Terminologia Matematica din Geometrie și Trigonometrie

Terminologia matematica din geometrie și trigonometrie

Cuprins

Abrevieri

adj. = adjectiv

adv. = adverb

cf. = confer

germ. = germană

gr. = greacă

e.c. = element de compunere

it. = italiana

lat. = latină

LSI = Lexic științific interdisciplinar

ngr. = neogreacă

pref. = prefix

prep. = prepoziție

s.f. = substantiv feminin

s.m. = substantiv masculin

s.n. = substantiv neutru

suf. = sufix

v. = vezi

vb. = verb

vb. intr. = verb intranzitiv

Introducere

În aceast referat am am analizat etimologic cuvinte care aparțin etimologiei matematice. Etimologia este ramură a lingvisticii, care se ocupă cu studiul originii cuvintelor, stabilind evoluția lor fonetică și semantică.

În analiza termenilor am specificat atât etimologia directa, cât și etimologia indirectă. În terminologia matematică din limba română, etimologia directă, marcată de etimologia multiplă, detine o pondere însemnată si este reprezentată de neologismele de origine franceză și latină, etimologia directă este o problemă care ține de studierea limbii române, pentru că ea indică sursa imediată a cuvintelor românești. Etimologia indirectă urmăreste firul evoluției cuvântului până la sursa primară, de obicei reconstruită ; implică prin metoda istorico-comparativă limbile clasice, latină și greacă, aflate la baza terminologiei științifice internaționale. Atât greaca veche, cât și latina sunt limbi indoeuropene, cu flexiune bogată. Secvențe specifice marchează atât genul și numărul, modul, aspectul, timpul sau persoana, cât și rolul/funcția cuvântului în comunicare.

În vocabularul limbilor moderne se observă unități lexicale a căror origine se regăsește în vechile limbi de cultură. Vocabularele științifice și tehnice actuale sporesc, continuând să se formeze cu elemente din greaca veche și latină.

Terminologia matematică

Terminologia (din fr. terminologie, cf. lat. terminus – ,,termen”, gr. logos – ,,vorbire”) este disciplina care se ocupă de studiul termenilor, în ceea ce privește semnificația, evoluția și folosirea lor.

Terminologia matematică este considerată, în mod firesc, una dintre cele mai precise; de aceea, majoritatea termenilor matematici sunt relativ liberi contextual (egalitate, distribuție, identitate, paralelogram, volum ș.a.). Existența LSI (bine reprezentat cantitativ) ar putea afecta univocitatea sensului matematic și se pune întrebarea în ce măsură, mai ales pentru termenii din această categorie, determinarea contextuală mai este necesară.

O parte din termenii LSI exprimă sensul matematic numai prin sintagme fixe, specializate: analiză (analiză matematică, analiză numerică, analiză combinatorie), arc (arc capabil de un unghi dat, arc de curbă, arc de cerc), axă (axă centrală, axă de rotație, axă de simetrie, axă radicală a două cercuri ș.a.), clasă (clasă a unei curbe, clasă a unei suprafețe, clasă de echivalență, clase de resturi, clasele sistemului zecimal de numerație), descompunere (descompunere în factori primi, descompunere în fracții simple), formă (formă trigonometrică a numărului complex, formă pătratică, formă canonică, formele fundamentale ale unei suprafețe), sistem (sistem de ecuații, sistem de curbe pe o suprafață, sistem de numerație, sistem de referință, sistem de vectori liniar dependenți, sistem informațional ș.a.), valoare (valoare absolută, valoare logică, valoare medie, valoare numerică ș.a.). Se înregistrează și câteva situații în care termenul matematic se realizează numai printr-o sintagmă fixă: calotă sferică, coroană circulară, experiență aleatoare, postulatul paralelelor, proces stocastic, structură algebrică, unitate imaginară.

Numeroși termeni matematici din LSI se utilizează atât singuri, cât și în sintagme fixe: acces, cilindru, coordonată, corp, curbă, deplasare, derivată, descompunere, diferență, divergență, echilibru, elipsă, factor, figură, linie, model, operație, rădăcină, triunghi ș.a. Pentru foarte mulți dintre acești termeni, realizările contextuale exprimă subdiviziuni, specializări ale sensului de bază, exprimat și independent de context. De exemplu triunghi isoscel este o specializare, un tip de triunghi; sintagmele calcul infinitezimal, calcul integral, calcul matricial, calcul numeric, calcul operațional, calcul tensorial, calcul variațional, calcul vectorial, calculul probabilităților ș.a. exprimă tipuri de calcul.

Etimologia cuvântului matematică

Matematica este în general definită ca știința ce studiază modelele de structură, schimbare și spațiu. În sens modern, matematica este investigarea structurilor abstracte definite în mod axiomatic folosind logica formală.

Cuvântul matematică își are originea în cuvântul grecesc μάθημα máthēma, care însemna „învățare”, „studiu”, „știință”, la rândul lui provenind din verbul manthanein, „a învăța”. Termenul mathema a căpătat încă din perioada clasică și sensul precis de „studiu matematic”. Adjectivul corespunzător este μαθηματικός mathēmatikós, însemnând „legat de învățare” sau „studios”, iar mai târziu, „matematic”. Din greacă, termenii au fost preluați în latină, unde științele matematice, numite în grecește μαθηματικὴ τέχνη mathēmatikḗ tékhnē, au fost denumite cu pluralul ars mathematica.

Din latină, termenul mathematica a fost preluat în forme asemănătoare în toate limbile europene moderne. Forma aparentă de plural din engleză, ca și pluralul franțuzesc les mathématiques, au revenit în latină sub forma pluralului neutru mathematica, pornind de la pluralul grecesc τα μαθηματικά ta mathēmatiká, acesta fiind utilizat de Aristotel cu sensul de „toate lucrurile matematice”.

În română, termenul a fost copiat după franțuzescul mathématique și italienescul matematica.

Analiza etimologică

Cu ajutorul dicționarelor de specialitate am realizat analiza a 255 termeni matematici reprezentativi pentru geometrie și trigonometrie.

Etimologia directă arată că termenii matematici care, din punctul de vedere al structurii reprezintă cuvinte simple, inclusiv derivate, pentru limba română sunt, în mare parte, împrumuturi din franceză ori au etimologie multiplă, ca împrumuturi din franceză, latina savantă, neogreacă, italiană, germană. Etimologia indirectă arată că sunt de origine greacă sau latină și ebraică, arabă. Majoritatea termenilor matematici au origine latină.

În stabilirea etimologiei unui cuvânt se folosesc două criterii : concordanța fonetică și cea semantică între cuvântul analizat și cuvântul din care se presupune că acesta provine. Analiza termenilor include originea și sensul acestora, iar raportați la cuvânt, aceștia sunt simpli și compuși.

Terminologia matematică românească include foarte multe împrumuturi și puține cuvinte formate în limba română.

Lista alfabetică a termenilor matematici din geometrie și trigonometrie

A

A-/AN- – ,,nu”, ,,fără”, ,,lipsit de”, pref., din fr. a-, an-, din gr. a-, an-.

AB-/A-/ABS- – ,,de la, din”, fr. ab-, a-, abs-, din lat. ab(a, abs),,de la, de”) arată separarea).

ABSCISĂ, abscise, s.f. – din fr. abscisse, lat. abscissa (linea) ,,linie tăiată”, din lat. abscindere ,,a frânge, a rupe”, din ab- (v. ab-) și scindere ,,a tăia”. Simbolul care indică lungimea și sensul segmentului cuprins între un punct fix al unei drepte și un punct dat de pe dreaptă.

AD- – ,,la, lângă, alături de” (indica apropierea) pref. fr. ad-, din lat. ad ,,la, lângă”.

ADIACENT, -Ă, adiacenți, -te, adj. – din fr. adjacent, lat. adjacens, adiacere (a se afla alături de), it. Adiacente, din ad- (v. ad-) și iacere ,,a zăcea intins”. În sintagma: Unghiuri adiacente = unghiuri care au același vârf, o latură comună și se află de o parte și de alta a laturii comune, care se învecinează.

ANTI- – ,, împotriva”, ,,opus” pref. fr. anti-, din gr. anti ,,împotriva, contra”

ANTIPARALEL, -Ă, antiparaleli, -e, adj. – din fr. antiparallèle, din anti- (v. anti-) și parallèle. Despre doi vectori sau două drepte, care sunt paraleli și cu sensuri opuse.

APOTEMĂ, apoteme, s.f. – din fr. apothème, gr. apothema / apotithemi – ,,a coborî”, din apo- ,,departe”. Perpendiculară care unește centrul unui poligon regulat cu mijlocul unei laturi, înălțimea feței laterale a unei piramide regulate.

ARC, arcuri, și (2) arce, s.n. – din lat. arcus. Porțiune dintr-o curbă cuprinsă între două puncte ale acesteia.

ARIE, arii, s.f. – din lat. area (cu sensurile după fr. aire). Măsură a unei suprafețe (exprimată în valori numerice). Aria cercului.

ASEMĂNA, asemăn, vb. – din lat. assimilare, ,,a reproduce”, asemănare s. f. asemăna: din as- (v. ad-) și similare ,,a reproduce”, din similis ,,asemănător”. Corespondență biunvocă între punctele a doua figuri, astfel încât raportul dintre lungimea oricărui segment al unei figuri și lungimea segmentului omolog din cealaltă figură să fie constant.

ASIMPTOTĂ, asimptote, s.f. – din fr. asymptote, din gr. asumptotos ,,care nu cade împreună”, din a- (v. a-) și sumptotos ,,cădere”. Linie (dreaptă) de care se apropie o curbă, dar pe care nu o atinge niciodată la o distanță finită.

ASTROIDĂ s.f. – din fr. astroïde, cf. gr. astron – ,,astru”, eidos – ,,aspect, formă”. Curbă plană descrisă de un punct al unui cerc care se rotește fără alunecare într-un cerc fix cu raza de patru ori mai mare.

AXIOMĂ, axiome, s.f. – din fr. axiome, cf. lat., gr. axioma – ,,opinie” , axios – ,,adevărat”. Adevăr admis în general și acceptat ca real fără a fi demonstrat, fiecare dintre propozițiile prime pe baza cărora se formulează o teoremă.

B

BAZĂ, baze, s.f. – din fr. baser,din lat. basis ,,bază”, gr. basis ,,mers”. Latură a unui triunghi sau a unui poligon ori față a unui poliedru (care se reprezintă de obicei în poziție orizontală).

BI-/BIS- – e.c. însemnând „de două ori”, „dublu”, din fr. bi- bis-, din lat.bis „de două ori”.

BINORMALĂ s.f. – din fr. binormale, din bi- (v. bi-) și normale (v. normal). Dreaptă care trece printr-un punct al unei curbe și este perpendiculară pe planul oscilator al acesteia în punctul dat.

BISECTOR, -OARE, bisectoare, s.f., adj. – Din fr. bissecteur, din bis- (v. bi-) și secteur (v. sector). Dreaptă care împarte un unghi în două părți egale. În sintagma: Plan bisector = plan care împarte un diedru în două diedre egale.

C

CATETĂ, catete, s.f. – Din fr. cathete, lat. cathetus, cf. gr. kathetos – ,,perpendicular”. Fiecare dintre cele două laturi care alcătuiesc unghiul drept al unui triunghi dreptunghic.

CENTRU, centre, s.n – Din fr. centre, lat. centrum, gr. kentron ,,vârf ascuțit”, it. centro. Punct față de care punctele unui cerc sau ale unei sfere se află la egală depărtare; punct al unui ansamblu de figuri geometrice la care se raportează celelalte puncte ale ansamblului.

CERC, cercuri, s.n. – din lat. circus, gr. kirkos, krikos ,,inel”. Figură geometrică plană formată din mulțimea tuturor punctelor egal depărtate de un punct fix; circumferință; suprafață limitată de această figură.

CEVIANĂ, ceviane, s.f. – din fr. cévienne. Dreaptă care unește un vârf al unui triunghi cu un punct de pe latura opusă.

CICLOIDAL, -Ă, cicloidali, -e, adj – din fr. cycloïdal. Care este caracteristic pentru o cicloidă, curbă descrisă de un punct al unui cerc care se rostogolește fără alunecare pe o dreaptă fixă.

CILINDRIC, -Ă, cilindrici, -ce, adj. – din fr. cylindrique, lat. cylindrus, gr. kulindros =,,sul”. Corp geometric mărginit de o suprafață cilindrică și de doua plane paralele.

CIRCUM- – pref. „în jurul, împrejurul”, din fr. circum- cf. lat. circum, it. circum.

CIRCUMFERINȚĂ, circumferințe, s.f. – din lat. circumferentia, fr. circonférence, din circum- (v. circum-) și ferre ,, a aduce”. Curbă plană închisă, ale cărei puncte sunt egal depărtate de un punct fix, numit centru; lungimea unui cerc.

CISOIDĂ, cisoide, s.f. – din fr. cissoïde, cf. gr. kissoeidos: kissos – ,,iederă”, eidos – ,,formă”(v. -oid). Curbă plană cu un punct de întoarcere, a cărei ecuație este de gradul trei.

CO-/CON-/COM/ – ,, împreună cu, lângă” pref., fr. co-, con-, com-, din lat. com, cum ,,cu, împreună cu”.

COHLEO- – „cochilie, spirală”,e.c., din fr. cochlrmă”(v. -oid). Curbă plană cu un punct de întoarcere, a cărei ecuație este de gradul trei.

CO-/CON-/COM/ – ,, împreună cu, lângă” pref., fr. co-, con-, com-, din lat. com, cum ,,cu, împreună cu”.

COHLEO- – „cochilie, spirală”,e.c., din fr. cochléo-, cf. lat. cochlea, gr. kokhlios, ,,melc”.

COHLEOIDĂ s.f. – din fr. cochléoïde, din cochlé/o/- (v. cochléo-) și -oïde (v.-oid). Curbă plană, loc geometric al extremităților arcelor cercurilor tangente unei drepte într-un punct al ei, având originea comună și aceeași lungime.

COINCIDE vb. intr. – din fr. coincider, cf. it. coincidere, din lat. coincidere din co-

(v.co-) și incidere ,,a cădea”, respectiv din in (v.in-) și cadere ,,a cădea în”. (Despre linii, figuri, suprafețe) A se suprapune perfect.

COLINIAR, -Ă, coliniari, -e, adj. – din fr. collinéaire, germ. Kollinear, din co- (v.co-) + liniar (v. liniar). Calitatea a mai multor puncte de a fi situate pe aceeași dreaptă.

COMPLEMENTAR, -Ă, complementari, -e, adj. – din fr. complémentaire, lat. complere ,,a umple”, din com- (v. co-) și plere ,, a umple”. În sintagma: Unghiuri complementare = unghiuri care, prin însumare, formează un unghi de 90°.

CON, conuri, s.n. – din fr. cône, lat. conus. Suprafață descrisă de o dreaptă care se deplasează sprijinindu-se pe o curbă închisă imobilă și pe un punct fix exterior; corp geometric mărginit de o asemenea suprafață și de un plan.

CONCAV, -Ă, concavi, -e, adj. – din fr. concave, lat. concavus ,,scobit, concav”. Care prezintă o scobitură; în formă de adâncitură.

CONCENTRIC, -Ă, concentrici, -ce, adj. – din fr. concentrique, din con- (v. co-) și centre (v. centru). Despre două sau mai multe cercuri, linii curbe etc. care au același centru.

CONCLUZIE, concluzii, s.f. – din fr. conclusion, lat conclusio ,,închidere”, lat. concludere ,,a închide”, it. conclusion, din con- (v. co-) și cludere ,,a închide ceva deschis”. Judecată care confirmă datele unei teoreme pe baza demonstrației.

CONCO- ,,cochilie, scoică”, e.c., fr. concho-, lat. concha, gr. konche ,,scoică”.

CONCOIDAL, -Ă, concoidali, -e, adj. – din fr. conchoïde. De concoidă.

CONCOIDĂ, concoide, s.f. – din fr. conchoïde, din conch(o)- (v. conco-) și –oïde (v. –oid). Curbă plană obținută dintr-o curbă dată, cu ajutorul unui punct fix și al unei secante care se rotește, sprijinindu-se pe punctul fix.

CONCURENT, -Ă, concurenți, -te, adj., din fr. concurrent, lat. concurrens din con-

(v. co-) și currere ,, a alerga”. Despre linii, planuri, care au un punct, o dreaptă comună, care se intersectează.

CONGRUENT, -Ă, congruenți, -te, adj. – din fr. congruent, lat. congruens, -ntis ,,potrivit, corespunzător”, pref. con- (v.con-). Despre figuri geometrice care sunt egale sau care pot fi făcute să coincidă una cu alta printr-o deplasare.

CONGRUENȚĂ, congruențe, s.f. – din fr. congruence, lat. congruentia, pref. con- (v.con-).. Însușirea de a fi congruent.

CONO- –„con, conic”, e.c. din fr. cono-, cf. gr. konos ,,figură în formă de con”.

CONOID, -Ă, conoizi, -de, adj., s.n. – din fr. conoïde, cf. gr. konos – ,,con”(v. con-) și eidos – ,,formă”(v. -oid). Suprafață generată de o dreaptă care se menține paralelă cu un plan dat și se sprijină pe o dreaptă fixă și pe o curbă fixă.

CONSTRUCȚIE, construcții, s.f. – din fr. construction, lat. construction, construere ,, a construi, a alcătui”, din con- (v. co-) și struere ,,a pune în ordine una lângă una”.În sintagma: construcție geometrică = desenare a figurilor geometrice cu rigla și compasul.

CONVERGENT, -Ă, convergenți, -te, adj – din fr. convergent, lat. convergens, -ntis,din con- (v. con-) și vergere ,,a fi înclinat”. Despre un șir infinit de numere, care tinde către un anumit număr finit, numit limită.

CONVEX, -Ă, convecși, -xe, adj – din fr. convexe, lat. convexus – ,,arcuit”. Care are suprafața rotunjită și bombată, care prezintă o proeminență. CONVEXITATE, convexități, s.f. – din fr. convexité, lat. convexitas, -atis,din con- (v. con-) și vehere ,,a purta”. Formă convexă.

COPLANAR, -Ă, coplanari, -e, adj. – din fr. coplanaire,din co- (v. co-) și lat. planus ,,drept, plan”. Despre figuri geometrice care se află în același plan. COPLANARITATE s. f. – din fr. coplanarité. Calitate a două sau a mai multor figuri geometrice de a fi conținute în același plan.

CORESPONDENT adj. – din fr. correspondant din cor- (v. co-) și respondant ,,a asigura la rândul său”. În sintagma: unghiuri corespondente = fiecare dintre cele patru perechi de unghiuri, egale între ele, formate de aceeași parte a unei secante care taie două drepte paralele.

COSECANTĂ, cosecante, s.f. – din fr. cosécante, germ. Kosecante, în fr. din co- (v. co-) și sécante (v. secantă). Funcție trigonometrică a unui unghi, egală cu secanta trigonometrică a unghiului complementar.

COSINUS, cosinusuri, s.n. – din fr. cosinus, germ. Kosinus, în fr. din co- (v. co-) și sinus (v. sinus). Funcție trigonometrică a unui unghi, egală cu sinusul unghiului complementar.

COTANGENTĂ, cotangente, s.f. – din germ. Kotangente, fr. contangente în fr. din co- (v. co-) și tangente (v. tangentă). Funcție trigonometrică a unui unghi, egală cu tangenta trigonometrică a unghiului complemantar.

CUB, cuburi, s.n. – din fr. cube, lat. cubus. Corp geometric cu șase fețe pătrate, egale între ele.

CUBIC, -Ă, cubici, -ce, adj. . – din fr. cubique, lat. cubicus, din gr. kubos ,, zar cu șase fețe”. De forma unui cub.

CURB, -Ă, curbi, -e, adj., s.f. – din fr. courbe, lat. curbus, curvus ,,îndoit”. (Despre linii) în formă de arc; arcuit, încovoiat; (despre un plan) boltit; figură geometrică având o singură dimensiune; linie care nu este dreaptă; linie care reprezintă grafic o relație între două mărimi variabile, trecute una în abscise și cealaltă în ordonate.

D

DE- – ,,din, de pe, de la”, pref., fr. dé-, din lat. de ,,din de pe de la“.

DECA- – e.c., fr. déca-, gr. deka – ,,zece”.

DECAEDRU, decaedre, s.n. – din fr. décaèdre, din déca (v. deca-) și èdre (v. edru) . Poliedru cu zece fețe.

DECAGON, decagoane, s.n.– din fr. décagone, din déca (v. deca-) și gone ,,unghi”. Poligon cu zece laturi.

DEMONSTRAȚIE, demonstrații, s.f. – din fr. démonstration, lat. demonstration. Raționament prin care se probează adevărul unei teoreme, al unei judecăți etc.

DI- – „doi”, „de două ori”, e.c., fr. di-, cf. lat. dis-, gr. dis-.

DIA- – „peste”, „prin”, „între”, „cu”. gr. dia.

DIAGONAL, -Ă, diagonali, -e, s.f., adj. – din fr. diagonal, cf. lat. diagonalis, gr. diagonios, din dia- (v. dia-) și gonia ,,unghi”. Segment de dreaptă care unește două unghiuri (sau vârfuri) nealăturate ale unui poligon sau două vârfuri ale unui poliedru aflate pe fețe diferite.

DIAMETRAL, -Ă, diametrali, -e, adj. – din fr. diamétral. Care aparține diametrului, privitor la diametru; care trece prin centrul unui cerc. DIAMETRU, diametre, s.n. – din fr. diamètre, lat. diametrus, gr. diametros din dia- (v. dia-) și metron ,,măsură”. Segment de dreaptă care unește două puncte ale unui cerc sau ale unei sfere, trecând prin centrul lor; lungimea acestui segment.

DIEDRU, diedre, s.n. – din fr. dièdre, cf. gr. dishedra = dis – ,,doi”, hedra – ,,bază”, din di- (v. di-) și èdre (v. -edru). Figură geometrică formată de două planuri care se intersectează după o dreaptă. În sintagma: Unghi diedru = unghi care se formează prin intersectarea a două planuri.

DIMENSIUNE, dimensiuni, s.f. – din fr. dimension, lat. dimensio, -onis din di- (v. dis-) și metiri ,, a măsura”. Mărime (lungime, lățime sau înălțime) necesară la determinarea întinderii figurilor și a corpurilor (geometrice).

DIRECTOR, -OARE, directori, -oare, adj., subst. – din fr. directeur, lat. director, -oris, din di- (v. dis-) și regere ,,a conduce drept înainte. În sintagma: linie directoare = linie fixă pe care alunecă altă linie care, prin mișcarea ei în spațiu, descrie o suprafață. Propietate comună tuturor dreptelor paralele cu o dreaptă fixă.

DISTANȚĂ s.f. – din fr. distance, lat. distantia, din lat. distare ,,a fi despărțit”, di-

(v. di-) și stare ,, a sta în picioare”. Interval care separă două puncte în spațiu.

DODECA- ,,doisprezece”,e.c., fr. dodéca-, gr. dodeka-.

DODECAEDRU, dodecaedre, s.n. – din fr. dodécaèdre, cf. gr. dodeka – ,,douăsprezece”, hedra – ,,bază”, din dodeca- (v. dodeca-) și èdre (v. –edru). Poliedru cu douăsprezece fețe.

DODECAGON, dodecagoane, s.n. – din fr. dodécagone, cf. gr. dodeka – (v. dodeca-) ,,douăsprezece și gonia – ,,unghi”. Poligon cu douăsprezece laturi și douăsprezece unghiuri.

DREPT, DREAPTĂ, (A, B) drepți, -te, adj. – din lat. directus, din dirigere ,, a alinia”, din di- (v. dis-) și rigere ,, a conduce drept” . În sintagmele: linie dreaptă = linie care unește două puncte din spațiu pe drumul cel mai scurt, unghi drept = unghi format de două drepte perpendiculare una pe alta, prismă dreaptă = prismă cu muchiile laterale perpendiculare pe baze.

DREPTUNGHI, dreptunghiuri, s.n. – din fr. rectangle, drept (v. drept) + unghi (v. unghi). Patrulater care are toate unghiurile drepte și laturile opuse egale.

DUAL, duale, s.n – din fr. duel, lat. dualis. Corelație simetrică, adică, în plan, transformare biunivocă prin care unui punct îi corespunde o dreaptă și reciproc, acestei drepte îi corespunde punctul respectiv.

E

ECHI- „egal”e. c., din fr. équi-, lat. aequi-, aequus.

ECHIDISTANT, -Ă, echidistanți, -te, adj. – din fr. équidistant, lat. aequidistans, -ntis. Despre puncte, drepte, planuri etc., care se află la distanțe egale față de un punct, de o dreaptă, de un plan sau care sunt egal distanțate între ele. ECHIDISTANȚĂ s.f. – din fr. equidistance: din lat. aequi- (v. echi-) și distans, din distare ,,a fi depărtat unul de altul. Diferența constantă dintre cotele a două puncte oarecare situate pe două curbe de nivel vecine.

ECHILATERAL, -Ă, echilaterali, -e, adj. – Din fr. équilatéral, lat. aequilateralis:

aequi – ,,egal”(v. echi-) și latus – ,,latură”. Despre unele figuri geometrice care au toate laturile egale.

ECHIVALENT, -Ă, echivalenți, -te, adj., s.n. – din fr. équivalent, lat. aequivalens,

-ntis: aequi- (v.echi) și valere = ,,a avea valoare, a fi puternic”. Despre figuri geometrice care au aceeași suprafață sau același volum cu altă figură, fără a fi identică cu aceasta.

-EDRU – e.c. „față”, „latură”, din fr. -èdre, it. -edro, cf. gr. hedra – bază, față.

EGAL, -Ă, egali, -e, adj. – din fr. égal, lat. aequalis. Despre figuri geometrice care se suprapun exact. Simbolul egalității ,, =”.

ELICOID, elicoide, s.n. – din fr. hélicoïde, gr. helikoeides: helik – ,,spiral”, eidos – ,,formă”. Suprafață obținută prin deplasarea pe o elice a unei drepte, a unui triunghi etc., curbă generată de rotirea unei parabole obișnuite în jurul unui cerc.

ELIPSĂ, elipse, s.f. – din fr. ellipse, lat. ellipsis, cf. gr. elleipsis – ,,lipsă”. Curbă plană închisă, pentru care suma distanțelor oricărui punct al său la două puncte fixe este întotdeauna constantă.

ELIPSOID, elipsoide, s.n. – din fr. ellipsoïde, din ellipse (v. elipsă) și oïde (v. –oid) . Suprafață închisă ale cărei secțiuni plane sunt elipse și care are trei planuri de simetrie, perpendiculare două câte două, care se intersectează după trei axe de simetrie.

EMISFERĂ, emisfere, s.f. 1. – din fr. hémisphère, lat. hemisphaerium cf. gr. hemisphairon: hemi – ,,jumătate”, sphaira – ,,sferă”. Jumătate dintr-o sferă.

EN- – pref. „în, înăuntru”, din fr. en-, cf. gr. en.

ENDO- – e.c. „înăuntru”, din fr., it. endo-, cf. gr. endon.

ENUNȚ, enunțuri, s.n. – din fr. énoncer, lat. enuntiare it. enunziare,din lat. e- și nuntiare ,,a vesti” . Formulare a datelor unei probleme, a unei judecăți; formulă prin care se exprimă ceva.

EPI- – pref. „deasupra, pe”, „după, la urmă”, „spre”, din fr. épi-, cf. gr. epi – ,,pe”.

EPICICLOIDĂ, epicicloide, s.f. – din fr. épicycloïde, cf. gr. epi – ,,pe”, kyklos – ,,cerc”.

Curbă plană descrisă de un punct al unui cerc care se rostogolește fără alunecare pe un alt cerc fix.

EPICICLU, epicicluri, s.n. – din fr. epicycle, cf. gr. epi – ,,pe”, kyklos – ,,cerc”, din epi- (v. epi-) și kuklos (v.ciclo- ,,cerc”). Care se rostogolește fără să alunece în exteriorul și în planul unui cerc de bază fix.

F

FIGURA, figurez, vb. – din fr. figure, lat. figura. În sintagma: figură geometric = ansamblu format din puncte, linii și suprafețe.

FOLIU, folii, s.n. – din fr. folium, lat. folium. Curbă geometrică a cărei formă este asemănătoare cu aceea a unei frunze.

G

GENERATOR, -OARE, generatori, -oare, adj., subst. – din fr. générateur, lat. generator, -oris ,, a da naștere”, din genus ,,origine”. Dreaptă prin a cărei deplasare în spațiu se naște o suprafață plană sau curbă; generatrice.

GEO- – „Pământ, globul terestru”, din fr. géo-, cf. gr. geo-, ge = ,,pamant”.

GEODEZIC, -Ă, geodezici, -ce, adj. – din fr. géodésique, din geo- (v. geo-) și désique

,, împărțire” . În sintagmele: linie geodezică = curbă mai scurtă decât oricare altă curbă situată pe aceeași suprafață și trecând prin aceleași puncte, triunghi geodesic = triunghi ale cărui vârfuri sunt puncte geodezice.

GEOMETRIC, -Ă, geometrici, -ce, adj. – din fr. géométrique, lat. geometricus, din geo- (v. geo-) și metricus ,,măsură”. Ramură a matematicii care studiează formele corpurilor și raporturile lor spațiale.

GRAD, grade, s.n. – din fr. grade, lat. gradus, germ. Grad. Unitate de măsură pentru unghiuri.

-GON ,, unghi”e.c., fr. -gone, din gr. -gono.

H

HEPTA- ,,șapte” e.c. , fr., gr. hepta-.

HEPTAEDRIC, -Ă, heptaedrici, -ce, adj. – din fr. heptaédrique/heptaédre, din hepta- (v. hepta-) și édre (v. –edru). În formă de heptaedru.

HEPTAGON, heptagoane, s.n. – din fr. heptagone, cf. gr. heptagonus: hepta – ,,șapte”, gonia – ,,unghi”. Poligon cu șapte laturi și cu șapte unghiuri.

HEXA- – e.c. „șase”, „de șase ori”, din fr. hexa-, gr. hexa-, hex – ,,șase”.

HEXAEDRIC, -Ă, hexaedrici, -ce, adj. – din fr. hexaédrique, din hexa- (v. hexa-) și édre (v. –edru). În forma de hexaedru.

HEXAEDRU, hexaedre, s.n. .– din fr. hexaèdre, lat. hexahedrum, cf. gr. hex – ,,șase”, hedra – ,,latură”. Poliedru cu șase fețe.

HEXAGON, hexagoane, s.n. – din fr. hexagone, lat. hexagonus, gr. hexa – ,,șase” (v. hexa-) și gonia – ,,unghi”. Poligon cu șase laturi și cu șase unghiuri.

HIPERBOLĂ, hiperbole, s.f. – din fr. hyperbole, lat. hyperbole, gr. hyperbole, din hyper- ,,peste” și bole ,,exces”. Curbă reprezentând locul geometric al punctelor dintr-un plan pentru care diferența distanțelor față de două puncte fixe, numite focare, este constantă.

HIPOCICLOIDĂ, hipocicloide, s.f. – din fr. hypocycloïde, din hypo- ,,sub, inferior”și cycloïde ,,în formă de cerc” . Curbă plană descrisă de un punct de pe circumferința unui cerc care se rostogolește, fără să alunece, pe un alt cerc fix, cercurile fiind interioare.

I

ICOSAEDRU, icosaedre, s.n. – din fr. icosaèdre, cf. gr. eikosi – ,,douăzeci”, hedra-

(v. -edru) ,,față”. Poliedru cu douăzeci de fețe.

IPOTENUZĂ, ipotenuze, s.f. – din fr. hypotenuse, lat. hypotenuse, cf. gr. hypotenuse: hypo – ,,dedesubt”, teinein – ,,a întinde”, din hupo- (v. hipo-) și teineim ,,a întinde”. Latură care se opune unghiului drept într-un triunghi dreptunghic.

IPOTEZĂ, ipoteze, s.f. – din fr. hypothèse, lat. hypothesis, gr. hypothesis: hypo-

(v. hipo-) ,,sub”, thesis – ,,poziție”. Ansamblul proprietăților date într-o demonstrație și cu ajutorul cărora se obțin noi propoziții.

ISOSCEL, isoscele, adj. – din fr. isocèle, lat. isosceles, din gr. iso- (v. izo-) și skelos ,,picior”. (Despre un triunghi) care are două laturi egale; (despre un trapez) ale cărui laturi neparalele sunt egale.

IZO- – ,,egal” e.c., fr. iso-, gr. iso-/ isos- ,,egal”

IZOCLIN, -Ă adj. – din fr. isocline, cf. gr. isos – ,,egal”, kline – ,,pantă”. Cu aceeași înclinație; cu pante egale. s.f. izoclină – linie care unește punctele de la suprafața Pământului cu aceeași înclinație magnetică.

IZOCRON, -Ă, izocroni, -e, adj., s. f. – din fr. isochrone, gr.isokhronos ,,egal în timp”, din iso- (v. izo-) și khronos ,,timp” . Linie care unește punctele egal depărtate în timp de un punct dat.

IZOEDRIC, -Ă, izoedrici, -ce, adj. – din fr. isoédrique, din iso- (v. izo-) și –édre

(v. –edru) . (Despre corpuri geometrice) care are toate fețele egale.

IZOPERIMETRU s. n. . – din fr. isopérimètre, din iso- (v. izo-) și périmètre

(v. perimetru). Figură geometrică ale cărei perimetre sunt egale.

Î

ÎNĂLȚIME, înălțimi, s.f. – din lat. altum (înalt + -ime). Perpendiculară dusă din vârful anumitor corpuri sau figuri geometrice pe bază.

ÎNFĂȘURĂTOARE adj. – din lat. in fascicolare: ,,înfășurare, legare cu fâșii”( înfășura + -ătoare). Curbă tangentă la fiecare dintre curbele unui ansamblu.

L

LINIAR, -Ă, liniari, -e, adj. – din fr. linéaire, lat. linearis. Care este în formă de linie dreaptă; format din linii geometrice trasate cu ajutorul unor instrumente speciale (linie, compas etc).

LOC, locuri, s.n. – din lat. locus, fr. local. Punct, porțiune determinată în spațiu. În sintagma: ,,loc geometric” = totalitatea punctelor din plan sau din spațiudefinite printr-o singură propietate geometrică.

LUNULĂ, lunule, s.f. – din fr. lunule, cf. lat. lunula – ,,semilună”. Figură plană formată din două arce de cerc având aceleași extremități și a căror convexitate e situată de aceeași parte.

M

MATEMATIC, -Ă, matematici, -ce, adj. – din fr. mathématique, it. matematico, germ. Mathematikus, lat. mathematicus, gr. mathematikos, din mathema ,,știință”. Știință care studiază mărimile, relațiile cantitative și formele spațiale cu ajutorul raționamentului deductiv, entitățile de natură abstractă, precum și relațiile dintre acestea.

MEDIAN, -Ă, mediani, -e, adj. – din fr. médian, lat. medianus ,, de la mijloc, median”. Situat în mijlocul unei figuri geometrice. În sintagma: linie mediană = linie care împarte o figură în două părți egale. Dreaptă care unește un vârf de triunghi cu mijlocul laturii opuse sau un vârf al unui tetraedru cu centrul de greutate al feței opuse.

MEDIATOR, -OARE, mediatori, -oare, subst. – din lat. târzie mediator, lat. mediare ,,a fi la mijloc” fr. médiateur. Perpendiculară dusă pe mijlocul unui segment de dreaptă; locul geometric al punctelor situate într-un plan, egal depărtate de capetele unui segment de dreaptă. În sintagma: plan mediator = plan perpendicular pe mijlocul unui segment de dreaptă.

METRU, metri, s.m. – din fr. mètre, lat. metrum, germ. Meter, gr. metron ,,măsură”.Unitate fundamentală de măsură pentru lungime din sistemul metric.

N

NEFROIDĂ s.f. – din fr. néphroïde, din néphro = ,,rinichi” și oïde (v. –oid). Curbă plană având aproximativ conturul aparent al rinichilor.

NOD, noduri, s.n. – din lat. nodus. Punct dublu al unei curbe în care aceeași ramură a curbei se intersectează pe ea însăși.

NORMALĂ s.f. – din fr. normal, lat. normalis = ,, făcut cu echerul la linie”, it. normale. Dreaptă perpendiculară pe tangenta la curbă sau pe planul tangent la o suprafață în punctul de contact.

O

OB- – pref. „(în) contra”, „în față”, „în schimbul”, din fr. ob-, cf. lat. ob.

OBLIC, -Ă, oblici, -ce, adj. – din lat. obliquus, fr. oblique, din ob- (v. ob-), cuvântul-bază este incert . Dreaptă care nu este perpendiculară pe dreapta, sau pe planul dat.

OBTUZ, -Ă, obtuzi, -e, adj. – din fr. obtus, lat. optusus ,,lovit”, din ob- (v. ob-) și tundere ,,a lovi” . În sintagma: unghi obtuz = unghi mai mare de 90 de grade.

OCTAEDRIC, -Ă, octaedrici, -ce, adj. – din fr. octaédrique. Care are formă de octaedru.

OCTAEDRU, octaedre, s.n. – din fr. octaèdre, cf. lat. octaedros, gr. oktoedros. Poliedru cu opt fețe.

OCTOGON, -Ă, octogoni, -e, s.n., adj. – din fr. octogone, cf. lat. octogonos, gr. oktogonos din okto- (v. octo-) și -gonos ,,unghi”. Poligon cu opt laturi.

ODOGRAF s. n. – din fr. odographe, din odo- (v. odo-) și graphe ,,a scrie”. Curbă, suprafață, loc geometric al extremităților vectorilor, care reprezintă valorile unei funcții vectoriale.

-OID –„în formă de”, din fr. -oïde, it. -oide, cf. gr. eidos.

OMOTETIC, -Ă, omotetici, -ce, adj. – din fr. homothétique. Care se află în raport de omotetie.

OMOTETIE s.f. – din fr. homothétie, cf. gr. homos – ,,asemănător”, thesis – ,,poziție”. Corespondență între două figuri asemenea, în care dreptele care unesc puncte omoloage se întâlnesc într-un singur punct.

ORBITAL, -Ă, orbitali, -e, adj – din fr. orbital. Traiectorie în formă de curbă (închisă) pe care o parcurge un mobil.

ORTOCENTRIC, -Ă, ortocentrici, -ce, adj. – din fr. orthocentrique. (Despre tetraedre) Care are un ortocentru. fr. orthocentrique.

ORTOCENTRU, ortocentre, s.n. – din fr. orthocentre, cf. gr. orthos – ,,drept”, kentron – ,,centru”. Punctul de întâlnire a înălțimilor unui triunghi; punctul de întâlnire a înălțimilor unui tetraedru cu muchiile opuse perpendiculare.

ORTOGONAL, -Ă, ortogonali, -e, adj. – din fr. orthogonal, cf. gr. orthogonos: orthos – ,,drept”, gonia – ,,unghi”. (Despre figuri geometrice) care formează unghiuri drepte. (Despre curbe) care se întretaie astfel încât tangentele lor în punctul de intersecție să fie perpendiculare. (Despre suprafețe) care se întretaie astfel încât planurile lor tangente în orice punct al curbei de intersecție să fie perpendiculare.

ORTOGONALITATE s.f. – din fr. orthogonalité. Proprietatea de a fi ortogonal.

ORTOPTICĂ, -ce, s.f., adj – din fr. orthoptique, gr. optikos ,,referitor la vedere”. Curbă, loc geometric al punctelor din care se pot duce două tangente ,,care sunt văzute perpendiculare” la o curba data.

OSCULAȚIE s.f. – din fr. osculation, cf. lat. osculatio – ,,sărutare”. Contact mai strâns decât contactul de tangență între o curbă sau o suprafață și altă curbă sau suprafață.

OVAL, -Ă, ovali, -e, adj., s.n. – din fr. ovale, it. ovale, germ. oval, cf. lat. ovum – ,,ou” . Curbă convexă închisă, cu o axă de simetrie, a cărei curbură este mai mare în punctele de intersecție cu axa decât în oricare alt punct al ei; formă sau contur asemănător cu oul de găină.

P

PARA – „apără”, „contra”pref., din fr. para-, gr. para-.

PARABOLĂ, parabole, s.f. – din fr. parabole, lat. parabola, gr. parabole – ,,asemănare”, din para- (v. para-) și bole ,,aruncare”. Curbă plană care reprezintă locul geometric al punctelor din plan egal depărtate de un punct fix, numit focar, și de o dreaptă fixă, numită directoare.

PARABOLOID, paraboloizi, s.m. – din fr. paraboloïde, cf. gr. parabole – ,,parabolă” (v.parabolă), eidos – ,,formă” și oïde (v. –oid). Suprafață descrisă de o parabolă care se deplasează astfel încât planul ei rămâne mereu paralel cu el însuși, iar vârful ei descrie o parabolă fixă. În sintagma: paraboloid de rotație = suprafață generală prin rotația unei parabole1 în jurul axei de simetrie.

PARALEL, -Ă, paraleli, -e, adj., s.f. – din lat. parallelus, it. parallelo, fr. parallèle, germ. Parallele, gr. parallelos: para – ,,alături”, allelon – ,,unul cu altul”. Dreaptă, plan care are toate punctele la aceeași distanță de o altă dreaptă sau de un alt plan cu care nu se întretaie, oricât s-ar prelungi.

PARALELIPIPED, paralelipipede, s.n. – din fr. parallélipipède, cf. gr. parallelos -,,paralel”, epipedon – ,,suprafață”. Prismă ale cărei baze sunt paralelograme.

PARALELOGRAM, paralelograme, s.n. – din fr. parallélogramme, germ. Parallelogramm, cf. gr. parallelos – ,,paralelă”, gramma – ,,figură”. Patrulater care are laturile opuse paralele și egale.

PATRULATER, -Ă, patrulatere, s.n., adj. –din lat. quadrilaterus, fr. quadrilatère (,,după patru”). Poligon cu patru laturi.

PĂTRAT, -Ă, pătrați, -te, s.n., adj. – ,,din patru” după lat. quadratus, it. quadrato, germ. Quadrat (din patru + -at). Patrulater cu laturile egale și cu unghiurile drepte.

PENTA- – e.c. „cinci”, din fr. penta-, cf. gr. pente.

PENTADECAGON, pentadecagoane, s.n. – din fr. pentadécagone, din penta- (v. penta-) și décagone (v. decagon). Poligon plan cu cincisprezece laturi și cincisprezece unghiuri.

PENTAEDRU, pentaedre, s.n. – din fr. pentaèdre, cf. gr. pente – ,,cinci”, hedra – ,,față”.

Poliedru cu cinci fețe.

PENTAGON, pentagoane, s.n. – din fr. pentagone, germ. Pentagon, lat. pentagonus, cf. gr. pente – ,,cinci”, gonia – ,,unghi”. Poligon plan cu cinci laturi și cinci unghiuri.

PENTAGONAL, -Ă, pentagonali, -e adj. Cf. fr. pentagonal. Despre corpuri geometrice care au la bază un pentagon.

PENTAGRAMĂ, pentagrame, s.f. – din fr. pentagramme, cf. gr. pente – ,,cinci”, gramma – ,,scriere”. Figură geometrică plană în formă de stea cu cinci colțuri, considerată de antici ca simbol al perfecțiunii și folosită adesea ca talisman.

PER- – pref. „prin”, „foarte”, ,,înainte” din fr. per-, cf. lat. per = ,,prin”.

PERI- – e.c. „în jur, împrejurul”, „deasupra, în afară”, „în intervalul dintre” fr. péri-, it. peri-, cf. gr. peri – ,,împrejur”.

PERIMETRU, perimetre, s.n. – din fr. périmètre, ngr. perímetros, germ. Perimeter, din péri- (peri-) și metron ,,măsură. Suma lungimilor laturilor unui poligon; linie închisă care mărginește o suprafață.

PERPENDICULAR, -Ă, perpendiculari, -e, adj., s.f. – din lat. perpendicularis, germ. Perpendikular, fr. perpendiculaire, din per- (v. per-), -pen- ,,a trage”, pend-. Despre drepte sau planuri; despre obiecte sau părți ale lor, despre poziția lor etc., care formează între ele unghiuri adiacente egale sau unghiuri diedre adiacente egale. Dreaptă perpendiculară pe altă dreaptă sau pe un plan.

PERPENDICULARITATE s.f. – din fr. perpendicularité,din per- (v. per-), -pen- ,,a trage”, pend- . Faptul sau însușirea de a fi perpendicular; poziție perpendiculară; relație care există între două drepte sau planuri care formează între ele unghiuri adiacente egale sau unghiuri diedre adiacente egale.

PIRAMIDAL, -Ă, piramidali, -e, adj. – din fr. pyramidal, lat. pyramidalis. Care are forma unei piramide, ca o piramidă.

PLAN, -Ă, planuri, s.n., plani, -e, adj. – din fr. plan, lat. planus = ,, drept , plan neted”, germ. Plan. Suprafață care conține în întregime orice dreaptă care trece prin două puncte oarecare ale sale sau o suprafață plană a cărei rază de curbură este infinită în oricare din punctele sale. În sintagma: ,,geometrie plană” = ramură a geometriei care studiază figurile ale căror elemente sunt așezate în același plan.

PODARĂ, podare, s.f. – din fr. podaire, cf. gr. pous – ,,picior”. Locul geometric al picioarelor perpendicularelor coborâte dintr-un punct dat pe tangentele la o curbă sau pe planele tangente la o suprafață.

POL, poli, s.m. – din fr. pôle, lat. polus. Fiecare dintre cele două puncte în care un diametru al sferei intersectează sfera.

POLI- – e.c „mai mult”, „numeros, supranumerar”, din fr. poly-, cf. gr. polys.

POLIEDRIC, -Ă, poliedrici, -ce, adj. – din fr. polyédrique. Care are forma unui poliedru.

POLIEDRU, poliedre, s.n. – din fr. polyèdre, cf. gr. poluedros: polys – ,,numeros”, hedra – ,,față”. Corp solid mărginit de mai multe suprafețe plane poligonale.

POLIGON, poligoane, s.n. – din fr. polygone, cf. lat. polygonum, gr. polygonos: polys -,,numeros”, gonia – ,,unghi”. Suprafață plană mărginită de mai multe segmente de linii drepte, numite laturi; figură geometrică plană formată de o linie frântă închisă.

POLIGONOMETRIE s.f. – din fr. polygonométrie. Capitol al geometriei aplicate care se ocupă cu studiul poligoanelor.

PRISMATIC, -Ă, prismatici, -ce, adj. – din fr. prismatique. Care are forma unei prisme.

PRISMĂ, prisme, s.f. – din fr. prisme, lat. prisma, gr. prisma = ,,obiect tăiat, a taia”, ngr. prisma, germ. Prisma. Poliedru care are două fețe (numite baze) egale și paralele și cu celelalte fețe în formă de paralelogram; corp solid care are această formă.

PRISMATOID, prismatoide, s.n. – din fr. prismatoïde, germ. Prismatoid, cf. gr. prisma – ,,prismă”, eidos – ,,formă”. Corp cu o formă apropiată de aceea a unei prisme.

PRO- – prep. ,,înaintea”, ,,pentru”, ,,în favoarea…”, ,,în sprijinul…” – din lat. pro, fr.

pro-, it. pro-, gr. pro – ,,înainte”.

PROIECȚIE, proiecții, s.f. – din fr. projection, lat. projectio, -onis. Operație geometrică de reprezentare a unui obiect din spațiu pe un plan sau pe o dreaptă (prin ducerea perpendicularelor din toate punctele acestuia).

PSEUDO- e.c. „fals”, „(aparent) asemănător”, „înșelător, neadevărat”, „pretins”, din fr. pseudo-, it. pseudo-, cf. gr. pseudos – ,,fals”.

PSEUDOSFERĂ s.f. – din fr. pseudo-sphère, germ. Pseudosphäre. Suprafață de rotație generată de o traiectorie care se rotește în jurul asimptotei ei.

PUNCT, puncte, s.n. – din lat. punctum = ,, înțepare”. Element fundamental al geometriei, reprezentat de intersecția a două linii. În sintagma: punct de incidență = locul în care raza incidentă întâlnește raza reflectată.

R

RADIAN, radiani, s.m. – din fr. radian, cf. lat. radius – ,,rază” . Unitate de măsură pentru unghiuri, egală cu un unghi la centrul unui cerc cuprinzând un arc de cerc a cărui lungime este egală cu raza cercului.

RADICAL, -Ă, radicali, -e, adj., s.m. – din fr. radical, germ. Radikal, it. radicale, cf. lat. radicalis: radix – ,,rădăcină”. În sintagmele: axă radical = locul geometric al punctelor din plan care au aceeași putere față de două cercuri date, reprezentat printr-o dreaptă perpendiculară pe linia care unește centrele cercurilor, plan radical = locul geometric al punctelor din spațiu având aceeași putere față de două sfere date, reprezentat printr-un plan.

RAZĂ, raze, s.f. – din lat. radia (= radius). Distanța de la centrul unui cerc până la orice punct de pe circumferință sau de la centrul unei sfere până la orice punct de pe suprafața ei.

RE-. – ,,din nou”, ,,înapoi”din fr. re-, lat. re-.

RECTANGULAR, -Ă, rectangulari, -e, adj. – din fr. rectangulaire, cf. lat. rectus – ,,drept”, angulus – ,,unghi”. Dreptunghiular. În sintagma: coordonate rectangulare = coordonate care sunt perpendiculare una pe alta, formând unghiuri drepte.

RECTI- – e.c. „drept”, „în unghi drept”, ,,în linie dreaptă”, fr. recti-, cf. lat. rectus.

RECTIFICA, vb. – din fr. rectifier, lat. rectificare. A determina lungimea unui arc de curbă.

RECTILINIU, -IE, rectilinii, adj. – din fr. rectiligne. Care este în linie dreaptă. (Despre figuri geometrice) care este mărginit de linii drepte. În sintagma: unghi rectiliniu = unghi egal cu nouăzeci de grade.

REFLEXIV,-Ă, reflexivi, -e, adj. – din fr. réflexif, germ. Reflexive, lat. reflexivus , din re- (v. re-) și flectere ,,a indoi”. În sintagma: ,,relație reflexivă” = relație pe care un element o poate avea cu el însuși.

REFLEXIVITATE s.f. – din fr. réflexifité, din re- (v. re-) și flectere ,,a indoi”. Proprietate a unei relații matematice de a fi reflexivă.

RIGLĂ, rigle, s.f. – din ngr. ríghla „regulă”. Instrument format dintr-o bară gradată, folosit la trasarea unor linii drepte sau la măsurat; linie.

ROMBOEDRIC, -Ă, romboedrici, -ce, adj. – din fr. rhomboédrique, din rhombo- (v. rombo-) și edere (v. -edru). Care are forma unui romboedru. În sintagma: sistem romboedric = sistem de cristalizare a cărui formă de bază este o prismă dreaptă cu bazele triunghiuri.

ROMBOEDRU, romboedre, s.n. – din fr. rhomboédre, cf. gr. rhombos – ,,romb”, hedra – ,,bază” din rhombo- (v. rombo-) și edere (v. -edru). Poliedru cu toate fețele în formă de romb.

ROMBOID, -Ă, romboizi, -de, adj. – din fr. rhomboïde, germ. rhomboid, din rhombo- (v. rombo-) și oeides (v. -oid). Care are forma asemănătoare cu a unui romb. Figură în formă de romb.

ROTAȚIE, rotații, s.f. – din fr. rotation, lat. rotatio, germ. Rotation. Mișcare a unui corp în jurul unui punct fix sau al unei axe.

ROTUND, -Ă, rotunzi, -de, adj. – din lat. retundus. Figură, suprafață în formă de disc, de cerc sau de sferă.

RULETĂ, rulete, s.f. – din fr. roulette. Curba descrisă de un punct al unei curbe plane care se rostogolește fără alunecare pe o altă curbă fixă cu care este coplanară.

S

SECANT, -Ă, secanți, -te, adj., s.f. – din fr. sécant, germ. Sekante, din lat. secare ,,atăia”. (Despre drepte, curbe) care întretaie o linie, un plan. În sintagma: plan secant = plan care intersectează una sau mai multe suprafețe. Dreaptă care intersectează în două puncte un cerc sau o curbă sau care intersectează una ori mai multe drepte sau plane. Funcție trigonometrică care, înmulțită cu funcția cosinus, este egală cu funcția unitate.

SECTOR, sectoare, s.n. – din fr. secteur, lat. sector, -oris (,,cel care taie”), germ. Sektor. Porțiune dintr-un plan limitată de două drepte concurente și de arcul unei curbe cuprins între cele două drepte; mulțimea punctelor din interiorul unei sfere, situată în interiorul conului având ca bază un cerc mic al sferei, iar ca vârf centrul sferei.

SEGMENT, segmente, s.n. – din fr. segment, lat. segmentum ,,tăietor”. Porțiune dintr-o figură, limitată cel puțin într-o parte de marginile ei. În sintagmele: segment de dreaptă = porțiune dintr-o dreaptă mărginită de două puncte, segment de cerc = parte dintr-un cerc cuprinsă între o coardă și arcul subîntins.

SEMI- –e.c. „jumătate de”, „pe jumătate”, din fr. semi-, lat. semi-.

SEMICERC, semicercuri, s.n. – semi- (v. semi-) + cerc (v. cerc), cf. fr. demi-cercle. Segment de cerc a cărei coardă este un diametru; figură geometrică formată dintr-o jumătate de cerc.

SEMIDREAPTĂ, semidrepte, s.f. – semi- (v. semi-) + dreaptă (v. dreaptă) după fr. demi-droite. Segment de dreaptă mărginit la un singur capăt.

SEMIPLAN, semiplanuri, s.n. – semi- (v. semi-) + plan (v. plan), după fr. demi-plan. Mulțimea punctelor din plan situate de aceeași parte a unei drepte.

SFERĂ, sfere, s.f. – din ngr. sphaira, lat. sphaera, fr. sphere, germ. Sphäre. Suprafață ale cărei puncte sunt egal depărtate de un punct dat, numit centru; corp geometric mărginit de o astfel de suprafață.

SFERIC, -Ă, sferici, -ce, adj. – din fr. sphérique, lat. sphaericus, ngr. sphairikos, it. sferico, din gr. sphaira ,,glob”. De forma unei sfere; rotund.

SFEROID, sferoide, s.n. – din fr. sphéroïde, lat. sphaeroides, germ. Sphäroidisch, cf. gr. sphaira – ,,sferă”, eidos – ,,aspect”. Corp geometric de formă aproape sferică, obținut prin rotirea unei elipse în jurul uneia dintre axele ei de simetrie.

SFEROIDAL, -Ă, sferoidali, -e, adj. – din fr. sphéroïdal,gr. sphairoeides, din sphair- ,,glob” și -oeides (v. -oid). Care are forma unui sferoid.

SIMEDIANĂ, simediene, s.f. – din fr. symédiane. Dreaptă care trece printr-un vârf al unui triunghi și este simetrica medianei în raport cu bisectoarea interioară dusă prin același vârf al triunghiului.

SIMETRIC, -Ă, simetrici, -ce, adj. – din fr. symétrique, it. simetrico. Despre două puncte aparținând aceleiași figuri geometrice sau la două figuri diferite.

SIMETRIE, simetrii, s.f. – din lat. symmetria, fr. symétrie, it. simmetria, gr. symmetria: syn – ,,cu”, metron – ,,măsură”. Proprietate a unor puncte de a se afla la aceeași distanță de un punct, de o dreaptă sau de un plan.

SINUS, sinusuri, s.n. – din fr. sinus, lat. sinus, germ. sinus. Funcție trigonometrică egală cu raportul dintre lungimea catetei opuse unghiului respectiv și lungimea ipotenuzei dintr-un triunghi dreptunghic.

SINUSOIDAL, -Ă, sinusoidali, -e, adj. – din fr. sinusoïdal. Care are forma unei sinusoide.

SINUSOIDĂ, sinusoide, s.f. – din fr. sinusoïde. Curbă care reprezintă valorile sinusului în funcție de valorile unghiului respectiv.

SPIRAL, -Ă, spirali, -e, s.f., adj. S.f. – din fr. spiral, germ. Spiral, lat. spira, gr. speira ,,încolăcire, înfășurare”. Curbă plană deschisă care se rotește (sau se înfășoară) în jurul unui punct fix; obiect care are această formă; spiralat.

STEREOMETRIC, -Ă, stereometrici, -ce, adj. – din fr. stéréométrique. Care aparține stereometriei.

STEREOMETRIE s.f. – din fr. stéréométrie. Ramură a geometriei care se ocupă cu măsurarea volumului corpurilor solide.

STROFOIDĂ s.f. – din fr. strophoïde, cf. gr. stropheion. Curbă plană, loc geometric al focarelor conicelor obținute prin intersectarea unui con cu un plan care se rotește în jurul unei perpendiculare pe o generatoare a conului.

SUB- – ,,sub”, ,,inferior”, din fr. sub-, lat. sub.

SUBNORMAL, -Ă, subnormali, -e, adj. – Sub- + normal, după fr. sous-normal. Segment determinat de proiecția ortogonală pe axa absciselor a unui punct de pe o curbă plană și de intersecția la curbă a normalei cu această axă în punctul considerat.

SUBTANGENTĂ, subtangente, s.f. – Sub- + tangentă, după fr. sous-tangente. Segment determinat de proiecția ortogonală pe axa absciselor a unui punct de pe o curbă plană și intersecția tangentei la curbă în acel punct cu axa absciselor.

SUPRA- e.c. – „deasupra”, „peste”, din lat. supra, fr. supra-.

SUPRAFAȚĂ, suprafețe, s.f. – Supra- + față , după fr. surface. Arie limitată de o linie închisă (frântă sau curbă) măsurată în unități la pătrat.

T

TANGENT, -Ă, tangenți, -te, adj., s.f. – cf. fr. tangent, lat. tangens, germ. Tangente. Dreaptă care atinge o curbă într-un singur punct. Plan care conține tangente la toate curbele care trec printr-un punct al unei suprafețe, care atinge suprafața într-un singur punct.

TAUTOCRON, -Ă adj. – din fr. tautochrone, cf. gr. tauto – ,,același”, ,,chronos” – ,,timp”. În sintagma: ,,curbă tautocronă” = curbă (cicloidă) situată în plan vertical, cu convexiunea în jos, pe care un punct material greu ajunge în punctul cel mai de jos în același interval de timp din orice poziție ar porni fără viteză inițială.

TERAGON s.n. – din fr. teragone. Poligon cu un numar foarte mare de unghiuri.

TETRAEDRIC, -Ă, tetraedrici, -ce, adj. . – din fr. tétraédrique. În formă de tetraedru.

TETRAGON, tetragoane, s.n. Patrulater. – din fr. tétragone, cf. gr. tetra – ,,cu patru”, gonia – ,,unghi”. Patrulater, poligon cu patru laturi.

TOR, toruri, s.n – din fr. tore, cf. lat. -torem, -tricem. Corp geometric obținut prin rotirea unui cerc în jurul unei axe de pe planul cercului, dar care nu trece prin centrul acestuia.

TRAIECTORIE, traiectorii, s.f. – din fr. trajectoire. Drum parcurs în spațiu de un corp în mișcare; linie curbă descrisă de un punct material.

TRANS- –„dincolo”, „peste”, din lat. trans, fr. trans-.

TRANSVERSAL, -Ă, transversali, -e, adj., s.f. – din fr. transversal. Dreaptă care intersectează laturile sau prelungirile laturilor unui triunghi ori care taie o figură dată.

TRAPEZ, trapeze, s.n. – din fr. trapèze, cf. lat. trapezium, gr. trapezion, germ. Trapez, ngr. Trapezion. Patrulater cu două laturi paralele și neegale numite baze.

TRI- – e.c. „trei”, din fr. tri-, lat. tri-. gr. treis,

TRIEDRU, triedre, s.n. – din fr. trièdre: din tri- (v. tri-) și – èdre (v. -edru), cf. gr. tri – ,,cu trei”, hedra – ,,bază”. Figură geometrică formată din trei semidrepte concurente aflate în planuri diferite.

TRIGONO- e.c. „triunghi, triunghiular”, din fr. trigono-, cf. gr. trigonos.

TRIGONOMETRIC, -Ă, trigonometrici, -ce, adj. – din fr. trigonométrique. Care aparține trigonometriei, referitor la trigonometrie; de care se ocupă trigonometria. În sintagmele: cerc trigonometric = cerc cu raza egală cu unitatea și cu sensul de măsurare al arcelor invers aceluia al acelor ceasornicului, funcție trigonometrică = fiecare dintre funcțiile sinus, cosinus, tangentă, cotangentă, secantă și cosecantă.

TRIGONOMETRIE s.f. – din fr. trigonométrie. Ramură a matematicii care se ocupă cu studierea proprietăților funcțiilor trigonometrice, a relațiilor dintre aceste funcții și a relațiilor dintre laturile și unghiurile unui triunghi.

TRISECTOR, -OARE adj., s. f. – din fr. trisecteur. Fiecare dintre cele două semidrepte care împart un unghi în trei părți egale.

TRIUNGHI, triunghiuri, s.n. – tri- (v. tri-) + unghi (v. unghi), după fr. triangle, it. triangolo, lat. triangulum. Poligon format din trei laturi care se întâlnesc două câte două și formează trei unghiuri interne.

TRIUNGHIULAR, -Ă, triunghiulari, -e, adj., s.n. – după lat. triangularis, fr. triangulaire. Care este în formă de triunghi.

TRUNCHI, trunchiuri, s.n. – din lat. trunculus. În sintagma: trunchi de piramidă (sau de con, de prismă) = corp geometric obținut prin secționarea unei piramide (sau a unui con etc.) printr-un plan paralel cu baza și aflat între acest plan și bază.

U

UNGHI, unghiuri, s.n. – lat. angulus. Figură formată din două semidrepte care pleacă din același punct.

V

VÂRF, vârfuri, s.n. – din sl. vrŭhŭ. Punct de întretăiere a două laturi ale unei figuri geometrice.

VERTICAL, -Ă, verticali, -e, adj. – Din fr. vertical, lat. verticalis, germ. vertikal, din lat. vertex ,,vârtej”, din vertere ,, a întoarce”. În sintagmele: dreaptă verticală = dreaptă care unește un punct de pe pământ cu zenitul respective, plan vertical = plan care trece printr-o dreaptă vertical.

Z

ZONĂ, zone, s.f. – Din fr. zone, lat zona, gr. zone ,,centură, brâu”. Parte din suprafața unei sfere cuprinsă între două paralele.

Concluzii

Limbajul matematic utilizat azi în algebră , analiză și geometrie dispune de o terminologie proprie, internațională, iar majoritatea termenilor matematici din limba română actuală sunt împrumuturi. Solomon Marcus observa că una dintre cele mai importante calități ale limbajului matematic este capacitatea sa de a putea fi tradus cu usurință si cu exactitate dintr-o limbă naturală în altă limbă naturală. Așa se și explică de ce cele mai multe experimente de traducere dintr-o limbă în alta, cu ajutorul unui calculator electronic, au fost încercate pe texte matematice. Aptitudinea textelor matematice de a putea fi traduse cu precizie si cu usurintă se datoreste stereotipiei expresiilor lor si caracterului univoc si precis al semnificațiilor exprimate.

Termenii matematicii din limba română actuală provin din franceză,latină, neologisme de origine germană, italiană și neogreacă. Majoritatea neologismelor au etimologie multiplă, fiind imposibil de stabilit din ce limbă provine. De exemplu: abcisă (franceză, latină), matematică (neogreacă, latină, italiană, franceză) etc.

Termeni matematici sunt simpli și compuși. Toți termenii matematici formați cu elemente de compunere reprezintă împrumuturi. Elemente de compunere sunt de origine greacă și latină (exemplu : deca-, exa-, -edru,centi- etc.). Prefixele sunt de origine latină (ab-/a-/abs-), greacă (hiper-) și slavă (ne-). Sufixele sunt lexico-gramaticale.

Mulți dintre termenii matematici sunt interdisciplinari, fiind prezenți în terminologii înrudite cu matematica: fizică, statistică, astronomie ori care aparțin altor știinte: medicină, farmacie, filosofie etc. Termenii științifici, cuvinte simple sau compuse, au o origine comună (fie ea greacă, latină, ebraică, arabă, slavă etc.). Aceasta conferă o dimensiune culturală limbajelor științifice, componente ale unui limbaj universal.

Bibliografie

Andrei, Nicolae, Dictionar etimologic de termini științifici, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1987.

Bădeliță, Luminița, Dicționar de matematică, Editura Danubius, București, 1995.

Bădeliță, Luminița, Dicționar de matematică pentru clasele V-VIII, Editura Danubius, București, 1997.

Bidu-Vrănceanu, Angela (coord.), Lexic stiintific interdisciplinar, EUB, Bucuresti, 2001.

Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, Editura Univers Enciclopedic, București, 1998.

Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a, , Editura Univers Enciclopedic, București, 2005.

Gioroceanu, Alina, Terminologia greco-latină în româna actuală, Editura Aius PrintEd, Craiova, 2008.

Marcu, Florin, Marele dicționar de neologisme (MDN), Editura Saeculum, București, 2000.

Marcu, Florin, Noul dicționar de neologisme (NDN), Editura Academiei Române, București, 1997.

Marcus, Solomon, Poetica matematică, EAR, Bucuresti,1970, p. 78-79.

Micul dicționar academic, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, București, 2002.

Rey-Debove, Josette, Rey, Alain (coord.), Le Nouveau petit Robert, Dictionnaires Les Robert, Paris, 1993.