Terapia Prin Masaj Realitate sau Fantasma
CUPRINS
ARGUMENT
INTRODUCERE
Cap. 1 Aspecte generale privind masajul terapeutic
Scurt istoric al terapiei prin masaj
Tipuri de masaj
1.3. Masajul – efecte asupra aparatelor și sistemelor
Cap. 2 Recuperarea medicală prin masaj
2.1. Indicații
2.1.1. Afecțiuni reumatismale
2.1.2. Afecțiuni traumatice ale aparatului locomotor
2.1.3. Afecțiuni ale sistemului nervos
2.1.4. Afecțiuni musculare
2.1.5. Afecțiuni respiratorii
2.1.6. Afecțiuni ale pielii
2.2. Contraindicații
2.2.1. Contraindicații relative
2.2.2. Contraindicații absolute
2.3. Beneficiile terapiei prin masaj
Cap. 3 Aplicabilitatea masajului în combaterea stresului
3.1. Reacții corporale și psio-emoționale la stres
3.2. Sursele stresului
3.3. Combaterea stresului prin masaj
Cap.4. Studiul efectelor masajului în combaterea stresului
4.1. Prezentarea cercetării
4.2. Materiale și metode
4.3. Metodologia experimentală urmată în scopul atingerii obiectivelor cercetate
Cap. 5. Rezultate
Anexe
Bibliografie
ARGUMENT
Medicina modernă nu se mai mulțumește numai cu rezultatul tratamentului medical ci caută să redea pacientului capacitatea funcțională necesară unei vieți active.
Terapeutica modernă caută sa reducă la maxim pierderile patologice prelungite sau definitive punând accent pe conservarea și recuperarea funcției periclitată sau afectată de boală.
În activitatea de recuperare funcțională un rol important ii revine terapiei prin masaj.
Terapia prin mișcare intră în acțiune concomitent cu celelalte mijloace recuperatorii, în cadrul planului terapeutic general, fără a exclude alte terapii.
Obiectivele terapiei prin masaj în cadrul recuperării funcționale sunt realizate prin mijlocul sau de baza, exercițiului fizic și a masajului.
Exercițiul fizic este reprezentat ca o acțiune voluntară, deliberat concepută și repetată sistematic în cadrul unui proces educațional, în scopul realizării unor obiective concrete.
Terapia prin masaj sub diversele sale forme, practicată în sălile special amenajate, are rolul principal de recuperare printr-un program susținut și dozat, adecvat afecțiunii ce este de tratat.
Tratamentul tulburărilor de statică vertebrală presupune o egală preocupare atât pentru corectarea morfologică, cât și pentru recuperarea funcțională a coloanei vertebrale.
Calitățile Morfo-funcționale ale coloanei vertebrale trebuie raportate la starea celorlalte componente toracice și de vecinătate (bazin, membre) precum și sferei somato-funcționale generale a corpului, lucru de mare importanță ce este rezolvat de terapia prin masaj.
Tratamentul de recuperare funcțională prin terapie prin masaj are la baza corectarea disfuncțiilor statice și dinamice, care au ca urmări cel puțin diminuarea dezechilibrelor presiunilor, având drept consecință reducerea și îndepărtarea algiilor rahidiene.
Terapia prin masaj pe lângă rolul său curativ, influențând o serie de verigi fiziopatologice, are de asemenea acțiune preventivă, prin reeducarea staticii locale, tonificând și decontracturând masele musculare în cadrul unei reeducări posturale și kinetice generale.
INTRODUCERE
Terapia prin masaj este o terapie care se adresează simultan celor trei forțe din corp, trup-suflet-minte. În timpul unei ședințe de masaj sunt utilizate mai multe tehnici. Fiecare ședința este unică prin diversitatea manevrelor pe care terapeutul le va folosi.
Abordarea unei ședințe de terapie prin masaj implica în primul rând o instruire și o cunoaștere profundă a acestei tehnici de către terapeut, astfel încât terapia aplicată să fie particularizată pentru fiecare persoană în parte și să cuprindă o abordare holistică ținând cont de tot ceea ce implică acest lucru.
Fiecare ședință de masaj conține în desfășurarea ei o serie de etape atent parcurse, astfel încât rezonanța creată între terapeut și pacient să ducă la o serie de efecte progresive, care să reflecte diferența de stare între începutul terapiei și finalul acesteia.
O primă etapă se referă la pregătirea cu maximă atenție a ambientului în care se desfășoară terapia. Spațiul destinat este indicat să fie un loc consacrat numai pentru această activitate, prin acest aspect creându-se o atmosfera de siguranța, de calm si relaxare, lucru sesizat imediat la intrarea în acel spațiu.
Temperatura optimă a spațiului, și esențele din plante medicinale utilizate în timpul terapiei, prezența unei muzici terapeutice ajută prin energia pe care o degajă, precum și aspectul igienic impecabil al întregului spațiu în care se desfășoară terapia, sunt elementele importante în desfășurarea ideală a ședinței.
Din aceasta etapă premergătoare terapiei propriu-zise, face parte și dinamizarea terapeutului, care pe lângă structurarea fizico-energetică cu care este înzestrat, trebuie să cunoască foarte bine tehnicile kinetoterapeutice, să abordeze o atitudine pozitivă, optimistă, plină de energie și încredere față de terapia pe care o practică, lucru foarte important pentru transmiterea acestei stări, prin rezonanța pacientului. Acest aspect esențial, ca de altfel în toate terapiile, este necesar, deoarece terapeutul are rolul de emițător de informații pentru persoana cu care interacționează.
Extinzând acest aspect, putem susține pe baza descoperirilor de ultima oră, faptul că o anumită stare de Conștiență, poate determina prin rezonanță, o „restructurare" biologică a corpului supus terapiei, pregătind astfel terenul pentru a primi si informația cu care este încărcată acea terapie, prin forța vitală a terapeutului.
Etapa propriu-zisă a terapiei prin masaj, include o serie de procedee terapeutice, ingenios armonizate de către terapeut, menite să deblocheze, să stimuleze și să echilibreze circulația în țesuturi și organe, atât în structura fizică a corpului, cât și în componenta energetică a acestuia.
Terapia prin masaj este o terapie care se adresează simultan celor trei forte din corp, trup- suflet-minte, în încercarea de a obține o stare de armonie si echilibru a acestora. La fiecare ședință de masaj se abordează tehnici și proceduri complexe, atent combinate, care se adresează în primul rând sistemelor corpului fizic, prin stimularea circulației sanguine și limfatice.
Întregirea terapiei prin recomandarea utilizării unei alimentații echilibrate și utilizarea suplimentelor nutriționale, prin specificitatea fiecărei persoane, precum și toată iscusința terapeutului în a potrivi la fiecare ședință și pe parcursul întregului program, metodele corecte de lucru, conduce la obținerea rezultatului final: obținerea echilibrului fizico-psihico-sufletesc, necesar vieții de zi cu zi.
Cap. 1 Aspecte generale privind masajul terapeutic
Scurt istoric al terapiei prin masaj
Primul gest terapeutic al omului a fost punerea mâinii pe locul dureros sau chiar frecarea instinctivă, gest care a dăinuit pana în zilele noastre. Ce persoană nu își freacă pielea în locul in care s-a lovit? Primul gest terapeutic al unei mame nu este punerea palmelor sale pe fruntea copilului febril sau pe locul dureros?
Frecarea pielii pentru vindecarea bolilor au făcut parte din arsenalele terapeutice ale șamanilor de pretutindeni, din timpurile cele mai îndepărtate. Până la gestul propriu-zis ei rosteau diverse formule magice, însoțite de gesturi spectaculoase, care impresionau nu numai pe bolnav, dar și pe cei din jur. Dacă uneori obțineau și unele rezultate, ele se datorau, desigur, autosugestiei.
Primele mărturii scrise despre masajul terapeutic, „metodic”, le găsim în documentele chineze, egiptene și indiene, vechi de peste 50 de secole. Cu 3000 de ani î.Hr., în China Antică, masajul era asociat gimnasticii medicale, una din practicile sectei religioase Tao-Cheu, care avea să ia un mare avânt în mileniul următor. Din arsenalul terapeutic al vechilor chinezi mai făceau parte acupunctura și plantele medicinale.
Din papirusurile egiptene și din alte documente, aflăm că pe malul Nilului se folosea, pentru tămăduirea bolilor, și masajul, alături de plante medicinale.
Conform scrierilor ayurvedice ( știința de vindecare a omului provenita din India ce are ca scop echilibrul care trebuie să existe între trup, suflet, spirit și lumea înconjurătoare ), în India anilor 1500 î.Hr., masajul se folosea pentru îngrijirea corpului. O astfel de practică făcea parte din preceptele religioase „Schamvahna”, care obligau pe toți credincioșii să se fricționeze dimineața cu uleiuri mirositoare. Interesant de știut este faptul că vechii indieni cunoșteau o serie de manevre, printre acestea aflându-se netezirea, presiunile și frământările. Ei începeau cu masarea feței, apoi a trunchiului și terminau cu membrele inferioare, de la rădăcina spre degete.
După reîntoarcerea lui Alexandru Macedon din India (331 î.Hr.), la curtea sa se foloseau neteziri și fricțiuni ale pielii cu baghete speciale din fildeș.
Si alte popoare asiatice, precum asirienii, babilonienii, perșii, evreii aveau în arsenalele lor terapeutice masajul.
In Grecia Antică masajul era obligatoriu pentru soldați, care îl foloseau zilnic alături de exerciții fizice speciale. Ambele practici erau necesare pentru întărirea corpului. Primii masori profesioniști au apărut în cadrul băilor publice, provenind din băieși. Ei se numeau aliptes. Familiile grecești bogate aveau pe lângă casă un astfel de masor profesionist.
Masajul terapeutic a apărut în Grecia Antică ceva mai târziu, un mare merit în răspândirea sa avându-l Hipocrate, supranumit și părintele medicinii. El recomanda pselafia ( termen pentru masaj în limba elină) pentru „întărirea corpului și slăbire progresivă”. Se practica, deci, un masaj igienic și terapeutic în același timp. Medicii greci foloseau manevre variate, cele mai cunoscute fiind baterile și frământările. Baterile se făceau cu palma sau cu palmule ( lopățele speciale confecționate din lemn). Medicul greco-roman Asclepiade din Bitinia, folosea fricțiunile și frământarea pentru „ restabilirea echilibrului fizic al organismului”.
Prin intermediul medicilor greci, masajul a pătruns în Roma, unde a fost efectuat pentru prima dată în casele unor personalități de seama ale cetății. De la istoricul grec Plutarh, aflam că nevralgiile cumplite, de care suferea marele general, om de stat și scriitor roman, Caius Iulius Caesar erau ameliorate numai cu un masaj, manevrele cu cele mai bune rezultate fiind „ciupirea pielii”. Plinius cel Bătrân a obținut acordarea cetățeniei romane de la împărat, după ce l-a tratat cu mult succes, cu masaje zilnice. Manevrele folosite de Plinius erau presiunile, fricțiile și baterile cu palmele. Despre fricții, Celsius spunea că revigorează corpul și întăresc încheieturile. El aplica masajul la tratamentul bolilor reumatice și la recuperarea răniților.
În Evul Mediu, practicile medicale greco-romane au fost abandonate, obscurantismul înlocuindu-le cu tot felul de vrăjitorii. Ele aveau să renască în secolele care au urmat, apogeul fiind atins în epoca Renașterii. Masajul și-a recuperat toate drepturile după publicarea, de către medicul italian Gerolamo Mercuriale, în anul 1569, a unui tratat despre masaj, intitulat „De arte Gymnastica” pe care autorul l-a dedicat împăratului Maximilian al II-lea. Acest tratat era foarte bogat în informații cu privire la masaj și gimnastică medicală. Tratatul făcea o trecere de la gimnastica antică la cea modernă, autorul recomandând exerciții fizice active și pasive. Pera lui Mercuriale s-a bucurat de aprecierea Universităților din Padova, Bologna, Roma și Pisa.
Marele chirurg francez Ambroise Pare (1509-1590), care a pus bazele gimnasticii ortopedice, recomanda masajul pe lângă alte tratamente.
În secolele care au urmat, masajul a cunoscut o amplă dezvoltare în Suedia, Anglia, Franța, Germania și în alte țări europene. Poetul suedez Per Henrik Ling (1707-1778) promotorul unei gimnastici speciale, care îi poartă numele, a pus bazele moderne ale masajului. În țările amintite masajul a fost introdus în toate centrele medicale, unde au luat ftins în epoca Renașterii. Masajul și-a recuperat toate drepturile după publicarea, de către medicul italian Gerolamo Mercuriale, în anul 1569, a unui tratat despre masaj, intitulat „De arte Gymnastica” pe care autorul l-a dedicat împăratului Maximilian al II-lea. Acest tratat era foarte bogat în informații cu privire la masaj și gimnastică medicală. Tratatul făcea o trecere de la gimnastica antică la cea modernă, autorul recomandând exerciții fizice active și pasive. Pera lui Mercuriale s-a bucurat de aprecierea Universităților din Padova, Bologna, Roma și Pisa.
Marele chirurg francez Ambroise Pare (1509-1590), care a pus bazele gimnasticii ortopedice, recomanda masajul pe lângă alte tratamente.
În secolele care au urmat, masajul a cunoscut o amplă dezvoltare în Suedia, Anglia, Franța, Germania și în alte țări europene. Poetul suedez Per Henrik Ling (1707-1778) promotorul unei gimnastici speciale, care îi poartă numele, a pus bazele moderne ale masajului. În țările amintite masajul a fost introdus în toate centrele medicale, unde au luat ființă numeroase școli de specialitate.
În țara noastră, cu multe decenii în urmă, masajul era folosit empiric de către „lecuitoarele” satelor. La sate se mai practicau și manevre empirice pentru tratamentul entorselor și luxaților, alături de masaje.
Masajul științific a fost introdus de multă vreme în clinicile de chirurgie, ortopedie, reumatologie, dar mai ales în policlinicile sportive. Prima lucrare de specialitate a fost publicată in România în anul 1885, de către R.P. Manga. Ea se intitula „ Masajul, istoricul, manipulațiunile, acțiunea fiziologică și tratamentul câtorva maladii prin acest remediu”. Literatura de specialitate consemnează de atunci numeroase alte lucrări asemănătoare, printre autorii cei mai cunoscuți aflându-se omul de știința și pedagog, profesorul doctor, Adrian N. Ionescu, dascăl al multor generații de specialiști.
Astăzi, în Romania, pe lângă masajul clasic, nelipsit din arsenalele medicinii sportive, se mai practică atât masajul reflexogen și masajul tradițional, cât și masajul mecanic.
Tipuri de masaj
Masajul medical face parte din tehnicile kinetoterapeutice. Prin termenul de masaj se înțelege o grupare sistematică și științifică de manipulări executate manual asupra țesuturilor corpului uman, cu scopul de a influența țesutul nervos și muscular și circulația generală. Cu excepția automasajului, masajul medical este o metodă terapeutică pasivă. Masajul medical se poate face și prin procedee mecanice, utilizându-se diverse aparate sau apa.
Procedeele manuale – manevre sau manipulări de masaj – constau în mișcări variate de alunecare a mâinilor la suprafața corpului și de presiune în profunzime, de strângere și stoarcere a țesuturilor, de lovire ritmică pe părțile cărnoase, de scuturare a segmentelor. Procedeele manuale sunt cele mai vechi, mai răspândite și mai eficace forme de executare a masajului, deoarece mâna omului dispune de multiple posibilități de adaptare și de perfecționare a mișcărilor.
Masajul mecanic se execută cu instrumente sau aparate specifice fie cu mâna, fie cu ajutorul unor surse diverse de energie. Există numeroase aparate care însă nu pot înlocui mâna omului. În practică, se folosește numai masajul vibrator, care este mai bine executat cu aparate decât cu mâna.
Procedeele de masaj se execută cu o anumită tehnică, după reguli metodice bine stabilite, respectând toate condițiile de igienă și urmând cu strictețe indicațiile sau contraindicațiile medicale. Tehnica și metoda de masaj variază în raport cu forma și structura țesuturilor sau ale organelor pe care dorim să le masăm și cu scopul pe care îl urmărim.
În ordinea dispoziției lor anatomice, de la suprafață spre profunzime, părțile moi ale corpului care sunt prelucrate prin masaj, sunt: tegumentele, straturile subtegumentare (țesut conjunctiv și grăsos), mușchii, vasele și nervii, țesuturile și organele profunde.
Masajul poate fi superficial sau profund, parțial sau general, de durată mai scurtă sau mai lungă, calmant sau stimulant. În anumite cazuri, atunci când masajul nu poate fi executat de o persoană pregătită, acesta poate fi înlocuit, în parte, cu automasajul. Rezultatele obținute prin masaj depind în mare măsură de folosirea unei tehnici corecte.
Masajul – parțial sau general – executat pe țesuturile de la suprafața corpului mai este cunoscut sub numele de masaj somatic.
Masajul terapeutic, medical, reprezintă și unul din mijloacele de tratament fizioterapic care, combinat cu alte elemente kinetoterapice, poate contribui la vindecarea sau ameliorarea multor afecțiuni. Aria de aplicare a masajului medical este destul de vastă și, dacă este indicat în timp util si aplicat corect, contribuie, alături de celelalte măsuri terapeutice la scurtarea timpului de recuperare a pacientului.
Masajul terapeutic poate fi indicat în :
leziuni ale pielii și ale structurilor conținute de aceasta;
leziuni ale mușchilor și ale tendoanelor;
leziuni osoase, articulare sau sechele ale acestora;
leziuni ale nervilor periferici;
afecțiuni neurologice centrale;
afecțiuni ale sistemului circulator;
afecțiuni organice
Manevrele folosite au diferite denumiri, sugestive pentru mișcările executate sau efectele lor asupra structurilor masate. Multă vreme au fost folosiți termeni francezi care aveau să fie înlocuiți cu termeni romanești.
Din multitudinea de manevre folosite, cinci dintre ele sunt fundamentale și anume: netezirea, fricțiunea, frământatul, baterea și vibrația. Aceste manevre pot fi executate cu viteze, presiuni și sensuri diferite, în funcție de indicații.
Netezirea – această manevră constă din alunecarea ușoară a mâinilor pe suprafața corpului, asemănătoare unei mângâieri. Manevra mai este și cunoscuta sub denumirea deefleuraj termen preluat din limba franceză, care înseamnă atingere ușoară, alunecare pe suprafața pielii.
Netezirea se poate efectua cu o mână, cu două mâini, cu mâinile în formă de clește, pentru membrele inferioare și superioare, cu palma, cu dosul mâinii, cu degetele (pe suprafețe mai mici), cu marginea cubitală a mâinii, cu pumnul închis. Manevra este centripeta (pentru efecte excitante), în sensul circulației venoase (de la extremitățile membrelor, către inima); în timpul netezirii mâinile trebuie sa fie suple și lipite de piele.
Presiunea netezirii va fi în funcție de indicații: redusă pentru influența vaselor și formațiunilor nervoase din piele, medie pentru activitatea circulației și țesuturilor subcutanate și energică pentru influența țesuturilor profunde (mușchi).
Netezirea este o manevră pregătitoare pentru orice fel de masaj, fiind de asemenea primul contact al masorului cu pacientul. Netezirea se mai folosește în timpul masajului, ca trecere de la o manevra la alta, ea fiind și manevra de încheiere care produce relaxarea binevenită.
Netezirea prelungită, cu o presiune ușoara, are efecte analgezice și calmante. Netezirea energică are efecte tonifiante și stimulante. Netezirea glisantă, cu presiune profundă, îmbunătățește circulația venoasă și limfatică, de aceea este indicată pentru resorbția edemelor, mai ales in faza lor incipientă. Deoarece netezirea cu o durata mai mare încălzește pielea se folosește talc sau un alt produs (pomada, ulei).
Fricțiunea
Aceasta manevră constă în apăsarea pielii și țesuturilor moi subcutanate pe țesuturile profunde sau pe os. Apăsarea nu trebuie să fie exagerată pentru a nu produce leziuni. Fricțiunea se executa pe piele sănătoasă.
Pe suprafețe mici, fricțiunea se execută cu fata palmara a degetelor sau cu vârful lor, iar pe cele foarte mici numai cu vârful a trei degete (arătătorul, mijlociul și inelarul). Pe suprafețe mari de piele se folosește palma întreaga, marginile mâinii sau pumnii închiși, iar pentru cele foarte mari ambele palme cu degetele întinse. Presiunea va fi perpendiculară pe piele, intensitatea putând fi slabă, medie sau forte, în funcție de indicații. Fricțiunea se execută rapid, în sens longitudinal, la nivelul membrelor, circular la nivelul spatelui, pieptului sau prin mișcări de rotunjire la nivelul umărului. Manevra nu se execută în regiunile în care se găsesc vene și artere superficiale, nervi și ganglioni limfatici.
Fricțiunea se execută cu mare grijă la persoanele în vârsta pentru ca vasele lor de sânge sunt mai fragile. Nu de puține ori după o fricționare energică pielea se înroșește. Fricțiunea brutală produce microleziuni la nivelul țesutului subcutanat subiacent.
Fricțiunea îmbunătățește circulația locală, combate formarea aderențelor și cicatricelor, în special cele formate după arsuri, și accelerează absorbția unor produse aplicate pe piele. Executată blând și timp mai îndelungat fricțiunea reduce contracțiile musculare, în timp ce manevrele scurte și energice sunt stimulante.
În sport fricțiunea se execută pentru tratamentul sechelelor post-traumatice, cum sunt întinderile sau rupturile musculare. Executată înainte sau după proba sportivă are efecte stimulante sau sedative. Fricțiunea favorizează pătrunderea în piele a unor substanțe medicamentoase indicate de medic.
Frământatul
Această manevră seamănă cu frământatul pâinii. Constă în apucări, ridicări, apăsări, deplasări într-o parte și alta a pielii și țesuturilor subiacente, a mușchilor superficiali dintr-o regiune a corpului.
Apucarea se face cu o mână sau cu două pe suprafețe mari, sau numai cu degetele pe suprafețe mai mici. Manevrele se execută atât cât permite elasticitatea și mobilitatea structurilor respective. Ele nu trebuie sa fie dureroase. Frământatul sau petrisajul este o manevră tot atât de folosită ca și netezirea și fricțiunea. Se practică mai ales pe regiunile cele mai musculoase: ceafă, brațe, fese, gambe. Manevrele profunde și blânde contribuie la îndepărtarea lichidelor în exces din zona respectivă, iar cele foarte energice zdrobesc țesuturile subiacente și pereții vaselor fragile, fiind urmate de echimoze și hematoame. Corect aplicată, această metodă contribuie la îndepărtarea cheagurilor de sânge și a unor noduli, la asuplizarea aderențelor formate între țesutul sănătos și cel cicatricial.
Frământările lente au efecte sedative și decontracturante, iar cele rapide sunt stimulante și tonifiante. Cele prelungite obosesc pacientul. Intensitatea mișcărilor va fi scăzută progresiv, devenind spre sfârșitul tratamentului blândă. La nivelul membrelor, acestea pot fi executate cu o mână sau cu ambele, dispuse ca un clește în jurul lor, care se deplasează ușor, de jos în sus, în sensul circulației venoase de întoarcere (de la extremități către inimă).
Metoda aplicată la nivelul mușchilor se indică după imobilizări prelungite sau în unele boli neurologice, în ambele cazuri mușchii fiind mai mult sau mai puțin atoni, sau atrofiați. Se folosește foarte mult în masajul sportivilor, pentru stimularea mușchilor, mai ales a celor obosiți în urma unui efort epuizant.
Baterea
Se face cu ajutorul palmelor, cu marginea cubitală a mâinilor, cu degetele ( drepte sau în formă de ciocan), cu pumnii, prin lovituri succesive, ale căror intensitate și ritm variază în funcție de regiunea anatomică indicată și scopul urmărit. Manevra efectuată cu degetele flectate se folosește cu precădere pe torace și de o parte și alta a coloanei vertebrele, interscapular și acționează în mod reflex asupra aparatului respirator. Este de asemenea folosita si la noul născut,imediat după naștere, pentru provocarea primelor respirații. Percuțiile intervertebrale si paravertebrale sunt folosite și în reflexoterapia vertebrală.
Baterile ușoare sunt excitante, cresc tonusul muscular, măresc contracțiile. Baterile cu durată crescută activează circulația locală a sângelui, stimulează schimburile nutritive. O astfel de manevră se folosește în perioada de încălzire a sportivilor, mai ales în sporturile de iarnă.
Baterea nu trebuie sa fie niciodată dureroasă. Ea este urmată de contracții ușoare ale mușchilor subiacenți și de excitarea ușoară a organelor profunde.
Ca și frământatul, baterea poate fi folosită cu succes și în automasaj. Baterile pot fi executate și prin îmbrăcăminte.
Vibrația
Este o mișcare oscilatorie, periodică, produsă cu vârful degetelor, cu palma, pe o anumită regiune a pielii, mai mică sau mai mare. Este de dorit ca manevra să fie executată cu presiuni constante.
Caracteristica vibrațiilor este ritmul lor rapid și nu apăsarea. Vibrațiile practicate pe un singur punct cu ajutorul degetelor se aplică pe traiectul trunchiului nervos, prin inserția unui tendon în jurul unei articulații de-a lungul unei vene sau mușchi. Vibrațiile bine executate produc relaxare, activează circulația locală, influențează activitatea unor organe, previn oboseala. Are ca indicații: dureri, stări congestive, contracturi musculare, tensiuni psihice.
Alte manevre utilizate:
Trepidația
Este o variantă a vibrației. Constă din vibrații continue executate pe verticală, cu frecvența foarte mare. Manevra este foarte obositoare pentru un masor. Până la descoperirea vibratoarelor mecanice, vibrațiile mecanice erau foarte mult folosite în afecțiuni pulmonare cronice pentru ușurarea eliminării produselor patologice.
Aparatele cu vibrații mecanice sunt prevăzute cu dispozitive speciale pentru reglarea ritmului și intensității vibrațiilor în funcției de scopul lor urmărit.
Ciupirea
Manevra constă în apucarea pielii și țesuturilor subiacente și chiar a unor mușchi superficiali, atât cât este posibil, cu două degete (mare și arătător) și ridicarea pliului format. Urmează rularea pliului cu două degete sau mai multe.
O astfel de manevră produce decontracturarea și relaxarea mușchilor superficiali. Pentru a acționa asupra structurilor profunde, ciupirea trebuie să fie cât mai amplă. La nivelul peretelui abdominal și în locurile mai sensibile, dar suple și cu elasticitate mare, se pot practica ciupirile ușoare. Ciupirile nu trebuie sa fie deloc dureroase.
Malaxarea
Este o manevră de frământare. Constă în prinderea pielii și țesutului subcutanat între degetul mare și restul degetelor, pliul format fiind apoi frământat și stors energic. Malaxarea se mai poate executa cu două mâni. Ea se aplică pe țesuturile laxe și atone, situație întâlnită la nivelul mușchilor abdominali ai bolnavilor foarte stabiliți și emaciații. Cu această manevră se activează circulația locală și se tonifică structurile respective.
Apăsarea
Se poate executa cu palmele, cu degetele mici, cu toate degetele, în funcție de indicație, pe tendoane și pe regiunile mai puțin musculoase. Când apăsarea se face pe tendoane, manevra se execută în același timp și în șanțurile dintre ele pe toată lungimea lor. Forța apăsărilor poate avea diferite intensități: ușoară, medie și puternică, în funcție de indicație. Pentru tratamentul nevralgiilor se recomandă apăsări ușoare, cu pulpa degetului mare, de-a lungul trunchiului nervos (nervul sciatic, nervi intercostali). Pe regiunile musculoase, rotunde (mușchiul deltoit), apăsările se fac cu încheietura mâinii prin mișcări rotative (răsuciri). Apăsările executate pe un mușchi lung vor fi făcute de-a lungul fibrelor sale. La nivelul membrelor, presiunea se face cu o mână sau cu ambele, pentru mușchii gambei, coapselor. În ambele situații segmentul respectiv este prins ca într-un clește. Manevra se executa de la vârful extremităților până la rădăcina lor, în sensul circulației de întoarcere a sângelui venos, pe care îl va stimula. Apăsările mai pot fi efectuate cu pulpa unui deget, pe anumite puncte, cum se procedează în presopunctură, reflexoterapie.
Cernut
Această manevră constă în prinderea cu ambele mâini a maselor musculare și rularea lor între palme de mai multe ori, apoi ridicări rapide, de jos în sus, a regiunii respective. Cernutul se folosește în masajul sportiv, pentru membre, mai ales după manevrele mai energice, precum frământatul și baterile, sau după neteziri și fricțiuni executate pentru relaxare.
Rulat
Manevra este asemănătoare cernutului, prinderea fiind executată cu degetele întinse, palmele apăsând regiunea respectivă. Rulatul se face în toate direcțiile, la început mai lent apoi rapid. Rulatul acționează asupra tuturor structurilor anatomice: piele, țesutul celular subcutanat, lax sau grăsos, și mușchi având efecte relaxante. Rulatul și cernutul sunt nelipsite din arsenalele masorilor sportivi, în lipsa acestora, în cadrul automasajului sportivul, folosește ambele manevre, mai ales în pauze, pentru efectele lor relaxante.
Cernutul și rulatul nu trebuie să fie dureroase sau să provoace contracturi musculare.
Este o manevră relaxantă folosită în masajul sportiv, în pauzele competițiilor. Constă în mișcări oscilatorii ritmice, executate cu mâinile pe întregul corp sau parțial (torace,membre).
Manevre însoțitoare:
Tracțiuni
La sfârșitul masajului se execută tracțiuni ușoare asupra articulațiilor membrelor și vertebrelor cervicale. La nivelul membrelor, tracțiunile se execută cu mâinile, una fiind plasată deasupra articulației iar alta sub articulație. Tracțiunile sau tragerile se fac în sens longitudinal, prin mișcări ușoare, nedureroase. Manevra respectivă acționează asupra articulației și țesuturilor moi din jur: ligamente, capsula articulară și mușchi, înainte și după tracțiuni se recomandă netezirea blândă a articulației respective. Tracțiunile la nivelul coloanei cervicale se fac pe masa de masaj pacientul fiind în decubit dorsal. După ce îi prinde capul cu palmele, plasate pe fețele laterale ale craniului (tâmple și frunte), masorul execută câteva tracțiuni ușoare, în sens longitudinal.
Mobilizarea articulațiilor
Mișcările la nivelul articulațiilor se execută în funcție de indicație: pasive sau active cu sau fără rezistentă. Pentru unele din ele pacientul poate sta în decubit dorsal pe masa de masaj iar pentru altele așezat pe un scaun. Mobilizări trebuie să fie blânde și nedureroase. Cele bruște și intempestive pot produce accidente grave, ca de exemplu la nivelul coloanei cervicale. După un astfel de tratament subiectul trebuie sa fie relaxat si odihnit.
Masajul – efecte asupra aparatelor și sistemelor
Masajul reprezintã prelucrarea metodicã a pãrților moi ale corpului, prin acțiuni manuale sau mecanice, în scop fiziologic, profilactic si terapeutic.
Efectele masajului asupra aparatelor și sistemelor sunt următoarele:
Efectele asupra circulației sangvine:
a. Efectele asupra circulației subcutanate
Orice aplicare a masajului asupra pielii este urmatã de apariția, mai mult sau mai puțin rapid a unei înroșiri locale, de intensitate variabilã. Aceastã vasodilatație superficialã creeazã senzația de creștere a cãldurii locale. Ferr nu a putut sã obiectiveze clar acest lucru, dupã efleurajele aplicate pe regiunea dorsalã. Experiența ar trebui refăcutã cu manevre mai intense. Aceastã vasodilatație este probabil susceptibilã de a ameliora troficitatea celularã localã, crescând schimburile între mediul celular și sanguin. Aportul nutritiv și de oxigen, și transportul de deșeuri metabolice și de gaz carbonic, pare a fi demonstrat de lucrãrile lui Fawaz. Au fost avansate mai multe ipoteze:
– acțiunea mecanicã a masajului asupra capilarelor sanguine subcutanate: malaxarea țesuturilor ar declanșa, în mod reflex și mecanic, secreția de substanțe vasodilatatoare (histamine, serotoninã, acetilcolinã), în special prin mastocite (celule situate în vecinãtatea capilarelor sanguine în derm);
– stimularea manualã cutanatã realizatã prin masaj, ar crea un reflex denumit de axon (influx antidronic pe cãile ce controleazã vasomotricitatea în capilarele subcutanate), ceea ce ar antrena o vasodilatație reflexã.
b. Efectele asupra circulației de întoarcere venoase
Presiunile alunecate și cele statice permit creșterea circulației de întoarcere venoasã. S-a arãtat prin doppler-grafie influența acestor tehnici pentru favorizarea circulației venoase. Astfel, s-a demonstrat cã aplicarea acestor manevre asupra membrului inferior antreneazã o accelerare a vitezei fluxului venos la nivelul marilor trunchiuri venoase, profunde. Efectul este optimal când sunt efectuate într-un ritm lent: 5 secunde cel puțin trebuie sã se scurgã între douã manevre succesive. Cele mai bune rezultate se obțin cu o frecvențã de aplicare de 0,1 Hz.
Alți autori au arãtat eficacitatea presiunilor statice în fosa poplitee și în triunghiul femural (triunghiul lui Scarpa) în obținerea accelerãrii circulației sângelui venos. Ei au pus în evidențã faptul cã flexia dorsalã pasivã sau activã a gleznei, care permite comprimarea vaselor din loja posterioarã a gambei, ar fi mai eficace decât contracția dinamicã a tricepsului sural realizatã în același scop. În final, ei demonstreazã cã un drenaj venos eficace a piciorului trebuie sã se realizeze printr-o presiune alunecatã, exercitatã pe planta piciorului, de la cãlcâi cãtre antepicior și printr-o presiune staticã asupra capului metatarsienelor, urmatã de o extensie pasivã a articulațiilor metatarso-falangiene, în scopul de a comprima rețeaua venoasã plantarã și intermetatarsianã.
Aceste experimente au permis elaborarea unor protocoale de masaj circulator a membrului inferior descris în special de cãtre Pereira Santos. Acțiunea masajului este de ordin mecanic, presiunile antreneazã un colaps venos care beneficiazã de un sistem de valvule anti-reflux, care permite doar circulația în sensul returului. Ritmul utilizat trebuie sã permitã trunchiului venos sã se umple din nou, dupã ce manevrele de masaj le-au golit complet. Un ritm prea rapid nu permite umplerea completã, scãzând astfel eficiența masajului. De notat este faptul că tehnicile se adreseazã numai sistemului venos profund, care dreneazã marea parte (90%) a patului vascular venos și primește pe tot parcursul traiectului sãu aferențe provenite din rețeaua superficialã (sub-aponevroticã), reprezentatã la membrele inferioare în special de vena safenã internã și externã. De aceea este bine sã se ținã cont de urmãtoarele aspecte:
– traiectul vasului;
– sensul centripet (mai puțin pentru plantã);
– localizarea vaselor, pentru cele situate în profunzime apãsarea este mai puternicã, ceea ce impune prudențã pentru a nu traumatiza zonele degajate (triunghiul femural, fosa poplitee);
– importanța pediculului venos, pentru rețeaua profundã. Dupã C. Gillot, partea medialã a gastrocnemianului dreneazã pânã la 7 ori mai mult decât partea lateralã, semi-tendinosul de 4 ori mai mult decât bicepsul (care este de fapt mai mare), vastul lateral al cvadricepsului dreneazã pânã la de 3 ori mai mult decât partea medialã;
– ritmul și viteza de execuție, ambele, trebuie sã fie lente. Ritmul trebuie sã fie 6-7 manevre pe minut, pentru a permite reumplerea venoasã, iar viteza trebuie sã urmeze debitul sanguin, deci o vitezã prea mare favorizeazã refluxul cãtre rețelele colaterale;
– respirația joacã un rol relativ: Franceschi aratã, prin ecografie Doppler, cã în decubit dorsal, expirația este cea care accelereazã viteza sanguinã în vena femuralã, iar în ortostatism este inspirația, dar într-o mãsurã infimã. De fapt, important este ritmul în care se succed umplerea si golirea.
S-a mai arãtat cã manevrele așa-zise „de apel abdominal” (diafragmatice sau presiuni manuale), utilizate în scopul favorizãrii returului venos ale membrelor inferioare, nu prezintã interes în acest sens, dimpotrivã, aceste tehnici, antreneazã un blocaj venos la nivelul membrelor inferioare si câteodatã chiar un reflux sanguin;
Masajul trebuie sã fie asociat cu acțiunea favorabilã a mobilizãrii articulare, al contracțiilor musculare si al întinderilor aponevrotice. Ea trebuie sã asigure circulația venoasã a piciorului prin presiune, ca si în timpul mersului, sau 7 pași consecutivi, care sunt necesari pentru a fi eficace. Trebuie de asemenea asociat cu o bunã igienã de viațã: activitate generalã, activatoare a pompei cardiace (si a bãtãilor arteriale, care acționeazã asupra venei vecine), reprize de repaus decliv în timpul zilei, o bunã activitate abdominalã (tranzit digestiv și activitate muscularã), imobilizare în cazul unei insuficiențe cardiace.
c. Efectele asupra sistemului arterial
Existã puține experimente asupra efectului masajului asupra acestui sistem. Samuel și Gillot C., nu exclud posibilitatea unei acțiuni indirecte asupra sistemului arterial acționând asupra sistemului venos, ținând cont cã sistemul circulator este un sistem închis. Shoemaker și colaboratorii săi au aplicat diverse manevre (efleuraj, frãmântat, tapotament) pe mușchii antebrațului și asupra cvadricepsului pentru a mãsura efectul asupra fluxului sanguin adus la aceste mase musculare de arterele brahiale si femurale. Ei nu aratã efect asupra vitezei medii de circulație sanguinã, nici asupra diametrului acestor artere, mãsurat prin ultrasonografie Doppler și prin echodoppler. De asemenea nu existã validare științificã privind acțiunea BGM (masajului reflex al țesutului conjunctiv) asupra creșterii circulației arteriale la nivelul membrelor inferioare. Studiindu-se modificãrile circulației apreciate prin temperatura cutanatã înainte și dupã manevre nu s-au observat modificări. Se raporteazã chiar o diminuare a temperaturii cutanate dupã aplicarea acestui tip de masaj, atât la subiecții sãnãtoși, cât și la cei suferinzi de arteritã. Problema rãmâne deschisã, pentru cã este vorba doar de mãsurãtori fãcute la suprafațã, și pentru cã practicienii BGM atestã ameliorãri clinice evidente în acest domeniu. Deși, este evident cã existã puține efecte ale masajului asupra sistemului arterial, comparativ cu activitatea fizicã, totuși rãspunsurile nu sunt încã complete.
d. Efectele asupra circulației de întoarcere limfatice
Aceste manevre de masaj deosebit de blânde (40 Toricelli, sau în jur de 50-60 g/cm², aplicate pe traiectul vaselor limfatice superficiale prin drenaj limfatic manual, realizeazã accelerarea fluxului de întoarcere limfatic. Aceste tehnici se efectueazã dupã un protocol special și se aplicã în caz de edeme, fie de origine limfaticã, fie venoasã, fie mixtã, pentru a ajuta la resorbția acestora.
Efectele asupra sistemului musculo-tendinos
a. Efectele asupra contracției musculare
Un studiu clinic efectuat de Chatal asupra efectului tapotamentului înainte de o probã de detențã verticalã, raporteazã cã aplicarea acestuia înainte de sãriturã nu permite creșterea înãlțimii acesteia, iar câteodatã se obțin chiar rezultate mai slabe dupã aceste tapotamente și cã acest tip de manevrã este cel mai adesea dezagreabil și dureros pentru subiect. Serot a studiat efectul presiunii alunecate superficiale și profunde și a tapotamentului asupra rezistenței dinamice și statice a cvadricepsului. El nu aratã o modificare, decât o ușoarã ameliorare a anduranței musculare dupã aplicarea presiunilor alunecate superficiale. De asemenea s-au studiat efectele frãmântatului, stretchingului și încãlzirii principalilor mușchi ai membrelor inferioare asupra amplitudinii de mișcare articularã și asupra forței ischio-gambierilor și cvadricepsului. El aratã o tendințã spre diminuarea forței acestor mușchi. Viel a studiat efectul masajului asupra contracției musculare: nimic nu a fost demonstrat, dar, trebuie totuși remarcat cã aspectul psihologic nu este luat în considerare în aceste studii, deși el joacã un rol foarte important.
b. Efectele asupra relaxãrii
Constatãrile sunt convergente, mai ales în ceea ce privește efleurajul, presiunile alunecate, presiunile statice, tapotamentul, fricțiunile și frãmântatul. La palpare se constatã, de fapt, cã aceste manevre duc la diminuarea sau chiar la cedarea contracturilor sau tensiunilor musculare, reperate la evaluarea inițialã. Acest lucru este dovedit prin douã aspecte ale examenului clinic efectuat dupã masaj: senzația de durere la palpare, și rezistența sau duritatea la palpare sub mâna examinatorului. Deși aceastã evoluție nu este obiectivatã încã la ora actualã, totuși se poate vorbi de o anume fiabilitate, deoarece ea poate fi regãsitã în mod obiectiv de doi practicieni diferiți la același pacient, iar în mod subiectiv, este apreciatã de cãtre pacientul însuși. Crielaard descrie, dupã un masaj mecanic a mușchiului cvadriceps, o diminuare a tonusului muscular, apreciat cu ajutorul unui tonometru (tijã culisantã și gradatã). Contractura muscularã, manifestare încã insuficient cunoscutã, este o stare de contracție musculară involuntarã cu scurtare non-paroxisticã și îndelungatã. Ea se manifestã prin creșterea tonsului muscular de repus și își poate avea sediul într-o zonã mai mult sau mai puțin extinsã. Aceastã stare poate fi în mod spontan dureroasã sau nu. Se pare cã pot exista douã tipuri de contracturã: primitive si secundare. Primele apar de obicei dupã un surmenaj sau o activitate neobișnuitã. Ele se numesc algice, ar fi de origine metabolicã și ar rezulta printr-o epuizare energeticã localã, favorizatã de o ischemie întreținutã sau provocatã prin menținerea timp îndelungat a contracției. Acest tip de contracturã nu are manifestãri electromiografice și este parte din cercul vicios bine cunoscut: ischemie→durere→contracturã. Al doilea tip de contracturã corespunde unui mecanism reflex de apãrare sau de protecție articularã, ce vizeazã imobilizarea sau diminuarea mobilitãții, potențial dureroasã, a unei articulații. Aceste contracturi se numesc antalgice și corespund unei exagerãri a excitabilitãții neuro-musculare care se traduce printr-o creștere a tonusului muscular. Ea este însoțitã de o activitate electromiografică înregistrabilã. Adesea intricate, aceste douã tipuri de contracturi vor beneficia de efectele masajului. Apariția acestora este explicatã prin douã teorii:
– masajul ar avea un efect trofic asupra mușchiului, îmbunãtãțindu-i vascularizația (deci aporturile nutritive, energetice și schimburile gazoase). Ar fi favorizatã astfel de contracția muscularã prin restabilirea echilibrului metabolic local care permite reajustarea tonusului muscular. Aceastã ipotezã nu este totuși confirmatã prin lucrãrile lui Shoemaker și ale lui Crielaard care au comparat, prin scintigrafie, debitul sanguin la nivelul vastului lateral al cvadricepsului, înainte și dupã aplicarea masajului mecanic al coapsei. Acest masaj a fost realizat cu un aparat care imitã tehnica frãmântatului manual. Debitul sanguin a fost gãsit chiar diminuat dupã aplicarea acestui tip de masaj mecanic. De altfel, este posibil ca originea
metabolicã a contracturii sã explice decontracturarea consecutivã realizãrii contracției-relaxãrii, aplicatã ca o tehnicã a masajului.
– o altã ipotezã este cã masajul ar putea sã antreneze o relaxare nervoasã a tonusului, pentru cã, se știe cã tensiunea și tonusul muscular depind de suma influxurilor activatoare și inhibitoare ce parvin motoneuronilor din coarnele anterioare ale mãduvei, și cã, pe de altã parte, diverse tehnici de masaj și kinetoterapie permit acționarea asupra cãilor de reglare nervoasã a tonusului muscular.
Astfel, contracția unui agonist poate antrena decontracția antagonistului sãu (Sherrington), întinderea muscularã antreneazã o diminuare a excitabilitãții motoneuronale, vibrațiile mecanice aplicate pe tendoane creeazã senzația mișcãrii, segmentul fiind imobilizat în aparat gipsat. Același tip de vibrații mecanice poate fi utilizat pentru a obține cedarea contracturilor. Morelli si Sullivan, au arãtat cã manevrele de frãmântat, efleuraj și presiunile alunecate, aplicate tricepsului sural, antreneazã o diminuare a reflexului lui Hoffman (H) – reflexul monosinaptic stimuleazã fibrele prin șoc electric transcutanat (prin stimularea sciaticului la nivel popliteu, apare la tricepsul sural), ceea ce înseamnã o diminuare a excitabilitãții motoneuronilor alfa.
Cap. 2 Recuperarea medicală prin masaj
2.1. Indicații
2.1.1. Afecțiuni reumatismale
În afecțiunile reumatismale, masajul se adreseazã în special modificãrilor musculare și tegumentare determinate de acestea, și mai puțin articulației. La nivelul articulației, masajul este indicat pentru drenajul hidartrozei sau pentru combaterea durerii la nivelul inserțiilor capsulei articulare și a ligamentelor (masaj transversal profund). În cazul unei capsulite retractile, se pot folosi procedee de masaj de intensitate mică, în vederea pregătirii articulației pentru kinetoterapie.
În afecțiunile reumatismale sunt prezente infiltrate dureroase la nivelul țesutului celular subcutanat. Cel mai indicat mod de înlăturare a acestora este masajul. Modul de aplicare a masajului depinde de regiunea interesată:
– la ceafă, se pot aplica procedee de intensitate relativ mare; după 5-6 sedințe, mobilitatea pielii pe planurile subjacente se ameliorează, de asemenea și durerea la prinderea pielii, iar infiltratele dispar;
– în regiunea umărului, se indică un masaj analgezic, cu intensitate dozată progresiv;
– în regiunea lombară se recomandă procedee de masaj de intensitate mai mare, durerile dispărând după 4-5 sedințe de masaj;
– la genunchi, în artroze, infiltratele sunt localizate mai ales pe fața medială a articulației și sunt foarte dureroase; se va aplica un masaj blând, prudent, fiind necesare 10-15 sedințe pentru împrăștierea progresivă a acestor infiltrate;
– la nivelul soldului, în coxartroze, infiltratele sunt localizate mai ales pe fața laterală a coapsei; se utilizează masajul blând, progresiv (10-15 sedințe).
La nivelul mușchilor inervați de trunchiuri nervoase afectate de nevralgii se pot dezvolta indurații. Se va indica un masaj mai puțin profund la început în jurul zonei indurate. Inițial, se folosesc presiuni locale, masajul fiind progresiv ca intensitate si întindere (6-7 sedințe). Contracturile musculare antalgice care însoțesc afecțiunile reumatismale beneficiazã de masajul decontracturant aplicat pe grupele musculare interesate.
Retracturile musculare și/sau tendinoase beneficiazã de masaj numai atunci când sunt recente si moderate; masajul va fi asociat cu posturãri în poziții funcționale. Atrofia muscularã de inactivitate constituie o indicație a masajului combinat cu izometria.
Poliartrita reumatoidã beneficiazã de masaj, mai puțin în perioada de puseu evolutiv, atunci când se indicã cu multã prudențã, și mai mult în fazele de remisiune, când, alãturi de kinetoterapie are un rol important în pãstrarea mobilitãții articulare, în prevenirea hipotrofiei musculare și în menținerea troficitãții generale.
Masajul terapeutic are ca obiective: prevenirea hipotrofiei musculare, ce intereseazã mai ales musculatura mâinilor, ameliorarea circulației sanguine și a troficitãții tegumentelor și a țesutului subcutanat. Manevrele de masaj se executã cu prudențã, intensitatea și ritmul acestora fiind adaptate sensibilitãții segmentelor tratate.
Spondilita anchilopoieticã: dupã puseul acut și atenuarea durerilor, se introduc în programul recuperator kinetoterapia și masajul pentru menținerea mobilitãții coloanei și prevenirea atrofiei musculaturii paravertebrale.
Obiectivele masajului terapeutic sunt: diminuarea durerilor și a contracturilor musculare; îmbunãtãțirea circulației sanguine și a condițiilor trofice locale; prevenirea hipotrofiei musculaturii dorsolombare. Masajul trebuie sã fie calmant și miorelaxant, utilizând manevre mai puțin energice, adaptate sensibilitãții regiunii dorsolombare; în același timp, masajul constituie si o procedurã de pregãtire a bolnavului pentru kinetoterapie.
Artroza cervicalã. Beneficiazã de masajul terapeutic, care are ca obiective calmarea durerilor, relaxarea musculaturii și reducerea contracturilor.
Artroza lombarã. Se poate manifesta clinic prin: lombalgie acutã, lombalgie cronicã si lombosciaticã. În lombalgia acutã masajul terapeutic este calmant și miorelaxant, cu manevrele executate ușor și lent. Se recomandã neteziri cu fața palmarã a mâinilor, pentru reducerea sensibilitãții țesuturilor superficiale, dupã care se aplicã frãmântãri ușoare și vibrații cu palma, pentru decontracturare muscularã paravertebralã. În lombalgia cronicã obiectivele masajului terapeutic sunt: diminuarea durerilor, menținerea elasticitãții și excitabilitãții musculaturii lombare, prevenirea hipotoniei musculare, ameliorarea circulației sanguine și a troficitãții locale.
Artroza coxofemuralã. Obiectivele masajului terapeutic sunt: diminuarea durerilor, decontracturarea muscularã, prevenirea hipotrofiei musculaturii din vecinãtate. Masajul este util și în pregãtirea bolnavului pentru kinetoterapie. Masajul trebuie sã fie calmant și miorelaxant, executând manevrele ușor și lent.
Artroza genunchiului. Obiectivele masajului terapeutic sunt: ameliorarea circulației sanguine și a condițiilor trofice locale, îmbunãtãțirea tonusului și a excitabilitãții musculare, pregãtirea bolnavului pentru kinetoterapie.
2.1.2. Afecțiuni traumatice ale aparatului locomotor
Contuzia. În stadiul acut, se poate executa atât masajul cu gheațã, cât și masajul manual. Masajul cu gheațã se poate aplica pe zona afectatã, efectuând neteziri cu o bucatã de gheațã, cu efecte analgezice locale, decontracturante și de prevenire a edemului. Masajul manual se poate aplica la distanță, proximal și distal față de zona afectată. Obiectivele sunt: ameliorarea circulației sanguine, reducerea tulburărilor vasculotrofice, favorizarea resorbției edemelor, asigurarea unei bune troficități, menținerea tonusului musculaturii învecinate. Se execută neteziri cu palma, fricțiuni, frământări, tapotament „în ventuză” sau tocat și vibrații.
Entorsa. Obiectivele masajului terapeutic sunt: reducerea durerii, îmbunătățirea circulației sanguine, reducerea edemelor, menținerea elasticității și a tonusului muscular și prevenirea hipotrofiei musculare. Procedeele de masaj indicate la distanță sunt: netezirea, fricțiunile și frământatul energic, rulatul, cernutul, tocatul și tapotamentul „în ventuză”. Pe articulația afectată se aplică masajul cu gheață cu efecte analgezice, de resorbție și de prevenire a tulburărilor vasculotrofice.
Sechelele după entorsă. Obiectivele masajului terapeutic sunt: diminuarea durerilor, îmbunătățirea circulației sanguine, reducerea tulburărilor vasculotrofice, asuplizarea formațiunilor capsuloligamentare, ameliorarea mobilității articulare și reducerea hipotrofiei musculare. Masajul articular constă în netezire cu efect sedativ și fricțiuni, care mobilizează și asuplizează capsula și ligamentele. Pe segmentele învecinate articulației se execută un masaj de stimulare și de tonifiere a mușchilor, de reducere a tulburărilor vasculotrofice: neteziri, fricțiuni energice cu palma sau cu pumnul, frământări „în cută”, rulat, tapotament „în ventuză”, tocat sau bătătorit.
Luxația. Tratamentul luxației este ortopedic. În situația în care rămân sechele, acestea beneficiază și de efectele masajului, care are următoarele obiective: ameliorarea circulației sanguine și a troficității locale, reducerea tulburărilor vasculotrofice, tonifierea formațiunilor capsuloligamentare, îmbunătățirea tonusului musculaturii învecinate. Pentru masajul articular se recomandă netezirea cu palma, urmată de fricțiuni cu vârfurile degetelor. Pe segmentele învecinate articulației afectate se execută frământări, rulat și tapotament „în ventuză”, tocat sau bătătorit, manevre care combat hipotonia si hipotrofia musculară. Aplicarea dușului subacval este un mijloc eficace în reducerea proceselor aderențiale și în ameliorarea mobilității articulare.
Sechelele după fractură. Obiectivele masajului sunt: ameliorarea circulației sanguine, înlăturarea tulburărilor vasculotrofice, mobilizarea și asigurarea supleței formațiunilor capsuloligamentare pentru ameliorarea mobilității articulare, îmbunătățirea elasticității și a tonicității musculare. Masajul realizează o pregătire a segmentului afectat pentru kinetoterapie. Se execută un masaj articular cu neteziri și fricțiuni, pentru îndepărtarea proceselor aderențiale și asuplizarea capsulei articulare. Pe segmentele învecinate zonei lezate, se aplică o netezire cu palma, urmată de fricțiuni cu degetele sau cu palma, procedee care favorizează circulația sanguină și resorbția edemelor. Se continuă cu frământare, rulat, cernut și tapotament „în ventuză” sau tocat, manevre ce stimulează tonusul muscular. Aplicarea masajului după o procedură de termoterapie, mărește eficiența terapeutică.
Ruptura musculară. În funcție de întinderea leziunii, ruptura musculară este de trei feluri: fibrilară, fasciculară și totală. Numai ruptura fibrilară beneficiază de tratament conservator din care face parte și masajul terapeutic. Masajul se face la distanță, de locul unde este situată leziunea și are efect calmant și miorelaxant. Procedeele sunt blânde și se efectuează lent. Se execută neteziri cu palma, pentru efect sedativ, după care se aplică fricțiuni și frământări ușoare pentru îmbunătățirea circulației și a troficității locale, vibrații cu efecte de relaxare musculară. Ruptura musculară poate lăsa ca sechelă o cicatrice dureroasă, care este percepută mai ales în timpul suprasolicitării mușchiului.
2.1.3. Afecțiuni ale sistemului nervos
Polinevritele. Beneficiazã de efectele masajului în faza de convalescențã. Obiectivele masajului terapeutic sunt: îmbunãtãțirea circulației sanguine și limfatice cu activarea proceselor metabolice în membrele afectate, menținerea unor condiții trofice bune, a elasticitãții și a excitabilitãții mușchilor, combaterea edemelor și prevenirea tulburãrilor trofice ale tegumentelor și ale țesutului celular subcutanat. Masajul este stimulant, cu manevre energice, începând cu segmentul distal al membrului și continuând spre proximal. Netezirea se efectuează cu ambele mâini, alternativ și este continuat cu fricțiuni; manevrele se adresează pielii, țesutului subcutanat și circulației locale. Pe musculatura hipotrofică se execută frământarea „în cută”, cernutul, rulatul, tapotamentul „în ventuză”, în funcție de volumul maselor musculare și de gradul de sensibilitate.
Paralizia facială periferică. Obiectivele masajului terapeutic sunt: ameliorarea circulației sanguine la nivelul musculaturii afectate, menținerea elasticității și a excitabilității fibrelor musculare și prevenirea amiotrofiei. Se folosește un masaj stimulant executat într-un ritm viu. Netezirile se fac cu vârfurile degetelor, începând de la linia mediană a feței și ajungând pe fața laterală a acesteia; masajul se continuă cu fricțiuni, ciupiri și batere, sub formă de percutat.
Pareze și paralizii postraumatice ale nervilor periferici. Obiectivele masajului terapeutic sunt: îmbunătățirea circulației sanguine locale, menținerea elasticității și a excitabilității musculaturii denervate, prevenirea tulburărilor trofice ale tegumentelor și ale țesuturilor subcutanate. Masajul este stimulant, cu manevre energice executate în ritm viu. Netezirile se efectuează au ambele mâini, alternativ, iar fricțiunile se execută cu palmele sau cu fața dorsală a pumnului. În afară de activarea circulației locale, fricțiunile, împreunã cu ciupirile produc excitarea mecanicã a pielii situatã deasupra mușchilor afectați, fiind utilã pregãtirii mușchiului pentru mobilizarea pasivã. Frãmântarea „în cutã”, rulatul, tocatul și bãtãtoritul sunt manevre care influențeazã favorabil tonusul și excitabilitatea mușchilor hipotrofici.
Pareza și paralizia de neuron motor central. Masajul terapeutic are o importanțã deosebitã în recuperarea neuromotorie a bolnavilor cu leziuni de neuron motor central. Și în aceastã situație sunt exploatate cele douã modalitãți de acțiune ale masajului: mecanic, cu acțiune localã, și reflex, cu acțiune generalã. În recuperarea bolnavilor neuromotori se folosește cel mai mult masajul regional sau segmentar, masajul general având indicații restrânse. Se preferã procedee de slabã intensitate, care dau rezultate superioare procedeelor mai dure, de stimulare în profunzime; procedeele mai dure, din cauza acțiunii destructive asupra mastocitelor, determinã o eliberare crescutã de histaminã, cu vasodilatație și dermografism pronunțat, efecte care nu aduc beneficii terapeutice.
2.1.4. Afecțiuni musculare
Miozitele de efort sunt afecțiuni ale sistemului muscular, ce apar frecvent la persoanele care practicã sportul de performanțã; sunt localizate pe grupele musculare mai intens solicitate. Prezintã urmãtoarea simptomatologie: dureri difuze în grupul muscular, hipertonie sau contracturã muscularã. Masajul terapeutic are ca obiective: cedarea durerilor, micșorarea hipertoniei sau a contracturii musculare, îmbunãtãțirea circulației sanguine locale și activarea îndepãrtãrii factorilor metabolici din grupul muscular afectat. Se executã un masaj cu efect calmant și miorelaxant, folosindu-se manevre blânde, de intensitate micã și cu ritm lent de execuție. Masajul constã în neteziri ale grupului muscular afectat, urmate de fricțiuni ușoare și, mai ales, de vibrații, cu efect miorelaxant. Trebuie exclusã existența unei rupturi musculare, care constituie o contraindicație a masajului pe grupul muscular respectiv.
Torticolis à frigore este o afecțiune ce intereseazã musculatura cefei, mai ales mușchiul trapez, și mușchiul sternocleidomastoidian; apare dupã o expunere la frig sau la un curent de aer rece. Se manifestã prin dureri cervicale spontane sau în legãturã cu mișcãrile capului, limitate de existența unei contracturi musculare. Obiectivele masajului terapeutic: diminuarea durerilor și relaxarea musculaturii interesate. Se utilizeazã manevre ușoare și în ritm lent, cu efect calmant și miorelaxant. Se executã neteziri în sens descendent, de la inserțiile pe occipital ale musculaturii cefei pânã la nivelul foselor supraspinoase. Se continuã cu fricțiuni ușoare fãcute cu prudențã, dupã care se trece la vibrații cu degetele. Nu se folosesc în stadiul acut procedee de tapotament, care accentueazã durerea și contractura muscularã. Efectele masajului sunt potențate dacã se efectueazã dupã o procedurã de termoterapie.
Lombalgia de efort este o afecțiune localizatã pe musculatura lombarã și determinatã de solicitãri mari și de duratã mai lungã a grupelor musculare respective. Se manifestã prin dureri spontane, accentuate de mișcãrile trunchiului, care sunt limitate de contractura musculaturii lombare. Obiectivele masajului terapeutic sunt: diminuarea durerilor și a contracturii musculare. Este un masaj calmant și miorelaxant, utilizând manevre mai puțin energice și cu un ritm mai lent. Masajul se poate executa și cu aparate de vibromasaj.
Hipotrofiile musculare de inactivitate. În recuperarea hipotrofiilor musculare de inactivitate masajul terapeutic se asociazã simultan cu kinetoterapia specificã creșterii tonusului și a volumului muscular. Masajul are ca obiective stimularea tonusului muscular, îmbunãtãțirea excitabilitãții, a contractilitãții și a elasticitãții fibrelor musculare, îmbunãtãțirea condițiilor de nutriție, prin activarea circulației sanguine la nivelul mușchilor. Masajul terapeutic va fi stimulant, folosind manevre rapide și intense.
2.1.5. Afecțiuni respiratorii
Aparatul respirator este influențat de masajul aplicat pe pereții toracelui, pe spate și ceafã. Se începe cu masajul spatelui, apoi al cefei și la urmã, se executã masajul pereților anterior și laterali ai toracelui. Specifice afecțiunilor aparatului respirator sunt urmãtoarele procedee: presiuni, vibrații, scuturãri ale toracelui, în concordanțã cu fazele respiratorii (maseurul face priza sub axile, ridicã si scuturã toracele).
Stimularea inspirației este obținutã pe cale reflexã, prin aplicarea masajului pe regiunea capului, gâtului și pe membrele superioare. Se recomandã: poziția pacientului așezat, cu fruntea sprijinitã pe antebrațe sau cu mâinile sprijinite pe coapse; neteziri, presiuni statice, presiuni alunecate, frãmântat, aplicate la nivelul cefei și al umerilor; presiuni asociate cu vibrații executate cu palma așezatã la nivelul coloanei cervicale și pe toracele superior; procedee calmante pe zona de proiecție a inimii pe peretele posterior al toracelui (regiunea laterodorsalã stângã).
Stimularea expirației se obține tot pe cale reflexã, prin aplicarea procedeelor de masaj pe peretele anterior al trunchiului, de la clavicule pânã la pubis. Se recomandã: poziția pacientului în decubit dorsal, cu membrele inferioare ușor flectate; neteziri, presiuni statice, presiuni alunecate, aplicate la nivelul sternului și al plexului celiac; fricțiuni, presiuni statice, presiuni alunecate, la nivelul spațiilor intercostale; neteziri, presiuni statice si presiuni alunecate pe toracele inferior.
Resorbția secrețiilor pleurale este ajutatã de hiperemia pielii de la nivelul spațiilor intercostale. Pentru mobilizarea secrețiilor se aplicã presiuni vibrate, pe timpul expirator al respirației, pe toracele inferior atât anterior, cât si posterior. Pentru eliminarea secrețiilor se folosesc procedee care provoacã tusea: ușoare lovituri în spate ( tapotaj ), executate cu fața palmarã a degetelor sau cu palma „în cãuș”, la nivelul primelor patru vertebre toracale.
2.1.6. Afecțiuni ale pielii
Masajul cicatricilor. Cicatricile sunt de douã feluri: chirugicale și posttraumatice. Indiferent de originea cicatricilor, obiectivele masajului sunt asigurarea supleței, a elasticitãții și a fineței cicatricilor. În funcție de evoluția cicatrizãrii, masajul cicatricilor se va face în urmãtoarea succesiune: mobilizarea planului cutanat cu fața palmarã a degetelor alipite; mâinile se așeazã de o parte și de alta a cicatricii și se acționeazã în sens opus, dând acesteia o formã sinusoidalã; treptat, procedeul va deveni mai profund, acționându-se cu suprafața de contact din ce în ce mai micã, pânã se ajunge ca procedeul sã fie executat cu câte un deget de la fiecare mânã; urmeazã ciupiri ușoare ale bridelor cicatricii, executate cu policele și cu indexul pe aceeași parte a cicatricii; mobilizări ale cicatricii pe planul subiacent, în sensul longitudinal, cu fața palmară a degetelor unei mâini, alunecând în sens opus celeilalte mâini; ridicări ale cicatricii de pe planul profund. Masajul în cicatricile chirugicale are ca și obiective: prevenirea formării țesutului fibros, retractil și a proliferării cheloidelor hipertrofice. Se recomandă ca masajul în cicatricile chirurgicale să fie început precoce și executat zilnic.
Masajul în cicatricile posttraumatice. De cele mai multe ori, plăgile posttraumatice au marginile franjurate, sunt suprainfectate și, chiar dacă au fost tratate corect, cicatrizarea și vindecarea acestora este îndelungată și inestetică. Tratamentul prin masaj al cicatricilor posttraumatice se va face după același protocol ca si al celor chirurgicale.
Cicatricile postarsuri. Arsurile care afectează și dermul se vindecă prin cicatrizare. Conduita terapeutică a maseurului va fi în funcție de localizarea, de suprafața afectată și de existența unei posibile suprainfecții a arsurii. Masajul cicatricii se va face după următorul protocol: asupra bridelor și a indurațiilor se vor executa presiuni cu intensitate progresiv crescătoare, asociate cu mobilizări ale cicatricii pe planurile subiacente; pe măsura ameliorării se indică, cu prudență, întinderi ale cicatricii si frământat, executate cu policele și indexul ambelor mâini; în continuare, se indică întinderi ritmice, metoda Watterwald; foarte important este masajul zonei de graniță dintre țesutul sănătos și cel afectat, pentru restabilirea legăturilor funcționale dintre acestea; masajul trebuie executat sistematic, recomandându-se două sedințe pe zi; în funcție de starea țesuturilor, masajul se poate efectua cu un unguent cicatrizant.
Masajul escarelor. Escarele sunt leziuni trofice ale pãrților moi la nivelul punctelor de contact ale organismului cu suprafața de sprijin. Profilaxia escarelor se face prin alternarea pozițiilor și prin masaj trofic al zonelor predispuse la escare. Dupã R. Vilian, masajul profilactic trebuie aplicat zilnic, timp de 20 de minute, dar frecvența și durata ședințelor de masaj pot fi crescute, dacă riscul apariției escarelor este foarte mare. Se recomandă: masajul să fie extins dincolo de zona predispusă la escare; procedee cu efect hiperemiant: frământatul pielii, al țesutului celular subcutanat si al maselor musculare; mobilizări și contracții musculare izometrice sistematice; masajul trofic, pre- și post-operator, în cazul subiecților, mai ales la cei în vârstă, la care imobilizarea postoperatorie va fi îndelungată. Masajul escarei constituite se efectuează după următoarele reguli: procedeele vor depăși cu mult zona afectată; la periferia escarei se va aplica un masaj profund, pentru stimularea troficității locale; în imediata apropiere a rănii se va executa o prelucrare metodică a țesuturilor, prin: fricțiuni localizate fine, ciupiri de mică amplitudine, repetate până la obținerea unei reacții hiperemice.
2.2. Contraindicații
2.2.1. Contraindicații relative
Încălcarea acestui tip de contraindicații atrage mai mult producerea unor incidente decât a unor accidente, motiv pentru care contraindicațiile privesc mai mult unele procedee și tehnici și recomandă folosirea unui mod de acționare mai bine adaptat și nuanțat.
În dermatologie, printre contraindicațiile relative, se citează psoriazisul, exema, pruritul; fragilitatea vasculară a bătrânilor și copiilor impune precauții, nu interdicții; existența echimozelor sugerează neaplicarea locală a unor tehnici cu intensitate mare, dar nu contraindică aplicarea masajului cu suprafață mare de contact pe suprafață mare. În general, atunci când kinetoterapeutul dorește să aplice o fricțiune localizată, cu intensitate mai mare (tip Cyriax, Vogler), el trebuie să se asigure că pielea nu prezintă fragilitate, deoarece există posibilitatea de a provoca apariția unor flictene.
Contraindicațiile topografice, se referă la spațiul popliteu, triunghiul Scarpa, zona axilară, plica cotului, regiunea anterioară a gâtului, care nu sunt "tabu", dar fiind mai vulnerabile, orice kinetoterapeut responsabil va ține cont de raporturile anatomice și mecanice între mâna sa și elementele regiunii respective.
În ceea ce privește spasmofilia, trebuie subliniată, mai degrabă, frecvența mare a eșecurilor, decât faptul că reprezintă o contraindicație reală. În practică de fapt, nu s-a constatat nici o agravare a tabloului clinic, dar trebuie recunoscut că rezultatele s-au situat sub limita medie sau inferioară a eficienței, din acest motiv considerându-se că, în această afecțiune, masajul reprezintă o contraindicație relativă (el putând fi folosit în funcție de reactivitatea pacientului).
În psihiatrie, nu există contraindicații, dar apare mai pregnant decât în cazul altor categorii de afecțiuni riscul existenței unei incompatibilități manifeste între pacienți și kinetoterapeut.
2.2.2. Contraindicații absolute
Dintre contraindicațiile absolute, amintim:
Reumatismele inflamatorii în faza puseului. Amplu demonstrate în practică, efectele vasomotorii care se obțin prin aplicarea masajului sunt, în acest caz, inoportune. Pe de altă parte, trebuie ținut cont și de reacțiile inflamatorii locale, care se produc fără alterarea parametrilor biologici, cum ar fi cele întâlnite în tendinite, sechele ale entorselor, în care masajul se dovedește, în general eficient. Apariția durerilor nocturne însă constituie un semnal pentru încetarea imediată a ședințelor de masaj.
Bolile infecțioase în stadiul evolutiv.
Fragilitatea vasculară. Dacă nu este evidentă, o corticoterapie de lungă durată în antecedente trebuie să ne facă să bănuim posibilitatea apariției unor reacții nefavorabile și, ca urmare să ne dicteze folosirea unui masaj foarte ușor.
Flebita, constituie, de asemenea, o contraindicație indiscutabilă, atâta timp cât există posibilitatea mobilizării unui tromb.
În litiaze, lipsesc argumentele necesare pentru a afirma că masajul poate fi, din punct de vedere mecanic, răspunzător de migrarea unui calcul, dar riscul de a fi acuzat de aceasta conduce la recomandarea de a nu se aplica nici o formă de masaj al abdomenului la subiecții cu litiază renală sau biliară.
Dintre afecțiunile cutanate, cancerele, diskeratozele maligne, infecțiile, hematodermiile, dermatozele majore, micozele reprezintă contraindicații pentru aplicarea masajului.
2.3. Beneficiile terapiei prin masaj
Înainte de apariția bolii în trupul fizic, apar deformații în structura biocampurilor. Ele sunt cauzate de gânduri negative, stări și trăiri negative, fapte în dezacord cu Legile Divine. Aceste deformații se pot remedia prin terapia Reiki, radiestezie și inforenergetică, post, rugăciune, spovedanie, iertare de sine și de alții, împăcare cu Dumnezeu, cu tine și cu cei din jur. Când apare boala in trupul fizic Dumnezeu ne avertizează ca ne-am îndepărtat prea mult de la drumul nostru prestabilit.
Considerăm boala ca pe o catastrofă în timp ce ea este un avertisment asupra greșelilor noastre care trebuie să ne determine să corectam acea greșeală, pentru a putea merge pe drumul cel bun.
Iubirea este antidotul oricărei boli.
Iubirea și Iertarea vindecă.
Dumnezeu este iubire. Dacă gândurile și faptele noastre sunt in acord cu Legile nescrise ale Universului vom culege rezultate fericite.
Daca ai sensibilitate, grijă, energie și două mâini sănătoase poți fi un terapeut bun.
Pentru efectuarea în bune condiții a unei ședințe de masaj este bine să purtați îmbrăcăminte lejeră care să vă permită să vă mișcați în voie. Comfortul este strâns legat de postură și respirație. Pentru a îngădui energiei vindecătoare să circule liber, spatele trebuie ținut drept iar mișcările trebuie efectuate din regiunea lombară și pelviană folosindu-vă întreg corpul pentru aplicarea presiunilor nu numai mâinile sau umerii și de fiecare data când va schimbați poziția în cursul unei ședințe de masaj să vă asigurați că stați într-o poziție comodă, relaxantă, să nu vă stea corpul încordat.
Daca veți evita încordarea o să terminați ședința de masaj fără a fi obosit și cu beneficii importante pentru pacient.
Esențiale pentru succesul oricărei terapii prin atingere sunt starea psihică și atitudinea fața de client. Să nu încercați niciodată să oferiți tratament dacă sunteți supărat, nervos, sau nu vă simțiți bine deoarece dispoziția terapeutului se transmite la client.
Pentru toate terapiile prin atingere este esențial să vă mențineți atenția asupra a ceea ce faceți „aici și acum” deoarece energia vindecătoare transmisă prin palme va fi diminuată sau deviată de minte acolo unde este mintea în acel moment.
Când sunteți concentrat, intuiția vă călăuzește și veți simți cu mai multă ușurință unde sunt localizate tensiunile și dezechilibrele energetice.
Terapeutul va începe ședința terapeutică prin a se conecta cu Divinitatea.
În acest sens va spune o rugăciune sau poate folosi orice alta tehnică de conectare cu Sursa și de a cere ajutor îi îndrumare de la Doctorii Cerului cum sunt Reiki, qi-gong, tehnica radianta.
Terapeuții sunt canale prin care Dumnezeu lucrează sau lucrători în via Sa cum îmi place mie să spun.
Orgoliu că eu ca terapeut aș fi un vindecător face ca Energia Universului să nu curgă la fel ca și când las Doctorii Cerului sa lucreze.
În timpul masajului clientul se relaxează ceea ce determina descărcarea lui de toate tensiunile și de toate stările negative, își descărcă sufletul povestindu-ți despre lucruri care nu le-a spus nimănui, despre tot ceea ce îi apasă sufletul, despre lucruri care îl deranjează, deci terapeutul trebuie să fie și un bun psiholog care mai mult ascultă decât vorbește, fără a se implica afectiv.
Implicarea afectiva, mila, duc la preluarea tuturor stărilor negative de care se „descărcă” clientul.
Cap. 3 Aplicabilitatea masajului în combaterea stresului
3.1. Reacții corporale și psio-emoționale la stres
Termenul de stres provine din limba engleză – stress – și înseamnă, în limba de origine, constrângere, forță sau solicitare.
„Prin stres desemnăm orice stare de tensiune creată, de agresiune provenind din mediul extern sau intern, față de care organismul se apără pe calea unor reacții de apărare, solicitând în acest scop axul hipotalamo-hipofizo-suprarenalian”.
Stresul reprezintă, de fapt, reacția organismului la efortul de adaptare. Există trei etape care duc la dezvoltarea reacției organismului: reacția de alarmă, rezistența și epuizarea.
Reacția de alarmă este dată de accelerarea respirației și a ritmului cardiac. Este prima etapă în care simțim că „inima ne bate tare” și care duce la mobilizarea întregului organism. Urmează etapa de rezistență, în care persoana în cauză se adaptează agentului care a provocat stresul, numit agent stresant. Dacă această etapă durează prea mult, energia de rezistență se epuizează și organismul intră în etapa de epuizare. Toate aceste etape reprezintă ceea ce este cunoscut, în general, sub termenul de „sindrom de adaptare sau sindromul Selye”
Reacțiile resimțite în stare de stres pot conduce la stare de panică, incapacitate de concentrare, incoerență în formularea ideilor, nehotărâre, decizii pripite etc. În plan fiziologic, poate să apară manifestări cum ar fi tahicardie (accelerarea ritmului cardiac), paloare, senzații de sufocare, tonus muscular scăzut sau crescut, deranjamente stomacale etc. Dacă intensitatea emoțiilor este moderată, controlată, rezultatele privind performanța scenică pot fi favorabile.
Echilibrul emoțional poate fi obținut prin diferite tehnici. O deosebit de mare importanță o are eliminarea gândurilor negative și exersarea gândirii pozitive. Actorul trebuie să găsească resurse interne de a-și stăpâni nervozitatea, teama sau neliniștea, și să facă loc unei gândiri care să conducă la o stimulare generală internă în vederea bunei desfășurări a activităților imediate. Pe tot parcursul jocului, actorul trebuie să găsească resursele interne care să-i ofere posibilitatea de a-și economisi energia psihică. Acest lucru este posibil dacă actorul este conștient că relaxarea conduce în final la atingerea succesului.
Relaxarea poate fi fizică și psihică. Relaxarea fizică este necesară atunci când este de dorit să obținem rezultate în ceea ce privește relaxarea psihică. Scurgerile de energie sunt, de cele mai multe ori, cauzate de tensiunile fizice și psihice. Relaxarea economisește energia. Un actor este relaxat atunci când cunoaște foarte bine rolul pe care îl interpretează, când fiecare gest al personajului jucat este deja automatizat. Dar relaxarea autorului este în strânsă legătură și cu restul echipei de pe scenă și chiar cu decorul.
Efortul depus de acesta în timpul jocului, atenția, care trebuie să fie maximă la tot ceea uncția respiratorie este deosebit de importantă pentru om, însă în munca depusă de actor are un rol central în ceea ce privește interpretarea unui rol. Există studii despre respirație încă din cele mai vechi timpuri. În orient se spunea că omul care trăiește liniștit și respiră liniștit trăiește mult. Omul modern nu mai știe să respire corect. Felul în care ne trăim viața își pune amprenta și asupra funcției respiratorii, iar stresul, anxietatea și un control deficitar asupra emoțiilor contribuie la deficiențe ale funcției respiratorii.
Actorul trebuie să știe să respire corect. Stările de stres și emoțiile negative pot fi înlăturate cu ajutorul exercițiilor de respirație însoțite de cele de autosugestie.
Respirația corectă, ciclică, are două faze: inspirația și expirația. În general, în exercițiile de respirație sunt introduse faze de oprire a respirației, care pot fi înaintea inspirației sau după expirație. O stare de agitație poate fi calmată de o respirație lentă și profundă.
Stările psihice influențează respirația, iar respirația controlată, voluntară, poate influența stările psihice. Exercițiile de respirație conduc și la creșterea capacității de concentrare a atenției, datorită bunei oxigenări a creierului. S-a constatat că, fără a interveni direct asupra aspectelor biochimice care stau la baza funcției mnezice, exercițiile de respirație cresc capacitatea de fixare a materialului memorat. Printre metodele care se pot afla la îndemâna actorilor sunt metoda de relaxare analitică a lui Jacobson și metoda sintetică de relaxare sau antrenamentul autogen al lui Schultz.
În concluzie, autocontrolul emoțiilor reprezintă o componentă deloc de neglijat a inteligenței emoționale. Actorul pe scenă și în culise trebuie să fie capabil să dobândească o stare emoțională care să conducă la obținerea succesului, a ropotelor de aplauze care constituie, într-un final, feed-back-ul muncii depuse.
În istoria omenirii, reacția la stres în timpurile vechi era scurtă, răspunsul la amenințare sau atac era fuga, stimulul de stres neuroendocrin fiind aproape suprimat. În condițiile lumii moderne, stimulii psihosociali se repetă la infinit; această stimulare prelungită psiho-socială explică la unii indivizi comportamentele patologice în excesul de alimentație, tabagism sau lipsa de activitații fizice.
Indiscutabil că reactiile determinate de stres sunt condiționate de adaptarea organismului la factorii agresori, iar în final comportamentul individului diferă în raport cu constituția și reactivitatea sa. „Personalitatea cardiacă” s-ar caracteriza prin ambiție profesională nemasurată, exces de activitate și refuz de a se odihni, cu intoleranță în caz de conflict și temperament coleric.
Reacțiile neuro-endocrine cu asemenea profiluri determină mânie in cazul unui conflict, o creștere mai mare a colesterolului, trigliceridelor și a coagulabilitatii sangvine, reacții de mai mică amploare la indivizii cu comportamente psihologice mai liniștite.
Legatura dintre stres și hipertesiune arterială
Desigur ar fi foarte plauzibilă ipoteza potrivit căreia factorii agresivi de stres psihosocial ai vieții urbane ar putea să provoace apariția hipertensiunii arteriale esențiale.
Simplist, s-ar putea răspunde că „un stres psihic repetat” duce la hiperactivitatea neuroendocrină și la hipertensiune permanentă.Se știe că în declanșarea HTA esențiale coexistă de fapt mai mulți factori (ereditari, vasculari, debit cardiac, endocrin) și de aceea intervenția izolată numai a factorului de stres psihic nu poate fi total admisă.
De asemenea, numai intervenția singulară a factorului nervos nu poate explica permanența HTA esențiale, demonstrând coexistența altor factori. Intervenția factorilor psihici este sigură în cazul unui acces de mânie, conflict care poate să declanșeze reacții neuroendocrine care să explice unele din crizele de hipertensiune paroxistică și eventual, apariția hemoragiilor cerebrale.
Stresul si cardiopatia ischemica
Legăturile dintre stres și cardiopatia ischemică, trebuie considerate sub două aspecte:
– în ce măsură stresul influentează apariția mai precoce a plăcilor de aterom;
– rolul stresului în declanșarea de exemplu a unui infarct miocardic.
Printre reacțiile circulatorii cele mai importante în cazul unui stres prelungit, semnalăm creșterea valorilor medii ale tensiunii arteriale, care joacă un rol preponderent în formarea plăcilor de aterom. Se adaugă și lipoliza (topirea grăsimilor) consecutivă reacțiilor neuroendocrine, de asemenea factor de agravare a aterosclerozei coronare. Desigur, la ceilalti factori de risc de ateroscleroza (ereditate, hipertensiune arteriala, diabet), trebuie adaugati si factorii agresivi psihosociali de stres.
Stresul și infarctul miocardic
Relația dintre stres și apariția unui infarct miocardic este posibilă; cauza infarctului miocardic este o tromboză localizată pe o leziune ateromatoasă a unei artere coronare. În constituirea trombozei, adică a formarii unui cheag pe arteră, stresul ar acționa fie prin cresterea activității inimii (tahicardie), fie prin favorizarea trombozei la locul ulcerațiilor ateromatoase.
Pe un plan mai larg, descarcarea violentă neuroendocrină consecutivă stresului determină o creștere a activității și nevoilor de oxigen ale inimii, mobilizarea acizilor grași din depozite, slăbirea puterii de contracție a miocardului și apariția de aritmii paroxistice. Astfel se explică moartea subită survenită în timpul nopții după un coșmar.
Coșmarul, ca și o stare conflictualp, prin stresul pe care îl declanșează, antrenează o creștere a activității neurovegetative (simpatică) a inimii, mărind instabilitatea electrică a acesteia și apariția fibrilației ventriculare. Din fericire tratamentul cu diverse medicamente beta-blocante (Propranolol) administrate preventiv pot evita asemenea complicații. Bineînteles că evitarea efectelor nocive ale factorilor de stres psihosocial este dificilă. Comportamentul și profilul psihologic sunt aspecte mai greu de combătut.
3.2. Sursele stresului
Societatea modernă ne oferă foarte multe avantaje, lucruri de care nu ne putem lipsi, însă tot ea ne oferă foarte multe surse de stres, care mai devreme sau mai târziu își vor arăta efectele negative, transformându-ne în "persoane stresate". Stresul profesional se află pe locul doi în ierarhia problemelor de sănătate profesională în UE, după durerile lombare. Afectează unu din trei angajați, adică peste 40 de milioane de salariați din țările membre ale UE. De asemenea, este responsabil pentru apariția afecțiunilor cardio-vasculare la 16% din totalul bărbaților și 22% din totalul femeilor care suferă în prezent de aceste afecțiuni.
Stresul este o stare de tensiune intensă a organismului obligat să-și mobilizeze mijloacele de apărare pentru a face față unei situații amenințătoare (Dicționarul de psihologie Larousse).
Hans Selye (1976), consideră stresul, ca un răspuns nespecific al organismului la orice solicitare făcută asupra sa, fiind considerat o condiție fiziologică identificabilă declanșată de factori psihologici, având drept consecință afectarea echilibrului psihic și somatic al individului.
Stresul reprezintă un complex de reacții emoționale, cognitive, comportamentale și psihologice la diverse aspecte ale conținutului, organizării muncii și mediului de muncă. Stresul pozitiv (eustresul) acționează ca un factor energizant asupra organismului uman, având ca efect potențarea realizării obiectivelor propuse la cote maxime; cel negativ (distresul) nu poate fi controlat și poate provoca dereglări funcționale ale sistemelor fiziologice. Poate afecta sănătatea determinând apariția unor afecțiuni ale organismului cum ar fi: infarctul miocardic, astmul, migrena, afecțiuni psihice (anxietate, depresie, suicid), musculo-scheletice, tulburări gastrointestinale.
Pe parcursul vieții și al profesiei, suntem expuși la evenimente minore sau majore care pot duce la apariția stresului. Pentru o înțelegere mai clară a problematicii este necesară o clasificare a diferitelor tipuri de stres cu care putem fi confruntați. Stadiile stresului (după Selye) sunt următoarele: reacția de alarmă, stadiul de rezistență și stadiul de epuizare.
Reacția de alarmă este primul răspuns al organismului, acest proces însemnând “mobilizarea generală” a forțelor de apărare ale organismului. În faza acută a reacției de alarmă, rezistența generală a organismului scade sub nivelul mediu. Răspunsul complet nu se reduce la reacția de alarmă deoarece, în cazul în care agentul nociv continuă să acționeze se produce starea de adaptare sau rezistență. Cu alte cuvinte, nici un organism nu se poate afla în starea de alarmă permanentă, reacția inițială fiind urmată de un stadiu de rezistență.
Al doilea stadiu, stadiul de rezistență, se deosebește de primul prin reacțiile chimice și fiziologice care se produc. După ce organismul s-a adaptat, în stadiul de rezistență, capacitatea de rezistență a organismului crește peste cea medie. Dacă persoana este expusă mai mult timp acțiunii unui agent nociv, adaptarea obținută dispare. Astfel, se ajunge în al treilea stadiu ale cărui simptome seamănă cu caracteristicile stadiului de alarmă. În stadiul de epuizare rezistența este mai mică decât cea medie.
Factorii de stres sunt foarte variabili. Pot fi de ordin psihic (conficte, nemulțumiri profesionale sau familiale, oboseala, etc.), de ordin socio-cultural sau de ordin fizic (durerea, stările infecțioase). Potențialii factori de stres din viața noastră pot afecta aproape pe oricine în orice organizație, în timp ce alții par să afecteze numai pe cei care joacă anumite roluri.
Conflictele interpersonale sunt un factor puternic, în special pentru cei cu tendințe accentuate de a-l evita. Întreaga gamă de conflicte, de la ciocnirile de personalități până la certurile intergrupuri are mari șanse de a provoca stres, când conduce la atacuri reale sau doar percepute, asupra integrității sau bunei păreri despre sine.
În cazul conflictului serviciu-familie, stresul izvorăște din conflictul de roluri între a fi membrul al unei familii și a fi membrul unei organizații. Nesiguranța postului este, de asemenea, un important factor de stres. Un post sigur este un obiectiv important pentru aproape oricine și când acesta este amenințat, poate apărea stresul.
Ambiguitatea rolului există acolo unde obiectivele postului sau modul de a accede la ele sunt neclare. Lipsa unei directive se poate dovedi stresantă, în special pentru cei care tolerează greu o astfel de ambiguitate.
Alături de acești factori generali mai pot fi întâlniți și alți factori de stres: lipsa locului de muncă, un loc de muncă bun poate fi stresant atunci când angajatul este permanent nesatisfăcut, nu are perspectivă de avansare sau de schimbare semnificativă, nu are siguranța prezenței pe postul potrivit și, în același timp, nu știe ce altceva ar putea face.
Organizația sau chiar colectivul pot fi stresante atunci când cerințele sunt conflictuale, obiectivele neclare sau resursele neadecvate, dacă au loc schimbări fără consultare sau planificare adecvate sau dacă există un conflict între satisfacerea nevoilor și așteptări.
Alte cauze de stres pot fi: condițiile proaste de muncă (zgomot, iluminare, mizerie, umiditate, căldură/frig excesiv), un slab management al timpului, finanțare nesigură, lipsa procedurilor de suport și supervizare.
Locul de muncă poate fi stresant dacă angajatul are prea mult sau prea puțin de făcut, dacă slujba este prea grea sau prea ușoară, dacă angajatul trebuie să ia decizii fără a beneficia
de informare sau autoritate adecvate, dacă primește termene asupra cărora nu are nici un control sau dacă are responsabilitatea vieții altora. Stresul poate fi generat de relațiile cu colegii, subordonații, superiorii, consiliul de administrație, beneficiarii, membrii sau persoane din alte organizații.
O deosebită importanță trebuie acordată și factorilor autoinduși; sunt specifici persoanelor care nu se tratează adecvat pe ele însele. Ei se pot datora neglijării fizice, care pe lângă potențialul stresant propriu, poate determina capacitatea de a rezista altor factori stresanți, sau abandonării perioadelor de relaxare.
Dintre factorii de stres externi, care scapă controlului, putem aminti: schimbările legislative, deciziile finanțatorilor, traficul, transportul în comun. Efectele stresului la locul de muncă se pot manifesta în plan comportamental, fiziologic și psihologic.
Reacțiile comportamentale sunt activități practicate deschis, pe care individul stresat le folosește în încercarea de a face față stresului. Ele includ: atitudini de rezolvare a problemei, de retragere și de folosire a substanțelor care provoacă dependență. Reacțiile psihologice implică în primul rând procesele emoționale și cerebrale. Reacția psihologică cel mai des întâlnită este utilizarea mecanismelor de apărare (eforturi psihologice de a reduce anxietatea asociată cu stresul).
Referitor la reacțiile fiziologice la stres, există dovezi că stresul la locul de muncă se asociază cu funcționarea neregulată a inimii, hipertensiune, puls acelerat, creșterea colesterolului. Stresul a mai fost asociat și cu declanșarea unor boli cum ar fi cele respiratorii și infecțiile bacteriene. Unii angajați consideră condițiile stresante de muncă ca fiind un rău necesar- compania trebuie să facă față presiunilor angajaților și să asigure sănătatea acestora pentru a rămâne productivă și profitabilă în condițiile economiei actuale.
Condițiile stresante de muncă sunt asociate cu creșterea absenteismului, întârzierilor și intențiile angajaților de a-și părăsi locul de muncă, toate acestea având un efect negativ pentru companie.
O organizație sănătoasă e definită ca fiind o organizație cu o rată mică de îmbolnăviri, invalidități ale forței de muncă, iar politicile în favoarea angajaților conduc la beneficii pentru organizație. Cercetările au identificat caracteristici organizaționale asociate cu sănătatea, nivel minim de stres la locul de muncă și un nivel înalt al productivității (recunoașterea angajaților pentru performanța lor, oportunități de dezvoltare a carierei, cultura organizațională ce valorizează angajatul).
Companiile americane promovează cursuri pentru managementul stresului pentru angajații lor. Programele de management ale stresului învață angajații despre natura și cauzele stresului, de exemplu: organizarea timpului său exerciții de relaxare. O parte dintre organizații promovează consultații individuale pentru angajați în ceea ce privește atât problemele legate de locul de muncă cât și problemele familiale. Aceste programe pot reduce rapid simptomele stresului ca anxietatea și tulburări ale somnului și au avantajul de a fi puțin costisitoare și ușor de implementat.
Stresul datorat locului de muncă reprezintă o amenințare la sănătatea angajaților, iar cercetările în privința stresului la locul de muncă s-au extins foarte mult în ultimii ani. Dar, în ciuda acestei atenții, confuzia rămâne în legătură cu cauzele, efectele și prevenirea stresului la locul de muncă.
Cu toate că prevenirea stresului trebuie să se realizeze la nivel de organizație, este important ca fiecare om să învețe să gestioneze stresul, pentru a-și asigura succesul profesional pe termen lung și pentru a-și menține sănătatea fizică și psihică.
3.3. Combaterea stresului prin masaj
Din anii '30 și până în zilele noastre, medicii și psihoterapeuții au elaborat numeroase metode de luptă împotriva stresului. Aceste metode, oricât ar fi de diferite, au toate drept obiectiv diminuarea progresivă a tensiunilor psihice și musculare și o scădere a excitațiilor senzoriale (auditive, vizuale), cu importante consecințe de relaxare asupra majorității funcțiilor vitale.
Rezultatele așteptate reprezintă “dominarea stresului”; se pare că toate aceste metode, care sunt trecute în revistă pe scurt, sunt o mărturie a faptului că această abordare trebuie să constituie prima etapă a unui tratament de urmat pe plan psihoterapeutic, însoțit uneori de un tratament medical.
Indivizii nu sunt toți egali în fața acelorași traumatisme; ei sunt limitați în ceea ce privește capacitatea de stăpânire de sine chiar de propria lor funcționare mentală și psihică, de viața lor personală, de mediul familial și socio-profesional. În numeroase cazuri, este insistent recomandat să se facă apel la terapii de relaxare, ale căror efecte benefice sunt mai mult sau mai puțin durabile, în funcție de persoană. Acestea sunt:
1. Exerciții de relaxare corporală: gimnastică aerobică, stretghing, activități cu impact redus de stres. Aceste exerciții fizice practicate pe termen lung, fac să scadă ritmul cardiac, reduc riscurile de hipertensiune, de tensiune musculară, diminuează anumite dureri, cu consecințe psihice, cum ar fi reducerea temporară a angoasei, depresiei. Acestor exerciții corporale practicate în Orient li se pot adăuga exerciții corporale din Extremul-Orient: Tai chi, însoțit de mișcări care le amintesc pe cele ale dansului, procură o senzație de calm (punând în mișcare toate părțile corpului); Yoga, practicată de mult timp în Europa occidentală, duce la scăderea ritmului cardiac și a ritmului respirator, inducând o senzație de profundă relaxare.
2. Metode de relaxare mentală:
• meditația, efectuată într-un mediu protejat de orice excitare senzorială și însoțită de o respirație lentă și ritmată, poate contribui la reducerea multor simptome (două ședințe de 10-20 minute pe zi);
• evadarea imaginară sau creatrea de imagini mentale este o tehnică asemănătoare celei folosite de atleții de performanță pentru a-și îmbunătăți rezultatele; închipuindu-ți că te afli în diferite locuri sau situații plăcute, reactivezi astfel, printr-un proces de asociere de idei, numeroase reprezentări mentale susceptibile de a favoriza o scădere a tensiunii.
3. Metodele care folosesc mijloace tehnice:
• “relaxarea în apă” se practică într-un compartiment special, perfect izolat, cu efecte spectaculare; pericolul este că, în unele cazuri, această izolare senzorială poate provoca angoasă;
• “bio feed-back”-ul denumit și tehnică “anti-stress”, a fost introdus în științele neuro-psiho-medicale în 1969, de către Kamyia și Miller. Metoda constă într-un proces de antrenare a organismului în scopul modificării unor funcții fiziologice care în mod obișnuit sunt inconștiente, involuntare și automate. Antrenamentul se realizează asistat de un aparat electronic (monitor) care măsoară și furnizează informații fiziologice, în timp ce organismul exercită un control voluntar asupra lor. Procedeul pune subiectul în dublă ipostază de observator și controlor.
Antrenamentul implică:
un control continuu al răspunsului fiziologic, printr-un procedeu de încercare și eroare;
un avertisment imediat (feed back) care aduce la cunoștință subiectului fiecare schimbare, prin semnal vizual sau auditiv – prin frecvențe variabile;
motivație pentru modificarea răspunsului fiziologic.
Cercetările au dovedit că ședințele de bio feed-back, efectuate timp de opt săptămâni, conduc la modificarea următorilor parametri: predominarea ritmului alfa și beta de pe ECG, reducerea tensiunii arteriale și musculare, a rezistenței electrice a pielii (ce traduce nivelul de anxietate al subiectului), normalizarea ritmului cardiac și a temperaturii.
Odată dobândit controlul voluntar asupra unor procese fiziologice automate, cu ajutorul monitorului, achizițiile se transferă în situațiile cotidiene, în răspunsul organismului la stres; cercetătorii nu știu totuși cum funcționează această interrelație om-mașină și care este efectul ei asupra ritmului cardiac, tensiunii arteriale și psihicului.
4. Metode psihoterapeutice:
Toate metodele citate până acum au calitățile și eficacitatea lor, mai ales în sensul întreținerii stării de sănătate la indivizii care nu au ajuns până “la fund”, care mai pot încă “face față și care acceptă modalitățile” de a-și spori rezistența. Atunci când rezistența psihică individuală nu mai permite înfruntarea dificultăților zilnice, când anxietatea și depresia se instalează și apar anumite tulburări somatice, este important să se recurgă la medici, psihiatrii, psihanaliști, psihoterapeuți și psihosomaticieni. În acel moment, este insistent recomandat să se combine, de exemplu, o metodă de relaxare corporală (care facilitează autocunoașterea fizică și psihică) cu psihoterapia psihanalitică sau psihosomatică.
Cap. 4. Studiul efectelor masajului în combaterea stresului
4.1. Prezentarea cercetării
Perioada în care s-a înscris întreaga activitate a fost cuprinsă între 15 august 2011 – 15 martie 2012 (8 luni). În scopul organizării eficiente a întregii activități de cercetare, această perioadă a fost împărțită în mai multe etape astfel:
Etapa I (august – octombrie 2011), a corespuns perioadei de documentare teoretică. În acest scop, am studiat sursele bibliografice în legătură cu tema, pentru a determina nivelul la care se află cercetarea în domeniu, și pentru a afla alte date care să ofere imaginea de ansamblu a problematicii abordate.
Etapa a II – a (octombrie – noiembrie 2011) a cuprins întâlniri cu medicii de la Secția Medicală și Secția Cardiologie din cadrul Spitalului Județean.
S-au purtat discuții cu aceștia, pentru a înțelege mai bine cauzele și efectele stresului.
De asemenea, în această perioadă am efectuat observații asupra medicilor și i-am luat în evidență pentru alcătuirea grupelor (martoră și experimentală).
Etapa a III – a (noiembrie 2011 – aprilie 2012) a cuprins activitatea experimentală propriu-zisă.
“pacienții” au fost luați în evidență în momentul când aceștia și-au dat acordul;
intervenția experimentală a constat în aplicarea masajului antistres, ședințele având loc în timpul gărzilor;
perioadele de aplicare a masajului antistres nu au coincis, activitatea desfășurându-se în general, în funcție de ziua și ora de începere a gărzii.
Etapa a IV – a (martie 2004) a cuprins efectuarea vizitelor la locurile de muncă ale subiecților din grupele martoră și cea experimentală, pentru a constata și compara evoluția ulterioară aplicării programului de masaj și, pe baza constatărilor, pentru a efectua prelucrarea și interpretarea datelor ș redactarea lucrării.
4.2. Material și metodă
Activitatea experimentală s-a desfășurat, în cea mai mare parte în Spitalul Județean Secțiile Medicală I și Cardiologie, și mai puțin la domiciliul pacienților.
Camera de gardă, fiind foarte bine dotată a oferit condiții optime de desfășurare a activității de “tratament” pentru cazurile luate în evidență, asigurându-se o atmosferă plăcută, relaxatoare și buna desfășurare a ședințelor.
Încăperile de acest gen sunt în general foarte bine încălzite, spațioase, bine iluminate, curate, asigurând tot confortul.
Unii au dorit ca și la domiciliu să beneficieze de ședințe de relaxare sub îndrumarea mea și, ca atare, s-au stabilit periodic și astfel de “întâlniri”.
Pentru cei cu care s-a lucrat la domiciliu, s-a putut adapta ușor spațiul pus la dispoziție pentru efectuarea masajului, folosindu-ne de o saltea.
Am folosit meloterapia cu efect relaxant și aromaterapia, în funcție de preferințele subiecților atât la domiciliu, cât și în camera de gardă.
În urma activității de depistare și selectare a unor persoane care să corespundă cerințelor temei propuse, în experiment au fost cuprinși un număr de 10 subiecți, dintre care 5 au constituit grupa martor (TABEL NR. 1), asupra căreia s-a acționat, în principal, cu masaj clasic și 5 au constituit grupa experimentală (TABEL NR. 2), asupra căreia s-a acționat, în principal, cu masaj special antistres.
Chiar dacă activitatea s-a desfășurat eșalonat în timp cu fiecare dintre ei, în fiecare dintre perioadele în care s-a aplicat masajul asupra unui subiect din grupa experimentală, s-a luat în evidență și s-a lucrat și cu un subiect din grupa martor, în vederea asigurării posibilității de comparare ulterioară a rezultatelor.
TABEL NR. 1 – GRUPA MARTOR
TABEL NR. 2 – GRUPA EXPERIMENTALĂ
Metode folosite:
Cercetarea științifică este un proces ce vizează descoperirea noului pornind de la cunoașterea cât și deplină a realului existent și a experienței anterioare. În scopul culegerii a cât mai multe informații în legătură cu tema tratată, am consultat bibliografia anexată, din al cărei conținut am preluat o serie de date teoretice și metodele și tehnicile de lucru cuprinse în lucrare.
Metoda observației, ca orice metodă de investigație, este contemplarea intenționată a unui obiect, fenomen, proces sau document, în vederea cunoașterii științifice a acestuia prin înregistrarea și prelucrarea datelor obținute. Pe baza observației s-a completat Diagrama de depresie H.A.R.D. (Anexa), care a constituit unul din reperele care ne-au ajutat la diagnosticarea nivelului de stres. Observația a fost folosită, de asemenea și pe parcursul aplicării programelor de tratament, pentru a constata reacțiile pacientelor și a opera eventuale modificări ale acestora.
Metoda anchetei se numără printre metodele cercetării complexe în kinetoterapie, ea ocupând un rol important în obținerea datelor și a informțiilor necesare pentru cunoașterea subiectului în dinamica evoluției acestuia, pentru cunoașterea condițiilor și cauzelor care au generat afecțiunea și urmările aferente acestuia, pentru cunoașterea elementelor de genetică ce pot da, prin corelație, un tablou cât mai complex asupra aspectelor subiective și obiective legate de subiect și perspectiva evoluției acestora în timp. În cadrul metodei anchetei, am folosit convorbirea cu pacienții în vederea culegerii informațiilor necesare întocmirii anamnezei. De asemenea, am folosit convorbirea pentru a completa datele din Chestionarul de evaluare a manifestărilor somato-fiziologice-psihice induse de stres (Anexa).
Inventarul evenimentelor trăite (Anexa) a fost completat de subiecții din ambele grupe la începerea activității și la sfârșitul ei, datele obținute orientându-ne asupra nivelului de stres și a probabilității de îmbolnăvire, în viitorul mai mult sau mai puțin îndepărtat datprită stresului.
În afara celor trei instrumente amintite mai sus, și anume Inventarul fenomenelor trăite (Thomas N. Holmes), Diagrama de depresie H.A.R.D. (Rufin și Ferreri, 1984) și Chestionrul de evaluare a manifestărilor somato-fiziologice-psihice induse de stre ca metode de explorare și evaluare am mai folosit:
Examinarea subiectului în vederea aplicării masajului, constând mai ales în examinare palpatorie, care a urmărit decelarea contracturilor, paresteziilor și a zonelor cu tulburări de sensibilitate (în sensul hipo- sau hiperesteziilor) care pot să apară ca efect al stresului asupra organismului.
Electrocardiografia, pentru a decela eventualele modificări datorate stresului, care corelate cu celelalte informații ne pot avertiza asupra riscului apariției unor afecțiuni.
Experimentul constă în verificarea unei ipoteze sau teorii privind eficiența unor factori cu care se acționează potrivit unui scop. Metoda experimentală constă într-un sistem complex de cunoaștere a realității, caracterizat prin utilizarea raționamentului experimental, care prelucrează atât faptele provenite din observație, cât și din experiment.
Dintre formele stabilite de literatura de specialitate pentru experiment, am folosit experimentul de verificare (confirmare), în cadrul căruia activitățile au fost selectate, structurate, organizate și dirijate astfel încât, în final, să existe posibilitatea verificării măsurii în care se confirmă ipotezele inițiale.
Dintre tehnicile moderne de înregistrare, am folosit ca metodă obiectivă de susținere a conținutului cercetării și de prezentare a lucrării, înregistrarea pe peliculă fotografică, pentru a surprinde imagini sau suite de imagini care reprezintă trăsături caracteristice, stări ale subiecților, într-un anumit moment sau în momente succesive ale tratamentului prin masaj și anume la începutul activității, în timpul și la sfârșitul acesteia, efectuate în condițiile standard.
Dintre tehnicile clasice de înregistrare am folosit metoda intabelării, care a constat în introducerea în tabele a datelor rezultate în urma aplicării metodelor de măsurare. Aceste date au fost incluse în fișele pacienților (Anexele).
În urma colectării tuturor datelor necesare la începutul cercetării, a aplicării programelor de kinetoterapie, a urmăririi permanente a progreselor realizate de pacienți (prin testări inițiale și finale), în final s-a realizat centralizarea și prelucrarea rezultatelor. Prezentarea și interpretarea acestora a fost însoțită de reprezentare grafică, pentru a scoate în evidență cât mai clar, nivelul de la care s-a pornit cu fiecare pacient, evoluția sa ulterioară și diferențele între subiecții din grupa experimentală și cea martor.
4.3. Metodologia experimentală urmată în scopul atingerii obiectivelor cercetării
După efectuarea testărilor inițiale și stabilirea diagnosticului funcțional, s-au stabilit obiectivele generale ale intervenției prin masaj:
Combaterea durerilor de cap, ceafă, spate.
Combaterea contracturilor musculare.
Diminuarea manifestărilor vegetative: puls crescut, indigestie, constipație.
Combaterea stării de oboseală.
Îmbunătățirea tonusului psihic.
Pentru a asigura atingerea obiectivelor stabilite și posibilitatea stabilirii celei mai eficiente metode de masaj în lupta contra efectelor stresului, s-a întocmit un
Plan general al intervenției prin masaj:
Masaj special antistres:
presiuni executate de o parte și de alta a coloanei vertebrale, returul relizându-se pe flancuri, luând forma corpului.
masarea omoplatului cu scopul de a elimina tensiunile găsite în această regiune a corpului.
masajul subscapular, imprimând o mișcare de du-te-vino (glisare) sub marginea laterală a omoplatului.
masaj la nivelul traseului în V care începe de la nivelul taliei, coborând de-a lungul fețelor externe ale picioarelor, marcând un timp de presiune în zona pliului fesier, revenindu-se apoi în punctul de plecare.
masajul profund al tălpii asociat cu rotații ale degetelor.
masajul gambei pe partea posterioară, executând presiuni ușoare cu scopul de a relaxa musculatura .
frământat ușor pe partea interioară a întregului membru inferior
Test de relaxare, prin mobilizarea capului stânga, dreapta cu scopul de a îndepărta tensiunile existente, precum și masarea discretă a musculaturii paravertebrale cervicale dintr-o poziție relaxatoare.
Aromaterapia: bețișoare de santal și uleiuri speciale de masaj – combinație de ulei de măsline cu ulei de lămâie, portocale și măr
Melotearpie: muzică specială pentru relaxare pe tot parcursul ședințelor
Tehnici de relaxare: relaxare musculară progresivă Jacobson – metoda pornește de la metoda reducerii necesităților reacțiilor emoționale, se realizează prin intermediul detensionării musculare, ce are ca efect diminuarea impulsurilor proprio – și interoceptive care contribuie la întreținerea stării de tensiune nervoasă
Recomandări pentru activitatea independentă:
Exerciții de relaxare corporală
Gimnastică aerobică, stretching
Plimbări în aer liber și practicarea unor sporturi (înot, tenis, etc.)
Metode de relaxare mintală: meditația efectuată într-un mediu protejat de orice excitare a senzorilor și însoțită de o respirație lentă și ritmată (două ședințe de 10-20 min/zi)
Dietoterapia – alimentație bogată în proteine, calciu, reducerea consumului de clorură de sodiu
Vitminoterapie – vitamine din grupul B și vitamina C
Diminuarea consumului de cafea și tutun
În momentele de relaxare dar și în timpul efectuării unor activități casnice, ascultarea muzicii preferate
Masajul clasic relaxator
Masajul regiunii spatelui
Masajul membrelor inferioare: regiunii fesiere, coapsei pe partea posterioară, gambei pe partea posterioară, membrele inferioare, în întregime, pe partea anterioară
Masajul peretelui abdominal
Masajul membrelor superioare
Masajul peretelui toracic
Masajul capului și gâtului
Cap. 5. Concluzii
Analiza comparativă a rezultatelor grupei experimentale și a grupei martor ne dau dreptul să afirmăm că ipotezele cercetării s-au confirmat. Interpretarea datelor finale ale experimentului-cercetare conduc la reliefarea următoarelor concluzii:
Masajul antistres adaptat și individualizat la profilul bio-psiho comportamental al pacientului este eficient, fapt demonstrat de rezultatele foarte bune obținute în combaterea efectelor stresului la toți participanții din grupa experimentală. La subiecții din grupa martor au înregistrat un progres dar efectul nu a fost de durată.
La subiecții din grupa experimentală constelația de metode utilizate : masaj antisters, terapie cognitiv-comportamentală a condus la obținerea unor rezultate mai bune
Însoțirea masajului antistres de tehnici ca meloterapia, cromoterapia sau aromoterapia au condus la înlăturarea efectelor negative ale stresului concretizate în:
creșterea imunității subiecților,
scăderea riscului de declanșare a bolilor având ca sursă stresul
scădere nivelului de depresie și înlăturarea riscului de trecere de trecere spre forme patologice
diminuarea numărului de manifestări somato-fiziologico-psihice induse de stres spre deosebire de grupa martor unde nu s-a reușit decât redirecționarea acestora spre unele mai puțin importante.
Eliminarea tensiunilor musculare în exces, acumulate în diverse părți ale corpului ca urmare a influenței stresului
Rezultatele cercetării-experiment au demonstrat că utilizarea unei strategii bazate pe o constelație de metode a avut rezultate net superioare utilizării unei singure metode – rezultate deosebite au fost înregistrate în combaterea manifestărilor somato-fizico-psihice induse de stres.
Pentru asigurarea stării de sănătate a omului modern este necesară gândirea unei strategii individualizate, conduse la început de specialist
Specialistul kinetoterapeut va consilia fiecare pacient în gândirea unor scheme pentru activitatea independentă efectuată zilnic. Urmărirea constantă a modului în care pacientul desfășoară terapiile recomandate, însoțite de efectul masajului zilnic, de perseverența și voința subiectului, este o sarcină a kinetoterapeutului. Pentru a obține efecte de durată, este necesar ca aceste tehnici să devină parte componentă a stilului de viață al pacientului astfel încât să fie schimbată atitudinea față de agenții stresori.
ANEXE
Inventarul evenimentelor trăite
(Thomas H. Holmes)
Partea I
Aveți mai jos o listă de evenimente care pot surveni în viața oricărui om. Gândiți-vă dacă și dvs. Ați trăit astfel de situații sau evenimente în ultimul an. Dacă sa, marcați cu un X spațiul din dreptul propoziției respective.
Partea a II- a
În spațiul din dreapta abelului, arătați de câte ori ați trăit fiecare din întâmplările de mai jos , în ultimul an.
COTAREA ȘI INTERPRETAREA
Se adună punctele pe care le-a marcat subiectul la cele 42 evenimente posibile. Atenție, în partea a doua se înmulțesc punctele cu frecvența evenimentului.
Tabel cu punctajul acordat fiecărui eveniment
Interpretare:
Peste 300 pct. – 80% șanse de a se îmbolnăvi în viitorul apropiat
Între 150-299 pct. – 50% șanse de a se îmbolnăvi în viitorul apropiat
Sub 150 pct. – 30% șanse de a se îmbolnăvi în viitorul apropiat
DIAGRAMA DE DEPRESIE H.A.R.D. (Rufin și Ferreri, 1984)
NUMELE ………………………… PRENUMELE ………………………………………
SEXUL …………………… VÂRSTA …………… DATA COMPLETĂRII ……………
EXAMINATOR …………………………………………………………………………….
H. DISPOZIȚIE (HUMEUR)
TRISTEȚE
DEZINTERES
APETIT
ANGOASA
ANXIETATE PSIHICĂ
ANXIETATE SOMATICĂ
INSOMNIE
R. ÎNCETINEALĂ (RALENTISSEMENT)
OBOSEALĂ
CONCENTRAREA
ATITUDINE
D. PERICOL (DANGER)
DEVALORIZARE
IDEI SUICIDARE
IDEI DELIRANTE (de culpabilitate și/sau de incurabilitate și/sau de persecuție)
COTARE ȘI INTERPRETARE
0-20 puncte = zonă de filtraj
21-34 puncte = depresie ușoară
35-49 puncte = depresie moderată
50-72 puncte = depresie severă
Chestionar de evaluare a manifestărilor
somato-fiziologice-psihice induse de stress
În ultimul an, fără a fi diagnosticați ca bolnavi, ați avut reacții (manifestări), cum ar fi:
Dureri de cap
Tensiune mărită
Puls ridicat
Dureri de ceafă și/sau spate
Indigestie
Constipație
Diaree
Spasme (crampe) musculare
Tremurături
Stări de oboseală accentuată
Insomnie
Stări de slăbiciune fizică
Stări de iritabilitate
Gânduri negative/obsesive
Alte reacții
Considerați că reacțiile pe care le-ați selectat din lista de mai sus, v-au afectat:
relațiile cu familia
relațiile cu prietenii
relațiile cu colegii
randamentul în muncă
starea de spirit generală
La apariția reacțiilor respective, ce gânduri v-au dominat:
Frică
Furie
Disperare
Resemnare
Rușine
Speranță că nu este vorba de ceva prea grav
Gândul că v-ați îmbolnăvit grav
Alte gânduri
Reacțiile respective v-au determinat să aveți atitudini ca:
nu le-ați acordat atenție, gândindu-vă că vor trece de la sine
ameliorarea alimentației
renunțarea la unele obiceiuri nocive (fumat, consum de cafea, etc.)
solicitarea unei consultații medicale
consum de medicamente
odihnă, relaxare, încetinirea ritmului de muncă
Notă: toate instrumentele de investigare, vor fi aplicate atât subiecților din grupa experimentală, cât și celor din grupa martor, în două testări (inițială și finală).
FIȘA NR. 1
DATE PERSONALE
NUME – M.
PRENUME – C.
VÂRSTĂ – 40 ani
PROFESIE – medic
ANAMNEZĂ
În urma anamnezei, am concluzionat că sursele de stres ale pacientei sunt: programul extrem de încărcat și solicitant atât în spital, cât și la cabinetul particular, cursuri de specializare, conflicte la locul de muncă, care au afectat starea de spirit generală; pacienta nu a acordat atenție acestor reacții, așteptând să treacă de la sine.
REZULTATELE TESTELOR EFECTUATE
DIAGNOSTIC FUNCȚIONAL
Scorul obținut la Inventarul evenimentelor trăite Testare inițială – 291 pct. demonstrează că pacienta are 50% șanse de a se îmbolnăvi în viitorul apropiat.
Scorul obținut la Diagrama de depresie H.A.R.D. Testarea inițială – 8 pct. demonstrează că pacienta se află în zona de filtraj, existând riscul instalării unei stări depresive.
Efectele stresului se manifestă prin: constipație, insomnie, stări de oboseală accentuată, stări de iritabilitate, tensiuni musculare excesive în unele zone ale corpului.
OBIECTIVELE TRATAMENTULUI
Combaterea durerilor de cap, ceafă, spate.
Combaterea stării de oboseală și a stării de iritabilitate
Diminuarea celorlalte manifestări vegetative-constipație, insomnie.
Datorită faptului că doctorii sunt persoane stresate și cu foarte multe responsabilități, asupra grupei experimentale s-a aplicat masajul special antistres, aromoterapia, meloterapia, tehnici de relaxare, recomandări pentru activitatea independentă timp de șase luni, frecvența ședințelor 1/săptămână, durata acestora 60 minute.
FIȘA NR. 2
DATE PERSONALE
NUME –I.
PRENUME – L.
VÂRSTĂ – 49 ani
PROFESIE – medic
ANAMNEZĂ
În urma anamnezei, am concluzionat că sursele de stres ale pacientei sunt: programul încărcat atât la domiciliu, cât și la cabinet îndeplinirea responsabilităților față de cei din jur. Pacienta nu a acordat atenție acestor reacții, așteptând să treacă de la sine.
REZULTATELE TESTELOR EFECTUATE
DIAGNOSTIC FUNCȚIONAL
Scorul obținut la Inventarul evenimentelor trăite Testare inițială – 345 pct. demonstrează că pacienta are 50% șanse de a se îmbolnăvi în viitorul apropiat.
Scorul obținut la Diagrama de depresie H.A.R.D. Testarea inițială – 4 pct. demonstrează că pacienta se află în zona de filtraj, existând riscul instalării unei stări depresive.
Efectele stresului se manifestă prin: puls ridicat, insomnie, stări de iritabilitate,dureri de ceafă, spate, tensiuni musculare în unele zone ale corpului.
OBIECTIVELE TRATAMENTULUI
Combaterea durerilor de cap, ceafă, spate.
Combaterea stării de oboseală accentuată și a stării de iritabilitate
Diminuarea celorlalte manifestări vegetative: puls ridicat, insomnie.
ETAPIZAREA TRATAMENTULUI
Obiective de etapă
Conținutul tratamentului
Observații de etapă
Datorită faptului că doctorii sunt persoane stresate și cu foarte multe responsabilități, asupra grupei experimentale s-a aplicat masajul special antistres, aromoterapia, meloterapia, tehnici de relaxare, recomandări pentru activitatea independentă timp de șase luni, frecvența ședințelor 1/săptămână, durata acestora 60 minute.
FIȘA NR. 3
DATE PERSONALE
NUME – N.
PRENUME – A.
VÂRSTĂ – 31 ani
PROFESIE – psiholog
ANAMNEZĂ
În urma anamnezei, am concluzionat că sursele de stres ale pacientei sunt: programul extrem de încărcat, faptul că lucrează foarte mult peste orele de program, și se implică în organizarea unor WORKSHOP-uri în domeniul psihologiei. Acestea au afectat randamentul în muncă și starea de spirit generală. Pacienta nu a acordat atenție acestor reacții, așteptând să treacă de la sine.
REZULTATELE TESTELOR EFECTUATE
DIAGNOSTIC FUNCȚIONAL
Scorul obținut la Inventarul evenimentelor trăite Testare inițială – 576 pct. demonstrează că pacienta are 50% șanse de a se îmbolnăvi în viitorul apropiat.
Scorul obținut la Diagrama de depresie H.A.R.D. Testarea inițială – 4 pct. demonstrează că pacienta se află în zona de filtraj, existând riscul instalării unei stări depresive.
Efectele stresului se manifestă prin: dureri de cap, puls ridicat, indigestie, insomnie, stări de iritabilitate.
OBIECTIVELE TRATAMENTULUI
Combaterea durerilor de cap, ceafă, spate.
Diminuarea celorlalte manifestări vegetative: puls crescut, indigestie, insomnie.
Combaterea stării de oboseală accentuată și a stării de iritabilitate
ETAPIZAREA TRATAMENTULUI
Obiective de etapă
Conținutul tratamentului
Observații de etapă
Datorită faptului că doctorii sunt persoane stresate și cu foarte multe responsabilități, asupra grupei experimentale s-a aplicat masajul special antistres, aromoterapia, meloterapia, tehnici de relaxare, recomandări pentru activitatea independentă timp de șase luni, frecvența ședințelor 1/săptămână, durata acestora 60 minute.
BIBLIOGRAFIE
Baciu, C. – Aparatul locomotor, Editura Medicală, București, 1980;
Bar-Or O., The young athlete: Some physiological considerations, Journal of Sports Science, 13, S31-S33, 1995
Blomstrand E., Hassmen P., Ekblom B, Newsholme, EA, Administration of branched-chain aminocids during sustained exercise: Effects on performance and on plasma concentration of some amino acids, European Journal of Applied Physiology, 63, 83-88, 1991.
Bucci L., Nutrients as Ergogenic Aids for Sports and Exercise, Ed. Boca Ramon, CRC Pass, 1999;
Codrun, M. – Kinetologie Medicală, Editura Axa, București, 1999;
Davis MJ., Central and peripheal factors in fatigue, Journal of Sports Science, 13, S49-S53, 1995 .
De Lisa, J.A. – Rehabilitation Medicine, T.B. Lippincot Philadelphia, 1991;
Drăgan, I. și colab., – Medicina sportivă, Ed. Sport-Turism, București, 1989.
Elam D., Morphological changes in adult males from resistance exercise and amino acids supplementation, Journal of Sport Medecine and Physical Fitness, 28, 52-54, 1988.
Faure P., Interet d,un complement dietethique biologique en acides gras omega 3 associes a des acides amines, Cahiers de Biotherapie, nr. 130, 1994.
Georgescu, M. – Semiologie Medicală, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1998;
Ionescu, N.A. – Masajul, Editura ALL, București, 1994;
Kisner C., Colby A., – „Therapeutic Exercise", Foundations and Techniques, Ed. F.A. Davis, 1990;
Kiss L,- „Recuperare neuro-motorie prin mijloace kinetice”, Editura Medicală, București, 1989;
Konin J.G., – „Practical Kinesiology for the Physical Therapist Assistant”, Slack, NJ 2000;
Mârza D., – „ Metode speciale de masaj ”, Editura Plumb, Bacău, 1998;
Popescu R., Marinescu L. – „ Bazele Fizice și anatomice ale kinetologiei. Testarea musculo-articulară”, Editura Agora, 1999;
Popescu, Roxana, Traistaru, Rodica, Badea, Petrica, – „Ghid de evaluare clinica si functionala în recuperarea medicala,vol. II”, Editura Medicala Universitară, Craiova, 2004;
Robănescu N. – Reeducarea neuromotorie, București, Ed. Medicală, 1999;
Rinderiu T., Rusu L., Rosulescu E. – „Anatomia omului”, vol I, Editura Scorilo, Craiova, 2001;
Robacki R., – „Anatomia functionala a omului”, Editura Scrisul Românesc, Craiova 1985;
Robanescu N., – „ Reeducarea neuro-motorie recuperatorie”, Editura Medicală, București, 1992;
Roland M., Morris R. – A study of the natural history of low-back pain. Part I: Development of a reliable and sensitive measure of disability in low-back pain. Spine. 1983; 8: 141-144 (Appendices 1 and 2 pages 143-144);
Sastre J., Aseni M., Gasco E., Pallardo FV., Ferrero JA., Furukawa Y., Vina J., Exhaustive physical exercise causes oxidation of glutathione status in blood: Prevention by antioxidant administration, American Journal of Physiology, 263, R992-R995, 1992.
Sbenghe T., – „Bazele teoretice și practice ale kinetoterapie”, Editura Medicală, București, 1999;
Sbenghe T., – „Kinetologie profilactică, terapeutică și de recuperare”, Editura Medicală, București, 1982;
Șerbescu, C. – Kinetoprofilaxie primară. Biologia condiției fizice, Ed. Universității din Oradea, 2000.
Tenie-Ionescu, A., Popa, Gh., – Susținătoare și stimulatoare de efort în sportul de performanță, Ed. Orizonturi Universitare, Timișoara, 1998.
Viitasalo J., Kyrolainen H., Bosco C., Alen M., Effects of rapid weight reduction on force production and vertical jumping height, International Journal of Sports Medecine, 8, 281-285, 1987.
Vladutu R., Pârvulescu V.N., – „Semiologie și noțiuni de patologie medicală pentru kinetoterapeuți”, Editura Sitech, Craiova, 2001;
Zaharia C. "Elemente de patologie a aparatului locomotor", Editura Paideia, Bucuresti, 1994;
Waddell G Main CJ. Assessment of severity in low-back disorders. Spine. 1984; 9: 204-208.
Williams MH., Nutritional ergogenics in athlets, Journal of Sports Science, 13,S63-S74, 1995.
BIBLIOGRAFIE
Baciu, C. – Aparatul locomotor, Editura Medicală, București, 1980;
Bar-Or O., The young athlete: Some physiological considerations, Journal of Sports Science, 13, S31-S33, 1995
Blomstrand E., Hassmen P., Ekblom B, Newsholme, EA, Administration of branched-chain aminocids during sustained exercise: Effects on performance and on plasma concentration of some amino acids, European Journal of Applied Physiology, 63, 83-88, 1991.
Bucci L., Nutrients as Ergogenic Aids for Sports and Exercise, Ed. Boca Ramon, CRC Pass, 1999;
Codrun, M. – Kinetologie Medicală, Editura Axa, București, 1999;
Davis MJ., Central and peripheal factors in fatigue, Journal of Sports Science, 13, S49-S53, 1995 .
De Lisa, J.A. – Rehabilitation Medicine, T.B. Lippincot Philadelphia, 1991;
Drăgan, I. și colab., – Medicina sportivă, Ed. Sport-Turism, București, 1989.
Elam D., Morphological changes in adult males from resistance exercise and amino acids supplementation, Journal of Sport Medecine and Physical Fitness, 28, 52-54, 1988.
Faure P., Interet d,un complement dietethique biologique en acides gras omega 3 associes a des acides amines, Cahiers de Biotherapie, nr. 130, 1994.
Georgescu, M. – Semiologie Medicală, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1998;
Ionescu, N.A. – Masajul, Editura ALL, București, 1994;
Kisner C., Colby A., – „Therapeutic Exercise", Foundations and Techniques, Ed. F.A. Davis, 1990;
Kiss L,- „Recuperare neuro-motorie prin mijloace kinetice”, Editura Medicală, București, 1989;
Konin J.G., – „Practical Kinesiology for the Physical Therapist Assistant”, Slack, NJ 2000;
Mârza D., – „ Metode speciale de masaj ”, Editura Plumb, Bacău, 1998;
Popescu R., Marinescu L. – „ Bazele Fizice și anatomice ale kinetologiei. Testarea musculo-articulară”, Editura Agora, 1999;
Popescu, Roxana, Traistaru, Rodica, Badea, Petrica, – „Ghid de evaluare clinica si functionala în recuperarea medicala,vol. II”, Editura Medicala Universitară, Craiova, 2004;
Robănescu N. – Reeducarea neuromotorie, București, Ed. Medicală, 1999;
Rinderiu T., Rusu L., Rosulescu E. – „Anatomia omului”, vol I, Editura Scorilo, Craiova, 2001;
Robacki R., – „Anatomia functionala a omului”, Editura Scrisul Românesc, Craiova 1985;
Robanescu N., – „ Reeducarea neuro-motorie recuperatorie”, Editura Medicală, București, 1992;
Roland M., Morris R. – A study of the natural history of low-back pain. Part I: Development of a reliable and sensitive measure of disability in low-back pain. Spine. 1983; 8: 141-144 (Appendices 1 and 2 pages 143-144);
Sastre J., Aseni M., Gasco E., Pallardo FV., Ferrero JA., Furukawa Y., Vina J., Exhaustive physical exercise causes oxidation of glutathione status in blood: Prevention by antioxidant administration, American Journal of Physiology, 263, R992-R995, 1992.
Sbenghe T., – „Bazele teoretice și practice ale kinetoterapie”, Editura Medicală, București, 1999;
Sbenghe T., – „Kinetologie profilactică, terapeutică și de recuperare”, Editura Medicală, București, 1982;
Șerbescu, C. – Kinetoprofilaxie primară. Biologia condiției fizice, Ed. Universității din Oradea, 2000.
Tenie-Ionescu, A., Popa, Gh., – Susținătoare și stimulatoare de efort în sportul de performanță, Ed. Orizonturi Universitare, Timișoara, 1998.
Viitasalo J., Kyrolainen H., Bosco C., Alen M., Effects of rapid weight reduction on force production and vertical jumping height, International Journal of Sports Medecine, 8, 281-285, 1987.
Vladutu R., Pârvulescu V.N., – „Semiologie și noțiuni de patologie medicală pentru kinetoterapeuți”, Editura Sitech, Craiova, 2001;
Zaharia C. "Elemente de patologie a aparatului locomotor", Editura Paideia, Bucuresti, 1994;
Waddell G Main CJ. Assessment of severity in low-back disorders. Spine. 1984; 9: 204-208.
Williams MH., Nutritional ergogenics in athlets, Journal of Sports Science, 13,S63-S74, 1995.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Terapia Prin Masaj Realitate sau Fantasma (ID: 151637)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.