Termenul de securitate are o noțiune complexă și multidimensională ce a apărut o dată cu primele semne ale civilzației umane. Securitatea este… [617416]

DINAMICA CONCEPTULUI DE
SECURITATE DIN PERSPECTIVĂ
CRONOLOGICĂ

Masterand: [anonimizat]. Hotea Andrei

1. INTRODUCERE
Termenul de securitate are o noțiune complexă și multidimensională ce a apărut o dată cu
primele semne ale civilzației umane. Securitatea este concepută ca o necesită primordială pentru
existența indivizilor și pentru supraviețuirea oricărui stat sau națiune. În schimb nu există o
definiție a securității care să satisfacă t oate vârstele sau fazele.
Înainte de a oferi o definiție acestui concept consider c ă este important să clarificăm care
sunt originile și primele noțiuni. Termenul de securitate provine din limba latină, din cuvintele
„securitas” și „securitatis” care descriu lipsa unui primejdiu, o stare de calm și pace. Acest
termen apare și în limba română în Hronicul lui Gheorghe Șincai unde este definit ca „ modul de
a fi la adăpost de orice pericol”, „a fi î n siguranță”, „sentimentul de încrede și liniște resimțit de o
persoană datorită absenței oricărui pericol”.
Noțiunea convențională de securitate care este acceptată în general este cea oferită de
Tratatul de la Westphalia, în care un stat suveran este obl igat sa -și protejeze independența
politică, integritatea teritorială și proprii cetățeni. Noțiunea generală de securitate poate fi văzută
din perspetiva teoriei relațiilor internaționale ca un concept ce are la baz ă statul și guvernul care
se ocupă cu prot ejarea teritoriului, menținerea independeței politice și protejarea prin mijloace
militare sau alte măsuri necesare a oamenilor și bunurilor.
Conceptul de securitate nu a fost niciodată bine definit, dar din cauza atât a noilor
amen ințări la adresa securit ății ce iau naștere o dată cu evoluția socială cât și din cauza
schimbărilor de pe planul internațional, acesta nu va rămâne decât un concept incapabil să
acopere toate aspectele și nevoile.
În perioada secolului XX , sensul securității a fost puternic influențat de și în strânsă
legătură cu puterea, mai concret puterea națională. În acest sens puterea este considerată un
mijloc de atingere a unor obiective. P uterea națională este abilitatea unui stat de a influența sau
controla acțiunile altui stat penr u a-și atinge propriile interese.
Prima jumătate din secolul XX a fost dominată de liberalismul utopic și de g ândirea și
practicile politice ale acestora în ceea ce privește relațiile internaționale. Acesta se baza pe niș te
principii exclusiv idealiste, pr ecum raționalitate, egalitate, libertate, posibilitatea progresului

uman, crearea unor organizații la nivel internațional care să mențiă și să consolideze pacea.
Datorită acestor idei au luat naștere două concepte fundamentale, securitatea individuală și
securitatea colectivă. În securitatea individuală primează viața, sănătatea, starea material,
libertatea. Amenințările pe acest plan sunt cele care atentează la unul sau mai multe dintre
aspectele menționate anterior. În schimb securitatea colectivă constă nu în oferirea de ajutor
reciproc sau echilibrarea puterii, ci în instituirea unor angajamente colective conform cărora
fiecărui stat îi este atribuită îndatorirea de a sprijini celelate state împotriva statelor care amenință
fie integritatea teritorială, fie independența politică a unui stat membru al colectivului.
Contrar gândirii liberalismului , realismul afirmă că interesele actorilor internaționali nu
sunt compatibile, astfel o luptă continuă va fi purtată între aceștia. Conform realismului
echilibrul de putere este greu de atins doar prin negociere și cooperare , deoarece nu toate statele
sunt mulțumite cu statutul existent. Realiștii au conceput trei elemente fundamentale viziunii lor.
Primul element al viziunii realiste este constituit de naura umană, natură care este caracterizată
de egoism, dorința de acaparare a puterii și dominare. Al doilea element fundamental îl consti tuie
natura relațiilor internaționale și lupta pentru putere dintre statele națiune. Ultimul element
fundamental este istoria însăși, care din punctul lor de vedere se repetă astfel anumite greșeli vor
perpetua și î n rândul noilor generații de societați di n cadrul sistemului internațional. Din acest
punct de vedere realiștii au o viziune negativă asupra naturii umane, având convingerea că
relațiile internaționale vor fi într -un conflict continuu și vor duce numa la război, că posibilitățile
progresului uman și a condiției de supraviețuire a statului sunt privite cu scepticism.
În cea de a doua jumătate a secolului XX, conceptul de securitate suferă o nouă
schimbare în ceea ce semnifică înțelesul său și anume este privit din perspectiva puterii militare.
În perioada Războiului Rece două blocuri politico -militare cu ideologii opuse domină scena
mondială. Astfel cu ajutorul realismului și al neo -realismului este conturat o nouă viziune a
securității punând accent în primul rând pe elementul militar iar în al doi lea rând pe cel
tehnologico -economic. Dar apare o problematică a securității care evidențiază conflictul militar.
Neo-realiștii au încercat să restructureze fundamentele teoretice ale relațiilor
internaționale astfel încât să pună accentul în mode special pe structura sistemului internațional
și a modului în care sunt ordonate părțile componente ale acestuia. Structura sistemului
reprezintă în acest sens relațiile existente între state, poziția deținută de fiecare stat raportată la

alte state și distribuția puterii în interiorul sistemului. Schimbările de la nivelul sistemului
sugerate de viziunea neo -realistă se datorează modificărilor apărute în urma distribuției puterii.
După terminarea Răboiului Rece, încetarea conflictului dintre cele două mari blocuri
politico -militare, puterea care până în acel moment era reprezentată de forța militară este
înlocuită de competiția economico -tehnologică. Din acest moment conceptul de securitate capătă
noi valențe specifice domeniului economi c, precum ecologic, tehnologi c sau alte aspecte
socioale și internaționale.
Școala de la Copenhaga analizează problematica securității încercând să se îndepărteze
de viziunea tradițională de securitate, care avea în vedere doar domeniul militar, și introduce noi
dimenisuni pe lângă cea militară, precum socială, politică, economică și ambientală.
Se poate observa că termenul și sensul conceptului de securitate este într -o continuă
adaptare, care este direct proporțională cu nevoile și interesele actorilor din mediul socio -politic.

2. ȘCOALA LIBERALISMULUI
Școala liberalismului clasic este una dintre cele mai vechi în teoria relațiilor internaționale.
Cercetătorii aceste școli își fundamentează concepțiile teoretice pe baza lucrărilor lui J.Locke,
Im. Kant,J. Mill, A. Smith, D.Ricardo, R ichard Cobden. Într-o încercare de a construi o tipologie
a evoluției abordării liberale în relațiile internaționale, se identifi că existența mai multor etape:
Prima fază a liberalismului fiind marcată de “idealism”( sau “liber alismul utopic”), care
domin ă gândire a teoretică în perioada anilor 19 20 în ceputul anului 19 30, și ale cărei documente
pragmatice ar fi cele semnate de teoreticeni precum Alfred Zimmeren, Norman Angell sau
Leonard Woolf sau de politicieni precum W.Wilson.
A doua fază a temperamentului liberal în relațiile internaționale este constituită dintr -un
complex teo retic (anii 1950 -1970) cuprizâ nd scrierele lui Karl Deutsch, David Mitrani – asociat
teorie i funcționaliste a integrării, Ernst Haas (asociat teor iei neofuncționalis te și culminâ nd cu
teoria interdependenței complexe în formularea inițială a lui Robert Keohane și Joseph Nye).
Anii 19 80 sunt dominați de confruntare dintre neorealism, așa cum a fost dezvoltat de K.Waltz,
și instituționalismul neoliberal. În cele din urm ă cea mai recentă concretizare a ideilor liberale
începâ nd cu anii 1990 și continuând să influ ențeze politicile promovate astăzi o reprezintă teoria
“păcii democrate”. Astfel concepțiile liberalilor clasici evidențiază tendința ființei umane spre
colaborar e, pace, axată pe principiile democratice, dreptății și moralei (concepția mai este numită
idealism). Liberalii subliniază necesitatea dezvoltării valorilor o rientate spre unirea umanității, se
pronunță împotriva militarismului; promovează ideea c omerțului liber internațional, se exprimă
pentru ”diplomația deschisă”.
Tezele principale ale liberalismului clasic se redu c la următoarele:
1) Omul, după natura sa, nu este agresiv, fiind predispus spre colaborare;
2) Respinge ideea, conform căreia la baza relații lor dintre state stă conflictul;
3) Statul nu mai are rol esențial în relațiile internațonale , anarhia internațională poate fi
eliminată, prin stabilirea Organizațiilor internaționale;
4) Instaurarea domniei legii;

5) Pacea poate fi asigurată prin extinder ea instituțiilor democratice în lume;
6) Războaiele sunt provocate de guverne iresponsabile nu de popoare;
7) Democrația este cel mai pașnic dintre sisteme;
8) Dacă sistemul internațional va fi compus din state democratice, va dispărea conflictul și
războiul;
9) Securitatea este concepută ca o răspundere colectivă, comună – principiul ONU și al Ligii
Națiunilor ;
10) Liberalismul în a doua jumătate a secolului XX constă în a împiedica răspâ ndirea
comunismului;
11) Primordialitatea intereselor individului în fața interesului național.
Teoreticienii liberali consideră , astfel conflict ul armat drept un rezultat al de ficiențelor
instituțiilor internaționale și naționale. Ei arată că slă biciune a instituțiilor internaționale mărește
costul asigurării securității naționale și internaționale, iar bunăstarea globală este încă
subordonată bunăstării naționale. Schimbările de amploare globală ce au loc în sistemul
internațional vor continua adăugâ ndu-se în viitor, probabil , noi provo cări la adresa păcii și
securității internaționale.
Unii teoreticieni liberali -instituționali arată că puterea și atribuțiile statelor ar trebui limitate
mai mult dec ât sunt în pre zent, deoarece statele suverane nu își rezolvă problemele pe care le au
pe plan intern și internaț ional într-un mod satisfăcător, căci de -a lungul timpului statele au fost în
primul rând intrumentele p entru a duce războiul împotriva altor state. Persistența unor amenințări
colective dete rminate de globalizarea continu. . Pe măsură ce globalizarea este facilitată din ce în
ce mai mult de avansarea în era informațională, ce succe de era industrială, iar durata frontierelor
se accentue ază, se poate observa o accentuare a importanței căii liberale de menținerea a păcii și
securității internaționale.

3. ȘCOALA REALISTĂ
Teoria realistă este una dintre cele mai influente și mai importante teorii ale relațiilor
internaționale. Aceasta, împreuă cu teoria liberală, și -au pus de -a lungul timpului amprenta, și
continuă să o facă, asupra modului de abordare a relațiilor internaționale.
Realismul clasic a început să aibă un impact major asupra studiului relațiilor
internaționale o dată cu sfâșitul ce lui de -al Doilea Război Mondial și până în anii 1980. Teoria
realistă are la bază câteva premise care au contribuit la dezvoltarea teoriei:
1) Statele sunt principalii actori ai sistemului internațional ;
2) Politica internațională este prin esență conflictuală, o continuă luptă pentru putere
într-o societate anarhică în care statele națiune se bazează pe propriile capabilități
pentru supraviețuire;
3) În sistemul internațional statele dețin o suveranitate legală diferențiindu -se în funcție
de capabilități în state mari și mici;
4) Statele sunt actori unitari iar politica internă p oate fi separată de politica externă;
5) Statele sunt actori raționali care se comportă și iau decizii astfel încât să -și
maximizeze câștigurile și să -și minimizeze pierderile în urmărirea intereselor lor
6) Puterea este conceptul principal pentru a explica și a prezice comportamentul statelor
După 1945 realismul a devenit principala orientare a relațiilor internaționale. Realismul a
devenit definitiv legat de concepția acestei discipline, a contribuit la stabilirea independeței
legitime a disciplinei față de alt e științe sociale. Un principiu important al teoriei realiste este de
a separa politica internă de cea externă. Această diferențiere avea la bază deosebirea între
sistemul internațional și statul național. Un alt motiv pentru care cele două politici trebui e
separate este faptul că pe plan intern nu există decât singură autoritate legitimă, dar pe plan
internațional există mai multe state suverane egale.
Relațiile internaționale au apărut ca disciplină din nevoia de a înțelege războiul și pacea.
Idealiștii sunt de părere că motivul războaielor este faptul că în unele țări nu există democrație și
că de asemenea nu există o comunitate a națiunilor care să fie guvernată de drept și care să
asigure securitatea colectivă a națiunilor.

Teoria realistă a apărut ca o reacție la idealism. Pentru realiști idealismul era o viziune
eronată a relațiilor internaționale. Acestă opoziție față de idealism a fost prima formă de
conturare a realismului. Am putea spune că realismul derivă din opoziț ia constantă față de
idealism.
Teoria realistă subliniază importanța puterii și locul deținut de aceasta în ceea ce privește
relațiile internaționale. Deoarece realismul este fondat pe opoziția ideilor liberalismului, acesta
rămâne prudent, conservativ, sceptic la principiile idealist e, pune accent pe securitate națională
astfel punând accent pe puterea militară.
Realiștii au dezvoltat două idei fundamentale în ceea ce privește cooperarea dintre state la
nivel internațional. Prima afirmă ca statele sunt preocupate înainte de toate de securitatea proprie
și de putere. Această idee sugerează faptul că statele sunt predispuse pentru a intra în conflict și
competiție, ceea ce împiedică cooperarea indiferent de faptul că zona de interese s -ar putea să
coincidă. A doua idee spune că instituț iile internaționale pot atenua efectele inhibitoare ale
anarhiei asupra disponibilității statelor de a coopera doar marginal.
Sistemul internațional este lipsit de prezența unei autorități centrale și din această cauză
toate statele sunt egale. Niciun sta t nu are dreptul de a se impune sau supune altuia. Fiecare stat
este responsabil de propria lui securitate, bunăstare, de propria lui soartă. Această atitudine
generează anarhie care la rândul ei reduce șansele de cooperare între state.
Realismul are o vi ziune pesimistă asupra posibilității statelor de a coopera și asupra
rolului instituțiilor internaționale în acest proces. Viziunea aceasta se bazează pe teama statelor
de a nu fi înșelați de partenerii lor, de a încerca să -i distrugă sau să -i stăpânească, sau chiar și
eventuala situație în care unul dintre parteneri ar putea câștiga mult mai mult decât ei.
Războiul este pentru realiști o consecință firească a relațiilor dintre state deoarece acesta
este inevitabil în condițiile în care fiecare stat își ur mărește propriul interes într -un mod egoist.
Ultima măsură prin care un stat își poate garanta securitatea este prin arme. Dar dacă un stat se
înarmează este posibil ca acest gest să fie perceput de celelalte state ca o amenințare. Astfel se
declanșează un șir de înarmări, iar de aici încrederea unui stat că mijloacele de înarmare are altui
stat pentru asigurarea proprie securități nu vor fi folosite în scop ofensiv este foarte scăzută.

4. ȘCOALA DE LA COPENHAGA
Școala de la Copenhaga de studiu a securităț ii este o școală academică care întrebuințează
o abordare crucială în domeniul studiilor de securitate. Cartea teoreticianului de relațiilor
internaționale Barry Buzan din 1983 : Peoples, States and Fear: The National Security Problem
in International Rela tions construiește fundația gândirii academice a școlii. Doi savanți cunoscuți
care au conexiuni cu Școala de la Copenhaga sunt Ole Waever și Jaap de Wilde. La baza acestei
școli stă modul în care diferite tipuri de probleme pe tema securității interacțion ează cu politica
internă. Școala de la Copenhaga tratează amenințările la adresa statelor, la adresa securității
naționale, ca probleme construite social. Termenul de Școala de la Copenhaga a fost folosit
pentru prima dată de profesorul Bill McSweeny, un e xpert în domeniul păcii de la Universitatea
din Dublin și principal critic al Școlii de la Copenhaga.
Securitizarea este o caracateristică a Școlii de la Copenhaga în care actorii modifică
probleme ce țin de nivelul politic inter și le transformă în probl eme politice cu un grad mai înalt
de gravitate și care afectează toate statele la un nivel național. Securitatea construită ca un
fenomen social este foarte subiectivă. Procesul de securitizare se distinge prin trei faze:
 Crearea unei amenințări existențiale (o problemă sau un eveniment precum modificarea
climei) înaintea unui obiect referent (un stat sau un grup de state). Această etapă se mai
numește și etapa discursului
 Începerea acțiunilor speciale/de urgență/extraordinare în încercarea de a s ecuriza și
proteja obiectul referent de amenințarea existențială.
 Primirea etapei discursului într -una sau mai multe audienț e
Una din probleme majore ale acestui proces, în special în a treia fază, este lipsa de control
pe care un actor al securitizării î l are în modul în care audiența recepționează și implicit
interpretează discursul.
De-a lungul procesului obiectul referent poate fi pus în trei categorii. În prima categorie
este nonpolitic. În a doua categorie poate fi politizat astfel fiind nevoie ca g uvernul să acționeze
prin metode „normale” sau conveționale. În a treia categorie obiectul referent poate fi
suprapolitizat sau securitizat. Dacă prima categorie implică acțiuni sau răspunsuri private, în a
doua acțiune acestea sunt publice, atunci a treia categorie poate să ducă la folosirea de mijloace

extraordinare. Exemple de asemenea mijloace pot sa fie ocupația militară pe termen lung, forme
extreme de tortură și interogare, reducerea libertăților civile.
Susținători ai Școlii de la Copenhaga vorbesc despre probleme ale securității din diferite
aspecte ale politicilor și societăților internaționale contemporane. Aceste aspecte pot fi privite ca
diferite zone sau domenii, precum statul și societatea, statul și armata, nivele de politică,
domeniul econo miei și impactul acesteia asupra altor zone și mediul și multitudinea de schimbări
ale mediului și modul în care afectează oamenii și statele. Astfel Școala de la Copenhaga se
adresează unui spectru larg de probleme și evenimente care își lasă amprenta asu pra lumii și
populației ei. Profunzimea analizei fiecărui domeniu poate fi semnificativă și este posibil ca
astfel să se angreneze cu și să lărgească studiile securității materialiste practicate mai tradițional.
Această capacitate de a examina și analiza o biecte și evenimente din sistemul internațional prin
intermediul diferitelor sectoare reprezintă unul dintre principalii stâlpi de susținere ai Școlii de la
Copenhaga.
Una dintre probleme majore ce țin de securitate este că un lucru ce este considerat
amenințare pentru o țară nu este neapărat necesar să fie considerat o amenințară în altă țară.
Diferite state trebuie să facă față de multe ori propriilor probleme care nu pot fi transpuse de la
un stat la altul sau de la o regiune la alta. Astfel teoria c omplexă a securității regionale, o teorie a
securității regionale atașată Școlii de la Copenhaga este folosi tă pentru a aborda îngrămădeala de
securitate din diferitele scene geografice. Un exemplu de acord de securitate regional format ca
un răspuns pentr u modele de cooperare și procesele ostile de securitizare este NATO.
Școala de la Copenhaga a atras multe păreri critice din partea altori savanți ai zonei
teoretice a relațiilor internaționale. De exemplu unii susțin ca această abordare prezintă o
perspe ctivă mult prea europenizată a problemelor legate de securitate. Ba chiar mai mult, alții
afirmă că deseori școala esuează în a conceptualiza și problematiza termeni critici din cadrul
domeniului.

5. BIBLIOGRAFIE
 http://optdolari.blogspot.com/2011/03/scoala -liberalismului -clasic –
in.html
 https://dokumen.tips/documents/realismul -si-neorealismul -in-
relatiile -internationale.html
 https://www.researchgate.net/publication/328232795_Copenhagen_
School
 https://www.scribd.com/doc/64271425/Originea -%C5%9Fi –
evolu%C5%A3ia -conceptului -de-securitate
 Bruce A. Arrigo, The SAGE Encyclopedia of Surveillance, Security
and Privacy , SAGE Publications, Thousand Oaks, 2018
 Mărcău, Flavius -Cristian, Ciorei Mihaela Andre ea, Analiză asupra
conceptului de securitate în contextul relațiilor internaționale , Analele
Universității „Constantin Brâncuși”, Seria Litere și Științe Sociale,
2013, nr. 1