Terapia Si Consilierea Persoanelor Dependente DE Droguri

Introducere

Capitolul 1. Problematica consumului de droguri

Traficul de droguri – context internațional…………………………… 4

Cauze și factori facilitatori ai consumului de droguri în România….. 6

Clasificarea drogurilor………………………………………………..13

Definiții și terminologie ………………………………………………19

Efectele consumului de droguri ( bio-psiho-sociale)…………………23

Capitolul 2. Terapia și consilierea consumatorilor dependenți

2.1. Teorii și modele explicative ale consumului de droguri………………37

2.2. Soluții psihoterapeutice :

2.2.1 Abordarea medicală a dependenței……………………………..52

2.2.2 Abordarea psihoterapeutică individuală în dependență…………55

2.3. Principii de tratament și servicii specifice ……………………………….61

Capitolul 3. Prevenirea consumului de droguri

Prevenirea primară, secundară și terțiară……………………………..64

3.2. Asistența socială a persoanelor dependente de droguri………………80

3.3. Reinserția socială a consumatorului de droguri………………………83

Capitolul 4. Cercetarea practica

Concluzii la cercetarea practică………………………………………113

Concluzii la lucrarea de licență………………………………………115

Bibliografie………………………………………………………………. 116

=== l ===

Introducere

Capitolul 1. Problematica consumului de droguri

Traficul de droguri – context internațional…………………………… 4

Cauze și factori facilitatori ai consumului de droguri în România….. 6

Clasificarea drogurilor………………………………………………..13

Definiții și terminologie ………………………………………………19

Efectele consumului de droguri ( bio-psiho-sociale)…………………23

Capitolul 2. Terapia și consilierea consumatorilor dependenți

2.1. Teorii și modele explicative ale consumului de droguri………………37

2.2. Soluții psihoterapeutice :

2.2.1 Abordarea medicală a dependenței……………………………..52

2.2.2 Abordarea psihoterapeutică individuală în dependență…………55

2.3. Principii de tratament și servicii specifice ……………………………….61

Capitolul 3. Prevenirea consumului de droguri

Prevenirea primară, secundară și terțiară……………………………..64

3.2. Asistența socială a persoanelor dependente de droguri………………80

3.3. Reinserția socială a consumatorului de droguri………………………83

Capitolul 4. Cercetarea practica

Concluzii la cercetarea practică………………………………………113

Concluzii la lucrarea de licență………………………………………115

Bibliografie………………………………………………………………. 116

Capitolul 1. Problematica consumului de droguri

Traficul de droguri – Context internațional

În societățile contemporane, consumul de droguri constituie una dintre cele mai grave probleme sociale, strâns asociată cu alte probleme sociale printre care se pot menționa, cu precădere, morbiditatea și criminalitatea.

Problemele sociale determinate de consumul de droguri au, la rândul lor, numeroase consecințe economice, juridice , criminologice și medicale pe termen scurt și lung, care influențează negativ, atât viața și condiția de bunăstare a indivizilior, cât și a comunităților din care fac parte.

Consecințele traficului și consumului de droguri are urmări grave în plan socio-economic, aducând prejudicii grave omenirii.

Toxicomania a fost practicată din cele mai vechi timpuri, aproape că urmele sale se pierd în negura vremurilor, cunoscând o mare răspândire în societățile primitive, precum și în Evul Mediu.

Astăzi responsabilitatea răspândirii de stupefiante revine unor rețele de crimă organizată și chiar unor publicații care au făcut propagandă diverselor droguri, din dorința obținerii unor profituri considerabile sau pentru publicitate.

Traficul de droguri este o afacere profitabilă, fiind preluată de terorismul internațional și lumea interlopă.

Prezentarea unor aspecte privind flagelul stupefiantelor este de natură a ne arăta adevarata față a acestui fenomen.

În Thailanda ,după date din surse ONU, în ultimii ani a crescut sensibil producția ilicită de droguri, determinată de extinderea suprafețelor însămânțate cu mac în condiții climatice favoriozante și prin creșterea constantă a prețului la opiu.

De asemenea în Malayezia, se observă o intensificare a eforturilor din partea guvernului pentru combaterea traficului ilicit de droguri.

În Pakistan, consumul de opiacee și substanțe psihotrope continuă să facă ravagii. Producția masivă de opium în Pakistan este de dată relativ recentă, ea debutând la cotele de azi în anul 1947 când țara și-a proclamat oficial independența.

Întrucât legea islamică interzice cultura macului, cultivatorii s-au îndepărtat tot mai mult de centrele administrative, spre zone cât mai retrase.

Aceasta a făcut ca în pofida interdicțiilor legale, culturile de mac să se extindă an de an, iar toxicomania cu opiacee să sporească necontenit.

India, situată între două regiuni cu o însemnată producție ilicită de opiacee ,deține o poziție geografică importantă în ansamblul criminalității legate de droguri și joacă un rol extrem de activ în producția mondială ilicită de opiu.

O practică întâlnită frecvent în India este consumul clandestin de derivate din canabis, atât în rândul populației cu venituri moderate care nu are suficientă hrană și își găsește refugiul în consumul de stupefiante, cât și în rândul tinerilor din zonele urbane cu posibilități materiale ridicate.

În Sri-Lanka s-a semnalat creșterea vertiginoasă a traficului de cannabis, intensificarea activităților de trafic și a producătorilor de materii prime pentru stupefiante, precum și sporirea cantităților de opiu aduse din alte țări, din zonă.

În Japonia, consumul de droguri are o tradiție îndelungată, fenomenul intensificându-se după cel de-al doilea război mondial prin apariția substanțelor psihotrope.

În Australia și Noua Zeelandă consumul de droguri face în continuare numeroase victime, constatâdu-se și aici o tendință generală de politoxicomanie.

În Afganistan, cultivările ilicite de mac și de canabis sunt practicate cu precădere de comunitățile rurale izolate existând pe piața ilicită cantități mari de substanțe psihotrope și un imens abuz de opiacee.

În Iran producția ilicită de opiu și heroină se află in continuă creștere, o parte făcând obiectul traficului destinat străinătății și o altă parte este consumată de populația locală toxicomană.

În Turcia, se practică cultivarea și producția ilicită, în locuri greu accesibile din zona platourilor înalte, fiind semnalate culturi în apropierea graniței cu Siria, unde ar exista și laboratoare clandestine pentru transformarea opiului brut in heroină.

În Arabia Saudită, Bahrein, EAU, Oman și Qatar, continuă să se mențină la cote ridicate abuzul de stupefiante și substanțe psihotrope; derivatele din canabis (hasișul și marijuana) reprezintă principalele droguri ale toxicomanilor și fac obiectul traficului ilicit .

În ansamblul continentului african, canabisul reprezintă principalul drog de care se face abuz îndeosebi de către tinerii din mediul urban fiind traficat în mod ilicit. Există importante culturi de cannabis indica și cannabis sativa care sunt recoltate, preaparate și consumate, sub formă de droguri pe plan local, ori servesc la aproviozionarea piețelor ilicite din alte țări.

Traficanții fără scrupule folosesc în scopurile lor criminale unele condiții geopolitice și economice din Africa și introduc masiv în numeroase țări mari cantități de stupefiante și substanțe psihotrope.

Pe continentul american abuzul de stupefiante și substanțe psihotrope cunoaște cotele cele mai ridicate din întreaga lume, numeroase state din regiune fiind confruntate cu grave probleme ale abuzului de droguri, suportand numeroase consecințe pe plan etic, medical, social și economic, ca urmare a consumului exacerbat de stupefiante.

În zona Mării Caraibilor, în America Centrală și America de Sud, în pofida intensificării măsurii coercitive luate de organele naționale ale statelor în cauză, în mod independent sau în colaborare cu alte țări din regiune, nu se constată o diminuare a ofertei de cocaină sau canabis, dimpotrivă producția și traficul ilicit par a fi câștigat teren.

În prezent în întreaga lume se desfășoară numeroase acțiuni pentru reprimarea și limitarea flagelului drogurilor, realitatea demonstrând că prin eforturile organelor specializate, flagelul traficului de droguri poate fi cunoscut și în bună masură combătut dar în nici un caz eradicat.

De asemenea, problema drogurilor nu poate fi soluționată într-o singură zi sau într-un interval prestabilit, dar prin participarea activă a organizațiilor și instituțiilor specializate, individual, dar și împreună, ea poate fi în cele din urmă controlată și contracarată.

1.2 Cauze și factori facilitatori ai consumului de droguri în România

Înainte de anul 1989, problema drogurilor părea complet străină de realitățile țării noastre, neexistând statistici oficiale cu privire la tranzitul, producerea, traficul sau consumul de droguri, iar ideologia regimului obliga mass-media să publice informații în acest domeniu doar cu privire la situația existentă în afara granițelor țării, cu precădere din Occident.

Cu certitudine că și în epoca comunistă în România existau cazuri de consum de droguri, dar ele erau rare. Consumul de droguri se făcea cu mare teamă și discreție departe de ochii lumii și ai autorităților. Asemenea ,,evenimente” se petreceau de regulă în campusurile universitare în care locuiau studenți străini, ei fiind cei care introduceau ilegal droguri în țară și le consumau; doar o mică parte din droguri fiind comercializată condamnandu-i astfel și pe alții la ,, moartea albă”.

Imediat după 1989, o dată cu deschiderea frontierelor și în condițiile anomiei legislative specifică acelei perioade de atunci, România a devenit, mai întâi, o țară de tranzit a drogurilor(,,o placă turnantă” a traficului internațional de droguri, fiind punctul de legatură între, ‘‘Orientul producător” și ,,Occidentul consumator”), pentru ca după 1992 să devină și o piață de desfacere a unei cantități de droguri care era îndreptată spre Vest.

Schimbările apărute dupa 1990 în țară noastră, au permis alegerea unui nou stil de viață în rândul adolescenților și tinerilor. Deschiderea granițelor, a dus însă și la apariția unor probleme noi, despre care știm foarte puțin, informațiile fiind în general fie din cărți, fie din filme.

Un număr tot mai mare de tineri sunt expuși sau afectați în mod direct de consumul de droguri.

S-a profitat de legislația relativ blândă, incapabilă să ducă la descurajarea consumului și comercializării de droguri, după cum o vină au avut-o și organele abilitate, care nu au întreprins la timp și cu duritatea necesară măsurile de prevenire și combatere a acestui flagel chiar în limitele legislației existente.

Acest fenomen al consumului și abuzului de droguri reprezintă un pericol deosebit de grav la adresa întregii societăți , cu repercursiuni atât în plan economic, cât si social.

Tranziția spre o societate democratică, deschiderea totală a frontierelor de stat, trecerea la economia de piață, precum și poziția geografică, au constituit factori determinanți în includerea României în “ruta balcanică” de traficare a drogurilor, dinspre țările producătoare către cele consumatoare.

Aspectele legate de dezagregarea familială cuplată cu săracia, scăderea controlului social și slaba organizare a sistemului de asistență socială comunitară, au generat o creștere a variatelor riscuri cu care se confruntă copiii și tinerii: violență în familie, în școală, în stradă și în comunitate, abandon școlar chiar din primele clase, recurgerea la forma de cerșetorie, delincvență, trafic și consum de droguri. Majoritatea tinerilor consumatori de droguri comit infracțiuni împotriva proprietății, pentru a acoperi costurile consumului.

Tentația consumului de droguri crește proporțional cu vârsta, elevii fiind mult mai vulnerabili în ultimii ani de liceu și primii ani de studii superioare, deși autoritățile apreciază că vârsta la care tinerii încearcă pentru prima dată drogurile este in scădere, școlile generale devenind un punct de atracție pentru distribuitorii de “moarte albă”.

Traficul și consumul de droguri a început să atragă segmente diverse din populație, fapt care a antrenat și o diversificare a gamei de droguri utilizate în consum- heroina administrată pe cale injectabilă, opium, cocaină, anfetamine, canabis, etc. De asemenea, s-a extins și uzul unor medicamente care, administrate în combinație cu băuturile alcoolice, generează efecte stupefiante și halucinogene.

Consumul de droguri injectabile are consecințe extrem de grave asupra sănătății populației. Folosirea în comun a instrumentelor de injectare de către consumatorii de droguri este una din cauzele incidenței ridicate a bolilor cu trasmitere sexuală (HIV/SIDA, hepatita B, C, sifilis).

Concomitent cu cele menționate mai sus, comercializarea drogurilor pe teritoriul României înregistrează valori din ce în ce mai ridicate.

Un indicator relevant al funcționării unei veritabile piețe de desfacere a drogurilor în România îl constituie înregistrarea primelor cazuri de deces survenite în urma intoxicației acute cu droguri.

Consumul de droguri reprezintă una dintre problemele sociale grave, care conduce la instalarea dependenței, devine o sursă de suferință, îmbolnăviri, sărăcie, excludere socială, somaj, etc. pentru numeroase persoane, afectând în special tinerii. Este lezat nu numai comportamentul social al persoanelor în cauză, ci și viața familiilor sau comunităților din care acestea fac parte.

Dramele care se petrec în familiile în care există membrii care se droghează sunt numeroase și de multe ori ireparabile: părinți care își duc copiii la cura de dezintoxicare, familii aflate în prag de divorț , familii în care și părinții și copiii se droghează, indivizi care își abandonează ocupația de bază, numeroase furturi și acte criminale de care se fac vinovați cei care trebuie să-și procure neapărat drogul, prin orice mijloace.

Traficanții de ,,moarte albă” și-au extins aria de activitate în marile orașe, în facultăți și în școli, urmărind să-și formeze o clientelă cât mai bogată, uneori chiar sub ochii îngăduitori ai celor în drept să vadă și să acționeze în consecință.

Astfel se pierd vieți omenești și se deturnează de la normalitate destine ale unor tineri care ar fi devenit poate personalități strălucite.

Comunitatea unde ‘‘prinde’’consumul de droguri se găsește într-o fază de dezorientare culturală. Acestă dezorientare este mai pronunțată la tinerii care se găsesc într-o căutare, prin esență destabilizantă, de identitate în general și de identitate socială în particular.

În acest context, consumul de droguri este deseori asociat de către tinerii în dificultate, cu o cultură alternativă, atractivă, a contrariilor, opusă unei comunități în care nu se simt integrați.

Percepția populației despre droguri este diferită, dar multe persoane cu trauma, stresate, depresive, instabile, structuri friabile, le consideră ca pe ceva normal de consumat, ca pe ceva care creează stări deosebite, care ne fac ‘‘încântători’’uitând în mod conștient sau mai puțin conștient că tot ele – drogurile ne fac să fim marginalizați și chiar excluși din grup, din comunitate.

Mulți factori care declanșează consumul de droguri vor fi determinanți în urmările comportamentului de consum.Trebuie să evidențiem, în special, că acest comportament al unei persoane care consumă droguri va fi întotdeauna foarte complex și nu putem asocia cauzalități și nici consecințe de o formă invariabilă, deoarece numărul de componente care intră în joc sunt multe și diferite, ceea ce face ca schimbărie să fie foarte diferite de la un caz la altul.

Antecedentele de risc în ceea ce privește consumul de droguri, așa cum au fost ele observate în diferite studii, aglutinează diferite niveluri:

Antecedente comportamentale cu caracter individual:

Eșec în randamentul academic

Apariția conduitei antisociale la vârste tinere

Consum precoce de substanțe care creează dependență

Antecedente atitudinale cu caracter individual:

Nu ia în considerare nici autoritatea și nici regula stabilită

Responsabilitate scăzută față de școală

Atitudini pozitive față de comportamente incorecte

Atitudini pozitive față de conduita adulților(de la vârste foarte mici)

Antecedente psihologice cu caracter individual:

Nivelul stimei de sine scăzut

Un profit școlar slab

Căutarea de senzații noi

Antecedente cu caracter familial:

Stil de viață familial care conține comportamente antisociale și de consum de substanțe care creează dependența

O gravă problemă în abilitățile sociale ale părinților

Familie dezorganizată în ceea ce privește obiceiurile, regulile, valorile, etc.

Antecedente cu caracter comunitar

Situație socială și economică precară

Dezorganizare la nivel comunitar în ceea ce privește obiceiurile, regulile, valorile, etc.

Comunitate tolerantă față de comportamentele incorecte

Ușurința de a face rost de substanțe care creeză dependență

Mediu social cu un mare număr de consumatori de droguri

Motivele cele mai frecvente invocate de elevi și tineri în explicarea consumului de droguri sunt:

S-a ivit ocazia, iar tânărul nu a făcut altceva decât să încerce.

Utilizarea drogurilor este privită de elevi ca ceva incitant, ca o dovadă de curaj, în ciuda faptului că părinții tratează problema drogurilor ca pe un mare pericol.

Unii copii și tineri utilizează drogurile sau solvenții organiciîn încercarea de a uita de problemele cu care sunt confruntați sau de a atenua supărarea ivită în urma unui eveniment neplăcut petrecut în familie. Alteori, cauzele gesturilor lor sunt mai profunde: o reacție față de frustrări sau abuzuri, față de faptul că nu li se acordă atenție acasă, la școală sau în anturaj.

Pentru a depăși momentul psihologic critic al primei experiențe sexuale, unii adolescenți, stimulați de anturaj si de ,,super informațiile’’pe care le pun la îndemâna lor mass-media, recurg fie la alcool, fie la drog, fie la amândouă pentru a fi ,,performanți’’.

Utilizarea drogurilor reprezintă, în special în cazul tinerilor, un mod de a reacționa în fața singurătații, la senzația de inutilitate, la lipsa de respect de sine și de propria persoană.

Dacă o persoană începe să utilizeze droguri, atunci apar probleme noi în viața sa, fiind necesară găsirea unei rezolvări la situații complicate: Cum am să plătesc produsul?; Cum pot să țin ascuns acest lucru de familia mea?; Unde aș putea să consum drogurile?

De la cine să le cumpăr?; Cum voi putea totuși să fiu în stare să-mi continui serviciul? În cazul în care consumul de droguri este descoperit în cadrul familiei apar probleme de relaționare. Este posibil, ca pentru o perioadă relativ scurtă de timp, persoana să reușească să mențină sub control lucrurile, dar la un moment dat viața “normală” nu mai poate fi combinată cu folosirea drogurilor și, ca urmare, încep să se acumuleze problemele de la muncă, din familie, de sănătate, a banilor, etc.

Problemele pot reprezenta pentru utilizatorul de droguri un fel de “legitimație” de a avea dreptul să continue să consume. Durerea respingerii sau a eșecului trebuie amorțită. Pentru a-și putea menține o existență cât mai apropiată de aceea dinaintea consumului și pentru a face față prestațiilor sociale, el va simți că trebuie să consume în continuare.

Consumul determină amplificarea continuă a cererii de droguri și influențează direct creșterea proporțională a ofertei.

Fenomenul de răspândire a drogurilor prezintă multe caracteristici și poate fi analizat în termeni ai sistemelor combinatorii ale răspândirii.

Acest fenomen s-a accentuat în perioada 1995-1996, în condițiile în care traficanții nu s-au mai limitat doar la tranzitarea țării noastre, ci au constituit stocuri care le puteau permite redistribuirea drogurilor.

În prezent se poate vorbi de existența unei piețe interne a drogurilor, cu filiere de distribuție bine organizate și o ofertă considerabilă (heroină, marijuană și hașiș, ecstasy, amfetamine, cocaina etc.) și de un grup de "clienți" ai acesteia, consumatorii de droguri (din ce în ce mai numeroși  și din ce în ce mai tineri).

Absența până în anul 2000, a unei legislații care să reglementeze regimul folosirii substanțelor utilizate pentru producerea unor droguri, a permis producătorilor să le fabrice în laboratoare clandestine.

În anul 2000 a fost adoptată legea 143 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, care a stabilit mai multe reglementări printre care cele mai importante vizează sancționarea producerii, extracției, experimentării, deținerii, transportului, vânzarii, plăsarii pe piață sau efectuarea fără a avea dreptul legal, a altor operațiuni cu astfel de substanțe.

Flagelul consumului de droguri, denumite în trecut și stupefiante, se face simțit în toată lumea și nu constituie o noutate pentru nimeni; gravitatea fenomenului rezidă însă în extinderea pe care a căpatat-o și în diversificarea substanțelor care servesc ca mijoace de drogare.

Cert și vizibil este faptul că la acest început de mileniu, societatea contemporană plătește un tribut greu exacerbării fără precedent a noilor forme de manifestare tot mai sofisticate și ofensive ale crimei organizate, traficului de droguri și terorismului, care creează dificultăți deosebite în prevenirea și combaterea lor cu mijloace tradiționale.

Permeabilitatea granițelor generează serioase provocări pentru noile democrații, după decenii în care granițele au fost închise ermetic, căderea sistemului comunist a permis oamenilor și bunurilor să tranziteze efectiv frontierele.

Nevoia de restabilire a controlului este în prezent evidentă, mai ales dacă se iau în considerare creșterea exponențială a migrației ilegale și a activităților de contrabandă ce privează statul de considerabile surse de venit.Această situație creează ‘‘paradoxul libertății’’și generează dificultăți majore sistemelor democratice care, prin natura lor, sprijină idea unor granițe dechise.

Nu este surprinzător faptul că organizațiile și grupurile criminale au fost atrase către Europa Centrală și răsăriteană, ca urmare a dificultăților și disfuncționalităților de ordin legislativ și instituțional specifice perioadei de tranziție.

Clasificarea drogurilor

Clasificarea și descrierea principalelor tipuri de droguri :

După efectele produse asupra Sistemului Nervos Central :

produse depresive (anestezice, inhibatoare), opium, morfină, heroină, barbiturice, benzodiazepine, tranchilizante, hipnotice, metaqualona, etc;

– produse stimulente (excitante): cocaina, crack-ul, khat-ul, amfetaminele ( ecstasy), anorexigenele, etc;

– produse perturbatoare sau halucinogene (droguri care alterează starea de conștiență) : canabisul ( marijuana, hașiș, ulei de hașiș), LSD ( acid ), inhalante

(substanțe adezive), droguri de sinteză ( pencyclidina, mescalina, psilocybina ).

După originea produsului :

produse naturale ;

produse de semi-sinteză ;

produse de sinteză .

După regimul juridic al substanțelor :

legale

– tutun, alcool,cafeină,solvenți,unele medicamente;

substanțe supuse controlului ( morfina, barbituricele, etc.);

ilegale

substanțe total interzise ( LSD, heroina, crack, etc);

După dependența generată :

droguri care creează dependență fizică;

droguri care creează dependență psihică;

droguri care creează dependență mixtă.

O altă clasificare conform Legii nr.143/ 2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, distinge între două grupuri de droguri : de risc și de mare risc.

Prin droguri de risc se înțelege droguri cu risc acceptabil pentru sănătate, iar prin droguri de mare risc este indicată grupa drogurilor cu risc inacceptabil pentru sănătate.

Drogul, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, este o substanță care, fiind absorbită de un organism viu, îi modifică acestuia una sau mai multe funcții.

În sens farmacologic, drogul este o substanță utilizată în medicină, a cărei folosire abuzivă poate creea însă dependență fizică și/sau psihică, ori tulburări grave ale activității mentale, ale percepției și ale comportamentului.

Există un mare repertoriu de substanțe adictive și în multe situații ne aflăm în dilema de a nu ști foarte bine cum să le catalogăm sau, pur și simplu, unde să le așezăm în momentul în care vorbim despre ele.

În ciuda eforturilor realizate în diferite domenii cum ar fi educația, instituțiile, mijloacele de comunicare etc, încă există multe lacune în ceea ce privește informația despre droguri.

O bună cunoaștere a principalelor droguri produse sau consumate în lume este necesară pentru ca persoanele care luptă împotriva traficului și consumului ilicit de droguri să poată acționa mai eficient.

Drogurile pot fi clasificate în moduri diferite, dar ceea ce determină ca drogurile să fie consumate este tocmai capacitatea lor de a schimba sentimentele, dispoziția și gândirea. 

În acest scop au fost realizate diverse grupări și clasificări în funcție de anumite criterii, unul din acestea fiind cel juridic, care face diferențierea între drogurile legale și drogurile ilegale.

Dintre drogurile care se pot folosi în mod legal pot fi menționate alcoolul, tutunul, cafeaua, tranchilizantele, barbituricele sau oricare alt medicament psihoactiv care ușurează sau elimină durerile (așa cum este de pildă aspirina) ori stimulează potențialul fizic sau psihic (așa cum este cazul amfetaminelor).

Alcoolul

‘‘Alcooli’’ include o serie de compuși chimici care au în structura lor o grupare hidroxid:oxigen și hidrogen.Diferitele tipuri de alcool se clasifică în funcție de compoziția lor chimică;dintre acestea două sunt mai importante:

Alcoolul metilic

Numit și methanol.Este cel mai simplu dintre tipurile de alcool.Se folosește ca dizolvant, anticongelant și în alte aplicații industriale.

Alcoolul etilic

Numit și etanol.Este vorba de tipul de alcool conținut de băuturile alcoolice care se consumă în zilele noastre..

Prin băuturi alcoolice se înțelege orice băutură care conține alcool, indiferent de concentrația sa.

Prin alcoolism se înțelege boala cronică produsă în mod normal de consecințele consumului excesiv de alcool etilic.Organizatia Mondială a Sănătății definește alcoolismul ca fiind consumul zilnic al unei cantități de alcool ce depășește 50 de grame la femei și 70 de grame la bărbați.

Nicotina

Nicotina este principlul alcaloid al plantei de tutun;este un lichid uleios și incolor care devine gălbui în contact cu aerul, are un gust neplăcut.Se extrage din frunzele de tutun, se folosește în agricultură ca insecticid; este baza majorității insecticidelor folosite în fitofarmacie, pentru că este o otravă puternică care acționează direct la nivelul sistemului nervos.

Este alcaloidul responsabil de majoritatea efectelor pe care tutunul le are asupra organismului; acesta induce dependență fizică.Timpul de înjumătățire al nicotinei în sânge este sub două ore și după ce scade concentrația nicotinei apar simptomele sevrajului care-i produc fumătorului o stare de rău, trezind în el dorința de a fuma o nouă țigară.

Drogurile mai pot fi clasificate și în funcție de efectul principal pe care il au asupra minții umane astfel:

Sedative, depresive – în această categorie sunt incluse alcoolul, barbituricele sau tranchilizantele slabe sub formă de pastile, precum valium-ul sau alte benzodiazepine, gazele anestezice și alte substanțe volatile. Sedativele au în comun capacitatea de a scădea controlat activitatea cerebrală și de a produce o stare de relaxare sau de somnolență. În doze mai mari, ele provoacă intoxicație sau chiar inconștiență. Toate aceste substanțe cu rol sedativ, pot produce uneori dezinhibare și o agitație paradoxală, acesta fiind cazul bețivilor violenți. Substanțele de acest tip, au de asemenea și capacitatea de a mări timpul de reacție și de a scădea coordonarea.

stimulente – în această grupă sunt incluse cocaina, amfetamina și cofeina.Stimulentele au capacitatea de a crește capacitatea cerebrală, provocând o stare de excitare nervoasă și de vigilență. Totuși ele pot avea cu ușurință efecte mai avansate de agitație și anxietate.Drogurile cele mai puternice din această grupă pot provoca, în cazul unor doze mari discontinuitatea procesului de gândire, excitație extremă și halucinații.

opiacee – opiul este ‘‘părintele’’ tuturor opiaceelor, însă în această grupă există și droguri sintetice ce stimulează efectele opiului. O persoană căreia i se administrează un opiaceu sau un sedativ fără a i se preciza ce i s-a dat, poate să nu sesizeze vreo diferență. Însa opiaceele produc o euforie de un tip special, intens, ce se diferențiază de tipul mai grosolan al efectului indus de sedative. Totodată, ele au capacitatea minunată de a potoli durerea.

halucinogene – două exemple de halucinogene sunt mescalina, o substanță obținută din plante și LSD ( acid lysergic dietilamid), un drog sintetic.

Aceste droguri au efecte psihice de o complexitate uimitoare, deformând percepția timpului și a spațiului, precum și senzațiile, iar halucinațiile produse pot deveni cu ușurinta coșmaruri.

droguri cu acțiuni multiple – pe lângă cele patru tipuri principale de droguri, există o serie de substanțe ce au efecte multiple.

Printre acestea se numără canabisul( sedativ și halucinogen), nicotina ( sedativ și stimulant), ecstasy ( stimulant și halucinogen).

Clasificarea drogurilor de abuz

Drogurile de abuz

narcotice(narcotice în nomenclatura anglo-saxonă=opiacee)

sedativ/hipnotice

stimulante ale S.N.C.

halucinogene

fenciclidină(face parte implicit și din categoria halucinogenelor)

canabinoizi(face parte implicit și din categoria halucinogenelor)

inhalatoare(incluse din considerente practice, criteriul nefiind de clasă toxico-dinamică)

diverse

Clasificarea internațională a drogurilor de abuz în funcție de utilizarea medicală legitimă și de gravitatea dependenței

Droguri din categoria I. Fără utilizare medicală, dar cu cel mai înalt potențial de dependență și abuz

Heroina, LSD, Marijuana(tetrahidrocanabinol), Hașiș(rășina de canabis)

Metilendioxietilamfetamina(MDA,Eve)

Metilendioximetilamfetamina(MDMA,Ecsasy,Adam)

Mescalina, Peyot(principiu active-mescalina), Psilocibina

Droguri din categoria a II-a. Utilizare medicală legitimă,dar și potențial înalt de dependență și abuz

Droguri din categoria aIII-a

Utilizare medicală legitimă și potențial de abuz

Fentermina

Cloralhidrat

Clordiazepoxid

Clonazepam

Diazepam

Mefobarbital

Propoxifen

Pentazocina

Meprobamat

Clasificarea drogurilor se poate realiza în raport de diferita criterii.Una dintre clasificările internaționale foarte utilizate este cea prezentată mai sus.

Drogurile sunt substanțe de abuz,sunt compuși psihoactivi sau orice alte substanțe care se consumă pentru a modifica trăirile,gândirea sau comportamentul.

Substanțele de abuz, din punctual de vedere al Oficiului Națiunilor Unite pentru controlul drogurilor și prevenirea crimei(ODCCP),se clasifică în:

Deprimante – substanțe care deprimă anumite funcții ale SNC și se subclasifică în sedativ-hipnotice, opiacee și neuroleptice.De asemenea, deprimantele include și alcoolul.Deprimarea indusă poate debuta cu sedarea, progresând până la hipnoză și anestezie generală în raport de compusul și doza utilizate.

Stimulante (sau psihostimulante) – sunt substanțe care activează, cresc activitatea nervos centrală.În această categorie sunt incluse stimulantele de tip amfetaminic, cocaine, cofeina, nicotina, etc.Pot genera comportament violent și agresiv și pot declanșa o stare psihotică.

Halucinogene – sunt substanțe care în sens restrictiv produc halucinații, himere, ideație paranoidă și alte tulburări ale dispoziției și gândirii în contextul unei stări psihotice.Termenul desemnează substanțele care produc alterarea percepției, gândirii și trăirilor(simțămintelor), chiar fără producerea unor halucinații bine definite.În această categorie sunt incluse LSD, mescaline, Ecstasy, fenciclidina, psilocibina și altele aflate sub control internațional.

1.4 Definiții și terminologie

Drog – este o substanță solidă, lichidă sau gazoasă a cărei folosință se transformă în obicei și care afectează direct funcționarea sistemului nervos, schimbă dispoziția, percepția și/ sau starea de conștiență modificând imaginea asupra realității înconjuratore.

Stupefiant – este substanța de cele mai multe ori medicamentoasă, care inhibă centrii nervoși, provocând o stare de inerție fizică și psihică și care, folosită mai mult timp, duce la dependență și la necesitatea utilizării unor doze din ce în ce mai mari.

Produs halucinogen – este acea substanță sau medicament care provoacă tulburări psihice, sub stăpânirea căreia cineva are convingerea că percepe un obiect sau un fenomen, fără ca acesta să existe în realitate și care poate afecta toate simțurile.

Substanță psihotropă – preparat care acționează asupra psihismului. Unele sunt substanțe medicamentoase – cum ar fi narcoticele, hipnoticele, sedativele, neuorolepticele, tranchilizantele, antidepresivele, analgezicele, excitantele centrale, anestezicele, antispasticele, etc. folosite în medicația sistemului nervos central- iar altele nu, cum ar fi alcoolul.

Substituirea- stabilizarea momentană a dependenței unui toxicoman la opiacee, într-o manieră medicală și legală în cazul în care acesta nu dorește o dezintoxicare brutală.

Terapia – metodologie specifică de combatere, ameliorare sau vindecare a unei boli. Este un act medical sau psihologic în vederea recuperării și reinserției sociale a pacientului.

Dependența – Starea fizică și/sau psihică ce rezultă din interacțiunea unui organism viu cu o substanță(medicament),caracterizată prin modificări de comportament sau alte reacții, însoțite de nevoia de a lua acea substanță în continuu sau periodic, pentru a-i resimți efectele psihice și uneori pentru a înlătura suferința.

‘‘Convențional se denumește astfel situația de subjugare a unui individ față de administrarea unui drog: întreruperea acestuia din urmă antrenează o stare de rău psihic și/sau fizic, care determină subiectul să-și continue consumul’’.

Adicția – Utilizarea repetată a unei(unor)substanțe psihoactive, astfel încât utilizatorul este periodic sau cronic intoxicat, manifestând impulsul imperios (compulsion)de a lua substanța respectivă, având mari dificultăți de întrerupere voluntară sau de a modificarea utilizararea acesteia și fiind determinat să obțină substanțe psihoactive prin aproape orice mijloace.

Adicția este o boală cronică (primară)neurobiologică, a cărei dezvoltare și manifestare este influențată de factori genetici, psihosociali și de mediu.Această boală este caracterizată prin comportamente care includ unul sau mai multe dintre următoarele aspecte : împiedicarea autocontrolului asupra consumului, utilizarea compulsivă continuă în pofida pericolului implicit, poftă incontrolabilă.

Craving – Pofta intensă, dorința irezistibilă de repetare a efectelor drogului.

Dependența (alternativă pentru Addiction, din anul 1960) – Necesitatea (auto)administrării repetate a unui drog, pentru ca persoana să se ‘‘simtă bine’’sau pentru a evita să se simtă rău.

-O asociere de simptome cognitive, comportamentale și fiziologice care arată că individul continuă să utilizeze o substanță, cu toate problemele corelate cu acest consum.

-O stare fiziologică de neuroadaptare produsă de administrarea repetată a drogului, necesitând continua administrare pentru a preveni declanșarea sindromului de abstinență, specific la o clasă de droguri și care poate fi declanșat prin întrerupere bruscă, scădere rapidă a dozei, scăderea nivelului sanguin al drogului și/sau administrarea unui antagonist.

Intoxicare – Stare psihologică rezultată ca urmare a introducerii în organism a unor substanțe toxice sau a unor otrăviri.

Barbiturice – Diferite derivate ale acidului barbituric, care au proprietăți hipnotice și sedative.

Metadonă – Substanță analgezică, asemănătoare morfinei care se administrează în principal dependenților de heroină și care se află în tratament de dezintoxicare.

Narcotic – Substanță care provoacă narcoză, somn.În accepția internațională, prin acest termen este desemnată o substanță stupefiantă(morfină, cocaină, opium).

Neuroleptice – Medicamente cu acțiune sedativă folosite în principal în tratamentul psihozelor.Reduce starea de tensiune psihică, antipsihotic-tranchilizant minor.

Psihotrop – Substanță(medicament)care provoacă schimbări ale funcțiilor psihice.Poate fi natural sau sintetic.Influențează activ psihicul și comportamentul uman.

Supradoză – Ca urmare a administrării unei cantități mai mari de drog sau a unei cantități similare de substanță, cu o concentrație mai mare ce depășește capacitatea de metabolizare a organismului.Efectul unei supradoze conduce de obicei, la pierderea vieții.

Toleranță – Toleranță dobândită(obișnuință):apare ca urmare a administrării repetate a unei substanțe și constă în dispariția treptată a efectelor acestei substanțe asupra organismului, astfel încât pentru a se obține efectul inițial al substanței, se impune creșterea progresivă a dozei.

Sevraj – reprezintă răspunsul organismului la absența bruscă a drogului cu care este obișnuit.Simptomele care apar în sevraj sunt:tremurături, dureri articulare în mușchi sau dureri abdominale însoțite de simptome specifice stării de gripă.

Dezintoxicare- ansamblul de măsuri de îngrijire, constituind adesea o cură numită de ,,dezintoxicare”, destinată să șteargă stigmatele dependenței fizice legate de o toxicomanie cu alcool, heroină sau orice substanță psiho-activă adictivă.

Postcura – este o etapa a procesului terapeutic de recuperare a persoanei dependente de droguri, care urmează dezintoxicarii fizice și presupune oferirea de suport psihologic-social și/sau medical, cu scopul menținerii abstinenenței si reintegrării sale sociale.

Reintegrare sociala- reprezintă procesul de integrare a unei persoane în societate, ca cetățean responsabil și autonom, în conformitate cu dreptul la acces social egal al tuturor indivizilor.

Reabilitarea – este reprezentată de reintegrarea strategiilor al caror obiectiv principal este scoaterea utilizatorului din cultura drogurilor si dezvoltarea unui stil de viață alternativ.

Dealer – din engleză:negustor.Aici- traficant

Traficant de droguri – negustor(vânzător) de droguri(marfă ilicită), în contact direct cu consumatorii și cu sursele de procurare.

Comunitate terapeutică – loc de viață în comun, care face din impactul vieții colective și al presiunii grupului de perechi, factorii esențiali ai procesului terapeutic, o instituție specială diferită de programele de îngrijire medicală și mai angrenate în sistemul sanitar. Locul în care toxicomanii trăiesc împreună cu îndrumătorii( foști toxicomani și profesioniști) ce încearcă să îi ajute.

Prevenire – scop terapeutic sau educațional, menit să elimine pe cât posibil factorii de risc care pot determina sau amplifica consumul, abuzul sau dependența de droguri.

Toxicomanie – comportament de dependență față de una sau mai multe substanțe psihoactive , obișnuință morbidă (bolnăvicioasă)de a folosi doze repetate și crescânde de substanțe toxice, între care și stupefiante.

Dependența fizică – este acea stare a organismului ajuns în situația de a se obișnui cu prezența unui drog ( toleranța) și a cărui administrare trebuie să continue pentru a preveni apariția simptomelor de sevraj, de lipsă.

Dependența psihologică – este acea atitudine a unei persoane care crede că trebuie neapărat să continue să utilizeze drogurile, pentru a putea face față problemelor vieții. Ea antrenează un sentiment de rău nedefinit, de angoasă și chiar de depresie. Odată ce s-a oprit din consum, toxicomanului îi va trebui foarte mult timp până să ajungă să ignore drogul. Eșecurile în aceste cazuri sunt destul de frecvente.

Toxicoman – este persoana care consumă în mod regulat droguri pentru a obține o anumită stare.

Supradoza – reprezintă necesitatea creșterii dozei, din nevoia din ce în ce mai mare de drog. Supradoza intervine atunci când, consumatorul utilizează o doză mai mare decăt cea obișnuită sau atunci cand în paralel în cura de dezintoxicare sau după încheierea acesteia se continuă consumul dozei uzuale.

Euforia – este senzația de bună dispoziție obținută artificial, o stare în care individul nu simte nici o anxietate și ,,scapă” de influențele exterioare

Politoxicomania – reprezintă consumul mai multor droguri, deseori cu intenția de a le spori efectele sau de a contracara efectele unora în beneficiul altora.De exemplu, mulți oameni fumează canabis cu scopul de a diminua efectele consumului de heroină.

Droguri de abuz, substanțe de abuz – Se referă la substanțe cu utilizare ilicită, în scopuri nemedicale.Principala caracteristică a acestor substanțe este efectul psihoactiv.

Consilierea – este o activitate a unei persoane platite sau voluntare care oferă în mod explicit timp, spatiu, ingrjire, atenție problemelor pe care le are o persoană –clientul.

Efectele consumului de droguri ( bio-psiho-sociale)

Unele efecte fiziologice sunt asociate în mod strâns cu consumul frecvent de opiu și a derivatelor sale, fiind necesare pentru a aprecia dificultațile înregistrate în încercarea de a include toate drogurile sub o definiție unitară care se raportează la modelul opiumului.

Toleranța – este fenomenul fiziologic raportat la faptul că individul consumă cantități din ce în ce mai mari de drog în eforturile repetate de a obține aceleași efecte. La nivel celular aceasta se carcaterizează prin scăderea răspunsului la substanța străină ( drogul) ca rezultat al adaptării, drogurile variind foarte mult prin capacitatea de a dezvolta toleranța.

În primul stadiu al toleranței durata efectelor este scurtă, și pentru a-și atinge efectul dorit este necesar ca individul să ia drogul în cantități din ce în ce mai mari sau cât mai des. Această etapă este urmată curând de o pierdere a efectelor, care la fiecare nou nivel se vor reduce simțitor până când individul ajunge la o cotă mare de consum cu un nivel corespunzător de înalt în ceea ce privește toleranța.

Atunci când nu se mai consumă droguri, dependența fizică se manifestă prin semne și simptome de abstinență, fiind implicate toate nivelurile Sistemului Nervos Central, dar trăsătura fundamentală a dependenței fizice este constituită de sindromul de ,, sevraj”.

Dacă consumatorul este privat de drog după ce organismul a intrat în dependența fizică, va apare un set de reacții, a căror intensitate va depinde de cantitatea consumată și de perioada de consum a drogului.

Dacă persoana a consumat morfină sau heroină, reacția se va declanșa în câteva ore de la ultima doză și va atinge vârful de manifestare la 1-2 zile, inițial subiectul cască și lăcrimează, îi curge nasul, transpiră, intră într-o stare de resemnare, are contracții ale pupilelor, are pielea găinii, puseu reci și fierbinți, dureri severe ale picioarelor, crampe generalizate în organism și o mișcare robotizată.

Apoi consumatorul trece în insomnie severă, stări de vomă, greață, diaree, febră, presiune sanguină ușor ridicată, pierderea de apetit, deshidratarea , pierderea considerabilă a greutății corporale.

În ceea ce privește reacția de ,,sevraj” există anumite variații pentru alte droguri. În cazul grupei de barbiturice, tranchilizante minore, sevrajul se poate dovedi mult mai periculos și sever.

Pe parcursul sevrajului, toleranța la drog se pierde rapid, sindromul de sevraj consumându-se în orice moment printr-o doză adecvată consumatorului de drog.

De asemenea nu putem neglija repercursiunile care rezultă ca urmare a consumului și care apar atât în rândurile consumatorilor cât și în cele ale mediului în care ei traiesc, și anume dependența psihică.

Dependența psihică înseamnă dorința enormă de a folosi sau a face ceva. Întreaga gândire este îndreptată spre folosirea respectivei substanțe (de exemplu droguri) sau spre activitatea dorită (de exemplu jocurile de noroc) și mai ales spre incitarea pe care o produc acestea.

Poate fi numit cineva “viciat”, atunci când este dependent psihic. Toate mijloacele de viciere conduc la instalarea dependenței psihice, iar unele pot produce și dependențã fizicã. Eliberarea de dependența fizică poate dura câteva zile până la câteva săptămâni, în timp ce vindecarea de dependența psihicã poate dura luni, chiar ani de zile.  

Consumul de droguri este direct legat de deteriorarea sănătății oamenilor- amplificând deci, creșterea costurilor pentru rezolvarea acestei importante probleme sociale complementare, care este boala.

Alcoolul de exemplu, este responsabil pentru raspândirea unor boli cronice, precum ciroza, pentru numeroase decese violente (accidente violente de exemplu) sau nenaturale (sinucideri).

La rândul ei dependența de nocotină provoacă o serie de boli, printre care cele de inimă și cancerul de plămâni. Aceasta fără a mai vorbi de costurile sociale implicate de consumul celorlalte droguri.

În al doilea rând consumul de droguri se află într-o relație strânsă cu criminalitatea și prostituția.

Aceasta pentru că un consumator dependent de droguri va face orice pentru a-și procura doza zilnică, de la acte de crimă până la practicarea prostițutiei (mai ales în cazul femeilor, dar nu numai).

Pe de altă parte, vânzarea drogurilor constituie un veritabil monopol al rețelelor mafiote, motiv pentru care consumul de droguri amplifică și întărește crima organizată (transfrontalieră) care este o altă problemă socială extrem de importantă.

Totuși, ca o problemă socială, nu atât consmul, cât dependența de droguri este importantă.

În numeroase cazuri, consumul poate fi ocazional și nu generează, obligatoriu dependență. În schimb starea de dependență față de anumite substanțe chimice utilizate pentru a produce efecte agreabile ori pentru a evita durerea și disconfortul, are multiple efecte negative din punct de vedere psihologic si fiziologic.

Asemenea efecte negative determină modificări ireversibile cu caracter fizic si psihic, care afectează profund starea de sănătate a individului.

Din punct de vedere social, consumul de droguri are efecte la fel de nocive pentru societate si pentru individ, deoarece antrenează un lung șir de consecințe negative asupra potențialului productiv al membrilor societații ca și asupra resurselor de sănătate si bunăstare a acesteia.

Dependenții cronici au tendința de a-și abandona familia,școala,frecventând cercuri de prieteni unde consumul de droguri este foarte răspândit.De cele mai multe ori, părinții lor sunt ei înșiși tributeri ai alcoolului și tranchilizantelor.

Efectele consumului de droguri legale

Drogurile legale precum, alcoolul, tutunul, cafeaua, medicamentele, produsele casnice și industriale de tipul solvenților, aerosolilor și substanțelor volatile care pot deveni droguri dacă sunt utilizate în mod abuziv, nu sunt mai puțin periculoase atunci când sunt luate în exces.

Efectele alcoolului

Efectele alcoolului variază în funție de persoana care îl bea căci depinde de diferiți facori:

Cantitatea de alcool consumată.O cantitate mai mare cauzează mai multe efecte în organism.

Greutatea corporală a persoanei.La o greutate mai mare efectele sunt mai lente pentru că alcoolul se dizolvă în apă iar persoanele mai grase au o cantitate mai mare de apă în corp.

Dacă se bea pe stomacul gol, alcoolul ajunge mai repede în sânge.Dacă s-a mâncat, digestia întârzie absorbția alcoolului.

La început, consumul de alcool provoacă un efect de relaxare însoțit de euforie sau dezinhibare; consumatorul se simte extrovertit și volubil deoarece alcoolul acționează asupra creierului, scăzând neliniștea, simțul responsabilității și conștiința, prin urmare cel care bea nu este stăpân pe actele sale și nici nu poate aprecia scăderea judecății și a aptitudinilor sale.

Din punct de vedere fizic, efectele pe care le produce alcoolul pe termen scurt(sau la simpli băutori și la cei moderați)sunt următoarele:

Iritarea stomacului și gastrită

Tulburări de vedere:diplopie cu vedere dublă

Lipsa coordonării mișcărilor și a echilibrului

Lipsa coordonării vorbirii, exprimare greoaie și neinteligibilă, bâlbâieli.

Somn și deprimare sau irascibilitate.

Grețuri, vărsături și dureri de cap.

Scăderea capacității de concentrare.

Pe termen lung (sau la băutori abuzivi)efectele sunt foarte periculoase:

Sistemul digestiv : ulcer gastrointestinal, diaree, inflamarea pancreasului, boli hepatice(infiltrarea grăsimilor în ficat, hepatită alcoolică și ciroză hepatică)

Sistemul respirator : laringită, bronșită și pneumonie.

Sistemul endocrine-reproductiv : tulburări hormonale, scăderea libidoului,

impotență, tulburări ale ciclului menstrual la femei.

Sistemul muscular : miopatii acute și cronice.

Sistemul nervos:tremuratul mâinilor, pleoapelor, limbii și mușchilor gurii și feței, crize de epilepsie și alte boli neurologice.

Sistemul cardiovascular: hipertensiune arterială și aritmii.

Efectele nicotinei

Nicotina, principalul alcaloid al tutunului, stimulează Sistemul Nervos Central chiar dacă în doze ridicate poate avea efect contrar.Produce un efect de vasoconstricție pe arterele coronariene.Ca urmare a acestui efect și a acțiunii monoxidului de carbon(rezultat din combustie)se produce o oxigenare redusă a miocardului.

Fumatul conduce la apariția:

Bolilor cardiovasculare : angina pectorală și infarctul de miocard; favorizează apariția insuficienței circulatorii.

Bolilor aparatului respirator : tuse cronică, bronșită, emfizemul pulmonary, agravarea tuberculozei.

Diferitelor forme de cancer : al cavității bucale, de laringe, de esofag, de duoden și în special, de plămân.

La femeile însărcinate, din cauza faptului că nicotina traversează cu ușurință placenta, ea acționează asupra fătului și produce : reducerea greutății corporale, accelerarea ritmului cardiac.Ca urmare a efectelor toxice ale nicotinei asupra fătului, există riscul apariției malformațiilor la făt(când nașterea are loc la termen). La femeile fumătoare frecvența avorturilor este mai mare și există un risc mai mare de moarte neonatală a fătului.

Efectele xantinelor

‘‘Xantinele’’ reprezintă un grup de substanțe care, din punct de vedere chimic, derivă din purină; aceasta intră în structura acidului nucleic.Xantinele sunt stimulente ale Sistemului Nervos Central și prezintă aceleași acțiuni farmacologice variind, doar intensitatea lor.

Xantinele cuprind cofeina, teofilina și teobromina, substanțe care există în plante. Și care induc rapid toleranța.Consumul acestora poate conduce la apariția toleranței încrucișate.Consumul de cafeină produce la consumatorii ocazionali sau recreaționali efecte fizice și psihice care se manifestă prin:

Îmbunătățire randamentului fizic

Stimularea funcțiilor psihice

Rezistența la efortul intelectual și ușurință în asocierea ideilor

Îmbunătățirea atenției și a capacității de concentrare

Apariția și intensificarea bunei dispoziții

La unii consumatori, consumul de cafeină produce efecte negative, cum ar fi nervozitate, excitabilitate, tremurat, agitație, convulsii și hiperestezie(sensibilitate excesivă și dureroasă).

În doze mari sau la consumatorii cronici se pot observă următoarele efecte:

Anxietate

Insomnie

Excitabilitate și tulburări nervoase

Hipertensiune

Diureză

Încețoșare mentală

Tulburări gastrice(hiperaciditate și senzația de arsură în capul pieptului)

Cafeina este un drog toxic; când se consumă în cantități mari, cu un conținut ridicat de drog, produce o intoxicație acută care se caracterizează prin următoarele simptome mai impotrante: agitație, nervozitate și excitabilitate generalizată, insomnie, incoerență în exprimare, poliurie(eliminarea unor cantități mari de urină), contracții musculare involuntare, aritmie cardiacă alternantă cu perioade de mare activitate motorie sau agitație psihomotorie.

Efectele solvenților

Acestea apar imediat după inhalare și sunt similare intoxicației alcoolice.Pe termen scurt, efectele ce pot apărea sunt : scurgeri ale nasului și ale ochilor, încetinirea bătăilor inimii și aritmului respirator, diminuarea activității sistemului nervos central.

Acestea pot genera vorbire incoerentă, pierderea coordonării mișcărilor, perceperea de imagini duble și apariția unor halucinații.Inhalarea de solvenți în cantități mari poate duce la pierderea cunoștinței, convulsii, comă și chiar deces.

Întrucât și-au pulverizat gazele direct în gât, unii tineri aflați la primele încercări au murit.În cele mai multe cazuri însă, folosirea experimentală a solvenților nu se soldează cu decesul persoanei.Există riscul ca subiecții să-și piardă echilibrul, să cadă și să se rănescă.Folosirea solvenților de către persoane cu afecțiuni respiratorii de genul astmului este foarte periculoasă.

Întrebuințarea repetată poate duce la leziuni ale pielii în jurul nasului și gurii.Întrucât vaporii multor solvenți sunt inflamabili există și riscul de explozii sau incendii.Dacă persoana se află într-o stare de inconștiență, apare pericolul sufocării.

Utilizarea continuă și pe termen lung a solvenților produce afecțiuni grave ale aparatului respirator, ficatului și sistemului nervos.

Efectele medicamentelor

Abuzul de medicamente este la fel de dăunător organismului și psihicului uman ca și drogurile ilicite.

Efectele consumului de droguri ilegale

Cocaina

– efecte căutate: efectele pe termen scurt sunt înlaturarea oboselii, la scurt timp după prizare ( cca 20 minute) induce o stare de euforie, încredere în sine, mulțumire și dă impresia unei capacități mărite a funcțiilor intelectuale iar prin injectare efectele apar după 20 de secunde sub forma unei stări euforice.

– efecte nefaste: pe termen scurt antrenează o stare de agitație și instabilitate, tulburari de judecată și comportament: transpirații, dilatarea pupilelor. La doze puternice apar convulsii, paranoia, psihoze, pierederea greutății, grețuri.

Pe termen lung apar perforații ale mucoasei nazale, eczemă în jurul nărilor, și dependența psihică se instalează rapid.

Cocaina are un efect anestezic datorită interferenței sale în transmiterea informațiilor de la o celulă nervoasă la alta. Folosită altadată ca anestezic local în chirurgia oculară, s-a descoperit că afectează țesuturile și are și alte efecte secundare nedorite.

Cocaina este un potențial vasoconstrictor ce îngustează (contractă) vasele de sânge. De asemenea, accelerează respirația și mărește temperatura corpului, inducând o stare de vomă. În doze mărite poate produce o stare de tremur și convulsii.

Toate aceste efecte pot duce rapid la un colaps al Sistemului Nervos Central, care poate duce la rândul lui la o insuficiență respiratorie și/sau stop cardiac și într-un final la deces.

Alte simptome care se manifestă sunt: dilatare anormală a pupilei, sporirea batăilor inimii, transpirație, amețeală sau vomă, creșterea tensiunii, logoree.

Cocaina produce o puternică pierdere a apetitului, ceea ce duce lo o severă pierdere în greutate și la dezechilibru alimentar. De asemenea, conduce și la apariția insomniilor.

Efectele cocainei asupra psihicului include în mod obișnuit paranoia, delirul persecuției, halucinațiile vizuale, auditive și tactile, creșterea numărului de acte iraționale, nervozitatea, neîncrederea, depresia și lipsa motivațională.

Datorită solicitării sporite a inimii din timpul consumului de cocaină, persoanele cu probleme cardiace, cum ar fi hipertensiunea sau cei cu probleme cardiovasculare, sunt mult mai expuși unor traumatisme fatale.

Există rare cazuri de hemoragii cerebrale (sângerări în interiorul creierului) datorate unei măriri acute a presiunii sanguine.

Dacă este administrată intravenous(iv) seringile nesterile pot cauza infecții și boli. Aceste afecțiuni pot include hepatita B, otrăvirea sângelui, inflamarea inimii și a valvelor sale.

Fumatul pastei de cocaină produce grave complicații: bronșită, tuse persistentă, imagine neclară, disfuncții ale circulației pulmonare. Folosirea frecventă și vicioasă a cocainei duce la depresie, anxietate, iritabilitate și la alte boli psihice menționate anterior.

În ciuda faptului că este posibil ca folosirea continuă a cocainei să nu reducă efectele neplacute ale renunțării la drog, dependenților le este foarte greu să renunțe, atâta vreme cât îl pot obține cu ușurință.

Efectele marijuanei

Dupa trei sau patru decenii de studii în aceste domenii, cercetatorii au găsit dovezi referitoare la efectele dăunătoare ale fumatului asupra căilor respiratorii.

Fumatul marijuanei este de asemenea nociv. Actul fumatului este legat de apariția astmului, bronșitelor, enfizemelor, a afecțiunilor cardiace și a numeroaselor forme de cancer, vizând în special plămânii.

Fumatul este, de asemenea, legat de creșterea complicațiilor din timpul sarcinii și a travaliului. Un copil cu mamă fumătoare poate avea o greutate mai mică la naștere decât copilul unei mame nefumatoare.

Fumul țigărilor cu marijuană conține multe dintre substanțele specifice fumului de țigări obișnuite, cum ar fi monoxidul de carbon și gudronul.Pe de altă parte însă, conține și alți ingredienți : marijuana are 50% mai mult gudron decât tutunul, fumul său este însă și mai iritant și are un efect mai puternic asupra căilor respiratorii superioare (sinusurile și laringele). De asemenea, irită și traheea și bronhiile și cu cât fumul este mai adânc tras în plămâni și reținut la acest nivel mai mult timp, cu atât este mai mare și gradul de intoxicare.

Fumul lezează țesturile și celulele plămânilor responsabile cu apărarea împotriva virușilor si infecțiilor. Este foarte posibil ca fumatul marijuanei ca și cel al tutunului, să cauzeze tumori canceroase.

Există în marijuana ciuperci, bacterii, ierbicide și alte substanțe chimice care pot contamina planta însăși și dăuna plămânilor sau altor organe. Ierbicidele, în special unul numit paraquat, poate afecta plămânii, inima, ficatul, glandele suprarenale, mușchii, splina și cortexul (acea parte a creierului care “gândește”).

Munca inimii este îngreunată. Creșterea numărului de bătăi ale inimii și a presiunii sângelui poate fi comparată cu aceea pe care o suferă o persoană într-o stare de stres extrem.Totodată, presiunea sângelui poate scădea până la valori anormale. Are loc creșterea nivelului de monoxid de carbon si descreșterea nivelului de oxigen.

Folosită ocazional, marijuana poate stimula sau inhiba performanțele sexuale, dar utilizatorii frecvenți se plâng de o descreștere a apetitului sexual.

Numărul spermatozoizilor descrește și mobilitatea le este diminuată, ceea ce poate avea importante efecte în fertilitate. Marijuana poate afecta sistemul endocrin care controlează hormonii și metabolismul și poate cauza o creștere a situațiilor de dezagregare a cromozomilor și astfel a defectelor la naștere ale copiilor.

Este știut că marijuana cauzează modificări asupra chimistului creierului. Este inhibată acțiunea acetricolinei – un neuron ce transferă informația de la o celulă la alta – explicându-se astfel efectul negativ al marijuanei asupra memoriei.

Fumatul marijuanei are un spectru larg de implicații și la nivelul comportamentului și stărilor afective. Ea împiedică coordonarea mișcarilor, pierderea abilitaților și funcțiilor perceptuale și senzoriale. Rapidele schimbări de stare pot produce scurte perioade de axietate, confuzie sau chiar forme asemanatoare nebuniei.

Efectele LSD (DIETILAMIDA ACIDULUI DEXTRO-LISERGIC)

flashback – senzație de călătorie cu retrăirea efectelor unor experiențe anterioare. În acest moment consumul este foarte periculos și violent.

crează halucinații în sensul unor viziuni și transformări ale obiectelor înconjurătoare

LSD este o substanță chimică care modifică modul de a percepe lumea, apar halucinații, consumatorul devine agitat, poate sări de la etaj, îl sperie orice zgomot, tremură. Dupa un anumit timp apare o stare de depresie, dorință de a reutiliza drogul.

LSD se găsește sub formă de tablete subțiri, colorate ce se iau pe cale bucală, sau o pulbere albă, cristalină, incoloră și insipidă. Produce stări de transă, agitație, confuzie, frisoane, euforie, depresie, pupile dilatate, puls și tensiune mărită, halucinații.

Datorită structurii sale similare cu o substanță prezentă în creier și datorită efectelor similare cu anumite psihoze, LSD a fost folosit în cercetarea bolilor mentale. Efectele fizice includ: dilatarea pupilelor, scăderea temperaturii corpului, greața, pielea de găină, creșterea glicemiei și a ritmului cardiac.

În faza halucinatorie, el modifică percepția spațiului și a timpului,stări însoțite de percepția distorsionată a mărimi și formei obiectelor, a mișcărilor, culorilor, sunetelor, atingerii și abilitatea consumatorului de a percepe obiecte prin intermediul simțurilor el poate descrie că aude culori si vede sunete.

Abilitatea de a judeca rațional și de a vedea pericolul este tulburată, făcând consumatorul susceptibil la acte de autoagresiune.

AMFETAMINELE

EFECTE: se urmarește prelungirea senzațiilor euforice, creșterea capacității fizice și psihice, o mai mare încredere în sine, o hiperactivitate motrică și sexuală. În cazul injectării intravenoase apare un flash violent odată cu încalzirea corpului

NEDORITE: se dilată pupilele (mitriază). Apare în faza a doua o depresie ce incită la consum. Tulburari psihice, somnolență, probleme de alimentație, impulsuri agresive. Ele fac inima să lucreze mai repede și pompează adrenalină în sistem creând o dependență foarte puternică.

Multe femei dintre cele care folosesc amfetamine constată că menstruația lor devine neregulată sau se oprește. Se știe că folosirea de amfetamine și contraceptive duce la creșterea presiunii sângelui, care în timp mai îndelungat afectează inima, vasele de sânge și ficatul. Mai mult, amfetaminele pot diminua efectul pastilelor contraceptive a căror eficiență scade simțitor.

Efect pe termen îndelungat și consecințe: Consumul frecvent și pe termen îndelungat poate conduce la stări de frică, panică si confuzie.

Simptomele fizice sunt: tensiuni musculare, sfărâmarea involuntara a dinților, vederea încetoșată, mișcări rapide ale ochilor, stare de leșin, frisoane.

Ecstasy(MDMA)

La fel ca și metamfetaminele, distruge neuronii producători de serotonină, neurotransmițător ce joacă un rol direct în reglarea agresivității, dispoziției, activității sexuale, somnului și sensibilității la durere. Din acest motiv, MDA si MDMA sunt asociate cu trăirea unor experiențe sexuale, relexare și sociabilitate deosebite.

Efectele folosirii pe termen scurt

Amfetamina Sulfat, dă celor care o folosesc extra energie pentru 4-6 ore, previne somnul, reduce apetitul, mărește viteza inimii, accelerează respirația si dilată pupilele. Consumatorii acestei amfetamine se simt plini de energie, mai veseli și increzători și din cauza acestor efecte există un risc foarte mare al dependenței psihologice. Consumatorul poate simți de asemenea și o ușoară senzație de gâdilare când este atins.

Resursele de energie ale organismului sunt consumate rapid din cauza lipsei alimentelor, somnului și crește cerința acestuia de noi resurse. Din această cauză consumatorul se simte adesea obosiți la câteva zile dupa consumarea drogului. Cu această senzație de oboseală consumatorii se pot simți de asemenea iritați, anxioși și neliniștiți. Dozele mari, mai ales dacă sunt repetate des în doar câteva zile, produc delir, panică, halucinații și sentiment de paranoia.

Consumul excesiv poate slăbi consumatorul și rezistența acestuia în fața bolilor, lucru care poate avea efecte secundare negative asupra sănătății generale a consumatorului.

Efectele asociate consumului de MDMA sunt probleme psihice, incluzând confuzie, depresie, tulburări ale somnului, anxietate, nevoie irezistibilă de a consuma drogul, paranoia în timpul consumului și de după.

Efectele folosirii pe termen îndelungat

Pentru a păstra efectul dorit, consumatorii trebuie să mărească dozele. Când se opresc, consumatorii sunt adesea depresivi, letargici și extrem de înfometați. Amfetaminele nu fac decât să anuleze senzația de foame, înlocuind-o cu o senzație de sățietate.

Consumatorii înrăiți riscă afectarea vaselor de sânge, a inimi mai ales cei care au deja probleme cu presiune mare a sângelui, probleme cu inima și cei care fac exerciții de forță și iau droguri.

Consumatorii care sunt obișnuiți cu doze mari, riscă să dezvolte crize de halucinații, deziluzii și paranoia.Aceste situații se pot dezvolta în cazuri de psihoză paranoică, care durează luni de zile pentru a-și reveni sau care pot deveni permanente.

BARBITURICELE

Efectele fizice ale barbituricelor seamănă cu intoxicațiile alcoolice, vorbire greoaie și dezorientare. O supradoză poate duce la dilatarea pupilelor, respirație superficială, tegumente umede, slăbire, puls accelerat, comă și chiar moarte.

EFEREDINA

Dependența se instalează dupa prima injectare. Determină stări de nervozitate și violență, este cauza multor violuri si infracțiuni.

Consumatorii care folosesc droguri intravenoase sunt expuși riscului infectării cu virusul HIV și virusul hepatitei B, D, prin acele contaminate.

HEROINA

EFECTE CĂUTATE: injectată provoacă imediat o reacție intensă de euforie (flash), după care urmează o stare de relaxare, destindere, senzații de căutare de sine, stare ce durează 2-6 ore. Aceste efecte sunt mai puțin puternice când este prizată sau fumată. Apare dependența fizică și psihică de la prima administrare.

EFECTE NEFASTE: se îngustează pupila (mioză), apar grețuri, încetinire a ritmului cardiac și creștere a temperaturii corpului. Pe termen lung pot apare tulburări intestinale, urinare, hepatita virală, pneumonii. Supradozarea poate fi fatală. În cazul lipsei de drog apare sevrajul care se manifestă prin secreție nazală, lăcrimare, sudoripare, spasme, dureri musculare, diaree, deshidratare, crampe abdominale.

HEROINA PCP (phencyclidine) mai cunoscută ca “Angel Dust”, afectează memoria, percepția, puterea de concentrare și judecata poatând declanșa comportament violent și psihoză.

Efectele heroinei variază și consumatorii găsesc dificil să descrie și să prezică ce se întamplă sau ce se poate întampla odată ce s-au drogat. PCP poate cauza nebunie temporară, comportament violent și psihoză. Consumatorii vor fi adesea deziluzionați de capacitățile lor și de ceea ce pot să facă. Ei cred că pot face lucruri extraordinare. Au fost nenumarate situații în care consumatorii de heroină au sărit de pe clădiri crezând că pot zbura.

Heroinainjectată provoacă imediat o reacție brutală, violentă(‘‘lovitura de ciocan’’,) , intensă, de placere, euforie și de bine. Acesta este “flash-ul.” Urmează apoi o fază de relexare și de destindere, cu inhibiții psihomotrice și senzații de căutare de sine. Acesa este “ panta“ care durează, după caz de la două la șase ore. Aceste efecte sunt mult mai puțin puternice când heroina este prizată sau fumată.

Repetând prizele de heroină în aceeași cantitate, consumatorul nu poate “trece”, se spune că e “agățat”. El trebuie să mărească dozele pentru a obține din nou aceleași efecte. Dependența fizică și psihică, ca și toleranța sunt foarte puternice.

Pe termen scurt, pupila se micșorează (mioza), consumatorul resimte grețuri, încetinire a ritmului cardiac(bradicardie), creșterea temperaturii corpului(hipertermie), apare depresia centrilor respiratorii cu risc de comă și deces.

Pe termen lung, se pot constata tulburări organice importante ca de exemplu tulburări intestinale și urinare, hemoragii, pneumonii infecțioase, septicemi, hepatită virală și SIDA. Se poate constata și o scădere a interesului și a activității.

Când consumatorul folosește o doză de heroină mai pură sau în cantitate mai mare decât de obicei, supradoza îi poate fi fatală prin depresie respiratorie marcantă . Stare de șoc și comă sau deces. Din cauza puternicei dependențe fizice generată de heroină, cand toxicomanul nu are posibilitate să-și administreze doza și organismul său are nevoie de acesta, apare sindromul de sevraj.

Acest sindrom se manifestă prin hipersecreție nazală, lacrimală și sudoripară, spasme și dureri musculare, crampe abdominale, diaree, deshidratare intensă și o puternică angoasă.

Efecte fiziologice

Toate tipurile de opiacee și sinteticele derivate produc aproape același tip de efecte fizologice. Toate sunt similare acțiunii morfinei și diferă una de cealaltă în principal prin gradul de manifestare. Majoritatea răspunsurilor fizologice sunt provenite de la SNC și de la mușchiul neted al tractului gastro-intestinal.

Aceste efecte sunt complexe și variază în funcție de dozaj și de ruta de administrare(iv,subcutanat,oral). Apar atât efecte depresive, cât și de simulare.

Acțiunea depresivă implică cortexul cerebral având ca și consecință narcoza, depresia generală și reducerea în percepția durerii. De asemenea, sunt implicate: hipotalamusul și celulele stem cerebrale, indicându-se sedarea; medula cu efecte asociate asupra respirației, reflextul de tuse și centrul vomei (efect ulterior).

Acțiunea de excitare implică maduva spinării și reflexele sale, centrul vomei (efect preliminar), al X-lea nerv cranian având ca și consecință încetinirea ritmului cardiac și, al III-lea nerv cranian având ca rezultat constricția pupilelor.

Efectele asociate ale acestor acțiuni include greața, voma, constipația, prurit pe regiunea facială, transpirația, căscatul, înroșirea pielii, o senzație de cald în stomac, scăderea temperaturii corpului, diminuarea ritmului respirației și greutatea limbii.

Efecte pe termen îndelungat și consecințe:

Consumul frecvent și pe termen îndelungat poate conduce la stări de frică, panică și confuzie.

“Exageram în ce tot ce mi se întampla. Părea totul în regulă și pozitiv, dar după aceea eram cuprins de o ceață întunecoasă care se lăsa peste mine și mintea mea. Poți fi într-o mulțime de oameni și fără nici un motiv real să te apuce nebunia și violența .” spune un consumator de heroină.

Capitolul 2. Terapia și consilierea consumatorilor dependenți

2.1. Teorii și modele explicative ale consumului de droguri

În domeniul științific trebuie să existe un cadru teoretic care să ne permită să ne desfășurăm munca cotidiană. În mod obișnuit o teorie rezumă un complex de evidențe empirice, putând să fie o derivată a unei ipoteze, să explice legi sau să construiască modele. Pe de altă parte, un model este o teorie sau un grup de teorii aplicate unei arii sau situații specifice (Mitchell si Jolley, 1992).

Teoriile sunt abstracte, servindu-ne la o reprezentare a lumii noastre, de obicei complexă, prin intermediul unei structuri simple în cadrul teoretic, care servește la facilitarea evaluării actualității și a modalității de prognozare, sau oferă principii orientative plecând de la aceasta.

Dintre teoriile și modelele explicative ale consumului de droguri, majoritatea s-au orientat asupra cauzelor care determină indivizii să consume droguri, acestea având o importanță deosebită, deoarece dacă știm de ce apare consumul, ne va fi mai ușor să aplicăm programe de prevenire sau de asistență. În continuare vom trece în revistă teoriile și modelele explicative cele mai importante ale consumului de droguri, plecând de la o revizie extensivă realizată de Becona (1999). Acesta le clasifică în trei mari grupe:

1. Teorii și modele parțiale sau bazate pe puține componente

2. Teorii și modele evolutive sau bazate pe stadii

3. Teorii și modele integrative și comprehensive

1. Teorii și modele parțiale sau bazate pe puține componente

În cadrul acestora sunt incluse cele care se caracterizează prin încercarea de explicare a consumului de droguri prin foarte puține elemente sau componente. În această grupă considerăm teoriile și modelele biologice ce consideră adicția ca o tulburare cu substrat biologic.

Acestea reduc explicarea tulburării la o cauză fundamental biologică și la ipoteza auto-medicației, în care individul ar consuma substanța pentru că odată ce a descoperit-o, a încercat-o și a experimentat efectele sale pozitive, își va soluționa problemele cu ajutorul ei, multe din aceste probleme fiind de natură psihopatologică, sau în care organismul necesită autoreglarea cu ajutorul acesteia (Casas și colab., 1992).

a) Modelul sănătății publice este un model de mare relevanță. Derivat al acestuia este modelul convingerilor asupra stării de sănătate, ce a fost elaborat pentru prima dată de către un grup de cercetători în domeniul studiului comportamentelor din cadrul Serviciului de Sănătate Publică al SUA în anii 1950-1960. În ultimele trei decenii acest model a fost unul dintre cele mai utilizate pentru a explica comportamentul în relație cu starea de sănătate. Elementele sale fundamentale sunt susceptibilitatea, severitatea, beneficiile și barierele percepute.

Începând cu jumătatea anilor ‘70 diverși autori au susținut un model legat de competențe în detrimentul modelelor prin deficit care primau până în acel moment. Cheia acestui model o reprezintă anticiparea problemelor în scopul de a le evita, mai mult decât încercarea de a ajuta subiecții să-și rezolve problemele.

Acesta are două componente principale (Costa și Lopez, 1996):

– promovarea competenței individuale

– dezvoltarea de comunități și organizații competente

b) Teoriile învățării au o mare relevanță pentru explicarea consumului, tratamentului și prevenirea consumului de droguri. Această teorie explică consumul ca fiind un fenomen de dobândire ce urmează modelele menționate. S-au propus explicații plecând de la fiecare dintre paradigmele de învățare, însă, în momentul actual cel care permite explicarea comprehensivă a comportamentului de consum de droguri este cel al învățării sociale, mai ales pentru etapa de inițiere a acestuia.

Teoriile învățării au adus un aport empiric important, au fundamentat psihologia științifică și au folosit principiile, tehnicile și procedeele pe care aceasta le utilizează.

c) Teoriile atitudinal – comportamentale. Alt grup important de teorii care au avut o mare relevanță începând cu anii 80 au fost teoriile atitudinal – comportamentale.

Dintre acestea subliniem teoria acțiunii raționale a lui Fishbein și Ajzen, 1975, și teoria comportamentului planificat al lui Ajzen, 1988. Astăzi este posibil să prognosticăm într-o măsură semnificativă comportamentul, plecând de la atitudini și credințe ale subiectului, sau de la comportamente anterioare sau relaționate cu acestea cum ar fi normele subiective, intențiile comportamentale, etc.

Această teorie, folosită foarte mult în anii ’80 și-a pierdut din importanță în ultimii ani, mai ales în câmpul dependenței de droguri. Chiar și așa, această teorie este utilă atunci când urmărim predicția unui comportament plecând de la intenții, credințe sau atitudini (Becona, 1993) separat sau în combinație cu alte componente. În cazul teoriei comportamentului planificat, aceasta prezice mai eficient ca cea anterioară, acele cazuri în care nu este posibilă exercitarea permanentă a unui control voluntar sau a unui control exterior persoanei.

d) Teoriile psihologice, bazate pe cauze intrapersonale. Acestea includ modelul creșterii stimei de sine a lui Kaplan și colab. (1986) și versiunea sa actualizată teoria integrativă a comportamentului deviant a lui Kaplan (1996). Primul pleacă de la premiza că adolescenții caută acceptarea și aprobarea comportamentului lor.

În situațiile în care comportamentul adolescentului se îndepărtează de așteptările părinților, profesorilor sau al altor persoane ale căror opinii sunt considerate importante, acesta va deveni o sursă de disconfort psihologic, pe care adolescentul trebuie să îl rezolve. În cazul pierderii favorurilor adulților semnificativi în viața tânărului vor apărea sentimente de auto-respingere care necesită un răspuns corectiv sau compensator.

Teoria integrativă a comportamentului deviant sintetizează teoriile și elementele preliminare ale teoriei sinelui, stress-ului, controlului, asocierii diferențiale, a învățării sociale.

e) Un alt model propus pentru explicarea consumului de droguri este modelul afectivității al lui Pandina și colab. (1992).

Acesta consideră afectul ca mecanism cheie pentru a înțelege dezvoltarea consumului în sensul determinării și controlului comportamentului. Modelul pune accent pe relația între afectul negativ, un status de excitație crescut și vulnerabilitate, la abuzul de droguri. Astfel se așteaptă ca acei subiecți care vor găsi atractivă intoxicația cu droguri, sunt cei care în mod cronic au nevoie de nivele crescute de activare (sau cu alte cuvinte au o sensibilitate specială la stimularea rezultată din activarea produsă de droguri) și cei care se pot caracteriza printr-o deprivare cronică a reîntăririi pozitive.

Mai mult, apare ipoteza că cei care sunt deprivați cronic de o reintărire pozitivă, sunt dominați de stări afective negative persistente și generalizate. Satisfacerea acestor necesități și înlăturarea stărilor negative poate, cel puțin temporar, să fie obișnuită prin ingestia și intoxicația cu droguri, ceea ce va conduce la activarea circuitelor neuronale asociate cu reîntărirea pozitivă.

Datorită satisfacției obținute, chiar dacă aceasta este temporară, este de așteptat ca odată inițiată utilizarea substanței, consumul să persiste în timp și să crească în intensitate.Astfel indivizii cu un profil de înaltă afectivitate negativă vor fi mai vulnerabili la trecerea de la consumul ocazional la cel experimental și la abuz.

f) Teorii bazate pe familie și pe abordarea sistemică. În aceste teorii se pleacă de la ipoteza că utilizarea substanțelor este expresia comportamentelor neadaptate al unuia sau mai multor membrii ai familiei, comportament ce produce o disfuncție în sistemul familiar. (Waldrom, 1998).

Totuși, chiar dacă aceste modele au avut o mare relevanță pentru tratament și există o teorie explicativă a inițierii dependenței, nici unul din acestea nu s-a dezvoltat suficient pentru a fi aplicate în câmpul prevenirii dependențelor de droguri.

g) Modelul social al lui Peele (1985) se bazează pe rolul care îl au adicțiile în stilul nostru de viață, susținând că substanța sau comportamentul, nu sunt cele care produc adicția, ci modul în care persoana interpretează această experiență și cum răspunde la nivel fiziologic, emoțional și comportamental la respectiva substanță.

Modul de a se confrunta cu realitatea cotidiană și modul de a se vedea pe sine, influențează în mod clar și experiența adictivă. Acest model recunoaște totuși, că experiențele trecute, precum personalitatea și mediul social vor determina un stil de confuntare cu cotidianul.

Drogurile și comportamentele ce conduc la adicții se vor converti astfel în ,,amulete” pe care persoana le are pentru a înfrunta mai bine situațiile de stres, anxietate, durere, depresie, etc. După Peele cultura noastră favorizează adicțiile având ca valori centrale succesul și reușita individuală.

Atunci când acestea sunt dificil de obținut, refugierea în adicții este un mod de a vedea viața dintr-o perspectivă opusă.

În același timp, viața fiind din ce în ce mai controlată de către instituții, individul percepe ca fiind dificil controlul asupra propriei vieți iar adicția se va converti într-un mod de a scăpa din această situație.

2. Teorii și modele evolutive sau bazate pe stadii

În cadrul acestora sunt incluse o serie de teorii care își bazează explicațiile pe stadii sau pe evoluția dezvoltării cu privire la maturizare și la consumul consecutiv de droguri.

a) Modelul evolutiv al lui Kandel , postulează că utilizarea de droguri urmează niște pași secvențiali. Începutul se face cu anumite substanțe (droguri legale) care servesc ca element facilitator pentru consumul ulterior de alte substanțe, în special marijuana și apoi și alte droguri ilegale.

Kandel pornește de la teoria socializării, centrându-se în mod special pe legătura dintre dezvoltarea adolescentului și relația sa cu părinții și egalii. Conceptele și procesele folosite provin din teoria învățării sociale și din teoria controlului (Kandel și Davies, 1992).

Ideea principală este aceea că utilizarea drogurilor ilegale, marijuana, cocaina, heroina, etc. se produce într-o formă secvențială sau etapizată, plecând de la droguri legale, alcool și tutun (Kandel, 1975).

Studiile realizate de Kandel, atât de tip longitudinal cât și transversal, indică existența a patru etape prin care trec consumatorii de droguri ilegale:

bere sau vin; țigări sau lichior; marijuana; alte droguri ilegale.

Consumul de droguri legale este elementul intermediar care se găsește între non-consumul de substanțe și consumul de marihuana și ulterior de alte droguri ilegale. Este de asemenea important să subliniem că în decada anilor ’70, modelul lui Kandel a adus un element nou, inexistent până atunci în câmpul prevenirii.

Acest model arată faptul că nu este necesar ca fiecare etapă să apară la toți indivizii în mod egal.

Consumul unei substanțe într-o etapă, crește de o manieră importantă și semnificativă probabilitatea de a trece la faza următoare de consum.

Există diverse influențe care se relaționează cu consumul sau non-consumul de droguri ilegale. Principalele două sunt familia și anturajul, care au primit cea mai mare atenție.

Alături de acestea ar mai fi factorii legați de individ și alte comportamente deviante.

Alături de contactul cu diferitele substanțe ar mai exista două tipuri de influențe: interpersonale și intrapersonale – sau caracteristicile personalității.

Pe lângă acestea, modelul de evoluție propus a fost găsit atât la barbați cât și la femei, la diferite vârste, la persoane de rasă albă sau de culoare, ceea ce demonstrează un nivel înalt de generalizare.

Modelul etapelor motivaționale multicomponentă, combină stadiile de însușire a unor comportamente cu cele ale schimbărilor de comportament. Prevenirea primară este orientată către a ajuta tinerii să se mențină în stadiul de precontemplare, sau să nu treacă de la etapa de experimentare, la consumul regulat de droguri.

Diferența dintre aceasta și prevenirea secundară constă în aceea că în aceasta, ceea ce se încearcă este producerea unei schimbări care să conducă la întreruperea consumului.

Acești autori consideră cele doua nivele de prevenire, primară și secundară, concomitent, ceea ce s-ar adecva într-un mod mai realist situației reale și ar permite o mai bună punere în practică a intervenților preventive.

b) Modelul procesului de afirmare al tinerilor

Acesta este bazat pe o amplă gamă de teorii sau componente ale acestora, cum ar fi teoria controlului social, a modelului dezvoltării sociale, a comportamentului problemă și a învățării sociale. Componentele pe care le include acest model sunt:

– Un suport familal adecvat;

– Un suport social adecvat;

– Preocuparea și sprijinul familiei în viața tânărului

– Așteptările sociale înalte din partea persoanelor importante pentru tânăr;

– Oportunitățile de a deprinde abilități pentru viața care să aibă implicații relaționate cu munca;

– Oportunități relevante pentru asumarea de responsabilități;

– Oportunități pentru a participa și contribui în mod semnificativ la activități sociale, culturale, economice și publice în școală și comunitate;

– Oportunități de a demonstra abilități și de a obține succese;

– Întărirea randamentului de către persoane relevente din școală, casă, dar și de către alți adulți.

În acest model o importanță deosebită este dată familiei ca element de bază a socializării valorilor dominante din societate.

De asemenea sunt incluse alte elemente legate de gradul de adaptare al individului la ordinea socială, bazate pe teoria controlului social, chiar dacă acești autori înțeleg această adaptare prin intermediul teoriei învățării sociale și a stadiilor-expectativă. Prima definește comportamentul social ca rezultat al condiționării prin imitare, obținut prin procesele de reîntărire și pedeapsă.

Cea de-a doua se bazează pe ideea că modul în care gândim și credem este în mare parte în funcție de modul în care ne văd și ne tratează ceilalți. În continuare aceștia consideră că modul în care ceilalți ne percep este în mare parte condiționat de expectativele pe care aceștia le au dinainte. Această teorie se mai cunoaște sub numele de efectul Pigmalion sau modelul comunicării expectativelor.

c) Modelul maturității prin consumul de droguri. Labouvie, 1996, propune un model bazat pe autoreglare, unde elementele cheie sunt personalitatea și autoeficiența. În ipostazele în care acestea eșuează, individul va răspunde necesităților sale imediate sau presiunilor situațiilor imediate cu ajutorul drogului.

În plus, este probabil ca individul să nu aibă scopuri personale sau ca acestea sunt puțin importante, dificile, costisitoare sau greu realizabile. Aceasta îl poate conduce la o stare de alienare și depresie ce pare a putea fi depășită prin consumul de droguri.

Studiile sale se bazează pe faptul că factorul timp, generează o scădere naturală a numărului de consumatori și a consumului, asociată cu o creștere a numărului de indivizi din aceeași generație care intră în curentul social al majorității. Acestea indică, după cum susține autorul, o creștere a traiectoriei temporale către o mai mare convenționalitate atât la bărbați cât și la femei.

d) Teoria pseudomaturității sau a dezvoltării precoce (Newcomb, 1996).

Reunește informațiile disponibile asupra teoriei pseudomaturității sau a dezvoltării precoce la adolescenți cu privire la consumul de droguri.

Ceea ce afirmă această teorie este că în timpul adolescenței, și în fața experimentării rolurilor adulte, adolescentul va întâmpina dificultăți în a face față în diferite sfere ale vieții.

Afirmația de bază a acestei teorii este că realizarea de activități timpurii față de vârsta cronologică și implicarea în responsabilități tipic adulte la o vârstă prematură din adolescență, interfera cu obținerea abilităților psihosociale necesare pentru succesul ulterior în aceste roluri.

Ceea ce susține autorul este că acestea sunt învățate în perioada critică a adolescenței și dezvoltarea lor prematură împiedică o învățare corectă.

În cadrul acestei teorii se consideră că există două etape de mare importanță: tranziția de la copilărie la adolescență, când apare pubertatea și tranziția de la adolescență la adultul tânăr, când se produc evenimente importante cum ar fi căsătoria sau alegerea serviciului. Această diferențiere se bazează pe faptul bine cunoscut că există întâmplări critice în viață, în urma cărora se face tranziția de la o etapă la alta; modalitatea de realizare va genera adecvarea sau nu a rezultatului.

Unul dintre aspectele pe care această teorie le consideră importante este cel al pubertății, datorită numărului mare de modificări care se produc în această etapă. Alături de greutatea dată etapei pubertăți, în care este implicat clar un factor de natură biologică, această teorie acordă de asemenea o mare importanță factorilor personali și sociali în baza altor teorii ce au demonstrat gradul implicării acestora.

e) Glantz (1992) propune un model prin care explică abuzul de substanțe, pe care îl numește modelul psihopatologic al dezvoltării, în privința etiologiei abuzului de droguri.

Modelul acestui autor se bazează pe factorii de risc care s-au demonstrat a fi asociați cu etiologia abuzului de substanțe (factori neurologici și genetici, predispoziția la comportamente problemă, factori psihologici și psihopatologici, factori ambientali și sociali) și pe principiile de bază ale dezvoltării și ale psihopatologiei legate de dezvoltare.

Acest model diferă de alte modele etilologice prin orientarea sa psihopatologică referitoare la dezvoltare și prin includerea în cadrul ei a antecedentelor primei copilării.

În perioada neonatală (0-3 luni) copiii cu risc mare, conform ipotezei autorului, ar fi aceia care au un temperament cu următoarele caracteristici:

– labilitate mărită și intensitate mai mare a afectului decât media copiilor de aceeași vârstă;

– capacitate mai mică pentru a se obișnui la noi stimuli sau de adaptare la schimbare;

– latentă mai mare decât media copiilor de aceeași vârstă în a răspunde la situații neplăcute;

– dificultate mai mare de a fi liniștiți;

– regularitate mai mică a ciclurilor biologice.

Vulnerabilitatea ar fi produsul interacțiunii caracteristicilor temperamentale ale copilului cu persoanele și experiențele din mediul său. Astfel, un temperament mai dificil al copilului nu reprezintă o condiție suficientă pentru consumul ulterior de substanțe. Pornind de aici autorul propune acest tip de caracterizare a copiilor aflați la risc, de la naștere până la adolescență.

f) Teoria socializării primare a fost propusă recent de către Oetting – 1998. Obiectivul său este acela de a rezolva limitările teoriilor anterioare dat fiind că, după autori, acestea fie analizează doar un aspect al problemei (variabile psihologice, biologice sau sociale) fie nu indică elementele de legătură dintre componente. Această teorie se centrează pe comportamentul problemă, iar consumul de droguri este unul dintre ele.

Premiza fundamentală a acestei teorii este următoarea: „chiar dacă baza biologică a comportamentului uman este de necontestat, în mod esențial toate comportamentele sociale umane sunt învățate sau conțin componente principale care sunt învățate”.

Comportamentele sociale deviante, cum sunt consumul de droguri, crimele, violența, se găsesc printre aceste comportamente învățate. Devierea nu este o simplă situație defectuoasă care apare când există o ruptură între legăturile și normele pro-sociale; atât normele pro-sociale cât și cele deviante sunt în mod activ învățate în cadrul procesului de socializare primară.Pentru aceasta există anumite surse de socializare primară, care influențează individul:

Familia, școala, grupul de egali.

De asemenea există influențe indirecte în socializarea primară care sunt date de: trăsăturile de personalitate și de sursele de socializare secundară, cum ar fi caracteristicile comunității(oraș, cartier), dimensiune, mobilitatea populației, distribuția populației pe vârste, oprtunități sociale, sărăcia, familia numeroasă, religia și instituțiile religioase.

Referitor la trecerea de la socializarea primară la consumul de droguri, această teorie susține că această tranziție se poate realiza pe două căi:

-adicția apare ca rezultat al socializării;

-prin dependența față de un stil de viață bazat pe consumul de droguri. Aceasta include tipul de drog, accesibilitatea acestuia și gradul de acceptare.

3. Teorii integrative si comprehensive

Teoriile integrative și comprehensive au ca obiectiv explicarea comportamentului de consum prin integrarea a diferite componente din diverse teorii, sau prin abordarea unei teorii comprehensive prin intermediul căreia este posibilă explicarea problemei.

a) Teoria învățării sociale. Teoria învățării sociale, redenumită în actualitate teoria cognitivă socială, propusă de Bandura în 1986 este una dintre cele mai utilizate și importante în domeniul consumului de substanțe.

Aceasta este o teorie psihologică bazată pe principiile învățării și pe cunoașterea persoanei din perspectiva mediului social în care își manifestă comportamentul.

Bandura, în comparație cu explicațile comportamentului uman bazat pe condiționarea clasică și operantă, propune existența a trei sisteme implicate în reglarea comportamentului:

primul este constituit de situațiile și stimulii externi, care afectează comportamentul, în principal prin intermediul proceselor de condiționare clasică.

al doilea este constituit din consecințele comportamentului în formă de intăriri externe ale acestuia, și care își exercită influența prin procese de condiționare operantă sau instrumentată

al treilea este constituit din procesele cognitive mediatoare, care reglează influența mediului determinând stimulii cărora li se va da atenție, modul de percepere al acestora și influența pe care aceștia o au asupra comportamentelor viitoare.

Această teorie insistă pe conceptul de autoeficiență ca fiind o componentă centrală și totodată ca element explicativ principal în ceea ce privește dobândirea, schimbarea, și menținerea comportamentului. Este o teorie comprehensivă a comportamentului uman care ia în considerare în același timp factorii învățării (condiționare clasică, operantă și prin imitare), procesele cognitive și componenta socială în care trăiește și se dezvoltă individul.

b) Modelul dezvoltării sociale. Acest model dezvoltat de Catalano, Hawkins și colaboratorii, reprezintă o teorie generală a comportamentului uman, al cărui obiectiv este explicarea comportamentului antisocial prin intermediul specificărilor predictive ale dezvoltării. Modelul lor integrează alte teorii anterioare care s-au susținut empiric, cum ar fi teoria controlului, teoria învățării sociale și teoria asocierii diferențiale.

Acest model pornește de la ipoteza că procesele de dezvoltare sunt similare atât în cazul celor ce conduc la comportamente prosociale cât și cele ce conduc la comportamente antisociale.

Individul trece de-a lungul vieții prin diferite faze în care factorii de risc și de protecție au o mare importanță pentru dezvoltarea comportamentelor antisociale.

Acest model include trei elemente principale:

-comportamentul delincvent și cel al consumului de droguri într-un singur model;

-existența unei perspective de dezvoltare, ceea ce conduce la submodele specifice pentru diferite vârste: preșcolar, școlar, liceal;

-factori de risc și de protecție pentru delincvență și consum de droguri.

Ipoteza principală a acestui model este aceea că oamenii sunt în căutarea satisfacției, iar comportamentul uman depinde de interesul individului față de actele sale; aceasta semnificând faptul că indivizii se implică în activități sau interacțiuni pentru a-și satisface ceea ce speră că vor primi de la acestea. În mod clar, acest fapt derivă din teoria învățării sociale. Pe lângă aceasta, experiențele aduc informații empirice ce servesc unor acțiuni viitoare. Aceasta se bazează pe teoria asocierii diferențiate. A doua ipoteză principală a acestei teorii este că există un consens normativ în societate sau cu alte cuvinte, niște ,reguli ale jocului’.

Modelul consideră o serie de etape de dezvoltare care vor conduce la un comportament prosocial sau antisocial. Acestea sunt pentru calea prosociala:

-perceperea oportunităților pentru interacțiune și implicare prosocială;

-implicarea în activități și interacțiuni prosociale;

-abilități pentru interacțiune și implicare, recompensele percepute ale acestora;

-sprijin și compromis către alte activități prosociale;

-credința în ordinea morală.

Comportamentul antisocial are aceleași comportamente, dar opuse celor anterioare. Această teorie susține ipoteza dezvoltării unui comportament individual ce va fi pro- sau antisocial în funcție de comportamentele, normele și valorile predominante pe care le au cei ce se află în anturajul individului. Aceasta se bazează în mare parte pe teoria controlului social.

Avantajul pe care îl are modelul dezvoltării sociale, ca și alte modele, este acela că plecând de la componentele sale, se pot dezvolta programe de prevenire și asistență pentru consumul de droguri.

Intervenind în acele puncte ce cauzează consumul de droguri, poate întrerupe ceea ce se consideră procese cauzale ce conduc la consum. Autorii modelului afirmă că este posibil să se intervină în fiecare din aceste etape, chiar dacă aceasta implică intervenții multiple datorită includerii multor factori.

c) Teoria interacțională a delincvenței (Thornberry, 1996). Această teorie combină elemente din teoria controlului și învățării sociale. Conform acestei teorii, comportamentul deviant este rezultatul atât al legăturilor slabe ale persoanei cu societatea convențională cât și a unui mediu social sărac în care să poată fi învățat și întărit un comportament adecvat. Acesta se dezvoltă într-o formă dinamică pe parcursul vieții prin interacțiunea mai multor procese.

Astfel, primul element relevant pentru producerea unui comportament delincvent este lipsa legăturilor convenționale. Acei adolescenți care se află în strânsă legătură cu părinții lor și care se află într-o relație sigură cu școala și alte activități convenționale au o probabilitate mică de a dezvolta comportamente delincvente. Pe lângă aceasta, de obicei acești adolescenți, se află în cadrul unor rețele sociale convenționale, ceea ce scade și mai mult probabilitatea de a se implica în activități deviante.

Pe de altă parte, dacă legăturile convenționale sunt slabe sau lipsesc și există un control social slab asupra comportamentului, posibilitatea pentru delicvență crește. Fără îndoială că, pentru a se produce un comportament stabil de delincvență este necesar un mediu social în care acesta să se poată învăța și în care să fie întărit. În acest fel a fi printre egali delincvenți, cu valori în acest sens este relevant pentru consolidarea acestui tip de comportament. Astfel, această teorie insistă pe faptul că relația între aceste variable este dinamică și nu statică, bidirecțională între variabile și cu potențial de modelare în decursul evoluției individului.

d) Teoria comportamentelor de risc ale adolescenților (Jessor și Jessor, 1993), reformulare a teoriei comportamentului problemă(Jessor și Jessor, 1977).

Această teorie ia în considerare anumiți factori de risc și de protecție, anumite comportamente de risc și anumite rezultate de risc. Această teorie dă o mare importanță în apariția comportamentelor cu risc la adolescenți, sărăciei sociale, inegalității și discriminării, elemente fundamentale pentru menținerea unei părți din populația adolescentă în ceea ce autorii au numit ‚risc’.

Implicațiile pe care le are această teorie atât pentru prevenire cât și pentru intervenție în consumul de droguri este că o abordare comprehensivă este mai eficace decât o abordare parțială. În plus, printr-o abordare comprehensivă este mai probabil să se obțină succese și efectele să se mențină pe termen lung. Astfel, această teorie susține că trebuie reduși factorii de risc și crescuți factorii de protecție introducând ideea schimbării stilului de viață, în special la acei tineri ce trăiesc în medii sociale defavorizante.

Probabil, unul dintre pricipiile care derivă din această teorie este acela de a nu orienta întreaga responsabilitate pe individ, deoarece responsabilitatea contextului social îndeosebi sărăcia, inegalitatea, discriminarea este de mare importanță. Aceasta conduce la necesitatea unei schimbări și în cadrul acestuia, alături de schimbările realizate în factorii cauzali și de întreținere a comportamentelor de risc.

e) Modelul stilurilor de viață și al factorilor de risc care le condiționează (Calafat, 1992),este unul dintre modelele cele mai utilizate în cadrul campaniilor de prevenire și asistență din Europa. Are la bază considerarea factorilor de risc și de protecție pentru consumul de droguri, alături de alte zece componente. Această abordare a ajutat la creșterea eficienței intervențiilor care implică acest model. Se fundamentează pe modelul stilurilor de viață și factorilor de risc care le condiționează, considerând „cauzele și factorii care determină sau facilitează ca indivizii să fie interesați de droguri, au legatură cu întreaga dinamică personală și socială anterioară contactului cu drogurile”. Aceasta se aplică inclusiv în cazul relațiilor mai mult sau mai puțin cauzale, existând mulți factori care au o mai mare greutate decât drogul în sine. Astfel, se poate spune, chiar dacă ar părea paradoxal, că drogul nu este un factor de risc pentru dependența de droguri. (Calafat și colab., 1992).

Acesta reprezintă unul din multiplii factori care se asociază cu consumul de droguri, el reprezentând doar un element, dar nu este unicul de luat în considerare. Pentru Calafat și colaboratorii săi, acești factori asociați consumului de droguri se încadrează ca factori de risc și factori de protecție. În ceea ce aceștia numesc rețeaua factorilor de risc și de protecție, ei iau în considerare: structurarea socială, comportamentele de consum din societate, familia, școală, folosirea timpului liber, relația cu părinții, relația cu colegii, informația, personalitatea, atitudinile, experiențele cu alte droguri și consumul acestora.

Prevenirea și asistența în consumul de substanțe este orientată astfel încât influența acestor factori de risc și de protecție să permită ca individul să fie liber față de consum.

f) Teoria influenței triadice (Flay și Petraitis, 1995). Această teorie comprehensivă grupează diverse elemente din diferite teorii relevante care au fost utilizate în câmpul sănătății. Aceasta consideră diferite niveluri pentru a explica cauzele comportamentului ce merg de la cele mai apropiate trecând prin cele mai îndepărtate până la cele finale. Aceste niveluri se relaționează cu trei grupe de influențe ce se deplasează de-a lungul lor:

– influențele culturale și de mediu asupra cunoștințelor și valorilor care influențează atitudinile;

– influențele contextual – sociale ce influențează credințele sociale normative ale individului;

– influențele intrapersonale determinante asupra controlului de sine și abilitățile sociale, ce conduc la autoeficiență.

În același timp, împreună cu aceste elemente generale, există un număr important de interacțiuni și influențe, atât între grupurile de influență cât și între niveluri.

După cum deja notase Bandura (1986) și ulterior și alți autori, Flay și Petraitis consideră comportamentul ca rezultat al situației persoanei și mediului.

Influențele atitudinale, sociale și intrapersonale influențează într-un mod independent și afectează într-o formă interactivă deciziile de a acționa sau nu într-un anumit mod (ex. a consuma sau nu o substanță). Elementele intermediare de influență considerate sunt:

– ceea ce individul extrage din mediul său, situații și trăsături de bază;

– expectativele pe care le are asupra comportamentului și evaluarea sa privind aceste expectative;

– cunoștințele sale în legătură cu starea de sănătate.

Specific acestei teorii este considerarea atât a factorilor direcți cât și indirecți ce afectează comportamentul. În aceeași măsură aceasta servește la explicarea atât a comportamentelor abituale cât și a noilor comportamente.

Un element final de mare relevanță al teoriei este luarea decizilor. Conform cu această teorie, luarea decizilor este un proces dinamic. Aceasta considera că, decizia inițială și experiențele cu comportamentele în relație cu sănătatea produc un feed-back asupra subiectului și vor influența decizii succesive asupra acestora.

g) Modelul autocontrolului (Santacreu și colab., 1992). Acest model elaborat pentru explicarea inițierii și menținerii consumului de droguri are la bază autocontrolul și pornește de la modelul bio-psiho-social. Autorii consideră că geneza problemei pornește de la încercarea adolescentului de a obține surse alternative de întărire la cele pe care le are deja, sau i se oferă în mod concret. Scopul acestui demers este de a caștiga independența și obținerea unei anumite capacități de control prin căutarea unei alternative la întăririle parentale.

Dobândirea autocontrolului poate avea un caracter general sau poate fi izolată în anume tipuri de situație. La rândul său procesul de autocontrol se dobândește prin intermediul exercitării anumitor comportamente de către individ, ceea ce implică o interacțiunea cu mediul. Printre abilitățile de autocontrol caracteristice se găsesc:

– rezistența la exprimarea agresivității după experimentarea unei frustrări;

– rezistența la trangresare, reglarea autoadministrării de întăriri și rezistența la tentație.

La elaborarea programelor de prevenire și asistență, este necesar ca acestea să îndeplinească următoarele cerințe:

– definirea caracteristicilor populației căreia îi este destinat și identificarea factorilor de risc a acesteia;

– identificarea și analiza factorilor care determină problema respectivă;

– diferențierea între ceea ce reprezintă geneza problemei și ceea ce reprezintă menținerea acesteia.

h) Modelul comprehensiv și secvențial al fazelor consumului de droguri propus de Becona, 1999.Acesta propune 5 faze:

predispoziție,

cunoaștere,

experimentare și inițiere a consumului,

consolidare (abuz și dependență) și

abandon sau menținere și/sau recădere.

În faza preliminară sau de predispoziție se consideră următorii factori:

Biologici. Studiile au arătat că există o anumită vulnerabilitate genetică atât pentru alcool cât și pentru restul drogurilor.

Psihologici. Autorii consideră importante personalitatea, inteligența și învățarea.

Socio-culturali. Se referă la expectative, comportamente, evoluție istorică, valori culturale specifice, etc.

Faza de cunoaștere. În această fază sunt importante:

mediul,

procesul de învățare,

procesul de socializare și

expectativele.

Faza de experimentare și inițiere a consumului. În această fază factorii decisivi sunt cei cunoscuți ca factori de risc și de protecție

Faza de consolidare: de la consum la abuz și la dependență. În această fază ceea ce va determina menținerea consumului substanței în mod fundamental sunt consecințele, pozitive sau negative pe care le produce respectivul consum. Acestea vor fi în directă relație cu anturajul, familia și cu sine.

Faza de abandon sau de menținere. Orice comportament se realizează într-un continuu temporal, în care individul poate menține acest comportament sau nu în cazul în care consecințele sunt mai mult negative decât pozitive. Astfel, dintre consumatorii diferitelor tipuri de droguri unii vor înceta să le consume după una sau mai multe încercări, alții după o perioadă de timp mai lungă sau mai scurtă iar alții vor continua consumul în mod neîntrerupt de-a lungul multor ani sau întrega viață. Aceștia ultimii sunt cei care se află în faza de menținere.

Motivația pentru abandon poate avea cauze externe (presiunea familiei, a prietenilor, a societății etc.) sau interne (datorate problemelor cauzate de consum fie de tip fizic, afectiv, familiar, etc). Tratamentul joacă aici rolul său fundamental pentru obținerea abstinenței și menținerea acesteia pe termen lung.

Faza de recădere. Dependența de droguri poate fi considerată un comportament învățat, consolidat și dificil de îndepărtat. De aceea tratamentul poate fi considerat un proces pe calea unui drum plin de recăderi. Astfel individul abandonează consumul, recade, îl abandonează din nou și din nou recade până când acest proces se menține de-a lungul timpului, sau apare un moment când se obține abstinența. Este vorba aici de fazele clasice ale tratamentului.

2.2. Soluții psihoterapeutice

2.2.1. Abordarea medicală a dependenței

Utilizarea drogurilor fără un scop teraputic este unul din cele mai puțin înțelese comportamente umane.

Drogurile sunt cunoscute cel mai bine din punct de vedere al structurii lor chimice și al efectelor studiate prin experiențe pe animale de laborator. Se cunosc unele caracteristici ale persoanelor care folosesc cantități mari de droguri sau au vreun necaz datorat consumului (pentru că ei sunt cei care intră mai ușor în încurcături cu poliția sau apeleză la serviciile medicale de urgență) și de aceea ei reprezintă și populația cea mai studiată din punct de vedere medical și psihiatric.

Efectul drogurilor asupra organismului uman este puternic influențat de cantitatea consumată, de durata în timp a uitilizării, de tipul de drog preferat, de așteptările individuale legate de consum, de împrejurările în care a fost consumat și de modul de reacție al anturajului consumatorului.

Toate aceste influențe sunt ele însele legate de anumite credințe și atitudini privind consumul de droguri și de condiția socială a consumatorului. Sunt multe situațiile când aceeași persoană a acționat diferit, în ocazii diferite deși a luat același tip de drog. În acazul consumului de droguri nu te poți baza pe prezumția simplă de tip cauză- efect.

Principiile tratamentului eficient al toxicomanilor

1. Tratamentul aplicat pentru toxicodependenți este diferit de la persoană la persoană.

Modul de combinare a tipului de intervenție terapeutică și a serviciilor medicale cu nevoile particulare ale fiecărui individ este calea cea mai bună în procesul terapeutic, care se măsoară în acest caz prin recuperarea pacientului și abilitarea lui spre funcționarea acestuia normală în familie, societate și la locul de muncă.

Tratmentul trebuie sa fie ușor accesibil pentru pacienți .

Toxico-dependenții sunt persoane instabile din punct de vedere emoțional și sunt nesiguri pe ei dacă vor sau nu să urmeze vreun tratament. Este important ca în momentul în care terapeutul a reușit să convingă pacientul să urmeze un anumit tratament, acesta să poată fi accesat rapid înainte ca pacientul să-și schimbe ideile.

3. Tratamentul eficient trebuie să abordeze toate problemele pacientului și să nu se refere doar la consumul de droguri.

Pentru a fi eficient, tratamentul trebuie să se adreseze problemelor medicale asociate, problemelor familiale și sociale ale pacientului.

4. Planul individual de tratament al pacientului trebuie monitorizat și modificat în permanență pe parcurs, în funcție de nevoile și evoluția pacientului.

Un pacient poate avea nevoie de o combinație de servicii și tratamente medicale de-a lungul timpului în procesul său de vindecare și recuperare.

5. Păstrarea pacientului în tratament pentru toată perioada vindecarii lui este un punct critic pentru succesul terapeutic.

Durata tratamentului pentru fiecare pacient se stabilește în funcție de problemele sale specifice legate de starea sa generală de sănătate și complianță față de tratament.

Datorită faptului că mulți dintre pacienți părăsesc terapia înainte de timp, ei recad rapid în consumul de droguri și de aceea tratamentele moderne trebuie să includă și strategii prin care pacienții să fie convinși să rămână la tratament pentru întreaga perioadă de timp necesară recuperării lor.

6. Consilierea individuală și/sau de grup, în asociere cu alte terapii comportamentale sunt esențiale pentru succesul terapeutic.

În timpul terapiei pacienții abordează probleme legate de motivarea schimbării comportamentului de consumator de droguri, își dezvoltă abilități de apărare împotriva anturajului care exercită presiuni în vederea continuării consumului, învață să înlocuiască consumul de droguri cu alte activități constructive și benefice pentru ei și învață cum să facă față eficient problemelor de viață.

Terapia comportamentală facilitează dezvoltarea de relații sănătoase de prietenie și ajută individul să funcționeze normal în familie și societate.

7. Medicația este un element foarte important al tratametului pentru mulți dintre pacienți, mai ales dacă este combinată cu consiliere și terapie comportamentală .

Metadona, Buprenorfina, LAAM –ul sunt medicamente foarte eficiente pentru pacienții care au consumat timp foarte îndelungat heroină sau alte opiacee. Administrarea lor are rolul de a reduce riscul utilizării drogurilor sub formă injectabilă, al contracarării unei boli transmise prin utilizare în comun a echipamentului injectabil nesteril și scade incidența comportamentelor delicvente.

8. Toxicodependenții care au și o boală psihiatrică asociată consmului de droguri trebuie să fie tratați concomitent pentru ambele probleme pentru succesul terapeutic.

O mare parte dintre toxicodependenții care aveau recăderi frecvente în consum, prezintă asociat și o tulburare psihiatrică nediagnosticată la timp.

9. Dezintoxicarea fizică bazată pe tratament medicamentos reprezintă numai primul pas al tratamentului toxicomaniilor pentru că, în cazul în care nu este urmată de terapia de postcură, nu garantează abstinență pe termen lung, care reprezintă obiectivul final al terapiei.

“Dezintoxicarea fizică rezolvă problemele acute ale pacientului aflat în sevraj, dar nu s-a demonstrat că este eficientă și pe termen lung. În multe țări după ce a primit tratament de dezintoxicare, pacientul este preluat de serviciile de asistență socială și îndrumat imediat spre postcură, pentru consolidarea beneficiului terapeutic obținut și ajutarea pacientului să scape de dependența psihică de drog…

Tratamentul nu trebuie să fie întotdeauna un act voluntar pentru a fi eficient.

Un pacient motivat pentru schimbare și dornic să colaboreze în procesul de vindecare, are șanse de reușită mai mari.

Pe toată perioada tratamentului este necesară efectuarea controlului posibilului consum asociat de droguri ilegale.

Mulți pacienți au tendința să mai încerce ,, măcar pentru o ultima dată” câte o doză de drog în timpul terapiei . De la o doza, ei pot ajunge rapid la consumul zilnic și tratamentul nu-și mai atinge scopul propus. Din acest motiv este bine ca pacienții să știe încă de la început că vor fi controlați periodic pentru depistarea eventualului consum de droguri. Orice test pozitiv trebuie discutat imediat cu pacientul în cauză și trebuie reajustat tratametul în funcție de reacțiile acestuia.

În timpul tratamentului pentru dependența de droguri, pacienții trebuie supravegheați medical, diagnosticați și tratați dacă suferă de hepatite tip B sau C, dacă au TBC, boli cu transmitere sexuală sau alte boli secundare toxicomaniei.

Recuperarea pacienților toxicodependenți este un process de durată și de cele mai multe ori sunt necesare mai multe episoade de tratament până la obținerea abstinenței totale.

Ca în orice boală cronică, în cazul toxicomaniei pot apărea recăderi după perioade lungi de timp. Pentru acești bolnavi , este necesar să reintre în circuitul terapeutic de fiecare dată, până când se va obține abstinența și recuperarea totală.Recăderile pot apărea și de aceea orice plan terapeutic realist trebuie să le aibă în vedere, acestea nu trebuie considerate eșecuri terapeutice.

Abstinența totală poate fi uneori un scop nerealist, dar reducerea riscurilor asociate consumului și amelioararea calității vieții pacientului trebuie să motiveze terapeutul în munca sa cu pacienții dificili.

2.2.2. Abordarea psihoterapeutică individuală în dependență

Construirea unei relații terapeutice cu fiecare pacient este una dintre cele mai importante unelte de lucru ale unui terapeut.

Provenind din cea mai mare parte din familii disfuncționale, pacienții toxicodependenți au în general tendința de a refuza să admită că au o problemă legată de consumul de droguri și implicit idea de a fi tratați.

Terapeuții trebuie să fie bine pregătiți si echilibrați emoțional, pentru a reuși să facă față cu bine încercarilor la care sunt supuși de către pacienții dificili.

Principalele atribute și atitudini utile terapeutului în munca cu pacienții toxicomani:

dezvoltă o relație bazată pe înțelegere și compasiune;

terapeutul trebuie să fie un optmist informat;

terapeutul trebuie să fie capabil să nu iși manifeste în fața pacienților propriile anxietăți, dureri, frustrări sau depresii;

Terapeutul trebuie să aibă o minte flexibilă și fără prejudecăți;

Terapeutul trebuie să aibă cunoștințe temeinice de psihiatrie, dorința de a continua să se perfecționeze și creativitate în munca pe care o desfășoară;

Să aibă curiozitate intelectuală;

Cei mai buni terapeuți sunt întelepți, sunt perseverenți și au multă răbdare cu pacienții lor.;

Ei iși cultivă capacitatea de a asculta și de a vedea și ceea ce i se spune direct, dar înțelege și ceea ce nu îi spune direct pacientul referitor la problemele sale și este capabil să acționeze cu promptitudine la nevoie;

Lucrul în echipa terapeutică cu sinceritate și integritate profesională, este calea spre succesul recuperării fiecarui pacient.

Punctul central în formarea unei bune relații terapeutice este respectul pentru pacient și compasiune pe care terapeutul trebuie să le cultive încă de la prima întâlnire. Crearea unei ambianțe confortabile, în care pacientul să se simtă înțeles și în siguranță, îi va permite acestuia să accepte intervenția terapeutică. Este foarte important ca terapeutul să nu abuzeze de puterea pe care a dobandit-o în relația cu pacientul său, folosind acest avantaj cu decență și obiectiviate.

Terapeutul trebuie să aibă capacitatea de a tolera stările de anxietate, durerile , frustrările și stările depresive ale pacientului său și să-l determine pe acesta să le depășească fără a recurge la consumul de droguri.

Răspunsurile simple, performante pe care le oferă unii terapeuți pacienților lor, indiferent de gravitatea sau complexitatea problemelor cu care se confruntă aceștia, sunt greșite. Atunci când terapeutul și programele de tratament sunt prea rigide și dogmatice, rezultatele sunt neîncrederea pacientului în actul terapeutic și crearea unei atmosfere conflictuale, cu care pacientul era deja obișnuit de acasă.

Flexibilitatea în gandirea terapeutică înseamnă abilitatea de a combina mai multe tipuri de tratament și adapatarea acestora la necesitațile fiecărui pacient.

Onestitatea și integritatea morala a terapeutului sunt esențiale deoarece pacienții toxicodependenți sunt de obicei depresivi și neîncrezători, având nevoie de mult timp pentru acceptarea terapeutului și a avea încredere în el.

Trebuie evitată orice forma de compromis sau corupție care poate deturna bunul mers al terapiei.

Modelul – BRENDA

Acest model se bazează pe o abordare bio-psiho-socială ce incorporează elementele a trei modele majore: farmacologic, al 12-lea pas( procedeu) și modele de învațare:

de la modelul farmacologic adoptă noțiunea că drogurile însele interacționează cu creierul și poate provoca schimbări care reduce abilitatea individului pentru a o controla pe ea sau utilizarea ei.

De la al 12-lea pas (procedeu) preia ideea că vulnerabilitatea la substanță variază între indivizi și că unele persoane sunt genetic mai vulnerabile decât altele;

De la modelul de învățare preia ideea că schimbările biologice în vulnerabilitate nu sunt doar genetice, ci pot fi cauzate de factori de mediu ca : abuzul asupra copilului , traume, sau alte presiuni exterioare.

Din complexitatea cauzelor care generează consumul de droguri decurge faptul că tratamentul trebuie să fie individual pentru fiecare persoană care cere ajutor.

Acest model incorporează utilizarea medicamentelor și a suportului psihosocial într-un program de tratament individualizat, fiind un model centrat pe client.

BRENDA sunt acronimele pentru cele 6 părți ale acestui program:

B- evaluare bio-psiho-socială;

R- raportarea la pacient în cadrul evaluării;

E- empatie;

N- nevoi exprimate de pacient care trebuie ințelese;

D- sfaturi directe cu privire la modul de cunoaștere a acestor nevoi.

A- evaluarea răspunsurilor/comportamentelor pacientului pe care îl consiliem cu ajustarea recomandărilor tratamentului;

Acest model subliniază necesitatea unei bune colaborări, a unei clare abordări a managementului de caz, prin intermediul acesteia, terapeuții, psihologii, medicii, terapeuții familiali, asistentele medicale, asistenții sociali pot să fie mult mai bine coordonați într-un program de tratamant adapatat nevoilor individuale ale persoanei care s-a prezentat pentru tratament.

Factorii sociali au un rol cheie în succesul sau eșecul tratamentului pacientului, una din cele mai bune metode de recuperare de lungă durată fiiind aceea dacă un pacient are sau nu o slujbă.

Un alt factor este familia pacientului și statusul conjugal; pentru pacienții tineri o relație deficitară cu parinții constituind un factor cauzal pentru care consumă droguri.

Când toate elementele evaluarii bio-psiho-sociale sunt complete terapeutul trebuie să ia in considerație semnificația lor și apoi să facă un raport al soluțiilor pentru pacient.

TERAPIA COGNITIV COMPORTAMENTALĂ

Educarea pecienților prin intermediul modelului cognitiv

Terapia cognitivă a abuzului de substanțe este o colaborare între terapeut și pacient, este important ca pacientul să cunoască și să înțeleagă comportamentele, conceptele esențiale din cadrul acestui model, cum este înțelegerea asociațiilor și relațiilor cauzale între cogniție, afecte, comportamente, dorințe și obiceiuri.

O parte importantă a stadiilor inițiale ale terapiei include educarea pacienților cu privire la modelul cognitiv al dependenței de drog și tratarea acesteia.

Foarte important în acest proces este explicarea de către terapeut a conexiunilor cauzale și corecționale dintre situația stimul-ganduri, credințe-emoții, solicitarea drogului-luarea drogului.

Scopurile pe care terapeuții și le-au fixat pot fi atinse prin punctarea naturală a evenimentelor care au loc în viața pacientului ca și în timpul ședințelor, în acest fel pacientul învățând că terapia constă în mult mai mult decât simpla scăpare de probleme sau convingerea acestora de a renunța la drog.

Pacienții învață că problemele lor legate de drog implică o serie de evenimente interne și externe care lăsate descoperite și nerezolvate duc în mod ,,automat” la utlizarea drogurilor.

Tehnicile cognitive se adresează credințelor despre droguri și gândirii automate care contribuie la impulsionarea poftei, în timp ce tehnicile comportamentale sunt focalizate pe acțiunile care cauzează interacțiunea cu procesele cognitive.

Tehnicile comportamantale ajută paciemtul să testeze cu acuratețe credințele legate de droguri, care duc la perpetuarea consumului și sunt de asemneaea utilizate pentru învățarea deprinderilor pacientului, potrivit luptei cu situațiile de risc, impulsurile poftei , dorințele acestuia.

Terapia comportamentală pentru adolescenți

Include principiul conform căruia comportamentul nedorit poate fi schimbat printr-o demonstrație clară a comportamentului dorit și recompensarea potrivită a pașilor care conduc la achiziționarea acestuia.

Activitățile terapeutice includ îndeplinirea sarcinilor specifice, repetarea comportamentelor dorite, înregistrarea și revederea progresului obținut , lăudând și acordând privilegii pentru atingerea scopurilor desemnate.

Terapia își propune să ajute pacientul să ajungă la trei tipuri de control:

Control asupra stimulilor externi – ajută pacientul să evite situațiile asociate consumului de drog și îl învață să desfășoare, pentru mai mult timp, activități incompatibile cu consumul de drog.

Control asupra impulsurilor – ajută pacientul să recunoască și să schimbe gândurile, sentimentele și planurile care duc la consumul de drog.

Control social – implică membrii familiei și alte persoane care sunt importante pentru pacienți, care-l pot ajuta să evite drogurile. Un părinte sau o altă persoană asistă la ședințele terapeutice, acolo unde este posibil, participă cu sarcini date de terapeut și întărește comportamentul dorit.

Această terapie ajută adolescenții să nu mai fie dependenți de drog și le mărește capacitatea de a nu mai consuma droguri și după ce tratamentul s-a terminat.

Terapia de familie.

De-a lungul anilor, tratamentul în cazul utilizării de droguri a inclus și programe în care se lucrează cu membrii familiei, această componentă numindu-se terapie bazată pe familie, terapie centrată pe familie, sau mai simplu terapia familiei.

Programele privind tratamentul în cazul utilizării de droguri, poate folosi terapeuți de familie care să aplice acele abordări terapeutice care au fost verificate cu adolescenții și familiile lor.

Există trei abordări ale terapiei de familie:

Paradigma ,, de stil vechi” – ceva care nu funcționează bine în familie conduce la consumul de drog. Cu alte cuvinte, familia este cauza, acest punct de vedere fiind revizuit recent pentru a reflecta înțelegerea sporită a dinamicilor de familie.

Ce-a de a doua se concentrează pe risc și pe factorii protectori, se lucreză cu familia pentru reducerea factorilor de risc și creșterea factorilor de protecție, fiind folosită în programele de prevenție și tratament.

Ce-a de a treia ia în considerare perspectiva multisistemică sau multidimensională în procesul terapeutic, această terapie incluzand toți membri familiei și în unele cazuri grupurile de apartenență.

Tipuri de abordare

Terapia familială multidimensională pentru adolescenți, este un tratament al abuzului de droguri la adolescenți bazat pe ajutorul familiei, ea privește consumul de droguri la vârsta adolescenței prin prisma influențelor individuale familiale ale semenilor și ale comunității și sugerează că reducerea comportamentului nedorit și mărirea frecvenței celui dorit pot fi dobândite urmărind diferite direcții.

Terapia multisistemică se folosește atunci când sunt întâlniți factori asociați cu un comportament antisocial grav în cazul copiilor și adolescenților care abuzează de drog. Acești factori includ caracteristici ale adolescentului ( atitudine favorabilă consumului de droguri), ale familiei ( disciplina deficitară, conflicte familiare ,abuz de droguri din partea parinților), ale celor apropiați ( atitudine pozitivă asupra consumului de droguri ), școlare ( abandon, performanțe slabe) și ale cartierului

( subcultura îndreptată spre criminalitate).

Terapia de stimulare motivațională

Este o consiliere centrată pe client, inițiind schimbări comportamentale și ajutând pacienții să-și rezolve ambivalența: angajarea în tratament- stoparea consumului de drog. Această abordare presupune o strategie care să trezească o schimbare interna din punct de vedere motivațional și rapidă a pacientului, preferabilă ghidării acestuia pas cu pas spre procesul de vindecare.

Prima ședință de terapie se concentrează pe obținerea unui feed-back pentru stimularea dialogului referitor la folosirea personală a substanțelor și pentru a scoate la iveală declarația motivației interne.

Principiile intervievării motivaționale sunt folosite pentru a consolida motivația și pentru a costrui un plan pentru schimbare.

În ședința care urmează, terapeutul monitorizează schimbarea, revizuiește strategiile și continuă să încurajeze angajarea pentru schimbare sau abstinența susținută.

Psihoterapia expresiv – suportivă

Este o psihoterapie de scurtă durată, centrată pe un anumit subiect, care a fost adaptată la persoanele dependente de heroină sau cocaină, având două componente principale :

Tehnici sportive- pentru a ajuta pacienții să se simtă comfortabil discutând despre experiențele lor personale.

Tehnici expresive- pentru a ajuta pacienții să identifice și să lucreze asupra aspectelor interpersonale.

2.3. Principii de tratament și servicii specifice

Există o varietate de tratamente împotriva dependenței de heroină care tinde să devină mai eficient când abuzul este identificat din timp. De asemenea eficacitatea tratamentului, depinde de caracateristicile pacientului.

Problemele asociate consumului de droguri sunt foarte importante; oamenii care consumă droguri provenind din toate pozițiile sociale, mulți suferă de boli psihice, de probleme somatice, probleme sociale care fac tulburările create de dependență, mult mai dificil de tratat.

Chiar dacă sunt numai câteva probleme asociate, severitatea consumului este extinsă și necesită diverse tratamente ce include terapia comportamentală, medicația sau combinația acestora.

Deoarece consumul de droguri este o tulburare cronică, caracterizată de recăderi ocazionale, un tratament de scurtă durată nu este suficient. Pentru mulți tratamentul este pe termen lung, care implică multiple intervenții dar și tentații în perioadele de abstinență.

La început toți consumatorii cred că se pot opri să nu mai folosească droguri și cei mai mulți încearcă să renunțe fără tratament. Multe încercări de abstinență sfârșesc prin recăderi.

Utilizarea pe termen lung a drogurilor produce schimbări semnificative în funcționarea creierului, care persistă mult timp după ce persoana renunță la drog. Înțelegerea faptului că dependența de drog are o importantă componentă biologică ne ajută să înțelegem diferențele individuale în obținerea și menținerea abstinenței.

Stresul psihic de la locul de muncă, problemele familiale, abuzurile de orice natură pot interacționa cu factorii biologici în a împiedica abstinența.Pentru stoparea consumului de drog, un rol important îl are integrarea individului în familie, la locul de muncă( școală), în comunitate.

Un rol important îl are tratamentul medicamentos ,care reduce consumul de droguri și reduce semnificativ înclinația spre activitatea criminală în timpul și după tratament;

Tratamentul împotriva dependenței de drog,reduce riscul infecției cu HIV și costurile acestei preveniri sunt semnificativ mai reduse decât tratamentul bolnavului infectat cu HIV.

Conceptul de etape ale tratamentului poate fi util în încercarea de a potrivi pacienții și serviciile; pacientul putând fi privit într-o serie de intervenții succesive în cadrul unui singur program, fiecare intervenție fiind în stransă legatură cu cea anterioară și conducând la unul sau mai multe scopuri bine definite.

Tratamentul dependenței de opiacee cuprinde urmatoarele servicii:

– centrul de dezintoxicare

– secția de psihiatrie

– centre rezidențiale

– centre de zi

– centrul de metadonă

– comunitatea terapeutică

Centrul de dezintoxicare

În acest centru se desfășoară cura de dezintoxicare pentru persoanele dependente de droguri, care sunt suficient de motivate pentru începerea lui, obiectivul principal al acestei activități fiind diminuarea simptomelor negative, în speță tratamentul dependenței fizice.

Deși nu este în sine un tratament contra dependenței, dezintoxicarea reprezintă un pas folositor numai în cazul în care conduce spre un tratament de lungă durată, ce constă fie în absența totală a drogurilor, fie folosind medicamente ca parte a tratamentului.

În această etapă tratamentul medicamentos urmează doua direcții:

non substitutiv

substitutiv – LAAM, buprenorfină, metadonă, naltrexonă.

Dezintoxicarea cu tratament non substitutiv.

dezintoxicarea cold-turkey;

dezintoxicarea singură;

dezintoxicarea rapidă si ultra-rapidă ;

dezintoxicarea cu medicație simptomatică și asimptomatică.

Dezintoxicarea cu tratament substitutiv.

În acest caz, farmacoterapia implică administrarea unei medicații agoniste corespunzătoare, în doze progresiv diminuate, în vederea minimalizării disconfortului fiziologic și emoțional resimțit în perioada de sevraj , de către consumatorii de opiacee.

Comunitățile terapeutice

Sunt servicii destinate numai persoanelor dependente care au trecut integral prin cura de dezintoxicare și sunt motivate pentru a continua tratamentul spre abstinență.

Comunitațile terapeutice sunt așezări rezidențiale, ’’libere de droguri”, destinate tratamentului abuzului și dependenței de droguri. Ele diferă de alte forme de tratament prin faptul că utilizează comunitatea, ale cărei membri alcătuiesc personalul de tratament și recuperare.

O astfel de comunitate utilizează terapii cu caracter psihologic și comportamental, care își propun să determine indivizii dependenți de droguri să se confrunte cu propria lor stare de dependență și să încerce renunțarea la droguri.

Centrele de zi

Sunt servicii care se adresează în special adolescenților care doresc să parcurgă drumul către abstinență, oferind servcii atât adolescentului cât și familiei lui, fiind unități ambulatorii care pot să existe pe lângă un spital, sau distincte de acestea.

Scopul central al tratamentului este de a mări și a susține motivația pacientului pentru schimbare, stabilirea și menținerea abstinenței față de toate drogurile psihoactive și dezvoltarea capacității de împotrivire și rezolvare a problemelor până la respingere și în cele din urmă la eliminarea impulsurilor de ,, automedicație” cu droguri psihoactive.

Modul de abordare combină tehnici de comportament cognitiv, motivațional, stilul terapeutic fiind unul empatic, flexibil și focalizat pe pacient, accentul fiind pus pe dezvoltarea unei bune legături de lucru cu pacientul (clientul), pentru prevenirea părăsirii premature a tratamentului și ca un mijloc de promovare a schimbărilor terapeutice.

Centrul de metadonă

Este un serviciu ce administrează în principal metadona, care este folosită eficient în dependența de heroină. Metadona este un opioid agonist, un analagezic puternic, care prezintă asemanări spațiale cu morfina și acționează pe receptorii opioizi.Ca urmare a mecanismului său de acțiune, este utilizată în tratamentul dependenței fizice induse de consumul de heroină, ca medicament subtitutiv.

Capitolul 3 . Prevenirea consumului de droguri

Prevenirea este un proces continuu de promovare a creșterii și a potențialului individului, al familiei și al comunității în scopul diminuării probabilității de apariție a problemelor legate de abuzul în consumul de alcool și/ sau droguri.

Prevenirea consumului de droguri a devenit în ultimii ani, o prioritrate a strategiilor elaborate în diferite țări, pentru combaterea consumului și dependenței de droguri, care iau ca premisă ideea larg folosită în domeniul sănătății publice, conform căreia a preveni costă mai ieftin decât a trata.

Majoritatea programelor de prevenire vizează educația minorilor și adolescenților în spiritul unui stil de viață sănătos, fără droguri.

Eforturile de prevenire sunt eficiente numai în măsura în care acestea se adresează și implică toate aspectele spectrului emoțional, interpersonal și social unde apare abuzul în consumul excesiv sau prematur de băuturi alcoolice sau droguri.

Activitățile de prevenire pot să îmbrace forma unei duble abordări, respectiv :

un proces deliberat și constructiv menit să promoveze creșterea interesului indivizilor și a comunităților către un potential uman deplin și

contracararea circumstanțelor dăunatoare, cum sunt riscurile legate de sănătate și de siguranță, stresul familial, presiunea de la locul de muncă, izolarea, violența, greutățile econimce și locuințele neadecvate, serviciile medicale sau îngrijirea copilului.

“Literar, prevenirea consumului de droguri înseamnă : în sens negativ – a preveni ca oamenii să dezvolte, să mențină și să agraveze o dependență, iar în sens pozitiv să stimuleze un comportament sănătos.,,

Fiecare segment al comunității joacă un rol special în prevenire; părinții și școlile prezintă o importanță deosebită în prevenirea consumului de droguri.

3.1. Prevenirea primară, secundară și terțiară

Prevenirea consumului de droguri trebuie să pornească de la o evaluare a necesităților care să susțină justificarea, oportunitatea și adecvarea programului, pentru a da răspunsuri problemelor depistate.

Principala strategie în prevenirea consumului de droguri o constituie învățarea unor comportamente de viață sănătoase.

În realizarea scopului propus se urmarește dezvoltarea autocontrolului indivizilor, mai exact a capacităților de a-și inhiba pornirile și dorința de a obține satisfacțiii imediate, mărirea rezistenței la tentații ori la situații frustrante.

Un rol extrem de important este exercitat de programele de educație aplicate în cadrul școlilor, clasificate în trei categorii principale în funcție de caracteristicile activității de prevenire:

prevenirea primară care se adresează minorilor și tinerilor care nu au experimentat drogurile ;

prevenirea secundară care are ca scop determinarea tinerilor care au consumat deja droguri să abandoneze această deprindere și informarea acestora cu privire la riscurile asociate consumului de droguri ;

prevenirea terțiară care vizează evitarea reluării consumului de droguri de către foștii dependenți de droguri, reducerea ofertei de droguri și a promovării drogurilor .

Prevenirea primară

Prevenirea primară are loc înainte ca o problemă de sănătate ori de dezechilibru social să fi aparut, în mod evident aceasta este forma optimă de realizare și cu un randament maxim.

Cele trei segmente importante cărora se adreseaza programele de prevenție primară sunt:

familia

școala

comunitatea

Programele de prevenire sunt proiectate pentru a crește ,,factorii de protecție “ și se îndreaptă către anularea sau ,, reducerea factorilor de risc” și au ca țintă o varietate de consumuri de droguri, precum tutunul, alcoolul, substanțe inhalante și marijuana, sau pot ținti doar o zonă a abuzului de droguri cum ar fi abuzul de medicamente obținute prin rețetă.

Astfel, acțiunile sunt orientate spre îmbunatățirea posibilitaților de dezvoltare a unor stiluri de viață pozitive, sănătoase și autonome, care să faciliteze diferite căi de consolidare a propriei identități psihosociale, în care drogurile să nu formeze un pilon important.

Un alt rol al prevenirii primare este acela de a pregăti tinerii pentru deprinderi de viață : de a rezista când se oferă droguri, pentru atitudini personale hotărâte și pentru angajamente împotriva folosirii de droguri și mai include creșterea competenței sociale.

De asemenea include și o componentă pentru părinți sau persoane care îi au în îngrijire, precum reîntărirea a ceea ce copiii au învățat despre droguri și efectele dăunatore și totodată deschiderea posibilitații unor discuții în familie depre folosirea substanțelor legale și a celor ilegale și depre politica familiei în legătură cu acestea.

O dimensiune este aceea în care se întâlnesc acțiuni orientate spre reducerea interesului social pentru droguri, dar și spre limitarea utilizării la risc a celor care, într-o formă mai mult sau mai puțin tranzitorie, au decis să utilizeze una sau mai multe substanțe.

Acționând asupra individului printr-un discurs coerent, consecvent cu sine însuși și cu principiile susținute, acționând constant și pretutindeni- în școală, în familie și în comunitatea locală-, activitatea de prevenire având întotdeauna ca obiectiv principal dezvoltarea în sensul dorit a unor atitudini cognitive, afective sau comportamentale ale personalității acestuia:

Stima de sine – indivizii care au o apreciere proastă despre propria persoană și posibilități, depind mai mult de recunoașterea celorlalți și pentru a obține această recunoaștere sunt mult mai dipuși să se supună cerințelor altor persoane. Ei sunt mai mult expuși riscurilor privind consumul de droguri, întrucât au o capacitate redusă de a înfrunta presiunea la consum exerciată de catre grupul de egali din care fac parte sau de către publicitate.

Atitudinea față de droguri – convingerile, sentimentele, comportamentele individului față de droguri pot fi influențate în sens pozitiv.

Atitudinea față de sănătate- dezvoltarea unei poziții favorabile față de igiena personală, față de o alimentație rațională, față de exrcițiile fizice, față de tot ceea ce înseamnă premisele unei sănătăți spirituale și fizice reprezintă un bun context pentru acțiunea împotriva consumului de droguri.

Autocontrolul – o capacitate redusă de control facilitează dorința de a căuta și experimenta senzații noi.

Capacitatea de a decide – autonomie și responsabilitatea asupra propriilor acțiuni.

Puterea de a spune ,, Nu” – se referă la capacitatea de a manifesta opoziție față de cerere, influențele sau manipulările venite din partea altor persoane, opoziție care trebuie să se manifeste într-o manieră lipsită de agresivitate, fară a creea conflicte inutile și fără a periclita relațiile cu ceilalți.

Disponibilitatea de a inter-relaționa – indivizii care nu au această abilitate pe plan social, de a-și face prieteni , de a gestiona conflictele, de a iniția și a duce până la capat o conversație, de a face și a accepta compromisuri, ajung mai ușor în afara grupurilor, primesc adeseori etichete negative din partea egalilor și găsesc că o cale pentru a se afirma în fața celorlalți o reprezintă adoptarea unui comportament strident, în afara normelor.

Capacitarea de autoafirmare – capacitatea de a apăra cu fermitate convingerile, comportamentul, drepturile personale, contribuie la alcătuirea propriei identități , având o legatură directă cu arii de o importanță crucială în consumul de droguri, cum sunt clarificarea gusturilor, a afinităților ,a valorilor , a modelelor.

Capacitatea de autoexprimare emoțională- lipsa capacității de a solicita și elibera afecte, de a solicita și oferi sprijin, de a arăta simpatie și înțelegere, dar și aversiune și respingere, afecteză interacțiunea cu mediul social, poate duce la izolare și automarginalizare.

Prevenirea secundară

Prevenirea secundară presupune descoperirea problemei de sănătate ori a dezechilibrului în stadiul său incipient, atunci când se poate întreprinde măsuri în care să împiedice evoluția sa, cum ar fi în cazul drogurilor consumate ocazional.

Prevenirea drogo-dependenței este orientată atât către evitarea dependenței cât și a altor tulburări asociate consumului. În acest sens sunt incluse activitățile de depistare și control a patologiei organice și psihologice asociate consumului dar și cele orientate către prevenirea infectării și transmiterii de boli infecțioase .

Aceasta implică abordarea programelor de reducere a riscurilor din perspectiva diversificării ofertei de acțiuni, ținând cont de necesitățile individuale, apropiindu-ne de cât mai mulți utilizatori și considerarea acestora ca subiecți și nu ca obiecte ale procesului.

În cadrul prevenției secundare se optează pentru programe de reducere a riscurilor prin negocierea unor obiective intermediare pe termen scurt, obiective care să diminueze consecințele consumului, prin creșterea calității vieții consumatorilor , considerându-l ori de cate ori este posibil, începutul drumului către abstinență.

Prevenirea terțiară

Prevenirea terțiară se referă la prevenirea recidivelor după un tratament sau la limitarea efectelor reziduale ale afecțiunii respective al dependenței în cazul consumatorilor de stupefiante sau alte substanțe de tip adictiv ilicite.

– Stimularea reabilitării capacității psihice a bolnavului (clientului) prin consiliere repetată

într-un cabinet medical sau psihologic, dar în acest sens persoana trebuie să dovedească voință

și spirit de colaborare cu membrii echipei multidisciplinare

( medic, psiholog, psihiatru, asistent social.etc), care îi întind o mână de ajutor și să stabilească

o relație de încredere cu aceștia.

– Tratamentul de dezintoxicare, extrem de greu de realizat , impune antrenarea mai multor factori terapeutici: tratamentul medicamentos, psihoterapie, ergoterapie, fizioterapie.

– Reinserția sociala a pacientului după terminarea curei de dezintoxiocare; este momentul în care dacă voința bolnavului învinge, el se va resocializa cu succes; dacă este învins de dorința reluării consumului de droguri, sub influența anturajului, șansele lui de vindecare definitivă, scad considerabil.

Principii care stau la baza programelor de prevenire a consumului și abuzului de droguri

National Institute on Drug Abuse(NIDA) a formulat cele mai importante principii care stau la baza unor programe eficiente de prevenire a consumului și abuzului de droguri:

Programele de prevenire trebuie să întărească factorii protectivi și să anuleze sau să reducă factorii de risc. Printre factorii protectori se menționează sprijinul parental, iar printre factorii de risc pot fi amintiți capacitatea de control scăzut, asocierea cu prieteni care abuzează de droguri, etc.

Programele de prevenire trebuie să implice toate formele de abuz de droguri, singure sau în combinație, incluzând folosirea drogurilor legale( tutun, alcool,) de către minori, consumul de droguri ilegale (marijuana, heroina), consumul inadecvat de substanțe obținute în mod legal (inhalanți), medicații prescrise, etc.

Programele de prevenire trebuie să implice problema tipului de abuz de droguri din comunitatea locală, având ca obiective modificarea factorilor de risc și întărirea factorilor de prevenție;

Programele de prevenire trebuie să fie ajustate în așa fel încât să implice caracteristicile populației aflate în situații de risc, precum vârsta, sexul, etnicitatea, cu scopul de a îmbunătăți eficacitatea programului.

Programele de prevenire bazate pe familie trebuie să întărească legaturile și relațiile familiale, inclusiv abilitățile parinților, să întărească politicile familiale cu privire la abuzul de droguri și să furnizeze pregatire în educația și informațiile privind drogurile.

Programele de prevenire în școală sunt menite să intervină cât mai timpuriu în educația copiilor si adolescenților, pentru a reduce capacitatea factorilor de risc în ceea ce privește abuzul de droguri.

Programele de prevenire pentru elevii din școala primară, generală și liceu trebuie să se axeze asupra îmbunătățirii învățării teoretice și social-emoționale, cu scopul de a reduce și elimina factorii de risc, precum agresiunea manifestată de timpuriu, eșecul la învățătură și abandonul școlar;

Programe care se adresează comunității ce combină doua sau mai multe programe, pot produce efecte benefice în rândul familiilor și copiilor cu risc ridicat.

Programele de prevenire trebuie să fie pe termen lung cu intervenții repetate pentru a întări scopurile de prevenire originare.

Programele de prevenire trebuie să includă instruirea profesorului în practicile de management ale unei clase cu rezultate, cum ar fi de exemplu recompensarea comportamentului adecvat al elevului.

Programele de prevenire sunt mai eficiente atunci când folosesc tehnici interactive, așa cum sunt grupurile de discuții între prieteni sau jucarea rolului parinților.

Programele de prevenire bazate pe cercetare trebuie să fie eficiente din punct de vedere al costurilor.

2.3. Tehnici de consiliere a persoanelor dependente de droguri

a) Interviul Motivational – Cercul lui Prochaska

Interviul motivațional – este un model de intervenție psihologică, folosit în special în cazul toxicodependenților, scopul acestuia fiind rezolvarea ambivalenței motivaționale și luarea unei decizii în direcția schimbării.

Bazele acestei intervenții au fost puse de catre psihologul W.Miller în urma unei experiențe psihoterapeutice cu un mare numar de alcoolici și persoane cu alte dependențe psihice.

Interviul motivațional poate fi utilizat fie doar ca o modalitate de a ,, debloca’’ clientul din punctul în care îl menține blocat ambivalența motivațională, el având resursele necesare de a realiza schimbarea, fie ca un preludiu al psihoterapiei în sensul de a deschide drumul către o muncă terapeutică ulterioară.

Interviul motivațional implică o varietate de strategii, multe dintre acestea fiind de orientare rogersiană ( terapia centrată pe client), în acest tip de intervenție, terapeutul are rolul de a crea o atmosferă pozitivă, în care transformarea personală să se întâmple.

Scopul este creșterea motivației clientului, astfel încât acesta să ia propriile decizii în privința problemelor sale. Deci, responsabilitatea pentru schimbare aparține în întregime clientului, iar terapeutul nu face decât să îl susțină.

Se poate vorbi de două faze ale interviului motivațional : construirea motivației pentru schimbare și consolidarea angajării în schimbare, prima fază fiind utilă atunci când persoana este în precontemplare sau contemplare, iar a doua este oprtună începând cu etapa acțiuniiPrincipiile interviului motivațional :

exprimarea empatiei ;

evidențierea discrepanței dintre comportamentul prezent și obiectivele de perspectivă ;

evitarea confruntării cu clientul ;

folosirea rezistenței clientului ;

– creșterea încrederii clientului în eficacitatea sa.

Exprimarea empatiei – stilul terapeutic empatic este definitoriu pentru interviul motivațional, constatându-se că acesta este un predictor al succesului în terapia toxicodependenței.

Atitudinea ce stă în spatele empatiei este acceptarea clientului, cu gândurile, sentimentale, normele și valorile sale. Acceptarea este incronguentă cu criticarea, judecarea sau blamarea clientului. Dar ea nu înseamnă nici aprobare, aprobarea sau dezaprobarea cuiva presupune o evaluare, o judecată de valoare conform unor standarde, de obicei propriile standarde.

Ori rolul terapeutului nu este de al evalua și de a încerca să-l pună în niște cadre pentru a vedea dacă i se potrivesc, ci de a-l înțelege și accepta, indiferent de felul său de a fi, gândi și simți, acceptarea necondițioanată face să crească încrederea clientului în terapeut și chiar în propria persoană iar încrederea în propria eficacitate este chiar o condiție a schimbării.

Evidențierea discrepanței dintre comportamentul prezent și obiectivele de perspectivă – motivația pentru schimbare ia naștere când oamenii percep o discrepanță între comportamentul lor prezent și scopurile de viață, astfel unul din principiile importante este acela de a creea și amplifica această discrepanță.

Astfel, clientul este ajutat să înțeleagă distanța reală de comportamentul lui prezent și obiectivele viitoare.

Evitarea confruntării cu clientul

Cea mai puțin dezirabilă situație este aceea în care consilierul încearcă să îi argumenteze clientului că are o problemă și că trebuie să se schimbe, astfel interviul motivațional este o intervenție de creșetre a conștientizării problemei.

Folosirea rezistenței clientului

Rezistența clientului nu este văzută ca un lucru negativ, ca un semn că acesta nu este deschis către procesul terapeutic, ci mai degrabă ca un semn al unei intervenții terapeutice inoportune, dacă se constată o creștere a rezistenței clientului este recomandată schimbarea strategiei.

Apoi rezistența poate sta la baza reîncadrării unor percepții a faptelor clientului, când acesta își exprimă dezacordul cu ceva, terapeutul poate să-l ajute să vadă lucrurile dintr-o altă perspectivă, în felul acesta făcându-se noi pași în direcția schimbării.

Creșterea încrederii clientului în eficacitatea sa constă în capacitatea sa de a face față obstacolelor și de a reuși să se schimbe.

Dacă un client care își conștientizează problema și dorește să se schimbe, nu are încredere că va putea, atunci întreaga intervenție terapeutică nu și-a avut rostul.

Un alt model de stadii sau etape este modelul etapelor motivaționale multicomponente, bazat pe stadiile schimbării ale lui Prochaska și DiClemente (1982). Aceste stadii sunt în număr de cinci:

Pre-contemplare, în care toate aspectele legate de dependență sunt ignorate sau negate;

Contemplare, persoana consumatoare acceptă faptul că dependența a devenit o problemă, o recunoaște, dar nu este în măsură să acționeze în acest sens.Ea se confruntă cu întrebări de tipul ‘‘Să fac ceva cu problema aceasta ?, ’’Să accept internarea pentru a fi tratat?, Să mă înscriu în program?’’, punând în balanță răspunsurile pro și contra;

Pregătire, când persoana devine conștietă de problema dependenței și se gândește serios în direcția luării unei decizii;

Acțiune, acesta este stadiul în care oamenii cred că au abilitatea de a-și schimba comportamentul și sunt activ implicați în pașirea spre schimbarea comportamentului rău, utilizând o varietate de tehnici diferite;

Menținere, menținerea implică abilitatea de a evita cu succes tentațiile spre intoarcerea la vechiul obicei. Scopul menținerii stagiului mentinerii este de a mentine noua stare. Oamenii în acest tind să rămână ei înșiși în cât de mult progres au facut. Ei sunt în stare să anticipeze situațiile în care recăderea ar putea să se intample.

(chiar în cursul unei singure zi se poate trece prin mai multe stadii ale schimbării)

Cercul lui Prochaska.

(După : Prochaska și Diclemente, 1982)

Reprezintă un model care redă procesul de schimbare al unui pacient(client). Această schimbare este descrisă asemeni mersului în cerc.

Pacientul care își exprimă dorința de a fi ajutat începe cu contemplare. El a conștientizat cu claritate că are o problemă. De exemplu, dependentul constată că este dependent, fără să facă ceva ca să scape de dependență.

Următoarea fază merge un pas mai departe. Aceasta reprezintă pregătire. El se confruntă cu diverse gânduri și reflecții. De exemplu, pacientul se luptă cu întrebări cum ar fi: "Să fac ceva cu problema aceasta? Să accept internarea pentru a fi tratat? Să mă înscriu în program?” Apoi pacientul va pune în balanță răspunsurile pro și contra.

Urmează acum un moment al acțiune. Pacientul parcurge mai departe cercul și ajunge la o schimbare activă a comportamentului. El se lasă într-adevăr internat și începe să lucreze activ la problema lui. Sau, pacientul decide în acest moment să nu meargă mai departe în cerc și pe fondul propriilor considerații ia hotărârea de a lăsa situația așa cum este. Se produce deci, ceva asemănător unei bucle, prin ieșirea din cerc. Pacientul se plasează pe el însuși în afara procesului de schimbare. Este de la sine înțeles faptul că el va ajunge din nou în faza contemplativă, de recunoaștere a problemei lui, fiind nevoit să parcurgă de la început fazele procesului de schimbare.

Pacientul care a ales schimbarea activă va ajunge de-a lungul timpului în faza de menținere. Aici, abilitățile obținute devin "proprietatea" pacientului. Acestea reprezintă propriile lui realizări. Comportamentul schimbat devine “al lui.” Astfel a ajuns să găsească un răspuns permanent la problemele lui. Prin ieșirea permanentă, el părăsește în acest moment cercul schimbării, deoarece aceasta nu mai este necesară. El și-a însușit un comportament sănătos.

În timpul menținerii, există posibilitatea apariției unei recăderi. Aceasta nu înseamnă neapărat că pacientul părăsește procesul de schimbare. El revine rapid în faza de început și examinează situația recăderii. În felul acesta, el poate relua firul și deci, poate să rămână activ înlăuntrul cercului.

Recăderea. De-a lungul unei încetări permanente a consumului sau întoarcerea stabilă de la obiceiul rău, mulți pacienți experimentează recăderea. Ea este deseori însoțită de sentimente de descurajare și clientul se vede ca un ratat.

De fapt este mult mai obișnuit de a avea o recădere, decât a nu avea deloc.În timp ce recăderea poate fi un moment de descurajare, majoritatea clienților trec de mai multe ori prin cele 5 stadii ale schimbării înainte de a dobândi un stil de viață nou, stabil, schimbat. De multe ori recăderea îi conștientizează de starea lor critică și o pot lua ca pe o oportunitate de a învăța și de a deveni mai puternici.

Recaderea îl poate face pe client să înceapă din nou procesul schimbării, de la stadiul de pregatire, acțiune sau chiar menținere.

Pentru consilier este deosebit de important să observe că recăderea poate fi folosită ca o treaptă de creștere. Pacientului ajuns din nou în faza primară și apoi în cea de meditație, i se pot pune întrebări cum ar fi: Cum de lucrurile au progresat într-o direcție greșită?, Ce s-a întâmplat cu tine?, Care sunt situațiile pe care le-ai lăsat până acum nerezolvate în timpul tratamentului?, Ce puncte slabe ai descoperit în tine însuți?, Cum putem să prevenim această recădere data viitoare?, etc. Abordată astfel, tratarea terapeutică a recăderii devine posibilă.

Capitolul 3 . Prevenirea consumului de droguri

Prevenirea este un proces continuu de promovare a creșterii și a potențialului individului, al familiei și al comunității în scopul diminuării probabilității de apariție a problemelor legate de abuzul în consumul de alcool și/ sau droguri.

Prevenirea consumului de droguri a devenit în ultimii ani, o prioritate a strategiilor elaborate în diferite țări, pentru combaterea consumului și dependenței de droguri, care iau ca premisă ideea larg folosită în domeniul sănătății publice, conform căreia a preveni costă mai ieftin decât a trata.

Majoritatea programelor de prevenire vizează educația minorilor și adolescenților în spiritul unui stil de viață sănătos, fără droguri.

Eforturile de prevenire sunt eficiente numai în măsura în care acestea se adresează și implică toate aspectele spectrului emoțional, interpersonal și social unde apare abuzul în consumul excesiv sau prematur de băuturi alcoolice sau droguri.

Activitățile de prevenire pot să îmbrace forma unei duble abordări, respectiv :

a) un proces deliberat și constructiv menit să promoveze creșterea interesului indivizilor și a comunităților către un potential uman deplin și

contracararea circumstanțelor daunatoare, cum sunt riscurile legate de sănătate și de siguranță, stresul familial, presiunea de la locul de muncă, izolarea, violența, greutățile economice și locuințele neadecvate, serviciile medicale sau îngrijirea copilului.

“Literar, prevenirea consumului de droguri înseamnă : în sens negativ – a preveni ca oamenii să dezvolte, să mențină și să agraveze o dependență, iar în sens pozitiv să stimuleze un comportament sănătos,,.

Fiecare segment al comunității joacă un rol special în prevenire; părinții și școlile prezintă o importanță deosebită în prevenirea consumului de droguri.

3.1. Prevenirea primară, secundară și terțiară

Prevenirea consumului de droguri trebuie să pornească de la o evaluare a necesităților care să susțină justificarea, oportunitatea și adecvarea programului, pentru a da răspunsuri problemelor depistate.

Principala strategie în prevenirea consumului de droguri o constituie învățarea unor comportamente de viață sănătoase.

În realizarea scopului propus se urmarește dezvoltarea autocontrolului indivizilor, mai exact a capacităților de a-și inhiba pornirile și dorința de a obține satisfacțiii imediate, mărirea rezistenței la tentații ori la situații frustrante.

Un rol extrem de important este exercitat de programele de educație aplicate în cadrul școlilor, clasificate în trei categorii principale în funcție de caracteristicile activității de prevenire:

prevenirea primară care se adresează minorilor și tinerilor care nu au experimentat drogurile ;

prevenirea secundară care are ca scop determinarea tinerilor care au consumat deja droguri, să abandoneze această deprindere și informarea acestora cu privire la riscurile asociate consumului de droguri ;

prevenirea terțiară care vizează evitarea reluării consumului de droguri de către foștii dependenți de droguri, reducerea ofertei de droguri și a promovării drogurilor.

Prevenirea primară

Prevenirea primară are loc înainte ca o problemă de sănătate ori de dezechilibru social să fi aparut, în mod evident aceasta este forma optimă de realizare și cu un randament maxim.

Cele trei segmente importante cărora se adreseaza programele de prevenție primară sunt:

familia

școala

comunitatea

Programele de prevenire sunt proiectate pentru a crește ,,factorii de protecție “ și se îndreaptă către anularea sau ,,reducerea factorilor de risc”și au ca țintă o varietate de consumuri de droguri, precum tutunul, alcoolul, substanțe inhalante și marijuana, sau pot ținti doar o zonă a abuzului de droguri cum ar fi abuzul de medicamente obținute prin rețetă.

Astfel, acțiunile sunt orientate spre îmbunatățirea posibilitaților de dezvoltare a unor stiluri de viață pozitive, sănătoase și autonome, care să faciliteze diferite căi de consolidare a propriei identități psihosociale, în care drogurile să nu formeze un pilon important.

Un alt rol al prevenirii primare este acela de a pregăti tinerii pentru deprinderi de viață : de a rezista când se oferă droguri, pentru atitudini personale hotărâte și pentru angajamente împotriva folosirii de droguri și mai include creșterea competenței sociale.

De asemenea include și o componentă pentru părinți sau persoane care îi au în îngrijire, precum reîntărirea a ceea ce copiii au învățat despre droguri și efectele dăunatore și totodată deschiderea posibilitații unor discuții în familie depre folosirea substanțelor legale și a celor ilegale și depre politica familiei în legătura cu acestea.

O dimensiune este aceea în care se întâlnesc acțiuni orientate spre reducerea interesului social pentru droguri, dar și spre limitarea utilizării la risc a celor care, într-o formă mai mult sau mai puțin tranzitorie, au decis să utilizeze una sau mai multe substanțe.

Acționând asupra individului printr-un discurs coerent, consecvent cu sine însuși și cu principiile susținute, acționând constant și pretutindeni- în școală, în familie și în comunitatea locală- activitatea de prevenire având întotdeauna ca obiectiv principal dezvoltarea în sensul dorit a unor atitudini cognitive, afective sau comportamentale ale personalității acestuia:

stima de sine – indivizii care au o apreciere proastă despre propria persoană și posibilități, depind mai mult de recunoașterea celorlalați și pentru a obține această recunoaștere sunt mult mai dipuși să se supună cerințelor altor persoane. Ei sunt mai mult expuși riscurilor privind consumul de droguri, întrucât au o capacitate redusă de a înfrunta presiunea la consum exerciată de catre grupul de egali din care fac parte sau de către publicitate.

Atitudinea față de droguri – convingerile, sentimentele, comportamentele individului față de droguri pot fi influențate în sens pozitiv.

Atitudinea față de sănătate – dezvoltarea unei poziții favorabile față de igiena personală, față de o alimentație rațională, față de exrcițiile fizice, față de tot ceea ce înseamnă premisele unei sănătăți spirituale și fizice, reprezintă un bun context pentru acțiunea împotriva consumului de droguri.

Autocontrolul – o capacitate redusă de control facilitează dorința de a căuta și experimenta senzații noi.

Capacitatea de a decide – autonomie și responsabilitatea asupra propriilor acțiuni.

Puterea de a spune ,, Nu” – se referă la capacitatea de a manifesta opoziție față de cereea, influențele sau manipulările venite din partea altor persoane, opoziție care trebuie să se manifeste într-o manieră lipsită de agresivitate, fară a creea conflicte inutile și fără a periclita relațiile cu ceilalți.

Disponibilitatea de a inter-relaționa – indivizii care nu au această abilitate pe plan social, de a-și face prieteni, de a gestiona conflictele, de a iniția și a duce până la capat o conversație, de a face și a accepta compromisuri, ajung mai ușor în afara grupurilor, primesc adeseori etichete negative din partea egalilor și găsesc că o cale pentru a se afirma în fața celorlalți o reprezintă adoptarea unui comportament strident, în afara normelor.

Capacitarea de autoafirmare – capacitatea de a apăra cu fermitate convingerile, comportamentul, drepturile personale, contribuie la alcătuirea propriei identități, având o legatură directă cu arii de o importanță crucială în consumul de droguri, cum sunt clarificarea gusturilor, a afinităților ,a valorilor, a modelelor.

Capacitatea de autoexprimare emoțională – lipsa capacității de a solicita și elibera afecte, de a solicita și oferi sprijin, de a arăta simpatie și înțelegere, dar și aversiune și respingere, afecteză interacțiunea cu mediul social, poate duce la izolare și automarginalizare.

Prevenirea secundară

Prevenirea secundară presupune descoperirea problemei de sănătate ori a dezechilibrului în stadiul său incipient, atunci când se poate întreprinde măsuri care să împiedice evoluția sa, cum ar fi, în cazul drogurilor consumate ocazional.

Prevenirea drogo-dependenței este orientată atât către evitarea dependenței cât și a altor tulburări asociate consumului. În acest sens sunt incluse activitățile de depistare și control a patologiei organice și psihologice asociate consumului dar și cele orientate către prevenirea infectării și transmiterii de boli infecțioase.

Aceasta implică abordarea programelor de reducere a riscurilor din perspectiva diversificării ofertei de acțiuni, ținând cont de necesitățile individuale, apropiindu-ne de cât mai mulți utilizatori și considerarea acestora ca subiecți și nu ca obiecte ale procesului.

În cadrul prevenției secundare se optează pentru programe de reducere a riscurilor prin negocierea unor obiective intermediare pe termen scurt, obiective care să diminueze consecințele consumului, prin creșterea calității vieții consumatorilor, considerându-l ori de cate ori este posibil, începutul drumului către abstinență.

Prevenirea terțiară

Prevenirea terțiară se referă la prevenirea recidivelor după un tratament sau la limitarea efectelor reziduale ale afecțiunii respective al dependenței în cazul consumatorilor de stupefiante sau alte substanțe de tip adictiv ilicite.

stimularea reabilitării capacității psihice a bolnavului (clientului) prin consiliere repetată într-un cabinet medical sau psihologic, dar în acest sens persoana trebuie să dovedească voință și spirit de colaborare cu membrii echipei multidisciplinare (medic, psiholog, psihiatru, asistent social,etc), care îi întind o mână de ajutor și să stabilească o relație de încredere cu aceștia.

– Tratamentul de dezintoxicare, extrem de greu de realizat, impune antrenarea mai multor factori terapeutici: tratamentul medicamentos, psihoterapie, ergoterapie, fizioterapie.

– Reinserția sociala a pacientului după terminarea curei de dezintoxiocare; este momentul în care dacă voința bolnavului învinge, el se va resocializa cu succes; dacă este învins de dorința reluării consumului de droguri, sub influența anturajului, șansele lui de vindecare definitivă, scad considerabil.

Principii care stau la baza programelor de prevenire a consumului și abuzului de droguri

National Institute on Drug Abuse(NIDA) a formulat cele mai importante principii care stau la baza unor programe eficiente de prevenire a consumului și abuzului de droguri:

Programele de prevenire trebuie să întărească factorii protectivi și să anuleze sau să reducă factorii de risc. Printre factorii protectori se menționează sprijinul parental, iar printre factorii de risc pot fi amintiți capacitatea de control scăzut, asocierea cu prieteni care abuzează de droguri, etc.

Programele de prevenire trebuie să implice toate formele de abuz de droguri, singure sau în combinație, incluzând folosirea drogurilor legale( tutun, alcool,) de către minori, consumul de droguri ilegale ( marijuana, heroina), consumul inadecvat de substanțe obținute în mod legal (inhalanți), medicații prescrise, etc.

Programele de prevenire trebuie să implice problema tipului de abuz de droguri din comunitatea locală, având ca obiective modificarea factorilor de risc și întărirea factorilor de prevenție;

Programele de prevenire trebuie să fie ajustate în așa fel încât să implice caracteristicile populației aflate în situații de risc, precum vârsta, sexul, etnicitatea, cu scopul de a îmbunătăți eficacitatea programului.

Programele de prevenire bazate pe familie trebuie să întarească legaturile și relațiile familiale, inclusiv abilitățile parinților, să întărească politicile familiale cu privire la abuzul de droguri și să furnizeze pregatire în educația și informațiile privind drogurile.

Programele de prevenire în școală sunt menite să intervină cât mai timpuriu în educația copiilor si adolescenților, pentru a reduce capacitatea factorilor de risc în ceea ce privește abuzul de droguri.

Programele de prevenire pentru elevii din școala primară, generală și liceu trebuie să se axeze asupra îmbunătățirii învățării teoretice și social-emoționale, cu scopul de a reduce și elimina factorii de risc, precum agresiunea manifestată de timpuriu, eșecul la învățătură și abandonul școlar;

Programe care se adresează comunității ce combină două sau mai multe programe, pot produce efecte benefice în rândul familiilor și copiilor cu risc ridicat.

Programele de prevenire trebuie să fie pe termen lung cu intervenții repetate pentru a întări scopurile de prevenire originare.

Programele de prevenire trebuie să includă instruirea profesorului în practicile de management ale unei clase cu rezultate, cum ar fi de exemplu recompensarea comportamentului adecvat al elevului.

Programele de prevenire sunt mai eficiente atunci când folosesc tehnici interactive, așa cum sunt grupurile de discuții între prieteni sau jucarea rolului părinților.

Programele de prevenire bazate pe cercetare trebuie să fie eficiente din punct de vedere al costurilor.

3.2. Asistența socială a persoanelor dependente de droguri

Asistența socială desemnează un ansamblu de instituții, programe, măsuri, activități profesionalizate, servicii specializate de protejarea persoanelor, grupurilor, comunitaților cu probleme speciale, aflate temporar în dificultate, care datorită unor motive de natură economică, socioculturală, biologică sau psihologică nu au posibilitatea de a realiza prin mijloace și eforturi proprii un mod normal, decent de viață.

Obiectivul intervenției asistenței sociale este de a sprijini pe cei aflați în dificultate să obțină condițiile necesare unei vieți decente, ajutându-i să-și dezvolte propriile capacități și competențe pentru funcționare socială corespunzatoare.

Ajutorul acordat are în vedere, de regulă, o periadă limitată de timp până când persoanele cu nevoi speciale își găsesc resurse sociale, psihologice, economice de a putea duce o viață normală, autosuficientă.

Asistența socială ca profesie cu identitate proprie, care ocupă un spațiu în schema interdisciplinară, poate fi definită ca acea profesie dedicată dezvoltării bunăstării sociale a omului, înțelegând și aplicând cunoașterea științifică cu privire la activitațile umane și sociale în cadrul unui sistem de resurse organizate, care funcționează având drept obiectiv prevenirea și depășirea stărilor de inegalitate și necesitatea indivizilor, grupurilor și colectivităților în vederea promovării justiției sociale.

Înainte de a se ocupa de situațiile de necesitate, neconcordanțe și dezechilibre sociale, menirea asistentului social este de a determina din partea persoanelor, familiilor și grupurilor, dezvoltarea unor răspunsuri emoționale, intelectuale și sociale necesare pentru utilizarea resurselor proprii și depășirea propriilor limite.

Obiectivul principal al acestuia este ca persoanele cu probleme de dependență și cei care locuiesc alături de aceștia, să ajungă la un grad de autonomie care să le permită să-și mobilizeze propriile resurse și să desfașoare astfel o viață cât se poate de normală din punct de vedere social fiind capabili să-și transforme activ propria realiatate.

Etiologia multifactorială a fenomenului dependenței de drog, ca și diversitatea efectelor pe care acestea le produc, determină ca raspunsul de reabilitare să includă intervenția profesioniștilor aparținând diferitelor domenii(social, medical, psihologic, ocupațional, etc).

Munca în echipă, care dezvoltă diferite tehnici alături de un program planificat care urmarește obiective concrete, va fi facilitată de o serie de factori ca:

Stabilirea de obiective comune pentru toată echipa

Existența unui program de funcții clar definite și delimitate pentru fiecare membru al echipei

Stabilirea de canale de comunicare între membrii echipei.

Asistența socială a persoanelor dependente are diferite arii de intervenție:

în domeniul consumului de droguri;

în domeniul familial;

în domeniul educațional;

în domeniul muncii;

în domeniul relațional și ocuparea timpului liber;

în domeniul juridic – legal.

1.Funcțiile asistentului social în domeniul consumului de droguri sunt orientate către :

cunoașterea istoriei evoluției consumului de drog, a situației actuale, individuale și familiale înainte de tratament.

cunoașterea variabilelelor sociale externe care pot interveni în procesul tratamantului și realizarea de activității clare care să aibă în vedere atât valorificarea cazului ca și gestiunea și legătura cu resursele și serviciile sociale necesare.

Funcțiile în domeniul familial

Printre funcțiile asistentului social se numără și lucrul cu familia, obiectivul fundamental al acestuia fiind, de a urmări un nivel maxim de implicare și participare activă a familiei pe durata tratamentului și de a oferi suport familiei pentru a face față problemelor.

Funcții în domeniul educațional

În acest domeniu intervenția asistentului social se referă la cunoașterea nivelului educativ și formativ obișnuit, dificultăți de adaptare, valorificarea unor posibilități de reluare a procesului școlar, stimulandu-i și orientându-i spre ele.

Funcții în domeniul muncii

Acestea sunt cunoșterea și valorificarea istoriei activități profesionale și situația actuală a individului cât și valorificarea rolului pe care munca îl îndeplinește sau îl poate îndeplini în dezvoltarea personală a individului. De asemenea se urmarește integrarea individului pe piața muncii.

Funcții în domeniul relațional și ocuparea timpului liber

Se observă, cu cât mai lungă este perioada de consum la utilizatorii de droguri, cu atât mai de durată este procesul de izolare și de deteriorare a capacităților personale în aspectul relațional.

De asemenea se încearcă favorizarea abandonării de către de consumator a mediului și cercului de prieteni care consumă droguri.Măsurile pe care le dezvoltă în acest domeniu asistentul social, sunt orientate spre fundamentarea procesului de încorporare progresiv într-un nou stil de viață numit proces de reinserție socială .

Funcții în domeniul juridic-legal

Consumul abuziv de droguri este asociat cu o frecvență ridicată a activităților delincvente, necesitatea banilor pentru procurarea drogurilor, mereu în cantități crescute și cu un preț mai mare pe piață, determină ca un număr ridicat de consumatori să încalte legea (tâlhării, furturi, trafic de droguri).

Astfel asistentul social trebuie să identifice toate aceste aspecte problematice ale clientului sau, și să creeze condițiile ca acestea să fie depașite, utilizând interviul și consilierea care sunt două componenente de bază.

De pe poziția de terapeut, munca asistentului social în cazul toxicodependenței este extrem de grea, căci presupune din partea lui multă răbdare și mai ales toleranță la frustrare.

Consilierea reprezintă o deprindere pentru asistentul social care oferă servicii clienților aflați în dificultate.

3.3. Reinserția sociala a consumatorilor de droguri

Abuzul de droguri și consecințele acestuia reprezintă una dintre principalele probleme ale societății actuale.

Dependența de droguri este un fenomen de anvergură prin caracterul său multifactorial, dinamic, schimbător care afectează toate grupele de vârstă, dar predominant pe cea a tinerilor.

Deoarece problematica consumului de droguri este relativ nouă în România, iar serviciile adresate consumatorilor de droguri sunt puține la numar, masurile de reabilitare și reintegrare socială ale acestei categorii de populație marginalizate sunt insuficiente.

Serviciile cu adresabilitate către aceasta categorie sunt preponderent medicale și nu acoperă decât un segment din cadrul lanțului terapeutic pe care ar trebui să-l parcurgă un dependent de droguri.

Serviciile de reabilitare și reintegrare socială presupun aplicarea unui complex de măsuri psiho-socio-medicale, care au ca finalitate dobândirea acelor abilități de viață pentru integrarea în societate.

Acest proces presupune alternarea unor interventii specifice, în scopul de a atinge o stare cât mai bună de sănătate și bunăstare, în majoritatea cazurilor. Abordarea terapeutică a unei persoane dependente de dorguri necesită coordonarea diferitelor mijloace de asistență în mod secvențial și simultan. Astfel se poate spune că fiecare element al sistemului este un factor necesar, dar nu suficient al unui proces terapeutic complex, care presupune lucrul într-o rețea de suport pentru dependentul de droguri.

Deși reprezintă un segment important în etapele lanțului terapeutic, aceste servicii sunt aproape inexistente în România. Majoritatea demersurilor pentru combaterea consumului de droguri sunt axate pe activitatea în de prevenire, tratament psihologic și medical, fără inițietrea unor activități ce ar viza reabilitarea și reiserția socială.

Pentru furnizare unor astfel de servicii este necesară crearea unei rețele de furnizori de servicii în domeniul integrării și reintegrării sociale a persoanelor afectate de consumul de droguri.

Intervenția terapeutică nu își atinge scopul dacă nu a avut loc și reintegrarea în societate a clientului, în sensul găsirii unui loc de muncă și stabilirii de contacte sociale.

În timpul terapiei toate temerile și barierele clientului trebuie să fie depășite. Dacă dorim ca persoana să aibă o întoarcere responsabilă în societate, este necesar ca și clientul să fi exersat suficient cu privire la inițierea de contacte sociale și să fi învățat să dezvolte relații adevărate.

Astfel, reinserția socială, așa cum este înțeleasă în activitatea profesională este un proces ce urmarește o creștere a capacității de circulație socială a subiectului, acordând o atenție deosebită în a nu contribui la favorizarea a ceea ce pretinde a se evita : segregarea.

Este vorba astfel, de o intervenție profesionistă care are ca orizont lucrul alaturi de rețeaua comunitară și nu doar cu grupul care se află în dificultate.

În ceea ce privește utilizatorul de droguri, subliniem că în spatele acestui termen generic se află situații particulare foarte distincte și astfel, orice propunere de reinserție trebuie să pornească de la o analiză detaliată a acestora.

Orice încercare de omogenizare din perspectiva populației căreia îi este destinată, va conduce cu siguranță la etichetări și efecte contraproductive.

Doar pornind de la o evaluare atentă inițială a persoanelor asistate vom putea aborda reinserția cu rezultate eficiente la nivel individual și social.

Capitolul 4. Cercetarea practică

Cadrul metodologic al cercetării

Consumul de ilicit de droguri, datorită numărului mare și variat de implicații anti-sociale periculoase care îl alcătuiesc, oferă un vast și prețios câmp de cercetări medicale, criminologice, psihologice și sociologice.

Astfel cadrul teoretic este reprezentat de prima parte a lucrării, iar capitolul de metodologie a cercetării încearcă să demonstreze analiza teoretică.

Prin efectuarea a șase studii de caz am încercat să punctez principalele cauze care au adus persoanele în situația de a consuma droguri ilicite, de a trafica aceste produse, precum și sprijinul de care acestea au beneficiat după ce au venit în contact cu organizțiile și asociațiile care activează în acest domeniu.

De asemenea am încercat să arăt că oricine se poate găsi în situația de a consuma droguri, indiferent de poziția socială, starea materială sau de studiile urmate, deoarece fenomenologia consumului de droguri, este una foarte complexă.

Analiza de față își propune încă o dată să sublinieze că anumite medii familiale, lipsa de educație și mulți alți factori pot determina consumul ilicit de droguri.

Principalele obiective sunt:

identificarea principalilor factori de risc;

stabilirea intervalului de vârstă cel mai predispus la consum;

tipologia reacțiilor comportamentale ale consumatorului;

identificarea unor tipuri de conflicte anterioare în viața consumatorului;

etapele fenomenului consumului ilicit de droguri, ca proces;

implicții, cauze și consecințe;

accentuarea nevoii de prevenire a acestui fenomen prin programe de educație și informare oferite de către școală, mass-media,ONG-uri sau poliție;

II. Tema de cercetare

Tema de cercetare a acestei lucrări o reprezintă – consumul ilicit de droguri și prevenirea acestui fenomen.

Motivația alegerii temei și stabilirea obiectivelor cercetării

Consulul ilicit de droguri este alături de alte fenomene grave ale societății, un fenomen social cu implicații grave pe toate planurile.

În ultimii ani efectele negative ale procesului de tranziție, a dus la o degradare rapidă a standardelor de viață pentru o mare parte a populației, diferențele dintre păturile sociale accentuându-se în această perioadă.

Procesul de transformare politic, economic și social a fost însoțit de o creștere explozivă

a sărăciei.

Lipsa de informare și educație reprezintă factorii determinanți ai apariției acestui fenomen, atrăgând după sine traficul și consumul ilicit de droguri.

Consumul ilicit de droguri este recunoscut ca unul din cele mai grave forme ale criminalității organizate trans-frontaliere, având multiplii factori favorizanți și efecte negative la nivelul indivizilor și al societății.

Situația economică a României din trecut nu a fost una destul de bună, de aici rezultând anual un număr destul de mare de consumatori de droguri mai ales în rândul generației tinere.

Consumul ilicit de droguri are urmări grave pentru toți cei implicați în acest fenomen, urmări ce privesc atât latura fizică și psihică a persoanei cât și latura socială.

Obiectivele cercetării:

Această lucrare și-a propus să studieze următoarele probleme:

Descrierea fenomenului consumului ilicit de droguri;

Identificarea principalilor factori de risc care au determinat vulnerabilitatea persoanelor la consumul de droguri;

Programele și serviciile existente pentru consumatorii de droguri;

Stabilirea consecințelor consumului de droguri;

Realizarea prevenirii consumului de droguri;

III. Documentarea :

Documentarea necesară s-a realizat prin analiza documentară (în cadrul organizației non-guvernamentale FIC – Fundația de Îngrijiri Comunitare – București), prin documentarea livrescă. (materialele folosite se regăsesc în bibliografie), și documentare de pe internet.

Documente oficiale făcute publice de urmatoarele instituții :

www.nida.nih.gov

www.ana.gov.ro

IV. Universul cercetării:

Universul cercetării este reprezentat de segmentele de populație care vor fi analizate, precum și cele care au legatură cu acestea, și anume:

Consumatorii de droguri;

Personalul de asistență din cadrul organizațiilor nonguvernamentale;

Familia, comunitatea și societatea;

Cadrul teoretic:

Dependența (inclusiv cea alcoolică) prezintă toate caracteristicile unei probleme sociale: afectează în mod nedorit un număr mare de persoane, se află în sfera de preocupări a societății și se dorește o intervenție asupra acestui fenomen pentru influențarea evoluțiilor lui.

Numărul consumatorilor de alcool și alte droguri a crescut în ultimii ani, iar vârsta la care începe consumul a scăzut mult.

Dependenții de droguri care au fost incluși în programe de reabilitare bio-psiho-sociale și se întorc în comunitate, trec prin suferințe mari, apărând astfel:

sentimentul de a fi etichetat;

sentimentul de vinovăție / responsabilitate ;

sentimentul de a fi privit sau tratat ca un vinovat;

stress post-cură;

izolare, bârfă / comportament insinuant;

excludere socială;

tendințe suicidare și un viitor nesigur;

V. Stabilirea unităților de analiză și înregistrare:

Unitățile de analiză ale acestui studiu le reprezintă persoanele dependente de droguri.

Unitățile de înregistrare: consilierii de reintegrare, asistenții sociali, beneficiarii programelor de reintegrare.

Fixarea ipotezele de cercetare:

Dacă o persoană provine dintr-un mediu defavorizat, a suferit din cauza violenței și abuzului în propria familie, există riscul ca ea să dorească să consume droguri ilegale.

Dacă o persoană a suferit eșecuri sentimentale, sociale sau de altă natură, există riscul ca acea persoană să își găsească refugiul în consumul de droguri.

Daca o persoană are o situație economică dificilă în propria familie, atunci poate manifesta înclinarea de a accepta oferta de a intra în rețele de distribuție a drogurilor cu scopul traficării substanțelor;

IV. Cu cât dependenții de droguri primesc mai repede asistență complexă, cu atât este mai mare posibilitatea de reintegrare socială;

V. Dacă ar exista mai multe programe de prevenire a traficului și consumului de droguri (educație și informare), atunci ar scădea considerabil numărul persoanelor consumatoare;

VI. Dacă o persoană este dependentă de droguri, atunci ea poate beneficia de asistență bio-psiho-socială în cadrul unui ONG;

VII. Dacă o persoană este dependentă de droguri atunci ea poate avea tendințe spre suicid sau alte diferite afecțiuni psihologice, și va avea nevoie de consiliere specială;

VIII. Dacă o persoană se găsește în zona marginalizării, a excluziunii sociale, atunci există riscul de a consuma droguri;

IX. Dacă imaginea de sine a adolescentului este scăzută, atunci există riscuri mai mari de a consuma droguri;

X. Dacă adolescenții prezintă dispreț continuu față de viață și lume (în general fiind nefericiți), atunci sunt mai predispuși la a consuma droguri;

XI. Dacă grupul de prieteni (de cartier) din care adolescenții fac parte și au astfel de practici (consumă droguri), atunci riscul să consume și iei droguri este foarte mare.

Analiza și operaționalizarea conceptelor:

Definirea conceptelor

Problema socială reprezintă o situație apărută în dinamica unui sistem social care afectează negativ funcționarea sa și necesită intervenție pentru corectarea / modificarea sau eliminarea sa; discrepanța semnificativă între normele sociale și realitatea socială de fapt; o situație considerată de către un numar de indivizi ca fiind o deviație de la normele pe care ei le respectă.

Dependența de droguri reprezintă starea fizică și/sau psihică ce rezultă din interacțiunea unui organism viu cu o substanță(medicament),caracterizată prin modificări de comportament sau alte reacții, însoțită de nevoia de a lua acea substanță în continuu sau periodic, pentru a-i resimți efectele psihice și uneori pentru a înlătura suferința.

‘‘Convențional se denumește astfel situația de subjugare a unui individ față de administrarea unui drog: întreruperea acestuia din urmă antrenează o stare de rău psihic și/sau fizic, care determină subiectul să-și continue consumul’’.

Victima este reprezentată de persoana sau obiectul lezat sau distrus, ca urmare a satisfacerii unei pasiuni; persoana care suferă datorita unui eveniment, circumstanță, boală; cuprinde unitatea sintetică a stării psiho-fizice și sociale a persoanei, care suferind o violență ( psiho-fizică) va fi obligată să suporte regulile practice ale acesteia, după cum voința victimei va fi determinată sau influențată de actul agresiunii.

Eșecul reprezintă o înfrângere, un insucces sau o nereușită;

Influența socială reprezintă acțiunea exercitată de o entitate socială (persoană, grup), orientate spre modificarea opțiunilor și manifestarea alteia.

Nivel de trai reprezintă gradul de satisfacție a necesităților umane specific unei colectivităti, grup social, localități sau persoane, grad de satisfacere a necesitaților materiale și spirituale prin consumul de bunuri și servicii economice și non-economice.

Insecuritatea reprezintă starea emoțională resimțită la nivel individual, de grup sau social, ce se traduce în conștientizarea unei amenințări potențiale sau actuale și ruperea echilibrului afectiv ce caracterizează tonusul vieții, al relațiilor sociale.

Efectele insecurității sunt:

Sentimente de vinovăție;

Respingere;

Izolare;

Inutilitate;

Pierderea încrederii de sine;

Comunitatea reprezintă entitatea social-umană ai cărei membri sunt legați împreună prin locuirea aceluiași teritoriu și prin relații sociale constante și traditionale (de ex. familia, soțul, vecinătatea);

Familia reprezintă un grup social ai cărui membri sunt legați prin raporturi de vârstă, căsătorie sau adopțiune, și care trăiesc împreună, cooperează sub raport economic și au grijă de copii; tip de comunitate în care membrii sunt înrudiți prin căsătorie, înfiere;

Educația reprezintă fenomenul social de dezvoltare, formare, constituire a oamenilor ca subiecți ai acțiunii cunoașterii valorilor, prin comunicare și exercițiu, prin modelarea comportamentului și integrarea în activitate și relații sociale;

Grup de prieteni reprezintă ansamblul de persoane (colectivitatea) legate prin sentimente de simpatie, stimă, atașament reciproc;

Grup de referință este acel grup la care individual se atașează personal, în calitate de membru actual, sau la care speră să se atașeze psihologic; cel cu care se identifică sau cu care dorește să se identifice.

Grup de apartenență este grupul căruia individul spune că îi aparține.

Timpul liber desemnează ansamblul ocupațiilor cărora individul se consacră de bună voie, odată eliberat de obligațiile sale profesionale, familiale și sociale;

Valorile reprezintă preferințe sau principii ce definesc principalele orientări ale acțiunii. Orientează și legitimează regulile sociale;

Normele reprezintă reguli sau modele de conduită proprii unui grup sau unei societăți date, invitate și împartășite, legitimate de valori și a căror nerespectare antrenează sancțiuni. Normele definesc comportamentul însușit sau acceptat în viața socială. Ele sunt inseparabile de activitatea de reglementare care le creează și le menține;

Comportamentul deviant este un comportament ce se abate de la normele acreditate în cadrul unui sistem social;

Etichetarea reprezintă procesul prin care un individ sau un comportament este desemnat ca transgregând o normă socială;

Frustrarea este absența obiectului care poate satisface pulsiunea, dar și refuzul subiectului de a simți plăcerea. În raport cu grupul de referință cu care se compară individul, reușita intră în ordinea lucrurilor, în timp ce, dimpotrivă, un eșec, riscă să lase urme, apărând astfel problematica stigamatizării.

Stigmatizarea reprezintă marcarea unui individ de câtre instituții sau grupuri, plecând de la practici interpretate ca simptome de maladie sau devianță. Intervine la capătul unui proces de ostracizare, de abandon, de respingere.

Interiorizarea represiunii și sentimentele de frustrare sunt însoțite de o retragere în afara lumii sociale.

Indicatori:

Nivel de trai

Venituri mici ;

Condiții de locuit necorespunzatoare;

Familie numeroasa;

Loc de munca nesatisfacător;

Șomaj;

Familia

Relații conflictuale în familie;

Lipsa comunicării în familie;

Lipsa suportului din partea familiei;

Violența domestică;

Grad ridicat de libertate acordat tânărului în familie;

Lipsa prejudecăților membrilor familiei;

Prieteni

Atitudinea pozitivă a acestora față de consumul de droguri legale și ilegale;

Existența unor modele de succes(dealeri cu stare materială bună);

Vârsta

Începerea consumului la o vârstă foarte mică(aprox.15 de ani);

Religia

Grad scazut de integrare religioasă ;

Absența unor convingeri religioase ;

Aspirații în viață

Dorința de a petrece timpul liber cu cei apropiați;

Dorința de a se distra ;

Comportament deviant

Frecventarea unor locuri rău famate;

Absenteism,abandon școlar;

Fuga de acasă;

Metodologia de lucru:

Metode, tehnici și instrumente utilizate pentru culegerea informatiilor

Obținerea datelor necesare activității paractice s-a realizat cu acordul FIC

(Fundația de Îngrijiri Comunitare).

Descrierea metodelor si tehnicilor utilizate :

Studiu de caz (metoda de cercetare) ;

Analiza secundară a documentelor necifrice oficiale ;

Cercetarea realizată prin validarea ipotezelor de la care am pornit este preponderent calitativă, utilizând ca metodă studiul de caz, acesta fiind prin excelență o metodă calitativă, metodă în înțelesul mai larg al cuvântului, fiindcă nu este o modalitate efectivă de culegere a materialului empiric, așa cum se întamplă cu interviul.

Studiul de caz, ca metodă calitativă este utilizat în special în științele socio-umane.

Studiile de caz nu se pretează eșantionării în sensul pur static.Alegerea subiecților supuși investigației are la bază selecția componentelor, nu strict reprezentative, ci exemplare ale populației. Cazurile sunt alese pe baza ideii că studierea mai multor cazuri face mai multă lumină în înțelegerea fenomenului studiat.

Având în vedere că în această lucrare unitatea luată în considerare este individul, prin intermediul studiului de caz am încercat o abordare cât mai complexă, pentru realizarea unei bune imagini în legatura cu cercetarea.

Pe baza studierii acestor cazuri, am urmarit identificarea acelor trăsături comune ale acestora.

Studiile de caz funcționează și la nivelul cunoașterii comune.Forma este însa difuză și spontană.Oamenii învață din cazurile și necazurile altora.

Putem vorbi de cunoaștere științifică atunci când examinarea unui caz ia forma riguroasă de descriere, explicații și interpretare globală.

De regulă, într-un studiu de caz se pornește de la un cadru teoretic, care este esențial în culegerea de date.Fără o ipoteză sau idee directoare, informația este minoră.

Urmează apoi selectarea cazurilor și precizarea unităților de analiză (individ, situație).În continuare se trece la studiul fiecărui caz în parte prin interviu, observație, test, în final, extrăgându-se datele relevante în lumina ideii de start, și se modifică teoria inițială, dezvoltându-se toate implicațiile.

Validitatea pe care o oferă studiul de caz este parțială.

Etapele unui studiu de caz:

Selecția și delimitarea cazurilor (cât de reprezentativ poate fi cazul pentru tema studiată);

Selectarea în interiorul cazului (ne oprim asupra unor persoane, locuri pe care le observăm intensive);

Principiul focalizării pe caz cu metode și din perspective diferite (cercetătorul are datoria să facă comparații cu alte cazuri asemănătoare concrete);

Elaborarea textului final- dincolo de simpatiile și antipatiile autorului, textul final trebuie să se adapteze la destinatar, comunitatea științificaâă, beneficiar utilitarist sau marele public;

Obiectul studiilor de caz este acela al obținerii de informații valide, care se constituie bază pentru stabilirea de programe sociale care să asigure sprijinul necesar dependenților de droguri, precum și pentru instituirea unor forme de prevenire și pentru identificarea, tratarea și urmarirea cazurilor.

Cercetarea a fost orientată asupra studiului de caz și a documentelor, vizând cazurile soluționate sau care necesitau intervenție.

În investigația efectuată am avut ca obiectiv principal evidențierea principalelor forme și mecanisme responsabile de comportamente care au dus la consumul și dependența de droguri.

Deoarece dependența de droguri este o problemă a timpurilor în care trăim, nou aparută, rezolvarea ei cu costuri sociale și umane cât mai mici presupune cunoașterea tuturor mecanismelor de producere, a formelor de manifestare, a amplitudinii, a efectelor previzibile, dar și a celor perverse.

Datorită acestor fapte, studiul de caz presupune:

Istoricul familiei;

Datele de identificare ale consumatorului;

Satatutul socio-economic și climatul socio-psihologic al familiei;

Modul de identificare a cazului;

Observații și concluzii

VIII. Studii de caz

Studiu de caz 1

George A. este adus la spital de către familie, solicitând ‚‚ o cură de dezintoxicare.’’.Este un tânar în vârstă de 21 de ani, robust, în anul al doilea la facultatea de management. Locuiește împreună cu părinții într-un apartament de bloc peste medie, unde are camera sa. Are o soră mai mare cu un an, studentă la drept și cu rezultate excelente la învățătură.

Așa cum se întâmplă în multe cazuri, neagă pentru început orice legătură cu consumul de droguri; nu are nici un fel de problemă și a venit la spital doar pentru a face placere parințiilor săi. În mod vădit emoționat și îngrijorat, tatăl său reușește să explice cu claritate evenimentele sesizate în ultimile patru luni, care clătinaseră micul univers aparent perfect, al familiei lor : George pleaca dimineața caăre facultate, fără a ajunge acolo judecând după numărul absențelor nemotivate, se reîntorcea acasă la ore târzii din noapte, refuză să dea orice explicații despre excapadele sale, cerea bani de buzunar din ce în ce mai mulți, își petrecea o mare parte din timp în parc cu așa-zișii prieteni care în mod evident nu erau colegi de facultate, iar din casă dispăruse în mod repetat sume de bani relativ importante și obiecte de valoare cum ar fi cerceii mamei, lanțișorul surioarei, combina muzicală. Adăugând la toate acestea comportamentul schimbat al tânărului, certurile alternând cu momente de apatie, somnolența din timpul zilei și agitația nocturnă, în ciuda negării și protestelor sale vehemente bănuiala consumului de droguri s-a întărit în mod treptat. Deși respinge cu hotărâre acuzațiile aduse, afirmând că nu este înțeles de către părinții săi și că are nevoie de mai mulți bani decât îi alocă aceștia ‘‘pentru a duce o viață normală de student’’, George acceptă efectuarea unui test pentru evidențierea motaboliților substanțelor psihic active în urină. Testul se deosebește prin a fi pozitiv pentru opiacee și cannabis.Confruntat cu rezultatele analizei recunoaște că ‘‘se droghează din când în când’’ și acceptă internarea propusă ‘‘pentru a demonstra familiei că nu este dependent’’.

Evaluarea atentă aduce elemente suplimentare.Tânărul pacient nu are antecendente semnificative , nici somatice, nici psihiatrice. Nu a efectuat stagiul militar și nu posedă permis de conducere. Examenul zilnic și paraclinice uzuale, nu decelează modificări patologice. Cooperant și parcă ușurat de a putea povesti cuiva realitatea, în fine istoria consumului de substanțe psihic active. Totul începuse în urma cu 3 ani, la o petrecere între colegii de liceu, cu o țigară cu ‘‘iarbă’’ oferită și care ,,destinsese atmosfera și facilitase contactul între prieteni “. Urmase pastila de ectasy în discotecă ,,pentru energia de a dansa toată noaptea”, apoi prima țigară cu heroină ,,pentru bărbați adevărați”. De atunci George a luat ,,orice, oricât, oriunde”, amfetamine, anxiolitice, somnifere, hașiș, LSD, heroină. Ca toți ceilalți a crezut inițial că este o joacă și că se poate opri oricând dorește, dar pe nesimțite a devenit dependent și a început să experimenteze neplacutele simptome de sevraj, mai ales dimineața la trezire: dureri de crampe musculare, traspirații, inapentență, anxietate marcată, neliniște psihomotorie. Toate acestea dispăreau ca prin farmec după administrarea mult doritei doze de heroină. Inițial oferite de “prieteni”, drogurile au început treptat să se dovedească greu de procurat și costisitoare, până la 1-2 milioane de lei pe zi. Modul său de viață s-a modificat treptat, mersul la facultate fiind înlocuit de eforturile disperate de a face rost de bani pentru procurarea substanțelor râvnite. Toate mijloacele posibile au fost folosite de ,,scurte excursii de afaceri la Budapesta”, la vânzarea propriilor haine la prețuri de nimic, la furtul de bani și obiecte de valoare din popria locuință sau traficul de droguri către liceenii mai tineri ca el, în vederea procurării dozei zilnice. O lungă perioadă de timp a putut ascunde toate acestea de parinți, ocupați cu munca și punând schimbarea evidentă și tot mai îngrijorătoare a fiului pe seama ,,tinereții”. De obicei, momentul în care bănuielile familiei tind să se transforme în certitudini, este important pentru consumatorul de droguri determinându-l să-și pună modul de viață sub semnul întrebării. În cazul lui George, discuția despre părinți ia o întorsătură neașteptată. Aceștia “nu mă iubesc și nu m-au iubit niciodată”, mama “este o ticăloasă care-mi vrea răul”, tata “ vrea să mă schimbe și-mi trimite nu știu cum, mesaje telepatice cu care-mi influențează gândurile și comportamentul”, tot el ,, prin unde mentale nu mă lasă să dorm” sau ,,vrea să-mi ocupe mintea prin vrajitorie și bioenergie”. Uneori, pacientul aude ,,în interiorul capului” voci ciudate, amenințătoare, o parte din ele necunoscute, dar una “pe care o știe bine” a unui “traficant de droguri grec”, care îi dă ordine cum ar fi : ,,mergi imediat în parc” sau ,,ai nevoie de droguri”. Vocile dispar după consumul de heroină și marijuana și par a fi întărite de LSD sau alcool. Din această scurtă descriere se degajă semne importante pentru psihiatru : pseudo-halucinații auditive, idei delirante de persecuție, sindrom de influență, inversiune afectivă față de părinți, totul alcătuind un sindrom paranoid. O mențiune specială pentru halucinațiile imperative, care reprezintă o urgentă psihiatrică și impune internarea.

Ne aflăm în fața unui dublu diagnostic : polidependență de multiple substanțe psihic active (drogul principal fiind heroina) și episod psihotic acut. Este prea matur de discutat etiologia simptomatologiei psihotice. Ea poate fi consecința discretă a consumului de LSD, poate să apară în contextul sevrajului, poate fi acută și tranzitorie sau evolua cronic în cadrul unei schizofrenii paranoide. Indiferent de cauză, atitudinea terapeutică într-un prim timp trebuie să fie instituirea unui tratament neuroleptic. Pentru George nimic nu a fost simplu. Pentru o clipă uitat, corpul său și-a facut simțită prezența. După a treia priză de neuroleptic, o reacție alergică deosebit de severă, cu edem glotic, stare de șoc și erupție maculo-papuloasă întinsă, i-a pus viața în pericol impunând transferul pentru câteva zile într-un serviciu de terapie intensivă.Odată depășit momentul critic și starea generală normalizată, tratamentul neuroleptic (indinspensabil) a fost reluat, cu multă prudență, cu un produs dintr-o altă familie terapeutică.

Această primă internare a durat patru săptămâni. Ea a fost acceptată cu dificultate de către pacient care nu a admis decât că are ,,o micuță problemă cu drogurile, dar pe care care, le-a abandonat pentru totdeauna”. În ciuda lungilor discuții avute, nici familia sa nu a văzut în simptomele psihice decât ,,un efect al nenorocitelor de droguri”. La externare, starea lui George este bună. Dependența fizică a fost depășită, este calm, lucid, fără halucinații sau idei delirante. Acceptă dispensarizarea psihiatrică prin policlinica teritorială, continuarea tratamentului neuroleptic în doză de întreținere și consiliere pentru prevenirea recăderilor. Își reia studiile și începe să meargă la facultate cu regularitate.

Echilibrul s-a menținut timp de trei luni. Începutul sesiunii, pierderea primului examen, întreruperea din proprie inițiativă a tratamentului, a favorizat recăderea (heroina în doze progresiv crescânde), apoi o nouă decopensare psihotrică. Halucinațiile auditive, agitația psiho-motorie marcată, agresivitatea față de parinți mergând până la violența fizică, au impus reinternarea.

Din momentul primei întrevederii cu George și până în prezent au trecut doi ani. Evoluția a fost episodică, perioadele acute alternând cu momente relative îndelungate de acalmie. Consumul de droguri nu mai este pe primul plan, de altfel ultimile șase luni au fost de abstinență completă. Din pacate, tânărul pacient nu mai este același. În ciuda eforturilor sale și ale familiei, facultatea nu a mai putut fi continuată și nici serviciul modest, de birou găsit cu mari eforturi de tatăl său nu a mai putut fi păstrat. Puține sunt lucrurile care îl mai intersează cu adevărat ; își petrece cea mai mare parte din timp singur în fața televizorului sau ascultând muzică.

Judecând acest caz prin prisma evoluției suntem în fața unui moment tipic de diagnostic dual. Fără a neglija polidependența, pe primul plan se află schizofrenia paranoidă, tulburarea cronică ce va necesita supraveghere și tratament psihiatric pe termen lung. Subliniăm (și nu vom sublinia niciodată îndeajuns) importanța unei evaluări corecte, din punct de vedere biologic, psihologic și social, pentru stabilirea unui diagnostic complet și corect și a unei conduite terapeutice eficiente.

Studiu de caz 2

George D . Dorește să se interneze pentru dezintoxicare. Îl cunoaștem bine: aceasta ar fi a patra internare. Este un tânăr de 21 de ani , cu aspect fizic plăcut (deși a slăbit mult în ultimul timp): înalt, blond, cu ochii albaștri. Cu 5 ani în urmă a început să consume heroină, inițial “la țigară”, apoi pe cale nervoasă . Coincidență sau nu, acea perioadă din viața sa a coincis cu divorțul părinților. A încercat în repetate rânduri “să se lase”, depășind de fiecare dată sevrajul, dar perioadele de abstinență nu au fost niciodată decât de maximum 4 luni. Modul său de viață s-a deteriorat treptat. A fost exmatriculat în clasa a XI-a, foștii colegi au început să-l ocolească, noii “tovarăși de siringă”îi sunt aproape doar atunci când are bani, prietena a renunțat să-l mai vadă, petrecea lungi zile și nopți pe stradă având drept unic obiectiv procurarea drogului, tatăl vitreg îi interzice accesul în casă de când televizorul cumpărat în rate a ajuns la dealeri, doar mama și bunicul îl mai ajută din când în când , pe ascuns.

Și de această dată, pare a fi bine motivat pentru abstinență. Prima săptămână de internare, sub Clonidină și medicație simtomatică, duce la depașirea savrajului, dar și la o surpriză neplacută: probleme paraclinice, arată fără nici un dubiu că George este purtătorul virusului hepatitic tip C. Sentimentul de vinovăție (folosise seringa în comun, deși cunoștea foarte bine consecințele), induce o depresie suficient de severă pentru a justifica instituirea unui tratament antidepresiv.

Simțindu-se bine, din punct de vedere fizic, tânărul dorește să se externeze, pentru ,,a-și relua viața, ca și până acum, dar fără droguri”. Punând în balanță contactul foarte bun pe care îl are cu echipa terapeutică și experiența precedentelor recăderi, reușeste să accepte că ,,greul de-abia începe “ și că elaborarea unui proiect terapeutic adecvat înainte de depășirea spitalului este indispensabilă.

Nu am identificat decât puține persoane care doreau și puteau să-i ofere sprijin : mama și bunicul. Așa cum era de așteptat, mama sa era disperată și la capătul ,,oricum nimic nu contează, de atâtea ori a fost internat, sau oprit, apoi a reluat consumul în ciuda sfaturilor mele !”treptat, după lungi discuții, a admis (cel puțin parțial) punctul nostru de vedere și anume că, recăderea face parte din evoluția firească a dependenței, ea nu este o catastrofă și poate fi privită în mod pozitiv ca o experiență în procesul de învățare a unui nou comportament.

Psihoterapia pentru prevenirea recăderilor a început cu analiza atentă a precedentelor recăderi, în vederea identificării situațiilor de risc ce au dus la reluarea consumului de heroină. S-au impus atenției noastre următoarele :

Întâlnirea, de mai multe ori pe zi, cu un vecin de bloc, amicul său din copilarie, de aceeași vârstă cu el, care l-a “învățat” să se drogheze, are totdeauna ,,marfa” la el și i-o impune cu “generozitate”, uneori gratis, alteori “pe datorie” sau cu plata în obiecte vestimentare, așa cum spune el ,, pentru că-ți sunt un adevărat prieten și vreau să te ajut”;

Contactul de ne-evitat cu “băieții de cartier”, omniprezenți în fața blocului, consumatorii de heroină, agresivi față de tinerii ce nu fac parte din grup și având drept unică preocupare, procuarea prin orice mijloace a banilor necesari;

Anxietatea generată de situația tensionată din casă, George și tatăl său vitreg ignorându-se reciproc și nevorbind în mod demonstrativ unul cu celelalt;

Plictiseala lipsa unei ocupații și a activităților care să-i facă placere;

Rarele discuții cu fosta sa prietenă, care întotdeauna îi reproșează ,,lipsa de voință ’’ pentru abandonarea drogurilor.

Scenariul a fost întotdeauna același. După câteva luni de abstinență, confruntat cu una sau mai multe dintre situațiile acestea, tânărul a resimțit cravingul (pofta de a consuma heroină) și-a spus ca o singură doză îl va face să se simtă bine pe moment fără a-l include în dependență, dar dupa prima priză au aparut gandurile de tipul ,, sunt un individ slab sunt vinovat de a fi înșelat încrederea celorlalți în mine, oricum nimic nu mai are importanță acum’’ ducând la recădere.

George a înțeles acest model propus pentru înțelegerea recăderilor și bine motivat pentru menținerea abstinenței, bazându-se pe sprijinul mamei sale și al echipei terapeutice, decide să evite situațiile de risc și a își schimbe complet modul și stilul de bază.

Iată reușitele sale imediat după externarea din secția de dezintoxicare:

a părăsit vechiul domiciliu și cartierul, mutându-se la bunicul său, într-o zonă a orașului unde nu cunoaște practic pe nimeni;

pentru a evita orice contact cu foștii ’’ tovarăși ’’ (așa cum îi numește el) și cu fosta prietenă, și-a schimbat numărul de telefon;

este ajutat de către mama sa cu o sumă de bani lunară, modestă, dar constantă pe care încearcă să nu o depășească;

urmează tratamentul antidepresiv prescris de către psihiatru;

nu neglijează postcura ambulatorie propusă, prezentându-se cu regularitate la întâlnirile bisăptămânale cu psihologul și asistentul social, însoțit fiind atunci când este necesar și de mama sa.

O lună mai târziu este angajat la un fast-food, beneficiind de înțelegere și cooperare din partea medicului generalist și a conducerii unității respective. Trecând peste unele probleme de adaptare la rigorile unui program strict de lucru, nu a dezamăgit și a reusit sa-și păstreze locul de muncă.

Mai mult decât atât, liceul a fost reluat la ,,fără frecvență’’ și prima sesiune de examinare depășită cu success.

Într-un an care a trecut de la externare, George s-a injectat cu heroină de doua ori. De fiecare dată așa cum fusese învățat, a solicitat rapid o întâlnire cu terapeutul sau, discutând despre circumstanțele evenimentului nedorit și evitând astfel că ,,alunecarea’’ sa se transformă în recădere.

În momentul prezent, el este complet transformat. Are o prietenă pe care o iubește și-i scrie poezii, se straduiește să se îmbrace în pas cu moda, merge la muncă și la școală, într-un cuvânt, preocupările unui tânăr obișnuit.

Studiu de caz 3

B.C in varsta de 25 de ani, dependent de heroină a venit însoțit de mama lui și nașul său.

I s-a explicat clientului, care se adresa prima dată unui centru specializat în domeniul toxicodependenței, în ce constă tratamentul de heroină, prezentâdu-i-se verigile circuitului terapeutic, începând cu procesul de evaluare, cura de dezintoxicare și tratamentul de postcură.

Echipa terapeutică formată din medic, psiholog, asistent social a evaluat cazul din punct de vedere biologic, psihologic și social.

Prin aplicare a Europ-ASI s-au obținut urmatoarele rezultate :

B.C este dependent de heroină în doze medii 3-4 bile / zi de aproximativ 6 ani, 5 ani a inhalat ,, la folie ,, 1 an și-a administrat intravenos. Nu are perioade de dezintoxicare sau supradoze în antecedente. Nu poate preciza despre existența unor boli asociate consumului. Locuiește împreuna cu mama, soția și baiețelul lui în vârstă de 10 luni. Din punct de vedere legal B.C. a avut un proces pentru furt. A absolvit 10 clase, cea mai lungă perioadă de angajare fiind un an, în prezent neavând ocupație. Scorul Europ-ASI este de 5 și arată un nivel mediu de dependență, încadrându-se în criteriile de selecție ale programului ‘‘drog zero’’. B.C. este slab motivat pentru abstinență, principala motivație fiind reprezentată de dorința de a pleca peste 2 luni să lucreze în Italia unde este stabilită sora lui.

În momnetul prezentării la centru pacientului descrie simptomatologie de sevraj, ultima doză de aproximativ 2 bile și-a admistrat-o în urmă cu aproximativ 24 ore. A fost trimis la Sp. Matei Balș pentru testarea metaboliților heroinei în urină și investigații de laborator pentru boli stomatice asociate : hepatita B si C, sifilis, HIV.

Rezultatul testării pentru opiacee arată consumul de heroină.

Am discutat cu B.C. posibilitățile de dezintoxicare. Acesta solicită tratament ambulatoriu. I s-a efectuat dezintoxicarea ambulatorie de tip nonsubstitutiv administrându-i-se medicație pentru simptomatologia de sevraj descrisă de B.C. .Pacientul prezintă dureri musculare și osoase la nivelul coloanei vertebrale și a membrelor inferioare, hipersecreție lacrimală, tulburări de somn, este neliniștit și descrie craving.

Tratamentul a fost administrat sub stricta supraveghere a mamei, recomandându-se ca pe durata tratamentului B.C. să stea în casă împreună cu familia. S-a prezentat la control, clientul prezentând craving, ușoară neliniște psihomotorie, somn fragmentat, dureri reduse musculare și osoase. I s-a suplimentat tratamentul cu rivotril la II tb s-a recomandat continuarea schemei terapeutice administritate. Diagnosticat cu hepatită cronică, cu virusul C prin investigații de laborator se prescrie hepatoprotector și reducerea drastică a consumului de alcool.

Pacientul a urmat cura de detox timp de 10 zile prezentându-se la control din două în două zile, în aceasta perioadă menționăm abstinența evidențiată și prin testele de urină. În urma tratamentului de dezintoxicare, depășind perioada de dependență fizică, clientul acceptă propunerea de a fi inclus în programul de terapie de postcură ambulatorie, terapie centrată pe dependența psihică.

Postcura

B.C. a venit la prima întâlnire motivat pentru renunțarea la consum. Mai mult, el nu este foarte convins de nocivitatea drogului și de dependența sa, aflându-se în stadiul precontemplarii. În mod surprinzător (pentru psiholog), soția și copilul său în vârstă de numai 10 luni nu par să-l motiveze – aproape că nu vorbește despre ei. Vorbește, în schimb despre mama, sora și nașii lui, care își doresc ca el să renunțe la consum și față de care are o atitudine pasiv-agresivă (îi ascultă ca un copil, doar atunci când sunt de față, revoltându-se pe ascuns din cauza controlului lor prea strict). Această primă întâlnire a avut ca scop inițierea relației terapeutice, decurgând într-o manieră non-directivă. Clientul a avut tendința să mintă, multe din informațiile oferite în acestă primă întâlnire fiind dezmințite ulterior.

La a doua întâlnire, clientul se afla încă în perioada de sevraj. Din acest motiv, el a beneficiat de monitorizarea medicală și de intervenția asistentului social, fiind amânată ședința de consiliere psihologică pentru data următoare.

La noua sedință de consiliere, starea fizică a clientului se ameliorase considerabil. În timpul tratamentului ambulatoriu de dezintoxicare el a fost foarte strict supravegheat de mama și nașii săi. Se simte deranjat de strictețea controlului, de neîncrederea celor apropriați, dar pare să fie mai disponibil pentru o interacțiune deschisă. Deși este motivat extrinsec, (mai ales de plecarea apropriată în Italia, la sora lui), iar abstinența sa se bazează apropae exclusiv pe strictețea persoanelor de suport (face afirmații de genul : ,,nu mă droghez, că nu mă lasă mama să ies din casă, iar nașul stă tot timpul cu mine’’), B.C. pare să progreseze către stadiul contemplării. Această ședință a avut ca scop întărirea relației și stabilirea contractului terapeutic, cu accent pe păstrarea confidențialității. Reflectarea ambivalenței, utilizarea ,,balanței motivaționale’’ și identificarea momentelor periculoase (de craving) l-au stimulat pe B.C. să avanseze către stadiul acțiunii. Ora 21:00 a fost menționată de B.C. ca un moment de mare risc, precum și întâlnirea cu un prieten consumator sau certurile din familie. Au fost discutate, de asemenea, posibilitățile de acțiune în astfel de momente. Dat fiind timpul scurt până la plecarea lui B.C. în Italia, i-am propus ședințe bi-săptămânale de consiliere psihologică. Pe parcursul acestor ședințe am pus accentul pe însușirea de către client a tehnicilor de prevenire a recăderii. De asemenea, B.C. a fost ajutat să-și identifice și să-și exprime propriile valori, să-și depășească sentimentul de vinovăție legat de consum și să-și amelioreze stima de sine scazută considerându-și planuri concrete pentru viitor.

Aspecte legate de complexul afectiv-atitudinal și comportamental asociat pierderii tătalui(la vârsta de 16 ani a clientului) nu au putut fi abordate în aprofunzime, din cauza lipsei de timp. Tot în perioada ședințelor de postcură B.C. a fost susținut pentru a depăși starea depresivă cauzată de rezultatul depresiv la analiza privind hepatita cu virusul C., beneficiul clientului a constat mai ales în construirea unei motivații intrinseci privind menținerea abstinenței la drog (în timpul tratamentului de postcura B.C. a descris un episod acut de craving pe care a reușit să-l depășească singur și din propria voință, în lipsa controlului matern).

Familia

Încă de la prima ședință, clientul a venit însoțit de persoana de suport, mama lui. S-a pus accentual pe importanța participării acestuia în cadrul programului de postcură având în vedere faptul că susținerea clientului în efortul de menținere a abstinenței de către familie este estențială pentru asigurarea succesului terapiei de postcură. De asemenea, s-a urmărit acordarea de sprijin persoanei de suport, direct afectată de consumul clientului. Persoana de suport a fost informată asupra fenomenului de dependență de drog, asupra specificului și importanței fiecarei etape din lanțul terapeutic. Pentru a dezvolta capacitatea persoanei de suport de a răspunde în mod adecvat la nevoile clientului și de a face față, ea însăși dependenței acestuia s-a descris caracteristicile etapei prin care trece consumatorul de drog în cadrul ciclului Prochaska și DiClemente.

S-a subliniat importanța susținerii acestuia în trecerea de la faza de preocontemplare la faza de acțiune și menținerea abstinenței. Suportul acordat mamei a constat și în informarea acesteia asupra bolilor asociate consumului de drog în special cel intravenos. Mama a avut o contribuție foarte importantă, legată de decizia clientului de a efectua analizele de laborator.

Ședințele de consiliere cu persoana de suport s-au desfășurat în paralel cu cele de psihoterapie ale clientului și a urmărit identificarea atitudinii persoanei de suport față de situația creată de consumul de drog, a așteptărilor față de client, sprijinirea persoanei de suport în identificarea propriilor nevoi și recunoașterea nevoilor persoanei dependente.

Mama clientului este puternic motivată să acorde sprijin băiatului ei, se implică direct, are o atitudine supraprotectivă față de el. Are tendința de a controla fiecare mișcare a copilului ei, în acest sens cerând ajutor permanent nașilor lui B.C. Presiunea schimbării era puternică și exista riscul de a fi sabotate progresele clientului. Persoana de suport susține material familia clientului și își asumă multe din responsabilitățile acestuia împiedicând procesul de creștere al băiatului ei (în trecut, clientul a lucrat la o firmă și a sustras o sumă importantă de bani, sumă pe care a platit-o apoi mama).

Consumul băiatului a avut consecințe negative asupra sănătății mamei. Ea susține că

s-a îmbolnavit din cauza stresului, a avut probleme cardiace, ulcer. Mama are tendința de a învinovății soția băiatului ei pentru faptul că a ascuns consumul acestuia, lucru care produce deseori tensiuni în cadrul familiei.În acest sens, în cadrul ședințelor de consiliere a fost încurajată exprimarea emoțiilor, formarea unor modalități eficiente de comunicare în cadrul familiei, accentuarea ideii că responsabilitatea pentru consum aparține clientului. În ceea ce privește cultivarea sentimentului de responsabilitate și de independență al clientului s-au discutat problemele legate de plecarea în Italia și obținerea unui loc de muncă acolo de către client.

Studiu de caz 4

M.H., în vârstă de 40 ani, dependent de heroină cu bilet de trimitere la Spitalul de Urgență Floreasca.

Echipa terapeutică, alcatuită din medic, psholog și asistent social, a evaluat cazul din punct de vedere biologic, psihologic, social și legal prin aplicarea Europ-ASI cu urmatoarele rezultate :

din punct de vedere al consumului de drog : M.H.este dependent de heroină de 6 ani (administrare intravenoasă în doze mari), în antecendente menționăm și consumul de marijuana; are o cură de dezintoxicare în spital în antecendente, perioade scurte de abstinență; absența supradozelor.

Din punct de vedere medical : i s-au efectuat investigații de laborator pentru boli asociate (clientul a fost trimis la Spitalul de Urgență). Rezultatele investigațiilor în limite normale demonstrează absența altor boli. Testarea metobiliților opiaceelor în urină (clientul fiind trimis la Spitalul Matei Balș), confirmă dependența de heroină.

Din punct de vedere legal: clientul nu are probleme legale.

Din punct de vedere profesional: M.H este director economic la un birou de traducere.

Din punct de vedere familial : M.H este căsătorit, are o fiică 10 ani, are o relație tensionată cu soția datorită consumului de drog. Important de menționat în antecedentele heredo-colaterale faptul că M.H. cu dependență veche de heroină care în prezent este abstinent, conform declarațiilor lui M.H

Scorul Europ-ASI 6 arată un nivel mare al dependenței. Aplicând balanța motivațională, discutând despre avantajele și dezavantajele consumului, am observat că motivația lui M.H pentru menținerea abstinenței este autentică (dorește sincer să renunțe la consum pentru salvarea, relației de cuplu și pentru fetița lui)

Dezintoxicarea

I s-a propus tratament substitutiv cu metadonă, însă clientul a refuzat, deoarece nu dorește să schimbe dependența de heroină cu “dependența de metadonă”. De asemenea, refuză internarea la Spitalul Obregia și solicită dezintoxicare amulatorie. I s-a administrat tratament nonsubstitutiv, pentru simptomatologia de sevraj. Ultima doză și-a administrat-o în urmă cu o zi, aproximativ 2 bile, clientul acuză dureri osoase și musculare și mai ales stare de neliniște psiho-motorie, insomnie și dorința de a consuma. I s-a recomandat medicație tranchilizantă, ortotimizantă și antiinflamatorie. Clientul a venit din două în două zile la control pentru a putea urmări evoluția curei de dezintoxicare. După două zile de tratament clientul acuza insomnie, stare de neliniște, psiho-motorie, craving solicitând mărirea dozei de medicație. În urma evaluării s-a recomandat creșterea dozei de Rivotril seara, să ramână în casă pe întreaga perioadă de tratament fiind supravegheat de soția lui. După aproximativ 10 zile de dezintoxicare clientul nu mai prezintă simptomatologie de sevraj și se menține abstinent, stare confirmată și prin testul metaboliților drogurilor în urină. I se explică care este uramătorul pas în tratamentul dependenței, postcură, în ce constă și importanța ei în menținerea abstinenței.

Postcura

I s-au propus ședințe bi-săptămânale de terapie individuală și terapie de cuplu. Punctul de plecare al ședințelor terapeutice a fost reprezentat de identificarea și formularea corespunzatoare a problemelor lui M.H. cu participarea activă a persoanelor de suport (soția). Terapia individuală a fost de tip cognitiv comportamental, având drept principal obiectiv identificarea stimulilor și a situațiilor de risc crescut și dezvoltarea abilităților necesare pentru ale face față. Terapeutul împreună cu pacientul au încercat identificarea celor mai frecvente situații care au determinat recăderile anterioare. M.H. a identificat drept un potențial pericol în primul rând grupul de prieteni consumatori, petrecerile (frecventarea barurilor și discotecilor) și situațiile conflictuale cu soția. Odată clarificate situațiile de risc terapeutul împreună cu clientul au încercat schițarea unor modalități eficiente de a face față situațiilor de risc, care au fost exersate și în temele pentru acasă.

Datorită importanței relației lui M.H. cu soția sa, terapia de cuplu a ocupat un rol central, cu obiectivul de a diminua tensiunile de cuplu. Subliniem rezistența soției la terapie, la început aceasta nedorind să se implice în terapia soțului, fiind neîncrezatoare în evoluția favorabilă a acestuia. Ea își concentrează atenția exclusiv asupra educației fetiței și a problemelor profesionale și casnice, refuzând să accepte existența problemei soțului. S-a discutat cu ea importanța și rolul persoanelor de suport în terapia soțului, aceasta înțelegând problema soțului care este și o problemă de familie și dorește să se implice într-un mod activ în rezolvarea acesteia. I s-a sugerat să încerce să-l implice pe M.H în viața de familie (petrecerea a cât mai mult timp cu soția și copilul) și în viața profesională pentru a-l îndepărta de grupul de prieteni consumatori.

După o perioadă de două luni de abstinență, clientul a prezentat prima alunecare (prima doză de drog consumată). Clientul descrie craving-ul (pofta de a consuma) astfel :

“piticii care îmi înconjoară creierul, nu-mi dau pace și îmi spun să mă droghez”. S-a încercat identificarea factorilor favorizanți ai consumului pentru crearea de abilități de a face față unor situații viitoare. De asemenea, pacientului i s-a recomandat tratament pentru simptomatologia de sevraj aparută în urma opririi consumului și, de asemenea, să părăsească Bucureștiul pentru a se îndepărta de situațiile de risc crescut (prieteni consumatori, locuri frecventate asociate cu consumul). La început M.H. a fost trist, dezamăgit, neîncrezator în șansele lui de menținere a abstinenței. I s-a explicat că alunecarea este un proces care apare foarte frecvent, că nu înseamnă neapărat un eșec sau o renunțare la terapie discutând despre abilități de a face față și de a preveni recăderea. M.H. a decis să plece la munte pentru evitarea situațiilor de risc crescut și să urmeze tratamentul de risc crescut pentru a depăși simptomele de sevraj. După depașirea acestei perioade clientul a reluat terapia pentru menținerea abstinenței. La sfârșitul lunii mai, clientul a prezentat o recădere (de începere a consumului în doze mari). În această situație echipa terapeutică a reevaluat cazul propunându-se dezintoxicarea ambulatorie, continuarea terapiei de postcură ambulatorie asociată cu un tratament medical de postcură (antagonist de opiacee-naltrexonă 50mg). I se explică condițiile tratamentului de postcură cu antagonist :

absența aproximativ 10 zile înaintea începerii tratamentului evidențiată prin test negativ de urină, administrarea zilnică dimineața un a 1 tb. de naltrexona de 50 mg

continuarea psihoterapiei centrată pe prevenirea recăderilor pe parcursul tratamentului medical

manținerea abstinenței pe perioada tratamentului.

Clientul reușește să depășească și de data aceasta perioada de sevraj, urmând tratamentul de detox ambulatoriu. Este testat pentru consumul de droguri cu rezultat negativ. Se începe tratamentul cu naltrexona cu 50 mg administrată zilnic, în paralel atât cu ședințele de terapie cognitiv-comportamentală, cât și cu terapia de cuplu. Durata tratamentului cu antagonist se va stabili în funcție de evoluția pacientului. În prezent clientul este abstinent, urmează tratament cu antagonist de opiacee și psihoterapie, ședințele bi-săptămnale.

Studiu de caz 5

a. Evaluare

A.M. în vârstă de 28 ani, dependent de heroină, s-a prezentat pentru internare la secția XVI-a de dezintoxicare Al.Obregia.

Echipa terapeutică s-a deplasat în cadrul secției pentru stabilirea unui prim contact cu clientul și pentru evaluarea lui. A fost evaluat din punct de vedere biologic, psihologic, social și legal prin aplicarea Europ-ASI cu urmatoarele rezultate : A.M. este dependent de heroină de 4 ani, (2 ani a fumat, 3 luni a inhalat “la folie”, 2 ani și-a administrat intra-venos). Are două tentative de dezintoxicare în antecedente, urmate de întoarcerea în același mediu de viață și de perioade scurte de abstinență. Nu a avut supradoze, nu are boli somatice sau psihice asociate. Provine dintr-o familie funcțională (relații armonioase cu părinții, sora și rudele), este integrat profesional (absolvent a douăsprezece clase, lucrează ca instalator împreuna cu tatăl și unchiul său). De asemenea, A.M. este implicat într-o relație de cuplu de 4 ani și jumătate, relație tensionată în prezent datorită consumului de drog. Din punct de vedere legal, A.M. are în desfășurare două procese pentru furt (a furat pentru a face rost de bani pentru drog). Scorul Europ-ASI este de 5 și arată un nivel mediu al dependenței încadrându-se în criteriile de selecție ale programului ‘‘drog zero’’. Aplicând balanța motivațională, discutând despre avantajele și dezavantajele consumului, am observat că motivația lui A.M pentru menținerea abstinenței este autentica (dorește sincer să renunțe la consum pentru a da o șansă relației cu prietena lui).

b. Dezintoxicare

Urmand cura de dezintoxicare nonsubstitutivă in perioada 17.02.2006 – 12.03.2006, în cadrul secției a VI-a, simptomatologia de sevraj a fost cu ușurință depășită. Având experiența precedentelor recăderi care surveniseră invariabil dupa 1 – 4 luni de abstinență, atunci cand considerase că dependența psihică este ușor de depășit fără nici un ajutor, A.M. acceptă cu bucurie propunerea de a fi inclus în programul de terapie de postcură ambulatorie

c. Postcura

Pe data de 15.03.2006 A.M. s-a prezentat la organizație împreuna cu familia (părinții și prietenii), unde a fost din nou evaluat bio-psiho-social de către echipa terapeutică alcătuită din medic, psiholog și asistent social. monitorizarea opiaceelor în urină confirmă abstinența. Evaluarea psiho-socială indică motivația solidă de menținere a abstinenței și nivelul bun de inserție socială.

I s-au propus ședințe bisăptămânale de terapie individuală, familială și terapie de cuplu. Punctul de plecare al ședințelor terapeutice a fost reprezentat de identificare și formulare corespunzătoare a problemelor lui A.M. cu participarea activă a persoanelor de support (familie, partenera de cuplu, grup de prieteni). Terapia individuală a fost de tip cognitiv-comportamental având drept principal obiectiv identificarea stimulilor și a situațiilor de risc crescut și dezvoltarea abilităților necesare pentru a le face față. Terapeutul împreuna cu pacientul, au încercat identificarea celor mai frecvente situații care au determinat recăderile anterioare.A.M. a identificat drept un potențial pericol, în primul rand, grupul de prieteni consumatori care au “generozitatea” de a oferi o primă doză gratuită, dar și petrecerile (debutul consumului de droguri), sau situațiile conflictuale cu prietena și familia. Odată clarificate situațiile de risc, terapeutul împreuna cu clientul au încercat schițarea unor modalități de coping eficiente, care au fost exersate și in temele pentru acasă. Datorită importanței pe care A.M. o acordă relației cu partenera sa, terapia de cuplu a ocupat în mod firesc un rol central cu obiectivele de a diminua tensiunile de cuplu. Este de subliniat disponibilitatea prietenei sale de a-și nuanța comportamentul și de a face eforturi cu scopul de a-l menține. Pacientul a fost învățat să întocmească un jurnal al craving-urilor care să cuprindă momentele în care s-a confruntat cu pofta de drog, factorii declașantori, gandurile, sentimentele și strategiile aplicate pentru a rezista tentației.

d. Jurnalul craving-urilor pacientului A.M.

Iată câteva momente de craving : prietena dorește să se desparta de el, afirmând că nu mai are încredere în ea. S-a simțit trist, părăsit, înșelat, neînțeles tocmai în momentul în care facea eforturi în abstinență. A gândit ca nimeni nu-l iubește, că o doză de drog l-ar putea ajuta sa treacă mai ușor peste aceasta stare. Nevoia de a consuma și pofta erau din ce în ce mai puternice. A reușit să depășească craving-ul gândindu-se în primul rând la familie, la cât ar putea aceștia să sufere. La urmatoarea ședință terapeutică a simțit nevoia să discute despre problematica de cuplu ca potențiala situație de risc crescut pentru consum.

Un alt moment cu un mare potential de risc, poate și cel mai dificil, este acela în care s-a întâlnit cu un prieten consumator care s-a oferit “să îi facă cinste cu o doză”.”La început am simțit furnicături în tot corpul și brusc mi-am amintit de cum consumam. Ceva îmi spunea să mă duc să trag. Parcă aveam un drăcușor pe umăr care mă îndemna și îmi spunea “dute, dute, dute!”. Mă gândeam că am fost pus în fața acelui obstacol care trebuia să se întâmple odată și odată. Dar am stat cu ochii pe bila pe care o aveam în mână și mi-am amintit că pentru droguri am pierdut ceea ce aveam mai prețios, prietena mea”. Totuși pacientul s-a dus cu consumatorul în scara blocului cu gândul de a se injecta. “Am preparat marfa, i-am facut prietenului o jumătate de doză, cealalată jumătate oprind-o pentru mine”. Acest moment a generat o stare de anxietate mare, o luptă puternică între dorința de a se droga și gândul că o nouă doză ar putea reprezenta începutul unei recăderi.”Am avut puterea să mă opresc la timp dintr-o situație care putea fi fatală. Dacă trăgeam atunci, acum sunt sigur că o luam de la capăt. Dar am zis că nu-mi fac și am plecat. Aveam un bon de masă și mi-am cumpărat 5 beri pentru a depași mai ușor dorința de a consuma”. La următoarea ședință terapeutică clientul era deosebit de bucuros pentru că reușise să depășească această situație critică. A fost încurajat și felicitat pentru abilitatea sa de a face față riscului recăderii, discutându-se despre o posibilă viitoare situație și despre modalități de a face față și de a spune “Nu”. De asemenea, în cadrul terapiei de familie s-au abordat subiecte legate de situațiile de risc crescut și despre implicarea activă a familiei în procesul terapeutic. S-a discutat despre cele două momente prezentate, subliniind evoluția și progresele clientului.

La un interval scurt de timp A.M. se întâlnește cu un prieten consumator de heroina care îi oferă “marfă”. “Am simțit că sunt sigur pe mine și nimic nu mă poate determina să fac ceea ce am făcut înainte și i-am spus să mă lase în pace. Am plecat unde aveam treabă, iar pe drum am stat și m-am gândit la ceea ce am facut și consider că am facut exact ce trebuia și ce trebuie să fac mereu. Am plecat pe un drum și sunt hotărât și sunt hotărât să merg până la capăt și nu mă voi abate din acest drum din care am pornit”. În această situație clientul s-a simțit în siguranță reușind să aplice abilitățile dezvoltate în cadrul ședințelor terapeutice.

Clientul a fost evaluat după trei luni de terapie de postcură : relația de cuplu s-a destrămat, dar el își mentine abstinența, merge la servici, este integrat în familie, are un cerc de prieteni neconsumatori. În prezent, clientul este abstinent de 5 luni urmând în continuare programul de postcură.

Studiu de caz 6

P.F. în vârstă de 24 de ani, dependent de heroina, s-a prezentat la sediul Fundației de Îngrijiri Comunitare pe data de 25.02.2004, solicitând suport pentru menținerea stării de abstinență. În cadrul primelor ședințe, echipa terapeutica a FIC a realizat o primă evaluare a cazului din punc de vedere medical, psihologic, social. Cu ajutorul Europ-ASI s-a evaluat gradul de dependență al clientului.

a. Istoricul consumului

P.F. a început să consume heroina la vârsta de 19 ani, a continuat consumul pe o perioadă de timp de 5 ani (consuma împreuna cu soția lui). Modul de administrare al drogului a fost nazal și la țigară.P.F. spune că a încercat în repetate rânduri să renunțe la drog, dar nu a urmat nici un tratament de dezintoxicare și nici nu a apelat la servicii de specialitate în acest sens. Cea mai lungă perioadă de abstinență a fost de 3 luni. Momentul în care P.F. a hotărât să renunțe la drog a avut loc cu 2 luni înaintea deciziei de a prezenta la FIC. P.F. a perceput consumul ca pe o perioadă de pierdere a controlului, fiind convins că nu va mai consuma niciodată.

Circumstanțele complexe care au dus la consum țin atât de gradul de maturitate al clientului în momentul debutului (în adolescență, în perioada “rebelă”), cât și de modelul atitudinal și comportamental al tatălui, (libertin hippy, promovând o libertate ce implică uneori ignorarea normelor sociale, general acceptate). P.F. nu doar a adoptat modelul tatălui ci l-a și idealizat, găsind în acest model și o justificare pentru perioada de consum. De altfel, la începutul programului, clientul încearcă să atrubuie prieteniilor și mai ales fostei sale soții responsabilitatea consumului de drog. Per ansamblu clientul pare dezorientat, fuge de sine, accesându-și cu dificultate propriile sentimente. Pe de altă parte, își simte aproape părinții și fratele în această luptă (deși la inceput nu recunoaște importanța sprijinului lor).

b. Date semnificative despre istoricul personal al clientului

P.F. s-a căsătorit cu puțin înaintea absolvirii liceului, moment care coincide cu părăsirea domiciliului părinților și cu inceputul consumului. În perioada în care a fost căsătorit, P.F. a păstrat legatura cu părinții, vizitându-i periodic și solicitându-le suportul financiar. O vreme a lucrat ca asistent veterinar la un cabinet particular. Din dorința de a caștiga bani a fost plecat peste graniță de unde a continuat să consume heroină și alte droguri (marijuana, hasis). Momentul în care P.F. a decis să se întoarcă la domiciliul părinților și să renunțe la drog, a fost acele în care l-a părăsit fosta soție.

Parinții și fratele clientului au avut o puternică influență asupra hotărârii acestuia de a căuta suport specializat.

c. Consilierea individuală

Clientului i s-au propus sesiuni bisăptămânale de consiliere individuală. În cadrul sesiunilor am pornit de la identificarea atitudinii clientului față de consum, a motivației lui pentru abstinență și a pașilor care trebuiau urmați în tratament.

Sistemul de menținere a abstinenței stabilit de familie, împreuna cu beneficiarul s-a dovedit a fi eficient. Clientul este permanent însoțit de fratele său. Are, de asemenea, doi prieteni neconsumatori, cu care își poate petrece timpul și își ajută tatăl în munca sa. Toate acestea au o mare importanță în procesul recuperării, clientul reușind să fie activ, (să nu se plictisească), relaționându-se cu ne-consumatori și modificându-și sfera de interese. Dată fiind situația acestui client (sprijinul familie, școlarizarea, abilitățile sociale de care dispunea înainte de debutul consumului). Sesiunile individuale s-au centrat în special pe urmatoarele aspecte :

îmbunătățirea imaginii de sine

creșterea accesului la propriile sentimente

stabilirea “granițelor” în relațiile cu altii semnificativi

clarificarea și detensionarea relațiilor legate de perioada de consum (mai ales cu fosta soție)

clarificarea sistemului de valori

recâștigarea treptată a autonomiei personale

În acest sens, am utilizat atât tehnici clasice, de consiliere, ajutând clientul să-și spună povestea și să dea un nume sentimentelor lui, cât și tehnici psihodramatice, cum ar fi inversiunea de rol, dublul, oglinda, solilocviul. Astfel, P.F. a avut ocazia să le spună părinților lui acele lucruri pe care nu le-a spus niciodată, eliberându-se de sentimentele de vinovăție; s-a putut vedea prin ochii fratelui său, învățând să aprecieze implicarea sa în a-l susține; a putut avea o ultimă discuție cu sotia lui, care a plecat pe neașteptate și căreia nu apucase să-i spună tot ceea ce simțea; a început să aprecieze caracterul “mai cumpătat” al vieții pe care o ducea acum, alături de familia sa; a realizat că, în afară de “bani”, valorizează verticalitatea, capacitatea de “a fi pe picioarele lui”, prietenia. Căutându-și un loc de muncă, a realizat că este important nu doar salariul, ci și plăcerea în sine de a face ceva anume.

d. Familia

Intervenția în familie a constat în vizite la domiciliul clientului, ședințe de consiliere cu părinții și fratele clientului.

Obiectivul principal al consilierii persoanelor de suport a fost creșterea motivației acestora pentru susținearea clientului în procesul de menținere a abstinenței, precum și acordarea de sprijin membrilor familiei pentru a putea face față într-un mod adecvat situației determinate de dependența de drog a clientului. În acest sens au fost identificate paternurile de comunicare între membrii familiei, atitudinea față de client și de consumul acestuia, structura puterii în cazul familiei, rolurile formale și informale ale membrilor, aspecte disfuncționale ale interacțiunii dintre membrii familiei.

Atitudinea familiei (părinți,frate) față de beneficiar este suportivă, membrii acesteia se implică direct și încurajează abstinența lui P.F. Conform clasificării realizate de Orford, această familie corespunde modelului angajării. Parinții sunt foarte interesați ca fiul lor să-și mențină abstinența și în acest sens îi acordă suport emoțional și material. Se poate afirma chiar că au tendința să controleze fiecare mișcare a acesteia. Parinții susțin că au aflat tarziu despre consumul fiului lor. Impactul veștii asupra apariției situației de consum a fost puternic, dar nu a generat ceea ce se numește fenomenul tragedizării. Reacția părinților a fost mai degrabă una constructivă, orientată spre găsirea de soluție. Condițiile de viață ale familiei nu sunt optime. Ca urmare a cheltuielilor mari legate de întreținerea unei rude cu diognostic psihiatric sever, părinții au fost nevoiți să vândă imobilul unde locuiau și să se mute în casa acestuia. Casa nu are utilitățile necesare unui trai decent (apă, curent, gaze).O mare parte a resurselor familiei este consumată pentru a putea face față stresului zilnic cauzat de această situație. Ca urmare fratele mai mic este desemnat “supraveghetor” a lui P.F. Toți membrii susțin ideea unității, coeziunii familiei și a respectarii valorilor familiale. Ca o consecință a consumului clientului, putem vorbi despre apariția sentimentului de stigmatizare între membrii familiei. Fratele clientului exprimă foarte clar acest lucru. “A afectat imaginea întregii familii, au fost afectați mama, tata, chiar și câinele”.

e. Particularități ale relațiilor intrafamiliale

Deși stilul parental al tatălui este permisiv, laissez-faire (Tata venea de multe ori la școală și ne acoperea de multe ori când aveam probleme) copii recunosc autoritatea tatălui. Fratele clientului spune :”dacă tata mi-ar spune să stau drept, aș sta”. Este considerat un model demn de urmat în viață de către cei 2 băieți. Un aspect important identificat a fost atitudinea permisivă a tatălui față de consumul de alcool. Acest patern comportamental a fost adoptat de cei doi baieți care consumă aproape zilnic alcool. Mama este “formatorul de reguli”, cea care impune sistemul disciplinal al familiei. Este descrisă de copii ca fiind rigidă : “mama e cu reguli, nu înțelege ce se întâmplă, nu poți să discuți cu ea.”

Potrivit teoriei lui Wegsheider, care vorbește despre rolurile de supraviețuire în familiile în care există un tânăr dependent de drog, se observă în această familie conturarea clară a rolului de “țap ispășitor” și de “salvator, erou”. Mezinul familiei care a fost eclipsat de fratele mai mare până acum, devine salvatorul acestuia. Este responsabilizat cu supravegherea fratelui. Rolul de țap ispășitor este jucat de copilul dependent de drog care a dezamăgit familia și care “trebuie adus pe calea cea bună”.

În cadrul ședințelor de consiliere în cadrul clientului am observat atitudinea ambivalentă a acestuia față de rolul asumat. Aceasta exprimă nemulțumirea legată de faptul că toate preocuparile lui se concentreaza asupra fratelui. “Îl simt ca pe o povară, m-am săturat să stau numai dupa el. Îmi vine să mă sui pe pereți”. În același timp fratele apără acest rol : “m-am angajat să fac acest lucru, îl duc până la capăt”. Dacă fratele meu s-ar apuca din nou de drog, m-aș simții responsabil, ar însemna că nu mi-am îndeplinit misiunea”. Părea încântat de puterea pe care i-o oferea acest rol. Există riscul blocării în acest rol și a sabotării inconstiente a progreselor clientului. În acest sens, în cadrul ședințelor de consiliere s-a realizat explorarea unor modalități de coping eficiente pentru susținerea dependentului de drog în menținerea stării de abstinență. S-a subliniat importanța rolului persoanei de suport pentru încurajarea dezvoltării autonomiei persoanei dependente, importanța implicării acesteia în activități concrete, care dezvoltă simțul responsabilității. Au fost sondate avantajele și dezavantajele unei astfel de atitudini, atât pentru persoana dependentă cât și pentru persoana de suport. De asemenea, s-a accentuat ideea conform căreia dependentul de drog este singurul responsabil pentru faptele sale.

În prezent P.F. s-a angajat împreuna cu fratele său. Este în continuare abstinent (de 8 luni). Nu mai urmează programul centrului, dar menținem contactul telefonic.

IX. Concluzii la cercetarea practică

În partea practică a acestei lucrări, în urma discuțiilor purtate cu consilierii pe probleme de droguri din cadrul FIC –Fundația de Îngrijiri Comunitare – București, am ales prezentarea a șase studii de caz relevante pentru tema aleasă și pentru ipotezele fixate.

Astfel, am prezentat șase cazuri care au beneficiat de oportunitățile oferite de FIC-Fundația de Îngrijiri Comunitare – București, în reintegrarea socială a foștilor dependenți de droguri.

Am încercat să ilustrez importanța pe care o au organizațiile neguvernamentale în prevenția, tratamentul și ajutorul oferit de acestea în recuperarea dependenților de droguri.

Prin implicarea și interesul arătat de toxicodependenți, programelor oferite de organizații neguvernamentale, acestea au arătat că doresc să treacă peste perioadă critică a vieții lor și doresc să se reintegreze în societate.

De asemenea am identificat principalii factori de risc ai consumului și dependenței de droguri, etapele acestuia, implicațiile, cauzele și consecințele acestui fenomen.

Astfel dacă o persoană provine dintr-un mediu defavorizat, a suferit din cauza violenței și abuzului în propria familie,și are un anturaj în care se consumă droguri legale și ilegale există riscul ca ea sa dorească să se apuce de consum.

Pentru preântampinarea unor astfel de situații sunt necesare un numar cât mai mare de activități de prevenire si campanii de informare a segmentelor de populatie cu risc ridicat în a cădea pradă dependenței de droguri.

De asemenea , din cercetare a reieșit că alți factori de risc sunt: eșecul în randamentul academic, apariția conduitei antisociale la vârste tinere, desconsiderarea autorităților și a regulilor stabilite, precum și responsabilitate scăzută față de școală.

Am căutat să găsesc și să identific serviciile oferite de organizațiile care activează în domeniu : consiliere socială, vocațională, juridică, educație informațională, sprijin și ajutor, asistență de urgență, realizarea de investigații de urgență oferite dependenților de droguri.

Experiențele prin care trec dependenții de droguri sunt greu de imaginat și cu grave repercursiuni asupra dezvoltării acestora ulterioară bio-psiho-socio-umană, afectându-le în mod diferit încrederea în sine cât și în ceilalți.

Tocmai aici se vede importanța consilierului pe această problemă, pentru îmbunătățirea imaginii de sine a consumatorului dependent și capabilizarea totală a acestuia.

Astfel organizațiile guvernamentale au un rol important în comunitate, prin abilitățile de a căuta fondurile necesare, și rolul de primă linie în abordarea corectă a fenomenului dependenței de droguri, creând servicii, formând specialiști, iniția cercetări și iniția acțiuni de promovare a unor legi cât mai bune în domeniu.

Concluzii la lucrarea de licență

Consumul de droguri a cunoscut o creștere constantă în ultimii ani, devenind o problemă națională și internațională. Fenomenul nu este unul episodic, implicând un număr mare de persoane, cunoscând profunde conotații de ordin social și economic, devenind o problemă ce se agravează constant.

România, se poate spune că a devenit o piață în continuă creștere pentru organizațiile criminale, datorită faptului că este o țară de tranziție și reprezintă teren prielnic pentru activități ilegale, mafiote, legislația statului român având carențe în trecut în ceea ce privește combaterea unor asemenea grupuri criminale.

Un lucru este sigur : prezența acestora în peisajul țării noastre atât timp cât situația socială, economică și politică nu se îmbunătațește.

În lucrarea de față am încercat să fac o scurtă prezentare a acestui fenomen, al dependenței de droguri, cauzele și factorii facilitatori ai consumului, etapele de la nonconsum la consum și la dependență, implicațiile și urmările acestuia în viața individului, a familiei acestuia cât și a societații.

În același timp am încercat să scot în evidență posibilitățile actuale de tratament al consumatorilor dependenți, prin solicitarea intrării în programele terapeutice ale organizațiilor guvernamentale(centrele de dezintoxicare), cât și ale organizațiilor neguvernamentale ce oferă multiple variante de tratament.

Astfel, efectele tranziției din țările din sud-estul Europei au avut drept rezultat schimbări politice majore, sociale și culturale care la rândul lor, au determinat o creștere a sărăciei și a ratei șomajului,

factori favorizanți ai consumului de substanțe interzise.

Corupția autorităților a constituit un factor care a permis dezvoltarea fenomenului dependenței de droguri(ajungerea pe teritoriul României a drogurilor), controlul slab al granițelor, traficul de droguri și corupția completându-se reciproc, prin faptul că traficul creează multiple oportunități care au ca finalitate, coruperea funcționarilor publici și creearea premizelor de subminare a oricărui efort de combatere a consumului ilicit de droguri.

Numărul comunităților terapeutice ce oferă tratament și consiliere antdrog este extrem de mic, în comparație cumărimea fenomenului si a numărul mare de solicitări.

În concluzie se poate spune că fenomenul consumului și dependenței de droguri este în continuă creștere iar comunitățile terapeutice nu ‘‘țin pasul’’ cu amploarea fenomenului.

De asemenea este important incheierea a cat mai multor parteneriate ‘‘public-privat’’cu ONG-urile care desfasoara programe in domeniul dependentei de droguri.

Bibliografie :

1) Abraham, Pavel(Coord.), Asistența și reabilitarea persoanelor consumatoare de droguri-Metoda De Hoop, Editura Național, 2004

2) Abraham, Pavel(Coord.), Cicu, Gabriel, Podaru, Dana, Moldovan, Ana Maria, Prevenire si consiliere Antidrog, Editura Ministerului Administratiei și Internelor, București,2004

3) Abraham, Pavel, Capcana Drogurilor , Editura Detectiv, București, 2005

Abraham,Pavel (Coord.),Dictionar de droguri,toxicomanii și dependențe, Editura Științelor Medicale, Larousse, 2001

Ferrol, Gilles,-Cristian Bellu-Bengescu,Adolescenții și toxicomania,Editura Polirom, 2000

Ferrol, G, Dicționar de sociologie, Editura Polirom, Iasi, 1998

Iliuț, Petre, Abordarea calitativă a socio-umanului, Editura Polirom, Iași, 1997

Mitrofan, Iolanda (coord.), Terapia toxicodependenței – posibilități și limite, Editura SPER, București, 2003

Mătăchiță, Mihaela, Uniunea Europeană și lupta antidrog. România: țara de tranzit și consum, în România Liberă, supliment Integrarea Europeana,nr.8, 8 noiembrie 2000

Mihai ,Sanda Luminița, 14 pași în lumea drogurilor, București, 2005

Popescu, Octavian, Achim, Vasile, Popescu, Aristide Liviu, Viața în hexagonul morții, Editura Fiat Lux, București, 2004

Paraschiv,Gavril,dr.,Drogurile-ispita otrăvitoare, Editura Cartea Universitară,București,2005.

Rășcanu,Ruxandra, Alcool și droguri:’’virtuți’’ și capcane pentru tineri,Editura Universității din București, 2004

Sorin, M. Radulescu, Cristina, Dâmboeanu, Sociologia consumului și abuzului de droguri, Editura Lumina Lex, București, 2006.

Sandu,Florin, Stop Drogurilor , Editura Sylvi, Bucuresti 2002

Sanchez,Carmen Lopez și colab., Îndreptar privind alcoolul,tutunul și alte droguri,Editura Ministerul de Interne prin Centrul de Resurse Juridice,2002

Salvați Copiii,Organizația,Consumul de droguri în rândul tinerilordin România, București, 2005

Trifan, Gabriela, Abraham, Pavel, (coord.) Moartea Alba, Editura Olimpiada, Brăila, 2003.

Tănăsescu, I, Criminologie, agresologie, victimologie, Editura All Beck, 2001, București.

Vasilescu, Lucian ( coord.) , Modificări neuropsihice induse de consumul de droguri. Evaluarea și managementul de caz, Editura Focus, București, 2004

Voicu,Victor A.,Psihofarmacologia și toxicologia clinică a drogurilor de abuz, Editura Academiei române, București, 2005

Zamfir, Elena, Psihologie socială-texte alese, Editura Ankarom,Iași,1997

Zamfir, Elena, Diagnoza problemelor sociale comunitare. Studii de caz, Editura Expert, București, 2000

Zamfir, C., Vlăsceanu, L, Dicționar de sociologie, Editura Babel, București,1998.

Dezintoxicarea, Fundația de Îngrijiri Comunitare, București, 2004

Dependența de heroină, Editor Fundația de Îngrijiri Comunitare,2004

27) Documentare internet : http:// www.ana.gov.ro

http:// www.nida.nih.org