Termenul de Jurnal

Termenul jurnal își are proveniența din latinescul tîrziu diurnalis,transformat mai apoi în limba franceză în journal.În limba română se simte o apropiere de forma franceză,pe când termenul englezesc diary are un ascendant în latinescul diurnalis.

Un jurnal reprezintă de obicei, o „evocare zilnică sau intermitentă a evenimentelor exterioare, a acțiunilor, a gândurilor și sentimentelor personale” De cele mai multe ori sunt jurnale personale, însă o variantă a acestora sunt așa numitele jurnale literare,de obicei intime ale unor scriitori,care formează o specie aparte a genului memorialistic,o formă a scriiturii autobiografice,o consemnare sistematică a cugetărilor unui diarist.

Cercetările recente au scos la iveală faptul că cele mai vechi jurnale au fost realizate în cultura japoneză,unde au existat în încă din perioada medieval celebrele cărți sau caiete de pernă(Makura no soshi,a lui Sei Shonagon este cea mai cunoscută),dar și jurnale de călătorie răspândite în China,Japonia sau Coreea sunt printre cele mai vechi specimen ale acestui tip aparte de scriitură. ). În_lumea_occidentală,_jurnalele_au_fost_folosite_inițial_pentru a înregistra_tranzacții_de_tip_comercial;_casele_de_comerț_sau_de_export_țineau_asemenea_ registre,_unele_vechi_de_cîteva_sute_de_ani. Samuel Pepys_este_primul_autor_de_jurnal_în sens_modern,_căci_jurnalul_său_este_primul_în_care_evenimentele_personale_ocupă_un_ spațiu_mai_mare_decît_cel_consacrat_acestor_tranzacții_comerciale.Jurnalul_ca_specie_literara_a început_să_înflorească_în_perioada_Renașterii,_cînd_importanța_individualului_a_ început să_crească. Pe_lîngă_puterea_lor_de_revelare_a_personalității_diaristului,_jurnalele_au_o importanță_enormă_prin_ materialul_socio-istoric_pe_care_îl_stochează.

Dicționarele dau următoarea definiție genului diaristic:„gen literar minor,jurnalul intim fascinează și seduce:el asigură un tete-a-tete,o conversatie calmă și sugestivă,un fel de complicitate amicală între scriitor și publicul său”. Eugen Simion afirmă că:”jurnalul a apărut în fond atunci când a apărut conștiința de sine a omului ca individualitate și odată cu ea s-a născut dorința de a se înțelege și de a pune pe hârtie în clandestinitate ceea ce înțelege despre sine.”

Jurnalul intim pătrunde destul de târziu în literatura română,fiind inițial perceput ca un gen de sertar,apoi,pe la mijlocul veacului al XX-lea,o formă literară de importanță minoră. Primul autor român de jurnal a fost Titu Maiorescu,cel care a elaborat o lucrare cu o întindere impresionantă,începând la vârsta de 15 ani și încheindu-se la 72 de ani.Un moment important a fost acela al anilor 1930 când influențați de teoriile lui Andres Gide,intelectuali români au început să scrie jurnale.Din acestă perioadă fac parte jurnalele lui Mihail Sebastian.Mircea Eliade,Petre Pandrea,Petru Comarnescu,Alice Voinescu,Jeni Acterian,etc.Un capitol distinct îi vizează pe membrii Scolii de la Târgoviste,anume,Radu Popescu,Mircea Horia Simionescu,Tudor Țopa care au acordat juralului o atenție deosebită.Monica Lovinescu,Mircea Cărtarescu,Gabriela Melinescu,Ioana Em.Petrescu,Mircea Zaciu sunt câțiva dintre autorii contemporani care au abordat acest tip de scriitură și au îmbogățit specia literară.

Eugen Simion, în studiul său despre diaristică intitulat Ficțiunea jurnalului intim,schițează o serie de trăsaturi esențiale.

Prima caracteristică fiind aceea a unul gen fara reguli,jurnalul nu trebuie să imite literatura.Principalul scop al scrierii de tip subiectiv este să convingă,nu să placă.Splendoarea scriiturii diaristice constă în accentul pus pe spontaneitate,nu pe autenticitatea.În momentul în care începe să placă,jurnalul apune și se înlanțuie literatura.Făcand referire la acest aspect,Eugen Simion afirmă:„1)preocuparea pentru stilul confesiunii există chiar și acolo unde stilul neglijent este cultivat în chip deliberat;2)sunt diariști care dau mai mare atenție literaturii din interiorul confesiunii,sunt preocupati de expresie,vor ca discursul lor să fie nu numai adevărat,dar și frumos.”

O altă condiție pe care discursul diaristic ar trebui să o îndeplinească este legea lui Blanchot sau principiul calendarității.În Le livre a venir,Maurice Blanchot,susține că jurnalul trebuie să respecte calendarul.Regula calendaritații trebuie completată cu o alta regulă,aceea a simultaneității,adică_timpul_trăirii_să_fie_sincronizat_cu_timpul_mărturisirii.

Celor doua elemente l-I se suborbonează un al treilea,și anume,artificial sincerității,supranumit și legea lui Barthes.