Termenul Si Conditia

Capitolul 1

Considerente introductive

Definitia actului juridic civil

Noul Cod civil reglementeaza pe langa notiunea de contract si notiunea actului juridic unilateral; fapt ce reprezinta o novatie fata de vechiu Cod civil, care nu continea o definitie clara a actului juridic civil, exceptie facand diverse raportari la specii de acte juridice si contracte.

Potrivit articolului 1166 din NCC, ,,contractul este acordul de vointe dintre doua sau mai multe persoane cu intentia de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic."

Astfel, se valorifica opinii exprimate de doctrina, definind actul juridic, in general, ca fiind aceea manifestare de vointa realizata cu intentia de a produce efecte juridice, de a naste, modifica ori stinge un raport civil concret..

Analizand textul art. 1166 C.civ., reiese faptul ca notiunea de ,,Contract" presupune intrunirea cumulativa a urmatorilor factori:

Sa existe o manifestare de vointa din partea a doua sau mai multe pesoane;

Aceasta manifestare sa fi fost realizata cu intentia de a produce efecte juridice;

Efecte juridice care se incadreaza in nasterea, modificarea sau stingerea unui raport juridic concret.

Una dintre novatiile noului Cod civil este reprezentata de nasterea principiului libertatii de a contracta, dar si de cel a bunei credinte, incepand de la negocierea si incheierea contractului, pana la executarea pe deplin al acestuia, fara sa existe vreo posibilitate de instituire a unor clauze de limitare sau de exonerare a unor obligatii de buna credinta ori a unei atitudini de loialitate.

Fiind ,,o manifestare mai directa a voluntarismului social care constituie fundamentul teoretic al contractului", principiul libertatii de a contracta necesita o concordanta intre bunele moravuri ce limiteaza libertatea contractuala si ordinea publica.

Noul Cod Civil, asa cum am mentionat mai sus, defineste si actul juridic unilateral prin art. 1324, ca o manifestare de vointa a autorului sau, supus la randul sau potrivit dispozitiilor legale privitoare la contracte (conform art. 1325). Astfel se pot extrage urmatoarele aspecte ale actului unilateral:

Existenta unui mecanism propriu de formare al actului, diferit de cel al contractului, realizat doar in urma vointei autorului sau;

Actul, reprezinta interesul autorului sau unic (in sens tehnic, deoarece este posibil ca mai multe persoane sa exprima aceeasi vointa, in acest sens existand un singur autor; deci numarul vointelor reprezinta si caracterul actului de a fi unilateral, bilateral sau multilateral);

Actul unilateral implica intentia autorului sau unic de a produce efecte juridice – de a naste, modifica sau stinge raporturi juridice..

Faptul ca in vechiul Cod civil, nu s-a putut realiza reglementarea actului juridic unilateral din punct de vedere general este explicat de doctrina prin faptul ca, s-a dorit reglementarea frecventa a actului juridic(contractul ramanand regula de baza a manifestarii vointei juridice) datorita tehnicii legislative de la aceea data si inca nu era reglementata ca si izvor de obligatii, teoria actului unilateral.

Conform unor autori de specialitate ,,cel mai important izvor de drepturi si obligatii este actul juridic, el fiind modul natural si necesar de implicare a persoanei in viata juridica. Actul juridic explrima vointa subiectului de a participa liber la raportul juridic"

Tot in literatura juridica este mentionat faptul ca ,,orice fapt, orice eveniment sau orice act material care are un efect juridic, adica naste, transmite sau stinge un drept, poarta numele generic de Fapt Juridic. Dar, printre faptele juridice, unele sunt facute de o persoana cu scopul expres de a produce fapte juridice; aceste fapte poarta denumirea de acte juridice".

Astfel, actul juridic ia nastere atat in urma producerii de efecte juridice cat si in urma existentei intentiei autorului sau in clipa producerii faptei generatoare de efecte juridice.

Prezentare generala a modalitatilor actului juridic civil

Notiunes de modalitate a actului juridic civil.

Regula face ca actele juridice civile sa fie simple si pure, insa pe cale de exceptie, prin hotararea instantelor judecatoresti, lege, sau chiar prin vointa partilor, acestea sa ia fiinta intr-o forma mai complexa, prin adaugarea de elemente (modalitati) care influenteaza existenta ori executarea lor.

Aceste elemente ori imprejurari viitoare ale actului juridic civil, denumite in continuare ,,modalitati”, sunt cuprinse in acte juridice si de care depinde existenta ori executarea actului.

Partile ce se regasesc in cadrul actelor afectate de modalitati, sunt legate din punct de vedere juridic prin actele incheiate; dar totodata, modalitatile creeaza o atmosfera de incertitudine in raporturile ce se regasesc intre ele, atat cu privire la executarea actului cat si la existenta acestuia.

Exista insa o serie de acte juridice care nu pot fi afectate de modalitati, precum recunoasterea filiatiei unui copil, adoptia, casatoria, etc., care au ca obiect drepturi personale nepatrimoniale.

Dar aceasta caracteristica nu se limiteaza doar la caracterul nepatrimonial, existand si acte juridice cu caracter patrimonial care nu sunt afecatate de modalitati, precum acceptarea mostenirii ori renuntarea la aceasta. Insa exista si acte care nu pot lua fiinta daca nu sunt afectate de modalitati, fiind un element de baza in cadrul acestora: testamentul, inchirierea, asigurarea, renta viagera, imprumutul, etc.

Luand drept exemplu contractual de asigurare, in care persoana fizica ori juridica se oblige sa plateasca asiguratorului o suma de bani periodic in schimbul obligatiei pe care si-o asuma asiguratorul, sa suporte riscul unui eventual eveniment prejudiciabil pentru persoana asigurata, in sensul de a-i inapoia acestuia sau unui tert, o suma de bani cu titlu de asigurare ori indemnizatie.

Partile unui asemenea contract sunt asiguratul – persoana ce incheie contractul, ori persoana care si-a asumat obligatia de a plati primele de asigurare si care se numeste contractant; si persoana asiguratorului, care se obliga sa plateasca asiguratului despagubirile banesti sub forma unui titlu de indemnizatie de asigurare.

Caracteristica contractului de asigurare, este data de caracterul aleatoriu al acestuia reprezentat prin existenta riscului unui eveniment incert si viitor ce se poate abate asupra bunurilor unei persoane, dar si asupra vietii si sanatatii acestuia. Incertitudinea evenimentului poate sa aibe in vedere neindeplinirea ori indeplinirea acestuia sau data realizarii lui.

In urma analizarii riscului pe care asiguratorul si-l asuma spre acoperire, asiguratul este obligat sa plateasca o prima, a carei suma de bani este direct proportional cu frecventa si intensitatea riscului suportat.

In cazul realizarii evenimentului, obligatia de a plati despagubirile banesti ii revine asiguratorului catre asigurat, intr-o suma de bani numita indemnizatie. Astfel, se va observa in continuare caracteristicile specific modalitatilor.

Variantele contractului de asigurare sunt:

Asigurarea de persoane;

In cazul asigurarilor de persoane, asiguratorul se obliga ca, in cazul realizarii evenimentului, sa plateasca suma de bani aferenta despagubirii. Este deasemenea permisa asigurarea unui eveniment viitor si incert privind o alta persoana decat cea care a semnat contractul doar in situatiile stabilite in conditiile de asigurare.

Asigurarea de bunuri;

Asiguratorul se obliga sa plateasca despagubirile, in cazul producerii eventimentului ce a fost asigurat, doar daca asiguratul dovedeste ca avea un interes patrimonial asupra bunului asigurat; conditie care trebuie realizata si in cazul in care va fi numit un eventual beneficiar.

Asigurarea de raspundere civila

Asigurare care suporta raspunderea civila delictuala a asiguratului si nu si cea contractuala, este intocmita pentru acoperirea eventualelor pagube comise de catre persoana asigurata unei terte persoane si care atrag la randul lor raspunderea asiguratului, in limita contractuala a sumei de asigurare ce a fost prevazuta in contractul pentru bunuri si persoane.

Asigurarea prin efectul legii

O serie de bunuri ce apartin persoanelor fizice ori juridice sunt acoperite potrivit asigurarii de plin drept, fara sa mai fie nevoie de incheierea unui contract de asigurare.

Modalitatile actului juridic civil sunt reprezentate de catre elementele actului juridic constituite din imprejurarile ce influenteaza efectele produse sau pe cale sa fie produse de catre act. Imprejurarile sunt delimitate de un eveniment natura, actiune omeneasca ori de scurgerea timpului.

Actul juridic civil este afectat de urmatoarele modalitati: termenul, conditia si sarcina.

Asa cum am prezentat mai devreme, nu trebuie sa se inteleaga obligativitatea existentei unei modalitati in cadrul actului juridic, putand sa lipseasca cu desavarsire din structura aceasta, deci modalitatea fiind un element neesential actului.

In raportul dintre modalitati si actele juridice, acestea din urma au fost clasificate in: acte juridice simple si pure, neafectate de modalitati, avand ca exemplu recunoasterea filiatiei, ori casatoria; acte juridice care nu pot lua fiinta decat cu ajutorul modalitatilor, exemplu fiind renta viagera, imprumutul, inchirierea, asigurarea, etc. In aceste cazuri, modalitatile (termenul si conditia) sunt esentiale actului juridic civil.

Exista deasemeni si posibilitatea ca un act juridic civil sa fie ori pur si simplu ori afectat de modalitati, exemplu facand contractul de vanzare – cumparare. Acesta poate fi ,,pur si simplu” in cazul in care predarea bunului si plata pretului se fac imediat ce acordul a fost incheiat; dar poate fi totodata si afectat de modalitati, si anume de termen (in situatia plata s-ar face la o data ulterioara semnarii contractului sau plata s-ar realiza in rate), ori de conditie (in ipoteza in care vanzarea ar deveni valabila in urma dobandirii de catre comparator in localitatea in care se afla imobilul ce face obiectul vanzarii).

De asemenea, donatia poate lua atat forma de ,,pura si simpla”, dar poate contine si o sarcina impusa persoanei donatorului.

Utilitatea modalitatilor actului juridic civil, rezulta din imprejurarile urmatoare:

Da posibilitatea partilor sa creeze actul juridic civil in cea mai buna configuratie necesara satisfacerii intereselor lor, subliniind astfel principiul libertatii contractuale sau cel al autonomiei de vointa;

In cadrul actelor juridice gratuite, acestea permit stipularea unei sarcini care permite dispunatorului sa impuna obligatii juridice gratificatului, a caror executare se suprapune intereselor dorite de dispunator, fara a fi nevoit sa se renunte in totul la caracterul gratuit al actului juridic;

In urma prevederii unei conditii, partile pot amplifica eficienta si valoarea juridical a unor motive subiective ce au fost esentiale pentru consimtamant, capatand astfel atribute esentiale, in lipsa carora, actul nu ar mai fi valabil;

In cadrul actelor juridice civile, a caror existenta este strans legata de modalitati, legiuitorul le ofera acestor modalitati caractere de elemente esentiale pentru actele respective.

Tot exemplu poate fi oferit si contractul de imprumut, care se divide in imprumutul de folosinta (contractul de comodat) si imprumutul de consum (,,mutuumul”).

Caracteristic contractului de comodat, este faptul ca riscul ca bunul sa piara fortuit este suportat de catre comodant, contractul nefiind translativ de proprietate.

Dar exista si ipoteza in care riscul pieirii sa intre in sarcina comodatorului, in cazul in care comodatarul se foloseste de bunul respectiv, pe un termen mai indelungat decat a fost stipulat in contract sau in alt mod decat normala lui folosinta data de natura bunului ori de conventie. Logica raspunderii rezulta din ideea ca, comodatarul se afla in culpa, pentru ca, altminteri, el suporta riscurile deoarece proprietarul bunului este comodantul. Per a contrario, daca bunul a pierit in urma uzurii normale, comodatarul va fi absolvit de orice culpa.

In situatia in care dupa implinirea termenului de restituire a bunului, comodatarul inca se afla in posesia acestuia, acesta folosindu-se in conitnuare de el, iar bunul piere fortuit, comodatarul va raspunde pentru el. Daca nu a fost pus in interziere si nici nu s-a folosit de el, acesta este eliberat de raspundere.

Comodatarul va raspunde pentru bunul pierit fortuit in ultimul caz prezentat, incepand din ziua punerii lui in intarziere, cand obligatia de restituire ia nastere, dar se va putea apara facand dovada ca bunul ar fi pierit la fel de bine chiar de se afla in posesia proprietarului. Astfel, bunul trebuie restituit la termenul prestabilit in contract, ulterior acelei date, comodatarul fiind de drept in intarziere, neputand prelungi unilateral termenul de predare si putand raspunde pentru pieirea fortuita a bunului.

Astfel, ia nastere intrebarea daca trebuie sa se astepte implinirea termenului de restituire in ipoteza in care comodatarul s-a folosit de bunul respectiv inainte de implinirea termenului. In situatia respectiva, obligatia de restituire a bunului revine comodatarului, intrucat exista riscul ca acel contract sa ramana fara cauza. Daca natura folosintei bunului il face ca aceasta sa fie permanenta, termenul pentru restituirea sa in posesia proprietarului va ramane la aprecierea instantei, in lipsa unui termen de restituire prestabilit de catre parti.

Diversi teoreticieni au criticat solutiile instantelor care au retinut ca termenul de prescriptie pentru introducerea actiunii in restituire, va fi de la data cand trebuia restituit bunul, imediat dupa folosirea lui, in situatiile in care partile nu au stabilit un termen pentru repunerea lui in posesia proprietarului. Asadar, ca o continuare a ideii, jurisprudenta a stabilit ca in situatia in care nu a fost stipulat termenul pentru restituire, conditia sa fie din start intereasa, comodatarul neputand sa retina bunul, pentru singurul motiv al lipsei din contract al clauzei de restituire.

In urma aspectelor prezentate, este de retinut ca majoritatea actelor juridice sunt pure si simplu, dar exista si acte ce pot exista fiind doar afectate de modalitati. Spre exemplu in cadrul contractului de vanzare – comparare, care este un act pur si simplu in situatia in care plata si predarea bunului se executa imediat ce a luat fiind acordul dintre parti; dar poate fi si afectat de modalitate, si anume de termen, in situatia in care plata pretului ar fi data la o data ulterioara sau de o conditie, cand cumparatorul ar fi legat de achitionarea unui imobil adiacent. Totodata, si donatia poate fi atat pura si simpla cat si afectata de o modalitate, si anume de o sarcina ce va fi impusa donatarului.

Astfel, modalitatea actului juridic civil rezida intr-o situatie ce se reflecta in:

Scurgerea timpului;

Un element natural din punctul de vedere al legii civile;

O fapta omeneasca privita ca fapt;

O actiune omeneasca, privita ca fapt al omului.

Este de retinut ca fata de elementele care alcatuiesc structura obligatorie a oricarui act juridic civil, modalitatile sunt elemente mai putin esentiale, de care se poate lipsi actul, putand fi valabil si fara a fi afectat de acestea.

2.2. Utilitatea practica a institutiei.

Importanta institutiei analizate (modalitatea/modalitatile actului juridic civil), consta in aceea ca poate fi ridicata atat in legatura cu eficacitatea actelor juridice, cat si cu privire la momentul actualitatii efectelor.

Asadar, in prima faza, introducerea unei modalitati in cadrul actului juridic, confera putere principiului libertatii contractuale, in ideea ca partile actului juridic civil, pot creea actul sub forma convenabila intereselor lor. Partile pot conveni ca din momentul incheierii actului, acesta sa inceapa sa produca efecte imediat, ori ulterior, dupa trecerea unui anumit interval de timp.

Deasemenea, exista situatia in care desi partile doresc sa incheie un act juridic, in momentul in care semneaza actul, nu pot prevede daca efectele ce vor urma le vor fi sau nu favorabile, deoarece utilitatea actului atarna de un viitor si incerc eveniment. Pentru diminuarea consecintelor nefavorabile in astfel de situatii, partile pot introduce anumite modalitati in cadrul actului.

In cadrul actele juridice civile care sunt afectate de modalitati, caracterul de elemente esentiale ale actului juridic civil este conferit de catre legiuitor acestora.

Capitolul 2

Termenul si Conditia

§.1. Termenul

Reglementare legala, notiune si caractere.

Ca modalitate a actului juridic, termenul reprezinta un viitor eveniment sigur ca realizare, pana la implinirea caruia este amanata inceperea ori incetarea executarii obligatiilor civile si exercitiului drepturilor subiective.

Se pot extrage astfel, trasaturile definitorii ale termenului, si anume:

Un eveniment ce va avea lor in viitor;

Un eveniment care se va produce cu certitudine.

Asa cum se intampla si in sistemul juridic romanesc, termenul reprezinta un mare interes si in doctrina internationala, in mod special in cea franceza, care a exercitat si inca exercita o influenta puternica asupra dreptului roman. In cadrul acesteia, termenul reprezinta un viitor eveniment a carui producere este sigura si care antreneaza stingerea unui drept ori intarzie exigibilitatea acestuia.

Termenul, ca si modalitate a actului juridic civil, este reglementat in Codul civil in Cartea a V-a (,,Despre Obligatii”), Titlul al III-lea (,,Modalitatile Obligatiilor”), Capitolul al III-lea (,,Termenul”), articolele 1411 – 1420.

In vechiul Cod civil, in cadrul art. 1022, acesta nu era definit ca modalitate a obligatiei, ci beneficia de o reglementare colaterala care era ulterior raportata la conditie si efectele acesteia.

Termenul are o importanta deosebita in teoria obligatiilor, deoarece este aproape imposibil sa nu se poate determina intr-un fel, imprejurarea in care obligatiile asumate intr-un contract vor deveni exigibile. Modalitatea prin care acesta este ales de regula, este fixarea unei date calendaristice.

Clasificarea Termenelor.

Termenul este suscesibil de mai multe clasificari in functie de anumite criterii, indicate insusi de catre legiuitor.

Intr-o prima si cea mai importanta clasificare – desi ultima in ordinea celor enumerate de legiuitor, termenul se clasifica in functie de efectul sau in:

Termen suspensiv – termenul care pana la implinirea lui este amanata scadenta obligatiei, inceputul executarii obligatiei civile corelative si al exercitiului dreptului subiectiv. Art. 1412 alin. (1) C.civ. Exemplu: Obligatia de restituire la un anumit termen a sumei de bani imprumutata.

Termen extinctiv – termen specific obligatiilor cu executare succesiva, aceasta amana pana la implinirea lui stingerea executarii obligatiei civile si cea a exercitiului dreptului subiectiv civil; subliniind ca odata ajuns da implinire, dreptul se stinge, conform art. 1412 alin. (2) C.civ. Exemplu: Implinirea termenului la un contract de locatiune cu durata de 1 an.

Cea de-a doua clasificare se refera la persoana care profita de termen si anume:

Termenul care scrie regula, si anume, sa fie in favoarea debitorului. Art. 1412 alin. (1) C.civ.;

Termenul care este stabilit in favoarea persoanei creditoare (exemplu art. 2115 alin. (1) C.civ., facand cazul depozitului, cand termenul este stabilit in favoarea deponentului);

Termenul care este stabilit atat in favoarea creditorului, cat si in cea a debitorului (exemplu fiind art. 2161 teza I C.civ., care face referire la termenul la care se restituie suma imprumutata in contractul de imprumut de consumatie cu titlu oneros).

Regula este ca termenul profita debitorului, exceptie facand cazul cand din vointa partilor, din imprejurari sau chiar din lege, decurge faptul ca a fost stabilit in favoarea ambelor parti sau chiar in favoarea creditorului. (Art. 1413 alin. (1) C.civ.)

Prezenta clasificare constituie o importanta deosebita deoarece, doar persoana in avantajul careia este stipulat termenul poate sa renunte oricand la el fara sa fie nevoie de un acord din partea celeilalte parti (Art. 1413 alin. (2) C.civ.); iar in situatia in care ambele parti beneficiaza de pe urma termenului, nu se poate renunta la el, decat printr-un acord comun.

O sa treia clasificare se refera la izvorul termenului, conform art. 1411 alin. (2) C.civ., si anume:

Termenul voluntar – Denumit si ,,termen conventional”, este stabilit prin acte juridice unilaterale, bilaterale ori multilaterale si reprezinta marea masa a actelor. La randul sau termenul voluntar se imparte (in functie de modul in care a fost precizat in act) in: ,,termen voluntar expres” (in situatia in care este prevazut in mod expres in act) si ,,termen voluntar tacit” ( in situatia in care el ar fi dedus din natura raportului juridic concret ori din alte imprejurari);

Termenul legal – Termen ce intra de drept in structura actului juridic si care isi gaseste suportul intr-un act normativ;

Termenul jurisdictional – Este termenul prevazut de lege, acordat debitorului, de catre organul de jurisdictie, exemplu facand termenul de gratie.

Tot ca si exemplu de termen jurisdictional, se poate vorbi si despre termenul de restituire din cadrul contractului de imprumut de consumatie, care daca nu a fost stipulat de catre parti in contract, instanta va putea sa il stabileasca (art.2162 alin.(1) C. Civ.).

Potrivit art. 1415 alin. (1) C.civ., in functie de natura obligatiei, situatia in care se afla partile, si de oricare alte imprejurari, termenul va putea fi fixat de catre instanta la cererea unei parti interesate, atunci cand partile dupa ce au cazut de acord sa amane stabilirea acestuia sau cand in urma insarcinarii uneia dintre ele cu obligatia de a-l stabili, acesta nu a fost fixat dupa un termen rezonabil de timp.

In urma analizarii articolului 1415 art. (2) C.civ., reiese faptul ca instanta ar putea fixa termenul, daca natura obligatiei necesita un termen si nu a fost stabilita nicio conventie in urma careia sa fie determinat.

A fortiori, acelasi articol din Cod, releva in ultimul sau alineat faptul ca pentru a fi stabilit un termen de catre instanta, vor trebui aplicate regulile privitoare la procedura ordonantei presedentiale; cu mentionarea ca aceasta actiune este prescriptivila in termen de 3 ani de la data semnarii contractului.

O ultima clasificare a termenului se refera la criteriul cunoasterii sau nu a momentului implinirii sale, si anume:

Termenul cert – Termen ce poarta si denumirea de ,,termen de scadenta”, prezinta caracteristica cunoasterii din momentul semnarii actului juridic a datei sale caledaristice de implinire;

Termenul incert – Termen ce poarta si denumirea de ,,termen cu scadenta incerta”, prezinta caracteristica sigurantei implinii lui, dar nu si data la care aceasta va avea loc. Exemplu: Siguranta incetarii platii intr-un contract de renta viagera de catre debirentier, catre o anumita persoana, odata cu data decesului celei din urma.

Conditia

Notiune si Reglementare

Ca si modalitate a actului juridic civil, conditia reprezinta un viitor eveniment nesigur, fata de care este strans legata nasterea sau desfiintarea unui act juridic civil

Conditia astfel descrisa se poate caracteriza prin:

Reprezinta un eveniment ce va urma sa se intample (daca evenimentul a avut loc acesta nu mai poate fi catalogat drept conditie, chiar daca nu era cunoscut de catre parti la momentul semnarii contractului);

Astfel de circumstante pot fi catalogate drept o eroare – viciu de consimtamant, ori ar atrage modificarea obligatiei ca fiind una pura si simpla.

Prezinta un grad de incertitudine privind realizarea sa;

Conditia duce la suspendarea nasterii ori desfiintarii obligatiei, astfel depinzand chiar existenta obligatiei.

Institutia conditiei isi are bazele in Codul civil, Cartea a V-a (,,Despre Obligatii”), Titlul al III-lea (,,Modalitatile Obligatiei”), Capitolul al II-lea (,,Conditia”), art. 1399 – 1410.

O parte dintre autorii literaturii de specialitate au delimitat conditia ca fiind un eveniment viitor, a carei realizare este una nesigura, dar de care depinde existenta actului juridic civil. Facand o corelatie, intre art. 1017 din vechiul Cod civil care discuta despre modul in care ia nastere obligatia si art. 1019 tot din vechiu C.civ., in care se relata despre desfiintarea obligatiei, reiese ca o definitie de asa natura nu este exacta, deoarece actul ce este afectat de o conditie exista ca atare si doar existenta obligatiilor corelative si cea a drepturilor subiective civile este pus sub semnul incertitudinii.

Astfel, se poate reformula o exprimare mai potrivita si anume: conditia, ca modalitate a actului juridic civil, reprezinta un eveniment viitor si nesigur ca realizare, fata de care depinde nasterea ori desfiintarea obligatiei civile corelative si cea a dreptului subiectiv civil.

De subliniat ca in cadrul articolului 1399 C.civ. ,, este afectata de conditie obligatia a carei eficacitate sau desfiintare depinde de un eveniment viitor si nesigur” – se observa ca textul Codului civil vorbeste eficacitate sau desfiintare, si nu despre nastere ori desfiitare.

Clasificarea conditiilor

Avand la baza diferite criterii, conditia, ca modalitate a actului juridic civil se clasifica in urmatoarele:

Conditia suspensiva si conditia rezolutorie;

Conditia cauzala, cea mixta si cea potestativa;

Conditia pozitiva si cea negativa;

Conditia licita si morala, respectiv, cea ilicita si imorala;

Conditia posibila si cea imposibila.

In functie de efectele care sunt produse in urma ei, conditia poate fi suspensiva sau rezolutorie.

Conditia suspesiva este reprezentata de legatura care se naste intre indeplinirea ei si eficacitatea obligatiilor corelative si cea a drepturilor subiective, conform art. 1400 C.civ. (Exemplu: iti vand telefonul meu actual, daca am sa primesc altul nou la prelungirea abonamentului la telefonie mobila).

Conditia rezolutorie, este conditia care ia nastere in urma desfiitarii obligatiilor corelative si cea a drepturilor subiective civile (Ex.: ,,Iti voi vinde telefonul meu mobil, dar daca o sa am nevoie neaparata de el la serviciu, vanzarea se desfiinteaza”).

Conform art. 1401 alin. (2), conditia este rezolutorie, de fiecare data cand scadenta obligatiilor principale, este precedata de momentul in care s-ar inteplini conditia; permitandu-se conform aceluiasi text, proba contrarie, prezumtia fiind relativa.

In functie de originea evenimentului – conditie sau cauza nerealizarii ori realizarii ei, conditiile sunt de trei feluri si anume: cauzala, mixta si potestativa.

Conditia cauzala are loc atunci cand pentru indeplinirea evenimentului, tine de hazart, de o intamplare fortuita, independenta de vointa pe care o aveau partile. (Ex.: ,,iti vand masina mea, daca voi castiga la loterie”.

Ca si atribut de intarire, art. 1016 alin. (1) C.civ., ofera din materia donatiei o exemplificare de conditie cauzala dar si rezolutorie, potrivit careia ,,contractul poate sa prevada intoarcerea bunurilor daruite, fie pentru cazul in care donatarul ar preceda donatorului, fie pentru cazul cand atat donatarul, cat si descendentii sai ar preceda donatorului”.

Conditia mixta este imprejurarea pentru a carei realizare ori nerealizare, depinde de vointa unei terte persoane determinate, ori de vointa unei parti (Ex.: ,,Ma oblig fata de tine sa iti vand casa, daca in termen de 6 luni ma voi casatori cu Z”).

Conditia potestativa ia nastere daca pentru indeplinirea evenimentului depinde doar de vointa unei parti. Aceasta modalitate a actului juridic se imparte la randul sau in conditie pura ori simpla.

Conditia pur potestativa, este realizata in urma vointei unei singure parti, iar obligatia asumata in urma conditiei neproducand niciun efect. (Ex.: ,,iti vand telefonul meu daca doresc”).

Conditia potestativa simpla, este conditia pentru a carei indeplinire este combinata atat vointa unei parti, cat si un element din exterior, reprezentat de vointa unui tert nedeterminat sau a unui fapt exterior (Ex.: ,,iti vand cele doua bilete la teatru, daca vei gasi cu cine sa mergi”).

Importanta din punct de vedere juridic a unei astfel de clasificare, se reflecta in discrepantele de regim juridic, si anume:

Obligatia ce a fost asumata de catre partea care se obliga, sub conditie suspensiva pur potestativa, nu va produce niciun efect, deoarece s-ar intelege neseriozitatea debitorului sub o asemenea conditie, de a se obliga (art. 1403 c.civ.) – sub hac conditione, si volam, nulla est obligatio;

Obligatia ce a fost asumata de catre creditor, sub conditie pur potestativa (suspensiva ori rezolutorie), conform art. 1403 C.civ., este perfect valabila.

Obligatia ce a fost asumata de catre debitor, este valabila sub conditie rezolutorie pur potestativa; deoarece, existand intentia de obligatie, debitorul si-a pastrat dreptul de a stinge obligatia cand o sa doreasca.

Obligatia ce a fost asumata sub conditie (rezolutorie ori suspensiva) potestiva simpla, ramane valabila, desi aceasta ramane la latitudinea vointei debitorului (Art. 1403 C.civ.).

In functie de eveniment, daca este realizabil sau nerealizabil, conditia este pozitiva sau negativa.

Daca este formulata intr-un sens afirmativ, conditia pozitiva, influenteaza existenta obligatiilor corelative si cea a drepturilor subiective civile printr-un fapt ce va urma sa fie implinit (Ex.: ,,Iti voi inchiria garsoniera, daca voi fi detasat in alt oras cu serviciul”).

In sens contrar, conditia negativa, este reprezentata de infatisarea negativa evenimentului ce va urma sa se produca (Ex.: ,,Iti voi vinde afacerea, daca la sfarsitul semestrului nu voi iesi pe profit”).

Astfel, se poate observa ca indeplinirea sau neindeplinirea se refera la viitorul eveniment, deoarece, ambele variante de conditii ar posibilitatea sa nu fie duse la implinire (persoana respectiva sa nu fie detasata cu serviciul in alt oras/ sa nu iasa pe profit la sfarsitul semestrului); de aici decurgand necesitatea ca indiferent daca este pozitiva / negativa ori realizabila / nerealizabila, aceasta trebuie in primul rand sa fie posibila.

In ceea ce priveste modul de implinire a evenimentului, prezenta clasificare reprezinta o mare trebuinta.

Legea priveste o serie de reglementari care sunt legate de neindeplinirea conditiei ori indeplinirea acesteia, si anume:

Odata ajunsa la implinire, conditia va fi apreciata in functie de criteriile stabilite de catre parti ori pe care acestia sa le fi urmarit dupa imprejurari, conform cu art. 1404 alin (1) C. civ.;

In conformitate cu art. 1404 alin. (2) din Codul civil, in cazul in care a fost stipulat un termen pentru ca un anumit eveniment sa aibe loc, iar acest termen s-a consumat fara ca respectivul eveniment sa se fi indeplinit, conditia pozitiva se ia in socoteala ca fiind neindeplinita. Totodata in aceleasi situatii, in cazul in care nu a fost stipulat niciun termen, conditia pozitiva se considera tot nefiind indeplinita si in momentul in care partile devin sigura ca aceasta va inceta sa se mai produca;

In situatia in care partile nu au convenit ca evenimentul sa aibe loc intr-un termen anume, se va considera ca fiind indeplinita conditia negativa, daca acel termen a ajuns la scadenta si evenimentul nu a fost produs; ba mai mult, daca partile sunt de parere, chiar si inainte de ajungerea la scadenta termenului ca evenimentul nu se va mai produce in mod sigur, conditia negativa va fi tot indeplinita (art. 1404 alin (3) teza I C. civ.);

Conform tezei a II-a a articolul analizat in punctul precedent, in cazul in care partile nu au prevazut niciun termen in contract, conditia negativa se va considera realizata doar in situatia in care partive vor fi sigure de neproducere evenimentului;

Conditia se va considera ca fiind indeplinita si daca debitorul a impiedicat conform art. 1405 alin. (1) C. civ., realizarea ei, fiind obligat sub aceea conditie;

Conditia va fi considerata ca fiind neindeplinita in situatia in care partea ce este interesata de indeplinirea conditiei, va determina in mod constient si cu rea credinta, ca evenimentul sa fie realizat (art. 1405 alin. (2) C. civ.).

Potrivit celui de-al patrulea alineat al articolului 1404 Cod civil, oricand se poate adresa instantei partea interesata pentru a fi constatata o indeplinire sau neindeplinire a conditiei.

Conform art. 1406 C. civ., in perioada de timp scursa de la realizarea actului si pana la indeplinirea conditiei, partea contractuala pentru care a fost stipulata conditia in mod exclusiv, poate sa renunte unilatera la aceasta, transformand obligatia de la una afectata de modalitati, la una simpla.

In cadul legislatiei se mai intalnesc inca doua clasificari, si anume in art. 1402 C. civ., care aborda clarificarile conditiei posibile si imposibile (conditia imposibila constand intr-un eveniment care este nerealizabil, atat sub aspect juridic cat si sub unul material) si conditia ilicita (imorala) care reprezinta conditia stipulata in actul juridic ce ar contraveni normelor legale si bunelor moravuri.

Conditia imposibila reprezinta un adevarat semn de intrebare daca este sau nu o adevarata modalitate a actului juridic, deoarece conditiile in general reprezinta un viitor eveniment a carui realizare este nesigura, in timp ce conditia imposibila isi are nerealizarea in mod sigur.

Atat conditia ilicita cat si cea imposibila sunt considerate ca fiind nescrise si vor atrage la randul lor nulitatea absoluta a actului in care se regasesc, atunci cand este sunt constituita ca si cauza a lui. De mentionat este faptul ca prezentul act juridic va fi desfiintat numai in situatia cand este vorba de o conditie suspensiva; conditie rezolutorie fiind, aceasta nu va atrage anularea actului, ci se va considera ca fiind nescrisa, deci actul existand in continuare dar eliberat de respectiva modalitate.

Capitolul 3

Comparație între termen și condiție

Efectele termenului comparativ cu efectele condiției

Efectele termenului.

Regula de bază a termenului, este aceea că efectele sale nu afectează existența actului juridic, ci doar executarea acestuia. Efectele sale se delimitează cu o distincție clară între termenul suspensiv și termenul extinctiv.

O foarte importantă instituție a termenului este scadenta. Aceasta operează de drept în momentul în care termenul se împlinește, până atunci el curgând în mod normal. În cazul în care după expirarea termenului, va începe să curgă un alt termen, ne aflăm într-un caz de prorogare a unui termen.

Influența pe care o are termenul pentru dreptul care acționează, este aceea că cel din urmă este actual. Astfel, debitorul are dreptul să ceară dobânzile aferente timpului în curgere până la scadență, dar acest drept nu poate fi încă executat, deoarece creanța nefiind exigibila, cu alte cuvinte, creditorul nu este în măsură să ceară plata până la ziua scadentei.

Îndată de termenul s-a împlinit, actul juridic devine executoriu; cu alte cuvinte, acesta începe să producă efecte caracteristice actelor pure și simple. Una din principalele diferențe care deosebect termenul de condiție în sistemul nostru de drept, este faptul că termenul are efecte numai în ceea ce ține de viitor, neactionand în trecut.

Efectele termenului sunt delimitate între efecte ale termenului cu caracter suspensiv, respectiv cu caracter extinctiv.

Conform principiului ,,dies non interpelat pro homine”, debitorul are dreptul să ceară realizarea imediată a obligației, dar asta nu înseamă că odată ajuns la scadență, debitorul este și pus în întârziere. Până la data scadentei obligației, creditorul trebuie să îi facă un act de interpelare debitorului, menționând că prestarea obligației să fie executată la termen. Creditorul are posibilitatea să ceară același lucru și după ajungerea la scadență, cerându-i să își execute restantă.

Doar după împlinirea acestor formalități, legea îi conferă creditorului contra debitorului, posibilitatea intentării unei acțiuni, pentru obligarea executării obligației și dacă facă dovadă că a suferit un prejudiciu, creditorul are dreptul și la primirea din partea debitorului a compensării pentru eventuale daune.

În legătură cu calcularea termenului, s-a ajuns la concluzia unanimă a scoaterii din calcul a zile în care părțile semnează contractul. Logica acestui lucru constă în faptul că părțile pot conveni să semneze contractul, spre exemplu, în seara unei zile, astfel că termenul va începe să curgă din dimineața zilei următoare. Metoda de calcul a termenului se bazează pe zile întregi (zile libere). Important de menționat este faptul că deși prima zi a termenului (ziua în care contractul se semnează de către părți) nu intra în calcul, ultima zi este contorizata întotdeauna.

De reținut, așa cum am mai menționat în lucrare, este că aceasta modalitate a actului juridic civil, termenul, nu afectează existența contractului, efectele sale întinzându-se doar asupra executării acestuia.

Efectele condiției.

Când vobim despre condiție, ca modalitate a actului juridic civil, efectele acesteia sunt delimitate de două reguli generale

O primă regulă, este reprezentată de condiția care afectează obligațiile civile corelative și chiar existența drepturilor subiective civile, conform art. 1399 C. civ.

Cea de-a doua regulă privește efectele acesteia, care se produc în general retroactiv; astfel momentul care marchează limita inferioară ori superioară (de la care sau până la care) de producere al efectelor, este chiar moemntul în care a fost încheiat actul juridic civil sub condiție, și nu acela al îndeplinirii, respectiv al neîndeplinirii condiției.

Astfel, articolul 1407 alin. (1) C. civ. releva faptul că, ,,condiția îndeplinită este prezumata a produce efect retroactiv, din momentul în cheierii contractului, dacă din voința părților, natura contractului ori dispozițiile legale nu rezultă contrariul”. Acest articol din legislația în vigoare susține faptul că retroactivitatea efectelor condiției nu este absolut obligatorie în toate cazurile, părțile putând deroga, dacă doresc, de la normă, urmând să prevadă în mod obligatoriu că efectele ce le va avea condiția vor fi îndeplinite în circumstanțele îndeplinirii, respectiv neîndeplinirii evenimentului.

Analizarea efectelor condiției urmărește o dublă detaliere a acestora. În primul rând o analiză între condiția suspensivă și cea rezolutorie, iar în al doilea rând analiza ce ,,măsoară” intervalul de timp ce s-a scurs între momentul în care actul juridic a fost încheiat și momentul care face condiția sigură prin îndeplinirea sau neîndeplinirea acestuia (pendențe conditione) și nu în ultimul rând perioada ce a curs ulterior acestui eveniment (eveniente conditione).

Efectele termenului suspensiv comparativ cu condiția suspensivă

Efectele termenului suspensiv.

Efectele termenului suspensiv sunt reprezentate de îndeplinirea obligației civile corelative și cea de întârziere a începutului exercitării dreptului subiectiv civil, acestea două având însă o certă existența. Astfel rezultă că:

În cazul în care debitorul își executa obligația înainte de împlinirea scadentei, cu alte cuvinte până se se împlinească termenul suspensiv (în situația în care termenul a fost stabilit în favoarea creditorului ori și în favoarea acestuia, acesta nu poate fi obligat, de către debitor, să primească plata până să se împlinească termenul de scadenta, fiind necesar acordul ambelor părți), acesta nu va realiza o plată nedatorată, ci una valabilă (conf. art. 1414 C.civ. și art. 1343 din Teza I C.civ.), pentru a nu avea posibilitatea revocării ei – privindu-se per ansamblu că o renunțare a debitorului a beneficiilor aduse de termen, odată cu executarea timpurie a plății.

Debitorul va putea totuși să reintre în posesia banilor, dacă poate dovedi că plată a fost realizată prin dol sau violentă, conform primei teze a art. 1343 C. civ.

O situație asemănătoare se întâmplă și în cazul decăderii din beneficiul termenului (de menționat că în această situație vorbim de o sancțiune de ordin civil, conform art. 1417 C.civ.), ce are loc în situația în care debitorul își declară insolventa, respectiv starea de insolvabilitate, sau își diminuează cu intenție sau prin culpa gravă, garanțiile întocmite în favoarea creditorului, ori nu își constituie garanțiile angajate. Astfel, prin culpa sa, se ajunge în situația în care debitorul, să nu mai poată să îndeplinească o condiție esențială a creditorului pentru semnarea contractului; necesar fiind că acest caracter important al condiției să se fi menționat, împreună cu sancțiunea decăderii, susținută de dovada interesului legitim al condiției pentru creditor.

Până să se ajungă la scadență termenului suspensiv, legea îi conferă titularului dreptului, posibilitatea să ia măsuri de conservare pentru patrimoniul debitorului său.

În cadrul actelor juridice civile translative drepturi reale, în legătură cu bunuri ce sunt individual determinate, trebuie să se menționeze absolut expres în act faptul că transferul acestor drepturi nu este amânat de către termenul suspensiv, în caz contrat neoperând amânarea transferului.

În sfera actelor juridice civile translative de proprietate, există riscul ca bunul individual determinat să piară fortuit înainte că termenul suspensiv să se fi împlinit, fapt în care, conform art. 1274 C.civ., bunul va fi suportat de către vânzător, chiar dacă dreptul de proprietate fusese deja transferat dobânditorului. Așadar, având aceleași circumstanțe, dreptul la contrapestatie va fi pierdut de către debitor, fiind totodată și obligat la restituirea ei în cazul primirii. Important de menționat este faptul că în situația în care, fiind pus în întârziere, creditorul suporta eventualul risc al bunului să piară fortuit, chiar dacă reușește să facă dovadă cu nu avea cum să împiedice cele întâmplate chiar dacă executa la timp obligația.

Până ce termenul suspensiv nu ajunge la împlinire, creditorul nu are dreptul să ceară plată de la debitor. (art. 1414C.civ.).

Conform art. 1617 alin (1) C. civ. Creditorul nu poate, înainte că termenul suspensiv să fie împlini, opune compensația debitorului; dar o va putea opune, în cazul termenului de grație, care este un termen cu curge în favoarea debitorului (art. 1619 C. civ.), dar nu și executarea silită.

Odată ce termenul suspensiv a fost împlinit, va începe să curgă prescripția exinctiva. La fel și în cazul în care se renunța la beneficiile date de termenul care a fost stabilit în favoarea creditorului, termenul curgând de la data la care s-a declarat renunțarea. (art. 2524 alin. (2) C. civ.).

În vechiul Cod civil, o parte însemnată a principiilor juridice, promova teoria conform căreia creditorul nu avea voie să folosească de acțiunea obliga înainte că termenul suspensiv să ajungă la împlinire, dar nici de acțiunea pauliana.

Motivarea acestei teorii este că aceste acțiuni, depășesc limitele actelor de conservare. Rezolvarea, pe de altă parte, trebuia realizată cu o atenție sporită la faptul că atât acțiunea pauliana cât și cea obliga, presupuneau starea de insolvabilitate a debitorului (în această situație, acțiunea ar fi catalogată ca lipsită de interes, și deci respinsă), și corelant cu art. 1025 din vechiul C.civ. (actualul art. 1417 C.civ.), debitorul avea dreptul de a exercita acțiunea oblică / pauliana, creanda devenind exigibila iar debitorul îi se luă beneficiul termenului.

În reglementarea noului Cod civil, a fost eliminată prevederea în cadrul acțiunii revocatorii, de a fi neapărat exigibila creanța creditorului, ea putând fi certe în momentul introducerii acțiunii conform art. 1563 Cod civil. Totodată, actualul Cod, pretinde pentru acțiunea obliga, existata unei creanțe atât certe cât și exigibile (art. 1560 alin. (1) C. civ.).

Efectele condiției suspensive.

Pendențe Conditione

Pendențe conditione, sau așa cum am menționat și mai devreme, reprezintă perioada de timp scurs între încheierea contractului și momentul în care devine sigură îndeplinirea sau neîndeplinirea condiției.

Astfel, actul juridic civil nu va avea cum să producă efecte, existența obligațiilor corelative și cea a drepturilor subiective fiind pusă sub semnul întrebării. Așadar:

Plată (executarea obligației) nu va putea să fie căruță de către creditor;

Debitorul încă nu are nicio datorie față de creditor; dar dacă plătește, va putea cere restituirea platii făcute, ca fiind nedatorată, conform art. 1343 teza a II-a C.civ.;

Nestingandu-se nicio plată, compensația nu va putea stinge obligația;

Conform art. 2524 alin (3) C.civ., prescripția încă nu va începe să curgă;

Efectul translativ nu va avea loc în actele juridice translative de drepturi reale;

Debitorul obligației de a da, va suporta în cazul actelor juridice translative de proprietate, riscul ca bunul individual determinat să piară fortuit (art. 1274 alin (1) C.civ.).

Ca și exemplu, vânzătorul va suporta riscul în cazul pieirii fortuite a bunului, în cadrul unui contract de vânzare cumpărare, ce a fost încheiat cu o condiție suspensivă, care ulterior semnării contractului se împlinește. Astfel, cumpărătorul nu va fi obligat să plătească prețul bunului pierit;

Creditorul are dreptul să realizeze acte de conservare a dreptului conform art. 1409 C.civ., dobânditorului înscriindu-se în cartea funciara, sub condiția suspensivă caracteristică unui drept imobiliar;

Creditorul are dreptul să obțină garanții precum gajul, fideiusiunea și ipotecă, creanței sale;

Tot Creditorul are posibilitatea de a ceda dreptul său condițional prin acte între vii sau morțiș causa, afectat în aceeași măsură de condiția suspensivă și nu că drept pur și simplu, așa cum se găsește și în patrimoniul creditorului (art. 1408 alin. 1 C. civ.); dacă se pune problema unei preluării unei obligații afectate de o condiție, se vor aplica cu prioritate normele prevăzut în art. 1599 – 1608 C.civ., – preluarea de datorie (art. 1408 alin (2) C.civ.).

Eveniente conditione

În funcție de cum efectele condiției suspensive (eveniente conditione) s-au realizat, acestea diferă.

Astfel, actul juridic se consideră că a fost pur și simplu, într-un mod retroactiv, când a fost realizată condiția suspensivă, conform art 1407 alin (3) teza I C.civ., și mai mult, decurg următoarele chestiuni:

Plata restituibilă, nedatorată și efectuată ,,pendențe conditione”, nu mai poate fi înapoiată, fiind validată odată cu îndeplinirea condiției;

Conform celei de-a II-a teze a art. 1407 alin. (3) C. civ., transmisiunile de drepturi sunt consolidate, dacă au fost consimțite pendențe conditione de către titularul dreptului condițional.

Retroactivitatea efectelor condiției suspensive ce s-a îndeplinit, prezintă și o serie de excepții precum:

Numai de la data îndeplinirii condiției, prescripția extinctivă va începe să curgă, conform art. 2524 alin (3) C. civ.;

Deși dreptul încetează cu efect retroactiv, persoană care înstrăinează bunul va putea opri fructele culese de el, dobânditorul putând culege la rândul său fructele, doar din momentul în care condiția este îndeplinită (art. 1410 C. civ.);

Cu toate ca regulă este că cel care a înstrăinat bunul, a încetat să mai fie proprietarul bunului din clipa în care actul juridic a fost încheiat potrivit efectului de împlinire al condiției suspensive, actele de administrare făcute de el rămân perfect valabile înainte de împlinirea condiției.

Deficiente Conditione

Așa cum am menționat mai devreme în lucrare, condiția suspensivă este responsabilă de nașterea obligațiilor corelative și cea a drepturilor subiective civile. Astfel, se poate spune că părțile nu ar fi încheiat actul juridic civil, dacă nu s-ar fi îndeplinit condiția suspensivă; așadar ceea ce va urma, va fi:

Restituirea tuturor prestațiilor efectuate;

Desființarea tuturor garanțiilor constituite;

Conslidarea tuturor drepturilor pe care debitorul le-a constituit (spre exemplu, luăm căzut vânzătorului care a constuit pendențe conditione o ipoteca în favoarea unei terțe persoane, asupra bunului imobil ce a fost vândut sub o condiție suspensivă – ipoteca se consilideaza).

Analizând efectele condiției suspensive, este imperativ să se facă distincția între o promisiune de a încheia un contract și un contract care este afecatat de o condiție suspensivă.

Așadar, transferul dreptului de proprietate va avea loc într-un contract de vânzare – comparare care este afectat de o condiție suspensivă, doar dacă se ajunge la îndeplinirea condiției; dreptul de proprietate considerându-se transferat în momentul în care a fost realizat acordut de voință, în cazul în care nu există vreo stipulație contrară.

Pe de altă parte, prin promisiunea unilaterata de vânzare sau cumpărare, ori prin promisiunea bilaterală de vânzare – cumpărare, nu este transmis niciun drept real care să fie afectat de vreo condiție, ci doar o obligativitate de vânzare, respectiv cumpărare a uneia din părți, sau a amândurora, a unui anumit bun. Aceasta vânzare se va produce în viitor, consimțind contractul la prețul convenit în momentul înțelegerii, cu mențiunea că data încheierii contractului, și nu cea a antecontractului, este cea a transferului dreptului de proprietate.

Cu toate că părțile pot să ajungă la un consens cu privire la data transferului dreptului de proprietate, că odată împlinită condiția suspensivă, aceasta să nu mai producă retroactiv, ci din momentul în care condiția s-a împlinit. Însă cu toate acestea, tot nu putem vorbi despre același lucru între o vânzare sub condiție suspensivă și o promisiune de vânzare, pentru că în cea din urmă, doar s-a promis, nevanzadu-se absolut nimic.

Bineînțeles, nu poate fi exclusă promisiunea de vânzare care a fost făcută sub o condiție suspensivă, luând ca exemplu pactul de preferință, prin cadrul căruia, unei persoane îi se va acorda o anumite preferință, prin care proprietarul bunului se va obliga că, în situația în care îl vinde, să îi acorde acestuia preț egal.

Efectele termenului extinctiv și cele ale condiției rezolutorii.

Efectele termenului extinctiv

Stingerea executării obligației corelative și cea a exercițiului dreptului subiectiv civil, sunt efectele pe care le are termenul extinctiv, ca modalitate a actului juridic civil; ba mai mult, se poate vorbi și despre stingerea obligației corelative și cea a dreptului subiectiv civil.

Odată ce termenul extinctiv s-a împlinit, începând din acel moment, se va înceta ori stinge raportul obligationat; neafectând obligația până atunci, părțile sunt obligate să o execute în mod definitiv și ireversibil.

Astfel, se motivează de ce existența prestațiilor neexecutate și în același mod, drepturile neexercitate până la scadență termenului, vor continua să existe și după împlinirea acestuia.

Transpus în practică, acest lucru îi conferă dreptul locatorului să ceară plătite restante locatarului, pentru imobilul închiriat, corespondete lunilor neplătite ce au intrat în durata contractului de locațiune.

Părțile pot modifica acest termen, în urma unui acord de voință, dar și printr-o prorogare legală.

Termenul extinctiv este cel mai întâlnit, cel puțin în literatura juridică, în cuprinsul prescripției extinctive, care se referă la o încetare de acțiune a dreptului unei persoane, în vederea protejării dreptului ce-i aparține ori de care beneficiază. Astfel, prescripția poate să fie întreruptă ori suspendată; ea apărând doar în cazuri expres menționate de lege, beneficiind de un caracter limitativ. Efectul prescripției este realizat, dacă titularul dreptului la acțiune, are atât voința cât și posibilitatea reală de a acționa în vederea protejării propriului drept.

În cazul în care prescripția extinctivă a fost suspendată, termenul ce s-a scurs până la apariția cauzei care a format suspendarea, va intra în alcătuirea termenului original al prescripției. Pe lângă suspendare, altă modalitate care întrerupe cursul prescripției extinctive, este întreruperea, care nu este nimic altceva decât eliminarea perioadei de prescripție ce s-a scurs până la apariția unei cauze de întrerupere.

Pentru a se putea înțelege fundamentul care stă la baza instituției întreruperii perscriptiei extinctive, trebuie să se plece de la două mari premise, și anume:

Într-o primă situație, este vorba despre lipsa de convingere a persoane titulare a dreptului, în ceea ce ține de lipsa temeiniciei pretențiilor sale, ce reiese din starea de pasivitate pe care o afișează;

Iar în cea de-a doua, ce se bazează pe starea de fapt a persoanei în folosință căreia curge prescripția, fiind conforma dreptului și care se bazează pe împotrivirea acestuia.

Efectele raportului juridic civil concret sunt îndeplinite în mod normal până în momentul în care termenul extinctiv va ajunge la împlinire, moment în care acestea încetează.

Suprapus în practică, se poate lua ca exemplu: situația marcată de momentul decesului credirentierului, care semnifica atât încetarea dreptului de a primi renta viageră, dar și a obligației de a fi plătită; ajungerea la împlinire a termenului pe care a fost încheiat un anumit contract de locațiune, se răsfrânge asupra locatarului prin stingerea dreptului de folosință a imobilului, dar și asupra locatorului prin stingerea dreptului la chirie.

Efectele condiției rezolutorii.

Pendențe conditione

Condiția rezolutorie are un efect pendențe conditione asupra actului juridic, transformându-l pe acesta într-unul pur și simplu. Astfel, că în cazul în care o persoană datorează cuiva ceva sub condiție rezolutorie, actul respectiv va fi de fapt pur și simplu, conform adagioului latin ,,pură obligațio quae sub conditione resolvitur”. Așadar, pornind de la această premisă:

Creditorul are dreptul de a solicita obligația asumată de către debitor (,,pură est șed sub conditione resolvitur”), iar debitorul este nevoit să își ducă la îndeplinire obligația ce și-a asumat-o;

Dreptul care a fost dobândit sub o condiție rezolutorie, va putea fi transmis mai departe prin acte între vii, respectiv prin acte morțiș causa, acestea fiind dobândite la rândul lor sub aceeași condiție.

Eveniente conditione.

Urmările condiției rezolutorii, eveniente conditione, se diferențiază în functe dacă s-a ajuns la îndeplinirea condiției sau la neîndeplinirea acesteia.

Astfel, în cazul în care condiția rezolutorie a fost îndeplinită se va activa caracterul rezolutoriu al actului juridic, acesta desființându-se, iar totalitatea obligațiilor ce existau la momentul respectiv și cea a drepturilor subiective civile, vor fi apreciate ca și cum nu ar fi existat de la bun început. Mai mult:

Prestațiile efectuate de fiecare parte trebuie restituite conform art. 1407 alin. (3) C. civ., altfel zis, persoană care a înstrăinat bunul trebuie să dea înapoi prețul primit de la dobânditorul bunului, iar cel din urmă să restituie bunul;

Constituirea de drepturile pendente conditione asupra bunului de către dobânditor, se vor desființa retroactiv, valabilă fiind și viceversa, constituirea de drepturi de către persoana care a înstrăinat bunul vor fi consolitate – ,,reolutio iure dantis resolvitur ius accipientis”.

Dar există și excepții care modifică caracterul retroactiv al îndeplinirii condiției rezolutorii, precum:

Vor rămâne valabile actele de administrare ce au fost realizate de către dobânditorul care se află sub condiție rezolutorie;

Dobânditorul care se află sub o condiție rezolutorie, va putea să păstreze frunctele culese, conform art. 1410 C. civ.;

Conform art. 1407 alin. (2), îndeplinirea condiției rezolutorii în cadrul actelor juridice cu executare succesivă, va avea efect numai pentru viitor.

În situația deficiente conditione în care condiția rezoluție nu a ajuns la îndeplinire, actul juridic respectiv se va consolida definitiv, socotindu-se din momentul semnării sale ca fiind pur și simplu

Delimitarea condiției în raport de termen.

În noulˑCod civil, obligațiile sunt clasificate în pure și simple, simple și afectate de modalități. Cele pure și simple nu sunt susceptibile de modalități (articolul 1396), cele simple nu sunt afectate de termen sau de condiție și pot fi executate imediat (articolul 1397), iar cele afectate de modalități sunt afectate de termen sau de condiție (articolul 1398).

Modalitățileˑactului juridic civil sunt termenul și condiția, iar în cazul liberalităților, sarcina.

Diferențeleˑdintre termen și condiție suntˑde esență. Astfel, înˑtimp ce termenul este un evenimentˑviitor și sigur ca împlinire, condiția, deși totˑeveniment viitor, nu prezintăˑsiguranța producerii; termenulˑafectează exigibilitatea obligației, înˑtimp ce condiția afectează însăși existența raportului juridic obligațional; spre deosebire de condiție, termenul constă întotdeauna într-unˑinterval de timp; termenul produceˑefecte pentru viitor (exˑnunc), iar condiția produce, în principiu, efecte și pentru trecut (exˑtunc).

Pe de altă parte, condiția este un eveniment viitor și nesigur ca realizare, de care depinde nașterea sau stingerea retroactivă a efectelor unui act juridic civil. „Este afectată de condiție obligația a cărei eficacitate sau desființare depinde de un eveniment viitor și nesigur” (articolul 1399 din noul Cod civil, corespunzător articolului 1004 din Codul civil din 1864).

Partea în al cărei interes exclusiv a fost stipulată condiția este liberă să renunțe unilateral la aceasta atât timp cât condiția nu s-a îndeplinit. Renunțarea la condiție face ca obligația să fie simplă (articolul 1406 din noul Cod civil).

Termenul afectează numai executarea actului juridic, nu și existența sa. Efectele termenului sunt diferite, după cum acesta este suspensiv sau extinctiv.

Condiția afectează însăși existența efectelor actului juridic. Efectele condiției se produc, în principiu, retroactiv, în sensul că momentul de la care sau până la care se produc efectele nu este acela al îndeplinirii sau neîndeplinirii condiției, ci momentul încheierii actului juridic civil sub condiție. Potrivit articolului 1407 alineatul 1 din noul Cod civil, condiția îndeplinită este prezumată a produce efecte retroactiv, din momentul încheierii contractului, dacă din voința părților, natura contractului ori dispozițiile legale nu rezultă contrariul. Prin urmare, regula retroactivității nu este imperativă.

Atât termenul suspensiv, cât și termenul extinctiv produc efecte numai pentru viitor. Efectele termenului nu retroactivează.

La fel ca și în cazul termenului, efectele condiției sunt diferite, după cum aceasta este suspensivă sau rezolutorie și în funcție de intervalul de timp în care se analizează efectele, adică pendente conditione (intervalul cuprins între momentul încheierii actului juridic și momentul în care îndeplinirea sau neîndeplinirea condiției devine sigură) sau eveniente conditione (perioada ulterioară momentului îndeplinirii sau neîndeplinirii condiției).

Concluzionând, diferențele majore între termen și condiție sunt:

Realizarea termenului este sigura in timp ce realizarea conditiei prezinta un grad de incertitudine;

In timp ce termenul afecteaza doar executarea actului, conditia afectea chiar existenta efectelor actului juridic civil;

In timp ce termenul va produce efecte numai in ceea ce tine de viitor, regula de baza a conditiei spune ca aceasta va produce efectat atat pentru viitor, cat si pentru trecut.