Terapia de Familie

S U M A R

Partea întâi – Noțiuni teoretice

Familia reprezintă contextul evoluției noastre pe parcursul întegii noastre vieți și astfel era firesc în contextul apariției diferitelor forme de terapie să apară și terapiile de familie.

„Terapia familială sistemică (TFS) este asemănătoare unui oraș mare, cu o rețea complicată de străzi, cu o multitudine de monumente și alte puncte de atracție care merită sp fie vizitate” (Konya, Konya, 2012 , pag. 9). Pornind de la această descriere metaforică a terapiilor de familie am început căutarea câtorva repere istorice, ale apariției acesteia. Cel mai mult mi-a plăcut „nașterea TFS se suprapune peste descoperirea tabletei anticoncepționale” – adică acel lucru mic care influențează tot și schimbă homeostazia sistemului. Istoric se înregistrează apariția terapiei de familie în deceniul de după al doilea război mondial și nu este legată specific de nici un om de știință, sau terapeut ci mai mulți din mai multe colțuri ale lumii participă la acestă creație. Noțiunea de terapie era cunoscută la momentul în care terapeuții doresc să mai introducă o variabilă în munca lor cu clienții și astfel tot mai mulți invită și familiile acestora în terapie. Sintagma de „sistemică” se adaugă într-un fel natural la alăturarea celor două „terapie familială” completând cumva definiția familiei prin compararea cu un sistem cibernetic. Bertalanffy a lansat ideea conform căreia un sistem este mai mult decât suma părților lui, deci, cu alte cuvinte, aplicat la familie, aceasta este mai mult decât suma membrilor ei componenți. Adică, ceea ce contează în abordarea familiei este și interacțiunea dintre acești membri, care se realizează după anumite reguli, având anumite funcții și căutând să mențină un anumit echilibru în interiorul acesteia. (după Vasile, 2007).

Tipuri de terapii de familie

1.1. Gândirea sistemică

Gândirea sitemică a făcut trecerea de la abordarea reducționistă, analitică la cea a complexității. Acest lucru este ca și când s-a făcut trecerea de la privirea microscopică la cea macroscopică. Sitemele sunt făcute din părți componente, acestea interacționează între ele și sunt interconectate astfel încât întregul este mai mult decât suma părților, schimbarea unei părți atrage după sine și schimbarea celorlalte părți.Principii ale gândirii sistemice:

Căteva din ideile lui Bateson relevante pentru terapie:

1.1.1. Învățarea de ordinul întâi

în cazul terapiei învățarea de ordinul întâi este cea propusă de terapeut ca potențială rezolvare sau soluție.

Exemplu:

cuplul C și R– se discută în terapie despre nevoile de relație. Eu propun să le exprime, să le ierarhizeze și pe cea mai importantă să o discutăm astfel încât pe celelalte să le poată discuta singuri ca soluție. După exprimare nevoilor de relație fiecare spune/scrie în ce comportamente recunoaște aceasta la partenerul de relație.

1.1.2. Învățarea de ordinul doi sau învățarea învățării

în cazul terapiei învățarea de ordinul întâi este cea propusă de terapeut ca potențială rezolvare sau soluție. Învățarea de ordinul doi este organizarea de către terapeut a unei conversații în care familia să își genereze soluții

Exemplu:

familia D – se discută în terapie ce înseamnă alianța dintre mama și fiu și astfel împreună cei doi ajung la concluzia că rolul tatălui este diminuat către inexistent. Amândoi susțin că această regulă a fost stabilită de comun acord. Părea că acestă familie funcționează bine. La discutarea urmărilor pe termen lung nu au putut acoperi cu informații cum anume se va structura masculinitatea copilului, modelul tatălui va fi luat sau nu, și în ce fel prin simpla existență a tatălui în casă, fără prea multe activități comune, cum anume se va construi rol genul? Ce învață despre bărbați și rolul acestora dintr-o astfel de relație? Una dintre întrebările mele apoi a fost cum anume se poate schimba această situație. Doamna propune introducerea domnului în activitățile sportive ale băiatului. Apoi în întâlnirile următoare pentru că aceste activități au mers de la început foarte bine ei propun alte soluții legate de implicarea tatălui – să meargă împreună la piața de animale, să meargă împreună la magazinul de biciclete, etc

1.1.3. Schismogeneza

în relațiile umane apar idei sau comportamente care duc la conflict. Două tipare de bază sunt sesizate de Bateson – interacțiuni simetrice – „tu ești nervos, eu devin și mai nervos” și interacțiuni complementare – „ eu te critic, tu te justifici”.

Exemplu:

familia Bo – ea vine de la serviciu nervoasă și el care nu are chef să o consoleze (liniștească) aproape niciodată când o vede se enervează imediat (interacțiune simetrică). Intervenție propusă de mine – cum ar trebui să facă doamna să vă ceară sprijin în aceste probleme ce o enervează? Cum ar trebui să se poarte? Ce ați face diferit în acest caz? Dacă nu ar schimba doamna comportamentul ce ati putea oferi ca modalitate de reacție alta decât până acum?

familia Dr – se discută în terapie ce înseamnă a cere mereu răspunsuri. Domnul conchide că cerința lui poate fi percepută ca și insitență, sufocare, presare a partenerului. Acesta devine în acel moment evitant. (exemplu pentru interacțiunea complementară). Intervenție propusă de mine – dacă nu aș cere aceasta ce aș putea face diferit? Dacă aș cere aceasta și nu aș primi răspunsul așteptat ce altceva ar putea fi în reacția partenerului?

1.1.4. Mintea este socială

ceea ce se întâmplă în terapie influențează și pe cei de acasă și la schimbare contribuie și alți factori.

Exemplu:

doamna A – își pierde la 4 ani mama, locuiește cu un tată alcoolic, depresiv. În casa lor camera mamei este păstrată intactă, sărbătorile nu sunt sărbători pentru că tatăl cade în aceste perioade într-o tristețe adâncă și tot ce se face de sărbători este să se plângă pentru că ei sunt în situația aceasta – ea fără mamă și el fără soție. Doamna vine la studii în Arad, unde îl cunoaște pe soțul ei A la facultatea de medicină. Se căsătoresc și au împreună după fertilizarea in vitro o fiică Al. Medical amândoi au fost diagnosticați cu probleme și din pricina aceasta recurg la inseminarea artificială. Își mai doresc încă un copil însă nu mai vor să recurgă la același procedeu pentru că au făcut-o în secret părinții lui nefiind de acord cu acest procedeu. În terapie s-a lucrat problematica doliului după mama, problematica relației tată fiică, a copilului parentalizat, a vinovăției ei față de el (și așa e nenorocit de ceea ce i s-a întâmplat cum să îl mai necăjesc și eu să nu-l înțeleg), a asumării rolului matern, a organizării programului pregătirea pentru întoarcerea la serviciu, etc. După aproape șapte luni de terapie doamna mă anunță că a rămas însărcinată natural. Acesta este unul din progresele la care am lucrat însă doar colateral și care nu speram să se întâmple după ce clienta mi-a spus că sunt probleme medicale la amândoi.

Alte idei ale școlii de tarapie familială sistemică:

1.1.5. Familia ca sistem

familia este suma părților ei componente și nu numai.

Exemplu:

doamna C – spune că nu întotdeauna îi răspunde soțului ei cu ceea ce simte, de multe ori își ascunde sentimentele. Dacă ei doi sunt priviți ca sistem cum anume contribuie doamna la întreținerea acestei stări? Dacă ea oferă un răspuns inautentic, el ca parte a sistemului consideră că reacționând se menține în sistem, dar reacția lui este autentică la ceva neautentic. Atunci răspunsul lui va fi suficient, sau mulțumitor pentru ea? Aici ea conștientizează că nu și înțelege că dacă sunt parte a sistemului nu mă pot raporta la sistem ca și când nu aș face parte din el. (ce fac eu nu influențează pe nimeni și nu are legătură cu nimic din viața comună).

1.1.6. Cauzalitatea circulară

efectele și influențele sunt reciproce. A cauzează efectul B și B cauzează efectul A (el se retrage și ea se întristează, întristarea ei îl face pe el să se retragă și mai mult).

Exemplu:

familia Dr. – domnul este sufocant și doamna evitantă, când doamna este așa domnul simte că pierde controlul și devine și mai sufocant. Intervenție – se discută semnificația pentru amândoi și se alege alt pattern de comunicare și relaționare. Cel propus de el este dacă nu își dă seama că face aceasta să i se atragă atenția cu o glumă (amândoi au ca resursă simțul umorului).

1.1.7. Homeostazia sistemului

sistemele familiale funcționează în stări de echilibru. Aceasta e în relație cu feed back-ul primit – dacă acesta a fost negativ sistemul va face tot posibilul să modifice rezultatele sau efectele astfel încât feed beck-ul să devină pozitiv, iar dacă acesta este pozitiv sitemul va face în așa fel încât să întărească efectele, comportamentele ce au dus la aceasta.

Exemplu:

familia D – domnul D, doamna L și fiul E sunt jefuiți în fața unui magazin în SUA. După această întâmplare doamna nu mai iese din casă aproximativ trei luni. Evenimentul pe care familia D l-a trăit este dificil dar reacția ei a fost cu o prea mare încărcătură anxiogenă. Simptomul doamnei L – reacția anxioasă la întâmplarea jafului o face să mențină familia foarte unită. În acest fel reproduce un model învâțat în familia ei de origine și astfel este loială acesteia. Aceasta este cibernetica de ordin întâi.

1.1.8. Metafora biologică

autopoieza și autonomia. Pornind de la noțiunea de sistem cibernetic și aplicația lui în biologie, biologii Maturana și Varela introduc cele două noțiuni menționate anterior. Autopoieza se referă la autocreare, adică capacitatea sistemelor vii de a-și recrea și menține relațiile dintre părțile componente care le definesc. În exemplul de mai sus modelul din familia de origine este reprodus și în familia actuală. Autonomia – se referă la faptul că sistemele vii răspund la perturbările exterioare în conformitate cu structura lor interioară. Tot în exemplul de mai sus doamna L nu putea să răspundă altfel decât anxiogen.

1.1.9. Cibernetica de ordinul II

este cibernetica ciberneticii sau co-crearea sistemului – exemplu pentru această sunt toate discuțiile cu clienții mei acelea în care îi rog să se centreze pe a deduce care e rolul lor în modul în care decurge experiența povestită și ce pot schmba din aceasta (modul în care un subiect descrie sistemul este conform experienței sale astfel că omite sau exclude anumite părți din narațiune, pe care altcineva le poate vedea sau percepe diferit). În ceea ce privește principiul incertitudinii a lui Heisenberg – cunosc clientul din povestea lui și din interacțiunea lui cu mine în cadrul cabinetului, la plecarea acasă el duce ceva din interacțiunea noastră și din lucrurile învățate însă mediul în care le probează și de asemenea reacțiile celorlalți sunt variabile ce nu se mai află în controlul lui. Adică în terapie constant trebuie ținut cont de faptul că variabilele au un grad de incertitudine.

1.1.10. Viziunea asupra self-ului

diferritele perspective pot fi văzute complementare. Eu particip ca și expert, în același timp aduc și împărtășesc experiența mea și de asemenea în notele de reflecție personală ce le fac asupra cazului pot eficientiza terapia și relația terapeutică.

Exemplu:

familia P – domnul A, doamna A și cele două fiice. Povestea familiei începe prin prezența celor doi părinți în cabinet. Motivul prezentat este cel pentru relația lor disfuncțională ca mai apoi să fie relevat și cel al relațiilor dintre părinți copiii. Însoțirea acestei familii în a descoperi cine sunt unul pentru celălalt și mai apoi cine ce rol de părinte își asumă, a reprezentat un prim demers. În acest context am adus experiența mea de terapeut de familie, experiența din munca an de an din 2009 cu cuplurile și familiile și de asemenea experiența mea de familie. Reflecțiile personale m-au ajutat să identific că nu cunosc procedura legală în ceea ce privește a considera un părinte de rele practici față de copiii lui.

1.1.11. Locul emoțiilor din perspectivă sistemică

folosesc acest lucru astfel – „cer să îmi spună povestea gestului” ca de exemplu „văd că plângi. Ce anume spun lacrimile tale?” și exprimând ai de asemenea reacțiile celorlalți sunt variabile ce nu se mai află în controlul lui. Adică în terapie constant trebuie ținut cont de faptul că variabilele au un grad de incertitudine.

1.1.10. Viziunea asupra self-ului

diferritele perspective pot fi văzute complementare. Eu particip ca și expert, în același timp aduc și împărtășesc experiența mea și de asemenea în notele de reflecție personală ce le fac asupra cazului pot eficientiza terapia și relația terapeutică.

Exemplu:

familia P – domnul A, doamna A și cele două fiice. Povestea familiei începe prin prezența celor doi părinți în cabinet. Motivul prezentat este cel pentru relația lor disfuncțională ca mai apoi să fie relevat și cel al relațiilor dintre părinți copiii. Însoțirea acestei familii în a descoperi cine sunt unul pentru celălalt și mai apoi cine ce rol de părinte își asumă, a reprezentat un prim demers. În acest context am adus experiența mea de terapeut de familie, experiența din munca an de an din 2009 cu cuplurile și familiile și de asemenea experiența mea de familie. Reflecțiile personale m-au ajutat să identific că nu cunosc procedura legală în ceea ce privește a considera un părinte de rele practici față de copiii lui.

1.1.11. Locul emoțiilor din perspectivă sistemică

folosesc acest lucru astfel – „cer să îmi spună povestea gestului” ca de exemplu „văd că plângi. Ce anume spun lacrimile tale?” și exprimând altfel emoțiile decât în mod obișnuit dau posibilitatea să înțeleagă faptul că pot alege o altă emoție acolo. Exemplu: în loc de văd că ești trist spun văd că arați tristețe. Cine ai vrea să vadă această tristețe? În familia ta ce rol joacă această tristețe?

1.1.12. Problematica puterii

există o discrepanță de putere între terapeut ca expert și client care vine într-un moment vulnerabil în terapie și de asemenea între membrii aceleași familii. Din punct de vedere sistemic abordarea raportului de putere dintre terapeut și client și micșorarea acestuia se face prin întrebări ale terapeutului și facilitatea găsirii unui sens, sau nou sens întâmplărilor decât prin prezentarea unei păreri avizate despre acestea. Organizarea acestui context de colaborare duce la posibilitatea pentru client de a oferi o interpretare diferită lucrurilor și de asemenea o deschidere pentru a recunoaște și interpreta puterea celorlalți membrii ai faniliei.

Exemplu:

familia D – doamna D conștientizează diferența de putere dintre ea și soțul ei în ceea ce privește deciziile luate pentru copil și astfel alege să schimbe această balanță a puterii și să o încline și înspre el.

Doamna Ași domnul A, cu fiicele Je și Ju – vin la terapie și el îmi spune de la început că nu a dorit să vină și că nu crede în așa ceva. Amândoi spun despre familie că nu e funcțională – el despre el că e egoist și ea confirmă acest lucru și el despre ea că e exagerată. Pentru a descrie un cuplu în care un soț este simptomatic se face apel la incongruența ierarhică din cuplu. În mod obișnuit soțul simptomatic este într-o poziție inferioară față de cel ce vrea să îl ajute să se schimbe și totodată este într-o poziție de superiorotate pentru că nu se lasă ajutat și nu se schimbă. În acest mod în cuplu există două ierarhii incongruente. Dacă în cuplul A, A el renunță la a fi egoist își pierde puterea față de ea și ea nu va mai avea pe cine să influențete sau cui să ceară schimbarea (și ea nu va mai trebui să fie puternică pentru el cerând schimbarea). Dacă ea va reuși să îl transforme pe el atunci ea va reuși să piardă poziția de putere (nu va mai avea cui să ceară transformarea) și de neajutorare (în această problemtică până acum nu găsise rezolvarea și era mereu neputincioasă). Discuția cu cei doi a vizat înțelegerea faptului că soțul simptomatic poate influența partenerul în multiple feluri. Este importantă introducerea noțiunii de poziție simultan inferioară și simultan superioară pentru că noi toți probăm aceasta în familiile noastre și acelea sunt funcționale la care această poziție facilitează creșterea și dezvoltarea și nu duc la competiția pentru putere.

1.1.13. Teoria schimbării

orice sistem este caracterizat de homeostazie și de morfogeneză (dorința de adaptare la condițiile schimbătoare apărute) deodată. Odată cu apariția școlii de la Milano accentul se pune pe schimbarea sistemului de convingeri ale familie (epistemologie) mai mult decât pe schimbarea comportamentului. Introducerea unor noi informații duce la noi concluzii și astfel la modificarea convingerilor.

Exemplu:

domnul C – după doar câteva săptămâni de relație își face planuri, cu schimbări majore pentru viața lui, pentru următoarele șase luni. (să se mute în alătă țară, să găsească un serviciu nou, etc). Am introdus informațiile – cine este această femeie pentru care tu iți schimbi acum viața radical?, Ai discutat cu ea aceste planuri?, Ele sunt comune sau sunt doar ale tale? La introducerea acestor informații clientul a decis să răspundă prima data complet la întrebări și apoi să ia decizii atât de radicale.

1.1.14. Principiul epigenetic

orice aspect nou se construiește pe aspectul premergător vechi pe care îl înglobează într-o formă sau alta.

1.2. Terapii de familie de tip comunicațional

Abordarea comunicațională a fost prima forma de terapie de familie care nu are origini în vreo formă de terapie individuală. Această formă de terapie se aplică atât la diadă cât și la grupul familial, accentuând schimbarea în sistemul familial prin comunicarea diferită a unora cu alții reflectată în modificări comportamentale. Curentul comunicațional devine cunoscut odată cu cercetările Școlii de la Palo Alto. Ideea centrală a acestei terapii își are originile în teoria lui Bateson care susține că „schimbul de mesaje între persoane definește relațiile stabilite prin procese homeostatice traduse prin acțiunile membrilor familie.” ( Mitrofan, Vasile, 2001, pag 3).

În acest schimb de mesaje se ține cont de patternurile de interacțiune. O privire mai atență a acestora introduce noțiunea de dialog atât verbal cât și nonverbal și de asemenea și noțiunile de homeostazie și morfogeneză. Comunicând diferit se schimbă și comportamentele. Pentru ca schimbarea să aibă loc sistemul trece printr-una din situațiile următoare:

un disconfort la nivel subiectiv

existența unor tipare care se repetă

cel puțin o persoană din sistem comunică altei persoane din sistem sau nu neapărat că există o problemă.

Trebuie ținut cont de asemenea și de faptul că oamenii nu se schimbă în același timp și nu la fel.

Scopul acestei terapii este dezvoltarea unor noi semnificații și dizolvarea problemei prin dialog. Atitudinile terapeutului includ următoarele: transparență, normalizare, o atitudine care invită, tolerarea ambiguității (terapeutul acceptă idei și le discută chiar dacă se constrazic una pe cealaltă).Una din pozițiile de la care pleacă munca terapeutului este cea de „not knowing” – adică abilitatea terapeutului de a nu presupune că știe deja ce experimentează clientul.

Observație: La tipurile de terapie care nu s-au studiat în această formare nu voi da exemple și nici nu voi insista pe descrierea acestora.

1.3. Terapia multiplă de familie

Terapia multiplă de familie apare în 1951 și este introdusă de Carl Wells și Peter Laqueur, însă termenul ca atare este introdus doar în 1963 la apariția cărții acestora. Scopul acestei terapii este modelarea comportamentului de sprijin, adică se susțin mutual într-o manieră coterapeutică, își împărtășesc problemele, își oferă modele și sugestii optimizând propriul comportament prin analogie cu al celorlalți.

1.4. Terapia experiențială de familie

Ramura experiențială a terapiei de familie se dezvoltă pornind de la terapia umanistă, aproximativ prin anii 60. Calitatea experienței trăite este criteriul sănătății psihice și obiectivul intervenției terapeutice. Terapeuții experiențiali de familie consideră că exprimarea sentimentelor și senzațiilor este calea extinderii experienței și sensul împlinirii personale familiale.

1.5. Terapia structurală de familie

Numele acesteia este legat indisolubil de cel al lui Salvador Minuchin. Acesta definește structura familială ca fiind setul invizibil de cerințe funcționale ce organizează modurile în care membrii familiei interacționează. O familie este un sistem ce operează prin intermediul pattern-urilor tranzacționale. Tranzacțiile repetate stabilesc pattern-urile legate de cum, când și cine cu cine se relaționează. Pattern-urile tranzacționale pot fi verbale sau nonverbale, cunoscute sau necunoscute. Dar funcția lor este de a regla comportamentul membrilor familiei. În felul acesta, unicitatea fiecărei familii este dată de tranzacțiile repetitive care construiesc pattern-uri de funcționare ale respectivei familii.

Aceste pattern-uri sunt menținute prin două tipuri de constrângeri:

a). Unul generic, referitor la regulile universale care guvernează organizarea familiei. De exemplu, există în cadrul familiei o ierarhie a puterii și o complementaritate a funcțiilor (copiii nu au aceleași niveluri de autoritate ca părinții, iar aceștia din urmă au nevoie de o interdependență pentru a acționa ca o echipă).

b). Unul idiosincratic, referitor la expectațiile reciproce ale unor membri particulari ai familiei. Aceste expectații se construiesc în timpul numeroaselor negocieri, implicite sau explicite, dintre membrii familiei și, de regulă, apar în mici evenimente zilnice. Fiecare dintre membrii familiei contribuie la dezvoltarea și întărirea acestor așteptări.

Teoria structurală se bazează pe anumite presupuneri:

familia are funcții bine definite – oferă îngrijire, protecție, are funcție de socializare, educativă, tot ce e necesar ca să facă posibilă creșterea și dezvoltarea membrilor săi.

familia are o structură definită prin relațiile ierarhice și granițele dintre membrii

ierarhia și granițele sunt definite de anumite reguli care prescriu modul în care membrii familie funcționează împreună. Granițele sunt definite de „cine cu cine interacționează și în ce fel”, iar ierarhia de „cine anume ia decizia”, „cine definește regulile”. Câteva noțiuni care le introduce Minuchin sunt granițele, subsitemele, flexibilitatea sistemului familial, funcția simptomului.

granițele definesc subsitemul familial din cadrul sistemului. De exemplu subsitemul părinților, subsistemul fraților

pentru ca sistemul familiei să poată duce la îndeplinire sarcinile sale specifice acesta trebuie să fie funcțional – să existe relații ierarhice bine definite, granițele să existe și să fie clare dar în același timp permeabile. O trăsătură importantă a sistemului este adaptabilitatea. (este prezentată mai în detaliu alături de homeostazie)

Câteva din structurile familiale problematice se referă la:

enmeshement (împletire) – când granițele sunt prea permeabile.

Exemplu:

Copilul de 9 ani este întrebat ce program zilnic are. În locul lui răspunde mama astfel: „ spune mamă, mă trezesc dimineața, îmi fac programul la baie, mănânc, …. și mama continuă dând tot răspunsul în locul fiului ei.

disengagement (dezangajare, detașare) – granițele sunt prea rigide

Exemplu:

Doamna L povestește că în legătură cu fiul lor ea are ultimul cuvânt și deciziile le ia doar ea. Eu propun ca discuție următoarele teme – cum învață despre masculinitate dacă are într-un fel accesul oprit la tatăl său, cum anume pot cei doi dezvolta o relație dacă interacțiunea lor este așa de limitată, ce percepe copilul despre rolul tatălui, cum crede ea că ar dori copilul să fie tatăl său, etc.

enactement (punerea în scenă) – actualizarea patternurilor comportamentale și de relaționare în familie, confruntarea clientului cu problema, alegerea altui pattern de comunicare, relaționare. Centrul acestei puneri în scenă este pe experiența lui aici și acum.

Exemplu:

Domnul C – a planificat o viață comună cu partenera lui fără să discute cu aceasta. Eu propun – dacă ar fi aici ce ai întreba-o, ce crezi că ar răspunde, te-ar mulțumi răspunsul ei, ce ai mai vrea să o întrebi

Tehnici de intervenție:

au fost prezentate în exemplele de la terapia narativă tehnicile următoare – joiningul, pozițiile terapeutului (implicat, neimplicat, poziția mediană), recadrarea.

planificarea – informațiile inițiale primite despre familie sau despre client ajută terapeutul să își facă un plan, sau ipoteze legate de desfășurarea întâlnirilor.

Exemplu:

Familia D – familie ce a fost jefuită în SUA în fața unui magazin. Motivul pentru care am fost solicitată m-a făcut să gândesc planul primei întâlniri pe următoarele direcții centrale – cum anume este afectată în prezent familia de conținutul traumatic al evenimentelor, cine este cel mai afectat, dacă e oportun sau nu în funcție de ce anume descopeream să fac evaluarea solicitată prin teste de la prima întâlnire.

focusul – prin menținerea focusului se pot vedea punctele tari ale unei persoane (situații, structuri, relații) și de asemenea patternurile de relație.

Exemplu:

Doamna Ași domnul A, cu fiicele Je și Ju – vin la terapie și el îmi spune de la început că nu a dorit să vină și că nu crede în așa ceva. Am subliniat faptul că deși nu crede au venit împreună (existența unui plan comun de a ajunge până la mine în cabinet), faptul că el a decis totuși să vină și nu l-a silit nimeni, că în sfârșit se pot asculta unul pe celălalt. Centrarea pe ei și pe rolul lor în acest mic pas făcut de această familie a descoperit noi direcții de discuție pentru cei doi participanți. Un alt câștig a fost introducerea pentru el a propriei responsabilități pentru anumite gesturi. În munca cu această familie de mai multe ori el s-a deresponsabilizat de anumite gesturi, comportamente, rezultate (nu întotdeauna sesiza care este rolul lui în situație, cum anume contribuie la derularea ei).

formarea competenței – este în fapt întărirea unui comportament pozitiv al clientului.

Exemplu:

Doamna Ași domnul A, cu fiicele Je și Ju – vin la terapie și pentru că el nu și-a dorit copiii, nu dorește să se implice în creșterea fetelor și în general ori le ignoră, ori se comportă rău cu ele. Din descrierea lor sesizez că domnul iese cu familia la plimbare și că pe parcursul acesteia nu se enervează, împarte responsabilitatățile cu doamna, atmosfera e relaxată până apropae de final. E adevărat că e un fapt singular însă l-am utilizat pentru a atrage atenția celor doi că aceste întâmplări există, lui că el este competent în relația cu fetele (este adevărat că nu foarte tare însă nu e un aspect de discutat în acest moment), pentru ea că și el face gesturi pozitive. Întărirea comportamentului lui pozitiv ar fi putut să ducă la o mai mare abilitare a lui pe rolul de părinte și la o împărțire a responsabilităților lor în familie. Acest lucru ar fi eficientizat și relația lor care ra foarte tensionată. Din păcate domnul nu a mai venit la terapie.

1.6. Terapia transgenerațională de familie

Acest tip de terapie reprezintă o mixtură între gândirea de tip sistemic, cea de tip analitic și cea de tip psihodinamic în terapie. Conceptul de bază, introdus de Bowen este faptul că familia funcționează ca orice sistem fizic după legi evolutive comune tuturor ființelor, care transced contextele istorice și culturale. El introduce noțiunile de sistem emoțional și sistem intelectual, cu referire la modul nostru de a funcționa corect ținând în echilibru aceste două sisteme. Conceptele fundamentale ale teoriei sunt diferențierea sinelui, procesul emoțional al familiei nucleare, triangularea, procesul proiectiv al familiei, întreruperea emoțională, procesul de transmitere transgenerațională (si aici introduce genograma), poziția de frate/soră, procesul emoțional al societății.

1.7. Terapia strategică de familie

Acest tip de terapie se desprinde din trunchiul mai larg al terapiilor de familie și doi terapeuți sunt mai ades amintiți în legătură cu această terapie și anume: Jay Haley și Cloe Madanes. Modelul terapeutic strategic pleacă de la ideea că orice familie reprezintă un sistem bine organizat și structurat. Haley consideră că familiile sunt funcționale dacă acestea dispun de caracteristicile unui sistemdeschis, cu granițe bine conturate, clare, și care permit schimbul de informații în mod adecvat predictibil. Alte concepte introduse de această terapie: familia e guvernată de un set de reguli, simptomul, problema pentru care au venit are rol în menținerea echilibrului familiei, adică are funcție de adaptare. Strategia este o metaforă militară care se referă la un plan de ieșire din situație sau de soluțșionare a acesteia, adaptată la orice familie, la orice relație.Presupunerile de bază ale școlii de tarapie strategică de familie sunt:

în viață dificultățile sunt inevitabile

modalitățile ineficiente de rezolvare a dificultăților le pot transforma pe acestea în adevărate probleme

tentativele repetate de soluționare a problemei o pot înrăutăți (dacă nu există eficiență în soluțioare se poate crea cu ușurință un cerc vicios)

oamenii sunt ființe strategice – gândim în termeni de diminuare a dificultăților și căutăm în general soluții convenabile

orice relație are o componentă de luptă pentru putere.

Ca și modalități de rezolvare a problemelor terapeuții propun:

înțelegerea simptomului, funcția simptomului – ce rol joacă simptomul în acea familie din punct de vedere homeostatic.

Exemplu:

Doamna A, cu fiica Je – care are depresie. Cei doi părinți sunt centrați pe depresia copilului și acest lucru menține familia în echilibru. Dacă cei doi ar vorbi despre ei, ceea ce nu se poate acum, ar decoperi ori soluția ori ar divorța. Depresia fetei menține chilibrul familiei în forma știută până acum. De asemena depresia fetei arată loialitatea acesteia față de ceea ce arată familia și fiecare părinte în parte.

terapeutul este interesat de mecanismul care întreține simptomul, problema. Întrebările strategice facilitaeză înțelegerea pattern-urilor de interacțiune.

Exemplu:

Doamna Ași domnul A, cu fiicele Je și Ju – vin la terapie și el îmi spune de la început că nu a dorit să vină și că nu crede în așa ceva. Amândoi spun despre familie că nu e funcțională – el despre el că e egoist și ea confirmă acest lucru și el despre ea că e exagerată. Ea despre ea că e preocupată de curățenie și despre el că e egoist. Pornind de la reflecțiile lor personale unul despre celălalt am pus întrebările – pentru ea – dacă comportamentul lui nu ar fi privit ca fiind egoist cum ar putea fi privit; pentru el – dacă comportamentul ei nu ar fi privit ca fiind exagerat cum ar putea fi privit. Introducerea unor noi unghiuri de a privi problematica poate facilita apariția unei noi direcții în care relația poate merge, aduce noi informații argumente, soluții.

perspectiva este interacțională

Exemplu:

Doamna A, cu fiica Je – care are depresie. Cei doi părinți sunt centrați pe depresia copilului și acest lucru menține familia în echilibru. Dacă cei doi ar vorbi despre ei, ceea ce nu se poate acum, ar decoperi ori soluția ori ar divorța. Depresia fetei menține chilibrul familiei în forma știută până acum. De asemenea depresia fetei arată loialitatea acesteia față de ceea ce arată familia și fiecare părinte în parte. În ce fel reacția mamei întreține acest pattern? Când anume apare el? Cine mai contribuie la întreținerea acestui pattern? Ce se poate face diferit? Dacă tatăl ar face aceasta tu ca soție ce ai face diferit?

terapeutul își asumă în mare partea responsabilitatea pentru schimbare.

Metode de intervenție

directivele – directe când terapeutul le prescrie un anumit set de compotamente „de încercat acasă” , ca un fel de sfat, sau paradoxale tot un set de prescripții pe care clienții ori nu le urmează că sunt prea aiurea ori le urmează până când devin penibili și conștientizează ce anume era de conștientizat.

recadrarea – este de context și de conținut.

Exemplu:

Doamna L – dă o conotație foarte negativă evenimentelor petrecute în SUA (jaful din fața magazinului). Propun ca teme de discuție – ce anume a făcut soțul ei atunci? Cum e gestul acestuia? Gestul lui se transformă din „habar n-au cum era” în „ a făcut un lucru curajos și e un bun exemplu”; ce anume a făcut ea? care se transformă din „m-am blocat și am țipat ca o …bezmetică” în era normal în prima fază să mă blochez, e modul meu de a reacționa la un stres puternic, am fost protectivă cu copilul, am cerut sprijin, etc. La finalul acestgor discuții clienta spune că din gestul din SUA a învățat multe despre ea, despre familia ei, despre resursele lor și gestul „parcă nici nu e chiar așa de negativ cum era”. Schimbarea perceperii conținutului și recadrarea acestuia atrage după sine și recadrarea parțială a contextului (mai precis a semnificației acestuia).

tehnica prefacerii – să se prefacă că sunt într-un anumit fel (să simuleze)

tehnica metaforei – dacă voi doi ați fi dirijorii unei orchestre cum anume ați face să vă înțelegeți?.

Exemplu:

Doamna L – nu dă voie soțului ei să se implice în educația copilului. Am întrebat: dacă copilul vostru ar fi prim solist și voi doi ați fi dirijori în concertul lui cum anume ați face să îi iasă concertul bine?

ritualurile – sec construiesc în jurul simptomului, să fie în legătură cu acesta și au rolul de a echilibra balanța de putere dintre protagoniști, de a înțelege rolul simptomului și beneficiile acestuia.

1.8. Terapia sistemică de familie

Școala de la Milano a fost denumită sistemică deoarece are la bază gândirea sistemică a lui Gregory Beteson, la care se adaugă cele ale lui Haley și cele ale reprezentanților Institutului de Cercetării Mentale, iar ceea ce ideea de bază a acestei terapii este că familia funcționează ca un sistem. Concepte fundamentale ale acestei terapii: întregul este mai mare decât suma părților componente, componentele sistemului pot fi înțelese doar în contextul întregului sistem, cauzalitatea liniară e înlocuită de cea circulară, simultană și reciprocă, schimbarea unei părți a sistemului aduce după sine schimbarea tuturor celorlalte părți ale sistemului, orice sistem tinde să își mențină homeostazia, metodele folosite pentru restabilirea echilibrului pot reprezenta ele însele „problema”.

1.7.1. Ipotetizarea

Ipoteza se referă la ideea terapeutului despre semnificația problemei și despre ceea ce se întâmplă în sistemul familial. Ipotezele nu sunt nici false nici adevărate ci reprezintă puncte de pornire pentru investigație. Ele sunt parțiale sau complete și se pot schimba pe parcurs atunci când famila oferă mai multe informații. Terapeutul testează ipotezele prin întrebări. Sursele ipotezelor sunt – datele despre familie, feedback-ul din partea familiei, perioadele de vârstă parcurse, modelele de interacțiune din familie și nu în ultimul rând formarea terapeututlui (ce teorie credem că ar corespunde informațiilor oferite de familie). Ipotezele pot fi liniare și circulare. Cele liniare sunt de forma A duce la B și cele circulare țin cont de diferențele existente în sistem, de componentele acestuia, relațiile dintre ele și convingeri. Sitemul semnificativ la care se referă ipoteza se extinde progresiv, pe măsura înaintării procesului terapeutic (direcție centrifugală). Adică la început se formează ipoteze despre persoana care prezintă simptomul, apoi despre relațiile din familie, apoi despre familia extinsă. Există o anumită ordine în abordarea diferitelor dimensiuni ale timpului și anume se pleacă din prezentul apropiat al persoanei ce vine în taerapie, apoi se fac ipoteze ce leagă prezentul apropiat de trecut și în final cele legate de viitor. Ipotezele pot fi de asemenea legate de explicarea a ceea ce este și de schimbare adică de ceea ce va fi.

Exemplu:

Clienții vin la cabinet pentru că fiind în SUA sunt supraviețuitorii unui jaf. Erau în fața unui magazin, domnul era cu un pas sau doi în față și doamna mai în spate ținându-l de mână pe cel mic. Domnul este oprit de doi negri și întrebat cât e ceasul. Când întoarce privirea la ceas unul din cei doi atacatori îi smulge lanțul de aur de la gât și amândoi o iau la fugă. Clientul meu deși era mai în vîrstă aleargă după ei și din mers sună la 911 și anunță jaful. După două străzi Poliția îl găsește pe client, îl ia în mașină și caută mai departe făptașii. Îi prind pe amândoi însă nu mai găsesc lanțul. După acest eveniment doamna nu mai iese din casă aproximativ trei luni, îi este mereu teamă, se baricadează în casă, cumpără încă două telefoane mobile în plus ca să aibă toți trei telefon și când soțul este plecat ea îl sună mereu să se asigure că e bine. Povestește că dorește să își reia viața de acolo de unde a lăsat-o, dinainte de jaf.

Ipotezele de lucru

O primă ipoteză a fost legată de nivelul anxietății – deși evenimentul trait era dificil de parcurs reacția de după eveniment mi s-a părut de o amploare prea mare raportată la ceea ce s-a întâmplat defapt. Am presupus o posibilă istorie a anxietății preexistentă evenimentului.

A doua ipoteză a fost legată de siguranța – ce înțelege fiecare dintre cei trei membrii prin siguranța personală. M-a intrigat de asemenea și replica doamnei că România e o țară mai sigură decât SUA. Noi locuitorii acestei țări nu am putea spune chiar așa despre țara noastră și de undeva trebuie să îi fi venit această idee.

A treia ipoteză – cum anume s-a structurat percepția subiectivă a stresului pentru fiecare dintre ei și ce mecanisme de coping utilizează preponderent.

1.7.2. Circularitatea

Deși am mai făcut referire la acest subiect anterior revin cu a puncta următoarele aspecte:

circularitatea oferă o abordare holistică a roblematicii și familiei

circularitatea introduce în discuție și persoanele ce nu sunt prezente în fapt în terapie

circularitatea introduce și interacțiunea dintre persoane

Tipurile de întrebări circulare sunt

de definire a problemei

cu privire la interacțiunea dintre membrii familiei

de comparație, de clasificare

de intervenie.

De menționat că toate aceste tipuri de întrebări pot fi formulate din punct de vedere al axei timpului, adică și pentru prezent, și pentru trecut și pentru viitor. De asemenea acestea se pot formula din punct de vedere diferențiator, al acordului/dezacordului și al importanței, explicației.

Exemplu:

de definire a problemei – fiecare membru al familiei este pus să spună cum anume percepe problema pentru care a venit. Cum diferă această problemă de cum era înainte? Cine ami e de acord cu tine în ceea ce privește această problemă?

cu privire la interacțiunile din familie – cazul familiei D – atacată în fața unui magazin în SUA. Atunci când soțul tău a fugit după hoți tu ce ai făcut? Copilul ce făcea? Cum exlixi tu comportamentul soțului tău? Cum explici tu situația de atunci?

de comparație și clasificare – cazul familiei D – atacată în fața unui magazin în SUA. Cine a fost cel mai afectat de această situație? Dacă aș întreba acest lucru pe soțul tău ce crezi că ar spune?

de intervenție-– cazul familiei D – atacată în fața unui magazin în SUA. dacă ar fi să propui o soluție la această problematică ce soluție ai propune? Dacă soțul tău ar propune o soluție care ar fi aceasta? Ce îți dorești să se schimbe în acest moment în viața ta?

1.7.3. Neutralitatea

Neutralitatea se manifestă pe trei nivele

față de persoane

față de ideile prezentate

față de schimbare.

Pentru crearea unei relații terapeutice și desfășurarea terapiei într-un mediu securizant terapeutul este neutru față de toate persoanele prezente în terapie, de asemenea față de dorințele și ideile prezentate și de asemenea față de schimbarea aleasă sau nu de persoanele prezente la terapie.

Exemplu:

cazul familiei D – atacată în fața unui magazin în SUA. Una din problematicile descoperite de mine de la primul dialog a fost cea a vinovăției.

Pentru el – am plecat de la o replică de-a lui – „ce prost am fost că am alergat eu om bătrân după doi tineri și ce prost am fost că nu m-am gândit că pot avea o armă și puteam să mor, ai mei rămâneau pe drumuri”. Am întrebat dacă știe care sunt reacțiile firești ale oricărui om atunci când se sperie – fugă, atac, împietrire. Am punctat că el a ales dintre ele pea cea a atacului. Procedând astfel am stabilit că ceea ce a făcut este într-o normalitate firească. Am continuat cu Cum altfel se mai poate considera gestul dvs? Din discuții am ajuns la faptul că a fost viteaz, un bun exemplu de bărbăție arătat fiului, că se descurcă și în situații mai puțin obișnuite, că nu a renunțat la proces și a dorit să ceară pedeapsă pentru cei doi – toate fapte bune și demne de urmat. Un alt aspect pe care s-a lucrat a fost vinovăția lui „că îi lăsa pe ai lui pe drumuri”. S-a normalizat reacția, s-au discutat alternativele, s-au discutat resursele lui și ale celorlați doi membri ai familie.

Pentru ea – Am întrebat dacă știe care sunt reacțiile firești ale oricărui om atunci când se sperie – fugă, atac, împietrire. Am punctat că ea a ales dintre ele pe cea a împietririi. Procedând astfel am stabilit că ceea ce a făcut este într-o normalitate firească și am continuat cu faptul că a fost o mamă bună că a ieșit din uimire și blocaj și a cerut sprijin, că l-a securizat pe cel mic până la finalizarea evenimentelor, că și-a activat repede strategii de soluționare a problemei. S-a discutat vinovăția ei – „că n-a făcut tot ce trebuia”, prin normalizarea reacțiilor și sublinierea strategiilor folosite.

Prin metodele folosite am arătat că sunt neutră față de persoane – reacția lor diferită nu a fost etichetată de mine nici într-un fel, nu am manifestat o părere față de nici unul din ei, nu am manifestat o părere față de dorința și sensul schimbării. Întrebarile mele au facilitat dezvinovățirea, trăirea într-un mediu securizant a emoțiilor reprimate până atunci, reconectarea cu resursele personale pentru a facilita schimbarea.

1.8. Terapia narativă de familie

Ideea centrală a acestei terapii este că fiecare din noi are o „poveste” de viață creată de propria familie, propria cultură și propria dezvoltare în acest context de viață. Rolul central în schimbare este al clientului pe care terapeutul îl sprijină în „recrearea” propriei povești de viață. Astfel clientul traversează un proces de „reempowerment”. Povestirile sunt active și determină modul în care atribuim semnificație evenimentelor și modul în care ne comportăm, ca și cum am fi eroii principali în povestirea noastră. Scopul terapiei este construirea unor povestiri noi care oferă mai multe opțiuni pentru client. Prima sarcină a terapeutului est să asculte povestea apoi să descopere ce nu s-a spus în poveste. Michael White a lucrat inițial ca desenator tehnic fiind interesat de mașini. Apoi își schimbă meseria și lucrează ca asistent social într-un spital de psihiatrie, context în care își dezvoltă curiozitatea pentru terapiile de familie și ideile lui Bateson. El aduce contribuții la dezvoltarea terapiilor de familie – în locul comportamentelor el pune accentul pe modul în care se construiesc semnificațiile, iar povestirile sunt văzute ca structuri lingvistice active., care ajung să organizeze viețile personale.

Câteva din ideile acestei terapii:

1.8.1. Familia ca grup de povestitori

„povestea e parte a unei povești. Întrebarea e care e povestea?” Așa spunea Patrick Sweeney atragând atenția asupra construirii poveștilor în familie și a câtorva dintre aspectele acestei construcții:

povestirile oferă un cadru pentru înțelegerea experiențelor – acestea capătă sens în contextul unei povestiri

povestirile sunt întotdeauna parțiale – includ unele aspecte și exclud altele

povestirile filtrează în mod activ ce observăm și ce nu, ne comportăm într-un mod ce se potrivește cu povestea noastră despre noi și despre lme

poveștile se construiesc – ele sunt o construcție interpersonală și au loc într-un spațiu intersubiectiv

poveștile se construiesc într-un spațiu cu povești sociale care le influențează pe ale noastre.

Exemplu:

familia D – domnul D, doamna L și fiul E sunt jefuiți în fața unui magazin în SUA. Povestea acestei întâmplări a fost negativă pentru toți trei. Construcția poveștii a fost diferită pentru fiecare – pentru el care e o persoană ce se descurcă în aproape orice situație a fost important să fugă după hoți, pentru doamna care e o persoană anxioasă a fost firesc să dezvolte o anxietate legată de eveniment, pentru copil care știe că unele categorii de oameni sunt răi a fost firesc să asocieze evenimentul cu „toți negrii sunt răi”. Povestea vieții domnului este aceea a unui om care se descurcă, cea a doamnei este a unei persoane care cunoaște foarte bine anxietatea și a copilului este cea a unui fiu ce aude des edtichete despre oameni. Aceste povești se potrivesc astfel în viața lor prin construcția lor interioară formată din dezvoltarea lor ontologică. Reconstrucția povestirilor fiecăruia s-a realizat prin introducerea contextelor nevăzute de ei în povestire – pentru el s-a introdusîn loc de „ce prost am fost că am fugit după ei”, „ați fost curajos și un bun exemplu pentru fiul dumneavoastră”; pentru ea în loc de „m-am blocat și am început să țip” am introdus o discuție despre cum anume a reacționat după acest „blocaj” și a povestit că îl ținea de mână pe E, îl liniștea, a intrat în magazin și a cerut sprijin”. Adurat mult până când ați început să îi spuneți ceva copilului și ați intrat să cereți sprijin? Nu, câteva secunde. Introducerea acestor amanănunte omise inițial au schimbat pentru el vinovăția că a făcut un gest necugetat cu faptul că a reacționat pozitiv din mai multe puncte de vedere, iar pentru ea a introdus faptul că a fost o mamă bună, grijulie și reacția ei a fost firească. Pentru copil în loc de „toți negrii sunt răi” s-a introdus „ femeile care te-au ajutat pe tine și pe mama erau negrese. Crezi că si ele erau rele? Nu. Atunci aceasta poate însemna că nu toți negrii sunt răi”.

În rescrierea poveștilor s-au folosit mai multe tehnici:

poziția de implicarea a terapeutului – Cazul familie jufuite în SUA. Când copilul a schimbat înțelesul poveștii despre oamenii răi am întrebat ce crede despre ce aș spune eu și mama lui despre această etichetă „toți negrii sunt răi”. Alianța propusă de mine cu un membru al familiei facilita în acest caz întărirea faptului că și oamenii mari gândesc ca el, își pot schimba”etichetele” sau chair le au diferite.

poziția mediană a terapeutului – introducând în poveste zonele neexplorate de familie, sau nevăzute până atunci terapeutul oferă posibilitatea unei noi viziuni, a unei noi interpretări a unei noi rescrieri a poveștii.

poziția neimplicată a terapeutului – în explicarea urmărilor unui eveniment traumatic eu doar am prezentat, din poziția expertului, faptele ce pot să apară.

alăturarea (joining-ul) – în terapie alăturarea terapeutului cu familia, sau cu clientul reprezintă punctul de pornire în a construi o relație terapeutică.

dialog – acesta nu se referă numai la un dialog simplu, o comunicare verbală ci și la dialogul nonverbal. În terapie se poate introduce semnificația limbajului nonverbal – „deși spui că vei face în acest fel ești încruntat”, sau „La cuvintele mele te-ai lăsat pe spătarul scaunului și ai încrucișat brațele. Care anume se întâmplă chiar acum cu tine?”

Observație: de menționat că aceste ultime tehnici sunt din terapia structurală de familie însă pentru că am folosit cel mai des acest exemplu al cazului familie jefuite am preferat să le introduc în acest loc.

1.8.2. Externalizarea

reprezintă o tehnică și o atitudine prin care simptomul, problema este văzută și descrisă la nivelul limbajului ca fiind exterioară clientului.

Exemplu:

fumatul este personajul invitat în scenă. Eu jucam acest personaj și clientul își juca propriul rol în relația cu fumatul. Eu ofeream date despre ce rol pervers amîn viața lui și el voia să mă păstreze și aducea argumente cât sunt de necesar. După câteva minute de joc a înțeles rolul distructiv și impactul propriei decizii de a fuma și al dependenței.

reauthoring – autorii, eroii principali ai poveștii, ai propriei povești au posibilitatea să o rescrie sau să o dezvolte într-una lt sens.

Exemplu:

în familia D, doamna fusese căsătorită anterior acestei căsătorii și a crezut despre ea că a greșit căsătorindu-se, apoi divortând. Am rescris împreună povestea descoperind astfel că la vârsta de 19 ani e greu să iei o decizie singur și dacă familia se opune și nu te sprijină e și mai greu. În acest context totuși doamna a rămas credincioasă iubirii sale și a ales să se căsătorească. A mai arătat totodată că dacă își propune ceva și consideră că e bine pentru ea în acel moment nu renunță pe drum. Apoi văzând că nu îi merge bine a decis să divorțeze și a înțeles ce rol a avut în relație, că nu ar fi putut să îl ducă la nesfârșit (ea întreținea casa), că divorțul nu a fost un moft, el a venit după încercări succesive de a face ca relația să meargă, ca el să își găsească serviciu. Faptul că a îndrăznit să divorțeze a centrat-o doar pe partea de eșec și vinovăție. Privirea divorțului într-un fel în care lega viața dinainte de cea de după divorț, în termeni de comparație a făcut-o să înțeleagă că viața i s-a schimbat în bine, lucrurile s-au orientat pozitiv după aceea pe toate planurile vieții ei.

1.9. Terapia centrată pe soluție

În această terapie atenția terapeuților este mutată de pe problemă pe soluții. Principiile fundamentale ale acestei terapii sunt:

centrarea pe prezent și viitor

centrarea pe resurse

schimbarea este inevitabilă

pașii mici sunt semnificativi

traducerea expresiilor abstracte în acțiuni concrete

Metafora centrală a acestei terapii este călătoria de la problemă până la soluție. Pașii acesteia ar fi:

discutarea problemei

identificarea scopurilor – ce anume ați dori să se schimbe? Cum anume vedeți schimbarea?

scalarea – Acum după rediscutarea din alte unghiuri a evenimentelor pe o scala de la 1 la 10 unde credeți că vă situați cu percepția asupra evenimentului? (unde 1 este foarte rău și 10 este foarte bine).

formularea unor sarcini comportamentale concrete – credeți că de mâine puteți face în acest fel? La identificarea unei resurse de ieșire dintr-o situație anterioară similară cu aceasta clientul este lăudat și încurajat să o mai folosească.

monitorizarea atât pe parcurs cât și în termeni de descriere (clientul să se poată descrie pe sine atingând acel obiectiv, ce caracteristici ar avea, ce s-ar schimba în viața lui).

Pentru ca un obiectiv să fie formulat corect și concret acesta ar fi bine să îndeplinească anumite condiții:

să fie formulat în prezent, să fie relevant și important pentru client

să fie fomulat pozitiv (pe o prezență nu pe o absență – „să fiu…” nu „să nu mai fiu….”. Exemplu – să mă las de fumat și nu să nu mai fumez)

să fie realist și realizabil

să se refere la client. Exemplu – în loc de să îl fac să mă iubească, să îl iubesc mai mult sau diferit

să se poată descrie atingându-l – adică să fie capabil să se asocieze cu starea de succes, să poată să descrie în termeni simpli, concreți schimbările petrecute atunci în viața lui.

Dacă aici clientul nu poate să descrie cum anume ar fi el când schimbarea s-ar produce se poate introduce întrebarea miracol:

Să presupunem că peste noapte se întâmplă un miracol în viața ta și toate acestea se vor schimba și se vor fi rezolvat. Pentru că tu dormi nu îți dai seama că miracolul se întâmplă. Dimineața când te trezești cum îți dai seama că miracolul s-a produs?

1.10. Terapia de familie integrativă

Terapia de familie integrativă a fost dezvoltată în 1975 de către Wiliam Walsh și reprezintă integrarea mai multor componente ce fac parte din diferite modelele terapeutice de familie într-un model consisitent. Noțiuni centrale ale acestei terapii: familia este văzută ca un rețea de relații specifice de interacțiune și interdependență., e importantă stabilitatea familiei, familia funcționează ca un întreg cu o structură bine definită cu subunități specifice, familia funcționează după principiul comunicării și percepției, e importantă responsabilizarea față de rol (un set de comportamente ce sunt acceptate și atribuite fiecăruia din familie).

Multitudinea de terapii de familie nu se reduce la cele prezentate aici. Enumerarea de mai sus poate fi completată cu:

terapia boweniană – cuvinte cheie – diferențiere personală, triunghiuri interpersonale

terapia familială contextuală – cuvinte cheie –încredere, dreptate, merit, îndreptățire, obligații

terapia de famile analitică de grup

terapia de familie cognitiv comporatmentală

terapia familială multigrup

terapia familială funcțională

terapia familială medicală

terapia Bert Hellinger (constelații familiale)

terapia de familie multidimensională.

Parte aplicativă – studiu de caz

2.1. Informații generale

Nume:C. D

Adresa: Arad

Vârsta: 29

Ocupația: manager

Gen: Feminin

Statut marital: Căsătorită

Locuință: casă în care locuiesc cu soțul meu

Nume:C.D.

Adresa: Arad

Vârsta: 30

Ocupația: manager

Gen: Masculin

Statut marital: Căsătorit

Locuință: casă în care locuiesc cu soția mea

De menționat că în terapie vine soția cu o problematică legată de cuplu. Problematica clientei era legată de modul în care dinamica sexuală a relației este disfuncțională. Ea spune că nu a fost așa de la început și că acum în ultimii trei ani situația dintre ei s-a înrăutățit.

2.2.Istorie personală și socială:

soția:

Locul nașterii: undeva lângă Arad

Frații: nu are

Tatăl: decedat, din descrierea ei nu s-au înțeles bine niciodată

Mama: pensionară, nu se înțeleg

Religia:ortodoxă

Educația: studii superioare, master

Venitul actual al familiei: provenit din salariul ei și al lui, venit constant în creștere. Bugetul este comun

Serviciul: mulțumitor însă știe că din această poziție nu mai paote evolua și acest lucru o nemulțumește. Se gândește să își schimbe serviciul și poate să își deschidă o firmă.

soțul:

Locul nașterii: undeva lângă Arad

Frații: nu are

Tatăl: în viață, pensionar

Mama: în viață, coafeză

Religia:ortodoxă

Educația: studii superioare, master

Venitul actual al familiei: provenit din salariul lui și al ei, venit constant în creștere. Bugetul este comun

Serviciul: e foarte mulțumit și are oportunități de înaintare în ierarhie.

2.3. Descrierea problemelor (descriere realizată de client)

soția:

la prima întâlnire a spus: „ nu mă simt bine în relația mea. Sunt căsătorită de aproape cinci ani și nu îmi merge bine. Sunt confuză și nu mai vreau să fie așa. Sunt nemulțumită de soțul meu din punct de vedere sexual. Am un amant și lucrul acesta mă nemulțumește și acum nu mă pot nici hotărî cu care vreau să fiu”.

2.4. Sursa:

găsește adresa mea pe net și solicită programare la cabinet. Colegul meu îi explică faptul că în acel moment nu mai pot lua temporar cazuri. Doamna insistă că nu dorește cu altcineva și că ori o pot primi acum ori să îi spună când să revine că revine.

2.4.Genograma

Clienta este fiica unică a unui cuplu – amândoi muncitori. Venirea ei pe lume este undeva după patru ani de căsnicie. Cei doi se înțeleg bine, locuiesc la familia lui și dificultățile apar între ei mereu datorită discuțiilor dintre soacră și noră. După un timp cei doi se mută din acea casă și trăiesc mai bine și mai liniștiți. La scurt timp de la mutare el începe să petreacă timp întârziind de la serviciu. Ea descoperă că era mereu cu prietenii și în timp începe să bea. După câțiva ani în care nu reușește să îl convingă să renunțe la obieciul lui îi cere să se mute din casa în care stătea cu ea și cu fiica într-o cămăruță construită în spatele curții. El se mută și așa locuiesc până când el moare. După pensionare el se îmbolnăvește și la scurt timp moare (accident vascular). După câțiva ani ea își găsește un prieten. menționez că mama clientei are un frate pe care de câțiva ani îl întreține pentru că este epileptic, n-a fost căsătorit niciodată, nu lucrează, este alcoolic.

Soțul ei este unicul fiu al unui cuplu în care ea este coafeză și el maistru. El se naște imediat după căsătorie și crește într-o familie în care părinții se certau mereu, tatăl având un limbaj foarte dur și mereu o părere proastă despre femei. Este obișnuit ca tatăl să o jignească ades pe mama lui. Când mai crește și el este și el jignit de către tată, este acuzat mereu că se ascunde sub fusta mamei, îi sunt jigniți prietenii, prietenele și actualmente și soția.

2.5. Ipoteze

o primă ipoteză este legată de dorința clientei de a aștepta până pot să o iau, de insistența ei. Un prim aspect la care m-am gândit a fost o calitate a doamnei – știe ce vrea și are capacitatea de a amâna rezultatele pentru a-și le maximiza în opinia ei. (și în a mea de altfel). O a doua ipoteză a fost legată de solicitarea ei și anume pentru terapie de cuplu – așteptările mele erau să apară un cuplu și de aici așteptări legate de relație, formare cuplului, stadiul parcurs, etc.

După prezentarea problemei ipotezele mele au fost:

când anume apărut dificultatea în relația lor (simptomul) și ce arată el

infidelitatea și problematica ei (există un istoric al acesteia, știe modelul de undeva chiar dacă nu din experiența ei)

cum anume este ierarhia la ei în familie și cum sunt granițele între sistemul lor familial și familiile de origine

2.6. Cercetări relevante

Cercetări legate de relația de cuplu, definirea relației, construirea intimității, nevoile de relație, stategii de comunicare și relaționare, dezvoltarea relației.

2.7. Descrierea cazului și intervenția

Din primele informații primte deduc că – familia clientei este realizată ca structură din cei doi parteneri. Câteva din pattern-urile relaționale sunt: nu există complementaritate, soția este cea vine cu propuneri, ele se discută și împreună iau decizii (după ce se gândește mai bine recunoaște că defapt el nu are întotdeauna de spus ceva. Nu refuză discuțiile însă nu este interesat de decizia finală). În ceea ce privește relația sexuală ea este cea care propune cel mai ades. Ei au discutat despre aceasta și el spune că știe că ea este nemulțumită așa că o lasă pe ea să aleaga când și cum ca să nu fie presată de el, dacă ei tot nu-i place. Granițele dintre cei doi sunt permeabile, mai puțin pe subiectul acesta al dinamicii sexuale. Din povestea ei constat că în fiecare săptămână au un ritual – sâmbăta se duc la mama ei și duminică „obligatoriu” mănâncă la părinții lui. Aceasta înseamnă automat că duminică ziua le e „stricată” – trebuie să meargă înainte de prânz, să mănânce așa cum gătește soacra nu foarte variat, să mai stea după masă câteva ore. El nu pare nemulțumit de această situație însă ei nu îi place. Tot ea menționează că la început au stat acolo și nu a fost așa de rău. Întreb ce s-a schimbat – felul în care o tratează acum (are și ea parte de observațiile sau jignirile socrului ei) și de ceva vreme familia lui la fiecare vizită îi întreabă de ce nu fac copil și îi presează în sensul acesta. În acest punct al terapiei îmi formulez niște ipoteze noi și câțiva pași în terapie – în ce mode se reflectă presiunea socrilor în relația lor, de când și cu ce urmări și pentru terapie restabilirea ierarhiei la ei în familie (cine anume ia decizia de a face copil ei sau socrii?), cum anume sunt garnițele dintre ei și familia socrilor și pentru terapie întărirea granițelor dintre iei și familia lui de origine. O altă ipoteză este aceea că faptul că el nu mai e „așa de bun la pat” este legat de faptul că are strict rol reproducător (ea nu știe dacă vrea copii și își ia toate măsurile de precauție să nu facă cumva copii). Am presupus o perturbare în planul intimității. Conform teoriei lui Erickson intimitatea este o sracină a tânărului adult șia nume aceea de a iniția, dezvolta și menține relații intime cu alții. Intimitatea poate fi înțeleasă și ca o calitate a unei relații. Weingrten completează această definiție cu o perspectivă construcționistă asupra ei și anume că o interacțiune se poate considera intimă dacă are două caracteristici – cei doi împărtășesc sau cocreează semnificații și acțiunile lor sunt coordonate. Din aceste puncte de vedere cuplul clienților mei pierduseră intimitatea în relația sexuală – nu îi mai dădeau aceeași semnificație (dincolo de aspectul legat de a dori sau nu copiii, ea spunea despre el că nu e romantic deloc – preludiu scurt, să termine repede, e centrat pe el și pe plăcerea lui și cam atât) și acțiunile lor nu sunt coordonate.

Familia este disfuncțională și elementele de patologie prezente sunt: patologia granițelor, patologia alianțelor (găsirea țapului ispășitor – ea este de vină că nu au copiii, el cu părinții lui susțin aceasta), patologia ierarhiei – părinții se amestecă săptămânal în viața lor cerându-le să facă copii, chestiune care până la urmă nu e decizia lor – conform terapiei structurale de familie. Tot conform acestei terapii – familia nu a definit corect și mulțumitor pentru cei doi membri noțiunea de „împreună” în ceea ce privește relațiile cu familia lui, problematica apariției copiilor. Relația dintre cele două forțe cea referitoare la individualitate și cea referitoare la împreună nu este echilibrată nici între ei și nici între ei și familia lui. Sistemele emoțional și intelectual funcționează de asemenea în dezechilibru – familia nu identifică emoțiile legate de copil, nu dorește să vorbească despre acest lucru, de asemenea el nu dorește să vorbească despre familia lui și rolul acesteia în viața lor. Soacra clientei vine la ei în casă în absența lor și le caută în dulap, apoi îl întreabă pe el cum e posibil ca ea să aibă atatea posete și pantofi (discuția aceasta se poartă doar între mamă și fiu aratând încă o dată rolul intruziv al mamei în relația lor și patologia granițelor).

Conform terapiei strategice de familie – doamna a discutat despre cum influențează modul fiecăruia de reacție pe celălalt ca fiind parte a sistemului familial (ex: eu îi spun că nu îmi place să fac dragoste cu el și el nu mai inițiază), cum anume infuențează familia de origine (familia lui ne presează să facem copii și el nu răspunde cu nimic, iar când răspund eu cu ceva el se supără), familia lor actuală (între noi există constant această probelemă a modului în care facem dragoste și a apariției copilului).

Rolul simptomului – el este soțul simptomatic, în definiția ei. Simptomul are în acest moment funcția de a echilibra balanța puterii în familie. El este neputincios în a-și rezolva probelma și astfel într-o poziție de inferioritate față de ea care dorește să îl ajute să o rezolve. În același timp totuși este într-o poziție de superioritate față de ea pentru că nu se lasă ajutat și nu se schimbă. Ea este într-o poziție de superioritate față de el pentru că cere schimbarea și știe să o facă și totodată într-o poziție de inferioritate față de el că nu reușește să își impună dorința de schimbare. Simptomul păstrează această incongruență ierarhică. Dacă ea va reuși să îl transforme pe el atunci ea va reuși să piardă poziția de putere (nu va mai avea cui să ceară transformarea) și de neajutorare (el nu se schimbă la rugămintea ei). Dacă el ar reuși să se schimbe ar pierde neputința și totodată poziția de inferioritate și apoi ar pierde-o și pe cea de superioritate față de ea aratându-i că se poate schimba. Primul pas ar fi înțelegerea nevoilor care apar și sunt satisfăcute atunci când simptomul există. Dacă acestea sunt clarificate ei pot alege să ceară îndeplinirea acestor nevoi diferit și adecvat pentru amândoi.

Conform terapiei sistemice de familie – doamna oferă explicații pentru felul în care funcționează familia, pentru prezent, trecut și viitor cum anume se definește problema (ce anume era diferit de situația de astăzi, cum anume vede aceasta în viitor), acord sau dezacord, explicație pentru aceasta.

Conform terapiei narative de familie – povestea ei este „M-am căsătorit cu el pentru că așa am crezut că e pasul următor. Nu neapărat mi-am dorit aceasta. Am sperat că va funcționa mai bine, mai ales de când ne-am mutat singuri”

Intervenție

Plecând de la aceste date inițiale primii pași în intervenție au fost cei de restabilire a granițelor și a ierarhiei. Tematicile propuse de mine au fost – „cine ia deciziile la voi în familie?”, „cum anume se face aceasta, cine spune ce și cum anume decideți?”, „cine definește regulile”, „cine schimbă regulile”. Conștientizarea modului în care se iau deciziile în viața lor îi atrage atenția ei că el nu este absent doar în planul luării deciziilor legate de copil ci și în altele. „Cum crede ea că este acest lucru pentru el”, „ce se poate schimba în acest sens”, dacă nu ai numi aceasta absență cum i-ai mai putea spune?”. Partea bună a acestor discuții ale noastre era că ea mergând acasă i le propunea și lui ca teme de discuție și el răspundea pozitiv. Pe parcursul terapiei a adus de multe ori feed back despre îmbunătățirile de la ei din comunicare sau din relație. După problematizarea granițelor au propus schimbarea ritualurilor într-un ritual ales de ei și nu de părinți (aceasta le întărea lor autonomia, capacitatea decizinală și de asemenea făcea granițele mai puțin difuze). Au ales să nu meargă la părinți decât din două în două săptămâni. O saptămână era weekendul al lor și o săptămână al părinților. Într-un weekend mergeau la ai ei și peste două la ai lui. În prima fază a funcționat însă pentru scurt timp. La ai ei au reușit din prima să meargă după orarul propus de ei însă la ai lui acest lucru nua amers bine. Părinții lui nu doreau să înțeleagă de ce le trebuie lor atâta libertate (erau intruzivi prin aceasta și le desconsiderau valorile, modalitatea de a-și găsi echilibrul), la ce îi încurcă vizita lor (au adoptat o poziție de victimă). Cei doi tineri au încercat să stabilească un nou ritual – merg la părinții lui o dată la două săptămâni și la ai ei când anume se poate fară o regularitate neapărat stabilită. Nu a funcționat nici acesta decât pentru scurt timp. Apoi ea l-a întrebat pe el dacă din acest ritual ea poate lipsi și el a fost de acord așa că au urmat câteva duminici în care el merea singur la ai lui. În timp nici acesta nu a funcționat. Când am încercat să monitorizez împreună cu ea care din acestea a fost cel mai funcțional și ce modificări în bine ar putea să aducă, a putu să le privească comparativ însă nu a putut să le privească decât ca pe niște soluții eșuate.

Despre ipoteze am vorbit deja și ca să continui linia terapiei sistemice aduc în discuție circularitatea. Faptul că ea îi spune că nu este sificient de bun la pat, că nu este romantic și atent îl face pe el să se retragă, iar faptul că el se retrage î face pe ea să creadă în continuarea acele lucruri despre el. Propunere de discuție – dacă atunci când el se retrage ai gândi despre el altceva decât că este neatent, sau nu este romantic, ce ai gândi? Ce arată retragerea lui? Ce altceva poți spune despre această dinamică? Dacă ar fi aici ce crezi că ar spune le despre aceasta? Efectul general al circularității este să modifice sistemul de convingeri pe care familia a funcționat până atunci și astfel acesta nemaifiind funcțional să permită crearea unuia nou. Poziția de neutralitate – față de persoane – am experimentat-o prin aducerea lui în terapie (în discuție și nu în fapt), a părerilor lui și a respectului pe ca i l-am acordat chiar și fără să îl cunosc. Neutralitatea față de ideile discutate am probat-o prin acceptarea tuturor ideilor cu care clienta a venit și discutând despre toate cu egalitate. Neutralitatea față de schimbare – am discutat schimbarea în măsura în care clienta era decisă că se poate face, iar dacă am propus schimbări care nu erau funcționale în accepțiunea clienților mei, am renunțat la ele.

Centrarea pe resursele clientei m-a dus la început la a verifica prima mea ipoteză anume aceea că clienta mea are capacitatea de a amâna recompensa pentru un rezultat mai bun. Când am rugat-o să propună ceva pentru a putea să aleagă dacă relația cu soțul ei se schimbă a spus că o deranjează să fie în relație cu doi bărbați și că dorește să vadă cum este cu adevărat cu soțul ei fără a fi perturbată de o altă relație comparativă. A ales să se despartă de amantul ei. După acest prim pas propunerea mea a fost să discutăm și să alegem împreună care domenii ale vieții ei de familie dorește să le schimbe. A ales cele ce priveau relația intimă și a stabilit împreună cu soțul ei un set de încercări pe care să le parcurgă împreună, un set de acțiuni schimbate, de comportamente diferite. Le-au experimentat și au reușit să discute despre progrese și insuccese. Acest demers m-a convins că această clientă are determinarea, hotărârea de a lupta pentru ea și capacitatea de a-și amâna recompensele pentru a ajunge la rezultat. Pe parcursul acestui demers am lăudat de fiecare dată „pașii mici sau mari” făcuți de acest cuplu și am sprijinit monitorizarea progreselor. Împreună cu clienta am tradus noțiunile abstracte în descrieri concrete – enumerarea nevoilor, recunoașterea implinirii lor în acțiuni concrete, expresiile „este neatent” traduse în din ce comportamente ale lui ai înțeles că e neatent, cum altfel s-ar mai putea numi comportamentul lui, la ce altceva s-ar mai putea referi comportamentul lui, etc. Identificarea scopurilor clientei a dus la formularea sarcinilor de lucru și astfel la posibilitatea monitorizării progreselor. Pe parcursul întâlnirilor am provocat schimbarea prin discutarea posibilităților existente, prin enumerarea lucrurilor sau comportamentelor ce ar putea face relația funcțională (și ei au ales care se pot face și care nu), prin schimbarea ritualurilor de familie cu familia de origine, prin întărirea granițelor dintre ei și familia lui de origine, prin introducerea unor ritualuri romantice între cei doi, prin schimbarea balanței de putere dintre ei (de exemplu în alegerea ritualurilor romantice o săptămână propunea el momentele romantice și o săptămână ea). Provocarea simptomului – pornind de la asumpția că un terapeut strategic vede simptomul ca un răspuns specific la un stresor, am provocat familia să găsească un alt răspuns la presiunea socrilor de a face copii. Modalitatea aleasă de ei a fost ca el să riposteze apărând-o pe ea în fața lor. Acest lucru deși a fost propus de el a funcționat doar parțial și după două încercări el a anunțat-o că el le-a spus și ei nu înțeleg și gata. Deși ea recunoaște că a fost foarte bine că el a apărat-o și l-a lăudat pentru aceasta, recunoaște și că a fost dezamăgită de faptul că el a renunțat să le țină piept atât de repede. Ea și-ar fi dorit ca el să le ceară o schimbare sau să se opună spuselor acestora. S-a simțit singură și neapărată în fața lor. Când a apărat-o a spus că l-a văzut în sfârșit bărbat. El susține că problema nu e a lor ca familie ci a mamei și tatălui lui care nu înțeleg să nu se amestece. Am rugat-o să problematizeze cu el cum ar fi să le ceară să nu se amestece și de asemenea să își definească pentru ea a cui e problema cu adevărat. Acest lucru a dus la următoarea schimbare – ea a spus și în terpie și acasă că problema cu copilul este a lor și că dorește să o vorbească cu el. Aceasta a scos socrii din discuție pentru ea, însă răspunsul lui i-a reintrodus la loc pentru că el susține că au dreptate și că e cazul ca ei să facă un copil. Asocierea lui cu răspunsul lor nu îi comunică ei propria lui părere ci doar pare că o reproduce pe a părinților. Am propus o discuție în care fiecare să își spună părerea personală despre apariția copilului. El nu a dorit să povestească despre copil ci i-a transmis sec că o ascultă însă el crede că părinții au dreptate, copilul ar trebui să vină odată. Am pus întrebări cu privire la schimbare – în ce fel vezi rezolvată problema din acest punct al discuției, în ce fel se poate explica relația vostră din acest punct. Răspunsurile ei au vizat dorința de schimbare cu restabilirea granițelor familiei, decizia să se ia numai de către ei doi. Erau din nou pe poziții contrare. Am întrebat în ce fel și-au comunicat dorința de discuție, de soluționare unul altuia. Nu au făcut-o de la această discuție și nici nu crede că el și-ar schimba opțiunea. I-am propus să îi scrie o scrisoare în care să îi expună cum vede ea soluția din punctul ei de vedere (fără invinovățiri și acuze) și am discutat despre faptul că în aceată decizie ei nu comunică ci doar se mențin pe poziții opuse. A fost de acord cu mine că sunt într-un fel de blocaj și i-a scris scrisoarea. Pe scurt i-a cerut ca decizia să le aparțină, să dicute despre cum anume le va schimba viața copilul, l-a rugat să fie drăguț și să o înțeleagă că în acest moment este confuză pentru că nu mai știe cu adevărat dacă își dorește copil sau nu (datorită repetatelor presiuni). urmarea scrisorii nu a fost una pozitivă pentru ea. El nu a apreciat gestul ei și nu a dorit să mai discute despre toate acestea. Ea a încercat o abordare diferită a problematicii și anume să nu mai abordeze subiectul. Pe parcursul acestor întâlniri s-a mai lucrat rescrierea relației cu mama ei, cu tatăl ei și povestea duplicității și a înșelării la ea în familie. Activitățile ei și ale soțului ei s-au centrat apoi pe a programa concediul împreună. El a fost cel care s-a ocupat preponderent de concediu și deși ea a fost încântată de gestul lui, alegerile nu au mulțumit-o, atmosfera din concediu a fost tristă, discuțiile au garvitat în jurul nereușitei lor de a avea relații sexuale satisfăcătoare. O altă problemă a cuplului este că domnul bea și ea este deranjată de acest lucru. „Atunci când bea el devine ca socrul meu, e vulgar ca el, mă rănește, vorbește urât. Îmi este greu după aceste episoade să îl mai văd o vreme altfel decât pe socrul meu pe care nu îl mai pot suporta. Mă deranjează că s-a ajuns aici și îl tot rog să nu mai bea”. Această problemă cu alcoolul nu a apărut de la început în discuție așa că am lucrat destul de puțin pe acest nou simptom prezentat. Problema alcoolului i-a afectat în concediu. La întoarcerea din concediu la aproximativ o lună au discutat serios despre divorț și au decis să mai încerce o lună și dacă nu reușesc să divorțeze. Ea a încercat tot ce descoperise în terapie că poate face, l-a rugat să vină și el cu soluții, să vină și el în terapie, să propună posibilități de schimbare însă până la urmă a înțeles că el nu făcea eforturi pentru relație. Au divorțat amiabil și astfel divorțul a fost scurt. S-au întâlnit la două discuții după divorț și el a fost rece distant și acuzator. Pe parcursul trecerii ei prin divorț am însoțit-o după care de comun acord am luat o pauză. A revenit la terapie după trei luni. Problematicile pe care le- am lucrat la revenirea ei sunt –reconfigurarea vieții ei în aceste noi condiții, rescrierea unor părți din povestea vieții ei alături de soț (mai ales cele negative pentru ea), accesul la propiile resurse, recadrarea despărțirii, travaliul de despărțire de fostul soț,. După o vreme m-a anunțat că are un nou prieten și că lucrurile evoluează în bine pentru ea. Ceea ce a mai făcut în viitorul apropiat despărțirii ei de soț a fost să aplice în mai multe locuri și să participe la mai multe interviuri – acest lucru consolidându-i încrederea în forțele proprii și în posibilitatea de a se întreține singură. Apoi și-a făcut o firmă și în trei luni a eficientizat-o astfel încât a ajuns în câștig.

El a avut imediat după ea o prietenă (care era o cunoștință de-a lor comună). Relația a fost d scurtă durată. O vreme nu a mai stiut nimic concret de el, l-a întâlnit în câteva ocazii pe la prietenii comuni, însă nu au prea vorbit. După patru luni a aflat că are o prietenă pe care dorește să o ia de nevastă pentru că e însărcinată în luna întâi.

Reflecții personale:

mi s-a părut trist pentru acest cuplu care avea tare mult potențial că nu au reușit să găsească o cale de ași stabili obiective comune

nu cred în soluțiile perfecte și nici în faptul că voi împăca toate cuplurile, însă am rămas surprinsă de tristețea ce mi-a dat târcoale o vremet atunci când ei au divorțat (cred că m-am responsabilizat prea mult pentru dorința de soluționare)

m-aș bucura pentru el ca alegerea acestui obiectiv de a avea copil să îi fi aparținut cu adevărat. Chiar și în condițiile în care și el și-a dorit tare acest copil mă întreb cum anume funcționează o relație cu cineva pe care o cunoști la Revelion, petreci o noapte furtunoasă cu ea și apoi ai un copil împreună. E difcil să iei startul așa într-o relație.

Observație: Am dorit să prezint acest caz deși nu am avut în terapie efectiv o familie, însă modul în care am lucrat cu această clientă este din punct de vedere al tehnicilor terapeutice de familie. Am așteptat și eu, dar mai ales clienta ca soțul ei să o însoțească la terapie. Nu știu motivul concret pentru care nu a făcut-o, dar în câteva discuții dintre ei el i-a spsu că ea are probleme, să facă bine să le rezolve cu psihologul.

Bibliografie:

Konya, Z., Konya, A., 2012, Terapie familială sistemică, Editura Polirom, București

Madanes C., 2011, Terapia strategică de familie, Institutul pentru Cuplu și Familie, Iași

Madanes, C., 2011. Tarerapia strategică de familie, Institutul pentru cuplu și familie, Iași

Mitrofan I., Vasile D., 2001, Terapii de familie, Editura Sper, București

Note de curs

Bibliografie

Konya, Z., Konya, A., 2012, Terapie familială sistemică, Editura Polirom, București

Madanes C., 2011, Terapia strategică de familie, Institutul pentru Cuplu și Familie, Iași

Madanes, C., 2011. Tarerapia strategică de familie, Institutul pentru cuplu și familie, Iași

Mitrofan I., Vasile D., 2001, Terapii de familie, Editura Sper, București

Note de curs