Terenurile Abandonate DIN Judetul Bistrita –nasaud Si Impactul Lor Asupra Mediului

CUPRINS:

INTRODUCERE ………………………………………………………………………………………….. 3

Capitolul I. DEGRADAREA ȘI POLUAREA SOLULUI ……………………………….. 5

I.1 Degradarea …………………………………………………………………………………….. 5

I.2. Poluarea solului ……………………………………………………………………………… 7

I.3. Cauzele si formele degradarii si poluarii solului ………………………………… 9

I.4. Clasificarea degradarii si poluarii solului ………………………………………… 11

I.5. Obiectivele lucrarii de licenta …………………………………………… 17

Capitolul II. CONTEXTUL ȘI AMPLOAREA DEGRADĂRII ȘI POLUĂRII SOLULUI ……………………………………………………………………………………………………. 17

II.1. Gradul de degradare ……………………………………………………………………… 17

II.2. Date statistice privind degradarea solului la nivel national si mondial .. 18

II.3. Factori ai degradarii solului ………………………………………………………….. 25

II.3.1. Eroziunea ……………………………………………………………………… 25

II.3.2. Alunecarile de teren ……………………………………………………….. 28

II.3.3. Excesul si carentele de elemente nutritive …………………………. 28

II.3.4. Pesticide ……………………………………………………………………….. 34

II.4. Date statistice privind degraradea solului la nivelul judetului Bistrita-Nasaud ………………………………………………………………………………..

Capitolul III. MONITORIZAREA CALITĂȚII SOLURILOR DIN JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD. STUDIU DE CAZ …………………………………………………….. 38

III.1. Situația utilizării îngrășămintelor la nivelul anului 2007 …………………. 39

III.2. Produse pentruprotecția plantelor …………………………………………………. 39

CONCLUZII ………………………………………………………………………………………………. 42

INTRODUCERE

Solul este in general definit ca stratul superior al crustei terestre, compus din particule minerale, materie organica, apa, aer si organisme vii. Este interfata dintre pamant, aer si apa si gazduieste cea mai mare parte a biosferei.

Ca formatiune, solul se formeaza printr-un proces foarte lent, el poate fi considerat ca resursa neregenerabila. Solul ne furnizeaza produse agricole, biomasa si materii prime. El serveste ca o platforma pentru activitatile umane si peisaj si ca o arhiva culturala si joaca un rol esential pentru habitat. Solul depoziteaza, filtreaza si transforma multe substante, incluzand apa, nutrientii si carbonul. De fapt, este cel mai mare depozit de carbon din lume (1,500 gigatone). Aceste functii trebuie sa fie protejate atat pentru importanta socio-economica cat si a mediului.

Solul este un sistem extreme de complex si variabil. Exista peste 320 de tipuri majore de sol care au fost identificate in Europa si care la randul lor au variatii mari de proprietati fizice, chimice si biologice. Structura solului joaca un rol major in determinarea capacitatii de indeplinire a functiilor. Orice deteriorare a structurii solului afecteaza mediul si ecosistemele.

O serie de procese de degradare reprezinta o amenintare pentru sol, cum ar fi: eroziunea, reducerea materiei organice, contaminarile difuze si locale, scoaterea din ciruitul agricol, compactare, declinul biodiversitatii, salinizarea, inundatiile si alunecarile de teren. O combinatie a acestora poate conduce la conditii climatice aride sau sub-aride specifice desertificarii.

Degradarea solului este o problema foate serioasa in europa. Aceasta este condusa sau accentuata de catre activitatea umana cum ar fi practici neadecvate in agricultura si silvicultura, activitati industriale, turism, urban si lucrari in constructii. Aceste activitati au un impact negativ, care impiedica solul de a-si exercita toata gama de functii si servicii in slujba oamenilor si a ecosistemului. Aceasta rezulta din pierderea solul fertil, carbon si biodiversitate, capacitate mica a retentiei de apa, descarcare de gaze si cicluri de nutrienti si degradarea redusa de contaminanti.

Degradarea solului are un impact direct asupra calitatii apei si aerului, biodiversitatii si schimbarii climatice. De asemenea, poate sa deterioreze sanatatea cetatenilor europeni si constituie o amenintare pentru alimente si securitatea alimentatiei.

De asemenea procesele de degradare ale solului variaza considerabil de la un stat membru la altul, cu diferite amenintari, avand diferite grade de severitate, degradarea solului este o problema pentru toata UE.

115 mil. Hectare sau 12% din suprafata totala a Europei este afectata de eroziunea aluvionara, iar 42 mil. ha sunt afectate de eroziunea eoliana.

Aproximativ 45% din solurile europei au continut scazut in materie organica, in principal in partea sudica a europei , dar de asemenea in Franta, UK si Germania.

Numarul de situri potential contaminate in UE-25 este estimat la aproximativ 3.5 mil.

Din 2002, cand a fost adoptata comunicarea, s-a facut un efort pentru a asigura ca initiativele adoptate recent ale politicii de mediu pe deseuri, apa, aer, schimbari climatice, chimicale, inundatii, biodiversitate si obligatiile de mediu vor contrbui la imbunatatirea protectiei solului.

In special, Directiva (2004/35/EC) privind responsabilitatea pentru prevenirea si remedierea daunelor aduse mediului creaza un cadru armonizat pentru responsabilitate ca sa fie aplicat de-a lungul UE cand contaminarea solului creaza riscuri semnificative sanatatii umane. Oricum, nu se aplica siturilor contaminate istoric sau cele contaminate actual, pana la intrarea in vigoare a prezentei directive.

Statele membre au aceleasi obiective privind protectia solului. 9 state memebre au o legislatie specifica privind protectia solului. Dar, aceste legi adesea acopera numai o singura amenintare, cum ar fi contaminarea si care nu intotdeauna prevede un cadru coerent pentru protectia solului.

Ingrijorarea crescuta a importantei protectiei solului, la nivel international, este reflectata prin revizia, din 2003, a Consiliului Europei “Charter pentru protectia si managemetnul utilizarii solului”.

Capitolul I. Degradarea si poluarea solului

I.1 Degradarea

Noțiunea de degradare sau deteriorare spre deosebire de poluare înseamnă întreaga gamă de fenomene și procese dăunătoare mediului, fiind o noțiune mai extinsă și mai cuprinzătoare.

Inițial, în lucrările de specialitate, s-a considerat că noțiunea de poluare a solului cuprinde în sfera sa întreaga gamă de fenomene și procese de degradare a solului, pornindu-se mai degrabă de la considerente economice.

Dacă pentru ceilalți factori de mediu, aerul și apa nu se face distincție între degradare și poluare, considerându-se că degradarea calitativă a acestora este o consecință a poluării, în cazul solului degradarea este o noțiune mai largă decât poluarea, poluarea fiind în general considerată o formă de degradare.

Degradarea solului este un proces complex în care sunt deteriorate mai multe trăsături ale solului, care contribuie la scoaterea terenurilor din circuitul agricol sau la pierderea capacității lor productive, la limitarea funcțiilor normale ale solului și/sau la scăderea fertilității sale, ca urmare a schimbărilor nefavorabile în procesele din sol, cu consecințe asupra proprietăților solului.

Degradarea solului poate fi rezultatul acțiunii unor factori naturali și/sau activităților umane. Extinderea mare a diferitelor procese de degradare a solului reprezintă probleme serioase ale producției vegetale și ale mediului, amândouă afectând direct terenurile și împrejurimile lor.

Cele mai importante procese de degradare a solului în România sunt:

schimbări nefavorabile în circuitul biochimic al elementelor, în special în regimul nutrienților pentru plante.

eroziunea solului prin apă și vânt

degradarea fizică a solului, ca de pildă: distrugerea structurii, compactarea, crusta de suprafață.

regim de umiditate extrem, exces de umiditate, înmlăștinire, aridizare.

acidifierea solului

salinizarea/alcalizarea

degradarea biologică, ca de pildă, deteriorarea vieții din sol, reducerea materiei organice din sol;

reducerea capacității de tamponare a solului, poluarea solului, toxicitate.

Degradarea solului nu este o consecință nefavorabilă a producției agricole intensive, dar raționale și a dezvoltării sociale. Deoarece solurile au o mare putere de regenerare, multe procese de degradare și consecințele lor nefavorabile pot fi prevenite eficient, eliminate sau cel puțin moderate. Dar ele necesită acțiuni permanente de conservare a apei și solului.

Cuvântul cheie în sistemul sol-apă-plantă este “prevenirea”. Pentru succesul prevenirii sunt necesare prognoze satisfăcătoare, raționale, bazate pe înțelegerea și cunoașterea proceselor și funcțiilor solului, obținute prin:

analize senzitive: evaluarea rezistenței solurilor la diferite degradări: eroziunea apei și vântului, acidifiere, salinizare/alcalizare, distrugerea structurii sau compactare, spălarea azotului, etc.

analize de impact; evaluarea impacturilor negative și pozitive a diferitelor activități umane.

Rațiunea și necesitatea recuperării solurilor degradate, cu fertilitate limitată depinde de considerente economice (analiza preț-beneficii) și ecologie.

Ameliorarea radicală a solurilor cu limitări extreme ale capacității de producție, (solurile salinizare, nisipoase, sau terenurile turboase) necesită măsuri complexe scumpe, care nu sunt economice. Adesea, în țările dezvoltate, aceste terenuri intră în componența unor rezervații naturale, având regim de ecosisteme protejate. Ele capătă valori speciale prin utilizarea lor ca habitate pentru plantele și animalele protejate, pe cale de dispariție.

Din contră ameliorarea solurilor cu limitări moderate (aciditatea solurilor, compactarea solului) reprezintă un instrument eficient și economic pentru creșterea producției de biomasă, alimente, nutrețuri, materie primă pentru industrie, energie sau pentru alte folosințe.

Înainte de 1989, în țara noastră, s-au derulat proiecte de prevenirea proceselor de degradare a solurilor, la scară mare, pe suprafețe întinse (Sisteme de Irigații, Desecări, Combaterea Eroziunii Solului, Amendări, Afânare adâncă, etc.) și programe de ameliorarea plantelor, bazate pe cunoștințele acumulate de-a lungul deceniilor în cercetările din sistemul sol-apă-plantă. Toate aceste investiții au fost subvenționate în totalitate de la bugetul de stat.

Schimbările politice de la sfârșitul deceniului opt au condus la sistarea totală a subvențiilor de stat pentru aceste programe, considerate prea costisitoare. În plus, privatizarea în agricultură a determinat fărâmițarea excesivă a terenurilor agricole, adesea nerațională.

Lipsa banilor pentru întreținerea și exploatarea lucrărilor de conservare a solului a determinat distrugerea acestora. Aceasta a fost favorizată și de orientarea noilor proprietari de teren spre obținerea unor profituri cât mai mari pe termen scurt, utilizarea unei agrotehnici necorespunzătoare, necunoașterea proceselor și fenomenelor din sistemul sol-apă-plantă.

I.2. Poluarea solului

Definițiile poluării prezentate anterior, sunt general valabile dacă ne referim la poluarea atmosferică, poluarea apelor de suprafață și a apelor de adâncime, freatice, în cazul solului acestea comportă unele adaptări datorită complexității fenomenelor de degradarea și poluarea solului.

Solul fiind habitatul principalelor ecosisteme terestre și principala sursă de hrană pentru plante, animale și om, având o compoziție complexă, alcătuită din apă, aer, materie organică și anorganică poate fi asimilat cu o adevărată uzină creatoare de viață.

Această uzină e. Adesea, în țările dezvoltate, aceste terenuri intră în componența unor rezervații naturale, având regim de ecosisteme protejate. Ele capătă valori speciale prin utilizarea lor ca habitate pentru plantele și animalele protejate, pe cale de dispariție.

Din contră ameliorarea solurilor cu limitări moderate (aciditatea solurilor, compactarea solului) reprezintă un instrument eficient și economic pentru creșterea producției de biomasă, alimente, nutrețuri, materie primă pentru industrie, energie sau pentru alte folosințe.

Înainte de 1989, în țara noastră, s-au derulat proiecte de prevenirea proceselor de degradare a solurilor, la scară mare, pe suprafețe întinse (Sisteme de Irigații, Desecări, Combaterea Eroziunii Solului, Amendări, Afânare adâncă, etc.) și programe de ameliorarea plantelor, bazate pe cunoștințele acumulate de-a lungul deceniilor în cercetările din sistemul sol-apă-plantă. Toate aceste investiții au fost subvenționate în totalitate de la bugetul de stat.

Schimbările politice de la sfârșitul deceniului opt au condus la sistarea totală a subvențiilor de stat pentru aceste programe, considerate prea costisitoare. În plus, privatizarea în agricultură a determinat fărâmițarea excesivă a terenurilor agricole, adesea nerațională.

Lipsa banilor pentru întreținerea și exploatarea lucrărilor de conservare a solului a determinat distrugerea acestora. Aceasta a fost favorizată și de orientarea noilor proprietari de teren spre obținerea unor profituri cât mai mari pe termen scurt, utilizarea unei agrotehnici necorespunzătoare, necunoașterea proceselor și fenomenelor din sistemul sol-apă-plantă.

I.2. Poluarea solului

Definițiile poluării prezentate anterior, sunt general valabile dacă ne referim la poluarea atmosferică, poluarea apelor de suprafață și a apelor de adâncime, freatice, în cazul solului acestea comportă unele adaptări datorită complexității fenomenelor de degradarea și poluarea solului.

Solul fiind habitatul principalelor ecosisteme terestre și principala sursă de hrană pentru plante, animale și om, având o compoziție complexă, alcătuită din apă, aer, materie organică și anorganică poate fi asimilat cu o adevărată uzină creatoare de viață.

Această uzină vie are rolul de a transforma materia anorganică în materie organică, reprezentând veriga de bază în lanțul trofic al elementelor din natură. Orice defecțiune apărută în funcționarea acestei uzine are influențe majore asupra viețuitoarelor, plante, animale și om. În concepția ecologică, aceste defecțiuni sunt similare cu ruperea echilibrului ecologic în ecosistemele terestre ca urmare a poluării.

Poluarea solului reprezintă orice acțiune – mai degrabă antropică – care dereglează funcționarea normală a solului ca suport și mediu de viață, depreciindu-i calitățile fizice, chimice și biologice.

Prin poluare propriu-zisă se înțelege o poluare exogenă, datorată aportului de substanțe nocive provenite din surse exterioare solului, diferiți compuși chimici, organici sau anorganici, metale grele, hidrocarburi, etc. Cu alte cuvinte poluarea solului este o formă de degradare de natură chimică.

În același context poluantul este reprezentat de orice substanță solidă, lichidă, gazoasă sau orice formă de energie (radiații electromagnetice, ionizante, termice, fonice sau vibrații) care ajunse în sol, modifică esențial echilibrul natural al constituenților acestora, aducând daune organismelor vii, bunurilor materiale și utilizării legitime a mediului.

Comparativ cu fenomenele de poluare atmosferică și a apelor, degradarea și poluarea solului este un fenomen mult mai complex, poluanții din aer sau apă, dacă nu se iau măsuri, se depun la suprafața solului și de aici ca urmare a schimbului dintre atmosfera solului și atmosfera terestră sau prin levigare, odată cu precipitațiile sunt depuși pe profilul de sol, cu riscul de a fi deplasați până la nivelul apelor de adâncime.

În plus dacă în cazul poluării apei și aerului se poate ajunge la deteriorarea mediului ambiant și a sănătății oamenilor, în cazul solului, aceasta are urmări și în reducerea sau compromiterea totală sau parțială a producțiilor agricole cu consecințe asupra securității alimentare a populației.

Avându-se în vedere că atât în cazul degradării cât și în cazul poluării se produce dereglarea funcționării normale a solului, fiind afectată fertilitatea și implicit capacitatea bioproductivă a solului, și că nu se poate face o distincție clară între degradare și poluare, fenomenele de poluare fiind însoțite de fenomene de degradare și invers, se propune folosirea noțiunii de degradarea și poluarea solului.

În raport cu fenomenul de degradare și poluare a solului, acesta se găsește în trei situații distincte:

solul ca element poluat, când este degradat ca urmare a aportului de poluanți

solul ca poluant, când particulele de sol spulberate de vânt degradează calitatea aerului atmosferic

solul ca depoluant, când materialele poluante biodegradabile ajunse în sol sunt descompuse.

Degradarea și poluarea solului este în general rezultatul unor fenomene adesea manifestate un timp îndelungat, uneori la scară geologică, reconstrucția lor ecologică este greoaie, de lungă durată și foarte costisitoare. Complexitatea măsurilor de reconstrucție ecologică a solului rezidă și din faptul că aerul și apa, fiind principalii purtători ai poluanților din sol, trebuiesc cunoscute modalitățile de dirijare a concentrațiilor acestora în diferiți poluanți.

I.3. Cauzele si formele degradarii si poluarii solului

Datorită faptului că solul și subsolul acționează ca un filtru în calea poluării apelor subterane nu se poate face distincție între cauzele degradării și poluării solului și cauzele, respectiv formele poluării apelor subterane.

După natura ei degradarea și poluarea solului și apelor subterane prezintă trei forme:

fizică

poluarea termică (cu ape sau efluenți calzi sau reci)

poluarea radioactivă

degradarea solului prin compactare

poluarea cu materiale minerale sau organice în suspensie

chimică

poluarea cu substanțe minerale (acizi, baze, săruri, cloruri, nitrați, metale grele, substanțe radioactive)

poluarea cu substanțe organice, minerale sau sintetice

poluarea cu pesticide și compuși organici volatili (COV)

poluarea cu solvenți care conțin alcani și alchene

biologică

poluarea cu germeni patogeni, microorganisme, viruși și bacterii

B) După întinderea în suprafață degradarea și poluarea solului și apelor freatice poate fi:

locală sau punctiformă are întindere redusă fiind cauzată în general de deversarea ca urmare a depozitării necorespunzătoare a substanțelor poluante sau exploatării necorespunzătoare a instalațiilor de extracție a apei geotermale, țițeiului, etc

liniară se manifestă de-a lungul cursurilor de apă, canalelor de evacuare a apelor uzate, șoselelor, căilor ferate, etc. în care una din dimensiuni, lungimea, nu poate fi neglijată

difuză constă în poluarea masivă a atmosferei sau poluarea de suprafață prin administrarea îngrășămintelor chimice, pesticidelor, erbicidelor, etc. când atât lungimea cât și lățimea nu mai sunt neglijabile

Principalele cauze și forme ale poluării

de volum se referă la poluarea solului și subsolului când prezintă importanță deosebită pentru evaluarea fenomenului cea de a treia dimensiune, adâncimea.

C) După momentul producerii degradării și poluării aceasta poate fi:

actuală, fiind rezultatul unei acțiuni recente.

istorică, când are o vechime de mai mulți ani.

D) După întinderea în timp degradarea și poluarea solului și apelor de adâncime poate avea un caracter:

permanent, ca în cazul depozitării necontrolate a unor deșeuri toxice.

accidentale, când poluarea este produsă datorită fisurării unor conducte de transport a țițeiului, iar defecțiunea a fost remediată repede.

E) După activitățile care generează degradarea și poluarea solului și apelor freatice distingem:

degradare și poluarea domestică este rezultatul deșeurilor solide și lichide rezultate din activitate domestică sau activitatea unor prestatori de servicii ne racordați la sistemul de tratare a deșeurilor.

degradare și poluarea industrială este rezultatul activităților industriale, care poluează prin depozitele de steril, apele uzate industrial sau depunerilor pe suprafața solului a suspensiilor din aer de proveniență industrială.

degradare și poluarea agricolă se datorează utilizării neraționale a îngrășămintelor chimice, pesticidelor, erbicidelor și mai nou a unor substanțe chimice de sinteză numite fitohormoni, cu scopul obținerii unor producții agricole superioare.

degradare și poluarea transporturilor se manifestă de-a lungul căilor de comunicație terestre, navale și aeriene.

I.4. Clasificarea degradarii si poluarii solului

Clasificarea solurilor în funcție de degradarea și poluarea lor a fost elaborată de Laboratorul de Cercetări pentru Prevenirea și Combaterea Poluării Solului din cadrul Institutului de Cercetări Pedologice și Agrochimice (I.C.P.A.) București. Această clasificare face parte integrantă din Sistemul Român de Clasificare a Solului. (SRCS – 1980)

Criteriile folosite în această clasificare sunt: natura și sursa poluării, gradul de poluare exprimat prin reducerea producției și activitatea care generează poluarea.

În funcție de natura poluării distingem:

poluarea fizică (PF)

poluarea chimică (PC)

poluarea biologică (PB)

poluarea radioactivă (PR)

După sursa de poluare s-au definit 19 tipuri de degradare și poluare a solului, pentru fiecare tip fiind atribuit un cod:

Pa – Poluare prin lucrări de excavație la zi (exploatări miniere, cariere, balastiere, etc.)

Pb – Poluare prin acoperirea solului cu deponii, halde, iazuri de decantare, depozite de steril de la flotare, depozite de gunoaie, etc.

Pc – Poluarea cu deșeuri și reziduuri anorganice (minerale, materiale anorganice inclusiv metale, săruri, acizi, baze, etc.) de natură industrială, inclusiv cea extractivă.

Pd – Poluare cu substanțe purtate de aer (hidrocarburi, etilenă, amoniac, bioxid de sulf, cloruri, oxizi de azot, compuși ai plumbului, etc.)

Pe – Poluarea cu materii radioactive.

Pf – Poluarea cu reziduuri organice de la industria alimentară și textilă.

Pg – Poluarea cu deșeuri și reziduuri de natură vegetală și forestieră.

Ph – Poluarea cu dejecții animale.

Pi – Poluarea cu dejecții umane

Pj – Poluarea prin eroziune și alunecări.

Pk – Poluarea prin sărăturare.

Pl – Poluarea prin acidifiere.

Pm – Poluarea prin exces de apă.

Pn – Poluarea prin exces sau carențe de elemente nutritive.

Po – Poluarea prin compactare inclusiv formarea de crustă.

Pp – Poluarea prin acoperirea solului cu sedimente produse prin eroziune.

Pq – Poluarea cu pesticide

Pr – Poluarea cu agenți patogeni contaminanți (agenți infecțioși, toxine, alergeni, etc)

Ps – Poluarea complexă a solului ca urmare a hidroamenajărilor funciare (irigații și drenaje) prost proiectate, executate sau exploatate.

Clasificarea în funcție de gradul de poluare ține seama de reducerea producției comparativ cu producția aceluiași tip de sol nepoluat, existând șase graduări, codificate de la “0” pentru nepoluat până la “5” pentru excesiv poluat.

Aprecierea gradului de poluare în funcție de reducerea producției vegetale ca urmare a poluării

D) După activitățile generatoare de poluare au fost stabilite șase grupe de activități împărțite în mai multe subgrupe:

a) Activitatea extractivă de materii prime și materiale de construcții

Combustibili (cărbuni, țiței, șisturi bituminoase, etc)

Minereuri (metalifere feroase și neferoase)

Materiale de construcții (granit, marmură, etc.)

Alte activități (servicii)

b)Activități industriale

Industria energetică (termică, electrică, nucleară)

Industria metalurgică (feroasă și neferoasă)

Industria constructoare de mașini și prelucrarea metalelor

Industria chimică

Industria materialelor de construcții

Industria forestieră și de prelucrarea lemnului

Industria ușoară (textilă)

Industria alimentară

Alte activități (servicii)

Activități agricole

Producția vegetală

deșeuri și reziduuri vegetale

chimizarea agriculturii (îngrășăminte, pesticide)

Principalii poluanți industriali

Producția animală

– deșeuri, reziduuri și dejecții de la complexele de creștere industrială a animalelor

deșeuri, reziduuri și dejecții de la creșterea animalelor în sistem gospodăresc

alte activități (servicii)

Gospodărirea comunală

platforme și rampe de gunoi menajer și stradal

gropi pentru gunoaie și alte deșeuri și reziduuri

ape uzate și nămoluri menajere și orășenești

alte activități

Transporturile

rutiere

navale

aeriene

altele

Clasificarea pedologică este cea mai complexă, datorită codificării tipurilor și gradelor de poluare.

Comparând tipurile de degradare și poluare a solului din SRCS – 1980 și SRTS – 2000, se remarcă faptul că în al doilea caz nu apar tipurile de poluare, ( Pj – Poluarea prin eroziune și alunecări; Pk – Poluarea prin sărăturare; Pl – Poluarea prin acidifiere; Pm – Poluarea prin exces de apă; Pn – Poluarea prin exces sau carențe de elemente nutritive; Po – Poluarea prin compactare inclusiv formarea de crustă; Pp – Poluarea prin acoperirea solului cu sedimente produse prin eroziune), acestea fiind cuprinse la alți indicatori.

De asemenea este înlocuită poluarea complexă prin lucrări de hidroameliorații prost proiectate, executate și exploatate (Ps) cu poluarea cu ape sărate și este nou definită poluarea cu produse petroliere (Pt).

I.5. Obiectivele lucrarii de licenta

Lucrarea de licenta intitulata „Terenurile abandonate din judetul Bistrita-Nasaud si impactul lor asupra mediului” trateaza un subiect de actualitate pentru tara noastra care, in calitate de nou membru al Uniunii Europene, se afla in fata unor provocari majore in domeniul protectiei mediului si in special in ceea ce priveste poluarea si degradarea solului.

Lucrarea de licenta are ca obiective:

Definirea notiunii de degradare si poluare a solului;

Prezentarea cauzelor si a formelor de degradare si poluare a solului;

Identificarea si descrierea factorilor de degradare a solului;

Prezentarea unui studiu de caz privind situatia acestor terenuri in judetul Bistrita-Nasaud si metodele folosite pentru combaterea efectelor negative;

Capitolul II. Contextul si amploarea degradarii si poluarii solului

II.1. Gradul de degradare

Degradarea și poluarea solului sunt fenomene care se manifestă încă de la formarea solului, numai că, în primii ani s-au manifestat cu preponderență fenomenele de degradare iar poluarea propriu-zisă a apărut odată cu luarea în cultură a tuturor suprafețelor disponibile, ca urmare a creșterii vertiginoase a populației și mai ales în urma industrializării și urbanizării din ultimul secol.

Încă din primii ani de viață ai solului s-au manifestat fenomene naturale ca eroziune, aluvionare, acoperire cu sedimente, exces de umiditate, etc. care au dus la degradarea solului. Acestea au fost însă mai puțin evidente, greu sesizabile datorită amplorii reduse, practicilor agricole de cultivare a unei parcele un timp scurt, după care era părăsită și datorită capacității de regenerare cunoscute a solului.

În ultimul secol urbanizarea și industrializarea creează presiuni tot mai mari asupra sănătății solului prin numeroșii poluanți chimici nocivi și sumedenia de substanțe ne biodegradabile care ajung în sol.

Urbanizarea reprezintă o formă specială de degradare și poluare a solului, manifestându-se mai ales prin scoaterea din circuitul agricol sau silvic a unor terenuri necesare pentru satisfacerea altor necesități ale economiei naționale.

Din datele UNEP – 1982 rezultă că pe plan mondial, 5 – 7 milioane ha sunt dirijate spre alte folosințe decât cele agricole sau silvice, iar în deceniul opt acestea au atins 3 milioane ha. În SUA se scot anual din circuitul agricol, pentru urbanizare, 0,3 milioane de ha iar dacă se adaugă la acestea cele necesare pentru construcția autostrăzilor și pentru alte necesități sociale se ajunge la 1 milion de ha, ceea ce reprezintă 0,11 % din suprafața țării.

Diversitatea mare a fenomenelor de degradare și poluare a solului, amploarea și impactul lor asupra mediului, a impus ca o necesitate, stabilirea, pe lângă natura și sursa acestora și a intensității fenomenului.

Pentru cazul fenomenelor de degradare, intensitatea fenomenului este cuantificată prin gradul de degradare, iar în cazul poluării prin toxicitatea poluantului.

Gradul de degradare a unui sol, menționat în studiile pedologice, conform SRCR – 1980, la varietatea de sol, printr-un sistem de coduri, poate fi apreciat prin reducerile cantitative și calitative ale producției agricole.

Datorită faptului că în SRCS – 1980, o parte a tipurilor de degradare, ca de exemplu degradarea prin salinizare, acidifiere, exces de apă sau compactare sunt incluse ca parametri taxonomici la nivele superioare variantei de sol, definind un anumit tip sau sub tip de sol, în studiile pedologice obișnuite vor fi folosite doar literele care indică tipul degradării.

În urma programului inițiat de UNEP, intitulat “Evaluarea Globală a Degradării Solului Indusă de Om” (GLASOD) a fost elaborată harta mondială a solurilor degradate ca urmare a intervenției omului la sacara 1: 5000000. Situația mondială a solurilor degradate pe plan mondial este prezentată în tabelul II.1.

Situația mondială a solurilor degradate pe plan mondial, prezentată pe continente, arată că din suprafața totală inventariată de 1964,4 milioane ha, 38 % se găsește pe continentul asiatic, Australia situându-se la polul opus cu 5 % din total. Europa și America de Sud se situează la același nivel, contribuind fiecare cu 12 % din totalul suprafeței degradate antropic.

II.2. Date statistice privind degradarea solului la nivel national si mondial

Intensitatea diferitelor procese de degradare antropică a solurilor pe plan mondial, arată că 46 % din total este afectat de procese moderate, solurile extrem degradate reprezentând numai 1 %.

În conformitate cu aceste evaluări, principalele cauze ale degradării antropice a solului sunt: defrișarea pădurilor, pe 30 % din suprafața totală; pășunatul intensiv, pe 34 %; exploatarea intensivă, pe 7 %; activitățile agricole, pe 28 % și activitățile industriale pe doar 1 % din suprafață. Pentru Europa, principalele forme de degradare a solului și ponderea lor sunt următoarele, eroziune hidrică pe 52 %, eroziune eoliană pe 19 %, degradare și poluare chimică pe 12 % și respectiv degradare chimică pe 17 % din suprafața degradată.

Degradarea antropică a solului pe plan mondial

După datele Institutului Wuppertal, prelucrate de Delegația Comisiei Europene în România, modul de folosință a terenurilor în Uniunea Europeană arată preponderența terenurilor utilizate în agricultură, cu 59 % din suprafața totală de 139,417 milioane ha.

Terenurile împădurite sunt de 56,712 milioane ha, ceea ce reprezintă 24 % din total și o repartiție de 0,16 ha/locuitor. Surprinde suprafața mare de teren ocupată de construcții, a treia folosință având o pondere de 8 %.

Analizând modul de folosință a terenului în câteva țări ale Uniunii Europene, se remarcă în majoritatea cazurilor, superioritatea terenurilor cu folosință agricolă în dauna terenurilor ocupate de păduri, cu excepția Germaniei, unde există un echilibru aproape perfect între terenurile cu folosință agricolă și cele împădurite, acestea reprezentând 43,5 % și respectiv 43,6 %.

Din suprafața totală de teren folosită în agricultură, arabilul reprezintă 91,9 % în Danemarca, la polul opus remarcându-se situația din Irlanda, care folosește ca arabil doar 18,1 % din suprafața agricolă. În majoritatea țărilor Comunității Europene, procentul terenurilor arabile din suprafața totală folosită în agricultură se situează aproape de 50 %.

Agricultura rămâne în continuare principala modalitate de utilizare a terenurilor în Europa (35 %), din care arabilul reprezintă 24 %, fiind urmată de păduri, pășuni și fânețe.

Graduarea formelor de degradare antropică a solurilor pe plan mondial

Folosința terenurilor în Uniunea Europeană (U.E.- 9)

(după Delegația Comisiei Europene în România – 1990)

Principalele probleme ale terenurilor agricole din Europa sunt reprezentate de pierderile de sol fertil, datorate diferitelor forme de eroziune și reducerea treptată a terenurilor agricole prin trecerea acestora la clase inferioare de folosință.

Suprafețele de teren agricol degradate prin diferite forme de eroziune și diferite forme de poluare, reprezintă în Europa 50,35 mii ha (23 %). Predomină formele de degradare și poluare moderată a terenurilor, care reprezintă 144,4 mii ha (65,97 %), suprafață care necesită măsuri de prevenire.

Repartiția folosințelor în câteva țări membre ale U.E. (mii ha)

Situația terenurilor agricole degradate din Europa

Utilizarea terenurilor erodate în agricultură, cu randamente ridicate, presupune folosirea unor cantități mari de îngrășăminte chimice, pesticide, etc. ceea ce conduce la poluarea chimică a solurilor agricole. Măsurile de prevenire a degradării și poluării solurilor agricole presupun reducerea substanțelor chimice folosite în agricultură.

În România, structura folosințelor terenurilor s-a modificat mult în ultimul deceniu, între suprafața totală a țării cunoscută în anul 1989 și suprafața determinată prin mijloace moderne, cunoscută în anul 1994 există o diferență de 89 mii ha.

Tendința de creștere a suprafețelor ocupate de construcții, înregistrate pe plan mondial se face simțită și la noi, aceasta fiind de 99,2 mii ha.

Trecerea la categoria neproductiv a unei suprafețe de 125,2 mii ha de teren, într-un interval de o jumătate de deceniu, ar trebui să constituie un semnal de alarmă pentru prevenirea formelor de degradare și poluare a solului.

Terenurile agricole din România au fost grupate, în funcție de mai multe criterii, în clase de calitate, după cum urmează:

clasa I. Terenuri de calitate foarte bună – suprafețe arabile fără restricții de orice fel, fără fenomene de degradare, situate pe pante sub 5 %

clasa II. Terenuri de calitate bună – suprafețe pe care fenomenele de degradare se manifestă slab sau foarte slab, situate pe pante de 5-10 %

clasa III. Terenuri de calitate mijlocie – suprafețe pe care intensitatea fenomenelor de degradare este mijlocie, cu pante de 10-15 %

clasa IV. Terenuri de calitate slabă – suprafețe pe care intensitatea proceselor de degradare este puternică, prezentând pante de 15-25 %

clasa V. Terenuri de calitate foarte slabă – suprafețe pe care fenomenele de degradare se manifestă foarte puternic, panta fiind de peste 25 %

S-a definit o a VI-a clasă care cuprinde terenurile agricole care au devenit neproductive, ca de exemplu: gropile de împrumut, depozitele de steril, râpele, ravenele, alunecările de teren, etc.

Dacă luăm în considerare numai terenurile afectate de fenomene de degradare de la intensitate mijlocie până la foarte puternică, se remarcă faptul că peste 70 % din suprafețele arabile sunt afectate de diferite forme de degradare, din care, arabilul este afectat pe 60 % din suprafață, pajiștile și fânețele pe aproape 95 % iar viile și livezile pe 85 % din suprafața ocupată. La aceste suprafețe se adaugă terenurile neproductive.

Încadrarea terenurilor cu o anumită folosință într-o clasă de calitate a ținut seama de manifestarea unui sau a mai multor procese de degradare a solului, care, în final produc reducerea producțiilor agricole.

Principalii factori limitativi ai capacității de producție a solurilor României (Strategia de Protecția Mediului – 1996) sunt: eroziunea, înmlăștinirea și sărăturarea prin ridicarea nivelului apelor freatice, compactarea, acidifierea, poluarea chimică, (pesticide, metale grele, fluoruri, petrol, etc.) exces periodic de umiditate, aprovizionare slabă cu elemente nutritive și microelemente, etc.

II.3. Factori ai degradarii solului

II.3.1. Eroziunea

Scoarța terestră este supusă permanent unor procese de construcție datorate unor factori endogeni și unor procese distructive, datorate unor factori exogeni. Dintre procesele distructive se remarcă tendința de nivelare a scoarței terestre prin eroziune și alunecări de teren.

În clasificarea românească a surselor de degradare și poluare a solului din 1980, se face distincție între suprafețele de teren de pe care se produce desprinderea materialului erodat și suprafețele pe care este depus, în urma transportului acest material. În primul caz, terenul este încadrat la “ Degradarea și poluarea solului prin eroziune și alunecări (Pj)”, iar în al doilea caz la „Degradarea și poluarea solului prin acoperire cu sedimente produse prin eroziune (Pp)”.

Eroziunea solului și alunecările de teren, reprezintă principalele forme de degradare a unor suprafețe imense de terenuri agricole și silvice, atât în zona de câmpie, dar mai ales în zonele de deal și munte.

Noțiunea care desemnează numele fenomenului de eroziune vine de la cuvântul latinesc “erosis” cu înțelesul de săpare, despărțire.

Eroziunea este un proces mecanic de roadere a scoarței terestre, în care acționează agenți interni sau externi scoarței, proces însoțit de înlăturarea materialelor rezultate prin transportul acestora în alte locuri.

În funcție de agentul care acționează în acest proces mecanic, eroziunea poate fi: hidrică, eoliană, glaciară și marină. Intensitatea procesului de eroziune este dependentă de intensitatea de acțiune a agentului respectiv, acestea fiind foarte variabile în timp și spațiu. Într-un anumit spațiu și într-o anumită perioadă de timp poate predomina un anumit agent sau proces, dar asta nu înseamnă că ceilalți agenți sau celelalte procesenu sunt prezente.

Alunecările de teren reprezintă deplasări de mase mari de sol, care se produc ca urmare a ruperii echilibrului dintre forțele de rezistență și coeziune și respectiv forțele de instabilitate, care provoacă deplasarea terenului. În urma ruperii acestui echilibru, principala forță care determină deplasarea masei de teren este forța gravitațională.

Omenirea, prin dezvoltarea unor sisteme neraționale de agricultură pe terenurile în pantă și prin defrișarea unor suprafețe tot mai mari de păduri plătește un preț imens, prin declanșarea proceselor de eroziune a solului și a alunecărilor de teren.

Pentru soluri cea mai importantă formă de eroziune este cea provocată de apa din precipitații care are un efect triplu: de roadere, de transport și de depunere, urmată de eroziunea eoliană.

Eroziunea hidrică se manifestă sub acțiunea picăturilor de ploaie, scurgerilor de apă difuze, uniform distribuite la suprafața solului și a curenților de apă concentrați.

Acțiunea apei din precipitații asupra solului de pe versanți este un proces natural, care depinde de mărimea forțelor care participă la eroziune și de rezistența suprafeței supusă eroziunii.

Volumul de sol erodat de pe versanți depinde de: potențialul eroziv al precipitațiilor anuale; erodabilitatea solului sau a rocii; înclinarea și lungimea versanților; gradul de conservare a solului prin diferite lucrări agrotehnice și tipul acestora; gradul de acoperire cu vegetație.

Prin urmare, eroziunea maximă a solului se produce acolo unde cantitatea anuală de precipitații și panta terenului sunt mari, iar rezistența solului la eroziune și respectiv gradul de acoperire cu vegetație sunt mici.

Din punct de vedere temporal se apreciază că există o eroziune geologică, care a acționat cu mult timp în urmă și o eroziune actuală, petrecută în zilele noastre. După eroziunea din Pleistocen datorată acțiunii ghețarilor, considerată foarte intensă, prin instalarea vegetației s-a ajuns la un echilibru între procesele constructive și cele distructive.

Eroziunea actuală, care are loc în aceste condiții este considerată o eroziune lentă, pierderile de sol fiind considerate mai mici decât aportul de sol datorat proceselor constructive.

Eroziunea accelerată definită prin pierderile de sol mai mari decât aportul este declanșată în urma acțiunii neraționale a omului. Odată cu creșterea populației globului terestru a fost necesară luarea în cultură a unor terenuri amplasate pe pante din ce în ce mai mari.

Dintre acțiunile antropice care declanșează și intensifică procesul de eroziune amintim:

tehnologiile agricole de cultivare a terenurilor în pantă

structura de culturi din asolament ne adecvată

defrișarea pădurilor

desțelenirea pajiștilor

pășunatul intensiv și în perioade nepermise

colectarea necorespunzătoare a materialului lemnos în parchetele de exploatarea lemnului

circulația pe linia de cea mai mare pantă

turism necorespunzător

circulația animalelor spre adăpători

Zonele afectate de eroziune hidrică de suprafață sunt ocupate de diferite tipuri de soluri. În clasificarea românească a solurilor (SRCS – 1980) aceste soluri erodate se încadrează în clasa, tipul și sub tipul respectiv, separându-se la varianta de sol, gradul de erodare, în funcție de pierderile de producție comparativ cu solurile ne erodate, de la slab până la puternic erodat.

Când datorită eroziunii de suprafață lente, orizontul de bioacumulare A, de la suprafața profilului este slab dezvoltat, procesele distructive fiind mai intense decât cele constructive, solul este încadrat la clasa solurilor Neevoluate, Trunchiate și Desfundate, tipul regosol.

Dacă în procesul de eroziune de adâncime, dispare total orizontul de bioacumulare A și total sau parțial orizontul B, solul este încadrat în clasa solurilor Neevoluate, Trunchiate și Desfundate, tipul erodisol.

Propunerea SRTS – 2000 scindează clasa solurilor Neevoluate, Trunchiate și Desfundate în două clase noi Protisoluri și Antrisoluri. Regosolul este încadrat la clasa Protisoluri, considerându-se că eroziunea lentă are cauze naturale iar erodisolul este redenumit erodosol, fiind încadrat la clasa Antrisoluri, subliniindu-se astfel, cauzele antropice ale eroziunii accelerate, de adâncime.

Eroziunea eoliană este cauzată de acțiunea vântului, care acționează mai ales în zonele aride și semiaride, prin desprindere, transport și depunerea materialului transportat.

Vântul ca agent eroziv prezintă unele particularități care-l diferențiază de ceilalți agenți. El nu se supune legilor gravitației. Vântul este un curent de aer neuniform, care se manifestă cu intensități diferite și din direcții variabile, într-un anumit interval de timp.

Acțiunea erozivă a vântului asupra solului depinde la un moment dat de intensitatea lui, rezistența solului la acțiunea vântului dată de dimensiunea, greutatea și forma particulelor și respectiv de coeziunea lor. Acestea, la rândul lor depind de gradul de acoperire cu vegetație a terenului, gradul de umectare a solului (mărește greutatea particulelor) și intervenția antropică.

II.3.2. Alunecarile de teren

Alunecările de teren se produc atunci când masele de pământ de pe versanți trec de la o stare de echilibru la o stare de instabilitate.

Părțile principale, la o alunecare de teren sunt: râpa de desprindere și corpul alunecării.

Râpa de desprindere reprezintă planul, partea versantului în lungul căreia s-a produs desprinderea masei de pământ deplasate. Înălțimea râpei variază de la 1 m la câțiva zeci de metri, având pante foarte abrupte.

Corpul alunecării sau masa de pământ alunecată este volumul de teren deplasat aval de râpa de desprindere. Ea este delimitată la partea inferioară de suprafața de alunecare, care separă masa de pământ deplasată de pământul rămas pe locul inițial. Suprafața de alunecare este întotdeauna reprezentată de un substrat impermeabil ca argila sau marna.

Factorii care determină producerea alunecărilor de teren pot fi grupați în două categorii: factori pasivi (relieful, natura și structura litologică) și factori activi (naturali și antropici).

II.3.3. Excesul si carentele de elemente nutritive

Plantele de cultură preiau elementele chimice necesare pentru viață, fie din sol prin absorbție radiculară, fie din atmosferă prin fotosinteză, respirație și absorbție extra radiculară, desfășurată mai ales la nivelul frunzelor. Elementele chimice utile pentru plante pot fi: nutrienți, stimulatori sau inhibatori ai unor procese fiziologice, pesticide, etc.

Considerând că în sistemul sol-plantă toate elementele nutritive sunt în optim pentru creștere, între capacitatea de asimilare a plantei la o anumită fază de dezvoltare și potențialul nutritiv al solului se pot stabili relații strânse.

II.3.4. Pesticide

Pesticidele sunt substanțe sau amestec de substanțe folosite în agricultură, silvicultură, depozite de produse agricole și alimentare, pentru prevenirea și combaterea unor forme de viață vegetală și animală, care produc pagube directe sau indirecte culturilor agricole ori provoacă plantelor, animalelor și omului diverse boli.

Pe plan mondial se apreciază că producțiile agricole sunt afectate, în fiecare an de circa 10000 specii de insecte dăunătoare, de circa 600 specii de buruieni care concurează la spațiu, nutriție și lumină plantele agricole cultivate de om și peste 1 500 boli cauzate de viruși și alți paraziți.

Pesticidele, cu câteva excepții, sunt substanțe străine de natură, cu o proveniență chimică organică sau anorganică, în general de sinteză.

Solul acționează ca un rezervor pentru pesticide, unde, acestea sunt supuse unor procese de degradare, dispersare în mediu sau translocare în plante.

Acțiunea solului asupra pesticidelor dispersate, poate fi de natură biotică sau abiotică, determinând comportamentul, transformarea sau mineralizarea lor.

Perioada și viteza transformărilor depind de următorii factori: structura chimică a substanței active și persistența acesteia, textura și constituția solului, proprietățile chimice ale solului, compoziția florei și faunei din sol, intensitatea influențelor atmosferice și sistemul de agricultură.

Datorită faptului că microorganismele din sol prezintă o mare capacitate de adaptare la pesticide, exercitând asupra lor o puternică acțiune de neutralizare și reducere, după degradarea pesticidelor, echilibrul microbian se reface rapid

În solurile poluate cu pesticide se produce în mod inevitabil și o încărcare a plantelor cu reziduurile acestora. Translocarea pesticidelor din sol în plante, este influențată de:

natura pesticidului și cantitatea administrată;

tipul de sol, în special, prin textură;

specia din care face parte planta.

II.4. Date statistice privind degraradea solului la nivelul judetului Bistrita-Nasaud

Terenurile care prin eroziune, poluare sau acțiunea distructivă a unor factori antropici și-au pierdut definitiv capacitatea de producție agricolă, dar pot fi ameliorate prin împădurire sunt considerate terenuri degradate

Alunecările de teren reprezintă deplasarea naturală a unei suprafețe de teren aflată în pantă (deplasare gravitațională) pe o suprafață înclinată argiloasă, de obicei umedă, sub acțiunea gravitației.

Alunecările de teren sunt stimulate de existența unor condiții potențiale favorabile, între care alternanța de strate de roci permeabile cu strate impermeabile și cu grad ridicat de plasticitate, pantele (chiar și mai mici de 5 grade) etc. Precipitațiile bogate și un mod neadecvat de utilizare a spațiului constituie stimuli primordiali în ruperea echilibrului și în declanșarea deplasării de mase de pământ (sol, rocă), pe grosimi și suprafețe diferite (de la simple ondulări ale cuverturii de sol la valuri și trepte cu înălțimi de peste 10 m).

Suprafața afectată de alunecări la nivelul județului Bistrița-Năsăud este de 9674,5 ha din care

în brazde 4823,3 ha,

în valuri 3785,8ha

în trepte 1065,4ha.

Alunecări de teren comuna Teaca, jud. Bistrița – Năsăud

Localitățile în care au fost semnalate alunecări de teren sunt Parva, Rodna, Șieuț, Bistrița Bârgăului, Reteag, Săsarm, Matei etc.

Inventarul siturilor contaminate la nivelul anului 2007

La nivelul anului 2007 situația privind inventarul siturilor contaminate la nivelul județului Bistrița – Năsăud se prezentă conform tabelului de mai jos.

Începând cu luna noiembrie a anului 2007 în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.1408/23.11.2007 privind modalitățile de investigare și evaluare a poluării solului și subsolului, art. 9, alin 2) Agenția Națională pentru Protecția Mediului prin unitățile din subordine realizează identificarea preliminară a siturilor contaminate. Noile reglementări în domeniu stabilesc și cadrul legal pentru desfășurarea activităților de curățare, remediere și/sau reconstrucție ecologică a zonelor în care solul, subsolul și ecosistemele terestre au fost efectuate, conform Hotărârii de Guvern nr.1403/26.11.2007 privind refacerea zonelor în care solul, subsolul și ecosistemele terestre au fost afectate

Capitolul IV. MONITORIZAREA CALITĂȚII SOLURILOR DIN JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD. STUDIU DE CAZ

IV.1. MONITORIZAREA SOLURILOR LA NIVEL LOCAL

Agenția pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud, prin laboratoarele proprii, a efectuat în cursul anului 2007 analize ale pH-ului și metalelor din sol. Rezultatele acestor analize sunt prezentate sintetic în tabelele urmatoare.

Se observă că valoarea medie a depășit valoarea pragului de intervenție la plumb (adâncime și suprafață) în zona Anieș.

IV.2. ACȚIUNI ÎNTREPRINSE PENTRU RECONSTRUCȚIA ECOLOGICĂ A TERENURILOR DEGRADATE ȘI PENTRU AMELIORAREA STĂRII DE CALITATE A SOLURILOR

Reconstrucția ecologică reprezintă ansamblul lucrărilor care se efectuează în vederea aducerii unui teren, după remedierea acestuia, cât mai aproape de starea lui naturală.

În decursul anului 2007, au efectuat acțiuni pentru reconstrucția ecologică a terenurilor degradate operatorii economici, acțiuni care au fost cuprinse în avizele de mediu pentru stabilirea obligațiilor de mediu la încetarea activității depozitelor de deșeuri, alte activități sau acțiuni cuprinse în planurile de acțiune care însoțesc autorizațiile de mediu integrate.

Măsurile pentru reconstrucția ecologică a terenurilor degradate cuprinse în actele de reglementare sunt prezentate în continuare:

lucrari de ecologizare și însămânțare sol afectat la C.N.M.P.N. Remin SA – Uzina de preparare Făget,

reecologizarea și stabilizarea suprafețelor taluzelor și platformelor la iazul de decantare Valea Glodului,

reecologizarea suprafeței iazului de avarie de la Valea Glodului,

ecologizarea amplasamentului prin decopertare sol afectat, înlocuire cu sol vegetal și însămânțare iarbă la C.N.M.P.N. Remin SA – Mina Făget,

ecologizarea amplasamentului prin decopertare sol afectat, înlocuire cu sol vegetal și însămânțare iarbă la C.N.M.P.N. Remin SA – Mina Valea Blaznei,

lucrări preliminare în vederea efectuării operațiunilor de închidere a haldei de zgura a SC ARIO SA,

realizarea lucrărilor de închidere prin nivelare, respectiv lucrări de redistribuire a deșeurilor pe suprafața depozitului, umplerea golurilor, amenajarea părții superioare sub formă de calotă cu panta minimă de 1:20 și panta maximă de 1:3 la depozitul SC URBANA SA,

depoluarea solului contaminat de pe întreaga suprafață nebetonată de-a lungul terasamentului căii ferate uzinale la SC TERAPLAST GP SA.

O parte din aceste măsuri au fost începute în cursul anului 2007 și vor fi finalizate în perioada următoare.

IV.3. RECONSTRUCȚIA ECOLOGICĂ A SOLURILOR

Reconstrucția ecologică a solurilor urmărește două aspecte:

decontaminarea solurilor respectiv eliminarea sau scăderea poluanților,

luarea măsurilor de siguranță în vederea limitării răspândirii poluanților.

Activitățile de reconstrucție a solurilor se clasifica în:

activități de îmbunătățiri funciare,

activități de prevenire și combatere a poluării solului.

Lucrările de îmbunătățiri funciare se clasifică astfel:

lucrări pentru înlăturarea deficitului de apă din sol prin irigații,

lucrări pentru prevenirea și combaterea excesului de apă prin regularizare cursuri, îndiguiri, desecări și drenaje,

lucrări pentru prevenirea și combaterea eroziunii solului,

lucrări pentru creșterea fertilității solului prin ameliorarea terenurilor sărăturate, amendarea solurilor acide, nivelarea și modelarea terenurilor.

Problema prevenirii poluării solului este o activitate care se raportează la normele tehnice de protecție a calității solului și în al doilea rând la respectarea acestora în activitatea curentă.

Normele tehnice de protecție a calității solului se referă la prevenirea poluării datorită:

degradării stării fizice,

acidifierii ca urmare a aplicării unor îngrășăminte chimice cu potențial de acidifiere,

dereglării sistemului de nutriție din sol,

eroziunii,

poluării chimice, biologice și radioactive.

Lucrările de reconstrucție vizează aplicarea unor măsuri de remediere a acestor tipuri de poluări ale solurilor.

Finanțarea lucrărilor de investigare și evaluare a poluării solului și subsolului se realizează de operatorul economic sau de deținătorul de teren, în cazul poluărilor actuale și a celor istorice.

Pentru solurile contaminate fără proprietar sau abandonate aparținând domeniului public al statului, lucrările de investigare și de evaluare a poluării mediului geologic sunt finanțate de la bugetul de stat, prin bugetele autorităților care le administrează sau din fonduri structurale și de coeziune, prin proiecte aprobate spre finanțare în conformitate cu regulile de implementare a acestor fonduri. În anul 2007 au existat 3 sesiuni de finanțare la Administrația Fondului pentru Mediu, sesiuni în care se puteau depune proiecte în domeniul reabilitării siturilor contaminate, dar în județul Bistrița Năsăud nu a existat nici o solicitare.

Lucrările de reconstrucție ecologică sunt costisitoare și pun o presiune asupra bugetului public și produc deseori un dezechilibru asupra bugetului local. Pentru a sprijini regiunile afectate si statele membre, in cadrul politicii regionale a UE au fost puse la dispoziție mijloace financiare care pot fi folosite în aceste cazuri. Astfel în special fondurile structurale oferă o combinație optimă privind protecția mediului, asimilarea riscurilor cauzate istoric cu strategiile privind locurile de muncă.

IV.4. Evoluția utilizării solului în agricultură

Conform DADR Bistrița-Năsăud, datele privind evoluția utilizării solului în județul Bistrița-Năsăud în perioada 1999/2007 sunt cele prezentate în tabelul următor. Se observă că variațiile sunt mici, suprafețele utilizate pentru diferite culturi nu au suferit creșteri sau scăderi marcante. În ultimii 3 ani se constată totuși o diminuare a suprafeței agricole totale. Față de anul 2005 suprafața agricolă totală a scăzut cu 0,233% în 2006, respectiv 0,499% în 2007.

Evoluția repartiției terenurilor agricole pe categorii de folosințe în județul Bistrița-Năsăud

Evoluția terenurilor arabile retrase din circuitul agricol

Conform datelor din anuarele și rapoartele de mediu din anii anterior, evoluția terenurilor agricole retrase din circuitul agricol se prezintă astfel:

Conform informațiilor furnizate de DADR Bistrița-Năsăud, în cursul anului 2007 a fost scoasă definitiv din circuitul agricol o suprafață totală de 18,5582 ha, destinația noilor terenuri fiind construcția de locuințe, anexe gospodărești, unități comerciale.

IV.5. registrul eper – instrument de monitorizare a poluării industriale și de încurajare a agenților economici pentru aplicarea măsurilor de protecție a mediului

Prin Decizia Comisiei Europene numărul 2000/479/EC s-au pus bazele unui registru European cu date privind emisiile instalațiilor cu activități aflate sub incidență Directivei 96/61/EC privind prevenirea și controlul integrat al poluării. Registrul EPER (European Pollutant Emission Register) cuprinde la nivel european toate instalațiile IPPC și cele mai importante emisii ale acestora.

Acest registru răspunde și prevederilor Convenției Aarhus privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziilor și accesul la justiție pe probleme de mediu, ratificat prin Legea 86 / 2000. Astfel, se acordă un interes special colectării și transmiterii datelor ce includ informații asupra surselor de poluare specifice, prin rețele publice. Registrul este accesibil publicului interesat prin intermediul internet-ului sau la sediile agențiilor pentru protecția mediului.

Registrul EPER, prin informațiile furnizate, încurajează agenții economici să-și îmbunătățească performanțele de mediu, să acționeze responsabil și să dezvolte noi procese industriale în scopul reducerii emisiilor produse și deci îmbunătățirii imaginii publice create prin datele furnizate.

IV.6. MĂSURI ȘI ACȚIUNI ÎNTREPRINSE ÎN SCOPUL PREVENIEII, AMELIORĂRII ȘI REDUCERII POLUĂRII INDUSTRIALE

În cursul anului 2007 s-a realizat controlul conformării instalațiilor și activităților care intră sub incidența Directivelor, împreună cu reprezentanții Comisariatului Județean Bistrița-Năsăud al Gărzii Naționale de Mediu, precum și a stadiului de realizare a măsurilor cuprinse în Planurile de acțiuni ale autorizațiilor integrate de mediu care s-a concretizat într-un număr de 58 de acțiuni de control.

Verificările au avut ca scop principal încadrarea obiectivelor în termenele dispuse pentru realizarea măsurilor și pentru depunerea documentațiilor necesare pentru reautorizarea celor cinci instalații, ale căror autorizații aveau ca valabilitate data de 31 octombrie 2007.

Concluzii

O dezvoltare economică avantajoasă se bazează pe principii durabile în ceea ce privește toate componentele naturale: aerul, apa, solul, biodiversitatea, pădurile și resursele subsolului.

Calitatea solurilor la nivelul județului Bistrița – Năsăud este afectată de activitățile antropice cât și de cauze naturale.

Ramurile industriale care determină poluarea suprafețelor celor mai întinse ale solului și subsolului este determinată în general de depozitarea necorespunzătoare a diverselor deșeuri precum și de industria extractivă.

Prin aplicarea prevederilor legale în vigoare și prin implementarea Proiectului ISPA 2003/ RO/16/P/PAO13-06 Asistență Tehnică pentru Pregătirea Proiectelor în Sectorul de Deșeuri în România, aceste depozite neconforme vor fi eliminate iar starea de calitate a solului se va îmbunătății substanțial.

Având în vedere complexitatea surselor de poluare a solurilor, activitățile de protecție a acestora sunt canalizate în:

-Activități de îmbunătățiri funciare;

-Activități de prevenire și combatere a poluării;

Codurile de bună practică agricolă reprezintă un ansamblu de de cunoștințe științifice și tehnice puse la dispoziția producătorilor agricoli, a fermierilor pentru a fi implementate în practică. Însușite de către fiecare producător agricol și implementate corect, practicile agricole respective pot contribui, atât la obținerea unor producții calitativ superioare și renatbile, cât și la conservarea mediului ambiental, cu limitarea consecințelor ecologice nefavorabile la nivel național, regional, local, pe termen mai scurt sau mai lung.

Însușirea și implementarea măsurilor, practicilor, metodelor etc. cuprinse în acest cod de către producătorii agricoli și fermieri, este necesară deoarece aceștia trebuie să conștientizeze că interesele lor economice în obținerea de producții profitabile trebuie armonizate cu exigențele privind protecția și conservarea meduilui încojurător, pentru a convetui în prezent și viitor.

Normele tehnice de protecție a calității solului trebuie sa aiba in vedere prevenirea poluării solului datorită: degradării stării fizice; acidifierii, ca urmare a aplicării unor îngrășăminte chimice ; dereglării regimului de nutriție din sol (exces sau carență), eroziunii; excesului de apă etc.

Cu privire la prevenirea poluării solului, ca urmare a degradării stării fizice a acestuia, normele prevăd următoarele măsuri minime:

– efectuarea lucrărilor de pregătire a solului, întreținerea culturilor, combatere a dăunătorilor, de recoltare, tansport al recoltei etc. cu evitarea executării lor când umiditatea solului este excesivă;

– reducerea la strictului necesar a lucrărilor de pregătire a solului, întreținere a culturilor, combatere a dăunătorilor, de recoltare, transport al recoltei etc. cu evitarea executării lor când umiditatea solului este excesivă;

– tocarea și încorporarea în sol, prin arătură, a miriștei și a oricăror altor resturi vegetale, neutilizabile în alte scopuri economice.

– reducerea la minimum a numărului de treceri ale tractoarelor prin efectuarea mai multor lucrări la o singură trecere, formând agregate de mașini sau utilizând mașini multioperaționale;

Cu privire la prevenirea poluării solului datorită acidifierii, ca urmare a aplicării de îngrășăminte chimice normele prevăd următoarele măsuri minime:

– folosirea sortimentelor de îngrășăminte cu azot lipsite de potențial de acidifiere, pe solurile moderat și slab acide;

– prevenirea acidifierii solului, în cazul folosirii pe asemenea soluri a îngrășămintelor cu potențial de acidifiere, prin administrarea de amendamente calcice în cantitățile necesare combaterii acidifierii, care pot fi de ordinul a 150-300 kg/ha CaCO3;

– Executarea controlului stării de acidifiere a solului, prin determinarea pH –ului și aplicarea de amendamente calcice.

Cu privire la prevenirea poluării chimice, biologice și radioactive a solului, se au în vedere:

– aplicarea, ca îngrășământ sau amendament penru sol, a oricăror deșeuri, reziduuri sau dejecții solide ori luichide, provenite de la orice activitate economică, numai în conformitate cu recomandările și instrucțiunile emise de organele autorizate care, totodată, trebuie să aibă în vedere prevenirea poluării solului prtin carențe sau excese de macro și/sau microelemente nutritive pentru plantele cultivate sau spontane și sporirea cantitativă și calitativă a producției vegetale agricole;

– folosirea ca pesticide, numai a produselor aprobate de organele autorizate, cu aplicarea acestora sub supravegherea riguroasă a organelor de specialitate, conform indicațiilor acestora și ținerea la zi pe parcele și culturi, a evidenței tratamentelor aplicate, astfel încât metodele de folosire a pesticidelor, precum și cantitățile aplicate, să nu aibă ca efect, imediat sau de lungă durată, poluarea solului, acumularea în sol de reziduuri dăunătoare vieții din sol, florei și afunei, mediului înconjurător în ansamblu.

– Depozitarea, aruncarea, deversarea sau împrăștierea unor materii utile, a deșeurilor, reziduurilor sau dejecțiilor solide, lichide sau gazoase etc. care pot duce la poluarea solului sau scoaterea terenului din folosință, numai în zonele și perimetrele amenajate special în acest scop și respectatrea cu strictețe a reglementărilor în vigoare privind protecția mediului înconjurător;

– Întocmirea, de către fiecare unitate cu activitate economică sau socială, a evidenței deșeurilor, reziduurilor și dejecțiilor încă nevalorificate și a căror degajare necontrolată poate periclita clitatea solului sau a altor elemente comonente ale mediului înconjurător.

Toate aceste măsuri se referă la acțiuni specifice prelucrării și amenajării și amenajării solului. În afara acestor măsuri, care pot mări capaciatea de rezistență și suport a solului, un rol primordial îl au acțiunile de evitare a depozitării necontrolate a deșeurilor, emisiile de noxe și poluanți în apă sau aer, care, implicit, au efecte și asupra calității solului  .