Terapia Ocupationala Si Rolul Ei In Viata Persoanelor cu Deficiente Mentale

Terapia Ocupationala

I.1 Definitie si Scop

I.2 Tipuri de terapie

I.2.1 Muzicoterapia

I.2.2 Ludoterapia

I.2.3 Terapia prin desen si pictura

I.2.4 Terapia prin dans

Deficiente mentale

II.1 Sindromul Down

II.2 Autism

II.3 Deficit mental

II.4 Sindrom Asperger

Profesia de terapia ocupationala

III.1 Specializare

III.2 Terapia ocupationala in Romania

III.3 Terapia ocupationala in lume

Cercetare Calitativa – Asociatia Copiii de Cristal

Terapia ocupațională

I.1 Definiții si scopul terapiei ocupaționale

Conceptual de terapie ocupațională a apărut în anul 1892 cu ajutorul doctorului elevețian Adolf Mezer, care lucrând în Statele Unite în domeniu psihiatriei a observant că “folosirea adecvată a timpului pentru desfășurarea activități utile și satisfăcătoare s-a dovedit a fi o problema fundamentă în tratamentul oricărui pacient neuropsihiatric”.(Ministerul Sănatății România,2009, adup Meyer, 1922)

Definițiile terapie ocupaționale s-au schimbat în decursul anilor. Definițiile timpuri subliniau folosirea ocupațiilor ca o activitate de remediare care ajută la restaurarea individului la o stare mai bună fizică și a sanătații mentale. Erau vazute ca și o prescriere medicală a unei forme de tratament și de obicei aveau loc într-un spital, sanatoriu sau un centru comunitar. Artele și activitațile de lucru manual au fost primele instrumente ale terapiei ocupaționale în anii formativi iar terapeutul era văzut ca și un specialist în selectarea și aplicarea unui program plănuit de activități care aveau ca și scop îmbunatațirea condiției clientului. Scopul acestor programe era de a ajuta individual să rezume modelul normal de trai pe cat posibil. Aici este inclus și rolul in activitate cat și sarcinile din rutina zilnică a clientului. Terapia ocupațională a fost recunoscută ca o pregatire graduală pentru reintoarcerea clientului la responsabilitățile din muncă sau daca acest lucru este imposibil, să exploreze vocațiile alternative și realizabile.(Alice J. Punware și Suzanne M.Peloquin, 2000)

Terapia ocupațională functionează conform ideei că orice activitate voluntară sau ocupațională poate fi eficientă pentru a împiedica sau vindeca dizabilitățile organismului uman si pentru a ajuta la integrarea individului in societate. Pe scurt se poate afirma că înainte de toate, terapia ocupațională se ocupă de funcționarea optimă și sănatoasă a persoanei în mediul ei natural.(Popovici și Matei, 2005). Mosey (apud Willard și Spackman,1983) susține această idee afirmând că terapia ocupațională are menirea „să ajute individul să-și dezvolte deprinderile adoptative ilustrate în comportamente învățate, care-i permit să-și satisfacă nevoile personale și să răspunda cerințelor mediului.”(Popovici și Matei, 2005, pag11)

In terapia ocupațională, termenul „ocupație” se referă la activitățile zilnice pe care oamenii le fac ca și indivizi, în familii sau cu comunitatea pentru a își ocupa timpul și pentru a da un scop și sens vieții. Ocupațiile includ lucrurile de care oamenii au nevoie, vreau și sunt necesare să le facă. (World Federation of Occupational Therapists)

Ergoterapia este parte a terapiei recuperatorii. În viziunea lui Popescu Al., ergoterapia include „orice activitate fizică,în particular de muncă manuală cu rol educativ și recreativ, indicata și dirijată de medic în scopu terapeutic si de readaptare”.(Popovici si Matei, 2005, pag59)

 Ca diferență între cele două, terapia ocupațională si ergoterapia, găsim doar diversitatea activităților și mărimea arei de aplicabilitate. Cele două urmaresc depașirea stadiului de deficiență de catre bolnav, prin diferite forme, și astfel să devina folositor însuși și chiar și societatii.(Bălteanu, 2004)

Terapia ocupațională este o profesie centrată pe client având la bază promovarea sanătații si a bunăstării prin ocupație. Scopul principal al terapiei ocupaționale este de a ajuta persoanele să participe în activitățile vieții zilnice. Acest scop este atins pe de o parte prin lucrul cu oamenii și comunitățile pentru a le dezvolta abilitățile de a se angaja in ocupațiile pe care le doresc, de care au nevoie sau sunt necesare sa le facă si pe de altă parte modificând ocupațile sau mediu inconjurător pentru un suport mai bun pentru ocupatiile in care se angajează.(World Federation of Ocuppation Therapists, 2010)

Popescu Al.(in Popovici și Matei, 2005) spunea că scopul ergoterapei se poate clasifica în scopuri extrinseci care se referă la recuperarea, încadrarea și amplificarea funcțiilor fizice, sociale și psihice alea subiectului, și în scopuri intrinseci cum ar fi înlaturarea tulburărilor, reeducarea și restabilirea independenței deficientului. Având toate acestea în vedere putem descrie mai pe larg urmatoarele obiective :

Înlăturarea dereglarilor aparute din cauza dizabilitatii – constă în reînvățarea exprimării (vorbire, gesturi, comportamente) si restabiliri independenței psihimatice. (Bălteanu, 2004)

Recuperarea toatală sau partială a capacității de muncă – acest obiectiv se realizeaza prin colaborarea activă a beneficiarului care dorește din propria convingere și cu interes sincer să răspundă cerințelor vieții normale pentru a se putea reintegra în societate. În acest obiectiv se are în vedere interesul beneficiarului, cum se simte acesta și sanșele de reintegrare în societate.(Popovici și Matei, 2005) Aici putem vorbi și despre școala incuzivă care „reprezintă idealul maximei flexibilități și toleranțe în ceea ce privește diferențele fizice, socioculturale, lingvistice și psihologice existent între copii/elevi, misiunea școlii fiind aceea de a le oferi tuturor posibilitatea de a învața în funcție de ritmul, capacitațile și nevoile proprii și de a se exprima conform trăsăturilor individuale de persoanalitate.( Alois Ghergut 2006, pag 57)

Încadrarea sau reîncadrarea profesională și socială a deficientului. Acest obiectiv este important doarece de el depinde posibilitatea asigurări unei existențe decente si demne a persoanei deficiente, posibilitatea de integrarea sociala sau de a dobandi o carieră de persoana asistată în permanența de catre familie sau societate.

Amplificarea procesului de maturizare. Aici este vorba despre readaptarea profesionlă. Einer Helander propunea urmatoarele cerințe de care este nevoie să se țina cont pentu integrarea persoanei cu deficiențe :

Viața de familie (implicarea directă în activitățile din locuință și comunitate)

Timpu liber

Servicii publice

Situația materială a persoanei

Participarea la viața si activitățile publice (beneficierea de drepturi) (Popovici si Matei, 2005)

Procesul de terapie ocupațională are ca scop final dezoltarea deficientului pentru a duce o viața mai bună în mediu său. Pentru a se putea realiza aces scop este necesar un program de intervenție bine stabilit care trebuie să cuprindă activitați cat mai diverse din viața de zi cu zi :

Activități din viața normală cum ar fi : îmbrăcarea, încălțarea, pieptănatul, igiena personală;

Activități erogterapeutice : realizarea bugetului financiar, îngrijirea hainelor, pregătirea mesei, intreținerea gospodariei;

Activități de ludotereapie : jocuri de dezvoltarea fizică, puzzeluri, hobby-uri. (Popovici si Matei, 2005)

Având in vedere că „procesul de terapie ocupațională are drept scop rezolvarea problemelor specifice ale subiectului pentru a-l ajuta să realizeze o adaptare optimă la mediul său de viată” (Popovici si Matei, 2005, pag 31) este necesar să se parcurgă urmatoarele etape :

Evaluarea și interpretarea nevoilor subiectului – constă în culegerea informațiilor care să ajute realizarii scopului maxim a tuturor capacităților persoanei.

Metodele folosite pentru evaluare pot fi cele specifice unei cercetări, adica chestionarul, interviul, observația si testele psihologice. Acesta evaluarea este realizată în special de către psiholog dar poate fi facută si de către însuși terapeutul ocupațional.

Este necesar ca la evaluarea unui copil deficient să se aiba în vedere urmatoarele aspecte :

Nivelul motricitatii generale si fine : mișcările corpului;

Nivelul de dezvoltare al percepției mișcărilor : recepția și înțelegerea diferiților stimuli vizuali, auditivi, olfactivi, gustativi, kinestezici ,etc;

Nivelul de dezvoltare al aptitudinilor cognitive, sociale și de comunicare;

Caracteristicile activităților de viață zilnică.

Planificarea intervenției – se referă la pregatirea unui program terapeutic din mai multe ativități alea terapiei ocupaționale, este necesar ca acest proiect să țină seama de toate caracteristicile persoanei și deficienței cu care se confruntă. Pentru acesta se vor lua în seamă urmatoarele etape :

Alegerea obiectivelor. Pentru stabilirea obiectivelor conteaza urmatorii factori :

Nevoile și asteptările clientului;

Sistemul de valori al clientului;

Informații medicale;

Cunoștințe legate de metodele de terapie ocupațională;

Mediul in care locuiește clientul;

Toate detaliile legate de programul care urmează a fi urmat de către client.

Pentru stabilirea obiectivelor, fie ele pe termen lung sau pe termen scurt, generale sau particulare, subiectul și părinții acestuia sunt consultați deoarece ei pot reprezenta un importan sprijin pentru continuitate.

Elaborarea planului terapeutic. Se stabilesc metodele și procedeele care se vor folosi pentru atingerea obiectivelor stabilite. Este necesar ca planul terapeutic să fie flexibil și mobil.

Aplicarea planului terapeutic. Willard și Spackman (în Popovici și Matei, 2005) au redat următoare faze :

Faza orientării – etapă în care sunt explicate de catre terapeut activitățile, tipul performațelor și modalitățile de realizare;

Faza dezvoltării –conducerea clientului spre practicarea activităților;

Faza finală –evaluarea performațelor și stabilirea obiectivelor pe viitor.

Selecționarea și adaptarea echipamentului – pentru a se putea realiza acesta trebuie să se țină cont de faptul că fiecare copil are anumite cerințe speciale și de materialul din care urmează a fi confecționate (greutate, flexibilitate, culoare). Doarece deficienții mintali pot avea o agitație psihomotorie permantă, pentru protecția lor se poate folosi o cască în timpul activitaților.

Evaluarea programelor de terapie ocupațională – se va realiza la final o evaluare prin care sunt verificate :

Potrivirea și reusita programului terapeutic;

Schimbarile necesare;

Determinarea momentului finalizării.

La persoanele cu deficiențe mintale, recuperarea prin terapie ocupațională este un proces continuu care trebuie diversificat în funcție de vârsta și nevoile specifice ale subiectului. (Popovici și Matei, 2005)

Putem afirma faptul că „terapia ocupațională organizează servicii pentru acei indivizi ale căror capacitași de a face față sarcinilor zilnice sunt amenințate de tulburari de dezvoltare, infirmități fizice, boli sau dificultăți de natură psihologică sau socială” (Willard și Spackman citat în Popovici și Matei, 2005

I.2 Tipuri de terapie

I.2.1 Muzicoterapia

În procesul de terapie ocupațională este folosită foarte des art terapia; care se bazează pe o diversitate de tehnici ce pot fi adaptate în functie de deficiența clientului. Art terapia este o terapia care implică experianța care oferă o varietate de senzori stimulatori într-un mediul sigur și organizat prin faptul că ofera materiala și diferite tehnici (vopsea, creioane colorate, lut, lemn, materiale textile, etc.). Terapeutul responsabil invita clientul să se exprime prin artă. Crearea, modelarea stimulează devoltarea de ideei, aptitudini de orientare și mișcare, orientare în spațiu, recunoașterea de forme și dezvoltarea contactului visual (Gilroy 2006 în Celine Schweizer, Erik J. Knorth, Marinus Spreen,2014)