales stabilirea unor principii metodologice foarte stricte, care au ca scop garantarea unei calități uniforme a definițiilor în terminologie.

5. Documentarea constituie o parte indispensabilă oricărei lucrări terminologice. De asemenea, indispensabile sunt și știința precum și tehnica clasificării.

6. Știința terminologiei se aplică pe două niveluri: pe cel al totalității terminologiilor și pe cel al terminologiilor speciale.

7. Pentru a produce ansambluri terminologice care să ducă efectiv la facilitarea comunicării, trebuie standardizate metodele lexicografiei terminologice

Școala sovietică debutează la începutul anilor ’30, iar reprezentantul cel mai de seamă al acestei școli este D.S. Lotte [48],[49]. Lotte a contribuit din plin la difuzarea teoriilor terminologului vienez, dar există o diferență între cei doi în ceea ce privește abordarea lingvistică a fenomenului terminologic. Wüster separă net lexicul de gramatică pentru a se ocupa doar de termeni, pe când Lotte recunoaște importanța contextului și a discursului în cadrul căruia termenul își capătă valoarea.

Lotte nu separă atât de drastic limba comună de limba de specialitate, considerând că un termen care apare în limba comună nu pierde cu nimic din calitatea sa de termen.

În ceea ce privește standardizarea, abordarea sovietică este adepta unei atitudini prudente și atente, care o va apropia de strategiile franceze și canadiene din acest domeniu. Pentru Lotte, rigoarea este pe primul loc în terminologie, iar termenul, numit de el unealtă a gândirii științifice, are un rol cognitiv.

O altă diferență față de școala germano-austriacă este aceea că aceasta din urmă consideră definiția ca punct de trecere obligatoriu al cercetării terminologice, pe când școala sovietică, respinge ideea conform căreia termenul ar avea în mod necesar o definiție, fiind în favoarea unei informații de tip contextual (termenul putând avea mai multe definiții). De asemenea, școala sovietică se preocupă de cauzele și factorii de succes și de primire a neologismelor în limbă.

Din lucrările reprezentanților școlii sovietice se desprind următoarele idei directoare:

1. Terminologia este o disciplină aplicată în sensul că ea caută soluții la probleme practice puse de denominarea noțiunilor în domeniile științifice și tehnice. Aceste probleme se referă în special la creația neologică și la standardizarea terminologiei atât în limba rusă, cât și în alte limbi ale URSS-ului.

2. Cum obiectul terminologiei ține de limbaj, soluțiile ar trebui să facă apel la lingvistică: de unde rezultă o viziune mult prea lingvistică asupra terminologiei și o influență mai puțin importantă a filozofiei decât la cercetătorii germano-austrieci. Această viziune se traduce printr-o abordare diferită în ceea ce privește metodele de lucru. În timp ce la Wüster [50],[51], clasificarea noțiunilor se face înainte de clasificarea denominărilor, sovieticii, dimpotrivă, construiesc un sistem noțional plecând de la elemente lingvistice (considerate, prin ipoteză, termeni) ale unui domeniu, pentru a reveni la definirea noțiunilor, iar apoi la stabilirea termenilor.

3. Problemele terminologice sunt de ordin socio-cultural și demne, în consecință, de a fi integrate în cercetarea universitară. Astfel se explică faptul că cercetătorii sovietici care se ocupă de terminologie țin fie de o universitate, fie de Academia de Științe a fostei URSS. Primul Colocviu sovietic de terminologie, organizat de Academia de Stiințe, a avut loc în 1959.

4. Reprezentanții grupului sovietic au manifestat încă de la început un interes considerabil pentru problemele fundamentale, care constituie încă obiectul de studiu al lucrărilor de cercetare în mediile terminologice internaționale. Printre aceste probleme se numără :

– decuparea termenului,

– specificitatea termenului (opoziția termen/cuvânt din limba comună/sintagmă a discursului),

– noțiunea în terminologie,

– definirea terminologiei – locul ei alături de celelalte discipline,

– distincția între terminologie și nomenclatură.

5. În domeniul standardizării terminologice, fenomen de ordin socio-lingvistic, abordarea sovietică promovează o atitudine prudentă și atentă, ceea ce nu se poate spune despre Franța și Québec, care au stabilit o distincție importantă între recomandarea și standardizarea unui termen sau a unui ansamblu dat de termeni.

Rotislav Kocourek -cel mai important reprezentant al școlii cehoslovace ce s-a format și ea la începutul anilor ’30. Lucrările de terminologie se leagă de protejarea celor două limbi, respectiv culturi.

O orientare modernă în terminologie este reprezentată de R Kocourek [52]. În această orientarea se depășește poziția terminologiei clasice (care ignoră dimensiunea sintactică a lexicului, ceea ce face din terminologii cataloage inerte) și se preconizează descrierea textelor; sunt urmăriți termenii cu distribuție regulată în texte (izotopie generică) și termenii cu distribuție neregulată (molecule semice). Se consideră că preocuparea pentru texte trebuie să conducă la reconsiderarea unor principii ale terminologiei.

Temele cele mai des abordate de către cercetătorii cehoslovaci sunt următoarele :

1. Standardizarea lingvistică (inclusiv standardizarea terminologică) pe plan național și standardizarea terminologică pe plan internațional.

2. Abordarea problemelor terminologice din punct de vedere lingvistic, nu fără legătură de altfel cu tradiția structuralistă a Școlii lingvistice de la Praga.

3. Specificitatea termenului și tipul special de relație pe care semnul terminologic ne permite să-l observăm între noțiune și denominare.

Primele încercări de a păstra un nivel de calitate a limbii franceze egal cu cel al limbii vorbite la Paris a fost stabilit în 1961, cînd s-a înființat Oficiul limbii franceze.

Au fost numeroase încercări(1969,1974) de a de a vota si de a promova limba franceză ca limbă de lucru și semnalizarea apariției conceptuli francizarea întreprinderii.

Din 1974 datează principiile directoare ale standardizării terminologice la nivel oficial și obligativitatea întreprinderilor de a se franciza.

Legislația lingvistică în Quebec nu este cu adevărat completă decât în 1977, odată cu apariția Cartei limbii franceze, lege care se ocupă atât de statutul limbii franceze cât și de amenajarea ei.

Principalele tendințe manifestate în lucrările canadiene :

1. Noțiunea, ca în cazul celorlalte școli, este considerată fundamentală în terminologie. Este unitatea noțională care constituie obiectul clasificării și al definiției; ea este cea care servește drept punct de plecare al denominării; noțiunea este cea la care ne referim în terminologia comparată (bilingvă). De altfel, dacă lucrările terminologice se bazează, în esență, cât privește aspectul tematic, pe sisteme ierarhizate de noțiuni, punctul de plecare al demersului este de ordin onomaseologic. În sfârșit, relația de univocitate ce caracterizează raporturile dintre noțiune și denominare constituie un postulat fundamental.

2. Termenul este în special un semn lingvistic cu dublă fațetă (noțiune și denominare), care face parte dintr-un ansamblu noțional dat și care se definește în raport cu acest ansamblu într-un domeniu științific sau tehnic excluzând limba comună.

Distincția termen – non-termen, cât și problemele sintagmaticii terminologice au fost studiate, în special de Auger [53].

3. Definirea terminologiei constituie o preocupare importantă a gruplui canadian, căci există în zona francofonă din Estul Canadei un număr considerabil de terminologi care lucrează în toate domeniile. În 1975, Regia Limbii Franceze organiza un colocviu internațional pe această temă. Participanții (în jur de 40) au căzut de acord că nu poate exista o definiție unică a terminologiei.

4. Standardizarea terminologică este concepută într-o perspectivă sociolingvistică. Pentru Oficiul Limbii Franceze, care are rolul de a standardiza limba franceză, distincția între standardizare și recomandare constituie un principiu fundamental de care Comisia de terminologie trebuie să țină cont în lucrările sale.

5. Lucrările terminologice, cele privitoare la Consiliul Limbii Franceze și Oficiul Limbii Franceze din Québec, se integrează într-o politică de planificare lingvistică. Acest aspect a fost subliniat prin organizarea a două colocvii, ale căror anale au fost publicate în 1980: „Statul și planificarea lingvistică” și „Calitatea limbii…după Legea .

6. Grupul canadian din Québec s-a dedicat unor importante lucrări de cercetare în neologie terminologică; aceste lucrări au permis punerea la punct a unei metode de lucru riguroase prezentată în lucrarea lui Boulanger [54].

Școala franceză este marcată de înființarea în 1968 a consiliul internațional al limbii franceze (CILF), una din cele mai vechi instituții ale francofoniei,începutul unei politici terminologice în Franța.

Școala franceză mai este și de figuri importante precum Luis Guilbert[55], care a elaborat fundamentele unei teorii a derivării lexicale și a avut o contribuție importantă în studiile făcute asupra neologiei. El a scos în relief caracterul social al terminologiei, atrăgând atenția asupra rolului său fundamental, acela de a răspunde nevoilor de exprimare ale utilizatorilor. De asemenea, el atrage atenția asupra importanței contextului situațional în care se află termenii.

Trebuie amintite aici și lucrările lui Alain Rey [4], [56] a cărui conceptie despre terminologie este inspirată atât din filozofie, cât și din lexicologie. El și-a exprimat ideile în numeroase colocvii de terminologie în Franța și în Canada.

Sunt de menționat, de asemenea, numeroasele lucrări ale Josettei Rey-Debove[58] în domeniile conexe ale lexicologiei și lexicografiei. Și alți cercetători francezi s-au interesat de terminologie, cum ar fi J. Dubois [57].

Cercetătorul britanic preocupați de terminologie ca disciplină a fost Juan Carlos Sager[59] împreună cu membrii echipei sale de la Centre for Computational Linguistics.

Se tratează noțiuni fundamentale precum distincția dintre termen-non-termen,limbaje de specialitate, dar si sisteme de clasificare și bănci de date.Se mai menționează metode de cercetare și utilizare a terminologiilor ca ghid de lucru,cursuri și programe de formare,documente cu conținut terminologic, norme naționale/internaționale referitoare la produse și procedee, manuale, cataloage, cărți, reviste de specialitate, vocabular, glosare, lexicuro, dicționare, și bănci de date.

Lingviștii români sunt interesați de studiul terminologiei din perspectivă lingvistică

de tip diacronic. Definitorii în conturarea limbajului de specialitate sunt considerate cercetările consacrate formării și evoluției terminologiilor. Însă, după1990, majoritatea cercetătorilor relevă importanța studiilor terminologice de tip sincronic. Tendințele actuale se afirmăcu vigoare pentru a resitua studiul terminologiilor în cadrul lingvisticii aplicative și descriptive. Ele denunță prea numeroasele contradicții între axiomele fondatoare simpliste și realitatea limbajelor de specialitate. Noile tendințe în terminologie se preocupă de noi baze teoretice și de noi metode de reprezentare a termenilor și conceptelor. Limbajul specializat nu mai este considerat un sistem independent de sistemul lingvistic, el este o parte integrantăa acestuia și raportul între termen și concept este departe de a fi univoc așa cum consideră terminologii tradiționaliști.

În prezent, teoria generală a terminologiei (TGT), limitată la principiile de normalizare,

este reconsiderată de socioterminologie care este fondată pe o luare în considerare a societății unde evoluează terminologia, pe o circulație a conceptelor și a termenilor și pe transformările lor continue.

În Republica Moldova este prezent Centrul Național de Terminologie(CNT), înființat la 30 octombrie 1989 prin hotărâre de guvern, care este cea mai importantă instituție de cercetare și implementare a terminologiilor speciale în structurile administrative, economice, sociale etc. ale RM. Obiectivul prioritar al CNT este favorizarea funcționării limbii oficiale a statului în toate sferele de activitate. Printre cele mai importante direcții de activitate ale CNT desprindem următoarele: cercetări teoretice și aplicate în domeniul terminologiei,traduceri specializate, redactări de documente normative, elaborare de glosare terminologice, creare de baze de date terminologice (BDT). Astfel, CNT dispune de o BDT disponibilă pentru consultarea publicului larg [62]

Alegerea școlilor terminologice se motivează prin:

– specificul domeniului de cercetare al prezentei teze(limbi germanice)

– statutul privilegiat al limbii franceze în domeniul dreptului

– gradul de extindere a francofoniei în RM

– statutul de limbi oficiale ale UE (pentru limbile engleză, franceză, română);

-prezența limbii ruse în spațiul comunicării societale în RM.

2.3 Procedeele de formare a terminologiei juridice

Dreptul ar putea fi definit ca ansamblu de reguli scrise, impuse de cutumă sau jurisprudență, menite să organizeze viața în societate. Aceasta înseamnă că principalul său rol constă în a stabili un cadru care să circumscrie raporturile și comportamentele membrilor societății, diversitatea acestor raporturi determinând efectivitatea dreptului.

Ca ansamblu de idei, noțiuni, concepte și principii, dreptul este o știință. Fiind o știință care are ca obiect de cercetare una din componentele majore ale societății — realitatea juridică — este o știință socială. Ca ansamblu de norme care organizează conviețuirea umană și îi statornicește principalele coordonate, orientând comportamentul uman și apărând societatea, este o tehnică. Ca ansamblu de procedee și mijloace folosite de legiuitor în selectarea cerințele tipice, dându-le expresie juridică, prin care judecătorul selectează norma sau normele spre a le aplica în procesul individualizării speței respective sau prin care avocatul selectează și expune argumentele necesare efectuării demonstrației în apărarea clientului său, dreptul este o artă. Dreptul ca știință și artă este o realitate oglindită în difiniția dată de Celsus, unul dintre cei mai mari juriști romani : ius est ars aequi et boni „arta a ceea ce este echitabil și util”.

Dreptul se constituie grosso modo din trei surse: legea, practica judiciară (jurisprudența)

și tradiția (cutuma). Fiecare societate își organizează sistemul juridic în funcție de concepția pecare o are asupra dreptății și de structura sociopolitică pe care o adoptă. Pe de altă parte, evoluția considerabilă a colaborării internaționale face posibilă și necesară apropierea și influența reciprocă a sistemelor de drept.

Termenii juridici sunt crea¸tii inten¸tionate: o autoritate (în calitate de institu¸tie sau ) recomanda˘ sau prescrie termenul standardizat, reprezentând, în acest mod, corespondența optimala˘ dintre concept și referent. Pentru crearea terminologiilor, această autoritate recurge la mijloace interne (derivare, compunere, terminologizare), la mijloace externe (împrumuturile neologice) sau la mijloace mixte (calcul). Spre deosebire de alte domenii de activitate, în drept, terminologia existenta˘ impune reguli de formare noilor termeni care trebuie să se integreze sistemului juridic.

Ca urmare a dezvoltării terminologiei ca știință și a intensei activități de standardizare a termenilor științifici și juridici, a început să se vorbească tot mai mult despre o așa numită dirijare a neonimiei, aménagement de la néonymie. În acest sens se preconizează organizarea, îndrumarea în procesul de creație și nu doar consemnarea termenilor nou creați. Această activitate este necesară, deoarece formația lingvistică a specialiștilor – creatori de termeni noi – este adesea redusă și, în orice caz, nu mai implică acea cunoaștere a limbilor clasice care au stat la baza formării terminologiei științifice și juridice. Prin standardizare, terminologii, lingviștii intervin după ce termenii circulă deja, corectând o utilizare greșită a lor, precizându-le sensul sau alegând între mai multe sinonime concurente.

Repertoriul vast de definiții juridice, în totalitatea lor, constituie terminologia uneia dintre cele mai vechi științe sociale, care este dreptul.

Fenomene lingvistice în contextul terminologizării

Prin terminologizare înțelegem un proces de circulație a unor cuvinte din lexicul comun (general) în limbajul de specialitate (referențial).

Termenii juridici pot fi clasificați și în funcție de modalitățile de formare a lor. Productivitatea acestora variază mult în funcție de domeniu, de epocă, de limbă.

Printre procedeele productive de formare a termenilor juridici enumerăm: derivarea, compunerea, conversiunea, împrumutul lingvistic, abrevierea, teminologizarea, determinologizarea ș.a.

Procedee în studierea comparată a vocabularului juridic servesc:

-analiza termenilor utilizați în domeniul dreptului și în limba literară;

-semantica unor termeni juridici folosiți în diferite ramuri ale dreptului.

sanction (engl.) –

1. sancțiune; sancționare; pedeapsă (drept penal)

2. aprobare; validare; autorizare; ratificare (drept constituțional)

detention (engl.)

1.detenție; detențiune; captivitate (drept penal)

2. deținere de hârtii de valoare (drept civil)

mandate (engl.):

mandat; împuternicire (drept civil)

mandat de deputat, senator (drept constituțional)

mandat de plată, de virament (drept comercial)

mandat de arestare (drept penal)

Termenii juridici, în acest sens, apar din diverse cauze: nevoile sociale, morale, economice, religioase, ca forțe impersonale ale legislațiilor, dar și ale reacțiilor judiciare, ale cauzelor abrogatorii sau ale reformelor complementare necesare pentru armonizarea unui sistem juridic.

Terminologizarea, o sursa˘ inepuizabila˘ de termeni noi, constă în atribuirea unui cuvânt din lexicul general a unui sens specializat, unic, ob¸tinând astfel statutul de termen dintr-un domeniu de activitate s¸tiin¸tifica˘ sau tehnica˘ . În domeniul dreptului, aceasta˘ metoda˘ este foarte productiva˘ : abuz, articol, autor, bănuit, cauză, complice, înșelăciune, plîngere.

Terminologia juridica˘ a evoluat s¸i evolueaza˘ în strânsa˘ legătura˘ cu societatea. Drept rezultat, pentru a fi mai aproape de oameni, vocabularul juridic se formeaza˘ de la cuvinte din lexicul limbii comune. Astfel, cuvintele cu sensuri multiple (polisemantice) din vocabularul general devin termeni juridici prin delimitarea și precizarea sensului sau prin selectarea unui sens între mai multe posibile. De exemplu, cuvântul tăcere are în DEX sensurile: «1. faptul de a ta˘ cea; 2. pauza˘ , întrerupere mai lunga˘ într-o discu¸tie; 3. fig. indiferen¸ta˘ , 4. fig. lipsa˘ de afirmare, de manifestare; apatie, amor¸tire». Unicul sens al termenului juridic tăcere a fost selectat dintre sensurile figurate ale cuvântului din vocabularul general: «tăcere (în dreptul interna¸tional): absența unei atitudini exprese a

unei pa˘ r¸ti asupra unor fapte juridice care apar în procesul raporturilor juridice.» DDI.

În terminologia juridica˘ , distingem doua˘ metode prin care se formeaza˘ noi termeni din lexicul general:

Restrîngerea sensului: cuvinte din fondul vechi sau neologisme cu o semnifica¸tie generica˘ dobîndesc un sens specializat:

abatere- «încălcare a unei dispozi¸tii legale, prezentând un grad de pericol social mai redus decît infrac¸tiunea s¸i pentru care de prevăd sanc¸tiuni nepenale»DJP

Martor – persoană care are cunos¸tin¸ta˘ despre vre-o fapta˘ sau despre vre-o împrejurare de naturaă să servească în aflarea adevărului în procesul penal s¸i care poate fi ascultata˘ în acest scop de către judiciare».DTJ

Extinderea sensului: prin termenul teritoriu din expresiile teritoriul Republicii Moldova s¸i teritoriul ¸ta˘rii se înțelege – «întinderea de pa˘ mânt s¸i apele cuprinse între frontierele Republicii Moldova, cu subsolul s¸i spa¸tiul aerian» (Codul Penal, art.120); -territory

arme– «sunt asimilate armelor orice alte obiecte de natura˘ a putea fi folosite ca arme și care au fost întrebuin¸tate pentru atac» (Codul Penal, art.129). De asemenea, observăm în legisla¸tia RM, extinderea sensului unor termeni juridici, care erau men¸tiona¸ti, în dic¸tionarele anterioare anului1990, cu referire exclusiva˘ la legisla¸tia stra˘ ina˘ . De exemplu, termenul imunitate definit în DJP numai în raport cu conven¸tiile interna¸tionale, se utilizeaza˘ asta˘ zi în sintagmele: imunitate parlamentară, imunitate de executare, imunitate de jurisdicție;

act – « document elaborat de autoritățile de stat, prin care se atestă un fapt, o obligație, identitartea cuiva» se utilizează în sintagmele: act juridic, act administrativ, act de administrare, act de dispoziție, act de stare civilă, act procesual, act procedural, act authentic, act de execuție, act de începere a urmăririi penale, act de sesizare, acte de cruzime, acte de diversiune, acte premergătoare, acte preparatorii, acte sub semnătură private etc. DTJ

Fenomene lingvistice în contextul terminologizării

Prin terminologizare înțelegem un proces de circulație a unor cuvinte din lexicul comun (general) în limbajul de specialitate (referențial).

Tabelul 2 Sintagme formate prin intermediul terminologizării

Pe de altă parte, limbajul juridic include cuvinte care nu sunt întrebuințate în limbajul cotidian: mens rea (pl. în dreptul penal= intenție criminală), res ipsa loquitur (faptele vorbesc de la sine – în cazuri de angajare a răspunderii civile delictuale). Ele trebuiesc înțelese corect și întrebuințate ca atare. Dacă cineva nu este sigur de sensul exact al cuvântului sau expresiei, mai bine să nu o folosească.

Este bine cunoscută permeabilitatea terminologiei juridice pentru neologismele împrumutate. Pentru a desemna referenți sau reglementă ri recent introduse în legislația românească, legiuitorul preferă să introducă termeni noi prin împrumut.

Analizând etimologia termenilor de drept penal și internațional penal, obserăm un număr considerabil de împrumuturi din franceză. Aceste neologisme au fost adaptate la sistemul fonetic, grafic și morfologic al limbii române (recidivist < fr. récidiviste, prizonier < fr. prisonnier, penalist < fr. pénaliste, lins¸aj < fr. lynchage, insultă < fr. insulte, criminalitate < fr. criminalité, coinculpat < fr. coïnculpé, s¸antaj < fr. chantage, cazier < fr. casier, amendă< fr. amende). După asimilarea lor, foarte multe împrumuturi au generat derivați și/sau compuși terminologici în limbajul juridic. De exemplu, substantivul șantaj este un împrumut, dar numele de agent șantajist a fost derivat ulterior pe teren românesc. Franceza a avut și are, în continuare, un rol important în formarea vocabularului juridic. De cele mai multe ori, unele cuvinte în franceză s-au specializat pentru denumirea unor concepte dintr-un anumit domeniu de specialitate și apoi au fost împrumutate în română doar cu acest sens specializat, deseori, recent și în franceză .

Însă , majoritatea termenilor juridici împrumutați au o etimologie multiplă (delincvent < lat. delinquens,-ntis, fr. délinquant, it. delinquente; tratat < it. trattato, lat. tractatus, germ. Traktat, fr. traité; proces (penal) < it. processo, fr. procès, processus, lat. processus; procedura˘ (penală) < fr. procédure, it. procedura, lat. procedura; imprudență < fr. imprudence, lat. imprudentia, it. imprudenza; complice

< fr. și it. complice; avocat < fr. avocat, lat. advocatus, germ. Advokat, it. avvocato).

Având la bază dreptul roman, limbajul juridic conține foarte multe împru- muturi din latină (lege < lat. lex, furt < lat. furtum). O caracteristică proprie terminologiei juridice sunt expresiile fixe împrumutate din latină fără nici o modificare (reductio ad absurdum; aberatio causae; aberatio delicti; aberatio ictus; ab initio; abolitio criminis; ab ovo; actioni(e), non natae, non praescribitur; actor incubit onus probandi; a fortiori; ad

libitum; aut dare, aut punire; cogitationis poena nemo punitur; damnum emergens; in limine judicii; in limine litis; in personam; in rem; juris et de jure; juris tantum; lato sensu; non reformatio in pejus; restitutio in integrum).

Pe lângă împrumuturile latino-romanice (predominante în vocabularul juri- dic), identificăm, de asemenea, câteva împrumuturi de origine engleză (adapta¸ti integral: lider, miting; în curs de adaptare: agreement, lobby, summit, speaker; xe- nisme: NATO, FBI).

Ca o manifestare a snobismului lingvistic, se observă o tendință de reanglicizare(revenirea la ortografia etimologică) sub formele leader,meeting.

Deseori, atât cuvintele din limbajul comun , cât și termenii împrumutați se asimiliează în limbă, pierzându-și amprenta referențialității străine. În literatura de specialitate, întâlnim mai multe abordări ale împrumutului terminologic. T. Kandelaki publică manuscrisul lui D. Lotte [77], lucrare exhaustivă cu privire la împrumuturi, unde sunt reflectate cele mai importante aspecte ale acestora: tipologia, metodologia de lucru cu împrumuturile, ordonarea termenilor împrumutați etc. S. Grinev observă că „procesul de împrumutare a termenilor nu se deosebește prea mult de împrumutarea cuvintelor din limba literară”[78]

Una din trăsăturile distinctive ale împrumutului terminologic este, de regulă, calea scrisă a adoptării termenului străin, deoarece schimbul de informație științifico-tehnică se realizează prin publicații. L. Kapanadze definește împrumutul ca un proces intralingvistic „de terminologizare a cuvintelor din limbajul comun (ex.: undă – undă radio)” [79, р. 152]. În clasificarea lui G. Rondeau (Figura 1.5), atare împrumuturi sunt calificate drept „interne” [80, р. 129] (intralinguale), care, la fel ca și împrumuturile „externe” (interlingvistice), contribuie la apariția termenilor.

Fig. 1.5 Clasificarea împrumuturilor (după G. Rondeau [80, р. 129]).

Împrumutul este preferat de către specialiști și traducători din motiv de economie în

limbă, forma împrumutului fiind mai scurtă decât forma descriptivă a acestuia. În plus, ea

„permite de a păstra caracterul tehnic al termenului” (trad. n.) [81, р. 255].

În opinia mai multor autori, terminologii moderni [82, p. 213], trebuie, să păstreze ceea ce este de neînlocuit și util în termenul străin, respectând, în același timp, principiul de bază al terminologiei – principiul sistemic. Ponderea termenilor împrumutați depinde de o serie de factori, printre care factorii de natură socială și economică joacă un rol determinant. Ea atinge cote spectaculoase în țările în curs de dezvoltare, care sunt obligate să importe tehnici și tehnologii din țările avansate. Situația dată este caracteristică și pentru RM, unde îmbogățirea limbii, mai ales în știință și tehnică se face pe cale externă, adică prin împrumuturi. În multe cazuri, cuvintele împrumutate, care exprimă obiecte și raporturi noi, au forme ce corespund spiritului limbii noastre și îmbracăaspecte morfologice acceptabile. Este de dorit ca atât introducerea unui termen nou, cât și folosirea unuia vechi

într-o accepție nouă să se facă astfel încât aceștia să se depărteze cât mai puțin de regulile și de deprinderile limbii, iar distincțiile care îi caracterizează să fie importante pentru dezvoltarea cunoașterii.

Uneori am avut impresie ca e o teza la limba romana si nu engleza !!! Introduceti mai multe surse englezesti!!!

2.4 Procesele de interacțiune a lexicului comun și a terminologiei:terminologizarea și determinologizarea și parametrii care determină pătrunderea termenilor în lexicul comun

???

Granițele dintre limbajul comun și cel specializat sunt discutalile. Între ele se produc schimbări constante. Mai întîi de toate, acest proces este la nivel lexical și este exprimat prin procesele de terminologizare și determinologizare.

Terminologizarea este trecerea cuvintelor comune în terminologie. "Transformarea" cuvintelor în termeni de este bazata pe metaforizare sau transfer metonimic. Transferurile metaforice se potrivesc cu modelele generale pentru limnajul comun: după formă(V-step-sport,mouse-inform.),după funcție(rubber dam-stomatology),după formă și funcție(root canal-stomatology),după structură(New Year Tree -tech.),transfer asociativ(background)

Constatăm că se recurge la unități din lexicul general, care se specializează până la stadiul de termen juridic, cu semnificație unică( de exemplu, ordonanță, evaziune), sau se apelează la termenii specializați, care, prin extinderea utilizării lor, intră în limbajul comun, prin banalizare sau determinologizare( de exemplu, furt, cu conotații în legislația penală, utilizat în expresii ca furt de inimi, furt de inteligențe, de idei, a fura meseria cuiva); ultima

modalitate figurează cu rezultat pozitiv asupra limbii, prin efectul de îmbogățire și creștere a gradului de expresivitate.

Pentru început ar fi bine să menționăm că termenii sînt creați prin urmare cu ajutorul diferitor particularități și tipaje structurale și semantice.Crearea termenilor sau terminologiei este un fenomen studiat, analizat și folosit de diferiți lingviști[76].

Formarea termenului este o posibilitate de creare a noilor simboluri cu ajutorul cărora noi putem numi lucruri, fenomene sau întîmplări.Termenii fiecărei științe, domeniu în parte, sînt determinați în primul rînd de concepțiile profesionale exprimate în limbă.Astfel, limba este elementul structural al științei. Cu cît știința este « mai știință », cu atît mai repede limba în sfera sa « intră «  în știință prin terminologie.Alte elemente ale limbii nu se pot compara cu ea. După cum menționa A.A. Реформатский, [71] termenii reflectă realitatea social organizată.

Lingviștii A. Superanscaia, L. Morozova, văd determinologizarea ca „desemantizare a termenului ca transfer al termenului în limba literară”.[72, 73].

Determinologizarea este o modalitate de creare a cuvintelor, care sînt folosite ca neutre, din termenii deja existenți.Altfel zis,determinologizarea este un proces care este opus terminologizării. Cuvintele sînt create cu ajutorul determinologizării cînd valoarea semantică a termenului este una simplă și diferența dintre un cuvînt și un termen nu este evidentă.

Problema determinologizării este îndeosebi de actuală deoarece „migrarea” termenilor în alte domenii este continuă.Determinologizarea poate cuprinde acei termeni profesionali din diferite domenii, în cazul nostru sfera jurisprudenței, care au ieșit de acum din cadrul restrîns al utilizării lor inițiale.În urma determinologizării termenii formează derivate ce lipseau din sistemul terminologic inițial.Acești termeni sînt asimilați de limbajul comun.Astfel determinologizarea este legată de modificări semantice, în rezultatul cărora elementul terminologic cu sensurile sale noi devine și unitate a sistemului lexical al limbii.[73]

E.V. Brysina [84] și I.M. Yurkovski [83] introduc termenul alternativă determinologizarii- despecializare și, astfel, demonstrînd identitatea acestor procese.

N.A. Shurigin [85] afirmă faptul schimbării termenului deja atunci cînd acesta intră în limbajul comun și formulează concluziile corespunzătoare despre fenomenul determinologizării:

"Unitățile unor terminologii ce dobîndesc drepturile de cetățenie în limbajul general literar , se confruntă cu așa-numita determinologizare, care se manifestă, de regulă, nu numai în extinderea utilizarii cuvîntului-termen , dar, de asemenea, în erodarea granițelor definiției semantice."

Cu toate acestea, există susținătorii ideii că determinologizarea este numai dezvoltarea termenilor utilizați în limbajul comun, în sensul figurat. • Această abordare se bazează pe interpretarea procesului ca opus terminologizării proces fenomenul determinologizării când sensul cuvântului din vocabular general dezvoltă o însemnătate terminologică.

Această teorie este susținută de M.A. Amer [86]; A.B. Barandeev [87]; S.V. Grinyov[88]; F.CH. Zung[89]; T.P. Ivanova[90] N. Kirilenko, [91]1984; V.M.Leychik, [92], L.A. Morozova,[93], D.Z. Suleimanova,[94] .
M.A. Amer [86] definește determinologizare astfel:
"Determinologizarea – este pierderea conținutului special al termenului, transferat către un alt concept ."

T.P. Ivanova nu vorbește despre pierderea de sens a termenului dar subliniază faptul că "determinologizarea – este împrumutul cuvîntului din sistemul terminologic asimilarea lui în limbajului general literar asociat cu formarea unui nou sens sau un nou domeniu de utilizare" .

Este interesantă abordarea fenomenului determinologizării de către S.V. Grinyov [88]: "Precum conceptul aparține unui domeniu specific de cunoaștere la fel și termenul este un element fix al sublimbajului folosit ca atare doar în limitele acestui sublimbaj , utilizîndu-l în scopuri stilistice în operele de artă, el încetează de a fi concept își pierde proprietatea sa principală și se determinologizează”.

De aici rezultă că S. V. Grinyov reduce conceptul determinologizării la trop. Această delimitare pur stilistică a determinologizării domeniului operelor artistice nu este corect.

Atît prin determinologizarea lexicului comun, cît și prin terminologizarea lexicului general, termenul se caracterizează printr-o dublă aparență – pe de o parte 1.element al sistemului lexical 2.element al unui sistem terminologic, al unui limbaj specializat .

Aspectul teoretic al problemei în cauză a fost prezentat și de A.A. Morozova, care conchide că majoritatea termenilor trăiesc după așa o schemă:

1.nașterea

2. dezvoltarea avansată a semanticii, însoțită de cuvinte derivate de la cuvîntul de bază

3.perioada stabilității și formarea legăturilor de „rudenie” cu alte grupuri lexicale.

4. perioada de criză, cădere însoțită de ștergerea granițelor a termenului specializat(determinologizare)

După alți autori, [74] distingem patru etape în cercetarea fenomenului lingvistic de determinologizare a termenilor științifici: pregătitoare, primară, ocazională și finală.

Termenul este considerat ca fiind în e t a p a pregătitoare atunci cînd este inclus, cu semnificația pur terminologică, în contextul limbajului comun cu scopul de exemplu, de a diversifica limbajul juridic, păstrîndu-si completamente aderența la sfera metalimbajului. De aceea mulți utilizatori al limbajului juridic, utilizează procedee ca definiția, descrierea ș.a. în paginele revistelor sau surselor de specialitate.Definiția este procedeul cel mai reliefant dintre mijloacele de abordare a mesajului juridic, ex: a abroga – a anula, a suprima o lege sau o altă dispoziție legală [DTJ] Procesul de definire se impune prin obiectivitatea conținutului și prin compoziția standart bine fixată.Este unul din cel mai solicitat procedeu în materialele de popularizare a terminologiei. Un alt procedeu este descrierea, explicarea termenului,a abroga ex(continuare) – ea are ca rezultat scoaterea în vigoare, în total sau parte(abrogarea totală sau parțială) al unui act normativ print-un alt act normativ de aceeași valoare juridică sau de o valoare juridică superioară. Abrogarea poate fi expresă, cînd actul nou o pronunță direct sau tacită (implicită), cănd dispozițiile din actul anterior devin incompatibile cu cele din actul nou.

Pentru evidențierea descrierii și termenului propriu zis se folosesc semne grafice(paranteze, cratimă, două puncte)s.a.

Utilizarea amplă a termenilor de specialitate se proliferează sub aspectul tendinței generale de penetrare, implantare a limbajului specializat în lexicul de uz comun.Astfel, raporturile semantice ale termenilor juridic, din textele de nespecialitate se extind vizibil, în cele mai frecvente cazuri, în cadrul caracteristicelor semantice.Îmbinarea contrastivă a termenului științific privat de emotivitate cu cuvîntul din limbajul comun amplifică considerabil caracteristica termenilor juridici.O funcție aparte revine verbelor, substantivelor, adjectivelor din limbajul comun ce însoțesc termenii juridici.Părțile de vorbire menționate evidențiază particularități deosebite ale termenului în cadrul unui context bine determinat, conferînd termenilor conotații suplimentare.ex: adevărul a ieșit la iveală, „..avem de-a face,așadar, cu un soi nou de dosare- dosare pentru presă” (Timpul,6 XI 2008) sau „Procuratura”se sesizează” acești pași , fiind mediatizați pe larg în presa regimului, cei vizați fiind prezentați ca infractori și criminali”(Timpul, 6 XI, 2008)sau „Pește scump pentru prostituate de elită… adolescentele s-au ales cu un dosar administrativ, iar „peștele” cu unul penal”(Timpul 7 XI 2008) sau „Drogurile și un „buchet” de infracțiuni”(Timpul 7 XI 2008) ori „Heroina, dușmanul numărul unu”etc.

E t a p a primară a determinologizării termenilor juridici se realizează, în opinia lingvistei S.A. Burleai, atunci cînd termenul este utilizat într-un context nominativ, nespecial, „în învelișul” său terminologic. Astfel, fiind introdus în context,mai ales din considerente expresive, termenul se manifestă cu două funcții:

a) de a spori plasticitatea descrierii beletristice a activității științifice, a intereselor comune ale personajelor, prin reflectarea directă a anturajului în care activează.

b) de a îndeplini rolul de element științific. Cu acest rol termenul este utilizat la descrierea caracteristicii verbaleb a personajelor, discuțiilor, disputelor, polemicelor, ședințelor parlamentare sau de guvern.

În cazul de determinologizare primară se schimbă și domeniul de utilizare a termenului juridic, căpătînd o conotație stilistică.

Procesul de antrenare a terminologiei juridice în operele literare este o tradiție mai veche.Acest transfer sau fenomen facilitează, într-un sens, pătrunderea elementelor juridice în domeniul limbii literare.Pentru a examina metalimbajul juridic, am supus investigației pagini din literatura artistică a unor autori ce s-au referit la această temă(H.Ibsen,Guy de Maupassant, B.P.Hașdeu, F.Kafka)

De exemplu:

– ”În vorbele tale e un grăunte de adevăr…oricît ar fi de exagerate ca proporții și sens”(O casă de păpuși(Nora) H.Ibsen)

„Justiția nu vrea nimic de la tine.Ea te primește cînd vii și te lasă cînd pleci”(Procesul, F.Kafka)

-„Pentru dalba haiducie

Pentru mîndra voinicie

M-am lăsat de răzășie

Și-am ales judecători

Cei stejari nestrîmbături

Ca să-mi fie frățiori

„Cînd privești Moldova întreagă părăsită-n jaf și-n silă” ”(B.P.Hașdeu”,Răzvan și Vidra”)

-„Se înfricoșau cînd era vorba de dramele inimii și nu se înverșunau împotriva lor niciodată:nici chiar atunci cînd era la mijloc un omor” (Guy de Maupassant “O Văduvă”)

Termenii juridici înserați în contextele creațiilor literare descriu în mod autentic și veridic realitatea denumind procese, fenomene. Realizează propriu zis actul de nominalizare.Este firesc apariția limbajului juridic în descrierea unei crime, unde cititorul este invitat să asiste la o judecată, sau personajele poartă discuții de diferit gen folosind termenii dați. Termenii utilizați în operele literare pot avea o conotație suplimentară, înafară de cea de bază.Ei nu au explicații, lipsesc definițiile științifice.Verbele, adjectivele, substantivele care însoțesc termenii juridici generează niște îmbinări originale , ce conferă termenilor științifici semnificații suplimentare, influențînd structura lor semantică.

De exemplu:

Judecînd la rece

Întristat îngîn

Uite vinul trece

Oaspeții rămîn(Ioan Pop,Gazdă)

Pe calea vieții- cîteodată

Sub raza soarelui călduț,

Minciuna trece-nzorzonată

Iar adevărul gol-goluț.(C.A.Dragodan,Pe calea vieții)

Termenii juridici din articolele cu caracter științific înserate în mass-media sînt de asemenea evaluați la etapa primară a determinologizării.

Determinologizarea este considerată și ocazională în cazul utilizării metaforice a termenilor în limbajul comun. Cercetările acestui fenomen ne prezintă probe indiscutabile despre răspîndirea metaforică a termenilor. Studierea sensului metaforic al termennilor a confirmat că termenii juridici au început să fie utilizați frecvent într-un anturaj impropriu, unde termenul științific devine, se transformă în metaforă, ce antrenează modificări funcționale.Determinologizarea ocazională a termenilor juridici este atestată mai mult în mass-media.Funcția de bază a termenilor nu mai este una nominativă ci obține concomitent două semnificații: una terminologică și una conotativă.La e t a p a ocazională

În prim-plan este utilizarea metaforică a termenului care duce la mofificările lui funcționale.Termenii juridici implantați în limbajul găzetăresc sînt dotați cu o semnificație nouă, neobișnuită pentru termenul științific. Și această migrașie a termenilor juridici se intensifică.Are loc orientarea cititorului spre semnificația noutăților înserate în spațiul găzetăresc, ex: lege aspră….oarbă…dură.Raportul dintre predicat și subiect este gîndit în modul cel mai larg cu putință indiferent de concretizarea cuvintelor ex: Instanța acuză….Criminalul este absolvit…etc.

Termenii juridici din articolele cu caracter științific înserate în mass-media sînt de asemenea evaluați la etapa primară a determinologizării.

Determinologizarea este considerată și ocazională în cazul utilizării metaforice a termenilor în limbajul comun. Cercetările acestui fenomen ne prezintă probe indiscutabile despre răspîndirea metaforică a termenilor. Studierea sensului metaforic al termennilor a confirmat că termenii juridici au început să fie utilizați frecvent într-un anturaj impropriu, unde termenul științific devine, se transformă în metaforă, ce antrenează modificări funcționale.Determinologizarea ocazională a termenilor juridici este atestată mai mult în mass-media.Funcția de bază a termenilor nu mai este una nominativă ci obține concomitent două semnificații: una terminologică și una conotativă.La e t a p a ocazională

În prim-plan este utilizarea metaforică a termenului care duce la mofificările lui funcționale.Termenii juridici implantați în limbajul găzetăresc sînt dotați cu o semnificație nouă, neobișnuită pentru termenul științific. Și această migrașie a termenilor juridici se intensifică.Are loc orientarea cititorului spre semnificația noutăților înserate în spațiul găzetăresc, ex: lege aspră….oarbă…dură.Raportul dintre predicat și subiect este gîndit în modul cel mai larg cu putință indiferent de concretizarea cuvintelor ex: Instanța acuză….Criminalul este absolvit…etc.

Pentru a urmări utilizarea metaforică în mass-media a termenilor juridici este necesară prezentarea termenului în context special paralel cu cel publicistic.Exemple de determinologizare ocazională pot fi, titluri de articol:”Roșca a devenit cadavru politic”-Timpul 11 IX 2008 ,sau „Cenzura intră în școli”- Timpul 4 IX 2008, sau dosarul heroina sau legi sterile, „Începeți săptămîna cu dreptul”etc. Dreptul,ar putea fi definit ca ansamblu de reguli scrise, impuse în cutumă, sau jurisprudență menite să organizeze viața în societate[75].În contexte publiciste termenul drep, obține pe lîngă sensul de ansamblu de idei, noțiuni, concepte și principii, și conotația de cinstit , cumsecade, moral, adevărat, just, corect etc.

Utilizarea explicită și iscusită a termenilor în contexte duce la înlăturarea monotoniei exprimării verbale.

E t a p a finală, caracterizată de S.A. Burleai, se caracterizează prin formarea în baza termenului a unei semnificații neterminologice. Trebuie să precizăm că S.Burleai cercetînd comportamentul termenilor evaluați în etapa finală, a conchis,că contrar terminologizării care duce la o îngustare a semnificației cuvîntului din limbajul comun, determinologizarea invocă extinderea semnificației termenului. Determinologizarea termenilor științifici a trezit discuții între specialiști.Metaforizarea extinde contextul semantic obișnuit al termenului,ceea ce crează impresia de polisemantism.Deci,ne putem întreba destre ce fenomen este vorba de polisemantism sau de determinologizare? Frecvența termenului juridic în mass-media , utilizarea lui în limbajul comun conduce spre noi transferuri semantice, iar lexicografii sînt impuși să includă noul sens în dicționarele explicative. Așadar,putem susține că determinologizarea totală generează polisemantismul și atunci sensul figurat este inclus în dicționare. La această etapă vom eximplifica cele spuse în contexte ce au la bază un termen juridic. Termenul a achita – „a declara prin hotărîre judecătorească, nevinovăția persoanei chemate în justiție” sau „a plăti o obligație financiară, materială sau morală”[DEX] Primul sens atestat în dicționarele românești este cel juridic de „a declara nevinovat”.Semnificația de „a plăti o datorie” și-a pierdut orice aluzie juridică, însemnînd doar „a plăti”.În română mai există și al treilea sens, argotic, care derivă din cel juridic”a ucide”.

Semnalăm de asemenea, și termeni cu un sens juridic și cu unul sau mai multe sensuri aparținînd altor limbaje specializate: anchetă – „activitate constînd în strîngerea de dovezi necesare constatării unei încălcări a legii și a stabilirii responsabilității vinovatului”[DPP] sau „cercetare lingvistică făcută pe teren: anchetă lingvistică, socială etc.”(DEX), parchet – jur. Instituție judiciară formată dintr-un corp de magistrați numiți procurori, care funcționează pe lîngă fiecare judecătorie, îndeplinind atribuția de a exercita acțiunea penală și a susține acuzarea în procesul penal.ex: Nu înțelegem nepăsarea parchetului care nu intervine. sau cu sensul de „fiecare dintre piesele din lemn de esență tare”(DEX).Organ – primul sens e cel medical”partea corpului unei ființe care îndeplinește una sau mai multe funcții vitale sau utile vieții ” sau cel de yiar ,revistă ex: Acest jurnal este organul guvernului, sau cel cu sens juridic”organ de urmărire penală (procurorul,procuratura) ,organ legislativ, organe din afara aparatului judiciar, organe de executare organe de derpt ”

Examinînd căile transformărilor semantice ale termenilori juridici cu scopul de a reda coloritul profesionist prin metaforă și personificări la modificarea structurii semantice a termenului putem conchide că toate aceste etape contribuie la îmbogățirea limbii literare pe baza metalimbajelor și a sistemelor terminologice.

Pornindu-ne de la sugestiile făcute mai sus menționăm că:

Termenii juridici, păstrîndu-și semnificația, sînt implantați în biletristică,în publicistică, în mass-media etc.

Termenii juridici sînt utilizați și ca figuri de stil ce ne pot reda tot coloritul profesionist prin prisma metaforei și personificării.

Determinologizarea nu poate fi confundată cu polisemantismul:termenii juridici prezintă cele mai diverse sensuri – sensuri neînregistrate în dicționare .Polisemantizmul apare pe baza sensului figurat al termenului fixat lexicografic.

Este necesară înregistrarea unitățilot terminologice în limbajul comun .
Pentru a considera un termen intrat în limbajul comun trebuie:

fixarea termenului cel puțin în unul din dicționarele de specialitate. Acestea includ:

Enciclopedii (de exemplu, Longman; dicționarul New Webster's,Oxford ect.);

Dicționare monolingve de uz comun (de exemplu, editura Niculescu, explicative; enciclopedice,de cuvinte recente, de sinonime, de antonime etc. Dicționarul explicativ (DEX-ul) ,inclusiv DEX-ul online.

3. Dicționar de neologisme (de exemplu, Dictionar neologisme – Alexandru Emil M.(2013),sau online -http://www.dexx.ro/index.php?a=list&d=Dictionar%20de%20neologisme&p=5&w1=A

Dicționar explicativ (de exemplu, G.N. Sklyarevskaya ", Dicționarul explicativ (DEX-ul) " [2001]; Elibeth Knowles. The Oxford Dictionary of New Words [1998]);

Dicționare de argou al limbii engleze de G. Volceanov ș.a.1995 (sau J.Ayto Dictionary of Modern Slang ,1998 )

Publicațiile pot fi și în regim on-line.

În cazul în care termenul nu este fixat în dicționare din motive de natură subiectivă sau lipsa temporară a sursei lexicografice , dar este utilizat în mod activ în limbajul general, sunt necesare 3 prezentări scrise sau trei prezentări orale, utilizînd termenul din trei surse diferite pentru a fi considerat un simbol special care a intrat în lexicul comun (principiu lexicografic pentru înregistrarea noilor cuvinte [http://www. longmanwebdict. com]).

Cuvîntul cu o singură prezentare va fi considerat ocazionalism.
Dicționarele terminologice speciale (cît și cele ) explicative, se referă la sfera de „habitat” a terminilor, astfel fixarea lexemei de către dicționarele specializate nu poate fi inclusă în parametrii determinării statutului unității terminologice în lexicul general.

Cracteristicele limbajului juridic

Textele juridice este solemn, mai cu seamă în textele normative, în care statul este cel care „vorbește”, obiectivul fiind impunerea respectării normei care organizează viața în societate. Ca o tendință generală a textului juridic, se remarcă secvențe oratorice foarte extinse. De multe ori, lipsesc conectorii, dat fiind numărul mare de forme impersonale care apar în aceste texte. Acest fapt se repercutează direct asupra interpretării textelor, obligând receptorul să se mențină într-o constantă „alertă” pentru a obține nuanța semantică exactă. Repetiții, construcții greoaie, artificiale, uneori chiar cu tendință pleonastică s-au impus ca formule de specialitate, cu sensuri și utilizări precise, consacrate. Abstractizarea, impersonalizarea și predominanța nominală sunt trăsături generale ale limbajului juridic generate de funcțiile lui comunicative specifice. Aducând în discuție unele caracteristici ale limbajului juridic, care ar putea fi considerate „imperfecțiuni”, Rodica Zafiu[95] precizează că este nevoie de multă prudență în observațiile de detaliu pe care lingvistul este tentat să le facă asupra unui text juridic. Trebuie să se țină seama de faptul că stilul juridic trebuie să fie în mod obligatoriu explicit, chiar redundant și non- ambiguu.De ex:” The right of the people to be secure in their persons, houses, papers, and effects, against unreasonable searches and seizures, shall not be violated, and no Warrants shall issue, but upon probable cause, supported by Oath or affirmation, and particularly describing the place to be searched, and the persons or things to be seized.” 4th Amendment.

Pe lîngă proprietăți,termenul întrunește și așa numitele cerințe pentru un termen”ideal” ce nu sunt nici ele obligatorii. Există multe exemple de non-conformitate cu termenii standard, astfel parametrul de corelare cu cerințele termenului nu poate juca un rol important în determinarea diferențelor dintre unitățile speciale de ne speciale.

Precizia
Lipsa de precizie în unitatea specială(UL) – este deseori întîlnită și , nu este o consecință a utilizării necorespunzătoare a UL ,dar lipsa de argumente pentru acest concept. . Acesta este cazul, atunci cînd oamenii de știință nu pot cădea de acord cu privire la sensul dat termenului. De exemplu, subjunctivul în limba engleză poate fi menționată la «subjunctive mood», care include "the subjunctive mood » și «conditional mood», și poate fi doar un concept de subspecie "the oblique mood», ceea ce înseamnă «subjunctive I», «subjunctive II» , «the suppositional mood», «the conditional mood».

Dacă încercăm să judecăm normele juridice din punct de vedere strict lingvistic, o

facem în ideea preciziei, mai ales semantice, pentru ca aceasta să nu devină imprecizie juridică, nerecomandată de tehnica legislativă. Conform regulilor de redactare a actelor

normative comunitare, acestea trebuie să fieformulate într-un mod clar (ușor de înțeles, fără echivoc), simplu (concis, fără elemente de prisos) și precis (nelăsând dubii în mintea cititorului).

Într-un mod asemănător se pronunță și Legea Nr. 317
din  18.07.2003, Capitolul  VI, Elaborarea Proiectului De Act Normativ privind actele normative ale Guvernului și ale altor autorități
ale administrației publice centrale și locale:art 46,alineatele ( 2)” Conținutul proiectului se expune în limbă simplă, clară și concisă, pentru a se exclude orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale și de ortografie. Nu se admite folosirea arhaismelor și regionalismelor. Textul punctelor trebuie să aibă un caracter dispozitiv, să prezinte norma instituită fără explicații sau justificări.

    (3) Se interzice folosirea neologismelor dacă există sinonime de largă răspîndire. În cazurile în care se impune folosirea unor termeni și expresii străine, se va alătura, după caz, corespondentul lor în limba moldovenească.

    (4) Se utilizează, pe cît este posibil, noțiuni monosemantice, în conformitate cu terminologia juridică. Dacă un termen este polisemantic, sensul în care este folosit trebuie să decurgă cu claritate din text.”

Aceste mijloace sunt,printre altele, instrumentele unui intervenționism statal în viața limbajului de care profită limbajul juridic. O astfel de intervenție o reprezintă și Legeanr. Nr. 317 din  18.07.2003 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Polisemia creează riscul de neînțelegere a mesajului juridic, ea vine în contradicție cu cerința exprimării clare și precise a conceptelor juridice. De aceea, una din problemele centrale ale tehnicii legislative o reprezintă asigurarea unei accepțiuni tehnice riguroase acestor termeni, prin utilizarea lor în contexte juridice.

Dintre caracteristicile morfosintactice ale limbii textelor juridice, semnalăm :

-omiterea articolului : „dispoziții între soți prin contract de căsătorie” ;

Limbajul legislativ reprezintă un compromis între exigența preciziei și principiul primordial al înțelegerii depline a textelor juridice.Legiuitorul poate să precizeze unele expresii din limba naturală, să le schimbe semnificațiile, în anumite cazuri să introducă expresii noi pe care le creează el însuși sau le împrumută din limbajele specializate. Cu toate acestea, legiuitorul trebuie să formuleze textele actelor normative într-o manieră

care să asigure înțelegerea de către destinatarii săi, adică în limba naturală care reprezintă limba înțelegerii generale în grupul lingvistic avut în vedere. Acest factor pragmatic influențează mai degrabă semantica decât sintaxa limbii. De aceea, se acordă o așa de mare importanță vocabularului actelor normative. Prin alegerea cu grijă a termenilor folosiți se evită și apariția legilor de interpretare, atât de nerecomandate de tehnica legislativă.

Claritatea și precizia limbajului juridic folosit în domeniul juridic se obține din analizarea și utilizarea cât mai adecvată a termenilor și expresiilor ținând seama de semnificația lor în mod curent, precum și de respectarea cerințelor gramaticale și de ortografie, realizându-se asigurarea unității terminologice a stilului juridic.

CAPITOLUL III LIMBAJUL JURIDIC CA SISTEM SEMIOLOGIC

În acest capitol ne vom concentra pe modul în care limbajul și prin limbaj sunt efectuate procesele de percepere, reconstruirea cognitivă a realității , în domeniul de studiu Drept. Obiectul de studiu sunt procesele de conceptualizare și de clasificare, găsindu-și expresia finală în actele de semnificație (nominalizare terminologică) și, prin urmare, să definească procesul de reglementare. Descrierea specificului activității cognitive a judecătorilor, bazate pe analiza de structuri cognitive – concepte construite pe baza cadrelor, metafore conceptuale – și obiectivizarea lor lingvistică, și anume termenii și alte unități ale vocabularului de specialitate. Împreună, ele constituie limbajul instanței de judecată ca un discurs semiologic special, și anume , sistemul studiat în această lucrare în unitatea de conținut și expresie.

3.1 Structura, cercetarea și verbalizarea conceptului

În stadiul actual, obiectul de studiu al lingvisticii devine o categorie de conștientizare lingvistică, care vizează considerarea modalității de conceptualizare a realității, formarea și prezentarea cunoștințelor despre lume în semantica limbii[97].

În studiul de față, împărtășim punctul de vedere al E.S. Kubryakova care afirmă că "știm despre structurile de conștiință doar prin limbaj, care permite să raporteze aceste structuri și să le descrie în orice limbaj natural / … / Marea majoritate a informațiilor necesare despre lume, în primul rând, științifice și teoretice, noi le percepem nu în timpul activităților noastre simțuale, obiective, practice, cît de importante nu ar fi , dar în cursul activităților mediate de limbaj"[98].

Viziunea coșeriană, însă, antipozitivistă în esența sa, se fundamentează pe înțelegerea lingvisticii integrale ca știință a culturii, prin raportare la universaliile esențiale ale limbajului (semanticitate, alteritate, creativitate)[99] pornind de la cunoașterea vorbitorului și de la activitatea de vorbire. Potrivit lui E. Coșeriu, o teorie obiectivă asupra limbajului va porni de la premisa că vorbirea este o activitate general umană, înfăptuită în mod individual de reprezentanți ai unei tradiții de tehnică lingvistică. Maiestrul de la Tübingen afirmă că”Limba este terenul comun de istoricitate lingvistică a vorbitorilor,și tot ceea ce se spune,se spune într-o limbă care,în parte,se manifestă,în formă concretă,în vorbire….ceea ce efectiv se spune este mai puțin decît ceea ce se exprimă și se înțelege.”[99].

Problema înțelegerii unităților lingvistice cognitive ca structuri de reprezentare a cunoștințelor este relevantă, potrivit cercetătorilor, precum și conceptele în ansamblu ce pot judeca modelele mentale ale realității reflectate în limbă în general, și în conștiința lingvistică specifică pentru vorbitorii nativi, în special. Trebuie să se constate faptul că elaborarea metodelor de cercetare a conceptelor este indisolubil legată cu ideile cercetătorilor cu privire la structura lor. În ciuda diferențelor de interpretare a ceea ce este un concept, lingviștii sunt de acord în unanimitate cu privire la faptul că acesta are o structură multicomponentă de diferite grade de dificultate. Vom schița pe scurt principalele puncte de vedere privind structura și metodele de analiză a conceptelor.

După opinia lui Eugen Wüster, conceptele există independent de termeni și

au un caracter extralingvistic. Conceptul este compus dintr-o serie de caractere comune unei clase de obiecte. Aceste caractere sunt, la rândul lor, concepte și sunt utilizate pentru a structura mintal un domeniu de specialitate și pentru a comunica. Considerăm că conceptul ar trebui să fie punctul de plecare pentru orice activitate și studiu terminologic. El are un rol esențial în analiza relațiilor semantice care există între termeni. Maria Theresa Cabré [6] afirmă că „le processus de recueil de termes ne peut pas partir des formes mais des concepts (méthode onomasiologique)”. Lingvistul rus A.P. Babushkin remarcă, că conceptele, anumite unități verbale sunt diferite, ca structură, pentru că ele reflectă realia de un alt fel, diverse "bucățele de realitate"[100]. În tipologia propusă de acest cercetător include următoarele bine-cunoscutele tipuri de concepte cognitive : imagini mentale, diagrame, cadre, scenarii, perspective, concepte caleidoscopice logic-construite.Ele se deosebesc exact precum modul în care acest concept este structurat la nivel de conștiință, sub ce formă informațiile sunt stocate, actualizată sub numele acestui concept . Astfel, această metodă de detectare a conceptelor se bazează pe abordarea lingvistică, ce presupune determinarea tipului conceptului în baza analizei definiții de dicționar.

Conceptul constituie, în conformitate cu majoritatea autorilor studiați, o reprezentare

mintală a realității.

Metoda analizei conceptuale, elaborată de Yu.S.Stepanov putem s-o descriem ca istorico-etimologică. Ea se bazează pe studierea evoluției conținutului conceptului, pornind de la analiza "formei interioare" și sfârșind cu o descriere modernă a conținutului conceptului .

Deci Nicoleta, material este dar el trebuie prelucrat bine si sistematizat!!!

BIBLIOGRAFICE

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ: SURSE PRIMARE (I)

ISO/R 1087-1990. Terminology – Vocabulary = Terminologie – Vocabulaire for Standardization. 1990. 17 pp.

PIOTROWSKI, R. G., LESOCHIN, M., LUK’JANENKOV, K. Introduction of elements of mathematics to linguistics. Bochum: Brockmeyer, 1990. XIV, 260 S. 

VOLODINA, M. N. Termin kak sredstvo special’noj informacii. Moskva: Izdat. Moskovskogo Universiteta, 1996. 74 p.  

REY A. La terminologie: noms et notions. Paris: Le Robert, 1979. 127 p.

CABRÉ M. Do we need an autonomous theory of terms? În: Terminology, vol. 5 (1),1998 / 1999. 2.p. 5-19.

CABRE T. La terminologie:théorie,méthode et applications,trad. Du catalan,adapteé et mis à jour par Monique C.Cormier et John Humbley;Paris:A.Colin;Ottawa,1998.322p

ISO1087/2000. Terminology work – vocabulary. January 2006

VINTILĂ-RĂDULESCU I. Terminologia și problemele ei actuale. București: Editura Academiei Române, 1999. 28 p.

BOUTIN-QUESNEL, R., BÉLANGER, N., KERPAN, N., ROUSSEAU, L.-J., Vocabulaire systématique dde la terminologie, Cahiers de l'Office de la langue française, Montréal, Office de la langue française, 1990

WRIGHT, S. E., BUDIN, G. Handbook of Terminology. Application-Oriented Terminology Management. Vol. II. Amsterdam: John Benjamins Pub Co., 2001. XVI, 549 p.

PITAR ,M.,2009,Manual de Terminologie și Terminografie,p.27

VASCENCO, V. Împrumutul lingvistic radial. București: Editura Academiei Române, 2000. 35 p.

GRECU, ONORINA: Dicționar juridic român-englez englez-român–București: Editura CH. Beck,2008[DJER]

ISO704/2000. Terminology work- Principles and methods. 01-Nov-2000, www.techstreet.com/…/iso/704_2000 (vizitat 10.09.2011).

Revista nr. 3-4 2009 » Beția (starea de ebrietate) ca circumstanță atenuantă sau agravantă, http://studiijuridice.md/revista-nr-3-4-2009/betia-starea-de-ebrietate-ca-circumstanta-atenuanta-sau-agravanta

Codul Penal. Text oficial cu modificări și completări la data de 10 decembrie 1996. (Уголовный Кодекс. Официальный Текст с изменениями и дополнениями на 10 декабря 1996 г.). Ministerul Justiției al Republicii Moldova. Chișinău: Cuant, 1997. 339 p.

WUSTER E. The Machine Tool. An interlingual dictionary of basic concepts.Wien: Technical Press, 1968. 1514 p.

STOICHIȚOIU, A. Sens și definiție în limbajul juridic. În: SCL, XLI, 4, 1990, p. 377-383.

MATEUȚ, GH., MIHĂILĂ, A. Logica juridică. București: Editura ,,Lumina Lex”, 1998. 270 p. , p. 107-108

ȘĂINEANU, L. Dicționar universal al limbii române. Ediție rev. și adăug. de DOBRESCU, AL., OPREA, I., PAMFIL, C.-G. et al. Iași: Mydo-Center, 1997, Chișinău: Litera, 1998

VORONIUC, A. Dicționar de termeni economici și juridici (englez-român). Iași: Institutul European, 1999. 1

BUSUIOC, IOAN (1978): Dicționar de drept constituțional și administrativ–București: Editura Științifică și Enciclopedică.

DJP Antoniu, George; Bulai, Constantin; Chivulescu, Gheorghe (1976): Dicționar juridic penal–București: Editura Științifică și Enciclopedică.

BULGĂR, Gheorghe (1969): „Evoluția stilului administrativ în prima jumătate a secolului al XIX-lea”. Studii de istoria limbii române literare: secolul al XIX-lea, primul volum, București, Editura pentru Literatură, p. 167-199

WHEWELL W., The Philosophy of the inductive sciences: Founded upon their history, Ed. 2, Vol.1, Gthtbpl. –N.Y.L., 1967.

« Terminologie et aménagement linguistique », Jornada panllatina de terminologia – perspectives i camps d’applicació, Barcelone, Institut Universitari de Lingüística Aplicada, Universitat Pompeu Fabra, 1996, pp. 19-30.

STOICHIȚOIU, A. Aspecte ale influenței engleze în româna actual.

București București, Editura Universității, 2006. 251 p

CORNU, G. Linguistique juridique. Paris: Montchrestien, 2003[1990]. 412 p.

GUȚU, A. Tipologia raporturilor structurale în arborescențele terminologiei tehnico-științifice franceze. În: Revista științifică ,,Lecturi filologice”, nr. 1 (ianuarie-martie). Chișinău: ULIM, Institutul de Cercetări Filologice și Interculturale, 2006, p. 43-54.

BIDU-VRNCEANU, A.,Lexicul specializat în mișcare.De la dicționare texte.Bucureti: Editura Universitii din Bucureti. 2007, 265p.

CORNU, Gerard. Vocabulaire juridique. Paris: Quadrige/PUF, 2003,p.179

COSERIU Eugen.,Introducere in Lingvistica, Cluj-Napoca, Echinox, 1999,143p.

MIHAI Gheorghe., Elemente constructive de argumentare juridică, București, Editura Academiei, 1982, 153 p

BERCEANU, B. Dreptul și limba. Știința dreptului și lingvistica. Succinte considerații teoretice și aplicative. În: Studii și cercetări juridice, XXVI, 3, 1981, p. 247-266.

IRINESCU, Teodora, Lingvistică juridică, Iași, Casa Editorilă Demiurg, 2003,192p.

GEMAR, J. CL. Le langage du droit au risque de la traduction. De luniversel et du particulier. 1995. In: SNOW, G., VANDERLINDEN, J. Français juridique et science du droit. Bruxelles: Bruylant, 1995, p. 145.

SOURIOUX Jean-Louis, LERAT Pierre, Le langage du droit. 1975. Paris, Presses Universitaires de France.1975.133p.

COȘERIU, Eugen, Sincronie, diacronie și istorie, București, EȘE, 1997,253p.

DIACONESCU, Paula, 1974 a – Elemente de istorie a limbii române literare moderne. Partea I – Probleme de normare a limbii române literare (1830-1880), București, TUB

Idem, 1974 b – Structura stilistică a limbii. Stilurile funcționale ale limbii române literare moderne, în SCL, XXV, 3, p.229-242.

Coteanu I., Forăscu N., Bidu-Vrânceanu A. Limba română contemporană. Vocabularul. București: Editura Didactică și Pedagogică, 1985. 256 p

Z. Ziembinski– Le langage du droit et le langage juridique, în „Archives de philosophie du droit”, XIX, 1974, apudGérard Cornu– op.cit., p.11

Jerzy Wroblewski(Les langages juridiques: une typologie, în: „Droit et Société”, nr.8/1988, p.16

BERGER J.L. Théorie générale du droit, 3e édition, Dalloz, Paris, 1999, p 224

.BIDU-VRĂNCEANU A. Lexic comun, lexic specializat. Ed. Universității din București: Institutul de Lingvistică, 2000. 68p.

FELBER, H. Manuel de terminologie, Unesco, Infoterm, 1987

SAUSSURE F. Curs de lingvistică generală. Iași: Polirom, 1998. 432 p.

ЛОТТЕ Д.С. Как работать над терминологией (основы и методы). Москва: Наука, 1968, 76 с.

ЛОТТЕ Д.С. Основы построения научно-технической терминологией. Москва: Изд. Акад. Наук СССР, 1961, 158с.

WUSTER E. Die internationale Sprachnormung in der Technik, besonders in der Elektronik. Wien: Technical Press, 1931. 507 p.

WUSTER E. The Machine Tool. An interlingual dictionary of basic concepts.Wien: Technical Press, 1968. 1514 p.

KOCOUREK,R.- ALFA, Terminologie et linguistique de spécialité, Halifax Univ.,Paris-Wiesbaden,Bransdetter, 1994/1995, vol. 7;

AUGER P., L-J. Rousseau ș.a, Methodologie de la recherché terminologique, Office de la langue francaise. Quebec: Editeur official du Quebec, 1978. 125 p

BOULANGER J.-C. Problematigue d’une methodologie d’identification des neologismes en terminologie. În: Neologie et lexicologie. Paris: Larousse Universite, 1979, 78 p

GUILBERT L. La creativite lexicale. Paris: Larousse, 1975. 285 p.

REY A. La lexicologie. Paris: Le Robert, 1970. 323 p.

DUBOIS J. Etude sur la derivation suffixale en francais modern et contemporane. Paris: Librairie Larousse,1962. 307 p.

REY-DEBOVE J. Comportement des langues romanes face a l’emprunt anglo-saxon en terminologie. În: Actele celui de-al 6-lea colocviu internațional de terminologie. Quebec: Editeur official du Quebec, 1979. 160 p.

JUAN C. SAGER, REY A. ș.a. Essays on Terminology. Philadelphia, USA. 1995, 223p.

WUSTER E.-Manifeste du Cercle de Vienne et autres écart, trad. Fr.Antonia Soulez,PUF,Ăhylosophie dʾaujourdʾhui.1985

WÜSTER E. L’étude scientifique générale de la terminologie, zone frontalière entre la linguistique, la logique, l’ontologie, l’informatique et les sciences des choses. In: Rondeau G., Felber H. (red.). Textes choisis de terminologie. 1. Fondements théoriques de la terminologie. Québec: Girsterm, 1981, p. 55-113.

Centru Național de Terminologie al Republicii Moldova. http://www.cnt.dnt.md

MANOLI I. Langue. Style. Identité. In: Francopolyphonie: langues et identités. Colloque international, 23-24 mars 2007, ULIM. Chișinău: ULIM, 2007, p. 257-260

BONDARENCO A. La francophonie et l’uniformisation dans le contexte de la République de Moldova. In: Francopolyphoniecomme vecteur de la communication. Colloque international, 24 mars 2006, ULIM.Chișinău: ULIM, p. 17-24.

DEMIAN A. La francophonie comme vecteur de la diversité culturelle en R. de Moldova? Quelle place pour le français, au regard de la situation acquise du russe et de la pression provenant de l’anglais? In: Francopolyphonie comme vecteur de la communication,Colloque

international, 24 mars 2006, ULIM. Chișinău: ULIM, 2006, p. 25-32.

GUȚU I. Aspects historiques de la francophonie moldave. In: Francopolyphonie comme vecteur de la communication. Colloque international, 24 mars 2006, ULIM. Chișinău: ULIM, 2006, p. 36-40.

GUȚU I. La francophonie moldave après 1991. In: Francopolyphonie: langues et identités. Colloque international, 23-24 mars 2007, ULIM. Chișinău: ULIM, 2007, p. 72-78.

PLOAIE, H. Terminologia și limba comună (Pentru o bază de date terminologică). În: Luceafărul, nr. 33. București: Editura Academiei Române, 2004,15 sep. p. 21.

. РЕФОРМАТСКИЙ, A.A Что такое термин и терминология Москва 1959

СУПЕРАНСКАЯ, А.В.ТерминологияНоменклатура//Проблематика Определений Терминов в словарях разных типов- Ленинград 1976,c.73+83

BEREJAN, S. Itinerar Sociolingvistic, Chișinău 2007

БУРЛЯЙ С. А. Взаимодействие терминологической и общеупотребительной лексике в современном французском языке: Autoreferatul tezei de candidat în filologie, – Moscova, 1976

BERCEANU Barbu, Dreptul și limba.Știința Dreptului în Lingvistică.Succinte Considerații Teoretice și Aplicative, în „Studii și Cercetări Juridice”, XXVI, 3, 1981, p.247-266

BAGHICI. Nicoleta, Determinologizarea juridică ca fenomen lingvistic și etapele ei , În: Wissen Vernetzen Publizieren : conf. șt., Chișinău,22 noiembrie 2008,USM , Chișinău. 2008. p.28-32

ЛОТТЕ Д. С. Вопросы заимствования и упорядочения иноязычных терминов и

терминоэлементов. Москва: Наука, 1982. 150 с.

ГРИНЕВ С. В. Терминологические заимствования: Краткий обзор современного состояния вопроса. В: Лотте Д. С. Вопросы заимствования и упорядочения иноязычных терминов и терминоэлементов. Москва: Наука, 1982, c. 108-124.

КАПАНАДЗЕ Л. А. Особенности номинации в области научно-технической термино-логии. Функционирование терминов науки и техники в общелитературном языке ХХ века. В: Русский язык и советское общество: Социолого-лингвистическое исследование. Под ред. М. В. Панова. Москва: Наукa, 1968, c. 150-154.

RONDEAU G. Introduction à la terminologie. Montréal: Centre Educatif et Culturel inc., 1980.227 p.

ЯКОБСОН Р. О. Шифтеры, глагольные категории и русский глагол. В: Принципы типологического описания языков различного строя. Москва: Наука, 1972, c. 246-257.

СУПЕРАНСКАЯ А. В., ПОДОЛЬСКАЯ Н. В., ВАСИЛЬЕВА Н. В. Общая терминология. Вопросы теории. Москва: Наука, 1989. 246 с.

ЮРКОВСКИЙ И.М. Активные процессы в русской игральной лексике. – Кишинев, 1988.-С.5-16.

БРЫСИНА Е.В. Фразеологическая активность военной лексики // Автореферат дис. …канд. филол. наук. – Волгоград, 1993.-С. 8-16.

ШУРЫГИН Н.А. Лексикологическая терминология как система. – Нижневартовск, 1997.-С. 10-47.

АМЕР М.А. Научно-технические термины – неологизмы в современном русском литературном языке (на материале слов 70-80х годов) // Автореферат дис. …канд. филол. наук. – МГУ. 1994. – 21 с.

БАРАНДЕЕВ A.B. Основы научной терминологии. – М., 1993. – С. 22-55.

ГРИНЕВ C.B. Введение в терминоведение. – М., 1993. – 300 с.

ЗУНГ Ф.Ч. Медицинская терминология в системе терминологии русского языка и в художественных произведениях H.A. Амосова //Автореферат дис. …канд. филол. наук. – Минск, 1996. -17 с.

ИВАНОВА Е.С. К вопросу об изучении проблем языка рекламы на современном этапе // Исследование различных типов и жанров текста (межвузовский сборник научных статей). – Сургут, 1999. — С. 5-9.

КИРИЛЕНКО Н.П. Функционирование научно-технических терминов в газетных текстах. // Автореферат дис. …канд. филол. наук. – М., 1984. – 18с

ЛЕЙЧИК В.М. Проблемы отечественного терминоведения в конце XX века // Вопросы филологии.- №2-М., 2000. – С. 20-29.

МОРОЗОВА JI.A. Размышления- о новых терминах // Русская словесность.-№ 1.-М., 1993.-С. 89-92.

СУЛЕЙМАНОВА Д.З. Детерминологизация специальной лексики в художественной речи (на материале карточной терминологии) // Автореферат дис. …канд. филол. наук. – М., 1996. – С.4-10.

ZAFIU, Rodica, Diversitate stilistică în română actuală, București, Editura Universității din București, 2001,p.136

Касевич В.Б. Языковые структуры и когнитивная деятельность // Язык и когнитивная деятельность / АН СССР, Ин-т языкознания; [Редкол.: Р. М. Фрумкина (отв. ред.) и др.]. – М.: Наука, 1989. – 142 с.

Кубрякова Е.С. Язык и знание: На пути получения знаний о языке: части речи с когнитивной точки зрения. Роль языка в познании мира – М.: Яз. славян, культуры, 2004. – 555 с.

Кубрякова Е.С. Части речи в когнитивном аспекте. – М., 1997 – 435 с.

Coșeriu Eugeniu, Omul și limbajul său. Studii de filozofie a limbajului, teorie a limbii și lingvistică generală, antologie, argument și note de Dorel Fînaru, Iași, Editura Universității

„Alexandru Ioan Cuza”2009,p.73-221

Бабушкин А.П. Концепты разных типов в лексике и фразеологии и методика их выявления //Методологические проблемы когнитивной лингвистики. – Волгоград, 2001.- с. 52-57

. DPP Dicționar de Procedură Penală, EȘE 1988 DTJ Dicționar de termeni juridici, ed.Național,Emil Derșidan

U.S. Supreme Court

LAMB'S CHAPEL v. CENTER MORICHES SCH. DIST., 508 U.S. 384 (1993)

508 U.S. 384

LAMB'S CHAPEL ET AL. v. CENTER MORICHES UNION FREE SCHOOL DISTRICT ET AL.

CERTIORARI TO THE UNITED STATES COURT OF APPEALS FOR THE SECOND CIRCUIT

No. 91-2024 Argued February 24,1993 Decided June 7,1993

New York law authorizes local school boards to adopt reasonable regulations permitting the after-hours use of school property for 10 specified purposes, not including meetings for religious purposes. Pursuant to this law, respondent school board (District) issued rules and regulations allowing, inter alia, social, civic, and recreational uses of its schools (Rule 10), but prohibiting use by any group for religious purposes (Rule 7). After the District refused two requests by petitioners, an evangelical church and its pastor (Church), to use school facilities for a religious- oriented film series on family values and childrearing on the ground that the film series appeared to be church-related, the Church filed suit in the District Court, claiming that the District's actions violated, among other things, the First Amendment's Freedom of Speech Clause. The court granted summary judgment to the District, and the Court of Appeals affirmed. It reasoned that the school property, as a "limited public forum" open only for designated purposes, remained nonpublic except for the specified purposes, and ruled that the exclusion of the Church's film was reasonable and viewpoint neutral.

Held:

Denying the Church access to school premises to exhibit the film series violates the Freedom of Speech Clause. Pp. 390-397.

(a) There is no question that the District may legally preserve the property under its control, and need not have permitted after-hours use for any of the uses permitted under state law. This Court need not address the issue whether Rule 10, by opening the property to a wide variety of communicative purposes, has opened the property for religious uses, because, even if the District has not opened its property for such uses, Rule 7 has been unconstitutionally applied in this case. Access to a nonpublic forum can be based on subject matter or speaker identity so long as the distinctions drawn are reasonable and viewpoint-neutral. Cornelius v. NAACP Legal Defense and Ed. Fund, Inc., 473 U.S. 788. 806 . That Rule 7 treats all religions and religious purposes alike does not make its application in this case viewpoint-neutral, however, for it discriminates on the basis of viewpoint by permitting school property to be used for the presentation of all views about family issues and child rearing except those dealing with the subject from a religious [508 U.S. 384, 384] standpoint. Denial on this basis is plainly invalid under the holding in Cornelius, supra, at 806, that the government violates the First

Amendment when it denies access to a speaker solely to suppress the point of view he espouses on an otherwise includible subject. Pp. 390-394.

(b) Permitting District property to be used to exhibit the film series would not have been an establishment of religion under the three-part test articulated in Lemon v. Kurtzman, 403 U.S. 602 . Since the film series would not have been shown during school hours, would not have been sponsored by the school, and would have been open to the public, there would be no realistic danger that the community would think that the District was endorsing religion or any particular creed, and any benefit to religion or the Church would have been incidental. Widmar v. Vincent, 454 U.S. 263, 271 -272. Nor is there anything in the record to support the claim that the exclusion was justified on the ground that allowing access to a "radical" church would lead to threats of public unrest and violence. In addition, the Court of Appeals' judgment was not based on the justification proffered here that the access rules' purpose is to promote the interests of the general public, rather than sectarian or other private interests. Moreover, that there was no express finding below that the Church's application would have been granted absent the religious connection is beside the point for the purposes of this opinion, which is concerned with the validity of the stated reason for denying the application, namely, that the film series appeared to be church-related. Pp. 395-397. 959 F.2d 381 (CA2 1992), reversed.

WHITE, J., delivered the opinion of the Court, in which REHNQUIST, C.J., and BLACKMUN, STEVENS, O'CONNOR, and SOUTER, JJ., joined. KENNEDY, J., filed an opinion concurring in part and concurring in the judgment, post, p. 397. SCALIA, J., filed an opinion concurring in the judgment, in which THOMAS, J., joined, post, p. 397.

LAMB'S CHAPEL v. CENTER MORICHES SCH. DIST., 508 U.S. 384 (1993)

JUSTICE WHITE delivered the opinion of the Court.

New York Educ. Law 414 (McKinney 1988 and Supp. 1993) authorizes local school boards to adopt reasonable regulations for the use of school property for 10 specified purposes when the property is not in use for school purposes. Among the permitted uses is the holding of "social, civic and recreational meetings and entertainments, and other uses pertaining to the welfare of the community; but such meetings, entertainment and uses shall be nonexclusive and shall be open to the general public." 414(1)(c). 1_The list of permitted uses does not include meetings for religious purposes, and a New York appellate court, in Trietley v. Board of Ed. of Buffalo, 65 A.D.2d 1, 409 N.Y.S.2d 912, 915 (App. Div. 1978), ruled that local boards could not allow student bible clubs [508 U.S. 384, 387] to meet on school property because "[rjeligious purposes are not included in the enumerated purposes for which a school may be used under section 414." In Deeper Life Christian Fellowship, Inc. v. Sobol, 948 F.2d 7, 83-84 (1991), the Court of Appeals for the Second Circuit accepted Trietley as an authoritative interpretation of state law. Furthermore, the Attorney General of New York supports Trietley as an appropriate approach to deciding this case.

Pursuant to 414's empowerment of local school districts, the Board of Center Moriches Union Free School District (District) has issued rules and regulations with respect to the use of school property when not in use for school purposes. The rules allow only 2 of the 10 purposes authorized by 414: social, civic, or recreational uses (Rule 10) and use by political organizations if secured in compliance with 414 (Rule 8). Rule 7, however, consistent with the judicial interpretation of state law, provides that "[t]he school premises shall not be used [by any group for religious purposes."] App. to Pet. for Cert. 57a.

The issue in this case is whether, against this background of state law, it violates the Free Speech Clause of the First Amendment, made applicable to the States by the Fourteenth Amendment, to deny a church access to school premises to exhibit for public viewing and for assertedly religious purposes, a film series dealing with family and childrearing issues faced by parents today.

I

Petitioners (Church) are Lamb's Chapel, an evangelical church in the community of Center Moriches, and its pastor John Steigerwald. Twice the Church applied to the District for permission to use school facilities to show a six-part film series containing lectures by Doctor James Dobson. 2_A [508 U.S. 384, 388] brochure provided on request of the District identified Dr. Dobson as a licensed psychologist, former associate clinical professor of pediatrics at the University of Southern California, best-selling author, and radio commentator. The brochure stated that the film series would discuss Dr. Dobson's views on the undermining influences of the media that could only be counterbalanced by returning to traditional Christian family values instilled at an early stage. The brochure went on to describe the contents of each of the six parts of the series. 3The District denied the first application, saying [508 U.S. 384, 389] that "[tjhis film does appear to be church-related, and therefore your request must be refused." App. 84. The second application for permission to use school premises for showing the film series, which described it as a "Family-oriented movie – from a Christian perspective," id., at 91, was denied using identical language.

The Church brought suit in the District Court, challenging the denial as a violation of the Freedom of Speech and Assembly Clauses, the Free Exercise Clause, and the Establishment Clause of the First Amendment, as well as the Equal Protection Clause of the Fourteenth Amendment. As to each cause of action, the Church alleged that the actions were undertaken under color of state law, in violation of 42 U.S.C. 1983. The District Court granted summary judgment for respondents, rejecting all the Church's claims. With respect to the free speech claim under the First Amendment, the District Court characterized the District's facilities as a "limited public forum." The court noted that the enumerated purposes for which 414 allowed access to school facilities did not include religious worship or instruction, that Rule 7 explicitly proscribes using school facilities for religious purposes, and that the Church had conceded that its showing of the film series would be for religious purposes. 770 F.Supp. 91, 92, 98-99 (E.D.N.Y. 1991). The District Court stated that, once a limited public forum is opened to a particular type of speech, selectively denying access to other activities of the same genre is forbidden. Id., at 99. Noting that the District had not opened its facilities to organizations [508 U.S. 384, 390] similar to Lamb's Chapel for religious purposes, the District Court held that the denial in this case was viewpoint-neutral and, hence, not a violation of the Freedom of Speech Clause. Ibid. The District Court also rejected the assertion by the Church that denying its application demonstrated a hostility to religion and advancement of nonreligion not justified under the Establishment of Religion Clause of the First Amendment. 736 F.Supp. 1247, 1253 (1990).

The Court of Appeals affirmed the judgment of the District Court "in all respects." 959 F.2d 381, 389 (CA2 1992). It held that the school property, when not in use for school purposes, was neither a traditional nor a designated public forum; rather, it was a limited public forum open only for designated purposes, a classification that "allows it to remain nonpublic except as to specified uses." Id., at 386. The court observed that exclusions in such a forum need only be reasonable and viewpoint-neutral, ibid., and ruled that denying access to the Church for the purpose of showing its film did not violate this standard. Because the holding below was questionable under our decisions, we granted the petition for certiorari, 506 U.S. 813 (1992). which in principal part challenged the holding below as contrary to the Free Speech Clause of the First Amendment. ±

II

[There is no question that the District, like the private owner of property, may legally preserve the property under its control for the use to which it is dedicated.] Cornelius v. NAACP Legal Defense & Ed. Fund, Inc., 473 U.S. 788, 800 (1985); Perry Ed. Assn. v. Perry Local Educators' Assn., 460 U.S. 37. 46 (1983); Postal Service v. Council of Greenburgh Civic Assns., [508 U.S. 384, 391 ] 453 U.S. 114, 129 -130 (1981); Greer v. Spock, 424 U.S. 828, 836(1976); Adderley v. Florida, 385 U.S. 39, 47 (1966). It is also common ground that the District need not have permitted after-hours use of its property for any of the uses permitted by 414 N.Y. Educ. Law. The District, however, did open its property for 2 of the 10 uses permitted by 414. The Church argued below that, because under Rule 10 of the rules issued by the District, school property could be used for "social, civic, and recreational" purposes, the District had opened its property for such a wide variety of communicative purposes that restrictions on communicative uses of the property were subject to the same constitutional limitations as restrictions in traditional public forums such as parks and sidewalks. Hence, its view was that subject matter or speaker exclusions on District property were required to be justified by a compelling state interest, and to be narrowly drawn to achieve that end. See Perry, supra, at 45; Cornelius, supra, at 800. Both the District Court and the Court of Appeals rejected this submission, which is also presented to this Court. The argument has considerable force, for the District's property is heavily used by a wide variety of private organizations, including some that presented a "close question," which the Court of Appeals resolved in the District's favor, as to whether the District had in fact already opened its property for religious uses. 959 F.2d, at 387. 5_ [508 U.S. 384, 392] We need not rule on this issue, however, for even if the courts below were correct in this respect – and we shall assume for present purposes that they were – the judgment below must he reversed.

With respect to public property that is not a designated public forum open for indiscriminate public use for communicative purposes, we have said that "[c]ontrol over access to a nonpublic forum can be based on subject matter and speaker identity so long as the distinctions drawn are reasonable in [508 U.S. 384, 393] light of the purpose served by the forum and are viewpoint- neutral." Cornelius, 473 U.S., at 806 , citing Perry Education Assn., supra, at 49. The Court of Appeals appeared to recognize that the total ban on using District property for religious purposes could survive First Amendment challenge only if excluding this category of speech was reasonable and viewpoint-neutral. The court's conclusion in this case was that Rule 7 met this test. We cannot agree with this holding, for Rule 7 was unconstitutionally applied in this case.6

Court of Appeals thought that the application of Rule 7 in this case was viewpoint-neutral because it had been, and would be, applied in the same way to all uses of school property for religious purposes. That all religions and all uses for religious purposes are treated alike under Rule 7, however, does not answer the critical question whether it discriminates on the basis of viewpoint to permit school property to be used for the presentation of all views about family issues and childrearing except those dealing with the subject matter from a religious standpoint.

There is no suggestion from the courts below or from the District or the State that a lecture or film about childrearing and family values would not be a use for social or civic purposes otherwise permitted by Rule 10. That subject matter is not one that the District has placed off limits to any and all speakers. Nor is there any indication in the record before us that the application to exhibit the particular film series involved here was, or would have been, denied for any reason other than the fact that the presentation would have [508 U.S. 384, 394] been from a religious perspective. In our view, denial on that basis was plainly invalid under our holding in Cornelius, supra, at 806, that

"[although a speaker may be excluded from a nonpublic forum if he wishes to address a topic not encompassed within the purpose of the forum … or if he is not a member of the class of speakers for whose special benefit the forum was created …, the government violates the First Amendment when it denies access to a speaker solely to suppress the point of view he espouses on an otherwise includible subject." The film series involved here no doubt dealt with a subject otherwise permissible under Rule 10, and its exhibition was denied solely because the film series dealt with the subject from a religious standpoint. The principle that has emerged from our cases "is that the First Amendment forbids the government to regulate speech in ways that favor some viewpoints or ideas at the expense of others." City Council of Los Angeles v. Taxpayers for Vincent, 466 U.S. 789, 804 (1984). That principle applies in the circumstances of this case; as Judge Posner said for the Court of Appeals, for the Seventh Circuit, to discriminate "against a particular point of view. .. would . .. flunk the test… [of] Cornelius, provided that the defendants have no defense based on the establishment clause." May v. Evansville-Vanderburgh School Corp., 787 F.2d 1105, 1114(1986).

The District, as a respondent, would save its judgment below on the ground that to permit its property to be used for religious purposes would be an establishment of religion forbidden by the First Amendment. This Court suggested in Widmar v. Vincent, 454 U.S. 263, 271 (1981). that the interest of the State in avoiding an Establishment Clause violation "may be [a] compelling" one justifying an abridgment of free speech otherwise protected by the First Amendment; but the Court went on to hold that permitting [508 U.S. 384, 395] use of university property for religious purposes under the open access policy involved there would not be incompatible with the Court's Establishment Clause cases.

We have no more trouble than did the Widmar Court in disposing of the claimed defense on the ground that the posited fears of an Establishment Clause violation are unfounded. The showing of this film series would not have been during school hours, would not have been sponsored by the school, and would have been open to the public, not just to church members. The District property had repeatedly been used by a wide variety of private organizations. Under these circumstances, as in Widmar, there would have been [no realistic danger] that the community would [think that the District was [endorsing religion] or any particular creed,] and any benefit to religion or to the Church would have been no more than incidental. As in Widmar, supra, at 271272, permitting District property to be used to exhibit the film series involved in this case would not have been an establishment of religion under the three-part test articulated in Lemon v. Kurtzman, 403 U.S. 602 (1971): the challenged governmental action has a secular purpose, does not have the principal or primary effect of advancing or inhibiting religion, and does not foster an excessive entanglement with religion. 7_

The District also submits that it justifiably denied use of its property to a "radical" church for the purpose of proselytizing, since to do so would lead to threats of public unrest and even violence. Brief for Respondent Center Moriches [508 U.S. 384, 396] Union Free School District et al. 45, 11-12, 24. There is nothing in the record to support such a justification, which in any event would be difficult to defend as a reason to deny the presentation of a religious point of view about a subject the District otherwise opens to discussion on District property.

We note that the Attorney General New York State, a respondent here, does not rely on either the Establishment Clause or possible danger to the public peace in supporting the judgment below. Rather, he submits that the exclusion is justified because the purpose of the access rules is to promote the interests of the public in general, rather than sectarian or other private interests. In light of the variety of the uses of District property that have been permitted under Rule 10, this approach has its difficulties. This is particularly so since Rule 10 states that District property may be used for social, civic, or recreational use "only if it can be nonexclusive and open to all residents of the school district that form a homogeneous group deemed relevant to the event." App. to Pet. for Cert. 57a. At least arguably, the Rule does not require that permitted uses need be open to the public at large. However that may be, this was not the basis of the judgment that we are reviewing. The Court of Appeals, as we understand it, ruled that, because the District had the power to permit or exclude certain subject matters, it was entitled to deny use for any religious purpose, including the purpose in this case. The Attorney General also defends this as a permissible subject matter exclusion, rather than a denial based on viewpoint, a submission that we have already rejected.

The Attorney General also argues that there is no express finding below that the Church's application would have been granted absent the religious connection. This fact is beside the point for the purposes of this opinion, which is concerned with the validity of the stated reason for denying the [508 U.S. 384, 397] Church's application, namely, that the film series sought to be shown "appeared to be church-related."

For the reasons stated in this opinion, the judgment of the Court of Appeals is

reversed.

Footnotes

[ Footnote 1 1 Section 414(1)(e) authorizes the use of school property "[f]or polling places for holding primaries and elections and for the registration of voters and for holding political meetings. But no meetings sponsored by political organizations shall be permitted unless authorized by a vote of a district meeting, held as provided by law, or, in cities by the board of education thereof." [ Footnote 21 Shortly before the first of these requests, the Church had applied for permission to use school rooms for its Sunday morning services and for Sunday School. The hours specified were 9 a.m. to 1 p.m. and the time [508 U.S. 384, 388] period one year beginning in the next month. 959 F.2d 381, 383 (CA2 1992). Within a few days, the District wrote petitioner that the application "requesting use of the high school for your Sunday services" was denied, citing both N.Y. Educ. Law 414 and the District's Rule 7 barring uses for religious purposes. The Church did not challenge this denial in the courts, and the validity of this denial is not before us.

[ Footnote 3 1 "Turn Your Heart Toward Home is available now in a series of six discussion- provoking films:

"1) A FATHER LOOKS BACK emphasizes how swiftly time passes, and appeals to all parents to "turn their hearts toward home" during the all-important childrearing years. (60 minutes.) "2) POWER IN PARENTING: THE YOUNG CHILD begins by exploring the inherent nature of power, and offers many practical helps for facing the battlegrounds in childrearing – bedtime, mealtime and other confrontations so familiar to parents. Dr. Dobson also takes a look at areas of conflict in marriage and other adult relationships. (60 minutes.) "3) POWER IN PARENTING: THE ADOLESCENT discusses father/daughter and mother/son relationships, and the importance of allowing children to grow to develop as individuals. Dr. Dobson also encourages parents to free themselves of undeserved guilt when their teenagers choose to rebel. (45 minutes.)

"4) THE FAMILY UNDER FIRE views the family in the context of today's society, where a "civil war of values" is being waged. Dr. Dobson urges parents to look at the effects of governmental interference, abortion and pornography, and to get involved. To preserve what they care about most – their own families! (52 minutes.) Note: This film contains explicit information regarding the pornography industry. Not recommended for young audiences. "5) OVERCOMING A PAINFUL CHILDHOOD includes Shirley Dobson's intimate memories of a difficult childhood with her alcoholic [508 U.S. 384, 389] father. Mrs. Dobson recalls the influences which brought her to a loving God who saw her personal circumstances and heard her cries for help. (40 minutes.)

"6) THE HERITAGE presents Dr. Dobson's powerful closing remarks. Here he speaks clearly and convincingly of our traditional values which, if properly employed and defended, can assure happy, healthy, strengthened homes and family relationships in the years to come. (60 minutes.)" App. 87-88.

[ Footnote 41 The petition also presses the claim by the, Church, rejected by both courts below, that the rejection of its application to exhibit its film series violated the Establishment Clause because it and Rule 7's categorical refusal to permit District property to be used for religious purposes demonstrate hostility to religion. Because we reverse on another ground, we need not decide what merit this submission might have.

[ Footnote 51 In support of its case in the District Court, the Church presented the following sampling of the uses that had been permitted under Rule 10 in 1987 and 1988:

A New Age religious group known as the "Mind Center" Southern Harmonize Gospel Singers Salvation Army Youth Band Hampton Council of Churches' Billy Taylor Concert Center

Moriches Co-op Nursery School's Quilting Bee Manorville Humane Society's Chinese Auction Moriches Bay Power Squadron [508 U.S. 384, 392] Unkechaug Dance Group Paul Gibson's Baseball Clinic Moriches Bay Civic Association Moriches Chamber of Commerce's Town Fair Day Center Moriches Drama Club Center Moriches Music Award Associations' 'Amahl & the Night Visitors' Saint John's Track and Field Program Girl Scouts of Suffolk [C]ounty Cub Scouts Pack 23 Boy Scout Troop #414." 770 F.Supp. 91, 93, n. # 4 (E.D.N.Y. 1991).

The Church claimed that the first three uses listed above demonstrated that Rule 10 actually permitted the District property to be used for religious purposes as well as a great assortment of other uses. The first item listed is particularly interesting and relevant to the issue before us. The District Court referred to this item as "a lecture series by the Mind Center, purportedly a New Age religious group." Id., at 93. The Court of Appeals described it as follows:

"The lecture series, "Psychology and The Unknown," by Jerry Huck, was sponsored by the Center Moriches Free Public Library. The library's newsletter characterized Mr. Huck as a psychotherapist who would discuss such topics as parapsychology, transpersonal psychology, physics and metaphysics in his night series of lectures. Mr. Huck testified that he lectured principally on parapsychology, which he defined by "reference to the human unconscious, the mind, the unconscious emotional system or the body system." When asked whether his lecture involved matters of both a spiritual and a scientific nature, Mr. Huck responded: "It was all science. Anything I speak on based on parapsychology, analytic, quantum physicists [sic]." Although some incidental reference to religious matters apparently was made in the lectures, Mr. Huck himself characterized such matters as 'a fascinating sideline," and "not the purpose of the [lecture].'" 959 F.2d, at 388.

[ Footnote 6 1 Although the Court of Appeals apparently held that Rule 7 was reasonable as well as viewpoint-neutral, the court uttered not a word in support of its reasonableness holding. If Rule 7 were to be held unreasonable, it could be held facially invalid, that is, it might be held that the rule could in no circumstances be applied to religious speech or religious communicative conduct. In view of our disposition of this case, we need not pursue this issue.

[ Footnote 7 1 While we are somewhat diverted by JUSTICE SCALIA's evening at the cinema, post, at 1-3, we return to the reality that there is a proper way to inter an established decision, and Lemon, however frightening it might be to some, has not been overruled. This case, like Corporation of Presiding Bishop of Church of Jesus Christ of Latter-day Saints v. Amos, 483 U.S. 327 (1987). presents no occasion to do so. JUSTICE SCALIA apparently was less haunted by the ghosts of the living when he joined the opinion of the Court in that case.

––––––––––––––––––––––––––––-

LAMB'S CHAPEL v. CENTER MORICHES SCH. DIST., 508 U.S. 384 (1993)

JUSTICE KENNEDY, concurring in part and concurring in the judgment.

Given the issues presented, as well as the apparent unanimity of our conclusion that this overt, viewpoint-based discrimination contradicts the Speech Clause of the First Amendment and that there has been no substantial showing of a potential Establishment Clause violation, I agree with JUSTICE SCALIA that the Court's citation of Lemon v. Kurtzman, 403 U.S. 602 (1971), is unsettling and unnecessary. The same can be said of the Court's use of the phrase "endorsing

religion," see ante, at 10, which, as I have indicated elsewhere, cannot suffice as a rule of decision consistent with our precedents and our traditions in this part of our jurisprudence. See Allegheny County v. American Civil Liberties Union, Greater Pittsburgh Chapter, 492 U.S. 573. 655 (1989) (opinion concurring in judgment in part and dissenting in part). With these observations, I concur in part and concur in the judgment.

LAMB'S CHAPEL v. CENTER MORICHES SCH. DIST., 508 U.S. 384 (1993)

JUSTICE SCALIA, with whom JUSTICE THOMAS joins, concurring in the judgment.

I join the Court's conclusion that the District's refusal to allow use of school facilities for petitioners' film viewing, while generally opening the schools for community activities, violates petitioners' First Amendment free speech rights (as does N.Y.Educ.Law414 (McKinney 1988 and Supp. 1993), to the extent it compelled the District's denial, see ante, at 386-387). I also agree with the Court that allowing Lamb's Chapel to use school facilities poses "no realistic danger" of a violation of the Establishment Clause, ante, at 395, but I [508 U.S. 384, 398] cannot accept most of its reasoning in this regard. The Court explains that the showing of petitioners' film on school property after school hours would not cause the community to "think that the District was endorsing religion or any particular creed," and further notes that access to school property would not violate the three-part test articulated in Lemon v. Kurtzman, 403 U.S. 602 (1971). Ante, at 395.

As to the Court's invocation of the Lemon test: like some ghoul in a late-night horror movie that repeatedly sits up in its grave and shuffles abroad after being repeatedly killed and buried, Lemon stalks our Establishment Clause jurisprudence once again, frightening the little children and school attorneys of Center Moriches Union Free School District. Its most recent burial, only last Term, was, to be sure, not fully six feet under: Our decision in Lee v. Weisman, 505 U.S. 577, 586 -587 (1992), conspicuously avoided using the supposed "test," but also declined the invitation to repudiate it. Over the years, however, no fewer than five of the currently sitting Justices have, in their own opinions, personally driven pencils through the creature's heart (the author of today's opinion repeatedly), and a sixth has joined an opinion doing so. See, e.g., Weisman, supra, at 644 (SCALIA, J., joined by, inter alios, THOMAS, J., dissenting); Allegheny County v. American Civil Liberties Union, Greater Pittsburgh Chapter, 492 U.S. 573. 655 -657 (1989) (KENNEDY, J., concurring in judgment in part and dissenting in part); Corporation of Presiding Bishop of Church of Jesus Christ of Latter-day Saints v. Amos, 483 U.S. 327. 346 – 349 (1987) (O'CONNOR, J., concurring in judgment); Wallace v. Jaffree, 472 U.S. 38, 107-113 (1985) (REHNQUIST, J., dissenting); id., at 90-91 (WHITE, J., dissenting); School Dist. of Grand Rapids v. Ball, 473 U.S. 373. 400 (1985) (WHITE, J., dissenting); Widmar v. Vincent, 454 U.S. 263, 282 И 981) (WHITE, J., dissenting); New York v. Cathedral Academy, 434 U.S. 125 . [508 U.S. 384, 399] 134-135 (1977) (WHITE, J., dissenting); Roemer v. Board of Pub. Works, of Md., 426 U.S. 736. 768 (1976) (WHITE, J., concurring in judgment); Committee for Public Educ. & Religious Liberty v. Nyquist, 413 U.S. 756. 820 (1973) (WHITE, J., dissenting).

The secret of the Lemon test's survival, I think, is that it is so easy to kill. It is there to scare us (and our audience) when we wish it to do so, but we can command it to return to the tomb at will. See, e.g., Lynch v. Donnelly, 465 U.S. 668. 679 (1984) (noting instances in which Court has not applied Lemon test). When we wish to strike down a practice it forbids, we invoke it, see, e.g., Aguilar v. Fenton, 473 U.S. 402 (1985) (striking down state remedial education program administered in part in parochial schools); when we wish to uphold a practice it forbids, we ignore it entirely, see Marsh v. Chambers, 463 U.S. 783 (1983) (upholding state legislative chaplains). Sometimes, we take a middle course, calling its three prongs "no more than helpful signposts," Hunt v. McNair, 413 U.S. 734, 741 (1973). Such a docile and useful monster is worth keeping around, at least in a somnolent state; one never knows when one might need him.

For my part, I agree with the long list of constitutional scholars who have criticized Lemon and bemoaned the strange Establishment Clause geometry of crooked lines and wavering shapes its intermittent use has produced. See, e.g., Choper, The Establishment Clause and Aid to Parochial Schools – An Update, 75 Calif.L.Rev. 5 (1987); Marshall, "We Know It When We See It": The Supreme Court and Establishment, 59 S.Cal.L.Rev. 495 (1986); McConnell, Accommodation of Religion, 1985 S.Ct. Rev. 1; Kurland, The Religion Clauses and the Burger Court, 34 Cath. U.L.Rev. 1 (1984); R. Cord, Separation of Church and State (1982); Choper, The Religion Clauses of the First Amendment: Reconciling the Conflict, 41 U.Pitt.L.Rev. 673 (1980). I will decline to apply Lemon – whether it validates [508 U.S. 384, 400] or invalidates the government action in question – and therefore cannot Join the opinion of the Court today. 1

I cannot join for yet another reason: the Court's statement that the proposed use of the school's facilities is constitutional because (among other things) it would not signal endorsement of religion in general. Ante, at 10. What a strange notion, that a Constitution which itself gives "religion in general" preferential treatment (I refer to the Free Exercise Clause) forbids endorsement of religion in general. The attorney general of New York not only agrees with that strange notion, he has an explanation for it: "Religious advocacy," he writes, "serves the community only in the eyes of its adherents, and yields a benefit only to those who already believe." Brief for Respondent Attorney General 24. That was not the view of those who adopted our Constitution, who believed that the public virtues inculcated by religion are a public good. It suffices to point out that, during the summer of 1789, when it was in the process of drafting the First Amendment, Congress enacted the Northwest Territory Ordinance of that the Confederation Congress had adopted, in 1787 – Article III of which provides, "Religion, morality, and knowledge, being necessary to good government and the happiness of mankind, schools and the means of education shall forever be encouraged." Unsurprisingly, then, indifference to "religion in general" is not what our cases, both old and recent, demand. See, e.g., Zorach v. Clauson, 343 U.S. 306. 313-314 (1952) ("When the state [508 U.S. 384, 401] encourages religious instruction or cooperates with religious authorities by adjusting the schedule of public events to sectarian needs, it follows the best of our traditions"); Walz v. Tax Comm'n of New York City, 397 U.S. 664 (1970) (upholding property tax exemption for church property); Lynch, 465 U.S., at 673 (the Constitution "affirmatively mandates accommodation, not merely tolerance, of all religions.. .. Anything less would require the 'callous indifference' we have said was never intended" (citations omitted)); id., at 683 ("Our precedents plainly contemplate th that, on occasion, some advancement of religion will result from governmental action"); Marsh, supra; Corporation of Presiding Bishop of Church of Jesus christ of Latterday Saints v. Amos, 483 U.S. 327 (1987) (exemption for religious organizations from certain provisions of Civil Rights Act).

For the reasons given by the Court, I agree that the Free Speech Clause of the First Amendment forbids what respondents have done here. As for the asserted Establishment Clause justification, I would hold, simply and clearly, that giving Lamb's Chapel nondiscriminatory access to school facilities cannot violate that provision because it does not signify state or local embrace of a particular religious sect.

[ Footnote * 1 The Court correctly notes, ante, at 395, n. 7, that I joined the opinion in Corporation of Presiding Bishop of Church of Jesus Christ of Latterday Saints v. Amos, 483 U.S. 327 (1987). which considered the Lemon test. Lacking a majority at that time to abandon Lemon, we necessarily focused on that test, which had been the exclusive basis for the lower court's judgment. Here, of course, the lower court did not mention Lemon, and indeed did not even address any Establishment Clause

––––––––––––––––––––––––––––––-

Home

1.The U.S. Constitution; http://www.law.cornell.edu/constitution

2.Black's Law Dictionary 6th Edition, St.Paul, Minn. West Publishing Co., 1990 https://archive.org/details/BlacksLaw6th

3.Encyclopedia of the American Judicial System. Studies of the Principal Institutions and Processes of Law / Robert J. Janosik, editor.- New York: Charles Scribner's Sons, 1987

4.Garner B. A Dictionary of Modem Legal Usage. – 2nd Edition, – Oxford University Press, 1995

5.Great American Court Cases / Mark F. Mikula, L. Mpho Mabunola, Editors – 3 volumes.- The Gale Group, 1999

6.Great American Trials / Edward W. Knappman Editor. – Published by Gale Group Inc., Second Edition, 2002

7.Gifis Steven H. Law Dictionary, – 4th Edition Barron's Educational Series, – New York, 1996

8.Landmark Decisions of the United States Supreme Court / Paul Finkleman and Melvin I. Urofsky. – CQ-Press, A Division of Congressional Quarterly Inc. – Washington, D.C., 2003

9.Oxford Dictionary of Law 4th Edition, – Oxford University Press, 1997

10.Rossini Christine English as a Legal Language Published by Kluwer Law International Ltd., – London 1997

11.The Supreme Court. Encyclopedia of the American Constitution and Supplement. / Philip Weinberg, editor in chief, Macmillan Library Reference USA, New York, 1999

12.The Rules of the United States Supreme Court http://www.law.cornell.edu/rules/supct/index.html http://www.law.cornell.edu/rules/supct/Rules.pdf)

Home

1.The U.S. Constitution; http://www.law.cornell.edu/constitution

2.Black's Law Dictionary 6th Edition, St.Paul, Minn. West Publishing Co., 1990 https://archive.org/details/BlacksLaw6th

3.Encyclopedia of the American Judicial System. Studies of the Principal Institutions and Processes of Law / Robert J. Janosik, editor.- New York: Charles Scribner's Sons, 1987

4.Garner B. A Dictionary of Modem Legal Usage. – 2nd Edition, – Oxford University Press, 1995

5.Great American Court Cases / Mark F. Mikula, L. Mpho Mabunola, Editors – 3 volumes.- The Gale Group, 1999

6.Great American Trials / Edward W. Knappman Editor. – Published by Gale Group Inc., Second Edition, 2002

7.Gifis Steven H. Law Dictionary, – 4th Edition Barron's Educational Series, – New York, 1996

8.Landmark Decisions of the United States Supreme Court / Paul Finkleman and Melvin I. Urofsky. – CQ-Press, A Division of Congressional Quarterly Inc. – Washington, D.C., 2003

9.Oxford Dictionary of Law 4th Edition, – Oxford University Press, 1997

10.Rossini Christine English as a Legal Language Published by Kluwer Law International Ltd., – London 1997

11.The Supreme Court. Encyclopedia of the American Constitution and Supplement. / Philip Weinberg, editor in chief, Macmillan Library Reference USA, New York, 1999

12.The Rules of the United States Supreme Court http://www.law.cornell.edu/rules/supct/index.html http://www.law.cornell.edu/rules/supct/Rules.pdf)