Teorii și Practici Contabile Privind Elaborarea și Analiza Veniturilor Finaciare

CUPRINS

INTRODUCERE …………………………………………………………………………….. 1

1. INFORMAȚIA CONTABILĂ – OBIECTIVE ȘI CARACTERISTICI ………………. 3

CONSIDERAȚII GENERALE CU PRIVIRE LA REGLEMENTĂRILE CONTABILE CONFORME CU DIRECTIVELE EUROPENE ……………….. 3

DEFINIRI ȘI PARTICULARITĂȚI PRIVIND COMUNICAREA INFORMAȚIEI CONTABILE …………………………………………………… 4

NECESITATEA INFORMAȚIEI CONTABILE LA NIVEL MICRO ȘI MACROECONOMIC ……………………………………………………………. 5

ELEMENTELE CALITATIVE ALE INFORMAȚIEI FINANCIAR CONTABILE ……………………………………………………………………… 6

UTILIZATORII DE INFORMAȚII CONTABILE ……………………………… 8

Investitorii actuali și potențiali ……………………………………….. 9

Creditorii actuali și potențiali ………………………………………… 9

Partenerii comerciali – furnizorii și clienții …………………………. 10

Managerii …………………………………………………………… 10

Analiștii financiari ………………………………………………….. 10

Partenerii sociali – salariații și sindicatele …………………………… 11

Puterea publică ………………………………………………………. 11

Alți utilizatori ……………………………………………………….. 12

OBIECTIVELE SITUAȚIILOR FINANCIARE ………………………………. 12

DEFINIȚIA, RECUNOAȘTEREA ȘI EVALUAREA

ELEMENTELOR SITUAȚIILOR FINANCIARE ……………………………. 15

PREZENTAREA GENERALĂ A S.C. SELENA S.A. BRAȘOV …………..……… 18

MOD DE CONSTITUIRE. SCURT ISTORIC ………………………………… 18

DOMENIUL DE ACTIVITATE ………………………………………………. 18

FORMA JURIDICĂ. CAPITALULUI SOCIAL ……………………………… 19

PREZENTAREA PRINCIPALELOR REZULTATE …………………………. 19

CLIENȚI ȘI FURNIZORI ……………………………………………………… 20

STUDIU DE CAZ PRIVIND VALORIFICAREA INFORMAȚIILOR

OFERITE DE SITUAȚIILE FINANCIARE ÎN ANALIZA

ECONOMICO FINANCIARĂ LA S.C. SELENA S.A. BRAȘOV ………………. 21

ANALIZA SITUAȚIEI FINANCIARE LA SOCIETATEA

COMERCIALĂ SELENA S.A. BRAȘOV …………………………………… 21

Fondul de rulment …………………………………………………. 21

Nevoia de fond de rulment ………………………………………… 24

Trezoreria netă ………………………………………………….….. 26

Activul net contabil ……………………………………………….. 28

Analiza lichidității ………………………………………………… 29

Analiza solvabilității ……………………………………………… 33

Analiza ratelor de structura ale activului ………………………….. 36

Analiza ratelor de structură ale pasivului ………….………………. 43

Tabloul soldurilor intermediare de gestiune ……………………….. 47

Capacitatea de autofinanțare ……………………………………….. 51

Analiza ratelor de rentabilitate …………………………………..… 54

4. CONCLUZII ȘI PROPUNERI ……………………………………………………….. 71

BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………………………….. 75

ANEXA 1 …………………………………………………………………………………… 76

ANEXA 2 …………………………………………………………………………………… 78

ANEXA 3 …………………………………………………………………………………… 80

BIBLIOGRAFIE

1. [BRU01] Bruhn, M., Orientarea spre clienți – temelia afacerii de succes, Economică, Bucuresti, 2001

2. [DRA03] Dragotă.V,Ciobanu.A.,Obreja.L.,Dragotă.M., Management financiar –

analiză financiară și gestiune financiară operațională, vol I, Editura

Economică, București, 2003.

3. [DUM01] Dumitrescu.D., Dragotă.V., Ciobanu.A., Evaluarea întreprinderii.

Lucrări aplicative. Studiu de caz, Editura economică, București 2001.

4. [FEL01] Feleagă N., Ionașcu.I , Tratat de contabilitate financiară, Editura

Dedcom Libris, Iași 2001.

5. [FEL05a] Feleagă L., Feleagă N., Contabilitate finaciară – o abordare europeană și

internațională, Editura Infomega, București, 2005

6. [FEL05b] Feleagă.N., Malciu.L.Bunea.Ș., Bazele contabilității., Editura

Economică,București, 2005

7. [ISF01] Ișfănescu.A., Anghel.I., Robu.V., Stan.S., Ghid practic de evaluarea a

întreprinderii, Editura Tribuna Economică, București,2001.

8. [MIH01] Mihăilescu.N., Analiza activității economico-financiare, Editura Victor,

București,2001.

9. [PAN03] Pântea.I..,Bodea.Gh., Contabilitatea românească armonizată cu

Directivele Contabile Europene, Editura Intelcredo, Deva,2003.

10. [POP03] Pop .A., Contabilitatea financiară românească armonizată cu Directivele

Contabile Europene și Standardele Internaționale de Contabilitate, Editura

Intelcredo 2002.

11. [VIN00] Vintilă.G., Gestiunea financiară a întreprinderii,Editura Didactică și

Pedagogică, București,2000.

12. [REG01] Legea 82/1991- legea contabilității, modificată prin O.G.nr.61/2001.

13. [REG02] O.M.F. nr. 1752/2005 -reglementări contabile armonizate cu Directivele

Contabile

14. [REG03] Legea nr.571/2003/Codul fiscal.

15. [REG04] IAS 1 ,,Situații financiare”.

=== Anexa 1 ===

Anexa 1

BILANȚ pe anii 2005, 2006, 2007 la SC SELENA S.A

Lei 2005 2006 2007

=== Anexa 3 ===

Anexa 3

Situația datoriilor la SC SELENA S.A.

Lei

=== Capitolul 1 ===

1. INFORMAȚIA CONTABILĂ – OBIECTIVE ȘI CARACTERISTICI

CONSIDERAȚII GENERALE CU PRIVIRE LA REGLEMENTĂRILE CONTABILE CONFORME CU DIRECTIVELE EUROPENE

Nevoia de comparabilitate a informațiilor financiare și de apropiere între informațiile furnizate de situațiile financiare din diferite state a determinat elaborarea unor norme și directive, printre care și Directiva a IV-a a CEE. Investitorii au nevoie de informații comparabile, aceștia au nevoie de o uniformizare a regulilor și normelor contabile. Eforturile făcute de Uniunea (Comunitatea) Europeană pe linia armonizării sistemelor de contabilitate ale statelor membre și întocmirii rapoartelor societăților comerciale din acest spațiu economic și social al lumii s-a concretizat în directivele europene. Odată cu finalizarea lucrărilor directivelor, fiecărui stat membru îi revine obligația de a le încorpora în legislația proprie.

Astfel Directiva a IV-a din 25 iulie 1978 a vizat coordonarea dispozițiilor naționale cu privire la structura și conținutul conturilor anuale și ale raportului de gestiune, modurile de evaluare cât și la publicarea acestor documente, în special pentru societățile cu responsabilitate limitată și societățile pe acțiuni. Directiva a VII –a din 13 iunie 1983, a avut ca obiect armonizarea întocmirii și publicării conturilor consolidate. Directiva a VIII-a din 10 aprilie 1984, a vizat cu predilecție calificarea profesională a experților contabili.

Lucrările de redactarea a proiectului inițial al directivei a durat cinci ani. Prima perioadă a lucrărilor a fost dominată de înfruntarea între teoriile germane și olandeze, iar mai apoi concilierile s-au purtat între anglo-saxoni și continentali. În februarie 1974 când Comunitatea a primit noi state membre (adică Marea Britanie, Irlanda, Danemarca) acestea au adus modificări profunde ale textului directivei.

Conform articolului 2 din directivă, conturile anuale cuprind: bilanțul, contul de profit și pierdere și anexa. Cele trei documente formeză un tot. Față de normele internaționale, directiva nu prevede în mod obligatoriu un tablou de finanțare. Conturile anuale trebuie să ofere o imagine fidelă patrimoniului, a situației financiare și a rezultatelor unei societăți. Se pot prezenta informații suplimentare celor din bilanț și contul de profit și pierdere, se pot face derogări de la directivă, dar cu specificarea motivelor de derogare în anexe. Directiva permite acordarea de derogări întreprinderilor mijlocii și mai ales celor mici. Directiva nu a avut totuși un impact direct asupra societăților interesate, ea nu este o lege, aceasta a lăsat statelor membre un număr mare de opțiuni, astfel încât textele acesteia nu au condus neapărat la o prezentare identică a conturilor anuale.

Conceptul de normare al contabilității definește procesul de elaborare a normelor contabile definite ca reguli precise de evaluare, înregistrare, clasificare și prezentare a informației financiare. Armonizarea contabilă internațională este procesul prin care regulile sau normele naționale, diferite de la o țară la alta, uneori divergente, sunt perfecționate pentru a fi comparabile.

Începând cu 01.01.2006 în Romania a intrat în vigoare O.M.F.P nr.1752/2005- reglememtări contabile conforme cu Directivele Europene, iar reglementările precedente O.M.F.P. nr.94/2001 și O.M.F. 306/2002 au fost abrogate [REG02].

Armonizarea în contextual international se realizeaza prin asimilarea Standardelor Internationale de Raportare Financiara (IFRS) emise de Consiliul pentru Standarde Internationale de Contabilitate (IASB). Uniunea Europeana este preocupată pentru armonizarea deplină între Directivele Europene și IFRS, IFRS-urile fiind obligatorii pentru întocmirea situațiilor financiare consolidate. O mare parte din țările membre ale Uniunii Europene aplică reglementări contabile naționale conforme cu directivele europene, la întocmirea situatiilor financiare individuale, iar Standarde Internationale de Raportare Financiara sunt utilizate pentru întocmirea situatilor financiare consolidate.

Societățile comerciale ale căror valori mobiliare la data bilanțului sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, care întocmesc situații financiare consolidate, companiile și societățile naționale, persoanele juridice care aparțin unor grupuri de societăți și care intră în perimetrul de consolidare de către o societate mamă, persoane juridice care beneficiează de împrumuturi nerambursabile sau cu garanția statului, au obligația ca începând cu exercițiul financiar 2007 să aplice IFRS. Situațiile financiare obținute prin aplicarea IFRS fac obiectul auditului financiar.

DEFINIRI ȘI PARTICULARITĂȚI PRIVIND COMUNICAREA INFORMAȚIEI CONTABILE

Contabilitatea nu este un scop în sine, ea are ca scop reprezentarea tranzacțiilor într-un mod specific, obținerea și difuzarea informațiilor în vederea luării deciziilor. Calea prin care informația ajunge la receptor este cea a comunicării. Comunicarea este definită ca ,,o legătură stabilită între doi parteneri prin intermediul unui mijloc de transmisie care permite schimbarea de informații simbolizate între acești corespondenți’’.

În cazul contabilității vorbim de o comunicare contabilă sau comunicare financiară, în cadrul căreia legătura se stabilește între întreprindere ca emițător de informații și toți cei interesați de ea: în calitate de utilizatori de informație sau receptori.

Principalul mijloc de transmitere a informațiilor este reprezentat de situațiile financiare anuale. Informațiile contabile difuzate sunt obținute în urma reprezentării realității economice a întreprinderii, utilizând un limbaj specializat, reguli și principii specifice. Comunicarea este un act complex ce asigură reprezentarea unei realități pornind de la date structurate și selecționate care sunt prelucrate în informații inteligibile cu ajutorul unui limbaj.

Calitatea informației contabile este apreciată în funcție de realitatea care este reprezentată, informația trebuie să ajute receptorul să creeze o realitate pe care singur nu o poate vizualiza.

Reprezentarea realității comunicate receptorului de emițător, este condiționată de: intențiile și scopurile urmărite în comunicare, receptorul căruia i se adresează emițătorul, contextul în care evoluează emițătorul, mijloacele disponibile în codificarea și reprezentarea simbolică a realității.

NECESITATEA INFORMAȚIEI CONTABILE LA NIVEL MICRO ȘI MACROECONOMIC

Una din cele mai importante schimbări, în ultima perioadă a constituit-o dezvoltarea tehnologiei informaționale, reflectată în progresul uimitor al programelor informatice și al rețelelor de computere. Utilizarea la nivel mondial a calculatoarelor, a microcomputerelor puternice și eficiente a facilitat producerea și distribuția de informații în masă.

,,Informația reprezintă un set de date care determină schimbarea probabilităților pe care beneficiarul le așteaptă, în urma producerii evenimentelor viitoare’’.

Evoluția nevoilor de informare impusă de evoluția sistemelor naturale, sociale și economice a determinat dezvoltarea sistemului informațional economic, respectiv a componentelor sale: evidența operativă, contabilitatea, statistica.

De asemenea revoluțiile industriale, creșterea nevoilor de capitaluri, recursul la credite au condus la dezvoltarea continuă a nevoilor de informare, la apariția de noi date privind: analiza economico-financiară, definirea politicilor de preț, dezvoltarea unităților în condițiile manifestării pe piețe de tip concurențial, comparabilitatea în timp și spațiu a informațiilor contabile.

În aceste condiții cererea de informații contabile și-a schimbat continu sfera de interes. În prezent aceasta vizează tot mai mult spectrul evenimentelor și fenomenelor în curs de manifestare și a evoluției lor previzibile, nevoile prioritare ale utilizatorilor găsindu-și răspunsul mai degrabă în fluxurile monetare viitoare decât în profitul contabil al perioadei.

Elaborarea unor decizii corecte care să corespundă pe deplin realității și să contribuie la rezolvarea multiplelor și complexelor probleme ale activității economico-financiare, este dependentă de calitatea și cantitatea informațiilor furnizate de sistemul informațional economic.

În cadrul acestuia, informațiile furnizate de subsistemul informațional contabil dețin un rol deosebit de important, deoarece prin conținutul său, informația contabilă este exactă, completă, neîntreruptă, ea caracterizând mărimea și valoarea fluxurilor care iau naștere în cadrul procesului reproducției sociale atât la nivel microeconomic, cât și la nivel macroeconomic.

În acest sens obiectivele sale vizează: stabilirea modului de obținere a fondurilor necesare activității și de utilizare a lor, pregătirea situațiilor financiare, comunicarea rezultatului publicului, obținerea de informații statistice din exterior.

Valoarea unei informații depinde de impactul acesteia asupra deciziilor viitoare, de unde rezultă un mare grad de subiectivism al interpretării și utilizării sale. În determinarea valorii unei informații trebuie analizat cine este utilizatorul acesteia și care este scopul pentru care informația este utilizată.

ELEMENTELE CALITATIVE ALE INFORMAȚIEI FINANCIAR CONTABILE

Pentru a fi utilă în procesul de luare a deciziilor informația contabilă trebuie să îndeplinească anumite caracteristici calitative, cele mai importante fiind: relevanța, fiabilitatea, comparabilitatea și inteligibilitatea [FEL05a].

Relevanța informației, se referă la utilitatea acesteia în ceea ce privește necesitățile de luare a deciziilor de către utilizatori și este determinată de natura acesteia și de pragul său de semnificație. O informație este semnificativă dacă omisiunea sau declararea ei eronată influențeză nemijlocit deciziile economice ale utilizatorului. Pragul de semnificație reprezintă mai curând o limită decât o însușire primară a informației pentru a fi utilă și relevantă.

Dacă informația influențează deciziile utilizatorilor ajutându-i pe aceștia să evalueze evenimentele trecute, prezente sau viitoare, atunci ea poate fi considerată relevantă.

Relevanța implică realizarea unei selecții a informațiilor și prelucrarea acestora în funcție de nevoile unui utilizator. O informație relevantă are atât o valoare predictivă, cât și o valoare retrospectivă. O informație trebuie să ajute și la realizarea de previziuni, nu să vorbească numai de trecut. În procesul de luare a deciziilor doar viitorul este pertinent.

Informația este fiabilă (credibilă), dacă nu conține erori sau elemente care să conducă la interpretări eronate; astfel, utilizatorii pot avea încredere în ea, în vederea reprezentării fidele a tranzacțiilor sau altor evenimente. Calitățile anexe legate de imaginea fidelă, de primordialitatea conținutului economic asupra naturii juridice, de prudență, de neutralitate și de exhaustivitate (integralitate, caracter complet) reprezintă ingredientele unei reprezentări fiabile.

Neutralitatea, pretinde ca informația să fie nepărtinitoare, lipsită de influențe. Situațiile financiare nu sunt neutre dacă prin selectarea și prezentarea informației influențează luarea unei decizii sau formularea unui raționament pentru a realiza un rezultat sau un obiectiv predeterminat.

Prudența. Incertitudinile care planează asupra multor evenimente și tranzacții ale întreprinderii impun în mod obiectiv elaborarea unei informații prudente. Neîncasarea creanțelor incerte, durata de utilizare probabilă a utilajelor și echipamentelor, eventualele reclamații aferente produselor vândute cu o perioadă de garanție, se află sub semnul întrebării.

Evitarea supraevaluării activelor și veniturilor, a subevaluării cheltuielilor și pasivelor, la care adăugăm luarea în considerație a eventualelor pierderi, riscuri și deprecieri probabile constituie dimensiuni esențiale ale principiului prudenței, regăsite într-o informație contabilă de aceeași natură.

Integralitatea. Pentru a fi credibilă orice informație conținută în situațiile financiare trebuie să fie completă, evident în limitele rezonabile ale pragului de semnificație conjugat cu costul obținerii acesteia. O omisiune poate face ca informația să fie falsă sau să inducă în eroare și astfel să nu mai aibă un caracter credibil și să devină defectuoasă din punct de vedere al relevanței.

Comparabilitatea rezultă din necesitatea comparării situațiilor financiare ale unei întreprinderi în timp dar și a mai multor întreprinderi între ele (pentru a identifica tendințele în poziția financiară, performanțele și modificările poziției financiare).

Legat de comparabilitate și de principiul permanenței metodelor, nu trebuie exagerat în sensul că o întreprindere nu trebuie să continue aplicarea unei metode dacă aceasta nu-i mai permite să ofere a imagine fidelă a realității.

Inteligibilitatea reprezintă o caracteristică importantă a informațiilor furnizate de situațiile financiare în sensul că acestea trebuiesc înțelese ușor de către utilizatori, cu condiția ca aceștia să posede cunoștințe suficiente privind afacerile, activitățile economice și contabilitatea.

Teoretic pentru a fi utilă o informație trebuie să întrunească concomitent toate caracteristicile prezentate. Acest lucru nu este posibil, deoarece în practică apar adesea situații în care unele caracteristici intră în conflict [FEL05a].

FASB pentru a facilita procesul de interpretare a informației contabile a determinat caracteristiciile calitative ale informațiilor contabile, care reprezintă standarde pentru aprecierea acestor informații. Conform concepțiilor FASB, cele mai importante caracteristici calitative sunt claritatea și utilitatea. Claritatea depinde atât de contabil, cât și de factorul de decizie. Contabilul întocmește rapoarte financiare în concordanță cu practiciile acceptate, producând informații importante care se presupune că sunt clare. Iar factorul de decizie trebuie să hotărască ce informație să utilizeze, cum să o utilizeze și ce semnificație are aceasta.

Pentru ca informația să îndeplinească condiția de utilitate (în opinia FASB) trebuie să prezinte două caracteristici calitative de bază: relevanță și fiabilitate. Așa cum s-a mai afirmat informația relevantă trebuie să prezinte fapte trecute, să contribuie la formarea previziunilor și să fie oportună. Informația trebuie să fie comunicată cât mai repede după încheierea anului, pentru a influența operațiunile din anul următor. Pe lângă relevanță informația trebuie să prezinte fiabilitate.

UTILIZATORII DE INFORMAȚII CONTABILE

Definirea calităților generice ale informației contabile trebuie să acopere toate nevoile pentru un utilizator de situații particulare, într-o mare diversitate.

Utilizatorii se disting unii de alții după natura deciziilor, metodele utilizate, informația pe care o posedă sau pe care o pot obține din alte surse, precum și după capacitatea lor de a trata această informație. În consecință pentru a fi utilă informația trebuie să existe în condițiile unui raport strâns între aceasta, utilizatori și deciziile luate sau obiectivele urmărite.

Conceptul de utilizator al informației contabile desemnează orice persoană fizică sau juridică care se poate preleva de definirea unei legături de interes direct sau indirect cu informația contabilă produsă, pusă la dispoziție sau plublicată de întreprindere.

Utilizatorul informației contabile este caracterizat prin:

un interes direct sau indirect față de informația contabilă pusă la dispoziție;

o cunoaștere suficientă a contabilității;

o voință de a studia informația contabilă în mod rezonabil față de obiectivele urmărite.

Investitorii actuali și potențiali

Principalii parteneri ai întreprinderilor pe piața financiară sunt investitorii. Investitorii au nevoie mai întâi de informațiile care îi ajută să decidă asupra momentului în care să cumpere, să conserve sau să vândă părți din capital [FEL05b].

Cei care investesc sau ar putea investii sunt interesați de rezultatele din trecut ale întreprinderii și de rezultatele sale potențiale.

Investitorii actuali sunt interesați, de capacitatea întreprinderii de a realiza câștiguri viitoare. Această capacitate se referă la măsura în care întreprinderea va adopta o strategie al cărei scop să fie creșterea bogăției sale și va putea să convertească, ulterior beneficiile în disponibilități.

Investitorii potențiali doresc să poată calcula rata rentabilității pe care au dreptul să o pretindă întreprinderii pentru a-și investii fondurile de care dispun, ținând cont și de riscul atribuit investiției respective și de oportunitățile existente pe piață.

Creditorii actuali și potențiali

Majoritatea întreprinderilor contractează credite atât pe termen lung, cât și pentru nevoi de exploatare, pe termen scurt. Băncile, societățile financiare, de credit ipotecar, societățile de valori mobiliare, de asigurări, furnizorii și alți creditori trebuie să analizeze situația financiară a firmei înainte de a acorda un credit.

Creditorii reprezintă persoanele care dețin creanțe asupra întreprinderii, cei mai importanți fiind creditorii bancari. Creditorii bancari sunt interesați de capacitatea întreprinderii de a-și rambursa împrumuturile, de a-și plătii dobânzile. Urmăresc capacitatea întreprinderii de a realiza profit și de asemenea lichiditatea și solvabilitatea acesteia.

Partenerii comerciali – furnizorii și clienții

Interesul furnizorilor este acela de a aprecia în ce măsură societatea debitoare va fi capabilă să își îndeplinească obligațiile financiare. Clienții sunt interesați de capacitatea firmei de a supraviețui și de posibilitatea continuării furnizării de bunuri sau servicii.

Managerii

Nevoile lor informaționale sunt acoperite de regulă prin rapoarte nepublicate ce au drept bază de date informațiile din contabilitatea de gestiune dar și cele din contabilitatea financiară. Natura nevoilor informaționale ale managerilor variază de la o întreprindere la alta în funcție de tipul de activitate. Forma rapoartelor solicitate depinde de obiectivele urmărite de către aceștia. Ele sunt legate de îndeplinirea funcțiilor manageriale astfel:

Administrativă: protejarea bunurilor aparținând întreprinderii;

De planificare: planuri de obținere a resurselor de creștere economică;

De control: controlul activității întreprinderii, al îndeplinirii sau neîndeplinirii planurilor;

Funcția decizională.

Managerii au nevoie de mai multe informații cu cât activitatea societății este mai complexă.

Analiștii financiari

Contabilitatea reprezintă sursă de informații pentru orice tip de analiză. Interpretarea informațiilor oferite de situațiile financiare se face prin raportare la scopul investigației. Cea mai importantă parte a analizei financiare se bazează pe modele de calcul a indicatorilor financiari. Bilanțul permite analiza echilibrului financiar-funcțional iar contul de profit și pierdere facilitează analiza performanțelor întreprinderii prin prisma soldurilor intermediare de gestiune.

Rolul analiștilor financiară tinde să se adâncească datorită complexității și limbajului tehnic specific conturilor anuale. Analiștii pot intermedia înțelegerea informațiilor cuprinse în situațiile financiare și pot contribuii la formarea intenției de investiții.

Partenerii sociali – salariații și sindicatele

Interesul acestora se îndreaptă spre spre mărimea profitului și a modului de utilizare a acestuia. Salariații și sindicatele se interesează de performanțele și perspectivele întreprinderii, din punct de vedere al negocierii salariale și al securității locurilor de muncă.

Ei au nevoie să afle deciziile managerilor cu privire la extinderea sau restrângerea unor activități. De asemenea interesul salariaților este orientat spre informații nonfinanciare de genul: programul de producție, evoluția comenziilor, condițiile viitoare de muncă, capacitatea de reînoire a echipamentelor de lucru.

În consecință salariații sunt interesați și ei de informațiile din situațiile financiare, iar motivația este dată de faptul că:

Informațiile contabile sunt relevante pentru aprecierea perspectivelor viitoare ale firmei, a securității locurilor de muncă;

Informațiile contabile permit aprecierea corectitudinii salariilor plătite de către întreprindere;

Informația îi ajută să-și mărească implicarea în activitatea firmei și interesul pentru muncă.

Sindicatele reprezintă interesele salariaților, iar aceștia doresc informații privind tendința generală a activității, informații care să le permită realizarea de statistici comparative ale întreprinderilor, pentru a-și forma o imagine despre domeniu de activitate în care activează.

Puterea publică

Puterea publică este reprezentată de administrația fiscală și economică. Informațiile contabile sunt utilizate pentru stabilirea bazelor de calcul al impozitelor și taxelor, precum și pentru analiza diferitelor cereri care vizează acordarea de subvenții, împrumuturi cu dobândă redusă. Statul este responsabil de politica economică a fiecărei țări, de politica de investiții, politica financiară și de credit, politică valutară, politică monetară.

Fundamentarea fiecărei dintre aceste politici necesită existența unui sistem de indicatori macroeconomici care, la rândul lor au la bază informațiile furnizate de agenții economici. Acești indicatori permit identificarea căilor de eficientizare a economiei, a gradului de ocupare a forței de muncă, a unor aspecte esențiale referitoare la mediul înconjurător, la gradul de poluare.

Alți utilizatori

Evoluția unei întreprinderi și deciziile sale îi interesează pe toți cei care iau decizii economice bazate pe relația lor cu aceasta și pe cunoștințele lor despre aceasta. Acești alți utilizatori pot fi structurați astfel:

Conducătorii comunităților locale: sunt preocupați de contribuția societăților la dezvoltarea economiei locale: crearea de noi locuri de muncă, nivelul taxelor, etc.

Mișcările ecologiste urmăresc fiecare întreprindere pentru a constata în ce măsură se manifestă preocupări față de mediul înconjurător.

Societățile de protecție a consumatorilor sunt atente la calitatea și costurile produselor.

Societățile concurente sunt interesate de întreaga activitate a firmei.

Cercetătorii sunt interesați de forma, conținutul și calitatea rapoartelor anuale.

OBIECTIVELE SITUAȚIILOR FINANCIARE

Reținând referirile Planului Contabil General francez și normele celei de a patra Directive Europene se poate afirma că obiectivul contabilității unei întreprinderi este de a furniza documente de sinteză care să ofere o imagine fidelă a patrimoniului, situației financiare și rezultatului, în scopul furnizării de informații utile ansamblului de utilizatori atunci când aceștia iau decizii economice.

Informațiile privind situația financiară sunt furnizate în principal prin bilanț, cele privind performanțele, prin contul de profit și pierdere iar informațiile privind evoluția situației financiare printr-un tablou al fluxurilor de trezorerie.

Fiecare întreprindere are obligația să întocmească situații financiare anuale. Un set complet de situații financiare anuale trebuie să cuprindă: bilanțul, contul de profit și pierdere situația modificărilor capitalului propriu, situația fluxurilor de trezorerie,politici contabile și note explicative. Întreprinderi din întrega lume întocmesc situații financiare pentru a fi prezentate utilizatorilor externi.

Consiliul IASC consideră că situațiile financiare întocmite în acest scop răspund necesităților comune majorității utilizatorilor care iau decizii economice pentru:

a hotărî când să cumpere, să păstreze sau să vândă o investiție de capital;

a evalua capacitatea întreprinderii de a plăti și de a oferi alte beneficii angajaților săi;

a evalua garanțiile pentru creditele acordate întreprinderii;

a determina politicile de impozitare;

a determina profitul și dividendele ce se pot distribui;

a elabora și a utiliza date statistice despre venitul național;

a reglementa activitatea întreprinderilor.

Deci, obiectivul situațiilor financiare este de a furniza informații despre poziția financiară, performanțele și modificările poziției financiare a întreprinderii, informații ce sunt utile unei sfere largi în luarea deciziilor economice.

Totuși, situațiile financiare nu oferă toate informațiile de care utilizatorii au nevoie pentru luarea deciziilor economice, întrucât acestea, în mare măsură, relevă efectele financiare ale unor evenimente din trecut și nu oferă de regulă informații nefinanciare.

Situațiile financiare prezintă, de asemenea, rezultatele administrării întreprinderii de către conducători, inclusiv modul de gestionare de către aceștia a resurselor încredințate.

Acei utilizatori care doresc să evalueze modul de administrare sau responsabilitatea conducerii fac acest lucru pentru a putea lua decizii economice; aceste decizii pot viza, spre exemplu, opțiunea de a păstra sau de a vinde investiția în întreprinderea respectivă sau înlocuirea ori reconfirmarea conducerii.

Deciziile economice care sunt luate de utilizatorii situațiilor financiare, necesită evaluarea capacitații unei întreprinderi de a genera numerar sau echivalente ale numerarului. Utilizatorii sunt mai in măsura să evalueze această capacitate de a genera numerar sau echivalente ale numerarului (de aceasta depinde capacitatea întreprinderii de a-și plăti angajații și furnizorii,de a plăti dobânzi,de a rambursa credite) dacă le sunt oferite informații concentrate asupra poziției financiare, performanței și modificărilor poziției financiare a unei întreprinderi.

Poziția financiară a unei întreprinderi este influențată de resursele economice pe care le controlează, de structura sa financiară, de lichiditatea și solvabilitatea precum și de capacitatea de a se adapta schimbărilor mediului în care își desfășoară activitatea.

Informațiile despre resursele economice controlate de întreprindere și capacitatea sa din trecut de a modifica aceste resurse sunt utile pentru a anticipa capacitatea întreprinderii de a genera numerar sau echivalente ale numerarului în viitor.

Informațiile despre structura financiara sunt utile pentru anticiparea nevoilor viitoare de creditare și a modului în care profiturile și fluxurile viitoare de trezorerie vor fi repartizate între cei care au interes fața de întreprindere; acestea sunt utile și pentru anticiparea șanselor întreprinderii de a primi finanțare în viitor.

Informațiile despre lichiditate și solvabilitate sunt utile pentru a anticipa capacitatea intreprinderii de a-și onora angajamentele financiare scadente. Lichiditatea se referă la disponibilitățile de numerar în viitorul apropiat, după luarea în calcul a obligațiilor financiare aferente acestei perioade. Lichiditatea arată gradul în care activele întreprinderii sunt lichide (lichidități sau echivalente de lichidități), permițând acesteia să își plătească datoriile și să beneficieze de noi oportunități de investiții. Solvabilitatea se refera la disponibilitățile de numerar pe o perioadă mai mare în care urmează să se onoreze angajamentele financiare scadente.

Informațiile despre performanța unei întreprinderi, în special despre profitabilitatea acesteia sunt necesare pentru evaluarea modificărilor potențiale ale resurselor economice pe care întreprinderea le va putea controla în viitor.

Cadrul General de întocmire și prezentare a situațiilor financiare elaborat de Comitetul pentru Standarde Internaționale de Contabilitate se aplică situațiilor financiare ale tuturor întreprinderilor comerciale, industriale, fie din sectorul public , fie din cel privat.

Întreprinderea raportoare este întreprinderea pentru care există utilizatori de informații, pentru care situațiile financiare reprezintă principala sursă de informații financiare.

Conform cadrului contabil conceptual american primul obiectiv atașat informării financiare este de a permite luarea de decizii, se pune accent pe conceptul de utilitate. FASB, organismul de normalizare contabilă, pune înainte de toate în prim plan rolul contabilității de ajutor în luarea deciziilor. Utilizatorii privilegiați sunt acționarii și creditorii.

La britanici scopul situațiilor financiare este de a oferii informații utile privind : situația financiară, performanța, adaptabilitatea financiară a întreprinderii. Oferta de informații fidele mai depinde în opinia acestora de posibilitatea de adaptare la mediu a firmei, de viteza de rotație a echipei de conducere.

DEFINIȚIA, RECUNOAȘTEREA ȘI EVALUAREA ELEMENTELOR SITUAȚIILOR FINANCIARE

Organismul internațional de normalizare contabilă (IASC) definește elementele pe baza cărora sunt întocmite situațiile financiare, grupându-le în clase cuprinzătoare conform caracteristicilor lor economice. Aceste clase sunt numite „stucturile situațiilor financiare”.

Structurile bilanțului legate în mod direct de evaluarea poziției financiare sunt activele, datoriile și capitalul propiu. Structurile contului de profit și pierdere, legate în mod direct de evaluarea performanței sunt veniturile și cheltuielile. Cadrul internațional, care ia în calcul numai cele cinci elemente: activele, datoriile, capitalul propriu, veniturile și cheltuielile, se constituie pentru mulți specialiști occidentali într-o constitușie contabilă, o normă a normelor.

Un activ reprezintă o resursă controlată de întreprindere ca rezultat al unor evenimente trecute și de la care se așteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru întreprindere;

O datorie reprezintă o obligație actuală a întreprinderii ce decurge din evenimente trecute și prin decontarea căreia se așteaptă să rezulte o ieșire de resurse care încorporează beneficii economice.

Capitalul propriu reprezintă interesul rezidual al acționarilor în activele unei întreprinderi, după deducerea tuturor datoriilor sale.

Beneficiile economice viitoare încorporate în active reprezintă potențialul de a contribui în mod direct sau indirect , la fluxul de numerar și echivalente ale numerarului către întreprindere.

De obicei, o întreprindere își utilizează activele pentru a produce bunuri sau pentru a presta servicii, capabile să satisfacă dorințele sau necesitățile clienților; datorită faptului că aceste bunuri sau servicii pot satisface aceste dorințe sau necesități, clienții sunt dispuși să plătească pentru a le obține, contribuind astfel la fluxul de trezorerie al întreprinderii.

Trebuie făcută distincția între o obligație actuală și un angajament viitor. Decizia conducerii unei întreprinderi de a achiziționa active în viitor nu reprezintă prin ea însăși o obligație prezentă. În mod normal obligația apare numai în momentul livrării activului sau în momentul în care întreprinderea are un acord irevocabil de cumpărare a activului.

Stingerea unei obligații prezente, implică de obicei renunțarea întreprinderii la anumite resurse care încorporează beneficii economice, în scopul satisfacerii cererilor celeilalte părți.

Stingerea unei obligații prezente se poate face în mai multe moduri, ca de exemplu prin: plata în numerar; transferul altor active; prestarea de servicii; înlocuirea respectivei obligații cu o altă obligație; sau transformarea respectivei obligații în capital propriu.

Datoriile rezultă din tranzacții sau din alte evenimente trecute. La unele întreprinderi datoriile sunt privite ca provizioane.

Astfel, când un provizion implică o obligație prezentă și corespunde restului definiției este o datorie, chiar dacă suma trebuie să fie estimată. Această afirmație se referă la „provizioanele pentru plăți necesare acoperirii garanțiilor existente și la provizioanele pentru acoperirea obligațiilor existente”.

Constituirea rezervelor este cerută uneori de lege, de statut sau de alte acte normative, în scopul asigurării unor măsuri de protecție împotriva pierderilor pentru întreprindere sau pentru creditorii acesteia.

Suma cu care este înregistrat capitalul propriu în bilanț depinde de evaluarea activelor și datoriilor. În mod obișnuit „suma capitalurilor proprii nu poate corespunde decât întâmplător cu valoarea de piață a acțiunilor întreprinderii sau cu suma ce ar putea fi obținută prin vânzarea pe elemente a activului net sau a întreprinderii în întregime, presupunând continuitatea activității ”.

Veniturile

Definiția veniturilor include atât venituri din activitățile curente cât și câștiguri din orice alte surse. Veniturile din activitățile curente sunt întâlnite sub diverse denumiri, cum ar fi vânzări, comisioane, dobânzi, dividende, redevențe și chirii.

Câștigurile reprezintă acele elemente care corespund definiției veniturilor și care pot apărea ca rezultat al activității curente a întreprinderii. Câștigurile sunt creșteri ale beneficiilor economice și privite din acest punct de vedere nu diferă ca natură de venituri.

Definiția veniturilor include și câștigurile nerealizate, de exemplu cele obținute în urma reevaluării titlurilor de plasament și cele rezultate din creștera valorii contabile a activelor pe termen lung.

Evidențierea câștigurilor în contul de profit și pierdere se face de obicei distict, deoarece cunoașterea existenței acestora este importantă în procesul decizional. Câștigurile sunt prezentate de obicei la valoarea netă, exclusiv cheltuielile aferente.

Veniturile pot fi folosite pentru achiziționarea de active sau pentru creșterea valorii diferitelor tipuri de active ( numerar, creanțe, bunuri și servicii primite în schimbul bunurilor și serviciilor furnizate).

Cheltuielile

Definiția cheltuielilor include pierderile, pecum și acele cheltuieli care apar în procesul desfășurării activitățiilor curente ale întreprinderii.

Ele se regăsesc, de obicei sub forma ieșirilor sau scăderii valorii activelor, cum ar fi: numerarul sau echivalentele numerarului, stocurile, terenurile și mijloacele fixe.

Pierderile reprezintă acele elemente care corespund definiției cheltuielilor și care pot apărea sau nu pot apărea pe parcursul desfășurării activităților curente ale întreprinderii, pirderile sunt de fapt diminuări ale beneficiilor economice și din acest punct de vedere nu diferă ca natură de alte tipuri de cheltuieli (deci nu sunt considerate ca structură distinctă).

În categoria pierderilor sunt incluse atât cele rezultate din dezastre, cum ar fi inundațiile sau incendiile, cât și cele rezultate prin ieșirea activelor pe termen lung.

De regulă, în contul de profit și pierdere prezentarea pierderilor se efectuează distinct, datorită importanței cunoașterii existenței acestora în procesul decizional. Pierderile sunt raportate, de obicei la valoarea netă, exclusiv veniturile aferente.

La americani zece elemente sunt considerate primordiale pentru proiectarea documentelor de sinteză: activele, datoriile, capitalurile proprii, veniturile, cheltuielile, câștigurile, pierderile, rezultatul global, investițiile proprietarilor, distribuirile în favoarea proprietarilor.

În Marea Britanie, elementele care compun situațiile financiare sunt: activele, datoriile, capitalurile proprii, câștiguri, pierderi. Pentru ca o tranzacție să fie recunoscută trebuie ca ea să fi modificat valoarea activului sau a datoriilor și o astfel de schimbare să poată fi măsurată.

Bazele de evaluare generate de cadrul conceptual britanic sunt: costul istoric, valoarea actuală, valoarea de deposedare.

=== Capitolul 2 ===

2. PREZENTAREA GENERALĂ A S.C. SELENA S.A. BRAȘOV

Denumirea: S.C. SELENA S.A.

Sediul social: ROMANIA, Jud Brașov , str. Castanilor, Nr. 10, Ap. 14, Brașov.

Număr din registrul comerțului: J 08/272/1991

Cod fiscal: R 1117718

MOD DE CONSTITUIRE. SCURT ISTORIC

Societatea comercială S.C. SELENA S.A. s-a dezvoltat pe scheletul unor vechi întreprinderi specializate în producția de săpun și cosmetice a căror începuturi datează din perioada 1840-1896.

Începând din anul 1932 industria cosmetică utilizează uleiuri eterice extrase în instalațiile existente la Bod. În 1936 se începe realizarea producției de emplastre.

În anul 1946 se introduce obținerea culturii de mentă pe o suprafață de teren de 200 ha. Din anul 1953, societatea primește în administrare operativă o suprafață de 102 ha amplasate în comuna Bod.

În anul 1990, s-a înfințat societatea comercială “SELENA ’’ SA.

DOMENIUL DE ACTIVITATE

În conformitate cu articolul 6, din statutul societății și modificările intervenite ulterior, obiectul de activitate constă, în principal din:

proiectarea, producerea și comercializarea de produse cosmetice, săpun de toaletă și pentru copii, emplaste și altele;

producerea, industrializarea și comercializarea de produse agricole;

activități de import – export;

prestări de servicii la terți (lucrări agricole mecanizate, reparații și transporturi);

activități de comerț cu alte produse industriale;

comerț cu amănuntul de textiele, încălțăminte și articole din pilele;

închirierea și subînchirierea bunurilor mobile proprii sau închiriate.

FORMA JURIDICĂ. CAPITALULUI SOCIAL

Societatea este persoană juridică română, având forma juridică de societate pe acțiuni și își desfășoară activitatea în conformitate cu legile române și cu propriul statut.

Durata societății este nelimitată, cu începere de la data de 12.11.1999, când a fost autorizată să funcționeze în baza Legii nr. 15/1990 și H.G. nr. 1200, anexa nr.2.

Societatea comercială a fost înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului, de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Brașov, sub nr. J 08/272/1991 în data de 18.04.1991.

Capitalul social înregistrat în prezent de 10.622.627 lei, este împărțit în 10.622.627 acțiuni nominative a câte 1 leu fiecare.

Conform înregistrărilor la Registrul Consolidat al Acționarilor Societății Comerciale “SELENA” S.A., la data de 23.05.2003 erau înregistrați un număr de 4.938 acționari cu număr total de 10.622.627 acțiuni cu valoarea nominală de 1000 lei fiecare.

Tabelul 2.1. Structura acționariatului

Menționăm faptul că în prezent societatea este listată pe piața bursieră RASDAQ.

PREZENTAREA PRINCIPALELOR REZULTATE

În perioada analizată în capitolul următor societatea a înregistrat următoarele rezultate:

Tabelul 2.2. Principalii indicatori ai firmei

CLIENȚI ȘI FURNIZORI

Principalii clienți ai societății comerciale sunt reprezentați de populația orașului și turiștii ocazionali în zonă pentru activitatea de comerț cu amănuntul, iar pentru serviciile agroalimentare clienții sunt asociațiile agricole și producătorii agricoli individuali din zonă.

Eventualele produse agricole obținute pentru plata serviciilor agricole se comercializează la:

S.C. Zahăr.SA;

Romcereal;

Piața agroalimentară

Această activitate are o pondere nesemnificativă în cadrul societății.

În general agenții economici cu capital privat, integrați furnizorilor societății comerciale sunt producători direcți ai anumitor produse.

Dintre aceștia amintim:

S.C. Colgate – Palmolive .

SC Belisima SRL.

=== Capitolul 3 ===

3. STUDIU DE CAZ PRIVIND VALORIFICAREA INFORMAȚIILOR OFERITE DE SITUAȚIILE FINANCIARE ÎN ANALIZA ECONOMICO FINANCIARĂ LA S.C. SELENA S.A. BRAȘOV

ANALIZA SITUAȚIEI FINANCIARE LA SOCIETATEA COMERCIALĂ SELENA S.A. BRAȘOV

Fondul de rulment

Pentru studierea echilibrului pe termen lung, indicatorul folosit este fondul de rulment net (FRN). Acesta arată capacitatea resurselor permanente de a acoperii nevoile permanente.

Fondul de rulment net reprezintă execedentul de resurse financiare care se degajă în urma acoperirii activelor permanente din resursele permanente și care poate fi folosit pentru finanțarea activelor curente. Practic este partea din capitalul permanent care depășește valoarea imobilizărilor nete și este destinată finanțării activelor circulante. Formula de calcul este următoarea:

FRN = Capital permanent-Active imobilizate nete

Ponderea fondului de rulment net în capitalul permanent reprezintă resursele permanente alocate pentru finanțarea activului circulant.

Raportul de finanțare a activelor circulante din fondul de rulment net arată proporția în care resursele permanente alocate finanțării activelor curente le acoperă în mod efectiv.

Tabelul 3.1. Analiza fondului de rulment net

Se poate observa că în primii doi ani de anliză FRN, este negativ, dar în creștere cu 6.409.216 lei. (adică cu 85,27%). Aceasta s-a datorat în special creșterii capitalurilor proprii cu 34,48% (adică 6.363.026 lei), mai ales a unei componente a acestora, profitul care a crescut cu 40,63% (adică 2.909.825 lei).

Totuși, valorile negative ale FRN din acești primii doi ani anlizați nu reprezintă o situație îngrijorătoare, deoarece pentru o firmă cu activitate comercială acest lucru este normal (datoriile față de furnozorii de mărfuri pot fi asimilate capitalurilor permanente). În 2007 FRN a atins o valoare pozitivă de 17.624.620 lei, astfel că resursele permanente au putut finanța integral alocările permanente, rămânând și un surplus pentru finațarea nevoilor temporare.

S-au putut acoperi 68,03% din activele circulante, pentru acoperirea acestora alocându-se 40,49% din sursele permanente. Creșterea aceasta spectaculoasă a valorii fondului de rulment net se datorează în primul rând creșterii rezultatului net, care a atins o valoare de 18.192.479 lei, dar mai ales faptului că acest rezultat a rămas la dispoziția întreprinderii, nefiind repartizat acționarilor.

Fondul de rulment propriu

Fondul de rulment propriu prezintă o utilitate mai limitată decât fondul de rulment net. Se calculează când se dorește să se aprecieze autonomia financiară a unei întreprinderi. Fondul de rulment propriu reprezintă partea din capitalurile proprii care depășesc valoarea imobilizărilor nete și care este destinată finanțării activelor circulante (apreciază cuantumul participării capitalului propriu la finanțarea activelor circulante). Relația de calcul este:

FRP=Capitaluri proprii-Active imobilizate nete

Ponderea fondului de rulment propriu în capitalul propriu reprezintă resursele proprii allocate finanțării activelor circulante.

Tabelul 3.2. Analiza fondului de rulment propriu

Având valori negative, în primii doi ani nu putem vorbii de un fond de rulment propriu, ci s-ar putea vorbi de fond de rulment străin (sau împrumutat) dar se observă că valoarea negativă a celui propriu este egală cu cea a fondului de rulment net. În acest caz fondul de rulment propriu egal cu cel net confirmă lipsa împrumuturilor pe termen lung.

Acest lucru semnifică faptul că activele imobilizate nu au putut fi acoperite în totalitate de resursele proprii. Valoarea negativă a raportului evidențiază faptul că nu au putut fi alocate resurse pentru acoperirea activelor circulante.

În anul 2007 au fost destinate 13.354.375 lei pentru acoperirea activelor curente, această valoare reprezentând 34% din totalul resurselor proprii. S-a asigurat astfel un anumit grad de autonomie sau de libertate în luarea deciziilor de investiție.

Nevoia de fond de rulment

În ceea ce privește echilibrul pe termen scurt, indicatorul utilizat pentru studierea sa este nevoia de fond de rulment. Aceasta reprezintă necesarul de finanțare al utilizărilor temporare din resursele temporare. Nevoia de fond de rulment reprezintă excedentul de nevoi ciclice de finanțare rămase după acoperirea activelor curente pe seama resurselor curente și care vor trebuii să fie acoperite din resurse permanente. Practic, reprezintă partea din activele ciclice ce trebuie finanțată din resurse stabile.

NFR=Active circulante (mai puțin disponibilitățile) – Datorii pe termen scurt (mai puțin creditele de trezorerie)

Tabelul 3.3. Analiza nevoii de fond de rulment

Se observă că în 2005 și 2006 NFR înregistrează valori negative, dar totuși în creștere. NFR, înregistrează o creștere de 5.737.897 lei (adică 88,17%). Valorile negative semnifică faptul că resursele ciclice pot acoperi utilizările ciclice. În acest caz nu a mai fost nevoie de aportul resurselor permanente pentru acoperirea nevoilor ciclice. În anul 2007, NFR are o valoare pozitivă de 2.943.633 lei, fiind în creștere cu 482,35% (3.713.517 lei). În acest caz este nevoie de resurse permanente pentru acoperirea în totalitate a nevoilor temporare.

Rata nevoilor curente care arată partea neacoperită a activelor ciclice de pasivele ciclice, a fost în ultimul an de 72,81% (față de 50% maximum admis), crescând cu 108 puncte procentuale față de anul anterior. Această valoare a ratei indică un dezechilibru în finanțarea curentă a activității.

Trezoreria netă

Trezoreria netă este rezultatul întregului echilibru financiar al întreprinderii. Trezoreria netă reprezintă disponibilitățile bănești rămase la dispoziția firmei rezultate din activitatea desfășurată pe parcursul unui exercițiu financiar. Este imaginea disponibilităților monetare și a plasamentelor pe termen scurt, apărute din evoluția curentă a încasărilor și plăților, respectiv din plasarea excedentului monetar.

Relația de calcul a trezoreriei nete este următoarea:

TN=FR-NFR

Tabelul 3.4. Analiza trezoreriei nete

Trezoreria netă a înregistrat o creștere vizibilă de la an la an, astfel în 2006 a crescut față de 2005 cu 671.317 lei (66,56%), iar în 2007 față de 2006 cu 15.018.217 lei (4.453,41%). Această creștere s-a datorat ritmului de creștere superior al fondului de rulment față de creșterea nevoii de fond de rulment.

Trezoreria netă se mai poate exprima după următoarea relație:

TN= Disponibilități și plasamente-Credite de trezorerie

Tabelul 3.5. Analiza trezoreriei nete

În primii doi ani, 2005 și 2006, trezoreria netă este negativă, acest lucru semnificând un dezechilibru financiar la închieierea exercițiului contabil, un deficit monetar acoperit prin angajarea de noi credite pe termen scurt.

Această situație evidențiază dependența întreprinderii de resursele financiare externe. În acest caz se urmărește obținerea celui mai mic cost de procurare al noilor credite. Această situație de dependență, în care lichiditățile sunt insuficiente pentru rambursarea creditelor pe termen scurt, limitează autonomia financiară pe termen scurt.

În anul 2007, trezoreria netă este pozitivă, fiind rezultatul întregului echilibru financiar al întreprinderii. Această situație favorabilă se concretizează într-o îmbunătățire a trezoreriei, întreprinderea dispunând din abundență de lichidități care îi permit, atât rambursarea datoriilor financiare pe termen scurt, cât și efectuarea diverselor plasamente eficiente. Se poate vorbi în acest caz de o autonomie financiară pe termen scurt.

Activul net contabil

Este expresia cea mai simplă a valorii unei întreprinderi la data încheierii exercițiului.

ANC = Active totale (mai puțin cele fictive) – Datorii totale

Tabelul 3.6. Analiza activului net contabil

Activul net contabil a fost pozitiv pe întreaga perioadă analizată și în permanență creștere. În anul 2006 creșterea s-a datorat în principal scăderii datoriilor pe termen scurt, scăderea acestora fiind de 59%. La creșterea activului net contabil acontribuit de asemenea și creșterea creanțelor, care au crescut aproape de 5 ori față de valoarea din 2005. În cadrul creanțelor creșterea putem spune că s-a făcut pe seama creanțelor față de acționari. În anul 2007 creșterea a avut ca motiv în principal creșterea investițiilor financiare pe termen scurt și creșterea valorii imobilizărilor corporale.

Analiza lichidității

Lichiditate curentă

Această rată reprezintă un mod de exprimare relativă a fondului de rulment, reflectând posibilitatea componentelor curente de a se transforma într-un termen scurt în lichidități pentru a satisface obligațiile de plată exigibile.

Lichiditatea curentă se calculează după următoarea relație.

Tabelul 3.7. Analiza lichidității

În primul an de analiză lichiditatea are o valoare subunitară (9,6%), adică lichiditățile sunt mai mici decât exigibilitățile potențiale. În acest caz datoriile exigibile pe termen scurt nu sunt acoperite, în principiu de capitalurile circulante, astfel că fondul de rulment a devenit negativ. O valoare sub 100% se înregistrează în 2006, dar se observă o creștere însemnată a lichidității curente până la valoarea de 67,9% .

În 2007 valoarea indicatorului (1.703,5%) se încadrează în limitele normale, iar față de anul precedent a sporit cu 1.635,6 puncte procentuale, aceasta dovedind că, cel puțin pe termen scurt întreprinderea are capacitatea de a-și achita datoriile exigibile. Aceasta constituie pentru bancă un grad de siguranță în acordarea de credite.

Lichiditatea rapidă

Lichiditatea rapidă exprimă capacitatea firmei de a-și onora datoriile pe termen scurt din creanțe și disponibilități bănești. Ea exclude stocurile din mijloacele curente de plată, acestea constituind elementul cel mai lent sub aspectul potențialului de transformare în lichidități a activelor circulante.

Formula de calcul este următoarea:

Tabelul 3.8. Analiza lichidității rapide

În 2005 și 2006 lichiditatea rapidă înregistrează valori subunitare, în 2005 chiar foarte mică (0,08) și mult sub intervalul considerat optim (între 0,65 și 1).

În 2007, situația se schimbă, raportul înregistrând o valoare extrem de ridicată (16,88) evidențiind faptul că firma a fost capabilă să-și acopere satisfăcător datoriile pe termen scurt pe seama creanțelor și disponibilităților bănești.

Lichiditatea imediată

Mai este denumită și rata capacității de plată imediată și caracterizează capacitatea de rambursare instantanee a datoriilor, ținând cont de disponibilitățile existente. Formula de calcul este:

Tabelul evoluției lichidității imediate este prezentat mai jos

Tabelul 3.9. Analiza lichidității imediate

În primii doi ani de analiză lichiditatea imediată înregistrează valori mult sub valoarea minimă considerată de teoria economică (0,35). Totuși aceste valori scăzute nu ar trebuii să îngrijoreze deoarece se poate menține echilibrul financiar, întreprinderea deținând valori de plasament, care pot fi transformate în lichidități destul de repede.

În schimb în 2007 lichiditatea imediată are o valoare de 13,36, mult peste valoarea maximă indicată de practica economică. Deși teoretic o valoare ridicată indică o lichiditate ridicată, ea poate avea și alte semnificații, cum ar fi, folosirea neeficientă a resurselor disponibile.

Analiza solvabilității

În cazul solvabilității generale se calculează un indice de solvabilitate generală și un raport de solvabilitate generală.

Indicele de solvabilitate generală arată măsura în care activele totale ale firmei pot acoperi datoriile totale.

Raportul de solvabilitate generală arată ponderea activului net contabil (negrevat de datorii) în activul total.

Unde ANC este activul net contabil.

Evoluția acestor doi indicatori a fost următoarea

Tabelul 3.10. Analiza solvabilității generale

Pe întreaga perioadă de analiză atât indicele, cât și raportul de solvabilitate generală au înregistrat valori peste minimele prevăzute de practica economică.

Tendința celor doi indicatori este de creștere pe toată perioada analizată. Astfel în 2007, valoarea indicelui de solvabilitate (8,31) arată că activele totale ale întreprinderii puteau acoperii datoriile totale, firma fiind astfel în siguranță din acest punct de vedere. În ceea ce privește raportul de solvabilitate, situația este asemănătoare, activul net contabil reprezentând în toți anii analizați peste 35% din activul total al firmei. De fapt acest raport arată cât mai rămâne din totalul activului după decontarea tuturor datoriilor.

În continuare prezentăm un grafic al evoluției celor doi indicatori.

Solvabilitatea financiară

Indicele de solvabilitate financiară arată măsura în care activele totale ale firmei pot acoperi datoriile financiare totale.

Datoriile financiare sunt reprezentate de împrumuturile bancare pe termen mediu și lung și creditele de trezorerie (împrumuturi bancare pe termen scurt). Evoluția solvabilității financiare a fost următoarea:

Tabelul 3.10. Analiza solvabilității financiare

Valoarea acestui indicator s-a situat în toți anii de analiză mult peste valoarea minimă, semnificând o capacitate foarte mare a firmei de a-și rambursa creditele bancare. Totuși odată cu angajarea unui credit bancar pe termen lung se observă o scădere a indicelui de la 47,57 la 10,45. Firma s-a aflat pe întreaga perioadă de analiză în siguranță din acest punct de vedere.

Analiza ratelor de structura ale activului

Rata activelor imobilizate

Rata prezintă ponderea elementelor utilizate permanent, reflectând și gradul de imobilizare a activului.

Se exprimă dupa relația:

RAI = x 100

Evoluția acestei rate de structură a fost urmatoarea:

Tab.3.11. Analiza ratei activelor imobilizate

Ponderea activelor imobilizate în totalul activului cunoaște o scădere continuă, de la 96,08 % în anul 2005 la 57,18 % în anul 2007. Acest lucru s-a datorat în primul rând creșterii mai rapide a activului total ( în special a activelor circulante ) față de creșterea activelor imobilizate.

Rata imobilizărilor corporale

Rata exprimă ponderea valorii activelor corporale în total active imobilizate

sau greutatea specifică a activelor imobilizate.

Relația de calcul este următoarea:

RIC =x100

Tabelul 3.13. Analiza ratei imobilizărilor corporale

Rata imobilizărilor corporale înregistrează o creștere moderată în anul 2006 față de anul 2005,de la 12 % la aproape 18 %, iar în anul înregistrează o creștere spectuloasă de până la 50 %, chiar peste această valoare, din totalul activelor imobilizate ale întreprinderii. Această ultimă creștere s-a datorat achiziționării unei clădiri ( hotel ) în cursul anului 2007.

Ca pondere în total activ, imobilizările corporale înregistreză o creștere mai moderată până la valoarea de 29,34 % în anul 2007. Acestă valoare poate fi satisfăcătoare, deoarece cu cât acest raport este mai mare, cu atât mai greu, întrepriderea va putea să opereze o conversie în lichidități a activelor corporale, în caz de schimbări bruște intervenite pe piață.

Rata imobilizărilor financiare

Rata imobilizărilor financiare arată ponderea valorii activelor financiare în total imobilizări, arătând în același timp politica de investiții financiare a firmei.

Relația de calcul este:

RIF =x100

Tabelul 3.14. Analiza ratei imobilizărilor financiare

Această rată înregistreză valori ridicate pe toată perioada analizată, totuși observându-se o scădere accentuată de la 88 % din totalul activelor imobilizate în anul 2005, la 50 % în 2007. Și în total activ se observă aceeași evoluție descendentă, de la 84,53 % în anul 2005 la doar 28,71 % în anul 2007. Scăderea s-a datorat pe de o parte diminuării participațiilor societății la alte întreprinderi, iar pe de altă parte creșterii valorii imobilizărilor corporale (mai ales a clădirilor ). Scăderea ponderii în total activ a avut ca principală cauză creșterea activelor circulante, în cadrul acestora crescând cel mai mult creanțele ( de 8 ori în perioada 2005 – 2007 ).

Rata activelor circulante

Rata activelor circulante reflectă ponderea pe care o dețin utilizările cu caracter ciclic în total activ, măsurând indirect gradul de lichiditate al utilizărilor.

Relația de calcul:

RAC =x100

Tabelul 3.15. Analiza ratei activelor circulante

Rata activelor circulante este una din ratele care au avut o creștere extraordinară de la an la an. Astfel, în anul 2006 rata a crescut până la 8,28 % din total active de la valoarea de 2,98 %, înregistrată în 2005. Această primă creștere s-a datorat mai ales creșterii creanțelor față de acționari, prin valoarea capitalului subscris de către aceștia, dar nevărsat înca.

În anul 2007, raportul a atins o valoare de aproape 42 %, creșterea datorându-se valorii foarte mari înregistrate de investițiile financiare pe termen scurt deținute de către societate ( 14.546.326 lei ), acestea fiind achiziționate de către firmă de pe piața RASDAQ.

Rata stocurilor

Rata stocurilor reflectă ponderea activelor circulante cel mai puțin lichide în active circulante totale.

Relația de calcul este urmatoarea:

RST =x100

Tabelul 3.16. Analiza ratei stocurilor

Stocurile au înregistrat mereu valori scăzute în total active circulante, dar mai ales în total active. Rata stocurilor, calculată ca pondere în total active circulante, a înregistrat o scădere spectaculoasă de la 19 % în anul 2005 la doar 0,89 % în anul 2007.

Ca pondere în total active, scăderea nu a fost atât de evidentă, dar valorile înregistrate s-au situat mereu sub 1 %.

Rata creanțelor

Rata creanțelor reflectă politica comercială a întreprinderii și arată ponderea creanțelor pe care le are firma în total active circulante.

Relația de calcul este:

RC =x100

Tabelul 3.17. Analiza ratei creanțelor

Calculată ca podere în active circulante, rata creanțelor a avut o evoluție fluctuantă, crescând întâi de la 53,79 %, în anul 2005 la 86,69 % în anul 2006 și apoi având o scădere de până la 20,7 % în anul 2007. Valoarea mare înregistrată în 2006 se datorează capitalului subscris și nevărsat de către acționari.

În total activ, rata creanțelor a avut un trend crescător, mai accentuata în anul 2006.

Rata disponibilităților

Rata disponibilităților reflectă ponderea disponibilităților și a valorilor mobiliare de plasament în total active circulante.

Realația de calcul pentru rata disponibilităților este:

RDISP =x100

Evoluția ratei a fost următoarea:

Tabelul 3.18. Analiza ratei disponibilităților

Ca și rata precedentă, rata disponibilităților, înregistrează o evoluție fluctuantă, atât ca pondere în total active circulante, cât și ca pondere în total active.

Astfel, activele de trezorerie scad de la valoarea de 27,2 % din total active circulante, înregistrată în anul 2005, la doar 7,61 % în anul 2006. Ca pondere în total activ, evoluția a fost de 1,07 % la 0,73 %.

În anul 2007, rata a fost de 78,41 % din total active circulante, respectiv 32,89 % din total activ. Această creștere se datorează, după cum am mai spus, apariției unor imobilizări finanaciare pe termen scurt în activul firmei.

Analiza ratelor de structură ale pasivului

Rata stabilității financiare

Rata stabilității financiare este rata care pune în evidență structura pe termen a pasivului, fiind un indicator global referitor la stabilitatea finanțării. Relația de calcul a acestui indicator este următoarea:

RSF =x100

Tabelul 3.19. Analiza ratei stabilității financiare

Se observă o creștere a acestei rate pe întreaga perioadă de analiză, de la 59,12 % în anul 2005 la 97,54 % în anul 2007. Acest lucru semnifică creșterea ponderii capitalurilor cu durata mai mare de un an în ansamblul resurselor. Creșterea capitalurilor permanente poate fi pusă pe seama creșterii datoriilor pe termen lung, dar și pe seama scăderii datoriilor pe termen scurt.

Rata autonomiei financiare globale

Acestă rată este un indicator global referitor la autonomia financiară a întreprinderii apreciată în ansamblul finanțării sale.

RAFG =x100

Tabelul 3.20. Analiza ratei autonomiei financiare globale

Pentru prima parte a perioadei analizate se observă o creștere a ratei cu 18,86 %, în anul 2006 față de anul 2005. Evoluția s-a datorat creșterii superioare a capitalurilor proprii ( mai ales a rezervelor ) față de creșterea resurselor totale ale firmei. În anul 2007 față de anul 2006, creșterea nu a mai fost atât de evidentă, aceasta fiind doar de 2,03 %.

Rata de îndatorare globală

Rata de îndatorare globală este rata complementară a ratei autonomiei financiare globale, măsurând ponderea datoriilor, indiferent de durata și originea lor, în patrimoniul întreprinderii.

Formula de calcul al acestui indicator este:

RIG =x100

Tabelul 3.21. Analiza ratei de îndatorare globală

Rata înregistrează valori descrescătoare de la an la an, scăderea din anul 2006 față de anul 2005 fiind de mai mult de 50 procente. Acest trend descrescător s-a datorat scăderii ponderii datoriilor în total resurse, lucru benefic care sugerează creșterea autonomiei financiare a firmei.

Rata autonomiei financiare la termen

Această rată mai poartă denumirea de rata independenței financiare, fiind complementară cu rata de îndatorare la termen, măsurând ponderea capitalurilor proprii în ansamblul resurselor permanente.

RAFT = x100

Tab.3.22. Analiza ratei autonomiei financiare la termen

Rata înregistrează valori de 100 % în primii doi ani de analiză, deoarece nu are contractate credite bancare pe termen lung. În anul 2007 se înregistrează o scădere a indicatorului ca urmare a creșterii datoriilor pe termen lung, componentă a capitalurilor permanente. Normele bancare impun o valoare minimă de 50 %, astfel că din acest punct de vedere se poate spune că întreprinderea stă foarte bine.

Rata de îndatorare la termen

Această rata se calculează pentru a se cunoaște gradul de îndatorare pe termen lung, după următoarea relație:

RIT =x100

Tab.3.23. Analiza ratei de îndatorare la termen

În primii doi ani analizați rata înregistrează valori nule, societatea neavând contractate credite pe termen lung. În anul 2007 indicatorul are o valoare de 9,81 %, mult sub valoarea maximă de 50 % acceptată de practica bancară. În acest caz societatea poate beneficia în continuare de credite pe termen mediu și lung.

Tabloul soldurilor intermediare de gestiune

Pe baza contului de rezultate se pot determina o serie de indicatori valorici privind volumul și rentabilitatea activității întreprinderii.

Construcția în trepte a indicatorilor, pornind de la cel mai cuprinzător indicator (producția exercițiului plus adaosul comercial ) și încheind cu cel mai sintetic ( profitul net ), a sugerat denumirea seriei lor de “cascadă a soldurilor intermediare de gestiune”. Fiecare sold intermediar reflectă rezultatul gestiunii financiare la treapta respectivă de acumulare.

Tabelul 3.24. Tabelul soldurilor intermediare de gestiune

Marja comercială ( adaosul comercial ), care vizează activitatea comercială a întreprinderilor, a înregistrat scăderi pe perioada analizată. Astfel, în anul 2006 marja comercială a înregistrat o scădere de peste 25 % față de valoarea din anul 2005. În anul 2007 scăderea marjei comerciale a fost de doar 4,6 %.

Evoluția descrescătoare a marjei comerciale s-a datorat scăderii superioare, în valori absolute, a veniturilor din vânzarea mărfurilor, față de scăderea cheltuielilor privind mărfurile pentru aceeași perioadă. Astfel, în anul 2006 veniturile au scăzut cu 181.090 lei ( față de valoarea din anul 2005 ), iar în anul 2007 cu 47.745 lei ( față de anul 2006 ), comparativ cu scăderea cheltuielilor de 138.724 lei în anul 2006, respectiv 42.065 lei. Totuși, pentru ultimul an analizat, se observă că în termeni relativi, scăderea cheltuielilor privind mărfurile a fost superioară scăderii veniturilor ( 9,6 % la cheltuieli față de 8,5 % la venituri ).

Acest lucru demonstrează îmbunătățirea situației societății din acest punct de vedere.

Producția exercițiului, în cazul societății analizate este formată doar din producția vândută. Indicatorul a înregistrat creșteri pe toată perioada analizată, de 184.103 lei în anul 2006 și 3.495.102 lei în anul 2007.

Valoarea adăugată, considerat primul sold intermediar de gestiune, exprimă creșterea de valoare rezultată din utilizarea factorilor de producție peste valoarea bunurilor și serviciilor provenite de la terți.

Acest indicator are o evoluție diferită de la an la an în perioada supusă analizei. În anul 2006 valoarea adăugată crește de la – 836.396 lei ( valoare înregistrată în anul 2005) la – 610.716 lei, creșterea fiind de 225.680 lei. Această creștere s-a datorat creșterii producției exercițiului, coroborată cu scăderea cheltuielilor privind lucrările și serviciile executate de terți.

În schimb, în anul 2007 valoarea adăugată are o evoluție descrescătoare până la valoarea de – 1.866.285 lei, scăderea spectaculoasă datorându-se creșterii cheltuielilor materiale totale și a celor cu lucrările și serviciile executate de terți.

Excedentul ( insuficiența ) brut (-ă) de exploatare, este o măsură a performanțelor economice ale întreprinderii, o valoare suficient de mare permițând întreprinderii reînnoirea imobilizărilor sale prin amortizări, acoperirea riscurilor din provizioanele constituite și asigurarea finanțării sale care antrenează cheltuielile financiare.

Indicatorul înregistreză valori negative și un trend descrescător pe toată perioada analizată. Scăderea din anul 2006 față de anul 2005 este datorată creșterii cheltuielilor cu impozitele, taxele și vărsămintele asimilate și a cheltuielilor salariale, creștere superioară celei înregistrate de valoarea adăugată. Astfel, cheltuielile cu impozitele și cele salariale au crescut cu 682.976 lei ( cumulat ), în timp ce valoarea adăugată a crescut cu doar 225.80 lei.

În ultimul an al perioadei de analiză, scăderea indicatorului s-a datorat scăderii înregistrate de valoarea adăugată și creșterii înregistrate de cheltuielile cu impozitele, taxele și vărsămintele asimilate ( valoarea adăugată a scăzut cu 1.275.569 lei , iar cheltuielile au cresct cu 39.612 lei ). Influența acestor factori a fost superioară scăderii cheltuielilor cu personalul, acestea scăzînd cu doar 197.701 lei.

Rezultatul exploatării ( profit sau pierdere ) care privește activitatea de exploatare normală a întreprinderii, este pierdere pe toată perioada analizată și în scădere continuă. Această scădere a rezultatului exploatării se datorează influenței mai multor factori.

Astfel, creșterea spectaculoasă a cheltuielilor materiale a dus la scăderea rezultatului exploatării cu 92.249 lei în anul 2006 și cu 3.256.382 lei în anul 2007. Putem spune că acest factor a influențat cel mai mult scăderea rezultatului exploatării.

Cheltuielile și serviciile executate de terți au avut și ele o influență semnificativă, creșterea lor înregistată în anul 2007 determinând scăderea rezultatului exercițiului în același an cu 1.488.609 lei. Acestea două au fost influențele negative cele mai importante asupra evoluției rezultatului exercițiului.

Influență pozitivă a avut evoluția producției exercițiului care a determinat creșterea rezultatului cu 184.103 lei în anul 2006 și cu 3.495.102 lei în anul 2007.

Rezultatul curent ( profit sau pierdere ) este determinat atât de rezultatul exploatării, cât și de cel al activității financiare, fiind deci rezultatul tuturor operațiilor curente ale întreprinderii.

Indicatorul a înregistrat valori pozitive și în creștere pe toată perioada de analiză. Creșterea s-a datorat măririi veniturilor financiare, în special a celor din participații (dividente încasate ca urmare a participației societății la capitalul S.C. „COLGATE PALMOLIVE ROMÂNIA SRL”). Creșterea veniturilor din participații, înregistrată în ultimul an a dus un plus în evoluția rezultatului curent, plus de 6.989.663 lei.

O influență negativă asupra rezultatului curent a avut-o scăderea continuă a rezultatului din exploatare, cât și creșterea cheltuielilor financiare ( cel mai mult crescând, în acest caz, cheltuielile cu dobânzile ). În ultimul an de analiză, scăderea rezultatului exploatării, cumulată cu creșterea cheltuielilor cu dobânzile a avut o influență negativă asupra evoluției rezultatului curent de 1.633.923 lei.

Rezultatul brut este egal cu rezultatul net datorită valorii nule a impozitului pe profit datorat de societate. Valorile indicatorilor sunt apropiate de cele ale rezultatului curent, diferențele depinzând de influența activității excepționale.

În anul 2006 evoluția rezultatului extraordinar ( care a scăzut față de anul precedent de la 162.493 lei la – 23.915 lei ) a influențat în sens negativ evoluția rezultatului exercițiului cu 186.408 lei. Bazându-se la calculare pe rezultatul curent, este logic ca rezultatul curent să fi avut influența cea mai puternică în sens pozitiv asupra rezultatului exercițiului.

Capacitatea de autofinanțare

Capacitatea de autofinanțare este un surplus monetar global rezultat din confruntarea veniturilor care generează încasări cu cheltuielile care generează plăți din întrega activitate a firmei în decursul unui exercițiu financiar. Acest indicator se poate calcula cu ajutorul a două metode: metoda substractivă și metoda aditivă.

Metoda substractivă ( deductivă )

Prin acestă metodă capacitatea de autofinanțare este calculată ca diferență între veniturile încasabile și cheltuilelile plătibile. Metoda arată modalitatea de constituire a capacității de autofinanțare.

Tabelul 3.25. Capacitatea de autofinanțare ( metoda substractivă )

Capacitatea de autofinanțare a fost pozitivă pe toată perioada analizată, având un trend permanent crescător. Creșterea indicatorului a fost determinată în principal de influența în sens pozitiv a creșterii veniturilor financiare recalculate. Creșterea acestora a determinat creșterea capacității de autofinanțare cu 3.870.721 lei în anul 2006 față de de anul 2005, respective cu 10.012.242 lei în anul 2007 față de anul precedent. Influența cea mai semnificativă în sens negativ a avut-o scăderea excedentului brut din exploatare, care a dus la diminuarea capacității cu 457.296 lei în anul 2006 față de anul 2005, respective cu 1.097.480 lei în anul 2007 față de anul 2006.

Metoda aditivă

În cadrul acestei metode, pentru calculul capacității de autofinanțare se pornește de la rezultatul net al exercițiului, la care se adaugă cheltuielile calculate și se scad veniturile calculate. Metoda arată compoziția pe elemente a indicatorului.

Tabelul 3.26. Capacitatea de autofinanțare ( metoda aditivă )

După calcularea capacității de autofinanțare se poate determina și autofinanțarea netă. Aceasta constă în lichiditățile care sunt efectiv folosite pentru finanțarea prin mijloace proprii a activității.

Autofinanțarea a fost și ea pozitivă și în creștere pe toată perioada analizată. Creșterea s-a făcut pe fondul scăderii dividentelor distribuite de societate către acționari, scădere cumulată cu creșterea continuă a capacității de autofinanțare. Deci, se poate spune că autofinanțarea netă depinde în mare măsură de politica de distribuire a profitului către acționari.

Raportul de poziție reflectă ponderea autofinanțării nete în capacitatea de autofinanțare. Rata a crescut de la 8 % în anul 2005, până la 100 % în anul 2007.

Analiza ratelor de rentabilitate

Rata rentabilității resurselor consumate

Indicatorul reflectă profitul brut al exercițiului care revine pe unitatea de cheltuieli totale, măsurând capacitatea tuturor resurselor de a genera prin consum, profit brut.

Relația de calcul pentru rata profitabilității resurselor consumate este următoarea:

RPRC = x100

Tabelul 3.27. Analiza profitabilității resurselor consumate

Rata a avut o evoluție fluctuantă de la an la an. În anul 2006 a crescut față de anul 2005 cu 63,55 puncte procentuale. Valoarea ratei semnifică faptul că la 100 lei cheltuieli totale s-au obținut 188 lei, respective 251 lei profit brut. Creșterea semnifică obținere de profit cu un consum mai redus, rezultând astfel un spor de eficiență. Această creștere s-a datorat creșterii superioare a veniturilor totale ( a celor financiare, în special, care au crescut cu 42 % ) față de creșterea cheltuielilor ( acestea cescând cu doar 5 % ).

În anul 2007 se observă o scădere a ratei, în acest an obținându-se doar 194 lei profit brut la 100 lei cheltuieli totale. Scăderea indicatorului s-a datorat în special creșterii cheltuielilor, atenția fiind atrasă de cheltuielile privind prestațiile externe ( acestea crescând cu 156 % față de anul anterior ). Deși valoarea indicatorului s-a diminuat nu există încă semne de îngrijorare din partea lui.

Rata profitabilității veniturilor

Exprimă eficiența generală a activității firmei măsurată prin profitul brut al exercițiului ce revine veniturilor totale al exercițiului.

RPV = x100

Tabelul 3.28. Analiza profitabilității veniturilor

Ca și rata rentabilității resurselor consummate și această rată nu are o evoluție uniformă de la an la an. Rata a crescut în anul 2006 față de anul precedent, de la 62,27 % la 71,55 %. Creșterea o putem pune pe seama creșterii rapide a veniturilor ( mai ales a celor financiare ) față de creșterea cheltuielilor, primele crescând cu 29 %, în timp ce, cele din urmă au crescut cu doar 5 %. Aceste evoluții au determinat o creștere a rezultatului brut de 41 %.

În ultimul an analizat, respectiv anul 2007, indicatorul a scăzut până aproape de valoarea înregistrată în anul 2005. Această scădere se datorează mai ales creșterii cheltuielilor

cu 134 %, iar în cadrul lor a cheltuielilor cu serviciile și lucrările executate de terți ( acestea crescând cu 156 % ).

Rata rentabilității comerciale

Rata rentabilității comerciale exprimă eficiența valorificării produselor societății și caracterizează eficiența politicii comerciale și de prețuri ale firmei.

RRC =x100

Tabelul 3.29. Analiza rentabilității comerciale

Rata este negativă pe toată perioada analizată, dar se observă o creștere evidentă în anul 2007. Valoarea negativă este dată de ineficiența activității de exploatare a societății, al cărei rezultat fost permanent negativ și în scădere. Pentru toată perioada valoarea ratei s-a aflat sub valoarea recomandată.

Creșterea din ultimul an de analiză s-a datorat creșterii producției vândute, creștere care a fost de 1.054 %. Din acest punct de vedere se observă o îmbunătățire a politicii comerciale a firmei.

Rata marjei brute

Rata marjei brute mai este denumită și rata rentabilității comerciale brute.

Relația de calcul este:

RMB = x100

Tabelul 3.30. Analiza ratei marjei brute

Rata a înregistrat valori negative pe toată perioada de analiză considerată. După ce a înregistrat o scădere în anul 2006, indicatorul are o creștere evidentă în ultimul an de analiză. Valorile negative ale ratei au drept cauză, valorile înregistrate de excedentul brut din exploatare în perioada analizată.

Creșterea din ultimul an de analiză a fost susținută de creșterea cifrei de afaceri, creștere datorată după cum am mai spus măririi valorii producției vândute.

Rata marjei nete

Rata marjei nete exprimă eficiența netă a valorii produselor societății și arată cât profit net se creează la o unitate de cifră de afaceri.

RMN =x100

Tabelul 3.31. Analiza ratei marjei nete

Rata marjei nete a înregistrat valori pozitive și peste 400 % pe toată perioada analizată. Totuși se înregistreză o valoare a indicatorului foarte scăzută în anul 2007, comparativ cu primii doi ani. Creșterea de 311 procente din anul 2006 s-a datorat creșterii veniturilor foarte mult, în special a celor financiare, acestea din urmă crescând cu 41,8 %.

Scăderea de aproape 668 procente a ratei din ultimul an se poate pune pe seama creșterii cifrei de afaceri coroborată cu creșterea cheltuielilor ( în special a celor din exploatare ), veniturile nereușind să acopere aceste două creșteri ( veniturile au crescut cu 96 %, cheltuielile din exploatare cu 125 %, iar cifra de afaceri cu aproape 371 % ).

Rentabilitatea economică

Rentabilitatea economică exprimă eficiența utilizării activului total.

Relația de calcul este următoarea:

RE =x100

Tabelul 3.32. Analiza rentabilității economice

Rentabilitatea economică a înregistrat valori negative pe toată perioada analizată și mult sub valoarea orientativă, cât și sub o rată a dobânzii la depozite. Valorile înregistrate de indicator se înscriu în jurul valorii de – 10 %. Deși, rezultatul exploatării a înregistrat o scădere continuă, rata rentabilității a avut o evoluție diferențiată. În anul 2006, rata a scăzut până la valoarea de – 11,85 % sub influența creșterii cheltuielilor de exploatare coroborată cu creșterea activului. În cadrul activului creșterea cea mai importantă au avut-o activele circulante prin apariția unei creanțe a a firmei față de acționarii ei ( capitalul subscris și nevărsat ).

În anul 2007 rata a înregistrat o creștere de până la – 9,53 %, creștere datorată în mod ciudat măririi activului total. Acesta din urmă a crescut influențat de creșterea extraordinară a activelor ciclice, iar în cadrul acestora a titlurilor de plasament pe termen scurt.

Rentabilitatea economică brută

Rentabilitatea economică brută reprezintă remunerarea în termeni de acumulare brută a capitalurilor investite, atât proprii, cât și împrumutate.

Rentabilitatea economică brută este calculată după următoarea formulă de calcul:

REB =x100

unde :

Capitaluri investite = Capitaluri proprii + Împrumuturi pe termen lung, mediu și scurt

Tabelul 3.33. Analiza rentabilității comerciale brute

Această rată este negativă în toată perioada analizată. Fiind mult sub valoarea orientativă și sub rata medie a dobânzii. Indicatorul a suferit o diminuare în anul 2006 față de valoarea înregistrată în anul 2005 și o creștere în anul 2007, creștere care a dus valoarea indicatorului peste valorile înregistrate în anii anteriori, dar sub 0.

Scăderea din anul 2006 a valorii ratei a fost efectul scăderii marjei comerciale cu 25 % și creșterii cheltuielilor de personal cu 64 %, acestea două influențând cel mai mult scăderea excedentului brut din exploatare ( acesta din urmă a scăzut cu 23 % ).

Creșterea indicatorului în anul 2007 până la valoarea de – 7,94 % a fost efectul paradoxal al creșterii capitalurilor investite într-un ritm mai rapid decât scăderea excedentului brut din exploatare. Creșterea capitalurilor investite a fost influențată în sens pozitiv cel mai mult de creșterea datoriilor pe termen lung ( acestea apărând pentru prima dată în acest an ).

Rentabilitatea economică netă

Rentabilitatea economică netă reprezintă remunerarea prin profitul brut din exploatare a capitalurilor investite în exploatare.

REN =x100

unde :

Capitaluri investite în exploatare = Active fixe nete + NFRE + Disponibilități

Tabelul 3.34. Analiza rentabilității nete

Ca și precedentele două rate și aceasta a înregistart valori negative pe toată perioada analizată. Evoluția indicatorului a fost diferențiată de la an la an, în funcție de influențele exercitate asupra elementelor de calcul. În anul 2006 rata a crescut până la valoarea de – 14,6 %, creșterea fiind pusă pe seama creșterii capitalurilor investite în exploatare, iar în cadrul acestora a crescut cel mai mult nevoia de fond de rulment din exploatare ( cu 64 % ). În anul 2007, rentabilitatea economică netă a scăzut cu mai puțin de un procent, scăderea datorându-se creșterii cheltuielilor din exploatare, în special a celor cu materiile prime ( care au crescut de 23 de ori față de valoarea anului precedent ) și a celor care privesc prestațiile externe ( care au crescut cu 156 % ).

Rentabilitatea financiară

Aceasta reprezintă remunerarea netă a capitalurilor proprii, măsurând randamentul utilizării capitalurilor proprii, adică al plasamentului financiar pe care l-au făcut acționarii prin cumpărarea acțiunilor socității.

RF =x100

Tabelul 3.35. Analiza rentabilității financiare

Rentabilitatea financiară a fost pozitivă și descrescătoare pe toată perioada analizată. Valorile înregistrate de acest indicator au fost în toți anii analizați peste valoarea minimă și peste rata medie a dobânzii pe piața bancară.

Scăderea rentabilității în anul 2006 s-a datorat în mod special creșterii rezervelor cu 207 %, creștere care a determinat mărirea capitalurilor proprii cu 7.044.933 lei. Această mărire nu a putut fi acoperită de creșterea rezultatului net ( în cadrul lui, creșterea cea mai mare a avut-o rezultatul curent, acesta crescând cu 44 % față de anul precedent ).

În anul 2007 rentabilitatea a scăzut mai puțin, doar cu 1,5 procente, această scădere fiind în primul rând efectul nerepartizării rezultatului până la data bilanțului ( ducând la creșterea capitalurilor proprii ), acesta fiind reportat în exercițiul următor.

Rentabilitatea financiară brută

Rata reflectă capacitatea resurselor financiare proprii alocate cu caracter permanent de a genera surse proprii de finanțare pe termen lung.

Relația prin care se exprimă rata rentabilității financiare nete este:

RFB = x100

Tabelul 3.36. Analiza rentabilității financiare brute

Rata rentabilității financiare brute a înregistrat valori pozitive și peste valoarea orientativă, pe toată perioada analizată. S-a înregistrat totuși un trend descrescător, mai accentuat în prima parte a perioadei.

Scăderea valorii indicatorului s-a făcut în anul 2006 ca urmare a creșterii capitalurilor proprii, iar în cadrul acestora ca urmare a creșterii rezervelor ( creșterea lor fiind de 207 %, în timp ce creșterea capacității de autofinanțare a fost de doar 42 % ).

Scăderea ratei în anul 2007 s-a datorat în primul rând nerepartizării rezultatului exercițiului, lucru care a dus la mărirea capitalurilor proprii. Dar în acest caz creșterea capacității de autofinanțare a fost destul de mare ( 79 % ) pentru ca valoarea rentabilității să nu scadă prea mult comparativ cu anul precedent.

În ciuda acestor scăderi repetate valoarea indicatorului este mulțumitoare, situându-se încă peste valoarea orientativă.

Rentabilitatea financiară netă

Acest indicator arată remunerarea netă a capitalului privind dividentele.

RFN =x100

Tabelul 3.37. Analiza rentabilității financiare nete

Rentabilitatea financiară netă este în scădere continuă pe toată perioada analizată, ajungând la valoarea nulă în anul 2007. Principalul motiv al acestei scăderi este politica de remunerare a acționarilor practicată de societate. Scăderea dividentelor acordate de către societate acționarilor a dus la scăderea valorii indicatorului. Indicatorul a mai fost influențat și de creșterea permanentă a capitalurilor, creștere datorată mai ales, în anul 2006 creșterii rezervelor, iar în anul 2007 nerepartizării profitului.

Pentru ultimul an de analiză nu s-a alocat fonduri pentru dividente, acest lucru ducând la valoarea nulă a ratei. Valoarea indicatorului s-a situat peste valoarea orientativă doar în primul an de analiză.

Profitul net pe acțiune

Acest indicator arată masa profitului net aferentă unei acțiuni, fiind o rată de rentabilitate pentru acționarii majoritari.

PNA =x100

Tabelul 3.38. Analiza profitului net pe acțiune

Valoarea indicatorului a avut o evoluție crescătoare pe toată perioada analizată, valoarea înregistrată în anul 2007 fiind peste dublul valorii din anul 2005. Creșterea se datoreză bineînțeles măririi permanente a profitului net, iar “motorul” de creștere al profitului a fost în fiecare an activitatea cu caracter finanaciar ( dividentele încasate ca urmare a participațiilor deținute la o altă societate comercială. Se observă o mărire a numărului de acțiuni în anul 2006, aceasta fiind urmare a măririi capitalului social prin emitere de noi acțiuni.

Rata capitalizării profitului

Rata capitalizării profitului este rata care arată cât profit net generează o unitate de capital investit într-o acțiune, reprezentând o altă modalitate de calcul a rentabilității financiare, privită prin prisma investitorilor.

RCP = x100

Tabelul 3.39. Analiza profitului net pe acțiune

Rata a fost în descreștere pe întreaga perioadă analizată, fiind chiar subunitară în ultimii doi ani. Acest lucru semnifică faptul că în anul 2006 și 2007 profitul net pe acțiune nu a putut acoperi investiția inițială, deci din acest punct de vedere acțiunile firmei nu sunt atractive. Scăderea indicatorului s-a datorat în primul rând creșterii cursului acțiunilor, curs care s-a dublat de la an la an.

Coeficientul de capitalizare bursieră ( PER )

Coeficientul măsoară de câte ori investitorii sunt dispuși să cumpere valoarea profitului net pe o acțiune.

PER =x100

Tabelul 3.40. Analiza coeficientului de capitalizare bursieră

Acest coeficient a înregistrat creșteri pe întreaga perioadă de analiză, reflectând interesul investitorilor față de acțiunile societății. Astfel, în ultimul an de analiză investitorii erau dispuși să ofere de 1,87 de ori valoarea profitului net pentru a intra în posesia unei acțiuni.

Coeficientul de distribuire a dividendului

Coeficientul arată cât din profittul net este repartizat pentru remunerarea acționarilor.

CDD =x100

Tabelul 3.41. Analiza coeficientului de distribuire a dividendului

Se observă o scădere a ponderii dividentelor în totalul profitului net, reflectând scăderea interesului firmei de a-si remunera acționarii. Valoarea nulă din anul 2007 este explicată prin contractarea unui credit pe termen lung, astfel că societatea este interesată să-și păstreze profitul, nu să-l distribuie acționarilor. Scăderea dividentelor oferite acționarilor s-a făcut totuși pe fondul creșterii profitului net. Situația poate fi explicată prin faptul că s-a urmărit acoperirea viitoarelor investiții pe termen lung.

Dividendul net pe acțiune

Indicatorul arată remunerarea netă ce revine unei acțiuni. De acest indicator este interesat acționarul minoritar, reprezentând pentru acționar o rentabilitate pe termen scurt.

DNA =x100

Tabelul 3.42. Analiza dividendului net pe acțiune

Indicatorul cunoaște o scădere spectaculoasă, datorită în primul rând scăderii dividentelor nete și creșterii în anul 2006 a numărului de acțiuni emise ( deci a numărului de acționari ce trebuie remunerați ).

Rata capitalizării dividendului

Această rată interesează în special acționarii minoritari, depinzând la fel de puțin de situația financiară a firmei, asemenea ratei de capitalizare a profitului. Rata arată cât divident generează o unitate monetară investită. Rata capitalizării dividentului se exprimă după relația:

RCD =x100

Tabelul 3.43. Analiza ratei capitalizării dividendului

Datorită politicii de dividente aplicată de către firmă și această rată este în scădere atingând valoare nulă în anul 2007. În anul 2005 valoarea raportului era mulțumitoare, dividentul oferit reușind să acopere investiția inițială pentru o acțiune. Situația s-a schimbat total în următorii ani, paradoxal, pe fondul creșterii interesului investitorilor față de firmă (lucru dovedit de creșterea cursului ).

=== Capitolul 4 ===

4. CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Se observă o îmbunătățire a situației financiare atât pe termen lung cât și pe termen scurt. Motivul acestei evoluții este creșterea profitului net de la un an la altul, ca urmare a creșterii veniturilor din dividende; această creștere a profitului a dus la creșterea capitalurilor (mai ales în ultimul an acesta nu a fost distribuit acționarilor).

Datoriile pe termen lung au dus și ele la creșterea capitalurilor permanente și implicit la creșterea fondului de rulment.

Scăderea la zero a creditelor bancare pe termen scurt a contribuit la creșterea trezoreriei aflate la dispoziția firmei, ca de altfel și achiziționarea unor titluri financiare pe termen scurt.

Chiar dacă putem spune că situația firmei s-a îmbunătățit de la un an la altul, se observă totuși o nevoie ciclică de fond de rulment, nevoie apărută ca urmare a scăderii creditelor pe termen scurt.

Resursele permanente au participat într-o măsură mai mare la finanțarea activității, dar s-a înregistrat o scădere a investițiilor în totalul averii firmei. Nevoile cu caracter permanent au putut fi acoperite în totalitate din resurse permanente.

Fondul de rulment degajat de activitatea firmei a crescut, ponderea lui în total resurse de finanțare fiind și ea în creștere. În total resurse de finanțare ponderea celor proprii s-a mărit în ultimul an acestea reușind să acopere în totalitate nevoile permanente.

Resursele cu carcater ciclic s-au diminuat ca pondere în total resurse datorită dispariției creditelor bancare pe termen scurt și angajării unui credit pe termen lung.

Utilizările ciclice au cunoscut o creștere ca pondere în totalul nevoilor de finanțat, creșterea datorându-se mai ales achiziționării unor titluri financiare în scopul deținerii lor pe termen scurt.

Societatea a reușit să acopere din ce în ce mai puțin din nevoile ciclice cu ajutorul resurselor cu caracter temporar, făcându-se apel din ce în ce mai mult la resursele permanente. Nevoia de fond de rulment global a înregistrat o permanentă sporire, însemnând un permanent surplus de nevoi temporare în raport cu resursele temporare disponibile.

Resursele ciclice aferente activității de exploatare au participat din ce în ce mai puțin la finanțarea activității, semnificând scăderea împrumuturilor pe termen scurt.

Importanța utilizărilor cu caracter ciclic a crescut ca pondere, în totalul nevoii de finanțat și s-a observat o scădere a importanței finanțării activității curente din credite de trezorerie, în ultimul an acestea fiind nule.

Rata trezoreriei de activ confirmă creșterea continuă a trezoreriei și fluxului de cash-flow-ul pozitiv, în creștere, iar surplusul de nevoi ciclice au putut fi acoperite din resurse cu caracter permanent.

Firma din punct de vedere al lichidității a fost capabilă să-și acopere datoriile curente atât pe seama activelor curente dar și pe seama activelor circulante în general. Astfel că din punct de vedere al lichidității putem spune că firma are o situație de invidiat, în 2006 înregistrând valori foarte mari și în contină creștere ale ratelor de lichiditate.

Analiza solvabilității a demonstrat că firma este capabilă să-și achite la scadență datoriile, atât indicele cât și raportul de solvabilitate generală fiind în creștere.

Activul negrevat de datorii a crescut ca pondere în total activ, lucru benefic pentru situația de ansamblu a întreprinderii. Solvabilitatea financiară a înregistrat o scădere la sfârșitul perioadei de analiză, dar acest lucru nu ar trebuii să îngrijoreze, noua valoare fiind destul de liniștitoare.

Activele imobilizate au înregistrat o scădere în totalul activelor întreprinderii, iar în cadrul acesteia evoluția elementelor ei componente a fost diferită. Imobilizările corporale au crescut ca pondere atât din grupa din care fac parte, cât și în total activ. Aceasta se datorează achiziționării unor clădiri.

Imobilizările financiare în schimb au înregistrat o scădere ca pondere în active imobilizate, cât și în total activ. Ponderea activelor circulante în total activ a crescut, iar din elementele componente doar stocurile nu au urmat același trend, cu mențiunea că și crențele au scăzut, dar doar ca pondere în total active circulante. Disponibilitățile au cunoscut creșteri atât în total active cât și în cadrul celor circulante ,,motorul de creștere fiind titlurile financiare pe termen scurt.

În total resurse preponderente au fost resursele cu caracter permanent conferind astfel un grad ridicat de siguranță prin stabilitate în finanțare. Utilizările totale au fost finanțate majoritar pe baza resurselor proprii, ponderea acestora din urmă având o evoluție permanent crescătoare.

Pe toată perioada de analiză firma s-a încadrat într-un grad ridicat de autonomie financiară, chiar dacă ponderea capitalurilor proprii în cele permanente a înregistrat o ușoară scădere. Datoriile totale au înregistrat o permanentă scădere în total resurse, situație favorabilă din acest punct de veder. S-a înregistrat o creștere a datoriilor pe termen lung, dar valoarea ratei îndatorării la termen este departe de o valoare îngrijorătoare.

Rezultatul net al exercițiului a fost permanent profit și în creștere. Profitul s-a realizat permanent cu ajutorul activității financiare al cărei rezultat a reușit să acopere pierderea din exploatare.

Acest rezultat din exploatare a fost generat mai ales de valoarea mare a cheltuielilor cu lucrările și serviciile executate de terți și a cheltuielilor cu materiile prime și materialele consumabile.

Veniturile financiare au ca bază de creștere dividendele încasate de către societate ca urmare a participației deținute la o altă societate. Aceste venituri au fost de fapt baza rezultatelor obținute de către firmă pe toată perioada analizată.

Întreprinderea are o capacitate de autofinanțare mulțumitoare și în creștere (creștere datorată creșterii veniturilor financiare). Autofinanțarea netă este și ea în creștere datorită schimbării politicii de dividend a firmei care preferă o păstrare pentru reinvestire a unei cote din ce în ce mai mari din profit. Resursele consumate de către întreprindere au degajat un profit brut destul de mare, în scădere în ultimul an, dar cu o valoare superioară celei înregistrate la începutul perioadei. Și rata profitabilității veniturilor arată că activitatea întreprinderii pe ansamblu a fost eficientă, valoarea ratei fiind mai mare la sfârșitul perioadei decât la începutul ei.

Din punct de vedere al activității de exploatare ratele calculate au demonstrat ineficiența politicii comerciale a firmei, dar și o speranță de redresare a situației prin rata de creștere a rentabilității comerciale. Eficiența netă a valorificării produselor societății este în scădere mai ales datorită creșterii spectaculoase a veniturilor din producția vândută.

Valorile înregistrate de diferitele rate de rentabilitate economică analizate vin și ele să confirme ineficiența activității de exploatare, dar în același timp confirmă o îmbunătățire a situației din acest punct de vedere.

Rentabilitatea financiară confirmă situația bună a activității întreprinderii pe ansamblul ei. Valorile descrescătoare ale ratelor calculate au ca și cauze angajarea creditului pe termen lung (rentabilitatea financiară și rentabilitatea financiară brută) respectiv politica de dividend adoptată de societate (în cazul rentabilității financiare nete). Totuși valoarea rentabilității financiare din ultimul an nu este un motiv de îngrijorare.

În ceea ce privește analiza randamentului bursier, din cadrul tuturor indicatorilor calculați se înregistrează creșteri doar la două dintre aceștia : profitul net pe acțiune și coeficientul de capitalizare bursieră.

Creșterea acestor indicatori s-a datorat pe de o parte creșterii rezultatului exercițiului, iar pe de altă parte creșterii interesului investitorilor pentru acțiunile societății. Restul indicatorilor au înregistrat scăderi, majoritatea fiind influențați de politica de distribuire a dividendelor.

Pe ansamblu putem spune că activitatea întreprinderii a fost bună, dar din păcate s-a bazat prea mult pe activitatea financiară, cea din exploatare aducând pierderi continue.

În urma analizei efectuate se pot face următoarele propuneri:

Reducerea cheltuielilor de de personal, nejustificate pentru un personal atât de redus ca număr și structură;

Creșterea cifrei de afaceri printr-o promovare mai agresivă a produselor firmei coroborată cu creșterea influenței firmei pe piața pe care activează;

Menținerea ritmului de creștere al veniturilor realizate de pe urma vânzării producției prin mărirea rețelei de distribuție.

=== directive eruopene ===

Considerații generale cu privire la reglementările contabile conforme cu Directivele Europene

Nevoia de comparabilitate a informațiilor financiare și de apropiere între informațiile furnizate de situațiile financiare din diferite state a determinat elaborarea unor norme și directive, printre care și Directiva a IV-a a CEE. Investitorii au nevoie de informații comparabile, aceștia au nevoie de o uniformizare a regulilor și normelor contabile. Eforturile făcute de Uniunea (Comunitatea) Europeană pe linia armonizării sistemelor de contabilitate ale statelor membre și întocmirii rapoartelor societăților comerciale din acest spațiu economic și social al lumii s-a concretizat în directivele europene. Odată cu finalizarea lucrărilor directivelor, fiecărui stat membru îi revine obligația de a le încorpora în legislația proprie.

Astfel Directiva a IV-a din 25 iulie 1978 a vizat coordonarea dispozițiilor naționale cu privire la structura și conținutul conturilor anuale și ale raportului de gestiune, modurile de evaluare cât și la publicarea acestor documente, în special pentru societățile cu responsabilitate limitată și societățile pe acțiuni. Directiva a VII –a din 13 iunie 1983, a avut ca obiect armonizarea întocmirii și publicării conturilor consolidate. Directiva a VIII-a din 10 aprilie 1984, a vizat cu predilecție calificarea profesională a experților contabili.

Lucrările de redactarea a proiectului inițial al directivei a durat cinci ani. Prima perioadă a lucrărilor a fost dominată de înfruntarea între teoriile germane și olandeze, iar mai apoi concilierile s-au purtat între anglo-saxoni și continentali. În februarie 1974 când Comunitatea a primit noi state membre (adică Marea Britanie, Irlanda, Danemarca) acestea au adus modificări profunde textului directivei.

Conform articolului 2 din directivă, conturile anuale cuprind: bilanțul, contul de profit și pierdere și anexa. Cele trei documente formeză un tot. Față de normele internaționale, directiva nu prevede în mod obligatoriu un tablou de finanțare. Conturile anuale trebuie să ofere o imagine fidelă patrimoniului, a situației financiare și a rezultatelor unei societăți. Se pot prezenta informații suplimentare celor din bilanț și contul de profit și pierdere, se pot face derogări de la directivă, dar cu specificarea motivelor de derogare în anexe. Directiva permite acordarea de derogări întreprinderilor mijlocii și mai ales celor mici. Directiva nu a avut totuși un impact direct asupra societăților interesate, ea nu este o lege, aceasta a lăsat statelor membre un număr mare de opțiuni, astfel încât textele acesteia nu au condus neapărat la o prezentare identică a conturilor anuale.

Conceptul de normare al contabilității definește procesul de elaborare a normelor contabile definite ca reguli precise de evaluare, înregistrare, clasificare și prezentare a informației financiare. Armonizarea contabilă internațională este procesul prin care regulile sau normele naționale, diferite de la o țară la alta, uneori divergente, sunt perfecționate pentru a fi comparabile.

Începând cu 01.01.2006 în Romania a intrat în vigoare O.M.F.P nr.1752/2005- reglememtări contabile conforme cu Directivele Europene, iar reglementările precedente O.M.F.P. nr.94/2001 și O.M.F. 306/2002 au fost abrogate.

Armonizarea în contextual international se realizeaza prin asimilarea Standardelor Internationale de Raportare Financiara (IFRS) emise de Consiliul pentru Standarde Internationale de Contabilitate (IASB). Uniunea Europeana este preocupată pentru armonizarea deplină între Directivele Europene și Standardele Internationale de Raportare Financiara (IFRS), IFRS-urile fiind obligatorii pentru întocmirea situațiilor financiare consolidate. O mare parte din țările membre ale Uniunii Europene aplică reglementări contabile naționale conforme cu directivele europene, la întocmirea situatiilor financiare individuale, iar Standarde Internationale de Raportare Financiara sunt utilizate pentru întocmirea situatilor financiare consolidate.

Societățile comerciale ale căror valori mobiliare la data bilanțului sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, care întocmesc situații financiare consolidate, companiile și societățile naționale, persoanele juridice care aparțin unor grupuri de societăți și care intră în perimetrul de consolidare de către o societate mamă, persoane juridice care beneficiează de împrumuturi nerambursabile sau cu garanția statului, au obligația ca începând cu exercițiul financiar 2007 să aplice Standardele Internaționale de Raportare Financiară. Situațiile financiare obținute prin aplicarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară fac obiectul auditului financiar.

INTRODUCERE

Activitatea economică a întreprinderilor, cunoaște un grad mare de complexitate, având implicații profunde în procesul de conducere indiferent de nivelul la care se exercită și de domeniul pe care îl vizează.

        Analiza reprezintă o metodă de cercetare bazată pe descompunerea unui obiect sau fenomen în parțile sale componente, în elementele sale mai simple. Cu ajutorul metodelor specifice domeniului de analiză se cercetează fiecare componentă în parte, se stabilesc relațiile de cauzalitate și factorii care le generează, formulându-se apoi concluziile și conturandu-se cadrul activității viitoare.Un rol esential ii revine atat in activitatea de fundamentare si aplicare a deciziilor ,cat si in etapa de control a realizarii deciziilor adoptate .

            Conducerea oricărei intreprinderi implică ca și componentă indispensabilă analiza economică cu ajutorul careia se supraveghează și se evaluează funcțiunea intreprinderii ca sistem, mișcarea acesteia pe coordonatele eficienței economice, asigurarea performanțelor concurențiale ale intreprinderii. Deasemenea diagnosticul firmei se realizează de conducerea acesteia, de cadre abilitate în acest sens, de specialiști externi (inclusiv de societăți de consulting), de echipe mixte formate din specialiști interni și externi.

            Este important de menționat că analiza diagnostică se efectuează  nu numai atunci când, la nivelul sistemului, apar semne de dereglare, ci și atunci când indicatorii sintetici ai activității atestă o funcționare normală (în raport de obiective). Acest lucru se impune deoarece în interiorul sistemului intervin acțiuni compensatoare care modelează sau anihilează abaterile nefavorabile în funcționarea unui subsistem.

Analiza performanțelor activității de producție și comercializare reprezintă o componentă important a analizei economico-financiare, deoarece prin activitatea de producție și comercializare se realizează bunuri și servicii necesare satisfacerii nevoilor  individuale și sociale. Orice activitate tehnico-productivă este urmarea unei comenzi prin care se onorează cererea.

            Diagnosticul comercial al firmei are scopul de a prezenta în fața potențialilor clienți masura în care activitatea desfasurată de firmă conferă acestora posibilitatea de a obține venituri profitabile. Diagnosticul comercial trebuie să prezinte, de asemenea, prin analize corecte și eficiente, posibilitățile firmei de a pătrunde pe piața internă, cât și pe cea externă cu prezentarea avantajelor și dezavantajelor pe care le presupune fiecare din variante.

Analiza economico-financiară, ca instrument al conducerii, se află într-o legatură organică cu funcțiunile intreprinderii și cu atributele conducerii, care se exercita asupra tuturor funcțiilor intreprinderii.

Lucrarea de față “Situațiile financiare și informația contabilă ca bază a analizei economico-financiare “  a fost structurată în 4 capitole, astfel:

Capitolul 1, “Informația contabilă – obiective și caracteristici”, tratează aspecte generale ale informației contabile. Sunt definiți aici termenii de specialitate utilizați în lucrare și sunt evidențiate particularitățile comunicării contabile, necesitatea informației contabile și elementele calitative ale acesteia. Se specifică de asemenea obiectivele și utilizatorii informației contabile dar și modul cum sunt definite, recunoscute și evaluate elementele situațiilor financiare.

În capitolul 2 se face o prezentare a firmei S.C. Selena S.R.L., care face obiectul analizei economico-financiare, pornind de la un scurt istoric al constituirii sale. Este specificat de asemenea domeniul de activitate al firmei, forma juridică, capitalul său social, pricipalele rezultate obținute precum și clienții și furnizorii săi.

În capitolul 3 se face o analiză economico-financiară a societății prezentate, pe baza informațiilor oferite de situațiile finaciare. Analiza vizează indicatorii: fond de rulment, nevoia de fond de rulment, trezoreria netă, activul net contabil, lichiditatea, solvabilitatea, ratele de structură ale activului, ratele de structură ale pasivului, soldurile intermediare de gestiune, capacitatea de autofinațare și rata de rentabilitate.

În capitolul 4 se prezintă concluziile rezultate în urma analizei economico-financiare realizate pe baza informațiilor oferite de situațiile financiare ale firmei și se fac propuneri de îmbunătățire a performanțelor acesteia.