Terapii.ocupationale…licenta [614365]

Maria Dorina Pașca Erzsebet Banga
Terapii ocupaționale și arte combinate
–repere creative –

2

3
Maria Dorina Pașca Erzsebet Banga
Terapii ocupaționale și arte combinate
– repere creative –
2016

4
Autori:
Conf. Univ. dr. Psih. Maria Dorina Pașca
Drd. Psih. Erzsebet Banga
Referenți:
Prof. Univ. dr. Adriana Tomulețiu
Conf. Univ. dr. Camelia Stanciu
ș Text © Copyright 2016: Editura University Press Tîrgu Mure
ț ș Ilustra ii © Copyright 2016: Editura University Press Tîrgu Mure
ț Șț Editura University Press este recunoscută de Consiliul Na ional al Cercetării tiin ifice
ț din Învă ământul
Superior (CNCSIS) – Cod 210.
ț Toate drepturile rezervate. Reproducerea, par ială sau integrală, este interzisă fără acordul
ț scris al Editurii University Press sau al autorului, indiferent de modalită ile de
multiplicare: fotocopiere, scanare, traducere, transcriere etc.
–––––––––––––––––––––––––––––––––- –––
ț Descrierea CIP a Bibliotecii Na ionale a României
Pașca, Maria Dorina
ț ș Terapii ocupa ionale i arte combinate : repere creative /
Maria Dorina Pașca, Erzsebet Banga. – Târgu-Mureș: University Press, 2016
Conține bibliografie
ISBN 978-973-169-453-5
I. Banga, Erzsebet
615.851
–––––––––––––––––––––––––––––––
Editura University Press
ă Director de editur : Prof. dr. Ovidiu S. Cotoi
ță Coresponden /comenzi : UMF Tîrgu Mureș, România
Adresa : Tîrgu Mureș, Str. Gh. Marinescu, Nr. 38, cod 540139
E-mail : [anonimizat]
Tel./Fax : +40.265.208932 Tel. : +40.265.215551/ int.126

5
Cuprins:
De început… / 7
Capitolul 1 – Terapii ocupaționale / 9
1.1. –Structuri conceptuale /11
1.2. –Ergoterapia / 13
1.3. –Meloterapia / 24
1.4. –Artterapia / 37
1.5. –Expresia verbală / 45
1.6. –Terapia prin joc / 112
1.7. –Expresia corporală / 126
1.8. –Terapia prin teatru / 143
1.9. –Grafoterapia / 153
Capitolul 2 – Creativitatea în arte combinate / 163
2.1. –Artele combinate în activitatea de dezvoltare personală /165
2.2. –Terapia prin arte combinate / 175
2.3. –Imaginația – proces cognitiv / 179
2.4. –Creativitatea – reper al personalității / 186
2.5. –Vizualizarea creativă – componenta creativității / 203
2.6. –Creativitatea în arte combinate / 215
2.7. –Creativitatea în viața cotidiană / 220
2.8. –Cititor – coautor / 228
Bibliografia / 232

6

7
De început…
Cartea de față își propune, așa cum sunt și celelalte, de a fi un viabil
instrument de lucru, menit a veni în sprijinul atât a terapeuților formați în
domeniul artelor combinate sau a terapiilor ocupaționale, cât și a altor
specialiști în psihoterapii, dar nu în ultimul rând, cadrelor didactice și
părinților, într-o contextualitate dată și la momentul oportun, întregind
programul de recuperare psiho-motorie și nu numai, a celor în cauză.
Am încercat să creionăm, explicăm sau să demonstrăm practic, și nu
să elucidăm, un fenomen, o terapie, o definiție, dar ne-am propus și să-i
ajutăm pe cei direct interesați, a „stârni” creativitatea, actul creator, procesul
creativ, prin aceste secvențe terapeutice surprinse în paginile de față.
Fiind o carte deschisă, ea invită cititorul de a fi activ atunci când o
folosește, iar exercițiile – joc, explicațiile și ideile surprinse, sunt doar
începutul exemplelor personale pe care realizându-le și apoi consemnându-
le, se va întregi astfel, periplul nostru creativ.
Este momentul și locul binemeritat, de a aduce mulțumiri acelora care
au trudit alături de noi, la partea practică, astfel încât să putem oferi cât mai
multe exemple celor ce vor această carte ca instrument de lucru.
Și astfel, ne îndreptăm mulțumirile spre masteranzii anului I – Arta
aplicată a animației – UAT: (Elisabeta Baciu, Elena Burian, Roxana
Pătrașcu, Camelia Pop, Georgeta Szekely și prof. univ. dr. Oana Leahu) cât
și lucrătorilor în arte combinate formați prin Fundația Alpha Transilvană
având privilegiul ca o parte din ideile, gândurile și exemplele lor să se
regăsească în paginile de față.

8
Deci, haideți ca împreună să deschidem cartea, s-o lecturăm și să
parcurgem secvență cu secvență, ca apoi să putem desăvârși lucrarea
începută.
Succes!
Autoarele

9
Capitolul I.
Terapii ocupaționale

10

11
1.1. Structuri conceptuale – terapii ocupaționale
Terapiile ocupaționale , Preda V. (2003) conform definiției propuse
de „ Council on Standards” (1972) este arta și știința de a dirija participarea
omului pentru îndeplinirea anumitor sarcini, cu scopul de a restabili, susține
și spori performanța, de a ușura învățarea acestor abilități și funcții esențiale
pentru adaptare și productivitate, de a diminua sau corecta aspectele
patologice și de a promova și menține sănătatea. Terapia ocupațională se
bazează pe organizarea unor servicii specifice pentru acei indivizi ale căror
capacități de a face față sarcinilor de zi cu zi sunt amenințate de tulburări de
dezvoltare, infirmități fizice, boli sau dificultăți de natură psihologică sau
socială. Totodată, ea este demersul de recuperare în situații speciale și nu
numai, fiind necesar a sublinia faptul că, în momentele de activitate, se pot
stimula dezvoltarea sentimentelor de cooperare, a spiritului de stăpânire de
sine și de autocontrol, găsind satisfacții și împliniri în ceea ce fac.
Cunoscând importanța terapiei ocupaționale ca demers de recuperare
în situațiile speciale și nu numai, este necesar a sublinia faptul că în aceste
momente de activitate se poate stimula dezvoltarea sentimentelor de
cooperare și întrajutorare a spiritului de stăpânire de sine și de autocontrol,
găsind satisfacții și împliniri în ceea ce face, aplicându-se indiferent de
voința beneficiarului, dar ținând cont de ea.
Ca obiective ce se adresează segmentului la care facem trimiterea se
pot enumera:
a) exersarea motricității fine, pregătirea pentru scris și activități școlare;
b) îmbunătățirea orientării spațio-temporale, a coordonării motrice;
c) educarea expresivității mimico-gesticulare;
d) dezvoltarea sensibilității cromatice, muzicale;

12
e) determinarea unor stări de deconectare, bucurie (descoperirea unor
emoții artistice)
putând fi susținute prin acțiuni vizând:
1. activități de expresie grafică (desene schematizate bazate pe poziții
diferite a liniei, a figurilor geometrice: transformarea de forme);
2. activități de expresie plastică (desen liber, pictură digitală, desen
tematic, pictură după model, desen ornamental, decorativ după natură);
3. activități de expresie corporală (mimare, pantomimă, dans, imitație);
4. activități de expresie verbală (repovestirea liberă, orală, interpretarea
de roluri, teatrul de păpuși);
5. activități de meloterapie (audiții muzicale, jocuri cu cântec, jocuri cu
și fără mișcare).
Dac-ar fi să compartimentăm astfel enumerarea de mai sus, am vorbi
(așa cum facem ulterior) despre:
-meloterapie
-artterapie
-ergoterapie
– ș expresie corporală (mi care, dans)
-terapie prin teatru
– ș expresie verbală (povestea i basmul terapeutic)
-terapia prin joc
-grafoterapia

13
1.2. Ergoterapia
Ergoterapia , Preda V . (2003), are ca scop crearea unor obiecte și
acestea eventual, învățarea unor tehnici cu scopul readaptării psihosomatice.
Totodată mai poate fi înțeleasă ca orice activitate de muncă manuală, cu rol
educativ, indicată în scop terapeutic pe o perioadă de timp. Ocupă un loc
important în terapia ocupațională, ca „educație terapeutică a abilităților”
formând abilități și deprinderi manual- profesionale care să-l conducă în
final la prestarea efectivă a unei munci. În cadrul ergoterapiei, subiectul este
participant activ, iar activitatea se poate realiza individual sau în grup,
cuprinzând totodată trei obiective principale și anume:
1)- recuperarea totală sau parțială a capacității de muncă, asigurând o
autonomie economică și socială;
2)- încadrarea sau reîncadrarea profesională și socială;
3)- amplificarea procesului de maturizare;
Ergoterapia, individual sau în grup își concretizează activitatea pe
realizarea unor obiecte din diferite materiale: hârtie, fire textile, semințe,
deșeuri, lemn, plastic. Beneficiarilor ergoterapiei trebuie să li se prezinte
însă înaintea începerii activității care sunt:
a)etapele de prezentare a produsului;
b) materialele necesare;
c) instrumentele de lucru (adaptate vârstei beneficiarilor, pentru a nu fi
periculoase – în cazul copiilor trebuie evitate corpurile ascuțite);
d) utilitatea practică a produsului;
e) modalitatea de evaluare(vânzare, expoziție, expunere temporară sau
permanentă).

14
Terapeutul are obligația profesională să creeze atmosferă, respectiv un
ambient plăcut și eficient de muncă, în care fiecare dintre cei prezenți să se
simtă important. Va explica procedurile ori de câte ori va fi necesar, va da
dovadă de răbdare, neuitând că este implicat într-o terapie care presupune (în
unele cazuri) cimentarea unor deprinderi și mânuirea unui instrumentar.
Ideal ar fi să se amenajeze un atelier sau o sală permanentă de
ergoterapie dotată cu mese, scaune; formule speciale de lucru (fie în echipă,
fie individual), sunt făcute posibile de existența sau nu a mobilității
mobilierului. Dacă beneficiarii terapiei doresc și activitatea se dovedește a fi
fructuoasă și eficientă, existența unui fond muzical (după ce anterior au fost
testate preferințele) destinde atmosfera, creând moment de maximă relaxare
și revigorare spirituală.
Ședințele de ergoterapie trebuie incluse (precum, de altfel, art-terapia
și meloterapia) într-un riguros program terapeutic, stabilindu-se de comun
acord: întâlnirile săptămânale, locul desfășurării, durata și ambientul (și
aduse la cunoștința atât a copilului, cât și a adultului însoțitor).
Produsele pot fi realizate din:
a)hârtie (șervețele, pahare, rame, bărci, coifuri, solnițe, covorașe,
colaje, tablouri, decupaje etc.;);
b)fire textile (împletituri, tăieturi, covorașe, perne, lanțuri, croșeturi,
îmbrăcăminte etc.);
c)semințe (tablouri, colaje, sticle colorate, mărgele,coliere etc.),
d)lemn (mozaicuri, mici obiecte, jucării etc.);
e)materiale plastice, deșeuri (împletituri, decupaje, colaje, bijuterii,
felicitări, cadouri etc.);
f)grădinărit ț ș (tot ce ine de grădina de legume, dar i de
țț grădini a/spa iul pentru flori);

15
g) ț activită i casnice ș (toate treburile gospodăre ti ale casei –
ț ț cură enie, decorare, aranjamente, ambian ă).
Gama largă de realizare a produselor va ține de creativitate și
imaginație, precum și de gradul de implicare a beneficiarilor în realizarea
lor.
Pe lângă demersul terapeutic propriu-zis, produsele vor constitui și o
sursă de bucurie estetică.
ț Reflec ia în activitatea practică de ergo-terapie
ț Fiecare persoană prin experien a proprie tinde către o nouă
ț perspectivă conceptuală a în elegerii. În practica artelor combinate această
ț ș ț ț în elegere se realizează i prin reflec ie. Această reflec ie este o formă de
ț ț ț revizuire a experien ei practice, ceea ce înseamnă învă are. Învă area prin
șț ț care descoperim noi viziuni ale unor cuno tiin e mai vechi, o învă are activă
ț ț care favorizează în elegerea conceptelor, al ideilor, valorifică experien a
ț ț ș proprie a participan ilor la activită ile de ergo-terapie dar valorifică i
ț ț experien a specialistului în artele combinate. De asemenea învă area activă
ț prin ergo-terapie dezvoltă competen e cognitive de deliberare, dezvoltă
ț țș competen e de comunicare, de rela ionare i formează o atitudine activă,
ș reflectivă, o gândire critică i creativă. ergo-terapia prin artele combinate
ș dezvoltă atât procesele cognitive cât i cele metacognitivă. Participantul are
ș ț ț posibilitatea să- i dezvolte inteligen a, însă nu ca o inteligen ă
ț ț unidirec ională ci ca o serie de mai multe inteligen e independente
ț (Gardner). Ergo-terapia prin artele combinate atinge aceste opt inteligen e
ț independente ale teoriei inteligen elor multiple ale lui Gardner, prin
multitudinea de elemente folosite în terapie în vederea dezvoltării
ț ț individuale ale participan ilor. Astfel în cadrul activită ilor de ergo-terapie se

16
dezvoltă: ț ț inteligen a verbală/lingvistică, inteligen a logică/matematică,
ț ț ț ț inteligen a vizuală/spa ială, inteligen a corporal/kinestezică, inteligen a
ț ț muzicală/ritmică, inteligen a interpersonală, inteligen a intrapersonală .
ț Gardner a mai adăugat o inteligen ă acestui sistem, ț inteligen a naturalistă .
ț ț Astfel în conceptul de inteligen ă a lui Gardner primesc o importan ă aparte
ș ș ț interesele i aptitudinile copiilor, a elevilor, dar i diferen ele individuale
ț ț ț care influen ează învă area. Acestea sunt principalele elemente de ac iune ale
artelor combinate: dezvoltarea intereselor, a aptitudinilor copiilor, elevilor a
ț ș ț ț participan ilor, dar i dezvoltarea abilită ilor de învă are respectând
ț diferen ele individuale.
țț Importan a reflec iei în ergo-terapie
ț ț ț Reflec ia este o formă de învă are pentru adul i, este un proces de
ț gândire dinamică, critică asupra activită ilor practice profesionale. Astfel
ț reflec ia va ajuta terapeutul în arte combinate în:
– șș Recunoa terea i continuarea unor bune practici, aplicarea succeselor
profesionale
– ș Schimbarea i dezvoltarea practicilor care nu au dat rezultate
– ț Monitorizarea derulării activită ilor terapeutice
– ț Identificarea nevoii unor informa ii noi sau nevoii unui suport din
partea altora (nevoia de supervizare)
ț Reflec ia în practica terapiei artei combinate este mult mai mult decât
ș ț ș o gândire i o discu ie, aceasta este o modalitate prin care reconstruie ti,
șș reconectezi, apreciezi din diferite perspective unul i acela i element care
necesită dezvoltare.
ț Procesul de reflec ie în artele combinate are etape proprii (Guillford):

17
 
 
– Ce? De ce? Ce urmează?
 
– Document / Analiza / Plan / Implementare / Revizuire
 
– Înregistrare / Reflectare / Planificare / Realizare / Evaluare
 
– Observare / Reflectare / Răspuns / Evaluare
 
Activitatea de ergo-terapie respectă cele trei nivele de reflec ție
definite de Jank-Meier: Nivelul procesului, identificăm acest n ivel atunci
când se derulează o activitate de ergo-terapie împreună partici pant și
terapeut. Nivelul reflec ției analitic-planificare, apare atunci când terapeutul
lucrează la analiza și planificarea, proceselor și condi țiilor pedagogice și
terapeutice. De asemenea nivelul de metareflec ție, apare atunci când ergo-
terapeutul analizează reflectă, asupra activită ții condi țiilor procesului
terapeutic, dar con ține și concluziile asupra propriei activită ți profesionale.
Toate aceste elemente ale reflexiei în ergoterapie sunt
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
  
 
Adaptat dup ă Modelul reflectiv al lui Gibbs. Colectarea informațiilor în arte‐combinate înseamnă 
identificarea obiectivelor de dezvoltare pentru 
participanți printr‐o discuție (copii, adolescenți, tineri, 
sau aparținătorii, adulți). Nu reprezintă neapărat 
începutul, ci este un pas în procesul de dezvoltare. 
EMOTII ‐ Formularea întrebărilor în vederea 
reflecției și analiza răs punsurilor. Ce se întâmplă? 
De ce? Cum? Când? Cine are de câștigat? Cum s‐ar 
putea dezvolta? Reflecția în această etapă 
înseamnă căutarea răspunsurilor la întrebările 
Planificare. Acesta se bazează ceea ce s‐a 
învățat, și pe deciziile în vederea schimbării 
când acestea sunt necesare. Acțiunea – Schimbă sau modi fică practica obișnuită. 
Totdeauna se bazează pe experiențele trecute și pe 
obiectivele propuse de art‐terapeut.  
 Revizuirea  ‐ înseamnă moni torizarea schimbărilor 
produse și regândirea acțiun ilor dacă este necesară. Ce 
s‐a întâmplat? Dece? Am atins obiectivele mele? Ce am 
învățat? Ce este spre bi nele participanților?

18
ț Procesul de reflec ie în artele combinate, compară, identifică rezultate
șț i situa ii anterioare cu cele recente.
Exemplu:
ț Colectarea de informa ii: Grupul de art-terapie este alcătuit din copii
ț care provin din familii cu probleme, cu situa ii dificile. În acest grup sunt 2
ț țș băie i, care nu răspund la activită ile i la cererea terapeutului. La activitatea
ș ț țș de arte-combinate cu tema „Rimă, ritm i voie bună” to i participan ii i-au
ș ș găsit instrumentul preferat, i-au compus rima perfectă i sunt gata să
ț prezinte piesele proprii, însă doi băie ei din grup nicicum nu doresc să ia
parte la această activitate.
ț Analiza situa iei țș prin întrebări critice pentru a provoca prezum iilor i
a analiza metodele folosite în activitatea recentă.
Terapeutul își pune următoarele întrebări:
– ț ș ș De ce nu func ionează strategiile i metodele folosite la ace ti doi
țbăie ei?
-ș ț Ce tie terapeutul despre problemele familiale ale celor doi băie i?
– ș ș ț Ce ar trebuie să tie despre ace ti doi băie i?
-La ce ar trebui să se gândească terapeutul?
– ș ț Ce ar putea să facă diferit pentru ace ti doi băie i?
-Cine sau ce ar putea să-i ajute?
ț Învă area – studiul beneficiarilor: ț În această situa ie este necesară
ț șț șț identificarea situa iilor problematice, i a rela iilor dintre copii i adul i,
ș ț ț rezultatele colare în cazul celor doi băie i. Identificarea diferen elor dintre
ț ț ș situa iile dificile cu care s-au întâlnit to i copiii din grupul de art-terapie i ce
ț ș țșț anume îl diferen iază pe ace ti doi băie i i situa ia lor?

19
Planificarea – Terapeutul are posibilitatea să propună diferite alte
ț ș modalită i de exprimare prin care copiii să- i găsească propriile metode de
ț integrare în grup, sau modalită i proprii de exprimare în grup. Prelucrarea
ț șț traumelor prin interven ii de art-terapie atât la copii cât i la adul i, necesită
o planificare de lungă durată. Acesta poate să includă metode diferite: jocuri
ț ț ț de rol, discu ii cu apar inătorii, activită i de integrare în grup iar apoi
ț ț activită i de exprimare liberă, jocuri de identificare a emo iilor.
țAc iunea – ș Noua planificare i noile strategii vor ajuta terapeutul să
ț țș construiască activită i adaptate situa iilor i nevoilor copiilor, vor ajuta copiii
ș să se gândească mai adânc, va ajuta pe copii să ia parte la activitate i să se
ș ț ț implice, să- i aducă contribu iile proprii la activită ile grupului. Implică
ț ț în elegerea de către terapeut a situa iilor problematice unde pot să nu
țfunc ioneze unele metode de predare.
ț Reflec ie / Revizuire ț : prin revizuirea activită ii planificate, art-
terapeutul va avea posibilitatea să formuleze o concluzie, să identifice noile
ț șț ț informa ii, să identifice noile cuno tin e acumulate (ce a învă at din această
ț ș situa ie). De asemenea să- i revizuiască derularea procesului terapeutic al
ț ț ț activită ii prin arte-combinate din prisma participan ilor. Ce au învă at prin
această activitate, a fost spre binele lor? Care a fost efectul? Din perspectiva
ș profesională: Cum a putea să implic familia în dezvoltarea copiilor, care
țșț ș întâmpină diferite dificultă i, i situa ii problematice? Cum a putea să-mi
ț șț îmbunătă esc cuno tin ele mele legate de prelucrarea traumelor prin art-
terapie la copii?
ș Specialistul în arte combinate, care folose te în practica lui metoda
ș șț reflectării, va avea posibilitatea ca să- i revizuiască valorile i credin ele mai
ș șș des, astfel devenind mai dispus să- i schimbe practicile ineficiente i să- i
ț îmbunătă ească practica profesională. Practicile reflexive promovează

20
colaborarea multidisciplinară care este imperios necesară în artele
combinate.
ț ț Importan a cooperării în activită ile de art-terapie:
ț ț Derularea activită ii de art-terapie necesită abilită i ale structurii de
ț ț rela ionare, abilită i colaborative pentru a realiza o reflexie corectă a
ț ț dezvoltării participan ilor. Activită ile de art-terapie necesită deplină
cooperare cu participantul în vederea atingerii unor rezultate. După Labaree
în pedagogie, în structura pedagogică a art-terapiei apar diferite forme ale
cooperării: cooperarea asimetrică, cooperarea simetrică, cooperare externă,
cooperare internă. Caracteristicile cooperării în art-terapie, folosesc diferite
ț aspecte ale artelor, astfel: participan ii la activitatea de art-terapie realizează
ț ș țț o rela ie prin care î i concentrează aten ia, ac iunea grupului spre rezolvarea
șș unei probleme în beneficiul grupului / a echipei, respectând în acela i timp i
interesul reciproc / interesul unul altuia. De asemenea prin cooperare,
ț ș ț ș participan ii la activitatea de art-terapie î i anulează diferen ele de statut, î i
șț ș deschid căi de comunicare, devin deschi i fa ă de exprimarea fiecărei idei, i
ș ț î i construiesc în comun solu ia problemei.
ț Colaborarea se bazează în art-terapie pe construc ii ale atribuirii:
deschiderii, încrederii, sprijinul reciproc. Astfel art-terapia este locul unde se
țînva ă cooperarea, nu va fi neapărat un rezultat spontan ci mai degrabă prin
ț direc ionarea specialistului în art-terapie.
ț ț În art-terapie, învă area prin cooperare, oferă participa ilor ocazia de
șa- i concretiza nevoia de a lucra împreună, într-un climat colegial, de sprijin
ș ț ț reciproc. Această colaborare duce la cre terea abilită ilor de învă are,
ț motivându-i participan ii să experimenteze succesul împreună astfel

21
ș dezvoltându- i gândirea flexibilă. Cooperarea în art-terapie oferă
ș posibilitatea testării ideilor, analiza i evaluarea opiniilor proprii, acceptând
ș ideile altora i construind ceva interesant din ideile cumulate ale grupului,
ș oferind astfel o dimensiune socială art-terapiei. Artele combinate i
ș cooperarea dezvoltă atitudinea / abilitatea de a acorda sprijin intelectual i
ț ș personal necondi ionat, astfel grupul de arte combinate reprezintă echipa i
persoanele care compun echipa. Acceptarea rezultatelor, succesul
ț ș experimentat prin crea ie, oferă un tonus psihic pozitiv, i plantează în
ț mentalitatea participan ilor : respectul, întrajutorarea, acceptarea, dăruirea,
ț împlinirea. Învă area prin cooperare determină dezvoltarea personală prin
țț șț exersarea unei toleran e fa ă de moduri diferite de gândire i sim ire.
ț Exerci ii aplicative:
1.Bradul de Crăciun
ș Beneficiarii vor lucra pe o coală mare de hârtie albă unde, după ce i-
ș ș au înmuiat palmele în tempera verde pentru brad i maro pentru trunchi, î i
vor lăsa apoi amprentele, astfel încât de la bază vor porni cu 5, apoi,
descrescător până în vârf – una – executând bradul împreună. După ce s-a
ș ț uscat tempera, se vor aplica confeti i mici glubule e. Este o lucrare
colectivă/de grup cu reale beneficii terapeutice.
2.Ziua lui Pooh
Se va crea un colaj din tăieturi din reviste, în așa fel încât la final,
lucrarea să cuprindă toate imaginile decupate și lipite, realizând un tablou
pentru ziua de naștere a lui Winnie the Pooh. Se va aprecia la sfârșit
activitatea desfășurată în echipă, fiind remarcate elementele de creativitate și
materialele folosite.

22
3.Prinzători – animate – colorate
Se poate desfășura activitatea, individual sau în grup, avându-se
nevoie de: tempera, creioane colorate, figurine decupate sau realizate din
hârtie colorată, lipici (aracet) și prinzători de haine din lemn. După ce s-au
realizat „personajele” (insecte, păsări, animale) din hărtie, acestea se vor
aplica, una câte una pe mai multe prinzători, astfel încât acestea devin…
animate. Activitatea este plăcută, recreativă și veselă, putându-se aloca
pentru realizare, mai multe ședințe de lucru (ele pot fi și tematice).
4.Roboțelul
Din cutii goale aranjate (lipite) între ele, se va crea un roboțel
folosindu-se materialele necesare. Activitatea este relaxantă și inventivă,
roboțelului adăugându-i-se: antene, paletă, papucei și multe altele, el fiind
expus în așa fel încât să fie văzut de cât mai multă lume, care să-l salute și el
la rându-i să-i salute. Se poate chiar crea și un slogan de salut introducându-
se astfel elemente noi legate de anumite momente ale zilei (dimineața,
amiază, după-masă, seara).
5.Vaza de flori
Se alege o sticlă potrivită pe care prin activitatea desfășurată,
individual sau în grup, o vor transforma într-o frumoasă vază pentru flori.
Vor avea nevoie de câteva coli de hârtie colorată pe care le vor face biluțe pe
care, după ce sticla a fost unsă cu aracet, se vor aplica pe toată suprafața.
După ce s-a „îmbrăcat” sticla, se va rostogoli (rula) ca „haina nouă”, să se
fixeze mai bine, având grijă ca biluțele colorate să fie cât mai vizibile.
6.Iepurașul din rola de hârtie
Se înfășoară în vatelină o rolă de hârtie igienică (consumată). Se
decupează apoi din hârtie colorată urechile și picioarele iepurașului care apoi
se lipesc de partea de sus și de jos a rolei. Se lucrează apoi botul și mustățile

23
din hârtie neagră, iar din vatelină roșie, ochii. Se poate lucra individual sau
în grup.
7.Omul de zăpadă
Ca materiale necesare, copiii vor avea nevoie de: șosetă albă, orez,
ață, deșeuri din materiale textile, foarfece și nasturi. V or fi așezați la măsuțe
în semicerc având în față, materialele necesare. Șoseta se întoarce pe dos,
după care se taie mai jos de călcâi cu 3 cm și se leagă, formând un mic
săculeț care se întoarce din nou pe față. Se umple acest săculeț cu orez și se
leagă gura săculețului. Apoi, se formeză capul omului de zăpadă, legându-se
cu un material textil, reprezentând și fularul. Cu ajutorul nasturilor se pun:
ochii, gura și nasturii omului de zăpadă, iar în cap, partea de șosetă rămasă,
se folosește pentru căciulă.
8.Fulgi de zăpadă
Cu ajutorul pastelor făinoase, a lipiciului și cartonului, copiii vor realiza
fulgi de zăpadă, în diferite forme și dimensiuni, imaginația fiind la ea acasă.
9.Dovleacul familiei
Copiii împreună cu părinții lor, vor participa la o activitate comună în
care trebuie să „de-a viață” unui dovleac astfel încât acesta să îi reprezinte.
Activitatea în comun stimulează relația intrafamilială, astfel încât obiectul
realizat să faciliteze o și mai puternică apropiere. Ad hoc se va realiza o
expoziție cu produsele realizate.
10.Prăjiturile
Din carton colorat, sclipici, mărgeluțe, coli de spumă, având ajutor –
lipici și foarfeci. Copiii vor realiza, după câteva imagini vizionate, prăjituri
de diferite forme și culori, prin suprapunerea mai multor coli colorate, ornate
cu mărgeluțe. Prăjiturile astfel obținute, vor fi expuse dar și folosite în
activitățile ce vor urma de-a lungul zilei.

24
1.3. Meloterapie
Meloterapia , Preda V . (2003), vizează utilizarea judicioasă a muzicii
ca instrument terapeutic pentru a menține, a restabili, sau a ameliora
sănătatea mentală, fizică și emoțională a persoanei.
E necesar a porni de la faptul că nu orice subiect/ client este receptiv
la muzică, de aceea, e nevoie a cunoaște ce/ care este terapia cea mai
eficace, benefică indicată și acceptată de acesta, fiind în folosul lui.
Athanasiu A. (2003) a stabilit legătura de exprimare a celor participanți pe
parcursul terapiei între muzică și medicină cât și obiectivele tehnice ale
muzicoterapiei în grup și anume:
1)- de a permite bolnavilor să se lase pătrunși de muzică, în condiții de
audiție diferite de acelea în care asistă la un concert;
2)- de a provoca comunicarea între auditori cu privire la alegerea
preferințelor, prin intermediul comentariilor;
3)- de a permite terapeutului care coordonează ședința (după alegerea
bucății muzicale), abordarea reacțiilor, a respingerilor, tăcerilor și
comentariilor fiecărui bolnav din grup, se realizează astfel o mai bună
cunoaștere a problemelor sale și se culeg date utilizabile în
psihoterapia verbală.
Meloterapia se poate realiza atât individual, cât și în grup, atât la
copii, cât și la adulți. Astfel, individual ședința va consta în audierea
împreună (beneficiar al terapiei și terapeut), timp de aproximativ zece
minute, a muzicii preferate, după care se începe discuția liberă de tip psiho-
analitic. În grup se poate asculta un fragment muzical urmărindu-se
modalitățile de exprimare a celor participanți pe parcursul terapiei.

25
Meloterapia vizează utilizarea muzicii ca instrument terapeutic pentru
a menține, a restabili sau a ameliora sănătatea mintală, fizică și emoțională a
persoanei. De-a lungul anilor muzica a suscitat o serie de interpretări
privind capacitatea ei de a crea o anumită stare sufletească. Există două
domenii în muzicoterapie: muzicoterapia receptivă bazată pe audiție și
muzicoterapia activă bazată pe expresia muzicală și pe creativitate.
„Utilizarea muzicii ca metodă terapeutică trebuie făcută rațional,
ținând cont de impactul psihologic al diferitelor structuri muzicale asupra
subiecților. Meloterapia este indicată fie în cadrul unei relații duale, fie în
cadrul unui grup mic.” (V. Preda, 2003)
În cazul copilului și nu numai, meloterapia produce o relaxare
emoțională, surprinzând în structura sa, două secvențe: prima constă în
identificarea tipului de muzică preferată, observând-o pe cea care-i face
plăcere, dar și pe cea ce-l agasează, enervează, indispune și a doua constă în
provocarea la o discuție comună privind motivația alegerii muzicii
respective.
Pornind de la muzica ritmată la cea lentă, cu text sau fără text,
beneficiarul reușește să-și exteriorizeze trăirile afective, detensionându-se
emoțional, controlându-și comportamentul.
Activitatea terapeutică poate fi corelată și cu alte elemente de
ergoterapie sau artterapie,realizându-se o complexă exprimare afectivă.
Meloterapia – produce și o detensionare emoțională. Prima secvență a
meloterapiei este aceea a tipului de muzică preferată de subiect observând-o
pe cea care-i face plăcere, dar și cea care-l agasează, enervează, indispune. A
doua secvență reprezintă provocarea subiectului la o discuție comună privind
motivația alegerii muzicii respective.

26
După ce s-au obținut orientările asupra influenței efective a muzicii și
a semnificației acesteia pentru subiect se poate trece la realizarea terapiei,
atât individual, cât și în grup.
a) individual – ședința va consta în audierea împreună (copil-
terapeut) timp de aproximativ zece minute a muzicii preferate, după
care se începe discuția liberă de tip psiho-analitic.
b) în grup – în cadrul ședinței se poate asculta un fragment
muzical, urmărind modalitățile de exprimare a celor participanți.
Pornind de la muzica ritmată la cea lentă, subiectul reușește să-și
exteriorizeze trăirile afective, detensionându-se emoțional sau să-și
„altereze” comportamentul. Activitatea terapeutică poate fi corelată și cu alte
elemente de ergoterapie sau arterapie, realizând o complexă exprimare
afectivă.
”Muzica este o lege morală. Ea dă suflet universului, aripi gândirii,
țțș avânt închipuirii, farmec tinere ii, via ă i veselie tuturor lucrurilor. Ea este
ț ț ș esen a ordinii, înăl ând sufletul către tot ce este mai bun, drept i frumos”, ne
amintește Platon.
Meloterapia este un amalgam al muzicii cu terapia, folosim muzica,
ț un agent al schimbării, pentru a stabili rela ii terapeutice prin care să se
realizeze dezvoltarea personală. În procesul terapiei prin muzică, muzica
ș ț este folosită, utilizată în mod con tient pentru ameliorarea vie ii de zi cu zi,
ș felul de a fi, i felul de a deveni. Terapia prin muzică definită în sens larg
este utilizarea muzicii ca instrument terapeutic pentru restaurarea,
țș ț ț ș ș între inerea, i îmbunătă irea sănătă ii psihologice, mentale, i fiziologice i
șț pentru abilitarea, reabilitarea i între inerea de comportament, de dezvoltare,
ș aptitudini fizice, i sociale.

27
șț Astăzi terapia prin muzică apare ca o tiin ă de sine stătătoare, ca o
șț metodă de reabilitare, de vindecare, de prevenire cu argumente tiin ifice.
Dezvoltându-se prin sec. XX, putem enumera mai multe metode de terapie
prin muzică cum ar fi: Efectul Mozart, Meloterapia activă Orff-Schulwerk
1994), Metoda Ulwilla.
ș Este aplicabilă oricăror catergorii de vârstă de la na tere la vârstă
înaintată.
ț șț În cadrul activită ilor de meloterapie nu sunt necesare cuno tiin e de
ș ț muzică sau cunoa terea unui instrument muzical. Preven ia este numită ca
ț șț ț fiind preven ie primară, secundară i ter iară. Aplica ia meloterapiei are mai
ț multe direc ii:
– ț ș ț Preven ia primară – dezvoltare i prevenire – Preven ia primară se
ț ș concentrează asupra prevenirii dificultă ilor sociale, fizice i
psihice, meloterapia participă prin instrumentele de identificare a
țș riscurilor dar intervine în dezvoltarea personalită ii i al
ș autocunoa terii.
– ț ș Preven ia secundară în meloterapie constă în tratarea stărilor i
ț dificultă ilor psihice, în restabilirea procesului stării de sănătate.
ș ț Vindecare – psihoterapia i reeduca ia
– țț ț Preven ia ter iară în meloterapie se aplică în situa ii când prin
tehnici de meloterapie vom prelucra rezultatele traumelor, sau a
ț țț consecin elor unor dificultă i emo ionale sau a unor boli, prin
reabilitare, recuperare.
ț Conform protocolului profesional al meloterapeu ilor, terapia prin muzică
ț are diferite forme de lucru în func ie de mecanismul de activare folosit în
cadrul terapiei: astfel putem vorbi despre meloterapie activă, meloterapie
receptivă, meloterapie integrativă.

28
1.Meloterapia activă:
Baza teoretică aplicată – terapia analitică, humanistă,
ț ș existen ialistă,teoria ata amentului, terapie comportamentală,
terapie sistemică, –
ț Rela ia terapeutică se realizează prin muzică improvizată
activă,
Instrumente folosite : instrumente muzicale, vocea
ș ț terapeutului i a participan ilor, muzica audio, limbaj
muzical propriu creat,
Procese terapeutice specifice ț ț : exprimare emo ională, for a
ț ț rela iei terapeutice, corectarea unor rela ii rănite de
ș ș ata ament, procese terapeutice explorare a transferului i
șș contratransferului, proces de autocunoa tere, i procese de
schimbare
2.Terapia receptivă
Baza teoretică aplicată – terapia de grup, terapia prin
relaxare, –
ț Rela ia ț terapeutică se realizează prin prelucrarea emo iilor,
ț ț aminitirilor emo ionale, experien elor, trecute readuse de
ascultarea unei piese muzicale,
Instrumente folosite : muzica de diferite tipuri, alese de
pacient/client, tehnici de imagerie, technici de relaxare,
Procese terapeutice specifice : având în vedere tehnicile de
ș imagerie i de relaxare, în terapiile nonverbale nu vor fi
implicate persoane cu boli psihotice aflate sub tratament
ț psihogen, pt că distan area de realitate ar putea să
accentueze această stare.

29
3.Meloterapie integrativă
Vorbim despre meloterapie integrativă atunci când folosim
ș atât tehnici active cât i pe cele receptive combinate. Acesta
ș înseamnă că pe lângă muzică în terapie vor fi întroduse i
ț elemente de improviza ii verbale sau nonverbale. Astfel în
cadrul tehnicilor clasice de muzică în meloterapia integrativă
ș ș folosim în egală măsură i teatrul de păpu i, pantomima,
ș desenul, modelajul, dansul, mi cările, componerea,
damatizarea.
Efectul Mozart: Efectul Mozart – „Istoria recentă a acestui fenomen începe
ț în anii ’50 în Fran a când doctorul Alfred Tomatis a efectuat experimente de
ț stimulare auditivă asupra unor grupuri de copii cu deficie e de vorbire ori
ș comunicare. Acest fenomen a fost preluat, i a proliferat în sute de centre
ț peste tot în lume, utilizând prefere ial muzica lui Mozart pentru optimizarea
ț diverselor deficie e, mai ales a copiilor. Nu există o bază coerentă de
ș argumentare i demonstrare dar constatăm că în aceste tratamente
ș ț experimentale este utilizată mai ales muzica lui Mozart i din crea ia
acestuia mai ales muzica ce prezintă partide solistice cu registru înalt
(vioara, flautul, oboiul) sau unele dintre simfoniile mozartiene„.
ș Conform speciali tilor muzica mozartiană poate fi folosită la:
– ț ț optimizarea diverselor deficien e la copii (Fran a, 1950 – Dr.
Alfred Tomatis)
– țț dezvoltarea inteligen ei spa iale, (Universitatea California 1993 –
John Irvine, Gordon Show)
– ț dezvoltarea func iilor gândirii, a gândirii abstracte, strategice,

30
– ț ț dezvoltă abilită ile comunica ionale
– șț dezvoltă creativitatea, capacitatea de concetrare, i abilită ile de
țînvă are
– șț ț dezvoltă autoreprezentarea, i abilită ile de exprimare emo ională
Meloterapia activă Orrf: ( ț Orff-Schulwerk 1994).) – Concep ia
ș pedagogică a metodelor lui Orrf se bazează pe mi care, ritm, exprimare
ș ț liberă, text i dramaturgie, mai ales improviza ii ritmice, elementare. După al
doilea răboi mondial, au mai adăugat la aceste elemente: vocalizarea. Astfel
componentele meloterapieie Orff-SChulwerk sunt: muzică elementară,
ș ș vorbire elementară, mi cări elementare. Lucrând i practicând acest concept
șîn olile de pedagogie muzicală, în perioada 1950-1954, pedagogia muzicală
Schulwerk va intra în rândul lucrărilor pedagogiei muzicale. Astăzi este cea
ș mai cunoscută metodă de terapie prin muzică. În acela i timp accentul fiind
ț pus pe exprimare improvizată, s-au creat instrumente specific de percu ie
ș care pot fi folosite i de copii/tineri cu dizabilitate.
Metoda Ulwilla – ș Heinrich Ulrich profesor de muzică i
ț ț psihopedagog, ini iatorul metodei Ulwila, a dorit să combată concep ia că
ț ”persoana cu dizabilitate nu poate învă a o partitură muzicală”. Astfel a fost
elaborată o partitură colorată, în care notele nu sunt reprezentate pe liniile
ș muzicale, ci cu diferite cercuri colorate. Această metodă este u or de
ț ș ț vizualizat, are o construc ie pedagogică simplă i nu necesită abilită i de
țț ț percep ie spa ială. După spusele lui Ulrich, copiii din învă ământul de masă,
ț cei care înva ă muzica prima dată prin partitura colorată cu mai mare
șț ș u urin ă pot asimila i cel classic. Astfel Metoda Ulwila poate fi folosită cu
șț ț succes la acele persoane care nu au cuno tiin e musicale, (abilită i de cititre a

31
ș ș ț unei partituri) – cum sunt: copiii pre colari, copii i tineri cu dizabilită i,
ș țț copii i tineri cu dificultă i de învă are, persone în vârstă.

ț Adaptarea cântecelului Veveri a
Ț VEVERI A
ș În metoda Ulwila, având în vedere patitura colorată i instrumentele
pregătite special pentru această terapie, în structura instrumentelor musicale
ș a fost posibilă i desenarea notelor colorat pe instrumente. De asemenea
ț culorile pot fi un ajutor în învă area numerelor, a matematicii, în dezvoltarea
ș ț ș coordonării mi cărilor la persoane cu dizabilită i neuro-motorii. Astfel i
ș prin această metodă se împline te motto-ul marelui muzician Kodály „Să fie
ț muzica pentru to i”.

32
Exercițiile-joc frecvent folosite atât individual cât și în grup:
1.Desenarea muzicii – Se alege o bucată muzicală fără text care
produce o stare de relaxare asupra copilului și nu are în timp o
întindere prea lungă. I se cere copilului ca în timpul sau după
ascultarea fragmentului muzical (rămâne la latitudinea lui) să
deseneze ceea ce ascultă, ceea ce simte, ceea ce-i transmite melodia
respectivă. După ce desenul a fost terminat, se apreciază în general
realizarea compoziției și apoi se pot începe discuțiile privind mesajul
muzical-pictural realizat.
Se poate după un timp o reaudiție a aceleiași secvențe muzicale,
putând compara noul desen cu cel realizat într-o perioadă trecută și
observând decompensările care au avut loc sau nu. Observațiile făcute
necesită tact și timp pentru o detensionare emoțională ce poate apărea.
2.Gândul muzicii = de data aceasta, li se cere celor care participă de a
ș ș închide ochii i de a “gândi” pe muzică (că mă simt bine, că a tept
ceva, că nu e bine, că nu mi-e bine, că…etc.) elementul fiind punctul
ț de început pentru discu ie sau o problemă ce solicită rezolvarea (se
șș urmăre te i comunicarea nonverbală).
3.Salutul
Participanții sunt așezați în cerc și se salută între ei, folosind un refren,
sau o melodie ca semn personal de salut. Se pot folosi și instrumente de
percuție.
4.Cânt ce știu și-mi place
Se consolidează prin repetare, cântecele știute de participanți, creându-se
astfel o atmosferă plăcută și relaxantă (folcorul copiilor, cântece ritmice,
tematice etc).

33
5.Orchestra ambulantă
Din instrumente neconvenționale (pahare, cutii, bile, bețe, pocnitori, etc)
se formează orchestra ce-și poate compune propriile melodii, armonia ca și
atmosfera fiind relaxante și revigorante.
6.Corpul tău cântă
Se folosește propriul corp pentru a produce muzică. Astfel, se bat
palmele, apoi ritmul se continuă cu picioarele, ca apoi palmele să „bată” și
alte părți ale corpului, astfel încât să se țină ritmul.
7.Vremea la…radio
Li se cere participanților să redea buletinul meteo de la radio, aici nu se
vede ci se aude: sunetul ploii, furtuna, frigul, vântul, alunecările de teren,
zăpada (se cântă), soarele (se râde) etc., ascultătorii înțelegând totul
folosindu-se onomatopeele.
8.Ține ritmul
Participanții se împart în două grupe. Prima grupă bate din palme un ritm
pe care-l preia a doua grupă, din picioare, urmând a se sincroniza, și duce la
bun sfârșit, ritmul. Pentru divertisment, se poate schimba rolul celor două
grupe (prima bate din picioare și a doua din palme).
9.Concertul
Jocul muzical se realizează în grup unde, fiecare încearcă să cânte solo,
urmărind dacă apare la un moment dat, ritmul și melodia, armoniindu-se (se
declanșează…bucuria).
10.De-a muții
Tot grupul de participanți, tace, cântând de fapt în…interior, fiind rugați a
exprima ce cântă (mimica, gestica) ascultând…tăcerea.

34
11.Să facem cunoștință
Participanții fac cunoștință unul cu celălalt, nespunându-și numele, ci
interpretând o melodie, la urmă fiecare redând melodia care este substitutul
numelui.
12.Chitara
Se ia o cutie de carton (potrivită ca mărime) fără capac (dacă nu, se
decupează o parte), și se prind întinse, câteva elastice subțiri (folosite la
borcane). După ce sunt realizate cele 4-5 corzi, se începe „ciupirea” lor
pentru a realiza partitura muzicală. Se poate realiza și o mică orchestră.
13.Instrument fără nume
Este nevoie de o cutie goală de pastă de dinți în care se pun câteva
monede, apoi se închide, se învelește într-o folie de aluminiu și se leagă la
mijloc cu un șnur ce are prins de el un clopoțel. Prin scuturare, instrumentul
produce două tipuri de sunete, fiind un moment special, instrumentul
realizându-se individual, dezvoltându-se atenția și identificându-se totodată,
ritmul.
14.Sunătoarea
O rolă de hârtie se găurește în patru locuri prin care se trece un șnur la
exterior. Pe șnur sunt înșirate inelele și lăcățelele de la fermoare. În interiorul
rolei se introduc nasturi de diferite forme, mărimi și materiale, după care se
astupă capetele rolei, transformată în tub. Când totul e gata, se poate ține
ritmul la…sunătoarea prin mișcarea sa, laterală sau sus/jos.
15.Orchestra din pădure
Pe măsuță sunt așezate diferite materiale din natură (castane, nuci, bucăți
de lemn) care se amestecă între ele, putând să scoată diferite zgomote.
Participanților li se cere să asculte o melodie fără text, solicitându-le ca la a
doua audiție, să intervină, prin mișcarea materialelor, la pasajele liniștite

35
sau/și vioaie, respectând ritmul acolo unde este auzit. O astfel de orchestră,
binedispune și dezvoltă simțul ritmic.
16.Pietricelele
Activitatea se desfășoară în cerc, fiecare participant având asupra sa,
două pietricele. Conducătorul jocului se află în exteriorul cercului și atinge
umărul unui participant. Acesta va lovi pietricelele între ele, relizând un
anumit ritm. Pe rând, fiecare este atins pe umăr, iar pietricelele prin lovire,
încep să „cânte”. La un moment dat, conducătorul jocului, atinge din nou
umerii participanților, iar aceștia, pe rând, înceteză să nu mai lovească/bată
pietricelele, astfel încât la sfârșit, se aude doar…liniștea.
17.Bate la fel ca mine
Fiecare subiect are în mână două bețe groase. Conducătorul jocului se
află în mijlocul cercului (formația de așezare e cercul) și imprimă un anumit
ritm. Participanții la joc, imită ritmul în tempouri diferite, astfel încât, va
„picura” – lent, alert – va „ploua”, o să „tune” – (bețele la podea) iar
ridicarea brațelor, aduce „soarele” și – ura – veselia e la ea acasă.
18.Melo-calculatorul
Pe un CD sunt înregistrate diferite sunete din natură: sursurul apei,
zumzetul albinelor, ciripitul păsărelelor, vaurile mării, foșnetul frunzelor, a
pădurii, ploaia, vântul, tunetul, etc. Când cineva din grup dorește sau/și
simte nevoia de liniște (să se liniștească) ascultă pe baza unor căști, sunetele
dorite, aflate în calculator și care pot fi însoțite și de imagini. După câteva
minute de „melo-calculator”, cel în cauză poate să-și continue activitatea
începută anterior. Activitatea se desfășoară individual.
ș Elementul de meloterapie s-ar putea să nu- i găsescă loc în toate
ș programele terapeutice, dar, totu i, e bine ca să-l antrenăm pe subiect/client
ș ș în a practica jocuri cu cantec sau cu i fără mi care dându-i posibilitatea de a

36
face parte dintr-o colectivitate. În acest caz, terapeutul va lucra în grup
determinând fiecare subiect ca participarea sa la jocul cu cântec să fie dintre
cele active.
ș ț Muzica mai poate reprezenta i un fond pentru alte activită i
ș ț ț terapeutice i de aceea, testarea în prealabil a preferin elor subiec ilor
privind fragmentele musicale preferate, va duce la detensionări conflictuale
ș sau decodificarea unor mesaje nonverbal (nu poate oare muzica crea i
comportamente agresive?).

37
1.4. Artterapia
Artterapia , Preda V.(2003) se dorește a fi “psihoterapie prin mediere
artistică”. Dintre termenii utilizați ca fiind echivalenți, amintim: psihoterapie
artistică; terapie de expresie; psihoterapie de creativitate. Art-terapia este o
modalitate de psihoterapie mediată prin producții vizual-plastice (picturale,
grafici, de modelaj, sculptură, măști colaje, etc.) și prin alte moduri de
exprimare artistică (muzică, poezie, teatru, dans, expresii corporale). Wiart
(1993) preferă să considere practica art-terapiei ca o formă de psihoterapie
cu expresii plastice, încercând, printre altele, să o diferențieze de ergoterapie
și de terapia ocupațională. El subliniază mai ales faptul că în art-terapie se
utilizează un produs singular, conceput liber și personalizat, indicându-se
adesea și o verbalizare secundară. Pentru Wiart, psihoterapia cu expresii
plastice permite o exprimare imediată a unor trebuințe sau dorințe ale
subiectului, făcând să intre în joc operații mintale proprii inconștientului.
Întregul demers conceptual amintit anterior, plasează artterapia în
complexitatea sa, fapt care îi conferă posibilitatea de a realiza detensionarea
emoțională ce se declanșează desenând și/sau pictând. Clientul se simte mult
mai relaxat după o asemenea ședință mai ales când ea este întregită de
discuțiile ce se poartă pe marginea conținutului
Artterapia – realizează de asemenea detensionarea emoțională ce se
declanșează desenând și pictând. Subiectul se simte mult mai relaxat după o
asemenea activitate, mai ales când ea este întregită de discuțiile ce se poartă
pe marginea conținutului.
a) Exercițiile de expresie grafică se bazează pe realizarea unor
desene bazate pe poziții diferite a liniilor, a figurilor geometrice cât și
transformarea de forme.

38
Exemplificările ce urmează pot reprezenta un punct de plecare viabil:
exercițiu-joc
1. Jocul liniilor – Se realizează de obicei în grup. Li se cere
participanților ca pe o foaie de hârtie (se poate desfășura și la școală cu cretă
colorată) cu creioane colorate, fiecare pe rând să continue în ce fel vrea, linia
începută de cel dinaintea lui. Ultimul participant la joc încheie jocul, adică
linia. Participanții sunt rugați apoi să denumească imaginea ce a rezultat din
„cooperarea” tuturor. Toate titlurile se notează cerându-le să motiveze ce au
ales. se poate cere fiecăruia să-și argumenteze titlul ales sau să rămână în
„competiție” cele mai neobișnuite titluri. Se comentează cele văzute fiind
antrenați toți participanții, dându-le posibilitatea fiecăruia în parte de a vedea
acel „ceva” .
2. Pornește de la ele – Se lucrează individual, fiecare participant
primind o foaie de hârtie pe care sunt desenate linii frânte, curbe sau cercuri.
Li se cere ca, pornind de la elementele găsite pe foaie, să realizeze un desen,
adică să încadreze formele într-o expresie grafică. Fie că e cromatică sau nu,
imaginea rezultată va fi momentul de pornire într-o viitoare discuție „ce s-a
întâmplat pe hârtie”.
3. Picasso – Jocul se desfășoară în grup. Se prezintă în fața
participanților o imagine ambiguă cerându-le să o identifice sau nu și să dea
titlul „tabloului din expoziție”. Se vor purta discuții apoi reliefând faptul că
și un lucru ambiguu poate să primească o anumită semnificație în funcție de
cum este expus sau prezentat.
4. Joacă-te cu creionul
Cel în cauză este rugat să „lase” creionul să se joace pe hârtie,
realizând diferite forme sau poziții ale liniilor. Se crează o stare de relaxare.
Timpul nu este o problemă (cât e necesar).

39
5.Conturul palmei
Pe o coală de hârtie, participantul este rugat să-și deseneze conturul
uneia dintre palme, apoi s-o personalizeze, desenând pe fiecare deget (pe tot
sau doar în vârf) un simbol care pentru el are o semnificație aparte. După
terminarea desenului se poate discuta pe seama mesajului transmis de fiecare
deget în parte, observând sau nu dacă se realizează „povestea din palmă”.
b) Activitățile de expresie plastică – Conținând desenul liber, desenul
tematic, pictura digitală, pictura după model, desenul ornamental și desenul
după natură, activitatea solicită copilul la o decompensare afectiv-
emoțională. Faptul că poate să dea viață prin culoare imaginației sale face ca
structura sa sufletească să simtă „rezonanțe”.
Pornind de la desenul liber când nu primește nicio indicație și până la
cel tematic ce cuprinde și direcția de compensare, se parcurge o etapă care
reprezintă cumulul de trăiri afective, reușind a diagnostica o
simptomatologie sau a clarifica un nou demers terapeutic. Astfel, din punct
de vedere terapeutic, desenul poate fi parte a unei funcții de simbolizare, cât
și de comunicare.
Este de remarcat faptul că pictura își are valențele sale mai ales în
cadrul legăturii funcționale ce se stabilește între culoare și starea psiho-
afectivă a persoanei.
Dacă ar fi să privim semnificația culorilor din prisma făcută de
Lucher, am sesiza cele trei ipostaze pe care le observă el legat de culoare, și
anume: aceea de a reprezenta și de a fi ipoteza afectivă, având culorile
albastru, verde, roșu și galben.
1.– albastru :
reprezintă profunzimea sentimentelor;

40
subiectul este egocentric, pasiv, heteronom, sensibil, perceptiv, receptiv la
relații;
caracteristici afective: liniștea, satisfacția, tandrețea, afecțiunea.
2.-verde :
reprezintă suplețea voinței;
subiectul este egocentric, pasiv, defensiv, autonom, tenace, posesiv,
nealterabil;
caracteristici afective: persistență, afirmarea de sine, obstinație, stima de
sine.
3.-roșu :
a) reprezintă forța voinței:
b) subiectul este extravertit, activ, ofensiv, autonom, mobil,
competitiv, eficace;
c) caracteristici afective: dorința, excitabilitatea, dominarea,
sexualitatea.
4.-galben :
a) reprezintă spontaneitatea;
b) subiectul este extravertit, activ, inventiv, heteronom, expresiv,
ambițios, investigator:
c) caracteristici afective: inconsistența, expectativitatea,
originalitatea, bucuria de a trăi.
Concentrând semnificația „primară” pentru dinamica personalității,
aceste culori reprezintă și tendințele fundamentale, satisfacția, nevoia de
afirmare, nevoia de a acționa și a reuși, nevoia de a se îndrepta către viitor și
de a spera.
Culorile „secundare” sau „acromatice”, semnificația lor este general
negare – atitudine negativă față de viață (negrul, maroul, griul) fiind legate

41
de anxietatea subiectului ori de atitudine de indiferență sau de respingere, ca
în cazul maroului și violetului.
Este absolut necesar de a sublinia că acesta este un punct de vedere
lucher care decodifică cromatica în felul amintit anterior. Nu este singurul în
literatura de specialitate (S. Freud, J. Piaget) de aceea e bine a realiza o
serioasă documentare în domeniul problematicii cromatice înainte de a trece
la interpretarea unei expresii sau reprezentări. Totuși, ca punct de plecare,
ș am considerat necesar a porni de la Lucher (după Pa ca MD-2002).
Ca exemplificare, câteva exerciții-joc , și anume:
1. Completează imaginea – Se lucrează în grup. Participanții vor
primi o singură foaie de hârtie pe care fiecare în parte va trebui să deseneze
ceva în așa fel încât la sfârșit să se poată decide dacă toate secvențele
reprezintă o imagine, adică un întreg. Fiecare dintre participanți poate
motiva imaginea realizată și dacă consideră că ea face parte din „întreg”.
Dacă e cazul, se pot depista unele elemente privind carențele afective sau
tulburările de comportament.
2. Tabloul din bucățele – Se lucrează în general în grup, dar în unele
situații se poate și individual. Pe foaia de hârtie primită există reprezentat un
simbol (exp. soare, casă, copil etc.) de la care se pornește „tabloul din
bucățele”, adică simbolul este sau nu „eroul tabloului”. Din acest punct se
pot porni discuțiile pentru activitatea individuală, cât și pentru cea în grup
legate de „bucățele” sau „întreg”.
3. Viața literelor – Activitatea se constituie într-un joc plăcut de a
„însufleți” literele și a transpune indirect „starea de spirit” a celui care
desenează (pictează). Exercițiul-joc se desfășoară individual .

42
4. Corpul meu
Pe un carton de dimensiuni mari, se realizează conturul corpului (prin
culcare la orizontal pe carton) unuia dintre participanții din grup. După ce s-
a executat conturul, fiecare din grup va „însufleți” prin culoare o parte din
corpul de pe carton. După ce s-a terminat totul, personajul este rugat să se
recunoască, iar fiecare să explice de ce au folosit acea culoare pentru partea
respectivă a corpului.
5. Cinci pensule
Jocul se poate realiza individual sau în grup, rugându-l/rugându-i pe
participanți să-și folosească doar degetele pentru a picta, sub formă de
pensule (dactilopictură). Tabloul poate fi realizat individual sau în grup.
6. Sunt eu
Se realizează o lucrare colectivă folosindu-se doar „amprenta”
palmelor și a tălpilor. Creativitatea și imaginția se ridică la cote maxime.
7. Jocul muților
Se lucrează în grup, fiecare participant ocupând un loc în fața
cartonului ce urmează a fi pictat. Li se cere ca să realizeze un desen pornind
din locul în care se află spre centrul foii, fără să vorbească între ei. Este
interesant a observa dacă desenele individuale, formează sau nu o imagine în
ansamblu.
8 Conturul formei
Pe o coală de hârtie, individual sau în grup, se cere a se reliza conturul
unor figuri geometrice – stil de mozaic, colorându-l apoi. Ele se pot
întrepătrunde (cercuri, pătrate, dreptunghiuti, triunghiuri, romburi).
9. Sunt pictor
Pictură la liberă alegere.

43
10.Din poveste în poveste
Realizarea unor tablouri după personajele din poveste, desen la liberă
alegere.
11.Desenul surpriză
Pe o foaie (coală de desen) se trasează cu o cariocă mai groasă, o linie
neîntreruptă formând diferite spații la întâmplare. Activitatea desfășurându-
se în grup, li se cere participanților să-și găsească un spațiu și să-l coloreze,
imaginându-și ce poate reprezenta desenul lui. La sfârșitul activității
„desenul surpriză” este acțiunea comună, comentariile aducând personalitate
lucrării.
12.Ce se ascunde ?
Pe o coală albă se lipesc câteva hârtii de forme diferite (copii,
animale, copaci, care, etc. – tot albe neobsrvându-se pe parcurs) rugându-i
pe cei ce vor lucra, să coloreze toată suprafața, cum doresc (se poate lucra în
grup sau individual). După ce s-a terminat colorarea întregii coli, se
dezlipesc ușor hârtiile lipite și se descoperă astfel „petele albe” adică
desenele ce rămân ca imagini interesante.
13.Paleta de culori
Li se cere participanților (individual sau în grup) să realizeze un
desen, la alegere pentru care să se folosească de toate culorile ce le au la
dispoziție (tempera, creioane colorate). Sunt rugați să dea un titlu, desenului
obținut.
14.Continuă desenul meu
Activitatea va cuprinde un grup de subiecți așezați, la mese, fiecare
desenând ce dorește pe coala de hârtie din fața lui. La sunetul clopoțelului,
fiecare subiect va trece la următorul desen (se rotesc) al colegului, începând
a lucra la el. Clopoțelul va tot suna până când fiecare dintre membrii

44
grupului, va ajunge, înapoi la locul lui, unde-și va descoperi „desenul”,
urmând doar a-i da…titlu.
c) Modelajul din plastilină sau lut reprezintă „nivelul bazal” al
posibilităților de exprimare artistică. Contactul cu materialul (plastilina sau
lutul) induce o stare de satisfacție, de confort. Faptul pentru copil cât și
pentru adult că poate utiliza volume, reprezenta în spațiu, îi canalizează
tensiunile spre exterior. Modelajul este pasionant (deci mai afectogen) decât
alte activități artistice pentru că are în general drept obiectiv ființa umană.
Dacă la început modelajul se poate utiliza și ca metodă de investigație,
lăsând copilul să facă ce vrea cu materialul indicându-se unele aspecte
perturbante, în timp activitatea se poate canaliza spre terapie. Este de urmărit
în mod deosebit de către psihoterapeut și apoi de analizat și comentat
expresiile verbale din timpul modelajului și discuțiile dintre parteneri, dacă
activitatea se desfășoară în grup.
E bine ca la început activitatea sau ședința de modelaj să cuprindă
elemente simple de realizat: bile, mărgele, mingi, cuburi, ca apoi să se treacă
treptat la fructe, legume, obiecte apropiate, mașini etc., ca în final să se
ajungă la tablouri legate de anotimpuri, fragmente din povești sau, de ce nu,
scene din viața de zi cu zi a copilului (așa cum o vede el sau cum ar vrea să
fie, cum și-o închipuie).
Atentie!
În timpul activității nu se apostrofează, ci se crează o ambianță plăcută
de lucru. Lucrările obținute, se vor expune obligatoriu insistând asupra
mesajului transmis. Totodată, acolo unde este necesar sau activitatea poate fi
mai „receptivă” pentru subiecți, se poate folosi și un fond muzical neuitând
ca la sfârșitul ședinței de modelaj, să se facă „curat la locul de muncă”.

45
1.5. Expresia verbală
a)Povestea terapeutică , Pașca M.D.(2004) prin nararea faptelor,
“comprimă” la maximum experiența de viață, menite a semnala o stare de
fapt și a atenua criza ce, inevitabil apare la un moment dat,
declanșată,precum, filosofic vorbind, de neînțelesuri , ale înțelesului,
știutelor și neștiutelor. Povestea terapeutică se povestește(se spune) și nu se
citește. Ea trebuie să fie liantul dintre trup și suflet, gând și gest, trăire și
exprimare. Ea nu poate fi spusă de către oricine, oriunde și oricum. Trăind în
simbioză cu cel suferind, povestea terapeutică își are legile nescrise ale
vulnerabilității sale, ceea ce face ca simpla virgulă, să nu mai acorde o șansă,
iar punctul, o certitudine și o reușită.
Pornind de la un caz real sau fantastic, povestea terapeutică își
îndeplinește menirea de mediator a durerii și suferinței, aducând mult mai
aproape pe cel aflat într-un impas, sincopă a vieții, de lumea în care legile
care guverneză pot declanșa apariția unor resurse vitale de a învinge frica,
teama, neliniștea, neputința, nesiguranța și a descoperi speranța și șansa,
conjugând verbele “a vrea”, “ a putea” și “a dori”, la timpul prezent. În acel
moment, povestea terapeutică își dovedește utilitatea, făcând prin puterea
cuvântului ca lumea pentru cel în suferință “să se miște altfel”, să fie
percepută prin prisma noilor conotații cognitive ale elementelor de identitate
personale, dând unicitate clipei trăite.
Obiectivul poveștilor este să “păcălească” subiectul prin blocarea
mecanismelor sale de apărare și intrarea în contact cu inconștientul și
multitudinea de soluții depozitate în acesta. Povestea terapeutică devine
astfel un instrument prețios care va scoate la iveală emoții și sentimente ce
riscă să rămână ascunse în inconștient: angoase, frici, dorințe, obsesii,

46
culpabilități, invidii,întrebări la care nu le-am găsit nici un răspuns. Astfel,
funcția metaforelor și a poveștilor este aceea de a ajuta “ascultătorul” să
împace propriile sale pulsiuni cu cerințele realității externe și regulile
societății, deloc ușoare în unele cazuri.
Conținutul alegoriilor nu e necesar să și placă, sub aspect estetic, dar
dacă ele întrunesc și calitatea de : plăcut, acceptat și accesibil, reușita în
timpul terapeutic de aplicare a lor, este meritoriu.
În acest sens, din istorioara metaforică, subiectul va percepe prea
puțin prin conștient și cu mult mai mult, inconștient , legăturile dintre
poveste și propriile sale probleme . Ca o certitudine, subiectul va avea mult
mai târziu o revelație (insight) cu privire la mesajul poveștii și cu siguranță
că acest moment temporal va coincide cu începutul vindecării, a rezolvării
într-o manieră nouă, a impasului său existențial, dat într-o stare de fapt.
Deci, povestea terapeutică nu se citește, ci se relatează, tonul vocii,
intensitatea, amplitudinea, mimica și gestica fiind deosebite în acest caz, cât
și faptul că ea nu trebuie explicată. Ea se adresează atât copilului cât și
adultului, pornind și luând în considerare:optimismul, gândirea pozitivă,
dorința de vindecare și autovindecare, învățând și unul și celălalt, să devină
un învingător și supraviețuitor.
După conturarea elementelor teoretice caracteristice poveștii
terapeutice, vom continua în expunerea noastră finală cu câteva perspective
practice, subliniind importanța empatiei pentru reușita demersului terapeutic.
Pornim de la următoarea poveste asiatică:
„Cică într-o zi, un tânăr îl întreabă pe rabin despre scopul cu care
trebuie să povestim:
– Bunicul meu era șchiop, începu să povestească rabinul, iar într-o zi
l-am rugat să-mi spună o întâmplare cu tatăl său. Bunicul mi-a povestit că

47
tatăl său avea obiceiul să țopăie și să danseze. Angajat în istorisirea sa,
bunicul s-a sculat și a început să țopăie și să danseze, precum făcea tatăl său.
Și astfel, din acel moment, el s-a vindecat de infirmitatea sa”.
Povestea terapeutică , vezi Pașca M.D. (2008) transmite pe baza celor
relatate, o experiență de viață, o stare de fapt, care să aibă un rol în găsirea
unei soluții, implicând „povestitorul” cu întreaga sa personalitate. Față de
basmul terapeutic, povestea terapeutică se distinge printr-o manieră mai
incisivă, mai direct de exprimare a faptelor și printr-o superioară forță de
impact a acțiunii personajelor invocate, asupra beneficiului intervenției
terapeutice.
Povestea terapeutică trebuie să țină cont de particularitățile de vârstă
ale celui căruia i se adresează (copil, adult).
Cuvântul are o putere aproape „magică”, el poate vindeca, are o forță
„terapeutică”. Povestea terapeutică, prin nararea faptelor „comprimă” la
maximum experiențe de viață, cu scopul de a semnala o stare de fapt și a
atenua o criză.
Povestea terapeutică se povestește (se spune), nu se citește. Ea trebuie
să fie liantul dintre trup și suflet, gând și gestică, trăire și exprimare. Ea nu
poate fi spusă de către oricine, oriunde și oricum. Pornind de la un caz real
sau fantastic, ea își îndeplinește menirea de atenuare a durerii și suferinței.
În acest context, povestea terapeutică are ca scop, activarea unor
resurse vitale pentru a învinge frica, neliniștea, neputința, nesiguranța, și
pentru a redescoperi speranța și șansa. Ea reușește să schimbe percepția
despre lume a subiectului constituind un instrument prețios de acțiune
terapeutică, scoțând la iveală emoții și sentimente ce riscă să rămână ascunse
în inconștient: angoase, frici, dorințe, obsesii, culpabilități, invidii. Scopul

48
metaforelor este de a-l ajuta pe subiect să-și concilieze propriile pulsiuni cu
cerințele realității externe și cu regulile societății în care trăiește.
Poveștile terapeutice sunt utile poentru toate categoriile de subiecți,
indiferent de vârstă și nivel de școlarizare.
Precum am menționat, povestea terapeutică nu se citește, ci se
relateaztă, tonul vocii, intensitatea, amplitudinea mimica și gestica fiind
variabile în funcție de situație. De asemenea, ea nu trebuie explicată ,
deoarece riscăm să avem neplăcuta surpriză de a reduce drastic potențialul ei
terapeutic asupra inconștientului, provocând deliberat rezistențe și obiecții,
cu rezultate inhibante ameliorării stării asupra subiectului nostru.
Această terapie este cerută de multe ori de către subiect, deoarece o
percepe ca fiind mai aproape de sufletul său, regăsindu-se conștient sau
inconștient în acțiunea narării. În acest context, „ingredientele” de bază în
terapia prin poveste la adult și/ sau copil sunt:
– optimismul;
– dorința de vindecare/ ameliorare;
– gândirea pozitivă;
– rezolvarea de probleme;
– stima de sine ridicată;
– creșterea încrederii de sine.
Pentru identitatea sa, povestea terapeutică poate:
1) – să cuprindă:
a)- indicații terapeutice;
b)- efectele dorite;
2)- mesajul transmis vizând stări și sentimente
exemplele ce urmează vor demonstra acest lucru:

49
1.O poveste la… borcan
– cunoașterea de către copii a fructelor și legumelor caracteristice toamnei și
modul lor corect de păstrare/ conservare, cât și importanța consumării lor
sub formă de alimente/ hrană;
– grup țintă- copii;
În cămara toamnei e liniște. Borcanele stau rânduite pe rafturi, paturi.
Da, ce rafturi! Zici c-ar fi bagaje-n zbor pentru un tur cu avion.
„Cu manșete- etichete
și desene cu catrene”
Uite! Aici e lumea dulcețurilor. Doamne, ce de borcane! Cu gâturi înalte și
subțiri ca de prințese ce te privesc de la….celofan în sus. Și ce la modă sunt
fundele lor! Da, ce gust au toate!
„- Mi-s cireașa cea amară,
– Eu sunt piersica cea rară,
– Mie-mi spune „de caisă”,
– Eu sunt vișina cea prinsă
În vecini cu mine, para
E colegă toată vara.”
Apoi vine raftul din mijloc. Aha! Aici culoarea e alta. Așa combinație, oho!!!
„Gogoșari- pantofari
Ardei de-i vrei,
Castraveți- isteți,
Pătlăgele cu mărgele,
Vinete, hai du-te cu ardeiul iute,
Ceapă de apă,
Morcovi, pătrunjei mititei și….”

50
Ce mai! Un ghiveci întreg. Stau săracele legume, fără nume și tăiate și
tocate, în cuptor,în pat de dor și-apoi iute, sus pe raft, numai bune de mâncat.
Greu e în cămara toamnei! Nici nu pot privi în jos. Stau cu burțile cleiate-n
geam:
„Castraveții cei murați,
Gogoșari felii tăiați
și
Ardei umpluți cu varză
Prinși în celofan c-o rază.”
Ei poftim! Dorm cu toții-o iarnă-ntreagă. Pline, fine, dolofane și grăsane, să
se vadă. Asta da, zic și eu…borcaniadă.
Aha! Crezi că am uitat de: gemuri, struguri, creme ferme, mere, pere în
panere? Chiar așa! Nu-i nimic, cămara-i mare. În povestea viitoare, vor veni
la rând te-asigur:
„Sticlele cu bulion
Suc de fructe
și
Mărunte etichete,
Paste-n tub
și
Salata prinsă-n cub”
Capu-mi este calendar. Ce să-i faci! În lumea bună a borcanelor, of, spălat să
fii și-i gata și pe tine să te pună la păstrat: tuns, frezat și pieptănat. Dar,
alege, unde vrei? La dulcețuri, gem, zacuscă sau murat într-o poveste prinsă-
n zbor pe-o manșetă etichetă, cu desene și catrene?
O poveste? Ura! O-nchid iute-ntr-un borcan și la iarnă-o iau cu mine. De!
Toată ziua prinde bine. Nu-i așa?

51
„Apoi,
Îți zâmbesc și-ndrăznesc,
Să-ți spun Lună, poftă bună,
La povestea din… borcan.”
2.Povestea focului
1)- indicații terapeutice:
– incapacitatea de a-și stabili un scop în viață;
2)- efectele dorite:
– încurajarea perseverenței în fața unui obstacol;
3)- grupul țintă:
– adulți;
– adolescenți;
– tineri;
Într-o țară îndepărtată, focul era păzit de un gardian ales în această
funcție pentru calitățile sale: onestitate, cinste și responsabilitate. În fiecare
zi el întreținea focul, protejându-l de vânt si nelăsându-l să se stingă. Pentru
a-i da vigoare și forță, obișnuia să pună bucăți groase de lemn uscat.
Într-o zi, o furtuna neașteptată se abătu asupra acelui loc. Vântul sufla
cu o putere nemaivăzută și paznicul nostru se gândi că în aceste condiții este
imposibil să mai reziste. Își aminti însă că toți locuitorii acestei țări se bazau
pe el și nu putea să-i dezamăgească. Și începu să se lupte cu furtuna până ce
aceasta se opri.
Seara, în timp ce se trântea epuizat în patul său, observă un mesaj
ciudat scris pe perete: „Omagiu celui care a înfruntat vântul și marea și a
ținut flacăra aprinsă”. Paznicul n-a știut niciodată de unde a venit acel mesaj,
dar a înțeles că nu este singur. Începând din acel moment nu a mai fost

52
niciodată tentat să-și abandoneze postul și a continuat să-și facă munca cu
dragoste, devotament, curaj și tenacitate.
3. Povestea lui Ulysse
a)- indicații terapeutice:
– incapacitatea de a-și stabili un scop în viață;
b)- efecte dorite:
– conștientizarea importanței cunoașterii a ceea ce vrem să facem
înainte de a acționa;
c)- grupul țintă:
– adulți
De mai mult timp, Ulysse se pregătea să plece într-o călătorie care să-i
schimbe viața. El a studiat mai multe limbi străine, precum și hărți care să-i
arate diferite zone ale lumii. Locul de destinație era mai puțin important,
ceea ce-l interesa cu adevărat, era să plece.
Dificultățile au început să apară în momentul în care s-a prezentat la o
agenție de turism pentru a-și rezerva un bilet de avion. Bărbatul de la ghișeu
i-a pus mai multe întrebări obișnuite pentru a afla locul și momentul când
vrea sa plece.
– „Eu nu vreau să merg în Mexic, în Grecia sau în Italia.”
– „Unde vreți atunci să mergeți?” l-a întrebat funcționarul de la ghișeu.
– „În mod sigur nu vreau să merg în Anglia, în Australia și nici în
Germania.”
– „Pe mine nu mă interesează unde nu vreți să mergeți”, zise funcționarul din
ce în ce mai nerăbdător. „Pe noi ne interesează unde ați vrea să plecați în
călătorie”.

53
– „Nu mă interesează nici Spania sau Portugalia, nici India sau Rusia” zise
Ulysse.
În acel moment își dădu seama de impasul în care se afla și se întoarse
acasă. În acea noapte avu un vis: se făcea că se afla într-un aeroport și privea
plecarea mai multor avioane. Deodată îi apăru în fața ochilor, marele
Lindberg, primul pilot care a traversat Atlanticul în 1927 și care îi adresă
următoarele cuvinte: „Avioanele sunt pregătite să zboare, nu contează unde.
Pilotul este acela care decide locul unde aparatul va ateriza. „
Puțin după aceea, eroul nostru adormi. Dimineața el realiză
importanța cunoașterii exacte a destinației înainte de a pleca într-o călătorie,
pe care el încă n-o știa.
4.Șoricelul mâncăcios – pentru copilul care refuză mâncarea (refuză să
mănânce)
Bettina se joacă plictisită cu mâncarea. Își învârte în gură îmbucătura.
– Mănâncă odată! O încurajează mama.
– Nu mai vreau, spune Bettina.
– Trebuie să mănânci tot din farfurie! spune mama.
– Nu mai încape în mine se smiorcăie Bettina!
– Să-ți dau să mănânci ca unui bebeluș? Haide… încă o îmbucătură de
dragul mamei…. Înghite odată!
– Nu mai pot! Nu mai pot! Plânge Bettina și fuge în camera ei.
Deodată aude un foșnet:
– Chiț- chiț- chiț, chiț- chiț,
– Sunt prietenul tău șoricelșul
– Doresc să fii mai veselă
Să nu mai plângi de necaz.

54
Bettina era încântată de șoricelul drăgălaș:
– Dar, tu de unde ai apărut?
– Noi stăm de mult cu voi.
Toată familia de șoricei.
Știm că nu-ți place să mănânci.
Ceea ce-i supără pe părinți.
Când nu-ți place mâncarea
Îți stau la dispoziție.
Am să te ajut, crede-mă,
O s-apar într-o secundă
Chiț- chiț- chiț, chiț-ș chiț
Sunt prietenul tău șoricelul.
Drăgălașul șoricel a dispărut în gaură tot atât de repede cum a apărut.
Bettina este foarte cxurioasă cum o poate ajuta șoricelul. De-abia așteaptă ca
mama ei s-o cheme la masă. Nu trebui să aștepte mult. Pe masă deja era
așezată cina.
– Pfui, se strâmbă Bettina. Pâine cu cașcaval! Nu-mi place cașcavalul!
Și începu obișnuita reprezentație.
Atunci Bettina auzi din nou vocea subțire:
– Chiț- chiț- chiț, chiț- chiț,
Sunt prietenul tău șoricelul,
Tu te strâmbi la cașcaval,
Noi îl mâncăm cu poftă
De ce te miri așa?
Șoarecii adoră cașul.
Aruncă-ne repejor!
Ce miros îmbietor

55
Strecoară-l sub scaun,
Ce bunătate! Mersi!
Chiț- chiț- chiț, chiț- chiț.
Sunt prietenul tău șoricelul.
A doua zi la prânz se servi pește.
– Pfui! Se strâmbă Bettina. Nu-mi place peștele!
– Peștele e foarte sănătos, spuse mama. Mănâncă numai, și-ai să te faci
mare și puternică.
– Dar dacă mi-e scârbă?
– Chiț- chiț- chi-, chiț- chiț.
Sunt prietenul tău șoricelul,
Strecoară-l sub scaun
Ce bunătate! Mersi!
Chiț- chiț- chiț, chiț- chiț.
Sunt prietenul tău șoricelul.
Și așa a continuat în fiecare zi. Bettina sare în sus de bucurie pentru că
prietenul ei, șoricelul, o ajută. Numai că acum, din când în când îi e foame și
ei. Ce noroc că întotdeauna se gasește vreo ciocolată, vreo prăjitură. Dacă îi
chiorăie burta, tiptil intră în bucătărie și fură din prăjiturele. Dar ce s-a
întâmplat? S-a terminat prăjitura. Cu siguranță cineva a furat din ea.
– Nu-i o problemă, gândește Bettina, mai am ciocolată.
Dar… măi să fie! Și asta a dispărut!
Bettina se culcă dezamăgită și foarte flămândă. Nu poate să doarmă pentru
că se trezește de foame.
A doua zi dimineața, Bettina mănâncă mai mult, dar bucățelele care nu-i plac
le dă totuși șoricelului.
Bettina e din ce în ce mai flămândă.

56
– Ce bine! Mama a cumpărat biscuiți. Voi lua câteva bucăți din cutie.
O! Vai! Cutia este goală! Pe pardoseală vede câteva firimituri.
Bettina urmărește șirul de firimituri. Și să vedeți urmele duceau la gaura
șoricelului.
– Să-ți fie rușine! strigă nervoasă Bettina. Frumos ajutor! Eu care am
crezut că ești un șoricel drăgălaș! Mi-a foame, foame, foame!
– Chiț- chiț- chiț, chiț- chiț
Sunt prietenul tău șoricelul,
Îi-e cam foame? Ei, să vezi!
Pentru șoareci e de-nțeles.
Burta noastră mereu e goală
Totuși sunt un bun prieten.
Să știi că ți-am pus deoparte.
Mi-a rămas și mie un pic.
De dorești, mănânci biscuiți,
Dar mai bine ai mânca,
Caș, pește, spanac și varză,
Și lumea ți se va părea
Mai veselă, mai frumoasă.
Îți spune un specialist!
Să mănânci bucăți micuțe
Și dacă te-ai săturat
Poți să termini de mâncat!
Nu e înțelept așadar
Să-ți strici foamea cu dulciuri
Că ți-o fură șoarecii.
Vei rămâne nemâncată,

57
Foamea ți-aduce multe rele,
Te slăbește, te sluțește!
Nu vei mai mânca cu chin
Dacă te gândești așa:
„Dacă-i burta mulțumită
Pot ușor s-o rog pe mama:
Pot să mă duc la joacă?”
Și îndată poți să ieși
Puternică și sătulă
Să te joci cu șoriceii
Ori să faci orice poftești
Chiț- chiț- chiț, chiț- chiț,
Sunt prietenul tău șoricelul!
Bettina le povestește părinților săi isprava cu șoricelul.
– Știi ceva? spun părinții ei. Te-ajutăm și pe tine și pe prietenul tău.
Ori de câte ori mănânci o îmbucătură, te vom lăuda și vom pune o nucă
lângă farfuria ta pentru șoricel. Cu cât mănânci mai mult cu atât mai multe
nuci vei putea să îi duci prietenului tâu. Dacă nu vei putea mânca tot, n-o să
te certăm. Dar să te înfrupți din dulciuri nu vei avea voie decât, așa cum ți-a
spus șoricelul, numai după ce ai mâncat destul la masă.
Ei, ce crezi? Putea să ducă Bettina nuci pentru prietenul ei? Desigur, și încă
multe! Bettina nu se mai joacă cu mâncarea. Mănâncă repejor, pentru că o
așteaptă prietenul ei, șoricelul.
5. Povestea jucătorului de fotbal
a)indicații terapeutice: dificultăți în respectarea regulilor unui grup;

58
b)efecte dorite: dezvoltarea solidarității, încurajarea muncii în echipă,
încurajarea disciplinei; favorizează angajarea și responsabilizarea fiecăruia
pentru sarcinile care presupun participarea mai multor persoane;
La începutul anului, echipa de fotbal a obținut mai multe succese, dar,
în ultima vreme, situația a început să se deterioreze. Spiritul de echipă care
la început era foarte puternic a început treptat, treptat să se stingă. Dan,
vedeta echipei,la început să se simtă tot mai mult preocupat de succes. El era
tot mai des violent cu jucătorii din echipa adversă și uneori chiar cu proprii
colegi. În timpul antrenamentelor nu asculta indicațiile antrenorului și făcea
totul după capul lui.Până la urmă a ajuns să insulte și spectatorii care îl
huiduiau. La ultimul meci s-a certat cu arbitrul, ceea ce a înrăutățit și mai
mult situația. Colegii săi nu mai aveau încredere în el.
Dan era disperat din cauza acestei situații, dar nu se mai putea
controla. Într-o seară, în timp ce dormea, în fața ochilor i-a apărut idolul său,
Pele. Nu-și putea crede ochilor, dar Pele se afla în fața sa, în carne și oase.
Dan i-a explicat care este situația și i-a cerut sfatul. După ce a reflectat un
timp, Pele i-a răspuns:
„Dragă Dan, eu știu că tu ai un șut de invidiat și că ești ambițios, dar într-o
echipă trebuie să ții cont de reguli. Este suficientă greșeala unei persoane,
pentru ca toată lumea să sufere. Dacă tu dai un gol, înseamnă că toată echipa
te-a ajutat, iar dacă ratezi, înseamnă că toată echipa a pierdut.Tu ești
responsabil pentru toți colegii tăi".
În săptămâna care a urmat, Dan a ținut cont de colegii săi și acest
lucru l-a ajutat să câștige. Anul următor a câștigat din nou trofeul celui mai
bun jucător.

59
6. Povestea ariciului Pogonici
a)indicații terapeutice: comportament certăreț; iritabilitate;
b)efecte dorite: reducerea agresivității interpersonale;
Într-o pădure trăia un arici care obișnuia să rupă flori și să le
strivească. Într-o zi, o căprioară îl văzu rupând flori și-l întrebă de ce face
acest lucru.
Pogonici simți cum îl cuprinde supărarea:
– Vezi-ți de treaba ta, că mă superi, zise ariciul.
– Dar nu e bine să rupi flori degeaba, că nu ți-au făcut nici un rău, îi
răspunse căprioara.
Ariciul plecă mai departe. La marginea lacului văzu un iepuraș care
dormea. Ariciul începu să fluiere tare:
– Hei, nu vezi că dorm? strigă iepurașul supărat.
– Puțin îmi pasă, zise ariciul și plecă mai departe.
Zilele care urmară trecură la fel. Cu fiecare zi,ariciul se simțea tot mai
singur pentru că nimeni nu mai voia să se joace cu el.
Într-o seară, în timp ce se întorcea acasă, ariciul căzu într-o groapă.
Zadarnic strigă după ajutor, pentru că nimeni nu veni.
7. Povestea furnicuței Maria
a)indicații terapeutice: lipsa motivației de a învăța;
b)efecte dorite: valorizarea sarcinilor cotidiene; încurajarea efortului
de dezvoltare personală;
A fost odată o furnicuță care nu voia să muncească. Furnicuța Maria
prefera să stea toată ziua lungită, să se joace sau să alerge. În toate
momentele zilei, toate scuzele erau bune pentru a nu munci. Din această

60
cauză, ea se juca mai mult singură, deoarece colegele sale erau ocupate să
muncească.
Într-o zi, în timp ce Maria era plecată în pădure să se joace, o zână
veni la furnicar. Ea explică tuturor furnicilor că lansează un concurs pentru
desemnarea celei mai bune furnici din lume. Fiecare furnică va putea
acumula puncte dacă muncește atunci când trebuie, se joacă în cel mai
potrivit moment și,bineînțeles, are o mulțime de prieteni. Astfel, micuțele
furnici se puseră pe treabă pentru că fiecare vroia să câștige. Când Maria se
întoarse acasă, văzu că nimeni nu o bagă în seamă. Toate furnicile cântau,
zâmbeau și transportau provizii. Maria se simți puțin dată la o parte. Până să
se culce, reuși totuși să afle care era pricina acestei schimbări și de ce toată
lumea era atât de grăbită.
Atunci, Maria își zise că trebuie să câștige concursul, că este capabilă
să fie prima. Dis de dimineață, furnicuța noastră se alătură suratelor sale.
Piciorușele sale erau foarte obosite pentru că Maria nu era obișnuită cu
munca, dar ea nu se descuraja deoarece voia să câștige concursul și să
devină cea mai bună furnică din lume. Ea se juca acum împreună cu celelalte
furnicuțe și acest lucru era deosebit de plăcut.
La sfârșitul concursului a constatat că avea o mulțime de prieteni. În
așteptarea rezultatului concursului, toate furnicuțele erau anxioase. Zâna a
anunțat în sfârșit marea câștigătoare: „Pentru că a făcut multe eforturi și a
ameliorat rezultatele, o declar pe furnicuța Maria, câștigătoarea
concursului”.
Toată lumea a aplaudat, iar Maria era foarte mândră de ea. Zâna i-a
dat și o diplomă, precum și următoarele sfaturi: „Rămâi pentru totdeauna o
furnicuță muncitoare și conștiincioasă. Când îți vei simți piciorușele obosite
sau când curajul te va părăsi,respiră adânc de trei ori și vei vedea cum o

61
luminăalbastră te va înconjura și-ți va da forța și curajul de a continua.
Această lumină va fi invizibilă pentru ceilalți, doar tu o vei putea vedea”.
8. Trăsături temperamentale
Livada
E toamnă. Soarele își face loc cu greu printe brațele livezii. Pline de
rod și, Doamne, ce mireasmă au degetele toamnei! Pomii stau la sfat de
dimineață. Care e vestea? Păi, scările, coșurile și vorbele copiilor le-au auzit
aseară. Spuneau doar atât „mâine culegem".
– N-am să las o nucă să se desprindă din coama mea de crengi și
frunze, făcu războinic, nucul .
– Mi-e indiferent. Tot gem de prune o să ajung! Acum sau mai târziu
mă voi acri ca o … prună .
– Ce bucurie pe copii! Le voi spune povești cu merele de aur, Albă ca
Zăpada și-apoi copt, necopt, nevoie mare, la cuptor sau în compot. Da, bun
proaspăt și la iarna cine-o fi, mărul -măr!
– Ce mă fac, începu să plângă para. Toți vor spune: „Pică pară
mălăiață-n gura lui Nătăfleață". Eu să trag toate ponoasele pentru toți, tot eu.
Of! Of! Of!
Rău e să fi … pară . Soarele se-ngrozi și se ascunse repede după un nor. Ce ți-
e și cu pomii ăștia! V orbesc de parcă ar fi oameni!
– Ia, spală-i norule și potolește-i! mai adăugă soarele privind livada.
Și, ultima ploaie spălă gândurile livezii,umplând coșurile cu picuri de
rod bogat.

62
9. Lipsa de comunicare și relaționare
Dă-i mâna ta
Un om se scufundase într-o mlaștină în partea de nord a Persiei.
Numai capul îi mai ieșea din mocirlă. Striga din toate puterile după ajutor.
Curând se adună o mulțime de oameni la locul accidentului. Unul se hotărî
să încerce să îl salveze pe bietul om. „Dă-mi mâna, îi strigă. Te scot eu din
mlaștină”. Dar cel vârât în noroi continua doar să strige după ajutor și nu
făcea nimic să-i îngăduie celuilalt să-l ajute. „Dă-mi mâna” îi ceru omul de
mai multe ori. Dar răspunsul era mereu doar un strigăt jalnic după ajutor.
Atunci altcineva se apropie și spuse: „Nu vezi că nu îți va da mâna
niciodată? Trebuie ca tu să îi dai mâna ta . Atunci îl vei putea salva.
10. Sacrificiul matern
Dragostea de mamă
Un misionar creștin povestește cum a asistat la un incendiu în pădurile
din Munții Himalaya, în 1921.
Focul era foarte puternic și cuprindea copac după copac. Împreună cu
un grup de oameni a putut observa cum într-un copac înalt, o pasăre se agita
deasupra unui cuib cu mulți puișori în el. Focul se apropia repede de cuib și
nimeni nu putea să-l salveze. Pasărea țipa, se agita, se apropia și se depărta
mereu de cuib. Toți se gândeau că va fugi până la urmă.Cuibul a început să
ardă pe margini și dintr-o dată, mama s-a repezit către pui, i-a acoperit cu
aripile ei și în câteva secunde s-au prăbușit cu toții, în vâlvătaie. Avea
puterea să se scape pe sine, dar a ales să moară cu cei dragi. De dragul lor, a
murit cu ei, nu s-a scăpat pe sine.

63
11. Identitatea personală
Învățătorul, un grădinar
Munca unui învățător este ca aceea a unui grădinar care îngrijește
diferite plante. O plantă iubește lumina soarelui, alta, umbra răcoroasă; uneia
îi place malul apei curgătoare, alteia piscurile sterpe ale munților. Uneia îi
merge bine pe solul nisipos, alteia în pământul gras. Fiecare cere îngrijirea
care i se potrivește cel mai bine, altfel rezultatul nu este mulțumitor.
12. Identitatea personală
Cuiburile murdare
O porumbiță își schimba mereu cuibul. Mirosul puternic pe care îl
făceau cuiburile în timp era insuportabil pentru ea. Se plânse de asta cu
amărăciune în timp ce vorbea cu o porumbiță plină de experiență,bătrână și
înțeleaptă. Aceasta din urmă dăduse de câteva ori din cap și zise: „Nu
schimbi nimic schimbându-ți cuibul tot timpul. Mirosul care te deranjează
nu vine de la cuiburi, ci de la tine.”
13. Povești scrise de copii
Lada cu nisip
Când aveam cinci ani, m-am dus într-o zi cu mama în parc. Cum mă
jucam în lada de nisip, am observat un băiat cam de vârsta mea care stătea
într-un scaun cu rotile. M-am dus la el și l-am întrebat dacă nu se joacă cu
mine. Aveam doar cinci ani și nu puteampricepe de ce nu putea veni și el în
lada cu nisip ca să se joace cu mine. Mi-a spus că nu putea. Am mai vorbit o
vreme cu el, apoi mi-am luat găletușa cea mare, am pus în ea cât de mult
nisip a încăput și i l-am ridicat în poală. Apoi am apucat câteva jucării și le-
am pus și pe ele acolo.

64
Mama s-a repezit spre mine și m-a întrebat:
– Lucas, de ce ai făcut asta?
M-am uitat la ea și i-am răspuns:
– El nu putea veni să se joace în lada cu nisip cu mine, așa că am dus
nisipul la el. Acum putem să ne jucăm împreună în nisip.(Lucas, 11 ani)
14.Îngerul meu păzitor
Știu că este undeva și are grijă de mine. Vine câteodată noaptea și
stăm de vorbă. Dar nu e singur.
Aduce cu el mai mulți îngerași ce vin și se așează în jurul patului meu.
Acum, simt că se face lumină în jurul meu și mi-e bine. Știu că mă sfătuiești
ce să fac. Și fac ce cred eu că e bine: vorbesc cu florile, ascult păsările,
râd,desenez, citesc, povestesc cu bunica, fac gimnastică cu mama și după
amiază… Da, după amiază vând înmagazin plante medicinale și produsele
lor. Și ce dacă nu mă pot mișca foarte bine singură? Îngerul meu păzitor mă
ajută să merg. Și-mi place să cânt. Unde cânt? Peste tot și mai ales când
pictez.
Da, la „Rază de soare” mi-am deschis o expoziție. A fost lume multă,
dar și toată familia mea de acolo, pe care-i iubesc. Dacă a fost și îngerul meu
păzitor? Cu siguranță, doar l-am simțit. Și sunt așa de mulțumită că trăiesc!
Voi, nu? (Gelia, 17 ani).
15.Povestea fraților mei
Eu sunt un copil sănătos. De ce spun povești? Pentru că am avut doi
frați. Eu sunt fetiță și nu știu cine a hotărât ca toți băieții din familia mea, să
nu trăiască.

65
Sunt tristă și acum, dar trebuie să fiu tare. Mama și tata mă au acum
numai pe mine și nu vreau să fiu rea, dar un pic mă bucur. De ce? Păi, când
erau cei doi mici și bolnavi, pe mine nu mă vedeau, n-aveau grijă de mine și
nici de școală nu le păsa. Poate că nu puteau. Dar eu, i-am iertat și acum ne
înțelegem bine.
Eu n-am trecut prin boala lor, dar cred că le-a fost greu. Erau cuminți
și tot așa sunt și acolo, în cer.Că am fost tristă? Nici acum nu sunt bucuroasă
fără ei, dar vreau să mă gândesc ce bine ne-am fi jucat împreună. Cu cine mă
joc acum? Cu ei câteodată, doar în amintire și gând.
(Camelia, 11 ani)
16.Suntem niște învingători
Știu că cei de pe coridorul spitalului ne privesc și se întreabă. Dar, eu
și cu mama nu ne mai mirăm și ne zâmbim.
Știi, și eu și mama avem aceeași boală. N-am vrut să fie așa, dar, noi
suntem puternice. Am aflat acum aproximativ un an că mama are cancer la
sân și m-am supărat. Dacă a fost supărarea de vină, nu știu, dar la puțină
vreme, m-am îmbolnăvit și eu de cancer.
Mama a făcut deja radiații și se simte mult mai bine. Le-a suportat așa
de bine că merge spre normal.Cum a putut? Eu i-am fost alături și-am
susținut-o chiar și când a avut batic cu flori pe cap.
Acum, mama stă lângă mine și mă sprijină. Eu fac perfuzii, dar nu mă
tem de nimic. Ne avem una pe alta, ne zâmbim mult și nici ție nu trebuie să-
ți fie frică.
Nu vreau să ne compătimească nimeni. De ce? Stai să-ți spun secretul:
Doctorii ne-au dat mari șanse pentru că noi am răzbit aproape boala. Eu
merg așa de bine că în toamnă mă voi întoarce la școală, iar mama,și ea va fi

66
bine. Așa suntem noi, învingătoare,și nu mă mai jenez când lumea se uită la
mama și la mine.
Îi privesc și le zâmbesc. Asta e arma noastră secretă. Zâmbet cu
speranță!
(Eu, 13 ani)
17.Poveste scrisă de adult
E simplă povestea mea
Am să-ți vorbesc despre mine și despre dorința mea de a mă bucura în
fiecare clipă. Și știi de ce? Pentru că îmi vine deja așa de greu să înghit, iar
pașii mei par grei, ca și a celor de pe Lună.
E și normal că înaintează boala. Auzi, zic că e normal, dar nu mă las.
Vreau să dansez, să ascult muzică și să mă plimb cu băieții mei, ca să
ascultăm pădurea.
Dacă mă doare? Dar nu mă doare, ci mă strânge, adică mușchii mei s-
au cam săturat să mă tot asculte și atunci… totul se prescurtează cu S.L.A.
Nu, că nu glumesc, dar, așa stau eu, bine cu psihicul meu. Toți doctorii se
miră, dar ei n-o cunosc pe Psiho. Ea nu mă lasă să trec „Dincolo”. „Adică,
de ce”? face ea. „Aici n-ai treabă?”
Am să fac repetiții. Cel mare dintre băieți merge în toamnă la școală și
eu m-am trezit la serbarea școlară să văd coronițele.
Dacă mi-e frică? Da, dar mă stăpânesc și mă bucur de tot și de toate.
Acum vin de la coafor și-mi place cum arăt, adică mă iubesc și așa.
Și totuși, respir mai greu, dar nu mă las. Speranța,credința și
încrederea sunt prietenele mele. Dacă e greu?Știi, n-ar fi mai bine să vorbim
despre noile modele de vară și că eu de doi ani sunt o învingătoare?

67
Te-aștept la un pahar de … vorbă. Nu uita!
(Anca-26 ani)
18.Povești scrise de adulți (privați de libertate)
Nu e un vis
Vreau să te întreb dacă ai fost vreodată părtaș morții. Ai fost? De ce
te-ntreb? Poate pentru a te ajuta să depășești sentimentul fricii ca o moarte
de care nu poți scăpa. Să știi că mi-am educat frica, căci eram la început ca o
pasăre speriată ce greșea din grija „fricii de a nu greși”. Și poate, câteodată,
un nerv se întindea prea mult, și-atunci, prietena mea, „Răbdarea” mă
liniștea.
Dar dacă totul e un vis? Sigur, acum nu mai e și nu mă lasă să cred
altfel, vorbele fetiței mele de 5 ani spuse la una din vizitele ei, aici: „Tati, da
tu de ce te duci pe ușa aia și noi pe ușa asta?”, cu lacrimi în ochi. Neliniștite
uși, suflet zbuciumat în mine. De fapt, ce-am făcut? M-am jucat cu fericirea
altora când, într-o seară, adrenalina a ieșit la suprafață.
Cum rezist? Acum am găsit în jurul meu o mână întinsă. Acești
oameni, precum degetele de la o mână,sunt alături de mine, mă ajută, mă
înțeleg și mă accept așa cum sunt. Cu cine-aș începe? Cu… munca, și-apoi
restul vine de la sine. Astăzi înțeleg mai multe lucruri și știu că am greșit și
aici, am avut suficient timp să mă gândesc „la” toate și „de” toate. Dar
totuși, am răzbit și răzbesc pentru că știu să fiu eu însumi și-acest drept al
meu nu mi-l ia nimeni.
Mai am încă ceva de făcut, adică, în timp, să-i dau fiicei mele răspuns
la întrebarea ei plină de lacrimi: „De ce-am ieșit eu pe altă ușă?”
(Aurel, 38 ani)

68
19.Frământând pâinea
Eu știu să frământ pâinea. Dar nu fac din ea pâine, ci tot felul de
„minuni”. Case, animale, păsări, flori și oameni. Am învățat să-mi fac lumea
mea din pâine. De când? De când stau aici și-ascult pâinea cemi vorbește
doar mie.
Mă întrebați dacă se sfarmă? „Numa’ ca gândul, doamnă, și se rupe
ca viața”.
Da, de aia îmi place mie să frământ pâinea.
(Gheorghe, 62 ani)
20.Poveste scrisă de copil
Povestea baticului meu
Mie-mi plac florile și baticul meu e cu flori. Da, am 10 ani și mai port
încă batic pe cap. Ce face? Păi ține loc de… păr. Sigur că nu glumesc, dar
pot să și glumesc, chiar dacă am 10 ani, așa cum și tu poți.Când?
Când vei face raze ca și mine. Să nu te temi, nici de ele și nici de
batic. Știi, băieții poartă șapcă cu cozoroc. Ce haioși sunt!!!
De fapt, noi în spital ne cunoaștem după batic și ne salutăm. NOI nu
suntem fricoase, ci învingătoare.
Cât îl mai port? Bineînțeles că n-am să aștept să se usuce florile de pe
batic și să le pun în ierbar, cinumai încă câteva zile. De ce? Păi, am
descoperit azi dimineață în timp ce-mi zâmbeam în oglindă, vreo două-trei
fire de păr pe cap.
Ura! Ura! Crește! Grozav! Gata!
Sigur în toamnă să mă aștepți la școală. Vin în clasa a V-a cu o mare
surpriză pentru voi, dragii mei colegi de clasă.

69
Cu ce? cu… flori de pe batic puse în…ierbar!
(Ana, 10 ani)
21.Fluturele poștaș
Odată o rază de soare se îndrăgosti de flori. De cum se arăta soarele
prin curtea cerului, ea se și furișa și pleca să vadă florile. Le privea praful de
pe petale și se minuna când găsea lacrimile lunii, dimineața. Oare de ce
plânsese luna?
Dar, se întâmpla că, întârzia des de la grădiniță.
N-ați știut că și razele de soare merg la grădiniță? Iar ea, raza
călătoare stătea și le asculta:
– Vai, ce frumoasă e margareta! se minuna rochița rândunicii privind
spre coada șoricelului.
– Da ce are, dragă, trandafirul de-i supărat? Se n-toarse busuiocul spre
mușcată.
– Ha! Ha! auzi că panseluța și-a găsit frații…pătați, se amestecă în
vorbă, gura leului.
– Nu mai spune! se miră ochiul boului de peste drum.
Și așa, raza de soare se făcu… poștaș. Purta veștile-poveștile, numai
că, începu să se coloreze. Luă puțin galben de la păpădie, roșu de la
trandafiri, albastru de la vecini, verdele de prin… bucătării, până nu mai
semănă cu nimeni. Cum să se întoarcă așa acasă, toată colorată? și începu să
plângă. Găsindu-și raza la ușă, soarele se arătă bun și înțelegător:
– Iți plac florile? o întrebă soarele.
– Da, răspunse printre suspine raza de soare.
– Ai vrea să stai cu ele? Bine! De astăzi vei fi poștașul meu. Le vei
duce veștile, poveștile. Din raza-ți de soare colorată, îți voi croi aripioare

70
mai frumoase decât toate florile. Vei semăna cu ele, dar și razele trebuie să te
iubească. O să-ți zicem „Ture-Fluture" -poștaș cu răvaș, nărăvaș.
De atunci, mulțumind soarelui, Fluturele poștaș n-are odihnă. Acum
are drum la grădiniță. Păi ați uitat că și florile au grădiniță? De aici Fluturele
poștaș nu lipsește niciodată.
22.Iarbă, iarbă, fir de iarbă
– Ocrotește-mă! Nu mă călca! Se auzi un glas subțirel.
– Cine a vorbit? întrebă Ionuț din grupa mare privind în jos.
– Eu, firul de iarbă, îi răspunde același glas subțirel.
Doar atunci Ionuț observă că era gata să calce iarba și florile din jur.
– Știi cine sunt eu? întrebă firul de iarbă. Dacă nu, atunci ascultă
povestea mea. „Cică, într-o împărăție tare de demult, trăia o femeie
pricepută la țesut. Așa se face că împăratul o chemă la împărăție dându-i să
țese un covor din flori și raze de soare. Coșurile o așteptau la împărăție,
lângă război, dar razele de urzeală lipseau. De unde să le ia? Văzând-o
necăjită, soarele împrumută femeii câteva raze și aceasta se și apucă de țesut.
Galbene cum erau, începură să o ardă la degete pe țesătoare. Și, ca să le
astâmpere focul, femeia le stropi cu apă limpede și albastră ca cerul. Vai, ce
supărare! Firele de soare se făcură verzi ca tulpinile și frunzele florilor.
Femeia le prinse între degete. Ce moi erau! Și ce frumoase!
Florile se prindeau parcă singure în țesătura războiului făcând-o și mai
frumoasă.
– Unde sunt razele de soare? făcu împăratul privind țesătura din
război.
– Mă ardeau la degete și le-am stropit cu apă. Sau făcut verzi, spuse
femeia privind spre frumusețea țesăturii.

71
Împăratul întinse mâinile spre război să rupă țesătura, dar femeia șopti:
– S-acoperiți pământul, fire verzi! Să vă zică fire de iarbă , surori cu
tulpinile și nimeni să nu vă poată scoate din pământ. Unde v-ați rupt, să
creșteți la loc.
Și împăratul văzu cu uimire că în locul războiului,fire mici, scurte și
verzi, presărate din loc în loc cu flori,cuprinseră întreaga împărăție.
Încercă să le rupă, dar creșteau la loc, tot mai verzi și mai frumoase.
Acum, privind în jur, Ionuț mângâie cu grijă firul de iarbă ce era rază
de soare stâmpărată cu stropi de apă.
23. Povestea sentimentelor
Odată, cu mult timp în urmă, toate sentimentele și calitățile umane, se
aflau într-un loc secret pe pământ.
Când Plictiseala a căscat a treia oară, Nebunia mereu nebună, a zis:
-Hai să jucăm un joc!…de-a v-ați ascunselea. Cine se ascunde mai bine,
va fi câștigătorul sentimentelor.
Intriga a ridicat din sprânceana dreaptă, dar Curiozitatea , care nu se
putea abține, a întrebat:
-De-a v-ați ascunselea ? Ce joc mai este și acesta ?
-Acesta este un joc (a început să explice Nebunia ) în care eu o să-mi
acopăr ochii și o să număr până la un milion, până voi vă ascundeți.
Când am terminat de numărat, voi pleca în căutarea voastră și pe cine
nu găsesc, acela va fi Câștigătorul !
Entuziasmul a început să danseze de fericire, l-a urmat și Încântarea .
Norocul a sărit așa de tare încât le-a convins și pe Apatie și Suspiciune să
intre în joc, pe care nimic nu le interesa.

72
Dar, totuși, nu toți erau de acord să intre în joc. Adevărul nu a vrut să
se ascundă…și de ce s-ar ascunde? Și așa, până la urmă, toți îl vor găsi.
Orgoliul a zis că este o idee stupidă (l-a măcinat gândul „de ce nu s-a gândit
el primul la acest joc”). Atenția nu vroia să riște.
-Unu, doi, trei…a început să numere Nebunia .
Prima s-a ascuns Lenea care, evident, s-a aruncat după prima și cea
mai apropiată stâncă pe care a văzut-o. Credința a urcat în cer. Dependența
s-a ascuns în umbra Succesului , care a reușit să se ascundă chinuindu-se în
vârful celui mai înalt copac. Dăruirea nu se putea decide unde se va
ascunde, fiindcă fiecare loc i se părea perfect pentru unul din colegii ei.
Frumusețea a sărit în lacul cristalin. Pe Rușine o vedeam privind prin
crăpătura unui copac. Carisma și-a găsit locul în zborul unui fluture, iar
Libertatea în duhul vântului. Egoismul și-a găsit ascunzatoare, dar…doar
pentru el. Minciuna s-a ascuns și ea, pe fundul oceanului (minte, era la
capătul curcubeului), iar Pasiunea s-a ascuns în craterul vulcanului. Uitarea
a uitat să se ascundă, dar acest lucru nu e important.
Când Nebunia a ajuns la 999.999, Iubirea , singura, nu și-a găsit încă
ascunzătoare, fiindcă totul era ocupat. Apoi, a privit și a văzut o grădină
plină de trandafiri unde s-a și ascuns, acoperindu-se cu boboci de trandafiri.
-Un milion! A strigat Nebunia și a plecat în căutarea sentimentelor.
Prima a fost găsită Lenea care, evident era ascunsă după prima stâncă. În
scurt timp a auzit-o și pe Credința care dezbătea subiecte de teologie cu
Dumnezeu, iar Pasiunea a sărit din craterul vulcanului de frică. Întâmplător,
s-au găsit acolo, Dependența , evident iar Succesul și Egoismul nici nu
trebuiau căutate, căci singure au ieșit din ascunzătoare lor, care s-a dovedit a
fi un roi de albine. De așa multă căutare, Nebuniei i s-a făcut sete și așa a
găsit-o pe Frumusețe ascunsă în lacul cristalin.

73
Cu Suspiciunea a fost mai ușor, fiindcă ea nu putea să se decidă unde
să se ascundă, așa că s-a proptit de o stâncă din apropiere. Astfel Nebunia ,
încetul cu încetul a găsit aproape toate sentimentele.
Pe Talent l-a găsit ascuns în grâul auriu, iar Minciuna , la capătul
curcubeului (minte, era pe fundul oceanului), iar Uitarea a uitat că s-a și
jucat ceva…
Dar…pe Iubire nu putea s-o găsească. Nebunia căutase peste tot și
devenea deja nervoasă când…privi către grădina cu trandafiri. Intră în
grădină și de nervi și neputință, începu să lovească trandafirii cu mâinile.
Dar, dintr-o dată, se auzi un strigăt tare și dureros. Spinii trandafirilor
i-au zgâriat ochii Iubirii .
Nebunia nu mai știa ce să facă căci…găsise câștigătorul, adică,
sentimentul cel mai puternic, Iubirea , care devenise oarbă. A plâns și a
rugat-o pe Iubire s-o ierte luând totodată decizia ca veșnic s-o însoțească și
să o ajute.
Așa că, de atunci, Iubirea a devenit câștigătoarea sentimentelor,
rămânând totuși…oarbă. Nebunia se ținea de cuvânt, însoțind-o peste tot.
24. Degetele Dorinei
Cică era odată, cu vreo două săptămâni în urmă, o Dorina la grădiniță
care nu voia să se spele pe mâini.
-Nu pot, ascunzându-le în buzunare. Apa e rece, săpunul e mare,
prosopul pare cât covorul din camera mea. Dacă-mi ia degetele cu el?
Nu, nu pot și se trăgea prin ușa spălătorului. Și uite așa, Dorina se
ferea, să-și spele degetele.
-De ce ne ții nespălate? auzi Dorina un murmur.
-Cine a vorbit? întrebă privind în jur.

74
-Noi, degetele tale. Privește-ne. Uită-te bine la noi.
Cel mare se îndreptă cu greu:
-Pe mine, m-ai lovit de măsuță și-ai uitat să-mi spui „te rog să mă
ierți”. Știi că sunt cel mai mare și că de mine ascultă întreaga palmă?
-Cu mine, ai arătat ieri pe stradă. Sunt arătătorul , dar nu mă mai
spune la toată lumea. Și apoi, privește-mă. Sunt plin de dulceață. M-ai
făcut linguriță. Și vrei să mă lași nespălat?
-Sunt mijlociul familiei și uiți să-mi tai unghia. Mai și zgârii cîteodată.
Apoi, mă bagi repede în gură. De când sunt biberon?
-Inel, inelar – curelar, sunt al doilea de la coadă. Te ajut să te îmbraci
și tu uiți să mă folosești când mănânci.
-Cel mai mic sunt eu. Tot timpul merg la grădiniță. Știu multe poezii.
Tu de când n-ai mai învățat o poezie? și se ascunse după curelar-
inelar, roșu ca merele din geanta Dorinei.
Dorina ascultă povestea din palmă. Uită să-și ceară iertare degetului
mare , arătătorul era plin de dulceață, unghia netăiată la mijlociu , iar
inelarul și cel mic stăteau supărați.
Privindu-le, se apropie de chiuvetă. Dădu drumul la apă:
-Mulțumesc, Dorina, de când te așteptăm , noi: apa, săpunul și
prosopul.
De atunci, nimeni nu-i mai amintește Dorinei de povestea din palmă și
parcă, toate s-au petrecut foarte demult, cu vreo…două săptămâni în urmă.
25. Prietena mea „Ușa-Pușa”
a) indicații terapeutice:
– celor cărora le este frică să doarmă în întuneric și cu ușa camerei închisă
b) efectele dorite:

75
– înlăturarea fricii;
– creșterea încrederii în sine;
– gândirea pozitivă;
– creșterea imaginii și stimei de sine.
Cică, se povestește că fiecare om, în lumea aceasta are un prieten sau
o prietenă bună. Așa că, de câtăva vreme, cea mai bună prietenă a mea
este…ușa.
Unde-am găsit-o? Cum ne-am împrietenit? Ascultă-mă doar o clipă și
ț vei în elege tot, iar dacă ai nevoie de sfaturile și prietenia ei, ți-o împrumut
așaaa…cam cât mănânc eu un măr și sar coarda în figuri cu Rița-Veverița.
Într-o seară, după ce m-am uitat la filmul acela de groază, bineînțeles
că n-am visat decât monștri și, în întunericul camerei mele, parcă se
ascundeau cu toții. Și-am început să plâng și „să fac urât” – cum ar zice
mama. Când deodată, în tot acel întuneric, s-a deschis Ușa, intrând lumina
de pe hol.
-De ce plângi, pui de om? m-a întrebat ușa.
-Mi-e frică de întuneric și de ce am văzut aseară înainte de culcare.
Am văzut atunci, am îngânat eu plângând, că ușa se deschide mai
mult, continuând să vorbeasc cu mine:
-Ei, vezi, așa pățesc și cei care mănâncă prea mult seara și nu-și citesc
povestea preferată. Dar, nu-i nimic! O să te ajut eu să scapi de toți
nepoftiții, din cameră.
-Poți să faci tu asta pentru mine? abia am întrebat-o eu.
-Sigur că da, doar să-mi promiți că mă vei asculta.
-Atunci pot să te rog să fii prietena mea? am întrebat-o eu.
-Abia aștept, mi-a răspuns veselă Ușa-Pușa. Hai atunci să ne jucăm!
-De-a ce? am întrebat-o eu.

76
-De-a linștea și încrederea înainte de culcare.
-Și cum se joacă jocul acesta? E greu?
-Nimic mai simplu, răspunse Ușa-Pușa. Important este să faci tot ce-ți
spun eu. Accepți?
-Accept, am răspuns eu, dând mâna cu Ușa-Pușa, ce așa s-a prezentat.
Și așa, buna mea prietenă, Ușa-Pușa m-a învățat că înainte de culcare
să nu mai citesc, să nu văd la televizor lucruri care nu-mi plac și-mi este
frică și să nu joc pe internet jocuri cu monstruleți. Dar pot să citesc în
schimb o poveste plăcută, care mă liniștește sau mi-o spune mama.
Apoi, îmi spun rugăciunea și sting lumina. Sunt sigură că n-o să mi se
mai întâmple nimic rău, deoarece Ușa-Pușa veghează, adică este
întredeschisă și sora ei, luna Ina-Lumina, pătrunde ca o rază în cameră. Și e
atâta liniște și chiar că nu-mi mai e frică de nimic.
Mă joc cu prietena mea, Ușa-Pușa de vreo săptămână și chiar că
merită! Știi, mă lasă s-o „îmbrac” cu hainele inele agățate pe cuiul din tăblie,
dar îi și dăruiesc, lipindu-i pe părți, din desenele mele preferate. Ne
înțelegem așa de bine!…
Ai și tu o problemă? Ți-o rezolvă Ușa-Pușa imediat, și-o să te lase s-o
ții deschisă, până o să ai încredere în tine, că ea vorbește și cu Ina-Lumina.
„Dacă eu…”, da, da, am rămas prietenă cu ușa camerei mele acum stă
chiar închisă, nu mi-e mai frică și știu că dacă e nevoie putem să ne jucăm
iar.
Îmi place s-o și alint și i-am mai găsit și alte nume: „ Ușa-Pușa-
Mătușa-Corcodușa-Șoșușa-Mămușa-Mănușa ”.
De acum, poate să vină noaptea liniștită cu Moș Ene pe la gene, că
sunt pregătită. Adică, se mai pune problema dacă ai o prietenă bună ca Ușa-
Pușa?

77
Păi vezi? lasă-mă să-ți spun:
„Noapte bună,
Pe-o alună,
Somn ușor,
Pui de om, puișor.”
Observații
Într-o asemenea manieră se scrie și se prezintă povestea terapeutică
pe care psiho terapeutul o poate folosi cu succes, atât când subiectul este
copil, cât și când este adult. E bine, pentru bunul mers al terapiei, în anumite
cazuri, subiectul terapiei să fie stimulat să-și scrie propria poveste.
În cazul în care subiectul terapiei este copil, se cuvine ca acesta să fie
deprins:
a)să spună o poveste sau să o creeze
Pașii:
1.să găsească o poveste care să-i placă;
2. să citească și să recitească povestea preferată;
3. să analizeze personajele;
4. să analizeze ceea ce i-a plăcut cel mai mult;
5. să adauge sau să omită din poveste ce i-a plăcut mai mult sau nu
i-a plăcut;
6. să-și povestească lui însuși noua poveste;
7. să aibă încredere în sine când spune noua poveste;
8. să repete povestea până o va ști bine;
9. să spună și altora povestea, acceptând atât lauda, cât și critica.
b) să aleagă o poveste
Pașii:

78
1. să aleagă cele mai frumoase povești după propria părere;
2. să caute o poveste în literatura clasică sau în realitate;
3. să găsească o poveste care să i se adreseze personal;
4. să cunoască grupul „țintă” căruia vrea să-i spună povestea;
5. să ia parte la întâlnirea povestitorilor profesioniști;
6.să-și testeze poveștile selectate prin grupul „țintă”.
c) să realizeze „fișa poveștii sale” , menționând titlul, autorul, sursa
(carte, bibliotecă, proprie), timpul alocat povestirii, personajele, succesiunea
evenimentelor, grupul „țintă”, genul povestirii.
Încheiem practic, cu unele întrebări, mai mult sau mai puțin retorice:
„Întrebările simple sunt cele mai profunde.
Unde te-ai născut?
Unde este casa ta?
Unde vei merge?
Ce faci ?
Gândește-te la toate acestea din când în când și observă cum se
modifică în timp, răspunsul tău”. (R. Bach).
b)Basmul terapeutic ș surprins punctual, bine documentat i cu o largă
ș paletă de exemplificări concrete în „Basme terapeutice pentru copii i
ț părin i” – S. Filipoi – 1998, demonstrează faptul că indiferent de vârstă
ș ț avantajele folosirii con tiente, inten ionate a basmului ca mesaj terapeutic
ș sunt acelea i necesitând totodată compartimentarea sa, amintind că:
Basmul terapeutic țș iluminează, deoarece se adresează intui iei i
ț ț fanteziei, lărgind spa iul interior al copilului, reprezentând totodată o lec ie
ț de via ă care sparge vechiul tipar al conflictului insurmontabil cu care este
familiarizat.

79
Basmul terapeutic este un vehicol foarte potrivit pentru modele
ș ț comportamentale i valori morale, schimbarea de pozi ie îi este doar
ș sugerată i are mai mult un caracter de joc.
Mesajul terapeutic este preluat la fel ca mesajul unui vis, nefiind
țț legat direct de experien a vie ii reale.
Basmul ș ț nu ajunge să fie un „trigger” pentru declan area rezisten ei la
ț terapie, ci contribuie la dezvoltarea unei noi atitudini fa ă de starea patogenă,
comunicarea fiind făcută prin această formă.
Basmul ț ș ț aduce solu ii cu totul nea teptate, cu efort emo ional pozitiv
șșț ajungând să contrazică logica i obi nuin a.
Subiectul are posibilitatea să lărgească sensul original al mesajului
terapeutic, deoarece basmul transmite un tip de creativitate.
Mesajul terapeutic se tezaurizează, el putând fi imediat, aparent,
ș deghizat sau ascuns, făcând ca ambiguitatea să favorizeze efectul „retard” i
ț făcând ca mesajul terapeutic să poată fi reactivat în alte situa ii, fără ca
țț dependen a fa ă de terapeut să crească.
Basmul ca mesaj terapeutic ț poate fi folosit în combina ie cu un
instrument de comunicare deoarece, crează subiectului o bază de identificare
șț ț protejându-l i învă ându-l totodată să se autoîn eleagă, să se autoaprecieze
șș pozitiv cât i să- i descopere propria putere interioară de a se „autovinteca”.
In aceeasi lucrare, autoarea defineste functiile basmului terapeutic
remarcând ca ,,doza bine calculată’’ are efect remarcabil dacă mesajul
ș terapeutic il transformă pe pacient dintr-un receptor pasiv intr-unul care i i
asumă activ responsabilitatea propriei schimbări.
Basmul terapeutic îndeplinește funcțiile de:
Oglinda țț ș pe care se proiectează trebuin ele emo ionale, declan ând o
ț ș bogă ie de imagini, ajungând ca imaginea din oglindă să separe i să

80
ț ș ț țș distan eze subiectul de conflict i de experien a sa de via ă, reu ind a nu mai
ț ț fi o victimă a conflictului fa ă de care i se sugerează că există opozi ie.
Model țț ce relevă existen a solu iilor posibile, stimulând cadre active
ț ț de învă are a modelelor proprii iar aplicarea solu iilor fantastice este un
model experimental cu totul inedit pentru subiect.
Mediator ț ș între rezisten a subiectului la terapie i actul frontal asupra
țșș concep iilor gre ite i a mecanismelor sale de apărare, subliniind faptul că,
ș eroul basmului este subiectul în cauză i nu pacientul, de aceea e necesară
ț atitudinea creativă a terapeutului fa ă de fiecare basm pe care-l poate
modifica conform datelor concrete ale cazului.
ș ș Pentru a- i confirma veridicitatea, e necesar a cunoa te că, basmul
terapeutic ș trebuie folosit la timpul potrivit i in forma potrivită ș . Reu ita
va fi deplină atunci cand:
-Psihoterapeutul are o informare anamnezică bună despre
subiect
-Au fost investigate tipurile de simboluri și metafore pe care le
cunoaște și acceptă subiectul.
-Alegerea basmului este făcută cu mare grijă, deoarece alegerea
neadecvată poate determina ca perceperea mesajului terepeutic să fie
inadecvată.
-Adaptarea anumitor elemente flexibile la cazul concret fiind
important ca pacientul să înțeleagă cuvintele folosite.
-Introducerea basmului terapeutic să se facă într-un mod cât
ș mai lejer i direct găsind formula de adresare sau începere, cât mai
apropiată de subiect.

81
țș -Basmul trebuie povestit cât mai natural, degajat, sus inut i
țț nuan at emo ional.
-Se recomandă a evita povestirea mai multor basme într-o
șț ș ț edin ă terapeutică cât i a rezista tenta iei de a ,,pune întrebări’’
ț subiectului dacă a în eles mesajul sau nu, deoarece cel mai important
lucru este că ,,pacientul are capacitatea internă de a se expune acestui
ț ș ș mesaj, de a-l în elege în ritmul său propriu, i în acela i timp este
ț incapabil să reziste influen ei pe care mesajul o are asupra lui’’(S.
Filipoi-1998)
ș -Subiectul poate fi încurajat ca el însu i să inventeze un basm.
ț ț – Între inerea de către terapeut a unor calită i cum ar fi ,,să fie în
mod echilibrat creativ, inventiv, cu o capacitate empatică excelentă, să
ș descopere i să simtă farmecul basmului, să se concentreze pe pacient,
țș să fie un bun observator al realită ii i să nu se grabească’’(S. Filipoi-
1998)
În cazul în care basmul terapeutic este folosit de către părinte , acesta
trebuie:
-să aleagă cu grijă mesajul
ș ț -să nu adreseze la sfâr it întrebări despre con inut
ș -să încerce a-l spune i nu citi
ț -să urmărească reac ia imediată a copilului
-să repete după un interval de timp acel basm care i-a plăcut
subiectului cel mai mult
ț -să aibă o dispozi ie afectivă pentru narare
-să nu-l compare pe copil cu eroul din basm în mod direct
-datele problemei să coincidă

82
șț -mesajul transmis să fie bine perceput i recep ionat.
Eroul principal fiind copilul bolnav, iar parintele ,,regizorul’’, scena
basmului terapeutic privita din aceasta perspectiva, va fi benefica pentru
ambele parti, cuantificarea reusitei venind mai tarziu.
țș La inceputul activita ii i pentru acomodarea copilului cu un asemenea
,,tratament terapeutic’’ e bine a se prezenta basmele a căror mesaj fac
trimitere la:
șCre terea încrederii în sine
și
autoevaluare pozitivă.
1.Plăntuța cea perseverentă
S-a întâmplat odată ca sămânța unei flori purtată de vânt să aterizeze
pe o cărare cu pămant puțin și plin de pietre. O pală de vânt a rostogolit-o
până a căzut printre bulgării de pămant, iar când a venit ploaia a început să
crească. Din păcate însă, de câte ori încerca să se întindă mai mult, cineva
călca peste ea. De câte ori se întâmpla acest lucru, fie că era strivită o frunză,
fie că se rupea chiar din vârful florii.
Micuța plantă încerca iar și iar să scoată la iveala câte o frunzuliță sau
un boboc de floare. Numai că s-a întamplat o dată, ca sămânța unei flori,
purtată de vânt, să aterizeze pe o cărare plină de pietre și cu puțin pământ. O
pală de vânt a rostogolit-o până a căzut printre bulgării de pământ, iar când a
venit ploaia a început să crească. Floricica a reușit să se înalțe destul de bine
pe cărare. Din păcate însă, de câte ori încerca să se întindă mai mult, cineva
călca peste ea. De câte ori se întâmpla acest lucru, fie că îi era strivită o
frunză, fie că i se rupea chiar vârful florii, micuța plantă încerca iar și iar să

83
scoată la iveală câte o frunzuliță, sau un bobocel de floare. Numai că de câte
ori acest lucru pornea bine, se găsea cineva care să o rupă în vreun fel, fie
turtind-o cu pantoful, fie cu roata bicicletei… Până la urmă, biata plăntuță s-a
văzut silită să renunțe la dorința de a se mai înalța. S-a hotărât să încerce
doar să supraviețuiască, rămânând mereu la fel. Însă și acest lucru era greu,
pentru că primea prea puțin soare și prea puțină hrană.
Într-o zi, un grădinar a trecut pe acolo și a observat pe cărare mica
plantă.
“Ei, ei, nu crești într-un loc prea bun, a spus el. Tu ar trebui să te afli
într-o grădină unde să poți crește cât mai frumos.”
Grădinarul a plecat acasă și s-a întors cu o sapă și cu o galeată. Apoi s-
a apucat să sape, asigurându-se că a reușit să cuprindă toate firicelele
rădăcinii, fără să le rupă. A luat planta la el în grădină, a găsit un loc cu
pământ gras unde a fixat-o, iar apoi a stropit-o grijuliu cu multă apă.
Acum ești într-un loc mai potrivit, Micuță Plantă, a zis el. Aici vei
putea să crești și să te dezvolți exact așa cum le este dat tuturor celor ca tine,
și pentru că te-ai străduit atât de mult să supraviețuiești, în mod sigur vei
crește și vei deveni cea mai frumoasă floare din această grădină.
Mica plăntuță era foarte speriată. Se chinuise să stea în același loc atât
de mult timp, încât îi era pur și simplu frică acum când i se oferea această
nouă posibilitate de a se schimba total. Grădinarul a băgat de seamă că
micuței plante îi era frică, așa că i-a vorbit din nou.
Avem voie să ne fie frică, dar nu trebuie ca frica să ne oprească să
creștem și să ne dezvoltăm , a sfatuit-o el pe mica plantă. Pentru ca să
ajungi să fii exact ceea ce poți cu adevărat să fii, trebuie să găsești forță în
tine însăți, să te îndrepți și să te deschizi chiar tu către soare. Abia atunci vei
reuși să te vezi în adevărata lumină.

84
Bietei plăntuțe îi era încă frică, dar s-a hotărât să nu scape această
ocazie, așa că a căutat și a găsit în ea însăși puterea de a se deschide spre
lumină, foarte curând s-a ivit o frunzuliță, iar apoi un bobocel de floare,
urmate de altele și de altele. Plăntuța a căpătat încredere și a început să se
simtă mai puternică și mai curajoasă. Nu după mult timp s-a acoperit cu o
mulțime de flori minunate. Grădinarul povestea tuturor prietenilor săi despre
noua, extraordinara plantă din grădina sa. Foarte multă lume a început să
viziteze grădina ca să admire florile acestei plante atât de speciale. Planta
auzea din ce în ce mai des în jurul ei cuvintele cu care vizitatorii îi lăudau
frumusețea și își dădea seama ce mult se schimbase și ce mult crescuse.
Acum că era vindecată de tot, planta a înțeles cu adevărat că pentru ca
să se dezvolte până la frumusețea ei deplină a trebuit să aibă foarte multă
încredere și curaj ca să se înalțe singură spre soare prin propriile ei puteri.
2.Fluturele din plasa păianjenului
Trăia odată demult un păianjen. Ca toți păianjenii și-a țesut și el o
plasă mare. Scopul lui era să prindă toate insectele, gâzele sau fluturii care
din nefericire pentru ei treceau pe acolo. Păianjenul nu era prost, așa că
știind că insectelor Ie plac florile, a avut grijă să-și întindă plasa tocmai între
doua tufe pline de flori parfumate. Fiind sigur că era foarte bine făcută și
așezată capcana lui, păianjenul s-a ascuns liniștit în spatele plasei și se uita
atent cine cădea în ea.
După cum știm, dacă nu sunt acoperite cu stropi de rouă sau picuri de
ploaie care să strălucească în lumină ca niște bijuterii, plasele păianjenilor
sunt invizibile pentru ochii celor mai multe insecte. Acest lucru făcea plasa
păianjenului și mai periculoasă pentru gâzele naive și neștiutoare care picau

85
în ea pentru că nu observau deloc această capcană distrugătoare, sau o
vedeau prea târziu. Desigur, unele gâze știau că există păianjeni și chiar ii
văzuseră, dar neînțelegând cum își duc ei viața, nimereau drept în plasele lor.
Atunci erau repede înfășurate cu un fir lipicios și erau ținute în viață până
când păianjenii se hotărau să se folosească de ele, să Ie mănânce. În această
privință toți păianjenii sunt la feI. Sunt foarte mândri de plasele pe care Ie
întind și nu se simt deloc vinovați că își duc viața procedând în acest fel.
Într-o zi a trecut pe acolo un fluturaș albastru, care tocmai căuta nectar
dulce în florile unei tufe colorate. Fără să bănuiască ceva rău, fluturașul a
fost atras de felul cum strălucea plasa subțire pe care cădea o rază de soare și
bineînțeles fără să vrea s-a prins drept în ea. Îngrozit, fluturașul a încercat să
se elibereze, luptăndu-se, zbătându-se din toate puterile. Dar cu cât se
zvârcolea mai tare, plasa se lipea de el și mai mult. Păianjenul care știa cum
se zbat victimile sale, făcuse în așa fel încât plasa să se strângă cu atât mai
tare, cu cât se luptau mai mult să scape.
Din fericire, s-a potrivit să treacă prin apropiere o mămăruță bătrână și
plină de experiență, care cunoștea multe despre păianjeni. Ea s-a hotărât să-l
ajute pe fluturaș să scape. Păianjenul era foarte ocupat cu țesutul pânzei. Nu
dădea prea multă atenție fluturașului, fiind sigur că era prostuț și prea
neajutorat ca să scape, iar plasa bine făcută oricum nu-i dădea voie să se
elibereze. Îngrijorată, mămăruța zbură mai aproape de fluturaș și îi șopti:
"Nu te zbate, nu te mai lupta cu plasa. Asta o face să se strangă și mai tare
peste tine".
"Dar îmi este atât de frică", s-a văicărit fluturașul.
"Atunci folosește-ți frica în așa fel încât să-ți dea putere", iar apoi a
continuat:

86
"Încearcă să înțelegi felul cum ești prins în plasă și folosește-ți gura ca să te
eliberezi singur. Descurcă-te. Ai această putere de a te elibera singur".
Auzind aceste cuvinte, fluturașul s-a liniștit și a încetat să se mai zbată
cu disperare în plasă. Luând aminte la vorbele mămăruței, s-a gândit cum să
facă un plan ca să scape. A încercat să-și amintească tot ceea ce știa, pentru
ș ca să găsească un mod de a se elibera. Și a reu it. Odată scăpat a observat că
din păcate, aripioarele lui fuseseră îndoite, șifonate și zdrențuite câtă vreme
se luptase cu plasa. Însă cu timpul, fluturașul a reușit singur să-și vindece
rănile și suferinta pe care i-o provocase plasa păianjenului. Nu după mult
timp, era din nou ca înainte, un fluturaș întreg, fără cusur, frumos și albastru,
căruia îi plăcea să culeagă polen din florile colorate. Bineînțeles că acum știa
foarte bine că există în această lume și păianjeni răi, care întind plase și
capcane periculoase. Acum fluturașul nostru era mai deștept decât păianjenii,
avea mai multă experiență și putea să zboare liber unde voia.
ș In acela i context al mesajului terapeutic sunt cuprinse basmele ce se
adreseaza:
a) Copilului traumatizat:
3.Adevăratele bijuterii ale prințesei
Era odată mai demult, o prințesă mică și foarte frumoasă, care trăia
împreună cu părinții ei, regele si regina. Ei locuiau împreună într-un palat
minunat. Micuța prințesă era foarte fericită. Ea avea o comoară într-o casetă,
în care păstra niște bijuterii strălucitoare de-ți luau ochii, nu altceva. Erau
acolo nenumărate lănțișoare, brățări și inele care sclipeau, reflectând toate
culorile curcubeului.
Toate bijuteriile erau din aur și argint, foarte meșteșugit alcătuite.

87
Trebuie să știm că micuța prințesă ținea într-un mod cu totul special la
caseta cu bijuterii, pentru că erau numai ale ei și nimeni nu mai avea una la
fel. De aceea, oriunde mergea, ea își lua neapărat și caseta cu bijuterii.
Într-o zi însă, nu se știe cine, a ascuns caseta prințesei. Biata prințesă
se simțea foarte nenorocită pentru că-i dispăruse caseta și nu știa cum ar
putea face să o primească înapoi. Era atât de dezamăgită și supărată, încât a
încetat să mai râdă, să se întâlnească și să se joace cu prietenii ei.
Stătea tot timpul posomorâtă și închisă în cameră. Cu un cuvânt,
prințesa s-a schimbat de tot. Mama ei, regina, a întrebat-o ce s-a întâmplat,
ș dar ea nu stia cum să-i explice că cineva i-a ascuns caseta cu comoara, i
țprin esa nu mai avea chef de nimic.
Într-o noapte, în timp ce plângea disperată în camera ei, i-a apărut în
fața ochilor zâna ursitoare care a întrebat-o:
"Ce ți s-a întâmplat, mică prințesă?"
"Cineva mi-a ascuns bijuteriile", a suspinat prințesa cea mica.
" Nu știu deloc cum să fac să le găsesc".
Auzind aceasta, ursitoarea a zâmbit și a făcut prințesei un semn magic
cu bagheta ei fermecată, zicând:
"Ceea ce vrei tu să găsești se află chiar în tine însăți. Privește cu
atenție înlăuntrul tău și vei găsi adevărate bijuterii la care trebuie să ții. Mulți
nu-și dau seama că au această putere de a privi dinăuntru. Ei nu se uită
niciodată înlăuntrul sufletelor lor, așa că nu se cunosc și nu știu ce calități au,
calități care sunt mai prețioase decât orice bijuterie. Dacă ții la propria ta
ființă, cu toate calitățile pe care le ai, vei avea puterea să te vezi cu ochii
minții tale. Semnul magic pe care le-am făcut asupra ta te va ajuta să
descoperi acest lucru."
Zâna și-a luat rămas bun și a dispărut deodată, tot așa cum apăruse.

88
În chip minunat, exact după prevederile zânei ursitoare, mica prințesă
a descoperit cum să se uite cu ochii minții înlăuntrul propriului ei suflet și să
descopere acolo o comoară de un cu totul alt fel decât bijuteriile din casetă.
Din ziua aceea , a părăsit camera în care se închisese când era
supărată, și i-a căutat pe ceilalți copii, cărora să le dăruiască prietenia ei.
Din acel moment, plină de fericire că și-a recuperat adevărata
comoară, mica prințesă n-a mai permis nimănui să i-o fure din suflet, iar toți
ceilalți o iubeau foarte mult pentru bunătatea ei.
4.Brăduțul ars
Odată într-o pădure depărtată se afla un brăduț care nu prea arăta la fel
ca ceilalți copaci, pentru că nu era verde și dădea impresia că este cu totul
lipsit de viață. Părea ca și cum ar fi fost lovit de trăsnet și de atunci n-ar mai
fi crescut deloc. Sau arăta ca și cum cineva ar fi venit și i-ar fi retezat
ramurile. Ceilalți copaci de prin partea locului credeau chiar că murise, deși
stătea încă în picioare, pentru că, după cum se știe, majoritatea copacilor
sunt capabili să rămână drepți multă vreme după ce îi părăsește viața. Numai
că ei se înșelau. Foarte adânc înăuntrul său, brăduțul era încă în viață. Însă
pentru că fusese lovit de un trăsnet care îl arsese, el nu mai știa cum să
crească și să se dezvolte, cum să devină din nou frumos, cu cetina verde așa
cum erau ceilalți brazi. Câteodată după ce este ars, un copac se simte ca
după un adevărat șoc și nu-și mai dorește să crească, să trăiască sau să fie la
fel ca alți copaci. Așa că uneori, după șocul unui trăznet, după câte o furtună,
copacii încep să creadă că n-o să mai poată crește niciodată și că nu Ie mai
rămâne nimic alceva de făcut decât să aștepte moartea așa urâți și arși. Într-o
zi, s-a nimerit să treacă pe acolo un pădurar care iubea mult pădurea.

89
Crezând și el că brăduțul era mort, s-a apucat să-I lovească la rădăcină cu
securea, ca să-l taie.
"Vai! Au!" a țipat copăcelul.
Foarte mirat pădurarul a aruncat o privire de jur împrejur și a întrebat:
"Hei! Cine-i acolo? Cine strigă?"
"Sunt eu !", a scâncit brăduțul."Ce faci tu mă doare. Nu mă mai lovi!"
"Nu-mi vine să cred", s-a mirat pădurarul. " Mi s-a părut că nu mai ai
viață în tine. Arăți mai uscat decât orice uscătură. Ești ars și ca vai de tine.
Crengileți-s rupte și nu mai ai cetină deloc. Însă ești norocos, pentru că eu
sunt unpădurar care iubesc pădurea și nu mă lasă inima să tai un brăduț care
mai are viață în el. Dar te credeam pur și simplu mort. "
"Nu sunt mort", a scâncit iarăși brăduțul. "Nici măcar nu sunt bolnav."
Pădurarul i-a aruncat o privire plină de îndoială. "Păi dacă nu ești nici
mort, nici bolnav, pentru ce arăți așa de jalnic? "
Plin de tristețe, brădul cel mic a răspuns:
"Nu mai știu cum să cresc. Nu mai știu cum să fac cetina verde. Nu
mai știu cum să par din nou viu, pentru că m-a lovit trăsnetul de atâtea ori și
au fost atâtea furtuni în viața mea. Pur și simplu am uitat cum trebuie să fac
ca să cresc din nou."
Pădurarul care iubea pădurea și avea multă experiență cu copacii, s-a
hotărât imediat să-l ajute pe brăduț. I-a explicat că mai întâi va trebui să-i
înlăture toate părțile arse. Apoi cu multă pricepere, pădurarul s-a apucat să
scoată cioturile de crengi uscate, până când toate părțile care erau moarte au
fost curățite și trunchiul a rămas pregătit pentru a da viață unor crengi noi.
Bradul cel mic a rămas surprins de faptul că nu simțea de loc nici o durere.
Apoi pădurarul a adus îngrășământ special și l-a presărat în jurul

90
copăcelului. S-a asigurat că locul era destul de luminat de soare și că avea
apa necesară. Ca urmare, după aceste îngrijiri, în foarte scurt timp, bradul cel
mic a descoperit că el de fapt știa cum să crească, știa cum să se dezvolte
făcând cetina verde și bogată. Cu alte cuvinte nu uitase deloc cum să facă
pentru ca să se vindece și să devină la fel de frumos ca ceilalți copaci din jur.
Și chiar așa făcea: a dat la iveală mulți mugurași fragezi din care au
crescut o puzderie de rămurele și cetină nouă. În scurt timp nici n-ai mai fi
zis că a fost vreodată lovit de trăsnet sau ars. Pădurarul era bineînțeles cel
mai apropiat prieten al brăduțului. Pentru că pădurarul care iubea atat de
mult pădurea l-a ajutat pe copăcel să redevină frumos și sănătos, micul brad
s-a hotărât să facă ceva anume pentru pădurar, ca un semn al prieteniei lor. A
dat o umbră atât de deasă, că orice trecător pe potecă se odihnea cu plăcere
lângă trunchiul lui, dându-și seama că pădurarul care a îngrijit acest copac
nu putea fi decât un adevărat prieten de încredere.
5. Povestea unui băiat care era foarte urât
A fost odată un băiat care era foarte, foarte urât. Urechile lui erau
teribil de lungi și de-a dreptul ciudate. Avea și un nas uriaș din cauză că era
acoperit de umflături, dinții lui erau rupți, iar cei rămași erau foarte negri.
Corpul lui crescuse mare și strâmb. Una peste alta se înfățișa ca o pocitanie
groaznic de privit.
Viața acestui băiat era foarte grea, pentru că ceilalți râdeau mereu de
el. Îl batjocoreau, îi găseau tot felul de porecle caraghioase și îl luau peste
picior făcând mare haz pe seama lui.
Absolut nimeni nu dorea să-i fie prieten, iar el se simțea neputincios
și nicicum nu reusea să se apropie de cineva de aceeași vârstă.

91
Pentru că se simțea atât de pocit, nici la școală nu învăța bine. Ura
din tot sufletul să meargă la școală, pentru că în acel loc copiii își băteau joc
cel mai mult de el și-l chinuiau cel mai tare. Până și părinților lui le era
rușine cu el. Nici nu se fereau să-i spună în față cât era de urât și cât de mult
îi deraja pe ei acest lucru.
Până la urmă băiatul nu a mai putut suporta și s-a hotărât să fugă
departe în pădure, unde să nu mai fie nimeni care să-i vadă urâțenia.
După ce și-a strâns toate lucrurile de care credea că va avea nevoie
pentru drum, băiatul cel urât a lăsat o scrisoare părinților săi, iar noaptea s-a
furișat afară din casă și a plecat.
A intrat în desișul pădurii și a mers adânc, tot mai adânc, până când
s-a trezit lângă un râu foarte frumos, pe malurile căruia era numai mușchi
verde și moale de tot. Bietul băiat se simțea atât de slăbit de drumul greu pe
care-l făcuse, încât s-a lăsat cât era de lung pe mușchiul moale și a adormit
pe loc.
În timp ce dormea, băiatul a început să viseze. În visul lui se făcea că
o zână foarte înțeleaptă a venit să-i vorbească. Zâna l-a atins cu gingășie pe
umăr, iar vocea ei blândă și dulce semăna cu murmurul unui izvoraș.
Cu cât băiatul asculta mai mult vocea zânei înțelepte, cu atât devenea
mai calm și mai liniștit. După ce au stat ei de vorbă îndelung despre urâțenia
lui, zâna cea înțeleaptă i-a atins ochii și a îndepărtat de pe ei un fel de
solzișori, care semănau cu niște lentile.
Băiatul nu-și dăduse niciodată seama că avea așa ceva pe ochi. Deci,
era extraordinar de surprins și mirat. Acum se simțea cu mult mai bine și se
întreba de ce oare nu-și dăaduse seama înainte ce mult îl înșelau ochii.
Pentru că, uite ce interesant, acum privind de jur împrejur chiar și lucrurile i

92
se păreau altfel. Culorile i se păreau mai luminoase. Toate străluceau mai
tare.
Apoi zâna cea înțeleaptă i-a atins urechile, scoțând ușurel din ele
două dopuri făcute din vorbele murdare pe care baiatul le auzise spuse
despre el.
Era și mai uimit. Cum au putut ajunge dopurile acolo fără știrea lui?
Zâna cea bună a început să-i vorbească din nou, așa că acum baiatul îi auzea
vocea atât de blândă foarte clar:
– Au fost multe lucruri pe care nu aveai cum să le auzi, să le vezi și să
le înțelegi, i-a spus zâna cea înțeleaptă. Dar de-acum înainte ești pregătit să
vezi și să auzi lucrurile într-un mod nou.
În zilele și nopțile care vor urma în viitor, oamenii și întâmplările vor
avea o cu totul altă înfățișare și vor suna cu totul altfel pentru tine.
Îți vei da seama cu adevarat cine are grijă de tine, cine te respinge,
cine este mânios și rău și cine te iubește cu adevărat. Vei putea pricepe cine
își bate joc de tine sau caută să te umilească, astfel încât vei ști să te ferești
din calea acestor oameni.
Toate aceste lucruri pe care le vei cunoaște de aici înainte, te vor face
să-i înțelegi cu totul altfel pe ceilalți. De aceea, vei putea să te înconjuri cu
persoane care vor avea grijă de tine, pentru că în sfârșit vei fi convins că și
tu meriți să fii iubit!
Apoi l-a sărutat pe băiat pe frunte, și l-a binecuvântat cu toată
dragostea. Băiatul a simțit ceva greu de descris, ca un fior străbătându-i tot
corpul până în inimă și suflet.
Mai târziu când s-a trezit din somn, și-a dat seama imediat că i s-a
întâmplat ceva cu totul deosebit și important. Era convins că visul fusese
special și absolut extraordinar.

93
S-a sculat și s-a dus la pârâu să se spele. Privindu-și chipul în apa
limpede, a văzut cu uimire o înfățișare care era de-a dreptul frumoasă. Și-a
amintit de ce-i spusese zâna care îl vizitase în vis.
Atunci băiatul a înțeles pe loc că fața atât de arătoasă pe care o zărea
în oglinda apei acum, era imaginea propriei lui figuri. Și-a dat seama că
urâțenia lui nu fusese altceva decât o iluzie, o părere. El nu era deloc urât!
Băiatul a priceput că într-un anume fel, cei din jurul său vorbindu-l de
rău sau batjocorindu-l, i-au strâmbat imaginea, adică părerea despre el
însuși, făcându-l să se creadă îngrozitor de urât.
Întorcându-se pe drumul către casă, băiatul vedea lumea într-un fel
care era cu totul nou pentru el.
– Ce ciudat! spuse băiatul. Cât de minunate sunt florile care cresc pe
cărare, iar păsările – ce cântece clare au! Până și soarele parcă e mai puțin
dogoritor!
Când a ajuns acasă, părinții lui nu i-au adresat niciun salut, pentru că
nici nu băgaseră de seamă lipsa lui de acasă.
În acea noapte, când s-a culcat din nou cu ai săi, băiatul i-a văzut și
pe ei cu totul altfel. De fapt, păreau alunecați într-un somn ciudat, în care
puteau să umble și să vorbească, dar nu puteau să vadă și să audă cu
adevărat.
Atunci băiatul a priceput, în sfârșit, că urâțenia lui era o parte din visul
lor ciudat și nu era deloc propria lui imagine!
Când s-a dus din nou la școală, a înțeles că și pe colegii lui îi vede cu
totul altfel. Băiatul și-a putut da seama cu care dintre ei s-ar putea
împrieteni.

94
Apoi a mai descoperit ceva uimitor: cunoscându-și calitățile și
adevărata imagine, reușea să descopere mult mai ușor pe cei buni din jurul
său.
Dar mai presus de toate, acum când vedea lumea într-un mod atât de
nou și special, a priceput și înțelesul pe care îl avea dragostea, atât cea
simțită de el, cât și cea pe care o simțeau unii din jurul său. A înțeles că
fiecare persoană are ceva frumos! A înțeles că fiecare merită să fie iubit! A
înțeles ce important este să-ți cunoști adevărata imagine și să dăruiești iubire
tuturor!
Așa se face că, având aceasta nouă posibilitate de a înțelege lumea, a
descoperit pas cu pas, în fiecare zi care trecea, că inima și viața lui se
umpleau tot mai mult de bucurie.
b) -copilul cu dificultati de adaptare :
6.Băiatul înconjurat de un zid
Demult, odată s-a născut un copil. Când a crescut destul de mare să
observe ce se găsea în jurul lui, și-a dat seama că se născuse în plin război.
Cei din jur erau împărțiți în două tabere. Parcă înebuniseră de tot încercând
să se ucidă unii pe alții.Se luptau din greu. Puștile trăgeau, gloanțele șuierau,
tunurile bubuiau îngrozitor. Bombele explodau peste tot. Băiețelul era mult
prea mic ca să se poată apăra singur. Nu știa să se lupte și nici nu avea chef
să tragă cu pușca sau să facă rău rănind pe cineva. Însă, pentru că se afla în
plin război era și el nevoit să facă ceva,pentru că altfel l-ar fi putut lovi o
bomba. Sau vreun glonte și l-ar fi omorât.
Din această cauză, a construit ziduri de jur împrejurul lui sperând că
cele două tabere dușmane nu-l vor observa dacă se ascunde acolo. Credea că
dacă se va ascunde și va rămâne neobservat de nimeni, nu-l vor răni cu vreo

95
armă. A folosit tot felul de lemne și pietre ca să-și construiască
ascunzătoarea. Pentru mai multă siguranță nu a lăsat loc nici de fereastră.
Nici pentru ușă. A mai făcut un acoperiș gros și întunecat. Stătea pitit în
adăpostul său și încerca să fie cât mai liniștit ca să fie sigur că nu-l găsește
careva. Pentru că înăuntru nu pătrundea deloc lumina zilei, singurul fel în
care își putea da seama cum trecea timpul era, simțind temperatura. După
cum era cald sau frig, știa dacă a venit vara sau iarna.Bineînțeles că se
simțea teribil de singur, dar habar nu avea ce altceva ar putea face, pentru că
afară, cele două tabere se războiau încă, iar lui îi era teribil de frică.
Într-o zi, un șoricel s-a strecurat printr-o crăpătură a peretului și a
început să alerge încolo și încoace prin ascunzătoare. Băiatul l-a observat
surprins și l-a întrebat : ''Cum ai ajuns aici? Credeam că nimeni nu poate
pătrunde prin pereții mei puternici, fără ușă și ferestre''.
''Nu fi prostuț ''! i-a răspuns șoricelul. Totdeauna se găsește o intrare sau o
ieșire.Chiar atunci când crezi că ai construit pereții ce mai groși, descoperi
că ei nu sunt deloc groși sau de nepătruns! Ești singur-singurel pe aici? Mi
se pare cam aiurea, cam trist și cam întunecos aici,nu crezi?
''Ba da '' a răspuns băiatul. Nu-i prea plăcut aici, dar nu știu ce să fac
altceva, pentru că afară este război și nu am unde să plec în altă parte.
'' Bineînțeles că mai există loc unde să te duci! '' a zis foarte convins
șoricelul. În lumea asta nu este peste tot război. Aici se dă cu adevărat o
bătălie. Dacă vom ieși de aici, te vei putea duce într-un alt loc unde nu este
război. Pun pariu că o să-ți placă foarte mult să trăiești în altă parte. O să te
poți juca, o să faci sport sau orice ai chef, la fel cum fac copiii de vârsta ta.
Așa că băiatul și șoricelul s-au așezat ca să se gândească ce-ar putea face
pentru ca el să iasă de după ziduri și din zona unde se putea surpa peste el.

96
Apoi s-au gândit ce s-ar întampla dacă băiatul ar ieși repede afară și ar
lua-o la fugă tare de tot sperând să nu-l lovească nici o bombă în acest timp.
Totuși, nici ideea asta nu părea mai bună decât cealaltă.
Atunci șoricelul a făcut o observație interesantă : ''Ai văzut că atunci
când cineva ridică un steag alb în timpul unei bătălii, nimeni nu mai are voie
să tragă în el, pentru că este un semn internațional de pace?'' Steagul alb le
dă de înțeles celorlalți că nu ești periculos și că nu vrei să faci nimănui rău.
Atunci poți trece printre tabere neînarmate fără să pațești nimic.''
Băiatul a rupt o zdreanță de culoare alba și a legat-o de un băț. Pe
șoricel l-a băgat în buzunar și tremurând de frică a ieșit afară dintre pereții
ascunzătorii pe care și-o construise de jur împrejurul său, fluturând steagul
alb.Mergea repede,tot mai repede, în timp ce șoricelul din buzunar îi spunea
cum să iasă din zona războiului. Cei care se luptau au încercat să-l atragă
fiecare de partea sa în război. Dar băiatul a refuzat. Fiecare tabără voia să-l
facă să țină cu cineva și să lupte împotriva celuilalt, devenind soldat în
război. Numai că băiatul era tare sătul de razboi, era sătul să lupte, era sătul
de ură și mânie. Se săturase și să stea pitit, singur și trist după pereții groși
pe care îi ridicase în jurul său.
Băiatul continuă să meargă până a ajuns la marginea câmpului de
bătălie, într-un loc unde nu se mai lupta nimeni împotriva altcuiva. A găsit
oameni care să aibă grijă de el cu dragoste și bunăvoință. Împreună cu ei a
învățat foarte multe lucruri despre el însuși,despre lumea sa.Lucrul cel mai
important pe care l-a învățat, a fost cum să se țină departe de războaie, în așa
fel încât să nu mai trebuiască să-și ridice ziduri de apărare împrejurul său. El
a priceput că se poate întâmpla să fie și el furios, dar atunci când furia îl
stăpânește, înseamnă că a și intrat într-un fel de război.

97
După ce a reușit să învețe toate acestea, lumea a devenit pentru el un
loc fericit care l-a ajutat să uite că a trecut mai demult și el prin acel război,
ascunzându-se după ziduri groase, despre care acum nici nu-și mai aduce
aminte.
7. Prințul de care a râs un șoricel
În vremurile de demult, într-o țară al cărei nume nu-l mai știe nimeni,
împăratul și împărăteasa au avut un prunc. După ce s-a născut el, au venit
vremuri întunecate asupra acelui ținut, peste care s-au abătut lupte și
războaie între două tabere. Prințul era răpit ba de o tabără, ba de alta. De
multe ori nici nu-și dădea seama de partea cui se afla. Pentru că luptele nu
încetau, prințul a devenit atât de dezorientat, încât n-a găsit ceva mai bun de
făcut decât să se retragă în el însuși ca să poată rezista acelor vremi grele.
De câte ori trecea pe la împărăteasă, ea îi dădea ochelarii ei, spunând
că numai dacă îi va purta pe aceștia, se va simți mai bine. Îi așeză ochelarii
pe nas convinsă că ochii prințului trebuiau corectați cu acești ochelari și îi
cerea să nu-i mai dea jos deloc. Totuși, când trecea pe la împărat, acesta
arunca cât colo ochelarii pe care îi dăduse împărăteasa, spunea foarte
convins că ochelarii lui, nu cei ai împărătesei trebuiau purtați, pentru ca
prințul să vadă mai bine și să scape de tristețea sa.
Bietul prinț trebuia mereu să-și schimbe ochelarii ba pe ce ai
împăratului cu cei ai împărătesei, ba invers, depinde lângă cine se afla. Era o
adevărată concurență cu privire la schimbul ochelarilor, până acolo încât,
prințul la drept vorbind, nu mai vedea bine nici cu unii, nici cu alții. De câte
ori purta oricare dintre ochelari, lumea îi părea teribil de întunecată și de
tristă. Uneori prințul trebuia să poarte deodată amândouă perechile de
ochelari, dar atunci felul cum vedea lumea prin ei îl înspăimânta și mai tare.

98
Din păcate, pentru că prințul pierdea așa multă vreme tot schimbând
ochelarii, dar mai ales încercând să-și amintească pe care dintre ei să-i poarte
de fiecare dată, a început să aibă greutăți cu învățatul la școală. Parcă nici nu
mai creștea la fel de repede ca înainte și nu mai avea prieteni. Prințul a
devenit și mai închis în sine și mai singuratic, iar în fundul sufletului său
simțea un dor pe care nu și-l putea explica.
Într-o zi, pe când se afla în grădina castelului, privind la pomi și la
flori, avea pe nas ambele perechi de ochelari. Ca de obicei,nu putea să vadă
clar pe unde pășea. Deodată a auzit un chițăit subțire. A încercat să caute de
unde venea, dar din cauza ochelarilor, bietul prinț nu deslușea, mai nimic.
Între timp chicoteala din chițăit se transformase în hohote de râs. De fapt,
exact lângă piciorul său, era un șoricel care acum râdea ținându-se de burtă
văzându-l pe acel băiat ciudat care purta una peste alta două perechi de
ochelari întunecați. Cu cât hohotea mai tare șoricelul, cu atât se supăra mai
tare prințul.
''Cine râde de mine''? a strigat el înfuriat.
''Hi! Hi! Hi!Eu! a răspuns un glăscior care hlizea în continuare.
''Unde ești?Arată-mi-te imediat!'' a poruncit prințul încercând să aibă o
voce cât mai împărătească.
''Păi sunt chiar aici în fața ta'' a răspuns amuzat șoricelul. Dacă o să-ți
scoți ochelarii aceeia de pe nas, ai să mă vezi imediat''.
„Dar nu pot să-i scot '' a oftat prințul. Trebuie să port măcar o pereche
de ochelari tot timpul, iar uneori pe amândouă! Așa mi-au spus să fac
împăratul și împărăteasa.
''Ce vezi dacă te uiți prin ei''? s-a interesat șoricelul.
''Păi nu prea văd nimic deosebit'' a răspuns prințul pentru că totul mi
se pare urât și întunecat.

99
''Ei! Știi că lumea nu este tocmai așa'' a mai zis șoricelul care deja nu
mai râdea. Cred că a venit vreme să faci o alegere. Ori să mai porți în
continuare ochelarii, ori să-i dai jos. Pentru ce nu încerci să-i scoți și să te
uiți la lume ca s-o vezi cum o văd alții? Abia după aceea te vei putea hotărî
dacă să-i mai porți sau ba''.
Prințului parcă îi era cam frică să-și scoată ochelarii. Își tot amintea că
părinții lui îi ceruseră să-i poarte mereu. Însă în sinea lui, prințul dorea să
vadă clar unde se găsea, așa că totuși, și-a dat jos ochelarii. După aceea,
întorcând capul dintr-o parte în alta, a putut să vadă grădina aceea minunată,
curcubeul ei de culori și s-a umplut de bucurie. Privind în jos l-a zărit foarte
ușor pe șoricelul care îi zâmbea.
„Acum poți alege”, a zis șoricelul. Nu mai ai nevoie deloc de ochelari
nici de cei ai împăratului, nici de cei ai împărătesei. Ochii tăi sunt mai buni
decât ai oricui altcineva, așa că este o prostie să porți niște ochelari care te
fac să vezi lumea altfel decât este ea''.
Prințului nu-i mai vorbise nimeni în acest fel. Așa că a început să se
gândească la ce-i spusese șoricelul, și și-a dat seama că întradevăr avea o
șansă . Din această cauză, de atunci încolo a privit lumea fără ochelari.
Desigur că prințul și noul său prieten, șoricelul cel înțelept au mai discutat
multe împreună, despre viață, despre felul cum trebuie să vezi lucrurile,
despre frumusețile din jur.
Împăratul și împărăteasa au aflat și s-au înfuriat că prințul nu mai
purta ochelari și i-au cerut să-i pună la loc. Dar prințul a refuzat, pentru că
acum vedea lumea altfel și era de părere că o vedea excelent.
Prințul le-a spus părinților că acum era în stare să vadă și războiul și
dezordinea din țară altfel decât până atunci și că nu mai este speriat. Le-a
mai spus că se putea bucura acum de culorile și frumusețea naturii din jur.

100
Șoricelul cel înțelept l-a ajutat mult pe prinț; să-și dea seama că lumea
aceasta nu e plină doar de conflicte înfricoșătoare cum i se păruse lui înainte.
L-a ajutat să-și facă noi prieteni, să învețe mai ușor la școală și să crească
cum era de așteptat de la el. Când prințul a ajuns destul de mare pentru a
domni el însuși, a avut grijă să conducă regatul cu totul altfel decât făcuseră
părinții lui .
ș ț c)- copilul instabil cu un autocontrol slab i care este pus în situa ia de a
ț face fa ă unei stări de criză:
8.Pisoiul Pufi care a fugit de acasă
În coliba de vară a pădurarului, trăia foarte comod o familie de
pisici, pisica mama, motanul tata și copii lor pisoii. Coliba pădurarului se
afla aproape de pădurea deasă. De când locuiau acolo toți membri familiei
pisicești erau mai totdeauna fericiți, deși se întampla câteodată așa, ca în
orice familie să mai fie certuri și ne înțelegeri. Odată, după o asemenea
ceartă, fiecare membru al familiei a simțit că ceilalți nu-l mai iubesc deloc.
Însă, o mică zână aurie care avea grijă de ei, a făcut o vrajă astfel încât
supărarea a trecut, iar ei au primit secretul fericirii.
Într-o zi, pisoiașul Pufi era cam morocănos. El se gândea:
'' Nu cred că există o zână aurie și nu cred că familia mea mă iubește
cu adevărat. O să-i pun la încercare să văd care e realitatea. O să mă prefac
că m-am pierdut prin pădure''. Se știe că tuturor pisicilor le este frică de
pericolele care i-ar putea pândi în pădure. Dar Pufi vroia să afle cu
încăpățânare dacă familia lui, îl iubește cu adevărat. Așa că pe înserate,
pisoiul a luat un tricou de-a lui pe care l-a pătat cu suc de roșii ca să pară
sânge și l-a sfâșiat în bucăți. Apoi a plecat spre marginea pădurii lăsând după
el fâșii pătate ca un fel de urmă care ducea spre padure.

101
Pisoiașul s-a pitit într-o ascunzătoare la marginea pădurii de unde
urmărea ce se petrece când familia va observa tricoul sfâșiat. A așteptat, a
așteptat până ce a obosit și a adormit. Când s-a trezit nu-și dăduse seama cât
dormise, poate câteva minute sau poate câteva zile, dar auzea în jurul său tot
felul de zgomote ciudate și înfricoșătoare. Pufi s-a întristat și așa speriat cum
era, a început să plângă încetișor și să se văicărească.
''Vai,vai! Oare eu pentru ce am crezut că familia mea nu mă iubește''?
De ce am zis că nu există nici o zână mică și aurie care a dăruit familiei mele
secretul fericirii? Dacă aveam mai multă încredere și mai multă minte, nu
eram aici acum.
Deodată, foarte aproape de el a început să clipească o luminiță aurie
care a crescut, a tot crescut și nu era altceva decat zăna aurie. Ea a pășit
lângă Pufi zicându-i:
''Daca ești gata, o să-ți luminez calea înapoi spre casa. A trecut multă
vreme de când nu i-ai mai văzut pe ai tăi.''
Pufi a urmărit lumina răspândită de zâna aurie pe calea spre coliba
pădurarului. Când era destul de aproape, Pufi s-a oprit deodată strigând:
''S-a întâmplat ceva ciudat! Iarba și florile din jurul colibei unde
locuim noi s-a uscat! Uite! Chiar și zarzavaturile din gradină nu mai sunt.
Ce s-o fi întâmplat?''
''Familia ta a găsit tricoul tău sfâșiat și a crezut că te-a rapit și te-a
mâncat vreo fiară sălbatică din pădure. Așa de mult au plâns încât sarea din
lacrimile lor a omorât toate plantele din jurul colibei. Altele nici nu au mai
putut crește pentru că familia ta a uitat secretul fericirii.''
''O,nu se poate! a strigat pisoiașul. Eu am vrut doar să-i pun la
încercare, ca să văd dacă într-adevăr mă iubesc! N-am vrut să le fac rău și
să-i întristez așa de tare! Acum ce pot eu să mai fac?''

102
''O să-ți dau secretul fericirii, ca să-l înapoiezi familiei tale ,a spus cu
blândețe zâna cea mică și aurie. Vei vedea că n-o să mai dorești să pui la
încercare dragostea care o au față de tine.''
Îndată ce a aflat secretul, pisoiașul a zbughit-o într-un suflet spre
coliba pădurarului unde locuia familia sa. Avea la el secretul fericirii și
convingerea că nu va mai fi nevoie niciodată să pună la încercare dacă cei
din familia lui îl iubesc sau nu.
Si ce să vezi? Chiar în dimineața următoare, iarba florile și toate
verdețurile din jurul casei creșteau pline de frumusețe și prospețime. Chiar și
pădurarul trecând odată pe la coliba lui, a observat cât de frumos străluceau
toate. Familia pisicilor era din nou o familie fericită. Pisoiul a devenit tot
mai deștept pe zi ce trecea. Și-a dat pe deplin seama că dragostea nu era ceva
de pus la încercare pentru că era un sentiment adevărat.
9.O lume întoarsă cu josul în sus
Odată ca niciodată, a trăit într-o țară din nordul îndepărtat, un baiețel
împreună cu familia lui. Locuiau într-o casă frumoasă ce îi plăcea foarte
mult baiețelului. Toată ziua se juca și era foarte fericit împreună cu prietenii
lui. Nu aveau motive să se supere sau să-și facă griji de ceva, pentru că
părinții lui îl ocroteau în toate privințele.
Aproape de necrezut, însă la un moment dat, totul în jurul lor a fost
accoperit de un întuneric ciudat care a făcut ca lumea în care trăia baiețelul
să se întoarcă pe dos. De exemplu:în locul tavanelor stăteau dușumelele,
toate mobilele erau puse pe tavan în loc să stea pe dușumea. Păsările zburau
invers, cerul era negru în timpul zilelor, mașinile circulau cu spatele. Până și
zâmbetele oamenilor arătau ca niște încruntări. Becurile lămpilor erau fixate
în dușumea, iar când ceva cădea jos, cădea de fapt în sus.

103
Băiețelul a devenit foarte dezorientat. Nu-i venea deloc să spună jos
în loc de sus și invers, sau dreapta în loc de stânga. Dar se temea să le spună
părinților cum i se părea lumea. Se gândea că părinții lui n-ar fi în stare să o
întoarcă din nou cum fusese, pentru că nu aveau atâta putere în mușchii lor.
Băiatul nici nu credea că părinții lui își dau seama că lumea e întoarsă cu
susul în jos, dar, pentru că ei nu discutau niciodată despre asta, el nu putea fi
sigur de nimic. Câteodată, părinții îl mai întrebau ce s-a întâmplat cu el că
noaptea visa urât și plângea, iar ziua nu voia să rămână singur fără ei.
Băiețelului îi era însă tare frică să le spună.
Într-o zi, o femeie drăguță și înțeleaptă, a venit să povestească
împreună cu baiețelul despre lumea lui întoarsă cu susul în jos. Lui îi era
cam frică să-i vorbească, dar a găsit totuși în sufletul lui ceva putere ca să-i
mărturisească adevărul despre tot ce se petrece în această lume întoarsă pe
dos.
Bietul băiețel de atâta vreme se simțea înfricoșat, încât pe de o parte
îi era frică, dar totodată se simțea foarte bine să vorbească despre aceasta cu
femeia. Discuția lor a durat multă vreme, pentru că băiețelul dorea să fie
foarte sigur că i-a spus absolut tot ce avea de spus, mai ales despre ceea ce-l
speriase.
Când au terminat de povestit, femeia l-a mângâiat pe creștet și i-a
promis că-l va ajuta. L-a lăudat că a făcut exact ceea ce trebuia povestindu-i
secretele care-l înfricoșau. Apoi, a spus că-l va ajuta așa încât lumea lui să
nu se mai întoarcă niciodată cu susul în jos.
Mai întâi femeia a povestit cu părinții băiatului și i-a făcut să
înțeleagă cum să-l ajute și ei. Apoi, a fixat o altă întâlnire cu băiețelul, alta și
alta, până ce acestuia nu i-a mai fost frică deloc. Femeia aceea drăguță l-a

104
ajutat să fie mai încrezător în el însuși, astfel încât în mod sigur nimeni,
niciodată să nu-i mai poată întoarce lumea cu susul în jos.
Băiețelul a fost sigur că se vindecase în ziua când, la școală învățătoarea a
întrebat cine știe care este deosebirea între ''sus'' și ''jos'' iar el știa foarte bine
acest lucru.
10. Fetița care a învățat să coloreze
Mai demult era o fetiță căreia și plăcea foarte mult să coloreze.
Folosea cu mare plăcere toate creioanele de colorat, dar îi plăcea mai ales
roșu, portocaliu, verde și albastru. Prefera culorile luminoase. Însă fetița
avea probleme cu coloratul pentru că depășea mereu liniile desenelor care
trebuiau colorate. Colora cu spor, dar culorile ei se împrăștiau pe pagină.
Colora cu atâta poftă încât părea că nici nu ar fi fost linii acolo pe care să le
respecte. Când arătă prietenilor sau învățătoarei ceea ce făcuse, aceștia o
întrebau:
''Ce-i asta?'' Fetița le răspundea nemulțumită:
''Pai nu vedeți?'' După care le explica ce desenase. Nimeni nu era în
stare să înțeleagă ce colorase ea, dacă nu i se explica.
Într-o zi, învățătoarea s-a hotărât să discute cu fetița despre cum se
colorează. A rugat-o pe fetiță să aducă și o carte de colorat, s-a uitat în ea și a
spus:
''Văd că atunci când colorezi, depășești liniile și colorezi peste tot. Nu
ești în stare să respecți liniile de contur''.
''Care linii?'' Nu văd niciuna. Nimeni nu mi-a spus vreodată nimic
despre linii, a răspuns fetița, uitându-se nelămurită la învățătoare.
Învățătoarea i-a arătat cu multă răbdare despre ce linii era vorba.
După ce fetița a colorat pagina aceea, învățătoarea a întors foaia și i-a arătat

105
cu degetul pe noul desen care erau liniile ce trebuiau respectate când
colorezi.
Fetița a putut înțelege despre ce este vorba. Aceste linii sunt puse aici
anume , iar tu trebuie să înveți să le respecți, să nu le depășești, i-a mai
explicat învățătoarea.
''Oare din cauza asta am avut eu probleme că nu eram deloc atentă la
aceste linii și nu le-am respectat deloc?'' a întrebat fetița cu lacrimi în ochi.
Învățătoarea a spus ''DA'', fără să mai adauge nimic altceva.
Fetița continuă să privească tristă la învățătoare. O lacrimă mare
curgea pe obrăjorii ei.
''Știi ceva? Uneori mă simt de parcă nici în interiorul meu n-ar fi linii
ț din acestea care trebuie respectate. Mă uit la bra ul meu și nu reușesc să văd
unde se termina. Ca și cum cineva l-ar fi colorat peste tot depășind liniile s-
ar fi amestecat cu tot ce se afla în jurul meu.''
''Hmmm! a mormăit învățătoarea. Poate de aceea n-ai reușit să vezi și
să respecți liinile când colorai. Hai să facem niște exerciții. Eu o să întăresc
liniile care nu trebuie depășite, ca să le vezi mai ușor și să le poți respecta.
Nu va dura mult până când o să-ți dai seama exact cât de lungi sunt brațele
tale, unde se termină ele și unde se află restul trupului tau''.
''Îți mulțumesc foarte mult pentru ceea ce mi-ai explicat'' a spus fetița
zâmbind în sfârșit.
Din acea zi, învățătoarea a ajutat-o să învețe despre liniile care
trebuiau respectate, despre colorat și despre cum să se privească pe ea
însăși . Fetița exersa în fiecare zi, iar desenele ei ieșeau din ce în ce mai bine.
Desigur, a venit momentul când a colorat un desen întreg fără să depășească
nici o liniuță. Era foarte bucuroasă și mândră de ea însăși când a arătat
colegilor ce desenase și fiecare a înțeles despre ce era vorba. Atât de fericită

106
era fetița că reușise să învețe despre liniile care nu trebuiau depășite când
colorezi, încât, în semn de mulțumire și ca amintire, i-a facut cadou
învățătoarei un liniar minunat cu care să deseneze linii, învățându-i despre
ele și pe alți copii.
11. Sculptorul și războiul
Într-o țară mare și frumoasă în care toți oamenii se îndeletniceau cu
felurite meșteșuguri artistice, trăia un sculptor vestit numit Efis. Lui îi plăcea
să lucreze mai ales în piatra căreia parcă îi dădea viață scoțând la iveală
statui nemaipomenit de frumoase. Veneau oameni de la mari depărtări ca să
admire lucrările. Efis primea totdeuna multe laude de la toată lumea.
Pentru că era foarte talentat și ambițios. Efis visa să sculpteze o
statuie care să reprezinte Pacea. O asemenea lucrare nu era ușor de făcut. I-a
trebuit mai multă vreme până s-o termine, dar fanii și admiratorii lui îl tot
îndemnau și îl încurajau. Când în sfârșit statuia a fost gata, Efis a dorit să o
plaseze chiar în capitala țării, într-un loc potrivit, ca să fie văzută de mai
multă lume. Din păcate însă, pe când se făceau aceste pregătiri, s-a zvonit că
o armată dușmană va ataca țara. Efis era pur și simplu îngrozit la ideea că în
timpul războiului dușmanii vor distruge sau vor fura statuia. De aceea și-a
bătut capul cum s-o salveze cu orice preț.
Planul lui era foarte dibaci, dar și riscant. S-a gândit să ia statuia și să
o taie în fragmente mici. Era sigur că astfel fragmentată statuia cea mare
poate fi pusă mult mai ușor într-un loc sigur, sau putea fi transportată peste
hotare chiar pe sub nasul dușmanilor. Zis și făcut. Efis a lucrat din greu la
tăierea statuii și când a terminat-o s-a deghizat în țăran precupeț, a ascuns
câteva bucăți de statuie într-o căruță, sub niște cartofi, iar apoi a plecat cu
căruța trecând neobservat de gărzile dușmane.

107
Cu această șmecherie a reușit să-și scoată rând pe rând toată statuia
din zona periculoasă și să o salveze. Dar nu a fost suficient atât. De frică să
nu se strice bucățile statuii din cauza ascunzătoarei lor vremelnice, Efis a
vorbit cu niște oameni de încredere, care plecau cu un vapor mare în altă
țară. I-a rugat să ia printre bagajele lor fragmentele statuii împachetate în
lădițe. Efis era sigur că astfel minunata lui statuie va fi cu siguranță salvată,
până când el însuși va putea merge în acea țară ca să refacă statuia.
Oamenii aceia, care țineau mult la Efis, au păstrat cu ei fragmentele.
Din păcate însă, războiul s-a prelungit, Efis a trecut prin mai multe
întâmplări care l-au întristat și a pierdut nădejdea că își va putea reface
vreodată statuia așa cum fusese. Prietenii lui îl așteptau. Efis le-a trimis doar
o scrisoare, rugându-i să puna ei la loc bucățile statuii.
Prietenilor lui le era teamă să se apuce de această treabă. Nu credeau
că vor reuși, însă au hotărât să încerce. Efis le-a trimis niște instrucțiuni și
respectându-le, pas cu pas, toate bucățile statuii au fost puse la locul potrivit,
astfel că statuia parcă era acum și mai frumoasă.
Efis a primit o fotografie de care a fost foarte încântat. S-a bucurat așa
de mult, încât a gasit putere să plece peste mare în țara în care se afla statuia
lui. Toată lumea o admira și lăuda artistul, dar bineînșeles, puțini se gândeau
la munca grea prin care a fost refăcută din bucăți.
E necesar a menționa faptul că atunci când sunt prezentate aceste
basme, terapeutul trebuie să adapteze titlul în funcție de subiectul ''țintă''
(exp: unei fetițe îi va spune basmul -''Fetița care a învățat să coloreze'' iar
unui băiat -''Băiatul care a învățat să coloreze, adică adresarea din titlul și
conținutul celor narate, se face în funcție de sexul auditorului.)
Dacă la începutul prezentării basmului terapeutic am discutat despre
unele care sunt absolut necesare a fi prezentate ca punct de pornire pe lista

108
propusă, există și o serie dintre ele ce ''încheie'' actul terapeutic formând
întregul ce a fost structurat pe o perioadă de timp stabilită anterior de comun
acord între cei doi: subiect și terapeut.
Sunt de menționat ca basme terapeutice de încheiere următoarele:
12. Lacul cel mic
Într-un anume ținut se afla mai demult un lac mititel și extraordinar
de frumos. Era cu totul acoperit cu nuferi galbeni și roz, iar în undele lui
înotau puzderie de peștișori colorați. Pe valuri se zbenguiau toată ziua
rățuște și boboci gălăgioși. De jur împrejurul lacului, creșteau de asemenea
cele mai frumoase flori, iar sălciile-și aplecau ramurile bogate până în apele
lui.
Numai că lăculețul se simțea tare nefericit. Nu se știe de unde îi venise
idea că ar fi mai bine pentru el să aibă mai multa apă. Credea că dacă are
mai multă apă ar fi mult mai fericit. Așa începu să fie preocupat să aibă apă
în plus de unde putea. Tot mai multă apă. Nu conta cât de multă apă. Nu
conta cât de multă apă se aduna în el mai ales când ploua. El dorea mereu tot
mai multă apă și tot mai multă. Era pur și simplu de nesăturat pentru că își
fixase ideea că nu va fi fericit numai dacă va avea enorm de multă apă. Așa
că, indiferent cât strângea, nu i se părea deloc suficientă.
Nici nu se gândea la altceva decât cum să facă să găsească alte căi de
a strânge apă. Nu-și dădea seama că pe măsură ce se aduna mai multă apă în
el înfățișarea i se schimba din ce în ce mai mult.
Se pare că schimbarea nici măcar nu era în bine pentru că lacușorul nu
devenea mai frumos absolut deloc. A crescut și s-a întins în tot ținutul care s-
a transformat într-o zona umedă plină de băltoace și țânțari. Nici broaștele
râioase nu mai stăteau cu plăcere în el. Peștii cei colorați muriseră pe rând

109
sufocați de nămol, nuferii roz și galbeni se uscaseră, iar rațele care nu mai
găseau hrană acolo au zburat să caute un loc mai bun în altă parte. Astfel
împrejurimile lacului au devenit tăcute și pustii.
Lacul nu putea să înțeleagă ce se petrecuse! Își spunea în sinea lui:
“Credeam că dacă apa mă face să mă simt atât de frumos, adunând în mine
toată apa de pe lume, mă voi simți și eu cu mult mai bine. Acum îmi dau
seama că nu este deloc adevărat. Dar ce aș putea să mai fac? “ Pe măsură ce
se tot gândea își dădea seama că făcuse o greșeala mare.
Așa că, după un timp s-a hotărât să renunțe la ideea de a mai strânge
apă. Treptat a împins înapoi toate apele pe care le adunase în el. Se bucura și
când soarele evapora băltoacele care-l înconjurau. Treptat, treptat, a revenit
la forma și mărimea lui naturală de altadată. Nămolul puturos a dispărut și
undele lăcușorului au devenit albastre. Rățuștele s-au întors bucuroase
înapoi. Alți peștișori colorați s-au hotărît să înoate în lăcușor. Curând, din
rădăcinile rămase pe fundul apei, au răsărit nuferi galbeni, albi, roz și
albaștri.
Lăcușorul a învățat ceva foarte important din pățania lui și anume că a
avea mai mult nu înseamnă a te simți mai bine . În schimb a fi mai mic și
a avea mai puțin nu este chiar deloc neplăcut. De asemenea și–a dat seama
că ceea ce îți dorești uneori din tot sufletul, se poate întâmpla să nu fie spre
binele tău.
Această întâmplare a fost atât de importantă în viața lăcușorului, încât
i-a deschis ochii și l-a învățat un nou mod de a privi lumea și bineînțeles de a
înțelege astfel fericirea.

110
13. Fapta unui meșter priceput
Undeva, în nordul îndepărtat se afla un cătun în care trăiau oameni
foarte simpli și care duceau o viață la fel de simplă. Tot ce făceau era cât se
ț poate de simplu și fără complica ii, mai ales obiceiurile lor cum era de
exemplu acela de a trage un clopot și de a-l face să sune în fiecare seară la
apusul soarelui. La dangătul lui, toți locuitorii ieșeau din case, se întâlneau
pe o culme de deal și se bucurau de viața lor simplă și liniștită, cântând și
jucând. Fiecare iubea sunetul clopotului pentru că era un semnal că a sosit
vremea să se relaxeze, să caute și să se distreze.
Dar timpul a trecut și lucrurile au început să se schimbe în cătun.
Viața a început să se complice. Mai întâi micul cătun s-a transformat într-un
sat mare, iar apoi într-un oraș cu mulți comercianți și mărfuri de tot felul.
Oamenii erau foarte ocupați, fiecare cu treburile lor, astfel încât seara nu mai
aveau timp să iasă din case și să se bucure de viață la semnalul pe care îl
dădea clopotul.
Rând pe rând n-au mai fost dansatori, apoi n-au mai fost cântăreți, iar
pe urmă nici clopotul n-a mai sunat. Nefolosită de atâta vreme, limba
clopotului s-a desprins și a căzut, pierzându-se în pământ. Un timp clopotul
s-a mai legănat mut și fără rost în vântul care împrăștia peste tot mai mult
praf și murdărie. Până la urmă a fost îngropat cu totul în pământ.
La fel a fost îngropată și veselia de pe fețele locuitorilor care erau
apăsați acum de multe griji, de frica tâlharilor și a hoților, a crimelor și a
altor rele.
Odată, s-a întâmplat ca primarul localității a angajat un meșter
priceput să repare tot ce era stricat sau degradat dintre lucrurile vechi. Din
întâmplare, el a descoperit pe o alee locul în care zăcea clopotul. Văzând că
nu are limba, i-a rugat pe copiii care se jucau pe acolo să-i spună ce s-a

111
întâmplat cu clopotul. Dar copiii nu puteau să-și amintească mare lucru
despre timpurile vechi când oamenii din cătun trăiau fericiți.
Așa că, meșterul s-a apucat să facă săpături și să cerceteze pământul
din zona respectivă. La un moment dat a atins ceva tare în pământ. Și ce să
vezi? Era chiar limba clopotului acoperită de umezeală și ruginită, dar din
fericire absolut întreagă. Meșterul a curățat-o și a atârnat-o din nou în
interiorul clopotului. Apoi, a lustruit suprafața lui și l-a ridicat iarăși în locul
în care era mai demult. Ba chiar, s-a apucat să-l tragă și să-l facă să sune.
De îndată ce s-a auzit sunetul neobișnuit al clopotului răsunând peste
localitate, toată lumea s-a oprit din treabă ca să-l asculte. Cei bătrâni și-au
amintit bucuria vremurilor trecute, când oamenii se adunau și se bucurau
laolaltă așa că la fel ca și atunci, au ieșit din nou din casele lor și s-au adunat
în centrul localității. Cei mai tineri erau și ei curioși așa ca i-au urmat. Și la
fel au făcut și copiii. La auzul sunetului de clopot, cei care își aminteau
vremurile trecute, au început să zâmbească, să râdă, să se bucure, pentru că
clopotul le readucea în minte ceva foarte plăcut. Încetul cu încetul cei mai
tineri au luat exemplu învățând de la ei descoperind sau redescoperind
bucuria vieții.
Meșterul avea pe buze un zâmbet șugubăț și înțelept în timp ce se uita
la ei. El știa că facuse mult mai mult decât să repare un clopot stricat, iar asta
era foarte important.
Sub aceste conotații ale expresiei verbale, povestea și basmul
terapeutic fac corp comun cu celelalte elemente ce survin terapiei prin
cuvânt, întregind registrul terapiei ocupaționale vizând copilul și adultul ca
beneficiari.

112
1.6 Terapia prin joc
Jocul ca modalitate de relație dintre eu (subiect) și lumea obiectelor și
a relațiilor, constituie formula primară a acțiunii umane. El este rezultatul
unei coexistențe subiect-lume și este generat ca acțiune de interstimulare
afectivă. Într-o asemenea perioadă de viață, relațiile obiectuale-majoritatea
lor- se stabilesc în jurul jocului. Jocul constituie o formă de organizare a
cogniției și implicit o cale de organizare a cunoașterii.Mecanismele intime
ale jocului sunt, în esență, mecanismele învățării.Palparea obiectelor,
manipularea lor, deplasarea lor (chiar și prin aruncare) înseamnă în fond,
elaborarea spațiului și timpului senzorial și într-o măsură diferită a timpului
și spațiului mintal. Pe măsură ce jocul organizează și dezvoltă cogniția el își
pierde din ponderea elementelor stricte ale cunoașterii și devine o formă, o
relație obiectuală cu motivația lucidă și promovarea învățăturii.
Așadar, jocul devine “materia prima” pentru cunoaștere și învățare,
ducându-ne din aproape în aproape în triada ludică piagentiană unde:
a) – jocul-exercițiu
b) – jocul-simbol
c) – jocul-reguli
este structurată pe scara evolutivă a inteligenței, fiecare tip de joc reprezintă
o anumită etapă de dezvoltare. În toate cele trei componente ludice
predomină asimilarea, aceasta realizându-se prin scheme diferite.
Revenind, în cadrul procesului de recuperare, jocul reprezintă forma
permanentă deoarece această modalitate constituie o structură unitară al
jocului stimul-învățare-răspuns-modificare, facilitând noi manifestări a unor
teorii terapeutice-recuperatorii.

113
“Dacă jocul în general are atât o forță predictivă cât și una
propulsoare pe planul dezvoltării personalității copilului , aserțiunea de joc-
învățare trebuie completată cu cea de joc-terapie. Jocul este învățare și
terapie recuperatorie. Obiectivul imediat al jocului este educațional, dar cel
fiind imediat este terapeutic , ameliorarea deficitului primar al copilului,
imaturitatea cognitivă. Jocul este o forma de psihoterapie care se realizează
prin metode și procedee educaționale, valorificând valențele terapeutice
oferite de conținutul programelor în scopul recuperării copilului în limitele
sale” (C-tin Păunescu. I Musu-1990)
În acest context, jocul învățare și terapie, începe să ocupe un loc bine
definit în categoria metodelor și tehnicilor care dezvoltă capacitatea de
învățare și dezvoltare. Complexitatea jocului constă în faptul că acesta poate
fi conceput ca metode de:
a) – învățare
b) – terapie
c) – investigație psihosocială,
având repercusiuni benefice în toate programele de recuperare pe
bază jocului. Fiind un complex, jocul poate fi reprezentat și sub aspectul
obiectivelor operaționale luând forma celor 5 tipuri și anume:
1.-jocuri funcționale : – perceptive
– senzo motorii
– verbale
– imitație
2. – jocuri simbolice : – afective
– identificarea cu un model
– de socializare

114
3. – jocuri cu reguli : – cognitive (pe date manipulabile)
– cognitive(pe date verbale)
– sociale
4.-jocuri de constructive :
– fără model
– cu model
5.-jocuri de expresie :
– plastice
– verbale
– muzicale
Având ca obiective:
–organizarea activităților ludice ca modalități de terapie cu caracter
permanent.
–inițierea comportamentelor ludice complexe care să conducă la
valorificarea structurilor operaționale de natură perceptivă, senzo-motrică,
verbală, afectivă, intelectuală, expresivă, de integrare socială.
–formarea unor conduite cognitiv-ludice care să valorifice conținutul
programelor școlare, atât sub aspectul informațiilor, cât mai ales raportul
formării unor operații concrete sau propoziționale.
–antrenarea activităților de terapie prin mișcare și muncă incluzând
gesturi fundamentale formative.
–corelarea într-un program expresiv unitar a tuturor formelor de
terapie; propune și evaluarea eficienței acestuia.

115
Privind retrospectiv până în acest punct întreaga desfășurare a
modului de terapie din punct de vedere practic, se poate observa faptul că
majoritatea covârșitoare a secvențelor terapeutice sunt concepute și se
desfășoară sub forma de joc, făcând astfel permisibilă lumea înconjurătoare,
cât mai ales, căutarea și găsirea modalității personale de expresie.
Confruntarea cu propria identitate, cu durerea și boala, cu înțelegerea și
acceptarea, toate acestea fac ca numitorul comun de exprimare să fie jocul ,
perceput la această vârsta -6-13 ani- ca o modalitate cu reale valențe
formativ-informative, cognitive, educasționale și recuperator-compensatorii.
Se constată totodată că cele cinci tipuri de jocuri, își găsesc
corespondența în prezentarea practic-demonstrativă făcută până în prezent.
De aceea, vom insista în ceea ce urmează doar asupra elementelor de joc ce
vizează: comunicarea, cunoașterea, relaționarea și gândirea pozitivă, având
ca punct de legătură copilul- prezentarea sa ludică, în speță.
Exercițiile – joc în contextualitatea lor, se vor derula astfel:
1. Plasa iubirii = Participanții stau așezați în cerc (pe scaune sau în
picioare). Conducătorul de joc ține în mână un ghem de sfoară (de preferat
mai groasă) de un capăt. Celălalt capăt îl aruncă uniua dintre participanți
rugându-l să se prezinte (să spună ce crede el că este cel mai important lucru
pe care ceilalți trebuie să-l știe despre el ). Pânza sau plasa iubirii se " țese "
astfel ghemul fiind dat de la unul la altul formând o rețea ce-i leagă pe toți
participanții (ghemul se dă pe deasupra iar firul se prinde pe degetul arătător
de la mâna dreaptă). Ghemul derulat trebuie să ajungă din nou la
conducătorul jocului după ce astfel fiecare s-a prezentat în mod personal și
special. Acum, sfoara trebuie reașezată pe ghem și va face "cale întoarsă"
(conducătorul de joc va adresa de data aceasta o întrebare celui de la care a
primit ghemul, rulând sfoara în timp ce i se adresează). Când ghemul ajunge

116
" la cel cu pricina", acesta este obligat să răspundă la întrebarea pusă și să
deruleze apoi ghemul mai departe până ce-i deșirată plasa, fiecare se
eliberează de ea răspunzând la întrebarea pusă.
E foarte interesant ca terapeutul să urmarească comunicarea non-
verbală a participanților cât și reacțiile lor care pot declanșa întrebarea sau
răspunsul dat. Jocul poate fi considerat ca un real punct într-o consiliere
individuală când abordarea copilului se face mai greu, comunicarea fiind
mai dificilă.
2. Jocul cuvintelor = Conducătorul de joc va rosti un cuvânt. Acesta
va declanșa în mintea participanților o reacție, o atitudine, o stare, fiecare
având un mecansim propriu de a recepta mesajul. De aici se poate porni spre
o discuție mai amplă și interesantă, deoarece fiecare participant este obligat
să-și motiveze alegerea făcută cât și reacția ce a însoțit mesajul.
(Exp: cuvantul ALB – poate declanșa răspunsuri ca: zăpadă,puritate, spital,
cearceaf, virgin, imaculat, sfânt, perete, foaie, iarnă etc).
3. Cum te simți azi? = Se poate desfășura individual sau în grup,
după cum urmează:
a) – individual = se cere ca de pe o foaie de hârtie, subiectul să-și aleagă una
din cele 5 imagini, pe care o consideră că-l reprezintă în acel moment și să
completeze imaginea din centrul foii (liniștit,bucuros, trist, supărat, speriat).
b) – in grup = se cere ca printr-un gest, cuvânt sau mimă/pantonimă, să
exprime cum se simte în acel moment.
Fiecare răspunde fie la varianta individuală sau cea în grup va fi motivat
pornind astfel discuția cât și realizându-se primul element de comunicare și
cunoaștere.
4. – Acesta sunt eu! = Conducătorul de joc cere participanților să
continue o serie de propoziții afirmative în vederea identificării elementelor

117
de gândire pozitivă, urmărind dacă existența vreunei " breșe " constituie un
semnal de alarmă:
– Îmi place să…
– Mă pricep la …
– Prefer să…
– Este bine când…
-Mă bucur…
Jocul urmărește contactele vizuale și apropierea de prieteni, cât și elementul
de relaționare cerând copiilor a face aprecieri pozitive.
5.- Îți place numele tău? = Desfășurat atăt în grup cât și individual,
participații sunt rugați a face referiri la prenumele ce-l poartă, amintindu-le
că ei n-au fost întrebați (nici n-aveau cum ), părinții fiind cei care l-au ales
bazându-se sau nu pe ceva anume. Fiecare își va spune opinia și va face
aprecieri asupra numelui său, dacă-l acceptă sau nu, dacă se identifică cu
persoana al cărui nume se poate întampla să-l poarte, motivând absolut
totul.
Este rugat apoi să-și aleagă el singur un nume, să motiveze alegerea și
dacă se identifică cu el sau nu ( atenție la faptul că e vârsta la care se caută
idoli, modele, personaje, dar și putem prefigura elementul de dedublare de
persoană).
6.- Termină propoziția = Conducătorul de joc va face câteva
enunțuri, dar numai pe jumătate, lăsând ca fiecare participant să-și aducă
contribuția la înțelegerea ei. Se vor urmări aprecierile pozitive și nu numai,
necesare pentru discuțiile care vor urma, enunțurile fiind un punct de
plecare:
– Cand o să cresc vreau …
– Dacă aș fi părinte aș…

118
– Cred că toți copiii ar trebui să…
– Uneori mă prefac că sunt …
– Nu-mi place când …
– Cea mai bună zi a fost când …
– Cea mai proastă zi a fost când …
– Dacă aș putea fi o culoare aș vrea sa fiu …
– Am fost speriat când …
– Dacă aș fi magician aș …
7. – Dorințe, urări de bine = Având ocazia să trimită în largul
oceanului o sticlă, li se cere participanților să scrie trei dorințe pe o bucată de
hârtie și să le introduca în ea. Aceste dorințe se referă la sine, familie și
omenire. Ele ar porni de la:
-Mi-aș dori …
– Pentru familia mea îmi doresc …
– Pentru întreaga lume doresc …
8. – Continuă povestea = Participanții vor asculta din partea
conducătorului de joc un început de poveste care, rând pe rând vor continua
făcând în așa fel ca fiecare să poată "începe" pentru ceilalți povestea.
Continuarea poveștii se poate face atât oral cât și în scris. Se fac aprecieri în
grup de către participanți, motivând și argumentând fiecare fel de declarație.
(Mă pregăteam să ies din casă, când a sunat telefonul. M-am întors să
ș ș răspund i la telefon i la telefon era. ).
9. Evantaiul cuvintelor -Se ia o coală albă de hârtie pe care în ordine
fiecare participant la joc, va scrie atunci când îi vine rândul un superlativ
sau un verb dar in alternantă, apoi (pliază) îndoaie foaia cu scrisul înăuntru
ș ș ș i o dă mai departe. La sfâr it „evantaiul” se desface i se citesc cuvintele
ț ș scrise. Se pot sesiza corelări sau discrepan e între cuvinte, observând totu i

119
ț ș ț rela ia ce se stabile te între participan ii la joc. Jocul îi ajută pe cei mai
ș ș retra i, timizi i irascibili să se integreze în grup sau colectivitate.
10. Fluture sau gândac?= ț ș Participan ilor li se cere să- i aleagă pentru
o clipă, ce doresc să fie: fluture sau gândac. După ce alegerea a fost făcută
ț sunt întreba i dacă ar putea omorî un fluture sau gândac. Se poartă apoi
ț ș țș ș discu ia dintre bine i rău, via ă i moarte, cât i despre responsabilitatea pe
ț ț ț care i-o iei de a lăsa pe cineva în via ă sau să-l omorî.Dacă participan ii
ș ș refuză al doilea tur să- i inverseze numele (fluture-gândac i gândacul
ș țț fluture). Jocul se poate continua i fără identitatea participan ilor, în elegând
refuzul de neacceptare a unui rol.
11.Ruperea hârtiei ț = Participan ilor li se dă la fiecare în parte câte o
ș ș ț foaie de hârtie de aceia i culoare i mărime. Li se cere ca la comandă to i să
ț ț rupă după ce au îndoit col ul din dreapta al foii. După ce opera ia a fost
ț ț ș executată, li se cere participan ilor să motiveze opera ia făcută cât i
ț implicarea emo ională dacă au avut-o în acel moment sau nu.
12.Cum ar arăta emoțiile mele dacă le-aș vedea = Li se cere
ț participan ilor la joc ca pe o foaie de hartie să deseneze (folosind creionul
ț de scris, sau cele colorate) starea emo ională pe care o trăiesc într-un
moment cerut, printr-un obiect, fenomen, cuvânt, alte simboluri. Se pot
șț urmări totodată i caren ele afective ce pot apărea.
13.Afișul meu publicitar țș = Se cere participan ilor să- i realizeze
ș ș propriul afi publicitar care să fie mai sugestiv, apoi să comenteze i
ț monteze în fa a „grupului expert” simbolistica exprimării alese. Pentru o
ș ș vreme, aceste afi e pot fi „afi ate” la vedere pentru alte comentarii sau
ț puncte de referin ă.
14. Poteca mea ș = Se poate practica atât individual cât i în grup.Li se
țș cere participan ilor să- i imagineze o potecă (o cale) care străbate locuri ce

120
ș le produc bucurii dar i le amintesc de lucruri triste. Această potecă are la
capătul ei, unde fiecare poate să găsească un obiect o persoană, un fenomen
ș ț la care să se raporteze. Ajun i la „capătul potecii” subiec ii vor motiva atât
șț șț dificultatea sau nu a drumului cât i în elegerea sau u urin a pe care o simt
șș după ce s-au văzut ajun i la fini ( la capătul potecii). (Exp:Poteca mea trece
în ultima ei parte prin gradină casei unde, la capătul ei se află un scaun cu
spătar. Aici vin de câteva ori îmi este greu, sau am o bucurie, să vorbesc cu
ș mine, sa ma lini tesc să mă bucur în taină sau „ să-mi frământ mintea”.Aici
ș mă simt eu cea mai adevărată). Nu se fac aprecieri colective i nu se
țș dezaprobă nici o atitudine doar poate fi re inută i apoi, individual, lămurită
ț situa ia respectivă.
15. Alege! ț țș = Participan ii la joc sunt ruga i să- i aleagă de pe masa pe
ș care sunt a ezate o sumedenie de obiecte, jucării sau altele, ceva anume care
ș ț consideră că-l reprezintă cel mai bine. După ce fiecare i-a ales participan ii
ț ș afla i în cerc, vor trece pe rând să motiveze alegerea făcută. La sfâr itul
ț ț fiecărei prezentări ceilal i participan i au dreptul la trei întrebări de adresat
ș ț celui ce a vorbit. În acest mod se pot deslu i conota iile unei simblistici
țtradi ionale sau a uneia specifice subiectului pe care o determină. Jocul
ș constituie o modalitate benefică de cunoa tere ( Exp de scoici, pietre,
ț ț creioane, bani, căr i, bijuterii, masinu e, mărgele, pixuri,nasturi, ramuri
uscate, etc)
16.Copacul necazurilor tale = Terapeutul cere subiectului să
ș deseneze pe o plan ă mai mare de carton (se poate monta pe perete, pe o
șu ă, panou) un copac, cerându-i ca în cursul unei săptămâni să prindă în
ramurile lui, toate necazurile pe care le-a avut, scrise direct pe copac sau pe
ț ș bile ele. La sfâr itul săptămânii va trece să verifice câte din „necazuri” au
ș fost rezolvate, ce întrebări încă n-au răspuns i cum va arăta săptămâna ce

121
țș urmează. Astfel, subiectul înva ă să- i asume responsabilitatea să nu se dea
șș bătut i să reu ească să rezolve problemele ivite pe parcurs.(Exp: o notă
ș proastă la coală, gândul că plec la tratament, ca să ma internez, m-am
îndrăgostit, că m-am certat cu mama).
17. Daruri de negăsit în magazine ț = Se cere participan ilor la joc să
ș găsească pentru prietenii lor i /sau familiile lor. daruri ce nu se găsesc în
ș ț magazine,Acestea se adresează în special con tientizării apartenen ei la
ș ș ț grup sau / i comunitate cât i asumarea unei responsabilită i.
(exp:- să spăl vasele de ziua mamei
-să duc gunoiul o săptămână
-să ud florile de pe terasă /balcon
ț – să mă port frumos cu fetele/ băie ii
ț – să renun o vreme la vizionarea la televizor
ș – să zâmbesc mai mult i să nu mai stau bosumflat/ă etc).
18. Jocul așteptărilor ș = Se poate juca individual sau în grup i
ș reprezintă un element atât de comunicare cât i de creativitate . Li se cere
ț participan ilor să exprime: mimic, gestual, grafic sau în scris , ce fac în
ș timpul în care trebuie să a tepte la: dentist, frizer, coafor, restaurant,
ț cafenea, cabinetul medical pentru tratament, poli ie, sală de
șa teptare(tren,avion, autobuz).Se discută fiecare mod de exprimare,în parte
ț ț pornind de la argumentarea motiva iilor subiec ilor.
19. Vin și eu! ț = Participan ii la joc vor primi pe rând (se impart ca la
ț ț căr ile de joc), jetoane ce con in imagini a diferitelor obiecte. Conducătorul
jocului începe o poveste. Pe rând fiecare participant va primi (extrage)o
ș carte i imaginea de pe ea va fi introdusă în povestire mai departe. Astfel ,
ț ț fiecare participă la nararea ac iunii făcând ca imagina ia să fie la “ea

122
ș acasă”.La sfâr itul jocului, conducătorul apreciază cea mai interesantă
ț interven ie.
20. Jocul cuvintelor ș ș = Se poate desfă ura atât în grup dar i
ș ț individual, fiecare fiind rugat să găsească i formuleze propozi ii sau fraze în
ș ț care fiecare cuvânt să înceapă cu aceia i literă, având o coeren ă ceea ce se
țș compune. Antrenarea în joc produce o detensionare a unor rela ii cât i
țș participarea la o activitate ce solicită imagina ia i gândirea creatoare.
(Exp – Ana așteaptă autobuzul auzind aria Aidei. Acum apare aducând alene
arici, avioane, ace, alviță, alune. Așa amestecă Ana așteptând apa, aluatul,
alimentele, arătând aiurea autobuzului ajuns așa anapoda.acum aici.aproape
aeronovă armonică.
-Zidarul zidărește zidaria zidului zămislit. Zicerea zodiacului zguduie
ș zidirea. Zarurile zboară. Zorile zăresc zorelele zarurilor zidite zidăre te ziua.
Zâmbărește zidarul zidului zidit zemuit.Zâmbește zidarul Zoiei zâmbește!)
Poate că nu e lipsită de interes și faptul de a acorda o anumită atenție
și jucăriei care face și trebuie să recunoaștem acest lucru, dintr-o anumită
vârstă reprezentând o identitate sau atitudine față de o manifestare
comportamentală sau alta a copilului.
Fie că e de pluș, pânză, plastic, lemn sau alt material, pentru copil are
o importanță deosebită. Ea, jucăria, poate fi primită de la cineva drag
(legătură afectivă emoțională), l-a putut însoți în spital unde toată suferința
i-a fost spusă, a făcut parte din familie, ține loc de familie, doarme cu ea,
este sora sau fratele care lipsesc. Jucăria își are valențele sale specifice în
comportamentul unui copil.
Copilul simte când se poate despărți de jucăria lui, abandonarea ei
venind atunci când locul e luat de persoanele din jur sau actul de maturizare
s-a impus. Despărțirea cu forța prin apostrofare, ascundere, ardere,

123
distrugere în fața copilului sau nu pot crea traume care cu greu se vor uita,
iar raportarea la „momentul brutal” trăit poate fi un punct nedorit de
referință într-o anumită conjunctură dată.
De aceea jocul ca și jucăria în ludoterapie își au locul bine definit,
fiind modalitățile cele mai accesibile de a realiza o legatură viabilă între
dorința de cunoaștere. înțelegere și acceptare a unui mod de a fi.
Un loc aparte în cadrul terapiei prin joc, îl poate reprezenta și cea prin
jocul cu nisip (Sandplay therapy) care se adresează deopotrivă:
a)copiilor = cărora le permite a se elibera de emoțiile ce se
regăsesc în viața lor de zi cu zi, să reușească totodată să
facă față unor stări anxioase sau traume din trecut, fiind o
terapie expresivă;
b)adulților = ce reușesc cu dificultate să gestioneze unele
traume din trecut, ținând cont de faptul că nisipul potențează
conștiința de sine, oferindu-le oportunitatea și abilitatea de a
lucra în profunzime acele zone rezistente la transformările
ce sunt inerente în viața lor.
Ca și identitate, (Ammann R.) terapia prin jocul cu nisip este o metodă
terapeutică care face parte din grupa abordărilor psihologice de profunzime.
În „spațiul liber și protejat” al relației terapeutice și al cutiei cu nisip, jocul
creator și totodată profund simbolic conduce la elaborarea unei imagini
compuse din nisip, apă și miniaturi. Creația liberă permite proceselor psihice
profunde să ia forma concretă și să devină vizibile, punând în evidență
tocmai acele aspecte ale ființei care necesită atenție și vindecare în prezent.
O serie de imagini reprezintă confruntarea concretă și continuă între
conștientul și inconștientul persoanei. Nu există reguli pentru a analiza o
imagine în cutia cu nisip, iar subiecții/clienții/beneficiarii/pacienții sunt

124
liberi să exploreze nisipul și colecția de miniaturi, când realizează imaginea
tridimensională, pot să mute, să schimbe formele și miniaturile așa cum
doresc și oricum au nevoie, iar nisipul îl pot utiliza: răsfirându-l, etc.
De fapt, cel în cauză, se joacă pe sine în cutia cu nisip, unde pune în
dialog, lumea interioară cu cea exterioară, dând astfel ocazia potențialului
natural de restructurare, vindecare și dezvoltare, să se manifeste.
În aceste situații, subiectul aduce ca fiind prezente în scena din cutia
cu nisip, obiecte ce sunt:
-simboluri ale universului psihic;
-trăsături ce conțin acțiuni;
-mișcări corporale;
-sentimente;
astfel încât ca terapie, își face simțită prezența în caz de: depresii, anxietate,
traume, divorțuri, decese în familie, violențe, abuzuri sexuale și sindroame
post-traumatice. Acestea pot fi completate cu: dificultăți de adaptare,
învățare, atitudini de împotrivire, etc.
Practic, terapia prin jocul cu nisip:
-dă expresie conținuturilor emoționale neverbalizate și neverbalizabile;
-servește la crearea unui spațiu terapeutic pentru client/ subiect/
pacient/ beneficiar;
-stabilește în mod natural, granițele și limitele care generează o stare de
siguranță pentru client/ subiect/ pacient/ beneficiar;
-este eficientă în depășirea rezistențelor clientului/ subiectului/
pacientului/ beneficiarului;
-facilitează un mediu de comunicare necesar și afectiv pentru cei cu
abilități de comunicare insuficiente sau blocate;
-crează un loc de experimentare a controlului;

125
-este un obiect alternativ al transferului.
Concluzionând, putem remarca faptul, că dacă terapia prin jocul cu nisip,
lucrează la un nivel simbolic, aceasta permite, atât copiiilor cât și adulților să
acceseze în mod delicat, aspectele subconștiente-inconștiente. Imaginea din
cutie și jocul, capturează elementele esențiale ale peisajului interior, aducând
la suprafață, ceea ce necesită atenție și vindecare în prezent.

126
1.7. Expresia corporală
Expresia corporală ț – cuprinde activită i de mimă și pantomima,
țșș imita ie i mi carea.
a)- ș Mima i pantomima constituie un dans de exprimare a gesturilor
ț specific unui personaj sau a unui ac iuni. Poate fi executată cu muzică sau
șș fără, iar pentru a imprima o trăire cât mai serioasă, se pot utiliza i mă ti.
Începutul poate porni de la imitarea unor personaje cunoscute, alese
ș ș de subiect i care declan ează de obicei o stare relaxantă cu tentă de umor.
Încetul se vor canaliza exprimările personajelor făcând a se exteriorize sau
detensiona unele stări obsedante cum ar fi cea de agresivitate, timiditate,
ș pasivitate etc. Totodată, personajele pot fi recomandate i de necesitate
ț șț decondi ionărilor raporturilor conflictuale cât i de în elegerea unor stări de
ț instabilitate afectiv-voli ională ce pot apărea la un moment dat.
Ca ț exerci iu joc se pot aminti:
1.Oglinda țș țț – participan ii se a ează în perechi stând fa ă în fa ă neavând voie
să vorbească. Pentru început unul este oglinda iar celălalt se uită în
ș oglindă.Mima i pantomima se execută în oglindă. După o perioadă de timp
ș rolurile se inversează.Tot timpul terapeutul urmăre te expresia celor doi.
2.Fă la fel ca mine ț ș . Participan ii se vor a eza în cerc.Conducătorul de joc
ț ș execută o mimă în fa a celui din dreapta sa. Acesta la rândul său îl va imită i
jocul va continua trecând pe rând fiecare să imite mimă dinaintea lui. De
ț preferat a se începe cu o stare emo ională pentru a sesiza modul în care
țș participan ii î i exteriorizează o trăire sau alta.
3.Ghicește în ce stare mă aflu șț ț – A eza i în cerc participan ilor la joc li se
cere să denumească mai multe sentimente care vor fi notate. Apoi unul dintre
țș copiii participan i î i aleg un sentimente pe care-l mimează. Cel care-l

127
ș ghice te explică elementul de mimică după care a recunoscut sentimentul.
ț ț Apoi to i mimează sentimentul ghicit ca exerci iu iar cel care a ghicit
ș ț continuă jocul cu mimarea unui alt sentiment. Jocul se opre te cînd to i
ț participan ii au ajuns pe rând să mimeze câte un sentiment ales deliberat de
către ei.
4.Mimica ș ș — Se poate desfă ura individual sau grup. Fiecare î i alege un
ț ș cuvânt pe care prin mimică îl va prezen a. Cel care ghice e cuvântul
continuă jocul. Se insistă pe expresivitate
5.Animalele sălbatice ș – Jocul se poate desfă ura sub forma a două variante.
ș a) — fiecarc participant alege un animal și-l imită odată singur i apoi cu
ț celălal i fiind "animalele gălăgioase"
b) — fiecare participant, extrarge dintr-¬o pălărie un bilet pe care este scris
numele unui animal ce trebuie imitate. "Gălăgia" apare atunci când toate
“animalele” vorbesc odată.
ș țș Se urmăre te de către conducătorul de joc atât corectitudinea imita iei cât i
ș mima i pantomime.
6.Bucuroși de oaspeți?- ț țș Participan ii la joc sunt ruga i să- i imagineze că la
șu a casei sau apartamentului lor, sună cineva. Acel cineva este de pe o altă
ț planetă. Prin mimă sau pantomimă, fiecare participant va reac iona la
ț ț vederea oaspetelui. Se vor urmări posibilită ile de exteriorizare emo ională
șcât i comportamentul deviant sau nu.
7.Acesta sunt eu ș !- Jocul se desfă oară în grup. Fiecare participant este rugat
ș ț ț ț ă se prezinte în fa a celorlal i printr-un gest (mimă) sau pantomimă. Cu to ii
ț vor încerca să re ină prezentările făcute iar apoi între ei se vor striga dupa
ș gestică. Jocul se consideră a fi relaxant i antrenant.
8.Porumbelul ț – Se constituie un cerc de către participan i la joc.
ț Conducătorul jocului anun ă că va trece din mână în mână un porumbel

128
ș (totul se bazează pe mimă i pantomimă). Se începe jocul, iar conducătorul
ț ș de joc va urmări modul în care prumbelul trece din m nă în mână i nu…
zboară. La finele jocului se pot face aprecieri privind modul în care
ț ș prumbelul s-a sim it bine sau nu. Aici se urmăre te îndeaproape elementul de
afectivitate.
9.Puricele ț – Ca o variantă a jocului anterior, va fi cel de fa ă unde, se poate
ț urmări reac ia copilului când are a face cu ceva neplăcut, dezgustător, iritabil
ș șș i chiar agresiv cât i mima i pantomima adecvată momentul respectiv. Se
ț va urmări elementul comportamental în aceste situa ii.
10.Statuia ș – Jocul se desfă oară în perechi de câte doi. Unul va fi materialul
în care celălalt –sculptorul va modela acel ceva. La terminarea lucrării
ș fiecare sculptor î i va prezenta statuia denumind-o motivând tutlul apoi
rolurile se schimbă. Jocul este antrenant făcând din modelare o modalitate de
expresie corporală.
b) – Dansul reprezintă o formă de expresie de mare complexitate,
constituind în primul rând o modalitate fundamentală de mișcări, deplasări
în spațiu cu o semnificație exprimată de intensități și trări afective. Se
bazează pe comunicare prin mișcare, iar din punct de vedere al
comportamentului general, dansul educă, implicând o ritmicitate și o
coordonare de ansamblu a mișcării corpului.
Elementul de dans combinat cu cel al muzicii, declanșează o modalitate
de exprimare psihoterapeutică făcând ca mișcarea de expresie a corpului să
decodifice stări variate (luptă, tandrețe, agresivitate, invocație, supunere,
răvășire, răzvrătire interioară, pasivitate, iubire, pasiune, etc.)
Pentru beneficiar/client/subiect, dansul este binevenit chiar și atunci când
se desfășoară după reguli precise sau nu, solo sau în perechi. Comunicarea
se desfășoară fără probleme iar avantajele sunt relevante.

129
Primii pași de dans pot fi făcuți după parcurgerea câtorva exerciții joc și
anume:
1.Plutirea = – Jocul se desfășoară în grup, iar unul dintre participanți este
legănat sau balansat de ceilalți. Jocul urmărește atât prinderea ritmului, a
mișcării cât și asumarea de către participanți a încrederii și responsabilității,
urmând pe rând, să treacă prin „plutirea” exprimată de joc.
2.Limba de clopot = Participanții formează un cerc strâns, „umăr lângă
umăr”, iar în mijloc, unul dintre ei este „limbă” de clopot, adică, corpul îi
pendulează dintr-o parte în cealaltă. Se urmărește modul de exteriorizare a
sentimentelor de către cel din mijloc, cât și atitudinea celor din cerc, de a fi
considerați de încredere pentru dansul „limbii de clopot”. Pentru cei mai
puțin încrezători, jocul poate constitui un punct de plecare într-o abordare
ulterioară privind comunicarea și relaționarea cu cei din jur.
3.Ce exprimă mișcările mele? – Participanții sunt rugați să privească cu
atenție mișcările pe care le face o persoană în fața lor. Sunt rugați apoi să
recunoască mișcarea și obiectul (fenomenul), apoi să-i descrie
caracteristicile. Cel ce ghicește cel mai repede, corect și bine, va fi următorul
în alegerea pantomimei pe care o va imita. Jocul este vioi, relevant și
antrenează toți participanții pentru pașii de dans.
4.Cutremurul – Joacă se practică în grup și poate cuprinde două variante:
a) – se anunță la radio că urmează un cutremur și fiecare să-și
pregătească mișcările pentru a supraviețui
b) – se simte direct cutremurul și fiecare va executa mișcarea care să-l
apere.
Jocul eliberează prin mișcare, o stare încordată, de panică cât și
presupune existența în anumite momente a stăpânirii de sine.

130
5. Ești figură geometrică
Participanții sunt rugați să se grupeze formând o anumită figură
geometrică la comanda conducătorului de joc. (de ex – cerc – și se grupează
în cerc, pătrat, dreptunghi, etc) respectându-se numărul laturilor figurii
geometrice în cauză.
6. Danseză cuvântul
Participanții la joc sunt rugați să asculte cuvintele de pe un CD
cuprinse într-un text, fiind rugați să „danseze” cuvântul ce-l aud (de exp –
păsări, bucurie, etc) putând să se rotească, danseze, alerge, sări. În timp se
poate „ dansa” propoziția, apoi fraza, mima având un rol important. Buna
dispoziție este prezentă.
7. Dansul păsărelelor
Copiii formează un cerc stând ghemuiți și imitând somnul păsărelelor.
Ele dau din aripi și dansează ascultând muzica lui P.I. Ceaikovski – „Dansul
lebedelor mici”, după care, pentru odihnă și somn, păsările – copii vor
începe să recite poezia „Somnoroase păsărele” de M. Eminescu. Este
important să execute mișcările conform versurilor poeziei, încheindu-se
activitatea imitând somnul păsărelelor.
8. Dansând cu mătura
Participanții dansează în perechi o melodie plăcută, relaxantă, doar o
singură persoană are ca partener o…mătură. Când se termină bucata
muzicală, trebuie să se schimbe rapid perechile, cineva trebuind să danseze
cu mătura, următoarea bucată muzicală. Amuzamentul și atenția…
guvernează.
9. Atenție la mișcare!
Față în față copiii din două grupe trebuie să execute aceeași mișcare:
ducerea brațului pe cap, ducerea arătătorului la nas și/sau prinderea

131
urechilor cu mâinile. Conducătorul dă startul fără să anunțe mișcarea, cei ce
stau față în față încercând să se sincronizeze. Dacă s-au sincronizat, se
îmbrățișează, dacă nu, își dau mâna, și cele două șiruri „se mișcă”. Jocul se
termină când toți ajung să se… îmbrățișeze.
10. Meteo
Se mimează prin mișcarea corpului: vântul, ploaia, furtuna, zăpada,
soarele, privitorul să înțeleagă „mersul vremii”.
Totodată, prin dans se poate comasa și concentra energia, utilizarea
unui anumit stil va revigora o stare de spirit, învățarea acestuia fiind în
general ușor de învățat și plăcut, indiferent de vârstă. Menționăm în acest
context:
a)dansul popular = cunoscându-i elementele de bază și
acompaniat de muzica sa originală, se crează autenticitatea
momentului, aducând bucurie, relaxare, încredere și stăpânire de sine.
Este o formă plăcută și utilă de a cunoaște tradiția și obiceiurile, astfel
încât exprimarea artistică a partenerilor este edificatorie.
b)dansul improvizat = este o formă liberă de dans în care se
poate folosi muzică: clasică, jazz, operetă, modernă, disco, populară,
important este ca partenerii sau grupul, să fie pătruns de mesajul
transmis, creativitatea pasului și emoția trăirii momentului fiind
surprinzătoare, ele declanșând catharsisul dar și înlătură inhibiția de a
dansa în public.
c)dansul mimului = este o combinație între mimă și dans
surprinzând împreună o situație, stare, fenomen, trăire, muzica
contribuind și ea la momentul realizat prin crearea unei atmosfere
deosebite. Dacă în dansul mimului există mai multe personaje,
(pasăre, flori, clovn, jongler, etc.) ele pot interacționa la un moment

132
dat, transmițând un nou mesaj, (publicului, beneficiarilor, subiecților,
clienților) în mod creativ, urmând ca acesta să fie decodificat de cei
cărora le-a fost adresat.
În acest context, terapia prin dans pleacă de la ideea în care corpul
este reprezentarea sinelui, iar sentimentele pe care le are persoana respectivă
față de corp și modul în care își utilizează corpul în repaus și în mișcare, sunt
expresia lumii sale interioare.
c) – Mișcarea se alătură și de fapt formează corp comun cu dansul,
mima și pantomima. În general, mișcarea trebuie să constituie eliberarea
unei trăiri, cmunicare într-un limbaj al trupului, a tot ce înseamnă eu.
Mișcarea se include și în jocurile prin care se instalează o stare de bine,
comunicare și relaționare între participanți.
Exerciții-joc :
– 50 de feluri de a ne mișca = Jocul se poate desfășura în două
moduri:
– Participanții se află așezați în cerc, pe scaune, un scaun liber fiind
așezat la mijloc. Conducătorul jocului roagă un participant la joc de a veni la
scaunul din centrul cercului, imitând o anumită mișcare (târâre, săritură, etc).
După ce a ocupat scaunul, ocupantul cheamă la el un alt participant ce va
imita altă mișcare. Se va face în așa fel încât toți să ajungă pe scaunul din
centru.
– Dacă participă mai mulți copii, în mijlocul cercului se pot așeza
două scaune, iar restul jocului se derulează la fel.
– elasticul = Jocul se practică în perechi. Fiecare pereche stă față în
față și are două bucăți de elastic, de la o mână la alta. Pe muzică,

133
numărătoare sau liber (fără stimulent acustic), perechea execută, fiind
„legată” de acest elastic, mișcări de dans, ritmice, imitații, exprimându-și
astfel trăirile și sentimentele. La sfârșitul jocului, se pot întreba perechile ce
temă au avut motivând alegerea cât și cum s-au simțit pe toată perioada de
mișcare.
1.Morișca
Fiecare copil primește căte o morișcă confecționată dintr-un carton
subțire. La comanda dată, copiii suflă în morișcă cu putere, făcănd să se
învărtească.
2.Nu lasați fulgii să cadă
Copii sunt împărțiți în grupuri mici și fiecare formație primește câțiva
fulgi( confete din hârtie) pe care să-i țină în aer suflând în el. Grupa ai căror
fulgi au stat cel mai mult în aer este declarată căștigătoare.
3.Cine a umflat mai repede balonul?
Fiecare copil primește căte un balon. La comanda dată încep să-l
umfle. Acela care a terminat primul umflarea balonului, este declarată
căștigătoare.
4.Ghici ce am ales
Copii sunt grupați, fiind asezați pe scăunele. Conducătorul de joc
alege unul dintre copii care iese în fața grupei și simulează prin gesturi că
lasă jos un sac și scoate din el diferite obiecte și tot prin gesturi de imitație
arată întrebuințarea lor(exepmlu: taie lemnul cu toporul, căntă la pian, la
vioară, mănăncă sau bea cu paharul ect.). Copiii rețin gesturile și cănd sunt
întrebați, răspund, recunoscând cele imitate. Căstigă acela care a recunoscut
și reținut mai multe îndeletniciri.

134
5.Rece, cald, frig
Copii sunt așezați în linie cu fața la perete și fiecare își acoperă ochii
cu palmele. Conducătorul jocului ascunde o jucărie pe care apoi, copii
trebuie să o găsească(să o caute). Cănd se apropie de jucărie, conducătorul
jocului spune „cald”, cănd sunt foarte aproape strigă „frige”, iar dacă se
depărtează îi previne prin cuvăntul „rece”. Jocul se desfășoară prin
îndrumarea copiilor cu ajutorul uneia dintre cele trei cuvinte, pănă ce găsesc
jucăria. Este declarat învingător acela care a găsit primul jucăria.
6.Fă ce ți-a zis vecinul
Copii sunt asezați în formație de cerc. La un semnal al conducătorului
de joc, fiecare se apleacă spre urechea vecinului și-i spune ce trebuie să
facă(exemplu: să aprindă lumina, să bea apă, să deseneze, să se pieptene,
est.) toate acțiunile fiind ușor de executat. La al doilea semnal, copiii se
deplasează în mers pe vârfurile picioarelor spre locul unde trebuie să
îndeplinescă sarcinile primite la ureche. Copiii care fac zgomot, care
gesticulează mai mult sau nu își pot stăpâni râsul, sunt eliminați și jocul
continuă.
7.Jocul mut
Copiii sunt asezați în formație de cerc, în mijlocul căruia se află un
copil care, la începutul jocului, cheamă la el un alt copil, ce trebuie să vină
cu pași ușor, fără să facă zgomot și nici gălăgie. După ce a ajuns, îl salută
ț reveren ios pe care l-a chemat. Dacă a reușit să meargă fără zgomot, copiii
ț schimbă rolurile și jocul contiună: în caz contrar primește o sanc iune hazlie
și ușoară.
8.Unde este ceasul?
Conducătorul de joc ascunde în sala unde se află copii, un ceas
deșteptător, în timp ce copii își acoperă mâinile. Ceasul trebuie găsit după

135
zgomotul pe care îl produce. Jocul devine hazliu dacă conducătorul de joc
potrivește ceasul să sunte cât mai repede și cât mai des.
9.Pipăitul
Copii sunt asezați în formație de cerc, legați la ochi. Conducătorul de
joc alege 10-15 obiecte de diferite dimensiuni(dar nu prea mari) pe care
copiii vor trebui să le recunoască după ce le vor pipăi. Conducătorul de joc
dă pe rând obiectele unui copil, iar acesta după ce le pipăie, le transmite
celui din dreapta sa, și așa mai departe(imediat ce primul copil transmite
obiectul, îl primește următorul). După ce s-au transmis toate obiectele,
ț conducătorul de joc dă comanda ca to i să se dezlege la ochi și să numească
obiectele pe care le-au pipăit. Acela care știe toate sau cele mai multe dintre
obieste, este declarat căștigător.
10.Dechide urechea bine
Copiii sunt asezați în formație de cerc ținându-se de mâini. Unul dinre
ei stă ghemuit, cu fața acoperită cu mâinile, fără să privească la cei din cerc.
La comanda conducătorului de joc, copiii se deplasează în cerc cântînd
cântecul „Deschide urechea bine”. După ultimul cuvânt, la un semn al
conducătorului de joc, un copil strigă numele celui din mijlocul
cercului.dacă acesta ghicește cine l-a strigat, schimbă locul cu acel copil,
dacă nu, rămâne pe loc până ghicește.
11.Valul
Copii sunt împărțiți în doua sau mai multe echipe, așezate pe șiruri în
stând depărtat înapoia unei linii. Primul jucător din fiecare echipă are minge.
La comanda dată, primii ridică mingile deasupra capului, și cu brețele întinse
sus, trec mingea celui din spate. Următorul ia mingea și o dă celui din spate
care aleargă cu ea și se asează la capul șirului procedând la fel. Echipa a

136
cărei prin jucător revine mai repede pe locul inițial, este declarată
căștigătoare.
12.Mingea prin tunel
Copiii sunt împărțiți în doua echipe egale ca număr, așezate pe șiruri,
cu stând depărtat înapoia liniei de plecare, formînd un tunel. Primul din
fiecare echipă care în mână o minge. La comanda de începere a jocului, dată
de conducătorul de joc, primii rostogolesc mingea prin tunel pre ultimul din
achipă. Acesta, prinde mingea, aleargă prin dreapta șirului și se asează în
ț ș fa ă, cu picioarele depărtate, se apleacă înainte i rostogolește mingea prin
tunel. Jocul continuă pânâ când primul copil din fiecare echipă revine în
capul șirului. Echipa a căror copiii au terminat cel mai repede și și-au regăsit
locurile, căștigă.
13.Lache-Vasilache
Toți copiii formează un cerc mare, la mijlocul căruia stă conducătorul
jocului. Toți copiii fac sărituri pe ambele picioare ca mingea. La comanda
„Lache”, copii depărtează picioarele și duc brațele lateral, așteptând
nemișcați, o nua comandă. La comanda „Vasilache”, revin în poziție stând și
asteptând o nuă comandă. Copiii reviau săritura pe ambele picioare numai la
comanda „Lache-Vasilache-sari”.
14.Lupul și mielul
Copiii sunt dispuși în formație de cerc, ținându-se de mâini. Unul
dintre ei, primește rolul de „miel” și stă în mijlocul cercului, altul rolul de
„lup” și stă în afara cercului. Lupul trebuie să rupă gardul de mâini al
copiilor. Aceștia nu vor să-l lase miel. Când lupul e în cerc, mielul e afară,
ș iar mișcarea în sus i în jos a mâinilor copiilor, lasă loc sau nu, unuia sau
altuia să treacă. Dacă lupul prinde mielul, se schimbă rolurile și jocul

137
ț continuă. Pe parcursul jocului, pot fi numi i pe rând mai mulți copii în
rolurile de „miel” și „lup”.
15.De-a caii
Jocul se desfășoară pe perechi:unul este „calul”, celălalt „vizitiul”.
Calul are trecută o sfoară (hățurile) pe după gât și pe sub axile (subsouri=,
iar vizitiul ține în mână stângă, hățurile și în dreapta, un bici cu care mână
calul în trap, în galop și în buestru (joc) pe tot terenul de joc.
16.Plăcintuța
Copiii sunt asezați în formație, pe un șir. Ținându-se fiecare de
ț mijlocul celui din fa ă. Primul reprezintă „brutarul”, ceilalți copii, „cuptorul”
iar ultimul are rolul de „plăcintuță”. În fața brutarului, la doi metri distanță,
stă un copil care are rolul de „cumpărător”. La începerea jocului,
cumpărărtorul spune:”Vreau să cumpăr o plăcintuță”. Copilul care are acest
rol aleargă spre brutar să-l apere. Brutarul îi iese în întămpinare cu tot șirul
ț de copii fără a strica formația. Dacă plăcintu a reușește să ajungă în brațele
brutarului înainte de a fi atinsă de cumpărător, devine brutar, iar acesta
ț plăcintu ă, iar cumpărătorul trece în rundul celor care formează cuptorul.
ș Conducătorul de joc nume te un nou cumpărărotr și jocul continuă.
17.Ciobanul și mielul
Copiii sunt asezați pe scăunele. Unul ales de conducătorul de joc este
„ciobanul”, el se adresează unui copil astfel: „Ai văzut mielul meu?”. Acesta
răspunde: „Nu, cum era îmbrăcat?”, ciobanul începe să descrie
îmbrăcămintea unui copil. Cel descris îndată ce se recunoaște, pornește în
alergarea în jurul scăunelelor, fiind „mielul” urmărit de „cioban”, până ce
izbutește să se așeze din nou pe scăunel. Dacă ciobanul prinde, se inversează
rorulile dintre ei.

138
18.Podul de piatră
Copiii se prind de mâini, formând perechi. La comanda
conducătorului de joc, copiii încep să cânte cântecul „Podul de piatră”.
Prima pereche prinsă de mâini, ridică mâinile făcând loc să treacă celei de-a
doua pereche care se așează în fața primei și tot așa se formează un pod (un
tunel) prin care trece fiecare pereche. „Podul” se deplasează odată cu
mișcarea și cu cântatul cântecului, La sfârșitul versurilor mișcarea și cîntecul
se pot repeta, relua. Este de preferat a se realiza cât mai multe mișcări și
forme de deplasare a „podului”.
19.Ocupă scăunelul
țț Copiii sunt împăr i i în două echipe egale ca număr și stau pe scăunele
pe două rănduri, spate în spate. Un copil, comandantul, stă în mijlocul
terenului de joc și dă diferite comenzi: să meargă obișnuit, ca piticii, ca urșii
ect., în cerc în jurul scăunelelor. La a doua comandă „ocupă un scăunel”, toți
copiii aleargă împreună cu comandantul să se așeze pe un scăunel. Copilul
care rîmîne fără loc, devine comandant.
20.Zboară, zboară!
Copiii sunt dispuși în formație de semicerc, în poziție așezată
încrucișat cu măinile sprijinite pe genunghi. Conducătorul de joc stă în fața
lor pe un scăunel. El începe sa spună „zboară, zboară” de mai multe ori și să
adauge numele unei păsări(de exemplu:rândunica zboară, avionul zboară).
Copiii imită mișcările păsării, a avionului. Dacă conducătorul de joc vrea să
testeze atenția și cunoștințele despre ce zboară și ce nu, poate să spună:
„zboară, zboară cățelul”. Cei ce ridică mâinile sunt pedepsiți fiind puși sa
execute mișcări hazlii pentru că ei au greșit, iar cei ce n-au ridicat mâinile,
sunt aplaudați.

139
21.Arată ce îți spun!
Copiii sunt dispuși în formație de semicerc. În fața lor la câțiva metri
distanță, stă conducătorul de joc. După comanda de începere a jocului,
conducătorul de joc spune copiilor „fiți atenți”, apoi ridică mâna indicând
prin gest și cuvânt o parte a corpului(de exemplu:arată nasul). El poate să-i
păăcălească pe copii, arătându-le altă parte a corpului chiar dacă verbal a
spus altceva. Acela care a greșit este pedepsit( pus să execute mișcări ușoare
și onomatopee), apoi jocul continuă.
22.Trenul
Copiii sunt asezați pe un șir, cuprinzând cu brațele mijlocului celui din
țfa ă. Fiecare copil reprezintă un vagon, iar șirul trenului, trenul. În flancul
drept al șirului stă conducătorul de joc care este „mecanicul terenului”, și un
copil aflat lângă el, reprezintă „locomotiva”. La semnalul mecanicului,
locomotiva fluieră și trenul se pune în mișcare încet, apoi din ce în ce mai
repede, trecând din mers la alergare. Pe tren sunt copii, unul cu stegulețul
roșu, iar celălalt cu steguleț verde. Când cel cu stegulețul roșu face semn
ridicându-l în sus, trenul se oprește, iar când celălalt ridică stegulețul verde,
trenul se pornește din nou. Astfel, cei doi dirijează trenul până când ajunge
în „gară” fixată de la început, unde conducătorul de joc, numește alți
conducători de tren.
23.Păsărică mută-ți cuibul
Copiii sun grupați în perechi câte doi prinși de mâini și având în mijlocul lor
încă un copil. Astfel, formează un cuib cu o păsărică în el. Sunt așezate
cuiburile în formă de cerc. În mijlocul cercului a rămas o păsărică fără cuib.
Aceasta strigă: „păsărică mută-ți cibul”. Atunci copiii deformează cuibul,
ridică brațele, lăsănd păsărica să zboare, dar și permitănd altuia să intre în
cuib. În acest timp, păsărica fără cuib încearcă să-și găsescă un cuib, și astfel

140
ț o altă păsărică rămăne fără adăpost, deoarece fa ă de numărul de cuiburi
există cu o păsărică mai mult. Pentru diversitate, la un monet dat se pot
schimba copiii între ei, unii dintre păsărele ajung cuib, și invers.
24.Lanțul
Copiii sunt răspăndiți pe terenul dejoc. Pentru începerea jocului,
conducătorul de joc strigă un număr (de exepmlu: cinci, șapte), iar copiii
formează un lanț corespunzător cu numărul strigat așezându-se în linie,
înapoia unei linii de plecare, ținîndu-se de mâini. Conducătorul de joc indică
o „țintă”. Care lanț atinge cel mai repede ținta fără să se rupă este declarat
învingător.
25. Acul și ața
O parte din copii sunt asezați în formație de cerc ținându-se de mâini,
cu fața spre centru. Alții, 8-9 copii stau pe șir, ținîndu-se de mijloc și
formează: primul copil din șir „acul” restul „ața”. Acul cosând, adică
împreună cu ața aleargă în direcții diferite prin interiorul și exteriorul
ș cercului, trâgând ața după el. Copiii formează cercul i ușurează trecerea
grupului de copii, ridicând brațele sus sau împiedicarea trecerii prin
coborârea brațelor. Jocul se termină atunci când ața se rupe. Cel care a rupt
ața trece în interiorul cercului și i se dă o pedeapsă hazlie. Jocul continuă cu
shimbarea rolurilor între copii.
26. Melcul
Grupul de copii este dispus în formație de linie ținându-se de mâini.
Primul, conducâtor de joc și de șir, deplasează tot șirul în spirală și încep să
cânte cântecul „Melc,melc,codobelc”. După ce au parcurs drumul până la
capătul tunelului în formațiunea menționată, conducătorul de joc conduce
copiii în șir invers, pentru a reveni pe locul inițial, în linie.

141
27.Țăranul e pe câmp
Copiii sunt în formație de cerc, ținăndu-se de mâini și se deplasează
cântând cântecul „Țăranul e pe cămp”. În mijlocul cercului se află un copil
care este „țăranul” care, după versurile melodiei îți alege dintre copiii ce se
mișcă în cerc, o „nevastă”. La rândul ei, acesta, un „copil”. Toți rămân în
cerc ținăndu-se de mâini și alergând mai departe:copilul o pisică, pisica un
șoricel, șoricelul brânza, brânza un cioban, ciobanul mai multe oi. Toți se
mișcă în cerc ținându-se de mâini pe melodie. La sfârșitul jocului, „familia”
se împrăștie, alții fiind cei ce le iau locul.
28.Trenul surpriză
ș Copiii sunt asezați pe două șiruri, mergând câte doi în pas obi nuit. La
întrebarea conducătorului de joc „unde pleacă trenul?”, copii răspund :”la
munte” sau „la mare”, după care copii întreabă”și ce duce el?”, iar
ț conducătorul de joc prunun ă un nume de pasăre sau animal. Copiii trebuie
să imite modalitatea de deplasare a acestuia (de exemplu:urși, veverițe,
broscuțe).
29.Imită-mă
Copiii sun asezați la măsuțele lor și privesc atent la conducătorul de
joc. Acesta va începe, la un semnal dat, să imite o anumită mișcare(să ridice
palmele, să se aplece, să râdă, să se strâmbe). Toți vor „copia” mișcarea și
timpul. Este folosit pentru liniștire și ca joc de atenție.
30.Lumânarea
Copiii sunt asezați în formație pe un șir, ținîndu-se fiecare de mijlocul
celui din față. Conducătorul șirului ține în mână un bețișor „lumănarea”. La
începerea jocului, acesta strigă:”aprinde lumănarea/ca să vezi cărarea”.
ț Ultimii doi copii se desprind din forma ie și pornesc în alergare unul spre
dreapta, celălalt spre stânga, pânâ ajung în capătul șirului. Acela care

142
reușește să ajungă primul la conducător, preia „lumânarea” și conducerea
jocului, perechea lui iese din joc. Jocul se termină când rămân doar câțiva
copii în formație.

143
1.8. Terapia prin teatru
Dacă pornim de la DEX(2009) – teatru, din latinescul – theatrum și
franțuzescul – théâtre, denumește clădirea sau locul special amenajat în
vederea reprezentării de spectacole; spectacol, reprezentație dramatică;
destinat a fi reprezentat pe scenă, arta de a prezenta în fața unui public, un
spectacol, o piesă, și enumerarea poate continua, ajungem să găsim acest
concept în multitudinea de terapii (atât ocupaționale cât și arte combinate)
cunoscute azi.
Practic, pornind de la citatul Cain J. (2003) „ A fi tu însuți înseamnă a
trece prin celălalt pentru a întâlni ceea ce posedai deja”, terapia prin teatru
este o tehnică de eliberare a tensiunilor, dar și de clarificare a propriei stări
de confuzie și durere a celui care joacă, dând viață unui anumit personaj,
într-o anumită situație; de fapt, se joacă propria experiență cu înțelesurile și
trăirile ei. Totodată, această tehnică presupune rejucarea unor scene din viața
participanților sau alte scenarii inventate, piese de teatru sau povestiri.
Tot din aria definițiilor, (tehnici prin arte combinate – 2009)
stimularea prin teatru se ocupă de aplicarea tehnicilor și proceselor
specifice grupurilor de persoane cu nevoi speciale și nu numai și este o
activitate de grup care poate fi aplicată și în lucru individual.
De asemenea, teatrul se folosește ca terapie pentru exprimarea unor:
stări, sentimente și trăiri personale. Se constată și faptul că teatrul , (terapie
socială prin teatru – 1996) poate avea și un caracter profund social, prin
stimularea inducției simpatică, realizându-se o comunicare socială, de
determinare reciprocă, realizată în mod conștient sau inconștient, direct sau
indirect, cu ajutorul semnelor interpretabile. „Teatrul este un tribunal unde
trebuie să prezinți dovezi vizibile și palpabile ca să poți fi crezut.” (Jean-
Marie Guzan, 1991)

144
În acest context al identității teatrului ca terapie, obiectivele principale
ale stimulării, (tehnici prin arte combinate – 2009) sunt:
-dezvoltarea inteligenței emoționale;
-dezvoltarea percepțiilor și reprezentărilor vizuale, a imaginației
creatoare;
-inducerea unei stări de liniște, acceptare de sine;
-reducerea tensiunii și anxietății;
-stimularea tuturor canalelor senzoriale;
-dezvoltarea capacității de a se exprima mai repede și mai ușor;
-facilitarea comunicării interpersonale, creșterea sociabilității și
adaptării în societate;
-dezvoltarea sentimentului de încredere în sine și realizare;
-dezvoltarea simțului aprecierii artistice și de exprimare;
-îmbogățirea și dezvoltarea proceselor gândirii;
-dezvoltarea limbajului și vocabularului implicat în timpul procesului
de creație;
-dezvoltarea capacității de concentrare a atenției;
-îmbunătățirea cooperării cu alții în realizarea unor activități de grup;
-dezvoltarea respectului față de rezultatele muncii lor;
-diminuarea stărilor conflictuale;
la care se mai adaugă și dezvoltarea:
-autonomiei personale;
-personalității;
-stimei, increderii și imaginii de sine;
-orientării temporo-spațială;
-integrării socio-profesionale;
-spiritului de observație;

145
-creativității
găsindu-și de fapt locul, în toate manifestările de reabilitare în final a
beneficiarului nostru.
Când vorbim despre teatru, implicit ajungem la cuvinte, mișcarea,
dans, trăire a sentimentelor, toate regăsindu-se într-o așezată scriere, scenetă,
rol cu un mesaj precis, dar există și situații în care „navigăm” în largul
spontaneității și a improvizației lăsându-ne purtați de ele, rezultatul fiind
uneori surprinzător.
Spontan – după DEX(2009) are tot rădăcini latine – spontaneus și
franțuzești – spontané și definește ceea ce se face sau se produce de la sine,
fără vreo cauză exterioară aparentă; care se face de bunăvoie, fără a fi silit de
nimeni; apare brusc; pe neașteptate; acționează cu promptitudine; nu este
conștient. Pornind de aici, spontaneitatea – însușire a ceea ce este spontan,
voiciune, promptitudine, naturalețe promptă în atitudini, în comportări, etc.,
momentele ce fac uz de așa ceva apar atunci când, Moreno(2009)
„Spontaneitatea propulsează individul către a da un răspuns adecvat într-o
situație nouă sau un nou răspuns adecvat într-o situație veche”. Am putea
remarca faptul că jocul de cuvinte din citatul anterior – poate crea o anumită
situație în care, cel prins într-o anumită terapie, să-și găsească soluția la
problema avută la un moment dat.
După același DEX(2009) – din franțuzescul – improvisation,
improvizație – executare a unei compoziții muzicale, pe care interpretul o
crează pe măsură ce o cântă; lucru făcut la repezeală, pe moment, face totuși,
ca la nivelul terapiei prin teatru să fie destul de prezentă dezvoltându-se
direct din jocul creativ. Astfel, (tehnici de lucru prin arte combinate – 2009):
„Improvizația este șansa „de a fi ceea ce nu ești” de a fi cu o altă
personalitate sau cu una apropiată, de a te pune pe tine în locul altuia. Prin

146
acest proces se pot explora probleme cotidiene ale beneficiarilor și
reprezintă o modalitate sigură de a le face într-o manieră non-personală. O
situație poate avea interpretări diferite și participanții pot începe să vadă într-
un fel sau altul, problema, având o înțelegere mai profundă a problemei și
implicațiilor sale morale. Uneori o persoană va deveni starea morală a
grupului, asemenea exerciții având o profundă valoare educațională.”
Durata unei improvizații este variată cel mai important lucru
constituindu-l modalitatea prin care subiectul/clientul/beneficiarul folosesc
în mod benefic, exercițiile sau/și jocurile de improvizație.
În terapia prin teatru se poate porni și de la o poveste (clasică,
obișnuită) cunoscută sau de la una creată ad-hoc și care, prin mesajul și jocul
creativ al personajelor, reprezintă o secvență de luat în seamă în cadrul
acestei activități, știut fiind faptul că prin starea de empatie, putem să intrăm
în „pielea personajului” și atunci, întregul nostru demers terapeutic
cuantifică: stări, trări, evenimente și exprimări personale a celui în cauză.
De aceea, formele sub care găsim teatru ca terapie sunt variate, în
apanajul nostru intrând teatru:
-forum
-de păpuși
-de umbre
-cu tematică
-cu măști
-ca reabilitare
-vieții, prin viu grai,
existând loc și pentru altele fiind, mai ales dacă luăm în considerare:
-mesajul și grupul țintă;
-scopul și obiectivele;

147
-beneficiile și finalizarea.
O minimă descriere ne permite a intra, măcar elementar și nu altfel, în
identitatea formelor amintite anterior și anume:
1.Teatru forum
-este un instrument de intervenție socială;
-nu păstrează o clară demarcație între actori și spectatori;
-implică „spectatorii” într-o situație dată, ei: văd, gândesc, simt,
participă, corelează, crează;
-analizează modul în care în viața reală pot fi folosite sugestiile
primite;
-este o formă de teatru interactiv;
-se concentrează asupra ideii ca schimbarea poate și trebuie să
pornească în primu rînd de la noi, înșine.
2.Teatru de păpuși
-este un mijloc de comunicare între copii și adulți atunci când
exprimarea verbală directă este mai dificilă;
-este înțeles de cei cărora se adresează;
-mărește puterea imaginției;
-un mijloc de comunicare în care orice este posibil;
-se folosesc păpuși ce pot fi confecționate aproape din orice (material
textil, ziare, linguri, plante, porțelan, lemn, fructe, legume, decupaje,
etc.) rămânând la latitudinea participanților și a mesajului ce trebuie
transmis, materialul din care pot și trebuie confecționate;
-stimulează creativitatea;
-reprezintă la un moment dat, personajul păpușă – copil/adult.
3.Teatru de umbre
-este o formă a teatrului de animație;

148
-metodă de învățare nonformală;
-totul se întâmplă în jurul „unei surse de lumină și umbre a unor
obiecte special create”;
-pornește de la cuvintele unui text ce vor fi „traduse” prin imagini;
-mesajul trebuie transmis cu multă responsabilitate;
-comunicarea are un rol complex;
-„decuparea” unor imagini poate fi semnificativă.
4.Teatru cu măști
-folosit în general în cadrul obiceiurilor și tradițiilor românești de
iarnă;
-măștile pot fi „hâde” exprimând anumite trăsături, sentimente, calități
umane;
-pot fi confecționate din materiale variate;
-o formă prin care „masca” poate dezvolta noi sau vechi; atitudini,
conduite și comportamente etico-morale;
-poate fi interpretat individual sau în grup;
-„demascarea” transmite un mesaj;
-se adresează atât copiilor cât și adulților.
5.Teatru cu tematici
-are în general un caracter educativ;
-se adresează unui anumit grup;
-mesajul depinde de tematică;
-urmărește implicarea participanților;
-pentru participanți și actori;
-tematica poate fi propusă sau impusă;
-se face apel la bagajul de cunoștințe în domeniu, a participanților.

149
6.Teatru ca reabilitare
-se folosește în instituțiile de privare de libertate (centre pentru minori,
penitenciare);
-este mijloc de descărcare a tensiunilor negative a delincvenților;
-apare ca dialog între delincvenți și personalul de supraveghere;
-duce la identificarea unor noi soluții de integrare în societatea
normală;
-precede favorizarea unui climat de siguranță în viața cotidiană;
-determină scăderea fenomenului infracțional;
-modelează gândirea civică democratică cât și sentimentul de
responsabilitate individuală raportat la societate.
7.Teatru vieții – terapia prin viu grai
-reprezintă o modalitate prin care se poate transmite prin cuvinte, prin
viu grai, orice:
-au loc întâlniri și discuții libere;
-ca loc de expresie, desfășurare, in general sunt spitalele, vizați fiind
bolnavii cronici;
-nu contează vârsta pacientului;
-are la bază comunicarea și relaționarea interumană;
-nu are un scenariu din cuvinte stabilit;
-aduce speranță și bucurie în saloanele bolnavilor.
Ca în orice piesă de teatru, interpretarea unui rol, reprezintă un cumul
de calități ce imprimă prin joc, o dimensiune social-umană specială
momentului în care a fost scris și apoi jucat.
În terapia prin teatru,un loc aparte îi este atribuit și jocului de rol
care, după Moreno(2009) „este o tehnică de realitate suplimentară”
deoarece subiectul învață abordări ale unor situații și roluri de care se

150
teme sau pe care are posibilitatea, a le aplica în viață. Este de menționat
faptul că interpretarea rolului se referă la dramatizarea spontană a unei
situații din viața trecută, prezentă sau viitoare subiectului. Prin
interpretare, date, fapte și evenimente din viața subiectului care au fost
reprimate sau refulate, sunt readuse la lumina conștienței. Totodată, prin
acest mecanism, anxietatea legată de evenimentele în cauză, este
diminuată, rezultatele raportându-se la cauză, situație-problemă, mesajul
fiind edificator.
Există o suită de situații în care prin exercițiu-joc , jocul de rol își are
importanța lui vizând folosirea lui în cadrul terapiei prin teatru. Putem
porni de la:
1. – Termină povestea ș – Jocul se desfă oară în grup. Conducătorul de
joc propune o temă pentru povestea ce trebuie terminată prin interpretarea
ș personajului cu care vine fiecare. Se urmăre te îndeaproape ”implicarea”,
ș ț intrarea în pielea personajului i impactul emo ional pe care-l produce
asupra sufletului. Conducătorul de joc trebuie să aibă în vedere antrenarea
ț tuturor participan ilor.
2. – Familia mea ș – Se poate desfă ura individual sau în grup. Când se
joacă individual, se cere subiectului de a interpreta ”personajele familiei” pe
șș care o are sau pe care i-o dore te.
ș ț Când se joacă în grup, subiectul î i alege dintre participan i ”personajele”
cărora le va da identitate, refăcând scene de familie. Se va urmări ”intrarea
ș ț ț în rol” cât i conota iile emo ionale sau de aversiune care pot apărea la
ș adresa familiei în general i special, privind un membru.
3.-Copacul -individual sau în grup, jocul urmărește exteriorizarea unor
trăiri emoționale cât și a sentimentelor de frustrare. I se cere subiectului să
fie „copac”, să se poarte ca atare, să trăiască viața lui complicată, să se

151
miște, să se usuce, să se bucure, să plângă ca el. Vorbește cu frunzele, cu
ramurile, tulpina, rădăcina, păsările ce-ți sunt aproape „Cum te simți
copac?”
4.Păpușile ș – cu cele speciale dintr-un teatru de păpuși sau obi nuite,
subiectul va încerca să „traducă” scene din viața sa și a celor din jurul lui.
Este de urmărit în mod deosebit „regizarea spectacolului”, subiectul fiind
interpret și regizor. Temele pot fi alese de subiect sau pot fi impuse de
conducătorul de joc care „monitorizează” întregul spectacol.
5.Povestea familiei degetelor
Pe fiecare deget se pictează: ochi, gură, nas și păr. Este familia celor 5
degete. Mama este reprezentată de degetul mic, iar tata este degetul mare. Și
când ei s-au atins, din dragostea lor, au crescur încă trei degete-copii, ce i-au
unit pentru totdeauna.
6.Semaforul
Participanții vor trebui să răspundă la două comenzi: roșu și verde.
Conducătorul de joc va sta cu spatele la participanți și rostește „verde” și
grupul se mișcă spre el. Când spune „roșu” grupul va încerca să rămână
nemișcat. Dacă vreunul este „prins” mișcându-se, este scos din joc. Câștigă
cel ce ajunge lângă conducător, luându-i locul, fără ca acesta să-l „prindă
mișcându-se”.
7.Ce-am schimbat?
Jocul se desfășoară în perechi. Cei doi stau față în față și se privesc cu
atenție câteva clipe, apoi se întorc spate în spate. La comandă se întorc și
unul (se face pe rând) dintre ei va modifica la tot cu ce este îmbrăcat, 3
lucruri. Câștigă cel ce le ghicește dintr-o dată schimbarea și-și schimbă
locurile doar atunci.

152
8.Da – nu
Se joacă în doi, regula fiind ca ei, care se pot mișca în voie, certa,
vorbi tare, încet, nu au voie să folosească decât două cuvinte, pe „da” și pe
„nu” dându-le expresivitate. Jocul se termină, când vor partenerii.
10.Depozitul
În sală, există o ladă pe care scrie „depozit” din care participanții la
jocul de rol, vor trebui să-și aleagă ce costumație doresc, apoi să-și
interpreteze rolul creat. Totul se poate transforma într-o…piesă de teatru.
11.Cultura altor popoare
Li se cere participanților să-și creeze măști și să interpreteze momente
specifice unui popor pe care doresc să-l prezinte (poezia, dansul, costumația,
mima, pantomima, etc.)
12.Florile grădinii
Sunt rugați participanții să-și aleagă dintr-o vază plină cu flori, una pe
care și-o doresc, și căreia îi vor interpreta povestea, printr-un joc de rol.
13.Din piatră în piatră
În sală se împrăștie pietre de diferite mărimi din trusa Wesco formând
un drum șerpuit. Li se cere participanților să pășească din piatră în piatră
având grijă să nu cadă, învingându-și teama. Se poate cânta sau recita o
poezie în acest timp.
Drumul prin exerciții-joc în terapia prin teatru poate continua și cu
alte exemple ce sunt create și apațin celor care lucrează direct cu subiecții/
clienții/ beneficiarii, dar și acestora din urmă, fiind o manifestare a propriilor
trăiri în acele momente, date de contextualitatea creată.

153
1.9. Grafoterapia
Grafoterapia. Ne vom opri și asupra câtorva tehnici speciale care au
drept instrument „cuvântul” (și narațiunea), folosit în vederea obținerii atât a
unei detensionări a subiectului, cât și a unei soluționări concrete a problemei
care-l frământă.
În cazul aplicării grafoterapiei este necesar să cunoaștem tehnicile
șș specifice de aplicare pe care le identifică R. Olivaux (după Pa ca MD i Tia
T-2009) și anume:
-primele exerciții au ca scop stăpânirea și controlul vitezei;
-următoarele exerciții utilizează o serie de „forme” care ajută propriu-
zis la conturarea scrisului (linii curbe, ghirlande, linioare și cerculețe,
ca în timp să se ajungă la scrierea literelor);
-să se formeze habitudinea unui exercițiu minim de scriere a câtorva
rânduri, zilnic.
Aplicată cu multă atenție și profesionalism, grafoterapia ajută copilul
să se simtă în centrul atenției ; astfel el lucrează cu calm și destindere,
observându-se starea sa pozitivă din întregul „script” pe care-l execută. Din
punct de vedere educativ, autodisciplina, punctualitatea și caracterul constant
al acțiunii au efecte benefice asupra copilului. De asemenea, precizia și
siguranța mișcărilor lui au efecte pozitive în direcția maturizării
personalității. Grafoterapia este mult utilizată cu rezultate benefice în cazuri
de: probleme afective, dificultăți de concentrare, nesiguranță și diferite grade
de anxietate, ținând în permanență atenție păstrarea unei relații privilegiate
cu terapeutul și integrarea într-un grup, exemplu :
a) – Li se cere copiilor să scrie câteva „sfaturi pentru părinții lor”,
urmărindu-se comunicarea și relaționarea dintre membrii familiei.

154
b) – O întâmplare fericită sau nefericită, poate fi subiectul pe care să-l
trateze individual, clientul ce-și manifestă doința de a „comunica” sau
„descărca”, vrând a împărtăși și celorlalți din experiențele trăite de el.
În ceea ce privește subiectul adult, grafoterapia poate ajuta la
diagnosticarea unui început de dizarmonie a personalității. Totodată la
grafoterapie se poate apela în cazul multor boli psihice, ca formă de
intervenție în anumite etape de recuperare, precum și în cazul bolnavilor
somatici ce au suferit accidente vascular-cerebrale. Investind timp, dăruind
răbdare și dobândind un minim de cunoștințe grafoterapeutice, subiectul
adult își poate ameliora situația, înlăturând în mare măsură problema ivită.
În stare de privare de libertate (detenție) persoana în cauză apelează la
grafoterapie pentru liniștire, calmare și relaxare, redactând lungi și dese
scrisori (destinate celor de acasă sau unui adresant imaginar), cât și ținând
jurnale sau scriind propria poveste de viață, sub formă de poezie sau proză.
Exemplele ce vor urma se adaugă celor prezentate anterior :
1) „Mă uit în oglindă și nu mă recunosc: aceasta nu sunt eu! De fapt, de
când sunt aici, totul mi se pare un vis urât care nu cred c-o să se termine
vreodată. Nu știu dacă am greșit chiar atât de mult, dar acum plătesc.
Ispășesc o pedeapsă și mi-e dor de un fir de iarbă și-un soare întreg, nu cu
dungi, așa cum îl văd aici câteodată. Se zice că „să nu dai omului cât poate
duce”. Așa spun și eu. Tot așez în spate, mai pun un gând, mai trag o linie și
adun: mama bolnavă, recăsătorită, adio slujbă bună, rămas bun casă la alta și
doi copii de două feluri: unul sănătos, în ultima clasă de liceu, și altul bolnav
de leucemie. În rest, norocoasă cum sunt…, sănătoasă și puternică. Da,
puternică pentru fiul meu. Știam c-o să fie greu, dar mi l-am dorit aproape.
Și mi-am amânat ispășirea pedepsei (o parte din ea) ca să fiu cu el. Și,
Doamne, l-am salvat îngrijindu-l un an. Și-apoi, desigur că m-am întors ca

155
să-mi fie iar dor de poezii, plimbări, flori și haine de oraș. Și n-am întârziat
nici o clipă. Acum ce fac? Număr tremurând în mine firul de speranță… și
cele două zile cât mai am… ca să văd din nou iarba. Ei, vezi? Așa se
întâmplă dacă duci mai mult decât poți. Doar nădejdea e în noi!” (Florica, 43
de ani)
2) „Îmi simt palmele umede. Privesc pe geam și văd același lucru de vreo
trei ani. Și pot să le spun celor ce îngrijesc zidul respectiv că are un milion
de puncte și zeci de mii de drumuri…; dar imaginația mea depășește deja
zidul pe care nu vreau să-l mai văd vreodată. Mă pregătesc să plec acasă.
Am greșit și acum plătesc. Nu mi-a fost ușor, dar nu vreau să pomenesc
despre asta. De ce? Abia am închis cu un lacăt greu ușa și vreți s-o deschid?
De fapt… eu vreau să uit acești ani. Mă pregătesc la ce mă așteaptă afară.
Oare aerul e mai bun? Cerul mai albastru? Străzile sunt la fel? Și oamenii?
Mă vor privi altfel?
Pun întrebări prostești ca la școală, dar eu mă pregătesc pentru casă.
Ce-aș vrea să duc de-aici afară? Liniștea sufletului meu când vorbeam cu
„doamna de argint”. Așa-i spuneam noi, că are brățări multe pe braț. Ea se
știe la sufletul meu. Îmi povestea așa cum povestesc eu acum. Știu multe
povești de la doamna. O să mă gândesc la ele, afară. Acum, gata. De mâine
încep numărătoarea inversă și mai dorm o dată și mai privesc zidul și… am
plecat. Și vă rog, la această adresă să nu mă mai căutați niciodată.” (Ion, 28
de ani)
Cele două atitudini prezentate anterior pot fi considerate exemple
tipice de exprimări grafoterapeutice , având calitatea defulării subiectului
(deținutului, în cazul de față) care se pregătește de „liberare” (de plecat
acasă), folosind scrisul ca atenționare pentru ceilalți (dar și pentru el), știind

156
că cele mai grele zile „acolo”, sunt ultimele două, datorită faptului că „iar
poți greși”.
Descriind momentul ce-l trăiește la o intensitate maximă, deținutul se
detensionează, reușind a trece cu bine „puntea peste cele două zile”. Se
poate observa stilul epistolar al relatărilor ce cuprind în structura lor internă
(din punct de vedere grafoterapeutic) atât regrete pentru fapta săvârșită, cât
și dorința de îndreptare. Dar în mod special se remarcă învățămintele
(lecțiile) pe care le-au descoperit singuri prin propria experiență și dorința de
împărtășire a acestora și altora, pentru ca aceștia, la rândul lor, să nu
greșească. În acest context și sub o asemenea structură grafoterapia își
poate găsi locul în „compartimentul” psihoterapiilor aplicate
persoanelor private de libertate care au la bază (sau pornesc) de la
cuvânt .
Aminteam anterior că elementele de grafoterapie se întâlnesc și sub
forma filelor de jurnal , scrise în momentele de detensionare a subiectului,
și sub forma prozei, cu sau fără valoare artistică. Exemplele ce vor urma se
pot considera ca momente cu adevărat de succes, rezultate din aplicarea
grafoterapiei.
1) Scrisoare/filă de jurnal. „Dragă Mamă, mi-e dor de tine! Mi-e dor de
toate lucrurile pe care le făceam împreună. Mi-e dor de sărutările și de
îmbrățișările tale. Mi-e dor de felul cum vorbeai și cum îți iubeai copiii și
familia. Spuneai că dacă ai fi Dumnezeu, nu ne-ai părăsi. În fiecare seară mă
gândesc că te văd și îți aud glasul, dar de fapt nu cred că se întâmplă așa.
Mamă, știu că tu auzi și vezi tot ceea ce zic și fac eu. Câteodată îmi vine să
plâng, dar încerc să mă stăpânesc. Mamă, te iubesc din adâncul sufletului
meu. Dragostea ta este adâncă în inima mea. Aș vrea să te mai văd măcar o
dată. Aș vrea ca tu să nu fi trebuit să mori. Te voi iubi întotdeauna. Fiul tău.”

157
(„Mama mea a murit când eu aveam nouă ani și eram în clasa a treia. I-am
scris pentru că mi-e tare dor de ea”). Darnell Hill, 13 ani
2) Scrisoare/experiență de viață . „Doamne Dumnezeule, eu sunt Charles.
Doamne, Dumnezeule, Eu sunt Charles! Mai deunăzi am împlinit 12 ani.
Dacă cumva ai observat, scriu la mașină scrisoarea aceasta. Știi, uneori îmi
este greu să scriu. Sufăr de ceea ce se cheamă disgrafie. Mai sufăr și de
tulburarea atenției, adesea aceasta fiind însoțită de incapacitate de învățare.
Indicele meu de inteligență a fost dovedit prin test a fi 140, dar dacă ar fi să
te iei după felul în care scriu, ai crede că sunt tâmpit. N-am fost niciodată în
stare să țin în mână ca lumea un creion. N-am putut niciodată să colorez un
desen fără să depășesc linia. De fiecare dată când încerc, îmi înțepenește
mâna și literele ies strâmbe, liniile prea întunecate și mă mânjesc pe mâini
cu marcherul. N-a vrut nimeni să schimbe lucrarea cu a mea pentru notare,
pentru că nu-mi înțelegea scrisul. Doar Keith putea, dar el s-a mutat.
Creierul meu nu sesizează ce face mâna mea. Eu simt creionul, dar mesajul
nu reușește să ajungă acolo. Trebuie să țin creionul mai strâns, ca să
înțeleagă și creierul meu că îl țin în mână. Îmi vine mult mai ușor să explic
ceva vorbind, iar nu scriind. Sunt foarte bun la dictat, dar profesorii mei nu
mă lasă întotdeauna. Dacă mi se cere să scriu o compunere despre excursia
mea la Washington și Philadelphia, este ca o pedeapsă. Dar dacă pot să o
dictez sau pur și simplu să mă ridic și să vorbesc despre ea, le pot spune
tuturor cât de impresionat am fost când am văzut Declarația de Independență
de la Arhivele Naționale, sau despre sentimentul de patriotism care m-a
năpădit când am fost în încăperea în care părinții națiunii noastre au dezbătut
problema libertății. Dacă aș fi examinat la desen, cu siguranță că aș pica.
Sunt atât de multe lucruri pe care mi le imaginez, dar pe care mâinile mele
nu reușesc să le deseneze așa cum le văd eu. Dar nu-i nimic. Nu mă plâng. O

158
duc chiar bine. Vezi, Tu m-ai înzestrat cu o minte minunată și cu mult simț al
umorului. Mă pricep să găsesc soluții și îmi plac dezbaterile. În clasă purtăm
discuții grozave privitoare la fapte din Biblie și aici strălucesc eu.
Când am să mă fac mare vreau să fiu avocat, un avocat pledant. Aș fi bun de
așa ceva. Aș dovedi simț de răspundere în cercetarea delictului, aș examina
probele și aș prezenta cazul respectând adevărul. Mi-ai spus că m-ai făcut
deosebit când ai spus că sunt făcut minunat și temător. M-ai asigurat că mă
vei veghea și că ai planuri cu mine să-mi oferi un viitor și speranță. Părinții
mei vor să mă ajute, așa că mi-au cumpărat un laptop cu care să merg la
școală. Anul acesta am o învățătoare cum nu se poate mai bună! În fiecare
vineri avem de prezentat o lucrare despre o trăsătură de caracter și ce crezi?
Mă lasă să folosesc Programul «Print Shop Deluxe» pentru desen. Pentru
prima oară am să pot arăta tuturor câteva din lucrurile pe care mi le
imaginez. Doamne, aceasta este o scrisoare de mulțumire, prin care vreau să
te anunț că îmi merge bine. Viața e grea uneori, dar… știi? Eu primesc
provocarea. Am încredere că voi trece cu bine toate încercările. Îți
mulțumesc că ții la mine fără să-mi pui condiții . Îți mulțumesc pentru tot.
În slujba Ta, Charles Inglehart”. (12 ani)
3) Filă de jurnal/judecăți de valoare.
„Să înveți să fii cel mai bun! Învață-mă să merg și voi alerga
Învață-mă să privesc și voi vedea
Învață-mă să aud și voi asculta
Învață-mă să cânt și mă voi bucura
Căci ce-mi spui tu să fac, mi se întipărește în minte
Și trăirile pe care mi le împărtășești le voi păstra.
Ce-am învățat, voi prețui
Și învățând să zbor

159
Mă voi înălța!”
(Donna L. Clovis)59
4) Filă de jurnal/judecăți de valoare.
„Pot să-mi înving temerile
Pot să iau hrană pentru cei înfometați
Pot să ajut la oprirea poluării
Pot să dăruiesc săracilor
Pot fi ceea ce vreau
Pot să-mi folosesc mintea
Pot să dau sfaturi
Pot să primesc
Pot să mă port frumos
Pot să ascult
Pot să gândesc
Pot să-i învăț pe alții
Pot să știu
Pot să dau
Pot să simt
Pot să văd
Pot!”
(Kendra Batch, 12 ani)
5) Proză . Omul care are de toate. „Ține minte, fericirea nu ține de cine ești
sau de ce ai; ține numai de ceea ce gândești” (Dale Carnegie). „Era odată o
familie care nu era nici bogată, nici săracă. Ei trăiau în Ohio într-o casă mică
de țară. Într-o seară, când s-au așezat la cină, a bătut cineva la ușă. Tatăl s-a
ridicat de la masă și s-a dus să deschidă ușa. La ușă era un bătrân cu hainele
zdrențuite, cu pantalonii „ferfeliță” și cu nasturi lipsă. Avea un coș plin de

160
legume. I-a întrebat dacă voiau să cumpere legume de la el. Au cumpărat
imediat, pentru că voiau să-l vadă cât mai repede plecat. Cu timpul s-au
împrietenit cu bătrânul. Le aducea legume proaspete săptămânal. Au aflat
curând că bătrânul era aproape orb, avea cataractă pe ambii ochi. Dar era atât
de prietenos, încât ajunseseră să-i aștepte vizitele cu nerăbdare și să se
bucure de compania lui. Într-o zi, când le-a adus legumele, bătrânul le spune:
«Ieri am avut cea mai binecuvântată zi! Am găsit lângă casa mea un coș cu
haine pe care mi-l lăsase cineva.» Știind cât de mult avea nevoie de haine,
familia zise: «Ce minunat!». Dar bătrânul orb zise: «Cel mai frumos lucru
este că am găsit familia care chiar avea nevoie de hainele acelea!»” (Jerry
Ullman)
Dacă în exemplele anterioare ne-am oprit asupra subiectului copil,
capabil să folosească cu succes elementele de grafoterapie, prezentarea ce
urmează se constituie într-un exemplu tipic pentru adultul care dorește ca
prin scris fie să se liniștească, fie să-și pună întrebări, fie să pătrundă în
universal vorbirii cu o altă persoană. « Interviu cu Dumnezeu » de Octavian
Paler deține o mare valoare terapeutică: „Ai vrea să-mi iei un interviu,
deci…” – zise Dumnezeu. „Dacă ai timp…” – i-am răspuns. Dumnezeu a
zâmbit: „Timpul meu este eternitatea…”. Ce întrebări ai vrea să-mi pui?”
„Ce te surprinde cel mai mult la oameni?” Dumnezeu mi-a răspuns: „Faptul
că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească… iar apoi tânjesc iar să fie
copii; că își pierd sănătatea pentru a face bani… iar apoi își pierd banii
pentru a-și recăpăta sănătatea. Faptul că se gândesc cu teamă la viitor și uită
prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul; că trăiesc ca și cum
nu ar muri niciodată și mor ca și cum nu ar fi trăit.” Dumnezeu mi-a luat
mâna și-am stat tăcuți un timp. Apoi am întrebat: „Ca părinte, care ar fi
câteva dintre lecțiile de viață pe care ai dori să le învețe copiii tăi?” „Să

161
învețe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima
celor pe care îi iubesc… și că durează mai mulți ani ca să le închisă. Să știe
că un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie
de cel mai puțin; să învețe că există oameni care îi iubesc, dar pur și simplu
încă nu știu să-și exprime sentimentele, să învețe că doi oameni se pot uita la
același lucru și pot să-l vadă în mod diferit; să învețe că nu este suficient să-i
ierte pe ceilalți, ci, de asemenea, că trebuie să se ierte pe ei înșiși”.
«Mulțumesc pentru timpul acordat» am zis umil. „Ar mai fi ceva: ce ai dori
ca oamenii la nevoie să știe?”. Dumnezeu m-a privit zâmbind și a spus:
„Doar faptul că sunt aici, întotdeauna.”

162

163
Capitolul 2
Creativitatea în arte combinate

164

165
2.1. Artele combinate în activitatea de dezvoltare personală
Desenarea, pictarea, muzica, asemenea jocului sunt o modalitate de
ș exprimare liberă a copiilor, a tinerilor, a tuturor celor care î i pot exprima
astfel mai bine conflictele interioare dar pe care nu le-ar putea pune în
cuvinte. Activitatea artistică oferă o oportunitate pentru orice persoană să
ț șș ț evite experien ele stresante de exprimare i să- i formuleze experien a
ș proprie la un alt nivel prin desen, pictură, muzică i dans. Exprimarea prin
ș artă creează o stare de bucurie, ameliorează anxietatea i de asemenea
ț permite copiilor, tinerilor să ac ioneze ca o persoană plină de încredere,
ș țș permite să treacă mai u or de experien ele i sentimentele dificile sau
ț ș stresante. În cadrul activită ilor de art – terapie, fiecare la rândul lui, î i poate
ș exprima sentimentele proprii, va încerca să- i administreze comportamentele
ș țș ț i dependen ele, i va dezvolta imaginea de sine, abilită i sociale. O
reprezentare grafică este deosebit de potrivită pentru exprimarea unor
ș procese incon tiente sau sentimente care pot fi greu definite.
Caracteristicile artelor combinate:
– ș aduce persoanele la un loc i crează un grup;
-în grup se formează un loc în care este o atmosferă de
ț acceptare, unde vor învă a unul de la celălalt, cât și de la
conducătorul grupului;
– ț ț ț dezvoltă abilită ile musculaturii fine, spa ialitatea, abilită i de
țș ț ț decizie, aten ia i concentrarea, imagina ia, abilită i de rezolvare
a unor probleme;

166
– ț specialistul poate ajuta participan ii să vadă anumite lucruri
șș ț despre ei în i i, pe care ei altfel nu le-ar în elege;
– ț țș ajută participan ii să proceseze propriile emo ii i sentimente cu
care se luptă, ca astfel să poată să înceapă reabilitarea;
-este o formă de auto – explorare, care poate duce adesea o
șș persoană la unele concluzii eficiente despre ei în i i;
– țș ajută participan ii să î i dezvolte aptitudinile lor sociale;
– ț transformă un comportament retras sau timid, care func ionează
ț ț într-o perioadă dificilă de via ă sau este într-o situa ie socială
ș ț vulnerabilă i devine o persoană dezinvoltă îmbunătă ind
ț ț condi iile proprii de via ă.
ș ș Ca i rezultate, fiecare specialist dore te ca efectele artelor combinate
șș să conducă la un sentiment general de u urare i stare generală mai bună,
ș ț dezvoltând capacitatea de concentrare, de gândire i de ce nu, influen ând în
bine deciziile personale. Beneficiile artelor combinate implicate în diferite
ț ț domenii poate fi destul de larg, astfel poate aduce o contribu ie în asisten a
ț ș ț socială, în interven iile psihopedagogice i de asemenea în activită ile
țț Centrelor Comunitare, îmbunătă ind via a beneficiarilor, ridicând calitatea
țvie ii pentru multe categorii de persoane vulnerabile.
ț Metodele de interven ie propuse pentru Centrele Comunitare prin
ț artele combinate în folosirea strategiilor de învă are specifice:
ț ș 1. Metoda descompunerii sarcinilor de învă are în pa i mici
ț Fiecare sarcină de învă are se introduce, cu un pas la un moment dat.
ș Aceasta evită să cople ească participantul cu studentul. Odată ce elevul
ș stăpâne te un pas, este introdus următorul pas. Aceasta este o abordare

167
ț progresivă, treptată, de învă are. Este caracteristic multor metode de
ț ț ș ț învă are. Singura diferen ă este numărul i mărimea etapelor secven iale.
ț ș Folosind artele combinate în procesul de predare – învă are, speciali tii au
ș ț ș nevoie să i i modifice abordarea de predare. Direc ii verbale lungi i cursuri
abstracte sunt metode de predare ineficiente pentru majoritatea publicului.
2. Metoda sarcinilor ”Hands – on”
ț Cei mai mul i oameni sunt persoane kinestezice. Aceasta înseamnă că
ț a înva ă cel mai bine prin efectuarea unei sarcini ”hands – on” (o sarcină
realizată cu mâinile proprii sau de fiecare persoană în parte) reprezintă o
ț ț eficien ă majoră în învă are. Acest lucru este în contrast cu gândirea
abstractizată, greu de realizat pentru majoritatea persoanelor care au
ț ț dificultă i de învă are indiferent de vârstă. O abordare hands- on, o abordare
ț kinestetică, este deosebit de util pentru o persoană care are dificultă i de
ț ț ț ș învă are. Ei înva ă cel mai bine atunci când informa iile sunt concrete i
ș logice i sunt folosite imagini vizuale.
3. Metoda mijloacelor vizuale
ș Utilizarea mijloacelor vizuale incluzând diagrame, imagini i grafice,
țț ș ajută participan ii să în eleagă ce comportamente sunt a teptate de la ei.
4. Metoda feedbackului imediat
ș Acest lucru le permite să facă o legătură între comportamnetul lor i
răspunsul specialistului. O întârziere în furnizarea de feedback, este dificil
ș ț de a forma o legătură între cauză i efect. Ca urmare punctul de învă are
poate fi ratat.
ș ț șț Speciali tii practican i ai artelor combinate necesită cuno tiin e vaste
ș din domeniul artelor vizuale (desen, pictură, sculptură i alte forme de arte),
șș din domeniul muzicii, din domeniul artelor teatrale i cunoa terea procesului

168
ț ș ș de crea ie, precum i a dezvoltării umane i teoriile psihologice de consiliere
și tehnici.
Ce înseamnă muzica, desenul, pictura, povestirile, teatrul? Fiecare
țș dintre aceste domenii ale artelor con ine i este: disciplină în primul rând
ț ț ș înseamnă aten ie, înseamnă un limbaj universal, respira ie, dar înseamnă i o
țș exprimare liberă a propriilor trăiri, emo ii i sentimente prin sunet, armonie,
culori, ritm. Pentru specialistul în arte combinate, arta este un instrument
care prin metode specifice:
– ț ț oferă beneficiarilor libertatea de interac ionare, rela ionarea
ș dintre specialist, beneficiari i artă;
-oferă posibilitatea implicării individulae în propria dezvoltare
personală;
– ț implicarea în totalitate în activitatea artistică, prin abilită ile
șț senzoriale, vizuale, tactile, kinestezice i emo ionale personale,
oferă beneficiarilor experimentarea unor rezultate imediate;
– țș deschide căi de comunicare, dărâmă bariere emo ionale i fizice
ș ț ș i extinde capacitatea de încredere în for e proprii i în celelalte
persoane;
-oferă posibilitatea experimentării succesului imediat, prin
ț experimentarea for ei prin care s-a realizat muzica vocală,
ț desenul, pictura, sceneta de teatru. Această for ă dezvoltă
ț curajul, descoperă abilită i nemaiidentificate până acum;
-reduce comportamentele maladaptative (stereotipurile,
compulsivitatea, auto-agresivitatea, hetero-agresivitatea,
impulsivitatea);

169
– ț țș dezvoltă sensibilitatea abilită ilor de aten ie i de observare;
– țșț ț facilitează învă area i abilită ile de achizi ie;
În artele combinate este important să se facă o deosebire dintre art –
șț ț ț terapie i educa ie artistică. Această diferen ă există prin diferen a în
ț ț ț ț inten ionalitatea activită ii. În art-terapie nu există inten ia de a învă a orice
ț ț fel de tehnică artistică. Învă area în artă, oricare ar fi ea, necesită prezen a
ț ț unei instruc iuni în paralel cu anumite tehnici particulare. În timp ce educa ia
șțșț artistică are ca obiectiv dezvoltarea cuno tiin elor i abilită ilor artistice, art
ț șț – terapia se concentrează asupra dezvoltării abilită ilor sociale i emo ionale.
ț țș Cunoscând importan a artelor în educa ie i dezvoltare, este bine să
țș ț accentuăm interdisciplinaritatea în artă, educa ie i interven iile terapeutice
prezentând o colaborare eficientă dintre mai multe discipline. Prin această
colaborare interdisciplinară s-a născut lumea Outsider Art World – lumea
ș ș celor care sunt pentru artă, dar nu sunt neapărat arti ti profesioni ti. Artele
ț aplicate în incluziunea socială a persoanelor apar inând grupurilor
ș vurnerabile i nu numai este o treaptă de integrare în societate, este o etapă
ț țț ț ș în dezvoltarea abilită ilor de a face fa ă cerin elor societă ii ceea ce prive te
ș ț confruntarea diferitelor opinii i diferitelor personalită i. Astfel, arta cu
ț ș ș diferitele ei combina ii aplicative găse te locul i în domenii în care
ș beneficiarul nu lucrează neapărat con tient prin localizarea stilului folosit
din istoria artei, însă se simte foarte bine folosind orice formă artistică de
exprimare.
Ca metodă experimental – concretă în vederea implementării
ț șț ț activită ilor / sesiunilor/ edin elor de terapie ocupa ională sau arte
ș ș combinate, poate fi luată în considerare i următorul model de ”fi ă de
activitate” concepută sub forma:

170
șFi ă de activitate
Componentă : arte combinate–-terapii ocupa ționale–
1.Elemente de idenitate :
1.1.Data _________________
1.2.Ora __________________
ș 1.3.Locul de desfă urare____________________________________
1.4.Beneficiar (grup)________individual_______________________
ț 1.5.Denumirea activită ii ____________________________________
1.6.Denumire vulnerabilitate__________/____________/_________/
1.7. Obiective
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
ț 1.8.Indica ii teraputice
________________________________________________________
________________________________________________________
________________________________________________________
1.9.Rezultate / efecte dorite
_______________________________________________________
_______________________________________________________
________________________________________________________
1.10. Materiale necesare ____________________________________
ș ț 2.Desfă urarea propriu – zisă a activită ii
2.1. Descrierea:
________________________________________________________

171
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
_______________________________________________________
________________________________________________________
________________________________________________________
________________________________________________________
2.2.Reguli
________________________________________________________
________________________________________________________
________________________________________________________
________________________________________________________
________________________________________________________
________________________________________________________
________________________________________________________
Completat de __________________________________________________

172
ș ț Fi a de activitate poate fi folosită atât pentru terapiile ocupa ionale,
ș ș cât i artele combinate, fiind un real i de ajutor instrument de lucru în
șș ț ș planificarea, conceperea i desfă urarea activită ilor, cât i în evaluarea,
ș ș verificarea i valorificarea scopului i obiectivelor propuse de la începutul
ț ș ac iunii terapeutice i destinate subiectului / clientului/ beneficiarului de
către terapeut.
șș Este necesar a se cunoa te că fi a se poate folosi atât pentru:
-subiectul / clientul ce solicită astfel de terapii;
– ț ț beneficiarul ca fiind persoană cu dezabilită i (cerin e
ț educa ionale speciale);
ș Decodificată, fi a se structurează astfel:
– ț ț e necesar a men iona competen a (arte combinate sau terapii
ocupaționale);
– ț elementele de identitate sunt necesar a se nota, importan ă
ș ș ț având i: ora, locul de desfă urare, denumirea activită ii având
ț grijă ca la beneficiari / subiec i (grup) să se treacă numărul
ș acestora, încadrate între vârste apropiate i sexul, iar la
individual (dacă e vorba de o persoană pe o perioadă mai lungă
ș de timp, sexul i vârsta);
– ț înregistrarea vulnerabilită ii (diagnosticului) apare mai pregnant
ț ț în cazul binefeciarilor cu disabilită i (cerin e educative
speciale);
– ș obiectivele (să nu depă ească între 3-5 ca număr): clare, precise,
ț ș ț intite, putând rezolva problema prin metoda ”pa ilor mărun i”;

173
– ț indica iile terapeutice dacă este parte componentă din amplu
program terapeutic pentru cel în cauză, trebuie centrate pe
ț ș problemă – client cu indica ii precise i la obiect;
– țț rezultatele sau efectele dorite vor reprezenta finalită ile ac iunii
ș propriu – zise desfă urate astfel încât gradual, progresul să fie
vizibil în întregul proces de recuperare psiho – motorie căruia îi
este adresat solicitantului
-ș ț desfă urarea propriu – zisă a activită ilor face referire în primul rând
ț la metodologia acesteia de aplicare inând cont de sarcinile, itemii
ș ț cuprin i în componenta terapeutică respectivă, adresându-se realită ii
scopului propus, acesta realizându-se nu în ultimul rând, prin respectarea
țș unor reguli liber consim ite i de comun acord stabilite între cele două
ț ș ș păr i ( beneficiar/subiect/client i terapeut) cât i cele impuse de
ș activitatea respectivă aflată în desfă urare;
– ț ș importan a majoră rezidă i prin formarea de specialitatea pe
ș ș care o predă i cel/cea care completează fi a, el/ea fiind singura
persoană care are dreptul de:
ț -a se pronun a asupra terapiei alese;
ș ț -a e antiona în func ie de diagnostic/tratament/problemă
ț ț numărul de activită i necesare în situa ia respectivă;
-a lucra individual sau în grup;
-a acorda cu toată responsabilitatea de care dă dovadă,
activitatea de recuperare sau reabilitare;
-a fi partener în activitatea terapeutică;

174
ș ț -a-l con tientiza pe cel în cauză de importan a implicării sale în
ț propria ac iune de recuperare;
ș -a avea o gândire pozitivă i a crede cu adevărat că ceea ce face
ș face bine, că va avea rezultat i pot atinge, împreună, formând o
echipă, totul ;
țș ț Într-o astfel de concep ie, fi a de activitate răspunde unor cerin e
ș descriptive în activitatea terapeutică, dar poate fi i baza pentru alte noi
ț instrumente de lucru ce e necesar a răspunde unor situa ii personalizate în
șț cadrul realizării edin elor / sesiunilor de arte combinate sau terapii
ț ș ocupa ionale, ele fiind concepute direct de speciali tii din arte combinate sau
ț terapii ocupa ionale.

175
2.2. Terapia prin arte combinate
ț Stimularea prin arte combinate este o metodă de interven ie
recuperatorie ce presupune realizarea unor sesiuni de terapii prin:
a) arte vizuale;
b) joc;
șș c) mi care i dans;
d) muzică;
e) teatru.
ș Important pentru stimularea prin arte combinate este i faptul că
ț ț pentru beneficiarii cu deficien e, orice exerci iu devine o joacă, totul
ș desfă urându-se aproape natural, fără să li se pară că depun vreun efort
considerabil în acest sens.
ș ț Ca i beneficii ale terapiei prin arte combinate, men ionăm:
– ț ș dezvoltarea motricită ii generale i a celei fine;
– șț consolidarea deprinderilor i abilită ilor manuale;
– țș dezvoltarea spa ială i temporală (orientarea);
-dezvoltarea conceptelor de culoare (cromaticii), formă, mărime
și număr;
– ț dezvoltarea capacită ii de realizare a unor sarcini de grup;
– ț dezvoltarea capacită ii de exprimare liberă,
– ș devoltarea încrederii, stimei i imaginii de sine;
– ț stimularea creativită ii

176
-ș ș cre terea gradului de socializare, cooperare i comunicare.
ț Ca identită i conceptuale, succint structurate, componentele terapiei
prin arte combinate se definesc astfel:
a) terapia prin arte vizuale – presupune parcurgerea unui program
ț țș complex de activită i creative care permit dezvoltarea imagina iei i a
ț încrederii în for ele proprii, ca tehnici se folosesc: desenul, pictura,
modelajul, colajul, grafica, etc.
b) terapia prin joc – presupune parcurgerea unui program complex
ț de activită i ludice care ajută la dezvoltarea psiho – motorie a beneficiarului;
ș ș ca tehnici vorbim despre: jocuri de cunoa tere, jocuri de mi care, jocuri de
ț spargere a ghe ii, etc;
șș c) terapia prin mi care i dans – presupune parcurgerea unui
ț program complex de activită i fizice care contribuie la dezvoltarea psiho –
ș motrică a beneficiarului, scopul acestor programe rezidă în a con tientiza
ș coordonarea mi cărilor întregului corp;
d) terapia prin muzică – presupune parcurgerea unui program
ț ș structurat de activită i muzicale care contribuie la dezvoltarea i exprimarea
ț ș personalită ii beneficiarului, folosind: ritmul, melodia, vocea i instrumentul;
e) terapia prin teatru – presupune parcurgerea unui program
ț ș complex de activită i specifice teatrului i care permit stimularea exprimării
ș sentimentelor de către beneficiar; ca thenici amintim: teatru de păpu i, teatru
ș ț forum, teatru de umbre, crearea de pove ti, dramatizări, improviza ii pe
diferite teme.
ț Inten ia noastră este doar de a cuantifica sesiunile de stimulare prin
arte combinate astfel, lăsând terapeutul a aprofunda tehnica aleasă, a

177
ș implica direct i creativ beneficiarul în activitatea depusă împreună
ș realizându-se scopul propus i anume recuperarea psiho – motorie.
ș Se întrevede de asemenea folosirea în terapiile artelor combinate i a
elementelor de creativitate, astfel încât să realizăm întregul prin ”conexiune
creativă” Rogers N (după Rubin J.A. – 2009) pentru a descrie un proces în
ș care o formă de artă stimulează i favorizează creativitatea din acea formă de
ț artă, legând toate artele de natura noastră esen ială, descoperind că martorul
șș empatic la artă, mi care i scrierea jurnalului este similar cu un terapeut
centrat pe client ducând la vindecarea interioară a beneficiarului nostru. Este
vizibilă întrepătrunderea artelor ce se regăsec în benefica lor ”combinare”,
necesar a fi ca, Mc Niff S (după Rubin J. A. – 2009)să utilizeze artele ca pe
ceea ce numesc eu ”trunchiul copacului”. Introduc celelalte arte pentru a
ș ț ț percepe i exprima mai complet calită ile energetice ale imagina iei. Sunetul
șși mi carea corporală ne ajută să rezonăm la imaginile din câmpul energetic
șș ț al culorilor, practic mi carea i forma interac ionează, toate acestea
ș întâmplându-se în atelierele unde putem folosi mi carea, expresia vocală,
arta vizuală într-un proces complex al energiilor creative manifestate prin
ț cele men ionate anterior.
Se ajunge în acest context, ca utilizarea artelor combinate în terapie,
ț să canalizeze energiile creative ale beneficiarilor / clien ilor spre
țț îmbunătă irea reac iilor la schema tratamentului clinic asumat.
țș ț ț ș Prezen a i existen a fizică a atelierului (ca spa iu de desfă urare a
sesiunilor artelor combinate) Mc Niff S (după Rubin J. A. – 2009) în cadrul
ș ț mediului general, ajustez i planific în concordan ă cu nevoile unice ale
ș indivizilor. O persoană ar putea avea nevoie de încălzire prin mi cări
corporale pentru a picta cu o fluiditate mai mare, în timp ce alta ar putea
ș avea nevoie să stea jos i să mediteze pentru a putea beneficia de

178
șș ș concentrare, nemi cată i tăcută. Acela i autor subliniază necesitatea
ț ț existen ei unui asemenea spa iu, remarcând faptul că ” vitalitatea creativă
ț poate fi vazută ca o condi ie în care toate resursele noastre sunt angajate
simultan. Procesul integrării transformative reprezintă dinamica de bază a
țșț sănătă ii, dar i a crea iei.”
șș Sub asemenea auspicii, terapia prin arte combinate î i găse te cu
ț ș ț prisosin ă locul, dar i meritele prin rezultatele ob inute, de a se situa printre
ț modalită ile de exprimare benefică ale clientului / beneficiarului care o
ș ș regăse te în aria lui de interes privind recuperarea sa psiho – motorie i nu
numai.

179
ț 2.3.Imagina ia – proces cognitiv
ț A vorbi de imagina ie ca proces cognitiv superior, reprezintă a avea
acumulate o serie de date mnezice care să conveargă spre definirea, dar mai
ț ș ales, în elegerea locului i rolului acesteia, legat de elementul de creativitate.
Astfel, pornind de la DEX(2009) – ț imagina ia provine din latinescul
șț imaginatio, -onis i fran uzescul imagination, denumind: capacitatea
ț ț omenească de a crea noi reprezenta ii sau idei pe baza percep iilor,
reprezentărilor sau ideilor acumulate anterior, reprezentare produsă de
această facultate, închipuire, fantezie.
ș Am putea sublinia i faptul că unii dintre noi, au mai multă sau mai
ț ț pu ină imagina ie, fapt care poate determina la un moment dat un segment de
ț referin ă într-o anumită conjunctură dată procesul cognitiv fiind edificator.
ț ț În acest context, defini ia dată imagina iei în literatura de specialitate,
ș ș subliniază necesitatea i aprofundarea cunoa terii fenomenului, acestea
raportându-se la individ / subiect / client / beneficiar:
1) ț Imagina ia ș după P. Popescu – Neveanu (1991) se define te ca
ș proces cognitiv complex, de elaborare a unor imagini i proiecte noi pe baza
ș ț combinării i transformării datelor experien ei anterioare.
ș 2) Cosmovici A (1996) porne te de la ideea că ț imagina ia este acel
ț ț proces psihic al cărui rezultat îl constituie ob inerea unor reac ii, fenomene
psihice noi pe plan cognitiv, afectiv sau motor.
3)Ș chiopu U (1997) imaginația este un proces psihic de creare de
imagini noi în plan mintal, este o formă de proiectare mintală, un act de
țcrea ie.
4) Zlate M (2000) ț imagina ia ș este procesul de combinare i
ț recombinare a datelor din experien a anterioară în vederea dobândirii unor

180
ț imagini noi, fără corespondent în realitate sau în experien a anterioară; este
procedeul de creare a noului în formă ideală.
ș 5) Bonchi E (2006) ț imagina ia operează cu imagini diverse care se
ș îmbină sub forma unui tablou mintal de reflectare subiectivă i personală
ș ț care are însu iri concrete prin intermediul cărora este facilitată în elegerea de
ț ș descrieri, îmbogă indu-se asftel zonele nepercepute ale con tientului. Astfel,
ț la persoanele care au o imagina ie bogată, conceptele sau ideile cele mai
abstracte se transformă de cele mai multe ori în imagini.
ș 6) Ro ca A (1976) ț imagina ia este un proces de elaborare a unor
ș reprezentări i idei noi, prin combinarea într-o formă originală a datelor
ț experien ei cognitive a omului.
ș 7) Stenenson L (2003 – după Bonchiș E 2006) define te ț imagina ia
ca fiind abilitatea de a gândi la ceva ce nu este perceput în prezent dar a fost,
ș ț este i va fi real spa io – temporal; abilitatea de a gândi la lucruri concepute
ț ca fiind func ionale, dar opuse la ceea ce se crede a fi real sau concepute ca
ț ț ț ț real posibil. Imagina ia este o opera ie non – ra ională a min iii adică acele
ț ș tipuri de func ionări mentale care sunt explicabile prin termeni de cauze i
ț nu ra ionamente, abilitatea de a crea opere de artă care exprimă ceva adânc
țț despre semnifica ia vie ii umane, ca oponent al produselor fanteziei.
ț În această conjunctură a defini iilor ce acced într-o formă sau alta spre
ș ț ț acelea i elemente definitorii privind imagina ia, Larousse – dic ionarul de
psihologie (1996) conchide amintind că: ț imagina ia e ste o aptitudine de a ne
ș reprezenta obiectele absente i de a combina imaginile, subliniind că ea se
țș situează la jumătatea drumului între conduita intelectuală ra ională i
ț gândirea strict individuală, supusă exclusiv afectivită ii (vis, reverie) este
ș ș legată de structura caracterială. Acela i autor, Sillamy N (1996) subliniază i
ș faptul că ” pentru a o rupe cu un anumit mod de gândire i de a crea noi

181
ț sinteze mentale, trebuie o anumită suple e a spiritului care, în mare parte
depinde de atitudinile profunde ale persoanei”.
ț Din perspectiva unei asemenea abordări conceptuale imagina ia
ș ș ș ș găse te ”puncte comune” în ceea ce prive te atât insu irile cât i procesele
sale fundamentale. Ca șinsu iri ș întâlnite i la creativitate Cosmovici A (1996)
ș vorbe te despre:
a) fluiditatea – posibilitatea de a ne imagina că în timp scurt un
ț număr mare de imagini de situa ii , viziuni, unele idei fiind complet
ș năstru nice, dar care nouă ne-ar putea trece prin minte;
b) plasticitatea șț – u urin a de a schimba modul de abordare al unei
probleme, atunci când un procedeu nu poate fi aplicat, existând persoane
ț ș ș ”rigide” care greu renun ă la o metodă, de i se văde te ineficientă;
c) originalitatea ț – este expresia noutății, a inova iei, ea se poate
ț constata când vrem să testăm posibilită ile cuiva, prin raritatea statistică a
unui răspuns, pune în valoare rezultatul muncii creatoare.
Cât privesc ț procedeele imagina iei șș , Bratu V i Lup a E (2005)
sintetizează identificarea lor sub forma:
a) aglutinarea – se produce atunci când se creează o nouă structură
țț prin combinarea unor elemente sau păr i apar inand unor obiecte diferite
(radiocasetofon, sfinxul, etc);
b) ș amplificarea i diminuarea – constau în modificarea
ș dimensiunilor unei structuri existente (personajele din pove tile lui I
Creangă – Setilă, Gerilă, etc);
c) ș multiplicarea i omisiunea – constau în modificarea numărului de
ș elemente ale unei structuri (balaurul cu apte capete, ciclopul, etc);
d) adaptarea ș ș – este utilizată mai ales în artă i tehnică i constă în
ț ț aplicarea unei idei, element, principiu func ional în situa ii noi;

182
e) tipizarea – permite extragerea trăsăturilor tipice, caracteristice unui
grup de persoane, trăsături care sunt individualizate într-un persobaj (tipul
ș ș ”la ului, lingu itorului, avarului”etc);
f) analogia – constă în compararea a doua serii de obiecte sau
ș fenomene care au în comun anumite insu iri, iar unul dintre obiecte are, în
șș ț ș plus, o însu ire, i pe baza ra ionamentului prin anologie se consideră că i
ș celălalt are acea insu ire;
g) empatia – este transpunerea imaginativă a cuiva în gândirea,
țșț sim irea i ac iunea altcuiva.
ț șș În acest spectru conceptul al imagina iei, important este a cunoa te i
formele sale, ea putând fi, Cosmovici A (1996):
a) reproductivă – capacitatea noastră de a ne reprezenta diferite
locuri, fenomene, întâmplări numai pe baza unor relatări verbale, fără
sprijinul unui material concret, intuitiv;
b) creatoare – este cea mai importantă formă putând a se identifica
sub forma:
– involuntară:
– mirarea;
– imagini (hipnagogice, hipnopompice);
– visele;
ț – halucina iile;
ș ș – preponderent voluntară – unde persoana î i propune în mod con tient
să rezolve o anumită problemă foarte dificilă ori să creeze o anumită operă
ț artistică, implicând un efort de durată, crea ia fiind:
– autentică;
șț – tiin ifică;
– tehnică;

183
– organizatorică;
ț Considerăm că aceste minime elemente privind imagina ia ca element
ș ș cognitiv pot constitui baza privind cretivitatea i disponibilitatea spre a a
ceva, remarcându-i trăsăturile , P. Popescu – Neveanu (1991):
ț a) imagina ia prelucrează ș un material cognitiv i anume: imagini, idei
ș ș i mai multe imagini conceptualizate i nemodificate; aceasta presupune o
țș unitate a intuitivului cu generalul, fiind astfel mai bogate informa ional i
ț având un mai mare poten ial de asociere;
ț b) procesul imagina iei valorifică toate combinările care apar in sfera
ț șțț subcon tientului, aplificându- i poten ialită ile creatoare;
ț ț c) fiind sus inută de procesele afectiv – motiva ionale care pun în
centrul transformărilor imaginative ”Eul”, se dă o perspectivă umană
ș ț acestora i o implicare deosebită a personalită ii, care amplifică
originalitatea rezultatului.
În acest context, câteva ț exerci ii – joc privind elelmentul de
țș ț imagina ie i modalită ile de dezvoltare întrevăzându-se creativitatea, pot fi
de bun augur:
1) ț Ai în mână o scândură. Încearcă să- i imaginezi cât mai multe
ț întrebuin ări care le-ar putea avea. Câte ai găsit? Doar atâtea? Mai încearcă.
ț ș Cu siguran ă mai găse ti…
2) În mijlocul foii există un pătrat. Adaugă mai multe linii astfel încât
țț să po i ob ine o imagine cu sens. Succes!
3) țș ”Înmul e te” literele alfabetului (mici, mari, de mână, de tipar)
ț adăugându-le păr i care să le transforme în noi imagini.
4) ț ș ș Expune participan ilor o foaie albă i cere-le să- i imagineze:
șș a) tot ce le face plăcere, le aduce lini te i relaxare
șșș b) tot ce-i nelini te te i le creează stări deprimante, anxioase

184
5) Alege trei cuvinte cu care să realizezi cât mai multe variante de
ț ș ț ț propozi ii care să nu depă escă în compozi ia lor 5 cuvinte. Propozi iile
ș ț trebuie să aibă sens. De tine depinde reu ita dar fii cu imagina ie.
6)șț ș ț Prive te- i pantofii / ghetele / sandalele / cizmele i imaginează- i
povestea lor.
7) ș Realizează un mic dialog imaginativ având ca protagoni ti / te
elemente diferite sau nu, cum ar fi:
-doi iepuri;
-doua vaci nebune;
șș -coco ul i găina;
-pantoful drept cu cel stâng;
ș -broasca i cheia;
șș -u a i peretele;
ș -guma i creionul;
ș -semaforul i trecerea de pietoni;
ș -ploaia i vântul;
ș -tunetul i fulgerul
ș ț ș existând i varianta ca participan ii la joc să- i aleagă singuri actorii
dialogului.
8) ț ț ț Imaginează- i că degetale tale î i vorbesc. Ce- i spun oare?
9) ț Continuă propozi ia ”A fost odată…”
10) ț Imaginează- i că ai o ”fabrică de făcut vânt”. Cui l-ai vinde, cât ai
ș cere pe el, cum l-ai ambala i unde l-ai depozita? Te prinzi sau…te bate
vântul?
ș ț ș …. i acesta ar putea fi doar începutul imagina iei celor ce vor apela la ele i
ț ș le vor îmbunătă i sau crea, de ce nu, i altele.

185
ț În acest context, imagina ia, ca proces cognitiv, este una din
ț ”cărămizile” de bază ale creativită ii, privită prin multitudinea de aspecte
ș ț amintite anterior, regândind astfel matricea realului i irealului în modalită i
ș de reprezentare a lumii la care ne raportăm i nu numai.

186
ț 2.4. Creativitatea – reper al personalită ii
țșș ș Ca reper al personalită ii ce- i găse te la un moment dat i locul în
țș ceea ce privesc terapiile ocupa ionale i artele combinate, creativitatea e
ț țș necesar a fi în eleasă în plentitudinea sa complexă pornind de la defini ie i
ț ș ajungând la exerci ii ce o stimulează sau / i exemple din domenii care au un
satut aparte.
ț În acest periplu vom începe derularea defini iilor de la: țcrea ie – a
ț crea – act de crea ie – creativ – creativitate ș , reu ind a exemplifica prin
țș identită i i concepte, elementele ce caracterizează fiecare item în parte.
Astfel:
a) țcrea ie:
– după DEX șț (2009) = din latinescul – creatio/ones i fran uzescul –
ț ș creation, reprezintă ac iunea de a crea; o interpretare artistică reu ită; generă;
ț inven ie; realizare;
b) a crea:
– Blum R ț (2011) sus ine faptul că a crea înseamnă a îmbina două sau
ț mai multe idei pentru a ob ine ceva ce nu exista înainte
– Roco M ( ș 2001) poene te de la ideea că ”a crea înseamnă: a face să
ț existe, a aduce la via ă, a cauza, a genera, a produce, a fi primul care
șț interpretează rolul i dă via ă unui personaj, a compune repede, a zămisli, a
ș ț crea ceva nou, original i adecvat realită ii”
– Popescu – Neveanu P (1991) – a produce ceva nou în raport cu ceea
ce este vechi, cunoscut, uzual, banal
c) creativ :
– după DEX ț (2009) – creator; care se referă la ac iunea de a crea,
ț pertinent crea iei, capabil de a crea, inventiv;

187
– Roco M (2001) – subliniază faptul ”creativ este cel care se
ș caracterizează prin originalitate i experimente, este imaginativ, generativ,
deschizător de drumuri, inventiv, inovativ, etc”
ș – a fi creativ înseamnă a vedea acela i lucru ca
toată lumea, dar a te gândi la ceva diferit.
– Popescu – Neveanu P (1991) – remarcă ”atributul creativ semnifică
ș nota de originalitate în activitate i în produsele acestuia”
d) creativitate :
– după DEX ș (2009) – însu irea de a fi creator putere creatoare
ț provenit din fran uzescul – creativite, capacitatea de a crea, de a produce
țț valori, dispozi ia poten ială de a crea;
– Larousse ț ț – dic ionarul de psihologie (1996) – dispozi ia de a crea,
ț ș care există în stare poten ială la orice individ i la toate vârstele, necesită
ț condi ii favorabile de a se exprima;
– Cosmovici A. (1996) – Creativitatea este o capacitate care face
posibilă, crearea de produse reale sau mintale determinând un progres în
ț ț plan social. Componenta principală a creativită ii o constituie imagina ia, dar
ț ț ț crea ia de valoare reală mai presupune motiva ie, dorin a de a realiza ceva
șț ț nou, dar i voin ă, perseveren ă.
– ș Bonchi E (2006) – dintr-o perspectivă mai generală creativitatea
constituie un fenomen general uman, respectiv forma cea mai înaltă a
ț ș activită ii omene ti.
– Popescu – Neveanu P ț (1987) – Creativitatea presupune o dispozi ie
ț generală a personalită ii spre nou, a anumită organizare a proceselor psihice
în sistem de personalitate.
– Fustier BM ș (după Roco M 2001) arată că în mintea omului obi nuit
șț ț creativitatea este legată de expresii i crea ii artistice, de inven ii tehnologice

188
șț ț sau descoperiri tin ifice, de comunicare interumană, de educa ie, de
șș comportamentele personale i de mi cările sociale. Creativitatea implică:
ț ț ț adaptare, imagina ie, construc ie, originalitate, evolu ie, talent literar,
libertate interioară.
– șLup a E, Bratu V ș (2005) – creativitatea se define te ca un complex
șș ț ș de însu iri i aptitudini care, în condi ii favorabile, generează produse noi i
de valoare pentru societate.
– Blum R (2011) – psihologia pozitivă desemnează creativitatea drept
ț ț una dintre primele for e care trebuie desemnate dacă dorim să trăim ferici i,
ț ș înglobând posibilită i noi de a imagina i a concretiza lucrurile.
ș Creativitatea, mi carea pe care o facem pentru a da formă unei idei, ne
ș ș serve te ca instrument pentru realizarea viselor noastre, dându-ne i impuls
ț de a ac iona la momenul potrivit.
ț Este evident faptul că din multitudinea defini iilor amintite, domeniul
ț ț creativită ii nu a fost epuizat, fiecare moment al evolu iei umane, putând a
mai adăuga ceva în sensul:
– ț talentului: ce corespunde creativită ii de nivel superior (Popescu
– Neveanu P – 1991)
– ț spontaneită ii: care se face sau se produce de la sine, fără o
cauză aparentă, care se face de bunăvoie, nesilit de nimeni, care
ț ț ac ionează cu promtitudine, naturale e promtă în atitudini, în
comportamente, etc (DEX 2009)
țș …fapt ce determină, noi considera ii i abordări din perspectiva reperului
sau legat de personalitatea umană.

189
În demersul nostru logistic evolutiv, creativitatea parcurge ierarhic
cinci nivele ț ș ce-o diferen iază, în opinia lui Taylor CW (după Lup a E, Bratu
ș V 2005) i anume:
a) creativitatea expresivă – exprimare liberă, spontană a persoanei
ț care nu este preocupată de ob inerea unor produse utile sau valoroase;
b) creativitatea productivă ț – satisfac ia înregistrată pe nivelul
ș ț ț anterior permite însu irea unor opera ii, tehnici ce au ca rezultat ob inerea de
ț produse mai mult sau mai pu in originale;
c) creativitatea inovativă – se accentuează gradul de originalitate,
ț ț elementele ob inute fiind de asemenea noi, dar noutatea este ob inută prin
ș combinarea i recombinarea unor elemente deja cunoscute;
d) creativitatea inventivă – se caracterizează printr-un nivel de
ț originalitate, astfel încât produselor ob inute transformă fundamental
domeniul pe care se manifestă;
e) creativitatea emergentă – nivelul de originalitate este atât de
ț ridicat încât determină modificări revolu ionare ale unui domeniu,
presupunând o restructurare a unui domeniu, presupunând o restructurare a
ț ș ț ț experien elor ce depă esc toate posibilită ile anterioare de în elegere.
Astfel, Cosmonici A, Iacob L (1999) în raport cu aceste nivele de
ț creativitate, orice om normal este capabil cel pu in de ”creativitate
ț productivă”, oricum totdeauna când avem de solu inat o problemă (deci când
ț șț o situa ie nu se poate realiza imediat pe baza cuno tin elor cumulate),
ț gândirea implică un minim de efort imaginativ, în sensul gândirii unei solu ii
anterior cunoscute.
ț Creativitatea poate avea forme diferite ceea ce o diferen iază,
rezumându-se la:
– ș aspectul creator (creativitatea individuală i de grup);

190
– șț domeniul în care se manifestă creativitatea ( tiin ifică, tehnică
sau aristică)
important fiind ca procesul creator fie într-un domeniu sau altul, individual
sau în grup, trebuie să parcurgă în mod obligatoriu fazele care-i determină
ț apari ia.
ț șș În accep ia lui Wallas G (după Lup a E i Bratu V – 2005) există 5
faze delimitate astfel:
-faza pregătitoare ș = care constă în informare, documentare i
experimentare, fiind o fază obligatorie a actului creator,
șș con tienă i de lungă durată;
– ț faza incuba iei ș ș = se desfă oară la nivel subcon tient sau chiar
ș incon tient, fiind etapa în care ideile se structurează într-o
manieră nouă;
-faza ”iluminării” ț șț = unde este vorba de apari ia în con tiin ă, o
ț ș solu ie ceea ce se poate produce după o activitate intensă, dar i
după pauze îndelungate sau chiar în somn;
-faza verificării = este respectiv, faza în care se realizează
ț elaborarea finală a solu iei în scopul comunicării sale;
țș ț Și cu toate acestea, în procesul atât de crea ie cât i al creativită ii
ș ș însă i, se pot manifesta la un moment dat i într-o anumită contextualitate
prilejuită de o conjunctură anume ”bariere ce se interpun actului în sine”.
ș Astfel, Roco M (2001) aminte te de bariere ț ale creativită ii legate de:
a) contexul socio – cultural:
ș ț – complexul de valori i lipsa cadrelor de referin ă;

191
ț – condi ionarea;
ț – prejudecă ile;
ț – diferen ele culturale;
– non – integrarea frustrărilor;
b) datorate temerilor endemice:
– frica de confruntare;
– agresivitatea;
ț – competi ia;
ț – rezisten a la schimbare;
– lipsa încrederii în sine;
c) atitudinile individualiste :
– comportamentele egocentrice;
ș – necunoa terea de sine;
ț – sentimentul de incompeten ă;
ș – subiectivitatea i nerealismul;
– pasivitatea excesivă;
d) ț referitoare la rela ia individ – grup :
– lipsa comunicării;
– marginalizarea;
ț – lipsa autenticită ii;
– izolarea;
ț – dependen a;
ț ț ș De asemena în efervescen a creativită ii pot apărea alături de bariere i
blocaje ș ș desfă urate pe trei paliere i anume:
ț a) de tip emo ional;
b) de ordin cultural;
c) de ordin perceptiv;

192
În cazul nostru, am putea să facem referire la:
șș a) – teama de a nu cunoa te gre eala;
– dificultatea de a schimba modelul de gândire;
– capacitatea slabă de a se destinde;
ț ț – dependen a excesivă fa ă de opiniile altora
ț ț b) – dorin a de apartenen ă;
– slaba capacitate de a schimba sau modifica ideile;
ș – ”conformism” la idei vechi, ca i la cele noi;
– ceea ce reduce timpul pentru a avea un număr suficient de idei;
ș c) – capacitatea de a distinge între cauză i efect;
ț – credin a negativă ”nu sunt creativ”;
– incapacitatea de a defeni lucrurile;
ț – prezentarea prematură a pseudo solu iilor la problemă care nu au
fost încă definite;
ț Totodată Zlate M (2000), remarcă faptul că ea, creativitatea poate fi în eleasă
și sub aspectul de:
a) produs (activitate umană, utilitate socială, aplicabilitate vastă);
b) proces (necesitatea parcurgerii unor anumite etape distincte între
ele);
c) capacitatea general umană ș ț (se gânde te la fiecare fiin ă umană
ș ț sub o formă latentă i în propor ii diferite);
d) ț dimensiune complexă a personalită ii (ea caracterizându-se prin:
ț fluiditate, flexibilitate, originalitate, eloborare, sensibilitate fa ă de problemă,
capacitate de redefinire; persoanele creatoare sunt reprezentate ca fiind
ț ț puternice, cu emo ionalitate stabilă, rezisten ă la presiunile conformiste,
țș nevoie crescută de independen ă i având o gândire abstractă).

193
ș ț Astfel, Bonchi E (2006) putem afirma că actul crea iei reflectă
ț valoarea structurii bio – psiho – socio – culturale a personalită ii, dar în
ș țș ș acela i timp, valorifică aceste valen e i le pune în mi care.
ș ț Prin aceste dimensiuni structurale, reu im să conturăm importan a
ț ț ș creativită ii atât în terapiile ocupa ionale cât i artele combinate, reper al
ț ț personalită ii, existând momente în care stimularea ei prin activită i, idei,
țș ț exerci ii i jocuri, determină la un anumit nivel apari ia noii atitudini creative
în folosul subiectului / clientului / beneficiarului/ pacientului, valoare lor
fiind notabilă.
Se poate porni de la:
1) Imagine trăsnită
ț ș ț Participan ii (se poate juca i individual) sunt ruga i să realizeze o
ț imagine pornind de la cuvintele: minge, picioare, casă, gard, broscu ă.
ș Imaginea să fie corectă i să transmită un mesaj. Se motivează apoi imaginea
creativ realizată.
2) Fereastra magică
ț Participan ii la joc primesc câte o coală de hârtie pe care este desenat
ț chenarul unei ferestre deschise. Cei care participă la joc sunt ruga i să: spună
ș ce văd prin fereastra deschisă ( chiar i o mică poveste) sau să deseneze.
șș ș ț Jocul poate să se desfă oare i individual. La sfâr it se cere participan ilor
șsă- i prezinte ”fereastra magică”.
3) Interviu în grup
Conducătorul de grup este reporterul care adresează celor ce formeză
grupul, întrebări de genul:
-Ce te-a supărat cel mai mult ieri?
-Ce-ai face cu o picătură de ploaie? Dar cu un fulg de zăpadă?

194
-Ce nu vrei să te faci când vei fi mare?
-șț Azi e ti învă ătoare / profesor, ce faci?
-Cum ar fi dacă n-ar răsări soarele?
-țș Ce- i dore ti cel mai mult?
-Te-ai rătăcit. Ce faci?
Reporter poate ajunge fiecare participant care poate avea propriile sale
întrebări.
4) Peste…
ț ș Li se cere participan ilor la joc să î i închipuie:
– ș Unde vor fi peste: 5, 10, 20 de ani i ce vor face;
-Cum va arăta colegul / partenerul peste 5, 10, 20 de ani;
Răspunsurile vor fi motivate în interpretarea lor.
5) șș Pe ti orul de aur
ș șș Fiecare participant la joc, prime te o figurină (jeton) cu pe ti orul de
aur, la care trebuie să-i ceară trei lucruri, cererile vor fi motivate.
6) Totul e posibil
ț ț Li se cere participan ilor să găsească mai multe întrebuin ări a unui /
mai multor obiecte cum ar fi: coala de hârtie, cui, chibrit, masă, etc. Vor
motiva alegerea.
7) O zi în plus
ș Ai posibilitatea să adaugi a opta zi a săptămânii. Cum o vei denumi i
ț ce vei face atunci? (având-o la dispozi ie)
8) țLan ul …amintirilor

195
ț ț Stând în cerc, participan ii vor participa la un ”lan al amintirilor”, în
ț sensul că unul începe o propozi ie, iar următorul trebuie să înceapă
ț ț ș propozi ia sa, de la ultimele cuvinte ale propozi iei anterioare. La sfâr it,
ț ț ș ț după ce to i au participat în ”lan ”, se reaminte te propozi ia de la care s-a
ș plecat (exp: Elevii au ie it în ș curtea colii . ș Curtea colii este aproapae de
casa noastră . Casă noastră ș este a ezată într-o grădină cu flori…etc).
9) De ce?
ț ț Într-o cutie pe care scrie ”De ce?”, pe bile ele participan iii vor scrie
ș ș cele mai neobi nuite întrebări la care, punându-le în cutie, a teaptă un
ț răspuns. La un moment dat, cei de fa ă răspund la întrebările pe care ei,
ș aleatoriu le scot din cutie (exp: De ce răsare soarele? De ce cântă coco ul pe
gard? De ce e marea sărată? De ce am o singură inimă? De ce sunt om? etc).
10) Roade fantastice
ș Fiecare participant la joc prime te o coală de hârtie pe care este
ș desenat un pom. Este rugat ca pe ramurile pomului i în jurul lui să deseneze
ș ș ”roadele sale fantastice” i apoi să numească pomul i să motiveze alegerea
făcută (exp: bicicletă, mingi, bani, dulciuri, legume, animale, jucării, etc).
11) Cutia fericirii
ș Se poate juca individual sau în grup, fiecare are dreptul să- i aleagă
ț dintr-o colec ie de cutii, o cutie (mică, mare, colorată, etc) în care va trebui
să adune, metaforic sau real, toate lucrurile, stările ce înseamnă pentru el / ea
fericirea.
12) Tradu
ș ț Se recită i apoi se înmânează participan ilor pe o foaie, următoare
poezie, cerându-le să:
-îi dea titlu;

196
-o traducă în română;
– ț realizeze o imagine / ilustra ie după ea.
”Unga dala dombu lingiop dor,
Egolo pundor favolor tuygar lip
Dolom tarul zuliop tindor zazor tor
Tumuli fogohla emur dizolta pama sor.”
13) Alt drum
ș Ce s-ar întâmpla dacă într-o zi vei merge la coală, facultate, loc de
ș muncă, undeva, schimbând ”ruta” obi nuită. Cum ar fi noul drum? Ce-ai
țș ș găsi nou? Vei mai avea siguran a că e ti pe drumul cel bun i vei ajunge
acolo unde trebuie?
14) Brainstorming
ș ț Fiecare din grup î i exprimă părerea, sus ine o ideee sau o părere
ț referitor la problema pusă în discu ie. După ce toate s-au spus, se trece la
ș examinarea analitică (la rece) a fiecări exprimări, ajungându-se ca la sfâr it
să fie aleasă varianta cea mai bună.
15) Metoda 6-3-5
ț Participan ii la joc se împart în grupuri de câte 6 persoane, fiecare
ș grup propune 3 idei în maxim 5 minute. Primul grup discută problema i pe
șo fi ă sunt tercute trei idei, fiecare fiind capul unei coloane ce se va completa
ș de către celelalte grupuri. După 5 minute fi a este trecută altui grup care
adaugă alte ș 3 idei în coloane, sub celelalte, etc până ce fiecare fi ă de lucru
ș trece pe la toate grupurile. Conducătorul jocului strânge foile, le cite te în
ț ș fa a tuturor i se discută pentru a se hotărâcare dintre propuneri să fie
șînsu ită.

197
16) șTu e ti autorul
țș ș Ai puterea să creezi o altă poveste ”Scufi a Ro ie”, ”Cenu ăreasa” sau
”Alba ca zăpada”. Cum ar arăta? Cum ar fi? Încearcă!
17) Dacă…
ț ș ț Participan ii la joc (se poate i individual) sunt ruga i să completeze,
ș ș analizându-se atent i având o gândire pozitivă, dar putând exista i
ț elementul de creativitate, enun urile: Dacă:
-ș a fi sănătos….
-șa fi bolnav….
-șa avea bani…
– ț ț m-ar în elege ceilal i
-șm-a împiedica….
-șa râde tot timpul…
-ș ș a trăi la ora …
-șa fi liber…
-șa fi gras….
– ș mi s-ar oferi o nouă ansă…
ș ș ț i jocul poate continua ”formula Dacă” venind i din partea participan ilor,
ș insistând totu i asupra alegerii făcute ca răspuns, motivându-l.
18) Ce te supără?
ș Fă o listă cu toate lucrurile, stările i faptele care te supără sau sâcâie
ș ț i spune-ne cum te sim i după ce ”ai scăpat de ele” prin scris. Mai bine?
Mult mai bine.

198
19) Frazele care paralizează creativitatea Roco M (2001)
-Nu avem timp necesar.
– ț Nu este con inut în plan.
-șA a ceva nu se poate ”nu merge”.
– ș Conducerea nu va accepta a a ceva.
-S-a mai încercat. Nu merge.
-Avem prea multe lucruri de făcut în prezent.
-E clar că nu ne sprijină nimeni.
– ș ț Nu putem face a a ceva fără să inem seama de regulament.
-Vom mai discuta noi altădată.
-șDe i ideea este bună suntem siguri că nu va merge.
-Este de-a dreptul absurd.
– șș Să mai a teptăm i vom vedea.
– ș Vom avea multă bătaie de cap i pentru ce?
-ț ș Nu î i dai seama că este un lux să ne gândim la a a ceva tocmai
acum?
– șț ș Dar cunoa te i părerea efilor dumneavoastră în această
problemă?
– ț Nu vom fi lua i în serios.
– ș Să reflectăm bine i vom vedea.

199
-Acum este târziu să ne gândim la asta.
-Nu are nici o legătură cu ceea ce avem acum de făcut.
– șțș Să facă mai întâi i al ii i pe urmă o să vedem dacă merită să ne
ș apucăm noi.
– ș Scrie pe hârtie tot ce ai de spus i vom discuta altă dată.
-Este contrar obiceiurilor de aici.
– ș șț După ce vei cunoa te lucrurile ca i mine î i vei da seama că
ideea nu este bună.
– ș Spui ni te lucruri care nu sunt realizabile.
-Nu de idei ducem noi lipsă.
-Ș ș ș ansele de reu ită sunt practic nule i atunci de ce să ne mai
gândim la asta?
-Ceea ce propui este cu totul nerealist, utopic.
-Să formăm un comitet să analizăm problema.
– ș Nu am mai făcut a a ceva niciodată.
-Nu este cel mai important lucru pe care să-l discutăm acum.
– ș Înainte de a lua cuvântul, gânde te-te bine dacă ai ceva serios
de spus.
-Tocmai la problema asta te-ai gândit, singura care a fost atât de
bine rezolvată.

200
-țCe i-a venit să schimbi lucrurile când treburile merg atât de
bine?
-Scrie undeva de ideea asta?
– ș Te-ai gândit la ce te-a teaptă dacă se aprobă să faci asta?
-Nimic nu este mai periculos decât o idee, atunci când este
ț singura pe care o ave i.
-Cu idei de second – hand sau mai bine zis de second – mind nu
țpute i fi creativ.
țș ț Pute i i singuri să gândi i acele fraze care vă ”dau de furcă” în ceea ce
ș ț ș ț ț prive te expimarea activită ii creative i a creativită ii pe care o manifesta i.
20) Devizele omului creativ, Roco M (2001)
ț ț – Gândi i-vă azi la cea mai îndrăznea ă idee, mâine nu va mai fi cea
mai nouă.
ț țș – Prevede i viitorul în loc să fi i surprin i de el.
– Fără curaj nu se poate face nimic nou.
țț – Nu confunda ia ambi ia cu creativitatea.
ț- Fi i cât mai îngăduitori cu ideile altor. S-ar putea să aibă dreptate.
ț – Juca i-vă cu ideile.
țț ț – Dacă nu găsi i solu ia la o problemă, căuta i altă problemă
transformând-o pe prima.
țș țț – Fi i mode ti atunci când îi critica i pe al ii.
ș – Fiecare om poate fi creativ, dar pentru aceasta trebui să- i dea seama.
ș – A fi activ este bine, a fi creativ este i mai bine.
ș – Nimeni nu se află întotdeauna în cea mai bună formă i pauzele sunt
creative.

201
ș ț ț – Este tot atât de creativ ca i când a i face un lucru nou, să relua i
totul de la început.
ț – Organizează- i viitorul; prezentul reprezintă deja trecutul.
ț ș ț – După ce a i cunoscut lucrurile exact a a cum sunt, imagina i-vă cum
ș ar putea fi ele i ceea ce ar putea deveni.
ț – Inspira i-vă de la natură, este un izvor inepuizabil de idei.
– Incertitudinea este prima datorie a omului creativ.
ț – Duce i până la capăt orice idee.
ț – Creativitatea este independentă de vârstă. Ea păstrează tinere ea.
– Prima idee care vă vine în minte este adesea cea mai bună.
ș – Chiar i lucrurile cele mai sigure nu sunt decât ipoteze, de ceea nu vă
ț încrede i total în ele.
șț ț – Nu a tepta i să gândească al ii înaintea dumneavoastră.
ț ț – Profita i de experien a dumneavoastră pentru a dobândi altele noi.
ț ț – Gândi i-vă la cât mai multe posibilită i de rezolvare a unei probleme,
ț nu vă limita i doar la una singură.
ț țș – Nu vă opri i la idei bune, există cu siguran ă altele i mai bune.
ț – Exersa i-vă pentru o critică constructivă.
– O idee absurdă este întotdeauna mai bună decât nici o idee.
ț ț țș – Utiliza i experien a voastră, dar evita i cli eele.
ș – Creativitatea înseamnă i a emite idei care nu pot fi apărate.
ț – Elabora i mai multe idei decât acelea care vă sunt strict necesare.
ș ș ș – Făcând mereu acelea i lucruri i în acela i fel, devenim din ce în ce
țș mai plictisi i i mai plictisitori.
ț ț ț – Pune i-vă întrebări la care nu pute i răspunde, descoperi i mereu
imposibilul.
– Să nu vă fie teamă de propriile idei.

202
ț – Toate conven iile nu sunt decât reguli ale unui joc, ele pot fi
ș modificate i create jocuri noi.
ț – Alege i-vă ca modele, oameni creatori.
– Creativitatea începe cu ideile mici, cele mari vor veni de la sine.
– Cel mai bun mod de a avea o idee bună este de a avea cât mai multe
idei.
ș ț ț ț – A a cum vă schimba i îmbrăcămintea, încăl amintea, încerca i să vă
ț ș schimba i si ideile, deoarece i ele au termen de valabilitate.
ț Construi i noi devize creative care să vă reprezinte cel mai bine pe
dumneavoastră.
țș Ideile, exemplele, exerci iile i jocurile, toate acestea având numitor
comun – creativitatea, nu se opresc aici, ele constituie doar un început, iar
țș cel ce va lucra direct cu terapiile ocupa ionale i artele combinate are drumul
deschis, facând practic din creativitate un ”bun comun” al terapiilor
țș ocupa ionale i al artelor combinate.

203
ț 2.5. Vizualizarea creativă, componenta creativită ii
ț Provenit din fran uzescul visualiser, a vizualiza, DEX (2009) se referă
la a face posibilă observarea vizuală a fenomenului cercetat. Evident, că
ș drumul de la a vizualiza la vizualizare i apoi la vizualizarea creativă
ț ș presupune cu siguran ă o posibilă i necesară putere de ”a vedea” când
altul / restul nu vede când ar trebui să vadă.
Astfel, Day J (1998) vizualizarea creativă reprezintă utilizarea
ț ț deliberată a imagina iei creatoare, aplicată activ în via a cotidiană, în
scopul:
-atingerii obiecivelor:
-ș depă irii obstacolelor;
– șț sporirii con iin ei de sine;
-ș țț cre terii generale a calită ii vie ii;
ș ș în a a fel încât toate să facă referire la persoana în cauză, copil i / sau adult
într-un context dat.
ș Aceea i autoare, prin spectrul vizualizării creative, explică practic
ț ș starea noastră care, de fapt, are nevoie de cele men ionate anterior i anume:
ț ș Day J (1998) ”Imagina i-vă pentru câteva clipe o ceapă. Ea î i începe
ț ț șș ș existen a sub formă de sămân ă. Pe măsură ce cre te î i dezvoltă înveli uri
succesive, un start după altul, fiecare dintre ele îngreunând ajungerea la
ș ș miez. Aidoma cepei, oamnenii î i dezvoltă treptat mai multe înveli uri.
ș ș Pentru noi un înveli constă în blocaje, atitudini i concepte acumulate în
ț ț timpul vie ii. Ca în cazul cepei, fiecare strat îngreunează ajungerea la esen a
țfiin ei noastre”.

204
ș Dacă a venit momentul să ”decojim” i să putem merge mai departe,
ș atunci este oportun a apela i la vizualizarea creativă , care, fie ne referim la
ș ș copil i / sau adult, î i va atinge scopul, acela al echilibrului interior atât de
ț ț necesar în evolu ia noastră ca fiin ă umană sau nu numai.
ț Vizualizarea creativă se înva ă ea presupunând parcurgerea unor
ț etape, dar mai ales multă flexibilitate, ”comportându-se” diferit la copil fa ă
de adult.
Folosirea vizualizării creative, Day J (1998) cu copiii este mai cu
ț seama plină de satisfac ii, fiind de obicei aproape a doua natură pentru ei.
ș ș Copiii au nevoie sinceră i un talent deosebit pentru jocuri creatoare i pline
ț ș de imagina ie, astfel încât pentru ei, folosirea con tientă a imaginarului nu
ț presupune aproape nici un efort. Pentru copiii cu probleme sau cu necesită i
țș speciale, vizualizarea creativă poate reprezenta un instrument nepre uit i
șșș ș indispensabil, cu ajutorul căruia ar reu i să- i depă ească ori să- i înfrunte
problemele. Concluzionând, la nivelul copiilor, vizualizarea creativă îi va
ș ș ajuta să crească i să evolueze frumos i armonios, împlinindu-le
ț poten ialele individuale.
șA a cum aminteam anterior, în vizualizarea creativă există forme
ș variate de pregătire, astfel încât ”produsul finit” să fie cel dorit / scontat i
ț care să corespundă scopului propus / cerin elor cerute. Se va avea practic în
vedere printre altele de:
1) ț eliberarea de restric ii = are loc eliberarea tensiunilor care pot
ș bloca sau submina procesul respectiv precum i timpul petrecut împreună,
referire făcându-se la:
ț ț – spa iu = locul în care ne sim im bine;
ș – hainele = să nu împiedece mi carea (dacă e necesară) fiind prea
strâmte inconfortabile / incomode;

205
– zgomotul = tot ce ne poate deranjza la un momen dat (telefonul,
sonerie);
ș – starea mentală = oboseală i ”n-am chef”;
– starea fizică = îndepărtarea temerilor fizice;
2) șmi carea creativă șț = ajută canalizarea energiei asupra con tiin ei de
ș sine, realizând mi carea corp – imagine într-o îmbinare de expresie care
ș poate ajuta vizualizarea creativă. Mi cările se adresează:
– capului;
– trunchiului;
ț – bra elor;
– picioarelor;
– întregului corp,
ț ș exerci iile alternând între ele i determinând anumite stări ale corpului
subiectului.
3) ț respira ia ț ț = exerci iile de respira ie sunt recomandate pentru
ș ș ț cre terea fluxului energetic i concentrarea aten iei, creându-se o stare de
ș ș ț lini te, relaxare, ce duce spre calm i echilibru, inând cont de:
– posibile distrageri;
– aer;
– iluminat;
– muzică;
ț – pozi ia capului;
ș ș degajând i în continuare o stare de bine atât a corpului cât i a spiritului.
4) ș ț concentrarea i medita ia șțș = se echilibrează con tiin a i
ț țș ț focalizează energia acesteia în func ie de necesită ile i puterea de aten ie a
ș copilului sau / i adultului;

206
5) activitatea creativă ț = s-ar putea concentra în ”dacă te po i închipui
ț ț făcând ceva, atunci po i face”, ajungând la vizualizarea creativă în func ie de
ț ceea ce dorim să sim im deoarece practic suntem:
ț – esen a;
– intermediarul;
– suntem;
– creem;
ț ț activită i, ea dându-ne girul originalită ii celor create de noi în dimensiunea
respectivă.
6) ș împărtă irea = este un proces voluntar, nu se judecă nimic din ceea
ce se face / întâmplă, se poate realiza în mai multe feluri ca fiecare să
ț beneficieze în mod egal de experien a altora, avînd grijă ca în momentul
respectiv să:
– nu întrerupem;
– nu judecăm;
ș – ascultăm cu dragoste i compasiune.
7) revărsarea șț ț = spore te senza ia de apartenen ă la un tot mai mare
ș fiind o modalitate semnificativă i valoroasă a finaliza o vizualizare creativă.
Important în cadrul vizualizării creative este modalitatea de expunere,
ț exerci iile, jocul rezultat prin activitatea depusă, ajutând la:
-rezolvarea de probleme;
-sporirea respectului de sine;
-ș ț cre terea sentimentului de siguran ă interioară;
– țț îmbunătă irea rela iilor interpersonale;
– ț dezvoltarea capacită ii de control al stresului;

207
-ș ț cre terea capacită ii de concentrare;
-accent deosebit pe comunicare;
– ț găsirea de solu ii;
-gândirea pozitivă;
Exemplele ce vor urma pot reprezenta doar ”matricea creativă” pentru
cele care, în mod creator, folosind vizualizarea creativă, le putem crea
ț ț ț diverse ”instrumente de lucru” în secven a creativită ii ca mod de via ă,
ț ș stimulând=o în permanen ă, atât la copil cât i la adult.
Se poate porni de la , după Day J (1998):
ț ț a) Pământ = este esen a activită ii (exp: grădinăritul sau săditul unei
plante);
ț b) Aer = este intermediarul prin care se realizează activitatea (înăl area
unui zmeu);
ș c) Apă = e ti tu, activitatea (exp înotul);
d) Imagine = creezi tu, activitatea (exp desenul sau pictura);
ț ajungându-se la exerci ii de vizualizare creativă cum ar fi cele legate de :
-grădinărit (sădit, îngrădit);
– ț înot (înlăturarea nesiguran ei, încredere);
-desen (pictură, frumosul);
– ț vopsirea unor materiale textile (intensitatea iamgina iei);
-modelajul în plastilină sau lut (echilibru);
– ț muzică (compozi ie, interpretare);
– ș dans (mi care, expresivitate);

208
-scris (poezie, eseuir, relatări);
-album (realizarea lui);
Ca exemple de la care se poate porni:
1) Scapă de ele
ș ț Pune în mijlocul camerei un co pentru hârtii, apoi participan ii vor
ș țș primi o foaie i un creion. Sunt ruga i să- i treacă pe foaie toate gândurile ce-
țș ș i supără, necăjesc, îi facă să se simtă frustra i i negativi ti. După ce s-a
ț ț ț terminat jocul, perticipan ii sunt ruga i să rupă hârtia în bucă ele mici, mici
șș de tot, aruncându-le apoi la co i scăpând, aruncând practic tot ce-i
șș deranjează. Se ia apoi co ul i se scoate din cameră, unde, văzut de
ț ș ț participan i se gole te în tomberon, practic existând senza ia / starea că ”ai
scăpat de ele; nu se mai întorc la tine”.
2) Poteca
ț ș Vreau să vezi în fa a ta o potecă, într-un cadru natural, oricum dore ti
ș să fie: lată, îngustă, erpuită, dreaptă, lângă un pârâu, pe malul mării, în
ș ș pădure sau la munte, oricum o dore ti. Acum vreau să porne ti pe poteca ta
până ajungi la un copac cu multe, multe ramuri. El este Copacul Necazurilor
țț ș țș ț tale, de care î i agă i tote necazurile. Opre te-te pu in i descarcă i
necazurile, oricât ar fi ele de mici. Atârnându-le pe toate în copac, apoi
ț pleacă mai departe. Vezi să nu ui i nici unul! Mergi pe potecă. Dacă în calea
șș ș ta apar pietre, crengi sau alte piedici, opre te-te i dă-le u or la o parte.
ș Îndreaptă spre ele o parte din iubirea pe care o ai în inimă i mergi mai
ț departe. În curând, ajungi la o potecă micu ă acoperită de florile tale
ș ș preferate. Miroase-le parfumul îmbătător i împinge u or poarta,
deschinzând-o. Când treci dincolo de poartă, ajungi în cea mai frumoasă

209
ș ș ș grădină pe care ai văzut-o vreodată. Este exact a a cum dore ti să fie i ea
ș este numai a ta. Toate culorile din grădină sunt vesele i frumoase. Soarele
șș țș străluce te i păsările ciripesc un cântec de bun venit. Aici te sim i apărat i
șlini tit. Plimbă-te o vreme prin grădina ta, exploreaz-o…Acum, înainte de a
țș ș pleca, vreau să-i mul ume ti grădinii tale că există pentru tine i că este atât
ș de perfectă. Să tii că grădina ta va fi întotdeauna aici , oricând vei avea
nevoie de ea.
3) ț Copacul Învă ător
ț Vezi în fa ă poarta spre grădina ta specială. Astăzi poarta este
acoperită cu flori minunate. Simte-le parfumul în timp ce împingi poarta,
ș deschizând-o. Treci dincolo de ea i intră în grădină. Plimbă-te prin grădina
ț ta până ajungi la Copacul Învă ător, stejarul acela înalt cu trunchiul foarte,
șș ș foarte gros. Aproprie-te de deschizătura din trunchiul lui i u or, foarte u or
șș țș pă e te prin ea intrând în tulpină. Pe măsură ce ochii i se obi nuiesc cu
ș lumina de acolo, vezi cât de mare i groasă este tulpina. Pe partea ei
ț ș ț interioară există o mul ime de sertăra e fiecare ducând la o por iune din
ț ș ț coaja copacului. În scoar a acestui stejar uria se află toată în elepciunea de
ș care vei avea nevoie vreodată. Pe fiecare sertăra există o etichetă pe care
scrie un cuvânt (ce constituie ”problemă” pentru subiectul nostru). Acum, ia-
ț ș ș i întrebarea / problemă i apropie-te de sertăra ul cu eticheta ei. Deschide
șș înceti or i pune înăuntru întrebarea / problemă. După aceea, închide
șș setăra ul. A teptând un răspuns, inspiră parfumul minunat al copacului.. O
ș ț dată cu parfumul, ia i o parte a energiei din interiorul copacului – vei sim i
ș cât de grozav este. Nu-i minunat să ai propria grădină specială i copacul
ț ș ș tău, să te po i ducea acolo oricând dore ti? Gânde te-te a toate lucrurile
ș ț frumoase pe care le faci în grădina ta i vezi dacă aceste gânduri nu- i fac
ș inima să se simtă bună i iubitoare. Bucură-te câteva clipe de sentimentul

210
ș acesta…În timp ce te bucuri de sentimente plăcute, sertăra ul cu răspunsul
șș tău se deschide singur. Du-te la el i prime te răspunsul, în forma în care este
țș ț ș prezentat. Acum, mul ume te-i copacului tău pentru în elepciunea lui i
ș ș ș pentru că se găse te acolo pentru tine. Ie i din trunchiul lui i mergi prin
țșș grădină. Mul ume te-i i grădinii pentru că există acolo pentru tine…
4) Norii
ș ș ț Te afli tot în grădina ta preferată i te plimbi. Pă ind prin iarbă, sim i o
ț ș adiere de vânt care- i mângâie pielea i părul. Iarba este moale, deloc umedă,
ș șț ș a a că te întinzi pe ea. Ridicând ochii spre cer, zăre ti câ iva nori albi i
ș șș pufo i care plutesc spre tine. Îi prive ti i descoperi că au forme diferite ce
ș ș ș pot să aibă sau nu, legătură cu tine i gândurile tale. Îi prive ti o vreme i
ț ș ț vezi ce vor să î i spună, apoi este timpul să părăse ti grădina. Când i i iei
țșș rămas bun de la nori, îi mu ume ti i grădinii fiindcă există acolo pentru tine,
oricând vei avea nevoie de ea.
5) Covorul fermecat
ș ț Te afli tot în grădina ta preferată i te plimbi. Îm fa a ta, pe iarbă, se
ț vede un covor viu colorat. Te sim i cu adevărat confortabil…parcă ai sta pe
ș ț cer i trepat î i dai seama că într-adevăr stai pe cer, deoarece covorul s-a
țșșț înăl at i plute te la câ iva centimetri deasupra solului. Ce pasionant! Este cu
adevărat un Covor Fermecat, se ridică tot mai sus, urci, sus, sus, sus, dincolo
ș de vârfurile copacilor, printre nori i dincolo de ei, sus, în văzduh, mai
departe de Pământ, până ce planeta noastră se vede ca o minge mică. Urci
până ajungi să zbori printre stele. Stând pe Covorul Fermecat printre stele,
ș șț ș prive ti în jos spre Pământul – mamă i-i trimi i toată dragostea de care e ti
ț ș capabil. Nu este minunat că o po i face? Acum, poate că dore ti să mai zbori
ș Ș printre stele i să te bucuri de ceea ce te înconjoară. i încet, încet,Covorul
ș ț Fermecat începe să coboare, a a că fă-le cu măna stelelor luându- i rămas

211
bun de la ele, în vreme ce ajungi cât mai aproape de Pământ, printre nori,
ș ș coroanele copacilor i te treze ti că aterizezi pe iarba moale din grădina ta.
ș ș țș Când părăse ti Covorul Fermecat i gădina, mul ume te-le pentru că sunt
acolo pentru tine.
6) Zânele Bune
ș ș Te afli tot în grădina ta preferată i te plimbi. Printre flori, auzi ni te
ș ș oapte. Ce-ar fi oare? Sunt zece zâne mici i bune ce flutură din aripioare,
ț ș care- i zâmbesc i încep să cânte:
ț ”Hai să- i arătăm ce putem face,
ș Ca să te-ajutăm dacă e ti trist.”
ș ș Te la i prins de mână i purtat de zânele bune prin toată grădina. Ajungi
ș șșț deodată la o plajă mică, cu nisip moale, uscat i cald. Te a ezi i sim i în
ț inimă dragostea zânelor bune care te înconjoară cântându- i:
ș ș ”Dacă e ti lipsit de chef i plăcere,
Baghetele noastre te fac bine pe loc”
țș țș Sunt sigur că este un loc unde te sim i i mai bine, iar zânele te-n eleg i te
ț țșș poartă înspre acolo. Ce bine te sim i acum! După o vreme le mul ume ti i
ș pleci din grădină, tiind că pentru tine vor fi întotdeauna acolo, dacă ai
ș ș nevoie, a a cum va fi i grădina ta.
7) ș Înlătură nelini tea
ț Vreau să vezi în fa a ta un pahar. Acum vezi cum apa umple acest
Ș pahar, treptat până sus. tii că în apă există un milion de cristale fermecate
ț ș invizibile care- i vor îndepărta nelini tile. Acum, inspiră adânc, apoi respiră.
ș ț Începe încet să bei apă din pahar i vei sim i cum toate cristalele din pahar
șș ș ajunse în corpul tău, te lini tesc i marea ta nelini te, supărare va dispărea
ț șș complet încetul cu încetul. Acum, că te sim i mult mai bine, zâmbe te i
șț mergi mai departe, cu încredere i speran ă.

212
8) Furia
Te vezi într-o cameră goală. Te vezi furios – vezi cum arată chipul tău
șțț ș ș i cum î i sim i corpul. Acum la i toate acestea în urma ta i în locul lor, te
ț ț vezi în grădina ta, inând în bra e animalul sau jucăria ta preferată (obiectul,
ș șțț talismanul). Vezi cât de fericit e ti! Vezi cum arată chipul tău i cum î i sim i
ț ț corpul! Acum î i spui că data viitoare când te vei sim i înfuriindu-te, te vei
ș ț ț opri i vei intra în grădina ta pentru a- i lua în bra e animalul, jucăria,
șș obiectul sau talismanul favorit/ă. După ce ai făcut a a, prive te din nou ce
ș ș Ș anume te-a înfuriat. Prive te-l din gradina ta i nu din camera cu mânie. tii
ț țș că după aceea te vei sim i mult mai bine căci întreaga ta fiin ă i toate
ș ș sentimentele tale, se vor lini ti, căci grădina ta le-a ajutat i de data aceasta.
9) ț De ce i-e teamă?
Ș ș ș tii că acum te găse ti într-un loc foarte sigur. A a că vreau să te
ș ș șț întorci i să prive ti la acel ”ceva” de care te temi. Prive te- i teama de acel
ș ”ceva” i vreau să o transformi într-un nor de ce culoare vrei tu. Acum,
ț îndreaptă- i degetul arătător spre nor, care, când o faci, începe să se
șș ș ș mic oreze i se face tot mai mic, mic de tot. Fiind a a de mic, prinde-l i
ț șș ș ine-l în palma cealaltă i prive te-l. Este un simplu nori or făcut din apă.
ș ț Închide palma (pumnul) i apoi deschide-o căci vei sim i doar câteva picături
ș Ț ș mici de apă, nori orul evaporându-se. ine palma întinsă i uitându-te vei
ș vedea că nori orul tău a dispărut, iar teama ta s-a evaporat, ea nu mai există!
10) Înlătură grijile
șț țș Te vezi îngrijorat i nu î i place cum ară i, a a că lasă-le pe toate în
ș urma ta i încearcă să ajungi cât mai repede în grădina ta. Deci, te vezi
ț făcând un lucru care î i place foarte mult, bucurându-te cu adevărat. Vezi cât
ș ț ț de fericit e ti? Vezi cât de bine ară i? Acum, spune- i că de câte ori vei mai fi
ș șț îngrijorat i grijile te-nconjoară găse te- i bucuria în grădina ta, făcând lucrul

213
ț ș șț ce- i place cel mai mult. După aceea, prive te la ce te-a îngrijorat i spune- i
ț Ș dacă merită să- i faci atâtea griji în legătură cu ce-a fost? tii că dacă vei
ș ț ș face totdeauna a a, te vei sim i mai sigur i mai stăpân pe tine.
11) Copacul
ș Este un copac înalt cu trunchi puternic i multe, multe ramuri
ț țș înfrunzite care adăpostesc vietă ile naturii. Ascul i fo netul frunzelor din jur
ș ț i încearcă să prinzi rădăcini adânci în pământ.Cum te sim i când auzi
ș ș ciripitul păsărelelor i vezi animalele din jur adăpostindu-se în frunzi ul sau
ț lângă trunchiul tău? De fapt cum te sim i să fii copac?
țț ș Acum îndreaptă- i ante ia spre inimă i simte toată dragostea pentru
ș copacii, păsările i animalele pe care le ai acolo. Revarsă o parte din această
ț ș dragoste spre to i copacii i toate creaturile lumii. Acum, revino treptat la
ț ș ș fiin a ta, păstrând în inimă sentimentul de dragoste, tiind că e ti o parte din
întreaga natură.
12) Stelele
ț ț șș ș Vezi în fa a ta, luna de pe cer,care- i întinde o rază. Pă e te spre ea i
ș înconjurat spre lumina lunii, simte energia ei ridicându-te i ajungând până
ș la stele. Simte dragostea din inima ta reversându-se spre stele i întreg
ș univers. Te-ai contopit cu cerul, luna, stelele i universul, pătrunzând în
ț lumina lor. Apoi, trepatat coborând pe raza de lună, revii pe pământ, sim ind
ș dragsotea din inima ta, neuitând că e ti acum parte din univers.
ț Asemenea exerci ii de vizualizare creativă practicate atât de
ș subiectul / clientul / pacientul / beneficiarul copil i / sau adult, pregătesc
ț ț momentele de creativitate menite să motiveze existen a unei situa ii speciale
ș apărută într-o conjunctură dată i care, prin abordarea logistică, determină
țț apari ia solu iilor propice rezolvării problemelor ivite în cazul respectiv.

214
țș Propria pregătire de specialitate a terapeutului, îmbogă e te cu varii
ț ț exerci ii aplicative, modalită ile de exprimare în cazul folosirii elementelor
ț ș de vizualizare creativă. Importan a este doar de a con tientiza ”partea” ce
trebuie să se implice, implicarea.

215
2.6. Creativitatea în arte combinate
țș ș Identită ile i conceptele în care creativitatea se împlete te cu arta
expresivă (ne permitem a o numi arte combinate) ce face direct trimitere la:
dans, muzică, artă, teatru, poezie fapt ce determină Rubin J. A. (2009)
ț folosirea acesteia pentru a favoriza vindecarea emo ională, rezolvarea
ș ț conflictului interior i trezirea creativită ii individuale, întrevăzându-se astfel
ș o terapie umanistă folosită pentru a diagnostica, analiza i trata oamenii,
ș unde terapeutul respectă demnitatea, valoarea i capacitatea clientului de a se
ț autodirec iona. De asemenea, artele expresive mută clientul în lumea
ț ț emo iilor, adăugând însă încă o dimensiune – o cale de a folosi păr i libere
ț ț ale personalită ii, această terapie putând include învă area animată, vie de la
țș multe nivele: senzorial, chinestezic, conceptual, emo ional i mitic, cel în
șșș cauză reu ind să- i depă ească problemele, gândind un nou sens al sufletului
ț sau spiritului, imaginându-se că ac ionează constructiv în lume.
ț Identită ile amintite anterior, au la bază elementele terapiei centrate pe
ș client / persoană a lui Carl Rogers care dă posibilitatea fiecăruia de a- i
ț atinge întregul poten ial, artele expresive venind în completarea acestui
deziderat.
În acest context, Rogers N (după Rubin J. A. 2009) încorporarea
ș ș mi cării, a sunetului, a artei, a scrisului unui jurnal i imageria ghidată
ț sporesc rela ia terapeutică în multe feluri. Folosirea artelor expresive ajută
ț clien ii:
– ș să identifice sentimentele i să se afle în legătură cu ele;
– ș să exploareze materialul incon tient;
-să elibereze energia;

216
-șț să câ tige în elegerea profundă;
-să rezolve problema;
– ș să descopere dimensiuni intuitive i spirituale ale sinelui
ș astfel încât pentru a câ tiga încrederea clientului trebuie să onorăm
ț ș experien a acestuia, lăsând timp ca germenul creativ să prindă rădăcini i să
crească.
Pentru a ajunge la momentul de adevăr în care implicarea artelor
ș țș expresive în terapie i implicit a creativită ii, aceia i autoare Rogers N,
ș ș porne te de la un set propriu de valori pe care fiecare dintre noi îl avem i-l
putem dezvolta, transformându-l la un moment într-un crez, cum ar fi:
ș 1) Sunt con tientă de faptul că a face o călătorie interioară poate fi o
ș aventură înfrico ătoare, extaziantă, epuizantă.
2) Voi fi prezentă pentru tine, dar neintruzivă.
țș 3) Am credin a că tii cum să ai grijă de tine. Nu voi fi responsabilă
șț pentru tine i nu- i voi lua puterea.
4) Nici nu te voi abandona.
șț ș 5) Te voi respecta i î i voi respecta deciziile în ceea ce te prive te.
Am încredere în tine.
țș 6) Te voi sus ine i încuraja în călătoria ta interioară.
ș ț 7) A putea să te pun la încercare pe tine sau sistemul tău de credin e,
șț uneori, dar te voi respecta întotdeauna i î i voi respecta adevărul.
ț 8) Te voi încuraja să încerci lucruri noi, să î i asumi riscuri în
ț necunoscutul lumii tale interioare, dar nu te voi for a niciodată.
ț9) Î i voi oferi medii ale artelor expresive pentru a te ajuta să te
șț ț deschizi către creativitatea ta înnăscută i să- i descoperi esen a interioară.

217
ș ș 10) E ti liber să nu folose ti aceste medii.
ț ș 11) Uneori, î i voi oferi opiniile i feedbackul meu, dar voi verifica
întotdeauna ca să văd dacă au sens pentru tine.
ș 12) Îmi voi onora propriile limite i pe ale tale cât de bine pot.
ț ș ș 13) Î i voi împărtă i sistemul meu de valori, astfel încât să tii de ce
ș ș spun i fac ceea ce spun i fac.
ț 14) Sunt deschisă întotdeauna să învă de la tine.
ș țș 15) Fac gre eli, fac lucruri de care nu sunt mul umită i uneori mă
ș ț ș ghidez gre it. În astfel de circumstan e, voi recunoa te. Sunt capabilă să
spun ” Imi pare rău ”.
Practic, artele expresive reprezintă instrumente puternice care ne ajută
să descoperim:
-furia;
-teama;
-șru inea;
-singurătatea;
-apatia;
-depresia,
ș căci atunci când clientului i se oferă o voce, o imagine, un sunet, i un dans,
ț fricile pot deveni for e pentru schimbare, iar atunci când sunt acceptate
ț pentru exact ceea ce sunt, ele ne pot ajuta pentru recuperare, învă ându-ne
ș totodată, de a primi i dărui iubirea, luptând împotriva gândurilor negative,
ș șțș devenind deschi i spre bunătate, lini te, crea ie i regăsire primordială, fiind
ș ț ș șș ț deschi i la a învă a să ne cunoa tem pe noi în ine i implicit pe ceilal i.

218
Abordarea acestei atitudini de a aduce în terapie, artele expresive
ț ț (combinate) poate trezi anumite opinii, reac ii, interven ii mai mult sau mai
țpu in pertinente, de fapt, adevărul constă în modul în care prin natura noastră
ț de a fi creativi putem sau lăsăm pe al ii să ne ajute, atunci când această
ș călătorie a propriei cunoa teri, ne este benefică.
țș Suntem la momentul în care, putem întregi neîn elesul i neacceptarea
ț din partea unor sceptici privind această nouă formulă de terapie, men ionând
principiile ș ce-o guvernează, Rogers N (după Rubin J.A. 2009) i anume:
ț 1) To i oamenii au o capacitate înnăscută de a fi creativi.
2) Procesul creativ este vindecător. Produsul eprimării aduce
ș ț individului, mesaje noi. Totu i, procesul crea iei este cel profund
transformativ.
ș ș șț 3) Cre terea personală i stările înalte de con tiin ă sunt atinse prin
ș șț șț con tientizarea i în elegerea de sine i în elegerea profundă.
ș ț șț 4) Con tientizarea de sine, în elegerea de sine i în elegerea profundă
ț ț sunt atinse prin scufundarea în emo iile noastre. Sentimentele de suferin ă,
ș furie, durere, bucurie i extaz, reprezintă tunelul prin care trebuie să trecem
ș țș pentru a ajunge în partea cealaltă: la con tientizarea de sine, în elegere i
întregire.
șț 5) Sentimentele i emo iile noastre sunt o sursă de energie. Acea
ș energie poate fi canalizată în artele expresive pentru a fi eliberată i
transformată.
ș 6) Artele expresive – incluzând mi carea, arta, scrisul, sunetul,
țș ș muzica, medita ia i imageria – ne conduc în incon tient. Acest lucru ne
ț permite deseori să exprimăm fa ete ale noastre, necunoscute anterior,
țșș aducând astfel la lumină noi informa ii i con tientizări.

219
ț 7) Modurile artei interrela ionează in ceea ce eu numesc ”conexiune
ș creativă”. Când ne mi căm, acestea afectează felul în care scriem sau
țș pictăm. Când scriem sau pictăm, ne afectează felul în care sim im i gândim.
ș În timpul procesului conexiunii creative o formă artistică stimulează i
ș ț hrăne te o alta, aducându-ne către un miez interior sau esen ă care reprezintă
energia noastră vitală.
ț 8) Există o conexiune între for a vitală – miezul nostru interior sau
șț ț sufletul nostru i esen a tuturor fiin elor. Drept urmare, pe măsură ce
ț călătorim spre interior pentru a ne descoperi esen a sau întregul, descoperim
ș înrudirea noastră cu lumea din afară. Interiorul i exteriorul devin unul.
Ș șș i astfel, creativitatea în artele expresive (combinate)î i găse te aici
ț ț locul, întrunind calită ile unei exprimări personale, men inând echilibru
ș spiritual, devenind complementară cunoa terii de sine prin ”conexiune
ș creativă”, importantă în propria noastră cunoa tere într-o anumită
ș contextualitate dată i nu numai.

220
ț 2.7. Creativitatea în via a cotidiană
ș ș ț Continuând periplu cunoa terii locului i rolului creativită ii, putem
ș ș remarca faptul că ea este prezentă i în procesul dezvoltării umane, că î i are
ș ”matricea” sa, astfel încât, parafrazând, ne-am încumeta ”Spune-mi dacă e ti
ț ș creativ ca să î i spun cine e ti.” Toate acestea în contextul în care, atitudinea,
ș conduita i comportamentul uman au demostrat faptul că ea, creativitatea
ș ș ț este i poate fi i în continuare, un indice de valoare, prezentă în via a
noastră cotidiană.
În sprijinul celor amintite anterior, Rolbins A (după Rubin J.A. 2009)
ț sublinia faptul că: ”Creativitatea, în contextul rela iilor umane, permite lumii
interioare imaginative să devină congruentă cu exteriorul, astfel încât fiecare
ș persoană să- i poată modela destinul. Capacitatea de a fi realmente artistul
ș propriei lumi sociale, este determinată de depă irea cu succes a provocărilor
dezvoltării din trecut”.
ș ț țț Se conturează i mai pregnant existen a creativită ii în via a cotidiană,
ț căci ea, Ambile T (1996) este un mod clar, o trăsătură comună a vie ii
șț ș oamenilor obi nui i, nu ceva care apare numai la persoanele neobi nuit de
ș talentate, necesar fiind ca persoana, actul său creator (fie copil sau / i adult)
să aibă:
– ș capacitatea de a gândi i lucra în mod creativ;
-șțș ț cuno tin e i deprinderi în domeniul de referin ă în care are de
gând să creeze;
– ț motiva ia de a se implica în activitate;

221
ș ș Totodată aceia i autoare, surprinde etapele care stau la baza actului creator i
anume:
a) identificarea problemei sau a sarcinii ș = ce este de rezolvat i
ț cum se conturează solu ia;
b) pregătirea ț = adunarea informa iilor legate de impedimentul creat /
problemă;
c) generarea răspunsurilor ț = se iau în calcul diferen ele ce pot
determina rezolvarea problemei;
d) ș verificarea i valorificarea ț ș = verificarea solu iei găsite i
valorificarea ei, rezolvând problema, iar dacă nu, reanalizarea celor
ș ț înfăptuite i încercarea de a găsi alte solu ii pertinente problemei respective;
ș ț … i astfel apare stringentă informa ie că ea, creativitatea individului este
ț necesară în dezvoltarea societă ii, mai ales ca modalitate ingenioasă, e
ț bazată pe originalitate având capacitatea de a rezolva anumite situa ii –
ț șț problemă apărute în via a cotidină, o desprinde din mediul tiin ific,
aducând-o în ”normalitatea” de zi cu zi, ”ingredientele” ei fiind foarte
necesare.
Creativitatea începe a deveni cu adevărat importantă încă din
ș copilărie ( i cele expuse anterior demonstrează acest lucru) deoarece le
ț determină în timp o activitate creativă la adul i, identificată prin
ț ș manifestările creative ale acestora în via a cotidiană, ei fiind puternici i
ț flexibili din punct de vedere emo ional, sănătatea lor psihică având de
șcâ tigat în acest complex atitudinal.
ș Ar părea un pardox, dar calea liberă pentru exprimare există i e cazul
șș a întreba, având certitudinea că răspunsul corect este tiut i anume că:
ș ț ”Orice persoană inteligentă nu este i creativă,dar cu siguran ă orice
ș persoană creativă este i inteligentă”. Suntem în momentul în care, este

222
necesar a sublinia faptul că, Amabile T (1996), cuvântul creativitate nu
ș ș descrie o personă, ci descrie: idei, comportamente i produse originale i
oportune, orice persoană normală este capabilă de o activitate creativă într-
ș un anumit domeniu, la un anumit moment. De aceea, cultivarea, dar i
ș educarea ei, trebuie să pornească de la recunoa tere, astfel: ”Orice face sau
ș spune un copil poate fi considerat creativ, dacă îndepline te două criterii. În
ț primul rând, trebuie să fie în mod esen ial diferit de tot ce a făcut copilul
ș înainte i de tot ceea ce a văzut sau auzit. În al doilea rând, nu trebuie să fie
ș numai diferit, trebuie să fie i corect sau util pentru atingerea unui scop, sau
atractiv, sau să aibă un sens oarecare pentru copil. Majoritate psihologilor
ș care studiază creativitatea, denumesc aceste criterii: originalitate i
oportunitate”.
țș Se ajunge astfel ca procesul creativ (amintite în con inut i elementele
ș definitorii actului creativ) să beneficieze în desfă urarea eficientă a sa, de
câteva componente, cum ar fi:
a) – deprinderi specifice domeniului;
ș b) – gândirea creativă i deprinderile de lucru (rolul stilului de lucru
ș creativ ca i componentă a gândirii creative, ce se remarcă prin:
– dăruirea de a face lucruri bune;
ș ț – capacitatea de concentrare a eforturilor i a aten iei pe
perioade lungi de timp;
ș – capacitatea de a abandona ideile neproductive i de a lăsa
temporar deoparte problemele mai dificile;
ț ț – tenacitatea în fa a dificultă ilor;
ț ț – dorin a de a munci cu perseveren ă)
ț c) – motiva ia intrinsecă;

223
ș srijinit de spiritul creativ ce apare atunci când copilul i / sau adultul sunt
ț ș ș motiva i afectiv i constructiv de a- i manifesta creativitatea într-un sens sau
altul, având un scop binedefinit.
Ș șș i cu toate acestea, actul, procesul i însu i creativitatea pot întâlni
ș impedimente care le diminuează aria de manifestare i realizare începând de
ș ț ț la vărste fragede i până la maturitate, via a fiind în aceste situa ii: fadă,
ș monotonă, rutinată i inexpresivă. Care sunt impedimentele ce în mod
repetat încep să aibă valoare (după opinia noastră):
a) evaluarea = poate submina creativitatea;
șț b) recompensa = reduce creativitatea i motiva ia întrinsecă;
ț ș c) competi ia = înăbu e / estompează creativitatea;
ț d) restrângerea capacită ii de alegere = poate distruge creativitatea;
adultul raportat la societate, va fi doar obiectul, instrumentul de atingere a
ș scopului propus i nu partenerul său, viabil fiind prin propria-i creativitate.
țș Remediul estompării creativită ii poate i trebuie să existe pornind de
ț la acceptarea unei schimbări la nivelul rela iei:
-copil – părinte;
-copil – familie;
-adult – societate;
ț ș astfel încât să se regăsească în via a cotidiană i: curiozitatea, respectul,
ț ș emo ii, valori, libertatea, realizările, aprecierea, viziunea i chiar…umorul,
ș ș toate creând mediul proprice nu numai regăsirii, dar i încurajării i
ț ș men inerii: actului, procesului i sprijinului creativ, stimulându-se practic
ț țș regândirea unui stil de via ă sănătos în care actorul principal să fie fiin a i
nu obiectul.

224
ț ș Pentru atingerea deideratului propus, jocul, exerici iul, dialogul i
ideea se pot regăsi, construind împreună, putând porni, chiar de la exemple
ca:
1) Panoul marilor idei trăsnite
ț ș șș Li se cere participan ilor ca pe ni te cartona e să- i scrie cele mai
ș trăsnite, ingenioase idei ce le au, i să le prindă pe panou. După ce toate
ș șț cartona ele au ajuns pe panou, fiecare trece i su ine cele scrie, motivând
ș exprimarea făcută, aducând chiar i argumente. Panoul poată exista într-o
ș ț clasă, coală, familie, institu ie, firmă, orice loc de muncă fiind un
ș ț instrument de lucru în a cunoa te posibilită ile creative acelor cărora se
adresează. Este important ca în timpul jocului să se creeze o atmosferă
plăcută, relaxantă, stimulatoare, tolerantă, urmărindu-se atât cooperarea cât
și implicarea în colectivitate.
2) ț Posibilită i nelimitate
ț Li se cere participan ilor la joc, să găsească răspunsuri nelimitate la
întrebări ca:
– ș Dacă ar fi să faci un singur lucru azi, pe care l-ai face i de ce?
-Ce ai face dacă ai putea face orice?
-țCe i-a plăcut cel mai mult din tot ceea ce ai făcut azi sau
săptămâna aceasta?
-Care este lucrul cel mai surprinzător pe care l-ai făcut azi sau
săptămâna aceasta?
-Care crezi că este cea mai grozavă slujbă din lume? De ce?
– ț La ce te pricepi cel mai bine? Cum te sim i când te ocupi de
activitatea respectivă?

225
– ș Dacă ai fi expert într-un domeniu care ar fi acela i de ce?
– ț ș Ce căr i nu ai citi i de ce?
– ț Care sunt activită ile familiale pe care ai vrea să le faci?
ș ț Jocul poate continua i cu formulări din partea participan ilor, având grijă ca
ț ț ele să se men ină în cadrul creativită ii.
3) Cartea mea de vizită
ț Se realizează individual cerând ca realizarea căr ii de vizită, să-l
reprezintă, dându-i posibilitatea de a se manifesta creativ (cuvânt, vers,
reprezentare grafică – cromatică, simbol, etc), fapt ce-l poate ajuta prin acest
șț instrument în comunicarea i rela ionarea cu cei din jur sau grupul la care se
raporteză.
4) Ce ar fi dacă…
ț Li se cere participan ilor să continue într-un mic text, pornind de la
ț ș ț enun ul ”Ce s-ar întâmpla dacă…”. La sfâr itul activită ii se vor citi cele
scrise, aprecierile făcându-se prin motivarea la cele relatate.
5) Nume noi
ț ș ș Crea i nume noi pentru voi i pentru prietenii vo tri. Oare pentru
ș șț ț ș du manii vo tri ce a i găsi? Le pute i stabili, legat de numele nou gândit i
ziua onomastică.
6) O nouă meserie?
ț ș Crea i o nouă meserie motivând alegerea i grupul pentru aceasta.
Oare ce s-ar putea produce?

226
7) Gici pe cine am invitat la cină?
ț Li se cere participan ilor să creeze personaje pe care să le invite la
ț ș cină, men ionând: ora, ziua, luna, anotimpul i anul, motivând alegerea
făcută.
8) Daruri speciale
ț Pentru că este neplăcut să tot repe i darurile în cumpărarea lor
ș ș membrilor familiei tale, încearcă să te gânde ti la ceva ce nu găse ti prin
ș ț magazine i oferă-le pe acestea. Vorbim astfel de activită i casnice, excursii,
ș ș vizionări de filme, plimbări, ie iri în ora , sporturi, etc ce pot fi oferite ca
daruri speciale membrilor familiei (exp. Voi duce gunoiul săptămâna
aceasta, V oi uda florile, N-o să mai folosesc calculatorul decât o zi pe
săptămână, etc).
9) ț Crăciunul în alte ări
ș ț Fiind o petrcere în / de familie, fiecare membru î i poate alege o ară
ș care sărbătore te Crăciunul specific ei. Li se cere ca ceva din acest specific
ț (mâncare, tradi ii, obiceiuri) să prezinte la sărbătoarea de Crăciun în familie.
10) Când am crescut?
Pentru a percepe în timp, copiii că au crescut, devine creativ a realiza
un album în care în mod cronologic, fotografiile alese să le reprezinte
țș ș momentele cele mai importante din via ă i până în prezent, dar i o ”cutie
ț magică de pantofi” în care să păstrăm: hăinu e, scutece, bonete, pantofiori,
uniforme, tot ce poate reprezenta ”trecerea anilor”. Îi putem ruga pe copii să
ș șș ș se implice din acest moment i ei, gândindu- i i păstrându- i pentru mai
ș ț târziu, ceea ce-i reprezintă acum i are importan ă.
ș Creativitatea fiind un proces continuu este i în cazul exemplelor date,
ț ț un început, de aceea exerci iile se pot crea inând cont de:
– ț particularită ile de vârstă ale subiectului,

227
– domeniul de activitate,
– tematica,
-problematica
și enumerarea putând continua, important fiind actul creativ în care ne putem
ț ț implica cu to ii, în vederea ob inerii rezultatelor scontate la un moment dat,
umanizând de multe ori cotidianul nostru atât de monoton, rutinat, anost
sau, din contră, poate prea … creativ. Alegerea ne revine nouă cu toată
ș ș ț responsabilitatea, dar având i luând în calcul i consecin ele, astfel încât
ș ș ș totu i: bucuria, lini tea, împlinirea, reu ita, etc într-un cuvânt, echilibru să
ț primeze dând valoare vie ii, privită ca un întreg.

228
2.8. Cititor – coautor
țț Stimate cititor / cititoare paginile ce urmează î i apar in, deoarece
ț ț dorim ca folosind această carte – instrument de lucru, s-o po i îmbogă i cu
țș ț ț exemple, exerci ii i idei aplicative din propria- i experien ă.
ț ș Adunate aici, cu siguran ă că vor fi folosite, dar i vor întregi în mod
ț creativ, cartea de fa ă.
țțț șș ț Î i mul umim, î i urăm succes i te a teptăm … între paginile căr ii
noastre.

229

230

231

232
Bibliografie:
1. Alicia L. Barksdale, M.T. – B.C. (2003) – Music Therapy and Leisur for
Persons with Disabilities , Sagamore Publishing, Inc. Champaign, Illinois;
2.Amabile, M.T. (1997) – ț Creativitatea ca mod de via ă Șțș , Ed tiin ifică i
ș Tehnică, Bucure ti;
3.Bakos, A. Music education and music Theraphy, Selye Janos University
Kormarno, Slovakia https://www.researchgate.net/ publication/ 266784576_
ZENEPEDAGOGIA_ES_ZENETERAPIA_MUSIC_EDUCATION_AND_
MUSIC_THERAPY ;
4.Benbow, W., Jordan, G., Cooper, K., Jonkheer, P. – Making Practice-Based
Learning work – Developing New Supervisords and Assessors of Practice
Learning: a profiling tool for registered practitioners. Bernemouth University
ș 5. Bonchi , E. (2004) – Psihologia copilului ț , Ed. Universită ii din Oradea;
ș 6. Bonchi , E. (2006) – Psihologie generală ț , Ed. Universită ii din Oradea;
7. Blum, R. (2011) – Psihologia pozitivă ș , Ed. Lider, Bucure ti;
8.Bree, Ch., Duncan, A.; Anjan, Ch. (2014) – Art Therapy for Alzheimer `s
Disease and OtherDementias , în Jurnal of Alzheimer `s Disease 39 (2014) 1-
11, DOI 10.3233/JAD – 131295 IOS PRESS, Review;
9.Buzási, M., Dukits, D., Tomcsányi, J., Forgács, E., Kőszegi, T., Sarlós, J.,
Istvánné Kollár, A., Váradi-Végh, E., Nichterné, R., -Zeneterapeuta szakmai
protokoll – Protocol professional pentru meloterapie. muvterapia.hu/
zeneterapia-szakmai-protokoll/ http://zeneterapeuta.webnode.hu/zeneterapia /
10. Cain, A. (2003) – ț Psihodrama Balint. Metode, teorie, aplica ii , Ed. Trei,
ș Bucure ti;
11.Cathy A. Malchiodi (2005) – Expressive Therapies , Gulford Publication
cap. 1. History, Theory and Practice;

233
ț 12.Căpi ă, C., Dumitru, A. (2011) – ț Stiluri de predare – stiluri de învă are –
țș ț Inova ie i perfoman ă în deavoltarea profesonală a cadrelor didactice din
mediul urban, Modul 2. – ț ș Ministerul Educa iei, Cercetării, Tineretului i
ș Sportului. Bucure ti, Millenium Design Group;
13. Cosmovici, A. (1996) – Psihologia Generală ș , Ed. Polirom, Ia i;
ș 14. Cosmovici, A. i Iacob, L. (1999) – ș Psihologia colară , Ed. Polirom,
șIa i;
15. Crystal, F. (2008) – Acces to the visual arts, History and Programming
for persons with Disabilities , Vanderbilt Kennedy Center for Excellence in
Development Disabilities;
16.Day, J. (1998) – Vizualizarea creativă ș , Ed. Teora, Bucure ti;
ț 17.Ghia ău, R. (2007) – ț Cooperarea – Cerin ă a profesionalismului didactic
actual ț ș . Articol în Revista Asocia iei Lectura i scrierea gândirii critice,
România. Seria II. Nr. 2. Noiembrie 2007;
18.Harrison, J. – (2012) – Professional Learning and the reflective
practitioner;
ș 19.Kacso, G. i Bartok, E. (2001) – ț Pietre pre ioase ț , Funda ia pentru
promovarea talentului – Talentum;
20.Kennedy, A., Stonehouse, A. (2012) – Victorian Early Years Learning
and Development Framwork, Practice Principle Guide. 8. Reflective
Practice . – Early Childood Strategy Division, Departament of Education and
Early Childood Development Melbourne. State of Victoria 2012 –
www.wducation.vic.gov.au/earlylearning/eyldf/profresources.htm ;
șș 21. Lup a, E. i Bratu, V (2005) – Psihologie , Ed. Corvin, Deva;
22. Larousse (1998) – țDic ionarul de Psihiatrie , Ed. Univers Enciclopedic
ș Bucure ti;

234
23. Munteanu, A. (2003) – ș Psihologia copilului i adolescentului , Ed.
ș Augusta, Timi oara;
24.Moreno, J, U. (2009) – Scrieri fundamentale ș , Ed. Trei, Bucure ti;
ș 25.Oprea, C., Pâni oară, I. – (2012) ț Metode interactive de predare, învă are,
evaluare, – Suport de curs . Program de formare, Universitatea din Craiova
Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic Editor –
Ș ț Inspectoratul colar al Jude ului Teleorman;
ș 26. Pa ca, M., D. (2000) – ț Acordarea asisten ei psihopedagogice copilului
infectat HIV ș , Ed. Ardealul, Târgu Mue ;
ș 27. Pa ca, M, D. (2002) – Ia-mă de mână ș , Ed Ardealul, Târgu Mure ;
ș 28. Pa ca, M, D. (2008) – Povestea terapeutică ș , Ed. V α Integral, Bucure ti;
ș ș 29. Pa ca, M, D. i Tia, T. (2007) – Psihologia pastorală , vol I, Ed.
Reîntregirea, Alba Iulia;
ș ș 30. Pa ca, M, D. i Tia, T. (2009) – Psihologia pastorală , vol II, Ed.
Reîntregirea, Alba Iulia;
ș 31. Pa ca, M, D. (2009) – ț Elemente de psihopedagogie nutri ională , Ed.
ș University Press, Târgu Mure ;
32. Popescu – Neveanu, P. (1987) – țDic ionar de psihologie , Ed. Albatros,
ș Bucure ti;
33.Popescu – Neveanu, P. (1991) – Psihologie ș , Ed. Didactică i Pedagogică,
ș Bucure ti;
șș 34.Pu ca , P. – Efectul Mozart astăzi – Academia de Muzică „Gheorghe
Dima” Cluj-Napoca, http://musicologypapers.ro/articole/02%20efectul%20mozart
% 20azi.pdf ;
35. Roco, M. (2001) – ș țț Creativitatea i inteligen a emo ională , Ed. Polirom,
șIa i;

235
ș 36. Ro ca, A. (1976) – Psihologie general , Ed. Șțș tiin ifică i Enciclopedică,
ș Bucure ti;
37.Sillamy, N. (1996) – țDic ionar de psihologie , Ed. Universul
ș Enciclopedic, Bucure ti;
Ș38. chiopu, U. (1997) – țDic ionar de psihologie , Ed. ș Babel, Bucure ti;
39. UNITER (1996) – Terapie social pentru teatru , Ed. ș Axa, Bucure ti;
40.Van Lith T., Fenner P., Schofield M. (2010) – Art Therapy in
Rehabilitation . In: JH Stone, M Blouin, editors. International Encyclopedia
of Rehabilitation. Available online: http://cirrie.buffalo.edu/encyclopedia/en/article/
131/;
41.Zlate, M. (2000) – Introducere în Psihologie ș , Ed. Polirom, Ia i;
42.XXX – DEX (2009);
43.Tehnici de lucru prin arte combinate ț (2009), Funda ia de Sprijin
Comunitar Bacău, Ed. Egal Bacău;
44.Ghid de bune practice – tehnici creative ț ț (2005), Funda ia interna ională
ș ș pentru familie, Bucure ti, Ed. Vanemonde, Bucure ti;
ț 45. Alte informa ii despre Orrf-Schulwerk metode, la
http://www.vosa.org/index.php/resourcepage ;
46. http://www.sanul-mamei.ro/veverita-din-padurea-cea-vestita/ „Culegere
ș ș de cântece i jocuri pentru pre colari” Ț , Petre ipordei, Ed. D ș idactică i
P ș edagogică, Bucure ti, 1976.