Termenele Speciale de Prescriptie Extinctiva

Descoperirea adevărului in cadrul unei științe sau al unei discipline presupune totdeauna o încercare de aproximare gradata , rezultând din efortul progresiv si colectiv al mai multor gânditori care își corectează și completează eforturile, remodelându-și și perfecționându-și astfel observațiile. Dar pentru aceasta trebuie ca perspectiva in care se pun problemele, precum si direcția in care se caută rezolvarea lor sa fie corecte. Pornind de la dispozițiile art.2500 alin. (1) C.civ., prescripția extinctivă poate fi definită ca fiind acea sancțiune care constă în stingerea, în condițiile stabilite de lege, a dreptului material la acțiune neexercitat în termen. Alineatul 2 al aceluiași articol arată că prin drept la acțiune se înțelege dreptul de a constrânge o persoană, cu ajutorul forței publice, să execute o anumită prestație, să respecte o anumită situație juridică sau să suporte orice altă sancțiune civilă, după caz.

Prescripția extinctivă nu mai este reglementată ca o instituție juridică de ordine publică, noile dispoziții legale conferindu-i caracter de ordine privată.

Astfel, spre deosebire de reglementarea cuprinsă în fostul art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, în prezent, organul de jurisdicție competent nu poate aplica prescripția din oficiu [art. 2512 alin. (2) C.civ.]. Mai mult decât atât, se stipulează în mod expres faptul că prescripția nu poate fi invocată din oficiu nici măcar în acele situații în care ar fi în interesul statului sau al unităților sale administrativ-teritoriale [art. 2512 alin. (3) C.civ.].

Practica judiciară definește prescripția ca mijloc de stingere a obligațiilor și acțiunilor, determinat de un interes de ordine publică și de stabilitate socială, ca situațiile de fapt stabilite într/un timp anterior să nu mai poată fi schimbate. Ea apare ca o sancțiune a creditorului nediligent, care a lăsat mai mult timp să treacă, fără a-și valorifica dreptul subiectiv.(I.C.C.J, s.com, dec nr5073/2005, www lwgalis.ro).

Ca atare, odată cu expirarea termenului legal, titularul unui drept ocrotit de lege pierde nu dreptul de a acționa, ci dreptul de a/l mai constrânge pe debitor la îndeplinirea obligației sale, care poate consta în executarea unei prestații, în respectare unei situații juridice, în suportarea unei sancțiuni civile.

Prescripția este, așadar, o sancțiune juridică îndreptată împotriva pasivității titularului unui drept subiectiv sau al unei situații juridice ocrotite de lege.

Ea este achizitiva , când conduce la dobândirea unui drept si, respectiv extinctiva sau liberatorie, când permite exonerarea debitorului de îndeplinirea unei obligații prealabile.

In ambele cazuri timpul este elementul cheie esențial, servind fie la dobândirea , achiziționarea unui drept, fie la stingerea, pierderea lui. Deși admisa de legiuitor, instituția prescripției este oare utila si, mai ales morala? lata ,așadar, o prima problema , care vizează însuși fundamentul sau economic, social si etic. Fiind chemată sâ asigure pacea si liniștea sociala, prin consolidarea situațiilor juridice incerte sau îndoielnice, instituția prescripției se număra printre mecanismele tehnice cele mai redutabile, căci, nu întâmplător Cicero a considerat-o ca fiind "finis sollcitudinis et periculi litium".

Chiar Justinian , care personal dezavua o asemenea instituție, deoarece putea sa aibă ca efect consacrarea unei nedreptăți {impium praesidium ), i-a recunoscut insa avantajele si a procedat la o reforma profunda a acesteia prin contopirea celor doua forme de prescripție deoarece aveau același fundament și se întemeiau pe aceleași principii.

Daca utilitatea prescripției , atât a uzucapiunii, cat si a prescripției extinctive , nu este contestata de nimeni, nu același lucru se întâmpla cu efectele lor juridice, mai ales in ce privește prescripția extinctiva.

Ce se stinge prin prescripție? Care este natura ei juridica? Cum operează prescripția extinctiva? Mai multe răspunsuri au fost formulate acestor întrebări fundamentale, care stau la baza elaborării oricărei teorii asupra prescripției extinctive.

Astfel, intr-o opinie de factura proceduhsta, prin prescripție se stinge numai acțiunea, nu insa si dreptul subiectiv, pe când intr-o alta opinie de natura civilista, prescripția ar stinge insusi dreptul subiectiv, lăsând insa in sarcina debitorului o obligație naturală, ce poate fi executata numai de bunăvoie si care, in caz de plata, nu este supusa restituirii.

Rezolvarea naturii juridice a prescripției extinctive nu epuizează problematica acesteia, deoarece determinarea câmpului de acțiune, adică sfera drepturilor subiective prescriptibile, nu este nici ea ușoara.

In sfârșit, prin prescripție se stinge numai dreptul la acțiune in sens material, nu si dreptul subiectiv însuși. Față de vechea reglementare legea prevede expres în cuprinsul art.2500 alin. 2 Cod Civil ce se înțelege prin drept la acțiune ca fiind „dreptul de a constrânge o persoană, cu ajutorul forței publice, să execute o anumită prestație, să respecte o anumită situație juridică sau să suporte orice sancțiune civilă după caz.”

Într-adevăr, cazurile in care legea declară ca un anumit drept subiectiv este ori nu afectat de sancțiunea pierderii lui, in caz de neexercitare in termenul stabilit de lege, nu sunt foarte multe , motiv pentru care deseori in practica se ridica problema determinării prescriptibilității unui drept.

In plus, stingerea, prin prescripție, a dreptului la acțiune lasa neatinsă, cel puțin teoretic, chestiunea supraviețuirii excepției, adică a incidenței faimoasei reguli quale temporalia sunt ad agendum , perpetua sunt ad excipiendum, aceasta problema fiind si astăzi controversata.

In fine, cât privește mecanismul prescripției extinctive, respectiv condițiile si modul cum operează, acesta se vădește a fi numai in aparenta simplu, căci, in realitate, este destul de complicat si dificil. Astfel, pentru a determina exact momentul împlinirii prescripției , trebuie cunoscute mai multe elemente :termenul de prescripție aplicabil, punctul de plecare a calculării lui, eventualele cauze de suspendare sau întrerupere a cursului prescriptiei, adică a împrejurărilor care opresc sau chiar suprimă acest curs, si, in sfârșit, data când prescripția trebuie socotita împlinita.

Insa, o data implinit termenul de prescripție, se naște o alta serie de întrebări: prescripția operează de drept sau numai la cererea persoanei interesate? Poate fi aplicata din oficiu sau numai invocata de beneficiarul prescripției câștigate renunțarea la prescripție este posibila si, in caz afirma-tiv,care sunt efectele acesteia?

Rezulta, așadar, ca prescripția extinctiva este o instituție juridica ce merita o analiza amănunțita deoarece regimul sau nu este pe deplin cristalizat, situație intalnita nu numai in sistemul nostru de drept ci si in dreptul comparat unde prescripția a făcut obiectul unor cercetări laborioase si aprofundate, concretizate in tratate , monografii si teze de doctorat.

CAPITOLUL I NOȚIUNEA PRESCRIPȚIEI EXTINCTIVE

§ 1. Definiția prescripției extinctive Precizări prealabile

Instituția prescripției extinctive este astăzi larg răspândita, fiind practic intalnita in toate legislațiile naționale, pătrunzând si in domeniul relațiilor juridice internaționale, pe baza tratatelor, acordurilor sau convențiilor internaționale. Dar in același timp, instituția prescripției este foarte veche, rădăcinile ei suind pana in dreptul roman, care a consacrat-o, alături de uzucapiune, prin mijloacele juridice cele mai eficace in asigurarea stabilității si consolidării raporturilor juridice născute din situații de fapt stabilizate intr-un interval de timp, socotit suficient de lung .Quieta non moveri (nu trebuie tulburat ceea ce este pașnic, linistit,trecerea timpului consolidează, așadar, reletiile sociale )

Din dreptul roman, prescripția, sub cele doua forme, achizitiva si extinctiva, a trecut in dreptul medieval, ajungând in dreptul modern, fiind reglementata pentru prima data, in mod unitar, de Codul Napoleon de la 1804.

Prescripția extinctiva o găsim si in dreptul nostrul vechi, dar ea a fost reglementata in Codul civil de la 1865, dupa modelul francez, la un loc cu uzucapiunea, respectiv in Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctiva, care constituie "dreptul comun" al prescripției "dreptului material la acțiune", dupa terminologia folosita de acest act normativ.

Prin intrarea în vigoare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil, alături de numeroase noutăți aduse de aceasta în domeniul dreptului privat, se numără și cele privind renunțarea la principiul înscris în art.1 alin.3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, în legătură cu imposibilitatea părților din raporturile juridice de drept privat de a deroga prin acordul lor de voință de la norme care reglementează prescripția extinctivă. Astfel începând cu data de 1 octombrie 2011, s-a produs o transformare fundamentală în ceea ce privește natura prescripției extinctive. Într-adevăr, s-a renunțat la caracterul de ordine publică și s-a optat pentru transformarea ei intr-o instituție juridică de drept privat. În același sens poate fi analiyată și exonerarea organelor de jurisdicție de obligația de a verifica și aplica din oficiu dispoyițiile privitoare la prescripția extinctivă. Expresie a noii opțiuni legislative, este și posibilitatea conferită părților din raporturile juridice de drept privat de a stabili reguli privind termenele de prescripție.

Noțiune și reglementare

DEFINIȚII FORMULATE ÎN LITERATURA DE SPECIALITATE

Vechea reglemantare nu definește in terminis prescripția extinctiva, ci se mărginește numai a consacra efectul sau juridic, respectiv, stingerea"dreptului la acțiunea având un obiect patrimonial", neexercitat in termenul stabilit de lege(art.1 din Decretul. Nr. 167/1958) In plus, potrivit art.20alin.1 din același decret "debitorul care a exercitat obligația, dupa ce dreptul la acțiune al creditorului s-a prescris, nu are dreptul sa ceara inapoierea prestației, chiar daca, la data executării nu stia ca termenul prescripției era implinit.

Pe baza dispozițiilor legale mai sus-citate,prescripția extinctiva a fost in genere inteleasa ca fiind stingerea dreptului material la acțiune neexercitat in termenul de prescripție stabilit de lege.1

Intr-o alta opinie, de inspirație procedurista, prescripția extinctiva a fost definita ca fiind stingerea acelei componente a dreptului la acțiune care este posibilitatea titularului dreptului subiectiv de a obține obligarea subiectului pasiv la executarea obligației corelative sau la recunoașterea dreptului subiectiv contestat, datorita nesesizarii organului de jurisdicție in termenul prevăzut de lege.2

Ulterior, același autorplecand de la premisa ca dispozitiileDecretului nr. 167/1958 nu se aplica si in privința drepturilor reale principalesau celor personal nepatrimoniale, cazuri in care nu sunt incidente nici prevederile art.20 alin. 1 din același decret, ajunge la concluzia ca prescripția extinctiva ar trebui definita ca fiind "stingerea ,dupa caz, fie a acalei componente a dreptului la acțiune care este posibilitatea titularului dreptului de creanța de a obține obligarea subiectului pasiv la executarea obligației corelative sau la recunoașterea dreptului subiectiv contestat, fie a insusi dreptului real principal(sau, in situațiile expres prevăzute de lege, a dreptului nepatrimonial), datorita neexercitarii in termenul prevăzut de lege.3[ln același context, autorul mai arata si faptul ca prin "exercitarea dreptului" se intelege, in principiu, sesizarea organului de jurisdicție cu o cerere (de chemare in judecata) prin care se solicita obligarea celui chemat in judecata la executa- rea obligației corelative sau la recunoașterea dreptului subiectiv, deci declanșarea acțiunii civile, a procesului având ca obiect protecția juridica a dreptului subiectiv respectiv, cu mențiunea ca pot insa exista si situații in care exercitarea dreptului inauntrul termenului de prescripție extinctiva nu presupune , in mod necesar, declanșarea unui proces.

O alta definiție data in literatura de specialitate retine prescripția extinctiva ca fiind acel mod de transformare a conținutului raportului juridic civil constând in stingerea dreptului de realizare silita a obligației civile corelative din cauza neexercitarii lui in termenul stabilit de lege.4

Ce se poate reproșa acestei definiții este, pe de o parte, absenta unei mențiuni exprese privind natura raportului juridic civil afectat prin stingerea dreptului material la acțiune, iar pe de alta perte, folosirea unei sintagme"dreptul de realizare silita" imprecise si in același timp lipsite de vocația de a acoperi toate drepturile subiective încălcate, susceptibile de ocrotire juridica pe calea acțiunii civile.

In Prezent Pornind de la dispozițiile ari. 2500 alin. (1) C.civ., prescripția extinctivă poate fi definită ca fiind acea sancțiune care constă în stingerea, în condițiile stabilite de lege, a dreptului material la acțiune neexercitat în termen. NOTE SUBSOL BOROI

Alineatul 2 al aceluiași articol arată că prin drept la acțiune se înțelege dreptul de a constrânge o persoană, cu ajutorul forței publice, să execute o anumită prestație, să respecte o anumită situație juridică sau să suporte orice altă sancțiune civilă, după caz.

Se poate spune despre prescripția extinctivă că include două accepțiunii, fiind pe de o parte instituția de drept civil care are această denumire, iar, pe de altă parte, stingerea dreptului material la acțiune.

Ca element de noutate spre deosebire de reglementarea cuprinsă în fostul art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, în prezent, prescripția nu poate fi aplicată din oficiu [art. 2512 alin. (2) C.civ.]. În art. 2512 alin. (3) C.civ menționându-se în mod expres că prescripția nu poate fi invocată din oficiu nici măcar în acele situații în care ar fi în interesul statului sau al unităților sale administrativ-teritoriale .

Tot ca element de noutate față de vechea reglementare , există posibilitatea renunțării la prescripție [art. 2507 – art. 2511 C.civ.].

Caracterului de ordine privată al instituției prescripției extinctive, este evidențiat în art. 2515 alin. (3) C.civ. permite părților care au capacitate deplină de exercițiu să modifice, prin acord expres, durata termenelor de prescripție sau cursul prescripției prin fixarea începutului acesteia ori prin modificarea cauzelor legale de suspendare sau de întrerupere. în privința modificării termenelor de prescripție prin acordul

expres al părților. În alineatul 4 al aceluiași articol sunt prevăzute anumite limitări în sensul că acestea pot fi reduse sau mărite fixând însă anumite limite în sensul că, în cazul termenelor de prescripție (legale) mai mici de 10 ani, noua durată a acestora, convenită de părți, nu poate fi mai mică de un an și nici mai mare de 10 ani, iar în cazul termenelor de prescripție (legale) de cel puțin 10 ani, noua durată a acestora poate fi stabilită până la 20 de ani.'1'

De asemenea în art. 2515 alin. (5) C.civ. se prevede că nicio astfel de modificare nu poate opera în cazul drepturilor la acțiune de care părțile nu pot să dispună și nici în cazul acțiunilor derivate din contractele de adeziune, de asigurare și cele supuse legislației privind protecția consumatorului

De la caracterul de ordine privată al instituției prescripției extinctive întâlnim anumite excepții, în sensul că există și dispoziții legale de ordine publică. Astfel, alin. (2) al art. 2515 C.civ. interzice orice clauză prin care fie direct, fie indirect o acțiune ar fi declarată imprescriptibilă, deși, potrivit legii, aceasta este prescriptibilă, sau invers, o acțiune declarată de lege imprescriptibilă ar fi considerată prescriptibilă. De asemenea, alin. (6) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea absolută orice convenție sau clauză contrară dispozițiilor art. 2515 C.civ.

Asemănător ca și în reglementarea anterioară, dreptul subiectiv prescris se bucură de protecție pe cale de excepție, art. 2506 alin. (3) C.civ. arătând că cel care a executat de bunăvoie obligația după ce termenul de prescripție s-a împlinit, nu se va putea cere restituirea chiar și atunci când, la data executării, cel în folosul căruia a curs prescripția nu știa că termenul de prescripție era împlinit .

Din cele expuse mai sus rezulta ca elementele esențiale ale prescripției extinctive sunt următoarele:

-prescripția extinctiva, ca sancțiune juridica, privește numai dreptul material la acțiune, iar nu si dreptul subiectiv civil in intregul sau , care supraviețuiește efectului extinctiv al prescripției; acest element releva obiectul prescripției extinctive.

-prescripția extinctiva, prin efectul ei, produce totuși o transformare juridica asupra dreptului subiectiv civil si obligației corelative, care devin din perfecte (asigurate prin acțiune), imperfecte (asigurate prin exceptiune) ; aceasta releva conținutul prescripției extinctive ca mod de transformare a conținutului raportului juridic de răspundere: stingerea posibilității subiectului activ de a obține concursul coercitiv al statului , din cauza neexercitarii lui in termenul stabilit de lege.

-prescripția extinctiva este ,prin obiectul si efectul pe care-l produce , un veritabil mod sau mijloc de inlaturare a răspunderii civile, subiectul pasiv al raportului de constrângere nemaiputand fi tras la răspundere dupa împlinirea termenului de prescripție insa continua sa ramana ținut de obligația care-i incumba si pe care o poate executa de bunăvoie ; prin aceasta se releva insasi natura juridica a prescripției extinctive.5

Terminologie.

Sub aspect terminologic este de reținut ca expresia "prescripție extinctiva " este folosita in doua accepțiuni diferite6:

-intr-un prim sens ,ea desemnează instituția de drept civil care are aceasta denumire, adică totalitatea normelor juridice care reglementează stingerea dreptului de a obține condamnarea subiectului pasiv al obligației corelative in domeniul raporturilor civile;facand parte din instituția -mai mare- a răspunderii civile;

-in al doilea sens, prin ea se desemnează esența insasi a prescripției extinctive- stingerea dreptului de a obține "condamnarea" subiectului pasiv al raportului civil de constrângere, neexercitat in termenul de prescripție, adică, stingerea dreptului material la acțiune.

Pentru evitarea oricăror confuzii terminologice este necesara cunoașterea sensului si a altor doua noțiuni sau categorii juridice : "drept la acțiune " si "acțiune civila".

Astfel, expresia "drept la acțiune" este intrebuintata in doua accepțiuni: "drept la acțiune in sens material" si "drept la acțiune in sens procesual"

In primul caz se intelege posibilitatea titularului dreptului subiectiv civil de a cere si obține , de la organul de jurisdicție competent , protecția statala a dreptului sau- drept care se stinge prin precriptia extinctiva7

In al doilea caz se intelege posibilitatea titularului dreptului la acțiune de a sesiza instanța , de a formula cereri, de a solicita probe, de a invoca excepții procesuale, de a pune concluzii, de a exercita caile de atac, da a cere executarea silita,adică in alti termeni de a pune in mișcare si a susține un proces civil. Dreptul la acțiune in sens procesual

este un drept subiectiv procesual care nu se stinge ,in principiu, prin prescriptie-cu excepția dreptului de a cere executarea silita.

Cat privește acțiunea civila, ea desemnează ansamblul mijloacelor procesuale instituite de lege pentru protecția dreptului subiectiv civil in cazul in care acesta este incalcat sau contestat, precum si a unor interese ocrotite de lege.

Legitimitatea si fundamentul prescripției extinctive

Problema legitimității prescripției extinctive este strâns legata de fundamentul sau, cele doua chestiuni se interconditioneaza si se presupun reciproc, fiind practic nedespărțite. De aceea ele sunt analizate impreuna .

Este insa justa si morala aceasta instituție?

Este oare drept ca un uzurpator sau debitor rau-platnic sa se bucure de avantajele oferite de implinirea termenului de prescripție si sa se îmbogățească pe nedrept?

Chiar daca in anumite cazuri particulare , prescripția pare sa conducă la rezultate pe care echitatea le dezavuează si morala publica le repugna, sa constituie ,cum spunea Justinian, un "impium praesidium"8 (un ajutor, o favoare nelegitima), toate aceste neajunsuri sunt infinit mai mici decât imensele servicii pe care ea le face societății.

"Fara ea n-ar mai exista securitate in tranzacții, stabilitate in averile private, pace intre particulari, nici ordine in stat.9 Sau, cum spunea Bigau-Preameneau, ea ar putea uneori sa jignească echitatea, dar din punct de vedere al interesului general, "justiția generala este indeplinită,si prin urmare, interesele private care pot sa fie lezate, trebuie sa cedeze necesitatii de a menține ordinea sociala".

De altfel, "creditorul care nu acționează atunci cand ar putea sa o faca, se arata neglijent; neglijenta sa trebuie sancționată, in timp ce situația debitorului sa ramana intr-o indelungata incertitudine, merita de a fi consolidata.

Cicero spunea ca prescripția reprezintă "finis sollicitudinis et periculi litium " (sfârșitul neliniștii si pericolului de procese)

In sistemul nostru de drept, privitor la prescripția extinc-tiva s-a dat instituției o reglementare noua , caracterizata prin preponderenta normelor imperative de ordine privată.

Totuși, sub aspectul fundamentului prescripției extinctive, acesta a rămas, in esența același: inlaturarea incertitudinii din raporturile juridice civile.

Daca nu s-ar stabili o limita de timp, pana la care titularul dreptului incalcat sau contestat trebuie sa ceara , in justiție,restabilirea dreptului sau, s-ar ajunge la consecințe social-juridice negative.

Intr-adevar10:

-formularea unor pretenții, la timp indelungat de la data nașterii lor, ar fi de natura ,pe de o parte, sa faca,daca nu imposibila, cel puțin extrem de dificila administrarea probatoriilor, (ce ar fi putut dispărea , șterge sau distruge intre timp), iar pe de alta parte, sa fie de natura sa sporească numărul proceselor si sa tulbure inutil relațiile sociale stabilite in timp , ajungadu-se astfel la ingreunarea situației celor care nu mai aveau in vedere asemenea pretenții dupa un interval de timp destul de mare;

-perspectiva permanentei amenințări cu eventuale litigii privitoare la pretenții născute cu foarte mult timp inainte ar fi de natura sa creeeze si sa mențină nesiguranța si incertitudinea, adică tocmai ceea ce contravine nevoii de a asigura certitudinea, securitatea si stabilitatea circuitului civil. înlăturarea unor asemenea fenomene negative , este tocmai scopul urmărit de legiuitor prin instituirea prescripției extinctive, si, in final, insusi fundamentul acesteia.

Prescripția extinctiva, are, așadar, rolul de a consolida situațiile de fapt stabilite in timp si de ale transforma in situații juridice : neexercitarea dreptului material la acțiune in termenul stabilit de lege- atrage stingerea lui si prin aceasta , inlaturarea răspunderii civile a subiectului pasiv , titularul obligației civile corespunzătoare, care nu mai poate fi tras la răspundere si obligat sa suporte consecințele juridice prevăzute de lege sau stipulate de parti, ca urmare a săvârșirii unor fapte ilicite.

§ 2. Natura juridica a prescripției extinctive

Instituția prescripției extinctive a fost si continua sa constituie obiect de controversa atat in dreptul nostru cat si in dreptul comparat.

Controversa nu privește justificarea si, prin aceasta, utilitatea prescripției extinctive-sacrificarea dreptului subiectiv nevalorificat intr-un anumuit termen stabilit de lege, in prezent fiind unanim acceptata ca o măsura indispensabila de ordine juridica si pace sociala(Qw/efa non moveri) – ci, dimpotrivă, natura ei juridica.

Puncte de vedere exprimate in cadrul controversei:-prescriptia "dreptului la actiune"-institutie de drept material (civil) si prescriptia-institutie de drept procesual.

Soluția care s-a adoptat in doctrina este ca prescripția extinctiva stinge numai dreptul la acțiune in sens material, iar nu insusi dreptul subiectiv civil si obligația corelativa. In sprijinul acestei soluții au fost aduse mai multe argumente11.

-primul argument se bazează pe interpretarea gramaticala si logica a art.2500 alin.1 din Legea 287/2009"Dreptul material la acțiune, denumit în continuare drept la acțiune, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege"; textul nu folosește termenul "dreptul" ori expresia "dreptul subiectiv", ci formula "dreptul la acțiune" ,ceea ce inseamna ca nu poate fi pus semnul egalității intre acești termeni de vreme ce legiuitorul a utilizat o sintagma noua, față de cea folosită în vechile reglementări, pentru a prevedea efectul prescripției extinctive;

– la aceeași soluție ne conduce si folosirea argumentului de interpretare logica per a contrarie-: daca textul folosește formularea "dreptul la acțiune" inseamna ca nu are in vedere insusi dreptul subiectiv civil.

Dintre normele mai recente care se refera la prescripția "dreptului (material) la acțiune" in materia raporturilor civile si comerciale putem menționa următoarele:

art. 67 alin.5 din Legea nr. 31/1990, republicata: "Dreptul la acțiunea de restituire a dividendelor se prescrie in termen de 3 ani de la data distribuirii lor";

– art. 147 din Legea nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat: "Prescripția extinctiva a dreptului la acțiune este supusa legii care se aplica dreptului subiectiv insusi";

Al doilea argument are in vedere ca și în reglementarea anterioară faptul că , dreptul subiectiv prescris se bucură de protecție pe cale de excepție,[2] astfel, în cazul în care obligația corelativă a fost executată de bunăvoie după ce termenul de prescripție s-a împlinit, nu se va putea cere restituirea chiar și atunci când, la data executării, cel în folosul căruia a curs prescripția nu știa că termenul de prescripție era împlinit [art. 2506 alin. (3) C.civ.].

Concluzia ce se desprinde din cele de mai sus este următoarea: prescripția extinctiva nu stinge nici dreptul subiectiv civil si nici obligația corelativa, care supraviețuiesc si pot fi realizate de bunăvoie, prin executarea voluntara a obligației ce incumba subiectului pasiv.

O transformare ori o schimbare juridica a lor se produce, totuși, prin implinirea prescripției extinctive:

dreptul subiectiv civil nu mai poate fi aparat pe calea ofensiva a acțiunii in justiție, ci numai pe calea defensiva a excepției, daca debitorul si-a executat de bunăvoie obligația sa;

obligația civila corelativa nu mai poate fi adusa la indeplinire pe calea constrângerii, dar este permisa executarea ei voluntara. Aceasta inseamna ca prescripția extinctiva operează o transformare, o "metamorfozare" (Gh. Beleiu) a dreptului subiectiv civil si a obligației corelative, "retrogradandu-le" din "perfecte" in "imperfecte" (asigurate doar prin exceptiune).

Totodată, este necesar sa se observe ca, daca pentru titularul dreptului subiectiv civil incalcat, prescripția extinctiva implinita nu inseamna altceva decât o veritabila sancțiune de drept civil pentru inactivitatea sa, intenționata sau neintenționata, inauntrul termenului de prescripție, pentru subiectul pasiv, prescripția extinctiva se infatiseaza, dimpotrivă, ca un beneficiu acordat de lege, in temeiul căruia el nu mai poate fi ținut sa răspundă, având dreptul sa se opună la condamnarea sa, printr-o hotărâre judecătoreasca, la restabilirea dreptului subiectiv incalcat.

Aceste imprejurari ne permit sa tragem concluzia ca, sub aspectul naturii sale juridice, prescripția dreptului (material) la acțiune este un mod sau o cauza legala de inlaturare (stingere) a răspunderii civile fiind o sancțiune îndreptată împotriva pasivității titularului dreptului subiectiv civil sau al altei situații juridice ocrotite de lege, care, în condițiile legii, nu va mai avea posibilitatea de a obține protecția judiciară a acesteia prin exercitarea dreptului material la acțiune.

.

Din faptul ca, prin prescripție, se stinge numai dreptul la acțiune (in sens material), ceea ce echivalează cu înlăturarea răspunderii civile a subiectului pasiv al raportului juridic de constrângere, care nu mai poate fi obligat sa suporte sancțiunea corespunzătoare faptei ilicite săvârșite, decurg următoarele consecințe juridice:

-supraviețuirea in principiu, a dreptului subiectiv civil, ca si a obligației civile corelative, insa, desigur, numai sub forma juridica incompleta, imperfecta, deoarece raman ocrotite numai pe calea defensiva a exceptiunii;

-imprescriptibilitatea dreptului la acțiune in sens procesual; aceasta înseamnă ca, desi s-a implinit prescripția extinctiva, titularul dreptului subiectiv civil poate sesiza organul de jurisdicție si exercita, in continuare, celelalte drepturi procesuale, fiindcă numai astfel se poate verifica – jurisdictional – daca prescripția este sau nu implinita; aceasta consecința nu este insa un efect al prescripției extinctive, ci rezultatul autonomiei acestui drept fata de dreptul la acțiune in sens material12.

In concluzie, prescripția extinctiva a putut fi calificata, ca natura juridica, fie ca o sancțiune de drept civil13, constând in stingerea dreptului la acțiune in sens material, neexercitat in termenul de prescripție stabilit de lege, fie ca un mod de transformare a raportului juridic civil14 . De vreme ce din unghiul subiectului activ, prescripția apare ca o sancțiune a neglijentei sau pasivității sale in apărarea dreptului subiectiv incalcat, in timp ce, din perspectiva subiectului pasiv, ea se infatiseaza ca un beneficiu legal , care-i conferă posibilitatea de a se opune si refuza indeplinirea silita a obligației ce-i incumba.

Funcțiile prescripției extinctive

Cum am mai arătat "orice norma juridica este comandata de o finalitate si funcționează in vederea anumitor valori". Finalitatea normelor este data de rolul sau funcțiile pe care le au in raporturile juridice cărora le sunt incidente. Literatura de specialitate acorda prescripției extinctive:

1. o funcție care consta in asigurarea stabilității si securității circuitului civil,
intrucat drepturile subiective civile trebuie exercitate iar obligațiile coreletive indeplinite
(executate).15

1. o funcție preventivă, educativă și mobilizatoare , prin care, perspectiva stingeri drepul material la acțiune ca urmare a neexercitării dreptului subiectiv înauntrul termenului legal îi stimulează pe titulari.

Daca titularul dreptului se lovește de refuzul subiectului pasiv de a-si executa

obligația corelativa, il poate acționa in judecata pentru restabilirea dreptului sau dar aceasta va pierde posibilitatea de a aplela la justiție16 .Perspectiva sancționării, de către stat, a atitudinii de pasivitate a titularului unui drept subiectiv incalcat este de natura a-i determina pe aceștia sa iasa din starea in care se afla. Sancțiunea intervine in momentul in care titularul dreptului subiectiv incalcat nu si-a exercitat dreptul la acțiune inlauntrul termenului de prescripție, din culpa sa, si consta in refuzul organelor competente de a-i acorda sprijinul in restabilirea dreptului subiectiv civil;

2. o a doua funcție este de sancționare, despre care se afirmă că " nu operează imediat, ci numai în subsidiar, atunci când funcția preventivă nu și-a atins scopul.

3. Nu in ultimul rând, prescripția extinctiva are o funcție de consolidare a raporturilor juridice civile, în sensul că ieșind din pasivitate, creditorul îl acționează pe debitor și astfel are loc o clarificare a raporturilor juridice.

3. Nu in ultimul rand, prescripția extinctiva are o funcție de de inlaturare a dificultăților in administrarea probelor. Formularea unor pretenții, la timp îndelungat de la data cand se putea cere satisfacerea lor, ar fi de natura, pe de o parte sa faca dificila administrarea probelor – ce ar fi putut dispare intre timp – si, prin aceasta, s-ar ajunge la greutăți in administrarea justiției, – pe de alta parte, s-ar ajunge la ingreunarea situației acelora care nu mai aveau in vedere asemenea pretenții dupa un interval de timp mai mare. De asemenea, perspectiva permanentei amenințări cu eventualele litigii privitoare la pretenții născute cu foarte mult timp inainte este de natura sa creeze si sa mențină nesiguranța si incertitudinea17.

§ 3. Delimitarea prescripției extinctive

Prescripția extinctiva fiind un mod de stingere a răspunderii civile din cauza neexercitarii dreptului material la acțiune in timpul fixat de lege se aseamănă cu alte instituții de drept civil, in cadrul cărora efectul extinctiv al implinirii unui anumit termen (in sens de interval de timp) este esențial si exclusiv:

a. decăderea;

b. termenul extinctiv

b. Delimitarea prescripției extinctive fata de decădere

Pornind de la prevederile art. 2545 alin.2 Cod Civil, decăderea poate fi definită ca fiind aceea sancțiune care intervine atunci când dreptul subiectiv nu este exercitat înăuntrul termenului stabilit, ducând la pierderea acestuia, iar în cazul actelor unilaterale împiedicarea săvârșirii lor în condițiile legii.

Întrucât actele unilaterale sunt rezultatul de voință a unei singure părți putem include în categoria acestora actele juridice unilaterale și actele materiale.

Nu putem spune despre decădere că este o sancțiune propriu-zisă, ea operând și în lipsa oricărei culpe.

Asemenea prescripției în funcție de izvorul lor, termenele de decădere pot fi legale (instituite prin lege) sau convenționale (stabilite prin voința părților).

în categoria termenelor de decădere legale, avem termene instituite prin dispoziții legale care ocrotesc un interes general și termene instituite prin dispoziții legale care ocrotesc interese private.

Amintindu-ne definiția prescripției extinctive, vom remarca asemănările dintre prescripția extinctiva si decădere:

>► ambele sunt instituții de drept civil;

>- ambele presupun termene;

>- amândouă au efect extinctiv.

Si de aceasta data diferentele dintre cele doua instituții sunt de esența, si anume:

>► desi ambele produc efecte extinctive, pe cand prescripția extinctiva stinge numai dreptul la acțiune (in sens material), implinirea termenului de decădere atrage stingerea (pierderea) a insusi dreptului subiectiv19;

>■ pe cand prescripția presupune "termene de prescripție extinctiva", care sunt mai numeroase si mai lungi, decăderea presupune "termene de decădere", care sunt mai puține si mai scurte ;

>- nu in ultimul rând, prescripția extinctiva are reguli proprii privind intreruperea, suspendarea si repunerea in termen, pe cand decăderea, nu se bucura, de lege lata, de o asemenea reglementare.

c. Delimitarea prescripției extinctive de termenul extinctiv

In dreptul civil termenul extinctiv este definit ca fiind: "acel eveniment, viitor si sigur ca realizare", pana la care este amânata începerea sau după caz stingerea exercițiului dreptului subiectiv si executarea obligației corelative, pana la implinirea lui.

Observam ca cele doua concepte ale dreptului civil sunt apropiate, si de multe ori confundate:

in primul rând ca urmare a terminologiei folosite – termen de prescripție extinctiva si termen extinctiv;

>- amândouă conceptele presupun termene; >- termenele au un efect extinctiv.

Dupa cum am definit-o, prescripția extinctiva se prezintă ca o instituție de drept civil, termenul extinctiv fiind doar o modalitate a actului juridic civil.

Principalele deosebiri dintre prescripția extinctiva si termenul extinctiv sunt următoarele:

>> ca natura – termenele de prescripție se stabilesc numai prin lege (deci sunt termene legale) pe cand termenul extinctiv este, dupa caz convențional, jurisdictional, ori legal;

– ambele sunt sussceptubile de modificare convenționala, schimbarea termenelor de prescripție fiind posibila prin voința părtilor care au capacitate deplină de exercițiu, prin acord expres, în condițiile stabilite de lege.

"Punctul de legătura" dintre aceste doua feluri de termene ar putea fi acela in care sfârșitul termenului suspensiv (perechea termenului extinctiv) coincide cu inceputul termenului de prescripție extinctiva;

>- ca efecte – daca prescripția extinctiva stinge dreptul la acțiune

(in sens material), termenul extinctiv marchează stingerea dreptului subiectiv si a obligației civile corelative;

suspendarea, intreruperea si repunerea in termen sunt schimbări proprii numai termenului de prescripție extinctiva.

§ 5. Reglementarea prescripției extinctive

Reglementare generala

În stadiul actual al reglementării, normele juridice care formează instituția prescripției extinctive sunt cuprinse, în principal, în Cartea a Vl-a a Codului civil („Despre prescripția extinctivă, decădere și calculul termenelor"), Titlul I fiind dedicat integral reglementării acestei instituții.

Actul normativ care cuprinde sediul general al prescripției extinctive reglementează principalele aspecte ale acestei materii:

obiectul si efectul prescripției;

domeniul prescripției;

termenul prescripției extinctive;

cursul prescripției: inceput, suspendare, intrerupere;

repunerea in termenul de prescripție.

implinirea prescripției;

calculul prescripției

Reglementare specială

Cod Civil ([art. 2521 alin. (3) C.civ.]; [art. 695 alin. (3) C.civ.] [art. 520 alin. (2) C.proc.civ.];, art.897 alin., art915 alin.2, art.1095 alin.1, art.428alin.3, art.430 alin.1, art.431 alin.1, art.1027 alin.3, art.1933 alin.3, art.1936;) [termenele prevăzute de art. 892, art. 897 alin. (2), art. 915 alin. (2) C.civ.] și nr. 4.9 [termenele stabilite de art. 1122 alin. (1), art. 1124, art. 1070, art. 1095 alin. (1) C.civ.], precum și secțiunea a IV-a, subsecțiunea I, nr. 2.6 [termenele instituite de art. 301 alin. (1), art. 316 alin. (2), art. 479 alin. (2), art. 1223 alin. (1) C.civ.] și nr. 2.9 [termenele stabilite de art. 270, art. 369 alin. (3), art. 423 alin. (5), art. 427 alin. (2), art. 428 alin. (3), art. 430 alin. (1), art. 431 alin. (1) și alin. (2), art. 432 alin. (2), art. 433 alin. (2), art. 572, art. 576 alin. (1), art. 951 alin. (1), art. 1024 alin. (1) și alin. (3), art. 1027 alin. (3), art. 1329 alin. (4), art. 1564, art. 1669 alin. (2), art. 1933 alin. (3), art. 1936, art. 2071, art. 2182, art. 2190 alin. (1) C.civ.]. [art. 2518 pct. 1 C.civ.];'512518 pct. 2 C.civ.]; art. 2518 pct. 3 C.civ.]; [art. 746 alin. (1) lit. e) C.civ.];art. 2519 alin. (1) C.civ.]; [art. 2519 alin. (2) C.civ.]; 2520 alin. (1) C.civ.: [art. 2521 alin. (1) C.civ.]; [art. 2521 alin. (2) C.civ.];[art. 754 C.civ. și art. 746 alin. (1) lit. e) C.civ.]; [art. 770 alin. (1) lit. f) C.civ.]

Cod procedură civilă ( art.520 alin.2)

Legea nr. 132/1997 privind rechizițiile de bunuri și prestările de servicii în interes public [art. 28 alin. (2) și (3) din];

din Legea nr. 240/2004 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte, republicată, aplicabil acțiunii pentru repararea pagubelor generate de produsele cu defecte destinate pentru uzul sau consumul privat al persoanelor fizice sau juridice; art. 11

din Legea nr. 554/2004 pentru acțiunile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate; 11 alin. (1)

din Legea nr. 11/1991 pentru combaterea concurenței neloiale, cu modificările ulterioare, aplicabil dreptului la acțiune pentru repararea daunelor patrimoniale sau morale cauzate prin fapte de concurență neloială art. 12

(din O.G. nr. 31/2002 privind serviciile poștale, cu modificările și completările ulterioare); art. 41

din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, aplicabil dreptului de a solicita restituirea sumelor achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru, în cazurile prevăzute de primul alineat al aceluiași articol art. 23 alin. (3)

art. 40 alin. (1) din O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările și completările ulterioare, în care pot fi solicitate indemnizațiile, termen care începe să curgă de la data ia care beneficiarul era în drept să le solicite; art. 40 alin. (1)

din Legea nr. 703/2001 privind răspunderea civilă pentru daune nucleare art. 12 alin. (1)

CAPITOLUL II EFECTUL PRESCRIPȚIEI EXTINCTIVE

§ 1. Controversa privind efectul prescripției extinctive

Originea legislativa a controversei. In dreptul nostru, nu numai natura juridica a prescripției extinctive este controversata, ci si efectul acesteia, ambele chestiuni fiind interdependenre

3. Efectul prescripției extinctive 3.1. Noțiune și consecințe

Problema de a ști ce se stinge prin prescripția extinctivă nu a cunoscut o soluție unitară în doctrina anterioară intrării în vigoare a noului Cod Civil. Astfel, în sistemul Codulul Civil din 1864, anterior Decretului nr. 167/1958, soluția oferită de literatura de specialitate a fost aceea potrivit căreia, prescripția stinge obligația civilă și dreptul subiectiv corelativ acesteia, rămânând totuși în sarcina debitorului o obligație naturală, lipsită de sancțiune, dar care poate face obiectul unei plăți voluntare valabile.

După apariția Decretului nr. 167/1958 care prevedea în mod clar că prescripția extinctivă stinge “ dreptul la acțiune” intr-o opinie s-a considerat că prescripția extinctivă stinge dreptul subiectiv civil și obligația civilă corelativă, nefiind de conceput supraviețuirea dreptului subiectiv civil, atât timp cât se stinge posibilitatea ocrotirii lui pe calea constrângerii de stat. Într-o a doua opinie (majoritară), s-a considerat că prescripția extinctivă stinge numai “dreptul la acțiune în sens material”, nu și însuși dreptul subiectiv civil.

În reglementarea actuală, prin sintagma „drept material la acțiune” se înțelege conform alin.2 art. 2500 N.C.C, dreptul de a constrânge o persoană cu ajutorul forței publice, să execute o anumită prestație, să respecte o anumită situație juridică sau să suporte orice altă sancțiune civilă, după caz.

Potrivit art. 2500 alin. (1) C.civ. se poate spune că prescripția are ca efect stingerea dreptului material la acțiune, art. 2506 alin. (2) C.civ. subliniind că, după împlinirea termenului de prescripție, cel obligat poate să refuze executarea obligației.

În sens material dreptul la acțiune(1 Sache Note Subsol ) reprezintă posibilitatea titularului unui drept subiectiv de a obține restabilirea dreptului încălcat și după caz, daune interese sau alte remedii adecvate dacă încălcându-i-se un drept subiectiv i-au fost aduse prejudicii. În această accepție dreptul la acțiune nu este altceva decât sancțiunea dreptului subiectiv.

Așa cum rezultă din norma analizată, ceea ce se stinge prin prescripție este doar dreptul material la acțiune, adică dreptul de a obține condamnarea pârâtului, nu și dreptul subiectiv însuși și nici dreptul procesual la acțiune, înțeles ca posibilitatea titularului de a se adresa instanței de judecată, de a formula cereri, de a solicita probe, de a invoca excepții, de a exercita căile legale de atac, de a solicita punerea în executare a hotărârii judecătorești.

Stingându-se dreptul material la acțiune, în sarcina debitorului rămâne o obligație naturală, lipsită de sancțiune, care poate face numai obiectul unei plăți voluntare valabile. Astfel, întrucât organul de jurisdicție nu poate invoca din oficiu prescripția extinctivă, dreptul subiectiv civil poate beneficia de protecție juridică pe cale de acțiune ori de câte ori prescripția extinctivă nu este invocată în termenul prevăzut de lege potrivit dispozițiilor art.2513N.C.C, prescripția poate fi opusă numai în primă instanță, prin întâmpinare sau , în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, de către cel în folosul căruia a curs prescripția sau de persoanele menționate în art.2514N.C.C.

Având în vedere faptul că prescripția extinctivă stinge numai așa-numitul „drept la acțiune în sens material", precum și faptul că prescripția extinctivă nu operează de drept (prin simpla împlinire a termenului) și nici din oficiu, ci numai la cererea persoanei interesate respectiv, cel în folosul căruia curge prescripția având posibilitatea de a se prevala sau nu de aceasta, , urmează a se desprinde o consecință importantă, anume supraviețuirea, după împlinirea termenului de prescripție, a dreptului subiectiv civil și a obligației civile corelative.

Conform noilor reglementări organul de jurisdicție nu mai poate invoca din oficiu prescripția extinctivă, astfel încâtdreptul subiectiv civil poate beneficia de protecție judiciară pe cale de acțiune ori de câte ori prescripția extinctivă nu este invocată în termenul prevăzut de lege (art. 2513 C.civ., prevede că prescripția poate fi opusă numai în primă instanță prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate) de către cel în folosul căruia a curs prescripția sau de persoanele menționate în art. 2514 C.civ.

Asemenea reglementării anterioare, dreptul subiectiv prescris se bucură de protecție pe cale de excepție,[2] prin aceea că, în cazul în care obligația corelativă a fost executată de bunăvoie după ce termenul de prescripție s-a împlinit, nu se va putea cere restituirea chiar și atunci când, la data executării, cel în folosul căruia a curs prescripția nu știa că termenul de prescripție era împlinit [art. 2506 alin. (3) C.civ.].

Supraviețuirea dreptului ulterior împlinirii termenului de prescripție este evidențiat și în cazurile prevăzute de art. 2506 alin. (4) C.civ., potrivit căruia sunt valabile recunoașterea dreptului făcută prin act scris, precum și constituirea de garanții în folosul titularului dreptului supus prescripției extinctive, chiar dacă cel care le-a făcut nu știa că termenul de prescripție era împlinit, în ambele ipoteze fiind aplicabile regulile de la renunțarea la prescripție.

Subliniind caracterul de ordine privată al prescripției extinctive, legea permite celui în folosul căruia curge sau a curs prescripția să renunțe la beneficiul termenului scurs pentru prescripția începută și neîmplinită sau, după caz, la prescripția împlinită (art. 2507 C.civ.), renunțare care poate fi expresă sau chiar și tacită, aceasta din urmă trebuind să fie neîndoielnică și să rezulte numai din manifestări neechivoce (art. 2508 C.civ.).

Nu poate însă renunța la prescripție cel lipsit de capacitatea de a înstrăina sau, după caz, de a se obliga (art. 2509 C.civ.).

În ceea ce privește efectele renunțării la prescripție, art. 2510 C.civ. distinge între renunțarea la prescripția împlinită, caz în care începe să curgă o nouă prescripție de același fel, și renunțarea la beneficiul termenului scurs pentru prescripția începută și neîmplinită, caz în care sunt aplicabile regulile privind întreruperea prescripției prin recunoașterea dreptului.

Potrivit art. 2511 C.civ., renunțarea produce efecte numai în privința celui care a făcut-o, neputând fi invocată împotriva codebitorilor solidari ori a unei obligații indivizibile sau împotriva fideiusorilor, aceștia putându-se prevala de prescripție. De asemenea , potrivit art. 2514 C.civ., codebitorii unei obligații solidare sau indivizibile și fideiusorii pot invoca prescripția, chiar dacă unul dintre debitori a neglijat să o facă ori a renunțat la ea, textul recunoscând acest drept și creditorilor celui interesat, precum și oricărei alte persoane interesate.

Subliniem faptul că nu este supus prescripției extinctive așa-numitul „drept la acțiune în sens procesual", acesta fiind posibilitatea unei persoane de a sesiza organul de jurisdicție în vederea restabilirii dreptului încălcat, dreptul la acțiune fiind o consecință a uni drept fundamental, dreptul de petiționare, având ca înțeles, accesul liber la justiție. Întrucât dreptul materia la acțiune presupune exercitarea tuturor prerogativelor prevăzute de lege, dreptul material la acțiune în sens procesual se referă doar la posibilitatea sesizării, investii organului jurisdicțional competent cu o acțiune.

Judecătorul având în vedere principiile fundamentale ale procesului civil, conform art.5 alin.1C.P.C” are îndatorirea să primească si să soluționeze orice cerere de competența instanțelor judecătorești potrivit legii”. Niciun judecător nu se poate pronunța anticipat, respingând o acțiune înainte de a o analiza.

§ 2. Principiile efectului prescripției extinctive

Principiul prescrierii dreptului la acțiune privind un drept accesoriu odată cu prescrierea dreptului la acțiune privind un drept principal

Efectul prescripției extinctive – stingerea dreptului material la acțiune – este cârmuit de doua principii de aplicație generala, in sensul ca ele trebuie observate ori de cate ori se pune problema aplicării prescripției extinctive si ar fi intrunite condițiile la care se refera. Aceste reguli sunt următoarele:

odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept subiectiv principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile subiective accesorii, afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel [art. 2503 alin. (1) C.civ.];

în cazul în care un debitor este obligat la prestații succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită, chiar dacă debitorul continuă să execute una sau alta dintre prestațiile datorate [art. 2503 alin. (2) C.civ.], cu excepția cazului în care prestațiile succesive alcătuiesc, prin finalitatea lor, rezultată din lege sau convenție, un tot unitar [art. 2503 alin. (3) C.civ.].

Reglementare si caracterizare

a. Sediul materiei

Primul dintre principiile aminitie este consacrat de art. 2503 alin. 1 Legii nr.287/2009 privind Codul civil "O data cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge si dreptul la acțiune privind drepturile accesorii, afară de cazul în care prin lege s-ar dispune astfel".

Din acest principiu decurg două consecințe importante și anume:

imprescriptibilitatea dreptului subiectiv principal are ca efect imprescriptibilitatea dreptului subiectiv accesoriu;

prescripția dreptului la acțiune privind un drept accesoriu nu atrage si prescripția dreptului la acțiune privind un drept principal.

O data cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal, real sau de creanța, se vor stinge si drepturile la acțiune privind dobânzile si alte garanții reale sau personale, ce constituie accesoriul acestui drept principal, chiar daca termenul de prescripție nu s-ar fi implinit inca. Facandu-se aplicarea acestei idei, in jurisprudenta s-a hotărât ca: "Dobânda fiind un accesoriu al creanței principale, prescripția dreptului la acțiune in realizarea acestuia atrage si prescripția dreptului la acțiune pentru plata dobânzilor, fiind de principiu ca accesohuleste supus acelorași consecințe ca si principalul"34.

Prescripția separata a acțiunii ipotecare

a. Sediul materiei

Prin excepție, art. 2504 alin. (1) teza I C.civ. care prevede că prescripția dreptului la acțiune privind creanța principală nu atrage și stingerea dreptului la acțiunea ipotecară.'11 reprezintă o excepție de la regua accesorium sequitur principale.

Același articol fixează însă două limite. Astfel, o primă limitare rezultă din art. 2504 alin. (1) teza a ll-a C.civ., potrivit căruia creditorul ipotecar va putea urmări, în condițiile legii, doar bunurile mobile sau imobile ipotecate, însă numai în limita valorii acestor bunuri. O a doua limitare rezultă din art. 2504 alin. (2) C.civ., anume valoarea capitalului, în sensul că dobânzile și alte accesorii ale creanței ipotecare nu mai pot fi acoperite în afara capitalului după împlinirea prescripției din valorificarea pe cale silită a bunului ipotecat.

b. Domeniul de aplicare

Dupa cum rezulta din textele citate, in interesul asigurării certitudinii si stabilității circuitului civil, prin derogare de la regulile de drept comun, legiuitorul a instituit o prescripție speciala a acțiunii ipotecare, grefata pe ideea de uzucapare a proprietății si sarcinilor reale in folosul terților achizitori ai imobilului ipotecat.

În vechiul drept francez funcționa regula romana, potrivit căreia acțiunea ipotecara derivând din dreptul de ipoteca se prescria in 40 de ani, pe cand acțiunea personala derivând din creanța principala se prescria prin 30 de ani; in consecința, in timpul celor 10 ani in care ipoteca supraviestuieste creanței, creditorul putea sa urmărească imobilul grevat si sa obtina plata pana la concurenta valorii lucrului afectat.

In concluzie, menționam ca prevederile art. 2503 alin1 Cod civil sunt de aplicație generala, atat in cazul imobilelor supuse regimului de transcriptiuni si inscriptiuni imobiliare, cat si a celor supuse regimului de carte funciara.

2.Principiul stingerii printr-o prestație deosebita a dreptului la acțiune pentru fiecare prestație datorata in cazul obligațiilor cu executare succesiva

Cel de-al doilea principiu al efectului prescripției extinctive (al stingerii printr-o prescripție distinctă a dreptului la acțiune privind fiecare prestație în căzui obligațiilor cu executare succesivă) se aplică dacă debitorul este ținut la prestații succesive, precum chirii, arenzi, dobânzi, ratele de rentă viageră etc, indiferent de izvorul obligației, afară de cazul în care prestațiile alcătuiesc, prin finalitatea lor, rezultată din lege sau convenție, un tot unitar.

În cazul în care un debitor este obligat la prestații succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită, chiar dacă debitorul continuă să execute una sau alta dintre prestațiile datorate [art. 2503 alin. (2) C.civ.], De la acesta este prevăzută o excepție cazului în care prestațiile succesive alcătuiesc, prin finalitatea lor, rezultată din lege sau convenție, un tot unitar

Acest principiu este o regula care privește in primul rând efectul prescripției extinctive, adică modul in care aceasta operează in cazul obligațiilor cu executare succesiva.

b. Caracterizare

Acest principiu al efectului prescripției extinctive – stingerea printr-o prescripție distincta a dreptului la acțiune privind fiecare prestație in cazul obligațiilor cu executare succesiva – isi găsește aplicația ori de cate ori debitorul este ținut la prestații succesive (cum sunt chirii, arenzi, dobânzi, rente), indiferent de izvorul lor concret, contractual sau extracontractual.

Trebuie avut în vedere faptul că , în aplicarea concretă a acestui principiu, dacă este cazul, trebuie să se țină cont și de incidența celuilalt principiu care guvernează efectul prescripției extinctive. Astfel, atunci când se pune problema stingerii prin prescripție a unui drept accesoriu având ca obiect prestații succesive, trebuie cercetat, în prealabil, dacă nu s-a stins prin prescripție dreptul de creanță principal, deoarece prescrierea dreptului principal atrage prescrierea tuturor prestațiilor succesive ce alcătuiesc obiectul dreptului de creanță accesoriu, devenind inutil să se mai verifice dacă pentru fiecare prestație a intervenit sau nu prescripția extinctivă.

Problema prescripției dreptului la acțiune pentru plata dobânzilor.

In cazul dobânzilor care au natura juridica a fructelor civile (imprumutul cu dobânda) cat si a dobânzilor moratorii (daunele interese), fiind vorba de prestații periodice sunt, desigur, aplicabile dispozițiile art. art. 2503 alin. (1) C.civ, atat in ce privește inceputul prescripției extinctive, cat si in privința modului de operare a prescripției extinc-tive.

In concluzie, precizam ca, fiind vorba de drepturi accesorii, sunt aplicabile si dispozițiile potrivit căruia prescripția dreptului la acțiunea in realizarea acesteia (a creanței principale) atrage si prescripția dreptului la acțiune pentru plata dobânzilor, chiar daca pentru aceste dobânzi nu s-a implinit termenul de prescripție (accesorium sequitur principale)39.

Se remarcă faptul că ambele principii privesc efectul stingerii prin prescripție extinctivă a unui drept de creanță (mai exact, a acelei componente a dreptului la acțiune ce constă în posibilitatea creditorului de a obține condamnarea debitorului la executarea obligației corelative dreptului de creanță), deoarece primul principiu vizează un drept accesoriu, iar un asemenea drept, indiferent că este de creanță sau real, poate avea ca drept principal numai un drept de creanță; de asemenea, numai un drept de creanță este susceptibil de a îmbrăca forma unor prestații succesive.

Principiul prescrierii acțiunii privind un drept subiectiv accesoriu odată cu prescrierea acțiunii privind un drept subiectiv principal reprezintă o aplicație a re- gulii accesorium sequitur principale. Regulă ce se aplică și în cazul prescrierii acțiunii privind un drept accesoriu odată cu prescrierea dreptului principal..

CAPITOLUL III DOMENIUL PRESCRIPȚIEI EXTINCTIVE

§ 1. Noțiunea si criterii de delimitare a domeniului prescripției extinctive

Domeniul prescripției extinctive este definit ca fiind sfera drepturilor subiective civile ale căror acțiuni cad sub incidența acestei instituții.

Determinarea, precizarea domeniului prescripției extinctive inseamna circumscrierea sferei drepturilor subiective pentru care ocrotirea, prin forța de constrângere a statului, este limitata in timp, prin fixarea de către lege a unui termen inlauntrul căruia dreptul la acțiune – in sens material – trebuie exercitat.

Determinarea domeniului prescripției extinctive implica, de fapt, doua operațiuni strâns legate intre ele:

a) stabilirea drepturilor subiective ale căror drepturi la acțiune – in sens material

– se sting prin neexercitarea inlauntrul termenelor de prescripție (acțiuni prescriptibile extinctiv );

b) stabilirea drepturilor subiective ale căror drepturi la acțiune – in sens material

– nu se sting prin neexercitarea lor, ori cat timp ar dura aceasta neexercitare (acțiuni imprescriptibile extinctiv).

Se observa ca doctrina si jurisprudenta folosesc in mod curent expresiile "drepturi prescriptibile" si "drepturi imprescriptibile". Desigur, de fiecare data se are in vedere dreptul la acțiune supus, ori dupa caz, nesupus, prescripției extinctive, in nici un caz, nefiind vorba de insusi dreptul subiectiv civil care, dupa cum am arătat la "efecte", nu se stinge prin prescripție. Precizarea domeniului prescripției extinctive trebuie sa tina seama si de denumirile acțiunilor in justiție prin care se ocrotesc drepturile subiective civile. Sub acest aspect, sunt de menționat următoarele:

1. drepturile reale principale sunt protejate prin:

>■ acțiunea in revendicare, cand reclamantul este insusi proprietarul bunului revendicat;

>- acțiunea negatorie, cand reclamant este proprietarul, iar parat este persoana care se pretinde titulara altui drept real principal (uz, uzufruct, abitatie, superficie, servitute);

>- acțiunea confesorie, cand reclamant este titularul altui drept real decât proprietarul (adică, uzuarul, uzufructuarul, habitantul, superficiarul, ori titularul dreptului de servitute);

>■ acțiunea in revendicare in sens larg – vindicatio possesionis – cand reclamant este titularul unui drept real principal corespunzător dreptului de proprietate de stat sau cooperatiste, cum este dreptul de folosința (cu varietățile sale);

~>~ acțiunea posesorie, cand reclamantul este posesorul bunului,

ajungandu-se, indirect, la ocrotirea dreptului de proprietate ori a altui drept real principal;

drepturile de creanța sunt ocrotite prin acțiuni personale (numite in practica "acțiuni in pretenții"), fie ca se intemeiaza pe un contract civil, fie pe un fapt juridic (licit sau ilicit), purtând denumiri diferite, precum : acțiune pentru plata prețului, acțiune in rezolutiune, acțiune revocatorie, acțiune oblica, acțiune in reductiune, etc;

drepturile personale nepatrimoniale sunt insotite de acțiunile corespunzătoare acestor drepturi (privind numele, acțiuni de stare civila, alte acțiuni care tind la restabilirea dreptului căruia i s-a adus atingerea);

4. nulitatea actului juridic poate fi ceruta fie prin acțiunea in constatarea nulității
(in cazul nulității absolute), fie prin acțiunea in anulabilitate (cand este vorba de
nulitatea relativa).

Formează domeniu al prescripției extinctive numai acele drepturi subiective civile ale căror acțiuni sunt prescriptibile extinctiv. In literatura de specialitate se face referire atat la "domeniul de aplicare", cat si la cel "de neaplicare" a prescripției

extinctive, acesta din urma fiind format din categoria drepturilor subiective ale căror drepturi la acțiune – in sens material – nu se sting prin neexecutarea lor40.

Problema determinării domeniului prescripției extinctive poate fi rezolvata pe mai multe cai, adoptând mai multe criterii:

-Un prim criteriu il constituie natura drepturilor subiective civile. Dupa acest
criteriu distingem:

a) domeniul prescripției extinctive in categoria drepturilor patrimoniale;

b) domeniul prescripției extinctive in categoria drepturilor personale
nepatrimoniale.

– Un alt criteriu este acela al actului normativ (izvorul) care reglementează
prescripția. Potrivit acestui criteriu deosebim intre:

* domeniul prescripției extinctive guvernat de Codul civil;

*domeniul prescripției extinctive care rezulta din aplicarea altor acte
normative – izvoare de drept civil, precum:Legea nr. 31/1990 si Legea
nr. 11/1991, etc.

In dezvoltările ce urmează, vom combina aceste doua criterii pentru a obține "domeniul prescripției extinctive" in dreptul civil41.

§ 2. Domeniul prescripției extinctive in materia drepturilor patrimoniale

Regula prescriptibilitatii drepturilor patrimoniale o găsim inscrisa in chiar art.2501 alin.1 Cod Civil: " drepturile la acțiune având un obiect patrimonial sunt supuse prescripției extinctive, afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel ".

Dupa cum va rezulta din dezvoltările ce urmează, acest principiu constituie conținutul principal al domeniului de aplicare a prescripției extinctive. Justificarea acestui principiu este insasi justificarea prescripției extinctive42 (evident, circumscrisa la aceasta categorie de drepturi).

De reținut, art.2501 alin.1 Cod Civil amintit stabilește principiul prescriptibilitatii drepturilor patrimoniale, fara a face vreo distincție. Din acest fapt rezultă, sub aspectul pe care-l discutam, următoarele consecințe:

Analiza principiului prescriptibilitatii drepturilor patrimoniale face necesara distincția intre drepturile reale si drepturile de creanța;

Drepturile la acțiune intemeiate pe drepturile de creanța constituie domeniul principal de aplicare a prescripției extinctive. Fara a fi singurul act normativ care reglementează prescripția drepturilor de creanța, Cod Civil este principalul izvor de drept care reglementează prescripția extinctiva in cazul acestor drepturi patrimoniale. Prescriptibilitatea drepturilor de creanța rezulta atat din dispozițiile ce reglementează inceputul prescripției extinctive, cuprinse in Cod Civil cat si in alte acte normative.

Privind lucrurile, sub aspectul numărului nelimitat al drepturilor de creanța, ne dam seama de domeniul intins de aplicare a prescripției extinctive. Sub aspectul "domeniului" căruia aparțin (prin principiul prescriptibilitatii lor) este irelevant izvorul concret al drepturilor de creanța. Aceasta inseamna ca drepturile de creanța sunt prescriptibile indiferent de izvorul lor concret: act juridic sau fapt juridic stricto sensu.

Întrucât aceste drepturi se mai numesc si "personale" (in opoziție cu cele "reale"), iar acțiunile in justiție care le insotesc se numesc si ele "acțiuni personale", principiul in discuție mai poate fi intalnit si sub forma: acțiunile personale sunt prescriptibile.

In practica, unele acțiuni au fost calificate ca fiind personale (insotind un drept personal, de creanța), si deci, prescriptibile. Astfel au fost socotite: cererea de report suscesoral43; acțiunea copilului contra părintelui care a neglijat sa intocmeasca formele pentru alocația de stat44; acțiunea de recuperare a pagubelor de la pensionarul care a cumulat pensia cu salariul, fara a avea acest drept45; acțiunea de recuperare a sumelor plătite fara temei cu titlu de pensii sau ajutor social46; cererea de report a donațiilor47; acțiunea oblica48; acțiunea in reductiunea liberalitatilor49;actiunea pentru obligarea la refacerea unor clădiri demolate in mod abuziv50.

PRESCRIPȚIA ȘI DREPTURILE DE CREANȚĂ

În principiu, drepturile de creanță, indiferent de izvorul lor (acte juridice, fapte juridice licite, fapte juridice ilicite),11' sunt supusa prescripției extinctive.

Deducem că, acțiunile având un obiect evaluabil în bani sunt prescriptibile în general. Prin excepție de la această regulă, în cazul în care printr-o lege se prevede caracterul imprescriptibil al unei acțiuni patrimoniale, atunci se va aplica prioritar această reglementare, și nu norma analizată. Una dintre acestea este excepția prevăzută în art.2237 Cod Civil potrivit căruia „drepturile asiguraților asupra sumelor rezultând din rezervele tehnice care se constituie la asigurările de viață pentru obligații de plată scadente în viitor nu sunt supuse prescripției”.

A doua categorie a drepturilor patrimoniale o constituie grupa drepturilor reale principale.

Plecând de la prevederile art. 2501 alin. (1) C.civ. deducem că și drepturile reale principale sunt supuse prescripției extinctive, ca regulă, dacă legea nu dispune altfel. La fel ca și în cazul drepturilor de creanță avem și excepții , de la regula prescriptibilității drepturilor reale există și excepții care declară anumite drepturi reale ca fiind imprescriptibile extinctiv, astfel încât majoritare sunt acțiunile reale imprescriptibile extinctiv.

Astfel, următoarele acțiuni reale sunt imprescriptibile extinctiv:

acțiunea în revendicare (imobiliară sau mobiliară) întemeiată pe dreptul de proprietate privată, afară de cazul în care prin lege se dispune în mod expres altfel [art. 563 alin. (2) C.civ.], această acțiune poate fi paralizată prin invocarea cu succes a uzucapiunii

acțiunea în revendicare imobiliară sau mobiliară întemeiată pe dreptul de proprietate publică, indiferent că titularul dreptului de proprietate publică este statul sau o unitate administrativ-teritorială [art. 136 alin. (2) din Constituție, art. 861 alin. (1) și art. 865 alin. (3) C.civ.];i1!

acțiunea care are ca obiect stabilirea dreptului de trecere pe fondul vecinului în favoarea proprietarului fondului care este lipsit de acces la calea publică [art. 617 alin. (3) C.civ.];

– acțiunea in partaj (adică acțiunea prin care se cere impartirea bunurilor aflate in proprietate comuna); soluția este prevăzuta de art. 1103 din Codul civil: "Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. Moștenitorul poate cere oricând ieșirea din indiviziune, chiar și atunci când există convenții sau clauze testamentare care prevăd altfel ";

adică acțiunea prin care se cere împărțirea bunurilor aflate în proprietate comună (art. 669 C.civ.);

acțiunea negatorie (art. 564 C.civ.);

acțiunea confesorie prin care se urmărește apărarea unui drept de superficie (art. 696 C.civ.);

acțiunea în rectificare, sub rezerva prescripției dreptului la acțiunea în fond [art. 909 alin. (1) NCC];

acțiunea în grănițuire, J

petiția de ereditate (art. 1130 C.civ.).

Acțiuni prescriptibile in materia drepturilor reale principale sunt următoarele:

acțiunea în revendicare imobiliară în cazurile prevăzute de art. 572 C.civ. (avulsiunea) și de art. 520 C.proc.civ. (revendicarea imobilului adjudecat în cadrul procedurii de urmărire silită imobiliară), în ambele situații cu excepția cazului când imobilul revendicat este proprietate publică;

acțiunea în revendicarea animalelor domestice rătăcite pe terenul altuia [art. 576alin. (1) C.civ.];

acțiunea confesorie prin care se urmărește apărarea dreptului de uzufruct [art. 746 alin. (1) lit. e) C.civ.], a dreptului de uz saj de abitație (art. 754 C.civ.) și a dreptului de servitute [art. 770 alin. (1) lit. f) C.civ.];

acțiunea în apărarea dreptului de administrare, a dreptului de concesiune și a dreptului de folosință cu titlu gratuit [art. 870, art. 873 și art. 875, raportate la art. 2501 alin. (1) C.civ.].'21

acțiunea posesorie [art. 951 alin. (1) NCC];

-acțiunea riveranilor sau utilizatorilor de apă de readucere a apei

învechea albie, pe cheltuiala acestora (art. 42 din Legea nr. 107/1996, Legea apelor2).2( Termenul de prescripție este de un an, prin derogare de la dispozițiile Codului Civil)

Deși cererile având ca obiect constatarea dobândirii unui drept real au caracter patrimonial, acestea au caracter imprescriptibil, conform art. 2502 alin. (2) pct. 2 NCC, aplicabil cu prioritate.

§ 3. Domeniul prescripției extinctive in cadrul drepturilor nepatrimoniale

Principiul imprescriptibilității drepturilor personale nepatrimoniale este regula de drept potrivit căreia protecția acestor drepturi, prin acțiunea in justiție, nu este tarmurita in timp, putandu-se obține oricând.

Acest principiu nu are o consacrare legala in terminis, dar este unanim admis in doctrina si in practica.

Totuși, pe plan legislativ, existenta acestui principiu rezulta din interpretarea per a contrario; art.2501 alin.1 Cod Civil:

devreme ce textul dispune ca: " drepturile la acțiune având un obiect patrimonial sunt supuse prescripției extinctive, afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel "., inseamna ca dreptul la acțiune având un obiect nepatrimonial, nu se stinge prin prescripție și din prevederea expresă a art.2502alin.2 pct. Cod Civil.

Existenta principiului poate fi dedusa si din împrejurarea ca legea stabilește, expres, excepțiile de la acest principiu.

Principiul pe care-l avem in vedere se intemeiaza pe caracterul perpetuu al drepturilor personale nepatrimoniale. Cu aceasta semnificație, in jurisprudenta s-a decis ca: "este de principiu ca drepturile nepatrimoniale inseparabile de persoana omului, cum sunt dreptul la nume, la domiciliu etc, sunt drepturi perpetuee si imprescriptibile".

Cu titlu exemplificativ, menționăm că sunt imprescriptibile extinctiv, deoarece au caracter nepatrimonial:

-acțiunea privind apărarea dreptului la nume sau a dreptului la pseudonim [art. 254 alin. (2) și (3) C.civ.],

-acțiunea în contestarea existenței împrejurărilor care să facă aplicabilă prezumția de paternitate (art. 434 C.civ.),131

-acțiunea în contestarea recunoașterii voluntare de maternitate sau de paternitate (art. 420 C.civ.),

-acțiunea în contestarea filiației atunci când filiația rezultă din certificatul de naștere fără însă a exista o folosință a stării civile conformă cu acest certificat (art. 421 C.civ),

-acțiunea în stabilirea filiației față de mamă [art. 423 alin. (4) C.civ.],

-acțiunea în stabilirea paternității introdusă în timpul vieții copilului [art. 427 alin. (1) C.civ.],

-acțiunea în tăgada paternității introdusă de către copil [art. 433 alin. (2) C.civ.],

– acțiunea în tăgada paternității introdusă de către cel care se pretinde tată biologic [art. 432 alin. (2) teza I C.civ.],

-acțiunea prin care se solicită înregistrarea tardivă a nașterii, acțiunea prin care se solicită desființarea, modificarea sau completarea unui act de stare civilă sau unei mențiuni de pe acesta etc

De la principiul imprescriptibilității dreptului la acțiune privitor la drepturile personale nepatrimoniale legiuitorul face unele excepții. Asemenea excepții – care

sunt limitative si exprese – se justifica prin prioritatea altor principii in raport cu cel al prescriptibilitatii. Menționam ca aceste excepții le găsim in materia stării civile. Cazurile de excepție de la principiul prescriptibilitatii sunt: Următoarele acțiuni, deși au un obiect nepatrimonial, sunt, totuși, prescriptibile extinctiv:

" acțiunea in anulabilitate (adică ,in nulitate relativa – este soluția ce rezulta din -[art. 1249 alin. (2) C.civ.]; termenul de prescripție este, in principiu, termenul general, de 3 ani); este vorba de anulabilitatea unui act juridic civil;

" acțiunea in nulitate relativa a căsătoriei; potrivit art.: [art. 301 alin. (1) C.civ.];" anularea căsătoriei poate fi cerută în termen de 6 luni.

acțiunea în nulitatea relativă a unui act juridic civil nepatrimonial [art. 1249 alin. (2) C.civ.];111

acțiunea în tăgăduirea paternității atunci când este introdusă de soțul mamei sau moștenitorii acestuia (art. 430 C.civ.), mamă sau moștenitorii acesteia (art. 431 C.civ.), precum și de către moștenitorii tatălui biologic [art. 432 alin. (2) teza a ll-a C.civ.];

acțiunea în nulitatea relativă a recunoașterii copilului [art. 419 alin. (2) C.civ.];

acțiunea în stabilirea filiației față de mamă, atunci când este pornită după decesul copilului de către moștenitorii acestuia [art. 423 alin. (5) C.civ.];

acțiunea în stabilirea paternității, atunci când este pornită după decesul copilului de către moștenitorii acestuia [art. 427 alin. (2) C.civ. și art. 423 alin. (5) C.civ.];

§ 4. Probleme speciale privind domeniul prescripției extinctive

4. Probleme speciale referitoare la domeniul prescripției extinctive

Întregirea imaginii asupra domeniului prescripției extinctive face necesara prezentarea unor aspecte in privința cărora nu exista unitate de vedere, in practica ori doctrina. Divergenta de vederi, in asemenea probleme, privește fie natura -prescriptibila sau imprescriptibila – a unor acțiuni, fie justificarea unor soluții in acest domeniu.

Asemenea situații sunt: apărarea dreptului subiectiv civil pe calea excepției, acțiunea in constatare, acțiunile mixte, dualitatea de acțiuni, acțiunea in repararea unor daune morale, acțiunea "in restituire" ca urmare a anularii unui act juridic civil, acțiunea in protecția unor drepturi reale principale corespunzătoare dreptului de

proprietate, acțiunile privind cartea funciara, acțiunea privind un drept secundar, unele acțiuni in materie succesorala.

In cele ce urmează vom incerca sa argumentam soluțiile adoptate in rezolvarea problemei prescriptibiIitatii pentru situațiile juridice enunțate:

1. Apărarea drepturilor subiective civile se poate realiza, uneori si pe cale de
excepție, iar nu numai pe cale de acțiune. Excepțiile – care se ridica in cursul
dezbaterilor unui proces – sunt de doua feluri: de procedura (procesuale), care fac
obiectul dreptului procesual civil si deci, nu le vom retine aici si excepții de fond (de
drept substanțial) care vor face obiectul discuției (ex: excepția nulității, excepția
prescripției, excepția rezolutiunii, etc).

Se admite, in genere, ca excepțiile de fond si apărările paratului sunt imprescriptibile, intemeindu-se pe regula de drept que temporalia sunt ad agentum, perpetua sunt ad excipiendum (ceea ce este prescriptibil pe cale de acțiune este imprescriptibil pe cale de excepție).

Consideram ca aceasta soluție poate fi adoptata in sistemul de drept in care normele care reglementează prescripția extinctiva nu au un caracter imperativ (aplicarea prescripției fiind condiționata de invocarea ei de către parat). In dreptul civil actual, aceasta soluție ar fi potrivita ca opțiune pentru noua lege (de lege ferenda).

De Lege Lata, insa (in sistemul Codului Civil),soluția care se impune -datorita caracterului imperativ, de ordine privată, al normelor ce reglementează prescripția dreptului la acțiune – este aceea de a distinge următoarele situații:

daca dreptul subiectiv civil putea fi valorificat, aparat pe calea acțiunii , iar aceasta acțiune este, potrivit legii, prescriptibila, atunci si excepția trebuie apreciata tot ca prescriptibila, in aceleași condiții ca si acțiunea; soluția se intemeiaza atat pe necesitatea de a opri posibilitatea eludării normelor, imperative, privind caracterul prescriptibil al acțiunii, cat si pe un argument de analogie: ubi eadem est ratio, ibi eadem solutio esse debet;

>- daca acțiunea este imprescriptibila, atunci si apărarea dreptului

subiectiv civil pe calea excepției este imprescriptibila.

De asemenea sunt cazuri în care legea prevede în mod expres imprescriptibilitatea excepției. Astfel, art. 1095 C.civ., după ce stabilește, în alin. (1), prescriptibilitatea acțiunii în reducțiunea liberalităților excesive, prevede, în alin. (3), că excepția de reducțiune este imprescriptibilă extinctiv.Aart. 1249 alin. (2) C.civ. dispune că nulitatea relativă poate fi invocată pe cale de acțiune numai în termenul de prescripție stabilit de lege, însă, partea căreia i se cere executarea contractului

poate opune oricând nulitatea relativă a contractului, chiar și după împlinirea termenului de prescripție a dreptului la acțiunea în anulare. Potrivit art. 369 alin. (4) C.civ., creditorii prejudiciați prin schimbarea sau lichidarea regimului matrimonial pot invoca oricând, pe cale de excepție, inopczabilitatea modificării sau lichidării făcute în frauda intereselor lor.

Totodată este reglementată și prescriptibilitatea excepței în situații ca:

, art. 1223 alin. (1) C.civ. prevede că nulitatea relativă a contractului pentru leziune nu poate să fie opusă pe cale de excepție când dreptul la acțiune este prescris.

, sub incidența art. 2505 C.civ. cade o ipoteză din care rezultă că valorificarea dreptului pe cale de excepție este supusă prescripției extinctive. Textul de lege menționat prevede că prescripția nu împiedică stingerea prin compensație a creanțelor reciproce și nici exercitarea dreptului de retenție, dacă dreptul la acțiune nu era prescris în momentul în care s-ar fi putut opune compensarea sau dreptul de retenție, după caz. Să presupunem că reclamantul solicită obligarea pârâtului la executarea prestației corelative creanței reclamantului; dacă și pârâtul are o creanță față de reclamant, atunci ar putea să-i opună acestuia din urmă compensația (art. 1616 și urm. C.civ.), care, sub aspect procesual, constituie un simplu mijloc de apărare, deci creanța pârâtului va fi valorificată pe cale de excepție; numai că, din art. 2505 C.civ. rezultă că acest lucru nu va fi posibil în cazul în care creanța pârâtului s-a prescris anterior momentului la care ar fi îndeplinite toate condițiile compensației, ceea ce înseamnă că prescrierea valorificării creanței pe cale de acțiune afectează și valorificarea aceleiași creanțe pe cale de excepție.

Atunci când nu este reglementată printr-o normă specială imprescriptibilitatea dreptului pe cale de excepție, se poate spune că valorificarea dreptului pe cale de excepție este supusă prescripției extinctive în aceleeași condiții ca și valorificarea aceluiași drept pe cale de acțiune

În acele cazuri pentru care nu există norme speciale referitoare la imprescriptibilitatea valorificării dreptului pe cale de excepție, apreciem că valorificarea dreptului subiectiv civil pe cale de excepție este supusă prescripției extinctive în aceleași condiții ca și valorificarea dreptului respectiv pe cale de acțiune.'11 Totuși, nu trebuie exclusă posibilitatea de a se considera, în funcție de împrejurările concrete ale speței, că prescripția extinctivă nu a început să curgă ori că a fost întreruptă prin recunoaștere tacită sau expresă.

Acțiunea in constatare.

Imprescriptibilitatea acțiunii în constatare este evidențiată în mod expres în prevederile art 2502 alin.2 C.civ ” Sunt inprescriptibile drepturile privitoare la : … acțiunea în constatarea existenței sau inexistenței unui drept….”

Atat doctrina, cat si jurisprudenta, adopta soluția imprescriptibilității acțiunii in constatare. Imprescriptibilitatea acțiunii in constatare este insotita de inadmisibilitatea unei asemenea acțiuni, intemeiata pe art. 35 din Codul de procedura civila atâta timp cat titularul poate exercita o acțiune "in realizare" a dreptului; "partea care are interes poate sa faca cerere pentru constatarea existentei sau neexistentei unui drept. Cererea nu poate fi primita daca partea poate cere realizarea dreptului". In general, caracterul imprescriptibil al unor astfel de acțiuni este intemeiat pe imprescriptibilitatea dreptului la acțiune in sens procesual51- dreptul de a sesiza sau intenta acțiunea in justiție – întrucât cu ajutorul lor nu se valorifica nici o pretenție împotriva cuiva, ci se solicita numai ca instanța sa constate existenta unui drept subiectiv civil al reclamantului împotriva paratului, sau, dupa caz, inexistenta unui drept subiectiv al paratului impotriva sa52.

Dintre aplicațiile acțiunii in constatare sunt de menționat următoarele:

cerera unuia dintre soti pentru a se constata ca un imobil intabulat pe numele celuilalt sot este in realitate bun comun53.

cererea reclamantului, prin care acesta solicita sa se constate ca el este proprietar in indiviziune cu paratul54;

cererea succesorilor prin care s-ar pretinde sa se constate calitatea lor de moștenitori sau compunerea masei succesorale56;

cererea prin care s-ar solicita sa se constate inexistenta unor raporturi de rudenie5';

cererea pentru constatarea calității de constructor de buna credința58.

Sunt asimilate acțiunilor in constatare (in doctrina sau in practica) intre altele, cererea in constatarea nulității absolute a unui act juridic civil59 si cererea in declararea simulatiei60.

3. Acțiunile mixte. Sunt considerate "mixte" acele acțiuni care au caracteristici
de acțiuni reale, personale ori in constatare. Este cazul, spre exemplu, al petiției de
ereditate sau al acțiunii in anularea certificatului de moștenitor.

Intr-o alta concepție, acțiunile "mixte" ar fi acelea prin care reclamantul urmărește ocrotirea, in același timp, a unui drept real si a unui drept de creanța, care sunt efectul aceleiași cauze (de exemplu, izvorăsc din același contract ) sau intre care exista o

61

strânsa legătura

Se disting astfel doua categorii de acțiuni "mixte", si anume: acțiunile care urmăresc executarea unui act juridic translativ sau constitutiv de drepturi reale (exemplu, predarea bunului ce a format obiectul contractului de vânzare); si acțiunile prin care se solicita anularea, rezolutiunea, rezilierea sau revocarea unui act juridic translativ sau constitutiv de drepturi reale imobiliare (exemplu, revocarea donației unui imobil pentru neexecutarea de sarcini, anularea unui act juridic neregulat incheiat).

Intr-o alta teza62 se contesta insasi existenta ca atare a acestor acțiuni pentru simplul motiv ca, in dreptul material nu exista drepturi mixte, fiind mai degrabă in fata unei varietăți de " acțiuni cumulative" sau a unui "cumul obiectiv de acțiuni" rezultate din juxtapunerea unei acțiuni personale si a unei acțiuni reale imobiliare, intre care exista o suficienta legătura pentru a putea fi exercitate impreuna63.

Problema prescriptibilitatii acțiunilor "mixte" nu depinde de calificarea data acestor acțiuni: "mixte" sau complexe (cumulative); prin urmare, prescriptibilitatea sau imprescriptibilitatea lor se determina de la caz la caz, in funcție de calificarea data in concret, acțiunii sau capetelor de cerere formulate in cuprinsul aceleiași acțiuni, dupa cum dreptul subiectiv dedus judecații este patrimonial sau nepatrimonial, real sau de creanța.

Prin urmare, prescriptibilitatea sau imprescriptibilitatea nu depinde de calificarea dată acestor acțiuni ca fiind mixte.

4. Dualitatea de acțiuni. Prin "dualitate de acțiuni" se intelege situația in care
titularul dreptului subiectiv civil are la dispoziție doua acțiuni pentru protecția dreptului
sau: A o acțiune ex contractuală pesonală (bazata pe un contract civil), supusa prescripției extinctive, potrivit Codului Civil;

A o acțiune reala, in revendicare a bunului , supusa prescripției. In acest sens, jurisprudenta a dat o soluție potrivit căreia: "… deponentul – proprietar are impotriva depozitarului doua acțiuni pentru restituirea lucrurilor incredintate spre păstrare, una personala, născuta din contractul de depozit, supusa prescripției, si alta reala, in revendicare, bazata pe dreptul sau de proprietate, nesupusa prescripției.

A nu recunoaște deponentului – proprietar decât dreptul la acțiunea personala, ar insemna ca in cazul in care acea acțiune s-ar fi prescris si depozitarul ar refuza sa restituie lucrurile de bunăvoie, proprietarul ar ramane lipsit pentru totdeauna de ele; in schimb, le-ar folosi deținătorul desi, prin efectul prescripției extinctive, acesta nu a putut dobândi nici un drept asupra lor, soluție inadmisibila, lipsita de orice rațiune.

Existenta a doua acțiuni distincte in patrimoniul deponentului al comodantului,'21 al locatorului, al proprietarului bunului dat în gaj etc.

Remarcăm că , este vorba de un drept de creanță născut dintr-un contract de locațiune, comodat, depozit , care poate fi apărat printr-o acțiune personală, patrimonială prescriptibilă extinctiv și în același timp este vorba și de un drept de proprietate asupra aceluiași bun ce poate fi apărat printr-o acțiune reală imprescriptibilă și nici decum nu poate fi vorba de același drept subiectiv ocrotit prin două acțiunii distincte.

Deosebirea dintre această ipoteză (dualitatea de acțiuni) și acțiunile mixte prin care se solicită predarea bunului ce a format obiectul derivat al unui act juridic constitutiv sau translativ de drepturi reale constă în aceea că, prin definiție, în cazul dualității de acțiuni nu este vorba de un act juridic constitutiv sau translativ de drepturi reale, deci dreptul real și dreptul de creanță nu au aceeași cauză generatoare, ci izvorul dreptului real preexistă izvorului dreptuiui de creanță. O altă deosebire se situează pe tărâm probatoriu, în sensul că în cazul acțiunii mixte este suficientă dovedirea actului juridic respectiv, în vreme ce, în cazul dualității de acțiuni, dacă a intervenit prescripția extinctivă a acțiunii personale, admiterea acțiunii reaie este condiționată de dovedirea dreptului de proprietate. Deosebirea dintre cele două ipoteze se manifestă și pe planul prescripției extinctive. Astfel, în cazul acțiunii mixte, fiind vorba nu de două acțiuni cumulative, ci de o singură acțiune, pretenția constând în predarea lucrului se fundamentează pe însuși actul juridic constitutiv sau translativ de drepturi reale,'41 iar prescripția extinctivă se va raporta numai la dreptul real; dimpotrivă, în cazul dualității de acțiuni, dacă pretenția în restituire este fundamentată pe contractul de depozit, comodat, locațiune etc, cererea va fi respinsă ca prescrisă dacă, prin raportare la dreptul de creanță, ar fi împlinit termenul de prescripție extinctivă la data exercitării acțiunii personale, urmând ca deponentul, comodantul, locatorul etc. să introducă o nouă acțiune în justiție, pe un alt fundament, adică o acțiune reală. DE REFORMULAT

5. Acțiunea in repararea unei daune morale. Doctrina si jurisprudenta din România postdecembrista au cunoscut o anumita evoluție in ce privește admisibilitatea reparării – patrimoniale – a unei daune morale. Este admisa despăgubirea prejudiciului estetic in cazul vătămărilor corporale (mutilări, desfigurare) ca si pentru "prejudiciul de agrement" (consecințele pe care le poate suferi victima prin privarea de a viziona spectacole, de a face vizite, excursii, de a participa la viata sociala). Aceasta soluție se întemeiază pe dispozițiile art. art. 253 alin. (1) și art. 2502 alin. (2) pct. (2) C.civ Codul civil care fac referire la repararea prejudiciului fara a face vreo deosebire dupa natura lui. De aici rezulta ca este posibila repararea prejudiciului nepatrimonial pe cale pecuniara, in cazul acesta operand adagiul ubilex non distinguit, nec nos distinguere debemos64.

Sub aspectul prescripției extinctive, desi dauna era morala (nepatrimoniala, in sine) repararea sa fiind patrimoniala, devine aplicabil art.253 alin.4 Cod Civil, care conține principiul prescriptibilitatii drepturilor de creanța atrage incidența dispozițiilor legale care guvernează prescripția extinctivă în categoria drepturilor de creanță.

Acțiunea în restituirea prestațiilor executate în baza unui act juridic civil
desființat, desfăcut sau ale cărui obligații au devenit imposibil de executat

Nulitatea reprezintă mijlocul prevăzut de lege pentru a nu permite ca voința individuală să treacă peste îngăduirile ce/i sunt impuse prin normele dreptului pozitiv și are drept consecință desființarea actului juridic prin repunerea părților în situația anterioară, ceea ce implică restituirea prestațiilor ce s-au făcut în temeiul lui.

Așadar, acțiunea în nulitate este imprescriptibilă sau prescriptibilă după cum nulitatea este relativă sau absolută și nu trebuie confundată cu acțiunea în restituirea prestațiilor executate în temeiul unui act juridic ce a fost desființat, chiar dacă este posibilă exercitarea concomitentă a celor două acțiuni, în același proces în care nulitatea formează obiectul capătului de cerere principal, iar restituirea prestațiilor executate repreyintă obiectul unui capăt de cerere accesoriu.

Atunci când avem o acțiune în restituirea prestațiilor executate în temeiul unui act juridic care ulterior a fost desființat, se va ține seama de natura patrimonială sau nepatrimonială a acesteia.

Dacă desființarea privește un act juridic translativ sau constitutiv de drepturi reale asupra unor bunuri individual determinate, acțiunea prin care cel ce a înstrăinat sau constituit dreptul real solicită restituirea prestației sale are caracterul unei acțiuni reale, devenind, deci, aplicabile regulile care guvernează domeniul prescripției extinctive în categoria drepturilor reale.

Acțiunea în restituire care are caracter patrimonial și personal, este o acțiune prescriptibilă extinctiv. În această situație ar fi incident art. 2538 alin. (3) C.civ., deci ar fi posibil ca prescripția extinctivă să fie întreruptă prin recunoaștere tacită.

4.5. Drepturile potestative (secundare)

în literatura de specialitate, prin drepturi potestative (numite și drepturi secundare) sunt desemnate acele drepturi subiective civile care, ca regulă, nu daunaștere direct unui drept la acțiune,, motiv pentru care sun considerate imprescriptibile. In doctrina, prin acțiuni pentru
valorificarea drepturilor secundare se inteleg "acele prerogative constând in puterea de
a da naștere prin act de formație unilaterala unui efect juridic ce afectează si
interesele altei persoane, precum dreptul de alegere, in cazul unei obligații alternative,
dreptul de denunțare unilaterala a unui contract". Astfel de acțiuni sunt considerate
imprescriptibile. Aceste drepturi au fost definite ca fiind prerogativele ce constau în puterea de a da naștere, printr-o manifestare de voință, unui efect juridic, ce afectează și interesele altei persoane. Intră în această categorie: dreptul de alegere în cazul unei obligații alternative, dreptul de denunțare unilaterală a unui contract, dreptul de preempțiune, dreptul de a ratifica o gestiune a intereselor altuia; dreptul terților de bună-credință, în cazul simulației, de a opta între actul aparent și actul real; dreptul de revocare a unei oferte fără termen'21.(REFERAT PG .21)

Efectele prescripției extinctive se vor produce indirect, anume în ceea ce privește dreptul la acțiune care se naște din raportul juridic referitor la care s-a exercitat dreptul secundar. Spre exemplu, în cazul unei oferte fără termen, nu se prescrie dreptul de a revoca oferta, însă prescripția extinctivă poate interveni în privința dreptului creditorului de a pretinde de la debitor despăgubiri.

S-a apreciat că în categoria drepturilor secundare poate fi inclus și dreptul de opțiune succesorală (dreptul persoanei care îndeplinește condițiile pentru a putea moșteni de a alege între consolidarea titlului de moștenitor prin acceptarea moștenirii și desființarea acelui titlu prin renunțarea la moștenire), însă acesta trebuie exercitat într-un anumit termen (de decădere). De asemenea, unele drepturi potestative se pot exercita prin intermediul unei acțiuni în justiție, ipoteză în care ar putea fi incidență prescripția extinctivă.

concomitentă a celor două acțiuni, într-un proces în care nulitatea formează obiectul capătului de cerere principal, iar restituirea prestațiilor executate constituie obiectul unui capăt de cerere accesoriu.

8. Acțiunile privind cartea funciara.

Sub aspectul prescripției extinctive, acțiunea in rectificare de carte funciara, in sistemul codului Civil, se infațisează in felul următor:

acțiunea in rectificare a unei intabulari sau inscrieri provizorii conform art.908 ain 1 Cod Civil este imprescriptibila fata de dobanditorul nemijlocit si fata de terțul care a dobândit cu rea credința (cu titlu oneros sau gratuit) dreptul inscris in folosul sau66 ; si este prescriptibila conform art.908 ain 2 și 3 Cod Civil in raport cu terțele persoane care au dobândit cu buna credința un drept real prin donatiune sau legat67 si terțele persoane care au dobândit cu buna credința si prin act juridic, cu titlu oneros, vreun drept real, intemeindu-se pe cuprinsul cârtii funciare68.

acțiunea in rectificare a unei notari este imprescriptibila art. 911 alin. (2) C.civ.;

-Acțiunea prin care cel care a fost îndreptățit, printr-un act juridic valabil încheiat, să înscrie un drept real în folosul său solicită radierea din cartea funciară a unui drept concurent sau, după caz, acordarea de rang preferențial față de înscrierea efectuată de altă persoană, în condițiile prevăzute de art. 892 alin. (2) și (3) C.civ. se prescrie în termen de 3 ani de la data înscrierii de către terț a dreptului în folosul său.

-Acțiunea în prestație tabulară întemeiată pe art. 896 alin. (1) C.civ., adică acea acțiune prin care, în cazul când cel obligat să transmită, să constituie ori să modifice în folosul altuia un drept real asupra unui imobil nu își execută obligațiile necesare pentru înscrierea în cartea funciară, se solicită instanței judecătorești să dispună înscrierea este prescriptibilă în condițiile legii.

-Acțiunea în prestație tabulară îndreptată împotriva terțului dobânditor înscris anterior în cartea funciară, dacă actul juridic invocat de reclamant este anterior celui în temeiul căruia a fost înscris dreptul terțului dobânditor, iar acesta a fost de rea-credință la data încheierii actului, se prescrie în termen de 3 ani de la data înscrierii de către terț a dreptului în folosul său, cu excepția cazului în care dreptul la acțiune al reclamantului contra antecesorului tabular s-a prescris mai înainte [art. 897 alin. (2) C.civ.].

Acțiunea în justificarea înscrierii provizorii [art. 899 alin. (2) C.civ.]

Acțiunea în rectificarea notării în cartea funciară este imprescriptibilă extinctiv [art. 911 alin. (2) C.civ.].

Referitor la îndreptarea erorilor materiale săvârșite cu prilejul înscrierilor efectuate în cartea funciară, altele decât cele care constituie cazuri de rectificare, art. 913 C.civ. trimite la dispozițiile art. 909-911, deci și la cele vizând imprescriptibilitatea sau, după caz, decăderea.

Acțiunea prin care cel prejudiciat printr-o faptă săvârșită, chiar din culpă, în păstrarea și administrarea cărții funciare solicită obligarea, în solidar, la plata de despăgubiri a oficiului teritorial de cadastru și publicitate imobiliară de la locul situării imobilului și a persoanei răspunzătoare de prejudiciul astfel cauzat (dacă prejudiciul nu a putut fi înlăturat, în tot sau în parte, prin exercitarea acțiunilor și căilor de atac prevăzute de lege) se prescrie într-un termen de un an, socotit din ziua în care cel vătămat a cunoscut faptul păgubitor, însă nu mai târziu de 3 ani de la data când s-a săvârșit fapta prin care s-a cauzat prejudiciul, prescripția fiind însă suspendată prin exercitarea acțiunilor și căilor de atac prevăzute de lege pentru înlăturarea efectelor faptei păgubitoare (art. 915 C.civ.).

10. Unele acțiuni in materie succesorala.

In practica s-a pus problema
departajării dreptului de opțiune succesorala – căruia i se aplica termenul de 1 an,
prevăzut de art. 1103 Codul civil – fata de imprescriptibilitatea acțiunii de partaj –
prevăzuta de art. 1143 Codul civil – statuandu-se ca: "dispunând respingerea acțiunii
ca prescrisa, instanța a reținut ca reclamantul n-a acceptat in termenul de 1 an,
prevăzut de art. 1103 Cod civil, succesiunea părinților săi.

Întrucât, potrivit art. 1143 din Codul civil, un moștenitor poate cere oricând ieșirea din indiviziune, o astfel de acțiune este imprescriptibila, in timp ce neacceptarea in termenul legal a moștenirii are drept consecința pierderea calității de moștenitor, succesibilul fiind considerat ca o persoana străina de moștenire.

Ca atare, respingând cererea de mparteala pe considerentul ca dreptul la acțiune al reclamantului s-a prescris, instanța a pronunțat o soluție cu încălcarea legii".

În privința legatarilor cu titlu particular, sunt aplicabile, sub aspectul prescripției extinctive, dispozițiile de drept comun.

Astfel, daca legatul are ca obiect un lucru individual determinat, dreptul real cu care a fost gratificat legatarul cu titlu particular se naște la deschiderea moștenirii si poate fi realizat prin acțiunea in revendicare, imprescriptibila extinctiv.

Dimpotrivă, daca legatul consista intr-un bun generic determinat, se naște in patrimoniul legatarului doar o simpla creanța, care poate fi valorificata printr-o acțiune personala, prescriptibila in 3 ani de zile.

Termenul de opțiune succesorală prev. De art.1103 Cod cIvil este un termen de decădere, astfel încât daca succesibilul nu si-a exercitat dreptul de opțiune in termenul prevăzut de lege, prin efectul prescripției extinctive se stinge dreptul de a accepta moștenirea si, o data cu acest drept, se stinge, retroactiv, titlul sau de moștenitor, devenind străin de moștenire.

Subliniem ca prescripția dreptului de acceptare a succesiunii operează, desigur, sub rezerva existentei vreunei cauze ori suspendare, si in cazul cand moștenitorul nu a avut cunoștința despre existenta unui activ succesoral sau cand un atare activ a fost cunoscut dupa expirarea termenului de prescripție de 6 luni, precum si in cazul cand, spre a constitui un activ succesoral, cel cu vocație la succesiune trebuie sa ceara anularea, revocarea sau reductiunea vreunui act încheiat de defunct in timpul vieții71.

Dacă ar fi calificat ca termen de prescripție, atunci ar deveni inutilă dispoziția înscrisă în alin. (3) al art. 1103 C.civ.; în plus, exercitarea dreptului de opțiune succesorală nu presupune introducerea unei acțiuni în justiție.

însă, actul de opțiune succesorală, ca orice act juridic, este supus nulității, iar dacă ar fi vorba de o nulitate relativă, dreptul la acțiunea în anularea acceptării sau renunțării la moștenire se prescrie în termen de 6 luni, calculat, în caz de violență, de la încetarea acesteia, iar în celelalte cazuri din momentul în care titularul dreptului la acțiune a cunoscut cauza de nulitate relativă (art. 1024 C.civ.).

De asemenea, nu se poate admite ca o persoana sa dobândească ceva, fara sași manifeste voința in acest sens, facand sa se mențină o stare de incertitudine timp îndelungat, mai ales ca, in cazul unor legate cu sarcina, acestea nu s-ar putea consolida in patrimoniul legatarului fara o acceptare din partea lui.

De asemenea, creditorii care au fost prejudiciați prin renunțarea succesibilului în frauda lor, sub incidența prevederilor art.1122 alin. 1 Cod Civi, pot cere instanței revocarea renunțării în termen de 3 luni de la data la care au cunoscut renunțarea.

Din prevederile art.638 alin.2 și 3 rezultă că acțiunile de partaj pe lângă împărțirea bunurilor mobile și imobile care alcătuiesc masa succesorală, privește și împărțirea fructelor naturale și industriale ale acestor bunuri, în măsura în care aceste fructe mai există în materialitatea lor. Atunci când fructele nu se mai găsesc în materialitatea lor se va aduce la masa de împărțit echivalentul valoric al acestora, prin urmare cererea capătă caracter patrimonial și personal fiind prescriptibilă în termen de trei ani de la data culegerii fructelor respective. De asemenea, cererea de împărțire a fructelor civile încasate de unul dintre comoștenitori este supusă prescripției extinctive.

– Acțiunea prin care se solicită constatarea masei succesorale, a calității de moștenitor sau a cotelor succesorale Fiind o acțiune în constatare, este imprescriptibilă extinctiv.

– Nu este supusă prescripției extinctive nici petiția de ereditate (art. 1130 C.civ.), adică acea acțiune în justiție prin care reclamantul solicită instanței recunoașterea calității sale de moștenitor universal ori cu titlu universal, precum și obligarea pârâtului, care se pretinde de asemenea moștenitor universal sau cu titlu universal, la restituirea bunurilor succesorale pe care le deține, drepturile pretinse de cele două părți fiind inconciliabile.

– Dreptul la acțiunea în revocarea judecătorească a legatului se prescrie în termen de un an de la data la care moștenitorul a cunoscut fapta de ingratitudine sau, după caz, de la data la care sarcina trebuia executată (art. 1070 C.civ.).

Cât privește dispoziția testamentară prin care moștenitorii legali au fost dezmoșteniți, aceasta este supusă cauzelor de nulitate prevăzute de lege, iar sub aspectul prescriptibilității, trebuie distins după cum nulitatea este relativă sau absolută. Acțiunea în anulare este prescriptibilă extinctiv și începe să curgă de la data la care cei dezmoșteniți au luat cunoștință de dispoziția testamentară prin care au fost înlăturați de la moștenire, dar nu mai devreme de data deschiderii moștenirii [art. 1076 alin. (2) C.civ.], iar întrucât textul nu stabilește și durata termenului, înseamnă că se aplică dreptul comun, deci termenul este cel

stabilit de art. 2517 C.civ., anume de 3 ani. In schimb, acțiunea în constatarea nulității absolute este imprescriptibilă extinctiv, în aplicarea dreptului comun.

Conform art. 1095 alin.3 Cod Civil excepția de reducțiune este imprescriptibilă extinctiv.

Dreptul la acțiunea în reducțiunea liberalităților excesive se prescrie în termen de 3 ani de la data deschiderii moștenirii sau, după caz, de la data la care moștenitorii rezervatari au pierdut posesia bunurilor care formează obiectul liberalităților, iar în cazul liberalităților excesive a căror existență nu a fost cunoscută de moștenitorii rezervatari, termenul de prescripție începe să curgă de la data când au cunoscut existența acestora și caracterul lor excesiv [art. 1095 alin. (1) și (2) C.civ.].

Acțiunea în declararea nulității legatului se prescrie în termen de 3 ani dacă se invocă o cauză de nulitate relativă a acestui act juridic, însă este imprescriptibilă extinctiv atunci când se invocă o cauză de nulitate absolută.

În cazul lichidării oricăror datorii ale moștenirii și sarcini ale moștenirii privite ca obligații patrimoniale, acțiunea exercitată de către moștenitorul care a plătit peste partea sa împotriva celorlalți moștenitori este supusă prescripției extinctive în termenul general de prescripție aplicabil drepturilor de creanță, iar aceasta indiferent că cererea se valorifică pe cale separată sau în cadrul procesului de partaj succesoral.111 însă, așa cum s-a decis în jurispru-dență,'21 dacă este cazul, posesia exercitată asupra bunurilor succesorale aflate în indiviziune de către moștenitorul care a plătit peste partea sa are semnificația unei recunoașteri din partea celorlalți moștenitori, fiind, deci, vorba de o întrerupere a prescripției ori de o amânare a începutului cursului acesteia; într-o asemenea ipoteză, prescripția acțiunii în restituire va începe să curgă de la data pierderii posesiei bunurilor succesorale ori de la data împărțelii voluntare sau de la data formulării unei cereri de partaj de către unul din ceilalți moștenitori.

Art. 2502 alin. (2) pct. 4) C.civ. declară imprescriptibilă extinctiv acțiunea în constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor, sub condiția acceptării moștenirii în termenul prevăzut de lege.

CAPITOLUL IV TERMENELE DE PRESCRIPȚIE EXTINCTIVA

§ 1. Noțiunea si clasificarea termenelor de prescripție extinctiva

Definiția termenului de prescripție extinctiva conform vechii reglementări se poate deduce din art. 1, alin. 1 din Decretul nr. 167/1958: "dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție daca nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege".

Conform actualului Cod Civil defini termenul de prescripție extinctiva ca fiind intervalul de timp, stabilit de lege sau de părți , înlăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul la acțiune in sens material, sub sancțiunea pierderii acestui drept.

Din definiții de mai sus reiese că actuala reglementare are ca element de noutate termenul de prescripție extinctivă convențional. Având în vedere caracterul de ordine privată al prescripției actuala reglementare permite părților care au capacitate deplină de exercițiu să modifice, prin acord expres, durata termenelor de prescripție sau cursul prescripției prin fixarea începutului acesteia ori prin modificarea cauzelor legale de suspendare sau de întrerupere. în privința modificării termenelor de prescripție prin acordul expres al părților, alineatul 4 al aceluiași articol prevede că acestea pot fi reduse sau mărite fixând însă anumite limite în sensul că, în cazul termenelor de prescripție (legale) mai mici de 10 ani, noua durată a acestora, convenită de părți, nu poate fi mai mică de un an și nici mai mare de 10 ani, iar în cazul termenelor de prescripție (legale) de cel puțin 10 ani, noua durată a acestora poate fi stabilită până la 20 de ani.'1'

În mod expres art[art. 2515 alin. (5) C.civ.], prevede că nici o modificare nu poate opera în cazul drepturilor la acțiune de care părțile nu pot să dispună și nici în cazul acțiunilor derivate din contractele de adeziune, de asigurare și cele supuse legislației privind protecția consumatorului

Făcând excepție de la caracterul de ordine privată al instituției prescripției extinctive alin. (2) al art. 2515 C.civ. interzice orice clauză prin care fie direct, fie indirect o acțiune ar fi declarată imprescriptibilă, deși, potrivit legii, aceasta este prescriptibilă, sau invers, o acțiune declarată de lege imprescriptibilă ar fi considerată prescriptibilă. De asemenea, alin. (6) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea absolută orice convenție sau clauză contrară dispozițiilor art. 2515 C.civ.

Ca oricare alt termen (ex: termenul de decădere, termenul suspensiv, sau perechea sa, termenul extinctiv), termenul de prescripție extinctiva este caracterizat de aceleași reguli ce se aplica cursului: inceputul – marcat de data la care prescripția incepe "sa curgă" -, o durata si un sfârșit – marcat de data implinirii termenului de prescripție -, dar si de reguli specifice numai termenului de prescripție extinctiva: suspendarea, întreruperea si repunerea in termen.

Spre deosebire de reglementarea anterioară, termenul de prescripție extinctivă nu mai este un termen esențialmente legal, deoarece, Tn condițiile art. 2515 C.civ., părțile pot reduce sau mări termenele de prescripție extinctivă prevăzute de lege.

Deși, ca regulă, durata termenului de prescripție nu poate fi modificată decât prin acordul expres al părților, există totuși un caz de prorogare legală a termenului de prescripție extinctivă. Astfel, potrivit art. 1394 C.civ., în toate cazurile în care despăgubirea derivă dintr-un fapt supus de legea penală unei prescripții mai lungi decât cea civilă, termenul de prescripție a răspunderii penale se aplică și dreptului la acțiunea în răspundere civilă.

Clasificarea termenelor de prescripție extinctiva de către literatura de specialitate prezintă o incontestabila utilitate teoretica si practica.

Sub aspect teoretic, a face clasificarea acestor termene, inseamna, implicit, a adânci cercetarea si studiul lor prin semnalarea diferitelor aspecte ce le deosebesc unele de altele.

Sub aspect practic, o clasificare a termenelor este de natura a contribui la o corecta aplicare a lor, evitandu-se unele greșeli.

In sistemul legislației noastre in vigoare, privind aceasta materie, ar putea fi făcute multe clasificări. Nu vom menționa decât pe acelea care, datorita consecințelor ce decurg din ele, prezintă importanta, sub un aspect sau altul.

Principalul criteriu de clasificare este acela al vocației ori sferei de aplicare, dupa care distingem: termene generale si termene speciale de prescripție extinctiva.

Normele care stabilesc un termen general reprezintă norma (legea) generala, iar normele care instituie termene speciale sunt norme speciale; corelația dintre aceste norme este cârmuita de cunoscutele reguli: generația specialibus non derogant si specialia generalibus derogant.

Din cele de mai sus putem concluziona ca termenele generale sunt acelea care se aplica ori de cate ori suntem "in domeniul de aplicare" a prescripției extinctive si nu exista un termen special.

Termenele speciale nu se pot aplica decât exclusiv in cazurile pentru care au fost stabilite, ele neputandu-se aplica, in principiu, "prin extindere" la alte cazuri. In caz de dubiu, regula este ca se aplica termenul general.

Al doilea criteriu pe care-l folosim in clasificarea termenlor de prescripție extinctiva este acela al izvorului normativ al lor, adică al actului normativ care reglementează aceste termene. In funcție de acest criteriu distingem: termene instituite de Codul Civil si termene instituite de alte izvoare de drept civil precum: Legea nr. 554/2004 , Legea nr. 11/1991, Legea nr. 146/1997, Legea nr. 240/2004, Legea nr. 703/2001, Legea nr.132/1997, O.G. 31/2002 , O.U.G. 158/2005

In funcție de un al treilea criteriu – acela al mărimii sau intinderii lor – termenele speciale se impart in:

termene mai mari decât termenul general;

termene egale cu termenul general;

c) termene mai mici decât termenul general de prescripție extinctiva

Termenele generale de prescripție extinctiva

Termenul general de prescripție extinctivă este acel termen care se aplică ori de câte ori nu-și găsește aplicare un termen legal sau convețional. Potrivit art. 2517 C.civ., termenul de prescripție extinctivă este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen.

Doctrina si jurisprudenta sunt acelea care califica un termen ca fiind general, iar nu legea. In demersul sau, interpretul pleacă de la modul de consacrare, de la redactarea textului legal care îl consacra.

Trebuie luate in considerare in precizarea termenelor generale de prescripție extinctiva soluțiile adoptate privitoare la domeniul prescripției extinctive (in capitolul precedent) si care, in esența sunt:

A)in principiu, drepturile personale nepatrimoniale sunt imprescriptibile extinctiv; excepțiile de la acest principiu sunt cazurile acțiunilor nepatrimoniale prescriptibile extinctiv pentru care legea nu stabilește un termen special de prescripție extinctivă,131 cum este cazul acțiunii în nulitatea relativă a recunoașterii copilului [art. 419 alin. (2) C.civ.].

B)in principiu, tuturor acțiunilor personale (prin care se valorifică drepturi de creanță, indiferent de izvorul concret al raportului juridic obligațional chiar și în cazul pretențiilor patrimoniale care însoțesc o acțiune, indiferent dacă aceasta din urmă este sau nu prescriptibilă extinctiv, în măsura în care acțiunea prin care se valorifică asemenea pretenții are caracterul unei acțiuni patrimoniale și personale se aplică termenul general de prescripție dacă nu există termene speciale de prescripție convenționale.

>- pentru acțiunile personale, care insotesc drepturile subiective civile de creanța, termenul general de prescripție este de 3 ani

>- pentru acțiunile reale, termenul general de prescripție este termenul general de prescripție este de 3 ani

In continuare vom justifica atribuirea caracteristicii de generalitate data termenului de prescripție de 3 ani aplicabil acțiunilor personale care insotesc drepturile subiective civile de creanța.

Este general acel termen de prescripție care-si găsește aplicația in practica ori de cate ori nu-si găsește aplicația un termen special sau convențional de prescripție.

Termenul de prescripție extinctiva, având un caracter general, aplicabil raporturilor civile obligationale (cele care au in conținutul lor drepturi de creanța si îndatoririle corelative),

Caracteristica acestui termen de 3 ani, de a fi termen general de prescripție extinctiva, in domeniul drepturilor de creanța, rezultă din prev. art.2517” Termenul de prescripție este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen, se poate spune ca acest termen este general in sensul aplicării lui tuturor acțiunilor personale cu excepția cazurilor pentru care exista termene speciale de prescripție, indiferent de izvorul concret al raportului obligational: act juridic (unilateral sau bilateral), ori fapt juridic stricto sensu (licit sau ilicit).

In principiu, tot acest termen de prescripție isi găsește aplicație si pretențiilor patrimoniale care insotesc o acțiune care este sau nu prescriptibila extinctiv

Termenul general ( de 3 ani ) prevăzut de art. 2517 Cod Civil nu-si va gasi aplicația nici in cazul in care, printr-o dispoziție expresa se instituie un termen special, care este tot de 3 ani.

Pentru ilustrarea ipotezei pe care o avem in vedere, dăm ca exemplu :

Termene de 3 ani prevăzute de Codul Civil

acțiunea izvorâtă dintr-un contract de transport de bunuri terestru, aerian sau pe apă, îndreptată împotriva transportatorului, atunci când contractul de transport a fost încheiat spre a fi executat succesiv sau, după caz, combinat, cu același mijloc de transport sau cu mijloace de transport diferite art. 2521. Cod Civil

-acțiunea proprietarului terenului prin care se solicită superficiarului încetarea dreptului de superficie sau repunerea în situația anterioară, în cazul modificării de către acesta a structurii construcției cărora li se aplică termenul special de 3 ani prevăzute expres în Codul Civil

Sau termene speciale de prescripție de trei ani prevăzute în alte acte normative exemplificând:

– răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte, republicată, aplicabil acțiunii pentru repararea pagubelor generate de produsele cu defecte destinate pentru uzul sau consumul privat al persoanelor fizice sau juridice prevăzut de art. 11 din Legea nr. 240/2004;

prezentarea procesului-verbal de rechiziție la lichidare în vederea plății despăgubirilor [art. 28 alin. (2) și (3) din Legea nr. 132/1997 privind rechizițiile de bunuri și prestările de servicii în interes public];

– acțiunii în revendicarea imobilului adjudecat în cadrul procedurii de urmărire silită imobiliară [art. 520 alin. (2) C.proc.civ.];

Aplicații ale termenului general de prescripție de 3 ani

In practica, instanțele noastre au avut, in numeroase rânduri, ocazia de a face aplicație termenului general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 2517 Cod Civil. Exempli gratia putem aminti aici următoarele aplicații:

2. Termenul general de prescripție extinctivă

Cu titlu exemplificativ, menționăm că termenul general de prescripție extinctivă de 3 ani poate fi aplicat în cazul: acțiunii oblice (subrogatorii),'11 în măsura în care nu are natura juridică a unei acțiuni reale imprescriptibile sau, după caz, supuse unui alt termen de prescripție; cererii prin care se solicită contravaloarea, proporțional cu cota-parte, a fructelor naturale sau industriale ori a fructelor civile încasate doar de unul dintre coproprietari;'21 cererii prin care se solicită rezoluțiunea unui

antecontract de vânzare-cumpărare;1'1 cererii prin care mandantul solicită obligarea mandatarului să îi restituie bunurile primite de acesta din urmă în temeiul contractului de mandat;121 acțiunea în stabilirea unui termen de restituire în cazul împrumutului de consumație (art. 2163 C.civ.); acțiunea în despăgubire exercitată de proprietarul fondului aservit împotriva proprietarului fondului dominant [art. 620 alin. (1) C.civ.] etc.

Acest termen general de prescripție extinctivă este aplicabil și acțiunilor nepatri-moniale prescriptibile extinctiv pentru care legea nu stabilește un termen special de prescripție extinctivă,131 cum este cazul acțiunii în nulitatea relativă a recunoașterii copilului [art. 419 alin. (2) C.civ.].

3. Termenele speciale de prescripție extinctiva

Atât în Codul civil, cât și în alte acte normative, sunt instituite o serie de termene speciale de prescripție extinctivă.

Codul civil stabilește, spre exemplu, următoarele termene speciale de prescripție extinctivă:

termenul de 10 ani, aplicabil dreptului la acțiune privitor la drepturile reale care nu sunt declarate prin lege imprescriptibile ori nu sunt supuse altui termen de prescripție [art. 2518 pct. 1 C.civ.];

termenul de 10 ani, aplicabil dreptului la acțiune privitor la repararea prejudiciului moral sau material cauzat unei persoane prin tortură ori acte de ba-barie sau, după caz, a celui cauzat prin violență ori agresiuni sexuale comise contra unui

minor sau asupra unei persoane aflate în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința [art. 2518 pct. 2 C.civ.];

termenul de 10 ani, aplicabil dreptului la acțiune privitor la repararea prejudiciului adus mediului înconjurător [art. 2518 pct. 3 C.civ.];

termenul de 2 ani, aplicabil dreptului la acțiune întemeiat pe un raport de asigurare sau reasigurare [art. 2519 alin. (1) C.civ.];

termenul de 2 ani, aplicabil dreptului la acțiune privitor la plata remunerației cuvenite intermediarilor pentru serviciile prestate în baza contractului de intermediere [art. 2519 alin. (2) C.civ.];

termenul de 1 an, aplicabil dreptului la acțiune în următoarele cazuri prevăzute de art. 2520 alin. (1) C.civ.:

profesioniștilor din alimentația publică sau hotelierilor, pentru serviciile pe care le prestează;

profesorilor, institutorilor, maeștrilor și artiștilor, pentru lecțiile date cu ora, cu ziua sau cu luna;

medicilor, moașelor, asistentelor și farmaciștilor, pentru vizite, operații sau medicamente;

vânzătorilor cu amănuntul, pentru plata mărfurilor vândute și a furniturilor livrate;

meșteșugarilor și artizanilor, pentru plata muncii lor;

avocaților, împotriva clienților, pentru plata onorariilor și cheltuielilor. Termenul de prescripție se va calcula din ziua rămânerii definitive a hotărârii sau din aceea a împăcării părților ori a revocării mandatului. în cazul afacerilor neterminate, termenul de prescripție este de 3 ani de la data ultimei prestații efectuate;

notarilor publici și executorilor judecătorești, în ceea ce privește plata sumelor ce le sunt datorate pentru actele funcției lor. Termenul prescripției se va socoti din ziua în care aceste sume au devenit exigibile;

inginerilor, arhitecților, geodezilor, contabililor și altor liber-profesioniști, pentru plata sumelor ce li se cuvin. Termenul prescripției se va socoti din ziua când s-a terminat lucrarea;

termenul de 1 an, aplicabil dreptului ia acțiune privitor la restituirea sumelor încasate din vânzarea biletelor pentru un spectacol care nu a mai avut loc [art. 2521 alin. (1) C.civ.];

termenul de 1 an, aplicabil dreptului la acțiunea izvorâtă dintr-un contract de transport de bunuri terestru, aerian sau pe apă, îndreptată împotriva transportatorului [art. 2521 alin. (2) C.civ.];

termenul de 3 ani, aplicabil dreptului la acțiunea izvorâtă dintr-un contract de transport de bunuri terestru, aerian sau pe apă, îndreptată împotriva transportatorului, atunci când contractul de transport a fost încheiat spre a fi executat succesiv sau, după caz, combinat, cu același mijloc de transport sau cu mijloace de transport diferite [art. 2521 alin. (3) C.civ.];

-termenul de 3 ani, aplicabil acțiunii proprietarului terenului prin care se solicită superficiarului încetarea dreptului de superficie sau repunerea în situația anterioară, în cazul modificării de către acesta a structurii construcției [art. 695 alin. (3) C.civ.];

termenul de 10 ani, aplicabil dreptului de uzufruct și termenul de prescripție extinctivă de 2 ani aplicabil uzufructului unei creanțe [art. 746 alin. (1) lit. e) C.civ.];

termenul de 10 ani, aplicabil uzului și abitației [art. 754 C.civ. și art. 746 alin. (1) lit. e) C.civ.];

termenul de 10 ani, aplicabil servitutilor [art. 770 alin. (1) lit. f) C.civ.] etc.

Cu titlu exemplificativ, menționăm ca termene speciale de prescripție extinctivă instituite prin alte acte normative:

– termenul de 3 ani, aplicabil acțiunii în revendicarea imobilului adjudecat în cadrul procedurii de urmărire silită imobiliară [art. 520 alin. (2) C.proc.civ.];

-termenul de 18 luni, prevăzut de art. 506 alin. (2) C.proc.pen., pentru acțiunea în repararea pagubei în cazul condamnării sau luării unei măsuri preventive pe nedrept, termen care se socotește de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanței de judecată sau a ordonanțelor procurorului;111

termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru acțiunile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate;

termenul de prescripție extinctivă de 1 an, prevăzut de art. 12 din Legea nr. 11/1991 pentru combaterea concurenței neloiale, cu modificările ulterioare, aplicabil dreptului la acțiune pentru repararea daunelor patrimoniale sau morale cauzate prin fapte de concurență neloială;

termenul de 6 luni (în cazul trimiterilor poștale interne) sau de 1 an (în cazul trimiterilor poștale internaționale), pentru acțiunea în răspunderea operatorilor pentru prestarea serviciilor poștale (art. 41 din O.G. nr. 31/2002 privind serviciile poștale, cu modificările și completările ulterioare);

termenul de 3 ani (de la publicarea în Monitorul Oficial al României a datei începerii plății) pentru prezentarea procesului-verbal de rechiziție la lichidare în vederea plății despăgubirilor [art. 28 alin. (2) și (3) din Legea nr. 132/1997 privind rechizițiile de bunuri și prestările de servicii în interes public];

termenul de 1 an, stabilit de art. 23 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, aplicabil dreptului de a solicita restituirea sumelor achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru, în cazurile prevăzute de primul alineat al aceluiași articol;

termenul de 3 ani, prevăzut de art. 11 din Legea nr. 240/2004 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte, republicată, aplicabil acțiunii pentru repararea pagubelor generate de produsele cu defecte destinate pentru uzul sau consumul privat al persoanelor fizice sau juridice;

termenul de prescripție extinctivă de 90 de zile, prevăzut de art. 40 alin. (1) din O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările și completările ulterioare, în care pot fi solicitate indemnizațiile, termen care începe să curgă de la data ia care beneficiarul era în drept să le solicite;

termenele de prescripție extinctivă de 30 de ani și de 10 ani, stabilite de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 703/2001 privind răspunderea civilă pentru daune nucleare, cu modificările ulterioare, primul termen fiind aplicabil în ipoteza în care acțiunea în răspundere civilă se referă la o daună nucleară legată de deces sau de rănire, iar cel de-al doilea termen fiind aplicabil în celelalte cazuri de daune nucleare potrivit art. 3 lit. d) pct. 2-5 și pct. 7 din aceeași lege

CAPITOLUL V

CONCLUZII

Prescripția extinctiva, spre deosebire de uzucapiune, care este un mod sau mijloc de achizitiune a unui drept real, este, dimpotrivă, un mod de inlaturare a răspunderii civile ca urmare a stingerii dreptului material la acțiune neexercitat in termenul stabilit de lege.

Dintre toate instituțiile dreptului civil, prescripția extinctiva, zisa si liberatorie, este "cea mai necesara ordiniii sociale"(Bigot- Preameneau"), deoarece este destinata sa asigure înlăturarea incertitudinii din circuitul civil, sa permită "adecvarea dreptului la fapte"(G. Marty, P. Raynaud): neexercitarea dreptului material la acțiune in termenul stabilit de lege – termen socotit de legiuitor suficient de lung pentru restabilirea drepturilor subiective civile incalcate, contestate sau nesocotite – atrage stingerea lui si, prin aceasta, adică pe cale de consecința, inlaturarea răspunderii civile a subiectului pasiv.

Prin urmare titularul obligației civile corespunzătoare nu mai poate fi tras la răspundere si obligat sa suporte consecințele juridice prevăzut ede lege sau stipulate de părți, ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite.

Deoarece obiectul prescripției extinctive consta numai in stingerea dreptului material la acțiune (art.2500alin.1Cod Civil), ramane neatins nu numai dreptul subiectiv material, substanțial, ci si, bineinteles, dreptul procesual la acțiune, adică dreptul de a intenta acțiunea, de a sesiza organul de jurisdicție si de a pretinde judecarea cauzei, întrucât accesul la justiție este liber si nu poate fi ingradit din acest punct de vedere.

De esența prescripției extinctive este existenta unor termene de prescripție, a unor intervale de timp inauntrul cărora trebuie exercitat dreptul material la acțiune, sub sancțiunea stingerii lui.

De lege lata, in dreptul civil există un termen general de prescripție: trei ani, pentru acțiunile personale prin care se valorică drepturile de creanța

In afara acestui termen, există numeroase termene speciale, de regula, mai scurte decât termenele generale de prescripție extinctiva. De aceea, ori de cate ori nu se prevede un termen special de prescripție, vor fi aplicabile prevederile art.2517 Cod civil, cu condiția insa ca dreptul la acțiune sa fie prescriptibil extinctiv.

Cat privește efectul prescripției extinctive si modul cum aceasta operează, pe baza unei analize aprofundate a dispozițiilor legale incidente, se poate conchide ca prescripția stinge dreptul material la acțiune, fara a afecta si dreptul subiectiv in substanța sa, care continua sa supraviețuiască, desi intr-o forma imperfecta, de vreme ce poate fi ocrotit numai pe calea defensiva a exceptiunii. Prescripția nu operează de drept ci numai la cererea persoanei interesate. Cat privește renunțarea la prescripție, aceasta poate sa aiba loc atat inainte de a fi invocata, caz in care este vorba de renunțarea la beneficiul prescripției implinite, cat si dupa invocarea prescripției câștigate, caz in care poate imbraca fie forma unei plați voluntare a obligației prescrise, fie a unei promisiuni de a o executa, de vreme ce prin invocarea prescripției se stinge numai dreptul material la acțiune, iar nu si dreptul subiectiv insusi.